Utilizarea Jocului Didactic Matematic ÎN Procesul DE Predare Învățare Evaluare A Operației Aritmatice DE Adunare ÎN Ciclul Preprimar

CUPRINS

Contents

CAPITOLUL I. INTRODUCERE

I.1. Învățământul preșcolar în fața exigențelor societății contemporane – aspecte psiho-pedagogice. Specificul activităților matematice

Educația reprezintă procesul prin care se realizează formarea și dezvolarea personalității umane și apare ca o necesitate abolută atât pentru individ dar și pentru societate. Între formele educației figurează și educația formală care apare ca o activitate cu caracter organizat, sistematizat, instituționalizat. În procesul permanet de educație, educația timpurie se referă la o perioadă de formare intensivă care face din acțiunea educativă un obiectiv central.

Exista o serie de cercetări care demonstrează că orice carență sau problemă apărută în dezvoltarea unui copil are o șansă de remediere cu atât mai mare cu cât intervenția se face mai de timpuriu. Atunci când intervenția se produce mai târziu costurile necesare remedierii cresc, iar prognosticul devine tot mai des nefavorabil.

Educația timpurie este prima treaptă de pregătire pentru educația formală. Ea asigură, prin formarea capacității de a învăța, intrarea copilului în sistemul obligatoriu de învățământ în jurul vârstei de șase ani.

“Educația timpurie este esențială dacă vrem să avem un sistem educațional mai bun”, susține Barbara Bowman, expert în educația timpurie a copiilor în Chicago și consilier în Departamentul pentru Educație. 

În actualul context socio-economic caracterizat prin explozie informațională, prin schimbări rapide – timpul pare să nu mai aibă răbdare – grădinița și școala sunt chemate să își îndeplinească rolul de factori esențiali la adaptarea rapidă a fiecărui cetățean la cerințele mereu crescânde ale societății. Grădinița își propune astfel să ofere copilului mijloacele necesare progresului său continuu în cunoaștere și adaptare, să se axeze pe însușirea conceptelor de bază, pe cultivarea unei gândiri suple, pe însușirea de metode și instrumente de învățare prin activitate proprie.

“Întreaga viață e o școală” afirma J. A. Comenius, iar N. Iorga susținea că “învățat este omul care se învață necontenit pe sine și învață și pe alții”.

Educația timpurie se referă la educația copilului în primele stadii ale copilariei (de la naștere până la 6/7 ani) și îi oferă condiții specifice pentru dezvoltarea deplină, respectând dezvoltarea individuală a acestuia.

Ea pornește de la ideea că vârstele mici constituie baza personalității, iar pentru reușita educațională a copilului e necesar să fie antrenați toți actorii cu care aceștia interacționează, începând cu membrii familiei, personalul din instituțiile de educație și terminând cu comunitatea.

Programa activităților instructiv-educative cuprinde toate activitățile existente în interiorul structurii organizaționale a grădiniței de copii, destinate să promoveze și să stimuleze dezvoltarea intelectuală, afectivă, socială și fizică a fiecărui copil în parte și are în vedere atingerea următoarelor finalități ale educației timpurii (de la naștere la 6/7 ani):

Dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a personalității copilului, în funcție de ritmul propriu și de trebuințele sale, sprijinind formarea autonomă și creativă a acestuia;

Dezvoltarea capacității de a interacționa cu alți copii, cu adulții și cu mediul pentru a dobândi cunoștințe, deprinderi, atitudini și conduite noi. Încurajarea explorărilor, exercițiilor, încercărilor și experimentelor, ca experiențe autonome de învățare;

Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identități, a autonomiei și dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;

Sprijinirea copilului în achiziționarea de cunoștințe, capacități, deprinderi și atitudini necesare acestuia la intrarea în școală și pe tot parcursul vieții.

Achizițiile copilului în primii ani din viață sunt enorme și decisive. În acest context, prima perioadă a copilăriei mici (1-3ani) este o perioadă de luptă decisivă în copil, în care el învață să meargă, să vorbească, să întrebe despre el și tot ce se întâmplă în jurul lui. Perioada următoare (3-6/7ani) este cea în care socializarea se îmbină cu pregătirea copilului pentru școală.

