. Analiza Transferului DE Tehnologie Si Implicatiile Sale LA Nivelul Intreprinderii

CUPRINS

CAPITOLUL 1 Managementul cercetării-dezvoltării (C & D)

Inventarul tehnologiilor întreprinderilor

Estimarea potențialului de competitivitate

Variația potențialului tehnologic

Marketingul produselor specifice tehnologiilor de vârf

CAPITOLUL 2. Transferul internațional de tehnologie

2.1. Evoluția unei tehnologii și transferul de tehnologie

2.1.1. Evoluția unei tehnologii

2.1.2. Caracteristici ale transferului de tehnologie

2.1.3. Cunoștințele tehnologice și mecanismul transferului de tehnologie

2.2. Adaptarea deciziilor tehnologice și asimilarea strategiilor la nivelul corporației

2.3. Riscuri și implicații determinate de transferul de tehnologie

2.3.1. Aspecte ale tratării riscului în transfer de tehnologie

2.3.2. Organizarea proceselor de conducere în transferul de tehnologie

2.3.3. Implicații pentru manageri

2.4. Reglementări privind proiectele de transfer de tehnologie

2.4.1. Selectarea și contractarea proiectelor de transfer de tehnologie

2.4.2. Norme și acte normative privind transferul de tehnologie în România

2.4.3. Taxele vamale și transferul de tehnologie prin prisma integrării în Uniunea Europeană

CAPITOLUL 3. Modele de transfer de tehnologie

3.1. Transferul de tehnologie în contextul dezvoltării industriale

3.2. Analiza caracteristicilor modelelor de transfer de tehnologie

CAPITOLUL 4. Managementul transferului de tehnologie în ramura siderurgică

4.1. Situația pieței mondiale a oțelului și a industriei metalurgice

4.2. Factorii specifici transferului de tehnologie în industria metalurgică

4.3. Implicații tehnico-economice și organizatorice ale transferului de tehnologie

4.3.1. Analiza transferului de tehnologie la Combinatul Siderurgic SIDEX S.A. Galați

CAPITOLUL 5. Concluzii și recomandări

130 pagini

=== 1 ===

CAPITOLUL 1 Managementul cercetării-dezvoltării (C & D)

Inventarul tehnologiilor întreprinderilor

Estimarea potențialului de competitivitate

Variația potențialului tehnologic

Marketingul produselor specifice tehnologiilor de vârf

CAPITOLUL 1

MANAGEMENTUL CERCETĂRII-DEZVOLTĂRII (C & D)

Inventarul tehnologiilor întreprinderilor

Prin potențial tehnologic se înțelege valoarea resurselor tehnologice stăpânite de o întreprindere in cadrul unei strategii globale si intr-un context concurențial dat.

Drumul parcurs de analiza potențialului tehnologic al întreprinderii poate fi sintetizat in diagrama următoare:

Primul pas: îl reprezintă realizarea inventarului tehnologiilor existente in întreprindere. Prin aceasta se urmărește o listare a tehnologiilor, a componentelor, a know-how-urilor pe care le deține întreprinderea, pornind de la concepția produselor pe care le realizează, continuând cu fabricația lor pana la comercializare, servicii in garanție și post garanție.

Tehnologiile se vor înregistra in inventar conform clasificării după rolul lor, in poziția concurențială a întreprinderii (se împart in: esențiale, de diferențiere, definitorii, periferice), ca si in funcție de nivelul lor de dezvoltare (se împart in: emergente, evolutive, mature, in declin, depășite).

O structura echilibrata poate fi prezentata ca in Fig.A dar, in practica, o structura întâlnită foarte des este cea reprezentata in Fig.B

A B

Tehnologii de

diferențiere

Tehnologii comune

tuturor

I II III IV V I II III IV V

Cel de al doilea pas consta in analiza produselor, privita prin prisma tehnologiilor de realizare. Pentru fiecare etapa din realizarea produsului, unde intervine o anumita tehnologie, se construiește o matrice care va conține pe coloane performantele produsului iar pe linii modul in care el reușește sa se impună pe piața.

Performantele care se iau de obicei in considerație sunt:

caracteristici funcționale

preț

facilități de utilizare

costuri de exploatare

fiabilitate, mentenabilitate, disponibilitate

comparabilitate (capacitatea produsului de a se adapta unei configurații externe date)

Fiecare din aceste caracteristici se va evalua in raport cu:

cererea pieței

imaginea întreprinderii

ofertele concurenților

coeficientul de elasticitate, definit prin influenta unei modificări a performantei analizate asupra cererii de piața a produsului respective.

Prin combinarea caracteristicilor si notelor acordate acestora se vor obține in final patru tipuri de tehnologii situate intr-o matrice pătrata 2×2 care le va defini in raport cu interesele întreprinderii astfel:

Matricea de evaluare a potențialului tehnologic

Zona (++): atuurile întreprinderii sunt mari, iar perspectivele tehnologice generale sunt bune chiar daca ele nu sau afirmat încă deplin. Sunt tehnologiile care susțin întreprinderea care le utilizează intensiv, ele fiind “caii de bătaie”.

Va trebui sa li se afecteze si in viitor resurse financiare si umane pentru a menține, a consolida si a întări astfel poziția întreprinderii.

Zona (+): atuurile întreprinderii sunt puternice dar perspectiva pentru viitor este mediocră sau chiar proasta. Daca tehnologiile respective reușesc, pe moment, sa producă beneficii imediate si mari ele vor mai fi păstrate. Resursele dirijate spre ele pentru investiții, dezvoltare vor trebui treptat dirijate spre alte tehnologii (evolutive) care vor sfârși prin a le înlocui.

Zona (0): atuurile întreprinderii sunt slabe, deși, pe de alta parte, tehnologia prezintă elemente puternice de atracție. Cauzele pentru care întreprinderea nu stăpânește bine tehnologiile din aceasta categorie trebuiesc bine analizate, urmând ca apoi sa se ia o decizie de tipul:

Întreprinderea este realmente interesata in a stăpâni tehnologia. Se vor afecta resurse pentru C&D, atragere de specialiști, cursuri de specializare, cumpărare de brevete, astfel încât in final tehnologia sa fie adusa in zona (++).

Tehnologia nu poate fi bine stăpânita si cel mai bine este sa se renunțe la ea, reflectând resursele in alte direcții.

Zona (-): nici întreprinderea nu stăpânește prea bine tehnologia, nici aceasta nu prea are perspective. Singura soluție aici este abandonarea ei si înlocuirea cu alta. Analiza nu trebuie sa confunde potențialul unei tehnologii (care este o noțiune îndreptata spre viitor) cu interesul pentru întreprindere (care vizează starea prezenta). S-ar putea astfel ca o tehnologie din zona (0) sa nu ofere nici un beneficiu pe termen scurt, in timp ce o alta in zona (-) sa aducă pe moment beneficii importante contribuind la realizarea unor produse rentabile.

O data realizata caracterizarea si poziționarea tehnologiilor, se poate trece la caracterizarea întreprinderii in ansamblu.

Aceasta se face in doua planuri: financiar-contabil si tehnico-economic.

Cele doua analize nu sunt contradictorii si trebuie sa fie complementare pentru a putea furniza un diagnostic corect.

Principalii indicatori tehnico-economici care se iau in considerare sunt:

Gradul de valorificare a materiei prime = VA/A, unde

VA –valoare adăugata

V – volumul de activitate

Eficacitatea globala = VA/PA, unde

PA – numărul mediu de personal angajat

Indicatorul de utilizare extensiva = P/C, unde

P-producția

C-capacitatea de producție

Indicatorul de utilizare extensiva (Iue) se poate defini si prin raportul intre timpul cat un utilaj a funcționat efectiv si timpul avut la dispoziție.

In România, Iue se calculează pornind de la timp, ceea ce pare mai logic deoarece, in versiunea prezentata mai sus se presupune ca toata producția ar fi buna, fără rebuturi, ceea ce nu este întotdeauna cazul .

Evident: 0 <= Iue <= 1 deși se prefera exprimarea procentuala

Gradul de înnoire a echipamentului = I/A, unde

I-investiția medie anuala

Investițiile unei întreprinderi se pot clasifica in mai multe tipuri, fiecare cu un alt impact asupra volumului de activitate si asupra beneficiilor imediate si de perspectiva.

Se poate vorbi astfel:

investiții concretizate in elemente fizice, materiale:

– noi capacități de producție

– construcții cu caracter social

– investiții pentru protecția mediului

investiții cu rezultate materiale

– activitate de cercetare (C&D)

– cumpărare de brevete, licențe, know-how-uri

– studii de piață

– recrutare si formare specialiști

– produse program pentru informatizare

Estimarea potențialului de competitivitate tehnologica

Studiile referitoare la estimarea potențialului de competitivitate tehnologica au fost lansate odată cu acceptarea faptului ca tehnologia reprezintă unul dintre principalele elemente ale planurilor strategice de dezvoltare.

In metodologia MIT competitivitatea fiecărei tehnologii se estimează in raport cu șapte criterii referitoare la produsele obținute prin intermediul ei:

performante funcționale

preț de vânzare

ușurință de folosire

costuri de exploatare si întreținere

fiabilitate si timp de viata

mentenabilitate

comparabilitate

Analizând aceste criterii se pot pune in evidenta atât avantajele cat si punctele slabe ale procesului existent. De aici se poate fundamenta planul de cercetări vizând ameliorarea produsului.

In cadrul acestui plan, ordinea de prioritate se va stabili pe criteriul cererii elasticității sub aspect tehnologic, care reprezintă influenta pe care o are asupra cererii pe biata a produsului, modificarea uneia dintre caracteristicile si performantele sale si posibilitatea tehnologica de a realiza performanta respectiva.

O metoda de abordare a problemei a fost propusa de cabinetul de consultanta tehnico-economica Arthur de Little SUA (cunoscut sub sigla ADL).

Elementul esențial al analizei rămâne analiza impactului schimbărilor de tehnologie asupra poziției strategice a întreprinderii, analiza care se realizează pornind de la o matrice in care pe cele doua coordonate se situează poziția concurențială in raport cu cerințele pieței si capacitatea tehnologiilor de a le satisface.

Gradul de atracție Puternic

al pieței

Slab

Slab Puternic

Atuuri (poziția concurențială)

Poziția concurențială se estimează in raport cu o suma de criterii, intre care fracțiunea de piața stăpânită de întreprindere, gradul de control asupra tehnologiilor, costurile de producție. Pe de alta parte maturitatea tehnologiilor reprezintă potențialul lor de creștere, stabilitatea, riscurile de nereușita si capacitatea lor de a aduce imediat încasări.

“Postulatele” care stau la baza analizei propuse de ADL sunt:

fabricarea unui produs implica contribuția mai multor tehnologii distincte si identificabile.

tehnologiile implicate au contribuții diferite in raport cu poziționarea concurențială.

fiecare tehnologie are un ciclu de viata care poate fi scurtat prin apariția unei alte tehnologii considerabil mai performante sau poate fi prelungit prin îmbunătățiri posibile pe seama introducerii progresului tehnic. Ca urmare, poziționarea tehnologica a unei întreprinderi va depinde de măsura in care ea stăpânește tehnologiile cheie ale domeniului.

concurenții stăpânesc in mod diferit tehnologiile implicate in controlul asupra unei singure tehnologii noi si performante poate duce la un avantaj concurențial.

orientarea strategica trebuie stabilita ținând cont atât de poziția pe piața a produsului cat si de tehnologiile implicate in realizarea lui.

In alegerea politicii care sa mențină si sa îmbunătățească poziția strategica a întreprinderi intr-o configurație concurențial, factorii externi joaca un rol important.

Principalul factor îl constituie insa activitatea de căutare a noului desfășurată in interiorul firmei, activitate de C&D

Variația potențialului tehnologic al întreprinderii

Evoluția continua a tehnologiilor, a concurentei, a cererii pieței fac ca potențialul sa varieze considerabil in timp.

Astfel, daca se reprezintă costurile de fabricație ale unui produs in cadrul a doua întreprinderi A si B, la momentul N, întreprinderea A produce mai ieftin si datorita faptului ca a început producția mai devreme. Întreprinderea B, situata intr-o poziție defavorizata, va acționa mai energic in sensul scăderii costurilor ceea ce poate determina ca la momentul N+n întreprinderea B sa fie mai bine plasata sub aspect competitiv.

Cost favorabil Firma A

firmei A Firma B

Cost favorabil

firmei B

Anul N Anul N+n timp

Avantaj concurențial A Avantaj concurențial B

Scăderea costurilor de fabricație si implicit poziționarea mai buna sub aspect concurențial se datorează următoarelor doua cauze principale:

efectul experienței in fabricarea produsului, care face ca pentru un același produs costul de fabricate să scadă in timp;

efectul progresului tehnic care face ca, la costuri de fabricație egale performantele produsului sa fie din ce in ce mai bune.

Cunoscând starea actuala a întreprinderii se poate face un studiu pentru stabilirea strategiei de dezvoltare. Trecerea de la o stare la alta nu se poate face insa decât pas cu pas, iar o serie de activități care determina realizarea produselor la standardele cerute de piața pot fi reprezentate prin diagrama următoare:

Mijloace Axe posibile de

Disponibile dezvoltare

Brevete Activități Licențe

noi

Produse noi

Marketingul produselor specifice tehnologiilor de vârf

Definirea Marketingului produselor specifice tehnologiilor de vârf.

Din analiza precedenta si din identificarea caracteristicilor PIT rezulta ca acestea sunt o „opera tehnica” căreia insa trebuie sa-i definim si latura comerciala, dimensiunea client care are la baza un indicator unic, simplu, măsurabil si ușor de identificat si anume bugetelor de cercetare & dezvoltare.

Opera tehnica este rezultatul muncii cercetătorilor, inginerilor, tehnicienilor si nu a oamenilor de marketing. Insa un produs trebuie sa răspundă la problemele de marketing global a clientului, in termen de percepție, service, livrări, etc.

Astfel definim PIT ca întâlnirea fortuita sau concentrată a unui ansamblu de posibilități tehnice și a unui ansamblu de exigențe și cereri ale clienților pe care îi numim potențialități economice.

Produsul va trebui deci să aibă „valoare”. „Valoarea” după M. Porter nu este reductibilă la economii de producție sau cumpărări realizate de clienți ci se va referi la disponibilitatea pieselor de schimb, competența vânzărilor și fiabilitatea pieselor de schimb, competența vânzărilor, rapiditatea și fiabilitatea livrărilor, avansul tehnologic al produsului, documentația sa tehnică.

Se observă deci distanța dintre o „operă tehnică” și un „produs”; produsul este la convergența elementelor tehnice cu cele de marketing. Este opera comună genurilor funcției tehnice și celor de marketing.

Def.: Un produs de înaltă tehnologie este un produs instabil, punctul de aplicare solvabil al primelor cunoștințe științifice și tehnice mai avansate dar cu toate acestea acceptate de un grup de clienți.

Diferite tipuri de produse de înaltă tehnologie

Pornind de la ultima definiție dacă, P.I.T. se pot grupa în:

Produse dezvoltate în cadrul marilor programe de dezvoltare tehnologică.

Proiecte de Cercetare & Dezvoltare

Proiecte puternic diferențiate de intensitatea sau complexitatea tehnologică.

Produse subliniate de puternica turbulență tehnologică.

Produse dezvoltate în cadrul marilor programe naționale de dezvoltare tehnologică

Cuprind produse de tipul: navete spațiale, rachete aeriene, centrale nucleare, TGV-uri, rețeaua de telecomunicație.

Sunt produse cu un nivel înalt de tehnologie, cu investiții pentru C&D (cercetare și dezvoltare) foarte mari, inaccesibile unei singure întreprinderi și prin urmare sunt finanțate de stat, au puterea de uni eforturile de C & D (cercetare și dezvoltare) necesare. Tot statul este și clientul care beneficiază de aceste produse.

Se creează o situație de marketing foarte particulară, produsul numindu-se „autoconsumat”, adică finanțat și fabricat de clientul însuși.

Se includ aici și anumite produse sau subansamble ale programului global, realizat de întreprinderi exterioare programului.

Caracteristicile economice se referă la:

sunt bazate pe un caiet de sarcini sever furnizat de client

aplicarea lor are origine unică

piața este restrânsă dar asigurată

informația circulă pe canale privilegiate

deciziile sunt super centralizate

concurenții obligă la reguli particulare (regula de dreapta compensație regula de abilitate).

Piețele beneficiază de aceste produse militare aeronautice spațiale, care fac obiectului unui marketing foarte specific, puternic structurat în jurul relațiilor furnizor client foarte „personalizate”, foarte condiționate de relațiile individuale excelente.

Proiecte de cercetare și dezvoltare

Acestea constituie o categorie sub reprezentată în eșantionul nostru. Ele nu sunt cu adevărat produse deoarece ele nu sunt pe piață. Se vor putea numi deci „Mari – produse de tehnologie”. Și totuși, caracteristicile lor corespund particularităților bunurilor pe care le-am identificat ca fiind P.I.T.:

– li se consacră puternice investiții materiale pentru a dezvolta sau achiziționa cunoștințele tehnice noi;

– persoanele din cercetare – dețin cunoștințe tehnice mai puțin împărtășite.

Aceste proiecte prezintă mai multe dificultăți:

pentru a administra aceste produse, întreprinderile nu sunt încă la stadiul de „obiect tehnic”

clientul nu va surprinde produsul pe piață pentru că piața nu există; de asemenea nu va putea judeca produsul pentru că nu are puncte de referință

clientul va resimți din plin riscurile adaptării acestei tehnologii noi și de aici, neîncrederea.

Proiecte puternic diferențiate tehnologic

Sunt produse deja comercializate după anumite grupe de clienți.

Prin diferențiere tehnologică, înțelegem cazul când un client nu posedă cunoștințele pretinse pentru a înțelege toate mecanismele funcționării și utilizării tehnologiei (Ex.: inginerii forumului 1 de la FERRARI pot să aibă un nivel de cunoștințe foarte fiabile în electronică.

Nivelul lor de cultură tehnică este foarte înalt dar ei nu au referințe de bază în electronică).

Factorii care pot influența decizia de cumpărare, în situația de incertitudine sunt diverși:

– percepția reală că clienții potențiali au nevoie de ele;

– valoarea produsului percepută de client;

– diferențierea tehnologică între tehnologia propusă și aceea a clientului;

– facilitatea de integrare a produsului în infrastructura existenta;

– spaima de necunoscut, de schimbare, de a face o eroare costisitoare.

Produsele supuse la puternice turbulențe tehnologice

Includem în această categorie produse cu puternic conținut tehnologic care se cifrează la o cursă de performanță tehnică înverșunată sau care evoluează fără oprire la contractul evoluției tehnologiei clientului.

Oferta propune produse diferite dar în mod paradoxal puțin diferențiate. Piața ofertei este foarte turbulentă și chinuie clientul care nu poate să se agațe de nici un element stabil.

Clientul se găsește în incapacitatea materială de a precede la o evaluate reală a produselor de pe piața ofertei.

Alegerea se va face funcție de aproximarea furnizorului sau a distribuitorului funcție de imaginea furnizorului sau prin relația „de la gură la ureche”.

Se regăsesc aici asemănări cu comportamentul consumatorului din marketingul bunurilor de consum.

Caracterul acestui tip de produs este de a fi constrâns la o perpetuă evoluție tehnică pentru a urmări perpetuarea turbulenței tehnologiei clientului și de aici modificarea strategiei de marketing pentru a se adapta unei situații concurențiale profund perturbată.

Probleme de marketing caracteristice produselor de înaltă tehnologie.

Probleme generale

Pornind de la dictonul „Numai schimbarea este statornică” (Schopenhauer) și analizând toate produsele, se constată că într-adevăr schimbarea este lucrul comun în toate cazurile Se găsesc P.I.T. pe piețele de stat în industriile nou apărute sau industriile izolate. Vom evidenția însă câteva probleme de marketing comune la un număr destul de mare de P.I.T.

Aceste probleme, de marketing, întâlnite atât de clienți cât și la furnizori au trei caracteristici principale pentru P.I.T.

gradul de turbulență tehnologică

intensitatea / complexitatea tehnologică perpetuă

gradul de imaterialitate

Turbulența tehnologică este responsabilă unei probleme de marketing majore, deoarece modifică caracteristicile pieței și dinamica sa – atât nivelul ofertei cât și al cererii.

Evoluția tehnologică este cea care modifică panorama concurenței, transformând un furnizor vechi sau un client vechi în concurent sau din contră, transformând un concurent în furnizor.

În al II-lea rând, turbulența tehnologică este responsabilă pentru o altă problemă majoră: incertitudinea. Aceasta este diferența esențială care există în marketingul tradițional și marketingul produselor de înaltă tehnologie.

Marketingul P.I.T. acționează într-un univers incert . Piața este creată de tehnologie.

Punctul de vedere al clientului

Din punct de vedere al clientului, problemele marketingului sunt cauzate de forța dinamică a pieței / ofertei, de gradul de imaterialitate al produsului cumpărat și de gop-ul tehnologic care le separă de tehnologia furnizorului. Pe o piață eterogenă clientul nu va ști ce criterii să folosească pentru a alege, aflându-se în dificultate, în compararea ofertelor între ele. Pe de altă parte imaterialitate și complexitatea produsului cumpărat riscă, să-i modifice obișnuințele sale de cumpărare.

El nu poate evalua un produs pe care numai după ce îl va cumpăra, îl va putea încerca.

Punctul de vedere al furnizorului

Prima problemă este legată de definirea și segmentarea precisă a pieței pe care se va poziționa. Această problemă este crucială pentru a ști cum să abordeze clienții și pentru a identifica numărul și comportamentul concurenților. O bună definire și segmentare a pieței duce la creșterea rentabilității firmei.

A doua problemă este legată de fixarea strategiei concurențiale. Instabilitatea ofertei este puternic legată de evoluția concepțiilor tehnologice.

A treia problemă de marketing întâlnită la furnizor este nivelul mare de risc perceput de clienți.

Un alt neajuns este acela că nu se va vinde niciodată un concept, o soluție ca un produs material. Această împrejurare comercială particulară va avea la furnizor problema alegerii structurii sale comerciale. Va alege distribuția tradițională a produsului sau vânzarea directă ?

Dacă alege vânzarea directă care este profilul vânzătorilor competenți ? Trebuie, comercianți sau tehnicieni ? Trebuie specialiști tehnologiei proprii sau specialiști în tehnologia clientului ?

A patra problemă este una organizatorică. Mai mult decât în alte producții, funcția tehnică este direct implicată în funcția marketingului din cauza importanței extreme a dimensiunii tehnologice în strategia de marketing.

Pornind de la diferențele dintre P.I.T. și un obiect tehnic putem afirma că P.I.T. le este specific nu marketing mix comercial – tehnic.

Ultima problemă este aceea a evaluării deciziei în situația de incertitudine. Întreprinderile au în general obișnuința de a-și construi raționamentul lor de marketing pe analiza datelor cantitative culese pe piețe stabile, lângă clienți cunoscuți și de concurenți stabili. În cazul P.I.T. aceste date nu există sau nu sunt fiabile din cauza evoluției rapide. Studiile de piață sunt deci inutile pentru a putea calcula o cifră de afaceri previzională A, definită. Este greu de adoptat marketingul tradițional unei situații unde materialul de bază al marketingului – informația – este absent sau invalid.

Daca se adaugă PIT, noutatea ca o caracteristica suplimentara se pot sintetiza implicațiile marketingului PIT in tabelul următor:

IMPLICAREA MARKETINGULUI CARACTERISTICILOR

PRODUSELOR DE ÎNALTĂ TEHNOLOGIE

Spre un marketing specific.

Întreprinderea va trebui să adopte alte reguli și alte instrumente de lucru.

În primul rând , întreprinderea trebuie să ia deciziile în absența totală a informației. Pe de o parte știe că este în zadarnică căutare, pe de altă parte, o anumită parte a informației va fi creată și condiționată de deciziile pe care le va lua întreprinderea și de acțiunile pe care le va conduce.

Întreprinderea va trebui să se obișnuiască să ia deciziile începând de la elementele cantitative, spre deosebire de marketingul tradițional unde cifrele sunt esențiale. din cauza lipsei datelor cantitative întreprinderea nu va putea previziona cifra de afaceri și deci va trebui să-și concentreze eforturile pe înțelegerea dinamicii pieței căreia i se adresează.

Pe de altă parte, întreprinderea va trebui să aibă o altă percepție a produsului său și a gestiunii sale. Trebuie să ia în calcul diferența care există între produs și „opera tehnică”.

Modificarea produsului ca urmare a cerințelor clientului nu trebuie percepută ca un eșec al produsului ci ca pe un produs făcut spre o satisfacție mai mare a clientului și deci spre succes.

Întreprinderea ca trebui să adopte un circuit diferit și ce al întreprinderilor care-și vând produsele ținând cont de faptul că P-I-T. sunt mari. Materiale mai puțin demonstrabile, mai „intelectuale”. Ele trebuie adoptat și la compartimentul de cumpărare a clientului. Paradoxal, în ciuda dimensiunii tehnice puternice, clientul nu dispune de mai multe date tehnice „tren” pentru a face alegerea sa. El va trebui să fie asigurat prin referințele și avizele experților, de o imagine sau poziție clară a întreprinderii. Când se cumpără un IBM nu se cumpără un material ci un serviciu sigur și garanție că întreprinderea va exista și anul următor.

Aceste elemente nu pot constitui ele singure marketingul produselor de înaltă tehnologie. Nu sunt destinate să ilustreze o cerere sensibilă diferită de cererea clasică a marketingului industrial.

Cheia reușitei în acest domeniu rezidă într-un marketing mai creativ, mai adoptabil, un marketing care nu se mai bazează pe modelul de tip „CE” ?

1.4.4. Insuficiențele marketingului industrial în materie de gestiunea

produselor de înaltă tehnologie

Din exemplele precedente, rezultă că marketingul tradițional prezintă anumite lacune ce fac inadaptabil gestiunii produselor de înaltă tehnologie. Este prea cantitativ, prea tipicar și utilizarea studiilor de piață este inaplicabilă în multe cazuri de produse de înaltă tehnologie.

Marketingul nu este încă suficient integrat funcțiilor întreprinderii în care subzistă încă o dihotomie puternică între cercetare și marketing. Gestiunea acestei interfețe nu este în general destul de suplă pentru a administra produsele de înaltă tehnologie.

Nu este obișnuit să raționeze într-un mediu schimbător, turbulent. Tehnologia este integrată de marketing de-a lungul investițiilor productive, a repetării investiției, cifrei de afaceri și nu ca o dimensiune strategică independentă.

Pentru a evolua, marketingul are nevoie de un alt cadru conceptual.

1.4.5. Prezentarea sumară a unui cadru conceptual de reflectare

adoptat produselor de înaltă tehnologie

Privind în urmă, constatăm că științele economice au drept obiect înțelegerea și aplicarea funcționării întreprinderii în mediul economic.

