Sistemul de Protectie Folosit In Cazul Tancurilor
INTRODUCERE
Protecția militarilor, a mijloacelor de luptă existente, identificarea factorilor de risc, reprezintă o preocupare constantă în structurile de apărare națională a unei țări. De-a lungul timpului, specialiștii au conceput mijloace de protecție, cercetare, anihilare și evaluare foarte performante și eficiente.
În cazul vehiculelor de luptă, s-au fabricat de-a lungul timpului mai multe tipuri de blindaje cu scopul de a reduce sau evita avariile cauzate de focul inamicului. Blindajul clasic folosește plăci din oțel, de o grosime considerabilă care acționează ca o apărare a corpului tancului. Un factor important este greutatea adusă corpului ca rezultat al blindării precum și efectele acestuia asupra mobilității vehiculului. Un alt tip de blindaj este cel reactiv care oferă protecție specială tancurilor împotriva muniției specializate în distrugerea blindajelor.
Pe plan mondial există numeroase standarde acceptate pentru nivelele de protecție folosite, întrucât mărimea nivelului de protecție al echipajului se realizează prin adăugarea unui blindaj suplimentar, performanțele dinamice ale transportului fiind afectate proporțional cu masa acestuia.
Pornind de la aceste idei fundamentale, am ales această lucrare de licență cu tema: „Sisteme de protecție ale blindatelor. Evoluția tehnologică” în cuprinsul căreia am prezentat aspecte generale cu privire la tipurile de sisteme de protecție existente, importanța și eficiența acestora pentru vehiculele de lupă blindate. Sistemele de protecție reprezintă cel mai important factor al unui vehicul blindat deoarece îi asigura protecție semnificativă și garantează supraviețuirea echipajului în procente cât mai ridicate.
În primul capitol am evidențiat aspecte generale privind tipurile clasificate de blindaj, noțiuni referitoare la rolul și importanța protecției oferite precumm și mutațiile ce pot să apară în configurația și proiectarea acestuia.
În cadrul celui de-al doilea capitol am prezentat tipurile de blindaj existente, modul în care se realizează protecția prin intermediul blindajului ca fiind principalul factor al acestuia, tipuri de sisteme activ-reactive de protecție precum și sistemele de mascare.
Pentru elaborarea părții practice am ales să dezbat un studiu comparativ privind sistemele de protecție a trei tipuri de tancuri: M1 Abrams, Merkava și T-90. Pentru a evidenția într-un mod cât mai concret aspectele pozitive, negative, oportunitățiile și amenințările ce caracterizează cele trei tancuri am ales să aplic Analiza SWOT pentru fiecare categorie de vehicul blindat de luptă în parte.
Lucrarea de față oferă o gamă largă de informații referitoare la caracteristicile fundamentale ale celor mai performante sisteme de protecție existente, importanța utilizării acestora, modul în care acționează asupra sistemelor de armament ale inamicului, având în vedere gradul de eficiență ale acestora.
Motivul pentru care am ales să vorbesc despre această temă este atât actualitatea subiectului cât și importanța ce trebuie acordată sistemelor de protecție ale blindatelor, fiind o caracteristică vitală a acestora. Tehnologia evoluează continu, motiv pentru care ar fi ideal ca și România să ajungă la performanța achiziționării unor tancuri performante capabile de a face față luptelor sub focul deschis al inamicului.
CAPITOLUL 1: APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA TEHNOLOGICĂ ALE BLINDATELOR
Tehnica blindată constituie principala forță de izbire a trupelor de uscat întrucât se caracterizează prin mare putere de foc, protecție prin blindaj si mare mobilitate. Preocupările referitoare la sporirea continuă a acestor caracteristici de bază ale tehnicii blindate au condus la realizări remarcabile care au fost și sunt supuse unui permanent proces de perfecționare.
Câmpul de luptă al viitorului este caracterizat de sisteme de armament automatizate, de o coordonare integrala a tuturor categoriilor de forțe si de utilizarea sistemelor cibernetice care să completeze limitele fiziologice ale luptătorilor si operațiilor de tehnică. Pe acest fond, rolul tehnicii blindate, chiar dacă în istoria sa a avut și scăderi, își păstrează o poziție dominantă prin putere de foc, mobilitate și grad de protecție.
1.1 Scurt istoric al autovehiculelor blindate-clasificare
La începutul mileniului, o evaluare a conflictelor desfășurate sau în curs de desfășurare scoate în evidență noile orientări privind acțiunile militare. Astfel, acestea sunt caracterizate de mobilitate, dinamism, și utilizarea tehnologiilor de ultimă oră. Forțele angajate, cel mai adesea profesionalizate, desfașoară acțiuni într-un câmp de luptă integrat, extins pe fronturi discontinue, împotriva unor grupări militare, paramilitare sau teroriste. Astfel, adeseori dispar diferențele între înaintea/înapoia aliniamentului de contact, acțiunile fiind deosebit de dinamice, cu o durată mică de pregătire, cu un grad ridicat de angajare a forțelor și urmărind limitarea capacitații de ripostă a inamicului.
Astfel, deși întotdeauna au existat piese de artilerie, muniții sau mine capabile să distrugă blindatul, deși adesea acesta a fost declarat ca inutil și perimat, niciodată nu s-a renunțat la el. Deci, mijloacele blindate răman cele mai eficiente arme ale forțelor terestre, realizând o „ combinație unică de forță de asalt si de forță de rezistență pe poziții fixe”. Integrarea României în structurile militare europene și nordatlantice, ne obligă la alinierea nivelului tehnic al blindatelor la cel al altor armate ale alianțelor. Dar, în această etapă de reorientări, de reașezări conceptuale, de restructurări ale forțelor, aspectele prioritare devin administrarea mai inteligentă, comunicațiile avansate, software-ul de ultimă generație și, nu pe ultimul loc, cercetarea stiințifică și tehnologică. Aceste arme sunt primele care, în anii care vor urma, pot garanta României un rol important pe scena politică, economică, socială și nu în ultimul rând, militară.
Primul tanc recunoscut de literatura de specialitate rămâne însă cel conceput de către colonelul englez Emest Swington spre sfârșitul anului 1914. Propunerea lui nu a găsit însă audiență în rândul militarilor și, abia la 2 februarie 1916 a fost prezentat Ministerului de Război britanic un prototip. Impresionați de această realizare, cei prezenți promovează ideea și sunt comandate primele 150 de bucăți. Numele cu care a fost botezat tancul a fost Litîie Wilie dar, pentru a putea fi o surpriză pentru spionajul inamic la momentul apariției pe câmpul de luptă, s-a hotărât ca acest tip de tehnică să fie construit sub denumirea conspirativă de tank – cazan pentru locomotivele cu aburi.
La data de 15 septembrie 1916, primul tanc își face apariția pe câmpul de luptă în cadrul bătăliei de pe râul Somnie. Prima luptă în care tancurile au luat parte într-un mod masiv a avut loc pe 20 noiembrie 1917 la Cambrai când, prin utilizarea a 378 de tancuri, apărarea a fost ruptă pe un front de 16 kilometri și o adâncime de 9 kilometri, fiind capturați 8000 de prizonieri și 100 de tunuri. Acesta a fost un prim succes pentru noul tip de tehnică de luptă. Specialiștii militari realizează importanța acestor arme și se trece la fabricarea de noi modele. În ceea ce privește armata României, prima comandă privind achiziționarea de tehnică blindată s-a făcut la 13 august 1916, în Franța, pentru achiziționarea a 30 de automobile blindate. Prima formațiune tehnică de blindate este o companie de motomitraliere și tunuri autoblindate din cadrul Regimentului de Tracțiune Automobilă, înființat la 10 martie 1917.
Tratatul cu privire la forțele armate convenționale din Europa, semnat la
Paris la 19 noiembrie 1990, stabilește cinci categorii de sisteme de armament convenționale: tancuri de luptă; vehicule blindate de luptă; artilerie; avioane de luptă; elicoptere de luptă. Totodată, documentul definește tehnica blindată astfel:
tancul de luptă este vehiculul blindat de luptă autopropulsat, cu mare
capacitate de foc, dispunând de un tun principal pentru foc direct, cu viteză inițială ridicată (a proiectilului), necesar pentru a angaja ținte blindate sau alte obiective, cu o mare mobilitate în orice teren, asigurând un nivel ridicat de protecție și care nu este conceput și nici echipat în mod special pentru
transportul de efective de luptă;
vehiculul blindat de luptă este un vehicul autopropulsat, cu protecție prin
blindaj și cu capacitate de deplasare în orice teren. În această categorie sunt
incluse: transportoarele blindate de trupe; vehiculele blindate de luptă ale infanteriei; vehiculele de luptă cu armament greu.
Pentru autovehiculele blindate ușoare, transportoare de trupe și mașini de luptă, se folosesc din ce în ce mai mult aliaje din materiale cu densitate mică. De asemenea, soluțiile testate până în prezent indică tendința folosirii blindajelor multistratificate de grosime mică și a maselor plastice. Creșterea gradului de protecție prin blindaj, pentru aceste tipuri de autovehicule, se realizează tot mai des prin folosirea blindajelor spațiale suplimentare, realizate cu panouri profilate, din aliaje de aluminiu, acordându-se atenție și blindajelor BRE de grosime mică.
Din materialele publicate până în prezent se poate aprecia că, pentru tehnica blindată grea – tancurile de luptă, cercetările specialiștilor se desfășoară în direcția perfecționării blindajelor stratificate, în mod special a celor în pachet neomogen. O atenție deosebită se acordă soluțiilor constructive și materialelor utilizate pentru construcția blindajului. Abordând fenomenul de penetrare, a devenit necesară evaluarea elementelor de calcul a blindajelor și a tendințelor acestora. Obținerea elementelor de protecție tip blindaj se realizează prin turnare sau laminare. După metoda de obținere, acestea sunt clasificate în blindaje turnate și blindaje laminate. Până la sfârșitul celui de al doilea război mondial, blindajele au fost numai turnate. În prezent predomină blindajele laminate. În ultimii ani, unul din producătorii importanți de plăci de blindaj laminate, firma Swedish Steel Oxelosund AB, comercializează plăcile de blindaj AMOX atât pentru blindatele ușoare, cât și pentru tancuri.
1.2 Protecția și configurația blindajului
Blindajul este considerat ca fiind ansamblul de plăcii metalice destinate să asigure protecția împotriva gloanțelor, a proiectilelor inamicului sau schijelor acestora. Nivelul actual al dezvoltării armamentului și tehnicii este foarte înalt.
Acțiunile de luptă la etapaactuală poate avea loc în condițiile întrebuințării armelor obișnuite și de distrugere în masă. Pe parcursul evoluției conceptului, protecția prin blindaj s-a materializat in urmatoarele forme:
protecția totală
protecția globală
protecția diferențială
protecția generală
Producătorii de tehnică de luptă permanent se orientează la dezvoltarea dinamică a tehnologiei moderne bazate pe noile descoperirii științifice în cadrul sistemelor de apărare a statelor. Un exemplu este dezvoltarea tehnicii blindate de tancuri. În prezent, mai ales în scopul asigurării unei anumite capacități de supraviețuire, nu se mai pune problema realizării doar a unor blindaje invulnerabile prin caracteristicile fizico-mecanice ale materialelor sau prin soluția constructivă a plăcii de blindaj. Posibilitatea realizării unor blindaje active sugerează capacitatea asigurării unei protecții totale a tancului, nu doar datorită rezistenței mecanice a unor blindaje, ci și datorită unor contraacțiuni declanșate împotriva elementului atacator.
Protecția diferențiată prin blindaj ține seama de densitatea probabilă a atacurilor executate împotriva anumitor suprafețe expuse, de probabilitatea de lovire și de probabilitatea tactică de executare a unor agresiuni din anumite direcții, cu anumite categorii de armament. Se definește astfel noțiunea de grad de protecție, aceasta punând în legătură un anumit tip de agresiune, cu o anumită suprafață a autovehiculului blindat. Apar termenii de protecție frontală, laterală, posterioară, la atacul aerian, împotriva elementelor explozive plantate în sol.
Protecția tehnicii blindate, raportată la suprafețele expuse, a stat la baza unei strânse colaborări între constructorii de tehnică și tacticieni, colaborare materializată în modificări majore a modului de elaborare a algoritmilor de colaborare dintre arme și, în mod special, a modului de pregătire și sprijinire a acțiunilor tehnicii blindate.
Oricare ar fi tipul, cantitatea de blindaj de pe vehicule este reglată de greutate. Astfel, cel mai ușor vehicule poate avea doar atâta blindaj încât să le protejeze în fața celui mai redus nivel de atac reprezentat de cartușe de calibru de Pușcă și de fragmente de proiectil. Această formă de atac poate veni din aproape orice direcție, iar distribuția probabilității sale în plan orizontal se presupune a fi circulară, ceea ce necesită protecție egală de jur împrejur. De fapt, această protecție este cam tot ce se poate avea atunci când blindajul unui vehicul se restrânge la minimul necesar pentru a respinge cartușe de pușcă și fragmente de proiectil.
Această cantitate de blindaj corespunde unui minim de metal necesar corpului unui vehicul din motive structurale. În trecut, exemple de vehicule cu cantități minime de blindaj au fost constituite de tancurile ușoare, iar mai recent de autovehiculele blindate de cercetare. Majoritatea vehiculelor blindate aveau protecție prin blindaj mai mult decât minimă, iar tancurile au fost prevăzute cu cantități de blindaj progresiv mai mari ca urmare a creșterii nivelului de amenințare cu care se confruntă. Dar adăugarea de blindaj rezultă inevitabil în creșterea greutății, iar aceasta stabilește limite severe pentru cantitatea de blindaj pe care o poate avea fiecare tip de vehicul. Date fiind aceste limite, blindajul pe care îl pot avea vehiculele trebuie folosit cât mai eficient, iar aceasta implică recunoașterea faptului că formele de atac la care să reziste blindajul mai greu par mai posibil să vină din față decât din lateral sau din spate. Așadar, este mult mai puțin eficient să se mărească protecția prin blindaj în mod egal, de jur împrejur decât să fie distribuită astfel încât să fie mult mai multă în partea din față a vehiculelor, unde probabilitatea de atac este cea mai mare decât pe laturi, unde se acceptă un nivel mai scăzut de protecție din cauza probabilității de atac mai reduse.
Astfel, transportoarele blindate ușoare sunt proiectate în general în așa fel încât să reziste la cartușe perforante de 12,7 mm trase de la mică distanță, dar laturile sunt protejate doar față de cartușele perforante de 7,62 mm. În mod similar, în ultimii ani, tancurile ușoare au fost proiectate cu imunitate în partea din față la proiectilele perforante de 14,5 mm trase de la mică distanță, dar pe laturi au doar atâta blindaj încât să reziste la cartușe de 2,7 mm.
Tancurile au blindaj mai greu, dar distribuit inegal, blindajul frontal corespunzător celui necesar pentru a rezista în fața proiectilelor perforante trase de tun, în timp ce blindajul lateral poate rezista la nivele relativ reduse ale atacului. La început blindajul tancurilor a fost distribuit pe bază pur intuitiva, dar începând cu cel de-al 2-lea Război Mondial, variația direcțională a probabilitatii atacului a constituit subiect de analiză minuțioasă. Ca urmare, distribuția probabilității atacului și a blindajului potrivit, a căpătat o bază cantitativă. Se pare că primul studiu privind distribuția probabilității atacului s-a făcut in 1943 în Marea Britanie, de către J.M.Whittaker și s-a bazat pe avansarea tancului ia raport cu o linie de tunuri antitanc.
Deși în întregime teoretică, distribuția unui Whittaker s-a dovedit că era în concordanță cu loviturile suportate de tancuri în timpul celui de-al 2-lea Razboi Mondial și, de atunci, s-a folosit ca bază distribuția blindajului. În particular, a dus la concentrarea efortului de proiectare a unor tancuri imune la atacurile ce vin un arc frontal de 60°, deoarece s-a arătat că 45% din ele nu puteau rezista în limita acestui atac.
Au fost argumentate că în războiul mobil distribuția probabilității atacului pare să fie mai uniformă decât cea indicată în analiza lui Whittaker sau de distribuțiile cardioide și eliptice din alte studii. Pe de altă parte, s-a argumentat cu tot atâta convingere că distanța tot mai mare de la care se trage, posibilă datorită unor tunuri de pe tanc și unor arme antitanc mai puternice, a putut avea ca rezultat concentrarea mai multor atacuri în arc frontal. De fapt, unele studii au arătat că 70% din atacuri, sau mai mult sunt într-un arc de 60°. Totuși, analiza tancurilor lovite în războaiele arabo-israeliene, din anii ’60 și ’70 au arătat că probabilitatea atatcului într-un arc frontal de 60° este de 0,49, ceea ce nu este foarte diferit de analiza lui Whittaker și datele din cel de-al 2-lea Război Mondial.
