Transmisii Prin Roti Dintate

C U P R I N S

ARGUMENT

Mi-am ales ca temă pentru acest proiect „Transmisii prin roți dințate” deoarece în construcția modernă de mașini și aparate, transmisia cu roți dințate constituie mecanismul cel mai important și cel mai utilizat pentru că asigură transmiterea uniformă a mișcării arborilor, pot realiza o valoare constantă a raportului de transmitere a mișcării și transmiterea unor puteri mari.

Transmisia prin roți dințate este folosită la mecanismele de divizare pentru reductoare; diferite ansambluri cu roți dințate pentru avioane, mașini de ridicat; mecanismul planetar diferențial; cutii de viteze ale automobilelor, ale mașinilor-unelte; ansamblul de roți dintate pentru turbine, care lucrează la viteze foarte mari;    mecanismul de avans al mașinilor-unelte.

În construcția de mașini, cele mai utilizate transmisii mecanice sunt mecanismele cu roți dințate numite angrenaje. Angrenajul este un mecanism format dintr-o pereche de elemente profilate sau danturate numite roți dințate, dintre care una este conducătoare iar cealaltă este condusă. În perioada transmiterii mișcării, dinții roții conducătoare pătrund succesiv în golurile dintre dinții roții pereche conjugate și realizează o presiune de contact antrenându-l prin angrenare. Angrenarea se produce în planuri frontale, iar mișcarea se transmite printr-o forță de apăsare între dinți.

Buna funcționare a angrenajelor depinde de următorii factori: precizia prelucrării danturii; rigiditatea; precizia prelucrării arborilor, a lagarelor și a carcaselor. În procesul de funcționare, punctul de contact al flancurilor conjugate ale roților dințate descrie o traiectorie în planul fix numită linie de angrenare.

Roțile dințate se pot executa dintr-o gamă foarte largă de materiale . Principalele materiale utilizate la confecționarea roților dințate sunt: oțelurile (de cementare,de îmbunătățire); fonte cenușii( fonta maleabilă, cea cu grafit nodular, fonta antifricțiune, etc.); alama; bronz; materiale nemetalice: bachelita, textolitul, poliamidele, policarbonați, etc. Materialele metalice de tipul oțelurilor și fontelor se supun tratamentelor termice în scopul măririi cifrelor de rezistență precum și pentru a îmbunătăți comportarea flancurilor dinților la diversele forme de uzură.

Elemente care definesc dinții unei roți dințate sunt următoarele: capul dintelui – este partea dintelui situată la exteriorul cercului divizare; înaltimea capului (distanța pe rază, între cercul de divizare și cercul exterior); piciorul dintelui (este partea dintelui situat între corpul roții și cercul de divizare); înalțimea piciorului ( este distanța pe rază, între cercul de divizare și cercul interior); înaltimea sau adâncimea golului (distanța măsurată pe rază între cercul exterior și cercul interior; grosimea dintelui (este distanța dintre două flancuri alăturate, măsurată pe cercul de divizare);   lărgimea golului ( este distanța măsurată pe cercul de divizare între flancurile a doi dinți alăturați).

Principalele elementele geometrice ale angrenajelor sunt: cercul exterior , cercul interior, cercul de divizare, distanța dintre axele arborilor , pasul sau pasul circular, modulul, înălțimea dintelui,distanța axială.

De la intrarea în angrenare (primul contact) până la ieșirea din angrenare (ultimul contact), o pereche de dinți se menține permanent în contact, descriind traiectoria de angrenare.

Teoria generală a angrenării stabilește condiția (legea) pe care trebuie s-o îndeplinească profilul ales pentru dinți, astfel ca transmiterea mișcării să se facă într-un raport constant, printr-o mișcare continuă. Profilul dinților care satisfac această condiție se numesc profile conjugate. Una din curbele geometrice care satisface această condiție și se execută cu ușurință este evolventa. Evolventa este o curbă descrisă de un punct ce aparține unei generatoare care se rostogolește peste un cerc numit cerc de bază. Caracteristicile geometrice ale evolventei ușurează procesul tehnologic al prelucrării danturii. De aceea dantura cu profil evolventic este cea mai frecvent utilizată în construcția roților dințate.

Angrenări corecte se produc numai în interiorul liniei de angrenare fără a se se intersecta vârfurile roții cu baza dinților pinionului. Acesta este fenomenul de interferență a dinților. Prevenirea fenomenului de interferență este asigurată dacă roata cea mai mică( pinionul) se construiete cu un număr de dinți mai mare decât numărul minim de dinți, la care nu se mai poate produce interferența. În acest caz, roțile poartă denumirea de roți dintate normale, cu modulul normal. Numărul minim de dinți se obține din raportul de transmitere cerut pentru angrenajul din care face parte, acesta fiind de 17. În numeroase cazuri se pot construi și roți cu un număr mai mic de 17 dinți, fără să apară fenomenul de interferență.

Cele mai importante condiții de care trebuie să se țină seama la formarea unui angrenaj sunt : siguranta în exploatare și economicitatea angrenajului. Constructiv, nu este posibilă realizarea unui angrenaj între o roată cu dinți mari și una cu dinți mici.

Siguranța în exploatare determină dimensiunile minime necesare ale roților dințate. Ele depind de mulți factori, în primul rînd de materialul din care se execută roțile.

Înainte de montarea angrenajului se execută următoarele operații: se verifică profilul, grosimea și pasul danturii; se verifică rugozitatea suprafețelor danturii, rectilinitatea și aspectul arborilor și a fusurilor; starea și aspectul canalelor de pană și al canelurilor; se curăță urmele de murdărie, pilitură și așchiile rămase de la operația de ajustare; se verifică penele și canalele de ungere; se spală roțile și apoi se usucă prin suflare cu aer comprimat.

La fixarea roții dințate pe arbore, pot să apară o serie de defecte cum ar fi: asamblarea strâmbă ( datorită montajului prin lovire directă cu ciocanul); deformarea roții datorată forței mari de strângere dintre arbore și butucul roții; alunecarea roții pe arbore, datorită prelucrării alezajului roții la o cotă mai mare; contact incorect între gulerul arborelui și partea frontală a roții.

Verificarea angrenării constă în măsurarea jocului flancurilor dinților conjugați și în determinarea petei de contact.

Principalele deteriorări care apar la angrenaje sunt: distrugerea flancurilor (ciupire progresivă sau limitată, gripare, uzură abrazivă și adezivă, strivirea flancului, coroziunea de contact, fisuri pe flanc, exfoliere) și ruperea dinților ( ruperea prin oboseală, ruperea prin suprasarcini, desprinderi de așchii).

Deteriorările danturii pot apare fie izolate, fie combinate (o deteriorare poate fi cauza alteia) ceea ce complică mult stabilirea adevăratelor cauze ale distrugerii apărute.

