Principiile de Baza ale Evaluarii Riscurilor

INTRODUCERE

Conform Legii Securității și Sănătății in Muncă 319/2006, conducătorii unităților economice sunt singurii responsabili de sănătatea și securitatea salariaților, ei se află în centrul activității de prevenire a riscurilor și asigurare a sănătății și securității în muncă. Au obligația legală de a asigura starea de securitate și de a proteja sănătatea salariaților.

Obligativitatea evaluării riscurilor profesionale în țara noastră decurge din legislația actuală în domeniu, care a fost armonizată cu legislația Uniunii Europene privind securitatea și sănătatea în muncă. Astfel, Legea 319/2006, în capitolul III "Obligațiile angajatorilor" care transpune Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE/1989 prevede:

art. 7 al. 3 – Angajatorul are obligația să implementeze măsurile prevăzute la alineatele 1 și 2, pe baza următoarelor principii de prevenire:

evitarea riscurilor;

evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

combaterea riscurilor la sursă;

………………………………………………………………………………………………………………………………………….

al. 4. Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, ținând seama de natura activităților din întreprindere și/sau unitate, angajatorul are obligația:

a) să evalueze riscurile pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanțelor sau a preparatelor chimice utilizate și la amenajarea locurilor de muncă;

b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit.a) si dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum și metodele de lucru și de producție aplicate de către angajator să asigure îmbunătățirea nivelului securității și al protecției sănătății lucrătorilor și să fie integrate în ansamblul activităților întreprinderii și/ sau unității respective și la toate nivelurile ierarhice;

………………………………………………………………………………………………………………………………………….

art. 12. al. 1. Angajatorul are următoarele obligații:

a) să realizeze și să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea și sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Legislația actuală obligă conducătorii de societăți să introducă conceptul de securitate în însăși organizarea muncii. Aceștia pot să intervină pentru:

lucrul în echipe succesive;

limitarea numărului de lucrători expuși la produse și procedee periculoase;

luarea de măsuri organizatorice atunci când o societate terță intervine pe teritoriul alteia;

limitarea timpului de expunere la minimum necesar;

alegerea celor mai adecvate mijloace de protecție individuală;

impunerea supravegherii medicale permanente și periodice a celor mai expuși muncitori;

impunerea de restricții privind munca tinerilor și a femeilor.

Metodele și mijloacele de analiză a sistemelor de muncă sub aspectul securității muncii sunt necesare pentru identificarea rapidă și realistă a situațiilor deficitare din punctul de vedere al prevenirii accidentelor și a bolilor profesionale.

Eliminarea totală a pericolelor respectiv a accidentelor și a bolilor profesionale din sistemul de muncă este în mod practic imposibilă.

În realitate, există niveluri acceptabile de securitate a muncii, a căror punere în evidență necesită eforturi serioase de apreciere calitativă și încercări de evaluare cantitativă.

În principiu, există două posibilități de evaluare a nivelului de securitate a muncii într-un sistem:

evaluare postaccident / boală profesională

evaluare preaccident / boală profesională

Evaluarea postaccident este utilă din punct de vedere a statisticilor de accidente, care pot caracteriza organizația din punct de vedere cantitativ și calitativ prin indicele de frecvență și de gravitate. În anumite situații aceste informații sunt de mare ajutor pentru aprecierea calității unor locuri de muncă din punct de vedere a securității în vederea implementării îmbunătățirilor necesare.

Evaluarea preaccident ia în considerare posibilitatea de producere a accidentelor într-un sistem. Oferă soluții înainte de a se întâmpla accidentul.

Noțiunea fundamentală utilizată este riscul de accidentare/îmbolnăvire profesională. Având în vedere importanța evaluării preaccident, în Europa au fost dezvoltate mai multe metode apriorice;

controale, verificări – la nivelul locurilor de muncă, secții, ateliere, etc.

metode directe (comparative)

metode indirecte (analitice) – analiza riscurilor pe baza: ergonomiei sistemelor sau fiabilității sistemelor

Oricare ar fi metoda de evaluare, aceasta conduce la rezultate concrete și operaționale dacă se bazează pe recunoașterea a patru criterii fundamentale:

rigurozitate științifică – să decurgă dintr-o teorie coerentă și completă;

criteriul finalității – scopul urmărit este realizarea securității, prin diferite obiective parțiale, care conferă particularitate metodelor de analiză;

criteriul complexității – metoda să fie adaptată pentru sistemul dat;

criteriul economic – în funcție de importanța și de gravitatea consecințelor posibile.

Componentă intrinsecă a strategiei manageriale, activitatea de prevenire reprezintă un ansamblu de procedee și măsuri luate sau planificate la toate stadiile de concepere, proiectare și desfășurare a proceselor de muncă, menită să asigure desfășurarea proceselor de muncă în condiții de maximă securitate pentru sănătatea și integritatea participanților la proces, prin care se elimină riscurile de accidentare sau îmbolnăvire profesională. Astfel, aceasta se constituie ca o știință de interfață îmbinând cunoștințe și tehnici de strictă specialitate în domeniul de aplicare cu tehnici și cunoștințe din domeniul ergonomiei, igienei industriale, psihosociologiei muncii, medicinii muncii și toxicologiei industriale. în acest context, se poate afirma că sarcina principală a activității de prevenire o reprezintă obținerea maximumului de eficiență și de calitate a muncii în condițiile reducerii numărului de accidente către zero.

De aici rezultă că sunt două obiective majore ale prevenirii, care suscită interes în principal:

a) pe plan uman: – reducerea numărului accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale

b) pe plan financiar: – reducerea costurilor legate de accidentele de muncă și îmbolnăvirile profesionale.

Aceste deziderate se pot realiza numai prin eliminarea sau reducerea riscurilor profesionale. în care scop trebuie întreprins un demers global care să cuprindă:

evaluarea riscurilor profesionale;

punerea în conformitate a echipamentelor tehnice;

stabilirea procedurilor de lucru;

ameliorarea condițiilor de mediu de muncă;

selecția, formarea și informarea personalului;

stabilirea strategiei manageriale.

Punctul de plecare în optimizarea activității de prevenire a accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale într-un sistem îl constituie evaluarea riscurilor din sistemul respectiv.

Indiferent dacă este vorba de un loc de muncă, un atelier, secție sau o societate comercială în ansamblul său, o asemenea analiză permite cunoașterea, cuantificarea și ierarhizarea pericolelor în funcție de dimensiunea lor și alocarea eficientă a resurselor pentru măsurile prioritare.

Evaluarea riscurilor presupune identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul analizat și cuantificarea dimensiunii lor pe baza combinației dintre doi parametri: probabilitatea de manifestare și gravitatea consecinței maxime posibile (cea mai frecventă) asupra organismului uman. Se obțin astfel niveluri de risc parțiale pentru fiecare factor de risc, respectiv, niveluri de risc global pentru fiecare loc de muncă și nivel de risc global agregat pentru întregul sistem analizat.

Acest principiu de evaluare a riscurilor este cuprin în standardele europene (CEI812’85, respectiv, proiect CEN 1992) și stă la baza diferitelor metode cu aplicabilitate practică.

Obiectivul evaluării riscurilor este să permită angajatorului adoptarea măsurilor de prevenire/ protecție adecvate referitoare la:

prevenirea riscurilor profesionale

formarea muncitorilor

informarea muncitorilor

implementarea unui sistem de management care să permită aplicarea efectivă a măsurilor necesare de prevenire/protecție.

Scopul de bază al evaluării riscurilor rămâne întodeauna prevenirea riscurilor profesionale. Eliminarea acestora nu este posibilă întodeauna și atunci acestea trebuiesc reduse, până la valoarea unor riscuri reziduale care trebuiesc și pot fi controlate controlate.

Evaluarea riscurilor trebuie astfel realizată (structurată) încât să permită angajatorilor, persoanelor din compartimentul de S. S. M. și lucrătorilor să:

identifice pericolele existente și să evalueze riscurile asociate lor;

evalueze riscurile în scopul selectării adecvate a echipamentelor, substanțelor utilizate și organizării locurilor de muncă

verifice dacă măsurile de prevenire sunt adecvate

observe dacă toți factorii, relevanți sau ascunși, legați de procesul de muncă au fost luați în considerare

contribuie efectiv la ameliorarea stării de securitate și sănătate în muncă.

Reevaluarea riscurilor profesionale se face și de ori de câte ori intervin modificări în sistemul de muncă (organizarea muncii, introducerea de noi materiale, ehipamente, metode, proceduri, etc.) sau ori de câte ori se solicită de cei implicați.

Pe timpul evaluării și după, trebuie urmărit ca riscul să nu fie transferat în alte zone ale sistemului de muncă și eliminarea unui risc să nu creeze probleme noi.

Cap. 1

PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE EVALUĂRII RISCURILOR

Evaluarea riscurilor constă în studiul sistematic a tuturor elementelor procesului de muncă susceptibil de a genera daune, al mijloacelor de eliminare a pericolelor și al măsurilor de prevenire/ protecție a acestor riscuri.

Indiferent de metoda aplicată evaluarea riscurilor trebuie să urmărească următoarele etape obligatorii:

identificarea pericolelor existente și riscurilor;

identificarea persoanelor care pot fi expuse acestor pericole;

estimarea calitativă și/sau cantitativă a riscurilor;

examinarea posibilităților de eliminare sau diminuare a riscurilor;

adaptarea altor măsuri care să vizeze prevenirea riscurilor

Evaluarea trebuie axată pe riscurile profesionale evidențiate sau previzibile în mod rațional, luând în calcul și riscurile nesemnificative (riscuri din activități cotidiene) numai în cazul când există posibilitatea agravării lor.

Evaluarea riscurilor trebuie să vizeze toate locurile de muncă: fixe (birouri, ateliere, mașini unelte, etc.); evolutive (șantiere, docuri, etc); mobile (temporare).

Evaluarea riscurilor la locurile de muncă fixe, unde procesul de muncă se derulează după o schemă permanentă se va face ținând cont de condițiile existente uzuale, nu va fi reiterată pentru locurile de muncă comparabile și se va revizui numai când circumstanțele se modifică.

Evaluarea riscurilor la locurile de muncă evolutive sau mobile se va face luând în considerare toate etapele succesive ale locurilor de muncă, ținându-se seama de toate schimbările elementelor sistemului de muncă.

Evaluarea riscurilor profesionale nu se va demara exclusiv de către angajator sau de reprezentanții acestora, ci în acest demers vor fi antrenați muncitorii sau reprezentanții lor, care trebuie consultați pe tot parcursul evaluării și informați cu privire la măsurile de prevenire/ protecție adoptate și la concluziile obținute.

