Protocoale

Cuprins

1.Rolul protocoalelor într-o rețea de calculatoare

2.Protocoalele nivelului Host-to-Host

2.1.Protocoale pentru controlul transmisiei(Transmision Protocol-TCP)

2.2.Modelul protocolului TCP/IP

2.2.1.Interfața hardware

2.2.2.Nivelul Internet(IP)

2.2.3.Nivelul Transport(TCP)

2.2.4.Nivelul aplicație

3.Protocolul UDP(User Datagram Protocol)

4.Adresarea în internet

4.1.Adresele IP

4.2.Spațiul de nume în internet(DNS)

5.Principalele aplicații în internet și protocoale folosite pentru implementarea lor

5.1.Poșta electronică(e-mail)

5.2.World Wide Web

6.Protocoalele nivelului proces/aplicație

7.Protocoalele nivelului internet

8.Protocolul Arpanet

9.Protocolul high level data link control(HDLC)

10.Protocoale de tip „Stop and Wait

11.Protocoale „cu transmisie continuă”

12.Protocoale pentru controlul legăturii de date

13.Protocoale orientate pe caracter

13.1.Protocoale simplex

13.2.Protocoale half-duplex

14.Bibliografie

1.Rolul protocoalelor într-o rețea de calculatoare

Prin protocol se înțelege un set de reguli și convenții stabilit între participanții la o comunicație în vederea asigurării bunei desfășurări a comunicației. Elementele cheie ale unui protocol sunt: sintaxa, semantica și sincronizarea. Funcțiile protocolului de comunicație sunt de a furniza mijloacele de identificare a începutului și sfârșitului fiecărui element, să furnizeze elementele de protocol care comportă anumite comenzi interogarea, inițializarea echipamentelor terminale, să permită identificarea adreselor logice, să detecteze și să corecteze erorilor de transmisie, să asigure ordinea corectă a blocurilor de date, să furnizeze mijloacele pentru controlul fluxului de date.

Compatibilitatea între sisteme diferite poate fi realizată prin adoptarea unor protocoale de comunicație stratificate standard de exemplu modelul de interconectare a sistemelor deschise (OSI Open Sistem Interconnection) propus de ISO (International Standards Organization) care se bazează pe o ierarhie cu 7 niveluri.

Aceste șapte straturi ale modelului OSI sunt: Nivelul fizic care se ocupă de transmiterea biților printr-un canal de informație; Nivelul legătură de date care permite transferul informației între sistemele interconectate. Acesta permite detectarea și corectarea erorilor de transmisie; Nivelul rețea care se ocupă cu rotarea (transferul) fluxurilor de date între procesele de aplicație, asigurând stabilirea, menținerea, supravegherea și eliberarea conexiunilor prin intermediul funcțiilor de semnalizare; Nivelul transport asigură transportul informației între procesele de aplicație; Nivelul sesiune permite utilizatorilor de pe mașini diferite să stabilească între ei sesiuni; Nivelul prezentare care transformă sintaxa datelor de transportat sub o formă recunoscută de procesele de aplicație iar protocoalele asigură compatibilitatea de codificare a datelor între diferite sisteme de calcul; Nivelul aplicație furnizează mecanismele comune aplicațiilor pentru decodificarea informațiilor schimbate.

Fig.1.1 Modelul Osi

Circuitul datelor între cele două sisteme interconectate este următorul: de la sistemul emițător datele se deplasează începând cu nivelul 7 (aplicație) spre nivelele inferioare, la fiecare nivel adăugându-se un antet corespunzător nivelului. La nivelul fizic datele sunt transformate în semnale electrice transmise stației destinație unde datele se vor deplasa de la nivelul fizic până la nivelul aplicație, la fiecare nivel având loc procesul de eliminare a antetului.

Procesarea informațiilor presupune încapsularea ei desfacerea și asamblarea în pachete de date, dar și adăugarea la fiecare pachet a unor headere.

Standardizarea are rol esențial în existența sistemului deschis, astfel încât diversele componente să poată conlucra și să comunice cu exteriorul într-un mod bine definit.

Cele mai importante protocoale din domeniul rețelelor de calculatoare sunt: NetBEUI dezvoltat de Microsoft, folosit la comunicarea calculatoarelor Windows; IPX/SPX dezvoltat de Novell; TCP/IP reprezintă limbajul internetului fiind suportat de toate calculatoarele și sistemele de operare posibile.

