Arie Naturală Protejată Rosci0229 Siriu
CUPRINS
INTRODUCERE
SECȚIUNEA 1 – Analiza critică a stadiului de cunoaștere și integrarea cunoașterii
Capitolul 1: Conceptul de management participativ al ariilor naturale protejate
Conservarea biodiversității și ariile naturale protejate
Conceptele de guvernare și administrare/management
Managementul participativ
Definirea și identificarea factorilor interesați dintr-o arie naturală protejată
Instrumente participative
Capitolul 2: Categoriile de arii naturale protajate din România și managementul acestora
Capitolul 3: Cadrul legal ce asigură participarea publicului la luarea deciziilor de management a ariilor naturale protejate din România
SECȚIUNEA 2 – Studiu de caz: ROSCI0229 Siriu
Capitolul 1: Descrierea generală a sitului – categoria de arie naturală protejată, caracteristici generale, obiective de conservare
Capitolul 2: Analiza factorilor interesați
Capitolul 3: Participarea factorilor interesați la luarea deciziilor de management
CONCLUZII
Anexe
Bibliografie
INTRODUCERE
Capitolul 1
Conceptul de management participativ al ariilor naturale protejate
Conservarea biodiversității și ariile naturale protejate
Conștientizarea la nivel internațional a importanței conservării biodiversității și a faptului că aceasta nu poate fi constrânsă de limite administrative, în 1992, la Summit-ul Pământului ce a avut loc la Rio de Janeiro, s-a adoptat Convenția privind diversitatea biologică (numită pe scurt CBD), una dintre cele mai larg ratificate tratate internaționale pe probleme de mediu, cu 188 de țări membre. În acest context a fost stabilită și definirea juridică a conceptului de biodiversitate/diversitate biologică, aceasta reprezantând „variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv, printre altele, a ecosistemelor terestre, marine și a altor ecosisteme acvatice și a complexelor ecologice din care acestea fac parte; aceasta include diversitatea în cadrul speciilor, dintre specii și a ecosistemelor”.(de unde e luata def)
Așa cum se precizează și în preambulul Convenției, cerința fundamentală pentru conservarea diversității biologice este conservarea "in situ" a ecosistemelor și habitatelor naturale și menținerea și refacerea populațiilor viabile de specii în mediul lor natural. Aceaste măsuri se aplică prin desemnarea și asigurarea unui management corespunzător al ariilor naturale protejate.
Deoarece spre deosebire de alte acorduri internaționale în care se stabilesc obiective și acțiuni obligatorii, CBD are o abordare flexibilă a punerii în aplicare, astfel că ea identifică obiectivele și direcțiile generale, iar țările sunt libere să stabilească modul în care doresc să le pună în aplicare.
Din acest motiv sistemele de desemnare și management ale ariilor naturale protejate diferă de la un stat la altul, fiind într-o mai mare sau mai mică măsură bazate pe sistemul stabilit de Uniunea Internațională de Conservare a Naturii (IUCN – International Union for Conservation of Nature) și care include de la zone în care intervenția omului este total interzisă până la zone în care exploatarea resurselor naturale este permisă în limitele capacității de suport.
IUCN definește “aria naturală protejată” ca fiind „o suprafață terestră sau marină, dedicată în special protecției și menținerii diversității biologice, precum și asocierii dintre resursele naturale și cele culturale și gestionate prin mijloace legale sau alte mijloace eficiente” sau “un spațiu geografic bine definit, recunoscut , dedicat și gestionat, prin mijloace legale sau alte mijloace eficiente, pentru a realiza conservarea naturii cu servicii de ecosisteme și valori culturale asociate”.
Conform OUG nr. 57/2007 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011cu modificările și completările ulterioare, o arie naturală protejată este“o zonă terestră și/sau acvatică în care există specii de plante și animale sălbatice, elemente și formațiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologiec, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, științifică ori culturală deosebită, care au un regim special de protecție și conservare, stabilit conform prevederilor legale;”
În anul 2002, Pullin spunea că ariile naturale protejate variază foarte mult în funcție de statutul lor; motivele pentru desemnarea unei zone ca arie protejată sunt diverse existând, de asemenea, și multe niveluri diferite de protecție, toate acestea depinzând în mare măsură de țara de care aparțin. IUCN a produs o listă de categorii de arii naturale protejate, acestea fiind generale deoarece fiecare țară are o legislație proprie, termeni și definiții proprii ale acestora.
Potrivit IUCN (Grazia Borrini-Feyerabend 2013 și Pullin 2002) există următoarele de categorii de arii naturale protejate:
1) a) Rezervații naturale strict protejate: reprezintă arii naturale protejate administrate special în scopuri științifice.
Definiție: -Reprezintă o suprafață de teren sau o suprafață maritimă carea posedă ecosisteme remarcabile sau reprezentative, cu caracteristici și/sau specii geologice sau fiziologice disponibile, în primul rând, pentru cercetarea științifică și/sau monitorizarea mediului.
1) b) Zonele sălbatice: aceste arii sunt administrate exclusiv pentru protecția speciilor sălbatice.
Definiție: -Reprezintă o zonă de mare întindere, nemodificată sau prezentând ușoare modificări ale terenului sau a suprafeței maritime, păstrându-se însă caracterul și influențele naturale, fără o locuire permanentă sau semnificativă, care este protejată și gestionată astfel încât să fie păstrată starea sa naturală.
2) Parcurile naționale: reprezintă arii protejate, administrate în special pentru protecția ecosistemelor dar și pentru recreere.
Definiție: – Reprezintă o zonă naturală de teren sau suprafață maritimă, desemnată pentru:
– a proteja integritatea ecologică a unuia sau mai multor ecosisteme, pentru generațiile actuale dar și cele viitoare;
– a exclude exploatarea și activitățile iraționale care afectează această zonă;
– a oferi o bază pentru oportunitățile spirituale, științifice, educaționale, de agrement și de turism;
3)Monumentele naturale: reprezintă arii naturale protejate gestionate în special pentru conservarea caracteristicilor naturale specifice.
Definiție: – Reprezintă o zonă în care una sau mai multe caracteristici specifice naturale sau natural-culturale, sunt de o valoare remarcabilă sau unică datorită rarității lor intrinseci,calității reprezentative sau estetice ori importanței culturale.
4)Zone de gestionare a habitatelor/speciilor: reprezintă arii naturale protejate administrate special pentru conservare, prin intervenția managementului/administrării.
Definiție: -Reprezintă o suprafață de teren sau o zonă marină care reprezintă scopul unei intervenții active în vederea gestionării scopurilor, astfel încât să asigure menținerea habitatelor sau să îndeplinească cerințele caracteristice anumitor specii.
5) Complexe de ecosisteme terestre sau marine protejate: reprezintă arii naturale protejate administrate în special pentru conservarea peisajelor terestre sau acvatice dar și pentru recreere.
Definiție: -Reprezintă o suprafață de teren, incluzând coasta și marea după caz, unde interacțiunea oamenilor cu natura a produs de-a lungul timpului o arie cu un caracter distinct, cu însemnătate estetică, valori ecologice sau culturale, și deseori cu o mare biodiversitate.
6) Zone protejate pentru gestionarea resurselor: reprezintă o arie protejată administrată în special pentru utilizarea durabilă a componentelor patrimoniului natural.
Definiție: -Reprezintă o zonă care conține predominant sisteme naturale, nemodificate, administrate pentru a asigura protecția pe termen lung și menținerea biodiversității, oferind, în același timp, un flux durabil de produse și servicii în vederea satisfacerii necesităților comunității.
O situație aparte o reprezintă rețeaua Natura 2000, pilonul de bază al conservării biodiversității în statele membre ale Uniunii Europene, ca urmare a asumării acesteia de lider mondial în acest domeniu. Aceasta este constituită pe baza prevederilor legale stipulate în cele două directive ce reglementează domeniul protecției naturii la nivelul UE și care sunt transpuse și implementate în mod obligatoriu de către toate statele membre: Directiva Consiliului 2009/147/CE privind conservarea păsărilor sălbatice numită pe scurt si Directiva „Păsări” și Directiva Consiliului 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatice, numită pe scurt Directiva „Habitate”. Această rețea include un eșantion reprezentativ din toate speciile și habitatele naturale de interes comunitar, garantând viabilitatea acestora pe termen lung. Ea cuprinde două categorii de zone naturale protejate:
Arii Speciale de Conservare (Special Areas of Conservation – SAC) ce au ca bază Siturile de Importanță Comunitară (Sites of Community Importance – SCI) desemnate de fiecare stat membru. Tipurile de habitate naturale și speciile de interes comunitar ce constituie obiectivele de conservare din aceste situri sunt menționate în anexele I și II ale Directivei „Habitate”.
Arii de Protecție Specială Avifaunistică (Special Protected Areas – SPA) desemnate pentru protecția speciilor de păsări sălbatice de interes comunitar menționate în Anexa I a Directivei „Păsări” și a celor cu migrație regulată.
Concepția Uniunii Europene pe baza căreia a fost creată rețeaua Natura 2000 pornește de la faptul că activitățile de conservare a biodiversității și cele de dezvoltare socio-economică durabilă sunt complementare, nu antagonice.