La evaluarea riscurilor se va ține cont obligatoriu de prescripțiile legale și de normele și recomandările publicate (norme tehnice, coduri de bună practică, nivelele de expunere, norme ale asociaților profesionale etc.)

Evaluarea riscurilor va ține cont de eventuale prezențe la locul de muncă analizat și a altor categorii de personal din afara sistemului de muncă ca, etc.); evolutive (șantiere, docuri, etc); mobile (temporare).

Evaluarea riscurilor la locurile de muncă fixe, unde procesul de muncă se derulează după o schemă permanentă se va face ținând cont de condițiile existente uzuale, nu va fi reiterată pentru locurile de muncă comparabile și se va revizui numai când circumstanțele se modifică.

Evaluarea riscurilor la locurile de muncă evolutive sau mobile se va face luând în considerare toate etapele succesive ale locurilor de muncă, ținându-se seama de toate schimbările elementelor sistemului de muncă.

Evaluarea riscurilor profesionale nu se va demara exclusiv de către angajator sau de reprezentanții acestora, ci în acest demers vor fi antrenați muncitorii sau reprezentanții lor, care trebuie consultați pe tot parcursul evaluării și informați cu privire la măsurile de prevenire/ protecție adoptate și la concluziile obținute.

La evaluarea riscurilor se va ține cont obligatoriu de prescripțiile legale și de normele și recomandările publicate (norme tehnice, coduri de bună practică, nivelele de expunere, norme ale asociaților profesionale etc.)

Evaluarea riscurilor va ține cont de eventuale prezențe la locul de muncă analizat și a altor categorii de personal din afara sistemului de muncă care pot fi expuși riscurilor existente sau pot provoca riscuri suplimentare personalului prezent. Aceste categorii de personal (personal din alte sectoare ale unității, persoane din alte societăți, vizitatori, studenți, clienți, elevi, public etc.) nefiind conștienți de riscuri, ignoră măsurile de protecție și se expun pericolelor, de aceea ele trebuiesc informate în prealabil de măsurile de protecție ce se impun.

Evaluarea riscurilor se va face prioritar la locurile de muncă cu pericol deosebit și iminent de accidentare urmărindu-se:

identificarea factorilor de risc precum și consecințele acțiunii lor asupra organismului uman (deces sau invaliditate);

nivelul cantitativ al factorilor de risc în cazul îmbolnăvirilor profesionale;

durata de expunere la acțiunea factorilor de risc;

numărul persoanelor expuse;

nivelul morbidității prin accidente și îmbolnăviri profesionale;

Locurile de muncă cu pericol deosebit și/sau iminent conțin factori de risc care generează explozii, incendii, factori de risc mecanic, termic, electric, biologic, psihic, factori de risc naturali și speciali ai mediului de muncă.

La locurile de muncă ce presupun activități în condiții de risc deosebit, timpul de lucru poate fi redus sub 8 ore/zi.

Principiile care stau la baza ierarhizării măsurilor de prevenire/ protecție a riscurilor sunt:

evitarea riscurilor;

înlocuirea elementelor periculoase;

combaterea riscurilor la sursă;

prioritatea măsurilor de protecție colectivă;

considerarea evoluției tehnico – științifice;

ameliorarea continuă a nivelului SSM.

Cap. 2.

METODOLOGIA GENERALĂ DE EVALUARE A RISCURILOR

Nu există un principiu universal valabil privind evaluarea riscurilor. Indiferent de metoda utilizată în evaluarea riscurilor trebuiesc respectate următoarele reguli fundamentale:

evaluarea se structurează astfel încât toate pericolele și riscurile potențiale să fie analizate;

eliminarea posibilă și diminuarea pericolelor asociate riscurilor identificate.

De asemenea, indiferent de metoda de abordare și evaluare a riscurilor aplicată, se are în vedere obligatoriu operațiunile:

observarea atentă a mediului specific locului de muncă (căi de acces, starea clădirilor, starea echipamentelor tehnice și de protecție, gaze, pulberi, temperatură, zgomot, iluminat, curenți de aer etc.);

determinarea tuturor sarcinilor de muncă specifice locului de muncă, fără omisiuni;

observarea modului de desfășurare a proceselor de muncă și verificarea conformității procedurilor aplicate cu cele stabilite;

analiza riscurilor incluse de toate sarcinile de muncă;

analiza modului de operare, pentru evaluarea expunerii la pericole;

analiza factorilor externi de influență;

analiza detaliată a factorilor psihologici, sociali și fizici cauzatori de stres și interacțiunea lor cu factori ce țin de organizare și de mediu;

analiza măsurilor adoptate pentru asigurarea securității și urmărirea actualizării informațiilor privind riscurile.

Riscul admisibil (rezidual) se determină prin abordare și expresii matematice specializate, numai în cazul unor probleme complexe de securitate cu consecințe deosebit de grave, dar cu probabilitate de producere mică (riscuri nucleare).

Frecvent riscul admisibil pentru majoritatea locurilor de muncă se determină prin metoda de bună practică.

Alegerea modului de abordare a procesului de evaluare (metodei de evaluare) depinde de următoarele elemente:

natura locului de muncă (fix, evolutiv, temporar);

natura procesului de muncă (operații repetitive, procese evolutive, etc.);

particularitățile sarcinii de muncă (sarcini repetitive, ocazionale, sezoniere, cu risc major, etc);

complexitatea tehnică și tehnologică a locului de muncă.

În general o evaluare corectă a riscurilor acoperă în principal toate riscurile existente într-un sistem, la un loc de muncă sau o activitate .

Evaluarea riscurilor existente într-o societate comercială care produce o gamă determinată de produse poate fi astfel condusă încât să se facă analiza și examinarea separată pentru:

echipamente tehnice cu pericole electrice, mecanice, termice, chimice, etc.;

materiale utilizate, prelucrate, tratate cu riscurile asociate acestora;

factori ambientali (temperatura, umiditate,ventilație, zgomot, iluminat, etc.);

căi de acces și refugii;

utilizarea echipamentelor auxiliare;

tratamente (procedee) speciale;

securitate electrică;

factori implicați în mentenanță și întreținere;

factori psihologici, sociali și fizici care concură la stres.

În practică, uneori procesul de evaluare a riscurilor este structurat pe etape succesive pornind de la general (global) la particular (amănunt).

Evaluarea globală urmărește:

să evidențieze riscurile ce pot fi eliminate, chiar dacă eliminarea este dificilă sau imposibilă;

să analizeze riscurile care nu necesită măsuri noi de prevenire/ protecție;

să identifice riscurile cunoscute cu măsuri de prevenire disponibile;

să identifice punctele unde se impune o evaluare riguroasă și completă a riscurilor bazată pe ierarhizarea riscurilor.

Evaluarea globală se realizează prin controale și inspecții.

Evaluarea amănunțită se aplică atunci când evaluarea globală nu satisface. Aceasta presupune etapele:

1. Identificarea tuturor pericolelor de la locul de muncă. Fapt ce se realizează prin consultarea salariaților și prin examinarea atentă a tuturor componentelor sistemului. În această etapă se analizează modul de desfășurare a procesului de muncă, luându-se în considerare și operațiile intermitente, evenimentele neprogramate dar previzibile, activitățile profesionale ce pot induce pericole și modul de interacțiune a operatorilor cu aceste pericole.

Identificarea riscurilor este cea mai importantă etapă a evaluării și constă în colectarea și actualizarea informațiilor (despre pericole cunoscute și potențiale, măsuri de prevenire impuse prin norme, măsuri de prevenire efectiv aplicate, riscuri semnalate de către salariați) și realizarea unei anchete prin observarea activităților, inspecția locurilor de muncă și a modului de organizare a sistemului de muncă. Ancheta se face prin completarea unor cheeck- listuri din care să rezulte comparativ situația reală față de cea ideală.

Situațiile și activitățile profesionale cu pericole generatoare de riscuri sunt date în tabelul 1.

Tabelul 1

Situații și activități generatoare de pericole și riscuri

2. Identificarea tuturor persoanelor expuse pericolelor. În acestă etapă se consideră toate persoanele ce interacționează în mod direct sau indirect cu pericolele, acordându-se o atenție specială grupelor de operatori expuși la riscuri majore.Categoriile de personal pe grupe, expuse în mod curent riscurilor sunt prevăzute în tabelul 2.

Tabelul 2

Categorii de persoane pe grupe expuse riscurilor

3. Estimarea riscurilor, ținând cont de fiabilitatea măsurilor preventive efectiv aplicate. Acest lucru se poate realiza printr-o tehnică simplă bazată pe observații de bun simț, fără mijloace complexe de analiză și fără aptitudini specializate, sau folosind tehnici de analiză cantitativă a riscurilor care necesită aptitudini specializate și care se aplică proceselor de muncă caracterizate prin riscuri majore (aeronautică, construcții, construcții de mașini, chimie, metalurgia, petrochimie, minerit, industria nucleară etc).

Întrucât majoritatea tehnicilor de analiză complexă a riscurilor presupun estimarea gravității consecințelor asupra operatorului și a probabilității de producere a unui eveniment nedorit, se recomandă folosirea unor scale crescătoare de tipul:

pentru gravitate:

cu gravitate neglijabilă;

incident fără afectarea stării de integritate și sănătate;

accident cu incapacitate temporară de muncă( ITM);

accident cu invaliditate( INV);

accident soldat cu deces (D);

accident colectiv;

pentru probabilitate

eveniment improbabil;

eveniment posibil;

eveniment probabil;

eveniment inevitabil.

4. Stabilirea măsurilor de prevenire/protecție în scopul eliminării și/sau reducerii riscurilor. În această etapă se adoptă deciziile și măsurile de prevenire recurgându-se la codurile de bună practică, astfel încât să se garanteze protecția lucrătorilor conform normelor și legislației naționale și comunitare în vigoare. Pentru riscurile nesemnificative nu se adoptă măsuri de protecție suplimentară ci doar, uneori organizatorice. Pentru riscurile acceptabile (reziduale) se urmărește doar menținerea și ameliorarea gradului de securitate. Pentru riscurile inacceptabile se iau măsuri tehnice de eliminare sau ameliorare prin modificarea sistemului de management al securității. Pentru riscurile majore și insuficient controlate se iau măsuri drastice provizorii și imediate (chiar oprirea sistemului de muncă) până la aducerea lor în domeniul de acceptabilitate.

Absența elementelor semnificative privind existența unui risc, presupune continuarea colectării de informații până la edificarea completă. Produsul final al evaluării riscului constă în identificarea riscurilor inacceptabile și stabilirea planului de măsuri cu prioritățile ce se impun.