Lucrările de reparații reprezintă ansamblul de masuri luate pentru recondiționarea sau înlocuirea pieselor componente uzate ale mașinii-unelte in vederea menținerii caracteristicilor funcționale ale acesteia.

CAPITOLUL I

GENERALITĂȚI PRIVIND TRANSMISIA PRIN

ROȚI DINȚATE

Transmisia prin roți dințate este o transmisie mecanică.Transmisia mecanic este un ansamblu cinematic de elemente care au ca scop transmiterea mișcării de rotație cu sau fără transformarea acesteia, însoțită de transmiterea energiei mecanice, deci a forțelor și a momentelor. Transmisiile mecanice transmit mișcarea, momentul de torsiune, deci puterea de la arborele motor, care este arborele conducator, la cel condus.

Transmisiile mecanice pot fi : directe și inirecte.

Transmisiile directe – caracterizate prin distanța mică între axa geometrică a arborelui conducator și cea a arborelui condus (elementele între care se transmite mișcarea sunt apropiate).Transmisiile directe (Fig.1)pot fi: –

○ cu roți de fricțiune (a);

○ cu came (b);

○ cu roți dințate (c);

○ cu șurub-piuliță (d).

Fig.1. Transmisii mecanice directe:

a – cu roți de fricțiune; b – cu came; c – cu roți dințate; d – cu țurub – piuliță.

Transmisiile indirecte – sunt caracterizate prin distanța mai mare între axele elementelor care transmit mițcarea și sunt transmisii cu: curele (a); lanțuri (b); pârghii (c).

Fig.2. Tranmisii mecanice indirecte:

a – cu curele; b – cu lanțuri; c – cu pârghii.

Transmisia prin roți dințate (angrenajul) reprezintă un ansamblu de două roți prevăzute la periferie cu un profil special numit dantură. Aceste roți se numesc roți dințate.

Angrenarea este procesul prin care două roți dințate îți transmit reciproc mișcarea prin acțiunea dinților aflați succesiv în contact.

Angrenjele pot fi: cu roți dintate cilindrice, cu roți dințate conice sau melc-roată melcată.

Angrenajele pot transmite mișcări având viteze periferice de pân la 150 m/s și puteri de la 0,1 W la 10 MW.

Angrenajele formează o categorie de organe de mașini foarte des întâlnită în cele mai diverse construcții de mașini și utilaje, ca urmare a avantajelor lor:

raport de transmisie constant;

durabilitate și siguranță în funcționare;

dimensiuni și gabarite reduse;

posibilitatea de a transmite puteri într-un domeniu larg de viteze și rapoarte de transmisie;

produc sarcini mici pe arbori;

viteza periferică a roților până la 150m/s și puteri până la 100.000kw;

distanțe între axe până la 2m;

randament ridicat – ajungând până la 0,995.

Dezavantajele angrenajelor sunt:

necesitatea unei precizii înalte de execuție și montaj;

funcționare cu zgomot și vibrații la viteze ridicate;

au preț de cost ridicat;

limitarea la o serie de rapoarte de transmitere deoarece numărul de dinți trebuie să fie un număr între.

Rolul funcțional și solicitările unui angrenaj

Rolul funcțional al unui angrenaj este de a realiza un raport de transmitere constant (i= constant), viteze și puteri diferite, siguranță în exploatare, randament ridicat, gabarit relativ redus și durată de funcționare îndelungată.

Un angrenaj este format dintr-o pereche de roți dințate, dintre care una este conducătoare iar cealaltă este condusă.

Fig.3. Angrenaj cu roți dințate cilindrice cu dinți drepți:

1 – roată conducătoare; 2 – roată condusă

Mecanismele cu roți cu fricțiune nu pot asigura transmiterea uniformă a mișcării arborilor, deci nu pot realiza o valoare constantă a raportului de transmitere “i” și nici transmiterea unor puteri mari. Astfel de inconveniente nu apar în funcționarea mecanismelor cu roți dințate numite angrenaje.

Suprafețete cilindrice, reprezentate prin cercurile de rostogolire Dr1 , Dr2 se rostologesc între ele, fără alunecare, dacă în afara și în interiorul acestor cercuri, la periferia lor, se execută niște dinți și niște goluri asemănătoare. Astfel, alunecarea relativă a suprafețelor de contact- reprezentate prin cercurile de rostogolire – este exclusivă, deoarece mișcarea nu se mai transmite prin forța de frecare, ci printr-o forță de apăsare între dinți. În perioada transmiterii mișcării, dinții roții conducătoare pătrund succesiv în golurile dintre dinții roții pereche și realizează o presiune de contact antrenându-i prin angrenare.

Raportul de transmitere “i” este constant:

n1 ώ1 v1 Dr1

i = = = = = const.

n2 ώ1 v2 Dr2

Formele constructive ale angrenajelor reale sunt variate. Transmiterea mișcării este însoțită de transmiterea unor momente de torsiune Mt.

Gama dimensiunilor roților dințate este determinată de stadiul general al dezvoltării construcției de mașini. În prezent se pot executa roți dințate cu diametrele cuprinse între fracțiuni de milimetru până la diametre de strunjire De>10 m.

La turații mari, angrenajele în funcționare produc zgomote de intensitate proporționalî cu turația “n” și invers proporțională cu precizia de execuție și montaj. La angrenajele cu dinti înclinați, în V sau curbi, zgomotul este mai redus.

Solicitările roților dințate

Roțile dințate cu funcționare continuă sunt supuse la solicitări variabile, turații ridicate, forte intense și temperaturile mediului în regim de funcționare. În procesul angrenării, pe fâșia de contact dintre dinții conjugați se produc presiuni specifice de contact elastic la suprafața flancurilor active și o stare de eforturi unitare la baza dintelui.

Dinții roții dințate sunt solicitați la încovoiere , iar arborele roții atât la încovoiere cât și la torsiune. Forța radială solicită dintele la compresiune și arborele la încovoiere. Forța de frecare influențează rezistența la oboseală a angrenajelor.

Solicitarea dinamică exterioară este provocată de forțele de inerție la pornire, oprire și în regim de lucru.

Solicitarea dinamică interioară este generatî de erorile de execuție a danturii, care se referă la profilul flancurilor, pasul danturii și la direcția dinților. Astfel, valoarea raportului de transmitere devine variabilă, în procesul angrenarii apar șocuri și vibrații care determină zgomot și o repartizare neuniformă a sarcinii pe întreaga lungime a dinților.

Domenii de utilizare și clasificarea angrenajelor

Domenii de utilizare

Datorită avantajelor prezentate de utilizarea angrenajelor domeniul de utilizare al acestora este vast:

–        roți etalon pentru controlul roților dintate;

–        roți pentru mecanismele de divizare pentru reductoare;

–        diferite ansambluri cu roți dințate pentru avioane, mașini de ridicat;

–        mecanismul planetar diferențial;

–        cutii de viteze ale automobilelor, ale mașinilor-unelte;

–        ansamblul de roți dintate pentru turbine, care lucrează la viteze foarte mari;

–        mecanismul de avans al mașinilor-unelte.

