Proiect DE Formare A Abilitatilor DE Comunicare In Randul Elevilor

Argument

Indiferent de ceea ce suntem, indiferent de profesia pe care ne-am ales-o, comunicarea este prezentă în viața fiecăruia, fie că este vorba de comunicare amicală, fraternă, amoroasă, comunicarea cu părinții, cu patronul, cu colegii, cu prietenii sau cu clienții.

Comunicarea se află peste tot în jurul nostru. Câteodată nu ne dăm seama de ea, alteori suntem mulțumiți ori nemulțumiți de rezultatele pe care le obținem în comunicare.

Comunicăm atunci când asistăm la o conferință sau la un seminar, când suntem abordați de către un necunoscut, atunci când susținem un examen oral sau când participăm la un interviu în vederea angajării. Mai mult, comunicăm prin intermediul privirilor sau a gesturilor.

Confruntați cu dorințele, poftele și emoțiile noastre, cu realitatea noastra, trăim comunicarea ca pe o reflexie a lumii noastre interioare. Iar aceasta deși este însușită de o bogătie și de o complexitate extraordinară este adesea greu de împărtășit celorlalți. Datorită acestui lucru apar multe situații în care întâmpinăm dificultăți de comunicare și ne este greu să spunem sau să facem anumite lucruri.

Nu îndrăznim să spunem nu, să ne confruntăm interlocutorul, să ne facem cunoscute nevoile, să formulăm o solicitare, să ne exprimăm, să ne aratăm dezacordul sau să ne manifestăm emoțiile.

Aceste dificultăți constituie un handicap pe care, adesea, mai mult sau mai putin constient, il ocolim. De cele mai multe ori, urmarea este ineficientă deoarece nu obținem rezultatul dorit.

Pentru a putea depăsi aceste situații dificile de comunicare avem nevoie de câteva strategii de schimbare care să ne permită să ne apropiem de tipul de relație pe care dorim s-o avem cu ceilalți. Este esențial să cunoaștem și să analizăm motivele care determină eficiența sau ineficiența modului nostru de a comunica și să descoperim mijloace prin care pot fi depășite aceste obstacole ale comunicării.

În mediul scolar, comunicarea reprezintă un aspect esențial al interacțiunii atat intre elevi cat si intre consilier si elevi. Pentru un consilier, comunicarea înseamnă actul profesional elementar deoarece orice intervenție începe cu stabilirea relației de comunicare.

Comunicarea eficientă în domeniul consilierii reprezintă una dintre cele mai importante aspecte fără de care nici o intervenție nu ar putea fi rezolvată. Ca si consilieri este esențial să cunoaștem cât mai multe strategii pentru a depăsii obstacolele de comunicare cu care ne vom întâlni cu sigurantă pe parcursul practicării activității noastre.

Necomunicând cu clientii noștrii si neinvatandu-i sa comunice nu vom ajunge niciodată să-i cunoaștem și din această cauză nu le vom depista niciodată nevoile, nu le vom cunoaște niciodată sentimentele si părerile.

În consecință, comunicarea este cheia fără de care nu am putea pătrunde în sufletele oamenilor.

În cadrul acestei lucrări sunt abordate aspecte teoretice în ceea ce priveste conceptul de comunicare, formele acesteia, rolul ei în domeniul consilierii, precum și metode și tehnici în vederea depășirii barierelor de comunicare.

Partea practică a acestei lucrări se axează pe formarea abilităților de comunicare prin elaborarea unui proiect de formare care să permită elevilor să descopere metode și tehnici în vederea obținerii unei comunicări eficiente în cadrul mediului școlar.

A. CONSIDERAȚII TEORETICE

CAPITOLUL I

Comunicarea

1.1. Clarificarea conceptului

În fiecare zi, în fiecare moment, ființele comunică între ele, adică fac schimb de informații pentru a optimiza relațiile dintre ele.

Atât oamenii cât și plantele și animalele trebuie să comunice pentru a trăi. Ca să transmită mesaje și să facă schimb de informații, natura le-a oferit diferite mijloace.

Daca nu am comunica nu ne-am putea cunoaște, nu am putea alina suferința celor dragi, nu ne-am putea manifesta bucuria sau tristețea. Viața ar fi banală dacă nu am putea comunica. Fară să ne dăm seama comunicăm indiferent dacă putem să vorbim sau să auzim. Comunicăm atunci cand dansăm, când ne imbrăcăm într-un anumit fel, când ne strâmbăm, când plângem, când râdem. (Lacombe 2005)

Întreaga noastră viață reprezintă o comunicare continua.

Comunicăm încă de la începutul vieții noastre și până în ultima clipă a vieții noastre.

Prin intermediul comunicării indivizii doresc să învețe ceva pe cineva, să transmită sau să primească diverse cunoștințe, să influențeze comportamentul celorlalți, să exprime sentimente; să explice propriul comportament sau pe al celorlalți; să întrețină și să păstreze legături cu colectivitatea, cu grupul social de care aparțin sau la care vor să adere sau să clarifice o serie de probleme ( Pânișoară, 2004).

Comunicarea este o activitate umană fundamentală. Sensul, valoarea, aprecierea și evaluarea unei comunicări depind în mod esențial de subiectivitatea persoanelor care recurg la ea ( Lacombe, 2005).

Comunicarea reprezintă o uniune psihică și directă, bazată pe o legatură inversă complexă care cuprinde minimum doua persoane. Presupune reciprocitate activă a conduitei partenerilor din grup: ei reacționează unii cu alții, se apropie, se cunosc sau se distanțează, se suspectează ( Pânișoară, 2004).

Se intamplă uneori să ne pregătim intens atunci când dorim să transmitem anumite informatii, să ne indeplinim bine rolul dar să nu fim înțeleși așa cum am fi dorit. În momentul în care ne analizăm este posibil să nu găsim nimic să ne reprosăm și nu ințelegem de ce comunicarea totuși a fost ineficientă (Pânișoară, 2004).

Din această cauză este esențial să cunoaștem elementele componente ale comunicării deoarece o comunicare eficientă trebuie să răspundă unei echilibrări dinamice între toate componentele acesteia.

Definiții ale comunicării

Chiar dacă la prima vedere definirea comunicării ar putea părea un act simplu, în realitate, tocmai vasta întindere a conținutului conceptului ridică probleme, delimitările terminologice relevându-se în fapt drept un proces destul de complex și de laborios.

Astfel, întâlnim mai multe definiții ale comunicării:

“ Comunicarea este un proces în care oamenii își împărtășesc informații, idei și sentimente” ( Hybels Weaver, 1986, p. 6).

Comunicarea este procesul prin care o parte ( numită emitător) transmite informații ( un mesaj) unei alte părți (numit receptor)” ( Baron, 1983, p. 313) ori “ Comunicarea se referă la acțiunea, cu una sau mai multe persoane, de trimitere, de receptare a unor mesaje care pot fi deformate de zgomote, are loc într-un context, presupune anumite efecte și furnizează oportunităti de feedback.” ( De Vito, 1988, p.4)

George Gerbuer ne prezintă urmatoarea definiție a comunicării: “ Comunicarea reprezintă interacțiunea socială prin sistemul de simboluri și de mesaje (apud Ross, 1986, p.8).

“Comunicarea îsi focalizează interesul central pe acele situații comportamentale în care o sursă transmite un mesaj unui receptor, cu intenția manifestă de a-i influiența comportamentele ulterioare” ( Pânișoară apud Gerald R. Miller, 1984).

“Comunicarea se petrece în clipa în care persoanele atribuie semnificația mesajelor referitoare la comportament” ( idem).

Comunicarea reprezintă un proces de viața esențial, prin care animalele și oamenii generează sisteme, obțin, transformă și folosesc informația pentru a-și duce la bun sfârșit activitățile sau viața ( Brent D. Ruben).

La rândul său, Langenecker precizează că, în definirea comunicării este important să notăm ce este transmis prin comunicare: “opinii, predicții, sugestii, idei, etc.

Trecând în revistă numeroasele definiții, Mc Quail a precizat cincisprezece astfel de formulări, în încercarea de a oferi o definiție precisă, fiecare dintre ele punând accent asupra unui alt aspect sau unei alte componente ( Pânișoară, 2004, p. 82):

Astfel, comunicarea reprezintă:

simboluri, vorbire, limbaj

ințelegere- receptare

interacțiune, relație.

reducerea incertitudinii- ipotetica dorintă fundamentală, care duce la cautarea de informații în scopul adaptării.

procesul- întreaga secventa a transmiterii

transfer, transmitere

legatură, unire- comunicarea în ipostaza de conector, de articulator.

trasături comune- amplificarea a ceea ce este împărtășit sau acceptat de ambele părți.

canal, purtător, rută- o extensie a “ transferului”, având ca referința principala cale sau “ vehiculul” ( sistem de semne în tehnologie)

memorie, stocare- comunicarea duce la acumularea de informație și putem “ sa comunicăm cu” astfel de depozite informative.

raspuns discriminatoriu- accentuarea acordării selective de atenție și de interpretare.

stimuli- accentuarea caracterului mesajului în cauză, a răspunsului sau a reacției.

intenția- accentuează faptul că actele comunicative au un scop.

momentul și situația- acordarea de atenție contextului actului comunicativ

puterea- comunicarea văzută ca mijloc de influiență.

1.1.2. Elementele componente ale comunicării

Comunicării îi include: un emitător care transmite un mesaj ( informații) unui receptor printr-un canal cunoscut, bine definit. Mesajul e alcătuit din elementele unui cod care trebuie să fie comune celor doi parteneri, aflați direct, sau mijlocit, în contact. (Coman 2008)

Informațiile pot fi gânduri, trăiri, intenții transmise atât pe cale verbală, prin cuvinte cât și prin mijloace de comunicare nonverbală.

În viziunea modernă, accentul se pune pe interacțiunea dintre emițător și receptor. ( idem)

Un aspect important privind interacțiunea dintre emițător și receptor este acela că mesajul trebuie să fie direct legat de posibilitățile de percepție ale celui care il receptează. Aceast aspect este important deoarece o bună comunicare este centrată în special pe cel care primește mesajul. ( Pânișoară 2004)

Mesajul reprezintă elementul cheie al comunicării. Acesta este conținutul comunicării. ( idem)

T.K. Gamble și M Gamble afirmă că mesajele sunt ” transmise prin mai multe canale, astfel nivelul și forma interacțiunii sunt diferite de caracteristicile contextului” ( Gamble, Gamble, 1993, p 126)

Mesajele pot fi transmise fără să fie receptate sau să fie incorect receptate și decodate și invers- anumite mesaje pot să fie receptate fără ca acestea să fi fost transmise conștient. ( Pânișoară 2004)

Feedback-ul, răspunsul la informație.

Feedback-ul este o componentă deosebit de importantă a comunicării. T.K. Gamble și M. Gamble definesc feedback-ul astfel: “ toate mesajele verbale și nonverbale pe care o persoană le transmite în mod conștient sau inconștient ca raspuns la comunicarea altei persoane.” ( Gamble, Gamble 1993, p. 151)

Longenecker spune că feedback-ul “ este necesar pentru a determina masura în care mesajul a fost înțeles, crezut și acceptat.”( Longenecker, 1969, p. 497)

De Vito precizează că feedback-ul, în calitatea sa de “informație trimisă înapoi la sursă”( De Vito, 1998, p.8) poate fi pozitiv sau negativ, imediat sau intârziat.

T.K. Gamble și M. Gamble propun ca feedback-ul negativ să conțină formulări de genul : “Eu văd situația..” sau “Se pare că..”, deoarece ii oferă celuilalt posibilitatea de a remedia problema fără a fi pus într-o lumină proastă pentru greseala făcută. (Gamble, Gamble 1993)

Canalul de comunicare reprezintă calea care permite difuzarea mesajului

Acesta presupune o coerență de comunicare între emitător și receptor și este principalul spațiu pentru factorii perturbatori.

Myers consideră canalele de comunicare o modalitate prin care“ mesajul este oferit – fată în fată, în scris, prin filme sau în orice alt fel “. ( Myers, 1990, p. 249)

1.1.3. Principii și funcții ale comunicării.

T. K. Gamble și M. Gamble (1993) identifici M. Gamble definesc feedback-ul astfel: “ toate mesajele verbale și nonverbale pe care o persoană le transmite în mod conștient sau inconștient ca raspuns la comunicarea altei persoane.” ( Gamble, Gamble 1993, p. 151)

Longenecker spune că feedback-ul “ este necesar pentru a determina masura în care mesajul a fost înțeles, crezut și acceptat.”( Longenecker, 1969, p. 497)

De Vito precizează că feedback-ul, în calitatea sa de “informație trimisă înapoi la sursă”( De Vito, 1998, p.8) poate fi pozitiv sau negativ, imediat sau intârziat.

T.K. Gamble și M. Gamble propun ca feedback-ul negativ să conțină formulări de genul : “Eu văd situația..” sau “Se pare că..”, deoarece ii oferă celuilalt posibilitatea de a remedia problema fără a fi pus într-o lumină proastă pentru greseala făcută. (Gamble, Gamble 1993)

Canalul de comunicare reprezintă calea care permite difuzarea mesajului

Acesta presupune o coerență de comunicare între emitător și receptor și este principalul spațiu pentru factorii perturbatori.

Myers consideră canalele de comunicare o modalitate prin care“ mesajul este oferit – fată în fată, în scris, prin filme sau în orice alt fel “. ( Myers, 1990, p. 249)

1.1.3. Principii și funcții ale comunicării.

T. K. Gamble și M. Gamble (1993) identifică trei funcții ale comunicării:

Ințelegerea și cunoașterea.

Astfel, comunicarea sprijină atât o mai bună cunoaștere de sine cât și a celorlalți.

