Consumul de Biocombustibil In U.e

Există argumente conform cărora durabilitatea și capitalismul – cel puțin în forma sa actuală – sunt incompatibile în ceea ce privește obiectivele și principiile care le conduc. În best-seller-nl său celebru, „ Die Kunst des Liebens" („Aria de a iubi") din anul 1956, specialistul în socio-psihologie, Erich Fromm, dădea următorul diagnostic:

„Capitalismul modern are nevoie de oameni care să lucreze, în număr mare, fără probleme, care să dorească să consume din ce în ce mai mult. El are nevoie de oameni care să creadă despre sine că sunt liberi și independenți și care să pretindă că, în ceea ce îi privește, nu există nici o autoritate care să îi conducă, niciun fel de principii și nicio conștiință – și care să fie gata, în ciuda acestui fapt, să se lase conduși în a face lucrurile care se așteaptă de la ei, și care să se integreze fără probleme în mașinăria socială. Și care ar fi rezultatul? Omul modern se înstrăinează de sine, de semenii săi și de natură". El „își surmontează … disperarea inconștientă prin cultivarea propriilor plăceri, și, în plus, prin plăcerea de a-și putea cumpăra permanent lucruri noi, pe care să le înlocuiască în curând cu altele. Caracterul nostru este astfel constituit, în a ne deschide în fața acestor schimbări, în a achiziționa lucruri, în a face comerț și a consuma. Absolut toate bunurile noastre – fie ele spirituale sau materiale – devin obiecte de schimb și de consum. ”

Având în vedere punctul de cotitură în care ne aflăm, spre o dezvoltare durabilă, această analiză nu poate să nu ne pună întrebări. Pentru că, într-adevăr, gândirea noastră economică se bazează pc același slogan :

„Mai repede, mai sus, mai departe, mai mult.”

pe încrederea că toate problemele pot fi rezolvate prin creștere economică. Față de această atitudine, mai noile modele de bunăstare ar trebui să se bazeze pe un nou concept:

„Mai încet, mai puțin, mai bine, mai frumos.”

Conform acestui model « Economia unei vieți mai bune constă dintr-o combinație naturală de consum măsurat și bunuri nemateriale ».

În viziunea celebrului fizician Fritjof Capra, susținător al ideologiei holistice, este necesară o schimbare fundamentală a principiilor și valorilor mondiale. Această schimbare a fost deja inițiată, dar nu a putut să se impună încă. In domeniul științelor, ea a fost declanșată de descoperirile epocale din fizica de la începutul secolului XX. în ceea ce privește societatea, Capra crede că mișcările ecologiste și feministe de pe tot cuprinsul lumii vor juca un rol principal în aceasta privință.

Problema principală pe calea spre o dezvoltare durabilă este, după Capra, faptul că ne ținem cu dinții de niște principii depășite, de o imagine mecanicistă a vieții, bazată pe fizica lui Newton. Capra descrie această paradigmă în lucrarea sa „The Turning Point” (1982) după cum urmează: « Imaginea sau paradigma care pare acum să păleasca încetul cu încetul, a predominat în cultura noastra vreme de mai multe secole, influențând în tot acest timp întreaga lume. Ea cuprinde o serie de idei și valori, printre care și concepția conform care ia universul ar fi un sistem mecanic, bazat pe o fundație pur materială; imaginea corpului omenesc ca o mașinărie; înțelegerea vieții în societate ca o luptă permanenta pentru supraviețuire; încrederea într-un progres material nelimitat prin creșterea economică și tehnică; și – nu în ultimul rând – credința că o societate, în care femeile sunt inferioare bărbaților la toate nivelele, se bazează pe o lege fundamentală a naturii. Toate aceste idei s-au dovedit a fi, în ultimele decenii, extrem de limitate, fiind astfel nevoie să fie reformulate într-un mod cu totul radical.

Studiile oamenilor de știință au devenit în ultimii ani din ce în ce mai unanime în a aprecia că o creștere puternică a emisiilor mondiale dc gaze cu efect de seră va conduce la o încălzire globală a atmosferei terestre care ar putea atinge 2 – 60C, până la sfârșitul acestui secol, cu efecte dezastroase.

Prin schimbul natural dintre atmosferă, biosferă și oceane pot fi absorbite circa 11 miliarde de tone de C02 (sau 3 miliarde de tone echivalent carbon), ceea ce reprezintă circa jumătate din emisiile actuale ale omenirii. Aceasta a condus la o creștere permanentă a concentrației de C02 din atmosferă de la 280 ppm înainte de dezvoltarea industrială la 360 ppm în prezent.

In cel de-al treilea raport al Grupului Interguvernamental de Evoluție a Climatului GIEC, prezentat în 2001, emisiile din anul 1990 au fost evaluate la 6,29 miliarde de tone echivalent carbon (tabelul 1.1).

Tabelul 1.1

Estimând că la sfârșitul acestui secol populația globului va atinge circa 10 miliarde de locuitori, în condițiile unor drepturi de emisie uniforme pentru întreaga populație, pentru a nu depăși concentrația de C02 de 450 ppm în atmosferă, ar li necesar ca emisiile pe cap de locuitor să se limiteze la 0,3 tone C/locuitor, ceea ce pentru țările dezvoltate reprezintă o reducere de 10 ori a actualelor emisii de gaze cu efect de seră (tabelul 1.2). Chiar și în ipoteza dublării concentrației actuale de C02 în atmosferă, până la 650 ppm, emisiile dc C02 în țările dezvoltate ar trebui reduse de aproape 4 ori.

