Preparate Farmaceutice Semisolide CU Actiune Fotoprotectoare

Cuprins

Motivația………………………………………………………………………………………………………….2

Capitolul I :PIELEA ȘI RADIAȚIA SOLARĂ………………………………………………….3

I.1 Pielea și funcțiile pielii……………………………………………………………….3

I.2 Radiația solară și fotoprotecția cosmetică…………………………………..5

Capitolul II: SUBSTANȚELE FARMACEUTICE ANTISOLARE………………..10

II.1 Agenții ecran……………………………………………………….11

II.2 Filtrele solare………………………………………………………12

II.3 Evaluarea capacității fotoprotectore a produselor antisolare….13

Capitolul III:PREPARATELE FARMACEUTICE SEMISOLIDE………………….15

III.1 Generalități privind formele farmaceutice semisolide……………16

III.1.1 Clasificarea unguentelor………………………………………………..16

III.2 Bazele de unguent…………………………………………………………………18

III.2.1 Bazele liposolubile sau grase………………………………………….19

III.2.2 Bazele de unguent emulsie……………………………………………..26

III.2.3 Bazele hidrosolubile………………………………………………………31

III.3 Prepararea unguentelor………………………………………………………..35

III.3.1 Pregătirea bazei de unguent…………………………………………..36

III.3.2 Dispersarea substanțelor active și auxiliare……………………38

III.4 Ambalarea și conservarea unguentelor………………………………….39

III.5 Condiții de calitate a unguentelor………………………………………….40

Capitolul IV:PRODUSE ANTISOLARE SEMISOLIDE TIPIZATE…………….41

IV.1 Recomandări privind fotoprotecția…………………………….41

IV.2 Produse antisolare……………………………………………….44

IV.2.1 Crème antisolare pentru față și corp………………………44

IV.2.2 Crème antisolare pentru copii……………………………..52

Concluzii…………………………………………………………………………………………………………55

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………..56

Motivația

Înca din antichitate, grecii si romanii practicau helioterapia și de-a lungul timpului aceasta a fost considerată un mijloc de tratament împotriva anemiei, rahitismului, tuberculozei și diverselor boli de piele. În secolul XX, expunerea la soare în scopul bronzarii devine o modă. Dacă o expunere rațională la soare are un efect stimulator asupra funcțiunilor organismului, implicit asupra pielii, depășirea limitelor impuse de apărarea organismului poate duce, pe termen lung, la fotoîmbătrânire cutanată și chiar la cancere ale pielii. Mulți oameni însă ignoră riscurile pe care și le asumă în cazul expunerilor prelungite și iraționale la soare, cu atît mai mult cu cît ei nu cunosc faptul că intre momentul agresiunii radiațiilor solare asupra pielii și apariția efectelor nocive vizibile ale acestui proces,se scurge un interval de timp considerabil, de la 20 pînă la 30 de ani.

În aceste condiții devine incontestabilă importanța utilizării produselor antisolare si respectarea cu strictețe a câtorva reguli de expunere la soare. De mare popularitate în rândul acestor produse antisolare se bucura preparatele semisolide reprezentate de creme sau creme-geluri, acesta fiind motivul care m-a determinat sa abordez si sa dezvolt aceasta tema în lucrarea de fata.

Capitolul I

PIELEA ȘI RADIAȚIA SOLARĂ

Pielea și funcțiile pielii

Pielea este un organ de natura epitelial-conjunctiv care îndeplinește funcții de importanță vitală pentru organism. Este cel mai mare organ al corpului, având greutatea de aproximativ 6% din greutatea totală a corpului. Pielea se compune din trei straturi: epidermul, dermul și hipodermul.

1.1.1 Epidermul-formează stratul periferic al pielii, celulele sunt dispuse astfel:

stratul cornos este un înveliș protector, constituit din celule moarte, lipsite de nucleu. Celulele fiind slab unite se desprind continuu din stratul superficialși cad în lamele mici abia vizibile

stratul lucid, format din celule fusiforme, turtite, translucide datorită conținutului în elaidină

stratul granulos este format din 1-5 rânduri de celule romboidale în citoplasma cărora apar grămezi mari de cheratolhialină

stratul filamentos, spinos sau mucos al lui Malpighi, este format din 6-21 rânduri de celule poliedrice cu nucleu care provin din stratul germinativ

stratul bazal sau germinativ, este cel mai profund format dintr-un singur rând de celule cilindrice, dispuse paralel, numite keratinocite având rol de reînnoire conținuă a celulelor epiteliale. Aici se mai găsesc și melanocite care formează melanină, pigment care dă culoare pielii. Sunt singurele celule care se divid, reînnoind celulele epiteliale din straturile suprapuse.

Epidermul este lipsit de vase de sânge; la acest nivel se găsesc terminațiile nervilor senzitivi, canalele foliculilor piloși și porii glandelor sudoripare, care au rol importamt în difuziunea percutanată a substanțelor medicamentoase.

1.1.2. Dermul- este un țesut conjunctiv format din fibre, celule și substanța fundamentală, fiind stratul stratul cel mai rezistent. Este format din două straturi:

stratul superficial sau papilar, bogat vascularizat, format din țesut conjunctiv. Conține fibre de colagen și elastice care imprima pielii proprietatea de elasticitate

stratul reticular sau corionul, cu vase, nervi, foliculi piloși, glande sudoripare sebacee și fibre musculare netede.

1.1.3. Hipodermul-este format din țesut conjunctiv lax, cu celule grase care formează stratul adipos al pielii.

1.1.4. Anexele pielii sunt reprezentate de ;

părul format dintr-o tulpină și o porțiune implantată oblic în tegument, radacina care prezintă la extremitate un bulb. Rădăcina părului este cuprinsă într-un sac numit folicul, căruia i se anexează un muschi și o glandă sebacee

glandele sebaceese situeate mai superficial decât glandele sudoripare; secretă sebum, o substnță grasă care lubrefiază suprafata firului de păr și a pielii.când secreția este insuficienta pielea devine uscată, iar când este exagerată apare seboreea

glandele sudoripare se gasesc pe toată suprafța pielii și sunt glande de tip tubular care prezintă o porțiune secretantă, glomerulul, o porțiune excretoare, canalul sudoripar care strabate dermul, deschizându-se la nivelul epidermului printr-un orificiu numit porul glandei sudoripare.

1.1.5. Funcțiile pielii

Foliculul pilos, glandele sudoripare și sebacee prezintă un rol important în absorbtia substanțelor.

Pielea este un organ de apărarea corpului împotriva agenților externi. Este o barieră, prin cheratină și substantele grase pe care le conține, împiedicând pătrunderea substanțelor stăine in organism.

“Mantaua acidă” a pielii formată din acizii produși de glandele sudoripare protejează pielea de microorganisme, avand un pH între 4,5 – 6,5 la adulți și în jur 4 la copii.

Pielea este rea conducătoare de căldură , protejând corpul față de frig și căldură. Prezintă rol deosebit de important prin acțiune fotoprotectoare față de radiațiile solare, datorită pigmenților. De asemenea are rolul unui organ senzitiv, ea receptionând senzațiile de durere, pipăire, căldură, rece.

Ca organ de excreție, suplinește în parte acțiunea rinichilor: prin transpirațiese îndepărtează produșii de metabolism. O serie de ubstanțe midicamentoase (alcooli, eteri, alcalozi de opiu, uleiul volatil de usturoi, mustar, etc.) sunt excretate parțial cu sudoarea. Prin transpirație pielea contribuie în măsură la reglarea temperaturii corpului.

Radiația solară și fotoprotecția cosmetică

Înca din antichitate,grecii si romanii practicau helioterapia și de-a lungul timpului aceasta a fost considerată un mijloc de tratament împotriva anemiei, rahitismului, tuberculozei și diverselor boli de piele. În secolul XX, expunerea la soare în scopul bronzarii devine o modă; mai mult chiar, apare, se dezvoltă și devine accesibila orecărei persoane metoda bronzarii artificiale, indiferent de loc și anotimp.

Dacă o expunere rațională la soare are un efect stimulator asupra funcțiunilor organismului, implicit asupra pielii, depășirea limitelor impuse de apărarea organismului poate duce, pe termen lung, la fotoîmbătrânire cutanată și chiar la cancere ale pielii. Mulți oameni însă ignoră riscurile pe care și le asumă în cazul expunerilor prelungite și iraționale la soare, cu atît mai mult cu cît ei nu cunosc faptul că intre momentul agresiunii radiațiilor solare asupra pielii și apariția efectelor nocive vizibile ale acestui proces,se scurge un interval de timp considerabil, de la 20 pînă la 30 de ani.

Necunoașterea acestui lucru este probabil motivul pentru care bronzatul se bucură încă de o mare popularitate, mai ales în rîndul tinerilor.

Interrelația radiație solară – piele

Radiația solară este constituită dintr-o infinitate de radiații electromagnetice, de la radiațiile cosmice la undele radio. Fiecare radiație se caracterizează printr-o anumită lungime de undă și se propagă sub forma unui flux de particule caracterizate de o anumită energie. Energia unei radiații este invers proporțională cu lungimea sa de undă, așa încât radiațiile luminoase sunt cu atât mai puternice, cu cât lungimea lor de undă este mai mică.

Razele cu lungime de undă cele mai mici sunt reflectate și dispersate de particulele aflate in suspensie în atmosferă .La prânz, 30-50 % din radiațiile UV ajunse la sol sunt datorate difuziei cerului. Norii de joasă altitudine nu permit trecerea unei cantități mari de UV ,în timp ce norii de mare altitudine și cerul senin sunt traversați de razele UV.

Pătrunderea radiației solare prin piele depinde de lungimea de undă a radiației și de proprietățile optice ale pielii. Datorită structurii sale complexe și heterogene, pielea modifică traiectoria radiațiilor prin reflexie, difracție, transmisie și absirbție.

Majoritatea radiațiilor UVB sunt absorbite de stratul cornos, 20 % ating corpul mucos al lui Malpighi și 10 % dermul. Cele mai multe UVA și razele vizibile traversează epidermul, dar numai 20-30 % ajung la derm, fiind absorbite de melanină. Radiațiile IR trversează epidermul și dermul și ajung la hipoderm.

Efecte biologice ale radiației solare asupra pielii

Se cunosc efecte imediate, întârziate și efecte pe termen lung;

Efectele imediate sunt benefice și constau în;

acțiunea calorică datorată penetrației dermice a IR (vasodilatația produsă și creșterea temperaturii cutanate determină o secreție sudorală intensă); cu alte cuvinte, această acțiune este legată direct de funcția de termoreglare a pielii.

pigmentația directă apare la câteva minute după expunere, dar nu durează decât cîteva ore. Ea corespunde unei fotooxidări neenzimastice a premelaninelor sub acțiunea UVA și radiațiilor vizibile.

acțiunea antirahitică este legată de transformarea epidermică, sub influența UVB, a 7-dehidrocolesterolului în vitaminele D2 șiD3 (ergocalciferol și colecalciferol)

Vitamina D2 (ergocalciferol) Vitamina D3 (colecalciferol)

Efectele întârziate sau de durată sunt provocate mai ales de radiațiile UVB, ca urmare a unei expuneri prelungite la soare. Ele sunt reprezentate de:

eritermul actinic (insoul expunerilor prelungite și iraționale la soare, cu atît mai mult cu cît ei nu cunosc faptul că intre momentul agresiunii radiațiilor solare asupra pielii și apariția efectelor nocive vizibile ale acestui proces,se scurge un interval de timp considerabil, de la 20 pînă la 30 de ani.

Necunoașterea acestui lucru este probabil motivul pentru care bronzatul se bucură încă de o mare popularitate, mai ales în rîndul tinerilor.

