Valentele Formative ALE Jocului Didactic Si ALE Jocului DE Rol In Dezvoltarea Capacitatii DE Exprimare Orala A Prescolarilor DE Grupa Pregatitoare
VALENȚELE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC ȘI ALE JOCULUI DE ROL ÎN DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII DE EXPRIMARE ORALĂ A PREȘCOLARILOR DE GRUPĂ PREGĂTITOARE
CUPRINS
ARGUMENT
CAPITOLUL I – FUNDAMENTE TEORETICE
1.1. Comunicarea prin limbaj – dimensiune a vieții umane
1.2.Funcțiile limbajului
1.3. Formele limbajului
1.4. De la limbaj la comunicare, cunoaștere și educație
1.4.1. Limbaj, limbă, vorbire.
1.4.2. Comunicare și cunoaștere.
1.4.3. Comunicare, personalitate, educație
1.5. Comunicarea didactică. Specific și particularități
CAPITOLUL II – LIMBAJUL LA PREȘCOLARI
2.1. Caracterizarea generală a preșcolarului
2.2. Substadiile preșcolarității.
2.3 Cultivarea limbajului și a gândirii – premise ale dezvoltării limbajului
2.4. Familia – factor de influență în dezvoltarea exprimării corecte la preșcolar.
CAPITOLUL III – ROLUL ACTIVITĂȚILOR DE EDUCARE A LIMBAJULUI ÎN DEZVOLTAREA COMUNICĂRII ORALE.
3. 1 Jocul
3.2. Relația joc învățare
3.3. Joaca
3.4. Jocul de rol
3.5. Jocul didactic
CAPITOLUL IV – CERCETAREA PSIHOPEDAGOGICĂ
4.1 Obiectivele cercetării
4.2. Ipoteza cercetării
4.3. Metodologia cercetării pedagogice
4.4. Metode de culegere, organizare, prelucrare a datelor în cercetarea pedagogică
4.5. Lotul de copii
4.6. Planul lucrării de cercetare
4.7. Etapa constatativă
4.8. Etapa experimentală
4.9 Etapa finală CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
ARGUMENT
Pentru educația limbajului și a comunicării există premise psihologice favorabile încă de la o vârstă timpurie. Această educație este necesară cel puțin începând cu etapa preșcolară (3-6/7 ani), iar apoi în primele clase de școală, pentru o bună utilizare a limbii în comunicare, în viața socială și în activitatea practică de mai târziu.
Pornind de la cunoașterea dezvoltării psihologice a copilului, în special a limbajului acestuia, de la cunoașterea cerințelor învățământului preșcolar și a posibilităților de adoptare ale fiecăruia la aceste cerințe consider că jocul didactic si jocul de rol contribuie la dezvoltarea capacității de comunicare a preșcolarilor.
Obiectivele de dezvoltare ale comunicării orale se realizează la un nivel optim prin variante de jocuri didactice concepute sau adaptate scopului urmărit. Jocul didactic este cel mai eficient mijloc de dezvoltare a comunicării, deoarece el asigură o participare activă, atractivă și deconectantă.
În realizarea practică a obiectivului propus, am pornit de la un studiu aprofundat al jocurilor didactice și al jocurilor de rol , în general și a celor de dezvoltare a comunicării în special, ținând seama de particularitățile evoluției intelectuale a preșcolarilor. De aceea mi-am propus jocul ca activitate de baza în dezvoltarea capacității de comunicare, descrise în literatura de specialitate să, creez unele variante noi, menite să contribuie la optimizarea sarcinilor și obiectivelor programelor.
Jocurile didactice au fost grupate în patru capitole și anume: jocuri pentru pronunțarea corectă a sunetelor și cuvintelor, pentru activizarea, îmbogățirea și diversificarea vocabularului, pentru însușirea structurii gramaticale a limbii și pentru dezvoltarea exprimării orale.
Lucrarea de față constituie rezultatul preocupărilor mele de 1 an, dorindu-se o modestă contribuție la perfecționarea capacității de exprimare orală și a receptării mesajului oral,
asigurând accesul preșcolarilor la tipurile variate de comunicare, schimbându-le activitatea verbală, ajutându-i să comunice prin practicarea limbajului oral.
CAPITOLUL I
FUNDAMENTE TEORETICE
1.1. Comunicarea prin limbaj – dimensiune a vieții umane
Limba este oglinda vieții unui popor, constituind un mijloc de transmitere a valorilor spirituale, individuale și afective către urmași.
Oamenii își formulează gândurile, ideile, sentimentele cu ajutorul limbii și tot prin aceasta și le împărtășesc unii altora. Pentru formarea mintală a unei idei și comunicarea ei vorbitorul face apel în primul rând la cuvinte, deoarece cuvintele denumesc obiectele ca și însușirile lor.
Limbajul este vorbirea, limba și facultatea de a raționa verbal, împreună cu produsele acesteia cu statut de idealitate obiectivă: concepte, definiții, judecăți, raționamente.
A vorbi corect și bine înseamnă a te conforma esenței limbajului ca instrument de afirmare și confirmare a dezvoltării intelectuale. Se ajunge astfel la accepțiunea primară a limbii ca vocabula grecească "logos", ca rațiune, idee, cunoștință cuvânt, adevăr lexicografic cu dublă calitate: de comunicare și cunoaștere.
În termenul său arhaic „graiul" limba ne dezvăluie identitatea culturală a fiecărui individ. Prin prisma individualității copilului limbajul devine mod de comportament care transformă copilul și desăvârșește formarea lui socială. Prin limbaj el devine părtaș la tezaurul cultural național.
Limbajul este sistem și activitate de comunicare cu ajutorul limbii reușind realul și potențialul și implicit actele și resursele verbale; este ceea ce lingviștii numesc" limba în acțiune", de aici derivă particularități ale limbajului și calități ale acestuia: dinamicitate, caracter procesual, devine datorită acestor calități sistem complex de exprimare și comunicare cuprinzând pe lângă limba naturală și alte modalități teoretice sau convenționale de comunicare a cunoașterii.
Omul este cel care ca ființă îndeplinește funcții, descoperă norme dar alcătuiește după nevoi sistemul de semne și semnificații. în acest mod la suprafața limbajului proiecției, comportamentele omului apar ca și cum ar încerca să spună ceva.
Acest ansamblu coerent se constituie pentru că limbajul se naște în zona sensibilității, cu trecere rapidă spre zona intelectului și a gândirii devenind rezultat al operațiilor psihice.
Orice formă de limbaj cere comunicare ce implică amprenta originalității celui care comunică. Se evidențiază echilibrul care există între suflet și gândire, căci limbajul devine:
instrument de afirmare și confirmare al dezvoltării intelectuale,
instrument de construcții plastice,
salt calitativ spre forme expresiv-imaginative,
mijloc valoros de autoexprimare, de autodescoperire și eliberare emoțională; limbajul Realizează un cumul de structuri funcționale:
rațională – ca mijloc de comunicare reală.
expresivă – cu calitatea de a exprima stări afective, sentimente într-o modalitate proprie, individuală.
1.2.Funcțiile limbajului
Formulările verbale sunt garanția memoriei de durată. Verbalizarea este aceea care permite definirea motivelor și departajarea dintre motive și scopuri. însăși voința apare ca un proces de autoreglaj verbal. Va trebui, deci, să ne referim la multiplele funcții pe care limbajul le îndeplinește.
Funcția de comunicare – de transfer a unui conținut de la o persoană la alta, schimb de mesaje cu semnificație sau sens. Această funcție presupune o interacțiune între emițător și receptor.
Funcția cognitivă – de integrare, conceptualizare și de elaborare a gândirii. Limbajul facilitează și mediază operațiile de generalizare li abstractizare, permite explorarea și investigarea realității și îmbogățirea și clarificarea cunoștințelor.
Funcția simbolic-reprezentativă – de substituire a obiectelor, fenomenelor, realităților prin forme verbale sau alte semne.
Funcția expresivă – de manifestare complexă a unor idei, imagini nu numai prin cuvinte ci și prin intonație, mimică, pantomima, gestică.
Funcția persuasivă – de convingere, de inducție la o altă persoană a unor idei și stări emoționale
Funcția reglatorie – sau de determinare, conducere a conduitei altei persoane și a propriului comportament
Funcția ludică – presupune asociații verbale de efect, consonanțe, ritmică, ciocniri de sensuri ce duc la modelarea de construcții artistice.
Funcția dialectică – de formulare și rezolvare a contradicțiilor sau conflictelor problematice.
Din varietatea de funcții ale limbajului derivă și varietatea de forme ale acestuia („Limbajul – lăcașul de adăpost al ființei „ ne uimește și surprinde cu multitudinea de forme prin care „ ființa" se exprimă pe sine și lumea în care trăiește).
1.3. Formele limbajului
Formele limbajului dezvăluie esența omului, modalitatea fiecăruia de a comunica și cunoaște. Putem vorbi de limbaj activ și limbaj pasiv. Limbajul activ implică inițiativa de comunicare fiind predecesorul celui pasiv devansându-1 ca bogăție. Limbajul pasiv implică recepționarea, înțelegerea limbajului presupunând exersarea și cultivarea sistematică.
Interacțiunea celor două forme de limbaj naște variante derivate:
limbaj oral,
scris
intern.
Limbajul oral – este forma fundamentală a limbajului. El este viu și dotat cu un ansamblu de mijloace de expresivitate. în plus, comunicarea orală este dependentă de situați și se servește de elemente situative. După numărul de subiecți implicați, limbajul oral devine: colocvial, dialogat sau monologat. La limbajul oral expresivitatea se realizează concret și maximal. Variațiile în intensitate și îndeosebi în înălțimea sunetelor pronunțate au o uriașă
însemnătate în definirea concretă a sensurilor și semnificaților celor comunicate. Limbajul oral dispune și de mijloace extralingvistice de expresivitate. Acestea sunt: gesturile, mimica, postura. Vorbirea antrenează în chip firesc întreaga persoană. Prin mimică și gestică se pot sublinia anumite sensuri și atitudini.
Limbajul scris – este mai pretențios, necesitând elaborarea frazelor după un plan prealabil reglementat mai sever conform normelor de sistematizare, claritate și corectitudine. Această formă apare odată cu începerea școlarității, perfecționându-se paralel cu aceasta dar și mult timp după aceea.
Limbajul intern – se desfășoară în sfera lăuntrică, mintală reprezentând chiar arhitectonica acestei lumi subiective. Este o vorbire cu sine însuși, pentru sine, asonor, ascuns, centrat pe înțelesuri, imagini ce duc rapid și organizat spre maturizarea limbajului uman. Se dezvoltă din limbajul oral prin interiorizare dar și prin maturizarea reprezentărilor asociate funcției simbolice, după 5-6 ani. Dezvoltat din limbajul oral și scris, limbajul intern devine forul intim al acestora, el proiectându-le, organizându-le și coordonându-le din interior, de aceea el este considerat rampă de lansare al limbajului extern.
Limbajul extern, oral sau scris este cel care poate fi perceput de cei din jur, destinat cuiva, unui auditoriu. Pentru ca mesajul să poată fi înțeles de destinatar, limbajul extern este organizat în concordanță cu regulile logico-gramaticale, printr-o selectare și adecvare a semenilor, simbolurilor și codurilor utilizate de emițător și receptor.
1.4. De la limbaj la comunicare, cunoaștere și educație
1.4.1. Limbaj, limbă, vorbire.
Prin complexitatea lui, limbajul nu se reduce numai la comunicarea interumană, dar cu siguranță aceasta este funcția lui cea mai importantă.
Prezentă și la speciile sud-umane, comunicarea presupune reciprocitatea schimbul: „Toate aspectele vieții stau sub semnul schimbului" în cadrul fenomenului total care este limbajul distingem doi factori: limba și vorbirea.
Limba este principalul mijloc de comunicare între membrii unei colectivități, ea este produsul social al facultății limbajului, „ o comoară – după Al. Graur- pe care practica vorbirii o pune la dispoziția vorbitorilor aparținând aceleiași comunități lingvistice, un
sistem gramatical existent virtual în fiecare creier sau mai exact în mințile unui ansamblu de indivizi; căci limba nu este completă la nici unul dintre vorbitori, ea nu există pe deplin decât în masa de vorbitori"
Vorbirea este realizarea practică a limbii, activitatea concretă a vorbitorului. Ea este un act individua de cei din jur, destinat cuiva, unui auditoriu. Pentru ca mesajul să poată fi înțeles de destinatar, limbajul extern este organizat în concordanță cu regulile logico-gramaticale, printr-o selectare și adecvare a semenilor, simbolurilor și codurilor utilizate de emițător și receptor.
1.4. De la limbaj la comunicare, cunoaștere și educație
1.4.1. Limbaj, limbă, vorbire.
Prin complexitatea lui, limbajul nu se reduce numai la comunicarea interumană, dar cu siguranță aceasta este funcția lui cea mai importantă.
Prezentă și la speciile sud-umane, comunicarea presupune reciprocitatea schimbul: „Toate aspectele vieții stau sub semnul schimbului" în cadrul fenomenului total care este limbajul distingem doi factori: limba și vorbirea.
Limba este principalul mijloc de comunicare între membrii unei colectivități, ea este produsul social al facultății limbajului, „ o comoară – după Al. Graur- pe care practica vorbirii o pune la dispoziția vorbitorilor aparținând aceleiași comunități lingvistice, un
sistem gramatical existent virtual în fiecare creier sau mai exact în mințile unui ansamblu de indivizi; căci limba nu este completă la nici unul dintre vorbitori, ea nu există pe deplin decât în masa de vorbitori"
Vorbirea este realizarea practică a limbii, activitatea concretă a vorbitorului. Ea este un act individual de voință și inteligență la care distingem:
combinațiile prin care subiectul vorbitor utilizează codul limbii pentru a-și exprima gândurile sale personale, mecanismul psiho-fizic care-i permite să-și exteriorizeze aceste combinații.
______________________________________________________________________
Verghez a., Huisman D., 1990 p.99 – Curs de filozofie, Ed. Humanitas, Buc, 1990.
În trinitatea LIMBAJ – LIMBĂ – VORBIRE lingviștii definesc noțiunile care o compun și subliniază unitatea acestora în diversitate. Astfel, limba- după Saussure – este "socială în esența ei și independentă de individ"; cealaltă latură- vorbirea- „ are drept obiect partea individuală a limbii", iar limbajul aparține și individualului și socialului pentru că- spune Al. Rosetti- „se dezvoltă odată cu dezvoltarea creierului uman și cu dezvoltarea societății".
De aceea limbajul este asimilat comunicării pentru că nu poate fi conceput tară existența celor doi poli ai acestuia- emițător și receptor- și pentru că el include: ascultarea, vorbirea, citirea și scrierea ca elemente esențiale ale comunicării.
1.4.2. Comunicare și cunoaștere.
Comunicarea este forma de cunoaștere între două sau mai multe persoane aflate într-o situație comună " prin care se transmit informații, cunoștințe cu diverse scopuri și care este caracterizată prin legătura interacțională dintre parteneri, interesul reciproc și îndreptarea fiecăruia către ceilalți și în mod special prin schimb reciproc de replici". 1
Comunicarea este principala cale de acces spre cultură, vectorul fundamental al acesteia, organizează memoria colectivă, modelează experiența culturală individuală și a colectivității. Comunicarea ca nucleu central al cunoașterii interumane datorită funcției sale cognitive, formative și reglatorii este abordată cu prioritate în ultimele două decenii de către lingvistica.
Prin comunicarea individul (copilul) cunoaște, acumulează, se informează, el fiind obligat să observe, să încerce să repete, să evalueze eficiența comunicării sale cu partenerii.
Comunicarea verbală folosește drept cod cuvintele limbii, care este cel mai sofisticat sistem de semnificații folosit de membrii unei societăți. Cuvintele și regulile de operare cu aceste semnificații fac posibilă nu numai comunicarea, ci și dezvoltarea intelectului uman; în procesul învățării, gândirea logică este formată prin înțelegerea implicațiilor, relațiilor, exprimate în noțiuni, judecăți, raționamente.
Procesul de comunicare are următoarele componente:
emițătorul
receptorul
codul
canalul de comunicare
mesajul
Codurile sunt multiple în orice proces comunicațional. Receptarea și transmiterea unui mesaj informațional e realizează printr-un sistem de semne prin care se semnifică ceva. Limba devine un complicat sistem de coduri care implică semnalizări senzoriale și intelectuale sau semantice.
Concomitent cu comunicarea verbală fiecare participant la procesul de comunicare folosește o serie de alte coduri neverbale, care au rolul de a acompania și nuanța semnificațiile, de a le contextualiza, în general de a facilita înțelegerea intențiilor emițătorului. Fiecare copil învață prin impregnare și imitație, înaintea codurilor lingvistice, o serie de elemente expresive cu valoare de comunicare (simboluri non-verbale) pe care participanții la o cultură le folosesc ca pe un „limbaj" implicit, în sensul că nu este nevoie ca cineva să le descrie sau să încerce să le predea copiilor în mod explicit.
În comunicarea non-verbală intervin o serie de elemente cu rol de factor astfel putem vorbi despre:
– contactul vizual: este un element foarte important, care se asociază, atunci când privirea este directă, cu sinceritate deschiderea spre comunicare și interesul pentru discuție.
– privirea: poate însemna atracție, simpatie, și interes în context pozitiv, dar și agresivitate, sfidare, provocare în context negativ.
– normele spațiale: distanța de comunicare dintre indivizi
-expresia facială: este extrem de importantă pentru că fiind la vedere este
elaborată complex și ținută sub control conștient mai strict decât gestica,
pantomimica. De aceea ea îndeplinește o funcție de susținere și reglatorie a conduitei verbale constituindu-se ca un limbaj secundar. Gesturile pot îndeplini funcții foarte diferite: de ilustrare( întăresc mesajul verbal), de adaptare, gesturi emblematice.
– comunicarea vocală: este intrinsec legată de vorbire, având nenumărate aspecte care particularizează semnificația acesteia. Același cuvânt dobândește înțelesuri diferite în funcție de pronunția folosită, intonație, accente, inflexiuni ale vocii, timbru, ritmul vorbirii, pauze semnificative. Pe lângă funcția de comunicare a stărilor emoționale acești indici vocali furnizează interlocutorului o serie de indici suplimentari despre originea socială a vorbitorului, intenții și constituie un canal important în comunicarea directă, dar mai ales în cea intermediată de telefon. La acestea se mai adaugă și alte semnale vocale, comune omului și animalelor superioare- țipete, icnete de surpriză, de teamă, gemete, oftaturi, mormăieli asociate sau nu cu interjecții, cu o semnificație emoțională.
Există și bariere în comunicare semnalate de Marcela Luca în lucrarea" Trepte spre succesul în carieră":
probleme semantice
distorsiunile perceptive- centrarea accentuată pe sine nu permite înțelegerea punctului de vedere al celuilalt, de unde dificultatea dialogului
alegerea greșită a canalului sau momentului
lungimea excesivă a canalelor
• absența feed-back-ului intervine în comunicarea unidirecțională
diferențele culturale- aparținând unor culturi sau etnii diferite
Toate aceste bariere pot ti depășite prin optimizarea comunicării, cea ce presupune organizarea clară și logică a elementelor mesajului, fără a-l supraîncarcă cu detalii, transmiterea pe cel mai potrivit canal în raport cu conținutul, scurtarea lanțului comunicațional.
