Valorificarea Estetic Formativa a Personajelor din Povestile Pentru Copii In Activitatile de Educare a Limbajului

CUPRINS

Introducere

Capitolul I Literatura pentru copii

1.1. Literatura pentru copii – precizări conceptuale

1.2. Genuri și specii literare specifice literaturii pentru copii

1.3. Literatura populară- sursă importantă de inspirație a literaturii pentru copii

1.4. Oralitatea în textele din literatura pentru copii

Capitolul II Personajul literar

2.1. Personajul literar-tipologii

2.2. Moduri de caracterizare a personajului literar

2.3. Personaje specifice unor curente literare

2.4. Simbolistica unor personaje din poveștile pentru preșcolari

Capitolul III Metodica activităților de educare a limbajului

în învățământul preșcolar

3.1. Modalități de realizare a activităților de educare a limbajului

3.2. Povestirea- activitate specifică învățământului preșcolar

3.3. Valențe estetic-formative ale personajelor din poveștile pentru copii

3.4. Utilizarea metodelor și tehnicilor interactive de grup

în cadrul activităților de povestire

Capitolul IV Cercetare ,,Ce personaje literare preferă copiii?”

4.1. Ipoteza de lucru și obiectivele cercetării

4.2. Eșantionul de lucru

4.3. Etapele cercetării și metodele de lucru

4.3.1.Etapa constatativă

4.3.2.Etapa formativ-ameliorativă

4.3.3.Etapa de evaluare finală

4.4.Prezentarea și interpretarea rezultatelor cercetării

Concluzii

Bibliografie

Anexe

,,Știi tu ce înseamnă să fii copil? Înseamnă să crezi în dragoste, să crezi în frumusețe, să crezi în credință. Înseamnă să fii atât de mic încât spiridușii să ajungă să-ți șoptescă la ureche, înseamnă să transformi bostanii în calești și șoarecii în telegari, josnicia în noblețe și nimicul în orice, căci orice copil poartă o zână nașă în sufletul lui”- Francis Thompson

ARGUMENT

În noua lumină a învățământului românesc, o dimensiune esențială o constituie umanizarea conținuturilor, mai accentuată și mai largă deschidere spre viață, înțelegerea de către preșcolari a sensurilor lumii în care trăiesc și a oamenilor.

Literatura pentru copii îi poate ajuta pe preșcolari să răspundă la probleme și întrebări, pe care și le pun în legătură cu experiențele de viață cotidiene. În plus, într-o existență de om, lectura personală ocupă un loc important iar acest lucru trebuie pregătit din timp.

Sursa de îmbogățire spirituală și de plăcere , literatura pentru copii, dispune de valențe estetice și morale sigure, cultivându-le simțurile frumoase și sentimentele alese (curajul, eroismul, cinstea, bunătatea, spiritul de dreptate) sau dimpotrivă, dezaprobarea fricii, lașității, răutății, necinstei.

În această lume ,, de poveste”, copii trăiesc intens alături de Feți –Frumoși și Ilene-Cosânzene, de oameni cu minți ascuțite, de animale cu puteri nemărginite.

Toate aceste personaje, ce-i înconjoară, îi ajută pe copii să recunoască diferențele între oameni, să aprecieze modul lor de gândire, să fie sensibili la motivele, intențiile și stările semenilor lor.

Copiii se atașează emoțional de aceste persoane care le dezvăluie lumea lor interioară, îi ajută să se înțeleagă pe sine și să-și controleze gândurile și emoțiile.

Literatura pentru copii este un dar al adulților pentru fărâma de copilărie pe care o purtăm fiecare într-un buzunar al sufletului ca pe un talisman. Simplitatea redării unor situații de viață cu o încărcătură emoțională la care vibrează orice ființă este adevarata artă .

Datorită tematicii variate acest univers se va putea constitui într-o zestre spirituală importantă, cu condiția ca opera literară, în ansamblul ei, să răspundă sarcinilor multiple pe care le ridică educația estetică, intelectuală, morală, patriotică.

Vârsta preșcolară este vârsta cea mai favorabilă pentru acumularea unor impresii puternice, pentru formarea deprinderilor de comportare. Este vârsta la care apar și se dezvoltă trăsăturile de voință și caracter, la care se schițează personalitatea viitoare a omului. Datorită plasticității sistemului nervos și a receptivității care caracterizează vârsta preșcolară, copiii dobândesc impresii vii și puternice despre evenimentele din jur, despre atitudinea adulților cu care vin in contact. Adesea îndemnurile și sfaturile primite de copii în gradiniță nu au ecoul pe care ar trebui să-l aibă acasă, în familie. Adesea părinții tineri nu înțeleg cât de mult îl pot influența pe copil prin comportamentul lor. Felul în care se imbracă și în care vorbește mama cu alți oameni sau despre alți oameni, modul în care se bucură sau se întristează tata, atitudinea pe care o are față de prieteni sau dușmani, ieșirile nervoase, sau dimpotrivă, toleranța manifestată în situații cheie precum și acțiunile cele mai nesemnificative – toate au pentru copil o mare însemnatate. În preluarea comportamentului de către copil primeaza statutul persoanei care "oferă".

Copiii au tendința de a se mișca, de a vorbi, de a gesticula, de a-și mustra sau a-și ierta colegii exact așa cum au văzut-o pe mama sau pe educatoarea lor. De aceea, atât cu ocazia discuțiilor individuale cât și la ședințele cu părinții am căutat să explic părinților cât de important este să ne comportăm ireproșabil în fața copilului subliniind necesitatea organizarii unei ambiante potrivite în așa fel încât tot ceea ce îl inconjoară, tot ceea ce îl solicită să fie purtător al unor mesaje pozitive contribuind astfel asupra formării sale spirituale și devenirii lui morale.

CAPITOLUL I

LITERATURA PENTRU COPII

Literatura pentru copii-precizări conceptuale

Genuri și specii literare specifice literaturii pentru copii

Literatura populară-sursă importantă de inspirație a literaturii pentru copii

Oralitatea în literatura pentru copii

LITERATURA PENTRU COPII- PRECIZĂRI CONCEPTUALE

Literatura pentru copii este greu de definit datorită complexității funcțiilor educative pe care le îmbracă în strânsă corelație cu vârsta cititorului căruia i se adresează autorul prin opera literară.

Pentru preșcolari poeziile, poveștile, fabulele sunt de mică întindere, cu personaje

puține cu un limbaj simplu însoțit de onomatopee. Cărțile se deosebesc și ele printr-o grafică atractivă sau în ultimul timp textul este însoțit de mici forme din diverse materiale care sa poată fi manipulată în timpul lecturii, sporind atractivitatea pentru micii cititori.

Cunoaștem cât de dificilă este pentru generațiile actuale obișnuința de a lectura cărți, de aceea acomodarea copilului cu prezența cărților în viața lui în mod regulat de la vârste fragede , povestea de fiecare seară, automatismul răsfoirii unei cărți sunt deprinderi foarte importante care vor folosi pe întreg parcursul vieții .

Literatura pentru copii este parte integrantă a literaturii naționale și universale. George Călinescu definește trăsăturile comune unor opere literare aparținînd acestei atractive literaturi pentru ca nu se stinge niciodată plăcerea de a citi pasaje care odinioară stârneau vise și clădeau lumi interioare ,, Ca sa fie opere de arta, scrierile pentru copii si tineri, trebuie sa intereseze si pe oamenii maturi si instruiti. Copilaria nu dispare niciodata din noi, ea constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vietii noastre.,, (G. Calinescu, Cronicile optimismului, E.P.L.Buc. 1964,p. 274).

Principalele teme ale literaturii pentru copii sunt ,,evocarea copilăriei” ,,lupta dintre bine și rău” , ,,lumea fragilă a viețuitoarelor mici “ și ,,trecutul istoric “.

Evocarea copilăriei este o temă generoasă care a dăruit literaturii opere literare de o valoare inestimabilă. De la ,,Ulița copilăriei” de Ionel Teodoreanu până la ,,Micul Prinț”de Saint-Antoine d’Exupery , imaginea multor copii puși în fața unor încercări teribile ne rămân în memorie datorită modului în care găsesc forța de a depăși cu bine și de a ne oferi încredere în propriile noastre puteri.Nu există copil care să nu plângă strângând cu putere brațul mamei când citește ,,Singur pe lume” sau să nu suspine cand Lizuca pornește să fie prințesă într-o lume care a crescut în sufletul ei, din visele ei în ,,Dumbrava minunată “.

Din sipetul literaturii populare sunt preluate pentru bogăția valorilor morale pe care le conțin basmele și poveștile care scot în evidență însușiri umane pozitive și negative .

Copilul luptă cu exponenții răului cu toată sinceritatea și credința că binele învinge întotdeauna.Valoarea instructiv-educativă a poveștilor și basmelor este remarcabilă.

Ele aduc o contribuție la dezvoltarea proceselor cognitive, afective, la formarea trăsăturilor de voință și caracter , deci a formării pesonalității însăși a copilului.

Eroii basmelor și poveștilor sunt exemple demne de urmat ; copilul învață cum să fie hotărât, modest, harnic ,cinstit , drept și să fie un bun prieten.În textele din literatura pentru copii există conflicte puternice la care participă personaje grupate în pozitive și negative provenite din lumea basmelor.

Prin intermediul literaturii pentru copii, se va realiza o dedublare când copilul cititor se va recunoaște într-un personaj sau îl va respinge pe altul identificat cu un model negativ.

Copilul își află un alterego în fiecare personaj pe care îl simpatizează sau antipatizează.

Unele opere literare sunt scrise special pentru copii și autorul se concentrează asupra limbajului simplu și a unei teme care să posede valoare moralizatoare -,,Dumbrava minunată „ de Mihail Sadoveanu, ,,Iedul cu trei capre” de Octav Pancu-Iași sau poveștile lui Mircea Sântimbreanu, pe când cele mai multe au intrat în sfera literaturii pentru copii prin conținutul lor atractiv-,,Somnoroase păsărele” de Mihai Eminescu, ,,

Autori consacrați pentru descrierea personificată a ,,lumii celor care nu cuvântă „

Emil Gârleanu , Alexandru Brătescu-Voinești, Otilia Cazimir,George Topârceanu, Elena Farago, Nina Cassian, Ana Blandiana, aduc în atenția celor mici scene pline de sentimente de dragoste, de compasiune față de încercările prin care trebuie să treacă în lupta lor zilnică de supra viețuire sau scene în care aceleași evenimente sunt redate într-o notă optimistă, cu mult umor iar în cazul compozițiilor lirice înșiși ritmul și rima fac versurile mai ,,săltărețe”.

Filonul istoric este și el valorificat prin povestiri sau romane memorabile în care este redată viața frământată de lupte pentru apărarea teritoriului a poporului nostru, faptele de vitejie a unor eroi naționali care și-au dăruit întreaga viață pentru binele și liniștea comunităților din care provin. Dumitru Almaș, Mihail Sadoveanu, Dimitrie Bolintineanu,

Călin Gruia, ș.a. au adus în atenția copiilor și adolescenților fapte și evenimente care refac legătura indestructibilă între generații.

Din literatura universală se disting operele lui Alexandre Dumas, Michel Zevaco,

Miguel Cervantes, surorile Bronte, destinate mai mult să alimenteze imaginația plină de acțiune ale tinerilor care apreciază victoria exponenților binelui în contradicție totală cu răul societății din acea epocă.

Ar fi nedrept să nu punctăm imposibitatea nominalizării tuturor autorilor care cu pana lor, dar mai cu seamă cu sufletul strălucind sub privirea plină de uimire a copilului care cucerește lumea pas cu pas.

Nota umoristică a majorității scrierilor pentru copii contribuie la formarea unei personalități pozitive a copiilor sub permanenta îndrumare a unui educator.

Mediul educațional depășește limitele spațiului unei săli de grupă și atunci activități comune părinți-preșcolari care să aducă în conștiința întregii familii cartea ca pe un prieten devotat trebuie organizate cât mai des posibil.

Pentru a fi incluse in literatura pentru copii, operele literare trebuie sa indeplineasca anumite criterii:

să aibă valoare artistică și estetică;

să fie accesibile pentru diferite categorii de vârstă;

să aibă valoare educativă, caracter moralizator;

să exploreze universul infantil.

Succesul literaturii la preșcolari, în strânsă legătură cu puternica încărcătură afectivă a textelor din literatura pentru copii, este rodul efectelor educative realizate prin creațiile literare care se opresc mai mult la însușirea noțiunilor morale și sensibilizarea vieții afective a copilului.

Pentru aceasta educatorul însuși trebuie să fie cu dragoste pentru aplecarea asupra izvoarelor de bogăție a literaturii, unde cuvântul sculptează în sufletul nostru cu duritatea unui diamant și ne mângâie cu căldura unei pene a Păsării Măiastre.

GENURI ȘI SPECII LITERARE SPECIFICE

LITERATURII PENTRU COPII

Sfera literaturii pentru copii este foarte cuprinzătoare, acoperind aproape toate genurile și speciile literare. Această largă cuprindere a sferei literaturii se datorează interesului, curiozității firești la această vârstă.

,,Copilul se naște curios de lume și nerăbdător de a se orienta în ea. Literatura

care îi satisface această pornire, îl încântă”(George Călinescu).

GENUL EPIC cuprinde opere literare care au ca mod principal de expunere narațiunea, prezentarea mediată, indirectă a evenimentelor. Povestirea poate fi reală sau imaginară, în care naratorul se situează în afara universului creației literare,în care participă direct la desfășurarea acțiunii sau alternează viziunea obiectivă cu cea subiectivă.

Povestitorul poate fi anonim, neutru din punct de vedere afectiv față de faptele relatate, poate fi subiectiv când comentează evenimentele și are o atitudine participativă.

Evenimentele se pot desfășura succesiv, simultan, alternativ între timpul real și

cel interior sau retrospectiv.

Construcția subiectului în opera epică se distinge în secvențe distincte:

Expozițiune –introducere în care se fac precizări pentru timpul, spațiul și personajele care vor evolua în narațiune;

Intrigă –corespunde conflictului dintre personaje ;

Punctul culminant – conflictul ajuns la o maximă intensitate;

Deznodământ- ultimul moment al subiectului în care se rezolvă conflictul;

Epilogul- în care sunt prezentate ultimele consecințe ale acțiunii.

Specii ale genului epic:

Epopeea este specie a genului epic în versuri de mari întinderi cu un subiect istoric , care deslușește împrejurările în care a luat ființă un popor sau o țară,

cu personaje cu însușiri fantastice care intervin în viața oamenilor, eroi cu însușiri deosebite.

În literatura universală sunt cele mai vechi scrieri, începând cu ,,Epopeea lui

Ghilgameș” în literature sumero-babiloniană, ,,Iliada și Odiseea” lui Homer în Grecia sau ,,Mabhabharata” în India.

În literatura română ,,Țiganiada” de I. Budai-Deleanu, este reprezentativă pentru această specie prin preluarea stilului monumental și hiperbolizarea

Însușirilor personajului principal.

Balada este ca și epopeea o specie a genului epic în versuri,în care se proiectează un eveniment istoric important, dar aici personajul principal exponent al binelui se află într-o relație antagonică cu un alt personaj.

În literatura română, balada cultă este reprezentată de ,,Andrii Popa” de Vasile Alecsandri, ,,Nunta Zamfirei”, ,,Pașa Hassan” de George Coșbuc, ,,Rică” de M.R.Paraschivescu, ,,Mistrețul cu colți de argint” de Ștefan Augustin Doinaș, ,,Moartea căprioarei”de Nicolae Labiș.