Conceptele de guvernare și administrare/management
Conform abordării IUCN desemnarea și managementul diferitelor categorii de arii naturale protajate se stabilește doar în funcție de obiectivele de conservare, indiferent de proprietarii/deținătorii sau administratorii terenurilor respective (Dudley, Guidelines for Applying Protected Area Management Categories, 2008). Această abordare științifică a fost menținută și în cadrul legal, astfel că în mod aproape automat conceptul de management al unei arii naturale protejate este corelat cu cel de “guvernare”. În general, guvernanța se referă la instituțiile și procesele utilizate de titularii de drepturi și factorii interesați pentru a influența deciziile și a-și exercita autoritatea și responsabilitatea în societate.
În contextul ariilor protejate, un mod de a face guvernare este acela de a afla cine deține autoritatea și responsabilitatea și cine va fi tras la răspundere în conformitate cu normele legale, sau cu diferite mijloace legitime.
Guvernarea este, însă, mai mult decât o atribuție oficială de autoritate și responsabilitate. Aceasta se referă la ambele procese formale și informale de luare a deciziilor. În acest sens, guvernarea se referă atât la cei care dețin autoritatea legală, precum și cei care iau practic decizii, dar și la modul în care sunt luate aceste decizii.
Personalul implicat în guvernarea ariilor naturale protejate include o varietate largă de titulari de drepturi și de factori interesați, inclusiv agenții guvernamentale și ministere la diferite niveluri, autorități alese, populații și comunități locale, întreprinderi și corporații, persoane fizice și organizații non-profit, organisme internaționale, sindicate, organizații profesionale, organizații religioase și educaționale, autorități militare, funcționari politici, partide politice etc.
Diferența dintre “titularii de drepturi” și “factorii interesați” se face, de obicei, în interiorul unei societăți date și într-o manieră dependentă de context. Astfel, titularii de drepturi sunt aceia înzestrați social cu drepturi legale sau cutumiare de a lua decizii de administrare, în timp ce factorii interesați au interese directe sau indirecte și probleme legate de aceste decizii, dar nu beneficiază neapărat de un drept social recunoscut.
Guvernarea și administrarea unei arii protejate sunt noțiuni strâns legate, dar trebuie să seiilor naturale protejate include o varietate largă de titulari de drepturi și de factori interesați, inclusiv agenții guvernamentale și ministere la diferite niveluri, autorități alese, populații și comunități locale, întreprinderi și corporații, persoane fizice și organizații non-profit, organisme internaționale, sindicate, organizații profesionale, organizații religioase și educaționale, autorități militare, funcționari politici, partide politice etc.
Diferența dintre “titularii de drepturi” și “factorii interesați” se face, de obicei, în interiorul unei societăți date și într-o manieră dependentă de context. Astfel, titularii de drepturi sunt aceia înzestrați social cu drepturi legale sau cutumiare de a lua decizii de administrare, în timp ce factorii interesați au interese directe sau indirecte și probleme legate de aceste decizii, dar nu beneficiază neapărat de un drept social recunoscut.
Guvernarea și administrarea unei arii protejate sunt noțiuni strâns legate, dar trebuie să se facă o distincție clară între ele, astfel:
Administrare -ceea ce se face în vederea atingerii obiectivelor de conservare mijloacele și acțiunile pentru îndeplinirea acestor obiective .
Guvernare -cine decide ce să facă, cum se iau aceste decizii, cine deține puterea, autoritatea și responsabilii care sunt/ar trebui trași la răspundere.
Se poate concluziona faptul că, în general, termenul de “guvernare” este asociat termenului de management strategic, iar termenul de administrare se referă, de obicei, la poziții de management de nivel mai coborât: tactic sau operațional, însă aceasta nu este o regulă.
Este important să înțelegem, în primul rând, faptul că există diferite tipuri de guvernare pentru ariile naturale protejate și în funcție de aceste tipuri variază participarea factorilor interesați la luarea deciziilor.
În timp ce peste tot în lume există diverse acorduri de guvernare a ariilor naturale protejate, IUCN și CBD disting patru tipuri generale de guvernanță, detaliate în tabelul nr. 1 de mai jos:
Tabelul nr. 1
Există multe moduri de a caracteriza sau a grupa abordările de guvernanță. Întrucât guvernanța este dinamică și specifică sitului respectiv, această tipologie corespunde unui set de “tipuri ideale”.
Primul este tipul clasic, în care statul deține și gestionează situl ca parte a sistemului formal al ariilor naturale protejate. Istoric vorbind, legislația ariilor protejate a fost bazată pe această abordare clasică. Următoarele două tipuri reflectă creșterea la nivel mondial a mișcării inițiative de conservare voluntare. Al patrulea tip poate include orice combinație între ele.
În ceea ce privește administrarea, (Grazia Borrini și colab., 2013 ; CBD Decision X.31, para. 32 (f), COP 10, Nagoya, 2010) în cadrul CBD a fost dezvoltat Programul de Acțiune privind Ariile Naturale Protejate (PoWPA). Astfel, în urma COP9 și COP10 părțile au fost invitate să consolideze/să sporească punerea în aplicare a programului, inclusiv prin:
îmbunătățirea, diversificarea și consolidarea tipurilor de administrare ale ariilor naturale protejate;
realizarea de evaluări pentru administrarea ariilor naturale protejate;
desfășurarea de activități care au capacitatea de consolidare a instituțiilor ariilor naturale protejate și factorii interesați de aspectele de administrare ale ariilor protejate;
accelerarea constituirii unor comitete consultative multi-sectoriale pentru a sprijini punerea în aplicare a Programului de lucru privind ariile naturale protejate;
adoptarea unui cadru de raportare privind punerea în aplicare la nivel național a PoWPA care include multe întrebări specifice pe tema administrării ariilor protejate.
Astfel, la COP 10 s-a recomandat părților următoarele:
să efectueze evaluări de administrare a ariilor protejate folosind seturi de instrumente pregătite de Secretariat și de alte organizații;
să desfășoare activități de consolidare a capacităților privind în special aspectele de administrare ale ariilor naturale protejate.
Principalul țel al Programului de acțiune asupra ariilor naturale protejate este acela de a construi o rețea globală de sisteme de arii protejate naționale și regionale cuprinzătoare, reprezentative și efecient gestionate. Programul aduce în centrul planificării și implementării, administrarea.
În decizia lor de a stabili PoWPA, Părțile CBD au făcut o referință explicită la “slaba administrare” a obstacolelor pentru a atinge obiectivele ariilor protejate. Astfel au evidențiat un număr de concepte legate de administrarea ariilor protejate, care include:
PARTICIPAREA: asigurarea participării totale și eficiente a titularilor de drepturi și a factorilor interesați la:
recenzii naționale a formelor adecvate de conservare;
dezvoltarea de politici naționale și identificarea cunoștințelor, resurselor și instituțiilor relevante.
În cazul în care există limite privind participarea, se fac modificări legislative pentru ca titularii de drepturi și factorii interesați să participe eficient, dacă doresc.
INOVAREA: posibilitatea de recunoaștere legală a noi tipuri de administrare a ariilor, care să fie eficient gestionate și promovate prin mecanisme politice, financiare, instituționale și comunitare. Aceste tipuri includ: arii protejate administrate de agenții guvernamentale la diferite nivele; arii protejate sub administrare comună; arii protejate private și alte tipuri, toate având ca obiectiv conservarea biodiversității.
RESPECTUL: asigurarea atenției și respectului față de drepturile și nevoile de trai ale oamenilor din interiorul și din jurul ariilor protejate, cât și pentru tradițiile și practicile indigenilor și comunităților locale.
ÎMPĂRȚIREA BENEFICIILOR: asigurarea că mecanismele sunt capabile să estimeze costurile economice și socioculturale, beneficiile și impactul rezultat din stabilimentul și managementul ariilor protejate și partajarea beneficiilor în mod echitabil.
CONSIMȚĂMÂNTUL DE INFORMARE ÎN PREALABIL GRATUIT: presupune consimțământul de informare gratuit și în prealabil relocării comunităților indigene sau schimbării accesului lor la resursele naturale ca o consecință a stabilirii sau gestionării ariilor protejate în conformitate cu legislația națională și obligațiile internaționale aplicabile.
PRINCIPIILE ADMINISTRĂRII: se urmăresc principiile unei ”bune administrări”în luările de decizii cu privire la ariile protejate, care includ: respectarea regulilor legale, accesul la informație, contabilitate în luarea de decizii și existența de instituții și proceduri pentru soluționări corecte de dispute.
Managementului participativ
Din perspectiva managementului, participarea constituie practica prin care membrii unei organizații iau parte la procesul conducerii, implicându-se atât în stabilirea obiectivelor, cât și în ceea ce privește transpunerea acestora, în mod eficient, în practică.
Managementul participativ reprezintă un sistem managerial modern și se bazează pe implicare și integrare. El poate fi promovat, cu rezultate remarcabile, numai dacă se manifestă o convergență de interese ale tuturor membrilor, indiferent de atribuțiile fiecăruia.
În practica organizațiilor de tip economic, s-au conturat diverse modalități de promovare a managementului participativ ce pot fi aplicate și în managementul ariilor naturale protejate, și anume:
practici formale, în care sunt prezente organisme de conducere sau participative, cu un statut bine precizat și cu atribuții bine stabilite. Este vorba de consiliile de conducere sau consiliile de administrație, constituite fie cu scopul de a se implica direct în procesele de conducere, fie de a sprijini prin activități de consultanță organismele de conducere participativă.
practici informale care permit participarea factorilor interesați participarea la luarea deciziilor. Asemenea modalități sunt legate de tipul de administrator și de cadrul legal. De foarte multe ori, asemenea practici neformale, dar care încep să aibă tradiții dau rezultate excepționale.
