Tehnologia DE Cultivare A Florii Soarelui CU Privire Speciala Asupra Unor Hibrizi DE Floarea Soarelui

Tema proiectului

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A FLORII-SOARELUI CU PRIVIRE SPECIALA ASUPRA UNOR HIBRIZI DE FLOAREA-SOARELUI LA “S.C. MOLDOVA ȚIGǍNAȘI”

Cuprins

Introducere

IMPORTANȚA ȘI RĂSPÂNDIREA FLORII-SOARELUI ÎN LUME ȘI ÎN ROMÂNIA.

Partea I

Capitolul 1. Condițiile naturale social-economice și tehnologice de realizare a

producției.

1.1. Date despre zona în care se află teritoriul unității.

1.1.1. Prezentarea unității.

1.1.2. Situația geografică și social – economică.

1.1.3. Geomorfologia și hidrologia zonei.

1.1.4. Principalele caracteristici ale climei.

1.1.4.1. Regimul termic.

1.1.4.2. Regimul pluviometric.

1.1.4.3. Alte elemente climatice : lumina, nebulozitatea, umiditatea

relativă, vânturile, etc.

1.1.5. Caracterizarea solului.

1.1.6. Flora cultivată și spontană din zonă.

1.1.7. Concluzii asupra cadrului natural.

1.2. Cerințele florii-soarelui față de factorii ecologici.

1.2.1. Cerințele față de temperatură.

1.2.2. Cerințele față de umiditate.

1.2.3. Cerințele față de lumină.

1.2.4. Cerințele față de sol.

1.2.5. Gradul de favorabilitate pentru floarea-soarelui

1.3. Tehnologia de cultivare a florii-soarelui.

1.3.1. Rotația, amplasarea culturii.

1.3.2. Fertilizarea.

1.3.3. Lucrările solului.

1.3.4. Soiuri și hibrizi : caracterizarea celor din zonă și experiența.

1.3.5. Sămânța și semănatul (tratamente, epoca, desimea, distanța, adâncimea

semănatului).

1.3.6. Lucrării de îngrijire (combaterea buruienilor, bolilor, dăunătorilor,

irigarea, alte lucrari).

1.3.7. Evaluarea producției și recoltarea.

Partea a II-a

Capitolul 2. Experimentări privind : influența epocii și desimii de semănat asupra producției și calității la floarea-soarelui.

2.1. Stadiul actual al cercetărilor referitoare la temă (din literatura străină și

autohtonă).

2.2. Scopul, obectivele și metodica experimentărilor.

2.2.1. Scopul și obectivele.

2.2.2. Metodica experimentărilor.

2.3. Condiții ecologice din anii experimentǎrii (temperatura, umiditatea, solul)

2.4.Observații fenologice și mǎsurǎtori biometrice în câmp.

2.5. Valorificarea rezultatelor prin calculul statistic, analiza varianței și

regresii.

2.6. Sinteza rezultateler de producție și discuții (tabele, grafice, etc.).

2.7. Sintesa rezultatelor privind analizele fizice și chimice.

2.8. Analiza eficienței economice.

2.9. Concluzii si propuneri.

IMPORTANȚA ȘI RĂSPÂNDIREA FLORII-SOARELUI ÎN LUME ȘI ÎN ROMÂNIA

Importanță

Floarea-soarelui este una dintre cele mai importante plante uleioase cultivate pe glob (13% din producția mondială de ulei) și cea mai importantă plantă uleioasă pentru România. Uleiul extras din achenele de floarea-soarelui este semisicativ și se caracterizează prin culoare, gust și miros plăcute, conținut ridicat în vitamine (A, D, E, K) și substanțe aromatice; în plus, uleiul de floarea-soarelui se conservă foarte bine pe perioadă îndelungată.

Uleiul de floarea-soarelui este unul dintre cele mai bine echilibrate sub aspectul acizilor grași pe care îi conține. El este utilizabil atât "la rece" cât și gătit și este bogat în acid linoleic – acid gras esențial pentru alimentația umană.

Uleiul se extrage ușor prin presare, randamentul normal la extracție fiind de circa 45%. La un hectar cultivat cu floarea-soarelui se pot obține, la nivelul producțiilor actuale, între 900 și 950 kg ulei, planta fiind astfel foarte economică; ca urmare, floarea-soarelui poate asigura necesitățile țării în ulei alimentar (și, parțial, industrial), putându-se realiza anual și disponibilități pentru export (V. BÂRNAURE, 1991). În afară de folosirea directă în alimentație, uleiul de floarea-soarelui este întrebuințat în industria conservelor și a margarinei. Uleiul mai poate fi folosit pentru obținerea acidului oleic necesar în industria lânii, a săpunurilor, ca adjuvant în fabricarea pesticidelor, ca ulei fiert pentru vopseluri. Fosfatidele rezultate în timpul procesului de extragere a uleiului permit fabricarea pe scară largă a lecitinei, mult apreciată în industria alimentară: în panificație, la prepararea ciocolatei, a prăjiturilor, a mezelurilor. Deși prețul său este destul de ridicat, prin comparație cu uleiul de soia, ceea ce ar limita utilizarea ca ulei industrial, proprietățile sale îl fac apt pentru o gamă largă de aplicații tehnologice (industriale). Astfel, are un indice iodic moderat, conținut ridicat în acid linoleic și concentrare scăzută în acid linolenic, astfel că poate fi folosit pentru fabricarea de vopsele albe. Poate servi pentru producerea de lacuri speciale, rășini și pentru numeroase utilizări în scopuri energetice.

Turtele de floarea-soarelui se situează printre cele mai valoroase, având în vedere: conținutul ridicat în substanțe proteice (45 – 55%) și bogăția acestora în metionină; prezența în cantitate mare a vitaminelor complexului B; floarea-soarelui conține mai multă riboflavină decât soia sau arahidele; are un mai bun echilibru fosfo-calcic, comparativ cu turtele de altă proveniență. Conținutul ridicat în celuloză limitează folosirea lor la furajarea monogastricelor; turtele provenite din semințe decorticate nu prezintă acest inconvenient. Prin prelucrarea miezului de floarea-soarelui se pot obține făină, concentrate și izolate proteice. Încorporarea a 8 -15% făină de floarea-soarelui în făina de grâu sporește densitatea aluatului și reduce volumul acestuia. În industria mezelurilor, concentratele de floarea-soarelui pot fi incluse în carne în proporție de până la 25%; acestea pot fi folosite și în industria laptelui. Semințele de floarea-soarelui pot fi consumate direct (semințe prăjite), modalitate de consum mai larg răspândită în SUA, țările scandinave, unele țări mediteraneene și din Europa de Est. Soiurile destinate acestui scop prezintă semințe mai sărace în grăsimi (în jur de 30 %), coji mai groase și mai puțin aderente la miez; pe lângă aminoacizi esențiali, bine reprezentați (triptofan, izoleucină, lizină), floarea-soarelui de "ronțăit" conține mai mult fier, glucide, săruri minerale, vitamine (A, E, riboflavine și tiamine) și asigură în jur de 550 calorii/100 g semințe consumate.

Calatidiile (resturile de inflorescențe) pot fi folosite ca furaj, mai ales pentru oi (conțin 7% proteine și până la 57% glucide), apreciindu-se că au o valoare nutritivă similară cu a unui fân de calitate mijlocie (AL. VRÂNCEANU, 1974). Din cojile măcinate (pericarp) se extrage alcool etilic, furfurol, sau ele pot fi folosite pentru prepararea drojdiei furajere, un furaj proteic valoros pentru animale și păsări. Tulpina este foarte bogată în potasiu, și poate fi utilizată pentru obținerea carbonatului de potasiu sau a altor produse. Tulpinile sunt încă folosite ca sursă de căldură (local) sau în industrie, pentru fabricarea de plăci antifonice. Floarea-soarelui este și o excelentă plantă meliferă. În țara noastră asigură cel mai important cules pentru familiile de albine (alături de salcâm și tei). La un hectar de floarea-soarelui se pot obține 30 – 130 kg miere (sau 15 – 40 kg miere/familia de albine) (după I.CÂRNU, GH.V.ROMAN, ANA-MARIA

ROMAN, 1982).

Din punct de vedere agricol, este important că floarea-soarelui eliberează devreme terenul (sfârșit de august – început de septembrie), permițând o bună pregătire a terenului pentru grâul care urmează; nu este la fel de favorabilă ca soia, dar starea structurală și de fertilitate a solului după floarea-soarelui este, în general, benefică, ceea ce face ca floarea-soarelui să fie o premergătoare bună pentru grâu. Cheltuielile cu floarea-soarelui nu sunt prea ridicate: îngrășare cu azot și cu fosfor moderată, cerințe mari față de potasiu, dar restituiri abundente; costurile pentru sămânță sunt comparabile cu cele de la porumb. Floarea-soarelui se acomodează, adesea, mai bine decât porumbul, pe terenuri cu soluri de calitate medie și suportă mai bine stress-ul hidric. În plus, pentru lucrările din tehnologia de cultivare (semănat, prășit, recoltare etc.) floarea-soarelui necesită un echipament agricol specializat (fermele producătoare de cereale păioase și porumb, de exemplu, posedă echipamentul necesar). Totodată, calendarul lucrărilor agricole: pregătirea terenului, semănatul, combaterea chimică a buruienilor, recoltatul se pot realiza fără să stânjenească lucrările destinate celorlalte culturi agricole.

Dintre inconveniențele florii-soarelui se menționează: sensibilitatea la boli, care impune restricții foarte serioase în rotație, fiind excluse monocultura și revenirea pe același teren mai devreme de 6 ani; dificultățile de amplasare după multe plante cu care are boli sau dăunători comuni; consumul mare de apă și elemente nutritive din sol, ceea ce impune fertilizarea culturilor postmergătoare, prin aplicarea de doze mai mari de îngrășăminte.

Răspândire

În anul 1931, N. VAVILOV a situat originea florii-soarelui în partea de nord a Mexicului și în statele americane Colorado și Nebraska. Descoperirile arheologice din America de Nord au relevat prezența de achene și porțiuni de calatidii de floarea-soarelui, îndeosebi în statele Colorado și New Nexico. După unele evaluări cu carbon 14, se estimează că unele resturi decoperite datează de la anii 2.600 î.Ch. Se pare că indienii din New Mexico cultivau această plantă și o foloseau în alimentație, pentru fabricarea uleiului și pentru consumul direct al miezurilor, ca atare sau prăjite, zdrobite și amestecate cu alte făinuri pentru a realiza turte plate, uscate la soare.

Prin intermediul exploratorilor spanioli (probabil spre mijlocul secolului al XVI-lea), floarea-soarelui și-a făcut apariția în Europa. Cultivată, în principal, ca plantă ornamentală, specia s-a răspândit repede de-a curmezișul continentului (Franța, Italia, Europa de Nord și de Est), ca o curiozitate botanică; la sfârșitul secolului al XVI-lea, numeroase scrieri o semnalau în Belgia, Olanda, Elveția, Germania, Anglia, ca plantă ornamentală. În perioada următoare, cultura s-a dezvoltat, în principal, în Rusia, în zonele cu cernoziom. Primele dovezi ale extragerii uleiului de floarea-soarelui datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, dar abia între anii 1830 – 1840, semințele de floareasoarelui au fost prelucrate la scară industrială. La sfârșitul secolului al XIX-lea cultura ocupa deja 150.000 ha (îndeosebi în Ucraina și Kuban), pentru a atinge 1 milion de hectare la începutul secolului XX. În deceniile următoare cultura florii-soarelui a cunoscut o dezvoltare explozivă, devenind una dintre una dintre cele mai importante culturi agricole; s-a extins în țările Europei de Est și în Balcani, în Europa Occidentală; apoi a "retraversat" Atlanticul, pentru a deveni o cultură agricolă importantă a continentului american.