Majoritatea sistemelor de operare pot comunica cu mai multe protocoale simultan. Astfel într-o rețea este posibilă comunicarea cu servere Unix prin TCP/IP, dar și cu servere Novell-Netware

2.Protocoalele nivelului Host-to-Host

2.1.Protocoale pentru controlul transmisiei(Transmission Control Protocol TCP)

Protocolul TCP se ocupă cu depistarea și corectarea erorilor ce apar la transmisie . TCP – ul de pe dispozitivul emițător va realiza o legătură cu cel de pe dispozitivul receptor, negociind cantitatea de date ce va fi transmisă, ansamblul fiind cunoscut sub denumirea de „circuit virtual”, de aceea acest tip de conexiune de numește „comunicație orientată pe conexiune”. TCP este o conexiune full-duplex, cu numărare de jetoane la recepție și corecție de erori. El preia blocuri de informație, le împarte în segmente numerotate. La destinație, protocolul TCP existent va reasambla informația primită de la emițător După trimiterea fiecărui segment numerotat, protocolul TCP emițător va aștepta confirmarea de primire de la receptor, iar dacă nu o primește va retrimite segmentul. Marele dezavantaj al protocolului TCP este acela ca întârzie transmisia de date. Descrierea protocolului TCP se realizează de obicei împreună cu protocolul IP pentru că ele lucrează împreună și sunt utilizate în rețeaua Internet. Modelul TCP/IP a fost inițial utilizat model de referință în rețeaua de calculatoare ARPANET a DoD(Department of Defense).

Suita de protocoale TCP/IP (Transport Control Protocol/Internet Protocol) este esențială pentru interconectarea unei mari diversități de echipamente și apoi a conectării rețelelor de calculatoare de diverse tipuri. Principalele caracteristici al acestei suite de protocoale este faptul că permite comunicarea într-un mediu eterogen și furnizează un protocol de rețea rutabil, devenind protocol de interconectare al rețelelor mari.

2.2.Modelul protocolului TCP/IP

Nivelele acestui protocol:

2.2.1. Interfața hardware (nivelul gazdă), mai puțin dependent de TCP/IP. Acest nivel face ca funcționarea nivelului IP să nu depindă de rețeaua fizică utilizată pentru comunicații și de tipul legăturii de date. Conceptul fundamental al rețelei TCP/IP este acela ca orice sistem de comunicații capabil să transfere date contează ca o singură rețea

La acest nivel sunt utilizate două protocoale pentru conectarea la Internet și Web prin intermediul modemului. Primul protocol se numește Serial Line Internet Protocol(SLIP), protocol Internet pe linie serială, care permite legături seriale. Acest protocol nu face detecția sau corecția erorilor, suportă doar IP și fiecare calculator trebuie să cunoască dinainte adresa IP a celuilalt calculator.

Al doilea protocol se numește Point-to-Point care face detecția erorilor, suportă mai multe protocoale, permite ca adresele IP să fie negociate în momentul conectării și permite autentificarea.

2.2.2. Nivelul Internet (IP) – permite gazdelor să emită pachete în orice rețea și face ca pachetele să circule independent până la destinație Acest nivel definește un format de pachet și un protocol numit Internet Protocol, serviciu de transmitere a datelor fără conexiune. Protocolul IP rutează pachetele prin rețelele interconectate, are funcție de segmentare și reasamblare a pachetelor, dar nu garantează livrarea pachetelor către destinatar, dar prin nivelul următor protocolul TCP, se rezolvă această problemă.

Alte protocoale Internet Control Message Protocol mecanism prin care routerele comunică informații privind situațiile de funcționare anormală și testează dacă un alt sistem este accesibil. Address Resolution Protocol este un protocol prin care transmiterea unui pachet se poate face între două sisteme aflate în aceeași rețea fizică. Acest protocol permite unui calculator să determine adresa fizică unică (MAC) a unui alt calculator din aceeași rețea fizică cunoscând adresa IP a acestuia. Reverse Address Resolution Protocol este un protocol ce permite unui calculator să obțină adresa IP proprie.