Metode implicate în exercitarea managementului participativ:
Metodele intuitive folosesc intuiția, imaginația și fantezia în stimularea creativității unor specialiști.
Metoda “brainstorming” (“asaltul creierelor”) se aplică în stimularea creativității de grup, prin încurajarea asociației libere a ideilor și înlăturarea efectelor inhibatoare ale criticii. Prin aplicarea acestei metode se urmărește formularea unor puncte de vedere noi, cu ajutorul cărora să se găsească soluția sau soluțiile la o problemă dată.
Metoda Phillips 6/6 se aplică în stimularea creativității unor grupuri mari.
Metoda Delphi permite valorificarea unui volum mare de informații științifice și tehnice deținute de un grup de experți. Combină avantajele discuției în grup cu cele ale independenței participanților față de presiunea grupului sau față de propriile lor păreri exprimate public.
Sinectica este o metodă de potențare a mecanismelor implicate în creație și de reproducere a lor în mod voluntar. Această metodă se bazează pe două mecanisme opuse: al transformării necunoscutului în familiar și al familiarului în necunoscut. Primul mecanism face apel la analogii, la găsirea unor asemănări între o problemă nouă (necunoscută) și alta veche (cunoscută). Cel de-al doilea mecanism presupune înlăturarea prejudecăților și stereotipurilor perceptive și raționale, punând accent pe problematizarea cunoscutului, pe rediscutarea unor probleme deja soluționate.
Metodele analitice stimulează creativitatea pe baza prezentării și tratării diverselor date, informații, idei și soluții într-o formă prestabilită, logică. Metodele analitice de stimulare a creativității mai frecvent folosite sunt: ancheta pe bază de chestionar a unor specialiști, analiza funcției (listă de funcțiuni, arbori de funcțiuni), analiza morfologică, analiza euristică (lista de control, abstractizarea progresivă).
În ceea ce privește managementul participativ al unei arii naturale protejate, acesta presupune implicarea titularilor de drepturi și a factorilor interesați din sectorul privat, comunitățile locale și societatea civilă în procesul de luare a deciziilor de management.
Definirea și identificarea factorilor interesați dintr-o arie naturală protejată
DEFINIREA STAKEHOLDERILOR
Desemnarea unei arii naturale protejate presupune de obicei regulamente noi sau îmbunătățite și restricții asupra aspectelor precum accesul la resurse naturale și activitățile de dezvoltare. Se ridică ulterior problema cine ar trebui să fie îndreptățit să ia parte la stabilirea și adminisrearea ariilor protejate.
Astfel, diferiți titulari de drepturi și factori interesați sunt sau susțin că ar trebui să fie implicați în administrarea ariilor protejate pentru o varietate de motive, incluzând:
posesia sau recunoașterea legală a drepturilor utilizatorului asupra terenului sau resurselor respective;
drepturi tradiționale asupra pământului sau resurselor (chiar dacă nu sunt legal recunoscute);
asociere culturală, istorică și spirituală cu pământul sau resursele;
continuitate a relațiilor (ex: locuitori pe termen lung);
dependența directă de teren sau resurse pentru subzistență și/sau pentru economia de bază a familiilor;
deținere de cunoștințe și competențe pentru luarea de decizii;
pierderi suportate, despăgubiri și alte costuri datorate stabilirii unei arii protejate;
angajament ridicat și eforturi investite în arie în scopul conservării acesteia;
reprezentând interesele non-locale relevante ariilor protejate, în atenția conservării biodiversității și beneficiile ecosistemelor;
Pornind de la aceste considerente s-a încercat definirea termenului de „factor interesat/ stakeholder”. Aceștia reprezintă acele persoane care au o miză (sau o acțiune) într-o chestiune particulară sau un sistem. O posibilă definiție este că aceștia sunt „persoane, grupuri de persoane, instituții, organizații profesionale, companii etc., care pot avea o legătura directă sau indirectă cu proiectul sau programul respectiv.”( Managementul ciclului de proiect, 2003). -autor
În literatura de specialitate există și alți termeni care sunt folosiți, uneori, pentru a defini noțiunea de factor interesat: “grup de interese”, “actori”. Termenul de “actori” evidențiază faptul că stakeholderii sunt personae active și interacționează între ele. Folosirea celuilalt termen: “grup de interes” indică faptul că oamenii pot fi grupați în funcție de un interes comun.
În literatura de specialitate există o multitudine de definiții pentru ceea ce ar însemna un „factor interesat”:
“ Toate părțile care vor fi afectate de sau care vor afecta strategia organizației.” (Nutt P. , Backoff R. ;1992)
“ Orice grup sau individ care poate afecta sau este afectat de realizarea obiectivelor organizației “(Freeman, R. E. ;1984)
“ Orice grup de persoane sau organizație care poate plasa o cerere asupra atenției, resurselor, producției organizației respective sau este afectat de producția respectivă” (Bryson, J. ;995)
“ O persoană, grup, sau organizație care are miză directă sau indirectă într-o organizație, deoarece aceasta poate afecta sau pot fi afectate de acțiuni, obiective și politicile organizației.” (Business Dictonary http://www.businessdictionary.com/definition/ stakeholder.html)
“ Părțile interesate sunt persoane sau organizații (de exemplu, clienți, sponsori, cei care realizează întreprinderi, sau publicul), care sunt implicați activ în proiect sau ale căror interese pot fi afectate pozitiv sau negativ de performanța sau finalizarea proiectului.”( Project Management Institute, 2008)
“ Omeni sau grupuri mici, care au puterea de a răspunde , de a negocia, și de a schimba viitorul strategic al organizației”(Eden, C. ,Ackermann, F. 1998)
“ O persoană sau un grup de persoane care au un interes legitim în succesul unei organizații și a mediului în care funcționează organizația.”( Association of Project Management 2000)
Unele definiții sugerează că părțile interesate sunt cei care au puterea de a influența o organizație sau proiect într-un fel. De exemplu, în opinia lui Bryson, definiția lui Eden și Ackermann potrivit căreia factorii interesați reprezintă persoane sau grupuri mici de persoane care au puterea de a răspunde, de a negocia, și de a schimba viitorul strategic al organizației este o definiție oarecum restrictivă, deoarece exclude pe cei care sunt afectați, dar care nu au nicio putere de a răspunde sau negocia cu o organizație.
Bryson preferă o definiție mai cuprinzătoare care se referă la toate părțile interesate care sunt afectate de o schimbare, această definiție largă fiind mult mai compatibilă cu noțiunile de democrație și de gestionare a justiției sociale a părților interesate (Bryson, 2004).
R. Edward Freeman, în lucrarea Managementul Strategic: O abordare a părților interesate/ a stakeholderilor (1984), definește un actor ca fiind "orice grup sau individ care poate afecta sau este afectat de realizarea obiectivelor organizației respective" . Definiția sa a fost considerată problematică, deoarece se înțelege faptul că oricine ar putea fi identificat și considerat o parte interesată.
Ținând cont de definiția dată de Eden și Ackermann concluzionăm faptul că o organizație și-ar îndrepta atenția doar asupra acelor persoane care au puterea de a răspunde sau negocia, pe când,dacă ne îndreptăm atenția spre definiția lui Freeman, aceasta ne dă libertatea să ne îndreptăm gândul la o listă mai lungă de părți interesate, inclusiv la acele persone fără nicio putere evidentă care să aibă impact asupra organizației.
Există o mulțime de opinii diferite cu privire la definirea părților interesate. Însă decizia cu privire la modul de definire a stakeholderilor este foarte importantă și are o responsbilitate mare întrucât poate avea consecințe și poate afecta pe cine și ce anume contează (Mitchell et a1. 1997).
Răspunsul la întrebarea "ce sunt factorii interesați/stakeholderii?" are consecințe importante pentru organizații. În urma studiilor au fost găsite mai multe definiții :
-unele cu viziunea îngustă –toti cei care au "puterea" de a avea un impact ,o afacere sau proiect
-altele cu o viziune mai largă care include părțile interesate care sunt afectate de acțiunile de afaceri de exemplu, comunitățile locale.
În urma studiului definițiilor și aspectelor legate de stakeholderi,concluzionăm că aceștia sunt definiți ca fiind orice grup sau individ ce poate afecta sau fi afectat de scopurile unei companii/program/proiect .
Însă această definiție poate fi uneori controversată, unii oameni spun că este destul de lejeră, deoarece până la urmă grupurile activiste de pe internet sau un mic grup dintr-o altă parte a lumii poate afecta cu adevărat o companie /un proiect/un program? Răspunsul la această întrebare este “ da “, este ceva adevărat în toată această critică, este o definiție destul de cuprinzătoare. Derivă din ideea că teoria stakeholderilor se referă la afaceri, la strategie și postulează ideea că, dacă un grup te poate afecta atunci este necesar să înfrunți situația.
Un alt mod de-a privi stakeholderii este acela de a-i defini ca fiind acele grupuri care aproape întotdeauna afectează sau sunt afectate. Și alte grupuri cum ar fi guvernul, media, ONG-urile, grupuri de interese și critici sunt importante pentru că pot afecta modul în care sunt create valori pentru clienți, comunități și oameni cu bani. Deci punctul principal în această teorie este să încercăm să înțelegem cine sunt aceste grupuri importante în procesul de creare a valorilor.
Putem concluziona din toate cele spuse mai sus că, pentru a da o definiție a ceea ce înseamnă un stakeholder trebuie deschise largi discutii , deoarece, abordat în mod strict, oricine poate fi văzut ca un potential stakeholder.