În anul 1999 (după Statistical Annual Report, 2000) pe glob s-au cultivat cu floarea-soarelui 21,8 mil.ha, rezultând o producție medie mondială de 1.190 kg boabe/ha și o producție globală de 25,84 mil.tone. Țările mari cultivatoare de floarea-soarelui sunt: SUA (1.413 mii ha și o producție medie de 1.690 kg semințe/ha), Argentina (3.750 mii ha, 1.810 kg/ha), India (2.200 mii ha, 550 kg/ha), China (720 mii ha, 1.290 kg/ha), Turcia (520 mii ha, 1.250 kg/ha), Franța (895 mii ha, 2.090 kg/ha), Ungaria (428 mii ha, 1.650 kg/ha), Spania 990 mii ha, 1.110 kg/ha), țările fostei URSS (6.912 mii ha, din care 4.100 mii ha în Federația Rusă și 2.400 mii ha în Ucraina, 800 kg/ha).

În România, floarea-soarelui a fost introdusă pentru producerea uleiului, pe la mijlocul sec. XIX în Moldova; fiind principala plantă producătoare de ulei alimentar, floarea-soarelui a cunoscut un ritm de dezvoltare fără precedent (CR.HERA și col., 1989). Cultivarea pe suprafețe mai mari a debutat în sec.XX, cu 672 ha în 1910, ajungându-se la 200.000 ha în 1938; după al doilea război mondial suprafețele au crescut lentului (Franța, Italia, Europa de Nord și de Est), ca o curiozitate botanică; la sfârșitul secolului al XVI-lea, numeroase scrieri o semnalau în Belgia, Olanda, Elveția, Germania, Anglia, ca plantă ornamentală. În perioada următoare, cultura s-a dezvoltat, în principal, în Rusia, în zonele cu cernoziom. Primele dovezi ale extragerii uleiului de floarea-soarelui datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, dar abia între anii 1830 – 1840, semințele de floareasoarelui au fost prelucrate la scară industrială. La sfârșitul secolului al XIX-lea cultura ocupa deja 150.000 ha (îndeosebi în Ucraina și Kuban), pentru a atinge 1 milion de hectare la începutul secolului XX. În deceniile următoare cultura florii-soarelui a cunoscut o dezvoltare explozivă, devenind una dintre una dintre cele mai importante culturi agricole; s-a extins în țările Europei de Est și în Balcani, în Europa Occidentală; apoi a "retraversat" Atlanticul, pentru a deveni o cultură agricolă importantă a continentului american.

În anul 1999 (după Statistical Annual Report, 2000) pe glob s-au cultivat cu floarea-soarelui 21,8 mil.ha, rezultând o producție medie mondială de 1.190 kg boabe/ha și o producție globală de 25,84 mil.tone. Țările mari cultivatoare de floarea-soarelui sunt: SUA (1.413 mii ha și o producție medie de 1.690 kg semințe/ha), Argentina (3.750 mii ha, 1.810 kg/ha), India (2.200 mii ha, 550 kg/ha), China (720 mii ha, 1.290 kg/ha), Turcia (520 mii ha, 1.250 kg/ha), Franța (895 mii ha, 2.090 kg/ha), Ungaria (428 mii ha, 1.650 kg/ha), Spania 990 mii ha, 1.110 kg/ha), țările fostei URSS (6.912 mii ha, din care 4.100 mii ha în Federația Rusă și 2.400 mii ha în Ucraina, 800 kg/ha).

În România, floarea-soarelui a fost introdusă pentru producerea uleiului, pe la mijlocul sec. XIX în Moldova; fiind principala plantă producătoare de ulei alimentar, floarea-soarelui a cunoscut un ritm de dezvoltare fără precedent (CR.HERA și col., 1989). Cultivarea pe suprafețe mai mari a debutat în sec.XX, cu 672 ha în 1910, ajungându-se la 200.000 ha în 1938; după al doilea război mondial suprafețele au crescut la 416 mii ha în 1948, 496,5 mii ha 1950 și 526,7 mii ha în perioada 1971 – 1975. În ultimii ani, suprafețele cu floarea-soarelui au fost fluctuante, cunoscând un oarecare regres în 1990 (395 mii ha) și ajungând la peste 700 mii ha începând cu anul 1995, ca urmare a intersului manifestat față uleiul de floarea-soarelui, pe piața internă și la export. Trebuie subliniat că suprafețele de peste 850 mii ha cultivate cu floarea-soarelui în ultimii 5 ani (peste 1 mil. ha în 1999), justificate, fără îndoială, prin rentabilitatea ridicată a culturii, prezintă un pericol real, deoarece nu se mai poate respecta intervalul de pauză de minimum 6 ani până la revenirea culturii pe același teren, impus de regulile fitosanitare. Județele mari cultivatoare de floarea-soarelui sunt: Constanța, Teleorman, Călărași, Dolj, Brăila, Ialomița, Olt, Timiș (cu peste 50 mii ha fiecare). Producțiile medii au crescut în ultimele decenii, în legătură directă, în primul rând, cu calitatea materialului biologic pe care cultivatorii de floarea-soarelui l-au avut la dispoziție: 360 kg/ha în perioada 1948 – 1958 (când au fost cultivate soiurile

Măslinica și Uleioasă, forme slab productive); 744 – 1.100 kg/ha în perioada următoare (când au fost introduse soiurile rusești Jdanov 8281 și Vniimk 8931). Introducerea în cultură a soiului românesc Record, a însemnat un salt spectaculos de producție, la peste 1.400 kg/ha în perioada 1966 – 1970; a urmat crearea și introducerea în cultură a hibrizilor românești de floarea-soarelui, cu noi creșteri de productivitate (1.630 kg/ha în 1979 – 1981). În ultimii ani, producțiile medii

s-au menținut în jur de 1.121 – 1.371 kg/ha. În aceeași perioadă, producțiile totale au fost de 858 – 1.208 mii tone semințe, iar exporturile au atins 19 – 66,7 mii tone (1997 – 1999).

Pe plan mondial, în perioada următoare se apreciază că suprafețele cu floarea soarelui vor continua să crească, însă într-un ritm mai scăzut, tendința generală fiind de stabilizare a suprafețelor; aceasta este impusă, pe de o parte, de restricțiile tehnologice (ponderea în structura culturilor), iar pe de alta de performanțele productive și calitative ale noilor hibrizi (după CR. HERA și col., 1989).

CONDIȚIILE NATURALE SOCIAL-ECONOMICE ȘI TEHNOLOGICE DE REALIZARE A CULTURII CARTOFULUI ÎN SC. MOLDOVA ȚIGANAȘI

1.1.DATE DESPRE ZONA ÎN CARE SE AFLA SC. MOLDOVA ȚIGANAȘI

Societatea s-a înființat în anul 1991 după apariția Legii 18/1991 care refăcea dreptul de proprietate asupra teritoriului agricol și în același timp prevedea modul de desființare a fostelor C.A.P.

În timp societatea a evoluat extinzându-și activitatea în urmatoarele domenii:

Culturi de câmp : cereale, plante tehnice, leguminoase, plante furajere, medicinale și aromatice;

Producerea de semințe certificate pentru culturi de câmp: cereale, plante tehnice și furajere multiplicând atât semințe românesti folosind forme parentale de la I.N.C.D.A. Secuieni si Fundulea ( în special grâu, floarea soarelui, porumb și soia) cât și semințe porumb și floarea soarelui pentru firmele : S.C. Pioneer Hi-Bread Seeds Agro SRL București, S.C. Monsanto România SRL București, S.C. KWS Semințe SRL București, S.C. Quality Crops Agro SRL București si semințe de muștar pentru firma S.C. Ciproma Sem SRL București;

Prelucrarea și condiționarea semințelor (uscare, selectare, calibrare, tratare, ambalare, etichetare)

Creșterea animalelor;

Comercializarea de semințe certificate, pesticide, ingrașaminte;

Prestări servicii lucrări agricole;

Dealer al firmei CLAAS, Lemken, Amazone, Tacnoma – vanzări mașini și utilaje agricole, piese de schimb, prestări servicii.

Societatea Agricolă “Moldova” are sediul în comuna Țigănași, județul Iași, fiind situata la 25 de km de Municipiul Iași. Aria de activitate se întinde pe teritoriul a patru comune : Țigănași, Probota, Victoria, Trifesti.

Suprafața totala de teren agricol exploatată în prezent este de 4.300 ha.

Societatea are un numar de 170 angajați, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată.

Din punct de vedere administrativ, S.C. Moldova Țigănași se afla pe teritoriul comunal Țigănași, teritoriu situat în partea de NE a județului la circa 22 km depărtare de municipiul Iași (resedință de județ).

Legătura cu municipiul Iași se face prin șosele asfaltate Iași – Stefănești și Iași – Cârniceni – Vlădeni.

Teritoriul comunal Țigănași are urmatorii vecini:

La N teritoriul comunei Probota

La NV teritoriul comunei Vlădeni

La S teritoriul comunei Popricani

La E teritoriul comunei Victoria

La V teritoriul comunei Movileni

Sub raport geomorfologic teritoriul Țigănași se afla situat în partea de sud- est a Câmpieie Moldovei, în bazinul hidrografic al Prutului mijlociu, subbazinul Jijiei

Relieful zonei este strans legat de alcătuirea geologică atât ca structura cât și ca petrografie. Altitudinea maxima a reliefului o întalnim în partea de NV în dealul Călimanu de 182 m și 177 m , iar altitudinea minima o întalnim în sesul Jijiei de 40,5 m.

Din punct de vedere hidrografic teritoriul Țigănași se găseste în bazinul hidrografic al Prutului mijlociu sub bazinul Jijiei inferioare.

Reteaua hidrografică principală o constituie râul Jijia cu afluentul său care curge de la NV la SV.

Raul Prut nu curge pe raza teritoriului Țigănași, totuși creaza o luncă destul de largă în partea de E a teritoriului și pe partea dreaptă sunt afluenți mici care-și varsa apele pe șesul Prutului tranversând satul Cârniceni.

În urma forajelor executate în șesul Prutului, s-a constatat o grosime a aluviunilor de 20,5m. La baza lor se află 4,20m de pietrișuri de silex, marne și concrețiuni calcaroase, peste care este așezat un stat gros de 7,80m de nisipuri. Restul sunt aluviuni luto-nisipoase, argiloase, cu aspect loessoid, peste care se aștern solurile

Clima

Comuna Țigănași, prin așezarea sa geografică, are un climat temperat continental excesiv, caracterizat de o temperatură medie anuală de 9,60C și de o cantitate de precipitații de 595.52 mm. Vânturile bat din sectorul nord-vest și est cu o viteză medie de 5.9 m/sec. Radiația solară are o valoare medie anuală de 111.76 cal/cm2, cu maxima medie în luna decembrie de 2.27Kcal/cm2. Durata de strălucire a soarelui este de circa 2100 ore.

