Lucrari Topo Geodezice Necesare Trasarii pe Teren a Unui Bloc de Locuinte

Proiect de licență

Lucrări topo-geodezice necesare trasării pe teren a unui bloc de locuințe D+P+3E+M, situat în localitatea Florești, strada Stejarului, numărul 56, județul Cluj, precum și lucrări cadastrale de înscriere a construcției în cartea funciară și apartamentarea acesteia

CUPRINS

Memoriu justificativ

Lucrările topografice, alături de cele geodezice, contribuie semnificativ în efectuarea oricărui proces de construcție, asigurând buna desfășurarea a procesului de construcție printr-o bună organizare a locului de muncă, precum și prin scurtarea termenului de proiectare și execuție.

În vederea proiectării oricărei construcții, este nevoie de planuri topografice actualizate și profile topografice, redactate la scări mari, iar pentru aplicarea pe teren a proiectului construcției precum și lucrările de execuție a construcțiilor sa face apel la metode și instrumente topografice. De asemenea, întregul proces de exploatare a construcției, pornind cu recepția lucărilor de construcție și terminând cu observațiile asupra comportării construcției executate, necesită măsurători topografice și geodezice.

Inginerul geodez, trebuie sa fie un participant activ, nu doar un factor pasiv, la proiectarea și executarea tuturor obiectivelor inginerești.

Definițiile pentru cadastru, mai mult sau mai puțin complete sau complexe, precum și comentariile care deseori însoțesc aceste definiții, sunt date în funcție de tipul cadastrului și de organizarea acestuia, într-un moment dat, într-o țară.

Așadar, în țara noastră, conform Legii cadastrului și Publicității Imobiliare (Legea nr. 7/1996), s-a adoptat umătoarea definiție: „Cadastrul general este un sistem unitar și obligatoriu de evidență și inventariere sistematică a bunurilor imobile de pe teritoriul întregii țări, din punct de vedere cantitativ, calitativ și juridic, indiferent de destinația lor și de proprietar, prin care se realizează identificarea. înregistrarea și reprezentarea lor în registre și pe hărți și planuri cadastrale.”.

Necesitatea cadastrului constă în faptul că acesta oferă date reale cu privire la bunurile imobile, necesare în toate ramurile economiei naționale. De asemenea acesta, este un instrument important pentru economia de piață, furnizând documentele care dau siguranță tranzacțiilor care au loc pe piața bunurilor imobile.

Denumirea lucrării: „Lucrări topo-geodezice necesare trasării pe teren a unui bloc de locuințe D+P+3E+M, situat în localitatea Florești, strada Stejarului, numărul 56, județul Cluj, precum și lucrări cadastrale de înscriere a construcției în cartea funciară și apartamentarea acesteia”.

Scopul lucrării constă în aplicarea pe teren a proiectului executat, folosindu-ne de metode topografice de trasare, precum și în urma finalizării construcției, a înscrierii acestia în cartea funciară și apoi a apartamentării acestia, în conformitate cu legiile și ordinele în vigoare.

Amplasamentul lucrării: Imobilul care face obiectul acestei lucrări, este situat în localitatea Florești, strada Stejarului, numărul 56, județul Cluj, UAT Florești.

Executant: Fernea Vlad Ioan, absolvent al Universității Tehnice Cluj Napoca, Facultatea de Construcții, secția Măsurători Terestre și Cadastru.

Structura lucrării: Lucrarea este alcătuită din șase capitole și anume:

Capitolul 1 – Date generale. Cuprinde date referitoare la zona în care este situat imobilul, descrierea acestuia, situația jutidică, economică și tehnică a imobilului, precum și informații cu privire la baza geodezo-topografică din zona;

Capitolul 2 – Instrumente. Metode de măsurare, programe utilizate și lucrări de teren și birou. Acest capitol conține informații cu referire la instrumentele folosite pentru efectuare măsuratorilor, metodele de măsurarea și descrierea programelor folosite în urma prelucării la birou a datelor culese în efectuarea lucrărilor de teren.

Capitolul 3 – Prezentarea teoretică a modelelor matematice utilizate în prelucrarea observațiilor. Conform acestui capitol, au fost efectuate calcule de verificare a rețelei de triangulație, calculul coordonatelor și verificarea acestora dacă se încadrează în toleranța de 15 cm. De asemenea s-a efectuat și verificarea rețelei de nivelment și s-a dezvoltat rețeaua de sprijin prin metoda drumuirii închise pe punctul de plecare.

Capitolul 4 – Trasarea pe teren a elementelor topografice din proiect. În acest capitol au fost descrise metodele de trasare a punctelor caracteristice aferente obiectivelor industriale și civile. Acest capitol mai cuprinde metodele alese pentru trasarea axelor principale și a axelor secundare, executarea împrejmuirilor și trasarea cotei zero prin nivelment geometric de mijloc.

Capitolul 5 – Cadastru și publicitate imobiliară. Înscrierea unei construcții cartea funciară. Descrierea modului de întocmire a documentației cadastrale necesare pentru înscrierea construcției în cartea funciară, în conformitatea cu ordinul 634/2006.

Capitolul 6 – Apartamentarea unei construcții înscrise în cartea funciară. Cuprinde descrierea construcției pe nivele și modul de întocmire a documentației cadastrale necesare apartamentării construcției, conform ordinului 634/2006.

Motivarea alegerii făcute: Principalele motive în alegerea făcută au fost accesul ușor la pachetul de date necesar, precum și experiența cumulată pe parcusul a 3 ani de colaborate reușită cu firma de topografie S.C. Topovest S.R.L. – firma administrată de persoana fizică autorizată ing. Siom Liviu, acesta oferindu-mi datele topografice necesare pentru realizarea lucrării de față. Informațiile necesare cu privire la partea de proiectare au fost obținute de la firma S.C. Everest Construct S.R.L. – Administrator ing. Vomir Radu.

Metode topografice de măsurare aplicate:

Metoda măsurătorilor condiționare;

Metoda drumuirii cu circuit închis pe punctul de plecare;

Metoda nivelmentului trigonometric îndepărtat.

Metode de trasare aplicate:

Metoda coordonatelor polare;

Trasarea prin măsurători electrono-optice;

Metoda nivelmentului geometric de mijloc.

Instrumente folosite;

Stația totală Nikon NPL – 352;

Nivela Zeiss Jena Ni 030.

CAPITOLUL 1

DATE GENERALE

1.1 SCOPUL ȘI IMPORTANȚA TEMEI LUCRĂRII DE LICENȚĂ

Folosirea metodelor și instrumentelor topografiei inginerești, este necesară pentru conceperea activității de investiții din diferite domenii de activitate, deoarece asigură aplicarea pe teren a proiectelor, în poziția și configurația precizată.

Lucrările de trasare topografică, din punct de vedere geometric, asigură aplicarea pe teren a proiectelor diferitelor tipuri de construcții, căi de comunicare și lucrări de artă, îmbunătățiri funciare, lucrări hidrotehnice.

Pe lângă lucrările de trasare topografică, este prezentat și modul de înscriere a construcției în cartea funciară în baza actelor ce dovedesc edificarea acesteia și anume: certificat de atestare a edificării construcției, proces verbal la terminarea lucrărilor, autorizație de construire, referatul/memoriul proiectantui, certificat fiscal (folosit pentru calcul avizului), precum și releveele vizate spre neschimbare de către Primărie.

În final este descris modul de realizare a apartamentării acestei construcții, conform Legii 634/2006.

Lucrarea de față prezintă trei etape din “viața” unei construcți și anume: trasarea, înscrierea în cartea funciară și apartamentarea unui imobil de locuințe amplasat în localitatea Florești, str. Stejarului, nr. 54, județul Cluj – figura 1.1. Executarea lucrărilor de trasarea s-a realizat prin trecerea de la ordinal superior la cel inferior (rețea geodezică de stat → bază de trasare), de la suprafețe mari spre cele componente, care asigură constrolul și constrângerea acestora de încadrare în elemente fixe, cunoscute. Un factor important a fost alegerea celei mai adecvate metode de trasare a construcției, dorindu-se ca metoda aleasă să respecte precizia de trasare.

1.2 DATE ISTORICO-GEOGRAFICE

Comuna Florești chiar dacă este atestată documentar din 1272, are o vechime mult mai

mare, acest lucru fiind demonstrat datorită descoperirilor arheologice, care certifică asezări umane din neolitic. Până în anul 1924 se numea Feneșu Săsesc.

Comuna Florești este situată in Transilvania și aparține de județul Cluj.

Ca și localizare geografică, comuna Florești se află pe malul drept al râului Someșul Mic.Aceasta are un relief de depresiune, fiind înconjurată de dealuri, cel mai înalt fiind dealul Melcilor. Suprafața totala a comunei este de 61km2. Temperatura medie anuală este de 11ºC, iar precipitațiile medii anuale ating valoarea de 750mm/mp.

Figura 1.1. – Localitatea Floresti (Str. Stejarului)

1.3 DATE ECONOMICE ȘI DE COMERȚ

Comuna Florești era cunoscută, până în anul 1989, datorită fermei sale de păsări, construită de regimul comunist, denumită Avicola Florești, angajații fiind sătenii din satele încojurătoare. După anul 1989 această crescătorie a ajuns sa fie inițial divizată, ca ulterior să ajungă în pragul falimentului în anul 1995. Ulterior aceasta a fost preluată de o societate comercială cu capital privat. Investiția principală dupa 1989 o reprezintă Supermarketul Metro, aflat in zona limitrofă cu municipiul Cluj Napoca.

Datorită poziției foarte favorabile, adică în imediata apropiere de municipiul Cluj

Napoca, și includerea comunei Florești în zona metropolitană Cluj, în ultimii ani au apărut tot mai multe investiții locale și în alte ramuri economice. Printre cele mai importante investiții, amintim Polus Center, cele două hidrocentrale Florești I și Florești II, ambele funcționale. Începând cu anul 2006 când numărul dezvoltatorilor imobiliari de pe piața din Cluj-Napoca a crescut constant, fapt ce a generat și creșteri la prețurile terenurilor, comuna Florești a început să fie privită cu interes maxim.

Prețurile mai scăzute la terenuri, zona retrasă și liniștită, au fost printre premisele care

au facut astăzi Comuna Florești să fie privită ca un cartier în dezvoltare al Clujului. În zonă au început să se construiască imobile de locuințe și ansambluri de case multe dintre ele încă nefinalizate, astfel satul și-a pierdut în mare parte identitatea, devenind un sat sistematizat în grabă.

1.4 DATE DEMOGRAFICE

Populația Comunei Florești era în 1999 de 4.258 persoane, din care 69% sunt români, 15% maghiari și romi 16%. În comună există o biserică ortodoxă "Sfântul Dumitru", o biserică greco-catolică "Sfântul Nicolae", o biserică romano-catolic, precum si o mănăstirea ortodoxă "Acoperământul Maicii Domnului". În localitatea Florești există o școală "Gheorghe Șincai" pentru clasele I-VIII. Momentan școala este împărțită in 3 clădiri: două mai vechi (recent renovate) și una nouă (recent construită). De-a lungul istoriei localității aici au existat și o școală săsească, respectiv una maghiară.

1.5 DESCRIEREA OBIECTULUI PROIECTAT

Imobilul de locuințe este situat în comuna Florești, strada Stejarului, numărul 56,

județul Cluj, în partea de vest a județului Cluj, la aproximativ 10 km sud-vest de municipiul Cluj Napoca.

La amplasament se poate ajunge de pe drumul European E60, spre sud, pe strada Eroilor, apoi pe strada Stejarului, la est de blocurile ANL. Imobilul are ca vecini la N-V – drum de acces, N-E – strada Stejarului, S-E – numărul cadastral 2706, S-V – Cozar Cosmin (conform planului topografic).

Imobilul de locuințe colective D+P+3E+M a fost construit pe parcela înscrisă în cartea

funciară numărul 56135, având numărul cadastral 8399 cu suprafața de 1138 mp, situată pe foaia de trapez L – 34 – 47 – D – d – 2 – II . În urma înscrieri construcției în cartea funciară, parcelei în cauză i se atribuie un nou număr cadastral, și anume 58068, identic cu numărul de carte funciară.

Amplasamentul aparține unui picior de versant, terenul fiind ușor înclinat.Terenul de fundare pentru imobilul ales este: argilă prăfoasă, vârtoasă, cu plasticitate mare. Apare de regulă la – 2,0 m ca teren de fundare (cu grad de meteorizare moderat).

Datorită arhitecturii imobilului, regimul, regimul de înălțime și a terenului de fundare s-a constatat ca ce-a mai potrivită rezolvare structural a construției este structura în cadre de beton armat monolite cu planșee monolite și fundații izolate.

Structura este cu fundații și elevații din beton și beton armat, cadre din beton armat, plansee din beton armat, închideri și compartimentări din zidărie de cărămidă, bca și gipscarton, acoperiș tip șarpantă din lemn ignifugat cu învelitoare din tablă amprentată, pod necirculabil, plafon din lemn placat cu gips-carton rezistent la foc peste mansardă, termoizolație din vată mineral peste mansardă, finisaje cu gresie și faianță.

1.6 SITUAȚIA JURIDICĂ, ECONOMICĂ ȘI TEHNICĂ A IMOBILULUI

Conform Planului Urbanistic General (PUG), investiția se realizează pe un teren situat în intravilanul comunei Florești, acesta fiind proprietatea privată a investitorilor, conform CF nr. 56135 Florești. Conform CF-ului, categoria de folosință a terenului este curți construcții (Cc), destinația conform PUG Floresti reprezintă: zona de locuințe și funcțiuni complementare. Deci, funcțiunea propusă corespunde prevederilor PUG. Suprafața parcelei de teren este de 1138 m2.

P.O.T maxim = 28,7%, C.U.T. maxim = 1,72, unde P.O.T. = procent de ocupare a terenului, C.U.T. = coeficient de utilizare a terenului.

1.7 BAZA GEODEZO – TOPOGRAFICĂ DIN ZONĂ

În cazul oricărui proiect de măsurători, prima etapă este identificarea bazei geodezo-topografice din zona. Aceasta se realizează pe planuri și hărți existente ale lucrărilor executate anterior, prin determinarea punctelor geodezice și ale reperilor de nivelment și obținerea inventarelor de coordonate pentru aceste puncte.

În acest scop s-au studiat inventare de coordonate, înscrise în registrele de la Oficiul de Cadastru, planuri topografice scara 1:5000 și planuri digitale cu rețelele de puncte geodezice ale României.

Măsurătorile geo-topografice sunt executate cu respectarea prevederilor Ordinului 534/2001 “Normele tehnice de introducere a cadastrului general” al Președintelui Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care prevede ca punctele noi să fie legate de rețeaua de sprijin și determinate în Proiecția Stereografica 1970 și în planul de referința Marea Neagră.

1.7.1 Proiecția stereografică 1970

În general, hărțile topo–cadastrale existente în prezent pentru teritoriul României, sunt întocmite folosind unul dintre sistemele de proiecție cartografică: Stereografică 1970, Gauss-Krüger sau UTM (Universal Transversal Mercator). Fiecare dintre aceste sisteme de proiecție cartografică prezintă atât avantaje cât și dezavantaje. Unul dintre criteriile de bază în adoptarea unei proiecții cartografice pentru un anumit teritoriu cadastral este ca deformația liniară relativă să fie cât mai mică pentru acea zonă geografică. Astăzi pentru întocmirea tuturor planurilor cadastrale se folosește proiecția Stereografică 1970.

Această proiecție a fost adoptata de către țara noastră în anul 1973, ca urmare a Decretului nr. 305/septembrie 1971 care prevede că: “Lucrările geodezice, topo-fotogrammetrice și cartografice necesare economiei naționale se execută în proiecție stereografică 1970 și sistemul de cote referite la Marea Neagră”. Adoptarea acestui sistemului de proiecție pentru țara noastră a avut în vedere că, corespundea foarte bine condițiilor țării noastre (contur aproape circular, latitudine medie, etc.) astfel s-au întocmit planurile topografice de bază scările 1:2.000, 1:5.000 și 1:10.000, precum și a hărțile cadastrale la scara 1:50.000.

Proiecția Stereografică 1970 este o proiecție azimutală, perspectivă, stereografică, oblică, conform în plan secant. Proiecția are la bază elementele elpsoidului Krasovski 1940, orientat Pulkovo ca și în cazul proiecției Gauss-Krüger având următorii parametrii geometrici: semiaxa mare a=6378245,000m și turtirea geometric f=1/298,3.

Elementele caracteristice ale proiecției sunt:

punctul central (polul proiecței) Qo, este un punct fictiv nematerializat în teren, considerat a fi la circa 30 km Nord de Brașov, prin munții Perșani, situat aproximativ în centrul geometric al teritoriului României, are coordonatele geografice 25˚ longitudine estică Greenwich si 46˚ latitudine nordică;

adâncimea planului de proiecție este H= -3189,478m, față de planul tangent la sfera terestră în punctul central. În urma intersecției dintre acest plan și sfera terestră de rază medie Ro=6378956,681m, s-a obținut un cerc al deformațiilor nule cu raza ro=201,718km;

Deformația relativă pe unitatea de lungime (1 km) în punctul central al proiecției este egală cu – 25 cm/km și crește odată cu mărirea distanței față de acesta până la valoarea zero pentru o distanță de aproximativ 201,718 km. După acestă distanță valorile deformației relative pe unitatea de lungime devin pozitive și ating valoarea 63,7 cm/km la o depărtare de centrul proiecției de aproximativ 385 km. Relația generală a deformației liniare relative pe planul secant este: .