Pentru a mări eficiența blindajului și în particular a blindajului frontal, amplasarea inițială verticală a părții din față, suprastructurii și plăcilor turelei a fost în general abandonată în timpul celui de-al 2-lea Război Mondial în favoarea blindajului înclinat. Înclinat la peste 65° față de verticală, blindajul a oferit avantajul că unele proiectile au ricoșat sau s-au împrăștiat și că tancul a reușit să nu fie perforat chiar dacă relativ era subțire. Blindajul foarte înclinat a redus și performanța unor încărcături cumulative. Înclinarea blindajului într-un grad mai mic îl face și mai eficient în fața proiectilelor cu energie cinetică, deoarece astfel rezistă la perforare deoarece este asimetrică, și, deci, deviază proiectilele din linie dreaptă prin blindaj, pe o rută mai lungă. Totuși, avantajele blindajului înclinat sunt mici, când este înclinat cu mai puțin de 10 sau 20 de grade față de verticală.
Aceasta, cât și eficiența generală a blindajului înclinat este ilustrată referitor la raportul dintre grosimea efectivă și grosimea reală pe linie de lovire și unghiul de echivalentă înclinare față de verticală. Un alt fel de a face blindajul mai eficient prin schimbări de configurație constă din aranjarea lui în forma a două straturi separate printr-o anumită distanță. Blindajul spațiat de acest tip a fost introdus în 1942 pentru a mări protecția tancurilor germane Pz.Kpfw III și a constituit o alternativă la blindajul aplicat cât era prins cu bloțuri direct de suprastructura cutiei blindate la tancurile Pz.Kpfw.III și IV în 1940 și 1941. Blindajul aplicat a fost sudat și pe turelele și cutiile blindate ale tancurilor mijlocii sovietice T-34 Model B și ale tancurilor britanice Churchill IX și XI.
SUA a folosit o formă spațială de blindaj adăugat la derivata XM 765 a transportorului blindat M 113. Un tip asemănător de blindaj spațiat a fost adoptat pentru alte vehicule blindate ușoare, inclusiv mașina de luptă a infanteriei M2 americană. Alte forme de blindaj spațiat au fost adăugate în anii ’70 la tancurile Leopard 1AI din Armata Germană și apoi la tancurile sovietice T55 și T62.
Mai mult, blindajul spațiat gros a fost încorporat de la început în proiectul tancului americano-german MPL-70 din anii ’60, iar apoi în tancul israelian Merkava. Dar, în anii ’70 folosirea a două straturi spațiate de blindaj gros a fost înlocuită cu configurații multi-stratificate, mai eficiente.
Între timp a apărut un tip diferit de blindaj spațiat sub formă de plăci adiționale care, în 1943 se aflau pe părțile laterale ale tunurilor de asalt germane. Plăcile aveau o grosime de numai 5 sau 8 mm și erau făcute din oțel moale, dar asigurau protecție suplimentară față de proiectilele cumulative contemporane, determinându-le să detoneze departe de blindajul principal și reducându-le astfel eficiența. Deoarece funcția lor era de a devia proiectilele cumulative, plăcile din oțel moale au fost înlocuite cu o țesătură metalică groasă la tancul Pz.Kpfw.IV. Model J. Folosirea plăcilor laterale subțiri la tancuri a continuat după cel de-al 2-lea Război Mondial, fiind adoptată pe tancurile Centurion britanice, iar în anii ’60 și 70 s-a extins la alte tancuri. Acestea erau considerate mai ales ca protecție suplimentară față de lansatoarele de rachete antitanc și alte arme antitanc cu proiectile cumulative care se foloseau pe scară largă.
Dar, pe măsură ce se dezvoltau armele cu proiectile cumulative, distanța la care puterea lor de perforare era cea mai mare s-a mărit și a devenit egală sau mai mare decât distanța la care erau amplasate plăcile laterale față de blindajul principal. Ca urmare, în loc de a reduce performanța proiectilelor cumulative, ca la început, plăcile laterale le puteau face mai eficiente dacă erau lovite sau aproape de normal. Dar dacă erau lovite la un unghi ascuțit, distanța oblică dintre ele și blindajul carcasei putea fi încă suficient de mare pentru a reduce semnificativ puterea de perforare a proiectilelor cumulative.
Blindajul spațiat s-a mai folosit, începând cu anii '60 sub formă de rânduri de bare de oțel cu rezistență mare amplasate în partea din față a blindajului principal sau de șiruri atârnate în fața acestuia. Un alt exemplu de îndepărtare de la configurația convențională, cu un singur, strat de blindaj, constă în utilizarea de adaosuri orizontale sudate pe plăcile lateral. Blindajul de acest fel a fost adoptat inițial pe tancul S suedez, iar striațiunile deviază unele tipuri de proiectile cu energie cinetică astfel încât acestea se îndepărtează de placa laterală și o izbesc la un unghi oblic mai mare. Astfel, striațiunile împiedică proiectilele mai mici să ricoșeze din placa laterală în aparatele de vedere care pot fi deasupra.
Indiferent de cât de eficient poate fi blindajul, unele proiectile și rachete vor perfora întotdeauna, dar stricăciunile cauzate de acestea în spatele blindajului se pot reduce de către căptușcala de exfoliere. Aceasta se află în partea din interior a blindajului și constă din laminare de fibre de sticlă cu aramidă lipite cu rășină, cum ar fi kevlar, care reduce unghiul conului fragmentelor de schije de viteză mare create prin perforare și pericolul produs. Rezultate asemănătoare se pot obține cu un scut interior subțire din oțel aflat departe de blindaj, dar eficiența sa, precum și cea a căptușelilor din laminare, este redusă de volumul limitat care li se poate atribui în interiorul tancului.
Căptușelile din materiale adecvate pot mări și protecția pe care o asigură blindajul tancurilor în fața radiației rezultate din explozia armelor nucleare. Radiația aceasta constă din raze gamma și din neutroni. Blindajul din oțel al tancurilor asigură o protecție ridicată față de razele gamma din cauza grosimii și densității. Astfel, 18 mm de blindaj pot absorbi aproximativ o jumătate din radiatia gamma ce cade pe el și, deoarece blindajul tancurilor este în general mai gros decat aceasta, fracțiunea de radiație transmisă, numită factor de transmisie este ordinul 0,1.
O măsură alternativă mai bună de eficiență a protecției o reprezintă factorul de protecție, care este inversul factorului transmisiei și care la tancuri este aproximativ egal cu 10.
1.3 Generalitați privind mutațiile apărute in proiectarea si realizarea blindatelor
Apariția la sfarșitul secolului XIX și începutul secolului XX a tehnicii propulsate de motoare si a armamentului automat, a avioanelor,tancurilor și substanțelor chimice au condus la o nouă revoluție tehnico-militară, cu o evoluție mult mai rapidă.În timpul celor două razboaie mondiale pregătirea de artilerie, bombardamentele aviației si acțiunile rapide ale tancurilor au marcat un nou mod de ducere a razboiului. În particular,trupele blindate au dus la schimbarea multor principii, reguli si norme de ducere a luptei armate atât la nivel tactic cât și strategic, precum și la restructurări sau reorganizari ale armatelor.
Așadar, are loc o noua revoluție tehnico-militară, de o amploare mult mai mare, radical diferită de cele anterioare, întrucat tehnica moderna de lupta deja introdusă în dotarea armatelor țarilor dezvoltate au lărgit mult posibilitațile de conducere a operațiilor .Amploarea spațială a teatrelor de acțiuni militare a crescut, iar termenele de front și spatele frontului și-au pierdut din definitie. De accea armatele statelor dotate cu armament clasic trebuie să-și revizuiască teoriile privind modul cum pot folosi în luptă tehnica și efectivele de care dispun.
Mutațiile deosebite dintre modul de producție și arta militară, dintre știința și lupta armată, s-au rasfrânt și asupra blindatelor moderne.Tancurile aflate în serviciul țarilor NATO (M-1 Abrams,challenger 1 si 2, Leopard 2 modernizat, Merkava 3) reprezintă produsele de vârf ale tehnologiei tancurilor din anii 1980. Cu o mobilitate remarcabilă, bine protejate și cu o fiabilitate bună, tancurile din această generație au probat valoarea lor în timpul războiului din Golf din anul 1991. Performanțele lor au fost realizate în condițiile unui control total al spațiului aerian, care a asigurat forțelor coaliției libertatea de manevră și care a paralizat forțele inamice, determinându-le să rămână imobile, fără șanse de manevră. Marile puteri în general, și S.U.A. în particular, au testat o armata administrata de o electronica sofisticată și controlată de calculatoare, desfășurând întregul catalog mondial al sistemelor de arme dintre cele mai avansate, și au demonstrat că forțele lor armate actuale se bazează deja pe sisteme complexe de familii de arme integrate prin mijloace electronice de comunicații și control.
S-a demonstrat încă o dată că o condiție necesară pentru trupele blindate de tancuri, în vederea îndeplinirii unui rol strategic ofensiv în acțiunile de luptă, este comanda realizată din aer. Armele convenționale trec pe locul secund, armele sofisticate, de mare precizie și forță de lovire (aflate în înzestrare sau încă în faza de experimentare), conduc la transformări radicale a arhitecturii forțelor armate, cerând mecanisme instituționale noi. Evoluțiile tehnologice militare tind să limiteze posibilitățile de control ale omului, unele decizii operaționale fiind luate de către mașini de calcul de mare putere, întrucât viteza de reacție în timp real a omului este depășită. Cu toate acestea, punctele de vedere sunt destul de diferite privind limitele aplicării ultimelor tehnologii de vârf, având în vedere subiectivismul care există în astfel de cazuri, precum și concepțiile diferite privind modul de ducere a luptei și rolul tancurilor în desfășurarea acestora. Astfel, o perfecționare care pentru cineva pare necesară, indispensabilă chiar, pentru alții este superfluă. Spre exemplu, conducerea focului asociată cu tragerea cu proiectile tip săgeată poate fi simplificată dacă se limitează portanta la 2000-3000 m, ceea ce contravine ideii că tunul trebuie să fie eficace la distanțe comparabile cu distanțele de tragere pentru rachetele antitanc, în special cele trase de elicoptere.
Punctele de vedere diferă și privind eforturile depuse la realizarea motorului și transmisiei pentru câștigarea câtorva zeci de kilograme, întrucât, deși are ca efect mărirea puterii specifice, fiabilitatea acestora scade extrem de mult, în condițiile în care reducerea cu 0,5 mm a grosimii blindajului pe toate suprafețele conduce la reducerea greutății tancului cu câteva sute de kg.
De asemenea, încărcarea automată conduce la un câștig de masă și de volum, reducând echipajul de la patru la trei oameni. Dar sistemul nu este simplu și fiabil, el impune prezența permanentă în fiecare regiment de tancuri a unor specialiști foarte calificați. Generalizând, proporția combatanților direcți din fiecare unitate scade, iar cursa sofisticării produselor riscă să conducă la o armată compusă în special din mecanici, electroniști etc., cum este cazul, inevitabil de altfel, în forțele aeriene ale tuturor statelor.
Conflictele din Malvine (1982), Grenada (1983) și Panama (1989), în care au fost folosite în principal vehicule blindate ușoare, precum și noile orientări privind ducerea luptei au condus la modificarea caracteristicilor principale pe care trebuie să le aibă viitoarele blindate, fără a se ajunge însă la definirea unei soluții constructive. Stadiile incipiente ale războiului din Golf și constatarea că cel mai mare avion de transport din lume de tip C-5 Galaxy poate transporta numai două tancuri M1 Abrams, tancul M1 A1 Abrams fiind prea greu pentru a se putea transporta două în același avion pe distanțe lungi, a readus pe tapet necesitatea existenței unui vehicul blindat ușor, cu posibilitatea de a fi aeropurtat și cu putere mare de foc. Dar în timpul războiului din Golf s-a dovedit că vehiculele blindate ușoare de luptă, dotate cu o protecție prin blindaj suficientă pentru trupele transportate la bord, au fost în general pe roți, acest tip de propulsie având un randament scăzut în condițiile de deșert cu un nisip fin. Pe de altă parte, vehiculele blindate grele întâmpină dificultăți la executarea marșurilor pe distanțe mari.
S-a ajuns astfel la a alege între mașinile de luptă grele pe șenile cu o protecție optimă prin blindaj și o mare putere de foc pe câmpul de luptă, și vehiculele blindate ușoare pentru desfășurare rapidă. Din studiul publicațiilor de specialitate din presa occidentală (a se vedea bibliografia) rezultă că principalele eforturi în acest domeniu au fost îndreptate spre crearea unor tipuri noi de tancuri modeme, din generația a patra de după cel de-al doilea război mondial, și spre modernizarea unor tehnologii de realizare a principalelor componente și subansambluri ale tancurilor.
Apariția tancului Leclerc a modificat conceptul dc bază al tancului de lupta. El materializează redefinirea rolului tancului de asalt, care s-a concretizat în cursul deceniului 9 prin apariția vehiculelor de însoțire și de sprijin (mașini de lupta pentru infanterie, vehicule de reparații etc.). Dacă în prezent pentru a caracteriza tancul și ansamblul vehiculelor blindate din compunerea unei manevre mecanizate se folosește termenul de „familie”, în cazul tancului Leclere trebuie să se vorbească de „sistem”. Extinderea ariei de utilizare se datorează unei serii de factori politico-militari care se manifestă pregnant la acest sfârșit de secol, dintre aceștia se menționează ca fiind mai importanți următorii:
Datorită dispariției antagonismului dintre blocurile militare clar delimitate teritorial și în condițiile apariției unor focare de tensiune și conflict în zone diverse ale lumii s-a ajuns la renunțarea la conceptul apărării zonale în favoarea statuării conceptului apărării locale în spațiu limitat. Această mutație intervenită în plan conceptual strategic a determinat renunțarea la sistemele de apărare statice bazate pe amenajări genistice executate în timp de pace, în favoarea forțelor de intervenție rapidă pentru restabilirea situației.
Cooperarea politico-militară sub egida ONU, NATO sau CSCE s-a materializat, printre altele, prin:
exerciții militare comune;
cooperarea în misiuni de restabilire și/sau de mentinere a păcii;
reducerea drastică a bugetelor destinate apărării.
Toate aceste modificări de ordin conceptual și instituțional au condus la necesități stringente de utilizare a unor autovehicule caracterizate prin:
grad înalt de mobilitate;
adaptabilitate constructivă la o arie largă de utilizări;
capacitate de acțiune atât în mediu urban, cât și pe terenuri denivelate;
CAPITOLUL 2: SISTEME DE PROTECȚIE ALE BLINDATELOR
Blindajul definește protecția oferită de un vehicul de luptă și de obicei este cheia supraviețuirii echipajului dar împactează și dimensiunile, forma și mai ales tonajul vehiculului de luptă, toate acestea putând afecta mobilitatea și capacitatea de luptă a vehicului.
Integrarea României în structurile militare europene și nordatlantice, ne obligă la alinierea nivelului tehnic al blindatelor la cel al altor armate ale alianțelor. Dar, în aceasta etapă de reorientari, de reașezări conceptuale, de restructurări ale forțelor, aspectele prioritare devin administrarea mai inteligentă, comunicațiile avansate, software-ul de ultimă generație și, nu pe ultimul loc, cercetarea stiințifică și tehnologică. Aceste arme sunt primele care, în anii care vor urma, pot garanta României un rol important pe scena politică, economică, socială și nu în ultimul rând, militară.
2.1 Protecții prin blindaj
2.1.1 Blindaje din oțel și aluminiu
Mărimea grosimii blindajului a dus la creșterea masei mașinii de luptă (tanc,transportor,etc) și astfel s-a abandonat fabrica blindajelor exclusiv din oțel. Datorita tehnologiilor de fabricație,la aceași grosime blindajul laminat are o rezistența mecanică mai mare cu 15-20 % decat blindajul tunat.
Până în anii ’50 singurul material folosit pentru blindajul vehiculelor a fost oțelul. De atunci a început să se folosească blindajul din aluminiu. Blindajul din aluminiu a fost construit pentru prima oară în Statele Unite unde, în 1956, principalii producători de aluminiu au început să prezinte Armatei SUA mostre de blindaj de aluminiu pentru încercări de trageri. Cam în același timp Corporația FMC a primit un contract pentru construirea unui transportor blindat cu carcasă din aluminiu. Ca urmare FMC a construit 31 carcase din aluminiu și 5 din oțel pentru încercări, iar în 1959 a primit un contract pentru producerea transportorului blindat cu carcasă de aluminiu, care a devenit M 113.