Marketingul – inspirat de științele economice – vizează dotarea întreprinderii cu instrumente de analiză a acestui mediu în vederea luării deciziei de acțiuni. De fapt, în funcție de aceste acțiuni, întreprinderea se va menține în echilibru în raport cu exteriorul. Marketingul apare deci ca o funcție prin care întreprinderea caută să se adapteze în mediul său. Situația se poate reprezenta astfel:

Cum și unde apare tehnica în această analiză, ea este confuză în acest spațiu puțin deferențiat numai mediul firmei. Ea pășește însă de fiecare dată limitele validității sale, când tehnologia este în faza de „schimbare” sau de evoluție rapidă. în acest context evoluția, conceptul de sistem tehnic la firma sa explicativă. El izolează într-o măsură fictivă și armativă, dimensiunea tehnica și îi acordă importanța necesară în cazurile care ne preocupă.

Cum definim sau cel puțin descrie sistemul tehnic ?

Sistemul tehnic este compus din elemente care cuprind și cunoștințe tehnice. El nu amestecă valorile morale, umane, sociale sau politice, el nu este decât de esență tehnică.

Rolul său este de a transforma munca, banul, energia în cunoștințele noi, permițând fabricarea produselor destinate a fi vândute de industrie. Se spune, de aceea, că sistemul este deschis, iar printre caracteristici se poate număra autonomia. Sistemul tehnic are logica sa de evoluție proprie iar natura cunoștințelor tehnice noi, pe care le produce nu sunt condiționate de factori social – economicei.

Sistemul socio-economic nu cercetează de fapt efectele tehnologiei ci natura sa.

Am afirmat anterior că sistemul tehnic izolează tehnica însă acesta nu înseamnă că taie toate liniile care-l unesc de sistemul socio-economic. Există o liniuță de unire între aceste două sisteme și anume ÎNTREPRINDEREA.

Întreprinderea este de fapt actorul Sistemului socio-economic, dar contribuie în egală măsură la crearea cunoștințelor tehnice noi, ea este deci și actorul Sistemului tehnic . putem reprezenta acest sistem astfel:

Profitul obținut, autonomia sistemului tehnic arată că întreprinderea înainte de a-și menține echilibrul cu sistemul socio-economic, va trebui să mențină echilibrul cu Sistemul tehnic.

Referitor la definiția dată marketingului mai înainte, întreprinderea va trebui să facă MARKETING TEHNOLOGIC, disciplină analogă marketingului dar deschisă spre sistemul tehnic la rangul de a fi deschisa si spre sistemul socio-economic.

=== 2 ===

CAPITOLUL 2. Transferul internațional de tehnologie

2.1.Evoluția unei tehnologii și transferul de tehnologie

2.1.1.Evoluția unei tehnologii

2.1.2.Caracteristici ale transferului de tehnologie

2.1.3.Cunoștințele tehnologice și mecanismul transferului de tehnologie

2.2.Adaptarea deciziilor tehnologice și asimilarea strategiilor la nivelul corporației

2.3.Riscuri și implicații determinate de transferul de tehnologie

2.3.1.Aspecte ale tratării riscului în transfer de tehnologie

2.3.2.Organizarea proceselor de conducere în transferul de tehnologie

2.3.3.Implicații pentru manageri

2.4.Reglementări privind proiectele de transfer de tehnologie

2.4.1.Selectarea și contractarea proiectelor de transfer de tehnologie

2.4.2.Norme și acte normative privind transferul de tehnologie în România

2.4.3.Taxele vamale și transferul de tehnologie prin prisma integrării în Uniunea Europeană

CAPITOLUL 2

TRANSFERUL INTERNAȚIONAL DE TEHNOLOGIE

2.1. EVOLUȚIA UNEI TEHNOLOGII ȘI TRANSFERUL

DE TEHNOLOGIE

2.1.1. Evoluția unei tehnologii

Tehnologia și activitățile economice depășesc astăzi sfera gândirii tradiționale privind politica internațională. Forțele economice și tehnologice sunt factori determinanți ai schimbărilor societății.

Globalizarea crescândă a pieței face ca firmele să fie silite să acorde o tot mai mare atenție evoluțiilor internaționale, să-și adapteze structura și metodele de acțiune la cerințele unui mediu economic mai corespunzător și foarte rapid în schimbare.

Un indicator sugestiv în problema transferului de tehnologie este faptul că o valoare considerabilă din totalul importurilor și exporturilor, pe plan mondial, o constituie tranzacțiile dintre societățile locale și firmele străine, care sunt fie firme afiliate, fie firme mamă ale primelor. Acest fenomen are loc adesea în cazul C.E.E., S.U.A., Japonia. În contextul geopolitic, această activitate trece drept comerț exterior, iar în contextul economic, aceste deplasări de bunuri și servicii sunt transferuri în interiorul aceleiași firme.

Tehnologia reprezintă o formă de teorie, informații sau cunoștințe care pot genera, în combinație cu alți factori de producție, produse și servicii. Este calitatea prin preț care creează valoare prin documente, mașini sau cunoștințe reprezentate prin oameni.

Tehnologia este calificată prin mesaje vizibile și invizibile. În timp se formează desene, specificații manuale, documentații, baze de date, programe sau licențe, ultimul reprezintă know-how, calificare sau software care nu sunt ușor transferabile într-o formă descriptivă. Așa cum tehnologia de producție singură nu poate servi scopului, lipsa mesajului nu poate realiza transferul de tehnologie.

De când tehnologia posedă valoric, tranzacționarea ei nu este liberă, dar are caracteristică – discreția care îi dă monopolul efectelor sale. Aceasta este normal deoarece dezvoltarea tehnologiei necesită termen lung, investiții mari și nu este întotdeauna deschisă publicului pentru tranzacționarea pe piață.

Transferul de tehnologie este înțeles ca proces de planificare, mișcare națională a tehnologiei de la o firmă la alta care este determinat de tranzacții de afaceri care depășesc granițele naționale.

Decalajele tehnologice existente între furnizor și beneficiar sunt un motiv major al transferului, de aceea este recunoscută valoarea potențială implicată în tehnologiile aflate în negociere.

Transferul continuu nu este același cu difuzia prin mijloace naturale. Transferul de tehnologie este divizat în trei stadii:

stadiul asimilării când destinatarul absoarbe și integrează noua tehnologie pentru a atinge obiectivele folosindu-se tehnologia originală pentru servirea scopurilor sale.

stadiul de adaptare în care tehnologia introdusă este modificată pentru a se potrivi condițiilor locale. Aceasta lărgește și consolidează scopul aplicării sale. Adaptarea tehnologiei solicită receptorului să aibă aptitudinile de bază pentru a face față reparării, menținerii și controlării producției privind calitatea, costurile și desfacerea. O dată ce destinatarul are posibilitatea de realizare a procesului de proiectare la fel de bine ca și menținerea controlului producției, procesul transferului de tehnologie este complet.

stadiul de dezvoltare are loc când destinatarul este într-o poziție care generează modificări tehnice în proiectarea sau realizarea know-how-ului pe baza tehnologiei originale.

Efortul de dobândire a unei tehnologii se poate face în mai multe moduri, care s-ar putea rezuma astfel:

eforturi dirijate în toate direcțiile: se procedează astfel în cazul unui viitor forte incert, când nu se cunosc nici nevoile de tehnologie și nici cerințele pieței. Efortul implicat de o asemenea politică este foarte mare dar în schimb se poate evidenția o “nișă comercială” neacoperită sau se poate ajunge la soluții cu totul noi.

efort îndreptat spre extinderea capacităților actuale într-o direcție bine determinată. Se pot identifica astfel noi activități sau piețe interesante care să valorifice și tehnologiile actuale ale firmei.

schimbarea totală a profilului întreprinderii. În acest caz, primul pas constă în familiarizarea cu noile tehnologii.

Rezultă că formele concrete de achiziție a unei tehnologii sunt:

cumpărarea: metoda cea mai simplă și care pune cele mai multe probleme. Ea nu conferă însă nici un fel de exclusivitate. În plus, întreprinderea va trebui să găsească soluția pentru integrarea utilajului sau a instalației în fluxul său tehnologic.

schimburile de tehnologie între firme având nevoi complementare: este o practică curentă în unele domenii industriale, în special în domeniile de vârf.

joint–ventures și alianțele strategice în care succesul depinde mai degrabă de compatibilitate între cele două firme și de măsura în care au obiective comune decât de tehnologia efectiv schimbată.

colaborări la teme de cercetare pot duce la rezultate interesante mai ales sub raportul ritmului de realizare a etapelor unui proces de dezvoltare.

reverse engieering care reprezintă tehnica de a copia de la concurență un produs de succes, adăugându-i modificări infinitezimale care să justifice elementul de noutate.

2.1.2. Caracteristici ale transferului de tehnologie

Decizia de a investi în cercetarea, dezvoltarea, testarea și marketing pentru un produs nou, material nou sau procedeu tehnologic poate anticipa obținerea unui profit important pentru un agent economic. Bineînțeles, tratarea acestei opțiuni, mai ales, în condițiile când concurenții explorează și aleg aceeași cale, poate situa firma respectivă într-o situație extrem de delicată; profitabilitatea, ponderea pe piață, clienții pot fi pierduți afectându-se chiar puterea de a supraviețui pe piață. Astfel, schimbarea tehnologică este, pe de o parte, atractivă, prin eventualul profit și pe de o altă parte, riscantă. Succesul implementării unei tehnologii fiind dependent de o mulțime de factori, pot fi menționați dintre aceștia: mărimea firmei, linia de produse fabricate, contactele de piață, ciclul de viață specific industriei etc. Deseori, se apreciază că tehnologia are un caracter critic: acela de a genera o potențială ”întărirea” a poziției economice sau la polul opus “subminarea” acesteia.

În acest sens sunt recunoscute ca fiind de importanță maximă două categorii de resurse:

resurse referitoare la desfășurarea producției; competențele de a fabrica produse viabile din punct de vedere comercial: nivelul tehnologic al utilajelor de calificare al personalului, nivelul de prelucrare a materiilor prime, facilități de producție, activitățile de aprovizionare, relațiile cu furnizorii, organizarea, programarea și urmărirea producției.

resurse referitoare pe piață: segmentul de piață ocupat, rețeaua de distribuție, legăturile cu clienții, serviciile acordate pentru consumatori, renumele firmei etc.

Toate acestea fac adeseori tehnologia să fie privită ca factor perturbator al unor echilibre deja existente și ca o sursă de creștere a incertitudinii funcționării “organismului” economic.

Decizia tehnologică arată un număr de trăsături indezirabile și complexe, dintre care:

cauzează mediului probleme sociale și economice. Acestea sunt așa numitele “externalități”: poluare, pierderi, expunere la substanțe periculoase. Unul din efectele paradoxale ale politicii tehnologice este că aducerea tehnologiilor utile poate genera presiuni în alte domenii (ecologic, conflicte cu uniunile sindicale etc.).

determină probleme de inflexibilitate tehnologică. Aceasta are de-a face cu “traiectoria tehnologică”. Problemele de flexibilitate apar deoarece, odată ce o tehnologie este plasată caracteristicilor sale structurale, adesea, restrâng aria de opțiuni disponibile pentru luarea deciziei. O dată cu trecerea timpului, o tehnologie devine mai economică și se întărește social, alterarea sa fiind greu de realizat. În consecință, sistemele tehnice diferite devin din ce în ce mai interdependent implicate în alte operații.

determină probleme politice datorită pierderilor obiectivității tehnice. Predarea unui monopol al expertizei tehnice este crucial pentru proiectarea și completarea proiectelor tehnologice realiste.

Cu scopul de a studia cursul transferului se dezvoltă o tehnologie modernă care poate fi privită ca o diagramă reprezentând procesul secvențial de căutare a stării finale (Sn) începând cu starea inițială a utilizatorului (SO) prin “n” faze.

O parte din cunoștințe pot fi generate în interiorul firmei / țării (Ki); o altă parte poate fi transferată de la altă firmă sau din străinătate. În consecință:

din țări cu economie avansată (KEav);

din țări cu nivel similar de tehnologie (KEsim).

Cunoștințele obținute sunt caracterizate de un cost scăzut dar prezintă riscul de a avea rezultate slabe. Cel mai adesea, impactul social al cunoștințelor originale din alte țări sunt mai scumpe și pot produce perturbații în mediul social dar avantajul eficienței.

Cunoștințele transferate din țări cu nivel tehnologic similar (KEsim) sunt plasate în interior, au un nivel mediu al costurilor și un nivel acceptabil de eficiență (nu sunt la fel de bune ca KEav, dar implicațiile sociale negative sunt mai puțin semnificative).

2.1.3. Cunoștințele tehnologice și mecanismul transferului de tehnologie

Două tipuri de cunoștințe tehnologice se pot distinge, așa cum sunt prezentate de Nelson:

cunoștințe generice – care posedă proprietățile bunurilor publice de proporții semnificative (un bun public are două proprietăți:

non-concurența în consum: dacă dă un nivel de producție consumul unei singure persoane nu necesită diminuarea cantității consumate de către altcineva;

non-exclusivitate când este interzisă cheltuiala de excludere a potențialilor beneficiari de la consumul bunurilor).

Aceste cunoștințe, comunicate cuiva cu suficientă experiență, îl pot lăsa, fără eforturi considerabile și costuri de învățare/transmitere, să găsească multe alte aplicații în produse mai bune.

Cercetarea de bază este în mod special improbabil să fie recompensată. De fapt, este probabil să fie valoarea comercială pentru firma inițiatoare numai dacă alte firme sunt provenite de folosirea informațiilor obținute. Asemenea restricții în transmiterea de informații vor reduce eficiența activităților inventive în general și vor reduce și cantitatea lor. O economie întreprinzătoare liberă se așteaptă să investească puțin (la un nivel mic) în invenție și cercetare deoarece este riscant. Aceste investiții scăzute se vor adresa pentru cercetări de bază. Mai departe, pentru extinderea acestora, o firmă reușește să absoarbă valori economice prin activitățile sale de invenție, va fi un stabilizator al acestor informații în comparație cu o alocare ideală.

tehnici operative – care posedă trăsături nepublice ce constau în modurile particulare de conducere a proceselor tehnice și sunt de obicei specifice cercetărilor urmărite de firmă. Seria de tehnici operative este mai degrabă restrânsă, costul de învățare este mai mare datorită specificității sale și specificațiilor investitorului, dar accesul la ea poate fi posibil pentru o altă parte ca echivalentul generic ce poate fi obținut și înțeles.

În timp ce tehnicile sunt apropiate de când sunt ajustate la particularitățile utilizatorului și atrag mari costuri de învățare, cunoștințele generice le fac în mod inerent mai neapropiate. În același timp, cunoștințele generice sunt cel mai dificil de patentat datorită dificultăților în definirea exactă a conținutului lor.

Informațiile științifice și tehnologice (rezultatele cercetării și dezvoltării activității) confirmă prima caracteristică a bunurilor publice dar nu și pe cea de-a doua. În timp ce conținutul unor asemenea informații nu este diminuat cu numărul de utilizatori, părțile neimplicate în producție pot probabil să fie excluse de la consumul lor, excepția în aceste cazuri fiind când această informație se concretizează în alte bunuri publice.

Presupunând că firmele sunt consumatoare de informații (ceea ce implică costuri de producție și transmisii), cunoștințele științifice și tehnologice sunt imperfect apropiate; agenții posedă asemenea cunoștințe încât vor găsi dificil să excludă pe alții de la folosirea lor la un cost sensibil. Există firme care investesc în activități de C&D și găsesc rezultatul eforturilor folosit de alte firme fără nici o compensație ca plată în schimb, așa numita “cercetare împrăștiată”.

Cunoștințele științifice și tehnologice sunt un bun cvasipublic și aceasta joacă un rol important în determinarea stimulentelor firmelor private să investească în C&D și în mod consecvent structura și performanța industriilor care se bazează pe inovația tehnologică. O caracteristică importantă a cunoștințelor despre transfer poate fi relevată de la această combinație: când produsul de vânzare este cunoștința, caracteristicile sale previn vânzătorul de la prezentarea produsului sau pentru inspecție atât timp cât această acțiune poate, probabil, să lase cunoștințele fără valoare. Pentru ca informațiile și cunoștințele să poată fi comercializate (o parte dintr-o informație este prin definiție un articol indivizibil) se pune problema unei alocări optime. De vreme ce cunoștințele tehnologice cu aceste caracteristici, piața este confruntată cu două tipuri de eficiență:

eficiența tehnică dinamică maximizarea producției de informații tehnologice)

eficiența alocată static (folosirea optimă a informațiilor tehnologice).

Cererea de informații are de asemenea, proprietăți neconfortabile:

folosirea informațiilor este cu siguranță subiect de indivizibilitate (folosirea informației despre posibilitățile de producție necesită nedependența de rata producției)

există un paradox fundamental în determinarea cererii de informație (valoarea sa pentru cumpărător este necunoscută până când el are informația, dar când are, efectul l-a dobândit fără cost).

Politicile de dezvoltare care au în vedere crearea de unități de producție prin încurajarea investițiilor de capital străin pot asigura adaptarea tehnologiilor străine la specificul țării deoarece societățile străine furnizoare stăpânesc atât elemente proprii tehnologiei cât și tehnice proceselor de conducere. De aceea țările beneficiare contează pe faptul că, în afară de factorul financiar de care au nevoie, societatea străină va transfera și toți factorii necesari exploatării tehnologice de care dispun și mai ales pe aceea care se referă la conducere și comercializare.

Motivele pentru care o firmă investește în producția de instalații fabricate într-o altă țară pot fi mai ales: apărarea poziției pe piață, apărarea debușeelor sale de desfacere, evitarea unor bariere vamale etc.

Unul din primele elemente care pot decide firma să investească este dimensiunea potențială a acestei piețe. De asemenea, un rol important în procesul de decizie pentru investiție îl joacă stabilitatea guvernamentală a țării gazdă, perspectiva unei lărgiri treptate a pieței, existența unor cadre de conducere competente și existența unei infrastructuri de calitate.

Pentru țara beneficiară, un transfer de tehnologie care nu este adecvat condițiilor ei poate avea ca efect nu numai limitarea posibilităților viitoare de a elabora independent studii tehnice, ci și a posibilităților de exploatare și întreținere a unităților de producție pe care le realizează în cadrul contractelor pe care le încheie.

2.2. ADAPTAREA DECIZIILOR TEHNOLOGICE ȘI ASIMILAREA STRATEGIILOR LA NIVELUL CORPORAȚIEI

“Trebuie avut în vedere că nu este nimic mai dificil de dus la bun sfârșit, nimic mai îndoielnic de realizat, nimic mai periculos de descurcat decât să inițiezi o nouă ordine a lucrurilor” (Niccolo Machiavelli: “The Prince”).

Orice firmă, din momentul în care se află într-un context concurețial, aportă, explicit sau implicit, o anumită strategie care să îi permită să supraviețuiască și eventual, să se impună. Prin strategie se înțelege ansamblul relațiilor pe care întreprinderea în calitate de sub-sistem dorește să le stabilească cu sistemul căruia îi aparține, respectiv cu sectorul industrial în care își desfășoară activitatea.

Strategia implicită este cea la care se ajunge prin reacțiile mai mult sau mai puțin spontane la solicitările mediului.

Strategia explicită rezultă în urma unui studiu orientat în acest sens, ceea ce permite obținerea unor rezultate considerabil mai bune. Se realizează astfel o coordonare și o orientare a eforturilor diferitelor servicii ale întreprinderii sub raportul politicilor și acțiunilor care să conducă spre obiectivele propuse.

Strategia tehnologică a întreprinderii aste calea pe care o alege pentru a-și dobândi, dezvolta și apoi utiliza tehnologiile. Strategia tehnologică trebuie să aducă răspunsul la trei întrebări:

ce tehnologii se adoptă și se utilizează;

cât de avansate tehnologic trebuie să fie ele;

ce pondere trebuie să aibă tehnologiile noi.

Decizia trebuie luată și în funcție de caracteristicile sectorului în care este situată întreprinderea sub forma unui subsistem, ea fiind dependentă de sistemul căruia aparține. De aceea, răspunsurile la aceste întrebări vor fi diferite în funcție de ă sumă de factori interni și externi dintre care cei mai semnificative sunt:

factori interni:

tipul de activitate utilizat;

tipul de produse oferite;

clientela vizată;

punctele tari și slabe ale întreprinderii (competența personalului, resursele financiare de care dispune, tehnologiile pe care întreprinderea le stăpânește deja):

factori externi:

macrosistemul:

ritm de creștere al economiei naționale;

ritm de creștere al sectorului;

posibilitățile sectorului;

modificări legislative.

produsul:

gama în care se încadrează;

produsele complementare;

produse care îl pot înlocui;

comportarea cumpărătorilor față de el.

piața:

grad de segmentare;

practici comerciale;

circuite de distribuție.

tehnologice:

structura costurilor de fabricație;

valoarea adăugată;

logistică.

concurenții:

strategii;

obiectivele;

puncte tari și slabe.

La întrebarea dacă este mai bine să se caute o tehnologie emergentă sau să se îmbunătățească o tehnologie ajunsă la maturitate nu este ușor de răspuns. Ca regulă generală, tehnologiile emergente sunt mai promițătoare și productivitatea activității de cercetare este în cazul foarte mare. Riscul major constă în incertitudinea privitoare la performanțele lor reale.

Mai important este de a judeca tehnologiile prin prisma ansamblului care realizează produsul, o tehnologie poate fi eventual potențială de modificare a unei alte tehnologii din aval sau amonte.

Noul poate fi însă reprezentat fie de adoptarea unei tehnologii fie de realizarea unor noi produse.

Între noile procedee și produse se poate constitui o matrice care să arate ce poate rezulta la combinarea între ele, în special sub aspect concureanțial, matrice care s-ar putea prezenta în felul următor:

Desigur, decizia de a înnoi nu este niciodată nici ușoară, nici simplă. Există întotdeauna riscuri, greutăți, în mod sigur există întotdeauna oameni care să se opună schimbării. Decizia de a face o schimbare se ia în mai mulți pași. O succesiune posibilă a acestor pași ar putea fi creată și preluată după J.M. Desmarais, P.Niewenglowski – “Anticiper et vivre la chamgement” – Ed. d’Organisation, Paris, 1990:

În cadrul schemei reprezintă:

găsirea unei soluții noi;

căutarea argumentelor și a elementelor care să o susțină;

analiza elementelor care condiționează aplicarea soluției;

compararea elementelor pro și contra;

luarea deciziei;

depășirea obstacolelor pe care le implică transpunerea ei în practică;

confirmarea valabilității deciziei ;

transpunerea în practică;

după un timp…

de fapt 1*.

Pentru adoptarea noului, în condiții prezente și viitoare, întreprinderea trebuie să facă anumite modificări. Dintre schimbările care pun probleme se pot enumera:

dobândirea și punerea în funcțiune a unor tehnologii cu care este familiarizată și acesta în intervale de timp uneori extrem de scurte;

introducerea, în fabricarea unui produs, a unor tehnologii din ce în ce mai diverse și aparținând unei palete de ramuri științifice și tehnice tot mai diversificate;

cheltuirea unor resurse (financiare și nu numai) deosebit de mari pentru perfecționarea tehnologiilor și produselor existente ca și pentru cele cu totul noi;

investirea suplimentară în activități C&D, prognoza, pentru a face față tendinței mondiale de a se lansa pe piață produse și servicii din ce în ce mai bune calitativ și prețuri din ce în ce mai mici.

Analiza situației în care se află întreprinderea poate fi realizată după o schemă de tipul:

Schema reprezintă o strategie “ofensivă” care își propune să întărească poziția firmei. Aceasta va trebui să țină seama de toate condițiile în care își desfășoară activitatea și care se constituie în factori de influență cu acțiune favorabilă sau defavorabilă

2.3. RISCURI ȘI IMPLICAȚII DETERMINATE DE TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE

2.3.1. Aspecte ale tratării riscului în transfer de tehnologie

Varietatea deciziilor privind schimbările tehnologice impun crearea și delimitarea unui cadru conceptual care are în vedere câteva elemente fundamentale în analiza riscului:

proiectul tehnologic (obiectul schimbării tehnologice);

agentul economic (purtătorul deciziei de schimbare tehnologică);

sferele deciziilor privind transferul de tehnologie (cadrul politic, instituțional, legislativ etc.);

sistemul de relații social competitive și configurațiile dominante (guvernul etc.).

astfel, un agent economic generic, purtător al unei decizii privind un anume proiect de transfer de tehnologie operează într-un domeniu tehnologic delimitat și este pus în situația de a lua decizii specifice în funcție de activitatea proprie, puterea sa de producție și de stăpânire a pieței produselor. Totuși, pentru desfășurarea și implementarea acestui proiect există mai mulți factori de decizie situați în sfere diferite și la diferite niveluri cu influențe în delimitarea presiunilor, restricțiilor, limitelor la care este supus agentul economic atunci când își fixează obiectivele strategice. Indiferent de propria succesiune de decizii acesta intră în același câmp de acțiune; aceeași concurenți – oponenți încercând să influențeze aceeași factori de decizie. În măsura în care aceștia reușesc, agentul trebuie să contracareze aceste încercări. Este importantă sublinierea riscului politic; indiferent de atitudinea față de risc a agentului în ultimă instanță mediul economic, guvernat de “impulsurile” politice ale deținătorilor de putere, creează “învingători” și “învinși” după cum grupuri de agenți economici beneficiază sau pierd de pe urma eforturilor lor de a diminua riscurile. De exemplu, există agenți care de teama de a nu li se impune să plătească pentru risc (considerat prea scump sau mai puțin util) apelează la diferite tehnici de “persuasiune” pentru a convinge că riscul nu există sau este neglijabil (cazul acțiunilor de poluare a mediului) sau dacă sunt obligați să suporte un anumit risc îl transferă asupra clienților.

În încercarea de a elimina aspectele politice de cele științifice și tehnice ale transferului de tehnologie, analiștii propun o distincție între evaluarea riscului (ER) și managementul riscului (MR). În acest sens, ER este recunoscută ca fiind obiectivă și apelând la metodologii științifice de tip cantitativ, în timp ce MR ia în considerare judecata de valoare și influențe subiective. ER include atât identificarea factorilor de risc, evaluarea relațiilor cauză-efect, evaluarea expunerii la risc, caracterizarea tipului de risc cât și estimarea probabilităților de apariție și “severitatea” consecințelor negative asociate.

Estimarea se bazează pe metode tradiționale, cele mai multe bazate pe teoria deciziilor în care s-au reliefat două importante direcții: una bazată pe calculul indicatorilor statistici (venitul mediu așteptat, deviația standard și coeficientul variației), cealaltă pornește de la modelarea preferințelor după modelul Neumann-Morgenstern (1974) și care folosind ca element principal utilitatea, a fost acceptată prin contribuția a numeroși autori și aplicată la scară largă ca model descriptiv a comportamentului economic.