Sistemul de axe de coordinate plane rectangular xOy are ca origine imaginea plană a polului proiecției Qo, axa Ox este imaginea plană a meridianului de 25o și are sensul pozitiv spre nord, iar axa Oy are sensul pozitiv spre est. În scopul pozitivării valorilor negative ale coordonatelor plane, s-a realizat translatarea originii cu 500000m spre sud, pe direcția axei absciselor și 500000m spre vest, pe direcția axei ordonatelor. Figura 1.2. – Proiecția stereo 1970

Coeficientul de reducere a scării, folosit la transformarea coordonatelor rectangular din planul tangent, în planul secant, paralel cu cel tangent, are valoarea c=1-(1/4000)=0,99975. Proiecția stereografică 1970 este conform, permițând ca măsurătorile geodezice să fie prelucrate direct în planul de proiecție, fără a se calcula coordonatele geografice, cu condția aplicării prealabile a unor corecții de reducere măsurătorilor la planul de proeicție. Proiecția deformează distanțele și ariile, funcție de depărtarea acestora față de polul proiecției.

1.7.2 Sistemul de cote Marea Neagră 1975

Pentru determinarea altitudinii punctelor topografice a fost necesar să se ia în considerare o suprafață de nivel față de care să se poată determina atât înălțimile punctelor uscatului, cât și adâncimile punctelor batimetrice, situate pe fundul mărilor și oceanelor. Astfel s-a stabilit ca suprafață de nivel, de referință, suprafața curba a apelor linistite ale mărilor și oceanelor, presupusă a fi prelungită pe sub continente, care în orice punct al său este perpendiculară pe verticala locului, și care se numeste geoid. Acestei suprafețe, luată ca sistem de referință, i se atribuie cota 0 (zero). Pentru o anumită țară, suprafața de nivel zero se determină prin observații îndelungate, executate față de un reper fix numit zero fundamental, folosindu-se aparate speciale numite medimaremetre sau medimaregrafe.

Pentru țara noastră, suprafața de nivel zero este suprafața linistită, de nivel mediu, a Marii Negre. Lucrările de nivelment executate înainte de 1951 au fost racordate la o placă de bronz instalată pe chei în apropierea maregrafului din Constanța. Această placă poartă, printre altele, înscrisă altitudinea sa de 2,48 m față de “zero miră maregraf”, adică față de nivelul mării, acceptat sau presupus la data instalării maregrafului. Direcția Topografică Militară, folosind datele înregistrărilor la maregraful din portul Constanța, în intervalul 1933-1975, a stabilit nivelul mediu al Mării Negre la epoca 1975. A rezultat o creștere a nivelului mării cu +0,139 m față de zero al mirei maregrafului , astfel înât altitudinea plăcii de bronz, menționată mai înainte a fost stabilită la 2,341 m. Astfel prin intermediul unor lucrări de nivelment geometric repetat (1962, 1963, 1964, 1970, 1972) și determinări gravimetrice, s-a calculat altitudinea reperului fundamental de tip I-DTM din Capela Militara din Constanța, care a fost considerat până în anul 1982 punctul zero fundamental pentru rețeaua de nivelment de stat din țara noastră .

Studiile care au fost efectuate după această perioadă au condus la ideea creării unui nou amplasament pentru punctul zero fundamental, într-o zonă stabilă din punct de vedere geologic. Locul a fost ales la circa 53 km de Constanța, între localitățile Tariverde și Cogealac.

Pe teritoriul țării noastre au fost utilizate mai multe puncte origine ( punctul zero Sulina, punctul zero Marea Adriatică ) dintre cel mai des utilizat a fost punctul zero Marea Baltică. Trebuie precizat că există mai multe determinări între zero Marea Neagră și zero Marea Baltică care au condus la valori diferite, diferențele mari existente conducând la concluzia că nu poate fi acceptată o valoare constantă pentru diferența dintre cele două sisteme pe întreg teritoriul țării.

Orice punct de pe suprafața Pământului are o suprafața de nivel, fiind suprafețe de referință relativă, față de care se pot determina înalțimile relative ale diferitelor puncte topografice.

CAPITOLUL 2. INSTRUMENTE. METODE DE MĂSURARE. PROGRAME UTILIZATE. LUCRĂRI DE TEREN ȘI BIROU

2.1 DESCRIEREA ȘI VERIFICAREA INSTRUMENTELOR UTILIZATE LA PLANIMETRIE

2.1.1 Aparatura folosită pentru efectuarea măsurătorilor planimetrice și caracteristici tehnice (stația totală Nikon NPL-352)

Măsurătorile planimetrice s-au efectuat utilizând o stație totală NIKON NPL-352, prezentată în figura 2.1. și figura 2.2.

Trimble este unul dintre principalii furnizori de aparatură de specialitate, oferind soluții de maximizare a productivității și de mărire a profitabilității.

Produsele Trimble sunt folosite în peste 100 de țări din întreaga lume. Are peste 2400 de angajați în peste 18 țări, asociate cu o rețea de dealeri și distribuitori, bine pregătiți, care să poată să servească și să ofere suport tehnic clienților săi. Are în portofoliu peste 700 de patente, care servesc la dezvoltarea industriei în domeniul topografiei și se dezvoltă prin achiziții strategice prin care să se poată menține pe o piață cu o concurența acerbă.

Firma oferă atât aparatură de specialitate cât și produse software, pentru descărcarea și prelucrarea datelor prelevate.

Ca și aparatură, firma este orientata pe mai multe domenii oferind aparatură pentru: agricultură, construcții, platforme GPS, armată și apărare, minerit, măsurători ( GPS, stații totale, scanare 3D, nivelment de precizie).

Aparatul face parte din seria NPL 302, oferind performanțe excelente în măsurători și o durată mărită de viața a bateriei. Stația este prevăzută cu ecran pe ambele părți precum și tastatură alfanumerică, ceea ce o face foarte comod de folosit. Modul de programare este intuitiv. Inițial se creează o sesiune de lucru, se specifică numele și forma stației de plecare, înălțimea aparatului, înălțimea prismei și eventual orientarea în cazul în care aceasta este cunoscută. Înălțimea prismei se poate schimba oricând în timpul măsurătorilor. Are 3 moduri de lucru distincte: cu distanțe înclinate, cu distanțe orizontale și direct în coordonate.

Figura 2.1 – NIKON NPL-352 – fața 1

Figura 2.2 – NIKON NPL-352 – fața 2

Pentru măsurarea distanțelor dipune de două posibilități:

prin unde laser, putându-se face până la o distanță de 5000m cu o singură prismă în funcție de condițiile de vizibilitate

fără prismă, direct pe obiectul vizat, până la o distanță de 200m, chiar dacă viza este oblică. Este foarte folositor în cazul punctelor greu accesibile.

Stația dispune și de programe de prelucrare directă a datelor în teren, pentru aplicații de trasare sau calcul a distanțelor și unghiurilor. Amintesc aici: calculul distanței și unghiului dintre 2 puncte citite sau introduse de la tastatură, calculul ariei sau a perimetrului, calculul coordonatelor unui punct introducând un unghi și o distanță, calculul de coordonatelor punctelor în cazul intersecției dintre o dreaptă și un cerc.

Posibilitatea de a măsura fără prismă este binevenită în condițiile în care accesul în anumite zone este limitat sau îngrădit. Pentru întocmirea uni plan cât mai exact și cât mai detaliat este nevoie și de prezentarea vecinătăților unui imobil, regimul de înălțime al clădirilor, diverse puncte inaccesibile. Din experiență pot spune că acest modul de măsurare fără prismă poate crește productivitatea în cazul unei măsurători cu peste 20%.

Deoarece exactitatea unei măsurători depinde nu numai de factorul uman ci și de performanțele aparaturii folosite voi prezenta în continuare specificațiile tehnice ale stației totale NIKON NPL-352.

Tabel 2.1. – Specificații tehnice ale stației

Condițiile recomandate de temperatură între care aparatul lucrează încadrându-se în toleranțele specificate în datele tehnice sunt între -10oC și +40oC. Cu o singură baterire se poate măsura fără oprire timp de 27 de ore, considerând că se efectuează o citire la 30 de secunde, iar dacă am măsura distanțe non-stop o singură baterie ar rezista 16 ore de funcționare. Precizez aici că aceste date sunt prezentate în cartea tehnică a aparatului, durata de viață a bateriei fiind infuențată și de alți factori, externi, cum ar fi tensiunea de alimentare în timpul încăcării, calitatea curentului de încărcare, timpul de încărcare, temperatura din timpul efectuării măsurătorilor.

Din punct de vedere a rezistenței la umiditate aparatul respectă normele IPx6 fiind recomandat de către producător pentru a se folosi în siguranță și pe șantiere de construcții.

2.1.1.1 Verificarea și rectificarea stației totale NIKON NPL-352

La acest capitol sunt prezentate câteva considerații teoretice în ceea ce privește verificarea și rectificarea aparatelor, deoarece acestea se realizează mai greu în cazul stațiilor totale și aici mă refer cu preponderență la rectificarea aparatului. Verificarea se poate efectua prin metode clasice, chiar dacă o verificare riguroasă și care să corespundă normelor metrologice se poate realiza doar în laboratoare special amenajate. Rectificarea unei stații totale este limitată la rectificarea nivelei sferice și torice.

Stația totală NIKON NPL-353, este prevăzută cu compensator pe două axe. Există posibilitatea opririi compensatorului precum și setarea marjei de compensare. Limita maximă acceptată de către compensator este de ±3’30”. În cazul în care compensatorul este pornit iar această valoare este setată ca și maxim, aparatul se oprește din modul de lucru, pe ecranul acestuia apare afișată decalarea peste limitele admise (figura 2.3). Pentru o mai bună captare a atenției decalarea aparatului este avertizată și acustic. Până la remedierea acestui lucru modul de citire nu mai poate fi activat decât prin oprirea compensatorului (figura 2.4)

Figura 2.3 – Calare excentrică

Figura 2.4 – Oprirea compensatorului

Prima operație de verificare și rectificare în cazul unui aparat are în vedere nivela torică. Pentru aceasta se așează nivela torica pe direcția a două șuruburi de calare. Se aduce bula între repere acționând simultan și în sens invers de șuruburile respective. În continuare se rotește aparatul în jurul axei sale verticale cu 200g. Nivela torică va ocupa o poziție inversă față de prima poziție. Dacă bula de aer nu este între repere se va elimina deplasarea, jumătate din șuruburile de calare și jumătate din șurubul nivelei (șurubul de rectificare).

În momentul în care nivela este rectificată axa aparatului este verticală.

Se prezintă acest aspect deoarece în cazul acestui aparat mai trebuie să existe o concordanța între nivela torică exterioară a aparatului și nivela electronică a compensatorului. Degeaba se face o rectificare a nivelei torice exterioare, dacă nu este în concordanță cu cea a compensatorului. Acest lucru este valabil și în cazul verificării și rectificării altor elemente de construcție și reglaj. Verificarea se poate efectua ca și la aparatele clasice, pentru unele erori, însă eliminarea erorilor nu se poate face decât pe standuri de mare precizie.

Ca și considerații teoretice se vor prezenta totuși cum se efectuează verificarea și rectificarea unui teodolit.

Înainte de a începe operațiile de măsurare a unghiurilor, operatorul trebuie să controleze piesele aparatului pentru a vedea dacă funcționează normal, iar în cazul constatării unor defecte să se procedeze la înlăturarea lor, să verifice și dacă e cazul să rectifice aparatul cu care lucrează. Verificările privesc condițiile pe care trebuie să le îndeplinească instrumentul, condiții care pot fi grupate în condiții de axe, de excentricitate și de gradații.

Controlul aparatului pentru a vedea dacă are erori se numește verificare.

Operația de corectare a erorilor sau defectelor aparatului se numește rectificare.

Dintre verificările și rectificările aparatului , cele mai importante sunt: verificarea și rectificarea nivelei, verificarea dacă există eroarea de excentricitate a alidadei și verificarea și rectificarea lunetei.

Verificarea propriu-zisă urmărește îndeplinirea condițiilor constructive și geometrice. Neîndeplinirea acestora conduce la tot atâtea erori ce pot fi grupate, după sursa care le generează și modul de eliminare, sau reducere a lor :

erori de construcție, provocate de unele imperfecțiuni în execuție;

erori de reglaj, provocate de uzura aparatului sau de dereglarea unui organ al său (prin transport sau lovire).

2.1.1.2 Condiții de construcție

În aceastǎ grupǎ se includ erorile care se datoresc unor defecțiuni de fabricație. Ele se referǎ la neîndeplinirea unor condiții ale axelor teodolitelor, a cǎror punere la punct se face prin adoptarea unor metode adecvate de mǎsurare.

Perpendicularitatea axelor pe cercuri este o condiție pe care aparatele trebuie sǎ o îndeplineascǎ.

Excentricitatea cercului alidad, adică axul principal al aparatului trebuie sǎ treacǎ atât prin centrul limbului cât și prin cel al cercului alidad. Deplasarea cercului limbului fațǎ de axul principal constituie eroarea de excentricitate a alidadei.

Excentricitatea lunetei apare atunci când axa de vizare a lunetei nu interesecteazǎ axul principal al aparatului, adicǎ axa lunetei nu se aflǎ pe axa verticalǎ a aparatului.

Axele trebuie să fie perpendiculare pe cercuri, adică axul vertical trebuie să fie perpendicular pe limb, iar cel orizontal pe eclimetru.

O alta conditie este ca axa de viză a lunetei să întâlnească axa principală.

2.1.1.3 Condiții de reglaj

În aceastǎ categorie de erori intrǎ acelea care se datoresc dereglǎrii unor anumite pǎrți ale aparatelor, datorate de obicei uzurii aparatelor și care se pot elimina fie prin adoptarea unor metode corespunzǎtoare de lucru, fie prin corectarea defecțiunilor, operație care în mod curent este numitǎ rectificare.

Aceste erori se pot elimina prin rectificare, fǎcându-se în ordinea urmǎtoare:

verticalizarea axului principal care în cazul stațiilor totale lipsește datoritǎ

existenței compensatorului care corecteazǎ deviațiile de la verticalǎ;

verificarea perpendicularității axului secundar pe cel vertical;

verificarea perpendicularității axei de vizare a lunetei pe axul secundar;

verificarea poziției firelor reticulare;

axa principală trebuie să fie verticală;

axa de viză să fie perpendiculară pe axa secundară. Neîndeplinirea acestei

condiții este provocată de descentrarea intersecției firelor reticulare;

axa secundară trebuie să fie orizontală respectiv perpendiculară pe axa

verticală;

firele reticulare să fie corect aranjate;

la eclimetru să se citească înclinarea efectivă a lunetei. Condiția este

îndeplinită când linia indexilor este orizontală;

dispozitivul ajutător de citire să fie de lungime nominală.

Neîndeplinirea acestor condiții produce erori de reglaj care pot fi constatate prin operația de verificare a teodolitului, operatorul putând să le reducă la minim prin operația de rectificare, de asemenea, influența lor se poate elimina prin folosirea unor metode de măsurare corespunzătoare.

2.1.1.4 Erori de construcție

Datorită imperfectiunilor operatiunilor de montaj, centrul geometric al cercului orizontal nu coincide cu centrul său de rotatie și nici cu punctul în care axa principală a teodolitului întâlnește cercul gradat.

Eroarea de excentricitate a alidadei: axul principal al aparatului trebuie să treacă atât prin centrul limbului cât și prin cel al cercului alidad. Deplasarea centrului limbului față de axul principal constituie eroarea de excentricitate a alidadei.

Pentru determinarea și eliminarea acestei erori se citește la ambele microscoape și se consideră bună valoarea medie a celor două citiri.

Eroarea de excentricitate a lunetei rezultă atunci când axa de vize nu trece prin axa principală a teodolitului. Eliminarea erorii se face prin lectura, în ambele poziții ale lunetei.

Eroarea de excentricitate a axei secundare: axa secundară a teodolitului trebuie să treacă prin centrul cercului vertical. Eroarea se elimină prin considerarea mediei lecturilor diametral opuse pe cercul vertical.

Eroarea de colimație rezultă din neîndeplinirea condiției de perpendicularitate dintre axa de vizare și axa secundară. Prin media citirilor la cercul orizontal, efectuate în cele două poziții ale lunetei, aceasta se elimină. Neperpendicularitatea ducând la eroarea de colimație, efectul acestei erori crește direct proporțional cu unghiul vertical, rectificarea fǎcându-se prin efectuarea prin vizarea unui semnal cu lunetă în ambele poziții; între citirile efectuate în urma vizǎrii cu cele douǎ poziții ale lunetei trebuie sǎ aparǎ o diferențǎ de ±200g.

