Proiectarea Corpului Unei Autoclave Sub Presiune Pentru Sterilizarea Conservelor de Carne

Industria Alimentară reprezintă un domeniu prioritar în cadrul economiei naționale, produsele alimentare fiind de importanță strategică. Producerea alimentelor se realizează în conformitate cu normele de igienă interne și internaționale și în concordanță cu cerințele consumatorilor.

Consumatorii vor alimente sigure. Este datoria noastră a fiecăruia să producem și să consumăm alimente care respectă standardele înalte de calitate impuse prin normele Uniunii Europene.

Siguranța alimentară – componentă a securității alimentare care este determinată obligatoriu de 3 condiții pe care trebuie să le îndeplinească un produs neprelucrat, prelucrat parțial, prelucrat total sau nou creat:

Să aibă inocuitate, să fie salubru, să nu pună în pericol organismul uman, respectiv consumatorul normal și sănătos.

Să aibă valoare nutritivă și energetică.

Nutrienții alimentari să fie disponibili pentru organism.

Producerea de alimente este un domeniu în continuă evoluție și, pentru ca răspunde unor nevoi esențiale omului asigurând întreaga lui dezvoltare armonioasa, ocupa un loc deosebit de important în viața unei comunități.

Cantitățile de carne necesare consumului populației,ca atare sau prelucrate în întreprindere, sub forma de preparate, conserve și semiconserve, se realizează în unități zootehnice specializate, proprietate de stat sau agenți economici, private.

Carnea și produsele din carne reprezintă unul dintre elementele de baza în alimentația omului datorita atat calităților organoleptice deosebite cat și valorii nutritive ridicate.

Valoarea deosebita a cărnii ca aliment este data de substanțele care compun carnea și mai ales de calitatea acestora,iar factorii care influențează asupra compoziției chimice și calităților gustative ale cărnii, influențează și asupra valorii nutritive.

Valoarea nutritiva a cărnii este data de conținutul în proteine (substanțe plastice),dar și de conținutul în grăsimi (substanțe energetice),săruri minerale și vitamine(substanțe catalitice).

Conservele din carne se pot clasifica în următoarele grupe:

– conserve de carne în suc propriu;

– conserve din carne tocata(“corned beef”,”luncheon meat”);

– conserve sub forma de pasta(pateuri,hașeuri);

– conserva mixte(carne+ingrediente de origine vegetală);

– conserve dietetice, recomandate în anumite afecțiuni;

– conserve pentru

datorită cer spuse mai sus am hotărât sa cercetez această temă, iar la sfârșit sa pot avea calcule care îmi vor permite proiectarea corpului unei autoclave verticale destinată sterilizării produselor din carne și pește

Cap. I. Date generale. Noțiuni.

1.1. Istoric . Noțiuni generale. Definiții

Josef Theil –cetățean german recunoscut în breasla producătorilor de mezeluri la vremea sa, pune bazele pe parcursul anului 1922, unei fabrici de preparate și conserve din carne. Este anul  fondării unei societăți care, peste decenii, va deveni producătorul numărul unu în domeniul producției de conserve de carne din Romania. O istorie de succes, fundamentată întotdeauna pe sintagma Tradiție și calitate.

După revoluția din decembrie 1989 a urmat o perioadă de tranziție caracterizată prin încercări de a aborda piața dintr-o  manieră modernă, orientată spre cerințele în schimbare ale pieței interne si externe.

În prezent,datorita eforturilor depuse, compania deține pe piața pateului de ficat în conservă o cota de piață valorică de peste 65% .

Din anul 2001 societatea este certificată cu ISO 9001.Implementarea si certificarea Sistemului de Management al Calității conform ISO, presupune creșterea eficacității managementului calității în scopul îmbunătățirii continue a calității produselor și a satisfacerii clientului.

Agentul economic are două unități de producție:abatorul și fabrica de preparate.

Fabrica de preparate are  următoarea componență:

– secția de obținere a ambalajelor-cutiilor metalice

– secția de preparate

– secția de conserve.

Fig 1.Conserve din carne

Prin recipiente sub presiune se înțelege orice înveliș metalic care conține un fluid (abur, apa fierbinte la peste 100 °C, vapori și gaze diferite la o presiune mai mare decât presiunea atmosferica, în condiții sigure de rezistenta si etanșeitate.

Recipientele pot fi stabile (fixe) sau transportabile (butelii). Recipientele stabile sunt fixate pe fundații sau alte reazeme fixe. Se asimilează cu recipientele stabile si recipientele fixate pe platforme deplasabile sau pe sisteme mobile proprii. Proiectarea, construcția, exploatarea, repararea și verificarea recipientelor care lucrează la presiuni mai mari decât 0,07 Mpa sunt supuse unor instrucțiuni obligatorii cuprinse în prescripțiile tehnice C4-83 si sunt supuse controlului Inspectoratului de Stat pentru Cazane, Recipiente sub Presiune si Instalații de Ridicat (ISCIR).

1.2. Pasteurizare și sterilizare

Pasteurizarea este operația care are drept scop distrugerea majorității microorganismelor și, în particular, a bacteriilor patogene nesporulate prezente în produs, cu cea mai mică pierdere posibilă a calităților senzoriale ale acestuia. Pasteurizarea produce și o inactivare a enzimelor responsabile de modificări biochimice nedorite cu scopul de a asigura produsului alimentar o stabilitate, în timp, biologică și biochimică.

Produsele alimentare lichide pot fi supuse următoarelor tratamente termice:

– termizare: LTST (Low-Temperature Short-Time), care se realizează la 63ºC, timp de câteva secunde (15s);

– pasteurizare, care poate fi realizată de sistem:

– LTLT (Low-Temperature Long-Time), la 63…65 ºC, 15-30 min.;

– HTST (High-Temperature ShortTime), la 72…78 ºC, 15 s;

– VHTST (Very High Temperature ShortTime), la 87…105ºC, 10-15 s;

– VHTVST (Very High Temperature Very ShortTime), la 105ºC, 1-2 s;

– XL ( Extended Life), la 127…143ºC, 0,5-2s.

Sterilizarea are drept scop distrugerea tuturor microorganismelor, atât a formelor vegetative, cât și a celor sporulate. Prin sterilizare se distrug și o parte din toxinele microbiene și se inactivează enzimele tisulare și microbiene dintr-un produs alimentar.

Distrugerea microorganismelor cu ajutorul căldurii este îmbunătățită în prezența unor compuși antimicrobieni: ioni de hidrogen, alcool etilic, bioxid de carbon, bacteriocine, uleiuri eterice etc.

Sporii de Bacillus și de Clostridium, deși sunt foarte termorezistenți, sunt incapabili să germineze și să se dezvolte la un pH<4. Rezultă deci că produsele care posedă un pH mai coborât decât această valoare, pot fi stabilizate printr-un tratament termic moderat, la o temperatură mai mică de 100ºC. Din acest motiv, împărțirea tratamentelor termice de stabilizare în pasteurizare și sterilizare după temperatura tratamentului, este relativă. În general, însă, se acceptă că tratamentul termic sub 100ºC se numește pasteurizare, iar tratamentul termic peste 100ºC se numește sterilizare.

Curba evoluției temperaturii în interiorul produsului, funcție de timpul procesului termic, poartă denumirea de curba de termopenetrație sau THC (Temperature Hystory Curve).

1.3 Instalații pentru pasteurizarea și sterilizarea produselor ambalate individual

Deși transferul de căldură se face mai greu pentru produsele ambalate în recipiente decât pentru produsele în vrac, ceea ce are ca urmare creșterea duratei tratamentului termic și creșterea necesarului de agent termic de încălzire și de răcire, marele avantaj al procedeului este lipsa riscului postcontaminării produsului. Nu mai este necesară ambalarea aseptică și sterilizarea ambalajelor, ceea ce echilibrează în general consumul energetic mai ridicat de la tratamentele termice de stabilizare a produselor ambalate.

Procesarea termică a produselor ambalate în recipiente se poate face prin încălzire indirectă cu abur saturat, cu apa caldă, cu aer cald în convecție forțată sau prin încălzire directă la flacără. Dintre acestea, încălzirea cu abur saturat sau cu apa caldă sunt cele mai utilizate metode.

În ceea ce privește creșterea duratei tratamentului termic, aceasta este nu numai o urmare a reducerii fluxului termic datorita prezentei ambalajului ci si un lucru impus, deoarece temperatura tratamentului termic este limitata de creșterea presiunii din interiorul ambalajului. În nici un caz nu se poate aplica o sterilizare UHT (135 … 145°C timp de 2 – 6 s) pentru produsele ambalate în recipiente, dar se pot atinge performante de sterilizare la 120 … 130°C, cu durata de menținere de 2 – 12 min în unele instalații ca, de exemplu, la sterilizarea cu flacără (Steriflame).

În general, pentru pasteurizarea vinului si a berii, daca la pasteurizarea în vrac era suficient un regim HTST (70 … 75°C, timp de 15 – 30 s), pentru pasteurizarea în butelii de sticla în pasteurizatoare de tip tunel este necesar un regim LTLT (60 … 65°C, timp de 20 – 30 min). Diferențele care apar pentru durata totala (încălzire – pasteurizare – răcire) a tratamentului termic sunt si mai mari.

Cu toate acestea, lipsa riscului reinfectării și a contaminării după tratamentul termic, în timpul transportului si a depozitarii, cu creșterea securității produsului, fac ca pasteurizarea si sterilizarea produselor ambalate sa fie o tehnica foarte utilizata. La aceasta se adăuga si faptul ca pentru produsele păstoase sau cu solid în lichid, sau, în general, pentru produsele greu pompabile, instalațiile pentru tratamentul termic de stabilizare în vrac nu sunt încă bine puse la punct si generalizate, astfel încât pentru acestea nu exista alternativa.

Procesarea termica a produselor ambalate în recipiente se poate face prin încălzire indirecta cu abur saturat, cu apa calda, cu aer cald în convecție forțata sau prin încălzire directa la flacăra. Dintre acestea, încălzirea cu abur saturat sau cu apa calda sunt cele mai utilizate metode.

Utilajele pentru pasteurizare si sterilizare discontinua poarta denumirea generica de autoclave. Ele prezintă avantajul ca se pot utiliza pentru diferite mărimi de recipiente si pot fi folosite pentru diferite regimuri de temperatura – timp, dar consumul de abur si apa este mai mare în comparație cu instalațiile cu funcționare continua.

