Proiectarea Unei Conducte Tehnologice de Diametrul Mare cu Optimizarea Sistemelor de Rezemare

INTRODUCERE

Sistemele de conducte sunt componente de bază în instalațiile tehnologice din industria petrolieră, petrochimică, chimică, energetică, precum și în alte domenii importante ale tehnicii.

Termenul conductă reprezintă un ansamblu format dintr-o serie de elemente componente (țevi, fitinguri, flanșe, armaturi, șuruburi, prezoane și piulițe, garnituri, suporturi, compensatori de dilatație, aparatura de măsură și control, etc.) care servește la transportul fluidelor între două utilaje, între două conducte, între un utilaj și o conductă, sau între două instalații de pe o platformă industrială.

În industrie și în special în cea petrochimică, chimică și termoenergetică, există o mare diversitate constructivă și tipodimensională de conducte.

Realizarea unei conducte se face prin asamblarea părților componente și prin echiparea ei cu dotările necesare în exploatare. Materialele și produsele folosite pentru execuția conductelor și a elementelor acestora, trebuie să fie alese conform normelor tehnice de tipizare în vigoare, să corespundă condițiilor tehnice de execuție, recepție și marcare, prevăzute în standardele de stat, în normele interne departamentale sau de fracție, precum și proiectului de execuție.

În alcătuirea constructivă a sistemelor de conducte pentru condițiile de operare la temperatură ridicată, inclusiv în condițiile de fluaj, cât și pentru asigurarea rezistenței necesare la coroziune, se folosesc oțeluri aliate, inoxidabile și neferoase.

Cerința de bază pe care trebuie să o satisfacă proiectarea, execuția, montarea, exploatare, repararea și verificarea conductelor sub presiune este asigurarea funcționării acestora în condiții de siguranță.

Obiectul proiectului de fata îl constituie prin urmare, proiectarea unei conducte tehnologice de diametru mare, examinând problemele de bază ale construcției conductelor industriale și a elementelor lor, în special a suporturilor necesare rezemării acestora.

CAPITOLUL I

PREZENTAREA DIN PUNCT DE VEDERE TEHNOLOGIC A UNEI CONDUCTE DE DIAMETRU MARE

Prezentarea din punct de vedere tehnologic a unei conducte de diametru mare, presupune descrierea procesului tehnologic, fișa regimului tehnologic, precum și variația parametrilor de proces și influențe asupra calității produselor, cu referire la proiectul de montaj al conductei străbătută de hidrocarbura efluent de reacție, simbolizată FR-001-1050-J2 (REACTOR VAPOR LINE-FC6).

Conducta FR-001-1050-J2 este conducta care realizează legătura între vârful reactorului F-V4 și baza coloanei de fracționare F-V8, conform schemei de conducte nr. 0.0.

Analiza acestei conducte pe traseul F-V4-F-V8, presupune următoarele condiții de operare necesare desfășurării procesului tehnologic și descrierii proiectului:

– Temperatura, în °C: – în condiții normale: 529

– în condiții maxime: 560

– Presiunea, în N/mm2: – în condiții normale: 0.18

– în condiții maxime: 2,76.

Prezentarea fluxului tehnologic al Instalației de Cracare Catalitică, flux din care face parte și conducta FR-001-1050-J2, include următoarele operații:

– Materia primă pompată de la patru rezervoare, două cu capacitatea de 8200 m3 fiecare și alte două cu capacitatea de 5600 m3 fiecare, cu ajutorul a doua pompe, este preâncălzită într-o serie de schimbătoare de căldură, numit trenul de preâncălzire a materiei prime, cu ajutorul motorinei grele și a produsului de bază (slurry), obținute în coloana de fracționare F-V8 până ajunge la temperatura de 204°C. Alimentarea la baza riserului cu materie primă, la pornirea reactorului, se realizează prin intermediul unei alte conducte, mai exact cu ajutorul unei conducte de șase țoli.

– Materia prima preîncălzită, este introdusă în riser, alimentarea acestuia realizându-se printr-o conductă separată, debitul variind funcție de necesarul coloanei principale de fracționare, măsurarea debitului realizându-se cu ajutorul unui robinet de închidere cu ventil cu soclu pentru sudare, Pn 160, Dn 650 mm.

– Reacțiile de cracare au loc în timpul circulației ascendente a amestecului catalizator-hidrocarburi prin riser. La ieșirea prin partea superioară a riser-ului, amestecul catalizator-produse de reacție, trece printr-un separator ciclonic de tip VORTEX care retine catalizatorul și îl dirijează prin partea inferioară a reactorului.

– Produsele de reacție în faza de vapori cu urme de catalizator, trec prin cele patru separatoare ciclonice ale reactorului în camera plenum, iar de aici, în conducta de vapori a acestuia, F-R-001-1050-J2, care le conduce la partea inferioară a coloanei principale de fracționare, F-V8. Catalizatorul reținut de separatoarele ciclonice, este dirijat prin picioarele de scurgere ale acestora, spre baza reactorului.

Din reactor, catalizatorul uzat, coboară în striperul de catalizator F-V5, unde este stripat cu abur în scopul îndepărtării particulelor de hidrocarburi absorbite pe suprafața lui.

Fișa regimului tehnologic, precum și schema descrierii procesului tehnologic, sunt prezentate în tabelul 1.1, respectiv pe un format A3.

TABELUL 1.1.

CAPITOLUL II

CALCULUL MECANIC DE DIMENSIONARE ȘI VERIFICARE AL ELEMENTELOR COMPONENTE ALE CONDUCTEI

Alegerea justificata a materialelor și a elementelor dimensionale ale

conductei.

Alegerea materialelor elementelor unui sistem de conducte se face în prezent cu oarecare ușurință ca urmare a normelor stabilite de societățile de inginerie și a standardelor, în special din S.U.A., Germania, dar și din tara noastră. La mediile vehiculate prin conducte, gama presiunilor de lucru variază de la vacuum până la sute de barr-i, iar temperaturile de la -80°C până la 700°C.

În alcătuirea constructivă a sistemelor de conducte pentru condițiile de operare la temperaturi ridicate, inclusiv în condiții de fluaj, cât și pentru asigurarea rezistenței necesare la coroziune, se folosesc oteluri aliate, oțeluri inoxidabile și oteluri neferoase.

Tema proiectului de față, propune proiectarea unei conducte de diametru mare, pentru care se cunosc următoarele caracteristici prezentate în tabelul 2.1.

Tabelul 2.1

Alegerea calității materialului se face în conformitate cu parametrii de regim pentru toate elementele care lucrează în condiții de presiune și temperatura.

Alegerea materialului pentru conductă se realizează ținând seama de temperatura și presiunea de regim. Astfel se va alege din STAS 8184-87 pentru oțeluri de țevi utilizate la temperaturi ridicate, materialul 14MoCr10 cu următoarele caracteristici prezentate în tabelul 2.2.

Tabelul 2.2

Elementele de conducta executate din oțeluri cu conținut de Cr și Mo mai mic de 1,5%, pot fi clasificate ca fiind executate din oțeluri ușor aliate, iar cele executate din oțeluri cu elemente de aliere Cr și Mo de până la 5,5% aparțin grupului de oțeluri mediu aliate. Din aceasta ultima grupă menționată, face parte și oțelul din care este confecționată conducta FR-001-1050-J2 cu 1% Mo.

Un element de conducta important, întâlnit în analiza acestei conducte, îl constituie flanșa. Modul de utilizare al acestora în funcție de materialul de execuție, presiune și temperatură este stabilit de STAS 2850-73. In conformitate cu STAS-ul menționat anterior, se alege ca material pentru flanșele cu gât ce se vor utiliza, materialul OLC(CR), având următoarele caracteristici, prezentate în tabelul 2.3.

Tabelul 2.3

În România, flanșele standardizate sunt de două tipuri: cu gât și plate. Flanșele cu gât, reprezintă tipul cel mai des folosit, montajul acestora este mai puțin costisitor, necesitând doar o singură sudură, motiv pentru care acestea au fost alese pentru tema prezentului proiect. Un alt motiv care a determinat alegerea acestui tip de flanșă a fost acela ca pot fi folosite în timpul unor condiții severe de proces.

Pentru îmbinările cu flanșe de pe sistemele de conducte, se folosesc prezoanele, adică o tijă complet filetată, cu două piulițe hexagonale, dar și șuruburile. Utilizarea acestora la îmbinarile cu flanșe, din punct de vedere constructiv și al materialului de construcție, se face ținandu-se cont de temperatură.

Pentru temperaturi de peste 200…225°C, normele de proiectare prevăd folosirea numai a prezoanelor din oțel ușor aliat cu Cr și Mo. Pentru temperaturi mai scăzute de -30 C, se recomandă folosirea prezoanelor austenitice sau a celor din oțeluri aliate cu Ni. Astfel, pentru conducta analizată se vor alege următoarele materiale, prezentate în tabelul 2.4.

Tabelul 2.4

Pentru fiecare traseu de conducte se folosesc piese denumite fitinguri cum sunt: coturi 90°, coturi 45°, curbe pentru schimbarea direcției traseului, teuri egale, teuri reduse, cruci, elemente de rigidizare a intersecțiilor de tip Weldolet sau Sockolet, reducții centrice și excentrice pentru modificarea în funcție de necesitate a diametrului traseului.

Observație: În cazul curbelor trase la cald sau la rece, acestea vor fi supuse unui tratament termic de detensionare, pentru eliminarea tensiunilor interne remanente apărute în urma îndoirii țevilor.

Pe traseul conductei analizate, se întâlnesc opt coturi ale căror condiții tehnice sunt precizate în STAS 8805/1-80.

Armaturile, alte elemente întâlnite pe traseul conductelor, pot fi și ele clasificate ca fiind: robinete cu sertar, robinete cu ventil, robinete de închidere cu bila, robinete cu clapă și cu bila și robinete de reglare. Robinetele cu sertar sunt folosite în cele mai multe cazuri. Fluidul curge direct prin robinetul cu sertar axial, fața de conducta pe care este montat.Reglarea debitului de fluid se realizează folosind robinete de reglare propriu-zisă sau cele cu ventil.

Pentru conducta analizată, se va alege un robinet de închidere cu ventil cu soclu pentru sudare Pn 160, Dn 650 mm, simbolizat RVMS și desenat în figura 2.1, împreună cu tabelul 2.5. în care sunt prezentate caracteristicile tehnice, precum și componentele robinetului menționat anterior. Materialele alese pentru fiecare componentă a robinetului sunt trecute în tabelul 3, anexat acestui capitol.

VARIANTA I

VARIANTA II VENTIL DREPT

Figura 2.1. Robinet de închiderea cu ventil cu soclu pentru sudare

Pn l60, Dn 650 mm

Tabelul 2.5.

Calculul de dimensionare al elementelor de conducta, întâlnite pe traseul analizat

Calculul îmbinării prin flanșe utilizând metoda API.

Pentru realizarea acestui calcul, s-au ales flanșe cu gât, confecționate din OLC 251, în conformitate cu STAS 2850-73. Calculul presupune determinarea mai întâi a rezistenței admisibile pentru care se vor folosi următoarele relații:

Pentru t=560°C, σta = min (σta1 ; σta2)

unde:

σta1 , σta2 – rezistenta admisibila la temperatura de regim, in N/mm2;

σr20 – rezistenta minima de rupere la tracțiune, in N/mm2;

σtf/τ – limita convenționala de fluaj, in N/mm2;

σtd/τ – rezistenta tehnica de durata, in N/mm2;

cr – coeficientul de siguranța la rupere; cr=2,4;

cc – coeficient de siguranța la curgere; cc=l,5;

cf – coeficient de siguranța pentru fluaj; cf=l,0;

cd – coeficient pentru siguranța pentru rezistenta tehnică de

durata;cd=l,5.

σta1 = 225 N/mm2

σta = min (σta1 ; σta2) = (36,66 ; 225) = 36,66 N/mm2

σta = 36,66 N/mm2

Figura 2.2 Flansă cu gât

Dimensiunile menționate în figura 2.2, necesare pentru efectuarea calculului sunt prezentate în tabelul 2.6.

Tabelul 2.6.

Elemente de calcul pentru garnitura.

Pentru realizarea etanșeității îmbinărilor prin flanșe, se folosesc garnituri elastice.

Ținând cont de condițiile de lucru, se va alege o garnitura pentru o suprafață de etanșare cu canal și pană.
nexat acestui capitol.

VARIANTA I

VARIANTA II VENTIL DREPT

Figura 2.1. Robinet de închiderea cu ventil cu soclu pentru sudare

Pn l60, Dn 650 mm

Tabelul 2.5.

Calculul de dimensionare al elementelor de conducta, întâlnite pe traseul analizat

Calculul îmbinării prin flanșe utilizând metoda API.