În construcția modernă de mașini și aparate, transmisia cu roți dințate constituie mecanismul cel mai important și cel mai utilizat. Astfel, construcția unei automobil, ca și aceea a unui strung, cuprinde zeci de roți dințate. În schemele cinematice ale unor mașini-unelte complexe se află sute de roți dințate. Executate cu atenție și montate corect pot garanta siguranța în funcționare la viteze și puteri mici (cazul aparatelor tip ceasornic), la puteri mari de zeci de MW (cazul mașinilor grele) și la viteze periferice ridicate, de până la 100-150m/s (cazul mașinilor rapide).

De asemenea gama dimensiunilor roților dințate este determinată de stadiul general al dezvoltării construcției de mașini. În prezent se pot executa roți dințate cu diametre cuprinse între fracțiuni de milimetru până la diametre de strunjire D > 10m.

Clasificarea generală a angrenajelor și a roților dințate este prezentată în tabelul următor (tabelul 1) și ilustrată în Anexa 1.

Tabelul 1.

Tipuri reprezentative de roți dințate și angrenaje

Materiale utilizate pentru execuția roților dințate

Roțile dințate se pot executa dintr-o gamă foarte largă de materiale . Alegerea materialelor în mod cât mai rațional, cere cunoașterea următoarelor mai multor caracteristici dintre care amintim:

sarcinile ce urmează a fi transmise prin dantură;

durata totală de funcționare a angrenajului;

caracteristicile de rezistență ale materialelor;

forma semifabricatului.

Principalele materiale utilizate la confecționarea roților dințate sunt:

*oțelurile : – de cementare: OLC15. 18MoCr10, 13CrNi30, etc.;

– de îmbunătățire: OLC45, 42MoCr11, 34MoCrNi16, etc.;

*fonte cenușii: fonta maleabilă, fonta cu grafit nodular, fonta antifricțiune, etc.;

*alama;

*bronz;

*materiale nemetalice: bachelita, textolitul, poliamidele, policarbonați, etc.

Din grupa oțelurilor se folosesc: oțeluri carbon de calitate, oțeluri aliate de cementare, oțeluri aliate superioare, oțel turnat, iar la roțile puțin solicitate uneori se utilizează oțelul carbon obișnuit.

În scopul înlocuirii metalului se caută introducerea materialelor plastice în construcția de angrenaje, acolo unde condițiile de exploatare a roților dințate permite acest lucru. Aceste materiale de tipul textolitului, lignofolului, bachelitei, poliesterilor, poliamidelor, etc., prezintă avantajul de a reduce zgomotul din angrenaje. Ele pot fi utilizate în domeniul de temperatură limitat la 80 – 100°C și în condiții în care lipsește umiditatea, deoarece sunt higroscopice și își pot modifica dimensiunile datorită absorbției de apă.

Materialele metalice de tipul oțelurilor și fontelor se supun tratamentelor termice în scopul măririi cifrelor de rezistență precum și pentru a îmbunătăți comportarea flancurilor dinților la diversele forme de uzură.

Duritatea flancurilor pinioanelor trebuie să fie ceva mai mare decât duritatea roților conduse pentru a preveni pericolul gripării suprafețelor flancurilor active ale angrenajului și pentru a asigura pinionului o durată de funcționare apropiată de cea a roții cu care angrenează.

În tabelul 2 se dau indicații privind alegerea durității la pinion și la roată.

Tabelul 2

Indicații pentru duritate la pinion și roată

CAPITOLUL II

TIPURI DE ANGRENAJE

2.1. Angrenaje cu roți dințate cu dinți drepți

2.1.1.Elementele unei roți dințate

Elemente care definesc dinții unei roți dințate (Fig.4) sunt următoarele:

1.       capul dintelui – este partea dintelui situată la exteriorul cercului divizare (cercul de divizare este folosit ca bază pentru măsurarea parametrilor geometrici ai danturii);

2.       înaltimea capului – (a) este distanța pe rază, între cercul de divizare și cercul exterior;

3.       piciorul dintelui – este partea dintelui situat între corpul roții și cercul de divizare;

4.       înalțimea piciorului – (b) este distanța pe rază, între cercul de divizare și cercul interior;

5.       înaltimea sau adâncimea golului – h = a + b , este distanța măsurată pe rază între cercul exterior și cercul interior;

6.       grosimea dintelui – Sd este distanța dintre două flancuri alăturate, măsurată pe cercul de divizare (primitive);

7.      lărgimea golului – Sg este distanța măsurată pe cercul de divizare (primitive) între flancurile a doi dinți alăturați.

Fig.4. Elementele unei roți dințate.

Între grosimea dintelui, lățimea golului și pas (pasul p este distanța dintre doi dinți consecutivi) există relația:

Sd + Sg = p

Lungimea dintelui “l” este distanța dintre suprafețele care limitează corpul dintelui.

Elementele geometrice ale angrenajelor (Fig.5) sunt cuprinse în STAS –uri. Dintre aceste elemente vom aminti cele mai importante:

1.     Cercul exterior , notat prin diametrul De , este cercul care marginește dinții în exterior ;

2.     Cercul interior , notat prin diametrul Di , este cercul care marginește fundul golurilor dintre dinții unei roți;

3.     Cercul de divizare ( Dd) (primitive) este un cerc convențional pe care se face împărțirea în dinți a roții ( modulul, pasul);

4.     Distanța dintre axele arborilor (A);

5.     Pasul sau pasul circular p , este distanța dintre flancurile de aceleași sens a doi dinți alaturați ai roții, măsurată pe cercul de divizare ( primitiv), unde z este numărul de dinți ai roții dințate;

6.     Modulul sau pasul diametral m, este lungimea ce revine pe diametrul cercului de divizare pentru un dinte al roții.

Numeric, modulul este egal cu raportul dintre diametrul de divizare și numărul de dinti.

Se măsoară în milimetri (mm) și este legat de pas.

m = p / π

În funcție de modulul și numarul de dinți ai roților dințate se pot determina următoarele elemente:

Diametrul exterior : De = m(z+2) [mm]

Diametrul interior: Di = m(z-2,5) [mm]

7.Înălțimea dintelui h, reprezintă semidiferența între diametrul exterior și interior al roții.

Distanța axială care reprezintă cea mai scurtă distanță între axele celor două roți ce formează angrenajul (distanța O1O2).

Distanța dintre axe este realizată conform (STAS 915/3-81) și poate fi : 400, 500, 630, 1000, 1200, 1600, 2000, 2500 [mm].

