Efectele Acidului Gras Omega3 Asupra Comportamentului la Copii

Efectele acidului gras omega-3 asupra comportamentului la copii

Cuprins

INTRODUCERE

Acizii grași polinesatuturați omega-3 sunt componenete ale membranei neuronale, având diverse roluri, printre care și modularea elasticității și neurochimiei sinaptice sau modularea neuro-imună și neuroprotecție, motiv pentru care sunt recunoscuți ca având proprietăți de îmbunătățire a cogniției (Luchtman & Song, 2012) și de susținere a dezvoltării și funcționării în parametri normali a sistemului nervos central, dar și a sistemului cardiovascular și a imunității (Richardson et al, 2012).

Acizii grași esențiali se regăsesc cu precădere în creier și au un rol deosebit în funcțiile cognitive (memorie și performanță) și comportamentale (Mirajkar et al, 2011). Se pare că există o strânsă legătură între nutriția mamei în timpul sarcinii și alăptării, deficitară în acizi grași polinesaturați omega-3, afectează în mod negativ dezvoltarea creierului și a aparatului vizual al copilului (Innis, 2008), apărând deficiențe vizuale sau nervoase la nou-născuți și copii (Mirajkar et al, 2011) și un risc crescut de apariție a tulburărilor de comportament. Este cunoscut faptul că nutriția din timpul perioadei imediat următoare nașterii și prima parte a copilăriei are o importanță deosebită, fiind asociată cu tulburări de comportament ale copilului cum ar fi lipsa atenției, hiperactivitate, impulsivitate și comportament anti-social, tulburări care la rândul lor sunt asociate unor afecțiuni de exteriorizare ale copiilor cum este ADHD (denumire provenind din limba engleză – Attention Deficit Hyperactivity Disorder – Deficit de Atenție/ Tulburare Hiperkinetică). Acizii grași esențiali sunt în mod deosebit asociați cu tulburările de exteriorizare la copii (Waylen et al, 2009). Conform lui Waylen et al (2009), există studii care demonstrează că suplimentele alimentare care combină acizii grași reduc tulburările comportamentale la copiii școlar (Waylen et al, 2009; Sinn & Bryan, 2007), însă există și studii care nu au observat nici un efect al administrării unor astfel de suplimente nutritive (Waylen et al, 2009). Luchtman și Song (2012) pun în evidență faptul că, în ciuda studiilor clinice neconcludente, în mare parte datorită metodologiei, studiile pe animale au demonstrat faptul că acizii grași polinesaturați omega-3 sunt indispensabili unei bune dezvoltări a creierului, pot îmbunătăți funcțiile cognitive la adulții sănătoși sau pot atenua deficiențele cognitive la vârstnici sau în cazul unor afecțiuni corelate cu vârsta înaintată, cum este demența.

1. Nomenclatura acizilor grași

Acizii grași omega-3 sunt grăsimi polinesaturate care nu pot fi sintetizate de organismul uman, fiind însă esențiali pentru buna funcționare a organismului. Grăsimile nesaturate au un număr mai mic de molecule de hidrogen în structura lor, față de grăsimile saturate, și prin arderea lor se obțin mai puține calorii; sunt însă implicați în diverse procese fiziologice precum comunicarea intercelulară, funcțiile membranei celulare și controlul inflamării (Collins, 2010).

Din punct de vedere biochimic, acizii grași omega-3 fac parte din actegoria acizilor grași nesaturați, caracterizați prin prezența unei legături duble la nivelul celui de-al treilea carbon de la capătul final al lanțului, în poziția n-3. Acest lucru este reprezentat prin litera omega din alfabetul grecesc – ω sau Ω, scrierea în literatura de specialitate fiind sub una din formele ω-3, Ω-3 sau n-3.

Organismul uman nu poate sintetiza acizi grași polinesaturați, motiv pentru care e nevoie de un aport de astfel de acizi din hrană (plante și vietăți marine) sau suplimente alimentare. Acizii grași omega-3 importanți pentru buna funcționare a organismului uman sunt acidul α-linolenic (acid 9,12,15-octadecenoic sau ALA; 18:3n-3), acidul stearidonic (SDA; 18:4n-3), acidul eicosapentaenoic (acid 5, 8, 11, 14, 17- eicosapentaenoic sau EPA; 20:5n-3) și acidul docosahexaenoic (acid 4, 8, 12, 15, 19- docosahexaenoic sau DHA; 22:6n-3) (Collins, 2010). Acizii grași omega-3 de origine marină sunt acidul eicosapentaenoic și cel docosahexaenoic, acești doi acizi fiind biologic activi; pe de altă parte, acizii grași omega-3 din plante (precum semințele de in, nuci și ulei de rapiță) sunt în mare parte sub forma acidului α-lenolenic, acidul omega-3 de bază din care se sintetizează celelalte tipuri de acizi grași omega-3. Cu toate că ALA obținut din hrană poate fi convertit la nivel endogen în EPA și DHA, studiile arată că acest lucru are loc numai în procent de maxim 10-15% (Parker et al, 2006). Conversia ALA în acid stearidonic este dependentă de enzime precum Δ-6-desaturaza; în cazul în care funcția acestei enzime este insuficientă, dieta trebuie suplimentată cu hrană bogată în acizi grași cu lanț mai lung, precum SDA, EPA și DHA (Collins, 2010).

Fig. 1. Structura chimică a acidului α-linoleic

(după Mirajkar et al, 2011)

Fig. 2. Structura chimică a acidului eicosapentaenoic

(după Mirajkar et al, 2011)

Fig. 3. Structura chimică a acidului docosahexaenoic (după Mirajkar et al, 2011)

2. Metabolismul acizilor grași omega-3

Apeoximativ 96% din ALA este absorbită la nivelul intestinului. După absorbție, ALA poate urma mai multe căi metabolice: poate fi convertit în energie prin β-oxidare, poate fi reciclat pentru a da naștere altor acizi grași, poate fi folosit ca substrat pentru ketogenză, poate fi stocat în țesutul adipos, poate fi încorporat în fosfolipidele membranelor celulare, angajându-se astfel în activitățile membranare și poate fi convertit în acizi grași cu lanț lung omega-3, precum acidul eicosanopentanoic, acidul docosapentaenoic și acidul docosahexaenoic (Flax Council of Canda, Flax Primer – A Health And Nutrition Primer).

ALA poate fi convertit în acizi grași nesaturați printr-o serie de elongări și desaturări. În organismul uman, ALA este convertit în EPA în mică măsură datorită unei activități limitate a enzimei delta (Δ)-6 desaturază, iar convertirea ALA în DHA este de mai puțin de 5% (Collins, 2010). La adulți, acest nivel de conversie este îndeajuns de eficient pentru a produce destul EPA și DHA pentru a preveni simptomele deficienței de acizi grași omega-3, însă la fetus și la nou-născuți și copiii născuți prematur, DHA și acidul arahidonic sunt esențiali (Drevon, 2009). Oxidarea ALA la CO2 este realizat în procent de aproximativ 25% din cantitatea ingerată în primele 24 de ore și poate ajunge la 60% în 7 zile. ALA este convertit în SDA în măsura în care Δ-6 desaturaza funcționează, prindesaturarea unei legături duble carbon-carbon, după care SDA poate fi metabolizat în acid eicosapentaenoic și acid docosapentaenoic prin acțiunile elongazei și Δ-5 desaturazei, în continuare urmând metabolizarea în DHA prin intervenția Δ-6 desaturazei și β-oxidare (Collins, 2010).

După ingestie, acidul α-linolenic (ALA) și acidul linoleic (LA) sunt convertiți la nivelul ficatului în acizi grași polinesaturați cu lanț foarte lung n-3 și n-6 printr-o serie de căi de sintetizare ce au în comun unele enzime. Acidul gras omega-6 LA este convertit în acid gama (γ)-linolenic (GLA, 18:3n-6), un acid gras omega-6, izomer de poziție al ALA. GLA poate fi convertit într-un acid gras omega-6 cu lanț mai lung, acidul arahidonic (AA, 20:4n-6), precursor al unor clase de eicosanoide, substanțe asemănătoare hormonilor. Acidul gras omega-3 ALA poate fi convertit în acidul gras omega-3 cu lanț mai lung, acidul eicosapentaenoic (EPA, 20:5n-3), care poate fi transformat în acid docosapentaenoic (DPA, 22:5n-3) prin elongare și care, prin elongare, desaturare și β-oxidare este tranformat în acid docosahexaenoic (DHA, 22:6n-3). EPA și DHA sunt și ei precursori ai unor clase de eicosanoide și docosanoide (MacLean et al, 2005).