Pentru realizarea acestui calcul, s-au ales flanșe cu gât, confecționate din OLC 251, în conformitate cu STAS 2850-73. Calculul presupune determinarea mai întâi a rezistenței admisibile pentru care se vor folosi următoarele relații:

Pentru t=560°C, σta = min (σta1 ; σta2)

unde:

σta1 , σta2 – rezistenta admisibila la temperatura de regim, in N/mm2;

σr20 – rezistenta minima de rupere la tracțiune, in N/mm2;

σtf/τ – limita convenționala de fluaj, in N/mm2;

σtd/τ – rezistenta tehnica de durata, in N/mm2;

cr – coeficientul de siguranța la rupere; cr=2,4;

cc – coeficient de siguranța la curgere; cc=l,5;

cf – coeficient de siguranța pentru fluaj; cf=l,0;

cd – coeficient pentru siguranța pentru rezistenta tehnică de

durata;cd=l,5.

σta1 = 225 N/mm2

σta = min (σta1 ; σta2) = (36,66 ; 225) = 36,66 N/mm2

σta = 36,66 N/mm2

Figura 2.2 Flansă cu gât

Dimensiunile menționate în figura 2.2, necesare pentru efectuarea calculului sunt prezentate în tabelul 2.6.

Tabelul 2.6.

Elemente de calcul pentru garnitura.

Pentru realizarea etanșeității îmbinărilor prin flanșe, se folosesc garnituri elastice.

Ținând cont de condițiile de lucru, se va alege o garnitura pentru o suprafață de etanșare cu canal și pană.

Dig=d1=220 mm

Deg= d4= 1071 mm

Dig, Deg – diametrul interior respectiv exterior al garniturii;

sg= 3 mm

sg – grosimea garniturii, conform tabel 11. din [ 2 ];

q= 11 N/mm2

q – presiunea de strângere, conform tabel 11. din [ 2 ];

Determinarea lățimii geometrice, b0 si a lățimii eficace, b, are loc prin utilizarea următoarelor relații:

În continuare, se va efectua calculul forțelor ce acționează pe garnitura, schema de încercare fiind dată in figura 2.3.

Figura 2.3. Schema de încărcare a forțelor ce acționează pe garnituri

Forța de strângere pe garnitură în condiții de montaj, Fq

Fq= π*Dmg*b*q

Dmg – diametrul mediu al garniturii

q – presiunea de strângere specifică garniturii

Fq = 3,14*645*13,2*11 = 361091N

Forța de etanșare în condiții normale, FG

FG= 2*π*Dmg*b*m*q

m- coeficient ales conform tabel 11. din [ 2 ] ;

FG = 2*3,14*645*16,2*2*0,28 = 36765 N

Forța hidrostatică pe diametrul interior al garniturii, FD

Materialul ales pentru șurub este OLC45, având conform STAS 880-88 următoarele caracteristici:

σr = 840 N/mm2; σc = 480 N/mm2; σct = 261,3 N/mm2

Relațiile de calcul sunt:

Forța hidrostatica pe diametrul mediu al garniturii, F

Forța hidrostatică dezvoltată în condiții de regim pe suprafața inelară a garniturii, marginată de Dmg și D, notată FT

FT = F – FD

FT = 91488 – 10638 = 80850 N

Forța din șuruburi, Fs

unde:

Aq – aria totală a secțiunii transversale a șuruburilor, determinata la fundul filetului,

A0 – aria totala a secțiunilor transversale ale șuruburilor, determinată la fundul filetului;

Anec – aria totala necesara a secțiunii transversale a șuruburilor, determinată la fundul filetului.

Se alege coeficientul de siguranță cs= 2,3; pentru ca ambele valori calculate anterior sunt mai mici decât 0,6.

Anec = max (Aq ; A0)= max (;) = 1730,27 mm2

Calculul momentelor

Momentul încovoietor de strângere, Ms

Ms = Fs*aG

aG – distanta radiala dintre cercul de divizare al șuruburilor și cercul pe care este repartizată forța Fs

Ms = 298350*240,5 = 7153271 N*mm

Momentul de încovoiere pentru condiții de regim, Mr

Mr = FG*aG+ FD*aD+ FT*aT

unde:

aD – distanța radiala dintre cercul de așezare al șurubului și cercul pe care este repartizată forța FD,

aT – distanta radiala dintre cercul de așezare al șuruburilor și cel pe care este așezata forța FT,

spl – grosimea de proiectare a gâtului flanșei.

=56,5 mm

mm

Mr = 298350*240,5+10638*14,25+80850*141,5 =83345191 N

Momentul de calcul, Mc

Mc = max ( Mr ; Ms )

Mc = max (83345191 ; 7153271)= 83345191

Calculul factorilor de forma

Calculul acestor factori se realizează după următorul algoritm:

L = h1-b = 76-38 = 38 mm

unde:

L, L0 – factori de formă,

K – coeficient de formă

mm

Conform tabel 12 din [ 2 ] se aleg următorii coeficienți de forma:

T=l,91; Z = 200,50; Y = 383,67; U = 421,72; KF = 0,85; Kv = 2; Kf=l.

Valorile coeficienților KM, K1, K2, K3, se determină cu relațiile :

Valorile eforturilor unitare se determină utilizând relațiile :

N/mm2

; 36,94 1,5*36,66 =54,99 N/mm2

; 27,8733,66 N/mm2

; 36,1036,66 N/mm2

Dimensionarea grosimii conductei la solicitări statice

Dimensionarea grosimii conductei la solicitări statice, presupune utilizarea următoarelor relații de calcul:

unde:

p – presiunea de calcul, exprimată in N/mm2

De – diametrul interior al țevii, in mm

σal – rezistenta admisibilă determinata anterior, în N/mm2

φ – coeficient de rezistență al sudurii.

Știind că 14MoCr10 are următoarea compoziție chimica:

Tabelul 2.7.

Se poate determina coeficientul de rezistență al sudurii, utilizând următoarea relație:

φ = K1*K2*K3*K4* φo

φo = 1, conform tabel 4.19 din [ 5 ] ; φ=l

K1 – coeficient de corecție depinzând de sudabilitatea materialelor de bază folosite,

K2 – coeficient de corecție depinzând de dimensionarea prin tratament termic a sudurilor,

K3 – coeficient de corecție depinzând de controlul defectoscopic nedistructiv (prin radiografiere sau grammafiere) al cusăturilor sudate,

K4 – coeficient de corecție depinzând de examinarea aspectului și de încercările mecanice specifice îmbinărilor prin sudare,

φo – coeficient de rezistentă teoretic al cusăturii, ale cărui valori sunt indicate în tabelul 4.19. din [ 5 ]

Observație: Liston recomandă ca în cazul in care φ = 1, controlul defectoscopic prin radiografiere sau grammafiere să fie total.

Revenind la parametrii necesari continuării calculului grosimii conductei, s-au făcut următoarele notații:

c1- adaosul la coroziune,

c2 – abaterea la grosimea negativă a tablei,

w – viteza de coroziune,

τ – durata de funcționare.

c1 = w*τ = 0,05*10 = 0,5 mm

c2 =0,18*s1

sp = s1+c1+c2 = 4,05+0,5+0,18*4,05 = 5,28 mm

Se alege pentru DN 1050, sSTAS = 13 mm

Presiunea de calcul la verificarea elementelor de conducta se determină conform relației:

N/mm2

Calculul și alegerea fitingurilor

Fitingurile standardizate pentru sudare cap la cap, supuse la presiune interioară, rezistă solicitărilor produse de presiunea și la temperatura de calcul, dacă au grosimea nominala a țevii, cu excepția coturilor cu rază scurtă, în conformitate cu STAS 8804/2.

Pentru coturile cu rază scurtă R=D, în execuție fără sudură, grosimea de perete se determina cu relația următoare:

unde:

β – coeficient de corecție, ales din tabelul 2.8.

pc – presiunea de calcul, N/mm2

Tabelul 2.8.

Pentru verificarea coturilor și curbelor (în formă de torr) cu raze de îndoire mici, supuse la solicitări produse de presiuni interioare mari, se folosește următoarea relație:

N/mm2

; 1,01 1,63

Parametrii utilizați sunt următorii:

P – presiunea maxima admisibila a cotului curbei,

R – raza medie a cotului sau curbei, în mm,

– coeficient de rezistență al îmbinărilor sudate longitudinal sau elicoidal, ale cărui valori sunt prezentate în tabelul 2.9.

Tabelul 2.9.

La determinarea grosimii nominale a peretelui curbelor executate prin îndoirea țevilor la rece sau la cald, adaosul pentru prelucrări mecanice va include subțirea maximă a peretelui țevi pe fibra întinsă. Valoarea maximă admisă a subțierii peretelui țevi, exprimată în %, pentru raza medie de curbură aleasă, va fi precizata în specificațiile tehnice ale proiectului.

În concluzie:

Efectuarea calculului mecanic de dimensionare si verificare al elementelor componente ale conductei, a fost și va fi necesar in orice lucrare care se referă la conducte, deoarece prin aceasta se poate asigura buna funcționare, dar mai ales siguranța in exploatare a conductelor de mare diametru și nu numai.

CAPITOLUL III

ANALIZA PRINCIPALELOR TIPURI DE SUPORTURI UTILIZATE LA REZEMAREA CONDUCTELOR

Pentru asigurarea normalei funcționări a sistemelor de compensare a dilatărilor conductelor și pentru a asigura stabilitatea la voalare a conductelor, sunt folosite suporturi de ancorare și suporturi de ghidare.

Dispozitivele de susținere, denumite și suporturi sunt amenajările prin care conductele se susțin, se ghidează și se fixează la structurile de susținere (stâlpi, estacade, poduri). Ele transmit acestor structuri solicitările din greutățile proprii ale conductei, ale fluidului vehiculat, ale izolațiilor, armăturilor, etc, ca și cele rezultate din solicitările eoliene și seismice.

Pentru a realiza montajul în lungul traseului, ca și în principal pentru a prelua sarcinile masice proprii, toate conductele sunt sprijinite intermediar, în lungul traseului, prin suporturi de susținere.

încercările pe suporturile de reazem depind atât de mărimea sarcinilor masice aferente, cat și de deplasările conductei în dreptul sprijinirii. Proiectarea judicioasă a suporturilor, alegerea corectă și economică a acestora, condiționează funcționarea sigura a conductelor.

Toate aceste aspecte, precum și altele, inclusiv aspectele economice, au condus la o analiza mai detaliată a sprijinirilor. Se pune în continuare problema ca pentru o conductă dată, căreia î-i sunt prezentate cerințele tehnico-economice ale sprijinirii, să se analizeze sub aspect funcțional, constructiv-dimensional și de utilizare, suporturile ce urmează a fi folosiți. Analiza se va face plecând de la tipurile de suporturi utilizați în tehnica curentă, suporturi care au fost verificați în exploatare.

În practica curentă, în afara unor rezolvări cu caracter special, se folosesc următoarele trei tipuri de bază de suporturi: suporturi rigide, suporturi elastice cu resort cu caracteristică variabila și suporturi elastice cu resort cu caracteristică constantă.

Clasificarea suporturilor de conducte se poate face după mai multe criterii și anume:

Din punct de vedere funcțional, se deosebesc:

suporturi de tip rigid ;

suporturi de tip elastic ;

suporturi de tip elastic cu caracteristica constanta ;

suporturi de tip elastic cu caracteristica variabilă ;

După funcția îndeplinită, avem:

• suporturi de susținere :

prin purtare ;

prin suspendare ;

mixt;

• suporturi de ancorare ;

După poziția conductei:

suporturi pentru conducte montate orizontal;

suporturi montate vertical.

În funcție de diametrul nominal al conductelor orizontale sau verticale sunt prevăzute tipuri de suporturi cuprinse în norma tehnică de suporturi; o clasificare a acestora este prezentată in desenele anexate.

SUPORTURI DE CONDUCTE DE TIP RIGID

Clasificarea suporturilor de conducte de tip rigid se poate face după mai multe criterii și anume:

După criteriul funcțional (de lucru), se deosebesc:

suporturi de susținere ;

suporturi de ghidare ;

suporturi de ancorare (puncte fixe), intermediare și principale.

După criteriul modului de susținere al conductelor (numai pentru suporturi de susținere), se deosebesc:

suporturi de susținere prin purtare ;

suporturi de susținere prin suspendare ;

suporturi de susținere mixte.

După criteriul soluției constructive și al fabricației, se deosebesc:

suporturi standardizate și tipizate ;

suporturi de construcție speciala.

1.Suporturi de ancorare (puncte fixe și intermediare).

Montați în anumite puncte ale traseelor, aceste suporturi au menirea de a descompune traseul in blocuri compensate din punct de vedere termic (BCT-uri).

Suporturile fixe se amplasează în primul rând în punctele de conectare la mașini și utilaje, ca și în anumite puncte semnificative ale traseelor, in care forțele ce solicită conductele trebuie menținute sub anumite valori impuse. Amplasarea acestor suporturi este necesară și pentru preluarea forțelor și șocurilor hidraulice, ca și pentru a asigura funcționarea sistemelor de compensare.