Fig.5. Elementele geometrice ale angrenajelor cilindrice, cu roți dințate

În perioada transmiterii mișcării, dinții roții conducătoare pătrund succesiv în golurile dintre dinții roții pereche conjugate și realizează o presiune de contact antrenându-l prin angrenare.Angrenarea se produce în planuri frontale, iar mișcarea se transmite printr-o forță de apăsare între dinți.

Mecanismele cu angrenaje se folosesc pentru a transmite mișcări de la viteze foarte reduse (cum ar fi mecanismele ceasornice), până la viteze de 150 m/s. De asemenea, puterea prin angrenare este de la 0.0001 kW la 10000 Kw.

Buna funcționare a angrenajelor depinde de următorii factori: precizia prelucrării danturii; rigiditatea; precizia prelucrării arborilor, a lagarelor și a carcaselor.

În procesul de funcționare, punctul de contact al flancurilor conjugate ale roților dințate descrie o traiectorie în planul fix numită linie de angrenare. Segmentul S1S2 se numește lungimea efectivă a liniei de angrenare (figura 4). Puncte S1 și S2 de intersecție ale cercurilor exterioare ale roților cu linia de angrenare, marchează începutul și sfârșitul angrenării a doi dinți conjugați și se numesc puncte limite de contact.

Gradul de acoperire al angrenajului prezintă sub aspect fizic numărul mediu de perechi de dinți aflate în angrenare și poate fi calculat cu relația

arcul de angrenare segmentul de angrenare S1S2

ε = =

pasul pe cercul de rostogolire pasul de bază pb

unde pb este pasul măsurat pe cercul de bază.

Pentru ca angrenarea să fie continuă, mișcarea uniformă și raportul de transmitere constant, este necesar ca gradul de acoperire ε > 1.

2.1.2. Condițiile de bază ale construcției profilului

Teoria generală a angrenării stabilește condiția (legea) pe care trebuie s-o îndeplinească profilul ales pentru dinți, astfel ca transmiterea mișcării să se facă într-un raport constant i12 = n1/n2., printr-o mișcare continuă. Această lege fundamentală pentru angrenare, cere ca normala comună la profilul dinților în punctul de contact să treacă prin polul angrenării (P) din Fig.6. Profilul dinților care satisfac această condiție se numesc profile conjugate. Una din curbele geometrice care satisface această condiție și se execută cu ușurință este evolventa, datorită următoarelor avantaje:

angrenajul cu dinți în evolventă nu este sensibil la abaterile distanței dintre axe, deoarece profilele dinților conjugați fiind evolvente rămân în contact pe o nouă linie de angrenare dar raportul de transmitere nu-și schimbă valoarea;

roțile și dinții în evolventă se pot prelucra cu o sculă simplă, având profil rectiliniu;

angrenajele evolventrice se controlează ușor;

dantura evolventică poate fi ușor corijată în funcție de cerințele unei funcționări optime.

Evolventa este o curbă descrisă de un punct M ce aparține unei generatoare TT care se rostogolește peste un cerc numit cerc de bază având raza Rb (Fig. 6).

Fig. 6. Obținerea profilului evolventic al danturii.

Suprafața evolventică este generată de o dreaptă ce aparține unui plan care se rostogolește peste suprafața unui cilindru.

Fig. 7. Condiția de bază a angrenării cu raport de transmitere constant ( i = const)

Urmărind construcțiile grafice din Fig. 6 și 7 se pot obține demonstrativ o succesiune de relații analitice de calcul și concluzii de bază necesare construcției profilului danturii evolventice, dintre care menționăm:

Profilurile dinților a două roți conjugate trebuie astfel construite încât curbele flancurilor să admită o normală comună NN. Normala comună NN aste și tangentă comună la cercurile de raze Rb1 și Rb2, punctul C generând cele două flancuri în contact când se rostogolește pe un cerc sau pe celălalt cerc de bază.

De la intrarea în angrenare (primul contact) până la ieșirea din angrenare (ultimul contact), o pereche de dinți se menține permanent în contact, descriind traiectoria de angrenare.

Normala comună NN împarte distanța dintre centrele de rotație O1O2 = A = const. în două părți constante: O1P = Rr1 și O2P = Rr2.

Traiectoria t1t2 descrisă de succesiunea punctelor de contact C de la intrarea până la ieșirea din angrenare se numește linie de angrenare.

Punctul P prin care trece linia de angrenare t1t2, suprapusă tangentei comune NN, deci normalei comune, reprezintă centrul instantaneu de rotație a cercurilor de rostogolire fără alunecare. Acest punct se numește polul angrenării.

Direcție tangentei comune NN la cercurile de raze Rb1, Rb2 definește cu direcția tangentei TT (comună la cecurile de rostogolire Rr1, Rr2 și perpendiculară pe direcția centrelor de rotație O1O2 = A) unghiul de angrenare α = α0 = 20°.

Pentru ca două roți dințate să poată angrena este necesar ca flancurile succesive să fie la același arc, numit pas p.

Aceste condiții fundamentale sunt cele mai bine satisfăcute de curbele ciclice de tipul evolvetei și al cicloidei. Caracteristicile geometrice ale evolventei ușurează procesul tehnologic al prelucrării danturii. De aceea dantura cu profil evolventic este cea mai frecvent utilizată în construcția roților dințate.

2.1.3.Numărul minim de dinți

Angrenări corecte se produc numai în interiorul liniei de angrenare t1t2 , când diferența dintre diametrele cercurilor de bază este foarte mare, deci z2 – z1 este mare, mai ales când z1 este foarte mic ( z1 < 17), ca în cazul angrenarii unui pinion cu o cremalieră, racordarea evolventei de la cercul de bază până la cercul interior necesită o formă specială pentru a nu se intersecta vârfurile roții z2 cu baza dinților pinionului z1. Acesta este fenomenul de interferență a dinților.

Fig.8. Modul de stabilire a numărului de dinți

Se pot construi angrenaje cu un număr foarte mic de dinți , la care interferența să se producă în timpul execuției între roata dințată și sculă, pentru a nu se produce în timpul angrenării roților z1 si z2. Astfel angrenajele cu profil deplasat necesită calcule suplimentare.

Prevenirea fenomenului de interferență este asigurată dacă roata cea mai mică( pinionul) se construiete cu un număr de dinți mai mare decât numărul minim de dinți zmin , la care nu se mai poate produce interferența. În acest caz, roțile poartă denumirea de roți dintate normale, cu modulul normal ( m= mn ).Numărul minim de dinți zmin se obține din raportul de transmitere cerut pentru angrenajul din care face parte și este în orice caz:

Zmin > 17 dinti

În numeroase cazuri se pot construi și roți cu un număr mai mic de 17 dinți, fără să apară fenomenul de interferență. Dar, considerându-se z1 > zmin = 17 dinți , nu mai sunt necesare calcule suplimentare pentru determinarea numărului minim de dinți.