Aceste doua tipuri de cunoastere sunt interdependente: atunci când îi cunoaștem pe ceilalți în procesul de comunicare, ne cunoastem simultan propria persoana. Învățăm cum ne influiențează ceilalți pe noi și cum îi influiențăm noi pe ceilalți.

Putem spune că ne privim în ochii celorlalți ca într-o oglindă; uneori, oglinda nu reflectă așa cum trebuie, deformează și totuși avem nevoie de ea pentru a ști cum arătăm.

2) Dezvoltarea unor relaționări consistente cu ceilalți. Nu este suficient să ne dezvoltăm propriul eu în relația cu alții și să-i cunoaștem pe alții. Avem nevoie de comunicare, avem nevoie de relații prin care să împărtășim celorlalți realitatea noastră, să construim împreună semnificațiile realității care ne înconjoară. Prin aceasta comunicarea îndeplinește, evident, și o funcție de socializare a persoanei.

3) Cea de-a treia funcție privește dimensiunea de influentă și persuasiune a comunicării. Prin comunicare putem să-i influiențăm pe ceilalti, să fie parte în activitatea noastră de a atinge anumite scopuri. Această funcție dezvoltă ideea de colaborare și de efort comun, perspective pe care comunicarea le crează în interacțiunea umană. (T. K. Gamble și M. Gamble, 1993, p. 119)

Principiile comunicării

Ion Ovidiu Pânișoară ne descrie șase principii ale comunicării.

1. Comunicarea este inevitabilă- chiar daca ne propunem să nu facem acest lucru, o vom face într-un fel sau altul ( spre exemplu, atunci cand vrem să evităm discuția cu o anumită persoană comunicăm totuși persoanei faptul că nu dorim să vorbim cu aceasta)

Comunicarea este un proces. Nimic în comunicare nu rămâne static, componentele sunt interrelaționale, fiecare dintre ele existând în relație cu celelalte.

Conform acestor perspective, fiecare dintre noi reacționează, ca întreg în procesul de comunicare. Nu putem reacționa, spre exemplu, doar la nivel intelectual atunci când ne aflăm în conflict cu cineva, ci ne implicăm și la nivel emoțional)

Mai mult, comunicarea este un proces ireversibil conform primului principiu.

Comunicarea reprezintă un proces circular, continuu: nu pot fi identificate strict puncte de pornire și de oprire a comunicării.

Comunicarea implică o dimensiune a conținutului și o dimensiune a relaționărilor.

Astfel, același conținut transmis ( spre exemplu ne vedem la ora douasprezece) poate fi spus ca o rugăminte, ca o simplă informație sau ca o comandă)

Comunicarea reprezintă un cumul de factori verbali, nonverbali, de context. Acești factori pot să se afle în armonie și să contribuie la o mai bună înțelegere a mesajului ori, dimpotrivă, să se contrazică ( spre exemplu, mesaje mixte între comunicarea verbală care transmite ceva și cea nonverbală care poate să transmită exact opusul)

Comunicarea este simetrică și complementară. Conform acestui principiu simetria se dezvoltă atunci când doi indivizi se aseamănă, acționează la fel, comportamentul lor se reflectă ca într-o oglindă.

Acest aspect poate fi un bun start pentru comunicare, dar în același timp, cercetătorii au observat că putem să identificăm o escaladare a simetriei, în sensul unei compatibilități între cele două persoane.

Astfel, și complementaritatea este un bun start pentru comunicare- aceasta se produce atunci când partenerul de comunicare are un comportament opus primei persoane. Elementul pozitiv este reprezentat de faptul că aceste caracteristici opuse ale celor două comportamente pot trimite spre o dezvoltare superioară a modului de interacțiune. La polul celălalt se află complementaritatea rigidă, care se refera la inabilitatea de a schimba tipul de relaționare în direcția îmbunătățirii comunicării. ( Pânișoară 2004)

1.2. Forme ale comunicării

1.2.1. Comunicarea verbală

Pentru Hybel și Weaver (1989) limbajul reprezintă un ritual; este vorba despre un ritual care se petrece atunci când ne aflăm într-un anumit mediu. Spre exemplu, cineva care merge la o nuntă va ura “ casă de piatră” iar cineva care merge la inmormântare va spune “ Dumnezeu să-l odihnească ci nu invers.

Aceste ritualuri ale limbajului sunt învățate în copilărie pentru că ele depind de anumite obiceiuri direct raportate la o anumită cultură și comunitate.

Modul nostru de a vorbi este unic iar această unicitate a limbajului alcătuiește stilul verbal al fiecăruia. Acest stil este un indicator al persoanei în integritatea sa.

Vectorul verbal se compune din ansamblul cuvintelor și frazelor pe care le formulăm și cuprinde toate mesajele al căror cod este comun mai multor persoane, fiind cel mai adesea un limbaj. ( Pânișoară 2004).

Aceste mesaje au un sens înțeles de mai mulți oameni și sunt semnele inteligibile pe care le transmitem interlocutorilor noștri. Ele trec prin filtrul unui cod traductibil, înscriindu-se în mod natural în sfera verbalului: codul morse, alfabetul braille, indicatoarele rutiere și notația muzicală au, toate, sensuri precise și pot fi traduse în cuvinte. (Lacombe 2005)

Pentru a îmbogați eficiența comunicării verbale, Hybels și Weaver ( 1989) recomandă focalizarea atenției asupra următoarelor idei:

Ce dorim să comunicăm? De multe ori pornim o comunicare înainte de a fi reflectat îndeajuns la totalitatea ramificațiilor pe care comunicarea noastră le poate avea în percepția celuilalt.

Cum dorim să o facem? Mai precis, ce limbaj vom folosi.

Cum ne adresăm? Emitătorul va transmite mesajele folosind un limbaj adaptat publicului- țintă.

În cadrul comunicării verbale de asemenea intalnim comunicarea scrisă si comunicarea orală

Pânișoara identifică avantajele comunicării scrise:

Durabilitatea în raport cu forma orala a comunicării

Textul poate fi văzut/ citit de mai multe persoane, poate fi citit la un moment potrivit și poate fi recitit

Pașii în comunicarea scrisă sunt similari celor din structurarea unui discurs: avem o fază de pregătire ( stabilirea obiectivelor, a rolurilor și a audienței- a celor care vor citi textul, punctele pe care dorim să le rețină aceștia) și o faza de redactare ( ideile principale sunt dezvoltate urmărind o serie de indicatori precum claritate, credibilitate, concizie).

De asemenea, sunt folosite cele trei părti ale unei redactări : introducere care pregătește cititorul, un cuprins care reprezinta partea fundamentală ce face posibilă atingerea obiectivelor și o încheiere ( Pânișoară 2004).

Comunicarea orală

Comunicarea orală reprezintă modalitatea cel mai des întâlnită de comunicare.

Aceasta a fost experimentată de toate popoarele lumii în procesul de devenire culturală și educatională.

Vorbirea a fost ridicată de greci la rang deosebit, acela de metodă. Socrate însuși prețuia vorbirea și disprețuia scrisul pe motiv că subjugă memoria. ( Pânișoară 2004)

Astfel, este greu să ne închipuim existența noastră alături de semenii nostri în lipsa comunicării orale.

Pentru Denis Mc Quail, comunicarea orală reprezintă un instrument prin care putem avea acces la studiul altor forme și procese de comunicare: “ Principalul mijloc al comunicării umane este limba vorbită, atât în sensul priorității istorice, cât și pentru alte forme de comunicare”( Mc Quail, 1999, p.72).

Putem să alcătuim o listă de atribute care pot să ne sugereze unele principii ale comunicării, caracteristice mai ales pentru comunicarea orală ( Pânisoară 2004):

comunicarea orală presupune un mesaj; mesajul trebuie să includă elemente de structură ( bazale, pe care receptorul să-și fundamenteze înțelegerea), elemente de actualitate, interes și motivație pentru ascultător, elemente de feedback, elemente de legătură între părțile sale principale, claritate și coerență internă, etc.

comunicarea orală presupune oferirea unor suporturi multiple de înțelegere a acestui mesaj; cel mai important este cel iconic, susținut de materiale adiționale care fac inteligibil și credibil mesajul, pe de o parte și pe de altă parte, de concordanță dintre mesajul verbal și cel nonverbal, acesta din urmă văzut aici în rolul său de întărire.

comunicarea orala este circulară și permisivă, în sensul că permite reveniri asupra unor informații, detalieri care nu au fost prevăzute atunci când a fost conceput mesajul.

comunicarea orală este puternic influiențată de situație și de ocazie ( același mesaj poate fi receptat diferit de aceiași receptori, în funcție de dispoziția motivațională, factori de stres sau de oboseală, condiții favorizante sau nu ale contextului comunicării).

comunicarea orală este puternic influențată de caracteristicile individuale ale emitătorului ( un bun orator va fi receptat într-o măsură mai mare de către public ca fiind pregătit)

comunicarea orală posedă și atributele necesității ( nevoia omului de a comunica) aleatoriului (comunicarea orală ofera o mare proporție de elemente întâmplătoare) si nelimitării ( comunicarea orală este practic nelimitată)

1.2.2. Comunicarea nonverbală

“Fiecare gest este asemenea unui cuvânt, iar un cuvânt poate avea mai multe înțelesuri. Perspicace cel ce poate citi propozițiile trupului”

( Allan Pease)

În spatele privirii analitice, în spatele vorbelor care “spun” cine este celălalt se ascund gesturi inconștiente care trădează sau confirmă afirmațiile celui de langă noi.

Astfel, “corpul spune ceea ce spiritul gândeste în soaptă”( Turchet 2005)

Simpla observare a unei conversații dintre doi indivizi scoate în relief un schimb de semne “ nonverbale”: mimica, privire, gest și atitudine; aceste semne, elemente uneori dificil de izolat în comportamentul global, preced discursul verbal, îl întaresc și îl modulează. Aceste elemente, direct perceptibile de către interlocutor în relația de comunicare, sunt deseori mult mai ușor comprehensibile decât conținutul verbal. Ele au un efect direct și informează imediat în legatură cu condițiile comunicării ( voința de a accepta sau evita comunicarea, părerea pe care o avem despre celălalt). Gestul, mimica accentueaza și punctează într-o multime de modalităti cursul enunțului lingvistic. Așadar, ele îndeplinesc o funcție de regularizare.( Pruteanu 2005)

Prin urmare, informatia nonverbala poate părea, din mai multe puncte de vedere, fiind superioară informației verbale. Impactul său este imediat, așa cum ne amintește formula: “Prima impresie contează!”. Mai întâi vedem, iar abia după aceea ascultăm. La un prim contact, inălțimea, corpolența, vârsta, sexul și atracția fizică joacă un rol deloc neglijabil. Aceste percepții sunt influiențate de reprezentările culturale sau sociale și de proiecțiile personale( idem)

Informațiile nonverbale sunt totodată mai complexe și mai nuanțate: efectele contrastelor permit exprimarea sau transmiterea unor stări de spirit și sentimente pe care uneori ar fi dificil să le exprimăm în cuvinte: așadar, ele par mai demne de încredere. ( Gilles , Andre 2007)

Numeroase studii au relevat, de exemplu, că persoanele depresive au un conținut expresiv sărăcit de starea în care se află, iar gesturile lor prezintă aceleași limite. Dimpotrivă, persoanele a căror gândire exprimă prin debitul verbal tonicitate prezintă o bogătie gestuală considerabilă. ”( Turchet 2005)

Toate senzațiile exterioare- cald, frig, culori, expresii sunt pretextul unor reacții nervoase.

Corpul, mimica, privirea și distanța, postura și imbrăcămintea, toate acestea, spun multe despre noi și despre ceilalți. Prin limbajul nonverbal, noi, ne exprimăm voința, dorința, atitudinea fața de un anumit lucru sau persoană, plăcerea, neplăcerea, ura sau dragostea. (idem)

Paralimbajul include viteza cu care vorbim, ridicarea sau scăderea tonului, volumul, folosirea pauzelor, calitatea vorbirii.

Paralimbajul are un rol deosebit în situațiile în care elementele nonverbale nu sunt implicate: spre exemplu, convorbirea telefonică cu o persoană necunoscută. Imaginea pe care persoana necunoscută ne-o va asocia va depinde într-o manieră definitorie de folosirea paralimbajului.

Viteza cu care vorbim nu reprezintă o valoare dată; astfel, nu există un anumit ritm al expunerii care să facă eficientă comunicarea. Un bun comunicator va ști să varieze această viteză în funcție de receptorii mesajului și de mesajul propriu- zis. De obicei, la începutul expunerii se folosește un ritm mai lent, de introducere, care crește în intensitate pentru a ilustra mai bine importanța sau dinamismul miezului mesajului.

Ridicarea sau scăderea tonului și volumul reprezintă, la rândul lor, factori variabili ( între câteva limite, în sensul că un ton ridicat poate să sune neplăcut/ strident sau un volum prea scăzut poate să oblige ascultătorul la un efort suplimentar, care să-i micșoreze aria temporală la care poate să dezvolte o atenție maximă); astfel, anumite parti ale mesajului pot fi subliniate prin aceste variații de ton și de volum.

Când toți acești factori sunt adiționați cuvintelor, ei pot schimba înțelesul a ceea ce dorim să transmitem. Albert Mehrabian a estimat că 39 % din înțelesul comunicării este afectat de paralimbaj. ( Prutianu 2005)

Vocea transmite, uneori fără intenția emitătorului, numeroase informații în legatură cu personalitatea acestuia și cu starea sa de spirit în timpul comunicării.( Gilles, Andre 2007) fonetice. Vocea poate fi țipătoare, monotonă, tristă, clară sau caldă; așadar, ea exprimă caracteristici emoționale și afective.

