Impactul Presiunilor Antropice Asupra Bazinului Hidrografic al Buzaului

LUCRARE DE LICENȚĂ

Impactul presiunilor antropice asupra bazinului hidrografic

al râului Buzău

Capitolul I: Aspecte introductive

I.1. Introducere

Lucrarea de față propune un studiu hidrologic asupra bazinului hidrografic Buzău, în care s-a pus accentul pe relațiile dintre elementele cadrului natural și procesele hidrologice: geologia regiunii, influența activităților antropice realizate în ultima perioadă, precum și condițiile climatice.

Lucrarea este structurată în 5 capitole. În cel dintâi capitol este prezentat istoricul cercetărilor geografice și localizarea, realizate în acest areal. Cel de-al doilea capitol cuprinde analiza principalelor factori fizico-geografici și antropici care influențează formarea resurselor de apă și particularitățile calitative și cantitative ale acestora. În cel de-al treilea capitol, am efectuat o caracterizare hidrografică și hidrologică scurtă a bazinului, încercând evidențierea aspectelor caracteristice apelor curgătoare.În capitolul IV este vorba despre impactul presiunilor antropice asupra regimul hidrologic al râului Buzău, pentru ca în final un ultim capitol să încheie lucrarea cu un set de concluzii.

La realizarea acestui studiu am recurs la o serie de tehnici și metode de lucru. Baza de date utilizată cuprinde documente cartografice, hidrologice, statistice dar și materiale bibliografice. Atât analizele statistice cât și cele grafice au fost efectuate cu ajutorul tehnicilor computerizate, folosindu-mă astfel de programe precum: TNT Mips v.6.9, Microsoft Office Excel, Arc Gis 10, Corel Draw X6.

I.2. Metodologia cercetării

Lucrarea de față își propune să exprime punctul de vedere al unui geograf cu privire la impactul presiunilor antropice în bazinul Buzău, cu ajutorul unor seturi de date și metode.Seriile de date hidrologice utilizate sunt: debitul lichid mediu lunar și anual, debitul lichid maxim lunar și anual, debitul lichid minim lunar și anual și debitul de aluviuni în suspensie lunar și anual (mediu, maxim ,minim). Datele de debit lichid acoperă perioada (1951-2011), cu excepție stației Vama Buzăului, unde perioada acestuia este mai scurtă (1989 – 2011),fiind utiliziată cea mai lungă perioadă disponibilă la fiecare post hidrometric luat în evidenț . Întreg setul de date provin de la Direcția Apelor Buzău.

Datele de precipitații utilizate sunt seriile de precipitații anuale din perioada 1990-2004, de la stațiile meteorologice Buzău provenite de la Serviciul Meteorologic Buzău.

Documentele utilizate, în urma cărora am obținut diferite hărți tematice sunt: harta României la scara 1:25 000 , limita bazinului hidrografic Buzău , rețeaua hidrografică a bazinului Buzău la scara 1:25 000. Toate aceste documente le-am integrat într-un Sistem Informatic Geografic și au fost analizate prin suprapunere, fiind însă transformate înainte materialele anterioare în fișiere potrivite soft-urilor utilizate.

Toate materialele cartografice prezente în lucrare sunt obținute în cadrul programului TNT Mips v.6.9 și ArcGis 10, iar denumirile râurilor, a reliefului și a stațiilor hidrometrice au fost adăugate cu ajutorul programului de editare Corel Draw X6.

Seriile de date hidrologice ( debit lichid ,solid ,maxim ,mediu) obținute de la Administrația Bazinală de Apă Buzău și datele de precipitații provenite de la Serviciul Meteorologic Buzău, au fost prelucrate, comparate și reprezentate grafic în programul Microsoft Office Excel.

I.3. Așezarea geografică și limitele zonei de studiu

Râul Buzău face parte, ca subbazin, din cadrul râului Siret, care la rândul său, este afluent direct al fluviului Dunărea. Astfel, râul Buzău este afluent de ordinul II al fluviului Dunărea. Bazinul râului Buzău se află situat în partea estică a marelui bazin Dunărean, fiind printre ultimii săi afluenți indirecți, din cursul său inferior. Râul Buzău diferă de ceilalți afluenți din bazinul superior al Dunării, cu suprafețe cuprinse între 4000-6000 km2, având o alimentare complexă, fie din ghețari, topirea zăpezilor dar și din precipitații.

Din suprafața totală a bazinului Dunării de 800 000 km2 , subbazinul râului Buzău ocupă 0,66%.

Subbazinul Buzău este poziționat în partea sudică și de sud- vest a bazinului Siret, ocupând 12,9% din suprafața acesteia. Atât râul Siret cât și râul Buzău se desfășoară în partea estică a României

Fig. 1 Poziția bazinului Buzău în cadrul României

Datorită poziției sale sudice în bazinul Siretului, aceasta îi oferă subbazinului Buzău o ariditate cu mult mai mare a zonei spre deosebire de subbazinele nordice și central, bogate în precipitații lichide și solide, cu temperature medii mai coborâte, asemănarea fiind mai puternică cu subbazinele sud-estice ale țării dar și cu râurile din Dobrogea. Debitele mari din cadrul subbazinului Buzău sunt oferite de către izvoarele sale de pe rama Carpaților de Curbură, diferențiindu-l astfel de râuri ca Mostiștea sau Călmățui.

Din punct de vedere administrative, bazinul râului Buzău se întinde pe teritoriul următoarelor județe : Buzău (3660 km2), Brașov (164 km2 ), Covasna (612 km2), Prahova (113 km2),Brăila (175 km2) .

Suprafața totală a bazinului este de 5624 km2 și se împarte astfel :

– 40% zonă montană: rama internă și externă a Carpaților de Curbură;

– 50% dealurile subcarpatice;

– 30% zona de câmpie.

Râul Buzău își adună apele dintr-un bazin dezvoltat simetric :

• Pe partea stângă: Bâsca Mare, Bâsca Mică, Bâsca Unită, Sibiciu, Bălăneasa, Sărățel, Slănic, Câlnău ;

• Pe partea dreaptă : Bâsca Chiojdului și Nișcov.

Asimetria bazinului, cu dezvoltarea sa mai mult pe partea sângă este oferită și de mărimea acestor subbazine. Astfel subbazinele de pe partea stângă au suprafețe mari, cuprinse între 200-700 km2, atât în zona de munte, cât și în dealuri, chiar și câmpie ( Valea Boului ,Bold); iar partea dreaptă cu o suprafață mult mai inferioară părții din stânga bazinului, de 562 km2.

Pentru a se delimita bazinul Buzăului trebuie să începem cu latura nord-estică, acolo unde se învecinează cu bazinul din care face parte, bazinul Siretului. Prin urmare, pe latura nord-estică se învecinează cu bazinul Siret dar și cu subbazinul Râmnicu-Sărat, care se învecinează cu subbazinul Râului Negru care face parte din bazinul Olt. Pe latura vestică se învecinează cu subbazinul Teleajăn și subabbzinul Cricovul Sărat, care face parte din subbazinul Prahova.Pe latura de vest și sud-vest, are ca vecini subbazinul Sărata care, împreună cu subbazinul Prahova aparțin bazinului Ialomiței. Pe latura sud-estică de la Făurei la Scorțaru Nou–Oancea se învecinează cu o zonă endoreică în care curgerea lipsește.

Cumpăna de ape – având un traseu de câteva sute de kilometri, câteodată sinuoasă, dar clară față de bazinele vecine, în zona de munte, în alte rânduri dreaptă, în zone plate de câmpie. Descrierea acesteia pronește din cel mai înalt punct al bazinului vf.Ciucaș -1954 m (1).Din acest vârf, cumpăna coboară spre partea vestică, după care urscă spre vf Tesla la 1612 m (2), schimbându-și direcția spre nord către vf Dungul, 1502 (3). De aici, aceasta se îndreaptă spre est, închizând la nord Depresiunea Întorsura Buzăului; merge apoi pe o serie de culmi joase sub 100 m, unde își au izvoarele pârâul Lăcăuți și Barcani.În continuare se îndreaptă către nord-est despărțind afluenții Răului Negru spre nord, afluenții Bâscei Mari, spre sud. Din vârful Lăcăuți (4), cumpăna se prelungește spre sud-est, urmărind direcția sud, între izvoarele Slănicului, în vest și izvoarele Râmnicului Sărat, în est (5).Mai departe, la izvoarele Câlnăului (6), în dealul Poieni, cumpăna își schimbă direcția spre sud-est, părăsind zona montană și intrând în zona de deal. Această culme deluroasă desparte Câlnăul (în sud) de Râmnicu Sărat (în nord-est).Părăsește zona de deal, intrând în cea de câmpie, și trece la 1 km în sud de orașul Râmnicu Sărat.Merge în paralel cu valea și râul Râmnicu-Sărat, după care Râmnicul Sărat se îndreaptă spre nord-est, iar cumpăna bazinului Buzău, către sud-est și apoi către sud.

Fig. 2 Bazinele vecine bazinului Buzău

Se apropie de valea Buzăului, însoțiind-o la câțiva km mai la nord, până la conflueța râului Buzâu cu râul Siret (7).Se îndreaptă spre sud-est urmărind un șir de movile ce se înalță treptat spre vest: movila Oancea-15m, movila Vierului -29m, movila Piscu.37,1 (8).De aici continuă spre sud, paralel cu valea Buzăului, schimbându-și din nou direcția, îndreptându-se către vest, sud-vest separând apele bazinului Buzău, în nord și nord-vest, de o zonă lipsită de scurgere în sud și sud-est.Continuă la 4 km sud de Făurei, făcând delimitarea între bazinul Buzău la nord și bazinul Călmățui la sud.

Mai departe, cumpăna părăsește zona de câmpie și se îndreaptă către sud-vest, urcând treptat pe culmea nordică a Istriței, între afluenții Nișcovului la nord și afluenții Sărăței la sud.Urcă în dealul Mierla Ogretin-710 m(9), cumpăna își schimbă direcția spre nord, având la vest valea Drajnei și la est Depresiunea Starchiojd.Urcă treptat spre nord până la 1080 m, în vestul dealului Zmeurețu (10).De aici, intră în zona montană.Continuă să urce în vf lui Crai la 1473 m și muntele Tabla Buții-1350 m (11).Aici, cumpăna se află la izvoarele Teleajănului în vest, Siriului Mic în est.Coboară apoi în pasul Tabla Buții 1070 m(12), schimbându-și direcția către nord-vest, trece apoi din colții Boncuței de aici spre vest în muntele Chirușca-1650 m.Își încheie drumul în vf.Ciucaș 1954 m de unde a și pornit după un traseu de 650 de km.

Fig. 3 Cumpăna bazinului hidrografic Buzău

Suprafața bazinului este de 5 624 km2.(Atlasul Cadastrului Apelor din România, 1992).În lucrările mai vechi de hidrologie este întâlnită valoarea de 5 505 km2.Este posibilă o reevaluare, de la 5 505 km2 la 5 624 km2, datoriă refolosirii terenurilor agricole, îndiguirilor sau reamenajărilor cu caracter funciar. Prin urmare, zonele învecinate, precum cele dintre Vâlcele și Corbu Nou, dintre Oancea și Voinești au fost transformate în orezării sau terenuri cultivate.

Forma bazinului este ovoidală, ușor alungită, de la nord vest către sud-est, cu partea mai dezvoltată în zona montană și subcarpatică, formă dată de două amfiteatre unite, care desenează în asamblu, având o influență hotărâtoare asupra hidrogenezei fenomenului și regimului de scurgere.

Lungimea bazinului este de 141 km între vf Tesla și confluența râului Buzău cu Siretul, la Voienști.Se poate lua în considerare și alte lungimi, cum ar fi: de la vf Zârna pâna la vf.Istrița, adică de la extremitatea nordică a bazinului, până la extremitatea sudică a dealurilor Subcarpatice, la trecerea spre câmpie sunt 77 km.

De la extremitatea nord-vestică la extremitatea sud-estică, adică de la Scrădoasa la Făurei, lungimea este de 121 km. În partea central a bazinului de la Pășești, până la estul bazinului, pe direcția vest-est, distanța este cuprinsă între 40 și 60 de km. Bazinul se îngusteză treptat către ieșirea râului Buzău din câmpie, având 27 km aval de Suțești, unde scade sub 1 km.

Cunoașterea lungimilor și a lățimilor bazinului are importanță în cunoașterea fronturilor de precipitații care tranzitează bazinul.Pe lângă cantitatea de precipitații, este important și timpul pe care frontal îl parcurge pe o anumită direcție.Cât privește fronturile dinspre nord-vest către sud-est sau din vest către est, adică de la izvoarele Buzăului până în Câmpia Siretului, fronturile de precipitații parcurg 17-20 de ore.Cât despre fronturile dinspre sud-vest către nord-est, datorită lățimii mici a bazinului, traversarea acesteia se face în 7- 8 ore (valorile fiind calculate în condiții normale de transversare).

