. Crestinismul In Scythia Minor Pana In Veacul Vii In Lumina Necropolelor

1

Creștinismul in Scythia Minor pana in veacul al VII-lea in „lumina”
necropolelor

– lucrare de Master in Teologie Istorica (premise) –

Problema începuturilor creștinismului pe teritoriul tarii noastre a preocupat mulți cercetători atât de formație istorica, cat si teologica. Ea a fost abordata din mai multe puncte de vedere: istoric, arheologic, epigrafic, hagiografic, fiecare autor prezentându-si poziția, uneori ajungându-se chiar la divergente de opinie.

Lucrarea de fata isi propune sa abordeze, in limitele unei lucrări de
acest gen, problema răspândirii creștinismului in Scythia Minor in
„lumina” descoperirilor din necropolele dobrogene cele mai importante.

De aceea este necesar mai întâi un scurt excurs istoric pentru a ne da seama de problemele cu care s-au confruntat locuitorii provinciei in perioada de care ne ocupam. Dobrogea a jucat un rol strategic important mai ales începând cu secolul al IV-lea

Efectele crizei lumii romane din secolul al III-lea care avusese urmări dintre cele mai grave pentru Moesia Inferior (din care făcea parte si Dobrogea), lovita frecvent de atacurile carpilor dar mai ales ale goților, încep sa se stearga odată cu opera de reconstrucție si reformele lui Diocletian.

Dobrogea devine o provincie aparte cu numele de Scythia si se va
bucura datorita poziției ei strategice de o atenție cu totul speciala.
Limesul creat aici va fi supus unei ample opere de reconstrucție si

2

fortificare.1Contactul nemijlocit cu teritoriile controlate de neamurile aflate in mișcare si rolul sau de adevărat bastion înaintat pentru apărarea capitalei Imperiului – Constantinopol, au dat provinciei de curând create (intre 2 iulie 286 – 1 martie 293) un statut aparte, pe care istoricul Sozomenos l-a surprins foarte exact: „Scythii, locuitorii Scythiei Minor, sunt pe poziția locuitorilor necesari lumii romane, fiind asezati ca un zid in fata presiunii barbarilor”.2

Noua ordine impusa de Diocletian avea sa fie continuata si
dezvoltata de Constantin cel Mare si urmașii acestuia, in vremea
cărora a avut loc reorganizarea militară de pe limesul scythic,
reconstrucția si întărirea unor orașe dobrogene precum si ridicarea
unor edificii publice. Aceasta este in general o epoca de revirement
economic, pe care-l constatam din plin pe plan arheologic atât in
mediul urban cat si in cel rural. In răstimpul de la Constantin cel Mare
si Valens, linia Dunării va fi întărita cu fortificații noi si se vor reface
cele vechi. Cea mai importanta cetate din Scythia Minor rezidita in
aceasta perioada este Tropaeum Traiani (distrusa in timpul lui

Diocletian de o invazie a goților). Relevanta in acest sens este o
inscripție descoperita aici si care marchează victoria asupra barbarilor
de pretutindeni.3 O inscripție funerara de la Ulmetum, a unui soldat din
garda imperiala care murise in 324 la Calcedonia, ne relatează despre
refacerea acestei cetati. De asemenea va fi refăcuta cetatea Histria,
unde se vor construi si noi thermae. O grija deosebita va fi manifestata
pentru Tomis, capitala provinciei. Se vor construi noi ziduri de incinta,
se vor reface si construi noi clădiri (din aceasta perioada datează si
edificiul cu mozaic), se vor reface drumurile(o inscripție de pe un stâlp
militar roman descoperit la Constanta si datând din anii 324 – 327

1 Constantin Preda, Callatis – necropola romano – bizantina, Bucuresti, 1980, p.47.

2 apud Nelu Zugravu, Geneza creștinismului popular al romanilor, București, 1997, p.66.

3 Emilian Popescu, Curs de istoria si cultura Bizantului, volumul I(324 – 1025), Bucuresti, 1995,

p.41.

3

atesta acest lucru si-l pomenește pe Constantin cel Mare si pe fii lui).
Constantius al II-lea (337-361) va continua opera de reconstrucție a
inaintasilor lui si va renova Capidava si, „a fundamentis”,

Constantiniana, la nord de Histria, pe malul Marii Negre. O interesanta
inscripție descoperita la Carcaliu (județul Constanta). In interiorul

cetatii Troesmis, ne marturiseste despre grija împăratului pentru
„eterna securitate a cetatenilor” materializata prin fortificarea locului.
De asemenea vor fi aduse in Scythia Minor noi trupe la Salsovia:
milites quinti Constantiniani si la Noviodunum (Isaccea): milites primi
Constantiniani.4 In timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363), este
amintita cetatea Durostorum, unde este martirizat Emilian (18 iulie
362). Tot din aceasta perioada datează si o inscripție descoperita la
Niculitel, ce-l cinstește pe Iulian ca „victor ac triumfator semper

Augustus”.5 Împăratul Valens, datorita împrejurărilor politice, va
manifesta o grija deosebita pentru intarirea acestei granițe.
Construiește un pod de vase la Noviodunum in 369 si păstrează capul
de pod de la Constantiniana-Daphne. De asemenea, oratorul
Themistius ne informează despre construirea unor fortarete si
refacerea altora ruinate, ca si despre refacerea unor apeducte,
depozite de alimente si a porturilor de pe tarmul Marii Negre, precum
si întărirea granițelor cu soldați. Se vor construi alte doua cetati:
Gratiana (apărata de milites primi Gratianensis) si Valentiniana.6 Ca o
masura suplimentara de întărire a limesului scythic se vor ridica doua
valuri de pamant: valul inferior, intre Vadul lui Isac si Tatarbunar, in

4 Notitia dignitatum, XXXIX, 25, 26, apud Emilian Popescu, op. Cit., p.47. 5 Emilian Popescu, op. Cit., p.51.

6 Ion Barnea si Radu Vulpe, Din istoria Dobrogei, volumul II, p.394-398.

4

lungime de 126 km.; valul de la Galați, intre Serbesti(Siret) si
Tulucesti(Prut), in lungime de 23 km.7

Cu toate aceste masuri de precauție, timp de un secol, Dobrogea va
cunoaște din nou momente grele, pricinuite de migrația vizigota si de
cea a hunilor. Un moment de cumpăna îl reprezintă trecerea goților in
Imperiu si devastarea diocezei Thracia intre 376 – 381, când legăturile
directe ale provinciei cu Imperiul sunt perturbate. Scythia Minor suferă
in egala măsura de pe urma insurecției vizigoților si a invaziei hunice.
Cu toate acestea, viata publica de tip roman continua, structurile
politice si economice tradiționale se păstrează, administrația
functioneaza, populația majoritara este cea romanizata (atestata de
descoperirile arheologice).8 Scopul acestei lucrări nu ne permite sa
intram in amănunte in aceasta privinta dar vom aminti câteva repere
istoriografice. Astfel, o prima invazie vizigota in Scythia are loc, după
cum ne relatează Eunapios de Sardes la începutul anului 377, când
cetele conduse de Fritigern si Alaviv vor devasta provincia si mai apoi
intreaga peninsula balcanica.9 Împăratul Valens ocupat cu luptele
împotriva perșilor, va reacționa mai târziu când situația devenise deja
prea tensionata. Lupta decisiva se va da la Adrianopol in data de 9
august 378 intre trupele imperiale si coaliția goților (de data aceasta si
vizigoți si ostrogoți). Bătălia se va termina tragic, cu masacrarea
legiunilor romane si cu uciderea împăratului Valens, al cărui trup nu a
mai fost găsit (se presupune ca a fost ucis de o sageata sau ca a ars
de viu in casa in care se retrăsese sa-si lege rănile).10 După ce noul
imparat (Theodosie) va înfrânge coaliția gotica si va încheia cu ei un

7

Radu Vulpe, „Les Valla de la Valachie, de la Basse Moldavie et du Boudjak”, in Actes du IX

Congres International d’Etudes sur les Frontieres Romains, Mamaia, 6-13 septembrie, 1972,

editura Academiei Romane, Bucuresti, 1974, p.269.

8

Nelu Zugravu, op. Cit.,p.70.

9

vezi F.H.D.R.,volumul II, p.13 si 409.

10 Ammianus Marcellinus, Rerum Gestarum, traducere de David Popescu, Cluj, 1982, XXXI,

13,12-17.

5

foedus (3 octombrie 382), situația începe sa revină la normal,

reluindu-se legăturile cu zonele afectate si remediindu-se stricăciunile.
Dar, tulburarea produsa de huni era debea la început si astfel in
384/385 cete de barbari ataca cetatea Halmyris din nordul Dobrogei
(se presupune ca erau tot goți) demonstrând astfel fragilitatea situației
politice la granița de nord a Imperiului.11 Urme ale trecerii goților prin
Dobrogea si a conviețuirii cu populația provincial-romana din provincia
Scythia Minor s-au descoperit la Beroe. Localizata la Ostrov, pe malul
Dunării, necropola de la Piatra Frecatei conține un număr mare de
morminte din care s-au recuperat 786 de schelete. Mormintele sunt
impartite in patru sectoare (A, B, C, D). In necropola predomina ritul
inhumației(exista si un mormânt de incinerație). Orientarea
mormintelor se face V – E. Exista de asemenea, mai multe tipuri de
morminte: simple, cu țigle, cu pietre, cu lemn. Datarea cimitirului se
face, pe baza materialelor descoperite intre secolele II – VII si X – XII.
Din mormintele descoperite, numai 210 au inventar. Mormintele

apartinand secolului IV din necropola, prin obiectele lor, reflecta destul
de evident o lume de cultura provincial – romana amestecata cu

elemente străine de caracter barbar (se remarca elemente gotice

specifice culturii Santana de Mures-Cerniahov). Un mormânt tipic provincial – roman de la Beroe are următoarele caracteristici: scheletul este orientat V – E, pus pe spate cu mâinile de-a lungul corpului; ca obiecte de inventar are o fibula cu capetele in forma de bulb de ceapa, inel de argint si doua ulcioare din argila depuse la picioare.

In restul mormintelor de tip roman, inventarul consta deseori dintrun singur obiect, vas, fibula sau catarama.

Sunt prezente de asemenea si morminte barbare situate in
interiorul necropolei romane, ceea ce a dus la concluzia logica a unei

11 Otto J. Maenchen Helfen, „The world of the huns”, Berkeley,L.A., 1973, p.40-41

6

conviețuiri dintre cele doua populații in cadrul evenimentelor petrecute
in Scythia in secolele IV – V.12 Revenind la situația din secolul IV

putem spune ca un rol deosebit l-a jucat puternica ascensiune a
creștinismului in Scythia Minor, aceasta traducându-se in faptul ca
episcopul de Tomis e apreciat de autoritatea imperiala drept un model
de credința ortodoxa la Sinodul II Ecumenic ținut la Constantinopol si
la care a participat direct episcopul tomitan, ca raporturile sale cu alte
centre creștine se amplifica si ca probabil, la cumpăna dintre veacurile
IV si V este ridicat la rangul de episcop autocefal. In răstimpul de la
trecerea goților in Imperiu si destrămarea imperiului hunic al lui Attila,
Scythia Minor va cunoaște perioade dificile. O dovada in acest sens o
gasim relatata de Priscus in Ambasadele sale, unde se spune ca la
întoarcere, a fost trimis ca sol de către Attila, Berichus care
„stapaneste mai multe sate in Scythia”(e vorba probabil de zona
gurilor Dunării pe care aceștia, la acel moment, o controlau).13In ciuda
acestei situații grele, in 431, la al III-lea Sinod Ecumenic de la Efes,
participa si episcopul Timotei de Tomis14, menționat si intr-o inscripție
descoperita lângă Constanta (îndoielnica). Pericol hunic va fi înlăturat
odată cu înfrângerea acestora la „Câmpiile catalunice” (locus

Mauriacus) de către generalul roman Aetius in anul 451. In consecința,
ne-am fi așteptat ca la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon sa participe
si episcopul de Tomis de atunci, Alexandru. Acesta insa nu participa, si
nici un episcop din Moesia, din cauza unor atacuri furibunde ale
coaliției hunice după înfrângerea mentionata. Totuși, el va semna in

12 P Aetius in anul 451. In consecința,
ne-am fi așteptat ca la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon sa participe
si episcopul de Tomis de atunci, Alexandru. Acesta insa nu participa, si
nici un episcop din Moesia, din cauza unor atacuri furibunde ale
coaliției hunice după înfrângerea mentionata. Totuși, el va semna in

12 Petre Aurelian, „Sapaturile de la Piatra Frecatei(Beroe)”, Materiale si cercetări arheologice, volumul VIII, Bucuresti, 1962, p. 565 – 591.

