Valente Formative ale Jocului Didactic Matematic In Invtaamantul Prescolar
CUPRINS
ARGUMENT…………………………………………………………………………………………………………… 4
I. CARACTERISTICILE PSIHO-FIZICE ALE COPILULUI PREȘCOLAR,
CU IMPLICAȚII ÎN ÎNVĂȚAREA MATEMATICII
I.1. Dezvoltarea fizică, psihică a copilului preșcolar ……………………………………………………….. 8
I.2. Forme de activitate ale preșcolarului: jocul, învățarea, creația …………………………………… 15
I.3. Învățarea matematicii: intuiție, experiență………………………………………………………………… 25
I.4. Obiectul și importanța matematicii. Motivarea învățării matematicii…………………………… 28
II. JOCUL-ACTIVITATE FUNDAMENTALĂ LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
II.1. Delimitări conceptuale………………………………………………………………………………………….. 31
II.2. Funcțiile jocului…………………………………………………………………………………………………….. 33
II.3. Tipurile de joc ………………………………………………………………………………………………………. 35
III. JOCUL DIDACTIC MATEMATIC ÎN CADRUL ACTIVITAȚILOR MATEMATICE LA PREȘCOLARI
III.1. Jocul didactic matematic………………………………………………………………………………………… 39
III.2. Natura si funcțiile formative ale jocului……………………………………………………………………. 42
III.3. Structura jocului didactic matematic………………………………………………………………………… 43
III.4. Clasificarea jocurilor didactice matematice………………………………………………………………. 47
III.5. Jocul didactic- modalitate de organizare a activităților matematice în grădiniță ……………………………………………………………………………………………………………………………………. 50
III.6. Cosiderații metodice privind organizarea și desfășurarea jocurilor didactice matematice……………………………………………………………………………………………………………………. 54
ARGUMENT
Importanța și actualitatea temei
MOTTO:
“Matematica este fundația de nezdruncinat a științei și fântâna inepuizabilă a foloaselor pentru treburile omenești”
Sistemul preșcolar actual suferă două mari transformări, impuse de Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii, acestea constând în necesitatea îmbunătățirii calității educației încă de la cele mai fragede vârste. Acestea au drept obiectiv întemeierea unui climat educațional potrivit, cu ajutorul căruia se va realiza activizarea copilului cât și incadrarea acestuia în climatul cultural a spațiului din care face parte.
Prin structurarea flexibilă a conținuturilor, programa activitatilor instructiv-educative pun la dispoziția educatorului, care susțin activități cu copiii de vârstă preșcolară, modul de a-și alege tipurile de conținuturi pe care să le ofere copiilor și metodologia de prezentare a acestora . Se obligă doar respectarea de finalitățți stabilite în mod formal, la nivel național, ce constituie punctul inițial al manierelor didactice întreprinse și nivelurile după care se fac evaluările.
Noul curriculum pentru învățământul preșcolar lansează educatoarelor o provocare: implicarea activă a preșcolarilor în activitățile desfășurate în grădiniță, pregătirea acestora pentru o viață socială bazată pe cooperare, comunicare, acțiune.
Desfășurându-se până în prezent mai ales sub forma jocului didactic sau al jocului logic monodisciplinar, activitățile matematice au fost cele mai antrenante activități din grădiniță, contribuind la dezvoltarea psiho-comportamentală a preșcolarilor, la trecerea de la gândirea concretă spre cea abstractă. Însă, pentru educatoare, trebuie să existe mereu preocuparea pentru găsirea de noi forme de organizare a activităților, noi metode, mijloace, astfel încât să păstreze mereu viu spiritul activ al copiilor.
Însușirea noțiunilor matematice de la cea mai timpurie vârstă are o importanță deosebită, deoarece pe de o parte, acestea stimulează puternic dezvoltarea intelectuală generală a copilului, influențând pozitiv dinamica vieții sale spirituale, iar pe de alta, își găsesc o largă aplicabilitate în procesul de dezvoltare generală a copilului. Activitățile cu conținut matematic, alaturi de celelalte activități instructiv-educative, contribuie la îmbogățirea capacităților de elaborare imaginativă, constructivă, novatoare – ca obiectiv important în câmpul acțiunilor de educație intelectuală.
4
Învățarea matematicii exerseaza gândirea, antreneaza capacitatea de organizare logică a ideilor, întărește atenția, mărește puterea de concentrare în intensitate si durată, antrenează memoria logică, dezvoltă un ascuțit simț critic constructiv și gustul pentru obiectivitate și precizie.
Pornind de la ideea că matematica a devenit în zilele noastre un instrument esențial de lucru pentru totalitatea științelor și domeniilor tehnice, este firesc ca în centrul preocupărilor actuale ale școlii românești sa se situeze cultivarea accentuată a gândirii preșcolarilor, prin evidența relațiilor matematice, prin fundamentarea științifică a conceptelor, prin introducerea progresivă, gradată a limbajului matematic modern.
Jocul didactic reprezintă cea mai utilizată formă de organizare a activității din grădiniță. Importanța jocului a fost sesizată încă din antichitate, când Aristotel și Platon fac primele referiri asupra acestuia. Jocul a fost prima activitate și metodă didactică căreia i s-au descoperit valențele activizante.
Termenul „didactic” accentuează caracterul instructiv-educativ al activității potențând ideea că acesta este organizată pentru a se realiza finalitățile de natură informativă și formativă specifice procesului de învățământ. Jocul didactic îmbină armonios elementul instructiv cu cel distractiv, asigurând într-un mod antrenant, activizant pentru cei mici, unitatea între acțiunea prin joc și sarcina didactică propusă. Această împletire dintre elementele instructiv-educative și cele distractive contribuie la trezirea unor stări afective complexe, prin care copiii sunt stimulați să participe activ la activități, fapt care duce la eficientizarea actului didactic. În contextul vieții contemporane, ca și în dezvoltarea științei matematice, au apărut aspecte noi, care ne obligă să privim într-un alt mod activitatea desfășurată în cadrul procesului instructiv-educativ pe toate treptele de învățământ, în direcția însușirii noțiunilor matematice.
Scopul activității matematice este de a-i exersa copilului intelectul, procesele de cunoaștere, de a-l face apt să descopere relații abstracte pe baza situațiilor întâlnite în activitatea obișnuită.
Jocul didactic este o formă eficientă de lucru cu preșcolarii, aduce varietate în activitățile cu conținut matematic, înviorându-le și ca urmare drumul spre deprinderi este mai sigur și mai plăcut.
Jocul didactic indeplinește roluri atât in sfera instructivă cat și in cea formativ-educativă. Astfel, in sfera instructivă, jocul didactic favorizează asimilarea de cunoștințe, priceperi, deprinderi cât și tehnici și operații de lucru cu informațiiile acumulate. Jocul reprezintă calea de acces pentru trăsăturilor de personalitate.
Jocurile didactice matematice au în mare măsură un rol formativ, iar în cunoașterea comportamentelor umane, implicit a personalității. Privit din perspectiva laturii formativ-educative, jocul didactic contribuie la formarea și perfecționarea deprinderilor, în cadrul lor trebuie subliniată însemnătatea însușirii și respectării regulii de joc, rolul său modelator, întrucât prefigurează în cadrul unui adevăr științific, o regulă, un principiu, o lege sau reglementarea unui fenomen social. Copilul trebuie învățat încă de acum despre necesitatea cunoașterii și respectării legilor care guvernează natura cât și societatea. Chiar copiii dificili, care au fost crescuți în familie fără opreliști, care nu vor să asculte părerile colegilor și de cele mai multe ori rămân impasibili sau caută să se eschiveze de la cerințele formate de educatoare, cedează de cele mai multe ori în fața acestor reguli, le acceptă numai din dorința de a participa la joc. Respectarea regulilor de joc formează un om disciplinat, dar nu conformist, un om ascultător, dar nu servil, un om demn, conștient de rolul său. Utilizând jocul didactic matematic ca și activitate colectivă, copiii învață în cadrul lui și abc-ul comportării civilizate. Expresii ca : „vă rog”, „nu vă supărați”, „vă mulțumesc”, sunt de multe ori introduse chiar în cadrul regulilor de joc, repetarea și respectarea lor sunt, pe cât de necesare, pe atât de utile. Tot în cadrul jocurilor didactice matematice, copiii încep să fie inițiați și în unele concepte matematice de bază ca acelea de relație, relație funcțională, reușind să dezlege, în final (sub o formă intuitivă) probleme de transformări și să folosească relația de echivalență în scopul unei înțelegeri noi, apropiate de sensul științific al noțiunii de număr.
Jocul didactic matematic nu constituie doar un teren de descifrare a capacităților psihologice ale copilului, ci și a aspectelor mai importante ale sociabilității acestuia. Jocul raspunde trebuințelor firești de afirmare prin performanțe ale conduitei morale, dar și prin dezvoltarea spiritului de observație si de investigație, dezvoltarea gândirii creative, logice și a memoriei, scoțând in evidență valorile sale formative.
Jocurile didactice matematice aduc un spor de eficiență în pregătirea copiilor pentru școală și au legătură directă cu activitatea desfășurată în clasa I.
Structura lucrării:
Lucrarea este structurată în patru capitole.
Capitolul I vizează fundamentarea psihopedagogică.
Capitolul II vizează fundamentarea științifică.
Capitolul III prezintă aspect metodice privind utilizarea jocului didactic in grădiniță.
Capitolul IV analizează, interpretează și prelucrează datele cercetării.
CAPITOLUL I
CARACTERISTICILE PSIHO- FIZICE ALE COPILULUI PREȘCOLAR, CU IMPLICAȚII ÎN ÎNVĂȚAREA MATEMATICII
I.1. Dezvoltarea psiho-fizică a copilului preșcolar
Denumită drept „vârsta de aur a copilăriei”, vârsta preșcolară este caracterizată prin multiple achiziții pe plan intelectual, fizic și comportamental. O dată cu intrarea în grădiniță copilul vine în contact cu o multitudine de necunoscute, deschizând cufărul comorilor, pe care, plin de curiozitate, îl cercetează însușindu-l după propriile posibilități, în funcție de specificul vârstei și individual. Sub îndrumarea atentă a educatoarei, copilul își satisface curiozitatea prin joc, prin acțiunea directă cu obiectele. În această perioadă are loc dezvoltarea puternică a limbajului, se pun bazele operațiilor gândirii (sinteză, analiză, abstractizare, generalizare, comparație) prin acțiune nemijlocită cu obiectele se dezvoltă gândirea, memoria, atenția, imaginația și în același timp, copilul, prin faptul că intră într-o colectivitate, își dezvoltă abilități, atitudini și sentimente care îi vor fi utile mai târziu, la școală: sentimente de prietenie, respect, atitudinea de cooperare, de apartenență la un grup, spiritul de învingător.
Adaptându-se la cerințele actuale ale societății, noul curriculum pentru învățământul preșcolar subliniază rolul important pe care îl are educația timpurie în dezvoltarea copiilor și concentrează actul didactic în jurul câtorva principii:
abordarea holistă a dezvoltării copiilor – adică educatoarea trebuie să acorde aceeași atenție tuturor domeniilor de dezvoltare: fizică, psihică, emoțională;
centrarea acțiunii pe copil, pe relaționarea cu mediul social;
adaptarea educației la particularitățile vârstei;
valorificarea învățării active, bazate pe acțiunea copiilor cu mediul
Respectarea acestor principii va contribui la dezvoltarea armonioasă, integrală a copiilor, formarea unei personalități active, creatoare, cooperante, imaginative, capabile să găsească soluții la probleme de viață și la integrarea lui în mediul social și educațional cu care interacționează.
De-a lungul timpului, psihologi în domeniul educației au elaborat o serie de teorii vizând dezvoltarea copiilor de vârstă preșcolară. Deși o parte dintre acestea au fost elaborate cu zeci de ani în urmă, au fost adaptate perioadei actuale, fiind, putem spune, primele teorii care au stat la baza abordării holiste a preșcolaritații. Dintre acestea enumerăm:
teoria constructivismului, conform căreia există o relație puternică între cunoștințe și realitate, orice cunoaștere fiind socotită un instrument care ducea la dobândirea experienței, după cum afirma Eugen Noveanu în lucrarea “Constructivismul”; reprezentantul acestui curent, Jean Piajet, afirma că dobândirea cunoștințelor se realizează prin experiența personală, subiectivă, iar limbajul nu este instrument de transport al ideilor de la educator la elev, ci un mijloc de orientare a efortului propriu al celor educați spre dobândirea cunoștințelor.
un alt pedagog, Jerome Bruner, atrăgea atenția specialiștilor în domeniul educației asupra caracterului activ pe care trebuie să îl aibă învățarea, rolul educatorului fiind acela de a încuraja copiii să descopere ei singuri, conform vârstei și nivelului individual, soluții la diverse probleme; Bruner spunea că, atunci când educatorul proiectează activitatea, el trebuie să țină cont de:
înclinația spre învățare a copiilor;
modul de structurare a informației care să faciliteze asimilarea lor de către copii;
secvențele în care materialul este structurat;
– natura recompenselor și a pedepselor
El sublinia importanța pe care o are crearea unor contexte cât mai variate pentru procesarea unei informații și a intuit rolul social, cultural și practic al învățării.
importanța pe care experiența personală o are în procesul dezvoltării integrate a copiilor este sesizată, încă din secolul XIX, de către John Dewey; acesta afirma necesitatea concentrării curriculumului în jurul copilului și spunea că mediul școlar trebuie să devină o societate în miniatură, un mic habitat;
teoria dezvoltării psihosociale a lui Erickson – conform acestei teorii dezvoltarea copilului integrează factorii biologici cu cei de educație și sociali;
una dintre cele mai importante teorii adoptate și adaptate de educația timpurie actuală este teoria inteligențelor multiple, elaborate de Howard Gardner. Aflată în contradicție cu perspectiva psihomotrică, unidimensională a inteligenței, cea a capacitații de a rezolva probleme apelând la abilitați logico-matematice și lingvistice, teoria inteligențelor multiple subliniază faptul că există tipuri de inteligențe, pe care cadrul didactic trebuie să le abordeze:
inteligența verbală;
inteligența logică/matematică;
inteligența muzicală;
inteligența interpersonală;
inteligența intrapersonală;
inteligența naturalistă.
Fiecare subiect al educației are un tip de inteligență dominant, însă toate cele șapte trebuie să atingă un anumit nivel de realizare, să inregistreze progrese, astfel încat este necesară abordarea tuturor și nu doar a celor spre care copilul este predispus. Cu toate acestea, trebuie ținut cont de existența unei limite, a unui interval în care se poate realiza evoluția inteligenței respective. Spre exemplu, în cazul inteligenței logice, matematice, un copil care are înclinație spre aceasta va înregistra progrese mult mai mari decât unul care nu are această calitate.
Inteligența matematică presupune capacitatea de a rezolva probleme abstracte, de a înțelege relațiile dintre concepte, lucruri, de a gândi logic și critic, de a găsi cauze, de a clasifica, de a stabili prioritați; încă de la grădinița, activitațile matematice se concentrează pe dezvoltarea acestei inteligențe, chiar dacă la un nivel mai simplu, adaptat caracteristicilor psiho-intelectuale ale acestora și nivelului lor individual.
Una din lucrările de referința în care se fac referiri la caracteristicile dezvoltării psiho-fizice ale copilului este lucrarea intitulată „Psihologia copilului”, scrisă de Jean Piajet și Barbel Inhelder.
Lucrarea, o sinteză a mai multor scrieri din domeniul psihologiei, aducea la momentul apariției ca noutate ideea că viața psihică a copiilor are anumite trasături comune și fiecare set de trăsături este specific unui anumit nivel de vârstă. Astfel, cei doi realizează o diviziune a acestor nivele în mai multe stadii:
stadiul senzorio-motor, caracteristic copiilor cu vârste între 0 și 2 ani;
stadiul preoperațional, specific vârstei preșcolare 2-7 ani;
stadiul operațiilor concrete (7-12 ani);
– stadiul operațiilor formale (12-16 ani).
Aceste stadii sunt împarțite in mai multe substadii. Astfel, stadiul preoperațional, în care intră și preșcolaritatea, are ca și substadii:
substadiul gândirii simbolice (2-4 ani);
substadiul gândirii preoperatorii, al intuiției (4-7 ani).
În stadiul preoperațional operațiile mintale încă nu sunt formate, nu sunt reversibile, ci sunt orientate doar într-un singur sens. Acum începe o perioadă de o intensă dezvoltare mintală, dominată de gândirea in imagini, pe care Piajet o numește preoperatorie, pentru că îi lipsește operația logică propriu-zisă.
În această perioadă apare posibilitatea de interiorizare a acțiunilor practice, ca urmare a dezvoltării limbajului. În preșcolaritate limbajul devine principalul instrument cu care copilul operează și care asigură transferul acțiunii din plan extern în plan intern. Dezvoltarea limbajului are rol determinant pentru toate celelalte acumulări care vor duce la dezvoltarea personalitații sale. Din punct de vedere al structurii, limbajul este încă predominant unul situativ, concret, fiind legat de particularitatea situațiilor prin care trec direct copiii, apoi limbajul situativ începe să fie înlocuit de cel contextual, cele două coexistând pentru o perioadă scurtă de timp.
Între 3 ani jumătate și 5 ani jumătate apare limbajul interior, în acest moment copilul fiind capabil de a-și planifica și regla mintal activitatea. Vorbind cu sine, mai ales în situații problematice, copilul îsi ordonează acțiunile, găsește soluții. Limbajul interior reprezintă mecanismul fundamental al gândirii.
Caracteristică preșcolaritații este apariția noțiunilor empirice și a primelor operații ale gândirii. Piaget afirma că acum este perioada preoperatorie a dezvoltării acestui proces mental.
Gândirea este un proces psihic de reflectare generalizată și mijlocită a realitații obiective, a însușirilor și relațiilor esențiale ale obiectelor și fenomenelor. La baza gândirii se află senzațiile, percepțiile și reprezentările. Principalele operații ale gândirii sunt: analiza, sinteza, comparația, abstractizarea, generalizarea, concretizarea.
În acest stadiu gândirea preșcolarului este una dominată de imagini, de situații concrete, care operează încă cu reprezentări și nu cu noțiuni propriu-zise. La această vârstă indicațiile și explicațiile verbale ale adulților sunt înțelese de copii numai dacă ele sunt susținute de experiența nemijlocită a preșcolarilor cu obiectele, fenomenele, acțiunile. Gândirea preșcolarului este o gândire
egocentrică. El nu distinge între realitatea externă și cea internă, are tendința de a raporta totul la propriul eu. Este o gândire intuitivă, concretă, dependentă de percepții, de imagine.
Gândirea se dezvoltă odată cu dezvoltarea operațiilor mintale, ce nu se pot separa unele de altele, ele se împletesc și se subordonează unele altora în funcție de sarcina dată. Ca operații ale gândirii, analiza și sinteza sunt utilizate de timpuriu. Omul se raportează de la cea mai fragedă vârstă la lumea concretă, stabilește asemănări, deosebiri, comparații între obiecte, fenomene, situații. Prin analiză copilul descompune un obiect sau fenomen în părți componente, stabilește relații între ele, funcțiile lor și cum se leagă părțile între ele.
La baza oricărui proces de cunoaștere stă comparația prin care se stabilesc asemănările și deosebirile, ținând seama de un anumit criteriu (formă, culoare, mărime).
Abstractizarea este o formă superioară de analiză deoarece operează de la variabil la grade de invariabil tot mai înalte. Ea se referă la relații și însușiri ascunse, pe care le extrage dintr-o mulțime ca factor comun al unei categorii de obiecte sau fenomene.
Generalizarea este o operație care face trecerea de la individual la general. Prin generalizare se definesc clase de obiecte și fenomene care au un anumit model informațional. Opusă generalizării este concretizarea, care face trecerea de la abstract la concret.
În grădiniță copiii fac cunoștință cu un număr mare de obiecte și fenomene din natură și societate. Formele activitații lor devin tot mai complexe: jocurile se complică, ei încep să deseneze, să modeleze, să construiască, să efectueze forme elementare de muncă. Crește, de asemenea, cercul cunoștințelor pe care copiii le primesc pe baza descrierilor și explicatiilor verbale, de la adulți.
Un alt proces psihic, care cunoaște o puternică dezvoltare în preșcolaritate, este memoria.
Aceasta constă în întipărirea, păstrarea și reactualizarea experienței anterioare. Dacă la vârsta antepreșcolară, memoria este spontană, în preșcolaritate, prin faptul că se interiorizează gândirea și limbajul, memoria mecanică și neintenționată este însoțită tot mai mult de memoria inteligibilă și intenționată, în condițiile în care informațiile au o semnificație pentru preșcolar. Tot ceea ce îi trezește copilului interesul: imagini, mișcări, cuvinte, idei, îi solicită memoria.
Prin plasticitatea sistemului nervos, copiii sunt capabili să rețină ușor cântece, poezii, basme sau alte informații specifice acestei perioade, iar cu timpul acestea pot fi recunoscute după o perioadă tot mai îndelungată. Copiii rețin mai ușor, iar durata păstrării în memorie este mai mare atunci când este trezit interesul lor pentru obiectele, fenomenele respective.
Ei memorează mai ales acele aspecte ale obiectelor și faptelor care sunt deosebit de evidente, impresionante. Apare însă tendința memorării mecanice și memorarii neintenționate. Copilul reține fără să își propună, în mod spontan. Capacitatea memoriei de a păstra materialul întipărit crește și în același timp cu vârsta. Pe măsura dezvoltării copilului, a maturizării morfologice și fiziologice a celulelor nervoase, crește și durata păstrării, iar grădinița, prin activitățile specifice desfașurate, contribuie la dezvoltarea acestei capacități.
Imaginația are și ea, la această vârstă, trăsături specifice; spre deosebire de adulți, care au o imaginație mai puțin liberă, mai controlată, mai disciplinată, la copii ea este cea prin care aceștia îsi reglează sufletește contradicția dintre dorințe si posibilitați. Datorită confuziei și a faptului că nu diferențiază percepțiile, ei nu disting clar realitatea de imaginație. La această vârstă se manifestă două caracteristici psihice și anume animismul, care se referă la însuflețirea lucrurilor și artificialismul (credința că totul e fabricat de om).
Atenția reprezintă capacitatea copilului de a se focalizare, concentra și orienta asupra obiectelor si fenomenelor, cu scopul reflectării lor adecvate. În preșcolaritate începe, sub influența gândirii și a limbajului, organizarea atenției voluntare, sporește capacitatea de concentrare ca și stabilitatea prin activitate. De asemenea se mărește volumul atenției, care capătă un caracter tot mai selectiv. Totuși, în preșcolaritate, predomină atenția involuntară, de aceea copiii pot fi ușor distrași de la sarcinile de îndeplinit. Rolul cadrului didactic este acela de a trezi atenția involuntară și de a o menține pe cea voluntară cât mai mult timp. Mobilul prin care poate face acest lucru este stimularea motivației de învațare a acestuia care, la început, este una extrinsecă, educatoarea având sarcina de a crea condițiile pentru trecerea treptată spre motivația intrinsecă, care apare la vârsta școlară .
Mica preșcolaritate (3 – 4 ani)
Preșcolarul mic are dificultăți de adaptare la nivelul grădiniței, datorită dependenței de adult (de mamă), instabilității psihomotorii, cu o motricitate slab coordonată, greutăți în exprimarea clară și în înțelegerea mesajelor verbale ale adulților. Egocentrismul favorizează dilatarea și inundarea realității obiective de realitatea subiectivă. Acum cresc interesele, aspirațiile, dorințele pentru curiozitatea cunoașterii și explorării mediului.
Intervine o decentrare de pe obiectele concrete pe integrarea lor în strategii mai largi de utilizare, în care se conferă funcții simbolice.
Jocul este principala formă de activitate cu un conținut sărac, cu preferință de manipulare a jucăriilor și de a se juca singur, fiind mai mult o repetare stereotipă a unor acțiuni. Activitățile sistematice se desfășoară tot sub formă de joc, sunt de scurtă durată și simple în conținut. Gândirea este subordonată acțiunii cu obiectele; limbajul are un caracter preponderent situativ.
Preșcolarul mic este instabil afectiv. Copilul devine mai sensibil la convențiile impuse de societate; manifestă interes pentru adulți, adresându-le acestora un șir de întrebări în lanț, un răspuns devenind pretext pentru o nouă întrebare, fapt ce-i exasperează pe adulți. (Golu, Verza, Slate, 1994, p.76).
