Microferma de Iepuri de Carne

RAPORT DE CERCETARE NUMĂRUL 1

CUPRINS

1. Definire tematică

2. Cum și de unde s-a realizat documentarea?

3. Scurt istoric al tematicii abordate

4. Avantajele tematicii abordate

5. Râspândirea tematicii abordate in Europa și în lume

6. Obiective

DEFINIRE TEMATICĂ

Tematica cercetării este „Microferma de iepuri de carne”. Această tematică se încadrează în domeniul zootehnie, ramura creșterea si întreținerea iepurilor sau denumită pe scurt cunicultura.

2. CUM ȘI DE UNDE S-A REALIZAT DOCUMENTAREA

Documentarea s-a realizat prin: – articole de pe internet, informații de pe anumite

site-uri

– manuale de specialitate de la Facultatea de

zootehnie.

Articolele de pe internet și site-urile utilizate sunt:

– „ghid practic în creșterea iepurilor de casa” (autor Dragoș

Șerban);

– „creșterea iepurilor de casă” , ghid practic „ (autor Constantin

Priguza Vladimir Stamati);

– site www.iepuribelgieni.ro

– site www.rotaguido.ro

– site www.crescatoriedeiepuri.ro

– site „agroland”

– site-ul revistei ferma www.revista-ferma.ro

– site www.iepurila.com

– site www.iepuriderasamarecerbureni.jimdo.com.

Manualele de specialitate sunt: – „Tehnologia creșterii iepurilor de casă”( autor

Liviu »Șt. Rebreanu – Editura Facla, 1989)

– „Îndrumător de lucrări practice la creșterea

iepurilor și animalelor de blana”(autori conf.

Liviu Șt. Rebreanu și asist. ing. Bura Marian.)

Concluzia stabilită în urma studierii, analizării și rezumării materialului enumerat mai sus este următoarea: conceperea unui ghid îndrumător complet cu date concrete de specialitate pentru realizarea unei microferme de iepuri de carne, ghid care să cuprindă: rase de iepuri; sisteme de întreținere; adăposturi și utilaje; microclimat adăposturi; alimentația iepurilor; tehnologii de hrănire; înmultirea iepurilor; selecția iepurilor; bolile iepurilor; strategii de marketing pentru dezvoltarea creșterii si vânzării cărnii de iepure; prezentarea opțiunilor de finanțare pentru deschiderea unei ferme de acest tip; model de plan de afaceri pentru o microfermă de iepuri de carne.

Aceasta concluzie se reflectă în obiective ce vor fi realizate și cuantificate în rapoarte de cercetare.

ISTORIC AL TEMATICII ABORDATE CREȘTEREA IEPURILOR

Ordinul rozătoarelor este cel din care face parte iepurele de casă și cel de câmp. Strămoșul iepurelui de casă este Lepus cunniculus în traducere iepurele de vizuină sau de pădure. Iepurele de casă se deosebește de iepurele de viziuină prin felul de viață și prin morfologie. Captivitatea, îmblânzirea și domesticirea sunt etapele care au dus la obținerea iepurelui domestic de azi.

Prima dată iepurele a fost domesticit în Europa, în Spania, dupa ce aceasta a fost cucerită de romani. Iepurele de viziuină este răspăndit în țările mediteraneene unde au existat în trecut multe puncte de domesticire. Acest proces de domesticire a avut loc în urmă cu 6000 de ani.

În călătoriile lor către alte lumi exploratorii marini au avut cu ei pe vase iepuri pe care i-au dus în întreaga lume, astfel au adus din Anglia spre Europa si invers noi rase. Cristofor Columb este cel care a adus în „Lumea Noua” iepuri domesticiți pentru a fi crescuți, pentru echipajele navelor ce vor sosi.

AVANTAJELE CREȘTERII IEPURILOR DE CARNE

Avantajele creșterii iepurilor de carne sunt:

1. Carnea de iepure este săracă în grasimi , gustoasă, dietetică, are puțin colesterol și este recomandată persoanelor care țin dietă sau care suferă de boli gastro-intestinale și sau diabet.

2. Datorită faptului că perioada de gestație durează doar 30-31 de zile, înmulțirea este rapidă.

3. Ocupă spațiu puțin, putând fi crescuți pe 2,3,4 nivele.

4. Blana obținută după sacrificare poate fi folosită si comercializată.

5. Hrana poate fi asigurată din iarba cosită de pe fânețe deci nu este o ocupație costisitore.

6. Este o activitate avantajoasă din punct de vedere economic pentru că pot fi valorificați puii vii, carnea, blana și dejecțiile.

7. Dacă sunt crescuți în sistem gospodăresc carnea lor asigură necesarul familiei, putând aduce și venituri suplimentare prin vânzare.

8. Se pot utiliza în hrana lor furaje ca fânul, sfecla, boabele deja existente în gospodărie, motiv pentru care cheltuielile cu întreținerea lor sunt mici.

9. În România creșterea iepurilor nu are concurență în momentul de față.

10. Aceste animale pot fi valorificate în mai multe cicluri de câte 3 luni.

RÂSPÂNDIREA TEMATICII ABORDATE ÎN EUROPA ȘI ÎN LUME

Europa deține 85% din producția mondială de carne de iepure. Țările renumite ca mari producătoare de carne de iepure în momentul de față sunt: Ucraina, Franța, Spania, iar în trecut și fosta Germanie Democrată în care crescătorii de iepuri aveau între 5-25 femele de la care obțineau câteva sute de kilograme de carne pe an pentru vânzare.

Creșterea comercială a iepurilor s-a răspândit și în Asia, America de Sud, America de Nord, Noua Zeelanda, formându-se pe aceste continente hibrizi specifici.

6. OBIECTIVE

Obiectivele propuse pentru a fi cercetate și prezentate în rapoarte de cercetare sunt:

1.Întocmirea unui îndrumător ghid de creștere a iepurilor de carne care să cuprindă cât mai multe informații necesare unui necunoscător , dar doritor în creșterea iepurilor. Aceste informații vor fi prezentate în raportul de cercetare numarul unu, doi si trei.

2. Opțiuni de finanțare pentru deschiderea unei ferme de iepuri de carne, prezentat în raportul trei.

3. Model plan de afaceri prezentat în raportul patru

4. Modalități de creștere și dezvoltare a afacerii prezentat în raportul patru

5. Strategii de marketing pentru creșterea vânzărilor la carnea de iepure prezentat în raportul patru.

OBIECTIV NUMĂRUL 1

Acest obiectiv presupune realizarea unui îndrumător ghid de creștere a iepurilor de carne care să cuprinda toate fazele inclusiv posibilități de abatorizare.

CUPRINS:

1.1. RASELE DE IEPURI DE CARNE

1.2. SISTEME DE INTREȚINERE

1.2.1. Adăposturi și utilaje

1.2.2. Amplasare adăposturi

1.2.3. Cuști pentru iepuri

1.2.4. Microclimatul adăposturilor

1.3. ALIMENTAȚIA IEPURILOR

1.3.1. Nutrețuri utilizate

1.3.2. Prepararea și administrarea nutrețurilor

1.3.3. Necesarul de nutrețuri

1.3.4. Hrănirea iepurilor în sisteme diferite de creștere.

1.3.5. Tehnologia de hrănire

1.4. ÎNMULȚIREA IEPURILOR

1.4.1. Maturitatea sexuală

1.4.2. Apariția căldurilor și semnele lor caracteristice

1.4.3. Monta

1.4.4. Gestația

1.4.5. Fătarea

1.4.6. Înțărcarea

1.4.7. Creșterea tineretului

1.4.8. Dirijarea reproducției în sistem semiintensiv, intensiv și

extensiv

1.5. SELECȚIA IEPURILOR

1.5.1 Evidența efectivelor.

1.6. BOLILE IEPURILOR ȘI PREVENȚIA LOR

1.7. POSIBILITĂȚI DE ABATORIZARE

1.1. RASELE DE IEPURI

Criteriile dupa care se împart rasele de iepuri sunt: 1. După producție rasele pot fi: – rase de carne

– rase de blană

– rase mixte

2. După greutatea corporala pot fi : – rase de carne

– rase de blană

– rase mixte

3. După însușirile blănii pot fi : – rase cu păr scurt

– rase cu păr lung

– rase cu păr mijlociu.

Rasele care se pretează la creștere pentru carne sunt rasele mari și mijlocii. Rasele mari sunt : – Uriașul Alb; Uriașul Belgian; Uriașul Maghiar; Berbecul German; Pestrițul German.

În continuare vom analiza caracteristicile importante ale acestor rase pentru a evidenția avantajele creșterii unui anume tip de rasă sau a unui hibrid.

Rasa Uriașul Belgian ( anexa 1 )

Această rasă a fost formată în districtul Gent din provincia Flandra în jurul anului 1825. Actualele calități ale rasei se datorează crescătorilor belgieni.

Culoarea poate fi: albă, neagră, agouti,albastră cenușie și bălțată.

Greutatea corporala medie este de 6.7-7 kg la maturitate.

La opt luni femela este capabilă de reproducție , iar la 9 luni masculul.

Deși este o rasă care dă indivizi maturi cu greutate mare , aceștia sunt destul de pretențioși și anume , este frecventă sterilitatea, numărul de pui născuți morți este mare, consumul specific este ridicat (consum specific = cantitatea de hrană necesară pentru obținerea 1 kilogram carne). Se preferă folosirea hibrizilor obținuți din încrucișări și prin selectie.

Tineretul acestei rase dacă sunt întreținuți în condiții bune la 3 luni depășesc greutatea de 2.5 kilograme, motiv pentru care se pretează la încrucișarea industrială pentru obținerea de masculi pentru reproducție.