Temperatura aerului

Cercetarea datelor de la Stațiunea Meteorologică luate în intervalul 1991-2006 relevă o temperatură medie anuală de 9.6 0C. Iernile sunt reci, geroase iar verile călduroase cu temperaturi medii ce ajung la 20 0C. Media lunii ianuarie variază între -2.2 0C și -9.2 0C, iar cea a lunii iulie, între 18.70C și 23.10C. Ca valori extreme de temperaturi în perioada considerată au fost înregistrate -30.60C în perioada ianuarie 1963 și +37.20C în luna august 1957.

Temperaturi medii zilnice de peste 5º C se înregistrează în prima decadă a lunii aprilie până în decada a doua a lunii noiembrie, cu o sumă de 3584º C pe intervalul de 232 zile.

Temperaturi medii zilnice de peste 10º C se înregistrează din a doua decadă a lunii aprilie până în a doua decadă a lunii octombrie, cu o sumă de 3224º C pe interval și o durată de 185 zile.

Temperaturi medii zilnice de peste 15º C se înregistrează din a doua decadă a lunii mai și durează până în a treia decadă a lunii septembrie, cu o durată de 138 zile și o sumă de 2651º C pe interval.

Înghețul

Durata medie a intervalului fără îngheț este de 181 zile . Brumele cele mai timpurii apar pe văi, din adoua decadă a lunii septembrie și se prelungesc uneori până în ultima decadă a lunii mai.

Apele subterane

Apele subterane sunt ape freatice care apar în depozite de vârstă sarmatică (argile marne, nisipuri argiloase). Pe terasele joase adâncimea pânzei acvifere variază între 1,8 și 2,8 m, iar terasele înalte între 0,6 și 17 m. În corelație cu nivelul apei freatice, la șes fântânile au adâncimea de 3-6 m, iar la deal au 15-18 m. La începutul primăverii când Prutul are o scurgere maximă se înregistrează cele mai ridicate niveluri ale pânzei acvifere. Toamna se transportă doar 7,5-14,5% din volumul anual de apă, fiind cele mai coborâte niveluri ale apelor freatice.

În urma analizelor chimice efectuate s-a constatat că apa freatică are un pH cuprins între 7,66 și 8,75 și temperatura în jur de 90C.

Apele de suprafață

Curgătoare cu caracter permanent: râul Prut și pâraiele Frasin, Roșcani, Păuleni, Cerchezoaia, Cânoasa, Culicea.

Vegetația

Bogată și diversificată, flora comunei – un tipic landșaft de silvostepă, (câmpie cu ochiuri de pădure). Circumscripția floristică Moldova de Nord, provincia balcano-moesiacă, din regiunea euro-siberiană, în care este încadrată și flora comunei, reprezintă segmentul vestic al silvostepei podolico-ruse.Făcând contactul intre provincia balcano-moesiacă și sarmato-pontică, Prutul marchează limita de răspîndire a numeroase specii ce au migrat.Au limta estică pe Prut următoarele plante din zonă: Melampyrum barbatum (grâul prepeliței), Melampyrum bihariense (miază noapte), Xanthium riparium (cornuț); iar limita vestică, pe Prut, o are doar Tulipa biebersteiniana.

Solurile zonale : Cernoziomurile levigate

Din cele trei stadii de levigare ale cernoziomului (slab, moderat, puternic) pe teritoriul comunei se găsesc cernziomuri slab și moderat levigate. Acestea s-au format pe roci lutoase, luto-argiloase, argiloase și marnoase.

a) cernoziom de stepă incipient, slab levigat, cu eroziune neapreciabilă sau slabă, textură lutoasă, luto-nisipoasă pe material loessoid. Solul este bine structurat glomerular în orizontul de humus afânat și permeabil. Îl întâlnim pe terasele cu înălțimi cuprinse între 10 și 110m. Pe acest tip de sol dau rezultate bune culturile de grâu, porumb, floarea-soarelui.

b) cernoziom mijlociu levigat cu textură lutoasă luto-nisipoasă pe material loessoid, structurat glomerular în orizontul de humus. Acest tip de sol îl întâlnim pe dealurile Unchetea, Movilei, Moșanca, Câlcea, Grindul Poienii. Terenurile pot fi cultivate cu cereale, plante furajere și tehnice. Tot acest tip de sol vegetează în general păduri de stejar în care pot fi diseminate și alte specii.

c) cernoziom moderat levigat, format de obicei pe pe depozite loessoide, are o textură lutoasă sau luto-argiloasă. S-au găsit și argile, marne pe dealurile Rediul, Păuleni, Roșcani, Crucii,Morii, unde se cultivă cu eficiență grâul. Cu o textură mijlocie mijlocie fină pe depozit loesside, luturi ușoare, au o structură glomerulară în orizontul de humus și se găsesc pe versanții dealurilor Roșcani-Rădeni. Pe aceste soluri cresc păduri cu: gorun, carpen, jugastru, frasin, livezi cu pruni, meri și culturi de sfeclă pentru zahăr, cartofi, floarea soarelui, porumb, in pentru fuior și cânepă.

Solurile intrazonale halomorfe (sărături)

În șesul Prutului datorită adîncimii mici, de 1,8-2,8 m, la cre se găsește pânza de apă freatică, se întâlnesc atât solonețuri cât și solonceacuri. Concentația în săruri este mai mică dar alcalinitatea este mai mare, cu un pH de 8,5. Pe marginea mlaștinii se dezvoltă asociația vegetală Glycerio Sparganietum neglecti (buruienișuri lacustre cu buzdugan și rourică)

Soluri azonale genetic neevoluate

Acestea sunt soluri de luncă puternic erodate formate, în urma revărsării râului, prin solidificarea aluviunilor care nu mai sunt expuse inundației. Textura este lutoasă, luto-nisipoasă până la argiloasă pe material loessoid, iar structura glomerulară. Pe acest tip de sol, se cultivă cereale, legume, plante furajere și tehnice.

1.2. Cerințele florii-soarelui față de factorii ecologici

1.2.1. Cerințele față de temperatură

Sub aspectul cerințelor față de căldură, floarea-soarelui este o plantă mezotermă. Suma temperaturilor medii la formele semitardive (cultivate în România) este de 1.450 – 1.600°C temperaturi mai mari de 7°C (considerat pragul biologic pentru floarea-soarelui) sau 2.350°C temperaturi mai mari de 0°C. Semințele de floarea-soarelui încep să germineze, izolat, la 4°C, dar semănatul se face numai la temperaturi de minimum 7°C în sol, pentru a obține o răsărire rapidă, viguroasă, uniformă și o înrădăcinare puternică. La plantele tinere afectate de temperaturi sub 0°C (- 2°C), vârful de creștere este distrus; ca urmare, planta ramifică și formează mai multe inflorescențe mici, cu semințe seci în proporție foarte mare.

În intervalul de la răsărire la apariția inflorescenței, planta crește bine la 15 – 17°C. S-a determinat că inițierea florală este mai puțin afectată de deficitul hidric și mai mult de factorul termic; cel mai bine se petrece la temperaturi de 18°C ziua și 8 – 9°C noaptea. În perioada de înflorire și formare a fructelor, temperaturi optime sunt cele de 22 – 24°C. La înflorire plantele de floarea-soarelui rezistă la temperaturi mai mari de 30°C, fără să se producă avortarea unui număr semnificativ de flori. În perioada de umplere a semințelor, temperatura ridicată influențează negative acumularea acidului linoleic, în favoarea acidului oleic, contribuind direct la deprecierea calității uleiului. La căldură excesivă (mai ales asociată cu seceta) sunt afectate polenizarea și fecundarea, scade procentul de ulei (în special conținutul în acid linoleic), crește consumul specific și global de apă (prin intensificarea respirației), scade rata fotosintezei nete, este încetinit transferul de substanțe asimilate spre fructe.

1.2.2.Cerințe față de umiditate

Floarea-soarelui consumă multă apă (650 mm sau chiar mai mult), pe întreaga perioadă de vegetație. Pentru a-și satisface nevoile de apă, floarea-soarelui poate utiliza intensive rezervele de apă acumulate în sol în sezonul rece, grație ritmului de dezvoltare a sistemului său radicular. De altfel (după O. BERBECEL, 1967), în condiții de stepă (Bărăgan, Dobrogea, sud-estul Moldovei), producția de floarea-soarelui se corelează cu precipitațiile din sezonul rece. Devine, deci, imperios necesar să se ia măsuri de a avea rezervele de apă în sol în primăvară, la nivelul capacității de câmp. Consumul specific înregistrat în diferite condiții de cultură pe glob este variabil (de la 360 la 765), dar producții mari se obțin mai ales la valorile 400 – 450, ceea ce înseamnă că floarea-soarelui are cerințe medii față de umiditate. Suportă seceta mai bine decât alte plante cultivate, fapt explicabil prin sistemul radicular active și profund, prin reducerea transpirației, prin revenirea rapidă la starea de turgescență a frunzelor ofilite, dar producția scade în funcție de intensitatea și durata secetelor. Floarea-soarelui prezintă o fază de sensibilitate la secetă care durează în jur de 40 zile, înainte și după înflorit (fig.5.8, după C.E.T.I.O.M., 1983). Consecințele stress-ului hidric asupra producției de semințe și asupra conținutului în ulei depind de stadiul fenologic în care este surprinsă planta: perioada de maximă sensibilitate pentru masa semințelor este situată în stadiul de buton floral de 3 cm și până la sfârșitul înfloritului; perioada de sensibilitate maximă pentru conținutul în ulei se situează de la faza de înflorire deplină și până la începutul maturității boabelor. În prezent, se consideră că, indiferent de perioada când survine stress-ul hidric, numărul total de achene format pe m2 afectează mai mult mărimea producției,

decât valorile MMB. În condițiile din România, în culturile neirigate, insuficiența precipitațiilor în a doua jumătate a lunii iulie și în luna august (deosebit de frecventă) duce la producții mici și la folosirea neeficientă a îngrășămintelor.

1.2.3. Cerințe față de lumină

Floarea-soarelui este pretențioasă față de lumină, în special după formarea inflorescenței. S-a determinat că heliotropismul frunzelor poate avea ca rezultat o creștere cu 10 – 23% a activității fotosintetice. Nivelul de iluminare saturat pentru floarea-soareui este foarte ridicat (> 150.000 lucși) prin comparație cu alte culturi agricole (50 – 100.000 lucși).

1.2.4. Cerințe față de sol

Floarea-soarelui preferă solurile profunde, fără hardpan, mediu aerate, cu textură lutoasă sau luto-nisipoasă, cu mare capacitate de înmazinare a apei, fără exces de umiditate (un drenaj bun al solului este favorabil florii-soarelui), bogate în humus și elemente nutritive. Plantele de floarea-soarelui cresc și se dezvoltă bine dacă solurile au reacția neutră, slab acidă sau slab alcalină (pH = 6,4 – 7,2). Cele mai bune soluri sunt cernoziomurile, solurile brun-roșcate, solurile

aluviale (pânza freatică sub 2,5 m), solurile brune negleizate. Se vor evita terenurile nisipoase, cele erodate, precum și solurile acide neamendate.