Conform ,,DEX ONLINE” : AUTOCLÁVĂ, autoclave, s. f. 1. Vas închis ermetic, folosit la sterilizări, la efectuarea reacțiilor chimice etc. sub presiune (și la temperaturi ridicate). 2. Capac care închide ermetic un recipient și se menține închis prin presiunea din recipient

Produsele alimentare solide (produse de carne, pește etc.) trebuie astfel pasteurizate încât să se atingă în centrul termic minimum 69,5ºC, temperatura care trebuie menținută minimum 10 minute.

1.4. Clasificare Autoclave

După regimul de lucru, instalațiile se pot împarți în instalații cu funcționare discontinua si instalații cu funcționare continuă.

1.4.1. Instalații de pasteurizare și sterilizare discontinue

Autoclavele pot fi de construcție verticala sau orizontala. Autoclavele – verticale (cu încărcarea la partea superioara) necesita spațiu de amplasare mai mic decât autoclavele orizontale (cu încărcarea laterala), dar acestea din urma sunt mai convenabile din punct de vedere al încărcării si descărcării, în plus, autoclavele orizontale pot asigura o mișcare de rotație ambalajelor, ceea ce duce la îmbunătățirea transferului termic si la reducerea duratei tratamentului termic.

Autoclava verticală

Este formata dintr-un cilindru sudat 1, din tabla de otel pentru cazane, de care este sudat, la partea inferioara, un fund 2 in forma de calota sferica cu racordări la raza diferita fata de cilindru. Partea superioara a cilindrului este închisa cu un copac rabatabil 3, prevăzut cu pârghia 4 si greutatea 5, in scopul echilibrării greutății capacului fata de punctul de oscilație, când aceasta este ridicat. Prinderea capacului de corpul autoclavei este realizata prin intermediul plăcutelor 6, sudate de capac, a doua urechi 7, sudate de corpul cilindric si a bolțului 8. Rabatarea capacului in plan vertical se face in jurul bolțului 8. Etanșeitatea dintre capac si corpul autoclavei este asigurată printr-o garnitura 9 de azbest impregnata cu ulei și așezată in șanțul inelului 10 de la partea superioara a cilindrului. Strângerea capacului de corpul autoclavei, in scopul închiderii perfecte, este realizata cu opt șuruburi rabatabile 11, fixate in urechile 12 de pe corp, cu bolțurile 13, a plăcutelor de strângere 14, sudate pe capac si a piulițelor 15.

Pe capac este montata o supapa de siguranța cu arc 16, pentru a preveni apariția unui exces de presiune in autoclava, si un racord cu ventil de aerisire 17, pentru evacuarea aerului din autoclava si verificarea scăderii presiunii in interiorul ei înainte de deschidere. Pentru alimentarea cu apa de răcire a conductei inelare perforate 18, care se găsește sub capac, aceasta e prevăzută cu racordul 19, ventilul de reținere 20, ventilul de închidere 21 si conducta 22.

Introducerea aburului in autoclava se face pe la partea inferioara, printr-o conducta 23, pe care se montează barbotorul in cruce 24. Barbotorul are o serie de orificii dispuse pe partea laterala, in vederea realizării unei mișcări elicoidale a aburului, ceea ce permite formarea unor curenți care intensifica transmisia căldurii.

Tot pe fundul autoclavei este montat racordul 25, pentru scurgerea apei la canalizare.

Pentru sterilizare cu suprapresiune de aer, in autoclava se introduce aer comprimat prin racordul de alimentare cu abur. Pe conductele de alimentare cu abur, apa si aer, intre ventile si autoclava se montează supape de reținere, care lasă sa treacă fluidul intr-o singura direcție, de la ventil la autoclava.

Pe partea cilindrica in exterior, autoclava are un buzunar special 26, in legătura cu interiorul acesteia. Pe buzunar sunt montate teaca 27, pentru termometru si racordul 28 pentru manometru. Termometrul este introdus intr-un tub de cupru 29, in care trebuie sa se găsească întotdeauna glicerina sau ulei pentru a asigura transmisia rapida si uniforma a căldurii. Manometrul se afla in legătura cu buzunarul 26 prin intermediul unui ventil cu trei cai, care servește la eliminarea apei din țeava de legătura, înainte de a măsura presiunea, protejându-l de șocurile puternice. Tot pe partea cilindrica a autoclavei se afla prinsa placa de timbru 33.

In interiorul autoclavei, la partea inferioara, sunt sudate trei suporturi 30, pe care se așează coșurile cu recipiente. Numărul de coșuri este in funcție de capacitatea autoclavei si variază intre unu si patru. Coșurile pentru recipiente sunt cilindrice, cu un diametru de circa 80 mm mai mic decât diametru interior al autoclavei, fiind confecționate din tabla de otel perforata. Spațiul liber ramas intre coșuri,permit o circulație activa a fluidelor printre recipiente.

Pentru sprijinul de sol autoclava este prevăzuta cu picioarele profilate 31.

In scopul menținerii unui nivel nivel constant al apei in autoclava, pe partea cilindrica este montat un racord de preaplin 32.

Autoclavele verticale ca si cele orizontale au o funcționare ciclica, putând fi montate individual sau in baterie. Comanda tuturor ventilelor autoclavelor poate fi realizata manual sau cu ajutorul unui sistem de automatizare.

Pentru buna funcționare a autoclavelor trebuie respectate riguros fazele de încărcare, preîncălzire, sterilizare, răcire, si anumite reguli de conducere a procesului de sterilizare.

In scopul sterilizării, coșul cu recipiente se introduce in autoclava si se așează pe cele trei suporturi de sprijin 30. Se introduce apoi apa in autoclava pana la nivelul conductei de preaplin, după care se închide autoclava prin strângerea celor opt șuruburi rabatabile 11 se deschid ventilele și se deschid ventilele de admisie a aburului, de aerisire si de preaplin. In momentul in care prin racordul de aerisire ies vapori,se închid ventilele de aerisire si de preaplin, urmărindu-se in continuare ridicarea temperaturii si a presiunii. La atingerea temperaturii de 105-110˚ C, se introduce aer comprimat, prin deschiderea ventilului de pe conducta 34, astfel ca presiunea sa crească treptat in interiorul autoclavei, ajungându-se la o suprapresiune de aer de 1,5 kg f/cm, pentru o temperatura de 120˚ C. Pentru fiecare tip de conserva si recipient exista un regim precis de creștere a temperaturii si presiunii in intervalul de timp precis.

Din momentul atingerii temperaturii de sterilizare prescrise pentru produs, sterilizarea decurge la o temperatura constanta, iar presiunea de aer la mijlocul timpului de sterilizare se ridica treptat, astfel ca sa ajungă la 1,9 kg f/cm. La o presiune de aer mai mare se deschide supapa de siguranță.

După expirarea timpului de sterilizare prescris, se deschide ventilul de alimentare cu abur si se deschid ușor ventilele de preaplin si de alimentare cu apa de răcire. Suprapresiunea din autoclava se menține constanta pana la atingerea temperaturii de 100˚ C, după care se reduce treptat suprapresiunea prin deschiderea ventilului de aerisire. Se continua alimentarea cu apa de răcire prin conducta inelara perforata de la partea superioara, pana când produsul a ajuns la temperatura prescrisa.

Surplusul de apa este evacuat din autoclava prin conducta de preaplin.

La sfârșitul operației de răcire se deschide capacul si se scoate coșul din autoclava cu ajutorul unui electropalan.

Pentru evacuarea completa a apei din autoclava se deschide ventilul montat la racordul 25.

Pentru buna funcționare a autoclavelor, trebuie sa se respecte riguros fazele de încărcare, preîncălzire, sterilizare, răcire si anumite reguli de conducere a procesului de sterilizare.

În vederea sterilizării, coșurile cu recipiente se introduc în autoclava și se așază pe cele trei suporturi de sprijin. Se introduce apoi apa în autoclava până la nivelul conductei de preaplin, dupa care se închide autoclava prin strângerea celor opt șuruburi rabatabile si se deschid ventilele de admisie a aburului, de aerisire, de preaplin, în momentul în care prin racordul de aerisire ies vapori, se închid ventilele de aerisire si de preaplin, urmărindu-se în continuare ridicarea temperaturii si a presiunii. La atingerea temperaturii de 105 … 110°C se introduce aer comprimat, astfel ca presiunea sa crească treptat în interiorul autoclavei, ajungându-se la o suprapresiune de aer de 1,5 bar pentru o temperatura de 120°C. Schema unei instalații de sterilizare cu suprapresiune de aer este prezentata în fig. 15.19.

Fig. 3. Schema unei instalații de sterilizare cu suprapresiune de abur 

1 – autoclava; 2 – compresor; 3 – recipient de presiune; 4 – ventil de aerisire; 5 – supapa de siguranță; 6 – termometru; 7 – manometru; 8 – conducta alimentare abur; 9 – conducta de aer; 10 – clapeta de reținere;11 – conducta alimentare apa; 12 – conducta golire autoclava; 13 – conducta de preaplin; 14 – manometru; 15 – supapa de siguranță; 16, 17, 18, 19, 20, 21 – ventile.

Pentru fiecare tip de conserva si recipient exista un regim precis de creștere a temperaturii si presiunii în intervalul de timp prescris.

Din momentul atingerii temperaturii de sterilizare, operația decurge la temperatura constanta, iar presiunea de aer se ridica treptat de la mijlocul duratei de sterilizare, astfel încât sa ajungă la 2 bar. La o presiune de aer mai mare se deschide supapa de siguranța.

La sfârșitul perioadei de sterilizare prescrise, se deschide ventilul de abur si se deschid ușor ventilele de preaplin si de alimentare cu apa de răcire. Se menține suprapresiunea de 2 bar, manipulând ventilele de apa, aer si preaplin până la atingerea temperaturii de 100°C, când se acționează ventilul de aerisire pentru reducerea treptata a suprapresiunii. Se continua alimentarea cu apa de răcire, până când temperatura ajunge la valoarea prescrisa. Surplusul de apa se evacuează prin preaplin.

La sfârșitul operației de răcire se deschide capacul și se scot coșurile din autoclava cu ajutorul unui electropalan.

Autoclava verticala poate funcționa si în regim de pasteurizare pentru produsele ce necesita un tratament termic da stabilizare sub 100°C, în acest caz nu mai este nevoie de contrapresiune de aer.

Caracteristicile tehnice ale autoclavei UMT sunt:

– volum total:                                                                              985 l

– volumul util:                                                                             800 l

– grosimea peretilor:                                                                8 mm

– consumul de abur:                                                                 131 kg/h

– consumul de apa:                                                                  0,8 m3/h

– consumul de aer (4  bar)                                                       0,2 m3/h

– dimensiunile de gabarit                                                        1200 x 1690 X 1920 mm

Caracteristicele tehnice ale coșului sunt:

– volumul:                                                                                   800 l

– diametrul:                                                                                940 mm

– înaltimea:                                                                                1020 mm

– grosimea:                                                                               peste 3 mm

– masa: 100 kg.