Interrelația radiație solară – piele

Radiația solară este constituită dintr-o infinitate de radiații electromagnetice, de la radiațiile cosmice la undele radio. Fiecare radiație se caracterizează printr-o anumită lungime de undă și se propagă sub forma unui flux de particule caracterizate de o anumită energie. Energia unei radiații este invers proporțională cu lungimea sa de undă, așa încât radiațiile luminoase sunt cu atât mai puternice, cu cât lungimea lor de undă este mai mică.

Razele cu lungime de undă cele mai mici sunt reflectate și dispersate de particulele aflate in suspensie în atmosferă .La prânz, 30-50 % din radiațiile UV ajunse la sol sunt datorate difuziei cerului. Norii de joasă altitudine nu permit trecerea unei cantități mari de UV ,în timp ce norii de mare altitudine și cerul senin sunt traversați de razele UV.

Pătrunderea radiației solare prin piele depinde de lungimea de undă a radiației și de proprietățile optice ale pielii. Datorită structurii sale complexe și heterogene, pielea modifică traiectoria radiațiilor prin reflexie, difracție, transmisie și absirbție.

Majoritatea radiațiilor UVB sunt absorbite de stratul cornos, 20 % ating corpul mucos al lui Malpighi și 10 % dermul. Cele mai multe UVA și razele vizibile traversează epidermul, dar numai 20-30 % ajung la derm, fiind absorbite de melanină. Radiațiile IR trversează epidermul și dermul și ajung la hipoderm.

Efecte biologice ale radiației solare asupra pielii

Se cunosc efecte imediate, întârziate și efecte pe termen lung;

Efectele imediate sunt benefice și constau în;

acțiunea calorică datorată penetrației dermice a IR (vasodilatația produsă și creșterea temperaturii cutanate determină o secreție sudorală intensă); cu alte cuvinte, această acțiune este legată direct de funcția de termoreglare a pielii.

pigmentația directă apare la câteva minute după expunere, dar nu durează decât cîteva ore. Ea corespunde unei fotooxidări neenzimastice a premelaninelor sub acțiunea UVA și radiațiilor vizibile.

acțiunea antirahitică este legată de transformarea epidermică, sub influența UVB, a 7-dehidrocolesterolului în vitaminele D2 șiD3 (ergocalciferol și colecalciferol)

Vitamina D2 (ergocalciferol) Vitamina D3 (colecalciferol)

Efectele întârziate sau de durată sunt provocate mai ales de radiațiile UVB, ca urmare a unei expuneri prelungite la soare. Ele sunt reprezentate de:

eritermul actinic (insolația). Se produce în funcție de intensitatea și durata iradierii, într-un interval de 2-24 ore de la momentul expunerii. Se manifestă de la înroșirea intensă a zonei expuse până la apariția flictenelor și a unor tulburări importante ale stării generale.

pigmentarea de durată sau bronzarea. Debutează după aproximativ 2 zile de la expunere, atingând maximum după 20 de zile și dispărând progresiv in absența unei noi expuneri. Bronzarea se datorează formării de noi melanine sub acțiunea UVB, dar și a UVA. Este un mecanism regulator, fotoprotector, menit să protejeze omul de acțiunea radiațiilor solare.

hipercheratinizarea. Este rezultatul multiplicării celulare a cheratinocitelor; stratul cornos hipercheratozic îndeplinește rolul de filtru natural țmpotriva radiațiilor solare. De regulă, în cazul unor expuneri limitate, aceste modificări sunt reversibile.

C. Efectele pe termen lung ale expunerii repetate și prelungite, fără nici o protecție, sunt mult mai grave, ajungîndu-se la elastoza actinică și chiar la cancere cutanate.

fotoîmbătrânirea pielii face ca ea sa apară pătată, îngroșată îngălbenită, laxă, cu aspect tăbăcit. Schimbările au loc în mod gradat, distingîndu-se 4 etape ale procesului de fotoîmbătrînire:

fotoîmbătrînirea ușoară. Pielea nu prezintă cheratoze, ridurile sunt reduse ca număr, nu se produc cicatrice; vârsta la care apar aceste modificări este cuprinsă între 28-35 ani;

fotoîmbătrînirea moderată. Apar cheratoze actinice timpurii, se produce decolorarea gălbuie ușoară a pielii, ridurile formate sunt vizibile atunci când persoana zâmbește, apar cicatrice ușoare.Vârsta la care se manifestă semnele îmbătrînirii moderate este de 35-50 ani;

fotoîmbătrînirea avansată. Se produce la vârata de 50-60 ani. Pe tegument sunt prezente cheratoze actinice, decolorarea pielii este însoțită de telangiectazie, ridurile sunt prezente in stare relaxată, cicatricile acneice sunt moderate;

fotoîmbătrînirea severă. În această etapă ridurile sunt pronunțate,cicatricile severe, pot să apară cancere cutanate. În mod obișnuit,acesteefecte apar la vârsta de 60-75 ani.

elastoza solară reprezintă degradarea componentei elastice a fibrelor dermice care se ingroașă și se răsucește. Fibrele degenerează într-o masă amorfă pe măsură ce fotoîmbătrânirea avansează. Se produce o hipertrofie a pielii, care ia un aspect ridat și devine aspră la pipăit.

cancerele cutanate reprezintă consecința cea mai gravă a hiperexpunerii la soare. Radiațiile produc dereglări repetate în structura ADN-ului din cheratinocite și melanocite, determinînd apariția erorilor în lanțurile lor.

Se admite că 10-15 ani de expunere solară prelungită sunt suficienți pentru a declanșa un cancer cutanat. Ele sunt precedate de apariția epteloamelor precanceroase, cu evoluție lentă sau rapidă într-o stare gravă.

Mijloace de protecție naturală

Omul dispune de o seamă de mijloace de fotoprotecție naturală față de acțiunea razelor solare.

părul de pe cap îl protejează împotriva radiațiilor puternice din timpul zilei. Căderea părului, dar mai ales calviția precoce predispun la cheratoza precpitelomatoasă a părții superioare a craniului.

stratul cornos se îngroașă la expunerea repetată la UV; palmele și tălpile, unde grosimea stratului cornos este mai mare, nu sunt niciodată arse de soare.

transpirația, prin acidul urocanic din compoziția sa, pare să joace un rol protector, ca și lipidele de la suprafața pielii care sunt capabile să absoarbă radiațiile UV.

bariera melanică constitue însă mecanismul de apărare cel mai important. Melanina absoarbe mai mult de 90 % din radiațiile UV caretraversează stratul cornos. Rolul său constă nu numai în difracția și absorbția fotonilor, ci si in acela că melanina constituie și un sistem oxido-reducător. Ea joacă astfel un rol de tampon, permițînd legarea radicalilor liberi formați țn celule ca urmare a absorbție unor fotoni, diminuând riscul unor alterări chimice incompatibile cu o funcție celulară normală. Apărarea prin bariera pigmentară variază de la un individ la altul.

Eumelaninele, prezente la persoanele brunete, au o acțiune de protecție mai intensă ca a feomelaninelor prezente la persoanele blonde și roșcate.

Capacitatea de protecție antisolară a pielii prin intermediul melaninei diferă de asemenea de la o rasă la alta. Rezistența mai mare față de acțiunea radiației solare a persoanelor aparținând rasei negre în comparație cu a celor de rasă albă, se explică prin mărirea și repartiția diferită a melanocitelor, numărul lor fiind identic la indivizii celor două rase. La rasa neagră, granulele de melanină sunt prezente în toate straturile epidermice, inclusiv în stratul cornos, iar la albi, acestea se găsesc doar în straturile profunde, bazal și suprabazal ale epidermului.

sistemul de reparație ADN. ADN-ul reprezintă cea mai importantă țintă moleculară a radiațiilor UV, iar alterarea acestuia se va repercuta asupra diviziunii și ansamblului de sinteze celulare. Celulele expuse radiațiilor UV dispun de multiple mecanisme de remedire ale leziunilor AND.Deteriorarea ascestor mecanisme, fie prin expuneri intense și repetate la soare, fie ca urmare a unor defecte enzimatice genetice, poate determina apariția cancerelor cutanate

Capitolul II

SUBSTANȚELE FARMACEUTICE ANTISOLARE

Produsele antisolare asigură bronzarea uniformă a persoanelor care stau la soare și previn apariția și manifestarea efectelor negative menșionate anterior.

Un produs antisolar eficace trebuie să aibă următoarele calități:

să absoarbă radiațiile nocive înainte ca acestea să atingă celulele epidermului;

să prezinte inocuitate totală, dată fiind utilizarea repetată, pe suprafețe mari la persoane de vârste diferite;

să aibă o bună stabilitate fotochimică;

să prezinte o bună rezistență la căldură și la umiditate;

să fie capabil să se fixeze în stratul superficial al epidermului, pentru a-și exercita rolul său protector, fără a pătrunde în profunzime. Această proprietate asigură o protecție de lungă durată, fără a fi necesară o reînnoire frecventă a aplicărilor.

Substanțele folosite in scopul fotoprotecției externe sunt de două tipuri: agenți ecran și filtre solare.

2.1. Agenții ecran

Sunt substanțe opace, inerte, care asigură protecția tegumentului prin reflexia și dispersia radiațiilor, nepermițînd ca acestea să fie absorbite de piele. Ele sunt considerate ecrane protectoare de natură fizică sau blocuri fizice care creează o ecranare completă față de UVB, UVA, lumea vizibilă și IR.

Sunt pudre albe, foarte fin divizate, cu o putere de acoperire foarte mare:

talc

dioxid de titan

oxid de zinc

caolin

oxid de magneziu

silicat de magneziu

oxid de fier

Cel mai folosit este dioxidul de titan care, la o concentrație minimă de 5 %, are capacitatea de a reflecta 90 % din radiațiile UV și vizibile.

Deși aceste produse au avantajul că au o capacitate de protecție mare, ele prezintă inconvenientul că la aplicarea pe piele formează o mască albă, inestetică neputîndu -se folosi în timpul zilei.

În prezent s-a obținut o nouă generație de agenți ecran cu o mare putere de reflexie și care au avantajul de a fi total transparenți.

2.2. Filtrele solare

Sunt, în marea lor majoritate, substanțe sintetice în a căror moleculă sunt prezente duble legături conjugate. Acțiunea protectoare se datorează capacității lor de a absorbi radiațiile, înainte ca acestea să atingă pielea, acționând ca agenți fotoprotectori chimici.

În cadrul lor, se disting:

filtre cu spectru resrâns de absorbție, al căror maxim de absorbție este situat între 290-320nm, respectiv în zona UV eritematogenă;

filtre cu spectru larg de absorbție, care pot absorbi radiațiile cu lungimi de undă până la 400nm. Expunerea la UVA conduce direct la bronzarea pielii, fără a se produce eritemul specific UVB. Radiațiile UVA pot produce însă distrugeri ale țesuturilor elastice și contribuie la formarea cancerelor cutanate, ceea ce justifică folosirea unor filtre cu spectru larg de absorbție.

Primul produs fotoprotector a apărut pe piața SUA în 1928 și a constat dintr-o emulsie de salicilat de benzil și cinamat de benzil. Acidul paraamniobenzoic (PABA) a fost introdus în 1943, ulterior apărând numeroase alte produse fotoprotectoare conținînd diverși compuși chimici.

Esterii acidului p-aminobenzoic au înlocuit acidul, esterii fiind mai bine tolerați și provocînd mai puține iritații. Aceste substanțe nu pătează lenjeria din bumbac, poliester și nylon. Selectivitatea lor pentru stratul cornos este înaltă, permițind o expunere îndelungată și, într-o anumită măsură, sunt mai rezistenți la apă. Cel mai folosit compus este octil-dimetil PABA.