Ritmul, debitul și intensitatea depind, de asemenea, de controlul emotiv: vocea este sigură, anxioasă, energică, etc.

Dacă tonul, rapiditatea și fluența vorbirii sunt elemente care se pot modifica într-o oarecare măsură, vocea, informație fundamentală cu privire la personalitate, este dificil de modificat.

1.3 Concordanță si discorcondanță dintre codurile verbale cu cele nonverbale.

Pânișoară ( 2004) ne relatează faptul că a fi concordant înseamnă a prezenta un ansamblu de mesaje atât verbale cât și nonverbale- armonios și necontradictoriu. Concordanța este rezultatul unei negocieri interioare reușite care determină o armonie a mesajelor exterioare.

Foarte multe mesaje verbale nu capătă sens decât însoțite de un mesaj nonverbal ce devine parte integrantă a mesajului global.

Miscările capului, ale corpului și ale brațelor subliniază și dau un sens mai clar cuvintelor. Comunicarea devine eficientă în momentul în care atât cuvintele cât și mesajele corpului și ale brațelor subliniază și dau un înteles mai clar cuvintelor.

Deseori suntem animati de gânduri și dorințe contradictorii sau care nu merg în aceeași direcție. Aceste dezacorduri interioare determină exprimarea unor mesaje contradictorii.

Există, deseori, un zid între discursul verbal și “discursul” nonverbal, primul fiind mai degrabă conștient, în vreme ce al doilea rămâne, de cele mai multe ori, neconștientizat. Din această cauză este posibil ca uneori să apară o contradicție între ele.

Concordanța arată acordul între : ce gândesc, ce simt, ce hotărăsc și ce fac, ce spun, ce exprim, ce arăt. (Pânișoară 2004)

În timp ce codul verbal are ca obiectiv faptul de a transmite un conținut cu valoare informațională , de cele mai multe ori, codul nonverbal este utilizat pentru a menține relația interpersonală.( Gilles, Andre 2007).

Cu cât există o concordantă și o armonie între mesajele verbale și cele nonverbale cu atât comunicarea va fi mai eficientă.

Capitolul II

ROLUL COMUNICĂRII ÎN CONSILIERE

2.1. Consilierea

Comunicarea în consiliere se referă la dialogul pe care îl poartă consilierul și clientul care apelează la serviciul acestuia.

Cu toate acestea, comunicarea între consilier și client nu reprezintă un simplu dialog. Este vorba despre comunicarea strategică care are drept scop cunoasterea celuilalt, a nevoilor acestuia, a limbajului atât verbal cât și nonverbal pe care il transmite interlocutorul. Mai mult, este vorba despre încredere, confidențialitate și abilitatea de a-l ajuta pe cel de langa noi să se deschidă, să se exprime și să învete să găsească singur soluții optime în vederea reducerii sau eliminării problemei cu care acesta se confruntă. Tocmai din această cauză, comunicare, acest tip de dialog poartă numele de consiliere.

Consilierea capătă un rol important în socetate, nu numai în cazul unor situații de criză ci și pentru optimizarea personală. Printre ariile sale de aplicabilitate ( Holdevici, Neacșu apud Nelson R. 1991) enumera: adaptarea tineretului, depăsirea reacțiilor de doliu, sfera biologică, decizia avort/sarcina, orientarea sexualității, homosexualitate versus bisexualitate, problematica femeilor, adaptarea la alte culturi.

Consilierea are ca obiectiv cresterea calitătii vieții și diminuarea reacțiilor negative generate de stres prin măsuri conjugate, de răpandire și dezvoltare a tehnicilor de relaxare, de reorganizare a vieții personale și profesionale în direcția eficienței, acceptarea nevoilor proprii, desfășurarea unei activități fizice intense, supravegherea atentă a sănătății și regimului alimentar. Toate aceste elemente sunt determinate de stilul de viată autohton, în care suferința legată de lipsurile materiale este amplificată de alte elemente care ar putea fi contracarate prin organizarea mai echilibrată a existenței, ceea ce presupune dezvoltarea de deprinderi si abilităti în domenii aparent diverse, cum ar fi: managementul, stabilirea prioritătilor, luarea deciziilor, introducerea gândirii pozitive, a relaxării și multe altele. ( Holdevici, Neacsu 2006)

2.1.1. Ce este consilierea?

Se pun la punct tot mai multe programe de sănătate mintală, accentul deplasându-se de la psihoterapie la consilierea psihologică ( Holdevici, Neacu apud Larson 1984) arata ca aceasta orientare este ilustrată de un vechi proverb chinez : “ Daca dai unui om un pește, ii asiguri o masă, daca-l înveți să pescuiască el va putea să-și procure hrană pentru tot restul vieții” Acest proverb reprezintă esența programelor care presupun învățarea unor deprinderi de a face fața problemelor vieții. Aceste deprinderi îi ajută pe oameni să-și conducă mai bine propria viata și să-i sprijine pe ceilalti mai eficient.

Toate persoanele care au încercat să-i ajute pe altii la un moment dat au dorit să formuleze o definiție a consilierii.

Irina Holdevici, Valentina Neacsu ( apud Wallis 1978) consideră consilierea “un dialog în care o persoană ajută pe alta care are dificultăți semnificative”

Consilierea presupune în mod esențial o relație.

English și English ( 1958) in “ Dicționarul de termeni psihologici si psihiatrici” defineau consilierea ca pe o relatie între doua persoane, dintre care una încearcă să o ajute pe cealaltă în a-și înțelege și rezolva problemele de adaptare personală, socială, educațională și vocațională. ( Coman 2007)

Paattersen ( 1986) se referă la o relație specială între o persoana ( client sau pacient) care solicită ajutor într-o problemă psihologică și o persoană care este instruită să acorde ajutor ( consilier sau terapeut) ( Coman 2007)

Colter ( 1973) numeste relația un proces psihologic, prin care un profesionist ajută o persoană relativ normală să exploreze, să înțeleagă și să accepte un comportament astfel încât să poată face viitoare alegeri comportamentale.( idem)

Brammer ( 1982) pune accentul pe relația “ unu la unu” care se axează pe planificare rațională, rezolvarea de probleme, luare de decizii în situații presante legate de traiul zilnic.( idem)

Carl Rogers ( 1961) privește mai degrabă consilierea ca pe o relație relaxantă și de incurajare, în care persoana dezorganizată, incongruentă, plină de probleme devine deschisă, integrată, sigură de sine și funcționând deplin. ( idem)

Irina Holdevici, Valentina Neacsu dau o definiție mult mai amănunțită, conform căreia “ consilierea este o cale de a se relaționa și de a răspunde unei alte persoane, astfel încât aceasta este ajutată să-și exploreze gândurile, emotiile și comportamentul ca să câstige o înțelegere de sine mai clară și apoi învată să găsească și să utilizeze propriile sale resurse, pentru a se putea confrunta cu viața cât mai eficient, luând decizii adecvate sau acționând corespunzator”. (Holdevici , Neacsu apud Inskipp si Johns 1984)

Definitia Asociației Britanice de Consiliere ( 1989) reprezintă una dintre cele mai complete definiții ale consilierii: “ Consilierea este utilizarea cu abilitate și principialitate a relației pentru a favoriza cunoasterea de sine, autoacceptarea emoțională, maturizarea și dezvoltarea optimă a resurselor profesionale. Întotdeauna scopul său este de a oferi ocazia de a lucra, a trăi cât mai satisfăcător și cu utilizarea cât mai completă a propriilor resurse”. (Holdevici, Neacsu 2006)

Relația de consiliere poate să varieze în raport cu scopurile sale. Ea poate să fie îndreptată către dezvoltare- maturizare, luarea deciziilor, rezolvarea unor probleme specifice, confruntarea cu crizele, dezvoltarea autoînțelegerii și a cunostiințelor, rezolvarea conflictelor interioare și/ sau îmbunătățirea relațiilor cu altii. ( idem)

2.1.2 Personalitatea și calitățile consilierului

În contextul oricărei orientări de psihoterapie sau consiliere o problemă importantă care trebuie discută este cea a calitaților persoanei care intervine în calitate de consilier.

Acesta este necesar să aibă o serie de calitați ( Holdevici, Neacșu 2006):

– Capacitatea dezvoltării unei conștiințe de sine care să îi permită explorarea propriei vulnerabilități în situații de criză, identificarea cauzelor precise ale acestei vulnerabilități și găsirea unui stil propriu, adecvat de intervenție; relevarea pericolului datorat propriei vulnerabilități de a interveni prin decizii neprofesioniste și chiar periculoase.

– Capacitatea de a-și planifica intervenția, ceea ce permite și flexibilitate în vederea adaptării la situația concretă.

– Conștiinșa faptului că fiecare element comunică ceva: îmbrăcămintea ( consilierul îsi va planifica apariția abordând o vestimentație profesională), gesturile ( care să nu fie exagerate și care sa fie în concordanță cu mesajul transmis), limbajul ( care trebuie să fie la nivelul de înțelegere al destinatarului și eventual să cuprindă expresii ale acestuia)

– Empatia este o calitate foarte importantă a practicianului. Empatia îi relevă consilierului lucruri și informații nespuse, îl face să simtă starea neexprimată în cuvinte a celui consiliat. Îl face capabil să comunice emoțional cu subiectul și eventual să descrie starile neexprimate ale acestuia.

– Capacitatea de a cunoaste toate resursele existente în comunitate ( servicii de specialitate, gratuităti, ajutoare materiale sau de medicamente, prevederi legale care ar putea avantaja clientul) și care ar putea fi mobilizate pentru soluționarea cazului.

– Capacitatea de a dezvolta o serie de mecanisme de adaptare; planificarea gesturilor, umor, gândire logica, amânarea reacțiilor, altruism.

– Creativitate, flexibilitate, ingeniozitate, capacitate de a conecta situații, inspirația și capacitatea de a crea serviciile absente în comunitate dar necesare.

Abilitătile interpersonale, mai ales cele de comunicare, sunt esențiale în consiliere, strategiile comunicarii având un impact semnificativ asupra reacțiilor și atitudinii persoanelor consiliate.

Comunicarea în consiliere presupune abilitatea de a schimba informații, de a obține răspunsuri atât prin intermediul răspunsului vocal cât și prin limbajul nonverbal, prin expresii ale feței, ținuta corpului, gesturi de aprobare, de intărire, de susținere și încurajare.

Pregătirea specifică și competența pentru consiliere și abilitățiile în relațiile interpersonale sunt calităti necesare unui consilier eficient.

Procesul de consiliere eficient impune ca psihologul să-și fi clarificat propriile valori, convingeri, să înțeleagă modul în care aceasta ar putea să-i afecteze munca.

2.2. Stiluri de consiliere

Oancea ( 2002) propune o clasificare a stilului terapeutului, care poate parcurge o gama foarte largă de variații pe axa directiv versus nondirectiv.

2.2.1. Stilul directiv

Stilul directiv este cel mai vechi, originea sa plasându-se în psihoterapia rațională. Acest stil a fost adoptat spontan de către medici și alte categorii de profesioniști, cum ar fi educatorii. Terapeutul este implicat în relația cu clientul și exprimă clar această pozitie.

El menține conducerea pe tot parcursul procesului terapeutic, judecând el însuși aspectele situației ca și soluții. Printre trăsăturile sale definitorii se numără: direcționarea și conducerea, evaluarea directivă, inteogarea, suprainterpretarea, neacceptarea trăirilor clientului, judecarea, etichetarea, blamarea, moralizarea, luarea alurii de patron, emiterea de sfaturi și învătarea clientului. Această conduita pare firească pentru anumiți profesioniști precum ar fi chirurgii, ea fiind tipică pentru persoanele pe care le interesează mai puțin considerațiile psihologice.

Printre formele directive, stilul autoritar este cel mai frecvent utilizat de profesioniști. Este o pozitie de forța. Ea se exprima prin expresii ca : “ După părerea mea.., “ Eu îti spun că…” și multe altele ce seamănă cu o directivă administrativă și se înscriu mai mult în cadrul relațiilor de forță, sef/ subaltern, părinte/ copil. (Holdevici, Neacsu apud Heron, 1986).

2.2.2.Stilul non-directiv

Carl Rogers, psiholog de formație, pune la punct “ Terapia nondirectivă” ca răspuns la necesitatea unei abordări mai eficiente a asistenței sociale clinice în domeniul “Serviciului de asistență socio- psihologică pentru copiii cu probleme de integrare socială, familială și scolară”. Ipoteza sa fundamentală este că dacă terapeutul îi poate furniza clientului un anumit tip de relație, acesta va descoperi în planul propriei sale structuri psihice capacitatea de a folosi această relație în vederea crețterii și schimbării, realizându-se dezvoltarea personală ( www.psihologie.ro).

Nondirectivitatea denumită și terapia centrată pe client are ca punct de plecare așa numita “ tendință de autodezvoltare”. Terapia non- directivă realizează modificarea conduitei cognitiv- comportamentale a clientului prin încurajarea tendinței de autodezvoltare a eului, astfel clientul este el însuși agent al schimbării propriilor conduite și atitudini.

Rogers omite din teoria sa conceptul de sistem, sfat, îndrumare, convingere, învățare, diagnostic sau interpretare.

Metoda sa se bazează pe reflectarea și clarificarea comunicării verbale și nonverbale cu clientul. Prezumția lui Rogers este că oamenii sunt esențialmente demni de încredere și că au un enorm potențial de a se înțelege pe sine și de a-și rezolva problemele fără o intervenție de afară, directă din partea terapeutului sau a consilierului.

Cele trei atribute obligatorii ale consilierului într-o abordare de tip rogeriană sunt: congruența, atitudinea pozitivă necondiționată și înțelegerea empatică.