1.4.3. Comunicare, personalitate, educație
Comunicarea umană este definită și înțeleasă numai ca relație interpersonală în care omul dă sens și valoare mesajului primit și celui ce-l emite. Comunicarea, ca mesaj facilitează schimbul de semnificații cu ajutorul cărora se asigură procesul formării, dezvoltării și umanizării individului.
Dacă învățarea este „ asimilarea informațională succedată de acomodare și restructurare operațională", atunci comunicarea este permisa, sursa, mijloc și efect al educației. Comunicarea asigură conturarea personalității individului prin dialogul cu lumea și cu el însuși. Dorința de comunicare și cunoaștere este stimulată de experiența de viață a copilului care prinde contur și motivație odată cu venirea la grădiniță și școală.
După ce s-a informat și a reținut, copilul are nevoie să reproducă, să arate că a înțeles pentru a-și demonstra că poate dialoga și comunica.
Prin procesul de educare al comunicării, grădinița contribuie la conturarea personalității fiecărui individ prin puterea actului comunicării:
– curajul de a exprima idei
– posibilitatea de a explora lumea
– căutarea explicațiilor, răspunsurilor
– eliberarea de teama nereușitei în comunicare
Prin educația comunicării se creează ansambluri situaționale cu particularități bine definite, cu trăsături specifice:
Copilul este tratat ca un partener egal de conversație ce participa efectiv alături de adult la schimbul de sentimente, informații și reacții.
Adultul, educatorul este puternic orientat spre ceea ce copilul vrea să comunice, chiar dacă comunicarea se face tară existența de mijloace lingvistice.
Pentru a susține actul comunicării educatorul utilizează strategii care prin larga lor răspândire tind să devină universale.
Pare deci verosimil că legătura comunicare-personalitate-educație să preia după modul natural al dezvoltării vorbirii ele oferind copilului structuri și consecințe evidente, pozitive în zona întregii personalități.
Raportul limbaj -comunieare-educație implică comunicarea ca obiect sau instrument al educației numai prin mijlocirea limbajului. Se poate vorbi despre educația comunicării și despre rolul comunicării în educație.
În ambele ipoteze este vorba de educație. Astfel educația comunicării este folosită ca mijloc de educație.
Ca reflectare a gândirii și ca cel mai important instrument de educare, comunicarea era rolul de seamă în toate componentele fundamentului educativ, în educația intelectuală, estetică, morală-cetățenească și patriotică. Poate că cel mai cunoscut este rolul comunicării prin limbaj în educația intelectuală, pentru că cine se exprimă clar, gândește clar. Eminescu spune „ limba alegerea și cursivitatea expresiunii în expunerea vorbită sau scrisă este un element esențial ba chiar un criteriu al educației".
Educarea gândirii cere neapărat educarea vorbirii. Aceste constatări ne trimit pe tărâmul literaturii artistice, ce implică comunicarea ca mijloc esențial de expresie. Cine nu percepe valorile lingvistice ale fenomenului literar nu realizează cu adevărat comunicarea. Numai potentele artistice ale limbajului pot conferii suplețe comunicării. In aprecierea calităților estetice ale comunicării se asociază uneori considerente care țin de componenta morală.
Participarea comunicării la educația morală implică natura comunicării, rolul său formativ prin însușirea de norme morale dar și prin încurajarea preferințelor pentru anumite elemente ale comunicării. Prin educarea conștiinței, forței cuvântului pentru că „ limba taie mai rău ca sabia" și „ Ca-n basme-i a cuvântului putere".1
Astfel orice individ care atinge performanțe educaționale este prin urmare deținătorul unor posibilități multiple de comunicare. Un astfel de individ este rezultatul unei educații complete și corecte, o educație care s-a desfășurat având ca obiectiv central dezvoltarea limbajului și a comunicării.
1.5. Comunicarea didactică. Specific și particularități
Procesul de învățământ este act de comunicare. În analiza acestei trăsături se pornește de la faptul că actul comunicării reprezintă transmiterea unor informații de la o sursă la alta.
Profilarea conceptului de comunicare didactică implică acțiuni intenționate pentru realizarea unor obiective. Comunicarea operează cu conținuturi de instruire. Ea are efect de învățare, produce schimbări de comportament și generează educație și dezvoltare.
Comunicarea didactică se realizează mai ales prin intermediul limbajului în procesul de învățământ, fiind realizată de persoane specializari se desfășoară intenționat, planificat cu scop și obiective, cu conținuturi și forme de organizare, cu strategii și metode eficiente și mai ales cu finalități măsurabile dinainte stabilite.
Astfel pentru dezvoltarea capacității de comunicare se proiectează și se desfășoară activități în care metodele, procedeele, strategiile didactice se evidențiază anticipat în proiectare dar și în timpul desfășurării procesului învățării.
Comunicarea didactică operează cu metode și procedee numeroase, oferind selectarea lor în funcție de repere bine elaborate. Stabilește un astfel de reper dacă respectă mecanismul bio-psihic al formării deprinderii de comunicare:
Antrenează funcțiile limbii:
Declanșează motivația
Sporește dorința, stăruința de perfecționare a limbajului
Sporește capacitatea de imitație prin care se însușesc modele de întrebuințare a limbii
Realizează progresul creativ în comunicare
Aceste condiții se reflectă în comunicarea didactică verbală, semantică, codificat logic în sensul că prin ea se dezvăluie oral și scris sensuri, semnificații, înțelesuri. Comunicarea neverbală, nesemantică, necodificată, materializată în gesturi, mimică, imagini dezvăluie efecte, atitudini, reacții emoționale.
Operând cu aceeași schemă a oricărei comunicări – receptor, emițător, repertoriu, canal de transmisie, comunicarea didactică trebuie să îndeplinească anumite condiții ce-i conferă eficiență și valoare:
_______________________________________________________________________
1 Alexadru Vlahuță „Noi poeții „ – Jurnalistica
Calitatea transmiterii( structura logică, claritate, precizie, accesibilitate)
Să fie efectuată luându-se în considerare structurile mentale și lingvistice ale receptorului
Modul de codificare-decodificarea a mesajului să cuprindă descifrarea sensului
Cunoașterea conținutului pentru a se asigura percepția, abstractizarea, înțelegerea
Apropierea recepției de emisie
Asigurarea unei permanente conexiuni inverse
Doza optimă a conținutului
Prin respectarea acestor condiții comunicarea didactică reușește să asigure la nivelul procesului de învățământ: informarea, socializarea, motivarea, dialogul, educația promovarea culturii, integrarea socială, divertismentul etc.
Toate aceste funcții se regăsesc în utilizarea deliberată a strategiilor didactice potrivite pentru dezvoltarea exprimării corecte în activitățile de educare a limbajului și în orele de comunicare. Cu cât un copil asimilează mai mult limba comună, o integrează în limbajul propriu cu atât își lărgește fondul acumulărilor, al cunoașterii, își amplifică posibilitățile de receptare a codului verbal prin comunicarea propriei experiențe realizând acumulări cantitative( implică numărul de cuvinte expresii, enunțuri, mesaje) și calitative ( din volumul de cuvinte se pot elabora cât mai multe enunțuri, combinații logice, personale, pentru a realiza o exprimare corectă).
Comunicarea didactică intervine și constată că vorbitorii pot avea un nivel al capacității de receptare și decodificare a mesajelor și alt nivel al capacității de codificare și transmitere a acestora. Astfel că acest cod activ sau pasiv, lingvistic al fiecărei persoane este distinct ceea ce solicită strategii didactice de abordare:
– Metode
– Procedee
– Mijloace
– Conținuturi
– Forme de organizare;
Comunicarea didactică presupune un aspect formativ, general, adică dezvoltă preocupări și capacități creative în domeniul comunicării.
Ca specificații în demersul formării deprinderilor de exprimare corectă, comunicarea comportă câteva caracteristici:
– Sărăcia comunicării care derivă din sărăcia vocabularului, a
cunoștințelor, din nesiguranța utilizării strategiilor didactice adecvate.
– Capacitatea de comunicare a preșcolarilor nu sporește numai cu adăugări cantitative, măsurabile după fiecare activitate didactică, acumulările devin evidente în timp.
– Fără suport cognitiv, comunicarea didactică este ineficientă,
– Dezvoltarea comunicării nu se realizează decât parțial, prin impuls extern.
– Dezvoltarea capacității de comunicare este o sarcină didactică de durată în care evoluția se sesizează atât mobilizator, cât și demobilizator.
Comunicarea educațională deține atât caracteristicile generale ale comunicării interumane, cât și o serie de particularități specifice.
Principalele particularități și valențe instructiv-educative ale comunicării realizate în procesul de învățământ sunt:
Modalitatea de concepere, de integrare a comunicării educaționale în strategiile de instruire proiectate pentru activitățile instructiv-educative și de realizare efectivă a comunicării se subordonează obiectivelor educaționale, respectiv obiectivelor operaționale preformulate pentru activitatea didactică respectivă
Este o comunicare de mesaje cu conținuturi educaționale, respectiv cu dimensiuni cognitive/intelectuale, psiho-motorii și afectiv-emoționale
Are drept finalitate generarea și achiziționarea învățării de noi cunoștințe, priceperi și deprinderi intelectuale și practice, de noi comportamente intelectuale și psiho-motorii și de noi atitudini respectiv generarea educației și a dezvoltării, grație implicării active a elevilor în actul comunicațional.
Are caracter bilateral, care constă în stabilirea unor corelații permanente între subiectul și obiectul educației, care își asumă simultan sau succesiv rolurile de emițător și receptor în comunicare ; mesajul se construiește atât în cuvinte, cât și în limbajul gesturilor, într-o simultaneitate sau o suprapunere contrapunctată"
Având caracter bilateral, este o comunicare cu valențe preponderent formative, în opoziție cu caracterul unilateral al comunicării preponderent informative, proiectată, promovată și realizată în pedagogia tradițională sub formă de monolog al cadrului didactic.
CAPITOLUL II
LIMBAJUL LA PREȘCOLARI
2.1. Caracterizarea generală a preșcolarului
Perioada preșcolară se caracterizează printr-o dezvoltare complexă, cu influențe asupra evoluției ulterioare. Copilul preșcolar traversează etapa cunoașterii prin lărgirea contactului cu mediul social și cultural din care asimilează modele de viață.
Mediul creează o mare sesizare a diversității lumii și vieții, o mai densă și completă antrenare a deciziilor, curiozității, trăirilor interne în diverse situații. In paralel se dezvoltă bazele personalității copilului și capacitățile de cunoaștere, comunicare, expresia și emanciparea comportamentelor ce ating grade de complexitate raportate la caracteristicile de vârstă și dezvoltare psiho-fizică.
Se pot remarca unele diferențe în dezvoltarea psihică și modul de relaționare și adaptare la condițiile de mediu pentru copii care frecventează grădinița și pentru cei care rămân în familie până la intrarea în școală. Grădinița are cerințe complexe și prin ea se produc stimulări continue a activității psihice a copilului.
Învățământul preșcolar pune bazele școlarizării și pregătește pe copil pentru viața școlară.
În colectivitate, copilul este nevoit să se adapteze la cerințele externe, să renunțe la unele dorințe de moment pentru a desfășura acțiuni care pot să nu-1 satisfacă, să asimileze și să adopte comportamente bazate pe norme sociale riguroase cu efect nemijlocit pentru socializarea copilului.
Copilul este antrenat în activități tot mai diverse, care, alături de joc, contribuie la dezvoltarea fizică și psihică. El este pus în situația de a-1 ajuta pe adult la unele treburi, este solicitat să fie atent la felul cum salută, cum se relaționează cu cei din jur, cum să traseze linii și bastonașe, să deseneze etc, ceea ce influențează dezvoltarea proceselor de cunoaștere, descoperirea și raportarea tot mai complexă la realitatea înconjurătoare.
Copilul va trăi experiențe inedite și datorită descoperirii că ceilalți oameni nu sunt identici cu el și pot acționa altfel decât se așteaptă, că relația afectivă a părinților nu se rezumă numai la el și că el trebuie să se conformeze unor reguli și să acționeze ținând seama de realitatea înconjurătoare.
Tot ceea ce spune, face și acționează se relaționează și exprimă în atitudini, se joacă și participă la activitățile altora îi creează copilului satisfacție, bucurii și trăiri deosebite în planul afectiv.
Această perioadă este lipsită de grijile lumești și de aceea a fost numită și vârsta de aur a copilăriei.
2.2. Substadiile preșcolarității.
Preșcolarul mic ( 3 ani- 4 ani)
La această vârstă copilul are dificultăți de adaptare la mediul grădiniței pentru că este dependent de mamă dar și pentru că nu înțelege prea bine ce i se spune și nu știe să se exprime clar.
Jocul este principala formă de activitate, alături de câteva activități sistematice, simple în conținut și scurte ca durată, care iau forma jocului. Copilul se joacă mai mult singur, iar jocul practicat este sărac.
Procesele cognitive sunt impregnate de acțiune. Preșcolarul mic este curios, investigativ, atras de obiectele din jur, memorează relativ ușor, gândirea sa este subordonată acțiunii cu obiectele, limbajul său păstrează un pronunțat caracter situativ, comunicările dm timpul jocului sunt reduse, nu înțelege prea bine indicațiile care i se dau. În plan afectiv este instabil, trăiește intens emoțiile. Este neîndemânatic, face mișcări bruște, insuficient coordonate. Manifestă interes pentru adulți, îi place să fie plimbat de aceștia.
Preșcolarul mijlociu (4 ani-5 ani)
Se adaptează cu mai mare ușurință mediului grădiniței. La preșcolarul mijlociu neadaptarea durează trei-patru săptămâni. Preocupările devin variate, jocul este mai bogat în conținut iar activitățile obligatorii mai mult solicitate. Începe să-1 preocupe realitatea externă și deci întreaga dezvoltare psihică a copilului se va produce într-un ritm alert.
Percepția devine un proces orientat cu sarcini și modalității proprii de realizare. Limbajul se dezvoltă mult, se amplifică puterile imaginative și creatoare ale copilului. Se conturează caracterul voluntar al celor mai multa dintre procesele psihice ( memorare, imaginație etc).
Spre vârsta de cinci ani se formează limbajul interior, care va constitui o cotitură esențială pentru dezvoltarea psihică a copilului.
Reacțiile emotive sunt mai controlate. Caracteristic pentru această perioadă este și ritmul accelerat al socializării copilului. El devine mai sensibil la unele manifestări, jocurile sale au primit un caracter colectiv, de rivalitate și competiție. Se instalează mai evident unele trăsături caracteriale, care constituie nucleul viitoarei personalități.
Preșcolarul mare (5 ani- 6/7ani)
La această vârstă alături de joc care continuă să rămână activitatea dominantă își fac loc din ce în ce mai mult și activitățile de învățare sistematică.
La grădiniță, activitățile obligatorii sunt mai numeroase iar cerințele mai susținute. Acum începe pregătirea pentru școală, pentru noile responsabilități și mai ales pentru competiția școlară căreia trebuie să-i facă față. Atitudinea copilului față de realitatea fizică și umană în care trăiește se schimbă radical
Capacitățile psihice suferă modificări importante: percepția devine pricepere, limbajul primește o structură mult mai închegată decât în etapele anterioare, fiind construit după regulile gramaticale. Apar primele forme ale gândirii logice, orientate spre sistematizarea și observarea faptelor particulare; atenția voluntară își prelungește durata; sunt utilizate unele procedee de memorare. Preșcolarul mare dispune de mai multă agilitate și de capacitatea de a se inhiba. El se atașează repede și se adaptează ușor.
Organizarea diferitelor structuri psiho-comportamentale, inserția mai bună în mediu social constituie premise importante pentru intrare în școală.
2.3. Cultivarea limbajului și a gândirii – premise ale dezvoltării limbajului.
Gândirea îndeplinește în sistemul psihic uman un rol central, orientează, conduce și valorifică toate celelalte procese și funcții psihice ( limbajul, memoria, imaginația, atenția), este definitorie pentru om subiect al cunoașterii logice, raționale. Se definește ca un proces cognitiv care prin intermediul abstractizării și generalizării, extrage și prelucrează informații despre relațiile categoriale și determinative.
Gândirea folosește inducții, deducții, abstracții și generalizări, compară cunoștințele despre fenomene privitoare la însușirile lor cu scopul de a forma mintal întreaga clasă de fenomene asemănătoare; compară înțelesurile noțiunilor între ele în
mod direct cu scopul de a fixa raporturile de calitate, cantitate, relație și modalitate li compară judecățile între ele în mod indirect pentru a explica fenomenele în derivația lor cauzală.
Gândirea face necontenit comparații între înțelesurile noi cucerite de știință – ca fond al gândirii derivând prin inducție și deducție din judecăți vechi, judecăți noi drept concluzii ale raționamentelor inductive și deductive.
La baza oricărui proces de cunoaștere stă comparația ca determinare a asemănărilor și deosebirilor. De la cea mai fragedă vârstă ființa umană se raportează la lumea concretă, stabilește asemănări și deosebiri între obiecte, fenomene, situații, ținând seama de un anumit criteriu ( culoare, greutate, volum, mărime, formă, gusturi etc), ea compară, clasifică.
Modalitățile de operare a gândirii sunt, în sensul ascendent, de la particular la general, de la concret la abstract și, în sensul descendent, de la abstract la concret și de la general la particular. Relațiile intelectuale sunt mijlocite prin limbaj, prin cunoștințele acumulate de memorie și reactualizate selectiv, prin datele experienței personale etc. Dezvoltarea intelectuală a copilului de la naștere până la adolescență cunoaște mai multe stadii.
Stadiul preoperațional ce cuprinde perioada de la doi la șapte ani reprezintă o perioadă de intensă dezvoltare, ce caracterizează prin interiorizarea acțiunilor, multiplicarea schemelor diferențiate și asimilate reciproc, expansiunea simbolicii reprezentative, a semnalizării și comunicării verbale.
Treptat, în această perioadă, copilul se eliberează de limitele acțiunilor motorii concrete, le înlocuiește în cadrul jocului prin acte simbolice, este o perioadă de intensă verbalizare și organizare a limbajului, cuvântul și propoziția constituind mijloace de schematizare, integrare și clasificare a obiectelor și elementelor după diferite criterii.
În acest stadiu gândirea preșcolarului este preconceptuală și intuitivă, este o gândire egocentrică și magică. Pe măsura dezvoltării limbajului, preșcolarul devine capabil de a sesiza configurația ansamblului cu ajutorul cuvântului, care este un simbol, copilul reușește să-și reprezinte realitatea, posibilitățile de sistematizare și integrare ale gândirii preșcolarului cresc.
În finalul acestei perioade apar grupările operaționale care permit conceptualizări și coordonări ale conceptualizării, se intră în stadiul operațiilor concrete, se dezvoltă capacitatea de a le grupa în sisteme unitare, devine posibilă reversibilitatea prin inversiune.