IDENTIFICAREA STAKEHOLDERILOR
Identificarea stakeholderilor este un prim pas esențial în procesul de participare la luarea deciziilor. Selecția finală a stakeholderilor depinde de oamenii responsabili cu coordonarea procesului de planificare, identificare, creare și gestionare a ariilor protejate. Ei trebuie să dezvolte criterii pentru identificarea celor care ar trebui considerați drept stakeholderi. Astfel de criterii pot include, de exemplu:
existența unor drepturi legale sau tradiționale asupra terenului sau resurselor naturale incluse în zona protejată;
un grad de dependentă economică, socială și culturală asupra terenului și resurselor naturale incluse în aria protejată;
un grad de efort și interes demonstrate în gestionarea terenului și a resurselor incluse în aria protejată ( cuprinde cunostiinte unice, abilități și competențe pentru managementul resurselor);
compatibilitatea intereselor și activităților stakeholderilor cu conservarea națională și politicile de dezvoltare;
compatibilitatea intereselor și activităților stakeholderilor cu convențiile internaționale și înțelegerile la care s-au abonat țările respective.
Există mai multe metode care pot fi folosite în identificarea stakeholderilor. Aceste metode sunt reprezentate în Schema nr. 1.
Schema nr. 1.
Brainstormingul (gândirea în grup pentru găsirea unor soluții optime) – este o modalitate foarte bună în indentificarea stakeholderilor. Toți membrii echipei vor nota orice nume, organizație sau tip de părți interesate la care se pot gândi.
Mind-mapping-ul este, de asemenea, o metodă utilă pentru a identifica stakeholderii. Este un instrument folosit pentru a contura niște informații: constă într-o diagramă în care cuvântul principal/problema este plasată în centru.În jurul ideii principale sunt plasate idei, elemente, cuvinte legate de cuvântul cheie din centru.
Listele stakeholderilor sunt niște liste generice care constituie un bun punct de plecare pentru a identifica potențialele părți interesate. Aceste liste pot fi utilizate pentru a ne gândi la cât mai multe idei legate de identificarea stakeholderilor. Sunt menționate aici câteva categorii propuse în această listă: membrii consiliulului, analiștii de afaceri, comunitatea de afaceri , catering-ul, serviciul civil, secretariatul companiilor, serviciile cu clienții, șefii de departamente, designerii, directorii, distribuitori,i serviciile de urgență, ingineria, grupurile de mediu, guvernul, sănătatea și siguranța, resursele umane, asigurarea , IT-ul, autoritatea/guvernele locale, localnicii, managerii , producătorii, marketing-ul, media, programatorii, echipelr de proiecte, relațiile publice, cercetarea, vânzările, securitatea, furnizorii de servicii, telefonia, telecomunicațiile , sindicatele, voluntarii, salariații etc.
Proiecte anterioare. Se poate căuta documentație din proiectele anterioare și se pot proiecta echipe pentru a identifica părțile interesate pentru un proiect/program/plan. Se poate realize și o hartă a stakeholderilor.
Organigramele și directoarele. O soluție foarte bună pentru identificarea părților interesate sunt organigramele și directoarele unei companii. Pot fi utilizate și site-uri de rețele sociale.
Categoriile de stakeholderi sunt utilizate pentru identificarea potențialelor părți interesate. De exemplu , in Schema nr. 2, a fost identificată o divizare a părților interesate în următoarele categorii:
utilizatori / beneficiari;
guvernare (grupuri de conducere / panouri);
influență (sindicate, mass-media) și
furnizori (furnizori, parteneri).
Schema nr. 2 :Tradus și adaptat după “OGC, Managing Success Programmes, London, 2007”.
PRINCIPALELE CATEGORII DE STAKEHOLDERI
Multe guverne sunt astăzi angajate în recunoașterea și introducerea unei game largi de aranjamente guvernamentale pentru ariile naturale protejate în timp ce vor să atingă scopurile PoWPA. Este astfel important să fie clarificat care titulari de drepturi și care factori interesați dintre actorii de stat și actorii non-stat vor fi implicați în administrare.
Actorii de stat includ:
agenții naționale sau sub-naționale responsabile pentru sistemele de arii naturale protejate;
punctul central CBD din fiecare țară și în mod special punctul central PoWPA;
legiuitori;
judiciarul;
agenții de aplicare a legii;
agenții și personalul din diverse sectoare guvernamentale privind resursele naturale;
departamente guvernamentale intersate în aprovizionarea cu mâncare, apă și evacuare în caz de dezastre;
firme de stat comerciale;
manageri și personal al ariilor protejate locale;
autorități stabilite local;
Actorii non-stat includ:
managerii ariilor naturale protejate (precum membrii ai instituțiilor tradiționale administrând teritoriile oamenilor indigeni sau arii conservate ale comunității sau proprietari de terenuri);
locuitori indigeni sau comunități locale precum și utilizatori de terenuri din/sau de pe lângă ariile protejate, incluzând:
cei care depind în mod direct de resursele naturale;
cei care depind de resursele naturale în mod indirect;
oamenii deplasați sau evacuați forțat de pe terenuri încorporate în arii protejate și/sau comunitățile migratoare din asemenea arii;
grupuri ale societății civile și organizații cu activitate legată de conservarea și susținerea dezvoltării;
organizații religioase ce au construcții și lăcașuri sacre sau cu rute de pelerinaj în interiorul ariilor naturale protejate;
afaceri cu inters în ariile protejate, precum ecoturismul sau companiile de turism, companiile de apă, de agricultură sau cei care vor să extragă resurse din ariile protejate;
companiile care dețin sau gestionează teren în ariile protejate sau vor să stabilească arii protejate pe propriul lor teren;
utilizatorii de resurse cu interes în diversitatea și cunoștințele biologice și/sau serviciile de ecosisteme din aria protejată;
titularii de drepruri și proprietarii distanți care au un inters în ariile protejate pentru motive istorice, motive de identitate sau recreație.
Deși în literatură există multe clasificări ale categoriilor de stakeholderi , am identificat o clasificare mai simplă, pentru o mai bună înțelegere:
Sectorul guvernamental sau public :responsabili politici, instituții de nivel statal, regional, districtual și municipal
Societatea civilă (nonprofit): ONG-urile , universitățile, instituțiile de cercetare, organizațiile comunitare locale și alte grupuri.
Sectorul privat (pentru profit): firme, asociații, organizații de diferite tipuri, turism etc
Publicul general.
Implicarea responsabililor politici încă de la inceputut procesului va crește probabilitatea succesului atât a procesului cât și a rezultatelor. Stakeholderii aparținând unor rețele sociale diferite, pot juca roluri diferite în această procedură.
Astfel, agențiile guvernamentale decid în privința măsurilor, care pot fi propuse în cadrul procesului. Experții ( cei ce fac parte din ONG-uri, oamenii de știință) contribuie la proces cu informații sau cu asistență de expertiză. Și implementatorii vor contribui la efectuarea rezultatelor într-un fel. Diferiți actori vor avea diferite cote și drepturi în privința ariei protejate, și aranjamentele co-manageriale nu trebuie să le dea greutate egală în ceea ce privește consultările și luarea deciziilor.
Un alt mod de clasificare al stakeholderilor este luarea în considerare a nivelului de influenta pe care aceștia îl au în luarea deciziilor sau de importanță pentru un anume proiect sau studio. Importanța și influența nu sunt însă același lucru. Stakeholderii pot fi activi sau pasivi. Un actor este un stakeholder implicat în mod activ. Se disting mai multe tipuri de stakeholderi: stakeholderi cheie, stakeholderi principali și stakeholderi secundari. Pentru aceștia, au fost propuse următoarele definiții:
Stakeholderii cheie sunt acei “actori” care sunt considerați a avea influență semnificativă în succesul unui proiect.
Stakeholderii principali sunt beneficiarii destinați ai unui proiect
Stakeholderii secundari sunt cei care performează ca intermediari în cadrul unui proiect
Stakeholderii activi sunt cei care afectează sau determină o decizie sau o acțiune într-un sistem sau proiect.
Stakeholderii pasivi sunt cei care sunt afectați de deciziile și acțiunile celorlalți;
Stakeholderii importanți sunt cei ale căror nevoi sunt importante pentru un proiect sau studiu;
Stakeholderii influenți sunt cei care au puterea de a controla decizii într-o activitate sau cei care pot influența alte personae în procesul de luare a deciziilor. (DACA SUNT DE LA MINE DIN LAPTOP)
Unii factori intersati ar putea fi importanți la începutul procesului dar nu și la sfârșit. Alții pot să nu fie importanți la început, dar să devină importanți mai târziu.
Înțelegerea: cine ar trebui să fie implicat și la ce nivel în cadrul unui proces managerial de mediu este o chestiune complexă. Este foarte important să înțelegem cum diferiți stakeholderi sunt conectați între ei și cum sunt ei conectați cu resursele care trebuie gestionate.
Instrumente participative
În contextul corelației stakeholerilor și diferitele forme de participare, aceste legături reprezintă interacțiunile dintre părțile interesate care permit schimbul sau transferul de informații, resurse sau putere. Aceste legături includ:
Mecanisme structurale care sunt recunoscute ca fiind formale și instituționale, de exemplu:
-supraveghere sau autoritate direct;
-comitete;
-poziții(posture)de legătură.
Mecanisme operaționale care pot fi informale sau temporale, de exemplu:
-ședințe, evenimente de training;
-contracte, parteneriate;
-publicații, difuzări;
-activități comune.