Rasa Uriașul Alb sau Termond (anexa 1)

Această rasă s-a format în Belgia și Germania prin selecția exemplarelor albe din rasa Uriaș Belgian. Selecția aceasta a urmărit obținerea unei rase, mai precoce cu o carne de o calitate mai bună cu o fibră musculară mai fină.

Greutatea normală este de 6.5 kilograme minim 5.5 kilograme.

Rasa Uriașul German Maghiar

Caracteristicile rasei sunt asemănătoare cu Uriașul Belgian , deosebindu-se de acesta prin dimensiuni corporale puțin mai reduse. Greutatea normală este de 7 kilograme, limita inferioara este de 5.5 kilograme.

Rasa Pestrițul German ( anexa1 )

Această rasă s-a obținut în urma selecției Fluturelui Uriaș Francez și s-a format în Germania.Această selecție s-a făcut în direcția producției de carne.

Greutatea normală este de 6 kilograme iar limita inferioara este de 5 kilograme.

Rasa Berbecul German

Este o rasă specializată pentru carne, obținută în Germania.

Maturitatea sexuală se instalează la 8-10 luni, fată în medie 6-7 pui.

Greutatea normală este de 5.5 kilograme și minimă este de 5.

Rase crescute in România

Rasele crescute în țara noastră sunt: – Uriașul Alb German, Uriașul Alb Rusesc, Berbecul Francez, Fluturele Uriaș Francez .

Rasa Uriașul Alb Rusesc

Se aseamănă cu rasa Termond, Greutatea este de 6,5 – 7 kilograme.

Rasa Berbecul Francez

Este o rasă obținută din încrucișarea raselor Uriaș Belgian si Berbec Englez.

Greutatea corporala este de 5-6 kilograme putând ajunge până la 9-10 kilograme.

Media prolificității este de 5-7 pui la o fătare.

Maturitatea sexuală se instalează la 7-10 luni.

Rasa Fluturele Uriaș Francez ( anexa 1 )

Această rasă s-a format în Franța.

Maturitatea sexuala se instalează la 6-7 luni , iar prolificitatea medie este de 7-9 pui, putându-se realiza 4-7 fătări pe an în funcție de sistemul în care este crescut.

Greutate corporala medie este de 5-6 kilograme.

Pentru că puii sunt precoci și la 3 luni ating 2,45 kilograme, această rasă se pretează foarte bine la creșterea în sistem intensiv

1.2. SISTEME DE INTREȚINERE

În procesul de creștere a iepurilor de carne există anumite obiective pe care oricare crescător și le propune pentru obținerea unor producții cât mai mari.

Aceste obiective sunt: obținerea unui număr mare de produși; o bună stare de sănătate; un ritm intens de creștere; carne cât mai multă cantitativ și mai bună calitativ, care să se obțină cu un consum specific redus. Obiectivele enumerate pot fi realizate dacă sunt îndeplinite anumite condiții, și anume: asigurarea unei alimentații corespunzătoare; asigurarea unor adăposturi conforme cu recomandările științifice și cu condițiile lor biologice. Astfel, posibilitățile animalelor de a-și pune în valoare potențialul genetic cresc cu cât sunt mai bune condițiile de hrănire, adăpostire și îngrijire.

Tipurile de adăpost si amplasarea lor diferă în funcție de condițiile naturale ale zonei, de posibilitățile fiecărei crescătorii și de sistemul de întreținere practicat.

1.2.1. Adăposturi și utilaje

Adăposturile și utilajele folosite în creșterea iepurilor diferă în funcție de sistemul de creștere practicat. Sistemele de creștere existente sunt : sistem extensiv; sistem semiintensiv; sistem intensiv.

Sistemul de întretinere extensiv presupune creșterea iepurilor de carne pe terenuri care nu pot fi incluse în circuitul agricol. Acest teren trebuie să fie îngrădit cu un gard înalt de 1,5 metri, gard care trebuie să fie introdus în pământ până la 30 – 40 centimetri. Hrana este asigurată de stoguri sau căpițe de fân, paie și frunze. Pe acest teren este bine să fie și arbuști pentru asigurarea umbrei și pentru protecția împotriva vânturilor. În acest sistem se pot crește 40-80 iepuri adulți pe un hectar. Raportul dintre sexe este de un mascul la cinci femele.

Prinderea iepurilor se face cu ajutorul unor cuști în care se introduce momeală și care sunt manevrate de la distanță.

Avantajele acestui sistem sunt: necesită muncă puțină; iepurii se pot înmulți nestingheriți; pentru că nu există construcții costisitoare costurile sunt minime; puii și tineretul se dezvoltă bine.

Dezavantajele acestui sistem sunt: monta nu este dirijată, motiv pentru care nu se cunosc părinții produșilor obținuți; în caz de boală pot apărea focare de infecție.

Sistemul de întreținere semiintensiv

Acest sistem poate fi realizat în: padocuri; a) padocuri

b) parchete

c) sisteme culoar.

a) Întreținere în sistem cu padocuri.

Această creștere presupune existența unor cuști confecționate din scândură sau cărămidă care vor fi amplasate pe sol, iar în fața lor se află un țarc de 6 x 10 metri. În această cușcă stă femela cu puii ei. Pe peretele frontal al țarcului sunt trei jgheaburi: unul pentru concentrate; unul pentru fibroase; și unul pentru apă; suculentele se administrează pe jos.

Avantajele acestui sistem sunt: simplitatea construcției; și implicit costuri minime.

Dezavantajele sunt: se întreține greu pentru că podeaua se imbibă cu dejecții.

b) Întreținerea în sistem parchete. Acest sistem presupune adăpostirea iepuroaicelor în grupuri de câte 10 împreună cu puii lor până la înțărcare. După înțărcare are loc selecția tineretului pe categorii de vârstă, sex și mutarea lor în alte padocuri sau parchete de câte 10 indivizi într-un padoc. Padocurile sunt acoperite și pot fi construite din diverse materiale de preferință lemn sau cărămidă. Hrana se administrează identic ca în sistemul precedent.

c) Întreținerea în sistem culoar. Acest sistem presupune așezarea iepuroaicelor în baterii de cuști dispuse pe un singur nivel . Aceste baterii au 8-12 cuști individuale. Cuștile sunt așezate pe două rânduri în cadrul bateriei, fiind separate printr-un culoar lat de 0.4 metri. Fiecare cușcă are un dispozitiv circular ce nu se închide niciodata prin care comunică cu culoarul. Monta se realizează astfel: masculul este așezat pe culoar, el având posibilitatea de a intra la femele, iar pe cele care sunt în călduri să le monteze, după care să se retragă în cușca destinată lui. Femelele nu pot părăsi cuștile pentru că au aplicat la gât un colier mai mare în diametru decât al deschizăturii care comunică cu culoarul.

Avantajele creșterii semiintensive sunt date de reducerea manoperei legate de reproducția iepurilor; 80 până la 100 de femele, împreună cu puii lor până la maturizarea acestora, pot fi îngrijite de o singură persoană.

Dezavantajele sunt: nu se asigură mecanizarea unor lucrări din crescătorie; producția nu este constantă pentru că iepurii se reproduc doar în perioada călduroasă a anului.

Acest sistem de creștere semiintensiv se mai cunoaște și sub denumirea de sistem gospodăresc.

Amplasarea cuștilor poate fi realizată astfel: direct afară sub cerul liber, sub cortine simple sau sub alte adăposturi. O alta variantă ar fi menținerea cuștilor afară în perioada caldă a anului și în perioada rece mutarea lor în adăposturi acoperite. Important pentru amplasarea cuștilor sunt următoarele criterii de care trebuie să ținem cont și anume: să existe barieră de pomi sau de clădiri pentru ca terenul și implicit crescătoria să fie ferită de vânturile puternice care pot afecta iepurii, aceștia se pot îmbolnăvi ; zona în care va fi amplasată cușca să fie o zonă liniștită ferită de zgomote puternice care pot stresa iepuroaicele afectându-le prolificitatea; crescătoria să fie protejată de intruziunea câinilor, pisicilor, șoarecilor și șobolanilor; să fie asigurată o sursă permanentă de apă pentru adăpatul iepurilor și pentru curățarea cuștilor.

Sistem de întreținere intensiv

Avantajele creșterii în acest sistem sunt: creșterea iepurilor se face în hale închise (fără geamuri) în care sunt așezate cuștile. Iepurii sunt așezați astfel: cușcă maternitate; cuscă pentru tineret; aceste cuști comunică între ele printr-o cameră tampon ce are rol de filtru sanitar. Materialul utilizat la confecționarea cuștilor este plasa din sârma zincată. Cușca stă pe suporți . Fiecare cușcă are sistem propriu de furajare și adăpare. Dejecțiile cad libere în fosa de sub cuști, acestea se evacuează la 2-3 ani când are loc popularea si depopularea crescătoriei. Aceste dejecții asigură o temperatură constantă la nivelul inferior al cuștilor. Fiecare cușcă are baterie de încălzire pe timp de iarnă și ventilator pentru eliminarea aerului.

1.2.2. Amplasare adăposturi

Factorii care trebuie respectați în amplasarea adăpostului sunt:

1. Iepurele are nevoie de liniște, pentru că este un animal sperios, în caz contrar nu se montează, îl afectează zgomotele bruște și înalte.

2. Iepurele este sensibil la curenții de aer, motiv pentru care este bine ca adapostul să aibă geamurile orientate spre est sau să fie fără geamuri, să fie așezat în zone protejate de vânt.

3. Condițiile de asigurare a apei și hranei diferă în funcție de efectivul matcă care înseamnă efectivul cu care se pornește ferma și care se păstrează pe toată perioada de producție.