Preșcolarul mijlociu (4 – 5 ani)
Se adaptează cu mai multă ușurință mediului grădiniței.
Jocul devine mai bogat în conținut, activitățile obligatorii sunt mult mai solicitante. Procesele intelectuale se desprind treptat de acțiune, devenind procese de sine stătătoare, independente.
Apar modalități psihocomportamentale noi, precum limbajul interior, spre vârsta de 5 ani. Reacțiile emotive sunt mai controlate și mai în acord cu cerințele educatoarei și a colectivului de copii. Socializarea cunoaște un ritm accelerat.
Se instalează unele trăsături caracteriale, care constituie nucleul viitoarei personalități, apare stăruința de a fi folositor adultului, ceea ce produce mari satisfacții.( Verza, E., Verza F., Psihologia vârstelor, Editura Pro Humanitate, 2000, p.98)
Preșcolarul mare (5 – 6 ani)
Se adaptează relativ rapid nu numai la mediul grădiniței și la aproape orice situație nouă. Alături de joc ca activitate dominantă, își fac loc din ce în ce mai mult activitățile de învățare sistematică, programul de la grădiniță se aglomerează, începe pregătirea pentru școală.
Copilul își va organiza mai bine propriile activități, va manifesta o atitudine critică față de ele. Crește forța și agilitatea, apare capacitatea de a imita discret comportamente specifice adulților.
Grădinița, prin programele educative, stimulează sensibilitatea intelectuală. L. Rambert consideră că simbolistica infantilă este impregnată de un decalaj între dezvoltarea mai accentuată a afectivității față de cea intelectuală; el vorbește de o vârstă a simbolului mimat, intre 5-6 ani.
( Verza, Verza, 2000, p.98 ) Încep să apară primele forme ale gândirii logice, ele fiind orientate către sistematizare și observare a faptelor particulare; acum sunt utilizate unele procedee de memorare, iar atenția voluntară își prelungește durata. Preșcolarul mare dispune de mai multă forță și agilitate. Se acomodează ușor, se atașează repede, opoziția față de adult oscilează cu tendința de reconciliere cu acesta. Organizarea diferitelor structuri psihocomportamentale, inserția mai bună în mediul social constituie premise importante pentru a intra în școală. La această
La această vârstă copilul este caracterizat prin curiozitate și prin modul de a face descoperiri. Procesele psihice se dezvoltă semnificativ, iar în plan mental copilul dobândește achiziții importante, mai ales cele matematice, într-un mod în care se pune accent pe acțiune și participare în mod direct, prin încurajarea proceselor psihice: gândire, memorie, imaginație, atenție, pe formarea unei personalitați active și inovatoare, capabile să se integreze cu succes în mediul școlar și în mediul de viața din care face parte.
I.2. Forme de activitate ale preșcolarului: jocul, învățarea, creația
JOCUL
Jocul este o activitate fundamentală a preșcolarității. Copilul nu se joacă decât 2-3 ore pe zi, dar jocul este indispensabil în formarea noilor sale competențe. El angajează total pe copil, cu resursele sale cele mai evoluate, îi stimulează dezvoltarea, efortul de perfecționare. În acest fel jocul contribuie și la apariția posibilităților de învățare sistematică și a celor de muncă. Datorită rolului pe care îl are în viața copilului, resursele sale educative și diversității manifestărilor sale, el poate fi folosit de adult ca metodă, procedeu sau formă de organizare a procesului educativ din grădiniță.
Eduard Claparede spunea că „ jocul este însăși viața”.
Jocul devine modul principal de organizare a activităților pentru preșcolari. „A învăța” nu reprezintă pentru el contrariul lui „a se juca”. Jocul este prezent în mediul instituțional al grădiniței, dar continuă în toate mediile sociale în care se formează. Dar în realitate, a desfășura un joc, nu este „joacă” lipsită de importanță și seriozitate.
De la vârsta de 3 ani, copilul poate crea o lume imaginară, plină de vise, dorințe care se împlinesc, fără să-l învețe nimeni. Fiecare copil își modelează realitatea în funcție de propriul eu. Copilul își poate lua anumite elemente din realitate și le investește în anumite aspecte cunoscute de el.
Copilul se joacă „de-a doctorul”, „de-a familia”, „de-a vânzătorul”, imitând cele întâmplate în realitate sau ceea ce el ar fi dorit să se întâmple. Copiii care sunt mai timizi, prin joc, se debarasează de emoții, de timiditate și intră cu toate forțele în dinamismul jocului cu rol. Nu se teme atât de tare de cenzura, deoarece personajul poate spune orice, iar reproșurile nu i se adresează lui personal.
Pentru copil totul este joc: în primele luni de viață acesta se joaca cu corpul său; mai apoi copilului îi face plăcere să reproducă elemente din ambianța lui apropiată; într-o următoare etapă, copilul începe să imită adultul (mama, tata, rude, educatoare, prieteni, medic) și de aici se naște jocul de rol – atât de utilizat astăzi și în lucrul cu adulții – în care identificarea este obiectivul fundamental. Jocul de rol este o metodă care constă în provocarea unei discuții plecând de la un joc dramatic pe o problemă cu incidență directă asupra unui subiect ales. Subiectul „de jucat” trebuie să fie familiar copiilor, să fie extras din viața lor curentă. De exemplu, un copil care nu ascultă de educatoare, un băiețel care dorește să se împrietenească cu o fetiță. Se cer unor membri ai grupei să joace rolurile respective, improvizând scena de conflict, de dragoste, iar membrii grupului vor „interveni” pentru stingerea conflictului sau pentru aplaudarea micilor îndrăgostiți. Trebuie de precizat că scenariul va fi spontan și nu premeditat, creând premisa unei exprimări sincere, deschise, naturale a copiilor cu privire la problema atinsă. Jocul propriu-zis nu trebuie să dureze mai mult de cinci sau zece minute, după care vor urma intervențiile și comentariile „spectatorilor”. Jocul de rol conduce la realizarea următoarelor obiective:
-învățarea modurilor de gândire, trăire și acțiune specifice unui anumit statut;
-dezvoltarea empatiei și capacității de înțelegere a opiniilor, trăirilor și aspirațiilor altora;
-stimularea aptitudinii de a surprinde, înțelege și evalua orientările valorice ale partenerilor de interacțiune;
-formarea experienței și competenței de a rezolva situațiile problematice dificile;
-verificarea corectitudinii comportamentelor formate și destrămarea celor greșit învățate etc.
Urmează jocul cu reguli, în care copilul învață elemente fundamentale de socializare, convenționalitate, acordul, cooperarea si competiția. Jocul cu reguli are două caracteristici esențiale: existenta cel puțin a unei reguli și caracterul competitiv. Regula este o convenție între persoane cu privire la un mod de a proceda sau de a aprecia ceva. Acest tip de jocuri poate fi preluat de la alți copii, de obicei mai mari, sau poate fi inventat de participanții care stabilesc ei înșiși regulile. Apare după vârsta de 4 ani, dar se dezvoltă deplin după 7 ani. Preșcolarii pot participa la jocuri cu reguli de mișcare sau intelectuale. Jocurile de mișcare sunt foarte îndrăgite de preșcolari.
Jocul este principala activitate a copilului. Prin această activitate, copiii:
își formează identitatea personală (se joacă la început cu propriul corp, înțeleg că nu sunt una și aceeași cu mediul, ci sunt separați);
învață acte, acțiuni, operații, conduite care îl ajută să rezolve probleme din mediul său;
învață să fie mai flexibili în gândire, să creeze soluții diferite;
își dezvoltă atenția, motivația, abilitățile sociale;
învață să comunice (vorbire, ascultare, înțelegere);
experimentează posibilități de adaptare, de a deveni mai flexibili în gândire și în rezolvarea problemelor (accentul cade pe proces și nu pe produs);
creează soluții diferite, exprimă experiențele lor în simboluri, ceea ce îi va ajuta să gândească puțin mai abstractizat;
comunică cu ceilalți și/sau cu sine, vorbesc, folosesc cuvinte multe, se exprimă plastic și învață semnele nonverbale etc.;
folosesc obiectele din jurul lor în scopul pentru care sunt create (învață utilitatea lucrurilor), dar și altele (sunt creativi);
se concentrează asupra acțiunii, devin atenți și interesați.
Prin toate aceste activități, copilul învață să relaționeze cu cei din jurul său, învață lucruri noi, copilul aflându-se într-o stare de relaxare, de plăcere; prin joc, i se dezvoltă întreaga sa ființă, i se conturează personalitatea.
Jocul este expresia cea mai înaltă a dezvoltării umane în copilărie, deoarece este singura expresie liberă a ceea ce se află în sufletul unui copil. Jocul este o activitate conștientă. Cel care-l practică, inclusiv copilul preșcolar, îl conștientizează ca atare și nu-l confundă cu nici una dintre celelalte activități umane.
Funcțiile jocului, stabilite de Jean Piaget:
funcția de adaptare – cea mai importanta – se realizează prin asimilarea realului la eu si prin acomodarea, prin imitație, a eului la real;
funcția formativă și informativă;
funcția de descărcare energică și de rezolvare a conflictelor afective, adică funcția catartică a jocului;
funcția de socializare a copilului.
Noțiunea de activitate ludică nu este sinonimă cu jocul, ci cu categoria de activitate instructiv-educativă, specifică învățământului preșcolar, centrată pe promovarea spiritului jocului. Componenta instructiv-educativă este determinată de obiectivele urmărite sistematic, iar componenta joc constă în modul de desfășurare, în elementele-surpriză, elementele de mișcare și de relaxare, în participarea activă, dinamică a tuturor copiilor în ritmul lor propriu.
În grădinița de copii, activitățile ludice iau forma de:
activități la alegere;
activități de învățare;
alte tipuri de activități (activități de după-amiază).
Activitățile la alegerea copiilor, libere, creative, iau forma de joc si de activități ocupaționale.
Jocul, prin natura lui, are deosebite valori formative:
dezvoltă spiritul de observare și de investigație;
dezvoltă gândirea creativă, logică;
cultivă imaginația;
dezvoltă memoria;
formează conduita morală, s.a.
Activitățile ocupaționale se desfășoară la sugestia educatoarei sau din inițiativa preșcolarilor. Prin astfel de acțiuni copiii se apropie de preocupările zilnice, practice. Activitățile individuale și cu grupuri mici de copii, ca formă de activitate specifică în grădinița de copii, respectă principiul liberei opțiuni și asigură formarea și exersarea unor capacități psihofizice. Grupurile mici de copii sunt omogene; sub forma jocului exersează exprimarea, își îmbogățesc vocabularul și își corectează unele deficiențe. Acest tip de activitate asigură tratarea diferențiată a copiilor.
În activitățile de învățare dirijată, jocul se desfășoară ca:
joc simbolic (joc de manipulare, joc imitativ și joc de creație);
joc cu reguli;
Între activitățile de învățare dirijată se practică:
jocul distractiv;
jocul de mișcare;
jocuri libere, s.a.
În procesul instructiv-educativ din grădinița de copii trebuie incluse activități complementare, activități de după-amiază, care reprezintă odihna activă a copiilor și exersarea anumitor capacități fiziologice. Aceste activități se organizează după activitățile de învățare dirijată, sub forma jocurilor distractive, a jocurilor de mișcare, a audițiilor, a vizionarii, a teatrului de umbre, a jocului-dramatizare, a dramatizărilor, etc. Activitățile complementare continuă, completează, aprofundează sau pregătesc din punct de vedere psihologic activitățile de învățare dirijată si activitățile liber-alese.
Activitățile ludice din grădinița de copii trebuie:
să se îmbine armonios;
să satisfacă necesitățile cognitive, afective si de mișcare ale copiilor;
să stimuleze creativitatea acestora;
să contribuie la socializarea acestora;
să asigure independența copiilor;
să asigure integrarea copiilor în viitoarea activitate școlară.
Lărgirea repertoriului ludic, introducerea unor elemente de noutate în jocurile obișnuite ale copiilor depind de competența, de creativitatea și de vocația cadrelor didactice.
Jocul este diferențiat pe parcursul celor trei stadii ale preșcolarității. Preșcolarul mic nu reține toate regulile, ci doar una sau două; își manifestă incapacitatea de a participa concomitent cu toți ceilalți copii la toate etapele jocului; nu știe să se ascundă; fuge spre locul de acțiune, indiferent de etapa jocului; în cazul reluării jocului se ascunde în același loc. Preșcolarul mijlociu se ascunde în locuri mai depărtate de locul acțiunii, caută ascunzătoarea; face gălăgie în jurul său, se supără pe cei mici dacă aceșta îi încurcă jocul. Preșcolarul mare în schimb, caută locuri cât mai apropiate de locul de acțiune, contează pe elementul de surpriză.
Toate acestea ne arată că este deficitară cuprinderea integrală a regulilor jocului la preșcolarul mic. Preșcolarul mijlociu, chiar dacă cunoaște și aplică toate regulile, nu dispune de capacitatea de a se organiza pe parcursul tuturor etapelor jocului, deși trăiește afectiv jocul; manifestă dificultăți de integrare socială în joc. Preșcolarul mare se caracterizează printr-o organizare strategică și prin conduite adaptate, în plan mental, a etapelor jocului.
În ansamblu, jocurile preșcolarilor mici nu reflectă suficient de coerent semnificația socială a activității oamenilor, relațiile sociale dintre ei, lucru care va fi remarcat la preșcolarii mijlocii. Concomitent cu trecerea de la o vârstă la alta se schimbă și motivația conflictelor ce apar în cadrul jocurilor. Dacă la preșcolarii mici divergențele apar din dorința lor de a se juca cu același obiect, la cei mijlocii apar din dorința de a juca rolul preferat, la cei mari, conflictul apare în urma nerespectării și încălcării regulilor jocului, ceea ce accentuează și evidențiază maturizarea afectivă și intelectuală a copiilor.
„Jocul stimulează creșterea capacității de a trăi din plin, cu pasiune, fiecare moment, organizând tensiunea proprie acțiunilor cu finalitate realizată, având funcția de o mare și complexă școală a vieții.”
ÎNVĂȚAREA
Alături de joc, la vârsta preșcolarității, o altă formă de activitate care contribuie la dezvoltarea psihică a copilului fie prin ea însăși, fie combinată cu jocul, este învățarea. Bazată pe asimilarea și sedimentarea cunoștințelor, învățarea conduce la elaborarea unor comportamente noi, care satisfac mai bine necesitățile adaptative ale copilului. La această vârstă sunt întâlnite două tipuri de învățare și anume: învățarea socială, realizată ca urmare a contactelor interpersonale ale copiilor cu adulții sau cu cei de o seamă cu ei în contexte situaționale de viață; învățarea didactică, ce presupune organizarea, conducerea și dirijarea ei sistematică de către personalul special pregatit in acest scop, desfasurata in cadrul gradinitei de copii.
Învățarea socială oferă copiilor prilejul de a asimila o serie de experiențe socioumane, semnificații și valori sociale, stiluri comportamentale, roluri și componente interpersonale, modalități de acomodare, adaptare și armonizare interpersonală. Multe dintre jocurile copiilor presupun cooperarea lor. Pentru ca aceste jocuri să poată fi desfășurate este necesar ca preșcolarul să învețe a coopera cu alții, adică: să stabilească ușor contactele interpersonale, să se acomodeze rapid la noile situații, să-și coordoneze eforturile cu ale celorlalți, în vederea atingerii scopurilor fixate, să-și aducă aportul constructiv la desfășurarea activității, să-i respecte pe alții, să-și inhibe anumite comportamente agresive, să țină seama de părerea altora, să convingă, să-și susțină și să-și argumenteze părerile. Însușirea tuturor acestor comportamente este posibilă deoarece preșcolarul, cu precădere cel mare, este stimulat de o serie de nevoi, de trebuințe psihosociale (nevoia de acceptare și apreciere a lui de către grup, cea de statut, de reciprocitate relațională, de participare și integrare în grup, de intercunoaștere, de sociabilitate și comunicativitate).
Acest sistem de nevoi sociale și psihosociale nu poate fi satisfăcut de preșcolar decât recurgând la învățarea socială. Căile prin intermediul cărora aceasta poate fi realizată sunt numeroase. De pildă, calea observării comportamentelor altuia, a învățării acestuia sau pe cea a implicării și participării directe a copiilor în diferite tipuri de activități sociale. Este suficient ca un preșcolar să vadă, să perceapă un anumit comportament practicat de o persoană, pentru ca, în urma rezonanței sale afective, să și-l apropie, să-l asimileze și să-l transforme în comportament propriu. Dacă comportamentul observat este și întărit, atunci el va fi asimilat cu și mai mare ușurință. De exemplu, dacă un preșcolar a observat că fratele lui mai mare care a dat dovadă de curaj, de spirit de răspundere sau de inițiativă este lăudat, recompensat, atunci el va prelua comportamentul respectiv și-l va converti în comportament propriu. Dacă, dimpotrivă, fratele manifestă un comportament dezaprobat și respins, criticat de grupul familial, atunci un asemenea comportament fie că nu va fi preluat și asimilat, fie că va fi inhibat și evitat, în cazul în care copilul îl deține deja.
Ca factori întăritori ai comportamentelor pot fi: aprobarea sau dezaprobarea grupului, recompense sau sancțiuni morale (recunoașterea, acceptarea, promovarea în grup sau, din contră, blamarea, criticarea, marginalizarea, respingerea de către grup). Doi psihologi sociali, Miller și Dollard, arătau că, dacă răspunsul inițial nu este recompensat (întărit), legătura dintre el și stimul scade, și crește dacă această legătură este gratificată. .
Învățarea didactică presupune organizarea activității copiilor, desfășurarea lor după programe obligatorii și riguroase. Caracterul spontan, neorganizat și nesistematizat al învățării sociale este înlocuit cu caracterul dirijat, organizat și sistematic al acestui nou tip de învățare. Deși transmiterea de cunoștințe, formarea deprinderilor și dezvoltarea intereselor ce au loc cel mai adeseori prin intermediul jocului, chiar acesta suferă transformări și restructurări convertindu-se în joc didactic, cu conținut și finalitate instructiv-educativă. De data aceasta experiența nemijlocită a copilului începe să fie reglată și organizată treptat de către adult pe cale verbală. Explicațiile educatoarei îl obligă pe copil să fie atent, să rețină și apoi să reactualizeze, să înțeleagă, fapt care impulsionează dezvoltarea capacităților sale raționale, verbale.
Există o mare dependență a caracteristicilor învățării , de particularitățile de vârstă ale preșcolarilor. Astfel, preșcolarii mici au tendința de a transforma orice joc în activitate obligatorie pregătită de educatoare. Asimilarea cunoștințelor nu reprezintă pentru ei încă un scop distinct, nu sunt preocupați de rezultatul activității desfășurate, nu-și planifică mintal activitățile, dimpotrivă, se avântă impetuos în ele, pentru ca mai târziu să-și dea seama că nu știu cum să procedeze. Toate acestea sunt expresia insuficientei dezvoltări a unora dintre capacitățile psihice ale preșcolarului, care vor trebui formate, tocmai prin intermediul activității de învățare. Totodată, particularitățile de vârstă ale copiilor ne atrag atenția asupra necesității de a diversifica activitățile obligatorii ale preșcolarilor mici, de a le apropia cât mai mult de joc.
Pentru preșcolarii mici asimilarea cunoștințelor nu reprezintă încă un scop distinct, ca expresie a insuficientei dezvoltări a unora dintre capacitățile lor psihice; activitățile obligatorii se desfășoară preponderent sub formă de joc .
La preșcolarii mijlocii, activitatea de învățare se detașează oarecum de acțiunile implicate în joc. Datorită intensificării funcției reglatoare a sistemului verbal, copilului i se dezvoltă interesul pentru cunoștințele comunicate verbal. Înainte de a începe activitatea, preșcolarul mijlociu pune multe întrebări, se interesează de procedeele pe care le poate folosi, ceea ce demonstrează că el își planifică mai întâi mental activitatea și abia apoi trece la executarea ei. Se dezvoltă interesul pentru cunoștințele comunicate verbal; el își planifică mai întâi mental activitatea și abia apoi trece la executarea ei.
La preșcolarii mari, datorită însușirii în cadrul activităților obligatorii a unor procedee de muncă intelectuală, ca și datorită dezvoltării capacității de autoevaluare critică a posibilităților și rezultatelor obținute, învățare a capătă un caracter mult mai organizat și devine mult mai eficientă, anticipând astfel învățare a școlară.
CREAȚIA
„A crea” înseamnă „a produce”, „a genera” ceva nou în raport cu ceea ce este vechi, cunoscut uzual, banal. Noutatea este și ea evaluată gradual după cote de originalitate. Cota de originalitate corespunde distanței dintre produsul nou si ceea ce preexistă ca fapt cunoscut si uzual în domeniul respectiv.
În deceniul al patrulea al secolului nostru, pentru a depăși limitele vechiului termen „talent”, a fost introdus în vocabularul psihologiei americane termenul de „creativitate”, care are un grad mai mare de generalitate și un spectru mai larg de cuprindere. Elementul comun al celor doi termeni este nota de originalitate. Spunem despre o persoană că e talentată, dacă într-un anumit domeniu manifestă multă originalitate. „Talentul corespunde creativității de nivel superior”.
Talentul înglobează dezvoltarea superioară a aptitudinilor generale si specifice. Creativitatea depăseste nivelul aptitudinilor, deoarece cuprinde structuri complexe de personalitate.
Conceptul de creativitate are trei accepțiuni:
comportament si activitate psihică creativă;
structură a personalității sau stil creativ;
creativitate de grup.
Asigurarea succesului la învățătură al copiilor în funcție de potențialul lor biologic si psihic, pe de-o parte si depășirea eșecului pe de altă parte, se prezintă ca obiective educaționale de mare complexitate la etapa actuală de dezvoltare a teoriei si practicii pedagogice.
Eficiența preșcolarului mare depinde nu numai de capacitatea de asimilare a cunostințelor,
priceperilor si deprinderilor, dar și de anumite trăsături de personalitate, în particular, de imaginația lui. Fără imaginație este imposibilă acumularea acelorași cunoștințe, priceperi și deprinderi, este cu neputință formarea personalității în ansamblu a preșcolarului mare.
Analizând procesul cognitiv, chiar de la 3-5 ani se remarcă unele particularități pe care se
pot baza exercițiile de creativitate. Percepția, memoria, imaginația, gândirea, limbajul se constituie și se dezvoltă prin acțiuni în situații concrete cu obiectele.
„Căutările spontane ale copilului – spune J. Piaget – cer ca orice adevăr ce trebuie cucerit să fie reinventat… sau cel puțin să fie reconstituit și nu doar transmis”. Operațiile gândirii la vârsta preșcolarului mic și mijlociu se constituie tot în activitatea practică, nemijlocită. Pe fondul activității ludice și al activității comune în grădiniță, la preșcolarul mare percepția începe să se detașeze de situațiile concrete. Acum copilul doreste să știe mai mult, pune numeroase întrebări, experimentează, este curios și „pune mâna” pe tot ce-i iese în cale, pe tot ce vede.
Jocul și învățarea oferă copilului nenumărate prilejuri de a-și combina și recombina reprezentările de care dispune, de a construi realul din propriile sale imagini. Ascultând povești, povestiri, basme el reconstruiește mental principalele momente ale narațiunii; jucându-se cu creionul pe hârtie obține linii, figuri neobișnuite; exersându-și vocea descoperă din întâmplare ritmuri și melodii care îi rețin atenția; frământând o bucățică de plastilină se trezește în fața unor forme deosebite; punând cuburile unele peste altele ajunge la tot felul de construcții, care de care mai interesante. El este capabil deci să obțină produse noi, neobișnuite, originale, chiar dacă acestea sunt noi și originale doar pentru el. Copilul dispune nu numai de capacitatea de a se juca și a învăța, ci și de aceea de a crea. Creațiile preșcolarului dovedesc că viața lui interioară este destul de bogată, că intențiile lui depășesc cu mult posibilitățile de care dispune. Totodată, ele arată că preșcolarul începe să-și însușească treptat o serie de tehnici simple ale artelor grafice, construcțiilor, cum ar fi procedeul colajelor, cel al schematizării.