Strâns legat de evoluția gândirii este și evoluția limbajului. Limbajul și gândirea se intercondiționează, a vorbii bine înseamnă a te conforma esenței limbajului, care este indisociabil de gândire, contribuie efectiv la constituirea, precizarea și vehicularea exactă a gândirii, facând-o comunicabilă. Prin limbaj copilul face deducție, stabilește raporturi, își amintește situațiile trecute. Nu există limbaj nesemantic, comunicarea fiind
un proces de transmitere a informațiilor, a mesajelor, între comunicare și cunoaștere existând un raport de unitate. Nu se poate gândii tară mijloacele limbajului, acesta având multiple funcții: de comunicare, cognitivă, simbolic reprezentativă, expresivă, persuasivă, reglatorie, ludică.
Grădinița oferă variate posibilități de exersare și cultivare sistematică a limbajului activ. Limbajul oral dialogat sau monologat contribuie la dezvoltarea laturii fonetice a limbajului, la însușirea fondului lexical și a semnificației. Treptat, din limbajul monologat se dezvoltă limbajul interior care sporește posibilitățile copilului de a-și planifica mintal activitatea, contribuie mult la dezvoltarea intelectuală a copilului.
Limbajul interior îndeplinește funcții de anticipare, proiectare, este centrat pe înțelesuri, pe idei și imagini. Dezvoltarea limbajului preșcolarului are la bază experiența cognitivă a acestuia în relațiile cu cei din jur. In grădiniță copilului i se oferă posibilități optime de exprimare liberă, acest lucru realizându-se în orice moment al zilei de la venirea lui în grădiniță și până la plecare.
În activitățile organizate, accentul trebuie pus pe exprimarea copiilor pentru ca limbajul să fie viu colorat, intonația să fie expresivă, astfel încât preșcolarii să-și însușească raporturile gramaticale ale limbii, sub aspect morfologic și sintactic, fonetic și lexical.
Materialul necesar desfășurării normale a gândirii și limbajului este furnizat de realitate, de povestirile educatoarei, ale învățătorului, de experiența de viață a copilului, de relațiile sale cu ceilalți copii.
Gândirea, limbajul, memoria, imaginația etc, urmărește organizarea judicioasă a activității de instruire, dezvoltarea spiritului de observație, stimularea permanentă a inteligenței și creativității copiilor, a independenței în gândire și acțiune, formarea la copii a deprinderilor de exprimare corectă, stimularea vorbirii coerente și expresive, prevenirea și corectarea unor defecte de vorbire, de pronunție, a sunetelor.
Dezvoltarea limbajului și a comunicării, a vorbirii corecte, a creativității verbale a copiilor, a fluenței și originalității în gândire și vorbire se asigură prin stimularea imaginației acestora în interpretarea unor imagini, a unor roluri, în crearea unor povestiri, în cadrul jocurilor care au asemenea sarcină didactică prin valorificarea fiecărei posibilități de cultivare a exprimării verbale în activitățile ce se organizează în grădiniță.
Încă de la grupa mică trebuie urmărită dezvoltarea aparatului fonoarticular, insistându-se asupra mișcărilor de articulare corectă a sunetelor (fricative, vibrante, velare, etc.) precum și a diftongilor ai, ei, ea, au, corectându-se, în același timp, tulburările din vorbirea unor copii. Paralel cu această activitate accentul trebuie pus și pe dezvoltarea, îmbogățirea fondului principal de cuvinte care denumesc obiecte .
Încă de la vârsta preșcolară, copiii trebuie să dobândească capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-și exprima în mod inteligibil trebuințele, impresiile, gândurile. însușindu-și limba maternă, copilul dobândește mijlocul prin care poate realiza cu cei din jur, poate ajunge la cunoașterea tot mai deplină a realității obiective. Imposibilitatea de a comunica prin limbaj ar produce o stagnare în dezvoltarea personalității copilului, ar modifica relațiile lui cu oamenii, cu realitatea înconjurătoare, i-ar izola și, dacă ar fi lipsit de o influență instructiv-educativă specială, i-ar împiedica sa se pregătească pentru participarea la o activitate socială.
Ca mijloc de comunicare, limbajul asigură copilului schimbul de idei și impresii între el și semenii lui (adulții și copii), transmiterea unor cunoștințe contribuind la îmbogățirea necontenită a expresiei de viață și realizează lărgirea și complicarea realităților cu mediul social.
La această vârstă funcțiile limbajului se caracterizează, de exersează și își dezvoltă potențialitățile.
Funcția cognitivă câștigă tot mai mult teren și mai sigur, la intersecția sa cu funcția de comunicare. Cea expresivă se conjugă într-un mod absolut specific cu cea ludică.
Funcția simbolic-reprezentativă se instituie și face progrese rapide. Apare mai mult prin imitație funcția persuasivă,dar câștigă teren spre finalele preșcolarității.
Funcția de cunoaștere a limbii și a limbajului se relevă, de asemenea, ca fiind deosebit de însemnată. Dacă la începutul vieții copilului, până la însușirea vorbirii, procesele de cunoaștere se desfășoară exclusiv prin contact nemijlocit cu obiectele și în contextul acțiunilor practice-obiectuale, la vârsta preșcolară, când copilul stabilește cu ușurință contactele verbale, cunoașterea se realizează la un nivel mai înalt sub influența cuvântului.
Prin intermediul acestuia, copiii învață denumirea lucrurilor și a fenomenelor, însușirile acestora precum și legătura dintre ele și pășesc astfel pe calea cunoașterii mijlocite a realității, a cunoașterii prin intermediul gândirii care duce la generalizări.
Semnificativ este faptul că în procesul cunoașterii limbajul devine pentru copil un instrument de exprimare și de comunicare a impresiilor trăite, a gândurilor și a emoțiilor, a dorințelor și intereselor generate de obiectele și fenomenele cunoscute.
Limbajul devine și un mijloc de dobândire a cunoștințelor noi. întrebările numeroase pe care copilul le adresează adultului subliniază prezența intereselor cognitive, a elementelor gândirii cauzale, a dorinței de a cunoaște și înțelege fenomenele înconjurătoare.
Saltul calitativ ce se produce în evoluția proceselor cognitive se explică prin evoluția vorbirii copilului, proces care atinge nivelul de dezvoltare a limbajului interior. La această fază evolutivă copilul este capabil să realizeze operații în plan mintal. însăși comunicarea verbală dobândește calități noi. Pronunția copilului se corectează, lexical devine mai bogat, iar propozițiile formulate respectă tot mai mult regulile gramaticale.
După apariția limbajului interior, vorbirea copilului devine tot mai închegată, mai logică, desprinzându-se de caracterul imediat, prezent. La grupa mare se intensifică funcția intelectuală a limbajului, iar vorbirea devine coerentă, logică.
Dezvoltarea exprimării verbale face importante progrese la această vârstă. Diferiți autori (Ch. Bruhler, W. Stern) au dat diferite valori de vocabular, mediu, maxim și minim la copiii până la șase ani. In această etapă a dezvoltării socioculturale se exprimă diferite valori extensive ale vocabularului. La trei ani vocabularul maxim este aproximativ de 1000 de cuvinte, minim 400, iar mediu 700-800 cuvinte. La șase ani vocabularul maxim este de 2500 de cuvinte, cel minim de 1500, iar cel mediu de 2000 cuvinte. Raportul dintre limbajul activ( utilizat, implicat în performanță) și cel pasiv ( înțeles și implicat în competență) se modifică similar, limbajul pasiv apropriindu-se de cel activ ca valoare de comunicare.
Se dezvoltă cerința internă de folosire de cuvinte noi, creații verbale și fantezii verbale. Construcția propozițiilor se complică. T. Slama-Cazacu a semnalat aspecte interesante privind utilizarea cazurilor substantivale. O mare parte cin preșcolari folosesc greșit genitivul, dativul și chiar acuzativul substantivelor. Rolul educatoarei este de a îndrepta prin jocuri didactice aceste deficiențe. Expresivitatea vorbirii se amplifică, la fel nuanțarea ei, intonațiile. Limbajul copiilor conservă aspecte dialectale din familie, fapt ce evidențiază rolul foarte mare al acesteia în dezvoltarea vorbirii
În vorbire încep să fie folosite numeroase adjective, structuri comparative și de evaluare, dar și acordării de sensuri aproximative sau incorecte. Comunicarea verbală în copilărie își pune amprenta asupra dezvoltări psihice a omului influențând ansamblul capacităților sale sociale, influențează precizia și estetica exprimării gândirii și chiar însușirile personalității. La preșcolar limbajul joacă rolul unui „ instrument activ și deosebit de complex al relațiilor copilului cu cei din jurul său, și în același timp, un instrument de organizare a activității psihice". Important este că la această vârstă se întâlnesc diferențe individuale însemnate, dar și diferențe între sexe legate de bogăția și folosirea limbajului.
Dezvoltarea vorbirii se realizează și în direcția alcătuirii contextului. Propozițiile devin mai lungi și mai complexe. Dezvoltarea vorbirii confirmă punctul de vedere generativ. Un cuvânt nou însușit de copil se implică în foarte scurt timp într-un „n"… număr de combinații, fără o învățare organizată a acestora.
Flexionarea gramaticală și chiar de sens pune în evidență structura generativă a limbajului.
La vârsta preșcolară, limbajul capătă noi valențe și îi permite copilului să realizeze relații complexe cu adulții și cu ceilalți copii, să-și organizeze activitatea psihică, să-și exprime ideile și stările interioare, dar și să înțeleagă și să acumuleze informații. Prin intermediul limbajului, copilul își dezvoltă propria-i experiență și mai cu seamă învață din experiența altora. Cu ajutorul limbajului se formează și se organizează sisteme în care sunt integrate cunoștințele ceea ce contribuie la sistematizarea și la complicarea condițiilor interioare, de formare a personalității.
La această vârstă se întâlnesc diferențe însemnate între copii, în ceea ce privește achizițiile limbajului, ale informațiilor și manifestărilor de personalitate. Este important că aceste diferențe se manifestă și între sexe iar le sunt mai pronunțate în perioada vârstei de 6ani. Se pare că fetițele manifestă mai multă preocupare( la această vârstă) pentru conținutul celor exprimate, pentru redarea unui fir logic, iar participarea afectiv-emoțională față de conținutul celor prezentate este mai mare.
Pentru copii preșcolari mici se poate pune în evidență caracterul situațional și practic al limbajului, în timp ce la preșcolarii mari această caracteristică se diminuează mult. Datorită faptului că aceștia din urmă conținutul vorbirii nu mai e legat nemijlocit de situați prezentă, se accentuează caracterul diferențiat al cuvântului și propoziției. Prin aceasta se dă independență vorbirii, se creează posibilitatea alegerii cuvintelor folosite, se înlesnește dezvoltarea activității intelectuale și se aduce o contribuție la formarea unor trăsături de personalitate, prin însușirea și fixarea unor modele operante de acțiune.
Odată cu vârsta crește gradul de conștientizare a folosirii limbajului. Comportamentul verbal implică întotdeauna conștiința, sub al cărui control se desfășoară, dar la rândul său el exercită influență asupra conștiinței. Acest raport este foarte important pentru înțelegerea mecanismului dinamic, cu implicații formative în personalitate. Relația este specifică și dependentă de gradul de normalitate psihică și limbajului, de gradul de cultură și de vârstă. Datorită acestui lucru relația respectivă nu apare în mod uniform la copii cu intelect normal, la cei cu intelect normal dar cu tulburări de vorbire și la cei debilitate mintală.
La copii ci intelect normal se manifestă cu multă finețe, în timp ce la copii cu intelect normal și cu tulburări de vorbire sunt deficitare nu numai modul de transmitere a ideilor, a gândurilor, dar și modalitatea de recepționare a ideilor altora, fapt ce se datorează tocmai handicapurilor de vorbire.
Datorită acestui aspect, adaptarea copilului cu tulburări de limbaj la condițiile comunicării se face într-un mod deficitar, care este în funcție de gradul mai mare sau mai mic al defectelor de limbaj. Este nevoie să se ia măsuri urgente pentru corectarea tulburărilor de vorbire, să se apeleze le specialistul logoped încă de primele manifestări. Pentru că preșcolaritatea oferă câmp larg de evoluție, stimularea capacităților de comunicare se constituie ca finalitate majoră a ei și condiție importantă pentru ceea ce s-ar putea numi „ nivel de maturizare" optimă pentru debutul școlarității.
Dezvoltarea vorbirii copiilor preșcolari urmărește pregătirea lor pentru școală și stabilește o strânsă legătură între conținutul muncii instructiv-educative din grădiniță și școală. Se impune o intensă muncă de perfecționare a limbajului, de formare a priceperii de a analiza componența de sunete a unui cuvânt, ca bază necesară citirii și scrierii.
2.4. Familia – factor de influență în dezvoltarea exprimării corecte la preșcolar.
Pregătirea pentru viață a omului de mâine începe din primele luni de existență și primii chemați să pună bazele educației sale sunt părinții, familia.
Cristalizarea principalelor trăsături ale viitorului matur începe în primii șase-șapte ani. După această vârstă școala și societatea intervin, contribuie, dar factorul hotărâtor în constituie bazele educației primilor ani, în familie. În etapa preșcolarității, în mod special, părinții vor fi observat că întreaga responsabilitate față de reușita în procesul educației copilului poate fi formulată printr-o singură formă de acțiune : să asigure acestora nu numai condițiile materiale necesare dezvoltării psiho-fizice, ci și bazale trainice ale întregii formări, temelie pentru viitoarea personalitate adultă.
Copilul preșcolar ar trebui să aibă toate condițiile unui cadru optim în care să se dezvolte; această răspundere revine în mare măsură familiei care poate îndeplini această sarcină printr-o colaborare judicioasă, eficientă cu instituția preșcolară.
Familia reprezintă pentru copil un organism reglator, care permite – în ciuda unei aparente sărăcii de mijloace – să trăiască o viață foarte intensă, o viață proprie copilăriei. Nici o altă instituție oricât de calificată, nu este așa de sensibilă la exprimarea trebuințelor, la manifestarea slăbiciunilor sau a potențialului dezvoltării copilului fiindcă nici o altă instituție nu cuprinde ființe legate atât de direct, de vital, de copil ca mama și ca tata.
Familia oferă copilului un mediu afectiv, social, cultural. Mediul social, mai ales sub aspect afectiv, este o școală a sentimentelor, în care se modelează sub acest aspect personalitatea. Copilul trăiește în familia sa o gamă variată de relații interindividuale, copiindu-le prin joc în propria conduită. Familia reprezintă primul mediu de viață al copilului. Prin influențele pe care le exercită, familia constituie sinteza unei triple dependențe a copilului față de părinții săi : dependența biologică, filiația incluzând încărcătura genetică; dependența socială întrucât familia reprezintă primul mediu social de dezvoltare și, ca atare, favorizează stabilirea contactelor copilului cu societatea și cunoașterea propriei sale ființe și dependența educațională, exprimată prin aceea că din primele luni de viață și până la vârsta școlară, copilul învață în familie mersul, vorbirea, contactul intuitiv și realitatea, primind în esență primele elemente de educație.
În perioada antepreșcolară copilul învață în cadrul familiei să vorbească, comunicarea se constituie ca principal mijloc de relaționare cu cei din jur și de dobândire a experiențelor sociale.
CAPITOLUL III
ROLUL ACTIVITĂȚILOR DE EDUCARE A LIMBAJULUI ÎN DEZVOLTAREA COMUNICĂRII ORALE.
3.1. Jocul
Cel mai eficient mijloc prin care copiii iau contact cu lumea,înteleg evenimentele din jur și învată din ele este, fără îndoială, jocul. Utilizarea și dezvoltarea limbajului fac parte integrată din acest proces .Jucându-se, copilul exerseaza întelegerea prin comunicare, își dezvoltă capacitatea de discriminare, de judecată, imagineaza și formulează verbal atât realul cât și imaginarul .
Totuși despre specificul copilului și copilariei, jocul nu își poate fructifica valențele, dacă este lipsit de modelul lumii adulte. Adultul este prezent în jocurile copiilor fie ca personaj evocat, fie ca participant activ. În cazul jocurilor care se desfășoară în grădiniță, ele apar în ambele ipostaze. Adultul este practic cel care valorifică întrega bogație de informație, precum și calitățile formative ale jocului prin activitatea sa directă de sugerare, sfătuire, stimulare a gândirii, oferind, de asemenea, modelul de limbaj adecvat situației evocate în joc. Oricine observa jocurile copiilor constata că exista un moment în care jocul se împotmolește: copiii nu mai au idei și nu mai sunt capabili să duca jocul mai departe. O persoană din afară, cu sugestii noi, poate înviora jocul. Educatoarea cu tact și talent pedagogic va ști când și cum să intervină pentru a stârni din nou curiozitatea și entuziazmul copilului, pentru a stimula participarea intelectuală și verbala.
Cadrul didactic trebuie să știe să organizeze un joc de rol ( s-au socio dramatic ) structurat. Jocul structurat sau bazat pe jocul spontan al copiilor, dar ideile acestora sunt lărgite și adâncite de către educatoare .Ea trebuie să pună la dispoziția copilului o varietate de materiale care au rol de a stimula jocul. Diversitatea și abundența materialelor nu constituie un scop în sine. Acestea trebuie alese și oferite în urma observării atente a jocului spontan al copiilor, în timp ce aceștia îl desfășoară. Așadar ceea ce se numește” joc liber”,la alegere nu este un timp liber pentru cadrul didactic.
Fără a interfera neaparat și fără a-și impune prezența, educatoarea urmărește jocul copiilor, intervenind doar atunci când aceasta treneaza ori se simte nevoia de a folosi noi materiale. De exemplu, cand copii se joaca „ de-a cumpărăturile „ educatoarea le poate pune la dispoziție cateva pungi de plastic, un ziar – doua în loc de hârtie de împachetat, ori câteva foi de hârtie din care copii să alcătuiască biletele cu prețuri, bonuri de casa ori bani. Pentru a-i împiedica pe copii să se oprească din foc ca să confecționeze „banii”, de exemplu, cadrul didactic ai poate executa chiar el, sau poate da o mâna de ajutor pentru ca lucrurile să meargă mai repede. Banii se pot confecționa, de asemenea, în cursul activităților de aritmetică sau lucrul manual.
Așadar educatoarea trebuie să știe să organizeze un loc structural. Jocul structural este bazat pe jocul spontan al copiilor, dar ideile acestora trebuie extinse și diversificate. Implicarea activă a cadrului didactic se realizează în diferite feluri: uneori ia forma participării la activitatea care se desfășoară, alteori el inițeaza noi direcții de dezvoltare a jocului ; în alte cazuri, atunci când jocul ajunge într-un impas, al activeaza, ori gasește o încheiere mai puțin frustată.
Pentru a se desfășura corect și cu eficienta dorită, jocul structurat cere îndeplinire următoarelor condiții:
existența unor materiale potrivite cu subiectul jocului
un spațiu adecvat unde copii să se poata juca
un timp suficient pentru a permite desfășurarea jocului în mod satisfăcător pentru copil
implicarea cadrului didactic prin participare, inițiere de noi direcții și intervenții
Realizarea acestor condiții nu se poate face decât în urma observări atente a nevoilor jocului real al copiilor.
