Integrarea Experientelor Simple In Activitatile DE Cunoasterea Mediului
INTEGRAREA EXPERIENTELOR SIMPLE IN ACTIVITATILE DE CUNOASTEREA MEDIULUI
CUPRINS
MOTO
CAPITOLUL I
1.1.PARTICULARITATILE PSIHOLOGICE ALE COPIILOR DE LA NASTERE PANA LA VARSTA PRESCOLARA
-educatia timpurie(0-3 ani);
-varsta prescolara mica si mijlocie(3-5ani);
-varsta prescolara mare(5-6/7 ani).
1.2. LOCUL ȘI ROLUL ACTIVITĂȚILOR DE CUNOAȘTEREA MEDIULUI ÎN GRĂDINIȚA DE COPII
1.2.1. Importanța cunoașterii mediului înconjurător de către copiii preșcolari
1.2.2. Cunoașterea mediului înconjurător în contextul actualului curriculum pentru învățământul preșcolar
1.2.3. Conținutul/specificul activităților de cunoașterea mediului în grădinița de copii
CAPITOLUL II
2.1. TRADITIONAL SI MODERN IN ALEGEREA MIJLOACELOR SI STRATEGIILOR DIDACTICE DE REALIZARE A ACTIVITATILOR DE CUNOASTEREA MEDIULUI IN GRADINITA DE COPII
2.2. OPTIONAL DE CUNOASTEREA MEDIULUI INCONJURATOR “CLUBUL CURIOSILOR”
CAPITOLUL III
METODOLOGIA CERCETARII
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
MOTO:
,, Apropie-l de probleme și lasă-l să răspundă singur, să-și întemeieze ceea ce știe, nu pe ce i-ai spus tu, ci pe ceea ce a înțeles el; să nu învețe știința, ci s-o gândească. Să-i menținem trează curiozitatea – condiție de a-l apropia de lumea științei. Să-l stârnim pe copil să observe, să cerceteze și să descopere.,,
J. J. Rousseau
,, Lăsați copilul să vadă, să audă, să descopere, să cadă, să se ridice și să se înșele. Nu folosiți cuvinte când acțiunea, faptul însuși sunt posibile.”
Pestalozzi
CAPITOLUL I
1.1 PARTICULARITATILE PSIHOLOGICE ALE COPIILOR DE LA NASTERE PANA LA VARSTA PRESCOLARA
Gradinita este cea care depaseste orizontul restrâns al familiei, punând în fata copiilor noi cerinte, mult mai deosebite de cele din familie. În viata copilului se produc noi schimbari atât din punct de vedere al dezvoltarii somatice cât si din punct de vedere al dezvoltarii psihice.
Nici o perioada a dezvoltarii psihice umane nu are caracteristici atât de numeroase, explozive, neprevazute ca perioada prescolara. Aceasta perioada, intra ca notificatie în cei "7 ani de acasa", sintagma prin care evoca rolul formativ deosebit de mare al familiei în dezvoltarea psihica ce are loc.
Deoarece dezvoltarea constiintei si inteligentei sunt înca restrânse, în perioada prescolara psihicul este centru de achizitii de experienta de orice traire, fapt care explica în mare masura importanta deosebita ce se acorda acestei perioade, pe care acesti psihologi o considera ca ar marca întreaga viata psihica ulterioara.
Dezvoltarea psihica a prescolarului parcurge trei subetape care au corespondenta de implicatii educative particularizate (mica, mijlocie, mare).
Jocul este activitatea prioritara, si ca o activitate dominanta, constituie izvorul unei experiente complementare celei de adaptare, experiente ce au un rol formativ deosebit de mare si multilateral. Activitatile de joc dezvolta atât câmpul psihologic cât si angajarea inteligentei în diverse si numeroase situatii. Asistam, deci, la complicarea si adâncirea proceselor de cunoastere, la schimbarea atitudinii fata de mediul înconjurator si la perfectionarea formelor de activitate ale copilului. Prescolaritatea este perioada descoperirii realitatii fizice, a realitatii externe care nu depinde de el, dar de care trebuie sa tina cont daca vrea sa-si atinga scopurile.
În perioada prescolara au loc nuantari ale relatiilor interfamiliale si extrafamiliale care încep sa aiba noi ponderi cu o crestere mai intensa. Aceasta latura a dezvoltarii psihice duce la dezvoltarea conduitelor interne, acelor personale ce au fost supuse cercetarii psihosociale.
Largirea cadrului relational cu obiectele, constituie una dintre premisele dezvoltarii psihice a copilului în toate planurile. Cunoastem astfel o dezvoltare a limbajului si gândirii. Copilul venind în gradinita îsi formeaza anumite deprinderi de igiena, de îmbracare, toate acestea ducând la sporirea gradului de autonomie a copilului.
În perioada prescolara mica se trece de la manipularea obiectelor si a jucariilor la implicarea acestora în accesorii de viata cât mai complexe. În cadrul jocurilor de miscare cu reguli, cum este jocul "De-a ascunsa", apar si se înlocuiesc conduite semnificative. Astfel, prescolarul mic se ascunde adeseori, încât el sa nu-l vada pe cel ce-l cauta, punând astfel în evidenta o capacitate redusa de a se pune în locul celui care îl cauta.
La aceasta vârsta observam dificultati de adaptare la mediul din gradinita, deoarece copilul este dependent de mama, dar si datorita faptului ca el nu întelege prea bine ceea ce i se spune, nu stie sa se exprime clar, se joaca mai mult singur. El este curios, memoreaza usor, dar nu-si propune deliberat acest lucru, gândirea subordonata actiunii cu obiectele, afectivitate instabila, traieste intens emotiile, manifesta interes pentru adulti, îi place sa se plimbe cu acestia.
Prescolarul mijlociu se adapteaza mai usor în gradinita. El este mult mai preocupat de joc, de activitati, de realitatea externa, i se dezvolta perceptia care devine un proces orientat de sarcini si modalitati proprii de realizat. Limbajul cunoaste o dezvoltare intensa, se implica imaginatia creatoare a copilului. Jocul devine aproape obsedant. Curiozitatea prescolarului mijlociu este exprimata prin întrebari de genul: "de ce?, pentru ce?, cum?", iar pentru situatii noi, complexul cum ar fi: "de ce pluteste balonul pe strada?, de ce unele lucruri plutesc?, de ce vine umbra dupa om? ". Prescolarul mijlociu traieste esecul si succesul, manifesta timiditati si agresivitati, remuscari si admiratii.
Observam astfel o dilatare a personalitatii, cresterea intereselor si aspiratiilor ca expresii ale proiectarii personalitatii, scazând totodata egocentrismul ce înainte cu un an se exprima prin atentia excesiva de tot într-un mod acaparator. Jocul în colectiv este foarte dorit mai ales jocurile de miscare.
Exemplu: în jocul "De-a ascunselea" prescolarul mijlociu cauta foarte nervos pe cel ascuns, nereusind sa puna în fata acestuia, ascunderea nefiind reusita. El prezinta mai mult interes pentru povesti, mai ales fata de acelea care cuprind aspecte fantastice, traind puternice emotii legate de personajele acestuia, dar si de conflictele ce se desfasoara.
Prescolarul mare se adapteaza rapid nu numai la mediul gradinitei ci si la orice tip de situatie noua. Forma dominanta de activitate este jocul, alaturi de care îsi fac loc din ce în ce mai mult activitatile de învatare sistematica. Copilul vrea sa afle, sa stie cât mai multe lucruri, iar curiozitatea lui este vie si permanenta. Sensibilitatea lui se adânceste si se restructureaza, pe prim plan trecând sensibilitatea vizuala si auditiva, deoarece le capteaza prioritar informatiile. La vârsta prescolaritatii mici se diferentiaza si se denumesc culorile fundamentale (rosu, galben, verde, albastru), iar cele intermediare (portocaliu, indigo, violet) sunt diferente ce se cunosc abia la vârsta de 5 ani.
Sensibilitatea tactila a copilului se subordoneaza vazului si auzului, acestea fiind instrumentul de control al acesteia. Relatia dintre sensibilitatea vizuala si cea tactila este insuficient coordonata deoarece copilul întâmpina greutati în recunoasterea tactila a obiectelor percepute anterior vizual, daca obiectul perceput vizual este cunoscut, recunoasterea lui doar prin pipait se realizeaza cu succes, iar recunoasterea vizuala a unui obiect care a fost anterior perceput doar prin pipait este mult mai simplu de realizat pentru copil.
Acest fenomen îl putem explica prin legaturile stabilite între analizatorul tactil- chinestezic si cel vizual, iar celelalte forme de sensibilitate, cum ar fi gustativa, olfactiva, care continua sa se dezvolte, ele nefiind în aceeasi masura cu cea vizuala si auditiva, acestea cunoscând o serie de specializari interioare, deci o dezvoltare intensa a auzului verbal si cel muzical. Copilul recunoaste obiectele dupa sunetele pe care acestea le scot la atingere, lovire, ciocnire.
Apar forme noi de perceptie, cum ar fi: forma, marimea, relieful, adâncimea care se realizeaza mult mai usor, deoarece sunt pusi în functie mai multi analizatori. Perceptia vizuala a copilului se poate realiza prin miscarea mâinii pe linia conturului unui obiect, iar dezvoltarea perceptiei formei obiectelor se dezvolta prin activitatile de modelaj si incercarea de redare prin desen. Deoarece copilul întâmpina greutati în ceea ce priveste atât perceptia marimii obiectelor cât si constanta acestora, educatoarea este cea care trebuie sa intervina verbal prin corectarea greselilor facute de catre prescolar, reusind astfel sa diferentieze obiectul dupa marime.
Constanta perceptiei de marime este strâns legata de dezvoltarea perceptiei distantei, care se produce spre sfârsitul prescolaritatii (aproape, departe, a orientarilor în raport cu anumite repere spre stânga, spre dreapta, în fata, în spate, sus, jos, a pozitiei lor deasupra, dedesupt).
Reprezentarile la aceasta vârsta au un caracter intuitiv, situativ cu caracter schematizat, generalizat doar spre sfârsitul prescolaritatii. Contactul direct cu obiectele favorizeaza informarea prin marea diversitate de obiecte, fenomene, împrejurari si relatii ce se stabilesc între acestea. Volumul de cunostinte permite copilului sa opereze cu ele în situatii noi mai complexe , mai interesante, mai creative. Operarea angajeaza atentia, memoria, imaginatia, gândirea si alte procese psihice, care, în ansamblu, alcatuiesc intelectul.
Ca formatiune psihica deosebit de complexa, intelectul cuprinde procese si activitati psihice variate: gândire, limbaj, memorie, imaginatie, atentie, care ofera posibilitatea desprinderii de stimulentul concret ce actioneaza direct asupra organelor de simt, permitând astfel depasirea experientei senzoriale.
Intelectul copilului, desi insuficient format, înregistreaza în perioada prescolaritatii o serie de restructurari importante. Cu ajutorul cuvântului, care este simbol, copilul reuseste sa-si prezinte realitatea. Treptat, preconceptiile vor câstiga în generalitate, în precizie, conducând astfel la construirea claselor logice. Cu toate acestea, gândirea are un caracter intuitiv, ea ramâne legata de imaginatie si de dimensiunile individuale, de aceea uneori este incomunicabila. Strâns legata de evolutia gândirii este si evolutia limbajului. De altfel limbajul impune gândirii exigente culturale contribuind în felul acesta la restructurarea ei, limbajul îmbogatindu-se sub aspect cantitativ. De la 5 la 10 cuvinte pronuntate de copilul de un an, vocabularul activ al copilului creste la circa 300-400 de cuvinte la 2 ani, la aproximativ 800-1000 de cuvinte la 3 ani, la 1600-2000 de cuvinte la 4 ani, la circa 3000 de cuvinte la 5 ani, pentru ca la 6 ani el sa ajunga la peste 3500 de cuvinte. Totodata se dezvolta coerenta limbajului, caracterul sau închegat, structura. De la limbajul situativ, specific anteprescolaritatii se face trecerea la limbajul contextual.