De atunci M 113 a fost produs pe scară largă, devenind cel mai numeros tip de vehicul blindat folosit în străinătate. Mai mult construcția sa a fost urmată de cea a altor vehicule blindate din aluminiu, cum ar fi vehiculul de recunoaștere M 114, obuzierul autopropulsat M 108 de 105 mm și tunul autopropulsat M109 de 155 mm, care a fost produs în cantitate mare atât pentru armata SUA cât și pentru alte țări.
M 113, M 114, M 108 și M 109 au alcătuit prima generație de vehicule blindate cu aluminiu, având la bază aliajul tip 5082. Acesta este un blindaj de aluminiu cu aproximativ 4,5% magneziu și 0,75% mangan, care are o rezistență la rupere de 300 până la 350 MN/m2 și care este ecruisat pentru a-i îmbunătății caracteristicile balistice. Duritatea sa este de numai 75 BHN, iar aceasta, împreună cu rezistența mai mică, înseamnă că plăcile trebuie să fie considerabil mai groase decât cele din blindaj de oțel pentru un nivel dat de protecție balistică.
Fig. 1. Variante constructive de blindaje:
a) blindaj stratificat; b) blindaj ecranat; c) blindaj exploziv
unde:
1 –placa de bază;
2 – înveliș din aluminiu sau material plastic;
3 – elemente ceramice;
4 – adeziv;
5 – placa suplimentară;
6 – căptușeala;
7 – obstacole suplimentare (placa de blindaj);
8 – cavitate sau adaosuri de polimeri;
9 – suprafața frontală a cutiei blindate;
10 – înveliș metalic;
11 – încărcătura exploziva;
12 – elemente suplimentare de protecție și susținere.
De exemplu, pentru protecție față de cartușele perforante de 7,62 mm de la distanță mică, plăcile de blindaj de aluminiu 5083 trebuie să aibă o grosime de 48 mm în comparație cu 14,5 mm, cât este grosimea blindajului convențional din oțel omogen roluit de 380 BHN. Densitatea sa este de numai 2660 kg/nr față de 7850 kg/m3 a blindajului de oțel, dar densitatea suprafeței plăcilor, adică masa pe unitate de suprafață este mai mare, de 128 kg/m2 decât densitatea de 114 kg/m2 a plăcilor RHA care asigură aceeași protecție față de cartușele cu miez dur și viteză mare.
Pentru protecția fată de fragmentele de proiectile,care constituie principala amenințare pentru tunurile autopropulsate și un pericol major pentru transportoarele blindate,densitatea suprafeței blindajului de aluminiu 5083 oferă o protecție mai mare decât RHA. Ca urmare, blindajul de aluminiu, 5083 oferă o protecție mai mare față de fragmentele de proiectil pentru o greutate dată, sau aceeași protecție ca RHA pentru o greutate mai mică.
Deoarece blindajul de aluminiu 5083 trebuie să fie de trei ori mai gros decât RHA, plăcile sunt mult mai rigide la îndoire în raport cu greutatea lor chiar dacă densitatea suprafeței lor este aproximativ aceeași ca cea a plăcilor RHA, în ciuda faptului că aluminiul este considerabil mai putin dur decât oțelul. De fapt, modulul de elasticitate al aluminiului este de numai 71 GH/ m2 față de 206 GH/m2 pentru blindajul de oțel. Dar rigiditatea la îndoire a plăcilor nu este numai proporțională cu modulul de elasticitate, ci și cu cubul grosimii lor ceea ce face ca plăcile de blindaj de aluminiu să fie de aproximativ nouă ori mai rigid decat plăcile de oțel de aceeași greutate. Ca urmare, carcasele cu blindaj de aluminiu sunt mai rigide decât carcasele din oțel de aceeași greutate. Aceasta face posibilă economisirea unora dintre elementele structurale de rigidizare necesare pentru construcția carcaselor in mod deosebit a vehiculelor cu blindaj ușor, ceea ce duce la scăderea în greutate. Astfel carcasa de aluminiu a transportorului M 113 este cu aproximativ 10 % mai usoară decât echivalentul său din oțel, ceea ce reprezintă o economisire de aproximativ 6% din greutatea totală a vehiculului.
Pe lângă reducerea greutății, blindajul de aluminiu este mai ușor de prelucrat iar grosimea mai mare a plăcilor face posibilă utilizarea imbinarilor in trepte care asigură o interconexiune parțială între plăci și necesită mai puțină sudură. Avantajul blindajului 7039 față de alte tipuri de blindaj este și mai mare în cazul unor proiectile perforante de calibru mai mare. De exemplu, în cazul proiectilelor perforante de 14,5 mm densitatea este cu 26% mai mică decât RHA la impact normal. Inevitabil, a trebuit să se plătească un preț pentru caracteristica balistică superioară a aliajelor tip 7039. Aceasta a fost mai ales sub forma problemelor de sudură care necesită un control atent al cantității de căldură care să reziste la coroziunea din zona afectată de căldură. Posibilitatea aliajelor 7039 de a se fisura din cauza tensiunilor la coroziune a făcut necesară și acoperirea prelucrării sau găuririi lângă îmbinările de sudură.
Evoluția blindajului este strâns legată de rolurile îndeplinite de vehiculele de luptă precum și de dimensiunea și tipul proiectilelor folosite de armele menite să combată vehiculele blindate. Dar, în ciuda măsurilor luate, fisurarea la tensiunea de coroziune a constituit o problemă majoră cu turelele și carcasele sudate din aliaje de tip 7039. în cazul vehiculelor din seria AMX-10 problema a fost redusă prin folosirea unui aliaj 7020 care este ceva mai slab, dar mai ductil și cu o rezistență mai mare la coroziune. Totuși, în cazul transportorului amfibiu american, LVTP7 problema a fost considerată atât de gravă încât, deși prototipurile LVTPX 12 au fost construite spre sfârșitul anilor ’60 cu blindaj 7039, acesta a fost abandonat în favoarea revenirii la blindajul 5083 care a intrat în producție la începutul anilor ’70. Blindajul de aluminiu de pe mașina de luptă a infanteriei americană M2, produs în cantitate mare în anii *80 mai constă aproape în întregime din aliaj 5083, aliajul 7039 fiind folosit la o parte din suprastructură și turelă.
Pentru a compensa rezistența redusă la cartușele cu viteză mare, blindajul 5083 de pe MLI M2 și de pe alte vehicule cu blindaj de aluminiu are plăci subțiri cu greutate mare adăugate la exterior. O asemenea combinație a unui strat exterior din material dur, cu un strat interior dintr-un material mai ductil este foarte sănătoasă ca principiu și s-a dovedit eficientă în practică. De exemplu, o combinație de oțel cu duritate mare, cu aliajul 5083 putând să oprească cartușele perforante de 7,62 mm de la distanță mică, are o densitate a suprafeței mai mică decat a blindajului 7039 și decât a blindajului din oțel cu duritate mare.
2.1.2 Blindaje stratificate în pachet omogen și neomogen
Blindajele stratificate conțin o succesiune de straturi cu diferite moduri de comportare la penetrare datorate caracteristicilor fizico-mecanice diferențiate pe straturi. Blindajele stratificate sunt realizate în trei variante constructive:
în pachet omogen;
în pachet neomogen;
cu plăci alunecătoare.
Blindajele stratificate sunt voluminoase, deoarece spațiile cu aer dintre diverse straturi au o dublă importanță. în primul rând, marea diferență dintre densitățile aerului și ale materialelor solide conferă remarcabile proprietăți de destabilizare perechii de suprafețe de separare între care este cuprins un spațiu de aer. în al doilea rând, grosimea spațiilor de aer este importantă, deoarece fiecare destabilizare necesită un timp finit și deci o anumită distanță pentru realizarea destabilizării. Blindajele stratificate în pachet omogen au drept caracteristică definitorie faptul că fiecare strat prezintă omogenitate structurală și din punct de vedere al caracteristicilor fizico-mecanice. Efectul de sporire a protecție unor astfel de blindaje se bazează pe gradientul mare al caracteristicilor fizice existente la suprafța de separație dintre straturi. De asemenea, fisurile provocate de unda de șoc datorată impacului se disipă mai ușor în plan transversal.
Destabilizarea procesului de perforare se produce și datorită faptului că penetratorul trebuie să reia procesele de inițiere a străpungerii pentru fiecare strat în parte, ceea ce nu este posibil în cazul loviturilor cumulative. Evoluția blindajelor din generația a II-a a înregistrat un important salt calitativ prin realizarea blindajelor stratificate în pachet neomogen. Principal, blindajul stratificat în pachet neomogen se compune dintr-o placă, executată din oțel și placată pe ambele fețe cu câte o placă din material precum și o placă exterioară executată din oțel dur.
La blindajele modeme acest interstițiu a fost ocupat cu materiale compozite, astfel încât aceste blindaje au început să fie denumite “blindaje compozite”. Primul Bl compozit a fost realizat în 1971 în Anglia și a echipat prototipul FV 4211 fiind cunoscut sub denumirea blindaj Chobman. Calitățile de protecție superioare l-au impus rapid astfel încât a fost utilizat și pe Leopard 2 alături de Challanger și M 1 Abrams. În general, blindajul Chobman este utilizat pentru execuția părților frontale ale carcasei și turelei.
Blindajul stratificat compozit s-a impus datorită următoarelor avantaje:
rezistență ridicată la șoc și vibrații;
capacitate mare de amortizare a vibrațiilor;
consum energetic scăzut pentru fabricare;
rezistență mare la acțiunea agenților corozivi;
rezistență bună la temperaturi ridicate;
greutăți specifice de 3 – 4 ori mai scăzute ca ale oțelului;
Blindajele stratificate în pachet neomogen combina efectul de deviere a proiectilului la străbaterea unor medii cu densitați diferite cu efectul pe care îl au plăcuțele ceramice cu duritate mare și o bună rezistența la temperaturi înalte asupra penetratorului. Se constată o comportare bună atât la loviturile comulative cât si la proiectilele subcalibru, miezul acestora putînd fi spart în contact cu ceramica dură.
2.1.3 Blindaje cu plăci alunecătoare
Blindajele cu plăci alunecătoare, a căror experimentare a debutat în 1980 constituie o variantă perfecționată a blindajelor stratificate în sensul ca in interstitiul existent intre plăcile de blindai au fost introduse plăci subțiri având muchii ascuțite, aceste plăci subțiri pot executa deplasări pe direcții verticale sau în lateral. Aceste deplasări conduc la o mai bună protecție fată de proiectilele cinetice. Acest efect se datorează faptului că, după perforarea plăcii exterioare, prin lovirea unei plăci alunecătoare, penetratorul va fi distrus de deplasarea violentă a acestuia.
Dacă din punct de vedere al structurii acest tip de blindaj face parte din catergoria blindajelor stratificate, din punct de vedere al modului de acțiune acest tip de blindaj prefigurează blindajele reactive, modul său de contracțiune fiin de natură numerică.
Trebuie semnalat și faptul că eficiența acestui tip de blindaj depinde in mare măsura de unghiul de înclinare a plăcilor față de direcția de impact; acest lucru este evident datorită faptului că asupra plăcii alunecătoare acționează componența forței de impact orientată în planul plăcii alunecătoare.
2.2 Sisteme active-reactive de protecție
2.2.1Blindajul nemetalic compozit și spațiat
Introducerea munițiilor antitanc pe bază de încărcături cumulative,care s-au dovedit capabile să perforeze blindajul monolit din oțel relativ gros a dus la cercetări în utilizarea altor materiale și configurații de blindaj în scopul de a mării capacitatea de protecție. Cel mai simplu model de perforare a țintelor monolite de proiecții cumulative are la bază presupunerea că procesul este de natură hidrodinamică.
Materiale polimerice, care sunt mai puțin dense decât blindajul de aluminiu,sunt chiar mai bune. De exemplu: eficiența masei, care are o densitate de 1180 kg/m3 este 2,57. Acest raport este, desigur, pur teoretic, dar superioritatea materialelor de densitate mai mică în privința proiecției față de proiectilele cumulative s-a născut în practică în multe cazuri, iar unele sunt chiar mai bune decât ar putea sugera eficiența masei lor teoretică, metaacrilatul de polimetril fiind unul dintre acestea. În mod similar, unele lichide sunt foarte eficiente în raport cu masa, în a rezista perforării de către jeturile cumulative. Unul dintre acestea este motorina, care are o densitate de 820 kg/m .
Teoretic, eficiența masei sale este 3,09, dar experiențele arată că, practic, poate fi mare. Acest lucru arată că se pot folosi celule cu motorină pentru a mări semnificativ protecția tancurilor față de proiectilele cumulative, ceea ce s-a făcut în cazul unor tancuri construite începând cu anii ’50, inclusiv tancul S suedez și Merkava israelian. Dar, deși masa protecției oferite de unele materiale cu densitate mică față de proiectilele cumulative este considerabil mai mică decât cea a blindajului din oțel echivalent, grosimea lor este mult mai mare și în general impracticabilă. Nici o grosime rezonabilă nu poate asigura protecție față de proiectilele cu energie cinetică. Deci, aceste materiale nu se pot folosi singure, ci se pot combina suficient cu alte materiale cu densitate mai mare. Încercările de a utiliza materialele nemetalice de densitate mică pentru a mări protecția tancurilor față de proiectilele cumulatve au început către sfârșitul celui deal 2-lea Război Mondial în Statele Unite.
Cel mai promițător produs a fost considerat a fi un amestec de pietriș de cuarț și un mastic constând din asfalt și lemn, denumit HCR 2. Din acesta s-au construit panouri groase de 250 mm care au fost încercate pe tancurile M4 în 1945, dar care nu s-au mai folosit după încercările de tragere. În anii '50 în Statele Unite s-au mai construit alte două forme de blindaj ce incorporează materiale nemetalice. Unul dintre acestea l-a constituit blindajul cu miez de siliciu constând din siliciu condensat, cu o grosime tipică de 64 mm, încastrat în blindaj de oțel turnat. Urma să fie folosit la versiunile îmbunătățite ale tancurilor americane M48, iar pe la mijlocul anilor '50 a fost încorporat în alte proiecte de tanc americane. Materialele compozite sunt materiale cu proprietați anizotrope alcătuite din mai multe componente nemetalice. Prin modul în care aceste materiale sunt organizate și elaborate să asigure valorificarea celor mai bune caracteristici fizico-mecanice ale componentelor.
În principiu, un material compozit este alcătuit dintr-o structură de rezintență, care asigură elasticitate și duritate din elemente de umplere ce asigură continuitatea și stabilitatea materialului. Dintre componentele nemetalice utilizate, pe plan mondial se remarcă rășinile epoxidice sau poliesterice, poliuretamii sau polimerii vinilici armați cu fibre carbonice, aramide sau barice care au o rezistentă mecanică și rigiditate mare, rezistență bună la coroziune și uzură.
Materialele compozite ce pot fi aplicate în construcția blindajelor pot fi grupate astfel:compozite structurale; compozite carbon-carbon; compozite ceramică.
Compozitele structurale au matricea formată din rășini epoxidice, poliesteri, ranforsată cu fibre de sticlă, de carbon sau Kevlar, aceste materiale sunt cu 30-50 % mai ușoare decât oțelurile. Compozitele carbon-carbon au matricea executată din carbon sub formă de grafit și fibre de carbon structurate în țesuturi. Au o duritate de 1,5-2,0 t/m3 și o bună comportare la temperaturi înalte.
Compozitele ceramică-ceramică au matricea executată din materiale refractare pure (siliciu, alumină), amestecuri cu carbon (carburi, nituri, boruri) și fibre refractare din carbon. Caracteristicile ce prezintă interes pentru construcția blindajelor sunt: duritatea, viteza sunetului în material și produsul acestor două mărimi.Aceste caracteristici mecanice înalte permit o bună comportare a materialelor ceramice la impactul cu săgeata proiectilelor subcalibre reușind spargerea vârfului acesteia și diminuarea considerabilă a penetrabilității. In cazul proiectilelor performante subcalibru, caracteristica dominantă a plăcuțelor ceramice o constituie densitatea și rezistența la presiuni.
De asemenea, dispersarea discontinuă a plăcuțelor de material ceramic în masa unui pliant de bază permite limitarea severă a propagării fisurilor și evitarea spargerii blindajului. În cazul proiectilelor cumulative caracteristica dominantă a plăcuțelor ceramice o constituie densitatea acestora dar nu trebuie neglijată și buna comportare la temperaturi ridicate. Pe lângă faptul că rezistă la perforarea cu jeturile cumulative, oxidul de aluminiu este foarte eficient în raport cu greutatea față de proiectilele cu energie cinetică și în particular față de proiectilele perforante de calibru mic. Duritatea este mare, în funcție de numărul de duritate Vickers este 3000, a celui mai dur blindaj din oțel este de aproximativ 700, iar a RHA mai mică de 400.