Fig. 4 Deservirea autoclavei verticale

Deservirea autoclavei verticale:

Autoclava este un vas subpresiune, construit din tablă groasă de oțel, prevăzut cu un fund sferic, sudat la corpul cilindrului și un capac rabatabil. La partea inferioară se găsește un barbotor, care poate avea diferite forme (inelar, sub formă de stea, sub formă de T), prin care se aduce aburul și aerul. Etanșarea capacului se face cu ajutorul unor garnituri speciale (azbest, bumbac) și a buloanelor de strângere. Coșurile în număr de 1-4, sunt fixate pe trei suporți de sprijin și între coșuri se pun distanțiere care au formă cilindrică, sunt confecționate din tablă perforată cu orificii de minim 25 mm, iar distanțele dintre orificii de maxim 2,5x diametrul. Diametrul coșurilor este mai mic decât al diametrului autoclavei, pentru o bună circulație al fluidelor.

Se închide capacul, se introduce apă conducta perforată de alimentare, până la nivelul preaplinului . După care se începe încălzirea cu abur introdus prin barbotor până la 110 C. La această temperatură se începe și introducerea aerului.

După terminarea timpului de menținere la această temperatură de sterilizare, se oprește admisia aburului și se deschid ventilele de preaplin și de alimentare cu apă rece. Suprapresiunea de 2 bar se menține până la 100 C după care se reduce prin intermediul ventilului de aerisire . Se continuă alimentarea cu apă rece până la temperatura dorită, surplusul eliminându-se prin preaplinul .

 Pentru fiecare tip de conserva și recipient exista un regim precis de creștere a temperaturii și presiunii în intervalul de timp prescris.

Din momentul atingerii temperaturii de sterilizare, operația decurge la temperatura constanta, iar presiunea de aer se ridica treptat de la mijlocul duratei de sterilizare, astfel încât sa ajungă la 2 bar. La o presiune de aer mai mare se deschide supapa de siguranța.

Autoclava verticala poate funcționa și în regim de pasteurizare pentru produsele ce necesita un tratament termic da stabilizare sub 100°C, în acest caz nu mai este nevoie de contrapresiune de aer.

a – se pornește electropalanul1; b-se agață coșul 2 și se deplasează la autoclava 3;

a – se introduce coșul în autoclavă; b-se eliberează coșul de la electropalan; c-se deschide ventilul de apă și se completează apa din autoclavă; cI- se oprește ventilul de apă rece;

a – se coboară capacul 4;

b – se strâng șuruburi le fluture 5;

c – se deschide ventilul de abur 6;

d-se deschide ventilul de preaplin și aerisire pentru observarea apariției aburului;

dI – se închide ventilul de preaplin 7 și aerisire, se urmăresc indicațiile manometrului și termometrului la 1,5 atm. ,respectiv 120°C; e-în intervalul 105-110°C se pornește compresorul de aer 8 până când presiunea ajunge la 1,7-1,9 atm;

IV. a – se supraveghează funcționarea instalației prin urmărirea manometrului 9 și a termometrului

b-se menține temperatura constantă la 120°C și presiunea la 1,9 atm. prin reglajul ventilelor;

a – se închide ventilul de abur;

b-se deschid ventilul de apă,preaplinul și ventilul de aerisire;

c-se urmăresc indicațiile manometrului și termometrului; d-la 40°C se desfac șuruburi le fluture și se ridică capacul; e-se scoate coșul cu ajutorul electropalanului și se transportă la depozit.

Autoclava orizontală

Sunt mai răspândite decât cele verticale din punct de vedere constructiv. Există mai multe variante:

– autoclavele orizontale cu coșurile în mișcare de rotație, fără economizor;

– autoclave orizontale cu coșurile în mișcare de rotație, cu economizor;

– autoclave statice, fără economizor, cu mediul de încălzire și răcire în circulație, cu sau fără schimbător de căldură;

– autoclave statice, cu economizor, cu mediul de încălzire și răcire în circulație;

– autoclave statice, cu schimbător de căldură cu plăci pe circuitul de răcire .

Autoclavele care sunt prevăzute cu un dispozitiv care permite rotirea coșurilor cu ambalaje în interiorul autoclavei se numesc rotoclave. Rotirea contribuie la îmbunătățirea transferului de căldură și ca o consecință la scurtarea duratei de sterilizare. ’

Rotoclavele pot fi prevăzute cu dispozitive are rotire numai într-o singură direcție sau cu dispozitive de rotire pendulare, între rotirea spre stâng* și cea spre dreapta făcându-se o pauză. La unele rotoclave, durata de rotire pendulară este reglată fără trepte, între 5-10 s, cu o pauza de 15 s, iar la cele comandate electronic, pe baza unui program cu cartele perforate, se poate realiza orice program de rotire pendulară.

Economizorul este un vas sub presiune, deasupra autoclavei în care se preîncălzește apa înainte de

sterilizare.

Fig. 5 Autoclavă orizontală

Rotoclava are formă cilindrică, prevăzută la un capăt cu un fund fix, iar la celălalt capăt cu un capac montat pe balamalele care se închid și se etanșează cu ajutorul roții de strângere . În interiorul rotoclavei, se găsește dispozitivul de rotire pus în mișcare de un electromotor, prin intermediul unor roți dințate sau a unor curele de transmisie.

Coșurile pentru recipiente au formă cubică și se introduc pe două șine de ghidaj, fixate în dispozitivul de rotire. Rotoclava este prevăzută cu racorduri pentru alimentare cu apă rece, caldă, abur și aer și un racord pentru golirea apei uzate. Deasupra rotoclavei, este montat economizorul, care este un vas cilindric orizontal, prevăzut în interior cu un barbotor pentru încălzirea apei.

Funcționare: se introduc coșurile cu produs și apa caldă din economizor. Dacă este prima șarjă, apa este încălzită cu abur prin barbotare, iar la sfârșit este stocată și recuperată din economizor.

Funcționarea decurge ca la autoclavă, după scurgerea timpului de sterilizare, se scoate apa caldă și se introduce în economizor și se face răcirea cu apă rece.

Se folosește pentru sterilizarea produselor vâscoase, solide, sau amestecuri de lichide și solide.

Autoclava Rotomat – Atmos (fig. 15.20) este o autoclava cu economizor, deci este formata dintr-o autoclava orizontala si un vas sub presiune.

Autoclava orizontala este prevăzuta la un capăt cu un fund fix, iar la celalalt capăt cu un capac montat pe balamale care se închide si se etanșează la corpul autoclavei cu ajutorul unor pârghii si a unei roti de strângere. Coșurile, în care se așază recipientele, au forma cubica și se introduc pe doua sine de ghidaj, fixate în sistemul de rotație. Mișcarea de rotație este transmisa la axul sistemului de rotație de către un electromotor prin intermediul unei cutii de viteze, al unei transmisii cu roti dințate si al unei transmisii cu curea. Autoclava mai este prevăzuta cu racorduri pentru alimentarea cu apa rece, apa fierbinte, abur si aer, precum si pentru evacuarea apei uzate la canal.

Fig. 6. Autoclava Rotomat-Atmos:

1 – corp de sterilizare; 2 – rezervor de apa calda; 3 – pompa; 4 – pompa apa rece; 5, 6. 7 – relee; 8 – conducta de dezaerare; 9 – ventil de legătura; 10 – tablou de comanda; 11 – conducta abur; 12 – ventil; 13 – conducta evacuare; 14 – ventil; 15 – depresurizare; 16 – conducta de aer; 17 – ventil apa rece; 18 – capac etanșare; 19 – dispozitiv de înregistrare a turației; 20 – manometru.

Vasul de presiune este prevăzut cu un barbotor de abur pentru încălzirea apei si cu o serie de racorduri pentru alimentarea cu apa rece, abur si apa fierbinte de la autoclava si pentru evacuarea apei fierbinți.

În cele trei perioade (preîncălzire, sterilizare, răcire), coșurile cu recipiente se găsesc în mișcare de rotație. După răcire, se evacuează complet apa din autoclava, se deschide capacul acesteia si se scot coșurile.

Ca si autoclavele verticale, rotoclavele pot fi montate individual sau în baterii.

În continuare sunt date caracteristicile tehnice pentru autoclava Rotomat Atmos (tabelul 1) si pentru autoclava Lubeca LW 2002 (tabelul 15.9), complet automatizata si care funcționează pe aceleași principii cu cea descrisa anterior.

Tabel 1

Tabel 2

Autoclava Lubeca LW 406 este o autoclava statica, fără economizor, cu mediul de încălzire /răcire în circulație. Este de forma cilindrica, de diferite mărimi si este confecționată din tabla de

otel inoxidabil, putând lucra până la presiuni de 6 bar. Capacitatea de încărcare este de 2-4 coșuri, cu 600 recipiente/cos, închiderea si deschiderea capacului este comandata electric, încălzirea și răcirea agentului se poate face indirect (cu ajutorul unui schimbător de căldura) sau direct (prin injecție de abur, respectiv injecție de apa rece).

Procesul se desfășoară după cum urmează: se încarcă autoclava cu coșurile cu recipiente, se alege programul de sterilizare, se închide capacul si se introduce o cantitate de apa corespunzătoare mărimii autoclavei. Aceasta apa este apoi recirculata cu ajutorul unei pompe, pe conducta de circulație fiind injectat abur viu (sistem direct) sau existând un schimbător de căldura, în care apa se încălzește cu ajutorul aburului sau uleiului încălzit (sistem indirect). Apa încălzita la temperatura de sterilizare este stropita pe suprafața recipientelor. Pe toata durata fazei de sterilizare, temperatura si presiunea din autoclava sunt menținute la valori constante printr-un sistem de reglare automata. Răcirea se declanșează automat si începe prin circulația mediului de încălzire în care se injectează progresiv apa rece (răcire directa) sau apa calda este răcita într-un schimbător de căldura cu ajutorul apei reci (răcire indirecta).

Autoclava Jumbo Lagarde este tot o autoclava statica, dar care realizează sterilizarea în atmosfera de abur (fig. 15.22).

Fig. 8. Autoclava jumbo Lagarde:

1 – corp autoclava; 2 – coșuri; 3 – schimbător de căldură; 4 – ventilator.

Condensul rezultat este recirculat cu o pompa pentru a putea fi folosit ca apa de răcire, după ce trece printr-un schimbător de căldură cu placi în contracurent apa de la rețea, care se încălzește. Răcirea finala a recipientelor se realizează cu apa de la rețea sub presiune. Inițial se poate face si o prerăcire cu aer, care este distribuit în corpul autoclavei cu un ventilator.