În figura 3.1.a, este arătat un suport fix de tipul cel mai simplu cu șarniera, care se montează pe conducte orizontale de diametre medii, funcționând la temperatura ambiantă.

În cazul conductelor de diametre mici și foarte mici, suporturile sunt prezentate în figura 3.1.d., respectiv figura 3.1.e.; iar in cazul conductelor de diametre mari și foarte mari, în figura 3. 1.c.

În cazul conductelor de diametre foarte mari și cu pereți subțiri și foarte subțiri, suporturile se modifică esențial din punct de vedere constructiv, devenind niște manșoane cu timpane integrate in conductă, după cum este prezentat în figura 3.1.f.

În cazul conductelor montate vertical, suporturile se realizează atât sub formă de brățări cât și de console. În figura 3.1.b., este arătat un suport pentru o conductă de diametru mediu și grosime de perete normală.

Figura 3.1.a) Suporturi de ancorare

a) – suport fix ce se montează pe conducte orizontale de diametre medii.

Figura 3.1. Suporturi de ancorare

– suport ce se montează pe conducta de diametru mediu și grosime de perete normala,

– suport ce se montează pe conducte de diametre mari,

d), e) – suport ce se montează pe conducte de diametre mici,

f) – suport ce se montează pe conducte de diametre foarte mari și pereți subțiri,

g), h) – suport ce se montează pe conducte de diametre mari izolate cu vata de sticla,

i), j) – suport ce se montează pe conducte izolate.

Soluții constructive mai complicate sunt necesare în cazul conductelor izolate. In aceste cazuri trebuie luat în considerație posibilitatea montării și protecției izolației, ca și a reducerii la minim a suprafeței de contact dintre țeava și suport. O soluție optima de rezolvare este arătata în figura 3.1.i.

Piciorul (talpa) suportului (ts) este sudată de un manșon din două bucăți (ms), care este solidarizat de conductă (c) prin intermediul niplelor de înțepenire (ni). Montajul manșonului din doua bucați se face prin intermediul sudurii longitudinale (slm). Manșonul din două bucăți este înglobat complet in izolație (iz). Suportul permite realizarea izolației unice, de grosime constantă în raport cu conducta și o rigiditate maximă pentru asamblarea suport-conductă, deci micșorarea riscului de fisurare a izolației. De asemenea, acest suport asigura micșorarea pierderilor prin conductibilitate datorita pernei de aer dintre țeava și manșon.

O alta soluție constructiva de reazem fix pentru conducte având diametre mari și foarte mari și izolate cu vata de sticla sau lână minerală este arătată în figura 3.1.g. În acest caz, suportul este format din: conducta de care vin sudate un număr de mufe filetate (mf), precum și de inelul dublu realizat, din inelul exterior (ie) și inelul interior (ii) și un număr egal de bolțuri (bf) care se înfiletează în mufe (mf) și apoi se sudează de inelul exterior. La partea inferioară, inelul exterior este adaptat sub formă de talpă (itp).

Dacă conducta caldă izolată se află montată pe structuri de susținere din beton, care nu trebuiesc încălzite, atunci punctul fix analizat în figura 3.1.i. se combină cu un ștuț de ancorare-racire cu aer prin tiraj natural, realizându-se o construcție mai complicata.

In aceleași condiții, pentru conducte ce funcționează la temperaturi excesive, se recurge la răciri intensive cu fluide in fază lichidă sau presiune, soluție prezentată în figura 3.1.j.

Suporturi de ghidare.

Punctele de ghidare principale sunt amplasate in vecinătatea sistemelor de compensare și au scopul de a asigura normala funcționare a acestora. Punctele de ghidare de aliniament normale sunt folosite in scopul de a proteja conductele împotriva pierderii stabilității la flambare. Suporturile de ghidare de aliniament nu ridică probleme constructive deosebite.

Suporturile de ghidare principale sunt de construcție mai complicate, pentru evidențiere avem figura 3.2. Este reprezentat un suport de ghidare pentru o conducta izolată, capabil sa preia ghidat deplasări orizontale și verticale.

Rezolvarea constituie o adaptare a suportului fix din figura 3.1.c. Și în acest caz, fixarea conductei se face prin intermediul manșonului sudat din două bucăți (ms). în plus, manșonul este sudat la plăcile de cap (pe) de care vin sudate crestele simple (cs). Acestea, la rândul lor, lunecă în ghidajele simple (gs) și duble (gd), fixate de rama cadru (re). Într-un astfel de suport, sub acțiunea deplasărilor orizontale și verticale, conducta nu se poate deplasa decât în direcția meridională (axială).

Figura 3.2. Suport de ghidare

Suporturi de susținere.

Constituind sub aspect cantitativ cea mai mare parte din suporturi, se realizează într-o varietate de rezolvări constructive. Mai mult, după modul de susținere al conductei, se deosebesc trei tipuri constructiv-funcționale de suporturi, care se expun separat in aliniatele următoare:

A. Suporturi de susținere prin purtare.

Considerate și din punct de vedere al condițiilor de lucru, această gamă de suporturi se subdivid în următoarele subtipuri:

A.1. Suporturi de susținere prin purtare cu frecare prin lunecare.

Spre deosebire de alte tipuri, aceste suporturi nu include nici o asamblare demontabilă. Caracteristica diferențială proprie, o constituie frecarea de lunecare dintre elementul fix atașat structurii de susținere și elementul mobil fixat de țeava. Este tipul de suport cel mai simplu din punct de vedere constructiv, dar în același timp cu deplasarea de lucru limitată. Punter suporturile de lunecare puri, drept platina de lunecare (suportul însăși) se pot folosi profile normale (I,1) întregi sau decupate, care lunecă pe plăci simple.

În figura 3.3.a. suportul este realizat dintr-un profil sudat de conducta neizolată, iar în figura 3.3.b. dintr-un profil I, cu o aripa tăiată, sudat de o conducta izolată.

O construcție tehnică în cazul conductelor izolate se obține prin montarea suportului în manșoane. Soluția este prezentată în figura 3.3.c. Constructiv, ea se compune din: conducta (c), șarniera cu șuruburi (ss), patinele de lunecare (pl) și conducta manșon (cm).

Figura 3.3. Suporturi de susținere prin purtare cu frecare de lunecare

– suport realizat dintr-un profil sudat de o conductă neizolată,

– suport realizat dintr-un profil I, sudat de o conductă izolată,

c) – suport de susținere prin purtare cu frecare de lunecare.

A.2. Suporturi de susținere prin purtare cu frecare de rostogolire și lunecare

La aceasta categorie de suporturi, exista frecare de rostogolire (f) între o rolă-țeavă și frecare de lunecare (u) in lagărele rolei.

În ordinea unor soluții din ce in ce mai perfecționate, in această categorie se includ:

Suporturi cu rola simplă, reprezentați în figura 3.4.a.;

Suporturi cu rolă profilata, reprezentați în figura 3.4. b.;

Suporturi cu rola de rostogolire și platină de sprijin,
reprezentați în figura 3.4.c.

În cazul acestui tip de suport, coeficientul de frecare și riscurile de îngrădire sunt reduse la minim. În același timp, suportul necesita tolerante strânse la perpendicularitatea în spațiu a axelor rolei și axul conductei.

Figura 3.4. Suporturi de susținere prin purtare cu frecare de

rostogolire și lunecare

a) – suport cu rolă simplă,

b) – suport cu rolă profilată,

c) – suport cu rolă de rostogolire și patină de sprijin.

Figura 3.5. Suport de susținere de tip basculant

Un suport de același subtip, însa de o construcție deosebită este suportul de tip basculant, specific conductelor izolate de diametru mediu. Schița unui astfel de suport, caracterizat prin simplitatea construcției, este prezentat în figura 3.5.

A.3. Suporturi de susținere prin purtare cu frecare de rostogolire.

Este tipul de suport de susținere prin purtare având cea mai pretențioasă construcție. Acest tip de suport cunoscut sub denumirea de suport cu rulouri este specific deplasărilor din dilatare foarte mari și încărcărilor importante. În acest caz, deplasările suporturilor nu mai sunt limitate, forța de frecare având valori foarte mici datorită faptului ca există numai frecări de rostogolire.

În figura 3.6.a. este reprezentat un suport de susținere cu rulouri pentru o conductă grea, având o deplasare axială mică.

Elementele componente ale suportului sunt:

ruloul (r);

caseta ruloului (cr);

patina conductei (ptc);

placa de rostogolire a structurii (prs);

doi dinți cu profil de evoluentă (dpe), care angrenează în talpa
suportului și în vasele ruloului.

În figura 3.6.b. este reprezentat un suport de susținere cu rulouri pentru o conducta grea având o deplasare axiala mare. Conducta de tip izolat, se fixează într-un semi-manșon dublu (sm), prin bolțurile filetate (b), care sunt înfiletate în mufele (m), acestea fiind sudate de conductă (c). Conducta descarcă greutatea prin furcile (f) sudate la patina (p). în partea inferioară,suportul este identic cu cel prezentat anterior.

În figura 3.6.c. este prezentat un suport de susținere cu bile pentru o conductă grea, având deplasări din dilatare, axiale și transversale. Realizarea constructivă este identică tipului precedent, cu excepția patinei (p) și a casetei, care în acest caz se transformă într-un patrulater articulat spațial (pasp). Și în acest caz este valabilă precizarea făcută la tipul precedent, privind reprezentarea în desen.

Figura 3.6. Suporturi de susținere prin purtare cu frecare de rostogolire

a) – suport de susținere cu rulouri, având o deplasare axiala mică

b) – suport de susținere cu rulouri, având deplasare axială mare,

c) – suport de susținere cu bile, având deplasări din dilatare.

A.4. Suporturi de susținere prin purtare cu frecare de rostogolire de construcție specială.

În aceasta categorie se include în primul rând stâlpi suporturi de susținere cu bara articulată.

Acest tip de suporturi sunt folosite în cazul traseelor cu conductă unică sau în număr limitat, folosind așa numita susținere, pe stâlpi de susținere articulați cu conducta directoare. Un astfel de suport, special utilizat când nu există posibilitățile montării la sol sau suspendat este reprezentat în figura 3.7.a. înclinarea maximă admisă de la verticală este de 5 grade. Utilizarea presupune efectuarea unui calcul de stabilitate a conductei în plan transversal, precum și calculul la stabilitate al suportului stâlp, dublu articulat. În figura 3.7.b. este reprezentat un suport cu cadru articulat apt a prelua deplasări după doua direcții (axială și transversală).

Figura 3.7. Suporturi de susținere prin purtare cu frecare de rostogolire de

construcție speciala

– suport de susținere cu bara articulata,

– suport cu cadru articulat.

B. Suporturi de susținere prin suspendare.

Utilizabili în condițiile existenței unor structuri de susținere făcând parte din construcțiile tehnologice de proces, acest tip de suporturi sunt proprii traseelor cu conducte unice sau incluzând maxim două conducte.

Un astfel de suport cuprinde trei elemente componente: partea superioară, folosită la fixarea de structura de susținere, sistemul de tiranți și partea inferioară, folosită la fixarea conductei, respectiv a conductelor.

În figura 3.8. Sunt indicate diferite tipuri constructive de suporturi și anume:

3.8.a., subtipul cu susținere unica, cu tirant de lungime fixă și fixarea conductei cu șarniera ;

3.8.b., subtipul cu susținere unica, cu tirant de lungime variabilă
(reglabilă) prin tensor și fixarea conductei prin șurub cu ochiu, de
la o creastă sudată la conductă ;

3.8.c., subtipul cu susținere dubla, conducta de la nivelul superior
prin tirant reglabil prin întinzător și conducta fixata prin șarniera,
conducta de la nivelul inferior susținută prin tiranți prin susținere
în trapez, folosind tiranți de lungime fixă ;

3.8.d., subtipul cu susținere unica, cu tirant de lungime variabila
reglabil, fixat prin șurub cu ochiul de creastă sudată la conductă, în secțiunea de schimbare a direcției;

3.8.f, subtipul cu susținere dublă, cu tiranți de lungimi fixe și
susținere în trapez, cu fixarea conductei verticale izolate, prin
șarniere;

3.8.f, subtipul identic celui precedent, cu deosebirea că trapezul
este realizat sub formă de creste sudate de două inele disc.

Acest sistem este utilizat pentru conductele grele. Fixarea conductelor se face în diferite variante constructive: cu bride (a), șarniere pe jumătate (b), șarniere leagăn (c), variante prezentate în figura 3.9.

Figura 3.8. Suporturi de susținere prin suspendare

– suport cu susținere unică cu tirant de lungime fixa,

– suport cu susținere unică cu tirant de lungime variabilă,

– suport cu susținere dublă,

– suport cu susținere unică cu tirant de lungime variabila reglabil,

– suport cu susținere dublă cu tiranți de lungimi fixe,

– suport cu susținere dubla și susținere în trapez.

b). c).

