Studiu Privind Managementul Activitatilor Logistice In Cazul Analizei Dinamice a Structurii Unor Masini Si Instalatii

STUDIU PRIVIND MANAGEMENTUL ACTIVITĂȚILOR LOGISTICE ÎN CAZUL ANALIZEI DINAMICE A STRUCTURII UNOR MAȘINI ȘI INSTALAȚII

INTRODUCERE ÎN MANAGEMENTUL LOGISTIC

Motto: Secolul XX a fost al fabricației, secolul XXI va fi al logisticii. [15]

Logistica face parte din viața noastră, confruntându-ne cu o continuă interacțiune cu furnizorii, cu producătorii sau consumatorii de bunuri și servicii, din dorința de a ne îndeplini la timp necesitățile de consum, în cele mai bune condiții de calitate, preț și de îndeplinire a așteptărilor. Timpul este o resursă importantă pentru toți, întotdeauna în deficit.

„LOGISTICA ESTE O SURSĂ DE PROFIT” [15] reprezentând succesul oricărei activități economice. Logistica reprezintă o funcție importantă a fiecărei firme, generând valoare, avantaje, profit și creștere economică, în cazul gestionarii ei competitive.

Managementul logisticii se referă la acele activități ce au ca scop planificarea, implementarea, monitorizarea livrărilor eficiente de mărfuri, depozitarea și returul acestora, la asigurarea fluxului de informații între punctul de expediție și cel de destinație.

Rolul logisticii este de a asigura materialele necesare la locul cerut și la timpul potrivit în condițiile satisfacerii unor anumite cerințe (de exemplu impuneri bugetare) și urmărind indelinirea unui anumit indicator de performanță (de exemplu minimizarea costurilor totale). [15]

Logistica este o funcție care reunește timpul și spațiul pentru a transfera mărfurile intre puncte diferite impuse de un contract. Totodată, logistica este managementul relațiilor între furnizori și clienti, plecând de la materia primă până la rezultatul final.

Gestionarea achizițiilor, a deplasărilor, depozitarea materialelor într-o întreprindere, canalele de marketing creeate pentru satisfacerea omenzilor cu prețuri minime, activele care asigură buna desfășurare a activității firmei, toate aceste procese pot fi denumite simplu: LOGISTICA. [15]

Pentru a asigura o logistică cu costuri reduse, trebuie luate o multitudine de decizii cum ar fi: evitarea costurilor mari de transport, dar și impunerea unor costuri mai mici pentru stocuri și depozitare. Pentru a asigura unele serviciii eficiente este necesară o coordonare riguroasa a operatiilor cu strategia firmei.

Multe firme recunosc interferența dintre logistică, marketing, vânzări și finanțare, urmarind o integrare cât mai bună a funcțiilor și activităților care au legatură cu acestea.

Orice firmă trebuie să-și organizeze activitățile de aprovizionare, producție, marketing, financiar sau desfacere pentru a genera eficiență. [15]

Necesitatea generării de activități eficiente, a creat premisele concentrării și coordonării tuturor fluxurilor de materiale și informațiilor asociate printr-o nouă funcțiune, respectiv prin logistică. Aceasta are ca obiectiv coordonarea și controlul acestor fluxuri într-un mod univoc și integrat.

Cercetările din acest domeniu și experiența acumulata de-a lungul anilor, demonstrează că logistica are o importanță deosebită, dar încă nevalorificată la întreaga ei valoare. [15]

Factorii care au determinat apariția logisticii:

înmulțirea cheltuielilor de transport;

posibilități limitate de creștere a eficienței producției;

modificări înregistrate în gestiunea stocurilor;

diversificarea producției de mărfuri;

organizarea fluxurilor informaționale;

utilizarea calculatoarelor și revoluția informatică;

inițiativele legate de calitate (TQM – Total Quality Management)[15];

protejarea mediului.

Într-o economie globalizată, logistica și costurile logistice vor fi cei mai importanți factori pentru competitivitate și modernizare sau pentru protecția mediului. Costul total al activităților logistice cuprinde tipul serviciului efectuat, costurile de transport, de depozitare, comenzi, informatizare, costurile de desfacere, costurile cantitative ale fabricației, logistica devenind factorul de echilibru pentru crearea avantajului pe piață. [12]

Definirea logisticii se referă la gestionarea fluxurilor de mărfuri, a informațiilor din interiorul și din exteriorul firmei, de complexitatea domeniului de desfășurare a activității,impunând ca obiect de studiu gestiunea producției, a aprovizionării și a stocurilor în diferitele faze de desfășurare a proceselor din întreprindere.

Potrivit lui Ph. Kotler (1994), logistica presupune: planificarea, implementarea și controlul fluxurilor fizice de materiale și produse finite de la punctele inițiale la punctele de utilizare, astfel încât să se realizeze profit și să fie satisfăcute cerințele clienților. [14]

Această definiție pune un accent deosebit pe caraceristicile logisticii, acelea că planifică, implementează și controlează activitățile desfășurate, că logistica este implicată în implementarea și planificarea unor politici, ignorând funcția strategică a logisticii. Logistica prezintă numeroase abordări valoroase de definire, fără a avea o definiție standard, universal-valabilă.

Scopul logisticii este acela ,,de a satisface cerițele consumatorilor,, impunând astfel utilizarea unor strategii care să se bazeze pe necesitățile și dorințele consumatorilor, acesta presupunând implicarea unor forțe de proiectare, gestionarea unui sistem operativ și eficient de comunicații, asigurarea unui raport eficient între nivelul serviciilor oferite consumatorilor și costul acestora. [17]

Pentru a realiza o creștere a profitului și a reduce costurile, logistica trebuie sa fie operațională să armonizeze activitățile numeroaselor sectoare, departamente sau funcțiuni din carul unei firme. Logistica este o funcțiune transversală, ea abordează optimizarea proceselor și nu a funcțiunilor.

Logistica poate fi definita ca fiind procesul de ,,prevedere, planificare, organizare, realizare și control a fluxurilor materiale și informaționale pe întreaga durată a ciclului de viață al unui produs, în condiții viabile tehnic și economic pentru firmă și pentru alte părți interesate”[15].

În întreprinderile producătoare de bunuri și servicii, putem evidenția trei segmente importante: logistica aprovizionării, logistica producției sau managementul materialelor și logistica distribuției.

Logistica planifică, implementează și controlează toate cele trei activități: marketing, producție, financiar.

Ea are rolul de a asigura servicii, ținând seama de oportunitățile de marketing ceea ce vizează maximizarea vânzărilor pe diverse segmente de piață, putând afirma că logistica este un „marketing orientat" ea urmărind realizarea unui anumit nivel al serviciilor către consumatori. Logistica este o abordare sistemică a problemelor de afaceri, analizând în perspectivă costul total al activităților de marketing, producție și financiar. Competitivitatea nu se poate realiza decât prin dezvoltarea serviciilor logistice realizate pe niveluri de eficiență economică și de calitate, implicând managementul de vârf ,, pentru atribuirea unei valori strategice logisticii”. Logistica trebuie tratată ca o necesitate a creșterii competitivității. [16]

Logistica, sau managementul logistic, includ următoarele activități: serviciul către clienți, procesul de comandă și pregătire a loturilor de livrare, distribuția informațiilor, previziunea ofertei, controlul și inventarierea stocurilor, transportul, depozitarea, achiziționarea materiilor prime și a serviciilor, serviciile postvânzare, ambalare, restituirea bunurilor (logistica inversă), etc[16].

Scopul logisticii este „de a satisface cerințele consumatorilor", ceea ce înseamnă că strategiile și activitățile logistice trebuie să se bazeze pe dorințele și necesitățile consumatorilor. Sunt implicate proiectarea și gestionarea unui sistem de comunicații operativ și eficient, astfel ca firmele să poată comunica efectiv cu consumatorii lor, pentru a cunoaște necesitățile și dorințele acestora[16].

Caracteristicile specifice fiecărei firme și produselor pe aceasta care le oferă, impun tipul de integrare a logisticii în activitatea companiei, diferite de la o firmă la alta. Plecând de la eficiența și operativitatea sistemului logistic, structura organizațională a logisticii diferă între firme.

Performanțele companilor sunt influențate de acțiunea managerilor altor firme, relaționând într-un lanț logistic, colaborând pentru formarea unor relații parteneriale pe termen lung, care implică reducerea costurilor, îmbunătățirea calității produselor și serviciilor. Un lanț logistic se bazează pe fatul că nu se poate gândi competitivitatea fără a dezvolta serviciile logistice, pentru a atinge niveluri de eficacitate, eficiență și calitate acceptabile. [15]

Se va urmări astfel, îmbunătățirea disponibilității produselor, bazată pe o gestiune eficientă a stocurilor și cerințele pieței, coordonarea producției, distribuției, nivelului stocurilor și livrărilor, programarea și urmărirea informațiilor, crearea de alianțe și parteneriate strategice cu clienții, dezvoltarea tehnologiei infermaționale, implicarea clientului în aspectul produsului sau serviciului.