13 Ambasadele lui Priscus, I.I.R., VIII, traducere de George Popa Liseanu, Bucuresti, 1936, p.24. 14 Acta Conciliorum Oecumenicorum, Fd. Schwartz, volumul III, prima parte, 1935, p.234. Intre cei 197 de membri ai sinodului, semneaza si episcopul de Tomis: „Timotheus episcopus
provinciae Scythiae Tomitanae civitatis suscripsi”.

7

452 actele conciliului de unde rezulta ca pericolul a fost îndepărtat.15
După moartea lui Attila in 453, „Imperiul” clădit de el se va destrăma
fiind impartit intre fii lui. Unul dintre ei, Hernach (Irnach, Ernac), cel
mai mic, se va retrage in nord-estul Dobrogei, înspre Delta Dunării.16
La Beroe(Piatra Frecatei), arheologii au surprins momentul stabilirii
hunilor in aceste locuri. In necropola II, sectorul C s-a descoperit,
după cum am amintit si mai sus, o basilica cimiteriala. Noutatea o
constituie faptul ca ea suprapune o alta mai veche, denumita si
„basilica cu cripta”, ce poate fi datata pe baza celor 320 de monede
descoperite in stratul arheologic ce-i aparține, in secolele IV – V după
Hristos. Ca ipoteza este data ridicarea acesteia in timpul lui Constantin
cel Mare (326-337), distrugerea ei petrecându-se in a II-a jumătate a
secolului al V-lea, iar după câteva decenii, probabil in vremea lui
Anastasius (491-518), peste ea se ridica o a doua, perfect suprapusa
arhitectonic. Situația arheologica surprinsa aici i-a făcut pe arheologi
sa sustina ca distrugerea „basilicii cu cripta” s-a petrecut după

retragerea hunica de la Nedao (454).17

După destrămarea coaliției hunice (454 – Nedao), o atenție

deosebita a fost acordata provinciilor dunărene, inclusiv Scythia Minor,
refăcute printr-o activitate constructiva laborioasa, începuta de către
Anastasius si desavarsita sub Iustinian. Astfel ținutul actual romanesc
devine un focar de civilizație romano- bizantina. Elementul
fundamental prin care aceasta civilizație se definește in organizare,
mod de viata, mentalitati, limbaj, forme artistice este profundul sau
caracter creștin. Anastasius (491-518) manifesta o grija deosebita

pentru Dobrogea unde vor fi refăcute zidurile unor cetati: Histria,
Dinogetia, Capidava, Altinum (aici au fost descoperite cărămizi

15 Otto J. Maenchen-Helfen, op. Cit., p.131.

16 Ion Barnea si Radu Vulpe, op. Cit., p. 408.

17 Petre Aurelian, „Beroe I, necropola din veacurile II-VII e.n. de la Piatra Frecatei”, Bucuresti, 1975,p.7-21.

8

stampilate, care conțineau numele împăratului). Lucrările cele mai
importante s-au desfasurat in capitala provinciei, Tomis. La Constanta
s-a descoperit si singurul sigiliu cu numele împăratului de pe teritoriul
Dobrogei.18Iustinian (527-565) va continua opera lui Anastasius, in

timpul lui efectuându-se cele mai ample lucrări de fortificare intreprise
vreodată pe linia de granița a Imperiului. La Dunărea de Jos se
conturează un nou conflict generat de invazia unor triburi de slavi, anti
si bulgari amestecați cu ramasite ale hunilor. In 559 se înregistrează si
o invazie a cutrigurilor conduși de Zabergan. Aceștia trec fluviul in
Scythia Minor si Moesia Secunda ajungând pana in Thracia, Macedonia
si Grecia. Cu aceasta ocazie a fost prădata si incendiata cetatea
Dinogetia (si poate si altele din Dobrogea).19 Ramanand sub controlul
Imperiului, provincia Scythia Minor se va bucura de o vasta opera de
reconstrucție. Astfel, vor fi refăcute aproximativ 40 de cetati, intre

care amintim: Axiopolis, Troesmis, Noviodunum, Aegysus, Ulmetum, Ibida, Tomis, Callatis, Histria, Dinogetia etc. Descoperirile arheologice au confirmat si in acest caz știrile istoricilor vremii (spre exemplu ale lui Procopius de Cezareea).

In ciuda tuturor acestor ample lucrări de reconstructi si întărire
situația devine din ce in ce mai tensionata datorita invaziilor slavo-
avare ce vor continua mai bine de un secol. Aceasta situație dramatica
a avut repercusiuni si asupra ținutului dintre Dunăre si Marea Neagra.
Descoperirile arheologice, monetare si sigilografice făcute in ultimele
decenii arata ca, in urma confruntărilor dintre armata imperiala si
cetele cutrigure si avaro – slave si, apoi a răscoalei trupelor de

frontiera, Imperiul controlează in mod ferm provincia pana la începutul
domniei lui Heraclius (610 – 641), cu excepția unei sincope produsa de

18 Emilian Popescu, op. Cit., p. 82.

19 Stelian Brezeanu, O istorie a Imperiului Bizantin, editura Albatros, Bucuresti, 1981, p.33 si Emilian Popescu, op. Cit., p.90.

9

o incursiune avara ce asediază Tomisul (in 599)20, iar continuitatea de
locuire este evidenta. După trecerea in masa a slavilor peste fluviu prin
punctul Popina – Silistra in primii ani ai domniei lui Heraclius, este cu
totul nesigur ca Dobrogea sa fi continuat, sub diferite formule juridice
si administrative (o thema), a fi sub autoritatea bizantina pe tot

parcursul secolului al VII-lea. Elementele culturii materiale din provincie(sistem de locuire, ceramica, decoruri etc.) atesta filiația lor cu formele culturare din perioada anterioara (sec. IV – VI) si totodată, participarea acestora la geneza celor caracteristice veacurilor VII – X. In acest interval de timp devin realitati istorice: dispariția treptata a vietii urbane; abandonarea activitatilor edilitare; sincope in circulația monetara; dispariția centrelor episcopale.

Penetrația bulgara in zona de la nordul gurilor Dunării sub
conducerea lui Asparuch, trecerea lor in Imperiu si recunoașterea de
către diplomația bizantina a formațiunilor avaro – slave (680 – 681) au
marcat întreruperea temporara a legăturilor directe dintre spațiul
dobrogean si Constantinopol.21 După căderea frontierei dunărene a
Imperiului bizantin a urmat o perioada tulbure cu caracteristicile
menționate mai sus. Dobrogea nu iese total din zona de influenta a
imperiului, dar isi pierde importanta strategica fiind inclusa in thema
Paristrion (Paradunavon).22 Deși in aceste vremuri tulburi, viata
religioasa a locuitorilor din Scythia Minor este puternic afectata,
scaunul de Tomis încetându-si existenta, ea nu dispare ci continua fara
întrerupere pana la restabilirea dominației bizantine in aceasta
regiune(secolele X- XI).23

20 Stelian Brezeanu, op. Cit., p. 38.
21 Nelu Zugravu, op. Cit., p.75-76.

22 Emilian Popescu, „Monahismul timpuriu pe teritoriul Romaniei”……….., p. 96.

23 Alex. M. Ionita, „Viata manastireasca in Dobrogea pana in secolul al XII-lea”, in Studii Teologice, numarul 1/ 1977.

10

Geneza crestinismului nor-danubian – o problema?

După scurta incursiune istorica, o alta problema care trebuie amintita atunci când se vorbeste despre crestinism la romani este problema genezei (originii) acestuia.

Intrebarea ce se impune in mod firesc este: de când putem vorbi de creștinism pe teritoriul de astăzi al Romaniei, este creștinismul romanesc de origine apostolica?

In general, când se vorbește de creștinism, si mai ales pe teritoriul patriei noastre, pentru cei mai mulți, toate par sa înceapă de la Constantin cel Mare. Fara a mai insista asupra rolului jucat de ilustrul imparat afirmam ca cei in cauza sunt inclinati sa exagereze lucrurile fara nici cel mai „infim” spirit critic. Pe de alta parte sunt destui si cei care susțin fara drept de apel originea apostolica sigura a Bisericii romane ca rezultat al activitati misionare a Sfântului Apostol Andrei si, mai nou, a Sfântului Apostol Filip.

Textele care se invoca cel mai adesea in discutia privitoare la acest
subiect sunt urmatoarele: Eusebiu de Cezareea spune in „Istoria

bisericeasca” (III,1-3) cum ca lui Andrei i-a cazut la sorti Scythia

pentru propovaduire; Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae din
secolul X il aminteste pe sfantul Apostol Andrei la 30 noiembrie, cu
aceeasi mentiune ca la Eusebiu, dar cu completarea ca sfantul ar fi
hirotonit la Odessos (Varna) pe unul din ucenicii sai (Amplius);

Epifanie Monahul reia ideea din Synaxarium; Hippolyt al Romei (175-
235) spune:”Andrei a vestit scitilor si tracilor”; de asemenea mai este
invocat un calendar gotic-arian (din secolul IV – cel mai vechi) care
are mentionata ziua sfantului Andrei. In legatura cu apostolatul
Sfantului Filip sunt mentionate: calendarul gotic amintit mai sus, doua

11

martirologii (al lui Usuard – secolul IX – si al lui Adon) etc. Fara a intra
in polemica acestui caz(al originii crestinismului romanesc) ne vom
limita in a observa ca stirile privind o eventuala propoveduire a celor
doi Apostoli ai Domnului in Dobrogea sunt contradictorii si insuficient
puse in evidenta de descoperirile arheologice si de observatiile istorice.
Nu credem ca daca vreunul dintre cei doi Apostoli ar fi propoveduit in
Scythia (asa cum ne-ar f placut sa se fi intamplat), acest lucru nu ar fi
fost amintit si, cu siguranta, folosit de toate personalitatile vietii
bisericesti dobrogene inca de la inceputuri. Or, nici Bretanion (in

conflictul cu imparatul Valens), nici Ioan Casian, nici vreunul din „calugarii sciti” nu se folosesc de aceasta argumentatie, ceea ce ne face sa ne indoim de veridicitatea unei eventuale „origini apostolice” a crestinismului romanesc.

De origine apostolica sau nu, religia crestina a aparut pe teritoriul
Scythiei Minor inca din primele veacuri dupa Hristos, fie prin
intermediul negustorilor din porturile Dobrogene, fie prin cel al
veteranilor sau prin orice alte mijloace. Cert este ca păgânismul era in
veacurile II – III o credința vie, acceptata si impartasita de locuitorii
Imperiului, inclusiv de cei ai provinciilor dunărene, cu numeroase
aspecte neformale, ateismul si indiferente religioasa fiind fenomene
singulare. Un fenomen interesant si specific secolelor I – III il

reprezinta existenta alaturi de sau chiar in mediul crestin a
elementelor de factura gnostica. Pe teritoriul Romaniei se remarca o
coexistenta a pieselor crestine cu cele gnostice24, ceea ce a facut pe
unii autori sa considere ca gnosticismul a avut un rol important in
crestinarea regiunilor dunarene.25 Elemente gnostice au patruns si in
zona dobrogeana a Moesiei Inferior si a Daciei așa cum se poate

24 N. Gudea si Ioan Ghiurco, Din istoria creștinismului la romani (marturii arheologice), ed. Episcopiei ortodoxe romane a Oradiei, Oradea, 1988, p.37.

25 Nelu Zugravu, op. Cit., p.98-99

12

deduce din descoperirea unor geme de tip abraxas sau gryllos si a
unor placute cu inscripție. Asfel, intr-un mormânt de inhumație de la
Tomis datat in secolul al II-lea s-a găsit o gema montata pe un inel de
plumb pe care era reprezentata divinitatea Chnobis cu corp de șarpe,
ceea ce a trimis cu gândul la gnosticii ophiti; aceștia considerau
șarpele ca mijlocitor al cunoașterii si au fost combatuti, printre alții si
de către Origen. De la Dinogetia (Garvan) provine o gemma abraxea,
datata in secolul al III-lea si care pe baza reprezentărilor, pare sa fi
aparținut unui gnostic de origine egipteana sau siriana din rândurile
militarilor sau negustorilor aflați in regiune. Elemente gnostice se vor
mentine pana tarziu daca luam in considerare o stela funerara, azi
dispăruta, descoperita in necropolele tomitane, care la sfarsitul
inscripției avea incizata reprezentarea unei frunze de palmier (simbol
creștin) iar mai jos o pentagrama (simbol gnostic) si datata in secolul
al IV-lea.26 Putem afirma cu certitudine, pe baza marturiilor
aghiografice, ca in Dobrogea au existat creștini izolați chiar din primele
secole; acest lucru îl observam in timpul persecuției lui Diocletian (303
– 304) când in Scythia Minor apar numele a numeroși creștini (in mare
parte militari), cei mai numeroși fiind in Tomis, apoi Durostorum,
Axiopolis, Dinogetia, Noviodunum si Halmyris.27

Un cimitir descoperit recent la Tomis si atribuit in virtutea orientarii
V-E, a inventarului modest si a ritului comunitatii crestine din Tomis, a
fost datat dupa materialele descoperite si monede, majoritar in
secolele II- III d. Hs. Acest fapt ar pleda, in opinia autorilor studiului
respectiv pentru o crestinare relativ timpurie si in masa la Tomis.28
Informatia aceasta pare sa fie ignorata de studii posterioare, probabil

26 Emilian Popescu, I.G.L.R., p.63, 28.

27 Ion Barnea, Monumenti Paleocristiani della Scizia Minore, estratto de „ Corsi di cultura sull arte ravennante e bizantina”, Ravenna, 1971, p.25-26.

