Valente Formative ale Combinarii Metodelor Traditionale cu Metodele Interactive

VALENȚE FORMATIVE ALE COMBINĂRII METODELOR TRADIȚIONALE CU METODELE INTERACTIVE

Prin predarea tradițională în sensul în care profesorul face o demonstrație, ține o prelegere, învățarea se produce în foarte mică măsură, rolul elevilor fiind acela de a urmări, acest lucru fiind insuficient pentru învățare. Elevii trebuie să organizeze ei înșiși ceea ce au auzit și vazut într-un tot ordonat și plin de semnificații. În acest mod elevilor nu li se oferă ocazia discuției, a investigației, a acțiunii și eventual a predării, așadar învățarea nu are loc decat in proporții mici. Învățarea presupune înțelegerea, iar aceasta înseamnă mai mult decât cunoașterea faptelor. Elevii construiesc cunoșterea pe baza a ceea ce deja cunosc sau cred . Această construcție personala este favorizata de interacțiunea cu alții care la randul lor învață. Adevărata învățate este aceea care permite transferul achizițiilor în contexte noi. Este nu doar simplu activă, individual-activă ci interactivă.

Profesorul trebuie să-și schimbe concepția și metodologia instruirii și educării, să coopereze cu elevii, să devină un model real de educație permanentă, să se implice în deciziile educaționale, să asigure un învățământ de calitate. Pregătirea managerială a profesorului, însușirea culturii manageriale, nu numai cea tradițională psihopedagogică și metodică, pot asigura înțelegerea și aplicarea relației autoritate-libertate, ca nou sens al educației, prin predare-învățare și rezolvarea altor situații din procesul educațional școlar.

Metodologia didactică actuală este orientată către implicarea activă și conștientă a elevilor în procesul propriei formări și stimularea creativității acestora. În acest context, prefacerile pe care le cunosc metodele de învățământ cunosc câteva direcții definitorii. Relația dinamică-deschisă constă în raporturile în schimbare ce se stabilesc între diferitele metode. Diversitatea metodelor este impusă de complexitatea procesului de învățare, fiecare metodă trebuie să fie aleasă în funcție de registrul căruia i se raportează. Amplificarea caracterului formativ al metodelor presupune punerea accentului pe relațiile sociale pe care le are elevul în procesul de culturalizare și formare a personalității. Reevaluarea permanentă a metodelor tradiționale vizează adaptarea lor în funcție de necesități și raportarea lor la evoluția științei.

Metodele interactive sunt capabile să-l facă pe elev să urmarească cu interes și curiozitate lecția , să-i câștige adeziunea logică și afectivă fața de cele nou învățate, care-l determină să-și pună în joc puterea de anticipare , imaginatia,memoria, îngelegerea. Metodele interactive, îl ajută să cerceteze , să caute, să găsească singur sau în grup cunoștințele pe care urmează să și le înmulțească, să prelucreze cunoștințe, să afle soluții la probleme, să ajungă la reconstituri și resistematizări de cunoștințe. Sunt metode care îl învață pe elev să învețe, să lucreze independent și în grup. Aceste metode sunt pe placul elevilor cât și dascălilor. Folosirea acestor metode să fie eficientă este condiționată de măiestria didactică a profesorului, de spiritul său liber, novator ; iar timpul necesar familializării elevilor cu aceste metode este pe deplin compensat de eficiența lor în planul dezvoltării psihice.

Valențele formativ- educative care recomandă aceste metode interactive ca practici de succes atât pentru învățare cât și pentru evaluare sunt următoarele :

asigură o mai bună practică a cunoștințelor, exersarea priceperilor și capacitatilor în variate contexte și situații.

stimuleaza implicarea activă în sarcina a elevilor, aceștia fiind mai conștienți de responsabilitatea ce-și asuma.

facilitează învățarea în ritm propriu; sunt atractive; pot fi abordate din punct de vedere a diferitelor stiluri de învățare.

exersează capacitățile de analiza și de luuare a deciziilor oportune la momentul potrivit, stimuland initiativa tuturor elevilor implicati in sarcina.

asigură o mai bună clarificare conceptuala și o integrare ușoara a cunoștintelor asimilate în sistemul național, devenind astfel operationale

stimulează cooperarea, nu competiția deoarece învățarea prin cooperare este o strategie de instruire structurată și sistematizată în cadrul căreia grupele mici lucrează împreună pentru a atinge un țel comun.

a solicită toleranță față de modurile diferite de gândire și simțire.