Când copilul se refera la experianta sa nemijlocita, caracterul situativ al limbajului este foarte prezent, la adult acest caracter se diminueaza. Asadar, la vârsta prescolara continutul cunostintelor trebuie sa fie în asa fel ales, încât operând cu acestea în activitatile sistematice, memoria, gândirea, imaginatia copilului, sa-si puna în evidenta unele calitati (flexibilitatea, rapiditatea în gândire, fiabilitatea în memorie, creativitatea) care se constituie ca rezultat al acestei operatii. La vârsta prescolara formele elementare ale memoriei se dezvolta odata cu formarea primelor reflexe conditionate. Memoria copilului prescolar are un caracter spontan datorita dezvoltarii gândirii, limbajului interior. Se dezvolta si memoria mecanica, logica, involuntara si voluntara. Primele manifestari ale memoriei si reproducerii voluntare apar la vârsta de 4-5 ani. Volumul memoriei si performantele acesteia cresc în conditiile naturale de joc si ca urmare a exersarii acestora, are un caracter incol situativ al limbajului este foarte prezent, la adult acest caracter se diminueaza. Asadar, la vârsta prescolara continutul cunostintelor trebuie sa fie în asa fel ales, încât operând cu acestea în activitatile sistematice, memoria, gândirea, imaginatia copilului, sa-si puna în evidenta unele calitati (flexibilitatea, rapiditatea în gândire, fiabilitatea în memorie, creativitatea) care se constituie ca rezultat al acestei operatii. La vârsta prescolara formele elementare ale memoriei se dezvolta odata cu formarea primelor reflexe conditionate. Memoria copilului prescolar are un caracter spontan datorita dezvoltarii gândirii, limbajului interior. Se dezvolta si memoria mecanica, logica, involuntara si voluntara. Primele manifestari ale memoriei si reproducerii voluntare apar la vârsta de 4-5 ani. Volumul memoriei si performantele acesteia cresc în conditiile naturale de joc si ca urmare a exersarii acestora, are un caracter incoerent, nesistematizat, haotic. Prescolarul memoreaza usor dar si uita repede, iar amintirile lui sunt fragmentate, izolate.
Gândirea prescolarului este preconceptuala, intuitiva, egocentrica si magica. Mentalitatea sa egocentrica deriva din incapacitatea de a distinge suficient de bine realitatea obiectiva de cea personala, iar gândirea prescolarului este concret intuitiva. O alta caracteristica a gândirii o constituie aparitia notiunilor empirice alaturi de care încep sa se contureze primele operatii ale gândirii, prescolaritatea fiind perioada de organizare si dezvoltare a gândirii.
În acest timp se dezvolta si viata afectiva a prescolarului. Aceasta o continua pe cea a anteprescolarului, suportând modificari atât de natura cantitativa cât si calitativa (se îmbogatesc si diversifica formele existente, apar forme noi). Asemenea modificari sunt posibile, în principal, datorita noilor conditii de viata ale prescolarului, noilor solicitari cu care el se confrunta. Una dintre sursele cele mai evidente ale restructurarii afectivitatii o constituie contradictia dintre trebuinta de autonomie a prescolarului si interdictiile manifestate de adult fata de el. Satisfacerea nevoii de independenta se asociaza cu aparitia unor stari afective, pozitive, placute, tonifiante, de bucurie si satisfactie, în timp ce contrazicerea sub blocarea ei se asociaza cu manifestarea unor stari emotionale de insatisfactie, multumire.
O alta sursa a dezvoltarii afectivitatii prescolarului o reprezinta patrunderea lui în noul mediu institutionalizat al gradinitei, unde intra în contact cu persoane straine. Reactiile afective ale copilului fata de noul mediu sunt variate. Unii se adapteaza mai rapid, altii dificil sau chiar deloc. Exista copii care prezinta dificultati interesante de transfer afectiv si de identificare afectiva. Copilul îsi transforma toata dragostea si dorinta catre educatoare, cu care se si identifica, acest transfer fiind un efort de substituire a mamei. Cercetarile au pus în evidenta prezenta la prescolari a starilor afective de vinovatie la 3 ani, de mândrie la 4 ani, de pudoare la 3-4 ani. La 6 ani apare criza de prestigiu, mai ales în situatiile de mustrare publica a copilului.
Dezvoltarea unor elemente componente ale intelectului copiilor nu ar fi posibila fara prezenta atentiei care este capacitatea de orientare, focalizare si concentrare asupra obiectelor si fenomenelor în vederea reflectarii lor adecvate. Deci, copilul îsi concentreaza privirea spre obiectul cercetat, mobilizându-si în acelasi timp si cunostintele pe care le are. Pentru cunostintele noi pe care le dobândeste modifica valoarea de actiune a celor anterioare.
Daca pâna la începutul prescolaritatii copilul a achizitionat ambele forme de atentie, voluntara si involuntara, în prescolaritate, sub influenta gândirii si limbajului, începe procesul organizarii atentiei voluntare. Stabilitatea si concentrarea ei creste, se mareste volumul, atentia capata un tot mai puternic caracter activ si selectiv.
Cert este faptul ca în perioada prescolara ierarhizarea motivelor, stapânirea de sine, încep sa devina tot mai evidente. Prescolarii, mai ales cei mijlocii si mari, reusesc sa desfasoare activitatile care le plac mai putin sau chiar le displac. Evident, acest lucru este posibil numai în anumite conditii, când prin realizarea activitatii respective, copiii îsi deschid calea îndeplinirii altor activitati placute si într-adevar dorite, când produc satisfactii parintilor, educatoarei, etc.
Aceste consolidari ne atrag atentia asupra faptului ca motivatia devine unul dintre factorii importanti ai sustinerii mintii, asa încât, daca dorim sa formam, sa educam vointa prescolarului, trebuie sa-i oferim motivatii puternice, mai ales pe cele cu valoare sociala. (http://www.scritub.com/profesor-scoala/LUCRARE-DE-LICENTA-MODALITATI-214181187.php)
1.2 LOCUL ȘI ROLUL ACTIVITĂȚILOR DE CUNOAȘTEREA MEDIULUI ÎN GRĂDINIȚA DE COPII
1.2.1. Importanța cunoașterii mediului înconjurător de către copiii preșcolari
Cunoașterea mediului înconjurător este o componentă de bază a procesului instructiv – educativ desfășurat în grădiniță.
Mediul înconjurător în care copiii își desfășoară activitatea, prin variatele lui aspecte, constituie un prilej permanent de influențare asupra personalității acestora.
Mai întâi de toate, mediul ambiant oferă copilului posibilitatea de a veni mereu în contact cu ceva nou pentru el, care îi stârnește curiozitatea, dorința de a-l cunoaște, Astfel, din contactul cu obiectele și jucăriile sale, cu lucrurile personale și cele ale adulților, apar diferite întrebări din care rezultă că preșcolarul se interesează de denumirea, calitățile sau proveniența lor. Adulții în familie, cât și educatoarele la grădiniță, trebuie să satisfacă aceste interese. Prin răspunsul dat se transmit atât cunoștințele solicitate de copil cât și cuvintele cu privire la atitudinea pe care trebuie să o aibă copilul față de fiecare lucru sau ființă. Cu alte cuvinte, concomitent cu transmiterea de cunoștințe, se formează copilului o atitudine corespunzătoare, un anumit mod de comportare.
Astfel, se înlesnește cunoașterea treptată a mediului înconjurător, ca și integrarea din ce în ce mai corectă a copilului în acest mediu. Totodată, noile cunoștințe dobândite devin un îndreptar prețios al acțiunilor întreprinse ulterior.
Curiozitatea pe care copiii o manifestă față de fenomenele naturii trebuie menținută și transformată într-o puternică dorință de a o cunoaște și înțelege din ce în ce mai bine. Observarea sistematică a dezvoltării și schimbării în timp a plantelor, a creșterii și îngrijirii animalelor, educă atenția, spiritul de observație deprinderea de a sesiza schimbările din natură și dorința de a cunoaște cauzele acestora. Noile cunoștințe transmise copiilor cu prilejul observării diferitelor fenomene ale naturii sunt înțelese și memorate cu multă ușurință.
Răspunzând la întrebările preșcolarilor, educatoarea trebuie să le explice fenomenele respective în raport cu capacitatea lor de înțelegere.
Astfel, orizontul de cunoaștere al copiilor se îmbogățește treptat, ceea ce permite să înțeleagă că plantele și animalele au nevoie de anumite condiții de dezvoltare ( hrană, căldură, lumină, adăpost ),că trebuie îngrijite de om; sau că fiecare fenomen este rezultatul unei cauze, că fenomenele sunt legate între ele și depind unele de altele.
Ințelegerea treptată, pe baza cunoștințelor transmise de educatoare, a fenomenelor naturii, a interdependentei dintre ele ,a cauzelor care le-au provocat contribuie din plin la însușirea de către copii a unor elemente științifice despre natură.
Observarea sistematică a naturii de către copii, sub îndrumarea educatoarei contribuie la îmbogățirea cunoștințelor lor, la înțelegerea adecvată a fenomenelor naturii, la dezvoltarea spiritului de observație, a gândirii și limbajului. Observând natura, copiii pot, de asemenea, sub îndrumarea adultului să sesizeze frumusețile ei și să o îndrăgească. In felul acesta li se educă simțul estetic, sentimentul de admirație, de dragoste și mândrie pentru bogățiile și frumusețile naturii patriei noastre.
De asemenea, mediul înconjurător oferă copiilor și alte posibilități de cunoaștere. Este vorba de cunoașterea muncii oamenilor, a diferitelor meserii, a rezultatelor activității umane în diferite domenii. Prin însușirea de noi cunoștințe despre aceste aspecte ale vieții sociale, copiii își lărgesc orizontul, își dezvoltă interesul pentru cunoașterea activității omului, li se educă dragostea și respectul față de om și de rezultatele muncii lui.
Un alt aspect al vieții sociale care place mult copiilor și care le dă posibilitatea să trăiască sentimente puternice contribuind din plin la educarea dragostei față de poporul nostru, față de datinile și obiceiurile românilor, față de sărbătorile naționale.
Pe fondul acelor trăiri intense, educatoarea transmite copiilor cunoștințe despre ceea ce reprezintă fiecare eveniment, motivele pentru care este sărbătorit.
1.2.2. Cunoașterea mediului înconjurător în contextul actualului curriculum pentru învățământul preșcolar
Educația timpurie, de la naștere la 6/7 ani, ca primă treaptă de pregătire pentru educația formală, asigură intrarea copilului în sistemul de învățământ obligatoriu (în jurul vârstei de 6 ani), prin formarea capacității de a învăța. Investiția în educația timpurie este cea mai rentabilă investiție în educație, după cum arată un studiu elaborat de R.Cuhna , unul dintre laureații Premiului Nobel în economie.
Învățarea timpurie favorizează oportunitățile de învățare de mai târziu.
Curriculum pentru învățământul preșcolar prezintă o abordare sistemică, în vederea asigurării continuității în interiorul aceluiași ciclu curricular, interdependenței dintre tipurile de activități de învățare, deschiderii spre module de instruire opționale, remarcându-se prin: extensie – angrenează preșcolarii, prin experiențe de învățare, în cât mai multe domenii experiențiale, din perspectiva tuturor tipurilor semnificative de
învățare ; echilibru – asigură abordarea fiecărui domeniu experiențial atât în relație cu celelalte, cât și cu curriculum, ca întreg; relevanță – este adecvat atât nevoilor prezente, cât și celor de perspectivă ale copiilor preșcolari, contribuind la optimizarea înțelegerii de către aceștia a lumii în care trăiesc și a propriei persoane, la ridicarea competenței în controlul evenimentelor și în confruntarea cu o largă varietate de cerințe și așteptări, la echiparea lor progresivă cu concepte, cunoștințe și abilități necesare în viață; diferențiere – permite dezvoltarea și manifestarea unor caracteristici individuale, chiar la copiii preșcolari de aceeași vârstă; progresie și continuitate – permite trecerea optimă de la un nivel de studiu la altul și de la un ciclu de învățământ la altul sau de la o
instituție de învățământ la alta.
D'Hainaut atrăgea atenția asupra faptului că “punctul central al curriculum-
urilor trebuie să fie elevul, nu materia… și că atunci când se vorbește de conținutul curriculumului trebuie să înțelegem că nu este vorba de enunțări de materii de învățat, ci de scopuri exprimate în termeni de competențe, moduri de a acționa sau de a ști în general, ale elevului” (Preda, 2009, p. 5-8).
