Studiu Comparativ Privind Radioactivitatea Unor Produse Alimentare

Capitolul 1

RADIOACTIVITATEA ȘI POLUAREA RADIOACTIVĂ

Ce reprezintă radioactivitatea?

Radioactivitatea reprezintă proprietatea unor atomi de a elibera în mod spontan energie sub formă de particule sau unde. Bilanțul energetic al nucleului unui atom determină dacă un nucleu este stabil sau instabil.

Anumiți nuclizi sunt stabili, alții nu. Stabilitatea unui nucleu este dată de numerele de neutroni și de protoni, de configurația lor, precum și de forțele pe care le exercită unii asupra altora. Un nuclide instabil se transformă în mod spontan în nuclidul unui alt element și, făcând aceasta, emite radiații. Această proprietate poartă numele de radioactivitate, transformarea se numește dezintegrare, iar nuclidul este radionuclide.

În natură sunt câteva elemente radioactive, cele mai cunoscute dintre ele fiind uraniul și toriul. Sunt alte elemente care au izotopi radioactivi care se găsesc în natură, cei mai stabili dintre ei fiind carbonul-14 și potasiul-40. Dar, în ultima perioadă, au fost produse cu mijloace artificiale câteva sute de izotopi radioactivi ai elementelor naturale, inclusive cei bine cunoscuți ca stronțiul-90, cesiu-137 și iod-131.

De asemenea, s-au produs și câteva elemente radioactive, și anume prometiu și plutoniu. Cel din urmă apare și în minereurile de uraniu sub formă de urme.

Există multe tipuri de radiații ionizante, dar două sunt cele mai importante, și anume radiațiile X și neutronii. Radiațiile X sunt produse, în mod obișnuit, prin bombardarea cu electroni a unei ținte metalice într-un tub vidat. Neutronii pot fi eliberați de diferiți nuclizi în mai multe moduri, dar cea mai puternică sursă de neutroni este reactorul nuclear.

Radiația de origine naturală

Radioactivitatea naturală, ca și componentă a mediului înconjurător, este determinată de prezența în sol, aer, apă, vegetație, organisme animale, precum și în om a substanțelor radioactive de origine terestră, existente în mod natural din cele mai vechi timpuri.

La radiațiile emise de aceste surse naturale se adaugă și radiația cosmică extraterestră. Fiecare dintre noi este expus radiațiilor naturale, iar, in funcție de o serie de factori locali, doza este mai mare în zonele cu radioactivitate naturală crescută, în localitățile situate la altitudine mare etc.

În ultimele 4-5 decenii, radioactivitatea naturală terestră a prezentat modificări semnificative, datorate activităților omului, mai exact aducerea la suprafață a minereurilor radioactive, extracția și utilizarea cărbunelui și apelor geotermale, utilizarea unor îngrășăminte minerale extrase din roci fosfatice etc.

Conform Raportului Comitetului Științific al Națiunilor Unite asupra Efectelor Radiațiilor Atomice (UNSCEAR) din 1993, susele naturale de expunere se împart în:

Surse aflate în afara organismului uman:

de origine extraterestră (radiația cosmică);

de origine terestră (radiațiile emise de radionuclizii existenți în scoarța pământului, în apă, în materialele de construcție, în vegetație).

Surse existente în interiorul organismului, reprezentate de radionuclizii pătrunși în organism prin inhalare, ingestie și prin piele.

Radiația cosmică

Radiațiile de origine cosmică, venite din galaxia noastră (și de la Soare, mai ales în timpul erupțiilor solare) sau din afara ei, sunt relative constante cantitativ. Numărul particulelor cosmice care intră în atmosfera Pământului este afectat de câmpul magnetic al acestuia, dar și de atmosfera terestră.

Radiația cosmică depinde puțin de latitudine, este totuși mai crescută la cei doi poli, dar are o dependență importantă de altitudine, ajungând la 3000 m, de aproximativ trei ori mai mare decât la nivelul mării.

Datorită puterii mari de penetrare a radiației cosmice prin clădirile obișnuite, nu se poate face mare lucru pentru micșorarea contribuției acesteia la doza de expunere a omului. Personalul navigant și călătorii, care participă la zborul cu avionul, primesc o doză de expunere suplimentare de peste 10 ori mai mare, datorită altitudinii.

Radiația terestră

Materialele din care este constituită scoarța Pământului conțin substanțe radioactive. Se consideră că energia rezultattă din această radiactivitate naturală, din adâncul Pământului, contribuie la mișcările scoarței terestre. Potasiu-40 este cel mai important radionuclide natural, care prin radiațiile beta și gama emise, este responsabil de o mare parte din doza de expunere la radiația naturala a omului. Uraniul este dispersat în apă, sol și în unele roci la concentrații mici.

În prezent materialele de construcție sunt analizate de specialiștii în igiena radiațiilor, fiind interzise de către Ministerul Sănătății cele cu radioactivitate naturală crescută. Există totuși construcții în mediul rural, mai ales în apropierea zonelor de exploatare uraniferă, cu conținut natural crescut, care conduce la mărirea dozei de expunere la radiații naturale.

1.1.2. Radioactivitatea artificială

Cunoașterea de către om a fenomenelor legate de radioactivitate a început încă de la sfârșitul secolului trecut, dar cucerirea și deci stăpânirea imenselor orte din structura atomului a fost realizată abia înainte de cel de-al doilea război mondial.

Alături de radiațiile nucleare cele mai cunoscute (alfa, beta și gamma) emise în timpul dezintegrării radioactive, mai ales radiațiile X, precum și electronii sau neutronii care iau naștere în aparate generatoare de radiații, precum aparatul Röntgen, acceleratorul de particule, ciclotronul, betatronul, dar numai pe timpul funcționării instalației respective. Radiațiile obținute din aceste instalații sunt utilizate, mai ales, în medicină pentru diagnostic și tratament.

1.1.3. Deversări în mediu

În cazul utilizării fisiunii nucleare în scopuri pașnice, pentru obținerea curentului electric (energetica nucleară), sunt deversate în mediul înconjurător o serie de substanțe radioactive, cu activități relative reduse, când reactorul funcționează la parametrii normali.

Pe plan mondial se consideră cî uzina de tratare a combustibilului nuclear uzat prezintă cele mai mari riscuri de contaminare a mediului. Printre alte utilizări ale fisiunii în scopuri pasnice, sunt reactorii utilizați pentru propulsia navelor maritime și a celor cosmice. Aceștia contaminează mediul dacă la cădere ajung în oceanul planetar, dar diluația este foarte mare.

Doza primită de populație în urma deversării în mediu a radionuclizilor de la reactorii nucleari energetici sau uzinele de tratare a combustibilului nuclear uzat se datorează atât inhalării acestora, dar și transferării lor prin diverse lanțuri trofice la om, specifice zonelor limitrofe. Activitatea radionuclizilor ajunși la om, în aceste condiții, depinde de tipul și activitatea radionuclizilor eliberați, de modul de viață și de obiceiurile alimentare ale populației din zona contaminată.

1.1.4. Efectele radiațiilor asupra materiei vii

Compoziția materiei vii diferă la plante față de organismele animale, diferă de la un organ la altul, ceea ce face ca radiațiile să producă o multitudine de efecte, care, de multe ori, sunt greu de explicat. În funcție de tipul și energia radiației, se poate spune, în general, că radiațiile alfa sunt oprite de stratul superficial al pielii, radiațiile beta pot traversa mai mulți centrimetrii din țesutul moale, iar radiațiile gamma, cosmice și neutronii interacționează sau trec cu ușurință prin organism, putând traversa și blindaje de plumb.

În principal, efectul radiațiilor ionizante asupra omului se datorează inducerii unor radicali liberi și ioni cu reactivitate chimică mare și toxicitate, apăruți, mai ales, în interacțiunea radiațiilor cu apa din organism.

Efectele biologice la iradiere sunt multiple. La doze mici de radiații, specifice fondului natural, organismele reacționează în limitele fiziologice normale, o stimulare temporară a metabolismului. Dozele mari de radiații, cu mult peste fondul natural, duc la distrugerea unor constituenți celulari, în special acizii nucleici, iar în final celula, țesutul sau chiar organismul moare.

Poluarea radioactivă

Radiația nu poate fi eliminate din mediu. Riscul expunerii la radiație poate fi însă controlat prin evitarea zonelor radioactive și controlul expunerii la radiație. De obicei, când se vorbește de radiație se iau în considerare surse cum sunt centralele electrice nucleare, armele atomice sau aparatura medicală care utilizează surse de radiații. Există însă și alte surse cum sunt cuptoarele cu microunde, telefoanele celulare, radarele, liniile de înaltă tensiune și chiar radiația solară.

Diferența între radiație și radioactivitate constă în faptul că radiația reprezintă energia sau particulele eliberate în timpul dezintegrării radioactive, în timp ce radioactivitatea unui material se referă la rata cu care acesta emite radiație.

Poluarea radioactivă este produsă de substanțele radioactive și reprezintă contaminarea artificială a mediului cu radiații ce depășesc anumite niveluri. Poluarea radiactivă afectează toate componentele mediului contaminând atât mediul natural cât și pe cel artificial. Astfel, sunt supuși poluării radioactive factorii naturali ai mediului cu rol existențial: apa, atmosfera, solul.

Apa este poluată radioactive în mare măsură ca urmare a exploziilor nucleare experimentale, a deversărilor produșilor radioactivi din centralele atomo-nucleare, a ploilor acide.

Poluarea atmosferei are, de asemenea, ca sursă principală exploziile nucleare experimentale, cel mai redutabil deșeu radioactive fiind plutoniul care își păstrează jumătate din virulență peste 200 de secole.

Poluarea solului are ca sursă depozitarea minereului radioactiv, precum și ploile acide.

1.2.1. Protecția împotriva poluării radioactive – cadrul legal

Considerată a fi una dintre cele mai importante descoperiri ale omenirii, energia nucleară reprezintă în același timp cea mai periculoasă armă a creatorului său. Utilizată în scopul producerii energiei, regăsită în majoritatea sectoarelor economice în laboratoarele institutelor de fizică atomică, energia nucleară comportă și mari riscuri de contaminare, de poluare și de distrugere a mediului.

După sursa care o guvernează, radioactivitatea poate fi de două feluri: radioactivitate naturală (provocată de soare, diverse substanțe etc) și radioactivitate artificială (provocată artificial, ca urmare a unor activități umane). Indiferent de formă reprezintă o sursă de poluare pentru mediu.

Reglementarea activităților nucleare se face în toate țările prin acte normative ce urmăresc asigurarea utilizării energiei nucleare în scopuri exclusiv pașnice, în condiții de securitate și de protecție a populației, a mediului și a proprietății.

Legea nr. 111/1996, republicată în 1998, privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare este cadrul legal general al defășurării în siguranță și cu riscuri minime a acestor activități în țara noastră, în scopuri exclusiv pașnice, pentru protecția populației, a personalului expus profesional, a mediului și a proprietății.

