Guvernarea Electronica In Romania
Introducere
Societatea bazata pe cunoastere
Cunoasterea a fost si este cea mai importanta resursa a guvernarii. Existenta salariatilor bine antrenati si specializati, a fost considerata principala caracteristica a birocratiei, înca de pe vremea cand Weber a început sa scrie despre ea. Cu toate acestea, difuziunea rapida a sistemelor de comunicatii si oportunitatile fara precedent, ofera punerea în comun a cunostintelor în legatura cu dezvoltarea societatii cunoasterii.
În secolul XX, cel mai mare eveniment tehnologic a fost apariția Internetului. În consecinta, Societatea Cunoasterii este acea societate care se bazează pe Internet pentru a produce noi consecințe pentru societate, prin facilitarea procesului de globalizare (Drăgănescu, M., 2003, p. 7-8). Tehnologiile informației și comunicațiile moderne dau posibilitatea autorităților publice de a oferi servicii actuale, dar și să introducă pe internet unele noi. Nu numai ca aceste servicii pot fi personalizate pentru a răspunde nevoilor cetățenilor și intreprinderilor, dar fac și viața mai ușoară. Multe din aceste servicii îi scapă pe cetățeni de efortul deplasării la sediile administrațiilor publice, datorită faptului că formularele pot fi transmise on-line. Folosirea tehnologilor de comunicare permite cetățenilor și intreprinderilor să comunice interactiv cu autoritățile publice.
Cerințele și nevoile cetățenilor cresc continuu, iar căutarea informațiilor și derularea unor activități de către aceștia au ca rezultat pierderea de timp. Mai mult, adoptarea internetului de către cetățeni a crescut semnificativ în ultimii ani. Acești factori au ca efect indemnarea organismelor guvernamentale si administratiilor locale sa implementeze aplicații actuale de guvernare electronica, menite să ușureze viața cetățeanului.
Termenul convențional de “Societate informațională” se referă la o societate în care se obțin informații usor și rapid, pe cand “Societatea bazată pe cunoaștere” este o societate în care activele cele mai valoroase sunt investițiile intangibile (Webster, 2006). Acest termen a început sa fie utilizat înca de la începutul anilor ‘90, pentru a descrie numeroasele schimbari în politica, economie, cultura si, în general, în ansamblul societatii. Societatea bazata pe cunoastere se refera la o economie si la o societate în care accesul, achizitia, stocarea, prelucrarea, transmisia, raspândirea si utilizarea cunostintelor si a informatiei joaca un rol decisiv. Societatea informationala presupune schimbari în toate domeniile: în adminstratie (e-guvernare), în domeniul afacerilor (comert electronic si e-business), în educatie (e-learning), în cultura (biblioteci virtuale) si în maniera de a munci (Micu, B., 2002, p. 18).
În timp ce primele utilizari ale tehnologiei informatiei si comunicatiilor au fost folosite ca suport pentru procesle de comunicare dintre oameni, proiectele realizate de administratiile locale pot fi explicate în termeni de guvernare electronica. Aceste doua abordari par a fi modele alternative de utilizare a retelelor electronice în cadrul unei administratii. Noul mediu interactiv, precum retelele civice, pot deveni instrumente puternice de promovare a noilor servicii publice si private, adaptate cererilor cetatenilor si companiilor, cu directa participare a tuturor actorilor implicati (Hagel, J. si Brown, J., 2001). În cadrul societatii informationale, guvernarea electronica este unul din pilonii dezvoltarii, alaturi de o difuzare reala a informatiei si comunicarii dintre cetateni si companii (afacerile electronice) în viata lor de zi cu zi si în strategiile de afaceri. Politicile si initiativele de guvernare electronica pot accelera divizarea digitala, precum si cresterea intereselor companiilor în adoptarea unor solutii tehnologice pentru gestionarea proceselor economice cu clientii si furnizorii, cat si cu structurile administrative (Sava, M., 2007, p. 55).
În mod tradițional, în cele mai multe țări din lume, cetățenii au o imagine negativă despre serviciile autorităților publice, fiind, adesea, nemulțumiți de procedura și modul prestării acestora. Atunci cand urmează să intre în contact cu o instituție guvernamentală, ei se gîndesc, de obicei, la cozi interminabile, proceduri încurcate și o birocrație accentuata. Interacțiunea cu aceste instituții este privită întotdeauna ca fiind una frustrantă. Mulți cetățeni se plang că pierd timp, bani și nervi pentru a obține un certificat, o autorizație sau chiar o informație de la o instituție de stat. Pe de altă parte, funcționarii publici consumă foarte mult timp pentru obținerea unei informații de la alte instituții guvernamentale decat cele la care sunt angajați, ceea ce scade din randamentul muncii lor.
Pentru schimbarea acestei percepții negative, guvernele lumii acordă tot mai multă atenție nevoilor cetățeanului atunci cand își modernizează structura sau modifică serviciile oferite. Aceste schimbări sunt motivate de dorința de a oferi o deservire de înaltă calitate, iar soluțiile sunt oferite de guvernarea electronică. Altfel spus, toți cei care dispun de o conexiune la internet, acasă sau la serviciu, precum și cei care accesează internetul din locuri publice, pot să-și rezolve problemele din fața calculatorului, fără a se mai deplasa la ghișeul unei instituții de stat.
Guvernarea electronică constă în interacțiunea cetățenilor cu instituțiile publice de orice nivel, precum și comunicarea acestor instituții între ele prin intermediul mijloacelor electronice. Informarea asupra proiectelor de lege aflate în discuție și emiterea de păreri din partea cetățenilor, plata taxelor de către contribuabili, completarea unor plangeri și petiții on-line, descărcarea unor formulare administrative – toate reprezintă mijloace eficiente puse de către stat la dispoziția cetățenilor, pentru ca ei să-și poată exercita drepturile lor fundamentale. Guvernarea electronică este o componentă de bază a societății informaționale și contribuie la consolidarea democrației și a instituțiilor statului de drept.
În perioada 2002–2006, denumirea de Societate a cunoașterii a fost utilizată în întreaga lume, ea fiind o prescurtare a termenului de Societate bazată pe cunoaștere (Knowledge-based Society).
Reteaua Internet
Internetul este o rețea internațională de calculatoare, care cunoaște o amploarea deosebită datorită unor standarde care fac ca informația să poată circula între calculatoarele conectate în rețeaua globala într-un timp foarte scurt. World Wide Web-ul, prin caracteristicile pe care le are, a atras multe reflecții supra sa. El a fost văzut ca o implementare a “comunității globale” (o idee utopică în teoria comunicării a lui Mac Luhan).
Avand o creștere rapidă, Internetul a devenit una dintre cea mai mare și mai bună sursă de informare pentru oameni; ea poate fi, de asemenea, percepută ca un mediu global, în care activitățile de afaceri sunt generate ca urmare a comertului electronic și a managementul lanțului de aprovizionare. Datorită răspândirii rețelelor electronice, comportamentul consumatorilor a suferit diferite modificari în ultima vreme. Serviciile electronice, care s-au dezvoltat la granița a două domenii de studiu diferite (comerț și servicii), reprezintă o caracteristică a acestor modificari (Grabara, I., 2010, p. 25-30). Gradul de dezvoltare al aplicatiilor de guvernare si democratie electronica depinde, în mod direct, de accesibilitatea la Internet. Cu toate acestea, utilizarea lor depinde si de educatie si de mentalitate, iar succesul în implementarea acestor aplicatii determina acceptarea si impactul lor în societate.
World Wide Web este, practic, deschis non stop, ceea ce înseamnă că aplicațiile și formularele pot fi trimise în format electronic autorităților publice la orice oră din zi sau noapte. Guvernarea electronica ajută autoritățile să atingă noi niveluri: procedurile și formularele vechi sunt reevaluate, aduse la zi, sau chiar eliminate. Cu toate acestea, guvernarea electronica nu înseamnă eliminarea în întregime a birourilor tradiționale. Deși tranzacțiile cu autoritățile publice pot fi efectuate pe internet, acest lucru nu este obligatoriu. Toți cei care preferă contactul direct sau care nu sunt obisnuiti cu internetul, pot merge la sediile autorităților publice.
Soluțiile de acces la internet pot fi caracterizate sub aspectul lărgimii de bandă (bandă îngustă sau bandă largă) și al tipului conexiunii. Creșterea cererii de servicii de acces la internet în bandă largă (Broadband) are ca rezultat dezvoltarea rețelelor fixe de comunicații electronice, în timp ce competiția pentru atragerea și menținerea clienților favorizeaza scăderea prețurilor, creșterea calității, diversificarea ofertelor și introducerea serviciilor cu valoare adăugată. Serviciile de transmisiuni de date se adresează îndeosebi persoanelor juridice, sub diverse forme (IP-VPN, Ethernet, Extranet și acces la distanță). Cererea este compensată de un număr mare de furnizori de servicii, dar și de diversificarea soluțiilor pentru serviciile furnizate (FRĂȚILĂ, L., HÎNCU, D. si STANCIU, C., 2009, p. 72). Așa cum este menționat în literatură, utilizarea TIC ca element de facilitare a reformei administrative este o expresie a guvernării electronice.
Consideratii generale privind administratia publica si rolul acesteia în sistemul de guvernare electronica
Kotler și Setiawan (2010, p. 35) susțin în cartea „Marketing 3.0 – De la produs la consumator și spiritul uman” că „dacă înainte aria de preocupare a prestatorului era centrată pe bunuri si servicii, acum ea este orientată către consumator și tinde către problemele întregii omeniri, adică de la centrarea pe consumator la „umanocentrism”.
Pentru Duguit (1907, pg. 409), serviciul public reprezintă „orice activitate a cărei îndeplinire trebuie asigurată, reglementată și controlată de guvernanți deoarece această activitate nu poate fi realizată complet decât prin intervenția forței publice.” Această concepție obiectivă a serviciului public a fost criticată de succesorii lui Duguit. În acest sens, Gaston (1914) susținea că definiția dată de Duguit nu definește și nici nu enumeră activitățile care prin natura lor trebuie să fie asigurate de colectivitățile locale. Acesta susținea că serviciile publice sunt doar nevoile de interes general pe care guvernanții unei anumite țări au decis la un moment dat să le satisfacă prin intermediul unui serviciu public.
În doctrina clasică, atât în concepția obiectivă, cât și în cea subiectivă, se consideră că există coincidență absolută între serviciul public și dreptul administrativ, că dreptul administrativ este dreptul serviciului public. Adepții Școlii serviciului public au avut și ei adversari care le-au reproșat că nu au acordat atenție excepției care însoțește principiul, adică gestionarea privată a serviciilor publice. Acestia au susținut că Școala lui Duguit a greșit că a eliminat din dreptul public noțiunea de „putere publică”, care este cea mai importantă noțiune, în timp ce conceptul de „serviciu public” ocupă locul doi în ierarhia importanței noțiunilor cu care operează dreptul administrativ.
Noțiunea de “serviciu public” este conceptualizată legal prin articolul 4, litera c) din Legea numarul 178/2010 privind parteneriatul public-privat ca reprezentând „totalitatea acțiunilor și activităților prin care se asigură satisfacerea nevoilor de utilitate și interes public general sau local ale colectivităților”. Potrivit articolului 2, litera m) din Legea numarul 554/2004 a contenciosului administrativ, serviciul public reprezintă „activitatea organizată sau, dupa caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public.”
Profesorul P. Negulescu spunea ca „Administrațiunea lucrează prin servicii publice, care sunt organisme administrative create de stat, județ sau comună, cu competențe și puteri determinate, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administrațiunii publice creatoare, puse la dispoziția publicului cu destinațiunea de a da satisfacțiune, în mod permanent și continuu, unui interes general. Serviciul public apare ca un procedeu de drept public, grație căruia statul poate să-și realizeze scopul, dând satisfacțiune interesului general.”
Serviciul public este considerat de către specialiștii în domeniul științelor administrative ca fiind o „activitate a autorităților publice pentru satisfacerea unor nevoi de interes general care este atât de importantă, încât trebuie să funcționeze în mod regulat și continuu” (Tarangul, E., 1944, pg. 124), fie „o activitate asumată direct sau indirect de administrație în scopul de a satisface o nevoie de interes general și care este supusă parțial unui regim de drept public” (Dupuis, G., 1991, pg. 42), fie un “organism înființat prin lege sau pe baza legii, de către stat, județ, oraș sau comună pentru satisfacerea în mod continuu a unor interese specifice ale membrilor societății” (Prisacaru, V., 1993, pg. 98), sau un „serviciu înființat și organizat de către stat sau subîmpărțirile sale administrative pentru îndeplinirea atribuțiilor lor executive” (Alexandru, I., 2010, pg. 132).
De asemenea, au fost conturate și raporturile juridice existente între autoritățile administrației publice locale și utilizatori pe de o parte, precum și dintre autorități și operatori pe de alta parte. Totodata, au fost stabilite raporturile juridice dintre operatorii serviciilor comunitare de utilități publice și utilizatori. Evoluția noțiunii de serviciu public a fost puternic influențată de științele juridice, în mod special de dreptul administrativ. În opinia teoreticienilor dreptului administrativ, serviciul public este mijlocul prin care administrația își exercită activitatea și poate fi definit ca fiind o activitate desfășurată pentru satisfacerea unor nevoi de interes general sau local de către o autoritate publică centrală sau locală, sau de către persoane juridice de drept privat, autorizate pentru a presta anumite activități de interes general sau local de către autoritățile publice.
Apropierea serviciilor publice locale față de cerințele populației reprezintă o necesitate fundamentală, iar autoritățile administrației publice locale joacă un rol esențial în prestarea lor. Aceasta presupune, în general, un grad important de descentralizare și autonomie locală, dar și participarea activă a colectivităților locale la luarea deciziilor cu privire la prestarea acestor servicii. Oferta serviciilor comunitare de utilități publice trebuie să fie fondată pe nevoile și așteptările colectivității și, în consecință, autoritățile administrației publice locale trebuie să ia în considerare acest lucru când stabilesc cea mai bună cale de a le furniza. Acest fapt este reliefat și de către un principiu care stă la baza organizării și funcționării serviciilor publice și a celor de utilitate publică, și anume principiul cuantificării, care este complementar principiului eficienței. Principiul cuantificării susține dezvoltarea unei culturi a serviciului public orientate spre utilizator/beneficiar. Acest aspect este prevăzut și de articolul 3, aliniatul (2) din Legea numarul 51/2006, privind serviciile comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare.
In acest fel, administrația publică reprezintă un ansamblu de servicii publice sau, mai bine spus, o serie de acțiuni menite să contribuie la satisfacerea interesului general, așa cum este el definit de către puterea politică. Duguit, Jeze și Roland considerau serviciul public ca fiind „activitatea pe care guvernanții sunt obligați să o realizeze în interesul celor guvernați” (Duguit, L., 1907) sau „statul reprezintă un ansamblu de servicii publice” (Jeze, G., an), domeniul public fiind un serviciu public, „o lucrare publică este un serviciu public” (Duguit, L., 1913).
Duguit aprecia că „într-un serviciu public sunt înglobate trei elemente: o misiune considerată ca obligatorie pentru stat, un număr de agenți instituiți pentru a îndeplini această misiune, bunuri și fonduri afectate pentru realizarea acestei misiuni”, iar Jeze susținea că „serviciile publice sunt elemente de interes general pe care guvernanții unei anumite țări, la un moment dat, au decis să le satisfacă prin intermediul unui serviciu public”.
Guvernarea electronică este reprezentată de așa numita comoditate prin eficiență și se axează pe economia de resurse și de timp, atât pentru instituțiile publice, cât și pentru cetățeni, care nu trebuie să se mai deplaseze de la o instituție la alta pentru a-și soluționa problemele (Vasilache, 2008, p. 49).
Aparitia si dezvoltarea administratiei electronice
În ultimele două decenii, schimbări fundamentale au transformat societățile de peste tot în lume. Aceste modificări includ dezvoltarea unei economii globale, progresul rapid și adoptarea pe scară largă a tehnologiei informației. (Gascó, 2003)
Sectorul public se transformă, ducand la apariția a ceea ce a fost numit de mai multi autori “noul management public” (Christensen si Laegreid, 2008). În zilele noastre, este foarte uzual sa discutam despre e-guvernare și despre modul in care cele mai multe instituții publice pun în aplicare acest nou stil de administrație publică. (Brown, 2005)
Ideea de guvernare electronica s-a maturizat considerabil pe parcursul ultimilor ani. Tot mai multe guverne si administratii locale au trecut de la profilul tradițional la unul electronic. Conform firmei de consultanta Deloitte Consulting, serviciile guvernamentale din tarile dezvoltate tind sa fie furnizate pe noi canale, începând cu internetul si continuând cu alte noi tehnologii. Ca o previziune pentru viitor, „Guvernarea mobila” (m-Government) reprezinta un subdomeniu al guvernarii electronice si se refera la tehnologiile telefoniei mobile, cu sau fara fir (wireless), cum sunt laptop-uri si PDA-urile conectate la WLAN. M-Government este util în special în tarile unde rata de acces la internet este scazuta, dar penetrarea telefoniei mobile este în crestere rapida. Tehnologiile m-Government pot fi aplicate pentru o mai buna comunicare între guvern si cetateni, pentru oferirea de servicii publice sau pentru coordonarea angajatilor serviciilor guvernamentale prin Wireless.