În literatura universală, ,,Craiul ielelor” de Goethe

Poemul eroic este o specie a genilui epic în versuri, den proporții mai mari decât balada care evocă faptele istorice din istoria unui popor, în centrul căruia se află un erou care domină celelalte personaje cu însușiri deosebite.

În literatura română sunt cunoscute poemele: ,,Aprodul Purice” de A.Negruzzi și ,,Dumbrava Roșie” de Vasile Alecsandri.

Literatura universală are poemele lui Victor Hugo din ,,Legenda secolului”.

Basmul cult este o specie a genului epic în proză, în cuprinsul căreia se povestesc fapte ireale puse pe seama unor personaje fantastice.Tema generală

a basmului preluat din literatura populară este luptadintre bine și rău, dreptate și nedreptate, adevăr și minciună, curaj și lașitate.

Motivele întâlnite în basme sunt : ,,mama vitregă”- Fata babei și fata moșneagului, ,,împlinirea unui legământ”- Frumoasa din pădurea adormită,

,,eliberarea astrelor”- Greuceanu, ,,existența umană limitată în timp”-Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

Timpul are valori fabuloase într-un prezent etern, sunt posibile întoarceri în timp și incursiuni în viitor. Spațiul constituie el însuși ireal-,,tărâmul celălalt”,

,,codri de argint”. Caracteristice sunt și formulele consacrate introductive –

pentru desprinderea din lumea reală, mediane – pentru menținerea atenției asupra acțiunii și finale – pentru revenirea în lumea reală.

Personajele sunt de vârstă, sex, condiție socială diferite, reale sau fantastice, frumusețea fizică se asociază cu trăsăturile morale pozitive ,pe când defectele fizice și urâțenia subliniază caracterul negativ al personajului.

În literatura română autorii unor basme cunoscute sunt: Mihai Eminescu-

,,Făt-Frumos din lacrimă “, Ion Creangă- ,,Poveste lui Harap-Alb”, Ioan

Slavici- ,,Zâna –zorilor”, ,,Florița din codru”, Călin Gruia – ,,Ciuboțelele

ogarului” iar dintre culegătorii de basme din folclor se distinge Petre Ispirescu-,,Greuceanu”, ,,Prâslea cel voinic și merele de aur”.

Din literatura universală sunt cunoscuți Frații Grimm- ,,Albă- ca- zăpada”,

,,Cenușăreasa”, Charles Perrault- ,,Frumoasa din pădurea adormită”

Hans Christian Andersen – ,,Crăiasa zăpezilor”, Lev Tolstoi- ,,Trei urși „.

Legenda este o specie a genului epic în versuri sau proză, în care narațiunea încearcă să dea explicații despre apariția unor lucruri, ființe, fenomene, ținuturi cu ajutorul unor personaje ireale. Legendele culte sunt clasificate în legende etiologice(care oferă explicații despre originea plantelor,

animalelor, fenomenelor ), istorice (care povestesc fapte de vitejie ai unor eroi naționali sau universali), mitologice și hagiografice sau religioase care descriu viețile sfinților.Reprezentanți importanți, autori ai legendelor culte,Vasile Alecsandri(,,Legenda rândunicii”, ,,Dumbrava roșie”, ,,Legenda lăcrămioarei”), Dimitrie Bolintineanu(,,Muma lui Ștefan cel Mare”), Călin Gruia(,,Legenda florii soarelui”) și Dumitru Almaș(,,Dreptatea lui Țepeș”) preiau din legendele populare aceleași modalități de compoziție ca personificarea, hiperbola, antiteza bine- rău, pentru nuanțarea trăsăturilor umane ale personajelor.

Snoava este o specie a genului epic în versuri sau proză, de dimensiune redusă, cu caracter anecdotic în care epicul se împletește cu satiricul.

Anton Pann-,,Povestea vorbii”, Petre Dulfu -,, Isprăvile lui Păcală“, Iosif Nădejde-,,Năzdrăvăniile lui Păcală”preiau din literatura populară un personaj justițiar, exponent al poporului însuși prin inteligența plină de umor cu care rezolvă intrigi țesute de asupritori cunoscuți în viața satului românesc: boierii și preoții.

Povestirea este specie a genului epic în versuri și proză de mai mare întindere decât schița și mai scurtă decât nuvela se limitează la un singur fapt epic și puține personaje. Accentul cade pe narațiune și mai puțin pe personaje.

Povestirea se clasifică în funcție de subiectul narativ în povestire fantastică,

filozofică, romantică, magică, povestirea în ramă, povestirea pentru copii.

Se confundă adesea cu povestea diferența fiind proporția de real – fantastic care la povestire înclină spre primul element.

Ion Creangă – ,,Povestea unui om leneș” , Mihail Sadoveanu- ,,Un om năcăjit”, Dumitru Almaș- ,,Povestiri istorice” sunt autori reprezentativi ai literaturii române pentru această specie literară.

Schița se definește ca operă epică în proză, de mică întindere, cu personaje puține, surprinse într-un moment important al vieții lor.Cu un caracter dramatic, dialogurile sunt importante în creionarea personalității personajelor. În literatura română autorul care a dăruit nestemate literare întruchipate în această specie, este Ion Luca Caragiale -,,D-l Goe”, ,,Vizita”, ,,Bacalaureat” ; i se alătură Alexandru Brătescu –Voinești și Emil Gârleanu.

Fabula- este specie a genului epic de cele mai mute ori în versuri care critică

defectele omenești puse pe seama unor animale pentru îndreptarea comportamentului uman. Importantă în compoziția sa este morala care sintetizează învățătura care se vrea transmisă.

Grigore Alexandrescu- ,,Boul și vițelul”, ,,Câinele și cățelul”, Alecu Donici- ,,Greierul și furnica”, ,,Vulturul și albina”, George Topârceanu-,,Boierul și argatul”, ,,Bivolul și coțofana “,Tudor Arghezi-,, Tâlharul pedepsit”, Aurel Baranga-,,Fabula vitezei” sunt unii dintre autorii cei mai cunoscuți care s-au aplecat cu migală personificând animale cunoscute pentru anumite trăsături

pe care le transferă omului.

În literatura universală este cunoscut pentru fabulele sale La Fontaine și Esop ale căror fabule constituie izvor de inspirație pentru alți autori autohtoni.

Nuvela – este o specie a genului epic în proză, cu un singur conflict și un număr restrâns de personaje. Caracterizarea personajului are o pondere mai mare decât acțiunea.

După subiectul și modalitatea de realizare se pot clasifica în nuvele istorice,

psihologice, fantastice, filozofice și anecdotice. Autori numeroși s-au exprimat artistic folosind această specie literară, de aceea vom enumera pe cei care au oferit pagini de care s-au bucurat tinerele generații, I.L.Caragiale- ,,O făclie de Paște”, ,, În vreme de război”, Mihai Eminescu-,,Sărmanul Dionis”, Constantin Negruzzi-,,Alexandru Lăpușneanu”, Mihail Sadoveanu-,,Hanu Ancuței”, Ioan Slavici-,,Moara cu noroc”.

Romanul este o specie a genului epic de mare întindere în care se pot dezvolta mai multe planuri în care acțiuni diferite sau complementare sunt realizate de personaje numeroase și conduc în final la un deznodământ.În literatura pentru copii sunt multe romane care ne-au încântat în special adolescența, cu personaje adolescenți aflați la vârsta întrebărilor, a primului fior al iubirii, a afirmării ca personalitate într-o societate în care încă trebuie ,,să aștepți rândul”. Romanul ,,Cireșarii” a lui Constantin Chiriță este un exemplu grăitor. Autori ca Liviu Rebreanu-,,Ion”, Duiliu Zamfirescu-,,Viața la țară”, George Călinescu-,,Enigma Otiliei” și mulți alții au contribuit la formarea personalității a zeci de generații.Literatura universală are și ea o contribuție îndeosebi cu celebre romane de aventuri.

Eseul face parte dintre speciile genului narativ dar ca studiu asupra unor teme filozofice, literare sau științifice se distanțează de apartenența la literatura pentru copii.

GENUL LIRIC cuprinde opere literare în versuri care exprimă stări, sentimente puse în lumină de eul poetic. În literatura pentru copii este cuprinsă opera multor poeți români care au dedicat versurile lor deschiderii copiilor către faptele bune.

Având în vedere bogăția acestui filon de artă și educație vom încerca să clasificăm operele studiate după temele pe care le conțin poeziile pentru copii.

Poezia despre copilărie cuprinde creații binecunoscute ale poeților: George Coșbuc-,,Iarna pe uliță”, Tudor Arghezi- ,,Cântec de adormit Mitzura”, Ana Blandiana-

,,Întâmplări din grădina mea”, Nina Cassian- ,,Între noi, copiii” și a multor alți poeți care și-au adus contribuția la evocarea stării de inocență pe care am parcurs-o noi, adulții și pe care am vrea să o refacem de câte ori privim în ochii limpezi ai copiilor.

Poezia despre viețuitoare și natură este cred cea mai bogat reprezentată pentru că se cunoaște cât de atașați sunt copiii de animale și cât de multă uimire trezește în ei schimbările neașteptate care se produc în natură. Trecerea timpului transformă treptat peisajul zilnic, motiv de a descrie în amănunt elemente ce fac diferența între anotimpuri.

Autori consacrați pentru această temă sunt Vasile Alecsandri-,,Miezul iernii”, ,,Bradul”,

Lucian Blaga-,,Cărăbușul de aramă”, Tudor Arghezi- ,, Zdeanță”, ,,O furnică”, George Topârceanu- ,,Rapsodii de toamnă”, ,,Balada unui greier mic”, George Coșbuc-,,Povestea gâștelor”, Elena Farago- ,,Cățelușul șchiop”, ,,Gândăcelul” , ,,Motanul pedepsit”, ,,Bondarul leneș”.

Pastel, baladă, sau rapsodie, oricare specie literară a acestui gen redă ipostaze din mediul înconjurător care deschid calea către cunoașterea a ceea ce îl înconjoară pe copil dar și felul în care trebuie să încolțească în el dorința de bine și frumos.

Poezia despre patrie și eroi dedicată școlarilor și tinerilor cu precădere este mai rar citită acum dar nu ar trebui marginalizată pentru că noțiunea de patriotism este menirea noastră, a dascălilor să o sădim cu aceeași mândrie care să susțină visurile oricărui adolescent.

Vasile Alecsandri- ,,Sergentul”, ,,Peneș Curcanul”, Lucian Blaga-,,Părinții” sunt autori

care au facut generații întregi de copii să îndrăgească vitejia cu care se luptau românii pentru apărarea libertății noastre și cât de important este să aducem langă dragostea de mamă, de familie și dragostea de țară.

Poezia religioasă relevă copilului apartenența sa spirituală, îl face să se simtă ocrotit în permanență, îl învață să vorbească cu Divinitatea și mai cu seamă să se roage pentru ca ziua de mâine să aducă încă odată binele ce îl ajută să crescă mare. Mihai Eminescu ne-a dăruit simbolic pentru copii ,,Rugăciune”. Tudor Arghezi și Vasile Voiculescu aduc și ei în tonalități diferite rugăciuni care trezesc fiorul unor orizonturi celeste.

GENUL DRAMATIC este mai slab reprezentat ca o creație dramatică de sine stătătoare deși dialogul între personaje atrage atenția micului cititor și este considerat atractiv pentru această vârstă. Datorită întinderii prea mari a unei opere dramatice și a multiplelor planuri în care se desfășoară acțiunea în vădită opoziție cu posibilitățile psiho-motorii specifice vârstei sunt preferate dramatizări ale unor povești.

Victor Eftimiu cu ,,Înșir’te mărgărite!” reprezintă cu succes acest gen literar.

Ca modalitate de prezentare, teatrul de păpuși este cea mai mare bucurie cu caracter artistic la această vârstă pentru că ce poate fi mai frumos ca o păpușă care vorbește și nu orice ci o poveste în care personajele zburdă în fața copilului aducând pe rând uimirea, teama și fericirea.

LITERATURA POPULARĂ- SURSĂ IMPORTANTĂ

DE INSPIRAȚIE A LITERATURII PENTRU COPII

Majoritatea genurilor și speciilor amintite în subcapitolul precedent cu exemple din literatura cultă au corespondent în literatura populară, excepție făcând în cadrul genului epic nuvela, romanul și eseul și în cadrul genului liric poezia filozofică.

Originea primelor treceri în lumi ireale stăpânite de personaje supradimensionate cu puteri care depășeau cu mult posibilitățile umane, sau spirite care în dimensiunea imaterialului cuprindeau puterea de a stăpâni voința, iubirea și moartea oamenilor sunt miturile ca niște socluri pe care întreaga literatură a omenirii se sprijină ca un turn.

Temeri, schimbări, sentimente, toate și-au găsit explicații și rezolvări cu ajutorul unor povestiri care ,,constituie paradigme pentru toate actele omenești semnificative”(Mircea Eliade- Aspecte ale mitului).

Marile civilizații cu tradiție mitologică sunt: civilizația greco- romană și civilizația asiro- babiloniană.

Dimensiunea sacră a lumii este fundamentul mitologiei. Legătura omului cu divinitatea,

concepția despre creația lumii, viață, moarte, lupta dintre bine și rău sunt importante repere cultural și teme ale gândirii omului dintotdeauna și de pretutindeni. Zeii sunt simboluri cu valențe positive sau negative, înglobând imperfecțiunea lumii și a creației,

posibilitatea nemărginită de a aduce către perfecțiune trăsăturile fizice dar mai ales morale ale omenirii.

Principalele temele mitologice sunt: destinul, răsplătirea faptelor bune, iubirea, prietenia, lupta pentru supremație. Numele zeilor sunt rădăcini ale cuvintelor ce explică înșiși puterile lor.

Mitologia românească are patru teme importante care constituie fundația întregului edificiu al literaturii culte :

Mitul etnogenezei (Traian și Dochia);

Mitul tranhumanței (Miorița) ;

Mitul jertfei pentru creație (Meșterul Manole)

Mitul zburătorului erotic.

Legenda ca specie a literaturii populare a ,,împrumutat” caracteristicile sale legendelor din literature cultă. Cu dimensiuni reduse, un singur plan al narațiunii, cu personaje puține care justifică apariția unor ființe sau obiecte prin acțiunea lor de cele mai multe ori fantastică legendele sunt un pas mai mult spre fantastic plecând de la mitologie.

Aceleași teme grupează și legendele populare: legende etiologice, legende istorice și legende geografice.Identificarea variantei populare cu cea cultă funcționează și în privința celor mai importante motive: căsătoria mitică dintre frate și soră (Soarele și Luna),

lupta dintre voinic și balaur-(Iovan Iorgovan), sacrificiul uman (Meșterul Manole), recunoașterea fratelui pierdut în copilărie. Sunt legende în care apare motivul celor trei eroi care se întrec și mezinul este cel mai priceput (Românaș). Majoritatea acestor motive se regăsesc în basmele populare odată cu opoziția firească bine- rău. Alte legende se aseamănă mai mult cu povestirea și mai rar cu snoava- chiar dacă tonul este glumeț funcția lor este explicativă.

Compoziția legendei este formată din fragmente ce se întrepătrund: spațiul și timpul care se dovedesc a fi ,,la început de începuturi …”, fabula, evenimentul neobișnuit,

blestemul sau binecuvântarea, transformarea și explicația de natură morală sau materială.