28 Mihai Bucovala, Cecilia Pasca, „Cercetari in necropola romana de vest a Tomisului”, in Pontica, XXV, 1992, p.270.

13

din cauza lipsei din inventarul mormintelor descoperite a elementelor cler crestine.

Un istoric grec spunea in incheierea lucrarii sale de spre crestinismul preconstantinian din Grecia:

„Si on voulait conclure, on pourrait donc dire, qu’a l’epoque preconstantinienne, en Grece, bien qu’il a existat des communautes vivantes, les chretiens n’ont pas laisse de traces importantes. Leur vie religieux ne se distinguait pas de la vie paienne par des traits tres prononces, elle evoulait en marge de la population paienne.29 Același lucru s-ar putea spune si despre Scythia Minor.

De ce ne-am oprit in problema originii crestinismului romanesc tocmai la descoperirile din necropole?

Asa cum aclama titlul unei lucrari recente30, si dupa cum lasa sa se
inteleaga istoria, crestinismul a patruns in mediul preromanesc in
mediul popular. Un invatat francez, Georges Duby, spunea intr-una din
cartile sale:„La religion du peuple est naturellement funeraire”.31 Fara
a exagera aceasta fraza, afirmam si noi pe baza celor studiate ca
domeniul funerar exprima cel mai bine orientarea (trăirea) religioasa a
oamenilor: credința, superstițiile, fricile, cutumele. El este un bun
domeniu de studiu al apariției si evoluției credinței creștine pe teritoriul
României. Din cercetarea necropolelor ne putem da seama atât de
continuitatea culturala romaneasca pe aceste meleaguri cat si de
originea multora dintre practicile creștine de astăzi. Descoperirile
arheologice, in genere, au acest rol de a confirma sau infirma știrile
literale si tradițiile locale. Pentru motivul exprimat mai sus ne-am oprit
la studiul necropolelor din Dobrogea in vederea unei mai bune edificări
in problema propusa.

29 D. I. Pallas, in Cahiers Archeologiques, XXIV – 1975 – p. 19 apud I, Barnea, Considerații privind cele mai vechi monumente creștine de la Tomis, Pontica XXIV, 1991.
30 Nelu Zugravu, Geneza crestinismului popular al romanilor, Bucuresti, 1997.
31 L’Europe au Moyen Age, Paris, 1984,p. 245

14

Din punct de vedere creștin, moartea a survenit in lume ca urmare
a păcatului lui Adam si s-a transmis tuturor oamenilor, de aceea ea
este o realitate ce trebuie acceptata ca voie a lui Dumnezeu. Ea nu
este decât o poarta spre viata de dincolo. Prin moarte încetează orice
activitate a omului, fie de a creste in virtute, fie de a cădea in păcat.
Viata pana la moarte este răstimpul in care omul poate sa
dobândească dreptul la viata si fericire veșnica. In același timp, ca
rezultat al faptelor sale, el poate sa-si atragă asupra sa moartea sau
pedeapsa eterna. Odată evenimentul morții trecut, nu mai exista
posibilitatea efectuării unui progres in virtute si, deci, dobândirea
iertării păcatelor.32 In domeniul funerar găsim exprimata aceasta frica
a vredniciei sau nu de fericirea veșnica in formula des întâlnita: „Κυριε
βοηθι”(„Doamne ai mila!”). Moartea trupeasca este urmata de
judecata particulara: „este rânduit oamenilor sa moara, iar după aceea
sa fie judecați”(Evrei IX, 27). Despre procedura in cadrul judecații

particulare, Revelația divina nu spune nimic. O tradiție veche a
dezvoltat in acest sens invatatura despre vămi. Astfel, după

despartirea de trup, sufletul merge la judecata particulara insotit de îngeri si demoni. Acesta trebuie sa treacă prin anumite vămi sau puncte de cercetare. La fiecare vama i se va cere socoteala pentru faptele din aceasta viata. Tradiția aceasta este foarte puternic imprimata in constiinta creștinilor romani încât si astăzi la cele mai multe inmormantari, cel decedat are agatat de deget un ban perforat pentru a „plăti” vămile. După cum cunoaștem din istoriografie, obiceiul punerii de monede in mormânt este de factura păgâna, banii reprezentând „obolul lui Charon” ce trebuia plătit de spiritul celui mort pentru a avea acces in lumea umbrelor.

32 Remus Rus, Concepția despre om in marile religii, teza de doctorat, Bucuresti, 1978, p.130 –
131.

15

O alta problema pe care trebuie sa o amintim este posibilitatea
legăturii dintre cei vii si cei morți. In credința creștina, intre cei vii si
cei morți exista o strânsa legătura bazata pe comuniunea iubirii si a
rugăciunii. Prin acte de milostenie, prin rugăciuni cei in viata pot cere
mila si indurare de la Tatăl ceresc pentru cei aflați sub pedeapsa.
Aceasta întrepătrundere sau intr-ajutorare spirituala, caracteristica
doctrinei creștine ortodoxe, accentuează mai ales asupra caracterului
universal al comunitatii umane, care in accepțiunea ei cea mai larga
depaseste limitele vietii empirice si include pe toți cei care au
impartasit aceeași credința. Ca expresie văzuta a acestei concepții
avem parastasele, mese in amintirea celor decedați, când se crede ca
milostenia se face in numele celui trecut la viata veșnica. Credința
aceasta este foarte puternica in rândul poporului care o păstrează cu
sfințenie. Si aceasta practica are corespondent in păgânism. Spre
exemplu, romanii credeau ca defunctul intra in comunitatea zeificata a
sufletelor celor morți (manes), care mai erau si genii protectoare.

Pierdut in lumea umbrelor stramosilor, defunctul se lasă in seama
credinței urmașilor săi si mai ales a fiului sau legitim, care trebuia sa
oficieze ritualurile stramosilor la mormântul sau. Aceste ritualuri
constau in banchete funerare, libațiuni si rugăciuni aduse manilor. 33
Pe multe din stelele funerare păgâne descoperite in Dobrogea apare
inscripția: D M, adică D(is) M(anibus) -„zeilor mani”. Mormântul

devenea astfel proprietate sacra a manilor el neputand fi violat.
Inviolabilitatea mormintelor s-a transmis si in crestinism inca de
timpuriu existand unii crestini care jefuiau mormintele antice. In 441,

cu ocazia unui targ tinut intre romani si nomazii huni, acestia din urma
ataca si macelaresc un numar importana de participanti. Pretextul
pentru atacarea targului a fost o incursiune a episcopului de Margus

33 Remus Rus, Concepția despre om in marile religii, teza de doctorat, Bucuresti, 1978, p.13

16

(Dubrovita), in teritoriul stapanit de huni si jefuirea de catre acesta a averilor si tezaurelor pe care hunii le ascunsesera34; dupa unii istorici era vorba despre jefuirea mormintelor regale de popdoabele lor, in baza unei paralele cu o novela din 27 martie 347 care, incriminand pe violatorii de morminte (sepulcri violatores), ii amintea in primul rand pe clerici, si cu predicile lui Ioan Gura de Aur in care sunt amintiti de asemenea jefuitorii de morminte.35

Multe dintre mormintele descoperite in necropolele din Scythia
Minor nu au inventar (majoritatea la Callatis si la Beroe) si numai
orientarea lor precum si aceasta lipsa a inventarului i-au condus pe
cercetători la concluzia ca ar fi aparținut unor creștini. De asemenea
multe dintre obiectele găsite in necropole sunt similare si creștinilor si
păgânilor (opaițe, ulcioare, monede, fibule, lacrimarii etc. – vezi

Callatis), ceea ce face ca atribuirea lor sa fie dificila. Pe baza
descoperirilor din necropole precum si a asemănărilor dintre concepțiile
funerare, se ajunge la concluzia ca primii creștini au păstrat unele din
practicile păgâne revalorizându-le in sens creștin. Astfel, pe opaițe
apare crucea, porumbelul sau alt simbol creștin, pe ulcioare apare
inscripția ZOH (Viata), pe bratari apare de asemenea crucea, la fel pe
catarame, aplice si pietrele de mormânt. Tendința de a marca locul
unde este îngropat un creștin devine majoritara începând cu secolele
IV – V. Aceasta tendinta (obicei) a fost preluata de crestini de la
paganii daco-romani, care la randul lor au pastrat o traditie mai veche,
ce dateaza pe teritoriul tarii noastre inca din epoca bronzului, apoi cu o
mare varietate de forme, din epoca elenistica in Dobrogea.36

Dupa cum se poate observa, domeniul funerar este mediul cel mai
propice de patrundere al cutumelor si practicilor antice, cu atât mai

34 Ambasadele lui Priscus, I.I.R., VIII, p.116.

35 Otto J. Maenchen-Helfen, op. Cit., p.116.

36 Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a Romaniei, volumul III, M-Q, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2000, p. 105-106.

17

mult cu cat noua religie si-a elaborat destul de târziu, respectiv către
anii 200 – 250, si nici atunci suficient de închegat, discursul asupra
morții.

Astfel, in ceea ce privește ritul funerar, se admite ca in veacurile II
– III creștinismul n-a avut rol hotărâtor in trecerea de la incinerație la
inhumație. Pe temeiul unor rațiuni de natura biblica (Facere 3, 19:
„Pamant ești si in pamant te vei întoarce”), dogmatica, morala
(cinstirea moaștelor) si tradiționala (pe filiera iudaica) antropologia si
soteriologia specifice creștinismului in perioada amintita au afirmat
ideea învierii trupurilor in vederea Judecații de Apoi si a dobândirii
vietii veșnice si au proclamat permanenta naturii umane a corpurilor,
in consecința, au respins cremațiunea, preferând inhumația. Cu
diferente de la o regiune la alta, acest rit devine deja predominant in
Imperiul Roman din secolul al III-lea, sub influenta cultelor orientale in
special, dar si a noilor tendințe umaniste din epoca. Aceasta
„humanitas”, inteleasa ca philantropia greceasca, era apropiata de
concepția creștina asupra trupurilor; „arderea trupurilor nu

înseamnă o pietate fata de suflet, scria Tertulian, ci o cruzime fata de corp, pe care omul nu trebuie sa-l dea ca ispasire pentru vre-o pedeapsa”.37

Descoperirile mai vechi din sectorul funerar al orașelor grecești din
ținutul dobrogean al Moesiei Inferior arata ca de la sfarsitul secolului
al II-lea, cu intensitati diferite de la o cetate la alta, inhumația se
generalizase. In secolul intai Tacitus afirma ca ritul incinerarii este
obligatoriu, insa in prima parte a veacului urmator, sub influenta
cultelor orientale si a practicilor acestora (tehnica sarcofagelor),

inhumatia devine dominanta.38

37 Nelu Zugravu, op. Cit., p. 102.

38 Gavrila Simion, „Rituri si ritualuri funerare practicate in necropola romana de la Noviodunum”, in Pontica, 27, 1995, p. 91-105.