4. De la bun inceput trebuie stabilit sistemul de reproducție care va fi adoptat și utilizat în fermă, în funcție de el vom calcula capacitatea fermei, numărul de cuști, necesarul de nutreț.

5. Modalitățile de rezolvare a problemei dejecțiilor în funcție de sistemul de creștere; se va decide cum se vor strânge dejecțiile si ce se va face cu ele astfel încât să nu afectăm mediul înconjurator, știind faptul că 100 de femele împreună cu produșii lor secretă zilnic 80 litri urină și 40 kilograme fecale, vom lua in calcul posibilitatea amenajării unei gropi pentru deșeuri vegetale, ce nu pot fi utilizate în hrana iepurilor, peste care se vor așeza și aceste dejecții în vederea obținerii unui compost care va fi utilizat la maturizare in lucrări agricole.

6. Materialele utilizate la constructia adăpostului să fie cât mai ieftine.

1.2.3. Cuștile pentru iepuri

Condițiile pe care trebuie să le indeplinească o cușcă sunt:

– materialul din care va fi construită să nu poată fi ros de iepuri.

– să nu permită pătrunderea altor animale (șoareci, șobolani, pisici) .

– să nu permită evadarea iepurelui.

– să aiba un loc confortabil de odihnă.

– curățenia și desinfecția să se facă ușor.

– să fie ieftină și ușor de reparat.

Dimensiunile cuștii pot fi:

Pentru iepuri adulți conform tabelului de mai jos (dupa Georgeoni si colaboratorii, 1974).

Tabel nr.1

Cușca este formată din: pardoseală; fațadă; pereți laterali; spatele si plafonul.

Construcția pardoselii este importantă pentru a nu produce iepurelui boli la picioare și pentru a îi asigura un loc comod de odihnă. Există mai multe tipuri de pardoseli și anume: compactă din lemn la care dejecțiile se elimină zilnic de către om; grătar din plasă de sârma la care dejecțiile pot fi colectate în fose (canal deasupra căruia sunt asezate cuștile, sau canal așezat în spatele cuștilor) sau în tăvițe grătar la cuștile etajate.

În cazul cuștilor etajate placa de sub pardoseală este plafonul cuștii aflate la nivelul inferior.

La cuștile etajate pardoseala este din plasă de sârmă sau vergele sudate la o distanță de 20-25 mm între ele. Sub pardoseală se află o placă sau tăvițe sertar (din material plastic sau tablă galvanizată).

Pereții laterali se pot construi din lemn, tablă, sau plasă de sârmă.

Spatele cuștii este reprezentat de un perete plin care poate fi din lemn, plastic sau tablă.

Plafonul se confecționează din tablă sau plastic, acesta trebuie să depășească dimensiunile ultimului rând de cuști la cuștile etajate în baterii pentru a permite scurgerea apelor din precipitații.

Fațada este formată dintr-un perete pe care se montează ușa. Tot pe acest perete se fixează jgheaburile pentru nutrețuri și adăpătorul.

Materialele utilizate la confecționarea cuștilor pot fi : scândura de lemn cu grosime de un țol îmbinata „în nut și feder” sau plasă de sărmă zincată cu ochiuri de 3×3 centimetri.

Cuștile se pot dispune pe un singur nivel sau pe 2,3,4 nivele, pot fi amplasate în aer liber; în șoproane; în hale speciale în baterii de cate 6, acest complex fiind determinat de raportul dintre sexe (5 femele si un mascul). La aceste baterii făcute cu pardoseală tip grătar colectarea dejecțiilor se face cu tăvițe sertar sau cu tablă așezată înclinat în unghi de 35 – 400 înspre spate, dejecțiile colectându-se într-un canal sau fosă din beton din spatele bateriei.

Inventarul unei cuști cuprinde: jgheab pentru nutrețuri de volum ( uscate-făn sau verzi- iarbă cosită); jgheab pentru nutrețuri concentrate sau granulate; adăpător și cuib de fătare.

Jgheabul pentru nutrețuri de volum are forma unei jumătăți de trunchi de piramidă cu baza in sus putând fi fixat pe peretele lateral.

Jgheabul pentru nutrețuri concentrate sau granulate poate fi: simplu dintr-un vas de lut sau ciment așezat pe pardoseala cuștii; semiautomat cu un rezervor care se umple cu boabe o dată la 2-3 zile și se acoperă cu un capac fixat în balamale; automat asemănător cu cel semiautomat, diferența este că umplerea rezervorului este facută automat dintr-un buncăr.

Adăparea se face în funcție de sistemul de creștere astfel: în fermele mici gospodărești adăparea se face din sticle cu apă fixate cu gura in jos , pe fațada cuștii, gura sticlei se introduce într-un vas (din tablă galvanizată sau smălțuită) și se fixează la o distanță de aproximativ 2 centimetri de fundul vasului respectiv. Vasul care va folosi la adăparea iepurelui se montează pe peretele cuștii la 12 centimetri de pardoseală, astfel încât o parte din vas să fie în cușcă pentru ca iepurele să poată bea, iar cealaltă parte să fie în afara cuștii pentru alimentare din sticlă (precum bea iepurele apa așa se scurge din sticlă, nivelul în vasul de adăpat este constant) sau se mai poate utiliza sticla cu clapetă astfel rezervorul de apa are la partea inferioară un dop de cauciuc prin care trece un tub de sticlă sau de plastic cu clapetă prin a cărei apăsare apa curge . Acest ultim sistem este mai convenabil deoarece apa se menține curată, neintrând în contact cu flora microbiană din adăpost.

Cuibul de fătare ( vezi Anexa 5) este amplasat în cușca întreținerii femelelor de reproducție fixat pe peretele frontal, astfel încât spațiul iepuroaicei să fie mai mic decât cel al puilor. Această cușcă are două compartimente unul pentru pui și unul pentru iepuroaică, construit astfel: pe un perete se face un orificiu de 15 centimetri prin care pot trece atât puii cât și iepuroaica, orificiu care va fi la înălțimea de 10 centimetri de pardoselă având scopul de a desprinde puii atârnați de sfârcurile mamei lor în timpul suptului și a rămâne puii în cuib când aceasta iese din el, iar pe celălalt perete se face un orificiu de 7 centimetri doar pentru pui. Ambele orificii au șaibăre, care se inchid astfel: după înțărcare se închide orificiul de comunicare cu mama, iar puii rămân în compartimentul lor până la sacrificare. Materialul din care se pot construi cuiburile de fătare este lemnul și sârma. Dimensiunile cuibului sunt: lungime 40 centimetri; lățime 35 centimetri; înalțime 60 centimetri.

Dimensiunile cuștii în funcție de rasă pot fi (vezi tabel 2, dupa Liviu Șt. Rebreanu,1989).

Tabel nr. 2

Dimensiuni ale cuștilor în funcție de rase, categoria de vârstă și destinația (tabel 3, dupa Liviu Șt. Rebreanu,1989 )

Tabel nr. 3

Recomandările World Rabbit Science Association (WRSA) în traducere Asociația Științifică Mondială Iepurilor atrag atenția asupra asigurării spațiului de mișcare pentru animale astfel încât să nu le pricinuiască vătămări corporale. Aceasta presupune următorii indici referitori la spațiul de cazare pentru iepurii crescuti în cuști sau pe sol, dupa WRSA.

Tabel nr. 4 (preluat din articole de pe internet)

RAPORT DE CERCETARE NUMĂRUL 2

Se continuă realizarea obiectivele fixate în raport de cercetare numărul 1 și anume întocmirea îndrumătorului ghid de creștere a iepurilor de carne pentru formarea unei microferme la standarde competitive pe piață.

Modele cuști și baterii, Anexa 2; Anexa 3; Anexa 4.

Cuștile se mai pot achiziționa și direct de la firme care produc aceste utilaje. De exemplu SC Bobiltech SRL care deține o fabrică de cuști.

Date contact: localitatea Tigan; Str. Mare nr. 34 Bistița- Năsăud.

Telefon: 0744791239; 0727806635

e-mail: [anonimizat]

1.2.4. Microclimatul adăposturilor

Microclimatul reprezintă totalitatea condițiilor ecologice din apropierea animalului care concură la buna sa funcționare și dezvoltare. Aceste condiții sunt: temperatura, umiditatea, ventilația,regimul de iluminat. Modificări ale microclimatului determină iepurilor un stres major care duce la secreția unei mari cantități de adrenalină influențând astfel prolificitatea iepurilor, consumul de hrană.

Temperatura are un rol important în formarea unui microclimat adecvat iepurelui în adăpost. Aceasta influențează la tineret creșterea și dezvoltarea , iar la adulți apariția căldurilor deci prolificitatea. Temperatura optimă în adăposturile de adulți trebuie să se încadreze între 10-16 °C, în adăposturile maternități temperatura poate varia între 18-19° C , ajungând în cuibul de fătare la 30-32 °C . Media de confort în adăpost atinge valorile 14-20° C. Controlul temperaturii se face cu ajutorul termometrelor de cameră așezate pe pereți la o înălțime medie a bateriei de cuști.

Umiditatea din adăposturile de iepuri este de 60-70%, iepurii fiind sensibili la oscilații mari de umiditate.

Ventilația este un alt factor de microclimat care se poate realiza prin două metode:

– ventilație naturală efectuată prin deschiderea ferestrelor, ușilor, iar evacuarea aerului se face prin coșurile de evacuare. Avantajul acestui sistem este dat de faptul că ventilația se realizează pe cale naturala deci este ieftin. Dezavantajele sunt: aerul care intră în adăpost este prea rece iarna și prea cald vara, temperatura aerului nu poate fi reglată; se crează curenți puternici în adăpost care afectează sănătatea tineretului mai ales al puilor.