Cinamații au o substantivitate mai mică și în consecință, o capacitate de absorbție scăzută a radiațiilor. Acest neajuns poate fi prevenit printr-o formulare adecvată ;de regulă cinamații sunt asociați cu agenți cu spectru larg sau agenți ecran.

Salicilații, deși reprezintă unele dintre primele filtre UV, se bucură încă de popularitate. Ei absorb în domeniul 300-310 nm și sunt ușor de încorporat în preparate cosmetice, alături de benzofenone.

Benzofenone oferă protecție nu doar în UVB, ci și în domeniul UVA. Sunt substanțele antisolare cele mai eficace și mai răspândite, atunci cînd se impune un nivel crescut de protecție. Sunt cunoscute sub diverse denumiri comerciale:Eusolex 4360,Uvistal1121,Uvin MS40.

Derivații de dibenzoilmetan au apărut mai recent, sunt filtre care absorb mai ales în domeniul UVA lungi. Asociate cu benzofenonele, permit obținerea unor preparate cu o putere protectoare superioară, transparente, acceptabile din punct de vedere cosmetic.

La formularea preparatelor antisolare, alegerea agentului fotoprotector, a concentrației sale și a modului de prezentare a produsului au o importanță deosebită pentru eficacitatea protecției.

Preparatul ideal poate conține unul sau mai mulți agenți fotoprotectori, solubilizat sau dispersat într-un vehicul care să permită formarea pe piele a unui strat uniform, stabil, rezistent la apă și transpirație abundentă.

Filtrele solare se adaugă în concentrații de 6-8 %, pentru a limita riscul de intoleranță, iar agenții ecran se folosesc în concentrație de pînă la 85 %, avînd o mare putere de acoperire.

Formele de prezentare sunt soluții hidroalcoolice sau uleioase, geluri, creme, emulsii, stick-uri și sunt destinate aplicării pe față, corp sau în zone fragile. Ele pot conține diverși adjuvanți care să le îmbunătățească calitatea cosmetică: emoliemți,umectanți, siliconi pentru creșterea rezistenței la apă, ceruri pentru ridicarea punctului de topire. Cele mai utilizate forme sunt emulsiile de tip A/U sau U/A.

2.3. Evaluarea capacității fotoprotectoare a produselor antisolare

Produsele fotoprotectoare sunt evaluate în funcție de indice de fotoprotecție sau factorul de protecție solară. Acesta reprezintă raportul dintre energia UV necesară pentru producerea unei doze minime de eritem pe pielea protejată și energia UV necesară producerii unei doze minime de eritem pe pielea neprotejată.

Doza eritematogenă minimă reprezintă cantitatea minimă de energie radiată, care produce prima înroșire detectabilă a pielii albe ca urmare a expunerii la radiații de o anumită lungime de undă și de o intensitate constantă. Se apreciază că un SPF avînd valoarea 15 sau mai mare este necesar pentru a se obține un grad de protecție adecvat.

Se cunosc diverse metode biologice sau fizico-chimice de determinare a capacității fotoprotectoare a produselor antisolare. Kumler, de exemplu, prin măsurarea densității optice a unei soluții 0,1 % de substanță fotoprotectoare la lungimea de undă de 308 nm și exprimarea rezultatelor în procente, a obținut valori caracteristice pentru substanțele testate redate în tabelul următor:

Structura chimică a celor mai importante substanțe cu acțiune fotoprotectoare :

Etil-p-metil-aminobenzonat p-aminobenzoat de etil p-aminobenzoat de propil

p-aminobenzoat de n-butil acid p-aminobenzoic (PABA) acid p-aminosalicilic (PAS)

Apariția în prezent a unor noi substanțe a permis obținerea unor preparate caracterizate de o înaltă putere protectoare, rezistente la apă, transparente, care se bucură de un interes crescut.

Capitolul III

PREPARATELE FARMACEUTICE SEMISOLIDE

Din punct de vedere al formulării farmaceutice, produsele antisolare sunt în cele mai multe cazuri emulsii, creme și geluri. Lucrarea de față va urmări descrierea și prezentarea preparatelor farmaceutice semisolide cu acțiune fotoprotectoare.

3.1 Generalități privind formele farmaceutice semisolide – unguentele

Unguentele sunt preparate farmaceutice semisolide destinate aplicării pe piele sau pe mucoase, în scop terapeutic sau de protecție; sunt constituite din excipienți (baze de unguent) în care se pot încorpora substanțele active. Denumirea de unguent vine la cuvântul latin ungo-ungere = a unge, care sugerează modul de aplicare a acestei forme farmaceutice.

Ca mijloace terapeutice, unguentele, sunt menționate pentru prima dată in 1600 î.e.n. în papirusul Ebers, fiind consemnate mai târziu în scrierile lui Hipocrate și Galenus. Pentru obținerea lor se foloseau, ca materii prime, grăsimile animale, ceara de albine, miera, gumele se origine vegetală.

Vaselina descoperită în 1871 de către Chesebrogh este folosită in dematologie din 1878 și are o largă întrebuințare pâna astăzica excipient pentru unguente de acoperire, protectoare.

În trecut unguentele conțineau n număr redus de ingrediente, deosebirea dintre diferitele categorii constând mai ales în consistența lor.

3.1.1. Clasificarea unguentelor

Unguentele pot fi clasificate pe baza a numeroase criterii, cele mai importante fiind:

după gradul de dispersie al substanțelor active:

unguente-soluții (unguente monofazice) – substanța activă e dizolvată în baza de unguent

unguente emulsii – substanțe active lichide sau soluțiile substanțelor active sunt emulsionate în bază. Dacă faza apoasă depășește 10% din masa unguentului, unguentele emulsii sunt denumite creme.

unguente suspensii (unguente bifazice) – substanța activă fiind pulverizată este dispersată de unguent. Dacă faza dispersată depașește 25% din masa unguentului, unguentele suspensii sunt denumite paste.

unguente cu mai multe faze (unguente de tip mixt, unguente polifazice) – conțin o parte a substanțelor active sub forma suspendată, altele dizolvate ori emulsionate în bază.

după gradul de pătrundere

unguente de acoperire (de suprafață sau epidermice) – sunt unguentele care nu pătrund deloc în piele, au o acțiune la suprafața pielii fiind utilizateîn mod protector a pielii sănătoase (unguente de protecție, unguente cosmetice) sau pentru tratamentul unor afecțiuni dermice de suprafață (unguentul camforat, unguentul mentolat, unguentul cu anesteyice);

unguente de penetrație (de profunzime sau endodermice) – se aplică în tratamentul pielii lezate având o acțiune în straturile profundeale pielii (unguente antiinflamatoare, unguente antimicotice, unguente antimicrobiene, etc.)

unguente de resobție (sistemice sau diadermice) – faciliteaza pătrunderea substanței active prin tegument pâna la sistemul limfatic și sanguin din hipoderm (unguente ca hormoni, unguente anti-reumatice, unguente analgetice, etc.)

după locul de aplicare

dermice

unguente aplicate pe mucoase (unguente nazale, unguente oftalmice, unguente rectale, unguente vaginale,etc.)

după acțiunea terapeutică:

unguente de acoperire (unguente protectoare,fotoprotectoare)

unguente cosmetice (creme emoliene, demachiante,etc.)

unguente antimicrobiene (cu antibiotice, antimicotice, cu iod, antiseptice)

unguente antimicotice (cu antibiotice, antimicotice, cu iod, cu clotrimazol)

unguente antiinflamatoare (cu diclofenac, indometacin, etc.)

după proprietățile fizico-chimice ale excipienților

geluri hidrofobe (unguente grase) – baza de unguent formează o singură bază lipofilă;

geluri emulsionate (unguente de tip emulsie) – formate dintr-o fază apoasă și una hidrofobă, una emulsionată în cealaltă cu ajutorul emulgatorilor adecvați. Pot fi apă/ulei și ulei-apă.

hidrogeluri (unguente fărăgrăsimi) – sunt formate dintr-o singură bază hidrofilă.

3.2. Bazele de unguent

Prin baza de unguent întelegem orice substanță sau orice excipient constituit din una sau mai multe substanțe care au sau pot primi, în anumite condiții o consistență moale și o vascozitate destul de mare, ca să se poată întinde pe epiderm și să adere de el; trebuie să se înmoaie la temperatura corporală, fără să curgă.

Bazele de unguent alcătuite din unul sau mai mulți excipienți reprezintă o componentă principală a unguentului care, împreună cu substanța activă asigură efectul terapeutic.

Termenul de ״excipient״ se suprapune cu cel de ״baze de unguent״ în cazul în care îndeplinește condiția de consistență moale. De exemplu, veselina este un excipient, dar si o bază de unguent, avand o consistență moale, în timp ce alcoolul cetilic cu consistența solidă este un excipient, neconstituind ca atare o bază de unguent.

Bazele de unguente trebuie sa îndeplineasca urmatoarele condiții:

– să fie inerte fiziologic, să nu irite pielea, mai ales pielea bolnavă,

– să fie inerte din punct de vedere chimic,

– să nu reacționeze cu substanțele medicamentoase asociate,

– să aibă o consistență corespunzătoare și proprietăți reologice adecvate: să permită inchiderea și aderarea uniformă pe epiderm sau mucoase, fără să se fluidifice la temperatura de 37 °C;

– să fie stabile: stabilitatea se referă atât la structura chimică, la consistență, la structura de gel, cât si la rezistența fața de microorganisme;

– să încorporeze ușor apa sau alte lichide și să le mențină în timpul depozitării;

– să prezinte afinitatea față de grăsimile pielii și să nu astupe porii pielii;

– după scopul urmărit, să asigure penetrarea sau absorbția rapidă și completă a substanțelor active sau din contră, să asigure numai un efect de suprafață;

– să nu modifice pH-ul pielii;

– să nu aibă un miros neplăcut, penetrant.

Conform F.R.X. bazele de unguent pot fi clasificate astfel:

– baze liposolubile sau grase, care la rândul lor se împart în:

– geluri de hidrocarburi

– lipogeluri sau baze de unguente grase (de origine alimală și vegetală);

– silicongeluri;

– baze emulsii

– tip A/U;

– tip U/A;

– baze hidrosolubile

3.2.1. Baze liposolubile sau grase

Bazele de unguent liposolubile sunt constituite din grăsimi animale și vegetale, alcooli superiori, ceruri, grăsimi hidrogenate, hidrocarburi sau amestecuri ale acestora. Aceste baze de unguent pot încorpora propotții mici de apă însă asocierea de emulgatori le conferă în plus proprități emulgatoare. Au un aspect gras, nu sunt solubile în apă și nu se pot îndepărta prin spălare cu apă.

Sunt recomandate pentru obținerea unguentelor de acoperire datorita efectului de suprafață, protector si de penetrație superficială. Aceste baze de unguent produc la nivelul pielii un film protector, substanțele active dispersate la suprafață, fiind cedate treptat, realizând astfel o acțiune de durată. Aplicate pe piele împiedică respirația cutanată.

Geluri de hidrocarburi

Din această grupă fac parte vaselina albă, parafina lichidă, parafina solidă.

Avantajele gelurilor de hidrocarburi:

– nu râncezesc, nu sunt sensibile față de agenții atmosferici;

– sunt compatibile cu majoritatea substanțelor medicamentoase prescrise în unguente;

– consistența lor este corespunzătoare sau se poate ușor modifica prin adaosuri de hidrocarburi solide sau lichide.

Aceste geluri prezintă urmatoarele dezavantaje:

– penetrează într-o măsură foarte redusă în piele;

– cedează greu substanțe încorporate;

– astupă porii, deranjândastfel activitatea fiziologică normală a pielii;

– capacitatea de a încorpora apa este redusă,

Gelurile de hidrocarburi sunt utilizate ca atare pntru unguente de suprafață, fiind indicate pentru incorporarea substanțelor care penetrează prin piele, dar sunt iritante. În prezența emulgatorilor pot fi folosite pentru unguente de penetrație.