Abordari conceptuale ale administratiei electronice
In literatura de specialitate (Gartner, 2000, p. 90-120) găsim conceptul de guvernare electronica înțeles ca parte a TIC, iar pentru a îmbunătăți și optimiza livrarea de servicii publice s-au dezvoltat trei dimensiuni majore:
E-administrație, guvernele locale fiind furnizorii de servicii;
E-democrație, administrațiile locale activează în promovarea democrației locale;
E-guvernare, factorii de decizie politică la nivel local.
Într-o altă viziune, “guvernarea electronică este procesul de reinventie a sectorului public, prin digitalizare și noi tehnici de gestionare a informațiilor, un proces al cărui obiectiv final este creșterea participarii cetățenilor și a eficienței sistemului administrativ.”(Herban, D., 2003, pg. ) Punerea în aplicare a guvernarii electronice se face dinspre stat spre cetățean, de sus în jos. Principalele componente ale guvernarii electronice sunt prezentate succint in structura de mai jos, dar vor fi descrise in detaliu in subcapitolul ???:
G2G (Guvern-guvern);
G2E (Guvern-angajat);
G2C (Guvern-cetatean);
G2B (Guvern-afaceri).
Sintetizând informații despre principalele componente ale guvernarii electronice și despre serviciile oferite de aceasta, se poate realiza urmatoarea figura:
Guvernarea electronica (e-Guvernarea)
Guvernarea electronica reprezinta, în acceptiunea generala, utilizarea de catre Guvern a aplicatiilor informatice si a altor tehnologii ale informatiei, bazate pe internet, combinate cu procese care implementeaza aceste tehnologii pentru a îmbunatati accesul si livrarea informatiei catre Guvern si a serviciilor catre public sau catre alte entitati guvernamentale. Acest tip de guvernare aduce perfectionari ale modului de lucru al Guvernelor, perfectionari care au ca rezultat cresterea eficacitatii, eficientei si a calitatii serviciilor (Pacesila, M., 2007, pg. 1).
Într-o formulare simplistă, “guvernarea electronică” poate fi definită ca fiind „interacțiunea dintre Guvern, Parlament și alte instituții publice cu cetățenii, prin intermediul mijloacelor electronice” (Cristescu, ?., an??? p. 1), iar printre beneficiile acesteia se numără „informarea asupra proiectelor de lege aflate în discuție și emiterea de păreri de către cetățeni, plata taxelor de către contribuabili, completarea unor plângeri și petiții online”, toate acestea reprezentând „mijloace eficiente puse la dispoziție de către stat pentru exercitarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor” (Cristescu, ?., an??? p. 1). Așadar, sensul implementării guvernării electronice este de sus în jos (de la stat la cetățean).
Conform Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională (2012), guvernarea electronică reprezintă „oferirea de către stat, pe baza banilor publici, către beneficiari a unora dintre serviciile sale publice și sub formă electronică, adică prin folosirea tehnologiei informației și comunicațiilor și, în special a internetului”. Prin urmare, aceasta este o „etapă esențială în reforma la ghișeu, un program de promovare a transparenței și eficienței, îmbunătățire a interacțiunii cu administrația publică și reducere a corupției” (Vasilache, 2008, p. 44). Astfel, “Guvernarea electronica reprezinta procesul de reinventie a sectorului public prin digitalizare si noi tehnici de management a informatiei, proces al carui scop final este cresterea gradului de participare politica a cetatenilor si eficientizarea aparatului administrativ” (cine a zis asta?).
Aceste definitii reunesc, de fapt, trei trasaturi de baza ale guvernarii electronice:
folosirea noilor tehnologii electronice in comunicare (paradigma tehnica);
aplicarea unor noi metode de management a informatiei (paradigma manageriala);
cresterea gradului de participare politica a cetatenilor si cresterea eficentei aparatului administrativ (paradigma functionala).
In procesul de guvernare sunt implicati, in general, trei mari categorii de participanti:
participantii publici, guvernul sau statul, atat organizatiile de la nivel local, cat si cele de la nivel central;
cetatenii;
firmele private, care organizeaza activitati comerciale, luand in considerare profitul si activand intr-un context concurential.
Intre acesti participanti se nasc relatii specifice de comunicare si tranzactionale specifice, impartite in cateva mari grupe de componente ale guvernarii electronice. Asadar, exista mai multe moduri in care informatia se poate schimba intre participantii la procesul de guvernare.
Astfel, guvernarea digitala se refera la utilizarea infrastructurii web cu scopul de a furniza servicii online (Pacesila, M., 2007, p. 2). Într-o anumită accepțiune, guvernarea electronica este privită ca un input care, modificat de mai multe variabile, se transformă într-un output, în acest caz, buna guvernare. Aceasta articulează un set comun de priorități, asigură coordonarea acțiunilor pentru maximizarea eficienței si stimulează responsabilizarea autorităților față de cetățeni (Figura 1) (Shahwan, an??, p. 3).
Banca Mondiala propune o definitie a guvernarii electronice care accentueaza acest punct de vedere. “Guvernarea electronica se refera la utilizarea de catre agentiile guvernamentale a tehnologiei informatiei care au capacitatea de a transforma relatiile cu cetatenii, mediul de afaceri si alte ramuri ale guvernului. Beneficiile care rezulta por fi un nivel redus al coruptiei, cresterea transparentei, cresterea veniturillor si/sau reducerea costurilor.”
Aceasta directie a adoptarii tehnologiei informatiei si comunicatiilor în cadrul guvernelor nationale si locale a fost descrisa în studii si cercetari care accentueaza gradul si nivelele diferite de utilizare a tehnologiei în cadrul organizatiilor administrative si relatia lor cu cetatenii, mediul de afaceri si asociatiile. In acest fel, Moon (2002, p. 424-433) a propus un cadru de 5 stagii de analiza a strategiilor si proceselor guvernarii electronice:
catalogul de diseminare a informatiei;
comunicarea bidirectionala;
suport si tranzactii financiare;
integrare pe verticala si pe orizontala;
participare politica si cetateneasca.
Pana acum, in aceasta lucrare, am constatat că procesul de guvernare electronică reprezintă o modalitate de aplicare și utilizare a tehnologiilor informaționale și de comunicații, în scopul asigurării accesului la informație și prestării serviciilor publice în mod interactiv. Obiectivul general al guvernării electronice îl constituie asigurarea accesului la informația oficială, prestarea serviciilor prin intermediul mijloacelor electronice pentru cetățeni și mediul de afaceri, îmbunătățirea calității serviciilor publice, cresterea gradului de participare a cetățenilor în procesul de guvernare, eficientizarea activității administrației publice si consolidarea democrației statului de drept.
Cu alte cuvinte, guvernarea electronică este interacțiunea între instituții publice, cetățeni și mediul de afaceri, cu ajutorul internetului și nu numai. Informarea asupra proiectelor de lege sau alte documente normative aflate în discuție și emiterea de păreri de către cetățeni, plata taxelor de către contribuabili, completarea unor formulare electronice pentru declarații, solicitări, plangeri sau petiții prin on-line reprezintă, în ansamblu, mijloace eficiente puse la dispoziție de către stat pentru exercitarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Prin implementarea guvernării electronice se realizeaza democrația – fiecare cetatean poate participa mai eficient la procesul de guvernare.
Operațiunile guvernamentale pot face referire la activități interne (în interiorul guvernului) sau la relații externe (cum ar fi furnizorii sau alte elemente ale mediului de afaceri, alte guverne sau organisme guvernamentale de la același nivel sau niveluri diferite) (FRĂȚILĂ, L., HÎNCU, D. si STANCIU, C., 2009, p. 69-71).
Serviciile electronice (e-Servicii)
Utilizând prefixul “e” în fața anumitor servicii, cum ar fi: e-participare, e-votare, e-mediu (e-participation, e-voting, e-environment), se pot defini servicii pentru care aplicațiile TIC au un rol major. Aceste servicii generează cadre mai structurate, ca baze pentru definirea și creșterea unor discipline ca e-Guvernarea și e-Democrațiea (e-Government, e-Democracy) (Idem/Ibidem).
Termenul de “E-Servicii” a fost definit de diferiți autori de-a lungul timpului: Javalgi a spus că e-Serviciile sunt “acele servicii care pot fi livrate pe cale electronică”, în timp ce Boyer le-a definit ca fiind “servicii interactive care sunt livrate pe Internet folosind tehnologii avansate de telecomunicații, de informare și multimedia”. Un lucru cert este că un e-Serviciu este caracterizat prin livrarea acestuia prin intermediul internetului.
Fiind servicii bazate pe Web, nu necesita o comunicare de la o persoana la alta, dar este nevoie de interactivitate (Bengtsson F., 2010)
In acest caz, internetul, mai mult decat orice altă modalitate de comunicare, ar putea aduce un ajutor semnificativ în direcția creșterii suportului cetatenilor pentru instituțiile de stat, singura condiție fiind punerea a cat mai multor informații on-line. Funcționarii publici ar trebui să pună la dispoziția cetățenilor pe site-urile lor de pe internet rapoarte, ordini de zi, analize ale experților în anumite probleme, proiecte de lege etc. Toate aceste informații sporesc încrederea cetățenilor în actul executiv, iar funcționarii publici se pot bucura de mai mult sprijin din partea societății civile. Orice instituție de stat este chemată să puna la dispoziție prin internet rapoarte de activitate, studii, statistici, bugete de funcționare, etc.
Serviciile publice electronice reprezinta o parte din e-Guvernare, care ofera un potential specific pentru dezvoltarea unor modalitati mai eficiente, centrate pe utilizator, de furnizare a serviciilor publice. Serviciile publice electronice au fost implementate de majoritatea tarilor, fiind într-o continua dezvoltare. Pentru îmbunatatirea serviciilor, s-au identificat doua abordari: integrarea proceselor si furnizarea serviciilor.
Conceptul de integrare a proceselor se refera la gradul în care serviciul este reproiectat de catre autoritatea responsabila în procesul de transformare
dintr-un serviciu off-line într-un serviciu electronic. Conceptul are în vedere procesele de management din cadrul institutiei publice (partea „back-office” – „în spatele ghiseului”, partea accesibila personalului propriu).
Conceptul de furnizare a serviciului se refera la canalul si la strategiile de distributie în furnizarea serviciilor. Conceptul are în vedere interfata si interactiunea cu utilizatorul prin care se furnizeaza serviciul (partea „front-office” – „la ghiseu”, partea vizibila pentru utilizatorul unui site web al institutiei publice).
În țările unde se implementează guvernarea electronică, toate aceste servicii tocmai datorită diversității lor, sunt grupate pe un singur website de unde se face trimitere către site-urile instituțiilor care pot rezolva cererea respectivă sau problema se rezolvă chiar pe site-ul portal, fără ca măcar beneficiarul să știe la care instituții s-a apelat și care baze de date au comunicat între ele pentru a-și primi răspunsul. Iată un exemplu de pagină: „eCitizen Centre” – centrul de furnizare de servicii către cetățeni prin intermediul Internetului dezvoltat de către guvernul din Singapore, țară ce la capitolul „dezvoltarea e-guvernării” se află în primele locuri.
Așadar, pe această pagină se pot vedea împărțite pe categorii serviciile pe care Centrul eCetățeanului le asigura on-line cetățenilor: Afaceri, Locuri de muncă, Educație, Familie, Sănătate, Apărare, Transport, Legislație, etc.
Evolutia sistemelor de guvernare electronica
Identificand problemele existente ale guvernarii, administratiile centrale ale diferitor țări au trecut la soluționarea acestora prin inițierea de noi forme de control asupra birocrației și reducerea impactului acesteia în serviciile publice. Acest lucru a devenit posibil prin implementarea tehnologiilor informațional-comunicaționale avansate în cadrul serviciilor publice. Dezvoltarea infrastructurii TIC si a sistemelor administrației publice au permis automatizarea unei părți din activitatea administrativă, adică transformarea acesteia din forma traditionala (documente din hartie) în forma electronică. Această transformare a fost denumită „guvernare electronică” – guvernare ce se realizează în baza utilizării tehnologiilor informațional-comunicaționale.
Practica statelor dezvoltate economic demonstrează că aplicarea tehnologiilor TIC moderne în cadrul sistemului administrației publice, contribuie la modificarea esențială a modalității de exercitare a funcțiilor autorităților administrației publice, la optimizarea utilizării resurselor financiare și umane, precum și la schimbarea calitativă a procesului de luare a deciziilor si de prestare a serviciilor publice, atat pe verticală, cat și pe orizontală.
Aplicațiile informatice distribuite sunt rezultatul unui proces complex care include etape caracterizate de (Ivan, I., Vintila, B. si Popa, M., 2009): obiective specifice pentru fiecare serviciu, elemente de intrare, activități, resurse, tehnici, metode, tehnologii, rezultate. Etapele ciclului de dezvoltare a aplicațiilor informatice orientate catre cetățean sunt diferite, comparativ cu aceleași etape ale aplicațiilor clasice, deoarece atenția este îndreptată spre cetățean, iar aplicația dezvoltată reflecta nevoile și preferințele acestuia.
Astăzi, e-Guvernarea înseamnă utilizarea de instrumente și sisteme puse la dispoziție de tehnologiile informației și comunicațiilor, în scopul de a furniza servicii publice mai bune pentru cetățeni și întreprinderi și să se asigure că administrația publica este mai eficienta și mai eficace. Implementata bine, e-guvernarea permite tuturor cetățenilor, întreprinderilor și organizațiilor sa interactioneze cu guvernul mult mai ușor, mai rapid și la costuri mai mici. (Comisia Europeana, 2005a, 2005b).
Cauze ce au generat trecerea serviciilor publice traditionale la servicii electronice:
cresterea cererii de servicii publice;
restrictiile bugetare;
costurile de personal;
noile facilitati oferite de tehnologia informatiei.
Securitatea
Printre principiile guvernării electronice se numără încrederea și securitatea, iar acestea se pot obține prin autentificarea, prin intermediul unui act de identitate electronic sau printr-o semnătură electronică, pentru a oferi cetățenilor certitudinea că documentele primite sau expediate nu au fost modificate (Vasilache, 2008, p. 50). Important de menționat este necesitatea asigurării transparenței, care certifica asigurarea de către autoritățile și instituțiile publice a accesului liber și neîngrădit al persoanelor la orice informații de interes public, precum și asigurarea transparenței în stabilirea eventualelor relații de colaborare ale instituțiilor publice cu organizați private, printr-un parteneriat public-privat (Vasilache, 2008, p. 50).
De asemenea, este esențială crearea unui sistem ușor de înțeles, clar și precis, cat și promovarea neutralității tehnologice prin utilizarea unor programe informatice open source (Vasilache, 2008, p. 51). Cooperarea și interoperabilitatea agențiilor publice reclamă faptul că este imperativă comunicarea, atât pe verticală, cât și pe orizontală a instituțiilor administrației publice pentru a furniza servicii electronice de calitate (Vasilache, 2008, p. 50), iar „interoperabilitatea unităților furnizoare de servicii publice electronice înseamnă capacitatea acestor unități de a coopera electronic schimbând informații, atât între ele cât și cu unități ale domeniului privat, în furnizarea unor servicii mai complexe, cu scopul de a oferi publicului un serviciu mai bun” (Vasilache, 2008, pp. 59-60).
Încredera și securitatea constituie unele din principiile guvernării electronice și presupun că „interacțiunea online cu administrația publică trebuie să fie la fel de sigură ca vizita clasică la un birou (…), iar schimbul securizat de informații și transferul de date să fie garantate prin standarde de securitate definite” (Bundschuh-Rieseneder, 2008, p. 41). Guvernarea electronică presupune un proces de schimbare, însă această schimbare este mediată de relația de încredere dintre cetățeni și guvern (Nixon, Koutrakou și Rawal 2010, p. 27) și necesită o stabilitate în acest sens. Astfel, este imperativ ca guvernanții să ia masuri pentru întărirea cooperării cu cetățenii, pentru ca politicile privind guvernarea electronică să aiba succes. Securitatea este „o proprietate a unui sistem și este un termen definit, în general, ca absența pericolelor sau a amenințărilor sau ca o condiție a siguranței” (Vasiu, 2011, p. 67) și se referă la confidențialitate, integritate și disponibilitate. Cetățenii au nevoie de certitudine și siguranță în relația cu autoritățile publice, iar acestea pot fi atinse prin intermediul mijloacelor electronice.
Securitatea poate fi furnizată prin atribuirea identităților electronice, prin securizarea telecomunicațiilor, prin asigurarea autenticității și a confidențialității, prin securizarea informațiilor prin criptare, și folosirea semnăturilor digitale (Vasilache, 2008, p. 136-143).
Infracțiunile cele mai frecvente în mediu virtual sunt reprezentate de accesul ilegal la un sistem informatic, interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, falsul informatic, frauda informatică, folosirea fără drept a unui program informatic, încălcarea drepturilor privind conținutul digital protejat etc. Prin urmare, pentru prevenirea criminalității informatice și asigurarea securității sistemelor informatice, se folosesc proceduri și politici care trebuie respectate de toate categoriile de utilizatori ai sistemului informatic (Vasiu, 2011, p. 309). Important de menționat este faptul că politicile de securitate formează un ciclu alcatuit din următoarele etape: implementare, testare, monitorizare și evaluare (Figura 2).
Așadar, printre politicile de securitate se numără tratarea informațiilor ca un bun, accesul controlat la informație, accesul controlat la rețelele informatice, autorizarea prin logare, responsabilitatea individuală, responsabilități funcționale, respectarea proprietății intelectuale, securizarea împrumuturilor, accesul la sistemele externe, pregătirea planurilor de urgență și interzicerea programelor informatice neautorizate, situațiile excepționale (Vasiu, 2011, pp. 313-314). În vederea asigurării securității de catre administratii, sunt importante asigurarea responsabilității și asumarea răspunderii pentru sistemele informatice aflate sub conducerea lor.