Scopurile stilului non- directiv sunt diferite de cele tradiționale ( directive), în sensul că se bazează pe persoană și nu pe problemă. Scopul nu este de a rezolva problema, ci mai degrabă de a asista clientul în procesul de crestere astfel încat acesta să poata înfrunte mai bine problemele prezente sau viitoare. Terapeutul trebuie să furnizeze un climat propice pentru a ajuta individul să devină o persoană ce funcționează deplin. Terapeutul nu alege scopuri. Rolul său se rezumă doar la stabilirea climatului terapeutic care ajută la dezvoltarea clientului. În acest mod clientul îsi va slabi mecanismele de apărare și percepțiile rigide, evoluând spre un nivel ridicat de evoluție personală. Clientul vine la terapeut într-o stare de incongruență, adică o discrepanță între autopercepție și experiența sa în realitate. Clientul trebuie să perceapă existența unei probleme și un inconfort psihologic pentru a-și dori explorarea posibilităților de schimbare în plan personal.

Un element deosebit de important pentru succesul consilierii îl reprezintă alegerea stilului pe această axă directiv- nondirectiv. Irina Holdevici și Valentina Neacsu sunt de părere că mentinerea strictă în cadrul unei singure linii de conduita în toate cazurile și pe tot parcursul procesului de consiliere poate fi ineficientă. Explicația acestei păreri este aceea că în situațiile reale, cazurile apar sub multiple forme și nu pot fi încadrate sau abordate numai într-un anumit stil ceea ce impune flexibilitate și un adevărat arsenal de tehnici la dispoziția terapeutului, care o va gasi, cu timpul, pe cea mai potrivită. (Holdevici, Neacsu 2006).

2.3. Etapele consilierii

După autorul american Charles Zastrow procesul de consiliere cuprinde trei etape principale :

– Construirea relației

– Explorarea problemei

– Explorarea soluțiilor alternative

Fiecărei dintre aceste etape îi corespunde anumite cerințe pe care consilierul trebuie să le respecte pentru reușita acțiunii (Goian apud Charles Z. 1984):

1. Construirea relației

Întâlnirea

Deși este prima etapă evidentă în procesul consilierii aceasta este fundamentală deoarece de reușita acesteia depinde continuarea relației consilier-client sau întreruperea acesteia. Pentru ca procesul consilierii să continue întâlnirea trebuie să fie : plăcuta, deschisă, stimulativă, pozitivă, activă. Primul contact dintre consilier și subiectul educațional este benefic daca se poate situa sub semnul evenimentului pentru client. Clientul împovărat de problematica sa nerezolvată se adresează consilierului într-o stare de: confuzie, ambivalență afectivă, “ ceață psihologică”, neîncredere, disconfort psihic, nemulțumire, etc.

Consilierul trebuie să se plaseze mereu în locul clientului, să-i înțeleagă valorile și presiunile la care acesta este supus: să abordeze o atitudine nemoralizatoare, să privească clientul ca pe un egal, să utilizeze un vocabular adecvat puterii de înțelegere a beneficiarului, să pastreze confidentialitatea.

2. Explorarea problemelor în profunzime

Chiar daca consilierului i se pare ca a sesizat deja fondul problemei, etapa de explorare în profunzime a problemei trebuie realizată din trei motive principale:

Ar putea să existe probleme mai grave conexe cu problema în lucru care nu au fost încă sesizate.

Fondul problemei ar putea să nu-i fie încă clar clientului și din această cauză trebuie cercetate în profunzime reacțiile clientului față de problemă , nevoile și așteptările sale reale.

Chiar daca aria problemei a fost conturată pot ramâne detalii neluate în considerație ce ulterior se pot dovedi semnificative.

Daca problema poate fi împărțită în probleme mai mici sau în subprobleme, este momentul să realizăm acest lucru. Se va aborda cu prioritate acea problema sau parte a problemei care apare cea mai stresantă pentru client în masura în care este abordabilă la acest nivel al intervenției.

Cand constatăm ca s-a ajuns la o zonă importantă a problemei sau clientul este pe cale sa ne relateze o problemă majoră cu care se confruntă, comunicarea ulterioara va fi incurajată prin atitudini care:

arată în mod nonverbal interesul pentru problema prezentată

manifestă o dinamica corespunzatoare a interviului în care pauzele îsi au locul lor.

Realizează rezumarea a ceea ce clientul tocmai a relatat cu scopul de a verifica înțelegerea exacta a celor relatate de client iar pe de altă parte de a oferi posibilitatea clientului însuși de a înțelege mai bine ceea ce tocmai a afirmat.

Reflectă sentimente clientului prin fraze de genul: “ păreti deprimat”, “păreti agitat”, etc.

Incurajează continuarea interviului și aprofundarea celor relatate prin fraze de genul: “ Îmi puteți spune mai multe despre aceasta?” sau “ De ce crezi că simți acest lucru?”.

Întrebările trebuie sa fie spuse în așa fel încât să nu pună clientul într-o situație jenantă sau stresantă. Când se evidențiază o limitare a clientului este util să se puncteze ulterior o calitate a acestuia pentru a nu-i diminua respectul de sine.

Sinceritatea în relația cu clientul este o condiție a reușitei intervenției. Clientul are dreptul să știe tot ce se face cu el și pentru el.

De asemenea este important pentru client să admită existența unei probleme. Fără această conștientizare a existenței unei probleme clientului îi va lipsi motivația de a acționa în sensul schimbării.

3. Explorarea soluțiilor alternative

Rolul consilierului în această etapă este acela de a indica posibilele alternative și a explora împreună cu clientul modalitățiile concrete de aplicare a eventualelor soluții și consecințele aplicării fiecăruia.

Clientul trebuie să facă față multor sarcini, dintre care unele pot crea un disconfort temporar.

El trebuie să-și asume responsabilitatea de a face față acestor sarcini. Sarcinile trebuie sa fie stabilite în conformitate cu posibilitățile de “ creștere” ale clientului, pregătindu-l pentru sarcini din ce în ce mai dificile.

Clientul are dreptul la autodeterminare, alegerea soluției la problema sa îi aparține, împreună cu alegerea ordinii desfășurării intervenției. Alegerea soluției de către asistent ( consilier) în locul clientului poate avea următoarele consecințe:

Soluția se dovedește nesatisfăcătoare pentru client și acesta îsi pierde încrederea în asistent.

Soluția se dovedește satisfăcatoare pentru client și acesta devine dependent de consilier pierzaâdu-și autonomia personală.

Dreptul clientului la autodeterminare poate fi incălcat numai atunci când acesta alege un curs al evenimentelor cu un înalt grad de periculozitate socială sau individuală. Aceeași situație permite și încălcarea dreptului clientului la confidențialitate iar înștiințarea clientului de această încălcare fiind obligatorie.

2.4. Consilierea scolara.

Preocupările pentru oferirea unei asistențe specializate în domeniul interacțiunilor complexe om, învățare, muncă, timp liber, familie, etc au existat în Romania chiar din perioada interbelică, sub diferite forme și la anumiți parametri, în condițiile social- economice respective.

În esență, activitatea de consiliere din școli face parte dintr-un proces de durată, prin care consilierul școlar lucrează împreună cu elevul asupra echilibrării interioare a acestuia, asupra identificării potențialului necesar practicării unei meserii, asupra dezvoltării unui suport motivațional necesar.

Acest demers poate garanta succesul în măsura în care toți factorii de formare și influențare a elevului ( părinți, profesori, colegi, prieteni) au o conduită reciprocă suportivă, iar climatul de viață este favorabil creșterii emoționale și învățării temeinice.

Sarcina consilierii este de a oferi clientului oportunitatea de a explora, descoperi și clarifica moduri de a trăi, valorificându-și resursele, ceea ce conduce la sentimentul de bine interior. (Holdevici, Neacsu 2006)

Consilierea școlară reprezintă un proces intens de acordare a asistenței psihopedagigice elevilor și celorlalte persoane implicate în procesul educațional: profesori, diriginte, părinți, tutori, autorități școlare.

Astfel, consilierea are drept obiectiv în școală dezvoltarea unui sistem coerent de scopuri în viață și întărirea comportamentului intențional.

Charles Patterson o definește ca fiind un proces care implică o relație interpersonală între consilier ți unul sau mai mulți clienți- elevi cu care se folosesc metode psihologice și pedagogice, bazate pe cunoașterea sistematică a personalității elevilor, în încercarea de a imbunătăți imaginea de sine și comportamentul celor cu care lucrează. Consilierul îi dă clientului posibilitatea să exploreze, să descopere și să clarifice modalitățile de a trăi, dispunând de mai multe resurse și îndreptându-se spre o cât mai bună existență.

Astfel consilierea școlară este un proces de dezvoltare, are rol de prevenție, optimizează modul în care elevul relaționează cu școala și abordează diferite probleme ale subiectului consiliat. ( Florea N, Surlea C. 2006).

Principala sarcină a consilierului școlar este de a ajuta elevii să parcurgă pasii unui demers de conștientizare , prin clarificarea, evaluarea și actualizarea sistemului propriu de valori: “ Capacitatea de a stabili relații interpersonale și de a comunica cu orice tip de client indiferent de nivelul său de pregatire și de manifestarile psihocomportamentale ale acestuia, pare să fie cea mai dezirabilă abilitate pentru toate categoriile de consiliere” ( Potolea D, Paun E 2002)

Consilierul trebuie sa fie neutru și independent. Acesta trebuie să țină cont de interesele celui consiliat.

În activitatea de consiliere, în general, și în cea de consiliere în școală în special, trebuie să fim atenți la cadrul de desfășurare.

Consilierul trebuie să fie deschis la orice sugestie a clientului și la orice posibila colaborare cu o instituție sau o autoritate implicată în procesul educativ.

Ședința de consiliere trebuie să fie confidențială. În cazul în care consilierul este prin lege obligat să dea informații despre client, el trebuie să-l informeze pe acesta despre acest lucru și să-i ceară consimțământul.

Informațiile date clientului trebuie să fie adecvate și să includă aspectele relevante în vederea alegerii educaționale și ocupaționale.

Consilierea se bazează, de asemenea, pe respectul față de persoană și pe dreptul ei la autodeterminare. Punctul de vedere central în consiliere îl constituie integritatea persoanei și libertatea de a alege și de a lua decizii.

Consilierul nu trebuie să aibă o atitudine de superioritate și trebuie sș fie sigur că există un echilibru între stimulare si reflectare.

Colaborarea discretă cu persoanele semnificative din viata elevului și cu specialiștii în medicina școlară și în piața muncii este cheia asistenței psihopedagogice realizate profesionist.

De-a lungul claselor gimnaziale, profesorii consilieri din școli, vor urmari îndeosebi, ca elevii să-și descopere propriile afinități, interese, aspirații și valori, să-și dezvolte capacitatea de analiză a competențelor dobândite.

O singură persoana nu poate realiza întregul volum de muncă pe care îl presupune dezvoltarea personalității unui individ. Acest fapt implică existența unei rețele de specialiști între care au loc schimburi reciproce.

Datorită acestui fapt, există mai mulți factori educativi implicați în procesul de consiliere. Consilierul școlar trebuie să comunice eficient nu doar cu elevii ci și cu alte persoane și institutii în vederea atingerii obiectivelor pe care acesta le urmărește. ( Florea Nicoleta, Surlea Cosmina).

Consilierea poate fi definită ca liant al problemelor personale, educative, școlare și de orientare, are grade diferite de profunzime și intensitate, solicitând colaborarea eforturilor consilierului cu alte persoane existente în viața consiliatului.

Cheia tuturor intervenților în consiliere este reprezentată de dezvoltarea unor strategii de evoluție existențiala, de activarea resurselor blocate, compensatorii sau complementare în așa fel încât persoanele aflate în dificultate să-și găsească soluții proprii, utilizându-și potențialul de care dispun.

În munca de consiliere scopul este sprijinirea beneficiarilor în a-și rezolva problemele prin resurse proprii, prin modificarea atitudinilor, concepțiilor și comportamentelor manifestate în contexte existențiale specifice.

Consilierea nu se reduce niciodata la un schimb de informații respectiv la transmiterea de către consilier a unui aviz sau sfat către un client care i-a expus problema sa, ci există întotdeauna întrebări asupra motivației profunde a cererii de consiliere. Consilierul nu trebuie sa fie cel care dă sfaturi, singurul care propune soluții, ci cel care determină clientul să găseasca soluția care i se pare cea mai potrivită. Astfel, rolul consilierului este acela de facilitator al procesului de decizie al clientului.Relația de consiliere se configurează între doi poli: consilier și consiliat.

Consilierul ( implicit cel școlar) are mai multe roluri printre care și cel de educator formator: de consultant în probleme educative, instruire, sociale, de mediator în conflicte și de psiholog pentru elevi, pentru familiile elevilor precum și pentru profesori.

Dincolo de pregătirea profesională a consilierului, s-a constatat că și personalitatea acestuia joaca un rol important în relatia de consiliere.

Există o serie de caracteristici personale ale consilierului care alături de pregatirea profesionala pot contribui la succesul consilierii. Aceste calitati ale consilierului sunt reprezentate in primul rand de de interesul crescut fata de oameni.

Acesta trebuie să fie cald, sa aibă o atitudine deschisă și să fie comunicativ cu oamenii ajutând astfel la stabilirea mult mai usor a unei relații de încredere.

De asemenea, acesta trebuie să dea dovadă de empatie și de asertivitate, să fie atent la sentimentele și trăirile celorlalti, să aibă un bun autocontrol, să fie flexibil, creativ, realist, analitic și nu in ultimul rând să dețină simtul umorului.

Prin urmare, consilierul lucreaza cu propriile sale competențe, scopul profesionistului fiind acela de a-l oglindi pe client în contextul situației cu care se confruntă, având ca scop ajutarea acestuia în a-și constientiza mai adecvat și mai complet propriile nevoi, asteptări și posibilitați de a rezolva și depăsi problemele cu care se confruntă.