Vaselina albă – Vaselinum album – F.R.X.

Este un amestec semisolid de hidrocarburi saturate, obținute din petrol, purificate și decolorate.

Se prezintă ca o masă albă, cu aspect omogen, filantă, onctuoasă, opacă în strat gros, translucidă în stare subțire, fără miros și fără gust cu o slabă fluorescentă verde-albăstruie în stare topită. Are punctul de picurare între 38-55°C. Este ușor solubilă în acetonă, benzen, cloroform, eter, practic insolubilă în alcool, apă și glicerol, miscibilă cu parafină lichidă și uleiurile grase în afară de uleiul de ricin.

Este foarte stabilă. Nu se oxidează, nu râncezește la aer, nu se saponifică cu soluțiile alcaline și nu se modifică sub acțiunea acizilor concentrați, este inertă din punct de vedere chimic.

Nu emulsionează apa și nici nu absoarbe apa. Datorită vascozității pe care o posedă, vaselina poate încorpora prin triturare puternică cca. 3-5% apă. Acest dezavantaj poate fi ușor înlaturat dacă se asociază cu lanolina, colesterol, alcool cetilic, etc. Acestea măresc ״indicele de apă״ al vaselinei (prin ״indicele de apă״ înțelegându-se cantitatea cea mai mare de apă, care poate fi menținută de 100 g baza de unguent la temperatura obișnuită). Astfel, dacă se adaugă vaselinei 5% lanolină, indicele de apă ajunge la 78, cu 10% lanolină la 88, cu 1% alcool cetilic la 40, cu 3% la 50, iar cu un adaos de 5% colesterol, se obține o bază care poate emulsiona 200% apa. Un alt dezavantaj este că vaselina prezintă uneori un punct de topire prea scazut. Corectarea acestui inconvenient se face prin adăugarea de parafină sau ceară.

Din punct de vedere terapeutic vaselina nu are afinitate față de epiderm, ea agresează pielea și se spală mai greu, împiedicând drenarea rănilor deschise; impiedică schimburile normale de lichide, eliminarea căldurii si umezelii, prin astuparea porilor. La o intrebuințare mai îndelungată poate produce iritații locale. În vaselină sunt solubile: mentolul, camforul, uleiurile volatile, fenolul, acidul denzoic.

Incompatibilități: este incompatibilă cu balsamul de Peru, gudroanele minerale. Separarea care se observă la amestecarea cu aceste prosuse, poate fi ușor evitate prin adăugarea de lanolină.

Parafina lichidă – Paraffinum liquidum – F.R.X. sau ulei de parafină, ulei de vaselină este un amestecde hidrocarburi saturate lichide, obținut la distilarea petrolului.

Este un lichid incolor, uleios, fără miros și fără gust, lipsit de fluorescentă la lumina zilei. Are punct de fierbere la 360°C.

Se amestecă în orice proporție cu uleiuri grase, cu excepția uleiului de ricin, este solubilă în benzină, clorofrom, eter, foarte greu solubilă în alcool, practic insolubilă în apă.

Vaselina lichidă nu se folosește ca bază de unguent ca atare ci este asociată cu unele baze de unguent pentru a le modifica consistența (le înmoaie). Ea ajuta la dispersarea substanțelor solide în scopul obținerii unui preparat omogen. Din punct de vedere al acțiunii față de piele este asemănătoare vaselinei.

Parafina solidă – Paraffinum este un amestec de hidrocarburi saturate solide obținut la distilarea petrolului.

Se prezintă ca o masă albă, solidă, cu o structură microcristalină, onctuoasă la pipăit, fără miros și fără gust, cu punctul de topire 50-57°C. Este insolubilă in apă si alcool, foarte puțin solubilă în alcool absolut, ușor solubilă în eter, cloroform, benzen, uleiuri grase și volatile. După topire se amestecă cu ceara, grăsimile, cetaceul.

Se folosește în concentrație de 2-5% pentru a mări consistența unor baze de unguente. Bazele obținute prin amestecarea cu parafină au o structură omogenă și nu cristalizează după topire și răcire, ceea ce face ca parafina să fie de preferat față de ceară. Nu pătrunde în piele și posedă o acțiune de suprafață.

Baze de unguente grase sau lipogeluri

Din această grupă fac parte trigliceridele de origină animală sau vegetală. Bazele sunt formate din amestecul acestor grăsimi și uleiuri, ele nu conțin emulgator iar printr-o acțiune mecanică pot încorpora cantități mici se apă, formând cvasi-emulsii.

Avantaje:

– sunt bine tolerate și penetrează în piele;

– medicamentele încorporate sunt cedate în timp, deci au o acțiune de durată

– servesc mai mult ca baze pentru unguente de penetrație și mai rar pentru unguente din care substanțele active trebuie să se absoarbă.

Dezavantaje:

râncezesc ușor și devin iritate chiar pentru pielea sănătoasă, cu atât mai mult pentru pielea inflamată, mucoase sau răni.

Untura de porc, Adeps suillus, Axungia

Este grăsimea extrasă prin topire din țesutul adipos proaspăt al porcului sănătos.

Se prezintă ca o masă moale, albă, omogenă sau fin granuloasă, cu miros și gust caracteristic, ușor solubilă în eter, cloroform, eter de petrol, puțin solubilă în alcool, insolubilă în apă. Are punctul de topire cuprins între 34-46°C. Datorită punctului de topire, la căldură se înmoaie ușor. Pentru a se înlătura acest neajuns, se poate amesteca cu ceara în proporție de cel mult 5% sau se îndepărtează fracțiunile mai lichide.

Este un foarte bun excipient pentru unguente, cu condiția să nu fie râncedă, alterată. Este bine tolerată, nu produce iritații nici chiar pe pielea sensibilă. Este onctuoasă, se întinde si pătrunde ușor în piele. Stratul de grăsime ce rămâne pe piele, se îndepărtează ușor prin spălare cu săpun.

Prezintă dezavantajul că nu emulsionează apa decât în cantități reduse (7-12%). Pentru a-i mări puterea de încorporare a apei se adaugă colesterol sau alte substanțe ca lanolina, alcool cetilic. Astfel: untura de porc amestecată cu 10% ceară, emulsionează până la 23% apă, cu 15% lanolină, până la 70% apă, cu 3% alcool celitic, până la 240% apă.

Un alt dezavantaj este faptul că nu este suficient de stabilă, cu timpul râncezește; râncezirea se manifestă prin creșterea indicelui de peroxid și de aciditate datorită formării de cetone și peroxizi. Din acest motiv indicele de aciditate nu trebuie să fie mai mare decât doi. Pentru prevenirea râncezirii se adaugă antioxidanți ca: acid benzoic, rezină benzoe, tocoferol, etc. Nu este prevăzută in farmacopee.

Ceara galbenă – Cera flava – F.R.X. și ceara albă, Cera albă

Este produsul obținut prin topirea fagurilor de albine (Apis melifica) după îndepărtarea mierii. Se îndepartează apa după solidificare și se obține ceara galbenă. Ceara albă se obține prin decolorarea la soare cu agenți chimici a cerei galbene.

În farmacie se găsește sub forma de masă solidă, de culoare galbenă (ceara galbenă) sau albă (ceara albă); cu miros slab caracteristic de miere, fara gust. Ceara galbenă topită pe baia de apă se prezintă ca un lichid limpede, de culoare galbenă.

Este ușor solubilă în benzen, cloroform și uleiuri volatile în eter prin încălzire, greu solubilă în alcool la fierbere, practic insolubilă în apă și alcool, miscibilă în stare topită cu parafină, vaselină albă și uleiuri grase. Puncut de topire este cuprins între 62-65°C.

Se utilizează în asociere cu alți excipienți pentru a ridica vascozitatea bazelor de unguent. Intră în compoziția ceratelor (cold-cremelor).

Cetaceu – Cetaceum – F.R.X., albul de balenă, spermacet.

Ceara cristalină purificată, care provine din cavitățile craniene și pericraniene ale casalotului Physeter macrocephalus L sau Physeter catodon L.

Se prezintă sub forma de solzi sau masa albă cu aspect cristalin și structura lamelară care clivează ușor în foițe translucide, sidefii, onctuoase la pipăit, cu miros slab caracteristic și gust fad. Umectat cu alcool sau ulei vegetal devine ușor pulverizabil. Topit pe baia de apă se prezintă ca un lichid limpede și incolor.

Usor solubil în cloroform, eter, eter de petrol, solubil în alcool încălzit la aproximativ 70°C, practic insolubil în apă. Topit pe baia de apă este miscibil cu uleiuri grase și volatile. Punctul de topire este cuprins între 45-54°C. Prezintă o inerție chimică datorită căreia nu râncezește.

Se utilizează în amestec cu uleiuri vegetale, vaselină, ulei de vaselină, contribuind la mărirea vascozității, creșterea capacității de incorporare a apei, fără a avea proprietăți propriu-zise de emulgator. Conferă o onctuozitate specială și un aspect foarte plăcut unguentelor.

Acizii grași

Intră în compoziția uleiurilor vegetale și animale, în grăsimi sub forma de trigliceride sau se pot utiliza ca atare sub forma de săruri metalice (săpunuri), esteri ai acestora cu alcoolii ca glicerolul (gliceride) sau cu sorbitanul (sorbitani).

Uleiuri vegetale

Cele mai frecvente folosite sunt uleiurile de floarea-soarelui, măsline, sesam, ricin, migdale, semințe de dovleac, alune, etc. Aceste uleiuri se asociază de obicei cu ceara, cetaceu, stearina sau cu alte substanțe grase cu punctul mai înalt de topire.

Uleiurile vegetale au bune proprietăți emoliene, împiedică totodata uscarea unguentelor, însă prezintă dezavantajul că se alterează ușor, mai ales dacă se găsesc în compoziția unui unguent de tip emulsie; procesul de hidroliză și de râncezire are loc mai repede în mediu apos.

Unt de cacao – cacao oleum – F.R.X., Butyrum Cacao, Oleuni Theobromatis

Se obține din semințe decorticate și torefiate provenite de la Theobroma cacao care se presează la cald. Este un amestec de gliceride ale acizilor oleic, palmitic, stearic și linoleic. Se prezintă sub forma de masă solidă, slab gălbuie, cu punct de topire între 32-35°C. Nu încorporează apa și nu o emulsionează. Păstrat la aer devine albicios, iar cu timpul râncezește. Intră de obicei în compoziția unguentelor cosmetice.

Stearina – Stearinum – F.R.X., Acidium stearicum, Acidium stearinicum

Este un amestec de acizi grași superiori, constituit în principal din: acid stearic și acid palmitic. Se prezintă sub forma unei mase dure sau pulbere albă sau slab gălbuie cu miros slab caracteristic. Ușor solubilă în clorofrom și eter, solubilă în alcool, greu solubilă în glicerol, practic insolubilă în apă. Are punctul de topire cuprins între 56-70°C

Intră în compoziția bazelor de unguente cu uleiuri vegetale sau animale, pentru obținerea unei consistente mărite a acestora.

Se întrbuințează la prepararea unguentelor emoliente și a unguentelor de stearină, care conțin ca emulgator de tip U/A stearat de potasiu, amoniu sau trietanolamina.

Silicongeluri

Siliconele sunt polisiloxani, adică polimeri sintetici macromoleculari ai derivaților organici de siliciu, care se caracterizează prin prezența în molecula lor a două legături chimice fundamentale: legătura siloxan (-Si-O-Si-) și legătura (–Si-C-), ambele extrem de stabile. Legătura siloxan imprimă caracteristici fizice și chimice care le apropie de silicați (deci de compuși anorganici), iar legătura de Si-C le apropie de compuși organici.