Altitudinea medie a bazinului este mai mică decât a altor bazine hidrografice din țară datorită înălțimilor mici din zona montană și subcarpatică.Se pornește de la altitudinea de formare a râului Buzău, de 1000 m și altitudinea de confluența de 8 m și rezultă așadar altitudinea medie a bazinului de 505 m.

Panta medie a bazinului se calculează în funcție de altitudinea maximă (1954 m), altitudinea minimă (8 m) și lungimea medie a bazinului (112 km) ,rezultând astfel valoarea de 17,4 %o.

Hipsometria bazinului pornește de la altitudini de 1250-195 m, linia marilor înălțimi, de unde pornesc treptele de relief peste culoarele de văi.Prima grupare hipsometrică pornește din partea nordică a Depresiunii Întorsura Buzăului și se întinde până la sud de Depresiunea Cislău cu altitudini de 500-300 m.

Cea de a doua grupare hipsometrică începe de la 1250 m și coboară până la sud la 300 m în valea Buzăului și Nișcovului.Următoarea grupare este bine evidențiată datorită altitudinii mari a masivului Penteleu, precum și a treptelor de 1500 m și 1200 m.Un areal hipsometric bine dezvoltat se află la est de Băsca Mică-Slănic, cu altitudini cuprinse între 1500-1777 m, unde coboară spre sud până la treapta de 20 m, în zona de câmpie.

I.4. Istoricul cercetărilor geografice în bazinul Buzău

Datoriă complexității bazinului, sub aspectul structurii și petrografiei geologice, morfologiei diverse, regimului hidrologic diferențiat, climatului diferit de la o unitate la alta, bazinul Buzău a fost cercetat și studiat încă de la sfarșitul secolului al XIX lea.

Atât despre bazin, cât și despre râu se fac referiri în lucrări de sinteză precum : ‘’Râurile României ‘’ sau ‘’Monografia geografică a României ‘’.De asemena, mari instituții s-au ocupat de această cercetare, începând cu Academia României, Institutul de Geografie, Universitatea București, Adminsitrația Națională de Meteorologie, Administrația Națională ‘’Apele Române’’, Institutul de Geografie, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor etc.

Prima etapă a cercetărilor geologice este perioada începând cu 1873-1945, când apare și prima referire la o zonă din bazinul Buzău.Se realizează cercetări de ordin geologic, cu caracter general.Mai târziu, în anul 1957, Lucian Badea face observații asupra alunecărilor de teren din bazinul Buzău iar Ion Marinescu cercetează geologic munții Buzăului.Pe urmă în anul 1971, un grup de geologi, condus de Emil Sitaru au în vedere cercetarea contactului dintre deal și câmpie din zona Buzăului.

În ceea ce privește cercetările geomorfologice, primele observații încep de prin 1957 datorită lui C.Martinciuc și Petru Cote, în lucrarea Munții Ciucaș.După aceste prime observații, au urmat cele a lui N.Orghidan din 1969 despre văile transversale, fiind analizată valea Buzăului, urmat de Grigore Posea ce s-a ocupat de albia râului Buzău iar în 1970 de studiul asupra evoluții văii Buzăului.

În 1992, Mihai Rădoane, Ion Ichim, Nicolae Rădoane, V.Surdeanu și C.Grasu studiază realțiile dintre forma profilului longitudinal și parametrii depozitelor de albie a râului Buzău; o parte din acest colectiv se ocupă de faciesul de albie al râurilor Siret și Prut.

În 1957, Mihai Spirescu împreună cu un colectiv cercetează pedologic Subcarpații Buzăului, iar în anul 1971 N. Muică publică o lucrare cu privire la solurile din județul Buzău.

De prin 1945 încep și cercetările hidrologice realizate într-un raport scris de Vintilă Mihăilescu despre lungimea torenților și cea a râurilor în bazinul Buzău.

În 1967 apare “Monografia râului Siret” editată de I.S.C.H. în volumul XXII- Studii de hidrologie.

În 1971, sub conducerea lui C. Diaconu, apare vasta lucrare de hidrologie “Râurile României”. În același an, Petre Gâștescu editează “Lacurile din România”, toate aceste lucrări cuprinzând și sinteze ale bazinului hidrografic Buzău.Șapte ani mai târziu, în 1978, este redactată “Hidrologia” de I.Vladimirescu, cu referiri și la râurile bazinului Buzău, iar I. Zăvoianu editează “Monografia bazinelor hidrografice”.

În 1980 Valer Trufaș publică un curs despre chimismul apei râurilor din România.I. Zăvoianu analizează legătura dintre scurgerea solidă și degradarea terenurilor din Subcarpații Buzăului într-o lucrare publicată în 1986.

În anul 2000 Daniel Diaconu analizează forma bazinului hidrografic, iar dna. Ligia Tinca împreună cu S. Minea privesc fenomenul Cuculeasa ca eveniment de excepție. Tot S. Minea cercetează particularități în modul de formare al scurgerii maxime în bazinul Buzău.

Cu privire la cercetările climatice, acestea au început de prin anul 1963, când N. Topor face o analiză a anilor ploioși și secetoși, lucrare în care întâlnim detalieri legate de toate zonele geografice ale țării, inclusiv de zona geografică a bazinului Buzău.

În 1979 Octavia Bogdan alături de Elena Mihai și Elena Teodorescu studiază perioadele calde din perioada de iarnă si intensitatea ploilor din Subcarpații Buzăului

Cu privire la cercetările reliefului, Horia Grumăzescu în 1958 cercetează partea de est a bazinului, analizând pantele dintre Câlnău și Șușița.

În 1974 Profesorul Gr. Posea împreună cu colaboratorii săi editează lucrarea “Relieful României” cu referiri și la zona Buzăului.

Dan Bălteanu studiază terasele Buzăului în zona subcarpatică, în anul 1977, iar I. Petrescu – Burloiu editează ampla lucrare “Subcarpații Buzăului” iar M.Ielenicz publică în anul 1984 studiul despre Munții Ciucașului și ai Buzăului.

În 1992 apare al IV-lea volum din Geografia României privind Caracterele Subcarpaților și Subcarpații de Curbură, aceștia din urmă semnați de Dan Bălteanu și Ioana Ștefănescu.

Capitolul II. Factorii naturali și antropici care influențează resursele de apă

II.1. Substratul geologic (petrografia și structura geologică a bazinului hidrografic)

Petrografia are în alcătuirea sa roci tinere (post Cretacice), de durități diferite.În zonele montane predominante sunt gresiile calcaroase și conglomeratele.Gresiile tari în alternanță cu marnele alcătuiesc cei doi pinteni mioceni (Homorâciu și Văleni) și straturile din Vinețișu.Pe conglomerate se formează izvoarele văii Stânii, Urlătoarea și Strâmbu.Gresiile strtificate în alternanță cu foramțiunile dure alcătuiesc ruperi de pantă din bazin, praguri, chei și îngustări de văi.Formațiunile care sunt mai puțin dure, cum ar fi calcarele oolitice și cochilifiere sarmațiene, se întâlnesc în dealul Istrița de la Măgura și Pănătău.Formațiunile moi de sare, la zi, duc la formarea lapiezurilor, dolinelor, peșterilor, izvoarelor sărate la Mânzălești, Lopătari, Meledic, Cânești, Negosina.Pietrișurile (pulberile de la Cândești), gresiile moi, nisipurile sunt caracteristice eroziunii laterale și surpărilor de pe valea Slănicului și Câlnău, dar și pragurile aluviale și migrării ostroavelor repezișurilor de pe majoritatea văilor.Depozitele casante din zonele joase de câmpie acoperite cu loess duc la sufoziuni și tasări.

O particularitate a petrografiei bazinului este dată de prezența chihlimbarului identificat pe valea Sibiciului amonte de Colți, dar și pe Bâsca Chiojdului între Lera și Cătina.

Structura geologică

Râul Buzău izvorăște din flișul carpatic al munților Ciucaș- Zăganu. Depozitele litologice ce alcătuiesc pânza de Ceahlău sunt depozite caracteristice flișului, de vârstă cretacică. În partea superioară sunt reprezentate de Straturile de Sinaia și se încheie cu conglomeratele de Ceahlău- Zăganu.

Straturile de Sinaia sunt alcătuite din marne, marno-calcare, calcare fin granulare, șisturi argiloase și argilo-marnoase, gresii calcaroase, micacee, calcare grezoase, calcare detritice, conglomerate și brecii. Rocile sunt de culoare cenușie și negricioasă, uneori olive sau brună, cu vârstă Berriasian- Barremian inferioară.

Conglomeratele de Ceahlău- Zăganu sunt formate din șisturi cristaline (gnaise granitice , micașisturi, cuarțite) și roci sedimentare. Din punct de vedere geologic, valea Buzoelului corespunde Unității de Teleajen (Pânza Flișului Curbicortical). Din Unitatea de Teleajen izvorăsc și râurile Siriul Mare și Bâsca Chiojdului, care la 4.5 km de izvoare, aval de Crasna, traversează pe aproximativ 4 km Unitatea de Audia (pânză aparținând flișului extern reprezentată prin gresia de Siriu). Gresia de Siriu este o gresie calcaroasă micacee de culoare cenușie, dispusă în bancuri groase care alternează cu pachete de argile, șisturi argiloase și marne.

Conglomeratele de Lețești apar spre partea superioară, însumând până la 100 m grosime. Sunt formate din șisturi cristaline și din calcare jurasice. Senonianul este alcătuit din marne și marno-calcare, dispuse în bancuri de 10-30 cm grosime, apoi din gresii calcaroase. Se prelungește spre sud, sub eocenul gresiei de Tarcău din muntele Furu, apoi sub eocenul mixt dintre Bâsca Mică și Slănic. Depozite de vârstă senonian superioară sunt traversate de cursurile de apă la sud de izvorul Bâscei Mici și la sud de Comandău, unde se remarcă o creștere a frecvenței gresiilor.

Straturile de roci calcaroase, gresii marnoase, marne nisipoase și intercalații de conglomerate cu elemente de șisturi verzi sunt bine dezvoltate și sunt traversate de râul Buzău, Bâsca Mare, Siriul Mare și Bâsca Chiojdului.

În Unitatea de Tarcău, la marginea flișului apar gresii calcaroase cenușii, gresii moi cenușii în bancuri, marne și marne nisipoase cenușii și roșii. Aceste depozite sunt traversate de râurile: Slănic în zona Lopătari- Mânzălești, Buzău la Sibiciu și Bâsca Chiojdului la Chiojdu.

Zona de molasă este cea mai externă unitate de cutare alpină din Carpații Orientali reprezentând zona cutelor diapire, caracteristice anticlinalului Berca- Arbănași, la sud de valea Slănicului. Aceste depozite sunt traversate de râul Buzău și afluenții săi, Sărățel, Slănic, Bâsca Chiojdului, Nișcov și Câlnău.

Stratele de Cândești sunt alcătuite din nisipuri, pietrișuri și bolovănișuri în alternanță cu pachete de argile și argile nisipoase. Peste stratele de Cândești de dezvoltă depozite deluvial-proluviale alcătuie din prafuri argiloase, nisipuri, uneori chiar pietrișuri.

II.2. Caracteristicile reliefului

Atât pentru geomorfologie, dar mai ales pentru hidrologie, panta reprezintă unul dintre cei mai importanți parametri, deoarece participă la întregul proces de scurgere. Prin urmare, peste 30 % din numarul pantelor se întâlnesc în zona montană dar și subcarpatică, fiind scoasă în evidență de către petrografie și relief.Acestea însă, se mai găsesc și în cazul cuestelor și versanților, categoriile de pante fiind caracteristice zonei de izvoare a râului Buzău, masivul Ciucaș.Însă se întâlnesc și în celelalte masive (Siriu, Penteleu) sau în zona subcarpatică.

După Mihai Ielenicz (1984) ponderea pantelor în zona montană este cuprinsă între 15-17% din suprafață.Următoarele sunt pantele cuprinse între 20o-30o, ce ocupă 20% din suprafața zonei montane și subcarpatice.Pantele între 10o-20o care ocupă 21% din suprafața zonei montane și care se regăsește atât în zona înaltă (culmi), dar și pe versanți.

Ponderea mare (38%) este ocupată de pantele între 3o-10o in zona montană și subcarpatică, specifică zonelor din Siriu, Podu Calului, Penteleu, culoarele de vale, a înseuărilor între principalele vârfuri și a cumpenelor de apă.Pantele cu înclinări sub 3o sunt caracteristice zonelor domoale cumpenelor de apă, zonelor depresionare din sectorul montan (Întorsura Buzăului,Comandău) devenind dominante în partea inferioară a bazinului (zona de câmpie).

Fig. 4 Harta pantelor în cadrul bazinului hidrografic Buzău

II.3. Condițiile climatice și influența acestora asupra resurselor de apă

Pentru a analiza condițiile climatice și influența acestora asupra resurselor de apă, am utilizat date provenite de la Direcția Regională de Meteorologie Sud Muntenia (Administrația Națională de Meteorologie) pentru stațiile meteorologice Buzău și Râmnicu-Sărat, pe intervalul cuprins între 1957-2010.Teritoriul ce a intrat în analiză se situează din punct de vedere al temperaturilor medii anuale între izotermele de 10o-11o C.