Trebuie menționat si faptul că securitatea depinde de mai multi factori, precum marimea organizației, masurile de prevenire, cat si realizarea unei analize de risc. Așadar, prin managementul securității, trebuie să se realizeze o evaluare reala a riscurilor și să se înțeleagă sistemele informatice pentru a asigura furnizarea unor servicii lipsite de disfuncționalități și corespunzătoare cerințelor cetățenilor.
Securitatea aplicației este în strânsă legătură cu calitatea acesteia. Caracteristicile de calitate sunt cele care influențează în mod decisiv securitatea. Cele mai importante caracteristici de calitate din punctul de vedere al securității sunt (IVAN, I. si VINTILĂ, 2010, p. 61):
fiabilitatea;
mentenabilitatea;
portabilitatea;
integrabilitatea.
Dacă în cazul aplicațiilor clasice, aceste proprietăți nu sunt foarte importante, pentru aplicațiile informatice orientate catre cetățean, acestea au o importanță deosebită. Importanța aspectelor ce țin de securitate în sistemele de electronice de guvernare crește concomitent cu extinderea prelucrărilor electronice de date și transmiterii acestora prin intermediul rețelelor de comunicații. În cazul folosirii informațiilor confidențiale, este important ca partajarea și comunicarea acestora să fie susținute de facilități de securitate semnificative. Acest aspect este important în condițiile în care rețelele sunt folosite inclusiv pentru realizarea interacțiunilor dintre administrația publică și cetățeni. Securitatea vizează asigurarea confidențialității, integrității și autenticității informației.
Pentru asigurarea securității rețelelor sunt implementate mecanisme specifice, pornind de la nivelul fizic (protecția transmiterii de date), continuînd cu proceduri de restricționare a accesului la nivelul rețelei (firewall), pană la aplicarea criptarii datelor. Pentru a asigura protecția informației în documente electronice, sunt solicitate cheile publice ale semnăturii digitale. Serviciile de certificare și alte servicii ce țin de semnătura digitală se prestează, în conformitate cu prevederile legislației, de către centrele de certificare a cheilor publice. În scopul formării mecanismului de aplicare a semnăturii digitale, a fost creat Centrul de certificare a cheilor publice de nivel superior și Centrul de certificare a cheilor publice al autorităților publice.
Avantajele guvernarii electronice
Guvernarea electronica își exercită influența asupra unor domenii vaste și are implicații în sfera socială, politică si economică, transformând modul de interacțiune al cetățenilor cu autoritățile publice. Printre avantajele guvernării electronice enunțate în cuprinsul portalului Sistemului Electronic Național, se pot menționa îmbunătățirea accesului la informații, eliminarea procedurilor birocratice și simplificarea metodologiilor de lucru, îmbunătățirea schimbului de informații și servicii între autoritățile administrației publice centrale și îmbunătățirea calității serviciilor public la nivelul administrației publice centrale. (SEN??)
Beneficiile guvernării electronice pot fi sintetizate prin „crearea unor website-uri guvernamentale care oferă informații de bază utilizatorilor, facilitând interacțiunea cu autoritățile publice, oferirea accesului la instrumente comunicaționale (forumuri, sondaje de opinie), luând în considerare feeback-ul beneficiarilor și oferirea unor servicii online, toate acestea înglobate într-un singur portal” (Netchaeva, 2002 apud Buchmann și Meza, 2012, p. 37).
În privința instituțiilor publice, acestea beneficiază de o informatizare a sistemului, de simplificarea procedurilor, de profesionalizarea si perfecționarea anagajaților în domeniul tehnologiei informației, reducerea birocrației, costuri mai reduse pentru furnizarea informațiilor, eficientizarea timpului etc. Un exemplu semnificativ privind reducerea cheltuielilor și eficientizarea timpului este reprezentat de un studiu efectuat asupra cetățenilor și companiilor din Uniunea Europeană, care a aratat că în anul 2003, prin plata electronică a taxelor, cetățenii au economisit aproximativ șapte milioane de ore, iar în domeniul declarării electronice a TVA-ului de către societățile comerciale, s-a constatat economisirea a 10 euro/declarație (Vasilache, 2008, p. 53).
Un alt avantaj al guvernării electronice este conferit de posibilitatea instituțiilor publice de a adopta diferite strategii de reorganizare precum: informatizarea fără schimbări profunde în birouri, schimbarea profundă a organizării birourilor, centralizarea funcțiilor de birou și descentralizarea funcțiilor de ghișeu, crearea unui centru de intermediere, de interacțiuni de tip generic între beneficiari și agenții, crearea portalurilor, a serviciilor proactive și asigurarea controlului la beneficiar, prin participarea sporită a cetățenilor (Vasilache, 2008, pp. 147-153).
Serviciile electronice reprezintă o alternativă mai eficientă și mai ieftină, care permite guvernării să fie mai aproape de cetățeni și să se adapteze la cerințele acestora. Pentru cetățeni, guvernarea electronica oferă posibilitatea de a trimite cereri în mod electronic și de a primi servicii personalizate. Cetățeanul va avea posibilitatea de a solicita rezolvarea cat mai rapidă a problemei sale, fără a fi obligat să cunoască instituția responsabilă, ce niveluri de decizie și complexitate există managementul acesteia, sau care documente au fost accesate. Astfel, Guvernul poate reevalua atribuțiile instituțiilor la nivel de subdiviziuni și la nivel de angajați, fiind orientat spre rezultatul final. În acest sens, pot fi optimizate structurile, ceea ce nu înseamnă disponibilizări obligatorii de personal, ci reducerea costurilor în funcție de poziția și aportul fiecărei unități administrative la eficiența informațională a guvernării on-line.
Printre cele mai importante beneficii pentru mediul de afaceri sunt comerțul electronic și inițiativele de achiziții publice. Acestea pot duce la o scădere a costurilor de operare și la obținerea unor costuri de tranzacționare mult mai mici. În urma implementării guvernării electronice, se presupune obținerea următoarelor rezultate:
eficiență crescuta în activitatea administrației publice;
acces crescut la serviciile publice;
forme avansate de gestiune economică;
transparență;
educație informațională;
democrație electronică;
grad ridicat de utilizare a tehnologiilor societății bazate pe cunoastere.
In acest fel, pot fi reduse cozilor. In viata de zi cu zi, exista perioade în care apare un interes semnificativ al cetățenilor catre un anumit serviciu public. Acest interes produce cozi și timp mare de așteptare, chiar daca institutia dispune de personal vast. Totodata, timpul procedurilor de rutină poate scadea, folosind sisteme informatice moderne, cu un timp scazut de răspuns între transmiterea cererii cetățeanului și primirea unui răspuns. Acest lucru permite si reducerea numărului de funcționari desemnați să execute activități repetitive, permițand realocarea unor sarcini mai utile acelui personal. De asemenea, se poate dispune o rezolvare rapidă și interactivă. Etapele procedurale sunt rezolvate în același timp, eliberarea documentelor facandu-se imediat. Asadar, informația este întotdeauna actuală. Sistemul informatic permite o actualizare automată a datelor, iar imaginea și eficiența administrației publice va fi îmbunătățită.
Printr-un sistem electronic de servire a cetățenilor, aceștia pot verifica nivelul utilizării TIC în cadrul administrației publice. Oamenii percep doar partea vizibilă a procesului, și anume atenția îndreptată către public din partea administrației. Pe de alta parte, administrația este capabilă ca din informațiile obținute de la cetățeni să se adapteze cerințelor și să îmbunătățească serviciile oferite. In final, si costurile interne pot fi reduse: timpul necesar procesării documentelor scade, la fel si timpul necesar cetățenilor de a-și rezolva problemele.
Guvernarea electronica in Romania
Anul 2001 reprezinta anul in care, in Romania, a fost creat un nou minister, Ministerul de Comunicatii si Tehnologia Informatiilor (MCTI). În decembrie 2001, primul program pilot de guvernare electronica a fost prezentat de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației. Se poate spune că România are mai mult de un deceniu de la primul set de soluții de e-guvernare.
Lista proiectelor incluse:
E-achizitii;
Identificarea unica a functionarilor publici;
E-Tax Payment;
Managementul documentelor;
Planificarea resurselor;
Managementul cash flow-ului;
Centre de informare pentru cetateni;
Info chioscuri pentru cetateni;
E-Referendum;
E-Jobs;
E-Europe Status;
Portal pentru notificarea schimbării adresei;
Sistemul Electronic National.
Anul 2009 marcheaza inceputul propriu-zis al e-Guvernarii in Romania. Pentru prima data a fost creata o strategie, e-Romania, adoptata prin decizie guvernamentala si care punea accentul pe toate modalitatile de dezvoltare a guvernarii electronice, precum si pe deficientele ramase din anii anteriori. Elementele cheie au fost reprezentate de: interoperabilitate, implicarea partilor interesate, refolosirea datelor, infrastructura de retea in banda larga si infrastructura de identitate.
Rezultatele programului e-Romania nu au ezitat sa apara, iar numarul de aplicatii pentru e-Guvernare a crescut vizibil in mai putin de un an. Aceasta strategie a fost un succes, fapt care a dus la propunerea, de catre Sistemul National de Registre, a solutiilor pentru operabilitate si introducerea standardelor publice asupra datelor guvernamentale. Acest lucru a deschis noi oportunitati pentru institutiile ce doresc sa intermedieze relatia cetatenilor cu guvernul.
În România, tehnologia informatiei a patruns cu precadere în sectorul privat. Sectorul public are sisteme incomplete si neintegrate în fluxul informational national. Paginile web de informare a cetatenilor (Administratia Prezidentiala, Camera Deputatilor, Senat, Guvern, ministere, consilii locale, prefecturi, primarii) sunt operationale în cea mai mare parte, dar nu sunt construite în conformitate cu seturi de standarde sau cerinte comune, care sa permita atât integrarea într-un singur portal, cât si asigurarea conditiilor optime de acces la informatiile de interes public (PACESILA, M., Nr. 5, 2007, p. 9).
România a înregistrat progrese semnificative în domeniul e-Guvernarii, sistemul national fiind considerat un exemplu de buna practica la nivel european. Cu toate acestea, nivelul de interactiune dintre cetateni si guvern se mentine redus, atât cantitativ (numar de utilizatori), cât si calitativ, cu o pondere scazuta a interactiunii bidirectionale (PACESILA, M., Nr. 5, 2007, p. 9).
O dimensiune particulara a serviciilor guvernamentale, contrar serviciilor in afaceri, este aceea ca guvernele trebuie sa se asigure ca serviciile sunt accesibile tuturor cetatenilor. Anumite grupuri pot fi excluse din cadrul serviciilor, in speciat din cauza nevoilor lor specifice: locuitori ai mediului rural, locuitori mai in varsta, analfabeti, saraci, etc. Potentiala relevanta economica a acestor grupuri ar putea impidica dezvoltarea canalelor de acces alternative, tehnologiilor si interfetelor adaptate la nevoile lor. Mai mult decat atat, intrucat serviciile electronice se indreapta spre personalizarea utilizatorilor si nevoia serviciilor directionate, mai multe grupuri de utilizatori vor avea nevoie de canale de acces diferite si de interfete tehnologice (STEFAN, G., 2007, p. 23).
În ceea ce privește educația on-line (e-Learning), indicatorii utilizați sunt: numărul de calculatoare în școli / colegii / universități și institutele de învățământ conectate la internet sau procentul companiilor care utilizează internetul pentru instruirea angajaților. La determinarea nivelului de penetrare a tehnologiei în serviciile de sănătate (e-Sănătate), se ia în considerare procentul populației cu vârsta de peste 16 ani care foloseste internetul pentru a căuta informații despre sănătate și medicii care păstrează înregistrările electronice ale pacientilor si ale bolilor acestora. Pentru a caracteriza mediul de afaceri față de utilizarea pe scară largă a internetului și cuantificarea progreselor realizate în această direcție, este folosit un indicator al numărului de bază a companiilor care utilizează comerțul electronic, in raport cu valoarea comerțului electronic, pentru acele organizații care, in ultimele 3 luni, au comandat bunuri și servicii prin mijloace electronice sau au primit facturi on-line (IONITA, F. si BURLACU, S., 2009, p. 248).
În România, guvernarea electronica a înregistrat în ultimul timp o dezvoltare vizibilă, cel puțin la nivelul de existență stabilit de lege. Sistemul Electronic National este încă la nivelul de dezvoltare cantitativa. Cu toate acestea, există unele premise favorabile dezvoltarii serviciilor de e-guvernare în România, cum ar fi (Eurostat, 2008a):
numărul de furnizori de internet în creștere;
numărul de gospodării și întreprinderi cu acces la internet în creștere;
cetățenii / afacerile care folosesc internetul pentru a interacționa cu autoritățile publice.
In momentul de fata, in Romania, există 20 de servicii publice de bază prestate on-line, corelate cu cele de la nivelul Uniunii Europene, împărțite în două categorii majore: servicii publice pentru cetățeni și servicii publice pentru întreprinderi.
Serviciile publice pentru cetateni sunt urmatoarele (European Commission, 2008a): eG Factsheet
Impozite pe venit: declaratii, notificari (www.formulare.e-guvernare.ro/Forms/default.aspx);
Servicii pentru găsirea unui loc de muncă prin intermediul instituțiilor de forță de muncă (www.anofm.ro, www.semm.ro);
Servicii de protectie sociala: ajutor de șomaj, alocații pentru copii, costuri de ingrijire medicala, burse pentru studenți;
Documente personale (pasapoarte, carti de identitate, permise de conducere);
Inmatriculare auto (www.mira.gov.ro/Home/index.htm – sectiunea Utile)
Permisiuni de construire;
Declaratii politie (www.politiaromana.ro);
Librarii publice (cataloage on-line, instrumente de cautare – www.cultura.ro);
Certificate (certificate de nastere sau de casatorie): depunere, remitere (www.mai.gov.ro);
Învățământ superior sau alte forme de înregistrare in educație (www.edu.ro);
Anuntarea autoritatilor in legatura cu schimbarea adresei (www.mai.gov.ro);
Servicii de sanatate (www.ms.ro).
Serviciile publice pentru întreprinderi sunt următoarele (European Commission, 2008a):
Contribuții sociale pentru angajați (www.formularunic.e-guvernare.ro, www.anaf.ro);
Impozit pe profit: declaratii, notificari (www.formularunic.e-guvernare.ro, www.anaf.ro);
VAT: declaratii, notificari (www.formularunic.e-guvernare.ro, www.anaf.ro);
Inregistrarea noilor companii (www.onrc.ro, www.recom.onrc.ro/index.htm);
Transmiterea datelor catre birourile de statistică (www.insse.ro);
Declarații vamale;
Permise de mediu (www.mmediu.ro);
Achiziții publice (www.e-licitatie.ro)
MCTI, în calitate de autoritate publică unică în organizarea și coordonarea la nivel național a implementării programelor și proiectelor de guvernare electronică și administrație electronică (în temeiul HG 12/2009), propune o viziune unitară pentru crearea unui sistem național coerent și integrat pentru serviciile publice online dedicate cetățenilor și mediului de afaceri. Prin transformarea modului de organizare și abordare a Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, executivul îi conferă acestuia un rol decisiv în orientarea României spre societatea bazată pe cunoaștere, în consolidarea Societății Informaționale, obiectivul principal fiind realizarea serviciului e-Romania, cu componenta sa strategică de e-Guvernare. Realizarea acestui obiectiv repoziționeaza România și îi conferă un avantaj pentru creștere economică durabilă, imagine internațională pozitivă, convergență rapidă în spațiul european, incluziune si consolidarea unor domenii de înaltă competență.
Conceptul de Societate Informațională este unul foarte generos, care acoperă toate sectoarele programului de guvernare. Scopul de bază este crearea unei societăți care să includă accesul tuturor cetățenilor, prin creșterea capacității de utilizare a serviciilor societății informaționale, reformarea modelelor operaționale la nivelul administrațiilor publice și creșterea eficienței operaționale prin utilizarea adecvată a tehnologiilor informaționale și comunicaționale. Fiecare cetățean, indiferent dacă trăiește în România sau peste granița, fiecare firmă sau utilizator guvernamental, vor avea posibilitatea de a se informa, de a accesa serviciile publice sau de a soluționa on-line orice problemă administrativă, în cea mai rapida și favorabilă modalitate.
MCTI are ca priorități:
Dezvoltare socială și economică prin utilizarea TIC în sitemul eGuvernare;
Furnizarea efectivă a serviciilor publice de calitate, accesibile și acceptabile financiar;
Capacitatea crescută a guvernului de luare a deciziilor în procesul participativ și consultativ;
Abordarea responsabilă, eficientă, împreună cu reducerea costurilor, ca instrument de reușită al celor implicați;
Transparența în implementarea, designul, întreținerea și revizuirea politicilor.