Domeniile experiențiale sunt “adevărate câmpuri cognitive integrate
(L. Vlăsceanu) care transced granițele dintre discipline și care, în contextul dat de noul curriculum, se întâlnesc cu domeniile tradiționale de dezvoltare a copilului:
a) Domeniul estetic și creativ acoperă abilitățile de a răspunde emoțional și intelectual la experiențe perceptive, sensibilitatea față de diferite niveluri de manifestare
a calității, aprecierea frumosului și a adecvării la scop sau utilizare; experiențele caracteristice sunt prezente în orice arie curriculară, dar cu deosebire în contextul acelor discipline care solicită răspunsuri personale, imaginative, emoționale și uneori acționale la stimuli, educația muzicală și cea artistico-plastică;
b) Domeniul om și societate include omul, modul lui de viață, relațiile cu alți oameni, relațiile cu mediul social, ca și modalitățile în care acțiunile umane influențează evenimentele; capacitatea umană de a controla evenimentele și de a ordona mediul; în cadrul activităților de abilități practice copiii constată proprietățile materialelor, selectează materialele în funcție de caracteristicile lor, constată că materialele pot avea și calități estetice (textura, culoarea, forma); activitățile de educație pentru societate angrenează preșcolarul în înțelegerea ființei umane angajate în construirea propriului viitor și a propriei lumi, trăind viața de zi cu zi, a faptului că situațiile prezente își au originile în situațiile din trecut; copiii pot observa similarități între oameni sau evenimente, își pot imagina viața în alte perioade istorice;; astfel copiii vor fi încurajați să se angajeze în explorarea activă din punct de vedere uman și social, a zonei, a cartierului unde locuiesc, a familiilor lor, a mediului fizic, a textelor literare, imaginilor
și altor materiale audio-vizuale ce pot reprezenta surse de informare; copiii vor înțelege mult mai ușor concepte precum dreptatea, echitatea, bunătatea, adevărul atunci când le vor putea observa concretizate în acțiunile adulților cu care vin în contact, când vor observa și discuta probleme morale, când le vor exersa în jocuri libere sau dirijate, când vor studia și dezbate opere literare specifice vârstei; disciplinele specifice acestui domeniu sunt: Educația pentru societate, Abilități practice;
c) Domeniul limbă și comunicare acoperă stăpânirea exprimării orale și scrise, ca și abilitatea de a înțelege comunicarea verbală și scrisă; prin ascultare și exprimare în situații de grup, preșcolarii devin capabili să exploreze experiențele altor persoane și să-
și extindă astfel repertoriul propriu de experiențe semnificative; studiul operelor literare specifice rafinează gândirea și limbajul, extinde capacitatea lor de a înțelege situații interpersonale complexe și aduce o contribuție importantă la dezvoltarea capacităților de evaluare; are loc și primul contact al copilului cu o limbă străină; activitățile specifice acestui domeniu sunt cele de Educarea limbajului;
d) Domeniul științe include abordarea domeniului matematic, contactul cu acesta făcându-se prin jocuri dirijate cu materiale din natură (nisip, apă, semințe, scoici etc), prin jocuri de rol în care se fac cumpărături în magazine; astfel se vor dezvolta reprezentări cu privire la concepte precum: volum, masă, număr, precum și capacități de discriminare, clasificare, descriere cantitativă, de raționament; ideile matematice se pot
concretiza în experimente și pot fi puse în legătură cu alte concepte și elemente de cunoaștere, în scopul rezolvării de probleme, pentru exprimarea unor puncte de vedere, pentru creșterea calității sau relevanței unor mesaje; acest domeniu se poate extinde și în contextele altor componente curriculare, oriunde apar elemente cum ar fi: generarea unor desene geometrice, scheme, estimarea unor costuri, planificarea unor activități; domeniul științe include și domeniul cunoașterii naturii care determină prin activități simple, dobândirea de către copiii preșcolari a unor abilități, competențe asociate demersurilor de investigație științifică, cum ar fi observarea, selectarea, elementelor semnificative din masa elementelor irelevante, generarea de ipoteze, generarea de alternative, organizarea datelor rezultate din observații; preșcolarii vor fi antrenați în observări ale unor ființe, plante, animale, obiecte, ființe din mediul apropiat, modelarea plastilinei (putând face constatări privind efectul temperaturii asupra materialului), confecționarea sau jocul cu instrumente muzicale simple, aplicarea unor principii științifice în economia domestică (ex. producerea iaurtului) sau prin compararea diferitelor materiale, în efectuarea unor experimente, în utilizarea în condiții de securitate a diferitelor instrumente sau echipamente, în înregistrarea și comunicarea rezultatelor observărilor, în utilizarea diferitelor surse de informare, în rezolvarea unor probleme, în căutarea unor soluții, în sintetizarea unor concluzii valide; disciplinele specifice acestui domeniu sunt: Activitățile matematice, Activitățile de cunoașterea mediului.
e) Domeniul psihomotric acoperă coordonarea și controlul mișcărilor corporale, mobilitatea generală, abilitățile motorii și de manipulare de finețe, ca și elemente de cunoaștere, legate mai ales de anatomia și fiziologia omului; activitățile sunt cele de mișcare corporală, competiții între indivizi sau grupuri, având ca obiect abilități psihomotorii sau cele care au ca scop o mai bună suplețe, forță, rezistență, ținută; activitățile specifice acestui domeniu sunt cele de Educație fizică.
Noul plan de învățământ are o structură pe două niveluri de vârstă, în contextul unei învățări centrate pe copil, prezintă o construcție diferită în funcție de tipul de program al grădiniței și o delimitare pe tipuri de activități de învățare precum: activități pe domenii experiențiale, jocuri și activități didactice alese și activități de dezvoltare personală. Planul de învățământ ca și domeniile experiențiale prezentate anterior, permit parcurgerea interdisciplinară, integrată a conținuturilor propuse și asigură libertate cadrului didactic în planificarea activității zilnice cu preșcolarii.
Curriculum revizuit cuprinde accente noi:
1. Diversificarea strategiilor de predare – învățare – evaluare, subliniind: metodele activ-participative care plasează copilul în situația de a explora și de a deveni independent; diferențele individuale dintre copii conduc la o proiectare a activităților care să dezvolte la aceștia stima de sine și un sentiment pozitiv față de învățare; sarcinile de învățare trebuie să fie adaptate la experiența de viață și cea de
învățare a copilului; jocul ca forma fundamentală de activitate în copilăria timpurie, ca forma cea mai naturală de învățare, de exprimare a conținutului psihic al fiecărui copil; informațiile obținute în urma observării jocului spontan al copiilor pot fi utilizate cu succes în activitățile structurate; evaluarea, care ar fi de dorit să urmărească progresul copilului în raport cu el însuși și mai puțin raportarea la norme de grup (relative) și să îndeplinească trei funcții: măsurare (Ce a învățat copilul?), predicție (Este nivelul de dezvoltare al copilului suficient pentru stadiul următor și, în special, pentru intrarea în
școală?) și diagnoză (Ce anume frânează dezvoltarea copilului?).
Mediul educațional – să permită dezvoltarea liberă a copilului, să pună în evidență dimensiunea interculturală și pe cea a incluziunii sociale; să faciliteze o explorare activă și interacțiuni variate cu materialele, cu ceilalți copii, cu adultul.
Familia este partener al grădiniței prin participare financiară, participare în luarea deciziilor legate de educația copiilor, prezența la activități și în viața grădiniței;
Noul curriculum promovează conceptul de dezvoltare globală a copilului,
în acord cu particularitățile sale de vârstă și individuale.
Domeniile experiențiale devin instrumente de măsură pentru dezvoltarea copilului, în contextul în care ele indică deprinderi, capacități, abilități, conținuturi specifice domeniilor de dezvoltare.
Domeniile de dezvoltare sunt conturate în documentul realizat în 2007 de către specialiști în educație cu sprijinul Reprezentanței UNICEF din România și anume „Reperele fundamentale privind învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului între naștere și 7 ani” (Preda, 2009, p. 13), ilustrând legăturile acestora cu conținutul domeniilor experiențiale din structura curriculumului: domeniul – Dezvoltarea fizică, sănătate și igienă personală; domeniul – Dezvoltarea socio–emoțională; domeniul–Dezvoltarea limbajului și comunicării ; domeniul – Dezvoltare cognitivă; domeniul – Capacități și atitudini de invatare.
Activitățile pe domenii experiențiale sunt activitățile integrate sau pe discipline
desfășurate cu întreaga grupă în cadrul unor proiecte planificate în funcție de temele mari propuse de curriculum, precum și de nivelul de vârstă și de nevoile și interesele copiilor din grupă. Activitățile pe discipline sunt: Educarea limbajului, Activități
matematice, Activități de cunoașterea mediului, Activități de educație pentru societate, Activități de educație fizică, Activități practice, Activități de educație muzicală, Activități artistico-plastice.
Jocurile și activitățile alese sunt cele pe care copiii le preferă și îi ajută pe aceștia să socializeze în mod progresiv și să se inițieze în cunoașterea lumii fizice, a mediului social și cultural căruia îi aparține, a matematicii, a comunicării, a limbajului citit și scris. Educatoarea va acorda o atenție deosebită organizării spațiului în centre ca: Bibliotecă, Colțul căsuței/Joc de rol, Construcții, Știință, Arte, Nisip și apă etc. Organizarea acestor centre se va face ținând cont de resursele materiale, de spațiu, de nivelul de vârstă al copiilor, în strânsă corelare cu tema săptămânii sau cu tema proiectului aflat în derulare.
Activitățile de dezvoltare personală includ Rutinele, Tranzițiile, Activitățile din perioada după-amiezii și Activitățile opționale:
1. Rutinele sunt activități-reper după care se derulează întreaga activitate a zilei; acoperă nevoile de bază ale copilului, contribuind la dezvoltarea lui globală.
Tipuri de Rutine: sosirea copilului, Întâlnirea de dimineață, micul dejun, igiena – spălatul și toaleta, masa de prânz, somnul – perioada de relaxare de după amiază, gustările, plecarea. În cadrul Rutinelor, Întâlnirea de dimineață are o importanță deosebită, presupunând: calendarul naturii, prezența, activități de autocunoaștere (stima de sine, imaginea de sine, „sunt creativ”); dezvoltarea abilităților de comunicare
(comunicare asertivă, comunicare cu colegii, părinții, educatoarea, jocuri în diade); managementul învățării prin joc (motivarea copilului pentru a deveni școlar – „Vreau să fiu școlar”, „Cum aș vrea să fie învățătoarea mea” etc.); dezvoltarea empatiei(„Dacă tu ești bine și eu sunt bine” , „Ba al meu, ba al tău”, „Cum v-ați simți dacă cineva v-ar spune…?”); medierea conflictelor („Învăț să lucrez în echipă”, „Singur sau în grup”, „Fără violență”).
2. Tranzițiile fac trecerea de la momentele de rutină la alte tipuri/categorii de activități de învățare, de la o activitate de învățare la alta, în diverse momente ale zilei; mijloacele de realizare a acestui tip de activitate sunt activități desfășurate în mers ritmat, activități care se desfășoară pe muzică sau în ritmul dat de recitarea unei numărători sau a unei frământări de limbă, un joc cu text și cânt și anumite mișcări.
3. Activitățile opționale au menirea de a descoperi și dezvolta înclinațiile copiilor și abilități ale acestora ca o premiză pentru performanțele de mai târziu.
4. Activitățile desfășurate în perioada după-amiezii sunt de tipul activităților recuperatorii pe domenii de învățare, recreative, de cultivare și dezvoltare a
înclinațiilor. Acestea sunt corelate cu tema proiectului/săptămânală, cu celelalte activități din programul zilei, respectând ritmul propriu de învățare al copilului .
Pentru Nivelul I (3-5 ani), categoriile de activități desfășurate cu copiii vor viza
îndeosebi socializarea lor și obținerea treptată a unei autonomii personale, iar pentru Nivelul II (5-7 ani), accentul va cădea pe pregătirea pentru școală.
Programul anual de studiu se va organiza în jurul a șase mari teme:
„Cine sunt/suntem ?”: o explorare a naturii umane, a convingerilor și valorilor noastre, a corpului uman, a stării lui de sănătate; a comunităților și culturilor cu care venim în contact, a drepturilor și responsabilităților noastre;
„Când , cum și de ce se întâmplă ?”: o explorare a lumii fizice și materiale, a universului apropiat sau îndepărtat, a relației cauză – efect, a fenomenelor naturale și a celor produse de om, a anotimpurilor, a domeniului științei și tehnologiei.