Abordarea prin MR are în vedere: elaborarea și dezvoltarea unor strategii regulatoare, evaluarea consecințelor, urmărirea deciziilor și acțiunilor, folosirea unor concepte de teoria sistemelor pentru atenuarea efectelor riscurilor asociate naturii sau tehnologiei. O dată făcută evaluarea, analiza se completează prin introducerea unor tehnici calitative și folosirea unor factori subiectivi.

Ca exeplu, pentru a studia oportunitatea investirii într-un proiect tehnologic se va studia rata de revenire a venitului și anume în variante, rata de revenire ajustată la risc (RARR – Risk Adjusted Rate of Return). Aceasta se definește ca acea rată de revenire dobândită de agenții economici concurenți antrenați în proiecte similare la același nivel de risc acceptat ca firma supusă analizai. În general, investitorii sunt pasivi față de risc și încearcă să compenseze asumarea unui risc: cu cât riscul este mai mare, cu atât rata de revenire așteptată este mai mare. Se folosește coeficientul β care măsoară variația veniturilor unui proiect de investiții față de veniturile așteptate altor asemenea proiecte. Proiectul este considerat riscant dacă veniturile așteptate ale acestuia sunt sensibile la evoluția mediului economic general:

β > 1 denotă un proiect riscant;

β < 1 desemnează un nivel al riscului inferior celui al mediului general economic.

O strategie complexă de tip “încercare și eroare” pentru analiza riscului legat de schimbarea de tehnologie cuprinde următoarele faze:

protejarea împotriva unor consecințe favorabile care pot fi prevăzute. Evident există riscuri care nu pot fi anticipate: se recomandă să se înceapă cu efectele anticipate ale unor decizii privind schimbări tehnologice generatoare de consecințe nedorite.

desfășurarea unei activități prudente. Pe măsură ce se produce schimbarea tehnologică se acționează printr-o strategie de tip prudent pentru a lăsa suficient timp ca efectele neașteptate negative să se ivească.

accelerarea reacțiilor negative derivate din implementarea unor tehnologii noi, cu cât mai repede este identificat impactul tehnologic cu atât mai lesne devine adaptarea la schimbarea tehnologică.

întreținerea permanentă a atenției deschise.

fixarea unor priorități în încercarea de a diminua riscul. Se recomandă încercări de atenuare în ordinea descrescătoare a “pericolelor” prezentate.

Principalele categorii de risc în transferul de tehnologie sunt:

riscul politic: schimbările politice în țara licențiatorului sau în țara utilizatorului de tehnologie pot avea implicații în relațiile economice;

riscul tehnic: tehnologia care se achiziționează are anumite servituții tehnice greu de anticipat sau este deja depășită, dar acest lucru este recunoscut numai de licențiator;

riscul social: muncitorii pot respinge noua tehnologie pe motive mai mult sau mai puțin întemeiate;

riscul economic care la rândul său poate fi:

comercial: deși în prezent piața nu este saturată este posibil ca în viitor să fie saturată fie datorită apariției unor înlocuitori fie datorită unor firme concurente;

de faliment: în cazul în care nu se acoperă cheltuielile de investiții și cele de exploatare sau se acoperă cu un profit mic, caz în care la prima perturbație (de exemplu creșterea bruscă a prețurilor materiilor prime) firma înregistrează pierderi mai;

e) risc de negociere.

Ținând seama de natura și caracteristicile acestor categorii de riscuri strategiile de diminuare a lor ar putea fi:

pentru diminuarea riscului politic:

alegerea unor parteneri din țări cu stabilitate politică;

dacă există deja implicație într-o țară în care se prevede o instabilitate politică atunci se recomandă crearea de relații cu unele personalități dintre politicienii care se profilează a deveni factori influenți în procesul de decizie;

pentru diminuarea riscului tehnic:

elaborarea unor progrese tehnologice pentru a anticipa posibilitatea apariției unor tehnologii mai performante decât cele care se acționează;

organizarea unor procese de negociere pentru transfer de tehnologie în urma cărora se obțin asigurări din partea licențiatorului ca în cazul în care tehnologia achiziționată va fi depășită vor exista scenarii de adaptare la noua situație;

asocierea cu licențiatorul sub diverse forme astfel încât aceasta să fie cointeresat în a nu fi depășit;

pentru eliminarea riscului social:

pregătirea muncitorilor încă din faza de realizare a investițiilor legate de noua tehnologie astfel încât în momentul intrării în funcțiune să-și fi însușit deja o parte din abilitățile necesare;

dacă nu este posibilă devansarea instruirii muncitorilor, să se prevadă o perioadă în care procesul tehnologic să se fi desfășoare cu muncitori calificați ai licențiatorului astfel încât muncitorii autohtoni să învețe “din mers” noua tehnologie;

pentru atenuarea riscurilor economice:

inițierea unor studii bine fundamentate de marketing, anchete sondaj;

participarea la târguri și simpozioane pentru a afla ultimele noutăți în domeniu;

adoptarea unor soluții flexibile atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere juridico-economic.

2.3.2. Organizarea proceselor de conducere în transferul de tehnologie

Funcțiile de conducere ale unei întreprinderi sunt cunoscute în general ca fiind activități de planificare și de finanțare, organizarea lucrărilor și locurilor de muncă, probele de cadre și calificarea personalului.

Decizii fundamentale de conducere se pot clasifica în următoarele categorii:

referitoare la producție: care implică determinarea unor elemente esențiale, cum ar fi:

gama de produse (sau alegerea unei linii de producție) avute în vedere să fie fabricate produselor respective;

piața (națională sau internațională) de desfășurare, pe care se intenționează vânzarea produselor respective;

perioada în care se are în vedere vânzarea produselor;

volumul desfacerii defalcat pe secvențe ale perioadei de vânzare.

În funcție de durata planificată a activității și de decizia previziunilor și a indicatorilor utilizați pentru stabilirea obiectivelor urmărite, deciziile legate de producție pot fi detaliate sau restrânse pe termen lung sau scurt.

referitoare la tehnologii care cer determinarea următorilor parametri:

caracteristicile unităților unde vor fi livrate produsele;

procesele de fabricație utilizate de unitatea de producție;

perioadele de intrare în funcțiune a proceselor de fabricație;

materii și materiale, mâna de lucru și mijloacele de producție necesare pentru asigurarea funcționării instalațiilor.

Deoarece alegerea unei tehnologii corespunzătoare este influențată în mare măsură de costuri, și invers, acești parametri depind în final de deciziile de finanțare care vor fi adoptate.

referitoare la stabilirea costului de producție care cer determinarea următorilor parametri:

costul mâinii de lucru, mașinilor, echipamentelor, serviciilor de diferite feluri necesare pentru asigurarea aplicării eficienței, a tehnologiei;

perioadele de plăți;

volumul plăților, pe perioade, care depind de un număr de factori implicați în operațiunea de transfer, printre care:

cotele de remunerare a tehnologiei utilizate;

caracterul fix sau mobil al plății cotelor de remunerație.

Categoriile de decizii se iau în funcție de activitățile care se desfășoară în diferitele stadii ale transferului de tehnologie. Se pot rezuma următoarele stadii ale procesului de conducere:

stadiul de exploatare care vizează activitățile îndreptate spre identificarea acelor probleme care pot contribui la realizarea obiectivului propus, cum ar fi: proiectarea noilor produse sau îmbunătățirea celor existente, deschiderea de noi piețe, introducerea de noi tehnologii, alegerea unor noi furnizori de tehnologii, folosirea de noi surse de finanțare sau noi modalități de finanțare etc.

stadiul de pre-investiție (decizional) are în vedere testarea valabilității propunerilor făcute în stadiul de exploatare și cuprinde, în general: pregătirea studiilor privind posibilitățile de executare a producției, sondarea pieței, îndrumări tehnologice, probleme de fixare a prețului de cost etc. activitățile desfășurate în acest stadiu pot fi clasificate în :

definirea obiectivelor și determinarea criteriilor pentru selectarea tehnologiilor corespunzătoare;

pregătirea ofertelor, licitațiilor, negocierea și încheierea contractelor și planificarea detaliată a operațiunilor.

stadiul de implementare a tehnologiilor transferate care cuprinde stabilirea noilor instalații sau modernizarea celor existente iar activitățile specifice se pot clasifica în:

pregătirea terenului;

construire fabricii în conformitate cu specificațiile stabilite anterior;

instalarea mașinilor și echipamentelor.

stadiul tehnologic în care sunt incluse activități efectuate direct de întreprinderea respectivă: recrutarea și calificarea personalului tehnic și de conducere necesar funcționării, menținerea și îmbunătățirea capacităților de producție.

Cu toate studiile efectuate, s-a constatat că luarea deciziilor și stabilirea elementelor unei conduceri sistematice a procesului de transfer nu înseamnă întotdeauna că acestea se aplică.

Trebuie ținut cont de faptul că elementele ce trebuie avute în vedere la organizarea acțiunilor privind transferul de tehnologie sunt:

–determinarea rolului în timp și în spațiu a tehnologiei în acuză în cadrul sistemului tehnologiei avute în vedere;

–crearea condițiilor care să faciliteze realizarea transferului, eventual nominalizarea pe oameni, respectiv acțiuni în acordurile guvernamentale, comerciale sau tehnico-științifice;

–asigurarea participării cât mai largi a partenerului străin la transferul de tehnologie, la eforturile marcante și financiare ocazionale, respectiv asigurarea unei forme de compensare cât mai avantajoase.

Pe baza acestor principii generale, care se aplică numai funcție de relațiile dintre țările/firmele participante la transferul de tehnologie respectiv, se pot reda structurile de bază ale organigramelor acțiunilor ce trebuie să fie întreprinse pentru realizarea unui transfer; sunt avute în vedere următoarele etape:

Elaborarea studiului de fezabilitate: este necesar ca pentru fiecare tehnologie să se elaboreze un studiu de fezabilitate, care să cuprindă cel puțin următoarele aspecte:

ciclul de viață prognozat al tehnologiei propuse;

perspectivele de desfacere la intern și la export, bazate pe studii de marketing și conjunctura pieței;

fondurile necesare implementării tehnologiei defalcate pe capitole (licențe, echipamente etc.);

efectele de antrenare în alte domenii și ramuri ale economiei.

Avizarea studiului de fezabilitate: este chiar necesar să fie antrenați factori de răspundere, studiul trebuie să dea răspunsuri univoce problemelor ridicate de acești factori.

Prospectarea pieței tehnologiilor: de calitatea prospectării tehnico-comerciale depinde întregul rezultat al acțiunii de transfer, respectiv determinarea celor mai competitivi parteneri potențiali și asigurarea unor condiții tehnico-comerciale optime pentru cumpărarea de tehnologii.

În timpul negocierilor trebuie să se urmărească nu numai obținerea unor condiții tehnico-comerciale cât mai avantajoase, ci și asigurarea integrării tehnologiei vândute în sistemul tehnologic al cumpărătorului.

Studiul tehnico-economic trebuie realizat în conformitate cu o metodologie bine definită și trebuie să asigure condițiile necesare fundamentării unei decizii corecte.

Avizarea studiului tehnico-economic: în cazul în care studiul nu se avizează trebuie reluată etapa de prospectare pentru găsirea de noi parteneri care să satisfacă condițiile impuse prin aviz.

Încheierea și avizarea contractului: datorită complexității activității și numeroșilor factori care pot apărea pe parcurs, realizarea contractului necesită eforturi de ambele părți.

2.3.3. Implicații pentru manageri

Un manager poate îmbunătăți șansa lui de succes în schimbarea organizațională făcând eforturi pentru:

1)– conducând o analiză organizațională care identifică situația curentă, problemele și forțele care sunt posibile cauze ale acestor probleme. Analiza trebuie să specifice importanța actuală a problemelor, viteza cu care problemele trebuie să fie abordate, dacă problemele adiționale pot fi evitate și felul schimbărilor care sunt în general necesare.

2)- conducând o analiză a factorilor relevanți să producă schimbările necesare. Această analiză trebuie focalizată pe probleme despre cum ar rezista schimbării, de ce și cât; cine are informații care sunt necesare la proiectarea schimbării și a cui cooperare este esențială în implementarea acesteia; care este poziția inițiatorului vis-a-vis de alte părți în termeni de putere;

3)- selectarea unei strategii de schimbare bazate pe analize anterioare care specifică viteza schimbării, volumul preimplementării și gradul de amestec al altora;

4)- monitorizarea (urmărirea) procesului de implementare. Contează cât de bine s-a realizat selectarea inițială a strategiei și tacticile care au fost alese.

Transferul de tehnologie este un proiect de încercare care nu are modele anterioare ce arată cum se iau deciziile. De aceea sunt necesari oameni care au creativitate în combinarea diferitelor variante de resurse. Informațiile obținute sunt departe de a fi complete și judecata intuitivă bazată pe îndelungata experiență în afaceri este indispensabilă la nivel superior al procesului de transfer de tehnologie.

Transferul de tehnologie are o lungă perioadă de gestație până când atinge rezultatele așteptate. În cursul acestui lung proces au loc diferite tendințe cum ar fi conflictul de interese între oameni sau organizații. De aici, implicarea permanentă și interesul managementului de vârf sunt condiții subînțelese pentru garantarea succesului.

Studiile confirmă că oamenii cu excelente abilități de conducător au fost numiți pentru executarea proiectelor și în același timp, li s-a recunoscut rolul de antrenori și tehnicieni de specialitate care sunt calificați în munca de bază și comunicare, ambele din punct de vedere intern și extern.

2.4. REGLEMENTĂRI PRIVIND PROIECTELE DE TRANSFER

DE TEHNOLOGIE

2.4.1. Selectarea și contractarea proiectelor de transfer de tehnologie

Politicile de transfer de tehnologie pot fi puternic influențate de diferiți factori, printre care se află și dificultăți ale balanței de plăți. În asemenea situații, transferul de tehnologie ocupă ultimul loc în aprecierea listei de priorități pentru importuri. Exigențele balanței de plăți implică adaptarea de măsuri economice care impun anumite condiții de restricție transferului de tehnologie.

În mod evident, planificarea transferului trebuie să fie legată nu numai de evoluția pieței ci și de echilibrarea judicioasă a disponibilităților de consum. Se poate susține că tehnologia trebuie alesă ținând seama de factorii care caracterizează și motivează cererea.

Planificarea transferului de tehnologie are ca obiect final creșterea la maxim a utilității cunoștințelor tehnice transferate, ceea ce se numește “efectul multiplicator al tehnologiei”.

Valorificarea tehnologiei transferate, după ce a fost riguros aleasă, ridică probleme, cum ar fi:

exploatarea tehnologiei transferate nu se reduce numai la capital și tehnicieni, ea presupune existența unor conducători și economiști cu capacitate de înțelegere a fenomenelor pieței tehnologiilor și ale pieței în general;

planurile de valorificare a tehnologiilor transferate trebuie stabilite în ideea că se realizează schimburi la cel mai înalt nivel tehnic mondial;

nu toți factorii care influențează difuzarea unei tehnologii în industrie sunt perfect cunoscuți. Acesta este un domeniu important care ar putea lăsa loc formulării unor politici care să vizeze promovarea exploatării mai rapide a tehnologiilor transferate.

Când se elaborează cadrul destinat să încurajeze transferul de tehnologie, trebuie făcută distincție între riscul pe care îl comportă promovarea tehnicilor noi, ale căror tehnologii nu sunt cunoscute, de riscul pe care îl antrenează adaptarea la medii și piețe noi a tehnologiilor cunoscute.

Transferul de tehnologie este cuprins în cea de-a doua categorie, însă exploatarea ulterioară a tehnologiei cere încorporarea unui element important de noutate.

După ce se evaluează principalele componente ale fiecărui proiect, rămâne de decis dacă este în interesul întreprinderii de a realiza investiția considerată. Pentru a face acest lucru, întreprinderea dispune de mai multe metode care permit ordonarea diferitelor proiecte ținând cont de obiectivele întreprinderii.

Din punct de vedere financiar există mai multe criterii de alegere a investiției care pot fi clasificate în două categorii, după constrângerea financiară pe care o privilegiază:

a)- termenul de recuperare pentru constrângerea de solvabilitate. Este timpul necesar pentru ca întreprinderea să recupereze investiția inițială din intrările nete de trezorerie rezultate din proiect.

Proiectele sunt clasificate în funcție de durata de rambursare a capitalului investit, fiind preferate cele care au durata cea mai scurtă.

Criteriul prezintă dezavantajul că ignoră complet veniturile după momentul când s-a rambursat capitalul, neoferind astfel o măsură a rentabilității proiectelor.

b)- valoarea actuală și rata internă de randament, pentru constrângerea de rentabilitate.

Valoarea actuală netă este diferența între valoarea actuală a excedentelor nete de exploatare (așteptare) și aceea a capitalului investit:

VAN = , în care:

Rt – flux de venituri așteptate în perioada t

K – rata de actualizare

Conform acestui criteriu, un proiect va fi luat în considerare numai dacă va avea o valoare pozitivă (sau nulă). O valoare actuală netă pozitivă înseamnă că rentabilitatea investiției este superioară costului de capital.

O valoare actuală netă nulă înseamnă că suma fluxului, actualizată cu costul de capital a permis nu numai recuperarea sumei inițiale dar și rambursarea capitalului investit.

Rata de randament intern (RRI) este rata de actualizare specifică proiectului care își ameliorează VAN, adică aceea pentru care valoarea actuală a excedentelor nete ale exploatării egalează valoarea capitalului investit. Se determină calculând valoarea r (= RIR) în ecuația:

RRI va fi aplicată la proiecte pentru a măsura impactul asupra situației financiare.

În ceea ce privește negocierea contractelor de transfer de tehnologie, pentru o bună înțelegere a specificației acesteia, se vor lua în considerare câteva caracteristici care influențează procesul:

piața internațională se compune dintr-un mare număr de tranzacții referitoare la tehnologii care sunt protejate de drepturile de proprietate industrială.

Din punct de vedere legal, impunerile drepturilor de proprietate pot determina doar o barieră parțială pentru alții decât agenții proprietari (cu măsurile legale potrivite, informațiile pot deveni o comoditate necesară). În absența protecției legale necesare, proprietarul nu poate pur și simplu să vândă informația pe piața liberă. Orice cumpărător poate distruge monopolul din moment ce poate reproduce informația la costuri mai mici sau chiar fără cheltuieli. Acesta, în orice caz, nu va fi numai ineficientă social dar, mai ales, poate să nu fie exploatată la fel de eficient de ceilalți deținători.

pe piața informațiilor tehnologice intervine un volum relativ mare de costuri necesare pentru obținerea rezultatelor activității C&D și pentru transmiterea implementării în producție. Deci, apare un cost pentru transmiterea și altul pentru absorbția lor în producție, adesea unul mai mare.

Din punct de vedere al distribuției eficiente, pentru a exista un stoc de informații, dificultățile de alocare sunt un avantaj realizat, neexistând costuri de transmitere a informațiilor din moment ce alocarea optimă necesită distribuție liberă.

Costurile de transmitere a informațiilor creează dificultăți de alocare care, altfel, ar putea lipsi. Informațiile ar trebui transmise la costuri marginale, dar apoi cererea crește și vor exista și dificultăți.

Din punct de vedere al alocării optime, industriile cumpărătoare vor fi confruntate cu probleme create de indivizibilitate și aceasta lasă nerezolvate probleme legate de abilitatea cumpărătorilor de a judeca în avantaj valoarea informațiilor pe care le cumpără.

piața invizibilă a cunoștințelor tehnologice evoluează mai rapid decât piața producătoare.

adesea, negocierea se tratează cu un set de tranzacții: amândouă cooperații specifice și procedee raportate la un proces tehnologic și de asemenea, metodele de marketing și serviciile raportate la produsele rezultate înainte și după vânzare.

Elementele importante pentru negociere sunt:

în raport cu producția:

linia de produs;

piața produsului;

timpul de vânzare;

volumul vânzării și distribuției.

în raport de factorii de producție colaterali:

pregătirea personalului pentru noile condiții;

timpul prevăzut pentru instalarea noilor utilaje și punerea lor în condiții de operare.

legate de modul de plată:

distribuția plății;

volumul ratei.

Toate aceste elemente sunt dependente de specificul mediului economic al firmei: taxe, plăți, constrângeri legate de circulația mărfurilor și valutelor etc. Factorul timp este unul crucial; intervalul dintre dezvoltarea noilor tehnologii și exploatarea lor pe piață poate fi relativ lung comparativ cu ciclul de viață al produsului.

Negocierea transferului de tehnologie constă în:

informații privind procesele tehnice specifice;

cunoștințe și expertize profesionale care permit o utilizare eficientă a tehnicilor, tehnologiilor, informațiilor operaționale și organizaționale ale proceselor tehnologice;

unele elemente colaterale (infrastructura, comunicații).

O firmă se poate decide să contracteze un transfer de tehnologie, acceptând chiar unele condiții mai grele, dacă pe lângă posibilitatea de dezvoltare constantă a activității sale, are și siguranța unei stabilități economice, în special în legătură cu plata redevențelor licențiare, transferul de beneficii etc.

În România, selectarea și contractarea proiectelor de transfer de tehnologie sunt reglementate printr-o Hotărâre Guvernamentală, apărută în Monitorul Oficial nr.128 din 1996, în care se aprobă criteriile și condițiile specifice pentru acestea:

Cap.I Criterii pentru selectarea și contractarea proiectelor de transfer tehnologic al rezultatelor cercetării românești.

În vederea selectării, agenții economici interesați în transfer de tehnologic prin cofinanțare, trebuie să prezinte:

acte doveditoare din care să rezulte îndeplinirea următoarelor condiții:

au statut de persoană juridică română și capital social integral românesc;

desfășoară fie o activitate de producție, fie o activitate de servicii legată direct de nevoile sectorului productiv;

au capacitate legală de a fi parte în contract.

contracte de transfer tehnologic sau contracte de licență în cazul în care transferul se referă la un brevet de invenție în vigoare, inclusiv cheltuielile aferente transferului tehnologic;

studiul tehnico-economic din care să rezulte:

definirea clară a obiectivului contractului, a utilității și a modului de finalizare;

impactul economico – social;

dimensionarea pieței;

factorii de risc tehnic, comercial, financiar;

graficul de lucrări.

Cap.II Condiții specifice pentru selectarea și contractarea proiectelor de transfer tehnologic:

În selecție se vor avea în vedere stimularea cu precădere a întreprinderilor mici și mijlocii și accelerarea procesului de valorificare a rezultatelor cercetării.

Obiectivele de transfer tehnologic vor fi selectate în funcție de prioritățile rezultate din programul de reformă al Guvernului și din strategiile sectoriale, precum și de efectele pe plan economic și social.

Norme și acte normative privind transferul de tehnologie

în România

Atunci când se stabilesc obiectivele organizației, trebuie să se înceapă cu înțelegerea clară a tipului de organizație. Se poate face aceasta prin referirea la definițiile date de organizațiile locale de sprijinire a transferului tehnologic care au fost folosite în evaluarea oficiilor de legături industriale care s-a realizat în cadrul Programului Phare pentru Restructurarea Sistemului Știință și Tehnologie în România. Aceste organizații sunt:

Oficiul pentru Legături Industriale (OLI): este un oficiu cu sediul într-o universitate sau organizație de cercetări al cărui obiectiv este să dezvolte legături între departamentele cheie ale acelei universități sau organizații de cercetare și industrie cu scopul de a dezvolta relații pe baze profitabile;

Centrul pentru Transfer de Tehnologie (CTT): este o organizație independentă care lucrează pentru dezvoltarea economiei locale. Acționează ca un intermediar pentru transferul de tehnologie, reunind și asistând organizațiile de cercetare, universitățile, marile firme, întreprinderile mici și mijlocii (IMM) și inventatorii;

Brokerul de tehnologie: este o firmă sau o instituție care acționează ca un intermediar în găsirea unui potențial cumpărător de licențe pentru o tehnologie sau chiar preia licența pentru tehnologia în sine și o comercializează;

Incubatorul de afaceri: este o inițiativă de proprietate care asigură un mic birou și / sau unități de fabrică firmelor nou înființate. Incubatorul asigură de obicei spațiu flexibil, servicii comune și consultanță directă de afaceri, precum și acces la asistența specializată:

Toate aceste patru tipuri de organizații joacă rolul de intermediari în procesul transferului de tehnologie la nivel local și îmbunătățirea legăturilor între baza de cercetare și întreprindere. Cu toate acestea ele sunt diferite în modul în care sprijină transferul de tehnologie, în modul în care sunt organizate și tipul de asistență pe care îl asigură.

Potrivit ordonanței Guvernamentale din 31 ianuarie 1997, art.6 lit.j transferul de tehnologie reprezintă activitatea de a desemna informații, a transfera cunoștințe, a acorda consultanță și a comunica cu persoanele care nu sunt experți în domeniu despre rezultatele cercetării fundamentale, aplicative și precompetitive astfel încât crește șansa aplicării unor asemenea rezultate cu condiția să existe un proprietar al rezultatului.

O.G.nr.8/1997 privind stimularea cercetării-dezvoltării și inovării specifică în art.7: Planul național pentru cercetare-dezvoltare și inovare este instrumentul prin care statul realizează politica generală în domeniul cercetării-dezvoltării și asigură coordonarea acesteia.

Planul național, inclusiv evaluarea surselor necesare este elaborat de Ministerul Cercetării și Tehnologiei pe perioade multianuale și se aprobă prin Hotărâre Guvernamentală.

H.G. nr.297/ mai 1995 privind stimularea agenților economici în procesul de transfer tehnologic prevede:

Art.3-(1)- Alocarea fondurilor pentru cofinanțarea proiectelor de valorificare și transfer tehnologic se aprobă prin Hotărâre Guvernamentală.

(2)- Ministerul Cercetării și Tehnologiei va încheia contracte de cofinanțare, în limita sumelor aprobate, cu agenții economici care preiau prin transfer de tehnologie rezultatele activităților de cercetare-dezvoltare.

(3)- Modelul contractului de cofinanțare se stabilește de Ministerul Cercetării și Tehnologiei și va cuprinde clauze asiguratorii pentru realizarea transferului tehnologic, precum și, după caz, clauze privind obligațiile beneficiarului de a plăti drepturile bănești ale inventatorilor, în condițiile legii.

Art.4- (1)- Rezultatul cercetării, tehnologiilor, procedeele tehnologice noi, obiectivele fizice realizate pe parcursul derulării contractelor de cercetare-dezvoltare finanțate din fondurile publice, care nu fac încă obiectul unui transfer tehnologic prin cofinanțare, rămân în administrarea Ministerului Cercetării și Tehnologiei.