Fiecare cetățean, indiferent dacă trăiește în România sau peste granița, va avea posibilitatea de a se informa, de a accesa serviciile publice sau de a soluționa on-line orice problemă administrativă, în cea mai rapida și favorabilă modalitate (IONITA, F. si BURLACU, S., 2009, p. 247). Într-un raport publicat recent de către Fondul Monetar Internațional, se precizează că "după două decenii de reformă cu performanțe dezastruoase, România a făcut progrese remarcabile în stabilizarea, creșterea economică și reducerea sărăciei în anii 2004-2008". Lipsa de performanță economică între 1990 și 2000 explică, într-o anumită măsură, starea actuală a societății bazate pe cunoaștere în România. În concluziile raportului se arată că România se află în spatele altor țări din Europa Centrală și de Est, dar că există domenii care ar putea aduce o schimbare în bine în viitorul apropiat. Lucrarea prezintă atât o radiografie a societății actuale, cât și o viziune proprie a căilor ce ar putea fi întreprinse în anumite domenii pentru o dezvoltare a economiei românești.
Cele mai multe dintre serviciile publice din România sunt încă în prima etapă de dezvoltare. Prin urmare, este necesar ca guvernul să ia o serie de măsuri pentru dezvoltarea de servicii publice inteligente, de care populatia, companiile și instituțiile publice sa beneficieze. În acest sens, următoarele măsuri ar putea fi luate în România (ZAMFIR, A., 2009, p. 213):
Informarea și educarea angajații instituțiilor administrației publice, pe de-o parte, și a utilizatorilor de servicii electronice pe de altă parte. Acest lucru înseamnă că pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la soluțiile de e-guvernare dedicate instituțiilor publice și de a oferi informații cu privire la asigurarea securității și protecției datelor cu caracter personal, în scopul de a crește gradul de încredere în sistemele informatice;
Dezvoltarea campaniilor de promovare, atât pentru angajații din instituțiile publice, cat și pentru utilizatorii de servicii electronice; în acest fel, oamenii pot să înțeleagă nevoia de interacțiune cu tehnologiile de informare;
Aplicarea programelor de formare pentru utilizatorii tehnologiilor informației și comunicațiilor, inclusiv angajații instituțiilor publice și cetățenilor, în calitatea lor de utilizatori finali ai soluțiilor de e-guvernare;
Dezvoltarea infrastructurii de la nivelul administrației publice și crearea condițiilor necesare pentru ca cetățenii să poată accesa informațiile de interes public;
Să adopte o serie de standarde și recomandări în ceea ce privește interconexiunile și interoperabilitatea e-guvernarii, sistemelor de e-administrare și a bazelor de date specifice;
Crearea sistemelor de informare flexibile, corelate cu structurile instituționale din cadrul administrației și mai ales cu relațiile dintre ele, pentru a evita redundanța;
Actualizarea în mod constant a sistemelor de informații, indiferent dacă schimbările care au solicitat actualizarea sunt de natura legala, instituționala, tehnica sau economică.
Cadrul legislativ si normativ
În condițiile în care, în ultimele decenii ale secolului XX și primele decenii ale secolului XXI, ritmul dezvoltării științei și tehnicii și al procesului inovării, pe plan internațional, a fost și este deosebit de alert (Drăgănescu, M., 2001, p. 43), iar la noi în țară, cercetarea științifică și procesul inovării tehnologice, după 1990, au fost și sunt într-o continuă reducere, încă din anul 2001, sub conducerea Secției de Stiința și Tehnologia Informației a Academiei Române, s-a făcut o evaluare a stadiului actual de dezvoltare a Societății informaționale – Societății cunoașterii în România – și o analiză a riscurilor ce afectează progresul acestei societății în țară. Această evaluare s-a făcut cu scopul de a poziționa, pe o scală calitativă, stadiul atins de România în dezvoltarea societății informaționale, ca premisă pentru efectuarea de comparații cu situația altor țări membre ale UE și OECD și – utilizându-se metoda selecției și evaluării ideilor – au fost identificate următoarele cauze majore ce au afectat dezvoltarea ascendentă a societății informaționale – societății cunoașterii în România (Drăgănescu, M., 2007):
nerealizarea convergenței între viziunea experților și percepția publică referitoare la societatea cunoașterii;
creșterea analfabetismului în țară;
propagarea efectelor recesiunii economice;
agravarea decalajului dintre practicile uzuale pe plan intern și, respectiv, cele mai bune practici internaționale în domeniul gestionării activelor intangibile.
În vederea dezvoltării reale a guvernării electronice este esențială orientarea către cetățean, aceasta reprezentând un deziderat pentru orice instituție care are ca obiectiv satisfacerea nevoilor cetățenilor. Spre exemplu, în România, Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, enumeră ca obiective sporirea gradului de responsabilitate a administrației publice față de cetățean, ca beneficiar al deciziei administrative și stimularea participării active a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor administrative și în procesul de elaborare a actelor normative (art. 2, lit. a și b). De asemenea, este imperativă diminuarea decalajului digital, definit ca fiind „diferența dintre persoanele care au cunoștințe în domeniul informaticii și au acces la resurse informaționale, precum internetul, și cele care nu au”, prin diferite politici menite să crească accesul și cunoștințele în domeniul informatic (Șandor, 2006, p. 154).
Realizarea primei rețele naționale de calculatoare electronice în România prin proiectul RENAC, denumit UNIREA în etapa finală, a fost un proiect uriaș, realizat pe parcursul a aprope 12 ani de muncă, devenit un succes în anul 1985. Experimentul UNIREA a reușit să interconecteze, prin transmisii de date, principalele provincii istorice ale României, țara noastră fiind prima țară dintre țările membre CAER care a reușit un asemenea proiect. A fost un succes deosebit al tehnologiei informației românești.
De remarcat și importanța acestui proiect la formarea a zeci de specialiști care după anul 1990 au avut un rol deosebit în constituirea noilor rețele de calculatoare din țara noastră (Drăgănescu, M., 2007).
Legea numarul 356/11 pe 2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Cultural Român a specificat ca obiectiv al ICR „sustinerea valorii societății informaționale –societatea cunoașterii” și, în acest scop, ICR trebuia să:
evalueze impactul societății informaționale asupra interacțiunii valorilor culturale;
dezvolte componenta creativă și de inovare a societății informaționale;
promoveze industriile creative în spațiul cultural internațional;
promoveze la nivelul Uniunii Europene societatea informațională.
Legislatia în domeniul serviciilor electronice
Exista legi promovate de MCTI in anii anteriori: Legea nr. 455/2001 privind semnatura electronica, Legea nr. 365/2002 privind comertul electronic, Ordonanta Guvernului nr. 20/2002 privind achizitiile publice prin licitatii electronice, aprobata prin LEGEA nr. 468 din 9 iulie 2002, care defineste cadrul legal necesar pentru procedura de atribuire a contractelor de achizitie publica on-line si introduce, cu caracter obligatoriu, Sistemul Electronic de Achizitii Publice, Ordonanta Guvernului nr. 24/2002 privind încasarea prin mijloace electronice a impozitelor si taxelor locale, aprobata prin Legea 291/2002, care prevede obligatia autoritatilor administratiilor publice locale de a asigura implementarea de sisteme electronice pentru colectarea taxelor si impozitelor în fiecare oras si municipiu din teritoriu.
Servicii electronice pentru care exista legislatie (pe domenii de activitate):
Justitie (portalul justitiei, aplicatiile ECRIS, EvDet si RECOM);
Arhivarea electronica (sistemul de arhivare electronica a documentelor, arhiva electronica de garantii mobiliare);
Comertul electronic;
Identitatea electronica (cartea electronica de identitate, semnatura electronica);
Licitatiile electronice (www.e-licitatie.ro);
Activitatea notariala (proiect pilot);
Platile electronice – ghiseul virtual de plati;
Protectia datelor personale si a vietii private;
• Sistemul electronic national (www.e-guvernare.ro).
Aquis-ul comunitar in domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor
În scopul de a dezvolta piața serviciilor europene și pentru a facilita accesul, atât pentru furnizorii de servicii, cat si pentru clienti, la oportunitățile stabilite de fiecare stat membru în parte, există o nevoie de a stabili un cadru juridic și tehnic comun al UE, care ar trebui să livreze mijloace de simplificare a proceselor administrative (Constantinescu, R., et. al, ).
Uniunea Europeană și-a exprimat punctul de vedere cu privire la administrarea electronica în documente precum Raționalizarea politicilor de administrare electronica în Uniunea Europeană (2001) și Raportul privind evoluția serviciilor publice electronice în Uniunea Europeană (2002). Primul dintre cele două rapoarte descrie etapele prevăzute în raportul precedent din 1998. Astfel, se face diferenta între informații, interacțiune unilaterală, interacțiune bilaterala și tranzacții. În al doilea raport, există patru etape diferite: site-ul web, portalul, e-stop shop și administrare.
De-a lungul timpului, s-au scris multe proiecte axate pe serviciile electronice, acestea fiind un instrument de reformă a administrației publice. E-guvernarea este o parte importantă a noii societati informaționale. Mai multe studii arată că atât guvernarea electronică, cat și democrația electronică, s-au dezvoltat destul de mult la nivel mondial. În Europa, din ce in ce mai mulți cetățeni aleg sa participe la discuții on-line. Datorita internetului, care este principala sursă de informații, există un număr tot mai mare de servicii guvernamentale oferite de planurile de dezvoltare, cum ar fi inițiativa e-Europa a Uniunii Europene.
Uniunea Europeană a adoptat o serie de directive și recomandări legate de serviciile publice (inclusiv electronice) la nivel european, fiecare stat membru avand legislația proprie armonizată cu cea a Uniunii, cu toate ca legislațiile statelor în domeniu sunt, într-o oarecare măsură, încă incompatibile. Directiva 95/46/EC se referă la protecția datelor personale ale cetățenilor, iar prevederile ei se aplică și în cazul serviciilor electronice care solicită și manevrează date personale. Atenția deosebită acordată la nivel european protecției datelor personale se manifestă și prin înființarea unui serviciu numit Supervizorul European al Protecției Datelor (EDPS, European Data Protection Supervisor, www.edps.eu.int).
Reglementarea EC/45/2001 se referă la protecția individului cu privire la prelucrarea datelor sale personale în cadrul Uniunii. Directiva 97/66/EC (înlocuită de 02/58/EC OJL281, 31.7.2002) privește prelucrarea datelor personale și protecția intimității în domeniul telecomunicațiilor. Directiva 1999/93/EC se referă la semnătura electronică, Directiva 2000/31/EC se referă la comerțul electronic, iar Directiva 2001/115/EC se referă la factura electronică. Directivele 2004/17/EC și 2004/18/EC se referă la reglementarea achizițiilor publice, inclusiv electronice. Alte directive care privesc și administrarea electronică sunt în curs de dezvoltare și de adoptare, domeniul eGuvernării fiind în plină evoluție.
România în procesul de adoptare a legislației europene cu privire la telecomunicații și tehnologia informației
Managementul, într-o administrație publică europeană, face diferiti lideri din acest domeniu sa acționeze, intr-o oarecare masura, ca niște oameni de afaceri care promovează extinderea antreprenoriatului (Androniceanu, A., 2008). Din punct de vedere legal și instituțional, au fost luate o serie de măsuri care fac parte din conceptul cadru de aliniere a administratiei publice la standarde europene, cu accent pe managementul resurselor umane (Dumitrescu, M., 2002).
Strategia de guvernare electronica reprezinta o cerinta formulata la nivelul Uniunii Europene pentru toate statele membre, iar printre obiectivele urmarite la nivel european prin se numara: includerea tuturor categoriilor sociale ca beneficiari ai serviciilor de e-guvernare, folosirea tehnologiei pentru o guvernare mai eficienta si eficace, crearea identitatii electronice recunoscute de statele membre.
MCTI a initiat studii si cercetari pe care pot fi fundamentate proiecte finantate din fonduri europene, a lansat proiecte care sa serveasca drept model pentru implementarea strategiei de guvernare electronica si a initiat strategii de colaborare cu alte institutii ale administratiei centrale. Urmând modelul european, România a adoptat o serie de legi care privesc guvernarea electronică. HG 1007/2001 referitoare la Strategia Guvernului privind informatizarea administrației publice a reprezentat o schiță inițială utilă de abordare a implementării serviciilor electronice naționale și a fost urmată de Legea 161/19.04.2003, mai detaliată, ce definește Sistemul Electronic Național și serviciile electronice.
Legea 506/2004 se referă la prelucrarea datelor personale ale cetățenilor, iar legea 544/2001 la liberul acces la informații publice. Legea 455/2001 se referă la semnătura electronică. Legea 365/2002 privește comerțul electronic, iar legea 51/2003 se referă la contractele la distanță. Ordonanța OG 20/2002 și hotărârea HG 182/2002 reglementează achizițiile publice electronice.
Legea 589/2004 privește regimul juridic al activității electronice notariale (legea notarului electronic). Legea 451/2004 se referă la marca temporală (din mai 2006, România dispune de un furnizor autorizat legal al orei oficiale – Institutul Național de Metrologie, care oferă ora oficială online). Alte legi de interes sunt în fază de proiect, cum ar fi o lege a arhivării electronice, o lege a facturării electronice și o lege privind codificarea seturilor de caractere utilizate în documentele electronice.
Componentele guvernarii electronice
Privita din punctul de vedere al tehnologiilor informationale si de comunicatii, guvernarea electronica indeplineste doua functii principale: administrarea resurselor (umane, materiale, financiare, informationale) si intermedierea persoanelor, inclusiv in relatiile acestora cu statul. Serviciile electronice reprezinta o alternativa mai eficienta si mai ieftina, care permite guvernarii sa fie mai aproape de cetateni si sa se adapteze la cerintele acestora. Participantii implicati in procesul de guvernare electronica pot fi clasificati in trei categorii: institutiile de nivel local sau central, cetatenii si firmele private.
O considerație specifica este acordată guvernării electronice ca utilizator al tehnologiei ce completează reforma prin facilitarea transparenței, eliminarea distanțelor și a altor decalaje și creșterea posibilității oamenilor de a participa la procesele politice care le afectează viața. Aceste așteptări ale guvernării electronice pot fi grupate sub patru rubrici principale (Tabel 2): guvern pentru cetățeni (G2C) – cetățenii fiind tratați ca si clienți, nu ca obiecte administrative; guvern pentru afaceri (G2B) – cu condiționări pentru dezvoltarea efectivă a afacerilor; o societate în care problema distanțelor nu reprezinta o problemă reală; guvern pentru guvern (G2G) – implică o bună guvernanță și o societate bine guvernată. ???
Tabel 2: Așteptări ale e-guvernării
Sursa:
Relația Guvern-Cetățeni
Serviciile din această categorie înseamnă aducerea guvernului mai aproape de cetățeni. Mai întâi se urmărește aducerea on‐line a unor informații simple, apoi relația cetățean‐guvern devine interactivă, existând comunicare și schimburi de date în ambele direcții și în sfârșit relațiile devin tranzacționale, aceasta însemnând că unele servicii furnizate de guvern cetățenilor pot fi prestate complet on‐line pe site‐urile de internet ale instituțiilor publice respective sau pe portaluri guvernamentale globale – așa numitele portaluri “one stop shop”.
Serviciile din categoria G2C pot rezolva majoritatea problemelor asociate online: completarea formularelor, cereri pentru permise sau raportarea lucrurilor disparute, plata amenzilor, reinnoirea licentelor, consultarea dosarelor aflate pe rol, etc., fiind disponibile 24 de ore din 24, sapte zile pe saptamana.
Cetatenii vor putea interactiona cu guvernul de acasa sau de la serviciu. Serviciile oferite cetatenilor sunt servicii pentru viata zilnica (educatie, sanatate, cultura, transport, mediu, munca), legi, programe politice, consultare de documente, servicii de comunicare interactiva (informatii privind protectia sociala, locuinte, contacte prin email cu functionarii publici si oameni politici, discutii pe teme politice). De asemenea, cetatenii au acces la servicii tranzactionale (completarea si prezentarea de formulare electronice – declaratii fiscale, referedum , legi, exprimarea opiniei, etc.) ?
Relația Guvern – Firme
Serviciile din categoria G2B materializeaza cele mai disputate si mai complexe relatii din sfera guvernarii electronice, deoarece intreprinderile reprezinta motorul cresterii economice a unei tari.??
Aceste servicii vizează interacțiunea dintre administrația publică și mediul de afaceri. Pentru realizarea interacțiunii electronice dintre Guvern și mediul de afaceri, Comunitatea Europeană a propus o lista din 8 e-servicii de bază care trebuie să fie oferite mediului de afaceri și prin intermediul mijloacelor electronice:
Achiziții publice;
Contribuția socială a angajaților;
Înregistrarea unei noi întreprinderi;
Permise legate de mediu, inclusiv raportări;
Sectorul fiscal (TVA: declarare, notificare);
Sectorul vamal;
Taxe ale întreprinderilor (declarare, notificare);
Furnizarea de date pentru statistici.
Relația Guvern-Guvern
Prin G2G se înțelege comunicarea între instituțiile publice prin mijloace electronice. Această comunicare are loc datorită faptului că rezolvarea unor probleme presupune soluții complexe, care necesită prelucrarea unor date deținute de către instituții diferite.
În acest caz comunicarea electronică dintre deținătorii unei părți din soluția la problemă se poate efectua fie prin intermediul unor rețele dedicate sau chiar prin intermediul internetului și a rețelelor virtuale private. Interactiunea dintre circuitul intern si cel extern al guvernarii electronice este prezentata in Figura 3.