Unele studii au demonstrat că metabolismul acizilor grași omega-3 ar fi influențat de nivelul hormonilor, variabil funcție de sex. Activitatea elongazei pare a fi crescută de estradiol. Femeile au o concentrație mai mare de DHA și EPA decât bărbații, a căror concentrații plasmatice și tisulare sunt influențate în mod pozitiv de nivelul estradiolului și progesteronului și negativ de nivelul testosteronului (Collins, 2010). Femeile ajunse la maturitate sexuală pot converti mai mult ALA în EPA și DHA decât bărbații probabil și datorită nivelului crescut de estrogen și unei nevoi mai mari de DHA în timpul sarcinii, remarcându-se și o rată mai scăzută a β-oxidării ALA. Dietele bogate în LA reduc rata de conversie a ALA cu până la 40%. Colesterolul, grăsimile saturate, acidul oleic, acizii grași trans, alcoolul și raportul grăsimilor polinesaturate/ saturate din dietă influențează de asemenea conversia ALA. Un aport crescut de EPA și DHA blochează conversia ALA. Fumatul activ, dar și cel pasiv influențează în mod negativ metabolismul acizilor grași omega-3 (Flax Council of Canda, Flax Primer – A Health And Nutrition Primer).

3. Funcțiile fiziologice ale acizilor grași omega-3

Funcțiile biologice specifice ale acizilor grași sunt determinate de numărul și poziția legăturilor duble și lungimea lanțului acil (MacLean et al, 2005). Pe scurt, acizii grași omega-3 sunt utili în prevenirea și controlul unor afecțiuni cronice precum diabetul de tip 2, boli ale rinichilor, artrită reumatoidă, presiune arterială crescută, afecțiunile arterelor coronare, infarct, boala Alzheimer, alcoolism și unele tipuri de cancer (Flax Council of Canda, Flax Primer – A Health And Nutrition Primer).

ALA se găsește într-o cantitate mare în laptele mater, de unde și presupunerea că este implicat în creșterea și dezvoltarea nou-născuților. ALA este implicată în funcționarea sistemului nervos, defictul de ALA ducând la creștere deficitară și probleme neurologice. ALA este precursor pentru EPA, DPA și DHA, dietele bogate în ALA influențând astfel nivelurile acestor acizi grași , dar și nivelul total al acizilor grași omega-3. Reacțiile inflamatorii sunt reduse de ALA prin blocarea formării unor compuși care accentuează inflamația. Astfel, ALA influențează nivelul eicosanoidelor și blochează formarea citokinelor, poate ajuta la blocarea formării factorului de activare plachetară și scade nivelul proteinei C reactivă (Flax Council of Canda, Flax Primer – A Health And Nutrition Primer).

EPA este și el un precursor al eicosanoidelor care tind să nu accentueze inflamația. EPA influențează inflamația producând resolvine care diminuează reacția inflamatorie (Flax Council of Canda, Flax Primer – A Health And Nutrition Primer). EPA influențează și metabolismul lipoproteinelor și scade producția unor substanțe cum sunt citokinele, interleukina 1β și factorul α de necroză tumorală, substanțe care susțin inflamația (MacLean et al, 2005).

DHA are rolul de a susține dezvoltarea și maturizarea ochiului (constituind 80% din totalul acizilor grași polinesaturați din retină) și a sistemului nervos la fetus și nou-născut. Concentrațiile cele mai mari de DHA se regăsesc în creier, retină și spermă, necesarul de DHA fiind cel mai crescut în ultima perioadă a sarcinii și în primele luni ale nou-născutului (Flax Council of Canda, Flax Primer – A Health And Nutrition Primer). Și DHA produce resolvine (Flax Council of Canda, Flax Primer – A Health And Nutrition Primer; MacLean et al, 2005).

4. Sursele alimentare și necesarul de acizi grași omega-3

Dintre acizii grași omega-3 , ALA este cel mai răspândit, regăsindu-se în legume verzi și uleiuri vegetale (din semințe de in, rapiță, boabe de soia și nuci etc.), iar LA în legume și uleiuri din nuci (șofran, porumb, nuci, floarea soarelui, soia etc.) și carne și produse lactate. Consumul direct de acizi grași EPA și DHA este de dorit, dat fiind că rata de conversie a ALA este de 0-8%, respectiv 0-4%, pentru bărbați, fiind ușor mai ridicată pentru femei. Cele mai bune surse de EPA și DHA sunt vietățile marine, cu precădere peștii grași de apă rece (somon, macrou, păstrăv etc.) care se hrănesc cu microalge de apă rece, bogate în EPA și DHA (Hegarty și Parker, 2011). , 2011). Trebuie avut în vedere că unele speci de pești au un conținut relativ ridicat de mercur (macrou regal, peștele spadă, rechinul și peștii din familia Malacanthidae), nefiind recomandați în cazul femeilor însărcinate, care alăptează sau care vor să rămână însărcinate, precum și copiilor cu vârstă mai mică de 17 ani, putând influența în mod negativ dezvoltarea creierului (Heneman și Zidenberg-Cherr, 2008). Doza zilnică recomandată de ALA este de 1-2g/zi în zonele unde uleiurile vegetale sunt utilizate în mod curent, iar în cazul acizilor grași omega-3 – 0-14g/zi (Devron, 2009), variind cu vârsta și sexul.

Tabel 1. Dozele adecvate de ALA pentru copii, adolescenți, adulți și femei gravide și în lactație (Flax Council of Canda, Flax Primer – A Health And Nutrition Primer)

Tabel 2. Conținutul în acizi grași omega-3 al unor plante și uleiuri vegetale (Heneman și Zidenberg-Cherr, 2008)

Raportul LA:ALA și acizi grași polinesaturați:alți acizi variază funcție de uleiul luat în discuție, fiind în general de 1:10, cu excepția semințelor de in – 1:3,5, a rapiței – 2:1 și soia – 8:1 (MacLean et al, 2005). Raportul recomandat de acizi grați omega-6 la omega-3 variază între 4:1 și 10:1 (Flax Council of Canda, Flax Primer – A Health And Nutrition Primer).

Tabel. 3. Conținutul de acizi grași omega-3 din pești în g/100g pește (http://fn.cfs.purdue.edu/fish4health/HealthBenefits/omega3.pdf )

Tabel. 3. Conținutul de acizi grași omega-3 din diverse alimente (http://fn.cfs.purdue.edu/fish4health/HealthBenefits/omega3.pdf )

Tabel 4. Conținutul în acizi grași omega-3 în g/100g ulei de pește (Young și Conquer, 2005)

5. Rolul fiziologic al acizilor grași omega-3 la nivelul creierului

Creierul uman este compus din lipide în procent de 50-60% din greutatea uscată, dintre care 35% sunt acizi grași polinesaturați. Dintre acizii omega-3, EPA și DHA au roluri deosebit de importante în dezvoltarea și menținerea unei structuri și funcții optime a sistemului nervos central (MacLean et al, 2005). În general, acizii grași polinesaturați sunt componente importante ale membranelor neuronale, au un rol deosebit de important în formarea de țesuturi noi, și în mod deosebit neuroni și celule gliale, sunt implicați în mielinizarea axonilor, având un rol important și în neurotransmisie, facilitând eliberarea neurotransmițătorilor (dopamină, serotonină, norepinefrină) (Thornberg, 2011) și biosinteza eicosanoidelor, în menținerea fluidității și flexibilității membranelor și modularea canalelor ionice, a receptorilor și ATP-azei (MacLean et al, 2005) și în activitatea fosfolipazei A2, în oxidare și expresia genică (Young și Conquer, 2005), reglând transcripția genică, precum și în inflamație, fiind precursori ai moleculelor pro și anti-inflamatoare (Thornberg, 2011). Acizii grași polinesaturați sunt implicați de asemenea și în reglarea fluxului sanguin, a funcțiilor endocrine și imunitare, dar și a canalelor ionice, în creșterea nivelului neurotransmițătorilor, transmiterea sinaptică, apoptoză și chiar metabolismul energetic (Richardson, 2006).