Art.5- (1)- Transferul tehnologic al rezultatelor cercetării, care comportă o protecție specială în condițiile legii, se va realiza și cu respectarea acestor prevederi.

(2)- Dreptul de exploatare a brevetelor în cadrul transferului tehnologic poate fi transmis numai prin contract de licență încheiat între titular și agentul economic, înainte de încheierea contractului de cofinanțare.

H.G. nr.920/17 nov.1995 pentru completarea H.G. nr.297/1995 privind stimularea agenților economici prevede în art. unic: H.G. nr.297/1995 privind stimularea agenților economici în procesul de transfer tehnologic al rezultatelor cercetării-dezvoltării finanțate din fonduri publice se completează după art.5 cu următoarele două articole:

Art.6- (1)- În cadrul acțiunii de transfer tehnologic, agentul economic beneficiar al rezultatelor cercetării și al aplicării unor invenții brevetate, acționează pentru materializarea acestora prin modernizarea tehnologiei existente, dezvoltarea unei tehnologii noi, asimilarea de produse noi sau modernizate etc.

(2)- Se consideră cheltuieli, aferente transferului tehnologic acele cheltuieli efectuate pentru proiectare, pregătiri de fabricație, amenajări și construcții-montaj necesare tehnologiei respective, omologare produs și tehnologie până la fabricație “serie O” inclusiv.

Art.7- Ministerul cercetării și Tehnologiei va lua măsuri pentru încheierea contractelor de cofinanțare cu respectarea prevederilor legale privind efectuarea cheltuielilor din fonduri publice și va aloca fonduri de la buget în completare, proporțional cu sumele utilizate de agenții economici din sursele proprii ale acestora.

H.G. nr.886/1 nov. 1995 pentru completarea și modificarea anexei nr.1 la H.G. nr. 459/1994 drept articol unic: Anexa nr.1 referitoare la structura organizatorică a Ministerului de Cercetare și Tehnologie la H.G. nr.459/1994 se completează și se modifică conform prezentei hotărâri.

În legătură cu acestea se poate face referire și la O.G. din 31 ianuarie 1997. Art.4: Ministerul Cercetării și Tehnologiei este organul administrației publice centrale de specialitate în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării, care are rolul și responsabilitatea de a defini, coordona și asigura în principal:

planificarea strategică și obiectivele acesteia;

politicile pentru atingerea obiectivelor planificării strategice;

cadrul normativ metodologic, funcțional, operațional și financiar în care se realiza politicile;

atribuirea aplicării politicilor;

monitorizarea, evaluarea și controlul realizării politicilor.

Taxele vamale și transferul de tehnologie prin

prisma integrării în Uniunea Europeană

Cotele ridicate ale taxelor vamale aplicate echipamentelor de înaltă tehnologie, accesul dificil la credite și informații, birocrația și proasta funcționare a organizațiilor guvernamentale, vamă, ARD, ANP, și alte agenții, slaba preocupare pentru calitatea produselor și a standardului de viață, incoerența planului de investiții în infrastructură, imposibilitatea de a avea titlu de proprietate asupra terenului pentru firmele străine sunt factori care afectează semnificativ pătrunderea acestora pe piața românească și diminuează considerabil șansa competitivității firmelor românești care utilizează aceste tehnologii.

În general, climatul economic nu este favorabil dezvoltării, iar imaginea României în lume este mult deteriorată din acest motiv. Cu toate că țările din jur au luat măsuri de reducerea a barierelor de intrare pentru echipamentele de înaltă tehnologie, România continuă să ducă o politică protecționistă deși firmele autohtone nu fac față provocărilor acestor tehnologii.

În ultimii ani, Guvernul a permis pătrunderea unor echipamente de înaltă tehnologie doar pe baza unor licențe speciale.

Părerea specialiștilor în domeniu este că pătrunderea înaltelor tehnologii pe piața românească trebuie să fie liberă. Numai așa, investițiile în țara noastră și competitivitatea firmelor pot câștiga o șansă reală.

Un exemplu bun este scăderea taxelor vamale pentru produse siderurgice importate de România, ajungând de la 15–20 % în anul 1992 la 3–4 % în anul 2000:

CAPITOLUL 3. MODELE DE TRANSFER DE TEHNOLOGIE

3.1.TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE ÎN CONTEXTUL DEZVOLTĂRII INDUSTRIALE

3.2.ANALIZA CARACTERISTICILOR MODELELOR DE TRANSFER DE TEHNOLOGIE

CAPITOLUL 3

MODELE DE TRANSFER DE TEHNOLOGIE

TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE ÎN CONTEXTUL DEZVOLTĂRII INDUSTRIALE

Economiștii și politologii înțeleg de multă vreme faptul că oamenii “votează cu picioarele” părăsind și țări în care șansele sunt limitate și mutându-se în locuri care permit un viitor mai atrăgător. Făcând o paralelă cu transfer de tehnologie, sensul acesteia este inversat către zonele în care nivelul tehnologic este redus, cerințele sunt mari, în care concurența pe piață este mai redusă.

Acceptarea curent[ a noțiunii de transfer tehnologic, fără distincție între transferul de tehnologie vertical – deci periplul de la un principiu științific la o nouă tehnologie – cu transferul de tehnologie orizontal, respectiv difuzia unei tehnologii și aplicarea ei în scopuri noi.

Funcție de perioada în care se desfășoară transferul tehnologic, de dezvoltare a pieței, a nevoilor consumatorilor, principalele motivații sunt:

a)- aspecte comerciale (cereri ale cumpărătorilor, service, piețe noi);

b)- aspecte financiare (reducerea cheltuielilor, creșterea rentabilității, obținerea de subvenții);

c)- aspecte industriale (politica de calitate, creșterea productivității);

d)- aspecte strategice (eliberarea de situațiile de monopol, diversificări etc.);

e)- aspecte sociale, mediul ecologic etc.

Alocarea unei importante părți din venitul național pentru investiții, în primul rând productive, este o necesitate a progresului forțelor de producție. Printre principalii factori care au determinat creșterea eficienței investițiilor și reducerea eforturilor financiare, materiale și umane necesare obținerii unei producții se află și preluarea experienței tehnice avansate de către o țară din alte țări.

Valoarea tranzacțiilor interne și mai ales internaționale, având ca obiect cunoștințele tehnologice, a crescut rapid și s-a conturat o piață mondială a tehnologiilor caracterizată printr-un dinamism deosebit, ritmul de creștere al comerțului depășind net ritmul de creștere al comerțului mondial cu mărfuri tradiționale.

Reflectând atât creșterea importanței acestei piețe, cât și restrângerea, deși nu vizibilă, posibilitățile de a obține tehnologii pe altă cale decât cea a tranzacțiilor comerciale, treptat, conceptul de transfer tehnologic este înlocuit cu cel de comerț cu tehnologie.

La baza comerțului internațional cu tehnologie se află instituția juridică a “proprietății industriale” care asigură, prin diferite forme, pe deținătorii de tehnologii ce nu vor fi lezați în exercitarea drepturilor lor.

Un instrument important în urmărirea evoluției dezvoltării științifice și tehnice a unei țări este balanța de plăți tehnologice (balanța tehnologică). Aceasta este o componentă a balanței comerciale și totodată, un instrument de urmărire statistică a evoluției încasărilor, plăților și soldului în comerțul cu tehnologii al unei țări. Din studierea balanței de plăți tehnologice se pot deduce stadiul introducerii progresului tehnic în economia națională, intensitatea efortului de modernizare a economiei respective și căile pe care se face aceasta.

Pentru a se ajunge la concluzii juste în interpretarea datelor balanței tehnologice, este necesar ca aceasta să fie corelată cu cel puțin următorii indicatori:

volumul comerțului exterior al țării respective și balanța comercială;

evoluția volumului și structurii cheltuielilor pentru cercetare–dezvoltare, respectiv potențialul științific și tehnologic;

balanța cererilor de brevet și a brevetelor acordate.

Fiecare din acești indicatori oferă o imagine statistică asupra situației însușirii progresului tehnic la un moment dat, într-o economie națională.

Puterea economică a unui stat, sistemul socio-economic, alături de politica națională în domeniul științei și tehnologiei sunt factori decisivi care hotărăsc poziția prezentă și viitoare în ierarhia mondială.

Legate de interpretarea balanței de plăți tehnologice, se consideră că aceasta nu trebuie să fie comparată cu o balanță comercială de tip obișnuit în care cheltuielile trebuie să fie acoperite de venituri. Țările care eforturi pentru însușirea cuceririlor științei și tehnicii pot să cheltuiască temporar, pentru achiziționarea de tehnologii noi, mai mult decât încasează din vânzarea propriilor tehnologii.

Transferul internațional de tehnologie sete factorul esențial al dezvoltării industriale și eficacitatea sa este maximă atunci când este asimilată astfel încât să devină calea de deschidere spre faza de producție industrială.

Orice schimbare tehnologică are repercusiuni asupra multor aspecte sociale. Atunci când schimburile rezultă dintr-un transfer rapid și masiv de tehnologie străină, țara primitoare poate să se găsească în fața unor importante dificultăți. Această situație poate apare deoarece asimilarea unei tehnologii depinde nu numai de transferul de cunoștințe și metode tehnice, ci și de aptitudinea țării primitoare de tehnologie, de gradul ei de pregătire de a primi și asimila elemente noi.

Studiul metodelor susceptibile să amelioreze procesul transferului de tehnologie, acoperă numeroase aspecte ale infrastructurii industriale. Cu toate acestea, este important să se înțeleagă natura tehnologiei ce este avută în vedere și modul în care ea ar putea reacționa asupra structurii și capacității industriei care urmează să asimileze această tehnologie. Tehnologia are un caracter specific: în timp ce cunoștințele științifice pot avea aplicări vaste, ele putând să stea la baza apariției mau multor tehnologii, tehnologia însăși se dezvoltă pe un front mult mai redus.

Specificitatea tehnologiei antrenează o eterogenitate tot mai marcantă, a industriei, nu numai în interiorul unui sector dat ci și în cadrul întreprinderii. Succesul oricărei dezvoltării tehnice depinde de schimbări ce se introduc în întreprindere pentru realizarea acesteia și depinde, de asemenea, de punere la punct a unei infrastructuri tehnice de susținere în alte sectoare a procesului de adaptare a dezvoltării tehnice respective.

Acestea sunt caracteristicile tehnologiei care fac ca măsurile aplicabile transferului unei anumite tehnologii să difere, uneori în mod substanțial, de măsurile care pot să convină transferului unei alte tehnologii.

În această situație, se poate afirma că transferul va fi eficace numai dacă vor fi avute în vedere elementele centrale și i se va asigura, în consecință, un echilibru adecvat cu mijloacele și cunoștințele de care dispune pe ansamblul structurii industriale.

Transferul de tehnologie este considerat ca mijloc important de accelerare a ritmului evoluției industriale. El favorizează concurența, introducând tehnici mai puțin costisitoare. Dar, pentru promovarea transferului de tehnologie, una din metodele importante care duce la asigurarea succesului obiectivului urmărit este înființarea de noi întreprinderi, chiar cu riscul de a se crea o economie cu o structură neunitară, în care se găsesc insule de tehnologie avansată, izolate între sectoare mai puțin avansate.

Nivelul tehnologiei transferate și asimilate într-un sector de activitate va oscila în jurul structurii industriale, în care tehnologia respectivă este transferată și urmează să fie implantată.

Adevăratul mecanism al transferului de tehnologie se bazează pe legătura întreprindere-întreprindere. Pentru a asigura eficacitatea transferului, trebuie ca elementele proprii ale tehnologiei să fie prezente sau să existe premise pentru a fi asimilate rapid, ceea ce presupune o largă compatibilitate între întreprinderile implicate în transfer. Acestea pot constitui un mijloc de promovare a producției și vânzării, fiind folosite în cadrul politicii comerciale ca un instrument care permite pătrunderea pe o anumită piață inabordabilă prin practici uzuale sau a exportului, datorită restricțiilor vamale și legilor protecționiste.

Prin transferul de tehnologie, furnizorul acesteia își mărește exportul de materiale sau de părți componente care, adesea, sunt supuse unor taxe vamale mai mici decât exportul de produse finite.

Dată fiind complexitatea crescândă a problematicii pieței internaționale a tehnologiilor, apar continuu noi factori, permanenți sau conjuncturali, care determină creșterea volumului transferurilor de tehnologie pe plan internațional.

Unul din principalele fluxuri de transfer tehnologic este din S.U.A. către țările occidentale în care se realizează cca. 60% din veniturile aferente valorificării tehnologiilor deținute de S.U.A.

Japonia participă activ la comerțul de tehnologii, transferurile tehnologice dinspre Japonia către S.U.A. și Europa Occidentală reprezentând alte două fluxuri importante ale pieței mondiale.

Un alt flux este cel din țările dezvoltate către cele în curs de dezvoltare, care se manifestă în special prin intermediul transnațional.

Conjunctura politică generală exercită un rol determinant asupra modului în care acționează acești factori asupra dezvoltării transferului internațional de tehnologie: un climat de destindere stimulând schimburi tehnologice.

3.2.ANALIZA CARACTERISTICILOR MODELELOR DE TRANSFER DE TEHNOLOGIE

au fost avute în vedere 15 studii de caz efectuate în 7 țări membre APO: China, Thailanda, India, Hong Kong, Pakistan, Singapore, Japonia. În cadrul acestora transferul de tehnologie a fost o activitate strategică, de afaceri într-un mediu de risc și incertitudine. Parteneriatele dinamice în fiecare caz au pus accentul pe creativitatea în căutare de noi oportunități de afaceri, în timp ce o rațiune economică pare să domine comportamentul managementului de vârf. Ceea ce este unic în proiectele de transfer tehnologic, fiind distinct e comportamentul convențional de afaceri sau de activitatea de producție, constă în activitatea de colaborare în cadrul unui parteneriat. În general, furnizorul de tehnologie și primitorul constituind parteneriatul, foarte rar împărtășesc aceleași obiective , strategii sau beneficii. În studiile de caz urmărite, destinatarii posedă o puternică motivație favorabilă obiectivelor strategice și de aceea ei iau inițiativa pentru a-i convinge pe furnizori să formeze parteneriate.

Tehnologia de mijloc sau de vârf care a câștigat popularitate în recentele tranzacții tehnologice, nu satisface destinatarii în perioadele de la nivelul de asimilare a tehnologiei atât timp cât ei doresc să găsească cel puțin nivelul de adaptare, dacă comercializarea de succes este asigurată. Acesta este un fenomen inevitabil însoțit de creșterea și maturizarea piețelor din țările gazdă.

Era de “ieftin dar de calitate scăzută” a luat sfârșit și activitățile de transfer de tehnologie au fost promovate ca răspuns la nevoile pieței.

În particular, transferul de tehnologie software care implică un nivel înalt de know-how, este o activitate de afaceri riscantă și nesigură. Aceste observații au fost relevante în aceste studii care accentuează adaptarea tehnologică.

Proiectele de transfer de tehnologie au fost analizate din punct de vedere al strategiei corporației. Aceasta deoarece s-a presupus existența unor factori instabili sau nesiguri care pot determina insuccesul transferului. Confruntând factorii cauzați de schimbarea mediului de afaceri sau posibile neînțelegeri între parteneri, ei sunt comuni dar, asemenea factori afectează nefavorabil atingerea scopurilor finale. Este interesant de analizat cum structurile instabile devin stabile și ca factori, ele restituie stabilitatea.

Modelul conceptual are încorporate tendințele care, în mod ostil, afectează procesul transferului. În general, acestea sunt clasificate în patru tipuri:

1.Tendințele favorabile sistemului de valori: este normal că tendințele sunt generate în relație cu sistemul de valori sau sunt comune filosofiilor în care direcțiile socio-culturale sunt diferite. Foarte adesea, realizările așteptate, derivate din tranzacțiile tehnologice, nu sunt întotdeauna identice între furnizor și destinatar, astfel încât tendințele favorabile sistemului de valori și filosofiile comune unei singure societăți afectează cealaltă societate pe tot parcursul procesului de transfer și poate crea un mediu de dezvoltare al parteneriatului.

2.Tendunțele generale în procesul de tranzacție a tehnologiei: tranzacția tehnologiei este completă la semnarea contractului. Dar termenii săi și condițiile se pot abate de la intențiile comune ale părților atât timp cât sunt subiecte ale balanței de putere dintre cele două părți. Asemenea parametri ca scopul acțiunii, metodologia sau durata sunt rezultate ale compromisului, retrageri sau constrângeri. Cu toate acestea, condițiile inițiale ale transferului sunt formate în timp ce tendințele părților se mențin constante.

3.Tendințele legale de estimare a capacităților.

Este dificil de estimat cu precizie capacitățile ambilor parteneri: capacitatea de transfer a furnizorului și cea de absorbție a beneficiarului. Astfel, receptorul tinde să-și supraestimeze propriile capacități și în consecință, serviciile adiționale sau asistența sunt solicitate mai târziu. Oricum ar fi, dacă furnizorul subestimează beneficiarul, este determinantă o acumulare de redudanță sau tehnologie nerelevantă și servicii întârziate.

4.Tendințe rezultate din procesul de implementare a proiectului: aceste tendințe sunt minimizate de muncitori, ale căror decizii determină delegarea autorității.

Calificarea acestora a fost utilă în biruirea tendințelor, dar aceasta singură nu este suficientă pentru promovarea nivelului transferului de tehnologie de la asimilare la adaptare decât dacă, calificările individuale sunt integrate într-o asemenea manieră încât să genereze schimbări dezirabile în întregul proces de producție.

Aceste patru categorii de tendințe au impacte negative de-a lungul executării proiectului. Astfel, succesul sau eșecul transferului de tehnologie depind de modul de minimizare sau depășire a acestora.

Poate fi notat că toți factorii au loc în partea superioară a procesului de transfer de tehnologie și de aceea impactul lor nu poate fi subestimat. O nouă descoperire din studiile de caz este că mulți manageri de vârf au recunoscut în totalitate acești factori ca instabili și nesiguri.

Aceste tendințe pot genera decalaje în luarea deciziilor. De exemplu, furnizorii așteaptă un profit rapid și substanțial din proiectul de transfer, în timp ce beneficiarii mențin o scară largă de obiective manageriale vis-a-vis de potențialul pieței, de plata tehnologiei, canale de distribuție etc.

Transferul de tehnologie este realizat prin trei moduri de operare:

primul este tehnologia concretizată în instalații. Chiar în absența cunoștințelor de principii tehnologice, produsele sau serviciile pot fi făcute de muncitorii care pot opera cu instalațiile. Aici, accentul este pus pe aspectele de operare și de întreținere.

al doilea mod este tehnologia referitoare la proiectarea produselor. Acesta este un pas mai departe față de modul anterior, în care este necesar ca muncitorii să se adapteze echipamentelor ale căror funcțiuni variază în raport cu proiectarea produselor. Aceasta corespunde stadiului de adaptare tehnologică.

al treilea mod este tehnologia care afectează întreaga gamă de produse. Aici, și producția și managementul tehnologiei intervin pentru a cuprinde planificarea producției, controlul calității, costul și realizarea controlului, fiecare dintre ele contribuind la creșterea productivității.

Primul mod este un sprijin al transferului de tehnologie tradițional unde numai copierea documentelor tehnice sau îndeplinirea manuală a rolului major pot asigura realizarea eficientă a transferului.

Majoritatea studiilor de caz analizate sunt cu firme care folosesc al doilea sau al treilea mod, unde transferul de tehnologie software este mai important decât cel de hardware.

Diversificarea afacerii prin transferul de tehnologie este riscantă datorită, în parte, lipsei de informații. Studiile de caz vizate confirmă existența unui punct de întoarcere în care managementul de vârf ia o decizie critică privind transferul de tehnologie.

Uneori, diferențele de produs față de competitori au fost cheia, alteori oportunitatea pentru creșterea viitoare. Analiza studiilor de caz identifică doi factori în această privință:

stocul de experiență în afaceri care a fost util în consolidarea capacității de absorbție;

sensibilitatea mediului extern.

În ambele cazuri, calitatea și cantitatea de informație deține cheia succesului de găsire a oportunității de afacere.

Totuși, informația internă dintr-o firmă nu este atât de utilă pe cât se dorește. Aceasta reprezintă o informație cunoscută deși poate reduce riscul. Găsirea oportunității de succes depinde de modul în care o firmă realizează avantaje din informațiile inițiale obținute din surse exterioare. O asemenea categorie de informații este riscant de manevrat dar poate să ducă la formarea de parteneriate atât timp cât managementul de vârf are o puternică convingere despre realizările viitoare.

Cu alte cuvinte, firma destinatară a demonstrat sensibilitatea favorabilă schimbării din mediul exterior. Din vreme ce oportunitățile de afacere lasă deoparte domeniul de firmă, multe firme de succes cum sunt cele din Hong Kong, Japonia, Thailanda, India au făcut eforturi bine planificate pentru culegerea informațiilor și realizarea altor amenajamente pregătitoare.

Studiile de caz confirmă că multe țări asiatice au promovat nivelul transferului de tehnologie de la simpla asimilare la adaptare și dezvoltare ca răspuns la creșterea nivelului de tehnologie și a nevoilor pieței.

Managementul de vârf trebuie să cunoască simptomele schimbării mediului pentru identificarea la timp și modificarea obiectivelor organizației. În aceste caz, forțele exterioare acționează ca o piedică în promovarea recunoașterii nivelului de la individual la întreaga organizație. Acestea sunt, de exemplu, amenințări de la concurenți, informații despre necesitățile utilizatorilor și interesele lor, recunoașterea intuitivă a creșterii viitoare etc.

Funcția principală a progresului de formare a parteneriatului este de coordonare și raționalizare a diferitelor condiții oferite de o pereche de firme independente care u istorie, strategii de afaceri și obiective diferite. Ei trebuie să ajungă la o înțelegere privind transferul de tehnologie. Cu alte cuvinte, este un proces de îmbinare a diferitelor interese și a conflictelor dintre cele două părți.

Receptorul urmărește o tehnologie de înaltă calitate, o gamă de suporturi și servicii tehnologice și dorește să atingă obiectivele în cadrul unui buget dat.

Furnizorul încearcă să obțină beneficii tehnologice și de marketing prin creșterea prețului tehnologice sau prin stabilirea în străinătate a fabricii producătoare.

Nu este surprinzător ca ei încearcă să reducă suportul activităților prin extinderea, posibilă în afară de cazul când transferul tehnologic este realizat prin joint-venture.

Fiecare parte oferă propriile termene și condiții în procesul de îmbinare, dar conflictele pot fi rezolvate prin balanța puterii la masa negocierilor sau prin oferirea de planuri alternative.

Partenerii ar trebui să caute căi de identificare a unei structuri încorporate care să ajute la îndepărtarea barierelor structurale și problemelor. Compromisul este metoda cea mai de dorit în rezolvarea conflictelor dar, în cele mai multe cazuri, termenele și condițiile sunt decise de modul de retragere, ocolire, sau de constrângere. Uneori, contractul însuși este un produs de compromis, dar el este sfârșitul muncii de la vârf și începutul celei de la baza firmei. Aceasta este acolo unde al doilea tip de tendință poate avea loc datorită așteptărilor prea mari, a surplusului de soluții sau a neînțelegerilor, primul tip de tendință apărând în înțelegerile scrise. De exemplu, una din părți poate dori un joint-venture dar cealaltă parte poate refuza să investească. Fiecare partener trebuie să aibă o viziune liberă pentru acomodarea cu ceea ce caută celălalt partener.

În general, partea care este probabil să câștige un proiect trebuie să ia inițiativa în formarea parteneriatului. Poate să creeze un mediu favorabil într-un asemenea mod indicat, să convingă cealaltă parte că tranzacția de afaceri propusă poate fi benefică. În mod particular, când se presupune că proiectul necesită timp și riscuri, bunăvoință și suportul furnizorului, pe lângă angajamentul său specificat în contract, include servicii ca: asigurarea know-how, consultare gratuită, operații comune pentru rezolvarea problemelor care sunt indispensabile etc.

Studiile de caz subliniază importanța relațiilor informale, dincolo de contract, ca un factor de succes. Încrederea reciprocă aduce energie și forțe care leagă ambele părți astfel încât este onorată înțelegerea din punct de vedere al contractului și al spiritului. Aceasta devine, eventual, semnificativă în depășirea diferitelor tendințe.

Un factor de succes comun, observat în proiectele de transfer de energie a fost că managementul de vârf stabilește întotdeauna un modest și puternic set de obiective astfel încât să execute planurile după planificarea și programarea inițială. Obiectivul “modest” nu este în contradicție cu obiectivul competiției. Procedând cu fermitate poate fi inovativ sau ambițios atâta timp cât managementul de vârf se orientează pe realizarea proiectului bazat pe acumularea resurselor și experienței în afaceri.

Transferul de tehnologie este o activitate educațională în care noile tehnologii, proceduri, sisteme sau dispoziții sunt fixate într-o organizație. Este de înțeles că accentul a fost lansat până acum pe dezvoltare sau metode educaționale efective în procesul de proiectare a execuției, dar acest fapt a fost departe de a fi satisfăcător din două motive principale:

importanța tehnologiei software, cum ar fi modul de gândire sau know-how care este dificil de structurat a crescut în programa educațională a transferului de tehnologie;

nivelul de transfer s-a deplasat de la asimilare la adaptare și la dezvoltare.

În mod consecvent, firmele receptoare trebuie să posede capacitatea de a identifica problemele și de a le rezolva prin inițiativă proprie. Capacitățile lor sunt dezvoltate prin cumularea efectelor de tehnologie și munca în echipă.

Dezvoltarea organizațională ale cărei cercetări necesită o strategie educațională integrată, este o metodologie pentru a învinge barierele apărute în procesul de transfer de tehnologie. Pentru a răspunde schimbărilor pieței și tehnologiei, organizația trebuie să fie reînnoită prin stimularea atitudinii angajaților, aceasta având efect în maximizarea potențialului de resurse umane disponibile.

Managementul de vârf al firmelor receptoare, ar trebui să fie implicat în întregul proiect de execuție, tinzând să supraestimeze capacitățile firmei. Mecanismul trebuie să fire dezvoltat pentru a rectifica cursul acțiunii odată ce aceasta devine aparentă.

Un concept bine evidențiat în aceste studii de caz a fost acela al piramidei tehnologice: tehnologia de producție servește scopului în mod eficient numai în combinație cu alte tehnologii eterogene. În figura următoare se arată combinarea modelului piramidei tehnologice sub forma modelului ideal de a realiza cu succes un proiect de transfer de tehnologie. În realitate, piramida ierarhică și structura șunt nesimetrice și neechilibrate datorită lipsei tehnologiei necesare. Prin compararea celor două modele pot fi identificate tendințele:

Linia de fund a piramidei este un index care arată “grupul de industrii” sau varietatea tehnologiilor.