Perioada preșcolară sau vârsta de aur a copilăriei este vârsta unor mari achiziții comportamentale fundamentale (cognitive, afective, voliționale) a căror calitate va influența în mare măsură nivelul de adaptare și de integrare a copilului în fazele următoare ale evoluției și dezvoltării lui. Vârsta preșcolară este o perioadă a descoperirii, copilul învață că există o lume interesantă dincolo de spațiul sălii de grupă și dorește să se implice în cunoașterea ei.

Învățământul preprimar, ca primă verigă a sistemului nostru de învățământ, are drept scop asigurarea pregătirii copiilor de 3-6 ani pentru integrarea optimă în regimul activității școlare și dobândirea aptitudinii de școlaritate. Momentul intrării în școală necesită ca preșcolarul să atingă un anumit nivel de dezvoltare fizică, intelectuală, emoțională, morală, volițională a copilului, iar aptitudinea de școlaritate solicită dobândirea unor capacități, abilități, priceperi și deprinderi, absolut necesare integrării fără efort în viața de școlar. Astfel, adaptarea preșcolarului la cerințele școlii presupune dobândirea de către copil a unei maturizări la toate aceste nivele, maturizare care să îl facă apt pentru activitatea de învățare de tip școlar.

Caracteristicile dezvoltării copilului la vârsta preșcolară:

Dezvoltarea fizică

În perioada preșcolară, între 3 – 6/7 copilul crește în înălțime potrivit statisticilor de la aproximativ 92 cm la 116 cm. Și creșterea în greutate este semnificativă. Putem să spunem că are loc o schimbare importantă în aspectul general al copilului.

Concomitent cu creștetrea în înălțime și greutate are loc dezvoltarea structurii mușchilor (scade ponderea țesutului adipos), pielea devine mai elastică și mai densă. Procesul de osificare se intensifică (apar mugurii dentiției definitive și se osifică oasele lungi ale sistemului osos).

Datorită faptului că nu toate organele și segmentele corpului se dezvoltă identic copilul are o înfațișare ușor disproporționată (de exemplu între 3 și 4 ani capul este mai mare în raport cu corpul, iar membrele mai scurte în raport cu toracele).

Dezvoltarea cognitivă

Odată cu dezvoltarea senzațiilor și percepțiilor la aceasta vârstă se dezvoltă și gândirea copiilor. Copilul începe să facă investigații practice asupra obiectelor și fenomenelor din jurul lui, bazându-se în continuare pe actul percepției, motiv pentru care se spune că la acest moment gândirea copilului este concretă.

Gândirea concretă a copilului se deosebește foarte puțin de impresiile sale reale. O dată cu folosirea cuvintelor copilul devine capabil de gândire simbolică. Folosindu-se de cuvinte ca simboluri ale obiectelor, fenomenelor, persoanelor, acțiunilor copilul iși dezvoltă abilitatea de a înțelege și de a comunica. La această vârstă el începe să se joace "de-a școala", "de-a mama", ”cu păpușa la plimbare” dezvoltând astfel jocul imaginar în care cuvintele înlocuiesc situațiile concrete.

Animismul gândirii este caracteristic acestei vârste. Această caracteristică îl face pe copil să creadă că tot ce îl înconjoară este însuflețit. Asemenea lui, animalele și obiectele pot vorbi, pot râde, pot simți bucuria, tristețea, foamea. Dezvoltarea atenției în această perioadă asigură posibilitatea desfășurării oricărei activități focalizând energia psihică asupra acesteia. Copilul se poate orienta mai bine în mediul înconjurător, poate cunoaște mai bine obiectele și fenomenele.

Dezvoltarea atenției voluntare este strâns legată de dorințele și intențiile copilului de a finaliza activitatea. Astfel, spre 6-7 ani copilul își poate menține atenția 40-50 de minute în joc sau în alte activități desfășurate în grădiniță. Actul de cunoaștere este condiționat nu numai de dezvoltarea atenției voluntare, ci și de activitatea de memorare care, la această vârstă, începe să capete forme intenționate, voluntare și logice.

