Proiect Bazele Cercetarii Integrate Ciocolata

Proiect Bazele Cercetarii Integrate

Ciocolata

Cum a aparut ciocolata?

Istoria ciocolatei începe cu două mii de ani în urmă, când cultura arborelui de cacao era practicată în America de Sud.

Cristofor Columb (1502) a fost primul explorator care a luat contact cu boabele de cacao din Lumea Nouă. Aduse în Europa, acestea nu s-au bucurat de o prea mare atenție, deoarece nimeni nu știa la ce folosesc.

În 1519, conchistadorul Hernando Cortez a descoperit că Montezuma, conducătorul aztecilor, obișnuia să bea o băutură preparată din semințe de cacao, numită "chocolatl". Montezuma obișnuia să bea aproape cincizeci de căni pe zi. El i-a servit lui Hernando Cortez această băutură regală, pe care acesta a găsit-o cam amară pentru gustul său.

Spaniolii au adăugat trestie de zahăr și i-au îmbogățit aroma cu ajutorul vaniliei și scorțișoarei. În plus, au descoperit că băutura este mai gustoasă servită fierbinte.

Locuitorii Spaniei au început, treptat, să aprecieze miraculosul preparat, servit cu precădere de aristocrație. Ei nu au dezvăluit Europei secretul acestei băuturi timp de un secol. Călugării spanioli au fost cei care au făcut public modul de preparare a acestei băuturi ce a fost rapid apreciată la Curtea Regală din Franța și apoi din Marea Britanie.

Locul privilegiat al ciocolatei în civilizațiile moderne se datorează aromei sale inimitabile, dar și unei aure magice transmise de-a lungul timpului. Într-adevar, cacohuaquatl în limba incașă înseamnă "cadoul grădinarului paradisului către primii oameni", adică a zeului Quetzalcoatl.

Fructele de cacao serveau ca monedă de schimb, iar amanda (pulpa de cacao) se folosea pentru prepararea băuturii zeilor, "tchocolaltl", ciocolata cu efecte stimulatorii pentru înlăturarea oboselii și cu gust foarte plăcut. Arborele de cacao poate atinge 8 metri în 12 ani, înflorește în tot cursul anului, având aproape 100.000 flori în buchete, dar din care doar 0,2 % dau fructe.

În secolul XIX s-au produs două transformări importante în istoria ciocolatei. În 1847, o companie engleză a creat un proces tehnologic de solidifiere a ciocolatei, iar doi ani mai târziu, suedezul Daniel Peter s-a gândit să adauge un ingredient nou: laptele.

La scurt timp, o nouă invenție a marcat istoria ciocolatei: temperatura de topire mai scăzută decât cea a corpului uman. Așadar, ciocolata se topește în gură și la figurat, dar și la propriu. Ciocolata neagră se topește la 34 – 35 grade Celsius, în timp ce pentru ciocolata cu lapte este nevoie de o temperatură mai scăzută cu câteva grade. În prezent, ciocolata cu lapte este cel mai căutat sortiment, ciocolata neagră fiind apreciată doar de 5-10 % dintre consumatorii acestui produs.

Ce beneficii are ciocolata?

Sănătate

Deși ciocolata este mâncată de plăcere, consumul de ciocolată cacao/ciocolată amăruie a fost dovedit a afecta benefic sistemul circulator. Alte studii au fost efectuate pentru a dovedi efecte anticancerigene, de stimulator cerebral, inhibitor al tusei și inhibitor al diareei. În ciuda beneficiilor posibile, consumul excesiv de ciocolată poate favoriza obezitatea și apariția diabetului zaharat. Un studiu prezentat de către BBC a arătat că în timpul topirii ciocolatei în gură, creierul uman cunoaște o creștere a activității electrice, iar ritmul cardiac crește mai mult decât în timpul unui sărut pasional și senzația durează de patru ori mai mult.