Serviciile din categoria G2C se referă la interacțiunea dintre administrația publică și cetățean. Pentru realizarea acestei interacțiunii, Comunitatea Europeană a stabilit o listă din 12 servicii publice de bază care vor fi oferite cetățenilor și prin intermediul mijloacelor electronice:
Plata impozitelor și taxelor pentru cetățeni;
Căutarea de locuri de muncă prin oficii de muncă;
Ajutor prin servicii sociale;
Acte personale (acte de identitate, pașapoarte, permise de conducere);
Înmatricularea autoturismelor;
Autorizări pentru construcții;
Solicitări și reclamații la poliție;
Acces la biblioteci publice (cataloage on-line, instrumente de căutare, cărți electronice);
Solicitarea și obținerea de certificate (naștere, căsătorie);
Înmatricularea în universități;
Notificarea schimbării adresei de domiciliu;
Servicii legate de sănătate (ofertele medicale ale spitalelor, programarea la consultații).
Servicii de e-Guvernare
Aplicațiile pentru e-Guvernare sunt utilizate în relația statului cu cetățenii pentru rezolvarea diferitelor situații în care sunt parteneri (Ong, C. si Wang, S., 2009, p. 498). Eliberarea de adeverințe, certificate si formulare se face automat. Aplicațiile de e-Vot sunt, de asemenea, utilizate în procesul de e-Guvernare. Acestea trebuie să fie accesibile din cât mai multe puncte geografice. Aplicațiile de informare sunt aplicații care ghidează utilizatorii în obținerea de informații privind un domeniu, stare, proces, obiect, fenomen. Acest tip de aplicații trebuie să fie caracterizat de o structură clară, permițând utilizatorilor să ajungă intr-un timp rapid la rezultatul dorit.
In mod normal, aplicațiile de informare nu trebuie sa prezinte costuri de utilizare. Arhitectura de baza pentru un sistem de e-guvernare consta din urmatoarele niveluri:
interfata de comunicare cu clientul;
aplicatia informatica;
integrarea;
servicii comune tuturor aplicatiilor;
datele.
Aplicatiile electronice care se adreseaza problemelor cetatenilor se bazeaza, in primul rand, pe existenta unui depozit de date (Figura 5).
Metoda practică de livrare a serviciilor electronice se concentreaza initial asupra sarcinilor de volum mare pentru ca, mai apoi, sa se axeze pe extinderea unor dispoziții de servicii mai complexe, pentru a creste gradul de eficiența și eficacitate (Kim, S., 2008). Pe de altă parte, literatura in domeniul e-Guvernarii subliniază importanța preferințelor oamenilor în livrarea serviciilor electronice catre acestia. (Walström et al. 2009). Este de datoria guvernelor sa utilizeze TIC pentru a-si spori propria capacitate de a oferi ceea ce doresc oamenii. O strategie de e-guvernare centrată pe utilizator trebuie să acorde mai multă atenție cerințelor utilizatorilor (Verdegem, P. si Verleye. G., 2009). De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că, indiferent de motive, domeniul de aplicare a serviciilor electronice variază. Mai mult decât atât, consumul acestor servicii poate fi, de asemenea, un prim pas pentru a aduce cetățenii mai aproape de guvernul local. Prin urmare, pentru serviciile de voluntariat, precum implicarea cetățenilor în politica locală (e-Democrație), este necesara o promovare mai mare si responsabilitate guvernamentală, transparență și o îmbunătățire de reacție a populatiei (Colesca, S. si Dobrica, L., 2008).
În concepția tradițională, noțiunea de utilizator reprezintă un administrat cu drepturi și obligații. Mult timp, utilizatorii serviciului public au fost „supușii“ acestuia. Această terminologie a vehiculat competiția unui public „supus“ pasiv, pentru care prestațiile sunt concepute într-un mod unilateral și centralizat. Publicul suportă opțiunile, activitățile, disfuncționalitățile întreprinderilor publice. De fapt, în sistemul birocratic tradițional, în cadrul unui stat de drept, puterea publică deține întreaga știință și legitimitate (a căror garanții este dată de votul democratic): ei îi revine sarcina de a orienta activitățile publice în funcție de nevoile pe care le determină pentru bunăstarea populației. Astfel, sistemul public se află departe de orice dimensiune a pieței: publicul este un „captiv“ pentru că nu poate alege. În plus, activitatea prestată pentru el se presupune că se realizează „spre binele lui“, ceea ce el însuși confirmă prin opțiunile sale electorale (Dinca, D., 2009, p. 48).
Rolul utilizatorilor în definirea serviciilor publice a devenit din ce în ce mai important, punându-se accentul pe cetățeanul-client, ale cărui nevoi trebuie satisfăcute. Acest fenomen a fost accentuat și de dimensiunea de piață a unor servicii, apariția concurenței și posibilitatea alegerii operatorului, elemente ce au condus și la o mai mare grijă pentru calitate. O influență importantă în acest proces o are Comisia Europeană, în ale cărei documente retorica consumatorului este adesea prezentă. O strictă raportare a serviciului la client, presupune luarea în considerare a următoarelor aspecte (Ibidem, p. 173-175):
Accesul;
Alegerea (opțiunea);
Informarea;
Corectarea (restabilirea echilibrului);
Reprezentarea.
Un motiv important pentru care consumatorii prefera sa utilizeze serviciile online este confortul oferit. Prin utilizarea Web-ului, consumatorii pot compara cu ușurință caracteristicile și prețurile diferitelor produse, fără a fi nevoie de a se deplasa și, prin urmare, furnizarea de servicii electronice reduce o parte semnificativa din costurile de căutare.
În literatura de specialitate este menționat faptul că “costurile mai mici de căutare pe internet pentru oferte de produse promoveaza concurența prin preț între vânzători” (Grabara, I., 2010, p. 25), ceea ce conduce la discriminare de pret. Prin utilizarea e-Serviciilor, unitățile comerciale au posibilitatea de a obține informații mai detaliate despre clientii lor; în serviciile tradiționale, acest fapt ar avea nevoie de costuri mai mari, pentru a crește loialitatea consumatorilor prin oferirea de servicii electronice de calitate si reducand costurile de tranzacție și de administrare.
Premisele și cauzele informatizării serviciilor publice in Romania
Prima inițiativă din domeniul guvernării electronice s-a produs în anul 2002, odată cu lansarea sistemului e-Procurement, prin care se urmărea îmbunătățirea transparenței și a controlului achizițiilor publice, însă lansarea portalului privitor la societatea informațională s-a produs abia în anul 2003, cand se oferea acces la toate informațiile instituțiilor centrale și locale, se permitea descărcarea formularelor utilizate de diferite instituții publice și exista posibilitatea completării anumitor formulare prin intermediul internetului (Comisia Europeana, 2011d, p. 7).
Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației a lansat în anul 2006 un sistem on-line de plată a taxelor și a altor obligații financiare, un sistem rapid, transparent, eficient și sigur, în anul 2007 fiind adoptată Ordonanța de Urgență numarul 73/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției pentru Serviciile Societății Informaționale, aflată sub conducerea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, cu atribuții specifice în domeniul guvernării electronice (Comisia Europeana, 2011d, p. 6).
Printre responsabilitățile Agenției se număra: dezvoltarea și operarea sistemului de e-Guvernare, sistemului electronic de achiziții publice și sistemului informatic pentru atribuirea electronică a autorizațiilor de transport internațional rutier de marfă, atribuirea electronică a traseelor naționale din programele de transport prin serviciile regulate județene si interjudețene, reglementarea activităților specifice furnizării serviciilor de guvernare prin mijloace electronice, implementarea, coordonarea și operarea la nivel național a sistemelor informatice și de comunicații proprii, în scopul furnizării serviciilor destinate guvernării prin mijloace electronice, etc.
În anul 2008, ASSI publică prima strategie privind e-Guvernarea în România, definindu-și obiectivele prin creșterea confortului persoanelor și îmbunătățirea performanței instituțiilor publice, în sprijinul acesteia înființându-se Centrul de Studii Avansate pentru Serviciile Electronice (e-CAESAR) (Comisia Europeana, 2011d, p. 5), asociație non-profit ale cărei obiective principale constau în cercetarea și dezvoltarea în domeniul interoperabilității, arhitecturilor eficiente și sigure de e-Guvernare orientate spre servicii, infrastructuri și sisteme (e-caesar.ro).
ASSI a inițiat în anul 2009 un proiect numit „Platforma pentru integrarea serviciilor de e-Guvernare în sistemul electronic național (SEN)”, co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, al cărui obiectiv principal a fost îmbunătățirea calității serviciilor furnizate electronic de către administrația publică centrală și introducerea Punctului de Contact Unic electronic – ePCU (Comisia Europeana, 2011d, p. 4). În anul 2010, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, împreună cu Centrul Național de Management pentru Societatea Informațională, a inițiat un Program Național de Supercomputing, prin intermediul căruia se puteau îmbunătăți sistemele informatice ale instituțiilor publice, avand un efect de modernizare a serviciilor oferite cetățenilor (Comisia Europeana, 2011d, p. 4).
În prezent, în România, se derulează strategia propusă de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, „eRomânia”, ale cărei obiective principale vizează trei grupuri: grupul instituțiilor publice, grupul doi, legat de recomandări europene sau de prevederi legislative proprii României și grupul trei, legat de caracteristicile proprii serviciului „eRomânia”. Primul grup de obiective cuprinde dezvoltarea infrastructurii informaționale și a conținutului digital necesar implementării guvernării electronice la nivel național, îmbunățățirea calității și eficienței furnizării serviciilor publice electronice, pe baza simplificării procedurilor administrative și transpunerii acestora în format electronic (Guvernul României, 2009, p. 13).
Scopul principal al creării sistemelor informaționale automatizate în cadrul administratiei publice constituie prestarea serviciilor publice în format electronic cetățenilor, mediului de afaceri, autorităților administrației publice, precum și funcționarilor acestora. e-Serviciul este furnizat la solicitare de către administratia publica, prin intermediul mijloacelor electronice, contra cost sau gratyut, cetățenilor, mediului de afaceri, precum și funcționarilor publici.
Administratia publica prestează solicitanților e-Servicii publice prin intermediul sistemelor informaționale automatizate proprii apeland, în caz de necesitate, la resurse informaționale ținute în sisteme informaționale automatizate, ce fac parte din cadrul spațiului informațional unitar al administratiei publice din Romania. Conform Hotărarii Guvernului numarul 733 din 28.06.2006, cu privire la concepția guvernării electronice, este preconizată furnizarea a patru categorii de servicii destinate să asigure interacțiunile dintre: G2G, G2E, G2B (a se vedea subcapitolul 3.2).
Concepte precum modul de inovare al societății, civilizația socio-umană, definirea unor perioade viitoare ale informaticii, au marcat o perioadă de inspiratie, cel puțin in spațiul specialiștilor din domeniile tehnicii si economiei. Mihai Drăgănescu a avut, încă din anii 1970, (Drăgănescu, M., 2001, p. 43-50), viziunea unei societăți informaționale menite să cuprindă nu numai structurile statului, ci si cetățenii acesteia, pentru satisfacerea cerințelor cărora a preconizat ca, în paralel cu funcționarea unui sistem informatic economico-social, să funcționeze și un sistem informatic cetățenesc îndreptat spre individ. Într-un studiu publicat în 1973, Drăgănescu scria „Acest proces, care a început în a doua jumătate a secolului al XX-lea, tinde să creeze în societate o structură informatică unitară, care să servească în cele din urmă”, astfel:
fiecare cetățean, prin a-i pune la dispoziție putere de calcul și memorii auxiliare, pentru autoeducația sa, pentru relații cu structurile societății din punct de vedere economic, cultural, medical, juridic, social etc…; omul se va găsi nu numai într-un nou mediu ecologic și social, dar și într-un mediu informatic, care îi va schimba modul de viață;
fiecare unitate organizatorică, atât în modul ei de funcționare internă, cât și în relațiile cu organizațiile exterioare;
societatea și economia în ansamblu, pentru conducerea acestora în scopul atingerii obiectivelor fixate.
Proiecte românești privind e-Serviciile
În ceea ce privește cadrele electronice pentru e-Servicii, România a implementat, în prezent, sistemul electronic national de guvernare electronica, denumit e-Guvernare (www.e-guvernare.ro). Portalul furnizeaza servicii electronice precum: birou unic pentru furnizarea de declarații catre autorități publice, birou de plată on-line, formularele online (e-forms), serviciul de e-licitație sau sistemul de autorizare de transport.
Sistemul Electronic National (SEN) facilitează interoperabilitatea în schimbul de date între diferite agenții ale administrației publice. Portalul este construit pe două secțiuni. Primua sectiune, E-formulare, permite descărcarea formularelor standard utilizate de către diferite instituții publice, care pot fi tipărite în continuare, completate și transmise prin mijloace clasice catre autorități specifice. Cea de a doua sectiune se ocupă de servicii on-line și implică rezolvarea unor probleme existente cu administrația, fără a fi nevoie de deplasare la ghișeu sau de alte mijloace de transmitere a documentelor (Constantinescu, R., Zota, R. si Vasilescu, A., an, p. 259-260).
Sistemul Electronic National (SEN)
Unul dintre obiectivele societății informaționale este “Reforma la ghișeu”, care urmărește eficientizarea actului administrativ pentru a răspunde rapid la cerințele cetățenilor și structurilor guvernamentale. Astfel, în anul 2003 a luat ființă Sistemul Electronic Național (SEN) creat prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, referitoare la implementarea SEN, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 675 din 24 septembrie 2003 și Hotărârea Guvernului nr. 1085 din 11 septembrie 2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Național.
Acest sistem permite accesul cetatenilor si companiilor private la informatii publice si este alcatuit din doua componente: Formular Unic si Formular Administrativ. Prin intermediul Formularului Unic, accesibil la www.formularunic.e-guvernare.ro, companiile trimit catre administratia publica centrala principalele declaratii fiscale: plata catre bugetul asigurarilor sociale, catre bugetul asigurarilor pentru somaj, CNAS, plata la bugetul general consolidat, impozitul pe profit si decontul privind taxa pe valoarea adaugata. Pentru a asigura o securitate sporita a informatiilor, departamentul informatic al IGCTI a dezvoltat o noua versiune a sistemului Formularului Unic. Noile aplicatii permit o singura autentificare electronica pentru transmiterea declaratiilor, administrarea individuala a profilului de utilizator si, cel mai important, semnarea electronica a declaratiilor transmise, prin utilizarea certificatelor digitale
Cea de-a doua componenta a SEN, si anume Formularul Administrativ (www.formulare.eguvernare.ro), permite accesul la formularele institutiilor publice. Oricine are acces la internet poate descarca formularele publicate de administratiile publice centrale si locale din România. Pentru o utilizare cât mai eficienta a sistemului, au fost introduse noi facilitati: înregistrare unica pentru institutiile publice, administrarea propriilor conturi de utilizatori si posibilitatea introducerii unor informatii suplimentare pentru fiecare formular în parte.
În domeniul tehnologiei informatiei, anul 2006 a însemnat noi reglementari în domeniul autorizatiilor auto si armonizarea serviciilor de guvernare electronica cu cele existente în Uniunea Europeana. Ca administrator al proiectului e-Licitatie, IGCTI este institutia responsabila cu derularea licitatiilor electronice în România. Pentru a fi în concordanta cu reglementarile Uniunii Europene, IGCTI a avut întâlniri bilaterale cu reprezentantii Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti.
Grupul de Promovare a Tehnologiei Informației în România, înființat prin Hotărârea Guvernului nr. 271/2001, aprobă proiectele din domeniul guvernării electronice, propune Guvernului alocarea fondurilor necesare prin bugetele anuale ale autorităților administrației publice și supervizează implementarea serviciilor publice prin procedura electronică, ținând cont de:
prioritățile stabilite prin strategiile sectoriale din domeniu;
planificarea fondurilor și controlul investițiilor realizate în domeniul tehnologiei informației;
securitatea informațiilor;
protecția datelor cu caracter personal;
accesibilitatea, diseminarea și modul de conservare a informațiilor publice;
accesibilitatea tehnologiei informației pentru persoanele cu handicap;
alte elemente legate de guvernare electronică.
Portalul pentru acces la servicii de guvernare electronică și la formulare administrative în format electronic ale administrației publice centrale este accesibil prin internet la adresa www.e-guvernare.ro, fiind unicul punct de acces la servicii și informații publice de interes pentru persoane fizice și juridice care este disponibil 24 de ore pe zi, șapte zile din sapte. Principiile care stau la baza furnizării de informații și servicii publice prin mijloace electronice sunt:
transparența în furnizarea de informații și servicii publice;
accesul egal, nediscriminatoriu, la informații și servicii publice, inclusiv pentru persoanele cu handicap;
eficiența utilizării fondurilor publice;
confidențialitatea, respectiv garantarea protejării secretului datelor cu caracter personal;
garantarea disponibilității informațiilor și a serviciilor publice.
Fiecare funcționar are obligația, potrivit legii, să accepte formularele depuse de persoanele fizice și juridice. In acest fel, în termen de 60 de zile de la înregistrare, instituțiile publice trebuie să transmită Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației date cu privire la sistemele informatice existente în cadrul acestora, precum și formularele administrative tipizate care se utilizează în raporturile cu persoanele fizice și juridice. Pe baza acestor date se va stabili lista extinsă a formularelor care vor fi furnizate prin SEN. Dacă intervine vreo modificare, instituțiile publice au obligația să o transmită Sistemului Electronic Național, potrivit Legii 161 din 2003.