Activitățile ce pot fi desfășurate în domeniul nuclear sunt următoarele:

cercetarea, proiectarea, deținerea, amplasarea, producția, construcția, funcționarea, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul și exportul de instalații nucleare,

mineritul și prepararea minereurilor radioactive,

producerea, amplasarea și construcția, furnizarea, închirierea, transferul, deținerea, prelucrarea, utilizarea, depozitarea, transportul, tranzitul intern și extern de materiale nucleare și radioactive, combustibil nuclear, deșeuri radioactive, dispositive generatoare de radiații ionizante,

producerea, utilizarea, deținerea, transportul, furnizarea, închirierea, exportul și importul de materiale și dispositive pentru protecția împotriva radiațiilor ionizante, a mijloacelor de transport utilizate în acest scop,

realizarea de produse și servicii destinate obiectivelor și instalațiilor nucleare.

Conform Legii nr. 111/1996 cei care desfășoară activități nucleare sunt obligați să obțină autorizația pente secole.

Poluarea solului are ca sursă depozitarea minereului radioactiv, precum și ploile acide.

1.2.1. Protecția împotriva poluării radioactive – cadrul legal

Considerată a fi una dintre cele mai importante descoperiri ale omenirii, energia nucleară reprezintă în același timp cea mai periculoasă armă a creatorului său. Utilizată în scopul producerii energiei, regăsită în majoritatea sectoarelor economice în laboratoarele institutelor de fizică atomică, energia nucleară comportă și mari riscuri de contaminare, de poluare și de distrugere a mediului.

După sursa care o guvernează, radioactivitatea poate fi de două feluri: radioactivitate naturală (provocată de soare, diverse substanțe etc) și radioactivitate artificială (provocată artificial, ca urmare a unor activități umane). Indiferent de formă reprezintă o sursă de poluare pentru mediu.

Reglementarea activităților nucleare se face în toate țările prin acte normative ce urmăresc asigurarea utilizării energiei nucleare în scopuri exclusiv pașnice, în condiții de securitate și de protecție a populației, a mediului și a proprietății.

Legea nr. 111/1996, republicată în 1998, privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare este cadrul legal general al defășurării în siguranță și cu riscuri minime a acestor activități în țara noastră, în scopuri exclusiv pașnice, pentru protecția populației, a personalului expus profesional, a mediului și a proprietății.

Activitățile ce pot fi desfășurate în domeniul nuclear sunt următoarele:

cercetarea, proiectarea, deținerea, amplasarea, producția, construcția, funcționarea, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul și exportul de instalații nucleare,

mineritul și prepararea minereurilor radioactive,

producerea, amplasarea și construcția, furnizarea, închirierea, transferul, deținerea, prelucrarea, utilizarea, depozitarea, transportul, tranzitul intern și extern de materiale nucleare și radioactive, combustibil nuclear, deșeuri radioactive, dispositive generatoare de radiații ionizante,

producerea, utilizarea, deținerea, transportul, furnizarea, închirierea, exportul și importul de materiale și dispositive pentru protecția împotriva radiațiilor ionizante, a mijloacelor de transport utilizate în acest scop,

realizarea de produse și servicii destinate obiectivelor și instalațiilor nucleare.

Conform Legii nr. 111/1996 cei care desfășoară activități nucleare sunt obligați să obțină autorizația pentru activitatea nucleară, care se eliberează de către Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare care este autoritatea națională competentă în domeniul nuclear cu atribuții de reglementare, autorizare și control. Aceasta autorizează titularul activității să proiecteze, amplaseze, producă, transporte, importe și exporte, posede, folosească și să dispună de orice sursă de radiații ionizante, instalații nucleare, depozite de deșeuri radioactive etc.

Personalul care desfășoară activități ce implică folosirea de materiale radioactive și instalații nucleare, trebuie să îndeplinească condițiile de pregătire profesională și de sănătate necesare desfășurării acestor activități.

De asemenea, prin Legea nr. 111/1996 sunt stabilite reguli de transport, de depozitare și de utilizare a combustibilului nuclear, precum și obligații stricte în sarcina titularilor de autorizații pentru activități nucleare.

Importul de deșeuri radioactive și de combustibil nuclear este strict interzis, cu excepția situației în care acest import decurge nemijlocit din prelucrarea în afara teritoriului României a unor exporturi autorizate anterior, în baza prevederilor sau acordurilor internaționale sau a unor contracte cu parteneri autorizați.

Autoritate competentă în domeniul nuclear are obligația de a elabora norme tehnice, standarde și regulamente de aplicare cu privire la protecția populației și a mediului în zonele de risc nuclear, protecția materialelor și instalațiilor nucleare, transportul substanțelor radioactive, precum și procedurile specifice de autorizare.

Autoritatea centrală pentru protecția mediului are atribuții în controlul activităților nucleare, cum ar fi:

monitorizarea radioactivității mediului în țara noastră,

supravegherea, controlul și dispunerea de măsuri necesare respectării prevederilor privind radioprotecția mediului,

colaborarea cu autorități și organe competente în apărarea împotriva dezastrelor.

În sarcina persoanelor fizice și juridice care desfășoară activitate în domeniul nuclear cad următoarele obligații:

respectarea normelor de radioprotecție și securitate,

evaluarea riscului potențial,

efectuarea bilanțului de mediu pentru activitățile nucleare existente și obținerea autorizației de mediu,

aplicarea și utilizarea procedurilor, echipamentelor și instalațiilor corespunzătoare activităților ce le desfășoară,

evidențierea strictă și protecția fizică a surselor de radiații ionizante,

monitorizarea mediului și depistarea eventualelor contaminări radioactive,

aplicarea de programe de supraveghere, prin sisteme proprii, a contaminării radioactive a mediului,

înregistrarea și raportarea rezultatelor supravegherii către autoritățile competente,

verificarea exactității propunerilor făcute prin intermediul evaluărilor cu privire la consecințele radiologice ale emanațiilor radioactive.

Capitolul 2

CADRUL LEGISLATIV REFERITOR LA PRODUCȚIA, CIRCULAȚIA ȘI COMERCIALIZAREA ALIMENTELOR

Unul dintre actele normative ce reglementează siguranța alimentelor este Ordonanța nr. 113 din 1999 privind reglementarea producției, circulației și comercializării alimentelor.

Aceasta stabilește cadrul juridic unitar referitor la producerea, ambalarea, depozitarea, transportul și comercializarea alimentelor, responsabilitățile producătorilor și comercianților de alimente, organizarea controlului official al alimentelor și sancțiunile în vederea protejării calității alimentelor.

Aplicarea prevederilor acestei ordonanțe protejează consumatorii de practice incorecte la fabricarea, depozitarea și comercializarea alimentelor și asigură condiții pentru informarea lor corectă și completă, în conformitate cu reglementările legale privind protecția consumatorilor.

Ministerul Sănătății și Ministerul Agriculturii și Alimentației sunt organelle abilitate să adopte reglementări commune privind prezența eventualilor contaminanți în alimente. Aceste reglementări trebuie să se bazeze pe principiul că alimental care conține un contaminant, într-o cantitate neacceptată din punctual de vedere al sănătății publice, respective la un nivel de toxicitate care depășește limitele maxime admise, să nu fie fabricat și distribuit în vederea comercializării.

Astfel, la fabricarea și comercializarea alimentelor sunt interzise:

folosirea în fabricație a materiilor prime cu grad de radioactivitate peste limitele maxime admise sau mărirea prin prelucrare a concentrației substanțelor radioactive naturale, aflate în material primă,

tratarea alimentelor cu radiații ultraviolete sau ionizante, fără autorizare sanitară prealabilă,

comercializarea alimentelor tratate cu radiații, prin încălcarea regulilor anterioare,

comercializarea alimentelor irradiate peste limitele admise de legislația în vigoare.

Conform aceleași ordonanțe, Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii și Alimentației și organismul național pentru controlul radiațiilor sunt abilitate să emită reglementări commune pentru:

stabilirea limitelor maxime admise privind nivelul de contaminare radioactivă a alimentelor,

aprobarea efectuării unor tratamente cu raiații în general sau pentru anumite alimente ori în anumite scopuri, dacă aceasta corespunde intereselor consumatorilor,

specificarea anumitor procese pentru tratarea autorizată cu radiații, dacă aceasta este necesară în vederea protejării intereselor consumatorilor.

De asemenea, se interzice comercializarea alimentelor care conțin:

reziduuri ale substanțelor utilizate pentru protecția plantelor, fertilizatori, așa cum sunt definite în reglementările legale specifice, sau alte produse pentru tratarea plantelor și solului, produse pentru protejarea depozitării ori produsele lor de degradare sau de reacție, peste limitele prevăzute în reglementările legale în vigoare,

reziduuri ale substanțelor utilizate pentru protecția plantelor, așa cum sunt definite de reglementările legale specifice, care nu au fost autorizate și care sunt interzise a fi folosite pentru alimente sau pentru materiile lor prime,

reziduuri de antibiotice, substanțe medicamentoase, hormone, substanțe anabolizante, ca rezultat al folosirii acestora în practica zootehnică pentru stimularea creșterii animalelor și în practica sanitar-veterinară pentru tratatea animalelor bolnave,

metale grele sau alte substanțe nocive, care poluează mediul și care provin în principal din sfera industrială

microtoxine care provin din dezvoltarea mucegaiurilor toxigene pe materiile prime sau pe produsele finite.

Ministerul Sănătății este abilitat să emită ordine commune cu Ministerul Agriculturii și Alimentației și cu avizul altor organisme abilitate, pentru:

stabilirea limitelor maxime admise de reziduri sau alte substanțe în sau pe alimente,

interzicerea comercializării alimentelor al căror conținut în reziduuri sau în alte substanțe depășește limita maximă admisă,

stabilirea măsurilor pentru dezinfectarea, decontaminarea și dezinfectarea camerelor sau echipamentelor în care sau cu care au fost fabricate, manipulate sau comercializate alimentele, precum și specificarea, interzicerea sau rectricționarea utilizării de mijloace, echipamente sau metode, în vederea protejării intereselor consumatorilor.

Un alt act normativ important în ceea ce privește circulația alimentelor este Ordinul nr. 91 din 2002 pentru aprobarea Normelor privind alimentele și furajele contaminate radioactiv după un accident nuclear sau altă situație de urgență radiologică.

Prin aceste norme se stabilesc:

procedura prin care se determină nivelurile maxime permise de contaminarea radioactivă a alimentelor și a furajelor care pot fi comercializate după producerea unui accident nuclear sau a altui caz de urgență radiologică, care ar putea conduce sau a condus la o contaminare radioactivă semnificativă a alimentelor și a furajelor,

nivelurile maxime admise de contaminare radioactivă a alimentelor și furajelor după un accident nuclear sau altă situație de urgență radiologică,

condițiile de import,

condițiile de export,

alimente considerate ca fiind de mică importanță.

Nivelurile maxime admise de contaminarea radioactivă a alimentelor și furajelor sunt stabilite și aprobate de Ministerul Sănătății și Familiei, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare.

Aceste niveluri maxime sunt stabilite pe categorii de produse, și anume:

alimentele pentru sugari,

produsele lactate,

alte alimente, cu excepția alimentelor de mică importanță,

alimente lichide și

furaje.