Capacitatea ceramicii susținute de un strat de aluminiu sau de material plastic întărit de a asigura protecția la o greutate considerabil mai mică decât cea a blindajului echivalent din oțel a început să atragă în Statele Unite încă din anii ’60 și de alunei a fost exploatată în diferite forme. Una dintre cele mai ușoare constă dintr-o combinație de bucăți de oxid de aluminiu de 8 mm grosime care poate rezista cartușelor perforante de 7,62 mm tip NATO de la distanță mică, dar care are o densitate a suprafeței de numai 47 kg/m . Aceasta se compară cu densitatea de 114 kg/m2 a blindajului RHA echivalent menționat anterior și implică o eficiență a masei de 2,4. Rezultate chiar mai bune au fost obținute cu carbură de bor (B4C), care are o duritate cu 35% mai mare decât oxidul de aluminiu și o densitate de 2480 kg/m3. Astfel, cartușele perforante de 7,62 mm menționate anterior pot fi înfrânte cu o ie de carbură de bor de 7,4 mm cu suport din aliaj de aluminiu care are suprafața de numai 36 kg/m2 și, deci o eficiență a masei de 3,2.
Pentru a mări protecția balistică, suprafețele verticale ale carcasei au fost acoperite cu plăci de diborură de titan (TiB2), care este superior din punct de vedere balistic oxidului de aluminiu în raport cu greutatea sa, dar care este mai scump. Combinația dintre materialul compozit din fibre de sticlă S lipite cu poliester și plăcile de diborură de titan a avut ca rezultat o carcasă care cântărea cu 27 % mai puțin decât carcasa cu blindaj din aliaj de aluminiu standard a MLI M2AI. Oxidul de aluminiu sub formă de blocuri relativ groase a fost încorporat ir sistemele de blindaj pentru a asigura tancurile cu protecția necesară față de proiectilele cu energie cinetică trase de tunurile de pe tanc, față de proiectilele cumulative și rachete. Se știe foarte puțin despre eficiența acestor sisteme față de proiectilele ci energie cinetică de calibru mare, dar ceea ce a fost publicat arată că, în cazul atacului cu proiectile APFSDS, eficiența masei este de cei puțin 1,3.
Pentru vehiculele blindate ușoare, o mare răspândire a căpătat-o utilizarea Kevlar-ului. Utilizarea Kevlar-ului pentru realizarea blindajelor reprezintă o opțiune viabilă datorită caracteristicilor mecanice superioare ale acestui material, coroborate cu o densitate scăzută. Există mai mulți producători implicați în realizarea blindajelor pe bază de Kevlar.
Firma DuPont a realizat veste antiglonț începând cu 1965, utilizarea materialul tip Kevlar (marcă înregistrată), obținut din fibre organice care conferă rezistență ridicată, densitate redusă, pasivitate la compuși chimici, rezistență mare la forfecare, rezistență la foc și apă.
2.2.2 Blindajul reactiv exploziv
Dezvoltarea, în mare, pe care au înregistrat-o munițiile bazate pe jetul cumulativ precum și utilizarea acestora pentru armament portativ individual (lansatoare de grenade, lansatoare de rachete) a condus la o mărire a vulnerabilității tancului pe câmpul de luptă. Pentru ameliorarea protecției tancurilor, atenția specialiștilor s-a îndreptat conceperea unor blindaje eficiente în lupta contra proiectilelor cumulative.
Cercetările pentru realizarea acestui nou tip de blindaj s-au desfășurat ta anii 1970 dar prima utilizare a blindajelor reactive explozive (ERA) s-a înregistrat în 1982 în cadrul operațiunii “Pace pentru Galileea" în care armata israeliană a echipat tunurile Centurion și M 60 Al cu astfel de blindaje. Pe lângă blindajul laminat care încorporează unul sau mai multe straturi de material nemetalic si blindajul cu straturi spațiate, utilizarea armamentului cu muniție comulativă a inspirat constituirea unei forme suplimentare de protecție alcătuite din moduli cu un strat de explozivi plasat intre cele doua plăci metalice. Pentru realizarea unei protecții împotriva armamentului cu muniție cumulativă ar fi fost necesară o masă de blindaj suplimentar de 10 tone; rezultă că eficiența blindajului reactiv este de cca. 10-11 ori mai mare față de blindajele omogene.
După cum s-a menționat anterior, problema centrală a construcției blindajelor reactive o constituie calitatca explozibilului. Încercările la care a fost supus blindajul a corespuns instrucțiunilor MIL -810 C privind munițiile. O ceință suplimentară a fost aceea de a detona numai sub acțiunea jetului cumulativ. Explozibilul utilizat nu trebuie să detoneze sub acțiunea urmatorilor factori:
gloanțele armamentului de infanterie;
flacără oxiacetilenică;
schije de proiectile;
fragmente de mine sau bombe cu fragmentație;
explozia unei carcase alăturate;
lovituri, presiuni, vibrații, etc.
Totuși, numai cu blindaj reactiv nu se asigură protecția totală împotriva încărcăturii cumulative fiind necesară și prezența blindajului clasic pentru anihilarea vârfului jetului cumulativ. În combinație cu blindajele stratificate eficiența globală a blindajului combinat (blindaj reactiv + blindaj stratificat) scade la circa 3-5 în raport cu blindajul omogen.
Comportarea excelentă pe câmpul de luptă a acestui tip de blindaj a determinat adoptarea lui de către numeroși producători de tancuri cu atât mai mult cu cât completul pentru protecția suplimentară a unui tanc reprezintă circa 5-6 % din prețul tancului. Încă din 1984 blindajul reactiv a fost adoptat pentru sporirea protecției tancurilor sovietice. Astfel la tancul T 80 s-au aplicat 111 casete explozibile în timp ce la T 64 B se găsesc 185 – 211 casete. Conform specificației producătorului este protejată o suprafață frontală reprezentând 70H din aria totală transversală, asigurându-se protecția completă împotriva proiectilelor A.T.-3 Sagger A.T.G.W. trase sub toate unghiurile de incidență. Blindajul reactiv ROMORA este similar cu blindajul Blazer, în construcția sa fiind utilizate suprafața explozivă Demez 200. Acest tip de blindaj reduce eficacitatea unui proiectil cu încărcătură cumulativă de cal. 127 cu peste 75%. Totuși trebuiesc semnalate o serie de dezavantaje legate de utilizarea blindajelor reactive:
creșterea masei tancului cu 2 -4 %;
creșterea prețului de cost prin achiziție;
necesitatea unui volum de muncă de circa 140 ore/om;
eficiența redusă a blindajelor reactive în cazul proiectilelor perforante sub calibru; pentru sporirea eficienței se impune creșterea masei de substanță explozivă și a grosimii plăcii superioare a casetei, ceea ce conduce la creșterea masei;
după detonarea unei casete, scade capacitatea de supraviețuire a tancului;
perspectivele de utilizare a blindajului reactiv sunt condiționate de perfecționările proiectilelor;
creșterea gabaritului tancului, în special a turelei.
Cu toate aceste dezavantaje se asistă în prezent la o proliferare a blindajelor reactive.
2.2.3 Sisteme de protecție active. Blindaj de tip activ
Pentru realizarea tipurilor de blindaje prezentate anterior, constructorii au pornit de la principiul limitării efectelor produse, ca urmare a impactului proiectilului cu suprafața blindajului. Protecția totală mult dorită nu a putut fi realizată până în prezent. În paralel cu aceste preocupări, a existat în permanență ideea de a se realiza distrugerea proiectilului înainte ca acesta să realizeze contactul fizic cu blindajul.
Prima problemă care apare este legată de sesizarea apropierii proiectilului inamic, a gradului de precizie ce trebuie realizat de mijlocul de detectare pentru a determina dacă proiectilul sesizat are ca țintă tancul pe care-1 deservește. Ca mijloace electronice de detecție se pot utiliza sisteme de tipul: radar Doppler, radar electromagnetic sau detectoare electrono-optice.
Odată detectată amenințarea proiectilului inamic, se dispune luarea unui complex de măsuri de contra-acțiune. Cea mai eficientă măsură o reprezintă lansarea unor muniții să distrugă proiectilul inamic, înainte de impactul acestuia cu blindajul. Cea mai elaborată formă de protecție pentru tancuri implică utilizarea de sisteme de senzori pentru a detecta apropierea unui proiectil sau al unei rachete și explodarea încărcăturilor explozive sau lansarea de rachete antiradiolocație pentru a-l distruge sau devia înainte de a ajunge la țintă. Acest tip de protecție a fost numit blindaj activ sau dinamic și a început să fie luat în considerație în Statele Unite pe la mijlocul anilor ’50.
Una dintre primele forme a fost Dispozitivul Dash-Dot produs în Statele Unite la Arsenalul Picatinny, care utiliza un radar doppler pentru a detecta apropierea unui proiectil și calcularea vitezei acestuia pentru a-l devia la momentul potrivit și a-1 distruge înainte de a lovi ținta. Un alt sistem propus în Statele Unite în anii ‘60 utiliza un radar doppler pentru a căuta și intercepta rachete și trăgea cu arme capabile să explodeze un nor de fragmente în calea unei rachete pentru a-i devia încărcătură fată de tintă. Radarul a constituit baza cea mai frecventă pentru detectarea atacului cu rachete, iar în anii ’60 s-a încercat un sistem de detectare prin radar a rachetei pe tancul american M60. Totuși, utilizarea radarului prezintă dezavantaje pentru protecția activă a tancurilor.
Unul dintre acestea este dificultatea de a detecta rachete pe fond de zgomot care este generat atunci când radarul este folosit aproape de pământ. Și sistemele radar sunt active, ceea ce face ca vehiculele echipate cu ele să fie mai ușor de detectat de către inamic. Ele mai pot fi și bruiate și sunt relativ scumpe. Alternativa detectării rachetelor prin mijloace electro-optice a fost cercetată într-un sistem luat în considerare în Israel al începutul anilor ’80. Un sistem ectro-optic are avantajul de a fi pasiv, și deci nevulnerabil la rachetele de radiolocație radioactive și mai ieftin decât sistemele de detecție radar.
Totuși, evoluția sistemelor de contraacțiune a continuat să ridice probleme majore. Rachetele mici sau bombele ca de mortier trase din lansatoare distribuite în jurul tancului nu sunt atât de eficiente în lovirea directă a rachetelor în atac, iar eficiența capetelor de fragmente sau componentelor de luptă explozive este îndoielnică. Sunt posibile și alte forme de contraacțiune, cum ar fi mitraliere sau laseri cu energie mare. Dar construirea unui sistem eficient și practic pare să fie problema cea mai dificilă ridicată de sistemele de protecție active.
2.2.4 Blindaje spațiale
După cum s-a prezentat anterior străbaterea de către proiectil a unor straturi cu densitați diferite se produce o perturbare a efectului permanent mergând pâna la anihilare. Aceste efecte este cu atât mai evident cu cât grosimile straturilor sunt mai mari. Deoarece grosimile blindajelor stratificate sunt limitate din considerente de gabarit și masă,a aparut ideea de a utiliza în scopuri de protecție unele cavități, rezervoare, elemente ale agregatului energetic, etc.
O prima formă de blindaje spațiale o constituie prevederea unor panouri executate din oțel de grosime redusă pe parțile laterale ale tancului. Aceste panouri au rolul de a declanșa mecanismul de formare a jetului cumulativ și parcurgerea de către acesta a unei distanțe de circa 600…700 mm până la contactul cu blindajul propriu-zis. La protecția laterală a carcasei mai contribuie și elementele componente ale propulsiei: galeți, role de susținere, etc. O variantă a acestor panouri o constituie montarea acestora evazat, sub un anumit unghi. Funcție de unghiul de tragere și lungimea tancului precum și în funcție de punctul de impact, lungimea traiectoriei jetului comulativ poate atinge lungimi de până la 3000 mm, suficient pentru perturbarea sa până la anihilare.
O altă variantă de protecție utilizând blindaje spațiale reprezintă dispunerea rezervoarelor de combustibil:
pe părțile laterale ale tancului asigurând astfel declanșarea mecanismului de formare a jetului comulativ si obligarea acestuia la parcurgerea unor straturi cu densități mult diferite;
partea frontală a tancului, așa cum s-a realizat la tancurile T 55…T 64 în partea dreaptă iar T 72 si P 125 de o parte și de alta a mecanismului conductor.
De remarcat și faptul că motorina prezintă un înalt coeficient de absorbție de a radiațiilor nucleare.
O protecție suplimentară este asigurată prin plasarea în partea anterioară a agregatului energetic,soluție utilizată la tancurile Merkava la care, circa 75% din greutatea tancului servește la asigurarea protecției față de 45% la soluția clasică.Ținând cont de eficiența maximă a blindajelor spațiale care au valori de 1,4-2 rezută o mărire considerabilă a protecției asigurate de acest sistem. Amplasarea agregatului energetic la partea anterioară constituie o protecție suplimentară eficientă a camerei de luptă și a desantului, numai postul mecanicului conductor rămânând expus. Pentru compensarea acestui neajuns , s-a blindat suplimentar partea frontală din dreptul mecanicului conductor.
2.3 Sisteme și instalații speciale de protecție
2.3.1 Sisteme de protecție prin mascare
Principala fortă de izbire a trupelor terestre o constituie în continuare blindatele datorită puterii de foc, mobilitații si protecției oferită de blindaj. Protecția echipajelor este asigurată suplimentar prin instalația de protecție împotriva A.N.M. (Arme de Nimicire in Masa), instalația de stins incendiu iar a autovehiculului în ansamblu prin aparatura de fumizare și prin camuflaj vizual, și termic. Există multe speculații despre viitoarea evoluție a tancurilor. O maximă militară spune că nu se poate ataca cea ce nu se poate identifica. Specialiștii înclină spre un tanc invizibil pe radar, adoptând tehnologia creată în principiu pentru avioane. Statele Unite par a fi în special interesate de acest aspect, însă sistemele de „invizibilitate” (stealth) sunt foarte scumpe și sofisticate.
De asemenea se studiază noi sisteme de propulsie pentru blindate. Dacă structura tancurilor se va schimba prin trecere la motoare electrice, ca acelea utilizate de mașinile grele pentru construcții, și la folosirea tunurilor tip „railgun”, care folosesc energia electrică pentru a accelera proiectilul, tunuri care în prezent se preconizează a fi montate pe nave, totuși va fi nevoie, în continuare, de un compartiment energetic performant. În prezent se folosesc turbina cu gaze sau motorul diesel, dar este posibil ca, în viitor, și alte tipuri de motoare experimentale să dea rezultate bune. Cu toate îmbunătățirile tehnice, tancurile grele par a pierde numele de regii câmpului de luptă, considerându-se că încep să fie mai puțin necesare, scumpe de menținut și prezintă probleme de logistică. Noile proiecte par a se îndrepta spre un tanc ușor, chiar cu roți în loc de șenile, cu sisteme de apărare sofisticate și înarmat cu rachete. Acesta pare a fi sistemul folosit de armatele viitorului. Vor fi multe versiuni, ca CV90 suedez sau Pizzaro spaniol și, datorită greutății mici, vor fi foarte mobile.
Tancurile imobile pot să fie bine camuflate în zone împădurite unde există o acoperire naturală, făcând dificilă detectarea și atacul din aer. În zonele deschise este foarte dificil să se ascundă un tanc. În ambele cazuri, când tancul pornește motorul poate fi descoperit mai ușor datorita zgomotului și căldurii generate de motor. Urmele lăsate de șenile pot fi văzute din aparatele de zbor, iar mișcarea în deșert ridică nori de praf ușor de localizat.
Un tanc cu motorul oprit de curând are o urmă termică mare. Chiar dacă tancul este ascuns după o colină, este posibil să fie detectat de un operator expert care descoperă coloana de aer cald pe care o emană acesta. Riscul poate să fie redus utilizând materiale termice care reduc radiația termică. Unele plase de camuflaj sunt fabricate cu materiale care dispersează căldura în formă neregulată, ceea ce reduce urma termică a tancului. Puterile motoarelor tancurilor moderne sunt în general de peste 750 kW (1000 CP) ca urmare produc o urmă termică mare. Masa compactă din metal a tancului radiază căldură lăsând o urmă precisă. Un tanc în mișcare este un obiectiv ușor de detectat cu un scaner în infraroșu. Cercetătorii in domeniul tehnologiilor autovehiculelor blindate urmăresc cu prioritate soluționarea următoarelor probleme: blindatul sa nu fie văzut, să nu fie lovit, să nu fie distrus. Deoarece blindajul reprezintă principalul mijloc de protecție și perforarea sau deteriorarea acestuia poate duce la neutralizarea echipajului și/sau a mașinii de luptă, vom acorda atenție în continuare acestui element. Perforarea sau deteriorarea blindajului se poate realiza, în principal, prin urmatoarele moduri:
prin impactul cu un proiectil dur ( proiectile perforante sau tip sageată);
cu jet cumulativ cu viteză mare ( proiectil sau grenadă cumulativă, componenta cu încarcatura cumulativă a rachetelor antitanc);
cu unde de șoc ( proiectil perforant fugaș cu exploziv plastic).