2.2. Angrenaje cu roți dințate conice

Angrenajele cu roți dințate conice transmit mișcarea de rotație schimbând direcția acesteia sub un anumit unghi δ. Cel mai frecvent caz este acela în care axele roților care angrenează fac între ele un unghi de 90°. Roțile dințate conice pot fi cu dinți: drepți, înclinați sau curbi. Roțile de acest tip pot funcționa cu viteze periferice de până la 2….3 m/s.

Fig.9. Angrenaj cu roți dințate conice

Raportul de transmitere este dat de relațiile:

i12 = ω1/ ω2 = n1 / n2 =Dd2 / Dd1 = = sin δ2 / sin δ1 = constant

2.3. Angrenaje melc – roată melcată și cu

roți dințate necirculare

Angrenajele melc-roată melcată se folosesc pentru transmiterea mișcării între arbori ale căror axe nu se intersectează în spațiu, dar se gsesc în plane perpendiculare.

Fig.10. Angrenaj melc – roată melcată

Angrenajele melc-roată melcată se compun din:

1) melc, sau șurub fără sfârșit, care este un șurub cu filet trapezoidal;

2) roată dințată melcaăa, care este o roată dințată având dinții înclinați sub același unghi cu spira filetului.

Mișcarea se transmite de la melc la roata melcată și invers, numai în cazuri speciale, iar atunci sunt necesari melci cu mai multe începuturi, cu pas foarte mare.

Fig.11. Angrenaj cu roți dințate necirculare

Angrenajele cu roți dințate necirculare (Fig.11) sunt folosite pentru transmiterea unor mișcări cu raport de transmitere variabil, dar și pentru reproducerea de mișcări generate de o anumită funcție. Sunt utilizate la mașinile de calculat sau la mecanismele de măsurat.

Pentru asigurarea unei mișcări continue, conturul de rostogolire este închis, iar pentru o mișcare limitată la un unghi oarecare, mișcarea și forma constructivă sunt limitate de un unghi cuprins, de regulă, între 300 și 360°.

2.4. Mecanisme cu roți dințate

Mecanismele cu roți dințate sunt alcătuite din mai multe perechi de roți dințate, cu scopul obținerii de rapoarte de transmitere mari sau foarte mari. Din punct de vedere funcțional, mecanismele cu roți dintate pot fi:

–        reductoare, când mișcorează viteza unghiulară a arborelui condus;

–        multiplicatoare, când măresc viteza unghiulară a arborelui condus;

Mecanismele cu roți dințate pot transmite mișcarea în același sens de rotație sau invers.

Din punct de vedere constructiv, mecanismele cu roți dințate pot fi:

       cu axe fixe, numite și trenuri de roși;

       cu axe mobile,numite mecanisme planetare sau diferențiale.

În calcule, interesează mai ales determinarea raportului de transmitere și apoi calcularea parametrilor geometrici ai roților dințate componente.

2.4.1 Mecanisme cu roți dințate dispuse în serie

Fig.12. Roți dințate dispuse în serie

Raportul de transmitere al acestui mecanism este:

i1n = i12.i34…………i(n-1)n = (-1) . z2 / z1 . (+1) . z3 / z2 . (-1) . z4 / z3 ………..(-1)n-1 . zn / zn-1 = (-1)n-1. zn / z1

sau i1n = n1 / nn .

Raportul de transmitere nu este influențat de roțile intermediare, în schimb sensul de mișcare este schimbat de fiecare roată componentă a lanțului de transmisie.

2.4.2. Mecanisme cu angrenaje în cascadă

Fig.13. Roți dințate aranjate în cascadă

Raportul de transmitere pentru mecanismul din figura de mai sus este:

i16 = (-1)3. (z2 . z4 . z6) / (z1 . z3 . z5) .

În general, raportul de transmitere pentru mecanismele cu angrenaje în cascadă este:

i1n = (-1)n. (z2 . z4 . z6 ……z2n) / (z1 . z3 . z5……..z2n-1) .

Fig.14. Reductor cu angrenaje combinate

În Fig.14 este prezentată o secțiune printr-un reductor cu angrenaje combinate. Reductorul conține un angrenaj cu roți dintate cilindrice și un angrenaj melc-roată melcată. Intrarea n1 și ieșirea n2 sunt dispuse sub un unghi de 90°.

CAPITOLUL III

ASAMBLAREA, UZURA ȘI REPARAREA ANGRENAJELOR

3.1.Asamblarea roților dintate

Condiții impuse angrenajelor

Cu toate că există o varietate foarte mare de roți dințate și angrenaje, proiectantul acestora trebuie să respecte o serie de conditți. Astfel, constructiv, nu este posibilă realizarea unui angrenaj între o roată cu dinți mari și una cu dinți mici. Nu are sens să se împerecheze o roată foarte lată cu una foarte îngustă; dinții drepți nu pot se angrena cu dinți curbi. O serie de conditți rezultă din posibilitățile tehnologice de fabricație. Însă cele mai importante condiții de care trebuie să se țină seama sunt : siguranta în exploatare și economicitatea angrenajului.

Siguranța în exploatare determină dimensiunile minime necesare ale roților dințate. Ele depind de mulți factori, în primul rînd de materialul din care se execută roțile. Materialele mai rezistente sunt însă mai scumpe și iată că intervene a doua condiție : cea a economicității. Rezolvarea cât mai judicioasă a acestor condiții contradictorii este datoria proiectantului, care poate răspunde la această sarcină dacă cunoate toate detaliile și legile funcționării, teoriei și fabricașiei angrenajelor.

Operații pregătitoare

Înainte de montarea angrenajului se execută următoarele operații:

■ se verifică profilul, grosimea și pasul danturii;

■ se verifică rugozitatea suprafețelor danturii;

■ se verifică rectilinitatea ți aspectul arborilor și a fusurilor;

■ se verifică starea și aspectul canalelor de pană și al canelurilor;

■ se curăță urmele de murdărie, pilitură și așchiile rămase de la operația de ajustare;

■ se verifică penele și canalele de ungere;

■ se spală roțile și apoi se usucă prin suflare cu aer comprimat.

Montarea roților pe arbori (Fig.15) se face prin lovituri de ciocan, aplicate prin intermediul unei bucșe, sau folosind dispozitive de presare. Fixarea roților pe arbore se face prin diferite metode, conform cerintelor din documentația tehnică.

Fig.15 Fixarea roților dințate pe arbore:

a – prin pană și piuliță; b – prin bolțuri; c – prin șuruburi sau știfturi;

d – prin caneluri și piuliță.

La fixarea roții dințate pe arbore, pot să apară o serie de defecte (Fig.16) cum ar fi:

● asamblarea strâmbă ( datorită montajului prin lovire directă cu ciocanul);

               ● deformarea roții datorată forței mari de strângere dintre arbore și butucul roții;

              ●   alunecarea roții pe arbore, datorită prelucrării alezajului roții la o cotă mai mare;

                ●    contact incorect între gulerul arborelui și partea frontală a roții.