Formarea și dezvoltarea unor competențe funcționale, de tipul abilităților de prelucrare, sistematizare, restructurare și utilizare în practică a cunoștințelor;

Formarea și dezvoltarea competențelor comunicaționale;

Formarea și dezvoltarea competențelor psihosociale;

Dezvoltarea stimei de sine;

Cultivarea spiritului participativ;

Formarea și dezvoltarea deprinderii de ascultare activă;

Dezvoltarea capacității empatice;

Formarea și dezvoltarea capacității reflective și a competențelor metacognitive;

Formarea și dezvoltarea capacităților de investigare a realității;

Formarea și dezvoltarea capacității argumentative;

Formarea și dezvoltarea capacității decizionale;

Formarea și dezvoltarea competențelor de negociere;

Formarea și dezvoltarea competențelor emoționale;

Formarea și dezvoltarea capacității de a oferi feedback și de a fi receptiv la feedback-ul primit;

Cultivarea autonomiei în învățare;

Dezvoltarea motivației pentru învățare;

Cristalizarea unui stil de învățare eficient;

Dezvoltarea gândirii critice, creative și laterale;

Dezvoltarea creativității;

Dezvoltarea unor atitudini și comportamente prosociale;

Dezvoltarea capacităților de interevaluare și autoevaluare etc.

Valorizând nevoia elevilor de a lucra impreună intr-un climat prietenos de susținere reciprocă în învațarea prin cooperare succesul grupului depinde de efortul depus în realizarea sarcinilor de catre toti membri. Elevii sunt dirijati către un scop comun, stimulați de o apreciere colectiva, rezultatele fiind suma eforturilor tuturor, fiecare membru al grupului iși asuma responsabilitatea sarcinilor de rezolvat. Aceasta invatare prin cooperare solicita efort intelectual și practic atat din partea elevilor cat și din partea profesorului care coordoneaza bunul mers al activitatii. Profesorul trebuie să-i facă pe elevi să dorească să se implice în activitate, în rezolvarea problemelor date.

Portofoliu, de exemplu, ofera o perspectiva de ansamblu asupra activitatii elevului pe o perioada mai lunga de timp depasind neajunsurile altor metode traditionale de evaluare cu caracter de sondaj si materie si intre elevi. Pe băncile școlii, elevii își însușesc un fond de cunoștințe de bază din toate domeniile științei și culturii, un sistem unitar și cuprinzător de informații despre natură, societate și gândire. Se știe că o parte, uneori însemnată, din cunoștințele predate se pierde după un timp, anumite informații rămânând neutilizate, peste ele suprapunându-se apoi altele, apărând adesea interferențe sau intervenind uitarea. Cota de pierdere este maximă în condițiile învățării mecanice. Nu se poate repeta în permanență totul și nici nu se prescrie o asemenea exigență școlii, pentru că ar însemna o risipă inutilă de energie. Cultura generală a unei persoane se compune din ceea ce se reține după ce uitarea și-a făcut jocul și este important să cunoaștem ce anume se păstrează după ce a intervenit uitarea. Oodată cu creșterea volumului materialului de reținut, procentul păstrării lui în memorie scade. Desigur, în condițiile memorării logice, cunoștințele învățate se pot reconstitui ulterior mai ușor. Să fixezi în memorie înseamnă să poți deduce rapid la reluare. Pornind de aici, profesorul trebuie să discernă între ceea ce constituie conținutul esențial al disciplinei și ceea ce poate fi acceptat să fie uitat sau lăsat la o parte. În manualele școlare, definițiile și clasificările țin un loc mult mai însemnat decât în munca omului de știință. În optica omului de știință, capătă prioritate metodele de lucru, de analiză și interpretare a faptelor, articulațiile demersului cognitiv, strategiile de gândire, pe scurt, ceea ce ține de paradigma cercetării, de componenta metacognitivă a arhitecturii intelectuale. Procesul de însușire a cunoștințelor duce la cristalizarea continuă a unor instrumente mintale: noțiuni, operații, scheme de gândire și deprinderi de lucru, care constituie mecanisme de achiziție pentru noile date și informații. Prin acumulări progresive, aceste instrumente mintale dau formă concretă inteligenței însăși. Orice act de însușire a cunoștințelor presupun ca premisă – pe lângă prezența unor noțiuni-ancoră – un nivel corespunzător al gândirii și duce, la rându-i, la crearea unor noi premise – condiții interne pentru însușirea altor cunoștințe. O eficiență particulară prezintă forma euristică de instruire, care nu se mărginește să transmită, pur și simplu, cunoștințe, să le ofere „de a gata”, ca un repertoriu de concluzii. Experiența școlară atestă ideea că a dezvolta gândirea independentă a elevilor înseamnă a pune în fața lor sarcini cognitive, probleme care pot fi rezolvate prin metode obișnuite, luate de-a gata, furnizându-le în același timp materialul minim necesar și îndrumându-i cu anumite procedee de gândire logică. Îmbogățirea și sistematizarea cunoștințelor, paralel cu dezvoltarea operațiilor logice, imprimă o mobilitate tot mai accentuată gândirii elevilor.