Ideal este ca măsurile cu caracter preventiv/protecție să se adopte încă din faza de concepție a unui sistem de muncă, sau de achiziționare de noi echipamente, produse, tehnologii.

5. Stabilirea priorităților vizând măsurile de prevenire/protecție.

Transpunerea în practică a măsurilor de prevenire/protecție stabilite anterior se face numai după ierarhizarea lor. La stabilirea priorităților se va pleca de la gravitatea consecințelor probabile fiecărui risc, de la numărul de victime potențiale, de la frecvența de manifestare a riscului și de la timpul necesar implementării măsurilor de prevenire. Astfel se impune întocmirea unui plan de acțiune prioritar cu măsuri pe termen scurt în cadrul unui plan progresiv de ameliorare a riscurilor pe termen mediu și lung.

6. Stabilirea concluziilor. Evaluarea riscurilor profesiunale indiferent prin ce metode se realizează se încheie cu concluzii care trebuiesc să cuprindă următoarele aspecte:

– dacă riscurile sunt controlate adecvat;

– dacă nu, care sunt opțiunile pentru reducerea riscurilor;

– prioritățile de acțiune în conformitate cu ierarhizarea riscurilor;

– ameliorarea suplimentară a nivelului de protecție a operatorilor;

-dacă riscurile afectează și alte categorii de personal din afara sistemului de muncă și ce măsuri se impun

Organizarea evaluării riscurilor, este sarcina angajatorului care printr-un plan de acțiune destinat controlului și eliminării riscurilor (plan de securitate și sănătate a muncii) va întreprinde:

inițierea, organizarea și coordonarea evaluării;

nominalizarea personalului competent pentru a realiza evaluarea, apelând la evaluatori din exterior și consultând reprezentanții muncitorilor în acest scop;

furnizează informații, formează și alocă resurse necesare personalului însărcinat cu evaluarea;

coordonează activitățile în cadrul grupei de evaluare;

implică conducerea unității și asigură participarea salariaților la evaluare;

stabilește măsuri de control și revizuire a evaluării;

supraveghează aplicarea măsurilor de prevenire/ protecție conform planului de măsuri;

informează salariații despre concluziile evaluării și a planului de măsuri întocmit (planul de securitate și sănătate în muncă).

Decizia finală de desemnare a persoanelor competente însărcinate cu evaluarea riscurilor aparține angajatorului. Aceștia pot fi: angajatori, persoane din unitate desemnate, servicii externe de consultanță (experți abilitați). În practică evaluarea se face în echipă pluridisciplinară formată din personal competent cu abilități în domeniu.

Evaluatorul își încheie activitatea cu stabilirea planului de măsuri și ierarhizare a priorităților. Aplicarea planului de măsuri constituie exclusiv sarcina angajatorului care o poate încredința persoanei sau compartimentului de protecție a muncii.

Personalul din echipa de evaluare trebuie să dispună de cunoștințe și/sau informații referitoare la sistemul de muncă evaluat (pericole și riscuri existente, echipamente, materiale, produse și tehnologii folosite, organizarea sistemului de muncă, probabilitatea, frecvența și durata de expunere la pericole.

Responsabilitatea angajatorului în materie de securitate și sănătate în muncă nu absolvă lucrătorul de responsabilitate, ci îl sprijină în asumarea ei.

Întodeauna când angajatorii se confruntă cu probleme deosebite în materie de SSM este recomandată recurgerea la servicii specializate din exterior (experți în inginerie, juriști, contabili, experți în SSM, medici, cabinete de consultanță, firme independente, centre ale universităților, persoane fizice autorizate etc.).

Când angajatorul apelează la servicii specializate din exterior, trebuie să se asigure că specialiștii proprii din unitate au efectuat o analiză în măsura posibilului, a tuturor aspectelor vizând SSM (o autoevaluare).

Oportunitatea recurgerii la serviciile de consultanță externe se manifestă când pentru evaluarea riscurilor nu există toate cunoștințele și informațiile necesare în cazul analizării sistemelor compexe de muncă cu tehnologii noi, când în unitate nu există mijloacele necesare analizei detaliate a unor riscuri, când unele riscuri sunt puțin evidente, când sunt riscuri specifice asociate cu consecințe catastrofale, când se solicită de către casele de asigurări sociale, când se impune introducerea de tehnici noi de reducere a nivelurilor de risc și când se apreciază că este benefică o opinie obiectivă și independentă asupra unor probleme interne ale unității.

Serviciile de consultanță externă pot fi solicitate și numai pentru diverse studii ale evaluării riscurilor.

În selectarea serviciilor externe angajatorul consultă salariații și/sau reprezentanții lor responsabili cu probleme de SSM. Competența serviciilor externe de consultanță este dovedită cu certificate și diplome de competență, titluri de abilitare, titluri de aptitudini tehnice, apartenența la o organizație profesională, specializări și dovezi privind experiența și reputația lor.

Angajatorul, când solicită consultanță externă, pune la dispoziția celor solicitați caietul de sarcini care cuprinde:

problema clar expusă;

motivele solicitării;

ce se dorește prin consultanță;

cum va fi apreciată atingerea obiectivului final al evaluării;

informații privind unitatea;

definirea precisă a obiectivelor;

descrierea detaliată a problemelor, eventual o autoevaluare;

resurse interne puse la dispoziția specialiștilor;

directive bugetare;

calendarul lucrării;

tipul de raport final solicitat;

criteriile de reușită.

În timpul evaluării riscurilor angajatorul verifică dacă specialiștii au înțeles sistemul de muncă analizat (prin pertinența întrebărilor puse în chestionare) dacă măsurile recomandate sunt aplicabile, rezonabile și motivate corespunzător și dacă recomandările sunt clare și precise. Angajatorul are obligația de a se asigura că evaluarea riscurilor efectuată de un serviciu specializat extern este adecvată, rațională și utilă, iar măsurile de prevenire/protecție pot și vor fi transpuse în practică.

Evaluarea riscurilor constituie numai o etapă secvențială în prevenirea și controlul riscurilor, care sunt activități continui.

Cap. 3.

ANALIZA FACTORILOR DE RISC DE ACCIDENTARE ȘI ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ

Factorii de risc acționează asupra executantului prin două componente de bază: gravitatea consecință/eveniment) și probabilitatea de producere (eveniment/unitate de timp). Combinarea acestor componente determină însuși nivelul de risc.

Factorii de risc sunt proprii tuturor componentelor sistemului de muncă (executant, sarcina de muncă, mijloace de producție, mediul de muncă)

3. 1. Factori de risc datorați executantului

Studiile și analizele efectuate privind fenomenele de accidentare și îmbolnăvire profesională au relevat că factorii de risc proprii executantului, au o incidență majoră. Indiferent de repartiția sarcinilor, activitatea de muncă pe care o desfășoară executantul cuprinde 4 secvențe principale: recepționarea și constituirea informației; elaborarea și adoprarea deciziilor; execuția; autoreglarea.

Din punct de vedere al securității muncii distingem la executant un comportament normal, care nu conduce la daune, și un comportament inadecvat, care poate favoriza sau declanșa accidente sau îmbolnăviri profesionale.

Factorii de risc ce aparțin de executant sunt acțiunile greșite și omisiunile.

Comportamentul normal presupune evitarea riscurilor, prin respectarea prescripțiilor tehnice și a reglementărilor de protecția muncii referitoare la modul în care trebuie îndeplinită sarcina și neutralizarea situațiilor de risc create, ceea ce implică sesizarea rapidă a acestora (chiar anticiparea lor), a elementelor critice, prelucrarea rapidă a informațiilor, decizia și execuția ei prompte și rapide.

Comportamentul inadecvat al executantului se manifestă prin conduite nesigure sau necorespunzătoare situațiilor obișnuite sau neobișnuite de muncă.

În consecință, factorii de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională proprii executantului se pot subsuma unei erori la nivelul verigilor de bază ale activității de muncă: erori de recepție, prelucrare și interpretare a informației; erori de decizie; erori de execuție; erori de autoreglaj.

Comportamentul în muncă al executantului reprezintă concretizarea capacității de muncă care reflectă relația dintre nivelul exigențelor adresate lui (sub forma sarcinii de muncă) și capacitatea sa de a le răspunde.

Capacitatea de muncă permanentă reprezintă o rezervă potențială de muncă cu un caracter dinamic care depinde de nivelul cunoștințelor și deprinderilor profesionale și de însușirile și capacitățile individuale.

Cunoștințele și deprinderile profesionale se obțin prin instruire, educație, formare și perfecționare. Însușirile și capacitățile individuale sunt general umane cu posibilități și limite fizice și psihofiziologice determinate , dar și particulare, prin care oamenii se deosebesc unii de alții.

Capacitatea de muncă momentană (temporară) este cea care depinde de situațiile conflictuale de moment, boală, stare de ebreitate, bucurie, satisfacție, nesatisfacție.

Ansamblul tuturor trăsăturilor psihice și fiziologice particulare, caracteristice pentru un anumit individ, formează personalitatea acestuia. Trăsăturile care alcătuiesc personalitatea se pot clasifica în trei categorii mari: temperamentul, aptitudinile și caracterul.

Un rol important îl are și memoria, care reprezentă capacitatea de fixare, păstrare și reproducere a informațiilor, evenimentelor etc. Se face distincție între memoria mecanică (în raport cu elementele în care înțelesul are un rol redus) și memoria logică (în raport cu elementele în care înțelesul are un rol important)

Spiritul de observație. Observația este o formă superioară a percepției premeditată, dirijată și selectivă, întreprinsă cu un anumit scop. Observarea înseamnă cercetarea și studierea obiectului, a situației percepute.

Aptitudinile psihomotorii reflectă capacitatea potențială a individului relativ la următoarele cerințe:

Viteza sau rapiditatea de execuție: aceasta este condiționată primordial la nivelul de reactivitate și mobilitate neuromusculară.

Precizia, calitatea care reflectă raportul dintre traiectoria mișcării și obiectul urmărit.

Siguranța este capacitatea de a realiza concordanța necesară dintre mișcarea executată în momentul dat și de cerințele atingerii obiectivului.

Tempoul se referă la capacitatea de a executa regulat și rapid succesiunile de mișcări în cadrul unui sistem de deprinderi motorii de muncă.

Acuratețea sau fluența, care se evidențiază prin puritatea și eleganța mișcărilor și operațiilor care intră în alcătuirea unei deprinderi, prin ușurința și naturalețea trecerii de la o fază la alta, de la o schemă motorie la alta.