Diferitele forme de participare ale stakeholderilor pot fi rezumate după cum urmează:
răspândirea informațiilor de la guvern la public sau de la public la guvern. Pentru a menține stakeholderii informați , pentru a asigura transparență și a construi legitimitatea( exemplu:prezentarea rezultatelor în timpul ultimelor puncte de lucru)
consultări, schimb de puncte de vedere, opinii , împărțire de informații, procese consultative formale care răspund stakeholderilor în ce măsură au fost adresate recomandările acestora și de ce.
implicarea : colaborări între activitățile comune său luarea de decizii în comun.
Îmbunătățirea sistemului general de cunoștințe și informații depinde de gestionarea și îmbunătățirea legăturilor dintre stakeholderi. Astfel, un efort important în asigurarea participării stakeholderilor este echilibrarea puterii între ei (legături verticale sau orizontale)
Există o serie de mecanisme participative care au fost recomandate în literatura de specialitate ca utile pentru obținerea de informații sau furnizarea de informații grupurilor de stakeholderi.Au fost recomandate, de exemplu, pentru a obține informații de la stakeholderi, sondajele de opinie publică, forumurile comunitare, workshop-urile și întâlnirile facilitate, vizionarea, focus grupurile și diferitele întâlniri dintre părțile interesate care încearcă să rezolve conflictele diferitelor proiecte și harta soluțiilor. Au fost propuse pentru a fi folosite mecanisme participative care sunt capabile să rezolve probleme, în combinație cu mecanisme care implică o gamă largă de stakeholderi pentru a asigura cercetarea comunităților în linii mari. Mecanismele tradiționale de participare, precum audierile publice, nu trebuie eliminate, mai degrabă ele ar trebui suplimentate cu lucrări în echipă, comisii, anchete, site-uri web, focus grupuri, întâlniri ale stakeholderilor și alte tehnici de participare.
În tabelul nr. 2 de mai jos sunt prezentate câteva tehnici comune de participare ale stakeholderilor:
Tabelul nr. 2
(Tradus și adaptat după Creighton, 2005)
În tabelul nr. 3 sunt prezentate avantajele dar și limitele tehnicilor de participare descrise în tabelul anterior:
Tabelul nr. 3
(Tradus și adaptat după Creighton , 2005.)
Capitolul 2
Categoriile de arii naturale protajate din România și managementul acestora
În “Strategia Națională și Planul de Acțiune privind Conservarea Biodiversității în România”, aprobată prin HG 1081/2013 este menționat faptul că în vederea asigurării măsurilor speciale de protecție și conservare in-situ a bunurilor patrimoniului natural, a fost instituit un regim diferențiat, potrivit următoarelor categorii de arii naturale protejate (conform Anuarului Statistic 2008):
De interes național, desemnate pe baza criteriilor IUCN:
rezervații științifice – 79 ocupând o suprafață de 100.574 ha;
parcuri naționale – 13 ocupând o suprafață de 315.857 ha;
monumente ale naturii – 190 ocupând o suprafață de 18.220 ha;
rezervații naturale – 671 ocupând o suprafață de 136.537 ha;
parcuri naturale – 14 ocupând o suprafață de 737.428 ha.
b) de interes comunitar sau situri Natura 2000: situri de importanță comunitară, arii speciale de conservare, arii de protecție specială avifaunistică, desemnate conform obligațiilor comunitare:
arii de protecție specială avifaunistică – 148 ocupând o suprafață de 3.554.235 ha;
situri de importanță comunitară – 382 ocupând o suprafață de 3.995.252 ha, acceptate de către CE și care urmează a fi desemnate ca arii speciale de conservare.
de interes internațional:
rezervații ale biosferei, desemnate pe baza criteriilor stabilite de Comitetul MAB/UNESCO – 3 ocupând o suprafață de 664.446 ha:
Delta Dunării (1991),
Retezat (1979),
Pietrosul Rodnei (1979);
zone umede de importanță internațională, desemnate pe baza criteriilor stabilite de Secretariatul Convenției de la Ramsar – 12 ocupând o suprafață de 923.597 ha:
Delta Dunării (1991),
Insula Mică a Brăilei (2001),
Lunca Mureșului (2006),
Complexul Piscicol Dumbrăvița (2006),
Lacul Techirghiol (2006),
Parcul Natural Porțile de Fier (2011),
Parcul Natural Comana (2011),
Tinovul Poiana Stampei (2011),
Confluența Olt-Dunăre (2012),
Lacul Bistreț (2012),
Lacul Iezer-Călărași (2012) și
Lacul Suhaia (2012).
situri ale patrimoniului mondial natural și cultural, desemnate pe baza criteriilor stabilite de Convenția de la Paris – 1: Delta Dunării (1991).
Suprafața ariilor naturale protejate de interes național, raportată la suprafața țării, este de 7% (1.663.360 ha), iar suprafața totală a siturilor Natura 2000, raportată la suprafața țării, este de 22,68% (5.406.000 ha).
Scopul și regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate din România
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) – c) și alin. (2) din OUG nr. 57/2007 cu modificările și completările ulterioare, scopul și regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate ce compun rețeaua națională de arii protejate sunt următoarele:
a) Rezervații științifice – desemnate pentru protecția și conservarea unor habitate naturale terestre și/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes științific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de altă natură. Mărimea rezervațiilor științifice este determinată de arealul necesar pentru asigurarea integrității zonei protejate. Managementul rezervațiilor științifice asigură un regim strict de protecție prin care habitatele sunt păstrate într-o stare pe cât posibil neperturbată. În aceste zone se interzice desfășurarea oricăror activități umane, cu excepția activităților de cercetare, educație și de ecoturism cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul forului științific competent și al administratorului rezervației științifice. Rezervațiile științifice corespund categoriei I IUCN "Rezervație Naturală Strictă: arie protejată, administrată în principal în scopuri științifice".
b) Parcuri naționale – desemnate pentru protecția și conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspectul fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri științifice, educative, recreative și turistice. Managementul parcurilor naționale asigură menținerea cadrului fizico-geografic în stare naturală, protecția ecosistemelor, conservarea resurselor genetice și a diversității biologice în condiții de stabilitate ecologică, prevenirea și excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale și a folosințelor terenurilor, incompatibilă scopului atribuit. Regimul de gospodărire se stabilește prin regulamente și planuri proprii de protecție și conservare aprobate de autoritățile naționale științifice și administrative abilitate, potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență. În perimetrele lor vor fi cuprinse ecosisteme sau fracțiuni de ecosisteme terestre și acvatice cât mai puțin influențate prin activități umane. Elementele cu valoare deosebită de pe cuprinsul parcurilor naționale pot fi delimitate și puse sub un regim strict de protecție ca rezervații științifice. Parcurile naționale se întind în general pe suprafețe mari de teren. În perimetrul parcurilor naționale sunt admise doar activitățile tradiționale practicate numai de comunitățile din zona parcului național, activități tradiționale ce vor fi reglementate prin planul de management. Parcurile naționale corespund categoriei II IUCN "Parc național: arie protejată administrată în special pentru protecția ecosistemelor și pentru recreere".
c) Monumente ale naturii – desemnate pentru protecția și conservarea unor elemente naturale cu valoare și semnificație ecologică, științifică, peisagistică deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice ori amenințate cu dispariția, arbori seculari, asociații floristice și faunistice, fenomene geologice – peșteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade și alte manifestări și formațiuni geologice, depozite fosilifere, precum și alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor. Dacă monumentele naturii nu sunt cuprinse în perimetrul altor zone aflate sub regim de protecție, pentru asigurarea integrității lor se vor stabili zone de protecție obligatorie, indiferent de destinația și de deținătorul terenului.
Managementul monumentelor naturii se face după un regim strict de protecție care asigură păstrarea trăsăturilor naturale specifice. În funcție de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populației poate fi limitat sau interzis.
Monumentele naturii corespund categoriei III IUCN "Monument natural: arie protejată administrată în special pentru conservarea elementelor naturale, specifice".
d) Rezervații naturale – desemnate pentru protecția și conservarea unor habitate și specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Mărimea lor este determinată de arealul necesar asigurării integrității elementelor protejate.
Managementul rezervațiilor naturale se face diferențiat, în funcție de caracteristicile acestora, prin măsuri active de gospodărire pentru a asigura menținerea habitatelor și/sau în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice. Pe lângă activitățile științifice, după caz, pot fi admise activități turistice, educaționale, organizate. Sunt admise unele activități de valorificare durabilă a unor resurse naturale. Sunt interzise folosințe ale terenurilor sau exploatarea resurselor care dăunează obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervațiile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zonă umedă, marină, de resurse genetice și altele.
Aceste rezervații corespund categoriei IV IUCN, și anume arie de gestionare a habitatelor/ speciilor: arie protejată administrată în special pentru conservare prin intervenții de gospodărire.
e) Parcuri naturale – desemnate pentru protecția și conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacțiunea activităților umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică și/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică.
Managementul parcurilor naturale urmărește menținerea interacțiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversității habitatelor și peisajului, promovând păstrarea folosințelor tradiționale ale terenurilor, încurajarea și consolidarea activităților, practicilor și culturii tradiționale ale populației locale.
De asemenea, se oferă publicului posibilități de recreere și turism și se încurajează activitățile științifice și educaționale.
Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN "Peisaj protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului și recreere".
f) Rezervații ale biosferei – desemnate pentru protecția și conservarea unor zone de habitat natural și a diversității biologice specifice. Rezervațiile biosferei se întind pe suprafețe mari și cuprind un complex de ecosisteme terestre și/sau acvatice, lacuri și cursuri de apă, zone umede cu comunități biocenotice floristice și faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradițională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influența omului și care pot fi readuse la starea naturală, comunități umane a căror existență este bazată pe valorificarea resurselor naturale, pe principiul dezvoltării durabile și armonioase. Mărimea rezervațiilor biosferei este determinată de cerințele de protecție și conservare eficiente ale mediului natural și ale diversității biologice specifice.
Managementul rezervațiilor biosferei se realizează conform unor regulamente și planuri de protecție și conservare proprii, în conformitate cu recomandările Programului Om – Biosferă de sub egida UNESCO. Dacă în perimetrul rezervațiilor biosferei sunt cuprinse și situri naturale ale patrimoniului universal, managementul rezervației se realizează cu respectarea prevederilor Convenției privind protecția patrimoniului mondial cultural și natural, de sub egida UNESCO.
Pentru asigurarea protecției și conservării unor zone de habitat natural și a diversității biologice specifice, precum și pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerințelor de consum ale populațiilor locale și în limitele potențialului biologic natural de regenerare a acestor resurse, în cuprinsul rezervațiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferențiat de protecție ecologică, de conservare și de valorificare a resurselor, după cum urmează:
1. zone strict protejate, având regimul de protecție și conservare a rezervațiilor științifice;
2. zone tampon, cu rol de protecție a zonelor strict protejate și în care sunt admise activități limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autorizațiile date de administrația rezervației;
3. zone de reconstrucție ecologică, în care se realizează măsuri de refacere a mediului deteriorat;
4. zone de dezvoltare durabilă, valorificabile economic prin practici tradiționale sau noi, ecologic admise, în limitele capacității de regenerare a resurselor.
Rezervațiile biosferei cu așezări umane sunt astfel gestionate încât să constituie modele de dezvoltare a comunităților umane în armonie cu mediul natural.
g) Zone umede de importanță internațională – desemnate pentru asigurarea protecției și conservării siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică zonelor umede.
Managementul acestor zone se realizează în scopul conservării lor și al utilizării durabile a resurselor biologice pe care le generează, în conformitate cu prevederile Convenției privind conservarea zonelor umede de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice.
h) Situri naturale ale patrimoniului natural universal – desemnate pentru protecția și conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul cărora există elemente naturale a căror valoare este recunoscută ca fiind de importanță universală. Mărimea arealului lor este determinată de cerințele pentru asigurarea integrității și conservării elementelor supuse acestui regim de protecție. În cuprinsul acestor zone pot exista comunități umane ale căror activități sunt orientate pentru o dezvoltare compatibilă cu cerințele de protecție și conservare ale sitului natural.
Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural universal se realizează în conformitate cu regulamentele și planurile proprii de protecție și conservare, cu respectarea prevederilor Convenției privind protecția patrimoniului mondial cultural și natural, de sub egida UNESCO.
i) Arii speciale de conservare – desemnate pentru conservarea, menținerea și, acolo unde este cazul, readucerea într-o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale și/sau a populațiilor speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile naturale de conservare sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de habitate naturale și a habitatelor speciilor prevăzute în anexele nr. 2 și 3.
Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de management adecvate, specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management, și măsuri legale, administrative sau contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, precum și a perturbării speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă sau nu este necesar pentru managementul ariei speciale de conservare, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, singur sau în combinație cu alte planuri ori proiecte, este supus unei evaluări adecvate a efectelor potențiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, având în vedere obiectivele de conservare a acesteia, conform prevederilor art. 28 din prezenta ordonanță de urgență.
Ariile speciale de conservare se desemnează prin hotărâre a Guvernului, după recunoașterea statutului lor de către Comisia Europeană, și vor face parte din rețeaua europeană «Natura 2000».
j) Arii de protecție specială avifaunistică – desemnate pentru conservarea, menținerea și, acolo unde este cazul, readucea într-o stare de conservare favorabilă a speciilor de păsări și a habitatelor specifice, desemnate pentru protecția speciilor de păsări migratoare sălbatice, mai ales a celor prevăzute în anexele nr. 3 și 4 A.
Managementul ariilor speciale de protecție se realizează ca și pentru ariile speciale de conservare.
Ariile speciale de protecție sunt desemnate prin hotărâre a Guvernului și fac parte din rețeaua europeană "NATURA 2000".
k) Situri de importanță comunitară – desemnate pentru menținerea sau restaurarea la o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale din anexa nr. 2 sau a speciilor de interes comunitar din anexa nr. 3 și care pot contribui astfel semnificativ la coerența rețelei "NATURA 2000" și/sau contribuie semnificativ la menținerea diversității biologice în regiunea ori regiunile biogeografice respective. Pentru speciile de animale cu areal larg de răspândire, siturile de importanță comunitară ar trebui să corespundă zonelor din areal în care sunt prezenți factori abiotici și biotici esențiali pentru existența și reproducerea acestor specii.
Propunerile de situri de importanță comunitară se stabilesc prin ordin al autorității publice centrale pentru protecția mediului, pe baza criteriilor enunțate în anexa nr. 7.
l) Geoparcul – este un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Caracteristicile geologice sunt cuprinse într-un număr de situri de importanță științifică, educațională sau estetică, reprezentative pentru un anumit moment din istoria Pământului ori pentru anumite evenimente sau procese geologice.
Un geoparc are limite bine definite, o suprafață suficient de mare și o strategie de dezvoltare teritorială în folosul comunităților locale, a căror existență este bazată pe valorificarea resurselor naturale si culturale, pe principiul dezvoltării durabile. Geoparcurile sunt zone cu așezări umane astfel gestionate încât să constituie modele de dezvoltare a comunităților în armonie cu mediul natural.
Geoparcul are o structură de administrare proprie care, în parteneriate locale și naționale, asigură conservarea patrimoniului natural și cultural și propune metode noi de protecție, educație, cooperare în scopul dezvoltării socioeconomice, îmbunătățirii condițiilor de viață din mediul rural și întăririi identității locale.
Managementul unui geoparc se realizează în conformitate cu strategia de dezvoltare teritorială identificată și în conformitate cu recomandările UNESCO și Cartei Rețelei Europene a Geoparcurilor. Pentru asigurarea managementului siturilor geologice, naturale, istorice, culturale, precum și pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerințelor de consum ale populațiilor locale, în cuprinsul geoparcului se pot delimita zone cu regim diferențiat de protecție, de conservare și de valorificare a resurselor, după cum urmează:
1. zone strict protejate, având regimul de protecție și conservare a rezervațiilor științifice;
2. zone tampon, cu rol de protecție a zonelor strict protejate și în care sunt admise activități limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autorizațiile date de administrația geoparcului;
3. zone de dezvoltare durabilă, valorificabile economic prin practici tradiționale sau noi, ecologic admise, în limitele capacității de regenerare a resurselor.
Geoparcul reprezintă un concept lansat si susținut de UNESCO, în parteneriat cu Rețeaua Europeană a Geoparcurilor. La nivel mondial a fost creată Rețeaua Globală (UNESCO) a Geoparcurilor. Recunoașterea internațională a funcționarii unui geoparc și acceptarea lui în aceste structuri se face în acord cu reglementările stabilite de UNESCO și de Carta Rețelei Europene a Geoparcurilor.
Potrivit “Situației contractelor de administrare și a convențiilor de custodie ale ariilor naturale protejate”, după ultima sesiune de atribuire în custodie și administrare din 2014, realizate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, au fost:
atribuite în administrare – Parcuri naționale, situri Natura 2000 – 45 de arii naturale protejate. Se suprapun acestor 45 de arii, alte 92 situri, atribuite în administrare, dintre care:
SCI – 53
SPA – 39;
atribuite în custodie – Situri Natura 2000, arii protejate de interes național – 314 arii, dintre care:
– SCI – 171
– SPA – 42;
3) neatribuite în administrare sau în custodie – 293 arii, dintre care:
– SCI – 117
– SPA – 26;
Figura de mai jos prezintă sistemul ariilor protejate din România (2010)
Sursa: ANPM
Istoricul desemnării și administrării ariilor naturale protejate după 1990 prezentat “Strategiei Naționale și Planului de Acțiune privind Conservarea Biodiversității în România”, aprobată prin HG 1081/2013, arată că acest proces în România a fost unul foarte dinamic și încă neîncheiat. Astfel, în anul 1992 a fost înființată Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării” (ARBDD) cu responsabilități de reglementare, administrare și control, Delta Dunării devenind prima arie naturală protejată administrată.
Ulterior, abia în anul 1999, odată cu dezvoltarea Direcției Conservarea Biodiversității și Arii Protejate, se experimentează 3 modele de administrare de către Regia Națională a Pădurilor Romsilva (RNP) a parcurilor naționale și naturale (Retezat, Piatra Craiului și Vânători Neamț). Tot în acest an începe procesul de stabilire a rețelei de arii naturale protejate – cadru legal, desemnare, management.
Prima dată a fost pusă problema administrării ariilor naturale protejate în anul 2000, când a fost emisă Ordonanța de Urgență a Guvernului 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.Aceasta a fost primul act de transpunere a legislației comunitare în domeniul protecției naturii și a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2001.
În anul 2001, parcurile naționale și naturale sunt preluate în administrare de către RNP, iar celelalte categorii de arii naturale protejate sunt date în custodie.
Agențiile județene pentru protecția mediului sunt, în 2004, responsabile cu managementul ariilor naturale protejate. Tot în acest an se semnează contractele de administrare cu RNP-ul și CJ Neamț pentru parcurile naționale și naturale, iar rezervarvatiile naturale încep să fie preluate în custodie.