Eroarea de inclinare a axei secundare: axa secundară a aparatului trebuie să fie perpendiculară pe axa principală a aparatului, astfel că după aducerea acesteia din urmă în poziție verticală (prin operațiunea de calaj), axa secundară să ocupe o poziție orizontală.

Eroarea de verticalitate a axei principale este reprezentată de unghiul format de către această axa cu verticală locului. Această eroare nu este o eroare instrumentală, ci o eroare de așezare în stație a aparatului, datorată unei operații de calaj necorespunzatoare.

2.1.1.5 Centrarea și calarea aparatului în punctele de stație

La mǎsurarea de unghiuri orizonatale și verticale este necesar ca aparatul sǎ fie așezat în stație, adicǎ în punctul care constituie vârful unghiului sau unghiurilor.

Punerea în stație a aparatului constǎ din mai multe operații: centrare, calare, reglarea lunetei și orientarea aparatului.

Centrarea este operația prin care axul principal al aparatului este adus în coincidențǎ cu verticala punctului topografic, marcat pe teren prin țǎruș sau bornǎ.

Operația de centrare se executǎ în douǎ etape: într-o primǎ etapǎ se face centrarea aproximativǎ prin așezarea trepiedului deasupra punctului de pe teren, punerea aparatului pe platanul trepiedului, strângerea șurubului pompǎ al trepiedului și aducerea șuruburilor de mișcare finǎ în poziția lor centralǎ. Pentru finalizarea calǎrii aproximative se mișcǎ picioarele trepiedului astfel încât dispozitivul optic de centrare să ajunga deasupra punctului de stație. Apǎsǎm picioarele trepiedului și din reglarea lor aducem bula între reperele nivelei sferice.

Prin calare se înțelege operația de orizontalizare a limbului, operație care se face mai intâi aproximativ odatǎ cu așezarea aparatului în stație, suprafața limbului sǎ fie cât mai orizontalǎ și apoi calarea exactǎ cu ajutorul nivelei torice. Se așează nivela torică paralelă cu șuruburile de calare B și C, rotind simultan de cele doua șuruburi, în sensuri contrare până la aducerea bulei între reperi. Se rotește aparatul cu astfel ca nivela să ajungă perpendiculară pe prima direcție la fel ca în figura 2.5.

Figura 2.5. Schița de calare

Se rotește șurubul de calare A până bula ajunge din nou între repere. Se verifică centrarea pe punct iar în cazul în care se constată o deplasare de pe punct, se aduce în coincidență prin destrângerea șurubului pompă. Se repetă apoi operațiile de calare și centrare până când aparatul este poziționat perfect în punctul de stație.

În cazul în care calarea nu a fost fǎcutǎ corespunzător, ne apare un simbol cu o nivelǎ decalatǎ.

Calarea riguroasǎ se face din șuruburile de pe ambazǎ, cele douǎ direcții de calare sunt prezentate concomitent pe ecran. Când bulele electronice sunt între repere, aparatul este calat, urmând apoi a se verifica centrarea și dacǎ este nevoie se reface slǎbind șurubul pompǎ.

2.1.1.6 Punerea la punct a lunetei

Prin operația de punere la punct a lunetei se realizeazǎ claritatea firelor reticulare și a imaginii obiectului vizat. Claritatea firelor reticulare se realizeazǎ prin rotirea ocularului adaptând distanța de la acest sistem optic pânǎ la plata reticularǎ, în raport cu acuitatea vizualǎ a operatorului.

Pentru observarea mai clarǎ a firelor reticulare luneta se îndreaptǎ cǎtre un fond deschis.

Claritatea imaginii obiectului vizat se face ori de câte ori se schimbǎ distanța de la aparat și pânǎ la obiectul vizat, operație care se realizeazǎ cu ajutorul șurubului de focusare, care deplaseazǎ lentile de focusare.

Vizarea punctelor se face mai întâi cu ajutorul colimatorului iar apoi cu ajutorul șurubului de mișcare finǎ pe orizontalǎ și verticalǎ se aduce punctul vizat la intersecția firelor reticulare.

2.1.1.7 Orientarea aparatului

Una din operațiile de bazǎ la mǎsurarea unghiurilor orizontale este orientarea aparatului pe direcția nordului sau pe o direcție oarecare, consideratǎ ca direcție de referințǎ. Înainte de orientarea aparatului, în cazul aparatului NIKON NPL-352, trebuie sǎ se inițializeze jobul, care reprezintǎ un fel de director, conținând diverse tipuri de date (mǎsurǎtori, coduri, puncte fixe, stații), care pot fi manipulate individual( vizualizare, editare, ștergere). Dupǎ inițializarea jobului se definește stația în care este pus aparatul fiind necesare atât coordonatele plane cât și înǎlțimea aparatului.

La orientare, direcția HA poate fi introdusǎ manual sau poate fi folosit un punct de coordonate cunoscute. Dupǎ orientarea aparatului se poate trece la exploatarea stației folosind aplicațiile aparatului, care sunt programe predefinite; acestea acoperǎ un spectru larg de facilitǎți și îndatoriri zilnice în teren.

2.1.2 Descrierea nivelului rigid cu șurub de basculare

Figura 2.6. – Nivelul rigid cu șurub de basculare.

Nivelul rigid cu șurub de basculare (figura 2.6.) este un instrument compus din: luneta topografică, nivela torică și sferică, ambaza, șuruburi de calare și placa de tensiune. Pentru a orizontaliza luneta, ne folosim de șurubul de basculare. Acest șurub este situate între lunetă și pivotal instrumentului.

În vederea efectuări măsurătorilor cu acest instrument, după efectuarea unei calări aproximative cu nivela sferică și înainte de efectuarea unei citiri pe miră, trebuie sa se orizontalizeze axa de vizare folosindu-ne de suruburile de calare. Folosindu-ne de nivela sferică putem verifica orizontalitatea aparatului. Această operațiune se realizează înainte de fiecare citire efectuată pe miră. Exemple de astfel de nivele sunt Ni 030 i Ni 004 fabricate de Karl Zeiss Jena.

2.2 METODE DE MĂSURARE

2.2.1 Metode de măsurare a unghiurilor orizontale

2.2.1.1 Metoda simplă – măsurarea unui unghi izolat prin metoda citirolor, figura 2.7.

Figura 2.7. Măsurarea unui unghi orizontal izolat

Pentru măsurarea unui astfel de unghi se fac următorii pași:

se staționează în punctual S și se fixează limbul într-o poziție oarecare;

se vizează punctul 1 în poziția I a lunetei;

se citește valoarea;

se vizează apoi punctual 2, tot în poziția I a lunetei și se efectuează citirea;

se repetă masurarea unghiului și în poziția II a lunetei și obținem, și ;

pentru a obține valoarea unghiului ω, facem media celor două citiri:

(2.1),

2.2.1.2 Metoda turului de orizont

Această metodă se folosește pentru măsurarea mai multor unghiuri dintr-un punct de stație. Se alege drept punct de plecare (sau de referință) punctual mai îndepărtat și care are condiții optime de vizare. Metoda se mai numște și metoda seriilor, o serie fiind compusă din două tururi de orizont. Fiecare tur de orizont începe și se închide pe punctul de referință ales, conform figurii 2.8.

Figura 2.8. Măsurarea direcțiilor orizontale prin metoda turului de orizont

2.2.2 Măsurarea unghiurilui vertical φ și a unghiului zenital V

În vederea măsurării unghiurilor verticale se realizează pașii următori (figura 2.9):

aparatul se instalează în punctul de stație, se centrează și se calează;

se măsoară înălțimea aparatului (notată cu “i”);

se vizează semnalul din punctual B, la înălțimea aparatului;

se citește unghiul vertical.

Figura 2.9. – Măsurarea unghiurilor verticale

Dacă gradația 0 a cercului vertical se găsește în poziția orizontală, atunci teodolitul măsoară unghiul vertical φ.

Unghiul vertical se măsoară în cele două poziții ale lunetei, calculându-se media:

(în poziția I) (în poziția II) (2.2),

(2.3),

Dacă gradația 0 a cercului vertical se găsește pe verticală, aparatul măsoară unghiul zenital V.

Unghiul zenital se calculează cu relațiile:

(în poziția I) (în poziția II) (2.4),

(2.5),

2.2.3 Măsurarea distanțelor

În măsurătorile topografice, distanțele se pot măsura în două moduri:

Direct, prin aplicarea directă a etalonului pe distanța de măsurat;

Indirect, prin stadimetrie – adică folosind instrumente topografice.

În cazul măsurătorilor directe, acestea pot fi precise și anume panglica de oțel și ruleta de oțel și foarte precise, adică firul de invar.

În situația măsurării distanțelor pe cale indirectă, acestea se realizează prin unde. Distanțele pot fi măsurate indirect cu instrumente ce folosesc undele din spectrul electromagnetic ca mijloc purtător al semnalului de măsurare.

Principiul măsurării distanțelor prin unde

Într-un punct A al unei distanțe se instaleză o unitate electronică iar într-un al punct B un reflector. Un fascicul de unde, plecat de la emițătorul E, va fi returnat de reflector și primit de receptorul din unitatea electronică. În cazul folosirii microundelor,în punctul B acestea sunt supuse mai înâi unor transformări și apoi retransmise spre A. La recepția în unitatea electronică, undele reprezintă o întârziere de 2t,ce reprezintă timpul necesar parcurgerii lungimii AB dus-întors cu viteza v într-un mediu omogen.

Radiațiile folosite reprezintă mijlocul purtător al semnalului de măsurare. Transmiterea respectiv grefarea acestui semnal pe unda purtătoare se realizează prin modificarea unui parametru în ritmul semnalului, operație denumită modulație purtătoare.

Procedee de măsurare a distanțelor prin unde

Procedeul fazic, comun instrumentelor uzuale,se bazează pe măsurarea diferenței de fază între modulațiile transmise și cele recepționate. Procedeul cu impulsuri se bazează pe un semnal cu o durată foarte scurtă,generat de un emițător. Așadar, măsurarea distanțelor prin undă asigură atingerea unor precizii milimetrice și într-un timp foarte scurt, de ordinul secundei sau a fracțiunilor de secundă.

2.3 PROGRAME UTILIZATE

2.3.1 Trimble – Terremodel

Trimble Terramodel, este un software foarte utilizat în domeniul topografiei, fiind folosit nu doar ca și program de descarcare ci și pentru prelucrarea datelor brute, obținute în urma importării fișierului de măsurători din stația totală, într-un calculator.

Software-ul permite să se facă toate calculele necesare COGO, rapid și produce cu ușurință modele de carosabil, de a genera contururi, si calcula volume. Cu 3D integrat Visualizer, putem vizualiza proiectul ca un model 3D interactiv, ceea ce face ca proiectarea și calitatea procesului de control sa fie extrem de eficientă.

2.3.2 TopoLT

De asemenea, TopoLT, este printre multele programe utilizate în cadrul topografiei, acesta fiind foarte eficient și ușor de folosit.

TopoLT este folosit pentru raportarea punctelor obținute în urma prelucrării datelor brute cu ajutorul programului Trimble Terramodel, în AutodCAD, având posibilitatea de a ne alege scara la care dorim să efectuăm raportarea, putem introduce coduri pentru punctele cunoscute și multe altele. De asemenea, TopoLT, are diferite funcții cum ar fii: refacerea fișierului de coordonate, calculul suprafețelor, detașare de suprafețe, transformari de imagini, realizarea modelului 3D al terenului, realizarea curbelor de nivel, calculul volumelor, precum și multe alte funcții.

2.3.3 AutoCAD 2007

AutoCAD, este cel mai folosit programul pentru realizarea planurilor în doua dimensiuni 2D, mai puțin utilizat pentru trei dimensiuni 3D. Are funcții multiple pentru o utilizare cât mai eficientă. De asemenea, pe lângă fișierele cu extensie de tip .dwg, se pot obține și fișiere cu extensie de tip .dxf, fișiere folosite pentru realizarea fișierelor de tip CP.

2.3.4 Microsoft Word și Microsoft Excel

Microsoft Word a fost folosit pentru redactarea lucrării de licență, iar Microsoft Excel a fost de mare ajutor pentru realizarea tuturor calculelor ce țin de rețeaua aleasă în vederea verificării și îndesirii.

2.3.5 Generare CP

În procesul de întocmire a documentațiilor pentru lucrări de specialitate în domeniul cadastrului este nevoie de obținerea unor fișiere standard pentru stocarea informațiilor din fișa corpului de proprietate și pentru stocarea coordonatelor pe conturul acestuia.

Modulele aplicației faciliteaza obținerea acestor fisiere într-un format standard, care să permită încarcărea și validarea lor de către inspectorii Oficiilor de Cadastru și Publicitate Imobiliara.

Modulul pentru obținere a fișierului care conține coordonatele pe contur și datele din fișa corpului de proprietate se numeste GenerareCP.exe.

Aplicația GenerareCP.msi este destinată persoanelor fizice/juridice autorizate să execute lucrări de specialitate în domeniul cadastrului pe teritoriul României.

2.4 LUCRĂRI GEODEZO-TOPOGRAFICE EFECTUATE

2.4.1 Lucrări de teren

O primă etapă efectuată în cazul lucrărilor de teren o reprezintă recunoașterea terenului, verificarea punctelor geodezice, dacă acestea mai există sau au disparut, dacă nu sunt avariate, în acestea cazuri, cautarea unor alte puncte geodezice existente în zonă.

O a doua etapă reprezintă verificarea rețelei de sprijin aleasă, și compensarea acesteia. De asemenea, tot în cadrul acestei etape, s-a efectuat îndesirea rețelei de sprijin în vederea obținerii bazei de sprijin topografice utilizate la aplicarea pe teren (trasarea) a obiectivului proiectat.

În a treia etapă, se efectuează măsurătorilor topografice, necesare trasării, întocmirii documentației pentru înscrierea și apartamentarea construcției. Trasarea construcției se realizează prin metoda coordonatelor polare și prin măsurători electrono-optice, urmând ca ulterior să se facă măsurători de verificare și calcule de precizie. Metoda coordonatelor polare – se aplică atunci când lucrările de trasare se execută pe un teren deschis și există posibilitatea de a se efectua măsurători de la punctele de sprijin până la punctele de trasat ale construcției.

2.4.2 Lucrări de birou

Lucrările de birou se efectuează pentru pregătirea proiectului de construcții, în vederea execuției.

În cadrul lucrărilor de birou, se parcurg următoarele etape:

Se importă datele din stația totală, într-un calculator, cu ajutorul programului Trimble Terramodel;

Se prelucrează datele brute obținute în urma descărcării aparatului;

Se intocmește planul general de trasare, reprezentat de planul topografic, pe care este reprezantat conturul construcției, coordonatele proiectate ale punctelor principale și cotele acestora, precum și poziția planimetrică a punctelor ce constituie baza topografică de trasare.

Întocmirea planului de trasare în detaliu, ce reprezintă sintetic, organizarea lucrărilor de trasare în detaliu a obiectelor sau a unor părți din acestea. Ele cuprind, elemente care trebuie trasate, cum ar fi: unghiuri, distanțe, diferențe de nivel; metoda și procedeul de trasare, măsurile care trebuie luate pentru a asigura precizia de trasare,instrumentul utilizat la trasare.

Calculul elementelor necesare trasării (distanțe, unghiuri) și determinarea preciziei elementelor trasate.

După etapa de trasare, următorii pași reprezintă întocmirea documentației cadastrale pentru înscrierea construcției și a documentației cadastrale pentru apartamentarea construcției, pași ce se vor realiza doar dupa finalizarea construcției.

CAPITOLUL 3. PREZENTAREA TEORETICA A MODELELOR MATEMATICE UTILIZATE ÎN PRELUCRAREA OBSERVAȚIILOR

TEORIA PRELUCLĂRII MASURĂTORILOR GEODEZICE

Rețeaua geodezică de bază a țătii noastre a fost realizată în perioada 1950-1960 de către Direcția Topografică Militară, gândită ca o rețea unitară structurată pe ordine. Compensarea acesteia s-a făcut pe ordine și grupe. Metoda utilizată a fost cea a măsurătorilor condiționate. Pentru reprezentarea unitară, într-un sistem de proiecție dat, a suprafețelor pe care urmează să fie realizate diferite lucrări inginerești, este necesar ca măsurătorile sa fie legate de puncte de sprijin a căror poziție sa fie determinate cu rigurozitate.

Baza geodezică este formată din puncte de triangulație de ordin superior, care formează rețeaua de stat și puncte de ordin inferior care formează rețeaua de îndesire a bazei geodezice.

Clasificarea rețelei geodezice după numărul elementelor fixe din rețea:

rețea geodezică liberă – se execută numai măsurători corespondente necesare determinării geometrice a rețelei,

rețea geodezică fără constrângeri – cuprinde în afara măsurătorilor care determină geometria rețelei, un număr limită de elemente pentru încadrarea rețelei considerate în sistemul de coordinate adoptat,

rețeaua geodezică constrânsă – în cazul acestei rețele există un număr suplimentar de elemente, pe aceste elemente se va realize, prin procesul de prelucrare a măsurătorilor, constrângeri de natură geometrică, analitică.