Locul și rolul central în creația preșcolarilor îl ocupă și îl are imaginația. La preșcolar are loc o adevărată explozie a imaginației, la această vârstă imaginația atinge apogeul dezvoltării sale. Autorii acestor afirmații pierd din vedere faptul că multitudinea creațiilor copiilor preșcolari se datorează nu puterii imaginației, ci slăbiciunii gândirii care, fiind insuficient formată, nu-și impune cenzura sa absolut necesară. Copilul imaginează și creează multe lucruri pentru că nu cunoaște suficient relațiile dintre obiecte și fenomene, ignorându-le, el poate ajunge la construcții neobișnuite, dar aceasta reprezintă de cele mai multe ori nonsensuri.
Cert este însă faptul că imaginația își dezvoltă, la această vârstă, multe dintre funcțiile sale. De exemplu, funcția de completare care va da posibilitatea înțelegerii unor situații ambigui sau lacunare; apoi funcția de proiectare și anticipare care va permite înțelegerea succesiunii evenimentelor, consecințele lor.
Alături de imaginea reproductivă se dezvoltă și capacitatea copilului de a integra posibilul în real, de aceea copiii încep să se teamă de balauri sau alte plăsmuiri imaginative ale adulților, pe care le cred reale. Rolul imaginației este atât de mare la această vârstă, încât unii autori în domeniu au considerat că unele conduite ale copilului își au sursa tocmai în ea.
Nu doar imaginația participă în activitatea creatoare a copilului, ci și importante elemente de ideație, capacități de figurare (redare), deprinderi și priceperi. Aceste aspecte pot fi cel mai bine evidențiate în desenele copiilor. Pentru a desena, copilul trebuie să țină un creion în mână, să miște mâna pe hârtie, să fixeze hârtia. Ori, pentru aceasta el trebuie să-și elaboreze o serie de deprinderi, să depășească diverse dificultăți care îi apar în cale.
Deși toate aceste elemente sunt subordonate activității de desenare, fără ele desenarea nu poate fi executată. Există particularități specifice ale desenului la fiecare din substadiile preșcolarității. Preșcolarul mic desenează la întâmplare, fără intenții clare, specific pentru el fiind incapacitatea clară de asamblare. Preșcolarul mijlociu trece prin faza clișeelor, un fel de desene stereotipe ce sunt repetate ori de câte ori este nevoie în alte desene. De data aceasta însă, elementele desenului încep să se asambleze între ele. Specific pentru această vârstă este compoziția liniară, nivelarea mărimilor obiectelor, adăugarea unor numeroase elemente suplimentare. La preșcolarul mare faptul care face ca desenele lui să fie ceva mai sărăcăcioase este acela că începe să facă abstracție de elementele care nu au mare importanță pentru subiect. Cresc însă capacitățile de redare corectă a mărimilor obiectelor și a relațiilor dintre acestea. Elementele de bază, constitutive ale desenului prezintă independență unele în raport cu altele, nu se suprapun, nu se acoperă unele pe altele, ca la preșcolarul mijlociu.
La toate substadiile preșcolarității o mare importanță o are coloratura afectivă a creațiilor. Aceasta se vede și din felul cum utilizează copiii culorile în desen. Treptat, ei încep să sesizeze semnificația afectivă a culorilor. Apoi, dacă în mica preșcolaritate copilul începe să plângă sau să se teamă de momentele dramatice ale povestirilor, spre sfârșitul preșcolarității, afectivitatea sa fiind mult mai organizată, astfel de momente dispar. Dimpotrivă, copilul își dezvoltă simțul dramatizării, îndeosebi în cadrul jocurilor cu roluri.
Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că dezvoltarea trăsăturilor caracteriale și a caracterului, ca structură psihică unitară, coerentă, este necesară și dintr-un alt considerent. Cu cât un copil va dispune de un caracter mai educat, mai puternic, cu atât el va fi capabil să-și coordoneze mai bine trăsăturile comportamentale și să-și valorifice mai deplin aptitudinile care se dezvoltă la această vârstă.
Stimularea creativității este un demers socio-educațional complex, ce cuprinde simultan
fenomenele de activizare (incitare si susținere), antrenare, cultivare si dezvoltare prin actualizarea virtualitaților creative, pentru accederea lor de la posibil la real, prin afirmarea efectivă.
Este necesar să avem în vedere întregul sistem al condițiilor sau factorilor favorizanți afirmării si dezvoltării creativității, cum ar fi:
a. factori structurali, intriseci creativității;
b. factori de climat general în dezvoltarea și afirmarea personalității copiilor;
c. factori de ambianță psihosocială si respectiv de climat psihoeducațional-stimulativ
pentru afirmarea și evoluția creatoare.
Receptivitatea si curiozitatea copilului, bogăția imaginației, tendința sa spontană către nou, pasiunea pentru fabulație dorința lui de a realiza ceva constructiv, creativ pot fi “alimentate” și împlinite efectiv, pot fi puse adecvat în valoare prin solicitări și antrenamente corespunzătoare care astfel pot oferi multiple elemente pozitive în stimularea și cultivarea potențialului creativ propriu vârstei preșcolare. În același sens, atmosfera sau climatul psihosocial în care își desfașoară activitatea copilul constituie aspectul hotărâtor. Rolul unui climat caracterizat prin deschidere și stil relaxat de creație, prin asigurarea libertății de afirmare și expresie independentă, prin recunoasterea și aprecierea pozitivă ca și prin încurajarea și promovarea efortului creativ pot participa în mod decisiv la dezvoltarea creativității copiilor.
I.3. Intuiție și experiență în învățarea matematicii
„Și ca totul sa ți se imprime mai ușor trebuie apelat, ori de cate ori este posibil, la simțuri să fie unite auzul cu vederea și gustul cu mâna, materia care trebuie învațata sa nu fie doar expusă, ca să pătrundă numai în urechi, ci ea trebuie prezentată și prin imagini, ca astfel reprezentarea să se imprime ochiului, urechii, intelectului și memoriei. Prin intuiția reala se începe învațarea și nu prin descrierea verbala a lucrurilor”.
Principiul intuiției exprimă necesitatea studierii obiectelor, fenomenelor, proceselor prin intermediul simțurilor care realizează cunoașterea senzorială a realității ca punct de plecare spre cunoașterea logică, rațională contribuind la înfăptuirea unității între senzorial și logic. Cunoașterea umană se produce la cele două nivele ale sale: a. cunoașterea senzorială, care se realizează prin simțuri și care conduce la formarea imaginii; b. cunoașterea logică, care se realizează cu ajutorul gândirii în unitate cu limbajul. Între cele două nivele de semnalizare a lumii există atât continuitate cât și discontinuitate. Continuitatea se referă la faptul că primul nivel stă la baza celui de-al doilea, în sensul că nu poate exista cunoaștere logică fără cunoașterea senzorială inițială. Discontinuitatea se referă la saltul care se realizează de la cunoașterea senzorială la cea logică, în sensul reflectării lumii complexe, globale, trecute, prezente și viitoare cu ajutorul gândirii în unitate cu limbajul.
Principiul intuitiei are ca bază filozofică concepția senzualist-empirică care susține că „originea tuturor ideilor este experiența sensibilă sau cunoașterea prin mărturia simțurilor” (D. Hume)9. Jan Amos Comenius numea acest principiu REGULA DE AUR a predării învățării, deoarece el a apărut ca un demers logic împotriva învățării școlastice, mecanice, pe de rost, împotriva buchiriselii.
Principiul intuiției se realizează prin intermediul percepțiilor și al reprezentărilor-deci al imaginilor. Dar acestea nu sunt copii, fotografii ale realitații, ci acte psihice de reconstrucție a realității și stau la baza cunoașterii raționale, sub formă de noțiuni, judecăți, raționamente. În procesul de învățământ principiul intuiției se realizează de asemenea prin îmbinarea materialului didactic natural (obiecte, substanțe, sisteme tehnice), cu cel de substituție (machete, modele, reprezentari grafice), cu limbajul verbal și cu elementele logico-matematice. “Îmbinarea echilibrată a imaginii, cuvântului și a elementelor logicomatematice reprezintă esența intuiției pentru o învățare eficientă” sustine J.Piajet.
Perioada preșcolară este caracterizată printr-o învățare care face apel la experiența copilului, iar literatura de specialitate demonstrează că accelerarea dezvoltării psihice a preșcolarului se poate obține prin introducerea de orientări intuitive și verbale adecvate. Orientarea verbală în perioada preșcolară este superioară celei intuitive, dar cuvântul devine eficient numai asociat cu intuitivul (reprezentările). În formarea gândirii, orientarea verbală are un rol activizator, iar în activitățile matematice este utilă valorificarea posibilităților sale funcționale; cuvintele pot îndeplini funcții de planificare în acțiune numai dacă semnificația lor reflectă o anumită experiență legată de obiectele cu care acționează. Astfel, cercetările efectuate de psihologi relevă faptul că preșcolarii înțeleg raporturile spațiale indicate prin cuvintele sub și deasupra și acționează corect numai dacă aceste cuvinte se referă la raporturi obișnuite, normale, dintre lucruri și acțiuni cunoscute: sarcina „pune acoperișul deasupra casei” are sens pentru copil. În caz contrar, dacă sarcina cere să „așeze acoperișul sub casă”, copiii greșesc, sunt dezorientați și ignoră sensul cuvântului pentru că raporturile spațiale cerute ies din normal.
La copilul de 3-4 ani, experiența ce constituie suportul semantic al cuvintelor este de ordin senzorio-motor și perceptiv. Copilul afirmă, dar nu explică; gândirea care însoțește limbajul nu este de fapt gândire logică, ci inteligență intuitiv-acțională, întrucât gândirea preșcolarului nu operează cu concepte abstracte (este prelogică). J. Piaget afirmă că logica gândirii infantile este intuiția. Restructurarea acestei forme de gândire se produce prin interiorizarea acțiunilor. Există deci o legătură și o interacțiune directă între planul concret acțional și cel verbal. Aceste planuri se află în strânsă corelație și se îmbogățesc reciproc.
La vârsta de 5-6 ani acțiunile verbale nu mai sunt subordonate situațiilor sincretice, ci se supun logicii obiectelor, în măsura în care sunt dirijate de reguli.
Familiarizarea cu mulțimile de obiecte ale căror elemente, întâlnite în mediul înconjurător, au o natură variată, contribuie la lărgirea sferei de cunoștințe, precum cele referitoare la cantitate, mărime, culoare, numărul de elemente. Descoperirea și perceperea corectă a acestor însușiri se realizează prin legătura nemijlocită cu realitatea din jur, în procesul mânuirii de către copil a obiectelor concrete sau a imaginilor acestora. Această acțiune directă cu obiectele favorizează dezvoltarea analizatorilor tactili, vizuali, auditivi, olfactivi, gustativi. Pe baza aceasta, se acumulează primele cunoștințe despre mulțimi, despre modul cum sunt distribuite în spațiu, despre modul concret prin care se conservă, crește sau descrește o cantitate. În acest fel se stimulează dezvoltarea proceselor de cunoaștere ca: percepțiile, reprezentările, memoria. Gândirea, cu procesele sale (analiza, sinteza, comparația, generalizarea, abstractizarea) și însușirile ei (rapiditatea, flexibilitatea, independența, originalitatea) se exersează intens și sistematic, ca urmare a activității permanente și variate desfășurate cu copiii, în scopul alcătuirii mulțimilor după anumite criterii (formă, mărime, culoare, poziție spațială), al stabilirii de relații între diferite mulțimi (echipotență, neechipotență), al ordonării acestora, al asocierii numărului cu mulțimile de obiecte. Rezolvarea acestor sarcini de către copii contribuie totodată la educarea atenției voluntare și a puterii de concentrare asupra aceluiași gen de activitate pe perioade de timp din ce în ce mai lungi, a interesului pentru activitate, la coordonarea mișcărilor mâinii de către analizatorul vizual și auditiv.
În procesul formării reprezentărilor matematice, copiii își exercită vorbirea, își însușesc terminologia adecvată, care îi ajută să exprime corect și cu ușurință ceea ce gândesc și rezolvă practic diferite sarcini. Activitățile desfășurate în scopul formării reprezentărilor matematice permit realizarea unei permanente corelații între toate cunoștințele însușite de copii în cadrul altor activități (observări, lecturi după imagini, desen, jocuri didactice). Exercițiul individual efectuat sistematic, în conformitate cu cerințele educatoarei, contribuie la formarea deprinderilor de muncă intelectuală și practică, a simțului de ordine și disciplină.
Cunoașterea și înțelegerea procesului de formare, pe etape, a reprezentărilor și conceptelor matematice generează cerințe de ordin psihopedagogic ce se cer respectate în conceperea actului didactic:
orice achiziție matematică să fie dobândită de copil prin acțiune însoțită de cuvânt;
copilul să beneficieze de o experiență concretă, variată și ordonată, în sensul implicațiilor matematice;
situațiile de învățare trebuie să favorizeze operațiile mentale, copilul amplificându-și experiența cognitivă;
dobândirea unei anume structuri matematice să fie rezultatul unor acțiuni concrete cu obiecte, imagini sau simboluri, pentru același conținut matematic;
dobândirea reprezentărilor conceptuale să decurgă din acțiunea copilului asupra obiectelor, spre a favoriza reversibilitatea și interiorizarea operației;
învățarea să respecte caracterul integrativ al structurilor, urmărindu-se transferul vertical între nivelele de vârstă și logica formării conceptelor;
acțiunile de manipulare și cele ludice să conducă treptat spre simbolizare.
„Parcurgând drumul de la concret la abstract și de la abstract la concret la formarea noțiunilor matematice, efectuând zilnic calcule cu diferite numere, parcurgând în esența fiecărei probleme pentru a stabili corelația dintre mărimile cunoscute și mărimea căutată, procesele psihice ale copilului, operațiile gândirii lui sunt stimulate printr-o activitate din ce în ce mai vie.”
I.4. Obiectul și importanța matematicii. Motivarea învățării matematicii
Științele matematicii au pătruns în toate formele vieții moderne în prezența lor activă încă din antichitate este dovada vie a perenității adevărurilor lor.
De-a lungul secolelor ele s-au dovedit folositoare omenirii prin multiple aplicații practice.
Astăzi , științele matematice constituie fundamentul culturii moderne și indiferent de domeniul în care activează omul secolului XXI trebuie să posede o gândire care să îi permită selecterea informațiilor și luarea unor decizii rapide.
Activitățile cu conținut matematic din grădiniță vizează stimularea dezvoltării intelectuale a copiilor, contribuie la trecerea treptată de la gândirea concret-intuitivă la gândirea simbolică, abstractă, pregătind copii pentru înțelegerea și însușirea matematicii în clasa I. O atenție deosebită trebuie să se acorde principiului valorificării maximale a funcțiilor formative ale jocului ca activitate specifică copilului preșcolar și ca formă de desfășurare a unor acțiuni instructiv-educative din grădiniță, ca mijloc și metodă specifică învățării de tip preșcolar în vederea pregătirii lor pentru școală.
Întrucât elementul de bază al activităților de instruire îl constituie limbajul, volumul și calitatea vocabularului influențează nemijlocit randamentul muncii școlare și adaptarea copilului la viața în colectiv –sărăcia vocabularului și stângăcia în exprimare pot frâna nu numai progresul intelectual și munca de învățare, dar pot produce modificări în stările afective ale copiilor (teamă, timiditate) și în atitudinea lui față de școală. De aceea îmbogățirea și corectarea vocabularului , ca și a mijloacelor de exprimare în cadrul unei variate forme de activitate, ar trebui să preocupe mai intens pe educatori. În vedera îmbunătățirii muncii sub acest aspect, aș susține ideea frecventării obligatorie a grupei mari de la grădiniță.
Cu cât educația preprimară pune accent, prin mijloace specifice pe dezvoltarea intelectuală cu atât mai performantă va fi aptitudinea pentru preșcolaritate.
Rolul activităților matematice în grădinițe este de a constitui o inițiere în procesul de matematizare, ceea ce asigură înțelegerea unor modele uzuale ale realitătii. Procesul de matematizare la copiii mici este conceput ca o succesiune de activități-observare, deducere concretizare, fiecare ducând la un anumit rezultat.
Conținutul matematicii la clasa I trebuie să fie o continuare firească a activităților matematicii la grădiniță.În acest scop educatoarele de la grupa mare studiază programa clasei I, iar învățătorii studiază programa de la grădiniță. Astfel, activitatea matematică la nivelul I preșcolar este concepută din perspectiva cerințelor pe care le implică activitatea de învățare, iar din punct de vedere al conținutului și tehnologiei didactice urmează ca la nivelul II de tip preșcolar să fie întregite și completate cu cele de tip școlar.
Noțiunile principale studiate în activitățile matematice pentru preșcolari sunt referitoare la; operații cu propoziții logice, mulțimi, operații cu mulțimi, elemente de geometrie plană, relații, numere naturale, operații cu numere naturale. La nivelul învățământului școlar primar se asigură însușirea cunoștințelor și formarea priceperilor și deprinderilor indispensabile pregătirii ulterioare.
Conținutul învățământului matematic cuprinde acea parte a matematicii care se predă copiilor, însoțită de metode specifice. Ele se exprimă sub formă de plan de învățământ, programă și materiale auxiliare ( caiete speciale, fișe, reviste ).
În planul de învățământ pentru învățământul preșcolar se prevede câte o activitate matematică săptămânal pentru nivelul I și câte două activități matematice săptămânal pentru nivelul II.
Pregătirea copiluilui preșcolar pentru școală trebuie făcută în sensul unei dezvoltări dirijate a acelor deprinderi și capacități care vor permite o ușoară și rapidă adaptare la cerințele clasei I și nu ca o instruire timpurie prin preluarea mecanică a sarcinilor didactice ale școlii de către grădiniță. De aceea, și în pregătirea pentru matematică a copilului preșcolar în grădiniță trebuie să se aibe în vedere perfecționarea relatiei de continuitate între cele două niveluri de învățământ.
Scopul activității de inițiere a copiilor în matematică, în perioada preșcolară, nu este acela de a-i învăța sistematic anumite noțiuni, ci, în primul rând de a-i pune în situații prin care își dezvoltă procesele de cunoaștere, devenind apți să descopere relațiile abstracte sub aspectul concret al situațiilor întâlnite în activitatea de joc. Prin urmare, în grădiniță copiii nu dobândesc cunoștințe, ci se pregătesc pentru a înțelege cu ușurință aceste cunoștințe mai târziu în școală.
Prin intermediul activităților matematice, copilul stabilește contacte nemijlocite cu obiecte, cu grupe de obiecte; le descoperă proprietățile caracteristice , constată că între ele există relații, efectuează divese operații din care rezultă noi grupe cu noi proprietăți caracteristice.
CAPITOLUL II
JOCUL-ACTIVITATE FUNDAMENTALĂ LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
II.1. Delimitări conceptuale
Jocul este un ansamblu de acțiuni și operații care paralel cu destinderea, buna dispoziție și bucuria, urmărește obiective de pregătire intelectuală, morală și fizică a copilului.
În literatura pedagogică sunt cunoscute numeroase teorii care incearcă să explice natura jocului punând accentul in mod unilateral, fie pe factorii biologici, fie pe cei psihologici.
În explicarea jocului, St. Hall a pornit de la legea bio-genetică a lui Haeckel (“ontogeneza repetă filogeneza”) și a susținut că jocul copiilor nu ar fi altceva decat recapitularea instinctelor și a formelor primitive de viață.
O altă teorie este aceea a exercițiului pregătitor, elaborat de K.Groos. El considera că acesta ar fi un “exercițiu pregătitor” pentru viața profesională de mai tarziu a adultului, in sensul că ar fi un joc de exersare a “predispozițiilor instinctive”, in scopul maturizării lor. H.Spencer dezvoltă de asemeni teoria surplusului de energie conform căreia jocul ar fi o modalitate de a consuma acest surplus dar această teorie nu explică de ce copilul se joacă atunci cand este obosit.
Edouard Claparede spunea că individul este obligat să recurgă la joc din două motive: pentru că este incapabil să presteze o activitate serioasă din cauza dezvoltării insuficiente și din pricina unor imprejurări care se opun indeplinirii unei activități serioase care să satisfacă dorința respectivă. Deși practicat adesea cu mai multă intensitate decat munca, jocul obosește mai puțin, pentru că răspunde tendințelor de afirmare, refulate de necesitățile muncii și de aceea lasă impresia că nu obosește, ci chiar relaxează. “Jocul este cea mai buna intoducere in arta de a munci.” (1, p. 143).
Nu există frontiere intre joc și muncă. Școala trebuie să aibă ca funcție generala prelungirea copilăriei sau cel puțin, ocrotirea caracteristicilor ei, nepermisă fiind tendința de a scurta, fixand prea timpuriu copilul intr-un tipar făcut pe măsura adultului.
J. Chateau apreciază că la varsta foarte mică, jocul constituie motorul de declanșare a comportamentului ludic și anunță trezirea personalității prin implicațiile determinate de organizarea grupului: regula, ordinea și disciplina in grup.
“Copilul iși arată in joc deasemenea, inteligența, voința, caracterul dominator, intr-un cuvant personalitatea”(2, p. 153).
J. Piaget definește jocul ca pol al exercițiilor funcționale in cursul dezvoltării individului, celălalt pol fiind “exercițiul neludic, cand subiectul invață să invețe intr-un context de adaptare cognitivă și nu numai de joc”. Jocul “este o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activități alimentația necesară și transformand realul in funcție de multiplele trebuințe ale copilului.” (3, pag.51)
Majoritatea pedagogilor au considerat jocul ca o modalitate de instruire și educare a copiilor, mai ales la vârsta școlară mică. Jocul constitue o imbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv motivaționale. Prin joc copilul iși angajează intreg potențialul psihic, iși ascute observația, iși dezvoltă spiritul de cooperare, de echipă.
Jocul este un mijloc de dobândire și precizare a cunoștințelor prin acțiune, este o activitate de gândire orientată spre rezolvarea unor probleme, spre găsirea căilor in vederea depășirii unor obstacole.
Din punct de vedere pedagogic, jocul este un element de sprijin in educație, mai cu seamă atunci când este investit cu finalitați programate de dezvoltarea potențialului psiho-motric și socio-afectiv al personalității.
În cadrul jocului copilul imbină in mod specific planul imaginar cu cel real, insă el iși dă seama mereu de existența celor două planuri și in mintea lui nu se produce sub acest aspect nici o confuzie.
Jocul copiilor poate constitui un teren important de descifrare a capacităților psihologice, inclusiv a celor intelectuale și a trăsăturilor de personalitate, a aspectelor mai importante ale sociabilității copilului.
La vârsta micii școlarități, copilul are o serie de așa–zise “nevoi”- nevoia de mișcare, de a ști, de a imita, de a se bucura, de relații. Jocul răspunde acestor trebuințe firești de activitate, de
dobândire a experienței, de afirmare prin performanțe ale conduitei.
Jocul, indiferent de felul lui de organizare, este subordonat realizării obiectivelor educației.
Fiecare moment din jocurile alese de copii sau obligatorii este valorificat in mod direct de educator pentru a forma copiilor trăsături pozitive de caracter, insușiri morale superioare, sentimente și deprinderi de comportare.
Prin joc elevul se găsește intr-o situație de actor, de protagonist și nu un simplu spectator ceea ce corespunde foarte bine dinamismului gândirii, imaginației și vieții lui afective, unei trebuințe interioare de acțiune și afirmare. Prin intermediul jocului se stabilește o relație intre gândirea abstractă și jocul concret.
II.2. Importanța și funcțiile jocului
Sub influența jocului se formează, se dezvoltă și se restructurează întreaga activitate psihică a copilului. Modul serios și pasiunea cu care se joaca copiii constituie indicatori ai dezvoltării și perfecționării proceselor de cunoaștere. Prin joc se dezvoltă personalitatea copilului, prin crearea și rezolvarea progresivă a diverse feluri de contradicții:
a) între libertatea de acțiune și conformarea la schema de joc;
b) între invitație și inițiativă;
c) între repetiție și variabilitate;
d) între dorința de joc și pregătirea prealabilă necesară;
e) între ceea ce este parțial cunoscut și ceea ce se cunoaște bine;
f) între absența vreunui rezultat material util și bucuria jocului;
g) între operarea cu obiecte reale și efectuarea de acțiuni simbolice;
h) între emoțiile dictate de rolul îndeplinit și emoția pozitivă provocată de participarea la joc.