Se dezvoltă un an mai târziu, în 2005, Direcția pentru Conservarea Biodiversității și Arii Naturale Protejate, iar în 2008-2009 se înființează Agenția Națională pentru Arii (naturale) Protejate (ANAP), cu rol de instituție responsabilă cu managementul ariilor naturale protejate. Înființarea acestei agenții ar fi trebuit să determine schimbări la nivelul tuturor structurilor de mediu, separând activitățile de management al ariilor naturale protejate de cele de reglementare și de procesul legislativ, însă aceasta a fost desființată la sfârșitul lui 2009. În România, în anul 2008 existau 370 de arii naturale protejate atribuite în custodie, 3 dintre acestea fiind situri Natura 2000, mai exact arii de protecție specială avifaunistică. Desființarea ANAP a atras după sine și stoparea procesului de atribuire în administrare și custodie, care a fost reluat un an mai târziu, în 2010, în urma reorganizării autorității publice centrale pentru protecția mediului.
Într-o perioadă de aproximativ un deceniu, au fost date mai multe Ordine Ministeriale privind aprobarea metodologiei de atribuire în administrare și custodie a ariilor protejate – primul dat în 2003, iar ultima actualizare în 2014, în vederea îmbunătățirii criteriilor de atribuire în custodie/administrare:
O.M. nr. 850/2003 – privind procedura de încredințare a administrării sau de atribuire a custodiei ariilor naturale protejate;
O.M. 494/2005 privind procedura de încredințare a administrării sau de atribuire a custodiei ariilor naturale protejate.
O.M. 1533/2008 privind aprobarea Metodologiei de atribuire a administrării ariilor naturale protejate care necesită constituirea de structuri de administrare și a Metodologiei de atribuire a custodiei ariilor naturale protejate care nu necesită constituirea de structuri de administrare;
O.M. 1948/2010 privind aprobarea Metodologiei de atribuire a administrării ariilor naturale protejate care necesită constituirea de structuri de administrare și a Metodologiei de atribuire a custodiei ariilor naturale protejate care nu necesită constituirea de structuri de administrare;
O.M. 1470/2013 privind aprobarea Metodologiei de atribuire a administrării și a custodiei ariilor naturale protejate;
O.M. 1052/2014 privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare și custodie a ariilor naturale protejate.
În prezent, modalitățile de administrare a ariilor naturale protejate și a altor bunuri ale patrimoniului natural, puse sub regim special de protecție și conservare, se stabilesc avându-se în vedere următoarele aspecte:
a) categoria ariei naturale protejate;
b) întinderea ariei naturale protejate;
c) posibilitățile de asigurare a resurselor financiare pentru asigurarea unei funcționări corespunzătoare a administrației și pentru atingerea obiectivelor de conservare;
d) interesele comunităților locale
Administrarea ariilor naturale protejate și a celorlalte bunuri ale patrimoniului natural care au fost incluse în rețeaua națională de arii naturale protejate se face, potrivit OUG 57/2007, prin:
a) structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică, în subordinea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor;
b) structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică și aflate în subordinea unor regii autonome, companii și societăți comerciale naționale, autorități ale administrației publice locale, servicii descentralizate ale administrației publice centrale, instituții științifice de cercetare și de învățământ din sectorul public și privat, muzee, organizații neguvernamentale, constituite potrivit legii și aflate în coordonarea metodologică a autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor;
c) structuri de administrare constituite în baza unor parteneriate publice sau public-private de comanagement, în care autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor, prin direcția de specialitate ori prin instituțiile subordonate, este parteneră la funcționarea structurilor de administrare;
d) persoane fizice și juridice care au calitatea de custode și se află în coordonarea metodologică a autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor;
e) instituții din subordinea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, delegate special în acest scop, pentru rezervațiile științifice, rezervațiile naturale, monumentele naturii și, după caz, geoparcurile, siturile de importanță comunitară, ariile speciale de conservare, ariile de protecție specială avifaunistică și celelalte bunuri ale patrimoniului natural supuse unui regim special de protecție și care nu au fost preluate în custodie;
f) Administrația Rezervației Biosferei «Delta Dunării», aflată în subordinea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, pentru Rezervația Biosferei «Delta Dunării».
În cazul în care există situri de importanță comunitară (SCI), arii speciale de conservare (SAC), arii de protecție specială avifaunistică (SPA), cuprinse total sau parțial în aria rezervațiilor biosferei, ale parcurilor naționale sau naturale, administrarea se realizează de către structurile de administrare ale acestora din urmă.
Pe lângă structurile administrative, se înființează consilii științiifice și consilii consultative de administrare, alcătuite din reprezentanți ai diferitelor instituții, organizații (de exemplu economice), organizațiilor nonguvernamentale, autorităților și comunităților locale, care dețin suprafețe sau bunuri în interiorul sau în vecinătatea ariei naturale protejate și care sunt implicate în protecția, în conservarea și dezvoltarea durabilă a zonei.
Actualmente există probleme legate de potențialul instituțional privind managementul ariilor naturale protejate, deoarece o conducere de la nivel administrativ central nu poate asigura o coordonare adecvată pentru managementul tuturor ariilor. Administrarea acestora este îngreunată din cauza faptului că legislația este într-o continuă schimbare, din cauza faptului că, spre exemplu, contractele de administrare/ custodie se întind pe o perioadă foarte scurtă de timp (5 ani pentru custodie și 10 ani pentru administrare).
Administrarea este deficitară în principal din cauza lipsei de resurse financiare. Deși în OUG 57/2007, în art.30 este prevăzută obligativitatea alocării de resurse financiare pentru administrarea ariilor naturale protejate, lipsa unei linii bugetare pentru conservarea biodiversității face imposibilă aplicarea prevederii legale anterior menționată. Problemele financiare apar și datorită evaluării incorecte a alocărilor stabilite la început, în contractele de administrare, dar și din cauza faptului că fondurile nu sunt alocate la timp de către administrator. Această problemă financiară atrage după ea și lipsa de resurse umane. (în conformitate cu Strategia Națională și Planul de Acțiune privind Conservarea Biodiversității în România”, aprobată prin HG 1081/2013 ; OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice și, Directiva Consiliului Europei 92/43/EEC referitoare la conservarea habitatelor naturale și a florei și faunei sălbatice).
Capitolul 3
Cadrul legal ce asigură participarea publicului la luarea deciziilor de management a ariilor naturale protejate din România
În tabelul nr. 3 este prezentat cadrul legal ce asigură participarea publicului la deciziile de management al diverselor categorii de arii naturale protejate.
Tabelul nr. 3
SECȚIUNEA 2 – Studiu de caz: ROSCI0229 Siriu
Capitolul 1
Descrierea generală a sitului
– categoria de arie naturală protejată, caracteristici generale, obiective de conservare –
(in conformitate cu Planul de Management ROSCI0229 Siriu +site-urile)
Situl de importanță comunitară ROSCI0229 Siriu a fost desemnat prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2008 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, modificat și completat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 2387/2011. Acesta a fost preluat în custodie de către Consiliul Județean Buzău, conform convenției de custodie nr. 0054/23.02.2010.
Localizarea sitului.
Situl ROSCI0229 Siriu, cu o suprafață de 6.230 ha, este localizat în județul Buzău și include, conform OM nr. 1964/2007, următoarele unități administrativ teritoriale: teritoriul localității Chiojdu în proporție de 7% și teritoriul localității Siriu în proporție de 22%. Munții Siriu sunt cuprinși între văile Buzăului la Est, Crasnei la Nord, Siriului Mic în Sud-Vest și Siriului Mare în Sud,în jurul acestora găsindu-se unități muntoase cu altitudini mai mici: Munții Întorsurii la Nord, Munții Tătaru în Vest, Munții Zmeureț-Munteanu în Sud – Sud-Est și Podu Calului în Vest.
Localizare și descriere generală a Masivului Siriu
Masivul Siriu (Figura 1) este un masiv muntos situat în sud-estul Carpaților Orientali (Carpații de Curbură), în grupa Munților Buzăului.Munții Siriu sunt cuprinși între văile Buzăului la Est, Crasnei la Nord, Siriului Mic în Sud-Vest și Siriului Mare în Sud. Altitudinea lor variază de la 580 metri la 1657 metri, în jurul lor fiind însă, unități de altitudini mai joase.
Figura 1. Imagine de ansamblu a Masivului Siriu
Sursă: Ghid pentru învățători și profesori: suport de curs pentru elevii din ciclurile primar și gimnazial din ROSCI0229 Siriu , Atena Groza, Marius Groza, Buzău,2010.
Geologie
Zona centrală a Munților Siriului este constituită din culmi înalte alcătuite din gresii, microconglomerate, marne, disodile și menilite, formațiune denumită de geologul I. Popescu Voitesti „ gresie de Siriu”,
Relief
Masivul Siriu este alcătuit, central, din Culmea Mălâia (1662metri) și din Vârful Siriu ( denumit și Bocarnea – 1657 metri), care este asemănător unei cupole. Suprafețele din jurul acestei zone centrale au înfățișarea unor platouri extinse, ce prezintă altitudini de 1100-1400 metri.