Clasificarea rețelei geodezice după formă:

rețea formată din lanțuri de triangulație – sunt construite din trunghiuri, patrulatere geodezice și poligoane cu puncte centrale,

rețea compactă de triangulație sau rețea de suprafață.

Clasificarea rețelei geodezice dupa destinație:

rețea geodezică internațională – se crează pe teritoriul mai multor state, pe baza unor convenții și colaborări internaționale,

rețea geodezică de stat – creată separate pentru triangulație și nivelment, este împărțită pe ordine:

ordinul I – rețele de ordin superior,

ordinul II

ordinul III – rețele de ordin inferior,

ordinul IV

ordinul V – rețea de indesire,

rețea geodezică locală – folosită pentru lucrări inginerești de mare amploare. Precizia interioară a acestora este uneori mai ridicată în comparație cu precizia din rețeaua geodezică de stat.

Clasificarea rețelei geodezice după numărul de dimensiuni ale spațiului în care este amplasată:

rețea geodezică bidimensională,

rețea geodezică tridimensională,

rețea geodezică în spațiu cu patru dimensiuni.

Punctele geodezice se grupează în două mari categorii și anume: puncte geodezice pentru care se stabilesc coordonatele plane X și Y într-un anumit sistem de referință și puncte geodezice pentru care se stabilesc înălțimile (cotele) față de suprafața elipsoidului de referință. Prima categorie de puncte geodezice formează rețeaua geodezică planimetrică de stat , iar cea de-a doua categorie, rețeaua de nivelment sau rețeaua nivelmentului de stat.

Triangulația geodezică de ordin superior este formată din puncte de ordinul I, II, III și IV desfașurate de-a lungul paralelelor și meridianelor, alcătuind așa numita rețea primordială care face legătura cu rețelele statelor vecine.

Triangulația de ordin inferior, numită și triangulație topografică, constituie rețeaua de îndesire și este alcătuită din puncte de ordinul V. Triangulația topografică se folosește pentru completarea (îndesirea) rețelelor de sprijin, în vederea legării măsurătorilor de detaliu de puncte geodezice. În configurația rețelei de îndesire vor fi incluse cel puțin patru puncte din rețeaua geodezică de sprijin, astfel încât poligonul format să încadreze toate punctele rețelei de îndesire.

Metodele aplicate pentru determinarea punctelor geodezice ce formează cele două categorii de rețele sunt diferite. Astfel, pentru determinarea pozițiilor plane ale punctelor geodezice pot fi folosite metodele: triangulației, trilaterației și poligonometriei, iar pentru determinarea pozițiilor în înalțime metodele nivelmentului geometric geodezic și nivelmentului trigonometric geodezic.

În figura 3.1 (ANEXA 1) se poate observa că aceste puncte formează o rețea de tip poligon cu punct centdral.

Tabel 3.1. – Coordonate puncte retea

Verificarea rețelei din punct de vedere planimetric presupune determinarea coordonatelor plane a unor puncte geodezice utilizând ca mărimi cunoscute coordonatele plane ale altor puncte geodezice (marimi date) și direcții de legătura intre punctele geodezice (marimi măsurate). Ca și mărimi date se consideră coordonatele plane ale punctelor Pădurea Călău și Dealul Peana, puncte ce formează baza inițială a rețelei, marcată în figură cu linie dublă.

Figura 3.1 Schița rețelei de sprijin (ANEXA 1)

În faza de teren s-au pozitionat stațiile , pe rând în fiecare din celelalte patru puncte și s-au efectuat citiri de direcții spre fiecare punct, citiri expuse în tabelul 3.2.

Tabel 3.2 – Direcții măsurate

3.1.1 Compensarea rețelei de triangulație

În rețelele de triangulație se măsoară întotdeauna un număr mult mai mare de direcții decât este necesar pentru determinarea pozițiilor noilor puncte. Direcțiile măsurate în plus permit a descoperi erori la măsurători și calcule, a face aprecieri asupra preciziei observațiilor de teren, a determina cu mai mare precizie coordonatele punctelor rețelei executate.

Utilizarea în calcule a direcțiilor măsurate, datorită erorilor inerente oricărei măsurători, conduce la obținerea pentru același punct a mai multor valori. De aceea înaintea calculelor definitive ale triangulației se fac calcule de compensare, care au ca scop să obțină pentru fiecare punct ce se determină, numai o singură și cea mai probabilă valoare a coordonatelor sale.

Rețelele de triangulație de ordin superior se compensează prin metode riguroase și anume: prin metoda măsurătorilor indirecte (variația coordonatelor punctelor) și metoda măsurătorilor condiționate (variația unghiurilor și a direcțiilor). Valorile corecțiilor determinate prin metoda măsurătorilor indirecte se aplică coordonatelor punctelor, iar cele obținute prin metoda măsurătorilor condiționate se referă la unghiuri și laturi și răspund la condițiile de geometrizare a rețelei. Prin aplicarea ambelor metode se obțin aceleași rezultate însa volumul de calcul necesar la compensare este diferit depinzând de configurația geometrică a rețelei. Astfel, metoda măsurătorilor indirecte se folosește în cazul rețelelor vaste, de ordinul I și II, iar metoda măsurătorilor condiționate la prelucrarea rețelelor inferioare ordinului II. De asemenea alegerea metodei de compensare depinde și de complexitatea rețelei și de modul de distribuire al punctelor inițiale de bază. La rețele complicate sau în cazul unui număr mare de puncte inițiale se aplică metoda compensării coordonatelor, iar la rețele mai simple compensarea direcțiilor.

3.1.1.1 Stabilirea numărului de ecuații de condiții

Pentru rețeaua de studiat, fiind o rețea simpla și cu un numar relativ mic de puncte inițiale, ca și metodă de compensare folosim metoda măsuratorilor condiționate. În cazul acestei metode trebuie avut grijă la stabilirea numărului necesar și suficient de ecuații de condiție care este determinat din numărul măsurătorilor suplimentare. Altfel pot apărea unele neajunsuri ca și omiterea unor ecuații de condiție sau scrierea unor ecuații ce constituie consecința altor ecuații. În cazul omiterii unor ecuații, rezultatele finale ale compensării vor fi inexacte, deoarece nu vor verifica condițiile omise, rezultând o rețea incompletă geometric. Atunci când ecuațiile scrise sunt consecințe ale altor ecuații, va rezulta o nedeterminare pentru corelata „k” respectivă.

În scopul prelucrării măsurătorilor efectuate într-o rețea de triangulație geodezică este important, în prima etapă, să se stabilească numărul condițiilor geometrice, să se cunoască forma condițiilor geometrice și corespunzător acestora să se scrie ecuațiile de corecții.

Numărul condițiilor geometrice este strict pentru o anumită formă de rețea de triangulație și se stabilește funcție de natura rețelei (independentă sau liberă, dependentă sau constrânsă).

Cunoscut fiind faptul că rețeaua de rezolvat are mai multe elemente cunoscute fața de numărul necesar, deducem că avem de-a face cu o rețea dependentă deschisă. Într-o astfel de rețea se formează următoarele condiții:

Condiții geometrice,

Condiții de figură,

Condiții de tur de orizont,

Condiții de pol (acordul laturilor).

Primele trei condiții se întâlnesc și la rețelele independente (care nu au mai multe elemente cunoscute fața de numărul necesar) și se numesc condiții interioare.

Stabilirea numărului total de ecuații interioare se calculează cu relatia:

r = ω – 2 (p-2) = ω – 2p + 4 (3.1),

unde: r – numărul total de ecuații interioare,

ω – numărul unghiurilor măsurate,

2(p-2) – numărul strict de unghiuri,

p – numărul total de puncte.

Numărul ecuațiilor de figură se stabilește cu relația următoare:

W1= l1 – p1+1 (3.2),

unde: W1- numărul ecuațiilor de figură,

l1 – numărul laturilor cu viză dublă,

p1- numărul punctelor staționabile.

Numărul ecuațiilor de tur de orizont W2 este dat de numărul punctelor în care unghiurile sunt măsurate într-un tur de orizont complet.

Numărul ecuațiilor de pol (acord pe laturi) se calcuează cu formula:

S = l + {1 – 2(p-2)} = l – 2p + 3 (3.3),

unde: S – numărul ecuațiilor de pol,

l – numărul total de laturi,

p- numărul total de puncte.

În continuare se vor calcula numărul ecuațiilor pentru fiecare tip de condiție pentru rețeaua de analizat din figura 3.1.

r = 9 – 24 + 4 = 5 (3.4),

W1 = 6 – 4 + 1 = 3 (3.5),

W2 = 1 (3.6),

S = 6 – 2 4 + 3 = 1 (3.7),

Din calculele efectuate mai sus rezultă că pentru exemplul luat avem cinci condiții : trei condiții de figură, o condiție de tur de orizont, una de acord pe laturi.

3.1.1.2 Scrierea condițiilor geometrice

Ecuațiile de condiție sunt ecuații liniare care conțin corecțiile mărimilor măsurate (numite și ecuații de erori) și care derivă din condiții geometrice pe care trebuie să le îndeplineasca o rețea de triangulație. Ecuațiile se vor scrie pentru cazul în care compensarea se realizează pe unghiuri și nu pe direcții. Pentru aceasta este necesar calculul unghiurilor din interiorul poligonului, ca diferențe de direcții măsurate în faza de teren, calcul realizat cu ajutorul programului Excel.

Ecuații de condiții de figură

Suma unghiurilor interioare ale triunghiurilor trebuie să fie egală cu 200g, adică:

(3.8),

(3.9),

(3.10),

unde:

(3.11),

(3.12),

(3.13), (3.14),

(3.15),

(3.16),

(3.17),

(3.18),

(3.19),

– valorile cele mai probabile,

– valorile unghiurilor rezultate din măsurători,

– corecțiile probabile ale unghiurilor rezultate din măsurători.

Înlocuind valorile cele mai probabile ale unghiurilor în condițiile de figură se obțin ecuațiile:

(3.20),

(3.21),

(3.22),

sau

(3.23),

(3.24),

(3.25).

Termenii liberi “w1”, “w2” si “w3” reprezintă eroarea de neînchidere unghiulară în triunghiurile considerate.

Condiția de tur de orizont

Suma unghiurilor compensate în punctul Dl. Florești trebuie sa fie egală cu 400g, adică:

(3.26),

unde: (3.27),

(3.28),

(3.29),

Înlocuind valorile cele mai probabile ale unghiurilor în condiția de tur de orizont se obține ecuația:

(3.30),

sau

(3.31),

Deoarece în punctul Dl. Florești se măsoară direcțiile atunci:

(3.32),

Condiția de pol sau acordul laturilor

Rezolvarea succesivă a triunghiurilor care au vârf comun, cu începere de la o latură și finalizare pe aceeași latură trebuie să conducă la aceeași valoare.

În vedere realizării unei explicații mai ușoare, sau făcut următoarele notații pe figura, laturile fiind notate după cum urmează:

Păd. Călău – Dl. Peana = A (3.33),

Păd. Călău – Dl. Florești = B (3.34),

Dl. Peana – Dl. Florești = C (3.35),

Păd. Călău – Dl. Hoia = D (3.36),

Dl. Hoia – Dl. Florești = E (3.37),

Dl. Hoia – Dl. Peana = F (3.38),

Astfel, pornind de la latura Păd. Călău – Dl. Peana, notată cu litera A, prin aplicarea teoremei sinusurilor în mod succesiv se obține:

(3.39),

Înlocuind relațiile (3.39) una în cealaltă, împarțind prin A și simplificând cu se obține relația de pol:

(3.40),

Înlocuind valorile cele mai probabile ale unghiurilor în funcție de unghiurile rezultate din măsurători și corecțiile probabile ale unghiurilor, relația () se mai poate scrie sub forma:

(3.41),

Pentru liniarizarea relației (3.41) se va dezvolta fiecare termen în serie Taylor și se vor efectua produsele lor, astfel se va obține :

(3.42),

unde: (3.43),

(3.44),

Efectuând notațiile ctg(i) = di , i= , , relația (3.42) devine:

(3.45),

Calculul necunoscutelor P1 și P2 și a termenului liber w5 apare în tabelul de mai jos:

Tabel 3.3. – Calculul termenului liber w5

3.1.1.3 Scrierea și rezolvarea sistemului ecuațiilor de erori

Din teoria măsurătorilor condiționate rezultă că numărul total de condiții geometrice ce trebuie sa le îndeplinească o rețea de triangulație , determină un număr corespunzător de ecuații de condiții. Astfel, aceste ecuații, prezentate anterior formează sistemul ecuațiilor de erori, care se prezintă sub forma :

(3.46),

unde: (3.47),

(3.48),

(3.49),

(3.50),

(3.51),

(3.52),

(3.53),

Rezultă așadar, un sistem de ecuații de erori format din 5 ecuații de condiție care în baza principiului :

[vv] = minim (3.54),

se transformă într-un sistem normal de ecuații cu 5 corelate de forma:

(3.55),

Pentru a rezolva sistemul normal de ecuații se calculează, mai întâi, coeficienții corelatelor, utilizând coeficienții ecuațiilor de erori. Calculul coeficienților sistemului ecuațiilor normale s-a realizat în tabelul 3.4 cu aplicarea unor relații de control.

Tabel 3.4. – Sistemul normal al ecuațiilor de corecții

Folosind schema triunghiulară Gauss Doolittle (tabelul 3.5), s-a rezolvat sistemul ecuațiilor normale ale corelatelor, iar în coloana termenilor liberi (coloana nr. 6) se trec neînchiderile „w” în secunde.

Calculele efectuate în schema Gauss-Dollitlle sunt verificate prin două controale: unul pe linia roșie (control facultativ) iar cel de-al doilea pe linia ce conține ecuația sumă (control obligatoriu).

Tabel 3.5. – Schema Gauss Doolittle

Valorile corecțiilor vi au fost determinate în tabelul 3.6 cu ajutorul corelatelor ki, a căror valoare a fost determinată atașat schemei Gauss-Dollittle.

Tabelul următor descrie calculul corecțiilor și verificarea acestora.

Tabel 3.6. – Calculul corelatelor

În tabelul 3.7 s-a efectuat controlul specific măsurătorilor condiționate: [vv] = – [kw].

Tabel 3.7 – Controlul măsurătorilor condiționate

Tabel 3.8. – Calculul unghiurilor compensate

În urma compensării unghiurilor, s-a verificat din nou termenul liber w5, folosind noile valori ale unghiurilor .

(3.56),

(3.57),

(3.58),

3.1.2 Calculul orientărilor

După realizarea compensării rețelei de triangulație, se trece la stabilirea valorilor care definesc poziția în plan a punctelor ce formează rețeaua, adică calculul coordonatelor „X” și „Y”. În urma reducerii direcțiilor la planul de proiecție, iar unghiurile stabilite din direcții au fost corectate (compensate), pe baza condițiilor geometrice ce trebuie să le îndeplinească rețeaua de triangulație, urmează calculul orientărilor.

Ințial, din coordonate, a fost calculată orientarea , aceasta fiind latura de bază pentru cazul de față:

Semnele numărătorului, respectiv a numitorului din raportul , nu se operează algebric, prezența lor indicând apartenența orientării la unul din cele patru cadrane ce alcătuiesc cercul topografic. În cazul de față, dispunerea semnelor, plus/minus , indică faptul ca orientarea cadranului II.

є cadran II (3.59),

(3.60),

Pentru a determina restul orientărilor din retea, pornim de la orientarea calculată anterior, , și valoarea unghiurilor orisontale compensate, conform figurii 3.2 (ANEXA 2)

Figura 3.2 – Calculul orientărilor din rețea (ANEXA 2)

(3.61),

(3.62),

(3.63),

(3.64),

(3.65),

(3.66),

(3.67),

(3.68),

(3.69),

(3.70),

(3.71),

3.1.3 Calculul laturilor

În vederea calculului laturilor, se pornește de la o bază măsurată sau de la o bază determinată din coordonatele punctelor de ordin superior. Ca bază a fost aleasă latura Păd.Călău – Dl. Peana, din coordonatele acestora, aflându-se lungimea bazei.

(3.72),

Folosindu-ne de lungimea bazei și aplicând succesiv teorema sinusurilor, v-om obține lungimea laturilor triunghiurilor ce formează rețeaua studiată. Calculul laturilor este prezentat în tabelul 3.9.

Tabel 3.9. – Obținerea lungimilor laturilor triunghiurilor

3.1.4 Calculul coordonatelor

Finalul compensării este dat de un control, obținut prin calculul coordonatelor compensate a punctelor din rețea și compararea lor cu cele avute inițial ca elemente fixe. Pentru calculul coordonatelor ne v-om folosi de valorile orientărilor și laturilor determinate anterior.

În tabelul 3.10 s-a efectuat calculul coordonatelor celor 4 puncte. Compararea coordonatelor inițiale cu cele obtinute după compensare este redată în tabelul 3.11.

Tabel 3.10 – Calculul coordonatelor

În tabelul 3.11 am comparat coordonatele inițiale cu cele obținute în urma compensării.