1.4.2. Sterilizarea continuă a produselor ambalate

Se împart în: instalații tip tunel și instalații hidrostatice.

Instalații tip tunel

În principiu sunt construite dintr-o carcasă în formă de tunel, împărțită în mai multe zone (sectoare termice) în care recipientele se deplasează de la un capăt la altul cu ajutorul unui sistem de transport pe unul sau mai multe nivele.

Se caracterizează prin funcționarea la presiune atmosferică. Din această cauză temperatura maximă de lucru este de 100 C, încălzirea se face cu apă (funcționează ca pasteurizator).

Sterilizarea la produse se realizează cu aciditate ridicată, iar agentul termic utilizat este apa caldă.

Numărul sectoarelor termice este de 2-8, în funcție de temperatura inițială a produselor, temperatura de sterilizare sau pasteurizare și de natura ambalajului. Primele sectoare urmăresc aducerea produsului de la temperatura inițială la cea de pasteurizare (pH=4,5) sau sterilizare (pH<4,5) și pot fi în număr de 1-3 sau pot lipsi dacă umplerea s-a făcut la o temperatură apropiată de temperatura de sterilizare.

Este construit din patru turnuri verticale: unul pentru încălzire, al doilea pentru sterilizare, al treilea pentru prerăcire și al patrulea pentru răcire și uscare.

Coloana de încălzire este dublă, ramura ascendentă are doar rol de alimentare, iar ramura descendentă realizează încălzirea cu apă și menținerea presiunii din turnul de sterilizare, prin coloana de lichid. Presiunea și temperatura cresc treptat, pe măsură ce produsul coboară.

Sterilizarea se face cu abur în al doilea turn (P =1 atm, t = 121-127 C). Turnul de sterilizare are patru ramuri, viteza lanțului reglându-se din 3 în funcție de formula de sterilizare.

Răcirea se realizează în două turnuri, într-o ramură a primei coloane se află coloana hidrostatică, care asigură și scăderea treptată a temperaturii și presiunii. În următoarele două ramuri, răcirea se realizează prin stropire, iar cea de-a patra este întrebuințată pentru uscarea ambalajelor.

Alimentarea cu ambalaje se realizează prin partea inferioară a coloanei de încălzire, evacuarea ambalajelor sterilizate se face la baza coloanei de uscare, evitându-se complet amestecarea produselor sterilizate cu cele nesterilizate.

În afară de instalațiile descrise la care sterilizarea se realizează cu apă sau abur, există o serie de instalații, cu funcționare continuă, care realizează sterilizare cu aer cald, gaze de ardere, cu flacără directă, cu radiații, cu infraroșii, și cu microunde.

Sterilizatoare cu funcționare continuă

Sterilizatorul hidrostatic, prezentat in figura , este construit din patru turnuri verticale, unul pentru încălzire, al doilea pentru sterilizare si celelalte doua pentru răcire si uscarea exteriorului ambalajului. Coloana de încălzire este dubla, ramura cu mișcare ascendenta e destinata alimentarii, iar ramura descendenta realizează încălzirea cu apa si menținerea presiunii din spațiul de sterilizare prin coloana de lichid. Sterilizarea se face cu abur in al doilea turn cu 4 ramuri.

Răcirea se realizează in doua turnuri. Intr-o ramura din prima coloana se afla coloana hidrostatica, in următoarele doua ramuri răcirea se realizează prin stropire cu apa iar cea de-a patra ramura este pentru uscarea exteriorului ambalajelor.

Deplasarea recipientelor se face cu ajutorul a doua lanțuri fără sfârșit pe care sunt asamblate compartimente speciale care au peretele format numai din 3/5 din suprafața laterala a unui cilindru.

Fig.9. Sterilizator hidrostatic

1 – suport variator; 2 – lanț; 3 – variator de turație; 4 – turnul de intrare; 5 – coloană de apă; 6 – coloană de apă rece la ieșire; 7 – spațiu de răcire cu dușuri; 8 – bazin de colectare; 9 – turn de răcire; 10 – turn de răcire prin stropire; 11 – ramura de coborâre; 12 – punct de alimentare; 13 – punct de evacuare;

Sterilizatorul rotativ prezentat in figura 5 este format din doi tamburi in care se realizează operațiile de preîncălzire, sterilizare si răcire a produselor ambalate. In primul tambur se face preîncălzirea cu apă caldă pană la 100 0C, sterilizarea realizată cu abur, iar in al doilea tambur se face răcirea in apă, tamburul fiind umplut 3/5 din volum cu apă. Transbordarea cutiilor dintr-un corp in altul se face cu ajutorul unor valve speciale sincronizate cu miscarea tamburilor interiori.

Fig.10 Sterilizator rotativ

1 – transportor de alimentare recipienti; 2 – valvă de alimentare; 3 – tambur (1) rotativ; 4 – roată stelată; 5 – valvă de trecere de la tamburul (1) la (2); 6 – tambur de răcire (2); 7 – valvă de evacuare;

Calculul Instalatiilor pentru pasteurizarea  si sterilizarea produselor ambalate

A.     Autoclave . Se urmăresc doua aspecte

–         calculul productivității autoclavei;

–         stabilirea necesarului de agent de încălzire si răcire din ecuații de bilanț termic întocmite pentru fiecare baza de lucru ;

PRODUCTIVITATEA

a) orara : N1 =

in care: n – numărul de recipiente dintr-o autoclava; t – durata totala a ciclului de sterilizare ; n = n1 . z , z = numărul coșurilor, n1= numărul recipientelor dintr-un cos

            b) numărul de autoclave necesar pentru o producție  orara  a fabricii de N recipiente pe ora.

                                    M = j x

In care :j < 1: coeficient de utilizare a capacitații de producție a autoclavei.

            Necesarul de agent de încălzire si răcire

a)pentru autoclave verticale

            debitul de abur in perioada de încălzire

                [kg / s]

In care : l – căldura laterala de condensare a aburului, J/Kg; t1- durata de încălzire .

Qi1 =  mi .ci (ts – ti), [J],

mi – masa elementelor ce trebuie încălzite, Kg; ci  – capacitatea dermica masică KJ/kg. K; ts   – temperatura de sterilizare 0C ; ti – temperatura inițiala 0 C

b) Debitul de abur in perioada de menținere la ts :

QA b2 =

in care :Qp2 – pierderi de căldura cu mediul înconjurător:

Qp2 = k2. S . s t m2, [W]

Unde k2 – coeficient de transf. Termic total de la apa din autoclava la mediul inconjurator pe perioada de mentinere la ts [W/m2.k] ;

Stm2 = ts – t mediu inconjurator   [0 C] ;

c) Debitul de apa de racire W

       [kg / s]

            In care : – cantitatea de caldura ce trebuie preluata de la elementele ) autoclava + cos + produs + ambalaj) ; tai – temperatura inițiala a apei oC; taf – temperatura finala a apei , 0C ; Ca – capacitatea termica masica a apei , J / kg .k

            Se considera taf =[0C]

Unde tp – temperatura medie a produsului racit la iesirea din autoclava , 0C

B.                 Calculul pasteurizatoarelor tunel:

a) Lungimea zonei de pasteurizare (Lp)

Lp = na=tmW, [m]

in care

n – numărul de rânduri de recipiente din zona

a-      distanta dintre centrele a doua rânduri de recipient;

tm – durata de menținere la temperatura de pasteurizare

W – viteza de înaintare a benzii, m/s

Rezulta ca: W =

b) Productivitatea N a pasteurizatorului tunel:

N== , ( bucata /s)

In care m – numarul de recipiente dintr-un rand.

c) Necesar de apa si abur:

Q = N(mp. cp + mam.cam). Dt= W. ca . Dta = N .k .S. Dtmd. ti [J]

In care N – productivitatea pasteurizatorului,[buc/s]

m/  ( p – produs; am – ambalaj ; [kg]; e – capacitatea termica masica [ J/kg.k]

Dt – diferenta de temperatura la care se incalzeste sau raceste ambalajul si produsul 0C ; W – debit de apa ; S – suprafa’a laterala a unui recipient ;t1 – durata de trecere prin zona, s;

c) Calculul instalatiei de sterilizare hidrostatice

Inaltimea coloanei de lichid ( pentru inchidere hidraulica) H

H=

Ps,a – presiunea de sterilizare, respectiv atmosferica

r – densitatea apei din coloana kg/m3

g – acceleratia gravitationala

W – viteza lantului

W = , m/s

Ls- lungimea lantului din zona de sterilizare

tm + timp de mentinere

productivitatea

N = 

In care

n1 – numar de recipiente dintr-un cos

e – distanta dintre coșuri

Capitolul II

Să se proiecteze corpul unei autoclave sub presiune pentru sterilizarea conservelor din carne .

3.1 Generalități recipiente sub presiune

2.2 Corp recipient.

2.2.1 Alegerea materialului

În instalațiile ce lucrează sub presiune trebuie evitat pericolul de rupere. Din acest motiv oțelurile utilizate în construcția acestora trebuie să aibă limita de curgere și rezistența la rupere la tracțiune mari pentru a satisface parametrii din ce în ce mai ridicați ai instalațiilor , cu grosimi cât mai reduse ale pereților elementelor sub presiune. Pentru recipiente sub presiune ce lucrează la temperaturi ridicate este necesar să fie garantate proprietățile mecanice la aceste temperaturi. Principalele grupe de oțeluri utilizate în acest domeniu sunt oțelurile destinate tablelor de cazane și recipiente sub presiune pentru temperatura ambiantă ș i ridicată (STAS 288/3-88).

Vom alege un otel care va întruni următoarele caracteristici mecanice:

Marca oțelului: K 410

Grosimea tablei: s <=16

Limita de curgere: Rc 20=265 [MPa]=σ 0.2[MPa]

Rezistența la rupere la tracțiune : R20=410…590 [MPa]

Limita de curgere la 200o C : Rc t=205 [MPa]

2.2.2 Calculul grosimii de proiectare a corpului cilindric.

În cazul recipientelor executate din oțel laminat, supuse la presiune interioară , grosimea de proiectare se determină cu relația:

D=diametrul interior al recipientului [mm]

fa = tensiunea admisibilă la temperatura de calcul [MPa]

Tensiune admisibilă se calculează cu relația:

Unde: Rtc =limita de curgere la temperatura de calcul [MPa]

R20= rezistența la rupere la tracțiune la temperatura de 20 oC MPa

cs1 =1.5 cs2 =2.4 coeficienți de siguranță , pentru oțeluri

z=1 coeficient de rezistență al îmbinării sudate.