O creștere a puterii de perforare se obține prin creșterea vitezei proiectilului (a energiei sale cinetice), deci prin creșterea vitezei inițiale (la gura tevii). Acest lucru se poate face prin mărirea cantitații sau a calității pulberii încarcaturii de azvarlire, dar numai în limitele rezistenței mecanice a țevii gurii de foc. O altă cale pentru creșterea puterii de perforare o reprezintă redesenarea proiectilului cu micșorarea diametrului și păstrarea masei ceea ce a dus la crearea proiectilului tip săgeată, proiectil cu elemente de ghidare pe țeava (lisă) detașabile la părăsirea țevii si eventual stabilizare pe traiectorie.
În trecut, lupta nocturnă trebuia să aștepte ca cerul să fie senin. Ulterior, în timpul războiului rece, s-au dezvoltat vizoarele nocturne cu lumină infraroșie (IR). Acestea aveau un receptor pasiv, sensibil în spectrul infraroșu, dar avea nevoie de puternice surse de lumină infraroșie care să lumineze zona. Respectiva lumină artificială nu putea fi văzută de către ochiul uman, dar putea fi văzută de alte instrumente detectoare de infraroșii pasive. Proiectoarele semnalau poziția tancului inamic, așa cum o lanternă trădează o persoană care caută ceva noaptea. În afară de acest dezavantaj, mai aveau defectul că erau eficace doar pe rază mică, așa că se foloseau doar în situații extreme. De asemenea, s-au folosit intensificatoare de lumină, instrumente pasive care măreau lumina ambientală. Raza lor de acțiune era foarte limitată, nu funcționau la lumina scăzută din nopțile cu nori sau fără lună, nici cu multă lumină ca în nopțile cu lună plină. În afară de acest dezavantaj, nu aveau nici rezoluție bună, nu ofereau ochitorului o imagine buna sub 1000 m. Acest tip de instrumente s-au folosit la tancurile T-72 în timpul Războiului din Golf, unicul lucru ce se putea face era să se tragă în direcția de unde veneau focurile inamice. În mai multe lupte nu se știa nici cine, nici de unde atacă, până nu se auzea ecoul tunurilor.
Actual se folosesc sisteme bazate pe imagini termice ( Frontal Light InfraRed = sisteme de explorare frontală cu infraroșii) care disting diferențele de temperaturi dintre obiecte. Poate fi utilizat ziua și noaptea, poate detecta obiective camuflate, invizibile în lumina de zi sau într-un mediu încărcat de fum, ceață sau furtună de nisip. Raza de acțiune a sistemelor cu imagini FLIR este foarte mare, cele actuale sunt la a treia generație și permit detectarea unui obiectiv chiar la bătaia maximă, deosebindu-l de mediu la 3000 m sau chiar mai mult. Eficiența acestor sisteme este atât de mare că multe armate investesc în vopsele și materiale care să fie capabile să reducă urma termică a vehiculelor militare. Pentru a profita de cât mai mult de avantajul blindajului tancurile folosesc cât pot de mult acoperirea pe care o oferă terenul. Conductorul trebuie să orienteze tancul cu fața spre inamic și să înainteze doar cât să își descopere turela și să poată să tragă, expunând o suprafață cât mai mică. De asemenea, poate executa doar misiuni de supraveghere în care expune doar vizorul de artilerie, expunând și mai puțin tancul, sau stă ascuns, neexpunând nicio piesă a tancului. Abilitatea conductorului este vitală, pentru că trebuie să ia poziția cea mai bună în orice situație.
Tancul este cel mai blindat vehicul din armatele moderne. Blindajul este proiectat pentru a proteja vehiculul și echipajul împotriva unor amenințări variate. În general, cea mai importantă este considerată protecția împotriva impacturilor proiectilelor cinetice trase de pe alte tancuri. Tancurile sunt, de asemenea, vulnerabile față de rachetele antitanc, minele antitanc și bombele de mari dimensiuni, precum și față de tirul direct de artilerie, care le pot distruge sau avaria.
2.3.2 Sisteme de protecție antiatomice și antirachete
Blindajul tancului este destinat să protejeze vehiculul și echipajul împotriva unor vaste tipuri de amenințări. În general, protecția împotriva loviturilor perforante este considerată cea mai importantă. Tancurile sunt vulnerabile la rachetele ghidate antitanc; minele antitanc, bombele de mare calibru și loviturile directe ale artileriei pot destabiliza sau distruge blindajul.
Tancurile sunt vulnerabile la amenințările aeriene. Cel mai modern tanc oferă aproape o protecție completă la loviturile brizante ale artileriei și armelor antitanc ușoare ca lansatoarele de grenade. Un blindaj destinat să protejeze împotriva amenințărilor posibile din toate unghiurile va fi de departe destul de greu ca să fie practic, deci când se proiectează un tanc, foarte mult efort se consumă în găsirea echilibrului între protecție și greutate. Cele mai blindate vehicule de astăzi sunt tancurile, care reprezintă vârful de lance al forțelor terestre și sunt destinate să reziste rachetelor antitanc, loviturilor perforante, amenințărilor NBC. Tancurile israeliene Merkava au fost proiectate ca fiecare componentă funcțională să poată fi blindată suplimentar pentru protecția echipajului. Blindajul extern este modular și poate fi înlocuit rapid.
Pentru eficiență, cea mai blindată parte a unui vehicul de luptă este partea din față: cu tunul având manta de protecție și placă blindată. Tactica de luptă a tancurilor necesită ca acestea să lupte cu partea din față pe direcția de tragere, chiar dacă sunt în atac sau retragere. Începând cu anul 1970, unele tancuri s-au dotat cu blindaj compozit, un sandwich (stratificat) de numeroase aliaje și ceramice. Unul dintre cele mai bune tipuri de blindaj pasiv este blindajul Chobham dezvoltat de englezi, care înglobează printre blocurile de ceramică și straturile de blindaj obișnuit, rășini prefabricate. Un tip de blindaj Chobham cu uraniu sărăcit acoperă cele mai protejate tancuri M1A1 Abrams și Challenger 2. Mai multe tancuri sunt dotate cu lansatoare de grenade fumigene care pot crea o perdea de fum, ca un scut împotriva observării inamicului, pe timpul retragerii dintr-o ambuscadă sau un atac. Perdeaua de fum este folosită foarte rar ofensiv, întrucât atacând prin ea blochează observarea de către atacator și dă inamicului un prim indiciu a unui atac iminent. Grenadele fumigene moderne funcționează în infraroșu la fel de bine ca în spectrul vizibil al luminii.
Unele tancuri au de asemenea generatoare de fum care pot crea fum continuu, mai degrabă instantaneu, dar de scurtă durată față de grenadele fumigene. În majoritatea cazurilor, generatoarele de fum funcționează injectând combustibil în țeava de eșapament, pe care-l arde parțial, dar creează suficiente particule pentru o perdea densă de fum. Tancurile moderne sunt tot mai mult dotate cu sisteme pasive de apărare ca dispozitive laser de avertizare, care activează o alarmă dacă tancul este reperat cu un telemetru laser. Alte sisteme de apărare pasive includ dispozitive radio de avertizare care furnizează avertismente în cazul în care tancul este ochit cu sisteme radar pe unde milimetrice sau alte unde scurte, folosite pentru ghidarea armelor antitanc.
Apărarea antirachetă este un sistem, armă sau tehnologie care are rolul de a detecta, urmări, intercepta și distruge rachete inamice ofensive. A fost concepută inițial ca protecție împotriva rachetelor balistice intercontinentale cu capete de luptă nucleare, mai nou include și apărarea împotriva rachetelor cu rază medie/scurtă de acțiune cu cap de luptă convențional. Cu ocazia RAE 2013 rușii au scos pe piață un nou sistem de protecție pentru tancuri: ARENA 3, în efotul de a menține competitiva platformă T-72. ARENA 3 este un sistem activ de protecție a tancurilor, eficient la 360 de grade, compus din două tipuri de senzori și două tipuri de contramăsuri, care poate intercepta/avertiza împotriva unei rachete inamice într-un câmp.
ARENA 3 are posibilitatea de intercepta două amenințări distincte venite din direcții opuse la un interval de doar 0,3s și la o distanță de 50 de metri față de tanc, oferind în acest fel o oarecare protecție și infanteriei de însoțire. Conform cu producătorul sistemului, compania rusă Uralvagonzavod, sistemul este eficient pentru ținte cu viteze de pana la 1000m/s, adică poate anihila rachete AT sau încărcături de tip RPG, iar rușii merg mai departe și spun că este posibil să distrugă chiar și proiectile de tip HEAT lansate de tancurile inamice.
CAPITOLUL 3: STUDIU COMPARATIV ALE SISTEMELOR DE PROTECȚIE SPECIFICE TANCURILOR
Pentru elaborarea studiului de caz am ales să folosesc Analiza SWOT aplicabilă în cazul celor trei tipuri de tancuri, M1 Abrams, Merkava și T-90, în vederea realizării unei analize comparative. Cu ajutorul acesteia am evidențiat caracteristicile, competențele, capacitățile celor trei tancuri precum și punctele forte, avantajele pe care acestea le posedă. Punctele forte determină factori de succes ce duc spre realizarea obiectivelor în câmpul de luptă specifice fiecărui tip de tanc menționat. Analiza SWOT folosită evidențiază diferențele evidente dintre cele trei tancuri realizând cu ușurință analiza comparativă dintre acestea, gradul în care una dintre ele este mai eficientă decât cealaltă în luptă.Punctele forte reies din experiența tancurilor pe câmpul de luptă, modul în care acestea și-au atins obiectivele pe baza caracteristicilor tehnico-tactice și de blindaj pe care le posedă.
Evidențierea punctelor slabe ne ajută să conștientizăm elementele și caracteristicile tancurilor care generează vulnerabilitate în câmpul de luptă precum structura blindajului neconform cu sistemele de luptă moderne, greutate ridicată, viteză de deplasare scăzută, sisteme de protecție și camuflare neadecvate, mobilitate scăzută, toate acestea exprimând gradul în care unele tancuri sunt mai eficiente în câmpul de luptă decât celelalte. Analiza SWOT evidențiază dezavantajele sau punctele slabe ale fiecărui tip de tanc demonstrate pe câmpul de luptă de-a lungul timpului. Exprimarea dezavantajele ajută la evidențierea analizei comparative și reflectarea elementelor ce necesită îmbunătățire pentru creșterea eficienței tancurilor în câmpul de luptă. Dezavantajele caracteristicilor tehnico-tactice și de blindaj specifice fiecărui tip de tanc se referă la ariile de vulnerabilitate, la zonele și sistemele cu deficiențe ce determină un nivel inferior al performanțelor acestora, mai concis, elementele ce pot deveni obstacole în atingerea obiectivelor operaționale.
Un alt aspect al Analizei SWOT este reprezentat de oportunități, fiind direcțiile ce pot fi urmate pentru satisfacerea intereselor și atingerea obiectivelor strategice specifice tancurilor menționate. Evidențierea oprtunitățiilor ajută la deschiderile ce pot fi exploatate cu ajutorul punctelor forte sau acei factori de mediu ce pot oferi șanse pentru creșterea performanțelor tehnice. În cazul de față oportunitățiile sunt tendințe generale și de perspectivă specifice mediului extern sau șansele oferite în vederea modernizării și atingerii unui nivel optim de perfecționare a tancurilor.
Prezentarea amenințărilor specifice fiecărui tip de tanc fac referire la factorii de influență sau la aspectele negative ce apar în mediul extern , ca rezultat al manifestării riscurilor sau a limitelor ce impun rolului fiecărui tanc menționat o anumită formă de adaptare la mediul extern, la sistemele de armament moderne existente aflate într-o continuă schimbare.
Prin intermediul celor patru câmpuri ale acestei metode am realizat o comparație reprezentativă pentru a scoate în evidență modul de acțiune, nivelul de perfecționare, caracteristicile tehnice eficiente sau mai puțin eficiente, avantajele și dezavantajele fiecărui timp de tanc pentru a scote în evidență care e este cel mai eficient în ducerea operațiilor în câmpul de luptă modern.
3.1. Aspecte generale privind tancurile M1 Abrams, Merkava și T90
Tancurile reprezintă mașini de atac puternice, care operează rareori independent în acțiuni de luptă. Acestea au fost folosite pentru prima dată în Primul Război Mondial cu scopul de a întrerupe războiul de tranșee și de a înlocui cavaleria pe câmpul de luptă.
Cu toate că dezvoltarea sistemelor de armament și blindaj continuă, mulți specialiști au pus în discuție necesitatea unei astfel de arme grele într-o perioadă în care războaiele tind să devină tot mai neconvențioanale.
Pentru elaborarea acestui studiu de caz, am ales să caracterizez din punct de vedere al blindajului și caracteristicilor tehnoco-tactice făcând o comparație între tancurile M1 Abrams, T-90 și Merkava.
3.1.1 Tancul M1 Abrams
Tancul M1 Abrams reprezintă un vehicul al generației a treia, un tanc principal de luptă fabricat în Statele Unite ale Americii. Acesta a fost denumit după fostul șef al Statului Major al Armatei Americane, generalul Creighton Abrams, comandantul forțelor militare americane din Vietnam din 1968 până în 1972.
Tancul M1 Abrams este succesorul modelului M60 și a intrat în dotarea armatei americane în anul 1980, fiind totuși folosit mai bine de un deceniu alături de modelul îmbunătățit M60A3. În prezent acesta reprezintă tancul principal de luptă al Forțelor Armate și al Infanteriei Marine americane și este folosit totodată de armatele Egiptului, Arabiei Saudite, Kuweitului și Irakului din anul 2010. Tancul a fost conceput în ideea de a fi folosit până în anul 2050 având o durată de exploatare de aproape 70 de ani.
Există trei versiuni ale tancului M1 Abrams, Modelul M1 este cel original iar cele dezvoltate sunt M1A1 și M1A2, iar în prezent există și o versiune în curs de îmbunătățire, numită M1A3, aflată în faza de proiectare.
Deasemenea, tancul a participat ca principală forță de izbire în conflicte armate precum Războiul din Golf, Invazia Irakului din 2003 și Războiul din Afganistan. A fost proiectat de Chrysler Defense în perioada 1972-1979, fiind produs de către Fabrica de tancuri Lima și Fabrica de tancuri din Detroit, de-a lungul timpului fiind construite peste 9000 de exemplare.
Specificații tehnice
Printre cele mai importante caracteristici se poate menționa faptul că M1 Abrams utilizează puternice turbine cu gaz, dețin un blindaj compozit sofisticat și depozitează muniția într-un compartiment separat de cel al echipajului oferind o protecție superioară echipajului.
Modelul M1 Abrams are greutatea de 61,3 tone, o lungime de 9,77 metrii incluzând țeava iar șasiul are lungimea de 7, 93 metrii, o lățime de 3,66 de metrii și o înălțime de 2,44 de metrii. Greutatea mică, motorul cu turbină de mare putere, permite tancului M1A1 să se miște mai repede și îi oferă o capacitate de manevră mult mai mare decât celorlalte tancuri comparabile.În conformitate cu General Dynamics Land Systems, tancul poate accelera de la 0 la 20 de mile pe oră în 7.2 secunde, și se poate deplasa în siguranță 30 de mile pe oră pe drum frământat.
Echipajul este format din 4 membrii, comandantul de tanc, ochitorul, încărcător și mecanicul conductor. În compunerea tancului întâlnim două tipuri de armament, principal și secundar. Armamentul principal este alcătuit dintr-un tun de 150 mm L52 M68 ghintuit, iar armamentul secundar este alcătuit dintr-o mitralieră grea M2HB având calibrul de 12,7 mm precum și încă două mitraliere M240 de calibru 7,62 mm una coaxială și cealaltă pivotantă.
Motorul tancului M1 Abrams este de tip Honeyweel cu turbină cu gaze de capacitate 1500 CP (1120 kW), cu o putere specifică de 24,5 CP/T și viteză maximă de 67,6 km/h pe drumuri și 48,3 km/h pe teren frământat.
Blindajul tancului M1A1
Blindajul este format dintr-un compozit sofisticat ce oferă o protecție crescută echipajului împotriva puterii de foc a inamicului. Compozitul este format din Chobham, omogen laminat, plăci din plase de uraniu sărăcit încastrate în oțel.