„Cum este, a fost și va fi aici pe pământ ?”: o explorare a sistemului solar, a
evoluției vieții pe pământ, a problemelor lumii contemporane: poluarea, încălzirea globală, suprapopularea etc.; o explorare a orientării noastre în spațiu și timp, a istoriilor noastre personale, a istoriei și geografiei din perspectivă locală și globală, a căminelor și călătoriilor noastre, a descoperirilor, explorărilor , a contribuției indivizilor și a civilizațiilor la evoluția noastră în timp și spațiu.
4. „Cine, cum planifică/organizează o activitate ?”: o explorare a modalităților în care comunitatea/individul își planifică, organizează activitățile, precum și a universului produselor muncii și, implicit, a drumului pe care acestea îl parcurg; o incursiune în lumea sistemelor și a comunităților umane, a fenomenelor de utilizare/neutilizare a forței de muncă și a impactului acestora asupra evoluției comunităților umane, în contextul formării unor capacități antreprenoriale.
5.” Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?”: o explorare a felurilor în care ne descoperim și ne exprimăm ideile, sentimentele, convingerile și valorile, îndeosebi prin limbaj și prin arte; a lumii patrimoniului cultural național și universal.
6. „Ce și cum vreau să fiu?”: o explorare a drepturilor și a responsabilităților noastre, a gândurilor și năzuințelor noastre de dezvoltare personală; o incursiune în universul muncii, a naturii și a valorii sociale a acesteia; o incursiune în lumea meseriilor, a activității umane în genere, în vederea descoperirii aptitudinilor și abilităților, a propriei valori și a încurajării stimei de sine.
Noul curriculum prevede pentru Activitatea de cunoașterea mediului următoarele obiective:
A. Obiective cadru: dezvoltarea capacității de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător, precum și stimularea curiozității pentru investigarea acestuia; dezvoltarea capacității de observare și stabilire de relații cauzale, spațiale, temporale; utilizarea unui limbaj adecvat în prezentarea unor fenomene din natură și din mediul înconjurător; formarea și exersarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a mediului înconjurător, în vederea educării unei atitudini pozitive față de acesta.
B. Obiective de referință: să cunoască unele elemente componente ale lumii
înconjurătoare (obiecte, aerul, apa, solul, vegetația, fauna, ființa umană ca parte integrantă a mediului, fenomene ale naturii), precum și interdependența dintre ele; să recunoască și să descrie verbal și sau grafic anumite schimbări și transformări din mediul apropiat; să cunoască elemente ale mediului social și cultural poziționând elementul uman ca parte integrantă a mediului; să comunice impresii, idei, pe baza observărilor efectuate; să manifeste disponibilitate în a participa la acțiuni de îngrijire și protejare a mediului, aplicând cunoștințele dobândite; să aplice norme de comportare specifice asigurării sănătății și protecției omului și naturii.
1.2.3. Conținutul/specificul activităților de cunoașterea mediului în grădinița de copii
Conținutul activității educative în grădiniță reprezintă una din principalele componente ale învățământului și tinde să fie înlocuit cu termenul de „curriculum”
(din limba latină – scurtă alegere), care în sens restrâns are ca funcție „specificarea conținuturilor” (L. D'Hainaut), iar în sens larg cuprinde și organizarea, proiectarea și evaluarea unui conținut al învățământului, a conținutului învățământului în general
(Nicola, 2003, p.428).
Stabilirea conținutului învățământului presupune organizarea lui pe trepte
școlare, structurarea lui astfel încât, să fie totodată îndeajuns de cuprinzător, dar și accesibil vârstei educaților, să reflecte nivelul dezvoltării științei și tehnicii contemporane, dar să fie adecvat din punct de vedere psihopedagogic și să prevadă tendințele dezvoltării societății; așadar, trei mari domenii reprezintă sursele de conținut: științific, didactic și social. Se va realiza o optimizare între ceea ce este constant și general în cunoaștere și ceea ce este perisabil și efemer.
Perspectiva axiologică vizează atât profesorii, care trebuie să dispună de suficientă mobilitate și autonomie în adecvarea permanentă a conținuturilor stipulate prin documente școlare la necesitățile elevilor, cât și conceptorii de planuri și manuale școlare, care trebuie să influențeze consistent conținuturile educației cu valori perene ale umanității, cum sunt cele propuse într-o importantă lucrare editată de UNESCO: valori sociale, valori ce privesc individul, valori ce vizează țările și lumea, valori procesuale. Ceea ce trebuie să ființeze ca puncte de referință în structurarea programelor școlare sunt nevoile educative ale educaților ce se pot evidenția în următoarele cadre situaționale: viața socială și culturală; viața individuală; dezvoltarea economică și socială; mediul; formarea permanentă.
Selecția și structurarea conținuturilor, care dau direcție și sens întregului curriculum se realizează în concordanță cu o serie de criterii ce reglează procesul de proiectare și dezvoltare ale acestora: criterii filosofice, ideologice, epistemologice, sociologice, psihologice, etice, pedagogice.
Factorii de decizie vor lua în considerare o serie de probleme care să nu ducă la o supraîncărcare a conținuturilor și vor ține cont de progresie sau ordinea de predare a materiei și ritmul de învățare.
Între conținutul învățământului și conținutul științelor care ființează la un moment dat există o anumită relație. Transpoziția didactică reprezintă traducere
elementelor cunoașterii în elemente de conținut didactic, ceea ce presupune creativitate
și intervenție activă, inspirată a cadrului didactic (Chevallard), pentru a facilita
înțelegerea, de a stimula interesele, de a produce satisfacția cunoașterii și a folosirii elementelor achiziționate. Didacticizarea se poate realiza în două etape: la nivelul programelor și manualelor școlare de către autorii acestora și didacticizarea din clasă, realizată de fiecare educator și care presupune: detalierea temei de predat și specificarea competențelor de așteptat de la fiecare secvență în parte; integrarea cunoștințelor noi cu ajutorul celor vechi, înaintarea de la cunoscut la necunoscut; contextualizarea și personalizarea experiențelor cognitive sau acționale noi prin exemplificări, studii de caz, explicații suplimentare; introducerea unor informații de relație ce se atașează obligatoriu informației de bază; stabilirea unor raporturi intradisciplinare și interdisciplinare între diferitele tipuri de experiențe de învățare; folosirea unor metode didactice adecvate cantității și calității experiențelor cognitive transmise; armonizarea situației de predare cu situația de învățare; explorarea valențelor formative ale educării și feedback-ului în chip oportun (întărirea răspunsurilor elevilor constituie un factor de motivare și accelerare a învățării); scoaterea în evidență a unor elemente de impact asupra dorințelor și necesităților elevilor, a unor seturi informaționale cu utilizare concretă, imediată etc.
Cultura modernă îl predispune pe individ la o altă modalitate de relaționare și de însușire a cunoștințelor. Cunoașterea de tip aristotelic, pe bază de date certe, cedează tot mai mult locul unei cunoașteri aleatorii. De la o ordonare a lumii în categorii definite și subordonate, astăzi descoperim aproape la întâmplare lumea care ne înconjoară, printr-un proces de încercări și erori. Cunoștințele noastre sunt mai mult un ansamblu statistic: ele provin din viață, din ziare, din datele alese în funcție de nevoile noastre imediate, și abia după ce am strâns un anumit volum de informații, se desprind diferite structuri.
A. Moles denumește această nouă realitate „ cultura mozaicată” care se prezintă ca o asamblare de fragmente, prin juxtapunere, fără construcție, fără un punct de reper, în care nici o idee nu este neapărat generală, dar în care multe idei sunt importante (idei-forță, cuvinte-cheie).
Cunoașterea transmisă prin școală va trebui să păstreze un raport convenabil atât cu cunoașterea savantă, caracteristică pentru comunitatea științifică, cât și cu așa numita cunoaștere devenită comună, pentru a asigura, în acest fel, o sedimentare a noului
(Cucoș, 2006, p .219-220).
Obiectivele sunt puncte de reper în organizarea și realizarea conținutului, în selectarea informațiilor, priceperilor și deprinderilor vizate de obiective. La rândul său conținutul programei reprezintă pentru educator elementul de strictă necesitate pentru formularea obiectivelor operaționale. Strategia didactică se alege în funcție de conținut, în timp ce conținutul este realizabil doar în condițiile unei strategii adecvate. Conținutul învățământului este drumul prin care ajunge la cunoașterea lumii; în funcție de conținut se evaluează rezultatele activității, progresul copiilor, în timp ce rezultatele evaluării reprezintă informații esențiale pentru stabilirea noilor conținuturi.
Ideea centrală a conținutului este accentuarea caracterului său formativ, renunțarea la reținerea mecanică, formală a informațiilor și accentuarea formării deprinderilor de muncă intelectuală, de organizare și sistematizare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, astfel încât ele să producă noi cunoștințe, să influențeze asimilarea altora și să poată fi aplicate în practică fără dificultăți.
Eficiența conținuturilor este dată de strategiile de ierarhizare și organizare a lor și de obiectivele educaționale privind realizarea unei viziuni integrative, holistice la elevi. După G.F.Kneller (1973), materia de învățământ poate fi ordonată logic, adică ideile sunt deduse unele din altele și pseudologic, adică unele idei oferă structura de semnificații prin care alte idei pot fi formulate și înțelese. Diferența între ordonarea logică și cea pseudologică este aceea că relația dintre antecedent și consecvent, la prima este lineară, iar la a doua, concentrică. Ordonarea spiralată presupune reintroducerea treptată în conținut, a unor teme din ce în ce mai dezvoltate, la intervale periodice, conducând la o înțelegere mai adâncă a problemelor tratate.
Specific învățământului preșcolar este: organizarea concentrică a conținuturilor, astfel încât să se revină asupra lor cu îmbogățiri sau specificări ulterioare pe diferite niveluri de învățământ; organizarea interdisciplinară (cooperare între discipline diferite cu privire la o problematică complexă), organizarea integrată a conținutului: integrarea unor elemente de conținut particulare în noi structuri explicative (noi discipline) care realizează un salt „metateoretic”, preluând și integrând conținuturi esențializate și resemnificate din perspectiva „noii umbrele” explicative mai cuprinzătoare. Structurarea integrată realizează o joncțiune a obiectivelor educaționale, a unor structuri de conținuturi corelative și a intereselor și disponibilităților actorilor antrenați în învățare (Cucoș, 2006, p. 220-223).
Conținuturi pentru Activitățile de cunoașterea mediului înconjurător:
1. Cine sunt/suntem?
Nivelul I: numele și prenumele propriu și al membrilor familiei; rolul familiei, relațiile dintre membrii familiei, denumiri ale membrilor familiei: tata, mama, soră, frate, bunică, bunic, mătușă, unchi, văr, verișoară; activitatea membrilor familiei în gospodărie și în viața socială; numele orașului, satului natal, al țării de origine, al capitalei țării, al conducătorului țării; frumusețile locului natal; comunitate (prieteni, vecini, colegi de grădiniță – nume, prenume, responsabilități; personalul grădiniței – atribuții); domiciliul – adresa, topografia locului (recunoașterea împrejurimilor); grădinița: adresa, denumire, exterior (curtea sau terenul de joc, nisipul și unele aparate de joc, spații verzi, grădina de flori și legume, împrejurimile); casa familiei, camera personală, grădinița, sala de clasă, alte spații familiare – vestiar, spălător, dormitor, sala de mese etc; obiecte specifice fiecărei încăperi și modul lor de folosire; corpul omenesc- părțile corpului: rolul, funcțiile părților corpului omenesc, funcțiile organelor interne principale; obiecte de uz personal – denumire, rol, importanță, condiții de păstrare, consecințele nefolosirii acestora; responsabilități proprii în familie, la grădiniță; norme de conviețuire socială (de conduită, de circulație, igienice); familia/copilul în diferite ipostaze (a masă, în parc, în excursie, în livadă, pe ogor etc.); diferențe individuale, de gen, rasă, cultură, limbă, etnie; drepturile copilului: de a fi protejat și de a avea o familie, la o viață decentă, la îngrijire, educație și instrucție, la asistență medicală, de a se forma în spiritul înțelegerii toleranței și păcii, dreptul copilului aparținând grupului minoritar sau populației indigene la propria cultură, la practicarea propriei religii și limbi, dreptul de a crește în siguranță, de a fi respectat pentru gândurile și ideile sale etc.; valori individuale, naționale. Conținutul specific acestei teme, pentru Nivelul I, este valabil și pentru Nivelul II, cu aprofundările de rigoare, adăugându-se și valorile internaționale.