– ventilație artificială sau mecanică în care schimbul de aer în adăpost se realizează cu ajutorul ventilatoarelor acționate de motoare electrice, existând o ventilație de vară si una de iarnă, în ambele cazuri se va urmări reducerea concentrațiilor de gaze nocive din adăpost. Limitele maxime care sunt admise pentru principalele gaze nocive sunt: amoniac 0.0003% volum; bioxid de carbon 0.3% volum; metan 0,001% volum. În funcție de aceste criterii se va calcula necesarul de aer curat pe cap de iepure în unitatea de timp (o ora), adică de căte ori se primenește aerul în adăpost într-o ora.Astfel în adăposturi închise fără ferestre necesarul de aer proaspăt este de 12-14 m³ pentru fiecare iepure/ora. Dupa Scheelje (1967) viteza aerului în adăposturi nu trebuie să depășească 0.3 m/s ( metri/ secunda), iar după Bianchi (1970) 1 m/s. Aceste norme se pot realiza cu ajutorul unor ventilatoare cu putere redusa ( 3500-5000 m³ /ora) așezate la 4-5 metri distanță unele de altele. Intrarea și ieșirea aerului se va realiza prin orificii dispuse în așa fel încat să nu creeze curenți în adăpost, orificiile de intrare se vor așeza în partea superioară a pereților laterali, iar orificiile de ieșire la 30-40 cm de pardoseala. Nu este necesar a se amplasa ventilatoare pe ambele părți ale unei hale cu o lățime de 12 metri.

– ventilare cu aer condiționat, utilizată la crescătoriile moderne unde prin sistemul de condiționare aerul este purificat, încălzit dacă este anotimp rece și răcit în anotimpul cald. Aceste instalații sunt reglate la următoarele temperaturi peste 16 °C , sub 14° C, limitele de confort fiind deci 14-16 °C.

Regimul de iluminat influențează prolificitatea iepuroaicei care este dependentă de durata zilei lumină. În perioada toamnă – iarnă scade fecunditatea și crește în perioada primăvară – vară. Creșterea prolificitații în timpul sezonului rece mai ales în fermele mari poate fi asigurată prin iluminat artificial cu becuri cu o lumină difuză, lumină dată de lămpi fluorescente (a se evita neonul). O zi lumină de 14-16 ore este cea mai potrivită pentru iepuri. Aceste becuri trebuie să fie astfel așezate încât adăpostul să fie iluminat uniform, la 3 metri distanță unele de altele. Coeficientul de luminozitate reprezintă raportul dintre suprafața ocupată de ferestre și suprafața pardoselii halei respective.

1.3. ALIMENTAȚIA IEPURILOR

1.3.1. Nutrețuri utilizate

Pentru că iepurii nu sunt animale pretențioase, ei mănâncă aproape toate resturile vegetale ale unei gospodării, permițând alcătuirea de rații economice.

Nutrețurile care intră în hrana iepurilor sunt:

1. Nutrețuri de origine vegetala: – a) nutrețuri suculente

– b) nutrețuri fibroase

– c) nutrețuri concentrate

2. Nutrețul de origine animală este laptele si subprodusele lui.

3. Nutreturile minerale sunt: – a) creta furajeră

– b) sarea de bucatărie

1. Nutrețurile de origine vegetală – a) Nutrețurile suculente

Aceste nutreturi sunt plantele verzi care stimulează activitatea sexuala, producția de lapte a iepuroaicei și vitalitatea produșilor. Nutrețul verde are o valoare biologică ridicată fiind bogat în substanțe proteice, vitamine și săruri minerale. Plantele verzi îmbătrânite au tulpinile groase, chiar lignificate, procentul de celuloza este mai crescut. Nutrețurile verzi nu se vor administra niciodată în stare umedă pentru că pot produce enterite (diaree). Leguminoasele și gramineele sunt cele mai valoroase furaje verzi. Leguminoasele perene(se cultivă anul acesta și se recolteaza mai mulți ani) cele mai importante sunt: lucerna, trifoiul roșu, sparceta. Leguminoasele anuale (se cultivă și se recoltează pe durata unui an) sunt: măzărichea, mazărea furajeră, lupinul. Toate acestea se vor culege de preferință în următoarele stadii de vegetație; înainte de înflorire și sau cănd sunt în floare. În aceste stadii ale plantelor iepurele asimilează cel mai bine nutrețul verde.

În continuare vom descrie pe scurt aceste nutrețuri de bază în hrana iepurelui.

Lucerna este nutrețul verde de neînlocuit în hrana iepurelui mai ales în alimentația iepuroaicelor gestante si în lactație căt și în alimentația tineretului pentru conținutul bogat în albumină, minerale și vitamine în special calciu. Cel mai bun fân de lucernă este cel obținut când planta este cosită înainte de înflorire. Lucerna asigură hrana iepurilor din primăvară până toamna târziu.

Trifoiul roșu, este o plantă cu valoare nutritivă asemănătoare cu cea a lucernei. Se recomandă în alimentația tineretului cunicul și a reproducătorilor.

Sparceta se poate cultiva în zonele secetoase unde lucerna nu dă producții bune. Este eficientă economic pentru că produce masa verde de primăvară timpuriu.

Iarba de luncă sau fânul este un furaj cu o valoare nutritivă asemănătoare cu cea a lucernei și a trifoiului având concentrații mari de aminoacizi și săruri.

Mazărea furajeră se va cultiva în amestec cu o graminee (grâu, orz, ovăs) alcătuind borceagul. Acesta are o valoare nutritivă mare conținând: 3,5% proteine și 0,5-158 mg/ kg caroten. Se pot obține culturi primăvara și toamna.

Măzărichea se cultivă și se recoltează la fel ca și mazărea furajeră.

Toate nutrețurile verzi după tăiere se vor lăsa la soare pentru a se păli ușor, apoi se vor administra în hrana iepurilor.

Gramineele cultivate pentru hrana iepurilor sunt: porumbul furajer, secara masă verde, ovăsul.

Porumbul furajer este mai sărac în proteină digestibilă decât lucerna dar este un furaj ieftin.

Secara masă verde se poate administra în hrana iepurilor împreună cu borceagul din luna aprilie.

Ovăsul se poate cultiva singur sau în amestec cu măzărichea. Este consumat cu plăcere de iepuri.

Varza este un furaj care se folosește limitat în hrana iepurilor pentru că are un conținut ridicat de apă și poate provoca enterite.

Frunzele de sfeclă au același regim de administrare ca și varza.

Resturile din grădina de zarzavat sunt ieftine, variate și conțin multe vitamine și săruri minerale. Regimul lor de administrare presupune o spălare anterioară mai ales pentru rădăcinoase.

Spanacul si salata se pot administra in cantități nelimitate. Acestea au un ușor efect laxativ, motiv pentru care ca regulă de administrare se impune amestecarea cu praf de cărbune vegetal în furajul concentrat până când dispare afecțiunea dacă se observă o tendință spre diaree .

Frunzarele se pot administra din luna mai până în luna august în hrana iepurilor. Regula de administrare: se vor introduce în rația iepurilor cu o peridiocitate din 2 în 2 zile pentru a evita efectul laxativ. Avantajul utilizării lor este că ajută la tocirea dinților. Frunzele cele mai valoroase sunt cele de: salcâm, plop, mesteacăn, castan, salcie, stejar, tei. Frunzele uscate se pot administra și pe perioada de iarnă.

Nutrețurile suculente folosite iarna sunt rădăcinoasele și tuberculii. Regulile lor de administrare sunt: rația maximă nu va depași 60 grame rădăcinoase/cap de animal; cartofii se vor administra fierți sau opăriți de preferința fără coajă în amestec cu diverse uruieli ( măcinătura de grăunțe); morcovii se vor administra cu predilecție iarna cruzi; sfecla furajeră se va introduce în rația iepurelui după o perioadă de obișnuință; sfecla roșie se poate da crudă, fiartă sau opărită pentru a nu produce tulburări digestive.

Nutrețurile de origine vegetală – b) Nutrețurile fibroase

Din această categorie fac parte fânurile și paiele.

Fănul este furajul de bază pe perioada de iarnă. Calitatea fânului diferă în funcție de: speciiile de plante ce îl alcătuiesc; de stadiul de recoltare (plante neînflorite, plante înfloare, plante trecute); de modul de recoltare; de modul de uscare; de modul și locul de depozitare. De aici se trage concluzia că cel mai bun fân se obține la o recoltare înainte de înflorire sau și la începutul înfloririi, în zile însorite, pentru a permite o uscare rapidă și uniformă. Depozitarea fănurilor se face cel mai bine dimineața sau seara când umiditatea aerului este mai mare, iar fragilitatea firelor de făn este mai mica, pierderile sunt mai mici. Se recomandă acest lucru pentru a evita fermentare căpiței sau stogului și implicit înnegrirea fănului, pentru că o depozitare în miezul zilei produce încingerea fânului , transpirația și apoi mucegăirea. Pe timp de iarnă se mai pot introduce in hrana iepurilor și vreji de linte, de mazăre sau de soia. Cocenii de porumb nu sunt recomandați a fi introduși în alimentația iepurilor pentru că au o valoare nutritivă scăzuta și sunt greu de digerat.

Nutrețurile de origine vegetală – c) Nutrețurile concentrate

Din această categorie fac parte grăunțele de: cereale; semințele de in și sau de floarea – soarelui și reziduurile industriale furajere.

Grăunțele au un grad ridicat de digestibilitate fiind utilizate in hrana iepurilor mai ales la tineret. Cele mai folosite grăunțe sunt: ovăsul; orzul; mazărea; floarea-soarelui.

Ovăsul activează funcțiile vitale , stimulează activitatea sexuala. Se utilizează în hrana reproducătorilor și a tineretului.

Orzul se poate administra în hrana iepurilor sub formă de boabe sau uruieli.