Tabel 3.11 – Compararea coordonatelor inițiale cu cele compensate

În urma calculelor se constată că, diferențele dintre coordonatele calculate și cele inițiale se incadrează în toleranta de 15 cm, rezultă că rețeaua geodezică este stabilă.

3.1.5 Rezolvarea sistemului de ecuații normale prin metoda matricială

Introducând notațiile :

; ; ; ; (3.73),

B- matricea coeficienților corecțiilor ;

BT – transpusa matricii B ;

W – matricea termenilor liberi ;

V – matricea corecțiilor ;

K – matricea corelatelor;

Sistemul ecuațiilor de erori se poate scrie matriceal astfel :

BT V = W (3.74),

Atașând sistemului ecuațiilor de erori condiția de minim, valoarea cea mai probabilă a corecțiilor va fi data de relația : (3.75),

(3.76),

(3.77),

(3.78),

(3.79),

(3.80),

(3.81),

(3.82),

Se face diferența intre valorile din tabelul de corelate, si valorile obținute matricial, rezultatul putând fi observat în tabelul 3.12

Tabel 3.12

CALCULUL COTELOR PUNCTELOR REȚELEI DE SPRIJIN

Determinarea diferențelor de nivel, a altitudinilor sau cotelor punctelor terenului, reprezentarea reliefului pe planuri și hărți, precum si studiul medotelor și instrumentelor de nivelment, se realizează cu acea parte a topografiei numită altimetrie.

Ansamblul de operații și lucrări tehnice executate pentru determinarea înălțimilor diferitelor puncte față de o suprafață de referință dată, se numește nivelment.

Diferența de nivel , notată cu ΔZ, dintre două puncte, reprezintă distanța măsurată pe verticală, în metri, dintre suprafețele de nivel ce trec prin punctele considerate.

Cota unui punct reprezintă distanța măsurată pe verticala punctului respectiv, între o suprafață de nivel, luată drept referință și suprafața de nivel ce trece prin punctul considerat.

Cota absolută sau altitudinea unui punct reprezintă distanța măsurată pe verticală, dintre suprafața de nivel zero și suprafața de nivel ce trece prin punctul studiat.

3.2.1 Rețele de sprijin pentru nivelment

Rețeaua nivelmentului de stat reprezintă baza altimetrică a măsurătorilor geodezice și topografice pe tot cuprinsul țării. Această rețea este compusă din nivelmente de ordinul I, II, III și IV. Pentru determinarea cotelor reperelor rețelei nivelmentului de stat s-a utilizat nivelmentul geometric de mare precizie.

Clasificarea nivelmentului geometric:

De ordinul I – se realizează folosind aparate de mare precizie, care permit obținerea pe 1 km de drumuire a unei erori medii pătratice de ± 0,5 mm. Este realizată din poligoane închise având lungimi de 1200 ÷ 1500 km;

De ordinul II – leagă punctele nivelmentului de ordinul I prin drumuiri cu o lungime de până la 300 km, cu o eroare care nu depășește ± 5 mm ( L – lungimea drumuirii eprimată în km);

De ordinul III – constă în drumuiri cu o lungime de până la 150 km și se realizează cu o precizie de ± 10 mm;

De ordinul IV – cuprinde drumuiri cu lungimi între 20 ÷ 40 km și o precizie de ± 20 mm.

Pe lângă cele patru odrine ale rețelei de nivelment de stat, mai există nivelment de ordinul V, numit și nivelment tehnic, care se execută în scopul asigurării densității de puncte cotate, respectiv pentru îndesirea rețelei.

3.2.2 Verificarea rețelei de nivelment prin metoda aproximațiilor succesive

Pentru compensarea rețelelor de nivelment de ordinul III și IV poate fi utilizată metoda aproximațiilor succesive.

S-a considerat rețeaua de nivelment din figura 3.3 (ANEXA 3) alcătuită din poligoanele I, II, III, asupra careia s-a aplicat metoda de lucru. În vederea simplificării, în rețea s-au făcut următoarele notații:

N1, N2, N3 – perimetrele celor trei poligoane;

n1, n2, n3 – lungimile secțiunilor exterioare ale rețelei;

n12, n23, n13 – lungimile secțiunilor interioare ale rețelei.

Figura 3.3 – Rețeaua de nivelment (ANEXA 3)

Folosind notațiile de mai sus, se scriu următoarele relații, valoarea numerică a termenilor fiind redată în tabelul 3.13.

(3.83),

(3.84),

(3.85),

Tabel 3.13 – Valoarea numerică a termenilor din relații

O următoare etapă, reprezintă scrierea condițiilor geometrice:

(3.86),

(3.87),

(3.88),

Cele patru condiții conduc la 4 ecuații de corecții de forma:

(3.89),

Se aplică metoda măsurătorilor condiționate și obținem ecuațiile normale:

(3.90),

Tabel 3.14

Tabel 3.15 – Calculul termenilor liberi

Tabel 3.16 – Calculul corelatelor

Tabel 3.17 – Calculul corecțiilor

Cunoscându-se cotele punctelor Păd. Călău (ZPăd. Călău = 636.30m) și Dl. Peana (ZDl. Peana = 832.00m) se determină cota celorlalte patru puncte din rețea funcție de aceste cote și diferențele de nivel compensate, obținându-se o valoare medie a cotei pentru fiecare punct.

Tabel 3.18 – Calculul valorii cele mai probabile a diferențelor de nivel

Pentru a obține o diferență de valoare între valorile cotelor inițiale și cele obținute după compensare, se compară valoarea medie a cotei cu cotele inițiale ale punctelor.

Verificare finală constă în a compara această diferență de valoare dintre cote cu toleranța admisibilă pentru rețelele nivelitice de ordinul III, aceste valori putând fi observate în tabelul 3.19.

Tabel 3.19 – Calculul cotelor (Z)

DEZVOLTAREA REȚELEI DE SPRIJIN

3.3.1 Rețele planimetrice

Atât în scopul ușurării proceselor de măsurare viitoare, cât și în cel de a obține o precizie ridicată în rezultatele obținute, este necesară determinarea coordonatelor unui punct nou în apropierea zonei de interes. Acest lucru se poate realiza prin mai multe metode, dintre care amintim drumuirile și intersecțiile ( înainte, înapoi și combinate ), utilizându-se puncte din rețeaua geodezică de sprijin. În cazul de față se vor folosi aceleași puncte, a căror verificare s-a realizat în capitolul anterior.

Metoda drumuirii este un procedeu de îndesire a rețelei geodezice în vederea ridicării detaliilor topografice din teren. Drumuirea este o linie poligonală frântă, în care poziția reciprocă a punctelor este determinată prin măsurători de distanțe între punctele de frângere și măsurători unghiulare în punctele de frângere ale traseului poligonal.

În funcție de elementele de constrângere de care se dispune în teren, dar și de obiectivele topografice care trebuie ridicate, există mai multe tipuri de clasificări ale drumurilor.

Clasificarea drumuirilor în funcție de elementele de sprijin:

drumuirea liberă (neconstrânsă) – figura 3.4;

Figura 3.4 – Drumuire liberă

drumuire sprijinită la capete numai pe puncte de coordonate cunoscute – figura 3.5;

Figura 3.5 – Drumuire sprijinită la ambele capete

drumuire sprijinită la capete numai pe puncte de coordonate cunoscute și laturi cu orientări cunoscute – figura 3.6;

Figura 3.6 – Drumuire sprijinită la capete pe puncte cunoscute, având orientări cunoscute

drumuire cu punct nodal – figura 3.7;

Figura 3.7 – Drumuire cu punct nodal

Clasificarea drumuirilor după forma traseului poligonal:

drumuiri întinse – figura 3.8;

drumuiri închise – figura 3.9;

Figura 3.8 – Drumuire întinsă

Figura 3.9 – Drumuire închisă

După modul de constituire a traseelor poligonale, se remarcă faptul că metoda drumuirii este o metodă deosebit de flexibilă în determinarea pozițiilor punctelor din teren, fără să necesite cheltuieli mari pentru marcarea și semnalizarea punctelor.

Distanța între punctele de drumuire este determinată de condițiile concrete din teren, de gradul de acoperire cu vegetație sau cu construcții, de scopul ridicării topografice și de aparatură.

În cazul compensării rețelei de triangulație s-a utilizat teoria măsurătorilor condiționate, iar pentru dezvoltarea (îndesirea) rețelei de sprijin se va utiliza drumuirea.

Datorită faptului ca imobilul este amplasat la o distanță mică față de unul din punctele geodezice verificate (Dl. Florești), s-a ales ca îndesirea rețelei sa se facă prin drumuire închisă pe punctul de plecare. S-a ales această modalitate datorită configurației favorabile a terenului și pentru că această drumuire o să fie de folos în trasarea axelor construcției.

3.3.2 Determinarea coordonatelor punctelor drumurii

3.3.2.1 Determinarea coordonatelor planimetrice X și Y prin metoda drumuirii închise pe punctual de plecare

Pentru rezolvarea acestei drumuiri, am pornit din alculat Dl. Florești (notat cu 103 pentru o mai mare ușurință în rezolvarea drumuirii) și s-a realizat un perimetru în jurul imobilului ales, la final ne-am închis pe același punct de pe care am pornit.

Ca date cunoscute avem punctele vechi: Dl. Florești (103), Dl. Hoia (101).

Punctele noi pentru care dorim să obținem coordonatele X și Y, sunt: P1, P2, P3, P4,P5.

Ca metodă de rezolvare s-a ales compensarea unghiurilor interioare. S-au folosit instrumente de precizie pentru măsurarea lungimilor, direcțiilor orizontale și verticale. Forma drumuirii se poate observa în figura 3.10 (ANEXA 4)

Coordonatele punctelor vechi folosite pentru realizarea drumuirii se regăsesc în

tabelul 3.20

Tabel 3.20 – Coordonate ale punctelor vechi

Calculul drumuirii închise pe punctul de plecare s-a desfășurat în următoarele etape:

Calculul unghiurilor orizontale și corectarea acestora din fiecare punct al drumuirii

Tabel 3.21 – Calculul unghiurilor orizontale

Tabel 3.21.1 – Calculul unghiurilor orizontale

Analog s-au determinat și corectat unghiurile orizontale din fiecare punct al drumuirii, tabelele găsindu-se în ANEXA 5

S-au calculat unghiurile interioare, notate cu ω, folosind formula:

(3.91),

Tabel 3.22 – Calculul unghiurilor interioare

S-a trecut apoi la compensarea unghiurilor interioare.

Relațiile folosite sunt:

(3.92),

(3.93),

(3.94),

(3.95),

(3.96),

unde: n – numărul de unghiuri interioare;

– unghiurile interioare;

e – eroarea;

CT – coreția toatală;

CU – corecția unitară.

S-au aplicat aceste relații drumuirii alese și astfel s-au obținut valorile:

(3.97),

(3.98),

(3.99),

(3.100),

(3.101),

Tabel 3.23 – Compensarea unghiurilor

Calculul orientărilor laturilor drumuirii. Ca orientare de pornire, s-a ales orientarea

Dl.Florești – Hoia, orientare care s-a calculat cu formula:

(3.102),

– Cadranul I (3.103),

S-a efectuat calcului și corectarea unghiului orizontal între punctul Dl. Hoia și punctul P1.

Tabelul 3.24 – Calculul unghiului orizontal dintre punctul Dl. Hoia și punctul P1

(3.104),

(3.105),

Tabel 3.24 – Calculul orientărilor

Calculul diferențelor de coordonate și compensarea coordonatelor relative.

Formulele utilizate pentru calculul diferențelor de coordonate sunt:

(3.105),

(3.106),

(3.107),

(3.108),

(3.109),

(3.110),

(3.111),

Tabel 3.25 – Calculul diferențelor de coordonate și compensarea coordonatelor relative

Calculul coordonatelor absolute ale punctelor de drumuire.

(3.112),

(3.113),

Tabel 3.26 – Calculul coordonatelor absolute

3.3.2.2 Determinarea coordonatelor altimetrice ale punctele îndesite prin drumuire, folosind nivelmentul trigonometric îndepărtat

Nivelmentul trigonometric se bazează pe principiul vizei înclinate a aparatului. Determinarea diferențelor de nivel în acest caz se realizează cu ajutorul distanțelor și a unghiurilor verticale, utilizând relații de calcul trigonometrice.

La acest precedeu de determinare a diferențelor de nivel se apelează în cazul terenurilor cu relief accidentat, devenind mai efficient decât nivelmentul geometric.

Determinarea diferențelor de nivel și a cotelor punctelor în nivelmentul trigonometric se realizează în două modalități: prin nivelment trigonometric apropiat și prin nivelment trigonometric îndepărtat.

Nivelmentul trigonometric îndepărtat

Nivelmentul trigonometric îndepărtat, sau cu citire la o altă înălțime decât înălțimea aparatului, se utilizează când punctele A și B se află situate la distanțe mai mari, cuprinse între 200 ÷ 500 m și nu este posibilă vizarea la înălțimea aparatului din pricina unor obstacole existente pe teren. În acest caz, vizarea se va face la o înălțime oarecare, de exemplu la înălțimea semnalului S, cunoscută.

Figura 3.11 – Nivelmentul trigonometric îndepărtat

Într-o primă fază s-au determinat unghiurile pentru fiecare punct al drumuirii.

(3.114),

unde:

– unghiul de pantă;

V – unghiul zenital.

Tabel 3.27 – Calculul unghiului de pantă

Pentru determinarea diferenței de nivel s-a aplicat formula:

(3.115)

unde: Dij – distanța dintre două puncte;

iap – înălțimea aparatului;

S – înălțimea semnalului.

În urma obținerii diferenței de nivel, aceasta s-a compensat aplicând formulele

(3.116),

(3.117),
(3.118),

(3.119),

(3.120),

După efectuarea acestor operații s-au determinat cotele punctelor din drumuire, folosindu-ne de formula: (3.121),

Tabel 3.28 – Calculul corecției unitare

Tabel 3.29 – Calculul diferenței de nivel compensate

Tabel 3.30 – Calculul coordonatelor altimetrice absolute ale punctelor de drumuire

După realizarea drumuirii închise pe punctul de plecare, folosind două puncte din drumuire (P4=124,P5=76) ca și puncte de stație, s-a efectuat și măsurarea detaliilor de teren din zonă, necesare pe viitor pentru întocmirea planului de amplasament și delimitare a imobilului.

Calculul noilor puncte măsurate a fost efectuat cu ajutorul programului Trimble Terramodel. Pentru punctele cunoscute din măsurători (P4=124,P5=76), au fost introduse coordonatele obținute în urma calculului drumuirii, astfel, programul a calculat coordonatele celorlalte puncte, folosind punctele P4=124 și P5=76 ca puncte de sprijin.

Figura 3.12 – Calculul punctelor radiate

Carnetul de teren cu toate punctele măsurate, precum și coordonatele punctelor radiate, se găsesc în ANEXA 6.

CAPITOLUL 4. TRASAREA PE TEREN A ELEMENTELOR TOPOGRAFICE DIN PROIECT

4.1 DATE GENERALE

Topografia inginerească este o ramură a Măsurătorilor terestre ce studiază metodele topografice legate de întocmirea planurilor topografice și a documentației speciale necesare proiectării construcțiilor industriale și civile, agricole, silvice, miniere. Asigură aplicarea proiectelor pe teren și urmărește comportarea construcțiilor în timpul exploatării.

Topografia inginerească are implicații in toate fazele: de proiectare, execuție și

exploatare.

Pentru faza de proiectare, topografii realizează ridicări topografice sau fotogrammetrice

la scări mari sau foarte mare, ce sunt puse la dispoziția proiectanților.

În faza de execuție se realizează trasarea topografică, dar și măsurători de control și recepție. Lucrările principale de trasare sunt:

întocmirea bazei de trasare sub forma rețelei de triangulație, de trilaterație, de poligonometrie și depedent de acestea a rețelei topografice de construcție;

trasarea pe teren a axelor principale;

trasarea în detaliu a construcțiilor de orice natură;

ridicarea de execuție, pentru determinarea peciziei reale, necesare întocmirii planului general cu construcțiile terminate.

În faza de exploatare se urmărește comportarea construcțiilor executate.

Planul topografic reprezintă documentul principal necesar pentru reprezentarea corectă

a construcțiilor inginerești pe teren. Aceasta influențează în mare măsură caliteatea și termenele de execuție ale lucrărilor.Aplicarea pe teren a proiectelor, în vederea execuției obiectivelor de investiții, necesită efectuarea unor lucrări topografice de birou și în teren.

Lucrările de birou constă în pregătirea topografică a proiectului în vederea aplicării pe

teren a acestuia.

Lucrările în teren sunt formate din lucrările de trasare a axelor construțiilor, de trasare

în detaliu a acestora și de trasare a axelor de montaj a utilajului tehnologic.

Din pregătirea topografică a proiectului rezultă planul general de trasare cu lista coordonatelor punctelor rețelei de sprijin și planurile de trasare pentru fiecare obiect cu ajutorul cărora se face transpunerea pe teren a punctelor caracteristice ale construcției. Datele trasării se pot obține grafic pentru construcții de importanță mai mică, analitic pentru construcții ce necesită o trasare mai precisă și grafo-analitic pentru construcții complexe.