DHA și acidul arahidonic (acid gras omega-6) constituie până la 20% din masa uscată a creierului, sinapsele conținând o cantitate mai mare de DHA, acesta jucând un rol important în transducția semnalului sinaptic. DHA este de asemenea important și pentru o dezvoltare cognitivă normală, iar o serie de substanțe anti-inflamatoare pentru care DHA este precursor au rolul de a proteja creierul de ischemie (MacLean et al, 2005). DHA se găsește în concentrație mai mare în substanța cenușie a creierului, fiind necesar pentru neurotransmisia dopaminergică și serotonergică, aspecte relevante pentru tulburările de dispoziție. Acest tip de neurotranmisie este foarte probabil mediată de modularea DHA-indusă atât a proprietăților membranei cât și a exprimării genice, incluzând un efect de inducere a transcripției unui factor neurotrofic derivat al creierului care, prin interacțiunea cu un receptor TrkB, joacă un rol cheie în promovarea neurogenezei, plasticității, transmiterii sinaptice și supraviețuirii neuronale. Niveluri scăzute ale acestui factor neurotrofic au fost asociate cu depresia și tulburarea bipolară (Hegarty și Parker, 2011). EPA, precursorul DHA, este implicat în funcțiile zilnice ale creierului și este implicat în sinteza prostaglandinelor, substanțe importante în transmiterea semnalelor celulare (Thornberg, 2011).

Deficiențele funcționale ale acizilor grași omega-3 se pot datora în primul rând dietei tot mai sărace in acești acizi, în mod deosebit în țările în curs de dezvoltare. Se încearcă o suplinire a rației cu acizi grași omega-3 prin adăugarea lor în produsele alimentare precum ouă, lapte și chiar pâine. O altă cauză a acestor deficiențe ar putea fi și rata scăzută a conversiei ALA în DHA și EPA și care variază funcție de individ, fiind dependentă de factori genetici și de mediu, dieta jucând un rol important; la bărbați conversia este mai puțin eficientă decât la femei, fiind implicați factori hormonali. Deficiențele funcționale ale aciziilor grași polinesaturați pot reflecta un metabolism ineficient al acizilor grași. Factorii care influențează nivelul acizilor grași polinesaturați din organism sunt aportul în exces al grăsimilor saturate, hidrogenate sau trans, lipsa co-factorilor minerali sau a vitaminelor (zinc, magneziu, vitaminele A, B3, B6 și C), unele infecții virale și un nivel crescut de stres. Fumatul și consumul de alcool reduc rezervele de acizi grași polinesaturați, același efect avându-l orice alți factori care cresc stresul oxidativ, precum expunerea la unele toxine sau utilizarea unor medicamente. Deficiențele relative ale acizilor grași polinesaturați se pot datora și unei rate crescute de descompunere și eliminare a acestora (Richardson, 2006).

6. Acizii grași omega-3 și afecțiunile neurologice

Deficiențele de acizi grași omega-3 și/sau un raport dezechilbrat al acizilor grași omega-6 față de omega-3 sunt implicate în numeroase tulburări ale sistemului nervos central, printre care boala Alzheimer, tulburările de biogeneză peroxisomală (tulburări neurologice relativ rare, dintre care cea mai des întâlnită este sindromul Zellweger), tulburări psihiatrice, leziunile la nivelul creierului datorate ischemiei, scleroza multiplă, boala Parkinson, scleroza amiotrofică laterală și boala Huntington (MacLean et al, 2005). Dintre tulburările neuropsihiatrice asociate cu acizii grași omega-3, cele mai cunoscute sunt tulburarea ADHD, tulburările de neurodezvoltare precum dislexia și autismul, depresia, agresivitatea și demența (Young și Conquer, 2005).

Există dovezi care atestă o corelare între aportul de acizi grași omega-3 și reducerea riscului de apariție al tulburărilor cardiovasculare, susținând totodată și legătura dintre unele forme de demență și factorii de risc pentru tulburările cardiovasculare. Aceste studii sugerează faptul că unul dintre mecanismele care fac legătura între acizii grași și funcțiile cognitive sau demență ar fi ateroscleroza și trombozele; un alt mecanism care explică rolul acizilor grași omega-3 în demență ar putea fi inflamația. Există mai multe studii realizate asupra acizilor grași omega-3 în ce privește dezvoltarea cognitivă la copii, precum și în ce privește dezvoltarea aparatului vizual. Numărul studiilor realizate asupra rolului pe care îl au acizii grași omega-3 în schimbările funcțiilor cognitive și afecțiunile neurologice odată cu înaintarea în vârstă sunt mai reduse, aceste studii fiind mai mult de natură observațională (MacLean et al, 2005).

Una din proprietățile acizilor grași omega-3 este de a întări membranele celulelor nervoase, probabil prin întărirea tecilor de mielină. Astfel, acizii grași omega-3 ajută la repararea zonelor de țesut nervos degradate prin promovarea creșterii neuronale. La nivelul cortexului prefrontal, se crede că acizii grași omega-3 scad neurotransmiterea dopaminergică în această zonă a creierului care contribuie probabil la apariția simptomelor negative și neurocognitive din schizofrenie. Această reducere a funcțiilor sistemului dopaminergic din cortexul prefrontal poate duce la o activitate crescută a funcțiilor dopaminergice din sistemul limbic al creierului care este suprimat de sistemul dopaminergic al cortexului prefrontal, cauzând simptomele pozitive din schizofrenie (ipoteza aciizilor grași polinesaturați omega-3/ dopamină privind declanșarea simptomelor schizofrenice). Ultimele cercetări privind implicațiile acizilor grași omega-3 susțin că acești acizi sunt un fel de hrană a creierului și că pot fi folosiți în tratamentul unor afecțiuni psihiatrice (Mirajkar et al, 2011).

Horrobin (1996, 1998, citat de Lake, 2002) a propus un model al membranei fosfolipidice pentru schizofrenie, model care susține că metabolismul anormal al fosfolipidelor datorat unor factori genetici și de mediu are ca rezultat o serie de simptome care poartă denumirea de schizofrenie. Horrobin susține că acest model poate furniza bazele înțelegerii și altor afecțiuni, precum tulburarea bipolară, dislexia, tulburarea de personalitate schizotipală, alte sindroame asemănătoare schizofreniei și probabil și alte tulburări psihiatrice, datorită faptului că un metabolism dereglat al fosfolipidelor la nivelul membranelor celare neuronale afectează în mod indirect integritatea funcțională a receptorilor neurotransmițători și a sistemlor de semnalare intra-neuronală care sunt considerate ca stând la bazele patogenezei acestor afecțiuni. O dietă deficitară în acizi grași esențiali sau factori metabolici care perturbă conversia acestor acizi în DHA sau EPA restricționează aportul de acizi grași omega-3 la nivelul creierului spre a fi încorporați în membranele neuronale, acest lucru însemnând o compoziție anormală a fosfolipidelor și o funcționare deficitară a sistemului membranar de neurotransmițători (Lake, 2002). Hegarty și Parker (2011) susțin că există studii care atestă faptul că suplimentele cu EPA au același efect ca și placebo în cazul depresiei și că sunt necesare studii mai aprofundate pentru a putea determina implicarea acizilor grași omega-3 în evoluția simptomelor schizofreniei. Este posibil ca pacienții suferind de schizofrenie să nu poată face conversia eficace ALA la EPA și DHA, asemănător pacienților cu diabet.

Se pare că există o corelare și între dietele bogate în acizi grași esențiali și incidența depresiei (Lake, 2002; Logan, 2003), studiile epidemiologice demonstrând o legătură între consumul de ulei de pește și depresia majoră, a cărei rată este mult scăzută în țările consumatoare de pește (Lake, 2002). Studiul realizat de Maes (1996, citat de Lake, 2002) demontrează că în faza acută a depresiei majore are loc o eliberare masivă de citokine pro-inflamatoare, aspect susținut de faptul că în cazul unei administrări de astfel de citokine direct creierului are loc o dereglare a metabolismului serotoninei, asociată cu manifectările depresiei. Studiul lui Peet et al (citat de Hegarty și Parker, 2011) a demonstrat că pacienții suferind de depresie aveau niveluri eritrocitare mai scăzute de acizi grași omega-3. Există însă studii atât pro, cât și contra argumentului că nivelurile plasmatice/eritrocitare de acizi grași omega-3 ar putea prezice depresia și tulburarea bipolară, însă în ce privește depresia postnatală, părerile sunt mult mai uniforme, susținând legătura dintre nivelul scăzut al acizilor omega-3 și simptomele depresiei (Hegarty și Parker, 2011).