Dezvoltarea memoriei

Dacă până la vârsta de 3 ani copilul memorează involuntar aspecte concrete, care se repetă des și care sunt legate de nevoile și de dorințele sale pe o perioadă ce variază între câteva săptămâni și un an, între 3 și 6/7 ani memoria preșcolarului crește foarte mult în volum. Memoria involuntară este încă foarte amplă, tot ceea este interesant sau le place este repede întipărit. Păstrarea informației începe să fie mai întinsă în timp ; până la 4-5 ani copiii rețin evenimentele mai deosebite câteva luni, iar după 5 ani apar amintirile. Tot în această perioadă se instalează treptat și procesele atenției voluntare.

Dezvoltarea limbajului

Dacă la 3 ani vocabularul copilului cuprinde între 700/800 și 1.000 de cuvinte, la 6 ani el ajunge să cunoască 2.600 de cuvinte.

La această vârstă raportul între vocabularul pasiv (cuvinte pe care copilul le înțelege, dar nu le utilizează decât accidental) și cel activ (cuvintele pe care le foloseste efectiv) se modifică, astfel încât limbajul pasiv se apropie de cel activ ca valoare de comunicare. Dezvoltându-se concomitent cu gândirea, limbajul preșcolarului se îmbogățește foarte mult devenind un instrument activ în relaționare.

În jurul vârstei de 3 ani vorbirea copilului se caracterizează printr-o expresivitate accentuată, prin bogăție, varietate, originalitate (utilizează mijloace expresive, melodice ale limbii, intonația, dar și mimica).

Vorbirea este încărcată de exclamații, repetiții, pronume demonstrative. Spre vâsta de 6 ani copilul se exprimă prin propoziții și fraze tot mai corecte gramatical folosind epitete, comparații, verbe, adverbe. Toate au loc concomitent cu dezvoltarea graduală a corectitudinii pronunției.

În această perioadă datorită unor defecte anatomice ale mandibulei (buze de iepure), anomalii ale maxilarului, prezența unor vegetații adenoide, lipsa dinților se observă deficiențe în articularea anumitor cuvinte, sunete, consoane etc.

Apar așa numitele dislalii simple – când este afectat un sunet sau polimorfe – când sunt afectate mai multe sunete. Pe măsură ce copilul crește, de la caz la caz și în funcție de cauza care a provocat dislalia, anumite deficiențe de pronunție se corectează de la sine. Cele care sunt persistente până la o vârstă mai mare 5-6 ani trebuie remediate cu ajutorul logopedului, specialistul care, prin anumite tehnici, poate corecta aceste defecte.

Alte tulburări ale limbajului pot fi cauzate de deficiențe neurologice. Și în acest caz recuperarea logopedică este necesară. Sunt situații în care dezvoltarea necorespunzătoare a limbajului (expresiv – cel vorbit și receptiv – ceea ce înțelege copilul) apare ca rezultat al unor deficiențe de dezvoltare cum ar fi autismul, ca reacție la un șoc traumatic, emoțional sau ca expresie a unei întârzieri în dezvoltarea intelectuală a copilului.

Există tulburări ale fluxului vorbirii, tulburări cunoscute sub numele de bâlbisme (logonevrozele) care au drept cauze stresul, frustrarea sau abuzul emoțional. Atunci când tulburările de limbaj sunt remarcate de părinți sau educatori aceștia trebuie să intervină apelând la specialiști.

Dezvoltarea motricității se face în sensul creșterii preciziei mișcărilor pe care le face copilul (ele sunt mai fine, mai complexe și mai sigure) și dezvoltării echilibrului.

Dezvoltarea explozivă a motricității acestei vârste duce la sporirea autonomiei, pe de o parte, dar și la o dezvoltare psihică superioară vârstei anterioare. Jocurile de mișcare, de construcție, desenul, modelarea plastilinei sunt activități care stau la baza dezvoltării abilităților intelectuale, cu alte cuvinte potențează dezvoltarea cognitivă.