2.2.3. Nivelul Transport (TCP) asigură comunicația între programele de aplicație Protocoale de transport sunt: Transmission Control Protocol, protocol punct-la-punct, orientat pe conexiuni, care permite ca un flux să ajungă fără erori pe oricare alt sistem din rețea și User Datagram Protocol care nu asigură livrarea mesajului la recepție fără erori, fără pierderi, fără duplicate, în ordinea în care au fost emise, fără conexiuni, ce folosește IP pentru transportul mesajelor.

2.2.4. Nivelul aplicație prin care se asigură diferite servicii.

Exemplu de protocoale: File Ttransfer Protocol, postă electronică(SMTP), Domain Name Service(DNS), Hyper Text Transfer Protocol(HTTP)

3. Protocolul UDP (User Datagram Protocol)

Protocol simplu, orientat pe datagrame, fără control de flux sau secvențiere și cu sumă de control opțională, are adresa de transport 17, fără conexiune. Avantajul acestui protocol este că permite viteze mai mari de operare, neavând mecanism de confirmare de primire și nici de verificare în timpul transferului și nelucrând în flux continuu de date, fără a fi creat un circuit virtual de comunicație Un segment UDP constă dintr-un antet de 8 octeți urmat de date. Cele 2 porturi ale protocolului au același rol ca și în TCP de a identifica punctele terminale ale stațiilor de lucru și destinație

4.Adresarea în internet

4.1.Adresele IP

Orice interfața hardware trebuie să aibă o adresă de internet unică, adresa IP formată din numere pe 32 de biți de forma 192.168.120.001. Structura generală a unei astfel de adrese este formată din 3 părți: o parte care indică tipul adresei, o parte care identifică rețeaua la care este conectat sistemul și o alta care identifică conexiunea prin care sistemul se leagă la rețea Adresa totală este întotdeauna de lungime 4 octeți. O adresă IP este formată dintr-un identificator al rețelei (net ID) și un identificator de mașină (host ID). Toate calculatoarele dintr-o rețea vor avea același net ID.

Fig.4.1.1 Clasificarea Adreselor IP

Adresele IP se clasifică în mai multe clase: Clasa A ce are net ID de 8 biți și host ID de 24 biți; Clasa B ce are net ID de 16 biți și host ID de 16 biți; Clasa C ce are net ID de 24 biți și host ID de 8 biți

4.2. Spațiul de nume în internet (DNS)

Pentru a utiliza nume, trebuie realizat un mecanism care să convertească numele respectivului calculator într-un IP. Această conversie se face folosind un sistem de domenii denumit Domain Name System (DNS) ce conține toate numele și IP-ul corespunzător pentru toate calculatoarele conectate la Internet.

Internetul este divizat în câteva sute de zone de nivel superior, numite domenii, fiecare domeniu cuprinzând subdomenii sau sisteme gazdă, rezultând o reprezentare arborescentă a DNS. Domeniile de pe nivelul unu al arborelui sunt de 2 categorii: generice și de țări

Fiecare adresă este dată de drumul parcurs în arbore de la mașina respectivă și până la rădăcina arborelui, componentele fiind separate prin punct. Fiecare domeniu controlează cum sunt alocate adresele în subdomeniile sale. Pentru a crea un subdomeniu se cere permisiunea domeniului în care va fi inclus subdomeniul, fiind astfel evitate conflictele de nume. Fiecare domeniu primește un anumit număr de adrese care pot fi alocate subdomeniilor sale.

DNS constă într-o schemă ierarhică (arborescentă) de nume de domenii și dintr-un sistem de baze de date distribuite pentru implementarea schemei de nume.

Pentru a se stabili corespondență între nume și adresa IP,programul de aplicație apelează o procedură de bibliotecă (resolver), transferându-i ca parametru numele de domeniu, resolverul trimite un pachet UDP la serverul local DNS, care caută numele și returnează adresa IP asociată acestuia având adresa IP, programul apelant poate stabili o conexiune TCP cu destinația

5.Principalele aplicații în Internet și protocoalele folosite pentru implementarea lor.