1.2.5. Gradul de favorabilitate pentru floarea-soarelui

Zona 1: Terenurile irigate din Câmpia Română, Podișul Dobrogei, precum și Câmpia Vestică, caracterizate prin prezența cernoziomurilor ca soluri dominante, iar din punct de vedere climatic, temperatura, lumina și uneori precipitatiile (350 – 600 mm) corespund cerințelor unor producți ridicate. Factorii limitativi sunt: compactarea secundară și sărăturarea solurilor, excesul de apă în ariile depresionare, unele perioade de arșiță, care survin în fazele de înflorire și umplerea semințelor.

Zona 2: Lunca și Delta Dunării. Însușirile solurilor aluviale și microclimatul specific oferă condiții favorabile pentru creșterea și dezvoltarea florii-soarelui. Factorii limitativi sunt reprezentați de deficitul de apă și arșițele din partea a doua a verii.

Zona 3: terenurile neirigate din Câmpia Română și Podișul Dobrogei. Arealele respective sunt situate în partea de nord a zonei irgiate și sunt apreciate ca mijlociu de favorabile, îndeosebi din cauza deficitului de apă și prezenței solurilor brun-roșcate, în Câmpia Română.

Zona 4: Câmpia Găvanu-Burdea, Câmpia Leu-Rotunda și Câmpia Plenița. Condițiile au un grad mijlociu de favorabilitate pentru floarea-soarelui, datorită prezenței vertisolurilor, a solurilor brun-roșcate și a precipitațiilor care depășesc 450 mm. Factorii limitativi sunt textura grea, eroziunea, aprovizionarea insuficientă cu humus, fosfor și potasiu, și deficitul sau excesul temporar de umiditate.

Zona 5: Câmpia Jijiei și Câmpia Transilvaniei. Din punct de vedere al condițiilor naturale, aceste teritorii se află la limita inferioară de favorabilitate pentru cultura florii-soarelui: nivel foarte scăzut de favorabilitate al solurilor, determinat de procesele de eroziune; deficitul de apă din perioada de vegetație pentru arealele din Moldova; excesul temporar de umiditate, temperatura scăzută și, în anumite sole, aciditatea solului în Transilvania.

Zona 6: Podișul Moldovenesc, Piemonturile Vestice și Piemontul Sudic. Oferă condiții puțin propice culturilor de floarea-soarelui, potențialul natural fiind apreciat ca apropiat de nefavorabil. Solurile existente în aceste areale sunt brune luvice, luvisoluri și erodisoluri, iar clima este destul de umedă și răcoroasă. Cele mai frecvente fenomene negative sunt: aciditatea și aprovizionarea slabă a solului cu humus și elemente nutritive, eroziunea, excesul de apă, compactarea.

Din punct de vedere al condițiilor naturale, teritoriul fermei se află la limita inferioară de favorabilitate pentru cultura florii-soarelui: nivel foarte scăzut de favorabilitate al solurilor, determinat de procesele de eroziune aici este un deficit de apă în perioada de vegetație .

1.3. Tehnologia de cultivare a florii-soarelui

1.3.1.Rotația, amplasarea culturii

Premergătoarele favorabile pentru floarea-soarelui sunt culturile cu recoltare timpurie (cerealele păioase de toamnă și, în primul rând, grâul de toamnă), precum și unele culturi recoltate toamna, cum este porumbul (cu condiția să nu se folosească la porumb mai mult de 1,5 kg Atrazin/ha și să se facă tratamente contra rățișoarei); rezultate bune se obțin și după mazăre.

Sunt contraindicate ca premergătoare pentru floarea-soarelui culturile cu boli comune și, în special, cele care contribuie la propagarea putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum) dintre care soia, fasolea și rapița, care ocupă suprafețe mari în zonele de cultură a florii-soarelui. Totodată, trebuie evitate ca premergătoare cânepa și tutunul (din cauza atacului de lupoaie). În cazul atacurilor puternice de putregai cenușiu, cartoful și inul sunt, de asemenea, culturi ce nu pot preceda culturile de floarea-soarelui.

Sensibilitatea ridicată a florii-soarelui la diferite boli care sunt greu de combătut pe cale chimică, manifestată prin pierderi mari de recoltă, cere luarea unor măsuri drastice pentru reducerea frecvenței și intensității atacului. Prevenirea eficientă a bolilor se face prin evitarea cultivării florii-soarelui pe același loc un număr cât mai mare de ani, interval de timp în care se produce o epuizare a formelor de rezistență a patogenului în sol (tab.5.8, după CR.HERA și col., 1989). Ca urmare, cultivarea repetată pe același teren este exclusă, datorită, în primul rând, atacului de boli (pătarea brună și frângerea tulpinilor, mană, putregaiul alb, putregaiul cenușiu), dar și din cauza atacului de lupoaie (Orobanche sp.) și de dăunători (rățișoara porumbului). Floarea-soarelui poate reveni pe același teren după minimum 6 ani (8 ani în condiții de irigare și pe loturile semincere).

Atacul de putregai alb și producțiile la floarea-soarelui, în funcție de rotație și fertilizare

Corelația dintre ponderea florii-soarelui în structura culturilor, frecvența atacului de mană (simptome vizibile) și producția obținută

După floarea-soarelui se cultivă, cu rezultate bune, toate culturile neafectate de boli comune; se pot obține producții mari și la grâul cultivat după floarea-soarelui, cu condiția recoltării florii-soarelui până la 15 septembrie, tocării și încorporării adânci a resturilor vegetale și aplicării unor doze ceva mai mari de îngrășăminte cu azot.

1.3.2. Fertilizarea

Cu fiecare tonă de semințe, floarea-soarelui extrage din sol 18 – 35 kg azot, 2,9 – 7,0 kg fosfor, 3,8 – 16,5 kg potasiu, 1,1 kg calciu, 1,8 – 2,3 kg magneziu. Produsele secundare (calatidii, tulpini, frunze) conțin, de asemenea, cantități apreciabile de elemente minerale, îndeosebi potasiu (1,51%), calciu (1,10%), azot (1,3%), magneziu (0,58%), sodiu (după CR.HERA și col., 1998).

Consumurile sunt mai mici decât cele menționate în literatura mai veche, justificat de raportul îmbunătățit între masa totală a plantei și producția de sămânță (indicele de recoltă a crescut de la 0,16 – 0,25 la 0,33 – 0,40). Absorbția elementelor nutritive este rapidă la floarea-soarelui, în legătură cu ritmul de producere a substanței uscate în timpul primelor stadii de dezvoltare. Concentrația în elemente nutritive este, de aceea, foarte ridicată în plantele tinere și descrește spre maturitate. GACHON (1972) a arătat că 66% din N, P și Ca, 75% din K și 90% din Mg sunt absorbite într-un interval de 2 luni, și anume de la apariția butonului floral și până la înflorire. O particularitate a plantei de floarea-soarelui este de a nu putea compensa carențele de elemente nutritive din fazele inițiale de creștere; dacă, de exemplu, floarea-soarelui nu este bine aprovizionată în perioada formării primordiilor florale (3 – 5 săptămâni după răsărire), se formează puține flori și producția rămâne mică, chiar dacă, ulterior, condițiile de vegetație sunt mult mai bune.

Ritmul de acumulare a substanței uscate și a elementelor nutritive N, P, K la floarea-soarelui

Azotul. Floarea-soarelui este o plantă exigentă față de aprovizionarea cu azot,

mijlociu pretențioasă la fosfor și foarte exigentă la potasiu. Îngrășarea de bază trebuie

gândită ținând cont de gradul de fertilitate al solului, rotație, cantitățile de fosfor și

potasiu extrase din sol prin recoltă .

Bilanțul elementelor nutritive la o cultură de floarea-soarelui

Pentru floarea-soarelui, atât deficitul cât și excesul de azot, în special în fazele timpurii, au repercusiuni negative asupra proceselor de creștere și dezvoltare și, implicit, asupra producției de semințe și a conținutului de ulei. Pe măsură ce avansează în vegetație, plantele subnutrite cu azot au frunzele îmbătrânite, de culoare galbenă, iar la recoltare au calatidii mici și cu multe semințe seci. Bine înrădăcinată, planta de floarea-soarelui este capabilă de a absorbi azotul levigat în straturile mai profunde ale solului. Din acest motiv, adesea se constată că floarea-soarelui valorifică puțin eficient azotul din îngrășăminte. În timpul înfloritului, floarea-soarelui poate absorbi cel puțin 3 – 4 kg azot/ha/zi; absorbția tardivă de azot nu corectează efectele insuficienței azotului în fazele precoce.

Pe toate tipurile de sol, excesul de azot provoacă scăderea accentuată a conținutului de ulei, iar pe solurile brune și brune podzolite diminuează cu 14 – 28% producția de semințe. În toate fazele de vegetație, excesul de azot provoacă creșterea luxuriantă și prelungirea vegetației plantelor în detrimentul producției de semințe și al conținutului în ulei și, desigur, al rezistenței la atacul de boli și la secetă. La evitarea excesului de azot (pe toată suprafața sau în vetre) contribuie: folosirea în primăvară de îngrășăminte chimice complexe sau nitrocalcar; fracționarea

cantităților de azot: o parte se administrează la pregătirea patului germinativ și restul în timpul vegetației.

Cantitățile de azot ce trebuie aplicate la floarea-soarelui se stabilesc, în primul rând, în funcție de producțiile planificate și de indicele de azot al solului. Dozele astfel stabilite se măresc cu 10 kg/ha după premergătoare ca porumb, cartof de toamnă, sfeclă; se măresc cu 10 kg/ha dacă solul are în primăvară apă la nivelul capacității de câmp; se micșorează cu 0,75 – 1,5 kg pentru fiecare tonă de gunoi administrată la planta premergătoare sau direct la cultura de floarea-soarelui și cu circa 10 kg dacă la semănat este secetă relativă (mai puțin de 80 m3/ha apă, sub capacitatea de câmp). Azotul se administrează o jumătate la pregătirea patului germinativ (sau concomitent cu semănatul), sub formă de azotat de amoniu, îngrășăminte lichide sau îngrășăminte complexe; cealaltă jumătate, concomitent cu prașila I sau, sub formă nitrică, la prașilele I și a II-a.

Fosforul influențează puternic procentul de ulei, iar în anumite condiții determină și o sporire a producției de sămânță, chiar mai accentuată decât azotul. Floarea-soarelui nu se poate cultiva în nici un caz fără fertilizare cu fosfor, deși este citată de numeroși autori ca având o capacitate mare de folosire a fosfaților din sol; acest lucru nu este valabil pentru fazele inițiale de creștere. Pe de altă parte, în țara noastră regimul precipitațiilor și temperatura (în cultură neirigată) din perioada de înflorire și fructificare nu permit o valorificare superioară a rezervelor de fosfor din sol. Absorbția fosforului urmează un ritm apropiat de cel al azotului și depinde mai mult de explorare a solului de către rădăcinile florii-soarelui. Pentru floarea-soarelui cele mai indicate îngrășăminte cu fosfor sunt cele complexe. Dintre îngrășămintele simple se va folosi, cu mai bune rezultate, superfosfatul concentrat pe soluri ușor acide și superfosfatul simplu pe soluri neutre și alcaline (V. BÂRNAURE, 1991). Epoca de administrare este vara sau toamna, înainte de arătura de bază, cu încorporare sub brazdă. O parte din fosfor (circa 1/3 din doză) se poate aplica pe rând, odată cu semănatul, cel mai bine sub formă de îngrășăminte NP. Acest mod de fertilizare favorizează o bună înrădăcinare și creștere inițială a plantei, conferindu-i rezistență la secetă și făcând posibile economii la cantitatea de fosfor, de 15 – 20%.