Culmea Mălâia prezintă un versant abrupt în Est și unul mai lin în Vest. Se găsesc la baza versantului două microdepresiuni, în una din ele fiind situat Lacul Vulturilor, iar în cealaltă Lacul Sec. Platoul unde se află lacul din urmă, se termină, în Est, cu un abrupt structural, Colții Măgăreții, desprinzându-se, de aici, numeroase creste scurte. Pe platoruile din vestul Mălâiei sau din nordul Bocârnei se găsesc pajiști alpine, ochiuri de apă și sfagnete. Poienile sunt delimitate de abrupturi de cuestă, de câteva sute de metri. Cupola Vârfului Siriu prezintă în Est și în Nord versanți abrupți de 50-250m. De aici s-au detașat vârfuri secundare, creste, jgheaburi, turnuri etc. Văile sunt puțin adâncite la obârșie, în platourile de la 1400 metri și prezintă rupturi de pantă în dreptul abrupturilor. Treptat, se lărgesc și căpăta adâncimi mari. Versanții care sunt formați din „gresie de Siriu” prezintă o pantă mare și la poale sunt acoperiți de grohotișuri. Există trepte de modelare și numeroase forme de relief structural și periglaciar.
Climă.
Masivul Siriu se găsește sub influența periodică a vânturilor din N-V și N-E.
Climatul acestei zone este reprezentat de temperaturi medii anualecuprinse între 4 și 6º C, cele mai ridicate fiind în luna iulie, iar cele mai scăzute în lunile ianuarie și februarie. Versanții nordici și nord-vestici sunt expuși activității frontale și advecției maselor de aer din vest, fapt pentru care sunt acoperiți în permanentă de nori, iar cei orientați spre est prezintă cer mai senin. Precipitațiile cresc aici,odată cu altitudinea. Astfel, precipitațiile anuale și lunare scad de la nord la sud, ca urmare a descărcării maselor de aer umed oceanic și totodată a scăderii altitudinilor reliefului. În general, numărul mediu de zile cu precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și măzăriche oscilează între 37 și 53 pe an. Suma precipitațiilor depășește evapotranspirația potențială, fapt care asigură scurgerea de suprafață și cea subterană.
La altitudini mai mari de 1400 metri se individualizează etajul vârfurilor și al crestelor. Aici, circa 5-6 luni pe an se semnalează valori medii termice negative, iar în restul lunilor valori pozitive, dar sub 10ºC. Precipitațiile care cad pe parcursul a 160- 180 de zile dintr-un an ating o medie anuală de 1000mm, cele mai puține precipitații înregistrându-se în perioadele martie-aprilie și august- octombrie. Zilele în care întâlnim precipitații sub formă de ninsoare sunt puține (circa 50/an). Vântul este puternic și extrem de violent iarna ,dar și la trecerea de la un sezon la altul ( peste 13 m/s în luna ianuarie). La altitudini mai mici de 1400 metri se întinde etajul montan forestier, unde clima se caracterizează prin 3-5 luni reci și umede și 7-9 luni temperate. Temperaturile medii anuale se situează între 17,5ºC și 21,4ºC, iar cantitatea de precipitații este mică : 800-900mm/an.
Hidrologie
Numele acestor munți provine de la râul Siriu care îl înconjoară la sud și sud-vest, aceștia fiind cuprinși și de râurile Buzău și Crasna. Toate cursurile de apă, inclusiv pâraiele care coboară de pe culmile cele mai înalte ale masivului Siriu se varsă în râul Buzău. În această zonă sunt prezente pâraie cu bazine mărite,printre care se enumeră: Izvorul Negru și Bradu la est, Mreaja, Milea, Siriu Mare și Vâna Mălâei la sud și Manea, Urlătoarea Mare și Urlătoarea Mică la nord.
Pe platourile aflate la 1400 m altitudine, izvoarele se întâlnesc rar, dar sunt frecvente, în schimb, ochiurile de apă și mici suprafețe mlăștinoase. Masivul prezintă un izvor sulfuros de la Băile Siriu, a cărui apă are o temperatură în jur de 31º C. Pe valea Mreaja, se întâlnesc lacuri de baraj natural formate prin surpare și alunecare, dar cu o existență efemeră.
Din rețeaua hidrografică a masivului face parte și Lacul Vulturilor (denumit și Lacul fără Fund), aflat la o altitudine de 1420 metri cu o suprafață de 1 ha, o adâncime maximă de 2 metri și este alimentat din ploi și din izvoarele de la baza grohotișului. În apropierea Lacului Vulturilor, la o altitudine de 1450 metri, există o microdepresiune cunoscută sub numele de Lacul Sec.
În Masivul Siriu mai există câteva ochiuri de apă între valurile de alunecare. De asemenea, există urme ce atestă existența în trecut a unor lacuri de baraj natural pe văile Mreaja și Siriu, în amonte de Prigonu care, ulterior, au fost drenate.
Unul dintre cele mai mari și mai semnificative lacuri antropice din această zonă este cel de la Siriu, situat la 18 km in amonte de localitatea Nehoiu.
Pedologie.
Factorul determinant în repartizarea solurilor îl constituie treptele de relief, ceilalți factori naturali, îndeosebi roca, imprimând doar anumite caractere pe fondul general al distribuției impuse de relief.
Solurile treptei montane sunt reprezentate de podzoluri humico-feriluviale și soluri brune argilo-humice iar în locurile acoperite cu pajiști apar solurile brune și brun acide de pajiște. Intervenția antropică din ultimele secole a dus la puternice modificări ale caracterelor morfologice și chimice ale solurilor și uneori chiar la completa lor înlăturare prin eroziune.
ROSCI0129 Siriu este situat în regiunea biogeografică alpină și a fost desemnat pentru conservarea următoarelor tipuri de habitate naturale și specii sălbatice de interes comunitar, prezentate in tabelele nr.4, 5, 6, 7 si 8:
Tabelul 4. Tipuri de habitate naturale
Tabelul 5. Speciile de mamifere
Tabelul 6. Speciile de amfibieni și reptile
Tabelul 7. Speciile de pești
Tabelul 8. Speciile de plante
Capitolul 2
Analiza factorilor interesați
Comuna Siriu are un număr de 3197 de locuitori în 5 sate componente aflate în imediata apropiere a sitului:
Lunca Jariștei – 1134 loc;
Muscelușa – 723 loc.;
Cașoca – 659 loc.;
Colțu Pietrii – 631 loc.;
Gura Siriului – 50 loc.
În comuna Chiojdu sunt 3900 locuitori în cele 6 sate componente, astfel:
Chiojdu – 1028 loc.;
Bâsca Chiojdului – 1373 loc.;
Lera – 525 loc.;
Poenițele – 440 loc.;
Cătiașu – 328 loc.;
Plescioara – 206 loc.
În Tabelul 9 sunt identificați și prezentați, la modul general, factorii interesați care pot influența și pot fi influențați de dezvoltarea și buna funcționare a sitului, iar în Tabelul 10, sunt identificați și prezentați factorii interesați din situl Natura 2000 – ROSCI0229 Siriu.
Tabelul 9
Din suprafața admnistrativă a celor două comune peste 83% este ocupată de păduri, astfel că exploatarea și prelucrarea lemnului este una dintre cele mai importante activități în zonă, alături de creșterea animalelor.
În general, actorii relevanți pot fi găsiți în rândul reprezentanților administrației publice locale, membrii ai bisericii, profesori și personal din școlile din localitate, personal de la cabinetul veterinar, medici de familie, poștași, ingineri agronomi, deținători ai magazinelor de bunuri de larg consum, fermieri cu rezultate bune, bibliotecari, polițiști, fii ai satului (plecați la oraș, dar care încă păstrează legătura cu ceilalți locuitori) etc.
Toți aceștia au fost identificați în timpul efectuării cercetărilor în vederea realizării planului de management si sunt prezentati in Tabelul nr. 10.
Tabelul 10
Sursă : adaptat după Planul de Management ROSCI0229 Siriu și Anexa II a Planului de Management ROSCI0229 Siriu
Capitolul 3
Participarea factorilor interesați la luarea deciziilor de management
Planul de management a fost realizat de SC Natura Management SRL, ca parte a contractului nr. 11/04.03.2010 “Servicii de consultanță pentru elaborarea, dezbaterea și avizarea Planului de management, Realizarea strategiei de vizitare, Realizare și alimentare site, Concepere conținut informațional pentru broșuri și pentru manualele de ecologie” și pe baza rezultatelor contractelor privind „inventarierea și cartarea habitatelor naturale și habitatelor speciilor sălbatice de interes conservativ comunitar și de realizare a designului/proiectării, avizării și implementării sistemului de monitorizare a stării de conservare a acestora” și de „realizare a sistemului unitar de evidență a regimului de proprietate al terenurilor și construcțiilor permanente” aferente implementării proiectului “Managementul conservativ și participativ al sitului ROSCI0229 SIRIU”, SMIS – CSNR 7083. Planul de management a fost elaborat cu implicarea tuturor factorilor interesați, menționat în anexa nr.2.
Implicarea celor care sunt afectați sau pot influența acest plan și respectiv realizarea obiectivelor ROSCI0229 Siriu s-a asigurat prin:
1. solicitarea de comentarii/sugestii de la factorii interesați și de la specialiștii din diverse domenii în perioada de lucru pentru elaborarea planului;
2. analiza observațiilor factorilor interesați înainte de a solicita aprobarea planului de management conform prevederilor legale;
3. organizarea de dezbateri publice.
După aprobarea planului de management participarea publicului s-a manifestat doar prin participarea la dezbaterile inițiate de APM Buzău în cadrul procedurilor de reglementare. ……. DATE APM, CJ
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Arie Naturală Protejată Rosci0229 Siriu (ID: 161932)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.