Figura 3.9. Variante constructive de fixare a conductelor

– fixare cu bride,

– fixare cu șarniere pe jumătate,

– fixare cu șarniere leagăn.

C. Suporturi de susținere prin purtare și suspendare.

Aceste suporturi reprezintă o combinație a celor două tipuri prezentate anterior. Cum este și normal, acest tip de suporturi cumuleaza toate avantajele și deficiențele tipurilor de bază din care derivă.

Din diferite motive, in cea mai mare parte necunoscute, acest sustip constructiv nu și-a gasit o utilizare mai largă. In figura 3.10 sunt prezentate tipuri de susținere prin suspendare.

Figura 3.10. Suporturi de susținere prin purtare și suspendare

– subtipul cu susținere unică,

– subtipul cu susținere dublă și punte-rolă.

SUPORTURI DE SUSȚINERE DE TIP ELASTIC CU RESORT CU CARACTERISTICĂ VARIABILĂ

De la construcția și calculul arcurilor elicoidale, se cunoaște că pentru un arc dat, variația săgeții de arcuire conduce la o variație a forței de reacțiune elastică, care variază de la o valoare nula (pentru montajul liber) la o valoare maximă (pentru condițiile blocat). Suporturile care înglobează arcuri funcționând după această schema sunt cunoscuți sub denumirea de suporturi elastice cu caracteristică variabilă. Aceste suporturi caracterizate prin compactitate și portantă ridicată, prezintă avantajul că poate păstra contactul cu conducta pe toată durata funcționării.

Astfel, aceste suporturi asigura protecția utilajelor și aparatelor, ca și a conductelor însăși.

În general, suporturile elastice cu caracteristica variabilă conțin următoarele repere componente:

carcasa, în majoritatea cazurilor cilindrica ;

elementul elastic înglobat în carcasă ;

dispozitivul de transmitere a sarcinii la elementul elastic ;

dispozitivul de susținere al suportului prin suspendare sau
purtare ;

dispozitivele de pretensionare și indicare a pozițiilor,
respectiv a condiției de lucru.

După complexitatea construcției, se deosebesc:

suporturi simple nestandardizate, reprezentate în figura 3.11.;

suporturi standardizate, reprezentate în figura 3.12.

Suporturile standardizate sunt caracterizate prin următoarele rezolvări și soluții constructive:

sunt de tipul în construcție chesonată.

Au prevăzută posibilitatea de adaptare la sarcina normală de lucru prin aplicarea unei deformații inițiale – controlate a arcului.

Sunt prevăzuți cu posibilitatea de control a încărcării și funcționării, prin intermediul unui indicator care, solidar cu discul de presare a arcului, se deplasează în interiorul unei fante (practicate în carcasa) și este prevăzut cu o scală de măsură a forței.

Sunt prevăzuți cu o placă de timbru, pe care sunt indicateprincipalele caracteristici funcționale (sarcina și săgeata nominală).

Figura 3.11. Suport simplu nestandardizat

Figura 3.12. Suport standardizat

TIPURI CONSTRUCTIV FUNCȚIONALE DE SUPORTURI

În funcție de realizarea constructivă a susținerii, respectiv sprijinirii, suporturile elastice cu caracteristică variabila standardizați sunt de șapte subtipuri constructive. Cu referire la figurile 3.13.a. și 3.13.b., suporturile sunt simbolizate și definite după cum urmează:

Subtipul A. – Acest subtip cu fixare prin susținere este indicat în figura 3.13. a. Fixarea la structura se face prin tirant normal, înfiletat într-o pastila (mufă) sudată pe capacul superior al carcasei. Sarcina este preluata printr-o tijă montată în discul de presare și prevăzută cu întinzător de construcție normală.

Subtipul B și Subtipul C. – Sunt prezentate în figura 3.13.a. Modul de susținere al suportului și preluarea sarcinii sunt identice subtipului A, cu următoarele deosebiri:

pentru subtipul B se folosește un tirant cu furcă, care se asamblează la
furca sudată la capac, prin intermediul unui șurub-bolț;

pentru subtipul C se folosește un tirant cu ochi, care se asamblează la
cele două furuci (creste) sudate la capac, prin intermediul unui șurub-
bolț.

Subtipul D. – Acest subtip cu fixare prin purtare este prezentat în figura 3.13. b. Fixarea la structura se face cu șuruburi prin fundul interior care, în acest caz se realizează sub formă de placă, alternativ console. Susținerea sarcinii se face prin tija care străbate întreg suportul și care se folosește și pentru reglare. Reglarea se face prin sistemul tijă, bucșă și prin strângere cu piulița asigurată.

Subtipul E. – Și acest subtip cu fixare prin presare este indicat în figura 3.13.b. Fixarea la structură se face identic ca pentru subtipul D. Tija de susținere a sarcinii este montată la discul de presare al arcului. Reglarea se face prin întinzător de construcție normală.

Subtipul F. – Acest subtip prezentat în figura 3.13.b. este de tipul cu fixare prin purtare însă, cu funcționare inversă, adică cu susținerea sarcinii de asemeni prin purtare. Fixarea la structură se face prin sprijinire simplă sau asigurată pe fundul interior al carcasei. Sarcina este preluată prin purtare de placă-taler, solidarizată prin mufa de înfiletare, cu o bucșă fixată prin sudură de discul de presare al arcului. Pentru asigurarea împotriva flambajului și funcționării neplane, bucșa culisează ghidat în raport cu o bucșa de centraj interioară. Aceste tipuri de suporturi se folosesc și pentru susținerea utilajelor.

Subtipul R. – Este identic din punct de vedere constructiv funcțional cu subtipul F, cu deosebirea ca placa taler este adaptată cu un suport cu rolă. Evident, aceste tipuri de suporturi permit o deplasare în plan orizontal a sarcinii susținute.

Figura 3.13.a Tipuri constructiv-funcționale de suporturi

Figura 3.13.b Tipuri constructiv-funcționale de suporturi

SUPORTURI DE SUSȚINERE DE TIP ELASTIC

CU CARACTERISTICĂ CONSTANTĂ

Datorită faptului ca o dată cu deplasarea conductei are loc și o deplasare a resortului, care după cum se știe conduce la o variație crescătoare a forței de reacțiune elastică a resortului și deci respectiv la majoritatea solicitărilor, din conducta și celelalte repere componente, se ajunge la o limitare a utilizării suporturilor elastice cu caracteristică variabilă, în domeniul de variație al sarcinii și deplasării capabile. Aceste condiții au condus la conceperea, realizarea și utilizarea suporturilor elastice cu caracteristică constantă.

Caracteristica principală de baza a acestui tip de suport este aceea că asigură deplasarea conductei în condițiile deplasării acesteia, perpendicular pe suprafața de sprijinire, fără a afecta pierderea sprijinirii sau a variațiilor forței de reacțiune din sprijinire. Caracteristica principală definită mai sus, indica domeniul de utilizare (pentru condiții grele de funcționare) și justifică denumirea diferențială "cu caracteristică constantă".

Considerând atât principiul de funcționare cât și realizarea constructivă, se deosebesc următoarele trei tipuri de suporturi: elastice cu caracteristică constantă, cu contragreutate, elastice cu arcuri, lamelare și elastice cu arcuri cilindrice elicoidale.

În tabelul 4.12. sunt prezentate tipurile de suporturi de tip elastic cu caracteristică constantă.

A. Suporturi de susținere cu caracteristică constantă de tipul contragreutate.

Acest tip de suporturi asigură o caracteristica riguros constantă pe întreg domeniul de variație al deplasării. În același timp nu are nici o limită de reglaj pentru forța de susținere, decât cu modificări constructive.

Acest tip de suport nu este standardizat și se realizează numai sub formă de suport de construcție specială.

B. Suporturi de susținere elastice cu caracterisică constantă de tipul cu resoarte lamelare.

Acest tip de suporturi au o răspândire mai limitată și prezintă următoarele avantaje: sunt mai ieftini pentru sarcini utile mari și datorită frecării dintre foi, resortul asigură un anumit histerezis, care î-i asigură o comportare foarte buna pentru conducte ce prezintă vibrații. Toate aceste suporturi sunt de construcție specială și de tipul neblindați și nestandardizați. În figura 3.17 este reprezentat un astfel de tip suport.

C. Suporturi de susținere elastică cu caracteristică constantă cu resoart cilindric.

Este tipul de suporturi de susținere elastice cu cea mai largă utilizare. După schema de funcționare și soluția constructivă se deosebesc: suporturi de susținere de construcție specială și suporturi de susținere standardizate.

Caracteristica funcțională diferențială a acestui tip de suporturi, se bazează pe un principiu mecanic simplu. In scopul de a asigura o valoare constantă pentru forța de susținere, în condițiile deplasării acestuia, trebuie ca momentul forței active în raport cu articulația să fie echilibrat de un moment rezistent elastic, acomodat corespunzător.

Suporturile tipizate prezentate în tabelul 4.12 sunt caracterizate prin următoarele:

sunt de tipul în construcție chesonată,

au prevăzut posibilitatea de adaptare la sarcina nominală de lucru, prin
aplicarea unei deformații inițiale controlate a arcului,

sunt prevăzute cu posibilitatea de control a încărcării și funcționării.

Astfel alegere tipurilor de suporturi se va face având în vedere să nu se introducă reacțiuni excesive în racordurile utilajelor.

In prezentul proiect suporturile întâlnite pe traseul conductei analizate sunt suporturi cu arc, suporturi cu sarcină constantă și suporturi cu frecare redusă (teflon-teflon). Suporturile cu arc sunt folosite în cazul în care apar deplasări termice ce conduc la creșterea reacțiunilor în racordurile utilajelor, peste valori admisibile.

Suporturile utilizate vor fi confecționate din oțel și se recomandă ca suporții alunecători și ghidați să se reazeme pe suprafețe metalice, pentru reducerea forțelor de frecare, iar în cazul conductei analizate, în acest proiect se recomandă ca suprafața de alunecare să fie din plăci de teflon, valoarea coeficientului de frecare fiind sub 0,1.

Luând în considerare costul compensatorilor de orice tip, sprijinirea conductei FR-001-1050 se va realiza cu ajutorul suporturilor cu sarcină constantă și a suporturilor cu frecare redusă (teflon-teflon).

În timpul punerii în funcțiune a instalației, suporturile anterior menționate, vor fi ținute sub observație pentru a urmării deplasarea pe care o execută, iar la exploatarea normală a sistemului, indicatoarele de sarcină trebuie să indice poziția de funcționare a suportului, menționat pe acesta.

Motivul care a stat la baza alegerii suporturilor cu frecare redusă a fost caracterul pronunțat de material autolubrifiant al PTFE, în absenta lubrifiantului. Suporturile cu frecare redusă, după cum reiese și din denumirea lor, au coeficientul de frecare cel mai scăzut dintre toate suporturile mai sus menționate, caracteristica deosebită a plăcuțelor de PTFE (teflon) existente în construcția acestor suporturi. Alegerea coeficientului de frecare depinde de presiunea dintre suprafețele de contact, viteza de alunecare temperatura materialului cu care vine în contact, mediu în care lucrează și timp.

încercările făcute au arătat ca rezistența la uzură a PTFE se poate mări prin aditivare în primul rând cu bronz, apoi cu grafit, fibra de sticlă și MoS2, fapt ce demonstrează încă o data motivul alegerii acestui tip de suport.

Plăcuta de PTFE (teflon) solicitata la compresiune, suferă cu trecerea timpului deformații permanente. Astfel rezistența la fluaj poate fi mărită din nou prin aditivare.

Sintetizând cele menționate anterior, putem desprinde următoarele avantaje oferite la utilizarea acestor suporturi cu frecare redusa:

eliminarea unor eventuale înțepeniri,

montaj și întreținere simplă,

rezistenta la oboseală,

rezistenta la intemperii și factori atmosferici,

rezistenta la vibrații

Se impun însă următoarele precizări:

se pot folosi plăci de PTFE și PTFE aditivată cu fibre de sticlă sau
bronz, puse în suporți metalici, metale sau elastomeri imprecnați cu
PTFE,

în cazul plăcilor din PTFE, grosimea se alege de 6 mm, iar în cazul
plăcilor metalica impregnate, se alege 2 mm,

metalul cu care vine în contact este de obicei un oțel inoxidabil, ambele suprafețe fiind prelucrate foarte fin.

În concluzie:

La alegerea și amplasare suporturilor de orice tip se vor avea în vedere următoarele:

tensiunile efective din conducte și suporturi să nu depășească
tensiunile unitare admisibile,

reacțiunile din racordurile utilajelor dinamice (pompe,
compresoare, turbine) să nu depășească valorile impuse de furnizor
sau calculate conform API standard 610,

să se asigure flexibilitatea conductei,

să se asigure rezemarea permanentă a conductei pe suport.