Tabelul 1.2

GIEC a încercat să stabilească legătura între utilizarea disponibilului dc carbon din resursele existente și restricțiile impuse de limitarea concentrației de gaze cu efect de seră din atmosferă. Rezultă că în perioada 1880 – 1998 a fost utilizată o cantitatea de carbon relativ mică față de resursele încă existente. Cumulul emisiilor pe parcursul secolului XXI pentru șase scenarii de concentrații a gazelor cu efect de seră la sfârșitul secolului: 350, 450, 550, 650, 750, 1000 ppm, evidențiază că în afara primului scenariu (350 ppm), puțin realist ținând seama de concentrația actuală, în toate celelalte scenarii se pot arde numai resursele convenționale dc petrol și gaz. Utilizarea în întregime a resursele de cărbune, precum și a celor neconvenționale de gaz și petrol, nu se va putea realiza decât în cazul rezolvării problemei capturii și stocării C02.

Prognoza consumului de energie primară realizată de Consiliul Mondial al Energiei pentru anul 2050, în ipoteza unei creșteri economice de 3% pe an. Iară o modificare a tendințelor actuale de descreștere a intensității energetice și de asimilare a resurselor energetice regenerabile evidențiază un consum de circa 25 Gtcp, din care 15 Gtep din combustibili fosili. Emisiile de C02 în acest scenariu sunt inadmisibile. Pentru a se păstra o concentrație de C02 de 450 ppm, cantitatea maximă de combustibili fosili utilizabilă nu trebuie să depășească 7 Gtep, rezultând un deficit de 18 Gtep care ar trebui acoperit din nuclear și surse regenerabile. Rezultă că pentru o dezvoltare energetică durabilă nu ar trebui să se depășească la nivelul lui 2050 un consum de 13 – 18 Gtep, acoperit din combustibili fosili 7 Gtep, din nuclear 2-3 Gtep și restul de 49 Gtep din resurse regenerabile.

Atingerea obiectivului ambițios propus de țările Uniunii Europene de a reduce de patru ori emisiile la orizontul lui 2050 presupune o puternică « decarbonizare » a sistemului energetic, prin apelare atât la energia nucleară prin noi filiere, dar mai ales la sursele regenerative de energie. Ținând seama de timpul de implementare a unor noi tehnologii și de înlocuire a instalațiilor existente este necesar să se accelereze ritmul de dezvoltare a noilor tehnologii curate și cu consumuri energetice reduse, în același timp este necesară o profundă evoluție a stilului de viață și o coerență a factorilor politici către o dezvoltare durabilă.

Dacă ne referim la un alt orizont de timp, după prognoza Agenției Internațională pentru Energie (IEA), cererea totală de energie în 2030 va fi cu circa 50% mai mare decât în 2003, iar pentru petrol va 11 cu circa 46% mai mare. Rezervele certe cunoscute de petrol pot susține un nivel actual de consum doar până în anul 2040, iar cele de gaze naturale până în anul 2070, în timp ce rezervele mondiale de huilă asigură o perioadă de peste 200 de ani chiar la o creștere a nivelului de exploatare.

Din punctul de vedere al structurii consumului de energie primară la nivel mondial, evoluția și prognoza de referință realizată de IEA evidențiază pentru următoarea decadă o creștere mai rapidă a ponderii surselor regenerabile, dar și a gazelor naturale.

Se estimează că, aproximativ un sfert din nevoile de resurse energetice primare, la nivel global, vor fi acoperite în continuare de cărbune. Concomitent cu creșterea consumului de energie va crește și consumul de cărbune (fig. 1.1). Datele centralizate de Consiliul Mondial al Energiei (CME) arată o creștere cu aproape 50% a extracției de cărbune la nivel mondial în anul 2005 față de anul 1980.

Utilizarea surselor de energie regenerabile SRE au avantajul perenității lor și a impactului neglijabil asupra mediului ambiant, ele nu emițând gaze cu efect de seră. Chiar dacă prin ardere biomasa elimină o cantitate de C02, această cantitatea este absorbită de biomasă pe durata creșterii sale, bilanțul fiind nul. In același timp aceste tehnologii nu produc deșeuri periculoase, iar demontarea lor la sfârșitul vieții, spre deosebire de instalațiile nucleare, este relativ simplă.

Orice tehnologie energetică și utilizarea SRE prezintă unele inconveniente. Impactul instalațiilor eoliene asupra peisajului, riscul de contaminare a solului și al scăpărilor de metan la gazeificare, perturbarea echilibrului ecologic de către micro hidrocentrale sunt câteva dintre acestea. Cele mai discutate inconveniente sunt însă cele legate de suprafața de teren necesară și de intermitența și disponibilitatea lor.

Este cunoscut faptul că pentru producerea unei puteri de 8 MW în instalații eoliene este necesară o suprafață de 1 km", însă din aceasta numai 1% este efectiv ocupată de instalații, restul putând fi utilizată în continuare pentru agricultură. Și pentru producerea de energie fotovoltaică sunt necesare suprafețe importante. Astfel pentru o putere de 1 kW și o energic anuală de 1000 kWh sunt necesari 10 m", dar suprafața acoperișelor locuințelor ar permite instalarea câtorva mii de MW.