Dezvoltarea afectivității

La începutul acestei perioadei preșcolare manifestările comportamentale sunt nediferențiate și implică stări afective confuze (copilul preșcolar râde și plânge în același timp sau râde cu lacrimi pe obraz). După 4 ani emoțiile devin mai profunde, dispozițiile mai persistente, iar stările afective sunt încă legate și care sunt legate de nevoile și de dorințele sale pe o perioadă ce variază între câteva săptămâni și un an, între 3 și 6/7 ani memoria preșcolarului crește foarte mult în volum. Memoria involuntară este încă foarte amplă, tot ceea este interesant sau le place este repede întipărit. Păstrarea informației începe să fie mai întinsă în timp ; până la 4-5 ani copiii rețin evenimentele mai deosebite câteva luni, iar după 5 ani apar amintirile. Tot în această perioadă se instalează treptat și procesele atenției voluntare.

Dezvoltarea limbajului

Dacă la 3 ani vocabularul copilului cuprinde între 700/800 și 1.000 de cuvinte, la 6 ani el ajunge să cunoască 2.600 de cuvinte.

La această vârstă raportul între vocabularul pasiv (cuvinte pe care copilul le înțelege, dar nu le utilizează decât accidental) și cel activ (cuvintele pe care le foloseste efectiv) se modifică, astfel încât limbajul pasiv se apropie de cel activ ca valoare de comunicare. Dezvoltându-se concomitent cu gândirea, limbajul preșcolarului se îmbogățește foarte mult devenind un instrument activ în relaționare.

În jurul vârstei de 3 ani vorbirea copilului se caracterizează printr-o expresivitate accentuată, prin bogăție, varietate, originalitate (utilizează mijloace expresive, melodice ale limbii, intonația, dar și mimica).

Vorbirea este încărcată de exclamații, repetiții, pronume demonstrative. Spre vâsta de 6 ani copilul se exprimă prin propoziții și fraze tot mai corecte gramatical folosind epitete, comparații, verbe, adverbe. Toate au loc concomitent cu dezvoltarea graduală a corectitudinii pronunției.

În această perioadă datorită unor defecte anatomice ale mandibulei (buze de iepure), anomalii ale maxilarului, prezența unor vegetații adenoide, lipsa dinților se observă deficiențe în articularea anumitor cuvinte, sunete, consoane etc.

Apar așa numitele dislalii simple – când este afectat un sunet sau polimorfe – când sunt afectate mai multe sunete. Pe măsură ce copilul crește, de la caz la caz și în funcție de cauza care a provocat dislalia, anumite deficiențe de pronunție se corectează de la sine. Cele care sunt persistente până la o vârstă mai mare 5-6 ani trebuie remediate cu ajutorul logopedului, specialistul care, prin anumite tehnici, poate corecta aceste defecte.

Alte tulburări ale limbajului pot fi cauzate de deficiențe neurologice. Și în acest caz recuperarea logopedică este necesară. Sunt situații în care dezvoltarea necorespunzătoare a limbajului (expresiv – cel vorbit și receptiv – ceea ce înțelege copilul) apare ca rezultat al unor deficiențe de dezvoltare cum ar fi autismul, ca reacție la un șoc traumatic, emoțional sau ca expresie a unei întârzieri în dezvoltarea intelectuală a copilului.

Există tulburări ale fluxului vorbirii, tulburări cunoscute sub numele de bâlbisme (logonevrozele) care au drept cauze stresul, frustrarea sau abuzul emoțional. Atunci când tulburările de limbaj sunt remarcate de părinți sau educatori aceștia trebuie să intervină apelând la specialiști.

Dezvoltarea motricității se face în sensul creșterii preciziei mișcărilor pe care le face copilul (ele sunt mai fine, mai complexe și mai sigure) și dezvoltării echilibrului.