Îmbinări cap la cap executate automat prin orice procedeu de sudare cu arc electric sau gaze , pe ambele fețe sau pe o singură față cu completare la rădăcină .

În care: c1=adaos pentru condițiile de exploatare (coroziune și /sau eroziune) mm

vc =(0.1….0.15) mm/an viteza de coraziune

a =(18…20) ani durata de serviciu a utilajului

cr1= 0.60 mm adaos de rotunjire până la grosimea nominală a tablei, adaos ce ține seama de abaterea negativă a tablei mm

2.2.3 Calculul de verificare .

Verificarea aplicabilității formulei pentru calculul grosimii de proiectare.

Se va efectua verificarea la presiunea de proba hidraulica

Presiunea pentru proba hidraulică , pph , se determină cu relația :

unde:

fap- tensiunea admisibilă a elementului determinat, pentru presiunea de calcul pc, la temperatura t , la care are loc încercarea, MPa ;

Verificarea tensiunilor din virolă la presiunea de probă hidraulică

Pentru ca recipientul să reziste la presiunea hidraulică pph este necesar a fi îndeplinită condiția :

2.2. FUNDURI ȘI CAPACE.ELEMENTE CONSTRUCTIVE ȘI CALCULUL DE REZISTENȚĂ .

2.2.1 Notiuni generale capace și funduri

Construcția fundurilor și capacelor

Cu excepția profilurilor neracordate toate celelalte profiluri utilizate se continuă cu o porțiune cilindrică de înălțime h h1. Aceasta are ca scop eliminarea suprapunerii a doi concentratori de tensiune constituite de zona de trecere de la profil la cilindru ș i de cordonul de sudură inelar între corp ș i fundul recipientului*

a* Profilul semisferic – are cea mai mică grosime a peretelui. Aceste funduri au dezavantajul că H= (deci lungesc recipientul) ș i sânt mai greu de fabricat , deci mai scumpe. Utilizarea fundurilor semisferice devine rațională la 2,5 m.

. b* Profilul semi elipsoidal este caracterizat prin raportul semiaxelor D/(2H),(fig.,3.8). Cu cât acest supraunitar este mai mic, respectiv se apropie de 1, cu atât tensiunile sânt mai uniform repartizate.

In timpul execuției. aceste funduri se subțiază în anumite zone motiv pentru care se are în vedere la alegerea tablei ca aceasta să fie cu 10 % mai groasă decât cea calculată .

Aceste funduri se pot executa dintr-o bucată sau din segmente sudate prin ambutisare.

Lungimea "părții cilindrice a fundului în vederea sudării

Observație: Grosimea fundurilor ș i capacelor ce urmează a fi alese nu trebuie să aibă o valoare mai mică decât grosimea corpului cilindric al recipientului

2.2.2 Funduri și capace sferice cu racordare (mâner de coș )

Pentru acest recipient am hotărât să folosesc fund și capac sferic cu racordare(miner de coș )

Se obțin dintr-o calotă sferică de rază R, racordată la o porțiune toroidală de rază r (fig.2.1), racordată la rândul ei la porțiunea cilindrică de capă t.

Fig 2.1 Fund și/sau capac sferic cu racordare (mâner de coș )

Aceste funduri și capace se construiesc cu Hf =0.266*De , care corespunde

cazului în care ș i R=De ș i r=0.15*De . Pentru aceste dimensiuni se obține,

în condiții date, grosimea minimă a fundului sau capacului racordat. Aceste funduri sunt mai puț in adânci ș i se realizează mai uș or decât cele elipsoidale.

Calculul de rezistență:

Vom folosi același material ca si la corpul cilindrului

Grosimea de proiectare a fundului sau capacului, supus la presiune pe partea interioară , se calculează cu relația:

unde Ks este factor de formă

Factorul de formă Ks se determină conform fig. 2.2 în funcție de raportul Hf/D. Raportul Hf/D se recomandă a fi cuprins între limitele:

unde H este înălțimea părții bombate a fundului, conform fig.2.1

Calculul de verificare :

2.3. Construcția și calculul ansamblărilor cu flanșe.

3.1 Noțiuni generale flanșe.

În toate industriile de proces asamblarea demontabilă între componente ale utilajelor,între utilaje și conducte sau între tronsoane de conducere se efectuează cu ajutorul flanșelor.

Asamblarea cu flanșe trebuie să asigure strângerea subansamblelor componente ale flanșei și etanșeitatea acestuia. Sub acțiunea forței de strângere este necesar ca flanșa să reziste iar garnitura de etanșeitate să nu fie distrusă. Etanșeitatea este condiționată de precizia fabricării flanșelor și de calitatea garniturii. Strângerea garniturii între flanșe este asigurată de șuruburi sau de prizoane. Asamblă rile cu flanșe sunt standardizate, de asemenea sunt standardizate dimensiunile principale de legă tură ale acestora.

Flanșe pentru recipiente:

Se utilizează flanșă plată pentru sudare cu forma PU cu suprafața plată cu umăr.

O îmbinare cu flanșe se compune din elementele de strângere (flanșa propriu zisă , șuruburile(prizoanele) de strângere cu piulițele respective ) și elementele strânse (garniturile). Asamblă rile cu flanșe pot fi împărțite în două tipuri

Materialele recomandate în conformitate cu prescripțiile din STAS 9801/1-76 sunt:

Pentru flanșă K 460 STAS 2883/3-88

Se alege marca oțelului OLC 25 AS

Rezistența la rupere la tracțiune R=440

Temperatura de încercare la 20 C=260 la 250 C=190

Pentru garnituri : marșit STAS 3498-87 sau echivalent cu marșitul, grosimea garniturii de 3 mm, STAS 9801/3-90Se alege varianta garniturii CP Forma suprafeței de etanș are:plană cu umăr Tipul flanșei :flanșe plate pentru sudare STAS 9801/4-90

2.2 Calculul de rezistență al asamblărilor cu flanșe.

Pentru calculul asamblărilor cu flanșe există mai multe metode. Toate acestea sunt de fapt metodele de verificare ș i nu de dimensionare propriu-zisă .

Vom folosi in proiectul nostru Metoda ASME (S.U.A) se bazează pe un bogat material experimental ș i permite determinarea separată a tensiunilor inelare, meridionale ș i radicale. Calculate sunt în acest caz sunt uș urate de existența graficelor,pe baza cărora de determină unii factori din relațiile de calcul. Metoda este aplicabilă atât pentru materialele cu elasticitate cât și pentru cele casante, deoarece, în final, starea tensiuni din flanșă se compară cu o stare limită inferioară limitei de curgere. Deoarece această metodă acoperă în întregime domeniul de dimensiuni care intersectează , în general în construcția recipientelor sub presiune, a fost adoptată în mai multe țări printre care și țara noastră .

În vederea calculelor conform metodei ASME, flanșele sunt împărțite în trei grupe:flanșe de tip liber, flanșe de tip integral, flanșe de tip opțional.

2.2.1 Verificarea șuruburilor de strângere a flanșelor.

Pentru calculul solicitărilor ce apar în asamblările demontabile cu flanșe, în condițiile de prestrângere (montaj) cât și în condiții de regim, se consideră o asamblare cu flanșe de tip integral.

D3- Diametru de dispunere a reacțiunii pe garnitura

K – coeficient de strângere

ps- forța totala pe șurub

Verificarea șuruburilor la tracțiune

Ele sunt flanșe (rigide) a căror construcție garantează solicitarea simultană și în același mă sură a virolei și a flanșei. În această categorie intră flanșele care fac corp comun cu corpul aparatului, flanșele cu gât sudate cap la cap cu virola, flanșele plate cu sudură adâncă .

2.2.2 Calculul forțelor ce acționează asupra asamblărilor cu flanșe.

a. Forța de strângere inițială la montaj, Fg

La strângerea inițială a garniturii trebuie să se asigure deformarea elastoplastică a acesteia. Elementul de etanș are (garnitura) prin deformare la montaj să anuleze neregularitățile flanșelor astfel ca în timpul funcționării, când strângerea acesteia scade, să nu permită scurgerea fluidului din recipient.

Pentru calculul ariei garniturii Ag , lățimea eficace a garniturii b<B0<B se determină în funcție de valoarea lățimii de referință b0. Lățimea b depinde de lățimea de strângere a garniturii B0,care este în funcț ie de forma ș i dimensiunile suprafeței de etanș are.

La calculul ariei Ag a garniturii nu se consideră lățimea efectivă B a garniturii, ci o așa numită lățime eficace a garniturii b , astfel încât:

Forța totală necesară pentru realizarea presiunii de strângere este dată de relația:

Unde: Ag=aria garniturii, [m2]

q=11, presiunea de strivire a garniturii, [MPa]

b. forța de strângere a garniturii în exploatare, FG.

Această forță reprezintă forța de strângere remanentă totală care asigură etanșarea asamblării în exploatare.

Unde: pe=presiunea de etanș are

m=2 ,raportul dintre presiunea de strângere a garniturii (etanș are) și presiunea interioară (presiunea de calcul)

c. Forța totală de strângere a șuruburilor în exploatare Ft, se calculează cu relația:

Unde: F= forța de exploatare sau forța de desfacere rezultată din aplicarea presiunii pe aria determinată de diametrul D3

d. Forța de exploatare rezultată din aplicarea presiunii pe aria determinată de diametrul D, FD și se calculează cu relația:

e. Forța FT

2.2.3 Calculul ariei totale a secțiunilor șuruburilor necesare.

a. Asigurarea strângerii garniturii cu presiunea de strivire (la montaj).

b. Prevenirea pierderilor etanșeități ii în timpul exploatării (în regim de funcționare).

Aria necesară se calculează cu relația:

3.3Verificarea garniturilor.

a. la montaj;

b. în exploatare.

2.4 Verificarea flanșelor.

2.4.1 Calculul momentelor încovoietoare.

a. strângerea inițială

aG= distanța radială dintre cercul de așezare a șuruburilor și cercul pe care este reprezentată forța ,FG

unde: Ps= forța de calcul din șurub [N]

2.4.2 Determinarea momentului de calcul.

Momentul de calcul , Mc se determină cu relația:

2.4.3 Calculul tensiunilor din flanșă .

a. Determinarea factorilor de formă ai flanșei:

– factorul liniar, L0

Unde: spo=sp1=s este grosimea de proiectare a gâtului flanșei la capă tul dinspre elementul de recipient.

se determină factorul K:

Unde: D=diametrul nominal al recipientului

Se calculează factorii de corecție:

2.4. Calculul Suporților

2.4.1 Noțiuni generale suporți

Din punctul de vedere al amplasării, recipientelor întâlnim două situații:

– cu axa orizontală ,recipiente orizontale;

– cu axa verticală ,recipiente verticale.