Intermitența energiei solare și eoliene poate fi compensată prin instalații de acumulare a energiei electrice sau termice sau prin producerea unor „vectori energetici” intermediari, cum este hidrogenul obținut prin electroliză. Pentru energia hidraulică stocarea este mai facilă prin crearea unor lacuri de acumulare, iar biomasa poate fi stocată atât înaintea recoltării cât și după aceasta în depozite sau sub formă de biocarburanți.

Gaz 21,1%

Energie Nucleară 6,8%

Hidro 2,3%

Surse

Regenerabile

13,8%

Biomasă și deșeuri combustibile 11%

Fig. 1.1 Balața de energie primară a omenirii (anul 2000)

Utilizarea SRE a cunoscut un prim avânt după crizele petroliere din 1973 și 1980, dar a cunoscut o stagnare de circa 12 ani după contra șocul petrolier din 1986. Abia după încheierea protocolului de la Kyoto din 1998, țările dezvoltate au început să-și propună programe extrem de ambițioase. Astfel la Samitul de la Johannesburg țările Uniunii Europene și-au propus o creștere anuală de 1% pentru ponderea SRE în balanța energetică până în anul 2010 și o creștere a ponderii biocarburanților până la 5,75% în același an .

In anul 2000, conform Agenției Internaționale a Energiei, SRE acopereau 13,8% din energia primară a globului care totaliza 9958 milioane de tone echivalent petrol, lep, (v. fig. 1.2). Dintre aceste surse biomasa reprezenta circa 80%, din păcate utilizată în tehnologii neperformante.

Creșterea cererii de energie, combinată cu factori geopolitici, în special situația din Orientul Mijlociu, au determinat în prima decadă a secolului XXI creșterea prețului țițeiului, care a indus și creșteri ale prețurilor gazelor naturale. Un alt factor care a determinat creșterea prețului la produse petroliere pe plan mondial a fost lipsa capacităților de rafinare, problemă care necesită identificarea unor soluții pe termen mediu și lung. La toate acestea s-a adăugat și tendința manifestată de unele state de suplimentare a stocurilor pentru a face față situațiilor de criză.

Toate aceste elemente au stimulat dezvoltarea SRE, existând trei zone ale globului mai dinamice (fig. 1.3): Uniunea Eoropeana, având ca lider Germania, cu realizări remarcabile atât în eolian cât și în fotovoltaic, America de Nord cu liderul economic al zonei Statele Unite ale Americii și Asia, unde liderul este încă Japonia, dar China și India devin actori din ce în ce mai importanți.

Structura producției mondiale de electricitate în 2008 (fig. 1.2 a) și ponderea diferitelor tipuri de SRE în energia electrică produsă din surse regenerabile (lîg. 1.2 b), evidențiază că ponderea SRE în producția energiei electrice nu atinge încă 20%, rolul predominant revenind energiei hidraulice cu peste 86%.

Fig. 1.2. Structura producției mondiale de electricitate în 2008.

Dacă analizăm însă dinamica diferitelor SRE la nivel mondial rezultă clar că energia eoliană și solară au avut cea mai rapidă creștere în perioada 1998 – 2008, urmate de energia geotermală (fig. 1.3).

In conformitate cu Noua Politică Energetică a Uniunii Europene (UE) elaborată în anul 2007, energia este un element esențial al dezvoltării la nivelul Uniunii. Dar, în aceeași măsură este o provocare în ceea ce privește impactul sectorului energetic asupra schimbărilor climatice, a creșteri și dependenței de importul de resurse

Geotermala 3.0%

Eoliana 29.4%

Biomasa6.6%

Deșeuri 2 8%

Solara 29.6%

Hidro 2.2%

Energie marina -1.3%

Nucleara 1.1%

Combustibili fosili 4.2%

Fig. 1.3 Dinamica SRE la nivel mondial în perioada 1998-2008

energetice precum și a creșterii prețului energiei. Pentru depășirea acestor provocări, Comisia Europeana (CE) consideră absolut necesar ca UE să promoveze o politică energetică comună, bazată pe securitate energetică, dezvoltare durabilă și competitivitate.

In ceea ce privește securitatea alimentării cu resurse energetice, UE se așteaptă ca dependența de importul de gaze naturale să crească de la 57% la ora actuală, la 84% în anul 2030 iar pentru petrol, de la 82% la 93% pentru aceeași perioadă. Rezultă o creștere a importurilor nete de la circa 40% la peste 52% (fig. 1.4).

Fig. 1.4. Evoluția consumului energetic al UE (UE 30), în milioane tep.

În ceea ce privește dezvoltarea durabilă, trebuie remarcat faptul că, în anul 2007, sectorul energetic era, la nivelul UE, unul din principalii producători de gaze cu efect de seră. în cazul neluării unor măsuri drastice la nivelul UE, în ritmul actual de evoluție a consumului de energie și la tehnologiile existente în anul 2007, emisiile de gaze cu efect de seră vor crește la nivelul UE cu circa 5% și la nivel global cu cca 55% până în anul 2030. Energia nucleară reprezintă în acest moment în Europa una dintre cele mai mari surse de energie Iară emisii de CCE. Centralele nucleare asigură azi circa o treime din producția dc electricitate din Uniunea Europeană, având astfel o contribuție reală la dezvoltarea durabilă.