Consilierii sunt pregătiti atât să îi educe pe copii, cât și să-i consilieze și să-i ajute atunci când au nevoie. Ei sunt, de fapt, o punte de legatură, atunci când apar probleme, între ideile și asteptările părinților sau profesorilor și cele ale elevilor și în cazul în care îsi folosește toate resursele și sursele de relaționare de care dispune acesta poate fi un adevarat partener în procesul de educare a copilului și de pregătire pentru viață. (Holdevici, Neacsu 2006)

2.5. Metode utilizate în consiliere

2.5.1. Observația

În procesul consilierii observația reprezintă metoda aplicată cu scopul facilitării cunoașterii și autocunoașterii subiecților.

Pentru aceasta consilierul pune în evidență comportamentul nonverbal (privire, mimica, gestica) și paraverbal (prozodia, vocea, etc.) al subiectului educațional, ca și comportamentul său verbal (cuvinte folosite, mesajul transmis, etc.).

În procesul consilierii observăm:

– așezarea subiectului pe scaun;

– starea sa de liniște sau de neliniște;

– gesturile făcute și acordul său dezacordul acestora cu limbajul verbal folosit (congruența sau necongruența);

– caracteristicile vocii, tremurul vocii, pauzele în vorbire;

– privirea subiectului educațional: ocolita, directa, topica folosită toate acestea în relație cu problema, cu situația și cu personalitatea de ansamblu a subiectului.

Pentru ca extrospecția să fie eficientă această subformă de observație trebuie să îndeplinească anumite condiții:

– consilierul să determine fenomenul de observat (ce aspect, ce situație, ce fapte?);

– consilierul să realizeze un mare număr de observații;

– consilierul să-și noteze observațiile pentru a disocia faptele de interpretarea lor;

– observația să se realizeze în condiții variate, în mod sistematic (în clasa, în familia clientului, în relație cu persoanele semnificative ale acestuia);

– aceasta este atât directă prin intermediul organelor de simț cât și indirectă prin intermediul comportamentului;

2.5.2. Conversația euristică

Dacă prin observație constatăm faptele (gesturi, privire, mimică, limbaj) prin convorbire confruntăm aceste fapte cu relatările personale ale clientului identificăm motive, aspirații, trăiri afective, interese.

Dintre toate tipurile de convorbire discuția liberă, interviul semistructurat ca și reflexia vorbită sunt cele mai adecvate consilierii, deoarece pot fi adaptate la specificul acesteia.

Deși nu impune o schemă fixă de desfășurare convorbirea pentru a fi eficientă trebuie să îndeplinească anumite condiții generale pentru orice convorbire dar și unele specifice procesului de consiliere.

Condițiile specifice care asigură eficiență conversației în procesul de consiliere se referă la:

– tipul de întrebari folosite: închise, deschise, justificative, ipotetice,deschise

– preponderența întrebărilor deschise.

S-a constatat că cele mai eficiente întrebări sunt cele deschise, în care clientul poate să completeze „spațiile libere”, cu propriile sale probleme (mecanismul proiecției) și soluții (caracterul euristic).

Întrebările închise sunt acele întrebări care conduc de cele mai multe ori la răspunsuri prin da sau nu. Această tendință atât de a formula întrebări cât și de a oferi răspunsuri, este o modalitate facilă de comunicare care dezvăluie o cantitate mică de informații putând duce chiar la fragmentarea sau întreruperea comunicării.

Totusi astfel de întrebari pot fi adresate ca procedeu în etapa de cunoaștere a datelor esențiale despre condițiile personale și familiale ale subiectului consiliat. De exemplu: “Locuiești în cămin”? ‘Îți place matematica”?

Întrebările justificative (de ce?) sunt întrebări riscante în consiliere deoarece au o conotație de culpabilizare care este negativă și contraproductivă în procesul depășirii situațiilor de dificultate. În loc de a folosi interogația „de ce?” se recomandă folosirea întrebărilor deschise de tipul: “Ai putea să-mi descrii situația X”? “Ce s-a întâmplat”?

Întrebările ipotetice sunt utile pentru constientizarea consecințelor pozitive sau negative ale unor acțiuni și pentru propulsarea subiectului în prezent și mai ales în viitor (scopul consilierii). De exemplu: “Cum ai vrea să fii peste 4 ani”?

Aceste întrebări asigură subiectului o stare de confort psihic prin abordarea indirectă a unor probleme dificile, focalizând consilierea pe soluția acestora. Adresarea întrebărilor este o pricepere care se formează în timpul specializării pentru activitatea de consiliere și se dezvoltă în procesul consilierii.

Viitorii consilieri trebuie să știe:

Ce fel de întrebări să adreseze subiecțlor:

– de cele mai multe ori deschise;

– închise atunci când consilierul are nevoie de o precizare, de o lămurire pe care nu o poate obține altfel;

– întrebările închise să fie formulate astfel încât să nu culpabilizeze;

– întrebările ce sunt orientate către fapte;

– întrebările „Ar putea..”, „Poate” oferă cea mai mare flexibilitate de raspuns;

– întrebările “de ce?” provoacă adesea sentimente defensive;

Ce fel de întrebări sunt de evitate ?

– întrebările lungi, complicate, multiple;

– întrebările ce sugereaza răspunsul;

– întrebarile de tip „papagal”, de repetiție a întrebărilor anterioare;

– întrebări de tip interogatoriu.

2.5.3. Problematizarea

Problematizarea ar putea fi considerată una dintre cele mai adecvate metode ale procesului de consiliere.

Caracteristicile generale ale metodei problematizării sunt:

a. progresul cunoașterii prin intermediul conflictului de idei;

b. mobilizarea subiectului educațional spre rezolvarea problemei.

Problema există, aceasta este a clientului care din proprie inițiativă în cel mai bun caz se adresează consilierului pentru rezolvare.

Rolul consilierului este în această situație acela de a aduce la suprafață conflictul pentru ca persoanele implicate să il poată cunoaște, gestiona și rezolva. (Holdevici, Neacsu 2006)

Consilierul împreună cu clientul său are rolul de a formula problema, de a o calibra, de a elabora strategia rezolvării ei și de a susține aplicarea soluției optime.

Acest spațiu problematic este generator de probleme, de conflicte. În această viziune conflictul este benefic deoarece el nu este înțeles doar ca sursă de dificultăți ci și ca mecanism de rezolvare a acestora.

“Conflictul îsi are radăcina nu numai în diferențele de concepții, de interese, de scopuri interpersonale sau de grup ci și în dificultațile de comunicare, lipsa de informații, în slaba capacitate de rezolvare a problemelor, în stilurile defectuoase de confruntare, în rolurile și jocurile pe care le practica uneori asistați”( Oancea, 2002)

Managementul conflictului în procesul de consiliere are etape similare cu cele ale problematizării:

– crearea sau alegerea tipului de problematizare

– dobândirea de noi informații și restructurarea datelor vechi cu cele noi într-un nou sistem unitar cerut de rezolvarea tipului de problematizare;

– stabilirea (elaborarea) variantelor informative sau acționale de rezolvare și alegerea soluției optime;

– verificarea experimentală a soluției alese.

2.5.4. Brainstorming-ul.

Brainstorming-ul reprezintă o metoda de stimulare a creativității de grup, preluată din filosofia orientală și dezvoltă de psihologul Alex Osborn.

Din punct de vedere etimologic brainstorming înseamnă „furtună în creier”, „asalt de idei”. Condițiile esențiale ale acestei metode pot fi cu succes adaptate procesului de consiliere.

Grupul brainstorming este alcatuit din 10-30 membri care pot fi împărțiți în echipe de câte 10.

În mod concret se dă o temă de cercetare care poate fi problema cu care se confruntă grupul respectiv. În timpul sedinței de brainstorming care durează 30-60 de minute fiecare membru al grupului poate spune tot ce îi trece prin cap, cu privire la problema respectivă. Scopul sedinței brainstorming este cantitativ, de a elabora cât mai multe soluții. De asemenea specific procesului de consiliere este și catharsis-ul sau eliberarea de starea conflictuală negativă pe care o implică problema respectivă. Brainstormingul este una dintre cele mai eficiente metode de stimulare a creativității de grup pentru rezolvarea prin cooperare a unor probleme comune sau individuale.

2.5.5. Metoda cooperării.

Cooperarea este modalitatea de a studia cu eficiență sporită o temă complexă, teoretică sau practică, în echipă sau în grup, îmbinând particularitățile individuale ale membrilor grupului cu cele colective, sintetice ale grupului.

Această metodă se bazează pe principiul că omul este o ființă socială care se dezvoltă plenar datorită influențelor benefice ale mediului sociocultural.

Este o metodă de socializare, de dezvoltare a spiritului de grup și echipă, de învățare în grup, de antrenament. În procesul de consiliere metoda colaborării poate fi folosită cu întreaga clasa sau cu microgrupuri din clasa respectivă. În funcție de tema respectivă se pot organiza grupuri omogene (relativ asemănătoare) sau eterogene (relativ diferite).

Metoda cooperării are de asemenea o dinamică proprie de desfășurare:

a. stabilirea conținutului activității:

b. împărțirea sarcinilor pe echipe și în cadrul fiecărei echipe;

c. discutarea rezultatelor obținute în fiecare echipă în parte;

d. discutarea rezultatelor obținute la nivelul întregii clase între echipe;

e. verificarea experimentală a concluziilor dacă este cazul.

Metoda cooperării în procesul consilierii presupune formarea deprinderii subiecților de a se organiza pe echipe, de a-și alege coordonatorii, de a identifica obiectivele activității respective, de a elabora soluții în grup și de a le aplica.

2.5.6. Psihodrama

Metodologia psihodramatica creata de J.L. Moreno acorda o foarte mare importanță proceselor de grup, rolurilor pe care fiecare individ le joaca in viața sa sociala, familiala și profesională.

Tehnica cea mai cunoscută, aparținând psihodramei moreniene este jocul de rol dar există și altele precum: inversiunea de rol, proiecția în viitor, etc. (Holdevici, Neacsu 2006)

Psihodrama pune accent pe învățarea spontaneității în relațiile personale , spontaneitate ințeleasă ca modalitate de a răspunde adecvat atât la realitatea exterioară ( fără a o distorsiona) cât și la propriile necesităti interne ( fără stereotipii defensive și lăsând să apară nevoile și emoțiile autentice). Obiectivul final este de a-i ajuta pe membrii grupului să dobândească abilitatea de a se adapta într-un mod flexibil la varietatea de situații și persoane cu care aceștia intră în contact.

Psihodrama presupune punerea în scenă a unor conținuturi interioare, având ca scop constientizarea acestora și reintegrarea lor într-o formă noua, adaptativă. Rolul psihodramei este de a-l ajuta pe individ să conștientizeze, să înțeleaga și eventual să schimbe rolurile pe care le joacă în mediul său social, profesional sau familial. (Holdevici, Neacsu 2006)

Una dintre cele mai cunoscute modalități ale jocului de rol este „tehnica scaunului gol”. Acesta se folosește de exemplu în cazul unei relații tensionate între copil și unul dintre părinții săi. Copilul se așează în fața unui scaun gol și este stimulat să îsi imagineze că în acest scaun se află tatăl sau mama sa cu care este în conflict. Copilul este încurajat să transmită acestui personaj întregul mesaj pe care nu l-a putut manifesta în relația sa reală cu acesta. În acest fel se realizează un efect de exteriorizare, conștientizare și clarificare a conflictului respectiv. Jocul de rol poate continua și cu schimbarea locului subiectului. El este îndemnat să se așeze în scaunul gol, în locul părintelui „incriminat” și să se manifeste „ca și cum” ar fi acesta. Prin acest exercițiu de schimbare a locului, se antrenează empatia copilului, capacitatea sa de „a vedea” problema și din punctul de vedere al părinților. (www.psihologie.ro)

2.5.7. Dezbaterea în grupuri sau perechi.

Dezbaterea este o formă complexă și eficientă de conversație, care se caracterizează prin:

– anunțarea temei de dezbatere de către coordonatorul dezbaterii;

– organizarea grupului sau a perechilor de dezbatere;

– desfășurarea propriu-zisă sau schimbul de păreri între membrii grupului;

– stabilirea concluziilor.

Se alege o tema specifică procesului de consiliere: fumatul, drogurile, familia, educația sexuală, etc.

În cazul unor teme sau subiecte mai speciale dezbaterea se poate organiza în cadrul mai multor cupluri.

Pentru ca dezbaterea să nu se transforme în „ceartă”, deci pentru a evita caracterul conflictual ineficient al dezbaterii este necesar ca dezbaterea să îndeplinească anumite condiții:

– părerile enunțate să fie însoțite de argumente;

– atunci când unul dintre membrii grupului de dezbatere își expune punctul de vedere ceilalți ascultă în mod activ;

– formularea unor concluzii clare și semnificative pentru membrii grupului de dezbatere.(idem)

B. METODOLOGIE CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

Capitolul III

PROIECT DE FORMARE A ABILITĂȚILOR DE COMUNICARE ÎN RÂNDUL ELEVILOR

3.1. Justificare

Comunicarea în mediul școlar constituie o activitate de bază. Orice comunicare rezidă în schimburi de semne, de simboluri și implică raporturi de determinare, precum și atitudini afective.

Epoca actuală este marcată de o presiune în direcția performanței și a responsabilității individuale, care, de foarte multe ori, face trimitere la legăturile de solidaritate la care aspiră indivizii.

Astfel, referindu-se la sine, individul poate fi determinat să ignore elementele mediului care exercită influentă asupra sa dar poate și să puna în aplicare tot felul de activități de grup și de proiecte colective, dezvoltându-și investigații din lumea asociativă, mai ales cele de natură cooperativă. (Gilles A., Andre G.)