Analiza jocului pune în evidenta (oglindește) statutul mintal, cel afectiv, cel de sănătate al copilului, dar și structura experienței și a mediului de cultura. Prin toate jocurile, dar mai ales prin cele de mișcare, se creează posibilități multiple de dezvoltare armonioasa a organismului. în plus, jocul determina o stare de veselie, de buna dispoziție, cu efecte benefice pe planul dezvoltării. Prin jocurile de mișcare se realizează numeroase dintre sarcinile educației fizice. Prin joc copilul dobândește deprinderi de autoservire, în scopul satisfacerii trebuințelor proprii și odată formate acestea permit ca jocul să devină mai complex cu o valoare formativă sporită. Participând la joc, preșcolarul este inițiat în tainele frumosului și învață să-l creeze, realizându-se astfel și sarcini de educație estetice. În concluzie, se poate spune că prin joc are loc o largă expansiune a personalității copilului, realizându-se o absorbție uriașa de experiență și trăire de viață, de interiorizare și de creație, conturarea de aspirații, dorințe care se manifestă direct în conduită și reprezintă latura proiectivă a personalității. Jocul îi permite individului să-și realizeze "eu-l", să-și manifeste personalitatea, să urmeze, pentru un moment, linia interesului său major, atunci când nu o face prin alte activități.
Este bine cunoscut ca acel copil care nu se joacă rămâne sărac din punct de vedere cognitiv, afectiv, al întregii dezvoltări a personalității. Ca școala a vieții sociale, jocul face apel la optimismul specific vârstei, la dorința copilului de a avea un rol, de a îndeplini o funcție, de a avea o poziție în grup, de a se afirma și de a-si face datoria.
Diferite studii și observații efectuate asupra jocului au evidențiat faptul ca acesta îndeplinește multiple funcții. J. Piaget stabilește următoarele funcții ale jocului:
1. funcția de adoptare realizată pe cele doua coordonate: asimilarea realului la "eu" și acomodarea, transformarea "eu-lui" în funcție de modelele exterioare;
2. funcția catarctică, de descărcare energetică și rezolvare a conflictelor;
3. funcția de socializare, constând în acomodarea copilului la ceilalți, asimilarea relațiilor cu cei din jur la propriul "eu";
4. funcția de extindere a "eu-lui", de satisfacere a multiplelor trebuințe ale copilului, de la trebuințele cognitive de explorare a mediului la cele de valorificare a potențialului de care dispune, de la trebuințele perceptive și motorii la cele de autoexprimare în plan comportamental.
Psihologul Ursula Schiopu în lucrarea "Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor" stabilește funcțiile jocului precizând ca acestea se pot grupa în funcții esențiale, secundare și marginale. Funcțiile esențiale ale jocului sunt următoarele:
funcția de cunoaștere care se exprimă în asimilarea practică și mentala a caracteristicilor lumii și vieții;
funcția formativ-educativa exprimată în faptul ca jocul constituie o școală a energiei, a educației, a conduitei, a gesturilor, a imaginației. Jocul educă atenția, abilitatule și capacitatule fizice, trăsăturile de caracter (perseverenta, promptitudinea, spiritul de ordine), trasatori legate de atitudinea față de colectiv (corectitudinea, spiritul de competiție, de dreptate, sociabilitatea, s.a), modelează dimensiunile etice ale conduitei.
funcția de exercitare complexă, stimulativă a mișcărilor (pusă în evidență mai ales de Gross și Carr) concretizată în contribuția activă pe care jocul o are la creșterea și dezvoltarea complexă. Aceasta apare ca funcție principală în jocurile de mișcare, jocurile sportive, de competiție și ca funcție secundară în jocurile simple de mânuire, proprii copiilor mici. În perioada copilăriei și tinereții este o funcție principală, devenind ulterior marginală.
Printre funcțiile secundare ale jocului se înscriu următoarele:
funcția de echilibru și tonificare prin caracterul activ și compensator pe care-l întreține jocul față de activitățile cu caracter tensional;
funcția catarctică și proiectivă;
funcția distractivă.
Ca funcție marginală este precizată funcția terapeutică ce se manifestă cu succes în cazuri maladive.
II.3. Tipurile de joc
Clasificarea jocurilor a constituit și constituie în continuare o preocupare pentru mulți specialiști, cu toate acestea, nu s-a ajuns la o clasificare unanim acceptata, date fiind perspectiva din care au fost investigate și criteriile diferite care au stat la baza diferențierii jocurilor. S-a operat, astfel, cu criterii multiple de clasificare, cum ar fi: conținutul, forma, sarcina urmărită cu prioritate, materialele folosite, s.a.
În grădiniță jocul este activitatea de bază și se regăsește în toate ariile de activitate, realizând procesul de învățare într-un mod atractiv, antrenant și ușor asimilabil de către copil.Știm că jocul didactic reprezintă o metodă de învățământ în care predomină acțiunea didactică simulată. Această acțiune valorifică la nivelul instrucției finalitățile adaptive de tip recreativ proprii activității umane, în general ,în anumite momente ale evoluției sale ontogenice, în mod special. Psihologia jocului evidențiază importanța activării acestei metode mai ales în învățământul preșcolar. Analiza să permite cadrului didactic valorificarea principalelor cinci direcții de dezvoltare,orientate astfel:
de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase;
de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile ;
de la jocurile fără subiect spre cele cu subiect;
de la șirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect și cu desfășurare sistematică;
de la reflectarea vieții personale și a ambianței apropiate,la reflectarea evenimentelor vieții sociale" (Elkonin).
Această metodă dinamizează acțiunea didactică prin intermediul motivațiilor ludice care sunt subordonate scopului activității de predare-evaluare într-o perspectivă pronunțat formativă. Modalitățile de realizare angajează următoarele criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice:
după obiectivele prioritare: jocuri senzoriale (auditive, vizuale,motorii, tactile), jocuri de observare, jocuri de dezvoltare a limbajului jocuri de stimulare a cunoașterii interactive;
după conținutul instruirii: jocuri matematice, jocuri muzicale jocuri sportive, jocuri literare/ lingvistice ;
după formă de exprimare : jocuri simbolice, jocuri de orientare, jocuri de sensibilizare, jocuri conceptuale, jocuri-ghicitori jocuri de cuvinte încrucișate ;
după resursele folosite jocuri materiale, jocuri orale, jocuri pe bază de întrebări jocuri pe bază de fișe individuale, jocuri pe calculator;
după regulile instituite : jocuri cu reguli transmise prin tradiție jocuri cu reguli inventate jocuri spontane jocuri protocolare ;
după competențele psihologice stimulate : jocuri de mișcare, jocuri de observație, jocuri de imaginație jocuri de atenție, jocuri de memorie, jocuri de gândire, jocuri de limbaj, jocuri de creație.
Jocurile copiilor devin metodă de instruire în cazul în care ele capătă o organizare și se succed în ordinea implicată de logica cunoașterii și a învățăturii. Literatura de specialitate ne oferă o multitudine de jocuri didactice pe care le putem folosi în cadrul lecțiilor din toate ariile curriculare iar măiestria educatoarei va duce la rezultate deosebite.
Prin caracterul, conținutul și structura lor, jocurile sunt foarte numeroase și variate. Ținând seama de sarcinile educației preșcolarului și de influența formativă a jocului asupra copilului, pedagogia preșcolară clasifică jocurile în:
jocuri de creație,
jocuri de construcție,
jocuri didactice,
jocuri logice,
jocuri de mișcare,
jocuri distractive.
Deși este dificil să se facă o clasificare a jocurilor didactice matematice, totuși în funcție de scopul și de sarcina didactică propusă, acestea se pot împărții astfel:
A. După momentul în care se folosesc în cadrul activității, ca formă de bază a procesului de învățământ:
jocuri didactice matematice, ca activitate de sine stătătoare completă;
jocuri didactice matematice folosite ca momente propriu-zise ale activității;
jocuri didactice matematice în completarea activității, intercalate pe parcursul activității sau în final.
B. După conținutul capitolului de însușit în cadrul obiectului de învățământ (matematica) sau în cadrul anilor de studiu:
jocuri didactice matematice pentru aprofundarea însușirii specifice unor noțiuni ;
jocuri didactice matematice specifice unei vârste sau clase.
Vorbind despre jocurile didactice, Ursula Șchiopu preciza că ele "educă atenția, capacitățile fizice intelectuale, perseverența, promtitudinea, spiritul de echipă, de ordine, dârzenie, modulează dimensiunile etice ale conduitei".
În lucrarea "Probleme ale adaptării școlare – ghid pentru perfecționarea activității educatoarelor și învățătorilor", Editura All, București 1999, autoarea, Elvira Crețu realizează următoarea clasificare a jocurilor:
jocuri în care sunt solicitate funcțiile psihofiziologice (senzoriale, motorii, intelectuale);
jocuri tehnice (productive) care solicita fondul de reprezentări, memoria, motricitatea și care dezvăluie medii de viața (agricole, industriale, meșteșugărești, școala);
jocuri care exersează relațiile sociale (de familie, de grup școlar);
jocuri artistice (desen, muzică, arte plastice, s.a.)
J. Piaget abordează evoluția jocului la copil și realizează o interesantă clasificare a jocurilor, concludentă pentru buna înțelegere a funcțiilor sale:
jocul exercițiu – forma cea mai elementară a jocului, prezentă în etapa inteligenței senzorio-motorii și constă în repetarea unei activități însușite anterior pe alte căi pentru plăcerea activității;
jocul simbolic (de imaginație) îndeplinește în cea mai mare măsura funcția de adaptare. Permite asimilarea realului la "eu-l" copilului fără constrângeri și sancțiuni, asigura retrăirea unor realități transformate după propriile trebuințe;
jocul cu reguli apare în stadiul gândirii preoperatorii (2-7 ani). Are un rol deosebit în socializarea copilului, deoarece realizează înțelegerea reciproca prin intermediul cuvântului și disciplinei;
jocul de construcție care se dezvoltă pe baza jocului simbolic după vârsta de 5-6 ani. Clasificare a jocurilor realizează și A.N. Leontiev, stabilind următoarele tipuri:
jocurile cu rol în care prim plan apare rolul asumat de copil,
jocurile cu rol și subiect în care copilul își asumă o funcție socială;
jocurile cu reguli în cadrul lor copilul subordonează unei ordini fixe și raporturi între participanți, includ o anumită sarcina, au un mare rol în structurarea personalității și în socializarea copilului;
jocurile de tranziție spre activitatea de învățare ("jocurile de graniță"). Din aceasta categorie fac parte: jocurile distractive, dramatizările, jocurile sportive, jocurile didactice. Acestea pregătesc învățarea, încep să substituie procesul de joc cu învățarea.
Fig. 1 Clasificarea jocurilor realizată de A.N. Leontiev
CAPITOLUL III
JOCUL DIDACTIC MATEMATIC ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR MATEMATICE LA PREȘCOLARI
III.1. Conceptul de joc . Definire și caracterizare.
În dicționarul explicativ al limbii române cuvântul joc semnifică:
acțiunea de a se juca și rezultatul ei;
activitate distractivă( mai ales la copii), joacă;
acțiunea de a se juca, dans popular, (DEX, 1998, pag.448).
În dicționarul de Psihologie, jocul este definit ca formă de activitate specific pentru copil și hotărâtoare pentru dezvoltarea lui psihică, (Popescu-Neveanu, P., p.396).
La 4-5 ani iși imită anturajul ( pe mama, pe medic etc.). După jocurile cu roluri , urmează jocurile cu reguli( între 5 și 7 ani), datorită cărora copilul trăiește necesitatea convențiilor
( Norbert Sillamy, 2003, pag.171).
Jocurile și distracțiile sunt mai intense la vârstele copiilor și tinereții. Știm cu toții că preșcolarii doresc să se joace aproape tot timpul. Prin joc, viitorul este anticipat și pregătit. Se apreciază chiar că jocul îndeplinește în viața copilului de 3-7 ani același rol ca munca la adulți.
Studiile moderne de psihologia dezvoltării ( Piaget, J.,1973; Vygotsky, L.S., J., 1998), de pedagogie preșcolară, evidențiază faptul că în copilăria mică și mijlocie jocul constituie tipul fundamental de activitate.
Jocul este o activitate specifică oamenilor, dominantă în copilărie, una dintre variatele activități desfășurate de om, fiind în strânsă legătură cu învățarea, munca, creația, comunicarea. Este determinat de celelalte activități, dar în același timp este puternic implicat în acestea. Jocul este o realitate permanentă cu mare mobilitate pe scara vârstelor, el nu lipsește indiferent de vârsta omului, desemnând spontaneitatea originală, o acțiune urmărită prin ea însăși, fără utilitate imediată, generatoare de distracție și de reconfortare , de sentimente de plăcere și de bucurie( Cerghit, I., 2006, p.262). Jocul depășește limitele unei activități pur biologice sau fizice, esența sa fiind intelectuală. El înfrumusețează și completează viața, fiind indispensabil atât individului ca funcție biologică, cât și societății, datorită valorii sale ca mijloc de exprimare.
Este suficient să amintim concentrarea copilului prins în joc, precum și gravitatea cu care el urmărește să respecte regulile jocului sau lupta în care se implică pentru a fi cîștigător.
Pentru copil, jocul constituie stimulentul principal al dezvoltării psihice, având un rol important în pregătirea acestora pentru integrarea socială. La vârsta preșcolară jocul atinge un nivel superior de de dezvoltare și din această cauză această etapă poate fi denumită „vârsta jocului”. A doua copilărie (3-6 ani) este dominată de trebuința de joc în care acționează combinațiile mintale și se acumulează forme de experiență complexe. Tendința de a transforma totul în joc, de a subordona jocului toate celelelte activități de viață, constituie o particularitate a jocului la această vârstă.
Jucându-se, copilul cunoaște și descoperă lumea, viața. Cunoașterea lumii prin jocuri este atractivă și accesibilă pentru toți copiii.
Jocul crează utilități sociale doar prin faptul că stimulează tonusul, antrenarea și participarea omului. La aceasta se adaugă faptul că antrenarea psihomotorie foarte atractivă ce are loc în joc contribuie la dezvoltarea psihicăgenerală în mod intensive, fapt ce face până la urmă să se pună în evidență funcțiile formative ale jocului( Șchiopu, V., Verza, E., 1993).
Pentru copil, jocul este activitatea definitorie, întrucât reușita jocului propusă este foarte important pentru el. De aceea el antrenează în joc tot potențialul fizic, intellectual și afectiv de care dispune. În consecință, jocul are contribuții instructive și educative, de aceea este principal formă de organizare a procesului de învățământ din grădiniță.
Se consideră că jocurile specific vârstei de 3-7 ani sunt, în primul rând, urmarea atracției pe care o exercită adulții asupra copiilor. Perioada următoare, după imitarea adulților, este cea a imitării de obiecte neînsuflețite. Jocul educă chiar și sentimentele. A te juca înseamnă, în general, a-ti propune o sarcină de îndeplinit, a face un efort pentru îndeplinirea acestei sarcini.
Pornind de la aceste definiții ale jocului, putem desprinde câteva note caracteristice, definitorii:
jocul este o activitate specifică oamenilor;
jocul este o activitate conștientă;
jocul este una dintre variantele activității oamenilor;
scopul jocului este acțiunea însăși, capabilă să-i satisfacă jucătorului dorințele și aspirațiile proprii;
Caracterul și conținutul jocurilor copiilor sunt condiționate de numeroși factori. Factorul principal care determină conținutul jocurilor constituie impresiile pe care i le furnizează copilului realitatea înconjurătoare.
În jocul lor se oglindesc elemente ale mediului înconjurător constituite de copii din cuburi și alte materiale: mașini, case, grădinițe etc. O altă caracteristică a jocurilor copiilor rezidă în faptul că ele reflectă realități care se stabilesc între adulți. Odată cu vârsta , conținutul jocurilor care reflectă relațiile dintre oameni în procesul muncii devine tot mai bogat și mai variat.
A treia trăsătură distinctă a jocurilor este aceea că în desfășurarea lor, copiii intră în relații de natură moral-civică ce reflectă normele necesare integrării în viața socială.
În Dicționarul explicativ al limbii române, cuvântul didactic semnifică: de sau pentru învățământ, relative la învățământ. Care este menit să instruiască (DEX, 1998, pag. 548). În literatura de specialitate , jocul didactic este definit și explicat în moduri diferite, cum ar fi:
acțiune ce valorifică la nivelul instrucției finalitățile adaptative de tip recreativ propriu activității umane( Cristea, S., 1998, pag.57);
specie de joc care îmbină armonios elementul instructiv-educativ cu cel distractiv (Manolache A.și colaboratorii, 1979, pag. 78);
un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învățare( Bache, H., Mateiaș, A., Popescu, E., Șerban, F., 1994, pag.106).
un ansamblu de acțiuni și activități care, pe baza bunei dispoziții și a deconectării, realizează obiective ale educației intelectuale, morale, fizice, etc.( Păduraru, V. și colaboratorii, 1999, p.46).
Ideea de a folosi jocul în scopuri educative a fost încă din Antichitate clar exprimată de Platon, iar mai târziu, în vremea Renașterii, de Vittorino da Feltre, de Rabelais, apoi de Bacon, iar în epoca modernă de Montessori, Decroly.
Termenul didactic( asociat celui de joc) indică latura instructivă, care devine, in mod necondiționat, parte integrantă și se concretizează, la nivelul fiecărui joc didactic, printr-un anumit volum de cunoștințe, de acțiuni obiectuale și mintale pe care le solicită. Acțiunea de joc și cea instructivă sunt corelate după o formulă originală: învățarea prin intermediul jocului, pe căi specific lui. De aceea, prin jocul didactic nu trebuie să înțelegem”simpla alăturare a unor acțiuni ludice cu acțiuni instructive, sau desfășurarea lor prin alternare, ci o formă de joc închegată, unitară, motivele jocului conducând la rezolvarea sarcinilor didactice, pe baza unor reguli determinate riguros”( Cojocariu, V.-M.,(coord.), Husar, E.,Mătăsaru, M.,2008, p.190).
Jocul didactic prezintă ca notă definitorie îmbinarea armonioasă a elementului instructiv cu elementul distractiv, asigurând o unitate deplină între sarcina didactică și acțiunea de joc.
Această îmbinare a celor două elemente face ca, pe timpul desfășurării sale, copiii să trăiască stări afective complexe care declanșează, stimulează, intensifică participarea la activitate, cresc eficiența acesteia și contribuie la dezvoltarea diferitelor componente ale personalității celor antrenați în joc.
Jocul didactic fiind de fapt un joc cu reguli, se poate defini prin necesitatea de a respecta regulile și care anticipează căile urmate de copii în desfășurarea acțiunii ludice.
Prin jocul didactic se precizează, se consolidează, se sintetizează , se evaluează și se îmbogățesc cunoștințele copiilor, acestea sunt valorificate în contexte noi, inedite.
III.2. Natura și funcțiile formative ale jocului
Jocul este o activitate specific umană, dominantă in copilărie, prin care omul iși satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe,acționand conștient și liber in lumea imaginară ce și-o creează singur. Având in vedere această definire a jocului putem desprinde cu ușurință cateva note caracteristice și definitorii: (4, p. 32)
– jocul este o activitate specific umană; numai oamenii il practică in adevăratul sens al cuvantului;
jocul este una din variantele activității oamenilor; invățarea, munca și creația nu s-ar realiza in afara jocului după cum acesta nu poate să nu fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esență neludică ale oricărei ocupații specifice umane;
– jocul este o activitate conștientă;
– jocul introduce pe acela care-l practică in specificitatea lumii imaginare pe care și-o creaza jucătorul respectiv;
– scopul jocului este acțiunea insăși, capabilă să-i satisfacă jucătorului imediat dorințele și aspirațiile proprii;
– prin atingerea unui asemenea scop, se restabilește echilibrul vieții psihice și se stimulea-ză funcționalitatea de ansamblu a acesteia.
Jocul are un caracter universal, fiind o manifestare in care este o evidentă luptă a contra-riilor, un efort de depășire, avand un rol de propulsare in procesul obiectiv al dezvoltării. Jocul este o realitate permanentă cu mare mobilitate pe scara varstelor. El nu lipsește indiferent de varsta omului, doar că se remarcă o evoluție a acestuia in raport cu dezvoltarea personalității umane.
Rolul jocului este complex pentru formarea și comportamentul omului. Astfel jocul in-seamnă, vorbind la modul general, o varietate de semnificații : a juca șah, joc didactic dar și a se juca “de-a școala”, a se juca cu viața etc. Jocul poate desemna fie o activitate cu caracter con-structiv, distractivă, placută sau dimpotrivă joc de hazard, de cărți etc.
De la o vârstă la alta, funcțiile jocului se schimbă. Așa de pilda, funcția de reflectare și funcția distractivă prezintă grade diferite la copil și adult; funcția motrică se schimbă o dată cu inaintarea în vârstă, iar funcția formativă scade în pondere o dată cu depășirea copilăriei.
După I. Cerghit principalele funcții ale jocului sunt: (5, pag.222)
-funcția de explorare a realității;
-funcția de valorificare a avantajelor dinamicii in grup, a spiritului de cooperare, de participare afectivă și totală la joc angajand atat elevii timizi cat și cei mai slabi;
-funcția de intărire a unor calități morale (răbdare, tenacitate, respect pentru alții, stăpanirea de sine, cinstea, autocontrolul).
J. Piaget considera că jocul, in special cel cu reguli, indeplinește următoarele funcții :
-funcția de asimilare pe plan cognitiv și afectiv; copilul invață din ceea ce vede in jurul său și apoi folosește in cadrul jocului;
-funcția de adaptare ce se realizează prin asimilarea realului și acomodarea, mai ales prin imitație; adaptarea prin joc este un process creativ care se realizează prin inteligență;
-funcția formativă dar și informativă, jocul fiind acela ce angajează plenar copilul in activități psihice;
-funcția de descărcare energetică și de rezolvare a conflictelor efective de compensare și trăire intensă;
-funcția de socializare a copilului ceea ce se explică prin tendința mereu accentuată a copiilor de a se a acomoda la ceilalți, dar și de a se asimila relațiile cu cei din jur la eul său.
Jocul devine activitatea care implică activitatea celuilalt și favorizează apariția unor variate raporturi intre copii.
III.3. Structura jocului didactic matematic
În comparație cu alte tipuri de jocuri, jocul didactic matematic are o structură aparte. Elementele componente ale acestuia( Cojocariu, V.-m.(coord.), Husar, E., Mătăsaru, M., 2008, pag.190) sunt:
-scopul jocului;
-conținutul jocului;
-sarcina didactică;
-regulile jocului;
-elementele de joc;
a) Scopul jocului – se formulează pe baza obiectivelor de referință din programa activităților instructiv-educative.
Scopurile jocului didactic pot fi diverse: consolidarea unor cunoștințe teoretice sau deprinderi, dezvoltarea capacității de exprimare, de orientare în spațiu și timp, de discriminare a formelor, mărimilor, culorilor, de relaționare cu cei din jur, formarea unor trăsături morale. Scopul didactic se formează în concordanță cu cerințele programei activităților matematice, formularea acestuia trebuie să fie clară. Scopurile jocului pot fi cognitive sau formative; felul de desfășurare al jocului poate aduce pe prim plan unul dintre ele, ajutând educatoarea să-și cristalizeze efortul său în așa măsură încât scopul respective să fie urmărit în mod special, el devenind dominant.
b) Sarcina didactica – indică ce anume trebuie să realizeze efectiv copiii pe parcursul jocului pentru a realiza scopul propus. Se recomandă ca sarcina didactică să fie formulată sub forma unui obiectiv operațional, ajutându-l pe copil să conștientizeze ce operații trebuie să efectueze. De asemenea se recomandă ca sarcina didactică să nu solicite doar sau în primul rând, procese numerice, ci să implice în rezolvarea sa și gândirea (operațiile acesteia), imaginația, creativitatea copiilor..
c) Elementul de joc – include căile, mijloacele folosite pentru a da o coloratură plăcută, atractivă, distractivă activității desfășurate. Conceperea lor depinde în mare măsură de ingeniozitatea cadrului didactic. În cărțile de specialitate întâlnim o serie de sugestii în acest sens: folosirea unor elemente surpriză, de așteptare, de întrecere individual sau pe echipe, mișcarea, ghicirea, recompensarea rezultatelor bune, penalizarea greșelilor comise, ș.a.