18

In interiorul provinciei, pe malul dunărean si in zona sud –

moldoveneasca a acesteia, unde tradițiile autohtone au fost mai
puternice, coexistenta incinerație – inhumație a fost mai îndelungata,
respectiv pana la începutul epocii romano – bizantine. Dupa invaziile
slave ce au dominat secolele VI-VII, cu repercursiuni si in urmatoarea
perioada se remarca folosirea ritului incineratiei, probabil sub influenta
slava, de catre o populatie crestinata (edificatoare sunt crucile de pe
urnele funerare si de pe capacele acestora).39 Studiul amanuntit
asupra acestor necropole ar depasi spatiul acordat acestei lucrari de
aceea el va face obiectul unei lucrari mai ample. O singura problema
merita amintita aici deoarece are legatura cu continuitatea poporului
roman, este atribuirea initiala a mormintelor de incineratie de dupa
invazia slavilor exclusiv acestora din urma (practica este recunoscuta
sub numele de panslavism) care foloseau numai ritul incineratiei. Unei
astfel de atrbuiri i se impotrivesc insa atat ceramica folosita ca urne,
cat si anumite practici legate de ritul de inmormantare: practica locala
mult mai veche a acoperiri urnelor sau a casetelor de piatra sau
caramida. Folosirea ritului incinerarii de populatia straromana poate fi
admisa ca o revenire la anumite practici mai vechi pagane, indeosebi
in urma contactului cu slavii care inainte de crestinare si chiar dupa
aceea, practicau ritul incinerarii. Oricum, chiar intr-o perioada de
slabire a disciplinei bisericesti, o astfel de practica este greu de admis
pentru o populatie crestina.40

Descoperiri

39 A. Radulescu – N. Hartuchi, Cimitirul feudal-timpuriu de la Castelu, Constanta, 1967, 127p. 40 E.A.I.V.R., p. 144.

19

In paginile urmatoare vom prezenta mai multe descoperiri facute in
numeroasele necropole dobrogene si care au legatura directa cu
crestinismul si patrunderea lui pe teritoriul provinciei Scythia Minor.

Facand parte, pana la reformele lui Diocletian, din provincia Moesia
Inferior si prin urmare din Imperiu, intr-un mediu elenistic la origini cu
influente orientale (siriene mai ales), teritoriul Dobrogei de astazi se
constituia intr-un mediu propice pentru misionarismul crestin. Dupa
cum am amintit mai sus, sunt abundente stirile aghiografice despre
crestini martirizati pe aceste meleaguri. Fara a mai insista asupra
acestora, putem presupune ca misiunea crestina se va fi desfasurat de
ceva timp(mai devreme de secolele III – IV), deoarece crestinii erau
deja cunoscuti si prin activitatea lor deranjau lumea pagana a timpului.

SECOLELE II – IV(V) LA TOMIS

In sprijinul afirmatiilor anterioare aducem descoperirea in 1992 a
unei necropole romane in zona de vest a Constantei(anticul Tomis).
Din informatiile culese de cercetatori am extras urmatoarele concluzii:

• Ritualul folosit pentru cele 46 de morminte descoperite in anul 1992 in zona de vest a necropolelor tomitane este exclusiv inhumatia(cel de-al 47-lea era un cenotaf).

• Numarul mormintelor practicate in gropi simple este de 22, iar al celor in firida de 24. Trei morminte din prima categorie fusesera marcate printr-o tigla asezata la cap si respectiv doua –
fragmentare – lateral.

• 42 dintre morminte contin cate un inhumat, 3 cate doi si
ultimul dintre ele, trei (o familie cu un copil). Orientarea celor
inhumati a putut fi stabilita in 33 din cazuri, dintre care 28 aveau orientarea V-E, iar 5 N-S sau NE-SV.

20

• In 34 de morminte au fost descoperite obiecte de inventar;
putin numeroase si modeste ca factura, acestea reprezinta forme
tipice pentru epoca romana mentionata, unele dintre ele avand

caracter exclusiv funerar. Vasele din ceramica si sticla reprezinta
in mod cert produse ale atelierelor locale, unele din opaite fiind
copii locale ale unor tipuri lucrate de mesteri ce-si stampilau

produsele in centre traditionale, precum Atena si Corint.

Datarea unor morminte a putut fi stabilita pe baza inventarului
recuperat, astfel: pentru secolul II d. Hs., 7 morminte, pentru secolul
III, 12 morminte, pentru secolele V si VI, cate unul; 13 morminte nu
contineau nici un obiect; pentru ele, opinam, cu titlu de probabilitate,
secolul IV. Orientarea V-E, tipica crestinismului, si stratigrafia
(mormintele se afla la acelasi nivel si grupate intr-o necropola) i-a
determinat pe arheologi sa considere mormintele respective ca
apartinand comunitatii crestine din Tomis. Faptul ca multe dintre ele
sunt datate in secolele II- III d. Hs. Pledeaza pentru o crestinare
relativ timpurie la Tomis.41 Informatia este foarte pretioasa si daca nu
va fi infirmata de cercetarile ulterioare se pare ca se confirma
existenta crestinismului preconstantinian in Dobrogea.

Un epitaf descoperit in Constanta, in teritoriul necropolelor, si datat
in secolul al III-lea, este pus in amintirea unei oarecare Matrona care,
schimbandu-si parerea (δοξα – interpretat si ca „credinta”) nu a fost
ingropata alaturi de sotul si cei doi copii ai sai. Acest epitaf considerat
de unii cercetatori ca sigur crestin, de altii privit cu putina suspiciune,
vine sa intareasca ideea unui crestinism timpuriu in Scythia Minor,
chiar daca el apare sporadic si numai sub forma de presupuneri inainte
de secolul al IV-lea.42

41 Mihai Bucovala, Cecilia Pasca, art. cit., rev. cit.

42 Emilian Popescu, I.G.L.R.; I. Barnea, „Consideratii privind cele mai vechi monumente crestine de la Tomis”, in Pontica, XXIV, 1991, p. 269; Nelu Zugravu, op. Cit., p. 176.

21

Intr-un mormânt de inhumație orientat VNV – ESE dintr-un tumul
funerar investigat in 1978, care conținea trei amfore, un opaiț, o

catuie dacica cu cenușa si cărbuni, un pahar si trei monede de bronz
din timpul lui Claudius II Gothicus (268 – 270), s-a descoperit o fibula
din aur cu capete in forma de bulb de ceapa, pe al cărei arc se afla
incizat numele INNOCENS. Antroponimul este cunoscut in lumea
creștina timpurie, dar el apare, deopotrivă, si printre numele religioase
păgâne. Alte obiecte descoperite in același sit: delfini de bronz, opaiț
de lut cu imaginea unui porumbel pe o ramura de măslin, opaiț cu
ciorchine de strugure, tipar de lut cu reprezentarea unui om cu masca
de măgar. Acestea au fost considerate de unii ca marturii creștine iar
altii le-au privit cu rezerva.43

Daca aceste marturii prezentate mai sus sunt privite de unii
cercetatori cu scepticism, urmatoarea descoperire dintr-o necropola
tomitana nu lasa nici o urma de indoiala asupra credintei impartasite
de cel care a folosit obiectul respectiv. Este vorba despre un opait de
lut ars descoperit intr-un mormant tomitan (M14) ce are incizat pe
fund, de trei ori, semnul crucii. Obiectul a fost datat pe baza celorlalte
materiale descoperite si a tipologiei, in secolul al III-lea, constituindu-
se astfel in cel mai vechi obiect crestin descoperit la Tomis.44 In
aceeasi necropola romana, in M7 s-a mai escoperit un opait ce avea ca
decor doi pesti suprapusi, de asemenea privit ca semn al crestinarii.45

Inainte de a trece la prezentarea obiectelor de secol IV, trebuie sa
completam tabloul raspandirii crestinismului pe teritoril dintre Dunare
si Marea Neagra cu o descoperire facuta la Barbosi. Este vorba despre
doua cruciulite de sidef, de mici dimensiuni, ce se purtau probabil la

43 Nelu Zugravu, op. Cit., p.177.

44 ibidem si I. Barnea, art. cit., Pontica, XXIV, 1991.Pentru informatii suplimentare privind

marcile imprimate pe fundul vaselor si obiectelor de lut vezi: E.A.I.V.R., Bucuresti, 2000, p.38, iar pentru opaite aceeasi editie, p.232-233.

45 Nelu Zugravu, op. Cit., loc. Cit.

22

gat sau ca aplice pe haine, datând din timpul lui Alexandru Sever (222
-235). Unii exegeți cred ca crucea nu este anterioara veacului III,
deoarece creștinii s-ar fi supus pericolelor, idee infirmata de
descoperirile din Siria si din catacombele romane precum si de
literatura apologetica ce atesta cinstirea timpurie a crucii (secolul II).
Descoperiri epigrafice din centre cu veche tradiție creștina (Ierusalim,
Asia Mica, Roma) arata ca siglele desemnând pe Mântuitorul si pe
Maica Sa erau utilizate de unii creștini chiar din veacul al II-lea, dar ca,
in general, numele sacre ale Persoanelor Treimii, Fecioarei si ale altor
personaje sfinte s-au impus in paleografia greaca si latina abia in
secolul al IV-lea odată cu victoria creștinismului.46 Concluzia ce se
desprinde pentru perioada de dinainte de secolul al IV-lea lasa sa se
inteleaga ca, crestinismul a patruns in Scythia Minor inainte de victoria
lui oficiala si ca doar cineva de rea credinta ar putea contesta fara
drept de apel acest lucru.

In secolul IV se remarca la Tomis o dezvoltare a elementului crestin, surprinsa si in domeniul funerar.

Pentru inceput, credem ca este potrivit sa amintim de monumentele funerare asupra carora planeaza unele indoieli.

Astfel apar in discutie trei stele funerare ce par a contine simboluri crestine. Prima din ele, datand la inceputul secolului al IV-lea (o stela de calcar), are pe frontonul ei un porumbel intr-un triunghi. La sfarsitul inscriptiei e nesigur daca e reprezentata o frunza de iedera sau un peste. Din inscripție insa nu se desprinde nimic creștin. O alta contine de asemenea un porumbel pe fronton.47

O a treia stela datand de asemenea in secolul al IV-lea nu la sa nici
o urma de indoiala asupra apartenentei religioase a celor doua

46 Ibidem, p. 170.

47 Ion Barnea , op. Cit., p.270, spune ca acestea nu trebuie considerate crestine deoarece,

porumbelul ar reprezenta in imagistica pagana, sufletul celui dececat, si de aceea epitafurile cu
pricina sunt pagane; Emilian Popescu in I.G.L.R. se rezuma doar sa le mentioneze(p. 53s.u.).

23

defuncte: Aurelia Ianuaria si Aurelia Domna. Inscriptionata in calcarul
stelei, inscriptia contine si expresii specific pagane, ca: „complevit

Elysiis” si „ale, vale viator”. De asemenea expresia: „spiritum reddere”
este o expresie des întâlnita si in inscripțiile păgâne si înseamnă „a
muri”, „a-si da sufletul”. Ceea ce a facut ca aceasta sa fie considerata
crestina, fara dubii, este cuvantul „Deo” introdus intre spiritum si

reddere, formand astfel: „spiritum Deo red(d)ere”, adica „sa-si dea
sufletul lui Dumnezeu”. Epitaful apartine in concluzie unor crestini.48
O descoperire relativ recenta, din Constanta, de pe faleza de Nord,
a fost atribuita de unii cercetatori, pe baza analogiilor, elementului
crestin prezent in secolul IV la Tomis. Este vorba de „Cavoul cu picturi”
descoperit in 1988, cand se sapa la fundatia unui bloc de locuinte. Ca
si pe inscripțiile funerare cu conținut si decor comun religiei păgâne
greco-romane si celei creștine, si aici reprezentările anumitor pasări
(porumbei, păuni etc.) si animale (iepure) pot fi tot atât de bine

simboluri păgâne cat si creștine. Ceea ce a determinat pe descoperitori sa-i atribuie pe buna dreptate caracter creștin, sunt mormintele din interiorul cavoului, orientate crestineste. Pe baza stilului naturalistic al bogatului decor floral si faunistic, combinat cu ornamente geometrice, si al puținelor piese de inventar găsite in morminte, cavoul a fost datat in a doua jumătate a secolului al IV-lea, el fiind folosit pentru inmormantari o perioada mai îndelungata.