Plasticitatea funcțională este o calitate care interesează mai multe niveluri: senzorial- receptiv, mental și psihomotor. Plasticitatea funcțională este deci o calitate care asigură capacitatea de permanentă orientare și reorientare senzorial – perceptivă, mentală și motorie în raport cu excitanți noi, neașteptați, capacitatea adaptării promte și adecvate la situații noi, eventual critice.

Caracterul, cea de–a treia latură a personalității o constituie trăsăturile de caracter. Aceaste trăsături se referă, pe de o parte, la motivele și scopurile acțiunilor omului (tendințe, trebuințe, motivații) și pe de altă parte, la orientarea omului ca ființă socială față de muncă, societate și față de sine (atitudini).

Vârsta, experiența profesională

Vârsta și vechimea în muncă sunt doi factori care nu se pot trata separat, intercondiționându-se în influențarea nivelului capacității de muncă.

Starea de sănătate

Sănătatea fizică și psihică a omului este deosebit de importantă, ea condiționând atât nivelul capacității de muncă și indirect, potențând manifestarea diferitelor variabile fizice și psihofiziologice care determină performanțele omului în activitate.

Variabilele individuale de moment

Capacitatea de muncă este influențată puternic și de factori cu acțiune temporară: oboseala, bolile, emoțiile puternice, interese de moment, stări depresive, conflicte familiale sau profesionale, influența alcoolului, factori alimentari, efort voluntar de moment. Starea de stres resimțită și care influențează cel mai mult comportamentul de muncă este odihna- oboseala. Oboseala provoacă blocaje, adică perioade de pauză între mișcări, în care atenția se reduce, creându-se condiții favorabile producerii accidentelor.

Consumul de alcool are efecte dăunătoare asupra activității psihice, precum și asupra diferitelor funcții și organe.

3. 2. Factori de risc datorați sarcinii de muncă

Sarcina de muncă definește orice activitate de muncă: funcții, sarcini, activități, operații, procese, comportament, cerințe etc. Dintre acestea, funcțiile constituie unități majore ale muncii, pot cuprinde una sau mai multe sarcini și sunt foarte variate, corespunzător scopului proceselor de muncă.

Sarcina este reprezentată de un grup de acțiuni legate temporar și realizate cu aceleași elemente informaționale și mijloace de muncă; este o unitate subordonată funcției, are o anumită frecvență, un scop (subordonat scopului funcției), necesită anumite cunoștințe și deprinderi și trebuie să se încadreze unor cerințe restrictive: viteză, precizie, etc.

Metoda de muncă reflectă modul în care se realizează sarcina și operațiile în condițiile tehnologice concrete și de înzestrare tehnică; cuprinde în general ordinea de succesiune eficientă a fazelor operației, alcătuirea rațională a mânuirilor și mișcărilor în condiții tehnico- organizatorice precizate.

Factorii de accidentare și îmbolnăvire profesională proprii sarcinii de muncă sunt:- conținut sau structură necorespunzătoare a sarcinilor de muncă în raport cu scopul sistemului de muncă sau cu cerințele impuse de situații de risc; – cerințe sub/supradimensionate impuse executantului, respectiv necorespunzătoare posibilităților acestuia.

3. 3. Factori de risc datorați mijloacelor de producție

După natura acțiunii lor, factorii de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională proprii mijloacelor de producție se pot împărți în patru mari categorii: factori de natură fizică, factori de natură chimică, caracteristicile mijloacelor de producție, sub/suprasolicitare psihofiziologică a executantului.

A). Factorii de natură fizică includ la rândul lor:

Factori de natură mecanică:

Mișcările periculoase

Statisticile arată că cele mai multe accidente de muncă având cauze de natură obiectivă se datorează organelor în mișcare: funcționale, nefuncționale care constituie surse potențiale de accidentare, putând produce vătămări sub formă de striviri, tăieturi, contuzii, străpungeri, etc.

Suprafețe sau contururi periculoase, respectiv înțepătoare, tăioase, alunecoase, abrazive, adezive.

Utileje sub presiune (risc de explozii)

Vibrații excesive ale sculelor,utilajelor, instalațiilor etc.

Factori de natură termică

Există locuri de muncă unde, prin natura sarcinii de muncă, executantul poate intra în contact cu obiecte sau suprafețe cu temperaturi excesive: ridicate sau coborâte. În multe dintre situațiile precizate poate apărea drept risc de accidentare și contactul cu flăcările la lucrul cu foc deschis.

Curentul electric

Majoritatea instalațiilor, utilajelor și mașinilor sunt acționate electric. Curentul electric poate constitui factor de risc de accidentare în muncă în două situații:

Realizarea contactului dintre organismul uman și părțile componente ale mijloacelor de muncă aflate sub tensiune- factor de risc direct (final)

Creștera bruscă a energiei termice radiate datorită rezistenței conductorului – factor indirect (intermediar)

Curentul electric, în calitate de factor direct de accidentare în muncă, poate provoca două tipuri de leziuni: electrotraumatismul și electrocutarea. Efectul curentului electric asupra organismului este amplificat de condițiile de mediu: umezeală excesivă, temperatură ridicată, prezența unor fluide care micșorează rezistența electrică a corpului uman. Consecința maximă a acestui factor de risc este decesul.

B). Factori de risc de natură chimică

Diverse substanțe utilizate în procesul de muncă devin surse generatoare de accidente de muncă și îmbolnăviri profesionale, acestea sunt în principal: substanțe toxice, substanțe caustice, substanțe inflamabile, substanțe explozive, substanțe cancerigene (noxe cancerigene).

C). Factorii de risc de natură biologică: culturile sau preparartele cu microorganisme (bacterii, virusuri, richeți etc.) plantele periculoase (ciuperci otrăvitoare, frunze, tulpini, rădăcini) și animale periculoase (șerpi, rozătoare, câini etc.) reprezintă factori de risc care produc accidente și îmbolnăviri profesionale.

D). Caracteristicile mijloacelor de producție și sarcinii de muncă care pot provoca sub sau suprasolicitarea psihofiziologică a executantului. Prin modul de funcționare a mijloacelor de producție precum și datorită caracteristicilor acestora și ale obiectelor muncii, executantul este obligat ca în decursul realizării procesului de mncă să presteze un anumit efort fizic și psihic.

Sub sau suprasolicitarea fizică poate fi statică: efort fizic minim/excesiv, poziții de lucru forțate sau vicioase; și dinamică: efort fizic dinamic minim/excesiv, viteză de execuție prea mică/ prea mare, dificultatea efectuării mișcărilor.În ambele situații, efectul suprasolicitării asupra executantului îl constituie oboseala fizică.

Sub sau suprasolicitarea psihică poate fi, la rândul ei: mentală, senzorială și psihomotorie. În cazul sub sau suprasolicitării psihice se instalează oboseala neuropsihică.

3. 4. FACTORI DE RISC PROPRII MEDIULUI DE MUNCĂ

Se clasifică după cum urmează:

a. Factori de risc de natură fizică care includ :

temperatura excesivă a aerului (ridicată/scăzută);

umiditatea necorespunzătoare a aerului (ridicată/ scăzută);

viteza mare a curenților de aer, aceștia definesc microclima mediului de muncă;

Presiunea excesivă a aerului (ridicată/ scăzută);

Iluminatul necorespunzător.

Zgomot

Radiații, vibrații, calamități naturale, potențial electrostatic, agresiune la locul agresiune la locul de muncă.

b. Factori de risc de natură chimică care includ: gaze, vapori, aerosoli toxici și pulberi pneumoconiogene.

Factorii de risc proprii mediului social de muncă. Între executant și colectivitatea în cadrul căreia își desfășoară activitatea se creează legături, dependențe și interferențe care variază în funcție de nivelul integrării în colectiv și care exercită o influență determinantă asupra comportamentului său. Concepțiile și obiceiurile din cadrul unei colectivități, precum și modul cum apreciază grupul respectiv riscul, determină într-o măsură foarte mare comportamentul sub aspectul securității muncii.

Factorii de risc (cauzele potențiale) ce țin de componentele sistemului de muncă care stau la baza accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale precum și măsurile de prevenire, schematic, sunt prezentate în fig.1 .

.

Figura 1. Schema generală a cauzelor potențiale ale accidentelor de muncă și bolilor profesionale și a principalelor măsuri de prevenire

3. 5. Factorii de risc

Factorii de risc sunt toți factorii sistemului de muncă susceptibili să acționeze asupra sănătății sau integrității lucrătorilor și care pot produce vătămări. Este vorba despre ceea ce majoritatea persoanelor, în limbajul curent, denumesc pericole sau situații periculoase. În acest sens norma europeană EN 292-1 definește pericolul, situațiile periculoase sau evenimentele periculoase asociate procesului de muncă (factori de risc) ca fiind o "cauză capabilă să provoace o leziune sau un atac la sănătate". Această definiție constituie o apreciere calitativă a riscului uzitată în identificarea acestuia.

Securitatea este definită ca faptul de a fi la adăpost de orice pericol. Riscul și securitatea sunt în strânsă corelație și se exclud reciproc.

3. 6. Riscul

Riscul este definit, în conformitate cu norma europeană EN 292-1, ca fiind „combinația dintre probabilitatea și gravitatea unei leziuni sau atac la sănătate ce poate surveni într-o situație periculoasă”. Această definiție constituie o apreciere cantitativă a riscului ce se poate utiliza în ierarhizarea riscurilor. Altfel spus, riscul reprezintă probabilitatea producerii unei daune de o anumită gravitate în timpul unei expuneri la factorul de risc.

În consecință, riscul profesional asociat unei situații particulare sau unui procedeu tehnic particular rezultă din combinarea următoarelor elemente:

gravitatea consecinței previzibile (severitatea consecinței cea mai probabilă);

probabilitatea producerii acestei consecințe.

Astfel definit, riscul poate fi evaluat cantitativ, dacă gravitatea și probabilitatea au fost ele însele cuantificate. Evaluarea cantitativă (cuantificarea) poate fi utilizată pentru a compara diferite riscuri în cadrul unui sistem și pentru a determina prioritățile de intervenție sau pentru a compara nivelul riscului înainte și după realizarea măsurilor de prevenire a manifestării lui.

Aceste elemente sunt prezentate în figura 2:

Fig. 2. definirea riscului funcție de gravitate și probabilitate.

Absența unui istoric al sistemului analizat, un număr mic de accidente sau îmbolnăviri profesionale, gravitatea scăzută a consecințelor accidentelor nu trebuie considerată în mod automat ca prezumție a unui risc scăzut.

3. 7. Gravitatea

Se apreciază conform standardului MIL-STD-882 C prin evaluarea consecințelor celui mai grav accident, care ar putea fi provocat de factorul de risc respectiv.