Elementele tropografice, unghiuri, lungimi, cote, diferențe de nivel pante, care condiționează poziția justă a punctelor de pe teren, pe planul topografic, sau invers de pe planul poiectului, pe teren, sunt aceleași, atât în ridicările topografice cât și în trasări, dar se obțin diferit.

Există trei pași în trasarea pe teren a obiectivelor de investiții:

Se trasează pe teren axele principale ale construcțiilor obiectivelor proiectate de la punctele rețelei topografice de sprijin;

Trasarea în detaliu a construcției, față de axele principale, operație ce stabilește poziția reciprocă a elementelor de construcție, fapt ce necesită o precizie mult mai ridicată decât trasarea axelor principale;

Trasarea și poziționarea axelor de montaj și montarea în poziția proiectată a utilajului tehnologic. Este necesară o precizie cât mai ridicată a măsurătorilor și este executată numai de topografi.

Pornind de la altitudinea cunoscută a unui punct pe teren, în ridicările topografice se

măsoară o diferență de nivel și se determină altitudinea (cota) unui alt punct.

Aplicarea pe teren a cotei unui punct, cunoscută din proiect, se realizează prin transpunerea pe teren a diferenței de nivel dintre cota din proiect a punctului construcției și cota cunoscută a unui alt punct determinată în prealabil.

4.2 METODE DE TRASARE A PUNCTELOR CARACTERISTICE AFERENTE OBIECTIVELOR INDUSTRIALE ȘI CIVILE

Datorită faptului că toate figurile de pe teren se pot determina prin puncte, rezultă că, problema fundamentală în trasarea construcțiilor este trasarea pe teren a punctelor determinate ale figurilor din proiect.

Metodele de trasare se împart în trei categorii:

Metode exacte, sau numerice;

Metode grafice;

Metode combinate.

Metodele exacte, bazate pe coordonatele numerice ale punctelor și pe calcule, în care

precizia trasării nu depinde de scara planului din proiect.

Metoda de trasare care folosește coordonatele punctelor permite aplicarea proiectului simultan și independent în mai multe locuri, de către tehnicieni diferiți, sau la diferite date, trasările îmbinându-se perfect și având omogenitate în precizie.

Metodele grafice, bazate pe coordonatele și distanțele măsurate grafic pe planuri, aceste metode fiind de o precizie relativ mică, care depinde de scara planului. Aceste metode au o utilizare limitată.

Metodele combinate, în care punctele care necesită un amplasament precis sunt trasate

prin metode exacte, iar punctele la care se permite o toleranță corespunzătoare, se trasează prin metode grafice.

4.2.1 Alegerea metodei de trasare

Metoda de trasare se alege în funcție de precizia necesară a punctelor trasate.

În situația în care trebuie să amplasăm pe teren construcții provizorii, atunci este suficient să folosim dimensiuni măsurate grafic pe plan, pe care le aplicăm pe teren.

În cazul în care suntem nevoiți să aplicăm pe teren proiectul unui cartier muncitoresc, vom folosi metoda combinată: pornind cu un minimum de puncte date prin coordonate grafice, transformăm aceste date la scară în coordonate grafice, transformăm aceste date la scară în coordonate numerice și restul calculelor și trasarea le efectuăm exact după aceste coordonate numerice.

Vom folosi doar coordonate numerice în situația în care avem de trasat construcții din piese prefabricare sau cladiri industriale, de dimensiuni precise, pe zidurile cărora se montează ferme.

În alegerea metodei de trasare se va ține cont de următoarele:

metoda de trasare să asigure precizia necesară;

trasarea să se facă prin cea mai simplă metodă posibilă;

trasarea să se facă de la reperii de sprijin cei mai apropiați pentru distanțe și de la cei mai depărtați pentru unghiuri;

metoda de trasare trebuie să permită și verificarea trasării pe etape;

pentru sporirea preciziei punctelor trasate, se îndeasă rețeaua de sprijind de trasare;

folosirea instrumentelor de precizie, scutește de pierderea de timp și reduce erorile la minimum.

4.2.2 Metode de trasare

Metoda coordonatelor polare;

Metoda coordonatelor rectangulare;

Metoda intersecției unghiulare înainte;

Metoda intersecției liniare;

Metoda intersecțiilor reperate;

Metoda microtriangulației;

7.) Metoda de trasare prin poligonometrie.

1.) Metoda coordonatelor polare

Această metodă se aplică atunci când, rețeaua de sprijin se prezintă sub forma unor trasee poligonale sau sub forma unei rețele de construcție.

Pentru trasarea pe teren a punctului 3 (fig. 4.1) în timpul pregătirii topografice a proiectului, se calculează elementele polare de trasare (și d23):

Figura 4.1 Metoda coordonatelor polare

= 400 – ( θ21 – θ23) (4.1),

(4.2),

(4.3),

Coordonatele punctului 2 și orientarea θ23 sunt cunoscute de la alcătuirea bazei de trasare, iar coordonatele punctului 3, sunt date în proiect.

Metoda polară se reduce la trasarea pe teren a unghiului de direcție și a distanței

polare d23.

Controlul trasării punctului 3 se efectuează prin:

trasarea punctului din alt punct de sprijin;

trasarea punctului printr-o altă metodă de trasare;

compararea distanțelor și unghiurilor dintre punctele trasate, obținute prin măsurarea pe teren, cu valorile cunoscute din proiect.

Eroarea medie totală de poziție a punctului trasat se calculează cu relația:

(4.4),

unde:

mD – eroarea de trasare a distanței d23;

mβ – eroarea de trasare a unghiului;

mf – eroarea de fixare pe teren a punctului C.

Metoda coordonatelor rectangulare

Metoda se utilizează când rețeaua se prezintă sub forma unui traseu poligonal sau sub forma unei rețele topografice de construcție. Această metodă se mai aplică în cazul în care terenul este orizontal, iar valorile elementelor de trasare nu depășesc lungimea instrumentului de măsurat.

Figura 4.2 Metoda coordonatelor rectangulare

Precizia metodei este dată de eroarea pătratică de trasare a punctului, exprimată prin relația:

(4.4),

unde:

mΔx – eroarea de trasare a abscisei;

mΔy – eroarea de trasare a ordonatei;

mᵦ – eroarea de trasare a unghiului de 100g;

mf – eroarea de fixare pe teren a punctului.

Datorită acestor erori de trasare, punctele S și C, vor fi fixate în pozițiile eronate

S' și C'.

Eroarea rețelei de sprijin, eroarea de centrare și vizare, sunt incluse în eroarea de trasare a unghiului drept. Eroarea de fixare are aceeași valoare cu cea prezentată la metoda polară.

Metoda intersecției unghiulare înainte

Metoda se aplică, în cazul când punctul A, de trasat, se găsește la o distanță mare față de rețeaua de sprijin și în cazul când distanța se trasează cu greutate sau este inaccesibilă măsurătorilor directe.

Figura 4.3 Metoda intersecțiilor unghiulare

Elementele unghiulare de trasare se calculează prin diferența orientărilor:

(4.5),

(4.6),

(4.7),

Trasarea punctului A se face cu ajutorul teodolitului prin aplicarea unghiurilor orizontale și din punctele de sprijin S1 și S2.

Controlul trasării punctului C se face prin trasarea acestui punct din punctul S3. Datorită erorilor care intervin, la trasarea unghiurilor pe teren, se obține un triunghi de eroare. Pentru a se obține triunghiul de eroare, poziția vizelor se materializează în apropierea punctului de trasat prin trei țăruși pe fiecare viză.

Poziția căutată a punctului A se va găsi la intersecția medianelor triunghiului.

Metoda intersecției liniare

Metoda se aplică atunci când valorile proiectate ale lungimilor L1 și L2 nu depășesc lungimea instrumentelor de măsurat, iar terenul este orizontal.

Pentru trasarea punctului C (figura 4.4) se aplică concomitent sau succesiv lungimile L1, L2 de la punctele de sprijin 1 și 2. Pentru creșterea preciziei de trasare punctul C se va trasa din al treilea punct de sprijin (3).

Figura 4.4 – Metoda intersecțiilor liniare

Precizia de trasare a punctelor, în cazul acestei metode, este dată de relația:

(4.8),

unde:

mL – eroarea de trasare a lungimilor L1 și L2;

mf – eroarea de fixare.

Metoda intersecțiilor reperate

Poziția punctului C, trasat pe teren, se determină la intersecția a două aliniamente care au fost materializate prin punctele de capăt.

În funcție de lungimea aliniamentelor se pot întâlni:

intersecții reperate liniar;

intersecții reperate unghiular.

Metoda intersecțiilor reperate linair se utilizează la trasarea în detaliu a construcțiilor

industriale și civile.

Figura 4.5 – Metoda intersecțiilor reperate

Trasarea prin metoda intersecției reperate liniar se face în două etape:

în prima etapă se fixează și se materializează aliniamentele, la sol sau pe împrejurimi din lemn;

în a doua etapă se execută trasarea propriu-zisă, care constă în întinderea între punctele de capăt ale aliniamentelor a doua fire de sârmă, la intersecția cărora se obține poziția punctului de trasat, care se proiectează la sol cu ajutorul unui fir cu plumb.

Intersecția reperată unghiular se utilizează în cazul când distanța între punctele de capăt

ale aliniamentelor este mare și nu se poate aplica metoda intersecțiilor reperate liniar. Metoda de utilizează la trasarea elementelor de infrastructură a podurilor și se realizează cu ajutorul teodolitelor.

Metoda microtriangulației

Această metodă constă în următoarele: se determină un punct P prin metoda intersecției

înainte unghiulară și se marchează pe teren în poziția provizorie P. Se staționează în P cu teodolitul și se măsoară cel de al treilea unghi cu foarte mare precizie. Compensând prin calcul triunghiul dat, se obțin pentru punctul P coordonate exacte și folosindu-se de ele se corectează poziția lui P în situația definitivă Pd (mai precisă ca poziția P inițială). Această metodă se poate aplica numai acolo unde este posibil ca să se staționeze în punctele ce se trasează.

Metoda de trasare prin poligonometrie

În metoda poligonometriei punctele trasate ale construcției se includ în poligonație, ca puncte poligonometrice.

Drumuirea poligonometrică poate fi sprijinită pe un singur punct de triangulație sau poate fi sprijinită cu ambele capete pe puncte date, fixe, din triangulație sau din rețeaua de sprijin superioară.

Metoda poligonometriei este o metodă la care se repetă în fiecare punct de stație metoda polară. În cazul aplicării pe teren a drumuirilor în vânt se obține la capătul său punctul trasat pe teren. În cazul drumuirii sprijinită la ambele capete se obține pe teren neînchiderea drumuirii la capătul final și apoi se găsesc corețiile, cu care se ajustează poziția punctelor trasate pe teren. Este indicat ca drumuirea poligonometrică să fie pe cât posibil întinsă, aproape în linie dreaptă, deoarece astfel se lucrează mai ușor și cu maximum de precizie.

4.3 APLICAREA PROIECTULUI PE TEREN (TRASAREA ACESTUIA)

Pentru trasarea imobilului ales, am folosit două metode de trasare și anume metoda coordonatelor polare, pentru trasarea axelor principale: A – A, D – D , 1 – 1 și 7 – 7, iar prin măsurători electrono-optice trasarea axelor secundare, (B – B, C – C, E – E, 2 – 2, 3 – 3, 4 – 4, 5 – 5, 6 – 6) – ANEXA 7.

În vederea executării trasării construcției, a fost nevoie de anumiți pași de urmat. S-a întocmit un plan topografic care s-a înmânat proiectantului pentru ca acesta să poată realiza sistemul de axe necesar pentru realizarea construcției. În urma întocmirii sistemului de axe, acesta a fost transmis inginerului topograf pentru ca acesta să își poată efectua calculele necesare în vederea trasării axelor construcției.

Pregătirea topografică a proiectului de execuție cuprinde următoarele etape:

Realizarea planului de trasare prin aducerea la scară și suprapunerea sistemului de axe întocmit de către proiectant peste planul topografic;

Alegerea metodei de trasare și calculul elementelor necesare.

În esență, prin pregătirea topografică a proiectului de execuție s-a creat baza de trasare în raport cu care se stabilesc elementele de trasare ale punctelor caracteristice principale.

Materialul documentar avut la dispoziție a fost format din:

Plan topografic – scara 1:500 – ANEXA 8;

Planul parter al imobilului – ANEXA 9;

Inventar de coordonate pentru baza de trasare;

4.3.1 Trasarea axelor principale prin metoda coordonatelor polare

Prin această prima metodă se vor trasa axe axele principale A – A, D – D , 1 – 1 și 7 – 7, restul axelor fiind trasate prin măsurători electrono-optice.

În urma drumuirii efectuate, din cele 5 puncte noi îndesite, s-au ales două puncte apropiate incintei, care să formeze baza de sprijin topografică, față de care se va realiza trasarea axelor principale. Aceste două puncte sunt P4 și P5. Din punctul P5 se va realiza trasarea propriu-zisă, iar din punctul P4 se va face verificarea fiecărui punct trasat, acordând o mare atenție preciziei.

Pentru folosirea acestei metode, în etapa de birou, au fost calculate orientarea și distanța dintre cele două puncte, P4 și P5, precum și față de punctele ce urmează a fi trasate. În urma obținerii orientărilor, s-au calculat unghiurile și unghiul , prin diferența de orientări. Pentru obținerea coordonatelor planimetrice pentru fiecare intersecție de axe, s-a folosit planul de trasare.

(4.9),

(4.10),

– pentru unghiurile din stația P5 (4.11),

– pentru unghiurile din stația P4 (4.12),

Valorile obținute în urma aplicării acestor formule se ragăsesc în tabelele următoare:

Tabel 4.1 – Calculul orientării și distanței pentru baza de sprijin topografică (P5-P4)

Tabel 4.2 – Calculul orientării și distanței între punctul P5 – A7

Tabel 4.3 – Calculul orientării și distanței între punctul P5 – A1

Tabel 4.4 – Calculul orientării și distanței între punctul P5 – D1

Tabel 4.5 – Calculul orientării și distanței între punctul P5 – D7

Pentru verificare s-au efectuat calcule și din puntul P4, către aceleași puncte.

(4.13),

Tabel 4.6 – Calculul orientării și distanței între punctul P4 – A7

Tabel 4.7 – Calculul orientării și distanței între punctul P4 – A1

Tabel 4.8 – Calculul orientării și distanței între punctul P4 – D1

Tabel 4.9 – Calculul orientării și distanței între punctul P4 – D7

Tabel 4.10 – Calculul unghiurilor și

Figura 4.6 – Trasarea punctului A7 (ANEXA 9)

Figura 4.7 – Trasarea punctului D7 (ANEXA 9) Figura 4.8 – Trasarea punctului D1 (ANEXA 9)

Figura 4.9 – Trasarea punctului A1 (ANEXA 9)

Schițele trasării celor patru puncte principale, la scară, se gasesc în ANEXA 9

Ordinea operațiunilor de trasare – verificare

Într-o primă fază de staționază cu aparatul pe punctul P5 și efectuează operațiunile de centrare, calare și setare a aparatului. Se setează în aparat orientarea P5-P4, se vizează punctul P4 și se înregistrează. Se calculează orientarea necesară, . Se rotește aparatul până citirea la cercul orizontal este apropiată de cea dorită, se blochează mișcarea orizontală și cu ajutorul șuruburilor de reglare fină, se setează orientarea dorită.

Pe direcția obținută, P5-A7, se trece la trasarea distanței DP5-A7, deplasându-se prisma pe această direcție, până ce distanța indicată de aparat este egală cu distanța dorită. Punctul se materializează în teren cu un țăruș, iar pentru o verificare se ține prisma pe tăruș. Dacă vârful prismei se găsește la distanța și orientarea dorită, la baza prismei (vârful acesteia) se bate un cui, ulterior realizându-se încă o verificare, pentru ca tărușul să nu se fi deplasat în momentul în care a fost bătut cuiul.

Lucrându-se îngrijit s-a obținut o precizie bună de trasare m 2 mm, suficientă pentru lucrarea de față, ceea ce a dus la respectarea calităților geometrice ale construcției.

(4.14),

(4.15),

(4.16),

(4.17),

(4.18),

Analog s-au trasat și punctele A1,E1,E7.

După efectuarea trasării celor patru puncte, s-a efectuat o verificare în teren, și anume măsurând diagonalele, acestea fiind egale, lucru ce ne indică că trasarea s-a efectuat corect. Lungimile celor două diagonale sunt egale cu 25.67 m. Această lungime a fost calculată și în prealabil, în momentul realizării lucrărilor de birou – tabel 4.11

Tabel 4.11 – Calculul lungimiilor diagonalelor

Figura 4.10 – Verificarea diagonalelor (ANEXA 10)

4.3.2 Trasarea axelor secundare prin măsurători electrono-optice

Trasarea pe teren a unei distanțe orizontale Dij, dată prin proiect, presupune determinarea și aplicarea corespondentului în metri pe teren a acestei distanțe.