2. Cum este/ a fost și va fi aici pe pământ ?
Nivelul I: mediul apropiat (casa/grupa, grădinița, școala, religia); însușiri ale obiectelor: culoarea, forma, dimensiunea, grosimea, cantitatea, poziții spațiale; obiceiuri
și tradiții locale/naționale; costumul național ; însemne naționale – stema, steagul, harta
țării; semnificația zilei naționale a țării; hrana omului: denumirea alimentelor de bază folosite de om, tipul de alimente: naturale, prefabricate, programe de alimentație în virtutea sănătății organismului și consecințele nerespectării acestor programe, reguli de igienă în consumul de alimente; vesela și tacâmurile: materialele din care sunt făcute, modul de folosire și întreținere, ordinea în care se așează și se utilizează vesele și tacâmurile la masă; îmbrăcăminte/încălțăminte, accesorii: utilizarea obiectelor de îmbrăcăminte/încălțăminte în funcție de sezon, context, împrejurări, vârstă, gen, momente ale zilei, succesiunea operațiilor de îmbrăcare/dezbrăcare, condiții de îngrijire, păstrare, întreținere a obiectelor de îmbrăcăminte/încălțăminte; oamenii și locul lor de naștere; strămoșii oamenilor, arborele genealogic al unei familii; reguli de conviețuire socială și păstrare/ menținere a vieții proprii și a vieții planetei; evenimente (istorice,personale, religioase – sărbători importante etc.); materiale (pământ, carton, lemn, plastic, fier etc.); mijloace de transport: denumire, importanță, aspect exterior, tipologie– aeriene, de uscat, acvatice, asemănări/deosebiri, locuri de parcare/depozitare; semnificații ale indicatoarelor, semnalelor luminoase, marcajelor rutiere; reguli de circulație pentru pietoni și pentru mașini; consecințele încălcării regulilor de circulație; transportul în comun; reguli de comportare în timpul călătoriei; anotimpurile și transformările din natură: aspecte specifice toamnei, iernii, primăverii, verii cu fenomene care impresionează mai mult pe copii; forme de relief și topografice : munte-vale, ape-mări, dealuri, câmpii, oraș-sat etc.; război/pace; corpuri cerești/aparate de zbor; unelte, echipamente de-a lungul timpului; invenții și inventatori; tinerețe-bătrânețe, trecut – prezent – viitor; oamenii și activitățile lor de-a lungul istoriei; popor, locul natal; consecințele acțiunii nefaste a oamenilor asupra vieții planetei; cerințe privind ocrotirea naturii și a protecției mediului înconjurător;
Conținutul specific acestei teme, pentru Nivelul I, este valabil și pentru Nivelul II, cu aprofundările de rigoare, adăugându-se: dezastru/înflorire a unei localități/națiuni; evoluția universului/evoluția omului; materie și materiale; mijloace de transport – trecut, prezent și viitor; explorări și mari descoperiri; elemente din spațiu: lună, stele, nave spațiale; cum reacționăm la schimbare, la întâlnirea cu o altă formă de viață.
3. Când, cum și de ce se întâmplă?
Nivelul I: animale (domestice: câine, pisică, vacă, oaie, găină, rață etc. și sălbatice: vulpe, urs, lup etc.): denumire, înfățișare, asemănări/deosebiri, denumirea și funcțiile părților componente ale corpului, recunoașterea glasului animalelor, hrana și modul de viață, adăpostul, foloase și pagube aduse de către animale; animale ocrotite prin lege, în România; animale de pe alte continente; insecte (albina, furnica, greierele, fluturele etc.): denumire, înfățișare, asemănări/deosebiri, denumirea și funcțiile părților componente ale corpului, hrana și modul de viață, foloase și pagube aduse de insecte; plante (ghiocel, lalea, crizantemă, pomul înflorit etc.): denumire, înfățișare, părți ale unei plante și rolul acestora, însușiri caracteristice – formă, mărime, culoare, miros, asemănări/deosebiri, importanță, mediu și condiții de dezvoltare, procesul de dezvoltare, plante folositore/nefolositoare; legume și fructe (măr, portocală, căpșuni, cireșe; ceapă, morcov, ardei gras etc.): denumire, înfățișare, părți ale unei legume sau fructe și rolul acestora, însușiri caracteristice – formă, mărime, culoare, miros, gust, asemănări/deosebiri, importanță, mediu și condiții de dezvoltare, procesul de dezvoltare de la sămânță la fruct.; munca în grădină, munca în livadă, pe câmp, în vie, plantarea puieților, tăierea crengilor uscate, stropirea pomilor și a viței de vie, culesul fructelor,îngroparea butucilor, protejarea pomilor tineri împotriva frigului și rozătoarelor, munca în grădina de legume și flori; lucrări specifice unor plante de câmp, precum: grâu, porumb, floarea soarelui, sfecla de zahăr și procesul de prelucrare a lor pentru obținerea unor produse alimentare – făină, mălai, ulei, zahăr; materiale și produse; utilaje, mașini, echipamente; procesul de producție; despre economie și comerț; fenomene ale naturii; experiențe și experimente: transformarea culorii unor lichide în amestec cu diferite substanțe; evaporarea diferitelor lichide, substanțe, conservarea lor; transformarea alimentelor în procesul preparării hranei, mișcarea aerului în natură; perceperea timpului și a succesiunii diferitelor acțiuni, evenimente; procesul de încolțire a semințelor în prezența factorilor necesari dezvoltării și în condițiile absenței unora dintre acești factori.
Conținutul specific acestei teme, pentru Nivelul I, este valabil și pentru Nivelul II, cu aprofundările de rigoare, adăugându-se: viețuitoare (prin comparație: lupul și vulpea, câinele și pisica, cocoșul și găina etc.); plante (prin comparație: ghiocelul și zambila, laleaua și narcisa, crizantema și tufănica etc.); legume și fructe (prin comparație: mărul și para, cireșele și vișinele, nuca și alunele; roșia și ardeiul, cartoful și morcovul etc.); materiale și produse; materie vie, materie moartă, universul; combustibili; succesiunea etapelor unei zile; denumirea zilelor săptămânii în succesiunea lor, ca unități de timp ale săptămânii; curgerea timpului – ieri, azi, mâine prin raportare la propria activitate; denumirile lunilor anului; schimbări ce au loc odată cu trecerea de la un anotimp la altul.
4. Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?
Nivelul I: sentimente, gânduri, idei (definire de concepte); modul de exprimare a sentimentelor, ideilor, gândurilor, (convorbire/discuții libere); modalități artistice de exprimare a sentimentelor, ideilor, gândurilor (observare); valori umane-valori artistice; decoruri și costumație, regie (la teatru și la film); despre măști și despre balul mascat; despre mimi și mimă; despre euritmie.
Conținutul specific acestei teme, pentru Nivelul I, este valabil și pentru Nivelul II, cu aprofundările de rigoare, adăugându-se: comportamente; comportamente adecvate/inadecvate în raport cu exprimarea unui sentiment;
5. Cine și cum planifică/organizează o activitate?
Nivelul I: munca fizică/munca intelectuală; proces și planificare (pași intr-un proces de planificare); comunitate/individ; rezultate ale activității; reguli de comportamente;răsplatamuncii.
Conținutul specific acestei teme, pentru Nivelul I, este valabil și pentru Nivelul II, cu aprofundările de rigoare, adăugându-se: organizare/haos; sentimentul de împlinire de după finalizarea unei activități de succes.
6. Ce și cum vreau să fiu ?
Nivelul I: grupa, casa, comunitatea și regulile ei; meserii, profesii; unelte/instrumente/aparatură specifice (însușiri, reguli de folosire); munca în calitate de angajat/munca în familie sau în propria gospodărie; muncă și învățătură (delimitări, interferențe); responsabilități și comportamente în legătură cu procesul muncii.
Conținutul specific acestei teme, pentru Nivelul I, este valabil și pentru Nivelul II, cu aprofundările de rigoare, adăugându-se: patron/angajat; resurse naturale/resurse umane; responsabilități și comportamente în legătură cu educația/dezvoltarea personală; educația pentru dezvoltare durabilă. (Preda, 2009, p. 9-103).
CAPITOLUL II
2.1. TRADITIONAL SI MODERN IN ALEGEREA MIJLOACELOR SI STRATEGIILOR DIDACTICE DE REALIZARE A ACTIVITATILOR DE CUNOASTEREA MEDIULUI IN GRADINITA DE COPII
Învățarea este „procesul care determină o schimbare în cunoaștere sau comportament” (A. WOOLFOLK) și poate fi dobândită prin experiență, ca urmare a interacțiunii persoanei cu ea însăși sau cu mediul din care face parte. Nu orice schimbare este expresia învățării, ci numai schimbările selective, permanente și orientate într-o direcție determinată. Procesul învățării antrenează personalitatea umană în ansamblul său, implicând atât mecanisme instrumental-operatorii, de receptare, prelucrare, interpretare și valorizare a ceea ce s-a receptat, cât și mecanisme motivaționale. Învățarea școlară incubă un ansamblu de condiții, toate având rolul de organizare a „evenimentului învățării” în vederea dobândirii unei performanțe. Nu întâmplător se estimează că indicatorul producerii unei învățări este cel de „ modificare a performanței”(Nicola, 2003, p. 154-168).
Tehnologia didactică reprezintă după R. DAVITZ și S. BALL, demersul
întreprins de profesor în vederea aplicării „ principiilor învățării intr-o situație practică de instruire”, incluzând toate componentele procesului de învățământ. Un loc important în cadrul tehnologiei didactice îl ocupă strategia didactică, adică modul de îmbinare a metodelor, procedeelor, mijloacelor, tehnicilor, formelor de organizare a activității, de către cadrul didactic în funcție de condiții și de nevoile celui educat, fiind condiția creșterii eficienței procesului didactic concret (Voiculescu, 2001, p.69).
Strategia didactică urmărește apariția unor relații optime între activitatea de predare și cea de învățare prin care se urmărește declanșarea mecanismelor psihologice ale învățării potrivit particularităților de vârstă și individuale ale elevilor și a condițiilor concrete în care are loc această învățare. Orice strategie didactică este eficientă numai în măsura în care, transmițând o cantitate de informație, reușește să-i antreneze pe eleviîn asimilarea ei activă și creatoare. Strategia didactică, având și caracter probabilist, impune îmbinarea între activitatea profesorului și cea a elevului. Astfel rolul profesorului se poate deplasa de la polul în care este doar o sursă de informații la polul în care conduce, dirijează și controlează activitatea independentă a elevilor, în timp ce activitatea elevilor se poate deplasa de la cea de simplă reproducere, la cea creatoare, având astfel și o dimensiune psihosocială prin diversitatea relațiilor interpersonale ce se stabilesc între profesor și elev,devenind o componentă a „stilului de predare” a profesorului (Nicola, 2003, p.440-441).
Noua politică educațională vizează o altă perspectivă a actului de predare – învățare – evaluare: personalizarea predării și formarea autonomiei educatului, programe centrate pe achizițiile elevului. Elevul exprimă puncte de vedere proprii; realizează un schimb de idei cu ceilalți; argumentează; pune și își pune întrebări cu scopul de a înțelege, de a realiza sensul unor idei; cooperează în rezolvarea problemelor și a sarcinilor de lucru. Profesorul facilitează și moderează învățarea; ajută elevii să înțeleagă și să explice punctele de vedere proprii; este partener în învățare. Modul de realizare a învățării este predominant prin formare de competențe și deprinderi practice; învățare prin cooperare; măsurarea și aprecierea competențelor (ce poate să facă elevul cu ceea ce știe). Evaluarea pune accent pe elementele de ordin calitativ (Cucoș, 2006, p. 283-284).