Nivelul aplicabil produselor concentrate sau uscate este calculat în funcție de produsul reconstituit preparat pentru consum.

Nivelurile maxime admise pentru furaje sunt definite avandu-se în vedere că nivelurile respective influențează respectarea nivelurilor maxime admise pentru alimente. Controlul radioactivității furajului nu garantează singur în toate situațiile această respectare și nu micșorează importanța cerinței de monitorizare a produselor de origine animală destinate consumului uman.

Alimentele pentru sugari sunt acele alimente destinate hrănirii sugarilor în timpul primelor 4 până la 6 luni de viață, care îndeplinesc prin ele însele cerințele nutritive ale acestei categorii de persoane și care sunt introduce spre vânzare cu amănuntul în ambalaje care sunt în mod clar identificate și etichetate “preparat alimentar pentru sugari”.

Pentru alimentele lichide valorile sunt calculate avându-se în vedere consumul de apă de robinet și aceleași valori aplicate și surselor de apă de băut.

Pentru alimentele de mică importanță nivelurile maxime admise de contaminare radioactivă sunt de 10 ori mai mari decât cele admise pentru restul alimentelor.

În cazul unor accidente nucleare sau în alte cazuri de urgențe radiologice în care este posibil să se atingă sau chiar să se depășească nivelurile maxime admise, Ministerul Sănătății și Familiei, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, împreună cu Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, în cadrul Comisiei Centrale pentru Accident Nuclear și Căderi de Obiecte Cosmice, trebuie să adopte de urgență reglementări care să precizeze condițiile de aplicabilitate a nivelurilor maxime admise, limitând perioada de aplicabilitate la maximum 3 luni.

Nivelurile maxime admise stabilite prin această ordonanță trebuie să respecte informațiile științifice recente, disponibile și să fie revizuite sau suplimentate periodic de către autoritățile care le-au elaborate, cu respectarea principiului reducerii expunerii la valorile cele mai mici rezonabil posibile, luându-se în considerare aspectul protejării sănătății publicului în general, precum și factorii economici și sociali.

Alimentele sau furajele la care nivelul de contaminare nu se încadrează în nivelurile maxime admise stabilite prin reglementările adoptate nu se pot comercializa.

Monitorizarea nivelurilor de radioactivitate ale alimentelor și furajelor este asigurată de Ministerul Sănătății și Familiei și de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Alimentele și furajele importate se verifică privind nivelul de radioactivitate la intrarea în țară, prin controlul datelor înscrise în certificatele de export și, după caz, prin analiza nivelului de radioactivitate în laboratoare specializate desemnate de Ministerul Sănătății și Familiei, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare.

Alimentele și furajele importate la care nivelul de contaminare nu se încadrează în nivelurile maxime admise de radioactivitate se analizează pentru un anumit produs, după caz, și se interzic pentru comercializare.

Verificarea contaminării se efectuează înainte de lansarea produselor pentru libera circulație, pentru a se asigura că nivelurile maxime admise stabilite în prezentele norme sunt respectate.

Verificările se efectuează prin sondaj, prin prelevare de probe și analiză în laboratoare specializate desemnate, cu respectarea următoarelor condiții minimale:

frecvența controalelor trebuie să aibă în vedere gradul de contaminare al țării de origine, caracteristicile produsului în cauză, rezultatele verificărilor anterioare și datele precizate în certificatele de export,

în cazul în care un produs este înregistrat că depășește nivelurile de radioactivitate maxime admise, se intensifică verificările pentru toate produsele de același tip provenind din țara respectivă.

Verificările unor produse specifice se efectuează în confirmitate cu următoarele reguli:

pentru animalele destinate sacrificării verificările se efectuează fără a se aduce prejudicii regulilor vamale și cerințelor referitoare la sănătatea animalelor. Vămuirea în vederea lansării pentru libera circulație constă în verificarea unui cerificat emis de autoritățile competente responsabile cu controlul, care să dovedească faptul că acea carne a trecut prin sistemul de verificări impuse de reglementările legale în vigoare și că nivelurile de radioactivitate maxime admise nu au fost depășite,

pentru majoritatea produselor se efectuează verificări ale documentelor în baza certificatelor de export care însoțesc fiecare lot. Fiecare lot de marfă care depășește 10 kg de produs proaspăt sau echivalentul acestora face obiectul prelevărilor sistematice de probe și al efectuării de analize, avînd în vedere informația cuprinsă în certificatul de export.

În situația în care se constată nerespectarea nivelurilor maxime admise pentru un anumit produs, autoritățile competente din cadrul Ministerului Sănătății și Familiei și al Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor pot cere distrugerea sau returnarea în țara de origine a produsului importat.

Capitolul 3

RADIOACTIVITATEA UNOR PRODUSE ALIMENTARE

3.1. Radioactivitatea naturală și artificială în apa, solul și alimentele din România

Odată cu descoperirea și utilizarea radioactivității artificiale, la începutul secolului trecut, a crescut valoarea dozei de expunere, în unele locuri și situații, chiar cu mai multe ordine de mărime datorită folosirii armelor nucleare în august 1944 – Japonia, testelor cu arme nucleare și mai ales după accidentul nuclear de la Cernobâl din 1986.

În prezent, doza de iradiere la care sunt expuse organismele vii pe pământ este dată de:

radiația cosmică, cca 10%

radiația naturală terestră, cca 80%

radiația dată de surse artificiale, incluzând și iradierea medicală (în scop de diagnostic) cu ponderea cea mai mare, cca 10%. În cazul României datorită utilizării încă a aparaturii vechi, doza medie dată de iradierea medicală este aproape dublă, în comparație cu statele Uniunii Europene.

O atenție deosebită a început să fie dată, în ultimii 20 de ani, radioactivității naturale, care poate fi modificată de către om prin: utilizarea în exces a îngrășămintelor naturale fosfatice și potasice, arderea cărbunelui în centrale termoelectrice învechite etc.

Radioactivitatea aritificială, cu posibile efecte negative asupra vieții, apare în urma folosirii materialului fisionabil pe bază de uraniu în scopuri distructive (arme nucleare) sau în scopuri pașnice (obținerea curentului electric, în centrale nucleaoelectrice, propulsia unor nave maritime sau cosmice etc.)

O atenție deosebită se acordă de specialiștii în radioprotecție radionuclidului potasiu-40, izotop radioactiv natural al elementului potasiu, care este responsabil de cca 75% din doza de expunere internă dată de radionuclizii existenți în organismul uman. Conținutul acestui radionuclid, cu mult peste alți radionuclizi naturali sau artificiali, se află în echilibru în apă, sol, organisme și nu poate fi influențat semnificativ de către om.

Conținutul radionuclizilor naturali și artificiali în apă, sol, vegetație, organisme animale și din om, se determină permanent de rețele de specialitate din Ministerul Sănătății și Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, astfel:

Rețeaua Laboratoarelor de Igiena Radiațiilor, cu 22 laboratoare, din care 4 aparțin Institutelor de Sănătate Publică București, Iași, Cluj și Timișoara, iar celelalte aparțin Direcțiilor de Sănătate Publică din 18 județe care acoperă întreaga suprafață a țării;

Rețeaua Națională de Supraveghere a Radioactivității Mediului, care are 47 laboratoare, câte unul în fiecare județ, la care se adaugă încă două laboratoare în zonele de influență ale CNE Cernavodă (la Cernavodă) și CNE Kozlodui (la Bechet), două laboratoare la altitudine (Babele și Toaca) și unul în Delta Dunării (la Sfântul Gheorghe).

Numărul radionuclizilor naturali existenți în mediu, care pot fi transferați prin apă și hrană la om este mare, dintre aceștia importanță deosebită prezintă Ra-226 și K-40 ca principali responsabili pentru doza de iradiere internă primită de om. Radionuclidul Ra-226 (alături de Ra-228, U-238, Th-232 cu valori mai mici) poate fi oarecum controlat de om prin:

utilizarea cu mai multă grijă și în cantități reduse a îngrășămintelor minerale fosfatice și potasice,

modernizarea centralelor termice pe cărbune prin instalarea de filtre speciale pentru reținerea cenușilor zburătoare,

stocarea sterilului de la aceste centrale și a celui rezultat de la fabricarea îngrășîmintelor chimice în condiții de siguranță pentru reducerea la maxim a impurificării pânzei de apă freatică etc.

Conținutul radionuclidului Ra-226 atinge valori relativ reduse în apă, vegetație și produse de origine animală (sub 2,5 Bq/kg), în timp ce în organismul uman valorile cresc către 15Bq/kg datorită metabolizării și stocării în sistemul osos pe toată durata vieții.

Conținutul radionuclizilor Ra-226, K-40 și Cs-137 în apă, sol și alimente de origine vegetală și animală

Conținutul potasiului 40 are valori ridicate în sol și plante, dar ceva mai reduse în produsele de origine animală, inclusiv în organismul uman (cu cca 50 Bq/kg).

Radionuclizii artificiali apăruți după testele nucleare și după accidentul de la Cernobâl sunt foarte numeroși, peste 20, dar, datorită timpului de înjumătățire fizică (Tf), o mare parte dispare în primele luni dupa contaminarea mediului.

Atenție deosebită s-a acordat radionuclizilor iod-131, cesiu-137, cesiu-134 și stronțiu-90, datorită metabolizării rapide de către organismele vii, precum și a contribuției ridicate la doza de expunere primită de om.

Dintre acești radionuclizi, I-131 a dispărut relativ repede după accidentul nuclear din 26 aprilie 1986 (în cca 80 de zile) dar a avut contribuția cea mai ridicată, peste 85% din doza de expunere primita de om în anul respectiv. Sr-90 a prezentat valori reduse de contaminare sub 1/10 din radioactivitatea Cs-137, a fost decelat cu mare greutate în organismele vegetale si animale. Cs-134 s-a dezintegrat si dispersat în sol reducând foarte mult radioactivitatea, în prezent fiind foarte greu de decelat în mediu. Cs-137, datorită Tf (timpul de înjumătățire fizică – timpul după care numărul de nuclee radioactive se reduce la jumătate prin dezintegrare) relativ mare de 31 ani, are încă valori ușor de decelat în sol și unele plante de pădure (în funcție și de contaminarea pe zone geografice) și mai greu de evidențiat în apa de suprafață, plante și produse de origine animală.

În subcarpați, nordul Moldovei, județele Mureș și Tulcea, valorile conținutului în Cs-137 din sol sunt încă ridicate (zeci la sute de Bq/kg), alături de valori de câțiva Bq/kg în ciuperci și fructe de pădure. În celelalte zone ale țării, în alimentele de origine vegetală și animală, conținutul Cs-137 a scăzut sub 1 Bq/kg, iar în apă este de numai câțiva mBq/l. Dacă în anul 1986 conținutul Cs-137 în om a depățit chiar 1000 Bq, datorită metabolizării rapide (Tb – timpul de înjumătățire biologică reprezintă timpul necesar unui sistem biologic pentru a elimina jumătate din numărul de nuclee prin procese metabolice, în cazul cesiului fiind de 100 – 150 zile), dupa 5-6 ani radionuclidul a scăzut continuu către cca. 100 Bq, iar în prezent nu mai poate fi decelat în zona țării noastre. În prezent, contribuția acestui radionuclid la doza de expunere a omului este nesemnificativă.