Sarcina cadrului didactic este de a găsi, pentru fiecare joc, elemente de joc cât mai variate, deosebite de cele folosite în activitățile anterioare, în caz contrar existând riscul ca acestea să nu mai prezinte atractivitate pentru copii, esența jocului fiind, în acest caz compromisă.
Reușita unui joc didactic depinde și de materialele didactice utilizate în joc. Acestea trebuie să fie adecvate conținutului, variate și atractive, ușor de manevrat și să provină din mediul apropiat, familiar copiilor( planșe, jetoane, jucării, figuri geometrice, etc.).
Atractivitatea și eficiența jocului depind de ingeniozitatea educatoarei de a îmbina o sarcină educativă acceptabilă de către copii, nici prea grea, nici prea ușoară, cu un joc simbolic sau cu reguli atrăgătoare. Elementele de joc artificiale, nestimulative, îngreunează învățarea și plictisesc pe copii.
Elementele de joc pot apărea sub forma de:
întrecere (individual sau pe grupe);
cooperare (spiritul de colectivitate);
recompensare (recompensele să fie de ordin moral, astfel să nu diminueze interesul pentru joc și să se rezume doar la obținerea recompensei);
penalizare;
Acestea se împletesc strâns cu sarcina didactică și mijlocesc realizarea ei în cele mai bune condiții. Se pot organiza jocuri în care întrecerea, recompensa sau penalizarea să nu fie evidente. De exemplu, în jocul „Jocul cifrei 2”, obiectivul urmărit este acela de consolidare a noțiunilor referitoare la numărul 2. Aici, elementul de joc este acela de întrecere între copiii grupei și urmarește în plus și formarea deprinderii de mânuire a jetoanelor. Sarcina didactică este aceea ca fiecare copil să formeze pe masă mulțimi cu două elemente. Cel care termină primul este câștigatorul jocului și este recompensat cântându-i o strofă dintr-un cântec, iar ultimul primește o „pedeapsă”, din partea grupei să spună o ghicitoare (să cânte, să recite).
d) Conținutul matematic al jocului este subordonat particularităților de vârstă și sarcinii didactice. Prin modul de desfășurare, prin mijloacele didactice folosite și prin volumul de cunoștințe la care se face apel, jocul devine recreativ, accesibil și atractiv. Conținutul didactic se referă la următoarele conținuturi matematice: mulțimi, operații cu mulțimi, elemente de logică, relații de ordine, relații de echipotență, numere naturale, operații cu numere naturale.
e) Regulile jocului – transpune sarcina didactică într-o acțiune concretă și realizează legătura dintre aceasta și acțiunea jocului. Precizează care sunt căile pe care trebuie să le urmeze copiii în desfășurarea acțiunii ludice pentru realizarea sarcinii didactice.Regulile trebuie să fie formulate clar, corect, să fie înțelese de copii și în funcție de reguli se stabilesc și rezultatele – punctajul.
Regulile jocului prezintă o mare varietate:
– indică acțiunile de joc;
– precizează ordinea, succesiunea acestora;
– reglementează acțiunile dintre copii;
– stimulează sau inhibă anumite manifestări comportamentale;
Cu cât regulile sunt mai precise și mai bine însușite, cu atât sarcinile didactice sunt mai ușor de realizat, iar jocul este mai interesant și mai distractiv.
f) Materialul didactic – să fie ales din timp, să fie corespunzător, să contribuie la reusita jocului, să fie variat. Jocurile didactice pot folosi drept material ajutător obiecte (creioane, cărți, baloane, jucării) sau materiale luate din natură (flori, pietricele, ghinde, castane), dar mai frecvent folosim:
jetoane cu desene, cu numere, cu operații;
figuri geometrice (trusa „Logi I sau II”);
planșe;
riglete, alte materiale confecționate de educatoare.
Materialul didactic trebuie:
să fie mobil, putând fi ușor mânuit de copii;
să conțină o problema didactică de rezolvat.
Jocul didactic matematic este una dintre formele de organizare a activităților din grădiniță care răspund solicitării educației contemporane, de formare a unei personalități active, creatoare, îndrăznețe, de dezvoltare a tuturor proceselor psihice prin acțiunea directă, prin stimularea subiecților de a participa la propria formare, el fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestora, constituind o prezență indispensabilă în ritmul accentuat al activităților din grădiniță.
Ca și activitate antrenantă, care implică activ copiii, oferindu-le astfel multiple satisfacții de ordin sentimental, jocul devine în grădiniță, principala formă de activitate pe care cadrul didactic o utilizează în procesul instructiv-educativ.
Jocul didactic matematic, facilitează transferul cunostințelor (termenilor, noțiunilor) matematice din planul extern în planul intern, el oferind astfel oportunitatea educatoarei de a atinge mai usor, prin implicarea activă a copiilor, obiectivele stabilite de programă.
III.4. Clasificarea jocurilor didactice matematic
Unul dintre categoriile de jocuri specifice activităților didactice din grădiniță este jocul didactic
matematic. La rândul său, acesta a fost clasificat de specialiști după mai multe criterii ( Purcaru, M.-A., pag.8) :
După momentul în care se folosesc în cadrul lecției:
jocuri didactice matematice ca lecții de sine stătătoare;
jocuri didactice matematice ca momente propriu-zise ale activității;
jocuri didactice matematice intercalate pe parcursul activității sau la final;
După conținutul capitolelor de însușit:
jocuri matematice pentru aprofundarea cunoștințelor specific unui capitol;
jocuri didactice matematice specifice unei vârste sau grupe;
După materialul didactic:
jocuri didactice cu material didactic- standartd( confecționat);
– natural ( din natură);
– jocuri fără material didactic( orale, ghicitori, versuri, scenete, );
După conținutul unităților de învățare, se disting următoarele tipuri de jocuri:
jocuri didactice matematice pentru însușirea cunoștințelor despre culori, orientare spațială, elemente și noțiuni de geometrie;
jocuri logico- matematice pentru însușirea cunoștințelor despre mulțimi;
jocuri didactice matematice pentru însușirea șirului de numere naturale;
jocuri didactice matematice pentru însușirea operațiilor cu numere naturale: adunare, scădere;
În funcție de aportul lor formativ, pot fi clasificate ținând cont de acea operație a gândirii căreia sarcina jocului i se adresează în mare măsură( Lupu, C., Săvulescu, D., 2000, pag.120) în:
Jocuri pentru dezvoltarea capacității de analiză.
Exemplu:
„Jocul negației” prin care se urmărește să se nască la elevi idea negației logice și acest lucru se poate realize numai printr-o analiză amănunțită a tuturor atributelor pe care le are o piesă oarecare din trusa de figure logice.
“Completează șirul” în care copiii trebuie să deducă regula după care se obține un șir, analizând anterior termenii șirului.
Jocuri pentru dezvoltarea capacității de sinteză.
Exemplu:
Jocurile matematice cu numere naturale.
Exercițiile de sinteză se introduc după efectuarea celor de analiză.
Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua comparații.
Exemplu:
Compararea cantitativă a două mulțimi.
Recunoașterea egalității /inegalității a două numere.
Compararea numerelor și ordonarea intr-un șir crescător/ descrescător.
Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua abstractizări și generalizări.
Exemplu:
“Cine știe, răspunde”cu sarcina de a compune numere, de a compune exerciții de adunare și scădere cu rezultat dat.
Jocuri didactice pentru dezvoltarea perspicacității care cuprind sarcini cu un grad ridicat de dificultate și care presupun un bagaj de cunoștințe temeinice și o gândire logică.
Exemplu:
“Cine are același număr?”-corespondența între numărul de obiecte și cifră, formarea șirului numeric 1-10, utilizând și cifrele corespunzătoare.
Matematica fiind o activitate care utilizează termeni dificili încă de la vârsta preșcolară, se impune abordarea acesteia într-un mod cât mai simplu și mai plăcut, iar jocul didactic răspunde acestei necesități. Având în vedere importanța jocului în această perioadă și ținând cont de opiniile psihopedagogilor din domeniul științelor educației, care au sesizat valențele lui informativ-formative, utilizarea acestei forme de organizare a activităților matematice reprezintă o metodă eficace de instruire a preșcolarilor, deoarece reușește să îmbine elementele distractive cu cele instructive. Prin îmbinarea dintre învățare și joc educatoarea facilitează asimilarea cunoștințelor matematice de la cea mai fragedă vârstă, stimulează dezvoltarea intelectuală a preșcolarilor, asigură formarea unor deprinderi de calcul matematic și mai ales realizează toate aceste obiective într-un mod antrenant pentru cei mici, asigurând astfel o retenție și un feed-back mai bun. Psihologi din domeniul ștințelor educatiei au accentuat importanța utilizării jocului didactic matematic în grădiniță, acestia identificând o serie de avantaje:
capacitatea de a antrena, de a dinamiza copiii, de a le oferi o motivație ludică;
capacitatea de a realiza obiectivele subordonate scopului de predare-învatare;
jocul le dezvoltă celor mici creativitatea, inițiativa, răbdarea, inventivitatea;
prin joc ei descoperă lumea, o cercetează, asimiliează și conștientizează mai ușor noțiuni, informal transmise;
ca formă de realizare a activităților matematice, jocurile didactice antrenează operațiile gândirii (analiza, sinteza, comparația, clasificarea, abstractizarea, generalizarea), contribuie la dezvoltarea limbajului în general și al celui matematic în particular, a imaginației și atenției voluntare, la formarea priceperilor și deprinderilor (de grupare, comparare, ordonare a mulțimilor), la formarea percepției spațiului și timpului;
jocul didactic dezvoltă spiritul de echipă, independența, atenția, spiritul de ordine;
jocul didactic asigură însușirea mai rapidă, mai accesibilă și mai plăcută a unor cunoștințe cum ar fi numerația, operațiile aritmetice;
prin caracterul sau activ, jocul didactic matematic activizează toți preșcolarii,
chiar și pe cei timizi și dezvoltă spiritul de cooperare, ceea ce contribuie la creșterea unității dintre membrii grupei și dezvoltarea unor atitudini morale: autocontrol, spirit de independența, perseverența, disciplinare conștientă;
prin joc se poate urmări progresul înregistrat de copii, educatoarea poate urmări în ce măsură copiii și-au însușit noțiunile necesare, gradul de formare al reprezentărilor matematice, a priceperilor și deprinderilor, capacitatea copiilor de a realiza sarcinile cerute, de a se adapta la ritmul cerut, de a răspunde corect și prompt;
prin jocul didactic se pot realiza observații prognostice privind ritmul individual de maturizare intelectuală și afectivă;
jocul didactic matematic amplifică acțiunea formativă a grădinitei, realizând o continuitate între activitatea de învățare și cea de joc.
III.5. Jocul didactic-modalitate de organizare a activităților matematice in gradiniță
Jocul didactic reprezintă una dintre cele mai des folosite forme de organizare a activităților din grădiniță. Importanța jocului a fost sesizată încă din antichitate, când Aristotel și Platon fac primele referiri asupra lui. Jocul a fost prima activitate și metodă didactică căreia i s-au descoperit valențele activizante.
Pentru copil, evidențiază J. Chateau, aproape orice activitate este joc sau, după cum afirmă Claparede ”jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții…este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință, poate să acționeze”
Psihologul elvețian Jean Piaget definea jocul drept „un exercițiu funcțional cu rol de extindere a mediului, o modalitate de transformare a realului, prin asimilare și de acomodare la real, deci un mijloc de adaptare” (Glava, Alina, Glava, Cătălin, Introducere în pedagogia preșcolară, Ed. Dacia Educațional, Cluj-Napoca, 2002, pag. 194). Acesta a remarcat rolul deosebit pe care îl are jocul în dezvoltarea copilului.
W. F. Froebel (1782-1852) considera că, prin joc, copilul își manifestă și dezvoltă personalitatea, gândirea și sentimentele. În concepția sa jocul este cel care îl face pe copil să înțeleagă realitatea. Teoria lui Froebel pune la baza jocului experiența nemijlocită a copilului, care trebuie susținută și stimulată în cadrul procesului educațional. Această idee este împărtășită și de alți pedagogi, prefigurând importanta funcție formativă a jocului în evoluția și dezvoltarea copilului : Margaret Mc Millan (1860-1931), Susan Isaacs (1885-1948), Jhon Dewey (1859- 1952) ș.a. Froebel a intuit specificul vârstei căreia se adresează, înclinația copiilor mici spre joc, spre acțiunea cu obiectele, adaptând formele de organizare ale activităților din grădinițe acestui specific.
El afirma că, prin activități precum cântece, povestiri, jocuri aceștia vor deveni mult mai buni, mai cooperanți, mai creativi și promova ideea că integrarea jocului în cadrul educațional ar angrena mai bine copiii în activitățile școlare și ar cultiva un interes pe termen lung pentru învățare, contrazicând astfel ideea, larg răspândită în acele vremuri, că sub vârsta de șapte ani copiii nu pot învăța, dată fiind durata scurtă a concentrării atenției.
Dintre toate formele de joc prezente la vârsta preșcolară în grădiniță rolul cel mai important îl au jocurile didactice. Jocurile didactice ca și definire au întâlnit un spectru destul de larg de abordare. Astfel, în „Dicționar de termeni pedagogici”, Editura Didactică și Pedagogică, apărut la București în 1998, Cristea Sorin spunea că jocul didactic este „o acțiune ce valorifică la nivelul instrucției finalitățile adaptative de tip recreativ propriu activității umane”. În „Dicționar de pedagogie”, București, 1979, jocul didactic era definit ca și „specie de joc care îmbină armonios elementul instructiv-educativ cu cel distractiv”. Jocul didactic a mai fost definit ca și „un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învățare” (Bache H., Mateiaș A., Popescu E., Șerban F. – Pedagogie preșcolară.Manual pentru școlile normale, Edit. Didactică și Pedagogică, București, 1994) sau „un ansamblu de acțiuni și activități care, pe baza bunei dispoziții și a deconectării, realizează obiective ale educației intelectuale, morale, fizice” (Păduraru V. și colaboratorii – Activități matematice în învățământul preșcolar-Sinteze, Edit. Polirom, Iași 1999).
Termenul „didactic” accentuează caracterul instructiv-educativ al activității și potențează ideea că acesta este organizat pentru a se realiza finalitățile de natură informativă și formativă specifice procesului de învățământ. Jocul didactic îmbină armonios elementul instructiv cu cel distractiv, asigurând într-un mod antrenant, activizant pentru cei mici, unitatea între acțiunea prin joc și sarcina didactică propusă. Această împletire dintre elementele instructiv-educative și cele distractive contribuie la trezirea unor stări afective complexe, prin care copiii sunt stimulați să particfipe activ la activități, fapt care duce la eficientizarea actului didactic.
Prin jocul didactic educatoarea realizează sinteza, consolidarea, evaluarea cunoștințelor copiilor într-un mod plăcut și de asemenea reușește să le valorifice în contexte diverse, inedite, el contribuie la dezvoltarea fizică, intelectuală, senzorială, a unor trăsături de personalitate, a unor aptitudini estetice sau a unor calități morale.
Unul dintre categoriile de jocuri specifice activităților didactice din grădiniță este jocul didactic matematic. La rândul său, acesta a fost clasificat de specialiști după mai multe criterii. Spre exemplu în lucrarea: “Metodica predării matematicii. Jocul didactic matematic. Suport de curs”, Brăila 2002 Antohe V., Gherghinoiu C., Obeadă M. clasifică jocurile didactice matematice în trei categorii:
– jocuri didactice de formare de mulțimi care implică exerciții de: grupare, separare, exemplificare care vor duce la dobândirea abilităților de identificare, scriere, selectare și formare de mulțimi;
– jocuri didactice de numerație care contribuie la consolidarea, verificarea deprinderilor de așezare în perechi, comparare, numărare conștientă, de exersare a cardinalului și ordinalului, de familiarizare cu operațiile matematice de formare a raționamentelor de tip ipotetico-deductiv;
– jocuri logico-matematice care urmăresc familiarizarea copiilor cu operațiile cu mulțimi. Aceste tipuri de jocuri urmăresc formarea la copii a capacităților de a acționa și de a gândi logic, de a lucra cu structuri și operații logice și cu elemente de teoria mulțimii, fără ca în mod necesar să se transmită copiilor termenii, simbolurile și noțiunile folosite în aceste științe. În jocurile logice accentul nu cade pe însușirea de informații de ordin matematic, ci pe latura formativă a activității, adică pe dezvoltarea capacităților implicate în operarea cu noțiunile matematice și logice.
O altă clasificare împarte jocurile didactice matematice în funcție de scopul ales, de conținut sau în funcție de aportul lor formativ.
A. După scop și sarcina didactică jocurile didactice matematice se împart în:
a) După momentul în care se folosesc în cadrul activității:
– jocuri didactice matematice ca lecții de sine stătătoare; – jocuri didactice matematice ca momente propriu – zise ale activității;
– jocuri didactice matematice intercalate pe parcursul activității sau la final.
b) După conținutul capitolelor de însușit:
– jocuri matematice pentru aprofundarea cunoștințelor specifice unui capitol;
– jocuri matematice specifice unei vârste sau grupe.
c) După materialul didactic:
– jocuri didactice cu material didactic ;
– jocuri fără material didactic;
B. În funcție de aportul lor formativ (pot fi clasificate ținând cont de acea operație a gândirii căreia sarcina jocului i se adresează în mai mare măsură):
a) jocuri pentru dezvoltarea capacității de analiză;
b) jocuri pentru dezvoltarea capacității de sinteză;
c) jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua comparații;
d) jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua abstractizări și generalizări (http://www.scritube.com/gradinita/JOCUL-DIDACTIC-IN-PROCESUL-INS45174.php); Matematica fiind o activitate care utilizează termeni dificili încă de la vârsta preșcolară, se impune abordarea acesteia într-un mod cât mai simplu și mai plăcut, iar jocul didactic răspunde acestei necesități. Având în vedere importanța jocului în această perioadă și ținând cont de opiniile psiho-pedagogilor din domeniul științelor educației, care au sesizat valențele lui informativ-formative, utilizarea acestei forme de organizare a activităților matematice reprezintă o metodă eficace de instruire a preșcolarilor, deoarece reușește să îmbine elementele distractive cu cele instructive. Prin îmbinarea dintre învățare și joc educatoarea facilitează asimilarea cunoștințelor matematice de la cea mai fragedă vârstă, stimulează dezvoltarea intelectuală a preșcolarilor, asigură formarea unor deprinderi de calcul matematic și mai ales realizează toate aceste obiective într-un mod antrenant pentru cei mici, asigurând astfel o retenție și un feed-back mai bun.
Psihologi din domeniul ștințelor educației au accentuat importanța utilizării jocului didactic, aceștia identificând o serie de avantaje ale acestei metode de realizare a activităților în grădiniță:
– capacitatea de a antrena, de a dinamiza copiii, de a le oferi o motivație ludică;
– capacitatea de a realiza obiectivele subordonate scopului de predare-învățare;
– jocul le dezvoltă celor mici creativitatea, inițiativa, răbdarea, inventivitatea;
– prin joc ei descoperă lumea, o cercetează, asimiliează și conștientizează mai ușor noțiuni, informații transmise.
– ca formă de realizare a activităților matematice, jocurile didactice antrenează operațiile gândirii (analiza, sinteza, comparația, clasificarea, abstractizarea, generalizarea), contribuie la dezvoltarea limbajului în general și al celui matematic în particular, a imaginației și atenției voluntare, la formarea priceperilor și deprinderilor (de grupare, comparare, ordonare a mulțimilor), la formarea percepției spațiului și timpului;
– jocul didactic dezvoltă spiritul de echipă, independența, atenția, spiritul de ordine;
– jocul didactic asigură însușirea mai rapidă, mai accesibilă și mai plăcută a unor cunoștințe cum ar fi numerația, operațiile aritmetice;
– prin caracterul sau activ, jocul didactic matematic activizează toți preșcolarii, chiar și pe cei timizi și dezvoltă spiritul de cooperare, ceea ce contribuie la creșterea unității dintre membrii grupei și dezvoltarea unor atitudini morale: autocontrol, spirit de independență, perseverență, disciplinare conștientă;
– prin joc se poate urmări progresul înregistrat de copii, educatoarea poate urmări în ce măsură copiii și-au însușit noțiunile necesare, nivelul de formare al reprezentărilor matematice, a priceperilor și deprinderilor, capacitatea copiilor de a realiza sarcinile cerute, de a se adapta la ritmul cerut, de a răspunde corect și promt;
– prin jocul didactic se pot realiza observații prognostice referitor la ritmul individual de maturizare intelectuală și afectivă;
– jocul didactic matematic amplifică acțiunea formativă a grădiniței, realizând trecerea de la învățare la joc.
Jocul didactic matematic este una dintre formele de organizare a activităților din grădiniță care răspund solicitării educației contemporane, de formare a unei personalități active, creatoare, îndrăznețe, de dezvoltare a tuturor proceselor psihice prin acțiunea directă, prin stimularea subieților de a participa la propria formare, el întărește energiile intelectuale și fizice ale acestora, reprezentând o prezență fără de egal în ritmul accentuat al activităților din grădiniță.
Ca și activitate antrenantă, care implică activ copiii, oferindu-le astfel multiple satisfacții de ordin sentimental, jocul devine în grădiniță, principala formă de activitate pe care cadrul didactic o utilizează în procesul instructiv-educativ.
Jocul didactic matematic, unul dintre formele de joc didactic din grădiniță, facilitează transferul cunoștințelor (termenilor, noțiunilor) matematice din planul extern în planul intern, el oferind astfel oportunitatea educatoarei de a atinge mai ușor, prin implicarea activă a copiilor, obiectivele stabilite de programă.
III.6. Metodologia organizarii si desfasurarii jocului didactic matematic
Cunoscute fiind problemele referitoare la structura jocului didactic și la specificul său, ca urmare a îmbinării originale a elementelor componente într-un tot unitar, mă voi referi în cele ce urmează, la câteva aspecte metodice de desfășurare a acestuia.
În cadrul jocurilor matematice se stabilesc următoarele sarcini (Enache, M., Munteanu, M. 1998, pag. 80-123):
educatorul nu mai predă cunoștințe , ci provoacă anumite probleme sau situații, căile spre rezolvare fiind descoperite de către elevi;
elevii își confruntă părerile, caută singuri soluții, învață din propriile greșeli; nu li se mai impune un sistem de lucru, ci caută singuri procedeul potrivit;
jocurile se organizează cu toată clasa, pe echipe sau individual;
cadrul didactic poate alege jocul potrivit și chiar crea însuși jocuri care să permită acumularea sau consolidarea cunoștințelor într-o atmosferă de destindere, de divertisment, de relaxare;
prin folosirea jocului se crează și un climat favorabil între elevi în rezolvarea sarcinilor jocului, o înțelegere explicită sau tacită în respectarea regulilor impuse de joc;
fiecare joc are obiectul său, regulile sale, care trebuie respectete pentru ca jocul să-și atingă scopul propus, de aceea, una din condițiile esențiale in folosirea jocului didactic în activitatea de învățare este buna lui pregătire , organizare metodică, respecterea condițiilor intrinseci ale jocului didactic, stimularea elevilor pentru a pune în valoare toate cunoștințele științifice acumulate până la acel moment;
Aceste procedee prin caracterul lor mai serios, impun în fața copiilor mai multă răspundere față de modul de rezolvare a sarcinilor date prin joc.
Intuirea materialului se face în totalitate de către fiecare copil prin autoservire, prin autoservire, la începutul activității sau în momentul în care jocul necesită aceasta.
Orientarea copiilor în joc se face integral (adică se explică și se demonstrează, atunci când jocul este nou, în întregime ori se prezintă în variante complicate) sau parțial (numai prin explicații, numai prin material- în cazul jocurilor cunoscute), de la începutul jocului sau se completează pe parcurs.
În această orientare prealabilă, accentul continuă să cadă pe sarcina didactică, elemente de joc, reguli. Totodată se mențin aceleași rigori cu privire la durata și la calitatea acestui moment introductiv al jocului. În desfășuraea jocului se alternează momentele care aparțin conducătorului jocului –cadru didactic (în prima etapă) și copil (în etapa secundară).