Gravitatea consecinței (severitatea daunei cea mai posibilă) poate fi estimată luând în considerare următoarele:

natura obiectivului protejat (persoane, bunuri, mediu înconjurător);

gravitatea leziunilor sau a afectării sănătății (ușoară – în mod normal reversibilă, gravă – în mod normal ireversibilă, deces);

amploarea de manifestare a consecinței (o persoană, mai multe persoane).

Categoriile de gravitate a consecințelor permit atribuirea unei dimensiuni calitative accidentelor potențiale datorate erorii umane, a condițiilor de mediu, neconformității proiectului, deficiențelor procedurale sau avarierii și disfuncției produsului, subansamblelor sau componentelor acestuia.

Managerul de produs, managerul programului de asigurare a calității de securitate a produsului și cel care realizează produsul trebuie să stabilească exact ce se înțelege prin distrugerea produsului, prin consecințe majore/minore aduse produsului/mediului și prin boală profesională sau vătămare gravă/minoră. Gravitatea poate fi definită pe baza unor criterii cum ar fi:

incapacitatea de muncă temporară (I.T.M.), incapacitatea de muncă permanentă (invaliditate), deces;

efecte asupra sănătății, reversibile sau nu, pentru factorii de risc susceptibili să aibă efecte psihologice;

interferența cu starea de confort, satisfacția, motivația lucrătorului pentru factorii de risc sociali și organizatorici.

3. 8. Probabilitatea

Probabilitatea reprezintă conform standardului MIL-STD-882 C frecvența de apariție a evenimentului nedorit și poate fi descrisă ca apariție potențială în unitatea de timp sau raportat la populație, element sau situație.

Probabilitatea este condiționată de chiar condițiile procesului de muncă: fiabilitatea echipamentelor tehnice, periculozitatea materialelor, organizarea muncii, constrângeri temporale etc. Ca și în cazul gravității consecințelor pentru estimarea probabilității de apariție a unei consecințe se pot utiliza mai multe grile de apreciere. Pentru o estimare cât mai corectă a probabilității de apariție a unei consecințe se recomandă a fi luate în considerare următoarele aspecte:

a) frecvența și durata expunerii care sunt determinate de:

necesitatea de acces în zona periculoasă (în funcționare normală, mentenanță sau reparații),

natura accesului (de exemplu pentru alimentarea manuală cu materiale),

timpul petrecut în zona periculoasă,

numărul persoanelor care acced,

frecvența accesului;

b) probabilitatea de producere a evenimentului periculos determinată de:

fiabilitatea echipamentelor tehnice și alte date statistice,

date statistice legate de frecvența accidentelor și a îmbolnăvirilor profesionale,

compararea riscurilor prezentate de sistemul analizat cu riscuri deja acceptate din sisteme similare;

c) posibilitățile de evitare sau de limitare a consecinței unui eveniment periculos în funcție de:

executant (care poate fi o persoană calificată sau necalificată ce poate executa sarcina

de muncă supravegheat sau nu etc.),

viteza de apariție a evenimentului periculos estimat (brusc, rapid, lent),

orice formă de conștientizare a riscului (prin informații generale, prin observare directă,

prin intermediul semnalelor de avertizare și a dispozitivelor indicatoare,

posibilitățile executantului de a evita sau limita consecința (de exemplu prin reflexe,

prin îndemânare, posibilitățile de salvare care fac ca șansele executantului de a evita

sau limita consecința să fi posibile, posibile în anumite condiții, imposibile),

experiența practică și cunoștințele executantului (referitoare la procesul de muncă

analizat, referitoare la un proces de muncă similar sau fără experiență).

3. 9. NIVELUL DE RISC

Nivelul de risc este un indicator cantitativ absolut care odată evaluat permite cunoașterea faptului în ce măsură securitatea unui sistem de muncă, sub aspectul posibilității de producere a accidentelor și îmbolnăvirilor profesionale, este acceptabil sau nu.

În practică se consideră că un sistem de muncă este sigur, dacă prezintă un nivel de risc diferit de zero, dar suficient de mic, cunoscut sub denumirea de risc rezidual sau acceptabil.

În lipsa intervențiilor corectoare riscul rezidual în timp crește pe măsură ce elementele de muncă se degradează și îmbătrânesc conform legii creșterii entropiei.

Noțiunile de securitate si risc sunt contrarii fiind legate printr-o ecuație hiperbolică R = (S = securitate; R – risc), figura 3.

y = f(x)

Figura 3. Relația risc – securitate

Întrucât riscul nu poate fi nul (securitatea infinită) trebuiesc determinate care cupluri probabilitate de apariție/gravitatea consecințelor poate asigura un nivel de risc acceptabil.

Reprezentând grafic riscul acceptabil sub forma unor patrulatere cu arii
egale F1 = F2 = F3. gravitate/probabilitate, date în figura 4, se obține curba de
variație a gravității consecințelor (g) cu probabilitatea de apariție (p) ce unește
colțurile sus dreapta a patrulaterelor de ariile, denumită curba de acceptabilitate a riscului, conform CEN 812/85.( Curba Farmer)

Figura 4. Reprezentarea grafică a riscului funcție de cuplul gravitate/probabilitate

A-risc acceptabil

B-riscinacceptabil
p

Sub curbă (A) riscurile sunt acceptabile, iar deasupra curbei (B) riscurile sunt inacceptabile. Curba din figura 4 numită curbă de acceptabilitate a riscurilor și îi corespunde funcția hiperbolă p . g = const. În România la ora actuală, se accept valoarea acestei constante ca fiind 3,5.

Obiectivul principal al evaluării este stabilirea riscurilor inacceptabile și aducerea lor în domeniul acceptabilității.

Un risc acceptabil poate fi caracterizat printr-o probabilitate de apariție (frecevență) mică, dar cu gravitatea consecințelor mare (F1) – accidente nucleare, sau invers – o frecvență mare cu o gravitate mică a consecințelor (F3) – accidente de circulație.

Metoda evaluării nivelului de risc și încadrarea lui ca risc acceptabil sau inacceptabil are avantajul că se poate aplica atât sistemelor de muncă deja existente cât și celor în fază de construcție – proiectare.

Stabilirea curbei de acceptabilitate a riscurilor (care delimitează riscurile acceptabile) este o problemă dificilă. Aceasta se face printr-o decizie strategică fie pornind de la costul vieții umane, fie de la comparația cu diferite riscuri deja acceptate.

3. 10. Expunerea

Expunerea la factorii de risc, reprezintă durata în timp sau frecvența în timp la care executantul este expus unui factor de risc și nivelul la care este expus. Aprecierea expunerii poate fi realizată, în anumite cazuri, în termeni cantitativi prin măsurători. Funcție de necesitățile analizei se pot alege diverse grile de apreciere a expunerii. Expunerea este adesea integrată în noțiunea de probabilitate, evaluarea propriu-zisă a riscului ținând cont de durata sau de frecvența expunerii. Considerarea expunerii, într-un mod separat de probabilitate, este subtilă și se impune o abordare complexă de evaluare a riscurilor profesionale.

Cap. 4.

METODE DE EVALUARE A RISCURILOR

Sunt metode de analiză sistematică a riscurilor utilizate în domeniul prevenirii riscurilor ce permit identificarea cauzelor și consecințelor potențiale ale evenimentelor nedorite precum și evidențierea barierilor de securitate aplicabile în scopul controlului riscurilor.

În lume și în România sunt și se aplică multe metode de evaluare a riscurilor profesionale cu avantaje și dezavantaje specifice.

4. 1 METODĂ ANALITICĂ INDIGENĂ DE EVALUARE A RISCURILOR BAZATĂ PE UN MODEL TEORETIC AL ACCIDENTULUI

Plecând de la deficiențele și neajunsurile metodelor de evaluare a riscurilor bazate pe controale și verificări pe fiabilitatea și ergonomia sistemelor, INCDPM București (dr. ing. ȘT. Pece) aduce importante contribuții la evaluarea riscurilor în sistemul om- mașină, elaborând în anii 90 un model teoretic al genezei accidentelor de muncă și al bolilor profesionale, implicând toate componentele sistemului de muncă și un model teoretic global al dinamicii accidentului în sistemul de muncă sub acțiunea a două cauze obiectivă și subiectivă.

Aceste contribuții au permis în final elaborarea unei metode analitice,,a priori,, cantitative de evaluare a nivelului de risc/securitate, care are un mare grad de generalizare și aplicare fiind axată în principal și exclusiv pe îmbunătățirea condițiilor de muncă sub aspectul securității muncii.

Scopul metodei este determinarea cantitativă a nivelului de riscuri profesionale pentru un loc de muncă, atelier, secție, unitate, iar finalitatea este obținerea unui document centralizator denumit ,,Fișă de evaluare a locului de muncă” care conține nivelul de risc parțial pe fiecare factor de risc global pe locul de muncă și global agregat pe societate și care stă la baza întocmirii planului de măsuri. Metoda de evaluare este riguroasă, practică și acceptată de factorii decizionali din România, unitățile economice transnaționale, MMSSF, Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale.

Metoda analitică de evaluare a nivelului riscurilor profesionale consideră că accidentele de muncă și îmbolnăvirile profesionale sunt evenimente aleatorii, apariția lor poate fi apreciată doar probabilistic și că ele se află într-un raport de cauzalitate cu elementele sistemului de muncă (executant, sarcina de muncă,mijloace de producție, mediul de muncă). Spațiul de producere a accidentului de muncă și îmbolnăvire profesională este procesul muncii, care conține sistemul de muncă cu disfuncții și dereglări posibile, care se constituie în cauze potențiale de accidentare și/sau îmbolnăvire profesională, respectiv factori de risc.

Modelul teoretic al dinamicii producerii accidentului consideră că producerea unui accident de muncă este determinată de două cauze, una obiectivă (de natură materială) și una subiectivă (de natură umană).

Dinamica producerii accidentelor de muncă poate fi descrisă ca o înlănțuire de cauze- efect care se derulează în cursul procesului de muncă. Cauzele sunt inițiale (în amonte) și finale (în aval), deasemenea pot fi principale și secundare(favorizante).

Fazele posibile în dinamica producerii accidentului sunt:

I Constituirea situației de accidentare. Acum acționează cauza inițială. Situația este aproape de cea normală, pericolul poate să nu fie sesizat sau apare o situație periculoasă sesizabilă inițiată de factorul uman. În această fază se poate interveni pentru evitarea accidentului atât de către executant cât și de către factorii de decizie.

II Desfășurarea situației de accidentare. Acum se înlănțuie și se îmbină mai multe cauze intermediare, generându-se o cauză finală, într-un timp foarte scurt. Este dificil, dar totuși posibilă evitarea leziunii.