Doze de azot (kg/ha optim economic) la floarea-soarelui

Dozele de fosfor recomandate în tehnologia actuală de cultivare a florii-soarelui sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Doze de fosfor (kg/ha optim economic) la floarea-soarelui

Potasiul. Floarea-soarelui absoarbe mult potasiu, pe care îl restituie în proporție de 90%, prin resturile vegetale rămase după recoltare. Potasiul are influențe pozitive prin utilizarea mai bună a apei de către floarea-soarelui, sporirea rezistenței la frângere, la atacul diferitelor boli. La insuficiența potasiului, plantele de floarea-soarelui rămân mai mici și capătă aspect de tufă (cu

internodii scurte și frunze dese). Suprafața foliară se reduce drastic la carența de potasiu. Pe solurile cu mai puțin de 15 mg K2O/100 g sol) (soluri brune, soluri podzolite și podzolice) trebuie folosite 60 – 80 kg potasiu/ha. În cultură irigată, potasiul trebuie folosit în toate condițiile.

Ca îngrășăminte cu potasiu, produse industrial, se recomandă sarea potasică, administrată toamna (sub arătură), îngrășămintele complexe de tip NPK (înainte sau concomitent cu semănatul).

Gunoiul de grajd aduce sporuri de producție mai mari (700 – 800 kg/ha) pe soluri carbonatate și pe cele podzolite. Se realizează o mai bună valorificare a gunoiului de grajd pe ansamblul rotațiilor, dacă acesta se administrează la planta premergătoare (porumb, sfeclă, cartof – în condiții de irigare) (V. BÂRNAURE, 1991). Floarea-soarelui valorifică superior efectul remanent al gunoiului de grajd.

Plantele de floarea-soarelui prezintă, uneori, semne de suferință specific dezechilibrului de nutriție cu microelemente, mai frecventă fiind carența de molibden (în primăverile răcoroase, pe solurile acide) și cea de bor (în anii cu primăveri secetoase), carențe care se combat prin încorporarea, o dată cu lucrările solului, a 0,55 – 1,1 kg/ha molibdat de amoniu sau 0,75 – 1,5 kg/ha molibdat de sodium (după recomandările I.C.C.P.T.Fundulea, 1990).

1.3.3. Lucrările solului

Floarea-soarelui necesită un sol bine afânat, fără hardpan și structurat, care să permită o răsărire rapidă și uniformă, o înrădăcinare profundă și un control eficient al buruienilor. Aceasta este o garanție a unei bune alimentări cu apă și elemente nutritive a plantelor și o mai bună rezistență la cădere.

Cele mai frecvente consecințe ale unei pregătiri neglijente a solului pentru floarea-soarelui sunt: stagnarea seminței în sol, care nu reușește să străbată crusta compactă de la suprafața solului; tendința pivotului rădăcinii de a se dezvolta superficial atunci când întâlneste o zonă prea compactă; concurența cu buruienile până în stadiul de 5 perechi de frunze.

Lucrarea de dezmiriștit se realizează cât mai devreme posibil după recoltarea premergătoarei și este urmată de arătura adâncă, efectuată pe un sol scurs bine, evitând, pe cât posibil, patinarea care netezește și compactează fundul brazdei. Adâncimea arăturii pentru floarea-soarelui trebuie să fie de 22 – 25 cm; lucrarea mai adâncă este necesară pe terenurile puternic îmburuienate sau cu cantități mai mari de resturi vegetale rămase pe teren și pe solurile compactate.

În zonele mai umede și pe solurile mai grele, îmbunătățrea regimului aerohidric al solului, prin scarificare la 60 cm, aduce sporuri de producție de până la 28%. În primăvară, pentru a obține un pat germinativ cât mai aproape de aceste cerințe ideale, trebuie limitat numărul de treceri pe teren cu utilajele agricole la un minim care să evite tasarea excesivă. În plus, trebuie să nu se lucreze pe un sol insuficient scurs în adâncime; în asemenea situații, este de preferat, să se întârzie câteva zile data semănatului. La umiditate ridicată, tasarea produsă de roțile tractorului determină deteriorarea însușirilor fizice ale solului, iar utilajul cu care se lucrează nu realizează o mărunțire a solului, ci o fragmentare în felii a acestuia, care îngreuiează și întârzie pregătirea patului germinativ și favorizează pierderea umidității din sol. Suprafețele lucrate bine încă din toamnă și care la desprimăvărare se prezintă fără resturi vegetale și nivelate se lucrează cu combinatorul, iar cele arate în toamnă, care prezintă denivelări și unele resturi vegetale incomplet încorporate, se lucrează cu grapa cu discuri ușoară în agregat cu grapa cu colți și lamă nivelatoare. Calitatea patului germinativ este asigurată de reglarea corectă a agregatelor de lucru și de evitarea lucrării când solul este prea umed. Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ se execută cu combinatorul, în ziua sau preziua semănatului, și nu mai devreme, pentru a nu favoriza îmburuienarea terenului înaintea răsăririi culturii. Pentru a realiza un pat germinativ corect trebuie folosite agregate complexe, cu scopul de a evita numărul de treceri prea mare (combinatoare). Prin ultimele lucrări sunt încorporate erbicidele și îngrășămintele.

Conservarea apei în sol constituie un obiectiv esențial care trebuie avut în vedere la pregătirea patului germinativ. Pentru aceasta, solul trebuie lucrat superficial, printr-un număr cât mai redus de lucrări; se va evita afânarea excesivă, întoarcerea și răscolirea energică a solului, prin care se favorizează pierderea apei prin evaporare într-o perioadă în care aceasta este accelerată de temperaturile în creștere și vânturile care bat cu intensitate (CR. HERA și col., 1989).

1.3.4. Soiuri și hibrizi : caracterizarea celor din zonă și experiența

Arena Hibridul simplu de foarea soarelui este creat de firma Novartis.

Caractere morfologice. Talia plantei este de 153 – 156 cm. Diametrul calatidiului este de 21 – 22 cm. Sămânța este de mărime medie de formă rotundă-ovoidală de culoare neagră cu dungi de culoare gri, cu MMB de 52 – 62 g.

Însușiri fiziologice. Hibridul este semitimpuriu cu o perioada de vegetație de 114 – 117 zile și cu o înflorire care durează 5 zile. Hibridul manifestă rezistență față de lupoaie (Orobanche cumana).

Însușiri de calitate. Conținutul semințelor în ulei este de 44 – 48 %.

Capacitatea de producție. În rețeaua ISTIS în perioada de testare s-a realizat o producție medie de 2860 kg/ha.

Zonare. Se recomanda cultivarea în toate zonele favorabile culturii florii soarelui.

Melody Hibridul simplu de floarea soarelui Melody este creația firmei Norvatis.

Caractere morfologice. Plantele au talia înaltă de 161 – 167 cm. Capitulul este mare, cu diametru de 20 – 21 cm, având forma părții cu sămânță plată, iar poziția sa este verticala.

Sămânța este mare, de culoare brun-deschisă, cu MMB de 60 – 64 g.

Însușiri fiziologice. Hibridul simplu Melody este semitardiv, are o perioadă de vegetație de 114 – 117 zile cu o durată a înfloririi de 4 – 5 zile . Se caracterizează prin rezistență la atacul de lupoaie (Orobanche cumana), toleranță la Phomopsis și rezistență medie la Sclerotinia.

Însușiri de calitate. Hibridul Melody realizează un conținut de ulei în sămânță uscată de cca. 44,5 %.

Capacitatea de producție. Hibridul Melody realizează în condițiile țării noastre, în zonele de cultură de floarea soarelui, producții medii de 2100 – 3800 kg/ha.

Zonarea. Se recomandă cultivarea sa în toate zonele de cultură de floarea soarelui.

Huracan Hibridul de floarea soarelui Huracan a fost creat de firma KWS SAAT AG, Germania.

Caracterele morfologice. Frunza este de mărime medie, de culoare verde-mediu cu gofrarea medie, iar dentația fină. Epoca înfloritului este medie. Floarea ligulară este de culoare galbenă. Capitolul la maturitate are mărime medie, iar forma părții cu semințe este plată. Planta este înaltă, ramificarea absentă. Sămânța are culoare neagră, cu dungi gri, iar marmorarea absentă. MMB este de 60 g, iar MH de 41 kg.

Însușirile fiziologice. Huracan este un hibrid care face parte din grupa de maturitate semitardivă. Este mediu rezistent la atacul de Phomopsis h. (pătarea cenușie) și rezistență la Sclerotinia (putregaiul alb) și Plasmopara h. (mană).Este rezistent la lupoaie.

Însușiri de calitate. Conținutul mediu de ulei in sămânța uscată este de 46,4 %.

Capacitatea de producție. Hibridul Huracan a realizat după 3 ani de testare în rețeaua ISTIS, o producție de 3388 kg/ha, cu un spor de 3% față de martorii Select si Favorit.

Se recomandă cultivarea în zone favorabile pentru floarea soarelui din Moldova, Câmpia Română, Banat și Crișana inclusiv pe solele cu infestare de lupoaie.

Flay Hibridul simplu Flay are plante de talie înaltă, puternic dezvoltate și frunze mari. Calatidiul are formă convexă, diametrul cuprins între 17 – 23 cm, marime medie si poziție semînclinată la maturitate. Semintele au mărime medie, formă ovoidală, culoare neagră cu dungi laterale și marginale de culoare gri. MMB este în medie de 36 – 40 kg. Semințele au un conținut mediu în ulei de 47 – 52 %.

Flay este un hibrid semitardiv, cu perioada de vegetație de 127 – 132 zile. Are rezistență la atacul de lupoaie, rezistență la cădere și o frângere și o toleranță bună la principalele boli.

Podium Hibridul de floarea soarelui Podium a fost creat de firma Koipesol Samillas S.A. Spania.

Caractere morfologice. Frunza este de mărime medie de culoare verde-mediu cu gofrare slabă, iar finețea dentației medie. Frunza are unghiul dintre mervurile laterale drept sau aproape drept. Epoca înfloritului este mijlocie-tardivă. Floarea ligulară are culoare galbenă. Capitolul are portul vertical, de mărime medie, iar forma părții cu semință este plată. Planta este de înălțime scurtă. Ramificarea este absentă. Sămânța este mare de formă ovoid-lată de culoare neagră, cu dungi gri atât marginal cât și lateral. MMB este de 56 g iar MH 41 kg.

Însușiri fiziologice. Podium este un hibrid care face parte din grupa de maturitate mijlocie. Este rezistent la atacul de Plasmopara si Sclerotinia, mediu-rezistent la Phomopsis. Este rezistent la lupoaie.

Însușiri calitative. Conținutul de ulei este de 50,3%.

Capacitatea de producție. Hibridul Podium a realizat dupa 3 ani de testare în rețeaua ISTIS, o producție medie de 3398 kg/ha.

Se recomandă cultivarea în toate zonele favorabile pentru floarea soarelui din Moldova, Câmpia Română, Banat și Crișana inclusiv pe solele cu infestare de lupoaie.

