Diversitatea Fitocenotica

Politehnica

Diversitatea Fitocenotica

Byadmin ianuarie 1, 2024

.

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul 1. Obiect de cercetare. materiale și metodE

1.1. Cadrul natural

1.2. Materiale și metode

Capitolul 2. Diversitatea FITOCENOTICĂ

2.1. Conspectul asociațiilor vegetale

2.2. Analiza fitocenotică

ConcluziI și Recomandări

Bibliografie

INTRODUCERE

Aria protejată este un termen conservaționist, utilizat pentru ceea ce publicul cunoaște în general sub denumirea de rezervație naturală, parc național, parc natural, rezervație a biosferei etc.

Comisia Parcurilor Naționale și a Ariilor Protejate, din cadrul Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, definește aria protejată ca o suprafață de teren sau acvatică destinată în mod special protecției și conservării biodiversității, resurselor naturale și culturale și gestionată conform unor legi și reglementări juridice; fiecare țară optează pentru categorii diferite de arii protejate, în funcție de potențialul natural și cultural de care aceasta dispune și de obiectivele urmărite. În condițiile progresului tehnico-material și științific actual, ariile protejate apar ca realități vitale pentru existența naturii și a societății umane, reprezentând mai mult decât niște spații deosebite din punct de vedere estetic [9,p.29].

Inițiativele de protecție a naturii au pornit de la necesitatea salvării speciilor floristice și faunistice rare sau amenințate cu dispariția, idee care s-a extins asupra unor teritorii naturale sau antropizate, de importanță națională sau internațională, declarate parcuri sau rezervații.

Ariile protejate prezintă interes atît din punctul de vedere al conservării și ocrotirii resurselor naturale, constituind obiecte de studiu ale diversității floristice și fitocenotice, cît și din punct de vedere aplicativ pentru elaborarea recomandărilor de optimizare a conservării durabile și utilizării raționale în vederea asigurării menținerii stabilității ecologice [2,p.3].

Diversitatea floristică și fitocenotică este protejată de stat în cadrul a 5 rezervații științifice, 51 rezervații naturale (silvice), 9 rezervații naturale (de plante medicinale), 3 rezervații mixte, 41 rezervații peisagistice, 13 sectoare reprezentative cu vegetație silvică [7,p.25].

În scopul conservării biodiversității ecosistemelor forestiere azonale de salcie, plop și stejar din lunca rîului Nistru a fost fondată o rețea de arii protejate (rezervația științifică “Iagorlîc”, rezervațiile peisajistice “Grădina Turcească”, “Copanca”, rezervațiile naturale silvice “Olănești”, ”Leuntea ”, ”Mlaștina Togai”) cu suprafața totală de 8422,8 [2,p.18].

Ariile protejate, ca exponente ale ecosistemelor naturale, periodic, necesită activități de evaluare și monitorizare a tuturor componentelor biodiversității [….].

Pentru protecția eficientă și asigurarea unui management durabil al biodiversității este foarte importantă cunoașterea compoziției floristice, fitocenotice, elementelor valoroase ale fiecărei arii protejate [2,p.24].

Cele expuse mai sus au determinat alegerea acestei arii protejate în calitate de obiect de studiu, cît și a metodelor de cercetare a materialelor.

Scopul tezei.

Studiul diversității fitocenotice a ariei protejate: Misilindra, pentru utilizarea durabilă și conservarea diversității plantelor.

Obiectivele tezei:

Stabilirea componenței fitocenotice și elaborarea conspectului cenotaxonomic;

Analiza diversității fitocenotice;

Elaborarea recomandărilor de optimizare a conservării diversității plantelor.

Capitolul 1. Obiect de cercetare. materiale și metodE

1.1. Cadrul natural

Aria Naturală Protejată Misilindra este atribuită la Categoria Rezervații naturale. A) Silvice conform „Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat”, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova (1998). Rezervația naturală Misilindra se află la Vest de comuna Hadjimus raionul Căușeni. Include parcela 20-25 din Ocolul Silvic Căușeni, Întreprinderea pentru Silvicultură Tighina.

Din punct de vedere geomorfologic teritoriul cu vegetație forestieră a ariei protejate Misilindra ocupă două raioane: Cîmpia Moldovei de Sud și cîmpia Nistrului.

Cîmpia Moldovei de Sud – este cea mai joasă și plană pe scara cîmpiilor moldovenești. Din punct de vedere tectonic este relativ un raion stabil, deși partea de Nord are tendințe de ridicare, iar partea de Sud – de coborîre. Cumpenele de apă sunt late și plane, acoperite cu un strat gros (15-25 cm) de depozite loessoide lutoase. Altitudinile cumpenelor de apă variază între 100-200 m. Cîmpia Nistrului inferior – ocupă lunca și terasele alipite de rîul Nistru.

În limitele ocolului silvic relieful acestei cîmpii are un caracter plan ondulat cu o înclinare slabă spre Sud. Terasele cîmpiei sunt slab fragmentate. Relieful studiat este reprezentat de prezența consecutivă a dealurilor unor cumpene de apă, văilor rîurilor și a spațiilor relativ joase a luncii rîului Nistru.

Principalele forme de relief pe teritoriul Ariei protejate Misilindra sunt cumpenele de apă mai mult sau mai puțin ridicate și de diferite dimensiuni, pantele de forme, expoziții și lungimi diferite ale unei rețele ramificate de rîpi și vîlcele.

Pentru studiul condițiilor staționale o importanță deosebită o are substratul geologic din care s-au format rocile de solificare. În suprafața studiată principalele grupe de roci sunt:

a) Depozitele loessoide lutoase – de culoare pal gălbuie, poroase, afînate, cu conținut de carbonat de calciu. De regulă pe aceste roci s-au format cernoziomurile tipice și cambice.

b) Depozite loessoide cuaternare luto-argiloase și argilo-lutoase. Gradul înalt de afînare, conținutul înalt de mîl, spălarea de săruri creează condiții bune pentru formarea pe ele a cernoziomurilor tipice cu conținut înalt de carbonați în partea superioară a profilului.

c) Depozite aluviale de diversă compoziție mecanică. Sunt depuse în straturi succesive ca urmare a depunerii lor în timpul revărsării apelor (Nistru în special). Pe aceste roci s-au format de reglă soluri aluviale și cernoziomuri.

Se constată mare varietate de roci moi, friabile foarte vulnerabile la influența agenților climatici și antropici externi. În vederea protejării acestor terenuri se impune încadrarea lor în grupa I de protecție cu rezervarea deosebită a celor erodate și a celor cu panta mai mare de 20 g .

Rețeaua hidrologică este relativ bine reprezentată în aria protejată Misilindra, iar

regimul hidrologic se caracterizează printr-un debit variabil în timpul anului, primăvara și toamna apele ating debitul maxim, în timp ce vara majoritatea acestora seacă din cauza precipitațiilor sărace, excepție fiind rîul Nistru, care are o scurgere stabilă. În timpul perioadei cu precipitații abundente.Nistrul poate să se reverse.

Pîraiele mici (cu lungimea albiei mică) au ca sursă principală de apă: precipitațiile și micile izvoare de apă subterană.

Lipsa de apă aici, în zona de Sud a republicii Moldova este o problemă majoră, există luncile acestora care au o floră bine dezvoltată fiind chiar inundate în perioada cu precipitații abundente. Pe aceste pîraie s-au construit din loc în loc o serie de lacuri de acumulare, multe dintre care au secat. Pîraiele interioare mai mari sunt: pîrăul Copciac, Pîrăul Volontiri.

Teritoriul ariei protejate Misilindra se încadrează zonal prin poziția sa în sectorul de climă moderat-continentală cu ierni calde și zăpadă puțină. Regimul termic al zonei se caracterizează prin temperaturi medii anuale de 9,6 o C și precipitații medii anuale de 437 mm.

Ca factori limitativi ai climatului zonal se prezintă:

– seceta prelungită care în ultimii ani este tot mai frecventă;

– temperaturile minime de iarnă de pînă la –30 o C, care duc la înghețul speciilor iubitoare de căldură (ex: nuc);

– înghețuri tîrzii (19.04) și înghețurile timpurii (septembrie), care dăunează lujerii nelegnificați;

– perioada de secetă prelungită (pînă la 2,5 luni) cu temperaturi ridicate și umiditatea atmosferică scăzută (sub 40%).

Studiul solului este o necesitate fundamentală pentru cunoașterea și definirea stațiunilor, de stabilire a măsurilor de folosire judicioasă a lor în gospodărirea pădurilor. În scopul cunoașterii răspîndirii tipurilor genetice de sol și a caracteristicilor fizico-chimice ale acestora, a relației cu vegetația forestieră. Pentru a caracteriza principalele tipuri de stațiune, amenajarea pădurilor s-a făcut cu cartări staționale la scara mijlocie.

În vederea asimilării și caracterizării solurilor în contextul Sistemului romîn de clasificare, au fost preluate datele principale de sinteză prezentate de studiul pedologic. Prin profile de control executate în fiecare unitate amenajistică, pe baza analizelor efectuate cît și a datelor preluate, s-au detaliat condițiile pedologice existente, care au dus la clasificarea tipurilor și subtipurilor de sol, descrierea lor și caracterizarea stațiunilor.

Caracteristica principalelor tipuri de sol identificate și descrierea lor este următoare:

a) Cernoziomurile tipice prezintă următoarea succesiune de orizonturi pe profil: Am-Ac-C sau Cca. Orizontul Am este de obicei peste 40-50 cm grosime de culoare relativ închisă. Orizontul de tranziție A/C cu grosimea de 20-25 cm are culoare mai puțin închisă ca Am, de obicei brun închisă pînă la brun cenușie. Orizontul Cca de 30-40 cm cu grosime (uneori peste 40 cm) are culoare brun-gălbuie sau gălbuie-brun.

Structura este glomerulară medie, bine dezvoltată în Am și moderat dezvoltată în orizontul AC.