Pentru o creștere a profitabilității, a cotei de piață și o reducere a costurilor, logistica trebuie să opereze la nivel interfuncțional, să medieze și să armonizeze activitățile multiplelor sectoare, departamente sau funcțiuni din cadrul firmei.

Componentele logisticii [15]:
• Administratia este activitatea compartimentelor care asigură dimensionarea științifică a serviciilor și determină funcționarea optimă a acestora având în vedere criteriile de operativitate, eficiență și eficacitate.
• Aprovizionarea este acea activitate care implică primirea, depozitarea, conservarea și distribuirea bunurilor.
• Transportul reprezintă procesul transferării bunurilor de la producători și depozite către consumatori.
• Serviciile de suport sunt ansamblul activităților ce fac posibil ca firma să-și poată exercita funcțiile specifice.
• Depozitarea și manipularea materialelor
• Facilitățile reprezintă activle care asigură buna desfașurare a unei activități.

MODALITĂȚI DE ABORDARE A LOGISTICII

Privind integrarea logisticii în activitațile companiei, în mod diferit de la o firmă

la alta și ținând cont de caracteristicile specifice ale întreprinderii și și produselor acesteia, structura organizațională a logisticii diferă de la o firmă la alta, iar cele mai importante sunt eficiența și operativitatea sistemului logistic.

Într-o companie, logistica este importantă atât în interiorul firmei, cât și între firmele cu care aceasta colaborează, urmând fluxurile pe care le gestionează în interiorul companiei. [19]

Dezvoltarea logisticii întreprinderii și a caracteristicilor sale, în special complexitatea activităților care trebuie îndeplinite, au făcut ca majoritatea întreprinderilor moderne să considere și să trateze ansamblul mișcării și stocajul materiilor prime, materialelor, pieselor de schimb și produselor finite ca un sistem, fiind astfel două posibilități de abordare a sistemului logistic:

abordarea analitică, studiază în detaliu componentele unui sistem (fig.1);

abordarea sistemică, studiază finalitatea sistemului și relația sa cu mediul.

Fig.1.- Componentele unui sistem – viziunea analitică

Abordarea analitică, utilizează componentele unui sistem cu următoarele elemente: sistemul, obiectivele, indicatorii de performanță, variabile de acțiune, flux, resurse, activitate, proces.

Sistemul reprezintă ansamblul de elemente aflate în interacțiune, organizate în funcție de un obiectiv și în relație cu mediul în care funcționează[15]. Putem avea sisteme deschise și sisteme inchise. De exemplu sistemul de producție:ansamblul de resurse (umane și tehnice) care transformă un flux de elemente fizice pentru a satisface cerințele clienților.

Obiectivul este scopul care trebuie atins, fiind masurat de termen și valoare.

Indicatorii de performanță – mărimi care măsoară eficacitatea unui sistem sau proces . [15]

Variabile de acțiune reprezintă parametrii asupra căruia pot acționa actorii sistemului sau procesului pentru atingerea obiectivelor propuse.

Fluxul este deplasarea de elemente în timp și spațiu.

Activitatea se poate defini ca ansamblul de sarcini elementare, pornind de la elemntele de intrare și ajungând la elementele de ieșire. [15]

Procesul reprezintă ansamblul de activități care au ca obiect tratarea elementelor fluxului și este caracterizat de un inceput și un sfârșit. El este definit de trei elemente:

entități (procesele leagă entitățile între ele prin relații: inter-organizaționale, inter-funcționale, inter-personale, etc.);

obiecte (procesele manipulează obiecte fizice, informații);

activități (procesele pot acoperi două tipuri de activități: manageriale și operaționale). [15]

Abordarea sistemică – prezentată în figura 2 – reprezintă finalitatea întreprinderii în relațiile cu mediul său de evoluție.

Fig. 2 – Abordarea sistemică

Procesul logistic este caracterizat prin funcțiile de bază ale logisticii. Acestea se referă la: previzionare; aprovizionare, cumpărare; gestionarea comenzilor; gestionarea stocurilor; gestionarea depozitelor; manipularea produselor; planificarea și organizarea producției; implementarea geografică a uzinelor și depozitelor; fluxul de informații; ambalare; distribuția și transportul de mărfuri; servicii către clienți – fig.3. [19]

Organizarea pe funcțiuni are ca efect distribuirea activităților logistice în cadrul diferitelor funcțiuni, între obiectivele cărora există numeroase contradicții, generând astfel costuri excesive și chiar pierderi. O firmă nu poate obține eficiență numai prin minimizarea costurilor proprii, ci printr-o analiză a sistemului în totalitatea sa.

Fig.3. –Funcțiile procesului logistic

Eficiența logisticii presupune corelarea aprovizionării, producției și distribuției fizice, activități desfășurate în întreprindere. Interferența acestora este posibilă prin intermediul fluxului informațional. Aceste funcții ale activității unei firme pot împărți sistemul logistic global al firmei in subsisteme (fig. 4). [15]

Fig.4 – Descompunerea procesului logistic în subsisteme logistice

Astfel, domeniile logisticii pot fi studiate la trei nivele :

operațiile elementare ale procesului logistic;

subsistemele de organizare (aprovizionare, producție, distribuție, etc);

sistemul logistic integrat. [15]

Sub acest aspect, logistica este împărțită într-o succesiune de funcții elementare, care determină procesul de susținere a marketingului și producției. Acestea sunt:

operații de bază (transport, gestiunea stocurilor, tratarea comenzilor) și operații suport (urmărirea și tratarea informațiilor, depozitarea, cumpărarea, ambalajul, manipularea și administrarea, ordonanțarea producției).

Subsistemele de organizare – reprezintă abordarea prin care se realizează o regrupare a operațiilor logistice în trei zone de responsabilități distincte:

1. Zona de plecare: programarea cumpărării – achiziției și aprovizionarea unităților de producție, transportul și stocajul.

2.Zona de bază din intreprindere: planificarea și ordonanțarea producției, aprovizionarea posturilor de lucru și circulația producției neterminate.

3. Zona de final: distribuția fizică, transportul și service-ul după vânzare. [18]

Plecând de la această divizare pe subsisteme a logisticii întreprinderii, putem defini logistica ca instrument de coordonare al fluxurilor fizice prin fluxurile de informații, aplicând reguli de coordonare a fluxurilor de producție și de distribuție.

Plecând de la previzionarea resurselor de materii prime și până la clientul final, cuprinzând aprovizionarea, producția și distribuția, subsistemul logistic global are în vedere toate operațiile logistice ce se efectuează. [15]

PRINCIPIILE LOGISTICII ÎNTR-O ORGANIZAȚIE[18]

Logistica presupune respectarea următoarelor principii:

organizarea globală a logisticii;

asigurarea unei relații între logistică si strategia organizației;

valorificarea informației;

resursele umane;

alianțe strategice;

performanțelor financiare;

nivelului optim al serviciilor;

optimizarea volumului de mărfuri;

3.1. Relația dintre logistică și strategia organizației

Procesul de logistică este necesar să cuprindă un ansamblu de acțiuni care decurg din conținutul strategiei întreprinderii.

Activitățile logisticii trebuie sincronizate cu celelalte activități ale firmei, în vederea obținerii avantajului competitiv prin preț sau servicii superioare.

Legătura dintre logistică și strategia organizației este prezentată în fig.5[15]:

Fig.5.- Relația dintre logistică și strategia firmei

3.2. Organizarea globală a logisticii

Este necesară înființarea unui compartiment funcțional distinct care să coordoneze și să controleze toate acțiunile procesului de logistică.

Să se stabilească atribuții și responsabilități distincte pentru toate compartimentele funcționale implicate în realizarea activităților de logistică[19].

Să se determine relații esențiale între logistică, producție, marketing, vânzări, finanțe.

3.3.Valorificarea informației

În activitățile de logistică se utilizează tehnologie informatică performantă cu privire la culegerea, prelucrarea, transmiterea și stocarea datelor și informațiilor.

Reducerea costurilor și folosirea sistemelor expert pentru luarea deciziilor de

logistică prin utilizarea simularii decizionale. [18]

3.4. Resursele umane

Recrutarea, selecția și încadrarea de personal specializat în activitățile de logistică.

Pregătirea profesională – element important al îndeplinirii corecte a activităților de logistică.

Recunoașterea calității resurselor umane

Creșterea productivității muncii, sursă de reducere a costurilor și de îmbunatațirea serviciilor, asigurând motivația angajaților. [15]

3.5. Alianțele strategice

Realizarea de parteneriate în activitățile de logistică, care să fie profitabile pentru ambele părți.