Numeroase dovezi indirecte și cercetarea realizată de Stoll și colaboratorii săi în 1999 sugerează că acizii grași omega-3 ajută la ameliorarea simptomelor depresive și maniacale la pacienții cu tulburare bipolară prin inhibarea activității fosfolipazelor din sistemul nervos central, reducând astfel eliberarea de acizi grași esențiali nesaturați din fosfolipidele neuronilor și limitând producția unor prostaglandine asociate cu mania sau depresia. Studiile realizate până în prezent nu au urmărit folosirea strict a acizilor grași omega-3 în tratamentul tulburării bipolare, ci asocierea acestora cu o medicație menită să stabilizeze dispoziția indivizilor. Stidiul lui Stoll și al colaboratorilor săi a demonstrat că pacienții cu tulburare bipolară care au primit doar acizi grași omega-3 au rămas în stare de remisiune mai mult decât cei care au primit placebo (Lake, 2002).

Se pare că un aport regulat de acizi grași omega-3 este asociat cu o scădere a degradării funcțiilor cognitive și a declinului cognitiv la bărbații în vârstă nesuferind de demență (conform studiului realizat de Kalmijn și colaboratorii săi în 1997, studiu citat de Lake, 2002).

Unele studii (realizate de cercetătorul Hibbeln și echipa sa în anul 1998) sugerează că un nivel plasmatic scăzut al DHA, implicit un nivel scăzut al acestui acid gras omega-3 la nivelul sistemului nervos central, poate crește predispoziția indivizilor la un comportament violent sau impulsiv, aspect ce pare să fie predominant în anumite tipuri de grupuri, precum bărbații alcoolici, cu vârste mai mici de 20 de ani (Lake, 2002).

Unele probleme de comportament și învățare ale copiilor pot fi asociate de asemenea cu niveluri plasmatice scăzute ale acizilor grași omega-3. Există date care susțin că tratamentul cu acizi grași omega-3 ar fi eficace în tratamentul comportamentului hiperactiv, manifestat prin nesupunere, distragerea atenției și impulsivitate în cazul copiilor cu autism (studiu realizat de Amninger et al în 2007, citat de Thornberg, 2011). Eficiența acizilor grași omega-3 este susținută de analizele fosfolipidelor din plasma la copiii cu autism, comparativ cu cei cu retard mintal, în cazul autismului remarcându-se o scădere semnificativă a niveleor DHA și acizilor grași per asamblu (Thornberg, 2011).

Dislexia este o altă afecțiune pentru care suplimentarea cu DHA poate aduce îmbunătățiri ale condiției pacienților (Lake, 2002), fosfolipidele fiind anormale la nivelul creierului dislexicilor, comparativ cu un creier normal. Deși există unele studii care susțin că acizii grași omega-3 ar putea ajuta la ameliorarea tulburărilor de dislexie, există și studii care susțin că nu există dovezi în susținerea unui tratament cu EPA în acest caz (Kairaluoma et al, 2008, citat de Thornberg, 2011).

7. Acizii grași omega-3 și comportamentul la copii

7.1. Acizii grași omega-3 și dezvoltarea creierului la copii

Aportul de acizi grași omega-3 al mamei în timpul sarcinii și alăptării influențează nivelul DHA sanguin al nou-născuților și a copiilor hrăniți cu lapte matern, fiind important pentru dezvoltarea aparatului vizual, dezvoltarea creierului și a abilităților motorii. Mai mulți cercetători au demonstrat în mod repetat o asociere între creșterea aportului de DHA în timpul sarcinii și o mai bună dezvoltare a sistemului nervos și a aparatului vizual la nou-născuți (Colombo et al, 2004; Helland et al, 2001; Malcolm et al, 2003; Lauritzen et al, 2004, citați de Innis, 2008). Studiile realizate de Innis (2003) și colaboratorii săi (2001) au demonstrat că nou-născuții hrăniți cu lapte matern cu 0,17% DHA prezentau un nivel eritrocitar mai scăzut al DHA la vârsta de 60 de zile, aveau acuitate vizuală mai scăzută și dezvoltarea limbajului mai înapoiată în primele 14 luni de viață față de nou-născuții hrăniți cu lapte matern cu 0,34% DHA (Innis, 2008). Aportul suplimentar de DHA în timpul sarcinii și lactației are efecte benefice pe termen lung asupra dezvoltării nervoase și a aptitudinilor motorii la copii (Helland et al, 2003 citat de Innis, 2008), studiile epidemiologice corelând aportul de acizi grași omega-3 al mamei în timpul sarcinii cu riscul scăderii IQ-ului la copiii mici (Hibbeln et al, 2007; Oken et al, 2005 citați de Innis, 2008). Se pare că există și o legătură determinată genetic între nivelurile IQ-ului la copii și nivelurile plasmatice și eritrocitare ale lipidelor, fiind implicate anumite alele (rs174553, rs99780, rs174575 și rs174583) ale grupării de gene FADS1 FADS2 (desaturaze ale acizilor grași), ceea ce duce la concluzia că variabilitatea genetică a FADS1 și FADS2 contribuie la variații ale nivelurilor circulante ale acizilor grași omega-3 și omega-6 în timpul sarcinii și alăptării (Innis, 2008).

Acumularea acizilor grași polinesaturați la nivelul creierului, mai ales AA și DHA (Luchtman și Song, 2012), are loc cu precădere în ultimul trimestru al sarcinii, ceea ce predispune copii născuți prematur la carențe de acizi grași omega-3 și omega-6. Aceste efecte se pot resimți și în primii doi ani de viață ai copilor (Drevon, 2009; Waylen et al, 2009), având în vedere faptul că în această perioadă creierul crește în dimensiune și sistemul nervos se dezvoltă cel mai mult, fiind necesari acizii grași polinesaturați (Drevon, 2009) și deficiențele din dietă se resimt, putând compromite funcțiile nervoase. DHA este un nutrient aboslut necesar în această perioadă pentru dezvoltarea sistmelui nervos senzorial, perceptiv, cognitiv și motor (Kidd, 2007). În perioada dezvoltării fetale, acizii grași esențiali sunt transferați către fetus prin intermediul placentei, cu ajutorul unor proteine de transport specifice, nivelurile DHA ale mamei rămânând aproximativ aceleași în cazul suplimentării cu DHA a dietei, de unde și concluzia că DHA este transferat în cantitate mai mare către fetus, după cum remarcă și Smuts et al. (Drevon, 2009).

După naștere, nivelul acizoilor grași omega-3 depinde de metabolismul lipidelor al nou-născutului și aportul de acizi grași din laptele matern sau formulele de lapte. Copiii născuți prematur nu pot sintetiza DHA din ALA decât într-o măsură limitată (Kidd, 2007), deficiențele de acizi grași in utero sau în perioada neonatală poate periclita sănătatea copiilor, aceștia fiind predispuși unor afecțiuni precum neuropatia periferică, dezvoltarea anormală a aparatului vizual și reducerea somnului cu unde scurte (Lake, 2002), precum și tulburări de învățare, probleme de socializare sau de comportament și valori scăzute ale IQ-ului (www.auum.ca ), aceste deficiențe trebuind să fie corectate în cel mai scurt timp. În cazul în care nu sunt disponibili acizi grași esențiali, alți acizi grași vor fi încorporați în membrane, predispunând copiii la diverse afecțiuni medicale și psihiatrice (Lake, 2002).

Studiile pe animale cu deficiențe ale acizilor grași omega-3 au pus în evidența alterarea metabolismului unor neurotransmițători, precum dopamina și seroronina, și modificări în activitățile receptorilor. Cercetătorii au descoperit că o hrană deficitară în acizi grași omega-3 în cazul primatelor non-umane au condus la deficiențe în comportamentele asociate cu învățarea, ceea ce denotă importanța acestor acizi grași pentru funcțiile cognitive și motorii pentru copii (Thornberg, 2011). Studiile pe animale privind implicarea DHA în memorare au concluzionat că DHA influențează dezvoltarea neuronală la nivelul hipocampului și funcțiile sinaptice în hipocampul în dezvoltare (Cao et al, 2009, citat de Thornberg, 2011).