Abilitățile de comunicare și de consiliere reprezintă un real ajutor în viața tuturor ajutându-ne să întreținem sau să construim relații bazate pe armonie, pe înțelegere.

În consilierea școlară, comunicarea este cu atât mai importantă deoarece într-un astfel de domeniu ea reprezintă cheia fară de care nici un proces de ajutorare nu poate fi dus până la capăt în mod eficient.

Astfel, un bun consilier școlar trebuie să dețină o serie de abilități de comunicare și de consiliere astfel încât să se poată face înteles de către toți cei cu care intră în contact. Acesta are o serie de sarcini pe care trebuie sa le îndeplinească într-un mod eficient. Consider totuși că cea mai importantă sarcină care îi revine unui consilier școlar este aceea de a dezvolta relații eficiente și armonioase în rândul elevilor. Acest aspect nu poate veni de la sine, elevii trebuie să înțeleagă importanța comunicării, a înțelegii propriei persoane cât și a celuilalt.

La școală învățăm să socotim , să citim, să facem compuneri, referate, învățăm istoria și geografia țării noastre, ne învățăm drepturile și obligațiile pe care le avem. Toate acestea le invătăm prin dialog, prin comunicare. Tot la scoală ne completăm bagajul de cunoștinte în ceea ce privește interacțiunea cu cei de lângă noi. Școala are rolul de a forma individul atât din punct de vedere profesional prin a-l face să descopere ce anume îi place și ce anume i se potrivește, cât și din punct de vedere social și personal. Cu cât relațiile în mediul școlar ( atât cu profesorii, consilierul cât și cu ceilalți elevi) vor fi mai eficiente cu atât elevul de astăzi va deveni adultul de mâine care va știi să se raporteze celorlalți, învătând să dea dovadă de empatie, de asertivitate și de încredere în sine.

Din această cauză consider că un program de formare a abilităților de comunicare în rândul elevilor ar reprezenta pentru elevi atât un mod de a se cunoaște cât mai bine pe sine cât și un mod de a comunica cu cei din jur eficient.

3.2. Design-ul cercetării

Scopul proiectului

Scopul proiectului de formare este acela de dezvoltare a abilităților de comunicare în rândul elevilor.

Obiectivele proiectului.

Obiectivele acestui proiect de formare sunt în conformitate cu nevoile elevilor în vederea obținerii cât mai multor abilități în ceea ce privește comunicarea( ascultare activă, asertivitate,autocunoaștere, empatie)

Programul desfășurat în cadrul proiectului de formare va permite elevilor să identifice barierele de comunicare și să se folosească de diferite mijloace în vederea depășirii acestora.

Obiectivele proiectului sunt următoarele:

Crearea unui climat pozitiv pe parcursul derulării proiectului de formare.

Formarea sau menținerea unei ascultări active în rândul elevilor

Dobândirea unui comportament asertiv în rândul elevilor

Dezvoltarea unor modalități eficiente de autocunoaștere și relaționare în rândul elevilor.

Formarea unor atitudini empatice

Dobândirea unor tehnici și metode de comunicare

Astfel, la sfârșitul acestui proiect, elevii, vor fi capabili să:

își formeze propriile strategii de comunicare în funcție de personalitatea lor și de persoanele cu care intra în contact dând dovadă de empatie, ascultare activă și asertivitate.

își autoevalueze propria persoană și să ajungă la un nivel cât mai ridicat de autocunoastere.

colaboreze și să comunice cu cât mai multe persoane implicate în acest program

Ipotezele cercetarii

Ipoteza principala:

Daca elevii ar beneficia de un program de consiliere privind dezvoltarea abilitatilor de comunicare atunci acestia si-ar dezvolta relatiile interpersonale.

Ipoteze generale:

Daca pe parcursul derularii programului elevii au parte de un climat pozitiv atunci gradul de interes este ridicat.

Daca elevii si-ar forma deprinderile unei ascultari active atunci acestia si-ar dezvolta gradul de interes fata de cei din jur.

Daca elevii ar dobandi un comportament asertiv atunci si-ar exprima mult mai usor sentimentele, opiniile si dezacordul.

Daca elevii s-ar autocunoaste si ar relationa eficient atunci si-ar dezvolta si si-ar descoperi calitatile si resursele personale.

Daca elevii si-ar forma atitudini empatice atunci ar putea sa dea dovada de un grad ridicat de intelegere a celuilalt.

Daca elevii ar dobandi diferite tehnici si metode de comunicare atunci acestia ar depasii mult mai usor barierele de comunicare.

Desfășurarea proiectului

Locul desfășurării proiectului:

Prezentul proiect de formare se va desfăsura în orașul Zărnești, într-o sală de clasă.

Durata desfășurării

Acest proiect de formare s-a desfășurat pe o perioadă de 3 luni, începând cu data de 28.10.2009.

Grupul tinta: elevii de clasa a 7-a de la Școala Generală Nr. 1 din localitatea Zărnești.

Număr de persoane: 40 de persoane.

A avut loc o evaluare inițială pe 40 de subiecti ( două clase) care se va realiza prin intermediul unui chestionar de asertivitate. După aplicarea chestionarului, se va desfăsura un program cu una dintre cele două clase. La sfârșitul programului se va realiza o evaluare finală făcându-se comparație între cele două clase.

Pe parcursul celor 2 luni, elevii vor participa la cursurile special planificate în vederea obținerii unor abilităti de comunicare eficiente. Proiectul se va axa atât pe desfășurarea unor cursuri în vederea învățării anumitor tehnici și metode precum și pe anumite exerciții și metode practice în vederea atingerii obiectivelor propuse.

Întâlnirile vor avea loc de doua ori pe săptămână pe parcursul acestor doua luni. Fiecare întâlnire va dura 50 de minute.

În cadrul fiecărui curs li se vor prezenta elevilor informații și materiale multimedia în concordanță cu tema de comunicare abordată, vor avea loc discuții pe tema respectivă în vederea lămuririi unor aspecte ce nu au fost înțelese și pentru a observa care este opinia cursanților cu privire la materialele oferite.

Aceste cursuri teoretice vor fi în număr de patru. La sfârșitul fiecărui curs prezentat, fiecare elev va primi un suport de curs care va cuprinde rezumatul temei săptămânii.

Pe lângă aceste cursuri, se vor folosi diferite metode bazate pe jocuri și exerciții,

activitățile fiind orientate în vederea expunerii elevilor la situații reale pe care le-ar putea întâmpina.

Conținutul proiectului

Pentru realizarea și implementarea acestui proiect, se vor desfășura doua tipuri de activități:

Activități de pregătire a proiectului:

documentarea.

realizarea unui chestionar în vederea testării abilităților de comunicare, precum și în vederea obținerii de informații privind nevoia de implementare a unui astfel de proiect.

elaborarea unui program în vederea desfășurării atât a cursurilor predate cât și a activităților practice.

Activități de implementare a proiectului.

se prezintă elevii, fiecare spunând câteva cuvinte despre sine. Tot în această fază a prezentării, elevii vor face cunoscute așteptările lor în ceea ce privesțe programul la care participă.

desfășurarea unor cursuri în ceea ce privește obținerea sau menținerea unei comunicări eficiente.

Aceste cursuri se vor desfăsura în vederea dobândirii unor metode și tehnici de comunicare în rândul elevilor în vederea dezvoltării unor atitudini empatice, a unui comportament asertiv și a unei ascultări active.

Cursurile desfășurate în vederea obținerii sau menținerii unor abilităti de comunicare vor fi bine structurate și prezentarea lor va fi realizată într-o manieră grafică și atractivă, fiind utilizate prezentări animate în Power Point.

Fiecare curs predat în vederea dezvoltării abilităților de comunicare se va desfășura o data pe săptămână iar durata acestuia va fi de cincizeci de minute. În cadrul acestor cursuri se vor desfășura diferite exerciții și jocuri în vederea punerii în practică a celor învățate.

De asemenea, la finalul prezentării cursurilor vor avea loc discuții libere pe seama temei abordate în vederea măsurării părerilor și a impactului pe care l-a avut tema respectivă. Aceste materiale vor fi înmânate elevilor la sfârșitul fiecărei întâlniri.

desfășurarea unor exerciții și jocuri care se vor axa pe cunoasterea propriei personalități și pe mijloace de îmbunătățire a comunicării.

Aceste exerciții și jocuri se vor desfășura în cadrului fiecărui curs și vor avea în vedere atât înțelegerea și dobândirea unor metode practice și creative de rezolvare a problemelor de comunicare ( prin dezvoltarea capacității empatice, de ascultare activă și a atitudinii asertive) cât și cunoasterea și înțelegerea propriei personalități.

desfăsurarea unor ședințe.

Aceste sedințe se vor desfășura prin dezbaterea unor probleme cu care se confruntă elevii. Ședintele vor permite elevilor posibilitatea de a-și povesti și de a cere sfaturi cu privire la barierele de comunicare întâlnite.

În cadrul acestor ședințe, elevii vor avea posibilitatea de a avea discuții libere cu privire la problemele pe care le intâmpina. De asemenea, se vor desfășura ședințe de brainstorming care vor permite elevilor să-și expună propriile idei cu privire la o tema stabilită. În cadrul acestor sedințe cât și în exteriorul lor, elevii vor deține un jurnal în care îsi vor nota diferite aspecte ( obstacole de comunicare întâlnite, metode folosite în vederea înlăturării obstacolelor) cu privire la comunicare. În cadrul ședințelor, aceste aspecte vor fi expuse și comentate.

– desfășurarea unei reuniuni la finalul acestui proiect la care vor lua parte toti cei implicați.

În cadrul acestor cursuri, elevii, vor avea sarcina de a citi ceea ce au complectat în jurnal pe tot parcursul desfășurării programului.

Aceștia își vor relata părerile cu privire la modul în care acest program i-a ajutat și îi va ajuta în viitor, aspectele noi pe care le-au dobândit la încheierea cursurilor.

La aceste reuniuni vor participa toti cei implicați în acest proiect, vor avea loc discuții libere, se vor oferi diplome personalizate și se va dansa.

Prezentarea cursurilor teoretice

Curs1.

Importanța comunicării.

Curs 2

Cum să mă cunosc și să comunic mai bine.

Curs 3

– Metode și tehnici de comunicare.( asertivitatea, ascultarea activă, limbajul nonverbal, feedback, empatie)

Curs 4

Bariere în comunicare și metode de înlăturare a acestora.

În vederea susținerii acestor cursuri se va avea în vedere parcurgerea următoarelor etape:

1. stabilirea unui climat pozitiv cu interlocutorii

– antrenarea cursanților în discuții;

– inducerea interesului cursanților pentru subiectele abordate;

– manifestarea încrederii față de cunoștințele cursanților.

2. prezentarea generală a cursului

– captarea atenției și a interesului cursanților;

– stabilirea obiectivelor cursului și a modalitaților de evaluare a acestora;

– reluarea ideilor principale ale cursului anterior și realizarea legăturilor cu cel prezent.

– explicarea importanței cunoașterii domeniului abordat;

– verificarea cunoștințelor cursanților în acest domeniu;

– definirea termenilor noi (dacă este cazul).

3. prezentarea ideilor principale ale cursului

– prezentarea ideilor principale ale cursului;

– explicarea detaliată a fiecărui capitol al cursului;

– utilizarea exemplelor, diagramelor, ilustrațiilor etc.;

– rezumarea fiecărui capitol, la finalul prezentării lui;

– rezumarea întregului curs.

4. îndrumarea elevilor să aplice cunoștințele dobândite

– rezolvarea unor exerciții sau studii de caz, prin intermediul cărora elevii să aplice cunoștințele dobândite;

– acordarea asistenței pentru rezolvarea lor;

– încurajarea elevilor pentru rezolvarea exercițiilor.

5. testarea cunoștintelor cursanților

– testarea, orală sau scrisă, a cunștințelor elevilor;

– corectarea răspunsurilor elevilor.

6. evaluarea rezultatelor obținute

– informarea elevilor despre rezultatele obținute;

– corectarea oricărei neînțelegeri asupra conținutului cursului predat;

– adoptarea unei atitudini pozitive și încurajatoare.

3.3. Variabile de cercetare

– Variabila independentă introdusă în cercetare este reprezentată de Programul de consiliere privind dezvoltarea abilităților de comunicare.

– Variabilele dependente – abilitățile de comunicare și interrelațioanre ale participanților la programul de consiliere.

3.4. Metode si instrumente folosite

3.4.1. Descrierea metodelor folosite

Formarea în domeniul comunicării interpersonale nu se poate realiza decât prin intermediul metodelor active. Astfel, cele mai eficiente metode în vederea obținerii acestui scop sunt acelea de utilizare a metodelor de formare activă.

Astfel, metodele folosite în cadrul acestui proiect vizează:

– Studiul de caz.

În cadrul acestui tip de exercițiu, se va citi cazul pe care participanții il au în față iar pe grupuri aceștia vor avea sarcina de a analiza cazul ( de a indentifica problema, cauzelele, efectele, modalitățile de acțiune). După ce se va analiza cazul, elevii vor discuta cazul individual.

– Dezbaterea în grupuri sau perechi.

Se va alege o temă specifică comunicării. În momentul în care unul dintre membrii grupului de dezbatere îsi expune punctul de vedere ceilalți ascultă în mod activ.

La final se vor formula concluzii clare și semnificative.

– Foi anonime.

Acest tip de exercițiu se va folosi în cazul unor exerciții care presupun un grad mai mare de dezvăluire personală. Dupa ce vor fi complectate aceste foi, participanții vor fi rugati sa schimbe foile între ei.

– Teste de personalitate. Acestea se vor desfășura în cadrul cursului de autocunoastere.