Secara furajeră are un grad redus de digestibilitate , se utilizează cu precauție în hrana iepurilor.

Porumbul se folosește numai sub formă de uruială și în amestec. Este un furaj indicat în îngrășarea puilor, astfel tineretul pentru sacrificare poate primi până la 40% uruială de porumb.

Mazărea furajeră este un furaj valoros pentru tineret si pentru reproducători. Este recomandat a se administra și în perioada de vară în procent de 10-15% din totalul uruielilor. Iarna același procent nu va depăsi 10% pentru a evita apariția fenomenului de constipație.

Semințele de soia au conținut ridicat de proteine se pot folosi în același regim ca si mazărea furajeră.

Tărâțele sunt reziduurile furajere industriale. Ele conțin complexul de vitamine B, calciu și vitamina E. Se pot admininistra în alimentația iepurilor în procent de maxim 25% din rația de furaje concentrate.

2. Nutretul de origine animală folosit în alimentația iepurelui este laptele integral și laptele smântânit. Ambele produse se pot administra în hrana iepurilor în stare lichidă sau amestecat cu uruieli. Regula de administrare este dată de o atenție mărită pentru că laptele se acidifiază repede și poate produce diaree puternică mai ales la pui. Din acest motiv se folosește mai des laptele praf care se poate adăuga în toate combinațiile de uruieli de furaje concentrate în proporție de 2-4% favorizând creșterea în greutate a animalelor.

3. Nutrețuri minerale.

Aceste nutrețuri sunt: sărurile minerale care se recomandă a se administra în cazul în care furajul are o valoare nutritivă scăzută, calciu furajer obtinut din cretă furajeră pentru a suplimenta aportul de calciu se administrează în proporție de 2% în uruieli; sarea furajeră care poate fi măcinată caz în care se introduce în uruială în proporție de 1% sau în bloc , de preferință se agață pe peretele cuștii pentru a nu fi murdarită astfel iepurele o linge de căte ori simte nevoia.

1.3.2 Prepararea și administrarea nutrețurilor.

Nutrețurile ce intră în rația iepurilor pot fi administrate ca atare sau după o preparare ulterioara. Furajele care necesită o preparare ulterioară sunt concentratele care e bine să fie administrate astfel: dimineața sub formă de boabe și seara sub formă de uruială.

Recomandările de administrare a furajelor sunt: rădăcinoasele se vor spăla în prealabil , după care se vor usca și mărunți; frunzele copacilor se vor administra împreună cu rămurelele; fânul pentru a reduce risipa, poate fi măcinat, transformat în făină de fân și amestecat în proporție de 30-40%. Avantajele macinării fânului sunt: nu se pierd frunzele care au cea mai mare valoare nutritivă; se reduc costurile cu manipularea și depozitarea. Cea mai bună făină de fân se obține de la lucerna și de la tulpinile de soia.

Este important ca iepurii să fie obisnuiți cu toate sortimentele de hrană încă de la 18-20 zile de viață.

În fermele mari iepurii sunt hrăniți cu nutrețuri combinate granulate în care sunt înglobate toate principiile active necesare dezvoltării lor.

1.3.3. Necesarul de nutrețuri

Factorii în funcție de care variază cerințele nutritive ale iepurelui sunt:

– vârsta

– starea fiziologică

– producția care se urmărește

– greutatea

– anotimpul

– condițiile de întreținere

Rația de întreținere este hrana necesară asigurării funcțiilor vitale ale organismului.

Rația de producție este cea care favorizează dezvoltarea greutății sau a blăniței, rația trebuind să asigure un raport echilibrat de substanțe energetice, proteice, lipidice, celulozice, minerale și vitamine. Toate acestea în diferite cantități, în funcție de vârsta animalului, și de direcția de dezvoltare formează rația iepurelui.

1.3.4. Hrănirea iepurilor în diferite sisteme de creștere

Cantitățile de hrană administrate iepurilor care sunt crescuți în sistem semintensiv diferă în funcție de anumiți factori (tabel 5 si tabel 6).

Cantitățile maxime de nutrețuri folosite în funcție de anumite perioade de dezvoltare la iepurele adult cu o greutate medie de 4 kilograme ( exprimat în grame/ cap de animal/zi dupa Liviu Șt. Rebreanu,1989 ) în tabel 5.

Tabel 5

Cantitățile maxime de nutrețuri folosite în funcție de anumite perioade de dezvoltare la tineretul cunicul în funcție de vărstă (normele sunt exprimate în grame/ cap de animal/zi dupa Liviu Șt. Rebreanu,1989 ; ) în tabel 6.

TABEL 6

În funcție de acești indici s-au întocmit rații furajere pentru: perioada de vară și de iarnă, pentru animale adulte, pentru tineret cunicul în creștere.

Furajarea modernă a iepurilor urmărește folosirea unor rații furajere unice pe bază de nutrețuri combinate sub formă granulată cu dimensiunea de 2,5-3 milimetri pentru tineret si 4-5 milimetri pentru adulți.

Folosirea nutrețurilor granulate în hrana iepurilor are următoarele avantaje: iepurele consumă toată hrana, ea fiind astfel mai bine valorificată; nutrețul este preparat în funcție de necesitățile iepurelui; sporul în greutate și randamentul la sacrificare crește; se reduce la minim apariția bolilor.

Rațiile furajere pentru îngrășarea iepurilor adulți depind de: anotimp, vară sau iarnă conform tabel 7- vara si tabel 8 – iarna.

RAȚII FURAJERE PENTRU ÎNGRĂȘAREA IEPURILOR ADULȚI – VARA (cantitățile de nutrețuri sunt prezentate pe cap de animal pe zi în grame; dupa Liviu Șt. Rebreanu,1989 )

TABEL 7

RAȚII FURAJERE PENTRU ÎNGRĂȘAREA IEPURILOR ADULȚI – IARNA

(cantitățile de nutrețuri sunt prezentate pe cap de animal pe zi în grame dupa Liviu Șt. Rebreanu,1989 )

TABEL 8

Cantitățile de nutrețuri combinate granulate necesare pentru diferite categorii de iepuri ( noțiunile sunt exprimate în normă pe cap de animal pe zi în grame dupa Liviu Șt. Rebreanu,1989 )

Tabel 9

1.3.5. Tehnologii de hrănire

În funcție de natura nutrețului care se folosește în hrana iepurilor există;

1. Hrănire în sistem gospodăresc

2. Hrănire combinată

3. Hrănire unisortimentală

1. Hrănirea în sistem gospodăresc. În acest tip de hrănire se utilizează nutrețuri din propria gospodărie si subproduse. Furajele folosite sunt: masa verde, fân, frunze de varză, cartofi, plante. Aceste furaje se administrează ca atare sau după o prealabilă opărire, fierbere sau măcinare.

Modele de rații în sistem gospodăresc:

Pentru tineret cunicul ( de 2-2,5 kilograme) se va folosi:

– nutreț de bază format din: – 50 grame fân

– 100 grame sfeclă furajeră

– nutreț energetic format din: – 50 grame concentrate grăunțe

Pentru o iepuroaica cu 6 pui în prima lună de lactație:

– nutreț de bază format din: – 100 grame fân

– 200 grame cartofi opăriți

– nutreț energetic format din: – 70 grame boabe ovăs

– 30 grame șrot de floarea-soarelui

Rația poate fi completată cu resturi menajere, atenție însă să nu fie mucegăite.

2. Hrănirea combinată. Acest tip de alimentație se bazeaza pe hrănirea de tip gospodăresc amestecat cu nutrețuri combinate granulate. Ambele tipuri de nutreț se vor utiliza în mod rațional. Un model de hrănire combinată folosit în Danemarca este prezentat in tabelul 10

MODEL DE HRĂNIRE COMBINATĂ PRACTICAT ÎN DANEMARCA (dupa Liviu Șt. Rebreanu,1989 )

TABEL 10

În SUA hrănirea combinată în crescătoriile de iepuri presupune: 50% făn de lucernă și 50% nutrețuri combinate granulate.

3. Hrănirea unisortimentală este hrănirea în care se folosește un singur nutreț alcătuit din mai multe sortimente de alimente, nutreț care este produs industrial fiind unica sursă de substanțe nutritive de care beneficiază iepurele. Acest nutreț are o compoziție diferită în funcție de: vârsta iepurilor, starea fiziologică și direcția de exploatare (de reproducție sau de îngrășare). Avantajele acestui sistem sunt date de faptul că asigură o hrănire rațională, și nutrețul se poate administra în hrănitori automate care se umplu de una sau de doua ori pe săptămâna dintr-un buncăr.

Hrănirea iepuroaicelor și a puilor lor

Nivelul hrănirii iepuroaicelor este diferit în funcție de starea lor fiziologica. În perioada de gestație iepuroaicele primesc la discreție nutrețuri bogate proteic, aceleași nutrețuri se vor administra și după fătare. În cazul în care numărul puilor este mai mare de 5 va crește proporția nutrețurilor bogate în substanțe energetice ( boabe sau uruieli). Puii până la înțărcare vor beneficia de același nutreț ca și mama lor.

Hrănirea tineretului cunicul

Tineretul cunicul va avea în primele 10 zile după fătare aceleași nutrețuri ca și în perioada de alăptare, adică la fel cu ale mamei. După această perioadă hrana va fi diferentiată în funcție de direcția de exploatare, astfel pentru tineretul destinat reproducției hrana va fi bogată în substanțe proteice și săruri minerale; iar pentru tineretul destinat îngrășării hrana va avea un nutreț bogat în hidrați de carbon pentru a realiza la 8-10 săptămâni 2-2,8 kilograme (la această vârstă carnea are cea mai bună calitate).

