Tehnici de Reabilitare, Interventie Si Reconversie a Cladirilor Vechi Si de Patrimoniu In Pensiuni Turistice Rurale Si Agroturistice

In general, valoarea inestimabila a fondului construit si abandonat din diferite motive, nu se poate contesta, o asigurare in acest sens fiind potentialul de re-utilizare a cladirilor scoase din uzul lor initial. Intregul proces de reabilitare si reconversie constituie o alternativa benefica, viabila si rentabila din punct de vedere economic si social, pana la urma, ce militeaza contra desfiintarii nejustificate a patrimoniului construit.

Totodata, actualele tendinte de sustenabilitate in domeniul constructiilor, precum si actiunile din ce in ce mai ferme de sprijinire a activitatilor ce vizeaza favorabil procesul de conservare, protejare si reintroducerea elementelor de patrimoniu in circuitul de valori ale societatii in care traim, avand ca si scop principal pastrarea identitatii si a civilizatiei propiului nostru popor.. Acestea sunt doar cateva din argumentele majore care motiveaza aceasta atitudine adresata, in special constructorilor si specialistilor care activeaza in reabilitare, mentenanta, reparatii si modernizari ale cladirilor, arhitectilor si antreprenorilor.

In cazul constructiilor noi, se observa faptul ca incadrarea in regulile impuse dezvoltarii durabile privesc numai catre viitor, in cazul cladirilor cu valoare de patrimoniu propuse unor lucrari speciale de reabilitare este deosebit de importanta pastrarea caracteristicilor si a specificitatii epocii in care au fost edificate. Aceste cladiri reprezinta , in cele din urma, piesele valoroase ale patrimoniului rural si ele incearca sa ne transmita, asa cum sunt ele, vremurile demult trecute. Ele sunt oglinda vie a gandirii predecesorilor nostri si incercam sa apreciem mult mai usor nivelul lor tehnic si stiintific, precum si adevarata bogatie spirituala de care dispuneau inaintasii nostri.

Insa, cladirile de patrimoniu mai poseda si o valoare economica, printr-o utilizare eficienta ca si muzee, scoli sau ca si unitati de primire turistica, dar pot adaposti si spitale, sanatorii, sedii ale autoritatilor publice locale si centrale. Ca sa indeplineasca incadrarea in principiile dezvoltarii durabile, toate aceste cladiri trebuie sa fie modernizate, atat sub aspectul consumului specific de energie, a emisiilor poluante, precum si a nivelului de confort interior, respectiv asigurarea cresterii gradului de protectie fata de actiuni (seismice, coroziunea chimica a materialelor de constructii din elementele structurii de rezistenta, imbunatatirea conditiilor interioare de confort prin suplimentarea unei izolatii termice eficiente spre interiorul fatadelor).

Caracterul autentic al cladirilor care urmeaza a fi supuse procesului de restaurare sunt afectate cel mai mult datorita lucrarilor de interventii structurale, deoarece se intervine, inevitabil, asupra materialului suport ce acopera aceste elemente si cu cat interventia propusa va fi mai mare, cu atat materialul original din care este compus este mai afectat. Din aceasta cauza, este esentiala alegerea tehnologiei si implicit a materialelor ce urmeaza a fi folosite cu deosebita atentie, in functie de amploarea interventiei, astfel incat obiectivul sa poata fi protejat. In aceasta privinta, este obligatorie respectarea principiilor de baza ale teoriei restaurarii, respectiv: durabilitate, compatibilitate, reversibilitate, trebuie sa fie permanent in concordanta cu caracteristicile tehnologice ale cladirii care se restaureaza.

Trebuie sa subliniem un fapt foarte important si anume ca, din punct de vedere arhitectural, pensiunile turistice pot fi constructii cu amenajari interioare si exterioare, in stil modern, sau pot fi case taranesti amenajate si aranjate in stil traditional, care pastreaza specificul zonei din care face parte. Asadar, fiecare tip de cladire se adreseaza unui anumit gen de turisti, cei mai pretentiosi si obisnuiti cu luxul cotidian al vietii urbane vor alege casele in stil si aranjament modern. Turistii straini si cei autohtoni care iubesc natura, obiceiurile si datinile stramosesti se vor simti foarte bine doar in cladirile traditionale vechi si autentice.

7.2) Insemnatatea procesului de reabilitare, integrare si reconversie

Constructiile reprezinta marturii vii ale traditiilor milenare, apreciabile prin vechimea acestora, valoarea inestimabila arhitectonica sau prin semnificatia evenimentului istoric pe care il reprezinta. Insa, semnificatiile istorice si memoriale ale anumitor constructii de patrimoniu pot depasi, uneori, chiar valoarea lor ca opera de arta.

