Ventilatoare Axiale

CAP. 1 GENERALITATI, SCHEME FUNCTIONALE SI CONSTRUCTIVE

GENERALITATI

Tunelurile aerodinamice sunt tuburi mari, cu aer ce se deplasează în interiorul sau. Tunelurile sunt folosite pentru a copia acțiunile unui obiect în zbor . Cercetatorii folosesc tuneluri de vânt pentru a afla mai multe despre modul în care un avion va zbura . NASA foloseste tuneluri de vânt pentru a testa machete de aeronave și nave spațiale . Unele tuneluri eoliene sunt destul de mare pentru a deține versiunile full-size de vehicule. Tunelul de vânt mișcă aerul în jurul unui obiect , ceea ce face se para ca obiectul este într-adevăr de zbor .

Un tunel de vânt este un instrument folosit in cercetare aerodinamica pentru a studia efectele de aer ce se deplasează obiecte solide. Un tunel de vânt constă dintr-un pasaj tubular cu obiectul supus încercării, montat în mijloc. Aerul este supus sa treacă peste obiectul testat printr-un sistem cu ventilator puternic sau prin alte mijloace. Obiectul testat, de multe ori numit un model de tunel de vânt este instrumentat cu senzori adecvați pentru a măsura forțele aerodinamice, distributie de presiune, sau alte caracteristici aerodinamice legate de el .

Cele mai vechi tuneluri aerodinamice au fost inventate spre sfârșitul secolului al XIX-lea, în primele zile ale cercetării aeronautic, când mulți au încercat să dezvolte cu succes mașinile mai grele decât aerul de zbor. Tunelul de vânt a fost conceput ca un mijloc de a inversa paradigmei de obicei: în loc ca aerul sa stea pe loc si un obiect sa se miște cu viteză prin el, același efect ar fi obținut în cazul în care obiectul sa stea oprit și aerul sa se miste cu viteza. În acest fel un observator staționar putea studia obiectul zburător în acțiune, și ar putea măsura forțele aerodinamice aplicate.

Dezvoltarea de tuneluri de vânt însoțit de dezvoltare a avionului. Tunelurile de vânt mari au fost construite în timpul al doilea război mondial. Testarea tunelului de vant a fost considerat de importanță strategică în timpul dezvoltării Războiului Rece a aeronavelor supersonice și rachete.

Ulterior, studiu tunelul de vânt a intrat în forta: efectele vântului asupra structurilor sau obiecte necesare de om să fie studiate, atunci când clădirile au devenit suficient de înalte pentru a prezenta suprafețe mari de vânt, ele fiind obligate sa reziste la fortele rezultate. Determinarea acestor forțe a fost necesară înainte ca normativele de construcție sa poata specifica rezistența necesară unor astfel de cladiri si astfel de teste continuă să fie utilizate pentru clădiri mari sau neobișnuite.

Mai târziu, testarea in tunele de vant a fost aplicat la automobile, nu atât de mult pentru a determina forțele aerodinamice în sine, ci mai mult pentru a determina moduri de a reduce puterea necesară pentru a deplasa vehiculul pe drumurile la o viteză dată. În aceste studii, interacțiunea dintre drum și vehicul joacă un rol semnificativ, iar această interacțiune trebuie să fie luate în considerare la interpretarea rezultatelor testului. Într-o situație reală carosabilul se deplasează în raport cu vehiculul, dar aerul este staționar în raport cu carosabilului, dar în tunelul de vânt aerul se deplasează în raport cu carosabilul, iar carosabilul este relativ staționar la vehiculul de încercare. Unele tuneluri aerodinamice auto-test au încorporat în mișcare centuri sub vehiculul de încercare într-un efort de a aproxima starea reală, și dispozitive similare sunt folosite în testarea tunelul de vânt de configurații de aeronave decolare și aterizare

1.2.CE MASOARA

De cele mai multe ori , ventilatoare puternice antreneaza aer prin tub . Obiectul care trebuie testat este fixat în tunel , astfel încât să nu se miște . Obiectul poate fi un model mic al unui vehicul , o bucată de vehiculsau un avion sau nave spațiale . Acesta poate fi chiar un obiect comun cum ar fi o minge de tenis . Aerul se deplasează în jurul obiectului pentru a arată ce s-ar întâmpla dacă obiectul se mișcă prin aer . Cum se misca aerul in jurul obiectului poate fi studiat în diferite moduri . Fum (fig.1 )sau colorant poate fi plasat în aer și poate fi văzut ca se misca . Fire puteu fi atasate pe obiect (fig.2) pentru a arăta cum aerul se misca . Instrumentel speciale

sunt adesea folosite pentru a măsura forța aerului asupra obiectului .