Climatul montan (700-800 m altitudine) este caracteristic părții nordice a bazinului, ramura nord-vestică (râul Buzău) și ramura nord-estică (Bâsca Mare,Bâsca Mică și Bâsca Unită) a bazinului Buzău, zona de obârșie a Slănicului, de asemenea și munceii din zona de inerferență.

De asemenea climatul de munte depinde de: altitudine, suprafața activă, formele de relief, vegetația zonei, înclinarea pantelor și expoziția culmilor.Diferențierea climatică este făcută de altitudine, care pornește de la 700-800 de metri, ajungându-se până la 200 de metri.Zonarea verticală este reprezentată de variațiile regimului termic pe verticală si sunt prezente și inversiuni de temperatură, în funcție de condițiile locale.

Suprafața activă este oferită de formele de relief, grupate în unități și subunități, influențând clima prin forme majore pozitive (culmi montane) și negative de relief (zone depresionare).Expoziția culmilor influențează prelungirea insolației și creșterea temperaturilor, de astfel și acumularea unei anumite cantități de precipitații ce va genera creșterea debitelor râurilor din bazin.

Vegetația influențează la rândul său, local, variația parametrilor climatici prin diferențierea terenurilor acoperite de pajiști expuse insolației și terenuri acoperite de păduri.

Unul dintre cei mai importanți parametri climatici, alături de precipitații și vânturi este temperatura, care depinde la rândul său de altitudine și morfologia reliefului.Aceasta reprezintă temperaturile medii anuale,lunare și temperaturile extreme. Temperatura medie anuală a ariei montane din bazinul Buzău este diferită, depinzând de altitudinea reliefului (gradientul termic fiind de 0,5-0,7o la 100 m altitudine).

În zonele joase, temperatura coboară la 4,5o la 1200-1100; de 5o la Comandău, de la 6o la Întorsura Buzăului, de 6,5o în bazinul Bâsca Unită și de 7o la Nehoiu.Spre culmi, temperatura scade odată cu altitudinea.

Temperaturile medii lunare depind de evoluția temperaturilor pe luni și anotimpuri.Cele mai scăzute temperaturi sunt cele ale culmilor înalte (1500 m), ce pornesc în ianuarie cu valori de -70 C, cresc spre -4o C pe culoarele de vale sudice.Începând cu luna februarie, temperaturile medii cresc, ajungând la începutul lunii martie la valori de 0o C iar pe culmile înalte -5o C .

Temperaturile extreme reprezentate de temperaturile maxim si minime absolute.Temperatura maximă absolută depinde de altitudine, configurația culmilor, adăpostul văilor și expunerea versanților.Pe întreaga perioadă a anului, temperatura maximă absolută poate avea valori pozitive, chiar și în timpul iernii, de 5-6o C la altitudini de 1500 de metri.

Temperatura minimă absolută depinde mai puțin de altitudine,ea depinzând de răcirile în regim anticiclonic sau pătrunderea aerului rece polar.

Precipitațiile sunt factorul care influențează direct aspectele hidrologice în zona montană, reprezentând principala sursă de alimentare a râurilor.Costică Păun (1996) a analizat o serie de factori, constatând că masele de aer umed, în creșterea lor pe versanții nordici ai Carpaților de Curbură și prin răcirea adiabatică determină căderea precipitațiilor la o anumită altitudine.

La un anumit nivel, masele sărăcite în vapori își continuă ascensiunea, însă fără a mai produce precipitații.Acestea după ce traversează culmile cele mai înalte, la coborâre pe versanții sudici provoacă efecte foehnale prin încălzirea adiabatică.Prin urmare, cantitățile de precipitații variază în funcție de altitudinea zonei montane, de umiditatea maselor de aer, precum și de viteza lor de deplasare.

Un rol important îl are și expunerea versanților.Astfel,versanții vestici și nord-vestici primesc cea mai mare cantitate de precipitații fiind în bătaia fronturilor, pe când versanții sudici și sud-estici primesc cantități mai mici.

Precipitațiile căzute în 24 de ore prezintă un interes deosebit datorită efectelor pe care le poate produce. Cele mai mari cantități cad în zona axei marilor înălțimi: Lăcăuți, Comandău, Penteleu sau pe fundul văilor din același cadru: Varlaam, Dălghiu, Bâsculița unde se depășesc valori de 100 -150 mm. Într-un interval scurt de timp, intensitatea acestui fenomen poate produce viituri pe râurile cu suprafețe bazinale mici (sub 50 km2) care, însumate, pot genera viituri mari pe râurile colectoare.

Temperatura medie anuală din zona montană a bazinului este cuprinsă între 4.5°-7°C în zonele joase depresionare sau pe culoarele de vale, iar spre culmi temperatura scade odată cu altitudinea. Astfel, la limita pădurilor, temperatura coboară la 3°-4°C, iar pe culmile înalte la 1°C.

Fig. 5 Temperatura medie multianuală la stațiile Buzău

Climatul din aria de deal este specific Subcarpaților Buzăului, ocupând o suprafață de 2000 km2. Factorul cu cea mai mare influență asupra diferențierii climatice este altitudinea, cuprinsă între 100 m în câmpie și 800 m pe culmile înalte ale dealurilor subcarpatice. Se diferențiază astfel o variație a regimului termic pe verticală.

Distribuția cantităților de precipitații atmosferice depinde de altitudine, condiții locale, poziția posturilor pluviometrice în calea maselor de aer încărcate cu precipitații, expoziția versanților. În Subcarpați, cele mai multe precipitații cad începând cu luna mai, până în iulie, iar în septembrie și octombrie cad cele mai mici cantități.

Evoluția temperaturilor a fost realizată pe perioada 1990-2002, din date provenite de la Serviciul Meteorologic Buzău.

Temperaturile minime absolute, datorate răcirilor accidentale sunt cu aproximativ 20°C mai mici decât mediile zonei respective, iar maximele absolute se datorează încălzirilor accidentale sau invaziilor de aer tropical și sunt cu 17°-18°C mai mari decât mediile lunare ale locului.

Cele mai mari cantități de precipitații căzute în 24 ore se înregistrează în anotimpul cald (70-120 mm), din mai până în august, depășind valorile medii multianuale a lunii respective.

Fig. 6 Cantitățile de precipitații înregistrate la stațiile Buzău între 1990-2004

Climatul din aria de câmpie este specific zonei joase din estul bazinului (sub 100 m). Aici nu există o anumită expunere a versanților sau alte criterii pentru a diferenția acest tip de climat. Este caracterizat prin ariditate, iar deschiderea câmpiei permite circulația intensă a maselor de aer și instalarea unor fenomene cum sunt ceața sau gerul pe arii extinse. În zona de câmpie se înregistrează cele mai mari medii de temperatură din tot bazinul, cu valori de peste 20°C din iunie până în august.

Precipitațiile atmosferice au o repartiție inegală, astfel partea vestică și nord-vestică a câmpiei bazinului, precum și o parte din lunca Buzăului primește cantități puțin peste 500 mm. Partea estică și nord-estică primește sub 500 mm, uneori chiar sub 450 mm precipitații.

Anul 2005, amintit ca fiind unul ploios, a lăsat și în zona de câmpie a bazinului cantități de precipitații cu cca 200-300 mm mai mult decât media multianuală a locului respectiv. Spre exemplu la Banița s-au înregistrat 596 mm, iar la Racovița 839.5 mm, în situația în care în anii anteriori media multianuală nu a depășit 370 mm la Banița. Cele mai mari cantități au căzut în lunile de vară (iunie-august), valori de 100-200 mm într-o singură lună.

Cantitatea maximă de precipitații în 24 de ore poate avea valori destul de mari ținând cont de unitatea de relief în care s-au înregistrat: 80 mm la Jirlău și Racovița, 70 mm la Făurei, 75 mm la Buzău. Pentru evidențierea caracterului torențial al precipitațiilor, în zona de câmpie a bazinului, în 24 ore, trebuie menționată seara de 22 iunie 1999, când partea mijlocie și inferioară a bazinului a fost afectată de un front de precipitații care a lăsat într-un interval de 2 ore cantități de 55 mm la Buzău, 120 mm pe piemontul de contact dintre deal și câmpie (între Buzău și Rm. Sărat). Pe acest piemont se găsesc subbazine mici (sub 50 km2), iar pe râurile respective (v. Comisoaia, v. Sinești, v.Adâncă, v. Boului) s-a format o viitură catastrofală, ce a produs pagube materiale și pierderi de vieți omenești. Fenomenul produs poartă numele de “fenomenul Cuculeasa”, nume provenit de la localitatea cu cele mai mari pagube.

II.4. Vegetația și rolul acesteia în formarea resurselor de apă

Efectul vegetației asupra stabilității versanților trebuie privit nu numai ca sistem natural de ancorare a păturii superficiale pe care o acoperă, ci și prin rolul ei de moderator al regimurilor climatice și de regulator al bilanțului hidric din sol.

Un aport considerabil pentru mărirea stabilității versanților îl aduce vegetația pitică, de tip arbustiv, la care se face resimțit efectul rădăcinilor (mărirea stabilității, coeziunii, scăderea nivelului pânzei freatice) și este atenuat efectul vântului.

Un alt efect defavorabil pentru versanții cu pante relativ mici din zonele deluroase este datorat monoculturilor (grâu, porumb) realizate în perioade lungi, ceea ce determină distrugerea structurii solului.

De asemenea, vegetația influențează curgerea pe anumite porțiuni în lungul râurilor și în profil transversal, prin micșorarea vitezei datorită creșterii rugozității.

În funcție de treptele de relief, vegetația se distribuie astfel:

-Etajul subalpin : se desfășoară pe toate golurile montane de la 1500 m în sus, în masivele Ciucaș, Siriu, Podu Calului, Penteleu, Vrancei. Altitudinea redusă și slabă au făcut ca numărul de specii caracteristice zonei subalpine să fie redus. Printre speciile caracteristice zonei se numără: jnepenișul (Pinus mugo), smiradarul (Rhododendron kotschyi) și salcia pitică, apar în câteva puncte.La peste 1550 de metri se întâlnește ienupărul (Juniperus communis),fiind foarte extins în Ciucaș, Siriu și Penteleu. Pajiștile se îmbină cu arbuștii și cu arborii izolați către etajul alpin, izolați fiind, nu depășesc înălțimi mari, însă datorită vânturilor predominante ,pe o anumită direcție au aspectul unor steaguri.

Fig. 7 Harta pădurilor și a așezărilor în bazinul hidrografic Buzău

-Etajul coniferelor : predominant este molidul (Picea abies) ,secundar fiind bradul (Abies alba) și unele exemplare de pin (Pinus sylvestris) și tisă (Taxus baccata).La peste 1400 de metri apar și molidișurile sau brădetele pure, iar la 1200-1400 de metri,pădurile de molid intră în amestec cu cele de fag.

-Etajul foioaselor : se subdivide în subetajul fagului (Fagus silvatica) și subetajul gorunului(Quercus petraea) .

Subetajul fagului se desfășoară între 700 și 1200 de m, extinzându-se în asociere cu gorunul și respectiv molidul.Spre nord, imbracă versanții și văile, intrând de la 1100 de m în amestec cu bradul și molidul. Asociat cu gorunul și fagul apare plopul (s. Populus) și mesteacănul (Betula pendula).

-Etajul stepei și silvostepei este caracteristică zonei de câmpie a bazinului, vegetația fiind modificată de om și înlocuită cu plante cultivate (cereale, plante leguminoase, viță de vie,pomi fructiferi). Vegetația naturală este reprezentată de specii ierboase xerofile cum sunt păiușul (Festuca valesiaca), pelinița, pirul, trifoiul (Trifolium repens). În silvostepa bazinului apar păduri pe arii restrânse formate din stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), stejar pufos (Quercus pubescens), ulm (Ulmus minor) și asociații de arbuști (păducel, porumbar, soc), iar dintre plante ierboase domină gramineele (s. Agropyron).

II.5. Solurile și importanța lor hidrologică

Relieful are un rol esențial în formarea solurilor prin acțiuni directe sau indirecte.La rândul lor,solurilor de asemenea pot influența scurgerea cu ajutorul solurilor permeabile ce absorb o parte din apa de suprafață sau din precipitații, a solurilor impermeabile și cu textură grea.

Solurile treptei montane sunt alcătuite din podzoluri humico-feriiluviale și soluri brune argilo-humice, iar în locurile acoperite cu pajiști apar solurile brune și brun acide de pajiști. Pe pantele accentuate se dezvoltă solurile brun acide, pe când în locurile puțin înclinate apar podzolurile de destrucție cu mult humus brut.Pe brânele structurale din Ciucaș, Siriu, Penteleu și în zona râpelor de desprindere se individualizează litosolurile.