În raport cu conținutul ales, se concretizează, pentru fiecare în parte, sarcina didactică: de exemplu, clasificarea imaginilor după unul sau mai multe criterii date( culoare, formă, mărime, caracterul pozitiv sau negativ al unor personaje din povestiri), sau indicarea unor persoane care mânuiesc în mod obișnuit un anumit obiect (foarfece, ciocan, clește, fierăstrău) ori asocierea la un cuvânt dat a unui număr cât mai mare de cuvinte potrivite (la cuvântul iarnă să asocieze: ger, zăpadă, gheață, ș.a.).
Sarcina didactică se obiectivează pentru copii sub forma unor probleme pe care ei le vor rezolva în mod independentsau în echipe, prin cooperare. Problemele trebuie să fie accesibile copiilor și în același timp să le solicite eforturi și investigații noi, să le deștepte și să le mențină interesul viu. Sarcinile didactice trebuie să fie astfel concepute încât să reactiveze atât memoria reproductivă cât mai ales, gândirea cu operațiile ei: flexibilitatea, fluiditatea, capacitatea de asociere).
Regulile jocului didactic reglementează conduita și acțiunile copilului, având un caracter obligatoriu pentru participanți. Ele indică modul de participare al copiilor în joc și de apreciere a rezultatelor lor. Pe parcursul jocului se accentuează caracterul de întrecere(cine rezolvă repede și bine),ținând seama de toate regulile jocului.Întrecerea se poate declara frontal, între toți copiii, ori în două sau mai multe echipe. Punctajul se realizează prin aportul fiecărui membru al echipei, fie prin aportul reprezentantului echipei.
Se recomandă consemnarea rezultatelor obținute, în grafice, pentru a fi mai evident clasamentul final și care vizează calitatea muncii depuse. De asemenea, crește foarte mult rolul opiniei colectivului în alegerea reprezentanților, în aprecierea răspunsurilor, precum și supravegherea respectării regulilor sau în soluționarea conflictelor.
În încheierea jocului didactic se analizează aportul fiecărui copil, se declară câștigătorii și se împart recompensele(care trebuie să vizeze diverse aspecte, în raport cu progresul înregistrat de fiecare copil în parte).
.
CAPITOLUL IV
METODOLOGIA CERCETĂRII
STUDIU PRIVIND VALENȚELE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC MATEMATIC ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR
IV.1. Valențe formative ale jocului didactic matematic
Mijloacele de invățare dețin atât valențe informative intrucat sprijină imbogățirea experienței cognitive a elevilor,cat și valențe formative, întrucat ii obișnuiesc pe aceștia cu utilizarea unor instrumente, diapozitive, aparate, instalații, mașini, contribuind astfel la formarea și dezvoltarea unor abilități practice și intelectuale.
Jocul este practica dezvoltării și, în consecință, în perioada copilăriei el este adaptat pentru multiplele sale funcții formative.
Dintre acestea se pot pune in evidență următoarele:
-jocul stimulează funcțiile intelectuale;
-jocul stimulează și modelează procesele afectiv motivaționale;
-latura voluțională intens solicitată in joc;
-funcția de comunicare a limbajului este cultivată prin intermediul jocului;
-activitatea de joc generează importante compensații psihice in viața copilului. Pornind de la ideea că rolul și importanța jocului didactic constă in faptul că el facilitează procesul de asimilare (fixare) și consolidare a cunoștințelor, putem spune că jocul didactic prin caracterul său formativ influențează dezvoltarea personalității copilului.
Jocul didactic este un bun mijloc de educare a unor trăsături de voință, caracter, perseverență, încredere, curaj, sinceritate, stăpânire de sine.
Prin joc didactic elevul invață cu plăcere, cei timizi devin mai volubili, mai curajoși, capătă mai multă incredere in capacitățile lor, mai multă siguranță și rapiditate in răspunsuri, activează intregul colectiv, dezvoltă spiritul de echipă.
Învățarea este o muncă serioasă, dar efortul este mai ușor și mai eficient când se folosește jocul. Prin joc se urmărește însușirea de noi cunoștințe și consolidarea celor existente, dând copi-lului posibilitatea să asimileze ceea ce este nou fără să-și dea seama de efort, să invețe jucându-se.
“Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și in consecință poate să acționeze. A ne intreba de ce se joacă copilul, inseamnă a ne intreba de ce este copil, nu ne putem imagina copilăria fără râsete și jocurile sale”spune Ed.Claparede in “Psihologia copilului și pedagogie experimentală”.
Grație tuturor valențelor pe care le are, putem spune că jocul este insăși esența copilăriei.
IV.2. Obiectivele și ipoteza cercetării
Pornind de la tendințele de modernizare și perfecționare a activității preșcolare, a creșterii rolului său în pregătirea pentru viață, în această lucrare îmi propun să evidențiez rolul, valențele jocului didactic atât sub raport informativ cât și formativ- educativ.
Lucrarea valorifică experiența didactică pe care am acumulat-o ca educatoare, precum și rezultatele unei cercetări concrete desfășurate în ciclul preprimar.
S-a pornit de la ideea organizării unui studiu privind contribuția și implicarea jocului didactic în activitatea de învățare la grupa mare.
Scopul cercetării este creșterea eficienței activităților matematice prin utilizarea jocului didactic și găsirea celor mai eficiente strategii didactice de valorificare a valențelor instructiv-formative ale jocului didactic în învățarea matematicii.
În acest sens am stabilit câteva obiective în vederea direcționării demersului experimental:
cunoașterea nivelului inițial al pregătirii copiilor, considerat ca punct de plecare pentru organizarea experimentului;
utilizarea jocurilor didactice ca activitate pentru fixarea cunoștințelor, respectând cerințele organizării și desfășurării unui joc didactic;
contribuția jocului didactic la consolidarea cunoștințelor preșcolarilor și creșterea randamentului școlar;
realizarea unor jocuri didactice propuse de mine pentru optimizarea procesului instructiv-educativ la grupele mici;
înregistrarea progreselor copiilor la finele demersului ameliorativ-formativ;
Urmărind obiectivele menționate, s-a formulat ipoteza lucrării: dacă voi utilize jocurile didactice în activitatea de învățare alături de alte strategii activizatoare, voi contribui la dezvoltarea motivației copiilor și creșterea randamentului școlar.
IV.3. Metodologia și etapele desfășurării cercetării
În vederea realizării obiectivelor propuse, am utilizat următoarele metode și tehnici ale cercetării psihopedagogice:
-de acumulare a datelor: experimentul, observația, conversația, analiza produselor activității, teste psihopedagogice și probe de evaluare;
-statistice: tabele analitice, tabele sintetice, poligonul frecvențelor și histograma;
A. Metode de acumulare a datelor:
a) Prin experiment, ca metodă de cercetare psihopedagogică, se înțelege , în primul rând, o modalitate de provocare deliberată a unui fenomen, în scopul studierii lui.
Experimentul poate fi de două feluri:de laborator sau natural sau de teren.
Deși experimentul de laborator asigură o ridicată rigoare și exactitate în recoltarea și înregistrarea datelor, conferind analizelor și interpretărilor un ridicat grad de obiectivitate, grație tratamentului statistico-matematic al datelor, dar și prin aceea că permite repetarea și reproducerea lui, ceea ce face posibilă verificarea veridicității datelor și a corectitudinii generalizărilor, el are și anumite limite, dintre care enumerăm: modificarea reacțiilor subiectului ca urmare a introducerii acestuia într-o ambianță artificială: subiecții au tendința de a se prezenta altfel decât de obicei, iar cel care face cercetarea să sugereze ce așteaptă de la subiecți.
Situațiile experimentale de laborator sunt adesea mult diferite de cele naturale , din viața reală.
Situațiile experimentale de laborator sunt adesea mult diferite de cele naturale , din viața reală.
Experimentul natural sau de teren se organizează după aceleași criterii și rigori ca și cel de laborator, dar se efectuează în cadrul natural de activitate al subiectului.
O formă particulară a experimentului natural, utilizată în condițiile procesului instructiv- educativ, este experimentul psihopedagogic.
Utilizat de obicei de educatori, experimentul psihopedagogic se poate utiliza și ca diagnoză pentru evidențierea deosebirilor psihice individuale
Se desfășoară în condiții multiple și variate, ce nu pot fi în totalitate ținute sub control. De aceea, rezultatele obținute se pot datora atât factorilor de progres introduși în experiment, cât și influențelor exercitate de aceste condiții.
Cu ajutorul experimentului psihopedagogic am cules informații legate de operațiile și calitățile gândirii copilului, atitudinea față de sarcinile trasate, a preferințelor pentru anumite activități, relațiilor dintre copii, reacțiile copilului în legătură cu anumite fapte, evenimente, întâmplări.
b) Ca metodă de cercetare, observația constă în urmărirea intenționată și înregistrarea exactă, sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale copilului(grupului) așa cum se prezintă în mod natural.
Astfel, cu ajutorul observației, folosită permanent atât în lecții, cât și în pauze sau în activitățile diferențiate, mi-am propus să urmăresc:
1) integrarea socio-afectivă a copilului în activitate:
-relația cu ceilalți copii în joc, relația copil-educator și alți adulți; modul de integrare a copilului in colectiv;
-gradul de participare la joc: plăcere, indiferență, suspiciune, sensibilitate față de frumos;
Prezența curiozității a sentimentului vinovăției, al respectului, admirației, responsabilități.
-caracteristici ale vieții, capacitatea de a acționa în coformitate cu anumite scopuri formulate de educator;
-capacitatea de a formula independent scopuri în joc;
-capacitatea de a lua decizii; de efort voluntar;
-relații preferențiale;
-capacitatea de a stabili relații spontane, dar de durată;
-tipuri de comunicare verbală afectivă;
-tipuri de cooperare (pasiv, activ, ajutorarea altora, tensința de conducere,de a se lăsa condus).
2) particularități ale proceselor psihice:
-capacitatea de percepere, spiritual de observație, volumul reprezentărilor;
-stadiul de dezvoltare a operațiilor gândirii: rapiditatea, fexibilitatea, și fluiditatea gândirii;
-capacitatea de memorare;
-stabilitatea atenției;
-rezistența la efort, interesul motivației pentru cunoștințe noi;
3) caracteristici temperamentale:
-rezistența la solicitări permanente;
-viteza vorbirii, a mișcărilor;
-stări emotive, echilibru;
4) trăsături de temperament:
-atitudinea elevului față de activitate(deprinderea de a păstra, îngriji, proteja obiectele din clasă, inițiativa de joc)
-spiritul de independență, disciplina, ascultarea, respectarea regulilor explicate
-atitudinea față de colegi(respect, admirație, invidie, cinste, minciună, egoism, altruism)
-atitudinea față de sine(autoapărare, modestie, îngâmfare, neîncredere).Pentru ca datele să fie semnificative, am respectat următoarele condiții:
-obervarea s-a sesfășurat după un plan bine stabilit, a avut caracter selectiv, datele au fost consemnate imediat, s-au selectat notițele observațiilor curente;
-de interpretarea lor psihologică și pedagogică, s-au vizat momente diferite din activitatea copilului și confruntarea acestora cu datele.
c) Metoda testelor
Principalele caracteristici ale unui test sunt: validitatea, fidelitatea, etalonarea, standardizarea.
În clasificarea testelor se recurge la mai multe criterii: a) obiectul testării; b) modul de aplicare; c) modul de codificare a sarcinilor(itemilor); d) modul de dozare a timpului de aplicare.
În literatura psihologică se întâlnesc: teste individuale și colective; verbale și nonverbale; testeși baterii de teste omogene și eterogene.
Cosmovici realizează următoarea clasificare;
-teste de inteligență și de dezvoltare intelectuală;
-teste de aptitudini și capacități;
-teste de personalitate;
-teste de cunoștințe (folosite de obicei în învățământ).
După conținutul măsurat și după scopul urmărit prin aplicarea lor, M.Zlate realizează următoarea clasificare: teste de performanță, teste de personalitate, teste de comportament.
Testele de performanță cuprind următoarele subdiviziuni: teste de cunoștințe, teste de nivel intelectual, teste de aptitudini, teste de inteligență.
Testele sunt des folosite în diagnoza nivelului dezvoltării unor însușiri psihice aparținând elevilor și pentru stabilirea pe această bază a unei predicții asupra evoluției lor viitoare.
Cu ajutorul testelor(probelor) psihologice și pedagogice, s-a putut determina ce poate face subiectul în momentul respectiv și cât de bine poate realiza lucrul cerut, deci s-au obținut informații asupra posibilităților psihice și comportamentale prezente, iar prin deducție, ținând de legile psihologice ale stabilității aptitudinilor, s-a putut formula un diagnostic asupra viitoarelor posibilități de realizare ale persoanei respective.
Periodic am aplicat probe de evaluare a cunoștințelor la diferite activități matematice, obținând informații despre nivelul de cunoștințe ale preșcolarilor, dar și despre gradul de dezvoltare intelectuală.
d) Cu ajutorul convorbirii am cules informații legate de operațiile și calitățile gândirii copilului, atitudinea față de sarcinile trasate , informații pentru înțelegerea motivelor interne ale conduitei, a preferințelor pentru anumite discipline, relațiilor dintre copii, climatul socio-afectiv din familie, influențele mediului social imediat asupra copilului, impresiile copilului în legătură cu anumite fapte, evenimente, întâmplări.
În practica educațională această metodă s-a particularizat în funcție de profilul psihologic de vârstă și caracteristicile individuale ale subiectului abordat. Desfășurată liber sau dirijat, convorbirea a relevat o serie de aspecte profunde, într-un timp relativ scurt.
Prin analiza produselor- (fișe, teste) am obținut informații despre lumea interioară a elevului, despre bogăția de idei și imaginația sa, caracteristicile spiritului de observație, logica gândirii, capacitatea de concentrare a atenției, de caplicare în practică a cunoștințelor însușite.
Analiza acestor produse ale activității am realizat-o după următoarele criterii:
-nivelul cunoștințelor însușite;
-gradul de formare a priceperilor și deprinderilor;
-originalitatea, expresivitatea precum și progresele înregistrate de fiecare copil de la o etapă la alta.
B. Metode și tehnici statistico-matematice:
Întocmirea tabelului de rezultate se realizează imediat după administrarea unei probe și înregistrarea performanțelor, sau după efectuarea observației și consemnarea datelor în grila de observație. Pot fi realizate tabele analitice prin consemnarea rezultatelor individuale ale subiecților investigați sau tabele sintetice, la nivelul grupei de copii, prin gruparea datelor măsurate, făcându-se abstracție de numele subiecților.
Datele din tabelele sintetice pot fi reprezentate grafic în sistemul celor două axe (abscisă și ordonată). Cele mai cunoscute forme de reprezentare grafică sunt: histograma, poligonul frecvențelor și diagrama circulară în sectoare.
În lucrarea realizată, rezultatele cercetării le-am reprezentat grafic prin poligonul frecvențelor și histograme.
IV.3.1. Eșantionul și caracteristicile sale
Pentru a demonstra funcțiile formative ale jocului didactic, studiul s-a realizat pe un lot eavând un număr de 30 copii, de la Grădinița cu Program Prelungit „ Prichindel” Structură la Școala Gimnazială” Scarlat Longhin”, Dofteana, județul Bacău, în anul școlar 2014-2015.
Grupa pe care am realizat cercetarea reprezenta un grup social format deja încă din perioada când au frecventat grădinița în anii anteriori și bine închegat ulterior la începutul grupei mari. Cei 30 de copii, participanți la cercetarea întreprinsă, sunt apropiați ca vârstă, nivel de școlaritate și naționalitate, cu vârsta cuprinsă între cinci și șase ani. Nivelul dezvoltării psihice ale elevilor este apropiat, aceștia provenind din familii cu preocupări orientate spre școală, spre cunoaștere.
ȘCOALA GIMNAZIALĂ” SCARLAT LONGHIN”, DOFTEANA
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “PRICHINDEL”
COMUNA DOFTEANA, JUDEȚUL BACĂU
TABEL CU INIȚIALELE PREȘCOLARILOR
înscriși la grupa mare in anul școlar 2014-2015
Experiențele oferite de această grupă, sub raport intelectual și socio- afectiv, au realizat bilanțul unei frumoase colaborări, în care insuficiența cunoștințelor din momentul inițial a fost compensată cu interesul, curiozitatea, cooperarea și perseverența ulterioară
Etapele desfășurării cercetării
Metoda de bază utilizată a fost experimentul psihopedagogic de tip constatativ-formativ.
Experimentul folosit cu cei 30 de copii a cuprins 3 etape:
A. Etapa inițială care a avut un caracter constatativ;
B. Etapa ameliorativă, cu valoare formativă în stimularea proceselor psihice și a întregii personalități a preșcolarilor;
C. Etapa finală care a avut un caracter comparativ cu privire la rezultatele obținute în urma demersului experimental formativ.
A. Etapa inițială a cuprins aplicarea unor teste de evaluare inițială la disciplina activități matematice. Scopul a fost de a stabili punctul de pornire în desfășurarea demersului experimental. Testele de evaluare inițială au fost alcătuite in funcție de programa școlară și de obiectivele vizate în lecții. Astfel, pentru capitolul Numere naturale din concentrul 0-10 s-au urmărit următoarele obiective:
-corespondența dintre numărul de elemente al unei mulțimi și cifra corespunzătoare;
-compararea mulțimilor cu elemente;
-compunerea și descompunerea numerelor naturale din concentrul 0-10;
-identificarea vecinilor numerelor;
-numărarea după pași prestabiliți;
-ordonarea crescătoare și descrescătoare a numerelor.
Având un caracter constatativ, testele de evaluare inițială reflectă volumul și calitatea cunoștințelor preșcolarilor, constituind un punct de pornire în demersul formativ. Datele sunt prezentate și analizate în acest capitol al lucrării.
B.Etapa ameliorativă are un pronunțat caracter formativ, constând în organizarea și desfățurarea de jocuri didactice în orice tip/variantă de lecție la disciplina activități matematice.
-S-au utilizat atât metode clasice, cât mai ales jocurile didactice(variabila independentă) în orice etapă a lecției, fie pentru pregătirea înțelegerii și receptării noilor cunoștințe, pentru deconecterea și refacerea forțelor intelectuale, fie pentru fixarea unor tehnici de lucru sau pentru formarea priceperilor și depriderilor de muncă independentă. Jocurile didactice au vizat aceleași obiective urmărite și în testele de evaluare.
C)Etapa finală a constat în aplicarea unor teste de evaluare în scopul comparării rezultatelor obținute după organizarea și desfășurarea jocurilor didactice, cu rezultatele de la testele de evaluare inițială.
În lecțiile premergătoare testului final s-a acordat o atenție deosebită eliminării lacunelor existente în pregătirea copiilor la matematică, astfel:
prin continuarea utilizării strategiilor activizatoare: crearea suportului afectiv și motivațional necesar participării active la lecții, aplicarea unui curriculum diferențiat, stimulări și apecieri pozitive prin jocuri diverse, concursuri și activități pe echipe cu sarcini antrenante. Eficiența procedeelor experimentale a fost măsurată prin analiza logico-comparativă a rezultatelor de la o etapă la alta.
IV.3.2. Tipuri de jocuri didactice folosite la grădiniță
În cadrul orelor de activități matematice am încercat ca pe lângă metodele și procedeele utilizate în mod frecvent să introduc și jocul didactic atât ca metodă cât și ca procedeu. Experimentul a urmărit să constate dacă jocul didactic contribuie la creșterea eficienței lecțiilor de matamatică și ce aspecte sunt mai mult influențate de practicarea lui:
volumul și calitatea cunoștințelor;
deprinderile de soluționare rapidă și corectă;
capacitatea de a judeca problemele;
perspicacitatea și creativitatea;
atitudinea socio-afectivă față de activitate;
trăsăturile de temperament;
Am încercat să determin fiecare copil să lucreze din proprie inițiativă, din înțelegerea și covingerea necesităților de a îndeplini sarcinile care îi revin, de a-și asuma ceea ce are de făcut. În selecterea și aplicarea jocurilor la grupă am avut în vedere următoarele obiective:
1. să corespundă nivelului de pregătire a preșcolarilor din „mica școlaritate”;
2. să le trezească interesul, fie prin conținut și problematica urmărită, fie prin elementele ludice;
3. să acopere conținutul programei școlare matematice și să vizeze obiectivele instructiv-educative ale studierii disciplinei în funcție de conținuturile parcurse;
4. să fie jocuri cât mai variate pentru a le menține interesul, pentru a preveni oboseala, plictiseala și de a lărgi câmpul formativ-educativ.
După numărul de elevi participanți, modul de organizare a jocurilor a îmbrăcat forma:
– jocuri individuale (fiecare copil trebuie să se confrunte singur cu problema de joc);
– jocuri colective (la care participă întreaga grupă);
– jocuri practicate în grupuri mici ( 2-4 copii);
Interesul copiilor în cadrul jocului, fie că este individual, colectiv sau într-un grup restrains, este susținut de întrecere, de dorința de a câștiga, de a obține rezultate cât mai bune decât ceilalți sau decât echipa adversă. Majoritatea jocurilor matematice sunt statice din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, fără a forța lucrurile, am căutat să folosesc jocuri dinamice, în care copiii se deplasează de la măsuță la flanelograf, la tablă sau se mișcă în sala de clasă.
AȘAZĂ JUCĂRIILE DUPĂ MĂRIME
Scop: Formarea deprinderii de a construe grupe de obiecte după un criteriu dat.
Obiective operaționale:
O1- Să formeze mulțimi de obiecte care au aceeași mărime;
O2- Să recunoască corect mărimea obiectelor (mare-mic);
O3- Să denumească corect mărimile obiectelor (mare –mic);
Sarcina didactică: Alcătuirea unor grupe de obiecte după criteriul mărimii; recunoațterea și denumirea corectă a mărimii obiectelor: mare-mic.
Regulile jocului: Copilul chemat alege un obiect, îl denumește, precizează mărimea acestuia și îl așază la cutia potrivită mărimii lui.
Elemente de joc: Închiderea și deschiderea ochilor, mișcarea surpriza.
Material didactic: Grupe de obiecte mari și mici( ciupercuțe, cuburi, camioane, păpuși).
Desfășurarea jocului: În fața copiilor sunt așezate grupe de obiecte. În fiecare grupă sunt obiecte de două marimi: mari și mici.
Educatoarea cere copiilor să facă ordine la grupele de obiecte așezând obiectele mari în cutiile, iar obiectele mici în cutiile mici.
Exemplu: În grupa păpușilor sunt păpuși mari și mici.
Copiii le grupează după mărime în cele două cutii. La fel se desfășoară activitatea cu calelalte grupe.
Varianta I:
Se propune jocul: Ce grupă am ascuns? Copiii închid ochii, descoperă grupa care lipsește și o denumesc.
Exemplu: Ați ascuns grupa ciupercuțelor mari.
Varianta II:
Se solicită copiilor să așeze în diferite locuri din clasă grupe de jucării de mărimi diferite.
Exemplu: Așează sub masă jucăriile mici. Pune lângă grupa păpușilor mari, grupa ciupercuțelor mari.
ALEGE JUCĂRIILE DUPĂ CULOARE
Obiective operaționale:
O1- să formeze mulțimi de obiecte care au aceeași culoare cu stegulețul lor;
O2- să construiască din pise Lego de o anumită culoare un unumit obiect
O3- să aleagă culoare de hârtie potrivită pentru a o mototoli și lipi în spațiul desenat.
Scopuri:
-Formarea deprinderii de a construi grupe după criteriul dat( culoare);
-Formarea reprezentărilor corecte despre culorile obținute;
Sarcina didactică:
Recunoașterea culorilor de bază și gruparea obiectelor după culoare.
Regulile jocului;
Copiii așează obiectele în funcție de culoare în spațiile special pregătite. Răspunsurile corecte sunt aplaudate.
Elemente de joc: mânuirea materialului, surpriza.
Material didactic; grupe de obiecte de diferite culori( mingi roșii, galbene, albastre, mașini, cuburi, căni).
Desfășurarea jocului:
Pe fiecare masă se află o grupă de obiecte. La masă sunt așezați câte trei copii, fiecare primind câte un steguleț roșu, galben sau albastru. Ei primesc sarcina să aleagă din grupa de obiecte primate doar obiectele care au aceeași culoare cu stegulețul lor.
Exemple:
Eu am format grupa cănilor albastre.
Eu am format grupa cănilor roșii.
Eu am format grupa cănilor galbene.