3.2. Relația joc – învățare
Concepția modernă asupra educației preșcolare presupune folosirea din plin a învățării dirijate și spontane considerând învățarea drept acțiunea principala a dezvoltării inteligenței copilului și o normare de baza a procesului de largă sociabilizare a copilului. învățarea are , în acest sens ,un conținut foarte larg și este strâns legată de latura psihica și socială a personalității copilului.În lumina acestei concepții învățarea nu este îndreptată spre achiziționarea de cunoștințe verbale și nu este înțeleasă ca o activitate bazată pe operații abstracte,ci se sprijină pe structura concretă a gândirii copilului.Abia la vârsta preșcolară mai mare,când structura psihicului copilului trece din planul acțiunii în planul vorbirii învățarea dobândește caracterele de învatare propriu-zisa și servește la formarea și sistematizarea cunoștințelor elementare în anumite domenii. Baza învățământului preșcolar trebuie să o constituie activitatea operațional -activa a copilului,care îi oferă copilului prilejul de inițiativă și experiența – constituind o bază pentru formularea verbală a cunoștințelor. Se știe că învățarea este uneori obositoare-dacă nu intelectual, cel puțin fizic.De aceea .introducând cu mult tact ,cu pricepere,activități de joc.cream o legătură ,o continuitate cu perioada de vârsta anterioară , iar prin reușita acțiunii dam copilului satisfacție , îi captăm pentru mai departe intelectul, îi învioram.
În frageda copilărie,învățarea este naturala și spontana.Curiozitatea și gândirea care-l stimulează în joc sunt parte integrata din plăcerea sa de a învața.Prin joc ,copilul se aventureză în necunoscut, încercând să vadă cât poate să construiască de înalt un turn din cuburi; câte obiecte diferite poate modela din plastilina , testând astfel și materialul de joc și pe sine .
Jocul dă copilului preșcolar "simplu" ideilor importante , care treptat constituie "mijloacele" cu ajutorul cărora el va cuprinde , mai târziu, mai multe concepte complexe , când copilul va dobândi o gândire profunda .
Tot jocul este cel care dă posibilitatea copilului de a fi mai de grabă un inițiator în propria sa lume decât o persoana manipulată și disciplinată tot jocul determină creșterea încrederii în sine a copilului, cât și dorința de autodepășire, lăsându-i la îndemâna libera opțiune, libera direcționare, fantezia și imaginația.
Îmbinarea judicioasa a elementelor de joc cu cele de învățare constituie un mijloc important de pregătire psihologica a copilului pentru școală.
Jocul de asemenea, trebuie îndrumat de adult, fără ca prin aceasta spontanietatea copilului să fie stingherită.
Rolul educatoarei constă în orientarea și conducerea jocului nu numai pentru clarificarea scopurilor urmărite, dar și pentru sporirea efortului conștient în direcționarea
efectelor educative.
În funcție de particularități de vârsta ale preșcolarilor, însuși procesul de învățare prezintă anumite particularități. Aceste particularități sunt, de fapt, un rezultat al legăturilor ce se stabilesc între joc și învățare pe parcursul perioadei preșcolare. Aceasta corelație între cele doua forme de activitate nu rămâne constantă. Ca regulă generală, pe măsura ce se trece de la o grupa preșcolară la alta, activitățile obligatorii câștigă termen din ce în ce mai mult. Chiar și în jocurile copiilor, motivele învățării la școală încep să apară net exprimate(la preșcolarii mari). La aceasta vârsta copii manifesta un vis interesant pentru o forma mai organizată de activitate, pentru învățătură, ceea ce dovedește ca ei au atins sub aspectul dezvoltării psihice nivelul corespunzător spre a putea intra în școală.
Acest fapt se poate constată comparând felul în care se joacă preșcolarii din grupa mijlocie și cei din grupa mare " de-a școală ". Se observă că sensul principal al învățării nu este încă oglindit în jocurile preșcolarilor de vârsta mijlocie. Când se joaca " de-a școală ", elementul dominant îi constituie rolurile și acțiunile ce decurg din acțiunile jocului (trezirea la timp pentru a nu întârzia la școală, drumul spre școală, așezarea în bancă, etc). învățarea ca atare nu apare de loc în jocurile copiilor.
Astfel se reprezintă lucrurile în jocurile preșcolarilor mari. În centrul jocului se află activitatea propriu-zisă de învățare. Acțiunile de joc constau în a "scrie", a "citi", a "calcula", într-un cuvânt, în a face tot ceea ce preocupa un copil care învăța. Prin urmare, în jocul copiilor din grupa mare, învățarea ocupa un loc central. Semnificativ este și faptul că rolurile preferate de copii sunt acelea de elevi, adică, toți vor sa desfășoare o activitate specifica vieți școlare, aceea de a învăța.
Aceasta dovedește noua atitudine a copilului fața de activitatea de învățare, faptul că el s-a ridicat la o nouă treaptă de înțelegere a semnificației acestei activități de răspundere.
Corelația dintre joc și învățare la diferite etape ale vârstei preșcolare este condiționată de nivelul general de dezvoltare psihică a copilului. Dar pe măsura introducerii treptate a elementelor de învățare, se produc schimbări vizibile în activitatea psihica a copilului; la vârsta preșcolară mica asimilare cunoștințelor și formarea deprinderilor în cadrul activităților obligatorii sunt indistubil legate de joc. Copilul manifestă tendința de a transforma în joc activitățile programate de educatoare pentru
a-i transmite cunoștința și a-i forma deprinderilor. De pilda copilul mânuiește cu multă plăcere creionul pe hârtie,dar fără intenția de a "desena" ceva. Pe el ii captivează însuși procesul operării cu creionul, faptul , că, trasând cu creionul pe hârtie diferite linii întortocheate. La fel se întâmplă și cu celelalte activități. Pe el nu-l interesează încă obținerea unui anumit rezultat, de exemplu,prin așezarea cuburilor realizarea unei construcții, prin modelarea plastilinei confecționarea unei jucării. De asemenea, asimilarea cunoștințelor și însușirea deprinderilor nu constituie pentru copil o problemă de rezolvat Cu toate acestea, prin îmbinarea elementelor de învățare cu
cele de joc copilul își însușește unele cunoștințe și face pași în direcția formarii deprinderilor de munca intelectuală.
Această particularitate psihologica a învățării la vârsta preșcolară unica face necesară includerea "procedeelor de joc" în desfășurarea activităților obligatorii. Pe această cale se captează mai ușor atenția, se intesifica procesele de analiză și sinteză, se dirijează mișcările si acțiunile, se menține viu interesul copiilor pentru activitatea desfășurată Jocul devine astfel un important mijloc pentru însușirea cunoștințelor și deprinderilor, dacă este îmbinat în mod rațional cu elemente de învățare.
Jocurile și învățarea sunt formele de activitate sub influenta cărora copilul preșcolar se formează și se dezvoltă. Între aceste forme există o strânsa legătură. La diferite etape ale vârstei preșcolare.corelația dintre joc și învățare se realizează în forme specifice. La vârsta preșcolară mică jocul ocupă în preocupările copilului locul central. Chiar și învățarea implica anumite elemente de joc. Totuși în formele cele mai simple motivele învățării încep să se constituie chiar și la preșcolarii mici.
Aceste motive nu sunt dominante față de motivele jocului. La preșcolarii din grupa mijlocie și din cea mare, interesul pentru învățare crește din ce în ce mai mult.
Cu toate acestea jocul nu-și pierde din însemnătate nici la aceasta vârstă. El rămâne și mai departe tipul fundamental de activitate preșcolară, care îndeplinește importanța funcției educative. Astfel, în procesul jocului, copilul își însușește mai bine semnificația sociala și își formează mai ușor unele deprinderi practice elementare.(De pildă, în cadrul unor jocuri,preșcolarii confecționează din diferite materiale cadouri pentru alții).
Jocul și învățarea exercita o influență pozitivă asupra dezvoltării psihice a copilului. La rândul lor, ele suferă influența pozitivă a acestei dezvoltări. Nivelul tot mai înalt al dezvoltării psihice generale a copilului acționează pozitiv asupra nivelului la care se desfășoară cele doua forme de activitate. În aceasta constă influența reciproca, relația dialectică între joc și învățare , pe de o parte și dezvoltarea psihica generală a preșcolarului, pe de alta parte. Fiind factori importanți ai dezvoltării psihice, jocul și învățarea sunt în același timp și un efect al acestei dezvoltări. În felul acesta , în procesul desfășurării activităților obligatorii se crează premisele psihologice ale pregătirii preșcolarului pentru activitatea de învătare în școală.
În procesul de învățământ, jocul este conceput ca mijloc de instruire și educare a copiilor ,ca procedeu de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și ca formă de organizare a activității de cunoaștere și dezvoltare a capacităților psiho-fizice pe toate planurile.
În literatura pedagogică,ca mijloc de instruire și educare, jocul este cunoscut sub numele de joc didactic-forma de învățare prin joc.
Ca mijloc de învățare jocul contribuie la dezvoltarea intelectuala a copiilor.Prin el procedeul luând cunoștința cu observațiile și fenomenele lumii înconjurătoare , proprietățile , relațiile și raporturile dintre ele, învățând să le denumească.Tot în cadrul jocului se dezvoltă percepția, imaginația, memoria, gândirea etc. ; copiii își pot exprima în joc impresiile ,descoperirile și stările afective jocul – ca formă a învățării-contribuind astfel la dezvoltarea proceselor și însușirilor psihice.
Prin joc, copilul își exersează pronunția, își îmbogățește vocabularul învață să facă unele generalizări care duc la precizarea conținutului noțional. îmbinând elementele de învățare cu cele de joc și invers, copilul își îmbogățește sistematic cunoștințele.
Jocul creează premisele comporătării conștiente a copiilor, condiție esențială a învățării.Indiferent de forma pe care o îmbracă jocul dezvolta capacitatea de cunoaștere a copilului, cultivă sentimentele dintre cele mai variate, educă voința,pune bazele, însușirii pesonalității, încât toate aceste modificări apărute în viața psiho-fizică au o înrăurire pozitivă asupra desfășurării tot mai eficiente a activității organizate în scopul învățării.Relațiile dintre învățarea sistematică și joc este suportul pe care se sprijină întreagă activitate instructiv-educativă din grădiniță.
Participarea activă, opțională și liberă la jocuri a copilului duce permanent la învățarea noului,învățarea sistematică la aceasta vârstă nu poate fi concepută în afara jocului.
Sintetizând cele relatate mai sus privind raportul dintre joc și învățare dirijată în anii preșcolarității, putem reține următoarele coordonate generale : a)_ la vârsta preșcolară activitatea de învățare dirijată nu se poate realiza decât în sprijinul jocului , ea trebuie să conțină elemente ludice pentru a se înscrie printre ocupațiile preferate și să poată fi finalizată în cele din urmă ; b)_ învățarea dirijată nu se poate realiza în mod strict -independent ci numai în prezența și sub îndrumarea atentă, pas cu pas, a educatoarei; c)_ învățarea , sub aspectul conținutului , nu se poate ridica decât până la nivelul real de a gândi și acționa ( obiectual, verbal, afectiv ) al copilului , teoria structurilor mintale a lui J. Piaget fiind convingătoare din punct de vedere științific .
Jocul și învățarea influențează poziția dezvoltării psihica generală. Influența lor este reciprocă , pentru că între joc și învățare există o relație dialectică .
Între dezvoltarea comportamentului psihic și învățare , la vârsta preșcolară se stabilesc raporturi de interdependență și condiționare reciproca . Forma specifică de realizare a învățării în această perioadă este jocul . Prin el copilul învață , iar prin intensificarea învățării se ating nivelurile progresive de dezvoltare psihică și implicit, forme și tipuri , progresiv superioare de joc ( de la jocul de manipulare simplă de
obiecte și jucării, la jocul cu subiect imitat, la cel cu subiect creat de copil, de construcție, iar în final la jocul de dramatizare și cel cu reguli).
În perioada preșcolară , deși jocul deține importante funcții formative, el nu este unica forma de activitate prin care se asigura dezvoltarea psihica a copilului . Activitatea de
învățare de tip școlar organizată sub forma activității comune, întregește și desăvârșește funcția formativa a jocului.
Relația dintre joc și învățare se schimbă pe măsură ce copilul înaintează în vârstă , în sensul că activitatea comuna câștigă din ce în ce mai mult teren (de la durata de 10-15 minute la durata de 25-30 minute).
Datorită schimbărilor ce se produc în psihicul copilului, jocul se poate schimba trecând de la un stadiu de dezvoltare la altul, devenind treptat o formă de activitate tot mai complexă , între joc și dezvoltarea psihică , existând un raport corelativ -stimulator . Deci, învățarea îmbracă forme diferite potrivit particularităților caracteristice dezvoltării psihologice a copilului . În perioada preșcolară copilul învață în mod spontan , după un program propriu – prin joc și alte activități – și după programul adulților, în activitățile comune .
La vârsta preșcolara mică , pentru a facilita însușirea cunoștințelor, formelor și deprinderilor prin activități comune , este indispensabilă folosirea elementelor de joc pentru a le capta ușor atenția și pentru a-i antrena în activitățile întregului parcurs.
Trecând la grupa mijlocie , procesul insușirii cunoașterii , de formare a deprinderilor și obișnuințelor încep să se detașeze de acțiunile cu caracter de joc .
Acum preșcolarii dovedesc interes în urmărirea explicațiilor transmise verbal , pun întrebări – solicitând precizări cu privire la realizarea temei , toate acestea fiind posibile datorită intensificării funcției reglatoare a sistemului verbal și a experienței dobândite anterior . La aceasta vârstă se pune accent pe integrarea copiilor în activitatea de învățare sistematică, organizatorică, în care procedeele de joc sunt folosite în mai mică măsură , fără însă a se renunța la ele .
La grupa mare , învățarea începe să fie privită ca activitate dominantă , realizându-se asimilarea activă a cunoașterii , conturându – se anumite procedee mintale de lucru , copiii înțelegând mai bine problemele supuse spre rezolvare, străduindu-se să găsească soluții proprii, sporind astfel rezistența la efortul intelectual.
Așa cum rezultă din cercetările lui J. Piaget, învățarea este un fenomen specific adaptării omului la viața sociala .
În concluzie, din punct de vedere educativ, trebuie să fie asigurată o justă proporționare a jocului cu învățarea, a elementului distractiv cu efortul fizic și intelectual. Deși jocul este activitatea dominantă la vârsta preșcolară, totuși ea se îmbină cu anumite forme de muncă intelectuală accesibilă acestei vârste.
Copiii intră ușor în atmosfera jocului și trăiesc atât de puternic încât neglijează alți
stimuli din jur. Jocul devine o lume a lor, din care îi scoți cu greutate. Joaca devine o formă proprie de manifestare, în care se afirmă liber și trăiește satisfacți puternice . Pentru copii, joaca este o activitate lipsită de griji, o distracție în care ei au rol însemnat. Joaca unui copil nu poate fi copiată de adult, pentru că aici formele de manifestare sunt specifice vârstei mici. Găsim diferențe de joacă și între copii, în funcție de vârstă, de mediul cultural în care se dezvoltă, de starea materială etc. La joacă fiecare copil își stabilește regulile, conținuturile, pe care le schimbă de câte ori e necesar. Joaca este o distracție pentru copil, o evadare din lumea organizată și o incursiune într-o lume proprie în care pot aparea restricții numai dacă sunt acceptate de copil. În joacă el găsește plăcerea deplină deoarece trăiește nedisimulat. F .Nietzche afirmă că maturitatea bărbatului în seamnă „ regasirea seriozității, cu care, copil fiind, se juca.
3.3. Joaca
Copiii intra ușor în atmosfera jocului și trăiesc atât de puternic încât neglijează alți stimuli din jur. Jocul devine o lume a lor, din care îi scoți cu greutate. Joaca devine o formă proprie de manifestare, în care se afirmă liber și trăiește satisfaciți puternice . Pentru copii, joaca este o activitate lipsită de griji, o distracție în care ei au rol însemnat. Joaca unui copil nu poate fi copiată de adult, pentru că aici formele de manifestare sunt specifice vârstei mici. Găsim difernțe de joaca și între copii, în funcție de vârstă, de mediul cultural în care se dezvoltă, de starea materială etc. La joacă fiecare copil își stabilește regulile, conținuturile, pe care le schimba de câte ori e necesar. Joaca este o distracție pentru copil, o evadare din lumea organizată și o incursiune într-o lume proprie în care pot aparea restricții numai dacă sunt acceptate de copil. În joacă el găsește plăcerea deplină deoarece trăiește nedisimulat. F .Nietzche afirmă că maturitatea bărbatului înseamnă „ regăsirea seriozității, cu care, copil fiind, se juca” .
3.4. Jocul de rol
În vederea dezvoltării comunicării orale, educatoarea trebuie să- și propună scopul de a stimula vorbirea și audierea în toate felurile de joc. Materialele pot fi foarte diverse: legate de tot ceea ce implică colțul căsuței, cu veselă și haine, jocul de construcție cu piese mari, mici, echipament pentru apă și nisip, echipament pentru jocurile in aer liber, materiale naturale pentru activități creative; fotografi, desene, imagini de personae având diferite profesii.
Jocul de rol constituie jocul cu cele mai multe valențe în dezvoltarea generală și, în special, în dezvoltarea limbajului copilului. Jocul de rol este o cale foarte importantă pentru copii de a reprezenta întâmplările prin care au trecut, precum și ceea ce știu ei despre oameni și situații. Prin jocul de rol, copiii utilizează elemente pe care ei le-au înțeles în legătură cu evenimentele la care au fost martori sau la care au luat parte, ajungând astfel să înteleaga semnificatiile lucrurilor si evenimentelor din jur.
Jocurile de rol ale copiilor sunt puternic influențate de mediul socio – cultural de proveniență, de rutinele, obiceiurile tradiționale și modalitățile de vorbire și exprimare ale familiei și comunități de origine. În jocul de rol, copiii trebuie lăsați să utilizeze limbajul care le este familiar – jucându-se < de-a familia>, copiii vor imita în mod evident comportamentul și limbajul propriei familii.Totuși, educatoarea trebuie să le arate și alte forme de comportament și de vorbire, utilizate în diferite situații: de exemplu, cum vorbește și se poarta un doctor sau conducătorul de metrou, de tren, șoferul de autobuz, profesorul, vânzătorul. Cadrul didactic poate să interpreteze o serie de situații (scurte scene) ce implică aceste personaje, fie jucându-le împreună cu copiii, utilizând păpuși. Se poate inția un joc de rol utilizând desene, fotografii, o carte, pentru a povesti întâmplări simple. Se discută cu copiii despre ce personaj ar dori ei să fie, precum și ce lucruri le-ar trebui pentru ca ei să fie ( să interpreteze) acea persoană.