1.3.5. Sămânța și semănatul

Obținerea de plante viguroase printr-o răsărire uniformă și rapidă este determinată de folosirea la semănat a unui material semincer cu indici calitativi superiori: valoare biologică și culturală ridicată (puritate fizică minimum 98%, germinație minimum 85%), integritate fizică, fără spărturi sau fisuri, lipsa bolilor. Sămânța trebuie să fie din anul precedent și să aparțină unor categorii biologice superioare, în cazul soiurilor, și să fie din F1, în cazul hibrizilor. O atenție deosebită trebuie acordată folosirii de semințe mari și omogene; în cazul folosirii de semințe mici, pierderile de la semănat la răsărit pot ajunge la 25 – 40%, în anumite condiții, și nu se realizează o distribuție uniformă a plantelor pe teren.

O lucrare efectuată de unii cultivatorii de floarea-soarelui de la noi (și care se justifică adesea) este alegerea semințelor la masă. Prin această operațiune sunt îndepărtate semințele mici, fisurate, decojite, atacate de boli (pătate). Puritatea fizică crește până la 100% și capacitatea de germinație peste 95%, asigurându-se o răsărire rapidă (explozivă), uniformă (fără goluri), lanuri mai puțin atacate de boli și sporuri de producție. Semințele germinabile intacte dau germeni normali în proporție de 95%, cele fisurate – 85%, iar cele decojite și cu miez parțial lipsă sub 75% (uneori sub 50%).

Tratarea seminței de floarea-soarelui înainte de semănat, contra bolilor și dăunătorilor este obligatorie. Se recomandă să se efectueze tratamente contra manei (Plasmopara helianthi) cu metalaxil (Apron 35 SD, 4 kg/t de sămânță) sau oxadixil (Wakil PTS, 2 kg/t de sămânță), la hibrizii nerezistenți (Fundulea 206, Felix). Împotriva putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum) și a putregaiului cenușiu (Botrytis cinerea) se fac tratamente cu unul dintre produsele: procimidon (Sumilex 50 PU, 1 kg/t de sămânță), iprodione (Rovral 50 PU, 2,0 kg/t de sămânță), vinclozolin + carbendazim (Konker SC, 1,25 l/t de sămânță), mancozeb + tiofanat metil (Mancoben 60 PTS, 2 kg/t de sămânță), tiofanat metil + tiuram (Tiramet 60 PTS, 2,5 kg/t de sămânță).

Influența tratamentelor la sămânță asupra răsăririi, frecvenței atacului de mană și bolilor de putrezire și producției la floarea-soarelui

Pentru controlul dăunătorilor (rățișoara porumbului – Tanymecus dilaticollis și viermilor sârmă – Agriotes sp.) se recomandă tratamente cu carbofuran (Furadan 35 ST sau Carbodan 35 ST sau Diafuran 35 ST, 28 l/t de sămânță) efectuate centralizat, de specialiști, deoarece aceste produse sunt foarte toxice.

Epoca de semănat. Semănatul culturilor de floarea-soarelui începe atunci când în sol se realizează pragul minim de 7°C la adâncimea de încorporare a seminței (și vremea este în curs de încălzire); sunt asigurate, astfel, condiții favorabile pentru germinarea rapidă și uniformă a semințelor și răsărirea plantelor. Calendaristic, momentul semănatului florii-soarelui este determinat de evoluția condițiilor climatice în primăvară, perioada optimă de semănat începând, după unele estimari, la circa 15 zile de la desprimăvărare; în primăverile secetoase se recomandă semănatul la începutul intervalului, iar în cele umede și reci se poate semăna ceva mai târziu. Calendaristic, semănatul se face, de regulă, între 25 martie (zone cu desprimăvărare mai timpurie) și 15 aprilie. Durata optimă de semănat în fiecare an este de 5 – 6 zile. Întârzierea semănatului în a doua jumătate a lunii aprilie sau începutul lunii mai determină scăderi importante de producție. La semănatul prea timpuriu, multe semințe pier prin mucegăire, răsăritul se prelungește și este eșalonat, plantele sunt debile, atacurile de mană și putregai alb sunt mai pronunțate, producția de semințe scade și se diminuează, de asemenea, procentul de ulei.

Întârzierea semănatului este însoțită de răsărirea neuniformă a plantelor, datorită reducerii umidității din sol și de deplasarea fazei de înflorire în perioada de secetă din a doua jumătate a lunii iulie, ceea ce determină importante scăderi de producție. Trebuie subliniat că în zona solului brunroșcat din Câmpia Română, scăderi drastice de recoltă s-au constatat doar la întârzierea semănatului până în ultimile zile ale lunii aprilie.

Densitatea. În condiții bune de vegetație, la formele existente în prezent în cultură în România, producțiile cele mai mari se obțin dacă la recoltare există 45.000 – 50.000 plante/ha în cultură neirigată și 50.000 – 60.000 plante/ha în cultură irigată. Valorile de densitate inferioare sunt recomandate pentru soiul Record, iar cele superioare pentru hibrizii cu talie mică și rezistență bună la frângere și cădere. Ceilalți hibrizi cu talie mai înaltă reacționează bine la o densitate intermediară. Densitățile excesive duc la cădere și frângere (plante mai înalte și mai subțiri), atac de boli (mai ales pătarea brună, dar și la putregai), la consumuri specifice mai mari de apă și elemente nutritive, la sporirea proporției de semințe seci. Foarte important este ca repartizarea semințelor pe rând la semănat să fie uniformă, pentru asigurarera creșterii și dezvoltării armonioase a tuturor plantelor. La semănat se vor asigura densități mai mari cu 10 – 15% (exprimate în semințe germinabile/m2) față de densitățile de recoltare.

Cantitatea de sămânță la hectar, corespunzătoare densităților optime, variază, obișnuit, între 4,0 si 5,5 kg/ha.

Distanța dintre rânduri. În condiții de cultură neirigată sau irigată prin aspersiune, este generalizat semănatul florii-soarelui la distanța de 70 cm între rânduri, prin care sunt asigurate posibilitățile de combatere a buruienilor prin prașile mecanice. În condiții de irigare prin brazde se seamănă la 80 cm distanță între rânduri. Trebuie reținut că, între diferite distanțe de semănat experimentate în condițiile de la noi (70 cm, 50 cm, 70 cm/25cm), diferențele de producție nu sunt importante; ca atare, se seamănă la 70 cm între rânduri – distanță care permite utilizarea sistemei de mașini de la porumb. În climatul mai umed din vestul Europei, culturile de floarea-soarelui sunt semănate la 60 cm între rânduri, distanță care asigură o mai bună distribuire pe teren a plantelor.

Adâncimea de semănat este de 5 – 7 cm; se poate semăna la 4 – 5 cm adâncime pe soluri mai grele, umede și numai dacă nu se folosesc erbicide triazinice, care la adâncimi mici de semănat vin în contact cu sămânța în curs de germinare și provoacă pagube (efecte fitotoxice – cu atât mai mari, cu cât solul este mai ușor). Respectarea vitezei de semânat este, de asemenea, o condiție importantă; o viteza redusă (4,5 km/h) permite o repartiție optimă a semințelor pe rând și uniformitatea adâncimii, ceea ce va asigura o răsărire uniformă a plantelor.

1.3.6. Lucrările de îngrijire

Floarea-soarelui este foarte sensibilă la concurența buruienilor până în stadiul de 5 perechi de frunze. Într-un interval de 30 – 40 zile, floarea-soarelui trebuie, deci, să fie protejată prin tratamente cu erbicide și prin prășit.

Erbicidarea. Alegerea erbicidelor și a asociațiilor de erbicide depinde de buruienile prezente în parcela în care se cultivă floarea-soarelui. Principalele variante de combatere a buruienilor din culturile de floarea-soarelui cu ajutorul erbicidelor sunt prezentate în tabelul 5.13.

Prășitul are un rol dublu: de a completa acțiunea erbicidelor (în numeroase cazuri erbicidele nu asigură distrugerea completă a buruienilor) și de a ameliora structura solului și a favoriza dezvoltarea tinerei culturi. Prășitul culturii influențeaza hotărâtor creșterea plantelor și nivelul recoltei. Floarea-soarelui se prășește de 2 – 3 ori mecanic între rânduri și de 2 – 3 ori manual pe rând, la adâncimea de 6 – 10 cm. Prima prașilă se face imediat ce rândurile de floarea-soarelui se disting bine și s-au format primele două frunze adevărate. Mai întâi se prășește mecanizat și apoi se prășește manual. A doua prașilă mecanică trebuie făcută la interval scurt (10 – 12 zile), imediat ce apar buruienile. La interval de circa 15 zile se face a treia prașilă mecanică. Ultimul prășit se efectuează la înălțimea plantelor de 60 – 70 cm, întârzierea făcând imposibilă intrarea în lan cu cultivatorul, deoarece se lovesc plantele (planta este foarte sensibilă la rupere). Zona de protecție la prășit crește de la 8 – 10 cm la prima prașilă, până la 14 – 15 cm la ultima (frunzele sunt rigide și se rup cu ușurință). Este indicat să se folosească la primele lucrări discuri de protecție a rândurilor, plantele fiind sensibile și la acoperirea cu pământ. Viteza de lucru se stabilește astfel ca să nu se arunce pământul pe rând: de regulă, viteza I la prima lucrare și vitezele II și a III-a la următoarele.

Recomandări privind lucrările mecanice de îngrijire în cultura florii-soarelui

Polenizarea suplimentară a florii-soarelui, prin instalare de stupi de albine (1,5 – 2 stupi/ha) înainte de înflorire, în vecinătatea culturilor, aduce sporuri de producție de 300 – 600 kg/ha (I. CÂRNU, Gh. V. ROMAN, ANA-MARIA ROMAN, 1982).

Tratamentele, la avertizare, contra bolilor pot aduce sporuri substanțiale de producție (plus 30 – 56%). Putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum) este o boală care poate apărea pe orice parte a plantei (se manifestă ca un putregai alb), în toate fazele de vegetație.

Erbicide folosite pentru combaterea buruienilor din cultura florii-soarelui

Pieirea plantelor și reducerea drastică a densității lanurilor pot conduce la scăderi de producție foarte importante. Sensibilitatea maximă a plantelor se înregistrează la răsărire și la formarea calatidiului. Agentul patogen se conservă în sol sub formă de scleroți o durată mare de timp, de ordinul a 7 – 8 ani. Contaminarea se face la nivelul solului, umiditatea favorizând atacul (atac timpuriu frecvent). În anii secetoși, atacul este mai putin amplu și dăunător; în anii cu veri ploioase, pe solurile unde apare exces de umiditate (așa cum este solul brun-roșcat), este favorizat atacul târziu, iar pierderile de plante pot depăși 30%.

Putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea) este o ciupercă care se poate dezvolta pe majoritatea organelor plantei de floarea-soarelui, acoperind țesuturile senescente cu o cuvertură cenușie (apare mai ales pe calatidiu, spre sfârșitul verii). Pagubele cele mai importante se observă cel mai mult după înflorit. Boala se propagă prin conidii în timpul vegetației și prin miceliu și scleroți de la un an la altul.