Minuțioasa activitate de culegere a legendelor românilor a lui Simion Florea Marian ne dăruiește multe creații populare istorice, geografice, religioase. I se alătură cu legende etiologice, mitologice și cosmogonice Tudor Pamfile și Elena Niculiță- Voronca

urmați de un lung șir de folcloriști.

Basmele populare au circulat pe cale orală și după modelul lor au fost scrise cele populare.Exponente ale genului epic, cu eroi dintr-o lume fantastică, pot fi clasificate în trei mari grupe:

Basme fantastice- în care predomină personajele imaginare

Basme nuvelistice- sunt redate aspecte reale din spațiul rural

Basme animaliere- care provin din vechi legende totemice în care animalele sau plantele erau considerate sacre.

Tema principală basmelor este lupta între bine și rău generată de idealul de dreptate și dorința oamenilor ca binele , frumosul, istețul să fie victorios.Alte teme sunt dragostea, destinul și natura. Motivele cele mai cunoscute ale basmului popular sunt motivul mărului de aur, motivul lui 3 sau a lui 7. Subiectele sunt diferite dar se regăsesc în literatura mai multor popoare, fapt ce atestă asemănarea spirituală a popoarelor prin aceleași aspirații de-a lungul veacurilor și libera circulație a motivelor folclorice.

Personajele basmelor sunt investite cu puteri supranaturale foarte clar delimitate,

nu au oscilații sau introspecții ce ar fi menite să modifice personalitatea ci doar se încadrează în una din cele două categorii pentru că nu există personaje intermediare.

După starea biologică, personajele se clasifică în:

Grupa seniorilor- împărați și împărătese, moșnegi și babe, frați mai mari care se caracterizează prin pasivitate și sunt asociați cu culori;

Grupa eroilor activi- fac parte cei activi, Făt-Frumos, Prâslea, opus fraților mai mari prin bunătate, la început pare a fi complet lipsit de calități, dar se transformă în erou odată ce primejdia apare și își începe drumul inițierii care îl va aduce treptat în postura de învingător.Nu va urca singur treptele transformării ci ajutat de animale și obiecte miraculoase;

Grupa opozanților- zmeii, balaurii cu 3, 7, 9 capete, monștri, vrăjitoare nemuritori și aparent de neînvins, Muma-pădurii, Scorpia, se pot transforma, îl urmăresc pe Făt- Frumos cu viclenie , violență și fapte de cannibalism.

Grupa actanților- obiectele miraculoase care slujesc doar personajele investite cu calități pozitive și încifrează idei morale și sociale, deci valori simbolice și confidenții care îi dau sfaturi și ajutor în situațiile limită dar și de străbate spații ca să poată ajunge eroul unde dorește.

Compoziția basmelor se diferențiază prin formule specifice: acțiunea se plasează într-un timp mitic, imposibil de deslușit cu claritate, spațiul este destul de departe ,, peste nouă mări și nouă țări”, formula introductivă care introduce ascultătorul într-o atmosferă diferită de realitate, îl acomodează cu lumea fantastică în care va avea loc acțiunea ,, a fost odată ca niciodată” , formula mediană are rolul de a restabili din când în când legătura dintre povestitor și ascultător-,,…un tăciune și-un cărbune, spune poveste, spune”, formula finală care readuce ascultătorul în lumea reală de multe ori cu confirmarea că nu a fost nimic adevărat ,,și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa, și-am încălecat pe o căpșună și v-am spus o mare și gogonată minciună!”.Tot specifice basmului sunt și figurile de stil repetiția , antiteza și hiperbola pentru a evidenția trăsăturile excepționale ale personajelor.

Valoarea formativă a basmelor constă în stimularea proceselor cognitive și afective ale copiilor și îi ajută să își formeze o reprezentare a noțiunii de dreptate, cinste, curaj.

Copilul își împlinește dorința de a imita eroii pozitivi și de a înfrunta pe cei care sunt răi.

Snoava este o specie a genului epic în versuri care ating domenii din viața socială,

defecte și relații dintre oameni, iau în răspăr felurite autorități și prejudecăți, deprinderi reprobabile. Eroii snoavelor sunt isteți și ies cu bine din toate situațiile mai mult sau mai puțin comice în care se află. Păcală, Tândală, Pepelea sunt personaje-simbol care întruchipează omul de rând care știe să întâmpine cu umor și istețime încercările vieții.

Snoava își face simțită prezența încă de la începutul literaturii române, în scrierile marilor cronicari Grigore Ureche, Miron Costin și Ion Neculce apoi în ,,Țiganiada” de Ion Budai –

Deleanu, opera lui Anton Pann, Petre Dulfu.

Folclorul copiilor este proiecția plină de candore a lumii pe care o percepe copilul.

Cântecele- formule și numărători- recitative sunt cele mai cunoscute creații alături de cântece de joc și cântece legate de sărbători religioase- ,,Sorcova”, ,,Plugușorul”, ,,Lioara”, ,,Caloianul”. Adesea copiii simt nevoia să se acompanieze cu instrumente pe care le inventează din materiale ocazionale, imitând instrumente clasice cu care subliniază ritmul versurilor pline de veselie generate de alăturarea unor cuvint care au rimă dar de multe ori lipsit de înțeles.

Ghicitori, proverbe, zicători sunt rodul înțelepciunii populare transmise din generație în generație pe cale orală, menite să cuprindă descrieri plastice ale unor obiecte și fapte de viață desprinse din societate corelate cu diverse tipologii ale personalității umane.

1.4 ORALITATEA ÎN LITERATURA PENTRU COPII

Copilul este într-un dialog continuu nu numai cu membrii familiei ci și cu tot ce alcătuiește mediul în care trăiește. Dialogul acesta imaginativ este important pentru stimularea imaginației, pentru îmbogățirea lumii lui interioare, de aceea fragmentele de literatură în proză sau în versuri care conțin vorbirea directă sunt deosebit de atractive,

și reușesc să capteze și să rețină atenția la orice nivel de vârstă preșcolară.

Genul dramatic propriu-zis este mai slab reprezentat, dar audiții și vizionări ale dramatizărilor unor povești sau basme sunt adecvate nivelului de vârstă preșcolar prin durata scurtă, un limbaj simplu, personaje puține. Ulterior dramatizările pot constitui activități de educare a limbajului în grădinițe pentru consolidarea activităților de povestire a educatoarei și lectură a educatoarei, împreună cu repovestirea, la nivelul II preșcolar, corespondent grupei mari.

Tot ca o posibilitate de consolidare a noțiunilor transmise în alte activități sunt activitățile organizate în centrul tematic ,,Joc de rol”, unde preșcolarul poate să experimenteze situații de viață, ajutat câteodată și de costumație adecvată în care să dialogheze din postura de fermier, polițist, pompier,bunică, bucătar.

Oralitatea specifică operelor literare ce aparțin literaturii pentru copii dă ascultătorilor mici posibilitatea să-și găsească repere pentru situații în care ei înșiși ar fi implicați într-un dialog similar, fiind cunoscută la această vârstă tendința copiilor de a imita. Fragmente de povești sau basme copiii redau mai greu, dar partea de dialog care este inserată în textul epic se este reținută și o pot repeta cu ușurință. Proverbiale sunt dialogurile dintre Lup și Scufița-Roșie, dintre Pinocchio și Zâna cea Bună, dintre Micul Prinț și vulpea și multe altele care ne-au înseninat copilăria.

Poveștile destinate copiilor mici sunt însoțite de poezii ritmate, care conțin jocuri de cuvinte, frământări de limbă, onomatopee cu scopul de a asocia în memoria copilului scurta poezioară cu firul epic. Pentru susținerea atenției auditoriului este indicat chiar în timpul lecturii să soliciți prin întrebări scurte repetarea ca leit-motiv al limbajului unui animal prezent în poveste sau a unei poezioare legate de poveste – ,,Turtița”, ,,Albă-ca-

Zăpada”, ,,Capra cu trei iezi”.

În literatura română, Ion Creangă este cunoscut ca un maestru al vorbirii directe, al monologului, al onomasticii personajelor. În poveștile sale sunt intercalate elemente ale fantasticului cu proverbe și zicători preluate din înțelepciunea populară, redată într-un limbaj cunoscut povestitorului din copilăria sa în satul Humulești. Fantasticul devine astfel prin minimalizare în limitele obișnuitului, o modalitate de redare a lumii reale.

Jovialitatea și ironia se regăsesc în majoritatea operelor lui Ion Creangă, aluziile fine din dialoguri, au devenit ele însele o marcă pe care copiii o recunosc cu ușurință. Nu a creat el însuși aforisme dar se constituie într-o memorie vastă a proverbelor și zicalelor ca și Constantin Negruzzi și Anton Pann. Expresii arhicunoscute aduc întrega energie a graiului popular în paginile Amintirilor , a Poveștilor și a Anecdotelor.Cu toate acestea,

opera lui nu se identifică cu o culegere de folclor pentru că zicerile tipice sunt mijloacele unui artist individual.

Buna dispoziție cu care folosește expresiile paremiologice dovedește că limba cu nesecatele ei izvoare de culoare și umor nu este doar spontană și inconștientă , este un mijloc folosit în scopuri artistice.

Ion Creangă avea un puternic simț muzical și urmărea în permanență armonia și ritmicitatea frazelor și valoarea acustică a cuvântului, de aceea este unic prin oralitatea operelor sale.

CAPITOLUL II

2.1 Personajul literar – tipologii

2.2 Modalități de caracterizare a personajelor literare

2.3 Personaje specifice unor curente literare

2.4 Simbolistica unor personaje din poveștile literaturii

pentru copii

2.1 Personaje literare – tipologii

Personajul literar sculptează în conștiința cititorului tentația de a retrăi luptele, suferințele sau victoriile lui. El este cel care susține creația literară ca o coloană vertebrală imaginară. Provenit din franțuzescul ,,personnage” care provine la rândul lui

din latinescul ,,persona” , înglobează sensuri ca ,,mască de teatru”, ,,rol”, ,,demnitar eclesiast” iar în vremurile noastre în același câmp semantic putem aminti ,,erou”, ,,actor”, ,,actant”, ,,figură”, ,,tip”, ,,caracter”, ,,tipologie”.

Eroul este personajul urmărit cu atenție de cititor. El provoacă simpatii sau antipatii, compasiune, milă, bucurie sau teamă cititorului. Se distinge prin curaj, vitejie și dăruire. Este personajul principal într-o operă literară și atrage atenția pe parcursul întregii acțiuni.

Actorul este artistul care interpretează un rol într-o operă dramatică. Termenul provine din franțuzescul ,,acteur” care are originea în latinescul ,,actor”.

Caracterul descrie trăsături psihice complexe care alcătuiesc personalitatea morală și fermă.

Figura în opera literară este persoana cu caractere individuale și sociale proprii.

Tipul dintr-o operă literară este personalitatea distinctivă, o particularitate care întrunește trăsături, caractere din categoria socială pe care o reprezintă.

Tipologia este studiul științific al trăsăturilor tipice și al relațiilor reciproce dintre anumite obiecte sau fenomene.

Clasificarea personajelor într-o operă literară se poate face după mai multe criterii:

După imporanța pe care o ocupă în cadrul operei literare sunt personaje principale, secundare, episodice și figurante;

După gradul de complexitate personajele pot fi lineare, simple, complexe și contradictorii;

După evoluția lor în timp personajele sunt dinamice sau statice;

După valorile morale pe care le împărtășesc sunt personaje pozitive și personaje negative;

După raportul lor cu realitatea personajele sunt reale, fantastice, legendare, alegorice, ,,cu cheie”, simbolice.

După perspectiva sociologică și amploarea constituirii personajele sunt individuale, colective, complexe și unilaterale sau plate.

După categoria estetică personajele se pot clasifica în personaje fabuloase, mitice, fantastice, legendare, reale, alegorice, istorice, tragice, comice, absurde ;

După curentul literar în care se înscrie sunt personaje clasice, romantice, realiste, expresioniste, naturaliste ;

După relația personajului cu textul și cu autorul se distinge personajul- narator, personajul- raisonneurul (reflector), personajul- martor, personajul – simbol. Având în vedere această ultimă categorie se poate realiza o clasificare a personajelor simbolice din literatura română :

Personaje istorice :

Decebal în ..Dochia și Traian”

Ștefan cel Mare din ,,Cronica lui Grigore Ureche”, ,,Apus de soare”, ,,Frații Jderi”, ,,Dumbrava Roșie”

Mircea cel Bătrân figură centrală în opera eminesciană ,,Scrisoarea III”

Mihai Viteazul în ,,Pașa Hassan”, ,,Românii supt Mihai-voievid Viteazul”, ,,Răzvan și Vidra”

Despot-Vodă ca personaj principal în opera dramatică ,,Despot-vodă”, creație a lui Vasile Alecsandri

Alexandru Lăpușneanu în ,,Alexandru Lăpușneanu” de Costache Negruzzi

Vlad Țepeș din ,,Răceala”

Personaje țărani:

Ion din opera cu același titlu a lui Liviu Rebreanu

Vitoria Lipan în ,,Baltagul”

Ilie Moromete din romanul ,,Moromeții” de Marin Preda

Petre Petre din ,,Răscoala”

Personajul colectiv din ,,Răscoala”

Personaje – intelectuali:

Ștefan Gheorghidiu din ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”

Apostol Bologa personaj principal în ,,Pădurea spânzuraților”

Titu Herdelea din ,,Ion” și „Răscoala”

Zaharia Herdelea din ,,Ion”

Ladima din ,,Patul lui Procust”

Fred Vasilescu din ,,Patul lui Procust”

Felix din ,,Enigma Otiliei”

Manole Crudu din ,,Moartea unui artist”

Allan din ,,Maytrei” de Mircea Eliade

Gavrilescu din romanul ,,La țigănci” de Mircea Eliade

Personaje- femei

Smaranda Creangă din ,,Amintiri din copilărie” de Ion Creangă

Vitoria Lipan din ,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu

Bătrâna și Ana din ,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici

Mara din ,,Mara” de Ioan Slavici

Ilisafta din ,,Frații Jderi” de Mihail Sadoveanu

Ela din ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Liviu Rebreanu

Otilia din ,,Enigma Otiliei” de George Călinescu

Sașa Comănășteanu din ,,Viața la țară” de Duiliu Zamfirescu

Zoe din ,,O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale

Chirița din ,,Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri

Personaje- copii

Nică din ,,Amintiri din copilărie” de Ion Creangă

Gheorghiță din ,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu

Goe din ,,D-l Goe…” de Ion Luca Caragiale

Ionuț Jder din ,,Frații Jderi” de Mihail Sadoveanu

Niculae Moromete din ,,Moromeții” de Marin Preda

Personaje- avari

Hagi Tudose din nuvela cu același nume de Barbu- Ștefănescu Delavrancea

Ghiță din ,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici

Costache Giurgiuveanu din ,,Enigma Otiliei” de George Călinescu

Stavrache din ,,În vreme de război” de Ion Luca Caragiale

Dinu Păturică din ,,Ciocoii vechi și noi” de Nicolae Filimon

Tănase Scatiu din ,,Viața la țară “ de Duiliu Zamfirescu

Personaje- ariviști

Stănică Rațiu din ,,Enigma Otiliei “ de George Călinescu

Pârgu din ,,Craii de curte veche” de Mateiu Caragiale

Lică Trubaduru din ,,Concert din muzică de Bach” de H.P.Bengescu

Personaje- comici(politicieni)

Tipătescu, Zaharia Trahanache, Agamemnon Dandanache, Nae Cațavencu,

Tache Farfuridi, Iordache Brânzovenescu, Ghiță Pristanda cu toții personaje din opera dramatică ,,O scrisoare pierdută “ de Ion Luca Caragiale

Personaje- mitice

Dochia și Traian din ,, Dochia și Traian” și ,,Decebal”

Miorița din balada cu același nume

Meșterul Manole din ,,Monastirea Argeșului”

Personaje – simbolice

Zburătorul – personaj mitic în ,,Zburătorul” și ,,Călin-file din poveste”

din creația eminesciană

Emirul din ,,Noapte de decemvrie” de Alexandru Macedonschi

Prințul din ,,Mistrețul cu colți de argint” de Augustin Doinaș

Mira din ,,Meșterul Manole” de Lucian Blaga

Prometeu din ,,Izgonirea lui Prometeu” de Alexandru Philippide

Romândor din ,,Țiganiada” de Ion Budai Deleanu

Personaje- fantastice

Greuceanu din basmul cu același nume

Făt-Frumos din ,,Tinerețe fără bătrânețe …”

Harap-Alb, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări- Lăți- Lungilă, Spânul, din ,,Harap-Alb” de Ion Creangă

Dionis din ,,Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu

Zamfira din ,,Nunta Zamfirei” de George Coșbuc

Christina din ,,Domnișoara Christina” de Mircea Eliade

Șusteru din ,,Dincolo de nisipuri” de Fănuș Neagu

Personaje- alegorice

Luceafărul și Absolutul- creator din ,,Luceafărul” de Mihai Eminescu

Emirul din ,,Noapte de decemvrie” de Alexandru Macedonschi

Prințul din ,,Mistrețul cu colți de argint” de Ștefan Augustin Doinaș

Meșterul Manole din ,,Mănăstirea Argeșului” și ,,Meșterul Manole” de

Lucian Blaga

Iona din opera dramatică cu același nume de Marin Sorescu

Referindu-se strict la personajele de poveste, Vladimir Propp – folklorist rus găsea șapte mari tipuri: răufăcătorul, donatorul, ajutorul, personajul căutat și tatăl ei – trimițătorul, eroul și falsul erou. Nu este obligatoriu să întâlnim toate tipurile de personaje în toate poveștile și unul dintre personaje poate reprezenta mai multe tipuri.