Linia de sus a piramidei este un alt index care arată nivelul de standard tehnologic al țării.

Țările au o largă dar limitată categorie de resurse, incluzând resursele naturale, tehnologice, manopera, dimensiunea populației, infrastructura, politica ezc.

Infrastructura invizibilă, cum ar fi: nivelul educațional, mecanismul C&D sau istoria producției, joacă un rol important în întărirea acumulării tehnologice care poate fi intitulată “capacitate tehnologică socială”.

Altă observație interesantă a fost că piramida este compusă dintr-un număr de subpiramide. Deoarece fiecare subpiramidă este o disciplină indepententă, ignorarea ierarhiei ei și acumularea efectelor poate determina eșecul transferului tehnologic.

Elementele invizibile ale tehnologiei contribuie la creșterea extinderii nesiguranței în procesul de transfer. Multe alte bariere apar sub forma diferențelor culturale, guverne, sisteme sociale sau practice.

CAPITOLUL 4. Managementul transferului de tehnologie în ramura siderurgică

4.1.Situația pieței mondiale a oțelului și a industriei metalurgice

4.2.Factorii specifici transferului de tehnologie în industria metalurgică

4.3.Implicații tehnico-economice și organizatorice ale transferului de tehnologie

4.3.1.Analiza transferului de tehnologie la Combinatul Siderurgic SIDEX S.A. Galați

CAPITOLUL 4

MANAGEMENTUL TRANSFERULUI DE TEHNOLOGIE

ÎN RAMURA SIDERURGICĂ

4.1. SITUAȚIA PIEȚEI MONDIALE A OȚELULUI

ȘI A INDUSTRIEI METALURGICE

Principalele caracteristici ale pieței mondiale a oțelului sunt:

diminuarea continuă a consumului și implicit a producției mondiale de oțel cu 2–4,3% în anii 1992–1993 față de 1990;

reducerea producției în Comunitatea Europeană cu cca. 3,6%, în timp ce S.U.A. și Canada au înregistrat creșteri de 4,3%, respectiv 7,2%;

scăderea masivă a producției în țările din Europa de Est cu până la 15–25% și în Japonia cu 10–12% ca urmare a reducerii cererii interne de metal cât și datorită lipsei devizelor pentru asigurarea cu materii prime și energie;

evoluția descendentă a prețurilor: 3% la bandă la cald, 8% la tablă medie, 5% la profile etc.

Evoluția nefavorabilă a siderurgiei în acești ultimi ani a fost determinată de reducerea cererii de metal, mai ales în țările dezvoltate, ca urmare a recesiunii din economia mondială și a continuării politicii de restructurare în domeniu.

În același timp, a crescut producția în Coreea de sud (17,7%), China (9%), India (5%), Taiwan (11%), astfel încât grupul țărilor în curs de dezvoltare a înregistrat o creștere a producției de oțel 9%, fapt explicat prin potențialul de absorbție al piețelor interne ale acestora.

Experții de la Institutul Internațional al Oțelului și Banca Mondială apreciază că pe termen mediu:

țările industrializate vor înregistra o ușoară creștere de maxim 0,7%, iar cele în curs de dezvoltare de maxim 2,1% față de anul 1990.

Țările din estul Europei estimează o creștere de maxim 1,2%. În acest context, cererea a scăzut în toată Europa, în C.S.I., și în Japonia, producătorii din aceste zone încercând să exporte cantități importante spre alte zone. De asemenea, fostele țări socialiste sunt obligate să adopte diverse măsuri pentru creșterea exportului de produse siderurgice, având nevoie de valută mai ales pentru finanțarea restructurării și modernizării industriilor lor.

Ținând cont de existența unui important excedent de capacitate de producție (cca. 30 mil. tone /an în CEE și de peste 50 mil. tone /an în fostele țări socialiste), de cererea relativ redusă și de măsurile restrictive luate de CEE în domeniul importurilor de oțel, în special din Europa de est, se înțelege că se accentuează și mai mult concurența.

Se apreciază că, până la sfârșitul deceniului, consumul de oțel va crește după cum urmează:

în China cu cca. 6%, atingând producția de 100 mil. tone /an în anul 2000;

în țările în curs de dezvoltare (Asia și America Latină) cu 4,8%;

în țările din estul Europei cu cca. 10% (de la 20 la 22 mil. tone /an, față de consumul lor în 1990 de 25 mil. tone);

creștere ușoară în C.S.I. și stagnare a consumului în țările industrializate.

Pe zone geografice, un rezumat al situației ultimilor ani, ar putea fi prezentat după cum urmează:

Piața Comună:

în perioada 1980–1990 capacitățile s-au redus cu cca. 35 mil. tone;

în perioada 1991–1992 s-a redus mult consumul de oțel, apărând alte supracapacități de producție;

a crescut importul la prețuri scăzute (venit dinspre țările est europene);

se apreciază o reducere a capacităților de 7–15 mil. tone /an (dacă nu se iau măsuri urgente de finanțare), ceea ce ar atrage concedierea a cca. 50.000 salariați dintr-un total de 380.000 pe toată comunitatea;

în perioada 1993–1994 s-au luat măsuri la nivel comunitar (investiții în infrastructură, practicarea de dobânzi scăzute etc.) și se așteaptă o revenire modestă a acestor țări;

deși producția de oțel s-a redus în 1993 cu cca. 8%, s-a obținut un venit bun prin orientarea exportului de oțel sub formă de produse finite, în special către Orientul Îndepărtat și prin exportarea de semifabricate către S.U.A.

prețul la oțel a reînceput să crească în partea a doua a anului 1994.

Piața S.U.A.:

creșterea producției 1n 1992 fașă de anul 1991 pe baza creșterilor ușoare a cererii interne, deși valoric s-a încasat mai puțin datorită reducerii prețurilor ;

companiile au continuat programele de modernizare, fapt ce a determinat dublarea calității, valorificarea mai bună a resurselor;

pe piața internă a crescut cererea de produse siderurgice (pentru auto, construcții, infrastructură) astfel încât la sfârșitul anului 1993 producția a fost de 87,3 mil. tone, coeficientul de utilizare al capacităților ajungând la 87,4%;

prețurile produselor siderurgice au înregistrat o ușoară creștere pe piața americană, permițând siderurgiei să-și reducă pierderile;.

America Latină:

producția de oțel a crescut în 1992 cu cca. 4% față de 1991, iar consumul a crescut cu cca. 3,9%;

prin liberalizarea comerțului în zonă (acordul NAFTA) este posibil să crească foarte mult importurile.

Piața țărilor est–europene și C.S.I.:

producția de oțel se stabilizează ți chiar începe să crească față de perioada 1992–1993 ca urmare a programelor de stopare a declinului și de redresare economică.

Piața Japoniei:

reducerea producției de oțel în perioada 1991–1992, inclusiv a profiturilor companiilor;

în ultima parte a anului 1993 producția a crescut la 99,62 mil. tone datorită exportului masiv spre China;

statul sprijină continuu cererea din partea sectorului de stat;

se acordă atenție reducerii prețurilor de cost și creșterii calității produselor.

În europa occidentală situația actuală a turnătoriei de metale este și rezultatul tendințelor pe termen lung care se adaugă la evoluția conjuncturală.

Toate acestea se datorează în principal unor factori ca:

modificării structurii produselor turnate;

trecerea spre economia de piață a fostelor țări socialiste;

reducerea dimensiunilor produselor.

Situația, înainte de căderea regimurilor comuniste, rezultă din date statistice:

în 1988, industria turnătoriei din Europa avea cea mai mare producție. După U.R.S.S., Europa Occidentală avea cea mai mare producție de piese turnate din aliaje neferoase.

În S.U.A. și Europa Occidentală producția de piese turnate a atins un nivel maxim în prima jumătate a anilor 1970, după care s-a redus cu aproape 30% în cursul celor 10 ani următori. Această evoluție se datorează unor cauze majore dintre care fac parte:

înlocuirea unor clienți din metalurgie și construcții cu cei din industriile automobilului și a construcțiilor de mașini;

produsele de turnătorie și-au redus greutatea dar și-au mărit complexitatea.

În țările în care industria a început mai târziu cum este cazl Japoniei sau chiar a țărilor considerate sateliți ai acesteia, această modificare structurală a fost mai puțin accentuată din cauza creșterii cererii.

Un alt aspect îl reprezintă concurența, din punct de vedere tehnologic, pe care piesele turnate o exercită asupra altor materiale. Un studiu asupra acestui aspect a ajuns la următoarele concluzii:

procesul de înlocuire a materialelor metalice turnate cu materialele plastice convenționale este practic încheiat;

polimerii vor avea aplicații foarte limitate în construcția de mașini;

materialele plastice cu rezistența foarte înaltă și materialele compozite armate cu fier sunt prea scumpe pentru a înlocui piesele turnate, cu excepția unor cazuri rare;

materialele ceramice tehnice nu reprezintă un înlocuitor al pieselor turnate dar par să completeze în mod optim structurile compozite.

Costul specific al rezistenței mecanice poate deveni un indicator pentru compararea economică a materialelor. Materialele noi nu vor putea înlocui cu ușurință pe cele vechi, dar ele oferă noi domenii de aplicație pentru materialele compozite turnate.

În afară de criteriile tehnologice și economice, ponderea cerințelor ecologice crește continuu. O durată mare de viață și reciclarea totală a pieselor turnate conferă acestora competitivitate sporită.

În prezent, turnătoriile din Europa Occidentală trebuie să facă față unei noi situații ca urmare a căderii regimurilor comuniste.

Potrivit datelor din anul 1990, tonajul pieselor turnate a crescut cu 34% datorită aportului țărilor foste comuniste, membre ale C.A.E.R.

Trebuie precizat că cererea nu a crescut pe măsura sporirii producției. Dar volumul producției, rezultând din capacitățile excedentare ale turnătoriilor din est nu este decât un agent al problemei. Un altul, cu efecte mai grave, este cel al prețurilor care nu acoperă costurile producției.

Toleranța aparentă a industriei automobilului, de a accepta reduceri de calitate, atunci când diferența de preț este suficient de avantajoasă, reprezintă motiv de îngrijorare.

Această tendință se opune dezvoltării tehnice viitoare datorită avantajelor temporare care vor dispare o dată cu amortizarea în creștere a nivelului salariului și cu introducerea măsurilor de protecție a mediului înconjurător.

Realizarea și dezvoltarea unui parteneriat pe termen lung cu aceste turnătorii va constitui un avantaj pentru industriile automobilului și a construcțiilor de mașini, putând contribui la dezvoltarea problemelor tehnice ale utilizatorilor de piese turnate

Din cele prezentate pot fi deduse ca principale concluzii:

în privința concurenței între procedeele de fabricație și materiale, formarea ți turnarea prin forme informatizate au perspective bune;

capacitatea turnătoriilor trebuie să se adapteze cererii, care s-a modificat în mare măsură din punct de vedere cantitativ. În țările cu nivel mediu de industrializare, această capacitate este de 10–20 Kg /locuitor, iar în țările puternic dezvoltate și cu o industrie puternică a automobilului, această capacitate este de 20–40 Kg /locuitor și pe an;

turnătoriile care doresc să supraviețuiască trebuie să se adapteze la sistemele de producție de înaltă eficacitate, la strategiile de control al calității și la noile forme de cooperare cu clienții.

În ceea ce privește prețurile produselor siderurgice, acestea au avut o creștere spectaculoasă în 1985–1989 ca urmare a sporirii cererii din partea unor sectoare consumatoare (construcții navale, transporturi, autovehicule etc.) dar, după 1990, a urmat o scădere masivă datorată recesiunii economice mondiale.

Se constată că în 1993 prețurile au înregistrat valori foarte scăzute la majoritatea sortimentelor, atingând cote care se situează de multe ori sub costurile de producție. Această situație se explică prin aceea că în perioada de cerere redusă, firmele exportatoare fac rabaturi de la preț. Astfel, unele țări din Europa de Est, pentru a-și acoperi golul valutar, oferă laminate din oțel la prețuri foarte scăzute, concurând puternic producătorii din CEE pe piețele din Europa și Asia.

Țările Comunității Europene încearcă contracararea acestei situații prin ridicarea calității și prin producerea și livrarea de produse care nu se mai fabrică în fostele țări socialiste.

FACTORII SPECIFICI TRANSFERULUI DE TEHNOLOGIE

ÎN INDUSTRIA METALURGICĂ

Accelerarea pașilor de inovare tehnologică este un factor critic în păstrarea competitivității firmei pe piață. În această privință, firmele fac multe eforturi pentru a căuta, absorbi și comercializa noi tehnologii pentru creșterea viitoare și supraviețuire. În același timp experiența trecută a demonstrat că nu este ușor să transplantezi și să absorbi complet noi tehnologii. Studiile transferului de tehnologie au pus, în general, accentul pe analizarea mecanismului de transfer la nivele inferioare, prin aceasta concentrându-se pe cum să îmbunătățească eficiența producției prin transfer tehnologic. Pe această bază trebuie accentuat rolul managerilor de vârf ca principali jucători în transferul de tehnologie. Pentru a justifica acest lucru pot fi avute în vedere multe motive, dintre care: tehnologia și-a îmbunătățit valoarea calitativă astfel încât proprietarii ei sunt tentați să păstreze secretul. Până când furnizorii nu găsesc avantaje financiare sau de altă natură, ei pot să nu cedeze tehnologia. Managementul de vârf este cel care poate lua decizia de a lăsa tehnologia unde găsește oportunitatea sau cum să realizeze parteneriate.

În al doilea rând, destinatarii și-au îndepărtat căutările la nivele de tehnologie. O dată ce un nivel de tehnologie care este transferat devine mai înalt, beneficiarul va căuta nu numai să facă investiții mari dar să și renoveze capacitățile sale de absorbție. Încă o dată, datorită riscului, decizia finală este lăsată în mâna managerilor de vârf.

În al treilea rând, percepția decalajului dintre furnizorul și beneficiarul de tehnologie a crescut. Furnizorii înclină să subestimeze capacitatea firmelor în receptare atât timp cât ei au un risc în protejarea imaginii firmei lor prin succesul transferului. În acest fel, ei nu acordă importanță numai termenelor și condițiile înțelegerii dar și cererii la un preț ridicat. Pe de altă parte, beneficiarii transferului înclină să superestimeze capacitățile lor de absorbție și să fie optimiști în realizarea transferului de tehnologie de nivel înalt într-un timp cât mai scurt posibil și la un cost scăzut. Asemenea decalaje pot să fie limitate prin acțiuni reciproce ale managementului de vârf din ambele părți. Astfel, încrederea reciprocă, confidența și înțelegerea, la fel ca și informația și împărțirea beneficiilor sunt atrase de la sine.

Studii de caz din Japonia au sugerat că interesul puternic și aranjamentele managerilor de vârf au fost esențiale pentru succesul transferului de tehnologie prin înfrângerea ierarhiilor verticale, discriminărilor de statut sau decalajelor comunicaționale. Urmărind aceste argumente, studiile au încercat să clasifice cum împiedică factori ca secretul, nesiguranța sau părtinirea reușită a obiectivelor transferului de tehnologie. Se argumentează că pozițiile acestor bariere nu se află în mâinile muncitorilor și inginerilor dar există cu mult mai înainte ca tranzacțiile tehnologice să fi fost completate.

Cu alte cuvinte, dacă aceste argumente sunt luate în linii mari ca valide, managementul de vârf are nevoie să întreprindă continuu noi eforturi pentru a atinge seturi de obiective stabilite.

Managerii trebuie să formeze și să execute strategiile care cuprind atât mediul extern de expediere a proceselor de comercializare cât și mediul intern de întâlnire a capacităților organizaționale.

În România, toate aceste elemente stau sub amprenta tranziției managementului care are și în ramura metalurgică.

Metalurgia românească este influențată, în principal, de:

rolul minor al statului în deciziile manageriale, rolul important al pieței de libere în producție și consum, liberalizarea prețurilor, actele de liberă concurență, valoarea acțiunilor este dată de schimbarea stocurilor, finanțarea companiei din resurse interne și de la bănci prin împrumuturi care vor fi returnate pe termen lung.

previzionarea evoluției industriale metalurgice.

Industria metalurgică românească este astăzi rezultatul unei supradezvoltări care a fost prezentă în ultimii ani în întreaga industrie românească.

Investirea resurselor alocate pentru metalurgie nu a avut efect în crearea unei industrii competitive pe piața internațională, care nu poate supraviețui fără protecția de pe piața internă și din partea statului. De aceea, descentralizarea managerială a devenit o necesitate și un criteriu de succes. În acest sens pot fi adoptate trei tipuri de descentralizare:

modificări în activitatea internă a companiei prin adoptarea unei structuri organizatorice moderne cu centrul de interes rezultând în flexibilitatea structurii și ieșirea dintr-o situație critică și prin împărțirea conflictelor sociale;

adoptarea unui tip de structură holding, dar aceasta nu este susținută de o legislație adecvată;

descompunerea unor giganți industriali eliminând unele întreprinderi neprofitabile.

Adoptarea unei strategii manageriale de performanță are în vedere luarea în considerare a caracteristicilor proprii fiecărei întreprinderi astfel încât această strategie să permită desfășurarea activităților de orice fel în condiții optime și cu rezultate cât mai bune.

IMPLICAȚII TEHNICO-ECONOMICE ȘI ORGANIZATORICE ALE TRANSFERULUI DE TEHNOLOGIE

4.3.1. Analiza transferului de tehnologie la Combinatul Siderurgic SIDEX S.A. Galați

Studiul de restructurare a C.S. SIDEX S.A. Galați, până în anul 2002, a fost efectuată în 1994 de către un colectiv de specialiști din cadrul combinatului în colaborare cu institute de proiectare de profil, având la bază “strategia de restructurare a ramurii siderurgice din România”, întocmită de un grup de firme franceze de consultanță pe fonduri PHARE, precum și direcțiile de restructurare prezentate de Direcția Generală de Strategie a Industriei Metalurgice din Ministerul Industriilor, aprobate în 1994 de către Guvern.

Siderurgia românească a suferit un proces de restructurare. Mii de oameni au fost disponibilități, unele unități s-au închis și s-au făcut investiții în tehnologii noi, astfel rata șomajului a crescut ajungând la 19%.

Sindicaliștii nu acceptă plățile compensatorii ca unică formă de protecție socială, ci vor noi locuri de muncă. Conform unui memorandum încheiat în 15 decembrie 1998 între sindicate și patronatele din metalurgie, siderurgie, Ministerul Industriilor, F.P.S. și M.M.P.S., programul de restructurare trebuia finalizat și supus aprobării. Disponibilizările în metalurgie au început încă din 1995. Anual au fost dați afară cca. 5.000 de oameni. Guvernul poartă negocieri cu sindicatele pe tema reconversiei forței de muncă încă din 1996.

Potrivit programului de privatizare pe 1998, Fondul Proprietății de Stat, ar trebui să vândă până la sfârșitul anului cel puțin 35% din acțiunile gigantului siderurgic, adică o jumătate din cota pe care o deține. SIDEX va reprezenta una din cele mai mari privatizări din Europa de Est.

Pentru găsirea investitorilor interesați de acțiunile SIDEX, F.P.S. a apelat la serviciile marilor bănci de investiții străine. În luna ianuarie 1999 banca britanică de investiții Pleming a câștigat licitația organizată de F.P.S. pentru desemnarea firmei care va intermedia privatizarea combinatului gălățean. Abia după ce responsabilitățile părților vor fi stabilite prin contract, britanicii vor prezenta oferta românească în mediile internaționale de afaceri. Nici unui potențial investitor nu-i va fi ușor să decidă dacă va licita sau nu pentru SIDEX. Dincolo de sarcinile pe care le propune orice afacere la Galați, există o serie de particularități care necesită analize îndelungate.

În condițiile de criză economică F.M.I. a forțat să se reducă pierderile în domeniu, Guvernul trebuind să anunțe măsuri dure de reformare a sectorului siderurgic; Ministerul Industriei și Comerțului anunță că demararea acestui proces va duce la disponibilizarea a cel puțin 70.000 de oameni.

Asta înseamnă că în acest sector forța de muncă se va reduce la jumătate, pentru că numărul total de angajași este în prezent de cca. 150.000. Ministerul Industriei nu are în prezent nici o strategie coerentă de restructurare a sectorului siderurgic. În afara plăților compensatorii și a ajutoarelor de șomaj, acest minister nu oferă nimic deocamdată.

La nivelul ansamblului S.C. Combinatul Siderurgic SIDEX S.A. Galați, în ceea ce privește orientarea viitoare a activității productive, nu se poate pune problema unei modificări esențiale a structurii producției.

Domeniul de activitate principal în care combinatul va continua să fie specializat îl va constitui producerea și comercializarea laminatelor plate și a semifabricatelor lungi (țagle, blumuri) din oțel.

În ceea ce privește perspective, la definirea acesteia s-au avut în vedere următorii factori:

relații comerciale ale societății cu piața de desfacere internă și externă (respectiv stabilirea unui program de producție corespunzător cerințelor pieței);

relațiile societății cu piața materiilor prime

nivelul tehnic și tehnologic de dotare actuală.

Modernizările de tehnologii și echipamente cele mai adecvate, necesare producerii unor sortimente de calitate superioară atât în ceea ce privește produsele finite (laminate, semifabricate) cât și cele intermediare (cocs, fontă, oțel lichid, var etc.) și care, totodată să ducă la reducerea consumurilor specifice de materii prime și combustibili;

creșterea gradului de recuperare a resurselor energetice cu scopul de a limita la minim combustibilul necesar a fi procurat din exteriorul combinatului;

extindere turnării continue a oțelului lichid;

îmbunătățirea condițiilor de protecția mediului.

Recesiunea economică a determinat o diminuare a cererii de oțel pe piața internă ceea ce a condus la o scădere a producției. Dacă în 1989 se produceau 12 mil. tone oțel iar capacitatea instalată era de aproximativ 12,5 mil. tone, acum se produc 5.9 mil. tone, cu o capacitate instalată de peste 8,9 tone. Marile combinate siderurgice au înregistrat în acest timp datorii impresionante. Numai la bugetul asigurărilor sociale ele datorează sume care se ridică la nivelul miilor de miliarde de lei, ceea ce le plasează pe primele locuri în topul datornicilor.

Competiția acerbă dintre producătorii de oțel este o poveste veche, dar anii din urmă au adus un element nou; companiile estice concurează nu numai pentru piața de desfacere, ci și pentru atragerea ca acționari a marilor producători mondiali.

Potrivit unui raport al companiei de consultanță Beldons&Co. din cele 76 întreprinderi producătoare de oțel din Europa Centrală și de Est propuse pentru privatizare, doar 11 au fost vândute. Alte 61 se află în curs de privatizare, iar restul de 4 abia încep acest demers.

Exprimat în termeni de capacitate de producție, stadiul privatizării este următorul:

8% au fost vândute;

50% sunt în curs de privatizare;

42% nu și-au schimbat forma de proprietate.

Oferta este deci bogată, iar investitorii nu au motive să se grăbească. Cu atât mai mult cu cât conjunctura internațională nu este favorabilă.

Criza “tigrilor asiatici” (state cu un mare consum de oțel) a însemnat micșorarea cererii de produse siderurgice și a provocat aglomerarea ofertelor de vânzare pe piața europeană. Acest lucru a dus la o transformare a țărilor de acolo din importatoare de oțel în exportatoare. Firmele românești au trebuit să se orienteze spre alte piețe, așa că au început să livreze produse siderurgice țărilor din America de Sud. Dar criza a început să lovească și țările de aici.

Companiile românești nu stau deloc pe roze. La fel ca în celelalte state din Europa Centrală și de Est, capacitățile de producție sunt excedentare, consumul intern a scăzut puternic după 1989, exporturile, la fel, în urma dispariției pieței C.A.E.R., iar nevoia de investiții pentru retehnologizare și modernizare este uriașă.

Producția de oțel brut din siderurgia românească a scăzut considerabil în perioada 1990–1992 de la 9,1 mil. tone la 5 mil. tone.

Revirimentul înregistrat începând cu 1993 a condus la o producție totală de cca. 6,5 mil. tone în 1998, specialiștii apreciind că acest nivel va fi stabil pentru următorii 5 ani.

SIDEX Galați domină autoritar sectorul siderurgic românesc.

Producția de oțel brut a fost în 1997 de peste 4,6 mil. tone, iar în primele 9 luni din 1998 de 3,7 mil. tone, adică mai mult de jumătate din totalul pe țară.

Gigantul gălățean își păstrează rangul și în privința producției de fontă brută (aproape 4 mil. tone în 1997, 3,2 mil. tone în primele 9 luni din 1998).

La capitolul laminate plate, SIDEX este practic singurul producător intern, realizând peste 98% din producția națională.

Punctele forte ale combinatului de la Galați sunt plasarea orientativă pentru minereu, combustibili, materiale și pentru livrarea produselor fabricate, tehnologia integrală de producție și gradul ridicat de independență valutară pentru aprovizionarea cu materii prime și energie.

Studiul de restructurare a SIDEX S.A. Galați cuprinde în perioada 1995–2002 următoarele producții de oțel (exprimate în mii tone):

Cantitățile de oțel prevăzute a se realiza în perioada 1995–2002 sunt corelate în primul rând cu cerințele de produse plate pentru piața internă având la bază scenariul Băncii Mondiale pornind de la PIB (Produsul Intern Brut) și aportul la aceasta al diferitelor sectoare din economia românească, la care s-a adăugat evoluția exporturilor de produse siderurgice pe piața mondială.

În tabelul următor se prezintă programul de producție de oțel lichid (OLD) pentru perioada 1994–2002:

Principalele acțiuni de restructurare–modernizare sunt:

Uzina laminoare:

oprirea laminorului de semifabricate (LSF) și slebing datorită faptului că întreaga producție de oțel se va turna continuu (sleburi sau țagle), precum și realizarea producției de tablă groasă în laminorul de tablă groasă nr.2 (LTG 2) și în laminorul de tablă groasă nr.1 (LTG 1) la care se prevede revitalizarea fluxului de laminare a lingourilor în sleburi și /sau direct în table groase (peste 40 mm);

modernizarea laminorului de tablă groasă nr.2 (LTG 2): calculator de proces pentru conducerea încălzirii sleburilor, adaptări privind îmbunătățirea fluxurilor din ajustaj prin conducerea cu calculatorul și reglaj automat al grosimii la caja finisoare etc.;

modernizarea laminorului de benzi la cald (LBC): zona de cuptoare inclusiv alimentarea de la secția de turnare continuă nr.1 cu sleburi în stare caldă, modernizarea trenului finisor, a instalației de răcire dirijată a benzii;

modernizarea laminorului de benzi la rece (LBR): modernizarea liniei de decapare nr.1, a laminorului tandem nr.1 etc.;

prevederea de noi linii tehnologice de proces cu prelucrare superioară a metalului (linie de acoperiri cu mase plastice, linie de cositorie etc.).