Cernoziomurile sunt soluri afînate, permeabile, au o bună capacitate pentru apă și aer și se lucrează ușor și bine. Sunt soluri bogate în humus, conținînd între 3-6% humus în orizontul Am și avînd o rezervă pe adîncimea de 50 cm, de 160-200 t/ha, adică mare, Complexul coloidal este săturat în cea mai mare parte în cationi bazici, gradul de saturație fiind mai mare ca 90%. Activitatea microbiologică este foarte intensă și sunt bine aprovizionate cu substanțe minerale.

Cernoziomurile tipice, ca și celelalte tipuri de cernoziom, sunt soluri fertile, sigurul factor limitativ al fertilității lor fiind deficitul esențial de umiditate din perioada de vară.

b) Solurile aluviale apar în luncile rar inundabile sau ieșite de sub influența revărsărilor de ape, din lunca Nistrului pe 19% din suprafața ocolului silvic. Prezintă următoarea succesiune de orizonturi pe profil Ao-C. Orizontul Ao este mai gros de 20 cm, putînd atinge 40-50 cm, este mai bine conturat ca la protosolurile aluviale și cu stratificații mai puțin evidente.

Este de culoare brună-cenușie, brună închisă, deosebindu-se evident de materialul parental format din depozite stratificate de origine fluviatilă, cu texturi și compoziții foarte diverse. Solurile aluviale au textură variabilă în raport cu natura depozitului, nediferențiată sau contrastantă în cazul unor depozite neomogene. În orizontul Ao, structura este glomerulară, grăunțoasă sau poliedrică, slab sa moderat dezvoltată. În raport cu textura și structura, variază și restul proprietăților fizice, fizico-mecanice, hidrofizice și de aerație.

Sunt în general bine aprovizionate cu apă și substanțe nutritive, au un conținut de humus de 2-3%, au gradul de saturație în baze ridicat, dar nu por fi și debazificate și cu reacție acidă. Solurile aluviale au o fertilitate mai ridicată decît protosolurile aluviale. Ele pot susține arborete de clase superioare de producție. Sunt de asemenea indicate pentru culturi de plopi negri hibrizi.

c) Solurile erodate apar cu deosebire pe versanții supuși eroziunii datorită folosirii intensive și neraționale a terenurilor prin care are loc îndepărtarea orizonturilor superioare ale solului, uneori chiar pînă la roca mamă.

Ele apar datorită eroziunii intensive de suprafață sau ca urmare a unor lucrări de nivelare a terenurilor sau decopertate. În funcție de solul de origine și de intensitatea eroziunii, erodisolurile pot avea profile foarte variate ca de exemplu Ap-C, Bv-C, Cy etc. Proprietățile erodisolurilor variază în raport cu tipul de orizont ajuns la zi prin eroziuunor lucrări de nivelare a terenurilor sau decopertate. În funcție de solul de origine și de intensitatea eroziunii, erodisolurile pot avea profile foarte variate ca de exemplu Ap-C, Bv-C, Cy etc. Proprietățile erodisolurilor variază în raport cu tipul de orizont ajuns la zi prin eroziune.

Erodisolurile sunt în general slab fertile sau nefertile în funcție de gradul de eroziune. Aceste soluri ocupă cea mai mare suprafață din aria protejată Misilindra.

1.2. Materiale și metode

Obiectul cercetărilor expuse a constituit diversitatea fitocenotică a ariei protejate Misilindra cu suprafața de 170 ha instituita prin Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat (1998).

Metode de investigare

Diversitatea floristică a ariilor protejate a fost cercetată pe parcursul sezonului de vegetație, în perioada anilor 2012-2013, prin metoda de itinerar Borza, Boșcaiu [15]. Datele obținute în teren, materialul botanic recoltat precum și cel cuprins în literatura de specialitate, a fost prelucrat, sistematizat și grupate, conform sistemului actual filogenetic Tutin et al. [195], Beldie [5], Чepeпанoв [240], Гeйдeман [207, 210, 211].

Pentru fiecare specie s-au stabilit: forma biologică, elementul floristic, indicii ecologici, Chifu și colab. [33], Ciocârlan [34], Sanda și colab. [167], valoarea economică Păun [126], Pop [133], Флopя [239], caracteristica fitocenologică Chifu și colab., [33], Sanda și colab., [167], gradul de raritate Cartea Roșie a R. Moldova [26], Directiva Habitate [111], IUCN [86], Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat [95].

Compoziția floristică a fost analizată sub aspect biologic, geografic, ecologic, economic, după formula Cristea [58]:

;

unde, ni – numărul de specii care aparțin la o anumită categorie de elemente;

x% – ponderea elementului respectiv în flora ariei analizate.

Diversitatea fitocenotică

Ca unitate cenotaxonomică de bază a vegetației din limitele ariei protejate cercetate a servit asociația vegetală, tratată conform Școlii Fitocenologice Central-Europene J. Braun-Blanquet [17]. Pentru descrierea asociațiilor vegetale au fost efectuate 400 relevee fitocenologice pe tot parcursul sezonului de vegetație, în perioada anilor 2012-2013, conform indicațiilor metodice Borza și Boșcaiu [15], Cristea [58 ], Cristea și colab. [59], Drăgulescu și Sârbu [70], Ivan [89], Ivan și Doniță [88], Ștefan, [182]. Au fost selectate suprafețe cît mai omogene din punct de vedere al fizionomiei vegetației, reliefului, substratului și solului.

Suprafețele delimitate pentru descrieri au fost egale cu suprafețele de evidențiere. Mărimea acestor suprafețe a fost stabilită conform mărimilor orientative determinate pentru diverse tipuri de vegetație: vegetația forestieră – 400-1000 m², tufărișuri – 50-100 m², pajiști – 25-100 m², vegetația acvatică pînă la 50 m², vegetație ruderală – 6-25 m², vegetație segetală – 25-100 m².

Releveele au fost înregistrate pe fișe-tip, unde s-au notat informații generale, locul unde a fost realizat releveul, data efectuării descrierii, așezarea geografică, caracterizarea condițiilor staționale (relief, sol, substrat litologic). S-au efectuat aprecieri biometrice asupra caracteristicilor fitocenozei și componenților ei, s-au înregistrat înălțimea și diametrul fitoindivizilor, stratificarea existentă în fitocenoză, acoperirea generală și acoperirea fiecărui strat în parte. Toate speciile consemnate în suprafața de probă au fost înregistrate, acordîndu-li-se notă pentru indicele fitocenotic al abundenței-dominanței (AD) după scara J. Braun-Blanquet.

Releveele au fost grupate, alcătuindu-se tabele sintetice, unde au fost notați: numărul de ordine al releveelor, altitudinea (m), expoziția versantului, gradul de înclinare a versantului și acoperirea procentuală a păturii erbacee. Speciile de plante au fost înregistrate în tabel, fiind grupate după rangul lor fitocenotic. Pentru fiecare asociație a fost întocmit spectrul biologic, fitogeografic al indicilor ecologici, spectrul economic.

Asociațiile vegetale au fost determinate cu ajutorul speciilor diferențiale și caracteristice, fiind comparate cu asociațiile similare descrise în lucrările de specialitate din republică și de peste hotare.

Valoarea conservativă a fitocenozelor a fost apreciată în corespundere cu sistemele de clasificare utilizate la nivel european CORINE [41], EMERALD [71], EUNIS [72], NATURA [111], PALAEARCTIC HABITATS [123], Doniță și colab. [69], Rodwell et al. [160].

Capitolul 2. Diversitatea FITOCENOTICĂ

2.1. Conspectul cenotaxonomic al asociațiilor vegetale

Conspectul cenotaxonomic al ariilor protejate: Valea Mare, Zberoaia-Lunca, Nemțeni, Dancu, Pogănești a fost realizat în baza datelor reflectate în literatura de specialitate referitoare la zona supusă studiului și a cercetărilor noastre, include 17 asociații, ce aparțin la 10 alianțe, 9 ordine și 8 clase.

Clasificarea cenotaxonilor a fost efectuată conform sistemelor cunoscute în literatura de specialitate cu privire la vegetație, elaborate de diferiți autori din România și Europa Centrală Morariu [107], Chifu [32, 33], Oberdorfer [119], Mucina [108], Mucina et al. [109, 110].

În conspect se respectă următoarea ordine: Clasă →Ordin →Alianță→Asociație.