Avand in vedere primul factor-timpul reprezinta constructia, initial, ca pe un document de referinta. Modificarile ulterioare asupra acestui edificiu pot sa-i influenteze pozitiv valoarea intrinseca sau, dimpotriva, din acest punct de vedere pot avea efecte negative.

Amplasamentul, in asociere cu mediul natural sau cel antropic, reprezinta un alt factor determinant, care poate implementa conditiile de conservare ale constructiei.

In consecinta, constructiile monumentale sau de patrimoniu, reprezinta adevarate lucrari de arta a caror pastrare si folosinta reprezinta interesul public, iar pentru a fi conservate si utilizate in continuare, exista argumente hotaratoare atat din punct de vedere artistic, stiintific, etnografic, cat si urbanistic.

Activitatea de conservare a monumentelor de arhitectura a fost intotdeauna favorabila printr-o folosinta utila societatii, pentru lucrarile de consolidare , utilizandu-se cele mai moderne tehnici, ale caror eficienta a fost demonstrata stiintific si prin experienta practica de sustinere a acestui demers. Toate lucrarile de conservare si restaurare trebuie sa posede o demonstratie tehnica scrisa si desenata, precisa, responsabila si eficienta, din punct de vedere economic.

Este de remarcat faptul ca intregul patrimoniu istoric este o mostenire pretioasa, iar patrimoniul de arhitectura este, insa, doar o parte a acestui patrimoniu, care, spre bucuria noastra, este in crestere continua, odata cu largirea cadrului cronologic si geografic. De altfel, Conventia de la Granada, ratificata in 1985, prevede regulile generale de pastrare a patrimoniului arhitectural.

Intreaga legislatie internationala – Conventiile, Declaratiile, Recomandarile pun un accent deosebit protejarii patrimoniului arhitectural (situri, ansambluri, monumente), insa toate acestea converg spre atingerea unui scop final, respectiv conservarea si punerea in valoare a intregului patrimoniu arhitectural, considerat , pe buna dreptate, singurul pilon spiritual, cultural, social si economic al civilizatiei umane.

Statutul de zona protejata a centrelor si zonelor istorice nu trebuie perceput ca si o interdictie a activitatii de protejare. De altfel, extinderile si modernizarile acestor cladiri vor trebui sa indeplinesca functii noi, compatibile, in mod obligatoriu cu conceptia de conservare integrata.

In urma unor concluzii ale calculelor economice bazate pe experienta derularii lucrarilor de reabilitare, putem afirma cu certitudine ca aceste lucrari sunt cu 30% mai ieftine decat investitiile intr-o constructie noua, iar la costuri sensibil egale, lucrarile de reabilitare reusesc sa produca ambiente mai bune din punct de vedere calitativ.

Totodata, la nivelul ansamblurilor si a zonelor istorice, reabilitarea patrimoniului arhitectural se concretizeaza in operatiuni complete, multidisciplinare, intr-o succinta analiza si clasificare a operatiunilor de reabilitare , impreuna cu suportul legislativ aferent.

Insa, mediul legislativ in cadrul caruia se desfasoara activitatea de reabilitare se caracterizeaza printr-un cadru general si reglementari specifice (legislatie privind protectia patrimoniului, legislatie urbanistica, legislatie juridica). Ceea ce este, insa, comun tuturor reglementarilor legale este prevederea de stimulente financiare pentru operatorii economici direct implicati in operatiunile de revitalizare.

Dintre principalele actiuni in domeniul stimulentelor, putem aminti: diminuarea sau chiar exceptarea taxelor locale pentru acele proprietati arhitecturale care nu aduc beneficii proprietarului, scutirea de la plata impozitelor pe avere ale proprietarului, deducerea cheltuielilor de reparatii si de intretinere din cuantumul venitului impozabil; exceptarea de la plata TVA pentru lucrarile de restaurare sau intretinere ale acelor bunuri de patrimoniu arhitectural care nu sunt generatoare de profit.