Clasificarea personajelor a fost dintotdeauna o preocupare a marilor gânditori ai umanității. Pitagora clasifică personajele în instinctivi care reprezintă majoritatea personajelor și cuprinde pe cele care pot depune muncă fizică, pasionalii asociați cu artiștii, războinicii și poeții, intelectualii care sunt reprezentați de eroi, martiri, poeți , filozofi și înțelepți, oamenii care ar trebui să conducă lumea și nu în ultimul rând adepții care reprezintă cel mai înalt ideal uman.

2.2 Modalități de caracterizare a personajelor literare

Caracterizarea personajelor înseamnă în esență să evidențiezi trăsăturile fizice și morale ale acestuia, așa cum se desprind din opera literară respectivă. Mijloace specifice de caracterizare sunt: interesul pentru cadrul concret în care se petrece acțiunea, stabilirea raportului dintre cadru și caractere, corespondența între caracter și mediu, caracter și fizionomie, diferența felului de a vorbi, sexul, vârsta, regiunea, poziția socială.

Caracterizarea directă de către autor este foarte des folosită în orice operă literară, dar mai ales în povești.

,,Un băiețandru negricios, slăbuț, cu ochii întunecați, dar strălucitori și delicați, iese acuma pe poarta școlii.Nu pare să aibă paisprezece ani. E Nicolae Bălcescu, elev în clasa a patra. E îmbrăcat într-un fel de haină scurtă, închisă la gât, cu șapcă pe cap și e încălțat cu cizmulițe” (Ion Ghica-Nicolae Bălcescu)

,, Cu părul nins, cu ochii mici

Și calzi de duioșie,

Aievea parc-o văd aici

Icoana firavei bunici

Din frageda-mi pruncie” (Ștefan Octavian Iosif- Bunica)

Caracterizarea indirectă în care caracterul se proliferează prin faptele, limbajul și conduita este prezentă în operele literare sub diverse formecec pe care le vom enumera încercând să dăm exemple sugestive.

Caracterizarea prin acțiunile și opiniile personajului este frecvent întâlnită mai cu seamă în opere epice.

,,- Voi, spuse învățătorul, ați jignit un coleg care nu v-a făcut nimic, ați râs pe seama unui copil nefericit. Ați comis o faptă dintre cele mai josnice. Lașilor.

Apoi se întoarse spre Garonne:

Tu ești un suflet nobil.” (Edmondo de Amicis- O faptă generoasă)

,, – Năzdrăvan! ziceau de seamă. Alții:

,,Ba e un țicnit!”

Iar la urmă toți ,,Păcală” oamenii

L-au poreclit” (Petre Dulfu- Isprăvile lui Păcală)

Caracterizarea prin dialog este specifică operelor literare aparținând genului epic

,,- Oameni buni! Se vede că omul cel din car e bolnav sărmanul, și-l duceți la vreo doftoroaie undeva, să se caute.

-Ba nu, cucoană, răspunse unul dintre țărani, să ierte cinstita față dumneavoastră, dar aista e un leneș, care nu credem să mai fi avut păreche în lume, și-l ducem la spânzurătoare, ca să curățim satul de-un trândav.”

(Ion Creangă- Povestea unui om leneș)

,, Din vorbă-n vorbă, copiii se făcură stăpâni pe obrajii bunicului.

-Partea asta e a mea.

-Și partea asta, a mea!

-Mustața asta este a mea.

-Și asta, a mea!

La barbă se-ncurcară. Bunicul îi împacă, zicându-le:

-Pe din două.

Și copiii o și despicară, cam repede, că bătrânul strânse din ochi:

-Jumătate mie.

-Și jumătate mie.

Și după ce o împărțiră frățește, începu lauda .

Băiatul:

-Mustața mea e mai lungă.

Fata:

-Ba a mea e mai lungă!” (Barbu Ștefănescu Delavrancea- Bunicul)

Caracterizarea prin antiteză este specifică basmelor populare și culte, precum tuturor operelor literare care au în opoziție două personaje principale.

,,Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasăși rea la inimă, dar pentru că era fata mamei, se alinta cum s- alintă coara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului…

……………………………………………………………………………………………………………………

Fata moșneagului era frumoasă, harnică, ascultătoare, și bună la inimă…fiind însă horopsită și de sora cea de scoarță și de mama cea vitregă; noroc …că era o fată robace și răbdătoare.” (Ion Creangă-Fata babei și fata moșneagului)

,,Toate-s bune…Tu, voinicul, iară eu, lepădătura,

Care trece prin văzduhuri sforăind ca un buhai…

M- ai învins mereu, dar unde ți-e Ileana, hai?

Eu sunt scorpia, ghionoaia, huhurezul, sperietoarea,

Liliacul, cucuveaua … iară tu, privighetoarea!

(Victor Eftimiu- Înșir’te mărgărite!)

Caracterizarea personajelor prin limbaj sau prin onomastică

,,- Ia tacă-ți gura, măi Gerilă! Ziseră ceilalți. Acuș se face ziuă și tu nu mai stinchești cu brașoave de ale tale. Al dracului lighioaie mai ești! Destul acum, că ne-ai făcut capul călindar. Cine-a mai dori să facă tovărășie cu tine aibă-și parte și poarte-ți portul. Că de noi știu că ne-ai amețit. Are cineva cap să se liniștească de răul tău?

I-auzi-l-ăi : parcă-i o moară hodorogită. Numai gura lui se aude în toate părțile. Hojma tolocănește pentru nimica toată, curat ca un nebun. Tu, măi, ești bun de tăiat numai în pădure cu lupii și cu urșii, dar nu în case împărătești și între niște oameni cumsecade.

………………………………………………………………………………………………………………………

Mers-au ei zi și noapte, nu se știe cât au mers; și de la un loc, Gerilă, Flămânzilă și Setilă, Păsări- Lăți- Lungilă și năzdrăvanul Ochilă se opresc cu toții în cale, se opresc cu jale:

– Harap –Alb, mergi sănătos! De-am fi răi, tu ni-i ierta, căci și răul câteodată prinde bine la ceva.”

(Ion Creangă- Povestea lui Harap- Alb)

Caracterizarea personajului de către mediul social

,,- Apoi nu știi? Eu nu am mamă. A murit în postul Crăciunului și ne-a lăsat singuri. Acu n-are cine mă spăla, n-are cine mă îngriji,…n-re cine-mi spune o vorbă bună…Într-o zi, i-a fost rău, s-a pus în pat, ș-a murit într-o duminică. Și-nainte de asta, m-a mângâiat așa pe frunte și mi-a spus că-mi lasă mie mioara asta…

Copilul cel mărunțel îmi vorbea cu seriozitate și durere, ca un om mare.”

(Mihail Sadoveanu- Un om năcăjit)

,,După ce colindă îndelung, se ghemui într-un ungher, între două case. Una dintre ele ieșea în stradă mai mult decât cealaltă. Fetița își stânsese piciorușele sub rochie. Frigul o pătrundea din ce în ce, și cu toate acestea nu-i venea să pornească spre casă. Aducea toate chibriturile înapoi, fără să fi vândut o singură cutie. Tatăl ei avea s-o ia la bătaie și, afară de asta, nici acasă nu era mai cald. Locuiau într-o odăiță de sub acoperiș și vântul sulfa în voie prin toate găurile, deși fuseseră astupate cu șomoioage de paie și cârpe vechi.”

(Hans Cristian Andersen- Fetița cu chibrituri)

Caracterizarea personajului prin natură

,, De ciudă, baba pișcă câte un băiețaș de ureche, pe altul de năsuc, până li se albește urechea și nasul. Numai că îndată îl vezi pe băiețaș cum apucă un bulgăre de zăpadă și se freacă, și se freacă, până i se încinge obrazul ca focul. Și dacă a văzut Baba-Iarna că nu poate să mai facă nimic s-a apucat să plângă de ciudă. Lacrimile iernii încep să picure de pe streșini…și iată că primăvara bate la ușă.”

(Mihai Bogdanov- Baba- Iarna face pozne)

Caracterizarea personajelor prin personificare

,, Ulița, străjuind în prag, l-a oprit să-l întreacă. Era prea mare pentru a se mulțumi cu ograda, dar prea mic pentru a se încumeta pe uliță. Gata să plângă, s-a așezat pe prag. Fără să vrea, mâinile lui au cules pietricelele de jos, risipinu-le, ciocnindu-le, ascultându-le:

erau sagile șoptite lui de buzele uliții. Și el a uitat plânsul și a râs, și s-a jucat zile de-a rândul, cu buna și bătrâna uliță. Era prietenul ei răsfățat. Ea îi făcea mingi minunate, pe care doar le privea și săreau: vrăbii. Ea îi înălța zmeie mititele, felurit colorate, care zburau fără de vânt și se cârmuiau fără de sfoară: fluturii.

Ea îi dăruia mătănii de os întortochia, care se înșirau singure: melci.

Ea, momind mâni nevăzute, le juca umbrele prin văzduh, ca pe un zid:ciori.

Ea, îi zugrăvea cu cridă, pe acoperișurile caselor, sate pentru păpuși: hulubi.

De Crăciun, ea îl aducea din cer, la poarta casei, pe darnicul Moș Crăciun.

De Paști, ea îi cânta – cu glas tânguitor de clopot – basmul creștin al deniilor, cu blândul Făt-Frumos- Iisus și cu Dumnezeu.

În ochii ei de apă, copilul prețui cerul: jucăria lui de mai târziu.”

(Ionel Teodoreanu- Ulița copilăriei )

Autocaracterizarea

,, În sfârșit, ce mai atâta vorbă pentru nimica toată? Ia, am fost și eu în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită di Humulești, care nici frumos până la douăzeci de ani, nici cu minte până la treizeci de și nici bogat până patruzeci nu m-am făcut.Dar și sărac așa ca în anul acesta, ca în anul trecut și ca de când sunt, niciodată n-am fost!”

(Ion Creangă- Amintiri din copilărie)

,,Tata îmi zise: < Ei , acu începem școala!>. Mi-o spunea la plural, ca și cum el însuși ar fi dorit să pună un umăr la urnirea învățăturii. Tata nădăjduia să-mi facă o bucurie, dar i-am retezat vorba: < Eu nu!>. Scrisul și cititul nu se apropiau de mine cu nici o ispită. Și-mi rosteau chiar părerea c-ar fi mai bine ca școlile să nu mai facă umbră pământului. În acel ceas de sfârșit de vară, îmi apăram cu lacrimi, cu țipete, cu toată disperarea ființei mele, divina libertate. Tata n-a stăruit. Dimpotrivă, fu gata să-mi prelungească slobozenia de nimic îngrădită cu încă un an. După ce împlini încă șase, fui nevoit să-mi accept soarta, alături de alți tovarăși de vârstă! Ar fi fost netrebnic să mai ridic glas împotrivă. De acum eram încredințat că firul libertății o să mi-l torc mai departe același numai cu alte răsuciri și sub alte fețe.”

(Lucian Blaga- Hronicul și cântecul vârstelor)

2.3 Personaje specifice unor curente literare

Justificarea logică și psihologică a luat aspecte diferite în diferite epoci istorice.

Momentul inițial al literaturii – antichitatea ne propune personajul mitic – eroul care cu caracterul său puternic poartă cerul pe umeri, făurește lucruri de care oamenii se vor folosi, luptă pentru impunerea unor norme morale pozitive. Cu o înfățișare mult mai idealizată în eposurile legendare, personajul își dobândește dreptul la viața obiectivă în tragedia antică. Dacă zeii sunt personaje imaginare, eroii sunt personaje care au existat și ale caror trăsături pozitive scot în evidență importanța lor în societatea contemporană cu el. În legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice și morale ale pământenilor, spre a birui forțele vrăjmașe și a ridica viața și demnitatea omului deasupra tiraniei și mizeriei.

Odată cu apariția primelor tiparnițe în evul mediu literatura este reprezentată de scrieri religioase, în țara noastră circulând scrieri în limba slavonă și datorită religiei preponderent ortodoxe în spațiul carpato-danubiano-pontic dar și în limba latină.

Dacă apusul dăruia omenirii ,,Principele” de Nicolo Machiavelli, un manifest al pragmatismului politic care ulterior va deveni un adevarat prototip al politicianului occidental modern, literatura română dăruiește urmașilor săi ,,Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” un testament politic lăsat urmașilor, o viziune asupra fenomenului politic din spațiul ortodox.

Calitatea morală a persoanei este în centrul scrierii lui Neagoe Basarab pledând pentru recunoașterea ei fără să se ia în seamă dacă omul este sărsc sau bogat, într-o opoziție clară față de lipsa de importanță a valorilor morale promovată de Machiavelli.

Iluminismul sau epoca luminilor aduce în actualitate caracterul laic al literaturii care încep să reflecte problemele sociale și morale ale timpului sintetizate în mari teme ca : ,,monarhul luminat”, ,,contractual social” , ,,emanciparea poporului prin cultură”. Reprezentanți ai iluminismului în literatura universală sunt:Daniel Defoe, Jonnathan Swift, Frederich von Schiller, Denis Diderot, Jean-Jacques Rousseau, Voltaire.

În literatura română, curentul iluminism este reprezentat de ,,Școala Ardeleană”, mișcare desfășurată pe plan istoric, lingvistic, filozofic și literar.