Obiectivele nucleare existente pe teritoriul României, centrala nucleară de la Cernavodă care funcționează de 8 ani, reactorul de cercetare de la Institutul de Reactori Nucleari Energetici Pitești (de 25 de ani în funcțiune) și reactorul nuclear de cercetare de la I.F.A. Măgurele – București (a funcționat între ani 1957 și 2000), în prezent în curs de dezafectare, nu au contaminat niciodată aerul, apa sau solul din împrejurimi peste limitele admise de normele în vigoare. Măsurările efectuate, atât de laboratoarele proprii de supraveghere, cât și de cele două rețele de supraveghere a contaminării mediului, alimentelor sau apei potabile nu au pus în evidență radionuclizi artificiali de la obiectivele nucleare menționate. Același lucru se poate spune și despre centrala nucleară de la Kozlodui (Bulgaria) situată la sud de Dunăre și de localitatea Bechet – jud. Dolj, care din anul 1974 de când a fost dat în folosință primul reactor energetic nu s-a pus în evidență vreo contaminare radioactivă cu radionuclizi artificiali. Aici au funcționat 6 reactori, între 1980 și 2000, în prezent primii doi fiind pe cale de dezafectare iar ceilalți sunt deja retehnologizați.

Radioactivitatea naturală, modificată de om în ultimele decenii, are o contribuție relativ redusă la doza de expunere mediată pentru populația României.

Există totuși unele zone cu valori ceva mai ridicate, cunoscute ca zone cu radioactivitate naturală crescută datorită existenței și exploatării minereurilor uranifere.

După 1990, radioactivitatea naturală în agroecosisteme este în continuă scădere datorită utilizării din ce în ce mai reduse a îngrășămintelor minerale prin fragmentarea terenurilor agricole și lipsei de fonduri bănești.

Radioactivitatea artificială, provenind din norul radioactiv care a trecut și peste România după accidentul de la Cernobâl, a atins deja valorile mici de contaminare existente înainte de 1986; în prezent nu mai constituie obiectul unei monitorizări a apei potabile decât în zonele cu obiective nucleare, continuă încă controlul contaminării cu radionuclizi artificiali ai alimentelor.

Dacă energia nucleară este utilizată corect, cu respectarea tuturor măsurilor de radioprotecție, se poate spune că face parte dintre energiile curate. Totuși, o serie de accidente nucleare, printre care mai ales cel din 1986 de la Cernobâl a contaminat întregul continent european, fiind puse în evidență contaminări radioactive chiar și pe alte continente.

Concluzii:

– Conținutul radionuclizilor naturali, în sol și alimente, modificat de om prin diverse activități tehnologice, prezintă valori foarte diferite (până la două ordine de mărime), în funcție de zona geografică, utilizarea îngrășămintelor minerale fosfatice și potasice, apropierea de centrale termice pe cărbune etc.

– Conținutul radionuclizilor artificiali, apăruți în urma testelor nucleare și accidentului de la Cernobâl, se situează în prezent la valori foarte mici în comparație cu cele de după accident.

3.2. Controlul radioactivității alimentului și apei potabile

Alimentul și apa potabilă sunt factori de mediu cu un conținut radioactiv natural dependent de diversitatea regională a formațiunilor geologice purtătoare de elemente radioactive, conținut ce poate fi modificat prin contaminarea cu radionuclizi naturali și artificiali, rezultați în urma activităților umane.

Creșterea conținutului în elemente radioactive naturale se poate datora industrializării excesive (prin îngrășăminte, concentrate în hrana animalelor etc.) sau artificiilor tehnologice de diversificare și prezentare comercială a produsului final (diverși adjuvanți);

Radionuclizii artificiali apar în alimente din:

– efluenții industriilor nucleare,

– teste și accidente nucleare,

parcurgând căile de transfer până la aliment, specifice fiecărui ecosistem.

Consumul de către om al alimentelelor și apei potabile cu un conținut radioactiv crescut, poate determina creșterea încărcăturii interne a organismului ce conduce la creșterea dozelor efective rezultate prin ingestie și implicit a riscului apariției efectelor negative asupra sănătății.

Activitatea de monitorizare a radiactivității apei potabile și alimentelor, factori de mediu al căror conținut radioactiv contribuie la expunerea la radiații a populației, face parte din responsabilitățile legale ale sistemului de sănătate publică, concordanțe aquis-ului comunitar, directive și practici europene, prevăzute de legislația națională armonizată, reprezentată de:

1. Legea nr. 95, privind reforma în domeniul sănătății, Titlul I, Sănătatea publică, articolele 5 și 6

2. Legea nr. 111/1196, privind desfãșurarea în siguranțã a activitãților nucleare, cu modificările și completările ulterioare, prevede prin art.39 ca: „Ministerul Sănătății organizează, potrivit legii, rețeaua de supraveghere a contaminãrii cu materiale radioactive a produselor alimentare, pe întregul circuit, inclusiv a surselor de apã potabilã, precum și a altor bunuri destinate folosirii de cãtre populație, asigurându-se astfel activitatea de supraveghere a gradului de contaminare radioactivã a acestor bunuri și produse din țarã și din import, destinate utilizãrii pe teritoriul României."

3. Ord. MS 431/ 2004 privind organizarea și funcționarea laboratoarelor și compartimentelor de igiena radiatiilor ionizante din rețeaua Ministerului Sănătății atribuie ca sarcină la art.4, pct c) sarcina de a asigura supravegherea factorilor de mediu care pot influența starea de sănătate a populației nominalizând alimentele, apa potabilă, materialele de construcție, materii prime industriale, deșeuri)

4. Legea 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu completările din Legea 311/28 iunie 2004 în care sunt înscriși parametrii indicatori de calitate a apei potabile.

5. HG 974 din 15 iunie 2004 (M. Of. Nvr.669/26 iulie 2004): Normele de supraveghere, inspecție sanitară și monitorizare a calității apei potabile

6. HG 1020 din 1 septembrie 2005, (M. Of.nr. 854/ 22.09.2005): Norme tehnice de exploatare și comercializare a apelor minerale naturale .

7. Recomandările OMS/2004 privind calitatea apei potabile, cap 9: Aspecte radiologice

8. Ordinul comun nr 1805/286/314/2006 al MSP, ANSVSAR si CNCAN care aprobă instrucțiunile referitoare la crearea cadrului legal pentru aplicarea Regulamentelor consiliului (EURATOM) nr. 3954/87/22.12.1987, nr. 770/90/29.03.1990, nr 944/89/12.04.1989, regulamentelor consiliului (CEE) nr. 2219/89/18.07.1989 nr. 737/90/22.03.1990, regulamentelor consiliului (CE) nr. 1661/1999/17.07.1999, nr. 1609/2000/24.07.2000

9. Recomandarea Comisiei din 8 iunie 2000 în vederea aplicării articolului 36 a tratatului EURATOM privind monitorizarea nivelelor de radioactivitate din mediu în scopul evaluării expunerii populației (2000/473/EURATOM), care recomandă prin punctul 8, în vederea asigurării respectării prevederilor Basic Safety Standards ca, în plus față de aer, apă și sol, să fie determinate nivelurile de radioactivitate în probe biologice și în particular și în categorii de alimente .

10. Recomandarea Comisiei din 20 decembrie 2001 privind protecția populației împotriva expunerii la radonul din sursele de apă potabilă (2001/928/Euratom) în completare la Directiva 98/83/EC (Legea calității apei potabile) privind calitatea apei destinată consumului uman.

11. Normele Fundamentale de Securitate Radiologică (CNCAN) prin care se stabilește doza limită pe care o poate încasa (peste doza dată de fondul natural) un individ din populație pe toate căile de iradiere, de 1 mSv/ an.

3.3. Tratarea produselor alimentare cu ajutorul tehnologiilor ionizante

Tratarea alimentelor cu radiații ionizante este o tehnologie de procesare a alimentelor recunoscută și aplicată pe plan mondial. De-a lungul anilor, organisme internaționale precum Agenția Internațională pentru Energie Atomică (IAEA), Organizația Mondială a Sănătății (WHO) și Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a Națiunilor Unite s-au implicat în studierea și standardizarea acestor tehnologii.

Astăzi această metodă este acceptată de toate aceste organisme ca o metodă viabilă privind siguranța alimentară a populației și reducerea pierderilor de produse alimentare.

3.3.1. Ce este tratarea alimentelor prin tehnologii ionizante?

Tratarea alimentelor prin tehnologii ionizante constă în expunerea controlată cu grijă a acestor produse, în condiții de mediu specifice, la o sursă de radiații ionizante (radiații gamma și generatori de electroni) de energie cunoscută.

Acest proces este aplicat produselor alimentare în scopul atingerii următoarelor obiective:

• extensia perioadei de păstrare;

• distrugerea sau inactivarea insectelor, paraziților, bacteriilor patogene, ciupercilor și drojdiilor;

• inhibarea încolțirii postrecoltă a tuberculilor și bulbilor.

Datorită efectelor sale sterilizatoare atinse la temperatura camerei și la temperaturi mult negative, deci fără a necesita deloc încălzirea produsului, tratarea alimentelor prin tehnologii ionizante mai este numită și metoda de pasteurizare la rece.

3.3.2. Sunt alimentele tratate prin tehnologii ionizante radioactive?

Nici într-un caz alimentele tratate prin tehnologii ionizante nu ajung în contact direct cu sursele de radiații, deci nu au posibilitatea să devină radioactive.

Pentru a exclude orice contaminare radioactivă, sursele radioactive (cobalt-60 sau cesiul-137) utilizate în procesul de iradiere sunt dublu încapsulate în capsule de oțel inoxidabil.

În cazul utilizării electronilor accelerați și razelor X, la tratarea produselor alimentare, datorată faptului că acestea sunt produși de la o sursă electrică nu pot contamina radioactiv produsele alimentare supuse tratamentului. Acest tip de iradiere nu poate cauza produselor alimentare o radioactivitate la fel cum nu devine dintele radioactiv după ce a fost supus unei radiografii dentară.

3.3.3. Sunt alimentele tratate prin tehnologii ionizante toxice sau cu probleme nutriționale?

Conservarea produselor alimentare prin tehnologii ionizante a fost studiată mult mai mult timp față de metodele tradiționale de procesare și conservare a alimentelor.