Copiii trebuie încurajați să emită idei personale. Discuțiile vor fi purtate într-un chip cât mai vioi, mai energic, pentru a impulsiona copiii. Ei vor fi lăsți apoi să meargă să se joace în colțul căsuței. Desigur, educatoarea va urmări, gata să intervină dacă vede că ideile de la care s-a pornit au fost pierdute pe drum, ori dacă preșcolarii au intrat în impas. Jocul de rol este, de asemenea, cel mai indicat pentru introducerea în comportamentul copiilor a unor conduite sociale, cum ar fi folosirea saluturilor, prezentarea unor persoane necunoscute. Nu e nevoie să se < predea> aceste cunoștințe:este suficient ca educatoarea să intre în jocul copiilor, alături de ei, și să exprime clar comportamentul pe care dorește ca ei să și-l însușească. În colțul clasei educatoarea bate la < ușă >, spune întotdeauna bună ziua sau la revedere. Pentru situația în care vine cineva în vizită ( se poate face o introducere cu haz aducând de acasă animalul preferat, sau luând unul de jucarie) persoana va fi prezentată < gazdei> oferind astfel modelul pe care cei mici dorim să-l urmeze.
În acest stadiu, scopul principal în dezvoltarea limbajului este de a-i ajuta pe copii să capete încrederea în ei pentru a vorbi într-o situație de grup. De asemenea, copiii trebuie îndrumați pentru a învăța să asculte atunci când vorbesc alți membri ai grupului. Este o bună pregătire pentru o conversație reală, pentru dezvoltarea capacității de așteptare în schimbul de replici, depășindu-se astfel stadiul în care preșcolarii din grup vorbesc toți deodata.
Sfârșitul nu înseamnă unitatea completă a conținutului său. Dimpotrivă, dupa joc, copiii trebuie ajutați să-și amintască ce au făcut și să-și consolideze cunoștințele. Se organizează o nouă discuție în grup, iar copiii sunt întrebați ce au facut și ce parte a jocului le-a plăcut cel mai mult. De asemenea, ei sunt întrebați ce ar dorui să facă mai departe ( de-a ce ar dori să se joace), fiind astfel obișnuiți cu o strategie de planificare, încurajați să gândească mai departe și să proiecteze acțiunile. Este util ca în joc să fie introduse rime, poezioare scurte, chiar cântecele. Copiii vor fi implicați cerându-li-se să repete sunete, acțiuni, pantomime în cadrul jocului de rol respectiv.
3.5. Jocul didactic
Unanim recunoscut pentru contribuția deosebită pe care o are în instruirea și educarea copiilor (preșcolarilor), jocul didactic este inclus în sistemul metodelor de învățământ, cu rezultate deosebit de importante. în primul rând, pentru că jocul răspunde în modul cel mai fericit particularităților de vârstă ale preșcolarilor și școlarilor mici. în al doilea rând, pentru că elementul distractiv pe care îl conține stimulează interesul și curiozitatea epistemică a preșcolarilor și școlarilor mici.
Valoarea principală a jocului rezidă în faptul că face copiii participanți nemijlociți, direct interesați, la propria lor formare.
Jocul didactic este cel mai eficient mijloc de dezvoltare a capacității de comunicare, deoarece el asigură o participare activă, atractivă și deconectantă. Ca urmare a integrării învățământului preșcolar în sistemul unitar al instruirii și educării tinerei generații, studiul organizat al limbii române, care începe în clasa întâi, este pregătit prin activitățile de educatie a limbajului ce se desfasoara in gradinite inca din grupa mica.
"… Toate metodele active de educație a copiilor mici cer să ii se furnizeze acestora un material corespunzător pentru ca, jucându-se, ei să reușească să asimileze realitățile intelectuale care, fără aceasta, rămân exterioare inteligenței copilului."1
Jocul este esența existenței copilului și un mod foarte serios de a aduce la nivelul acestuia lumea celor mari, pentru a o înțelege. Analizându-se nereușita la învățătură a copiilor dezvoltați, s-a constatat că aceasta se datorează, între altele, necultivării atente a intereselor elevilor, în vederea achiziționării noilor cunoștințe.
Progresul în învățământ este condiționat într-o măsură covârșitoare de o motivație superioară din partea elevului exprimată prin interesul său nemijlocit față de problemele ce i se oferă, prin plăcerea de a cunoaște și explora necunoscutul, prin satisfacțiile ce le are în urma eforturilor sale.
Captarea și menținerea în permanență în condițiile de înaltă tensiune a atenției și interesului prescolarului se realizează prin jocul didactic, punte ce poate uni școala cu viața, activitatea atractivă, care pune în funcție toate forțele intelectuale ale copiilor, precum și trăirile afective. Asemenea mijloc instructiv-educativ are valori formative care decurg din trebuințele și atracțiile copiilor și creează climatul afectiv și intelectual propice dezvoltării intelectuale independente, originale și în același timp, a exprimării
verbale.
Piajet J, Psihologie si pedagogie , Editura didactica si Pedagogica / 1972 / Bucuresti , pagina 139.
Ca activitate de educare a limbajului, jocul didactic se desfășoară sub directa conducere a educatoarei, antrenând întreaga grupă de copii. Este o activitate ce se poate desfășura atât în cadrul activităților obligatorii (frontale), cât și în cadrul activităților libere.
Jocul didactic este o formă de activitate atractivă și accesibilă copilului, prin care se realizează o buna parte din sarcinile instructiv-educative în instituțiile preșcolare. Caracterul dominant al activității ludice stă la baza conceperii procesului instructiv cu preșcolarii pe coordonatele generale ale jocului specific vârstei. La grădinița de copii – spunea E. Claparede – „ ar fi cu totul imposibil să facem altfel." 2
Folosirea jocurilor didactice ca activități obligatorii aduce variație în procesul de instruire a copiilor, facându-1 mai atractiv. Așadar, o caracteristică esențiala a jocului didactic constă în crearea unor condiții favorabile pentru aplicarea cunoștințelor și pentru exersarea priceperilor și deprinderilor sub forma unor activități plăcute și atractive.
Ar fi cu totul imposibil, pentru că, la acest nivel al dezvoltării stadiale nu sunt constituite încă mecanismele psihice ale actelor neludice pe care se sprijină activitatea de învățare sistematică. Mecanismele respective se afla abia în fazele inițiale de constituire, ritmul evolutiv și al perfecționării lor depinzând, în exclusivitate, de nivelul la care se ridica jocul însuși.
– Fiecare joc didactic, în primul rând, trebuie să îi instruiască pe copii, să le consolideze și să le precizeze cunoștințele despre lumea înconjurătoare.
– Fiecare joc didactic trebuie să îmbine armonios elementul instructiv și exercițiul cu elementul distractiv. învățând prin joc, copilul trebuie să se joace adică sa se distreze în același timp. îmbinarea în jocul didactic a elementului distractiv cu cel instructiv duce la apariția unor stări emotive complexe, care stimulează și intensifică procesele de reflectare directă și mijlocită a realității și de fixare a cunoștințelor.
Jocul didactic rămâne joc numai dacă conține elemente de așteptare, de surpriză, de întrecere și elemente de comunicare reciprocă între copii. Toate acestea fac ca aspectul instructiv să se îmbine cu cel distractiv. În practica învățământului preșcolar, jocurile didactice fac parte integrata din activitatile obligatorii si la libera alegere . Astfel jocul didactic poate fi folosit pentru a forma copilului o pronunțare sau o exprimare corectă
(dezvoltarea vorbirii).
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
2 Claparede E., Psihologia copilului, Ed, Didactică și Pedagogică, Buc, 1975, p. 104.
Valoarea practică a jocului didactic constă în faptul că în procesul desfășurării lui copilul are posibilitatea să-și aplice cunoștințele, să-și exerseze priceperile și deprinderile ce s-au format in cadrului diferitelor activitati.
Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive prin care se deosebește de celelalte jocuri și forme ale activităților obligatorii: a. conținutul, b. sarcina didactică, c. regulile jocului, d. acțiunea de joc.
Prima latură componenta a jocului didactic este conținutul său instructiv-educativ. Conținutul jocului didactic îl constituie cunoștințele care arată despre ce anume este vorba în jocul respectiv. Copilul își însușește aceste cunoștințe atât prin activități, cât și prin experiența sa nemijlocită de viață.
Cea de a doua parte constitutivă a jocului este sarcina didactică. Sensul principal al jocului și atracția copilului pentru el se leagă direct de rezolvarea sarcinii didactice. Deși, jocurile didactice pot avea același conținut, totuși ele dobândesc mereu un alt caracter, datorită faptului că sarcinile didactice pe care le au de rezolvat copiii sunt de fiecare dată diferite. Faptul acesta face ca jocul să-i apară copilului în forme mereu noi, neprevăzute și de aceea, interesante și atractive.
A treia latură a jocului o reprezintă regulile care sunt menite să arate copiilor cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă. Regulile îndeplinesc în joc o importanta funcție reglatoare asupra acțiunilor și relațiilor reciproce dintre copii. Ele sunt condiționate de conținutul și sarcinile didactice au o singură regulă obligatorie pentru toți.
La cei mari, jocurile cuprind reguli diferite, pentru diferiți participanți la joc. Regulile jocurilor didactice sunt numeroase și de natură diferita. O primă categorie reglementează repartizarea rolurilor între copii.
Alte reguli arată copiilor cum se rezolva problema, sau se referă la succesiunea acțiunilor în joc. Exista și reguli referitoare la comportarea copiilor în joc care le indica ce este și ce nu este permis în timpul jocului. în stabilirea regulilor jocului, se va ține seama de principiul gradării și al accesibilității. Măsura în care sunt însușite regulile de către copii constituie un criteriu important de apreciere a eficienței educative a jocului didactic.
Ultima latură constitutivă a jocului didactic o formează acțiunea de joc. Este tocmai latura care face ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută și atractivă
pentru copii. Aceasta cuprinde momente de așteptare, surpriză, ghicire și întrecere. Pentru ca să fie o activitate reușită, educatoarea trebuie să cunoască regulile jocului, să le prezinte copiilor, apoi să efectueze jocul de probă.
Trebuie introduse variante de joc atractive pentru copii, variante ce merg spre complicarea jocului, nedepărtându-se de teamă. In cadrul activității educatoarea va îmbina armonios elementele de joc cu cele informativ formative, asigurând o atmosferă propice desfășurării jocului.
Strânsa unitate dintre cele patru laturi ale jocului didactic conferă acestei activități o particularitate specifică, ceea ce o deosebește de celelalte forme de activitate. Dar, jocul didactic se încheie și cu un anumit rezultat. El nu arată gradul în care copilul și-a format priceperea de a găsi răspunsul potrivit, de a face descrieri, comparații si de a da răspunsuri verbale prompte.
Obținerea unor rezultate pozitive satisface în mod deosebit pe copii. Educatoarea trebuie să-i facă să înțeleagă că numai respectarea strictă a regulilor și străduința pot să duca la rezultate pozitive în joc.
Terminarea jocului ridică problema importantă a aprecierii modului în care s-a desfășurat acesta și a rezultatelor lui.
Asemenea aprecieri sunt mai indicate în cazul preșcolarilor mai mari, dar și în acest caz aprecierea va fi făcută cu tot tactul și prudența necesară, pentru ca prin observațiile sale educatoarea să nu zdruncine încrederea copilului în puterile proprii sau să-i provoace anumite susceptibilități.
Încheierea jocului didactic trebuie să dea satisfacție tuturor copiilor în funcție de modul în care au participat și rezolvat sarcina didactică. Recompensele trebuie să fie totdeauna de ordin moral.
CAPITOLUL IV
CERCETAREA PSIHOPEDAGOGICĂ
4.1 OBIECTIVELE CERCETĂRII
– Identificarea nivelului capacității de exprimare orală a preșcolarilor la începutul cercetării.
– Evidențierea progresului în exprimarea orală ca urmare a folosirii cu precădere a jocului didactic și a jocului de rol în activități.
– Stabilirea concluziilor cu datele procentuale la începutul și la sfârșitul cercetării.
4.2. IPOTEZA CERCETĂRII
Dacă jocurile didactice și jocurile de rol, fac parte integrantă din activitățile obligatorii și la libera alegere a grupei pregătitoare și îmbină armonios elementul instructiv cu elementul distractiv, atunci se creează condiții favorabile pentru creșterea capacității de exprimare orală a preșcolarului.
OBIECTIVELE CERCETĂRII URMĂRITE ÎN DEMERSUL DIDACTIC
COGNITIVE
să pronunțe corect sunete din componența cuvintelor si să găsească unele cuvinte care încep cu sunetul dat.
să recunoască și să denumească corect obiectivele prin formularea de răspunsuri în propoziții dezvoltate.
să exprime corect asemănările și deosebirile diferitelor obiecte în funcție de dimensiune și culoare.
d) să compună ghicitori și scenete prin colaborarea dintre copiii unei echipe.
AFECTIVE
să manifeste o atitudine de colaborare în echipă și spirit de inițiativă în desfășurarea jocurilor.
să dovedească interes în jocurile pentru educarea emoțiilor, sentimentelor, a trăsăturilor pozitive de caracter și voință.
4.3. METODOLOGIA CERCETARII PEDAGOGICE
Pentru organizarea și desfășurarea cercetării pedagogice se impun parcurgerea unor etape, respectarea unor cerințe și utilizarea unor metode și tehnici speciale.
Etapa alegerii temei și formularea problemei – ce urmează să fie cercetate
Aceasta trebuie să respecte câteva cerințe cum ar fi: exprimarea clară în termeni pedagogici a situației ce impune cercetarea, delimitarea și alegerea surselor, stabilirea tipului de investigație, angajarea inovației.
Etapa proiectării cercetării
Aceasta pretinde alegerea metodei, a formei de abordare, a termenului de finalizare stabilirea clară a obiectivelor cercetării, formularea ipotezei cercetării care va fi verificată experimental sau prin observație sistematică, stabilirea metodologiei de validare a acesteia, definirea și operaționalizarea conceptelor pedagogice fundamentale utilizate în cercetare.
Ipoteza este considerată ca fiind un enunț a cărui valoare de adevăr sau fals este probabilă, potențială și urmează a fi dovedită prin verificarea practică.
După ce ipoteza a fost stabilită, urmează testarea sau verificarea ei prin organizarea activității educative practice în concordanță cu cele implicate în ipoteză. Ipoteza presupune previziuni și anticipări, iar cercetarea propriu-zisă urmează a le infirma sau confirma ulterior ipoteza avansează prezumții explicative privitoare la anumite aspecte sau manifestări pe care le incubă desfașurarea procesului instructiv-educativ. Cercetarea se confruntă cu doua ipoteze: ipoteza specifică sau ipoteza cercetării ( pleacă de la presupunerea ca toate modificările apărute se datorează factorului experimental de către cercetător ) și ipoteza nulă ( admite că modificarile și diferențele se datorează unor factori întâmplători, necontrolați de cercetare) . Ipoteza odata confirmată devine teorie pentru ca ulterior să dea naștere altor noi ipoteze, altor noi cercetări.
Etapa realizării cercetării
Pentru a realiza cercetarea este necesară alegerea metodei potrivite, a tehnici, a mijloacelor de cercetare, organizarea cercetării, determinarea echipei a lotului de cercetare, instrumentelor de culegere și cercetare a datelor, prelucrarea datelor prin mijloace clasice sau cu ajutorul calculatorului, redarea grafică a rezultatelor, evaluarea rezultatelor cercetării, redactarea primelor concluzii preliminare.
Lotul de cercetare presupune un număr de cazuri ce urmează a fi cercetat, investigat, investigațiile propuse neputându-se efectua pe întreaga grupă de copii ceea ce asigură o economie de muncă și de efort, reduce timpul afectat cercetării, asigură un grad mai înalt de exactitate prin faptul că din lotul selectat cercetătorul se poate ocupa de fiecare caz în parte. Pentru ca rezultatele cercetării să fie cât mai concludente și semnificative, eșantionarea se impune a fi cât mai reprezentativă, adică să exprime cât mai fidel trasăturile copiilor. Eșantionarea este simplă sau aleatoare, stratificată sau fixă. De obicei cercetarea pedagogică se face pe două loturi de cercetare unul este de control și cel experimental.
Etapa finală
Pentru a finaliza cercetarea, toate datele și rezultatele statistice urmează a fi prelucrate și analizate pedagogic se stabilesc relațiile dintre ipoteze și rezultate, a măsurii în care ipoteza a fost sau nu validată, se elaborează studii, lucrarea raport sau protocol de cercetare. Se generalizează experiența pozitivă rezultată în urma cercetării, se alcătuiește programul de ameliorare care reprezintă de fapt scopul oricărei cercetări.
4.4. METODE DE CULEGERE, ORGANIZARE, PRELUCRARE A DATELOR IN CERCETARE PEDAGOGICĂ
Strategia metodologică utilizată pe parcursul derulării experimentului a cuprins:
observația
convorbirea
metoda testelor
experimentul
analiza produselor activității
metode statistice
Toate aceste metode au fost folosite într-un sistem de complementaritate pentru obținerea unor concluzii cât mai eficiente.
Metoda observației – constă în urmărirea faptelor așa cum se desfășoara ele în condiții obișnuite , în scopul sesizării aspectelor esențiale comune sau diferențiatoare. Observația se efectuează în timp și în condiții normale de activitate. Aceasta presupune elaborarea în prealabil a unui plan de observație cu precizarea obiectivelor care vor fi urmărite , a cadrului în care se desfașoară și a eventualelor instrumente ce vor putea fi folosite pentru înregistrarea datelor observate.
Am aplicat această metodă pe tot parcursul desfășurării studiului . La început , în etapa constatativă , am utilizat observația pentru cunoașterea colectivului de copii , a nivelului de dezvoltare a unor deprinderi , a cunoștintelor pe care le posedă , a nivelului de dezvoltare a limbajului , a potențialului creativ , pentru descoperirea preșcolarilor cu o imaginație creatoare bogată.
În etapa experimentală am folosit această metodă pentru a urmării modul în care copiii îndeplineau sarcinile în scopul realizării temelor propuse .În etapa finală am utilizat observația pentru înregistrarea evoluției copiilor. Datele observate le-am notat în fișele de observație psiho-pedagogice însoțite de aprecieri , concluzii și propuneri.
Metoda convorbirii – constă într-o anchetă pe bază de dialog între cercetător și subiecții supuși investigației în vederea culegerii unor date în legatură cu fenomenele pe care le urmărește . Se desfășoară pe baza unui plan și a unor întrebări elaborate anterior. Răspunsurile la întrebările formulate în cadrul convorbirii vor fi consemnate imediat în limita posibilităților fără ca subiectul care răspunde să observe acest fapt . dacă pe parcurs intervin situații neprevăzute cercetatorul se poate abate de la planul de întrebări elaborate , intervenind cu întrebări suplimentare , lăsând impresia că dialogul se desfășoară cât mai natural posibil.
Această metodă am aplicat-o în toate cele trei etape , iar răspunsurile copiilor au fost consemnate în fișele lor individuale.
Metoda testelor – constă într-un set de probe sau întrebări cu ajutorul căruia se verifică și se evalueaza nivelul asimilării cunoștințelor și al capacităților de a opera cu ele prin raportarea răspunsurilor la o scară de aprecieri etalon , elaborate în prealabil .