,,Țiganiada” de Ion Budai Deleanu este lucrarea literară reprezentativă acestui curent literar și cea mai celebră epopee românească. Având ca temă călătoria alegorică, este o compoziție complexă desfășurată pe plan istoric, plan mitic și un plan comic care critică instituțiile și moravurile feudale, neagă dreptul divin feudal și are prototipul domnitorului iluminat în figura lui Vlad Țepeș.

Clasicismul apare la începutul secolului al XVII-lea, în Franța și apoi se răspândește în toată Europa. Reprezentanți renumiți ca Iohann Wolfgang Goethe, Victor Hugo aducla rampă un personaj care se confundă cu caracterul, fiind construit în jurul unei idei sau calități dar constituit ca o personalitate cu mai multe pasiuni. În clasicism întîlnim omul normal, sociabil și echilibrat. Idealul uman al clasicismului implică tendința spre echilibrul interior, spre acceptarea unei condiții date, împăcarea cu societatea și cu lucrurile.

Romantismul este mișcarea artistică, literară și intelectuală care a apărut în Europa la sfârșitul secolului al XVIII-lea, ca o reacție împotriva Revoluției industriale. Teritoriul Germaniei de azi este leagănul romantismului care a luat amploare în același timp cu clasicismul. Personajul poate să aparțină oricărei categorii sociale. Se pune accent pe individualitatea creatoare.Teme de referiță ale curentului romantism sunt: iubirea, natura, istoria, timpul, spațiu, opoziția omului de geniu în fața societății, folclorul.

În literatura universală, cei mai importanți scriitori romantici sunt: Byron, Shelley, Shakespeare în Anglia, Heine și Goethe în Germania, Lamartine, V.Hugo, Al.Dumas-tatăl, Stendhal în Franța, Pușkin și Lermontov în Rusia.

Romantismul românesc prezintă caractere proprii, specifice condițiilor sociale și politice din țara noastră prin coexistența cu clasicismul și realismul și prin faptul că este stimulatorul luptei pentru eliberare și al deșteptării conștiinței naționale de la încercările minore ale Văcăreștilor până la geniul lui Eminescu. Prima etapă, numită preromantică este reprezentată de Vasile Cârlova, Heliade Rădulescu și Gheorghe Asachi cu un ușor regret față de un trecut eroic în care visul, fantasticul și meditația primează. Perioada pașoptistă, reprezentată de Nicolae Bălcescu, Grigore Alexandrescu, Alecu Russo, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Andrei Mureșianu, care extreg din filonul folcloric o evocare istorică militantă, patriotică și vizionară. Perioada postpașoptistă este reprezentată de opera lui Al.Odobescu, B.Șt.Hasdeu, Al.Macedonski, Octavian Goga și Mihail Sadoveanu.

Antiteza nu o întâlnim numai în conflictul operei ci și între personaje diferite; un personaj poate fi creionat în trăsături contrastante, un fizic frumos ascunde un suflet murdar și pervers, în timp ce o figură respingătoare are un suflet nobil. Personajul romantic, neliniștit și rebel, se află în conflict cu lumea și cu el însuși. Conflictele sunt generate de dragoste, ele sunt cel mai adesea spectaculose: conflicte între fii și părinți, între prieteni, între frați care se dușmănesc. O definiție a romantismului sintetizează construcția lui ca fiind ,,caractere excepționale în împrejurări excepționale”.

Simbolismul este o mișcare artistică și literară care debutează la sfârșitul secolului al XIX-lea potrivit căreia valoarea fiecărui lucru sau fenomen poate fi exprimat și descifrat cu ajutorul simbolurilor. Apărut în Franța, ca o reacție la naturalism și romantism, cu reprezentanți preponderent în opere lirice cu un manifest scris de Jean Moreas, apelând la simbol, aluzie și sugestie. Reprezentanți ai simbolismului literaturii franceze sunt Ch.Baudelaire, Stepane Mallarme și Artur Rimbaud.În literatura română simbolismul este reprezentat de Al. Macedonscki, Ștefan Petica, Ion Minulescu, Dimitrie Anghel și George Bacovia. Trăsăturile simbolismului sunt instrumentele muzicale, culorile, prezența sinesteziilor (combinarea mai multor senzații de natură diferită), muzicalitatea interioară, cultivarea versului liber, soarta poetului condamnat și izolat, anotimpurile, natura ca stare sufletească.

Realismul se manifestă încă de la începutul secolului al XIX-lea, denumește oglindirea realității fră a deforma sensurile și situațiile. Termenul a fost pentru prima dată folosit de poetul german Friederich Schiller. În literatura universală marii scriitori realiști sunt Honore de Balzac, Charles Dickens, Stendhal, Flaubert, Lev Tolstoi, Dostoievski. Literatura română are ca reprezentanți ai realismului pe Nicolae Filimon ,,Ciocoii vechi și noi”, Ion Luca Caragiale ,,În vreme de război”, Ioan Slavici ,,Moara cu noroc”, Liviu Rebreanu ,,Ion” și ,,Răscoala”, George Călinescu ,,Enigma Otiliei”, Hortensia Papadat Bengescu ,,Concert pe muzică de Bach”. Prin dramă și roman îndeosebi, realismul va marca o adâncire deosebită a cunoașterii și înfățișării omului prin personajul cu o bogată viață interioară și în continuă evoluție psihologică. Personajele realismului în contrast cu cele romantice, sunt văzute într-o continuă transformare, fără ca astfel caracterul să-și piardă unitatea. Aceste caractere se transformă prin influența împrejurărilor și contribuie la transformarea împrejurărilor. Personajele nu sunt fixate de o singură trăsătură. Există totuși tipul de personaj dominat de o pasiune, dar scriitorul descoperă mișcarea, modul cum pasiunile ajung să se deterioreze și să transforme restul caracterului. Semnificativă pentru realism este capacitatea de a sesiza procesul, felul uneori lent, imperceptibil, alteori brusc, de a preciza cum are loc devenirea psihologică. Chiar dacă personajele se schimbă, însușirile principale își păstrează conturul. Pesonajul nu mai este pur psihologic sau schițat de câteva atitudini, el devine o biografie.

Astfel, pe parcursul evoluției literaturii, personajele au evoluat de la simplu la complex, subliniindu-se importanța lui ca agent ce declanșează evenimentele, de la aglomerarea de întâmplări externe spre romanul vieții interioare. Valoarea operelor literare nu poate fi definită fără a vorbi de personaje, căci ele reprezintă unul din elementele fundamentale ale lor.

2.4 Simbolistica unor personaje din poveștile din literatura pentru copii

Poveștile copilăriei noastre pe care acum le dăruim cu întreaga lor lume, cu bine și cu mai puțin bine așa cum lumea aceasta are și zefirul primăverii dar și gerul cel năpraznic sunt zestrea spirituală cu care începem să însoțim devenirea copiilor noștrii. Totul trebuie cunoscut, este mobilierul care îți îmbracă sufletul și îl ține în starea aceea de puritate inițială.

Vin să ne fie prieteni sau nu prea o liotă de personaje care par a fi oameni ca și noi, pe care îi iubim și îi așteptăm în toate poveștile, dar și năpaste de oameni de care nu am fi vrut să știm că există.

Personajele trăiesc dincolo de granițele cuvântului scris și închid în ele simboluri pe care copiii le intuiesc dar adulții le știu cum le știau bătrînii adesea, în seri lungi de iarnă, când se topeau lumânări și vorbe curgeau sfătoase împletite în tortul ce se torcea.

Înmugurea în fiecare poveste dorința nespusă de a vedea încă odată cum un făt-frumos apăra o fată frumoasă, Ileana Cosânzeana și apoi trăiau fericiți până la adânci bătrâneți spre nefericirea Zmeului cel rău. De aceea cred că este firesc să începem această incursiune în lumea ,,de pe când se potcoveau purecii cu 10 ocale de fier” cu Făt-Frumos.

Făt-Frumos din basmul popular ,,Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”

,,Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” este unul dintre cele mai frumoase basme culese de Petre Ispirescu care are ca motiv împăratul fără urmaș. Un unchiaș ,,dibaci” ajută pe împăratul cel mare și împărăteasa lui ,,amândoi tineri și frumoși” să dobândească un urmaș dar îi avertizează că nu vor avea parte de el. La naștere, copilul nu vrea altfel să vină pe lume până nu i se promite ,,tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Ajuns la vârsta de 15 ani, cere părintelui său promisiunea și pleacă în lume să descopere idealul superior al nemuririi. Făt- Frumos ajunge să învingă și să stăpânească spațiul și timpul, deci eternitatea însoțit de alt personaj fantastic- calul năzdrăvan care îi dă povețe și îl îndrumă în dorința lui de a învinge moartea. Ajuns pe tărâmul unde era doar fericire, trăi fără să simtă trecerea timpului până încălcă porunca și intră în ,,Valea Plângerii”. Pe dată îl cuprinse un dor sfâșietor de părinți și de locul în care s-a născut. Reîntoarcerea pe același drum se identifică cu o descompunere fizică și morală, nu reccunoaște nimic din ce lăsase și se simte din ce în ce mai bătrân și neputincios. Se întoarce în țărână, împlinind destinul uman.

Revelator pentru concepția noastră de viață, în contextul mitului mioritic, basmul ,,Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte “ este bogat în semnificații estetice și filozofice.

Făt- Frumos din basmul cult ,,Făt-Frumos din lacrimă” de Mihai Eminescu

Personaj literar zămislit din geniul eminescian, fiu de împărat se naște din lacrima ,,Maicii Domnului”. Originea divină îi dă înfățișarea de menestrel mioritic cu dorul ,,voiniciei”. Pentru că acesta este idealul său pentru care va învinge la rândul său spațiul și timpul. Călătoria este drumul cunoașterii, al prieteniei și al dragostei- valori morale care împlinesc destinul oricărui muritor. Lupta lui Făt-Frumos pentru cucerirea fiecărei părți din acest tot, este nu decât pentru sublinierea calităților eroului de basm ci și pentru a evidenția dorința aprigă de a-și îndeplini destinul, importanța binelui în orice formă, mai presus de spațiu și timp.

Pleacă de la casa părintească pentru a-și ajuta părintele să înfrunte unul dintre cei mai răi dușmani ai săi cu care purta războaie de ceva vreme, aici descoperă că în dușman poate fi găsit cel mai bun prieten și merge să înfrunte pentru el pe Muma Pădurii, unde descoperă iubirea , apoi merge către tărâmul unde trăia Genarul- care joacă rolul zmeului – pentru a –i aduce pe fata Genarului de soție prietenului său. Învinge moartea și revine acasă după despărțirea tuturor probelor, ca să topească cu iubirea sa vălul orbirii așezat pe ochii iubitei după atâta plâns de când a plecat el. Are multe ajutoare, însăși divinitate îl sprijină în obținerea cu atâta perseverență a succesului său bazat pe calități care se regăsesc în caracterul acestui neam. Astfel, universul întreg contribuie mai ales la susținerea binelui, la ocrotirea gândului bun decât la o călătorie de inițiere.

Harap- Alb din basmul cult ,,Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă

Pornit pe drumul inițiatic, fecior de împărat care se își dovedește istețimea și destoinicia în fața împăratului, Harap- Alb este un Făt-Frumos care nu cunoaște însemnătatea sfatului părintesc și se încrede în Spân. Spânul, din credința populară investit cu trăsături negative extreme, până la identificarea cu Diavolul, devine stăpânul lui Harap-Alb și de atunci întreaga fire se străduiește să-l sfătuiască în așa fel încât onoarea lui de om care își dăduse cuvântul să nu aibă de suferit dar nici să nu rămână în această periculoasă situație.

Întreaga poveste este ca o întrecere între răul care urmărea suprimarea binelui și binele care risca și ieșea cu fața curată din încercări. Dobândește pe rând puterea odată cu salata ursului, măreția și nemurirea odată cu capul de cerb și iubirea reprezentată de turturică, care devine scopul vieții.

Iubirea îl face să depășească granița morții, este deci darul cel mai de preț pentru care merită să lupți; finalul basmului confirmă că din iubirea lui Harap-Alb pentru fata Împăratului Roș radiază fericire peste întreaga fire învitată la un ospăț cosmogonic asemănător celor din ,,Călin – file din poveste” de Mihai Eminescu și ,,Nunta Zamfirei “ de George Coșbuc.

Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări- Lăți-Lungilă din basmul ,,Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă

Cei cinci coloși, zugrăviți de Creangă cu elemente fantastice preiau limbajul plin de umor și zicători al țăranilor din Humulești. Primul care se întâlnește cu Harap-Alb, Gerilă este ,, o dihanie care, la poalele unui codru, se părpălea pe lângă un foc de douăzeci și patru de stânjeni de lemne și tot atunci striga, cât îl ținea gura, că moare de frig”. Personaj hiperbolic, îi propune lui Harap-Alb să îl însoțească iar când vine vremea aduce mare ajutor întregului grup ferindu-i de încercarea la care îi supune Împăratul Roș de a dormi într-o casă de fier încălzită de focuri puterice.

Trecerea prin foc ar putea fi purificarea, curățarea trupului și a gândului pentru pășirea în calea dragostei cu inocență.

Flămânzilă simbolizează dimensiunea umană a foamei și în grupul celor cinci, își aduce aportul când Împăratul Roș îi invită la un ospăț nemaivăzut, care nu putea fi dovedit ușor, fără foamea fără de margini care îl chinuia.

Setilă este simbolul dimensiunii umane a setei. ,,Această arătare de om, băuse apa de la 24 de iazuri, și o gârlă pe care umblau numai 500 de mori și tot atunci striga în gura mare că că se usucă de sete”. Alăturarea de grup se face prin aceeași replică devenită leit-motiv: ,,-Râzi tu, râzi, Harap-Alb…dar unde vă duceți voi, fără de mine degeaba vă duceți!” și răspunsul care este la fel de repetitiv: ,,-Hai și tu cu noi, dacă vrei, zise Harap-Alb” . Setea și foamea pot fi simboluri ale dorinței de cunoaștere, pornit să cucerească lumea, feciorul de împărat cu fiecare pas cunoaște o dimensiune umană ce corespunde unei dimensiuni cosmice.

Ca o confirmare a cosmogoniei operei lui Creangă este și prezența lui Ochilă, simbolizând dimensiunea timpului, cu o viziune asupra lumii pe care Harap-Alb o aseamănă cu nebunia-,,toate lucrurile mi se arată găurite, ca sitișca, și străvezii ca apa cea limpede; deasupra capului meu văd o mulțime de nenumărată de văzute și nevăzute; văd iarba cum crește din pământ, văd cum se rostogolește soarele după deal, luna și stelele cufundate în mare; copacii cu vârful în jos, vitele cu picioarele în sus și oamenii umblând cu capul între umere; văd, în sfârșit ce nu și-ar dori să vadă nimene, pentru a-și osteni vederea; văd niște guri căscate uitându-se la mine și nu-mi pot da seama de ce vă mirați așa, mirava-ți de frumusețe-vă!”. Ochilă face pereche cu Păsări-Lăți –Lungilă care simbolizează dimensiunea spațiului, ,,o pocitanie de om “ caruia autorul îi face un portret

demn de măiestria sa de povestitor-,,Se vede că acesta-i vestitul Păsări-Lăți –Lungilă, fiul săgetătorului și nepotul arcașului; brâul pământului și scara cerului; ciuma zburătoarelor

și spaima oamenilor, că altfel nu te pricepi cum să-i mai zici”.