Orientările și tendințele actuale în dezvoltarea metodologiei instruirii sunt atât de ordin cantitativ, cât și de ordin calitativ. Referitor la primele, B. F. SKINNER subliniază faptul că pot fi puse în acțiune tot atâtea metode de învățare, câte comportamente umane există. De fapt există o tipologizare a metodelor care lasă suficient câmp liber diversificărilor, particularizărilor, nuanțărilor, astfel încât să permită alternarea activităților teoretice cu cele practice, îmbinarea lor efectivă, deziderat primordial al învățământului modern. Un repertoriu procedural bogat mărește capacitatea de acționare în mod creativ, după cum un bagaj tehnic deficitar frânează creativitatea (GLASSER).
Evoluțiile cu rezonanțe calitative vizează concepții metodologice de ansamblu sau moduri generale de abordare a procedurilor didactice:
accent pe revigorarea unora din metodele clasice consacrate;
promovarea metodelor activ-participative și a celor interactive;
atracția învățării prin descoperire, constând într-un ansamblu de procese foarte complexe, bazate pe proceduri a) euristice și b) de cercetare, care-i determină pe elevi să descopere noi adevăruri, să rezolve ei înșiși probleme, să efectueze transferuri de cunoștințe, să continue studiul, să manifeste independență în gândire, să reflecteze
(M. C. WITTROCK, cf. LENZI);
orientarea pragmatică a metodologiei pune în lumină acțiunea privită ca sursă a cunoașterii și acțiunea privită ca aplicare a informației; acțiunea cu obiectele reprezintă un izvor al cunoașterii după J. PIAGET și WALLON- learning by doing;
inserțiile tehnologice în sistemul tradițional de lucru cu elevii (a utilizării
calculatorului) conduce la o îmbinare a elementelor metodice moderne cu cele tradiționale, extinzându-se considerabil aria surelor și resurselor de cunoaștere;
– reînnoirea metodologiei în perspectiva învățării continue pune în lumină faptul că școala are datoria să dea omului mijloacele progresului lui continuu, învățându-l cum să învețe, să dezvolte la elevi capacitatea de reflecție, de organizare a muncii, să-l obișnuiască cu studiul independent, cu dialogul, cu tehnicile de cercetare, de experimentare, de documentare, de prevedere și decizie, cu munca în colectiv, să se afirme cu lucrări de creație în diferite domenii (Cerghit, 2006, p. 58-100).
O strategie educațională recent adoptată de învățământul preșcolar este
METODA PROIECTELOR ce se bazează pe necesitățile, interesele și posibilitățile copilului. Activitatea este centrată pe copil, iar educatoarea nu este decât un ghid atent, o persoană-resursă care sprijină respectarea rutei individuale a învățării, a copilului și a ritmului propriu al acestuia. Copilul, subiect al educației, este îndrumat să descopere singur ceea ce se află în jurul său; grădinița colaborează cu familia și cu comunitatea pentru a sprijini desfășurarea acestor proiecte. Proiectul este o extindere a unui subiect inspirat din lumea înconjurătoare, către care copilul își va îndrepta întreaga atenție și energie, în care el va fi implicat în conducerea investigației în mediul apropiat, asupra fenomenelor și evenimentelor despre care dorește să învețe mai mult. Noua strategie are la bază activitățile integrate și metodele interactive.
Activitățile integrate pun accentul pe metodele de grup. Abordarea realității se face printr-un demers global, granițele dintre categoriile și tipurile de activități se topesc într-un scenariu unitar în cadrul căruia tema se lasă investigată cu mijloacele diferitelor științe. Scenariul este stabilit de către educatoare; acest scenariu îi orientează pe copii să opteze pentru diverse activități de grup pe arii de stimulare, pe domenii de învățare, în alegerea materialelor, încurajându-i să observe, să investigheze, să facă predicții, să exprime păreri, să-și asume diverse roluri.
Metodele interactive, de grup, încurajează dezvoltarea relațiilor interpersonale, cooperarea care este stimulativă în măsura în care facilitează coordonarea eforturilor pentru atingerea unor obiective imposibil de realizat în mod individual, competiția care și ea este stimulativă dacă nu devine un scop în sine; este stimulat controlul reciproc dintre elevi și spiritul de inițiativă, este încurajată expunerea liberă a părerilor, generând siguranța de sine, sentimentul utilității în grup; fiecare se poate transpune în situația celuilalt, se poate compara cu ceilalți.
Mijloacele de realizare a activității de cunoașterea mediului înconjurător, ca activitate comună, cu întreaga grupă de copii sunt: observarea, lectura după imagini, jocul didactic, lectura și povestirea educatoarei, convorbirea.
Observarea este specifică activității de cunoașterea mediului înconjurător, celelalte mijloace de realizare regăsindu-se și la alte tipuri de activități pe discipline. Metoda de bază este observația dirijată ce constă în urmărirea independentă, premeditată și intenționată, cu scop, a lumii înconjurătoare, realizată planificat și sistematic, uzând, dacă este nevoie, de instrumente tehnice (A. MATEIAȘ).
Scopurile și obiectivele activității de observare sunt: dobândirea de cunoștințe despre mediul înconjurător; capacitatea de a urmări un plan de observare propus de educatoare și de a investiga un obiect, fenomen; dezvoltarea spiritului de observație; îmbogățirea și activizarea vocabularului, dezvoltarea gândirii și a operațiilor ei de analiză, sinteză, comparație, clasificare, generalizare etc.; stimularea curiozității epistemice, dezvoltarea memoriei prin reactualizarea, sistematizarea și organizarea cunoștințelor asimilate; exersarea atenției voluntare; dezvoltarea unei atitudini active în raporturile copilului cu mediul înconjurător.
Tematica observărilor este variată: „Grădinița mea”, „Sala de grupă”, „Flori de toamnă”, „Pomi fructiferi”, „Animalele domestice și puii lor”, „Animalele sălbatice din ținuturile noastre și din alte ținuturi”, „Apa și transformările ei”, „Mijloace de locomoție”, „Flori de primăvară”, „Pomul înflorit”, „Legume de primăvară”, „La școală”, „Plante medicinale”, „Costumul popular”, „Fructe de vară” etc.
Activitățile de observare spontană au loc în timpul jocurilor libere, la inițiativa copiilor și au mare valoare formativă dacă sunt dirijate subtil de către educatoare.
Lectura după imagini presupune analiza, descrierea, interpretarea unor date și acțiuni înfățișate de ilustrații. Componentele de bază sunt: observarea dirijată a imaginilor și dezvoltarea capacității de receptare și exprimare a mesajelor.
Tematica se referă la: „Aspecte din viața de familie”, „Activitatea mamei în familie”, „Munca oamenilor în grădină, pe câmp”, „Curiozități ale naturii”, „În parc”, „Pe stradă”, „Orașul”, „Cu ce călătorim?”, „Să ne cunoaștem locurile frumoase din țară”, „Moș Crăciun împarte daruri”, „La fabrica de pâine”, „În excursie”, „Pădurea, prietena omului”, „Din activitatea școlarului”, „Eroii și faptele lor”, „Despre meserii”, „În Cosmos”, „Mijloace de transport”, „În livadă” etc.
Jocul didactic are ca obiective asimilarea, verificarea și consolidarea de cunoștințe; îmbină armonios partea instructivă și exercițiul cu partea distractivă, favorizând atât aspectul informativ, cât și pe cel formativ ale procesului de învățământ. Prin jocul didactic se educă trăsături ca: stăpânirea de sine, autocontrolul, spiritul de independență, spiritul colectiv, relații de cooperare, colaborare etc
Tematica jocului didactic este variată, acesta fiind accesibil ambelor niveluri de vârstă preșcolară: „Să facem cumpărături”- selecția, denumirea unor obiecte observate anterior; „Spune ce știi despre”- descrierea, clasificarea obiectelor, a materialelor în funcție de culoare, mărime, volum, grosime etc.; „Spune unde stă!”- denumirea corectă a pozițiilor spațiale ale obiectelor în raport cu unele puncte de reper; „Când se întâmplă?”- clasificarea unor imagini reflectând acțiuni în funcție de momentul zilei, de anotimp, cu motivațiile respective; „Ne pregătim pentru școală?”- clasificarea obiectelor uzuale și a rechizitelor școlarului; „Spune prin ce se deosebesc, prin ce se aseamănă?”-stimularea spiritului de observație în compararea a câte două obiecte asemănătoare, dar nu identice și găsirea diferenței care le deosebește etc.
Lecturile și povestirile educatoarei sunt expuneri orale sau lecturi ale unor opere literare cunoscute sau elaborate de către educatoare. Acestea sunt selectate, astfel
încât să fie accesibile copiilor, atractive și să dezvolte sentimente și trăiri afective pozitive.
Tematica vizează lumea copilăriei, viața adulților, a viețuitoarelor, a plantelor, fenomene din natură, apărând și elemente fanteziste pe lângă cele realiste: „Ce mi-a povestit un greier mic” de M.Popa, „Cele patru anotimpuri” de I. Brad, „Când stăpânul nu-i acasă” de Emil Gârleanu, „Povestea brazilor și a hârtiei” de Demostene Botez, „Frunza” de Emil Gârleanu, „Povestea fulgilor de zăpadă” de T. Banciu, „Balada unui greier mic” de George Topârceanu, „Căprioara” de Emil Gârleanu etc.
Convorbirea se bazează pe metoda conversației, vizând: reactualizarea și sistematizarea cunoștințelor copiilor despre lumea înconjurătoare; exersarea exprimării copiilor prin activizarea vocabularului și utilizarea corectă a structurilor gramaticale; stabilirea de relații cu ceilalți prin inițierea dialogului, prin ascultarea activă a interlocutorului, prin așteptarea momentului potrivit pentru intervenția personală în conversație; exersarea calităților atenției în vederea recepționării mesajului verbal; exersarea unor deprinderi de comportare civilizată în colectiv. Materialul intuitiv lipsește, făcând activitatea de convorbire mai dificilă. Aceste activități sunt specifice grupelor mari și pregătitoare, solicitând un volum mai mare de cunoștințe.
Tematica poate fi următoarea: „Ce ne aduce toamna?”, „Au plecat păsările călătoare”, „Pomul de Crăciun”, „Ce știm despre noi?”, „Familia mea”, „Cu ce călătorim?”, „Ce aș dori să fiu”, „Din viața animalelor”, „Plantele și sănătatea”, „Curiozități ale naturii”, „Cum ne pregătim să fim școlari”. (Lespezeanu, 2007, p.82)
În cadrul activității de cunoașterea mediului înconjurător, metodele activ-participative, învățarea prin descoperire, explorarea directă a mediului conduc la
însușirea de către preșcolari a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, la descoperirea a noi căi de cunoaștere, la transferuri de la teorie la practică și invers.
Observația poate fi spontană sau dirijată, reprezentând calea de intuire și analizare directă a obiectelor, fenomenelor, ființelor sau proceselor naturale; educatoarea va îndruma copiii cum să interpreteze și să înregistreze cele observate.
Experimentul este o metodă provocată în vederea explorării directe a realității, constând în efectuarea unor acțiuni simple și concrete asupra acesteia, în vederea observării comportamentului unor fenomene, a raporturilor lor de cauzalitate;
Povestirea este o expunere orală sub formă de narațiune sau descriere, folosită în prezentarea conținutului unor texte literare cu scopul de a trezi interesul copiilor pentru ceea ce va urma sau în încheierea activităților; ea trebuie să fie accesibilă și să trezească anumite emoții celor cărora se adresează; prin conținut contribuie la dezvoltarea imaginației și creativității; poate fi susținută de material intuitiv.
Explicația este atât metodă, cât și procedeu al altei metode, folosită cu scopul de a descifra sensul și semnificațiile unor noțiuni, fapte, caracteristici ale lumii înconjurătoare, cauze, efecte ale unui fenomen; reușita explicației depinde de precizia, de corectitudinea și de gradul ei de accesibilitate; solicită mult operațiile gândirii;
Descrierea este utilizată în prezentarea caracteristicilor unor ființe, obiecte, fenomene în scopul însușirii trăsăturilor generale și esențiale; se pot forma algoritmi pentru descrierea unei plante, a unui animal etc.