Limite:

Crearea unui climat educațional caracterizat printr-o aparentă dezordine;

Consum mare de timp;

Asimilarea unor informații eronate, în absența monitorizării atente a profesorului;

,,încurajarea” pasivității unor elevi, în condițiile în care sarcinile nu sunt distribuite/ asumate clar și în absența monitorizării grupului;

Dezvoltarea unei posibile dependențe de grup în rezolvarea sarcinilor;

Acutizarea unor conflicte între elevi în condițiile în care profesorul (sau liderul grupului de lucru) nu intervine ca mediator;

Generarea unei ,,gândiri de grup”;

Acordarea superficială a sarcinilor de lucru;

Dificultăți în identificarea și evaluarea progreselor individuale etc.

În vederea asigurării unui climat pozitiv în sala de clasă este necesar ca elevii să aibă impresia că au succes în ceea ce fac. Pentru a asigura succesul într-o clasă trebuie sa se țină cont de următorii factori: formularea de expectanțe pozitive față de elevi; valorificarea la maxim a timpului destinat predării; stabilirea de obiective clare și comunicarea acestora elevilor; utilizarea unor strategii de management educațional eficient; evaluarea obiectivă.

Eficiența muncii în grup depinde de claritatea explicației pentru sarcinile de lucru. Profesorii trebuie să ofere explicații cât mai clare și să se asigure că ele au fost corect înțelese de către elevi.

Literatura de specialitate oferă o imagine fidelă asupra antitezei care se creează între metodele tradiționale și cele moderne utilizate în predare. Metodele tradiționale au următoarele caracteristici:

• pun accentul pe însușirea conținutului, vizând, în principal, latura informativă a educației,;

•sunt centrate pe activitatea de predare a profesorului, elevul fiind văzut ca un obiect al instruirii, asadar comunicarea este unidirectionala;

•sunt predominant comunicative,;

•sunt orientate, în principal, spre produsul final, evaluarea fiind de fapt o reproducere a cunostintelor;

•au un caracter formal și stimulează competiția;

•stimulează motivația extrinsecă pentru învățare;

•relația profesor-elev este autocratică, disciplina școlară fiind impusă.Aceste metode genereaza pasivitatea in randul elevilor.

La polul opus, metodele moderne se caracterizează prin următoarele note:

•acordă prioritate dezvoltării personalității elevilor, vizând latura formativă a educației;

•sunt centrate pe activitatea de învățare a elevului, acesta devenind subiect al procesului educațional;

•sunt centrate pe acțiune, pe învățarea prin descoperire;

•sunt orientate spre proces;

•sunt flexibile, încurajează învățarea prin cooperare și capacitatea de autoevaluare la elevi, evaluarea fiind una formativa;

•stimulează motivația intrinsecă;

•relația profesor-elev este democratică, bazată pe respect și colaborare, iar disciplina derivă din modul de organizare a lecției.Prin metodele moderne se incurajeaza participarea elevilor, initiativa si creativitatea.