Relațiile de parteneriat se bazează pe schimburi deschise si prompte de informații, creețnd alianțe strategice între clienți, furnizori și transportatori. [19]

3.6. Performanțele financiare

Utilizarea unor indicatori ca eficientă a activelor, valoarea adaugată sau

costuri sunt considerate elemnete de bază pentru masurarea performanțelor logistice.

Este importantă definirea strategiei firmei cu consecință financiară a

activităților logistice plecând de la planificare, programare și acțiunile firmei. [18]

3.7. Nivelul optim al serviciilor

Cunoașterea nivelului serviciilor se bazează pe cunoașterea veniturilor suplimentare obținute prin calitate, controlul cost-profit pentru diferite niveluri de servire, tipurile de servicii oferite și acceptate[CURS03].

Coordonarea compartimentelor specializate implicate în îmbunătățirii serviciilor de logistică, asigură furnizarea materiilor prime și materialelor necesare producției, oferă sprijin unităților de servire ale firmelor din teritoriu. [15]

3.8. Rezolvarea detaliilor

Atenția asupra detaliilor operațiilor logistice determină economii semnificative, rezolvarea lor trebuie să se facă în conformitate cu strategia de ansamblu a firmei.

Valorificarea cunoștințelor, experienței și creativității personalului și pregătirea continuă a acestuia conduce la simplificarea operațiilor logistice și fluidizarea acestora.

Satisfacerea nevoilor clienților și asigurarea desfășurării unei activități consecvente, sunt realizate prin rezolvarea detaliilor . [16]

3.9. Optimizarea volumului de mărfuri

Operațiile logistice necesită gestionarea unitară a volumului de mărfuri

transportate, a stocurilor, a distribuției, căutarea unor metode de optimizare a acestora[19].

Eliminarea barierelor privind efectuarea operațiilor logistice la nivel

internațional și obținerea de avantaje competitive, prin realizarea de alianțe strategice și constituirea de societati mixte. [15]

Externalizarea unor servicii de transport și depozitare ca optimizare a

volumului și a fluxurilor de mărfuri, dar și de obținere a avantajului competitiv.

Colectarea, prelucrarea și monitorizarea informațiilor privind volumul

mărfurilor comandate, transportate în interiorul și în exteriorul firmei. [15]

3.10. Evaluarea performanțelor

Obiectivele strategiei întreprinderii constituie baza pentru stabilirea nivelului

de performanță, iar activitățile de logistică trebuie să se interconecteze în special cu cele de marketing și producție, cercetare-dezvoltare, vânzare. [15]

Concentrarea logisticii asupra servirii eficiente a clienților firmei, astfel

încât să se obțină profit din strategiile alternative.

3.11. Factorii care influențează logistica[15]

1. Factori generali :
a. factorul economic – cu următorii indicatori :
– de potențial
– de nivel
– de dinamică
– de structură
– de adaptabilitate
b. factorul demografic – sub aspect:
– cantitativ
– calitativ
c. factorul tehnico-științific – având următoarele componente:
– stiintifică
– tehnică
– materială
– financiară
– organizatorică – functională
d. factorul moral – cu cele două dimensiuni, anume:
– psihologică
– ideologică
e. factorul cultural
f. factorul geo – spațial
g. factorul politic
2. Factori specifici:
a. concepția generală privind locul și rolul logisticii;
b. principalele strategii cu privire la dezvoltarea logisticii;
c. nivelul de dezvoltare și asimilare a științei și a tehnicii;
d. sistemul logistic existent;
e. volumul datoriilor și colectarea lor;
f. nivelul de pregătire a resurselor umane;
g. capacitatea de adaptare rapidă la situații noi;
h. cantitatea, calitatea și posibilitățile de utilizare a resurselor materiale și umane;
i. sistemul de management. [18]

4. PRINCIPIILE LOGISTICII

4.1. Efectul Forrester („Bullwhip effect” – „efectul de bici”)

Orice lanț logistic reprezintă o o succesiune de etape tehnologice, pleacând de la

materia primă și ajungând la produsul finit, destinat consumului.

Putem considera ca etape tehnologice și logistice etapele pleacă de la producția de mașini unelte și se finalizează cu cumpărarea de către clienți a unor utilaje, urmare a dorinței acestora de a-și îndeplini necesitățile. [15]

Cererea de mașini unelte va fi influențată de dotarea cu echipamente de lucru a unor ateliere de prelucrări mecanice ale unor firme din construcții sau din domenii adiacente, ceea ce va face ca orice perturbație de pe piață să se propage în amonte. Cu cât urcăm, cu atât perturbația va fi mai pregnantă („bullwhip effect” – „lovitura de bici”), [1], așa cum se observă în fig.6:

Fig.6.- Modul de propagare al efectului Forrester

4.2. Principiul grupării mărfurilor în cadrul activităților de transport

„Transport massification” este un termen întâlnit în literatura de specialitate, mai precis în lucrarea „Motion and Time Study: Design and Measurement of Work” din anul 1937, [2], a lui Ralph M. Barnes, care prezintă principiul „grupării”, după cum urmează: mișcările operatorului de producție care mută mai multe obiecte din locul A în locul B cu eforturi minime, pentru a economisi energie și timp.

4.2.1. Principiul „exploziei costurilor” [19]

În momentul în care se pune problema distribuției unei cantități de produse spre mai multe destinații, problema o putem aborda sub formă de arborescență. Să considerăm următorul exemplu :

Să presupunem că este necesar ca să fie preluată din depozitul de materiale, materia primă necesară pentru execuția prin turnare a 6 batiuri de mașini unelte folosite pentru construcții metalice. Putem asocia acestei acțiuni un cost specific (timp consumat x manopera orară);

Aceeași cantitate de materiale, debitată în repere de această dată, este preluată în 6 serii diferite, efectuând 6 drumuri, de către un transportor, pentru execuția acelorași batiuri, dar în construcție sudată. Costul va fi de 6 ori mai mare;

Cele 6 serii sunt împărțite în 36 de grupuri de repere, ce vor fi alimentate de către 3 alimentatori a 6 posturi de lucru tehnologice diferite;

Costurile de transport deja „au explodat”.

4.2.2. Structuri organizatorice determinate de dezvoltarea fluxurilor logistice

Fig.7- Flux logistic în organizarea clasică a firmelor

Acest tip de flux logistic prezintă următoarele avantaje și dezavantaje:

Avantaje:

Producătorul se concentrează pe producție;

Relația de comerț în vânzarea produselor este relativ simplă;

Costurilor logisticii se produc la distanță de producător, fără să-l afecteze;

Costurile cu logistica sunt reduse. [15]

Dezavantaje:

Contactul cu clienții finali are loc la nivel de dealeri, la distanță de producător;

Relația cu consumatorii finali este practic inexistentă;

„Lovitura de bici” face ca producătorul să fie afectat major de orice variație a cererii. [15]

5. FUNCȚIA DE LOGISTICĂ ÎNTR-O ÎNTREPRINDERE

Funcția reprezintă un ansamblu de activități realizate de unul sau mai mulți angajați prin utilizarea unor metode, tehnici și instrumente specifice, în vederea îndeplinirii unor obiective prestabilite[15].

5.1. Funcțiile întreprinderii

Într-o întreprindere, funcțiile specializate sunt din cele mai diverse, fără a putea propune o standardizare specializată a acestora. O organigramă eficientă este o rezultantă a structurii organizatorice funcționale, fapt care duce la următoarea abordare (fig.8) [15]:

Fig.8- Funcțiile întreprinderii

Din figură rezultă că, pornind de la prezentarea clasică a funcțiilor întreprinderii, termenul de „logistică” este implicat în activitățile de comerț și în cele de producție, făcându-se diferențierea între „logistica internă” și „logistica externă” [3].

5.2. Logistica ca funcție transversală

Datorită faptului că se regăsește în toate funcțiile întreprinderii și are legături strânse cu acestea, putem aborda logistica ca pe o funcție ,,transversală” a întreprinderii. Ea asigură buna funcționare a fluxurilor de natură materială sau informațională.

În condițiile orientării firmelor către o economie de piață, această abordare, deși pare corectă și logică, nu este de actualitate.

Diversele categorii de activități logistice ne pun problema interacțiunii și continuității, mai ales că se regăsesc în două funcții distincte.

Teoria logisticii ca funcție transversala este reprezentata ca în fig. 9[15]:

Fig.9 – Logistica funcție transversală

Făcând legătura dintre furnizori, firmă și clienți, rapotat prin intermediul managementului fluxurilor specifice, putem defini logistica ca fiind: „managementul tuturor activităților care asigură transferul și coordonarea aprovizionării și distribuției în sensul creării utilității de timp și spațiu.