Pereții blindajului separă compartimentul echipajului de rezervoarele de combustibil. Panourile superioare ale rezervorului sunt proiectate pentru a sufla spre exterior în cazul pătrunderii unui proiectil HEAT. Rezervorul este protejat împotriva războiului nuclear, biologic sau chimic.
Blindajul de bază este o variație a bindajului de pe tancul britanic Chobham care este format dintr-un ansamblu de plăci de metal, blocuri ceramice și un spațiu deschis. Materialul ceramic poate absorbi o cantitate mare de căldură, precum și lovituri puternice asupra corpului, iar restul gazelor fierbinți sau bucățile de metal sunt răspândite în buzunarele de aer goale. Tancurile M1 actualizate au straturi suplimentare de oțel și uraniu sărăcit, care fac diferența între acesta și tancul Chobham.
Deasemenea, echipajul păstrează proiectilele în compartimente de depozitare puternic blindate care păstrează protejează structura tancului. Sistemul de bord de stingere a incendiilor se va activa automat la identificarea oricărui tip de foc provocat în interiorul tancului. M1 este totodată echipat să se ocupe de apărarea împotriva atacului chimic sau biologic deoarece deține un sistem avansat de filtru de aer care curăță tot aerul care intră în interior, astfel încât echipajul nu va fi pus în pericol.
Dezavantajul ceramicii este că plasarea ei într-un blindaj înclinat face ca lovitura să afecteze mai multe plăci, dizabilitând o suprafată mai mare a blindajului, recomandată fiind plasarea lor în poziție perpendiculară fată de directia loviturii. O altă problemă este deformarea placii de oțel suport al aliajului, care poate disipa energia loviturii pe o suprafată mai mare, lucru prevenit prin aplicarea unui strat subțire de grafit pe suprafata ceramicii, cu rol de absorbție a undei de șoc.
Tancul M1 poate evita atacul în întregime prin ascunderea completă de inamic. Acesta deține două descărcări de grenade montate pe turelă concepute pentru a lansa grenade de fum în toate direcțiile. Echipajul poate injecta, deasemenea, un combustibil disel în sistemul de evacuare pentru a genera un nor de fum greu care îi conferă o bună camuflare.
Are în compunere șase țevi de evacuare a grenadelor de fum L8A1 montate pe fiecare parte a turelei care sunt deasemenea stabilite de către un sistem operator-motor. Tancurile M1A1 sunt echipate cu Saab Barracuda, un sistem de camuflare multispectral care reduce vizibilitatea tancului, radarului și semnalele prin infra-roșu.
Controlul focului și observarea
Stația aflată în dotarea comandantului de tanc este echipată cu șase periscoape, oferind o vedere de 360 de grade. Este un sistem termic de obervare independent Raytheon care furnizează comandantului o vizibilitate independentă pe timp de zi și noapte, având sector de scanare automat, și un sistem de control asupra incendiului.
Sistemul de observare termic mărește imaginea de zece ori și oferă un câmp larg de vedere. Imaginea termică este afișată în ocularul vizorului trăgătorului, de unde se fixează mărimea și laserul vizor. Sistemul laser, Northrop Grumman oferă o priveliște caracterizată de o precizie la interval de 10 metrii în țintă și discriminare de 20 de metrii. Trăgătorul are, de asemenea, o priveliște auxiliară prin Kollmorgen Model 939 cu mărimea șe domeniul de vedere de 8 grade. Calculatorul digital de control al incendiului este furnizat de General Dynamics –Canada (fostul dispozitiv de calcul canadian).
Computerul de control al focului calculează automat soluția de control al incendiului prin măsurarea unghiului de plumb, măsoară viteza senzorului de vânt de pe acoperișul turelei și colectează datele dintr-un pendul static bazat pe senzori situat la centrul acoperișului turelei. Operatorul introduce manual datele privind tipul de muniție utilizat, temperatura și presiunea barometrică.
Conducătorul are fie trei periscoape de observare fie două periscoape pe fiecare parte și o imagine periscop centrală ce oferă vizibilitate pe timp de noapte. Periscoapele menționate un câmp de vizibilitate de 120 de grade. Amplificatorul de viziune a conducătorului este un sistem AN/VSS-5 ce se bazează pe un detector cu infraroșu ce funcționează în 7.5-13 microni bandă de frecvență.
Armamentul de pe tanc este caracterizat de un tun de 120 mm cu țeavă lisă care oferă proiectilelor viteze mai mari, fără a provoca pagube importante țevii. Proiectilele HEAT folosesc o putere de foc explozivă, pentru a penetra armura. La vârf are un extins senzor de impact, iar când acesta se izbește de o țintă, se aprinde un exploziv care topește cuprul din interior. Cel mai important aspect al armelor de pe M1A1 este sistemul avansat de control al incendiului. O serie de senzori monitorizează în mod constant înclinarea tancului, mișcarea turelei și rafalele de vânt, iar pe baza unui calculator se ajustează pozițiile armelor în consecință pentru vizarea eficace a țintei. Cu acest sistem, M1 poate scoate din luptă tancurile inamicului aflate în mișcare, fiind un tanc sofisticat capabil de a ajunge la un punct fiabil de lovire a țintelor.
Propulsia
Tancul M1 Abrams este echipat cu un motor Honeywell AGT 1500 turbină cu gaz. Transmisia X-1100-3B Allison oferă șase trepte de viteză, patru în față și două în spate. Armata SUA a ales motoare și sisteme de General Electric și Honeyweel International pentru a dezvolta un nou motor LV100-5 turbine cu gaz pentru modelul M1A1. Noul motor este mai ușor și mai mic cu accelerare rapidă, funcționare silențioasă și fără evacuare vizibilă.
M1 folosește un motor cu turbină pe gaz de 1500 CP pentru a obține o mobilitate mare, având astfel un raport de putere-greutate mult mai mare de cât în cazul motoarelor alternative. Motorul cu turbină este deasemenea, mult mai mic decât motoarele cu piston, astfel încât spațiul disponibil permite utilizarea eficace pentru celelalte necesități.
Capacitatea rezervoarelor permit tancului să se deplaseze aproximativ 490 km fără alimentare. Motorul cu turbină funcționează ca o gamă de combustibil, inclusiv pentru benzină obișnuită, motorină și jet de combustibil. Motorul furnizează puterea de o transmisie hidrochinetică automată cu șase trepte care are pinioane pe fiecare parte a tancului.
Tancul M1 Abrams este cel mai proeminent tanc din lume deoarece combină patru calități esențiale:
▪ mobilitate superioară (pentru a ajunge la obiective și de a scăpa de atacul inamicului);
▪ senzori superiori și controlați (pentru a localiza și a lovi obiectivele);
▪ putere de foc superioară (pentru a distruge obiectivele);
▪ blindaj superior (să reziste la atac);
Șenilele funcționează pe principiul bandă transportoare. Motorul se rotește pe una sau mai multe pinioane de oțel, care se mișcă pe o pistă alcătuită din sute de legături de metal.
Motorul și transmisia sunt susținute de un sistem de piste și un sistem blindat, iar rolul corpului este de a transporta partea de sus a revervorului, turela dintr-un loc în altul. Turela reprezintă o structură de susținere blindată pe care se montează una sau mai multe arme, precum un tun mare și un cuplu de mitraliere.
Turela este localizată într-un cerc larg în centrul corpului navei. Echipamentul de deplasare angajează un angrenaj intern căptușelii interioare a turelei. Viteza de deplasare rotește turela pe corpul navei, care permite echipajului de a lua linia de ochire fără a muta poziția întregului corp.
M1 este proiectat pentru un echipaj de patru persoane. Conducătorul stă în partea din față a corpului, direct sub arma principală, tunul. Acesta navighează folosind trei periscoape (numite blocuri de vedere), pentru operațiuni de noapte el poate înlocui un senzor de viziune pentru una dintre periscoapele obișnuite. Acesta are, deasemenea, un panou cu instrumente digitale, numit afișaj integrat (DID), care furnizează date de navigație, precum și informații cu privire la lucruri cum ar fi viteza, nivelul lichidului și performanțele motorului. Restul echipajului lucrează în compartimentul interior al turelei. Încărcătorul se află în partea stângă a turelei, trăgătorul pe partea dreaptă iar comandantul de tanc tot pe partea dreaptă dar spre partea din spate. Încărcătorul și comandantul pot funcționa cele două mitraliere montate pe partea de sus a turelei. Toate tancurile M1 pe câmpul de luptă sunt legate împreună printr-un sistem de informații (IVIS), care ajută la urmărirea pozițiilor celorlalte tancuri, transmite hărți și schimbă informații despre inamic, iar pentru siguranța transmiterii informațiilor mai sus menționate se utilizează semnale radio criptate.
Combinația acestor sisteme electronice avansate, blindaj incredibil de puternic și putere de foc masivă face tancul M1 Abrams un adversar aproape imbatabil în război. Însă, tehnologia evoluează, iar M1 va fi depășit deoarece în lumea științei militare, superioritatea tehnologică are o durată de viață scurtă.
Tabel nr.1: Caracteristici tehnico-tactice ale tancului M1A1
3.1.2.Tancul Merkava
Tancul Merkava este un tanc mediu aflat în dotarea armatei israeliene. Acesta a intrat în serviciul armatei în 1978 cunoscând patru variante de dezvoltare. Merkava a participat pentru prima dată în Războiul din Liban din 1982
În proiectarea aacestui model de tanc, Merkava, s-a acordat o atenție deosebită pentru posibilitatea de reparare rapidă a avariilor suferite în lupt, capacitate bună de supraviețuire, cost de producție mic, performanțe bune pe teren neasfaltat, protecție deosebită a echipajului.
Tancul Merkava are în dotare singurul motor din lume care este dispus în partea din față a acestuia, apărând astfel echipajul, fiind deasemenea dotat cu o ușă în spate pentru ca în cazul în care tancul este lovit, echipajul să poată părăsi rapid tancul. Totodată, are o ușă în spate care permite accesul rapid al echipajului aflat sub focul inamicului, putându-se folosi astfel și pentru evacuarea răniților.
Până în anul 1974 s-au realizat primele proiecte și s-au fabricat primele prototipuri. Tancul a intrat în dotarea armatei israeliene in anul 1978, cu nouă ani mai târziu după ce s-a luat decizia cu privire la fabricarea tancului.
Prioritatea tancului este de a crea condiții de supraviețuire a echipajului, având o putere mare de foc fiind dotat cu un tun de 105 mm M68 și două mitraliere antiinfanterie de 7,62 mm. Deasemenea, o altă caracteristică regăsită la fiecare model de Merkava este mortierul de 60 mm care se poate încărca în interior și se poate trage cu acesta tot din interior oferind astfel protecție echipajului.
Specificații generale
Echipajul tancului este format dintr-un număr de patru membrii, și are în componență atât armament principal cât și secundar. Armamentul principal este alcătuit dintr-un tun de 105 mm M64 L71A ce folosește proiectile de tip APDS, HEAT, HESH și APFSDS. Armamentul secundar este format dintr-o mitralieră de calibru 7,62 mm introdusă intr-o fantă verticală blindată iar cea de-a doua este montată pe turela comandantului de tanc, fiind folosite pentru aeronave care zboară la înălțimi mici precum și pentru atac terestru. Cabina mecanicului conductor este situată pe partea stângă a motorului fiind izolat de compartimentul echipajului printr-un perete blindat. Comandantul are o trapă de acces și un capac de protecție, iar o trapă de acces este prevăzută și pentru încărcător pe partea stângă a acoperișului turelei.
Partea din spate a vehiculului formează compartimentul de depozitare pentru cea mai mare parte a muniției, care este stocată în recipiente rezistente la căldură, încărcate prin ușa de acces din spate în containere secundare. Compartimentele bateriilor sunt adăpostite la stânga și la dreapta ușii de acces din spate distanțate prin pereți de blindaj. Coșurile în care sunt montate rezervoarele de combustibil se află pe fiecare parte a corpului navei asigurând astfel protecție penetrărilor anti-chimice.
Protecția suplimentară este formată din plăci laterale de plinte detașabile. Aerul curat este aspirat în interiorul vehiculului de către un ventilator electric prin două filtre montate în partea din spate a corpului navei iar un alt sistem de baleiaj extrage vaporii de la cartușele trase ale armelor principale și coaxiale.
Sistemul de control al focului include periscoape pe timp de zi și noapte, calculator balistic, unități balistice și indicator de azimut. Sistemul de control al turelei include un pachet hidraului de putere, asamblare de control pentru trăgător, asamblare de control pentru comandant și mecanism de declanșare a focului.
Protecție și supraviețuire
Gradul de protecție crescut al modelului de tanc Merkava este dat de poziționarea motorului în partea din față, blindajul compus din compartimente distanțate, blindajul turnat iar containerele de combustibil sunt etanșate. Deasemenea, containerele de muniție depozitate în partea din spate au un risc redus de incendiu, fiind rezistente la temperaturi ridicate.
Merkava reprezintă vehiculul perfect pentru operațiunile desfășurate în deșert deoarece dispune de un confort ridicat al echipajului având ca dotări aer condiționat răcit cu apă dintr-un recipient instalat în partea de spate prin care se asigură și apă de băut printr-o conductă specială în turelă. În anotimpul cald, aceasta este o necesitate absolut vitală, ceea ce face, uneori, toate diferențele în capacitatea de luptă a unui echipaj.
Flexibilitate
Datorită faptului că motorul este poziționat în partea din fața a tancului, în partea din spate rămâne un spațiu disponibil ce poate fi folosit în diferite moduri.În primul rând acest spațiu poate fi folosit pentru transportarea unei grupe de infanterie la puncte de observare pe teren acoperit, protejându-i astfel de focul inamicului. Însă acest lucru se poate realiza daca o parte din muniție este depozitată în interiorul turelei sau descărcată înainte de îmbarcare pentru ca cei șase infanteriști să fie transportați.
Totodată, este un vehicul foarte bine protejat cu echipamente CBRN, care conferă grupei de infanterie și echipajului o protecție deosebită în momentul traversării unor zone infestate.
În final, compartimentului disponibil poate fi uzitat pentru evacuarea rănițiilor pe câmpul de luptă, deoarece capacitatea de a pune în siguranță și de a acorda primul ajutor poate crește rata de supraviețuire la un procent ridicat.
Aspecte pozitive evidențiate pe câmpul de luptă:
– oferă o bună protecție și supraviețuire deoarece tancul a fost proiectat pentru a oferi o grad de protecție ridicat în câmpul de luptă modern. Comparativ cu alte modele de tancuri, Merkava s-a dovedit a fi cel mai eficient din punct de vedere a siguranței.
– puterea de foc are un rol foarte important deoarece Merkava folosește sisteme moderne care permit echipajului să se angajeze în luptă distrugând obiective la distanțe mari.
– mobilitatea este deasemenea un aspect foarte important deoarece tancul a făcut față terenului muntos demonstrând o mobilitate ridicată și o vizibilitate bună din turelă.
– este foarte ușor de întreținut și de reparat având acces la sistemele interne.
Merkava este un tanc unic în conceptul său de bază, având în vedere blindajul și supraviețuirea, acestea fiind caracteristicile sale de bază. Sistemul de protecție se bazează pe distanțele balistice ale blindajului, folosind elemente și sisteme de bază pentru a proteja echipajul și muniția. Exemplul cel mai elocvent al acestui concept este plasarea ansamblului de putere (motor și transmisie) în partea din față a tancului.
Alte aspecte care contribuie la protecția echipajului sunt:
– profilul scăzut în poziția de tragere;
– eliminarea materialelor inflamabile din compartimentul echipajului;
– depozitarea muniției principale în partea din spate a corpului tancului, în recipiente termorezistente;
Apecte care necesită îmbunătățire pentru o mai bună funcționare și eficacitate în câmpul de luptă sunt:
– îmbunătățirea mobilității;
– îmbunătățirea sistemului de control al incendiilor;
– îmbunătățirea mortierului de 60 mm;
Merkava este cel mai reprezentativ tanc organizat cu camera energetică amplasată în partea frontală a cutiei blindate, aceasta constituind un mijloc de protecție dispus între echipaj și un penetrator (jet cumulativ sau miez perforant) care vine din față. La acest tanc echipajul este foarte bine protejat împotriva atacurilor executate din față, dar eventuala deteriorare a camerei energetice conduce la imobilizarea tancului, și în scurt timp, la neutralizarea lui.