Fig.16. Defecte apărute la asamblarea roților dințate:

a – alezaj incorect executat; b – deformarea roții datorit forței de strângere;

c – asamblare strâmbă; d – contact axial incorect.

Așezarea arborilor în lagăre este precedată de verificarea:

           ○ paralelismul arborilor pe care sunt montate roțile dințate;

            ○ bătaia radială și frontală a roților;

          ○ distanța dintre axele arborilor și lagăre;

              ○  angrenarea roților dințate.

Fig.17. Măsurarea jocului flancurilor dinților conjugați

Verificarea angrenării constă în măsurarea jocului flancurilor dinților conjugați (Fig.17) și în determinarea petei de contact (Fig.18). Măsurarea jocului se face fie utilizând calibre de interstiții, fie cu ajutorul unei sârme de plumb așezată de-alungul dinților (se rotește angrenajul cu mâna, iar sârma se turtește între dinți; grosimea sârmei turtite indică mărimea jocului).

Verificarea complexă a preciziei alezajelor și a paralelismului danturilor cu axele de rotație ale arborilor se face cu ajutorul metodei petelor de contact .

Pentru o execuție precisă a pieselor și pentru un montaj corect, pata de contact trebuie să aibă o poziție centrală pe flancul dintelui.

Fig.18. Pete de contact la angrenajele cilindrice:

a – pata de contact central; b, c – montaj necorespunzător.

Angrenajele conice sau melc-roată melcată se asamblează în mod asemăntor, verificarea principală fiind prin metoda petelor de contact.

3.2.Aspecte ale uzurii angrenajelor

Calculul angrenajelor sub aspectul rezistenței trebuie să pornească de la cauzele care pot provoca distrugerea roților dințate. Ținând seama de complexitatea roților dințate, cauzele care pot provoca scoaterea lor prematură din funcționare sunt multiple. Aceste cauze pot fi grupate în două categorii: cauze care duc la distrugerea flancurilor dinților și cauze care duc la ruperea dinților. Oricare din deteriorările de mai sus poate fi o urmare a unei proiectări și exploatări necorespunzătoare sau a unei tehnologii de fabricație greșită.

Principalele deteriorări care apar la angrenaje sunt cuprinse în schema următoare:

distrugerea flancurilor: – ciupire (pitting) progresivă sau limitată

– gripare

– uzură abrazivă și adezivă

– strivirea flancului

– coroziunea de contact

– fisuri pe flanc

– exfoliere

ruperea dinților: – ruperea prin oboseală

– ruperea prin suprasarcini

– desprinderi de așchii.

Deteriorările danturii astfel grupate pot apare fie izolate, fie combinate (o deteriorare poate fi cauza alteia) ceea ce complică mult stabilirea adevăratelor cauze ale distrugerii apărute.

Ciupirea (pittingul) este principala cauză care duce la scurtarea vieții unui angrenaj dina materiale cu durități mici și mijlocii (HB < 350). Fenomenul se manifestă prin desprinderea unor așchii fine de pe suprafețele active ale flancurilor și apariția ca urmare a acestor desprinderi a unor gropițe localizate cu precădere pe linia polului. Mărimea suprafețelor acestor gropițe ca și numărul lor duce la abateri mari ale flancurilor dinților de la forma corectă și deci la o angrenare în condiții necorespunzătoare cu șocuri și zgomot.

Materialul exfoliat contribuie la o uzură abrazivă a angrenajului ceea ce duce la micșorare dimensiunilor dinților și chiar la ruperea lor. Ciupirea este un fenomen de oboseală superficială care apare numai în prezența lubrifiantului și care se mai caracterizează prin uzură abrazivă, coroziune de contact, deformații superficiale, fenomene termice.

Factorul principal care provoacă fisurile inițiale este reprezentat de tensiunile tangențiale sub superficiale produse de forța normală pe dinte și de forța de frecare. În figura 5 este prezentată schema formării ciupiturilor; forța de frecare la roata motoare este îndreptată dinspre cercul de rostogolire spre cap și picior în timp ce la roata condusă este invers, urmarea acestui fapt fiind apariția unei tendințe de întindere a stratului superficial la roata motoare și de compresiune la roata condusă.

Rezistența la oboseală a materialelor este mai redusă în cazul tensiunilor de întindere, de aceea vor apărea fisuri cu preponderență pe flancul dintelui roții motoare. La depășirea unei limite a încărcăturii, fisurile vor fi dirijate spre cercul de rostogolire la roata motoare și dinspre cercul de rostogolire la roata condusă (Fig. 19)

Fig .19. Schema formării ciupiturilor pe flancul dinților.

Uleiul care aderă la suprafața flancurilor dinților și întră în fisuri datorită sensului de înaintare a punctului de contact al acestor fisuri, va fi presat în crăpăturile de pe piciorul dinților și în același timp va fi expulzat din crăpăturile suprafeței capului dinților.

Uleiul pătruns în fisurile piciorului dintelui acționează ca o pană producând exfolierea materialului dintre crăpături și suprafața flancului dintelui, ajungându-se astfel la formarea unei gropițe. În afara polului, unde ciupiturile apar mai repede și în număr mai mare la pinion ca la roată, mai există o zonă în care apar gropițe și anume zona începutului angrenării singulare unde presiunea pe flancuri este mare.

Formarea ciupiturilor poate fi progresivă și duce în final la distrugerea angrenajului (ciupiturile cresc ca mărime și ca număr) sau ciupire limitată când ciupiturile cuprind o parte din suprafața flancului și nu se mai dezvoltă ca mărime și nici nu cresc ca număr. Acest al doilea aspect nu este atât de dăunător ca primul. Formarea ciupiturilor este întâlnită la roțile dințate utilizate în cutii de viteză (mașini-unelte, camioane, tractoare) sau în carcase închise (reductoare). Se consideră că după acoperirea suprafeței flancurilor active cu ciupituri în procent de peste 2% , roțile dințate nu mai lucrează normal.

Griparea reprezintă o formă de distrugere a dinților, cu aspect de sudură, cu adâncituri și zgârieturi în direcția mișcării de alunecare. Gripare poate apărea imediat ce un angrenaj nou a fost supus la sarcina nominală, dacă nu sunt asigurate condițiile corespunzătoare de ungere (Fig. 20).

Fig.20 . Griparea roților dințate

Rugozitatea mare a suprafețelor dinților, alunecările specifice mari cât și abaterile importante de pas și profil contribuie la apariția gripării. Cauzele enumerate mai sus duc la concentrarea sarcinilor pe anumite zone de lucru ale dinților, unde se creează condiții pentru întreruperea filmului de lubrifiant. Griparea poate fi limitată sau poate cuprinde întreaga suprafață a dinților. Griparea pornește la roțile cu dinți drepți din zona de intrare în angrenare a piciorului pinionului sau zonele de angrenare unipară ca și din zona ieșirii din angrenare a capului pinionului.