– Brainstorming-ul.

Se va alege o temă iar fiecare membru al grupului va putea spune tot ce îi trece prin cap, cu privire la problema respectivă. Scopul ședinței brainstorming este cantitativ, de a elabora cât mai multe soluții. Rolul de observator, în cadrul sedinței de braistorming îl va avea cel ce va desfăsura aceste ședințe. Brainstormingul este o metoda eficientă de stimulare a creativității de grup pentru rezolvarea prin cooperare a unor probleme comune în rândul elevilor.

– Exerciții de prezentare și intercunoaștere.

Exercițiul presupune ca fiecare individ să se prezinte în fața celorlalți răspunzând la întrebarea “ Cine sunt eu?” Obiectivele vizează perspectiva de constientizare și verbalizarea propriei concepții despre sine; prezentarea în fața celorlalți a propriului punct de vedere referitor la sine; depășirea inhibiților în ceea ce priveste comunicarea despre sine în public și intercunoașterea.

3.4.2. Instrumente folosite.

În vederea implementării acestui proiect se va folosi ca instrument de cercetare chestionarul.

1. Chestionarul.

Chestionarul realizat a fost aplicat pe un numar de 20 de elevi din cadrul Școlii Generale Nr. 1 din Zărnești.

Scopul acestui chestionar a fost acela de a identifica principalele probleme de comunicare cu care se confruntă subiectii cât și acela de a obtine informatii în ceea ce priveste dorința acestora de a participa la un astfel de program de formare.

În urma răspunsurilor formulate de către subiecti se vor stabili obiectivele și activitațile prezentului proiect în conformitate cu nevoile și cerintele lor.

CHESTIONAR

Sunt o persoana asertivă?

Citește cu atenție situațiile prezentate mai jos si, în funcție de cât de confortabil te simți în fiecare caz, îti acorzi următorul punctaj:

1 (pentru inconfortabil), 2 (rezonabil), 3 (foarte confortabil)

1. Vorbești tare și pui întrebări în clasă.

2. Atunci când te întrerupe cineva, îti exprimi dezacordul.

3. Îti exprimi opiniile în fața persoanelor cu autoritate.

4. Intri sau iesi dintr-o încapere plină cu oameni.

5. Vorbești în fața unui grup.

6. Menții contactul vizual în timpul unei conversații.

7. Îti folosești autoritatea fără să te consideri nepoliticos sau agresiv.

8. Soliciți din nou când nu ai primit ceva ce ai cerut.

9. Deși cineva asteaptă să te scuzi, nu o faci pentru că simți că tu ai dreptate.

10. Ceri să ți se înapoieze ceva ce ai împrumutat, fără să te scuzi.

11. Primesti un compliment și spui ceva prin care esti de acord.

12. Accepți o respingere.

13. Nu ai obținut o aprobare de la o persoana importantă pentru tine.

14. Discuți deschis cu o persoană care te critică.

15. Îi spui cuiva că ceea ce a facut te deranjează.

16. Refuzi să faci ce ți se cere atunci când nu dorești.

17. Refuzi o cerere de întâlnire cu cineva.

18. Îti exprimi nemultumirea când crezi că cineva încearcă să te convingă de

ceva cu care tu nu esti de acord.

19. Îti exprimi supărarea când te supară ceva.

20. Contrazici pe cineva.

21. Răspunzi cu umor atunci când cineva încearcă să te pună la punct.

22. Faci glume pe seama greșelilor pe care le-ai făcut.

TOTAL Scor:…………..

Peste 55 : Esti o persoană foarte asertivă.

46 – 55 : Esti o persoană aproape de a deveni asertivă.

Mai ai de lucru la situațiile la care ai obținut punctaj scăzut.

36 – 45 : Asertivitatea ta este la un nivel mediu.

26 – 35 : Ai nevoie să-ți îmbunătățești abilitațile de comunicare asertivă.

Sub 26 : Lipsa de asertivitate poate fi o sursă de stres.

3.5. Interpretarea datelor.

Dintr-un număr de 20 de persoane, la cele 22 de întrebări elevii din clasa a 7-a B au raspuns în felul urmator:

1. Vorbești tare și pui întrebări în clasă.

Inconfortabil- 12 elevi ( ( 60%)

Rezonabil- 4 elevi (20%)

Foarte confortabil- 4 elevi ( 20%)

2. Atunci când te întrerupe cineva, îti exprimi dezacordul.

Inconfortabil- 4 elevi ( 20%)

Rezonabil- 11 elevi (55%)

Foarte confortabil- 5 elevi (5 %)

3. Îti exprimi opiniile în fața persoanelor cu autoritate.

Inconfortabil- 12 elevi ( 60%)

Rezonabil- 4 elevi ( 20%)

Foarte confortabil- 4 elevi ( 20 %)

4. Intri sau iesi dintr-o încapere plină cu oameni.

Inconfortabil- 7 elevi ( 35%)

Rezonabil- 10 elevi ( 50%)

Foarte confortabil- 3 elevi ( 15 %)

5. Vorbești în fața unui grup.

Inconfortabil- 6 elevi ( 30%)

Rezonabil- 8 elevi ( 40 %)

Foarte confortabil- 6 elevi ( 30 %)

6. Menții contactul vizual în timpul unei conversații.

Inconfortabil- 7 elevi (35%)

Rezonabil- 8 elevi ( 40 %)

Foarte confortabil- 5 elevi ( 25%)

7. Îti folosești autoritatea fără să te consideri nepoliticos sau agresiv.

Inconfortabil- 5 elevi ( 25 %)

Rezonabil- 9 elevi ( 45%)

Foarte confortabil- 6 elevi ( 30%)

8. Soliciți din nou când nu ai primit ceva ce ai cerut.

Inconfortabil- 5 elevi ( 25%)

Rezonabil-8 elevi ( 40%)

Foarte confortabil- 7 elevi ( 35%)

9. Deși cineva asteaptă să te scuzi, nu o faci pentru că simți că tu ai dreptate.

Inconfortabil- 6 elevi ( 30%)

Rezonabil- 9 elevi (45%)

Foarte confortabil- 5 elevi ( 25%)

10. Ceri să ți se înapoieze ceva ce ai împrumutat, fără să te scuzi.

Inconfortabil- 7 elevi ( 35 %)

Rezonabil- 6 elevi ( 30%)

Foarte confortabil- 7 elevi ( 35%)

11. Primesti un compliment și spui ceva prin care esti de acord.

Inconfortabil- 3 elevi ( 15%)

Rezonabil- 7 elevi ( 35%)

Foarte confortabil- 10 elevi ( 50%)

12. Accepți o respingere.

Inconfortabil- 7 elevi (35%)

Rezonabil- 7 elevi ( 35%)

Foarte confortabil- 6 elevi ( 30 %)

13. Nu ai obținut o aprobare de la o persoana importantă pentru tine.

Inconfortabil- 7 elevi (35%)

Rezonabil- 7 elevi ( 35%)

Foarte confortabil- 6 elevi ( 30 %)

14. Discuți deschis cu o persoană care te critică.

Inconfortabil- 5 elevi (25%)

Rezonabil- 10 elevi ( 50%)

Foarte confortabil-5 elevi ( 25%)

15. Îi spui cuiva că ceea ce a facut te deranjează.

Inconfortabil- 6 elevi ( 30%)

Rezonabil-9 elevi (45%)

Foarte confortabil-5 elevi ( 25%)

16. Refuzi să faci ce ți se cere atunci când nu dorești.

Inconfortabil- 4 elevi ( 20 %)

Rezonabil- 11 elevi ( 55%)

Foarte confortabil- 5 elevi ( 25 %)

17. Refuzi o cerere de întâlnire cu cineva.

Inconfortabil- 8 elevi ( 40 %)

Rezonabil-9 elevi ( 45%)

Foarte confortabil- 3 elevi ( 15%)

18. Îti exprimi nemultumirea când crezi că cineva încearcă să te convingă de

ceva cu care tu nu esti de acord.

Inconfortabil- 5 elevi ( 25 %)

Rezonabil- 10 elevi ( 50 %)

Foarte confortabil-5 elevi (25%)

19. Îti exprimi supărarea când te supară ceva.

Inconfortabil- 4 elevi ( 20%)

Rezonabil- 10 elevi ( 50%)

Foarte confortabil- 6 elevi ( 30%)

20. Contrazici pe cineva.

Inconfortabil-5 elevi ( 25 %)

Rezonabil-8 elevi ( 40%)

Foarte confortabil- 7 elevi ( 35%)

21. Răspunzi cu umor atunci când cineva încearcă să te pună la punct.

Inconfortabil-6 elevi ( 30 %)

Rezonabil- 8 elevi ( 40%)

Foarte confortabil-6 elevi ( 30 %)

22. Faci glume pe seama greșelilor pe care le-ai făcut.

Inconfortabil- 8 elevi ( 40%)

Rezonabil-6 elevi ( 30%)

Foarte confortabil-6 elevi (30%)

Rezultatele finale în urma chestionarului aplicat la clasa a 7-a B pe un eșantion de 20 de elevi care au răspuns la cele 22 de întrebări sunt urmatoarele:

Inconfortabil- 33%

Rezonabil- 42%

Foarte confortabil- 25 %

Fig.1.

( Măsurarea aseritivității în rândul clasei a 7-a B)

Dintr-un număr de 20 de persoane, la cele 22 de întrebări elevii din clasa a 7-a C au raspuns în felul urmator:

1. Vorbești tare și pui întrebări în clasă.

Inconfortabil – 10 elevi (50%)

Rezonabil – 7 elevi (35%)

Foarte confortabil – 3 elevi ( 15%)

2. Atunci când te întrerupe cineva, îti exprimi dezacordul.

Inconfortabil – 5 elevi ( 25%)

Rezonabil – 10 elevi ( 50%)

Foarte confortabil – 5 elevi ( 25%)

3. Îti exprimi opiniile în fața persoanelor cu autoritate.

Inconfortabil – 12 elevi ( 60 %)

Rezonabil – 3 elevi ( 15%)

Foarte confortabil – 5 elevi ( 25%)

4. Intri sau iesi dintr-o încapere plină cu oameni.

Inconfortabil – 5 elevi ( 25%)

Rezonabil – 10 elevi ( 50%)

Foarte confortabil – 5 elevi ( 25%)

5. Vorbești în fața unui grup.

Inconfortabil – 5 elevi ( 25%)

Rezonabil – 9 elevi ( 45%)

Foarte confortabil – 6 elevi ( 30 %)

6. Menții contactul vizual în timpul unei conversații.

Inconfortabil- 5 elevi ( 25%)

Rezonabil- 8 elevi ( 40%)

Foarte confortabil- 7 elevi ( 35%)

7. Îti folosești autoritatea fără să te consideri nepoliticos sau agresiv.

Inconfortabil- 10 elevi ( 50%)

Rezonabil- 5 elevi ( 25%)

Foarte confortabil- 5 elevi ( 25%)

8. Soliciți din nou când nu ai primit ceva ce ai cerut.

Inconfortabil- 4 elevi ( 20%)

Rezonabil- 10 elevi ( 50 %)

Foarte confortabil- 6 elevi ( 30%)

9. Deși cineva asteaptă să te scuzi, nu o faci pentru că simți că tu ai dreptate.

Inconfortabil- 5 elevi ( 25%)

Rezonabil- 10 elevi ( 50%)

Foarte confortabil- 5 elevi ( 25%)

10. Ceri să ți se înapoieze ceva ce ai împrumutat, fără să te scuzi.

Inconfortabil- 6 elevi ( 30%)

Rezonabil- 8 elevi ( 40%)

Foarte confortabil- 6 elevi ( 30%)

11. Primesti un compliment și spui ceva prin care esti de acord.

Inconfortabil- 2 elevi ( 10%)

Rezonabil- 8 elevi ( 40%)

Foarte confortabil- 10 elevi ( 50%)

12. Accepți o respingere.

Inconfortabil- 6 elevi ( 30%)

Rezonabil- 9 elevi ( 45%)

Foarte confortabil- 5 elevi ( 25%)

13. Nu ai obținut o aprobare de la o persoana importantă pentru tine.

Inconfortabil- 7 elevi ( 35%)

Rezonabil- 6 elevi ( 30%)

Foarte confortabil- 7 elevi ( 35%)

14. Discuți deschis cu o persoană care te critică.

Inconfortabil- 3 elevi ( 15%)

Rezonabil- 10 elevi ( 50%)

Foarte confortabil- 7 elevi ( 35%)

15. Îi spui cuiva că ceea ce a facut te deranjează.

Inconfortabil- 5 elevi ( 25%)

Rezonabil- 10 elevi ( 50%)

Foarte confortabil- 5 elevi ( 25%)

16. Refuzi să faci ce ți se cere atunci când nu dorești.

Inconfortabil- 5 elevi ( 25%)

Rezonabil- 11 elevi ( 55%)

Foarte confortabil- 4 elevi ( 20%)

17. Refuzi o cerere de întâlnire cu cineva.

Inconfortabil- 10 elevi ( 50%)

Rezonabil- 6 elevi ( 30%)

Foarte confortabil- 4 elevi ( 20%)

18. Îti exprimi nemultumirea când crezi că cineva încearcă să te convingă de

ceva cu care tu nu esti de acord.

Inconfortabil- 8 elevi ( 40%)

Rezonabil- 8 elevi ( 40%)

Foarte confortabil-4 elevi ( 20%)

19. Îti exprimi supărarea când te supară ceva.