Protecție prin blindaj
Elasticitatea si duritatea diferită a straturilor de oțel si ceramică cauzează deformări ale geometriei penetratorului, creând neregularități în ceramică și disipându-i energia pe o suprafată mai mare, întorcand de fapt propria energie împotriva sa, până la disiparea completă a jetului penetrant. Efectul este diferit față de cel din blindajul laminat separat de materiale elastice, cum ar fi cauciucul, care se dilată la penetrare, ducând la deformarea placilor de oțel din sandwich. Acest tip de blindaj, cu miez de cauciuc, sta la baza blindajului reactiv ne-exploziv, NERA, care pare folosit si pe evolutiile ucrainene ale T-80, T-84M Oplot.
În urma amenințărilor tot mai serioase din partea noilor generații de rachete antitanc, blindajul a evoluat către o formulă hibrida (blindaj compozit), din straturi cu diverse destinații, modulare si adaptabile în funcție de tipul de misiune si amenințările potențiale asupra vehiculului. Astfel tancuri ca si Leopard 2 sau Merkav (Type D, blindaj ulterior preluat și de Merkava 4) au primit blindaje suplimentare modulare, foarte ușor de înlocuit, reducând și costurile de uzinare. De altfel, Merkava 4 are un blindaj de bază compozit de aliaj laminat ceramic-oțel-nichel, evoluție semnificativă față de cel laminat-spațiat al Merkava 1 si 2.
Tabel nr.2 : Caracteristici tehnico-tactice a tancului Merkava
3.1.3. Tancul T90
Tancul T90 este un tanc de generația a treia, fabricat la uzinele Uralvagonzavod din Rusia, fiind un tanc principal de luptă. Acesta este o variantă modernizată a tancului T-72 și este cel mai modern tanc aflat în dotarea Forțelor Terestre și Infanteriei Marine rusești. T-90 este dotat cu tunul și sistemele optice de ochire montate pe tancul T-80U, un motor nou și un sistem de vedere pe timp de noapte bazat pe imagini termice. Are deasemenea un blindaj reactiv Kontakt-5 ERA, sistem de avertizare la iluminarea laser, camuflaj Nakidka, precum și un sistem EMT-7 de generare a pulsurilor electromagnetice pentru distrugerea minelor magnetice și un sistem Ștora de bruiere a rachetelor antitanc cu infraroșii.
Tancul T-90 este în uz din1995, și a fost folosit în conflictul din Georgia unde nici unul nu a fost distrus. Există informații conform cărora două tancuri T-90 au distrus într-o luptă 23 de tancuri georgiene.
Sistemul de protecție
T-90 este caracterizat prin cinci sisteme de protecție care îi conferă siguranță crescută pe câmpul de luptă.
a) Sistem de protecție împotriva rachetelor ghidate prin laser – în momentul în care raza laser este detectată sunt trase în aer grenade ce împrăștie un aerosol care răspândește raza laser astfel încât racheta nu se mai poate ghida.
b) Sistem de protecție împotriva rachetelor ghidate prin infraroșu – constă în folosirea unor proiectoare cu infraroșu, numiți și cei doi ochi roșii ai T-90-ului. Acestea crează o iluminare infraroșie atât de puternică încât sistemul de ghidare a rachetei nu mai poate să recunoască propria rază, și astfel nu se mai poate ghida.
c) Sistem activ de protecție împotriva proiectilelor – proiectilul este detectat iar când ajunge la o distanță de 12 metrii de T-90 lansează un proiectil ce explodează în vecinătatea celui detectat, distrugându-l.
d) Sistem dinamic împotriva proiectilelor – constă în explozibil montat pe blindaj cu scopul de a contracara jetul cumulativ, având un blindaj reactiv Kontakt-5 ERA.
e) Sistem pasiv împotriva proiectilelor – blindaj compozit, grosime clasificată.
Armament
T-90 deține un sistem de armament alcătuir dintr-un tun de 125 mm cu țeavă lisă, folosește proiectile cinetice antitanc cu tungsten (APFSDS), proiectile antitanc ce se bazează pe viteza jetului cumulativ nu pe temperatura sa (HEAT), și proiectile explozive antipersonal cu efect prin suflu și schije.
Deasemenea folosește raghete Refleks ce funcționează la fel ca proiectilele, doar că sunt mai precise. Precizia este de 100% până la o distanță de 5000 de metrii în cazul proiectilelor și 6000 de metri în cazul rachetelor cu ajutorul unui computer balistic ce i-a în calcul toate variabilele. Pentru acest tip de armă, sunt disponibile sisteme de ochire pe timp de zi, pe timp de noapte și unul cu termoviziune.
Întâlnim și două mitraliere, una antiaeriana NSV/Kord de calibru 12,7, cadența de tragere de 800 cartușe/minut iar T-90 are capacitatea de a transporta 5000 de astfel de cartușe, și o mitralieră antipersonal coaxială PKT de calibru 7,62 cu o cadență de tragere de 700 cartușe/minut, T-90 transportând 4000 de astfel de cartușe.
Ambele mitraliere folosesc cartușe de diferite tipuri în funcție de scop precum cele incendiare, perforante etc. Acestea sunt acționate din interiorul turelei și au disponibile un sistem de ochire pe timp de zi, unul pe timp de noapte și unul cu termoviziune la fel ca în cadrul armei principale a T-90-ului.
Blindaj
Tancul T-90 se bucură de trei sisteme de protecție. Primul nivel este blindajul compozit din turelă, format din blindajul de bază și straturi din aluminiu și plastic precum și o secțiune alternativă de deformare controlată.
Al doilea nivel este reprezentat de a treia generație de Kontakt-5 ERA, format din blindaje reactive la explozie, care se degradează în mod semnificativ puterea de penetrare a muniției cinetico-energetică APFSDS, și deasemenea, aceste blocuri ERA situate pe acoperișul turelei oferă protecție aeriană tancului.
Turela formează pachetul blindajului, care pe lângă blocurile ERA șo placajul de oțel, conține o umplutură de compozit între plăcile de oțel superioare și inferioare, acest tip de blindaj fiind mult mai eficient decât blindajul format numai din oțel.
Al treilea nivel este Shtora, un sistem ce include senzori electro-optici pe partea din față a turelei, patru receptoare de avertizare laser, două sisteme de descărcare 3D, șase grenade aerosol și un sistem de control computerizat. Shtora avertizează echipajul tancului atunci când acesta ochit de o armă îndrumată prin laser și permite echipajului să se adăpostească din timp. Grenadele de aerosoli sunt lansate în mod automat după sistemul Shtora în momentul în care se constată amenințările. Grenadele sunt folosite pentru a masca tancul de telemetrele laser și sistemele de armament ale inamicului
Pe lângă sistemele pasive și active de protecție a T-90-ului, acesta mai este echipat cu echipamente de protecție nucleară, biologică și chimică(NBC), mină KMT și un sistem automat de stingere a incendiilor. Desemenea pe T-90 poate fi instalat și un sistem electromagnetic împotriva minelor, care funcționează prin emiterea unui puls elecromagnetic pentru a dezactiva minele magnetice și pentru a perturba electic minele respective înainte de a ajunge în contact cu tancul.
Tabelul nr. 3: Caracteristici tehnico-tactice ale tancului T-90
3.2. Analiză comparativă între T-90 v.s. M1A1 v.s. Merkava
3.2.1. M1 Abrams v.s. T-90
Tancul M1 Abrams este cu siguranță un tanc puternic cu potențial uimitor în câmpul de luptă. Motorul său este unul dintre cele mai avansate motoare dezvoltate vreodată pentru un tanc capabil să ruleze pe trei tipuri distincte de combustibil. Însă, o reală problemă a acestui tanc este prețul costând 6.210.000 dolari.
Prin compararea tancurilor M1A1 și T-90 se observă faptul că T-90 nu este capabil de a lupta împotriva tancului M1A1 deoarece blindajul lui T-90 este construit pentru a rezista la armament obișnuit, în timp ce M1A1 deține un blindaj mult mai complex și rezistent împotriva sistemelor de armament moderne.
Deasemenea, tancul T-90 nu trebuie ignorat fiind un tanc suficient de puternic pentru a distruge majoritatea tancurilor din lume. Cu toate acestea, dacă se i-a în considerare alte caracteristici tehnico-tactice ale celor două tancuri, pe lângă performanțe, T-90 este foarte slab în comparație cu tancul Abrams din punct de vedere a vitezei maxime dezvoltate și puterii motorului.
Deasemenea, T-90 are o încărcătură automată, motiv pentru care echipajul este redus la trei membrii, iar rata de foc este mai mare. Totodată, T-90 este mai mic decât M1 Abrams, mult mai compact ca desing fiind o țintă mai greu de lovit. Este și mai ușor decât M1A1, având turela mult mai mică. M1A1 are un blindaj compozit sărăcit format din uraniu fiind astfel mult mai greu, dar T-90 are un blindaj modernizat cu protecție dinamică, Kontack 5 (ERA), ce îi conferă o protecție suplimentară pe câmpul de luptă, având blindajul de 800-830 mm față de APFSDS și 1150-1350 mm împotriva temperaturiilor ridicate. T-90 mai are pe lângă M1 Abrams sisteme de protecție active și pasive (Shtora și Arena), concepute pentru a proteja tancul împotriva proiectilelor și rachetelor. La fel ca cele mai multe tancuri rusești, T-90 poate trage rachete ghidate ce pot fi un avantaj decisiv pentru intervale mai lungi de 2-5 km.
Însă, M1A1 este mult mai greu deoarece implică un blindaj suplimentar. M1 are o turelă de dimensiuni mari în comparație cu T-90, însă este mult mai bine izolat oferind protecție muniției, fiind un tanc mult mai sigur având în vedere că nu orice tip de proiectil reușește să pătrundă în blindaj. M1 are un motor de 1500 CP care este cu aproximativ 500 CP mai mare decât cel al T-90-ului, dar mai puțin eficient.
Există foarte mulți factori ce trebuie luați în considerare, însă unii specialiști consideră că Tancul M1 Abrams este cel mai eficient. Cu toate acestea, T-90 are virtuțiile sale deoarece folosește un propulsor disel, care este mai ușor de întreținut, mai silențios și degajă mai puțină căldură decât Abrams. Deoarece blindajul celor două tancuri este clasificat, este greu de a le compara în acest sens.
Este stabilit faptul că Abrams este un tanc mult mai bun decât T-90 datorită performanțelor pe care le-a câștigat de-a lungul istoriei pe câmpul de luptă, Abrams având mult succes în Războiul din Golf iar T-90 nu.
Blindajul primelor tancuri Abrams erau concepute din compozit multistrat creat în Marea Britanie, iar pentru versiunile următoare s-a utilizat blindaj cu uraniu-ceramic de prima și a doua generație. Blindajul tancului T-90 este de tip turnat semi-activ alcătuit din trei straturi: plăci, distanțiere și o placă subțire. Acesta deține un blindaj complex reactiv la explozie, Kontakt-5, în același timp oferind protecție împotriva armelor cumulative (COP) și proiectilelor (BPS). Acest blindaj oferă un puternic impuls ce permite destabilizarea și chiar distrugerea nucleul proiectilelor BPS inainte de să interacționeze cu blindajul.
Prin urmare, tancul M1A1 este format din plăci de oțel interioare și exterioare, conectate prin nervuri transversale prevăzute între straturile metalice și nemetalice. Datorită densității ridicate (densitatea uraniului fiind de 3,19 g/cm3), aceste plăci de grosime foarte mică oferă un caracter exploziv ce distruge elementele jetului cumulativ.
În consecință, zonele vulnerabile ale blindajului lui T-90 sunt secțiunile de pe fiecare parte ale tancului, care nu sunt acoperite cu blindaje reactive la explozie. Există, deasemenea, o zonă sensibilă în partea frontală unde se află mecanicul conductor. Aceasta este o caracteristică internă de design a tuturor tancurilor.
Tancurile rusești sunt concepute pentru a ataca, în timp ce tancurile americane, așa cum s-a menționat deja, nu sunt un mijloc de agresiune, ci o puternică armă antitanc, alături de elicopterele Apache și Thunderbolt-2. Prezența încărcătorului le permite să dezvolte o rată foarte mare de luptă în momentele decisive ale luptei, precum și depozitarea separată a muniției crește șansele de supraviețuire.
Deasemenea, un plus de rezistentă al placii ceramice poate fi câstigat prin compresia în două axe iar metodele moderne adaugă si o a treia, prin sinterizare si turnarea/spreiarea plăcii de ceramică cu metal topit. Ansamblul compozitului ceramic se montează intre placa exterioară si cea interioară a blindajului turelei, ultima fiind cea mai groasă si rezistentă (uneori din aluminiu, mai ales la MLI-uri dar si la T-90) iar prima având rolul de a angaja contactul cu proiectilul.Ca și amestecuri ceramice se mai folosesc compuși de aluminiu sau carbon (nanotoburi), însă matricea cea mai rezistentă (inclusiv la coroziune) este din aliaj de titan. Stratul de metal aflat sub matrice poate fi din aliaj de tungsten (la Challenger) sau de uraniu sărăcit (M1A1 Abrams) iar mai nou se pot folosi module de carbura de titan, aliajele respective avand perforații pentru a reduce masa pana la o treime si fiecare modul fiind prins intr-o carapace-matrice sau rețea de oțel inoxidabil.
3.2.2. Merkava v.s. Abrams
Realizat pentru lupta urbană, Merkava deține un blindaj îmbunătățit nu numai în partea frontală a tancului, dar și pe părțile laterale si partea de sus a acestuia. Blindajul este modelabil astfel încât plăcile deteriorate pot fi schimbate la nevoie atunci când tancul este lovit. Merkava are deasemenea, anumite caracteristici suplimentare ce oferă echipajului mari șanse de supraviețuire. Acesta este conceput astfel încât fiecare componetă acționează în calitate de protecție în cazul în care blindajul principal este penetrat. Acest lucru îl evidențiază ca fiind cel mai sigur tanc în comparație cu M1 Abrams și T-90. O altă caracteristică pe care cele două nu o dețin este faptul că Merkava are aer condiționat și un sistem complex de protecție NBC, fiind totodată singurul tanc care pe lângă echipaj își permite să transporte o grupă de infanterie, iar muniția este stocată în recipiente rezistente la temperaturi ridicate.
Atât M1A1 și Merkava sunt puternic blindate, însă desingnul lor este destul de diferit. M1A1 a fost proiectat în primul rând pentru ducerea acțiunilor ofensive de luptă, având capacitatea de a rezista timp îndelungat puterii de foc a inamicului și de a-și proteja echipajul de pericolele existente. M1A1 este un tanc unic cu modificări foarte mici ce poate fi gata de luptă în orice ccondiții de teren și climat. În mod contrar, Merkava a fost proiectat și dezvoltat în primul rând pentru apărarea Israelului și teritoriului acestuia, însă poate fi utilizat cu succes în orice parte a globului. Cel mai important avantaj al acestuia constă în spațiul rezervat pentru grupa de infanterie. Este un tanc foarte silențios, protejând echipajul pe timp de zi și noapte.
M1A1 și Merkava sunt echipate cu sisteme de protecție anti-tanc, tancul Merkava fiind testat cu succes împotriva RPG-urilor, rachete anti-tanc și loviturile proiectilelor de tanc, iar M1A1 este încă în proces de testare, parțial a avut succes. Cele două au aceeași putere a motorului însă dezvoltă viteze diferite, M1A1 fiind mai rapid. Totodată, M1A1 are o mobilitate mult mai mare decât Merkava fiind mai ușor și mai scurt ca lungime. Din punct de vedere al armamentului Merkava este mai bine dotat deoarece pe lângă armamentul de bază pe care îl deține și M1A1, acesta mai are în componență un aruncător de grenade de 60 mm.
Ambele tancuri sunt dotate cu blindaj Chobam reactive, completate cu sisteme de control al incendiilor.
3.2.3. Merkava v.s. T-90
Comparând tancul Merkava cu T-90 se observă cu ușurință faptul că T-90 deține o mobilitate mult mai bună privind diferența mare de greutate dintre acestea, T-90 fiind mult mai ușor, însă Merkava dezvoltă o putere a motorului mai mare și totodată și o viteză mai mare decât acesta. Ambele folosesc trei tipuri distincte de combustibil și sunt caracterizate prin sisteme de protecție moderne împotriva proiectilelor și rachetelor inamice, precum și un sistem de protecție NBC. Din punct de vedere al armamentului principal, Merkava deține superioritatea deoarece are în componența sa un aruncător de grenade de 60 mm.
3.3. Aplicarea analizei SWOT
Analiza SWOT este un instrument managerial ce investighează posibilitățile viitoare ale organizației, prin abordarea sistematică a introspecției în aspectele pozitive și negative ale acesteia și ale mediului său. Scopul primar al unei Analize SWOT este acela de a identifica și de a evalua fiecare factor semnificativ, pozitiv ori negativ, în una din cele patru categorii, ceea ce permite unui manager decident să capete o perspectivă realistă asupra organizației.