Suporturile tip ș a pentru recipiente orizontale sânt rigidizate cu nervuri, crescând numărul acestora odată cu diametrul recipientului rezemat. Unghiul la centru al zonei de rezemare a recipientului orizontal este 2&=120°.

In zona rezemării recipientul este solicitat la presiune exterioară .determinată de sarcina pe reazem, existând pericolul pierderii stabilită ț ii,motiv pentru care pe porțiunea respectivă se sudează de mantaua cilindrică o fâș '3fie de întărire mai mare decât lățimea reazemului. Dacă din calculul de stabilitate rezultă fâș '3fia prea groasă se recurge la o rigidizare interioară a mantalei în zona reazemelor.

Suporturile pentru recipiente verticale sânt de două tipuri, în funcție de nodul de așezare al recipientului.

Recipientele suspendate se reazemă fie continuu pe un inel de rezemare, fie discret pe un număr determinat de suporturi laterale. Numărul acestora poate varia de la 2…8 în funcție de greutatea pe care o poate prelua un suport(în mod obișnuit se folosesc 2…4 suporturi).In situația în care corpul recipientului are grosimea peretelui relativ mică ,pentru a evita pierdere» locală a stabilită ț ii» se recurge la aplicarea pe peretele recipientului ,între acesta ș i suport,a unei plăci de întărire, de grosime și calitate identică cu a materialului pe care se aplică (fig.5,19)

Suport tip N

Volumul total al recipientului este de 16.386 [m3] Vom utiliza 3 suport de tip N

Mărimea conform nomogramei informative pentru alegerea suporturilor

Capitolul 3

Calcul economic

3.1 Noțiuni generale economice

Apariția schimbului de bunuri și evoluția acestuia a dat naștere la piață.Ea a apărut ca urmare a dezvoltării diviziunii sociale a muncii, prin viziunea care sa realizat între producător și consumator. Această separare a determinat că bunurile produse să ajungă de la producător la consumator prin intermediul pieței. Piața , este așadar o categorie economică complexă, ce reflectă totalitatea relațiilor de vânzare – cumpărare care au loc în societate, în interacțiunea lor, în strînsă legătură cu spațiul economic în care au loc. Piața este locul întîlnirii a ofertei vînzătorilor și cererii consumatorilor, a confruntării dintre ele. Deci, pe piață se reflectă raporturile reale dintre producție și consum, prin intermediul categoriilor relative de cerere și ofertă și a categoriilor de preț.

Participanții la piață, la relațiile pe care le reflectă sunt producătorii în calitate de ofertanți de factori de producție, bunuri de consum și servicii și consumatorii productivi și individuali în calitate de cumpărători, care se opun unui altora prin urmărirea propriului interes. În același timp este de remarcat faptul că între ofertanți și consumatori există o puternică legătură ce pune în evidență ‘solidaritatea funcțională ’ a pieții.

Analiza cererii pe piață reprezintă continuarea problemelor privitoare la nevoile umane și la caracteristicile lor, la interesele economice. În același timp, teoria cererii constituie baza alocării veniturilor limitate de către consumatorii raționali.

Analiza problemelor referitoare la ofertă este o continuare a analizei resurselor economice și a factorilor de producție, și respectiv o continuare a analizei bunurilor economice.

Economia poate fi privita si analizata la mai multe niveluri, si anume: microeconomie, mezoeconomie, macroeconomie si mondoeconomie.

Microeconomia se refera la totalitatea proceselor si fenomenelor economice ce au loc la nivel de organizație si consumatori în cadrul unei economii naționale.

Mezoeconomia abordează activitățile economice la nivel de ramura economica. Spre exemplu, economia agriculturii sau economia construcțiilor de mașini.

Macroeconomia se refera la ansamblul activităților economice ce au loc în cadrul unei tari, la sistemul activităților economice din cadrul unei națiuni ce țin cont de interesele generale naționale, cele statale.

Mondoeconomia definește economia mondiala formata din totalitatea statelor lumii si a interdependentelor dintre acestea.

De interes pentru noi este microeconomia, întrucât activitatea la nivel de firma pe parcursul acestui curs.

Studiul economiei trebuie sa înceapă de la nevoile umane s i modul de satisfacere a acestora.

Nevoile umane reprezintă cerințele oamenilor de a avea si folosi bunuri materiale si servicii în vederea satisfacerii unei stări de lipsa resimțita la un moment dat, în vederea ajungerii la o stare dorita ce nu este obținuta la momentul respectiv.

Satisfacerea nevoilor umane se realizează fie prin producție proprie, prin autoconsum, fie prin schimb. Satisfacerea nevoilor umane prin autoconsum si prin schimb au coexistat si coexista încă pentru fiecare agent economic, dar raportul dintre ele s-a modificat în timp.

La începuturile istoriei noastre exista economia naturala. Dar ce este economia naturala? Economia naturala este acea forma de organizare si desfasurare a activitatii economice în care nevoile de consum sunt satisfăcute din rezultatele propriei activitatea, fără a se apela la schimb. Ea se bazează pe autoconsum: eu produc, eu consum si consum numai ceea ce produc.

A doua forma de organizare este economia de schimb. Ce este economia de schimb? Economia de schimb este acea forma de organizare si desfășurare a activității economice în care agenții economici produc bunuri în vederea vânzării, obținând în schimbul lor alte bunuri, necesare satisfacerii nevoilor lor. Economia de schimb este forma universala de organizare si funcționare a activității economice în lumea contemporana.

Economia de schimb are un număr de caracteristici specifice, si anume:

a) Are la baza diviziunea sociala a muncii, prin care agenții economici se specializează: unii produc, pâine, alții lapte, activitățile sunt divizate în cadrul societății. Produsele se vând si se cumpăra astfel încât toți membrii societății au acces si la pâine si la lapte, si la alte produse.

b) Agentii economici sunt autonomi/independenți, ei pot decide asupra tipurilor de produse pe care sa le produca cât si asupra înstrainarii lor, în baza dreptului de proprietate.

c) Activitatea economica graviteaza în jurul pietei. Datorita diviziunii muncii si specializarii agentilor economici, fiecare individ devine dependent de bunurile furnizate de altii, iar majoritatea covârșitoare a bunurilor sunt destinate schimbului. În acest fel are loc separarea în spațiu si în timp a producției de consum, a producătorului de consumator. Aceștia pot ajunge din nou în contact prin intermediul pieței. Piața devine astfel instituția centrala în jurul căreia gravitează întreaga viața economica, ea devine mecanismul care mediază relația între producător s i consumator. În cadrul pieței au loc schimburile între agenții economici.

Schimbul poate avea loc în mod direct (prin troc, spre exemplu, schimb pantofi pe haine) sau intermediat prin moneda, prin bani. În prezent majoritatea schimburilor au loc prin

intermediul bunurilor.

d) Bunurile îmbracă forma de marfa. Marfa este un bun economic care servește fie producției, fie satisfacerii nevoilor indivizilor, care este destinat vânzării-cumpărării pe piața .

e) Au loc tranzacții între agenții economici. Acestea pot fi unilaterale, când se da ceva fara a

se primi nimic în schimb în mod direct (donații, subvenții, impozite, taxe) sau bilaterale, când se schimba ceva cu altceva, când se întâlnește cererea cu oferta.

Cererea si oferta sunt notiuni fundamentale de economie si reprezinta coloana vertebrala a unei economii de piața . Conceptul de cerere se refera la cantitatea de bunuri si servicii care este dorita de către cumparatori. Cantitatea respectiva este cea pe care cumparatorii ar dori s-o achizitioneze la un anumit pret, existand astfel o relatie intre prețsi cantitatea ceruta.

Cererea și oferta

Subiecții vieții economice sunt consumatorul și producatorul. Societatea poate avea unul din următoarele sisteme economice: gospodăria naturală, adica tradițională și de schimb, adică economia de piață, planificată centralizat și mixtă. Aceste forme generale de organizare a vieții economice se deosebesc prin modalitățile de legătură dintre producător și consumator. În economia naturală există o legătură nemijlocită dintre producător și cosumator ; resursele sunt alocate, iar bunurile sunt distribuite în conformitate cu tradiția stabilită. Economia tradițională este specificată grupurilor sociale izolate. Actualmente aria acestei economii s-a îngustat substanțial , deoarece predomină sistemele economice specifice economiei de schimb.

În economia centralizat-planificată soluțiile pentru întrebările ce? cum?cine? pentru cine? sunt determinate din centru de către guvernanți. Agenții economici trebuie doar să îndeplinească aceste directive.

Economia de piață se mai numește și economia liberei inițiative. Care este mecanismul legăturii dintre producător și consumator în economia de piață? Pentru identificarea acestuia este necesar, în primul rând, de evidențiat faptul că reproducția, conform teoriei marxiste, este un element fundamental al oricărui sistem economic. Ea reprezintă procesul de producție continuu și îmbină organic 4 faze (schema 1)

Schema 1

Oferta reprezintă cantitatea de bunuri si servicii pe care piața poate s-o ofere. Cantitatea respectiva depinde de cat sunt dispuse sa producă si/sau sa ofere firmele pentru un anume preț. Exista astfel si o relație intre preț si cantitatea de bunuri si servicii oferita pe piața . Drept urmare, prețul este (sau ar trebui sa fie) un rezultat al relației dintre cerere si oferta, potrivit unei analize efectuate de Investopedia.com.

Relația dintre cerere si oferta arata modul in care sunt alocate resursele. In economia de piața , teoretic vorbind, relația dintre cerere si oferta ar trebui sa permită alocarea resurselor in cel mai eficient mod posibil.

Teoria cererii

Potrivit acestui concept, daca toti ceilalți factori rămân egali, cu cat este mai mare prețul produselor sau serviciilor, cu atat scade numarul cumparatorilor. Altfel spus, cererea scade pe masura ce creste prețul. Oamenii vor lua in calcul alte oportunitati de consum, in cazul in care prețul unui produs sau serviciu este prea ridicat.

Teoria ofertei

O anumita cantitate de bunuri si servicii poate fi vânduta doar la un anume preț. Aceasta teorie demonstrează ca, in cazul cresterii prețului unui produs, creste si posibilitatea ca firmele sa produca si sa livreze o cantitate mai mare din acel produs. Cu cat prețul este mai mare, cu atat creste profitabilitatea si devine mai tentanta comercializarea acestuia.