Am utilizat această metodă în etapa constatativă pentru a cunoaște nivelul asimilării cunoștințelor , gradul de dezvoltare al limbajului și nivelul potențialului creativ și de asemenea în etapa finală pentru a cunoaște dacă experimental a avut sau nu o contribuție în dezvoltarea capacității de exprimare orală a copiilor.
Experimentul
Spre deosebire de observație , experimentul presupune crearea unei situații noi , prin introducerea unor modificări în desfășurarea acțiunii educaționale. Intervenția cercetătorului se întemeiază pe presupunerea (ipoteza ) că inovația va conduce în mod inevitabil la obținerea unui randament mai bun în urma desfășurării acțiunii respective. În desfășurarea experimentului se parcurg trei etape :
etapa pregătitoare – în care sunt studiate condițiile în care se va
desfășura , se stabilește inovația care se va introduce și se precizează strategia aplicarii ei.
etapa de efectuare – constă în desfășurarea propriu-zisă a experimentului
etapa de evaluare în care se înregistrează și se măsoara rezultatele experimentului. Pe baza lor se stabilesc diferențe între datele constatate în etapa pregătitoare și cele constatate în finalul experimentului.
Experimentul se poate desfășura în doua forme: natural și de laborator.
În acest studiu am folosit experimentul natural în condiții normale de activitate , respectând cele trei etape de desfășurare.
Metoda analizei produselor activității copiilor
Produsele activității copiilor sunt obiectivări ale muncii lor în cadrul activităților din gradiniță , dar și în afara lor , sub îndrumarea pedagogică a educatoarei . Cum este și firesc , toate acestea se caracterizează printr-un randament obiectivat sub diferite forme comportamentale care oferă prilejul cunoașterii personalității copiilor. Datele culese cu ajutorul acestei metode sunt supuse analizei pentru desprinderea unor aprecieri și estimării asupra individualității comportamentului , preocupărilor și înclinațiilor copiilor.
În funcție de tema aleasă , cercetătorul poate declanșa în mod intenționat un anume gen de activitate , produsele ei urmând să fie analizate și studiate.
Produsele muncii copiilor le-am analizat , le-am studiat și corelat cu observațiile desprinse , prin ansamblul celorlalte metode de investigație folosite.
Metode statistice
Cercetarea pedagogică se aplică asupra unor fapte și fenomene care prin excelență au un caracter aplicativ.
Trăsăturile și însușirile psihice , cunoștințele asimilate și capacitățile formate nu pot fi sesizate nemijlocit , ci numai indirect prin obiectivarea lor în comportament care în terminologia adoptata îmbracă forma variabilelor dependente. Acestea pot fi măsurate și exprimate cantitativ.
Cele mai des utilizate metode de măsurare în cercetarea pedagogică sunt următoarele :
numărarea – consta în simpla consemnare a prezenței sau absenței unei particularități obiectivate în comportament
clasificarea – constă în așezarea datelor într-o anumită ordine ( ordonarea) , ordine crescătoare sau descrescătoare . Locul ocupat de subiect în acest șir reprezintă rangul și îi corespunde un număr de ordine;
compararea – constă în raportarea mărimii ce urmează să fie măsurată la mărimea teoretică sau totală
măsurarea – constă în atribuirea unor indicii numerice fenomenelor investigate.
4.5. LOTUL DE COPII
Lotul de lucru experimental selectat pentru cercetare este reprezentant de un numar de optisprezece copii, din grupa pregătitoare a grădiniței din comuna Dumbrăvița,județul Brașov,cu vârste cuprinse între 6-7 ani în anul școlar 2008-2009.
În paralel, pentru a verifica valabilitatea rezultatelor obținute, am ales un lot de control al altei grupe pregătitoare din aceeași grădiniță. Pe lotul de control am aplicat aceleași probe din etapele constatativă și finală, ca și asupra lotului experimental.
Configurația lotului experimental
Din punct de vedere al vârstei, toti copiii au vârsta cuprinsă între 6-7 ani, înlăturându-se astfel inconvenientul de ordin psihopedagogic.
Compoziția lotului pe sexe, se prezintă astfel:
Tabelul 4.5.1 – Compoziția lotului pe sexe
Mediul psihosocial cultural
Constituie cadrul dezvoltării prin influențele organizate și neorganizate, o influență decisivă o are familia.Am cercetat proveniența copiilor din diferite medii familiale, condițiile de studiu create de familie și implicarea familiei în instruirea și educarea lor.
Tipurile de familii din care provin copiii sunt următoarele:
Tabelul 4.5.2. – Tipuri de familie
După numărul de copii existenți în familie, configurația lotului se prezintă astfel:
Tabelul 4.5.3. Număr de copii în familie
Studiile părinților
Tabelul 4.5.4. – Studiile părinților
Frecventarea grădiniței
Frecventarea grădiniței și în special grupa pregătitoare, constituie veriga de legătură între grădiniță și școala. Obiectivul acestei perioade de viață a copilului este de a-l pregăti să facă față programei școlare din clasa întâi, egalizând șansele lor de integrare.
După numărul de ani în care au frecventat grădinița,configurația lotului se prezintă astfel:
Tabelul 4.5.5. – Frecventarea gradiniței
Din datele prezentate se poate observa că în general copiii provin din familii organizate care le oferă condiții materiale de nivel mediu și bun.
Lotul de control este format din douăzeci de copii din grupa pregatitoare , paralelă grupei
care face parte din lotul experimental, cu mențiunea ca doi dintre copii nu frecventează
constant grădinița.
Tabelul 4.5.6 – Configurația lotului de control
4.6. PLANUL LUCRĂRII DE CERCETARE
În urma stabilirii temei, ipotezei, a obiectivelor lucrării și a lotului de copii am delimitat
etapele desfășurării cercetarii.
4.7. ETAPA CONSTATATIVĂ
S-a realizat în anul școlar 2008-2009 în prima perioadă a primului semestru la cele două grupe pregătitoare a grădiniței Dumbrăvița, Județul Brașov.
În această etapă am aplicat o probă atât lotului experimental cât și lotului de control pentru a urmării nivelul de pregătire, bagajul de cunoștințe, priceperi și deprinderi pe care le-au acumulat copiii pe parcursul grupelor:mici, mijlocii și mari.
Obiectivele etapei constatative
1. Să constat corectitudinea aspectului fonematic al copiilor
2. Să constat dificultați și greutăți în pronunție
3. Să constat capacitatea de a conversa
4. Să constat dacă formulează corect propoziții și fraze
5. Să constat volumul și structura vocabularului
Metode folosite:
evaluarea inițială
observația sistematică
conversația
PROBA NUMARUL 1
Domeniul de activitate: Limbă și comunicare
Tema: “Spune ce este și cum este”
Mijloc de realizare: Joc didactic
Scop:
Utilizarea corectă a substantivelor comune și a adjectivelor care exprimă însușiri referitoare la formă, mărime, dimensiune.
Activizarea și îmbogățirea vocabularului cu noi cuvinte.
Sarcina didactică:
formarea deprinderii de a folosi corect substantivul și adjectivul
identificarea și descrierea însușirilor caracteristice fiecărui obiect
sesizarea greșelilor în așezarea jetoanelor.
Obiective operaționale:
-să denumească obiecte desenate pe jetoane
-să alcătuiască propoziții corecte din punct de vedere gramatical
-să realizeze corect acordul dintre substantiv și adjectiv
Material: jetoane cu fructe,legume,flori,animale domestice,animale sălbatice,panou
( anexa nr .3)
Regulile jocului:
Copilul ales prin numărătoare “unu,doi,trei, răspunde dacă vrei “ vine la masa mea, alege un jeton, denumește obiectul desenat precizând “ ce este și cum este”.
Desfășurarea jocului:
Copilul ales prin numărătoare ia un jeton, denumește obiectul desenat și îl caracterizează așezându-l pe un panou la locul potrivit.
Exemplu:
– ”Acesta este un măr.”
– “Mărul este un fruct.”
– “Mărul are forma rotundă.”
– “Mărul este de culoare roșie.”
– “Acesta este un cățel.”
– “Cățelul este un animal domestic.”
– “Cățelul este un animal credincios.”
Jocul continuă până ce jetoanele sunt grupate pe categorii: formă, mărime, culoare, trăsături pozitive și negative.
În variantă – se va cere copiilor să închidă ochii, în acest timp se efectuează schimbarea în așezarea jetoanelor pe panou. La semnal copiii deschid ochii, privesc cu atenție panoul și descoperă greșala, o îndreaptă și apoi motivează acțiunea verbal.
Exemplu:
-”Mărul este roșu și rotund, nu are ce căuta lângă ardei.”
Am complicat jocul cu o noua sarcină în care copiii trebuie să-și aleagă un fruct, o legumă care le place cel mai mult sau un animal domestic sau sălbatic pe care îl iubește.Astfel am construit pe baza jocului didactic anterior jocul de rol în care situațiile să fie creeate de copii.Pentru ca jocul de rol “În gospodărie” să-și atingă scopul în dezvoltarea exprimării orale corecte.
Domeniul de activitate: Limbă și comunicare
Tema: ”În gospodărie”
Mijloc de realizare: Joc de rol.
Obiective operaționale:
-Să interpreteze un rol dat verbalizând acțiunile
-Să se exprime în propoziții complete și corecte
-Să iubească plantele și animalele
Material: Jetoane cu fructe,legume și animale.
Regula jocului:
Fiecare copil din grupul experimental și cel de control își alege un jeton cu un fruct,o legumă sau un animal pe care l-am folosit în jocul didactic și se prezintă.
Desfașurarea jocului:
Fiecare copil își imagineaza că este plantă sau animalul de pe jeton prin folosirea formulelor de prezentare solicitare de permisiune, de salut se adresează
celorlalți copii din lotul experimental și cel de control, pentru a scoate în evidență rolul și importanța sa într-o gospodărie.
Exemplu: ”Eu sunt Mărul, sunt un fruct consumat de toți oamenii, am gust bun, multe vitamine, eu pot fi consumat crud,în compot sunt ușor de păstrat, pot fi găsit în fiecare gospodărie.Vă rog să mă consumați zilnic pentru a fi sănătoși.”
Jocurile folosite corespund dinamismului specific copilului. Ele s-au bazat pe exersarea deprinderii de exprimare orala și au fost evaluate pe baza acordării de buline astfel:
– Foarte bine – Bulină roșie mare
– Bine – Bulină roșie mijlocie
– Suficient – Bulină roșie mica
Tabelul 4.7.1 Descriptori de performanță:
Rezultatele obținute la lotul experimental sunt următoarele
Tabelul 4.7.2
Am observat că cei patru copii care au obținut calificativul bine (bulină roșie mijlocie) la fel ca și cei doi copii cu calificativul suficient(bulină roșie mică) nu sunt suficient de atenți la întrebările educatoarei, au facut greșeli de exprimare și neatenție în rezolvarea cerințelor.
Rezultatele obținute de lotul de control sunt următoarele:
Tabelul 4.7.3
Tabelul următor reprezintă prin comparație rezultatele obținute de lotul experimental cât și de lotul de control.
Tabelul 4.7.4
Analiza rezultatelor obținute de lotul de control evidențiază faptul că din punct de vedere a atenției, memorie, și exprimării orale a copiilor, aceasta se situează la același nivel cu lotul experimental.
În această etapa am constatat că multi copii nu sunt atenți la recunoașterea obiectelor de pe jetoane și plasarea lor pe panou, nu alcătuiesc propoziții corecte din punct de vedere gramatical,nu caracterizează obiectele dupa criteriile stabilite și interpretează cu greutate rolul ales.
Copiii care au obținut calificativul foarte bine(bulină roșie mare) s-au remarcat prin viteza de lucru în realizarea sarcinilor, iar rolul l-au interpretat cu ușurintă și în mod corect din punct de vedere al exprimării.
4.8. ETAPA EXPERIMENTALĂ
Etapa experimentală a cercetării pedagogice necesară acestei lucrări s-a desfășurat cu lotul experimental al unei grupe pregătitoare,începând cu partea a doua a semestrului întâi până la mijlocul lunii mai a semestrului al doilea al anului școlar 2008-2009.
Jocurile didactice si jocurile de rol folosite au fost următoarele:
1. Ghici ce colorăm!
Domeniul de activitate: Limbă și comunicare
Tema:”Ghici ce coloram”
Mijloc de realizare:Joc didactic
Scop:
Dezvoltarea atenției, memoriei și a capacitații de a asocia cunoștințele însușite anterior
Formarea deprindereii de a face corect acordul între adjectiv și substantiv
Verificarea și consolidarea cunoștințelor privitoare la culori și nuanțe
Sarcina didactică:
Denumirea culorii, asocierea ei cu un obiect.
Obiective operaționale
-Să facă corect acordul între adjectiv și substantivul pe care îl determină
-Să formuleze corect propozițiile și enunțurile
-Să denumească obiectele precizând culoarea lor
Material: Creioane colorate,imagini,jetoane
Regulile și desfășurarea jocului:
Am rostit :”Hai sa ne jucam și să colorăm”, mă opresc în fața unui copil, acesta alege un creion colorat, denumește culoarea aleasa, se duce la panou și colorează o imagine care trebuie colorată cu acea culoare.
Exemplu:
-“Eu am ales culoarea verde.”
-“Am să colorez bradul(frunza,ardei) cu această culoare.”
Dacă sarcinile sunt îndeplinite corect,copilul respectiv devine conducătorul jocului.Acesta numește pe rând ceilalți copii din lotul experimental și colorează imaginile de pe un panou, motivând și verbalizând toate acțiunile.Pentru a evita monotonia jocului se vor introduce diferite variante:
Varianta 1
Se împart jetoane copiilor, am aratat imaginea unui obiect colorat cu verde, cei care au jetoane cu obiecte colorate cu aceeași culoare le sortează și le ridică.
Pentru culoarea roșie se folosesc următoarele imagini :cireașă,capșună,roșie.
Pentru culoarea verde se folosesc următoarele imagini :brad,frunză,ardei
Pentru culoarea galbenă se folosec următoarele imagini: lămâie,gutui,banană.
Pentru culoarea portocalie se folosesc următoarele imagini: portocală, morcov,mandarină.
Varianta 2
Jocul se poate desfășura și oral, am cerut copiilor să răspundă ce culoare se potrivește obiectului denumit de ea.
Exemplu:
-Frunza – copiii raspund “Frunza este verde.”
-Lămâie – copiii raspund “Lămâia este galbenă”
Din jocul didactic descrisam construit un joc de rol denumit “La atelierul de croitorie”, grupând copiii în echipe de doi,unul este croitorul și celălalt clientul.
2. “ La atelierul de croitorie” – joc de rol
Domeniul de activitate: Limbă și comunicare
Tema: ”La atelierul de croitorie”
Mijloc de realizare: Joc de rol
Obiective operaționale
-Să interpreteze un rol dat
-Să folosească corect formule de adresare
-Să manifeste interes pentru meseria de croitor și alte meserii
Material: Centimetrul,monstre textile de culori diferite.
Regula jocului:
Fiecare echipa stabilește de comun acord între ei cine este croitorul și cine este clientul.
Desfașurarea jocului:
Cei optisprezece copii din lotul experimental,formează nouă echipe a câte doi copii și stabilesc ca unul dintre ei să fie croitorul și celălalt clientul.În funcție de imaginație și creativitatea fiecăruia jocul va începe astfel:
Exemplu:
-Clientul “Bună ziua”
-Croitorul “Ce doriți”
-Clientul “Aș dori un sacou”
-Croitorul “Ce culoare preferați”
-Clientul “Aș dori culoarea verde” etc
Găsește cuvântul potrivit!
Domeniul de activitate: Limbă și comunicare
Tema: ”Găsește cuvântul potrivit”
Mijloc de realizare: Joc didactic
Scopul:
Îmbogățirea și activizarea vocabularului cu unele cuvinte(adjective, substantive) cu sens contrar (antonime).
Sarcina didactică:
Găsirea antonimelor unor cuvinte și formularea unor propoziții cu acestea.
Obiective operaționale:
-Să înțeleagă semnificația cuvintelor.
-Să precizeze sensul cuvintelor.
-Să alcătuiască propoziții folosind corect antonimele.
Material:
Imagini ce conțin elemente care să sugereze antonimul:”Coș gol-plin, măr mare-mic, linie scurtă-lungă”. ( anexa nr. 2)
Regulile și desfășurarea jocului:
După ce se denumește o imagine, copilul care are jetonul pereche reprezentând însușirea contrarie vine la tablă pronunță antonimul și așează jetonul în pereche cu primul.
Un set de imagini este așezat la masa educatoarei iar perechile se distribuie copiilor, se aleage și se denumește imaginea:exemplu:(măr mare) iar copilul care are jetonul cu imaginea reprezentând contrariul, se ridică merge la tablă pronunță antonimul exemplu:(măr mic) și așează jetonul în pereche cu primul.
Exemplu:
-“Acesta este un măr mare.”
-“Acesta este un măr mic.”
-“Eu așez în pereche mărul mare cu mărul mic.”
Am realizat mai multe variante:
Varianta 1
Am pronunțat un cuvânt și copii găsesc antonimul.Aceasta variantă se desfășoară fără suport intuitiv.Copiii pot fi ajutați cu întrebarea: ”Dacă nu e mare …. cum e?”
Cuvinte folosite: curat-murdar, cald-rece, harnic-leneș, bun-rău, ordonat-dezordonat.Aceste cuvinte pot exprima aspecte concrete sau însusiri morale.
Varianta 2
Se cere copiilor să formuleze propoziții folosind antonimele unor cuvinte.
Exemplu:
-“Andrei este un copil curat.”
-“Covorul este murdar.”
În continuare am construit un joc de rol “De-a gospodinele”; copiii au fost grupați în două echipe .
“ De-a gospodinele”
Domeniul de activitate: Limbă și comunicare
Tema: “De-a gospodinele”
Mijloc de realizare: Joc de rol
Obiective operaționale:
-Să interpreteze un rol dat
-Să folosească corect formule de adresare
-Să manifeste interes pentru cooperarea în grup în spiritul de toleranță.
Material: Jetoane cu simbolurile cuvintelor: ordonat, dezordonat, harnic, leneș, vesel, trist, curat, murdar, bun, rău.
Regula jocului:
În funcție de jetonul cu imaginea primita copiii, vor forma două echipe:prima echipă are jetoane cu aspecte pozitive, iar cea dea doua echipă jetoane cu aspecte negative.
Desfășurarea jocului:
Am împărțit jetoanele copiilor la întamplare, ei le observă cu atenție, și după aceea le cere să se grupeze în două echipe care au simboluri cu aspect comun(o echipă cu jetoane cu aspecte pozitive și o echipă cu jetoane cu aspecte negative).
Le-am cerut copiilor să-și imagineze că sunt gospodine și spun cuvântul potrivit imaginii din jeton.Jocul îl începe copilul care dorește.
Exemplu:
-“Eu sunt harnic.” și gesticulează că face diferite treburi gospodarești.