Această funcție se suprapune parțial cu cele 5 funcții de bază ale firmei, realizând astfel o legătură între ele. [15]

6. DEFINIREA CONCEPTULUI ”SUPPLY CHAIN MANAGEMENT” (SCM)

Putem spune că logistica este acea parte care se axează pe coordonarea funcțiilor afacerii (marketing, producție, financiar) în cadrul firmelor și între firme, a procesului cunoscut sub denumirea de lanț logistic (supply chain) sau lanțul aprovizionării sau al furnizorilor. Logistica este recunoscută ca făcând parte din procesul lanțului logistic, putând influența modul în care o firmă și lanțul său logistic pot să-și îndeplinească obiectivele. [19]

Lanțul logistic reprezintă totalitatea proceselor care leagă clientul final de furnizor; furnizează bunuri, servicii și informații și creează valoare trecând prin mai multe etape necesare pentru a satisface clientul, printr-o succesiune de activități care adaugă valoare unui produs. În acest sens, devine normal să se acorde o importanță deosebită definițiilor date termenului de organismele internaționale care pronoveaza SCM. [19].

6.1.Avantajele oferite de SCM

Îmbunătățiea serviciilor, a bunurilor furnizate, produselor livrate, poate duce la o

personalizare a cerințelor clientului.

Pentru realizarea a cât mai aprofundate satisfacție a clienților, SCM va fi responsabil de:

personalizarea termenelor de livrare a mărfurilor către clienții finali sau intermediari, astfel încât acestea să ajungă la destinatari în termenii conveniți;

personalizarea serviciilor asociate bunului, în perioada de garanție și de post-garanție;

organizarea unui feed-back rapid în caz de neîndeplinire a unei așteptări pentru client. [15]

Prin aceste acțiuni, se adaugă valoare produselor firmei prin câștigarea și consolidarea în timp a încrederii clienților.

6.2.Valoarea stocurilor și a cheltuielilor de stocare

Valoarea stocurilor este facil de determinat, cheltuielile asociate stocării nu sunt însă ușor de evaluat, deoarece:

Un stoc de materii prime dă o oarecare siguranță continuității unui flux de fabricație;

Un stoc de produse finite asigură o continuitate a livrărilor către clienți, însă se imobilizează resurse importante ale firmei, fără a putea evalua în bani ce beneficii aduce aceasta;

Un stoc inter-operațional echilibrează încărcarea unui flux tehnologic, cu cât fluxul tehnologic comportă mai multe faze, cu atât valoarea imobilizărilor crește. [18]

6.3. Modificări organizatorice induse de ”SCM”

O firmă nu își poate justifica existența și nu poate rezista pe piață dacă nu are clienți, succesul economic înregistrat de o firmă depinde în bună măsură de numărul clienților și de nivelul de satisfacere a cerințelor acestora [4].

Putem aborda problema din două puncte de vedere: tehnic, din punctul de vedere al proceselor de fabricație și economic, relativ la rentabilitatea economică a activității comerciale, asociată unui grad de „satisfacție client” .[17].

a. Identificarea variabilelor care influențează cererea

Cererea „evidentă” este o mică parte din cererea existentă efectiv pe o piață.

O problemă care apare este aceea a identificării, calificării și cuantificării cererii. Actiunea firmei se traduce la nivel de sistem logistic prin menținerea unui stoc mare de materii prime, materiale, semifabricate și produse finite, micșorând importanța competitivității. [17]

b. Elaborarea planurilor de aprovizionare, distribuție, producție și livrare

Obținerea unei prognoze a cererii este o urmare logică de utilizare a rezultatelor de realizare a planurilor de aprovizionare cu materii prime și materiale, de distribuire a lor pe fluxurile tehnologice, de fabricație și livrare a produselor.

Soft-urile de Supply Chain Management oferă posibilitatea de a se interveni la nivelul fiecărui element aflat pe un punct de stocare, realizând scheme de prioritate în aprovizionare, astfel încât să se optimizeze nivelul stocurilor din magazia de materii prime.

Lanțul logistic (supply chain), denumit și lanțul aprovizionării, lanțul furnizării sau lanțul livrării, cuprinde activitățile care compun fluxul și transformarea bunurilor de la stadiul de materie primă până la consumatorii sau utilizatorii finali, precum și fluxurile informaționale asociate. [15]

Acest concept include, alături de furnizori și clienți, și companii specializate în servicii logistice, inclusiv terți nonoperatori. El a evoluat până la nivelul de „management al lanțului logistic" (supply chain management) care constă în coordonarea sistemică și strategică a funcțiunilor tradiționale și politicile legate de acestea, în interiorul unei întreprinderi și între diferitele companii din lanțul logistic, în scopul îmbunătățirii performanțelor pe termen lung ale firmelor luate individual și ale lanțului logistic în general. [15]

Problemele multiple și dificile cauzate de instabilitatea economică, inflație, scurtarea ciclurilor de viață ale produselor, protecția mediului, condițiile pieței, diversificarea cererii, cu care se confruntă managerii firmelor, în ultimii ani, fac dificilă găsirea unui mod de organizare cât mai eficace și eficientă, a firmelor în general și a logisticii în special.

Există azi întreprinderi industriale, care dispun de o organizare logistică operativă și eficientă, dar o structură organizatorică efectivă a logisticii se întâlnește rar. Acest lucru se explică prin lipsa unor strategii logistice de succes și a unei culturi organizaționale adecvate. În majoritatea întreprinderilor, activitățile logistice sunt plasate în diferite subsisteme structurale, cu responsabilități specifice în coordonarea și conducerea activităților logistice. [18]

Din cauza obținerii cu greutate a unor informații de calitate în mod operativ, prelucrea lor rapide și luarea unor decizii în timp util, obținerea unui echilibru între structura organizatorică și strategiile logistice este dificilă.

IMM-urile se confruntă cu o problematică deosebită sub aspect logistic, din cauza capitalului redus, a imposibilitații investițiilor sistemice, lipsa proiectelor sistemelor logistice eficiente. Acestea, pentru a fi competitive, vor apela la furnizori de servicii logistice și la consultanță în domeniul logistic. Acest aspect se caută să fie contracarat prin infuzie de capital străin sau prin absorție de fonduri europene nerambursabile.

Introducerea și dezvoltarea logisticii în lanțul valorii din întreprinderi, tranziția la economia de piață, procesul competiției, costurile reduse ale competitorilor și eliminarea accesului la resursele publice determină firmele să reducă cerințele de capital circulant prin apelul la logistică. [18]

Impunerea unei discipline în executarea contractelor, implică rigoarea logisticii, prin preluarea executării unor componente și operații ale produselor finite, de a căror realizare depind participanții din mai multe țari.

În economia globală se vor impune companiile care câștigă și mențin încrederea partenerilor prin calitate, preț și respectarea termenelor contractuale [18].

6.4. Sistemul informațional al SCM în firmă

Pentru dezvoltarea unui sistem informațional se pleacă de la necesarul de date la nivel de compartiment / funcție / angajat.

Firma este în același timp și producătoare, și consumatoare de informații. Problematica cea mai des întâlnită, este aceea a compatibilității datelor între diverse compartimente ale firmei sau faze ale fluxurilor tehnologice.

Ordonarea fluxurilor informaționale este posibilă prin abordarea de tip ISO a informațiilor existente. Prin stabilirea și normarea categoriilor de informații necesare unei desfășurări corespunzătoare a activității firmei, SCM adoptă un limbaj comun și metode comune pentru toți componenții lanțului logistic. [15]

7. MANAGEMENTUL LOGISTICII FLUXURILOR DE PRODUCȚIE ȘI A STOCURILOR. ORGANIZAREA PRODUCȚIEI.

7.1. Sisteme de producție.

Totalitatea acțiunilor conștiente ale angajaților asupra materiilor prime, materilalor sau a altor componente, cu ajutorul mașinilor, utilajelor sau instalațiilor, în scopul transformării lor în produse, lucrări sau servicii, reprezintă procesul de producție.

Cel mai important proces din lanțul valoric al unei companii producătoare este producția, iar calitatea și competitivitatea pe piață a produselor rezultate din procesul de producție este decisivă.