Solurile treptei subcarpatice se caracterizează printr-o varietate mare de tipuri si subtipuri. Acestea sunt alcătuite din soluri podzolice (în special pe gresii), în partea de nord, la contactul cu zona montană. La vest de v. Buzăului apar soluri negre, iar în locurile puternic umezite apar soluri gleice. La est de Buzău, din cauza proceselor de eroziune și a alunecărilor de teren s-a produs înlăturarea păturii de sol și a unor orizonturi ale acesteia de pe mai multe suprafețe. Ca urmare a acestor procese, pe lângă soluri brune, brune-gălbui, argiloiluviale apar și soluri în diferite stadii de degradare, uneori chiar roca la zi. Prezența rocilor cu conținut bogat în săruri determină dezvoltarea solurilor sărăturoase (Lopătari, Policiori).

Solurile câmpiei sunt alcătuite din soluri aluviale, cernoziomuri tinere, cernoziomuri de diferite grade de levigare, apar gleizări sau salinizări în zona de meandrare a Buzăului datorate prezenței stratului acvifer aproape de suprafață. În locurile lipsite de drenaj apar sărături.

II.6. Influența factorului antropic în formarea resurselor de apă

Factorul antropic influențează procesele hidrologice prin diverse activități. Dintre acestea un rol important îl au despăduririle, modul de utilizare al terenurilor, activitățile de creștere a animalelor prin pășunat, construirea de poduri sau diversele construcții hidrotehnice, diguri de beton sau pămâmt, gabioane, praguri. Toate aceste activități umane au efecte asupra regimului de scurgere lichidă și solidă a râurilor.

Terenurile, după utilizare, au fost împărțite astfel :

a)Terenuri nemodificate sunt terenurile pe care oamenii nu au modificat nimic, terenurile ocupate de păduri dar și nemodificările în timp ale terenurilor. În bazinul Buzăului, pădurea ocupă 38,3% , nefiind compact decât în zonele de munte, unde se întinde pe culmi, versanți, dar și pe văi.

b)Terenuri parțial modificate sunt terenurile pe care s-au făcut modificări fără să afecteze în vreun fel cadrul natural învecinat. Sunt reprezentate de vârfuri izolate sau movile folosite pentru instalarea de antene de comunicații.Acestea au mai suferit modificări în favoarea construirii drumurilor de acces, de terenul folosit la amenajare și de anexele acestora (cabane de pază, sau locuințe temporare), precum și în favoarea construirii barajelor hidrotehnice cu lucrări anexe, care vor reveni treptat cadrului inițial.

c)Terenuri partial modificate sunt terenurile menite pentru dezvoltarea activității umane, pentru construirea de localități, pentru construcții industriale sau comerciale și cuprind: aglomerările urbane și rurale, întinse în special pe văi. Începând din zona montană, de la Vama Buzăului până în zona de câmpie, terenurile ocupate de localități sunt pe partea joasă a văilor, dar și pe versanții puțin înclinați. În combinație cu terenurile ocupate de localități apar terenuri cu destinație industrială. Acestea ocupă zone mai restrânse și sunt reprezentate de industria extractivă (balastiere) și de prelucrarea petrolului (zona Berca, zona Nucșoara-Posești), industria constructoare de mașini (zona Întorsura Buzăului). Terenurile ocupate de balastiere se află în albia majoră a Buzăului și mai puțin pe râurile afluente. Se întind de la Vama Buzăului până la Găvănești în câmpie, acolo unde răul Buzău oferă pietrișuri și nisipuri.

Fig. 8 Utilizarea terenului la nivelul anului 2000, în bazinul hidrografic Buzău

O altă categorie de terenuri sunt cele modificate natural: alunecări, curgeri noroioase, vulcanii noroiși. Aceștia din urmă ocupă terenuri reduse ca suprafață, dar într-o continuă modificare. Suprafața terenurilor modificate natural este destul de mare din cauza numărului crescut de alunecări și mai puțin a curgerilor noroioase.

d.Terenuri virane ocupă teritoriile de la marginea localităților sau a gospodăriilor, fiind locul de depozitare al gunoaielor. În dreptul orașelor acestea sunt amenajate și ecologizate (Întorsura Buzăului, Nehoiu, Pătârlagele, Berca, Buzău, Făurei).

Cap. III Caracteristicile hidrologice ale râului Buzău

III.1. Activitatea hidrometrică din bazinul hidrografic al Buzăului

Pentru a cunoaște activitatea hidrometrică a unui râu, trebuie să se cunoască toți factorii hidromorfologici, hidrogenetici și hidrodinamici specifici bazinului.Astfel este necesar măsurarea parametrilor, analiza acestora și folosirea numeroaselor metode de cercetare.Mai este nevoie, de asemenea și de observații și măsurători îndelungate, mai exact, hidrometria apelor și a tuturor fenomenelor legate de ele

În ceea ce privește bazinul Buzău, măsurarea apelor au început prin secolul XX, prima dată pe râul Buzău, continuându-se cu afluenții săi. Nehoiu este cel mai vechi punct de observație și măsurători de bazin din 1929, începând din 1946 la Bâsca Rozaliei pe râul Bâsca Unită, iar din 1948, la Măgura pe râul Buzău. De prin 1950, ele devin mai numeroase, astfel în 1953 este înființat postul Varlaam pe Bâsca Mare și Lopătari pe Slănic, următorii ani, respectiv 1954 și 1955, posturile Racoviță și Banița.În 1958 se înființează și postul Sita Buzăului, peste 3 ani pe Bâsca Chiojdului se înființează Chiojdu iar pe Câlnău – Costomiru și Potârnichești.Prin 1963, sunt realizate alte doua posturi hidrometrice: Comandău pe Bâsca Mare și Lopătari pe Slănic.Zece ani mai târziu se realizează postul Varlaam pe Bâsca Mică, iar în final, în 1989 stația hidrometrică Vama Buzăului.După anul 1975, posturile hidrometrice vor fi denumite stații hidrometrice. Amplasarea acestor stații s-au realizat după nevoile momentului respectiv, luând în considerare suprafața de bazin, mărimea nivelurilor și a debitelor, cunoașterea fenomenelor sub toate aspectele.

Dacă la începuturi, activitatea unei stații se limita doar la observațiile nivelurilor, aceasta s-a mai diversificat, existând astăzi un program complex care începe cu observații multiple de niveluri, măsurări de debite lichide și solide, măsurarea parametrilor albiilor, prelevări de apă pentru analizele chimice, observații în ceea ce privește poluarea sau fenomenele de iarnă și măsurarea temperaturii apei și precipitațiilor.

La nivelul întregului bazin există o stație hidrologică –Stația hidrologică Buzău și un Serviciu Hidrologic care coordonează activitatea acestor stații hidrometrice. Începând de la izvoare, prima stație hidrometrică pe râul Buzău este Vama Buzăului.Controlează 112 km 2 aval de confluența cu râul Dălghiu, fiind mai nouă în rândul stațiilor dar cu o importanță ridicată în situații de ape mari.Stația hidrometrică Sita Buzăului din bazinetul Zăbrătău controlează 360 km2, adică totul până în aval de Depresiunea Întorsura Buzăului și până la traversarea lanțului carpatic.Datele de la această stație au ajutat la crearea și ridicarea barajului Siriu.Stația hidrometrică Nehoiu, aflată în aval de confluența Buzăului cu Bâsca Unită,controlează 1570 km2, fiind una din cele mai rezistente, suportând apele mari ale Buzăului din 1975.În amonte de confluența Buzăului cu Bălăneasa, se află stația hidrometrică Măgura, unde râul Buzău primește aproape jumătate din bazin,aproximativ 2290 km2. Mai jos, în câmpie se află stația hidrometrică Banița, cu aproape 4000 km2 controlați, fiind prima stație din câmpie la care bilanțul debitelor trebuie să se închidă. Următoarea stație – Racovița, controlează 5200 km2 și prezintă importanță datorită modificării scurgerilor (specifice zonei de câmpie-atât la ape mari, cât și la ape mici) între Banița și Racovița.

Subbazinul Bâscelor (cel mai mare) este controlat hidrometric cu mai multe stații. La izvoare, pe Bâsca Mare, stația Comandău joacă rol de cap de bazin, cu importanță mare în situații de ape mari. La 40 km aval se află stația Varlaam care controlează 424 km2 pe Bâsca Mare și 239 km2 pe Bâsca Mică. Datorită poziționării lor imediat aval de rama montană prezintă mare importanță în cunoașterea regimului scurgerii. Cele două cursuri de apă se unesc, formând aval unul puternic, Bâsca Unită, controlată la Bâsca Roziliei (770 km2).

Subbazinul Bâsca Chiojdului dispune de o singură stație hidrometrică, la Chiojdu, controlând o suprafață de 114 km2.

Subbazinele Slănic și Câlnău prezintă două stații hidrometrice pe cursurile superioare: Lopătari pe Slănic și Costomiru pe Câlnău, pe suprafețe sub 80 km2. Pe cursurile inferioare stația hidrometrică Cernătești pe Slănic, controlează 400 km2, iar pe Câlnău stația Potârnichești, controlează 190 km2.

Subbazinul Nișcov prezintă o singură stație hidrometrică la Izvoru, controlând 125 km2 din cei 222 km2, cu un regim torențial influențat de cantitățile de precipitații căzute.

Fig. 9 Stațiile hidrometrice din bazinul Buzău

III.2 Date privind bazinul hidrografic

Caracteristici ale bazinului hidrografic Buzău

Rețeaua de râuri din bazinul hidrografic Buzău este alcătuită din:

râul Buzău (fiind și colectorul tuturor râurilor din bazin)- are lungime de 302 km;

râurile mari (afluenți direcți ai râului Buzău)- au lungimi de ordinul zecilor de km, mai exact între 30 și 75 km;

râurile mijlocii, mici și foarte mici (afluenții râurilor mari)- cele mijlocii și mici au lungimi cuprinse între 10-30 km, iar cele mici sub 10 km.

Tab. 1 Date specifice stațiilor hidrometrice din arealul bazinului hidrografic al râului Buzău- Cadastrul Apelor din România (1992)

Din punct de vedere adiministrativ, rețeaua de râuri a bazinului se desfășoară pe teritoriul a cinci județe. Astfel, în județul Brașov, din totalul rețelei hidrografice de 90 km, 27 km sunt parcurși de râul Buzău, iar restul de 63 km îl reprezintă afluenții reprezentați cadastral. În județul Covasna, rețeaua hidrografică are o lungime de 225 km, dintre care 112 km aparțin subbazinului montan al Buzăului și 113 km aparțin subbazinului Bâscei Mari. În județul Buzău, rețeaua hidrografică prezintă cea mai mare lungime din tot bazinul, 1199 km. Din acest total 136 km sunt străbătuți de râul Buzău, iar restul de 1063 sunt reprezentați de: lungimea afluenților mari (Bâsca Mare, Bâsca Unită, Bâsca Chiojdului etc.), lungimea afluenților mici direcți ai râului Buzău (Siriu, Nehoiu), lungimea afluenților din zona de câmpie (195 km), lungimea celorlalți afluenți indirecți ai Buzăului. În județul Brăila, lungimea rețelei hidrografice însumează un total de 142 km, dintre care 120 km sunt străbătuți de râul Buzău, iar 22 km sunt străbătuți de Valea Boului, Buzoelul de Bâlhacu și Cochirleanca.

III.3. Scurgerea lichidă

Factorii care influențează scurgerea lichidă sunt cei climatici, reprezentați în primul rând de precipitații, apoi de evaporație și temperatura aerului. Alți factori care înfluențează scurgerea sunt: geologia, relieful, solul, vegetația și factorul antropic.

Sursele de alimentare ale scurgerii lichide sunt destul de sărace din cauza poziției geografice și altitudinii bazinului. La scară planetară sunt foarte importante zonele climatice prin care trece râul, iar la scară locală sunt luate în calcul treptele altitudinale prin care se desfășoară cursul de apă. În funcție de aceste caracteristici, alimentarea poate fi nivală, pluvio-nivală, pluvială, subterană sau combinații ale acestora (Romanescu, 2003).

Astfel, în zona montană, alimentarea scurgerii lichide este reprezentată de precipitațiile lichide și izvoare. Alimentarea nivală nu este atât de relevantă, întrucât grosimea stratului de zăpadă nu este mare. Aceste tip de alimentare se manifestă începând cu ultima parte a lunii martie, dar în special aprilie. În zona de deal, singura sursă de alimentare este reprezentată de precipitații. În zona de câmpie, alimentarea din precipitații, din izvoare sau din topirea zăpezii nu prezintă importanță, astfel încât fenomenul de alimentare este înlocuit cu cel de infiltrare (ex.: râul Câlnău, Nișcov, Buzăul în câmpia limanelor).

Scurgerea medie în bazinul hidrografic Buzău

Scurgerea medie este un proces al întregului bazin, al zonelor pe care le străbate și a celorlalți factori hidrogenetici: altitudinea, panta, cantitatea de precipitații.