Sectiunile portalului e-Guvernare sunt in numar de 4. Prima secțiune curpinde: Reforma la ghișeu, Servicii online, Formulare online. A doua secțiune cuprinde date referitoare la înregistrarea, vizualizarea și logarea instituțiilor publice, a treia secțiune face de fapt legătura cu paginile web ale Președinției, Guvernului și Parlamentului României (Camera Deputaților și Senatul), iar ultima secțiune cuprinde ”Acte necesare pentru…” care furnizează link-urile către primării, prefecturi și consiliile județene din întreaga țară, facilitând obținerea documentelor necesare în urbanism și construcții, stare civilă și protecție socială, locuri de muncă, protecția consumatorului, transport.
Portalul guvernamental
Interacțiunea Guvernului cu cetățenii și mediul de afaceri privind furnizarea serviciilor publice cu utilizarea mijloacelor electronice se efectuează prin intermediul “unei singure intrări guvernamentale”, așa-numitului “portal guvernamental”. Portalul guvernamental este un instrument de suport în activitatea e-Guvernării, ce oferă posibilitatea schimbului de informații cu publicul prin rețele de comunicații și reprezintă un punct de acces la resursele și serviciile informaționale. Spre deosebire de pagina-web obișnuită, el îndeplinește trei funcții de bază: oferirea informației despre activitatea autorităților administrației publice, asigurarea accesului la resursele informaționale de stat și prestarea serviciilor publice. Ministerele, alte autorități administrative centrale, autoritățile administrației publice locale și alte instituții și organizații publice creează și gestionează pagini web proprii, care vor interacționa în mod direct cu portalul guvernamental al e-Guvernării.
Clasificarea e-Serviciilor
Pentru utilizatori, calitatea aplicației electronice trebuie să atingă anumite niveluri minime. Aceste niveluri minime sunt valabile și pentru fiecare caracteristică de calitate în parte. În condițiile în care nivelurile de calitate nu ating pragul minim, utilizatorii se orientează spre alte aplicații care rezolvă aceeași problemă și îndeplinesc cerințele de calitate (Ivan, I. si Vintila, B., 2010, p. 53).
Creșterea nivelului de calitate a aplicațiilor orientate catre cetățean se face prin analiza atentă a aplicațiilor care sunt în uz curent, identificarea deficiențelor și remedierea acestora, îndeplinirea cerințelor suplimentare ale utilizatorilor, integrarea de tehnologii moderne. Pregătirea utilizatorilor pentru folosirea aplicației trebuie să fie generală și simpla. Procesul de pregătire trebuie să fie interactiv și să asigure fixarea de cunoștințe elementare privind utilizarea aplicației. Prin procesul de instruire utilizatorii capătă abilități noi (Krause et al., 2009, p. 158-160).
Plata taxelor si impozitelor (e-Tax Payment)
Acest sistem permite angajatilor guvernamentali sa-si efectueze platile pentru taxe si impozite prin mijloace electronice. e-Tax Payment are ca punct de sprijin utilizarea noilor mijloace de plata (carduri bancare, tehnologii internet, sisteme de plati electronice etc.). Sistemul urmareste eficientizarea platii taxelor si impozitelor prin: sporirea vitezei de circulatie a banilor, colectarea facila si in timp redus a debitelor de la cetateni, eficientizarea schimburilor economice si comerciale, sporirea vitezei de circulatie a documentelor de plata pentru taxe si impozite, reducerea costurilor de emitere si mentinerea in circulatie a numerarului, cat si sporirea flexibilitatii si securitatii sistemelor de plata.
Sistemele electronice pentru achizitii de bunuri si servicii (e-Market)
Sistemul permite incheierea de contracte comerciale in mod rapid si eficient, utilizand mijloace electronice, solutie reprezentand pentru oamenii de afaceri o alternativa economica si sigura pentru gasirea si mentinerea partenerilor si pentru crearea unei piete virtuale puternice. Principalele obiective ale sistemului sunt:
demonstrarea beneficiilor utilizarii tehnologiilor moderne in mediul romanesc de afaceri;
realizarea unei piete virtuale pentru produse si servicii prin intermediul careia cumparatorii si ofertantii sa se poata intalni, negocia si efectua tranzactii comerciale, ajutati de tehnologiile Web;
reducerea costurilor de marketing si distributie;
accesibiliate permanenta a cadrului virtual pentru incheierea afacerilor;
Sistem de achizitii publice (e-Procurement)
In principal, sistemul pentru achizitii publice realizeaza facilitatea principalelor procese legate de achizitii publice si va asigura suportul pentru publicarea oportunitatilor de afaceri pentru companiile interesate.
e-Referendum
Proiectul vizeaza sondarea opiniei publice la nivel regional sau national, utilizand internetul si mijloacele electronice. Astfel, cetatenii isi pot exprima optiunea fata de un subiect de interes national. Sistemul se bazeaza pe o arhitectura pe mai multe nivleuri, asigurand confidentialitatea si securitatea datelor.
Infochiosc
Sistemul este un portal informational automatizat, simplu de utilizat pentru cetateni. Scopul dezvoltarii acestrui proiect este de a oferi servicii mai bune catre firme si cetateni prin modernizare, cresterea transparentei si accesibilitatii operatiunilor din administratiile publice. Conform planului, au fost distribuite 4.280 de infochioscuri in toata tara, mai ales in zonele slab informatizate, care vor constitui un portal informational, grupand informatia mai multor situri guvernamentale, precum si informatii utile publice.
Sistemul de cautare de locuri de munca (e-Job)
Obiectivele principale ale acestui proiect sunt crearea unui targ virtual de locuri de munca, demonstrarea necesitatii utilizarii tehnologiei informatiei in domeniul resurselor umane si oferirea unei oportunitati de lucru persoanelor specializate in domeniul tehnologiilor moderne.
Votul electronic
Diverse forme de sisteme computerizate de votare au fost folosite inca din anii '60. O prima forma a fost cea pe cartele perforate, trecandu-se apoi la scanere optice. Pentru multi, votul electronic este urmatorul pas logic in evolutia sistemului de votare. Circumscriptiile de vot electronice sunt considerate piatra de temelie pentru votul prin internet, lucru care va permite votarea de acasa, de la serviciu sau de la oricare alt calculator conectat la retea. Acest sistem de votare creeaza premisele cresterii numarului de alegatori.
Principalele avantaje ale votului electronic rezida in:
fluidizarea procesului de votare;
evitarea erorilor de numarare si a confuziilor;
marirea numarului de participanti la vot.
4. Sistemul votului electronic: e-Democratia
Manifestarea democratiei electronice (sau a e-Democratiei) se intinde dincolo de procesul democratic. Nicio viziune despre guvernarea in societatea informationala nu ar fi completa fara a lua in calcul democratia digitala.Spectrul e-democratiei cuprinde, in principal, inregistrarea participantilor la vot, actul votarii , consultarea opiniei publice, comunicarea intre alesi si alegatori etc. Guvernele isi dovedesc buna credinta facand informatiile accesibile online, insa trebuie facut mai mult decat atat. Comunicarea deschisa dintre alegatori si guvernanti, dar si asigurarea unor cai facile de angajare a cetatenilor in procesul legislativ constituie parti ale transformarii guvernului in guvern electronic (sau e-guvern).
In prezent, utilizarea tehnologiei in cadrul sedintelor parlamentare este limitata la contorizarea voturilor. Apoi, rezultatul obtinut este introdus manual in alte sisteme de raportare, care-l retansmit sub un alt format pentru a putea fi prezentat pe paginile de Internet. Perspectiva imediata din care trebuie privita e-democratia este cea a sistemului electoral. E-democratia poate fi definita ca furnizarea de informatii politice, sustinerea discutiilor, asigurarea interactiunilor intre oameni si a alegerii cetatenilor pentru pozitii in sistemul politic prin intermediul Internetului sau al altor mjloace electronice. Democratia electronica permite atat contactul cetatenilor cu cei alesi, cat si posibilitatea interactiunii si discutiilor directe cu acestia, in vederea ameliorarii decizilor politice.
Democratia electronica amelioreaza sistemul electoral, asigurand:
accesul cetatenilor la informatie, prin care se furnizeaza informatii despre candidati, programe, campanii electorale si alegeri prin intermediul siturilor web;
participarea la luarea deciziilor, prin care se asigura cetatenilor oportunitatea de a comunica online cu politicienii
exprimarea votului pe cale electronica.
In sens larg, democratia se refera la procesele si structurile care insotesc toate formele de comunicare electronica dintre guvern si cetatean. Deoarece tehnologia informatiei si comunicatiilor isi face simtita prezenta aproape in toate ramurile activitatii umane, se poate spune ca e-democratia reprezinta acel e-concept folosit ca instrument in formularea si analiza opiniilor, comunicarea acestora si luarea deciziilor in cadrul diverselor sisteme de activitate umana prin intermediul tehnologiilor electronice de transmitere a informatiei. Acest lucru are ca rezultat o conectare globala a indivizilor, ceea ce va determina la randul sau interconectarea si amestecul diverselor culturi si civilizatii.
Democratia poate fi privita ca un mijloc de a rezolva disputele politice care provin din pluralismul opiniilor. Este o metoda de a lua decizii in mijlocul incertitudinii si al contradictiilor.
Internetul pune la dispozitie un mediu cu totul nou prin care publicul poate sa "circule" si sa discute materialele deciziilor oficiale. Este un pas foarte mic de la cererea ca un astfel de text sa fie accesibil, catre cererea de a fi facut accesibil pentru comentarea lui publica. Internetul poate deveni astfel mai mult decat o unealta pentru diseminarea documentelor, ar putea deveni un mijloc de dezbatere, discutare si implicare, practic o extensie a spatiului public democratic.
Democratia electronica reprezinta si folosirea de catre cetatean a mijloacelor electronice pentru a putea comunica mai bine cu alti cetateni, pentru a dezbate probleme si a prezenta nemultumiri si propuneri. Democratia electronica este punctul in care se intalnesc tehnologia, creativitatea oferind largirea libertatii de exprimare. Noile metode de guvernare asigura o mai buna conectivitate intre cetatean si sistem.
Guvernarea electronica si e-democratia sunt inrudite in esenta, dar sunt diferite ca modalitate de manifestare. Modul de transmitere a informatiei in guvernarea electronica, realizata prin mijloace electronice se face de sus (guvern) in jos (cetateni). Scopul guvernelor virtuale si al guvernarii electronice este de a schimba modalitatea in care lucreaza cu cetatenii. Spre deosebire de guvernarea electronica, democratia electronica porneste de jos in sus.
Un concept care porneste de jos în sus este acela de democratie electronica, care reprezinta folosirea de catre cetatean a mijloacelor electronice pentru a putea comunica mai bine cu alti cetateni, pentru a dezbate probleme si a înainta nemultumiri si propuneri. Democratia electronica este organizata de catre cetateni si capteaza, prin canale electronice, nemultumirile oamenilor, propuneri de îmbunatatire a procesului de guvernare si, de multe ori, dezbateri ale unor actiuni guvernamentale. Toate acestea se desfasoara pe Internet, prin intermediul siturilor de opinii personale, a forumurilor de pe portalurile dedicate, a chat-urilor si listelor de discutii. (Bogdan GHILIC MICU, Guvernarea electronica, Revista Informatica Economica, nr. 1 (21)/2002, pg. 18)
Pentru a primi o larga acceptare in cadrul unor alegeri nationale, votul electronic trebuie sa depaseasca cateva obstacole, acestea fiind pe de o parte, de natura legislativa si, pe de alta parte, de natura tehnica:
sistemul electronic de vot ii va nedreptatii pe cei fara cultura in domeniul TIC;
este dificil de verificat identitatea utilizatorilor;
calculatoarele sunt supuse la atacul unor hackeri sau la virusare.
Cel mai mare obstacol in introducerea votului electronic il reprezinta insasi legea electorala, care trebuie modificata fundamental si adaptata noilor concepte, in toate tarile, indiferent de gradul de dezvoltare economica. O alta mare intrebare referitoare la votul electronic este cauzata de faptul ca votul pe un calculator din retea este vulnerabil atacurilor informatice.Masurile de securitate luate pentru a proteja alte zone ale internetului, inclusiv comertul on-line, nu au fost in stare sa elimine complet aceste atacuri. Caracterisiticile principale ale unui sistem electronic de vot sunt: acuratetea, democratia, caracterul secret, verifcabilitatea, disponibilitatea, flexibilitatea si mobilitatea.
In final, pot spune ca procesul de votare electronica este cat se poate de util in contextul societatii informationale, putand asigura corectitudinea si fluidizarea procesului efectiv. Implementarea cu succes a unui astfel de sistem pe scara larga ridica inca destule probleme. Exista, insa, o serie de obstacole care stau in calea unei acceptari pe scara larga a votului electronic, mai ales legate de neindeplinirea unora dintre caracterisiticile unui bun sistem de votare.
––––––––––––-
În lucrarea de față imi propun să fac un prim pas în discutarea unor posibile rezolvări instituționale ale acestor probleme. Mai precis, voi analiza metode de vot alternative, în special votul pe internet și votul poștal, și voi prezenta avantajele și dezavantajele acestor metode, așa cum rezultă ele atât din opiniile experților, cât și din practicarea metodelor respective în diverse țări.
În secțiunea următoare voi prezenta un scurt istoric al diverselor metode de vot si o tipologie a acestora. În plus, voi discuta și avantajele și dezavantajele acestor metode.
Voi încheia această analiză cu o evaluare a celor două metode de vot și a utilității, fezabilității și dezirabilității implementării lor în contextul alegerilor din România, și în special a utilizării lor în scopul asigurării unei mai bune participări în procesul electoral. Anticipând concluziile finale, analiza care urmează va evidenția o serie de probleme apărute în practica celor două metode în țări mult mai avansate decât țara noastră, atât în privința infrastructurii și a organizării birocratice, cât și în materie de experiență democratică. Din aceste motive credem că, înainte de a pune în discuție introducerea votului poștal sau a celui prin internet, o condiție absolut necesară ar fi o serie de reforme substanțiale la nivelul birocrației și dezvoltarea adecvată a infrastructurii.
–––––
Metode de vot: istoric, tipologie, avantaje și dezavantaje
Inițial, evoluția metodelor de vot a fost o ilustrare a schimbărilor intervenite în viziunea asupra democrației. Cel mai bun exemplu în acest caz este introducerea buletinului de vot secret („buletinul de vot australian”), a cărui apariție la mijlocul secolului al XIX-lea s-a datorat concepției că votul trebuie să fie exercitat în deplină libertate, fără nici un fel de influență sau posibilitate de presiune din exterior. Ulterior, apariția altor metode a fost mai degrabă rezultatul progresului tehnologic.
In cazul votului australian, alegătorul primește un buletin de vot tipărit și își exprimă votul fie prin aplicarea unei ștampile în căsuța corespunzătoare candidatului sau partidului preferat (așa cum se întâmplă la noi), fie prin marcarea acestora (de exemplu printr-un „X” scris cu pixul, așa cum se practică în Marea Britanie). Apariția acestei metode de vot la mijlocul secolului al XIX-lea (practicată prima dată în statul australian Victoria) s-a datorat atât dorinței de a asigura secretul votului, care înainte de introducerea buletinului de vot „australian” se exprima adesea în mod public, cât și încercării de a elimina influența partidelor în procesul electoral. Un exemplu în acest sens ni-l oferă Statele Unite, unde până la introducerea acestui sistem, chiar și acolo unde votul era considerat secret, buletinele de vot erau tipărite și distribuite de partide.
Chiar și în momentul de față, marea majoritate a țărilor democratice, inclusiv cele cu un nivel de dezvoltare socio-economic foarte ridicat, care le-ar facilita folosirea altor metode, continuă să folosească această metodă de vot. Acolo unde se folosesc și alte metode, ele sunt de obicei utilizate de o minoritate din alegători, adesea în scopuri cvasiexperimentale, pentru a testa impactul și fezabilitatea implementării unor metode de vot alternative, sau doar în cazuri speciale, cum ar fi votul diasporei. Există exemple de țări foarte dezvoltate, cum ar fi Statele Unite și Coreea de Sud, țări cu dezvoltare medie (Brazilia) sau mai puțin dezvoltate (Filipine), în care predomină metode de vot alternative (mașini electronice de vot, sau mașini care scanează buletinele de vot completate în prealabil de alegători).
Mașinile de vot electronic (Direct Recording Electronic Voting Machines, DREs)
O primă generație de mașini electronice de vot a apărut la mijlocul anilor ’70, fiind utilizat în câteva regiuni administrative (counties) ale statului american Illinois între 1976 și 1980. Ele au început să se răspândească și în restul Statelor Unite, astfel că, dacă în 1980 doar 1% din alegătorii americani utilizau astfel de mașini, în 2004 procentul a ajuns la 30%. Există mai multe tipuri de astfel de mașini, și ele sunt folosite pe scară largă și în afara Statelor Unite. Brazilia a fost prima țară din lume care a introdus astfel de mașini de vot pentru toate alegerile (începând cu 1996). Recent, și Coreea de Sud a luat o decizie similară (în 2008).
În general, pentru a putea vota pe un asemenea tip de mașină de vot, alegătorul trebuie să o activeze, ceea ce se face fie utilizând un card de access (mașinile utilizate în Coreea de Sud, și majoritatea celor utilizate în SUA), fie folosind un cod de access. Majoritatea mașinilor de vot electronice sunt de tip touch-screen, alegătorul exprimându-și opțiunile prin atingerea cu degetul a unor porțiuni de ecran.