În cazul ambelor boli, tratamentele la sămânță sunt eficiente. Dacă predomină atacul pe calatidiu, se recomandă 2 tratamente, primul în intervalul de la diferențierea netă calatidiului, până la apariția florilor ligulate, al doilea la 10 – 15 zile după sfârșitul înfloritului, folosind unul din produsele: iprodione (Rovral 50 PU, 1 kg/ha), vinclozolin (Ronilan 50 WP, 1 kg/ha), procimidon (Sumilex 50 WP, 1 kg/ha), benomil (Benlate 50 WP, 1,5 kg/ha), carbendazin (Bavistin 50 WP, 2 kg/ha; fusilazol (Punch 40 EC, 0,4 l/ha); iprodione + carbendazim (Calidan SC, 2 l/ha. Cultivarea hibrizilor Super, Select, Festiv, Felix, cu rezistență la putregaiul

alb, este o soluție pentru limitarea infestării.

Phomopsis (Phomopsis helianthi) este o ciupercă care se conservă pe resturile de cultură infestate rămase la suprafața solului. Infestarea se face în primăvară, și, în situația în care umiditatea persistă, se poate ajunge la distrugerea țesuturilor tulpinii și căderea în masă a plantelor (reducerea producției, deprecierea calității, pierderi mari la recoltare sau imposibilitatea recoltării mecanizate). Boala a apărut în 1981 în județele din vestul României și s-a extins foarte

repede, îndeosebi în zonele mai umede, cu exces temporar de umiditate; pe solului brun-roșcat din Câmpia Română, cu frecvente porțiuni depresionare (crovuri) boala a fost semnalată pentru prima dată în 1984 (C. GHEORGHIEȘ, GH. V. ROMAN). Eficiente sunt măsurile preventive: distrugerea resturilor vegetale, cultivarea hibriziilor toleranți, Felix și Select, evitarea amplasării culturilor de floarea-soarelui pe solele unde apare excesul de umiditate. În vegetație se recomandă două tratamente: primul în faza de 6 – 8 perechi de frunze, al doilea la diferențierea calatidiului, până la apariția florilor ligulate, folosind preparate pe bază de fusilazol,carbendazin,

vinclozolin + carbendazim, iprodione+carbendazim (după recomandările de la combaterea putregaiurilor), sau produse conținând trifumizol (Trifmine 30 WP, 1 kg/ha), nuarimol (Trimidal 9 EC, 1 l/ha), bioxazol (Baycor 300 EC, 2 l/ha).

Mana florii-soarelui (Plasmopara helianthi) este o boală răspândită în toată țara și considerată, până nu demult, cea mai păgubitoare boală a florii-soarelui. În prezent, importanța ei s-a redus prin măsurile preventive care se iau (extinderea cultivării hibrizilor rezistenți – Festiv, Super, Select, respectarea rotației de 6 ani, tratarea semințelor înainte de semănat). Transmiterea bolii de la un an la altul se face prin resturile de plante rămase în sol, simptomele de atac manifestându-se încă de la începutul vegetației. O mare atenție trebuie acordată distrugerii samulastrei de floarea-soarelui și a resturilor vegetale.

Combaterea dăunătorilor. Cei mai importanți sunt gărgărița porumbului sau rățișoara (Tanymecus dilaticollis) și viermi sârmă (Agriotes sp.), dăunători foarte păgubitori pe majoritatea terenurilor agricole de la noi. Atacul de rățișoară este mai puternic în sudul și estul țării, după porumb și în primăverile calde și secetoase; viermii sârmă crează probleme pe terenurile cu încărcare mare de păioase, pe solurile mai grele și în primăverile umede și răcoroase, când răsărirea și dezvoltarea plantulelor se desfășoară mai lent. Sunt obligatorii tratamentele la sămânță cu produse conținând carbofuran. În anumite situații, când nu s-au efectuat aceste tratamente, dar și în unele primăveri, secetoase și calde, sau când floarea-soarelui urmează după

porumb, sunt necesare tratamente, în perioada răsăririi florii-soarelui, cu dimetoat+deltametrin (Dimecis 300, 3,5 l/ha), sau, în lipsa acestuia, cu dimetoat (Sinoratox 35 CE, 3,5 l/ha) în amestec cu deltametrin (Decis 2,5 EC, 0,25 l/ha).

Irigarea. Consumul de apă al florii-soarelui este asemănător cu cel al porumbului, dar planta utilizează mai bine rezervele de apă din sol la desprimăvărare și precipitațiile din cursul vegetației. Faza de sensibilitate maximă la secetă se situează într-un interval de circa 40 zile (corespunzând creșterii plantelor și înfloritului calatidiului), din stadiul de buton floral (de 3 cm) la stadiul de sfârșit de înflorire. Insuficiența apei la înflorit diminuează numărul de semințe pe calatidiu, iar seceta în faza de umplere a semințelor afectează MMB și conținutul în ulei. Pentru o producție de 3.500 kg/ha, nevoile plantei sunt de 420 mm apă, în medie. Până la înflorire, un disponibil de apă de 160 mm în sol + precipitații este suficient pentru a obține un indice foliar nelimitant (2,5 – 3). În faza de maturitate, trebuie urmărit să fie menținut un foliaj în activitate cât mai îndelungată, pentru care s-a calculat un necesar de 150 – 200 mm de apă disponibilă (apa din sol + ploi + irigare).

Perioada în care apa de irigare determină sporuri de recoltă este formarea calatidiului, înflorire și umplerea semințelor. În functie de zonă și hibrid, necesarul de apă este de 40 – 60 m3/ha și zi, situat calendaristic în lunile iunie și iulie. La irigarea prin aspersiune, lipsa ploilor în această perioadă impune aplicarea a 2 – 3 udări cu norme de 400 – 800 m3/ha, la un timp de revenire de 7 – 14 zile, în funcție de textura solului (la irigarea prin aspersiune). La irigarea pe brazde, norma de udare este de 1.000 – 1.200 m3/ha la prima udare și 800 – 1.000 m3/ha la următoarele.

1.3.7. Evaluarea producției, recoltarea și pǎstrarea

Maturitatea poate fi considerată atinsă atunci când 80 – 85 % din calatidii au culoarea brună și brună-galbuie (numai 15 – 20 % sunt încă galbene), resturile de flori de pe calatidiu cad singure, florile de la baza și mijlocul tulpinii sunt uscate. O dezvoltare uniformă a culturii și o coacere cât mai omogenă sunt condiții importante pentru recoltarea cu pierderi minime. În caz contrar, unele calatidii intră în supracoacere și pierderile de semințe prin scuturare pot ajunge chiar la 1.000 kg/ha. Perioada de recoltare se situează, în mod normal, în România (cu unele diferențe în funcție de zonă și climat), între ultima decadă a lunii august și mijlocul lunii septembrie. O recoltare prea târzie diminuează producția prin pierderile de boabe datorită scuturării, bolilor, dăunătorilor, păsărilor. Durata normală de recoltare mecanizată a unei sole cu floarea-soarelui este de 6 – 8 zile. Recoltarea mecanizată a culturilor de floarea-soarelui se poate începe de la 15% umiditate și trebuie să se încheie cel mai târziu la 9 – 10% umiditate; în caz contrar, se produc pierderi mari prin scuturare. Recoltarea se face cu combina pentru cerale, prevăzută cu echipamentul special pentru recoltarea florii-soarelui și reglată corespunzător: turația bătătorului trebuie redusă la 450 – 700 rotații/minut, pentru a nu decortica semințele și a nu crește conținutul de impurități; distanța bătător-contrabătător va fi 25 – 30 mm la intrare și 12 – 18 mm la ieșire; ventilare bine reglată, pentru a elimina semințele seci și resturile de flori, dar fără a antrena semințele pline. Recoltarea prea devreme a culturilor înseamnă un conținut ridicat de impurități umede, pericolul deprecierii recoltei și cheltuieli mari de uscare. Din contră, un recoltat prea târziu sporește pierderile prin atacul păsărilor, căderea plantelor, decojirea semințelor la treierat, scuturare, dezvoltarea bolilor.

Defolierea chimică este recomandată în cazul maturării întârziate a florii-soarelui sau când recolta este amenințată de atacul agenților patogeni Botrytis sau Sclerotinia. Se folosește diquat (Reglone 20 LS, 3 – 10 l/ha), când 50% din plante au calatidiile galbene cu început de brunificare și umiditatea semințelor a scăzut la 30 – 35%; după 9 zile de la tratament, umiditatea semințelor scade la 15 – 17% și se poate recolta .

Pe suprafețe restrânse și în anumite condiții speciale, se apelează la recoltarea manuală a culturilor de floarea-soarelui. Calatidiile sunt tăiate cu secera, sunt puse la uscat și apoi sunt treierate cu combina, la staționar. Este important de subliniat că se reduc mult pierderile prin scuturare, dar consumul mare de muncă manuală limitează folosirea acestei metode de recoltare.

Producții. Floarea-soarelui este o plantă cu mare capacitate de producție, care depășește 4.500 kg semințe/ha la hibrizii românești existenți în cultură. Producțiile medii în țara noastră se situează în jur de 1.500 kg/ha. Multe unități agricole cu experiență în cultivarea florii-soarelui obțin frecvent producții de semințe de peste 2.500 kg/ha. Pe plan mondial, producțiile medii în țările mari cultivatoare se situează între 1.300 si 2.000 kg/ha.

Capitolul 2. Experimentări privind : influența epocii și desimii de semănat asupra producției și calității la floarea-soarelui.

Nu stiu exact daca asa se numeste cap 2

2.1. Stadiul actual al cercetărilor referitoare la temă (din literatura străină și autohtonă)

Epoca de semănat la floarea-soarelui a fost cercetată în mai multe localități și s-a constatat că temperatura minimă de germinare este de 8-10° C . Hibrizii mai noi de floarea-soarelui necesită o temperatură mai mare de germinare.

Semănatul rațional presupune asigurarea unei desimi optime, efectuarea acestei lucrări la timpul potrivit (în epoca optimă și imediat după pregătirea patului germinativ). Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ trebuie să fie executată în ziua sau preziua semănatului. Dacă s-ar face mai devreme, cu 1–2 săptămâni înainte de semănat, sau chiar cu câteva zile, buruienile ar răsări mai repede și ar câștiga avans în vegetație.

O desime mai mare, către limita maximă recomandată pentru specia, soiul sau hibridul cultivat, împiedică dezvoltarea buruienilor. Dacă desimea este mică, buruienile invadează repede cultura și mai ales golurile din ea. De pildă, costreiul și romanița, în zona colinară, sunt buruieni care „sancționează” imediat golurile din lanurile de păioase.

Desimea prea mare la floarea soarelui, peste 60–65 mii plante/ha determină o creștere a gradului de infestare cu Sclerotinia sclerotiorum. În schimb la desimi mai mici de optim, adică sub 50 mii plante/ha, gradul de infestare este mult diminuat. Aceasta se explică prin faptul că înmulținduse asexuat, scleroții din sol după infestarea primelor tulpini și dezvoltând primii micelii pe tulpinile florii soarelui, transmiterea acestora de la o plantă la alta este mult mai rapidă la desimi mari. Așa se explică că boala apare în lot sub forma unei pete ovale prelungite de-a lungul rândului. Infestarea este mai rapidă în interiorul rândului. Sclerotinia se înmulțește și sexuat dezvoltând apoteci, în care se formează o multitudine de ascomicete cu ascospori. Un scleroțiu poate forma 2–3 apoteci, trimițând în aer 1,5–3 milioane de ascospori. Germinația sexuată este favorizată de o umiditate ridicată și de luminozitate scăzută, timp de 5–7 zile. Dacă scleroții de la adâncimea de 2–15 mm cresc spre suprafața solului și sunt atacați de razele solare sunt distruși înaintea dezvoltării apotecii. Tolerează numai lumina slabă și disipată. Infestarea în relație cu desimea este explicată astfel și din acest punct de vedere, deoarece într-un lan cu 60–70 mii plante/ha umbrirea este mult mai mare decât într-un lan cu 50 mii plante/ha.