CAPITOLUL IV

CALCULUL DE OPTIMIZARE AL PASULUI DE REZEMARE AL CONDUCTEI DE DIAMETRU MARE

Toate tipurile de conducte, în special cele de diametru mare sunt caracterizate prin necesitatea utilizării structurilor de susținere.

În acest caz, privind din punct de vedere economic, se observă că pe lângă costurile proprii conductei, apar și costurile necesare acestor structuri. Mărimea și ponderea celor doua costuri, deci implicit a costului total, depinde de mărimea pasului susținerilor.

Considerând și acest aspect, devine de asemenea interesantă efectuarea unei analize economice a corelației dintre pas și ceilalți parametrii de calcul.

Astfel, calculul distantei dintre doi suporți consecutivi, sau a pasului, se execută considerând cele doua criterii fundamentale, criteriul de rezistentă și criteriul deformației admisibile.

Ipotezele care stau la baza acestui calcul sunt următoarele:

În direcția meridională sunt dezvoltate eforturi unitare de
încovoiere din solicitări masice (determinate asimilând conducta
cu o riglă continuă sub o sarcină uniformă),

Efortul unitar normal din presiune, se stabilește pe baza teoriei de
membrană,

Se calculează pasul în doua condiții de încărcare (regim și probă),

Se consideră coeficienții de suprasarcina cs și omogenitate material c0

Se execută un calcul de verificare la stabilitate pentru fibrele
extreme superioare.

Mărimea pasului se determină pe baza următoarelor dezvoltări:

– efortul meridional total se determină cu relația:

= + N/mm2

N/mm2

N/mm2

unde:

qT – sarcina uniform distribuita conductei,

σx – efortul meridional total,

p – presiunea de lucru, N/mm2,

Mi – momentul încovoietor,

DmT – diametrul mediu al țevei,

WT – modulul rezistent al țevei, mm

sT – grosimea țevei, mm,

Se adoptă : sT = 13 mm conform STAS 715/2 – 1980

sarcina uniform distribuita se determina cu relația:

q = qf + qc ; qf – qfluid, qc – qconductă

N/m

qc = 3314,9*10,240 =33812,14 N/m

N/m

q = qc+qf = 33812,14 + 213,72 = 34025,8 N/m

q =34,025 N/m

m3

mm3

N/mm2

unde:

l – pasul susținerii, mm

Pasul în condiții de regim

Pentru condiții de regim se recomandă : cs = 1,1; c0 = 0,8 și prin înlocuire rezultă următoarea relație:

Se alege pasul l, conform Tabel 3.

Se adoptă l =14,37 m

Efortul unitar meridional de încovoiere disponibil pentru solicitarea masică în condiții de regim este notat cu σxq șise determină cu relația :

N/mm2

Astfel, efortul meridional devine:

N/mm2

Efortul unitar admisibil critic în condiții de regim este dat de relația:

N/mm2

unde:

RmT – raza medie a țevi, mm

Verificarea la stabilității conductei în condiții de regim este data de relația:

()t ≤ (σak )t

()t = +

()t ≤ (σak )t

N/mm2

În urma calculului de optimizare a distantei dintre doi suporți consecutivi, sau a pasului de rezemare al conductei, se poate observa că ipotezele precum și cele două criterii fundamentale au fost în totalitate satisfăcute.

Acest calcul este necesar deoarece mărimea și ponderea costului total al conductei depinde și de mărimea pasului susținerilor, pe de o parte, iar pe de alta parte, de determinarea acestui pas, depinde și buna funcționare a conductei.

CAPITOLUL V

STUDIUL COMPORTĂRII SUPORTURILOR CU FRECARE REDUSĂ LA CONDUCTELE DE DIAMETRU MARE

Proiectarea judicioasa a suporturilor, alegerea corectă și economică a acestora, condiționează funcționarea sigură a conductelor.

In prezentul proiect, suporturile Întâlnite pe traseul conductei analizate sunt: suporturi cu arc, suporturi cu sarcină constantă și suporturi cu frecare redusă (teflon-teflon).

Suporturile cu arc sunt folosite în cazul în care apar deplasări termice ce conduc la creșterea reacțiunilor în racordurile utilajelor, peste valori admisibile.

Luând în considerare costul compensatorilor de orice tip, sprijinirea conductei FR-001-1050 se va realiza cu ajutorul suporturilor de sarcină constantă și a suporturilor cu frecare redusă (teflon-teflon).

SUPORTURI CU FRECARE REDUSĂ (TEFLON-TEFLON)

Suporturile cu frecare redusă sau reazemele alunecătoare din teflon-teflon sunt accesorii care permit deplasarea relativă a două corpuri cu viteza mica, sau cu un mic efort tangențial. Aceasta deplasare poate fi: liniară, multidirecțională într-un plan orizontal sau vertical, cu o mișcare de pivotare sau de rotație.

Reazemele alunecătoare din teflon-teflon sunt confecționate din duplex turnat. Aceasta conferă plăcilor de alunecare un coeficient de frecare uniform în toate direcțiile, a cărui valoare este evaluată la 0,04. Graficul curbei reprezentând coeficientul de frecare în funcție de presiunea la nivelul reazemului este prezentat în figura 5.1.

Analizând curba coeficientului de frecare, se poate observa ca aceasta are valori mari la presiuni mici și scade odată cu creșterea presiunii.

Coeficientul de frecare µ nu depinde numai de presiunea ce se exercita intre suprafețele de contact, ci depinde atât de viteza de alunecare, mediul in care se lucrează, timp, precum și de temperatura materialului cu care vine in contact.

Astfel in tabelul 5.1. sunt prezentați coeficienții de frecare ai teflonului (PTFE) in funcție de temperatura.

Tabelul 5.1

După cum se poate observa, in urma analizei valorilor coeficientului de frecare din tabelul 5.1, intre -45°C și 100°C coeficientul de frecare este practic constant având valori mari (de exemplu, la -80 °C, µ =0,2), iar la frecarea dintre stratul subțire de PTFE pe suprafețele metalice care alunecă, coeficientul de frecare devine foarte aproape de cel dintre PTFE și PTFE.

În situația în care o suprafață metalică alunecă pe o suprafață de PTFE, valorile coeficientului de frecare sunt mai ridicate. Este de asemenea cunoscut că atunci când se freacă o suprafața de PTFE pe un alt material are loc un transfer de masă, iar procesul de uzura duce la îndepărtarea consecutivă de straturi, iar utilizarea aditivilor schimbă puțin valoarea coeficientului de frecare.

Încercările realizate au arătat însă că rezistenta la uzură a PTFE (teflonului), se poate mări prin aditivare în primul rând cu bronz, apoi cu grafit, fibra de sticlă și M0S2, ca de exemplu:

85% PTFE + 15% fibră de sticlă

40% PTFE + 60% bronz

80% PTFE + 15% fibră de sticlă + 5% MoS2

Luând în considerare domeniul de utilizare al PTFE, se poate menționa folosirea acestuia ca material de sprijin la suporturile podurilor și conductelor.

Acest material, PTFE, prezintă o multitudine de avantaje care ar trebui luate în considerare de toate firmele ce lucrează cu sisteme de conducte de diametre mari și nu numai. Aceste avantaje sunt:

Eliminarea unor eventuale înțepeniri,

Montaj și întrținere simplă,

Rezistentă la oboseală,

Rezistentă la intemperii și factori atmosferici,

Rezistentă la vibrații.

Construcția suporturilor cu frecare redusă

Aceste suporturi au o construcție relativ simplă. Sunt confecționate din două plăcuțe de PTFE (teflon-teflon), una fixată pe placa metalică de rezemare (talpa suportului mobil), iar cealaltă fiind fixată pe structura de susținere. Deplasarea relativa a suportului pe structura de susținere se realizează cu viteză și forță mică (figura 5.2.).

Figura 5.2. Schema deplasarii suportului cu frecare redusa

Plăcile reazemelor sunt m mod normal livrate cu PTFE de grosimi 1,5 mm, iar in unele cazuri cu grosimi cuprinse intre 0,8-3 mm. Se considera aceste grosimi, deoarece trebuie avut in vedere ca stratul de PTFE de pe cele doua placute sa nu difere, pentru a evita astfel eventualele efecte ale perforarii și pentru a avea o rezistenta cat mai buna la fluaj.

In concluzie placa suport deasupra careia se prinde PTFE, trebuie aleasa dintr-un material apripiat celei mai bune utilizari (otelul moale).

Din figura 5.2. se poate observa deplasarea pe care o efectueaza suportul cu frecare redusa. Aceasta deplasare poate fi:

– liniara,

– multidirecționala, intr-un plan orizontal,

– o miscare de pivotare sau de rotatie.

La aceste tipuri de suporturi, frecarea are loc dupa cum se observa din figura, între suprafețele în contact ale celor doua placuțe de PTFE (teflon) și este reprezentată in calcule de un coeficient de frecare, a carui valoare este foarte mica (0,04).

Tot în categoria suporturilor cu frecare redusa intra și suporturile mobile alunecatoare și de ghidare, reprezentate în figurile 3 și 4.

În cazul suporturilor mobile s-a demonstrat ca atat la acestea cat și la cele fixe, în cazul conductelor cu diametre mari, forțele de frecare au valori foarte mari, fapt ce determină prin calcul realizarea unor structuri de susținere masive și neeconomice.

În acest sens, în lucrarea de față se propune utilizarea unor suporturi de conducte cu frecare redusă, conform figurei 5.3.

Principalele proprietăți mecanice ale PTFE sunt arătate în tabelul 5.2.

Tabelul 5.2.

L – paralel cu sensul in care se exercita forța,

T – perpendicular pe sensul în care se exercita forța

CAPITOLUL VI

CALCULUL SOLICITĂRILOR CE APAR IN

SUPORTURILE CU FRECARE REDUSA UTILIZATE LA

CONDUCTELE DE DIAMETRU MARE

Solicitările din traseele de conducte au un caracter complex și multiplu interdependent Acestea depind atât de condițiile funcțional tehnologice ale conductelor înglobate, cât și de structura, configurația geometrică, elementele dimensionale ale conductelor, precum și de rezolvarea constructivă a traseelor.

În scopul utilizării acestor solicitări în calcule aplicative, toate acestea se sistematizează după tipul de eforturi unitare pe care aceste solicitări le dezvoltă în conducte.

Astfel, se disting următoarele solicitări (forte, momente și deplasări):

greutatea proprie,

greutatea fluidului la parametrii de lucru și reacțiunile provocate de
curgerea acestuia (vibrații, șocuri hidraulice, reacții de eșapare),

greutatea apei folosita pentru efectuarea probei de presiune la rece,

greutatea izolației termice și a materialului de protecție aderent,

deplasărilor datorate punctelor fixe,

sarcinile exterioare induse de mediul ambiant (vânt, zăpadă).

Calculul sarcinilor transmise suporturilor

a) Forța verticală, Fv

Forța verticală este generată de greutatea conductei și acționează în suporturile mobile (alunecătoare și de ghidare) și fixe. Aceasta se determină pe baza lungimii de conductă aferentă unui suport, 1, în m și a greutății totale pe metru liniar de conducta în funcțiune, q, în N/m, toate acesta fiind indicate în tabelul 6.3.

Ținând seama de impreciziile de montaj și de posibilitatea ieșirii din funcțiune, în caz de avarie a suportului alăturat, forța verticală de calcul aferentă unui suport al conductei, se determină cu relația:

Fv = c*q*l

Fv= 1,2*13637*14,37 = 235156 N

unde:

c – coeficient ce ține seama de impreciziile de montaj și posibilitatea ieșirii din funcțiune, în caz de avarie a suportului alăturat,

q – greutatea tubulaturii conductei și a izolației, armăturilor de pe linie, aparatura de măsura și control, însoțitorii de abur, greutatea fluidului de probă și a zăpezii, în N/m (tabelul 6.3.)

l – distanta aferentă unui suport, în m (tabelul 6.3.).

b) Forța orizontala, Ff

Aceasta provine din forțele de frecare caracteristice suporturilor mobile și de ghidaj și se determină cu relația:

Ffm = *Fv

Ffm = 0,1*235156 = 23515 N

unde:

μ – este coeficientul de frecare, a cărui valoare depinde de tipul constructiv al suportului mobil și de natura materialelor în contact.

Valorile orientative ale coeficientului de frecare de alunecare, care se prevăd în mod obișnuit în calcule (considerând suprafețele brute din semifabricate laminate sau turnate, în stare uscată) sunt prezentate în tabelul 6.1.

Tabelul 6.1

Pentru suporturile fixe, forța de frecare se va determina cu relația:

, N

unde:

n – reprezintă numărul de suporturi mobile ce solicită prin forțele proprii de frecare, suportul fix.

c) Forța elastică, Fe

Forța elastică rezulta din deformarea compensatorului de dilatație și se determină prin calcul, în funcție de tipul compensatorului sau a sistemului de autocompensare.