Fig. 1

Fig.2

1.3 APARATE DE MASURA

1.3.1 Anemometre pentru viteze mici și medii

Fig.3

Anemometrele compacte testo 425 și testo 416 au deja o sondă fixă. Aceste instrumente de măsură au fost special concepute pentru măsurarea rapidă a vitezelor mici și medii ale aerului în conductele de ventilație Debitul volumic din conducta de ventilație este calculat automat de către instrument. Calculul valorii medii în timp și calculul valorii medii a mai multor puncte oferă un indicator al debitului volumic mediu și al vitezei fluxului, cât și a valorii de măsurare a temperaturii în conducta de ventilație.

1.3.1 testo 510 – Instrument pentru măsurarea presiunii diferențiale – Instrument de măsura pentru presiunea diferențială

Fig. 4

CAP.2 TIPURI DE VENTILATOARE SI CARACTERISTICI ALE VENTILATOARELOR

2.1. VENTILATOARE CENTRIFUGE

Ventilatoarele sunt mașini destinate transportului aerului și gazelor la joasă presiune. Procesul de lucru în ventilatoare având ca efect creșterea energiei de presiune a gazului între aspirație și refulare, în general mai mică de 1.500mm H2O, poate fi studiat fără a lua în considerare compresia termodinamică și ca atare teoria de bază de la pompe poate fi aplicată aproape integral. Domeniul superior limitei de presiune menționate este acoperit de suflante și compresoare.

Ventilatoarele sunt mașini rotative pentru mărirea presiunii aerului sau cu alte cuvinte pentru încărcarea aerului cu o energie de presiune (presiune statică) transformată din energia mecanică primită la arborele motor.

Elementele principale ale unui ventilator sunt rotorul, carcasa și sistemul de acționare al rotorului.

După direcția de curgere a aerului în ventilatoare, acestea se clasifică în ventilatoare centrifuge sau radiale și ventilatoare axiale.

2.1.1 Generalități

La ventilatoarele centrifuge (fig. 2.1), rotorul este alcătuit dintr-un număr de palete ansamblate pe un contur cilindric. Rotorul este introdus în carcasa ventilatorului care are de obicei o formă spirală. Când sistemul de acționare învârtește rotorul, aerul conținut în canalele dintre palete capătă implicit o mișcare de rotație. Forțele centrifuge care iau naștere determină proiectarea aerului din aceste canale în interiorul carcasei, în spațiul cuprins între mantaua exterioară și vârful paletelor. Locul aerului din canale, proiectat în carcasă, este luat de aerul antrenat din spațiul cilindric al rotorului, care la rândul său comunică cu exteriorul printr-un orificiu în carcasă denumit gura de aspirație a ventilatorului.

Carcasa ventilatorului colectează aerul ieșit din canalele rotorului și il conduce către gura de refulare. Forma spirală a carcasei corespunde necesității de a se majora secțiunile de curgere pe traseul către gura de refulare, potrivit cu creșterea continuă a volumului de aer intrat în carcasă prin canalele rotorului.

Presiunea aerului în ventilator crește din două cauze independente:

prima este forța centrifugă creată de mișcarea de rotație ce se imprimă aerului în rotor și în carcasă; a doua cauză este constituită de energia cinetică comunicată aerului în virtutea vitezei pe care acesta o capătă la ieșirea din rotor.

Energia cinetică a aerului curgând în carcasă trebuie transformată în energie de presiune. Aceasta se poate realiza prin două măsuri constructive: prin forma spirală a carcasei care, oferind majorări ale secțiunii mai mari decât cele corespunzătoare creșterii debitului de aer, asigură viteze medii ale curentului micșorate și deci presiuni statice crescute în direcția de curgere; o a doua măsură este pusă în evidentă de fig.2.3 care arată forma de difuzor pe care o capătă carcasa înaintea gurii de refulare.