În practica creșterii iepurilor există anumite reguli de administrare a hranei care trebuie respectate pentru a avea indivizi sănătosi si valoroși care să dea producțiile scontate. Aceste reguli sunt:

1. Iepurii trebuie hrăniți în fiecare zi în același timp.

2. Hrana trebuie să fie balansată și variată.

3. Hrana principala este bine a fi administrată seara când iepurii mănâncă mai linistiți , fiind mai răcoare.

4. Nu trebuie să lipsească apa potabilă, ea fiind foarte importantă în hrana iepurilor, aceasta trebuie să fie permanent la dispoziția animalului. Un consum de apă ridicat este determinat de arsița verii, felul alimentației, lactație, creștere și stare de sănătate.

În momentul de față concentrate granulate combinate pentru creșterea iepurilor se distribuie prin:

AGROLAND

Contact:

Sediul principal Timișoara

Adresa: Str. Gării nr. 14

Telefon: 0256.499.080

Fax: 0256.247.435

Furajele pentru iepuri de la VivaBIO, au avantajul că oferă o hrană perfect echilibrată atât după înțărcare cât și după vârsta de 3 luni O particularitate a furajelor firmei Agroland pentru iepuri este conținutul foarte mare de făină de lucernă-absolut necesară in alimentația iepurilor. De aici si culoarea verde, un indiciu al furajelor de calitate (daca culoarea este mai spre galben, e un semn că are șrot de soia sau prea multe cereale – rezultă un furaj mai ieftin dar nu întrunește calitățile necesare și până la urmă nu obținem rezultatele dorite – spor de greutate și stare bună de sănătate. Sortimentele pe care le detin sunt:

1.Nutreț combinat iepuri reproducție
DENUMIRE: NUTREȚ COMBINAT IEPURI REPRODUCȚIE
CATEGORIA: INTENSIV
ADMINISTRARE: La iepuri după vârsta de 6 luni, pe perioada reproducției
COD: NC 4120

2.Nutreț combinat îngrășare iepuri
DENUMIRE: NUTREȚ COMBINAT ÎNGRĂȘARE IEPURI
CATEGORIA: INTENSIV
ADMINISTRARE: LA IEPURI după 3 luni
COD: NC 4220CONȚINUT: porumb, grâu, șrot soia, șrot floarea-soarelui, vitamine, făină de lucernă, minerale, enzime.
NU CONȚIN: făină de carne, făină de pește, oase, hormoni sau substațe interzise în alimentația omului și animalelor.

Sau UNIVETMED : CONTACT – 02540571411.

Aceasta deține sortimentele:

Nutreț granulat pentru iepuri în creștere – sac de 40 kilograme

Nutreț granulat pentru iepuri adulți – sac de 40 kilograme.

RAPORT DE CERCETARE NUMĂRUL 3

Se finalizează realizarea îndrumătorului ghid si se trece la realizarea obiectivului 2.

1.4. ÎNMULȚIREA IEPURILOR

1.4.1. Maturitatea sexuală

Vârsta la care apare maturitatea sexuală depinde de: rasă; climat; alimentație; întreținere; de individ.

Un animal este considerat matur din punct de vedere sexual când masculul este capabil să fecundeze și femela să rămână gestantă.

Un criteriu important în alegerea reproducătorilor este vârsta, astfel indivizii prea tineri vor da pui mai puțin viguroși, iar indivizii mai vârstnici vor avea un procent redus de prolificitate.

O iepuroaică poate avea chiar 4- 5 gestații/ an obținându-se 36-45 iepuri înțărcați, dar o asemenea practică obosește femela, femela nu poate fi menținută în efectivul matcă mai mult de doi ani.

Numărul de pui obținut la o fătare este diferit, limita maximă poate fi de 15-20 pui.

La 3 fătări pe an se pot obține aproximativ 20 de pui înțărcați.

Reproducătorii efectivului matcă dacă sunt exploatați rațional pot fi folosiți în reproducție astfel: iepuroaicele 3 ani, masculii 2-3 ani, iar dacă materialul reproducător are valoare mare genetică masculii se pot folosi până la 4 ani, iar femelele până la 5 ani.

Raportul pentru montă este de 8-10 femele la un mascul. Masculul poate monta de 3-4 ori pe zi în perioada împerecherii. Este necesar în această perioadă a se face un repaus de 24 ore după 2-3 zile de montă.

1.4.2. Apariția căldurilor și semnele lor caracteristice

Femelele au călduri tot timpul anului mai ales primăvara și toamna, începând din 15 februarie . În perioada meționată mai sus căldurile sunt mai dese. Această perioadă durează 3-4 zile repetându-se după 8-10 zile. La 3 zile după fătare se manifestă la femelă cele mai puternice călduri, dar momentul optim pentru montă al femelei în lactație este în a patra sau a cincea săptămână după fătare.

Semnele caracteristice perioadei căldurilor sunt: femela se agită în boxă sau cușcă, face cuib, îsi smulge puful și părul de pe abdomen; organele genitale externe sunt de culoare roșie- aprins , tumefiate; iepuroaica acceptă masculul dacă este introdusă în cușca acestuia.

Iepurii de reproducție trebuie să aibă următoarele calități: să fie sănătoși; să întrunească: caracterele de rasă, condițiile de vârstă, greutate, și stare de întreținere; să aibă descendenți valoroși; să nu aibă defecte de exterior; organele genitale să fie normal dezvoltate.

1.4.3. Monta

Iepuroaicele sunt animale poliestrice, adică pot fi montate în orice anotimp al anului.

Femela este introdusă în cușca masculului după diagnosticarea căldurilor, actul montei durează doar câteva secunde.

Femelele care refuză să se monteze, deși sunt în călduri vor fi așezate în cuști în preajma masculului si după un anumit timp monta se va repeta.

Crescătorii englezi recomandă însămânțarea artificială care are următoarele avantaje: se realizează o programare precisă a fătărilor; sunt folosiți cei mai buni reproducători; se realizează economie de timp și de forță de muncă.

1.4.4. Gestația

Se recomandă ca la 6-7 zile de la efectuarea montei să fie adusă femela în cușca masculului pentru controlul gestației. Dacă iepuroaica refuză masculul atunci este gestantă.

Perioada de gestație durează 30-31 zile cu limite de 26-38 zile.

Pentru ca fetușii să se dezvolte normal se va ține cont de următoarele reguli:

rațiile din alimentația femelelor trebuie sa fie formate din nutrețuri proaspete de cea mai bună calitate; apa proaspătă trebuie să fie la discreție; așternutul trebuie să fie curat și uscat; adăpostul să fie ventilat și curat; se va asigura un climat de liniște; trebuie evitate zgomotele bruște , puternice care pot speria femelele provocându-le avorturi spontane

Înainte de fătare iepuroaicele devin neliniștite , iar cu 2-3 zile înainte de fătare îsi căptușesc cuibul cu părul smuls de pe abdomen.

1.4.5. Fătarea

Este procesul prin care fetușii trec din mediul intern uterin în mediul extern. De obicei fătarea la iepuri este ușoară și are loc mai ales noaptea. Iepuroaica după fătare desface cu dinții învelișul embrionar și taie cordonul ombilical, așează puii lângă sfârcuri pentru a suge și îi acoperă cu părul smuls de ea de pe abdomen. Puii sunt golași și au ochii închiși. La 10- 20 minute după fătare iepuroaica elimină placenta pe care o consumă.

Îngrijitorul trebuie să controleze fiecare cușcă după fătare, să înregistreze numărul puilor fătați și să-i îndepărteze pe cei morți. Această acțiune se va realiza în absența femelei.

Creșterea puilor până la înțărcare este o perioada care se împarte în două etape și anume: etapa de la naștere pănă la 21 zile , puii consumând doar laptele matern și etapa de la 21 de zile până la înțărcare când pe lângă lapte consumă și hrană suplimentară.

Prima etapă este foarte importantă pentru că sensibilitatea puilor este foarte mare. O iepuroaică poate alăpta 6-10 pui în raport cu numărul sfârcurilor pe care le are.

În perioada de alăptare iepuroaicele au nevoie de hrană mai multă si mai bună calitativ.

1.4.6 Înțărcarea

Această perioada presupune trecerea de la regimul lactat la hrana vegetală. Se va face treptat pentru a nu afecta femela, adică nu se vor înțărca toți puii deodată ci pe rând începând cu masculii și apoi ceilalți în decurs de 4-5 zile. Puii vor suge doar noaptea, alimentația lor va fi suplimentată cu rații specifice.

Înțărcarea are loc la 4 săptămâni la tineretul destinat îngrășării și la 8 săptămâni la tineretul pentru reproducție. La înțărcare puii sunt marcați și individualizați.

În fermele mari se practică tot mai mult înțărcarea timpurie, proces care depinde de: greutatea puilor la 14 zile trebuie să fie minim 250 grame și trebuie să existe posibilitatea asigurării unei alimentații diferențiate.

În funcție de vârsta puilor există ; înțărcare foarte timpurie la 14-20 zile; înțărcare timpurie la 21-29 zile; înțărcare tradițională la 30 -40 zile; înțărcare târzie la 50-56 zile.

Pentru că laptele matern este foarte bogat în substanțe nutritive , puii cresc repede, ei incep să iasă din cuib la 12-15 zile pe timp de vara si la 16-21 zile iarna, căutând hrana suplimentară. Consumul de lapte matern se reduce treptat, puii fiind învățați cu alte nutrețuri.

1.4.7. Creșterea tineretului cunicul

Dupa înțărcare puii se numesc tineret, ei sunt scoși din cușca mamei și mutați în cuști colective de 2-4 indivizi/ cușca, fie în cuști individuale . Puii vor fi separați pe sexe, grad de dezvoltare și rasă.