Laptele matern este o foarte bună sursă de acizi grași omega-3, mult mai eficientă decât suplimentarea formulelor de lapte cu ulei din ficat de cod sau cu ulei de pește. Se pare că este mai eficientă suplimentarea dietei mamelor cu ulei din semințe de in în vederea creșterii nivelului de DHA din laptele matern, cunoscut fiind faptul că transferul acizilor grași omega-3 din sângele matern în lapte este dependent de doză (Drevon, 2009). Kidd (2007) relatează un studiu asemănător, în care s-au administrat mamelor în lactație câte 10,7g/zi de ALA din uleiul de simințe de in timp de patru săptămâni – s-a observat creșterea nivelurilor de ALA, EPA și DPA în laptele matern, dar nu și de DHA.

Helland et al (citați de Drevon, 2009) a remarcat o creștere cu 4,1 puncte a IQ-ului copiilor de 4 ani în urma adiministrării a 10 ml ulei din ficat de cod din săptămâna 17 a sarcinii și în primele 12 săptămâni de lactație. Efectul pe termen lung al acizilor grași omega-3 pare să diminueze la vârsta de 7 ani, probabil datorită diluării efectelor acestor acizi stocați pe parcursul sarcinii și în primele trei luni de viață (Drevon, 2009). Studiile realizate de Bakker et al (citați de Drevon, 2009) au pus în evidență asocierea dintre biodisponibilitatea DHA și funcțiile motorii ale copiilor.

Cu toate că efectele benefice ale acizilor grași omega-3 sunt atestate în numeroase studii, există și neconcordanțe între unele studii în acest domeniu, probabil datorită heterogenității modellelor studilor și variației unor factori precum nivelurile acizilor grași și raportul n-6/n-3 din formulele de lapte, durata hrănirii cu aceste formule de lapte și stadiul de dezvoltarea la care s-a început suplimentarea, vârstele și numărul copiilor folosiți în studii, sursele și calitatea acizilor grași nesaturați și variațiile necesarului de acizi grași polinesaturați ale copiilor. Factorii de mediu și genetici pot influența și ei dezvoltarea cognitivă a copiilor, contribuind astfel la variații ale studiilor (Luchtman și Song, 2012).

Studiul realizat de McNamara et al în 2010 (citat de Luchtman și Song, 2012) pe băieți de 8-10 ani a demonstrat că suplimentarea cu 400 mg (doza normală) sau 1200 mg (doza mare) de DHA pe zi timp de 8 săptămâni a crescut nivelul DHA din membranele eritrocitare, aspect corelat în mod pozitiv cu activitatea funcțională de la nivelul cortexului prefrontal dorsolateral și corelată în sens invers cu timpul de reacție în timpul activităților de centrare a atenției. Pe de altă parte, Kennedy et al (2009) (citat de Luchtman și Song, 2012) au realizat un studiu pe 90 de copii sănătoși, cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani, cărora li s-a administrat 400 sau 100 mg DHA pe zi timp de 8 săptămâni, însă nu au înregistrat îmbunătățiri ale funcțiilor cognitive.

Studiile realizate în țările în curs de dezvoltare sunt o altă categorie de studii care încearcă să lămurească unele conexiuni dintre acizii grași omega-3 și tulburările de comportament. Subnutriția pare să fie asociată cu tulburările de învățare și comportament, fiind frecvent întâlnite tulburări ale atenției, comportament agresiv și tulburări de asimilare a cunoștințelor și învățare, mai ales la copiii malnutriți, la care este cunoscută o dietă deficitară în acizi grași omega-3 pe o perioadă îndelungată. Corelarea acizilor grași cu memoria pe termen scurt în cadrul studiilor realizate până acum nu a produs rezulate care să certifice asocierea acesteia cu acizii grași omega-3 (Thornberg, 2011).

7.2. Tulburări de comportament la copii

Nutriția nou-născuților și a copiilor este în strânsă legătură cu manifestările comportamentale ale acestora, precum lipsa de atenție, hiperactivitatea, impulsivitatea și comportamentul antisocial, asociate la rândul lor cu afecțiuni precum ADHD, iar dintre nutrienți, acizii grași omega-3 sunt în mod deosebit asociați cu apariția acestor tulburări (Waylen et al, 2009). Studiile în acest domeniu au rezultate discutabile însă, unele aducând argumente pentru folosirea acizilor grași polinesaturați ca adjuvanți în terapiile diverselor afecțiuni de comportament și altele obținând rezultate neconcludente în acest sens.

Cercetările au dovedit ca semnele deficienței de acizi grași omega-3 (sete excesivă, urinare frecventă, piele uscată, aspră sau solzoasă, păr uscat, mat, mătreață și unghii moi, friabile, keratoză foliculară) sunt frecvent întâlnite la persoane diagnosticate cu ADHD, dislexie sau tulburări din spectrul autismului. S-a dovedit și legătura dintre deficiența de acizi grași omega-3 și unele probleme de comportament, învățare și sănătate ale băieților suferind de ADHD sau nu, precum și severitatea dificultăților de citire, pronunțare și alte tulburări la copiii dislexici și tulburările asociate dislexiei la adulți (Richardson și Ross, 2003).

Într-un studiu realizat de Universitatea de Medicină din Maryland în 2002 (www.auum.ca ) pe aproximativ 100 de băieți, cei care prezentau niveluri mai scăzute ale acizilor grași omega-3 manifestau mai multe tulburări de învățare și comportamentale (precum tulburări de somn sau accese de furie) decât băieții care aveau niveluri normale ale acizilor grași omega-3. Un alt studiu realizat în perioada 2007-2009 pe un eșantion de 42 de copii cu dificultăți în asimilarea cunoștințelor și tulburări de comportament, cu vârste între 3 și 19 ani în Canada (www.auum.ca ), prin administrarea unei forme lichide de omega-3 de origine animală, suplimentat cu vitamina D3 a avut ca rezultate îmbunătățirea imaginației, scăderea agresivității, îmbunătățirea somnului și a perioadelor de menținere a atenției, îmbunătățirea abilităților de relaționare, socializare și comunicare, copiii începând să vorbească, să se exprime mai bine, să își facă prieteni, să învețe lucruri noi și să citească și să rezolve probleme de matematică încă de pe parcursul studiului. Memoria viselor s-a îmbunătățit, copiii exprimându-se mai clar și mai încrezători, încrederea în sine crescând, la fel și autocontrolul; unele aspecte, precum încrederea în sine sau o mai bună apreciere a sinelui nu au fost observate încă de la început, cel mai probabil datorită faptului că aceste aspecte sunt de o natură mai emoțională, fiind descoperite mai mult în relațiile cu familia.

Richardson et al (2012) menționează faptul că, deși există numeroase studii în ultimii ani referitor la utilitatea acizilor grași omega-3 în tratamentul tulburărilor de comportament și asimilare a cunoștințelor în rândul copiilor, aproape toate aceste studii au urmărit grupuri cu anumite afecțiuni, precum ADHA, dislexie sau tulburarea de dezvoltare a coordonării (DCD din limba engleză – „developmental coordination disorder”), fiind studii de anvergură mai mică, cu diferențe între grupurile luate în studiu, tratamentul aplicat și metodele de evaluare folosite. Cu toate acestea, cele mai multe studii au concluzionat obsrvarea unei îmbunătățiri a atenției și concentrării și scăderea simptomelor de tip ADHD, precum impulsivitatea și opunerea de rezistență, anxietatea și instabilitatea emoțională, unul dintre studii evaluând și performanțele în citire și ortografie și remarcând îmbunătățirea acestor aspecte.

Studiul realizat de Richardson și colaboratorii săi în 2012 a urmărit importanța DHA pentru comportamentul și abilitățile de învățare ale copiilor sănătoți dar cu performanțe școlare reduse, rezultatele fiind evaluate din prisma relevanței pentru progresul educațional al copiilor și oportunitățile de viitor și s-au bazat pe evaluarea cititului (abilitate de bază în educație și succesul în viiotrul ocupațional), a memoriei de lucru (păstrarea și manipularea informației pe termen scurt este importantă atât în viața de zi cu zi, dar și în educație, probleme legate de memoria de lucru fiind asociate cu dificultățile în citire, în mod particular procesarea și recuperarea cu acuratețe a informației secvențiale auditive sau verbale) și a comportamentului (problemele de comportament din copilărie sunt unul dintre cei mai eficace factori care prezic realizările mediocre educaționale sau ocupaționale de mai târziu) (Richardson et al, 2012).