Sistemul circulator

Studii recente au arătat anumite beneficii posibile datorate consumului de ciocolată amăruie și cacao. Cacaua posedă un puternic efect antioxidant natural, protejând împotriva oxidării lipo-proteice, ceva mai mult decât alte alimente sau băuturi bogate în antioxidanți polifenolici. Procesarea cacauei cu substanțe alcaline distrug flavonoidele. Unele studii clinice au demonstrat de asemenea un efect de reducere a tensiunii arteriale și de îmbunătățire a dilatației vaselor de sânge datorate circulației sporite ca urmare a consumului zilnic de ciocolată. In plus, ciocolata s-a dovedit a avea un efect neuroprotectiv în accidentele vasculare cerebrale de tip ischemic Chiar a existat o dietă numită "Dieta Ciocolata", care punea un accent deosebit pe consumul de capsule de ciocolată și cacao. Oricum consumul de ciocolată cu lapte, ciocolată albă, laptelui gras cu ciocolată infirmă beneficiile ciocolatei asupra corpului din aceste produse.

O treime din grăsimea ce se găsește în preparatele de ciocolată sunt grăsimi saturate în special acidul stearic și o grăsime nesaturată numită acid oleic. Acționând diferit față de alte grăsimi nesaturate, acidul stearic nu crește nivelul colesterolului din sânge. Consumul de ciocolată în cantități relativ mari nu crește nivelul colesterolului, ci chiar este indicată o acțiune de scădere a acestuia din urmă.

Alte beneficii

Anumite studii statistice au relevat creșterea incidenței unor anumite forme de cancer la persoanele care consumă, în mod curent și în cantități apreciabile, dulciuri, cum ar fi ciocolata. Dar există foarte puține dovezi care să indice proprietăți favorizatoare sau de tratament ale cancerului prin intermediul ciocolatei bogate în flavonoide. Rezultate obținute în laboratoare dovedesc proprietăți anticancerigene ale flavonoidelor conținute în boabele de cacao și cacao-a. Mars Incorporated, o companie americană de dulciuri, cheltuiește anual sume considerabile pentru cercetare asupra flavonoizilor. Compania se afla în tratative cu o companie farmaceutică pentru a scoate pe piață un medicament bazat pe flavonoizi sintetizați din boabele de cacao. Conform cercetărilor sponsorizate de Mars Inc. la Universitatea Harvard, Universitatea California și mai multe laboratoare de cercetare la universități din Europa, medicamentele pe bază de cacao ar putea ajuta în tratamentul diabetului, demenței și a altor boli.[Unele studii indică chiar efecte de temperare și reducere a tusei persistente. Ingredientul activ în combaterea tusei, teobromina fiind de trei ori mai eficientă în tratament decât codeina, principalul medicament utilizat contra tusei.[15] De asemenea, ciocolata are o acțiune locală de calmare și rehidratare a mucoasei gâtului. Flavonoidele de asemenea au o acțiune inhibatoare antidiareică, ceea ce sugerează beneficii antidiareice ca urmare a consumului de ciocolată.

Riscul de obezitate

Îngrijorarea majoră a unor nutriționiști este faptul că, deși consumul de ciocolată poate afecta în mod pozitiv prevalența unor biomarkeri care pot reduce incidența bolilor cardiovasculare, această cantitate va fi destul de mare pentru un efect serios ceea ce ar echivala cu un număr mare de calorii introduse în circuitul alimentar, calorii care, nefiind utilizate în procese intensive energetice celulare, provoacă obezitatea. Astfel, ciocolata poate avea un dublu efect, favorizând obezitatea în același timp cu beneficiile flavonoizilor.

Acnee

Contrar credinței populare de favorizator al acneei, studii clinice nu au putut confirma o acțiune sigură, deși zahărul din ciocolată poate contribui la creșterea valorii glicemiei sanguine. Laptele este dovedit a favoriza apariția acneei și în general consumul excesiv de ciocolată cu lapte poate într-o oarecare măsură favoriza apariția acneei.