Timpul de livrare

In cazul livrarii, aceasta depinde foarte mult de timp. Timpul este important pentru ca furnizorii trebuie, desi nu pot mereu, sa reactioneze rapid la o schimbare a prețului. Este important astfel sa se determine daca o schimbare a prețului, cauzata de modificarea cererii, va fi una temporara sau pe termen lung.

Sa spunem ca exista o crestere brusca a cererii pentru umbrele intr-o perioada in care ploua mai mult decât in mod obișnuit. Pe moment, furnizorii se pot adapta la cerere si pot produce mai multe umbrele cu unitățile existente. Daca, totuși, schimbările climaterice sunt pe termen lung, schimbarea prețului va fi si ea pe termen lung. Firmele vor fi obligate sa facă investiții suplimentare in unitățile de producție pentru a face fata cererii pe termen lung.

Relația dintre cerere si oferta

Sa dam un exemplu referitor la modul in care functioneaza aceasta relatie. Pe piața apare un CD, editie speciala, al formatiei tale favorite, care costa 20 de dolari. Analiza făcuta de producător arata ca nu vor exista prea multi clienți la prețul acesta, așa ca sunt produse doar 10 CD-uri. Daca, insa, apar 20 de comparatori, prețul va începe sa urce. Aceasta creștere a prețului va determina producătorul sa fabrice si mai multe CD-uri.

Daca sunt produse însa 30 de CD-uri, dar cererea rămâne constanta la 20, prețul va începe sa scadă. Cei 20 de clienți si-au cumpărat produsele, iar prețul celor 10 care au rămas va începe sa scadă din cauza reducerii drastice a cererii. Acum însa, prețul mai mic va aducă la raft clienți pentru care cei 20 de dolari inițiali erau prea mulți.

Echilibrul pieței

Când cererea este egala cu oferta, se spune ca o economie este in echilibru. In acest punct, alocarea bunurilor a atins eficienta maxima. Producătorii vând toate bunurile pe care le produc, iar consumatorii cumpăra toate bunurile de care au nevoie la un prețconvenabil pentru toata lumea. Aceasta situație este însa doar teoretica. Piața este, tot timpul, in dezechilibru.

Daca prețul unui produs este prea mare, vor fi produse prea multe exemplare din acel produs. Pe măsura insa ce creste producția, iar numărul consumatorilor rămâne la fel sau creste intr-un ritm mai lent, produsele ramase nevândute vor trebui comercializate la un prețmai mic pentru a atrage cumparatorii care au un buget mai mic alocat pentru aceste achiziții.

Cererea devine prea mare când un prețeste sub nivelul de echilibru. Pentru ca prețul este prea mic, prea mulți consumatori vor sa cumpere, iar companiile nu produc si/sau nu livrează pentru ca un prețmic înseamnă si profituri mici. Cererea prea mare va împinge însa prețul in sus, iar firmele vor dori sa producă tot mai mult pentru ca marja de profit este tot mai mare.

Costul de producție

Costul poate fi definit ca fiind totalitatea cheltuielilor determinate de realizarea mărfurilor (produse sau servicii).Toate cheltuielile ocazionate de desfășurarea procesului de producție reprezintă costul de producție al unei unității de producție industrială. Această categorie este obținută în urma executării unui anumit volum de producție și pune în evidență gradul de eficiență a folosirii mijloacelor fixe.

Cu toate progresele înregistrate până în prezent în țara noastră și pe plan mondial,cercetarea costurilor de producție rămâne, totuși un domeniu supus dezbaterilor, în care apar concepte diferite, existând aproape atâtea variante, câți teoreticieni își aduc contribuția în materie de costuri.

În contextul contemporan al producerii și mișcării de idei ne reține atenția, în mod deosebit, constatarea unui proces de îmbogățire continuă a cunoștințelor despre costul de producție. Astfel, literatura de specialitate aduce un plus de interpretare costului de producție în sensul că pe lângă costurile care se încadrează în așa-zisă ,,tipologie a costurilor contabile”, se definesc și alte tipuri de costuri, care prezintă un interes deosebit în procesul de luare a deciziilor.

Totodată, în timp ce rolul tradițional al contabilității costurilor, de înregistrare a informaților privind costul complet de producție pentru cunoașterea condițiilor interne de exploatare și pentru stabilirea prețurilor rămâne important, contabilitatea costurilor, pentru fundamentarea deciziilor și evaluarea performanților, a dobândind o importanță deosebită în ultima perioadă. Necunoașterea nivelului costului de producție poate atrage după sine luarea unor decizii eronate în procesul de producție. Aceasta presupune necesitatea adoptării unui sistem adecvat de calcul, prognozare, urmărire și control al costurilor.

Indicatori de rentabilitatea a companiilor

Rentabilitatea activelor este unul dintre indicatorii principali de rentabilitate ai unei companii, si măsoară eficienta utilizării activelor, din punctul de vedere al profitului obținut.

Daca in cazul rotația activelor totale este vorba de câți lei de vânzări se obțin de pe urma unui leu de active, rentabilitatea activelor arata cați lei aduce sub forma de profit un leu investit in active.

Se poate spune ca este un indicator mai important si mai complet, pentru ca scopul final al oricărei afaceri este obținerea de profit. De altfel, plecând de la formula sa, "profit net" / "active totale", rentabilitatea activelor se poate descompune, rezultând formula ROA = "rotația activelor" * "marja neta" ((cifra de afaceri / active totale) * (profit net / cifra de afaceri), unde cifra de afaceri se simplifica si rezulta chiar formula inițiala a ROA).

Folosind aceasta descompunere se pot trage concluzii si se pot lua masuri atunci cand se dorește maximizarea rentabilității activelor.

Cunoscând faptul ca rotația activelor si marja neta sunt in general invers proporționale, se poate trage ușor concluzia ca rentabilitatea activelor tinde sa se mențină in aceleași limite indiferent de domeniu.

Formula de calcul rentabilitatea activelor:

Profit net / Active totale

Rentabilitatea capitalului angajat (ROCE – return on capital employed)

Rentabilitatea capitalului angajat masoara rentabilitatea adusa de fondurile pe termen lung ale companiei.

Capitalul angajat reprezintă suma pasivelor pe termen lung, mai exact datoriile pe termen lung plus capitalurile proprii. Având in vedere ca este vorba de fonduri destinate dezvoltării afacerii pe termen lung, se poate spune ca este o masura a eficientei cu care este urmărit acest aspect al activității firmei.

Rentabilitatea

O rentabilitate a capitalului angajat mai mica decat costul capitalului atras de firma înseamnă ca orice leu atras pentru dezvoltarea acesteia va genera un profit mai mic decat costul pe care l-a presupus atragerea lui. O situatie care, evident, nu ar putea fi de natura sa ii bucure pe acționari.

Formula de calcul pentru rentabilitatea capitalului angajat:

Rezultat operational / (Datorii pe termen lung+Capitaluri proprii)

Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE – return on equity)

In opinia multor economisti, ROE este cel mai important indicator de masurare a performantelor unei companii. Indicatorul este calculat ca raport intre profitul net obtinut de companie si capitalurile proprii, acestea din urma reprezentand practic contributia actionarilor la finantarea afacerii.

O rentabilitate mare a capitalurilor proprii inseamna ca o investitie materiala mica a actionarilor a fost transformata intr-un profit mare, iar asta este cel mai important pentru o afacere: sa maximizeze rezultatele resimtite de actionari ca urmare a investitiei pe care au facut-o.

Privind la formula indicatorului, ne putem da seama usor ca cele doua metode prin care ROE poate fi crescuta sunt marirea profitului in conditiile pastrarii aceluiasi capital propriu sau micsorarea capitalului propriu in conditiile aceluiasi profit net. In cea de-a doua situatie nu este vorba neaparat de micsorarea in termeni nominali a capitalului propriu, ci de micsorarea ponderii acestuia in activul total.

O companie cu un grad mare de indatorare si cu un grad mic de finantare din banii actionarilor va avea, in general, o rentabilitate mai mare a capitalurilor proprii decat una care se finanteaza mai mult de la actionari. Avantajul este obtinerea unui profit mai mare pe seama aceleiasi investitii din partea actionarilor, insa dezavantajul este riscul mai mare pe care il da o dependenta ridicata de datorii.

Formula de calcul pentru rentabilitatea capitalurilor proprii:

Rezultat net / Capitaluri proprii

Rotația activelor imobilizate (fixed assets turnover)

Masoara eficienta utilizarii activelor fixe (imobilizate), si este asemanatoare cu rotațiaactivului total. In acest caz este insa vorba de raportul dintre cifra de afaceri neta si activele imobilizate.

Este un indicator extrem de util, pentru ca arata care este rezultatul, privit prin prisma cifrei de afaceri, al banilor investiti in active pe termen lung (fabrici, utilaje, cladiri si terenuri, etc.).

Daca rata de rotatie este una ridicata, inseamna ca activele fixe sunt folosite eficient si ca fiecare leu investit in acestea are ca rezultat o suma convenabila obtinuta din vanzari.

Formula de calcul pentru rotația activelor imobilizate:

Cifra de afaceri / Active imobilizate

Rotațiaactivului total (total asset turnover)

Rotațiaactivului total este o masura a eficientei utilizarii activelor. Rotațiaactivului total se masoara ca raport intre cifra de afaceri neta si totalul activelor companiei, si inseamna de cate ori sunt transformate activele in vanzari pe parcursul unui an, sau mai simplu cati bani rezulta intr-un an din utilizarea unor active de o anumita valoare (sau cati lei de vanzari rezulta dintr-un leu de active).

In general, sectoarele caracterizate de o rata de rotatie a activelor mai mare au o marja de profit mai mica si invers, cele cu marje de profit mai ridicate au rate de rotatie a activelor mai mici.

De exemplu, o companie din domeniul telefoniei mobile opereaza cu marje de profit destul de mari raportat la cifra de afaceri, insa rotația activelor este redusa, din cauza activelor imobilizate foarte mari necesare intr-o asemenea activitate. In schimb, un lant de hipermarketuri are marje de profit foarte reduse, insa are o rotatie a activelor mult mai mare.

Formula de calcul pentru rotațiaactivului total:

Cifra de afaceri / Total activ

Rotațiacapitalului de lucru (working capital turnover)

Rotațiacapitalului de lucru masoara eficienta utilizarii capitalului de lucru, si se calculeaza ca raport intre cifra de afaceri neta si capitalul de lucru. Acesta din urma este egal cu diferenta dintre activele circulante si datoriile pe termen scurt, fiind o expresie a necesarului de finantare pe termen scurt pe care afacerea il are.

Intr-o companie obișnuita, activele pe termen scurt sunt mai mari decat pasivele pe termen scurt, fiind astfel finantate partial din resurse pe termen scurt (datorii către banci, furnizori etc.) si partial din resursele pe termen lung.