Conspectul cenotaxonomic al asociațiilor vegetale

Vegetația forestieră

I. Cl. SALICETEA PURPUREAE Moor 1958

Ord. SALICETALIA PURPUREAE Moor 1958

Al. Salicion albae Soó 1930

1. As. Salicetum triandrae Malcuit ex Noirfalise in Lebrun et al. 1955

2. As. Salicetum albae Issler 1926

3. As. Salici-Populetum Meijer-Drees 1936

4. As. Populetum x marylandicae Mititelu 1970 (cult.)

II. Cl. Querco-Fagetea Br.-Bl. et Vlieger in Vlieger 1937

Ord. FAGETALIA SILVATICAE (Pawl. 1928) R. Tx. et Diem. 1936

Al. Alno-Ulmion Braun-Blanquet et R. Tx. 1943 em Müller et Görs 1958

5. As. Fraxino-Ulmetum (Issler 1924) Soó 1934

III. Cl. Rhamno-Prunetea Rivas Goday et Borja Carbonell 1961

Ord. Prunetalia Tx. 1952

Al. Prunion spinosae Soó 1931

IV. Cl. GALIO-URTICETEA Passarge ex Kopecky 1969

Ord. Chelidonio–Robinietalia Jurko ex Hadaĉ et Sofron 1980

Al. Balloto nigrae-Robinion pseudoacaciae Jurko ex Hadaĉ et Sofron 1980

7. As. Balloto nigrae-Robinietum pseudacaciae Arvat 1939 (cult.)

Vegetația praticolă

V. Cl. MOLINIO-ARRHENATHERETEA R. Tx. 1937

Ord. ARRHENATHERETALIA Pawl. 1928

Al. Cynosurion R. Tx. 1947

8. As. Trifolio repenti-Lolietum Krippelova 1967

Ord. AGROSTIETALIA STOLONIFERAE Oberd. in Oberd. et al. 1967

Al. Agrostion stoloniferae Görs in Oberd. et al. 1967

9. As. Agrostietum stoloniferae Burduja și colab. 1956

Vegetația acvatică și palustră

VI. Cl. LEMNETEA W. Koch et Tx. 1954

Ord. LEMNETALIA W. Koch et Tx. 1954

Al. Lemnion minoris W. Koch et Tx. 1954

10. As. Lemnetum minoris (Oberd. 57) Rübel 1933

VII. Cl. PHRAGMITETEA Tx. et Prsg. 1942

Ord. PHRAGMITETALIA W. Koch. 1926

Al. Phragmition W. Koch. 1926

11. As. Scirpo-Phragmitetum W. Koch. 1926

12. As. Typhetum angustifolio-latifoliae (Eggl. 33) Schmale 1939

Vegetația ruderală și segetală

VIII. Cl. PLANTAGINETEA MAJORIS R. Tx. et Prsg. 1950

Ord. PLANTAGINETALIA R. Tx. 1950

Al. Lolio–Plantaginion R. Tx. 1947

13. As. Lolio-Plantaginetum majoris (Linkola 1921) Beger. 1930

IX. Cl. BIDENTETEA TRIPARTITI R. Tx., Lohm et Prsg. 1950

Ord. BIDENTETALIA Br.- Bl. et R. Tx. 1943

Al. Bidention tripartiti Nordh. 1940

14. As. Bidentetum tripartiti (Koch. 1926) Libbert 1932

X. Cl. CHENOPODIETEA ALBI Br.-Bl. 1951

Ord. ARTEMISIETALIA Lohm 1950

Al. Arction lappae R. Tx. 1937

15. As. Arctio-Ballotetum nigrae Morariu 1943

16. As. Sambucetum ebuli Felfödy 1942 (non Kaiser 1926)

17. As. Tanaceto-Artemisietum vulgaris Br.-Bl. 1949

Analiza fitocenotică

Conform regionării geobotanice a Republicii Moldova, vegetația ariilor protejate cercetate se încadrează în microraionul vegetației de luncă inundabilă din valea Prutului și se atribuie la vegetația azonală – ecosisteme azonale din luncile rîurilor [142, 208, 209].

În rezultatul interacțiunilor factorilor geologici, geomorfologici, hidrologici, climatici, purtînd amprenta influenței antropice seculare, s-au format patru tipuri de vegetație: forestieră, praticolă, acvatică, palustră și sinantropică [….].

Vegetația forestieră în ariile protejate cercetate este reprezentată sub formă de fîșii amplasate de-a lungul albiei r. Prut, distribuția ei fiind condiționată de regimul hidrologic care în luncă are un caracter decisiv. Ocupă o suprafață totală de 67,4 ha.

În dependență de regimul hidrologic și de aluviuni s-au format patru tipuri de păduri, răchitișuri, sălcișuri, plopișuri și stejărișuri [ 144,].

Vegetația forestieră a fost atribuită la 7 asociații vegetale, 4 alianțe, 4 ordine și 4 clase. Asociațiile edificatoare ale acestor păduri sunt: Salicetum triandrae Malcuit ex Noirfalise in Lebrun et al. 1955, Salicetum albae Issler 1926, As. Salici-Populetum Meijer-Drees 1936 [57].

Clasa SALICETEA PURPUREAE Moor 1958

Această clasă cuprinde fitocenozele lemnoase pionere, care se instalează pe prundișurile și pietrișurile din luncile rîurilor și pîraielor. Este răspîndită în toată Europa. Are un rol important în fixarea depozitelor aluviale [33, 172].

Specii de recunoaștere: Salix purpurea, S. alba, S. triandra, Rubus caesius, Urtica dioica, Populus nigra.

Ordinul SALICETALIA PURPUREAE Moor 1958.

În cadrul acestui ordin sunt încadrate asociațiile de zăvoi instalate pe aluviuni, inundate în timpul viiturilor de primăvară.

Speciile caracteristice ordinului au un rol însemnat în fixarea substratului [33]. Acestea sunt: Salix pupurea, S. fragilis, S. viminalis, S. triandra, Populus alba, P. nigra.

Alianța Salicion albae Tx. 1955

Alianța grupează fitocenozele de sălcii și plopi din văile rîurilor și pîraielor [172].

Speciile caracteristice sînt: Calystegia sepium, Humulus lupulus, Populus alba, Salix alba, S. viminalis, Symphytum officinale.

Asociația Salicetum triandrae Malcuit ex Noirfalise in Lebrun et al. 1955.

Asociația dată este caracteristică și larg răspîndită în văile rîurilor, rîulețelor, pîraielor și descrisă de mai mulți cercetători [3, 103,].

Fitocenozele asociației ocupă suprafețe neînsemnate în zona de interferență a apelor r. Prut, acestora fiindu-le caracteristice nivelurile cele mai joase din luncă, solurile aluviale umede, apele freatice aproape de suprafață.

Asociația se formează din două straturi bine evidențiate. Stratul arbustiv se formează din speciile edificatoare: Salix trandra, S. viminalis. Sunt prezente, de asemenea, exemplare solitare de: Euonymus europaea, Swida sanguinea, Viburnum opulus.

Stratul ierbos se formează din specii cu caracter mezohigrofit, totodată, se semnalează specii, ce aparțin la vegetația ruderală și sagetală, fapt ce se explică prin prezența numeroaselor semințe în timpul viiturilor, care se depun pe aluviuni, rămînînd după retragerea apelor [160].

Speciile mai frecvente sunt: Rubus caesius, Polygonum amphybium, Lythrum salicaria, Calystegia sepium, Humulus lupulus, Cucubalus baccifer, Bidens tripartita, Urtica dioica, Lysimachia nummularia, Phragmites australis.

Analiza spectrului bioformelor ilustrează predominarea în cadrul asociației a hemicriptofitelor – 35%, urmate de fanerofitele edificatoare – 30%, celelalte bioforme constituind o pondere neînsemnată: geofitele – 15%, camefitele și terofitele – 5% (fig. 1a).

Conform spectrului indicilor ecologici (fig.1b) și geoelementelor (fig.1c), în asociația dată predomină speciile de origine nordică, mezohigrofile- 40%, slab acid-neutrofile -50%, amfitolerante -40% și micro-mezoterme -85%. Conform analizei spectrului economic, majoritatea plantelor aparțin categoriilor de plante melifere – 85%, industriale – 60%, medicinale – 55%, alimentare și ornamentale – 50%, furajere -40% (fig.1d).

Figura 1. Analiza compoziției floristice a fitocenozelor asociației Salicetum triandrae Malcuit ex Noirfalise in Lebrun et al. 1955.

Habitatele fitocenozelor acestei asociației au valoare conservativă mare și sunt protejate la nivel European – EMERALD: 144.1 Riparian willow formations; CORINE: 44.121 Almond willow-osier scrub; PAL. HAB.1999: 44.121 Almond willow-osier scrub; EUNIS: F9.121 Almound willow-osier scrub.

Asociația Salicetum albae Issler 1926

Reprezintă o asociație răspîndită în luncile rîurilor din republică și din întreaga Europă, fiind descrisă de mulți autori [3, 191]. Fitocenozele asociației au fost evidențiate, speciile caracteristice variind nesemnificativ, prin abundență și constanță.

Sălcișurile din lunca rîului Nistru ocupă locurile puțin mai înalte, la altitudini ce variază între 15-35 m, amplasate de-a lungul văii rîului. Sălcișurile, fiind sensibile la fluctuațiile regimului hidrologic, au fost afectate în urma construcției barajului de la Dubăsari, în rezultatul căruia s-au înregistrat uscări în masă și o restrîngere maximă a ariei de răspîndire.

Cu toate acestea, sunt sectoare, unde salcia s-a păstrat, adaptîndu-se la influența negativă a factorilor de mediu, în prezent constatîndu-se o stabilitate a acestor arborete [39, 65, 103, 104].

Comunitățile de plante evidențiate în sălcișuri au fost atribuite la asociația Salicetum albae Issler 1924 (fig. 2).

Speciile edificatoare s-au adaptat la umiditatea în exces, rezistînd la inundații îndelungate: Salix alba, S. fragilis, Populus alba, Vitis sylvestris, Rubus caesius, Lysimachia vulgaris [192].

Stratul arborilor este dominat de specile: Salix alba, S. fragilis, Populus alba, Populus nigra, care înregistrează o productivitate medie.

Stratul arbustiv este mai slab exprimat, fiind reprezentat de speciile: Swida sanguinea, Prunus spinosa, Crataegus monogyna, Rosa canina, Euonymus europaea, Sambucus nigra.

Stratul ierbos este alcătuit din specii mezo-higrofile, dintre care deosebim: Urtica dioica, Galium aparine, Lysimachia nummularia, Symphytum officinalis, Equisetum arvense, Rubus caesius, Solanum dulcamara, Glechoma hederacaea, Aegopodium podagararia, Rumex crispus etc.

Analiza bioformelor denotă predominarea fanerofitelor și a hemicriptofitelor – 37,2%, urmate de terofite – 7,8% și geofite – 5,8%, camefitele, helidatofitele avînd o pondere mai redusă – 3,9% (fig. 2a).

Figura 2. Analiza compoziției floristice a fitocenozelor asociației Salicetum albae Issler 1926.

Analiza spectrului geoelementelor relevă prezența considerabilă a elementelor nordice -84%, celelate elemente avînd o pondere redusă: cosmopolite – 9,8%, adventive – 3,9%, orientale – 1,9% (fig.2b).

Analiza indicilor ecologici (fig. 2c) denotă ponderea semnificativă a mezofilelor – 41,1%, celelalte categorii înregistrînd următoarele valori: mezo-higrofilele – 19,6%, xero-mezofilele – 15,6%, higrofilele – 11,7%, hidrofitele – 1,9%.