Pentru caracterizarea acestui parametru s-a folosit valoarea debitului mediu calculat din datele de la 6 stații hidrometrice de pe râurile din bazin, pentru perioada 1965-2011, cu excepția stației Vama Buzăului (1989-2011).

Pentru caracterizarea scurgerii medii în bazinul Buzău,a fost nevoie de debitul mediu și mult mai puțin de ceilalți parametrin cum ar fi: volum, debit mediu specific.

Din analiza valorilor de la stațiile hidrometrice se poate spune că scurgerea medie a râului Buzău atinge pragul maxim în lunile de primăvară,precum aprilie și mai,atunci când au loc topirea zăpezilor cumulată cu precipitații lichide.

Scurgerea medie lunară prezintă o variație mai mare, înregistrând influența factorilor locali.Astfel, în zona de munte (postul Nehoiu), scurgerea medie lunară cea mai ridicată (45 m3/s) s-a înregistrat în luna aprilie datorită topirii zăpezilor.În zonele de deal, valoarea scurgerilor medii încep să crească încă din luna martie.În zona de câmpie, râul Buzău înregistrează variații similare ale scurgerii în lunile de primăvară-vară și începutul toamnei (septembrie-octombrie) când precipitațiile sunt reduse.La munte, apariția valorilor minime ale scurgerii coincid cu lunile iulie-august, pe când în zonele de deal și de câmpie cu octombrie datorită întârzierii sezonului ploios cu aproape două luni.

Fig. 10 Scurgerea medie anuală

Scurgerea medie sezonieră este diferită de la un râu la altul.În general, primăvara are loc scurgerea cea mai ridicată, fiind repezentată de aproximativ 50% din totalul scurgerii anuale.Cele mai scăzute valori sunt înregistrate toamna (sub 13,3%), vara, scurgerea menținându-se oarecum ridicată, circa 25 %.

Fig. 11 Scurgerea medie multianuală din zona montană

Fig. 12 Scurgerea medie multianuală din zona de deal

Fig. 13 Scurgerea medie multianuală din zona de câmpie

Debitul mediu multianual în bazinul Buzău relevă o variație normală de la 3,1 m3/s în sectorul montan,în secțiunea deluroasă de 28,4 m3/s și de 25,2 m3/s în zona de câmpie. Depășirile valorilor medii multianuale sau produs în intervale cu precipitații bogate: 1973-1975;1995-1997; precum și în anii ploioși 1960,1966,1985,1988,1991.

Perioadele în care valoarea debitelor medii depășesc media multianuală sunt:

-perioada martie-iulie:întâlnită la majoritatea stațiilor hidrometrice datorită topirii și stratului de zăpadă și căderii de precipitații.

-perioada aprilie –iulie pentru bazinul Bîscelor (întâzierea procesului de topire a zăpezii din zona deluroasă).

-perioada februarie –mai (caracteristic bazinului Câlnău).

În regim multianual,scurgerea medie din deal se situează în jurul valorilor de 21,7 m3/s (Fig.12).Valoarea aceasta a fost depășită în mai mulți ani,atingând maxima de 40,1 m3/s în 2005 (viiturile de pe cursul Buzăului) și minimul de 9,5 m3/s în 1987.

Scurgerea medie multianuală din zona de câmpie prezintă o scădere de-a lungul perioadei studiate,valoarea acesteia aflându-se în jurul valorii de 25 m3/s (Fig.13).Depășirea mediei se situează în jurul valorii de 54 m3/s, între anii 1968-1975, precum și 2005, dar și scăderi ale valorilor, sub media multianuală în 1988-1990,1999-2004, cu un minim de 10,4 m3/s în anii 1987-1990.

Suprafața de bazin este un factor important ce creează diferențieri între debitele medii multianuale.Astfel în zona Sita Buzăului, râul Buzău are un debit multianual de 5,8 m3/s, iar la Banița (cu o suprafață de 3980 km2) are un debit multianual de 29,21 m3/s.

Se constată o diferență foarte mică a debitului mediu multianual între Banița (cu o suprafață de 3980 km2) și Racovița (suprafața de bazin de 5238 km2).Astfel, acesta ar fi trebuit să fie dublu la Racovița față de Banița având în vedere diferența mare de suprafață.La Banița, debitul mediu multianual este de 26,4 m3/s, iar la Racovița de 26,3 m3/s datorită pierderilor de debit în subteran pentru alimentarea lacurilor Jirlău, Balta Albă, Amara, dintre cele doua stații hidrometrice.

Scurgerea minimă în bazinul hidrografic Buzău

Scurgerea minimă se întâlnește în două perioade distincte: una vara, iar cealaltă iarna.În ambele perioade, râurile au o alimentare subterană.Fenomenul se accentuează în Subcarpați datorită rocilor mult mai permeabile.În anumite locuri sunt prezente și fenomenele de secare totală a apelor de suprafață.De aceea se deosebesc 3 tipuri de râuri: permanente, semipermanente și temporare.

În categoria râurilor permanente întră râurile: Buzău, Bîsca Mare, Bîsca Mică, Nehoiul, Slănicul.Râurile semipermanente seacă o dată la 3-5 ani, încadrându-se din această categorie, râul Bălăneasa.Râurile temporare seacă în fiecare an, fie în sezonul cald, fie înghețând total timpul iernii, fenomenul caracteristic zonelor cu pietrișuri, de exemplu: Cândești sau Câlnăul și Nișcovul.

Fig. 14 Scurgerea minimă anuală

Cu alte cuvinte, cele mai mici debite la stațiile hidrometrice s-au înregistrat în sezonul cald al anului, între lunile iunie și septembrie la stațiile de pe cursurile inferioare din zona joasă a Subcarpaților și zona de câmpie datorită temperaturilor foarte ridicate care duc la evaporație intensă și a cantităților reduse de precipitații care duc la încetarea scurgerii.

În zona montană, cantitatea de precipitații mult mai mare decât în zonele de deal și câmpie, produce debite minime mai mari. Cantitatea mare de precipitații este dublată si de faptul că acestea au o acțiune constantă de- a lungul anului.

În zona de deal, subbazinele se află la o altitudine medie de 800 m, ceea ce explică diminuarea cantității precipitațiilor și creșterea temperaturilor și implicit a evaporației, majoritatea culmilor fiind despădurite.

Stația hidrometrică Vama Buzăului

Stația hidrometrică Nehoiu

Stația hidrometrică Racovița

Fig. 15 Comparație între debitele minime și debitele medii multianuale

La stația hidrometrică Vama Buzăului,debitele minime scad și de 2-3 ori spre deosebire de debitele medii multianuale iar în zona de câmpie și deal,de 8 ori.(Fig.15)

În zona de munte oscilarea scurgerii minime variază în jurul valorii de 1 m3/s urmând ca în zonele mai joase de deal și câmpie valoarea acesteia să crească la 3 m3/s.Diferența de debit ajunge să fie mult mai mare deoarece media multianuală prezintă valori de 21-24 m3/s.

Fig. 16 Debite minime anuale în bazinul Buzău

În graficele din Fig.16 se observă diferențieri între valorile mai mari dar și cele mai mici din zona montană,și diferențieri la nivelul zonei subcarpatice și cea de câmpie.

Scurgerea minimă este caracterstică sezonului cald al anului (iulie-septembrie),lucru bine observat chiar în zona de câmpie.Însă scrugerea minimă poate fi specifică și perioadelor geroase (lunile ianuarie-februarie),lucru de asemenea observabil în cele 3 sezoane.

Fig.17 Scurgerea minimă multianuală din zona montană

Fig.18 Scurgerea minimă multianuală din zona deluroasă

Fig.19 Scurgerea minimă multianuală din zona de câmpie

Studiind evoluția scurgerii minime multianuale la stațiile hidrometrice de munte se evidențiază o scădere constantă a debitelor medii față de media multianuală la stația Vama Buzăului.Se remarcă o constanță a valorilor scurgerii minime mai mulți ani la rând,ceea ce determină o ușoară creștere a debitului minim,de exemplu 1997-1998 și 2005-2006.Cele mai scăzute valori s-au înregistrat în anul 1987,după o vară secetoasă când râul Buzău să sece,atingând valori de 0,100 m3/s la stația Racovița. (Fig.19)

Tendința valorilor minime multianuale prezintă o creștere progresivă pe întreaga suprafață a bazinului,datorită creșterii excesiv continentale.

Scurgerea maximă în bazinul hidrografic al râului Buzău

Scurgerea maximă se menționează în intervalele aprilie-august și septembrie-noiembrie sub formă de undă în cadrul viiturilor de vară sau de toamnă ne rezistând mai mult de 4-5 zile.

Particularitățile reliefului, gradul ridicat al despăduririlor fac ca scurgerea maximă, finalizată prin viitură să constituie un element hidrologic important. Lunile iulie și octombrie-noiembrie sunt cele mai bogate în viituri. Ele se datoresc ploilor abundente de la sfârșitul primăverii și începutul verii și topirii întârziate a zăpezilor.În ceea ce privește lunile octombrie-noiembrie,viiturile sunt impuse de începutul sezonului ploios.

De scurgerea maximă sunt legate inundațiile foarte frecvente pe Buzău, Bîsca Rozaliei, Slănic, Sărățel, Bălăneasa.

Fig. 20 Scurgerea maximă anuală

Unda mare reprezintă o creștere rapidă a nivelului apei ca și consecință a precipitațiilor torențiale,dar și a unor condiții fizico-geografice specifice bazinului Buzău.Fenomenul de undă mare este întâlnit pe râurile: Bîsca Chiojdului, Bîsca Rozaliei, Slănic, Nișcov, demonstrat și în anumite sectoare ale Buzăului,transmițând nivelurile ridicate de pe afluenți.

Fig. 21 Scurgerea maximă multianuală din zona montană

La nivelul întregului bazin se observă o tendință de scădere a scurgerii maxime cauzată de lipsa precipitațiilor din ultimii ani. De asemenea, regimul scurgerii maxime din zona subcarpatică și cea de câmpie prezintă valori relativ apropiate (1400-1600 m3/s) datorate creșterii cantității de precipitații față de zona montană.

Fig. 22 Scurgerea maximă multianuală din zona de deal

Fig. 23 Scurgerea maximă multianuală din zona de câmpie

Scurgerea maximă în bazinul Buzăului este caracterizată de prezența viiturilor (între 1-3 viituri) aproape anual. Nu se poate spune că există o anumită constanță în producerea lor din cauza faptului că există perioade mari de ani când parte din afluenți nu prezintă viituri însemnate sau când descărcările de vară afectează subbazine mici, generând viituri catastrofale.

În anii ploioși,viiturile afectează în totalitate bazinele,ca și exemple sunt anii 1969 (debit de 1400 m3/s),1972 (cu 1700 m3/s),1975 (cu 1600 m3/s),debite înregistrate la stația hidrometrică Racovița.

Fig.24 Debite maxime înregistrate în 1975

Cea mai mare viitură din ultimii 40 de ani este viitura din 1975 (Fig.24) care a afectat întregul bazin al Buzăului.Însă, râul Buzău în zona de munte a înregsitrat un debit cu o valoare de 100-400 m3/s, stația hidrometrică Banița a înregistrat un maxim de 2200 m3/s.

Producerea debitelor maxime în zonele de câmpie sunt datorate faptului că bazinul prezintă pante foarte mici (sub 0,5 o/oo),meandrări extinse în lateral, culoarul de vale și patul de meandrare foarte largi (2-3 km).

Tab.2 Frecvența cazurilor cu debite maxime lunare superioare mediei debitului maxim anual în perioada 1953-2011 la stația hidrometrică Nehoiu

Tabelul 2 indică faptul că potențialul ridicat de viitură la stația hidrometrică Nehoiu este înregistrată în intervalul lunilor aprilie-iunie.Astfel, din totalul de 203 de viituri identificate, majoritatea au avut loc la începerea sezonului cald, din care 27 (13,3 % )în luna iunie și 31 (15,27%) în lunile aprilie și mai. Frecvența viiturilor variază și în funcție de anotimp, ponderea cea mai ridicată întâlnindu-se primăvara (40,39%), ponderea intermediară înregistrându-se vara (33% ) și toamna (16,25 % ), și cea mai scăzută iarna (10,34% ).

III.4. Fenomene hidrologice de risc (inundații și viituri)

Principalele inundații înregistrate pe râul Buzău în ultimii ani au avut loc în iulie 1969,1971,1975 și 1991 și în luna mai 1980,1984 și 2005.Acestea arată faptul că inundațiile majore din bazin au avut loc,fie în luna mai,fie în luna iulie.Cel mai important eveniment a fost în iulie în 1975,după o ploaie torențială,când la stația hidrometrică Măgura s-a atins un debit maxim de 2100 m3/s.

La diminuarea efectelor innundațiilor în bazinul Buzău s-au construit lucrări împotriva inundațiilor,ținându-se cont că în partea superioarăa bazinului este concentrată întreaga masă de precipitații,ducând la debite importante în aval,repsectiv acumularea Cândești și Siriu.Acestea au ca importante folosințe:alimentarea cu apă a populației,producerea energiei electrice,irigații și atenuarea de viituri.