Dezvoltarea explozivă a motricității acestei vârste duce la sporirea autonomiei, pe de o parte, dar și la o dezvoltare psihică superioară vârstei anterioare. Jocurile de mișcare, de construcție, desenul, modelarea plastilinei sunt activități care stau la baza dezvoltării abilităților intelectuale, cu alte cuvinte potențează dezvoltarea cognitivă.

Dezvoltarea afectivității

La începutul acestei perioadei preșcolare manifestările comportamentale sunt nediferențiate și implică stări afective confuze (copilul preșcolar râde și plânge în același timp sau râde cu lacrimi pe obraz). După 4 ani emoțiile devin mai profunde, dispozițiile mai persistente, iar stările afective sunt încă legate de ceea ce este mai apropiat în sensul de concret, perceptiv.

Copiii încep să-și stăpânească emoțiile, încearcă să nu mai plângă atunci când se lovesc. Apare posibilitatea simulării emoțiilor ; aceasta se dezvoltă mai ales în activitatea de joc. Apariția sentimentelor și emoțiilor estetice, intelectuale, morale este o caracteristică a acestei vârste (să te porți frumos înseamnă să te comporți corect și invers). Tot acum copilul poate să aprecieze prin frumos sau urât anumite trăsături ale obiectelor, fenomenelor, persoanelor etc.

Jocul și manifestarea personalității

La 3 ani jocul este încă legat de obiecte și de manipularea lor. Interesul copilului pentru adulți, pentru interrelaționarea cu ei dă naștere la forme noi ale activității ludice. Copilul copiază situații și conduite umane și le reproduce în jocul cu subiect și rol, devenind pe rând medic, profesor etc. în cadrul activităților și jocurilor la alegere desfășurate la grădiniță, dar și în mediul familial. În multe din aceste jocuri imitația ocupă un rol important.

Întreaga perioadă este dominată de dorința de joc. Prin joc copilul învață să se comporte, capătă informații despre lume, despre sine, se bucură sau se întristează când pierde sau se ambiționează să câștige. Jocul devine un instrument al educației sociale și morale. În jocul cu subiect și rol se facilitează receptarea unor aspecte legate de frustrare și regulile de viață socială. Grupul de joacă al copilului devine colectivul de copii de la grădiniță care este un grup stabil ce permite dezvoltarea relațiilor între copii. Aici el învață să se conformeze regulilor și să-și armonizeze cerințele cu cele ale grupului, să reactioneze adecvat când ceva îi place sau nu îi place, când dorește ceva sau când ceva/cineva îl supără sau nu îi face pe plac.

În concluzie, pentru a se putea integra și coopera eficient cu cei din jur, copilul trebuie să atingă un anumit nivel al socializării. Pe acest fond se formează trăsături de personalitate cum ar fi sensibilitatea, egoismul, încăpățânarea, aroganța, altruismul, spiritul de într-ajutorare, empatia trăsături care-i diferențiază atât de mult pe copii.

Perioada preprimară este una a progreselor remarcabile pe plan psihologic, este perioada în care are loc dezvoltarea proceselor cognitive. Copilul poate explora fenomene matematice complexe – relații cu mulțimi, clasificări, calcul aritmetic – facilitându-se formarea și dezvoltarea gândirii logice și a operațiilor acesteia. În acest sens, rolul activităților matematice, concepute ca o succesiune de situații de învățare, constituie o inițiere în domeniul matematic, ceea ce va asigura înțelegerea conceptelor și dezvoltarea gândirii operatorii, logice și creatoare. Gândirea se formează și se dezvoltă în strânsă legătură cu limbajul, fiind legată nemijlocit de realitate. Formarea și dezvoltarea proceselor cognitive se explică și prin dezvoltarea limbajului intern și extern, copilul începând să efectueze operații în plan mintal, să verbalizeze acțiuni și raporturi stabilite în mod concret. Astfel, pe baza dezvoltării și exersării operațiilor gândirii are loc și dezvoltarea limbajului.