Procesul de producție contribuie atât la obținerea diferitelor produse, lucrări și servicii, la crearea unui ansamblu de relații de producție între persoanele ce concură la realizarea acestuia. Conceptul de proces de producție poate fi definit prin totalitatea acțiunilor conștiente ale angajaților unei întreprinderi, îndreptate cu ajutorul diferitelor mașini, utilaje sau instalații asupra materiilor prime, materialelor sau a altor componente în scopul transformării lor în produse, lucrări sau servicii cu o anumită valoare de piață. În cadrul unui proces de producție componenta principală o constituie procesele de muncă iar în anumite ramuri industriale la acestea se adaugă și anumite procese industriale. Procesul de producție mai poate fi definit prin totalitatea proceselor de muncă și a proceselor naturale care concură la obținerea produselor sau la execuția diferitelor lucrări sau servicii[19].
Componenta principală a procesului de muncă poate fi definit prin acțiunea muncitorilor cu ajutorul uneltelor de muncă asupra diferitelor materii prime, materiale sau alte componente în vederea transformării lor în bunuri economice.
Conceptul de producție are o accepțiune complexă, clasificată după diferite criterii[19]:
a) dupa natura producției se deosebesc:
– întreprinderi care furnizează servicii,
– întreprinderi care își realizează producția prin montaj,
– întreprinderi care fabrică produse prin transformarea materiilor prime și a materialelor.
b) Sub raportul continuității desfășurării lor:
– procese de producție discontinue, adică procese de producție neliniare – produsele se obțin prin prelucrări succesive la diferite locuri de muncă grupate în ateliere sau secții de producție;
– procese de producție continue, a căror producție este de tip liniar – procesul de prelucrare a materiilor prime și materialelor nu se întrerupe între două locuri de muncă consecutive și necesită stocaje intermediare între posturi.
c) După tipurile de fabricație care definesc relațiile întreprindere-client:
– fabricația pe comandă ce se caracterizează prin faptul ca produsul nu se execută decât dupa primirea unei comenzi ferme care stabilește felul produsului, cantitatea, calitatea și termenele de execuție;
– fabricația pe stoc, ce se caracterizează prin faptul că produsele se execută fără a se cunoaște cumpărătorii, produsele putând fi comandate imediat de clienți;
– fabricarea mixtă reprezintă o variantă a producției la comandă, întreprinderea executând pe stoc piese sau subansamble ce se vor monta în mod operativ la comanda beneficiarilor.[19].
Conducerea și organizarea activității de producție din cadrul întreprinderii se află într-o dependență directă față de tipul producției. 

Gestiunea productiei reprezintă ansamblul activităților efectuate de o întreprindere din momentul identificării unei cerințe de piață pâna în momentul distribuirii către beneficiari a bunurilor solicitate[19].

Este esențială eficiența sistemului informatic de gestiune a activității, implementarea unei soluții informatice perfect modelate pe specificul activităților unei întreprinderi producătoare poate asigura premisele competitivității acesteia.

Componentele importante, precum și definițiile acestora, ce stau la baza producției sunt prezentate în fig. 10.

Fig.10 . Componentele de bază ale procesului de producție

Lanțul de aprovizionare este un sistem de firme, oameni, tehnologie, activități, informații și resurse implicate în deplasarea unui produs sau serviciu de la furnizor la client. El transformă resursele naturale, materiile prime și componentele într-un produs finit, care este livrat ulterior clientului final. Lanțul de aprovizionare încorporează procesul de producție alături de cel al achiziționării de materii prime și cel al distribuției produselor finite, înglobând tot procesul existent responsabil de transformarea materialelor preluate de la furnizor și până la produsele finite livrate clienților [15].

În fig. 11 este reprezentat schematic acest lanț:

Fig.11- Lanțul aprovizionării

Satisfacerea cererii în mod eficient de către companie, este realizată prin întocmirea unei prognoze/estimare a cererii, apoi se planifică producția astfel încât să se satisfacă cererea estimată. Realizarea unui plan de producție este o sarcină complexă, iar rezultatul final impune:

– cantitatea din fiecare sortiment care trebuie produs și când trebuie produs

– cantitatea de materie primă trebuie comandată pentru a produce cantitatea dorită și când trebuie comandată aceasta.

Compania trebuie să dezvolte un plan bun de producție, să îl modifice în funcție de cerințele clienților, conform estimărilor/prognozei. Dezvoltarea și executarea planului de producție este îndeplinită de implementarea sistemului ERP, pentru a integra toate departamentele implicate. [15]

Managementul departamentului de producție și aprovizionare este împărțit în cinci mari componente:

1. Planul care reprezintă partea strategică a managementului în producție și aprovizionare, planificarea managementului în producție și aprovizionare fiind stabilirea unui set de metrici pentru monitorizarea lanțului de aprovizionare astfel încât acesta să fie eficient, ieftin și de înaltă calitate. [15]

2. Sursa – companiile trebuie să își aleagă furnizorii pentru a se aproviziona cu produsele și serviciile necesare pentru a creea produsul sau serviciul propriu. Managerii lanțului de aprovizionare trebuie să stabilească procesele de plată și livrare, să stabilească costul și să monitorizeze îmbunătățirea relațiilor. Managerii pot stabili procese pentru managementul inventarului de bunuri și servicii, inclusiv recepția și verificarea transpoartelor, transferarea acestora către facilitățile de prelucrare și autorizarea plătilor către furnizori[15].

3. Producția este pasul de bază al prelucrării. Managerii lanțului de aprovizionare trebuie să planifice activitățile necesare pentru producție, testare, împachetare și pregătirea pentru livrare. Companiile pot monitoriza nivelurile de calitate, capacitatea de producție și productivitatea forței de muncă, aprovizionarea fiind cea mai intens monitorizată[15].

4. Livrarea este partea pe care managerii o numesc logistică, coordonează recepția comenzilor de la clienți, dezvoltarea rețelei de depozite, alegerea căii de livrare către client și stabilirea căii de recepție a plății.

5. Returul – aceasta parte poate fi problematică pentru multe companii. Managerii departamentului de producție și aprovizionare trebuie să pună la punct o rețea flexibilă și aptă pentru a primii produse defecte înapoi de la clienți și pentru a oferii suport tehnic pentru clienții care au probleme cu produsele livrate[15].

Ca urmare a punctelor de vedere exprimate anterior, vom defini sistemul de producție ca fiind „ ansamblul de elemente materiale, umane, informaționale și organizatorice, care interacționează învederea realizării de produse având ca scop final obținerea de profit”. [15]

7.1.1. Sistemul de fabricație: componentă a sistemului de producție

Sistemul de producție este complex, reunind o mare varietate de elemente, necesare îndeplinirii unei mari varietăți de activități: de realizare a producției, de asigurare a calității, de logistică, de mentenanță, etc. [15]

7.2. Definirea fluxurilor de producție și a stocurilor

7.2.1. Fluxuri și stocuri în sistemele de producție tradiționale mono-produs

În toate întreprinderile industriale, există un stoc de materii prime și altul de produse finite. Între cele două extreme se regăsesc diverse cantități de stocuri intermediare, aferente diverselor faze de prelucrare a materiilor prime, denumite în mod curent ”stocuri intermediare” sau ”stocuri de producție neterminată” [16].

În fig.12 este o reprezentare grafică simplificată a fluxurilor și stocurilor[15]:

Fig.12- Reprezentare simplificată a fluxurilor și stocurilor în sistemul de producție tradițional

7.2.2. Fluxuri și stocuri în sistemele de producție tradiționale multi-produs

Proprietatea mașinii de a realiza operații tehnologice diferite pentru realizarea mai multor tipuri de produse pe același tip de mașini, reprezintă flexibilitatea mașinii [5] [6].

Trecerea de la o operație tehnologică pentru un produs A la o operație tehnologică pentru un produs B se realizează prin schimbări de parametrii, reglări, montarea de dispozitive, cu afectarea timpilor de disponibilitate a mașinii și a costurilor de producție asociate imobilizării. [5]

O logică a organizării fluxurilor și stocurilor este prezentată în fig. 13:

Fig.13 – Reprezentarea simplificată a fluxurilor și stocurilor în sistemul de producție tradițional

7.3. Obiectivele logisticii fluxurilor de producție și a stocurilor

Într-o întreprindere, managementul logisticii fluxurilor și a stocurilor trebuie să

asigure utilizarea în condiții de eficiență a mașinilor, utilajelor, echipamentelor, iar a infrastructurii tehnice utilizarea, în condiții de siguranță pentru om, a bunurilor firmei și mediului înconjurător.

Obiectivul principal al unui sistem tehnic are la bază patru componente fundamentale: fiabilitatea, disponibilitatea, mentenabilitatea și securitatea.

7.3.1.Fiabilitatea F(t) reprezintă probabilitatea ca un sistem tehnic să-și îndeplinească funcțiile pentru care a fost conceput, în condiții tehnico-organizatorice date, pe o perioadă de timp prestabilită. [15]

Caracterizarea fiabilității se realizează prin indicatorul MTBF (Mean Time Between Failures, respectiv Media Timpului de Buna Funcționare). Studiul fiabilității presupune analiza statistică a datelor referitoare la funcționarea sistemului: succesiunea timpilor de bună funcționare sau staționare în reparații, încercând să se rezolve problema predictibilității apariției defecțiunilor și evaluarea globală a fiabilității sistemelor complexe[15].

Aspectele practice ale unui nivel de fiabilitate sunt legate de calitatea producției obținute la nivel de management al fluxurilor de producție.