III Producerea leziunii. Acum acționează cauza finală care definește accidentul și are loc impactul între executant și elementele mijloacelor de producție sau mediului fizic ambiant care provoacă leziunea. Timpul este foarte scurt, iar evitarea leziunii poate avea loc doar prin reacții reflexe ale executantului.

Abaterile (deficiențele) componentelor sistemului de muncă care se constituie în factori de risc proprii de accidentare sunt date în figura 5(deficiențe ce țin de mijloace de producții), figura 6 (deficiențe ce țin de mijloace de executant) și figura 7 (deficiențe ale mediului de muncă).

Fig.4 Deficiențe de concepție, proiectare și execuție a mijloacelor de producție

C

Fig.6. Deficiențe ale executantulu

Fig.7 Deficiențe ale mediului de muncă

4. 2. SECVENȚELE EVALUĂRII RISCURILOR PROFESIONALE

Pentru evaluarea nivelului de risc/securitate prin metoda INCDPM București se parcurg următoarele etape:

a). Identificarea factorilor de risc din sistemul analizat pe componenetele sistemului de muncă;

b). Stabilirea consecințelor acțiunilor asupra executantului (gravitatea lor);

c). Stabilirea probabilității de acțiune a factorilor de risc asupra executantului (frecvența);

d). atribuirea nivelurilor de risc parțial funcție de gravitate/frecvența pe fiecare factor de risc.

a) Identificarea factorilor de risc se face printr-un instrument pragmatic, deoarece nu este posibilă (eficientă economic și social) depistarea integrală a tuturor factorilor de risc. Din multitudinea factorilor de risc existenți sau potențiali se identifică doar cei care eliminați garantează imposibilitatea producerii accidentelor sau îmbolnăvirilor profesionale, deci cei cu gravitate și frecvență crescute.

b). Diferențierea factorilor de risc în raport cu gravitatea consecințelor lor se face după categoriile definite prin lege: neglijabile, incapacitate temporară de muncă (ITM), invaliditate (INV) și deces (D), luându-se în calcul care este consecința maximă posibilă. De exemplu, la electrocutare, consecința maximă e decesul, iar la depășirea nivelului de zgomot, consecința maximă posibilă este invaliditate (surditate).

Gravitatea consecințelor se estimează în funcție de natura obiectivului protejat (persoane,bunuri, mediu), gravitatea leziunilor (ușoare care sunt reversibile și grave care sunt ireversibile, deces sau invaliditate) și de amploarea de manifestare a consecințelor (o persoană sau mai multe persoane).

În funcție de consecințele produse, gravitatea factorilor de risc se poate încadra în 7 clase:

clasa 1 – consecințe neglijabile (ITM sub 3 zile);

clasa 2 – consecințe mici (ITM 3-45 zile, cu tratament medical);

clasa 3 – consecințe medii (ITM 45 -180 zile, cu tratament medical și spitalizare);

clasa 4 – consecințe mari (INV grad III);

clasa 5 – consecințe grave (INV grad II);

clasa 6 – consecințe foarte grave (INV grad l);

clasa 7 – consecințe maxime (D).

Clasele de gravitate sunt date în tabelul 9.Scala de cotare a gravității și probabilității consecințelor acțiunii factorilor de risc asupra organismului uman

Tabelul 9

c) Diferențierea factorilor de risc în raport cu frecvența (probabilitatea de manifestare), ține cont de faptul că accidentele și îmbolnăvirile profesionale sunt evenimente aleatorii și că fiecare factor de risc conduce la o altă probabilitate a evenimentelor. Această componentă a riscului – probabilitatea, nu poate fi determinată cu precizie, de multe ori ea poate doar să fie aproximată.

Din aceste considerente aprecierea frecvenței de manifestare a factorilor de risc se face utilizând intervale corespunzătoare la șase clase de evenimente (grupe de probabilitate):

clasa 1 – extrem de rare (ER) – P <10-7/h sau P < 10-1 /an, (o dată la peste 10 ani);

clasa 2 – foarte rare (FR)- P = (10-7 ÷ 10-5)/h sau P = (10-` ÷ 5-1)/an, (o dată la 5- 10 ani);

clasa 3 – rare (R) – P = (10-7 ÷ 10-5)/h sau P = (10-` ÷ 5-1)/an, (o dată la 2-5 ani)

clasa 4 – puțin frecvente (PF) – P = (10-4÷ 10-3/h sau P = (2` ÷ 11)/an, (o dată la 1 – 2 ani);

clasa 5 – frecvente (F) – P = (10-3÷ 10-2/h sau P = 1-1/an÷1-1 (o dată la un an o – lună);

clasa 6 – foarte frecvente (FF)- P > 10-2/h sau P > 1-1/lună (minim o dată pe lună).

Frecvența de manifestare a factorilor de risc sau probabilitatea consecințelor reprezintă numărul probabil de evenimente produse în unitatea de timp.

Probabilitatea depinde de condițiile concrete ale sistemului de muncă: fiabilitatea și vechimea echipamentelor tehnice, periculozitatea materialelor, organizarea locului de muncă, prezența persoanelor sensibile, timpul petrecut în zona periculoasă, numărul de persoane care au acces, frecvența acesului, viteza de apariție a evenimentului( brusc, rapid, lent), experiența executantului. În apercierea probabilității se pot lua în calcul și expunerea la factorii de risc(număr de persoane expuse, tipul, frecvența și durata expunerii)

Scala de cotare a claselor de probabilitate este prezentată în tabelul 9 și corespunde CEN 812/85.

d) Nivelul de risc securitate se stabilește folosind cele două clase de cotare a gravității consecințelor acțiunii factorilor de risc și a probabilității consecințelor, prin asocierea fiecărui factor de risc din sistemul de muncă, unui cuplu de elemente caracteristice gravitate – probabilitate.

Privind consecințele acțiunii factorilor de risc asupra executantului se consideră că gravitatea este o componentă mai importantă, având o incidență mai mare asupra nivelului de risc decât frecvența (probabilitatea).

Combinând cele 7 clase de gravitate a consecințelor cu cele 6 clase de probabilitate de producere a evenimentelor se obține grila claselor de risc, cu riscuri inacceptabile care necesită măsuri tehnice – negru, riscuri acceptabile cu luare de măsuri organizatorice – hașurat și riscuri acceptabile – alb, figura 8 .

Fig.8.Grila claselor de risc

Drept consecință, celor 7 clase de gravitate le corespund 7 niveluri de risc/securitate:

N1 – nivel minim de risc S7 – nivel maxim de securitate;

N2 – nivel foarte mic de risc S6 – nivel foarte mare de securitate;

N3 – nivel mic de risc S5 – nivel mare de securitate;

N4 – nivel mediu de risc S4 – nivel mediu de securitate;

N5 – nivel mare de risc S3 – nivel mic de securitate;

N6 – nivel foarte mare de risc S2 – nivel foarte mic de securitate;

N7 – nivel maxim de risc S1 – nivel minim de securitate.

Rezultă că între nivelul de risc și nivelul de securitate există relația liniară cu pantă inversă: NR = 8 – NS

Combinând câte două cele 7 clase de gravitate (g) și 6 clase de probabilitate (p) se obține o matrice cu 7 linii și 6 coloane:

Reprezentând grafic această matrice într-un sistem cartezian g – p se obține un dreptunghi a cărui suprafață dă mulțimea nivelurilor de risc posibile =, figura 9.

g

7

6

5

4

3

2

1

1 2 3 4 5 6 p

Fiecărui punct din dreptunghiul reprezentat grafic îi corespund coordonatele g și p din matricea Mgp.

Prin suprapunerea succesivă în anumite condiții a curbei de acceptabilitate a riscului pe dreptunghiul din figură se stabilește încadrarea cuplurilor g – p pe niveluri de risc.

Cele 7 niveluri de risc sunt separate prin 6 curbe de acceptabilitate echidistante pe diagonala ce unește punctul (1,1) cu punctul (7,6).

Nivelul 1 – nivel minim de risc acceptabil conține toate punctele în care gravitatea este de clasa 1 – (1,1); (1,2); (1,3); (1,4); (1,5); (1,6) și punctul (2,1).

Diagonala (1,1) – (7,6) se împarte în 7 părți egale corespunzătoare celor 7 niveluri de risc/securitate. Curba de acceptabilitate a riscurilor de nivel minim va trece prin primul punct al diagonalei și punctul (1,6) având alura curbei din figura 7și este dată în figura 10.

g

7

6

5

4

3

2

1

0 1 2 3 4 5 6 p

Prin punctele 1…7 se trasează curbele de acceptabilitate ca fiind paralele la curba de nivel 1 (risc -minim acceptabil)

Sub această curbă minimă de acceptabilitate (N1) toți factorii de risc cu gravități – probabilități (g – p) sunt acceptabili, evenimentele pe care le provoacă nu sunt accidente incidente, iar eliminarea lor ține de creșterea confortului de muncă și nu a securității. Acestei zone îi corespunde submatricea:

Nivelurile de risc 2 ÷ 7 se obțin trasându-se curbe paralele de acceptabilitate prin celelalte puncte echidistante de pe diagonala (1,1) – (7,6) conform figurii 11.

Toate punctele (cupluri g – p) conținute în zona situată între primele 2 curbe de acceptabilitate a riscurilor aparțin nivelului 2 de risc ș.a.m.d.

Zona situată deasupra celei de a 6-a curbe de acceptabilitate aparține nivelului 7 de risc (maxim) și 1 de securitate (minim), ei îi aparține matricea

.

Aceste cupluri vor conduce rapid și cu siguranță la accidente urmate de deces, deoarece nivelul 7 de risc este nivel critic cu securitate minimă, niciodată acceptabil.

Legislația din domeniu nu permite atingerea acestui nivel de risc.

Nivelul de risc maxim acceptabil diferă de la o țară la alta funcție de nivelul de dezvoltare economică și socială.

Fig.11. Trasarea curbelor nivelurilor de risc. Trasarea curbelor pentru nivelurile 2-7; nivel de risc maxim acceptabil și critic; Nivel de risc l – cuplurile g-p: (1,1) (1 ,2) (1,3) (1,4) (1,5) (1,6) (2,1); Nivel de risc 2 – cuplurile g-p: (2,2) (2,3) (2,4) (3,1) (3,2) (4,1); Nivel de risc 3 – cuplurile g-p: (2,5) (2,6) (3,3) (3,4) (4,2) (5,1) (6,1) (7.1); Nivel de risc 4 – cuplurile g-p: (3,5) (3,6) (4,3) (4,4) (5,2) (5,3) (6,2) (7.2); Nivel de risc 5 – cuplurile g-p: (4,5) (4,6) (5,4) (5,5) (6,3) (7,3); Nivel de risc 6 – cuplurile g-p: (5,6) (6,4) (6,5) (7,4); Nivel de risc 7 – cuplurile g-p: (6,6) (7,5) (7,6)

În România s- au considerat indicate până nu demult (anul 2000) nivelurile 4, 5 ca fiind maxime acceptabile. În prezent, nivelurile 4 și 5 sunt inacceptabile, rămânând ca maxim acceptabil nivel de risc rezidual 3,5.