În funcție de precizia solicitată și de mijloacele de măsurare, trasarea distanțelor se poate executa prin:

măsurarea directă, utilizând benzi, panglici sau rulete de oțel, fire de oțel sau de invar;

măsurarea indirectă, pe cale optică prin tahimetrie paralactică;

măsurare electrono-optică a distanțelor, utilizând stațiile totale.

S-au ales măsurătorile electrono-optice , datorită dotării cu aparatură modernă, a disponibilității distanțelor dintre axe (ANEXA 7), acestea fiind notate pe plan, precum și calculate efectuate în prealabil la birou – tabel 4.12

Tabel 4.12 – Calculul distanțelor dintre axe

4.3.3 Executarea împrejmuirii

În toate situațiile de trasare în detaliu a axelor construcțiilor, se preferă ca aceste axe să fie materializate prin intermediul împrejmuirilor, deoarece intersecțiile axelor materializate pe teren prin țăruși, dispar în momentul executării gropii de fundație.

Împrejmuirile se preferă să fie amplasate la o distanță nu foarte mare de conturul exterior al gropii de fundație, dar îndeajuns de îndepărtate, încât acestea sa nu fie atinse de utilajele care execută groapa de fundație. În funcție de preferințele inginerului constructor de pe șantier, împrejmuirile pot fi continue, existând doar o deschidere astfel încât excavatorul să aibă acces la groapa de fundație, sau de tip discontinuu, plasate doar în dreptul axelor.

Pentru lucrarea de față s-au ales împrejmuirile continue, existând o deschidere între axele B-B și C-C, deschiderea de 5,90m, fiind suficientă pentru a asigura accesul excavatorului la groapa de fundație. Acestea au o construcție simplă, implică costuri reduse de materiale și manoperă, permit accesul utilajelor pentru efectuarea gropii de fundație ”balize”. Procesul de marcare a axelor pe împrejmuri, se numește ”transmiterea axelor pe balize”

Figura 4.11 – Împrejmuire continuă

4.3.3.1 Transmiterea axelor pe împrejmuire

Pentru materializarea axei AA pe împrejmuire (figura 4.12 – ANEXA 11) se staționează cu aparatul pe punctul A1 și se vizează cuiul bătut în țărușul care materializează punctul A7, după care prin bascularea lunetei, din șuruburile de fină mișcare, în plan vertical, se va materializa direcția de viză pe împrejmuire, materializând cu ajutorul unui cui punctul de intersecție al firului reticular vertica al lunetei cu împrejmuirea.

Din același punct A1 se vizează cuiul bătut în țarușul care materializează punctul D1, după care prin bascularea lunetei în plan vertical se va materializa cu un cui direcția de viză pe împrejmuire.

Analog s-a procedat pentru toate intersecțiile de axe, iar verificarea s-a realizat prin măsurarea cu ruleta a distanței dintre punctele de pe muchiile scândurilor împrejmuirii.

Împrejmuirea a fost plasată la o distanță de minim 1.50 m față de conturul exterior al construcției iar față de limita proprietății vecine la o distanță de aproximativ 2m. Lucrările de împrejmuire și inclusiv cele de executare a gropii de fundare nu au afectat construcția aflată în vecinătatea din stânga.

Figura 4.12 – Împrejmuirea săpăturii cu balize (ANEXA 13)

4.3.4 Trasarea cotei zero a construcției prin nivelment geometric de

mijloc

Trasarea pe teren a unei cote date prin proiect constă în materializarea pe teren a unui punct, de poziție planimetrică cunoscută, astfel încât cota acestui punct să corespundă cu valoarea cotei indicate prin proiect.

Trasarea cotelor date prin proiect se poate executa, în funcție de condițiile exterioare existente și de precizia solicitată, prin mai multe metode: nivelment geometric, nivelment trigonometric și nivelmet hidrostatic.

Metoda utilizată la trasarea cotelor a fost nivelmentul geometric de mijloc. Calculul elementelor necesare trasării și precizia acesteia sunt redate în tabelul 4.6.

Tabelul 4.13 – Elemente de trasare

Aparatura folosită a fost nivela cu șurub de basculare, Ni 030 Carl Zeiss Jena și mira divizată centimetric.

Cota ±0.00 și cota punctului P5 sunt precizate în reper Marea Neagră (R.M.N).

Operații de teren (figura 4.13)

Se instalează nivelul la o distanță egală de punctul P5 și suportul de trasare din A;

Se citește pe mira din punctul P5 valoarea ma;

Se calculează – cota orizontului de vizare;

– valoarea citirii ce se va obține pe mira fixată langă

blocul vecin. – reprezintă cota zero a construcției;

se ridică sau se coboară mira care gliseaza pe suportul de trasare până când se citește valoare , în acel moment la baza mirei se materializează punctul A.

Figura 4.13 – Trasarea cotei zero a construcției

Marcarea cotei zero a construcției s-a efectuat pe împrejmuirile instalate în jurul conturului construcției (mai excat la partea superioară a scândurii orizontale), și pentru siguranță s-a marcat pe peretele blocului vecin, bloc deținut de același beneficiar.

Precizia s-a determinat folosindu-ne de formula:

(4.19),

unde:

– eroarea în stabilirea reperilor de sprijin;

– eroarea de citire pe mira instalată in punctul de cotă cunoscută;

– eroarea de așezarea a mirei în punctul A;

– eroarea de fixare-marcare a punctului A.

CAPITOLUL 5. CADASTRUL ȘI PUBLICITATEA IMOBILIARĂ. INSCRIEREA CONSTRUCȚIEI ÎN

CARTEA FUNCIARĂ

5.1. DATE GENERALE

"Cadastrul general este sistemul unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică prin care se realizează identificarea, înregistrarea, descrierea pe hărți topografice și planuri cadastrale a tuturor terenurilor, precum și a celorlalte bunuri imobile de pe întreg teritoriul țării, indiferent de destinația lor și de proprietar.

Entitățile de bază ale acestui sistem sunt: parcela, construcția și proprietarul."

Prin imobil se înțelege parcela de teren, cu sau fără construcții.

Cadastrul general se organizează la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale: comună, oraș, municipiu, județ și la nivelul întregii țări.

Prin cadastru general se realizează:

identificarea, înregistrarea și descrierea, în documentele cadastrale, a terenurilor și a celorlalte bunuri imobile prin natura lor, măsurarea și reprezentarea acestora pe hărți și planuri cadastrale, precum și stocarea datelor pe suporturi informatice;

asamblarea și integrarea datelor furnizate de cadastrele de specialitate;

identificarea și înregistrarea tuturor proprietarilor și a altor deținători legali de terenuri și de alte bunuri immobile, în vederea asigurării publicității si opozabilității drepturilor acestora față de terți;

furnizarea datelor necesare sistemului de impozite și taxe pentru stabilirea corectă a obligațiilor fiscale ale contribuabililor.

5.2 ÎNTOCMIREA DOCUMENTAȚIILOR CADASTRALE

Întocmirea documentațiilro cadastrale se face conform ordinului 634/2006 cu completările ulterioare. Conform art. 1 din ordinul 634/2006, scopul acestui ordin este de a stabili procedurile și modalitățile prin care se întocmesc documentațiile cadastrale necesare înscrierii în cartea funciară a actelor și faptelor juridice.

“Art. 2 – Documentațiile cadastrale, denumite în continuare documentații, stau la baza înscrierii în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la:

a) imobile care necesită documentație pentru prima înscriere;

b) imobile care necesită documentație pentru dezlipire;

c) imobile care necesită documentație pentru alipire;

d) imobile care necesită documentație pentru înscrierea unei construcții definitive,

pe un teren înscrisă în cartea funciară;

e) imobile care necesită documentație pentru modificarea limitei de proprietate;

f) imobile care necesită documentație pentru modificarea suprafeței;

g) imobile care necesită documentație pentru descrierea dezmembrămintelor

dreptului de proprietate;

h) imobile care necesită documentație pentru reconstituirea cărții funciare

pierdute, distruse sau sustrase

Prin documentații se realizează identificarea, măsurarea și descrierea imobilelor, la data întocmirii lor și se asigură înregistrarea actelor și faptelor juridice referitoare la acestea.”

Aceste documentații se întocmesc într-un dosar unic și include atăt partea tehnică necesară recepției cadastrale cât și actele juridice necesare înscrierii în cartea funciară. În urma recepției cadastrale și înscrierea documentelor în cartea funciară, beneficiarului i se eliberează încheierea de carte funciară, extrasul de carte funciară pentru informare și planul de amplasament și delimitare a imobilului, vizat de cadastru.

Pentru realizarea documentațiilor necesare înscrierii în carte funciară a actelor referitoare la imobilele menționate mai sus, se parcurg următorii pași:

identificarea amplasamentului imobilului;

efectuarea lucrării de către o persoană autorizată, și anume, efectuarea lucrărilor de teren, birou și întocmirea documentației;

depunerea lucrărilor la oficiul de cadastru și publicitate imobiliară;

recepția documentațiilor, cu înregistrarea în registrul cadastral al imobilelor, recepția cadastrală, transmiterea documentației asistentului-registrator;

înscrierea în cartea funciară.

5.3 CONȚINUTUL DOCUMENTAȚIEI CADASTRALE NECESARE ÎNSCRIERII CONSTRUCȚIEI ÎN CARTEA FUNCIARĂ

În vederea înscrierii construcției în cartea funciară, sau urmat mai mulți pași.

Într-o primă fază s-au efectuat lucrări de teren. Echipa de teren s-a deplasat la amplasamentul imobilului, însoțită de către beneficiar, rolul acestuia fiind de a indica corect limitele de proprietate, în vederea realizării corecte a planului de amplasament și delimitare a imobilului.

Echipa de teren a fost formată din 2 – 3 persoane, și anume: un operator la stația totală și 1 sau 2 figuranți de teren. În teren au fost înregistrate mai multe puncte care reprezintă detaliile din zonă, în vederea reprezentării zonei imobilului cât mai în detaliu. Punctele de stație au fost materializate în teren cu ajutorul tărușilor sau a unor buloane, în funcție de natura terenului.

Faza a doua, reprezintă lucrările de birou. În urmă importării datelor măsurate cu ajutorul stației totale într-un PC, aceste date au fost prelucrate cu ajutorul programului Trimble Terramodel. (figura 5.1). Au fost prelucrate date și s-au obținut coordonatele tuturor punctelor măsurate în sistem de coordonate Stereo 1970. (ANEXA 6). Coordonatele punctelor au fost salvate într-un fișier format text.

Figura 5.1 – Trimble Terramodel

Pentru realizarea planului de amplasament și delimitare a imobilului, s-au folosit programele AutoCad și TopoLT. Cu ajutorul programului TopoLT, folosind comanda TopoLT – Coordonate – Raportează puncte, au fost introduse punctele în AutoCad la scara 1:500, din fișierul obținut în urma prelucrării datelor (figura 5.2).

Figura 5.2 – Comanda utilizata pentru introducerea punctelor în AutoCad

Figura 5.3 – Introducerea punctelor în AutoCad

Utilizând funcțiile programului AutoCad, vom putea realiza planul de amplasament și delimitare a imobilului. De asemenea, la finalizarea planului, vom realiza fișierul cu extensia .dxf, necesar pentru intocmirea fișierului generat de programul Generare CP.

Tot cu ajutorul programului AutoCad și TopoLT, vom realiza planul de încadrare în zonă, la scara 1:5000 .

Pentru realizarea planului de încadrare în zonă, este necesar să cunoaștem nomenclatura pe care se găsește imobilul. În cazul de față, nomenclatura la scara 1:5000, este L – 34 – 47 – D – d – 2 – II.

Planul de încadrare în zonă, conține:

scara la care a fost redactat;

nomenclatura;

numele beneficiarului;

zona de amplasament (marcată cu o culoare, pentru a fi mai ușor de identificat).

Pentru obținerea fișierului CP, se urmează următorii pași:

se alege tipul operațiunii, în acest caz: actualizare date imobil – figura 5.4;

Figura 5.4 – Alegerea operațiunii dorite

folosind comanda Fișier – Import – Import DXF, se importă fișierul cu extensia .dxf, fișier ce conține conturul terenului și conturul construcției – figura 5.5;

Figura 5.5 – Importarea fișierului .dxf

se introduc datele persoanei/firmei autorizate;

se introduc datele beneficiarului/titularului – figura 5.6

se introduc toate numerele de înregistrare ale actelor aflate în documentație, precum și declarația conform art. 292 – figura 5.7;

Figura 5.7 – Documentele introduse

Figura 5.6 – Introducerea datelor titularului

se trece la introducerea datelor textuale referitoare la teren și construcție;

se introduc date textuale referitoare la parcelă cum ar fi: suprafața, categoria de folosință, intravilan/extravilan, valoarea de impozitare, numărul topografic (dacă îl deține), precum și unele mențiuni, dacă este necesar – figura 5.8;

datele textuale referitoare la construcție sunt: suprafața construită, suprafața desfașurată, categoria de folosință, numărul de nivele, valoarea de impozitare, precum și descrierea construcției în rubrica ”Mențiuni” – figura 5.9;

Figura 5.8 – Date referitoare la parcelă Figura 5.9 – Date referitoare la construcție

toate aceste câmpuri sunt îngroșate și sunt obligatorii, restul câmpurilor fiind opționale.

Se va realiza și un fișier numit ”Tabel cu mișcarea parcelelor” folosind, programul

Microsoft Excel. Tabelul prezintă situația actuală (dinaintea înscrierii construcției) din cartea funciară și situația viitoare (după înscrierea construcției) din cartea funciară.

De asemenea se realizează și un memoriu tehnic, folosind programul Microsoft Office. Acest memoriu tehnic, conține: informatii despre proprietari, imobil, amplasament, scopul lucrării, Anexa 14 (fișa măsurătorilor efectuate), Anexa 15 (raportul GPS – dacă este cazul), calculul suprafețelor, reperajul punctelor și poze limitele de proprietate.

Datorită faptului că terenul în folosintă, nu avea trecută în cartea funciară adresa poștală, categoria de folosință – curți construcții și faptul că se găsește în intravilanul comunei Florești, conform adeverinței nr. 18714/2011, emisă de Primaria Florești, se vor actualiza și aceste informații referitoare la teren.

Conform articolului nr. 17 din ordinul 634/2006, cu modificările ulterioare și a cerințelor din cadrul OCPI Cluj Napoca, documentația pentru înscrierea unei construcții noi pe un imobil înscris în cartea funciară – construcție definitivă, cuprinde:

cerere de solicitare informații și convenție, conform anexei nr. 1 (în trei exemplare) – ANEXA 13;

anexa 1 – noua la regulament – conform ordinului 785/2011 – ANEXA 14;

cerere de recepție și înscriere, conform anexei nr. 2 – ANEXA 15;

declarație – art. 292, conform anexei nr. 5 – ANEXA 16;

memoriu tehnic, care cuprinde date despre proprietar și imobil, scopul lucrării, măsurători efectuate în rețeaua de îndesire, prin metode clasice prezentate conform anexei nr. 14, sau prin tehnologie GPS (dacă este cazul), prezentate conform anexei nr. 15, calculul suprafețelor, descrierea lucrărilor topografice și geodezice, conform anexei nr. 10, poze cu limitele de proprietate – ANEXA 17;

planul de încadrare în zonă, scara 1:5000 – ANEXA 18;

planul de amplasament și delimitare a imobilului, scara 1:200 – 1:5000, în trei exemplare, conform anexei nr. 11 – ANEXA 19;

tabelul cu mișcarea parcelelor – ANEXA 20;

copie după planul de amplasament și delimitare a imobilului existent, pe care se edifică o construcția definitivă nouă;

planul de situație – copie legalizată – ANEXA 21;

releveele vizate spre neschimbare, în copie legalizată;

certificat de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale în cazul persoanelor juridice (în original) ;

certificat de atestare a edificării/extinderii construcției (în copie legalizată) – ANEXA 22;

proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor (în copie legalizată) – ANEXA 23;

autorizația de construire (în copie legalizată) – ANEXA 24;

referat pentru recepția lucrărilor, întocmit de proiectant (în copie legalizată) – ANEXA 25;

adeverință emisă de Primăria Florești, pentru actualizarea datelor din CF – ANEXA 26;

cartea funciară în original, nu mai veche de 30 de zile – ANEXA 27;

în cazul persoanelor fizice este nevoie de cartea de identitate a proprietarului, iar in cazul persoanelor juridice este nevoie de cartea de identitate a reprezentantului firmei și certificatul de înregistrare a firmei.

Documentația se întocmește într-un singur exemplar în format analogic și în format digital (inscriptionată pe un compact disk – CD). În format digital, documentația conține: planul de amplasament și delimitare a imobilului, relizat în AutoCad, fișierul CP, memoriu tehnic , tabelul cu mișcarea parcelelor, fișierul .dxf, raportul GPS dacă este cazul și toată documentația scanată în format .pdf, după ce a fost finalizată. Fiecare pagină din documentație trebuie numerotată.

În urma înregistrării documentației la cadastru, aceasta, pe durata unui termen de 21 de zile lucrătoare, urmează să fie verificată de un inspector al Oficiului de Cadastru și de către registratori ai Carții Funciare. Inspectorii verifică partea tehnică, iar registratorii, verifică partea juridică a documentației.