Analiza viituriilor înregistrate pe râul Buzău

Geneza viiturilor este determinată de condițiile climatice existente în bazin și pot fi produse de scurgerea superficală de ploi (viituri pluviale), din topirea bruscă a zăpezilor (viituri nivale),din suprapunerea celor 2 fenomene sau ca urmare a unor accidente din zona construcțiilor hidrotehnice.(Zăvoianu,1999)

Tab. 3 Principalele viituri din anul 2005, de pe cursul râului Buzău

Analiza sinoptică

Riscurile hidrice din bazinul Buzău sunt prezentate prin prisma analizei precipitațiilor abundente produse în intervalul 6-8 mai 2005 de un ciclon mediteraneean care s-a deplasat către regiunile estice ale țării noastre.

Prin analizarea sinoptică am dorit să scot în evidență câteva etape importante în evoluția acestui ciclon:contextul sinoptic favorabil dezvoltării,etapa intensității maxime și deplasarea în nord-estul țării noastre. Așadar,la data de 06.05.2005 ora 00.UTC,Europa era ″invadată″ de zona formațiunilor barice principale: Anticiclonul Azoric și Ciclonul Islandez.În zona Oceanului Atlantic,cu un maxim barometric de 1032 de hPa aparținând Anticiclonul Azoric.În partea centrală a Mării Norvegiei se află centrat Ciclonul Islandez, cu o presiune de 994 hPa, izobara de 1010 hPa a acestuia cuprinzând cea mai mare parte a Europei ce ajunge și până în nordul Africii.

În următoarele 6 ore datorită scăderii presiunii la sol cu peste 5 hPa, a luat naștere un nucleu ciclonic deasupra Mării Ionice, cu o presiune centrală de 1005 hPa . (Fig.25)

Fig.25 Hartă sinoptică și analiză frontală (wetter3.de)

În troposfera mijlocie izohipselor indică o evoluție a ciclonului și astfel afectează o parte a

țării noastre.

Fig.26 Hartă sinoptică (wetter3.de)

Cu cât înainta în timp, presiunea ciclonului scădea, ajungând ca pe data de 7 mai ora 00.UTC, ciclonul să înregistreze o presiune de 995 hPa, bazinul Buzăului aflându-se sub influența precipitațiilor generate de către acesta.

Spre finele zilei de 7 mai, un front rece a traversat zonele estice ale României în același timp cu deplasarea ciclonului, înregistrînd astfel o creștere de 998,2 de hPa pe data de 8 mai 00.UTC.

Precipitații înregistrate în intervalul 6-8 mai 2005

Pe data de 6 mai și-a făcut apariția și precipitațiile ciclonului mediteranean în bazinul Buzăului.Cu cât frontul cald s-a apropiat de țara noastră pe data de 7 mai, presiunea a scăzut (Fig.27 ).

La ora 6:00,sistemul noros al frontului cald se deplasa din S-SE către N-NV iar la sol circulația aerului era din N-NE spre S-SV.Acestă creștere a dus la creșterea gradului termo-barice și intensificarea precipitațiilor.Pe data de 6 mai,cantitatea înregistrată a fost cuprinsă între 7,5 l/m2 la Întosura Buzăului și 20,3 l/m2 la Pătârlagele,iar în zona de câmpie nu au existat precipitații.

Fig.27 Hartă sinoptică (wetter3.de)

La ora 6:00,sistemul noros al frontului cald se deplasa din S-SE către N-NV iar la sol circulația aerului era din N-NE spre S-SV.Acestă creștere a dus la creșterea gradului termo-barice și intensificarea precipitațiilor.Pe data de 6 mai,cantitatea înregistrată a fost cuprinsă între 7,5 l/m2 la Întosura Buzăului și 20,3 l/m2 la Pătârlagele,iar în zona de câmpie nu au existat precipitații.

Pe data de 7 mai cele mai ridicate înregistrări au fost cuprinse între 21,4 l/m2 și 40,5 l/m2. Sfârșind ca la finalul zilei, zona de precipitații să se deplasează spre N-E de România, reducând capacitatea producerii precipitațiilor.

Tab.4 Precipitații înregistrate în intervalul 6-9 mai 2005

Întregile precipitații înregistrate în aceste intervale au dus la accentuarea proceselor de modelare a reliefului precum:procese de ravenare,alunecări de teren și curgeri noroioase, afectând localități precum:Bisoca, Mânzălești, Luncile. Însă cel mai dezastruos efect al acestor precipitații a fost cel mare a dus la distrugerea podului de la Mărăcineni din data de 7 mai 2005.Această viitură a avut o depășire a debitului de 30 de ori mai mare decât a debitului mediu la stația hidrometrică Racoviță.

Fig. 28 Viitura 7-10.V.2005 de pe râul Buzău

Din analiza hidrografului viiturii din 7-10 mai 2005 se poate determina că cel mai lung timp de manifestare al acesteia s-a înregistrat în zona de câmpie (stația hidrometrică Racovița), iar cel mai scurt timp de manifestare, cât și cel mai mic debit al viiturii s-au înregistrat în zona subcarpatică (stația Măgura). De asemenea debitul maxim al viiturii (925 m3/s) s-a produs tot în sectorul de câmpie, la stația Banița, datorită cumulării undelor de viitură de pe afluenți.

În perioada 19.09.05 orele 7.00 si 21.09.05 orele 19.00 ca urmare a căderii precipitațiilor deosebit de importante cantitativ în intervale scurte de timp s-au înregistrat creșteri de debite și niveluri pe râul Buzău. Cantitățile totale de precipitații înregistrate în aceasta perioadă la posturile pluviometrice și stațiile hidrometrice au fost următoarele

Tab. 5 Temperatura apei râului Buzău

Pe afluenții necontrolați hidrometric din zona de deal și câmpie (Bălăneasa ,Sărățel, Pâclele) s-au produs creșteri importante de niveluri și debite. În urma acestor creșteri, localități precum: Chiojdu, Cătina, Pătârlagele, Pârscov, Bozioru, Cânești, Tisău, Mânzălești au fost afectate.

La stația Cândești, unde pe lângă debitul din stația Măgura s-au mai adăugat și debite crescute ale pâraielor Bălăneasa, Sărățel, ajunge la un debit maxim de 736 m3/s la ora 4:45 pe 21.09.2005.De la această oră, debitele transportate prin acumulare au scăzut.Aceste debite, alături de debitele de pe pârâul Slănic (debit maxim 54 m3/s), pârâul Nișcov (debit maxim 1,7 m3/s) și pârâul Blăjanca au condus la prăbușirea podurilor de la Mărăcineni în jurul orei 6:00 din data de 21.09.2005.

III.5.Debitul solid al bazinului

Prin debit solid sau de aluviuni în suspensie se întelege volumul de material transportat de un râu într-o anumită secțiune și într-o unitate de timp.

Prin cunoașterea debitului de aluviuni în suspensie se poate efectua diferite lucrări hidrotehnice pe cursul râului. La realizarea acestei lucrări s-au analizat date prelucrate de la Administrația Bazinală de Apă Buzău- Ialomița pentru stațiile hidrometrice Sita Buzăului (perioada 2003-2011), Nehoiu (perioadele 1994-1998, 2003-2008) și Racovița (perioada 1994-2008).

Scurgerea solidă de aluviuni în suspensie din bazinul hidrografic al râului Buzău este rezultatul direct al proceselor actuale de modelare prin eroziune a reliefului. Cantitatea de aluviuni în suspensie crește proporțional cu mărirea suprafeței bazinului hidrografic de recepție.

Regimul anual al scurgerii medii solide prezintă cel mai scăzut nivel din bazin la stația hidrometrică Sita Buzăului, adică în zona montană, unde valoarea maximă atinge aproximativ 9 kg/s în luna martie. În aval, la stațiile hidrometrice din zona subcarpatică, respectiv Nehoiu, Măgura, dar și la stația Banița din zona de câmpie, scurgerea medie solidă înregistrează valori maxime de 30-36 kg/s în luna aprilie, și valori minime de 2-3 kg/s în lunile geroase (ianuarie- februarie).

Fig. 29 Scurgerea solidă medie anuală

Cantitățile ridicate de aluviuni sunt specifice perioadelor cu viituri și ape mari din lunile de primăvară și vară, iar cantități reduse iarna. În timpul anului, cele mai mari cantități medii de aluviuni în suspensie sunt specifice lunilor din: aprilie și iunie la stația hidrometrică Racovița. Cele mai mici cantități de aluviuni în suspensie se înregistrează la stația Sita Buzăului, în lunile decembrie-ianuarie.

Variația multianuală a debitelor de aluviuni în suspensie este în relație directă cu regimul debitelor lichide.Astfel, dintre anii cu precipitații abundente se remarcă anul 2005, care a înregistrat, pe râul Buzău, la stația hidrometrică Măgura, un debit lichid de 48.2 m3/s și un debit mediu de aluviuni în suspensie de 10.2 kg/s. Datorită raportului de directă proporționalitate dintr cele două tipuri de debit, se remarcă și în acest caz sectorul de câmpie, în care se înregistrează cele mai mari valori ale debitelor din întreg bazinul, datorită cumulării debitelor de pe afluenți. Fig. 30 Variația multianuală a debitelor de aluviuni în suspensie și a debitelor lichide la stațiile hidrometrice din bazinul hidrografic Buzău

III.6. Proprietăți fizice și chimice ale apei râului

Regimul termic și de îngheț al râurilor urmează desfășurarea temperaturilor aerului. Temperaturile medii multianuale, înregistrate pe râul Buzău, variază între 7,5 și 10,9o C ( Nehoiu 7,5o C, Magura 8,9o C, Racovita 10,9 o C ), fiind pregnant influentate de altitudine și de particularitatile perimetrului udat. Temperaturile medii lunare cele mai ridicate au fost inregistrate în lunile iulie și august ( Nehoiu 14,40 C – iulie, 16,20 C – august; Magura 18,20 C – iulie, 18,20 C – august; Racovita 22,80 C – iulie, 21,70 C – august, iar cele mai coborate în ianuarie și februarie (Nehoiu 0,40 C – ianuarie, 0,70 C – februarie; Magura 0,40 C – ianuarie, 0,80 C – februarie; Racovita 0,40 C – ianuarie, 0,60 C – februarie.În ceea ce priveste fenomenele de înghet, data cea mai timpurie de apariție a lor se înregistreaza în prima decada a lunii noiembrie, iar cea mai tarzie în ultima decada a lui martie. Dintre aceste fenomene, mai frecvente sunt podul de gheata la mal și sloiurile.

Regimul hidrochimic al râurilor buzoiene este determinat, de structura geologică și de climat. Prezența gresiilor, marnelor, argilelor, nisipurilor, loessurilor, a benzilor de sare și gips determină apariția, în apele râurilor, a anumitor săruri solubile și a unor suspensii minerale. În perioadele secetoase se înregistrează o creștere a mineralizarii apelor, iar în cele ploioase precipitațiile produc o eroziune puternica a solurilor, fapt ce influențează negativ calitatea apelor. De asemenea se constată o creștere a mineralizarii apelor în funcție de treapta de relief : în zona de munte, apele au un caracter sulfatat – bicarbonatat, cu mineralizare mijlocie ; în zona de dealuri, mineralizarea crește la 350 – 650 mg/l ( din care sulfati 134 – 250 mg/l și cloruri 30 – 125 mg/l ); în zona de câmpie, mineralizarea atinge 680 – 1160 mg/l ( din care cloruri 350 – 370 mg/l). O nota aparte o dau izvoarele sulfuroase de la Baile Siriu, Fisici și Nehoiu, precum și unele izvoare sărate din subcarpați.

Capitolul. IV Impactul presiunilor antropice în bazinul râului Buzău

Acțiunile antropice principale care au loc în bazinul Buzăului care au condus la modificări ale potențialului morfodinamic sunt reprezentate de: așezările omenești, activitățile agricole (în sectorul inferior și mijlociu), pășunat excesiv, despăduriri, infrastructură și industrie.

Așezările

În ceea ce privește așezările omenești, impactul acestora asupra cadrului natural ține de numărul populației, vechimea acesteia,densitatea populației, gradul de concentrare și dispersia așezărilor în teritoriu, structura și modul de organizare a spațiului aferent dar și tipul de așezare din punct de vedere al funcțiilor.

Infrastructura

Infrastructura dezvoltată pentru deservirea localităților cât și a arealelor industriale dezvoltate în ultimile perioade duce la creșterea potențialului morfodinamic prin subminarea unor versanți,accentuarea proceselor de șiroire și spălare în suprafață (exemplu fiind drumurile forestiere când înlocuiesc vegetația de tip arborescent).

Activitățile agricole predominante în sectorul mijlociu și cel inferior sunt reprezentate prin culturi de cereale (grâu, porumb), apărute în urma desțelenirilor și desecărilor din aceste spații, versanții și interfluviile fiind ocupate de către livezi ce prune și meri.