4. 3. Etapele de aplicare concretă a metodei de evaluare a riscurilor

Etapele sunt:

Constituirea echipei de evaluare;

Definirea locurilor de muncă (sistemului de analizat);

Identificareafactorilor de risc din sistem;

Evaluarea nivelurilor parțiale de risc pentru fiecare factor de risc și nivelurile globale ale riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pe fiecare loc de muncă;

Ierarhizarea riscurilor și stabilirea priorităților de prevenire;

Propunerea măsurilor de prevenire;

Raport general al evaluării,

Concluzii

Instrumentele de lucru utilizate pentru evaluare sunt:

Lista de identificare a factorilor de risc, ;

Lista de consecințe posibile ale acțiunii factorilor de risc asupra organismului uman, prezentată în ;

Scala de cotare a gravitații si probabilității consecințelor prezentată în ;

Grila de evaluare a riscurilor prezentată în ;

Scala de încadrare a nivelurilor de risc, respectiv, a nivelurilor de securitate prezentată în ;

Fișa de evaluarea a locului de muncă – document centralizator, prezentată în;

Fișa de măsuri propuse prezentată în .

1. Constituirea echipei de evaluare. Aceasta va cuprinde obligatoriu evaluatori abilitați, specialiști cunoscători ai proceselor de muncă analizate, reprezentantul lucrătorilor, lucrători desemnați cu S. S. M.

Echipa trebuie să cunoască în detaliu metoda de evaluare, instrumentele folosite și procedurile concrete de lucru. De asemenea, trebuie să facă o minimă documentare prealabilă asupra obiectivului. Echipa mai poate să conțină: proiectanți, ergonomi, medici specialiști din unitate etc. Conducătorul echipei este expertul evaluator abilitat.

2. Definirea sistemului de analizat si evaluat. În această etapă se identifică și se descriu componentele sistemului de muncă și modul său de funcționare (scop, procese tehnologice, operații de muncă, mașini și utilaje folosite, unelte etc), se precizează concret sarcina de muncă a executantului pe baza fișei postului, ordine și decizii scrise sau verbale, se descriu condițiile de mediu existente și se precizează cerințele de securitate pentru fiecare componentă a sistemului de muncă pe baza normelor si standardelor în vigoare.

Aceste informații se culeg din documentele unității (fișe tehnologice, cărți tehnice ale mașinilor, fișe de întreținere si reparații, caiete de sarcini, fișele posturilor, instrucțiuni, norme, standarde de securitate și sănătate în muncă, discuții cu lucrătorii din sistem și interviul conducătorilor locurilor de muncă).

3. Identificarea factorilor de risc din sistem. Etapa esențială a metodei. Se aplică pentru fiecare componentă a sistemului de muncă și fiecare loc de muncă în baza unei liste prestabilite cu depistarea tuturor disfuncțiilor și abaterilor existente sau previzibile.

Metodele de depistare sunt observarea directă, deducția logică și interviul cu lucrătorii și conducătorii locurilor de muncă.

Factorii de risc obiectivi, ce țin de mijloacele și mediul de muncă, se identifică ușor, în schimb cei subiectivi care țin de executant și sarcina de muncă, având un grad mare de nedeterminare, se identifică dificil.

Factorii de risc ce trebuiesc urmăriți și identificați pe fiecare componentă a sistemului de muncă sunt prezentați în Lista de identificare a factorilor de risc , iar factorii de risc identificați la un loc de muncă se trec într-o FIȘĂ DE EVALUARE A LOCULUI DE MUNCĂ, Anexa A6, care conține pe lângă factorii de risc și forma de manifestare, consecința maximă, gravitatea, probabilitatea și nivelul parțial de risc, pentru fiecare risc identificat.

Pentru completarea acestei fișe trebuie să existe în prealabil rezolvate instrumentele de lucru:

lista de identificare a factorilor de risc;

lista de consecințe posibile ale acțiunilor acestor factori asupra organismului uman, ;

scalele de cotare a gravității și probabilității consecințelor factorilor de risc asupra organismului uman ;

grila de evaluare a riscurilor, care este un tabel ce exprimă riscurile sub formă de cupluri g-p ("g" pe coloane și "p" pe linii);

scala de încadrare a nivelurilor de risc/securitate pe baza cuplurilor g-p.

4. Evaluarea nivelului global de risc. După identificarea factorilor de risc și încadrarea lor în funcție de gravitate și probabilitate, folosind grila și scala se completează fișa de evaluare a locului de muncă .

Cu ajutorul scalelor de încadrare a nivelului de risc/securitate se determină nivelul de risc/securitate parțial pentru fiecare factor de risc identificat în parte și se trece în ultima coloană a fișei de evaluare a locului de muncă .

Nivelul de risc global (N rg) pe locul de muncă se calculează ca media ponderată a nivelurilor de risc parțiale stabilite pentru factorii de risc identificați la acel loc de muncă. Ca element de ponderare se utilizează rangul factorului de risc (), ce este egal valoric cu nivelul de risc parțial (factorul de risc cu nivel cel mai mare va avea si rangul cel mai mare). Acest lucru elimină efectul de compensare între extreme, prezent în orice medie statistică, mascând astfel prezența factorului cu nivel maxim de risc. Relația de calcul al nivelului de risc global, pe locul de muncă (Ng) este:

unde:

= rangul factorului de risc "i" egal valoric cu nivelul de risc ;

= nivelul de risc al factorului de risc "i"

n = numărul factorilor de risc identificați la locul de muncă pe toate componentele sistemului de muncă.

Nivelul global de securitate la locul de muncă calculat pe principiul liniarității cu pantă negativă este .

Nivelul global de risc/securitate agregat (Nr,sgA) pentru macrosisteme, (atelier, secție, sector, societate) se calculează ca media ponderată a nivelurilor de risc/securitate globale determinate pe fiecare loc de muncă existent în macrosisteme (locurile de muncă similare se consideră ca fiind un singur loc de muncă).

unde:

rp = rangul locului de muncă "p" egal valoric cu nivelul global de risc/securitate al locului de muncă;

n = numărul de locuri de muncă analizate (evaluate)

Nrsgp = nivelul de risc/securitate global pentru locul de muncă "p".

5. Ierarhizarea riscurilor și stabilirea măsurilor de prevenire/protecție (bariere de securitate)

Evenimentul nedorit se izolează de cauze prin bariere de securitate sau măsuri de prevenire și de efecte tot prin bariere de securitate sau măsuri de protecție.

Pentru a îmbunătăți nivelul de risc/securitate la locul de muncă, atelier, secție, sector, unitate se ierarhizează, riscurile evaluate conform scalei de încadrare a nivelului de risc/securitate, , în ordinea 7, 6, 5…1 pentru riscuri și 1, 2, 3 … 7 dacă se lucrează cu nivelul de securitate.

Măsurile de prevenire se propun în ordine ierarhică:

• măsuri de prevenire intrinsecă;

• măsuri de prevenire colectivă;

• măsuri de prevenire individuală

Pentru stabilirea gradului de prioritate de aplicare a acțiunilor de prevenire a riscurilor profesionale literatura de specialitate recomandă gruparea în patru grupe de prioritate după cum urmează:

Ierarhizarea măsurilor de prevenire primare, secundare, terțiare și cuaternare se face conform Anexa A8.

6. Propunerea măsurilor de prevenire/protecție

Aceste măsuri de prevenire stabilite se înscriu în , "FIȘA DE MĂSURI PROPUSE".

Măsurile de prevenire/protecție se iau numai pentru riscurile inacceptabile, urmărindu-se aducerea lor în domeniul acceptabil într-un timp rezonabil.

Metoda de evaluare a nivelului de risc/securitate se încheie cu redactarea raportului de evaluare care trebuie să conțină clar și foarte bine precizat următoarele:

modul de desfășurare a analizei;

echipa implicată;

rezultatele evaluării – fișe de evaluare a locurilor de muncă cu nivelurile parțiale și globale de risc ;

fișele de măsuri propuse ;

concluziile.

4. 4. Utilitatea evaluării riscurilor profesionale

Cunoașterea și evaluarea riscurilor dă posibilitatea persoanei juridice de a întreprinde acțiuni, care să conducă la reducerea sau eliminarea lor. A investi în prevenirea accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale înseamnă a investi în îmbunătățirea activității societății.

Activitatea de prevenire fiind o componentă intrinsecă a procesului de muncă, poate să-l influențeze sub următoarele aspecte:

Continuitatea procesului de producție. Se știe că producerea unui accident generează întreruperea lucrului pentru o perioadă de timp relativ limitată, dar în același timp generează o stare de tensiune nervoasă în rândul personalului datorată evenimentului și incertitudinii. Acest lucru face ca procesul de muncă să se desfășoare cu scăderi ale ritmului de muncă și implicit cu scăderea producției.

Reducerea costurilor. Mijloacele de prevenire a riscurilor, bine alese, măresc viteza de derulare a fluxului tehnologic micșorând sau eliminând timpii morți, fapt ce conduce la o creștere a producției și implicit la reducerea cheltuielilor pe unitatea de produs. în același timp sunt eliminate și cheltuielile făcute cu realizarea măsurilor de protecție a muncii, ce se pot dispune în urma cercetării eventualelor accidente ce se pot produce în sistemul dat.

Creșterea eficienței muncii. Aplicarea unor măsuri de prevenire conduce la reducerea sau eliminarea cheltuielilor făcute cu repararea utilajelor afectate de accidente, la eliminarea costurilor directe ale accidentului (asistență socială, plata concediului medical, ajutoare materiale etc), la evitarea perturbărilor procesului de producție prin reorganizări ale personalului precum și la eliminarea cheltuielilor suplimentare legate de pregătirea personalului ce suplinește pe cei accidentați.

Creșterea productivității. Alegerea tehnologiilor și a echipamentelor cât mai puțin periculoase, stabilirea ergonomică a fluxului tehnologic, disciplinarea (tehnologică) a personalului, respectarea graficelor de întreținere și reparație sunt tot atâtea elemente care contribuie la creșterea productivității, atât prin creșterea randamentului utilajelor cât și prin creșterea randamentului personalului. De asemenea, un rol deosebit la creșterea productivității îl are realizarea unui mediu de lucru normal. Este știut faptul că un mediu ambiental corect conduce la creșterea atenției și implicit la reducerea numărului de rebuturi prin creșterea confortului în muncă.