În ceea ce privește competitivitatea, piața internă dc energie a UE asigură stabilirea unor prețuri corecte și competitive la energie, stimulează economisirea de energie și atrage investiții în sector.

UE este tot mai expusă la instabilitatea și creșterea prețurilor de pe piețele internaționale de energie, precum și la consecințele faptului că rezervele de hidrocarburi ajung treptat să fie monopolizate de un număr restrâns de deținători. Efectele posibile sunt semnificative: de exemplu, în cazul în care prețul petrolului ar crește până la 100 USD/baril în anul 2030, importul de energie în UE ar costa circa 170 de mld. EUR, ceea ce înseamnă o valoare de 350 EUR/an pentru fiecare cetățean al UE.

Comisia Europeană propune în setul de documente care reprezintă Noua Politică Energetică a UE următoarele obiective:

reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în anul 2020, în comparație cu cele din anul 1990;

creșterea ponderii surselor regenerabile de energie în totalul mixului energetic de la mai puțin de 7% în anul 2006, la 20% clin totalul consumului de energie al UE până în 2020;

creșterea ponderii biocarburanților la cel puțin 10% din totalul conținutului energetic al carburanților utilizați în transport în anul 2020;

reducerea consumului global de energie primară cu 20% până în anul 2020 prin eficiență energetică sporită.

Aceste obiective nu pot fi atinse fără dezvoltarea cercetării și colaborării internaționale în două direcții principale.

Reducerea costurilor (eolian în largul mărilor, fotovoltaic) și a fezabilității industriale (geotermia de mare adâncime, biocarburanți de sinteză).

Stocajul energiei electrice (centrale de pompare acumulare, producere de hidrogen) și termice (acumulatoare la temperatură înaltă) precum și ameliorarea prognozei pentru aceste energii și multiplicarea numărului de unități distribuite în teritoriu pentru echilibrarea sistemului electroenergetic. În paralel cu acestea sunt posibile sisteme de gestiune a cererii, de exemplul la nivelul „imobilelor inteligente”, care produc, stochează și utilizează energia.

In România potențialul anual al SRE, potrivit datelor comunicate de Ministerul Industriei și Resurselor era estimat în anul 2002 la circa 9 miloane tep energie termică și 65 TWh energie electrică (tabelul 1.3), distribuit pe suprafața țării așa cum reiese din figura 1.5.

BULGARIA

Fig. 1.5. Distribuția SRE pe teritoriul României:

I. Delta Dunării (energie solara); II. Dobrogea (energie solară, energie eoliană); III. Moldova (câmpie și platou: micro-hidro, energie eoliană, biomasă); IV. Carpații (IV, – Carpații de Est; IV2 – Carpații de Sud; IV3 – Carpații de Vest, potențial ridicat în biomasă, micro-hidro); V. Platoul Transilvaniei (potențial ridicat pentru micro-hidro); VI. Câmpia de Vest (potențial ridicat pentru energie geotermică); Vil: Subcarpații (VII, – Subcarpații getici; VII2 – Subcarpații de curbură; V1I3 – Subcarpații Moldovei: potențial ridicat pentru biomasă, micro-hidro); VIII. Câmpia de Sud (biomasă, energie geotermică, energie solară). Din păcate acest potențial este încă utilizat în insuficientă măsură, cu excepția energiei hidraulice și a hiomasei (lemn de foc), acesta din urmă fiind arsă în majoritate cazurilor în instalații neperformante energetic.

Pentru promovarea utilizării SRE s-a emis legea 220/2008, care însă nu a fost aplicată până când a fost modificată prin legea 139 din 7 iulie 2010.

Sistemul de promovare a energiei electrice produse din surse regenerabile de energie, stabilit prin această lege se aplică pentru energia electrică livrată în rețeaua electrică și/sau la consumatori, produsă din:

a) energie hidraulică utilizată în centrale cu o putere instalată de cel mult 10MW;

b) energie eoliană; c) energie solară; d) energie geotermală;

e) biomasă; f) biolichide; g) biogaz; h) gaz rezultat din procesarea deșeurilor; i) gaz de fermentare a nămolurilor din instalațiile de epurare a apelor uzate.

Sistemul de promovare stabilii prin prezenta lege se aplică pentru o perioadă de:

a) 15 ani, pentru energia electrică produsă în grupuri/centrale electrice noi; b) 10 ani, pentru energia electrică produsă în grupuri din centrale hidroelectrice cu putere instalată de cel mult 10 MW, retehnologizate; c) 7 ani, pentru energia electrică produsă în grupuri/centrale, care au mai fost utilizate pentru producerea energiei electrice pe teritoriul altor state dacă sunt utilizate în sisteme electroenergetice izolate sau au fost puse în funcțiune înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu mai vechi de 10 ani și conforme cu normele de protecție a mediului; d) 3 ani, pentru energia electrică produsă în grupuri/centrale hidroelectrice cu putere instalată de cel mult 10 MW, neretehnologizate.

Operatorul de transport și sistem emite lunar certificate verzi producătorilor, pentru cantitatea de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie și livrată furnizorilor și/sau consumatorilor finali.