Silicoanele sunt puternic hidrofobe și au o tensiune superficială foarte scazută. Se cunosc derivați de consistență solidă (de exemplu ״rasinile de silicon״) și derivați lichizi (״uleiuri de silicoane״).

Pentru prepararea unguentelor, se folosesc uleiuri de silicone, cu vascozitate cuprinsă între 200-1000 cSt. Nu sunt solubile în apă, alcool, acetonă, glicerină, uleiuri vegetale sau minerale. Sunt solubile în eter, benzen, ciclohexan, xilen.

În prezența emulgatorilor (laurilsulfat de sodiu, polisorbați, etc.) se amestecă cu uleiuri, săpunuri, polietienglicoli, ceruri.

Sunt indiferente atât fiziologic cât și chimic. Au marele avantaj față de hidrocarburi că nu astupă porii pielii.sunt termostabile, vascozitatea lor se modifică foarte puțin cu tempreatura.

Unguentele cu silicoane sunt bine suportate, nu patrund în piele, nu greasează epidermul și nu-l deshidratează. Silicoanele conferă unguentelor onctuozitate și au proprietatea de a reține razele ultraviolete.

Silicongelurile sunt indicate în primul rând ca baze pentru unguentele de protecție, protejând pielea față de lichidele hidrofile iritante sau caustice.

3.2.2. Bazele de unguent emulsie

Bazele de unguent emulsii sunt constituite dintr-o fază lipofilă (vaselina, uleiuri vegetale sau minerale, alcooli grași superiori, ceara, lanolina), o fază hidrofilă (apa sau soluții medicamentoase apoase), și unul sau mai mulți emulgatori. În funcție de natura emulgatorului se deosebesc două tipuri de baze de unguent emulsii: apă în ulei sau ulei în apă.

Față de bazele de unguent lipofile, bazele de unguent emulsii prezintă o serie de avantaje: au o consistență mai bună, au calități superioare de întindere și aderare la țesuturi, substanțele active dizolvate în apă sau lichide miscibile cu apa și emulsionate în baza de unguent se resorb mai bine și mai ușor, acțiunea terapeutică fiind mai bună. Prin urmare, bazele de unguent emulsii servesc ca excipienți pentru unguente cu acțiune de profunzime.

3.2.2.1. Baze emulsie de tip A/U

În aceată grupă intră bazele de unguent constituite din una sau mai multe substanțe de natură grasă și din emulgatori de tip A/U (alcooli superiori, colesterol, ceruri, grăsimi hidrogenate, etc.). Aceste baze de unguente sunt capabile să încorporeze o cantitate mai mică sau mai mare de apă sau soluții apoase, hidroalcoolice etc., datorita substanțelor cu propietăți emulsive, formând emulsii de tip A/U.

Tot în această grupă intră și bazele de unguent parțial hidratate, adică acelea care deși sunt deja emulsii formate, totuși mai sunt capabile să încorporeze o cantitate oarecare de apă sau soluții apoase prin emulsionare.

Alcooli superiori alifatici

În general, alcoolii alifatici grași de la C12 până la C18 sunt utilizați pentru proprietățile lor emoliente și ca stabilizatori de emulsie, având proprietăți emulgatoare A/U destul de reduse.

a. Alcoolul cetilic

Se prezintă ca o masă solidă sau sub forma de lame strălucitoare incolore. Este gras la pipăit. La o ușoară încălzire se topește, dând un lichid slab gălbui; are punctul de topire înte 54-50°C. Este insolubil în apă, se dizolvă în alcool, clorofrom, în general în solveni organici. Nu râncezște, este ușor absorbit și nu irită pielea; inmoaie pielea, fără să-i confere luciu. Emulsiile cu alcool cetilic rezistă la acizi, căldură, oxidare și nu râncezesc.

b. Alcool cetilstearilic – Alcoholum cetystearylicum – F.R.X.

Este un amestec de alcool stearilic și alcool cetilic. Are proprietății asemănătoare cu alcoolul cetilic, în locul căruia se poate folosi.

Alcooli sterolici

a. Colesterol – Cholesterolum – F.R.X.

Se prezintă ca o pulbere cristalină albă sau slab gălbuie, sau foi cristaline sidefii, fără miros si fără gust. La lumină și căldură se colorează în galben. Are punct de topire 147-150°C. Este practic insolubil în apă, puțin solubil în alcool, ușor solubil în eter, cloriform. Este solubilă în uleiuri vegetale, în ulei de parafină. Este un bun emulgator A/U având în molecula sa o funcție OH slab hidrofilă și restul moleculei fiind lipofil.

Se utilizează în proporție de 1-5% în baze de unguent de tip A/U, cărora le conferă proprietatea de a emulsiona cantitați considerabile de apă. Trebuie întotdeauna dizolvat în bazele grase topite.

b. Eucerina

Este un amestec de vaselină cu colesterol sau oxicolesterol în proporție de 1-5%, cu sau fără adaos de parafină care poate încorpora prin emulsionare până la 200 % apă. Amestecată cu uleiuri vegetale își mărește apreciabil capacitatea de emulsionare, putând incorpora până la 320% apă. Amestecată cu părți egale de apă dă eucerina higratată, care este o bună bază de unguent, neiritantă și care favorizează absorbția medicamentelor.

c. Alcoolii de lana, Alcoholes lanae (F.R.IX.), Lanalcoholi, Lanalcolum.

Se obțin prin saponificarea, separarea și purificarea din lanolină a fracțiunilor care conțin alcooli sterolici. Conțin cel puțin 28% colesterol. Se prezintă ca o masă ceroasă, galben-bruna, cu gust și miros slab caracteristic. Se topește în jur de 70°C. Solubilitatea și celelalte proprietați sunt asemănătoare lanolinei. Se poate considera o lanolină purificată, cu proprietăți superioare lanolinei, care nu produce sensibilizări nici după o întrebuințare îndelungată. Se utilizează în unguente în proporțir de 5-6%.

Ceruri

a. Lanolina – Adeps lanae anhydricus – F.R.X., cers lanae, cera lanae ovis

Lanolina anhidră este materia grasă extrasă si purificată din lâna oilor. Este constituită din 95% esteri ai acizilor grași cu alcooli alifatici superiori, alcooli steroidici și triterpenici, precum și din cantități mici de acizi grași și alcooli neesterificați.

Se prezintă ca o masă vascoasă de consistență octuoasă, filanta, galbenă, cu miros caracteristic. Este foarte usor solubilă în alcool absolut la fierbere, benzen și cloroform, ușor solubilă în acetat de etil, acetonă, eter și eter de petrol, practic insolubilă in apă, miscibilă în stare topită cu uleiuri vegetale și parafină lichidă. Incorporează 200-300% apă sub forma de emulsie A/U, glicerina 140%, alcool 70°C 40%. În afară de colesterol, capacitatea de emulsionare a lanolinei se mai datorează și conținutului sau în esteri ai colesterolului. Lanolina are punctul de topire cuprins între 36-42°C. Tendința de râncezire a lanolinei este mai mică decât la axungia și la uleiuri vegetale, totuși F.R.X. recomandă conservarea ei în recipiente bine închise, ferit de lumină, la o temperatura de 25°C. La o conservare mai îndelungată se observă închiderea culorii sale, de aceea pentru mărirea gradului de conservare se adaugă antioxidanți (de exemplu: tocoferol 0,1%) dizolvați în prealabil în alcool.

Lanolina pătrunde în stratul superficial al pielii mai puțin decât axungia; cedează substanțele medicamentoase mai usor decât vaselina și mai greu decât axungia. Având însă proprietatea de a emulsiona apa sau soluții medicamentoase apoase, absorbția este favorizată. Lanolina nu se folosește ca atare, deoarece este prea vascoasă. Ea se asociază în concentrații de 5-25% la bazele de unguente și astfel este bine absorbită de piele, având o compoziție înrudită cu aceea a lipoizilor secretați de glandele sebacee. Cu toate acestea, aplicate pe plagi deschise, pare a întârzia procesul de vindecare, iar aplicată timp îndelungat pe epidermul sănătos, produce o sensibilizare a pielii.

F.R.X. prevede utilizarea de ״lanolina hidratate״ (Adeps lanae hydrosus, F.R.X. – este un amestec de 75%lanolină anhidră și 25% apă) când se prescrie ״lanolină״.

Eate admisă adăugarea de antioxidanți; aceștia trebuie menționați pe etichetă.

Grăsimi și uleiuri hidrogenate

Sunt obținute prin saturarea parțială sau totală a acizilor grași nesaturați din molecula gliceridelor. Ele au proprietăți și constante fizico-chimice variate, în funcție de gradul de hidrogenare și materia primă din care provin. Sunt mai slabe decât grăsimile obișnuite; nu râncezesc așa de ușor și au afinitate față de grăsimile pielii. Față de uleiurile vegetale au o consistență mai bună, analoagă cu ceara. Ele se folosesc în asociere cu alte baze de unguent de consistență lichidă sau moale, care scad punctul de topire al amestecului.

Grăsimi sintetice

a. Emulgin AP este un produs de esterificare al glicerinei cu acizi proveniți din oxidarea parafinelor. Este un amestec de mono-, di- trigliceride, care se prezintă ca o masă omogenă asemănătoare untului de cacao.

b. Monostearatul de gliceril, este un emulgator cu caracter lipofil.

c. Esterii acizilor grași cu glicolii (Tegin) sunt lichide sau solide, insolubile în apă. În asociere cu alți excipienți formează emulsii de tip A/U cu o bună capacitate de încorporare a apei și efect emolient. Se utilizează în proporție de 10-20%.

d. Adeps solidus (Adeps neutralix, Witepsol, Massa Esterinum) sunt amestecuri de trigliceride ale acizilor grași saturați care conțin mici cantități de mono-și digliceride.

e. Emulgatori sintetici de tip A/U Esterii acizilor grași cu sorbitan (Span, Arlacel)

sunt folosiți în concentrație de 0,5-2%.

3.2.2.2. Baze emulsie de tip U/A

Denumite și baze lavabile sunt construite dintr-o fază lipofilă (hidrocarburi, grăsimi, ceruri, uleiuri vegetale, etc), o fază hidrofilă (apă sau soluție conservată) și un emulgator sau amestec de emulgatori.

Emulgatorul utilizat poate fi:

– neionogen (Tween, Mirj, Brij)

– ionogen anionactiv ( derivați sulfonați ai alcoolilor alifatici superiori, săpunurile alcaline, etc.)

– inogen cationactiv (derivați de amoniu cautenar)

Emulgatorii pot acționa singuri sau în asociație realizând emulgatori complecși și ceruri emulgatoare.

Bazele de unguente de tip U/A prezintă unele caractere specifice:

– realizează o emulsionare a filmului lipidic de la suprafață epidermului, facilitând o acțiune de profunzime;

– sunt ușor lavabile deoarece faza externa este apoasă;

– posedă foarte bune calități reologice, ceea ce asigură o bună capacitate de întindere pe suprafața pielii;

– nu gresează tegumentul;

– posedă o remarcabilă capacitate de hidratare, exercitând un efect răcoritor la suprafața pielii;

– pot fi aplicate pe suparfețe intinse;

– au tendință de deshidratare care se remediază prin asocierea glicoliilor și sunt invadate cu ușurință de microormanisme ceea ce impune utilizarea conservanțiilor.

Baze de unguente cu săpunuri alcaline – unguente cu stearină.