Evitarea gripării se poate face utilizând uleiuri mai vâscoase sau uleiuri aditivate.

Uzura abrazivă și adezivă se manifestă prin îndepărtarea unor particule fine de pe suprafața dintelui datorită alunecării relative între dinți. Existența unor particule abrazive între dinții în contact accelerează procesul de uzură. Acest tip de uzură este frecvent întâlnit la transmisiile cu roți dințate deschise și însoțește celelalte fenomene de uzură în cazul angrenajelor închise în carcase.

Uzura adezivă apare și în cazul în care unui lubrifiant curat, dacă are viscozitate mică și când viteza de alunecare este mică deoarece în aceste condiții nu se poate forma stratul de lubrifiant portant. Uzura adeziv – abrazivă este prezentă și la roțile durificate și, în acest caz, consecința ei este îndepărtare stratului superficial durificat.

Strivirea flancului constă în deformarea plastică a profilelor, formându-se în zona polului angrenării, pe dinții pinioanelor, adâncituri, iar pe dinții roții conduse, ieșituri. Acest fel de distrugere poate apărea la roțile dințate din oțeluri moi cu HB < 200, la o ungere insuficientă și la viteză scăzută.

Coroziunea de contact poate apărea la roțile dințate care stau în repaus mai mult timp sub sarcină.

Fisurile pe flanc pot apărea ca urmare a unor tensiuni remanente, datorită unor tratamente termice defectuoase.

Exfolierea apare în cazul executării unor tratamente termice greșite, când stratul dur se desprinde de pe flancurile active ale dinților.

Ruperea dinților prin oboseală este cauza principală a scoaterii din uz a roților dințate din materiale dure sau a angrenajelor din materiale plastice. Fenomenul se datorează încovoierii repetate a dintelui, ceea ce duce la formarea unor fisuri de oboseală care duc în final la ruperea dintelui. Fisura începe de obicei în zona de racordare a dintelui cu corpul roții unde se produce o puternică concentrare de tensiuni (Fig.21 )

Fig.21. Ruperea dinților prin încovoiere

Ruperea dinților prin suprasarcini se produce datorită unor supraîncărcări statice sau prin șoc.

Desprinderea de așchii are loc la roțile cementate ca urmare a formării și dezvoltării unor fisuri de oboseală.

În diagrama calitativă viteză – încărcare se pot reprezenta domeniile în care este preponderentă o cauză sau alta a deteriorării angrenajelor (Fig. 22).

Fig22. Deteriorările care determină scoaterea din uz a angrenajelor

În zona 1 este preponderent pericolul de uzură abrazivă, din cauză că pelicula de lubrifiant nu asigură o portanță suficientă. Zona 2 este zona optimă de funcționare a unui angrenaj, cu condiția ca lubrifiantul să fie lipsit de impurități și acizi. Zona 3 corespunde la viteze foarte mari când devine preponderent pericolul de gripare, din cauza temperaturilor mari produse de alunecările relative dintre dinți, care au ca urmare scăderi ale vâscozității lubrifiantului. Zona 4 reprezintă zona apariției ciupiturilor, iar zona 5 cea a ruperilor prin oboseală.

Repararea angrenajelor cu roți dințate

În timpul funcționării mașinilor, utilajelor și instalațiilor are loc o uzare neîntrerupta a suprafețelor în frecare ale diferitelor organe de mașini din componența acestora. Din aceasta cauza, se modifica jocurile inițiale din asamblări, forma, dimensiunile, precum si starea suprafețelor. La o anumita valoare a acestor modificări apare o înrăutățire brusca a însușirilor de exploatare ale anumitor mecanisme sau ale întregii mașini-unelte, fapt care determina necesitatea reparației.

Repararea mașinilor, utilajelor si instalațiilor se poate realiza prin mai multe sisteme, principalele fiind următoarele :

– sistemul de reparații executate după necesitate ;

– sistemul de reparații pe baza de constatări ;

– sistemul de reparații cu planificare rigida ;

– sistemul preventiv de reparații periodice planificate ;

Lucrările de reparații reprezintă ansamblul de masuri luate pentru recondiționarea sau înlocuirea pieselor componente uzate ale mașinii-unelte in vederea menținerii caracteristicilor funcționale ale acesteia.

Adeseori, distrugerea suprafețelor începe în urma strivirii lor, care se produce atât în procesul de frecare cat si în cazul lipsei unei mișcări relative, precum și din cauza așa-zisei oboseli a straturilor superficiale ale metalului, din cauza coroziunii sau din alte cauze. Prevenirea ruperii diverselor piese depinde, în mare măsură, de starea sistemelor de siguranță, de blocare și a limitatoarelor de cursa.

De obicei, dinții roților dințate se rup în dreptul racordării, iar la roțile cu dinți înclinați la vârfuri. Adevărata cauză de scoatere a unei roți din funcțiune este distrugerea flancurilor dinților datorită uzării, gripării, strivirii, exfolierii, etc.

La apariția unuia dintre fenomenele arătate roata în cauză trebuie înlocuită. Odată cu aceasta se înlocuiește și roata cu care angrenează.

Este greșită practicarea inversării roților dințate în așa fel ca ele să alunece pe flancurile opuse. Prin această inversare jocul dintre dinți nu poate fi eliminat.

O reparare propriu-zisă poate fi făcută numai la roțile dințate, de mica importanța, care lucrează la viteze periferice mici (sub 0,3 m/s), cu modulul de peste 3 mm al căror număr de dinți uzați sau rupți nu depășește 10% din numărul total de dinți, iar dinții sunt așezați în sir.

Repararea poate fi făcută prin înlocuirea dinților uzați sau rupți cu un sector dințat, scos dintr-o coroana dințata. Sectorul dințat are, la partea opusa dinților, forma de coadă de rândunică.

Se îndepărtează prin rabotare sau frezare dinții respectivi și odată cu aceștia se îndepărtează și o parte din coroana roții sub formă de coadă de rândunică .

Repararea mai poate fi făcută prin îndepărtarea prin strunjire a coroanei uzate și montarea prin fretare a unei coroane dințate noi. În realizare montării prin fretare se procedează astfel :

– se încălzește coroana într-un cuptor electric sau cu flacără până la temperatura de 500 – 600°C;

– se scoate afară și se curăță interiorul de zgură ;

– se introduce pe roata cu lovituri ușoare de ciocan ;

– se răcește complet într-un loc lipsit de curenți de aer, iar după răcire se asigură fixarea prin șuruburi sau sudură aplicată lateral.

Roata, astfel obținută, se strunjește fin la exterior și frontal, se danturează și se rectifică.