5.1.Poșta electronică (e-mail)

Poșta electronică permite unui utilizator să trimită documente către oricine are o adresă de e-mail. O adresă e-mail este alcătuită din două părți despărțite de caracterul @; prima parte a adresei o reprezintă numele de conectare a persoanei căreia îi este destinat mesajul (ID_pers), a doua parte reprezintă denumirea domeniului din care face parte persoana. Pentru a primi sau a trimite un mesaj, un calculator trebuie să comunice cu un server de e-mail folosind un anumit protocol de livrare. Astfel putem avea următoarele protocoale: Post Office Protocol (protocol de postă) folosit pentru a aduce poșta electronică de la distanță și de a o depozita pe calculatorul utilizatorului. Interactive Mail Access Protocol serverul de e-mail păstrează un depozit central de mesaje la care accesul poate fi realizat de pe orice calculator. În comparație cu POP3, IMAP nu copiază poșta electronică pe calculatorul utilizatorului. Distributed Mail Sistem Protocol care permite utilizatorilor să aducă poșta electronică de pe serverul de e-mail pe un calculator și apoi să se deconecteze de la server. mai cunoscute standarde de poștă sunt: ISO, X.400, X.500, SMTP, MHS, MIME.

5.2.World Wide Web

WEB-ul reprezintă de fapt o rețea de calculatoare bazată pe tehnologiile Internet și care permite utilizatorului unui calculator să acceseze informații aflate pe un alt calculator din rețea, fiind un sistem client/server. A apărut în 1989 la CERN (Centrul European de Cercetări Nucleare).

Pentru a avea acces la informațiile din Internet, un calculator accesează un server de Web. Protocolul care descrie cererile și răspunsurile permise utilizat de Web este HyperText Transfer Protocol(HTTP) protocol de transfer pentru hipertext. Pentru a identifica un anumit document în Internet trebuie să se cunoască URL (Uniform Resource Locator) ce reprezintă o adresă Internet a unui document Web. Pentru a găsi o resursă Web, trebuie să-i utilizăm adresa. Browser-ele Web utilizează URL-uri pentru localizarea resurselor Web. Sintaxa URL are 3 componente: protocolul, numele DNS al calculatorului și un nume local care indică în mod unic pagina.

Protocoalele cele mai utilizate sunt:HTTP utilizat de către servere; FTP protocol utilizat pentru accesul la fișiere prin FTP; protocolul Internet de transfer de fișiere; file protocolul ce permite accesul la un fișier local ca la o pagină Web; telnet ce se folosește la stabilirea unei conexiuni pe un calculator aflat la distanță; gopher utilizat pentru sistemul Gopher.

6.Protocoalele nivelului proces/aplicație

La acest nivel se găsesc network shell-urile ce permit unui workstation să se integreze în rețea La acest nivel se găsesc următoarele programe și aplicații: NICE folosit pentru monitorizarea rețelei; FTP pentru transferul de fișiere; SNMP ce permite monitorizarea și controlul rețelei Protocolul telnet se referă la emularea de terminal, adică un utilizator de pe o mașină îndepărtată poate accesa resursele unei alte mașini, serverul Telnet. Telnet atașează un terminal virtual rețelei locale, ce lucrează în mod text și execută proceduri predefinite. Pentru că parolele sunt transmise clar în momentul autentificării, este considerat nesigur. Are asociat portul 23. el utilizează o conexiune TCP onișnuită pentru a transmite date și informații de control. File Transfer Protocol(FTP) ce realizează transferul de fișiere între două mașini care folosesc acest tip de comunicație Ca protocol, FTP deservește aplicațiile iar ca program se folosește pentru realizarea manuală de operațiuni cu fișiere FTP face transparentă conectarea prin tehnologie de tip Telnet cu un server FTP, iar apoi creează suportul pentru operațiunile cu fișiere: listarea, manipularea directoarelor, vizualizarea sau transferul de fieșiere între stații. FTP recunoaște 20 de comenzi care permit operații de bază: schimbarea directorului curent (cd), listarea conținutului unui director (dir), inițierea transferului unui fișier (get), transmiterea unui director (put).

Avantajul acestui protocol constă în faptul că există mai multe implementări ale acestuia, care pot opera pe o gamă largă de stații de lucru. FTP se bazează pe TCP la nivelul transport pentru a realiza o cale sigură de transmisie și livrarea fără erori a datelor la destinație

7.Protocoalele nivelului Internet

Protocolul IP (Internet Protocol)

Addres Resolution Protocol(ARP) și Reverse Address Resolution Protocol (RARP).