În cazul plantelor de primăvară semănatul prea devreme duce la o răsărire prea lentă și la creșterea pericolului de apariție a bolilor. Așadar, semănatul trebuie început în epoca optimă și terminat într-un timp cât mai scurt posibil.

Semănatul timpuriu, în cadrul epocii optime, poate avea avantaje pentru unele culturi. Astfel floarea-soarelui se coace înaintea ploilor de vară și se evită putregaiurile calatidiului.

În primăverile mai răcoroase și mai ploioase, culturile semănate prea devreme răsar mai greu și sunt îmburuienate pentru că buruienile cu germinație primăvara timpurie vor invada terenul înaintea plantelor cultivate. Dimpotrivă, dacă se seamănă către sfârșitul epocii optime, plantele de cultură răsar mai repede, pun stăpânire pe teren și luptă mai bine cu buruienile.

2.2. SCOPUL, OBIECTIVELE ȘI METODICA EXPERIMENTĂRILOR

2.2.1. Scopul și obectivele

Cercetările efectuate la floarea soarelui se referă la aspectele tehnologice cu privire asupra hibrizilor de floarea-soarelui cultivate la S.C. Moldova Țiganași.

Prin experiențele pe care le efectuăm, se încearcă stabilirea tehnologii optime pentru floarea-soarelui în condițiile pedoclimatice ale Câmpiei Moldovei.

Se încearcă stabilirea epocii optime de semănat a florii-soarelui, știut fiind faptul că această verigă tehnologică are importanță majoră în obținerea unor plante valoroase din punct de vedere al producției la hectar.

Nu mai puțin importantă pentru floarea-soarelui este și desimea de semănat. Noi încercăm să găsim desimea optimă de boabe germinabile la m² pentru a avea un număr suficient de plante recoltabile /m² care să permită culturii de floarea-soarelui să fie cât mai eficientă.

Stabilirea unui spațiu de nutriție optim pentru obținerea a unor producții cât mai ridicate,cantitativ și calitativ este o problemă deosebit de importantă pentru toate plantele de cultură în general, și pentru floare-soarelui în special.

2.2.2. Metodica experimentărilor (variante, repetiții, mod de așezare, planul experimentării, îngrijirea, recoltarea, aducerea la umiditatea de referință, metode de așezare)

În vederea realizarii obiectivelor propuse, în primavara, la S.C.Moldova Țigǎnași, a fost înfiintata o experienta cu 5 de hibrizi de floarea-soarelui, si anume: Huracan, Flay, Arena, Melody, Podium.

Experienta a fost efectuata pe un cernoziom de stepa, slab levigat. Variantele experimentale au fost amplasate dupa metoda parcelelor subdivizate, cu 4 repetitii. Fiecare parcela experimentala a avut o suprafata de 147 m2, care a rezultat din 6 rânduri de plante la distant de 70 cm între rânduri si o lungime pe rând de 35 m.

Planta premergătoare a fost grâu de toamnă.

Semanatul s-a efectuat pe data de 11 aprilie, iar dupa rasarirea plantelor s-a efectuat o lucrare de prasit mecanic,dupa 14 zile s-a efectuat o lucrare de prasit manual, apoi lucrara de prasit mecanic fost repetata de înca doua ori la intervale de 12 – 14 zile, în scopul mentinerii culturii curate de buruieni. În faza de 4 – 6 frunze la plantele de floarea-soarelui, s-a efectuat lucrarea de rarit în vederea realizarii unei densitati de 48.000 plante pe hectar.

În cursul perioadei de vegetatie a plantelor de floarea-soarelui au fost efectuate mai multe determinari, respectiv: numarul total de frunze pe planta, numarul de frunze verzi pe planta, indicele suprafetei foliare (ISF) în faza de înflorit, talia plantelor în dinamica si la sfârsitul înfloritului, diametrul calatidiului în dinamica si la sfârsitul înfloritului, determinarea momentului si a duratei înfloritului, determinarea capacitatii melifere.

Determinarile au fost efectuate la câte 5 plante din fiecare parcela experimentala pe toate cele 4 repetitii. Talia plantei s-a determinat prin masurarea cu ruleta a distantei de la suprafata solului la partea superioara a calatidiului, în perioada de crestere si formare a calatidiului, respectiv de la suprafata solului si pâna la partea superioara a zonei de insertie a calatidiului pe tulpina, dupa terminarea procesului de înflorire. Diametrul calatidiului a fost determinat prin masurare cu rigla, atât în dinamica, cât si dupa terminarea procesului de înflorire, când s-a înregistrat valoarea maxima a acestuia.

Dimensiunile frunzelor (lungime si latime) au fost masurate cu rigla. Pentru estimarea suprafetei foliare active a plantelor s-a folosit metoda elaborata de Pouzet-Bugat care a necesitat determinarea numarului de frunze verzi pe planta (nr.FV), a numarului de Frunze galbene si senescente (nr.FG), lungimea (L) si latimea (l) frunzei verzi cele mai mari (în cm), lungimea (L’) si latimea (l’) frunzei verzi pozitionata cel mai jos pe planta (în cm). Suprafata foliara a plantei (în cm2) a fost calculata dupa urmatoarea formula:

SF (cm2/pl) = ½ x [(L x l x 0,746) x (nr.FV + nr.FG)] – ½ x (L’ x l’ x 0,746 x nr.FG) + nr.FVx30

Pentru determinarea momentului si a duratei înfloritului, în fiecare parcela experimentala s-au numarat din 2 în 2 zile calatidiile înflorite, precum si cele care si-au încheiat procesul de înflorire, calculându-se apoi procentul plantelor înflorite pentru fiecare hibrid în parte. Momentul de începere a procesului de înflorire este considerat atunci când 10% dintre calatidii sunt înflorite, iar momentul de plin proces de înflorire, atunci când 50% dintre calatidii sunt înflorite.

În jurul experiențelor s-a lăsat un spațiu de protrecție lat de 10 m, între repetiții un spațiu de 2 m, iar între parcele cărări de 0,5 m:

-planta premergătoare:-în toți anii porumb;

-fertilizarea:-64 kg/ha fosfor s.a. și 40 kg/ha potasiu s.a. (numai la experiența privind epoca de semănat și desimea de semănat);

-lucrările solului:-arătura la 25 cm (PP-44-30M + GS-1,2M), nivelată și menținută curată de buruieni până la venirea ierni; în primăvară, după zvântarea solului, s-a licrat cu GD-4,2 în agregat cu 6GCR-1,6, iar patul germinativ s-a pregătit cu cultivatorul.

-însămânțarea: cu semănătoarea HASSIA (Germania), care asigură obținerea unor desimi de semănat dorite prin reglaje; adâncimea de încorporare a seminței a fost de 4-5 cm;

-lucrările de îngrijire: 3 prașile manuale și o erbicidare în perioada de vegetație cu erbicidul Pivot (0,5 l/ha);

-recoltarea: manuală, prin smulgere, iar treieratul cu batoza pentru câmpuri experimentale TIXON;

-păstrarea semințelor: s-a făcut în saci de pânză și în pungi de hârtie după ce sămânța s-a condiționat și s-a adus la umiditatea de 145.

2.3. Condiții ecologice din anii experimentǎrii (temperatura, umiditatea, solul)

2.4.Observații fenologice și măsurători biometrice în câmp

În conditiile meteorologice ale anului 2008, numarul total de frunze pe planta a fost cuprins între 27,6 (la hibridul Podium) si 32,7 (la hibridul Arena). Fata de valoarea medie a celor 5 de hibrizi studiati (29,8 frunze pe planta), hibrizii Melody si Podium au înregistrat diferente negative asigurate statistic (tabelul 1).

S-a remarcat faptul ca suprafata foliara exprimata prin indicele suprafetei foliare (ISF) nu se coreleaza cu numarul total de frunze pe planta, dimensiunea frunzelor si numarul de frunze verzi existente pe planta la un moment dat influentând în mare masura suprafata activa. Indicele suprafetei foliare a fost, în medie pentru cei 5 hibrizi de floarea-soarelui, de 1,58 (cu limite cuprinse între 1,48 la hibridul Flay si 1,68 la hibridul Huracan).

În faza de înflorit, un numar mediu de 8,9 frunze pe planta erau uscate, acesta variind de la un hibrid la altul, respectiv de la 4,9 frunze uscate pe plantă (la hibridul Podium) pâna la 11,3 frunze uscate pe planta (la hibrizii Arena si Fly) (tabelul 2). Un numar mai mic de frunze senescente pe planta este o caracteristica specifica hibrizilor cu o rezistenta mai mare la seceta.

Talia plantei a variat de la 128 cm (la hibridul Flay) la 151 cm (la hibridul Melody). Peste 150 cm au înregistrat doar un hibrid, respectiv Melody, iar sub 130 cm a înregistrat un hibrid, respectiv Fly. Talia medie a plantei la cei 5 hibrizi a fost de 139 cm. Ritmul de crestere al tulpinii în perioada 8 iunie – 6 iulie a fost cuprins între 2,6 cm/zi (la hibrizii Flay si Podium) si 3,8 cm/zi (la hibridul Melody), cu o valoare medie pentru cei 5 hibrizi de 3,0 cm/zi (tabelul 3).

Tabelul 1. Numarul total de frunze pe planta si indicele suprafetei foliare (ISF) la hibrizii straini de floarea-soarelui. 30 iunie 2008

Tabelul 2. Numarul total de frunze, numarul de frunze verzi si numarul de frunze senescente pe planta

la hibrizii straini de floarea-soarelui. 30 iunie 2008

Tabelul 3. Talia plantei la hibrizii straini de floarea-soarelui. 2008

La sfârsitul procesului de înflorit, diametrul calatidiului a fost cuprins între 15,6 cm (la hibrizii Huracan si Melody) si 17,3 cm (la hibridul Podium). Diametrul mediu al calatidiului, la cei 5 hibrizi, a fost de 16,3 cm. Ritmul de crestere al calatidiului în diametru în perioada 17 iunie – 14 iulie a fost cuprins între 0,44 cm/zi (la hibridul Huracan) si 0,50 cm/zi (la hibridul Podium), cu o valoare medie pentru cei 5 hibrizi de 0,47 cm/zi (tabelul 4).

Tabelul 4. Diametrul calatidiului la hibrizii straini de floarea-soarelui. 2008

Durata principalelor fenofaze este prezentată în tabelul 5, în cazul fenofazei semănat-răsărit, fiind la toți hibrizii cuprinsă între 15-18 zile.

Fenofaza răsărit-butonizare prezintă o durată de circa 30-34 zile, fiind minimă la hibridul Alexandra și maximă la hibridul Melody.

Tabelul 5 Desfășurarea principalelor fenofaze în timpul sezațieonului de vegetație