Demonstrația se bazează pe contactul direct al copilului cu materialul intuitiv, facilitând reflectarea obiectelor și fenomenelor prin percepții și reprezentări; această metodă este însoțită de explicație, adesea. Materialul demonstrativ trebuie să îndeplinească anumite calități, iar acțiunea demonstrativă se face într-o succesiune logică, urmând etapele de transformare a unui fenomen/acțiuni oarecare. Această metodă trezește interesul copiilor și înlesnește înțelegerea fenomenului observat.
Exercițiul vizează acțiuni motrice sau intelectuale ce se repetă relativ identic, cu scopul automatizării și interiorizării unor modalități sau tehnici de lucru de natură motrică (manuală) sau mentală (Nicola, 2003, p.467). Prin exercițiu se formează condițiile necesare asigurării independenței copiilor în gândire și acțiune.
Jocul reprezintă principala metodă instructiv-educativă din grădinița de copii dezvoltând capacitatea copilului de a se integra în mediul social și natural și de a înțelege lumea înconjurătoare.
Conversația constă într-un dialog între educator și elev prin care se stimulează și se dirijează activitatea de învățare a acestora, bazându-se pe întrebări și răspunsuri.
Folosirea acestei metode vizează consolidarea și verificarea cunoștințelor transmise, ordonarea și organizarea acestora; eficiența conversației este dată de modul în care sunt formulate întrebările de către educatoare (clar, precis, concis), care să nu solicite răspunsuri monosilabice, să fie înlănțuite logic etc.
Conversația euristică constă într-o investigație în sfera informațiilor existente deja, în realizarea unor asociații astfel încât să se ajungă la descoperirea unor noi date; întrebările sunt cele de descoperire: „De ce?”, „Pentru ce?”, „Dacă…, atunci…?”; cele de evaluare: „Ce însemnătate are?”.
Problematizarea se bazează pe crearea unor stări, situații conflictuale: pe de o parte experiența anterioară de care dispune copilul, pe de altă parte, elementul de noutate pentru care datele vechi se dovedesc cu totul insuficiente pentru a ajunge la explicația sau rezolvarea dorită (CERGHIT). Copilul simte dorința de a ieși din încurcătură, ceea ce incită la căutări, la investigații, la enunțarea unor ipoteze, soluții sau răspunsuri posibile.
Descoperirea este o metodă care pune accentul pe căutarea și găsirea soluției. Problematizarea și descoperirea reprezintă două momente ale aceluiași demers euristic. Rezultatul descoperirii este întotdeauna o nouă achiziție informațională și operațională; metoda are caracter inventiv.
Modelarea este o metodă de cunoaștere a realității prin intermediul modelului, acesta fiind mai accesibil, reproducând acele determinări pe care dorim să le facem cunoscute și înțelese de către copii; modelul didactic îndeplinește o funcție demonstrativă condensând informații pe care copiii urmează să le descopere.
Lucrările practice și aplicative: copiii sunt puși în situația de a executa ei înșiși, sub conducerea și îndrumarea educatoarei diferite sarcini cu caracter aplicativ în vederea consolidării și formării priceperilor și deprinderilor; presupune un mai mare volum de muncă independentă, în concordanță cu unele particularități individuale ale acestora (aptitudini, interese, înclinații).
Plimbările, vizitele și excursiile ocupă un loc deosebit de important în cunoașterea nemijlocită a mediului înconjurător; observarea obiectelor și fenomenelor în condițiile lor obișnuite de existență facilitează formarea unor reprezentări clare, precise, deoarece se sprijină pe un conținut concret intuitiv, care intensifică interesul de cunoaștere al copilului, le cultivă spiritul de observație, curiozitatea, interesul lor spontan pentru descoperirea de noi cunoștințe, influențând și dezvoltarea unui limbaj clar și precis; aceste forme spontane de realizare a cunoașterii contribuie la îmbogățirea conținutului jocurilor; copiii pot reda aspectele realității cu multă sensibilitate în cadrul
activităților de desen și modelaj; cu materialele culese își îmbogățesc jocurile de creație și activitatea manuală; jocurile realizate în natură influențează o dezvoltare psihofizică armonioasă; apare sentimentul de respect și dragoste pentru natură (Taiban, 1979, p.187-189).
Eficiența activității de cunoașterea mediului înconjurător constă și în selectarea și folosirea adecvată a materialelor și mijloacelor de învățământ: planșe, imagini sugestive pentru tema aleasă, materiale naturale – plante, animale reale, fructe, legume, mulaje, jetoane cu imagini diferite. Se pot utiliza materialele din sectorul Știință din sala de grupă, care ar trebui să fie dotat cu ierbar, insectar, colecții de enciclopedii,
Calendarul naturii, roci, atlase, substanțe, eprubete, vase, cântare, vase de măsurat, semințe, pietre, microscop, lamele; mijloace tehnice.
Orientarea copiilor spre cunoaștere, spre dezvăluirea sensului fiecărui obiect și fenomen din natură și societate favorizează îmbogățirea universului cunoașterii, trezirea curiozității epistemice a acestora, formarea intereselor cognitive, satisfacția descoperirii proprii.
2.2. OPTIONAL DE CUNOASTEREA MEDIULUI INCONJURATOR “CLUBUL CURIOSILOR”
PROGRAMA PENTRU OPȚIONAL
DOMENIUL STIINTĂ – Cunoașterea mediului
Nivel II – Grupa mare,,Voiniceii’’
Educatoare: Filip Monica
An scolar : 2014-2015
Denumirea optionalului:,,Clubul curiosilor’’
Domeniul:DS-Cunoasterea mediului
Durata:1an scolar: 2014-2015
Nr. activ./săptămână:1 activitate/ săptămână
ARGUMENT
,,De ce cad frunzele? De ce se ascund gâzele iarna? De ce pleacă păsările de la noi? ? De ce bate vântul?, De ce e zi? De ce e noapte?, De ce….?, De ce….?’’
Sunt întrebări pe care copiii le adresează mereu adultilor si la care asteaptă un răspuns.
Am fost și noi copii și poate de nenumărate ori am rămas pe buze cu un ,,De ce ?” la care nu am primit răspuns, decât mai târziu. Copiii de astăzi vor răspunsuri acum, de aceea, eu educatoarea ,,Voiniceilor’’ vreau să le ofer răspunsuri de ce-urilor adresate, vreau să le satisfac curiozitatea, vreau să îi ajut să pătrundă tainele naturii si să o cunoască cât mai bine și consider că lucrul acesta îl pot face prin intermediul opționalului “Clubul curiosilor”.
În alegerea acestui opțional am ținut cont de resursele materiale disponibile, dar si de optiunea părintílor, care mi-au promis sprijinul în derularea activitătilor propuse.
Dacă voi reuși să le satisfac copiilor curiozitatea si astfel ei să afle cât mai multe despre natură și să întelegă tainele ei, voi fi multumita, considerând că am realizat un lucru benefic pentru ei si natură.
OBIECTIVE CADRU:
Dezvoltarea capacității de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător, precum și stimularea curiozității pentru investigarea acestuia;
Dezvoltarea capacității de observare și stabilire de relații cauzale, spațiale, temporale;
Utilizarea unui limbaj adecvat în prezentarea unor cunostinte despre mediul înconjurător
OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:
Să cunoască unele elemente componente ale lumii înconjurătoare;
Să recunoască si să descrie anumite schimbări și transformări din mediul înconjurător;
Să înteleagă legăturile cauzale care există intre organismele vii și factorii de mediu;
Să cunoască elemente ale mediului social și cultural, poziționând elementul uman ca parte integrantă a mediului;
Să exploreze și să descrie verbal obiecte, fenomene, procese din mediul înconjurător, folosind surse de informare diverse;
Să comunice impresii, idei pe baza observărilor efectuate;.
Să poată exprima prin cuvinte proprii păreri, constatări în urma observatiilor efectuate;
Să participle la actiuni de infrumusetare si ecologizare a mediului inconjurator,
aplicând cunostintele dobândite
CONȚINUTURILE ÎNVĂȚĂRII:
Curiozități din lumea plantelor;
Curiozitati din lumea vietuitoarelor;
Natura si anotimpurile;
Fenomene ale naturii;
Forme de relief;
Obiecte, procese, experimente
ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE:
-Observări
-Vizionare DVD
-Experimente
-Activităti practice
-Vizite si excursii
-Softuri educationale
STRATEGII DIDACTICE:
Metode si procedee: observatia, conversația, demonstrația, exercițiul, problematizarea, braisorming-ul, experimentul, învătarea prin descoperire.
Mijloace de învățământ: imagini, ilustratii, cărti, enciclopedii, reviste, DVD, CD-softuri educationale, calculator, televizor, mediu natural, fructe, , diverse obiecte de îmbrăcăminte , apă, gheată, zăpadă, vase, lădite cu pământ, seminte, etc
FORME DE ORGANIZARE: frontal, pe grupuri mici, individual
RESURSE: umane: copii, educatoare, părinți
temporale:1 an
MODALITĂTI DE EVALUARE:
-Observarea /aprecierea comportamentului, răspunsurilor;
-Fișe, chestionare orală-concurs;
-Expoziții cu lucrări-desene, picturi, aplicatii;
-Diplome
-Portofolii
BIBLIOGRAFIE
„Curriculum pentru învățământul preșcolar” – 2008
„ Proiectarea didactică în învățământul preșcolar”–M. Mătăsaru și colaboratorii – 2008
,,Si eu vreau să Stiu’’-enciclopedia pentru cei mici si isteti, Editura Teora
ACTIVITĂȚI SEMESTRUL I
ACTIVITĂȚI SEMESTRUL II
BENEFICIILE EXPERIMENTELOR STIINTIFICE PENTRU PRESCOLARI
Descifrarea tainelor stiintei prin experimente stiintifice contribuie la dezvoltarea capacitatii de invatare la prescolari, precum si la dezvoltarea lor mentala optima. Micile incercari de a intelege cum functioneaza elementele mediului inconjurator hranesc interesul si curiozitatea copiilor de a cunoaste, precum si spiritul lor competitiv in descoperirea de lucruri noi, revolutionare.
Joaca educativa prin experimente stiintifice poate concentra atentia si setea de invatare a prescolarului, astfel incat intelectul lui sa fie pregatit sa absoarba informatiile de baza in primii ani de scoala. Modalitatile distractive prin care un parinte poate stimula creativitatea si gandirea logica a copilului de varsta prescolara sunt foarte importante pentru formarea primelor deprinderi necesare viitorului elev exemplar.
Copilul a inceput sa puna in practica experimente stiintifice de la o varsta foarte frageda, intr-o forma rudimentara, odata cu primele sale tentative de a cunoaste lumea din jur. Astfel, incepand cu varsta de 8 luni, micutul a inteles ca orice fenomen produce reactii, dupa ce a observat ca obiectele cad pe podea atunci cand le scapa din mana. Imediat ce a inteles acest act fizic, si-a dat seama ca poate conditiona o actiune, prin propriile fapte: daca nu arunca un obiect, acesta va ramane in mainile sale.
Iata de ce copiii se dezvolta intelectual prin intermediul ipotezelor si al testarii validitatii acestora (daca plang, stiu ca vor primi atentie), mai exact facand apel in mod inconstient la principiile pe care se bazeaza toate experimentele stiintifice, de la cele mai simple, pana la cele mai complexe.
La varsta prescolara, copilul are deja o viziune generala despre modul in care interactioneaza materia universala, asadar este pregatit sa aprofundeze cunostintele sale in arii restranse, pentru o descifrare progresiva a vietii pe Pamant.
Exemple de experimente:
Cum putem prelungi viața florilor din vaze?
Folosind hidrogenul din apa si bioxidul de carbon din aer, sub actiunea energiei luminoase plantele isi produc hrana – glucoza(un fel de zahar). Acest proces se numește fotosinteza si are loc in celulele verzi ale plantei (cloroplaste) in prezenta unui pigment numit clorofila. Glucoza asigura plantei energia necesara pentru a trai si pentru a se dezvolta.
Apa este extrasa din sol de catre radacini. Prin tuburi foarte fine din interiorul tulpinei (xilem) apa este transportată la frunze, locul in care are loc fotosinteza. Cand tulpina plantei este taiata si planta este introdusa intr-un vas cu apa transportul apei nu este intrerupt. Fara apa planta taiata s-ar ofili si ar muri in scurt timp. Durata vietii plantei depinde de o serie de factori, iar unul dintre acestia este apa. Dar daca in loc de apa i-am oferi plantei direct glucoza? Cu alte cuvinte daca i-am furniza plantei hrana gata preparata, durata vietii ei ar fi mai lunga, mai scurta sau aceeasi?