În cadrul activităților instructiv-educative desfășurate în grădiniță, activitățile matematice au un rol deosebit în dezvoltarea proceselor cognitive și afectiv-motivaționale. Prin însușirea noțiunilor matematice, copilul își formează deprinderi de lucru, deprinderi de a rezolva situații-problemă, în contexte variate, deprinderi care devin utile în activitatea lor practică și pot influența copilul în plan atitudinal și social. Activitățile matematice favorizează copilului medierea cu lumea științelor, prin intermediul operațiilor intelectuale. Scopul activității de inițiere a copilului în matematică în perioada preșcolară nu este numai de a învăța sistematic și gradat anumite concepte, ci, mai ales, de a-i exersa intelectual procesele de cunoaștere, de a-l face capabil să descopere relații abstracte sub aspectul concret al situațiilor întâlnite în activitatea sa.

Învățarea matematicii implică atât asimilarea de cunoștințe, cât și formarea unui anumit mod de a gândi, de a învăța pe copii să gândească.

Atunci când se predau noțiuni matematice, copilului i se cere să se angajeze în demersurile unei gândiri abstracte. I se cere să vadă relațiile dintre obiecte și evenimente: să pună obiectele și evenimentele într-o secvență ordonată, să compare cantități, să potrivească, să grupeze, să sorteze, să clasifice. Deși aceste operații sunt într-adevăr abstracte, ele se fundamentează în experiența concretă. Astfel, în mod progresiv, noțiunile întâlnite se transformă puțin câte puțin în cunoștințe abstracte, care conservă caracterul intuitiv al situațiilor care le-au generat.

Aceste situații pot fi întâlnite în diferite etape ale activității în grădiniță. Prin exerciții cu material individual, prin rezolvarea problemelor, prin argumentarea verbală a acțiunilor, copiii sunt ajutați să gândească, să înțeleagă, să ia decizii, să acționeze independent, să rezolve o problemă, să găsească diverse soluții, să combine informații pe plan mintal pentru a emite o concluzie, determinând în acest fel și formarea încrederii în propriile posibilități.

Prin jocuri și exerciții, activitățile matematice conduc la formarea unor deprinderi intelectuale care, cu timpul, devin algoritmi de lucru: a asculta cu atenție, a răspunde la întrebări, a acționa direct în baza unor cerințe, a urmări acțiunea celorlalți, a formula întrebări, a rezolva independent o sarcină.

Prin situații de învățare diversificate se formează și exersează și memoria și calitățile acesteia. Devine posibilă și apariția scopului mnemic, nota definitorie a memorării și reproducerii voluntare.

Prin rezolvarea de probleme și situații de învățare se exersează imaginația reproductivă și creatoare.

Toate aceste activități impun necesitatea folosirii unor metode și procedee active, care să creeze copiilor motivația unei activități independente cu material didactic adecvat particularităților de vârstă. Educatoarea are datoria să folosească cele mai adecvate strategii didactice pentru ca preșcolarii să se simtă atrași de activitate și să participe activ .

Orice educatoare cunoaște faptul că metodele folosite nu devin eficiente prin ele însele, ci sunt puse în valoare de inteligența și priceperea fiecăreia. Alegerea metodei de lucru se face ținând cont de avantajale și importanța folosirii ei, privite atât din punctul de vedere al copilului cât și din cel al educatoarei.

Metodele și procedeele utilizate în cadrul activității matematice sunt, de regulă, cele activ-participative, care se bazează pe cooperarea dintre copii în timpul activității și pun copilul în diverse situații de exersare și de învățare problematizată. Eficiența activităților matematice depinde și de materialul didactic folosit, care trebuie să întrunească anumite condiții:

– să fie adecvat nivelului de dezvoltare al copiilor și vârstei;

– nu trebuie folosit excesiv, ci trebuie treptat diversificat, pe măsura formării reprezentărilor matematice;

– selectarea acestuia de către educatoare în funcție de obiectivele și tema activității.