Varianta I:
Pe masă sunt așezate piese Lego de diferite culori. Fiecare copil va alege piesele de o anumită culoare cu ajutorul cărora va construi ceeaa ce dorește. La o altă masă se poate așeza hârtie de o anumită culoare: roșie, galbenă, albastră. În funcție de imaginea primită, copiii își aleg hârtie de o anumită culoare pe care o rup bucățele și o lipesc în spațiul desenat.
Exemple de desene: măr, pară, rățușcă etc. Dacă primesc o imagine reprezentând un măr , copiii vor lipi în interior bucățele de hârtie roșie sau galbenă.
Varianta II:
Copiii fac ordine la jucării sortându-le după culoare. Băieții grupează mașinuțele și piesele Lego, iar fetițele obiectele de veselă, în funcție de culoarea acestora.
PĂSĂRI DIN OGRADA BUNICII
Scopul:
consolidarea număratului în limitele 1-5;
verificarea capacității de a compune și descompune un număr dat.
Obiective operaționale:
să constituie mulțimi cu 1-5 elemente;
să raporteze numărul la cantitate și cantitatea la număr;
să compună și să descompună numere în limitele 1-5, utilizând o gamă largă de variante;
să perceapă numărul în întregul său;
să rezolve sarcinile fișei.
Sarcina didactică: compunerea și descompunerea unei multimi, a unui număr;
Regulile jocului: copilul numit va așeza fiecare pasăre la căsuța ei. Se vor denumi grupele formate. Se va asocia cifra corespunzătoare numărului de elemente ale fiecărei mulțimi. Copiii vor enumera grupele cu cele mai multe, respectiv cele mai puține păsări. Copiii vor compune și descompune numerele așezând animalele unei grupe în 2 adăposturi (descompunere), ori copletând elementele unei mulțimi (compunere). Se motivează de fiecare dată așezarea.
Elemente de joc: surpriza, mânuirea materialului.
Material didactic: siluete cu păsări domestice (găini, rațe, gâște, curci,cocoș etc.), imagini cu căsuțele acestora.
Desfășurarea jocului:
Păsările de curte au ieșit la ciugulit iarbă și trebuie să se întoarcă la casele lor. Copii le vor ajuta să intre în căsuța lor. Vor număra fiecare grupă si vor asocia cu cifra care corespunde numărului de animale din casă. Un copil va primi rolul de fermier. În fiecare căsuță vor fi 2, 3, 4 păsări. Copilul care a primit rolul de fermier va trebui să copleteze numărul animalelor astfel încât în fiecare adăpost să fie câte 5 (4 ,3 sau 2) păsări.
Exemplu: În coteț erau 3 găini. Eu am așezat încă 2 și acum sunt 5 găini. Copiii numără păsările din căsuțe. Fiecare fermier va verbaliza acțiunea efectuată. La fel se va proceda și cu celelalte căsuțe.
Rolul de fermier îl va primi acel copil care știe să raspundă la o ghicitoare despre animale domestice.
Exemple de ghicitori :
Face ouă zeci și sute
Daca-i dai grăunțe multe.
(găina)
SURPRIZELE TOAMNEI
Forme de organizare: frontal, pe grupuri, individual;
Scop:- formarea mulțimilor de elemente după unul sau mai multe criterii, compunerea submulțimilor, realizarea corespondenței între elementele a doua mulțimi, consolidarea limbajului matematic specific acestui nivel de vârstă, dezvoltarea atitudinii pozitive fată de matematică,
Obiective operaționale:
O1-să compare două fructe, două legume sau un fruct și o legumă, raportându-se la cele 3 caracteristici (culoare, formă, mărime);
O2-să formeze, prin grupare, mulțimi de obiecte după 1-2 cerințe;
O3-să formeze mulțimi prin aplicarea jetoanelor pe panou;
O4-să realizeze corespondența între elementele a doua mulțimi;
O5-să identifice cum este o mulțime față de alta;
O6-să respecte regulile jocului și partenerii de joc;
Sarcina didactică: gruparea și formarea mulțimilor după 1-2 criterii, compunerea mulțimilor pentru formarea unei mulțimi noi, realizarea corespondenței între elementele a două mulțimi și sesizarea diferenței dintre acestea.
Regulile jocului: educatoarea explică sarcinile jocului, iar copiii pe rând vor rostogoli cubul și vor rezolva sarcina; în funcție de madalionul primit se vor grupa și vor forma mulțimile cerute de educatoare ; copiii se vor sprijini între ei pentru a rezolva sarcinile.
Elemente de joc: surpriza, rostogolirea cubului, medalioanele recompensă, aplauze.
Strategii didactice:
– metode și procedee: metoda cubului, conversația, explicația, exercițiul, demonstrația, munca independentă, munca în echipă, problematizarea, aplicația.
– material didactic: cubul, jetoane cu fructe și legume, medalioane cu fructe, legume și flori, trei panouri, ace cu gămalie, fructe proaspete.
Desfășurarea activității:
Pe masa educatoarei se gasește un cub mare și colorat și un coș cu diverse materiale, primite de la Zâna Toamnă.
Educatoarea intuiește împreună cu copiii cubul, explicând ce semnificație are fiecare fată a acestuia:
– prima față: o pară desenată doar pe jumătate-ghicește ce fruct sau legumă este;
– a II-a față: un măr- spune ce știi despre fructul sau leguma aleasă-descrie;
– a III-a față: un ursuleț cu un măr-gustă și spune ce ai gustat;
– a IV-a față: un ursuleț cu o carte-spune o ghicitoare, o poezie sau un cântec despre fructe, legume de toamnă;
– a V-a față: un ursuleț cu un borcan:-denumește un preparat din fructe sau legume;
– a VI-a față: gutuia și roșia-compară două fructe sau legume;
Pe fiecare față a cubului este lipit câte un plic în care se găsesc jetoane cu fructe, legume, necesare rezolvării sarcinii corespunzatoare feței cubului.
Copilul desemnat de educatoare aruncă cubul, scoate un jeton din plic de pe fața cubului care s-a nimerit și rezolvă sarcina. Dacă ghicește va primi un medalion pe care este un fruct sau o legumă și î1 va pune la gât. Vor trece pe rând toti copiii și vor rostogoli cubul. Acei copii care nu reușesc să rezolve sarcina, vor primi un medalion cu o floare. După ce toți copiii vor primi medalionul, educatoarea va solicita copiii să se grupeze în diferite mulțimi dupa fel, culoare, formă, mărime, și să efectueze diferite mișcari repetititve: sărituri, rotiri, bătăi din palme, răsuciri.
Ex: “Mulțimea fructelor galbene să sară înt-run picior”;
“Legumele verzi să sară ca mingea ”
“Mulțimea florilor să bată din palme” , etc.
Copiii vor rămâne grupați după cerința educatoarei, iar un copil dintre ei va spune câte elemente are mulțimea respectivă (numărând copiii din grupul respectiv).
Obținerea performanței:
Educatoarea le spune că Zâna le mulțumește pentru ca au reușit sa facă ordine între fructe și legume, iar în continuare îi roagă să o ajute să prepare o salată de fructe și o salată de legume. Pentru această variantă a jocului, vor fi expuse în fața copiilor două panouri, pe care sunt desenate două boluri. Copiii îsi vor scoate medalioanele și în funcție de felul imaginii de pe medalion, va merge la panoul corespunzător (în dreapta salata de fructe, iar în stânga, salata de legume), și vor prinde medalionul cu un ac cu gămalie.
Se va expune un al treilea panou, pe care este desenată o vază cu 5 tulpini fără flori-mulțimea tulpinelor; se va cere copiilor care aparțin mulțimii florilor să aseze, începând din partea stânga, la fiecare tulpină o floare. Se cere copiilor să identifice care mulțime are mai multe elemente-mulțimea tulpinelor sau mulțimea florilor.
Se face evaluarea de către toti copiii, corectându-se eventualele greșeli.
La final, toti copiii vor primi câte un fruct proaspăt.
REZOLVĂ REPEDE ȘI BINE
Forma de organizare: cu toată grupa, pe grupe;
Scop: – evaluarea numerației 1-7, evaluarea capacității de a efectua corect operații de adunare
cu o unitate, recunoașterea semnelor +,-, =,
Obiective operaționale:
O1- să realizeze corespondența între material și cântecul „În pădurea cu alune” și să intuiască materialul ce ilustrează cântecul;
O2- să asculte câte o strofă din cântec pentru a identifica personajele din fiecare strofă.
O3-să recunoască personajele, să le numere lor și să deseze în fiecare cadran personajele din strofa corespunzătoare.
O4- să efectueze corect operațiile de adunare cu o unitate, a personajelor din fiecare cadran;
O5- să identificarea numărul de personaje din ultimul cadran, în condițiile în care mai apare un personaj care nu face parte din cântec;
Strategii didactice:
metode didactice: metoda cadranelor, cântecul, jocul didactic ,observația, demonstrația, desenul, explicația, conversația, turul galeriei.
Mijloace didactice: fișe individuale, CD cu cântecele pentru copii în format video, coșuleț cu bilețele pe care sunt scrise cifrele 1-7; coli de hârtie împărțite în 4 cadrane, culori.
Desfășurarea jocului:
Educatoarea solicită copiii să interpreteze câte o strofă din cântec, apoi identifică împreună câte personaje sunt în căsuță la fiecare strofă, câte sosesc și câte sunt la sfârșitul strofei, iar copiii trebuie să deseneaze în fiecare cadran atâtea personaje câte sunt în fiecare strofă și să efectueze operația de adunare (ex. În prima strofă sunt 2 pitici + 1 pupăză = 3 personaje).
În ultimul cadran (al IV-lea) copiii desenează, din imaginației, un personaj care nu face parte din cântec și rezolvă operația de adunare, identificând câte personaje ar intra în cazul acesta în căsuță. La sfârșitul activității se interpretează cântecul în cor și se evaluează lucrările prin metoda turul galeriei. (Godiciu, I., M, 2011).
INSECTELE ȘI LUMEA LOR
Forme de organizare: pe grupe, frontal, individual;
Scop:- despărțirea cuvintelor în silabe și precizarea numărului de silabe; consolidarea cunoștințelor privind formarea mulțimilor după un criteriu stabilit;
Obiective operaționale:
O1-să recunoască imaginea de pe jeton și să o dumească printr-un cuvânt;
O2-să formeze mulțimi de elemente după un criteriu dat;
O3-să realizeze corespondența elementelor a două mulțimi;
O4să numere elenentele unei mulțimi;
O5să rezolve sarcinile fișei de lucru;
O6-să respecte regulile jocului și partenerii de joc;
O7-să colaboreze între ei în interiorul grupei.
Sarcina didactică: alcătuirea mulțimilor după un criteriu; compararea a două mulțimi prin punerea în corespondentă (formare de perechi);
Regulile jocului: grupa este împarțită în două echipe; educatoarea desemnează pe rând de la fiecare echipă copiii care vor rezolva sarcina cerută, ajutați de ceilalți colegi de echipă; pentru fiecare răspuns corect va primi câte o buburuză, pe care o vor așeza pe frunza florii echipei respective; în funcție de numarul buburuzelor primite , se va desemna echipa caștigătoare.
Elemente de joc: surpriza, mișcarea, aplauze, buburuzele recompensă. .
Strategii didactice:
– metode și procedee: expunerea, conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, munca independentă, problematizarea, jocul didactic.
– material didactic: jetoane cu insecte, ecusoane-albinuțe și fluturi, două flori pe panouri, panou cu două diagrame desenate, buburuze din carton pentru recompense, fișe de lucru, carioca, culori.
Desfașurarea activității:
Educatoarea va descoperi două panouri pe care sunt două flori cu frunze, dar cu fețele suparate; le va explica copiilor că în urma furtunii care a fost cu cateva zile în urmă, toate buburuzele s-au ascuns, iar pe frunzele florilor, în locul lor, au venit musculițele; Zâna Primăvară le-a trimis mai multe materiale pentru a desfașura jocul didactic „Insectele și lumea lor”;
-dintr-un bol copiii vor lua câte un ecuson (albină sau fluture), și-l vor pune în piept, se vor forma două echipe: echipa albinelor și echipa fluturilor;
-vor primi sarcinile pe rând, fiecare grupă, iar sarcinile rezolvate vor fi recompensate cu cate o buburuză pe care o vor lipi pe frunza florii lor;
-copiii din aceeași grupă se pot ajuta între ei pentru a rezolva sarcina;
Varianta I
– un copil va merge la masă, va lua un jeton și va denumi insecta ;se intuiește panoul cu cele două diagrame (pe una este cifra 2, iar pe cealaltă este cifra 3); copiii din cele două echipe, vor veni pe rând la masă și vor alege jetoanele a căror denumire sunt cuvinte cu două, respectiv trei silabe și le vor așeza pe diagrama corespunzatoare (albinele-cuvinte cu două silabe, iar fluturii- cuvinte cu trei silabe);
-vor spune ce au format: mulțimea cuvintelor cu două silabe și mulțimea cuvintelor cu trei silabe;
Varianta a II-a- obtinerea performanței
– “alegeți din cele două diagrame jetoanele cu insecte a căror denumire sunt cuvinte care au același număr de silabe și încep cu același sunet; spuneți ce mulțime nouă ați format.”
-se va rezolva sarcina de către ambele echipe.
Varianta a III-a
-vor „zbura” pe rând la mese unde vor avea de rezolvat o fișă de lucru; le voi citi sarcina fișei și mă voi asigura că toți copiii au înțeles ce au de făcut; cei care termină se pot semna cu litere de tipar în partea de jos a fișei;
-voi evalua rezolvarea fișei pe grupe;
-câte un copil de la fiecare echipă va merge la panoul cu flori și va număra buburuzele de pe frunză; în funcție de rezultatul obținut (numărul de buburuze), se va desemna echipa caștigătoare; -voi cere copiilor să se întoarcă cu spatele la flori și să puna mâinile la ochi; în acest timp, educatoarea va schimba fața tristă a florii cu o față veselă sau foarte veselă (în funcție de rezultatul final);
– în final se va cânta cântecul “Albinuța mea”.
IV.4. Prezentarea, analiza si interpretarea rezultatelor
Demersul investigativ a început ținând cont că învățarea de tip preșcolar își are rădăcinile în formele de experiență spontană ale vârstei care se împletesc când cu manipularea obiectelor, când cu unele forme elementare de muncă.
În orice activitate umană se întâlnesc acțiuni și operații specific celor trei etape implicate cronologic : etapa teoretică, de anticipare în plan mental a ceea ce urmează să se realizeze, etapa de realizare efectivă și etapa de analiză, de evaluare a ceea ce s-a realizat. Voi prezenta în continuare testele aplicate și rezultatele obținute, punând în evidență două dintre cele trei planuri enunțate și anume planul proiectării activității didactice, cu folosirea jocurilor didactice matematice și planul evaluativ. Primele teste au fost cele de evaluare inițială, în consens cu remarca lui D. Ausubel, despre faptul că ceea ce influențează cel mai mult învățarea sunt cunoștințele pe care le posedă elevul la plecare. Asigurați-vă de ceea ce știe și instruiți-l în consecință.
IV.4.1 Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute în evaluarea inițială
Experimentul susținut la Activități matematice, la eșantionul experimental, care a cuprins întreaga grupă de preșcolari, s-a realizat pe următoarea structură: testarea inițială și finală în urma demersului formativ prin utilizarea jocurilor didactice.
După parcurgerea primului capitol “ Numere naturale de la 0 la 10” , depistarea lacunelor din cunoștințele preșcolarilor s-a realizat prin aplicarea unui test de evaluare inițială( Anexa 1).
Capacitatea: Înțelegerea numărului și a notației acestuia;
Subcapacitatea:
a)Numerele și cifrele 0-9. Numărul 10;
b)Compararea și ordonarea numerelor mai mici decât 10;
Descriptori de performanță:
Rezultatele obținute de preșcolari sunt consemnate în Tabelul analitic 1.
TABEL ANALITIC 1.
TABEL SINTETIC 1.
Poligon de frecvență 1
Histograma 1
Din analiza rezultatelor obținute la testul inițial, din punct de vedere a rezultatelor pe calificative, s-a constatat că 6 preșcolari au obținut calificativul “ FOARTE BINE”, adică 20%, 12 preșcolari au obținut calificativul „BINE”, representând o pondere de 40%. Acești preșcolari au reușit să indeplinească obiectivele propuse, cu mici excepții datorate momentelor de neatenție in soluționarea unor sarcini.
Îndreptându-ne atenția spre calificativele “SUFICIENT” înregistrate, patru preșcolari au obținut acest calificativ, adică 13,3 %, de nerealizare a itemilor,
La acordarea calificativului INSUFICIENT se înregistrează un număr de 8 preșcolari, reprezentând o pondere de 26,7%. Astfel, la acești copiii s-a constatat că există lacune în a număra crescător și descrescător după pașii indicați, ezitări în identificarea vecinilor numerelor, erori în compunerea și descompunerea numerelor date. Atenția se îndreaptă în mod deosebit spre acești preșcolari, urmărindu-se recuperarea acestor lacune.
Primul pas în organizarea instruirii l-a constituit introducerea, în mod frecvent, a jocului didactic ca metodă și procedeu, alături de aplicarea unor metode active în comunicarea și reactualizarea noțiunilor matematice, precum și efectuarea unui număr sporit de exerciții și problem care să asigure înțelegerea de către fiecare copil a sarcinilor cerute și posibilitatea rezolvării cu ușurință a acestora.
IV.4.2 Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute în evaluarea finală
Pentru a diagnostica/ evalua nivelul cunoștințelor, priceperilor, capacităților copiilor la sfârșitul capitolului ”Operații cu numere naturale in concentrul 0-10”, am aplicat un test final de evaluare finală (ANEXA 2).
Capacitatea: înțelegerea și efectuarea operațiilor cu numere naturale în concentrul 0-10;
Subcapacitatea:
a) numerele naturale mai mici decât 10;
b) adunarea și scăderea numerelor naturale în concentrul 0-10;
Descriptori de performanță:
Rezultatele obținute de preșcolari sunt evidențiate în Tabelul analitic 2.
TABEL ANALITIC 2.
Rezulatele obținute sunt prezentate cu ajutorul Tabelului sintetic 2 și redate grafic în poligonul frecvențelor și histograma 2.
Table sintetic 2.
Poligonul de frecvență 2.
Procentele înregistrate sunt redate grafic în histograma 2.
Histograma 2.
Este ușor de remarcat că numărul preșcolarilor care au primit calificativul ”FOARTE BINE”este de 14, adică 46, 7%, ceea ce înseamnă o creștere semnificativă față de testul anterior.
Aceste rezultate dovedesc că preșcolarii și-au însușit bine cunoștințele de la acest capitol, calculează cu ușurință ”suma”, “diferența” (fără teoretizare), află numărul necunoscut dintr-o expresie dată, cunosc și aplică limbajul specific matematicii, rezolvă cu ușurință probleme cu două operații. Cei care au obținut calificativul „BINE” dovedesc același lucru, ei negreșind la tehnica da lucru, ci la unele calcule efectuate în grabă. Sarcinile de învățare (completarea cu succesorul și predecesorul unor numere, identificarea operațiilor de calcul pentru a obține enunțuri matematice corecte, rezolvarea de probleme) sunt mai bine stăpânite .
Ceea ce este semnificativ este faptul că 4 preșcolari au obținut calificativul„SUFICIENT”(13,2%) și doar doi preșcolari au înregistrat calificativul „INSUFICIENT”‚ adică 6,7% întâmpinând dificultăți la oferirea răspunsului final din exercițiile de adunare și scădere, aflarea numărului necunoscut, nu stăpnesc foarte bine limbajul specific matematic și dovedesc nesiguranță în rezolvarea problemelor.
Se constată că introducerea factorului de progres, jocul didactic, a accentuat frecvența calificativelor” BINE” și „FOARTE BINE”, aproape eliminarea celui de „INSUFICIENT”in rezultatele preșcolarilor.
Evidențierea progreselor înregistrate la preșcolari
Situația obținută în evaluare inițială și cea finală este redată în tabelul sintetic 3:
Tabelul sintetic 3.
Procentele înregistrate în experiment la testul inițial și cel final sunt redate grafic în histograma 3.
Calificative
Histograma 3.
Rezultatele obținute în urma celor două teste aplicate duc la concluzia că factorul de progres introdus a avut eficiență asupra progresului școlar al copiilor la activitatea matematică, deoarece a condus la îmbogățirea și activizarea vocabularului matematic, a contribuit la dezvoltarea capacității de înțelegere și rezolvării de probleme,
Prin jocurile didactice matematice desfășurate la grupa de preșcolari, aceștia au invățat cu plăcere, cei timizi au devenit mai volubili, mai curajoși, au căpătat mai multă incredere in capacitățile lor, mai multă siguranță și rapiditate in răspunsuri, au activat intregul colectiv, s-a dezvoltat spiritul de echipă.
Prin folosirea jocului didactic s-a instaurat un climat favorabil conlucrării fructuoase intre copii in rezolvarea sarcinilor jocului.
Procentajul calificativelor și promovabilității indică faptul că utilizarea continuă a strategiilor activizatoare, crearea suportului afectiv și motivațional necesar participării active la lecții prin jocuri diverse, concursuri și activități pe echipe cu sarcini antrenante în lecții de însușire de noi cunoștințe, consolidare și evaluare, au avut o mare eficiență.
Aceste rezultate demonstrează veridicitatea ipotezei cercetării, relevând valențele formativ- educative și constituie premise ale promovării unei învățări bazate pe utilizarea jocului didactic în cadrul activităților matematice din grădiniță.
CONCLUZII FINALE
Folosirea jocului didactic matematic se asociază cu introducerea unor metode și procedee de muncă individuale. Prin joc, copilul se afirmă ca personalitate în raport cu un scop mai mult sau mai puțin conștientizat, se satisfac anumite trebuințe sociale de realizare, afirmare, de cooperare și de integrare socio- culturală.
Pot spune că prin folosirea jocului didactic am reușit să omogenizez colectivul de copii, înlăturând unele obstacole precum timiditatea și teama de greșeală. S-au relevat valențele formative ale jocului în formarea deprinderilor de muncă individuală, în stimularea rapidității și corectitudinii în efectuarea sarcinilor de lucru, în eficientizarea colaborării între membrii unei echipe de joc și dezvoltarea spiritului de echipă. Preșcolarii, după joc, par mai recreați și mai odihniți. Chiar și cei mai timizi au dobândit încredere în forțele proprii.
Datele obținute în urma evaluării pe baza probelor verificate din experimentul efectuat, compararea rezultatelor obținute în evaluarea inițială și cea finală confirmă ipoteza lucrării., relevând valențele formativ- educative ale jocului didactic matematic. Astfel randamentul școlar al preșcolarilor de la grupa la care s-a efectuat experimentul, a crescut.
Folosirea jocului didactic a influențat pozitiv volumul și calitatea cunoștințelor copiilor, formarea și consolidarea depriderilor de a descoperi soluția corectă și rapidă, potențialul lor creativ. Prin caracterul său explorativ, inedit, de angajare, jocul didactic contribuie la dobândirea unei experiențe necesare activităților de mai târziu.
Orientare tot mai mult a copilului de a invăța cum să învețe inteligent, eficient, creativ, nu mecanic, neproductiv, ineficient. Plecând de la ideea că diferențele de învățare sunt inerente procesului de învățământ, pentru însușirea matematicii îndeosebi, am încercat să anticipez, să descopăr în activitatea susținută la grupă aceste dificultăți și să proiectez, să realizez demersuri didactice în măsură să le preîntâmpine, să le diminueze și, ca mai apoi , să le înlăture pentru a asigura succesul tuturor preșcolarilor la învățătură.
O evaluare permanentă a fost în măsură să contureze tabloul lacunelor ce se manifestă și să-mi ofere o imagine reală a evolutiei preșcolarilor.
Ipoteza de lucru adoptată a fost justificată prin punerea în legătură reciprocă a datelor deținute cu cele din literatura de specialitate, adică aceea că , jocul didactic matematic are un rol deosebit în eficientizarea procesului de predare și în dezvoltarea proceselor psihice ale preșcolarilor.
Pe parcursul derulării demersului didactic am vizat implicațiile pe care le are jocul didactic matematic în formarea deprinderilor intelectuale. Dezvoltarea intelectuală nu este dependentă de copil, ci reprezintă eficiența școlară. Dacă activitățile instructiv- educative sunt bine proiectate, organizate și desfășurate, îmbinându-se elementele de joc cu cele de învățare, dacă se ține cont de profilul psihologic al copilului care vizează aspectele intelectuale și voliționale, dacă se cunosc bine sugestiile didactice, se obțin rezultate optime în pregătirea copiluli pentru școală.