Activitatea lucrărilor necesare arealelor menționate mai sus aduc modificări în dinamica versanților și a albiei râurilor prin apariția unor procese geomorfologice, ca de exemplu : procese de spălare în suprafață, ravenare.

Modul de utilizare a terenurilor

Omul influențează direct și indirect, prin activitățile sale procesele și morfodinamica actuală, intervenția sa fiind un punct de pornire în declanșarea și intensificarea acestor procese.

Pe baza hărții topografice și a hărții realizate cu ajutorul programului Corine Land Cover, prelucrată cu TNT Mips v.6.9 și ArcGis s-a putut observa utilizarea terenului din cadrul bazinului.

Fig.31 Ponderea terenurilor arabile și a pădurilor pe categorii de pantă

Pădurile ocupă cea mai mare suprafață din bazin, în special în sectorul subcarpatic si deluros.În partea mijlocie și inferioară a bazinului se pot observa utilizarea terenurilor agricole.

Procese de modelare actuală

Procesele se modelare actuală sunt acele procese impuse de agenții externi și interni care duc la modificarea suprafeței terestre, și poartă denumirea de procese geomorfologice, fiind clasificate de-a lungul anilor în funcție de factorii ce le crează, de dimensiuni clare și de aspectul formelor.

Procesele de versant sunt procesele care au loc pe suprafața versantului, reprezentate fiind prin prăbușiri de versanți cu pante mari, conuri de grohotiș (de mici dimensiuni) al căror materiale provin în urma dezagregărilor și rostogolirilor.Acestea apar pe Valea Slănicului între Lopătari și Grunj.În urma acestora este distrusă vegetația și pătura de sol.

Alunecările de teren constituie și ele de asemenea un puternic impact antropic.El sunt întălnite în dreptul localităților Cireșu, Mânzălești, Grunj și nu numai, reprezentând un pericol pentru populație.Împreună cu ravenările constituie principalul proces de instabilitate a versanților și de degradare a terenurilor. Ravenele fac parte din procesele de pluviodenundație, constituind stadiul avansat a unei rigole, rămânând în peisaj chiar și în urma unor cantități mari de precipitații.Adâncirea sacadată a acestora crează unele areale din bazin pe roci argiloase ducând la apariția badlands-urilor.

Influența antorpică asupra proceselor de modelare a reliefului

Modificările antropice sunt reprezentate prin forme pozitive sau negative,de acumulare (ramblee) și de eroziune (deblee).

Schimbarea actuală a reliefului este influențată de activitățile antropice prin defrișările realizate în zone cu o înclinare medie, pășunatului excesiv, utiliarea drumurilor ce favorizează instalarea torențialității.Aceste activități afectează atât în prezent cât și în viitor.

Prin lucrările de fasonare a versanților se ajunge la șiroire,ogașe sau alunecări de teren,ceea ce înseamnă de fapt distrugerea unor suprafețe mari de teren destinate agriculturii.

Impactul presiunilor antropice asupra bazinului Buzău are efect de accelerare a modelării naturale,excepție făcând doar măsurile cu caracter ameliorativ,precum amenajările anti-erozive sau anti-inundație în albiile râurilor.

Morfo-dinamica râului Buzău și a afluenților săi a fost influențată de despăduriri, de crearea de drumuri și poteci pe versanții cu pantă mare, de transportul buștenilor prin târâre.Pășunatul excesiv a influențat la rândul său reactivarea alunecărilor de teren prin intensificarea eroziunii de suprafață și a eroziunii fluvio-torențială.

Așezările umane, cu ajutorul rețelei de drumuri și străzi, îndiguiri și consolidări de maluri au dus la modificarea reliefului, generând astfel efecte adverse asupra populației.

Prin urmare, omul, dezvoltarea agriculturii și a industriei au dus la desfășurarea proceselor de eroziune.

Foto: realizată de Anghel Elena Andreea, Pârâul Slănic

Presiunile hidromorfologice semnificative

Spațiul hidrografic Buzău are în componența sa o serie de categorii de lucrări precum:acumulări, regularizări, îndiguiri, apărări de maluri. În bazinul Buzău sunt 2 tipuri de acumulări:acumularea Siriu și Cândești.

Acumularea Siriu asigură alimentarea localității din aval cu apă potabilă (Siriu,Nehoiu,Buzău), asigură irigarea a circa 50 000 ha de teren agricol în județul Buzău și Brăila, și apără împotriva indunațiilor prin atenuarea undelor de viitură.

Acumularea Cândești asigură producerea energiei electrice localităților Cândești, Vernești și Simileasca, regularizează debitele râulu Buzău și asigură satisfacerea necesarului de apă pentru irigații.

O altă categorie de presiuni hidro-morfologice care au efect asupra râurilor o constituie prezența balastierelor, deoarece acestea se desfășoară în albiile minore ale cursurilor de apă, presiunea trebuind să fie supusă inventarierii și monotorizării.În cazul extragerii balastului și nisipului din albiile minore ale cursurilor de apă, această presiune conduce la efecte negative, de natură:

-hidraulică(transportul de aluviuni);

-morfologică (procese de eroziune);

-hidrogeologică (modificări la nivelul apelor subterane);

-poluantă(alterarea calității apelor de suprafață).

Principalele surse de poluare industriale și agricole și caracteristicile apelor uzate receptate

Sursele de poluare industriale și agricole contribuie la poluarea resurselor de apă prin evacuarea poluanților caracteristici diferitelor domenii de activitate.Astfel, se pot evacua substanțe organice, nutrienți (industria chimică și alimentară), metale grele, micro-poluanți organici periculoși.

Categoriile principale de surse de poluare difuze sunt:

-Așezările omenești care nu prezintă un sistem de colectare a apelor uzate sau care dețin depozite de deșeuri neconforme;

-Agricultura care au în alcătuirea sa ferme ce nu au sisteme de stocare a dejecțiilor, unități agricole sare folosesc pesticide;

-Industria care dețin unități fără loc de stocare a deșeurilor neconforme sau unități ce produc poluări accidentale.

În ceea ce privește sursele de poluare difuze,acestea sunt:

Fig.32 Surse de poluare difuze

Poluarea apei reprezintă orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, peste o limită admisibilă, inclusiv depășirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activități umane, care o fac improprie pentru o folosire normală (Legea apelor nr. 107/1996).

Analiza calității apei din cadrul bazinului hidrografic al râului Buzău prezintă o importanță deosebită în ceea ce privește activitățile de gospodărire ale apelor. Apele bazinului Buzău necesită atingerea anumitor standarde pentru a fi utilizate în diferite activități, precum: alimentarea cu apă a populației, irigarea culturilor, utilizarea apelor în cadrul unităților agro-industriale, piscicultură.

În conformitate cu cerințele Directivei privind epurarea apelor uzate urbane, apele uzate urbane conțin ape uzate menajere sau amestecuri de ape uzate menajere, industriale și ape meteorice ce sunt colectate de către sistemele de colectare, conduse la stația de epurare (unde sunt epurate corespunzător) și apoi evacuate în resursele de apă, având în vedere respectarea concentrațiilor maxime admise. Apele uzate urbane conțin, în special materii în suspensie, substanțe organice (CBO5), nutrienți, dar și alți poluanți ca metale grele, detergenți, hidrocarburi petroliere.

Tab. 6 Valorile cantităților de reziduu fix și de suspensii ale apelor uzate evacuate în râul Buzău (2008-2010)

Reziduul fix reprezintă totalitatea substanțelor solide minerale și organice aflate în apă și se obține prin încălzirea apei până la 105°C, când se realizează evaporarea completă.

Valorile medii ale reziduului fix sunt destul de ridicate, fiind cuprinse între 386 mg/l la postul hidrometric Păltineni, și 1016 mg/l la postul hidrometric Berca (Tab.6).Valorile maxime ale aceluiași parametru au atins valoarea de 494 mg/l în secțiunea Păltineni și 1357 mg/l în secțiunea Buzău, iar valorile minime s-au situat între 210 mg/l în secțiunea Nehoiașu și 827.3 mg/l în secțiunea Berca. Așadar, valorile medii ale reziduului fix cresc odată cu numărul de afluenți, și implicit cu aportul de substanțe minerale al acestora.

Un aspect important privind calitatea apei râului Buzău este acela că, pe întreg cursul său, apele se încadrează în categoria I de calitate.

Suspensiile reprezintă substanțele insolubile din apa uzată care se pot separa prin filtrare, centrifugare sau sedimentare (cu dimensiuni de maxim 2 mm). Cantitatea de suspensii conținută în apa râurilor din bazin depinde în mare parte de tipul solurilor și gradul de încărcare al apelor uzate deversate în râu cu substanțe solide.

Râul Buzău prezintă o concentrație medie de suspensii cuprinsă între 71.5 mg/l în secțiunea Buzău și 110 mg/l în secțiunea Întorsura Buzăului (Tab.6) rezultând o scădere a acestora dinspre izvor spre vărsare. Acest fapt este datorat celor două amenajări hidrotehnice de pe cursul râului, Siriu și Cândești, care rețin cantități considerabile de suspensii, astfel încât valoarea minimă, de 20.2 mg/l se produce aval de lacul Siriu, în secțiunea Berca, iar maximul se produce în secțiunea Întorsura Buzăului (354.3 mg/l).

Consumul biochimic de oxigen la 5 zile (CBO5) este cantitatea de oxigen necesară pentru oxidarea substanțelor organice prin intermediul bacteriilor dintr-un litru de apă la 20°C, timp de 5 zile.

În intervalul 2008-2010, consumul biochimic de oxigen a înregistrat valori cuprinse între 128.7 mg/l în secțiunea Buzău și 219.3 mg/l în secțiunea Berca (Tabel 7), tot aici înregistrându-se și valoarea maximă de pe întreg cursul râului. Cauza acestor valori ridicate în această secțiune de râu este dată de lipsa epurării apelor uzate evacuate la stațiile din amonte, Nehoiașu și Pătârlagele.

Tab.7 Valorile consumului biochimic de oxigen (CBO5) și pH-ului din apele uzate evacuate în râul Buzău (2008-2010)

Concentrația ionilor de hidrogen (pH-ul) măsoară caracterul acid sau bazic al apei râurilor. Pe cursul râului Buzău, valorile medii ale pH-ului s-au situat între 7.03 în secțiunea Păltineni și 7.6 în secțiunea Sita Buzăului (Tabel 7), valori ce indică prezența unor ape cu caracter neutru spre alcalin.

Surse difuze de poluare sunt reprezentate de aporturile laterale ale poluanților, neputând fi determinate în mod direct nici compoziția, nici concentrația poluanților.

Fig.33 Distribuția principalelor surse difuze de poluare de pe cursul râului Buzău

Sursele difuze duc la încărcarea apelor de suprafață cu diferiți poluanți proveniți din agricultură, datorită administrării de fertilizatori, depunerile solide și lichide din atmosferă, precum și așezările rurale neconectate la un sistem de canalizare.

Agricultura este una din principalele surse de poluare ale apei. Cel mai frecvent tip de poluare a apei este cea cu nitrați. De asemenea, poluarea apei cu nitrați și nitriți, fosfați și alte substanțe dãunãtoare reprezintã un impact important al agriculturii asupra mediului. Pentru a limita efectele și cantitatea de nitrați au fost propuse coduri de bune practici agricole, care includ recomandãri referitoare la perioadele de fertilizare, utilizarea fertilizanților în apropierea cursurilor de apã și pe pante, metode de depozitare a gunoiului de grajd și metode de împrãștiere a acestuia, cât și rotația culturilor și alte mãsuri de management al terenurilor.

  Depozitarea necontrolată a gunoiului de grajd și lipsa bazinelor amenajate de colectare a mustului de grajd de la animalele din gospodăriile particulare au ca efecte negative scurgerea acestora în firele de apă curgătoare, precum și infestarea cu nitrați a apelor freatice.

Surse punctiforme de poluare reprezintă cota cea mai mare din potențialul de poluare, în cadrul acestora fiind incluse totalitatea apelor uzate menajere, industriale, pluviale, ce sunt conectate la un sistem de canalizare și evacuate în receptor prin canale sau conducte.

S.C. CONFORT S.R.L. Întorsura Buzăului reprezintă principala sursă de captare și prelucrare a apei pentru alimentare. Aceasta prezintă un debit mediu de evacuare în anul 2008 de 3,79 l/s ce reprezintă 0,120000 mil. m3/an (Tabel 8). Societatea are în dotare o stație de epurare, alcătuită din treapta mecanico-biologică, dar care nu este întreținută și exploatată corespunzător. Datorită acestui fapt, apele uzate evacuate din stație, la nivelul anului 2008, prezintă depășirea limitelor autorizației de gospodărire a apelor, la următorii indicatori: cu 19,676 t/an (96.5%) CBO5, cu 3.644 t/an (1518.3%) amoniu și cu 0.073 t/an (24.3%) detergenți sintetici (Tabel 9). Având în vedere debitul evacuat de ape uzate, cât și cantitățile de nocivități putem concluziona că acestea nu influențează în mod semnificativ calitatea apelor râului Buzău (Diaconu, 2005).