Inconfortabil- 3 elevi ( 15%)

Rezonabil- 10 elevi ( 50%)

Foarte confortabil- 7 elevi ( 35%)

20. Contrazici pe cineva.

Inconfortabil- 4 elevi ( 20%)

Rezonabil- 11 elevi ( 55%)

Foarte confortabil- 5 elevi ( 25%)

21. Răspunzi cu umor atunci când cineva încearcă să te pună la punct.

Inconfortabil- 4 elevi ( 20%)

Rezonabil- 9 elevi ( 45%)

Foarte confortabil- 7 elevi ( 35%)

22. Faci glume pe seama greșelilor pe care le-ai făcut.

Inconfortabil- 10 elevi ( 50%)

Rezonabil- 5 elevi ( 25%)

Foarte confortabil- 5 elevi ( 25%)

Rezultatele finale in urma chestionarului aplicat la clasa a 7-a C pe un esantion de 20 de elevi care au raspuns la cele 22 de intrebari sunt urmatoarele:

Inconfortabil- 32%

Rezonabil- 41%

Foarte confortabil- 27 %

Fig. 2

( Măsurarea asertivității în rândul clasei a 7-a C)

Fig.3

( Grafic comparativ între cele două clase)

Tabel 1. Diferența procentelor între cele două clase

3.6. Program de consiliere.

Programul de consiliere detaliat.

1. Stabilirea unui climat pozitiv cu interlocutorii.

Activități.

Săptămâna 1.

– prezentarea programului – 10 minute

antrenarea cursanților în discuții introductive. -20 minute

Fiecare cursant va descrie motivul pentru care consideră că acest program îl va ajuta, va relata asteptările sale în ceea ce priveste desfăsurarea acestuia.

– aplicarea chestionarului de asertivitate

– informarea elevilor cu privire la interpretarea chestionarului aplicat.

2. Curs 1. Importanța comunicării

Activități

Săptămâna 2

– prezentarea cursului teoretic – 30 de minute

Prezentarea se va realiza într-un mod cât mai interesant, scopul fiind acela de a capta atenția cursantului. Pe parcursul prezentării vor avea loc discutii libere cu privire la tema abordata, se vor emite păreri și se vor adresa întrebări

joc de rol – 20 minute.

Elevii se vor impărții pe doua grupe. O parte din ei vor intra în rolul unei persoane care nu poata să gesticuleze și să vorbească iar o altă parte va avea sarcina de a-i determina pe ceilalti să vorbeasca și să gesticuleze în vederea obținerii anumitor informații. Rolurile celor două grupuri se vor schimba.

– descrierea sentimentelor și a trăirilor avute pe parcursul desfățurării exercițiului.

concluziile/ rezumatul cursului

3. Curs 2 Cum să mă cunosc și să comunic mai bine

Activități

Săptămâna 3

Prezentarea cursului teoretic- 25 minute

Complectarea unui test de persoanalitate ( Cine sunt eu si ce fac cu mine?) – 15 minute

Exercițiu de intercunoastere: “ fraza care mă reprezintă- 10 minute

Activități

Saptămâna 4

Brainstorming-ul – 50 de minute.

5. Curs 3. Metode și tehnici de comunicare ( saptamana 5-7)

Activități

Săptămâna 5

– Prezentarea cursului teoretic- 30 de minute

– Studiu de caz – 40 de minute ( elevii pe baza cazului studiat vor analiza și vor sugera metode în vederea rezolvării problemelor expuse în text)

Săptămâna 6

Joc de rol- 25 minute.

dezbateri pe perechi- 25 minute

Elevii vor avea sarcina de a se transpune în rolul personajelor . Aceștia vor expune metode și tehnici considerate ca fiind adecvate. La final vor avea loc discuții.

Săptămâna 7

-exercitii- “ plimbarea oarba”- 20 minute.

– “exercitii de dezvoltare a atentiei fata de celalalt”- 30 minute

6. Curs 4. Bariere de comunicare și metode de înlăturare a acestora.

(săptămâna 8-9)

Activități

Saptamâna 9.

prezentarea cursului teoretic- 30 de minute

exerciții și jocuri. ( foile albe- cursanții vor nota barierele de comunicare cu care se confruntă; vor avea loc dezbateri în grup- 20 minute

Săptămâna 10.

studiu de caz- 25 de minute

joc de rol- 35 de minute

discuții libere pe baza activităților desfăsurate- 15 minute

7. Evaluarea programului de consiliere.

Activități

Saptămâna 11.

relatarea unor metode de îmbunătățire a programului pe viitor.

discuții libere – relatarea modului în care aceste cursuri au contribuit la îmbunătățirea comunicării în ceea ce privește comunicarea eficientă a elevilor)

– evaluarea rezultatelor prin discuții libere și relatarea cursanților în cazul în care există aspecte care au rămas neînțelese de către aceștia.

– reaplicarea chestionarului de asertivitate.

8. Reuniune.

Saptamana 12

Desfăsurarea unor activități de destindere ( dansuri, scenete organizate de către elevii care au participat la acest program de formare).- 50 minute

Oferirea unor diplome personalizate.

Resurse:

Resurse umane:

– elevii clasei a 7-a B si a 7-a C.

Resurse materiale

un video-proiector

materiale mass- media

suporturi de curs.

Resurse financiare :

Costurile estimate în vederea realizării acestui proiect este de în care se includ cheltuieli pentru:

– materiale – 50 Ron

aperitive, sucuri, prajituri pentru reuniuni- 100 Ron.

3.7. Evaluarea programului.

Evaluarea inițială

Evaluarea inițiala a acestui program va fi testată prin complectarea unor chestionare de către un număr de 20 de asistenti sociali. Aceste chestionare vor cuprinde atât întrebări formulate într-o maniera care va permite depistarea problemelor de comunicare care pot interveni în asistență socială cât și întrebări în vederea autoevaluării personale.

În funcție de răspunsurile formulte de către asistenții sociali se va masura gradul de necesitate în vederea elaborării acestui proiect de formare. De asemenea, acest proiect va fi evaluat de către respectivii asistenții sociali prin metoda analizei swot, acestia relatând punctele tari și slabe ale prezentului program de formare precum și dorința lor de implicare în acesta.

Indicatori de calitate ai procesului de formare

Se vor măsura urmatorii indicatori:

– colaborarea între "actorii" procesului de formare;

– formalizarea unui cadru de desfășurare a procesului de formare. Acesta permite atât definirea unor reguli de acțiune colectivă, cât și crearea unei autonomii a "actorilor" formarii;

– profesionalismul "actorilor" formării;

– interactivitatea si comunicarea interpersonală a "actorilor" procesului de formare. Calitatea formării va depinde de modalitalea in care trainerul reușește sa creeze a adevărata dinamica intre membrii grupului de cursanți.

Evaluarea programului

Pe parcursul desfasurării proiectului se vor avea în vedere o serie de metode de evaluare a gradului de înțelegere si de interes în randul elevilor. Evaluarea pe parcursul desfăsurarii programului se va realiza prin:

feedback.- pe tot parcursul desfășurării proiectului, coordonatorul programului va acorda atenție feedback-ului primit din partea cursanților

observație – se va avea în vedere observarea evolutiei cursanților, a gradului lor de întelegere.

lista de cuvinte- în cadrul acestei metode de evaluare, elevilor li se vor acorda o lista de cuvinte, sarcina lor fiind aceea de a alege cuvintele care descriu impresia asupra sesiunii în curs.

scale de masurare- cursantii vor alege scala reprezentativă în ceea ce priveste impresia acestora cu privire la cursul care tocmai s-a încheiat.

păreri anonime- participanții vor nota parerile lor anonime cu privire la modul de desfăsurare a cursului tocmai încheiat și care este cel mai important lucru pe care l-a învătat în urma parcurgerii cursului.

cercetare orala- coordonatorul programului va încerca să obțina informații de la cursanți cu privire la aspectele neîntelese, a concluzilor la care aceștia au ajuns în urma desfășurării activităților.

Evaluarea la finalul programului de pregătire

Eficiența programului va fi testată atât prin discuții libere, prin sugestii și observație cât și prin aplicarea unui chestionar de evaluare. La această a doua aplicare, se va muta accentul de pe nevoia de cunoastere și autocunoastere în ceea ce priveste comunicarea, pe calitatea și relevanța informatiilor și activitătilor desfăsurate în timpul programului. De asemenea, se va pune accent și pe aspectele neacoperite la sfârșitul acestui program de consiliere. ( în cazul în care există).

În vederea evaluării programului se va reaplica chestionarul de asertivitate pentru a putea evalua eficiența programului. În urma aplicării acestuia se observa ca în clasa a 7-a C unde programul nu a fost aplicat răspunsurile elevilor au fost în mare parte aceleași, procentele neschimbându-se semnificativ. La clasa a 7-a B, unde a fost realizat un program de consiliere procentele s-au modificat semnificativ.

– 50% dintre subiecti au răspuns foarte confortabil

– 30% dtre subiecti au răspuns rezonabil

– 20% dintre subiecti au răspuns inconfortabil

Fig. 4

( Nivelul de asertivitate în urma desfășurării programului de consiliere)

Fig. 5

( Analiza comparativă între rezultatele inițiale și cele de după aplicarea programului)

Fig.6

( Diferența între clasa participantă la program și cea neparticipantă)

Pe lângă chestionarul de asertivitate, în vederea evaluării programului precum și a necesității de aplicare a unui astfel de program de consiliere s-a folosit un chestionar de evaluare a programului pe o scala de la 1 la 5 .

Încercuiți numarul care reprezintă cel mai bine reacția dumneavoastra la acest program:

Cred că voi putea să folosesc ceea ce am invatat

(nidodata) 1 2 3 4 5 (adeseori)

Programul a fost prezentat într-o manieră interesantă.

(niciodata) 1 2 3 4 5 (adeseori)

Modalitățile de pregătire au corespuns propriilor mele așteptări.

(niciodata) 1 2 3 4 5 (adeseori)

Programul a acoperit toate obiectivele care ne-au fost promise.

(niciodata) 1 2 3 4 5 (adeseori)

S-a încurajat participarea și întrebările.

(niciodata) 1 2 3 4 5 (adeseori)

Din cei 20 de elevi care au participat la programul de consiliere:

60% ( 13 persoane) au incercuit scala 5

30% ( 7 persoane) au incercuit scala 4

10% ( 2 persoane) au incercuit scala 3

În urma acestor răspunsuri reiese faptul că acest program a fost cotat ca fiind foarte util de către 60% dintre participanți, util pentru 40% dintre acestia și ca având un nivel mediu de necesitate pentru 10% dintre elevi.

Fig. 7. ( Eficiența programului )

3. 8. Concluzii

În urma interpretării chestionarelor și a desfășurării programului de consiliere reiese că acest program reprezintă o modalitate eficientă în vederea dobândirii unor noi metode practice în ceea ce privește comunicarea în rândul elevilor cât și în vederea stabilirii unui climat pozitiv bazat pe întelegere și colaborare între colegi. În mediul scolar comunicarea reprezintă un aspect esențial al interacțiunii atât între elevi cât și între consilier sau profesor și elevi.

Datorita reusitei acestui program consider că este esențial ca pe viitor cât mai mulți consilierii școlari să se axeze pe astfel de acțiuni care să ajute copilul de azi să devină adultul de mâine care va ști să interacționeze eficient cu cei din jurul său, să îsi exprime opinile, să-i înțeleagă pe cei cu care intră în contact și să-și rezolve problemele interpersonale într-un mod eficient.

Bibliografie

Pease, A. ( 1993), Limbajul trupului, Editura. Polimark, București.

Baron, R. ( 1983), Behavior in Organization, Allyn and Bacon, Inc, New York

Baron, R. Byrne, D. ( 1987), Social Psychology- Understand Human Interaction, Allyn and Bacon Inc, New York.

Birkenbihl, V.F. (1999), Semnalele corpului, Editura Gemma Press, București

Birkenbihl, V.F. (1997), Antrenamentul comunicarii, Editura Gemma Press, București,

Coman, A. ( 2007), Curs nepublicat

DeVito,J. (1988), Human Comunication, The Baic Course, Haper &Row,Inc, New York

Florea, N; Surlea C. ( 2006), Școala și consilierea părinților, Editura Arves, București

Gamble, T.K; Gamble M. ( 1993), Communication Works, McGraw-Hill, New York.

Gilles, A., Andre, D. ( 2007), Psihologia comunicarii in grup, Editura Polirom,Iași

Goian, C. (2004), Deprinderi în Asistență Socială, Institutul European, 2004

Hellriegel D; Slocum J; Woodman,R.(1992), Organizational Behaviour, West Publishing Company SUA,

Hybels S; Weaver,R. (1986), Communicating Effectively, Random House, New York.

Hodevici, I; Neacșu V. ( 2006), Consilierea psihologica și psihoterapie în situații de criză, Editura Polirom.

Lacombe, F. ( 2005), Rezolvarea dificutăților de comunicare, Editura Polirom, Iași

Mc Quail, D; Windahl,S. ( 2001), Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă, Editura Comunicare.ro, București

Mucchielli, A. ( 2002), Arta de a influența. Analiza tehnicilor de manipulare, Editura Polirom,Iași,

Myers, D.G. (1990), Social psychology, McGraw-Hill Publishing Company, New York

Mc Quail,D.(1999), Comunicarea , Editura Institutul European, Iași.

Neamțu G, ( 2003), Tratat de Asistență socială, Editura Polirom.

Neveanu,E. (1974), Tehnica programării didactice, Editura Didactica și Pedagogica, București.

Ross, R. (1986), Speech communication, Prentice-Hall, New Jersey.

Pânișoară I. O.( 2004), Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iași

Prutianu S. ( 2005), Antrenamentul abilitatilor de comunicare,Editura Polirom, Iași.

Potolea D. Păun E ( 2002), Metode de invațamant, Editura Casa Cărții de Științe, Cluj

Turchet P. ( 2005), Sinercologia, Editura Polirom, Iasi,2005

www. didactica.ro

www.psihologie.ro