După rezistența speciilor la factorul de mediu al temperaturii, s-a observat un procent ridicat la micro-mezoterme – 76,4%, urmate de speciile amfitolerante – 11,7% și moderat-termofile – 9,8%, pe când microtermele s-au înregistrat doar cu 1,9%.

După preferințele edafice, în cadrul acestei asociații se remarcă ponderea semnificativă a speciilor slab acid-neutrofile – 49,0% și amfitolerante – 27,4%, cele acido-neutrofile înregistrînd -23,5%.

Analiza economică evidențiază procentual categoria plantelor melifere – 40% și a celor ornamentale – 32%. Categoria plantelor medicinale înregistrează – 29%, cele industriale – 26%, furajere – 25%, alimentare – 11% (fig. 2d).

Habitatele fitocenozelor acestei asociației au valoare conservativă foarte mare și sunt protejate la nivel European – NATURA 2000: 144.66 Ponto-Sarmatic mixed poplar riverine forest; PAL.HAB: 44.6611 Western Pontic white poplar galleries; EUNIS: G1.365 Central European poplar galleries.

Asociația Salici-Populetum Meijer-Drees 1936

A fost decrisă, în lunca rîului Nistru. Fitocenozele acestei asociații sunt caracteristice pentru toate ariile protejate cercetate (fig.3), se evidențiază la altitudini mai înalte, reprezentînd o formă de tranziție de la sălcișuri la stejărete, au o pondere însemnată.

Dominant și edificator în fitocenozele acestei asociații este specia Populus alba. Totodată, în stratul arboretului se întîlnesc următoarele specii însoțitoare: Populus nigra, Fraxinus excelsior, Ulmus glabra, Pyrus pyraster, Acer campestre, Salix alba. Gradul de încheiere a coronamentului constituie 0,7-0,8.

Stratul arbustiv este bine pronunțat și este format din: Swida sanguinea, Corylus avellana, Euonymus europea, E. verrucosa, Viburnum lantana, Frangula alnus. Stratul ierbos este divers.

Dintre speciile de plante vasculare evidențiate, mai abundente sunt: Urtica dioica, Rubus caesius, Symphytum officinale, Galium aparine, Cannabis sativa, Solanum dulcamara, Glechoma hederacea, Lysimachia nummularia.

Analiza bioformelor, remarcă prin predominarea hemicriptofitelor – 38% și fanerofitelor -36%. Terofitele înregistrează – 12%, geofitele – 10%, camefitele – 4% (fig. 3a). Spectrul geoelementelor al acestei asociației ilustrează predominarea elementelor nordice de 92%. Elementele orientale – 4%, cosmopolite – 2%, adventive – 2% au o pondere minoră în alcătuirea spectrului geografic (fig. 3b).

Figura 3. Analiza compoziției floristice a fitocenozelor asociației

Salici-Populetum Meijer-Drees 1936.

În cadrul spectrului indicilor ecologici se evidențiază speciile mezofile – 60%, micro-mezoterme – 86%, slab acido-neutrofile – 52%. Celelalte categorii au valori mai reduse (fig. 3c). Analiza economică relevă o pondere însemnată a următoarelor categorii: medicinale – 62%, ornamentale – 52%, industriale – 36%, alimentare – 33% (fig. 3d).

Asociația Populetum x marylandicae Mititelu 1970 (cult.)

Asociația dată reprezintă culturile de plop canadian (Populus x canadensis), care au fost create în secolul trecut în lunca Nistrului, cu scopul de a obține, într-un timp relativ scurt, masă lemnoasă cu caracteristici tehnologice superioare.

Este răspîndită pe soluri aluviale. Asociația este edificată din Populus x canadensis, P. alba, uneori diseminat se înregistrează Acer negundo, Ulmus minor. În fitocenozele asociației au fost evidențiate 25 specii de plante vasculare.

În stratul arborilor au fost semnalate speciile: Crataegus monogyna Rosa canina, Sambucus nigra, Swida sanguinea.

În stratul ierbos predomină: Urtica dioica, Rubus caesius, Galium aparine, mai puțin abundente sunt speciile: Cucubalus baccifer, Lysimachia nummularia, Alliaria petiolata.

Spectrul bioformelor reflectă o pondere însemnată a hemicriptofitelor – 43,4%, urmate de fanerofite – 39,1%; camefitele înregistrează – 8,6%, terofitele și geofitele au o pondere egală de 4,3% (fig. 4a).

Figura 4. Analiza compoziției floristice a fitocenozelor

asociației Populetum x marylandicae Mititelu 1970 (cult.).

În spectrul fitogeografic au o participare însemnată elementele nordice, înregistrînd – 91,1% elementele adventive – 8,6%, iar celelalte au pondere redusă – 4,3% (fig.4b).

Spectrul indicilor ecologici ilustrează predominarea speciilor mezofile – 60,8%, micro-mezoterme – 82,6%. slab acid-neutrofile – 43,4% (fig.4c).

Sub aspect economic, asociația se evidențiază printr-un procent ridicat al categoriei plantelor medicinale – 78,2%. Este semnificativă categoria plantelor alimentare – 47,8%, industriale și ornamentale – 43,4%, plantelor furajere – 34,7%, medicinale – 26% (fig. 4d).

II. Clasa Querco-Fagetea Br.-Bl. et Vlieger in Vlieger 1937

Clasa Querco-Fagetea Br.-Bl. et Vlieger in Vlieger 1937 încadrează pădurile de foioase și cele mixte de foioase, constituind zona nemorală a pădurilor de stejar [33].

Speciile caracteristice sunt: Acer campestre, A. platanoides, Brachyopodium sylvaticum, Euonymus europaea, Fraxinus excelsior, Geum urbanum, Hedera helix, Quercus robur.

Ordinul FAGETALIA SILVATICAE (Pawl. 1928) Tx. et Diem. 1936

Ordinul include fitocenozele de frasin, ulm din luncile rîurilor caracteristice zonei temperate și continentale ale Europei. Speciile caracteristice sunt: Frangula alnus, Fraxinus excelsior, Glechoma hederacea, Humulus lupulus, Pyrus pyraster, Quercus robur, Rubus caesius, Sambucus nigra, Solanum dulcamara, Ulmus minor.

Alianța Alno-Ulmion Braun-Blanquet et R. Tx. 1943 et Müller et Görs 1958

Această alianță reprezintă pădurile de arin și ulm din luncile cu exces de umiditate.

Specii caracteristice: Aegopodium podagraria, Alliaria petiolata, Angelica sylvestris, Galium aparine, Glechoma hederacea, Ficaria verna, Frangula alnus, Rubus caesius, Rumex sanguineus, Stachys sylvatica, Viburnum opulus, Vitis sylvestris.

Asociația Fraxino-Ulmetum (Issler 1924) Soó 1934

Asociația este caracteristică pentru luncile rîurilor [164, 186]. Fitocenozele acestei asociații sunt răspîndite în aria protejată Valea Mare. În compoziția floristică au fost evidențiate 50 specii de plante vasculare.

Reprezintă un arboret bietajat format din: Ulmus minor, Fraxinus excelsior, Pyrus pyraster, Acer campestre. În arboret se întîlnesc, de asemenea, exemplare solitare de stejar (Quercus robur) cu vîrsta cuprinsă între 150-250 de ani. Gradul de încheiere a coronamentului constituie 0,6-0,7.

În stratul arbuștilor au fost evidențiate speciile: Swida sanguinea, Sambucus nigra, Crataegus monogyna, Corylus avellana, Euonymus europaea, Viburnum opulus.

Stratul ierbos este bine pronunțat, gradul de acoperire a speciilor este de 30-40%. Cele mai frecvente specii de plante vasculare, caracteristice pentru ordin și alianță sunt: Galium aparine, Glechoma hederacea, Geum urbanum, Physalis alkekengi, Lapsana communis, Polygonatum latifolium, Stachys sylvatica.

Spectrul bioformelor demonstrează ponderea hemicriptofitelor – 42% și fanerofitelor – 33%. Geofitele înregistrează – 21%, iar terofitele – 2 %, (fig. 5a).

În spectrul geoelementelor se evidențiază dominarea netă a elementelor nordice, dintre care se remarcă elementele eurasiatice – 37%, europene – 27% și central-europene – 17%.

Celelalte elemente au valori neînsemnate (fig. 5b).

Figura 5. Analiza compoziției floristice a fitocenozelor

asociației Fraxino-Ulmetum (Issler 1924) Soó 1934.

Analiza spectrului indicilor ecologici relevă predominarea speciilor mezofile – 71%, micro-mezoterme – 87% și slab acid-neutrofile – 40% (fig. 5c).

În cadrul asociației au fost evidențiate 6 categorii economice, dintre care se evidențiază categoria plantelor ornamentale – 60% și a celor medicinale – 56%. Este semnificativă ponderea categoriilor melifere – 38%, industriale și alimentare – 31%. Categoria plantelor furajere înregistrează doar 10% (fig. 5d).

Clasa Rhamno-Prunetea Rivas Gogay et Borja Carbonell 1961

În această clasă s-a încadrat vegetația arbuștilor și subarbuștilor marginilor de pădure. Specii caracteristice: Acer campestre, Clematis vitalba, Swida sanguinea, Crataegus monogyna, Euonymus europaea, Humulus lupulus, Rosa canina, Sambucus nigra.

ordinul Prunetalia Tx. 1952

Ordinul reprezintă vegetația lizierelor de pădure și a marginilor poienilor din păduri. Specii caracteristice: Crataegus monogyna, Prunus spinosae, Rubus caesius, etc.

Alianța Prunion spinosae Soó 1931

În cadrul alianței se grupează vegetația tufărișurilor mezoxerofile și mezofile de la liziera pădurii, coastelor degradate cu alunecări de teren.

Specii caracteristice alianței sunt: Crataegus monogyna, Cerasus fruticosa, Prunus spinosae, Rubus caesius, Coronilla varia.