Producătorii dc energie din surse regenerabile beneficiază de un număr de certificate verzi pentru energia electrică produsă și livrată, inclusiv pentru cantitatea de energie electrică produsă în perioada de probă a funcționării grupurilor/centralelor electrice, după cum urmează:

pentru energia electrică din centrale hidroelectrice cu puteri instalate de cel mult 10 MW: 3 certificate verzi pentru fiecare I MWh produs și livrat dacă centralele hidroelectrice sunt noi; două certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs și livrat dacă centralele hidroelectrice sunt retehnologizate;

un certificat verde pentru fiecare 2 MWh din centrale hidroelectrice cu o putere instalată de cel mult 10 MW, care nu sunt noi sau retehnologizate;

două certificate verzi, până în anul 2017, și un certificat verde, începând cu anul 2018, pentru fiecare 1 MWh produs și livrat de producătorii de energie electrică din energie eoliană;

3 certificate verzi pentru fiecare I MWh produs și livrat de producătorii de energie electrică din sursele geotermală; biomasă; biodiesel; biogaz; gaz rezultat din procesarea deșeurilor; gaz de fermentare a nămolurilor din instalațiile de epurare a apelor uzate;

6 certificate verzi pentru fiecare I MWh produs și livrai de producătorii de energie electrică din energie solară.

Producătorii și furnizorii de energie electrică din SRE pot vinde certificatele verzi prin operatorul pieții de energie OPCOM, cu o valoare minimă de 27 euro/certificat și o valoare maximă de 55 euro/certificat.

Nivelul țintelor naționale privind ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie în consumul final brut de energie electrică în perspectiva anilor 2010, 2015 și 2020 este de 33%, 35% și, respectiv, 38%. Pentru atingerea acestor ținte pe lângă energia electrică produs din sursele regenerabile de energie prevăzute în lege se ia în considerare și energia electrică produsă în centrale hidroelectrice cu puteri instalate mai mari de 10 MW.

Evaluarea CE realizată în 2007 privind progresele făcute în dezvoltarea SRE a ajuns la următoarele concluzii:

La nivel comunitar, s-a stabilit ca, până în 2010, un procent de 21% energie electrică produsă în statele membre UE să provină din surse regenerabile de energie. Acest obiectiv a fost prevăzut de Directiva nr. 2001/77/EC privind promovarea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie, care stabilește obiective naționale diferențiate. Având în vedere politicile actuale și eforturile realizate, se așteaptă atingerea unei ponderi de 19% până în anul 2010. In acest context, UE, după toate probabilitățile, își va atinge obiectivele privind energia regenerabilă stabilite pentru anul 2010.

Hidrocentralele de mică și mare capacitate reprezintă încă cea mai importantă sursă de producere de energie electrcă din surse regenerabile, contribuind cu 10% la consumul total de energie electrică în anul 2005.

UE rămâne liderul mondial în ceea ce privește energia eoliană, deținând 60% din producția mondială de energie electrică din această sursă. Din anul 2000 până în anul 2007, capacitatea de producere a energiei electrice din sursă eoliană a crescut cu mai mult de 150% în UE.

Energia din biomasă constituie 2% din consumul total de energie electrică al UE. Producția totală de biomasă a crescut cu 18% în 2002, 13% în 2003, 19% în 2004 și 23% în 2005.

Puterea fotovoltaică totală instalată în UE a înregistrat o continuă creștere în ultimii cinci ani, cu o rată de creștere anuală medie de 70%.

În privința progreselor înregistrate de Statele Membre în utilizarea surselor regenerabile de energie, 9 State Membre au înregistrat progrese semnificative în domeniu, iar celelalte State Membre nu au realizat țintele propuse.

Raportul cuprinde de asemenea un număr de 8 acțiuni recomandate de Comisie, printre care implementarea Directivei privind energia electrică produsă din surse regenerabile de energie, înlăturarea barierelor administrative, îmbunătățirea schemelor-suport, implementarea Planului de Acțiune privind Biomasa, elaborarea unui nou cadru legislativ pentru promovarea surselor regenerabile de energie.

În privința evoluției SRE pentru producerea căldurii:

Aplicațiile solar-termice progresează. Noile reglementări pentru clădiri au adus un plus deinteres în privința utilizării acestor surse.

Ținta pentru biomasa solidă nu este sigur că va fi îndeplinită. Creșterea substanțială ce s-a observat după anul 2004 prin apariția Planului de acțiuni pentru biomasă din decembrie 2005 arată că în ciuda unor întârzieri este încă posibil de îndeplinit ținta propusă. Plantațiile de culturi energetice nu s-au dezvoltat conform așteptărilor. în schimb se dezvoltă o piață de transfer a biomasei din Europa centrală și de est către țările din vestul Europei. Pentru noile țări admise în UE se observă o creștere importantă în valorificarea biomasei sprijinită într-o anumită măsură de fondurile structurale. în multe situații este vorba de înlocuirea gazului natural pentru încălzire cu biomasă.

Utilizarea energiei geotermale și cea bazată pc biogaz se dezvoltă lent.