Înainte ca aceasta tehnologie de procesare a alimentelor sa poata fi introdusa si acceptata pe plan mondial, a fost necesara obtinerea de asigurarii evidente ca ea nu produce numai efecte dorite dar si ca nu va avea efecte toxicologice, nutritionale si microbiologice inacceptabile. Acumularea tuturor acestor informatii a fost coordonata prin Proiectul International în Domeniul Iradierii Alimentare (IFIP) care a început în 1970. Datele generate de acest proiect au fost verificate într-o serie de studii si întâlniri internationale organizate de WHO sau în colaborare cu FAO si IAEA

În 1980 se formeaza Comitetul Mixt de Experti FAO/IAEA/WHO pentru Integritatea Alimentelor Iradiate. Acest comitete de experti, în raportul sau din 1981, concluzioneaza ca “iradierea oricarui aliment pâna la o doza medie totala de 10 kGy nu prezinta un pericol toxicologic si nu induce probleme nutritionale sau microbiologice speciale”

Ca si concluzie alimentele tratate prin tehnologii ionizante la doze de iradiere bine determinate pentru fiecare produs, creeaza deficiente mai puține decât metodele traditionale (sterilizare si pasteurizare clasice).

3.3.4. Sunt utilizate tehnologiile ionizante pentru tratarea alimentelor pe plan mondial?

Pe plan mondial, peste 30 de tari aplica la nivel comercial acest tratament, iar 50 de tari au legislatie în domeniu. Dintre tarile care aplica procedeul iradierii la nivel comercial trebuie remarcate tari dezvoltate SUA, Franta, Marea Britanie, Japonia, Belgia, Olanda, RSA, Israel, Rusia, dar ti alte tari ca Ungaria, India, Pakistan, Mexic, Argentina. În anul 2000, segmentul de piata care a fost ocupat de produsele alimentare procesate cu radiatii ionizate a depasit 1% din piata mondiala a acestor produse.

3.3.5. Cum se realizeaza asigurarea calitatii?

Aplicarea tehnologiilor ionizante presupune totodata si o infrastructura adecvata. Astfel în toate tarile care utilizeaza la scara larga aceste tehnologii, în concordanta si cu recomandarile organismelor internationale abilitate, tratamentul nu se efectueaza decât numi în instalatii licentiate, autorizate atât de catre organismele nucleare, cît si de cele sanitare si care au implementata si respecta un sistem auditat de asigurare a calitatii, inclusiv GIP (practici corecte de iradiere) si HACCP (analiza riscului în punctele critice de control). Totodata, este esential sa existe prevederi legislative clare, cu privire la conditiile admiterii pe piata a diverselor categorii de produse, care sa statueze necesitatea unei marcari (etichetare) corespunzatoare, pentru informarea consumatorului, precum si a unui sistem de control a respectarii conditiilor de acces pe piata a acestor produse. Sistemul de control se refera atât la controlul calitatii procesului de iradiere prin efectele produse, în functie de cele urmarite, cât si identificarea prezentei pe piata a produselor iradiate.

În concluzie tratarea alimentelor utilizând tehnologia ionizanta, este o metoda acceptata care respecta exigentele de calitate si siguranta cele mai înalte ale tehnologiei alimentare, care este ecologica si care, în unele situatii, este singura solutie aplicabila.

3.3.6. Alimentele iradiate: riscante sau nu?

Fructele, legumele, carnea, condimentele, fructele de mare și făina sunt câteva dintre alimentele care pot fi iradiate. Prin acest procedeu, numit și pasteurizare la rece, alimentele sunt expuse unui câmp controlat de radiații ionizante.

Deci nu trebuiesc confundate cu alimentele iradiate din greșeală, cum s-a întâmplă cu cele din Japonia, în urma dezastrului nuclear.

Producătorii folosesc iradierea pentru distrugerea bacteriilor ori a ciupercilor, dar și pentru prelungirea duratei de viață a respectivului produs.

„S-a demonstrat că în urma tratării alimentelor cu radiații ionizante, se produc efecte benefice, cum ar fi: prelungirea termenului de valabilitate, distrugerea sau inactivarea insectelor, a paraziților, a microorganismelor patogene, a ciupercilor și a drojdiilor, precum și inhibarea încolțirii sau a germinării tuberculilor și a bulbilor”, precizează specialiștii în sănătate publică de la Ministerul Sănătății.

Metoda este sigură pentru sănătate atâta timp cât nu se depășește doza de radiații. Hrana nu devine radioactivă

Studiile nu au evidențiat riscurile pentru sănătate ale alimentelor iradiate sub control strict, deși au existat unele ipoteze conform cărora ar favoriza apariția radicalilor liberi, compuși chimici care, în număr mare, ne expun unor boli precum cancerul.

„Metoda nu are efecte negative, alimentele iradiate nu devin radioactive, iar în alimente nu apar substanțe nocive pentru sănătate.

Valoarea nutrițională nu suferă modificări mai mari decât cele survenite în urma metodelor de conservare convenționale, precum congelarea, pasteurizarea și sterilizarea”, spun specialiștii de la Ministerul Sănătății.

3.3.7. Procedură permisă și la noi

Iradierea este acceptată în UE, însă aici se pot trata cu radiații ionizante doar condimentele, plantele aromatice uscate și ingredientele vegetale uscate.

Implicit, și în România este posibilă iradierea, însă doar pentru produsele permise în UE. Astfel de alimente trebuie să aibă pe etichetă mențiunea că sunt tratate cu radiații ionizante.

Însă acest lucru nu înseamnă că în țara noastră nu putem găsi la vânzare produse alimentare iradiate.

3.3.8. Nu trebuiesc confundate cu mâncarea contaminată!

Termeni precum iradierea și contaminarea radioactivă a alimentelor s-ar putea să creeze confuzii. La nivel mondial, au apărut temeri legate de alimentele contaminate radioactiv după dezastrul nuclear din Japonia.

Nu avem motive de îngrijorare, pentru că în 2011 România nu a importat alimente din Japonia, potrivit autorităților.

Eventualele produse alimentare provenind din această țară vor fi testate radioactiv de specialiștii din cadrul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

3.3.9. "Se distrug vitaminele"

Până în prezent, nu se cunosc consecințele unui consum îndelungat de alimente iradiate asupra sănătății, însă mecanismul de acțiune al radiațiilor ionizante constă în generarea de radicali liberi foarte reactivi, care distrug contaminanții biologici (bacterii, ciuperci etc.) și în cazul plantelor iradiate distrug enzimele, vitaminele și puterea de germinare (cartofi, ceapă, ustoroi).

Prin iradiere, se oprește încolțirea cepei, usturoiului și a cartofilor.

3.4. Aplicatii in agricultura si alimentatie

3.4.1. Substanțe trasoare în agricultură

Substanțe trasoare asemănătoare celor utilizate în medicină sunt, de asemenea, utilizate în agricultură pentru a studia plantele și a optimiza cantitățile de îngrășăminte și erbicide administrate, atât din considerente economice, dar și pentru a limita efectul nociv al acestor substanțe față de mediului înconjurător (râuri, ape subterane etc.). În acest scop, pentru evaluarea consumului de îngrășăminte și erbicide, se utilizează radioizotopii azot-15 și fosfor-32, măsurându-se cantitatea de substanță asimilată de plantă, în raport cu cantitatea totală administrată inițial.

Radiațiile ionizante emise de radioizotopi sunt de asemenea utilizate pentru obținerea de culturi mai productive și mai rezistente la secetă și boli, precum și culturi cu randament crescut sau cu un timp mai scurt de creștere. Această tehnică este utilizată de mai multe decenii, și a contribuit la asigurarea hranei pentru unele țări din lumea a treia.

3.4.2. Controlul insectelor

În întreaga lume, aproximativ 10% din culturile agricole sunt distruse de insecte. Pentru a controla această amenințare, în perioadele specifice de împerechere sunt eliberate în mediul înconjurător insecte sterilizate artificial în laborator, cu ajutorul radiațiilor ionizante. Insecte femele care se împerechează cu insectele sterile masculine nu se mai pot reproduce. În consecință, populația de insecte dăunatoare poate fi diminuată rapid, metoda de eliberare a insectelor sterile în natură fiind cunoscută sub denumirea “tehnica insectelor sterile” (SIT).

Tehnica SIT este utilizată în mod curent în unele țări, cu sprijin din partea Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA).

3.4.3. Tratamentul și conservarea alimentelor

Radiațiile ionizante reprezintă, de asemenea, o alternativă la produsele chimice în tratarea și conservarea alimentelor. Radiațiile pot fi folosite pentru a prelungi perioada de valabilitate a produselor alimentare.

În carne și alte alimente de origine animală, iradierea distruge bacteriile care cauzează alterarea, precum și boli, cum ar fi otrăvirea cu salmonella. Acest lucru permite o ofertă de alimente sigure, care pot fi stocate timp îndelungat.

Iradierea inhibă, de asemenea, formarea tuberculilor de fructe și legume, pentru a întârzia coacerea lor. Rezultatul este că fructele și legumele proaspete pot fi stocate mai mult timp înainte de maturare.

Tehnica de iradiere este deosebit de importantă atunci când se exportă alimente în țările cu climă tropicală, caz în care produsele alimentare pot fi alterate cu ușurință din cauza temperaturilor ridicate.

Iradierea produselor alimentare se realizează cu ajutorul electronilor accelerati (radiații beta), și cu radiațiile ionizante emise de surse, cum ar fi radioizotopii cobalt-60 si cesiu-137. Razele X sunt, de asemenea, utilizate. Niciuna dintre aceste surse de radiatii utilizate nu are suficientă energie pentru a determina o radioactivitate remanentă în produsele alimentare tratate.

3.4.4. Carantina și exportul alimentelor

Radiațiile ionizante sunt folosite pentru a distruge paraziții și insectele ce pot exista în bunurile exportate în afara unei țări. Radiația ucide paraziții care pot genera risc major de carantină în țările de destinație.

În Australia, tehnica este utilizată la decontaminarea materiilor prime, cum ar fi lână brută și lemn pentru export. La nível mondial, tehnica este frecvent folosită pentru transportarea documentelor de arhivă și istorice.

3.5. Contaminanți radioactivi

3.5.1. Importanță toxicologică

sursele de contaminare radioactivă sunt, în principal, exploziile nucleare experimentale, centralele electronucleare, exploatările miniere radioactive, metalurgia uraniului și producerea combustibilului nuclear, evacuarea deșeurilor radioactive lichide, accidentele nucleare și, secundar, utilizarea radiațiilor ionizante în agricultură, industrie, ș.a.;

alimentele se pot contamina cu un număr mare de elemente radioactive (radionuclizi), în special cu uraniu, radiu, toriu și produșii lor de dezintegrare: potasiu, cobalt, stronțiu, cesiu, etc;

încorporarea în alimente a radionuclizilor se produce prin:

absorbția lor din sol;

depunerea pe frunze a pulberilor sau a căderilor radioactive (componente fall-out);

acumularea accentuată din mediul acvatic în biomul marin (alge, moluște, crustacei, pești);

se recunoaște existența unor procese naturale, de transfer, de retenție și de acumulare în circuitul radioelementelor, organismul uman fiind ultima verigă a acestui proces;

radionuclizii se concentrează în plante, îndeosebi în rădăcini și în frunze, ceea ce asigură, în mod secundar, o contaminare mai accentuată a ierbivorelor;

dintre alimente, cele care prezintă concentrații mai crescute de radionuclizi sunt laptele și produsele lactate (90Sr, 137Cs, 131I), grâul – în straturile lui periferice (90Sr, 137Cs, 54Mn) -, legumele și fructele (131I), alimente care alcătuiesc o mare parte din hrana zilnică a omului;

nu poate fi ignorat faptul că și radioactivitatea beta globală a apei potabile poate constitui, în anumite situații, un factor de risc pentru om;

doza de radiații provenite din consumul de către om al unor alimente contaminate radioactiv se sumează cu dozele de radiații furnizate de alte surse, precum fondul natural de radiații (radiația cosmică, radiația gamma terestră, radionuclizii din organism – cu excepția radonului -, radonul și produșii săi de dezintegrare), unele proceduri medicale de diagnostic și tratament, surse accidentale.