Asociația Pruno spinosae-Crataegetum Soó 1931

Din această asociație fac parte tufărișurile de la liziera pădurilor sub formă de pîlcuri sau benzi greu de pătruns [3, 25, 191].

Fitocenozele acestei asociații sunt localizate în ariile protejate Valea Mare, Zberoaia-Lunca, Nemțeni, Dancu, Pogănești, Sărata-Răzeși. Suprafețe mari ocupă în ariile protejate Dancu, Pogănești, care sunt amplasate mai la sud.

Au fost evidențiate 33 specii de plante vasculare, dintre care edificatoare sunt speciile: Prunus spinosa, Crataegus monogyna, caracteristice pentru ordin și alianță. Frecvent se mai întîlnesc următoarele specii: Rosa canina, Swida sanguinea, Rubus caesius, Humulus lupulus, Acer tataricum.

Stratul ierbaceu este bine exprimat și format din speciile: Agrimonia eupatoria, Veronica chamaedrys, Achillea millefolium, Anthriscus sylvestris, Dactylis glomerata, Vicia cracca, Filipendula ulmaria etc.

Analiza spectrului bioformelor reflectă procentul ridicat al hemicriptofitelor – 64% și fanerofitelor – 27%, terofitele înregistrează un procentaj scăzut – 9% (fig. 6a).

Spectrul geoelementelor relevă predominarea elementelor nordice – 100%: eurasiatice – 73%, europene – 21%, circumpolare – 6% (fig. 6b).

Analiza spectrului indicilor ecologici remarcă categoriile de specii xeromezofile – 49% și mezofile – 40%, micro-mezoterme – 73%, slab acid-neutrofile – 46 % (fig. 6c).

Figura 6. Analiza compoziției floristice a fitocenozelor asociației

Pruno spinosae-Crataegetum Soó 1931.

Din punct de vedere economic, în această asociație se evidențiază 6 categorii economice, dintre care cele mai numeroase sunt plantele: medicinale – 73%, ornamentale – 51%, alimentare -34%, industriale -31% (fig. 6d).

Habitatele fitocenozelor acestei asociației au valoare conservativă moderată și sunt protejate la nivel european – Natura 2000: 40 AO* Subcontinental peri-Panonic scrub; EMERALD: 31.8B3 South-eastern sub Mediterranean; PAL. HAB.: 31.8 B131 Peri-Panonic hawthorn-blacktrhorn scrub;EUNIS: F3.241 Central European subcontinental thickets.

Clasa GALIO-URTICETEA Passarge ex Kopecky 1969

Aceastei clase îi aparține vegetația semi-naturală și sinantropică de pe marginea pădurilor, lîngă locuințe, din plantațiile de salcîm.

Specii caracteristice: Carduus crispus, Chaerophyllum bulbosum, Galium aparine, Rubus caesius, Urtica dioica, Viola odorata.

Ordinul Chelidonio –Robinietalia Jurko ex Hadaĉ et Sofron 1980

În acest ordin sunt încadrate plantațiile de salcîm.Speciile caracteristice: Anthriscus cerefolium, Acer negundo, Chelidonium majus, Gleditsia triacanthos, Morus alba, Robinia pseudoacacia.

Alianța Balloto nigrae –Robinion pseudoacaciae Jurko ex Hadaĉ et Sofron 1980

Cuprinde plantațiile de salcîm cu un strat ierbaceu bogat. Speciile caracteristice alianței: Ballota nigra, Bromus sterilis, B. tectorum, Poa angustifolia, Torilis japonica.

Asociația Balloto nigrae-Robinietum pseudacaciae Arvat 1939 (cult.)

Fitocenozele acestei asociații includ plantațiile de salcîm [1, 3,] și sunt răspîndite în lunca Prutului, ca consecință a înlocuirii arboretelor de salcie cu culturi silvice de Robinia pseudoacacia, Gleditsia triacanthos. În limitele ariei protejate cercetate se întîlnesc pe suprafețe mici. Compoziția floristică este săracă și eterogenă, enumeră 16 specii.

Stratul arborilor, este edificat de specia Robinia pseudoacacia, cu o frecvență mai redusă se mai întîlnesc Gleditsia triacanthos, Acer negundo, gradul de încheiere a coronamentului 70-80%.

În stratul arbuștilor sunt frecvente speciile: Sambucus nigra, Euonymus europaea, Prunus spinosa, care se instalează, de regulă, la marginea plantațiilor.

În covorul erbaceu se remarcă dominarea speciei Ballota nigra, caracteristică pentru alianță și asociație. De asemenea, se întîlnesc: Urtica dioica, Chelidonium majus, Geum urbanum, Saponaria officinalis, Melandrium album etc.

În spectrul bioformelor, fanerofitele și hemiterofitele au valori egale – 46 %, terofitele – 8% (fig. 7a).

Figura 7. Analiza compoziției floristice a fitocenozelor asociației

Balloto nigrae-Robinietum pseudacaciae Arvat 1939 (cult.).

Spectrul geoelementelor relevă ponderea elementului nordic de 69%, în alcătuirea asociației dintre care se evidențiază elementele europene și eurasiatice – 31%, la formarea spectrului participă elementele adventive – 23% și cosmopolite – 8% (fig. 7b). Spectrul indicilor ecologici se caracterizează prin dominarea speciilor mezofile – 58%, moderat-termofile – 75%, slab acid-neutrofile – 50% (fig. 7c).

În spectrul economic al asociației se evidențiază categoria plantelor medicinale – 67% și industriale – 58% (fig.7d).

Vegetația praticolă. În limitele ariei protejate, pajiștile de luncă s-au format pe teritorii mai drenate, pe sectoare mai ridicate ale luncii, în alcătuirea lor participînd comunități de plante mezofite și mezo-higrofite.

Pajiștile ocupă suprafețe mai mici, în comparație cu vegetația forestieră suprafața lor variază nesemnificativ de la o arie protejată la alta. Comunitățile de plante înregistrate în pajiști au fost atribuite la 2 asociații, 2 alianțe, 2 ordine, respectiv 1 clasă.

Asociațiile caracteristice sunt: Agrostietum stoloniferae Burduja et al. 1956; Trifolio repenti-Lolietum Krippelova 1967.

CLASA MOLINIO-ARRHENATHERETEA Tx. 1937

În această clasă este încadrată vegetația ierboasă mezofilă și mezo-higrofilă din luncile și văile rîurilor. Se formează pe soluri umede și bogate în substanțe nutritive. Fitocenozele acestei clase sunt importante din punct de vedere economic.

Specii caracteristice: Agrostis capillaris, Clematis integrifolia, Festuca rubra, Lotus corniculatus, Lysimachia nummularia, Plantago lanceolata, Poa pratensis, Prunella vulgaris, Trifolium pratense, Trifolium repens, Vicia cracca.

Ordinul ARRHENATHERETALIA Pawl. 1928

Ordinul cuprinde vegetația pratcolă care se dezvoltă pe soluri eutrofe și mezotrofe. Are o răspîndire largă în zona de cîmpie și în cea de munte. Din cele mai vechi timpuri au fost folosite ca pășuni și fînețe, fapt ce a cauzat modificarea compoziției floristice și productivitatea acestor fitocenoze.

Specii caracteristice ordinului sînt: Achillea milefolium, Alopecurus pratensis, Carum carvi, Crepis biennis, Dactylis glomerata, Trifolium campestre.

Alianța Cynosurion Tx. 1947

Alianța include vegetația praticolă care ocupă un areal vast. Sunt utilizate ca pășuni, fînețe, puternic afectate de influența antropică.

Specii caracteristice: Phleum pratense, Plantago major, Trifolium repens, Veronica serpyllifolia.

Asociația Trifolio repenti-Lolietum Krippelova 1967

Reprezintă comunitățile de plante edificate de Trifolium repens și Lolium perenne [3, 31]. Se dezvoltă pe suprafețe mici, în poiene, are o amplitudine ecologică largă.

În cadrul acestei asociații au fost evidențiate 18 specii de plante vasculare. Alături de speciile Trifolium repens și Lolium perenne, care realizează o acoperire de 40-50%, frecvent se mai întîlnesc: Agrostis stolonifera, Plantago major, Cichorium inthybus.

Sub aspect calitativ în această asociație speciile de plante se înscriu în două categorii, dintre care majoritatea sunt hemicriptofite – 87% și terofite – 13% (fig.8a).

Figura 8. Analiza compoziției floristice a fitocenozelor asociației

Trifolio repenti-Lolietum Krippelova 1967.

În spectrul geoelementelor predomină elementele nordice: eurasiatice – 61%, europene-13%, circumpolare – 4%. O pondere semnificativă o au și elementele cosmopolite – 22% (fig.8b).

Analiza spectrului indicilor ecologici denotă prezența speciilor mezofile – 61%, xeromezofile – 17%, micro-mezoterme – 61%, euriterme – 35%, euriionice – 48%, acido-neutrofile – 26% (fig. 8c).

Asociația Trifolio repenti-Lolietum Krippelova 1967 are valoare economică, fapt ilustrat de ponderea majorată a speciilor furajere – 56%. Totodată, sunt prezente categoriile de plante medicinale, melifere și ornamentale, care înregistrează – 11%, alimentare – 9%, industriale – 4% (fig. 8d).

Ordinul AGROSTIETALIA STOLONIFERAE Oberd. in Oberd. et al. 1967

Acest ordin cuprinde pajiștile mezofile și mezo-higrofile din luncile rîurilor temporar inundate. Specii caracteristice ordinului: Agrostis stolonifera, Althaea officinalis, Elymus repens, Galega officinalis, Inula britannica, Polygonum amphibium, Rumex confertus, Trifolium fragiferum.

Alianța Agrostion stoloniferae Görs in Oberd. et al. 1967

Alianța încadrează pajiștile care se formează atît pe terenuri umede inundate temporar, cît și pe terenuri uscate. Specii caracteristice alianței sunt: Alopecurus geniculatus, Carex hirta, Festuca arundinacea, Ranunculus repens, Rumex crispus etc.