Datorită unor condiții impuse de necesități practice, forma și dimensiunile carcasei nu permit transformarea integrală a energiei cinetice în energie de presiune. Din aceasta cauză, după cum se va vedea mai departe, este aproape întotdeauna avantajos să se monteze la gura de refulare a ventilatorului un difuzor care să continue această transformare de energie și să permită astfel ventilatorului să dezvolte întreaga presiune pe care este capabil s-o creeze.

La construcțiile actuale de ventilatoare centrifuge, paletele au trei forme de bază: curbe și înclinate înainte, curbe și înclinate înapoi și radiale.

Înclinarea paletelor înainte sau înapoi este raportată la sensul de mișcare a ro-torului (fig. 2.1).

FIG. 2.1

Pentru a ușura intrarea aerului in canalele dintre palete și pentru a reduce pierderile provocate de șocul acestora cu aerul, toate paletele, indiferent de forma lor, au de obicei capetele de intrare înclinate inainte. O perfecționare importantă adusă în acest sens în ultimii ani este constituită de paletele cu profil aerodinamic înclinate inapoi (fig. 2.2). Funcțiunea acestor palete este complet diferită de cea a aripii de avion cu care au numai o asemănare aparentă.

FIG. 2.2

Forma paletelor imprimă ventilatoarelor centrifuge proprietăți funcționale specifice, determinate în special de vitezele de ieșire a aerului din rotor care diferă de la un tip de paletă la altul.

În afară de forma paletelor există diferite alte criterii de clasificare a ventilatoarelor centrifuge.

După numărul gurilor de aspirație, ventilatoarele centrifuge sunt:

– ventilatoare monoaspirante (fig. 2.3), și (fig. 2.5)

– ventilatoare dubluaspirante (fig. 2.5)

FIG. 2.3

După presiunea totală dezvoltată, se obisnuiește în mod frecvent să se clasifice ventilatoarele centrifuge în:

– ventilatoare de joasă presiune (până la 100mm H 2O)

– ventilatoare de medie presiune (până la 300-500mm H 2O)

– ventilatoare de înaltă presiune (pană la 1000mmH2O)

Aceasta clasificare este arbitrară și imprecisă, deoarece ea nu reflectă nici caracteristicile constructive și nici particularitățile hidrodinamice ale mașinii. Schimbând turația unui ventilator, presiunea sa se modifică și ca atare ventilatorul ar putea fi încadrat simultan în cel puțin două clase de presiune.

Este însă de reținut că în mod practic, ventilatoarele centrifuge se construiesc pentru presiuni totale cuprinse între 20 și 1000mm H2O. Peste această ultimă cifră construcția ventilatorului trebuie modificată, intrând în domeniul unor alte categorii de mașini.

După natura utilizării lor, ventilatoarele centrifuge au construcție obișnuită pentru aer curat la temperatura ambiantă, construcție anticorozivă pentru funcționarea cu aer încărcat cu gaze sau vapori corozivi, construcție specială cu lagăre răcite cu apă pentru vehicularea mediilor cu temperatura ridicată, construcție sigură contra exploziilor (de obicei din tabla de aluminiu) pentru funcționarea cu aer încărcat cu gaze sau vapori explozivi, construcție specială pentru transportul aerului cu suspensii solide etc.

Acționarea ventilatoarelor centrifuge se realizează prin unul din cele trei sisteme.

Acționarea cu rotorul ventilatorului calat direct pe axul motorului electric (fig. 1.4,a) este cea mai simplă, cea mai ieftină și cea mai avantajoasă din punct de vedere al randamentului, deoarece transmiterea directă a puterii se face fără pierderi. Sistemul este aplicabil în special la ventilatoarele de dimensiuni mici, la care montarea rotorului în consolă pe axul motorului nu aduce acestuia prejudicii.

Acționarea prin roți și curele trapezoidale (fig. 2.4,b) este avantajoasă deoarece permite modificarea cu ușurință a turației ventilatorului, prin schimbarea diametrului roților, în cazurile în care se modifică condițiile de exploatare. Un inconvenient al acestui sistem constă în întinderea curelelor care, lunecând în canalele roților, pot provoca o diminuare a turației și deci a caracteristicilor ventilatorului. În afară de aceasta, transmiterea puterii prin roți și curele este însoțită de pierderi care pot ajunge până la 15% din puterea totală necesară.

Acționarea prin cuplă elastică (fig. 2.4,c) este utilizată în special la ventilatoare cu puteri mari.