Aceasta forța acționează în suportul fix, axial sau după o direcție oarecare, în funcție de tipul sistemului de compensare.

d) Sarcini produse de agenții atmosferici

Sarcinile produse de agenții atmosferici sunt greutatea zăpezii, Fz, și forța de vânt, Qv.

Acestea acționează atât în suporturile mobile, cât și în cele fixe, la conductele amplasate în aer liber.

e)Forța din greutatea zăpezii, Fz

Aceasta acționează vertical și se exercită asupra conductelor izolate sau neizolate, a căror suprafață exterioară are temperatura sub 0°C, în timpul iernii. Se consideră grosimea stratului de zăpadă acumulat pe o conducta aeriană de forma trapezoidală cu dimensiunile:

baza mare, 0,9 *d

baza mică, 0,7*d

înalțimea, 0,8*d

d – diametrul exterior al conductei sau izolației, în mm

Greutatea zăpezii pe un metru liniar de conducta, va fi:

qz = 1280 * 1,0672 = 1457,2 N/m

Forța din greutatea zăpezii va fi:

Fz = qz*l = 1457,2*14,37 = 20940 N

f)Forța de vânt, Qv

Forța de vânt acționează lateral asupra traseului de conductă și este data pentru un metru de corp cilindric, de relația:

qv = Kt*d*gv , N/m

unde:

Kt – coeficientul aerodinamic al formei geometrice,

d – diametrul exterior al conductei, în m,

gv – presiunea dinamică a vântului, în funcție de înălțimea față de sol, in N/m2

Pentru cazurile frecvente de montaj (înălțimi pana la 10 m), presiunea dinamică a vântului, gv = (500….700) N/m2, iar Kt = 0,7, în cazul conductelor de diametre mari, d > 150 mm.

Forța totală de vânt, QV , care acționează asupra unui suport se determină cu relația:

Qv = qv*l

Qv = 373,45* 14,37 = 5366 N

e) Solicitări din forte seismice, Fs

Solicitările din forte seismice, considerate alternativ solicitărilor eoliene, acționează în aceleași condiții ca acestea și se determină în funcție de natura lor, astfel:

Fs = l*qs

qs= Ks*q = 1/10*13637= 1363,7 N/m

Fs = 14,37*1363,7= 19596 N

Unde:

qs – sarcina unitară seismica,

Ks – coeficientul seismic, având funcție de gradul de seismicitate, valorile din tabelul 6.2.

Tabelul 6.2.

În cazul conductelor aeriene (de aliniament), cu diametre nominale mari, forțele de frecare în suporturile mobile și fixe au valori foarte mari, rezultând prin calcul, structuri de susținere masive și neeconomice.

În acest sens, în lucrare se propune utilizarea unor suporturi de conducte cu frecare redusă, la care frecarea să aibă loc între două plăcute de politetrafluoretilenă PTFE (teflon-teflon).

Fixarea plăcuțelor din PTFE de cele metalice se face cu ajutorul unor șuruburi cu cap înecat.

f) Determinarea forțelor de frecare și a suprafețelor active pe suport

În tabelul 6.3., sunt date elementele necesare acestui calcul, aplicativ pentru conducte de diametru mare (Dn 400….1200 mm), iar în figura 6.1. este reprezentat graficul pentru determinarea forței de frecare din suportul mobil cu frecare redusă.

Suprafețele active ale suporturilor cu frecare redusă se vor determina în funcție de rezistenta la compresiune a PTFE (teflonului), estimată la 12,0-14,0 N/mm2.

Pentru aplicațiile industriale se recomandă valoarea rezistentei la compresiune de 7,0 N/mm2. Valorile suprafețelor active (minima și maximă), în funcție de sarcina verticală aplicată pe suport (Fv) sunt date în figura 6.1.

GRAFIC PENTRU DETERMINAREA FORTELOR DE FRECARE ȘI A SUPRAFETELOR ACTIVE MINIME ȘI MAXIME PE SUPORT

Figura 6.1.

Tabelul 6.3

CAPITOLUL VII

ELEMENTE TEHNOLOGICE PENTRU REALIZAREA

IZOLAȚIEI TERMICE

Prin protecții termoizolante înțelegem amenajările specifice conductelor, pentru următoarele scopuri:

micșorarea pierderilor de căldură și implicit mărirea randamentului
izolației,

reducerea influentei exercitate de variația mediului înconjurător
asupra regimurilor tehnologice de funcționare,

asigurarea cerințelor impuse de normele tehnice și de securitate a
muncii.

Cerințele sau condițiile mai sus amintite, care trebuie satisfăcute de izolațiile termoizolante sunt:

asigurarea în condiții economice a nivelului de izolare impus,

realizarea izolației sa se efectueze cu materiale care să corespundă
din punct de vedere calitativ, dar care să asigure și o exploatare
sigură, iar pe cât este posibil, aceste materiale sa fie mai ieftine și
mai ușor de procurat,

montarea izolației să se realizeze cu ușurința,

sa se posede o bună rezistentă mecanica și să asigure pe suprafețele
ulterioare, temperatura de maxim 50°C,

menținerea sau păstrarea în timp a caracteristicilor termotehnice cu
care este înzestrată.

Elementele componente ale izolației

Indiferent de tipul izolației, toate sunt prevăzute cu trei elemente de bază:

izolația propriu-zisă,

armatura,

stratul de protecție.

Îmbinarea acestor trei straturi sub aspectul calității de material și a rezolvărilor constructive, diferă pentru anumite tipuri de izolații, ca de exemplu: 1C, 1A, 5T, 5U, 5J, 3T.R, 3T.M.

Însa datorită existentei unor tabele standardizate, acest lucru poate fi continuat fară alte dificultăți. Aceste tabele cuprind informații atât în ceea ce privește calitatea de material utilizat, cât și domeniile de temperatură.

Elemente constructive pentru izolarea conductelor

Considerând criteriul constructiv, se deosebesc următoarele tipuri de izolații: 51, 5A, 5T, 5U.

Izolațiile de inelare se execută prin înfășurarea pe suprafața conductei a materialului termoizolant, material realizat sub formă de rulouri, benzi, saltele sau șuruburi (figura 7.2.).

Izolațiile din perne de vată minerală, include m jurul conductei 1, stratul izolator 2 și stratul de sârmă.

Armarea reprezintă ansamblul de amenajări având ca scop rigidizarea stratului de izolație, permițând montarea și funcționarea stratului de protecție.

Izolațiile de învelire (5J), cu armare pentru saltele înfășurate, formate din sârme pentru cusături longitudinale (4), inelare (3) și sârme de fixare la țeavă (5).

Stratul de protecție are rolul de a proteja stratul izolator de acțiunea agenților mediului înconjurător.

Acoperirile metalice, A.M. sunt cele mai folosite pentru tipurile de izolații 5U, 5I, 5PF și numai 5A sunt izolații din tablă de 0,5-1 mm, din zinc sau aluminiu, cupru-aluminiu, aluminiu-magneziu.

În concluzie:

Atât calculul solicitărilor cât și descrierea și alegerea tipului de izolație necesar conductelor de mare diametru sunt foarte importante pentru asigurarea unei bune funcționari a conductei, deoarece aceștia sunt principalii factori care determina exploatarea fără riscuri a întregii conducte.

CAPITOLUL VIII

OPTIMIZAREA SUB ASPECTUL COSTURILOR ȘI

TIMPILOR DE REALIZARE PENTRU CONDUCTA DE

DIAMETRU MARE

8.1. Analiza din punct de vedere economic a suporturilor cu frecare redusa la conductele de diametru mare

Analiza din punct de vedere economic a suporturilor cu frecare redusa, presupune de fapt o analiza a costurilor de producție, dar mai ales a costurilor de vânzare a acestor suporturi, precum și a timpilor de realizare al acestora.

Norma franceză X 50-600 prevede introducerea unui cost care i-a în calcul toate costurile, și anume costuri datorate concepției, producției, distribuției, utilizării și retragerii produsului (suportului) de pe piață.

Acest cost poarta denumirea de costul ciclului de viata al produsului. El reprezintă un element determinant în:

alegerea tehnicii de concepere;

alegerea echipamentului de către investitor;

analiza funcțională (analiza valorii, arbori de decizie);

fiabilitate / menținere / disponibilitate;

resurse informatice.

Importanța acestui cost pe piață reiese din figura 8.1.

Luând în considerare primul criteriu și realizând o comparație între suporturile cu sarcina constantă și suporturile cu frecare redusa se pot scrie relațiile următoare:

Cssc = 10876000 lei

Csfr = 9500000 lei

de unde se poate evidenția o reducere cu aproximativ 10% a costurilor privind suporturile cu frecare redusă.

Figura 8.1. Ciclul de viața al produsului

Costul de achizitie al oricarui produs, prin urmare și a suportului cu frecare redusa analizat, rezulta dintr-un ansamblu de costuri ce pot fi foarte importante, dar cel mai adesea sunt uitate.

Acest fenomen este reprezentat in schema ce poarta denumirea de iceberg-ul costurilor (figura 8.2.).

Figura 8.2.

O situație mai clară referitoare la costul total al investiției privind suporturile cu frecare redusă, reiese din devizul general anexat acestui capitol, deviz întocmit conform Normativ P91-83.

8.2. Analiza tehnologiei de montare a conductei de mare diametru aplicând metoda drumului critic

Metoda drumului critic consideră ca orice lucrare, indiferent de complexitate, poate fi descompusă în operații simple denumite ACTIVITĂȚI, care se condiționează între ele și în EVENIMENTE sau ETAPE, care marchează începutul sau sfârșitul activităților.

Evenimentele se pot reprezenta prin noduri, iar activitățile prin arce, lucrarea apărând în această concepție de reprezentare, ca un grafic-rețea format din noduri și arce.

Astfel, graficul-rețea este reprezentarea sub formă de rețea plană a desfășurărilor activităților necesare pentru efectuarea unor lucrări complexe.

Principiul metodei constă în identificarea activităților determinante pentru stabilirea duratei de execuție a lucrărilor.

Fiecare activitate (i,j) se desfășoară între doua evenimente (i) și (j), necesitând un interval de timp ( d0) numită durata.

Reprezentarea grafică într-un element de rețea a termenilor definiți mai sus este dată în figura 8.3.

Figura 8.2

Prin ACTIVITATE, se definește acțiunea care necesită timp și resurse, iar prin ACTIVITATE FICTIVA este acea activitate care nu necesită factorii timp și resurse. Ea are durata nulă.

Graful reprezintă o succesiune de activități parcurse în sensul arcelor, astfel încât evenimentul, finalul fiecărei activități coincide cu evenimentul inițial al activității viitoare.

Drumul complet este drumul al cărui început este nodul inițial și se sfârșește în nodul final al rețelei.

Drumul care precede nodul i este drumul care începe în nodul inițial și se sfârșește în nodul final.

Drumul între nodurile i și j este drumul care începe în nodul i și se sfârșește în nodul j.

Lungimea unui drum este reprezentată de suma duratelor activităților componente.

Drumul critic este drumul complet cu durata maxima.

Pentru fiecare eveniment i se calculează doua termene:

1) Termenul minim () este termenul cel mai devreme de realizare a evenimentului și este dat de lungimea celui mai lung drum dintre evenimentul inițial (zero) și evenimentul i.

2) Termenul maxim () este termenul cel mai târziu admisibil de a realiza evenimentul, astfel că durata totala a lucrării, realizată prin drumul critic, să nu fie depășită și fiind obținut prin scăderea din lungimea drumului critic a lungimii celui mai lung drum din evenimentul i și evenimentul final.

Pentru activități, termenul minim de început notat este termenul cel mai devreme la care poate începe activitatea "ij", fiind egal cu termenul minim al activității "ij", (=).

Termenul minim de sfârșit al activității "ij" se obține astfel:

=- dij

unde:

dij – durata activității "ij";

– termenul maxim al evenimentului.

Pe scara timpului, acești termeni definiți anterior, definesc la rândul lor intervalele:

Q(i) =;

Q(j) =;

Qt(ij) =;

Qj(ij) =;

Qi(ij) =;

Qs(ij) =;

unde:

Q(i), Q(j) – indica libertatea de amplasare a evenimentelor "i" și "j";

Qt(ij) – reprezintă intervalul (durata) maxim admisibil;

Qj(ij) – reprezintă intervalul (maxim) care nu reduce Qt al niciuneia din activitățile precedente;

Qs(ij) — reprezintă intervalul (maxim) care nu reduce Qt al niciuneia din activități.

Elaborarea graficelor rețea se efectuează prin executarea lucrărilor indicate în cadrul unei etape.

ETAPA 1. întocmirea graficului rețea

Stabilirea condițiilor generale de lucru;

Analiza obiectivelor principale din care se compune lucrarea și
stabilirea legăturilor reciproce dintre acestea;

Stabilirea listei activităților și legăturilor tehnologice;

Stabilirea topologiei graficului rețea.