In catacomba Santi Pietro e Marcellino de la Roma, se afla scene ale
banchetului funerar cu similaritati cu cea din cavoul descoperit la
Tomis. Ca un element in plus, la Tomis, pe masa se afla pictat un

48 Ion Barnea Monumenti Paleocristiani della Scizia Minore, estratto de „ Corsi di cultura sull arte ravennante e bizantina”, Ravenna, 1971, p. 29; Nelu Zugravu, op. Cit., Emilian Popescu,

I.G.L.R., p.56, 21

24

peste (simbol creștin) iar deasupra persoanei din dreapta scenei se afla inscripția IRENE (IRINI = PACE).49

Alte descoperiri cu caracter crestin, din necropolele Tomisului, datate in secolele IV – V si considerate ca sigur crestine:

p.59 – 60, 24

• Un epitaf de marmura caracteristic IV – V. Are frontonul triunghiular. In centrul stelei se afla o coroana ce se termina in partea de jos cu doua frunze de iedera, iar in centrul coroanei se afla monogramul creștin si crucea monogramatica. Text: „Torpilla din Epiphaneia”(Cilicia, n. aut.) de 25 de ani.50

• Masa de agapa descoperita probabil intr-un cavou. Secol IV
– V , cu inscripția: ΤΩ ΜΑΚΑΡΙΩ ΤΙΜΟΘΕΩ ΠΑΡΑ ∆ΙΝΙΟΥ

ΝΕΟΦΩΤΙΣΤΟΥ ΕΝΜΑΝΟΥΗΛ, adica: „FERICITULUI TIMOTEI DIN
PARTEA LUI DINIOS CU NUMELE DE NEOFIT ENMANUEL” Intre
cuvintele 2 si 3 este reprezentat un porumbel, iar la sfarsitul
inscripției se afla reprezentat un peste. Numele de timotei
precum si apelativul de Fericitul i-a facut pe cercetatori sa
considere ca este vorba chiar despre episcopul Timotei care a
participat la sinodul de la Efes din 431, considerat al III-lea

Ecumenic.51

• O stela funerara, azi dispăruta, care la sfarsitul inscripției
avea incizata reprezentarea unei frunze de palmier (simbol

creștin) iar mai jos o pentagrama (simbol gnostic). Secol IV. Acesta se incadreaza in marturiile cu caracter gnostic ce s-au descoperit in Dobrogea in concordanta cu cele crestine.52

• O așchie de marmura rupta dintr-un sarcofag. Pe ea se
aflau reprezentate doua cruci, una la început si una la sfarsitul

49 I. Barnea, op. Cit., p. 272.

50 Emilian Popescu, I.G.L.R., p. 59 – 60, 24.
51 Ibidem, p. 62.

52 Ibidem, p.63, 28.

25

unei inscriptii: „Ai mila Doamne de cei fara trup! Aici odihnește
Alexandru de curând convertit (neofitos)”. Ca secol a fost propus

IV.53

• Din seria mormintelor pictate apare un altul inedit, datat in secolul IV, care conține scene cu caracter creștin evident; porumbel, ghirlande, doua capete de îngeri si doua figuri umane.54

• Epitaful lui Terentius, fiul lui Gaione(se pare ca e vorba
despre un got creștinat). Decor: cruce așezata pe un vrej de
iedera si monogramul înscris in cerc. Se pare ca piatra a fost
refolosita. Terentius era militar si facea parte di corpul „tinerilor
lancieri”.55

• O stela de marmura cu cruci săpate in partea superioara,
in mijloc si jos. Text: „Aici odihnește Maru, de doi ani, 10 luni si
14 zile, fiica lui Ioan, administratorul (bisericii) Sfântului Ioan”.
Aceasta este prima mentiune despre hramul unei biserici de pe
teritoriul romanesc si de asemenea aflam si numele primului
epitrop cunoscut la noi. Acest lucru dovedeste ca in secolele IV –
V, Biserica tomitana avea o solida organizare administrativa.56

• O alta placa fragmentara de marmura pomenește de un
fost episcop martir al cărui nume nu s-a păstrat (poate Titus sau
Philus, deoarece Acta Sanctorum amintește pentru 31 ianuarie la
Tomis un episcop martir cu acest nume, martirizat in persecuția
lui Liciniu, 319 -320). Placa a fost pusa la intrarea unui

53 Ibidem, p.64, 29.

54 A. Suceveanu si A. Barnea, „La Dobroudja Romaine”, editura Enciclopedica, Bucuresti, 1991,

p. 282

55 Emilian Popescu, I.G.L.R., p. 65.
56 Ibibem, p.67, 32.

26

martirium clădit la ceva vreme după martiraj(sfarsit de IV, început de V).57

• Un opaiț de lut descoperit in cimitirul tomitan in anii 1905 – 1906, ce are reprezentat pe el pe Hristos, in picioare, in costum antic, binecuvântând cu ambele mâini. De jur împrejur se citește inscripția „Pace meam do vobis” (Ioan XIV, 27) iar in chenarul circular sunt reprezentate busturile celor 12 Apostoli. Datare secolele IV – V.58

• Tot din secolele IV – V dateaza si edificiul funerar al lui
Eutalios din Cezareea (binecunoscut centru creștin, patria sf.

Vasile cel Mare care a avut relații cu Bretation ep. Tomisului –
conform actului martiric al sfântului Sava de la Buzău, 12 aprilie 372). Epitaful este pus de cappadocian in memoria sotiei sale Kaliope ca Dumnezeu sa o aseze in lumea celor drepti („aseaz-o Doamne cu dreptii”).59

• Un interes deosebit il prezinta inscriptia funerara a unui anume episcop martir. Cercetatorii au crezut ca este vorba de Titus sau Philus amintit in martirologii ca episcop de Tomis martirizat in timpul lui Licinius.60

In continuare vom prezenta cateva descoperiri din necropolele tomitane datate in secolele V – VI:

• O placa de marmura descoperita la Constanta. Deasupra inscripției are o cruce si o scobitura dreptunghiulara (pentru ars tămâie?).

57 I. Barnea, op. Cit., loc. cit.

58 Ibidem, vezi si A. Suceveanu si A. Barnea, op. Cit.

59 I. Barnea, „Monumenti….”, loc. cit.; vezi si I. Barnea, op. Cit..

60 Ibidem; Nelu Zugravu propune ca inscriptia sa fie citita:„Martiri ai lui Hristos si episcopi ai

Tomisului║aici odihnesc”., op. Cit., p235.

27

• O stela de marmura ce are in partea de sus doua cruci „latine” cu capetele brațelor latite, caracteristica a secolelor V –
VI, la baza cărora este un porumbel. Intre cruci este un cerc ce înscrie monogramul lui Hristos.

• Un fragment din piciorul unei mese de marmura, cu
capatul de jos in forma de cap de leu, cu siguranta de
provenienta pagana eci mai veche si refolosit de cele care au
scris inscriptia cu caracter funerar: „spre împlinirea rugăciunii

Sabinei, Leontiei, Venerei si Eufemiei”.61

• O stela de marmura ce are in partea superioara incizata o
cruce încadrata intr-un cerc având la baza doua frunze de iedera.
Sub ea, o alta cruce cu brațele inegale. Text: „Acest mormânt
este al Marciei Aurella, soția lui Marcus, cel care a fost cândva
principalis”. Titlul de principalis se acorda numai decurionilor –
membrii ai sfatului cetatii, bogați si influenți. Epitaful devine
astfel important si pentru ca atesta supravietuirea modelului
roman la Tomis si dupa vremurile tulburi ce caracterizeaza
secolul al IV-lea.

• O stela funerara crestina cu inscripție si cu decor format dintr-o cruce greaca caracteristica secolelor amintite si un mic bazin dreptunghiular, săpat probabil pentru ars tămâie.

• Doua stele funerare cu decor format din cruci: la prima semnul se afla la sfarsitul textului iar la a doua in centrul inscriptiei.

• O alta stela cu importanta deosebita este cea a lui „Atala,
fiul lui Tzeiuk”, probabil un hun sau protobulgar creștinat.
Decorul este format dintr-o cruce. Aceasta ne aduce aminte de
misiunea crestina intreprinsa de episcopul Theotim de Tomis,

61 Emilian Popescu, I.G.L.R., p. 69-70.

28

aparator al Sfantului Ioan Gura de Aur, pe care hunii il numeau
„zeul romanilor” datorita lucrurilor minunate pe care acesta le
facea.

• Un stâlp funerar triunghiular de marmura. In partea superioara are o cruce latina cu capetele brațelor latite. Baza crucii se termina in forma de ancora, formata din frunze de iedera. De asemenea, la sfarsitul inscripției se afla incizata o alta frunza de iedera. Text: „Mormintele acestea sunt ale lui Victor si Alexandru”. Modelul frunzelor de iedera este preluat din paganism ele fiind simbolul vietii, al vitalitatii.

• O alta stela funerara de maxima importanta pentru organizarea eclesiastica a provinciei Scythia Minor este stela de marmura a lui „Heraclide citeț al Sfintei Biserici Universale”. Ca decor, are o cruce in partea superioara si un chenar simplu la text, terminat cu o frunza de iedera. Este prima mentiune a unui anagnost (citet) in spatiul dobrogean.

• Inscriptia funerara a lui „ Marcellus, vicarul odesitan” ne da
marturie despre relatiile scaunului episcopal de Tomis cu alte
centre crestine, in cazul de fata cu Odessos (Varna), de

asemenea vechi centru episcopal.

• O stela de marmura, avand la origini o inscriptie pagana, a fost refolosita de crestini, pe ea aflandu-se textul urmator: „Paula, sotia lui Paul sirianul, hipodiacon”. Inscriptia crestina este de o maxima importanta deoarece ea reperzinta prima mentiune a unui hipodiacon in Scythia. De asemenea, ea certifica inca odata raporturile Bisericii tomitane cu centrele de traditie orientale.

• O alta cruce fragmentara are o inscriptie in greaca si
latina: ΦΩΣ ΩΗ ║ Georgii (a lui Gheorghe). Tot din aceeasi

29

categorie face parte si un fragment de cruce de marmura avand incizate doua litere: Φ Ζ.

• Din seria obiectelor de inventar funerar amintim: un vas mic de ceramica gasit intr-un mormant din Constanta, pe care este scris cu vopsea alba textul: „Ai mila de mine Doamne”.62; o catarama de bronz cu imaginea unui porumbel, o cruce de sarma si doua filacterii din bronz, toate intr-un mormânt de secol V – VI descoperit la Tomis, defunctul fiind pus untr-un sicriu ce avea o cruce incizata pe una din laturi.63

Din descoperirile arheologice prezentate mai sus aflam ca primii
creștini obișnuiau sa refoloseasca pentru stelele lor funerare vechi
stele funerare păgâne pe care inscritpionau simboluri specifice creștine
(se poate presupune ca acelea erau „moștenire” de familie n. n.). De
asemenea, ei revalorizau si elementele de decor, coroana specifica
pagana devenind cerc in care era inscrisa crucea, adeseori terminata in
partea de jos cu ornamente in forma de frunze de iedera, si acesta din
urma, la randul lui, fiind un simbol pagan la origine. De asemenea,
informatii pretioase ne sunt oferite in legatura cu organizarea Bisericii
tomitane, precum si legaturile acesteia cu centre crestine de traditie.
Astfel avem cunostinta despre un epitrop (administrator), Ioan, un
citet (anagnost), Heraclide, un ipodiacon, Paul – sirianul, precum si
despre un preot Patricius.64 Aflam pana si hramul unei biserici din
Tomis: Sfantul Ioan, precum si notiuni despre biserica: „sfanta si

universala”.

62 Emilian Popescu, I.G.L.R., p. 73 – 94, 37 – 59.

63 Maria Munteanu, „Marturii crestine pastrate in Muzeul de arheologie din Constanta”, p. 98-
104, in volumul De la Dunare la Mare, editura Arhiepiscopiei Dunarii de Jos, Galati, 1977. 64 Emilian Popescu, I.G.L.R., p. 62, 86.

30

Dupa cum se poate observa importanta studierii necropolelor este un fapt real si care poate aduce multe lamuriri privitoare la inceputurile crestinismului in Dobrogea.

O necropola de referinta pentru perioada romana, si implicit pentru raspandirea crestinismului in Scythia Minor, este cea de la Callatis (Mangalia). Necropola reprezinta un remarcabil monument paleocrestin in opinia majoritatii cercetatorilor.65

SECOLELE IV – VI LA CALLATIS

Cimitirul romano – bizantin se afla in marginea de vest al orașului Mangalia, dincolo de calea ferata.

In partea de nord a necropolei cercetările au fost îngreuiate de construcțiile moderne, dar se pare ca aici s-ar afla si basilica cimiteriala a necropolei.

In perimetrul cercetat s-au descoperit aproximativ 400 de

morminte, autorul estimand ca numarul total al lor ar cuprinde in jur de 2000 de morminte. Cu toate acestea numarul celor studiate este suficient pentru a ne da seama de apartenenta necropolei si de populatia care a folosit-o.