Creșterea calității produselor. Acest fapt se realizează aproape automat derivând din disciplinarea personalului prin respectarea procedurilor de lucru. Un produs realizat în condițiile optime prevăzute de procedurile de lucru nu poate fi decât un produs de calitate.

Îmbunătățirea climatului socio-profesional. Implicarea întregului personal în activitatea de prevenire a riscurilor conduce la conștientizarea rolului socio-profesional pe care îl are fiecare. De asemenea, aceasta conduce la găsirea celor mai bune metode de organizare a muncii (formarea echipelor de lucru, transmiterea sarcinilor de muncă etc.). Un personal conștient de sarcinile sale, cunoscător al mijloacelor de acțiune este un personal performant. Relațiile profesionale și sociale corect stabilite în cadrul formației creează un climat de siguranță și încredere, care favorizează creșterea eficienței muncii.

Creșterea prestigiului societății. Prin asigurarea unor condiții de securitate sporită în muncă, prin neintervenția unor factori perturbatori cauzați de accidente în respectarea contractelor și angajamentelor și ca urmare a realizării unor produse de calitate, atât în rândul angajaților proprii cât și în rândul beneficiarilor și colaboratorilor se va crea o imagine favorabilă cu privire la seriozitatea societății.

Eliminarea consecințelor administrative, contravenționale sau penale suferite de eventualele persoanele vinovate de producerea unor accidente precum și despăgubirile către victime sau urmașii acestora.

În concluzie, o activitate desfășurată în condiții de securitate conduce la creșterea în final a profitului societății și la bunăstarea lucrătorilor.

4. 5. Gestiunea computerizată a riscurilor

Metoda de evaluare a nivelului de risc/securitate prezentată este laborioasă, deoarece chiar pentru sisteme relativ simple de muncă, formele de manifestare a factorilor de risc existenți și potențiali sunt multiple.

Datorită numărului mare de informații cu care vehiculează echipa de evaluare se impune utilizarea computerului direct în procedura de evaluare prin formarea și folosirea unor bănci de date privind:

echipamentele tehnice (durată de viață, timp de funcționare);

numărul persoanelor expuse și timpul de expunere;

statistica accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale produse, necesară stabilirii corecte a claselor de probabilitate;

calculul nivelurilor de risc/securitate parțiale și globale pe loc de muncă, atelier, secție unitate.

De asemenea, calculatorul poate fi utilizat în gestiunea computerizată a riscurilor, folosind bănci de date complete și actualizate permanent cu datele din fișele de evaluare a locului de muncă și fișele de măsuri de prevenire .

Astfel, se poate cunoaște în orice moment situația exactă a riscurilor existente, a măsurilor ce trebuiesc luate, a răspunderilor și competențelor pentru respectivele măsuri.

Pentru ca evaluarea nivelului de risc/ securitate să ducă la rezultate bune, trebuie ca locul de muncă să fie bine definit sub aspectul scopului și componentelor sale, echipa de evaluare să fie profesionistă și multidisciplinară (experți, specialiști tehnologi, specialiști SSM, ergonomi, proiectanți, medici, etc.)

Metoda poate fi utilizatăcu succes în toate etapele de existență a unui sistem de muncă (concepție, proiectare, costrucție, explatare).

factorii de securitate și criteriile de evaluare a locurilor de muncă; scala de evaluare a comdițiilor de muncă; tipurile de solicitări asupra organismului și parametrii factorilor de influență; structura și elementele accidentului de muncă; criteriile de clasificare după cauze, efecte, urmări ale bolilor profesionale și accidentelor de muncă; criteriile de clasificare a afecțiunilor.

Un exemplu de evaluare concretă a unui loc de muncă „PERSONAL TEHNIC ECONOMIC DE CONDUCERE” se prezintă în anexa 15.

TEMA FINALĂ

CONȚINUT

EVALUAREA RISCURILOR LA LOCUL DE MUNCĂ

STABILIREA LOCULUI (LOCURILOR) DE MUNCĂ ȘI PROCESUL DE MUNCĂ – DIN CE CONSTĂ:

STABILIREA ECHIPEI DE EVALUARE

DESCRIEREA COMPONENTELOR SISTEMULUI DE MUNCĂ:

A). MIJLOACE DE PRODUCȚIE – DENUMIRE COMPLETĂ, CARACTERISTICI, SCULE, MATERIALE SEMIFABRICATE;

B). SARCINA DE MUNC – CE FACE LUCRTORUL DE LA SOSIREA PÂNĂ LA PLECAREA DE LA LOCUL DE MUNCĂ;

C). MEDIUL DE MUNCĂ – CE FEL DE SPAȚIU ESTE, DIN CE ESTE COMPUS SPAȚIUL, ILUMINAT, CURENȚI DE AER, TEMPERATURĂ, ZGOMOT, NOXE CHIMICE, CĂI DE ACCES, PARDOSEALĂ;

D). EXECUTANT: DAC E CALIFICAT, CE CALIFICARE, DACĂ ESTE SAU NU DOTAT CU E. I. P., INSTRUIT S. S. M., LUCREAZĂ SINGUR SAU ÎN ECHIPĂ, NR. ORE/SCHIMB/ZI; ZILELE LIBERE, PRIMEȘTE SAU NU ANTIDOT.

4. ÎNTOCMIREA FIȘEI DE EVALUARE – IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC, CONSECINȚA MAXIMĂ G, P, NIVELURILE PARȚIALE DE RISC; NIVELUL DE MRISC GLOBAL PE LOC DE MUNCĂ.

5. ÎNTOCMIREA FIȘEI DE MĂSURI PROPUSE – MĂSURI TEHNICE ȘI ORGANIZATORICE PENTRU FACTORII DE RISC CU NIVEL PARȚIAL 4, 5, 6,7 ȘI CÂȚIVA 3.

6. CONCLUZII

(10 – 15 PG)

PROIECT DE DISERTAȚIE

CONȚINUT

EVALUAREA RISCURILOR PROFESIOANEL LA SISTEMUL DE MUNCĂ…(FIRMĂ, SECȚIE, ATELIER CU 3…8 LOCURI DE MUNCĂ)

INTRODUCERE – DEFINIȚII, NECESITATE, UTILITATE

PREZENTAREA METODEI DE EVALUARE A RISCURILOR PROFESIONALE

APLICAREA CONCRETĂ A METODEI LA SISTEMUL DE MUNCĂ….

3. 1. DESCRIEREA SISTEMULUI DE MUNCĂ – DENUMIRE; SCOP; FORMA DE PROPRIETATE; ADRESĂ; OBIECTD DE ACTIVITATE; COD CAEN; COMPONENȚĂ (BIROURI, CLĂDIRI, PUNCTE DE LUCRU; NR. DE LUCRĂTORI B, F,; STATISTICA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ȘI ÎMBOLNĂVIRI PROFESIOANEL; DOTARE CU MAȘINI, UTILAJE; TEHNOLOGII APLICATE; EFICIENȚĂ ECONOMICĂ).

3. 2. COLECTIVUL DE EVALUARE

LOCUL DE MUNCĂ……

3. 3. DESCRIEREA COMPONENTELOR LOCULUI DE MUNCĂ

– PROCESUL DE MUNCĂ

– MIJLOACE DE PRODUCȚIE

– SARCINA DE MUNCĂ

– MEDIUL DE MUNCĂ

– EXECUTANTUL

3. 4. IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC ȘI ÎNTOCMIREA FIȘEI DE EVALUARE

3. 5. ÎNTOCMIREA PLANULUI DE MĂSURI

4. CALCUL NIVELULUI DE RISC GLOBAL AGREGAT PE FIRMĂ

5. CONCLUZII

(40 – 60 PG)

OBS. SUBCAPITOLELE 3.3; 3.4; 3.5; SE FAC PENTRU FIECARE LOC DE MUNCĂ ANALIZAT

BIBLIOGRAFIE

Darabont, Alex., Pece, Șt. – Protecția muncii, E.D.P., București, 1996.

Pece, Șt., Dăscălescu, Aurelia – Metodă de evaluare a riscurilor, ICSPM, București. 1998.

Pece, Șt. – Metode de analiză apriorică a riscurilor profesionale, l.N.l.D., București, 1993.

Pece, Șt. – Metodă de evaluare a riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională în activitate, RENEL, ICSPM, 1994.

Darabont, Alex., Pece, St., Dăscălescu, A. – Managementul securității și sănătății în muncă, Ed. AGIR, București, 2001.

Darabont. Alex., Kovacs, Șt., Darobant, Doru – Ghid de autoevaluare a securității în muncă pentru, I.M.M.-uri, ICSPM, București, 1997.

Darabont, Alex., Tănase Nazarica – Ghid pentru evaluarea nivelului de securitate în muncă, ICSPM, București, 1997.

Pece, Șt. – Metode de evaluare a întreprinderilor din punct de vedere al securității muncii, l.N.l.D., București, 1993.

Creangă Camelia – Metodologii pentru aprecierea riscurilor la locul de muncă, ICSPM, București, 1999.

Darabont, Alex., Kovacs, Șt. – Securitate și sănătate în muncă. Suport de curs, l.C.S.P.M., București, 1998.

Dăscălescu, A., Pece, Șt. – Elaborarea metodologiei de analiză a întreprinderilor din punct de vedere al securității în muncă, ICSPM, București, 1993.

Darabont, Alex., Pece, Șt. – Protecția muncii, E.D.P., București, 1996.

Pece, Șt., – Evaluarea a riscurilor în sistemul om- mașină, Ed ATLAS PRESS, București 2003.

Moraru R, Băbuț G., Ion. – Ghid pentru evaluarea riscurilor profesionale Ed FOCUS Petroșani, 2002

Simion, Spiridon, Vasilescu Dragoș – Evaluarea riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională, INSEMEX Petroșani ,2004

Mincă, G. – Analiza riscurilor profesionale, curs postuniversitar, București 2004.

Moraru, R., Băbuț, G., Ion. – Analiza de risc, Ed. UNIVERSITAS, Petroșani, 2004.

Darabont, Alex. – Evaluarea calității de securitate a echipamentelor tehnice, Ed. AGIR, București, 2001.

Alexandru, I., Alexandru, A. – Evaluarea riscurilor profesionale, note de curs, 2005.

*** -. Norme metodologice pentru aplicarea Legii nr. 319/2006.

*** -.H. G. 300/2006.

*** – Legea Securității și Sănătății în Muncă, Nr. 319/2006, București, 2006.