3.5.2. Mecanism de acțiune

teoria țintei, a radiosensibilității crescute specifice unor structuri biologice cum sunt acizii nucleici, celulele limfoide/mieloide, celulele epiteliale, celulele de reproducere și neuronii;

teoria radicalilor liberi care apar în urma contactului radionuclizilor cu apa din țesuturi (radioliză);

teoria mixtă.

Tipuri de relații “doză-efect”

fără prag: orice doză de iradiere provoacă o leziune irecuperabilă în timp;

cu prag: leziunile nu apar decât în momentul în care organismul a realizat o anumită mărime a dozelor de radioactivitate încorporate în timp.

3.5.3. Efecte la om

manifestări precoce, interpretate ca expresie a efectelor cu prag și care interesează numai persoana expusă;

manifestări tardive, de tip stocastic (aleator), care pot interesa fie persoana expusă (efecte somatice), fie descendenții acesteia (efecte genetice);

cancerul indus radioactiv apare ca un efect biologic al relației “doză-efect” fără prag, având localizări diverse: sânge (leucemie), tiroidă, sân, plămâni;

în timp, se produce o acumulare a 90Sr și a 137Cs în dinți;

efectele contaminării cu doze mici de radiații, așa cum se întâmplă în situații normale de viață, nu au fost încă temeinic cercetate.

3.5.4. Măsuri preventive

monitorizarea contaminării radioactive a alimentelor țintă (pâine, produse făinoase, lapte, produse lactate, legume, fructe, carne, pește, alte specii marine, ouă), determinată în special de prezența 40K și secundar de cea a 226Ra și 14C;

utilizarea unor metode de purificare cu schimbători de ioni, pentru eliminarea 90Sr și a altor radionuclizi;

controlul ingestiei medii zilnice de 90Sr și 137Cs în populația infantilă, radionuclizi cu timpi de înjumătățire fizică mari: 30,5 ani pentru 137Cs și 27,7 ani pentru 90Sr;

uscarea și depozitarea alimentelor sunt recomandate pentru eliminarea 131I, radioelement care are, de altfel, și viața “cea mai scurtă” (timp de înjumătățire fizică de 8,01 zile).

3.6. În Austria carnea mistreților conține încă urme de radioactivitate după accidentul de la Cernobîl

Carnea mistreților din Austria conține și în prezent niveluri ridicate de radioactivitate, după accidentul petrecut la centrala nucleară de la Cernobîl în 1986, potrivit organizației ecologiste Global 2000. "Analizele noastre pe carnea de porc mistreț demonstrează o depășire clară a limitelor autorizate de cesiu radioactiv", afirmă Reinhard Uhrig, un reprezentant al Global 2000.

Carnea mistreților are un nivel de radioactivitate de 1.060 de becquereli pe kilogram, în timp ce nivelul maxim autorizat este 600, potrivit organizației "Această carne ar trebui distrusă imediat, nu să fie comercializată. Dar noi am cumpărat-o normal", a explicat Uhrig.

Carnea testată provine de la porci mistreți din regiunile unde au căzut particule radioactive provenind de la Cernobîl.

"După 25 de ani, concentrația de cesiu radioactiv s-a diminuat, dar sunt în continuare niveluri foarte ridicate", afirmă Global 2000.

Într-un referendum organizat în 1978, austricii s-au pronunțat împotriva energiei nucleare.

Pe 26 aprilie 1986, un reactor al centralei de la Cernobîl a explodat, iar norul radioactiv rezultat a traversat Europa.

3.6.1. Mistreții radioactivi au început să atace oameni

Conform unui raport publicat în Spiegel International Online, numărul așa zișilor “mistreți radioactivi” din Germania a crescut spectaculos. Animalele periculoase și incotrolabile au pierdut orice frică față de oameni, atacând case, proprietăți, depozite alimentare și chiar adunându-se în turme care blochează traficul auto.

În fața unei astfel de amenințări de proporții, guvernul german a autorizat vânătoarea fără limită a tuturor mistreților radioactivi, plătind în acest sens recompense substanțiale. Astfel, în decursul anului trecut, asociațiile de vânătoare din Germania au primit de la stat suma de 550.000 $, pentru recompensarea vânătorilor care au ucis periculoasele animale. Carnea mistreților iradiați este improprie consumului, autoritățile ordonând arderea în crematorii a cadavrelor de mistreți.

Pe lângă pericolul mistreților "radioactivi", o altă fațetă a problemei este reprezentată de înmulțirea fără precedent a mistreților în Germania. Deoarece urșii și lupii, principalii prădători naturali ai mistreților, au fost eliminați din acestă țară, populațiile de mistreți s-au înmulțit în voie, fenomen accelerat și de iernile tot mai blânde din ultimii ani.

Cu toate ca radioactivitatea a fost detectată și la alte animale precum păsările sălbatice, mistreții sunt mult mai susceptibili la iradiere, deoarece se hrănesc cu ciuperci și trufe care absorb radioactivitatea periculoasă din sol. Cu toate că au trecut 24 de ani de la dezastrul nuclear din Cernobâl, experții estimează că Germania se va confrunta cu "mistreți radioactivi" și în următorii 50 ani.

3.7. Japonezii caută orezul „imun” la cesiu

Cercetătorii din Japonia testează în prezent peste 100 de soiuri de orez în încercarea de a dezvolta o cultură care să fie rezistentă la cesiul radioactiv.

Culturile de orez din nord-estul Japoniei a trebuit să fie distruse, după ce au fost contaminate cu substanțe radioactive în urma cutremurului și al tsunami-ului din luna martie a acestui an, care au avariat grav centrala nucleară Fukushima.

Autoritățile au admis faptul că va dura zeci de ani ca zonele acestea să fie decontaminate, dar oamenii de știință de la Centrul de Tehnologie Agricolă Fukushima speră ca un soi de orez, rezistent la cesiu, să le permită fermierilor locali să reînceapă cultivarea.
Lucrând împreună cu experții în agricultură de la Universitatea din Tokyo, cercetătorii testează peste de 110 soiuri de orez provenit din toate colțurile lumii, pentru a determina dacă există vreunul rezistent la absorbția cesiului din sol.

De asemenea, ei intenționează să încrucișeze orice soiuri care pare promițătoare, în ideea de a crea o plantă care să reziste la efectele expunerii prelungite la radioactivitate și să rămână inofensivă pentru oamenii care o consumă.

Ministerul Agriculturii din Japonia a mai studiat impactul radioactivității asupra culturilor, incluzând orezul, dar cercetătorii au declarat presei locale că aceasta este prima dată când astfel de teste au fost efectuate pe culturile de orez expuse la niveluri ridicate de radiații.

Instalațiile de testare au detectat niveluri de cesiu radioactiv de 3.700 de bequereli pe kilogram în solurile în care se cultiva orezul. Guvernul a stabilit 5.000 de bequereli ca fiind nivelul-limită, pentru a cultiva orezul.

Radioactivitate a mai fost descoperită în rezervele de apă din nord-estul Japoniei și în Tokyo, precum și în frunzele vegetalelor crescute în zonele afectate, ca și în pește și produse marine capturate în apele de coastă.

3.8. Au fost descoperite urme radioactive în balenele din apropierea Japoniei

Vânătorii de balene din Japonia au descoperit, la scurt timp de la accidentul de la centrala nucleară Fukusima, urme de cesiu radioactiv în doi dintre giganții oceanelor pe care aceștia i-au vânat recent în Oceanul Pacific.

Două balene mici ce au fost vânate în apropierea insulei nordice Hokkaido au arătat o radioactivitate de 24.3 Bq pe kilogram, menționând că aceasta ar putea fi cauzată de accidentul produs la centrala nucleară de la Fukushima. Nivelul este mult sub limita de siguranță stabilită de autoritățile japoneze, și anume 500 Bq per kilogram.

"Nu există date de comparație pentru a verifica dacă nivelul radioactivității este unul ridicat, sau unul normal. Vom continua să monitorizăm evoluția acestei probleme, așa cum facem și în cazul fructelor de mare sau a altor viețuitoare marine", susține oficialul agenției de pescuit.

Centrala nucleară de la Fukushima are scurgeri de apă radioactivă în Pacific, ca urmare a cutremurului și a tsunami-ului din 11 martie. Publicul japonez și unii experți în viețuitoarele marine și-au exprimat temerile referitoare la materialele radioactive ce se pot concentra printre creaturile marine aflate în partea superioară a lanțului trofic.

Guvernul a interzis pescuitul în zonele aflate în apropiere centralei nucleare stricate, iar guvernele locale și cooperativele de pescuit desfășoară regulat examinări ale radioactivității fructelor de mare aflate de-a lungul coastei Pacificului.

Japonezii vânează balenele sub portița unui moratoriu internațional care permite uciderea mamiferelor marine pentru "cercetarea științifică". Aceștia argumentează că vânătoarea de balene este o parte importantă a culturii naționale, carnea de balenă fiind vândută în mod deschis în magazinele și restaurantele japoneze.

3.9. Efectele norului radioactiv în România

Un fapt îngrijorător i-a pus în primăvara acestui an pe jar pe meteorologi, dar și pe agricultori. A fost vorba de un volum considerabil de ploi, moment ce a coincis cu prezența norului radioactiv deasupra României, dupa ce acesta părăsise Franța, Austria și Ungaria.

Ploile au făcut așadar ca substanțele radioactive să fie puse la sol și, chiar dacă cantitatea de radiații nu a fost una mare cât timp norul a fost la înălțime, solul a fost iradiat. Din sol, substanța radioactivă a trecut în plantele și, mai ales, legumele, care stăteau să apară în această primăvară. Consumul de substanțe radioactive – chiar dacă radiația a fost mică în fiecare produs – pe timp îndelungat și constant poate duce la apariția cancerelor, în primul rând de stomac și ficat.

Mai e de spus ca pe tot traseul norului radioactiv, acesta nu a întâmpinat ploi. Deci a fost încărcat la maxim, chiar dacă radioactivitatea s-a mai disperasat până în România.

Emisia radioactivă de la Fukushima s-a întins pe mai multe zile, în mai multe etape, făcând-o aproape continuă. Și, ceea ce e mai grav, nici acum n-a fost oprită în totalitate. Așa că acestui nor a urmat un altul și tot așa, când au fost anunțate alte ploi ceea ce a făcut ca depunerile radioactive din sol sa creasca.