Aspectul dramatic, folosirea locuțiunilor populare, dinamismul, spontaneitatea conturează portretele celor cinci personaje fantastice cu nuanțe sinonimice.

Greuceanu din basmul popular ,, Greuceanu” cules de Petre Ispirescu

Personajul este construit cu aceleași calități ca Făt-Frumos, mai puțin precizate calitățile fizice. Sunt scoase în evidență calitățile sale de luptător, curajul cu care înfruntă exponenții răului. Pleacă în lume, ,,la vârsta de aur”, să găsească Soarele și Luna, furate de zmei din împărăția Împăratului Roșu. Dintr-odată scopul călătoriei depășește granița puterilor unui om obișnuit, purtându-ne într-o lume dincolo de lumea noastră, a pământenilor. Greuceanu este voinicul ,,capabil să înfăptuiască în perioada <<tinereții nobile>>, misiuni oricât de dificile, pentru a ajuta comunitatea umană și a face să triumfe totdeauna binele. El este căutătorul împlinirii exemplare, înzestrat cu capacitatea de a se confrunta direct cu forțele răului și a ieși biruitor”(George Călinescu). Basmul este presărat cu primejdii la tot pasul din care chibzuința și istețimea, dar și prietenii săi buni îl ajută pe Greuceanu să iasă învingător. Printre ei se evidențiază Faurul pământului, fratele de cruce al lui Greuceanu, care simbolizează puterea prieteniei pe de o parte și forța întregii nature aliată personajului exponențial al binelui.

Prâslea din basmul popular ,,Prâslea cel voinic și merele de aur”, cules de Petre Ispirescu

Erou central într-un basm fantastic, Prâslea devine în conștiința populară, băiatul cel mai mic dintre frați dar și cel mai isteț și cel mai curajos. Posedă calitățile unui Făt-Frumos, călătoria este una inițiatică, este ajutat de calul năzdrăvan, lupta dintre bine și rău se sfârșește prin victoria binelui. Istețimea sa îl conduce pe urma hoților de mere, după ce s-a gândit la un șiretlic ca să rămână treaz și cu dibăcie îl rănește pe unul dintre ei.Toate acestea ne duc cu gândul la tiparul basmului popular, dar acest basm mai are două motive ce îl diferențiază de celelalte, personalizând într-un fel ideea de depășire a granițelor umane. Unul dintre ele este motivul dragostei de frate, care îl face pe Prâslea să-i ia pe frații săi mai mari cu el, chiar dacă nu s-au dovedit la fel de destoinici. Din păcate nu există reversul acestui sentiment, frații săi fiind nesimțitori în fața dragostei fraterne, cu gânduri pizmașe, dornici să se descotorosească de ei.

Celălalt motiv este trecerea în cealaltă lume și revenirea de acolo cu ajutorul unei Zgripțuroaice. Prâslea avea un suflet atât de curat încât a salvat puii zgripțuroaicei de la moarte, fără să se gândească la primejdia ce îi punea viața în pericol.

Deznodământul îi aduce lui Prâslea dreptatea divină, frații sunt pedepsiți și el după alte probe rămâne cu fata care îl așteptase în tot acest timp, asemănându-se cu Heracles, din mitologia greacă.

Spânul din basmul cult ,,Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă.

Opus personajului pozitiv, Spânul preia toate trăsăturile negative ale oamenilor, cele de care în credința populară, tot omul face bine să se ferească. Omul însemnat trebuie scos din preferințele omului drept, ori înfățișarea Spânului este prima care îl caracterizează ca pe un om în care nu rea poți avea încredere. Omul roș, în credința populară, se identifică cu omul crud, perfid, lingușitor . Comportamentul diavolesc al Spânului îl determină pe Harap- Alb să cadă în capcană, iar forța cu care îl ține în frâu-

promisiunea de onoare că va fi sluga lui- face ca lupta ideatică între cei doi să fie cu atât mai dificilă. Se așează în opoziție mai mult caractere decât forțe fizice, confruntarea fiind dictată cel mai puternic de forța dragostei. Spânul se află în opoziție cu toate personajele basmului care poartă atributele umanității, este lipsit de scrupule, dornic să câștige faimă și bogăție pe orice cale oricât de josnică ar fi fapta pe care o face. Gândește să îl supună pe Harap-Alb unor pericole din ce în ce mai mari, fiind neobosit în idealul lui de a rămâne adevăratul nepot al Împăratului Verde și ginerele mult dorit al Împăratului Roșu.

Limbajul său este lingușitor, presărat și el cu ziceri populare, înscriindu-l astfel în panoplia personajelor din opera lui Creangă care se exprimă ca țăranii di Humulești.

Personajele feminine din basme au un rol de trofeu de cele mai multe ori, calitatea lor principală este frumusețea, firea drăgăstoasă cu care își încurajează iubitul dar și statornicia care îi aduce răbdarea de a aștepta ca lupta să se termine cu bine și ea să devină mireasă pentru eternitate. De aceea, am vrea să aducem în atenție personajul Zamfira din textul liric ,,Nunta Zamfirei” de George Coșbuc

,,Și-atunci de peste larg pridvor,

Din dalb iatac de foișor,

Ieși Zamfira-n mers isteț,

Frumoasă ca un gând răzleț,

Cu trupu nalt, cu părul creț,

Cu pas ușor.

Un trandafir în văi părea;

Mlădiul trup i-l încingea

Un brâu de-argint, dar toată-n tot

Frumoasă cum eu nici nu pot

O mai frumoasă să-mi socot

Cu mintea mea.”

Fragmentul se constituie într-un celebru portret în care versul joacă rolul penelului cu care sunt pictate trăsăturile unei frumuseți ideale. Cum Zamfira, o tânără fată de împărat este fericirea întuchipată, surprinsă în momentul care constituie apogeul existenței sale- nunta, înrega atmosferă se înscrie în lumea fantastică a basmului. Hiperbole, personificări, nenumărate epitete aduc nuntași care însumează trăsături ale personajelor din basmele populare românești dar și ale oamenilor din mediul rural, prin bucuria cu care comunitatea și firea întreagă participă la un eveniment și prin urările de trecere în altă etapă a vieții lor în care rodul iubirii lor le va aduce suprema fericire.

Smaranda din ,,Amintiri din copilărie” de Ion Creangă

Personaj feminin real, mama lui Ion Creangă își însușește caracterul unui personaj

de poveste prin forța dragostei sale de mamă care aduce o lumină ireală oricărei femei

,,Și mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile ei, îmi zicea cu zâmbet uneori…,,Ieși, copile cu părul bălai, afară și râde la soare, doar s-a îndrepta vremea. Și vremea se îndrepta după râsul meu.”

Imaginea mamei devine mitologică, pare a fi forța vie pe care se sprijină satul întreg pentru că ,,alunga nourii, abătea grindina în alte părți, înfingând toporul în pământ, afară, dinaintea ușii “…Este o femeie simplă dar isteață și oricât de adâncită ar fi în treburile gospodărești își găsește timp să citească cu băiatul ei cel mare pe care visa să îl facă popă.

Educația avea un rol de seamă în viziunea ei de a-și crește copiii, chiar dacă vremurile erau potrivnice și traiul de zi cu zi era câștigat cu multă trudă.

Capra din povestea ,,Capra cu trei iezi” de Ion Creangă

Personaj fabulos dintr-o lume ireală, unde personificarea atribuie unor animale cunoscute trăsături umane, Capra este descrisă cu trăsăturile specifice unei mame grijulii, care are ca principală ocupație creșterea și educarea copiilor. Asocierea nu este întâmplătoare, Zeus a fost hranit cu laptele hrănitor al caprei Amalthea, doică primordială în mitologia romană. Cornul ei este numit și ,,cornul abundenței “ pentru că este plin cu hrană, în special fructe și legume, daruri ale zeilor. Imaginea este asemănătoare cu poezia cu caracter repetitiv pe care o auzim în poveste:

,, Trei iezi cucuieți,

Ușa mamei descuieți!

Că mama v-aduce vouă,

Frunze-n buze,

Lapte-n țâțe,

Drob de sare

În spinare,

Mălăieș

În călcăieș,

Smoc de flori

Pe subsuori”

Pădurea din basmele populare sau culte

Pădurea este spațiul în care începe de cele mai multe ori drumul inițiatic, presărat cu probele pe care Făt- Frumos le trece ajutat de personaje fantastice. Ascunde animale ciudate și palate pline de mistere. Drumul prin pădurea din povești se aseamănă cu un labirint, cu drumul sinuos unde numai firul Ariadnei a învins ferocitatea Minotaurului, unde istețimea ajută eroul să iasă dintr-o situație periculoasă.

O înfățișare deosebită o are în ,,Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu, pentru că vocea ei este a Zânei Zânelor, stăpâna acelor locuri din vremea străbunilor și pentru că adăpostește laolaltă cu animale și personaje fantastice cunoscute în folclorul românesc.

CAPITOLUL III

Modalități de realizare a activităților de

educare a limbajului

Povestirea- activitate specifică

învățământului preșcolar

Valențe estetic- formative ale personajelor

din poveștile pentru copii

Utilizarea metodelor și tehnicilor interactive

de grup în cadrul activităților de povestire

3.1 Modalități de realizare a activităților de educarea limbajului

Activitățile instructiv- educative din învățământul preșcolar sunt structurate pe domenii de activitate care se vor continua pe parcursul celorlalte etape ale învățământului până la finalitatea studiilor. Domeniile experiențiale specifice învățământului preșcolar sunt: domeniul științe, domeniul limbă și comunicare, domeniul estetic și creativ, domeniul om și societate și domeniul psiho-motric. Cu o frecvență dictată de nivelul învățământului, prin alternanță a activităților și a modalităților de realizare la nivelul I și prin alternanța modalităților de realizare a activităților pentru nivelul II.

Viziunea holistică a educației și stimularea inteligențelor multiple ne conduc spre activități integrate, spre abordarea unor teme din mai multe perspective pentru că mediul înconjurător trebuie cunoscut ca un întreg din întrepătrunderea multor piese ca într-un puzzle imens.

Despre ,,domeniul limbă și comunicare” putem spune că la nivelul I de preșcolaritate, în special grupa mică are ca scop principal socializarea copiilor, formarea unui grup care să acționeze după reguli pe care să le accepte și să le aplice în situații cunoscute. Comunicarea este mijlocul de îmbogățire a vocabularului și mai ales în primul stadiu de pronunțare corectă a cuvintelor.

Nivelul II aduce odată cu dezvoltarea psiho-motrică a copiilor complexitatea activităților în care copii vor învăța noțiuni de bază ale gramaticii limbii române dar mai cu seamă să comunice, să audieze, să memoreze și să povestească creații epice sau lirice din literatura pentru copii.

O altă modalitate de structurare în învățământul preșcolar este o clasificare a activităților în activități de dezvoltare personală, activități pe domenii experiențiale , activități alese și activități opționale.

Pe de altă parte orice tip de activitate din orice alt domeniu are ca punct de plecare cunoașterea unor elemente de bază de limbă și comunicare pentru învățarea și consolidarea oricăror noțiuni vizate de programă.

Rapiditatea cu care un copil asimilează noțiunile, comunică cu colegii și adulții, sesizează prezența tuturor sunetelor și le reproduce corect este în strânsă legătură cu dezvoltarea lui psiho-motorie.

Prezența permanentă a elementelor de comunicare în toate activitățile învățământului preșcolar definește importanța activităților de educare a limbajului care se pot organiza în oricare moment al zilei dar și în orice centru de activitate nu neapărat la alfabetizare, în funcție de tema săptămânii și de subtemele propuse pentru abordarea zilnică a temei.

Există și momente care trebuie să le organizăm ad-hoc pentru că discuția cu copiii ne cere acest lucru sau pentru că am considera că un fragment literar sau o audiție poate să îl ajute pe copil să învețe ceva mult mai ușor.

Modalități de realizare a activităților de educare a limbajului sunt:

Jocul didactic are un conținut bine organizat, subordonat particularităților de vârstă

și sarcinilor didactice. Se desfășoară după anumite reguli și la momentul ales de adult sub stricta supraveghere a acestuia. Această activitate este izvorâtă din nevoia de acțiune, de mișcare a copilului, o modalitate de a-și consuma energia, sau de a se distra care are încorporată obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului. Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu si mai atragător, aduce varietate și o stare de bună dispoziție functională, de veselie și bucurie, de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și a plictiselii, a oboselii.

Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care educatoarea consolidează,

precizează și chiar verifică cunoștințele elevilor, le îmbogățește sfera lor de cunoștințe,

pune în valoare și le antrenează capacitățile creatoare ale acestora.

Atunci când jocul este utilizat în procesul de învățământ, el dobândește funcții psihopedagogice semnificative, asigurând participarea activă a preșcolarului la activități, sporind interesul de cunoaștere față de conținut.

Jocurile didactice pentru educarea limbajului cuprind aspecte fonetice, lexical-semantice și gramaticale a limbii române. Jocurile intelectuale stimulează comunicarea orală de exersare a pronunției corecte, de analiză și sinteză mentală, pentru dezvoltarea perspicacității, a imaginației, a proceselor de inhibiție voluntară și a autocontrolului.

Jocurile- exerciții, jocurile de rol, cele de imitație și jocurile cu reguli oferă un context larg în care copilul poate opera cu principalele valori morale și sunt ocazii de consolidare a cunoștințelor dobândite în cadrul activităților de educarea a limbajului.

La grupa mică avem ca jocuri didactice recomandate ,,Unde s-a oprit roata?”-denumirea unor obiecte, ,,Când facem așa?”-momentele zilei, ,,Cine a primit mingea?”-învățarea numelor și prenumelor colegilor de grupă, ,,Cu ce ne jucăm?”- denumirea jucăriilor și a acțiunilor cu acestea, ,,Ghici cine este?”-recunoașterea personajelor din povești cunoscute,

,,Ne jucăm cu baloane colorate”- asocierea corectă a culorii cu cuvântul care o denumește.

Specifice grupei mijlocii sunt jocuri didactice ca : ,,Să vorbim corect!”- exersarea pronunției, ,,Daruri pentru prietenii mei”- activizarea vocabularului, ,,Eu spun una, tu spui multe”-folosirea corectă a singularului și a pluralului, ,,Completează ce lipsește”- acordul substantiv- adjectiv, ,,Spune ce face?”- utilizarea corectă a verbelor, ,,Cine i-a dat jucăria?”, ,,Cui i-a dat jucăria?”, ,,A cui este jucăria?”- folosirea corespunzătoare a cazurilor, ,,Știi când…?”- momentele zilei, ,,Jocul ghicitorilor, proverbelor “.

Grupa mare aduce o complexitate a obiectivelor jocurilor ,,Ce știi despre mine?”- denumirea obiectelor și exprimarea în propoziții, ,,Răspunde repede și bine!”- utilizarea corectă a acordului în propoziție, ,,Găsește cuvinte potrivite!”- sinonime, antonime și omonime, ,,Găsește cuvântul care lipsește!”- completarea propoziției.

Jocul didactic are o componentă informativă și una formativă. Structura jocului con stă din: conținutul jocului, sarcina didactică, regulile jocului și acțiunile de joc. Conținutul jocului reprezintă cunoștințele, în majoritate asimilate anterior, în grade diferite, în funcție de acestea jocul având menirea de a le solita și a le verifica.

Există totuși unele jocuri care permit achiziționarea unor cunoștințe noi, cunoștințe referitoare la culori, relații dimensionale, la orientarea în spațiu și timp.