Fig.34 Distribuția principalelor surse punctiforme de poluare de pe cursul râului Buzău

Tab.8 Volumele de ape uzate evacuate din bazinul Buzău

Două din cele șase surse principale de poluare de pe râul Buzău nu au realizat epurarea volumelor de apă uzată evacuate astfel încât, de-a lungul celor trei ani râul Buzău a primit un volum total de 0.203 mil. m3 ape uzate neepurate (Nehoiu și Pătârlagele- tab.9)

Compania de apă Buzău are în subordine stația de epurare a Municipiului Buzău, care funcționează în două trepte (mecanică și biologică). Stația are o capacitate proiectată de 1100 l/s; gradul de epurare pentru treapta mecanică este de 80%, iar pentru treapta biologică de 50%. Agenții economici mari poluatori care deversează în rețeaua municipală sunt S.C. AVICOLA S.A. și S.C. EURO AVIPO S.R.L. – care au înregistrat depășiri la suspensii și amoniu.

Concluzii

Bazinul hidrografic al râului Buzău este situat în partea de est a României, făcând parte din bazinul hidrografic al râului Siret. Ocupă o suprafață totală de 5264 km2 extinși pe teritoriul a cinci județe: Buzău (3660 km 2), Brașov (164 km 2), Covasna (612 km 2), Prahova (113 km 2), Brăila (175 km 2). Râul Buzău primește cei mai mulți afluenți pe partea stângă, influențând astfel dezvoltarea majoritară a bazinului pe această parte.

S-a analizat separat influența factorilor naturali și antropici asupra formării resurselor de apă. Astfel dintre factorii naturali amintim alcătuirea geologică și petrografia bazinului care determină eroziunea laterală a albiei și influențează proprietățile chimice ale apei. Un alt factor natural de mare importanță este relieful care influențează formarea scurgerii prin adâncimea și densitatea fragmentării, precum și prin înclinarea pantelor. Condițiile climatice au de asemenea un rol esențial în formarea resurelor de apă în primul rând prin regimul precipitațiilor și al temperaturilor. Acest factor prezintă importanță majoră datorită precipitațiilor căzute în 24 ore care produc pagube catastrofale. Vegetația moderează regimul climatic și oferă solului stabilitate, având și efecte distructive asupra structurii solului prin practicarea monoculturilor pe perioade lungi. Solurile influențează regimul scurgerii prin: permeabilitate, absorbind cea mai mare parte din precipitații, și prin impermeabilitate, favorizând scurgerea unor mari cantități de precipitații.

Sursele de alimentare ale scurgerii lichide diferă în funcție de treptele de relief, astfel încât în zona montană predomină alimentare din precipitații și foarte puțin nivală, iar în zona deluroasă și de câmpie predomină excusiv alimentarea pluvială.

Regimul anual al scurgerii medii prezintă un maxim în lunile aprilie-mai datorită topirii zăpezilor și a precipitațiilor lichide, și un minim în lunile de iarnă, când intervine înghețul.

Scurgerea medie multianuală a râului Buzău crește din secțiunea montană, de la 5.80 m3/s la Sita Buzăului (cu o suprafață de bazin de 360 km2) la 26.4 m3/s în zona de câmpie, la stația hidrometrică Banița (cu o suprafață de 3980 km2). Scurgerea minimă se înregistrează în perioada caldă a anului (iunie-septembrie) la stațiile din zona de câmpie datorită temperaturilor foarte ridicate și cantităților reduse de precipitații. O altă situație de debite mici se înregistrează iarna, când debitele lichide se transformă în gheață. Cele mai mici valori ale scurgerii minime s-au înregistrat în anul 1987, când, după o vară secetoasă, râul Buzău a fost pe cale să sece, cu valori de sub 0.100 m3/s la stația hidrometrică Racovița.

Scurgerea maximă anuală prezintă cele mai mari valori între lunile aprilie – iulie, ca urmare a cantităților crescute de precipitații. Scurgerea maximă în bazinul Buzăului este caracterizată de prezența viiturilor, exemple fiind anii 1969 (cu un debit de 1400 m3/s), 1972 ( cu 1700 m3/s), 1975 (cu 1600 m3/s), debite înregistrate la stația hidrometrică Racovița.

Din totalul de 203 viituri identificate în intervalul 1953-2011, se constată o frecvență de producere de 13.3 % în luna iunie și 15.27% în lunile aprilie și mai. Cea mai spectaculoasă viitură din bazin rămâne cea din data de 7-9 mai 2005 (cu un debit maxim de 925 m3/s la stația hidrometrică Banița) datorită pagubelor materiale și distrugerii podului de la Mărăcineni.

Scurgerea solidă de aluviuni în suspensie din bazinul hidrografic Buzău crește proporțional cu mărirea suprafeței bazinului hidrografic de recepție. Cantități ridicate de aluviuni în suspensie sunt caracteristice perioadelor cu viituri și ape mari de primăvară și vară.

În ceea ce privește sursele de poluare de pe cursul râului Buzău, s-au identifiat două tipuri principale și anume surse difuze și surse punctiforme. Sursele difuze provin din agricultură, în urma fertilizării solului cu îngrășăminte chimice pe bază de azotați, a gospodăriilor din mediul rural care nu sunt racordate la un sistem de canalizare, a dejecțiilor animale rezultate din fiecare gospodărie. Sursele punctiforme sunt reprezentate de marile întreprinderi industrial, alimentare, zootehnice și de stațiile de epurare aferente aglomerărilor urbane.

Nevoia de a studia presiunile antropice și impactul acestora asupra regimului hidric al râului Buzău este prezent în articolul 5 al Directivei Cadru ce precizează că: ″Fiecare Stat Membru trebuie să asigure trecerea în revistă a impactului activității umane asupra stării apelor de suprafață și subterane pentru fiecare district al bazinului hidrografic sau pentru o porțiune a unui district al unui bazin hidrografic internațional care se află pe teritoriul sau.″Astfel,se subînțelege faptul că această evaluare a impactului antropic care are loc asupra bazinului hidrografic trebuie să parcurgă anumite etape precum:

-identificarea aciviății și a presiunii;

-identificarea presiunii semnificative;

-evaluarea impactului;

-evaluarea riscului neîndeplininând obiectivele de mediu.

Bibliografie selectivă

Bălteanu D., Ștefănescu I., 1992, Subcarpații Buzăului, Geografia României, vol. IV, Ed. Academiei României, București.

Bogdan O., Mihai E., Teodoreanu E., 1974, Clima Carpaților și Subcarpaților de Curbură dintre Teleajen și Slănicul Buzăului, Institutul de Geografie, București.

Cristea E., 1973, Bazinul hidrografic al răului Buzău, Tipografia Buzău.

Diaconu C., 1971, Râurile României, Monografie hidrologică, I.M.H., București.

Diaconu D., 2005, Resursele de apă din bazinul râului Buzău, Editura Universitară, București.

Enea I., 1964, Conul aluvionar Buzău-Nișcov. Sursele lui de alimentare și importanța lui economică pentru alimentarea cu apă regională, Hidrologia, Gospodărirea Apelor, Meteorologia, nr. 7, pag. 349-351.

Gâștescu, Neagu, 1986, Resursele de apă ale județului Buzău, Cercetări Geografice asupra mediului înconjurător în județul Buzău, Institutul de geografie, pag. 114-122.

Ujvari I., 1972, Geografia apelor României, Ed. Științifică, București.

Ichim I., Bătucă D., Rădoane M., Duma D., 1989, Morfologia și dinamica albiilor de râu, Ed. Tehnică, București.

Ielenicz M., 1973, Evoluția rețelei hidrografice de la Curbura Carpaților, Din geografia județului Buzău, Tipografia Buzău.

Liteanu E., 1961, Cercetări geologice și hidrogeologice în Câmpia Română de nord-est, Studii Tehnice și Economice, Seria E, Hidrogeologie, nr.5, București.

Marinescu I., 1967, Cercetări geologice în Munții Buzăului, Dări de seamă, Comitetul Geologic, vol. XLIV.

Minea S. I., 2011, Râurile bazinului Buzău, Considerații hidrografice și hidrologice, Ed. Alpha MDN, Buzău.

Muică C., 1989, Vegetația, Potențialul mediului în Subcarpații județului Buzău, Institutul de Geografie, București.

Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M., 1974, Relieful României, Ed. Științifică, București.

Romanescu Gh. (2003), Inundațiile între natural și accidental, Riscuri și catastrofe, Casa Cărții de Șt., Cluj Napoca.

Zăvoianu I., 1978, Monografia bazinelor hidrografice, Ed. Academiei României.

*** 1971. Râurile României. Monografie hidrologică, I.M.H., București.

*** 1982. Geografia României, vol.I., Ed. Academiei R..S.R., București.

*** 1992. Geografia României, vol.IV., Ed. Academiei R..S.R., București.

*** 1992. Atlasul Cadastrului apelor din România, Ministerul Mediului, București.

Resurse internet

http://www.limnology.ro/water2010/Proceedings/22.pdf

http://www.mmediu.ro/gospodarirea_apelor/calitatea_apelor/raport_2009.pdf

http://www.rowater.ro/dabuzau/Planul%20de%20Management%20al%20Spatiului%20Hidrografic%20Buzau/Planul%20de%20management%20al%20spatiului%20hidrografic%20Buzau%20-%20Ialomita/Plan%20Management%20SH%20Buzau-Ialomita%20-%20text.pdf

ttp://www.scribd.com/doc/58453606/39/Debitul-raurilor

http://www.wetterzentrale.de/topkarten/fsavneur.html

Bibliografie selectivă

Bălteanu D., Ștefănescu I., 1992, Subcarpații Buzăului, Geografia României, vol. IV, Ed. Academiei României, București.

Bogdan O., Mihai E., Teodoreanu E., 1974, Clima Carpaților și Subcarpaților de Curbură dintre Teleajen și Slănicul Buzăului, Institutul de Geografie, București.

Cristea E., 1973, Bazinul hidrografic al răului Buzău, Tipografia Buzău.

Diaconu C., 1971, Râurile României, Monografie hidrologică, I.M.H., București.

Diaconu D., 2005, Resursele de apă din bazinul râului Buzău, Editura Universitară, București.

Enea I., 1964, Conul aluvionar Buzău-Nișcov. Sursele lui de alimentare și importanța lui economică pentru alimentarea cu apă regională, Hidrologia, Gospodărirea Apelor, Meteorologia, nr. 7, pag. 349-351.

Gâștescu, Neagu, 1986, Resursele de apă ale județului Buzău, Cercetări Geografice asupra mediului înconjurător în județul Buzău, Institutul de geografie, pag. 114-122.

Ujvari I., 1972, Geografia apelor României, Ed. Științifică, București.

Ichim I., Bătucă D., Rădoane M., Duma D., 1989, Morfologia și dinamica albiilor de râu, Ed. Tehnică, București.

Ielenicz M., 1973, Evoluția rețelei hidrografice de la Curbura Carpaților, Din geografia județului Buzău, Tipografia Buzău.

Liteanu E., 1961, Cercetări geologice și hidrogeologice în Câmpia Română de nord-est, Studii Tehnice și Economice, Seria E, Hidrogeologie, nr.5, București.

Marinescu I., 1967, Cercetări geologice în Munții Buzăului, Dări de seamă, Comitetul Geologic, vol. XLIV.

Minea S. I., 2011, Râurile bazinului Buzău, Considerații hidrografice și hidrologice, Ed. Alpha MDN, Buzău.

Muică C., 1989, Vegetația, Potențialul mediului în Subcarpații județului Buzău, Institutul de Geografie, București.

Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M., 1974, Relieful României, Ed. Științifică, București.

Romanescu Gh. (2003), Inundațiile între natural și accidental, Riscuri și catastrofe, Casa Cărții de Șt., Cluj Napoca.

Zăvoianu I., 1978, Monografia bazinelor hidrografice, Ed. Academiei României.

*** 1971. Râurile României. Monografie hidrologică, I.M.H., București.

*** 1982. Geografia României, vol.I., Ed. Academiei R..S.R., București.

*** 1992. Geografia României, vol.IV., Ed. Academiei R..S.R., București.

*** 1992. Atlasul Cadastrului apelor din România, Ministerul Mediului, București.

Resurse internet

http://www.limnology.ro/water2010/Proceedings/22.pdf

http://www.mmediu.ro/gospodarirea_apelor/calitatea_apelor/raport_2009.pdf

http://www.rowater.ro/dabuzau/Planul%20de%20Management%20al%20Spatiului%20Hidrografic%20Buzau/Planul%20de%20management%20al%20spatiului%20hidrografic%20Buzau%20-%20Ialomita/Plan%20Management%20SH%20Buzau-Ialomita%20-%20text.pdf

ttp://www.scribd.com/doc/58453606/39/Debitul-raurilor

http://www.wetterzentrale.de/topkarten/fsavneur.html