Se mai numesc creme evanescente sau creme de lapte, datorită tendinței de a penetra cu ușurință, fără să lase gresata suprafața pielii, conțin: stearina liberă sau acid sterilic, glicerol și săpun de stearină. Unguentele cu stearați sunt incompatibile cu acizi, săruri acide, fenol, rezorcina. Se utilizează ca unguente cosmetice și pentru protecția pielii.

Baze de unguente cu emulgatori complecși.

Emulgatorii complecși constau din asocierea în proporții echimoleculare a unui emulgator lipofil A/U (Span, Tegin, colesterol, alcoolii alifatici superiori, etc.) cu un emulgator U/A (agent tensioactiv anionic sau cationic, agent tensioactiv neionogen).

Baze de unguente cu emulgatori complecși sunt unguentele emulsificate anhidre (Unguentum emulsificans) sau hidratate (Unguentum hydrophylicum) oficializate de unele farmacopei. Se utilizează pentru încoeporarea diferitelor substanțe medicamentoase, luând în considerare incompatibilitățile cu emulgatorul folosit.

Baze de unguent cu ceruri emulgatoare

Denumite ceruri autoemulgatoare, unguente emulgatoare (Cera Lanette, Cera emulsificans) sunt baze de unguente constituite din doi sau mai mulți emulgatori cu caracter opus: anul A/U și altul U/A asociați într-un raport bine determinat 9:1, 8:2, 7:3, 6:4. Emulgatorul lipofil de tip A/U predomină cantitativ și poate fi din grupa alcoolilor grași superiori iar emulgatorul U/A participă în proporție mai mică și poate fi inogen sau neinogen.

În F.R.X. este oficializată o astfel de ceară mulgatoare sub denumirea de Alcoholum cetylstearylicum emulsificans, emulgator cu alcool cetilstearlic, ce conține în proporție de 9:1 alcool cetilstearilic și cetisulfat de sodiu, prepatat în prezența a 5g de apă. Preparatul denumit si ceara Lanette serveste pentru prepararea unguentului emulgator (Unguentum emulsificans, F.R.X.), care conține 30% ceară emulgatoare, 35% ulei de parafină și 35% vaselină, din care se poate obține Unguentul emulgator hidratat (Unguentum emulsificans aquosum) utilizând 40% unguent emulgator și 60% soluție conservantă.

Unguentele cu ceară emulgatoare sunt foarte stabile la variații de pH și compatibile cu majoritatea substanțelor active. Sunt incompatibile cu azotat de argint, ihtiol, acid benzoic, tetraciclină.

3.2.3. Baze hidrosolubile

Sunt constituite din substanțe mcromoleculare cu capacitate de structurare gelică care pot include o cantitate mare de fază apoasă. Se impart în două grupe:

– geluri cu polietilenglicoli

– hidrogeluri

Geluri cu polietinglicoli

Sunt amestecuri de polimeri macromoleculari sintetici hidrofili din grupa polietilenglicolilor. Polietilenglicolii (Macrogola – F.R.X., Carbowax) sunt produse de polimerizare obținute prin condensarea oxidului de etien în prezența apei. Polietilenglicolii cu greutate moleculară până la 600 sunt lichizi, cei cu greutate moleculară 1500 au aspect ceros, iar peste 4000 sunt solizi. Bazele de unguente rezultă prin amestecarea în proporții determinate dintre un polietilenglicol solid cu unul lichid sau ceros până la obținerea unei consistente potrivite. Se utilizează anhidre sau în prezența apei când se realizează cu ajutorul emulgatorilor, emulsii tip U/A.

Sunt ușor lavabile, cu caracter hidrofil și pot fi aplicate pe suprafețe mari și regiuni păroase fără să greseze pielea și lenjeria; sunt neiritate pentru tegument, favorizează exudațiile, ameliorează curățirea plagiilor nu influențează glandele sebacee și sudoripare și nu opturează porii; prezintă o bună capacitate de întindere și o acțiune bactericidă și nu sunt invadate de microorganisme.

Au următoarele dejavantaje: sunt higroscopice (se adaugă o cantitate de 5-10% apă); prezintă o acțiune osmotică care împiedică până la instalarea stării de izoosmoză, cedarea substanțelor active (se aplică într-un strat subțire); nu se vor utiliza în scopuri oftalmice sau cosmetice și în dermatozele cu pielea sebostatică; au o acțiune deshidratantă asupra pielii (se adaugă agenți tensioactivi). Gelurile de polietienglicoli pot fi utilizate ca baze de penetrație, aplicate în strat subțire și prelucrate după o tehnologie adecvată.

În F.R.X. este oficial Unguentum macrogoli (unguent cu macrogoli, unguent cu polietilenglicoli), preparate din PEG 400 și 4000 în părți egale.

Hidrogeluri

Sunt formate din substanțe macromoleculare organice sau anorganice care au capacitatea de a se hidrata prin imbinare cu apă.

Avantaje;

– sunt ușor lavabile,

– sunt preferate pentru persoanele cu pielea sensibilă la grăsimi,

– sunt utilizate pentru tratamentul regiunilor păroase sau pentru mucoase, pentru uz oftalmic și pentru unguente peliculogene,

– sunt compatibile cu numeroase substanțe avtive, dar se va ține cont de caracterul lor ionogen sau de structura lor care poate crea incompatibilități,

– toleranta cutanată este foarte bună,

– resorbția și penetrația substanțelor active este mai bună decât din bazele grase,

– prezintă o acțiune filmogenă și servesc ca unguente de protecție și în asociere cu substanțe active, ca unguent de penetrație.

Dezavantaje:

– pierd cu ușurință apă,

– se deshidratează și se usucă (se adaugă polioli: glicerina, sorbitol,propilenglicol),

– sunt ușor invadate de microorganisme încât este obligatorie adăugarea conservaților.

Clasificarea hidrogelurilor:

1. hidrogeluri organice: cu amidon, guma tragacantă, pectine, alginați,

2. hidrogeluri anorganice: cu bentonită, veegum, aerosil,

3. hidrogeluri semisintetice: derivați de celuloză-meticeluloză, carboximeticeluloză sodică,

4. hidrogeluri sintetice: cu acid poliacrilic, alcool polivinilic, polivinilpirolidona.

Hidrogeluri organice

Hidrogelul de amidon, glicerolatul de amidon,

Conține amidon (7-8%) cu capacitate de geliflcare în apă, cu care formează geluri coloidale. Capacitatea de geliflcare se datorează amilopectinei care reprezintă fracțiunea insolubilă a amidonului, cu structura ramificată și care formează un schelet solid în ochiurile căruia se găsește dispersată apa care dizolvă fracțiunea solubilă a amidonului – amiloza – cu structura liniară. Se adaugă glicerol care limitează pierderea de apă și favorizează dizolvarea amidonului hidratat formând un gel translucid de amidon dispersat în glicerină.

Glicerolatul de amidon (Unguentum glyceroli – F.R.X.) se obține prin amestecarea amidonului (7%) cu apa care conține conservanți. După hidratare se adaugă glicerolul (93%) încălzit, încălzirea pe foc direct prezintă avantajul hidratării rapide a amidonului. Se utilizează ca emolient, ca atare sau se pot încorpora diferite substanțe active ca oxid de zinc, talc și altele.

Hidrogelul cu guma tragacantă,

Tragacanta formează în concentrații de 5-10% geluri elastice

Hidrogelul de pectină,

Pectina, fiind un polizaharid în apă, formează o soluție coloidală vascoasă, opalescentă, cu reacție acidă. Formează geluri în concentrații între 5-10%.

Hidrogelul cu alginați,

Acidul alginic, utilizat sub forma de săruri de sodiu, potasiu, calciu sau amoniu, dar

cel mai frecvent sub forma de sodiu, formează geluri în concentrație între 3-7% prin dispersare în prezența glicerolului 10% în soluție conservantă.

Hidrogeluri anorganice

Hidrogelul cu bentonita

Bentonita e un silicat de amoniu hidratat care face parte din grupa montmoriloniților. Este o pulbere albă sau gri insolubilă în apă, cu capacitate mare de îmbinare cu apa. Hidrogelul se obține folosind betonita în concentrație între 15-20 %, care se dispersează la suprafața soluției conservante, se lasă pentru hidratare 24 de ore după care se adaugă 10% glicerol și restul soluției conservante.

b) Hidrogelul cu veegum

Se obține folosind veegum care este silicat de aluminiu și magneziu natural, purificat, din clasa montmoriloniților. Pentru obținerea hidrogelului se utilizează în concentrație intre 3-4%, care se adaugă treptat în apa caldă sub agitare continuă.

Hidrogeluri semisintetice

Hidrogelul cu metilceluloza

Meticeluloza (Methycellulosum, Tylose,) este eterul metilic al celulozei și se prezintă sub forma de masă fibroasă sau granuloasă, albă sau slab gălbuie, fără miros și fără gust. Cu apa formează geluri plastice în concentrație de 4-5% prin hidratare la cald și dizolvare la rece. Este neionica, fiziologic perfect inertă și asigură o bună absorbție a substanțelor active. Cu taote că aceste geluri nu sunt medii bune pentru dezvoltarea microorganismelor, este totuși indicată conservarea lor

Hidrogelul de carboximetilceluloza sodică

Carboximetilceluloza sodică este sarea sodică a policarboximetileterului de celuloză și se prezintă ca o pudră albă granuloasă, hidroscolică, cu gust mucilaginos, foarte slab sărat, fără miros. Hidrogelul se prepară cu 5-6% carboximetilceluloză sodică, în prezența a 10% glicerol, apoi se adaugă soluție conservantă. Are caracter anionic.

Hidrogeluri sintetice

a) Hidrogelul cu alcool polivinilic

Alcoolul polivinilic formează geluri în concentrații între 12-15%, care se prepară prin hidratare cu soluție conservantă a pulberii la rece, urmată de dizolvarea la cald și completarea apei evaporate.

b) Hidrogelul cu Carbopol

Carbopolul sau acidul poliacrilic este un polimer anionactiv, care se prezintă sub formă de pulbere albă, ușoară, formând geluri în concentrații între 0,5-1,5%. Se cunosc mai mult sorturi de Carbopol: 940, 974, Ultrez 10. Pentru obținera hidrogelului se dispersează Carbopolul sub agitare în soluție conservantă, se lasă la hidratat, apoi se neutralizează cu o bază (hidroxid de sodiu, de potasiu, trietanolamina), când polimerul acid trece în stare solubilă. Se amestecă lent și se completează cu soluție conservantă.

c) Hidrogelul cu polivinilpirolidona

Polivinilpirolidona (Kollidon, Polyvidon) formează geluri în concentrații între 12-15% prin triturarea pulberii cu o parte din soluția conservantă, dupa care se completează cu restul de soluție conservantă.

3.3. Prepararea unguentelor

Obținerea unguentelor presupune trei faze de lucru:

– pregătirea bazei de unguent,

– dispersarea substanțelor active în baza de unguent,

– ambalarea, etichetarea și expedierea unguentelor

3.3.1. Pregătirea bazei de unguent

La preparare se utilizează bazele de unguente prevăzute în farmacopee, selecționate dupa scopul terapeutic urmărit. Dacă baza de unguent prescrisă nu este oficinală în farmacopee se prepară dupa formula prescrisă, după o tehnologie proprie fiecăriu tip de bază de unguent. Pe prescripție medicală se notează natura și cantitatea de excipienți utilizați.

a. Conform F.R.X. componentele bazei de unguent grase se topesc, se filtrează dacă e necesar și se amestecă până la răcire.

Topirea componentelor se face în capsule, pantentule emailate sau cazane cu pereți dubli, pe baia de apă.

Pentru a evita supraîncălzirea unor componente, ingredientele se adaugă în ordinea inversă a punctului de topire. Dacă în compoziția bazei intră și ulei de parafină, o cantitate din aceasta se va adăuga la început împerună cu componentele cu punctul de topire ridicate apoi se adaugă componentele cu punctul de topire mai scăzute și restul de parafină.