3.10. Iodul radioactiv din Japonia, în apa și laptele din România

Cercetătorii români au depistat în zona Slănic urme de iod radioactiv în apa de ploaie și în laptele de oaie. Conform unui studiu efectuat de o echipă de specialiști din România, particulele provin de la centrala nucleară din Fukushima. O comisie a Ministerului Sănătății a fost înființată pentru stabilirea unor măsuri legate de protecția populației.

Conform studiului efectuat de cercetătorii români Romul Margineanu, Bogdan Mitrica, Ana Apostu și Claudia Gomoiu, măsurătorile au relevat o concentrație de iod radioactiv în apa de ploaie între 0,15 – 0,75 Bq/dm cub (Becquerel/litru) și de  5,2 Bq/dm cub  în laptele de oaie.

Potrivit standardelor din Japonia, limita maximă admisă a concentrației de iod radioactiv este de 300 Bq/dm cub pentru adulți și copii și de 100 Bq/dm cub pentru bebeluși.

"Prezența I 131 în România demonstrează că efectele unui accident nuclear pot fi evidențiate și la distanțe mai mari de 10.000 de kilometri. În acest moment, norul radioactiv provenit de la Fukushima s-a răspândit practic asupra întregii emisfere nordice", se arată în studiul cercetătorilor români.

3.10.1. Impactul asupra populației

"Nu s-a observat absolut niciun fel de creștere a fondului de radiații radioactive. Un grup de cercetători au luat aceste probe de apă și de lapte și l-au măsurat într-un loc unde noi avem un laborator, în mină, la câteva sute de metri adâncime, unde fondul național este practic zero. Și poți să detectezi abolut orice urmă de radioactivitate. Această urmă de radioactivitate care a fost detectată la măsurătorile din mină nu poate fi detectată la suprafața pământului, pentru că la suprafață radioactivitatea este de sute de ori mai mare", a explicat directorul Institutului de Fizică Nucleară.

"Faptul că s-a emis radioactivitate în atmosferă în Japonia, sigur că mai devreme sau mai târziu  urme de radioactivitate se detectează în întreaga structură atmosferică pe toată suprafața Pământului. Însă creșterile și în acele locuri bănuiesc că au fost extrem de mici. Oricum, la noi nu a crescut deloc. Față de media de anul trecut ne-am încadrat de cele mai multe ori sub media măsurătorilor din 2010. Noi luăm probe în fiecare zi", a mai precizat Zamfir.

3.11. România secretă: Ciudanovita – iadul radioactiv

La Ciudanovita, în județul Caraș Severin, radioactivitatea e atât de mare, încât oamenii se sting de tineri, iar nou-născuții vin pe lume cu malformații. Până în anul 2000, aici erau mine de uraniu, dar după închiderea lor nimeni nu s-a mai deranjat să afle nivelul radiațiilor din zonă. Pe hârtie, s-au cheltuit sute de miliarde de lei vechi. Practic, moartea pare să se fi instalat definitiv la Ciudanovita.

Crucile de metal de anii trecuți din Ciudanovita arată ca mulți dintre cei care s-au prăpădit nu aveau mai mult de cincizeci de ani. Cancerul i-a secerat. Toți au lucrat în minele de uraniu din munții Banatului.

Din minele de la Ciudanovita și Lisava s-a scos uraniu încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când austriecii au început exploatarea. Au urmat nemții și rușii.

Rușilor le-am dat uraniu în contul datoriei de război. Minerii erau plătiți bine. Veneau aici din toată țara și se îmbogățeau. Numai în colonia Ciudanovita locuiau peste 35.000 de oameni, iar în mină lucrau mai bine de zece mii. Nu li spunea cât de periculos este uraniul din adancuri, dar nici ei nu erau interesați. Câștigau în cateva luni bani pentru un apartament. Făceau avere. Mulți n-au mai apucat să se bucure de ea. Trenul-“bombă”, asa cum îi spuneau localnicii, pleca încărcat de mai multe ori pe zi spre Răsărit.

După mai bine de o jumătate de secol, trenul circulă gol pe aceeași linie. Ciudanovita este un loc mort. În anii 90 minele s-au închis.

3.11.1. Nimeni nu recunoaște zona radioactivă

 Radioactivitatea uraniului se înjumătățește în câteva miliarde de ani, așa că la Ciudanovita atinge în continuare cote alarmante.

Mircea Golosie, președintele ONG Hobby Club Jules Verne, a simțit pe pielea lui ce înseamnă iradierea cu uraniu. Și-a instalat cortul și a băut apă din zonele bogate radioactiv. Luni de zile doctorii au fost neputincioși. “Nu mai poți umbla, ai diaree, ai niște mici frisoane la început, în prima săptămână. Dupa aceea… problema s-a complicat timp de două luni. …Au crezut ca am SIDA, au constatat apoi ca nu e SIDA. Între timp s-au facut analize la apa și solul pe unde am umblat și s-a constat ca terenul e radioactiv.”

Cand s-a pus pe picioare, Mircea Golosie s-a dedicat cercetării zonelor cu radioactivitate. “V-ați uitat într-un ghid turistic? întreabă el. Scrie undeva că zona asta este radioactivă, să nu vă așezați cortul acolo, sa nu beți apă de acolo? Nicăieri în ghidurile turistice nu scrie asta.”

Cu aparatul său, Golosie a început un adevărat război cu indiferența, secretomania și nepăsarea autorităților. A măsurat de multe ori zona și sustine ca nivelele atinse sunt de „prealarmare nucleara suta la suta…”. La un moment dat a fost acuzat de spionaj.

3.11.2. Ca-n Texas

De mai bine de 10 ani, minele Ciudanovita și Lisava au intrat într-un amplu proces de conservare și ecologizare. Atât de amplu încât în zona au rămas încă neacoperite peste 30 de halde de steril. Apa se scurge de pe halde direct în pârâul Jitin, iar limitele de radiații sunt cu mult depășite.

Coloniei Ciudanovita i se spunea în perioada comunistă Texas, pentru că aici lumea umblă îmbracată în blugi. în locul unde odată locuiau mii de mineri, astăzi totul este gri și parasit. în blocurile construite de rusi mai locuiesc puțin peste două sute de oameni. Le-au căzut dinții din cauza radiațiilor. Cei care au plecat au murit cu toții, n-au rezistat mult.

Uraniul din mină s-a plătit și încă se mai plătește cu un preț scump: cancer, tuberculoză, leucemie, îmbătrânire prematură.

3.11.3.  Dealul Golgota

Chiar în spatele coloniei se ridica dealul Golgota. O uriasa haldă de steril. Are 80-90 de metri înălțime și o suprafață de vreo opt hectare. Toată suprafața e radioactivă.

În apropiere e una dintre intrările în mina de uraniu. A fost închisă în noiembrie 2005. La câțiva pași pasc animalele oamenilor. Pentru ecologizarea și conservarea acestei zone s-au cheltuit multe miliarde de lei. Nu există nici un gard care să împrejmuiască zona și nici un semn care să le spună oamenilor că nu au voie nici să intre în acel perimetru și nici să urce pe halda uriașă de steril.

 3.11.4. Boli și malformații

 Miturile despre care se vorbește sunt fapte reale, confirmate de doctorul Dan Popescu, medaliat anul trecut de Statele Unite pentru cercetările în domeniul uraniului. El a condus în anii 60 spitalul din Ciudanovita. „Ce am constatat acolo… era că muncitorii, în proporție foarte serioasă, de 35-40 la sută, mureau de cancere bronho-pulmonare din cauza inhalării gazului radioactiv radon.” Chiar doctorul suferă după contactul cu uraniul, iar cancerul i-a luat soția. Lucrase ca geolog la Ciudanovita.

„Eu am facut o serie de investigații – spune el mai departe. Circa 17 până la 20 la sută dintre copiii de acolo se nasc cu malformații congenitale.”

Doctorul Dan Popescu afirmă: “Unii s-au născut cu gură de lup, cu buză de iepure… Ce mă uimește este că, azi, colaboratorii mei de aici consideră că de un număr de ani în Ciudanovita nu a apărut nici un fel de malformație congenitală. Asta este O MINCIUNA. O minciună făcută pe spatele oamenilor. Al cui ar fi interesul? Al Institutului de Igienă din Timișoara. Ideea este următoarea: dacă spunem adevărul, că oamenii se îmbolnăvesc, că se nasc copii cu malformații congenitale, asta înseamnă că noi nu am luat măsuri la timp și munca noastră este ineficientă. Așa că mai bine să tăcem și să mințim.”

Mai mult, doctorul Popescu a solicitat Institutului pentru Igiena Populatiei din Timisoara, pe care l-a condus 14 ani, date despre situația bolilor din Ciudanovita. Răspunsul? “Leucemie, din 94 până în 2005, zero.” Imposibil! – strigă doctorul. „Malformații congenitale din 94 până în 2005 – zero din nou” Imposibil!

“Ultima măsurătoare a fost în decembrie, atât în localitate, cât și în zona în care se face ecologizarea. În zona de populație, datele sunt comparative cu restul județului. Diferențe semnificative nu sunt” – se afirmă în răspunsul Laboratorului de Igiena Radiațiilor Nucleare din Resita.

Nici pentru Agenția de Mediu, situația de la Ciudanovita nu iese din tipare. Agenția pentru mediu măsoară nivelul radiațiilor din birou. Nu are aparate ca să iasă pe teren. Probabil ca și dacă ar avea tot nu i-ar fi necesare.

3.11.5.  Apa și case contaminate

Apa vine de sus, din munte. Acolo unde sunt haldele de steril. în plus, minele au fost inundate, iar apa ajunge la robinetul oamenilor.

„S-a inchis foarte prost aceasta mină – precizeaza medicul Dan Popescu. Ați văzut că mina e închisă. În mod normal, închiderea unei mine se face prin rambleiere, adică iei materialul care a rămas și îl bagi în mină, astupi galeriile. Aștia au facut altfel. Au inundat mina. Au umplut-o toată cu apă… Ce înseamnă acest lucru? Tot stratul freatic de apă se duce mai departe și va împânzi toată zona. Mai intelegeti ceva?”

Singurii care recunosc dezastrul de la Ciudanovita, cu jumatate de gura, sunt cei de la Garda de Mediu. Apa din minele inundate trece printr-o statie de tratare. “Valorile inregistrate la iesirea apelor tratate din statie depaseste aceasta limita de 4-5 ori” – accepta Gheorghe Pitulan, comisar la Garda de Mediu. Adica, dupa tratare, apele au o valoare mai mare de cinci ori decat cea normala. Cat de contaminate sunt apele care coboara netratate de pe haldele de steril și ajung în parau? Nimeni nu stie.

3.11.6. Ecologizare de mantuiala

Pe haldele de steril din Ciudanovita se joacă acum copiii.

„Pericol este tot timpul pentru oamenii de acolo, insistă doctorul Dan Popescu, la fel ca în urmă cu 50 de ani. Oamenii care mai locuiesc acolo ar trebui evacuați. Acolo se nasc copii care nu au nici o vină, în timp ei sunt atinși și ei de cancere.” Nimeni la nivel oficial nu recunoaște acest lucru. Urmările radiațiilor cu uraniu apar în timp, după 15-20 de ani. Când se declanșeaza boala, nu mai poate fi vindecată. Mai bine de 500 de miliarde de lei vechi s-au cheltuit până acum la Lisava și Ciudanovita pentru conservare și ecologizare. Tot timpul se schimbă solutiile, se fac prospecții, documentări, acte, multe hartii.