Otrăvirea cu teobromină

În cantități suficiente, teobromina găsită în ciocolată este toxică pentru organismele animale, precum caii, câinii, papagalii, rozătoare mici, și pisici deoarece acestea nu sunt capabile să metabolizeze substanța chimică în sine. Dacă sunt hrăniți cu ciocolată, teobromina va rămâne în sistemul lor circulator o perioadă de timp de până la 20 ore, iar animalele vor experimenta crize epileptice, infarct miocardic, hemoragii interne, sau chiar moartea. Tratamentul în astfel de cazuri implică inducerea stării de vomă în cel mult două ore de la ingerare, sau contactarea de urgență a unui medic veterinar pentru stabilirea tratamentului medicamentos.

Similar Posts

  • Sisteme de Reglare cu Masina de Inductie Alimentata la Frecventa Variabila

    CUPRINS CAP. I : MEMORIU DE PREZENTARE…………………………………………………3 CAP. II: EFECTELE ENERGETICE ALE REGIMULUI DEFORMANT………………7 II.1. Conservarea puterilor în regim deformant ……………………………………….….7 II.1.1. Teoreme de conservare a puterilor…………………………………..……8 II.1.2. Circulația puterilor în regim deformant permanent…………………….…12 II.2. Factorul de putere în regim deformant…………………………………………..….15 II.2.1. Factorul de putere pentru receptoare deformante monofazate……………19 II.2.2. Factorul de putere pentru receptoare…

  • Tehnologia Constructiilor de Masini

    Memoriu de prezentare O problemă importantă a întreprinderilor constructoare de mașini este soluționarea problemelor, frecării și uzurii. Date complete asupra acestor probleme se pot obține atât prin studii de laborator, cât și prin urmărirea comportării organelor de mașini în timpul funcționării. Frecarea are și avantaje și dezavantaje ce implică existența unor teorii a uzurii. A…

  • Montarea, Intretinerea Si Repararea Electromotorului

    CUPRINS Argument…………………………………………………….…………………………3 Cap 1.Organizarea atelierului………………………………………………………………………………5 1.1.Plan de afaceri…………………………………………………………………………………5 1.2.Dotarea atelierului de spălătorie și vulcanizare auto………………………………6 1.3. Principalele servicii oferite clienților………………………………………………….7 1.4.Afișul de promovare ………………………………………………………………………..8 Cap II. Lucrări de întreținere și reparații la electromotor……………………………………….9 2.1. Diagnoza electromotorului………………………………………………………………..9 2.2. Repararea electromotorului……………………………………………………………..12 2.3. Întreținerea electromotorului……………………………………………………………13 Cap. III Norme de S.S.M. și P.S.I. în atelierele auto ………………………………………14 Bibliografie …………………………………………………………………………………………………. 16…

  • Teoria Dipolilor Vortex

    Teoria dipolilor vortex Moto: Când te afli la frontierele cunoașterii trebuie să privești dincolo de orizont. Conținut I. Bazele teoriei dipolilor vortex II.Aplicarea TDV la studiul radiației III. Modelul dinamic al nucleului I. Bazele teoriei dipolilor vortex Etimologia cuvântului vortex provine din latină, fiind denumirea dată unui vârtej cu antrenare de aer care apare la…

  • Aplicatii ale Radiatiilor In Industrie

    CUPRINS INTRODUCERE CAPITOLUL 1 Radiații X CAPITOLUL 2 Aplicații ale radiațiilor în industrie (radiografii, spectrometrie cu raze X CAPITOLUL 3 Aplicații ale radiațiilor X în industria aluminiului-Difractometria cu raze X CAPITOLUL 4 Date experimentale CAPITOLUL 5 Măsuri de radioprotecție CONCLUZII BIBLIOGRAFIE INTRODUCERE Lucrarea are caracter practic și este structurată în cinci capitole. De asemenea, include…