Explicatia pentru acest aparent dezechilibru este ca, in timp ce resursele pe termen scurt nu pot fi folosite decât pentru a acoperi nevoile curente de finanțare, cele pe termen lung pot sa finanțeze nu doar menținerea producției, ci si extinderea acesteia in timp. Partea care este finanțată din resursele pe termen lung poarta numele de capital de lucru, sau capital circulant.

Bineînțeles, acesta poate sa fie si negativ in cazuri excepționale, iar in acel caz rotația capitalului de lucru nu mai are relevanta. In mod normal, cu cat rata de rotație este mai mare cu atât este mai bine.

Formula de calcul pentru rotațiacapitalului de lucru:

Cifra de afaceri / (Active circulante-Datorii curente)

Rotația creanțelor (receivables turnover)

Rotația creanțelor este o măsura a eficientei cu care compania își utilizează activele, in acest caz creanțele către clienți.

O valoare mai mare a acestui indicator semnifica fie ca firma in cauza folosește foarte puțin vânzările pe credit, majoritatea clienților făcând plata pe loc, fie ca reușește sa își colecteze creanțele cu o eficienta crescuta.

O rotație mica a creanțelor înseamnă in mod normal ca firma are probleme in a le colecta in timp util, iar efectele sunt îngreunarea activității, apariția unor probleme de lichiditate si un volum al producției si mai ales al vânzărilor mai mici decât potențialul. La fel ca si la alți indicatori, valoarea optima depinde de sectorul de activitate.

Exista sectoare, cum ar fi dezvoltarile imobiliare, unde creantele sunt pastrate mai mult timp, ceea ce duce la o rotatie scazuta a acestora, fara sa aiba efecte negative asupra activitatii.

Formula de calcul pentru rotațiacreanțelor:

Cifra de afaceri / Creanțe

Rotațiadatoriilor către furnizori (payables turnover)

Rotațiadatoriilor către furnizori arata de cate ori isi plateste compania datoriile către furnizori pe parcursul unui an. Este greu de spus ca exista o valoare optima a indicatorului.

In functie de specificul fiecarei firme in parte, rotațiadatoriilor către furnizori si mai ales variatia acesteia in timp poate ajuta la tragerea unor concluzii si la remedierea eventualelor probleme.

De exemplu, daca valoarea indicatorului scade pe parcursul unei perioade înseamnă ca firmei ii ia mai mult sa facă plățile către furnizori. Acest lucru poate însemna ca firma nu mai reușește sa mențină un ritm bun al plaților către furnizori din cauza unui mers mai prost al afacerilor, dar la fel de bine poate însemnă ca managementul a reușit sa negocieze termene mai bune de plata cu furnizorii, iar acest lucru va ajuta la mărirea cifrei de afaceri si a profitului.

Trebuie sa privim așadar si la situația si la evenimentele prin care trece sau a trecut pentru a trage o concluzie pertinenta de pe urma rotație datoriilor către furnizori.

Formula de calcul pentru rotația datoriilor către furnizori:

(Cheltuieli cu materii prime si materiale + Cheltuieli cu mărfuri) / Datorii către furnizori.

Rotația stocurilor (inventory turnover)

Rotațiastocurilor arata de cate ori este sunt vândute si înlocuite stocurile companiei pe parcursul unui an, măsurând in acest fel eficienta cu care acestea sunt utilizate.

Evident, o valoare mai mare înseamnă o eficienta mai mare, iar o valoare mai mica o eficienta mai scăzuta.

In funcție de sectorul de activitate al companiei si de particularitățile acestuia, legate mai ales de stocurile mai mari sau mai mici cu care se lucrează, indicatorul poate sa ia valori mai mari sau mai mici. In servicii, de exemplu, valoarea sa va fi maxima, pentru ca stocurile fie nu exista, fie sunt foarte mici. In asemenea cazuri însa, relevanta acestui indicator este redusa.

Formula de calcul pentru rotația stocurilor:

(Cheltuieli cu materii prime si materiale + Cheltuieli cu mărfuri) / Datorii către furnizori.

Prețul de producție și factorii săi de influență.

În condițiile contemporane, prețul pieței reprezintă o cantitate de monedă pe care cumpărătorul este dispus și poate să o ofere producătorului în schimbul bunului pe care acesta poate să îl ofere pe piață și exprimă, în cea mai mare măsură sub aspect calitativ și structural, un ansamblu de informații furnizate reciproc de către participanții la schimb, în funcție de raportul dintre cerere și ofertă, pe de o parte, și in cadrul legislativ, pe de altă parte, având caracter dinamic, divers și reglementat.

Prețul este un instrument al pieței și un indicator al realității. Prețul reprezintă valoarea unui bun sau serviciu atât pentru vânzător cât și pentru comparator, valoarea atașată unui bun sau serviciu, prețul său, se bazează atât pe elemente tangibile (calitatea produsului, avantaje oferite) cât și pe elemente intangibile (factorul feel-good luat în calcul pentru produsele de lux).

La stabilirea prețurilor trebuie evaluate diferitele costuri luate în calcul, astfel:
– costurile de cercetare-dezvoltare sunt substanțiale în industria autoturismului, crearea unui prototip fiind evaluată la peste un milion de dolari;
– costurile cu salariile – sunt destul de importante, dar nu au o pondere atât de însemnată încât să influențeze hotărâtor prețul unui autoturism;
– costurile cu distribuția – distribuția de autoturisme este destul de costisitoare deoarece solicită spații specifice de depozitare și de expunere (show-room-uri) și forța de munca specializată în domeniu.

Prețul unui produs este influențat și influentează la rândul său numeroase variabile de marketing pe parcursul planificării de marketing.Factorii ce afectează deciziile de prețau fost grupați de Kotler în factori interni și externi întreprinderii :

Fig. 6.1 Factorii ce afectează decizia de preț. [30]

Toți acești factori sunt luați în considerare la stabilirea prețului unui bun sau serviciu, având un rol determinant în desfășurarea etapelor planificării strategiei de preț. Este necesar însă discutarea anumitor influențe ce nu pot fi localizate precis intr-o etapă sau alta a acestui proces de elaborare a strategiei.

Costul este unul din factorii principali în stabilirea prețurilor, preferat ca fundament chiar și cererii estimate. Cererea: cantitatea dintr-un bun pe care consumatorii sunt dispuși să o cumpere într-un anumit moment, depinde de prețul acestuia. Cu cât prețul unui produs va fi mai mare, cu atât consumatorii vor fi mai puțin dispuși să-l cumpere; cu cât prețul va fi mai mic, cu atât mai mare va fi cantitatea cerută din acel produs.

O primă concluzie ar fi ca prețurile mici aduc noi cumpărători. Pe de altă parte cei mai mulți vânzători (ofertanți) sunt conștienți de faptul că, de la un anumit punct, stimularea vânzărilor nu se poate realiza decât pe seama reducerilor de preț. Fiecărei reduceri de preț(fiecărui nou preț) îi va corespunde, pe piață, o cantitate diferită de produse vândută.

Deci, ca regulă generală, cantitatea cerută pe piață (respectiv cantitatea pe care consumatorii ar fi dispuși să o achiziționeze) crește la fiecare reducere de preț. Dar gradul cu care cantitatea vândută dintr-un anumit produs se modifică la fiecare reducere de preț, variază de la un produs la altul. De exemplu, o reducere de o mie de lei la vânzarea unui ziar poate aduce o creștere serioasă a vânzărilor, în timp ce aceeași reducere în prețul de vânzare al unui autoturism nici nu poate fi sesizată.

Caracteristicile tehnice ale autoclavei UMT sunt:

– volum total:                                                                              985 l

– volumul util:                                                                             800 l

– grosimea peretilor:                                                                8 mm

– consumul de abur:                                                                 131 kg/h

– consumul de apa:                                                                  0,8 m3/h

– consumul de aer (4  bar)                                                       0,2 m3/h

– dimensiunile de gabarit                                                        1200 x 1690 X 1920 mm

Caracteristicele tehnice ale coșului sunt:

volumul:                                                                                   800 l

– diametrul:                                                                                940 mm

– înaltimea:                                                                                1020 mm

– grosimea:                                                                               peste 3 mm

– masa: 100 kg.

Concluzie

Bibliografie

GHID PENTRU PROIECTAREA, CONSTRUIREA, MONTAREA, ȘI REPARAREA RECIPIENTELOR METALICE STABILE SUB PRESIUNE(ISCIR)

”Recipiente sub presiune în construcție sudată” Autori: conf.Doc. Ing. Ioan Ștefănescu, S.L. Ing. Iulian Bîrsan, S.L. Ing. Constantin Spânu , S.L. Ing. Minodora Rîpă, pag 12-100; 120-196,304-319

http://www.scritub.com/tehnica-mecanica/Instalatii-pentru-pasteurizare195248617.php

http://www.tvet.ro/Anexe/4.Anexe/Aux_Phare/Aux_2006/Industrie%20alimentara/Fabricarea%20semiconservelor%20%C5%9Fi%20conservelor%20din%20carne.doc

http://www.rasfoiesc.com/sanatate/alimentatie/Conserve-din-carne-de-porc-con71.php

https://tiagb.files.wordpress.com/2013/04/suport-de-curs-cdl.doc

http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/industria-alimentara/pasteurizare-si-sterilizare-118105.html

http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/industria-alimentara/pasteurizator-cu-plate-pentru-vin-sectia-de-racire-346944.html

http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/mecanica/calculul-unui-pasteurizator-cu-placi-158587.html?ref=doc3

http://xa.yimg.com/kq/groups/19519294/1714031653/name/Curs+4+Desene+Pasteurizare+Sterilizare.doc

http://www.creeaza.com/referate/chimie/Coroziune-prin-autoclavizare551.php

http://www.creeaza.com/familie/medicina/AUTOCLAVELE-CRISTOFOLI-MANUAL-125.php

http://www.akademos.asm.md/files/Academos_1_2012.pdf

http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/industria-alimentara/proiectarea-unei-sectii-de-obtinere-a-conservelor-de-fasole-verde-sterilizata-248893.html?ref=doc3

http://www.istorielocala.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=299:centrul-de-cercet%C4%83ri-oltchim-rm-v%C3%A2lcea&Itemid=203

https://www.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/170689/HTM_01-05_2013.pdf

http://en.wikipedia.org/wiki/Autoclave

http://www.dsi.ro/materiale/FARO%20MOON%20-%20manual%20de%20utilizare.pdf

http://www.anunturi-stomatologie.ro/board/download_manuale/autoclave/209

http://www.romedic.ro/autoclav-model-aes-28-0H76673