FIG. 2.4

Din punct de vedere constructiv și funcțional ventilatoarele pot fi:

centrifuge: la care fluxul prin rotor este radial

axiale: în care gazul este vehiculat pe traiectorii paralele cu axul mașinii

diametrale: la care rotorul este străbătut de flux transversal.

Deși aparent simple constructiv, fiind realizate în cele mai multe cazuri din tablă sudată, ventilatoarele pun probleme de aerodinamică pretențioase.

2.1.2 Construcție

Ventilatoarele centrifuge realizează debite moderate de până la la presiuni de maxim 1500 mm H2O și după cum am mai precizat se prezintă în două variante constructive reprezentate schematic în fig.2.5.: ventilatoare monoaspirante și ventilatoare dublu aspirante.

FIG. 1.5

Elementele de bază sunt: rotorul 1, camera spirală 2 și racordul de aspirație 3. Intrarea în rotor are loc după direcția axială prin racordul de aspirație iar ieșirea este după direcția radială către camera spirală. Legătura cu conducta de refulare se realizează în multe cazuri printr-o piesă în formă de difuzor. Rotorul se poate construi cu palete curbate înapoi (fig. 2.5, a), curbate înainte (fig 2.5,c) sau cu palete radiale (fig. 2.5,b).

Forma paletei influențează caracteristicile de presiune, debit, randament și chiar dimensiunile de gabarit. Astfel paleta curbată înapoi asigură randamente bune, caracteristici de presiune stabile la debite relativ mici, pe când paleta curbată înainte realizează presiunile totale maxime, debite în general mari, în schimb randamentele sunt mai mici; paleta radială se utilizează mai rar, dar este convenabilă la unele construcții de ventilatoare care trebuie să funcționeze în ambele sensuri de rotație (de exemplu ventilatoarele pentru răcirea motoarelor electrice).

2.1.3 Relația fundamentală și parametrii funcționali

Cinematica ventilatorului centrifug este similară cu cea de la pompe. În figura 2.6 sunt reprezentate triunghiurile de viteze la rotorul ventilatorului. Ecuația lui Euler este valabilă indiferent de natura fluidului și în consecință energia specifică teoretică furnizată gazului de către un rotor ideal cu număr infinit de palete este , iar presiunea totală corespunzătoare este:

(1.1)

FIG. 2.6

Deoarece se pot scrie relațiile generale: și , unde b este lățimea paletei corespunzătoare diametrului D la care viteza tangențială este , iar este viteza meridiană – relația 1.1 se mai scrie:

(1.2)

Rezultă că presiunea totală realizată de ventilator depinde în principiu de turație și de parametrii geometrici inițiali și finali ai canalului interpaletar. Se remarcă faptul că în relație intervine , deci natura gazului vehiculat.

Parametrii funcționali la ventilatoare sunt :

Debitul volumic de gaz

Presiunea totală reală a ventilatorului, definită ca diferența dintre presiunea totală medie la refulare și aspirație și calculată cu relația:

(1.3)

în care:

– presiunile statice

– vitezele medii în secțiunile de refulare și aspirație

Dacă reprezintă pierderile de presiune din interiorul ventilatorului atunci

Puterea utilă (puterea netă transferată gazului) este:

(1.4)

cu Q în și

Puterea absorbită P, definită ca puterea preluată de arborele ventilatorului de la motorul de antrenare:

P = Ph+ Pm (1.5)

Ph – puterea aerodinamică utilizată de ventilator pentru vehicularea gazului

Pm – puterea consumată pentru acoperirea frecărilor (în lagăre, etanșări, inclusiv frecarea dintre discul rotorului și gaz).

Randamentul general definit prin raportul dintre puterea utilă și puterea absorbită.

(1.6)

În afara parametrilor menționați, în domeniul ventilatoarelor se folosesc coeficienți funcționali adimensionali și relații de similitudine specifice. Mărimile adimensionale utilizate înglobează și exprimă dependența dintre parametrii funcționali (debit, presiune, putere) și cei geometrici, respectiv cinematici (dimensiuni principale, turații, viteze), cei mai importanți sunt:

Coeficientul de presiune:

(1.7)

Coeficientul de debit:

– pentru ventilatoare centrifuge: (1.8)

– pentru ventilatoare axiale: (1.9)

în care

Coeficientul de putere:

(1.10)

Coeficientul de rapiditate (funcția caracteristică)

(1.11)

cu

sau (1.12)

pentru ventilatoare centrifuge

(1.13)

pentru ventilatoare axiale

Turația specifică:

(1.14)

Cu ajutorul coeficienților funcționali adimensionali caracteristicile la n constant sau variabil, reprezentând trei familii de curbe se reduc la trei caracteristici adimensionale care descriu comportarea unei întregi familii de ventilatoare care au aceeași turație specifică (sau funcție caracteristică) și sunt asemenea geometric.