Uzina cocso-chimică:

oprirea eșalonată până în 2004 a bateriilor 1–4 pe măsură ce se apropie de realizarea perioadei normate de funcționare, care în cazul acestui tip de baterie este de 9 ani. Tehnologia de cocsificare a bateriilor 1–4 este poluantă ți costisitoare din cauza consumurilor specifice mari și a întreținerii complexe;

oprirea instalațiilor de stingere umedă nr.1 și 2 și a instalației de stingere uscată nr.1 aferentă bateriilor 1–4;

modernizarea instalațiilor de stingere umedă nr.4, 5 și a instalațiilor de stingere uscată nr.3 și 4 de la Secția de cocsificare nr.3;

reconstrucția cu modernizări a bateriei 7, prin import de documentație, tehnologie, utilaje și echipamente de automatizare.

Uzina aglomerare–furnale:

oprirea furnalului nr.1, eventual și a furnalului nr.2 și concentrarea producției de fontă la furnalele nr.3,4,5;

modernizarea procesului de aglomerare cu aparate programabile și calculator la banda nr.7;

insuflarea cărbunelui pulverizat, ca înlocuitor al gazului metan și cocsului (parțial) la furnalele 3,4,5.

Uzina oțelării refractare:

turnarea continuă a oțelului lichid în proporție de cca. 94% prin transportarea oțelului produs la OLD 2 la Turnarea Continuă de Sleburi (TC 1) prin OLD 1;

turnarea continuă a oțelurilor semicalmate;

modernizarea procesului de elaborare a oțelului la OLD 1 prin introducerea insuflării combinate (oxigen pe la partea superioară, gaze inerte pe la partea inferioară);

modernizarea instalațiilor de turnare continuă la OLD 1;

recuperarea de CO din gazul de convertizor la OLD 1;

Asigurarea resurselor de finanțare

Studiul de restructurare a SIDEX S.A. Galați până în anul 2002 are la bază din punct de vedere financiar, analiza economică prin metoda cost-beneficiu, în scopul determinării viabilității societății comerciale.

Premisele care au stat la baza calculelor au fost următoarele:

programul de producție eșalonat în perioada 1995-2002, ceea ce reprezintă o valoare a producției marfă de 2.884.493 mil. lei la o valoare a monedei naționale din perioada în care s-a făcut studiul (1999), când cursul valutar era de 1$ = 1.800 lei;

cheltuielile de producție pentru anul de referință 1995, iar pentru anii următori în funcție de elementele caracteristice soluțiilor tehnologice propuse (reduceri de consumuri specifice, reducerea numărului de salariați, aportul modernizărilor unor fluxuri de fabricație a unor procedee tehnologice noi);

creșterea constantă a salariilor în costuri de cca. 30% / an până în anul 2002;

realizarea lucrărilor de investiții se va face eșalonat, urmând a se realiza până în anul 2002 un volum total de 1.664.249 mil. lei (la cursul 1.800 lei = 1$), utilizând următoarele resurse de finanțare:

surse proprii: 526.221 mil. lei

credite externe: 1.060.221 mil. lei

fonduri bugetare: 18.000 mil. lei;

fonduri FPS: 60.000 mil. lei.

pentru creditele externe s-a luat în calcul o rată a dobânzii de max. 5%, o perioadă de rambursare de 5-10 ani și achitarea unui avans de 15% din valoarea împrumutului la intrarea în vigoare a contractului;

valoarea amortizării anuale pentru fondurile fixe puse în funcțiune în cadrul programului de modernizare s-a stabilit luând în calcul o durată de funcționare de 15 ani.

Din analiza efectuată a rezultat că SIDEX S.A. Galați va desfășura o activitate profitabilă pe toată perioada de 14 ani avută în vedere, putând suporta efortul financiar generat de realizarea investițiilor de modernizare. Rata internă de rentabilitate a fondurilor investite este de 17,18%. Ținând cont de nivelul real al dobânzilor pe piața financiară internațională și de tendința, în anii următori, de aliniere a ratei dobânzilor practicate în România la acele nivele, se consideră că valoarea de 17,18% a ratei interne de rentabilitate este acceptabilă.

Bilanțul fluxului de numerar este pozitiv, ceea ce arată că agentul economic va putea susține investițiile prevăzute.

Pentru fiecare sector (uzină) din combinat este prevăzut un program de lucrări de modernizare eșalonat pe perioada 1994-2002 și totalizează următoarele valori:

După executarea lucrărilor de modernizare și retehnologizare, nivelul tehnic și tehnologic al combinatului va deveni comparabil cu cel existent în unități similare din străinătate, ca de exemplu:

totalitatea producției de oțel din convertizor se va turna continuu în sleburi sau țagle;

oțelăriile vor fi dotate cu instalații de tratare în oală a oțelului lichid, cât și a fontei lichide și care vor permite atât turnarea continuă în totalitate a oțelului, cât și obținerea sortimentelor impuse prin programele de producție;

automatizarea complexă și conducerea cu calculatorul de proces la furnale, aglomerări, oțelării, laminorul de benzi la rece, laminorul de benzi le cald și laminoarele de tablă groasă;

noi tehnologii de proces (linie acoperire cu mase plastice, linie de cositorire etc.);

realizarea primei etape de creștere a gradului de independență energetică a combinatului astfel:

gradul de valorificare RES va crește de la 49% la 70%;

scăderea consumurilor energetice;

creșterea ponderii cărbunilor în total resurse energetice exterioare de la 67% în 1992 la 80% în 2002;

îmbunătățirea scoaterii de metal de la 79,5 în prezent la 86% în 2002;

creșterea ponderii produselor de performanță (oțel aliat, oțel inox etc.);

realizarea primei etape a sistemului informațional pe ansamblul combinatului pentru activitatea de conducere, programarea producției, aprovizionarea și livrarea producției, crearea băncii de date tehnologice, de calitate, de mediu etc.;

urmare a concentrării producției cele mai eficiente, precum și a extinderii procedeului de turnare continuu a oțelului lichid până la 94% din producția de oțel, o serie de unități din cadrul combinatului urmează a fi oprite din funcționare. În această situație sunt: – laminorul Slebing;

laminorul de semifabricate (LSF);

parțial furnalele 1-2;

parțial mașinile de aglomerare nr.1-4.

În mod corespunzător, va interveni și o reducere a personalului de la 36.687 în prezent la 32.152 salariați după anul 2002.

Din analiza balanței financiar-valutare de export-import reiese că pentru a-și asigura resursele necesare importurilor, C.S. SIDEX S.A. Galați va trebui să mențină ponderea exportului la peste 40% din totalul producției marfă – pe această cale acoperindu-și cca. 60% din importuri, restul de 40 la sută asigurându-se prin exporturi indirecte de produse metalurgice (după prelucrarea semifabricatelor livrate de combinat în profile, sârme etc.).

Pentru echilibrarea balanței se preconizează menținerea ponderii exportului direct de laminate la peste 40 % din totalul producției marfă realizând creșteri mai rapide față de situația actuală, fiind oportun a se realiza la tabla și banda laminată la rece, tabla și banda zincată ș țevi sudat, produse valorificabile la prețuri în valută superioare cu 35–300% față de prețurile obținute la tabla groasă – principalul sortiment livrat în prezent la export.

Calculele arată că, în condițiile reducerii costului materiilor importate, exportul realizat de C.S.SIDEX S.A. Galați asigură beneficii reprezentând 5–25$ tonă. În plus, atunci când produsele siderurgice se livrează în țară, C.S. Sidex practică prețuri interne care reprezintă 75–80% din prețul extern pe care l-ar plăti clienții din țară în cazul în care ar procura produsele respective din import. Astfel, combinatul de la Galați contribuie la creșterea competitivității produselor industriei prelucrătoare pe piața internă și la export, echivalentă cu peste 5 mld. lei /lună.

Pentru aplicarea acțiunilor de restructurare tehnologică, care vor consta în principal din modernizarea fluxurilor tehnologice de bază în afara efortului propriu (cota de amortizare și parte din beneficii) era necesar un efort financiar din partea Fondului Proprietății de Stat, în valoare de cca. 60 mld. lei pentru perioada 1994–1996, în conformitate cu prevederile art.9 din Hotărârea Guvernamentală nr.643/1992. Această valoare solicitată la FPS era necesară în perioada amintită pentru a sprijini financiar vârful de lucrări de modernizare necesare a fi efectuate pe fluxurile de bază ale combinatului:

furnal – oțelăria nr.1 – turnarea continuă de sleburi – laminor de bandă la cald – laminor de bandă la rece – acoperiri metalice (zincare) și nemetalice (lacuri și vopsele) pentru producția de benzi și table laminate;

oțelăria nr.3 – pentru turnare de țagle rotunde pentru țevi, țagle pătrate de relaminare.

Ritmul intens de modernizare, în perioada imediat următoare, este impus de concurența crescândă pe piețele internaționale, care nu trebuie pierdute, și de cerințele mai severe ale pieței interne care se află în perioadă de tranziție.

Procesul de retehnologizare va asigura creșterea calității produselor, în paralel cu reducerea mai accentuată a consumurilor materiale, energetice și a costurilor, precum și pentru scăderea poluării în zonă. Ca urmare, va crește eficiența producției și va spori competitivitatea produselor pe piață.

Se va asigura și creșterea productivității muncii exprimată valoric cu 8–15% pe seama îmbunătățirii calității produselor și creșterea prețurilor medii de valorificare a metalului prin sporirea ponderii produselor cu caracteristici superioare și grad avansat de prelucrare.

Transferul de tehnologie prin modernizarea fluxurilor de fabricație

Etapa 1 (până în anul 2002), în care cele mai importante obiective sunt:

Insuflare cărbune la furnalele 4 și 5

Lucrarea a fost pusă în funcțiune în trim. II 1996. Pentru realizarea acesteia s-a solicitat și s-a primit de la FPS, în anii 1995–1996, un sprijin financiar de 11 mld. lei. S-a apelat și la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului pentru un credit de 20 mil. USD, pentru realizarea lucrărilor de construcții montaj și furniturii din țară. Prin această lucrare, efectul economic constă în eliminarea de gaz metan, injectându-se 150–170 Kg cărbune /tonă fontă cu efect în reducerea consumului specific de cocs în proporție de 0,80–0,90 tone cocs /tonă fontă.

Modernizarea oțelăriei cu convertizoare nr.1:

desulfarea fontei – lucrare pusă în funcțiune din luna aprilie 1995, utilizând desulfurant din import până la asimilarea în țară la combinatul de la Târnăveni;

insulfarea combinată și conducerea automată a procesului de elaborarea a oțelului, aplicându-se eșalonat la cele 3 convertizoare în perioada 1995–1996 în colaborare cu firma MANNESMANN din Germania. Se află în curs de finalizare lucrările de automatizare a procesului nivel 2 de conducere după model a elaborării șarjei.

Modernizarea laminorului de benzi la cald (LBC):

reconstruirea cuptoarelor de reîncălzire cu randamente energetice superioare;

modernizarea trenului finisor care va permite obținerea unei geometrii performante a benzii;

instalație de răcire dirijată a benzii;

roloare.

Pentru această modernizare există contract încheiat cu firma CLECIM din Franța care a acordat un credit de furnizor pe o durată de 8 ani după punerea în funcțiune a instalației. Lucrările sunt în desfășurarea urmând a se finaliza în acest an.

Modernizarea turnării în Sleb:

prima mașină odată cu modernizarea OLD 1, urmând ca restul de trei mașini să fie eșalonat.

Modernizarea primei mașini la TC 2 este în fază de proiectare și de asigurare utilaje. Urmează a se realiza în cursul anului 1998, trim I.

Cu ocazia modernizării va crește capacitatea la 1–1,3 mil. tone /an în funcție de dimensiunile slebului. Modernizările la încă 2 mașini sunt prevăzute a se realiza până în anul 2002.

5. Transformarea unei mașini de turnare continuă blum în turnare continuă țagle continuă pentru țevi, din oțel carbon și aliaje pentru țevi, cazane și recipienți sub presiune la TC 3 (odată cu aceasta o instalație de desulfurare fontă la OLD 3 și LSF) pentru o grosime de 180–340 mm.

Modernizările sunt în fază de stadiu, nefiind clarificate problemele de piață internă și de finanțare a lucrărilor în colaborare cu Centrala de țevi. Fabricarea țaglei pentru țevi impune o serie de modernizări și la elaborarea oțelului la OLD 3.

6. Modernizarea laminorului de benzi la rece (LBR):

decapare nr.1;

tandem nr.1;

instrumentele de măsură și control;

funcționarea automată.

Sunt în curs de derulare tratative cu firmele CLECIM din Franța, MANNESMANN și SCHEMANN din Germania, fiind necesare eforturi pentru încheierea contractelor și intrarea lor în vigoare eșalonat în perioada 1997–1998.

Modernizările vor asigura calitatea superioară a benzii laminate la rece, geometrie riguroasă și consumuri specifice mici la materiale și energie.

7. Epurarea și recuperarea gazului de convertizor la OLD 1

Această modernizare este în faza de finalizare a tratativelor comerciale cu firmele DAVY, MANNESMANN și VOES-ALPINE, urmând a fi realizată eșalonat în perioada 200–2002.

8. Modernizarea instalației de zincare, care vizează:

mașini de sudat;

role cuptor miniflotaj;

instrumente de măsură și control;

funcționare automată;

reducere grosime depuneri zinc la 30-50 g / cm două fețe;

creștere capacitate.

Este în faza de intrare în vigoare a contractului, luându-se în considerare și o linie de acoperire cu mase plastice cu firme de prestigiu în domeniu (VOEST –ALPINE BIEC – S.U.A.).

9. Recuperare sulf din gaz de cocs

Tratativele pentru modernizarea sectorului chimic și a fluxurilor de subproduse (desulfarea gazului de cocs, creșterea purității naftalinei și antracenului cu corecții importante în domeniul protecției mediului) sunt în fază de finalizare.

10. Modernizarea instalației RH și VTD de la OLD 1

Pentru instalațiile de tratare metalurgică, în afara agregatului, este necesar să se finalizeze studiile tehnice de fezabilitate pentru modernizarea acestor instalații, având prioritate OLD 1.

Sunt în curs de finalizare documentațiile tehnice și economice ale acestor lucrări de modernizare – elaborate de institutul IPROMET – pentru a fi avizate și finanțate în vederea efectuării lor în cursul anului 1998.

Etapa II, care are în vedere ca principale obiective:

Reconstrucția cu modernizare și insuflare cărbune la furnalul 6

Lucrarea este în faza de lansare a cererii de ofertă pentru o instalație supraperformantă de 200 Kg cărbune / tonă fontă, intenționând să se realizeze odată cu reparația capitală (RK) la furnalul 6.

2. Controlul procesului și conducerea automată a elaborării fontei la furnalele 4 (F4) și 5 (F5).

Aceste lucrări sunt în program, urmărind ca la soluțiile adoptate să se aplice experiența de automatizare complexă de la furnalul 6.

3. Turnare continuă la sleb la OLD 2

În condițiile în care crește producția de oțel peste 5,57 mil. tone / an se impune realizarea unei instalații continue la sleburi la OLD 2.

4. A doua mașină de turnat blumuri să fie transformată într-o mașină de turnat țagle pătrate (de dimensiuni reduse) făcând posibilă oprirea LSF:

Lucrarea este prevăzută a se realiza în perioada 1998-1999.

5. Modernizarea la laminoarele de tablă groasă (LTG), care au în vedere:

modernizarea cuptoarelor de încălzire;

reglaj hidraulic și contracurbură la Q2 – LTG 2;

instrumente de măsură și control la capele LTG 1 și LTG2.

Aceste programe de modernizare ale fluxurilor de fabricație conțin și lucrări de economisire a energiei și depoluare, combinatul dispunând în prezent și de un studiu de fezabilitate întocmit de specialiștii japonezi de la firmele KOBE STEEL și NIPON STEEL prin intermediul JICA, care prezintă principalele lucrări de economisire a energiei și de protecția mediului care trebuie avute în vedere la modernizarea agregatelor tehnologice, în corelație și cu posibilitățile financiare ale societății. Realizarea acestui studiu poate reduce consumul energiei integrat pe tona de oțel, de la 8,5 Gcal. /tonă la 5,5 Gcal./ tonă (echivalentul a 60 mil. $/ an).

În prezent, există sprijinul Guvernului României de a se perfecta cu Guvernul Japoniei un credit de cca. 100 mil. $ pentru finanțarea unor lucrări din studiu, în condițiile unor împrumuturi avantajoase pentru partea română.

Combinatul SIDEX mai elaborează pe termen scurt și mediu o strategie care vizează reducerea și controlul poluării în zonă.

Dintre obiectivele amintite, cele mai importante și care se află în stadiul cel mai avansat de realizare sunt: instalația pentru injectarea, uscarea și măcinarea cărbunelui pentru furnalele 4 și 5 – lucrare finalizată și pusă în funcțiune în trim. II 1996 – și modernizarea trenului finisor și răcire dirijată la laminorul de benzi la cald (LBC) – lucrare care este în desfășurare, urmând a se finaliza în acest an.

Principalele caracteristici tehnico-economice ale acestei lucrări și rezultate ale acestor lucrări și rezultate, care se doresc a fi obținute prin realizarea acestor transformări au în vedere:

Instalația pentru injectarea, uscarea și măcinarea cărbunelui pentru furnalele 4 și 5 de la S.C. SIDEX S.A. Galați

Funcționarea eficientă a furnalelor moderne se poate obține numai prin injectarea unui combustibil de adaos la specific de cocs cu 10-15%, uniformizarea și stabilirea funcționării furnalului.

Principalele avantaje ale injectării cărbunelui pulverizat sunt:

coeficient de înlocuire a cocsului net superior față de gazul metan și puțin inferior față de păcură;

posibilitatea de utilizare a unei game largi de cărbuni necocsifiabili având în cenușă până la 5-15% și conținut de materii volatile până la 20-40%;

utilizarea injectării de cărbune pulverizat permite scoaterea din funcțiune a unor baterii de cocsificare, care constituie cele mai poluante instalații din uzinele metalurgice;

prețul de cost al fontei scade prin înlocuirea parțială a cocsului cu cărbune pulverizat;

volumul și repartizarea zăcămintelor de cărbuni injectabili sunt mult mai favorabile decât volumul și repartizarea rezervelor de hidrocarburi gazoase sau lichide;

stabilitatea prețurilor mondiale pentru cărbunii injectabili este evidentă în comparație cu evoluția prețurilor pentru hidrocarburi.

Aceste avantaje tehnico-economice se transferă și în domeniul protecției mediului prin scăderea producției de cocs metalurgic pentru furnale, deoarece bateriile de cocsificare constituie în prezent cele mai puternice surse de poluare din metalurgia feroasă.

Având în vedere aceste avantaje, ca și dificultățile de asigurare a cantități de gaz metan, pentru injectarea în furnale s-a luat în considerare introducerea tehnologiei de injectare a cărbunelui pulverizat în furnalele 4 și 5 de la SIDEX S.A. Galați.

Combinatul are în total 6 furnale, din care se vor păstra în funcțiune numai trei – furnalele nr.4, 5 și 6 – care sunt cele mai moderne. Capacitatea de producere a fontei se va reduce astfel la cca. 60%, obținându-se o reducere a costurilor de producție.

Introducerea tehnologiei de injectare a cărbunelui pulverizat nu are în vedere obținerea unui produs nou și nici mărirea producției de fontă, ci micșorarea consumurilor energetice și îmbunătățirea protecției mediului ambiant.

Efectele avute în vedere sunt:

eliminarea consumului de gaz metan reprezentând cca. 250 ml. Nm/ an la producția nominală și cca. 100 mil. Nm/ an în situația actuală;

reducerea suplimentară a consumului de cocs cu cca. 310.000 tone / an la producția anuală nominală.

Cheltuielile prevăzute pentru acest proiect sunt:

Analiza rentabilității din punct de vedere financiar a lucrărilor de investiții propuse în studiu a fost făcută ținând cont de următoarele condiții:

investiția a fost finisată conform planului în trim. II 1996;

valoarea tuturor cheltuielilor necesare pentru producție a fost estimată în USD pentru a se evita influența variației în limite foarte largi și perioade scurte de timp a prețurilor exprimate în lei (la cursul de 1 USD = 1.800 lei, valabil în perioada în care s-a elaborat studiul);

producția obținută la furnale nu constituie obiect de vânzare, fapt pentru care volumul vânzărilor în toată perioada analizată a fost considerat a fi egal cu costurile totale de producție din anul de referință (înaintea începerii lucrărilor de investiții. În această situație, beneficiile constau în diferențe de costuri generale de înlocuire parțială a cocsului din rețeaua de fabricație cu cărbune).

În scopul determinării beneficiilor rezultate ca urmare a realizării investițiilor propuse, au fost evaluate următoarele costuri:

costul de producție pentru fontă în condițiile actuale;

costurile determinate de prelucrare a cărbunelui necesar pentru insuflare în furnal;

costul de producție al fontei în condițiile utilizării cărbunelui.

Elementele pentru calculul venitului net în toată perioada analizată se pot observa în tabelele următoare (valorile sunt exprimate în mii USD la un curs de 1 USD = 1.800 lei):

Tab.1

Tab.2

Se contată din analiza tabelelor 1 și 2 că, încă din primul an de exploatare se obține profit, venitul net fiind de 4.361 mii USD, valoare care ajunge la 6.246 mii USD / an după terminarea achitării dobânzilor.

Volumul cash-flow-ului, de-a lungul perioadei luate în considerare, s-a calculat în tabelul următor (valori exprimate în mii USD, la un curs de 1 USD = 1.800 lei):

Aceasta arată că proiectul asigură obținerea de profit în fiecare an, existând condiții sigure de achitare a obligațiilor financiare.

Rata de rentabilitate financiară a investițiilor a fost determinată luând în calcul diferențe de costuri care se vor înregistra în urma realizării proiectului. Valorile sunt exprimate în tabelul următor:

Rata de rentabilitate financiară este de 34,98%, fiind calculată cu ajutorul elementelor din tabelul anterior.

Pentru determinarea pragului de rentabilitate, s-a considerat că valoarea producției este dată de costurile din anul de referință (primul an al analizei).

În aceste condiții, nivelul producției la care obiectivul nu obține un câștig dar nici nu înregistrează pierderi (adică pragul de rentabilitate) este de 63,71% din producția anului de referință – în primul an de funcționare al instalației de injectare – respectiv de 50,24% supă terminarea rambursării creditelor.

Resursele de plată al creditelor pot fi sintetizate într-un tabel:

Rezultă că economiile anuale determinate de modernizare sunt de 15.586 mii USD, 14.145 în primul an de funcționare). Acest profit asigură recuperarea întregului împrumut în 2 ani și la 9 luni de la intrarea obiectivului în funcțiune.

Modernizarea la furnalele 4 și 5 face parte dintr-un program de investiții pentru modernizări aprobat de C.S. SIDEX S.A. Galați.

Valoarea totală estimată a programului de investiții pentru modernizare până în anul 2007 este de 900.000 mii USD, din care import de tehnologie și utilaje de cca. 500.000 mii USD.

Obiectivele urmărite în această strategie de modernizare și care au implicații tehnico-economice se referă la modernizarea furnalelor, desulfurarea fontei, insuflarea combinată în convertizoarele de elaborare a oțelului, modernizări pe fluxul de turnare continuă de sleburi, laminare la cald și la rece, lucrări de depoluare și economisire a energiei în principalele sectoare ale C.S. SIDEX S.A Galați.

Toate aceste măsuri au în vedere îmbunătățirea calității produselor finite, scăderea consumurilor energetice, reducerea poluării în zonă, iar proiectele se desfășoară în limita capacităților de producție existente fără o creștere a producției.

Modernizarea tren finisor și răcire dirijată

Pe plan mondial, dezvoltarea unităților de laminare bandă la cald (LBC) a fost orientată spre realizarea de procedee care economisesc energie și spre perfecționarea regimurilor tehnologice pentru îmbunătățirea calității produselor.

În construcția laminoarelor se remarcă tendințe de extindere a fluxurilor de fabricație continuă la cald, prin cuplarea turnării continue a oțelului direct cu trenul finisor al laminorului de benzi.

Principala economie la acest proces o constituie eliminarea cajelor degrosiere și reducerea numărului de caje finisoare precum și utilizarea căldurii pentru laminare.

Investiția necesară realizării unei astfel de instalații este de cca. 65–85% din efortul de investiție pentru un laminor convențional.

Costurile de producție sunt cu cca. 55–80% USD /tonă mai scăzute decât la laminorul de bandă la cald convențional.

Principalele aspecte care au fost luate în considerare la modernizarea laminoarelor la cald au fost:

calitatea superioară a benzii;

diversificarea programelor de producție (domeniu mai larg de dimensiuni la bandă, noi calități de oțeluri și metode de laminare);

flexibilitate înaltă privind controlul temperaturii, programării producției;

grad înalt de utilizare și siguranță în exploatare;

automatizare ridicată;

reducerea investiției;

îmbunătățirea costurilor producției prin reducerea consumului de energie și de materiale auxiliare, precum și prin folosirea cât mai redusă de personal.

Evaluarea costurilor investiției se face pe următoarele categorii (exprimate în mii lei):

1.Cheltuieli de proiectare 5.494.815, din care

– pentru studiul de prefezabilitate 1.877

– pentru studiul de fezabilitate 14.123

– pentru detalii de execuție 2.376.000

– pentru asistență tehnică din țară 239.000

– pentru asistență și documentare tehnică din import 2.863.615

2.Valoare de construcții–montaj 2.504.363, din care

– modernizare tren finisor 1.115.164

– modernizare răcire dirijată 451.747

– gospodăria de apă 934.725

3.Utilaje 38.454.219

4.Dotări 6.558.663

5.Diverse cheltuieli cu un total de: 2.289.463, din care

– organizare șantier 105.134

– sporuri prevăzute de lege 370.118

– cheltuieli pentru suprafața tehnică 4.000

– cheltuieli pentru pregătirea cadrelor de exploatare 1.403.811

– cheltuieli nerecuperate provenind din probe tehnologice 406.400

6.Cheltuieli diverse și neprevăzute (5%) 4.612.561

7.T.V.A. 10.784.534

VALOAREA TOTALĂ A OBIECTIVULUI 70.698.618

Importul necesar realizării investiției este de 20.851 mii USD.