Sarcina didactică este problema intelectuală centrală pe care copiii trebuie să o rezolve. Sarcina didactică declanșează operații intelectuale precum: recunoaștere, descriere, reconstituire, comparație.

Regulile jocului concretizeaza sarcina didactică; arată cum trebuie rezolvată problema intelectuală; arată căile de organizare a acțiunii ludice. Regulile jocului sunt cerințele care dirijează acțiunile copiilor; indică acțiunile de joc și succesiunea lor, reglementează distribuirea rolurilor si relațiile dintre copii, stimulează sau inhibă manifestările comportamentale ale participanților la joc.

Acțiunile de joc (elementele sau procedeele de joc) sunt mijloace prin care jocul devine o acțiune placută, distractivă, relaxantă. Ele antrenează copiii la o activitate intelectuală al cărei efort nu este conștientizat, ele dinamizează participarea și favorizează obținerea performanțelor.

Lectura după imagini este o activitate de educare a limbajului specifică

învățământului preșcolar. Desfășurarea acestei activități conține două componente: observarea dirijată a imaginilor și dezvoltarea capacităților de receptare si exprimare a mesajelor. Prima componentă constă în perceperea organizată și dirijată de către educatoare a imaginilor pe baza analizei, sintezei și a generalizarii datelor, prin relevarea cauzelor si relațiilor dintre elementele constitutive ale imaginilor. Percepția se realizează prin metoda conversației, pornind de la elementele cunoscute de către copii, de la experiența lor cognitiva; sunt actualizate reprezentări stocate in memoria copiilor, pe baza cărora se realizează noi achiziții de cunoaștere. Componenta verbală a activității se realizează concomitent cu perceperea imaginilor. Copiii trebuie sa analizeze imaginile; trebuie să le descrie, să le compare și să le interpreteze, folosind un limbaj propriu.

Materialul intuitiv are conținut variat, legat de diverse aspecte ale realității. Prin

natura sa, materialul intuitiv contribuie la îmbogățirea si sistematizarea percepției și a reprezentărilor copiilor, la dezvoltarea gândirii acestora.

În lectura pe baza de imagini nu trebuie folosite multe ilustrații, pentru a nu dispersa atenția copiilor. Ilustrațiile sunt studiate temeinic, în prealabil, de către educatoare, pentru a elabora chestionarul pe baza căruia se ajunge la formularea ideilor principale. Planul de întrebări trebuie să orienteze atenția copiilor, să dirijeze percepția lor către elemente esențiale si către detalii semnificative, organizând gândirea. Întrebările trebuie să asigure înțelegerea unitară a tabloului, să conducă spre concluzii parțiale si finale.

Planul de întrebări trebuie să orienteze atenția copilului, să dirijeze percepția lui către elemente esențiale și către detalii semnificative, oganizând gândirea.

Întrebările trebuie să fie precise, clare, accesibile, să nu sugereze răspunsul sau să ceară răspunsuri monosilabice. Răspunsurile trebuie să fie corecte, clare, concise, complete.

Structura unei activități de lectură după imagini se distinge prin convorbirea dintre educatoare și copii și prezentarea sintezelor parțiale prin expuneri narative, descriptive sau explicative. După interpretarea fiecărui plan și a legăturilor dintre planuri se trece la etapa de concluzii prin fixarea conținutului principal al imaginilor și sinteza finală. Sinteza finală conduce la rândul ei la posibilitatea de a da un titlu imaginilor care să comporte mesajul imaginii în discuție. Asigurarea retenției poate coincide cu încheierea activității

Temele pentru lectura după imagini sunt foarte variate, în funcție de tema proiectului din care face parte activitatea. Câteva exemple pot fi: ,,Familia mea”, ,,Camera copiilor”, ,,Copiii îi ajută pe părinți”, ,,Copiii se joacă”, ,,Toamna în livadă”, ,,La ferma de animale”.

Memorizarea este o activitate de educarea limbajului care se concentrează pe

dezvoltarea memoriei logice voluntare la preșcolari. Alături de gândire se situează memoria la baza procesului de învățare.

Memoria este un proces psihic constituit din: faza de achiziție(memorare), de reținere(păstrare) și reactivare(actualizare). Memoria preșcolarilor are ungrad mare de plasticitate, caracter concret-intuitiv, memorarea noțiunilor cu încărcătură afectivă, tendința memorării involuntare.

Memorizarea ca activitate de educarea limbajului organizată, sistematică, productivă trebuie proiectată judicios în ansamblul celorlalte activități din grădiniță,

corespunzător obiectivelor pe grupe de vârste. Ea implică selecția textelor literare celor mai potrivite scopului educativ, trebuințelor cognitive și afective ale copiilor, realizarea materialelor intuitive care să sprijine memorarea.

Scopul memorizării este de dezvoltare a gândirii logice a copilului, de dezvoltare a atenției și a puterii de concentrare, dezvoltarea memoriei voluntare, dezvoltarea auzului fonematic și formarea deprinderii de a recita corect și expresiv.

Etapele desfășurării activității de memorare ca și la alte activități, debutează cu organizarea activității și apoi desfășurarea activității propriu-zisă în două părți:

Secvența I în care se comunică titlul și autorul și anumite obiectivele operaționale în care copiii sunt familiarizați cu conținutul de idei și de sentimente ale poeziei. Un rol deosebit îl are materialul didactic folosit ca suport în explicarea sau intuirea temei poeziei alături de recitarea – model care trebuie să fie expresivă, cu o pronunție clară, însoțită de mimică și gestică sugestive pentru mesajul textului. Secvența II este veriga principală a activității desfășurată într-un cadru emoțional favorabil audierii, învățării și reproducerii poeziei.

Poeziile simple se pot învăța în întregime, iar poeziile cu grad mai mare de dificultate pe unități logice. Fiecare unitate logică nouă se va recita după ce s-au recitat unitățile logice anterioare ca exercițiu de dezvoltare a memoriei logice. Recitarea individual a copilului este de preferat pentru corectarea unor eventual greșeli de pronunție, recitarea colectivă fiind recomandată în cazul unui leit-motiv amuzant care poate fi rostit în cor. După fixarea propriu-zis a poeziei, se pot organiza jocuri –exercițiu: să alcătuiască propoziții cu cuvintele noi, să stabilească sinonime, antonime, omonime, etc.

Încheierea activității coincide cu repetarea recitării poeziei și cu aprecieri pentru copiii care au participat activ.

Povestirea educatoarei este expunerea orală a unei opere literare realizate de către

educatoare. Receptarea atentă a povestirilor contribuie la familiarizarea copiilor cu structura limbii, cu bogăția și expresivitatea limbajului. Copiii își însușesc expresii poetice, cuvinte cu sens propriu sau figurat, construcții rimate și ritmate, zicale, proverbe, structuri gramaticale.

Tematica operelor literare expuse în activitatea de povestire se diferențiază de la o grupă de vârstă la alta. La grupa mică povestirile trebuie să fie scurte, accesibile, atractive, să dezvolte sentimente și stări afective pozitive. La grupa mijlocie sunt recomandate povestirile care conțin diverse aspecte ale vieții cu care este bine să-i familiarizăm și care le poate influența comportamentul. La grupa mare, copiii sesizezează planul real și cel fantastic, se urmărește stimularea creativității copiilor, exersarea capacității de comunicare.

Educatoarea trebuie să pregătească aceste activități, structurând conținuturile în funcție de particularitățile de vârstă ale copiilor, alcătuind planul povestirii cu succesiunea de episoade , identificarea trăsăturilor personajelor, stabilirea pasajelor și a expresiilor literare de memorat.

Etapele activității de povestire sunt ca și la celelalte activități :

1.Organizarea activității

2.Desfășurarea activității cu introducerea în activitate, unde se pot folosi siluete, păpuși, jucării, imagini care să capteze atenția dar să și introducă preșcolarii în atmosfera poveștii, expunerea poveștii într-o manieră expresivă, clară. Pe parcursul expunerii, educatoarea va dialoga cu copiii pentru menținerea atenției și a interesului. Pe măsură ce povestește, educatoarea va afișa imagini ce sugerează conținutul, poate rula un diafilm sau mânui păpuși sau siluete.

3. Încheierea activității se axează pe fixarea conținutului poveștii, prin reținerea momentelor principale ale poveștii, precizarea personajelor principale cu trăsăturile lor reprezentative, integrarea noilor cunoștințe în sistemul celor însușite anterior și asigurarea retenției și transferului care se poate face prin povestire, mimare dar și desenarea unor momente importante ale poveștii.

Lectura educatoarei este o activitate instructiv-educativă care constă în lectura

expresivă a unui text literar, în care educatoarea îi ajută pe copii să descopere frumusețea limbii literare, stimulându-le interesul pentru carte, prin aceasta pregătindu-i pentru activitatea școlară.Pentru copii este dificil așa urmărească lectura unui text literar, aceasta presupunând atenție și memorie de lungă durată.

După citirea textului literar, educatoarea accesibilizează înțelegerea mesajului prin întrebări adecvate, clare și simple. Întrebările trebuie formulate astfel încât răspunsul să nu se reducă la cuvintele monosilabice: ,,da’’, ,,nu’’. Prin întrebări și răspunsuri, se stabilesc momentele principale ale acțiunii, personajele și trăsăturile acestora desprinse din faptele lor. Concomitent cu prezentarea conținutului textului literar se explică cuvintele și expresiile necunoscute sau cu diferite conotații în text. După familiarizarea cu textul literar, se recomandă recitirea integrală ( dacă textul nu este de dimensiune mare ) sau parțială a acestuia. Demersul didactic următor este desprinderea / înțelegerea mesajului.

În încheierea activității, se reactualizează alte texte literare înrudite tematic, ca tip de personaje și ca mesaj, măcar prin simpla menționare a titlului si a autorului.

Audiții de texte epice se regăsesc în planificările grupei mari și este de preferat

acomodarea treptată a copiilor cu astfel de activități care amplifică răbdarea, atenția și

imaginația. Micuții vor asocia întâi textul epic cu un desen animat – film sau benzi desenate, apoi vor audia un text scurt cunoscut din activități de educare a limbajului anterioare și apoi texte scurte necunoscute , urmând să se continue cu texte epice din ce în ce mai lungi, cu acțiune mai complexă.

Subiectul povestilor este bine să fie cât mai atractive, aproape de activitățile zilnice ale copiilor, în așa fel încât să fie ușor să-și reprezinte scene din povestire, sunetul să fie clar, interpretarea să fie expresivă.

Dramatizarea este o activitate să care formează competențe de comunicare,

limbajul fiind considerat o activitate permanentă de dezvoltare a gândirii, a proceselor intelectuale, în general a personalității copilului.

Stăpânirea unui vocabular bogat îi oferă copilului preșcolar posibilitatea de a se mișca ,,în mediul înconjurător” cu ușurința de a-și experimenta propriile achiziții de limbaj. Se cere crearea unui mediu cultural, activ, stimulativ prin aducerea în zona ,,Bibliotecă” a unor materiale specifice: cărți, caiete, ziare, reviste, instrumente de scris, jocuri cu imagini, casete audio și video. Materialele puse la dispoziția copiilor vor constitui un punct de reper pentru educatoare în sugerarea de contexte noi, care să permită copiilor și însușirea și exersarea unor achiziții în domeniul limbajului, cultivarea independenței în vorbire și stimularea creativității în exprimarea orală.

Pentru copii lumea poveștilor și lumea spectacolului sunt niște teorii imaginare dar și reale, pline de farmec. De aceea, ei se angajează cu entuziasm în realizarea dramatizărilor și jocurilor de rol cu subiecte din povești și basme. Dramatizarea poate fi folosită și ca metodă în cadrul activităților comune și activităților libere din parte a treia a programului zilei ca element de destindere(folosind teatrul de păpuși).

Astfel, unor jucării (păpuși), se pot atribui roluri, păpușa poate deveni copil, pacient,

zână, în jocurile de rol ,,De-a doctorul”, ,,De-a anotimpurile”. În reușita jocurilor de rol importantă este crearea unei atmosfere afective care dă copilului siguranță, bucuria de a se implica în joc, plăcerea de a acționa. Dificultatea dramatizărilor va fi adaptată posibilităților psihofizice ale copiilor. Putem vorbi de dramatizare direct și indirect, iar aplicarea acestei metode este susținută de lectura poveștii, dacă este urmată de metoda convorbirii sub formă de dialog. Astfel, la grupa mică, vor fi alese povești cu texte repetitive, ușor de reprodus precum ,,Căsuța din oală”, ,,Cei trei urși”. Pentru grupa mijlocie, textele vor avea un conținut mai complex cu personaje față de care copilul își manifestă simpatia și antipatia, din care își aleg modele etice:

,,Capra cu trei iezi”, ,,Punguța cu doi bani”, ,,Găinuța cea moțată”. La grupa mare se vor realiza dramatizări după povești care vizează conflicte puternice ca ,,Albă-ca zăpada”, ,,Fata babei și fata moșneagului”, ,,Cenușăreasa”, ,,Prâslea cel voinic și merele de aur”.

3.2 Povestirea – activitate specifică învățământului preșcolar

Când spui copilărie, spui povești și dacă grădinița este locul în care copiii vin cu drag, aici ei întâlnesc toate poveștile. În fiecare zi o poveste aduce lumină în ochișorii a mii de copii și constituie apoi o sursă de cunoaștere, un punct de plecare pentru activități din celelalte domenii experiențiale.

Povestirea este metoda cea mai îndrăgită de copii, le oferă un climat afectiv pozitiv, posibilitatea de a-și exersa abilitățile de comunicare și stimularea imaginației.

Ca activitate specifică învățământului preșcolar, povestirea dezvoltă gândirea logică prin formarea deprinderii de redare a fragmentelor de text epic în ordinea succesiunii evenimentelor, pe baza întrebărilor educatoarei sau a imaginilor.

Un alt proces psihic foarte important este limbajul care se intercondiționează cu gândirea.

Limbajul este mijlocul principal de comunicare și expresia nivelului de dezvoltare a gândirii. Povestirea contribuie la educarea atenției, datorită căreia copiii rețin numele personajelor, trăsături și comportamente ale acestora și succesiunea întâmplărilor.

Activitățile de povestire sunt și un bun prilej pentru stimularea și formarea deprinderilor de a-și imagina reprezentări proprii ale unor evenimente.

În grădiniță, se desfășoară activități de povestire a educatoarei și activități de povestire ale

copiilor. Despre prima categorie de activități am amintit în capitolul precedent. Vrem să subliniem importanța acestor activități cu mare valoare formativă dar și etică prin imitarea unor personaje pe care și le-au ales ca exeplu de ccomportament. Expunerea îndelungată a copiilor la desene animate cu limbaj frivol, cu comportamente agresive nu conduc la finalități educative dorite de orice părinte. De aceea povestirea în familie, răsfoirea cărților de povești sunt activități care trebuie să continue în mediul familial.

Poveștile și povestirile pentru copii au teme variate:

Lumea copilăriei și lumea adulților

Povestiri despre viețuitoare

Povești în care elemente realiste se îmbină cu elemente fantastice

Vom face deci referiri la cea de-a doua categorie de activități specifice de povestire.

Povestirile copiilor pot fi organizate începând cu sfârșitul nivelului I, în cel de-al

doilea semestru al grupei mijlocii, când copiii au dobândit deja un limbaj cu care ei pot să exprime clar ceea ce gândesc și au deja formate reprezentări ale multor noțiuni. Mulți copii timizi vor încerca să comunice prin desen, muzică schivându-se de la comunicarea verbală dacă pronunția lor este încă defectuoasă.