Noțiunea de fiabilitate a unui flux de producție se va utiliza prin intermediul previzionării MTBF (Media Timpului de Buna Funcționare) pentru fluxul de producție codus de manager. [15]

7.3.2.Mentenabilitatea M(tr) reprezintă acea caracteristică a unui sistem tehnic

de a fi ușor de întreținut și de repus într-o stare de funcționare specificată după apariția unei defecțiuni. [15]

Observăm interdependența dintre fiabilitate și mentenabilitate, fapt ce presupune

ca la nivel de management al producție să se aibă în vedere un MTTR global, iar la nivel de flux de producție, să se aibă în vedere o logică a mentenabilității fluxurilor de producție. Optimizarea se va realiza în sensul scurtării duratelor de repunere în funcțiune a fluxurilor de producție, respectiv a MTTR (Media Timpului Total de Reparare) la nivel de flux.

7.3.3.Securitatea S(t) este cea mai importantă componentă a siguranței în

funcționare. De exemplu, dacă un sistem tehnic pune o problemă de securitate, atunci aceasta devine prioritate în intervenție și în managementul producției, în defavoarea fiabilității sau disponibilității. [15]

7.4. Respectarea termenelor de livrare a produselor

7.4.1. Obiective ale aprovizionării cu materii prime și materiale

Obiectivele aprovizionării cu materii prime și materiale sunt în conexiune cu cererea de produse înregistrată la nivel de fluxuri de producție. Aprovizionarea generală a magaziei de materii prime și materiale va trebui să facă față unei cereri variabile de componente necesare bunei desfășurări a fluxurilor de producție[16].

7.4.2. Obiectivele logisticii

Obiectivele la nivel de magazii și fluxuri de producție trebuie să fie susținute de un serviciu de logistică eficient și responsabil. Respectarea termenelor de livrare a produselor depinde de fluxurile logistice organizate în firmă.

Pentru a scoate în evidență legăturile logisticii cu fluxurile de producție și stocurile, vom evita utilizarea logisticii interne a firmei, aceasta neînsemnând că cea externă este de neglijat. [18]

7.4.3. Satisfacția clienților

7.4.3.1. Obiective la nivel de client intern

Vom considera că un client intern este beneficiarul unui flux de producție, așa Acest client (fază tehnologică / operator / loc de muncă) devine furnizor pentru un alt client. Exigențele cerute la nivel intern sunt greu de definit, cu obiective greu de cuantificat, subiective. De aceea se va putea încerca o ierarhizare a multumirii clienților pe baza coeficienților ce definesc fluxurile de producție[16].

7.4.3.2. Obiective la nivel de client extern

Satisfacția clientului extern este primordială pentru imaginea firmei. Este greu de definit acest termen de satisfacție a unui client extern, raportat la pretențiile producătorului individual și la obiectivele afacerilor acestuia. [16]

7.5. INTEGRAREA LOGISTICII ÎN MANGEMENTUL FLUXURILOR DE PRODUCȚIE ȘI AL STOCURILOR

7.5.1 Fluxuri de producție ”împinse”

Pentru realizarea unei comenzi de produse, este nevoie să se aprovizioneze cu materii prime, după care să se continue cu fabricația conform proceselor tehnologice specifice până la obținerea produselor finite. Aceste acțiuni se realizează pe baza unei planificări prealabile, fiecare fază amonte împingând către aval fabricația – conceptul de ”producție împinsă” [16].

Conform acestui principiu, avansul fabricației se realizează în funcție de o planificare prealabilă, realizată pe mai multe nivele.

Organizarea fluxurilor de producție ”împinse” pleacă de la existența unui plan de afaceri.Acesta va prevede realizarea a unei cantități de produse, regăsite ulterior în ”planul de producție”. [17]

7.5.2. Fluxuri de producție ”aservite”

Dificultățile de echilibrare a încărcării locurilor de muncă, în condițiile în care apar perturbații, dezechilibrele de capacitate între fazele tehnologice pot fi amplificate de resursa umană, chiar în condițiile în care fluxurile de producție au fost proiectate corect.

Principiul de bază al organizării fluxurilor de producție ”aservite” este prezentat în figura 14[16].

Fig.14- Principiul de bază al funcționării fluxurilor de producție ”aservite

7.5.3. Fluxuri de producție ”trase”

Organizarea fluxurilor de producție ”trase” pleacă de la existența unei cereri sau comenzi ferme de produse, în funcție de care se concep cele două fluxuri:

un flux al cererii, cu sens dinspre aval spre amonte (tragere);

un flux al producției, cu sens dinspre amonte spre aval (împingere).

Principiul de operare al acestui tip de organizare a fluxurilor de producție este prezentat în fig.15.

O problemă de management al firmei este cea a existenței comenzilor ferme de produse. Odată ce acestea există, managerii trebuie să organizeze cele două fluxuri. [15]

Fig.15- Principiul de bază al funcționării fluxurilor de producție ”trase”

7.5.4. Integrarea logisticii în managementul fluxurilor de producție din domeniul construcției de mașini unelte

Aflată în regres în ultimii ani, construcția de mașini unelte din România trece printr-un proces de redimensionare și restructurare. Marea majoritate a firmelor ramase pe piata, sunt de dimensiuni mici și mijlocii, ceea ce le face relativ flexibile.

Procesul de restructurare, dar și de modernizare în același timp, este permanent pentru industria de masini unelte, păstrând ritmul de creștere, dar și descreștere în anumite perioade, înregistrat și în alte domenii industriale.

Rezultatele cercetărilor sunt prezentate centralizat în tabelul 1 [15] :

7.6. METODOLOGII DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A MANAGEMENTULUI LOGISTIC

În acest caz se au în vedere următoarele principii [15]:

Simplitatea. Metodologiile de analiză și de îmbunătățire a unei activități

trebuie să fie ușor de înțeles atât de responsabilii acestor acțiuni, cât și de personalul direct vizat de implementarea schimbărilor ulterioare.

Aplicabilitatea. Conceperea unui instrument metodologic adaptat

firmelor din domeniul construcțiilor de mașini unelte este suficientă pentru atingerea obiectivelor cercetării .

Eficiența. Acțiunile de analiză se adresează unor fluxuri și activități

desfășurate în mod curent, cercetarea nu trebuie să afecteze în mod negativ nivelul de stress al participanților. Efectele urmărite se referă la latura organizatorică a logisticii, mai puțin la resursele tehnice sau capacitățile de transport.

Participarea. Se referă la cooperarea diferitelor categorii de personal cu

legături directe sau indirecte cu domeniul vizat. Decizia managementului de a susține un astfel de demers este hotărâtoare, fiind nevoie de constituirea unui grup formal de analiză și de implementare a măsurilor de îmbunătățire.

Voluntariatul și sprijinul informal. Se bazează pe disponibilitatea

oamenilor de a accepta sarcini suplimentare de muncă. Se pune bază pe dorința personalului de a munci mai eficient.

Transparența. Este nevoie de o abordare care să nu lase loc la diverse

suspiciuni. Se consideră că rezultatele obținute vor fi mai valoroase dacă vor fi cunoscute de cât mai mulți angajați ai firmei.

7.6.1. Metode de îmbunătățire a managementului logistic

Analiza situației existente și a gradului de dezvoltare a logisticii utilizând radarul logisticii

Utilizarea logisticii în formarea costului de producție

Contribuția logisticii la formarea veniturilor și a valorii adăugate

Identificarea aspectelor economice ale flexibilității[15]

Fig.16 – Metode de îmbunătățire a lanțului logistic

Se propune elaborarea unor chestionare pentru evaluarea logisticii dupa urmatoarele domenii de interes[15]:

A. Organizarea generală a logisticii: urmărește identificarea modului de organizare a compartimentului de logistică al firmei, a măsurii de echilibru dintre centralizarea /descentralizarea activităților și a modul de repartizare a sarcinilor. [15]

B. Managementul metodelor de logistică: principalele metode de logistică utilizate în firmă, organizarea lor și modul în care acestea răspund priorităților compartimentului de producție. [15]

C. Managementul stocurilor de materii prime: analizează buna organizare a magaziei de materii prime și de materiale. Se urmărește identificarea metodelor de organizare a stocurilor, precum și modul de deservire a fluxului material de alimentare a secției de producție. [15]

D. Managementul stocurilor de produse finite: se analizează organizarea magaziei de produse finite și modul în care aceasta răspunde cerințelor sectorului de producție, cât și rigorilor impuse de clienți asupra livrărilor. [15]

E. Urmărirea utilizării mijloacelor fixe ale logisticii: are în vedere analiza modului în care sunt gestionate și utilizate mijloacele aferente compartimentului logistic. Se urmărește în special corectitudinea alocării mijloacelor de logistică, în raport cu necesitățile compartimentului de producție[15].