Dacă documentația este completă și întocmită conform regulamentului, atât autorizatului cât și beneficiarului, li se vor comunica încheierea și li se va transmite un extras de carte funciară de informare, cu modificările cerute, precum și planul de amplasament și delimitare a imobilului, în două exemplare. În caz contrar, persoanei autorizate i se va emite o notă de completare, în care sunt menționate elementele care lipsesc din documenție și sunt necesare ca aceasta sa fie declarata admisă. Pentru a aduce completările solicitate, persoana autorizată are la dispoziție un anumit termen, iar în situația în care nu este respectat acest termin și completările nu sunt depuse la timp, lucrarea este respinsă.

CAPITOLUL 6. APARTAMENTAREA UNEI CONSTRUCȚII ÎNSCRISE ÎN CARTEA FUNCIARĂ

6.1 DATE GENERALE

Orice imobil de locuințe colective, înainte de a fi scos la vânzare pe unități individuale, este nevoie să se realizeze scoaterea din indiviziune, adică să se producă apartamentarea acestuia.

Procesul de scoatere din indiviziune reprezintă modul în care un imobil este împărțit pe apartamente, în cazul de față, în 36 de unități individuale, din care 20 de apartamente (parter, etajul I,II,III și mansardă) și 13 locuri de parcare, 2 spații de acces demisol și 1 depozit (situate la demisol).

Astfel pentru fiecare unitate individuală, în urma apartamentării, se va crea o carte funciară unică, care conține:

numărul de carte funciară și numărul cadastral;

adresa unității individuale;

parțile indivize comune;

suprafața imobilului;

cota parte teren;

descrierea unității individuale;

proprietarul imobilului

ipoteca băncii, dacă este cazul.

6.2 DESCRIEREA PE NIVELE A CONSTRUCȚIEI

Construcția a fost realizată pe fundații izolate din beton armat, structura de rezistență

din cadre de beton armat, pereți de carămidă, plansee din beton armat monolit peste demisol, parter și etaje, planseu de lemn peste mansard, acoperiș tip șarpantă din lemn, învelitoare de tablă.

Casa scării este cu rampe din beton armat. S-au prevăzut pereți din zidărie de cărămidă

de 25 de cm la casa scării și între apartamente. La garaj s-a prevăzut spațiul tampon de acces în casa scării.

Imobilul se compune dintr-o casă de scară și are regimul de înălțime D+P+3E+M,

având următoarele funcțiuni:

la demisol: casa scării, spațiu tampon, spațiu depozitare, 13 locuri de parcare, spațiu acces auto;

la parter: hol, casa scării, 4 apartamente cu 2 și 3 camere;

la etajul 1,2,3 și mansardă: hol, casa scării, 4 apartamente cu 2 și 3 camere.

Demisolul este alcătuit din:

casa scării;

spațiu tampon;

spațiu depozitare;

13 locuri de parcare cu suprafețe ce variază între 12,74 mp și 14,7 mp;

2 spații de acces auto având suprafața de 77,58 mp, respectiv 30,02 mp;

spațiu tampon.

Parterul este alcătuit din:

hol + casa scării;

4 apartamente:

apartamentul numărul 1: cameră de zi, o cameră, bucătărie, baie,

apartamentul numărul 2: cameră de zi – bucătărie, o cameră, hol, baie și

terasă înierbată,

apartamentul numărul 3: cameră de zi, 3 camere, bucătărie, birou,

2 dressing-uri, baie, 2 holuri și terasă înierbată,

apartamentul numărul 4: cameră de zi – bucătărie, cameră, baie, hol.

Etajul I este alcătuit din:

hol + casa scării;

4 apartamente:

apartamentul numărul 5: cameră de zi, cameră, bucătărie, baie,

apartamentul numărul 6: cameră de zi – bucătărie, o cameră, baie,

hol și balcon,

apartamentul numărul 7: cameră de zi, 3 camere, bucătărie, dressing,

birou, 2 băi, 2 holuri și 2 balcoane,

apartamentul numărul 8: cameră de zi – bucătărie, o cameră, baie,hol și

balcon.

Etajul al II-lea este alcătuit din:

hol + casa scării;

4 apartamente:

apartamentul numărul 9: cameră de zi, cameră, bucătărie, baie și balcon;

apartamentul numărul 10: cameră de zi – bucătărie, 2 camere, baie, hol și

balcon;

apartamentul numărul 11: cameră de zi – loc de luat masa, 2 camere,

bucătărie, dressing, baie,2 holuri și balcon;

apartamentul numărul 12: cameră de zi – bucătărie, 2 camere, dressing,

baie, hol și 2 balcoane.

Etajul al III-lea este alcătuit din:

hol + casa scării;

4 apartamente:

apartamentul numărul 13: cameră de zi, cameră, bucătărie, baie și balcon;

apartamentul numărul 14: cameră de zi – bucătărie, 2 camere, baie, hol;

apartamentul numărul 15: cameră de zi – loc de luat masa, 2 camere,

bucătărie, dressing, baie,2 holuri și balcon;

apartamentul numărul 16: cameră de zi – bucătărie, 2 camere, dressing,

baie, hol și 2 balcoane.

Mansarda este alcătuită din:

hol + casa scării;

4 apartamente:

apartamentul numărul 17: cameră de zi, cameră, bucătărie, baie și balcon;

apartamentul numărul 18: cameră de zi – bucătărie, o cameră, baie, hol și

terasă necirculabilă;

apartamentul numărul 19: cameră de zi – loc de luat masa, 2 camere,

bucătărie, dressing, baie, 2 holuri și terasă

necirculabilă;

apartamentul numărul 20: cameră de zi – bucătărie, 2 camere, dressing,

baie, hol și 2 balcoane.

6.3 CONȚINUTUL DOCUMENTAȚIEI CADASTRALE NECESAR APARTAMENTĂRII CONSTRUCȚIEI

Pentru realizarea acestei documentații, nu au mai fost nevoie de lucrări de teren, deoarece au fost folosite măsurătorile anterioare, efectuate pentru întocmirea documentației de înscriere a construcției în cartea funciară.

Documentația necesară apartamentării unui imobil înscris în cartea funciară este compusă din:

cerere de solicitare informații și convenție, conform anexei nr. 1 – ANEXA 28;

anexa 1 – noua la regulament – conform ordinului 785/2011 – ANEXA 29;

cerere de recepție pentru dezlipire/alipire, conform anexei nr. 3 – ANEXA 30;

declarație – art. 292, conform anexei nr. 5 – ANEXA 31;

memoriu tehnic, cuprinde date despre proprietar și imobil, scopul lucrării, măsurători efectuate în rețeaua de îndesire, prin metode clasice prezentate conform anexei nr. 14, sau prin tehnologie GPS (dacă este cazul), prezentate conform anexei nr. 15, calculul suprafețelor, descrierea lucrărilor topografice și geodezice, conform anexei nr. 10, poze cu limitele de proprietate – ANEXA 32;

planul de încadrare în zonă, scara 1:5000 – ANEXA 33;

planul de amplasament și delimitare a imobilului, scara 1:200 – 1:5000, în trei exemplare, conform anexei nr. 11 – ANEXA 34;

se realizează un tabel cu mișcarea parcelelor, care prezintă situația actuală (înaintea apartamentării) și situația viitoare (dupa realizarea apartamentării) – ANEXA 35;

de asemenea se întocmeste un tabel, ”Foaia de avere”, unde sunt calculate părțile indivize comune și cota parte teren pentru fiecare unitate individuală în parte – ANEXA 36;

releveele vizate spre neschimbare;

releveele pentru fiecare unitate indivituală – ANEXA 37;

copie după autorizația de construire – ANEXA 38;

cartea funciară nu mai veche de 30 de zile, în original;

în cazul persoanelor fizice este nevoie de cartea de identitate a proprietarului, iar in cazul persoanelor juridice este nevoie de cartea de identitate a reprezentantului firmei și certificatul de înregistrare a firmei.

Ca și în cazul lucrării de înscrierea a construcției în cartea funciară, este nevoie de un fișier CP aferente apartamentării.

Fișierul CP pentru lucrarea de față se realizează după cum urmează:

se alege tipul operațiunii, în acest caz: apartamentare – figura 6.1;

Figura 6.1 – Alegerea operațiunii dorite

folosind comanda Fișier – Import – Import DXF, se importă fișierul cu extensia .dxf, fișier ce conține conturul terenului și conturul construcției – figura 6.2. De menționat este că forma terenului este diferită față de cum era în cazul înscrierii construcției, deoarece înaintea realizării apartamentării, terenul a fost dezmembrat în 25 de parcări.

Figura 6.2 – Introducere fișierului .dxf

se introduc datele persoanei/firmei autorizate;

se introduc datele beneficiarului/titularului;

se introduc toate numerele de înregistrare ale actelor aflate în documentație, precum și declarația conform art. 292, anexa nr. 5 – figura 6.3;

Figura 6.3 – Documentele introduce în CP

după completarea acestor rubrici, se trece la introducerea datelor textuale referitoare la teren, construcție și unități individuale (apartamente);

câmpurile obligatorii care trebuie completate cu datele textuale referitoare la teren sunt: adresa, suprafața construită, bifarea căsuței pentru intravilan, categoria de folosință și valoarea de impozitare – figura 6.4;

în cazul construcției, se trec date referitoare la: suprafața construită masurată, suprafața din acte, cod grupă destinație, număr nivele, număr unități individuale, valoarea de impozitare, precum și descrierea construției din rubrica ”Mențiuni” – figura 6.5

Figura 6.4 – Date referitoare la teren Figura 6.5 – Date referitoare la construcție

următorul pas este introducerea unităților individuale, iar pentru fiecare unitate individuale sunt introduse date textuale precum: etajul, numărul apartamentului, suprafața utilă, cota se alege fracționară, cota părți comune, cota teren, iar la rubrica ”Mențiuni” se trece descrierea apartamentului – figura 6.6.

Figura 6.6 – Date textuale referitoare la unități individuale

ultimul pas îl reprezintă introducerea părților comune – figura 6.7.

Figura 6.7 – Introducerea păților comune

Documentația se întocmește în trei exemplare, primul care ramâne în arhiva OCPI-ului conține toate cele enumerate mai sus, iar celelalte două conțin aceleași documente ca și primul, cu excepția cererilor, declarațiilor.

Documentația se depune la OCPI, atât în format analogic, cât și în format digital (compact disk). În format digitat, cd-ul conține: planul de amplasament și delimitare a imobilului, fișierul .dxf (necesar realizării programului CP), fișierul CP, releveele pentru fiecare unitate individuală – realizate în AutoCad, memoriu tehnic, tabelul cu mișcarea parcelelor, foaia de avere, documentația scanată după finalizarea ei și salvarea acesteia în format pdf. Fiecare pagină din documentație este numerotată.

Acesta se depune la OCPI, iar în decurs de 9 zile lucrătoare, documentația se verifică pentru a se constata dacă este întocmită conform ordinului în vigoare. Dacă documentația corespunde ordinului, este declarată admisă și se înmânează beneficiarului ultimele 2 exemplare, în caz contrar se eliberează o notă de completare, condițiile find asemănătoare cu ele din cazul înscrierii construcției în cartea funciară.

Beneficiarul este nevoit să contacteze un notar public, acesta făcând toate demersurile necesare pentru finalizarea apartamentării.

CONCLUZII

Topografia, este un domeniu cu o aplicabilitate vastă în domeniul ingineriei civile, pe lângă aplicarea pe teren a proiectului, a trasării cotei zero a construcției, topografia ajuta și la verificarea verticalității contrucțiilor, trasarea gropii de fundare, trasarea cotei gropii de fundare.

După cum rezultă din cele de mai sus, activitatea de topograf este una complexă și reprezintă o mare responsabilitate, întrucât obiectul muncii îl constituie bunurile imobiliare, terenurile și construcțiile, de mari valori materiale. Totodată documentațiile întocmite au efecte juridice importante.

Dat fiind faptul că majoritatea semnalelor care formeaza rețeaua geodezică de stat, sunt deplasate sau chiar dispărute, inginerul topograf are un mare avantaj datorită, aparatelor GPS cu simplă sau dublă fecvență, cu ajutorul carora, munca inginerului topograf este ușurată, iar timpul de executare a lucrărilor este aproape înjumătățit. Pe lângă aparatele GPS, stațiile totale, tot mai moderne și nivelele optice, reprezintă un alt mare avantaj, munca pe teren realizându-se mai repede, în condiții optime.

Ca atare, inginerul topograf, trebuie sa aibă un simț dezvoltat al răspunderii și corectitudinii față de meseria pe care o practică, trebuie să știe să se bucure de autoritate în domeniu și de credibilitate, competențe ce se câștigă printr-o pregătire continuă și prin experiență în domeniu, acestea putându-se obține prin multă muncă și prin stăpânirea tehnolgiei de vârf de care dispune.

BIBLIOGRAFIE

Cărți și lucrări de autor în edituri

Boș N., Iacobescu O. – Topografie modernă, Editura C.H.Beck, București, 2007;

Costachel A., Mihail D., Cristescu N. – Lucrări toporgafice de trasare pentru

construcții civile și industriale,Editura Tehnica,

București, 1956;

Cristecu N. – Topografie inginerească, Editura didactiă și pedagogică, București, 1978.

Dima N. – Geodezie, Litografia Intitutului de Mine , Petroșani, 1985;

Nelu I.L., Budiu V., Moca V., Ritt C., Ciolac V., Cioltăluș A., Negoescu I. – Topografie generală și aplicată.Cadastru, Editura Universul, București, 2003;

Onose D. – Topografie, Editura Matrix Rom, București, 2004;

Ortelecan M, Pop N. – Topografie inginereasca, Editura AcademicPres, Cluj

Napoca, 2005;

Rădulescu, Gh.M.T. – Topografie inginerească, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008;

Note de curs:

Nuțiu C. – Topografie, Editura UT Cluj, Cluj Napoca, 2008;

Nuțiu C. – Topografie inginerească,Cluj Napoca;

Ortelecan M. – Compensarea măsurătorilor și teoria erorilor, Cluj Napoca;

Ortelecan M. – Metode numerice în geodezie și compensarea măsurătorilor,

Cluj Napoca.

Acte normative

*** – Ordinul nr. 634 din 13 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului

privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în

vederea în scrierii în cartea funciară, publicat în M.O. 1048 din 29/12/2006.

Mediul virtual

www.ro.wikipedia.org;

www.floreșticluj.ro;

www.trimble.com/terramodel.shtml.

Firme colaboratoare

S.C. Topovest S.R.L. – Domeniul principal de activitate al firmei constă în realizarea

masurătorilor topografice, întocmirea documentațiilor cadastrale,

înființată în anul 2003 – Cluj Napoca.

Administrator ing. Siom Liviu

S.C. Everest Prodserv S.R.L. – Domeniul principal de activitate al firmei constă în

proiectarea construcțiilor civile și industriale.

Administrator ing. Vomir Radu

BIBLIOGRAFIE

Cărți și lucrări de autor în edituri

Boș N., Iacobescu O. – Topografie modernă, Editura C.H.Beck, București, 2007;

Costachel A., Mihail D., Cristescu N. – Lucrări toporgafice de trasare pentru

construcții civile și industriale,Editura Tehnica,

București, 1956;

Cristecu N. – Topografie inginerească, Editura didactiă și pedagogică, București, 1978.

Dima N. – Geodezie, Litografia Intitutului de Mine , Petroșani, 1985;

Nelu I.L., Budiu V., Moca V., Ritt C., Ciolac V., Cioltăluș A., Negoescu I. – Topografie generală și aplicată.Cadastru, Editura Universul, București, 2003;

Onose D. – Topografie, Editura Matrix Rom, București, 2004;

Ortelecan M, Pop N. – Topografie inginereasca, Editura AcademicPres, Cluj

Napoca, 2005;

Rădulescu, Gh.M.T. – Topografie inginerească, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008;

Note de curs:

Nuțiu C. – Topografie, Editura UT Cluj, Cluj Napoca, 2008;

Nuțiu C. – Topografie inginerească,Cluj Napoca;

Ortelecan M. – Compensarea măsurătorilor și teoria erorilor, Cluj Napoca;

Ortelecan M. – Metode numerice în geodezie și compensarea măsurătorilor,

Cluj Napoca.

Acte normative

*** – Ordinul nr. 634 din 13 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului

privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în

vederea în scrierii în cartea funciară, publicat în M.O. 1048 din 29/12/2006.

Mediul virtual

www.ro.wikipedia.org;

www.floreșticluj.ro;

www.trimble.com/terramodel.shtml.

Firme colaboratoare

S.C. Topovest S.R.L. – Domeniul principal de activitate al firmei constă în realizarea

masurătorilor topografice, întocmirea documentațiilor cadastrale,

înființată în anul 2003 – Cluj Napoca.

Administrator ing. Siom Liviu

S.C. Everest Prodserv S.R.L. – Domeniul principal de activitate al firmei constă în

proiectarea construcțiilor civile și industriale.

Administrator ing. Vomir Radu