Efectele tehnico-economice ale tuturor lucrărilor de modernizare prevăzute rezultă, în primul rând, din avantajele ce vor fi obținute:

câștiguri din reducerea orelor de oprire datorate schimbării rapide a cilindrilor;

câștiguri din reducerea consumului de metal: de la 1065 la 1047 tone /tonă respectiv cu 18 Kg /tonă, ceea ce înseamnă de fapt producție vandabilă suplimentară importantă;

câștiguri din reducerea orelor de oprire datorate incidentelor mecanice, electrice și de fabricație;

câștiguri din îmbunătățirea calității produselor;

câștiguri din reducerea consumului de cilindrii: 1 Kg /tonă, respectiv la nivelul anilor 1997–2000 de 2000 tone.

La nivelul producției marfă a anului 1996, înainte de intrarea în funcțiune a capacităților proiectate, valoarea producției era de:

– producție vandabilă 1.178.440 tone/an

– prețul de vânzare mediu 631.387 lei /tonă

– valoarea producției 723.052 mii lei/am

Realizarea a determinat modificări după cum urmează:

valorificare superioară datorită îmbunătățirii calitative a cca. 30% din producția laminorului:

600.000 tone /an x 35.000 lei /tonă (20 $ la 1$= 1750 lei)= 21.000 mil. lei

valorificarea unei producții suplimentare de 50.440 tone /an:

50.440 tone /an x 631.387 lei /tonă = 31.847 mil. lei

În acest fel, valoarea producției marfă a secției devine:

producție vandabilă 1.228.880 tone /an

prețul de vânzare mediu 631.387 lei /tonă

valoarea producției 775.899 mii lei/am

rezultă astfel un spor de valoare de 52.847 mil. lei /an.

Toate metodele și tehnicile adoptate prin programul de modernizare trebuie să urmărească și îmbunătățirile condițiilor de lucru, mai ales prin automatizarea locurilor de muncă unde există un grad mare de periculozitate, respectarea strictă a condițiilor de protecția mediului și scăderea consumurilor energetice supradimensionate.

DATE GENERALE PRIVIND SITUAȚIA ACTUALĂ ȘI DE PERSPECTIVĂ

A LAMINORULUI DE BENZI LA CALD

Din punct de vedere organizatoric, secția LBC face parte din Uzina Laminate Plate (ULP), lucrările de modernizare urmând a se executa în hala existentă a laminorului.

Principalele elemente privind situația actuală și perspectivele acestei secții, așa cum reies din studiul de fezabilitate, studiu de restructurare a C.S.”SIDEX”S.A. GALAȚI întocmit de I.C.P.P.A.M. și Studiu de strategii a D.I.M. sunt prezentate în cele ce urmează:

Situația existentă în L.B.C.

Laminorul de benzi la cald din cadrul C.S.”SIDEX”S.A. GALAȚI – ULP este un laminor de tip continuu, cu lungimea tăbliei cilindrilor de 1.700 mm și o capacitate proiectată de 3.500.000 tone /an.

A fost pus în funcțiune în anul 1971.

Materia primă o constituie sleburile provenite de la Turnătoria continuă și de la Slebing.

Tehnologia de laminare a benzilor la cald, este o tehnologie convențională, aparținând generației a III-a.

Laminorul are 4 zone distincte:

zona de încălzire sleburi;

linia de laminare cuprinzând terenul de groserare, foarfece volant, tren finisor, instalație de răcire dirijată;

zona de evacuare (3 ruloare, transportor de ruloare);

secția ajustaj.

Subsecția de încălzire în cadrul Laminorului de benzi la cald este dotată cu cinci cuptoare cu propulsie.

Producția proiectată a fiecărui cuptor a fost de max. 250 tone /h pentru sleb de referință din oțel carbon, având dimensiunile 200x1200x950 mm, folosind gaz mixt 300 kcal /Nmc.

Cuptoarele 1, 2 și 3 au evacuat cu mașină de extras la nivelul căilor cu role (+800 m) pentru oțeluri carbon, slab aliate și inoxidabil sunt de proveniență STEIN, ROUBAIX–FRANȚA și au fost dotate cu patru glisiere.

Cuptoarele 4 și 5 de construcție specială au posibilitatea de încălzire și a oțelurilor cu grăunți orientați până la temperatura de 1430 grade C cu descărcare pe plan înclinat la cota vetrei +2800 mm sunt de proveniență SALEM–ANGLIA.

Dimensiunile cuptoarelor 1, 2 și 3 sunt:

– lățime interioară =10.400 mm

– lungime interioară (utilă) =32.000 mm

– crinet vatră (glisiere) =+860 mm

– distanță între axele căilor cu role de la

încărcare – descărcare =40.370 mm

– deschiderea între stâlpii halei =24 m

– adâncimea fundației = – 7.000 mm

– descărcarea se face cu mașina de extras

cu patru brațe:

Cuptorul cu patru zone de încălzire:

zona de preîncălzire superioară;

zona de preîncălzire inferioară;

zona de încălzire superioară;

zona de încălzire inferioară;

zona de egalizare.

Sleburile cu lungimi de 3.500–4.700 mm sunt încărcate în cuptor pe două rânduri.

Sleburile cu lungimi de 6.000–8.000 mm sunt încărcate pe un singur rând, o încărcătură făcându-se grupând câte cinci sleburi (patru în careu și una în mijloc) astfel încât să se evite ca o glisieră să rămână în permanență descoperită.

Începând cu lungimea de 8.000 mm până la 9.500 mm, sleburile sunt încărcate pe un rând centrate.

Cuptoarele au fost dotate inițial cu recuperatoare de radiații verticale, de tip cilindric. Recuperarea secundară a căldurii gazelor arese se face de la fiecare cuptor prin două cazane recuperatoare montate în serie.

Productivitatea specifică maximă este de 822 kg /mph cuptor.

Debitul maxim de apă de răcire pentru o diferență de temperatură de 15 gr.C este de 1.500 mc /h.

Consumurile specifice de exploatare, prevăzute în documentația de bază (STE 44500/2) au fost următoarele:

– pentru oțel carbon și slab aliat 630.000 kcal/Nmc

– pentru oțel înalt aliat 800.000 kcal/Nmc

– pentru oțel silicios 750.000 kca/Nmc

Cuptorul funcționează în principal cu bigaz, el fiind însă echipat și pentru funcționare cu gaz natural.

În amestecul bigaz, proporția este:

gaz natural: 28% cu Pci: 8.000 kcal

gaz furnal: 72% cu Pci: 800

La origine, stația de amestec gaz furnal cu gaz natural a funcționat corect din punct de vedere al activității combinatului, gazul de furnal fiind livrat stabil ca presiune și putere calorică.

De asemenea și gazul natural era stabil.

În prezent regimul foarte defectuos de livrare a celor 2 gaze nu permite o alimentare corectă a cuptoarelor.

Repartiția gazului în cadrul “SIDEX” este:

25% pentru alimentarea centralei;

50% pentru preîncălzitorele de la cocserie;

25% pentru stația LBC+LTG1+Slebing.

Variația puterii calorice a bigazului între 4.300 și 2.680 kcal/Nmc în timpul exploatării este una din cauzele care au dus la funcționarea defectuoasă a acestor cuptoare.

Aceasta se explică prin faptul că diafragmele măsoară debitele reale numai pentru Pci = 3.000 kcal/Nmc și mici variații a acestor puteri calorice corelate cu variația corespunzătoare a densității amestecului de gaz, conduce la realizarea unor măsurători incorecte, a unor raporturi aer /combustibil de asemenea incorecte, deci un proces de ardere necorespunzător (ardere incompletă sau oxidantă).

Căderile de presiune ale gazului de furnal antrenează și pe cele ale gazului natural, conducând la o diminuare a bigazului în cuptor.

Aceste echipamente (regulatoare și înregistratoare) de o calitate și într-o cantitate insuficientă, sunt puțin fiabile și imprecise.

Deficiențe constatate în exploatare

consumuri ridicate de combustibil și de apă de răcire (mergând până la valori duble față de normal);

consumuri ridicate de materiale refractare – datorate în principal regimului ridicat de temperaturi din cuptor;

imposibilitatea reglării corecte a presiunilor cu eșapări importante de gaze arse în hală cu toate consecințele negative legate de acestea;

deteriorarea rapidă a aparaturii, a cablurilor și motoarelor electrice deasupra cuptorului, datorită temperaturilor foarte ridicate în zonă;

apariția unor vibrații puternice la glisierele cuptorului în timpul împingerii șarjei, cu distrugerea rapidă a izolației acestora;

aparatură de măsură, control și organe de reglare de fiabilitate scăzută, făcând imposibilă conducerea cuptorului în regim automat;

infiltrarea apei accidentale în canale de gaze arse subterane, cu consecințe negative asupra recuperării primare și secundare a căldurii, cât și în privința reglării presiunii în cuptor.

Toate aceste defecțiuni menționate mai sus au o influență negativă asupra calității producției și respectiv asupra valorificării ei.

Perspectivele Laminorului de Benzi la Cald din cadrul

S.C. “SIDEX” S.A. GALAȚI

În studiile de restructurare întocmite până în prezent, se estimează o cantitate de 9,5 milioane de tone de oțel lichid în anul 2002, din care 5,57 mil. tone se vor elabora și prelucra la “SIDEX” S.A. GALAȚI.

Laminorului de Benzi la Cald îi revine un rol important în prelucrarea oțelului lichid, acesta trebuind să ajungă în anul 2002 la o producție estimativă de cca.2.720.000 tone benzi și table laminate la cald.

Menționăm că Laminorul de Benzi la Cald cu tablă de 1.700 mm este unicul furnizor de benzi și table laminate la cale pentru laminoarele de benzi la rece, pentru secțiile de profile îndoite și cele de țevi sudate.

Pentru realizarea nivelelor de producție ilustrate în balanțele prezentate, este necesară modernizarea Laminorului de benzi la cald, implicit cazanul de încălzire având în vedere deficiențele semnalate anterior.

În procesul de modernizare a tehnologiilor și echipamentelor de laminare la cald a benzilor de oțel, parametrii urmăriți sunt:

calitatea benzii (calitate suprafață, precizie dimensională, caracteristici mecanice și tehnologice);

controlul temperaturii pe tot fluxul de laminare;

încărcare sleburi calde;

controlul bombamentului cilindrilor;

flexibilitatea programării producției;

reducerea opririlor;

grad înalt de siguranță și utilizare în funcționare;

reducerea costurilor de producție;

creșterea gradului de automatizare.

Creșterea tehnico-organizatorică a transferului de tehnologie și investiții la Laminorul de benzi la cald

Necesitatea și oportunitatea investiției

În ultimii ani, în cadrul programelor de retehnologizare a siderurgiei s-a pus accentul pe realitatea proceselor tehnologice care economisesc energie și combustibil, care în același timp conduc la îmbunătățirea calității produselor.

Astfel s-a extins introducerea de noi tehnologii, precum turnarea continuă, laminarea directă, laminarea la temperaturi scăzute, laminarea dirijată, creșterea vitezelor de laminare, optimizarea programelor de fabricația și alte tehnologii cu mari influențe asupra scăderii consumurilor specifice de combustibil, a creșterii gradului de scoateri.

Soluțiile preconizate pentru modernizarea cuptoarelor avizează în primul rând economia de combustibil, se bazează pe următorii factori:

noi tipuri mai eficiente energetic;

introducerea în cuptoare a unui procent sporit de șarje calde;

o preîncălzire mai mare a aerului de combustie;

sporirea procentului de căldură utilă din bilanțul termic, prin reducerea pierderilor prin pereți și prin radiație, a pierderilor prin apă de răcire;

optimizarea proceselor termice și conducerea cuptoarelor cu ajutorul calculatoarelor de proces;

creșterea gradului de recuperare a resurselor energetice secundare;

asigurarea unui microclimat corespunzător cât și o reducere a poluării mediului;

scăderea în general a costurilor de producție;

introducerea unor tehnologii și echipamente noi, care conduc la mari economii de combustibili.

Progrese importante s-au făcut nu atât prin conceperi de noi tipuri de cuptoare ci mai mult prin perfecționarea echipamentelor existente, printr-o dimensionare mai corectă pe baza datelor culese din exploatare și o siguranță în realizarea parametrilor tehnologici.

Majoritatea soluțiilor de modernizare adoptate, nu vizează creșteri de producție nici eventual introducerea unor sortimente calitativ superioare, ci în primul rând reducerea consumurilor specifice de energie termică și electrică, îmbunătățiri calitative mai ales ale produselor laminate. Lucrările de modernizare și RK, pentru cuptorul cu propulsie nr.2, au ca scop optimizarea procesului de încălzire, reducerea consumului de combustibil, de apă de răcire, de refractare a creșterii procentului de recuperare a rezervelor energetice secundare. Principalele lucrări de modernizare și RK se referă în principal la :

modernizarea instalației de ardere;

introducerea de glisiere de tip cu “călăreți” și prevederea unei izolări mai bune a acestora;

construcție metalică, pereți frontali și laterali;

zidărie (glisiere, vatră etc.);

uși descărcate;

instalații AMCR;

automatizări proces;

instalații răcire pe cuptor;

măsuri de protecția muncii și protecția mediului în condițiile utilizării gazului de cocs;

îmbunătățirea condițiilor de lucru.

AMPLASAMENT

Transferul de tehnologie propriu-zis, aparținând zonei de încălzire a Laminorului de benzi la cald, amplasate în halele existente.

Laminorul face parte din Uzina de Laminate Plate de pe platforma S.C.C.S.”SIDEX” S.A. GALAȚI.

Capacitatea și programul de producție

Prin transferul de tehnologii, nu se urmărește schimbarea capacității proiectată a Laminorului (3.500.000 t/an).

Această capacitate nu a fost atinsă niciodată, producția maximă obținută a fost de 2.732.000 tone în anul 1979, la aceasta contribuind în principal:

lipse de materie primă;

opriri ale liniei datorită lipsei de energie electrică și de combustibil;

fiabilitatea scăzută a componentelor echipamentelor implementate cu ocazia reparațiilor capitale.

Surese de aprovizionare cu materii prime

Lucrările de modernizare promovate prin prezentul proiect, au o influență asupra surselor de aprovizionare cu materii prime ele rămânând aceleași ca STE-uri aprobate.

Astfel, materia primă necesară Laminorului de benzi la cald, o constituie sleburile de la Laminorul Slebing.

Sleburile au următoarele dimensiuni:

– grosimi 130-250 mm;

– lățimi 700-1.550 mm;

– lungimi 3.500-9.500 mm.

din următoarele calități de oțel necalmat (pseudo calmat, începând cu 1997), calmat, slab aliat, inoxidabil, silician dinamic și aliat.

Materiale tehnologice

Combinatul fiind 100% integrat, toate materialele, utilitățile sunt livrate de pe platformă.

Asigurarea utilităților

Utilitățile existente, din punct de vedere al capacității laminorului. Acoperă necesarul dorit.

Necesarul de combustibil

Pentru încălzirea sleburilor în vederea laminării, se folosesc 3 combustibili:

gaz metan;

gaz furnal;

gaz de cocs.

Programul de producție anual este de maxim 2.740.000 t/an bandă laminată la cald, respectiv 2.864.000 tone sleburi, care se pot încălzi cu 2 cuptoare în funcțiune, al treilea fiind oprit.

Caracteristicile gazelor combustibile cerute de firma IRITECHA – Italia pentru alimentarea CP 2 sunt:

Gaz de furnal

valoare calorică nată: 800 kcal/ Nmc;

debit maxim: 20.000 Nmc/ h;

presiune maximă: 10 kPa (1.000 mm CA);

presiune nominală: 6 kPa (600 mm CA).

Gaz natural

valoare calorică netă: 8.000 kcal/ Nmmp;

debit maxim: 10.000 Nmmc/ h;

presiune maximă: 50 kPa (5.000 mm CA);

presiune minimă: 6 kPa (600 mm CA).

Gaz de cocs

valoare calorică netă: 3.850 kcal/ nmmp;

debit maxim: 20.000 Nmmc/ h;

presiune maximă: 100 kPa (1.000 mm CA);

presiune minimă: 6 kPa (600 mm CA).

Consumatorii de energie prevăzuți în cadrul transferului de tehnologie nu conduc la majorarea puterii instalate din cadrul LBC, fapt ce permite ca alimentarea cu energie electrică să se poată realiza integral pe baza disponibilităților din instituțiile de distribuție de 6 KV și 0,4 KV deja existente în structura electroenergetică a laminorului și a gospodăriei de apă aferentă:

putere instalată: 164.000 KW;

putere absolută: 44.000 KW;

factor de putere compensat: 0,796.

Apa industrială

Apa industrială va fi asigurată de la gospodăria de apă proprie Laminorului de benzi la cald.

Nu este solicitată apa industrială suplimentară, consumurile încadrându-se ]n cele existente.

Folosința de ap[ pentru SIDEX Galați este reglementată prin acordul C.N.A. nr.18/1986, în care este inclus și Laminorul de benzi la cald și care nu se modifică prin lucrările noi investite.

Aer comprimat

Aerul comprimat se produce în cadrul Societății, în centrale de aer comprimat și în turbocompresoarele existente.

Consumul specific de 35 mc/t nu se modifică în urma transferului de tehnologii.

Debitul necesar este de 200 Nmc/h la o presiune minimă de 4,5.

Tehnologii practicate pe plan mondial în domeniul cuptoarelor de încălzire pentru laminoarele de bandă la cald

Cuptoarele de încălzire din laminoarele de bandă la cald sunt cele cu încălzire bilaterală, continuă și anume:

cuptoare cu propulsie (în general cu min. 5 zone de încălzire);

cuptoare cu grinzi pășitoare.

Aceste cuptoare cu grinzi pășitoare au următoarele avantaje comparativ cu cele cu propulsie bilaterală:

timpul de încălzire este mai mic, încălzirea fiind bilaterală pe toată lungimea cuptorului;

dungile negre sunt mai puțin evidente;

diferența de temperatură între fața de mai sus și cea inferioară este mai mică;

datorită timpului de staționare în cuptor mai mic, pierderile prin oxidare sunt mai mici;

se pot încărca consecutiv semifabricate de diverse grosimi;

nu pot apărea lipirea sleburilor;

lungimea cuptorului nu este limitată de grosimea minimă a semifabricatului;

în timpul staționării de lungă durată cuptorul se poate descărca fără să fie adus la o temperatură la care să aibă acces personalului de întreținere.

Față de aceste avantaje, apar o serie de dezavantaje

valoarea transferului de tehnologie este mult mai ridicat (cu 70-80% mai mare);

cheltuielile de întreținere sunt mai ridicate;

cheltuielile cu exploatarea sunt mai puțin ridicate;

când cuptoarele cu izolație nouă sunt noi, pierderile de căldură în apa de răcire sunt mari, suprafețele elementelor răcite fiind 60-65% mai mari.

Concluziile sunt următoarele

datorită avantajelor tehnice, cuptorul cu grinzi pășitoare ar fi de preferat față de cel cu propulsie;

din punct de vedere economic al valorii de procurare, montaj și cheltuieli de exploatare și întreținere este preferabil un cuptor cu propulsie.

Luând în discuție situația secției de încălzire de la LBC Galați a producției acestui laminor, s-a preferat soluția modernizării unui cuptor cu propulsie cu 5 zone (1-3) cu evacuare cu mașină de extras și vatră aproximativ la același nivel cu căile cu role la încărcare și descărcare.

Modernizările practicate pe plan mondial

Modernizările practicate pe plan mondial sunt făcute în mare majoritate a cazurilor în vederea reducerii de combustibil și a îmbunătățirii calității încălzirii.

Referitor la reducerea consumurilor de combustibil menționăm că până la trecerea efectuării modernizărilor cuptorului se pot lua măsuri pentru organizarea fluxului de sleburi, astfel încât să se facă descărcarea caldă a sleburilor în cuptor (la temperaturi cât mai ridicate) laminarea la temperaturi joase și realizarea unui sistem de izolare a căilor cu role între degrasisor și finisor.

Măsurile de modernizare la cuptoarele de încălzire sunt în general următoarele:

îmbunătățirea transferului de călduri la sleburi, prin scăderea producției specifice, respectiv scăderea temperaturii de ieșire a gazelor arse din cuptor;

ridicarea temperaturii aerului de combustie prin:

menținerea caracteristicilor fluidului care cedează căldura (gazele arse);

menținerea în această zonă a unei depresiuni de valoare scăzută;

utilizarea drept combustibil a gazelor arse reziduale din combinatele care sunt amplasate acestor laminoare-gaz de cocs, gaz de furnal, gaz de convertizor;

preîncălzirea acestor gaze reziduale, cea mai eficientă fiind cea a gazului de furnal;

îmbogățirea aerului de combustie cu oxigen;

utilizarea de materiale cu caracteristici superioare de înzidire și izolarea glisierelor care aduc o eficiență ridicată pentru că:

au o fiabilitate bună;

au caracteristici de izolare ridicate, pierderile de căldură fiind diminuate;

utilizarea căldurii transferate în apa de răcire prin producerea de abur în sistemul de transport al sleburilor (răcire prin vaporizare);

realizarea unei bune izolări a spațiului de lucru de exterior prin utilizarea unor uși care închid etanș;

micșorarea efectului de “dungi negre”.

MODERNIZĂRI PRACTICATE PE PLAN MONDIAL

Modernizările practicate pe plan mondial sunt făcute în mare majoritate a cazurilor în vederea reducerii de combustibil și a îmbunătățirii calității încălzirii.

Referitor la reducerea consumurilor de combustibil menționăm că până la trecerea efectuării modernizării cuptorului se pot lua măsuri pentru organizarea fluxului de sleburi, astfel încât să se facă încărcarea caldă a sleburilor în cuptor (la temperaturi cât mai ridicate), laminarea la temperaturi joase și realizarea unui sistem de izolare a căilor cu role degrasisor și finisor.

Măsurile de modernizare la cuptoarele de încălzire sunt în general următoarele:

îmbunătățirea transferului de căldură la sleburi, prin scăderea producției specifice respectiv scăderea temperaturii de ieșire a gazelor arse din cuptor;

ridicarea temperaturii aerului de combustie prin:

menținerea caracteristicilor fluidului care cedează căldură, gazele arse, prin izolarea traseului între cuptor și recuperator;

menținerea în această zonă a unei depresiuni de valoare scăzută;

utilizarea drept combustibil a gazelor reziduale din combinatele în care sunt amplasate aceste laminoare-gaz de cocs, gaz de furnal, gaz de convertizor;

preîncălzirea acestor gaze reziduale, cea mai eficientă fiind cea a gazului de furnal;

utilizarea de materiale cu caracteristici superioare de înzidire și izolare a glisierelor care aduc o eficiență ridicată pentru că:

au o fiabilitate mai bună, deci se mărește timpul de folosire între două reparații;

au caracteristici de izolare ridicată, pierderile de căldură fiind diminuate;

utilizarea căldurii transferate în apa de răcire prin producerea de abur în sistemul de transport al sleburilor (răcire) prin vaporizare;

realizarea unei bune izolări a interiorului spațiului de lucru exterior prin utilizarea unor uși care închid etanș;

micșorarea efectului de “dungi negre”.

MODERNIZĂRI PE PLAN MONDIAL

(SELECTARE)

Lista de referință IRITECNA privitoare la sistemele de reglare cu calculator pentru încălzire:

1 Beneficiar : ACCIAERIE – PIOMBINO – Italia

Tipul cuptorului: cuptor cu grinzi pășitoare pentru țagle

110 t/h

Calculator: DEC-PDP 11/34 – 224KB – 2 x RKO6

Aparatură: HARTMAN and BRAUN – PRATONIC

2. Beneficiar: COCKERILL – VALFILL -Belgia

Tipul cuptorului: cuptor cu grinzi pășitoare pentru țagle

200 t/h

Calculator: DEC-PDP 11/24 – 512KB – 2 x RLO2

Aparatură: FISCHER and PORTER – DCI 4000

3. Beneficiar : US STEEL corp FARFIEDAL, Alabama U:S:A

Tipul cuptorului: cuptor cu grinzi pășitoare pentru blumuri

200 t/h

Calculator: DEC-PDP 11/44 – 1KB – 3 x RLO2

Aparatură: LEEDS and NORTHRAP – Mox I

4. NUOVO ITALSIDER: Bagniali – Italia

Tipul cuptorului: cuptor cu grinzi pășitoare pentru sleburi

250 t/h

Calculator: Ansaldo – MIG 17

5. NUOVO ITALSIDER: CAMPI – Italia

Tipul cuptorului: cuptor cu grinzi pășitoare pentru sleburi

100 t/h

Calculator: DEC-PDP 11/44 – 1KB – 3 x RLO2

Aparatură: WESTINGHOUSE – 1500 GPC

6. Beneficiar: US STEEL Corp Laruin, Ohio, U.S.A.

Tipul cuptorului: cuptor cu roată rotativă pentru blumurii

85 t/h

Calculator: DEC-PDP 11/73 – 512KB – 2 x RLO2

Aparatură: Leeds and Northrap – Mox I

7. Beneficiar: North Stor STEEL – ST PAUL MINNESOTA – U.S.A.

Tipul cuptorului: cuptor cu propulsie pentru țagle

85 t/h

Calculator: DEC-PDP 11/73 – 1MB – 1 x RD53

Aparatură: Rasemount – DIOGENOS

8. Beneficiar: STELCOINC Hamilton Ontario Canada

Tipul cuptorului: cuptor cu grinzi pășitoare pentru țagle

140 t/h

Calculator: DEC-PDP 11/73 – 1MB – 1 x RLO2

Aparatură: Comandă Bailey – rețea 90

9. Beneficiar: ALCOMA STEEL – Sault St. Maria Otanio Canada

Tipul cuptorului: cuptor cu vatră rotativă pentru țagle

150 t/h

Calculator: DEC-VAX CLUSTER

Aparatură: HONEZWELT TDC 2000

10. Beneficiar: AFL FALCK – Milano

Tipul cuptorului: cuptor cu propulsie pentru sleburi

160 t/h

Calculator: DEC-Microvax II – 9MB – 1 x Rd54 – 1xTB

Aparatură: Hortmon and Braun – Contronic

11. Beneficiar: OVAKO STEEL OY – Imatra Finlanda

Tipul cuptorului: cuptor cu grinzi pășitoare pentru blumuri

45/80 t/h

Calculator: DEC-Micro vox II – 1MB – 2 x RD81

Aparatură: EUROTHERM – TCS 6000

12. Beneficiar: METALLURGIMPORT – VOLISKI Rusia

Tipul cuptorului: cuptor cu grinzi pășitoare pentru blumuri

200 t/h

Calculator: DEC-PDP 11/44 – 1MB – 1 x RA801

Aparatură: ORSI Automazione

13. Beneficiar: US STEEL Corp Lorain Ohio

Tipul cuptorului: cuptor cu grinzi pășitoare pentru țevi

100 t/h

Calculator: DEC-Microvox 2000 – 4MB – 1 x RD

Aparatură: Integrator piramidă Allen – Brodley

14. North Star Steel CO: MONROE; MICHIGAN; U.S.A.

Tipul cuptorului: cuptor cu grinzi pășitoare pentru țagle

120 t/h

Calculator: DEC-Microvox 2000 – 4MB – 1 x RD53, 1 x TR 50

Aparatură:POWELL MICOLL

15. Beneficiar: HOESHAG – Dormont – Germania

Tipul cuptorului: cuptor cu grinzi pășitoare pentru sleburi

130 t/h

Calculator: IMB – Industrial AT 640 KB – 20 M

Aparatură: Hortmon and Braun PROTONIC

16. Beneficiar: LTU STEEL CO, Ohio, S.U.A.

Tipul cuptorului: 3 cuptoare cu propulsie pentru sleburi

250 t/h

Calculator: IMB – Industrial AT 640 KB – 20 M

Aparatură: Hortmon and Braun PROTONIC

EFECTE TEHNICO-ECONOMICE REALIZATE DE CUPTORUL CU PROPULSIE ÎN URMA MODERNIZĂRILOR

Prin lucrările de modernizare care se vor realiza în această instituție se urmărește:

reducerea consumului de combustibil;

îmbunătățirea uniformității încălzirii;

îmbunătățirea transferului de căldură în zonele critice ale cuptorului.