Primele povestiri ale copiilor sunt repovestirile care urmăresc prin desfășurarea lor dezvoltarea gândirii, limbajului, memoriei și atenției. Vor fi repovestite textele propuse de educatoare în activitățile de povestire a educatoarei sau lectura educatoarei.

Copiii trebuie să redea întâmplări reale sau imaginare, să desprindă trăsături ale personajelor, să aprecieze fapte ale acestora, să comunice gînduri și impresii despre întâmplări și personaje, să aleagă personajul care le-a plăcut sau pe care-l consideră model, motivându-și preferința.

Încă de la grupa mică se pregătesc aceste activități, povestirea fiind repetată în alte contexte, în activități liber alese, în timp ce se pregătesc pentru programul de somn, pentru consolidarea cognitivă dar și pentru introducerea în vocabularul activ al unor cuvinte noi.

Repovestirea propriu-zisă se va încerca la început pe texte scurte , cu subiect și personaje reale, cu suport intuitiv sufient de vizibil și de accesibil pentru toți preșcolarii din grupă.

Reușita activității de repovestire este direct proporțională cu gradul de însuțire conștientă a povestirii. Repovestirea se poate desfășura în mai mlte modalități:

repovestirea pe bază de tablouri/ilustrații ce redau episoadele principale ale povestirii;

repovestirea pe baza unui plan verbal corespunzător fragmentelor logice ale povestirii;

repovestirea liberă;

repovestirea pe baza unui text citit;

Prima modalitate este cea mai des folosită pentru că oferă susținere copilului și el se poate ghida foarte ușor să-și amintească ce urmează dar și acțiunea în sine a personajelor.

Secvențele unei activități de repovestire pe bază de tablouri sunt:

Introducerea în activitate în care se anunță titlul și autorul

Expunerea pe scurt a povestirii

Repovestirea – fiecare copil redă conținutul corespunzător unui fragment ilustrat în tabloul/ ilustrația expusă

Repovestirea integral în care unul sau 2 copii repovestesc acțiunea integral a poveștii

Dacă preșcolarii se vor folosi mai puțin de tablouri sau deloc, repovestirea devine liberă.

Educatoarea trebuie să conceapă un plan verbal accesibil și succinct care delimitează secvențele povestirii. Pentru grupa mare planul trebuie să fie mai detaliat.

Planul verbal poate fi alcătuit pe baza unor întrebări accesibile pentru copii. Educatoarea expune planul verbal după care copiii realizează repovestirea.

Etapele activității de repovestire pe baza unui plan verbal sunt:

Organizarea activității presupune pregătirea materialelor didactice și a unui cadru adecvat desfășurării activității

Desfășurarea activității cu

– introducerea în activitate care poate fi făcută cu ajutorul unor imagini cu fragmente din poveste și copiii trebuie să recunoască titlul și autorul, prezentarea unui personaj din poveste, audierea unui fragment de poveste, expunerea unei machete, a unui decor care înfățișează locul acțiunii;

– repovestirea conținutului poveștii/povestirii, pe fragmente, se realizează pe baza unui plan verbal;

3. Încheierea activității se poate realiza prin repovestirea integrală a poveștii,

aprecieri pentru personajele principale(fapte bune, fapte rele), alegerea unui

personaj preferat și motivarea alegerii, redarea prin desen a unui fragment

din text, recompunerea unei imagini care corespunde unui fragment din text

din bucăți ca un puzzle.

Repovestirea realizată după un text citit de educatoare are ca obiective principale descoperirea frumuseții limbii române și stimularea interesului pentru carte, pegătindu-i astfel pentru viața de școlar. După ce se citește textul literar se pun întrebări clare și simple care să nu ceară răspunsuri monosilabice ,,da” sau ,,nu”. Prin întrebări se stabilesc momentele principale ale textului și personajele cu trăsăturile lor. În același timp, se pot explica cuvintele noi și se pot alcătui propoziții noi cu ele. După familiarizarea cu textul se recomandă recitirea textului iar încheierea activității poate propune reactualizarea altor texte citite în activități anterioare măcar amintind titlul și autorul.

Repovestirea liberă caracterizează printr-o mai mare libertate a imaginației copiilor. Ei repovestesc in funcție de preferință si de receptarea afectiva. Totuși, este necesar sa se asigure o succesiune logica a repovestirii si sa se acorde atenție exprimării corecte, nuanțate.

Povestirile create de copii, în grădinița de copii, au diferite forme :

Povestire creată după un șir de imagini

Povestire cu început dat

Povestire pe baza unui plan dat

Povestire după modelul educatoarei

Cele mai frecvente activități de povestiri create de copii sunt primele două categorii.

Povestiri create după un șir de ilustrații au ca suport intuitiv, 3 până la 5 ilustrații

necunoscute copiilor, care reprezinte momentele principale ale povestirii. Există câteva reguli pentru ca ilustrațiile să poată fi folosite în cadrul activităților: să fie simple și accesibile copiilor, să înfățișeze aspecte cât mai apropiate de experiența de viață a copiilor, să aibă valoare estetică și educativă, să emoționeze, să fie vizible pentru toți copiii. În construirea povestirii trebuie valorificate toate elementele componente ale ilustrației( cadrul acțiunii, personajele, acțiunile acestora, gesturile, eventual stări sufletești ale acestora ); povestirea sa conțină evenimente in succesiune logica; întâmplările si personajele sa corespunda temei si conținutului ilustrației.

Etapele activității de povestire după ilustrații:

Organizarea activității în care se pregătește materialul și cadrul de

desfășurare al actvității.

Desfășurarea activității cu următoarele secvențe :

Introducerea în activitate prin discuții libere pe tema aleasă,

prezentarea unui personaj cunoscut dintr-o povestire, desen, folosirea unor păpuși de mânuit, etc;

Expunerea tuturor ilustrațiilor ce urmează a fi folosite în această activitate

– Dirijarea observației copiilor. Cu ajutorul întrebărilor, educatoarea orientează atenția copiilor spre fiecare imagine, ei trebuind sa retina cadrul actiunii, personajele principale, întâmplări importante si fapte ale personajelor din care se desprind trăsăturile lor.

Se vor surprinde emoțiile și sentimentele personajelor, prin aceasta realizându-se participarea afectivă a copiilor, dezvoltarea unor trăsături de caracter.

Educatoarea trebuie să stimuleze creativitatea acestora și formarea unei opinii personale, prin întrebări ca acestea: ,,Ce întâmplări pot avea loc?’’, ,,Cum pot acționa personajele?’’, ,,Ce ai face tu in aceste împrejurări?’’.

Compunerea povestirii de către copii, în primul rând pe fragmente și

apoi povestirea integrală realizată de un singur copil. Copiii stabilesc titlul povestirii.

Încheierea activității constă în actualizarea unor povestiri înrudite prin tema

cu povestirea creata de copii si sublinierea mesajului. Activitatea se poate finaliza cu un joc de mișcare sau cu un joc muzical.

Povestirile cu inceput dat. În aceasta activitate li se solicită copiilor să realizeze,

cu mijloace lingvistice proprii, o povestire al cărei început este dat de educatoare. Specificul acestei activități constă în schimbarea rolului copiilor; din ascultători ei devin povestitori, care trebuie să continue povestirea începută de educatoare. Realizarea acestei activități impune îndeplinirea următoarelor obiective:

să asculte cu atenție expunerea educatoarei;

să sesizeze si să rețină elementele semnificative ale narațiunii;

să prezinte corect, logic, coerent evenimente și personaje cu trăsături adecvate;

să-și imagineze întâmplări și personaje adecvate începutului povestirii.

Reușita activității este determinată de calitățile începutului dat și de deprinderile copiilor formate în activitățile anterioare. Începutul dat trebuie să trezească interesul copiilor, să le stârnească imaginația, să sugereze subiectul pe care copiii trebuie să-l dezvolte în expunere.

Reușita activității este condiționată și de momentul în care educatoarea întrerupe expunerea; acest moment trebuie să corespundă intrigii și să faciliteze continuarea povestirii în mod personal și atractiv. La întreruperea relatării, educatoarea trebuie să pună câteva întrebări ajutătoare sau să dea sugestii suplimentare.

În încheierea activității, educatoarea va evalua povestirile, apreciind-o pe cea mai reușită.

În cazul în care nicio povestire nu îndeplinește cerințele didactice, educatoarea trebuie sa compună o povestire care sa fie model pentru copii.

Povestirile pe baza unui plan dat. Ca structură, activitatea reia cele trei etape principale ( organizarea, desfășurarea și încheierea activității ). Specific este faptul că povestirea copiilor se realizează pe baza unui plan dat, care îi orientează pe aceștia spre aspectele caracteristice ale temei alese, asigură succesiunea logică a întâmplărilor și reliefarea trăsăturilor personajelor implicate în povestire. Planul poate fi mai dezvoltat ori mai succint, în funcție de nivelul copiilor. Temele alese vizează experiențele lor de viață. De exemplu: La bunici, Duminica in familie, Jocurile copilului etc.

Planul de idei poate fi construit sub forma de propoziții enunțiative, interogative sau sub forma de titluri.

Povestirile după modelul educatoarei O astfel de activitate se organizează la grupa de cinci-șapte ani. Structura acestei activități conține și secvențe comune cu alte tipuri de povestire:

Organizarea activității

Desfășurarea activității

Introducerea în activitate cu anunțarea temei și a unor obiective;

Expunerea povestirii-model de către educatoare

Povestirea trebuie sa aibă un subiect simplu, apropiat de experiența de viață a copiilor, să aibă valoare educativă.

Expunerea povestirii create de copii, de obicei un eveniment trait de ei

Aprecierea povestirii

Tematica povestirilor create de copii după modelul educatoarei poate fi legată de:

fapte cotidiene, întâmplări, momente trăite de copii. De familia acestora sau de prieteni;

întâmplări din viața animalelor.

Copiii trebuie să-și imagineze locuri, întâmplări, fapte care s-au petrecut sau se pot petrece în viitor, ca în lumea reală, ca în filme de desene animate ori ca în vis, etc.

Educatoarea are sarcina didactică de a stimula imaginația și de a încuraja originalitatea copiilor. Va urmări, în același timp, educarea moral-civică prin mesajul pe care copiii trebuie să-l transmită prin povestirile lor.

Încheierea activității presupune creativitatea din partea educatoarei, disponibilitatea pentru nou și atractivitate.

3.3 Valențele estetic-formative ale personajelor din poveștile pentru copii

Poveștile copilăriei noastre au un rol deosebit în formarea caracterului, stiut fiind faptul că la vârsta copilăriei, imitarea este cea mai bună metodă de învățare. Copilul își imită părinții în primul stadiu iar apoi educatoarea și personajele îndrăgite din povești cu care se identifică, de la care află ce înseamnă să fii drept, cinstit și curajos.

Evident că un astfel de filon este intens valorificat în cadrul activităților din grădinița de copii, în special cele de educare a limbajului dar și activitățile de educație pentru societate. Copiii îndrăgesc unele personaje iar pe altele le urăsc, au sentimente puternice dobândite pe baza antitezei personajelor, exponente ale binelui sau răului.

Fiecare tip de personaj ocupă o anumită poziție, sunt introduși folosind o manieră specifică, de limbaj și gesturi tipice, se comportă după anumite reguli de la care nu se abat, așadar au un statut și un profil psihic și moral inconfundabil.

Personajele bătrâne și pasive nu sunt implicate direct în acțiune, ele mai mult declanșează această acțiune, trăsăturile lor principale fiind neputința și senilitatea. Au trei fii sau fiice și urmează să îi trimită într-o încercare care îi vor forma ca adulți destoinici, sau nu au copii și încearcă să dobândească unul. Cu toate defectele prezentate, rolul acestor personaje este necesar; prin prezența lor se stabilește cadrul de început al acțiunii, care este unul arhaic, pitoresc și înlesnit de fuziuni lirice. Împăratul din poveste sau din basm este un personaj șters, pasiv, care nu hotărăște nimic, nici atunci când e vorba de familia sa. La fel de inconștientă este și împărăteasa care este interesată de mai mult de condiția ei de mamă și soție decât de statutul ei social.

Personajele- eroi activi sunt cei cu inițiativă. Protagonistul poate fi ,,năzdrăvan” din naștere și atunci este viril, activ, energic, înfăptuind acțiuni de unul singur. Dar în majoritatea cazurilor, protagonistul este un neajutorat și atunci reușita lui depinde de personajele auxiliare, pe care trebuie să știe cum să-i câștige de partea sa. Fiind opus fraților și adversarilor, Făt- Frumos se distinge prin bunătate, înțelepciune, curaj- calități pe care le dovedește treptat. Datorită adjuvanților el știe să lupte, să moară și apoi să reînvie. În această ipostază este fără pată și fără reproș, fiind animat de spirit cavaleresc.

Când își găsește dușmanul dormind, el așteaptă până se trezește, apoi îl ucide în luptă dreaptă. În partea de început, eroul este prezentat fără trăsături eroice menite să-i justifice ascensiunea. El este fiul ,,cel mic”, slab și neajutorat, chiar prostănac, de care râd frații și părinții. Reușita lui Făt-Frumos depinde de o serie de condiții: de nașterea neobișnuită, de calitățile lui pozitive, de patosul eroic, de ajutorul confidenților, adjuvanților,,, de sursa și forța adversarului.

După naștere, la fel de miraculoasă este și creșterea și deși amândouă sunt fabuloase, personajul are dimensiunile unui pământean obișnuit, adică nu este dotat cu o forță supraomenească. Își învinge adversarii prin istețime, sau cu ajutorul auxiliarilor. Pe plan moral, el întruchipează idealuri populare și de aceea victoria va fi de partea lui. Singur, Făt- Frumos nu poate înfăptui nimic. Pe tot parcursul călătoriei, eroul se află într-o continuă inițiere, prin care rămâne tot pământean.

Ileana- Cosânzeana, fata de împărat, ,,eroina” poveștilor are drept calitate dominantă frumusețea-,, la soare te puteai uita, dar la dânsa, ba”. Ea locuiește într-un lăcaș inaccesibil pentru omul obișnuit, în lumea de dincolo, în stană de piatră, în dafin. De cele mai multe ori este prizoniera unui zmeu sau a unei vrăji. Deși nu sunt personaje active, zânele sunt în opoziție cu zmeoaicele și simbolizează tinerețea cu toate frumusețile ei. Ele au calități morale ideale. Pentru frumusețea și puritatea lor angelică, eroii se îndrăgostesc de ele și uneori se însoțesc cu ele până la sfârșitul vieții.

Personajele opozante sunt cele care se împotrivesc eroilor virili: zmei, balauri, monstruozități. fiind operă epică, basmul se axează pe idea de intrigă și conflict. Eroilor le stau în cale opozanții. În timp ce eroii sunt iubiți pentru felul lor de a lupta, adversarii sunt respinși prin viclenia și perfidia lor. Dintre opozanții de diferite categorii și grade, zmeii apar cel mai des, apoi balaurii, Muma Pădurii, Gheonoaia, Scorpia, diavolul. Lor li se adaugă frații răutăcioși și mamele vitrege. Datorită celor două tabere, în basm se dezvoltă constant ideea de conflict, fapt care menține interesul cititorului.

Zmeul este oponentul cel mai puternic al lui Făt –Frumos, o ființă dizgrațioasă, dușman al naturii omenești,