Asociația Agrostietum stoloniferae Burduja și colab. 1956

Este una dintre cele mai răspîndite asociații din luncile rîurilor, poate fi întîlnită pretutindeni, preferă terenuri plane, cu pante ușoare, soluri umede, aluviale, cu troficitate înaltă, uneori ușor sărăturate [24, 93,].

Edificator și dominant în fitocenozele asociației este specia Agrostis stoloniferae cu gradul de acoperire 70-85%. De asemenea sunt frecvente speciile: Poa pratense, Rumex crispus, Trifolum fragiferum, Althaea officinalis, caracteristice ordinului și alianței. Compoziția floristică include 19 specii.

Analiza bioformelor relevă participarea semnificativă a speciilor hemicriptofite – 74%, și terofite – 21%, speciile geofite înregistrînd doar – 5% (fig.9a).

Analiza spectrului geoelementelor ilustreaz predominarea în cadrul asociației a elementelor nordice, dintre care se evidențiază elementul eurasiatic – 57%, o pondere însemnată dețin elementele cosmopolite – 26% (fig. 9b).

Analiza spectrului indicilor ecologici denotă dominarea speciilor mezofile – 83%, micro-mezoterme – 53%, euriterme – 37%, euriionice – 47%, neutro-bazifile – 26% (fig.9c).

Figura 9. Analiza compoziției floristice a fitocenozelor asociației

Agrostietum stoloniferae Burduja și colab. 1956.

Asociația se remarcă, din punct de vedere economic, prin valoarea furajeră înaltă a speciei edificatoare, care îi conferă posibilități de utilizare în calitate de pășune sau fîneață, fapt ilustrat în spectrul economic (fig.9c).

Astfel, plantele furajere dețin o cotă-parte de 63%, este semnificativă ponderea plantelor medicinale – 32%.

Habitatele fitocenozelor acestei asociației au valoare conservativă redusă și sunt protejate la nivel european – PAL. HAB.: 37.263 Danubio-Pannonic riverine and humid meadows; EUNIS: E2.251 Ponto-Pannonic mesophille hay.

Vegetația acvatică și palustră.Vegetația acvatică în ariile protejate cercetate este slab exprimată, fiind prezentă doar în starițe (resturi de albii vechi) și prutețe, care se alimentează cu apă în urma căderii precipitațiilor atmosferice și inundațiilor.

În micro-depresiuni, în locurile de stagnare a apelor, unde pînza freatică este aproape de suprafață, au fost evidențiate comunități de plante hidrofite și higrofite, care formează vegetația palustră.

Vegetația acvatică și palustră a fost atribuită la 3 asociații, 2 alianțe, 2 ordine și 2 clase. Asociațiile caracteristice sunt: Lemnetum minoris (Oberd. 57) Rübel 1933, Typhaetum latifoliae Lang 1973, Scirpo-Phragmitetum W. Koch 1926.

CLASA LEMNETEA W. Koch et Tx. 1954

La această clasă se includ fitocenozele acvatice, formate din specii de plante de talie mică, submerse, emerse sau flotante, care populează lacurile, bălțile, starițele, fiind în strictă dependență de oscilațiile nivelului apei. Specii caracteristice: Lemna minor, L. trisulca, Salvinia natans, Spirodela polyrhiza etc.

ORDINUL LEMNETALIA W. Koch et Tx. 1954

Grupează fitocenozele plutitoare ce populează apele stătătoare, bazinele mari cu slabi curenți de fund sau de suprafață. Speciile caracteristice ordinului sunt comune și clasei Lemnetea.

Alianța Lemnion minoris W. Koch et Tx. 1954

Încadrează fitocenozele emerse cantonate în locuri liniștite, cu un conținut variabil de săruri minerale. Asociațiile au o compoziție floristică relativ eterogenă, cauzată de adîncimea apei, arealul ocupat și fitocenozele cu care vin în contact [33].

Specii caracteristice alianței: Lemna minor, L. gibba, Salvinia natans, Spirodela polyrhiza, Wolffia arrhiza.

Asociația Lemnetum minoris (Oberd. 57) Rübel 1933

Asociația este frecvent întîlnită [3, 7, 102, 183, 186, 187, 191]. Fitocenozele acestei asociații au fost evidențiate în microdepresiuni, meandre vechi, care se alimentează cu apă în urma precipitațiilor și inundațiilor. Vegetează bine și în luminișurile stufărișului, fiind localizate între fîșia de stuf și mal.

Această asociație are o compoziție floristică săracă, constituită din 10 specii. Este edificată și dominată de Lemna minor în stratul submers se evidențiază Ceratophillum demersum, foarte rar Ceratophillum submersum, celelalte specii au o frecvență redusă.

Figura 10. Analiza compoziției floristice a fitocenozelor asociației

Lemnetum minoris (Oberd. 57) Rübel 1933.

În spectrul bioformelor se evidențiază predominarea hidrohelofitelor -50% și hidrofitelor – 40 %, printr-o cotă-parte redusă geofitele -10% (fig. 10a).

Spectrul geoelementelor, ilustrează participarea semnificativă a elementele nordice – 60%, dintre care se disting elementele circumpolare – 40% și elementele cosmopolite – 40% (fig. 10b).

Spectrul indicilor ecologici relevă dominarea netă a speciilor hidrofile – 90%, micro-mezoterme – 70%, euriionice – 80 % (fig.10c).

CLASA PHRAGMITETEA Tx. et Prsg. 1942

Cuprinde asociații de stufării, rogozuri înalte, care se dezvoltă pe marginea canalelor, prin mlaștini, bălți, au un rol economic important și o fizionomie specifică [33].

Specii caracteristice: Alisma lanceolatum, A. plantago-aquatica, Butomus umbellatus, Iris pseudacorus, Lycopus europaeus, Phragmites communis, Typha angustifolia, T. latifolia etc.

ORDINUL PHRAGMITETALIA W. Koch. 1926

Ordinul include vegetația de trestișuri, păpurișuri și rogozuri înalte din mlaștinile, lacurile, micro-depresiunile din lungul rîurilor.

Specii caracteristice clasei sînt: Alisma plantago-aquatica, Iris pseudacorus, Veronica aquatica, Eleocharis palustris, Typha angustifolia, T. latifolia etc.

Alianța Phragmition W. Koch 1926

Fitocenozele grupate în această alianță se dezvoltă la marginea lacurilor, bălților cu apă lin curgătoare, în văile inundabile ale rîurilor, pe soluri hidromorfe.

Specii caracteristice alianței sînt: Phragmites communis, Butomus umbellatus, Glyceria maxima, Typha latifolia, Bolboschoenus maritimus etc.

Asociația Scirpo-Phragmitetum W. Koch 1926

Fitocenozele acestei asociații au o amplitudine ecologică mare, sunt răspîndite pe întreg teritoriul Europei [31, 220].

Vegetează, în special, la marginea bălților, lacurilor, apelor lin curgătoare, bazinelor acvatice, în ape cu diferit grad de colmatare, formînd fîșii de mărime variabilă [45, 200].

Se întîlnește în ariile protejate Valea Mare și Zberoaia-Lunca, lîngă malurile starițelor și bazinelor acvatice. Adîncimea apei de 0,7-1,3 m.

Compoziția floristică a acestei asociații constituie 16 specii, dintre care se evidențiază prin constanță specia Phragmites australis. Alături de această specie, de asemenea, se întîlnesc: Typha angustifolia, Butomus umbellatus, Bolboshoenus maritimus, Alisma plantago-aquatica, Iris pseudoacorus, Schoenoplectus lacustris.

Analiza bioformelor denotă ponderea majoră a hidrohelofitelor – 44% și hidrofitelor – 31% în formarea asociației. Geofitele au o pondere de – 19%, iar terofitele de – 6% (fig. 11a).

Figura 11. Analiza compoziției floristice a fitocenozelor

asociației Scirpo-Phragmitetum W. Koch 1926.

Sub aspect fitogeografic, în cadrul asociației au o pondere majoră elementele nordice – 87%, dintre care se disting elementele circumpolare – 47% și eurasiatice – 31% (fig. 11b).

În cadrul spectrului geoelementelor, de asemenea, participă și elementele cosmopolite, 13%, celelalte elemente avînd un grad de partcipare redus (fig. 11c).

La formarea spectrului ecologic al asociației o contribuție majoră o au speciile mezo-higrofile – 44%, hidrofile – 37%, micro-mezoterme – 56%, euriterme – 31%, euriionice – 63% și slab acid-neutrofile – 43% (fig. 11d).

Habitatele fitocenozelor acestei asociației au valoare conservativă moderată și sunt protejate la nivel european – EMERALD: 22.31 Euro-Siberian perennial amphibious communities; CORINE: 53.11 Common reed (Phragmites australis) bed; PAL. HAB.: 53.113 Gigant Phragmites beds; EUNIS: C3.21 Phragmites australis beds.

Asociația Typhetum angustifolio-latifoliae (Eggl.33) Schmale 1939

Este frecventă în toate bazinele acvatice. Vegetează, de regulă, între fitocenozele asociației Scirpo-Phragmitetum și mal, avînd un rol important în procesele de colmatare a bazinelor [7, 42].

Comunitățile de plante, care se includ în această asociație au fost evidențiate în aria protejată Misilindra, în bazinul acvatic din parcela 25 T, adîncimea apei variază între 0,6-1,0 m.

Compoziția acestei asociații este constituită din 11 specii de plante . Edificatoare a fitocenozelor acestei asociații este Typha latifolia, alături de care sunt frecvente speciile caracteristice clasei, ordinului și alianței: Butomus umbellatus, Alisma plantago-aquatica, Phragmites communis, Typha angustifolia, Iris pseudacorus, Calystegia sepium.

Analiza spectrului bioformelor relevă ponderea majoră a hidrohelofitelor – 60% și geofitelor – 20%, cu o participare redusă a hidrofitelor și camefitelor – 10% (fig. 12a).