Controlul consumului de energie în Europa și intensificarea utilizării energici din surse regenerabile, împreună cu economiile de energie și creșterea eficienței energetice, constituie componente importante ale pachetului de măsuri necesare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și pentru respectarea Protocolului de la Kyoto la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice și a altor angajamente asumate la nivel comunitar și internațional în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră în perspectiva anului 2012. De asemenea, acești factori joacă un rol important în promovarea siguranței în aprovizionarea cu energie, promovarea dezvoltării tehnologice și a inovației și oferirea unor oportunități de ocupare a forței de muncă și de dezvoltare regională, în special în zonele rurale și în cele izolate.

Pentru o imagine actuală a dezvoltării diferitelor tipuri de SRE în țările UE în anii 2008, 2009, este interesant să analizăm Raportul publicat în 2009 de către Observatorul European al energiilor regenerabile EurObser’ER. Putem astfel evidenția și poziția României în rândul celor 27 țări UE.

Ponderea fiecărui tip de sursă în producția de energie primară regenerabilă a UE în anul 2008 este prezentată în figura 1.6, iar dinamica diferitelor SRE în perioada 1998 – 2008 este evidențiată în figura 1.7.

Fig. 1.6. Ponderea diferitelor tipuri de SRE în energia primară regenerabilă a UE.

Fig. 1.9. Dinamica SRE în UE în perioada 1998 – 2008.

Se poate observa aceelași ritm înalt de creștere al solarului și eolianului, urmată de biomasă, care și ea are un ritm de creștere mai mare decât energiile clasice (fosil și nuclear).

Dacă vom analiza pe rând evoluția fiecărei forme de SRE în anii 2009 și 2010 putem avea o imagine a țărilor UE cu mari ambiții în regenerabile și țările care încă nu au demarat programe susținute.

In tabelul 1.4 este prezentată puterea cumulată în eolian pentru flecare țară, ținând cont și de capacitățile care au fost deja scoase din funcțiune. Puterea instalată în eolian în UE a atins 84 762 MW, cu 9755 MW mai mult decât în 2009. Concretizarea unor proiecte offshore și dinamizarea pieții din unele țări ale Europei de est au insuflat o nouă dinamică a eolianului. Se poate observa că Germania și Spania sunt lideri autoritari, urmate de un număr de 5 țări: Italia, Marea Britanie, Franța, Portugalia și Danemarca, care sunt practic la egalitate. Dacă s-ar analiza însă puterea instalată pe cap de locuitor, Danemarca este de departe pe primul loc cu un indicator de kW/loc. dublu față de Germania.

Tabelul 1.4

Puterea instalată în instalații eoliene în anii 2009 si 2010

Tabel 1.4 continuare

Poziția României, penultima între cele 27 de țări, în anul 2009, a trecut în anul 2010 pe locul 15 și sunt convins că în anii următori puterea instalata va crește considerabil, ținând seama de potențialul nostru și de proiectele care sunt extrem de avansate.

În ceea ce privește energia fotovoltaică, aceasta a cunoscut o ascensiune continuă. La nivel mondial în anul 2010 s-au instalat aproape 16 700 MW, aproape dublu decât în anul 2009 (7300 MW). Puterea cumulată în fotovoltaic la nivel mondial a atins 38 700 MW, din care mai mult de trei sferturi în Uniunea Europeană. Pentru prima dată în istoria sa filiera fotovoltaică a devenit în UE prima filieră pentru energia electrică regenerabilă. După EurObservER , 13 392 MW au fost instalați în fotovoltaic în UE în anul 2010, cu 135% mai mult decât în anul anterior (5739 MW), atingându-se o putere instalată în fotovoltaic de 29 555 MW la sfârșitul lui 2010. Puterea fotovoltaică pe locuitor a crescut de asemenea de la 32 W în 2009 la 58,8 W în 2010. Ca o consecință, energia electrică produsă de panourile fotovoltaice a crescut în anul 2010 cu 60% față de 2009. Din păcate această producție este concentrată într-un număr mic de țări, primele trei țări producătoare (Germania, Spania și Italia) producând aproape 89% din producția europeană (tabelul 1.5).

Tabel 1.5

Puterea cumulate instalată în UE în anii 2009 și 2010, în fotovoltaic, în MW

România se situează în grupul celor 6 țari ale UE cu o putere instalată în fotovoltaic inferioară la 2 MW. Este posibil ca noile prevederi ale legii 139, care acordă 6 certificate verzi pentru 1 MWh produs în fotovoltaic, însoțite de programul de abordare a Fondurilor structurale și programul Casa Verde, să conducă la un reviriment în acest domeniu.

Producerea de electricitate solară se poate produce și în centralele solare termice (heliotermodinamică), cu turn și câmp de helostate, cu oglinzi parabolice sau fresnel, ciclu sterling etc. Deși această filieră, după entuziasmul din anii 1980, părea că nu mai este interesantă, în ultimii ani lucrurile s-au schimbat. În lume erau in funcțiune în 2009, 679 MW, iar în UE 232 MW, însă sunt în derulare proiecte de câteva mii de MW. Un recent studiu aprecia că prin această filieră s-ar putea ca în 2050 să se acopere 15% din necesarul de electricitate al omenirii.