Printre operatiunile actului de reabilitare pot fi:

operatiunea activa – care permite o existenta autointretinuta

operatiunea pasiva – nu se integreaza in circuitul economic

operatiunea de suprafata – se ocupa doar de renovarea fatadelor si a incaperilor adiacente

operatiunea de adancime – este angrenata atat in operatiunea de renovare a fatadelor, cat si de interiorul cladirilor zonei de reabilitare

In concluzie, putem afirma ca reabilitarea patrimoniului arhitectural nu se rezuma pe sprijinul unei singure legi a monumentelor istorice ce presupune existenta unei legislatii mai complexe in acest domeniu. Totodata, se doreste ca reabilitarea localitatilor sa exprime si nevoia social-umana de a prezerva fondul construit existent, adaptata, in acelasi timp, la noile cerinte ale vietii civilizate moderne.

De asemenea, este necesara si utila incurajarea activitatilor de reabilitare in regie proprie a proprietarilor, bineintele cu respectarea prescriptiilor tehnice in vigoare, precum si incurajarea implicarii publice responsabile si prin transparenta activitatii administrative aferente acestui domeniu de interes public.

Legislatia romana in vigoare este obligata sa integreze protejarea patrimoniului in procesele derularii dezvoltarii durabile a localitatilor.

7.2.1) Reconversia ca metoda

Privita ca un proces deosebit de complex, obiectivele principale ale unei interventii de reabilitare debuteaza cu identificarea factorilor responsabili care ar putea interveni in acest proces, incepand cu implicarea politicului pana la analize si evaluari ale rezultatelor, alegerea celor mai eficiente metode si mijloace care pot fi utile acestui scop (juridic, administrativ,economic si tehnic), precum si stabilirea concreta a unor criterii care sa stea la baza evaluarii situatiei actuale si proiectate.

Din experientele acumulate pana acum, se pot defini ca si principii de baza privind procesul de reabilitare/revitalizare urmatoarele:

Integrarea – perceperea spatiului in care se integreaza zona studiata, ca o zona

reprezentativa dintr-un teritoriu mai vast, cu caracteristici individualizate, din punct de vedere a realitatii sociale si a conditiilor evolutiei istorice

Pluridisciplinaritatea – caracterizata printr-o abordare multisectoriala,atat din punct

de vedere urbanistic, social, economic, dar mai ales ecologic

Coordonarea – este practic, elementul vital in privinta conditiilor in care o

interventie de reabilitare ofera mai multe aspecte spre studiu si careia va trebui sa i se adreseze un singur raspuns clar si coerent. Alaturi de cetateni, trebuie sa se implice atat cei raspunzatori de coordonarea factorilor politici, cat si cei care se ocupa de factorii administrativi, economici si cei sociali, in cautarea asigurarii unui consens in aceasta privinta.

m) Flexibilitatea – este o caracteristica impusa de procesul de reabilitare care, trebuie sa

recunoastem, este unul indelungat, care nu se inchide o data cu aplicarea in sine a proiectului, ci se combina cu analize amanuntite ale rezultatelor obtinute si cu derularea de interventii care sa imbunatateasca conditiile de reconversie.

n) Adaptabilitatea – presupune decizia de derulare a unui program de actiune bine

stabilit, care este acceptat mai degraba la nivel de set de inclinatii ale criteriilor tehnice de abordat.

7.2.2) Reconversia elementelor de peisaj

Faze si etape de actiune:

1) Orientarea – reprezinta prima faza a procesului de reconversie si este reprezentata printr-o identificare prealabila a zonei, unde se pot distinge doua etape:

– etapa vointei politice – reprezentand, practic, factorul principal de initiere a unui asemenea proces complex

– etapa deciziilor preliminare – in care se aleg strategiile viabile demersurilor ce urmeaza a fi adoptate

2) Diagnoza – este foarte importanta stabilirea conditiilor si a posibilitatilor legale de interventie, respectiv derularea unei analize profunde a zonei urmata de analiza factorilor care vor intra in ecuatiile stabilite in prealabil .

3) Strategia – avand, deja, sintetizate punctele definite in faza anterioara, echipa pluridisciplinara menita sa deruleze acest proces, pune, practic bazele intocmirii unui studiu de fezabilitate care va lua in calcul multitudinea complicatiilor vietii cotidiene.

4) Actiunea – reprezinta faza de implementare a planului de reabilitare, punandu-se in practica prevederile si concluziile planului definit anterior (atat din punct de vedere urbanistic, cat si cel definit explicit in detaliu), inclusiv masurile stabilite pe plan social, economic sau ecologic.

5) Analiza ulterioara – reprezinta analizarea si evaluarea efectelor interventiei atat din timpul derularii programului de interventie cat si la sfarsitul acestuia. In cazul in care se constata ca actiunile proiectate nu au efectul asteptat, va fi nevoie de reluarea procesului din faza la care s-a constatat aparitia divergentelor.