CAPITOLUL IV

NORME DE PROTECȚIE A MUNCII

Conform legislației în vigoare, în țara noastră se întelege prin accident de munc vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care se produce în timpul procesului de muncă sau de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitatea temporară de muncă de cel puțin o zi, invaliditate sau deces.

În sensul definiției citate, un accident este considerat de munc dacă a fost suferit de muncitor în timp ce își îndeplinea atribuțiile de serviciu, pe un teritoriu pe care înterprinderea își exercită obiectul activității sale. Se consideră accidente de muncă și accidentele survenite înainte de începerea sau după terminarea lucrului, dacă acel accident se află la locul accidentului pentru ineterese legate de serviciu, precum și în timpul pauzelor care au loc în desfășurarea programului de muncă și în alte situații specifice, precizate prin lege.

Nu se consideră accident de muncă, accidental datorat unei acțiuni nelegate de procesul de muncă.

Urmările accidentului de muncă poate provoca victime în capacitate temporală de muncă, invaliditate sau deces, care pot surveni imediat după accident sau la un anumit interval de timp.

Un număr de accidente de muncă au drept cauză utilizarea unor unelte de mână necorespunzătoare. În această categorie intră, în special accidentele mecanice de gravitate mică și mijlocie, cum sunt: loviri, striviri, fracturi, înțepături, tăieri, etc. Pentru evitarea lor, trebuie respectate o serie de măsuri referitoare la alegerea, utilizarea, întreținerea și păstrarea uneltelor manuale.

În primul rând, uneltele de mână trebuie să fie confecționate din materiale corespunzătoare operațiilor ce se execută.

Fiecărei persoane care face parte din personalul întreprinderii i se face instructajul, prezentându-i-se normele de protecție a muncii. Instructajul cuprinde trei faze:

1.     instructajul introductiv general, care cuprinde legislația muncii, cu accent pe aspectele privind protecția muncii, principalii factori de risc de accidentare în muncă;

2.     instructajul la locul de muncă, se efectuează atât celor noi încadrați, cât și celor care se transferă de la un loc de muncă la altul în cadrul aceleiași unități, de către conducătorul procesului de muncă unde își va desfșura activitatea persoana instruită;

3.     instructajul periodic, are rolul de a completa și aprofunda cunoștințele specifice de protectțe a muncii și se efectuează tuturor angajaților, la intervale de timp stabilite prin norme sau instrucțiuni stabilite în funcție de gravitatea riscurilor proprii activități desfșurate.

Principalele mijloace individuale de protecție:

–        Pentru protecția capului. Echipamentul pentru protecția capului constă în: căști de protecție, capișoane, glugi, bonete, basmale.

Căștile de protecție se folosesc în marea majoritate a activităților de pe șantier, în ateliere, în fabrici, etc., ele trebuind să fie rezistente la șocuri, iar uneori să aibă și proprietăi izolante.

–        Protectia ochilor și a feței: ochelari, viziere. Se folosesc pentru locurile de muncă în care sunt particule( de lemn, piatră, metalice), care pot produce leziuni, se folosesc ochelari cu apărători laterale, cu coșulețe, cu grile metalice, etc.

–        Protecția auzului (antifoane). Pentru protecția personalului expus la nivelurile ridicate de zgomot, împotriva efectelor nocive ale acestuia, se utilizează ca mijloace individuale de protecție antifoanele, care pot fi :

* de tip intern : sub formă de dopuri sau tampoane care se introduce în canalul auditiv;

* de tip extern : sub formă de căști care acoperă pavilionul urechii.

– Protecția mâinilor (mănuși de protecție). Echipamentul pentru protecția mâinilor constă din numeroase feluri de mănuși din: piele, material plastic, palmare, degetare.

Pentru a evita nefericitele accidente la locul de muncă ( loviri, striviri, fracturi, înțepături, tăieturi, etc.) care, uneori pot duce la invaliditate sau deces trebuie respectate normele de protecție a muncii.

Având în vedere că sunt angrenaje în mișcare pentru evitarea producerii accidentărilor mecanice trebuie respectate următoarele măsuri de sănătate și securitate în muncă:

toate piesele care se rotesc trebuie să fie asigurate, ecranate dacă posedă proeminențe;

manipulările și prinderile trebuie efectuate numai cu chei speciale care se pun obligatoriu la locurile indicate înainte de pornirea mașinii;

respectarea întocmai a caracteristicilor funcționare;

oprirea mașinilor unelte la schimbarea dispozitivelor sau în cazul altor intervenții;

decuplarea alimentării cu energie și avertizarea cu plăcuțe „Nu porniți – se lucrează” în cazul operațiilor de verificare, sau reparare a diferitelor dispozitive;

echipamentul de protecție individual se va folosi corespunzător, respectiv se vor evita mânecile descheiate, pentru nu exista riscul prinderii acestora și a fi antrenate în mișcarea de rotație a organelor de mașini;

uneltele de mână folosite trebuie să fie confecționate din materiale corespunzătoare operațiilor ce se execută;

folosirea uneltelor cu suprafețe deformate, fisurate, știrbite etc. sau a uneltelor improvizate este strict interzisă.

B I B L I O G R A F I E

ARIEȘ,I.; RĂDULESCU, M.; DOROBANȚU, A.; – Manual pentru cultura de specialitate. Domeniul mecanic. Manual pentru Liceul tehnologic, clasa a XII-a. Editura Aramis, 2004.

DOBROTĂ, V.; ATANASIU, M.; STERE, N.; și colab. – Organe de mașini și mecanisme. Editura didactică și Pedagogică, 1993.

GHEORGHE, I.; VOICU, M.; PARASCHIV, I. – Tehnologia asamblării și montajului. Editura Tehnică, București, 1992.

GHEORGHE, I.; PARASCHIV, I.; HUZUM, N.; – Utilajul și tehnologia meseriei, mecanic montator întreținere și reparații în construcții de mașini. Manual pentru licee industriale, clasa a XII-a și școli profesionale. Editura Didactică și Pedagogică RA, București, 1995.

MANOLE, N.; POPOVICI,I.; – Mecanisme. Editura Didactică șo Pedagogică, București, 1984.

MIKOȘ, I.; – Organe de mașini și transmisii mecanice. Editura Mirton, Timișoara, 2005.

PAIZI,Gh.; STERE, N.; LAZĂR, D.; – Organe de mașini și mecanisme. Manual pentru subingineri. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980

PANȚURU,D.; IULIAN, G.; BÂRSAN,L.; PALAGHIN,V.P.; – Fiabilitatea și construcția transmisiilor cu roțo dințate. Editura Tehnică, București, 2006.

PIȘLEAGĂ FLORINA; GABRIELA LICHIARDOPOL; MUSTAȚĂ IULIANA – Mecanica aplicată. Manual pentru cl.a X-a. Editura Didactică și Pedagogică, București, 2005.

ANEXE

Principalele tipuri de angrenaje cu roți dințate