Anul 2008 a fost un an bun pentru piața solarului termic. Cu 4,5 milioane de m2 instalați (3172 MWt ) piața a crescut cu 51,5% față de 2007. La această creștere a contribuit în special piața germană, cu o creștere de 100% în 2008, dar și alte piețe din sud (Spania, Italia, Grecia). Aplicațiile individuale au constituit cea mai mare parte a sistemelor instalate, dar și partea de instalații colective încep să se dezvolte, în special în țările nordice (55% în Suedia sau 42% în Danemarca). Germania rămâne și în acest domeniu lider cu 1 920 000 m2 instalați în 2008. Aceste succese sunt legate și de susținerea guvernamentală pentru astfel de proiecte. Astfel programul german MAP a finanțat cu 60 euro/m2 instalațiile de încălzire solară individuală și cu 105 euro/m2 sistemele combinate apă caldă și încălzire. în Spania, Asociația Industriei Solare Termice ASIT a anunțat o creștere a pieței sale cu 466 000 m2 în 2008, ceea ce reprezintă o creștere de 70% față de 2007. Această creștere este datorată în special intrării în vigoare a noului cod în construcții care obligă orice clădire nouă sau reabilitată să acopere între 30 și 70% cererea de apă caldă prin instalații solare termice.

Cum era de așteptat, criza economică a frânat programele de construcții noi, astfel că ritmul de creștere a suprafețelor noi de panouri solare termice s-a diminuat.

După EurObserv'ER, 3 753 644 m2 (cu o putere termică de 2 627,6 MWt) au fost instalați în UE în 2010, cu 10% mai puțin ca 2009 și 18,6% mai puțin ca în 2008. La sfârșitul anului 2010 existau în Europa 35,9 milioane de m2 de panouri solare termice cu o putere de 25,1 G Wt (tabelul 1.6).

Centralele microhidro, cu o putere inferioară la 10 MW, au un rol important în producția dc energie regenerabila în UE. în anul 2010 datorită și unei bune pluviometrii s-a atins o producție de 45,8 TWh, cu o creștere de 7,3% față de 2009. Puterea netă instalată în microhidro a depășit limita de 13 GW în 2010 (tabelul 1.7). România cu 387 MW putere instalată ocupă locul 8 între țările UE.

Energia geotermală este valorificată în Europa atât pentru producerea de energie electrică utilizând cicluri termodinamice, cât mai ales pentru producerea de căldură. Producerea de electricitate este posibilă pentru ape freatice cu temperaturi ridicate (150 – 350°C) utilizând cicluri cu abur, dar și pentru ape cu temperaturi între 100 – I50°C cu cicluri cu amoniac, izobutan sau izopentan. Puterea instalată nu depășea 868 MW la sfârșitul anului 2008, fiind concentrată peste 94% în Italia în zonele Larderello, Travale/Radiconli și Monte Amiata (810 MW). La sfârșitul lui 2010 puterea instalată a crescut până la 898 MW, iar puterea netă (puterea exploatabilă care poate fi furnizată în rețeaua electrică în regim continuu când funcționează toate instalațiile) la 777 MW.

Tabelul 1.6

Suprafața cumulată, în m și puterea termică, în MWt, cumulată pentru panourile solare termice din țările UE

Tabelul 1.7

Capacitate totală a microhidroccntralclor (sub 10 MW) care funcționează în UE |IMW|

Tabelul 1.7 (continuare)

Utilizarea termică a energiei geotermale se poate face fie direct prin foraje de mare profunzime la care temperatura apei poate fi cuprinsă între 60 – 150°C (aplicații de joasă și medie energie), fie cu foraje de suprafață (până la 100 m) și utilizarea unor pompe de căldură (aplicații de foarte joasă energie). In primul caz, utilizarea termică directă în UE erau instalate, la sfârșitul lui 2008, capacități de 2560 MWt. Lider în acest domeniu este Ungaria cu o capacitate de 695 MWt, România situându-se pe locul 5 cu o capacitate de 145 MWt și o producție ce echivalează 68 ktep.

Pompele de căldură reprezintă deja soluții tehnice mature care pot recupera căldura geotermală (PC geotermice) sau căldura aerului interior sau exterior (PC aerotermice). Din inventarul SRE fac parte în prezent numai primele, însă datorită creșterii performanțelor PCa în directiva Energiilor regenerabile (2009/28/CE) au fost introduse și acestea în sfera energiilor regenerabile. Numărul total dc PCa instalate în UE era la sfârșitul lui 2010, a depășit I milion de unități cu o capacitate de 12 611 MWt. Suedia este în continuare în acest domeniu lider cu aproape 380 000 de unități însă Germania a avut în 2008 cea mai importantă creștere dc 28,1% (34 450 noi unități instalate), față de o medie de creștere a pieții la nivelul UE de 9% (tabelul 1.8). Cu o capacitate instalată de numai 5,5 MWt, România este încă la începutul reintroducerii acestei tehnologii, o explicație putând fi și rezerva existentă după eșecul campaniei forțate de introducere a PC din anii 1980.

Producția europeană de energie primară prin biogaz a atins în 2010 10,9 milioane tep, cu o creștere de 4,1% față de anul precedent (tabelul 1.9) Din aceasta 38,7% este datorată biogazului captat de pe depozitele de deșeuri industriale sau urbane, 13,2% este produs în stațiile de epurare urbane sau industriale, iar restul de 48,2% ete produs în instalațiile de metanizare a deșeurilor agricole (forestiere sau cerealiere) sau deșeurilor urbane solide.