F. Managementul achizițiilor de materii prime și de materiale: analizează organizarea activităților de achiziție de mărfuri, în raport cu necesarul de consum al activităților de producție. De asemenea, urmărește modul în care se realizează contractarea necesarului de materii prime, respectând condițiile tehnice, economice și juridice. [15]

G. Managementul livrărilor de produse finite: analizează modul de derulare a livrărilor de produse finite, modul în care aceste livrări respectă principiile orientării către client. [15]

H. Resursa umană a logisticii: urmărește analiza modului în care resursa umană aferentă logisticii corespunde complexității activităților specifice. Se urmăresc aspectele cantitative, legate de efectiv și capacitate de transport, cât și aspectele calitative, aferente competenței, promovării managementului participativ și a îmbunătățirii continue a calității activităților prestate. [15]

I. Contracte de logistică cu terții: analiza managementului contractelor de logistică cu terții, urmărind modul de selecție a prestatorilor de servicii, maniera în care aceasta corespunde necesităților firmei din punct de vedere tehnic și economic. [15]

J. Controlul activităților de logistică: identifică modalitățile prin care se exercită funcția de control aferentă managementului logisticii, în special pe latura de responsabilități ale resursei umane. [15]

K. Managementul activităților logistice: urmărește modul în care activitățile logistice răspund producției sau logisticii.

L. Organizarea fluxurilor logistice interne: determinăm radarul logisticii. [15]

Pentru fiecare dintre aceste domenii s-a elaborat câte un chestionar, format dintr-un număr de întrebări, în funcție de complexitatea și gradul de cunoaștere a problemelor logistice. Se alocă un punctaj de la 0 la maxim 10 puncte.

Pentru fiecare chestionar se va calcula suma punctajelor obținute. În situația în care toate răspunsurile ar fi cotate cu punctajul maxim, considerăm că am avea de-a face cu o situație ideală (dificil de atins în mod real), și care corespunde unui punctaj Ni. Vom calcula, de asemenea, un punctaj real al domeniului i, respectiv Ri.

Se calculează indicele parțial de îndeplinire a cerințelor domeniului i, IPi, cu relația (6.1) [15]:

% (6.1)

Pornind de la aceste punctaje, se calculează indicele general de dezvoltare a logisticii, IGL, utilizând relația (6.2) [15]:

(6.2)

Analiza rezultatelor astfel obținute va începe prin interpretarea indicelui general de dezvoltare a logisticii IGL. Vom considera ca referință un IGL = 70.

Astfel:

Logistica are un nivel general de dezvoltare acceptabil, dacă IGL este mai mare de 70%;

Logistica nu este suficient de dezvoltată, dacă IGL are valori mai mici de 70%.

Pentru exemplificare să considerăm urmatoarele chestionare[15]:

Chestionarul 1: MANAGEMENTUL METODELOR DE LOGISTICĂ[15]:

Punctaj max.= 100 pct. ; Punctaj realizat= 80 pct. ; IPB= 80%.

Chestionarul 2 : RESURSA UMANĂ A LOGISTICII[15]:

Punctaj max.= 100 pct. ; Punctaj realizat =71 pct. ; IPH= 71%.

Chestionarul 3 : ORGANIZAREA FLUXURILOR LOGISTICE[15]:

Punctaj max.= 100 pct. ; Punctaj realizat =85 pct. ; IPL= 85%

8. INTERPRETAREA REZULTATELOR

Din experienta acumulată, conform rezultatelor obținute în literatura de specialitate, au fost completate chestionarele determinându-se indicii parțiali de îndeplinire a cerințelor (Ipi) pentru toate domeniile enumerate corespunzător tabelului de mai jos[15] :

Tabelul 2

Reprezentarea situației reale de la firma constructoare de mașini unelte supusă analizei se face cu ajutorul Radarului logistic – fig.17.

Interpretarea datelor începe cu analiza generală a ”Radarului logisticii”, pe care o vom prezenta în continuare:

Se pornește de la rezultatele centralizate în tabelul 2, unde s-a obținut pentru indicele general de dezvoltare a logisticii (IGL) valoarea de 71 % care reprezintă situația ideală. În acest caz, rezultatul este peste limita a 70% a unei bune dezvoltări a logisticii, deci putem aprecia că în firma respectivă logistica este bine dezvoltată.

Printr-o analiză a profilului general al ”radarului”, se observă o dezvoltare de ansamblu a logisticii, relativ echilibrată, constatând în faptul că nu toate domeniile se regăsesc peste limita celor 70% .

Se mai observă că, 4 domenii (A, E, I, J) nu prezintă un nivel de dezvoltare corespunzător, afectând prin urmare funcționarea de ansamblu a logisticii.

Fig.17 – Radarul logisticii

Considerăm utilă continuarea studiului nostru prin identificarea punctelor tari și a punctelor slabe pentru toate domeniile tabelul 3[15]:

Tabelul nr. 3

Ca urmare a preocupărilor existente pe plan național și internațional, companiile industriale s-au văzut nevoite să dezvolte și să aplice metode eficiente de management specifice sistemelor de producție, cu scopul de a deveni firme de succes. În cadrul oricărei firme, aceste metode reprezintă elementele de bază utilizate pentru: eficientizarea managementului sistemelor de producție, repartizarea optimă a resurselor necesare, optimizarea costurilor de producție, eliminarea pierderilor și reducerea intervalului de timp dintre momentul primirii comenzilor de la client și până la expedierea produsului final. [19]

Logistica are un rol din ce în ce mai important în activitatea firmelor, aflându-se într-o conexiune permanentă cu producția, vânzarea, marketingul și servirea clienților. Prin organizarea unei activități logistice eficiente, această funcție va putea aduce o contribuție reală la creșterea rentabilității firmei. Logistica ocupă în cadrul companiei o poziție unică ce-i permite să coordoneze relațiile care inflențează atât fluxul de informații, cat și pe cel de bunuri, având ca scop final executarea comenzilor primite[15].

Cea mai importantă regulă pentru a realiza potențialul de creștere a profitului pe care-l oferă logistica este ca toate operațiunile legate de logistică să fie integrate în planul strategic al firmei.

Datorită lipsurilor ce au existat în domeniul logisticii, operațiile de logistică au fost considerate de cele mai multe ori elemente neutre pentru firmă. [15],[19]

Logistica eficientă din punct de vedere al costului are un mare impact în menținerea poziției firmelor pe piață. Inovația în domeniul logisticii contribuie la deținerea supremației în domeniul costurilor și la diferențierea prin servicii.
Un alt principiu susține o organizare globală a logisticii prin care să fie controlate toate funcțiile logisticii de către un singur departament din cadrul firmei. Gestionarea materialelor, transportul, depozitarea, distribuția, logistica internă trebuie să fie unificate printr-o combinație adecvată de management.
Asigurarea unor servicii logistice eficiente necesită o coordonare riguroasă a tuturor operațiilor cu strategia firmei. Logistica cu costuri reduse se bazează pe o mutitudine de decizii continue ca de exemplu: cheltuieli mai mari de transport dar costuri mai mici pentru stocuri și depozitare. O serie de firme recunosc relațiile dintre logistică, producție, marketing, vanzări și finanțe. Ele identifică funcțiile și activitățile care au legatură cu logistica, urmărind o integrare cât mai bună a lor[19].
Departamentele de logistică profită din ce în ce mai mult de avantajul informațiilor și al tehnologiilor de procesare a informațiilor. Ele sesisează că sistemele bazate pe tranzacții și cele decizionale sunt resurse esențiale pentru realizarea profitului activității de logistică. Cea care a determinat o scădere semnificativă a costurilor este informația. Ca urmare, tot mai multe firme alocă resurse pentru investiții în sistemele de gestionare a informațiilor, ca alternativă la cheltuielile pentru alte resurse logistice mult mai convenționale.
O serie de firme utilizează modele computerizate menite să ofere un ajutor în luarea deciziilor tactice și operaționale. [19]

Un astfel de model analizează componenta solicitărilor de produse în cadrul comenzilor, decizând unde să poziționeze echipamentele de transport și rampele de descărcare astfel încât să minimizeze distanțele de transport în interiorul depozitului.
Managementul resurselor umane este o condiție esențială pentru obținerea performanțelor superioare de logistică. Aceste performanțe se obțin într-un mediu care recunoaște că oamenii sunt cea mai importantă resursă a departamentului.

Managementul superior trebuie să conceapă un sistem care să conducă la creșterea productivității, găsească metode de îndeplinire în bune condiții a funcției logistice[19].
Calitatea logisticii este strâns legată de resursele umane. Dacă firma nu impune personalului său o orientare bazată pe calitate, produse și servicii, va rămâne în urma concurenței. În planurile acestor firme sunt incluse derularea unor operații de proiectare sau achiziționare a unor tehnici specifice și a unor cunoștințe de management.