La Ciudanovita nu se mai scoate uraniu de dinainte de 2000. în toată această perioadă, haldele de steril trebuiau acoperite cu pământ și pe acesta plantată pădure. Pădurea lipsește.

Între timp, însă, pentru conservarea și ecologizarea zonei s-au cheltuit multe miliarde de lei vechi. Și se vor mai cheltui. Iosif Moldovan spune că mai are nevoie de încă 700 de miliarde de lei vechi până la finalizarea lucrărilor. Anul viitor, Ciudanovita ar trebui să fie o zonă ecologizată. Birocrația și nepăsarea celor responsabili sau mai bine zis iresponsabili au făcut ca data finalizării lucrărilor să fie amânată până în 2012. Ciudanovita a devenit un loc unde dispar bani și nu se întâmplă nimic. Oficial, banii au fost cheltuiți pe lucrările din adâncuri, care nu se văd.

Ciudanovita vine de la sârbescul “ciudesne”, care înseamnă “loc minunat”. Un sistem indiferent și iresponsabil a făcut ca sensul cuvântului să fie schimbat. Ciudanovita nu mai este demult un loc minunat. Acolo, peste două sute de suflete trăiesc uitate de lume, în suferință și sărăcie. Nu au unde să plece. S-au împământenit într-o colonie, au devenit oameni ai locului, un loc contaminat, plin de radiații. Rămân abandonați într-o zonă periculoasă, care în fiecare zi îi omoară câte puțin.

De mai bine de 10 ani Fundatia Hobby ClubJules Verne inventariază și marchează zonele periculoase radioactive din România.

În perioada dintre cele două razboaie mondiale, în zona Stei și Ciudanovita apare o firmă germană care exploatează piatră pentru constructii, pe care o îmbarcă în trenuri și o duce în Germania. Din acest moment apar primele probleme. Piatra nu era nimic altceva decat minereu de uraniu. Dupa pierderea războiului, se oprește exploatarea. Dar, nimeni nu a știut realitatea. Exploatarea s-a facut în regim de carieră.

Oamenii din zonă au început să ducă acasă bolovani de acolo, și i-au folosit la construcția caselor. În perioada Războiului al-II-lea mondial, exploatarea stagnează; dar imediat apar rușii. Aveau documentație de la naziști, aveau nevoie de uraniu, aveau la dispoziție o țară cu multe datorii de război. Așa ca România a pus la dispozitie tot teritoriul. S-au creat acele SOVROM-uri ( societati Sovieto-Române ) care exploatau totul. Ei au adus utilaje perfomante pentru acea perioada, au adus ingineri.  Muncitorii erau din România. Când nu erau suficienți aduceau deținuți politici.

Așa s-a lucrat până în 1957 când s-au desfiintat SOVROM-urile,iar inginerii lor au plecat cu toată documentatia. Românii au continuat exploatăriile pentru ruși, singuri, dar în 1964 se cam încheie datoriile de război și exportul de uraniu se micșorează. Se închid multe mine. Nici acum nu se ia nici o măsură. Totul se uită.  În 1974 Ceausescu se cam cearta cu prietenii din CAER. Este o perioada de nehotarare.

Exportul de uraniu scade în continuare. Urmeaza un alt val de inchideri. Nimeni nu lasa documentatie. Ultimul val de închideri are loc în perioada 1990-1992.  Export la rusi nu se mai face, în țările europene nu este cerere. Apare controlul international pentru energia atomică. Apare o oscilare de inchidere-deschidere la câteva exploatări, dar în prezent totul este clar. Expoatările făcute de Institutiile de Cercetare (Institutul de Studii și Exploatari Miniere apoi Institutul de Prospectări și Exploatari Geologice) au fost abandonate, desi aveau plan și la microproductie. Dupa plecarea echipelor de la Institut, urma sa vina întreprinderea Miniera. Dar a venit … revolutia din 1989. Acum nu mai este de găsit nici o Companie miniera,… pentru ca s-au desființat. Aceste valuri în exploatare au dus la aparitia multor situri părăsite.

Inginerii și muncitorii au murit destul de repede, asa ca nu prea a avut cine sa povesteasa. De la ruși am luat modelul ca toate exploatările de materiale strategice (aur, cupru, uraniu) să fie în subordinea Ministerului de Interne. De aceea, până în 1990 era o problema ca sa scrii ceva într-o lucrare stiintifica, mai ales sa și publici ceva referitor la aceste materiale. Până și tezele de doctorat contineau puține date. Importul de aparatura dozimetrica pentru masurat radioactivitatea era interzisa (doar câteva laboratoare specializate au fost dotate, dar nu cu aparatura deosebita). în anul 1997, s-a dat din nou aceasta lege, pe care nu o respecta însă nimeni! La început, când a demarat colaborarea cu canadienii, am avut ceva probleme cu Serviciul Secret. Acum s-au lamurit, ne ajuta chiar, mai ales că au și ei un serviciu de protecția mediului ( asa cum au cei de la FBI sau CIA ). și acum suntem  în NATO, nu este asa?!    

De la canadieni am invatat sa lucram corect. Ne-au trimis multa documentatie. La început și ei au fost puțin cam sceptici. Au spus că ce facem noi este problema guvernului. Dar, dupa ce au constatat realitatea  ne-au ajutat cu tot ce au avut. și nu numai atât, dar au implicat și pe alți colegi, unii chiar din Statele Unite care au, cel puțin o universitate terminata. De altfel nici voluntarii nu au viață mai usoara.

Iar la HCJV toți sunt voluntari, nu avem nici un salariat. Finantarile sunt foarte mici și rare. Norocul este că ne ajuta institutiile  guvernamentale, dar nu cu bani. Iată câteva exemple: forestierii ne dau voie sa folosim cabanele din munte, Primariile ne ajuta cu mijloace auto pentru deplasare în zona, Protecția Civila ne imprumuta aparatura dozimetrica ( nu prea performanta dar ne descurcam cu ea) și vin cu noi la masuratori, Institutul de Igiena ne face analize la probele pe care la ducem, fara sa ne ia bani, Universitatea Tehnica din Timisoara ne face analize chimice pentru metale grele și ne trimite studentii în practica, Calea Ferata ne da un vehicul special  drezina).

3.12. Informare privind determinările gradului de contaminare radioactivă a produselor alimentare și furajelor

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor prin Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară și laboratoarele din rețeaua sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor realizează, în cadrul Programului Strategic Național, aprobat prin Hotărâre a Guvernului, analize pentru determinarea gradului de contaminare radioactivă pentru diferite tipuri de produse; lapte, produse lactate, carne și produse din carne, pește și produse din pescuit, miere, furaje pentru animale, fructe de pădure, ciuperci, apă utilizată în procesul tehnologic de fabricare a alimentelor, produse deshidratate.

Până la această dată, rezultatele analizelor de laborator realizate din produse alimentare sau din furaje recoltate de pe teritoriul României, sau importate din țări terțe, pentru controlul oficial realizat de ANSVSA, nu au indicat contaminare radioactivă sau depășiri ale limitelor normale ale radioactivității, prevăzute de legislația națională sau comunitară în vigoare.

În consecință, determinările realizate de către Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară și de rețeaua de laboratoare de la nivel național ale Autorității infirmă existența unor produse alimentare sau furaje contaminate radioactiv sau cu depășiri ale limitelor normale ale radioactivității.

Datele furnizate de Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară, Institut Național de Referință și coordonator al activității laboratoarelor Autorității la nivel național sunt următoarele:

– în cursul anului 2010 s-au analizat din punct de vedere al gradului de contaminare radioactivă un număr de 4.407 de probe, reprezentând produse alimentare de origine animală, non-animală și furaje.

– în cadrul Programului de supraveghere un număr 3.168

– probele analizate din import și pentru export au fost în număr de 478 ,

– în cadrul acțiunilor de autocontrol, la solicitarea persoanelor juridice, s-au analizat 761 probe.

Situația probelor de alimente și furaje analizate de către laboratoarele DSVSA județene în anul 2010 se prezintă astfel:

Alimente

Total probe analizate – 4069 din care:

în cadrul Programului de supraveghere: 2893, 

în cadrul acțiunilor de autocontrol: 724,

probele analizate din import și pentru export: 452,

Furaje

Total probe analizate – 338, din care:

în cadrul Programului de supraveghere: 275,

în cadrul acțiunilor de autocontrol: 37, reprezentând 10,95 % din totalul probelor de alimente analizate;

probele analizate din import și pentru export: 26.

de la începutul anului 2011 și până în prezent, au fost analizate din punct de vedere al gradului de contaminare radioactivă un număr de 642 de probe, dintre care 7 din probe prelevate din lapte și din produse lactate.

Toate valorile măsurate s-au situat sub limita nivelurilor maxime admise de contaminare radioactivă a alimentelor și furajelor după un accident nuclear sau altă situație de urgență radiologică, stabilite conform legislației în vigoare (Ordinului comun al M.S.F., M.A.A.P. și C.N.C.A.N. nr. 856/112/91 din 23 noiembrie 2001).

3.13. România introduce testele de radioactivitate la produsele importate din Japonia

Produsele alimentare importate în România din tari terte vor fi retinute la frontiere și nu vor putea fi puse în vanzare pe piata decat dupa testarea nivelului de radioactivitate, masura fiind dispusa, joi, în contextul recentelor evolutii ale situatiei din Japonia.

Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara și pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a decis joi ca medicii veterinari oficiali din cele opt Posturi de Inspectie la Frontiera din România trebuie sa recolteze probe de laborator din toate produsele alimentare importate "din tari terte", în vederea determinarii nivelului de radioactivitate.

Toate probele recoltate vor fi trimise la unul dintre laboratoarele din cadrul ANSVSA, pentru determinarea nivelului radioactivitatii, iar până la obtinerea buletinului de analiza și a rezultatului nivelului de radioactivitate, medicul veterinar oficial va retine transportul sub supraveghere veterinara și nu va permite punerea pe piata a acestuia, a anuntat, într-un comunicat, ANSVSA.

Masura monitorizarii importurilor a fost luata ca urmare a unei notificari informative primite din partea Comisiei Europene prin Sistemul Rapid de Alerta pentru Alimente și Furaje privind contaminarea radioactiva din Japonia.

CE recomanda tuturor autoritatilor specializate din tarile membre sa efectueze analiza nivelului de radioactivitate la hrana pentru animale și produsele alimentare de origine vegetala și animala importate din Japonia.

Medicii veterinari vor recolta probe și de la transporturile cu animale vii, produse de origine animala destinate consumului uman, subproduse de origine animala nedestinate consumului uman, produse alimentare de origine non-animala și furaje expediate din Japonia și destinate importului în România.

Daca un la transport se constata că nivelul de radioactivitate a depasit limitele legale, importul va fi interzis.