FIG. 1.7

Tipul de ventilator este caracterizat prin mărimea funcției caracteristice: domeniul ventilatoarelor centrifuge corespunde valorilor = 0,1…0,8 respectiv

ns < 1.400 iar al celor axiale valorilor = 0,75… 2 și ns > 1.400

2.1.4 Funcționarea ventilatoarelor în rețea

Ventilatoarele pot funcționa cu conductă de aspirație și refulare (cazul general) sau numai cu conductă de aspirație (exhaustor), respectiv refulare (ventilator refulant). În toate aceste cazuri interesează calculul presiunii totale a ventilatorului pt.

Ventilator cu conductă de aspirație: fig. 1.8.

FIG. 2.8

Mărimile au următoarele semnificații:

psa – presiunea statică absolută la aspirație

psr – presiunea statică absolută la refulare

pda,dr – presiunile dinamice în aspirație și refulare

pta – presiunea totală absolută în aspirație

ptr – presiunea totală absolută în refulare

pt – presiunea totală a ventilatorului

Se observă că psr = 0 deci :

(1.15)

Ponderea maximă în pt o au pierderile de presiune în conducta de aspirație psa. Utilizarea variantei este neindicată deoarece energia corespunzătoare termenului cinetic se pierde în întregime.

Ventilator cu conductă de refulare : fig 2.9.

FIG. 2.9

În acest caz psa = pta iar presiunea totală a ventilatorului este dată de relația:

(1.16)

deci presiunea totală a ventilatorului este dată de suma presiunii statice și dinamice în secțiunea lui de intrare în timp ce în secțiunea de ieșire a conductei de refulare gazul dispune numai de termen cinetic, presiunea statică relativă fiind nulă

(psr = pa).

c) Ventilator cu conductă de aspirație și refulare

Schema de calcul rezultă asamblând diagramele de variație a presiunilor din primele două cazuri, presiunea totală fiind:

(1.17)

d) Ventilator fără rețea

Montajul este utilizat în unele cazuri însă numai la ventilatoarele axiale (exemplu, ventilatoarele “de fereastră” sau “de acoperiș”). Deoarece psr = psa = pa iar pda ~ 0 (admițând că va 0) rezultă:

pt = pdr = (1.18)

Parametrii reali pt și Q, dezvoltați de ventilator într-o anumită instalație, sunt determinați de punctul de funcționare P la intersecția caracteristicii interioare I cu caracteristica rețelei II (fig 2.10). Este important ca punctul de funcționare să

se situeze în zona randamentului maxim al ventilatorului.

FIG. 2.10 FIG. 2.11

2.1.5 Reglarea ventilatoarelor

În timpul funcționării parametrii ventilatoarelor pot fi modificați prin următoarele procedee :

a)Reglarea se bazează pe modificarea căderii de presiune dinamice pe rețea prin mărirea sau micșorarea coeficientului de rezistență locală a clapetei de reglaj odată cu rotirea acesteia = f() fig. 2.11.

Procedeul este simplu dar neeconomic, o cantitate mare de energie disipată pe rezistența locală.

b)Reglarea prin modificarea turației

Procedeul necesită motoare electrice de turație variabilă în cazul reglării continue sau cutie de viteze în cazul reglării în trepte. Randamentul reglării este bun.

c) Reglarea prin dispozitiv de conducere, este specifică ventilatoarelor centrifuge de putere mare. La majoritatea ventilatoarelor lipsește aparatul director în aspirație, așa încât 1 = 90 și ; în cazul când un asemenea dispozitiv există, el determină o componentă , asigurându-se în acest fel modificarea presiunii (relația lui Euler). Constructiv dispozitivul de conducere poate fi cu palete radiale sau cu palete axiale.

2.2 VENTILATOARE AXIALE

2.2.1 Generalități. Schema constructivă

În domeniul debitelor mari și presiunilor reduse, se folosesc cu precădere ventilatoarele axiale, caracterizate prin simplitate constructivă, gabarite reduse și randamente bune.