In perimetrul ei s-au identificat mai multe tipuri de morminte, dupa cum urmeaza:

• tip cista, construite din piatra (dale – lespezi) de calcar,
cioplite sumar – 60% din totalul celor descoperite. Unele(140,
148, 151) sunt prevăzute spre răsărit cu „fereastra” obturata cu
a dala de piatra din același material. Mormintele de acest tip
sunt continuarea unei tradiții la Callatis, ce datează inca din

65 Constantin Preda, Callatis – necropola romano – bizantina, Bucuresti, 1980.

31

perioada elenistica. Analogii găsim in necropolele de la Pecs, Sagvar, Intercisa si Odessos;

• cu camera boltita si cu dromos, construite din blocuri
de piatra. Au fost descoperite trei morminte de acest tip: M 78,
316, 358. Ele constau dintr-o camera funerara, de forma
rectangulara cu lungimea variind de la 3,70 m pana la 5,60 m si
latimea de 2 m; inaltimea in punctul maxim al boltei fiind de 2

m. Accesul in aceasta camera se făcea printr-un dromos, lung de
3,90 m, lat de 0,90 m si înalt de 1,15 m, prevăzut cu trepte de
piatra. Sectorul culoarului din fata intrării mormântului propriu
zis este si el boltit. Intrarea in camera mortuara se făcea printr-o
deschidere in partea de mijloc a peretelui de vest, ea având
inaltimea de 0,80 m – 1 m. La doua dintre cele trei morminte,
deasupra intrării in camera mortuara s-a săpat in piatra cate o
cruce cu capetele dreptunghiulare. Pe peretele de sud al
dromosului, înainte de intrarea in camera funerara s-a găsit,
scrisa pe tencuiala de mortar de var, expresia Κυρ(ι)ε βοηθ(ι).
Aceste morminte sunt caracteristice necropolei callatiene,
analogii găsindu-se insa la: Tomis, Sagvar, Intercisa, Keszthely
(numai din cărămida si fara dromos). Caracterul lor este fara
urma de îndoiala creștin, mormintele fiind datate in prima
jumătate a secolului al V-lea.

• cu camera simpla, gen cavou, au fost descoperite doua (M 8 si M 9), al doilea având scrijelite pe pereți literele ∆ΙΟ, probabil numele celui decedat.

• in groapa simpla, aproximativ 40%.

cu galerie (M15, 47, 48, 49, 50). Acestea aveau următoarea

alcătuire: un put in forma rectangulara, adânc de peste trei metri care

intr-unul din pereți avea săpata o galerie boltita înalta de circa un

32

metru. Aceasta reprezenta camera mortuara (unde erau depuse doua
sau trei cadavre). Intrarea era blocata cu țigle sau cu blocuri de
piatra. Unul din aceste morminte se prezintă ca un complex având pe
fiecare latura a puțului de acces săpata o galerie, dând astfel forma de
cruce întregului ansamblu. In fiecare galerie se aflau doua sau trei
schelete. Mormintele sunt datate in secolul VI, cu analogii tot la
Mangalia in descoperiri intamplatoare, apoi la Odessos si in Siria,
acestea di urma considerate mai vechi. O analogie cu mormantul cu
galerii in forma de cruce o intalnim la un mormant descoperit la Tomis.
Acest mormant avea mai multe incaperi – firide – dispuse in forma de
cruce la fel cu cel de mai sus numai ca este mult mai ingrijit lucrat iar
accesul se facea prin „piciorul crucii” iar nu prin putul central ca in cel
din necropola callatiana. In Siria, dupa cum am mai spus, exista tipul
predominant al mormintelor de acest tip, cu diferenta ca acelea sunt
sapate in stanca.66

• in amfora (M 208); e vorba de doua amfore in care s-au
găsit resturi din scheletul unui copil. A fost datat in secolele IV –
V, analogii găsindu-se in regiunile nord – pontice si la Histria.

• mormintele 14 si 25 fac excepție, având o nisa pentru
introducerea cadavrului, pe una din laturile gropii funerare.
Datorita caracterului ei creștin, in aceasta necropola ritul inhumației
este exclusiv.

O caracteristica aparte o constitue inmormantarile comune(la o
treime dintre morminte); se presupune ca ele au avut loc succesiv,
intr-o perioada de timp mai îndelungata. Scheletele sunt orientate V –
E, specific creștin, cu excepția a doua dintre ele (23, 30) orientate
invers (V – E) după vechea tradiție greceasca. De asemenea
impresioneaza cele trei morminte cu camera mortuara si cu dromos ce

66 V. Barbu, „Din necropolele Tomisului”, in S.C.I.V.A., 22, nr. 1/1971, – p.53.

33

atesta grija deosebita pentru cei adormiti. De fapt este vorba, si aici, de preluarea traditiei mai vechi a sarcofagelor si cavourilor, patrunsa tot pe filiera orientala.

Dintre obiectele cu caracter crestin descoperite in necropola amintim:

• O catarama de bronz gasita in M47, lucrata in stilul
cloisonnée, specific secolului IV. Placa este de forma
rectangulara decorata cu o cruce la mijloc. In spațiul brațelor
crucii au fost incrustate pietre semiprețioase (doua roșii si doua
albastre). Spinul cataramei are un decor in forma de X. Ea a fost
datata in secolul V, având analogii in sudul Rusiei, zona Rinului
si Franta.

• Intr-unul din mormintele cu bolta si dromos (M316), ca unice obiecte de inventar s-au descoperit patru aplici de centura cu incrustații de pietre semiprețioase. Motivul desenat pe ele este un cadru metalic cu un romb central, totul încadrat intr-un cerc, imagine ce inchipuie o cruce. Analogii se găsesc la Kerci iar datarea este prima jumătate a secolului V.

• Bratari din bronz cu capetele ornamentate cu semnul crucii
s-au descoperit in mormintele: M226, 346, 352, 354, 356 si una
passim. Acestea sunt datate in a doua jumătate a secolului al
IV-lea.

Pentru a ne da seama de obiceiurile preluate de crestini din mediul pagan in ceea ce priveste domeniul funerar vom prezenta mai jos, integral, inventarul catorva morminte in care s-au descoperit obiecte sigur crestine:

• M 47 – catarama cu cruce in stil cloisonnee, alaturi de cercei de bronz;

34

• M122 – vas de lut, tip urcior, cu inscripția ZOH (Viata),
considerat de provenienta crestina, găsit lângă laba piciorului
stâng a scheletului; mormantul mai conținea un lacrimariu cu
resturi de ulei in interior, precum si o moneda de bronz de la
Aurelian;

• M174 – vas de lut cu inscripția ZOH lângă peretele de sud; s-au gasit si cercei de aur;67

• M226 – un mormânt cu patru schelete; la mana unuia dintre ele s-a găsit o bratara decorata cu linii circulare si cu cruce incizata; in mormant au mai fost descoperite si margele de sticla colorata;

• M346 – bratara decorata cu linii incizate si cate o cruce la
fiecare capăt; s-au mai găsit un inel, alte trei bratari si un ac de
par;

• M352 – bratara decorata cu cruce si cercuri incizate; s-au mai găsit doua catarame si mărgele;

• M354 – bratara de bronz decorata cu cruce; s-au mai găsit: fibula cu capetele in forma de bulbi de ceapa, o catarama, doua inele de bronz, doua verigi de bronz si o moneda de la Constantius II din 355-351;

Cele mai multe morminte nu au inventar si numai poziția si ritul lor le certifica creștine.68

Pe baza orientarii mormintelor, a obiectelor de inventar gasite in
unele dintre ele si a ritului folosit, necropola de la Callatis este datata
in secolele IV – VI. Cele mai multe morminte aparțin secolului IV, apoi
secolului V si secolului VI. Autorul presupune ca unele ar putea fi
datate in secolul al VII-lea. Aceasta cronologie extinsa s-a făcut atât
pe baza inventarului mormintelor cat si pe baza multiplelor înhumări

67 Constantin Preda, op. Cit. si Emilian Popescu, I.G.L.R., p.142, 97.

68 Constantin Preda, op. Cit.

35

atestate in o treime dintre mormintele descoperite (de la patru la

unsprezece schelete intr-un singur mormânt). Necropola este importanta pentru ca din studierea ei observam obiceiurile funerare ale paleocrestinilor de pe teritoriul Dobrogei, facandu-ne astfel o idee despre ce s-a transmis din obiceiurile funerare ale inaintasilor nostrii. De asemenea, descoperirile din acest cimitir de la Callatis

Ne ajuta sa deosebim cateva piese de inventar folosite de crestini, pe care le putem atribui deci crestinilor si in lipsa insemnelor explicit crestine (cruce, monogram etc.). Astfel sunt: fibula cu capetele in forma de bulbi de ceapa si lacrimariile (balsamariile sau unguentariile). Ca obicei remarcat ca preluat din paganism este acela de a pune vase si monede in morminte.

In afara de necropola prezentata mai sus, la Callatis s-au mai facut si alte descoperiri izolate, cu caracter crestin

Astfel, de o maxima importanta este o cruce de calcar cochilifer, cu
inscriptia: „aici s-a facut rugaciune spre pomenirea episcopilor:
Stefan…….”, descoperita in 1960. Ea confirma stirile din listele cu

episcopatele (Notitiae Episcopatum) de sub jurisdictia

Constantinopolului despre existenta mai multor scaune episcopale in Dobrogea in secolul VI.69

O alta stela funerara descoperita la Callatis, datata in secolul IV conține următoarele cuvinte: αναστάσεος si ζωης αιωνίου adică „înviere” si „viata veșnica”.70

Din seria cavourilor cu picturi s-a descoperit in Mangalia unul care ramane inedit (nefiind publicat) si care contine pe langa picturi cu caracter crestin si o inscriptie pictata, de aceeasi provenienta.71

Dintre descoperirile mai marunte amintim:

69 Emilian Popescu, I.G.L.R., p. 136, 92; idem, „Organizarea eclesiastica a provinciei Scythia Minor in secolele IV- VI”, extras S.T., 7-10, iulie-decembrie 1980, p.553s.u.
70 I. Barnea, „Monumenti……..”, rev. Cit., loc. cit.

71 A. Suceveanu si A. Barnea, op. Cit., p. 43.

36

• Epitaful lui Simplicius („sirian”) si al sotiei sale Melitis

(„avand stramosi nobili”), care conform textului: „Au ajuns

printre cei drepti in nadejdea invierii si a vietii vesnice”.

• Brat fragmentar dintr-o cruce de marmura, cu inscriptia: „in morte resurrectio”. Datarea ambelor obiecte se face in secolele V – VI.72

• O catarama de bronz cu reprezentarea unui peste, găsita intr-un mormânt la Mangalia.73

O alta necropola importanta, de factura crestina, se afla la Piatra Frecatei, langa anticul Beroe.

SECOLELE IV – VII LA BEROE

Anticul Beroe se afla langa Ostrov, pe malul Dunarii, unde a fost descoperita si necropola ce-si intinde existenta din secolul II pana in secolul al XII-lea, cu un hiat intre VII – X.74

Este vorba despre o necropola in care se observa majoritar ritul inhumatiei, existand insa si cateva morminte de incineratie, de regula cele mai timpurii.75

72 Emilian Popescu, I.G.L.R., p.136, 91 si 94
73 Maria Munteanu, art. cit., vol. Cit.

74 Petre Aurelian, „Sapaturile de la Piatra Frecatei(Beroe)”, Materiale si cercetări arheologice,

volumul VIII, Bucuresti, 1962, p. 565 – 591 si idem, La romanite en Scythie Mineure (II-e – VIIe siecles de notre ere). Recherches archeologiques, Bucuresti, 1987, 171p.
75 Idem, „La romanite…”, p. 10 – 13.

37

In total s-au gasit 786 de schelete, impartite in patru sectoare (A,
B, C, D). Orientarea mormintelor se face V – E, dupa modelul crestin.
Si aici, ca si la Callatis exista mai multe tipuri de morminte de
inhumatie: simple, cu țigle, cu pietre si cu lemn. Din totalul
mormintelor descoperite, numai 210 au inventar. Mormintele

apartinand secolului IV din necropola, prin obiectele lor, reflecta destul
de evident o lume de cultura provincial – romana amestecata cu

elemente străine de caracter barbar.

Un mormânt tipic provincial – roman de secol IV de la Beroe are următoarele caracteristici:

scheletul este orientat V – E, pus pe spate cu mâinile de-a lungul corpului; ca obiecte de inventar are o fibula cu capetele in forma de bulb de ceapa, inel de argint, catarama de bronz sau argint si doua ulcioare din argila depuse la picioare.76

In restul mormintelor de tip roman, inventarul consta deseori dintr-
un singur obiect, vas, fibula sau catarama. Catarame de bron si fibule
cu capetele in forma de bulbi de ceape se gasesc si la Callatis si mai
aproape in toate necropolele si mormintele specifice perioadei romano-
bizantine.

Sunt prezente de asemenea si morminte barbare situate in interiorul necropolei romane, ceea ce a dus la concluzia logica a unei conviețuiri dintre cele doua populații in cadrul evenimentelor petrecute in Scythia in secolele IV – V.