Dislexia, dispraxia, ADHD și tulburările din spectrul autismului, deși există ca entități diagnostice de sine stătătoare, în practică, se suprapun într-o oarecare măsură, pacienții prezentând semne ale mai multor afecțiuni din această categorie, fiecare din aceste tulburări fiind asociată cu alte afecțiuni psihologice sau psihiatrice, dintre care depresia, tulburările de dispoziție, anxietatea și schizofrenia. Aceste tulburări pot apărea ca urmare a unei predispoziții genetice, multe din aceleași regiuni cromozomale fiind asociate cel puțin unei afecțiuni, iar unele dintre aceste regiuni sunt chiar recunoscute ca fiind responsabile de codificarea unor enzime implicate în metabolismul acizilor grași și al fofolipidelor membranare. Aceste predispoziții genetice ar putea prezenta elemente comune care cresc vulnerabilitatea indivizilor față de deficiențele acizilor grași polinesaturați (Richardson, 2006).

Semnele deficienței de acizi grași polinesaturați (sete excesivă, urinare frecventă, piele uscată și comportament anormal) par să fie frecvent întâlnite la copiii diagnosticați cu tulburări din spectrul ADHD, precum și la copiii și adulții diagnosticați cu dislexie și tulburări din spectrul autismului (Richardson, 2006).

Sinn și Bryan (2007) susțin că este nevoie de o investigare a asocierii acizilor grași polinesaturați, și în mod deosebit a acizilor grași omega-3, cu micronutrienți, ținând cont de faptul că în organismul umna, acești nutrienți interacționează pentru un efect optim. Astfel, suplimentarea doar cu acizi grași polinesaturați ar putea da rezultate nesatisfăcătoare. În acest sens, este cunoscut faptul că metabolismul acizilor grași polinesaturați se bazează pe vitaminele C, B3, B6 și pe mineralele zinc și magneziu, pe când zincul și vitaminele B3 și C sunt implicate în sintetizarea prostaglandinelor din acizii grași polinesaturați. Chiar și vitaminele B1, B12 și acidul folic sunt implicate în sinteza grăsimilor. Pe baza acestor informații și cunoscând faptul că majoritatea copiilor au carențe nutritive, în mod deosebit carențe de zinc și fier în cazul copiilor cu ADHD, se poate spune că suplimentarea cu acizi grași polinesaturați ar trebui susținută și de o suplimentare a acestor micronutrienți implicați în metabolismul grăsimilor.

Studiile clinice efectuate pe adolescenți sunt puține la număr. Thornberg (2011) menționează un studiu (Colter et al, 2008) realizat pe adolescenți care au fost diagnosticați în trecut cu ADHD care a concluzionat că aceleași anormalități întâlnite la copii, apar și la adolescenți, prezentând nivele mai scăzute ale DHA și acizi grași omega-3 și nivele crescute ale acizilor grași omega-6. Nielul scăzut al acizilor grași omega-3 este corelat cu problemele de comportament mai grave măsurate pe scala Conner’s.

7.2.1. ADHD (Deficit de Atenție/ Tulburare Hiperkinetică)

Deficitul de Atenție/ Tulburare Hiperkinetică (ADHD) este o afecțiune frecvent întâlnită la copiii școlari, care apare înaintea vârstei de 7 ani, aproximativ 2-3% din copii fiind diagnosticați cu această tulbrare (Sinn și Bryan, 2007), existând chiar o prevalență de 4-12% la copiii cu vârste între 6 și 12 ani (WHO, 2011). Manifestările acestei afecțiuni sunt hiperactivitatea și tulburările de atenție (dificultăți în ascultare, menținerea atenției, îndeplinirea sarcinilor și întreruperea altor persoane), urmate de timiditate, anxietate și retragere socială și chiar dificultăți în asimilarea cunoștințelor, cu precădere probleme privind cititul și scrisul (Ross et al, 2007). Copiii diagnosticați cu ADHD prezintă în mod deosebit dificultăți de învățare la matematică, citire și pronunție (Sinn și Bryan, 2007). Thornberg (2011) adaugă la tabloul clinic al ADHD și deficiențe ale memoriei de lucru, distribuirea atenției și activități inhibitorii, precum și deficiențe ale abilităților cognitive – coordonarea motorie fină și grosieră, fluența în vorbire și controlul emoțiilor, copiii cu ADHD fiind mai puțin sensibili decât copiii normali. Copiii hiperactivi prezintă în multe cazuri și sete excesivă, eczeme, astm, alergii, manifestări comune cu deficiențele de acizi grași omega-3. Aceste tulburări pot persista până la vârsta adultă în chiar 60% din cazuri (Young și Conquer, 2005).

Etiologia acestei afecțiuni este necunoscută, dar se speculează că aportul anormal și o variație mare din diferite tipuri de acizi grași polinesaturați ar fi un fcator de contribuție la apariția afecțiunii. Nivelul plasmatic și eritrocitar de acizi grașiu polinesaturați la copiii cu ADHD este cunoscut deja și se pare că descompunerea acizilor grași omega-3 datorită stresului oxidatix este crescută, ceea ce duce la concluzia că deficitul unor anumiți acizi grași alterează funcțiile creierului, înrăutățind simptomele ADHD (Ross et al, 2007). Studiile pe animale au demonstrat că nivelurile scăzute ale acizilor grași omega-3 duc la scăderea unor substanțe din creier (precum dopamina și serotonina) legate de atenție și motivație (Mirajkar et al, 2011).

Primul studiu legat de ADHD și acizii grași omega-3 a fost realizat de Voight și colaboratorii săi, însă rezultatele obținute nu au prezentat diferențe față de lotul placebo, în ciuda creșterii nivelului sanguin de DHA. Aceleași rezultae au fost obținute și de Hirayama și colaboratorii săi, folosind o altă metodă de administrare și alte cantități, însă Ross et al (2007) menționează că cercetătorii au urmărit prezența simptomelor ADHD și nu severitatea acestora. Aceste studii au folosit însă copii cu simptome legate de ADHD și nu cu un diagnostic formal privind această afecțiune.

Joshi și colaboratorii săi (citați de Ross et al, 2007) au observat scăderea hiperactivității la copii cu ADHD care au primit ulei de in. Studiul clinic realizat de Richardson și Puri (citați de Ross et al, 2007) a pus în lumină îmbunătățirea simptomelor legate de ADHD (inclusiv simptomele psihosomatice și lipsa atenției, iar problemele cognitive și anxietatea au atins praguri statistice), însă comparativ cu lotul placebo, beneficiile tratamentului cu omega-3 au fost cel mult modeste. Acești autori au obținut rezultate mai bune folosind o combinație de acizi grași ome-3 și omega-6 decât folosirea uleiului de măsline simplu (Kidd, 2007). Stevens și colaboratorii săi (citați de Ross et al, 2007) au încercat un alt studiu clinic pe copii cu tulburări ADHD, însă rezultatele au fost semănătoare ca și în studiul realizat de Richardson și Puri, remarcându-se cel mult un efect redus asupra simptomelor ADHD.

Sinn și Bryan (2007) au realizat un studiu timp de 15 săptămâni privind copiii cu ADHD (132 de copii) și administrarea de acizi grași omega-3 ca sumpliment, odată cu micronutrienți – vitamina E, A, nitrat de tiamină, vitamina B2, B6, nicotinamidă, vitamina C, D3, B12, biotină, vitamina B5, acid folic, calciu, fier, magneziu, zinc, cupru și potasiu. Părinții copiilor implicați în studiu au remarcat îmbunătățiri ale comportamentului și dificultăților cognitive – lipsa atenției, hiperactivitate, impulsivitate și chiar și a comportamentului opozițional. Cu toate acestea, tratamentul nu a demonstrat îmbunătățiri relevante în urma măsurătorilor pe scala Conner’s. Nu s-au observat îmbunătățiri în urma suplimentării cu vitamine și minerale, deși acestea au fost folosite în dozele recomandate. Cercetătorii presupun că ar trebui utilizate cantități mai mari. Sinn și Bryan susțin că suplimentarea cu acizi grași polinesaturați a dietei copiilor cu ADHD ar putea fi o alternativă sănătoasă pentru unii dintre acești copii și mai ales pentru cei care prezintă reacții adverse în urma administrării medicației pentru ADHD (psiho-stimulente, precum metilfenidat sau dextroamfetamina).