Tot pentru a evita supraîncălzirea, ingredientele solide ca ceara, parafina, cetaceu se mărunțesc prin răzuire, în timpul topirii masa se amestecă continuu pentru a obținr un amestec omogen. Amestecarea se face încet pentru a evita încorporarea aerului în baza de unguent. În scopul îndepărtării eventualelor impurități mecanice amestecul se va filtra printr-un strat de tifon fixat.

b. Bazele de unguent emulsie A/U conform F.R.X. se prepară prin dispersarea fazei apoase în faza grasă topită în care a fost încorporat emulgatorul și se amestecă până la răcire. Ambele faze trebuie să aibă aproximativ aceeași temperatură.

Bazele de unguente emulsii de tip A/U, se obțin prin topirea simultană a excipienților grași continând și emulgatori A/U, pe baia de apă. Se încorporează apoi apa sau soluțiile medicamentoase încălzite în prealabil la 70-80°C și adăugate treptat prin emulsionare. Se agita energic, manual sau de obicei, cu dispozitive mecanice.

c. Bazele de unguent U/A conform F.R.X. se prepară prin dispersarea fazei grase topită în faza apoasă în care a fost în prealabil încorporat emulgatorul și se amestecă până la răcire. Ambele faze trebuie să aibă aceeași temperatură.

Bazele de unguente emulsii de tip U/A, se prepară cu multă atenție topind amestecul lipofilic farmat din diferiți excipienți grași la 70-80°C, se adaugă faza apoasă continând substanțele active și agentul tensioactiv care se poate încorpora astfel:

– dacă agentul este neionogen (Tween, Mirj, Brij, etc.) se topeste simultan cu faza grasă, pe baia de apă,

– dacă agentul este ionogen (anionic sau cationic) se va dizolva total sau perțial în apa prescrisă și se emulsionează în faza grasă,

– dacă se realizează emulgatori complecși, se va dizolva emulgatorul U/A în apă și se va introduce prin amestecare în faza lipofilă,

– dacă se realizează ceruri emulgatoare se vor respecta trei faze de lucru: realizarea cerurii emulgatoare; incorporarea cerei în baza de unguent anhidra; hidratarea bazei anhidrei și obținerea unguentului cu soluția conservantă. După emulsionare se ia de pe baia de apă și se continuă amestecarea până la racire.

Toate fazele de unguent continând faza apoasă, fie emulsie U/A fie A/U vor fi hidratate cu soluție conservantă sau alți conservanți.

d. Baze de unguent hidrosolubile conform F.R.X. se prepară în funcție de caracteristicele componentelor respective.

Substanțele active se dispersează în bazele de unguent în funcție de scopul terapeutic urmărit.

Gelurile cu polietienglicoli se vor prepara prin topirea simultană pe baia de apă a polietienglicolilor lichizi cu cei solizi, se vor asocia excipienți grași sau agenți tensioactivi prevăzuți și dacă este cazul se pot hidrata la rece cu apa amestecând până la răcire.

Hidrogelurile se prepară prin hidratarea la rece sau alternând temperatura ridicată cu cea joasă, după natura macromoleculei, utilizând agenți umectanti și conservanți adecvați.

e. Unguentele mixte alcătuite din baze hibrofile (hidrogeluri, polietilenglicoli, baze emulsii U/A) în asociere cu baze grase se vor prepara separat, topind componentele grase și amestecând la rece cu bazele hidrofile preparate separat.

Bazele de unguente oftalmice și nazale vor fi constituite din baze de unguente cu proprietăți emulsive și se vor realiza pe cale aseptică.

F.R.X. prevede ca unguentele care se aplică pe plagi, pe arsuri și pe pielea sugarilor să se prepare cu baze de unguent cu proprietăți emulsive sau peliculogene și se folosesc metode care se asigura sterilitatea și care permit evitarea unei contaminări ulterioare cu microorganisme. La fel se procesează și în cazul unguentelor cu antibiotice.

Pentru asigurarea sterilității se vor steriliza la 160°C, 2 ore sau la 140°C, 3 ore: uleiurile vegetale, lanolina, parafina, ceara, glicerina, pulberile temoslabile. Ustensilele și obiectele de cauciuc, materialele plastice termorezistente, panza, tifonul, vata, se mențin 15-20 minute la 120°C sau 25-30 minute la 115°C în autoclav.

Celelalte baze care conțin excipienți care sunt termodegradabili sau substanțele active sensibile la căldură, vor fi prelucrate aseptic și se asociază conservanți adecvați.

3.3.2. Dispersarea substanțelor active și auxiliare

În tehnologia de preparare se va recurge la dizolvare directă, la emulsionare în una din faze obținânu-se emulsii U/A sau A/U ori la suspendare. În functie de această tehnologie se obțin:

– unguente de tip soluție în care substanța activă este dispersată molecular în baza de unguent,

– unguente tip emulsie în care substanța activă este incorporată în faza în care este solubilă, rezultând unguente de tip U/A și A/U,

– unguente tip suspensie în care subsanța activă se prelucrează prin suspendare,

– unguente mixte, care conțin două sau mai multe tipuri de dispersii: soluție-suspensie, soluție-emulsie, suspensie-emulsie, soluție-emulsie-suspensie.

3.3.2.1. Încorporarea substanțelor active prin dizolvare

Această metodă constă în dizolvarea substanțelor liposolubile (mentol, camfor) la rece sau la cald în baza de unguent, prin dizolvarea substanțelor hidrosolubile în baze polietilenglicoli sau prin amestecarea substanțelor miscibile (ihtiol, salicilat de sodiu) cu baze grase sau cu amestec eutectic (fenol cu metol), când rezultă unguente de tip soluție. Se va ține cont de pericolul recristalizării substanțelor active din baze grase dacă se depășește solubilitatea lor.

3.3.2.2. Încorporarea substanțelor active prin emulsionare

Când substanța activă este solubilă în faza lipofilă sau hidrofilă sau este solubilă în ambele faze, se prelucrează prin dizolvarea sa în faza în care este solubilă și se realizează o emulsie A/U sau U/A în raport cu natura emulgatorului.

Unguentele emulsie A/U denumite și baze de absorbție, conțin substanțe active dizolvate în apă sau în faza lipofilă. Dacă substanța activă este solubilă în apă, glicoli sau alcool se dizolvă în cantitate minimă de solvent, iar soluția se dispersează în baza de urguent. Substanțele liposolubile se vor dispersa în baza grasă la cald sau la rece, iar cele hidrofile în faza apoasă, cantitatea de solvent utilizată introdusă suplimentar se scade din baza de unguent.

Unguentele emulsie U/A în care se includ cremele cu stearati, ceratele, bazele cu emulgatori complecși și cerurile emulgatoare se vor prepara după normele speciale de preparare, iar substanțele active vor fi introduse în faza lipofilă sau hidrofilă în timpul preparării bazei.

3.3.2.3. Încorporarea substanțelor acrtive prin suspendare

Se aplică substanțelor active care nu sunt solubile în baza de unguent. Se folosesc pulberi fine sau foarte fine (sita VIII, IX), iar pentru scopuri oftalmice dimensiunea particulelor nu trebuie să depășească 50 µmpentru 10 % din ele (F.R.X.). Substanțele solide fin pulverizate în cantități până la 5% se triturează cu o cantitate până la 5% ulei de parafină, care se sustrage din baza de unguent. Dacă proporția substanțelor este mai mare se triturează cu o bază de unguent topită, adăugând apoi restul de excipient și omogenizând până nu se văd particule aglomerate nici cu ochiul, nici cu lupa.

3.4. Ambalarea și conservarea unguentelor

Unguentele se ambalează pentru păstrare sau expediere în borcane de sticlă, porțelan, de metal sau material plastic, în cutii, flacoane și vase mari de material plastic și tuburi din metal polisate în interior cu lac izolant sau din materiale plastice.

Pentru umplerea, respectiv închiderea tuburilor se utilizează aparate care funcționează automat sau manual. Se recomandă că la întroducerea unguentului în borcan sau cutie să nu rămână goluri de aer în masa lui care poate provoca alterarea.

Tuburile de metal, aluminiu, material plastic constituie ambalajele preferate pentru unguente. Ele protejează unguentul de acțiune agenților atmosferici, împiedică pierderea apei prin evaporare, asigură conservarea preparatelor pe o perioadă mai îndelungată.

Conform F.R.X., unguentele se pastrează în recipiente bine închise la cel mult 25°C. Se pot adăuga conservanți și anticxidanți.

3.5. Condiții de calitate ale unguentelor

a. Aspectul: unguentele trebuie să aibă un aspect omogen și să prezinte culoarea și mirosul caracteristic componentelor,

b. Omogenitatea: întinse în strat subțire pe o lamă de microscop și examinate cu lupa, unguentele nu trebuie să prezinte picături sau aglomerări de particule,

c. Mărimea particulelor: se determină prin examinare la microscop a unei mase de unguent care conține aproximativ 10 mg substanță activă suspendată, care se întinde într-un strat subțire pe o lamă. La unguentele dermice 90% din particulele examinate trebuie să prezinte un diametru de cel mult 50 µm, pentru 10% din particulele examinate se admite un diametru de cel mult 100 µm. Pentru unguentele oftalmice, 90% din particulele examinate trebuie să prezinte un diametru de cel mult 25 µm, pentru 10% din particulele examinate se admite un diametru de cel mult 50 µm.

d. pH-ul se determină potențiometric și trebuie să se situeze între 4,5 și 8,5;

e. Masa totală pe recipient: se determină prin cântărirea individuală a conținutului din zece recipiente; față de masa declarată pe recipient se admit abateri procentuale prevăzute în tabel:

f. Dozare: se efectuează conform monografiilor respective. Conținutul în substanța activă poate să prezinte față de valoarea declarată dacă nu se prevede altfel, abaterile procentuale prevăzute în tabel:

Capitolul IV

PRODUSE ANTISOLARE SEMISOLIDE TIPIZATE

4.1. Recomandări privind fotoprotecția

În cazul expunerii la soare, trebuie să fie îndeplinite trei cerințe esențiale:

1. Respectarea unor reguli simple de conduită

se va evita expunerea între orele 11-16; se va prefera soarele de dimineață sau de după-amiază târzie;

se va evita poziția culcat ,fără mișcare;

expunerea să fie progresivă și nu intensivă;

persoanele blonde nu trebuie să depășească 15 minute de expunere în prima zi, urmând să crească apoi timpul de expunere cu cîte 15 minute pe zi;

persoanele roșcate și cu pielea lăptoasă trebuie să folosească ecrane totale.La aceste persoane, feomelaninele prezente în piele nu vor putea să determine bronzarea,ci numai apariția unor pete de roșeață.

2. Evitarea substanțelor fotosensibilizante:

nu se vor folosi deodorante sau produse cosmetice conținînd esențe de bergamot, lămâie, cedru, lavandă;

nu se vor aplica antihistaminice;

nu se vor administra medicamente fotosensibilizanteorale: sulfamide, tetraciclină, fenotiazine.

3. Folosirea produselor cosmetice fotoprotectoare

Alegerea unui preparat fotoprotector adecvat se face ținînd cont de mai multe elemente care se referă la:

Fototip; Fototipul corespunde capacității pielii unei persoane de a dezvolta eritemul actinic și bronzarea. El este asociat unor caractere fenotipice precum carnația și culoarea părului. Există 7 fototipuri care necesită o fotoprotecție diferențiată:

Persoanele blonde, cu pielea deschisă, trebuie să folosească un ecran total în primele zile, urmat de produse cu o mare capacitate de protecție în restul zilelor.