Boot Program protocolul de încărcare. Serverul Boot Program analizează fișierul de boot propriu ca să afle adresa hardware a clientului

Internet Control Message Protocol(ICMP) protocolul de control al mesajelor prin internet folosit pentru dirijarea informațiilor și oferirea de servicii pentru controlul mesajelor către IP. ICMP transmite periodic, sub forma de pachete IP anunțuri care să fie recepționate de router și care conțin adrese de IP pentru diferite interfețe de rețea O altă funcție a ICMP o reprezintă mesajele de descoperire router (ICMP Router Discovery Messages) prin care se transmit stațiilor de lucru mesaje privind căile către porțile de acces (gateways). Dacă un router nu poate transmite datagrame, va utiliza ICMP pentru a transmite către emițător un mesaj privind neputința îndeplinirii sarcinii. La fel se procedează când memoria routerului e plină sau când informația transmisă a depășit numărul de routere prin care a trecut.

8.Protocolul Arpanet

Arpanet (Advanced Research Projects Agency Network) a precedat Internetul. Protocolul este folosit pentru comunicații duplex orientate pe caracter ce are ca scop controlul legăturii de date din rețelele Arpanet.

Protocolul suportă transmisia blocurilor de informație în ambele direcții, simultan (duplex) și utilizează o strategie de control cu transmisie continuă. Pentru a asigura continuitatea transmiterii blocurilor de informație, 8 sau 16 transferuri separate de informație sunt în derulare la un moment dat.

9.Protocolul High Level data link control (HDLC)

Utilizează structuri de biți bine definite (pattern) pentru a semnaliza începutul și sfârșitul blocurilor de informații Receptorul caută, prin analize de tip bit cu bit, începutul și sfârșitul blocului. Trei metode de semnalare a începutului și sfârșitului sunt cunoscute: secvențe de start și sfârșit unice, secvență de start unic, delimitatori pentru începutul și sfârșitul blocului.

Prima metodă este utilizată în cadrul protocolului de control al legăturii de date de înalt nivel (high level data link control HDLC). Celelalte două metode sunt utilizate la protocoale pentru controlul legăturii logice (logicial link control LLC).Protocolul HDLC are trei moduri de operare: Modul răspuns normal (normal response mode NRM). În acest mod unitățile secundare pot să transmită doar atunci când sunt instruite în mod special de unitatea primară. Modul răspuns asincron (ARM) care permite unităților secundare să inițieze o transmisie fără primirea permisiunii de la unitatea primară. Modul echilibrat asincron (ABM), în care fiecare unitate are un statut egal cu celelalte. Trei clase de blocuri de informații sunt utilizate în protocolul HDLC: Blocuri nenumerotate utilizate pentru inițializarea legăturii (link set-up) sau deconectarea legăturii (link disconnection); Blocuri de informație (information frames sau I.frames)care transportă datele propriu-zise; Blocuri de supervizare (supervisory frames) utilizate pentru controlul erorilor și al transferului de informații; Câmpurile de început (start of frame) și sfârșit (end of frame) ale blocurilor sunt de fapt delimitatorii acestora.

10.Protocoale de tip „stop and wait”

Unitatea emițătoare nu va trimite un bloc de date decât dacă pentru blocul anterior a primit răspuns din partea unității receptoare. În cazul în care răspunsul receptorului apare după expirarea timpului, mesajul este retransmis automat. Retransmisia se face și dacă nu apare nici un răspuns din partea receptorului. Un astfel de protocol este de tipul „transmite și așteaptă” („send and wait”), respectiv „oprește și așteaptă” (stop and wait”).

Unitatea receptoare poate, la un moment dat, să primească un duplicat al unui bloc de date transmis anterior. Pentru a face discriminarea între acestea este necesar ca în cadrul fiecărui bloc să se transmită un identificator cunoscut sub denumirea de număr al secvenței Unitatea receptoare trebuie să rețină acest număr și, în cazul receptării unei copii a mesajului, urmează să acționeze în vederea descărcării acestuia.

Toate blocurile de date transmise, fie cele de tip acknowledge (ack), fie cele negative acknowledge (nak) sunt însoțite de sume de control pentru întreg pachetul transferat, pentru a permite verificarea din partea unităților receptoare a integrității datelor. Sfârșitul transferurilor blocurilor de date este marcat printr-un mesaj special de tip „end of transfer”. În concluzie, adoptarea unei structuri stratificate implică faptul că fiecare strat execută funcții proprii bine definite, straturile inferioare oferind servicii pentru cele superioare.Trei metode sunt utilizate pentru a specifica protocoalele de comunicație: diagrame de tranziție a stărilor, tabele de stări ale activităților, programe structurate. Protocolul este modelat ca un automat cu stări finite. Astfel, protocolul poate fi în orice moment într-o stare dintr-un număr finit și bine definit de stări. Apariția unui eveniment conduce la generarea unui număr posibil de alte evenimente.