În paralel cu cel harnic, educatoarea îl îndeamna pe cel ce are jetonul opus celui harnic adică “leneșul” să mimeze, adică să stea tolănit și să privească la cel ce muncește.Și așa mai departe cel “ordonat” își aranjează lucrurile de pe măsuță, iar cel “dezordonat” își împraștie lucrurile etc.
5.,, Ce înseamnă cuvântul?,,
Domeniul de activitate: Limbă și comunicare
Tema: ”Ce înseamnă cuvântul”
Mijloc de realizare: Joc didactic
Scop:
Îmbogățirea vocabularului copiilor prin descoperirea de sensuri și semnificații noi pe care le poate avea cuvintele în anumite contexte
Sarcina didactică:
Activizarea vocabularului copiilor cu cuvinte care au aceeași formă dar înțeles diferit
Obiective operaționale:
-Să înteleagă semnificația cuvintelor
-Să precizeze sensul cuvintelor
-Să alcătuiască propoziții folosind corect omonimele
Material: jetoane cu imagini:cațel-(animal-usturoi),broască(animal-încuietoare
Regulile jocului:
Denumirea obiectului de pe jeton, căutarea imaginii cu aceeași denumire, formularea unor propoziții.
Desfășurarea jocului:
Un copil numit de mine spune ce reprezintă jetonul.
Exemplu:
-“Aceasta este o broască”,apoi am recitat versurile:”Ziua-ntreaga stă pe lac și tot striga oac, oac, oac.” Se repetă cu toți copiii.
Un alt copil va căuta imaginea cu aceeași denumire dar alta semnificație și va preciza la ce folosește.
Exemplu:
-“Eu am ales acest jeton.Pe el este desenată o broască.”
-“Broasca se folosește la ușă.”
Dacă copiii întâmpină greutăți sunt ajutați de educatoare cu următoarele versuri:
“Una-i broasca de pe lac
Care face oac, oac ,oac.
Alta-i broasca de la ușă
Care ține cheia-n ușă.”
Cu fiecare din omonime copiii vor formula propoziții pentru a verifica dacă au înțeles sensul și semnificația lor.
Exemplu:
-“Cațelul pazește casa omului.”
-“Eu am curățat cățelul de usturoi.”
-“Bunicul are o capră de tăiat lemne.”
-“Vecinul meu are o capră cu doi iezi.
Pentru celelalte omonime s-au folosit următoarele versuri:
“Cățel”
“Azorel e un cățel “Din căței de usturoi
Tare creț și mititel” Fac ostropel pentru voi”
După jocul didactic am construit un joc de rol în care copiii să folosească omonimele.
“De-a educatoarea”
Domeniul de activitate: Limbă și comunicare
Tema: “De-a educatoarea”
Mijloc de realizare: Joc de rol
Obiectivele operaționale:
-Să interpreteze rolul educatoarei
-Să formuleze enunțuri cu omonime
-Sa manifeste voință și perseverență în interpretarea rolului
Material: douazeci de jetoane cu imagini despre zece cuvinte omonime
Regula și desfășurarea jocului:
Fiecare copil primește câte două jetoane despre un cuvânt omonim și își imaginează că este educatoarea și le prezintă copiilor două enunțuri cu cuvântul omonim și îl scot în relief pe acesta.Toți cei zece copii din grupul experimental interpretează rolul
educatoarei.
Jetoanele cu cuvintele omonime date fiecărui copil sunt:
-Cățel-cățel de usturoi-animal
-Broască-animal-de la ușă
-Boboc-floare-de rață
-Coș-de fum – de nuiele
-Corn-aliment-de animal
-Păr-pom fructifer-parte a corpului
-Ochi-organ vizual-aliment
-Urechi-organ auditiv-de caiet
-Pană-de pasăre-de cauciuc
-Casă-locuință-de marcat
Copilul ia cele două jetoane, intra în rolul educatoarei și spune:
Exemplu:
-“Ce observați pe aceste jetoane?”
-“Acesta este un cățel care păzește casa.”
-“Acesta este un cățel de usturoi folosit la mâncare.”
-“Care este cuvântul comun al celor doua enunțuri ?”(cățel)
7. “ Lauda merelor “
Domeniul : Limbă și comunicare
Tema : Lauda merelor
Mijloc de realizare : Joc de rol
Obiectivele jocului – stimularea vorbirii dialogate, expresive;
-exersarea unei pronunții corecte,clare ;
– exersarea vocabularului și a gradului de însușire a cuvintelor noi;
– dezvoltarea capacității copiilor de a utiliza în contexte variate
noile cuvinte însușite (gustos,parfumat,aromat,îmbujorat,auriu)
Sarcina jocului – alegerea după preferință a rolului,prin selectarea figurinei ce reprezintă un măr roșu , un măr galben,un măr verde și initierea unui dialog cu partenerul de joc, în care să utilizeze noile cuvinte ;
Elemente de joc – mânuirea figurinelor,surpriza ;
Material didactic –figurine de fructe realizate din carton ,montate pe o șipca subțire ;
Nota – figurinele pot fi mânuite în două moduri :prin introducerea mâinii în buzunarul montat pe spatele acestora sau mânuite de bățul suport pe care acestea sunt montate ;
Desfășurarea jocului :
Am inițiat o comvorbire între mere si copii »Va salutăm copii !Suntem niște mere frumoase ,parfumate,gustoase…și vrem să ne lăudăm.Vreți să vă jucați cu noi ? »
Le-am explicat copiilor jocul, prin mânuirea celor doua figurine și interpretarea rolurilor.
. Se împart rolurile copiilor după preferință.
Dupa alegerea rolului, ,,fructele,, se prezintă cât mai interesant,laudându-și calitățile .
Exemplificare :
Vezi ?Sunt un măr îmbujorat !
Și eu sunt mărul auriu !
Copiii pe mine mă culeg ..
Eu mă rostogolesc ușor.
Iar eu am un miez alb…
Mărul roșu este mai gustos.
Miroase !Sunt mai aromat.
Mărul roșu este mai parfumat.
Dar eu am o căsuță cu semințe etc.
În încheierea jocului copiii sunt apreciați pentru felul în care și-au iterpretat rolul.
8. “O salată aiurită ”
Domeniul : Limbă și comunicare
Tema : O salată aiurită !
Mijloc de realizare : Joc didactic
Obiectivele jocului – exersarea și activizarea vocabularului
– exersarea capacității copiilor de a sesiza și infirma o afirmație absurdă ;
– dezvoltarea capacității de a creea scurte rime ;
-dezvoltarea imaginației și a creativității verbale ;
Sarcina jocului – copiii își aleg o mască de fructe sau de legume ,iar pentru a participa la « prepararea salatei » trebuie să formuleze o rimă ca răspuns la afirmația absurdă formulată de mine sau de copii respectând rima.
Elemente de joc – mânuirea marionetelor,surpriza,iar conținutul afirmațiilor este un element distractiv ;
Desfășurarea jocului – Se prezintă sub forma de surpriză marionetele ce reprezintă
fructe și legume,iar copiii le denumesc.
Am propus copiilor un joc hazliu, pentru a realiza”O salată aiurită” cu fructe și legume. Copiii își aleg marioneta preferată.
Pentru a participa la salată vor spune propoziții absurde(se explică cuvântul)despre
personajul ce-l reprezintă și vor creea scurte rime cu cuvinte pereche,moment după care
pot așeza marioneta în vasul pentru salată.
Grupul de copii depistează greșeala(absurditatea)și formulează o propoziție prin care
infirmă acea afirmație absurdă.Eu am exemplificat compunând astfel de propoziții și solicită copiii în corectarea formulării.
Exemplu:
Vânăta – Spune,cine a văzut
1 . Vinete cu-n cap rotund ?
Răspunsul – Nu, noi nu am mai văzut
Vinete cu cap rotund.
Roșia – Voi poate ați auzit,
2 . O rosie-a ciripit?
Răspunsul – Nu, noi nu am auzit,
Roșia,n-a ciripit
Para – Spune, dacă poți vedea
3 . Chiar o pară păsărea ?
Răspuns – Nu, noi nu putem vedea
Chiar o pară păsărea.
Mărul – Ați văzut un măr pitic
4. Ce avea și un cioc mic ?
Răspuns – N-am văzut un măr pitic
Ce avea și un cioc mic.
“Jocul silabelor „
Domeniul : Limbă și comunicare
Tema : Jocul silabelor
Mijloc de realizare : Joc didactic
Obiectivele jocului – exersarea și activizarea vocabularului
-stimularea capacității de a despărți cuvinte în silabe
– exersarea unei pronunții clare și corecte
Sarcina didactică: să completeze silaba dată cu alte silabe pentru a obține un cuvânt. Să alcătuiască propoziții cu cuvântul dat și să despartă apoi toate cuvintele în silabe, menționând numărul silabelor din fiecare cuvânt spus.
Regulile jocului: copilul indicat prin intermediul unei baghete va pronunța silaba enunțată de mine și o va completa construind un cuvânt. Copiii vor căuta alte cuvinte care să aibă în cuprinsul lor aceeași silabă și se vor anunța să le spună.
Material didactic: ilustrații care să sugereze copiilor diferite cuvinte cu silabele mai frecvent întâlnite în vorbire, de exemplu:
casă, cadă, cană
masă, mazăre, macara
tavă, taburet, taxi
măgar, mălai, mănușă, mătură
ladă, lamă, lacăt
cuvinte care conțin două-trei consoane consecutive:
capră, castană, castel, carte, castravete
creion, cretă, crap, parc, porc, patru , scrisoare, stropitoare.
Desfășurarea jocului
Copiii vor sta pe scăunele în cerc, lăsând doar un loc pentru mine. Am organizat în introducere cîteva exerciții de analiză a structurii unor cuvinte cunoscute, pentru a familiariza copii cu noțiunea de silabă. După ce voi da exemple, copiii pot asocia pronunțarea silabelor cu bătăi ritmice din palme, cu palmele bine întinse oblic, în față, pentru ca pauzele necesare să fie cât mai bine maracte, va începe jocul. Ea pronunță o silabă din cele mai frecvent întâlnite în structura cuvintelor: ma, na, la, pa, da, ca etc. și lasă timp copiilor. Ea se deplasează prin spatele copiilor și atinge pe rând copiii cu bagheta punându-i în situația de a completa silaba spusă pentru a forma un cuvânt. Nu va limita copiii în ceea ce privește numărul sau structura silabelor. Va putea accepta și cuvința care au silaba în interiorul cuvântului.
În amplificarea jocului, se poate introduce cerința de a se formula propoziții cu cuvinte găsite.
Pentru înviorarea jocului se poate utiliza întrecerea între copii.
10. “Răspunde repede și bine „
Domeniul : Limbă și comunicare
Tema : Răspunde repede și bine !
Mijloc de realizare : Joc didactic
Obiectivele jocului –să găsească cuvântul cu aceași formă dar alt înțeles
-să formuleze propoziții simple și dezvoltate
– să se exprime corect din punct de vedere gramatical
Sarcina didactică: găsirea antonimelor unor cuvinte, formularea unor propoziții cu acestea.
Regulile jocului: fiecare echipă are dreptul să spună, pe rând, 2-3 cuvinte la care cealaltă echipă trebuie să-i găsească antonimul. Echipele n-au voie să repete un cuvânt care s-a mai spus. Fiecare echipă trebuie să respecte timpul dat pentru consultare: la sunetul clopoțelului să pună întrebarea sau să dea răspunsul. Echipa care nu se încadrează în timp sau nu răspunde corect pierde un punct sau un steguleț din cele ce i-au fost repartizate la început.
Câștigă echipa care are cele mai multe din stegulețele primite.
Material didactic:
– un clopoțel sau un alt instrument cu care se poate da un semnal auditiv, stegulețe (câte 20 de fiecare echipă) așezate într-un vas sau pe un suport.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
La începutul jocului copiii vor fi împărțiți în două echipe, cu un număr egal de membri. Alegerea unui conducător nu este o cerință obligatorie ci rămâne la latitudinea educatoarei, în funcție de nivelul dezvoltării copiilor.
Se va insista pe baza unui exemplu sau două asupra însușirii tehnicii de a adresa o întrebare de către un grup prin reprezentantul său și a tehnicii de a se consulta în formularea întrebării și în alegerea reprezentantului. Se va urmări respectarea regulii de a nu enunța de mai multe ori același cuvânt și nici ca aceeași copii să fie mereu reprezentanții echipei (la întrebări și răspunsuri). Se va stimula spiritul de creativitate a copiilor în găsirea unor antonime cât mai variate pornind de la aspecte concrete: dimensiuni, asperitate, intensitate, rapiditate, duritate, temperatură, grutate, culori, ajungând până la însușiri morale: harnic-leneș, bun-rău, corect-incorect, ascultător-neascultător, vesel-trist, curajos-fricos.
Unul din copii sau eu va avea grijă ca la fiecare greșeală să îndepărteze un steguleț din colecția echipei respective. Eu voi participa alternativ la o echipă sau la alta în prima parte a jocului pentru a-i organiza în consultarea reciprocă și la alegerea reprezentantului. În partea a doua a jocului va acorda independență cât mai mare copiilor în rezolvarea sarcinilor jocului.
În încheiere, se va stabili echipa câștigătoare, care va avea latitudinea să ofere echipei necâștigătoare un dar de consolare.
„La librărie”
Domeniul : Limbă și comunicare
Tema : „La librărie”
Sarcina didactică: : Exersarea vorbirii orale și a formulelor de adresare în societate
Mijloc de realizare: joc didactic
Obiectivele jocului : – să se exprime folosind formule de adresare utilizate în societate
– să realizeze corect acordul între predicat și subiect
– să utilizeze cuvinte cât mai expresive
Materiale necesare: ghiozdane, rechizite școlare, casă de marcat, bani de jucărie.
Modul de desfășurare a jocului:
Copiii vor sta pe scăunelele așezate pe două grupuri la măsuțe. Sunt denumite cele 2 grupe care vor concura pe parcursul desfășurării jocului. Li se transmite tema și titlul jocului, regulile acestuia și modul în care se va desfășura. Fiecare grup trebuie să achiziționeze pe parcursul jocului un număr de 10 rechizite școlare, cumpărându-le de la librărie în mod corespunzător. Regulile de comportare la librărie sunt evidențiate printr-un joc demonstrativ, în care educatoarea este vânzătoare, copiii, pe rând cumpărători. Mai apoi la concurs se angrenează toți copii, fiind pe rând ba cumpărător, ba vânzător. În cazul nerespectării regulilor clar stabilite înainte nu îți este vândut obiectul, echipa astfel pierzând un punct.
Analiza jocului:
La sfârșitul jocului se numără rechizitele pentru a se stabili câștigătorul. Echipa cu mai multe rechizite este declarată câștigătoare premiile fiind acordate însă tuturor participanților.
12. « Ce fac ? Ce face ? «
Domeniul : Limbă și comunicare
Tema : Ce fac ? Ce face ?
Mijloc de realizare : Joc didactic
Obiectivele jocului :
să alcătuiască propoziții în care acțiunea să treacă de la prezent la trecut și la viitor
să distingă diferența între cele trei timpuri ale verbului
să formuleze propoziții corecte din punct de vedere gramatical , respectând acordurile sintactice
Sarcina didactică : Modificarea formei verbului și acțiunii în funcție de timpul cerut de întrebare.
Regulile jocului : Copiii asculta întrebarea formulată și răspund corespunzător . asociază acțiunea verbului cu momentul desfășurării , aplaudă răspunsurile corecte .
Desfășurarea jocului : Se poartă o scurtă convorbire în care se folosesc relațiile de timp asociate cu activitățile desfășurate în grădiniță .
Am explicat copiilor regulile jocului , aceștia vor răspunde întrebărilor Ce fac ? , Ce a făcut ? ce va face ? .
Pentru a–i ajuta pe copii se folosesc relațiile de timp : acum , mai devreme , mai târziu , astăzi , ieri , mâine .
Pornind de la activitățile copiilor din grădiniță copiii vor schimba forma verbelor în funcție de întrebarea adresată . exemplu : Desenăm , am desenat , vom desena. Întrebările vor fi adresate în funcție de singularul sau pluralul substantivului pentru feminin , masculin și neutru .
Variante : Folosirea corectă a verbului ,, a fi ,, . Ce ești tu ? . eu sunt preșcolar , Ce ai fost tu ? eu am fost bebeluș, ce vei fi tu ? eu voi fi școlar silitor . Se adresează întrebările și pentru plural .
Pe trei echipe . Precizarea timpului verbelor legate de acțiuni întreprinse în familie . Fiecare echipă va răspunde întrebării legate de un timp : trecut , viitor și prezent.
Exemplu :
Mama : spală gătește călca
A spălat a gătit a călcat
Va spăla va găti va călca
Se vor folosi verbe care denumesc acțiuni specifice unor meserii .
Material didactic : imagini reprezentând cele trei timpuri ale verbelor , pliante cu diferite imagini , fișe , panou și creioane .
13. ‘’Fuga sunetelor’’
Domeniul : Limbă și comunicare
Tema : Fuga sunetelor !
Mijloc de realizare : Joc didactic
Obiectivele jocului :
– să despartă cuvintele în sunete ( consoană și vocale)
să identifice cuvinte care încep cu sunetul dat
să despartă corect cuvintele în silabe
Sarcina didactică : despărțirea cuvintelor în silabe și a silabelor în sunete
Desfășurarea jocului :
Am propus copiilor să formuleze propoziții despre imaginile de pe panou . Propozițiile să fie simple , clare și corecte .
Exemplu : Maria doarme .
Ioana scrie . sau Codruța are o păpusă.
Ultima propoziție are patru cuvinte . Primul cuvânt are trei silabe : CO-DRU-ȚA ,
silabele sunt alcătuite din sunete , să le rostim : C ,O D ,R ,U ,Ț , A.
Unele sunete pot fi ușor pronunțate singure ( vocale ) , altele se pronunță cu ajutorul vocalelor ( consoane ) – m, p, d..
Atunci când pronunțăm un cuvânt sunetele vin în fugă , se așează în ordine și formează cuvântul dorit : foc, joc, ziuă , soare .
Atunci când cuvintele sunt așezate într-o anumita ordine și suna foarte frumos , ele formează versuri . din versuri se fac poeziile :
Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună
Se ascund în ramurele – noapte bună !
În continuare am prezentat copiilor o ghicitoare despre săpun , din ea copiii extragând cuvinte ce încep cu sunetele :a, c, l.
Eu cu apa fac clabuc ,
Lunec ca un tăvăluc
În lighean mă învârtesc ,
Să te curăț mă grăbesc . ( SĂPUNUL)
Spuneți un cuvânt care începe cu sunetul : a , e , i ,o ,u , a ,a ( apa , este , în , ou , un , in).