In sectorul C s-a facut o descoperire importanta: o basilica
cimiteriala care a fost datata in secolul al IV-lea presupunandu-se ca a
fost ridicata chiar in timpul lui Constantin cel Mare. Aceasta, impreuna
cu mormintele de secol IV ce o inconjoara formeaza, in opinia
autorului, cel mai vechi complex de acest fel, cea mai veche

76 Idem, „Sapaturile…”, p. 578.

38

comunitate crestina-constantiniana, descoperita, di zona balcanodanubiana.77

Pentru secolele VI – VII, datarea s-a facut si in baza unei monede
de la Iustinian descoperita intr-unul din morminte.78
Necropola isi continua existenta si după atacurile concentrate ale
slavilor si avarilor din secolele VI – VII (mai ales dintre anii 592 – 602).
Dintre obiectele cu caracter vadit crestin de secol VI – VII, amintim
urmatoarele:

• In mormantul C84 s-a gasit un mic tezaur ce cuprindea printre alte obiece si 7 monede de bronz – numii ce au pe ele (unele) semnul crucii.

• In mormantul D23 s-a gasit o catarama de bronz de tipul sucidava, avand pe ea semnul crucii cu bratele drepte (secolele VI – VII).

• In mormantul C62 s-a gasit catarama de centura in bronz cu reprezentarea unei cruci treflate (secolul VI). In

• In mormantul B45 s-au gasit: o aplica de bronz cu cruce treflata si semicerc, compunand o figura umana si o catarama de tip Sucidava cu cruce cu brate drepte (secolele VI – VII).

• In mormantul D4 s-a descoperit langa un schelet ce avea craniul deformat artficial, pe umarul stang, aproape de clavicula, o mica cruce de argint (fusese probabil purtata la gat).

• In mormantul E123, cu un schelet de copil, s-a gasit o
cruce de antimoniu cu o alamandina (piatra semipretioasa) rosie
incrustata in mijloc (ambele – D4 si E123 – datate in secolul VI).

• In mormantul A80, in inventar, se afla si o mica cruce de argint amestecat cu mult cupru, atasata de un cercel.(secolul VI).p.50-100.79

77 Aurelian Petre, op. Cit., p. 106.
78 Idem, art. cit., p. 578.

39

Cronologia se opreste la Beroe in 641, an ce rezulta in urma

observatiilor numismatice.80 Dupa cum stim, in 680 – 681, bulgarii condusi de Asparuch infrang armata bizantina si trec Dunarea, asezandu-se in regiunea Varnei, de unde vor ocupa treptat vechile provincii imperiale Scythia Minor si Moesia Inferior.81

O alta necropola cu rezonanta in istoria Dobrogei este Histria. Vechi centru elenistic, cetatea isi piede incetul cu incetul din importanta, in perioada romana, in dauna Tomisului.

SECOLELE IV – VII LA HISTRIA

In 1956 s-a descoperit in afara cetatii antice, o basilica cimiteriala
numita dupa locul unde a fost gasita: basilica „extra muros”. In

sectorul acesteia s-au gasit numeroase morminte de secol IV – VII. Este vorba de 74 de morminte de inhumatie (tipurile cu tigle, pietre sau lespezi – ca la Piatra Frecatei). Orientarea scheletelor s-a facut in felul urmator: SV-NE (30 de morminte), V-E (20 de morminte) si alte orientari (24 de morminte). Numai 30 de morminte poseda inventar (fibule cu „capete in forma de bulb de ceapa”, numai 3 vase in tot cimitirul, bratari, margele, cercei, inele etc.).82

Dintre toate mormintele descoperite aici atrage atentia unul singur:
M58 – descoperit in exteriorul basilicii, la distanta de numai 1,20m de
la varful absidei. A fost datat in secolul VI d. Hs.83 Mormantul este
frumos lucrat, in caseta de lespezi de piatra, ceea ce denota grija celor

79 Aurelian Petre, op. Cit., p. 98-144.

80 Ibidem

81 Stelian Brezeanu, op. Cit., p. 53.

82 H. Nubar, „Contributii la topografia cetatii Histria in epoca romano-bizantina. Consideratii

generale asupra nrecopolei din sectorul basilicii <extra muros>”, in S.C.I.V.A., numarul 2/1971
83 H. Nubar, „Ein gotisch-alanisches Grab in Histria”, in Dacia N.S., XV, 1971, p.335-349.

40

care l-au construit. Ca inventar funerar contine foarte multe piese marunte de aur: catarame, limbi de curea(capete) si aplici, impreuna cu urme de vesmant tesut cu fir de aur. Pe aplici se remarca semnul crucii. Pozitia este cea crestina iar inmormantarea s-a facut langa biserica. Pote fi vorba oare de vre-un preot de seama?(n. n.).

Autorul face legatura dintre basilica, pe care o considera cimiteriala,
si morminte, acestea facand parte din acelasi complex, „cel putin

pentru secolul VI”.84

In necropola apar unele indicii care atesta o populatie e origine sarmatica-alana, puternic romanizata.(colonizarea lor se va fi facut in secolele II – IV, ei fiind puternic romanizati).

Ca descoperire izolata citam un fragment de marmura din partea de jos a unei stele funerare, care la sarsitul inscriptiei are incizata o cruce. Datare – in secolul al IV-lea.85

DESCOPERIRI CU CARACTER FUNERAR DIN ALTE CENTRE ALE
SCYTHIEI MINOR

O descoperire foarte importanta a fost facuta la Axiopolis
(Cernavoda). In interiorul cetatii se afla urmele unei bazilici cu
baptisteriu iar in exterior, in fata portii de Nord exista o alta basilica in
care au fost inmormantati Chiril, Chindeas si Dasius(Tasios).86 In
ceasta biserica considerata cimiteriala, printre ruinele ei s-a descoperit
o placa de calcar pe care era scris: „(Martirilor) Chiril, Chindeas si
Tasius le incredintez pe Eufrasius”. In baza faptului ca nu are
inscriptionat semnul crucii asa cum apare, spre exemplu, la Niculitel,

84 Idem, „Contributii…”, loc. Cit.

85 Emilian Popescu, I.G.L.R., p. 153.

86 Emilian Popescu, „Organizarea…”, rev. Cit., loc. cit.

41

datarea s-a facut timpuriu, in secolul al III-lea.87 Martirii de la
Axiopolis sunt mentionati de martirologiile din secolul al IV-lea, si
descoperirea de la Cernavoda nu vine decat sa le confirme
autenticitatea, inchizand astfel gurile celor ce le contesta. Ele atesta
inca din perioada paleocrestina obiceiul inmormantarii „ad sanctos”.88

O descoperire de o si mai mare importanta o semnalam la Niculitel.
Sub pavimentul altarului din biserica de aici s-a descoperit o cripta
continand moaștele a patru martiri: Zoticos, Attalos, Camasis si
Filipos(confirmându-se astfel știrile transmise de martirologii). Cripta
de forma cubica cu acoperișul semisferic este cea mai veche
construcție creștina de acest fel cunoscuta pana in prezent.89

Ineditul ei consta si in faptul ca sub pavimentul criptei celor patru martiri s-a descoperit o alta incapere, unde s-au facut inmormantari. In interiorul acelei incaperi s-au descoperit doua vase ceramice (castroane) continand oase umane calcinate.90 Numele a inca doi martiri apar intr-o inscriptie din interiorul incaperii mai vechi: Ωδεκωδε Ιχωρ µαρτυρων (Odecode si Ihor, martiri), dar despre acestia nu avem si alte stiri. Cert este ca martirii de sub cei patru, care au patimit in secolul al IV-lea91, au suferit moartea martirica mai inainte, poate chiar in secolul al III-lea. Judecand dupa cele doua urne funerare se poate ca ei sa fi patimit arsi de vii.

La Tropaeum Traiani s-a descoperit un bloc de marmura cu
inscriptie in greaca si latina ce continea acelasi text: „crucea mortii si a
invierii”. El a fost datat in secolele V – VI.92 De asemenea, tot la

87Emilian Popescu, I.G.L.R., p.205, 194.

88 Nelu Zugravu, op. Cit., p. 102 – 106.

89 Maria Munteanu, art. cit., vol cit., p.102 si Petre Diaconu, „Istoria Dobrogei in unele lucrări recente”, in Revista de Istorie, nr. IV, aprilie 1980.

90 Emilian Popescu, I.G.L.R., p.277, 267, cu mentiunea: informatie de la V.H. Bauman. 91 Emilian Popescu, „Organizarea…”, rev. Cit., loc. cit.

92 Emilian Popescu, I.G.L.R., p. 187.

42

Tropaeum s-au descoperit cinci basilici dintre care trei au cripte pentru pastrarea moastelor.93

La Ulmetum s-a descoperit o stela de calcar decorata cu semnul crucii sub text. Mentioneaza in inscriptie doi credinciosi morti tineri, necasatoriti: Alexandru si Alexandria. Datata, secol V.94

In localitatea Sipote, judetul Constanta, s-au descoperit doua
morminte considerate de autorul descoperirii ca fiind crestine, pe baza
orientarii si a ritului folosit (unul dintre schelete are pe orbite doua

monede care probabil i-au fost puse pe ochi – obicei ce se pastreaza si astazi in unele locuri). Ele au fost datate in secolul al IV-lea. In al doilea mormant s-a gasit un mic tezaur monetar.95

In 1960, in satul Lazu, judetul Constanta, s-a descoperit de catre un taran, o cruce de marmura. Datata in secolele VI – VII, ea contine urmatorul text: „oasele sunt ale lui Gheorghe. Cel de o credinta cu el(a pus aceasta cruce in amintirea) robului tau (Doamne) Gheorghe, fiul lui Murinus”.96

Un studiu recent trateaza despre necropola de epoca romanobizantina de la Argamum (Capul Dolojman). Necropola, datand din secolele IV – V, conține 20 de morminte (unul dublu), orientate V – E (specific creștin). Numai noua dintre ele poseda inventar si ofrande animale. Autoarea studiului ajunge la concluzia ca este vorba de un segment de populație germanica intr-un mediu creștinat.97

INCHEIERE – CONSIDERATII FINALE

93 Idem, „Organizarea…”, rev. Cit.

94 Idem, I.G.L.R., p.221, 222.

95 C. Stavru, „Morminte romane la”, in Pontica, V, 1972, Constanta, p.235-257. 96 Alexandru Suceveanu si Alexandru Barnea, op. Cit.

97 Mihaela Iacob, Argamum (Capul Dolojman), Materiale si cercetări arheologice (s.n.), I, 1999.

43

In incheirea acestei lucrari afirmam, pe baza celor prezentate, ca
noua religie a întâmpinat si a trebuit sa disloce in aceste ținuturi
ansamblul de credințe de veche tradiție; ascensiunea creștina a fiind
„pregătita” de anumite tendințe, orientări si practici religioase cu
vădite nuanțe de monoteism si universalitate. In acest sens stim din
istorie ca mai ales in mediul militar aproape se generalizase cultul
zeului Soare, cult pe care, inainte de a fi crestin, l-a imbratisat si
Constantin cel Mare.

Intr-o necropola romana – timpurie (secolele II – III) descoperita la Callatis se observa practicarea riturilor de mistere, rituri care cereau inhumatia.98

Cu aceasta atmosfera religioasa s-a confruntat creștinismul in
ascensiune. Pentru a castiga adepți el a trebuit sa facă anumite
concesii, sa accepte unele idei si practici, ce vor sfarsi prin a fii
incorporate in noua matrice spirituala; ele reprezintă moștenirea
păgânismului in creștinismul romanesc.99 Acest fapt se observa si din
lectura epitafelor de secol II – III ele demonstrand un anumit

sincretism de idei pagane si crestine.

Din cele prezentate in lucrare observam ca aspectul funerar nu trebuie ignorat atunci cand se vorbeste de geneza si raspandirea crestinismului la romani.

Încetarea diarhiei constantino – liciniene n-a marcat sfarsitul

păgânismului in Scythia Minor. Actul de martiraj al Sfântului Emilian de
Durostorum conține, in acest sens, o informație prețioasa, care, deși
are in vedere situația cultelor tradiționale dintr-o provincie învecinata,
este revelator pentru „reacțiunea păgâna” si situația cultelor

tradiționale si din ținutul dintre Dunăre si Marea Neagra. Conform

98 E. Barladeanu, „In legatura cu o necropola romana – timpurie la Callatis”, in Pontica, X, 1977. 98 Nelu Zugravu, op. Cit., p.97

44

acesteia, la mijlocul veacului al IV-lea, in orașele de pe Dunăre templele păgâne erau inca deschise iar altarele si vasele sfinte ale vechilor divinitati continuau sa funcționeze. Așadar, in ciuda legislației constantiniene, dar mai ales a celei din vremea lui Constantius II (337 – 361) îndreptata împotriva religiei antice, locașurile sfinte ale vechilor divinitati continuau sa funcționeze, așa cum se întâmpla si in multe alte parți ale spațiului roman.