Experiența ultimilor ani a pus sub semnul întrebării siguranța și fiabilitatea acestor mașini. Lipsa unui buletin de hârtie face imposibilă o verificare independentă a rezultatelor, fapt care a determinat o serie de state americane să le înlocuiască cu buletine de vot cu scanare optică, iar în alte state mașinile de vot au fost prevăzute cu o imprimantă, astfel încât să existe și o copie fizică a fiecărui vot, permițând renumărarea voturilor și verificarea independentă. În Olanda, după o perioadă inițială de euforie legată de introducerea mașinilor de vot electronice, experiența practică și criticile aduse de specialiști au dus la interzicerea acestei metode de vot și revenirea la buletinele de vot de hârtie.
Votul poștal
Această metodă de vot era deja utilizată în secolul al XVIII-lea, facilitând votul proprietarilor de pământ din America de Nord care nu doreau să își părăsească proprietățile de teama indienilor. În 1857, statul Oregon introduce votul poștal pentru bărbații aflați departe de domiciliu. Războiul Civil din America a adus și prima utilizare pe scară largă a acestei metode în beneficiul soldaților aflați pe front, fiind introdusă în 19 din cele 25 de state ale Uniunii și în șapte din cele 11 state Confederate. După încetarea războiului, această practică a fost abandonată, dar izbucnirea Primului Război Mondial a dus la reintroducerea ei. În prezent, toate statele americane le permit alegătorilor să folosească această metodă, iar 29 dintre ele nu le cer alegătorilor care optează pentru votul poștal să justifice această opțiune. Mai mult, în nouă din aceste 29 de state, alegătorii pot opta pentru un statut permanent de alegător „absent” (absentee voter). Și alte țări democratice precum Canada sau Marea Britanie folosesc această metodă, dar pe scară limitată (Gronke și alții 2008: 441).
Desfășurarea votului poștal: detalii tehnice.
Identificarea corpului electoral
Expedierea materialelor necesare votului
Votare
Returnarea votului
Verificare
Numărarea voturilor
Avantajele și dezavantajele votului poștal
Pentru a avea o imagine comprehensivă asupra votului poștal și a putea evalua oportunitatea introducerii acestei metode de vot, este necesar să avem în vedere atât considerații practice, de natura legală (de pildă, dacă votul poștal facilitează frauda electorală) sau economică (care sunt costurile legate de implementarea acestei metode), cât și considerații de natură normativă, legate de viziunea asupra democrației (care este impactul votului poștal asupra participării la vot?). În tabelul 4 prezentăm principalele avantaje și dezavantaje ale votului poștal care au fost discutate în literatura de specialitate.
Să începem cu avantajele de natură practică. În plan practic, majoritatea autorilor concluzionează că această metodă de vot este mai puțin costisitoare decât alternativele. Totuși, este de remarcat faptul că mulți din acești autori sunt americani, iar concluziile lor se bazează pe comparația costurilor votului poștal cu cele legate de utilizarea altor metode utilizate în Statele Unite, cum ar fi mașinile electronice de vot, ale căror costuri de achiziție și menținere în funcțiune sunt mult mai mari decât cele ale votului „clasic.” Din acest motiv, o bună parte din economiile care s-ar face prin introducerea acestei metode de vot în România ar putea fi iluzorii. Un alt avantaj practic al acestei metode este faptul că alegătorul nu mai trebuie să se deplaseze la secția de vot. Nici acest argument nu a scăpat criticilor, care susțin că procedeul clasic de votare are un impact important asupra socializării politice, și că acest efect dispare în cazul votului poștal (Thompson 2008).
Să trecem acum la dezavantaje. Una din problemele majore legate de acest sistem este faptul că el necesită o birocrație funcțională, performantă și necoruptă. Considerăm că birocrația din România este în prezent foarte departe de aceste obiective, și aici nu ne referim doar la poștă, ci la toate instituțiile care ar fi implicate într-un asemenea proces, cum ar fi poliția, justiția, sau evidența populației. Un exemplu cât se poate de grăitor în acest sens ni l-a oferit cazul deținutului din Craiova, aflat (sau, mai bine zis, care ar fi trebuit să fie) în închisoare în urma a două tentative de crimă. În condițiile în care a fost nevoie de moartea a doi oameni pentru ca autoritățile să observe că acest infractor periculos lipsea de câteva luni din închisoare, ni se pare lipsit de realism să ne așteptăm la o administrare eficientă și performantă a unor alegeri în care ar fi implicați sute de mii sau chiar milioane de alegători.
Chiar în condițiile unei birocrații (credem noi) de o mult mai bună calitate decât cea din România, cum este cea din Marea Britanie, frauda electorală legată de votul poștal nu poate fi exclusă. Introducerea unei legislații mult mai permisive în materie de vot poștal a dus la declanșarea unui scandal imens legat de fraudarea alegerilor locale din Birmingham (în 2004), ajungându-se la anularea mandatelor a șase consilieri laburiști. O asemenea măsură a fost fără precedent în istoria recentă a Marii Britanii, unde contestarea rezultatului unor alegeri este un eveniment excepțional.
Un ultim aspect de natură practică este faptul că procesul votului poștal este, în mod inerent, lipsit de transparență (sau, în cel mai fericit caz, mult mai puțin transparent decât votul „clasic”). Cu această ultimă observație facem tranziția de la discuția unor dezavantaje pe care noi le-am numit practice (de natură economică sau legală) la cele de natură normativă. Pornind de la premisa că rata de participare este într-adevăr mai mare în cazul votului poștal în comparație cu votul „clasic”, un aspect problematic este dacă această rată de participare mai ridicată este rezultatul unei creșteri relativ uniforme a participării în rândul tuturor grupurilor sociale. Dacă autori precum Richey (2005) consideră că votul poștal are un efect benefic asupra dezvoltării societății civile, alții argumentează că, dimpotrivă, votul poștal o subminează.
Votul pe Internet
În condițiile în care Internetul este un fenomen foarte recent, este evident că votul pe Internet are și el o istorie scurtă. În ultimii ani, votul pe Internet a fost testat sau utilizat pe scară limitată (cum ar fi alegeri primare, locale, sau referendumuri pe probleme locale) în țări precum SUA, Marea Britanie, Olanda sau Elveția. Deocamdată, Estonia este singura țară în care votul pe Internet a fost utilizat în alegeri la nivel național, dar chiar și în acest caz, metoda a fost folosită alături de metoda clasică a buletinului de vot, iar alegătorii care au optat pentru votul pe Internet au fost o minoritate (30.275, sau 5,5% din totalul voturilor). Teoretic, se pot constitui secții de vot pentru a le da posibilitatea alegătorilor (în special celor care nu au acces la Internet) să utilizeze această metodă de vot.
Desfășurarea votului pe Internet: detalii tehnice
Identificarea corpului electoral
Expedierea materialelor necesare votului
Autentificare/logare
Votare
Transmiterea voturilor
Citirea voturilor
Avantajele și dezavantajele votului pe internet
În prima parte a acestei treceri în revistă a diverselor metode de vot am amintit o serie de probleme legate de mașinile de vot electronice. Acestor probleme li se adaugă, în cazul votului pe internet, probleme specifice acestei tehnologii, cât și problemele legate de votul la distanță (probleme comune, în mare măsură, votului poștal și votului pe internet). Din acest motiv, în această secțiune ne vom concentra pe problemele specifice votului pe internet. Având în vedere faptul că nici autorii acestui raport, și nici audiența-țintă a raportului nu sunt specialiști în tehnologie, ne vom limita doar să menționăm problemele de natură tehnică, oferindu-le totodată celor interesați de o analiză mai aprofundată a acestor probleme o serie de resurse bibliografice. În planul avantajelor practice, nu putem vorbi de o (posibilă) reducere a costurilor decât în cazul tranziției la un vot desfășurat exclusiv pe internet, ceea ce desigur nu este fezabil pe termen scurt sau mediu, fie că ne referim la votul cetățenilor din țară sau la cei din diaspora. În scenariul mult mai realist în care votul pe internet ar fi utilizat în paralel cu cel clasic, în mod evident cheltuielile vor crește.
În privința creșterii ratei de participare, anticipăm că aceasta va fi mai pronunțată în cazul cetățenilor din diaspora (în cazul menționat mai sus, de introducere a votului pe internet în condițiile menținerii votului clasic). Afirmăm aceasta gândindu-ne atât la insuficiența centrelor de votare din străinătate, cât și la distanțele considerabile pe care mulți dintre aceștia trebuie să le parcurgă până la cea mai apropiată secție de vot. O condiție absolut necesară pentru introducerea votării pe internet este asigurarea unui cadru legal și instituțional adecvat, precum și a unei infrastructuri adecvate. Într-o analiză a votului pe Internet în Estonia, patru ingrediente cheie care au asigurat succesul acestei metode în țara respectivă: (i) un acces larg la internet, (ii) un cadru legislativ care reglementează în detaliu toate activitățile legate de internet (inclusiv procesul de vot), (iii) o cultură politică foarte favorabilă utilizării internetului în diverse activități politice și administrative, și (iv) existența cărților de identitate care permit identificarea digitală a alegătorului.
Sunt de parere că, în momentul de față, România este departe de a îndeplini aceste condiții. Pentru a oferi doar două exemple, românii sunt pe ultimul loc din Uniunea Europeană în materie de acces la internet. În 2006, doar a zecea parte din familiile din România erau contectate la internet în 2006, față de 80% în Olanda sau Danemarca (Eurostat 2008: 484). Dacă se face referire la prioritatea acordată cadrului legislativ și instituțional care să asigure o bună desfășurare a alegerilor, un studiu al sistemelor electorale din 20 de țări post-comuniste arăta că România a fost ultima care a instituit o autoritate electorală permanentă (Birch, 2003, 41).
Concluzii și recomandări
Votul poștal și votul pe internet sunt două metode de vot care pot constitui o alternativă la votul clasic. În particular, acestea ar putea facilita votul cetățenilor din diaspora. Din păcate, așa cum am arătat, atât experiența votului poștal, cât și cea a votului pe internet nu a fost întodeauna lipsită de probleme, chiar și în țări în care condițiile socio-economice, instituționale și tehnologice sunt mult mai favorabile pentru implementarea lor decât în România. Aceasta nu înseamnă că respingem în principiu utilitatea unor asemenea metode, mai ales în condițiile în care multe din reformele necesare pentru a asigura succesul implementării acestor metode vot alternativ sunt reforme de care România are oricum nevoie, cum ar fi reforma aparatului birocratic, o mult mai bună evidență a populației, introducerea unor cărți de identitate mult mai greu de falsificat, investiții în infrastructură, sau creșterea gradului de încredere a populației în modul de funcționare a instituțiilor statului. Credem însă că, până la implementarea unor astfel de reforme, orice discuție despre introducerea unor metode de vot alternative este prematură.
Un alt experiment a avut loc în 2003, când soldații români aflați în misiune peste hotare și-au exprimat votul printr-un sistem electronic, cu ocazia referendumului privind revizuirea Constituției. Experimentul a fost declarat un succes, dar nu a fost extins sau repetat.
Unul dintre principalele impacturi ale tehnologiei informatiei si comunicatiilor asupra relatiei dintre administratiile centrale si locale si utilizatorii acestora (cetateni, companii, asociatii etc), este de fapt potentiala mutare a puterii catre acesti utilizatori. Prin intermediul TIC, administratiile se pot transforma pe baza unor criterii de eficacitate sau pot extinde participarea actorilor implicati prin construirea unor site-uri web si servicii orientate catre utilizatori (ghiseu unic, de la birocratie catre orientarea asupra utilizatorului) (Ho, 2002).
Democratia electronica este o componenta fundamentala a guvernarii electronice. Prin intermediul democratiei electronice (democratie directa) se urmareste, cu ajutorul ICT, cresterea participarii active a cetatenilor si sustinerea colaborarii dintre actori în scopul definirii politicilor, fie ca acestiea actioneaza ca cetateni, prin intermediul reprezentantilor alesi sau în numele adminitratiei sau asociatiilor (de exemplu, grupuri de lobby sau presiune, grupuri de interes, ONG-uri) în cadrul proceselor politice ale tuturor stagiilor de guvernare. Aceasta cuprinde trei componente: furnizarea de informatii, dezbaterea si participarea la luarea deciziilor.
CONCLUZII
Asadar, guvernarea electronica presupune a guverna într-un mediu electronic prin intemediul pârghiilor furnizate de ICT, iar rolul acestora nu este un mijloc în sine, ci mai degraba un instrument de inovare organizationala si noi contracte sociale care:
Sa stabileasca modele noi de guvernare (sustinerea inovatiei, mobilitatea muncii, aptitudinile, educatia, antreprenoriatul etc);
Sa construiasca aliante strategice care sa integreze sectorul public si alte sectoare în scopul reducerii cheltuielilor tranzactionale si exploatarii economiilor de scara în furnizarea serviciilor si achizitiile publice;
Sa dezvolte colaborarea cetatenilor bazata pe includere electronica – acces egal la tehnologie si informatii si oportunitati de instruire si dezvoltare personala;
Sa asigure participare electronica locala eficace pentru a contracara presiunile si de a decide prioritatile locale.
În concluzie, în viziunea politicii europene, tehnologiile digitale sunt folosite cu scopul de a introduce noi modalitati de gândire si de transformare a organizatiilor si proceselor de munca pentru îmbunatatirea eficacitatii si calitatii serviciilor. Ele sunt un instrument de crestere a satisfactiei si oportunitatilor indivizilor si companiilor în scopul cresterii calitatii vietii. De la aspectul guvernamental, este sunt de asemenea folosite ca instrumente de promovarea a eficacitatii în procesul de reducere a costurilor furnizarii serviciilor si de obtinere a recunoasterii internationale, facând cetatenii sa fie mândri de serviciile publice din tara lor. Politicile eficace sunt rezultatul unei colaborari de succes dintre factorii de decizie de top din sectorul public, dar si privat si societatea civila pentru ca au în comun câtiva piloni importanti de interventie.
Servicii electronice care alcătuiesc e-participarea sunt: e-Informații, e-consultare și e-decizie. Votul electronic are două forme principale: de la distanță (prin Internet de pe orice computer, prin e-mail sau prin mesaje text sau TV interactiv) și cea locală în cabinele de vot prin intermediul echipamentelor de vot electronic (aparatura de înregistrare directa și mașini de vot).
O cabina de vot cu echipament electronic este denumita e-Voting Kiosk. Instituțiile publice accentueaza tot mai mult ideea că e-democrația și e-participarea au nevoie de o nouă percepție a cetățenilor în calitate de proprietari ai un drept incontestabil, mai degrabă decât ca un simplu utilizator al serviciilor on-line. Această percepție noua, atunci când este pusa în practică, are rolul de a ajuta facilita procesul democratic și de a oferi oamenilor puteri sporite de decizie.
În România există categorii majore ale cererii de democrație electronică:
Aplicații electorale pentru organizarea de campanii electorale pe Internet. Cei mai mulți candidați și partide au site-uri proprii pe Internet. Alte site-uri au fost dezvoltate fie de către grupuri mass-media (Kappa = election.ro, PCNET = alegeri.ro), fie de către ONG-uri (CITX Romania – www.electoral2000.en);
Aplicatii de comunicare și feedback, cum ar fi: e-mail, liste de discuții, chat și forum, care sunt utilizate de către cetățeni pentru a-și exprima opiniile cu privire la grupuri de discuții specifice. În România, cel mai mare succes s-a inregistrat pe server-e private, sau pe cele cu suport gratuit din străinătate;
Aplicatii logistice și organizaționale, inclusiv utilizarea de site-uri pentru exprimarea plângerilor, organizarea de mitinguri și demonstrații, aceasta categorie fiind utilizata cel mai frecvent.
Rețelele de internet sunt generate într-un sens dublu: atât de sus în jos, cat și de jos în sus. În primul caz, încorporarea Internetului în procesele politice și de administrare necesită un instrument pentru crearea de noi capacități instituționale, în scopul îmbunătățirii serviciilor publice, prin transparența și participarea cetățenilor. Spațiile virtuale de participare promovate de catre instituții introduc o nouă dimensiune în relația dintre cetățeni și puterile publice, ducand la crearea unei culturi democratice.
E-guvernarea a impus o nouă perspectivă asupra guvernanței și, de asemenea, buna funcționare a acesteia. Cu alte cuvinte, acestea creează un echilibru între spațiul cibernetic și utilizatorii de e-guvernare, fie că sunt cetățeni, întreprinderi sau alte forme de guvernare (verticale si orizontale, la nivel național și internațional) și angajați de stat (funcționari publici).
Acestia gestioneaza schimbările și coordonează toate activitățile, relațiile și timpul necasar pentru acceptarea noilor norme, principii și aplicații pentru managementul electronic. Ei iau parte în mod activ la procesul de restructurare și reconstrucție a acțiunilor de reformă care deservesc guvernul, așa cum se arată în Figura 8.
Votul electronic
O ultima aplicatie de mare importanta in viitorul G2C este votul electronic. Nu numai procesul de votare efectiv poate sa se desfasoare electronic, fie in cabine de vot electronice sau chiar pe Internet, ci si intregul proces care duce la vot, inregistrarea si confirmarea votantilor, numararea voturilor etc. Experimentul “Arizona” – adica folosirea votului electronic prin intermediul Internetului la alegerile primare ale democratilor din martie 2000 a avut rezultate surprinzatoare – peste 40.000 de oameni au votat in acest fel – o crestere de peste 600% in numarul de alegatori veniti la urne comparat cu 1996. Totusi, viitorul votului electronic, chiar si dupa alegerile din Florida, care au demonstrat ineficienta votului manual, nu este in prezent foarte clar, mai ales datorita riscurilor mari de securitate care exista mereu atunci cand sunt implicate solutii care expun serverele la atacuri externe.