Figura 12. Analiza compoziției floristice a fitocenozelor asociației

Typhetum angustifolio-latifoliae (Eggl.33) Schmale 1939.

Sub aspect fitogeografic, în componența asociației predomină elementele nordice, circumpolare – 46% și eurasiatice – 36%, un procentaj mai mic îl dețin elementele europene și cosmopolite cu cîte – 9% (fig.12b).

Spectrul ecologic este reprezentat de speciile hidrofile – 45%, mezo-higrofile – 27%, mezoterme – 64%, euriterme – 27%, euriionice – 73%, slab acid-neutrofile – 18% (fig. 12c).

Habitatele fitocenozelor acestei asociației au valoare conservativă redusă și sunt protejate la nivel european – EMERALD: 22.31 Euro-Siberian perennial amphibians communities; CORINE: 53.13 Reedmace (Typha beds). PAL. HAB: 53.13, Reedmace beds; EUNIS: C3.231/232 Typha latifolia/T. angustifolia beds.

Vegetația sinantropică. Intervenția dirijată a omului, în scopul modificării unor parametri ai factorilor de mediu, se răsfrînge pregnant în evoluția ulterioară a biocenozelor.

Astfel construcția barajului, inclusiv lucrările hidroameliorative în zonă, au contribuit la apariția asociațiilor de buruieni nitrofile și mezoxerofile, care sunt răspîndite la liziera pădurilor, pe pajiști, la marginea drumurilor.

Vegetația ruderală și sagetală este edificată de comunitățile de plante atribute la 5 asociații, 3 alianțe, 3 ordine și 3 clase.

Cele mai răspîndite sunt fitocenozele asociațiilor Lolio-Plantaginetum majoris (Linkola 1921) Berger. 1930, Arctio-Ballotetum nigrae Morariu 1943, Tanaceto-Artemisetum vulgaris Br.-Bl. 1949.

CLASA PLANTAGINETEA MAJORIS Tx. et Prsg. 1950

Clasa Plantaginetea majoris Tx. et Prsg. 50 include asociațiile nitrofile, eutrofe, care vegetează pe soluri bogate în azot și în substanțe organice pe cale de descompunere. Ocupă, de regulă, terenurile bătătorite, pajiștile degradate. Sunt răspîndite în toată Europa.

Specii caracteristice: Polygonum aviculare, Poa annua, Plantago major, Potentilla anserina, Dipsacus laciniatus, Ranunculus repens, Rorippa austriaca, Rumex crispus, Lolium perenne, Taraxacum officinale etc.

ORDINUL PLANTAGINETALIA majoris Tx. 1950

Încadrează vegetația reprezentată de fitocenoze nitrofile, care se dezvoltă pe terenuri bătătorite. Speciile caracteristice ordinului sunt identice clasei Plantaginetea majoris.

Alianța Lolio-Plantaginion Siss. 1969

Grupează asociațiile care se formează pe terenuri bătătorite, soluri luto-nisipoase, cu un regim de umiditate variabil. Specii caracteristice: Amaranthus crispus, Cichorium inthybus, Hordeum murinum, Lepidium ruderale, Lolium perenne, Matricaria discoidea, Plantago major, Polygonum aviculare.

Asociația Lolio-Plantaginetum majoris (Linkola 1921) Berger. 1930

Comunitățile de plante, ce intră în componența asociației Lolio-Plantaginetum majoris (Linkola 1921) Berger. 1930, au fost evidențiate pe marginea drumurilor, ocupînd suprafețe insulare în pajiști. Este larg răspîndită în Europa [109, 135, 170].

Structura floristică a fitocenozelor asociației este formată din 23 specii de plante, dintre care se evidențiază speciile edificatoare Lolium perenne și Plantago major cu gradul de acoperire 40-50%.

Alături de aceste specii, de asemenea, cu o participare însemnată o au Cichorium inthybus, Polygonum aviculare, Poa annua, Taraxacum officinale, Rumex crispus, specii caracteristice alianței, ordinului și clasei.

Analiza spectrului bioformelor reflectă dominarea hemicriptofitelor – 83%, celelalte bioforme înregistrează valori neînsemnate (fig.13a).

Figura 13. Analiza compoziției floristice a fitocenozelor asociației

Lolio-Plantaginetum majoris (Linkola 1921) Berger. 1930.

În spectrul geoelementelor o participare esențială o au elementele nordice: eurasiatice -52%, europene -13%, circumpolare – 9,0% și cosmopolite – 26% (fig. 13b). Spectrul ecologic ilustrează prezența speciilor mezofite – 52% și xeromezofite – 26%, micro-mezoterme – 48% și euriterme – 48%, euriionice – 48% și acido-neutrofile – 26% (fig.13c).

Sub aspect economic, asociația are valoare furajeră – 70% și ornamentală – 22% (fig.13d).

CLASA BIDENTETEA TRIPARTITI Tx., Lohm., et Prsg. 1950

Clasa Bidentetea tripartiti Tx., Lohm., et Prsg. 1950 include asociațiile nitrofile, care vegetează în mlaștini, pe marginea apelor, în microdepresiuni umede, pe substraturi bogate în substanțe organice.

Speciile caracteristice clasei: Bidens tripartita, Echinochloa crus-galli, Mentha arvensis, Polygonum hydropiper, P. lapathifolium, P. persicaria, Ranunculus sceleratus, Rorippa austriaca, R. sylvestris, Alopecurus aequalis, Galega officinalis, Symphytum officinale etc.

ORDINUL BIDENTETALIA Br.-Bl. et Tx. 43

Include asociațiile de buruieni higrofile, pionere, care apar, de regulă, pe malurile apelor, preferînd soluri bogate în azotați și materii organice. Speciile caracteristice ordinului sunt identice celor menționate pentru clasă.

Alianța Bidention tripartiti Nordh. 1940

În alianța Bidention tripartiti Nordh. 1940 sunt reunite buruienile din jurul locurilor mlăștinoase, umede.

Speciile caracteristice alianței: Bidens tripartita, Polygonum hydropiper, P. lapathifolium, Ranunculus sceleratus, Alopecurus aequalis.

Asociația Bidentetum tripartiti (Koch 1926) Libbert 1932

Asociația Bidentetum tripartiti (Koch 1926) Libbert 1932 este răspîndită în microdepresiuni și pe terenuri înmlăștinite sezonier, pe malul starițelor. Se consideră o asociație pioneră, frecventă pentru regiunile de cîmpie [20, 103, 104,186, 187, 191].

Compoziția floristică a fitocenozelor asociației enumeră 22 specii de plante. Dominante și edificatoare sunt: Bidens tripartita, Polygonum hydropiper, P. lapathifolium, Ranunculus sceleratus, specii caracteristice pentru alianță, ordin și clasă.

Conform analizei bioformelor, în formarea asociației participă hemicriptofitele – 49%, terofitele – 27% și hidrohelofitele – 14%, celelalte bioforme au o participare redusă (fig. 14 a).

Figura 14. Analiza compoziției floristice a fitocenozelor asociației

Bidentetum tripartiti (Koch 1926) Libbert 1932.

Sub aspect geografic, în asociație predomină geoelementele nordice – 72%, dintre care se evidențiază geoelementul eurasiatic – 36% și geoelementul cosmopolit – 27% (fig. 14b).

Spectrul ecologic al asociației denotă participarea semnificativă a speciilor mezo-higrofile – 41% și xeromezofile – 27%, micro-mezoterme – 68% și euriterme – 27%, euriionice – 41% și acido-neutrofile – 27% (fig. 14c).

Analiza valorii economice a asociației relevă ponderea majoră a următoarelor categorii de plante: furajere – 28%, medicinale – 23% și ornamentale – 16% (fig.14 d).

Clasa Artemisietea Lohm., et Tx. 1950

Include asociațiile antropofite de buruienișuri înalte, moderat nitrofile, care au o amplitudă ecologică largă, puțin pretențioase față de troficitatea solului.

Specii caracteristice: Artemisia vulgaris, A. annua, Cirsium vulgare, Arctium lappa, A. tomentosum, Dipsacus laciniatus, Ballota nigra, Conium maculatum, Sambucus ebulus, Anthriscus cerefolium, Aristolochia clematitis, Calystegia sepium, Cucubalus baccifer, Galega officinalis, Melilotus officinalis, Solanum dulcamara, Galium aparine, Leonurus cardiaca.

ORDINUL ARTEMISIETALIA Lohm., 1950

În acest ordin sunt grupate asociațiile de buruieni mezofile și nitrofile care vegetează pe soluri revene, lutoase. Specii caracteristice: Artemisia vulgaris, A. absinthium, Sambucus ebulus, Silene alba, Leonurus cardiaca.

Alianța Arction lappae Tx. 1937

Alianța include vegetația mezofilă de pe soluri cu umiditate relativă [33]. Specii caracteristice: Arctium lappa, A. tomentosum, Chelidonium majus, Conium maculatum, Lamium album, Lamium maculatum, Leonurus cardiaca, Urtica dioica.

Asociația Arctio-Ballotetum nigrae Morariu 1943

Asociația este foarte răspîndită [, 191]. Comunitățile de plante atribuite aceastei asociații vegetază pe terenuri cu materii organice în descompunere, pe lîngă locuințe și grajduri. Se întîlnește în aria protejată la limita acestora.

Are o compoziție specifică săracă, enumeră 11 specii. Dominantă și edificatoare în cadrul asociației este specia Arctium lappa, care realizează acoperirea de 50%, alături acesteia se înscriu speciile: Ballota nigra, Aristolochia clematites, Chaerophyllum bulbosum, specii caracteristice pentru clasă, ordin și alianță.

În spectrul biomorfelor o pondere majoră o dețin hemicriptofitele -73%, o cotă-parte redusă o au geofitele – 18% și terofitele – 9% (fig. 15 a).