De ce materiale avem nevoie:
2 flori proaspete, identice (lalele, garoafe, gerbera, cale, trandafiri, narcise, crini)
Cutit sau foarfeca
2 vase identice, apa
Etichete autocolante, marker sau carioca
Glucoza( zahar, sirop concentrat sau miere)
fisa de observatie, creioane de scris
Experimentam:
Turnati in ambele vase aceeasi cantitate de apa.
Adaugati intr-unul din vase glucoza( zahar, miere sau sirop).
Notați pe etichete: 1-apa, 2-apa cu zahar si lipiti etichetele pe cele doua vase.
Taiati codita florilor cu un cutit curat. Daca taietura este oblica-accesul apei la tuburile xilem este mai facil. De asemenea este de preferat ca taietura sa se realizeze sub apa pentru a evita astuparea tuburilor xilem cu bule de aer.
Urmariti evolutia florilor si notati zilnic observatiile facute.
Care dintre cele doua flori isi va pastra prospetimea mai mult timp?
Fisa de observatie
Activitatea: Cum putem prelungi viata florilor taiate?
Numele……………………………………………….
Numele florii utilizate………………………………..
Sursa de glucoza………………………………………
Ziua/
Data
Observatii
Floarea 1
Observatii
Floarea 2
Concluzii:
Doriti sa descoperiti mai multe?
Unii florari recomanda dizolvarea unei pastile de aspirina in apa din vasul cu flori. Influenteaza prezenta acidului acetilsalicilic (aspirina) durata vietii unei flori taiate?
Atentie, vulcanul erupe!
Eruptia unui vulcan este un fenomen spectaculos: explozii puternice, nori uriasi de roca topita si cenusa, aburi fierbinti, miscari ale scoartei terestre, rauri de lava ce se scurge pe versantii vulcanului. Desigur, efectele eruptiilor sunt adesea dezastruoase. In experimentul urmator veti urmari „in direct” o eruptie vulcanica lipsita de astfel de efecte.
De ce materiale avem nevoie:
Play-dough(coca) sau plastilina
Doua pahare mari de plastic.
Un plic de Bicarbonat de sodiu alimentar(50 grame)
Otet alb (200ml)
Un pahar gradat
Colorant alimentar rosu sau galben
O folie de plastic pentru protectia masutei( sau o tava mai mare)
Pregatiri preliminare:
Pentru inceput, construim un vulcan. Avem nevoie de mai putin material de constructie daca folosim cele doua pahare ca baza.
Pentru un decor mai impresionant adaugati cateva elemente de recuzita(copaci si animale din plastic).
Experimentam:
• In paharul aflat in „gura” vulcanului turnam o jumatate de plic de bicarbonat de
sodiu alimentar
• Turnam in paharul gradat cca 100ml de otet si cateva picaturi de colorant
alimentar.
• Turnam otetul in „craterul” vulcanului si urmarim cu atentie „eruptia”.
Descoperim:
Eruptia vulcanica din laboratorul nostru consta dintr-o spuma de culoare rosie care se prelinge pe pantele vulcanului. Zgomotul reactiei nu este la fel de puternic ca al unei eruptii reale, dar urechiusele ciulite ale copiilor il vor detecta cu siguranta.
De ce?
Bicarbonatul de sodiu si otetul sunt doua substante diferite.
Observati-le si notati cateva date:
Intre bicarbonatul de sodiu si otet are loc o reactie chimica in urma careia se produce bioxid de carbon. Acesta este vinovat de eruptia „lavei” . In vulcanii reali exploziile ce insotesc scurgerile de lava sunt cu atat mai violente cu cat cantitatea de gaze produsa in interiorul vulcanului este mai mare.
Doriti sa descoperiti mai multe?
Pornind de la proprietatile observate ale bicarbonatului de sodiu si ale otetului gasiti „inlocuitori” pentru ingredientele „lavei vulcanice”. Sugestii:
Bicarbonat- sare de bucatarie
Otet- suc proaspat de lamaie, apa carbogazoasa, sare de lamaie(acid citric).
Verificati care dintre aceste combinatii este mai „exploziva”.
Diamante pentru mama
Daca micii d-voastra cercetatori sunt obisnuiti cu experimentele si au rabdare sa acorde mai mult timp obtinerii unor rezultate vizibile puteti incerca urmatorul experiment.
Boraxul utilizat in experimentul O inima cristalina pentru mama va fi inlocuit cu o alta substanta numita alaun (sulfat dublu de aluminiu si potasiu). Alaunul are multiple utilizari (medicina, cosmetica, conservarea fructelor si legumelor, purificarea apei in procesele industriale, etc.) datorita proprietatilor sale antiseptice, antibacteriene, astringente si hemostatice. Este solubil in apa, astringent, acid, cu un gust usor dulceag.
De ce materiale avem nevoie:
Alaun
Coloranti alimentari
Apa fierbinte, termos
Pahare(sau borcane) de sticla, transparente
Lingurite de plastic
O lupa pentru observarea cristalelor
Experimentam:
Turnam apa fierbinte in pahare
Adaugam in fiecare pahar cu lingurita de plastic alaun si amestecam usor pana la completa dizolvare. La un moment dat pe fundul vasului ramane o cantitate de alaun nedizolvata. Am obtinut solutii saturate. Adaugam in fiecare vas colorant alimentar pana obtinem culorile si nuantele dorite. Asezam paharele intr-un loc ferit unde nu vor fi „deranjate” 2-3 saptamani. Desigur, cu maxime precautii pentru a misca cat mai putin solutia, puteti urmari evolutia cristalului odata la cateva zile.
Descoperim:
In 2-3 saptamani se obtin cristale destul de mari, frumos colorate si stralucitoare. Acestea vor fi pastrate in cutii inchise.
O pasare isteata
Intr-una din fabulele lui Esop un corb insetat a reusit sa rezolve urmatoarea problema: singura sursa de apa era un vas cu gatul lung, ingust, plin pe jumatate cu apa. Corbul „stia” ca toate lucrurile pe lumea asta ocupa un anumit spatiu, iar in jurul vasului erau o multime de pietricele. Aruncandu-le in vas una cate una, inteleptul corb a ridicat nivelul apei suficient cat sa-si poata potoli setea. Am verificat „experimental” continutul fabulei. O singura diferenta: pasarea noastra e un papagal. La fel de istet…
De ce materiale avem nevoie:
„Cocorica” – un papagal simpatic, prietenos si pasionat de orice experiment cu apa
Un vas inalt si ingust
Apa Pietricele sau margelute
Prosoape de hartie
Experimentam:
Se umple vasul pe jumatate cu apa
Se emit ipotezele de rezolvare a problemei: Cum poate Cocorica sa bea apa din vas?
Se noteaza raspunsurile:
1.rastoarna vasul
2.sparge vasul
3.pune pietricele in vas
Primele doua ipoteze nu ofera solutii sigure. Apa va produce cu siguranta o inundatie, pasarea va face baie, dar nu-si va potoli setea. Se verifica cea de a treia ipoteza.
Se pun pietricelele in vas si se observa ce se intampla cu nivelul apei.
Descoperim:
Nivelul apei din vas creste incet cu fiecare pietricica adaugata.
De ce?
Apa ia forma vasului in care se gaseste si are un volum determinat. Pietricelele sunt corpuri solide si ocupa si ele un anumit spatiu. Mai grele decat apa, pietricelele se vor aseza pe fundul vasului. Apa este „nevoita sa ocupe noi teritorii” in partea superioara a vasului.
Ouale plutitoare
Toarna apa intr-un pahar inalt pana cand se umple pe jumatate. Adauga aproximativ 6 linguri de sare, apoi completeaza continutul adaugand apa plata cu grija, astfel incat sa nu agiti compozitia. Ia un ou crud si lasa-l sa pluteasca pe suprafata lichidului.
Apa sarata este mai densa decat apa plata, asadar va face orice obiect sa pluteasca. Atunci cand oul ajunge pe suprafata paharului, el se va scufunda in apa limpede, insa se va opri undeva la jumatatea paharului, unde se "loveste" de stratul mult mai sarat de lichid. Experimentul stiintific are rezultatul scontat doar daca reusesti sa nu amesteci cele doua tipuri de apa, mai exact sa nu dizolvi sarea in totalitate. Iata un mod inedit prin care poti sa ii explici micutului tau de ce pluteste mai usor in apa marii, in comparatie cu apa din piscina.
Cat de plin este acest pahar?
Acest experiment se realizeaza in doua variante la fel de amuzante si de incitante. Pana la urma relativitatea nu se limiteaza la teoriile lui Einstein…
Varianta A.
Umpleti „ochi” un pahar cu apa. Este plin? Mai incape ceva in pahar? S-ar parea ca nu. Si totusi….
Experimentam:
Lasati sa cada in pahar o moneda (o mica pietricica sau o biluta de sticla). Interesant, nu? Suprafata apei se curbeaza, dar apa nu curge din pahar! Parca paharul era plin? Mai puneti o moneda. Inca una si inca una. Cate monede credeti ca vor fi necesare pentru ca apa din pahar sa se reverse? Notati ipotezele copiilor pentru a putea compara estimarile lor cu rezultatele obtinute.
Descoperim:
In paharul plin cu apa mai incape ceva! Avem nevoie de mai multe monede si de rabdare. Pentru un pahar plin „ochi” la unul din experimentele noastre au fost necesare 42 de monede de 1 si 5 bani pentru ca apa din pahar sa se reverse!
Doriti sa descoperiti mai multe:
Repetati experimentul adaugand in paharul plin cu apa o picatura de sapun lichid sau detergent de vase. Cate monede vor fi suficiente pentru a se revarsa apa in acest caz? Mai multe sau mai putine?
Varianta B.
Umpleti „ochi” paharul cu pietricele sau bilute. Este plin? Mai incape ceva? Turnati peste pietricele nisip fin. Scuturati usor paharul. Nisipul se va strecura printre pietricele si va ocupa spatiile goale dintre acestea.Acum, este plin paharul? Turnati incet apa in pahar cu un pahar gradat. Apa va umezi nisipul si va ramane in pahar. De cata apa este nevoie pentru a umple paharul?
Asadar, materialele de care avem nevoie sunt:
Un pahar transparent
Apa, o cana gradata
O rezerva serioasa de monede (1,5, 10 bani) bilute sau pietricele mici, colorate
Nisip fin
O tava larga pentru protectia masutei sau prosoape de hartie
Un nou test pentru Cenusareasa
Bine cunoscutul personaj din povestea Cenusareasa a cules in timp record boabele de linte sau de mazare din cenusa. Frumoasa fata a avut ca ajutoare pasarelele si soriceii. Dar daca in vas ar fi fost amestecate: cuie, faina si boabe de fasole? In cat timp ar fi putut aduna separat cuiele si boabele de fasole? O activitate migaloasa si oarecum periculoasa !? O sarcină extrem de simpla daca avem la dispozitie un magnet puternic si o sita. Oare Cenusareasa stia acest lucru?
De ce materiale avem nevoie:
Doua castroane sau farfurii adanci
Faina, boabe de fasole, boabe de porumb, linte, grau
Bolduri sau agrafe de birou
Magnet
O sita sau o strecuratoare mare
Experimentam:
Amestecati intr-un castron: faina, agrafe de birou, boabe de fasole. In cat timp puteti separa cele trei ingrediente? Cum si cu ce le putem separa?
Organizati un mic si amuzant concurs intre doi copii Ei trebuie sa separe cele trei ingrediente ale amestecului intr-un timp cat mai scurt.
Aplaudati si felicitati cei doi copii pentru vrednicia lor. In cat timp au rezolvat aceasta sarcina? Exista vreo metoda mai rapida?
Pregatiti un nou amestec si prezentati-l copiilor alaturi de strecuratoare si magnet. Cum putem separa cele trei ingrediente?
Descoperim:
Magnetul si strecuratoarea rezolva noul test al Cenusaresei intr-un timp foarte scurt. Magnetul va atrage orice obiect care contine fier sau otel, iar strecuratoarea va cerne faina de boabe.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Integrarea Experientelor Simple In Activitatile DE Cunoasterea Mediului (ID: 162654)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.