Analiza SWOT vizează identificarea determinantelor ce vor influența în viitor activitățile respectivi organizații pe patru direcții de evaluare, puncte forte, puncte slabe, oportunități și amenințările la care sunt supuse în cazul nostru cele trei tipuri de tancuri: M1 Abrams, Merkava și T-90.
În tabelul de mai jos sunt evidențiate principalele caracteristici ale sistemului de protecție specifice tancului M1A1, Merkava și T-90. Trecând în revistă aspectele referitoare la gradul și nivelul de protecție oferite de cele trei tancuri, eficiența și rezistența blindajului la contactul cu diferite sisteme de armament.
În urma acestui tabel, nu face altceva decât să scoată în evidență nivelul de performanță a tancului M1 Abrams fiind cel mai bun din punct de vedere a sistemului de protecție oferit.
Cu referire la blindaj, M1A1 este echipat cu un sistem de protecție activ Softkill care împiedică dispozitivul de ghidare radio, termic și infraroșu care induce în eroare căutătorul rachetelor anti-tanc. Cu toate acestea, rachetele nu sunt distruse în aer, ci doar deviate de pe traiectoria lor inițială, urmând să explodeze la contactul cu alte obiecte.
Tancul M1A1 este capabil să distrugă o țintă aflată la peste 2500 de metrii distanță. Această distanță a fost crucială în lupta împotriva generației de tancuri sovietice în operațiunea „Furtuna de nisip”, comparativ cu tancurile de bază sovietice și irakiene care nu pot ținti la distanțe mai mari de 2000 de metrii. Acest lucru a însemnat că tancurile Abrams au putut să lovească tancurile irakiene înainte de a intra în raza vizuală a acestora.
Toate aceste caracteristici prezentate mai sus clasează tancul M1A1 în topul celor mai eficace mașinării blindate de luptă la sol.
3.4. Concluziile studiului de caz
Blindajul are rolul de a oferi protecție unui vehicul de luptă și de obicei este cheia supraviețuirii echipajului dar sunt importante și dimensiunile, forma și mai ales tonajul vehicului de luptă, toate acestea putând afecta mobilitatea și capacitatea de luptă a acestuia.
În elaborarea studiului de caz am evidențiat importanța blindajului unui vehicul de luptă prin compararea tancurilor M1 Abrams, Merkava și T-90. Acestea sunt dotate cu diferite sisteme de protecție bazate pe anumite principii cu scopul de a oferi protecție mărită echipajului pe timp de război.
Totodată am evidențiat echilibrul dintre raport și grosimea blindajului precum și restul performanțelor care se impun unui vehicul de luptă. Evoluția blindajului este strâns legată de rolurile îndeplinite de vehiculele de luptă precum și de dimensionarea și tipul proiectilelor folosite de armele menite să combată la rândul lor vehicule blindate precum M1A1, Merkava și T-90.
Studiul de caz se bazează pe o analiza comparativă dintre trei tancuri puternice din lume prin care am dorit să evidențiez care este cel mai eficient pe câmpul de luptă din punct de vedere al blindajului precum și celelalte caracteristici esențiale. Din punctul meu de vedere Tancul Abrams este cel mai puternic din punct de vedere al protecției fiind dotat cu un blindaj multistrat Chobhem și plăci de uraniu, însă celelate două T-90 și Merkava nu trebuie ignorate deoarece fiecare tanc în parte a fost creat pentru o anumită destinație și scop, fiecare fiind caracterizat prin ceva parte față de celelalte.
În concluzie, T-90, Merkava și M1 Abrams, sunt tancuri principale de luptă concepute pentru a combate forțele inamice folosind focul direct, fiind caracterizate prin armament și blindaj greu, având o mare mobilitate care îi permite să traverseze terenuri dificile la viteze relati mari.
CONCLUZII
Încă de la inceputul apariției vehiculelor blindate s-a pus problema asigurării unei protecții diferențiate, acordându-se o atenție deosebită zonei frontale, comparativ cu celelalte zone ale tancului precum cazul tancului M1 Abrams.
Statisticile întocmite după al doilea război mondial au demonstrat justețea acestei orientări, prin care s-a evidențiat faptul că majoritatea tancurilor scoase din luptă au fost lovite în zona lor frontală.
Deasemenea, conceptul protecției bazat pe rezistența mecanică a blindajului la impactul cu gloanțe și proiectile, s-a dovedit nesatisfăcător încă înainte de anul 1950. În acest sens se menționează concluziile desprinse în urma scoaterii din luptă a unor tancuri datorită acțiunii minelor și grenadelor aruncate cu mâna, precum și datorită incendiilor provocate la bordul blindatelor, fie din cauza lovirii unității de foc, fie din cauza aprinderii și arderii combustibilului.
Cercetările realizate de-a lungul timpului arată că, mobilitatea tancului poate fi sporită în dauna protecției, dar această soluție nu asigură o capacitate de supraviețuire corespunzătoare cerințelor tehnico-tactice.
Ca o concluzie a celor relatate, protecția tancului este definită prin totalitatea aptitudinilor sale de a rezista la atacuri efectuate cu o gamă foarte largă de armament, la acțiunea altor muniții și la acțiunea armelor de nimicire în masă, pentru a evita descoperirea sa de către inamic și pentru a asigura echipajului condițiile corespunzătoare pentru ducerea acțiunilor de luptă.
Obiectivul lucrării de față este evidențierea faptului că cea mai cuprinzătoare caracteristică tehnico-tactică a tancului este capacitatea sa de a lupta în condiții maxime de securitate și protecție. Pentru realizarea acestui aspect am evaluat capacitatea de luptă a unor tancuri specifice generației a treia, M1 Abrams, Merkava și T-90.
În concluzie, sistemele de protecție ale blindatelor reprezintă cea mai importantă caracteristică tehnico-tactică ale acestora, fiind esențiale pentru participarea în condiții optime a tancurilor pe câmpul de lupă asigurând protecție ridicată membrilor echipajului și șanse reale pentru atingerea obiectivelor și realizarea misiunilor.
BIBLIOGRAFIE
Autori români:
Arniceru, Gheorghe – Organizarea generală, blindajul, carcasa și turela blindatelor cu șenile, Editura Academiei Tehnice Militare, București, 1983.
Boia Lucian – Pentru o istorie a imaginarului, Editura Humanitas, București, 2000.
Constantin Ion – Fascinația oțelului, Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, București, 2009.
Cristea Sorin – Realizări și tendințe în construcția blindajelor mașinilor de luptă, referat doctorat,, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, 2001.
Cristea Sorin – Restricții în sinteza optimală a blindajului, Sesiunea de comunicări științifice Provocările științei în secolul XXI, a Academiei Forțelor Terestre.
Dumitru Iancu, Managementul organizației militare,Editura AFT, Sibiu, 2013.
Gabriel Sișu, Marian Gîlceavă, Capacitatea de supraviețuire a tancului, București, 1991.
Lungu Vladimir – Blindajul – protecție și vulnerabilitate, Editura Militară, București, 1980.
Mircea Mureșan- Sisteme de armament si mijloace de luptă, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2005 pag 105-111.
Nicolițov Valentin, – Protecția tancurilor, Editura Militară, București.
Olimpiu-Laurențiu Maier- Contribuții la studiul privind perforarea blindajelor omogene și neomogene cu proiectile perforante, cu elemente detașabile, de calibru mediu, teză de doctorat, Academia Tehnică Militară, București, 2004.
Petrescu Alexandru – Contribuții referitoare la concepția și studiul dinamicii autoblindatelor ușoare moderne, teză de doctorat, Academia Tehnică Militară, București, 1998.
Pleșanu Toma, Organizarea generală a blindatelor, Editura Academiei Tehnice Militare, București, 1998.
Pleșanu Toma- Mașina de luptă a infanteriei pe șenile: dezvoltare, amenințări, blindaj, analiză și model de evaluare comparativă, Editura Universitații Națională de Apărare, București 2005 pag 111-114.
Popa Vasile – Radiodiagnosticul oțelurilor sudate cu arc electric, Editura Tehnică, București, 1983.
Precupanu Dan – Plăci subțiri, Institutul Politehnici Iași, Facultatea de Construcții, 1981.
Stănescu Gheorghe – Tancuri și automobile, Editura Militară, București, 1978.
Sisu, G, și a., Capacitatea de supraviețuire a tancului, Ed. Militară, București, 1991.
Toma Gheorghe – Tactica blindatelor, Editura Academiei de înalte Studii militare, București, 2002.
Valentin Ille, M.V. Soare – Rezistența materialelor și teoria elasticității, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983.
Autori străini:
Bennett Valerie, David L. McDowell – Models for small fatigue crack growth behaviour, studio la Georgia Tech University, SUA, 2001.
Bottet E., D. Pirotais – Introduction d'un modale de comportement elastoplastique dans le code eulerien instationnaire CEE, Sciences et technique de l'armement, nr. 64, 1983.
Fischer Lisa L., Glenn E. Beltz – Continuum mechanics of crack blunting on the atomic scale – elastic solutions, Modelling Simulation, Matherial Science Engineering, nr. 5, IOP Publishing Ltd, Marea Britanie, 1997.
Hesrn E. J. – Mechanics of Materials, vol 1 – An Introduction to the Mechanics of Elastic and Plastic Deformation of Solids and Structural Materials, 3rd ed., Butterworth-Heinemann, A division of Reed Educational and Professional Publishing Ltd, Great Britain, 2000.
Ogorkiewicz, Richard M.- Technology of Tanks. Coulsdon, Surrey: Jane's Information Group, 1991.
Ulm Franz-Josef – Introduction to Finite Element Modeling in Solid Mechanics, Massachusetts Institute of Technology, SUA, 2002, e-curs, pag. 17.
Infografie:
http://www.focusblog.ro/2010/02/scutul-anti-whatever/.
www.armytehnology.com
http://www.rft.forter.ro/2010_1_t/06-arm/01.htm
http://www.rumaniamilitary.ro/tag/s-400-triumf
http://www.fas.org/nuke/guide/russia/airdef/s-400.htm
http://rft.forter.ro/2007_4/03-tarm/04.htm
http://missilethreat.com/defense-systems/medium-extended-air-defense-system-meads/ în 04.05.2013
http://www.designation-systems.net/dusrm/m-104.html
http://www.army-technology.com/projects/patriot/ în 24.04.2013
Dicționare:
Dicționarul Explicativ al Limbii Române, București, Editura Univers Enciclopedic, 1998.
Marcu, F., Marele dicționar de neologisme,Editura Saeculum,2000.
Dicționar englez-român, București, Editura Teora, 1992.
Dictionary of English Language and Culture.Language dictionaries,2002.
Dictionary of Military and Associated Terms,Department of Defense, Statele Unite ale Americii, 2003.
MacMillian English Dictionary,2006.
7. Dicționar francez-român, București, Editura Gramar, 2003.
ANEXE
Anexa nr.1
Blindaje și instalații de protecție
Fig.1 Tanc Olifant cu sistem de fumizare termică în funcțiune
Fig.2 Tanc T-72 Sistem de protecție reactiv
Fig.3 Un tanc KV-1 cu lovituri multiple în blindajul din oțel
Fig.4 Tancul CV-90 cu blindaj stratificat
Fig.5 Tancul M1 Abrams cu blindaj compozit
Fig.6 Tanc Leopard 2. Blindaj cu păci alunecătoare
BIBLIOGRAFIE
Autori români:
Arniceru, Gheorghe – Organizarea generală, blindajul, carcasa și turela blindatelor cu șenile, Editura Academiei Tehnice Militare, București, 1983.
Boia Lucian – Pentru o istorie a imaginarului, Editura Humanitas, București, 2000.
Constantin Ion – Fascinația oțelului, Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, București, 2009.
Cristea Sorin – Realizări și tendințe în construcția blindajelor mașinilor de luptă, referat doctorat,, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, 2001.
Cristea Sorin – Restricții în sinteza optimală a blindajului, Sesiunea de comunicări științifice Provocările științei în secolul XXI, a Academiei Forțelor Terestre.
Dumitru Iancu, Managementul organizației militare,Editura AFT, Sibiu, 2013.
Gabriel Sișu, Marian Gîlceavă, Capacitatea de supraviețuire a tancului, București, 1991.
Lungu Vladimir – Blindajul – protecție și vulnerabilitate, Editura Militară, București, 1980.
Mircea Mureșan- Sisteme de armament si mijloace de luptă, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2005 pag 105-111.
Nicolițov Valentin, – Protecția tancurilor, Editura Militară, București.
Olimpiu-Laurențiu Maier- Contribuții la studiul privind perforarea blindajelor omogene și neomogene cu proiectile perforante, cu elemente detașabile, de calibru mediu, teză de doctorat, Academia Tehnică Militară, București, 2004.
Petrescu Alexandru – Contribuții referitoare la concepția și studiul dinamicii autoblindatelor ușoare moderne, teză de doctorat, Academia Tehnică Militară, București, 1998.
Pleșanu Toma, Organizarea generală a blindatelor, Editura Academiei Tehnice Militare, București, 1998.
Pleșanu Toma- Mașina de luptă a infanteriei pe șenile: dezvoltare, amenințări, blindaj, analiză și model de evaluare comparativă, Editura Universitații Națională de Apărare, București 2005 pag 111-114.
Popa Vasile – Radiodiagnosticul oțelurilor sudate cu arc electric, Editura Tehnică, București, 1983.
Precupanu Dan – Plăci subțiri, Institutul Politehnici Iași, Facultatea de Construcții, 1981.
Stănescu Gheorghe – Tancuri și automobile, Editura Militară, București, 1978.
Sisu, G, și a., Capacitatea de supraviețuire a tancului, Ed. Militară, București, 1991.
Toma Gheorghe – Tactica blindatelor, Editura Academiei de înalte Studii militare, București, 2002.
Valentin Ille, M.V. Soare – Rezistența materialelor și teoria elasticității, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983.
Autori străini:
Bennett Valerie, David L. McDowell – Models for small fatigue crack growth behaviour, studio la Georgia Tech University, SUA, 2001.
Bottet E., D. Pirotais – Introduction d'un modale de comportement elastoplastique dans le code eulerien instationnaire CEE, Sciences et technique de l'armement, nr. 64, 1983.
Fischer Lisa L., Glenn E. Beltz – Continuum mechanics of crack blunting on the atomic scale – elastic solutions, Modelling Simulation, Matherial Science Engineering, nr. 5, IOP Publishing Ltd, Marea Britanie, 1997.
Hesrn E. J. – Mechanics of Materials, vol 1 – An Introduction to the Mechanics of Elastic and Plastic Deformation of Solids and Structural Materials, 3rd ed., Butterworth-Heinemann, A division of Reed Educational and Professional Publishing Ltd, Great Britain, 2000.
Ogorkiewicz, Richard M.- Technology of Tanks. Coulsdon, Surrey: Jane's Information Group, 1991.
Ulm Franz-Josef – Introduction to Finite Element Modeling in Solid Mechanics, Massachusetts Institute of Technology, SUA, 2002, e-curs, pag. 17.
Infografie:
http://www.focusblog.ro/2010/02/scutul-anti-whatever/.
www.armytehnology.com
http://www.rft.forter.ro/2010_1_t/06-arm/01.htm
http://www.rumaniamilitary.ro/tag/s-400-triumf
http://www.fas.org/nuke/guide/russia/airdef/s-400.htm
http://rft.forter.ro/2007_4/03-tarm/04.htm
http://missilethreat.com/defense-systems/medium-extended-air-defense-system-meads/ în 04.05.2013
http://www.designation-systems.net/dusrm/m-104.html
http://www.army-technology.com/projects/patriot/ în 24.04.2013
Dicționare:
Dicționarul Explicativ al Limbii Române, București, Editura Univers Enciclopedic, 1998.
Marcu, F., Marele dicționar de neologisme,Editura Saeculum,2000.
Dicționar englez-român, București, Editura Teora, 1992.
Dictionary of English Language and Culture.Language dictionaries,2002.
Dictionary of Military and Associated Terms,Department of Defense, Statele Unite ale Americii, 2003.
MacMillian English Dictionary,2006.
7. Dicționar francez-român, București, Editura Gramar, 2003.
ANEXE
Anexa nr.1
Blindaje și instalații de protecție
Fig.1 Tanc Olifant cu sistem de fumizare termică în funcțiune
Fig.2 Tanc T-72 Sistem de protecție reactiv
Fig.3 Un tanc KV-1 cu lovituri multiple în blindajul din oțel
Fig.4 Tancul CV-90 cu blindaj stratificat
Fig.5 Tancul M1 Abrams cu blindaj compozit
Fig.6 Tanc Leopard 2. Blindaj cu păci alunecătoare
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Sistemul de Protectie Folosit In Cazul Tancurilor (ID: 163669)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.