Figura 15.Analiza compoziției floristice a fitocenozelor

asociației Arctio-Ballotetum nigrae Morariu 1943.

Sub aspect geografic se evidențiază geoelementele nordice (91%): eurasiatice – 55%, europene – 27%, circumpolare – 9% (fig.15b).

Conform cerințelor ecologice, la formarea asociației predomină speciile mezofile – 54% și xeromezofile – 36%, micro-mezoterme – 73% și euriterme – 27%, slab acid-neutrofile – 36% și euriionice – 36% (fig. 15c).

Analiza economică a asociației relevă ponderea majoră a categoriilor de plante medicinale – 82%, furajere – 55%, industriale – 27% (fig. 15d).

Habitatele fitocenozelor acestei asociației au valoare conservativă redusă și sunt protejate la nivel european – PAL.HAB:87.2 Ruderal communities.

Asociația Tanaceto-Artemisietum vulgaris Br.-Bl. 1949

Se consideră o asociație nitrofilă, se dezvoltă pe soluri cu un grad de mineralizare avansată a substanțelor organice. Se întîlnește frecvent la marginea drumurilor, pe pajiști, la liziera pădurilor [3, 60]. A fost semnalată pe pajiști, la liziera pădurii.

În fitocenozele asociației s-au înregistrat 23 specii, dintre care se evidențiază prin codominanța speciilor edificatoare: Tanacetum vulgare și Artemisia vulgaris, sunt frecvente speciile: Ballota nigra, Urtica dioica, Polygonum aviculare, Arctium lappa, A. tomentosum, carcteristice alianței, ordinului și clasei.

Figura 16. Analiza compoziției floristice a a fitocenozelor

asociației Tanaceto-Artemisietum vulgaris Br.-Bl. 1949.

Analiza bioformelor denotă procentajul major al hemicriptofitelor – 74%, care sunt urmate de terofite – 22% (fig. 16a).

Spectrul geoelementelor ilustrează ponderea elementelor nordice – 74%, urmate fiind de elementele cosmopolite – 22% și elementele adventive – 4% (fig. 16b).

În spectrul ecologic se evidențiază, procentual, speciile mezofile – 52%, xeromezofile – 43%, micro-mezoterme – 70%, euriterme – 13%, slab acid-neutrofile – 39% și euriionice – 30% (fig. 16c).

Din punct de vedere economic, asociația se distinge prin ponderea categoriilor de plante medicinale – 43%, furajere – 35% și ornamentale – 22% (fig. 16d).

Ordinul Lamio albi-chenopodietalia boni-henrici Kopecky 1969

Grupează vegetația ruderală, semi-naturală, nitrofilă de plante mezofite.

Speciile caracteristice: Aegopodium podagraria, Aristolochia clematitis, Chelidonium majus, Geum urbanum, Glechoma hederacea, Lamium album, Lamium maculatum, Lapsana communis, Sambucus ebulus.

Alianța Galio-Alliarion (Oberd. 1957) Lohmeyer et Oberd. in Oberd. et al. 1957

Reprezintă fitocenozele naturale și semi-naturale nitrofile de la lizieră sau din interiorul pădurilor. Specii caracteristice alianței: Alliaria petiolata, Chelidonium majus, Campanula trachelium, Viola reichenbachiana.

Asociația Sambucetum ebuli Felfödy 1942 (non Kaiser 1926)

Are o răspîndire largă din zona de cîmpie pînă la cea montană, crește pe soluri bogate în substanțe organice, la liziera pădurii, marginea drumurilor [3, 85, 191]. Fitocenozele acestei asociații se dezvoltă la liziera pădurii unde realizează o acoperire de 90-100% și sunt relativ bogate (22 sp.).

Dominant în fitocenoze este Sambucus ebulus, alături de care la fel se întîlnesc Chelidonium majus, Lamium maculatum, specii caracteristice pentru ordin și alianță. În spectrul bioformelor s-a stabilit predominarea netă a hemicriptofitelor – 72%, pe cînd geofitele înregistrează – 14%, iar terofitele – 9% (fig. 17a).

În spectrul geoelementelor predomină elementele eurasiatice – 48% și cosmopolite – 30%, elementele circumpolare și europene cîte – 9% (fig.17 b).

Spectrul indicilor ecologici reflectă participarea speciilor mezofile 52%, xeromezofile 31%, micro mezoterme -78%, euriterme -13%, slab acid-neutrofile – 43%, euriionice 30% (fig. 17c).

Sub aspect economic se remarcă participarea semnificativă a categoriilor de plante medicinale – 65 %, furajere – 61% (fig. 17d).

Figura 17. Analiza compoziției floristice a fitocenozelor

asociației Sambucetum ebuli Felfödy 1942 (non Kaiser 1926).

ConcluziI

Comunitățile de plante din aria protejată Misilindra se atribuie la 4 tipuri de vegetație: forestieră, praticolă, acvatică și palustră, sinantropică, dintre care cea mai mare suprafață o ocupă vegetația forestieră. Fitocenozele descrise se încadrează în 17 asociații ce aparțin la 10 alianțe, 9 ordine și 8 clase. Dintre acestea, 16 asociații sunt descrise, pentru prima oară, iar habitatele a 7 asociații sunt protejate la nivel european.

Spectrul bioformelor ilustrează structura calitativă a florei, unde, numeric, predomină hemicriptofitele (50%), fanerofitele (17%), terofitele (15%), și geofitele (14%).

Sub aspect geografic, în flora ariilor protejate cercetate au fost evidențiate 3 categorii de elemente: nordice, orientale și adventive, dintre care prevalează elementele nordice (80%), confirmînd apartenența teritoriilor cercetate la provincia Central-Europeană.

Exigențele florei față de principalii factori ecologici (U, T, R) reflectă valorile generale și locale ale factorilor de mediu, iar spectrul ecologic evidențiază atît caracterul climatului general, cît și diversitatea ecotopurilor din ariile cercetate, unde predomină sub aspectul cerințelor față de: umiditatea solului – speciile mezofile (49,27%), xero-mezofile (26,25%) și mezo-higrofile (13,74%); temperatura aerului – micro-mezotermele (74,19%); reacția solului – speciile slab acid-neutrofile (38,61%) euriionice (32,2%) și acido-neutrofile (29,39%).

Aria protejată cercetată au un potențial fitoeconomic valoros, în limitele lor fiind evidențiate 6 categorii de plante utile: medicinale (50,40%), melifere (43,25%), ornamentale (41,03%), industriale (28,62%), alimentare (28,20%) și furajere (23,05%).

BIBLIOGRAFIE

Izvoare normative

Legea Republicii Moldova Nr. 239 din 08.11.2007 privind regnul vegetal. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 40-41 din 26.02.2008. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang =1&id=327015

Legea Republicii Moldova Nr. 1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat. Publicat în Monitorul Oficial Nr.66-68 din 16.07.1998.

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311614

Monografii, articole de specialitate

Amenajamentul ocolului silvic Căușeni. Chișinău: ICAS, 2009. 218 p

BELDIE Al. Flora României. Determinator ilustrat de plante vasculare. București: Academiei R.S.R., vol. I, II, 1977, 1979. 412 p. 406 p.

BORZA. Al., BOȘCAIU. N. Introducere în studiul covorului vegetal. București: Academiei R.S.R., 1965. 321 p.

CIOCÎRLAN. V. Flora ilustrată a României. Pteridophyta et Spermatophyta. București: Ceres, 1999. 1138 p.

CIOCÎRLAN. V. Flora Deltei Dunării. București: Ceres, 1994, 115 p.

Codul Silvic. Hotărîrea nr.887 din 21.06.96, Monitorul Oficial al R.M. nr.4-5 din 16.01.1997. 37 p.

DONIȚĂ. N. Geobotanica. Note de curs. Institutul de Construcții București, Facultatea de Geodezie, București: 1993. 160 p.

GOCIU. D., MANIC. Ș. Unele aspecte din istoria creării fondului ariilor protejate de stat în Republica Moldova in Mat-le Simp. Jub. consacrat aniversării a 30 de ani de la formarea Ariei protejate “Codrii”, 27-28 septembrie, Lozova: 2001. vol. I, 19 p.

IVAN. V. Particularități ale stațiunilor degradate din luncile râurilor Siret, Bârlad și Nistru. Predispoziția la degradare a terenurilor din lunci in Lucrările Sesiunii Științifice din 23 martie 2001, Secțiunea Silvotehnică, Analele ICAS, București: Silvică, 2001. vol. 44. 124 p.

POSTOLACHE. G. Vegetația Republicii Moldova. Chișinău: Știința, 1995, 338 p.

POSTOLACHE. G. Probleme actuale de optimizare a rețelei ariilor protejate pentru conservarea biodiversității din fondul forestier al Republicii Moldova. Conf. Șt. Intern. “Dezvoltarea durabilă a sectorului forestier al Republicii Moldova”, 22 noiembrie 2002, A.S.S. “Modsilva”, ICAS. Chișinău: UASM, 2004. 267 p.

POSTOLACHE. G., TELEUȚĂ. A., MIRON. A., COVALI V. Conservarea diversității vegetale din lunca Nistrului. Mediul ambiant, nr. 5, Chișinău: 2006. 75 p.

TOFAN-BURAC. T. Flora și vegetația din lunca Nistrului (Republica Moldova), Rezumatul tezei de doctorat, Universitatea “Al. I. Cuza” Iași, Iași: 1997. 32 p.

TOFAN-BURAC. T. ABC-ul naturii. Mișcarea Ecologistă din Moldova, Colecția “Natura”, Chișinău: 1998. 70 p.

TOFAN-BURAC. T., CHIFU. T. Flora și Vegetația Nistrului. Iași: Corson, 2002. 427 p.

TudOran. M. G. Amenajarea pădurilor Republicii Moldova. Brașov: Pentru Viață, 2001. 258 p.

URSU. A. Clasificarea solurilor Republicii Moldova. Societatea Națională a Moldovei de Știința Solului. Chișinău: 2001. 50 p.