11.Protocoale „cu transmisie continuă”

Blocurile de date sunt transmise continuu de către unitatea emițătoare, fără așteptarea mesajului de tip acknowledge. Mesajele transmise sunt stocate de către emițător într-un buffer. Receptorul returnează mesaj de tip acknowledge odată cu validarea fiecărui bloc de date transferat. La primirea acknowledge-ului, emitorul descarcă din buffer-ul propriu blocul de date validat. Fiecare bloc de date conține un identificator (numărul blocului din cadrul secvenței). Mesajul de tip acknowledge validează primirea blocului de date cu un anume identificator. Emitorul descarcă din buffer-ul propriu mesajul validat cu identificatorul transmis. Pot să apară erori și atunci trebuie realizate strategii de retransmisie. Prima eroare este situația în care receptorul detectează și cere retransmisia doar a acelor blocuri din secvență ce prezintă erori receptorul transmite mesaje de tip acknowledge pentru blocurile receptate corect iar emițătorul determină din aceste secvențe care bloc a fost eronat, retransmițându-l Adora eroare ce poate apărea este situația în care receptorul detectează receptarea unui bloc ce nu respectă ordinea din secvență și solicită emițătorului retransmisia tuturor blocurilor pentru care nu a fost emis mesaj de tip acknowledge, începând de la ultimul bloc receptat corect. Receptorul returnează un mesaj de tip negative acknowledge ce conține numărul de identificare al blocului corupt și determină emitorul să retransmită acest mesaj.

12.Protocoale pentru controlul legăturii de date

Controlul legăturii de date se referă la transferul datelor de-a lungul unei căi de comunicație Calea poate fi un circuit fizic de tip point-to-point, un canal radio. Modul de transmisie poate fi sincron sau asincron și folosește fie un protocol de control orientat pe caracter, fie orientat de bit. Pentru lucrul la viteze mici sunt folosite protocoale orientate pe caracter: Kermit, X-Modem.

13.Protocoale orientate pe caracter

Sunt caracterizate de utilizarea unor caractere de control al transmisiei. Aceste caractere sunt selectate în vederea realizării diverselor funcții de control ale transmisiei. Prin astfel de caractere se indică începutul mesajului, sfârșitul mesajului, controlul erorilor.

13.1. Protocoale simplex

Reprezintă o clasă de protocoale de complexitate redusă ce asigură transferul datelor într-o singură direcție Kermit. De obicei se utilizează transmisia de tip sincron. Kermit realizează un număr de funcții adiționale cum ar fi citirea, scrierea, segmentarea și reasamblarea fișierelor și este un protocol de tipul „stop and wait”. După transmiterea fiecărui bloc de date, emițătorul așteaptă până la primirea validării sau a invalidării.

13.2.Protocoale half – duplex

Aceste protocoale operează în modul „stop and wait”. Cel mai cunoscut este BSC binary sinchronous control, control sincron binar. Acest protocol se utilizează la transmisiile de tip sincron, pentru rețele de tip „multi-punct”

Acest protocol poate să realizeze mai multe funcții Toate blocurile de date și control transmise sunt precedate de cel puțin două caractere de sincronizare (SYN), care permit receptorului să se sincronizeze.

Mesajele scurte (mai mici decât o anumită lungime maxim definită) sunt transmise într-un singur bloc de date. Mesajele lungi se transmit în blocuri multiple.

14.Bibliografie

1. http://www.unibuc.ro/prof/niculae_c_m/telecom/stiva_protocolului_tcp.htm (26.05.2015).

2. http://thor.info.uaic.ro/~busaco/teach/courses/net/presentations/index.html (27.05.2015).

3.Cursurile Conf. Dr. Sabin Corneliu Buraga http://profs.info.uaic.ro/~busaco/teach/courses/net/docs/tcpip_net-ro.pdf(27.05.2015).

4.Radu-Lucian Lupșa, Rețele de calculatoare (2008), Casa cărții de știință.

5.Andrew S. Tanenbaum, Rețele de calculatoare (2003), Byblos, București.