14. ‘’ De-a familia ‘’
Domeniul : Limbă și comunicare
Tema : De-a familia
Forma de realizare:joc de rol (cu subiecte din viața cotidianã);
Sarcina didactica: exersarea vorbirii dialogate in situatii cat mai variate
Obiective operaționale:
– să participe activ la joc atât în calitate de vorbitor, cât și de auditor;
– să sesizeze situațiile sociabile de joc create, adaptându-se corespunzãtor;
– să coopereze pentru realizarea unui proiect-comun;
– să respecte reguli de comportare civilizatã în societate și în familie;
– să manifeste spontaneitate și creativitate în interpretarea rolului asumat;
Material didactic:
Ghicitoarea, planșã cu familia, costume pentru fiecare personaj și accesoriile potrivite, jucãrii pentru jocul „De-a gospodina”, brad mic, foi de bloc, creioane colorate, instrumente de scris, casetofon, casetã, scrisoare de la Moș Crãciun;
Desfasurarea jocului : Se vor purta discuții de grup despre tema jocului, stabilindu-se rolurile și apreciindu-se sarcinile specifice fiecãrui rol. Rolurile vor fi alese de cãtre copii. Eu îi voi supraveghea și direcționa în alegerea și repartizarea rolurilor („mama”, „tata”, „bunica”, „bunicul”, „copiii”, „mãtușa”, „unchiul”, „nașa”, „vecina”, „copiii vecinei”, „doctorița”, „poștașul”, „vânzãtoarea”, „cãțelul”, „pisica”, „colindãtorii”).
15. „ De-a florăresele”
Domeniul : Limbă și comunicare
Tema : „De-a florăresele „
Mijloc de realizare : joc de rol
Obiective operaționale:
să participe la joc împărțindu-și echilibrat rolurile
să utilizeze formule de politețe
să interacționeze cu accesorile puse în joc
Material didactic : flori naturale , hârtie și ambalaje pentru împachetat , bani de jucărie , șorțulețe
Desfășurarea jocului :
Copiii își asuma rolul de florărese , participa la joc utilizând florile , ambalajele , banii de jucărie , utilizează formule de politețe.
16. ’’ Spune la ce m-am gândit’’
Domeniul :Limbă și comunicare
Tema :Spune la ce m-am gândit
Mijloc de realizare :Joc didactic
Scop :Dezvoltarea capacitații de analiză fonetică a cuvintelor
Activizarea vocabularului copiilor.
Obiectivele jocului :
-să complecteze cuvântul început cu silaba potrivită
-să găsească și alte variante de completare a cuvântului pentru formarea de alte cuvinte.
Sarcina didactică:
Completarea cuvântului început de mine cu silaba potrivită.
Regulile jocului:
Fiecare răspuns corect este premiat cu o bulinuță.Copilul care descoperă cele mai multe cuvinte devine conducătorul jocului.
Desfășurarea jocului: Copiii sunt așezați în semicerc, educatoarea spune prima silaba a cuvântului și cere completarea lui cu silaba potrivită.Un copil este ales să descopere cuvântul despre care este vorba.Cuvântul a fost stabilit printr-un jeton pe care-l văd totii copiii,mai puțin cel care trebuie să-l ghicească . Se interpretează versurile “ Spune repede – ai ghicit . Oare la ce m-am gândit ?”
Când răspunsul este cel așteptat se întoarce jetonul care confirmă cuvântul ales.
4.9. ETAPA FINALĂ
Etapa de evaluare sumativă a cercetării s-a desfășurat în patru săptămâni din luna mai al semestrului al doilea din anul școlar 2008-2009 și a constat în administrarea unei probe lotului experimental și lotului de control prin care am urmărit rezultatele obținute de copii în urma experimentului desfășurat.
Atât copiii din lotul experimental cât și copiii din lotul de control primesc aceeași probă de evaluare finală.
Proba de evaluare finală
Domeniu de activitate: Limbă și comunicare
Tema: ”Traista cu povești”
Mijloc de realizare: Joc didactic
Scopul:
– consolidarea deprinderii de a face legătura între propoziții și de a reda conținutul(fragmentul unei povești în mod corect)
– activizarea vocabularului prin povestirea unor scurte fragmente
Sarcina didactică:
– recunoașterea și reproducerea unui fragment dintr-o poveste cunoscută
Obiective operaționale:
-Să recunoască povestea și să identifice personajele,spunând titlul și eventual autorul
-Să formuleze propoziții cu diferite personaje din povești
-Să interpreteze un rol al unui personaj dintr-o poveste dată, motivând alegerea rolului
Material: un săculeț în care sunt introduse diferite imagini din diferite povești cunoscute de copii: “Scufița roșie”,”Cenușăreasa”,”Pinochio”,”Albă ca Zăpada”,”Cei trei purceluși” , fișa de lucru ( anexa nr. 4).
Regulile jocului:
Se reproduc versurile:
“Traistă minunată
Spune-mi de îndată
Ce se-ascunde-n tine
Că vreau să știu bine”
În acest timp săculețul este dat din mână în mână;copilul la care a ajuns săculețul în momentul în care s-au terminat versurile îl deschide și scoate o ilustrație;o descrie, povestește fragmentul și precizează povestea la care se referă imaginea.
Desfășurarea jocului
Se arată copiilor traista,precizându-se ca în interiorul ei se găsesc ilustrații din povești cunoscute, se expune regula jocului, se execută jocul de probă.
Copiii recunosc personajele,povestesc fragmentul ilustrat,spun titlul poveștii.Se procedează așa,până ce se epuizează toate ilustrațiile ce au fost pregătite pentru acest joc.În timpul activității copiii care întâmpină greutăți sunt ajutați de educatoare sau colegii lor. Am construit un joc de rol, folosindu-mă de imaginile din jocul didactic; copiii sunt împațiți în cinci echipe a câte patru copii.
Proba – Jocul de rol
Domeniul de activitate: Limbă și comunicare
Tema: ”Parada poveștilor”
Mijloc de realizare: Joc de rol
Obiective operaționale:
-Să interpreteze rolul unui personaj dintr-o poveste dată anterior
-Să folosească corect formule de adresare
-Să manifeste interes pentru munca în echipa
Material: măști confecționate cu personajele din poveștile date ( anexa nr. 1)
Desfășurarea jocului:
Copiii din lotul experimental și lotul de control sunt împarțiți în cinci echipe a câte patru copii, fiecare grupă va participa la redarea pe scurt a unei scene din poveștile găsite
Pentru ca activitatea să stimuleze interesul și competiția să fie cât mai atractivâ, voi anunța că grupa câștigătoare va primi recompensă.
Ordinea de începere a “Paradei Poveștilor” este stabilită după extragerea din săculeț a scenetelor:
1. Scufița roșie,Lupul,Vânătorul și Bunica
2. Albă ca Zăpada,Prințul,Mama Vitregă,Vânătorul
3. Trei purceluși și lupul
4. Pinochio,Gepeto,Vulpea,Motanul
5. Cenușăreasa,Mama vitregă,Prințul,Zâna cea Bună
În urma celor două jocuri am stabilit descriptorii de performanță
Foarte Bine-bulină roșie mare
Bine-bulină roșie mijlocie
Suficient-bulină roșie mică
Tabelul 4.9.1 Decriptori de performanță
Rezultatele lotului experimental sunt următoarele:
Tabelul 4.9.2
Rezultatele lotului de control :
Tabelul 4.9.3
Tabelul următor reprezintă prin comparație rezultatele obținute de lotul experimental și lotul de control:
Tabelul 4.9.4
Comparație între rezultatele obținute în etapa inițială și etapa finală de către lotul experimental și cel de control.
Confirmarea ipotezei :
Formarea unei exprimări corecte , fluente , expresive și nuanțate este unul dintre cele mai importante obiective prevăzut de curriculumul pentru învățământ preșcolar , domeniul limbă și comunicare dar este în același timp unul dintre dezideratele cel mai greu de atins , dată fiind influența exercitată de mediul în care trăiesc copiii , nivelul de educație al familiei și dezvoltarea intelectuală a copiilor.
Datorită acestor aspecte pot afirma că rezultatele obținute în decursul unui an școlar ( anul desfășurării experimentului ) pot fi considerate satisfăcătoare , procentul de rezultate cu calificativ F. Bine demonstrând acest lucru.
Calificativele lotului de control sunt mai puțin satisfăcătoare , neimplicarea continuă a copiilor în jocurile de rol și jocurile didactice a contribuit la acest rezultat , dar și absenteismul celor doi copii a facut ca procentul să fie mai scăzut.
Interpretarea rolurilor de către copiii din lotul experimental , în cadrul Paradei poveștilor a fost una de succes , copiii fiind creativi dar și extrem de dezinvolți.
Din acest motiv am considerat benefic să organizez în serbarea de sfârșit de an și aceasta paradă a povestilor sub formă de scenetă.
CONCLUZII
Pornind de la ipoteza pe care am formulat-o la începutul experimentului și analizând rezultatele pe care le-am obținut cu copiii din lotul experimental pot concluziona următoarele:
abordând ca forme de activitate jocul didactic și jocul de rol am format și exercitat influențe stimulatoare a capacității de exprimare corectă a preșcolarilor din grupa pregătitoare
scopul desfășurării acestor tipuri de jocuri didactice și de rol a fost acela de a-i familiariza mai bine pe copii cu regulile unui joc,dar și acela de a rezolva o sarcină mai dificila care nu și-a putut găsi pe deplin rezolvarea în cadrul activitățiilor de învățare dirijată.
știind că jocurile didactice sunt cele care alcătuiesc cea mai cuprinzătoare categorie de jocuri cu reguli, ele purtând acest nume pentru că sunt creeate special spre a rezolva în procesul instruirii anumite sarcini didactice, mi-am propus să experimentez cu lotul de copii experimental o serie de jocuri didactice și de rol care au îmbinat armonios elementele instructive cu cele distractive și au creeat copiilor condiții favorabile pentru creșterea capacității de exprimare orală.
jocurile enumerate necesită o activitate intelectuală complexă:copiii observă,sesizează,recunosc și reproduc.Elementele de joc sunt asigurate prin surpriză,ghicire,mișcare,și dinamismul întregii activități.Ele m-au ajutat să-mi dau seama în ce măsura copiii cunosc poveștile din anii anteriori grupei pregătitoare,și în același timp constituie pentru ei un prețios exercițiu de dezvoltare a gândirii,a exprimării și a imaginației creatoare.
a crescut încrederea copiilor în capacitățiile lor de învățare, obținând rezultate bune în mod repetat,a crescut încrederea și interesul pentru învatare,s-a îmbunătățit autocontrolul copilului în privința capacității sale pentru activitatea de învațare și s-au îmbunătățit relațiile de cooperare dintre copii în cadrul echipelor de lucru.Copiii și-au construit propiile întelesuri și interpretări ale conținuturilor instruirii prin joc, iar scopurile jocurilor au fost discutate, negociate,nu impuse
corelând aceste concluzii pot afirma că ipoteza de lucru stabilită la începutul studiului aplicativ are un grad mare de plauzibilitate. În acest experiment am demonstrat că mintea copiilor poate fi exersată, făcându-le plăcere antrenându-i prin diferite jocuri,prin creativitate,buna dispoziție, competiție, activități de limbă și comunicare bine organizate, procesele de cunoaștere, reprezentările noțiunilor,gândirea,atenția și memoria.Am acționat pozitiv asupra intelectului ajutându-i pe copii să înteleagă cât mai ușor posibil solicitările la care sunt supuși pe calea cea mai simplă și atractiva a jocurilor,demonstrând astfel că la baza rezultatelor bune stau elementele specifice gândirii umane,judecata clară și raționamentul logic.
această lucrare a însemnat pentru mine un test de acumulare a unei experiențe inedite în desfășurarea activității mele instructiv-educative, o dovadă că atunci când corelezi în mod corect și consecvent metode, procedee, activități didactice potrivite cu mijloace didactice potrivite și având la dispoziție un lot de copii pe care poți experimenta cu răbdare și creativitate situații noi de învațare, rezultatele obținute sunt atât de bune și neașteptate încât acest lucru te face să te întrebi cât și până unde poți merge cu experimentele pe grupuri mici de copii.
Bibliografie
1. Alexandru J ; Jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii,în culegerea metodică volum editat de Revista de pedagogie,București,1975.
2. Avram,Mioara Probleme ale exprimării corecte Ed.Academiei,Buc.,1978.
3. Caroll,B.J. Limbaj și gândire EDP.,Buc.,1979.Chateau J.Copilul și jocul,EDP,Buc.,1970.
4. Chateau,J Copilul și jocul EDP,Buc.,1970.
5. Claparede,E. Psihologia copilului și pedagogia experimentală EDP,Buc,1975
6. Clinciu,A .I Psihologie generală -Curs pentru învățământ la distanță,Ed.Univ.Transilvania,Brasov,2001.
7. Constantin,E Jocul didactic-mijloc de dezvoltare a limbajului și gândirii,în culegerea metodică, Integrarea copilului în activitatea școlară volum editat de Revista de Pedagogie,Buc.,1978
8. Cosmovici,Andrei,coord. Psihologie-compendiu pentru bacalaureat și admitere în facultate Ed.,Polirom,Iași,1998.
9. Damșa,I.,Toma-Damșa M.,Ivanus Z. Dezvoltarea vorbirii în grădinița de copii și în clasele I și a II-a Ed ,Buc.,1996.
10 .Dima.S. Antologie-Jocuri,vol II ,editata de Revista Învățământului Preșcolar,Buc.,1993.
11. Dumitrana,Magdalena Educarea limbajului în învățământul preșcolar,Ed. Compania,Buc.,1999.El Konin DB, Psihologia jocului, EDP,Buc.,1980
12 .El Konin,DB, Psihologia jocului, EDP,Buc.,1980.
13. Florescu,P. Educarea vorbirii corecte la vârsta preșcolara,în Grădiniță și educația preșcolarului, volum editat de Revista de Pedagogie,Buc.,1979.
14. Golu,P.,Verza E.,Zlate M. Psihologia copilului , manual pentru clasa a XI-a,EDP,Buc.,1993.
15. Lovinescu, A.,V. Jocuri-exerciții pentru preșcolari, EDP,Buc.,1979.
16. Niculescu,R M, Pedagogia preșcolară, Ed.Pro Humanitate,Buc.,1999.
17. Piaget, J. , Psihologie și pedagogie , EDP,Buc.,1977.
18 .Piaget,J. , Psihologie și pedagogie, EDP,Buc.,1972
19 .Popescu,E.,coord., Pedagogie preșcolară -Didactica,Manual pentru clasa a XI-a,a școlii normale,specialitatea educatoarei,EDP,Buc.,1995.
20. Popescu-Neeveanu,Paul Psihologie Manual pentru clasa a X-a,EDP,Buc,1993.
21. Stati,S.,coord Educație și limbaj EDP,Buc.,1972
22. Șoitu,L.,coord. Jocuri didactice pentru grădinițele de copii, EDP,Buc,1976,
23. Usaci,D. Comunicare și educație -curs, Brașov, 2000.
24. Verza,Emil Psihologia vârstelor, Ed.Pro Humanitas,Buc.,2000.
ANEXA nr. 1 Măști pentru ,,Parada poveștilor ,,
-lupul din ,, Scufița Roșie,, – ochelari pentru prințesă
Mască – ied Mască – porcușor
ANEXA nr. 2 Fișa de la jocul ,, Găsește cuvântul potrivit ,,
ANEXA nr.3 Jetoane – Jocul ,, Spune ce este și cum este . ,,
ANEXA nr.4
Fișa de la ,, Traista cu povești ,,
* Uniți cu o linie personajele din aceeași poveste. Colorează personajul care și-a pierdut condurul. Găsește sinonimul cuvântului „ condur”. Formulează propoziții.
Bibliografie
1. Alexandru J ; Jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii,în culegerea metodică volum editat de Revista de pedagogie,București,1975.
2. Avram,Mioara Probleme ale exprimării corecte Ed.Academiei,Buc.,1978.
3. Caroll,B.J. Limbaj și gândire EDP.,Buc.,1979.Chateau J.Copilul și jocul,EDP,Buc.,1970.
4. Chateau,J Copilul și jocul EDP,Buc.,1970.
5. Claparede,E. Psihologia copilului și pedagogia experimentală EDP,Buc,1975
6. Clinciu,A .I Psihologie generală -Curs pentru învățământ la distanță,Ed.Univ.Transilvania,Brasov,2001.
7. Constantin,E Jocul didactic-mijloc de dezvoltare a limbajului și gândirii,în culegerea metodică, Integrarea copilului în activitatea școlară volum editat de Revista de Pedagogie,Buc.,1978
8. Cosmovici,Andrei,coord. Psihologie-compendiu pentru bacalaureat și admitere în facultate Ed.,Polirom,Iași,1998.
9. Damșa,I.,Toma-Damșa M.,Ivanus Z. Dezvoltarea vorbirii în grădinița de copii și în clasele I și a II-a Ed ,Buc.,1996.
10 .Dima.S. Antologie-Jocuri,vol II ,editata de Revista Învățământului Preșcolar,Buc.,1993.
11. Dumitrana,Magdalena Educarea limbajului în învățământul preșcolar,Ed. Compania,Buc.,1999.El Konin DB, Psihologia jocului, EDP,Buc.,1980
12 .El Konin,DB, Psihologia jocului, EDP,Buc.,1980.
13. Florescu,P. Educarea vorbirii corecte la vârsta preșcolara,în Grădiniță și educația preșcolarului, volum editat de Revista de Pedagogie,Buc.,1979.
14. Golu,P.,Verza E.,Zlate M. Psihologia copilului , manual pentru clasa a XI-a,EDP,Buc.,1993.
15. Lovinescu, A.,V. Jocuri-exerciții pentru preșcolari, EDP,Buc.,1979.
16. Niculescu,R M, Pedagogia preșcolară, Ed.Pro Humanitate,Buc.,1999.
17. Piaget, J. , Psihologie și pedagogie , EDP,Buc.,1977.
18 .Piaget,J. , Psihologie și pedagogie, EDP,Buc.,1972
19 .Popescu,E.,coord., Pedagogie preșcolară -Didactica,Manual pentru clasa a XI-a,a școlii normale,specialitatea educatoarei,EDP,Buc.,1995.
20. Popescu-Neeveanu,Paul Psihologie Manual pentru clasa a X-a,EDP,Buc,1993.
21. Stati,S.,coord Educație și limbaj EDP,Buc.,1972
22. Șoitu,L.,coord. Jocuri didactice pentru grădinițele de copii, EDP,Buc,1976,
23. Usaci,D. Comunicare și educație -curs, Brașov, 2000.
24. Verza,Emil Psihologia vârstelor, Ed.Pro Humanitas,Buc.,2000.
ANEXA nr. 1 Măști pentru ,,Parada poveștilor ,,
-lupul din ,, Scufița Roșie,, – ochelari pentru prințesă
Mască – ied Mască – porcușor
ANEXA nr. 2 Fișa de la jocul ,, Găsește cuvântul potrivit ,,
ANEXA nr.3 Jetoane – Jocul ,, Spune ce este și cum este . ,,
ANEXA nr.4
Fișa de la ,, Traista cu povești ,,
* Uniți cu o linie personajele din aceeași poveste. Colorează personajul care și-a pierdut condurul. Găsește sinonimul cuvântului „ condur”. Formulează propoziții.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Valentele Formative ALE Jocului Didactic Si ALE Jocului DE Rol In Dezvoltarea Capacitatii DE Exprimare Orala A Prescolarilor DE Grupa Pregatitoare (ID: 160983)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.