Înainte de populare cuștile vor avea următorul tratament: se vor repara; dezinfecta și dota cu toate utilajele necesare. Hrana va fi formată din nutreț verde vara și fân de lucernă , morcovi , grăunțe iarna. În ambele anotimpuri sare și apa cu permanganat de potasiu sau albastru de metil în coloratie ușoară la discreție.

1.4.8. Dirijarea reproducției

Într-o fermă productivitatea iepuroaicelor este estimată prin numărul de pui înțărcați/ cusca/ an criteriu care depinde de: intervalul dintre două fătări succesive; numărul de pui fătați și de numărul de pui rămași până la înțărcare.

Ritmul de reproducere în funcție de intervalul dintre doua fătări poate fi;

1. Ritm de reproducere extensiv ce se bazează pe 2 fătări / an, obtinându-se 12-18 pui înțărcați / femela, un ciclu de reproducere are 30 zile gestație și 60 zile alăptare, cele două cicluri pe an au 180 zile se deruleaza de la 1 martie – 15 septembrie.

2. Ritm de reproducere semiintensiv care constă în 3 fătări / an , deci se obțin 26-28 pui înțărcați / femela, iar intervalul dintre 2 fătări succesive este de 75 zile ( 30 zile gestație plus 45 zile alaptare) , cele 3 cicluri de reproducere durează 225 zile.

3. Ritm intensiv care constă în obținerea a 4 fătări / an adică 30-35 pui înțărcați / femela . Femala este în activitate 300 zile/ an

În funcție de ritmul de reproducere se alege în fermă planul de monte și fătări

Anumite repere ale reproducerii iepurilor pe tipuri de rase se regăsesc în tabelul de mai jos (tabel 11).

TABEL 11( preluat de pe internet)

1.5. SELECȚIA IEPURILOR

Obținerea unui număr cât mai mare de produși cu însușiri morfologice și productive căt mai valoroase este obiectivul oricărui crescător de iepuri .

La pornirea unei ferme de iepuri de carne se va avea în vedere utilizarea unor reproducători cât mai valoroși genetic, urmărindu-se pentru masculi , aptitudinile diverselor loturi de pui crescuți în același timp ( producția de carne) iar la femelă se va urmări greutatea și numărul puilor în următoarele faze ale vieții: la naștere, la 21 de zile, la înțărcare, la 60 zile, la 120 zile, la 140 zile și la sacrificare. Controlul greutății vii este însoțit de : controlul consumului de hrană; tipul carcasei; randamentul carcasei.

Important , în ferma de iepuri de carne se va evita împerecherea consangvină.

1.5.1 Evidența efectivelor

Pentru a cunoaște însușirile fiecărui iepure este necesar ca în orice fermă să existe mai multe tipuri de registre în care să fie trecute anumite înregistrări. Aceste registre pot fi; registru de reproducție ce va cuprinde date despre monte; registru de producție; registru de tineret cu date despre dezvoltarea tineretului; registru de cântăriri; registru de furajare.

1.6. BOLILE IEPURILOR ȘI PREVENȚIA LOR

Iepurele este predispus la boli: infecțioase, nutriționale, parazitare și micotice.

Cele mai grave boli pot fi: pasteureloza ce este o infecție microbiană, iepurii manifestă scurgeri din ochi și nas și dificultate în respirație; boala hemoragică, infecto-contagioasă de natură virală , se caracterizează prin anorexie, semne nervoase cu agitație puternică, cei mai sensibili sunt masculii. O altă boală este mixomatoza care și ea este infecto- contagioasă și afectează puii de toate vârstele. Pentru maladiile infecto- contagioase există un vaccin bivalent ce se va administra obligatoriu de două ori pe an primavara si toamna, incepând de la o lună.

Maladiile digestive cele mai grave sunt: balonarea; voma; gazele și diareea determinate de hrana nepotrivită.

Reguli obligatorii în cazul îmbolnăvirii unor iepuri în fermă sau în cazul aducerii unor iepuri noi în fermă sunt: izolarea iepurelui bolnav sau nou în căsuță- izolator așezată la cel puțin 10 metri de celelalte animale; iepurii bolnavi se vor hrăni ultimii; izolarea se face pe o perioadă de 30 zile în casuța de izolare și obligatoriu vaccinare; chemarea de urgență a medicului veterinar în cazul în care avem suspiciuni de boală în fermă.

Pentru evitarea diareelor se va administra vitamina C ; 1 gram la 10 mililitri apă, iar pentru boli respiratorii se va pulveriza în cușcă cu Mioseptor Spray; la 5 zile de la aducerea reproducătorilor în fermă se efectuează tratamentul antiscabios cu Vetacar sau Lindavet 2 %, același tratament se va efectua la tot efectivul de iepuri lunar introducându-se în fiecare ureche 1 mililitru solutie Vetacar sau Lindavet. Pentru micoze se va efectua badijonare cu tinctură de iod.

1.7.POSIBILITĂȚI DE ABATORIZARE

Dezvoltarea creșterii iepurilor presupune și dezvoltarea abatoarelor pentru tăierea și procesarea cărnii. Un asemenea tip de abator trebuie să aibă un flux de tăiere și prelucrare în sistem conveierizat cu respectarea condițiilor de igienă impuse de măsurile sanitar veterinare.

„Din punct de vedere al capacității de sacrificare și de prelucrare, precum și al dotării, abatoarele de iepuri de casă se pot grupa în abatoare: mici, mijlocii și mari. Abatoarele mici și mijlocii, sunt dotate cu linii tehnologice specializate pentru tăierea și prelucrarea iepurilor de casă. În abatoarele mari de păsări pot exista și linii tehnologice pentru sacrificarea iepurilor de casă.” (preluat de pe internet)

Concluzii:

Criteriile care trebuie să stea la baza proiectarii unei ferme de iepuri de carne sunt criterii constructive care presupun existența unor clădiri anexe absolut obligatorii și criterii științifice ce se regăsesc mai jos.

Criteriile științifice ( după Liviu Șt. Rebreanu,1989 ) sunt:

Date despre necesarul de apă; furaje; caracteristici fiziologice

Necesarul zilnic de apă este dat de :

apa pentru curățenie si dezinfecție (pentru 100 femele mamă)= 1-2 m³

apa de băut pentru reproducători =0,3-0,5 l/cap

apa de băut pentru tineret = 0,15-0,4 l/cap

apa de băut pentru sugari = 0,05-0,1 l/cap

Necesarul zilnic de nutreț tabel 12 si tabel 13

Tabel 12

Tabel 13

Dimensiuni medii ale corpului în centimetri – tabel 14

Greutatea corporala medie este:

3,5-5 kg/ cap al efectivului adult

2,6-3,6/cap la tineretul de 4-6 luni

0,8-2,6/cap la tineret de o lună și jumătate până la 4 luni

0,045-1/cap la puiul sugar până la 1 lună și jumătate.

Date fiziologice:

temperatura corpului medie este de 39,5 ° C

producția de căldură umana este de 3,5 la 5 Kcal/kg/ora

Producția de vapori de apă:

vara – 89 ml/kg/ora

iarna – 49 ml/kg/ora

Consumul de aer – 1250-2300 ml/kg/ora

Consumul de oxigen – 260-500 ml/kg/ora

Consumul de Co2- 290 ml/kg/ora

Producția de bălegar – 170g/cap/zi

Producția de urină – 180-440 ml/cap/zi

Date de producție:

raport numeric masculi-femele de reproducție – 1:5 până la 1:10

număr fătări/an/cap – 3,5-4.5

număr mediu de pui înțărcați la o fătare – 5,5 capete

număr mediu de pui fătați o data – 7 capete

număr mediu de pui la vârsta de 4 luni dintr-o fătare – 5 capete

durata gestației – 30 zile

vârsta la înțărcare – 28-45 zile

maturitatea sexuala- 3,5-4 luni

maturitatea corporală – 6-8 luni

sporul de greutate până la 6 săptămâni – 750-1200g/cap

sporul în greutate de la 6 săptămâni la 2 luni – 1750- 2200g/cap.

Materialul reproducător se va achiziționa de la ferme de profil sau de la crescători certificați.

Dotarea fermei cu cuști se va face ori prin achiziționarea acestora de la firme de profil pe bază de contract sau se vor construi în regim propriu.

Fazele absolut obligatorii de a fi parcurse înaintea populării fermei sau după depopulare și sau repopulare sunt:

spălarea

dezinfecția

dezinsecția

deratizarea

verificarea adăpătorilor, ventilației și încălzirea

asigurarea uneltelor auxiliare, a fișelor de evidență, tăblițelor, instrumentarului( cărucior pentru furaje de interior; cărucior pentru montă; cântar; trusă de tatuaj pentru marcarea iepurilor) .

Înainte cu 3 zile de a se introduce animalele în fermă se dezinfectează cu : 40 mililitri formol; 40 % apă, 20 grame hipermanganat de potasiu. Cu o zi înainte se va aerisi hala și se va încălzi la 15°C.

OBIECTIV 2

2. Opțiuni de finanțare pentru deschiderea unei ferme de iepuri de carne, prezentat și acesta în raportul trei.

Există mai multe posibilitați prin care se poate finanța deschiderea unei ferme

de iepuri de carne și anume :

1. Accesarea de fonduri europene nerambursabile prin măsura 121 si 141 pe care am sa le prezint pe scurt.

2. Pornirea unei ferme de iepuri in leasing.

3. Pornirea unei ferme de iepuri de carne cu fonduri proprii.

„1. Măsura 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole

Se încadrează în Axa I – „Creșterea competitivității sectorului agricol și silvic” și are ca obiectiv general creșterea competitivității sectorului agricol printr-o utilizare mai bună a resurselor umane și a factorilor de producție și îndeplinirea standardelor naționale și a standardelor comunitare.