Persoanele brunete, cu pielea mată, le sunt recomandate produse cu coeficient de protecție mare în primele zile, urmate de produse cu un indice de protecție redus în perioada următoare. După 12 zile, pigmentarea pielii este suficientă pentru a putea permite o expunere normală.

Durata de expunere fără apariția eritemului depinde de capacitatea de protecție a produsului folosit. O durată de expunere de 30 minute se poate prelungi numai prin folosirea unor preparate cu indice de protecție înaltă.

Intensitatea radiației depinde de latitudinea și altitudinea locului unde se face expunerea. Pentru regiunile tropicale și altitudini mari, unde intensitatea radiațiilor UVB este maximă, se recomandă produsele ecran.

Zona expusă. Fața și mâinile se protejează cu ecrane totale, restul corpului, expus la soare numai în anumite perioade, poate fi protejat doar față de UVB. Pentru adepții nudismului, trebuie remarcat că zonele acoperite cu păr sunt mult mai sensibile și mai vulnerabilile la expunerile solare.

Forma de prezentare a produsului. EmulsiileA/U sunt recomandate persoanelor care transpireă abundant și celor care au pielea fragilă. EmulsiileU/A sunt recomandate persoanele cu ten gras. Cremele se aplică de obicei pe față și pe pielea copiilor mici, iar emulsiile fluide sunt recomandate pentru corp.

Aplicarea corectă a preparatelor antisolare. Produsele fotoprotectoare se aplică cu o jumătate de oră înainte de expunerea la soare și în cazul unei expuneri prelungite, operațiunea se repetă la 2-3 ore sau după fiecare baie în mare sau duș.

Trebuie precizat însă că fotoprotecția cosmetică nu exclude posibilitatea apariției insolației, iar moda suprabronzării cu orice preț trbuie eradicată, datorită prejudiciilor pe care le produce pielii și sănătății omului. Se recomandă totodată ca fotoprotecția să fie asociată cu o fotoprotecție vestimentară adecvată. În ultimul timp, produsele cosmetice fotoprotectoare au fost îmbunătățite cu o serie de substanțe active, denumite cosmeceutice, care s-au dovedit a avea o acțiune benefică asupra pielii, încetinind evoluția regresivă a acesteia în timp.

4.2. Produse antisolare

Cel mai adesea sunt formulate sub forma preparatelor semisolide produsele de protecție solară pentru față și corp – creme și acelea destinate a fi utilizate în cazul copiilor – creme

4.2.1. Creme antisolare pentru față și corp

PIZ BUIN in sun cremă pentru față ( SPF 4, 8, 15, 30) prezintă în formula sa Melibioză, un ingredient natural coținut și în mierea de albine, cu rol în cresterea tonicității pielii, filtre solare UVA/ UVB care protejează împotriva radiațiilor și a îmbătrânirii pielii, și vitamina E cu acțiune antioxidantă. Crema prezintă acțiune hidratantă pe toată durata zilei.

Gama de produse solare PIZ BUIN a fost creată de catre un tânăr student chimist, Franz Greiter, care, în timp ce escalada muntele Piz Buin (un munte la granița Elveției cu Austria), în 1938, a suferit arsuri solare servere. În încercarea de a rezolva această problemă, într-un mic laborator în casa parintilor sai, el a formulat un produs care proteja pielea de efectele adverse ale razelor soarelui, un produs care avea sa devina cunoscut sub numele de PIZ BUIN.

În anul 1962 compania Piz Buin introduce SPF-ul, factorul de protecție solară care a devenit ulterior standard internațional în ceea ce priveste protecția solară. De asemenea Piz Buin este responsabil de introducerea ecranelor solare cu filtre solare UVA și UVB (1968), de crearea primului produs solar rezistent la apă (1975). În anul 1980 Piz Buin introduce gama de produse solare destinate muntelui, care protejeaza pielea de soare, vânt și frig.

Gama produselor Piz Buin pentru munte cuprinde:

Piz Buin crema solara SPF 15, 30

Piz Buin protecție foarte înalta, SPF 50+

Piz Buin crema solara + stick, SPF 15, 30

Piz Buin stick, SPF 20

Cremele solare Piz Buin conțin

HelioplexTM, tehnologia Piz Buin în domeniul filtrelor solare UVA/UVB

vitamina E care ajută la neutralizarea radicalilor liberi responsabili pentru îmbătrânirea prematură a pielii.

Vitamina E a fost introdusă în premieră în cremele solare, în anii 1990 tot de către compania Poz Buin.

EUCERIN cremă – gel împotriva alergiilor solare SPF 25

Acest produs cremă-gel conferă protecție demonstrată împotriva alergiilor solare cum ar fi erupția polimorfă la lumina (PLE) și acneea estivală. Nu conține parfum și emulsifianți pentru a minimaliza riscul iritațiilor, este rezistent la apă. Eficiența și compatibilitatea la nivelul pielii este confirmată clinic pentru pacienții cu alergii solare. Pe lângâ eficiența protecției UVA/UVB, acest produs conține puternicul antioxidant AGR (alpha-glucozil-rutin), derivat din plante care împreuna cu vitamina E întărec sistemul de apărare propriu pielii împotriva radicalilor liberi, care sunt principala cauză a alergiilor solare.

VICHY CAPITAL SOLEIL cremă protectoare pentru fată, gât, decolteu, mâini SPF 30, conține sistemul de filtre solare UVA/UVB Mexoryl® XL, phytoproteine din soia cu rol în menținerea densitătii cutanate și procisteină cu rol în stimularea producției de melanină. Exista și cremă cu SPF 50+ pentru protecția feței și a zonelor sensibile ( gât, decolteu)

NIVEA DNAge Cell Protection Anti Ageinf Face Sun Cream SPF 30, 50 conține sistemul de filtre solare UVA/UVB și sistemul cell-activ acid folic și creatină, o combinație puternică care stimuleaza efectiv regenerearea pielii.

IVATHERM cremă solară pentru fată

Crema hidratanta de fata cu protectie solara 20B/20A asigură protecția solară și hidratarea pielii sensibile, uscate si deshidratate. Este indicata atat copiilor, cat si adultilor, în special persoanelor cu piele deschisă la culoare, care sunt mai expuse actiunii nocive a razelor solare. În același timp are efect nutritiv, antiinflamator și antibacterian. Calmeaza senzatia de disconfort prin acțiunea ingredienților activi cu efect calmant.
TealineA® – bogat in polifenoli si flavonoide are rol protector atat pe termen scurt (împotriva arsurilor), cât si pe termen lung (protectia ADN-ului celular).
Untul de Karită© (Butirospermum parkii) contribuie la hidratarea si nutritia pielii prin aportul de vitamine și acizi grasi esențiali care măresc supletea straturilor celulare. Prin conținutul în fitosteroli are rol antiinflamator cu reducerea eritemului si pruritului și rol cicatrizant.
Uleiul de masline asigură aportul de acizi grasi esentiali, vitamine și antioxidanti care contribuie la supletea straturilor celulare. Asigură o hidratare imediată prin reconstructia barierei cutanate.

BIODERMA PHOTODERM cremă fată SPF 20 ofera o buna protectie solara si o bioprotectie celulara. Nu lasa urme albe pe piele si nu are aspect uleios

AVENE crema fotoprotectoare SPF 50+ este o cremă pentru piele intolerantă sau alergică cu factor de protecție foarte ridicat.

SISLEY cremă de față pentru protecție solară SPF 30

GEROVITAL PLANT cremă gel factor de protecție solară 30 (FPS = SPF) este un produs rezistent la apa, cu textura usoara si efect racoritor, care impiedica aparitia arsurilor solare si a petelor, precum si îmbatranirea prematura a pielii, datorita filtrelor solare de ultima generatie.

4.2.2. Creme antisolare pentru copii

MUSTELA cremă protectoare piele delicată și fragilă SPF 50+

NIVEA cremă pentru protecție solară pentru bebeluși SPF 30 protejează eficient împotriva arsurilor solare și a efectului negativ indus de acțiunea razelor UV. Conține vitamina E și minarele, care nu pătrund în piele și formează o peliculă protectoare la suprafață, oferind protecție ridicată împotriva razelor UV.

CHICCO suncontrol cremă pentru soare SPF 30 este o crema solara de protectie inalta, recomandata de la 0 luni+, pentru pielea copiilor, in special a celor cu piele mai inchisa sau deja usor bronzata. Testata microbiologic si dermatologic. Se aplica uniform pe pielea uscata inainte de fiecare expunere la soare; se recomanda aplicarea cu 20 min de expunere.

CHICCO suncontrol cremă pentru soare SPF 50+ conferă protectie foarte inalta, specifica pt pielea mai sensibila si mai delicata a copiilor.Se aplică uniform pe pielea uscata inainte de fiecare expunere la soare; se recomanda ungerea cu 20 min inainte de expunere.

Concluzii

Dacă o expunere rațională la soare are un efect stimulator asupra funcțiunilor organismului, implicit asupra pielii, depășirea limitelor impuse de apărarea organismului poate duce, pe termen lung, la fotoîmbătrânire cutanată și chiar la cancere ale pielii. Mulți oameni însă ignoră riscurile pe care și le asumă în cazul expunerilor prelungite și iraționale la soare, cu atît mai mult cu cît ei nu cunosc faptul că intre momentul agresiunii radiațiilor solare asupra pielii și apariția efectelor nocive vizibile ale acestui proces,se scurge un interval de timp considerabil, de la 20 pînă la 30 de ani.

Produsele antisolare asigură bronzarea uniformă a persoanelor care stau la soare și previn apariția și manifestarea efectelor negative menșionate anterior. Produsele fotoprotectoare sunt evaluate în funcție de indice de fotoprotecție sau factorul de protecție solară, indice standardizat la nivel internațional și introdus de către compania PIZ BUIN.

Din punct de vedere al formulării farmaceutice, produsele antisolare sunt în cele mai multe cazuri emulsii, creme și geluri. Lucrarea de fața face o prezentare a preparatelor semisole cu acțiune fotoprotectoare, în marea lor majoritate creme. Astfel, sunt prezentate creme cu acțiune fotoprotectoare destinate adulților și copiilor, care datorită pielii extrem de fine, au nevoie de protecție avansată. De asemenea, chiar si în prezența preparatelor fotoprotectoare trebuie sa respectăm principalele reguli privind expunerea la soare:

se va evita expunerea între orele 11-16

produsele fotosolare se vor aplica cu 30 minute înainte de expunerea la soare

la fiecare 2 ore se va reaplica produsul fotoprotector

după iesirea din apă se recomandă reaplicarea unui strat de produs fotoprotector, mai ales în cazul copiilor, chiar și în cazul produselor rezistente la apă

pe toată perioadă expunerii la soare se recomanda hidratarea organismului, prin consum adecvat de apa sau ceai

Bibliografie

Stănescu V.: Tehnica farmaceutică, Ed.Medicală, București,1993

Sipos E.Ciurba A.: Tehnologia farmaceutică pentru asistenți de farmacie, Ed. University Press,Târgu Mureș,2003

Fica C.: Tehnica farmaceutică pentru cadre medii,Ed.Medicală,București 1977

*** Farmacopeea Română ediția a-IX-a,Ed. Medicală,București 1983

*** Farmacopeea Română ediția a-X-a, Ed. Medicală,București 1993

*** Agenda Medicală 2007,Ed.Medicală,București,2007

*** Agenda medicală,Medicina complementară și alternativă,Ed.Medicală București 2008

Victoria Hîrjău, Dumitru Lupuleasa, Ana Maria Dumitrescu.: Dermo-Cosmetologie,Ed Polirom,Iași 1998

www.pizbuin.com

www.mustela.com

www.vichy.com

www.nivea.ro