În structura jocului pentru grădinițe se pornește de la necesitatea de a pune la dispoziție unele mijloace care să acționeze asupra tuturor factorilor psihici ce concură la realizarea procesului de cunoaștere: gândirea, memoria, atenția, imaginația și în același timp să stimuleze formarea și dezvoltarea unor trăsături temperamentale de caracter.
Nevoia de joc și acțiune a copilului, respectarea unor reguli, implicarea directă în executarea sarcinii, transpunerea în diferite roluri și situații stimulează și consolidează unele trăsături a personalității: voința, curajul, hotărârea, competivitatea. Reușitele copilului vor fi produsul propriilor eforturi și capacități, se va deschide calea uneia din cerințele pedagogiei moderne, anume aceea a învățării prin descoperire.
În urma activității de cercetare am constatat următoarele:
Pentru obținerea datelor se pot folosi metode și modalități care asigură tratarea complexă a copilului, adică studierea personalității în procesul principalelor forme ale evoluției și relațiilor sale.
Asimilarea cunoștințelor cu ajutorul jocului didactic matematic permite dezvoltarea mobilității, flexibilității gândirii, folosirea unor strategii euristice de învățare.
Acțiunea de cunoaștere a copilului, de analiză a cauzelor rămânerii în urmă, trebuie să însoțească permanent activitatea instructiv- educativă, pentru a pune în evidență transformările în dinamica dezvoltării diferitelor trăsături ale acestuia.
În cadrul activităților matematice am căutat să stârnesc curiozitatea, să scot în evidență facultățile lor inventive și să le stimulez satisfacția lucrului împlinit. Așadar am reușit să-i stimulez pe copii pe calea cunoașterii, încurajându-i, ajutându-i să depășească dificultățile prin efort propriu, punându-i în situația de a simți satisfacția muncii depuse de ei, încât ipoteza de cercetare a fost validă.
Nivelul la care au ajuns preșcolarii grupei mari la matematică, m-a făcut să realizez importanța jocului didactic ca metodă atât în procesul de predare- învățare, cât și în consolidarea și evaluarea cunoștințelor, atât la matematică cât și la celelalte activități.
Utilizarea jocurilor didactice și a fișelor de lucru cu exercții- joc a contribuit la creșterea motivației pentru realizarea activităților cu conținut matematic, la formarea deprinderilor de muncă independentă, la formarea unui stil propriu în abordarea și rezolvarea sarcinilor didactice.
Urmărind valențele jocului didactic matematic, s-a demonstrat în cercetarea actuală că reprezintă o cale de eficientizare a procesului de învățare a matematicii în ciclul preșcolar, și că are valențe formative atât asupra preșcolarilor fără probleme de învățare cât și asupra celor care întâmpină dificultăți în însușirea noțiunilor matematice.
BIBLIOGRAFIE:
1. Antohe V., Gherghinoiu C., Obeadă M., Metodica predării matematicii. Jocul didactic matematic. Suport de curs, Brăila, 2002;
2. Barbu, H., Popescu, E. ,Șerban, F., Activități de joc și recreativ- distractive, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994;
3. Bulboacă, M., Alecu, M., Metodica activităților matematice în grădiniță și clasa I, Editura Sigma, București, 1996:
4. Bache, H., Mateiaș A., Popescu E., Șerban F., Pedagogie preșcolară. Manual pentru școlile normale, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994;
5. Cerghit, I., Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006;
6. Chateau , J., Copilul și jocul , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970
7. Claparede, E., Psihologia copilului și pedagogia experimentală, Editura Didactică și Pedagogică, 1975;
8. Cojocariu, V.-M., Teoria și metodologia instruirii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2002;
9. Crețu, E., Probleme ale adaptării școlare – ghid pentru perfecționarea activității educatoarelor și învățătorilor, Editura All, București, 1999,
10. Cristea, S., Dicționar de termini pedagogici, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998;
11. Godiciu, I., M, Activizarea preșcolarilor la activitățile matematice prin corelații iterdisciplinare, Alba Iulia, 2011;
12. Golu, M., Fundamentele psihologiei, Editura Fundației România de mâine, București, 2003;
13. Golu, P., Verza, E., Zlate, M., Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994;
14. J.A. Comenius, Didactica Magna, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970;
15. Lupu, C., Săvulescu, D., Lupu, I., Aritmetică, Editura Egal, Bacău, 2002;
16. Lupu, C., Săvulescu, D., Metodica predării matematicii la clasele I-IV, Editura Paralela 45, Pitești, 2000;
17. Manolache A.și colaboratorii, 1979;
18. Neveanu, P.P , Psihologie , Manual pentru clasa a IX-a școli normale și licee, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1990 ;
19. Norbert, S., Dicționar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, București, 2003;
20. Piajet, J., Construirea realului la copil (traducere), Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976;
21. Piaget, J., Psihologia copilului, București, Editura Didactică și Pedagogică 1973;
22. Piajet, J., Inhelder, B., Psihologia copilului, Troisiem edition, Presses Universitaires de France
23. Popa, A.- M., Raportul joc – învățare la preșcolari în cadrul activităților matematice, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2010;
24. Popescu-Neveanu, P., Dicționarul de Psihologie, Editura Albatros, București, 1978
25. Proiectul pentru reforma educatiei timpurii, Educația timpurie și specificul dezvoltării copilului preșcolar – modul I, București, 2008;
26. Purcaru, M.A.P, Metodica activităților matematice și a aritmeticii pentru institutori/ profesori, Editura Universității “ Transilvania”, Brașov, 2008;
27. Șchiopu , U. , Psihologia copilului , Editura Didactică și Pedagogică , R.A., București , 1967;
28. Șchiopu, U., Verza, E., Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, 1993;
29. Verza, E., Verza F., Psihologia vârstelor, Editura Pro Humanitate, 2000;
30. Vygotsky, L.S., J., Gândire și limbaj. Opere psihologice.Vol 11, București Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998;
http://inovatie.numeris.com.ro/E.Noveanu-Constructivismul.pdf
http://www.scritube.com/gradinita/JOCUL-DIDACTIC-IN-PROCESUL-INS45174.php
http://www.scritube.com/sociologie/psihiatrie/Caracteristicile-cresterii-si-19218241322.php
ANEXA 1
FIȘĂ DE EVALUARE INIȚIALĂ
1.Completează mulțimile cu elemente câte îți indică cifra sau scrie cifra corespunzătoare numărului de elemente:
2. Completează șirul numeric dat cu numerele care lipsesc:
4 , 5 , ____ 7 ____ 9;
9 , 8 , ____ 6 ____ 4;
1 , 3 ,____, ____ , ____ ;
10 , 8 , 6 , ____ , ____ ;
3. Ordonează crescător numerele din stânga paginii iar pe cele din dreapta, descrescător:
5 , 3 , 8 , 6 ; 5 , 3 , 2 , 7 ;
4. Scrie vecinii numerelor:
6
4
8
2
5
7
5. Colorează cu roșu numărul mai mare, cu verde cel mai mic și cu albastru numerele egale:
6. a) Descompune numerele date, completând cu cifrele care lipsesc:
b) Compune numerele date, completând cu cifrele care lipsesc:
ANEXA 2
FIȘĂ DE EVALUARE FINALĂ
1.Completează vecinii numerelor:
……. 4 …… …….. 7 ……..
……. 6 …… ……. 3 ……..
2. Completează omida cu cifrele care lipsesc:
2 , 4 , 6, 8
3. Calculați:
4 + 2 = 6 – 1 =
8 – 3 = 7 + 1 =
4. Scrie “ +”, “-“ sau “=” pentru a obține scrieri adevărate:
2 2 = 4 8 1 = 9
5 2 = 3
5. Rezolvă problema:
Într-o grădină sunt 5 flori. S-au rupt 2.
Câte flori au mai rămas în grădină?
5 – 2 =
6. Compune o problemă , folosind exercițiul dat și imaginea alăturată:
3 – 1 = 2
ANEXA 3
PROIECT DIDACTIC
PROPUNĂTOR: BĂBEANU CAMELIA
DATA : 12.05.2015
GRUPA: mare
TEMA DE STUDIU: „Când, cum și de ce se întâmplă?”
TEMA PROIECTULUI TEMATIC: “Din lumea insectelor”
CATEGORIA DE ACTIVITATE: D.Ș.- Activitate matematică
TEMA ACTIVITĂȚII: „Adunăm sau scădem”
MIJLOC DE REALIZARE: Joc didactic
CONȚINUT ȘTIINȚIFIC: Operații cu numere naturale
TIPUL ACTIVITĂȚII: Consolidare-verificare
SCOPUL ACTIVITĂȚII: Dezvoltarea capacității de înțelegere și utilizare a numerelor și cifrelor
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
cognitive:
să efectueze operații simple de adunare și scădere, cu 1-2 unități, cu și fără suport intuitiv;
să reprezinte operația de adunare și scădere utilizând jetoane cu simboluri specific;
să rezolve, prin adunare și scădere cu 1-2 unități, probleme ilustrate;
să utilizeze un limbaj matematic corespunzător;
să transfere în situații noi cunoștințe dobândite anterior;
psihomotorii:
să se orienteze adecvat în sala de grupă și pe spațiul de lucru;
să mânuiască corect materialul pus la dispoziție;
afective:
vor participa conștient la activitate;
va trăi bucuria jocului și a recompensei;
Regulile joculu:
-grupa va fi împărțită în două echipe de joc;
-copilul solicitat de mine va crea o problemă folosind imaginea de pe fațeta cubului;
-un copil care va reprezenta a doua echipă va rezolva problema și va așeza pe flanelograf jetoanele cu cifre și semnele aritmetice corespunzătoare exercițiului;
-răspunsurile corecte vor fi apreciate prin jetoane cu flori și aplauze;
-echipa care va primi cele mai multe flori va fi câștigătoare;
Elemente de joc: Surpriza, aplauzele, întrecerea, ghicirea, aruncarea cu zarul, mânuirea materialului, jetoane cu flori;
Evaluare: observare curentă, apreciere verbală.
STRATEGIA DIDACTICĂ:
a)Metode și procedee: Explicația, conversația, demonstrația, exercițiul, problematizarea, algoritmizarea, jocul didactic.
b)Mijloace didactice: fișe cu probleme ilustrate, cubul, jetoane cu cifre, semne aritmetice, fișe de lucru, jetoane cu flori, creioane.
c)Organizarea jocului: Frontală, individuală, pe echipe.
RESURSE:
Umane: 30 preșcolari;
Temporale 35-40 minute;
Bibliografie: „Curriculum pentru învățământul preșcolar”
-Mătăsaru,M , Nedelcu,C., Cojocaru,L., Chiriloaie,M.,”Secrete metodice în didactica preșcolară”,Editura C.C.D. Bacău, 2006;
-Neagu, M , Berescu,G.,”Activități matematice în grădiniță”, Editura ASS, București, 1995;
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII
FIȘĂ DE LUCRU
Pe o floare sunt 4 fluturași, iar din zbor se mai apropie doi. Câți fluturași vor fi pe floare?
Desenează în cerc atâtea linii câți fluturași vor fi pe floare.
Îconjoară cifra corespunzătoare numărului de fluturași așezati pe floare.
6
10 7 5
ANEXA 4
PROIECT DIDACTIC
PROPUNĂTOR: BĂBEANU CAMELIA
GRUPA: mare
MIJLOC DE REALIZARE: joc didactic
TEMA ACTIVITĂȚII: “ Suntem cei mai buni ”
CONȚINUT ȘTIINȚIFIC : Numere naturale
TIPUL ACTIVITĂȚII: sistematizare- verificare
Scopul activității:
Verificarea cunoștințelor matematice privind:
-aspectul cardinal și ordinal al numerelor naturale în concentrul 1-10;
-efectuarea unor operații simple de calcul oral, de adunare și scădere cu diferență de o unitate și/sau două unităși, în limitele 1-10;
Obiective operaționale:
Cognitive:
OC1- să diferențieze aspectul cardinal de cel ordinal;
OC2- să rezolve exerciții sau probleme de pe fețele cubului, în ordine aleatorie, prin rostigolirea cubului;
OC3- să rezolve oral exerciții și probleme simple, răspunzând la” ghicitori “;
Afective:
OA1- să manifeste interes pentru activitate;
OA2- să recepteze ideile și sarcinile de lucru;
Motrice:
OM1- să mânuiască materialele puse la dispoziție:
Strategii didactice:
Metode și procedee:
Clasice: conversația, observația, demonstrația, explicația, exercițiul, jocul;
Interactive de grup: „ partenerul de sprijin”, „ cubul”, „ ghicitorile”;
Materiale:
a)demonstrative: flanelograf, scara numerică, jetoane cu cifre, diverse materiale(fluturi, flori), baloane colorate diferit, personajul” Buburuza”, mapa cu scrisoarea și sarcinile scrise și pe cub;
b)distributiv: fișe de lucru pentru munca în perechi cu „ partener de sprijin:”
-copacul primăvara;
-tablou de primăvară;
-siluete cu steaguri, copii, soare, nori, rândunele, flori;
Organizarea: frontală, individuală, pe grupuri, în perechi;
Durata: 35 minute.
Bibliografie:
Curriculum pentru învățământul preșcolar(3-6/7 ani) 2008;
Metodica “Activități matematice în grădiniță”, Editura Polirom, Iași, 1997;
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII
FIȘĂ DE LUCRU
Dintre cei 8 fluturași care zburau, unul s- ascuns la umbra unei flori. Câți fluturași au mai rămas în zbor?
FIȘĂ DE LUCRU
Lipește tot atâtea flori câte îți indică cifra (8).
Lipește elemente potrivite pentru a obține un peisaj de primăvară.
FIȘĂ DE LUCRU
1.Ana a cules din cireș 6 cireșe. Maria a cules două cireșe . Ele au așezat cireșele in cosuleț și le-au dus mamei lor. Desenează in coșuleț câte cireșe au cules impreună cele două fete pentru mama lor. Scrie cifra corespunzătoare in cerculeț.
2. Desenează in cosuleț cireșe mai puțin cu una decât arată cifra din stânga. Scrie in cerc cifra corespunzătoare.
8
8-1=
ANEXA 5
Data: 7. Mai 2015
Nivel II (5-6ani)
Grupa: mare
Tema de studiu: “Când, cum și de ce se întâmplă?”
Proiect tematic : ,,Gingășia Primăverii’’- evaluare proiect tematic
Subtema proiectului: ,,De vorbă cu Zâna Primăvară’’
Tema zilei:”Ne jucăm, învățăm,pe Primăvară o ajutăm!”
Forma de realizare: Activitate integrată (ADP-ALA1- DS)
Tipul de activitate: Evaluare de cunoștințe ,priceperi și deprinderi
Domenii implicate:
1.Activități de dezvoltare personală (ADP):
Rutine: Mă pregătesc pentru activitățile zilei
Întâlnirea de dimineață:”Mă bucur că e primavară…”
Tranzitii:”Primavara ne-a adus…!”
2.Activitati liber alese (ALA1):
Arta:”Crenguța inflorită ”(pictură)
Știință”Plantăm flori de primăvară”
Bibliotecă:”Alege ce se potrivește!”
3.Activități pe domenii experiențiale (ADE):
DS:”Ne jucăm cu primăvara”(joc didactic)
Forma de realizare: Activitate integrată (ADP-ALA 1-DS)
Copiii vor intra în sala de grupă pe melodia cântecului ,,Am venit la grădiniță ‘’ și se îndreaptă spre covor unde vor face cercul prieteniei pentru salutul zilei și vor rosti versurile cu care copiii sunt deja obisnuiți:
“Dimineața a sosit
Toți copiii au venit
În cerc să ne adunăm
Cu toții să salutăm
Bună dimineața !
Copiii se vor saluta prin metoda ,,Cerc interior- Cerc exterior” combinată cu metoda ,,Amestecă-Îngheață-Formează perechi”. Copiii vor forma două cercuri unul în interiorul celuilalt. La comanda educatoarei: Amestecă! cercurile se vor învârti în direcții diferite; la comanda : Îngheață! copiii se vor opri iar la comanda: Formează perechi! copiii din cercul interior se vor întoarce către copiii din cercul exterior și se vor saluta cu perechea din fața lor.
Se trece la Întâlnirea de dimineață, efectuarea prezenței copiilor – o fetiță va număra câți băieți sunt în total și un băiat va număra fetițele. Completarea calendarului naturii ,,A-nceput o nouă zi/ Cum e vremea azi, copii?”va fi făcută de către meteorologul de serviciu, un copil, care va verbaliza acțiunile efectuate, punându-se accent pe modificările apărute în natură.
Ce zi este astăzi?
În ce anotimp suntem?
Cum este vremea astăzi?
Cum v-ați îmbrăcat când ați venit la grădiniță?
Prezint grupei „Floarea Zânei Primăvara”, precum și flori mai mici, colorate, care conțin anumite întrebări, aduse la noi în grupă de către o buburuză. Îi stimulez pe copii să demonstreze că știu să răspundă la aceste întrebări. Împart preșcolarii în grupa fetițelor și în grupa băieților. Fiecare grup primește trei flori mici, conținând trei întrebări.
Grupa fetițelor
– Ce vestitori ai primăverii cunoașteți?
– Cine are grijă de legumele și de florile din grădină în anotimpul de primăvară?
– Cum anume ne îmbrăcăm în anotimpul de primăvară?
Grupa băieților
– Unde cresc legumele timpurii și florile de primăvară?
– Când înfloresc ghioceii?
– De ce credeți că se întorc primăvara păsările călătoare? (explozia stelară)
Are loc împărtășirea cu ceilalți, având ca temă: ,, Daca as fi o floare, mi-ar placea sa fiu…..”
Prin metoda Turul galeriei vor schimba impresii despre modul cum au lucrat fiecare.
Scenariul zilei:
Ziua bună incepe la “Întâlnirea de dimineață,” unde copiii sunt salutați de educatoare iar ei vor cânta; ,,Am venit la gradinită, bună dimineață..’’ Se completează prezența si Calandarul naturii, ocazie cu care se discută despre anotimpul primăvara si despre bucuriile pe care ni le-a adus sosirea acestui anotimp. În cadrul “Împărtășirii cu ceilalți” fiecare copil va continua enunțul “Dacă aș fi o floare, mi-ar plăcea să fiu…”(dezvoltarea abilităților de comunicare/ vizează sentimentele copiilor) iar ca activitate de grup se vor recita urmatoarele versuri insoțite de miscări:
,,Zum, zum, zum, noi pornim iarăși la drum
Alergăm prin floricele si-adunăm mierea din ele..’’
Noutățile zilei – Zâna Primăvara, care se afla in Centrul tematic al grupei, are in coșuleț mai multe plicuri din care vom afla “bucuriile” pe care ea le-a pregătit pentru noi in această zi, respectiv activitățle ce urmează să le desfășurăm. Primul pilc va conține sarcinile pentru activitatea pe centre. La Sectorul Ară copiii vor picta crenguțe cu mugurași/flori, in Sectorul Stiința vor planta flori de de primăvară, iar in Sectorul Bibliotecă vor alege jetoanele ce se potrivesc primăverii, aspecte si fenomene de primăvară.
Activitatea din Domeniul Știinte, este Activitate matematică realizată printr-un joc didactic in care vom folosi materialul si lucrările rezultate din activitatea pe centre.
Activitate integrată ADP-ALA-DS( activitate matematică)
Tema:”Ne jucăm, invățăm, pe Primăvară o ajutăm!
Tipul activității: Evaluare de cunoștințe, priceperi si deprinderi.
Scopul activității: Evaluarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor referitoare la: caracteristicile anotimpului primăvara, utilizarea numerelor și a cifrelor; Consolidarea unor abilități motorii – de manipulare de finețe; Dezvoltarea abilităților de interacțiune cu copiii și adulții;
Obiective operaționale:
ADP:
Să discute cu colegii si educatoarea despre anotimpul primăvara;
Să denumească aspecte specifice anotimpului primăvara;
Sa recunoască cum e vremea afară prin stabilirea corectă a jetoanelor specifice calendarului naturii;
ALA1 :
Artă:”Crenguțe cu flori”(pictura-tehnica ștampilării cu radiera creionului)
Să coloreze flori pe crenguțe respectând cifra aflată in colțul fișei(8);
Să precizeze materialele de lucru și modul de utilizare a acestora;
Știința:”Plantăm flori de primăvară”
Să planteze in mini –ghivece panseluțe, respectând regulile ce se impun in cadrul unei asemenea operații;
Să coopereze intre ei pentru realizarea cu succes a activității;
Biblioteca:”Alege ce se potriveste primăverii!”
Să aleagă imaginile despre primăvară și să motiveze alegerea lor;
Să citeasca imaginile despre primăvară
DȘ:”Ne jucăm cu primăvara!”(joc didactic)
Să numere corect de la 1 la 8 , pornind de la un numar dat;
Să alcătuiască șirul numeric crescător și descrescător;
Să raporteze corect cifra la cantitate si cantitatea la cifră;
Să numeasca vecinul mai mic și/sau mai mare al unei cifre date;
Sa stabilească locul unui obiect intr-un sir folosind numeralul ordinal;
Să rezolve exerciții de adunare si scădere cu 1 si 2 unitati, in limitele 1-8, utilizând corect semnele “+, -, =”;
Strategii didactice:Metode și procedee: conversația, explicația,cerc interior- cerc exterior, amestecă- ingheață – formează perechi, turul galeriei, demonstrația, jocul, problematizarea, munca individuală și pe grupuri,explozia stelară, execitiul;
Mijloace didactice:
Reguli de joc:
Elemente de joc:surpriza,aplauzele, intrecerea, mânuirea materialelor, recompense.
Întâlnirea de dimineață:
Calendarul naturii, Catalogul grupei, Zâna Primăvara, plicuri
Sectorul Artă: fișe cu crenguțe, jetoane cu cifre, acuarele, creioane, apă, servețele;
Sectorul Știința: mini-ghivece, pamânt, lopețica, mănuși din plastic, flori( panseluțe), vas cu apa, etichete, carioca;
Sectorul Bibliotecă: coșuleț, jetoane cu imagini caracteristice anotimpurilor, Zâna Primăvara;
DȘ: jetoanele alese in coșuleț din Sectorul Bibliotecă, jetoanele pictate la sectorul Artă,florile plantate la sectorul Știința, cifrele 1-8 cu magneți, semnele “+,-, =”, tabla magnetică;
Forme de organizare: frontal, individual, pe grupe
Locul de desfășurare: sala de grupă
Bibliografie:
* Ministerul Educației Cercetării și Tineretului – Curriculum pentru învățământul preșcolar 3-6/7ani
* Georgeta Toma (2009), Suport pentru aplicarea noului curriculum pentru invatamantul prescolar nivel 5-7 ani, Editura delta Cart Educational, Pitesti
* Magdalena Dumitrana (2002), Activitatile matematice in gradinita, Editura Compania, Bucuresti
* Coord. Viorica Preda (2009), Metodica activitatilor instructive-educative in gradinita de copii, Editura Gheorghe Cartu Alexandru, Craiova.
Moment organizatoric:
Se creează condițiile pshio-pedagogice necesare desfășurării activității in bune condiții: – introducera copiilor in sala de grupă; – intâlnirea de dimineață se va desfășura pe covor, in semicerc, de unde copiii se vor așeza la măsuțele pregătite in cele trei centre, Artă, Bibliotecă, Știință. Dupa finalizarea activităților pe centre , pentru jocul didactic din DȘ copiii se vor aseza din nou in semicerc cu fața spre cele trei sectoare.
Demers didactic:
FIȘĂ DE LUCRU
1. O cloșcă avea 6 pui. Din ouă au mai ieșit doi pui. Câți pui are acum cloșca?
2. Scrie exercițiul corespunzător în casetele goale.
+
FIȘĂ DE LUCRU
Într-o pădurice erau 10 copaci, pe doi dintre ei i-a dărâmat furtuna. Câți copacii au ramas?
Înconjoară cifra corespunzătoare numărului de copaci rămași.
9 10 8
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Valente Formative ale Jocului Didactic Matematic In Invtaamantul Prescolar (ID: 160968)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.