Obiectivele specifice se referă la:

1. Introducerea și dezvoltarea de tehnologii și procedee noi, diversificarea producției, ajustarea profilului, nivelului și calității producției la cerințele pieței, inclusiv a celei ecologice, precum și producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile

2. Adaptarea exploatațiilor la standardele comunitare;

3. Creșterea veniturilor exploatațiilor agricole sprijinite;

4. Sprijinirea membrilor grupurilor de producători sau ai altor forme asociative.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 121 sunt fermierii definiți conform PNDR ca fiind persoane fizice sau juridice, care practică în principal activități agricole – activitate principală conform Certificatului de Înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului – a căror exploatație este situată pe teritoriul țării, are o dimensiune egală sau mai mare de 2 UDE, și care este înregistrată în Registrul unic de identificare / Registrul agricol. Astfel, pentru a beneficia de sprijin prin FEADR un solicitant trebuie să aibă ca obiect principal de activitate domeniul agricol, conform Certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului, respectiv codul CAEN 01xx.

Pentru a demonstra că practică în principal activități agricole, in cazul unei activitati existente, solicitantul trebuie să facă dovada că veniturile din activitățile agricole reprezintă cel puțin 50% din total venituri din exploatare.

Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt:

persoana fizică ; Persoana fizica autorizată (înființată în baza OUG nr. 44/ 16 aprilie 2008) cu modificările și completările ulterioare,etc.

Solicitantul trebuie să respecte următoarele:

1.Să fie persoană fizică sau juridică română cu capital 100 % privat;

capitalul/ acționariatul solicitantului eligibil poate fi atât integral din România cât și mixt sau integral străin;

2. Să acționeze în nume propriu;

3. Să asigure surse financiare stabile și suficiente pe tot parcursul implementării proiectului.

Pentru proiectele depuse de beneficiarii măsurii 141 ”Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistență” care au semnat decizia de finanțare valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu va depăși 50.000 Euro, ponderea sprijinului nerambursabil va fi de 40% (reprezentând 20.000 Euro).

Pentru aceste sectoare sprijinul nerambursabil se va putea majora cu:

10% – pentru investițiile realizate de tinerii agricultori cu vârsta sub 40 ani, la data depunerii Cererii de Finanțare;

10% – pentru investițiile realizate de agricultorii din zonele montane cu handicap natural, în zone cu handicap natural și în arii naturale protejate încadrate în rețeaua Natura 2000 (conform Regulamentului CE nr.1698/2005, art. 36, litera a, punctele i, ii și iii);

10% – pentru investitiile avand drept scop implementarea noilor provocari prin urmatoarele tipuri de operațiuni: „îmbunătățirea eficienței utilizării și depozitării îngrășămintelor cu azotat”, „instalații pentru tratamentul apelor reziduale în exploatatii agricole și în cadrul proceselor de prelucrare și comercializare”. Această majorare se aplică exclusiv la partea din proiect destinată investițiilor în aceste două tipuri de operatiuni;

MĂSURA 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență”

Măsura 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi – subzistență” se încadrează în Axa I – „Creșterea competitivității sectoarelor agricol și forestier” și are ca obiectiv general creșterea competitivității exploatațiilor agricole în curs de restructurare pentru facilitarea rezolvării problemelor legate de tranziție, având în vedere faptul că sectorul agricol și economia rurală sunt expuse presiunii concurențiale a pieței unice.

Obiectivele specifice ale măsurii se referă la:

1. Creșterea volumului producției destinate comercializării pentru ca fermele de semi-subzistență să devină viabile economic;

2. Diversificarea producției în funcție de cerințele pieței și introducerea de noi produse.

3. Obiectivele operaționale se referă la asigurarea sprijinirii veniturilor necesare în perioada de restructurare a fermelor de semi-subzistență pentru o mai bună utilizare a resurselor umane și a factorilor de producție, prin: stimularea spiritului antreprenorial;

diversificarea activităților și veniturilor.

Sprijinul acordat în cadrul măsurii este în totalitate nerambursabil și are ca scop dezvoltarea exploatațiilor agricole care produc în principal produse agricole vegetale și animale (materie primă) pentru consum uman și hrana animalelor.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul nerambursabil acordat prin Măsura 141 sunt persoanele fizice în vârstă de până la 62 de ani (neîmpliniți la data depunerii Cererii de finanțare), care desfășoară activități economice, în principal activități agricole și a căror exploatație agricolă:

– are o dimensiune economică cuprinsă între 2 și 8 UDE1;

– este situată pe teritoriul țării;

– este înregistrată în Registrul unic de identificare /Registrul agricol

– comercializează o parte din producția agricolă obținută

Persoanele fizice pot desfășura activități economice și se pot înregistra și autoriza în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare: individual și independent, ca persoane fizice autorizate; ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale

ca membri ai unei întreprinderi familiale.

Prin Măsura 141 se acordă sprijin public nerambursabil de 1.500 de Euro/an/fermă de semi – subzistență. Sprijinul se acordă pentru o perioadă de cinci ani, unui singur membru al familiei, pentru aceeași exploatație agricolă.” (informații preluate de pe site www.pndr.ro/ghidul solicitantului)

Pornirea unei ferme in sistem leasing

site http://iepuriderasa01.blogspot.ro/

Date contact: SC AGRO OPREA INDUSTRY S.R.L.

Persoană de contact: agricoleinternational
Adresa : Zabrani , ROMANIA, zabrani 317410 , ARAD(ARAD)
Telefon :0745569401
Mobil :0732049761
Fax :
E-mail : [anonimizat]

Se vând 10 femele si doi masculi iar puii ingrășati vor fi preluati pe bază de contract de către abator, contractul se încheie pe perioadă îndelungată, sau prin contractul de leasing se poate asigura fermă la cheie , care se va construi pe terenul solicitantului cu hale performante, cu sistem de ventilație , cuști și iepuri. Se asigură contract de desfacere direct cu abatorul, preluarea tineretului se face de către abator. Ferma va avea un efectiv matcă de 200 femele de reproducție. Ferma va fi construită respectând normele si standardele europene, însămânțarea se va face artificial. Investiția necesară este de 100.000 EURO + TVA. Contractul de leasing presupune: un avans 30% și restul în rate. Pentru mai multe informații se poate suna la
0770/354047 sau se poate trimite un e-mail la adresa de mai sus.

OBIECTIV 3

Planul de afaceri efectuat este bazat pe accesarea fondurilor europene, măsura 141 – ANEXA 6.

OBIECTIV 4

Descrierea acestui obiectiv se regăsește în planul de afaceri.

OBIECTIV 5

Pentru a conduce si dezvolta o afacere de succes , pentru a fi la zi cu tot ceea ce apare nou in domeniul dezvoltat este bine ca managerul să adere la Asociația Crescătorilor de Iepuri și Animale de Blană a județului Timiș, aceasta functionează în Timisoara încă din anul 1907, fiind cea mai veche asociație de gen din România. Această asociație este o asociație non-profit, cu un număr de peste 50 de membri cotizanți, care urmăreste în primul rând creșterea iepurilor de rasă și ameliorarea celor 20 de rase existente în rândul membrilor , persoana de contact pentru înregistrare este:

Girjoaba Dan- 0769628711 ; E-MAIL si id Messenger [anonimizat]

Datorită faptului că în acest domeniu concurența este scăzută se va urmări:livrarea cărnii în magazine de profil ( măcelării); în marile lanțuri comerciale ; la restaurante de lux la prețuri promoționale pentru a forma o piață competitiva de consumatori; deschiderea unui site cu expunere și internaționala prin care să se efectueze activități e-commerce, promovarea beneficiilor consumării cărnii de iepure; discutarea, negocierea și contractarea unor cantități de carne cu spitale; azile de bătrâni; grădinițe cu program prelungit, școli cu internat (pentru realizarea acestui obiectiv se vor oferi bonusuri). O alta strategie de marketing pentru creșterea profitului afacerii este vânzarea puietului în pet shop-uri , piețe și târguri.

BIBLIOGRAFIE:

ARTICOLE SITE – „ghid practic în creșterea iepurilor de casa” (autor Dragoș

Șerban);

– „creșterea iepurilor de casă” , ghid practic „ (autor Constantin

Priguza Vladimir Stamati);

– site www.iepuribelgieni.ro

– site www.rotaguido.ro

– site www.crescatoriedeiepuri.ro

– site „agroland”

– site-ul revistei ferma www.revista-ferma.ro

– site www.iepurila.com

– site www.iepuriderasamarecerbureni.jimdo.com.

„ Tehnologia creșterii iepurilor de casă” autor conf. Liviu Șt. Rebreanu.

„Îndrumător de lucrări practice la creșterea iepurilor și animalelor de blană” autori conf. Liviu Șt. Rebreanu și asist. ing. Bura Marian .

ANEXA 1- RASE IEPURI

URIAȘUL BELGIAN

URIAȘUL ALB SAU TERMOND

BERBEC GERMAN

FLUTURELE URIAȘ GERMAN

ANEXA 2- CUȘTI DIN PLASĂ DE SÂRMĂ ZINCATĂ

ANEXA 3 – DIVERSE MODELE BATERII

BATERIE CU CUIB FĂTARE ȘI SPAȚIU DE CREȘTERE TINERET PE NIVELE 2 ȘI TREI

BATERIE CREȘTERE IEPUROAICĂ CU PUI

ANEXA 4- MODELE CUȘTI DIN MATERIALE COMBINATE (LEMN ȘI PLASĂ DE SÂRMĂ)

ANEXA 5 – MODELE CUȘTI MATERNITATE

MODUL DE FĂTARE CU DOUA CUȘTI

SCHEMĂ MATERNITATE