Majoritatea cetatenilor romani nu participa in procesul de guvernare din cauza lipsei de incredere in administratia publica si prezenta inca in procent mic a mentalitatii pe de urma dictaturii comuniste. Este necesar ca Romania sa cresca gradul de implicare al cetatenilor in special la nivel local, prin promovarea avantajelor serviciilor de guvernare electronica si a transparentei administratiei publice. Cooperarea dintre govern si societatea civila si cetateni este esentiala pentru viitoarele servicii publice de inalta calitate. Exista necesitatea de a creste gradul de deschidere a conducerii din cadrul Guvernului Romaniei pentru crearea unui parteneriat cu societatea civila pentru o mai buna utilizare a datelor publice si guvernamentale.
In dezvoltarea unei societati bazata pe cunostinte, este nevoie de o mai buna creare, conducere si folosire a cunostintelor pentru a crea valori publice. Procesele vor trebui sa fie mai participative si guvernele mai relationate. Eficienta managementului cunostintelor ar trebui sa permita guvernelor sa fie mai flexibile în adaptarea la schimbari ale diverselor medii si nevoi. Pentru a crea valori publice pentru cetateni, guvernele trebuie sa înteleaga mai bine si sa se adreseze nevoilor cetatenilor si sa înteleaga la ce grad ar trebui sa împuterniceasca utilizatorii guvernarii electronice. Guvernele trebuie sa ia în considerare si nevoile de afaceri, cum ar fi nevoia de a minimaliza costurile de interactiune cu administratia publica si nevoia de a creste competitivitatea întrun mediu global economic. Viziunea guvernarii electronice scoate în evidenta cresterea importantei intermediarilor – de exemplu: partenerii privati, sociali si publici, în furnizarea de servicii publice si în exercitarea guvernarii democratice. Guvernul va trebui sa înteleaga mai bine potentialul acestor actori, pentru a putea dezvolta modele si parteneriate de colaborare mai puternice, mai inovatoare si pe termen mai lung cu acestea, si în final, pentru cresterea consideratiei nevoilor lor ca utilizatori ai serviciilor de guvernare electronica.
Studiul relevă că e-guvernarea este acțiunea principală luata pentru a reforma serviciile publice din România. În plus, este nevoie de un nivel avansat de dezvoltare a e-guvernarii, în scopul de a transforma interacțiunile dintre administrația publică și cetățeni sau întreprinderi. Această concluzie se bazează pe examinarea dezvoltării serviciilor de e-guvernare în România. Chiar dacă există un progres în ultimii ani în domeniul e-guvernarii, guvernul român ar trebui să ia o serie de măsuri în scopul de a dezvolta serviciile de e-guvernare, de care populația, companiile și instituțiile publice să beneficieze. Concluziile acestui studiu justifică efortul investit în dezvoltarea e-guvernarii și, de asemenea, să aibă relevanță pentru elaborarea de politici în administrația publică românească. În plus, rezultatele raportate in aceasta lucrare pot fi de ajutor pentru experții din cadrul administrației publice, în scopul de a pune în aplicare procesul de reformă administrativă.
În democrațiile moderne, e-guvernarea oferă cetățenilor o suită de beneficii prin accelerarea și automatizarea proceselor interfeței cetățean-administrație și prin transparentizarea funcționării administrației. Un loc aparte îl au procesul de luare a deciziilor, impactul acestora asupra cetățeanului și participarea sa directă la actul deciziei. Cursul tratează analiza proceselor și luarea deciziilor în e-guvernare, etapele și instrumentele tehnologiei informației care se pot folosi în luarea deciziilor. O mare varietate de e-servicii sunt disponibile astăzi; pe lângă functionalitate, acestea trebuie să permită o interactiune cât mai precisă, eficientă si cu un nivel rezonabil de satisfactie pentru utilizatorul final.
Pe post de concluzii? 😕
Administrațiile moderne se axează pe noile tehnologii și pe dorința cetățenilor de a utiliza aceste tehnologii. În etapa actuală de dezvoltare, progresul tehnic permite consumatorilor să se elibereze de puterea publică pentru anumite tipuri de prestații deoarece anumite servicii, create ca urmare a progreselor tehnice și dezvoltate ca servicii publice, pot să iasă treptat de sub tutela publică pentru a fi furnizate într-un univers concurențial. Anumite bunuri și servicii noi, născute din progresul tehnic, furnizate mai întâi de către puterea publică, sub un regim de servicii publice, trec într-un regim de gestiune concurențială, în care caracterul de serviciu public se diminuează sau chiar dispare complet. Ilustrarea acestei evoluții se reflectă cel mai clar în cazul transporturilor aeriene, televiziunii, telecomunicațiilor.
Din punct de vedere al tehnologiei, sunt două aspecte care ne rețin atenția în materie de servicii publice, și anume: în ce măsură sunt încorporate noile tehnologii în furnizarea serviciului public în vederea creșterii performanțelor acestora și în ce măsură noile tehnologii determină apariția unor servicii publice. În literatura de specialitate regăsim răspunsul la prima întrebare, răspuns ce-și regăsește reprezentarea exactă în viața reală: viteza de inserție a noilor tehnologii este mai mică în sectorul public decât în cel privat, dar logica interesului general permite accesul egalitar al tuturor la „modernitate”. Explicația acestui fapt o regăsim în rigiditatea reglementărilor, capacitate de adaptare redusă, lipsa de flexibilitate sau limitarea resurselor din sectorul public.
Progresul tehnic a făcut să apară noi tehnologii și, de asemenea, noi nevoi publice, astfel că statele și colectivitățile locale au fost adesea obligate să organizeze ca servicii publice activități generate de progresul tehnic, în scopul întăririi propriilor autorități și pentru a asigura dezvoltarea economică. Unul din indicatorii de măsurare a performanțelor unui serviciu public îl reprezintă timpul de așteptare la care este supus clientul, astfel că administrația este pusă în fața unei provocări importante, aceea de a identifica modele organizatorice, resurse, care să diminueze acest timp de așteptare și să asigure un acces facil la servicii. Ideea este de a apropia serviciile de clienți, de a elimina timpul de deplasare și așteptare. În România, încă din 2001 a fost adoptată Strategia de informatizare a administrației publice, care are ca finalitate sporirea calității serviciilor publice. De asemenea, a fost adoptată Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, lege care în Titlul II reglementează transparența în administrarea informațiilor și serviciilor publice prin mijloace electronice. Aplicarea strategiei și a legii amintite presupune câteva etape distincte ce urmăresc în primul rând pregătirea funcționarilor publici în a utiliza noile tehnologii.
Cele două documente semnalate au avut efecte concrete, printre care amintim: crearea rețelei de centre ECDL; obținerea licenței ECDL de către un număr important de funcționari publici; crearea cadrului legislativ și organizatoric privind plata electronică a impozitelor și taxelor locale; dezvoltarea sistemului de achiziții publice în format electronic; realizarea diferitelor programe pentru activitatea serviciilor asistență socială, autoritate tutelară, gestiune urbană; elaborarea site-urilor proprii pentru o serie de instituții publice; dezvoltarea sistemelor infochioșc; crearea site-ul www.e-guvernare, „un site care-și propune să revoluționeze modul în care fiecare dintre dumneavoastră interacționează cu administrația publică în România”.
Acest din urmă site își propune să fie un portal al administrației publice, un mod facil de a accesa diferite servicii publice. O asemenea abordare modifică relația cetățean-stat prin înlocuirea deplasării repetate la diferite ghișee, cu depunerea unei cereri on-line, prin conectarea la Internet (don’t stand in line, get on-line). Deși există acești pași concreți de dezvoltare a guvernării electronice, în multe situații tot ghișeul și cozile interminabile rămân singura soluție pentru a accesa un serviciu public. Foarte mulți funcționari încă nu cunosc sistemul de e-guvernare, tehnica de care dispun este destul de învechită, iar priceperea de a o utiliza lasă de dorit. Astfel, beneficiile enunțate privind crearea posibilității de a obține informații 7 zile din 7, 24 de ore pe zi, prin intermediul Internetului, evitând deplasarea la ghișee, posibilitatea completării asistate a formularelor necesare într-un mod rapid și mai eficient, economisirea timpului cetățenilor sunt doar deziderate, fapte mult-lăudate la momentul apariției lor și fără nicio finalitate.
De ce? Pentru că cele mai multe măsuri adoptate au fost unele ale nivelului central, prea puțin înțelese de către instituțiile ce ar fi trebuit să fie beneficiarele sistemelor on-line. De exemplu, cei care au creat sisteme de plată on-line a impozitelor și taxelor au făcut acest lucru în primul rând pentru a respecta o obligație stabilită printr-un act normativ și mai puțin din convingerea că, în acest fel, se facilitează accesul la un serviciu și se evită cozile și ghișeele. Orice element de noutate tehnologică este primit cu ostilitate de cei care trebuie să-l utilizeze, rezistența la schimbare din instituțiile publice fiind însemnată.
Un al doilea răspuns vine din zona responsabilităților din fiecare instituție publică. Este greu de presupus că managerul este la curent cu toate noutățile tehnologice ce ar putea fi utilizate în instituția pe care o conduce, doar dacă nu are o plecare specială spre acest subiect. Consilierii, în cea mai mare parte se ocupă de problemele curente. În rândul angajaților din compartimentele IT, acolo unde există, se numără prea puțini specialiști datorită nivelului de salarizare, incoparabil mai redus decât în sectorul privat. În general, oamenii din aceste compartimente se ocupă cu gestionarea curentă a sistemului informatic, fiind mai degrabă reprezentanți ai servis-ului pentru computere, decât susținători ai serviciului public.
Concluzia: Privind astfel, constatăm că nu există o zonă de responsabilitate și preocupare constantă pentru zona e-guvernării, deci, momentan doar măsurile centrale pot promova acest sistem, fără a avea, așa cum am arătat și efectele dorite, datorită înțelegerii limitate a beneficiilor. Pe de altă parte, nici mediul de afaceri sau societatea civilă nu exercită în acest moment o presiune suficient de mare pentru schimbare.
E-gov implică un nou stil de leadership, noi căi de dezbatere și decizie politică și de investiții, noi căi de acces la educație, noi căi de luare în considerare a opiniilor cetățenilor și noi căi de organizare și de livrare a informațiilor și a serviciilor. E-gov este legată de utilizarea de către ICT a diferiților actori ai societății (persoane individuale sau instituționale) cu dorința de a îmbunătăți accesul la informații și obținerea de avantaj competitiv.
Progresul României în societatea informațională și viitoarele oportunități sunt departe de a fi satisfăcătoare. Întârzierile privesc în special accesul la Internet, serviciile societății informaționale și actualizarea aplicațiior IT în economie. Decalajele semnificative în infrastructură sunt remediabile doar prin investiții majore, atât a companiilor private cat și a instituțiilor publice. Întârzierea în plan digital a României are ca termeni de raportare rata de penetrare a computerelor și accesul la infrastructura de comunicații electronice, indicatori care au o valoare scăzută nu numai în comparație cu media UE 25, dar și în comparație cu media noilor state membre. Acest lucru are un impact negativ asupra competitivității naționale, în măsura în care utilizarea computerelor și accesul la Internet sunt factori de dezvoltare economică.
România
Concluzii și recomandări
E-Guvernarea reprezintă o etapă esențială a reformei administrației publice, a modernizării acesteia și presupune un proces de informatizare a sectorului public al cărui scop este facilitarea interacțiunii dintre instituțiile publice și cetățeni prin intermediul aplicațiilor bazate pe tehnologia informației. E-Guvernarea este esențială pentru simplificarea procedurilor birocratice și a metodologiilor de lucru, pentru îmbunătățirea accesului la informații și a calității serviciilor publice la nivelul administrației publice centrale, pentru reducerea cheltuielilor publice, pentru combaterea corupției sau pentru întărirea capacității administrative a instituțiilor publice. Una dintre concluziile acestui studiu surprinde exhaustiv realitatea apăsătoare în care stăruiește România, fiind îngrijorătoare situarea țării noastre pe ultima poziție din clasamentul general referitor la adoptarea guvernării electronice la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene și al țărilor candidate.
(Raluca Andrada BALTARU, REFORMA ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ. STUDIU PRIVIND E-GUVERNAREA LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE, Revista Transilvană de Științe Administrative 1(30)/2012 pp. 21-40)
Prin intermediul analizei datelor cantitative s-a statuat că variabilele care influențează în mod semnificativ adoptarea e-Guvernării sunt reprezentate de procentul indivizilor care utilizează internetul cel puțin o dată pe săptămână, încrederea în autoritățile publice locale, iar dintre dimensiunile enunțate de Geert Hofstede, distanța față de putere și atitudinea față de incertitudine. În privința analizei calitative, s-a confirmat ipoteza conform căreia strategiile adoptate de Guvern au o influență semnificativă asupra dezvoltării e-Guvernării, deoarece în statele care ocupă primele poziții în clasamentul privind adoptarea guvernării electronice, s-au inițiat programe începând cu perioada 1997-2002, pe când în România prima strategie destinată e-Guvernării s-a adoptat în anul 2008, în pofida faptului că anterior au fost derulate anumite proiecte referitoare la societatea informațională. Dezvoltarea guvernării electronice în cadrul statelor situate în topul clasamentului privind adoptarea acesteia la nivelul Uniunii Europene (Islanda, Danemarca și Olanda) a stat la baza unui model progresist, prin îndeplinirea unor obiective succesive, care au garantat succesul guvernării electronice.
Guvernul României, înainte de implementarea oricărei strategii, trebuie să întreprindă măsuri pentru extinderea infrastructurii necesare dezvoltării e-Guvernării în toate zonele țării, să asigure conexiunea la internet a regiunilor în care acesta nu este furnizat sau este limitat, deoarece s-a constatat o corelație între procentul gospodăriilor care au acces la internet și procentul persoanelor care utilizează internetul cel puțin o dată pe săptămână, variabilă care influențează în mod semnificativ adoptarea e-Guvernării. Datorită faptului că actuala strategie privind guvernarea electronică, „eRomânia”, surprinde exhaustiv toate domeniile necesare dezvoltării uniforme a e-Guvernării (grupul instituțiilor publice, grupul doi legat de recomandări europene sau de prevederi legislative proprii României și grupul trei legat de caracteristicile proprii serviciului „eRomânia”), nuanțăm importanța derulării în paralel a acesteia cu extinderea infrastructurii informaționale naționale.
Desigur este necesar ca autoritățile publice competente să încheie acorduri cu anumite organizații private în vederea inovării tehnologiei din sectorul public, asemenea politicilor din Islanda, pentru a avea o susținere tehnică pentru furnizarea oricărui tip de serviciu public (R A BALTARU, p. 21-40). În vederea atragerii cetățenilor spre utilizarea serviciilor electronice, autoritățile publice au posibilitatea de a dezvolta diferite site-uri destinate unor probleme de interes actual, spre exemplu, enumerarea măsurilor implementate de către Guvern datorită crizei economice, detalierea acordului încheiat cu Fondul Monetar Internațional în privința redresării economice. Important de menționat este faptul că trebuie să se accentueze importanța progresului, a inovării și a cercetării, să se susțină eParticiparea și eDemocrația prin testarea votării online la alegerile locale și creșterea opțiunilor pentru participarea cetățenilor în procesele de luare a deciziilor ale instituțiilor publice.
De asemenea, autoritățile ar trebui să întreprindă o campanie de informare și educare în masă a cetățenilor privind e-Guvernarea și serviciile oferite prin intermediul mijloacelor electronice, o altă etapă fiind reprezentată de instituirea obligativității instituțiilor publice de a efectua plățile doar prin transfer electronic în zonele în care acest lucru este posibil. Un alt exemplu de bună practică este oferit de Ministerul Științei, Tehnologiei și Inovației din Danemarca, care a inițiat în 2011 un proiect ingenios prin care a acordat 15 burse unor studenți pe perioada vacanței de vară pentru a îmbunătăți software-ul open source pentru sectorul public danez, astfel studenții își îmbunătățeau cunoștiințele de IT, iar autoritățile beneficiau de idei inovative.
Așadar, România ar putea adopta cu ușurință un asemenea model din rațiuni de eficientizare a costurilor și a timpului destinate dezvoltării guvernării electronice. Guvernul are posibilitatea de a institui obligativitatea oferirii anumitor servicii publice de către toate instituțiile din cadrul muncipiilor României, deoarece în anul 2011 aproximativ 50% dintre autoritățiile municipiilor au adoptat sistemul de plată al taxelor prin intermediul internetului, fiind totodată necesară extinderea ariei de servicii publice oferite cetățenilor prin intermediul tehnologiei informației.
Prin urmare, în vederea dezvoltării serviciilor oferite prin intermediul guvernării electronice autoritățile trebuie să parcurgă o serie de etape precum: informatizarea și tehnologizarea instituțiilor publice, în paralel cu extinderea infrastructurii informaționale naționale, instituirea obligativității utilizării mijloacelor electronice de către toate instituțiile publice în raport cu cetățenii, concomitent cu informarea și educarea beneficiarilor, și nu în ultimul rând, instituirea obligativității utilizării mijloacelor electronice de către toți cetățenii în raporturile acestora cu administrația publică. În concluzie, Guvernul României ar trebui să definească obiectivele strategice privind e-Guvernarea într-un mod realist și să urmeze anumite etape succesive pentru asigurarea succesului dezvoltării guvernării electronice.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Guvernarea Electronica In Romania (ID: 162549)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.