ETAPA 2. Calculul graficului rețea

Stabilirea termenelor minime și maxime de începere și terminare a activităților presupune realizarea următorului calcul:

Se calculează termenele minime ale evenimentelor , plecând de
la evenimentul inițial care are =0, prin deplasarea în sensul
săgeților, în variantele:

a) – evenimentul respectiv este evenimentul următor a două
sau mai multe activități;

b) – evenimentul respectiv este evenimentul următor al unei
singure activități;

Se calculează termenele maxime ale fiecărui eveniment , plecând
de la evenimentul final (parcurgând graful în sens invers), astfel:

a) – evenimentul respectiv este evenimentul precedent al unei
singure activități;

b) – evenimentul respectiv este evenimentul precedent a două
sau mai multe activități.

Se verifică corectitudinea întocmirii topologiei graficului și a
efectuării calculelor prin:

a) – observarea existentei (în cazul evenimentului inițial) a egalității ==0, pentru termenul minim respectiv maxim;

b) – constatarea că pentru orice eveniment, valorile termenului
maxim înscrise în pătratul din dreapta trebuie sa fie același
indiferent de bucla parcursa, din configurația graficului
rețea;

c) – constatarea ca pentru doua evenimente consecutive, i și j,
care delimitează acțiuni fictive fără timpi sau cu timpi zero,
valorile termenelor minime ( și ) și maxime ( și )
satisfac relația:

===

OBSERVAȚII:

Trebuie asigurat ca rețeaua sa nu includă cicluri închise, adică să
nu existe săgeți ce reprezintă activități care se întorc la faza de la
care s-a plecat.

Nu se admit activități (săgeti) cu capăt liber, decât cu excepția
ultimei activități.

Fiecare eveniment se numerotează cu numere distincte și fiecare
activitate se simbolizează cu o notație proprie, notație corespunzătoare cuplului distinct de evenimente ce o definesc.

Activitățile reale se trasează cu linii pline, iar cele fictive cu linii
punctate.

Activitățile fictive întâlnite pot fi:

făra timpi (cu timpi zero), care nu condiționează sub nici o
forma executarea activității ulterioare;

cu timpi, care condiționează executarea activității ulterioare.

Pentru activități reale, în dreptul săgeții se trec valoric timpii
aferenți, exprimați în aceeași unitate (zi, săptămână, lună, an, etc).

Pentru activitățile fictive fară timpi, cifra zero nu se trece.

Calculul grafului-rețea se refera și la stabilirea termenelor de realizare a evenimentelor activităților ce compun graful. Astfel, fiecare nod este caracterizat de mărimi standard, ce vor fi notate și denumite astfel:

TE, cel mai devreme timp de începere a unei activități;

TL, cel mai târziu timp de începere a unei activități;

RT (TLj – TEi – tij), rezerva (relaxarea) de timp pe
evenimentul considerat.

Pentru fiecare mărime există un algoritm de calcul. In cazul mărimii TE, graful se parcurge în sens normal, de la nodul inițial (1), către nodul final (20). În plus, se considera că cel mai devreme timp de început al proiectului este TE1 = 0.

Relația de calcul atât pentru TL cât și pentru TE, tine seama de trei momente de timp notate cu indicii: k, i, j, care reprezintă:

k, momentul anterior celui la care se face referirea;

i, momentul prezent pentru care se face referirea;

j, momentul ulterior celui la care se face referirea.

Atunci când se face referire la un nod, el va fi însoțit de unul din indici, iar când se face referire la un arc al rețelei-graf (la o activitate) se apelează la o combinație de doi indici (ki sau ij).

Relațiile de calcul utilizate sunt:

TL = min (TLj-tij)

TE = max (TEk+tki)

Pentru realizarea calculului efectiv, se realizează mai întâi un tabel, Tabelul 8.1, care prezintă toate activitățile necesare pentru întocmirea drumului critic (optim) al proiectului analizat.

Tabelul 8.1.

Drumul cu lungime maxima din graf se numește drum critic.

Valorile TE pentru toate nodurile grafului construit sunt:

TE1 = 0 ore

TE2 = TE1 + t1-2 = 0 + 720 = 720 ore

TE3 = TE2 + t2-3 = 720 + 23 =744 ore

TE4 = TE3 +t3-4 = 744 + 12 = 756 ore

TE5 = TE4 +t4-5 = 756 + 6 = 762 ore

TE6 = TE5 +t5-6 = 762 + 6 = 768 ore

TE7 = TE6 +t6-7 = 768 + 12 = 780 ore
TE8 = TE7 +t7-8 = 780 + 15,6 = 795,6 ore

TE9 = TE8 +t8-9 = 795,6 + 8 = 803 ore

TE10 = TE9 + t9-10 = 803,6 + 2 = 805,6 ore

Te11 = TE10+ tl0-11 = 805,6 + 7 = 812,6 ore

TE12 = TE11 + t11-12= 812,6 + 12 = 824,6 ore

TE13 = TE12 + t12-13 = 824,6 + 8 = 832,6 ore

TE14 = TE13 + t13-14 = 832,6 + 8 = 840,6 ore

Te15= TEU + t14-15 = 840,6 + 8 = 848,6 ore

TE15'= TE15 + t15-15 ' = 848,6 + 6 = 854,6 ore

TE16 = TE15. + t15-16 = 854,6 + 84 = 938,6 ore

Te17= TE16+t16-17 = 938,6 + 15,6 = 954,2 ore

TE18 = TE17 + t17-18 = 954,2 + 10 = 964,2 ore

TE19 = TE18 + t18-19 = 964,2 + 8 = 972,2 ore

TE20 = TE19+ t19-20 = 972,2 + 576 = 1548,2 ore

TE4* = TE5 +t4*-5 = 762 + 0 = 762 ore

TE5* = max (TE4*+t4*-5 ; TE6+t5*-6) = max (762+2; 768) = 768 ore

TE6* = max (TE5*+t5*-6* ; TE7+t6*-7) = max (768+6 ; 780) = 780 ore

TE7*= max (TE6*+t6*-7* ; TE8+t7*-8) = max (780+12 ; 795,6) = 795,6 ore

TE8*= TE7* +t7*-8* = 795,6 + 15,6 = 811,2 ore

Pentru calculul mărimii TL, se pleacă de la nodul final (20) către nodul inițial (1), prin parcurgerea în sens invers a arcelor ce compun graful. De asemenea, se consideră ca nodul final și deci finalizarea proiectului nu are nici un motiv ca sa fie întârziată, astfel putându-se scrie următoarea relație:

TF20 = TE20= 1584,2 = 65 zile = 13 săptămâni

Rezulta ca valorile pentru celelalte noduri sunt:

TL19 = TL20 -t19-20 = 1548,2 – 576 = 972,2 ore

TL18 = TL19 -t18-19 = 972,2 – 8 = 964,2 ore

TL17 = TL18-t17-18 = 964,2 -10 = 954,2 ore

TL16 = TL18-116-17 = 954,2 – 15,6 = 938,6 ore

TL15' = TL16 – t15'-16 = 938,6 – 84 = 854,6 ore

TL15= TL15’ – t15-15'= 854,6 – 6 = 848, ore

TL14= TL15 -t14-15 = 848.6 – 8 = 840,6 ore

TL13= TL14 – t13-14 = 840,6 – 8 = 832,6 ore

TL12 = TL13 – t12-13 = 832,6 – 8 = 824,6 ore

T11= TL12- t11-12 = 824,6 – 12 = 812,6 ore

TL10 = TL11 – t10-11 = 812,6 – 7 = 805,6 ore

TL9= TL10 -t9-10 = 805,6 – 2 = 803,6 ore

TL8 = TL9 – t8-9 = 803,6 – 8 = 795,6 ore

TL7 = TL8 -t7-8 = 795,6 – 15,6 = 780 ore

TL6 = TL7 -t6-7 = 780 – 12 = 768 ore

TL5 = TL6 – t5-6 = 768 – 6 = 762 ore

TL4 = TL5-t4-5 = 762 – 6 = 756 ore

TL3 = TL4-t3-4 = 756 – 12 = 744 ore

TL2 = TL3 -t2-3 = 744 – 24 = 720 ore

TL1 = TL2 -t1-2 = 720 – 720 = 0 ore

TL8* = min (TL9* -t8*-9 ; TE7** -t7**-8) = min (803,6 – 8 ; 780) = 780 ore

TL7* = min (TL8*-t7*-8* ; TL6**-t6**-7*) = min (780-15,6 ; 768) = 764,4 ore

TL6* = min (TL7*-t6*-7* ; TL5**-t5**-6*) = min (764,4-12 ; 762) = 752,4 ore

TL4* = TL5* -t4*-5* = 764,4 – 6 = 740,4 ore

În continuare se trece la calculul rezervei de timp RT (TLj — TEi — tij). Rezerva de timp semnifică cât de mult se pot întinde în timp executanții unei activități, astfel încât să nu fie afectată durata totală de realizare a produsului.

Din definiția rezervei de timp rezulta ca expresia analitică a acesteia este legată de TL, TE, t0, astfel:

Rt = TLj — TEi – tij

Rezerva de timp pe fiecare activitate a proiectului, pe baza relației de mai sus are următoarele valori:

Rta = TL2 – TEi – tM = 720 – 0 – 720 = 0 ore

Rtb = TL3 – TE2 -t2-3 = 744 – 720 – 24 = 0 ore

Rtc = TL4 – TE3 -t3-4 = 756 – 744 – 12 = 0 ore

Rtd = TL5 – TE4 -t4-5 = 762 – 756 – 6 = 0 ore

Rtd* = TL5* – TE4* -t4*-5* = 762 – 746,4 – 6 = 9,6 ore

Rte = TL6 – TE5 -t5-6 = 768 – 762 – 6 = 0 ore

Rte* = TL6* – TE5* -t5*-6* = 780 – 746,4 – 6 = 27,6 ore

Rtf = TL7 – TE6 -t6-7 = 780 – 768 – 12 = 0 ore

Rtf* = TL7* – TE6* -t6*-7* = 780 – 764,4 – 12 = 3,6 ore

Rtg = TL8 – TE7 -t7.8 = 795,6 – 780 – 15,6 = 0 ore

Rtg* = TL8* – TE7* -t7*-8* = 795,6 – 780 – 15,6 = 0 ore

Rth = TL9 – TE8 -t8-9 = 803,6 – 795,6 -8 = 0 ore

Rti = TL10 – TE9 -t9-10 = 805,6 – 803,6 -2 = 0 ore

Rtj = TL11 – TE10 – tl0-11 = 812,6 – 805,6 -7 = 0 ore

Rtk = TL12 –TE11 – t11-12 = 824,6 – 812,6 – 12 = 0 ore

Rtl = TL13 – TE12 -t12-13 = 832,6 – 824,6 -8 = 0 ore

Rtm = TL14 – TE13 -t13-14 = 840,6 – 832,6 -8 = 0 ore

Rtn = TL15 – TE14 – t14-15 = 848,6 – 840,6 -8 = 0 ore

Rto = TL15' – TE15 – t15-15' = 854,6 – 848,6 -6 = 0 ore

RTP = TL16 – TE15'- t15’-16 = 938,6 – 854,6 – 84 = 0 ore

RTR = TL17 – TE16 – t16-17 = 954,2 -938,6 – 15,6 = 0 ore

RTS = TL18 – TE17 – t17-18 = 964,2 – 954,2 -10 = 0 ore

RTT = TL19 – TE18 – t18-19 = 972,2 – 964,2 -8 = 0 ore

RTU = TL20 – TE19 – t19 -20 =1548,2 – 972,2 – 576 = 0 ore

La activitățile considerate critice, rezerva de timp este nulă.

În final, lungimea drumului critic se determina cu relația următore:

Lc = Σ max dij = (1 – 2) + (2 – 3) + (3 – 4) + (5 – 6) + (6 – 7) + (7 – 8) + (8 – 9) + (9 – 10) + (10 – 11) + (11 – 12) + (12 – 13) + (13 – 14) + (14 -15) + (15 – 15') + (15' – 16) + (16 – 17) + (17 – 17) + (18 – 19) + (19 – 20) = 720 + 24 + 12 + 6 + 6 + 12 + 15,6 + 8 + 2 + 7+12 + 8 + 8 + 8 + 6 + 84 + 15,6 + 10 + 8 + 576 = 1548,2 ore = 65 zile = 13 săptămâni

Lc = 13 săptămâni

Activitățile critice formează drumul critic în graful-rețea.

Această metodologie de calcul constituie o formă de control prin care executarea proiectului este urmărită zi de zi în vederea finalizării acestuia la termenul stabilit.