Pentru reducerea consumului se preconizează:

reducerea pierderilor de căldură în apa de răcire prin utilizarea unui nou sistem de izolare a glisorilor;

reducerea pierderilor prin pereți și baltă;

realizarea unei combustii prin utilizarea unor arzătoare și a unei instalații de reglare modernizate;

micșorarea pierderilor de căldură, prin reducerea scăpărilor de gaze arse și micșorării radiației spre exterior cuptor irzano de descărcare;

sistemul de optimizare cu ajutorul calculatorului.

Performanțele cuptorului modernizat sunt legate de:

producție,

consumul de consumul de combustibil;

dungile negre.

EFECTELE ECONOMICE OBȚINUTE

În urma lucrărilor de modernizare și reparații capitale, rezultă următoarele economii aferente cuptorului cu propulsie 200 t/h:

ECONOMII DE COMBUSTIBIL

Premise. pentru o producție anuală de cp 2: 920250 t sleb/ an, o producție orară medie de 150 t/h, un consum specific mediu anual de 420000 kcal/t la funcționarea cu gaz natural sau de cocs, sau de 455000 kcal/ t la funcționarea cu amestec de gaz natural cu gaz de furnal.

Economie la utilizarea gazului natural 52,8 Nmc/t sau 485200 nmc/an;

Economie la utilizarea amestecului de gaz natural cu gaz furnal (în proporție de 71% gaz furnal și de 29% gaz natural).

Pci = 3000 kcal/Nmc 96,3 Nmc/t gaz furnal respectiv 88620000 Nmc/an

39,3 Nmc/t gaz natural respectiv 36165820 Nmc/an.

ECONOMIA LA APA DE RĂCIRE

De la 1500 mc/h la 600 mc/h la un fond de timp de 7000 ore/an, respectiv la 630000.

ECONOMIE DE PRODUSE REFRACTARE

În urma modernizării, va scădea. Testele de performanță se vor realiza cu sleburi 200x1200x9000 mm.

Valorile garantate sunt următoarele:

producția 200 t/h;

temperatura de descărcare 1250 gr.C;

consumul de combustibil: – cu gaz natural 315 kcal/kg;

cu gaz de cocs 315 kcal/kg;

cu gaz furnal+natural 340 kcal/kg.

Aceste consumuri se preconizează a se realiza la 400 gr.C încălzire și izolare de 100% a componentelor răcite cu apă.

Dungile negre – valoarea diferenței de temperatură 25gr.C, măsurată printr-un pirometru optic instalat după ultima cajă degrosisoare. Interpretarea rezultatelor se va face conform normelor V.D.E.H. Consumul de produse refractare de la 0,82 kg/t la 0,50 kg/t, respectiv 533 t/an.

Influența modernizării CP2 în ansamblul secției de încălzire

Secția va funcționa cu două sau trei cuptoare, dintre care numai CP2 este modernizat. Astfel consumul mediu aferent secției este de 700000 kcal/t, cu o economie de:

861920 kcal/t în 1994 – 700 kcal/t consum în 1996 = 161920 kcal/t econonie

Economie la căldură la căldură de 161920 de 161920 kcal/t sau:

economie de gaz natural 19,4 Nmc/t;

economie de 54,0 Nmc/t gaz natural+ gaz furnal cu o putere calorică și 38,3 Nmc/t gaz furnal.

Economie apă răcire:

900 mc/h x 7000 ore = 6300000 mc/an.

Economie de produse refractare ținând cont de următoarele:

Aceste economii au rezultate ținând cont de următoarele:

consum de gaz natural pe anul 1994:

103,1 Nmc/t x 8000 kcal/Nmc = 861920 kcal/t

calculul s-a făcut ținând cont de PCI gaz metan = 8000 kcal/Nmc;

consum specific mediu anual 861920 kcal/t.

DEVIZ GENERAL

PRIVIND INVESTIȚIA. “MODERNIZAREA

CUPTORULUI CU PROPULSIE NR.2”

LUCRĂRI GENERALE

PARTEA I

CAP.1 Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului

CAP.2 Cheltuieli pentru realizarea infrastructurii obiectivului

(rețele de racord, utilități exterioare)

CAP.3 Cheltuieli de proiectare, asistență

CAP.4 Cheltuieli pentru investiția de bază

CAP.5 Înlocuirea ventilatoarelor de 10 turnuri de răcire

CAP.6 Pregătirea personalului de exploatare

PARTEA II

Valoarea rămasă actualizată a mijloacelor fixe existente incluse în cadrul obiectivului ce se construiește.

PARTEA III

Fondul de rulment pentru primul ciclu de producție.

LUCRĂRI GENERALE

ÎN VEDEREA FUNCȚIONĂRII ÎN CONDIȚII OPTIME

A CUPTORULUI CU PROPULSIE NR.2

Pentru îmbunătățirea condițiilor de exploatare a echipamentelor din cadrul subsecției de încălzire s-au prevăzut următoarele lucrări:

instalații de alimentare gaz combustibil;

sistem de cântărire și sistem de măsurare lungimi sleburi;

modernizarea turnurilor de răcire cu tiraj forțat;

rețele de apă industrială;

bază de reparații și întreținere cazane recuperatoare;

mașini de extras.

PERFECȚIONAREA CADRELOR – STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A SECȚIEI LBC – S.C.SIDEX S.A. GALAȚI

Organizarea producției muncii.

Structura organizatorică a secției LBC este următoare:

TOTAL PERSONAL 1394 100

din care: – TESA 70 5%

Maiștri 68 4,9%

Muncitori 1256 90,1%

În figura alăturată, este prevăzută structura personalului.

În urma modernizării propuse și a automatizării complexe introduse, personalul se va reduce corespunzător studiului de restructurare aprobat de Guvern.

Comparativ, alăturat sunt prezentate organigramele LBC pentru anii 1994 și 2002.

Școlarizarea personalului LBC – SIDEX impusă de proiectul de față, este prevăzută în contractul cu firma IRITECNA – Italia, și se va face atât în Italia, cât și la fața locului la Galați, după cum urmează:

În Italia la Genova

5 cuptorari, 4 ingineri și un maistru cuptorar;

1 inginer mecanic,

1 inginer specializat cu materiale refractare;

1 inginer AMCR și automatizări;

1 inginer întreținere;

2 ingineri automatiști (software și specialist în proces).

Școlarizarea personalului LBC în România

5 operatori – programatori

durata: 1 săptămână

2. 1 maistru cuptorar

durata: 4 săptămâni

3. 4 ingineri: mecanic, specialist în materiale refractare, AMCR și automatizări întreținere

durata: 4 săptămână

4 operatori

durata: 4 săptămâni

3 specialiști în întreținere

durata: 4 săptămâni.

ELEMENTE DE AUTOMATIZARE ÎN TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE

CIRCUITUL DE TELEVIZIUNE AL CUPTORULUI

Pentru acest circuit vor fi livrate următoarele echipamente:

2 camere TV cu 2 monitoare, pentru vizualizarea părții de descărcare a cuptorului.

Camerele TV vor fi completate cu o perdea de aer pentru a se proteja de următoarele condiții periculoase:

lipsa aerului comprimat pentru răcirea lentilelor de curățire;

lipsa apei de răcire;

temperatura ridicată a apei de răcire;

căderea tensiunii electrice.

Camerele și monitoarele sunt de tip industrial și de construcție robustă și potrivit pentru folosirea în uzine metalurgice în condiții de praf, vibrații și șocuri.

2.AUTOMAT PROGRAMABIL

Automatul programabil (PLC) va fi prevăzut pentru următoarele comenzi.

centrala șlebului în fața cuptorului;

reglarea mașinii de împins.

Șlebul este centrat în fața cuptorului funcție de lungime și de schemele semnificative de încărcare.

Comenzile necesare pentru monitorizare și funcționare, vor fi prevăzute atât în pupitrul cuptorului , cât și lateral, în scopul efectuării întreținerii și a probelor.

Sistemul de optimizare a cuptorului – este o variantă a sistemului de comandă a procesului integrat în hardware sistemului de comandă datorită caracteristicilor acestuia, este amplasat pe un nivel intermediar. Don acest punct de vedere firma IRITECNA – Italia are un program de know-how bine stabilit în sistemul de optimizare a cuptorului completat cu funcții adiționale de modele matematice an-line.

FURNIZORUL DE APARATURĂ – LISTA VÂNZĂTORULUI

DES: BAYLLY ESACONTROL, LEEDS AND NORTHRUP, HONEYWELL

PLC: SIEMENS, GENERAL ELECTRIC TRADUCTOARE DE PRESIUNE ȘI DEBIT ȘI CONVERTORI E/P

BAILEY ESA CONTROL, REEDS AND NORTHRUP, HONEXWELL

PIROMETRIE: LOND

WOBLE METER: USINOR

TV CC: SIEMENS

MODUL DE INTERFERFAȚĂ A CALCULATORULUI. AVANTAJE PRIVIND CONDUCEREA AUTOMATĂ A DATELOR

Legătura între calculatorul cuptorului și LPC prin intermediul unei magistrale sau legături seriale și schimbul de date va fi realizat printr-un mijloc de comunicație (furnizat de vânzător PLC sau a calculatorului).

Prin schimbul de date cu PLC ce controlează încărcătura în zona cuptorului, calculatorul primește informația necesară pentru constituirea hărții fizice a încărcăturii și menținerea în stare actualizată.

Astfel de informații sunt mesaje legate de deplasările sleburilor lor cum ar fi:

sleb poziționat în fața cuptorului;

sleb încărcat în cuptor cu următoarele informații:

numărul rândului;

lățimea măsurată;

lungimea măsurată;

greutatea măsurată;

slebul descărcat din cuptor și rândul;

numărul programului de laminare;

numărul de sleburi din program;

numărul de încălzit;

dimensiunile fizice ale slebului (lungime, lățime, grosime);

greutate;

codul calității oțelului și clasei de oțeluri;

temperatura de evacuare din cuptorul respectiv sau specificația de încălzire dorită;

valoarea planificată a productivității laminorului.

Măsuri de protecția muncii, prevenirea incendiilor și protecția mediului înconjurător

Prevenirea și stingerea incediilor

Prin introducerea noilor utilaje, nu sunt necesare dotări și măsuri suplimentare față de “Normele generale de prevenire și stingere a incendiilor” emise de Ministerul de Interne nr.381/40.03.1994 și de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajarea Teritoriului, publicate în Monitorul Oficial al României.

Norme de protecția muncii

Pentru punerea în funcțiune, în condiții de siguranță deplină, este necesară respectarea instrucțiunilor și aplicarea tuturor prevederilor din normele în rigoare și proiectele elaborate de proiectantul general, subproiectantul de specialitate, furnizorii de utilaje din țară și din străinătate.

Pentru aceasta personalul va trebui să studieze și să-și însușească următoarele documentații:

desenele de ansamblu, subansamblu împreună cu notițele proiectelor de utilaje și proiecte de montaj;

memorii tehnice ale proiectelor de montaj mecanic tratat în D.E.-uri;

memorii tehnice ale proiectelor de instalații de acționări hidropneumatice montate pe utilaj.

De asemenea se vor asigura condițiile de spațiu, siguranță și curățenie necesare efectuării probelor mecanice.

Montajul, rodajul, reglajul și punerea în funcțiune a instalațiilor electrice, se execută pe baza documentațiilor tehnico-economice care la rândul lor se bazează pe normative, STAS-uri și documentații tehnice ale întreprinderilor producătoare de echipamente electrice.

Asigurarea efectuării acestor lucrări de bună calitate și în condiții de securitate se face prin personal corespunzător calificat și specializat, și cu mijloace tehnice și materiale adecvate.

CONSIDERAȚII ECOLOGICE

Utilizarea gazului de cocs, impune adoptarea unor măsuri severe de protecție a muncii în vederea prevenirii riscurilor ce apar datorită intoxicărilor și exploziilor.

Măsurarea concentrațiilor explozive ce se pot forma ca urmare a scăpărilor de gaz de cocs în incinte închise.

Ca urmare a utilizării gazului în incinte închise precum și a existenței unor trasee relativ lungi prin incinta de utilizare, există pericolul unor scăpări care împreună cu aerul se constituie datorită componențelor ușoare din gazul de cocs, precum și a limitei deosebit de largi în care acesta în amestec cu aerul formează amestecuri explozive.

Este necesar ca atât în hală, în vecinătatea cuptoarelor, precum și zonele limitrofe cuptorului, care constituie incinta închisă, să se prevadă detectoare, pentru sesizarea formării amestecului exploziv, cu sistem de alarmă privind aerisirea urgentă prin mijloace mecanice și naturale a zonelor respective.

măsurarea amestecurilor explozive ce se pot forma în zonele de exploatare ale personalului.

Pentru măsurarea amestecurilor explozive ce se pot forma în zonele de exploatare, atât pe rețele cât și în cuptor personalul de exploatare – intervenție va fi dotat cu explozimentre individuale.

Înainte de intervenție cu flacăra deschisă sau echipamente electrice asupra elementelor care transportă gaz de cocs, sau a elemente mecanice ce pot face scântei, personalul se va asigura de inexistența unor amestecuri care pot provoce explozii.

Măsurarea și amortizarea formării concentrațiilor periculoase pentru personal.

În vederea reducerii riscului de intoxicare cu CO, personalul de exploatare și intervenție va fi dotat cu detectoare mobile individuale pentru detectarea concentrației de CO din zona periculoasă.

Dotarea cu echipament de măsură și protecție a personalului din exploatare.

Personalul de exploatare va fi dotat cu măști autonome și butelii de oxigen, necesare la intervențiile ce au loc la elementele de ardere și transport a gazului de cocs, precum și la elementele învecinate acesteia.

Marcarea și inscripționarea tuturor zonelor ce prezintă potențial pericol din punct de vedere al exploziilor și a toxicității.

Se vor inscripționa toate zonele ce prezintă pericol din punct de vedere al exploziilor și toxicității, pentru personalul de exploatare.

Constituirea și dotarea unui punct de prim ajutor pentru gazați în cazul apariției unor accidente de muncă este obligatorie.

CAPITOLUL 5

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Prezența proprietarilor străini a fost întotdeauna și pretutindeni o sursă de îngrijorare și controverse. Achizițiile de pământ, imobile și mijloacele de producție făcute de persoane străine, au fost privite de-a lungul istoriei cu suspiciune, neîncredere și neliniște.

S-ar putea ca această temă privind proprietățile străinilor în propria țară să fie înrădăcinate în amintirile neplăcute legate de achizițiile teritoriale și concesiile monopoliste din trecut, sau de tranzacțiile inechitabile obținute de puteri coloniale străine sau de cetățenii lor.

Indiferent dacă este sau nu rațional, sentimentul de neliniște provocat de achizițiile făcute de străini este real și important. Într-o societate pluralistă, un asemenea sentiment influențează deciziile politice, iar ca atare, ideea că investițiile făcute de străini au un potențial dăunător poate fi la fel de relevantă ca o amnințare reală.

În anii ’60, europenii erau avertizați de publicistul francez J.J. Servan-Schreiber prin cartea “The American Challenge” în privința “invadării economice” a continentului lor de către trusturi americane gigantice care cumpărau firme cu lungă tradiție și ruinau ramuri industriale tradiționale. Multe țări latino-americane și asiatice acuzau trusturile americane că înghițeau întreprinderi locale cu dolari a căror valoare de schimb foarte ridicată era “artificială”.

Un deceniu mai târziu în anii ’70, S.U.A. și Europa erau alarmate de “amenințarea arabă” și posibilitatea obținerii controlului asupra piețelor financiare, energetice și imobiliare occidentale prin puterea petrodolarilor.

O examinare mai atentă a datelor recente relevă însă că amploarea acestor fenomene este destul de modestă.

La fel ca în cazul tuturor problemelor care au tangență cu mândria națională și sentimentul indivizilor, acestor preocupări sunt atât de autentice, cât și relevante, chiar dacă sunt în parte nefondate și exagerate. Adesea, însă ele eclipsează rolul echilibrat și efectele productive ale investițiilor străine directe. Cheltuielile sporite făcute de străini sunt rezultatul unor schimbări manifestate în bilanțurile comerciale internaționale, modificări al ratelor schimbului valutar, deosebit în privința ratelor de profit ale capitalului, deosebit în privința tratamentului fiscal, relații economice speciale și al unei sporiri a interdependenței și globarizării economice a lumii.

Făcând abstracție de scutirile menite să elimine sau să minimalizeze costurile sau riscurile, deplasarea liberă a capitalului și tehnologiei poate să ajute, mai curând decât să împiedice dezvoltarea economică. În general, cu condiția unor măsuri adecvate de precauție, beneficiile aduse de investițiile străine directe în privința creării de locuri de muncă, introducerii unor noi metode de management, unui adaos de competență sau a unor tehnologii noi, îmbunătățirea capacităților de concurență și creării pe piețe străine noi par să fie mai mari decât costurile – fie că acestea din urmă sunt sau nu vizibile. Dacă e ca economia lumii să fie guvernată de forțele pieței în cadrul unui sistem comercial deschis și având drept obiectiv o eficiență optimă la nivel mondial, investițiile străine se cer încurajate mai curând decât limitate.

Motivele de bază care aproape obligă țările să caute și să accepte investițiile străine, transferurile de tehnologie sau de metode de conducere, constau în principal:

însăși mărimea decalajului este o sursă de descurajare. În termeni reali, chiar și țările care se dezvoltă rapid pierd inițial teren în privința deosebirii dintre venitul lor și al țărilor prospecte,

majoritatea țărilor aflate în curs de a poseda instituții și structuri administrative tinere, lipsite de experiență, care sunt departe de a fi la înălțimea sarcinilor implicate;

tehnologiile noi sunt atât de izoterice și dificile, încât aproape că nu pot fi învățate. Categoriile de dificultăți care decurg din “natura umană” sunt nenumărate și uneori, foarte dificil de prevăzut;

categoriile de dificultăți care decurg din “natura umană”.

Concluzia principală este că știința și tehnologia influențează societatea la mai multe niveluri. Tehnologia și produsele noi pot ușura sau îngreuna viețile noastre individuale și colective. Pe lângă aceste influențe directe, evoluțiile științifice și tehnologice pot exercita un efect profund asupra valorilor, instituțiilor și proceselor de luare a deciziilor la nivelul societății ca întreg.

Transferul de aparatură și cunoștințe tehnologice vor juca un rol tot mai important în diminuarea unor tensiuni, dar realizarea acestor transferuri nu este lipsită de dificultăți.

Transferul de tehnologie întâmpină dificultăți practice enorme. Absența unei infrastructuri socio-tehnice adecvate face ca unei țări subdezvoltate să-i fie extrem de greu să asimileze noile tehnologii ultraavansate. Elementele fizice ale acestei infrastructuri pot fi create, cel puțin în principiu, dar resursele umane reprezintă o problemă mai greu de rezolvat.

Cerința cooperării multinaționale în domeniul megaștiinței și cel al tehnologei cu aplicații pe scară largă și limite practice ale controlului asupra circulației informațiilor, creează o problemă dificilă pentru țările care trebuie să-și mențină potențialul de concurență economică. Este necesar, de aceea, ca atenția să se concentreze asupra procesului de inovație care se petrece după cercetare și descoperiri științifice, în vreme ce, la nivelul politicii de stat, se promovează cooperarea internațională, coordonarea și finanțarea capabile să asigure continuarea progresului științei.

Indiferent de cât de favorabile sunt condițiile naționale, ele nu pot asigura succesul nici unei întreprinderi. Firmele care își păstrează un avantaj competitiv devedesc anumite moduri fundamentale de comportament:

avantajul competitiv decurge din îmbunătățiri, inovații și schimbări. În sens strategic, inovația este definitivă în termenii cei ,mai cuprinzători. Ea include nu numai tehnologii noi, ci și metode sau modalități noi care par a fi destul de nesemnificative uneori. Inovația se poate manifesta în formă nouă a unui produs, într-un proces de producție, într-o nouă metodă de marketing etc.;

avantajul competitiv implică întregul sistem de valori. Acesta este definit drept întreaga gamă de activități legate de crearea și utilizarea unui produs;

avantajul competitiv poate fi menținut numai prin îmbunătățiri continue. Firmele care bat pasul pe loc sunt în cele din urmă depășite de competiție.

Avantajele mai durabile depind de obicei de posedarea unor resurse umane și capacități tehnice avansate.

Menținerea avantajului competitivității cere ca o firmă să practice o formă a ceea ce economistul J.Schumpeter numea “distrugerea creatoare”. Ea trebuie să-și distrugă avantajele vechi prin crearea unor avantaje noi.

Poziția concurențială se estimează în raport cu o serie de criterii, între care se află fracțiunea de piață stăpânită de întreprinderea analizată, gradul de control asupra tehnologiilor, costurilor de producție. Pe de altă parte, maturitatea tehnologiilor reprezintă potențialul lor de creștere, stabilitatea, riscurile de nereușită și capacitatea lor de a aduce repede încasări.

Orientarea strategică a unei întreprinderi trebuie stabilită ținând cont atât de poziția pe piață a produselor pe care le realizează cât și de tehnologiile implicate în realizarea lor.

Elementele transferate de la furnizor la beneficiar sunt, de fapt, cele solicitate de acesta din urmă pentru a putea asigura eficiența respectivei tehnologii. Numărul de elemente transferate, într-un anumit context, depinde în mod direct de experiența solicitatorului, de capacitatea de adaptare, de instalațiile de care dispune, de natura tehnologiei precum și de modul în care beneficiarul poate combina toate acestea în scopul realizării obiectivelor de producție.

Adevărul este, așa cum spunea Niccolo Machiavelli, ca “nu este nimic mai îndoielnic de realizat, nimic mai dificil de dus la sfârșit, nimic mai periculos de descurcat decât să inițiezi o nouă ordine a lucrurilor”.

Decizia de transfer trebuie privită și prin prisma unor trăsături complexe, cum ar fi:

– cauzarea de probleme sociale și economice a mediului;

– determinarea unor dificultăți date de inflexibilitatea tehnologică;

– poate determina probleme politice datorită pierderii obiectivității tehnice.

Valorificarea tehnologiei transferate, după ce a fost riguros aleasă ridică probleme cum ar fi:

exploatarea ei nu se reduce numai la capital, tehnicieni, instalații, ea presupune existența unor economiști cu capacitate de înțelegere a fenomenelor pieței tehnologiilor și mai ales ale pieței în general;

planurile de valorificare a tehnologiilor transferate trebuie stabilite pe baza faptului că se realizează schimburi la cel mai înalt nivel;

nu toți factorii care influențează difuzarea unei tehnologii în industrie sunt perfect cunoscuți. Aceasta este un domeniu care ar putea lăsa loc formulării unei politici care să vizeze promovarea exploatării mai rapide a tehnologiilor transferate.

Succesul oricărei dezvoltări tehnice depinde de schimbări ce se produc în întreprinderi pentru realizarea acesteia precum și de punerea la punct a unei infrastructuri tehnice de susține a procesului de adaptare a dezvoltării respective.

Având în vedere toate aceste aspecte, se impune crearea în întreprindere a unui compartiment specializat care să urmărească evoluția descoperirilor tehnice (în domeniu) la nivel național și mondial pentru a putea stimula transferurile de tehnologie în momentul în care se simte necesitatea lor în respectiva întreprindere.

Compartimentul respectiv va trebui să țină în permanență legătura cu întreprinderile similare din domeniul de activitate al întreprinderii, cu organisme și organizații naționale și internaționale care se ocupă cu promovarea aspectelor menționate (ARD, CEMATT, ANTT – în cazul României).

Informarea permanentă a managementului de vârf dintr-o întreprindere asupra metodelor cele mai avantajoase, din toate punctele de vedere, care sunt practicate în domeniul său de activitate are o importanță deosebită pentru eficiența respectivei întreprinderi. Aceasta înseamnă că managementul de vârf va putea lua decizii strategice de investire în transferuri de tehnologie sau metode de producție având toate informațiile care să-i permită acest lucru.

Transferurile de tehnologie se impun pentru întreprinderile din țara noastră ca o necesitate datorită trecerii la economia de piață și confruntării lor cu întreprinderile competitive din țările dezvoltate. Ele trebuie să urmărească mai ales scăderea consumurilor energetice și de materii prime pentru a putea obține costuri de producție similare cu cele ale întreprinderilor concurente. Acestea se pot obține prin folosirea unor tehnologii performante și prin modernizarea fluxurilor de fabricație din întreprinderi.

Planurile de dezvoltare care trebuie să stea la baza transferurilor de tehnologie este necesar să aibă în vedere toate aspectele care vor fi implicate în aceste transferuri: mobilizare de personal, calificarea și recalificarea unor categorii de personal necesitată de automatizarea unora din procesele de fabricație etc.

Un punct important de plecare în stabilirea necesităților de transfer îl constituie diversificarea cererii de produse și mai ales modificarea condițiilor pe care acestea trebuie să le îndeplinească, mai ales pentru piața internațională.

Protecția mediului ambiant și îmbunătățirea condițiilor de lucru (cum este cazul siderurgiei) sunt obiective care trebuie urmărite pentru scăderea costurilor sociale dar și pentru creșterea eficienței factorului uman și mai ales pentru învingerea opoziției manifestate de oameni în situația promovării noului.

Toate acestea sunt dependente de specificul mediului economic al întreprinderii și de cel al țării în care aceasta își desfășoară activitatea.

Deci, adoptarea unei strategii de performanță și realizarea unor transferuri tehnologice eficiente presupun luarea în considerare a tuturor caracteristicilor unei întreprinderi și a factorilor de influență astfel încât, în final, să se realizeze desfășurarea activităților în condiții optime și cu rezultate cât mai bune.