FIG. 2.2

2.2.2 Aerodinamica ventilatorului axial

Schema fluxului prin ventilatorul axial (fig. 2.3) este asemănătoare cu cea de la pompele axiale. O secțiune cilindrică de rază r executată în rotor și desfășurată în plan determină rețeaua de profile rotorice. Debitul prin rotorul elementar de anvergură dr este dQ = 2πr dr ∙va, unde a este viteza axială. În lipsa aparatului director la intrare, gazul intră în rețea fără circulație (1 = a), iar din triunghiurile de viteze rezultă

= (2.1)

Pe de altă parte, forța portantă este dFz = ρГdr, unde Г = zГp, z fiind numărul de palete, iar Гp – circulația în jurul unei palete.

FIG. 2.3.

Forța tangențială este dT =dFz ∙sin β∞ = zρГpdr ∙ sin β∞ = zρГpdr va, iar momentul necesar rotirii rotorului elementar, dM = r dT = zρГpdr var, respectiv puterea este dP = ω dM = zρ Гp ω var dr. Totodată, pentru rotorul elementar puterea este și dP = ρ dQ Yt. Din egalarea expresiilor puterii lui dP rezultă:

Yt = . (2.2)

Cum Гp = ГABCD = ГDC + ГAB și deoarece u1 = 0, înseamnă că ГAB = 0 și deci

Гp = ГDC = tvu2, unde t = 2πr/z este pasul rețelei. Energia specifică teoretică este prin urmare

Yt = . (2.3)

În cazul când există un aparat director, u1 0, iar energia specifică este

, (2.4)

unde semnul + corespunde unei rotații a curentului imprimată de aparatul director în sens contrar rotației rotorului, iar semnul -, unei rotații care coincide cu sensul de rotație al rotorului. Din relația (2.3) se constată că energia specifică imprimată gazului de rotoarele elementare ar trebui să crească a dată cu raza, deoarece crește viteza tangențială . Acest lucru ar însemna însă posibilitatea apariției unei mișcări parazitare în sensul anvergurii, cu pierderi foarte importante pe paletă. De aceea, la proiectare, fiecare rotor elementar se dimensionează în așa fel încât să dezvolte aceeași energie specifică, ceea ce se realizează pe de o parte, prin răsucirea paletei (profilul de la butuc cu unghi de așezare mai mare decât cel de la periferie), și pe de altă parte, prin micșorarea corzii profilelor în sensul butuc-periferie. Energia specifică reală transmisă gazului este mai mică decât cea teoretică, cu suma pierderilor în rotor hrs, în aparatul director hrad și în aparatul redresor hrs, la care se adaugă și pierderile datorită presiunii dinamice corespunzătoare vitezei tangențiale în aparatul redresor hrsd. Randamentul aeraulic al ventilatorului va fi în consecință:

. (2.5)

Pierderile menționate se calculează astfel. Deoarece forța axială pe profil (fig. 2.3.) se poate exprima și prin relația A = hpr (t∙1), pierderile în rotor rezultă sub forma:

, (2.6)

parametrul fiind inversul fineței profilului paletei rotorice. Pierderile în aparatul director și redresor au expresiile similare:

, (2.7)

. (2.8)

În fine, pierderile datorită presiunii dinamice, corespunzătoare vitezei tangențiale în aparatul redresor, sunt date prin relația

, (2.9)

în care R este raza exterioară a aparatului redresor. În figura 2.4 este reprezentată schema completă a fluxului pentru ventilatorul axial prevăzut cu aparat director și stator.

O problemă specifică mașinilor axiale este aceea interstițiului paletă-carcasă care trebuie să fie minim. Un interstițiu mare înseamnă un important efect de capăt la paletă, turbioanele din această zonă cauzând scăderea pronunțată a randamentului aeraulic al ventilatorului.

Fig. 2.4 Fig. 2.5

Caracteristicile ventilatorului axial la turație constantă sunt date în figura 2.5, în comparație cu cele ale ventilatorului centrifug. În cazul când turația se include ca parametru, se obține caracteristica universală (la ventilatoarele axiale, unghiul de așezare al paletei rotorice poate fi inclus de asemenea ca parametru). Comparația curbelor caracteristice pune în evidență faptul că la ventilatorul axial are loc un consum mare de putere la debit nul, drept urmare nu se recomandă funcționarea în zona debitelor mici și nici reglajul prin obturare.