Managementul bazat pe cunoștințe, aduce cu el noi funcții inclusive și cea de organizare. Funcția de organizare desemnează ansamblul proceselor de management

ce trebuie efectuate pentru realizarea cadrului organizatoric optim pentru obținerea eficienței economico-sociale maxime. Se stabilesc și delimitează procesele de muncă fizică și intelectuală și componentele lor (mișcări, timpi, operații, lucrări sarcini etc), precum și gruparea acestora pe posturi, formații de muncă, compartimente și atribuirea lor personalului, corespunzător anumitor criterii manageriale, economice, tehnice și sociale, în vederea realizării în cât mai bune condiții a obiectivelor previzionate[19].

Organizarea are un dublu caracter: funcție a managementului și domeniu de sine stătător, care sunt complementare, subordonate realizării obiectivelor fundamentale ale societății comerciale.

Economia de piață impune о organizare cu un pronunțat caracter creativ, flexibil și dinamic, de natură să asigure diferențierea în funcție de caracteristicile agenți lor economici și ale mediului ambiant, astfel încât să faciliteze maximum desfășurarea unor activități profitabile.

Un domeniu nou pentru managerii firmelor îl reprezintă organizarea relațiilor cu piața de capitaluri, relații hotărâtoare pentru asigurarea profitabilă, a resurselor financiare necesare activității și dezvoltării firmelor.

Atunci când firmelor nu le sunt suficiente resursele financiare proprii, apelează la finanțare din afară, care are ca surse[19]:

♦ piața financiară, care valorifică disponibilitățile (capitalurile) pe termen lung;

♦ piața monetară, care concentrează și plasează capitalurile, prin bănci și alte instituții financiare.

În domeniul formării și utilizării capitalurilor organizațiilor de comerț și transport se concretizează diverse acțiuni. Funcția de coordonare constă în ansamblul proceselor de muncă prin care se armonizează deciziile și acțiunile personalului firmei și ale subsistemelor sale, în cadrul previziunilor și sistemului organizatoric stabilite anterior. Prin coordonare, conducerea unei firme declanșează acțiunile diferitelor verigi funcționale, de producție și conceptie, în vederea îndeplinirii la timp și în condiții optime a obiectivelor stabilite de firma respectivă.

Subliniind importanța managementului ca resursă a dezvoltării, literatura de specialitate evidențiază rolul progresului în conducere, stabilind faptul că progresul social este о funcție dependentă de muncă, pregătirea personalului, fonduri și dotări, progresul în conducere și alți factori.

Procesul conducerii este reprezentat de ansamblul intervențiilor conducerii, respectiv conducătorilor individuali sau colectivi, modul în care ei prevăd, organizează, controlează și reglează activitatea unui colectiv în scopul obținerii eficienței economice maxime. [19]

Pornind de la Henri Fayol, care a identificat și analizat pentru prima dată procesul de management definind cinci funcții principale: previziunea, organizarea, comanda, coordonarea și controlul, și continuând cu cercetările specialiștilor care stabilesc ca funcții ale conducerii formularea planurilor și exercitarea controalelor, structurarea sarcinilor și adoptarea deciziilor, comunicarea informațiilor critice, alocarea resurselor, soluționarea conflictelor, dirijarea schimbărilor, se poate observa о anumită omogenitate a acestor puncte de vedere.

Având în vedere faptul ca în prezent lumea se confruntă cu о mare criză financiară care este resimțită diferențiat de la о țară la alta, de la о zonă a lumii la alta, pentru о bună funcționare a unei firme este necesar un management cât mai bun. [19]

Într-o economie de tranziție, trecerea de la economia de tip planificat la о economie de piață unde cererea și oferta fixează prețul, reglând piața, liberalizând totodată inventativitatea și creativitatea atât a individului cât și a firmei, procesul de management prezintă о mare importanță. Managerii cu funcții de decizie trebuie să țină cont, în permanență, de funcțiile unei firme pentru ca firma respectivă să obțină rezultate cât mai eficiente și să asigure continuitatea ei. Managementul firmei prezintă importantă atat pentru proprii salariați cât și pentru economie și chiar pentru existența ei. Un management prost duce inevitabil la falimentul firmei respective. [19]

Termenul de management poate echivala cu noțiunea de acumulare științifică aplicată în spectrul unei conduceri performante, generând sustenabilitate în evoluția unei entități. Rămâne în actualitate definirea atotcuprinzătoare a managementului dată de J.J. Serven Screiber, care aprecia că “managementul își păstrează caracterul de noutate în ierarhia științelor, deși constituie cea mai veche artă”. [19]

Transpus într-un plan virtual, managementul se poate identifica cu un eșafodaj care are ca bază trei piloni de susținere: previzionarea, organizarea și coordonarea acțiunilor procesuale ale sistemului decizional, capabil să adauge valoare. De altfel, rațiunea de a fi a unei entități este dată de capacitatea de a produce conversia multiplelor și complexelor acțiuni și procese într-un rezultat final definit prin conceptul de eficiență, eficacitate și economicitate la nivel maxim.

Managementul a devenit o preocupare actuală impusă de starea economică, măcinată de incertitudini și ambiguități care au putere de contagiere la nivel planetar.

Identificarea unor strategii menite să ofere soluții pentru piața monetară și financiară, intolerantă față de lentoarea progreselor economice din ultimii ani, constituie o provocare pentru analiștii economici și experții din domeniul managementului de criză. [19]

În asemenea situații, apare evidentă arta managementului de a identifica acele opțiuni cu caracter realist care să reziste opoziției acerbe manifestată de societate față de măsurile severe de restructurare și reformare a sistemului. Tocmai de aceea, determinarea științifică a probabilității evoluției parametrilor înregistrați prin indicatori macroeconomici, precum: produsul intern brut, cererea agregată, economisirea, investițiile directe, importul, exportul și soldul balanței de plăți externe, nivelul general al prețurilor etc., nu poate fi disociată de valorile reale înregistrate pe plan internațional. [19]

În consecință, abilitatea de anticipare a evoluțiilor probabile la nivel de sistem sau subsistem, în cadrul unei organizații sau chiar națiuni, constituie o provocare în

materie de management, iar realizarea diagnozei în timp real a tuturor amenințărilor care ar putea genera o criză, reprezintă măsura de prevenție cea mai eficientă, capabilă să reducă aria de vulnerabilitate. [19]

Distinct de definirea generică a managementului ca „arta de a conduce”, cercetătorii domeniului și-au finalizat studiile apreciind că această știință este în măsură să identifice componentele procesuale ale activităților, intercondiționările și legitățile care le guvernează, astfel încât să garanteze realizarea obiectivelor programate la un nivel maximal al optimului economic. [18]

În condițiile în care eficiența economică și performanța reprezintă două laturi congruente ale unui proces sau obiectiv economic, managementul capătă o dimensiune nouă, inițiată prin planificare sau previzionare.

„Procesul de management reprezintă conținutul și sensul oricărui sistem de conducere. Tendința actuală de orientare a metodelor și abordărilor moderne de management constă în a avansa soluții bazate pe definirea, cu prioritare, a proceselor și relațiilor specifice derulate în cadrul organizației, pe reprezentarea lor într-o viziune sistemică, integratoare, în opoziție cu abordarea secvențială și fragmentarea excesivă în activități, etape și operațiuni separate”.[19].

Realitățile economico – sociale actuale, marcate de efectele crizei economice, recomandă ca anterior etapei de planificare sau „planning” să se realizeze o analiză critică a stării de fapt, a deficiențelor și derapajelor existente, astfel încât să se adopte strategii operaționale bine fundamentate, în măsură să asigure succesul acțiunilor viitoare.

Planificarea precedată de analiza efectelor cu impact negativ creează premisele reconfigurării sau remodelării decizionale, prin identificarea de noi mecanisme de fundamentare și aplicare a metodelor și procedurilor eficiente de desfășurare a activității, în scopul de a obține plus valoare sau valoare adăugată. Anticiparea modului de acțiune sau prospectarea evoluției probabile a proceselor sau a acțiunilor

pentru o perioadă de timp, impune elaborarea unor planuri alternative, flexibile, aplicabile în mai multe variante etalon,menite să garanteze obținerea rezultatului predictibil. În aceste condiții, previziunile ca estimări ale direcțiilor de acțiune se bazează pe evoluția probabilă a factorilor de influență, în vederea diminuării riscurilor asociate și evitării incertitudinilor în adoptarea unor decizii optime. [19]

Într-o organizație, managementul performant nu se poate realiza pe bază de diletantism sau mediocritate, ci prin analiza și studierea atentă a factorilor determinanți ai activității, în relaționare directă cu resursele financiare disponibile.

Conducerea unei organizații așezată pe baze științifice, implică materializarea dimensiunii prospective prin care se atenuează incertitudinea, conferind o perspectivă bine definită a efortului uman.

Funcția de organizare managerială reprezintă un proces continuu de adecvare a componentelor interne la exigențele obiectivelor prestabilite sau predefinite.