Thornberg (2011) remarcă faptul că nu s-au observat modificări per ansamblu în cazul administrării de EPA (fără suplimentare sau adăugare a altor acizi grași – majoritatea studiilor folosind acizi grași omega-3 în combinație cu omega-6) la copii cu ADHD sau cu imaturitate de dezvoltare nervoasă (cu risc de ADHD) după 15 săptămâni de tratament, comparativ cu grupul placebo. Totuși, copiii cu semne mai reduse de hiperactivitate și impulsivitate au manifestat îmbunătățiri mai remarcabile în urma tratamentului față de copiii cu hiperactivitate sau impulsivitate.

Bloch și Qawasmi (2011) susțin că dozele crescute de acizi grași omega-3 și în mod deosebit EPA au efecte modeste asupra ADHD comparativ cu terapiile medicamentoase (psiho-stimulanți, atomoxetină sau α2 agoniști. Cercetătorii susțin că efectele pozitive ale acizilor grași omega-3 ar putea fi folosite complementar în terapiile medicamentoase ale ADHD sau chiar pentru familii care refuză terapiile cu produse farmacologice.

Kidd (2007) susține că o combinație de DHA, EPA și acizi grași omega-6 (GLA și AA) poate îmbunătăți atenția, învățarea și tulburările de comportament atribuite ADHD-ului, precum și anxietatea, retragerea, dislexia și agresivitatea.

Majoritatea studiilor care au implicat suplimentarea dietei cu acizi grași omega-3 în ADHD s-au realizat pe copii școlari și este foarte probabil ca administrarea să fi fost realizată deja prea târziu pentru a putea evalua în mod concret funcțiile cognitive, motiv pentru care este foarte importantă detectarea din timp a copiilor cu ADHD sau predispuși la această tulburare (Thornberg, 2011).

Tabel 5. Schimbările medii pe scala Conners în urma administrării de acizi grași omega-3 la 26 de copii cu ADHD într-un studiu dublu-orb, cu un singur sens, incrucișat randomizat, timp de 16 săptămâni. În prima fază, grupul A a primit acizi grași omega-3 și grupul B – acizi grași omega-6 (ulei de floarea soarelui) ca placebo, iar în faza 2, grupul B a primit acizi grași omega-3, iar grupul A a continuat terapia. *P<0,05 față de valorile de bază. DSM-IV Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Fourth edition (Bélanger et al, 2009)

Tipul combinat

Hiperactivitate

Lipsa atenției

Indice global Conners

Instabilitate emoțională

Neliniște-impulsivitate

Indice Conners

Probleme sociale

Perfecționism

Anxietate

Hiperactivitate

Probleme cognitive

Opoziție

Mărimea efectului tratamentului

Fig. 4. Schimbări în simptomatologia ADHD (reducerea simptomelor ADHD) (după Richardson, 2006)

Tabel 6. Categoriile de acizi grași și raportul de acizi grași plasmatici în ADHD la copii. Proporția de acizi grași este exprimată în % din totalul de acizi grași prezenți în probe. Acizii grași care au contribuit cu mai puțin de 0,02% din total au fost omiși. Testul studentului a fost folosit pentru a compara diferențele dintre valorile medii (±SEM). *P<0,0001, ~P<0,005. AA acid arahidonic, ALA acid alfa linolenic, DHA acid docosahexaenoic, EFA acizi grași esențiali, EPA acid eicosapentaenoic, LA acid linoleic (Bélanger et al, 2009)

7.2.2. Tulburarea de dezvoltare a coordonării/dispraxia

Tulburarea de dezvoltare a coordonării/dispraxia este caracterizată de deteriorări ale funcției motorii și de trăsături comune cu ADHD în ce privește abilitățile de organizare și atenția și afectează circa 5% din copii școlari. Acești copii au dificultăți de asimilare a cunoștințelor, de învățare, și probleme de adaptare psihosocială care se suprapun cu dislexia și ADHD și persistă de multe ori până la vârstă adultă (Kidd, 2007).

Ross et al (2007) menționează un studiu realizat pe un eșantion mare de copii (117) (studiul Oxford-Durham, realizat de Richardson și Montgomery în 2005) pentru care s-a folosit o combinație de acizi grași omega-3 și omega-6 în tratamentul tulburării de dezvoltare a coordonării. Rezultatele studiului au arătat că funcțiile motorii nu au prezentat îmbunătățiri, însă din punct de vedere statistic s-au remarcat îmbunătățiri în ce privește cititul, pronunția și valorile de pe scala Conner’s, cu excepția uneia singure (opoziție, probleme cognitive, hiperactivitate, anxietate, perfecționism, probleme sociale, impulsivitate, lipsa atenției).

7.2.3. Autism

Autismul este caracterizat de tipare de comportament reduse, interacțiune socială scăzută și întârzierea limbajului, fiind frecvent observată și hiperactivitatea. Această tulburare apare în primii 3 ani de viață ai copiilor și afectează dezvoltarea normală a creierului și abilitățile de comunicare. Sunt incerte datele privind suprapunerea autismului cu ADHD. 28,7% din copiii cu tulburări din spectrul autismului folosesc acizii grași omega-3 drept terapie medicală alternativă sau complementară. Mecanismele potențiale ale acizilor grași omega-3 în îmbunătățirea simptomelor autismului sunt necunoscute (Bent et al, 2009). Datele epidemiologice arată că autismul este legat de scăderea aportului de acizi grași omega-3 din dietă în secolul XX. Conform studiilor, nivelul acizilor grași omega-3 este scăzut în cazul copiilor cu autism sau tulburări din spectrul autismului (Bent et al, 2009). Studiile realizate în acest sens sunt însă neconcludente, rezulatele variind.

Stevens et al (1996) remarcă faptul că în cazul copiilor cu un nivel sanguin mai scăzut al acizilor grași omega-3 există un număr mai mare de probleme de comportament care pot fi edificate pe scala Conner’s, accese de furie și tulburări de somn, dar și dificultăți în învățare și probleme de sănătate.

Amminger et al (citați de Ross et al, 2007 și Bent et al, 2009) au realizat un studiu folosind EPA și DHA și placebo (ulei de cocos) timp de 6 săptămâni, perioadă mult mai scurtă față de majoritatea studiilor clinice, rezultatele fiind prelucrate cu ajutorul Listei Comportamentelor Aberante. Din punct de vedere statistic, nu au fost observate diferențe față de lotul placebo. Politi et al (citați de Bent et al, 2009) au realizat un studiu pe tineri cu autism sever, retard mintal de la moderat la sever și comportamente maladaptative severe folosind EPA și DHA și vitamina E timp de 6 sătămâni. Rezulatele nu au prezentat îmbunătățiri ale severității comportamentelor problematice când au fost comparate măsurătorile de dinaintea tratamentului și în urma acestuia. S-a remarcat totuși o îmbunătățire a frecvenței și severității simptomelor în perioada următoare tratamentului, însă lipsa grupului de control face imposibilă certificarea faptului că aceste îmbunătățiri se datorează acizilor grași omega-3 sau altor factori. Patrick et al (citați de Bent et al, 2009) au realizat un studiu pe un eșantion de copii folosind acizi grași omega-3 timp de 3 luni, observând o îmbunătățire a limbajului și a abilităților de învățare, însă aceștia nu au prezentat datele neprelucrate.

Bent et al (2009) prezintă un studiu de caz al unui copil de 11 ani, diagnosticat cu autism la vârsta de 2 ani și jumătate și care prezenta niveluri crescute de anxietate și agitare, asociate cu ritualuri compulsive. Părinții și medicul au raportat dispariția completă a anxietății și agitației după o săptămână, îmbunătățire care a fost persistentă și după 8 săptămâni.

8. Dozele terapeutice de acizi grași omega-3

În terapie, este preferat uleiul de pește în locul uleiului de rapiță. Trebuie luat în considerare că mâncarea crește absorbția de acizi grași omega-3. Cantitatea de acizi grași omega-3 trebuie dozată funcție de necesități și starea fiziologică. Astfel, femeile însărcinate sau care alăptează au nevoie de un aport mai mare de DHA necesar pentru buna dezvoltare a creierului și aparatului vizual al copilului. Ultimul trimestru de sarcină este foarte important, deoarece creuierul se dezvoltă cel mai mult acum, fiind recomndat un raport EPA:DHA de 3:2. Kidd (2007) îl citează pe Hibbeln care recomandă femeilor însărcinate un aport de 650 mg/zi DHA și EPA, cu un minim de 300 mg/zi DHA. Drevon (2009) recomandă un aport de 2,5 g acizi grași omega-3 de origine marină pentru femeile însărcinate.