Biogazul agricol a fost în ultimii ani motorul creșterii producției de biogaz în Uniunea Europeană, el bazându-se din ce în ce mai mult pe culturi special dedicate (porumb etc.).

Numărul cumulat (la unități dc PCa instalate în UE în anii 2009 și 2010

Tabelul 1.9

Producția dc biogaz în UE în anii 2009 și 2010, în ktep

Biogazul a fost utilizat atât pentru producerea de căldură, cât mai ales de electricitate. Producția de electricitate în 2008 a atins 20 TWh, cu o creștere de 3,9% față de 2007. Din această energie produsă 18,3% a fost în cogenerare.

Și în acest domeniu România este practic inexistentă, cu 1,1 ktep, după ce înainte de 1990 era una dintre țările europene cu o producție semnificativă de biogaz, în special la marile ferme de animale, dar și la stațiile de epurare orășenești. In prezent există o seric de proiecte noi în execuție, inclusiv stația dc epurare a Bucureștiului, ceea ce va conduce la o creștere a producției de biogaz.

Biomasa solidă grupează lemnul, deșeurile de lemn, deșeuri și materiale vegetale și animale solide. Valorizarea ei în 2008 a reprezentat pentru țările UE 70,3 Mtep, cu o creștere de 4,6% față de 2007. Toate țările au o filieră de valorificare a biomasei solide, însă primele 5 țări ca producție (Franța, Suedia, Germania, Finlanda, Polonia), asigură 56,1% din producția UE de energie din această resursă (tabelul 1. 10). România se situează pe locul 8 cu o producție totală de 3,75 Mtep, din păcate valorificată încă în mare parte prin tehnologii și instalații învechite. Structural 77,8% din această resursă la nivelul UF; a reprezentat-o lemnul și deșeurile de lemn, 6,8% alte deșeuri vegetale și animale (paie,reziduri de la recoltare, deșeuri din industria agroalimentară etc.), iar 15,4% licorile negre (subproduse ale industriei pastei de hârtie). Producția de electricitate din biomasa solidă a fost în 2008 de 57,8 TWh, cu o creștere de 10,8% față de anul anterior. Această producție este concentrată peste jumătate (51,2%) în trei țări: Germania, Suedia și Finlanda.

Producția și consumul de biocombustibili, cu toate că au avut în 2008 o creștere de 31%, atingând 10,5 Mtep, ritmuri mai mici ca în anii preedenți (45% în 2007 și 71% în 2006), ca pondere în consumul total rutier (309 Mtep), nu reprezintă decât 3,4%, încă departe dc țintele pentru 2010 de 5,75% prevăzută de directiva 2003/30/EC, sau cea dc 10% pentru anul 2020. Repartiția consumului European de biocarburanți este în favoarea biodieselui cu un conținut energetic de 78,8%, urmat de bioetanol cu 17,7% și alți biocarburanți cu 4,1% (tabelul 1.10).

Tabelul 1.10

Consumul de biocombustibil în UE în anii 2010 în MTep

În România au fost construite capacități importante pentru biodiesel, prevederile fiscale apărute în ultimul timp riscă însă să blocheze această dezvoltare, mai ales că există încă în România suprafețe importante de terenuri necultivate, iar unele țări ale UE pentru a atinge țintele 2010 și 2020 vor fi obligate să importe biocombustibili.

Valorizarea energetică a deșeurilor urbane reprezintă un interes major pentru majoritatea țărilor Uniunii, deși ultima Directivă privind deșeurile (2008/98/CE) stabilește prioritățile în acest domeniu în următoarea ordine: reducerea volumului de deșeuri, prepararea lor în vederea refolosiriii, reciclarea, valorificarea energetică și depozitarea controlată. Valorizarea energetică a deșeurilor urbane, de obicei prin incinerare și producere de căldură și/sau electricitate, nu se consideră în întregime energie regenerabilă, existând pentru unele țări chei de repartiție a cotei regenerabile, pentru cele mai multe țări, după recomandările AIE, partea regenerabilă din energia produsă se consideră 50%. Producția de energie regenerabilă din deșeurile urbane a reprezentat în anul 2008, 6806 ktep, în creștere cu 3% față de 2007. Topul țărilor europene este format de Germania, Franța, Danemarca și Olanda (tabelul 1.12), dar dacă se consideră producția pe cap de locuitor, Danemarca cu 174,7 tep/100 locuitor este de departe lider, cu producții specifice de aproape 10 ori mai mari ca Franța (18,2 tep/100 loc.) sau Germania (15 tep/1000 loc.). Filiera deșeuri urbane a produs în UE în anul 2008, 15,2 TWh electricitate. Din păcate Romînia nu are încă nici o instalație industrial.

Și alte forme de energii regenerabile, unele încă în faza de cercetare, pot completa necesarul de energie al omenirii cu energie electică curată.

Energia mărilor: mareele, valurile, diferența de presiune osmotică între apa dulce și cea a ocțanelor, gradientul termic în profunzimea oceanelor, curenții marini, reprezintă im imens rezervor de electricitate estimat la o producție anuală de 120 000 TWh.

În prezent filiera mareomotoare este cea mai matură, uzina de la Rance de 240 MW fiind în funcțiune din 1966. Un alt proiect este în construcție în Coreea de Sud (254 MW), iar altele sunt în faza de proiectare.