OBSERVAȚII:

Pentru realizarea drumului critic (optim) este necesar a se preciza următoarele:

Drumul critic este realizat cu săgeți de culoare roșie;

Activitățile fictive, adică cele al căror timpi sunt nuli sau egali cu
zero sunt realizate cu săgeti întrerupte de culoare albastra;

Activitățile notate, de exemplu: 4', 5', 6', 7', 8', 4", 5", 6", 7", 8",
sunt activități ce se desfășoară în paralel cu activitățile: 4, 5, 6, 7,
8, având aceeași durată de realizare;

Activitățile notate 14*, 14**, 14*** sunt activități care determină
realizarea activității 14, mai exact sunt activități necesare realizării
suporturilor.

REALIZAREA DRUMULUI CRITIC

CAPITOLUL IX

NORME TEHNICE DE SECURITATE A MUNCII ȘI DE PREVENIRE ȘI STINGERE A INCENDIILOR

La întocmirea oricărui proiect, trebuie avut în vedere respectarea de către întreprinderile deținătoare și a personalului implicat, a normelor de protecție a muncii, precum și a celor de prevenire și stingere a incendiilor.

Normele de protecție a muncii și de prevenirea și stingerea incendiilor, presupun următoarele:

Să se folosească personal instruit în exploatarea conductelor;

Să se țină la zi documentația tehnica a conductelor, după orice
intervenție care implică acest lucru;

Să se obțină înainte de punerea în funcțiune, autorizația de
funcționare pentru conducte noi, vechi, montate din nou sau cele
aflate în exploatare la scadență;

Să se supună conductele la verificarea tehnica executate de
organele proprii autorizate de ISCIR;

La conductele la care, între supapa de siguranță și conducta se
montează membrane de rupere, verificarea supapelor se va efectua
cu ocazia opririi instalației pentru revizie și verificare, sau în cazul
înlocuirii membranei;

Se va urmării etanșeitatea elementelor de conductă acolo unde este
necesar acest lucru (la ventile, la flanșe, etc);

Daca diferența dintre temperatura metalului conductei și a fluidului
introdus este mare, creșterea presiunii în conductă și respectiv a
temperaturii, se va face treptat, pentru evitarea unor șocuri termice
periculoase în pereții conductei;

La curățirea conductelor, pentru a nu se produce crestaturi în
pereții metalici ai conductei, se vor evita sculele cu muchiile
ascuțite și deasemenea se va evita operația de călire;

După terminarea curățirii, se recomanda uscarea pereților printr-un
curent de gaz neutru sau aer, dacă fluidul transportat de conductă
permite acest lucru;

Conservarea conductelor împotriva fenomenului de coroziune interioara se face în stare umedă sau uscată;

Conservarea umedă se utilizează pentru un timp scurt, când conducta trebuie să fie gata în orice moment pentru punere în funcțiune, iar conservarea uscata se utilizează atunci când perioada de scoatere din funcțiune este mai îndelungată;

în cazul reparațiilor, acestea se execută de către personalul calificat al unității deținătoare cu respectarea prescripțiilor tehnice ISCIR;

Este interzisă folosirea lămpilor cu combustibil volatil (acetilena, benzina, petrol, etc.) cu flacără deschisă;

In cazul conductelor care lucrează cu gaza sau fluide letale, toxice sau inflamabile, nu se vor începe lucrările de curățire pana când nu s-a realizat degazarea completă a conductei. Pentru prevenirea unor eventuale accidente, curățirea va fi încredințată la cel puțin doi muncitori, echipați cu echipament de protecție corespunzător;

In cazul unor abateri de la prevederile prezentelor prescripții tehnice, unitățile de proiectare, respectiv întreprinderile sau unitățile de montaj, cu avizul prealabil al proiectantului, vor putea stabili, pe propria răspundere, soluții compensatorii, motivate corespunzător din punct de vedere tehnic, care sa nu afecteze siguranța în funcționare a conductelor și să excludă pericolul de accidente;

O normă tehnică importantă este și cea referitoare la controlul nedistructiv al îmbinărilor sudate. Acestea au drept scop, determinarea efectelor ascunse, ce pot apărea în cordonul de sudură (de tip incluziuni, sulfuri, nepătrunderi, fisuri interioare) pentru zonele îmbinărilor sudate cele mai solicitate, de a căror buna execuție depinde siguranța construcției conductei;

Acest control se efectuează asupra sudurilor cap la cap, înaintea executării probelor de etanșeitate și de rezistență, utilizând surse de radiații X sau y;

Punctul de recunoaștere a zonei radiografiate pe obiectul controlat, acesta se marchează cu un indicativ (alfa numeric) aplicat prin poansonare pe materialul controlat la distanta de 20-25 mm de la sudura controlată;

Porțiunile cordoanelor de sudura în care s-au descoperit defecte tehnice, trebuie să se curețe pe o distantă de minim 50 mm de la marginea defectelor, supunându-se după sudare la controlul cu raze;

Pentru conductele care lucrează la temperaturi ridicate, supravegherea și urmărirea fluajului se va face în conformitate cu prescripțiile tehnice C4-90, Colecția ISCIR;

întreținerea bunei funcționari a conductei, presupune verificarea etanșeității îmbinărilor, verificarea stării izolației suporturilor, verificarea existentei unor infiltrări de gaze (daca este cazul) în gurile de vizitare ale conductelor;

Se interzice efectuarea oricăror lucrări la conducte atunci când acestea se află sub presiune (sudare, strângerea șuruburilor).

CONCLUZII

Obiectivul proiectului de față 1-a constituit proiectarea unei conducte tehnologice de diametru mare cu optimizarea sistemelor de rezemare, mai precis a unei conducte cu diametrul nominal DN1050 mm, străbătută de o hidrocarbură numita efluent de reacție.

Proiectul este structurat pe opt capitole, reprezentând partea explicativă a proiectului și o parte grafica conținând patru formate A1 și doua formate Ao, anexate acestui proiect și cuprinzând detaliile de rigoare.

Astfel, primul capitol intitulat "Proiectarea din punct de vedere tehnologic a unei conducte de diametru mare", presupune descrierea procesului tehnologic, fișa regimului tehnologic, precum și variația parametrilor de proces și influențe asupra produselor, cu referire la proiectul de montaj al conductei străbătută de hidrocarbura efluent de reacție.

Cel de-al doilea capitol intitulat "Calculul mecanic de dimensionare și verificare al elementelor componente ale conductei" prezintă calculul mecanic de dimensionare și verificare al elementelor componente ale conductei, efectuat nu înainte de alegerea justificată a materialelor și elementelor dimensionale necesare conductei, prezentate tabelat, după cum urmează: Tabelul 2.1., Tabelul 2.2., Tabelul 2.3., Tabelul 2.4., Tabelul 2.5., Tabelul 2.6., Tabelul 2.7., Tabelul 2.8.

Capitolul trei intitulat " Alegerea justificată a tipurilor de suporturi folosite la rezemarea conductelor", descrie principalele tipuri de suporturi folosite la rezemarea conductelor, precum și suportul cu frecare redusă teflon-teflon, motivele și avantajele care au determinat alegerea acestuia.

Capitolul patru intitulat "Calculul de optimizare al pasului de rezemare al conductei de diametru mare", realizează un calcul de optimizare al pasului de rezemare al conductei de diametru mare, deoarece, privind din punct de vedere economic, necesitatea utilizării structurilor de susținere, determina apariția unor costuri necesare acestora, astfel încât costul total depinde și de mărimea pasului susținerilor sau a pasului de rezemare.

Capitolul cinci intitulat "Studiul comportării suporturilor cu frecare redusă la conductele de diametru mare" analizează detaliat comportarea suporturilor cu frecare redusa și în special, a suporturilor teflon-teflon, la conductele de diametru mare, precum și avantajele pe care le are utilizarea acestora la acest tip de conducte. De asemenea, s-a prezentat și construcția acestora și motivul pentru care aceste suporturi au fost alese din multitudinea de tipuri de suporturi cu frecare redusă, utilizate la rezemarea conductelor.

In capitolul sase intitulat "Calculul solicitărilor ce apar în suporturile cu frecare redusă utilizate la conducte de diametru mare" este prezentat calculul solicitărilor ce apar în suporturile cu frecare redusă. Acest calcul este necesar pentru asigurarea unei bune funcționări a conductei și a unei exploatări fără riscuri a acesteia.

În capitolul șapte intitulat "Elemente tehnologice pentru realizarea izolației termice" sunt prezentate elementele constructive ale izolației termice.

Partea economică, destinată acestor suporturi este descrisa în capitolul opt intitulat "Optimizarea sub aspectul costurilor și timpilor de realizare pentru conducta de diametru mare ". Acest capitol, structurat pe doua subcapitole, cuprinde atât o analiză a costurilor de producție a suporturilor teflon-teflon, cât și a timpilor de realizare a acestora.

Indiferent de tipul proiectului, din componenta acestuia nu pot lipsi " Normele tehnice de securitate a muncii și de prevenire și stingere a incendiilor ", norme ce au fost prezentate în încheierea acestui proiect, în cadrul capitolului nouă .

Principalele concluzii care se pot desprinde in urma analizei proiectului sunt următoarele:

• Efectuarea calculului mecanic de dimensionare și verificare a
elementelor componente ale conductei, a fost și va fi în orice
lucrare care se referă la conducte, deoarece astfel se poate asigura
buna funcționare a conductelor de diametru mare și nu numai;

• Modul de lucru a determinat utilizarea relațiilor de dimensionare

și a mai multor elemente standardizate, precum și a unor materiale și oteluri uzuale, astfel încât să nu se ajungă la supradimensionări;

Alegerea și amplasarea suporturilor de orice tip, nu se realizează
aleator, ci se are în vedere atât tensiunile efective din conducte și
suporturi, care nu trebuie să depășească tensiunile unitare
admisibile, cât și reacțiunile din racordurile utilajelor dinamice
(pompe, compresoare, turbine), precum și asigurarea rezemării
permanente a conductei pe suport, condiție foarte importanta;

Utilizarea suporturilor mobile și fixe la conductele de diametru
mare, a determinat obținerea unor valori ridicate a forțelor de frecare și ca urmare, în lucrarea de fata se propune folosire suporturilor cu frecare redusa;

Calculul pasului de rezemare dintre doi suporti consecutivi, s-a realizat in conformitate cu principalele criterii fundamentale de rezistenta;

Izolatia este de asemenea un factor important care nu trebuie neglijat, deoarece ea asigura o exploatare fara riscuri a conductei;

Dupa cum s-a aratat in capitolul destinat optimizarii suporturilor sub aspectul costurilor, suporturile cu frecare redusa sunt cu 10% mai ieftine decat cele cu sarcina constanta, fapt care evidentiaza inca un motiv pentru care aceste suporturi pot fi utilizate.

BIBLIOGRAFIE

*** – Prospect, SUPPORT ET APPUIS GLISSANT, Editure
Tehnique, France, 2000.

Prescripții Tehnice ISCIR C4 – 90, Editura Tehnica București,
1990.

Michel Verhulst "Nouvelles Methodes Des Analyse
Economique" Ed. Dumond, Paris, 1998.

Ioan Georgescu – "Management și Marketing", Editura Tribuna
Economica, București, 1995.

A. Pavel – "Elemente de Inginerie Mecanică", Editura Didactică
și Pedagogică, București.

Dan Pavelescu – "Tribotehnica", Editura Tehnica, București,
1993.

Aureliu I. – " Conducte pentru Agenți Termici", îndreptar, Editura Tehnica, București, 1986.

*** – "Norma internă pentru calculul solicitărilor din suporturile
conductelor", Ploiești, IPIP. S.A., nr. SS-34-02-00.

Posea N. s.a. – "Statica și Dinamica Sistemelor de Conducte",
Editura Tehnică, București, 1996.

Teodorescu Ștefan – "Utilaj Petrochimic și de Rafinării – Calculul
și Construcția Sprijinirii Conductelor. Suporți de Conducte",
U.P.G., Ploiesti, 1975.

P.D. – 178-82 IPIP. S.A. – "Instrucțiuni Tehnice Departamentale
pentru Conductele Tehnologice Sub Presiune din Instalațiile
Petrochimice și de Rafinării.

*** – "Prescripții tehnice pentru verificarea deformațiilor și
modificărilor structurale ale conductelor" , C29-93, Colecția
ISCIR.

ASMEB 31.3 – " PROCESS PIPING " – 1999 Edition.

Pavel A. – "Materiale și rezistente admisibile folosite înconstrucția de utilaje pentru industria petroliera", EdituraDidactică și Pedagogica, București, 1970.

Voicu Ion – "Utilajul Industriei Chimice și Petroliere", U.P.G.
Ploiești, 1985.

V. Ispas – "Materiale și Tehnologii Primare" – Vol. I, Editura
Universal Cartfil, Ploiești, 1998.

Teodorescu Ștefan – "Proiectarea susținerilor de conducte. Suporturi de susținere. Studiul suporturilor elastici cu caracteristică constantă", U.P.G., Ploiești, 1974.