Dozele recomandate la adulți sunt de 1 g EPA/zi sau 1-2 g EPA+DHA/zi, variind în mod normal între 1-6 g EPA sau EPA+DHA/zi în cazul în care se folosește uleiul de pește. În cazul în care se utilizează uleiul de rapiță, cantitatea trebuie să fie la fel de mare sau chiar să depășească recomandările în cazul uleiului de pește datorită conversiei incomplete a ALA în EPA. O altă posibilitate este aportul de acizi grași omega-3 în cantități care pot fi ajustate între 400 și 1000 mg la adulți. La copii dozele sunt mai mici, variind între 10 și 30 mg/kc/zi, în una sau două reprize (Mirajkar et al, 2011). Drevon (2009) recomandă un aport minim de 400-600 mg/zi de acizi grași omega-3 și 2400-7200 mg/zi acizi grași omega-6, consumul optim fiind de 2400-4800 mg/zi acizi grași omega-3 și 7200-18000 mg/zi acizi grași omega-6.

Dozele folosite în studiile clinice pentru ADHD variază în general între 1000 și 1500 mg pentru copiii de vârstă școlară și între 1000 și 3000 mg pentru adolescenți și adulți.

Pentru creșterea activității enzimelor desaturaze este necesar ca dieta să includă vitaminele B6, B3, C, magneziu și zinc. Aportul de grăsimi saturate și parțial dehidrogenate trebuie limitat, deoarece acestea reduc activitatea delta-6 desaturazei. Antioxidanții precum vitamina C sau E pot împiedica degradarea in vivo a acizilor grași omega-3.

Efectele adverse care pot apărea în urma administrării de ulei de poește bogat în acizi grași omega-3 pot fi: apariția gustului de pește, tulburări gastrointestinale, hipervitaminoză A, tulburări plachetare (risc teoretic de sângerare), expunerea la metale grele sau substanțe poluante (conținute de peștii din care se extrage uleiul). În cazul în care apar tulburări gastro-intestinale se recomandă divizarea dozei sau aportul de ghimbir sau ridiche. Trebuie avut atenție în cazul administrării concomitente cu anticoagulanți, doze mari de antiinflamatoare nesteroidice și orlistat (tetrahidrolipstatin).

Concluzii

Unele studii clinice realizate până în prezent susțin că suplimentarea dietei cu acizi grași polinesaturați îmbunătățește concentrarea, cu efecte pozitive asupra comportamentului și învățării, dar și realția cu cei din jur, mai ales relația părinte-copil. Studiile realizate până acum întâmpină diverse probleme, datorită variabilelor – numărul participanților, criteriile de selcție a participanților la studiu, durata studiului, lipsa grupurilor de control, dozele administrate, folosirea unui placebo cu adevărat inert, metodele de administrare și evaluare a rezultatelor, precum și prezența AA în substanțele administrate, aceasta având efecte negative asupra conversiei ALA în acizi grași omega-3 (Thornberg, 2011). Rezultatele obținute până acum nu sunt satisfăcătoare în ce privește folosirea acizilor grași omega-3 în tratamentul afecțiunilor cu simptome asemănătoare ADHD. Thronberg (2011) susține că este posibil ca doar copiii cu deficiențe de acizi grași să răspundă la tratament.

Studiile viitoare ar trebui să evalueze efectele acizilor grași omega-3 prin suplimentare în timpul sarcinii și la copii cu vârste mai mari decât în cele din prezent, și anume la copii școlari cu vârste mai mari, ținând cont de faptul că în cazul acestora dezvoltarea creierului este mai avansată și se pot aplica teste mai complexe pentru evaluarea funcțiilor cognitive.

Bibliografie

Bélanger et al, Omega-3 fatty acid treatment of children with attention-deficit hyperactivity disorder: A randomized, double blind, placebo-controlled study, Pediatr. Child Health, vol. 14, nr. 2, 2009, pag. 89-98

Bent et al, Omega-3 Fatty Acids for Autistic Spectrum Disorder: A Systematic Review, J. Autism Dev. Disord., vol 39, 2009, pag. 1145-1154

Bloch M.H., Qawasmi A., Omega-3 fatty acid supplementationfor the treatment of children with attention-deficit/hyperactivity disorder symptomatology: systematic review and meta-analysis, Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry, vol. 50, 2011, pag. 991-1000

Collins J.J., Omega-3 (Ω-3) Essential Fatty Acids, Nutri News, vol. 9, nr. 2, 2010

Drevon C.A., Omega-3 Fatty Acids – metabolism and mechanisms of action of essential fatty acids, 2009

Hegarty B.D., Parker G.B., Marine omega-3 fatty acids and mood disorders – linking the sea and the soul, Acta Psychiatrica Scandinavica, vol. 124, 2011, pag. 42-51

Heneman Karrie, Zidenberg-Cherr Sheri, Some Facts About Omega-3 Fatty Acids, Nutrition and Health Info Sheet For Health Professionals, 2008

Innis Sheila M., Dietary omega 3 fatty acids and the developing brain, Brain Research, 1237, 2008, pag. 35-43

Kidd Parris M., Omega-3 DHA and EPA for Cognition, Behavior, and Mood: Clinical Findings and Structural-Funstional Synegies with Cell Membrane Phospholipids, Alternative Medicine Review, vol. 12, nr. 3, 2007, pag. 207-227

Lake J., Omega-3 Fatty Acids and Psychiatry: Theory and Practice, Psychiatric Times, 2002

Logan A.C., Neurobehavioral Aspects of Omega-3 Fatty Acids: Possible Mechanisms and therapeutic Value in Major Depression, Alternative Medicine Review, vol. 8, nr. 4, 2003, pag. 410-425

Luchtman D.W., Song C., Cognitive enhancement by omega-3 fatty acids from child-hood to old age: Findings from animal and clinical studies, Neuropharmacology, XXX, 2012, pag. 1-16

MacLean Catherine H. Et al, Effects of Omega-3 Fatty Acids on cognitive Functions with Aging, Dementia, and Neurological Disease, Evidence Report/Technology Assessment No. 114, AHRQ Publication nr. 05-E011-2, 2005

Mirajkar R.N. et al, Omega-3 Fatty Acids – Clinical Implications, International Journal of ChemTech Research, vol. 3, nr. 2, 2011, pag. 724-732

Parker G. et al, Omega-3 Fatty Acids and Mood Disorders, Am J Pshychiatry, 2006, vol. 163, pag. 969-978

Richardson A., Ross Marion, Physical Signs of Fatty Acid Deficiency, factsheet 002/ PFADS fo Food And Behaviour Research, 2003

Richardson Alexandra J., Omega-3 fatty acids for child behaviour, learning and mood: ADHD, dyslexia, dyspraxia, autism and related conditions, The Nutrition Practitioner, 2006

Richardson Alexandra J. et al, Docosahexaenoic Acid for Reading , Cognition and Behavior in Children Aged 7-9 Years: A Randomized, Controlled Trial (The DOLAB Study), PLOS ONE, 2012, vol. 7, issue 9

Ross B.M. et al, Omega-3 fatty acids as treatment for mental illness: which disoder and which fatty acid?, Lipids in Health and Disease, vol 6, nr. 21, 2007

Sinn N., Bryan J., Effect of supplementation of polyunsaturated fatty acids and micronutrients on learning and behavior problems associated with child ADHD, Journal of Developmental & Behavioural Pediatrics, vol. 28, nr. 2, 2007, pag. 82-91

Stevens L. et al, Omega-3 fatty acids in boys with behavior, learning and health problems, Physiol. Behav., vol. 59, 1996, pag. 915-920

Thornberg Ulrika Birberg, Fats in Mind: Effects of Omega-3 Fatty Acids on Cognition and Behaviour in Childhood, Linköping University, Suedia, 2011

Waylen A. et al, Can early intake of dietary omega-3 predict childhood externalizing behavior?, Acta Paediatrica, 2009

World Health Organization, Children and Neurodevelopmental Behavioural Intellectual Disorders (NDBID), WHO Training Package for the Health Sector, 2011

www.auum.ca, A Clinical Study: The Benefits of Mammalian Omega 3 on Children with Learning/Behavioural Problems

Young Genevieve, Conquer Julie, Omega-3 fatty acids and neuropsychiatric disorders, Reprod. Nutr. Dev., vol. 45, 2005, pag. 1-28