In ceea ce privește domeniul funerar, istoricii religiilor au arătat ca veacul trecerii de la politeismul pagan la monoteismul creștin a fost martorul apariției unei doctrine asupra vietii de dincolo, generata de asumarea de către Biserica a actului funerar; acesta înceta de a mai fi apanaj exclusiv familial, devenind de competenta clerului. Paralel, se afirma un ansamblu deosebit de rituri, o alta estetica funerara, o simbolistica aparte. Cu toate acestea, judecarea realitatilor arheologice nu este întotdeauna ușoara, pentru ca, intr-un secol al conviețuirii creștinismului cu păgânismul, ce distinge un mormânt creștin de unul pagan e o întreprindere dificila chiar intr-o provincie apartinand unui imperiu ce devine creștin.

Ca o regula generala, crestinii din perioada de inceput cauta sa se
deosebeasca de pagani prin practicarea celor mai simple forme de
inhumatie, prin renuntarea la constructiile funerare. Orientarea
scheletelor si elementele de ordin stratigrafic sunt singurele care ne
indreptatesc sa socotim ca mormintele din aceasta categorie sunt
crestine.100

In aceasta epoca de tranziție, când mentalitatile abia se formau,
incinerația coexista cu inhumația,101 orientarea mormintelor in aria
aceleiași necropole este de-o varietate derutanta, poziția brațelor nu
prezintă uniformitate iar inventarul funerar la fel ca in epoca

100 V. Barbu, „Din necropolele Tomisului”, in S.C.I.V.A., 22, nr. 1/1971, p.66. 101 Situatie observata si de V. Barbu, art. cit., rev. Cit., p.47-68.

45

anterioara – lipsește cu desavarsire in unele sau este foarte bogat in altele.

Practica înhumării, orientarea mormintelor sau absenta materialelor nu sunt decât indiciile unei posibile crestinari.

Cert este ca biserica n-a elaborat canoane privitoare la practicile funerare, încât, exceptând inscripțiile, simbolurile specifice si gruparea mormintelor in jurul unei „basilica coemeterialis”, absolutizarea oricărui alt element este periculoasa.

Scythia Minor nu face nota discordanta fata de alte teritorii romane
unde tradițiile greco- elenistice se resimt in multe dintre practicile si
credințele funerare. Necropolele urbane ca Tomis, Callatis, Histria,
Tropaeum Traianii, Beroe prezintă o continuitate topografica uimitoare.
Cu alte cuvinte, cimitirele creștine se nasc si se dezvolta in prelungirea
celor păgâne, fenomene cu importante urmări in planul continuitatii
unor tipuri de morminte, ritualuri si cutume funerare. Schimbarea
fundamentala consta, in aceasta direcție, in sfințirea „orașelor

morților” prin ridicarea de martyria sau simple basilici cimiteriale, fenomen care, in Scythia Minor, este documentat in secolul al IV-lea la Axiopolis, Beroe si Tropaeum Traiani.

In privința ritului funerar, inhumația era deja generalizata in
Scythia Minor in secolul IV. Ce se modifica semnificativ este concepția
despre relația viata – moarte: „Am poposit printre cei drepți, in

nădejdea învierii si a bucurării de vita veșnica” – epitaful lui Symplicius si al soției sale Melitis de la Callatis (datat IV – V).

„In morte re[surectio]” si „Crux mort[is et] resurect[ionis]”, „crucea morti si a invierii” glăsuiesc doua monumente funerare de la Callatis si Tropaeum Traiani, datate in V – VI.102

102 Nelu Zugravu, op. Cit., p. 250

46

In secolul VI aceasta concepție era cunoscuta creștinilor scythani,
așa cum o demonstrează decorul epitafelor (crucea, monogramul),
formula „ai mila de mine Doamne!”, inscripția „viata” de pe vasele
funerare.

Tipurile de morminte utilizate in primul secol al perioadei romano –
bizantine sunt de o mare diversitate, mai ales in asezarile de pe litoral,
fapt care sta in strânsa legătura cu tradițiile culturale si cu structura
etnica a populației; pe ansamblu, predomina, insa, înhumările simple,
in gropi rectangulare, dar nu lipsesc particularitatile: frecventa mai
mare a mormintelor construite din dale de piatra la Callatis, a celor
realizate din tigle la Beroe, a celor in firida la Tomis. Pentru
perpetuarea unor credințe păgâne sunt semnificative inmormantarile
copiilor in amfore la Histria si Callatis – obicei vechi, foarte răspândit in
veacurile II – III in unele necropole din Imperiu, si practica amenajării
de cenotafuri la Tomis si Histria.103

Cat privește orientarea scheletelor, dispunerea V – E (cu devieri in
anumite cazuri) este regula dominanta la Tomis, Callatis, Histria,
Beroe si Tropaeum Traiani. Obiceiul de a așeza cadavrele cu fata spre
răsărit se intalneste frecvent in perioada Principatului, încât nu credem
ca trebuie exagerata importanta lui. In mormintele de secol IV
scheletele sunt așezate cel mai adesea dorsal, aspect care ilustrează,
deopotrivă, ideea antica si cea creștina ca moartea este asemenea
somnului; brațele lor in schimb, prezintă o diversitate de poziții, deși
se observa o pondere mai ridicata a indivizilor cu mâinile pe lângă
corp. Aceasta lipsa de uniformitate se datorează faptului ca, după o
veche tradiție iudaica, unele cadavre erau învelite in giulgiu; acest tip
de înmormântare se va perpetua pana in epoca medievala.

Poziția mâinilor nu este edificatoare;

103 Ibidem, p.251.

47

Mormintele cu schelete chircite sau răsucite pe o parte exprima, foarte probabil, un obicei barbar.

In unele necropole de secol IV din Scythia Minor se întâlnesc,
generate de cauze multiple (sepulturi familiale, înhumări colective,
jafuri etc.), doua practici care au fost întotdeauna in contradicție cu
teologia creștina – deranjarea mormintelor si reinhumarile. In

păgânism exista interzicerea violării mormintelor care erau locus
religiosus, proprietate a manilor. Reprezentanții Bisericii i-au
condamnat întotdeauna pe jefuitorii de morminte (vezi capitolul

introductiv).

O concepție larg răspândita in istoriografie este aceea ca sub
impactul religiei creștine, in practica funerara s-a impus simplitatea
mormintelor, reducerea numărului de obiecte necesare celui decedat.
Nu a existat insa nici o dispoziție oficiala a Bisericii in acest sens. De
asemenea se recomanda portul simplu. De aici s-a ajuns la concluzia
ca unele morminte descoperite in Dobrogea si lipsite de inventar, ar fi
creștine.

Amintim aici un text foarte interesant al lui Clement Alexandrinul,
care in Pedagogul ii sfatuieste pe creștini: „Pecetea de pe inelele

voastre sa fie un porumbel sau un peste sau o corabie împinsa de vânt favorabil sau o lira muzicala așa cum avea Policrate pe inelul sau, sau o ancora nautica… daca inelul are gravat un pescar, sa ne aducă aminte de apostol si de copii scoși din apa(botezului)”. Acesta spune multe despre simbolistica crestina si despre radacinile ei pagane revalorizate in sens crestin. Dupa cum am spus mai sus, aceste simboluri nu trebuie nicidecum absolutizate, ci judecate in functie de contextul arheologic al descoperirii.

Ceremoniile funerare, gesturile care le acompaniază, decorurile de
pe monumente, epitafurile, inventarul mormintelor, ritualurile,

48

sărbătorile periodice rezervate morților dezvăluie o mare bogatie de
sentimente si o gama variata de reprezentări despre lumea de dincolo,
unele dintre ele au pătruns, mai mult sau mai puțin modificate, in
noua religie, devenind unul dintre compartimentele consistente ale
moștenirii păgâne in creștinism. Aceste aspecte reprezintă baza
culturala pe care s-au format credințele, cutumele si practicile funerare
specifice spiritualitatii romanesti arhaice concepția despre moarte
păgâna a venit in întâmpinarea celei creștine, ceea ce explica ecourile
sale in spiritualitatea arhaica romaneasca respectiv credința in
determinismul implacabil al lumii.

Paralelismele din ideologia funerara păgâna si cea a noii religii au
făcut posibila creștinarea mai rapida a unor credințe funerare. Dar,
odată cu aceasta si urmare a lipsei unor prevederi canonice in legătura
cu aspectele practice ale domeniului funerar (forma si dispunerea

mormintelor, orientarea scheletelor, inventarul etc.) s-au putu
perpetua si anumite gesturi, cutume, sărbători si rituri de sorginte
antica, devenite cu timpul incompatibile cu dogma creștina. Cele mai
multe dintre ele isi trag originea in ceremoniile dedicate cultului
particular al manilor. Pe un testament de la Sucidava sunt amintite
„sacrificiile” care trebuie făcute anual la mormânt. Mai multe epitafe
din Dobrogea pomenesc de sărbătoarea rosalia, suprapusa aici, după
cum presupunea V. Parvan, pe o veche credința funerara autohtona.

Conținutul mormintelor (ofrande de animale, opaițe, balsamarii,

monede, statuete, obiecte personale etc.), dispozitivele speciale ale
urnelor si sarcofagelor(orificii, „fereastra”), tratamentul cadavrelor

(imbalsamarea, așezarea V – E), decorul stelelor funerare etc., ne aduc
in atenție obiceiuri, practici si credințe funerare ale locuitorilor:
lamentații, festine, libații, împodobirea mormintelor, credința in setea
nepotolita a morților, in nevoia sufletelor de a avea lumina pentru a

49

străbate tenebrele, in obligația defunctului in a plăti obol lui Charon, in supraviețuirea terestra sau astrala etc.

Insusirea lor de către adepții noii religii a început, cu siguranța, de timpuriu

In tradiția greco – romana se origineaza introducerea in morminte,
dintre cele mai numeroase sunt in necropolele vest – pontice, a

opaițelor, a recipientelor pentru substanțe aromate si a celor pentru lichide.

Obiecte de iluminat – datate in secolul IV, lipsite de decor tipic creștin puteau semnifica fie lumina destinata sufletelor morților in calatoria lor printre tenebrele mormântului, ca in ideologiile funerare păgâne, fie ideea hristica a biruinței luminii asupra întunericului, a vietii asupra morții: „Eu sunt Lumina lumii; cine mă urmează pe Mine nu va umbla in întuneric, ci va avea lumina vietii”

Vasele pentru substanțe aromate – atesta obiceiul ungerii

morților cu diferite uleiuri, care nu era incompatibil cu doctrina creștina.

Ulcioarele, cănile, paharele – Banchetul funerar pagan; „Apa vietii”, in creștinism; cele care au inscripția „viata” sunt sigur creștine.
Un obicei de factura păgâna este punerea in mormânt a monedelor
– obolul lui Charon. Practica n-a fost condamnata oficial de Biserica si ea se perpetua si azi.

Formularistica – unor epitafuri creștine de secol IV prezintă ca pretutindeni, de altfel, numeroase afinitati cu cea păgâna iar decorurile mult mai simplificate se reduc cel mai adesea la simboluri creștine, hristice (crucea, monogramul); coroana sau vrejul de iedera amintesc de cele antice fara sa mai aibă vre-o semnificație.

Prânzul funerar – o masa de calcar monolita provenind probabil
din vre-o camera funerara a necropolei creștine tomitane, dedicata

50

„fericitului Timotei” de un anume Dinios sau Dinias, recent convertit, este o dovada a practicării unei cutume de certa origine păgâna. Deși respinse de noua religie, banchetele funerare s-au conservat transmitandu-se mai departe in noua religie si revalorizându-se. Astazi ele se practica frecvent in ortodoxia romaneasca si mesele sunt chiar binecuvantate de catre preoti.

Din studiul necropolelor aflam numeroase lucruri interesante, cum ar fi nume de martiri cinstiti in trecut de stramosii nostri:
Chiril, Chindeas si Tasius la Axiopolis;

Zotticos, Atalos, Camasis si Filipos la Niculitel; tot acolo se pare ca au fost cinstiti si cei de sub cripta celor patru: Odecode si Ihor;
Episcopul martir de la Tomis: Titus sau Philus.

De asemenea aflam despre existenta unor trepte ierarhice: citet
(Heraclide), hipodiacon (Paul „sirianul”), preot (Patricius) si episcop

(Stefan); precum si a unor ranguri laice: administratorul bisericii Sfantul Ioan (Ioan).

Decadenta politica si militară a Imperiului bizantin la sfarsitul secolului al VI-lea, invaziile avaro – slave, ruperea limesului scythic in 614 si formarea hanatului bulgar la sudul Dunării (680\681) au deschis o pagina intunecata in istoria Dobrogei.

Se remarca decadenta episcopatului prin aceea ca nici un episcop de Tomis nu mai participa la sinoadele din secolele VII – IX.
De aceea, lucrarea de fata se limiteaza la secolul al VII-lea fara
pretentia de a fi acoperit intreaga problematica pusa in discutie.