Mijloacele didactice folosite în activitățile matematice pot fi:

– informative-demonstrative: materiale intuitive (jucării, obiecte), reprezentări spațiale și figurative (figuri geometrice, desene) și reprezentări simbolice (cifre, simboluri aritmetice, conturul mulțimii);

– de exersare și formare de deprinderi (jocuri de construcție, truse Logi, riglete);

– de raționalizare a timpului (șabloane, jetoane, ștampile).

Mijloacele specifice de organizare a activităților matematice în grădiniță sunt: jocul exercițiu ( cu material frontal sau cu material individual ) și jocul didactic.

Iată de ce, M. J. Barrie spunea: “Mi-e teamă să nu spună că am crescut mare. Vreau să rămân mereu copil ca să mă pot juca toată ziua.”

I.2. Locul matematicii în curriculum-ul preșcolar

Termenul curriculum a fost pus in relatie cu restrangerea activităților de învățământ într-un anumit cadru. De origine latina curriculum = “cursa”, “alergare”, la plural curricula, desemnează la noi “ continutul activitatilor instruciv-educative, dar în stransa interdependență cu obiectivele educationale, activitatile de învățare, metodele didactice, mijloacele de învățământ, formele de realizare a activitatilor etc.” (Constantin, Cucos, Pedagogie, Editura Polirom, Iasi, 2006, p. 182).

Termenul de curriculum este consemnat pentru prima dată în documentele universităților din Leiden (1582) și Glasgow (1633). Prima lucrare lexicografică în care apare este "The Oxford English Dictionary"(OED), iar înțelesul care i se conferă este cel de "curs obligatoriu de studiu sau de instruire, susținut într-o școală sau o universitate". Curriculum-ul acoperă un concept educațional complex, care indică, în esență, un mod specific de a proiecta și a promova învățarea. În consecință, în gândirea pedagogică actuală, curriculum-ul a devenit, în sens larg, expresia unei noi viziuni despre conceperea și realizarea oricărui parcurs educativ; în sens restrâns, el se referă la structurarea și organizarea învățării într-o anumită țară, școală sau clasă, pentru un anumit număr de arii curriculare sau un anumit modul .

Curriculumul pentru învățământul preșcolar prezintă o abordare sistemică, în vederea asigurării:

continuității în interiorul aceluiași ciclu curricular ;

interdependenței dintre disciplinele școlare (clasa pregătitoare, clasa I) și tipurile de activități de învățare din învățământul preșcolar;

deschiderii spre module de instruire opționale.

Totodată, prezentul curriculum se remarcă prin :

extensie – angrenează preșcolarii, prin experiențe de învățare, în cât mai multe domenii experiențiale (Domeniul lingvistic și literar, Domeniul științelor, Domeniul socio-uman, Domeniul psiho-motric, Domeniul estetic și creativ), din perspectiva tuturor tipurilor semnificative de rezultate de învățare;

echilibru – asigură abordarea fiecărui domeniu experiențial atât în relație cu celelalte, cât și cu curriculum-ul ca întreg;

relevanță – este adecvat atât nevoilor prezente, cât și celor de perspectivă ale copiilor preșcolari, contribuind la optimizarea înțelegerii de către aceștia a lumii în care trăiesc și a propriei personae, la ridicarea competenței în controlul evenimentelor și în confruntarea cu o largă varietate de cerințe și așteptari, la echiparea lor progresivă cu concepte, cunoștințe, atitudini și abilități necesare în viață;

diferențiere – permite dezvoltarea și manifestarea unor caracteristici individuale, chiar la copii preșcolari de aceeași vârstă;

progresie și continuitate – permite trecerea optimă de la un nivel de studio la altul și de la un ciclu de învățământ la altul sau de la o instituție de învățământ la alta.

Domeniile experiențiale sunt adevărate “câmpuri cognitive integrate” cum spune L. Vlăsceanu care transcend granițele dintre discipline și care, în contextul dat de prezentul curriculum, se întâlnesc cu domeniile tradiționale de dezvoltare a copilului, respectiv :

1) Domeniul limbă și comunicare (DLC) – acoperă stăpânirea exprimării orale și scrise, ca și abilitatea de a înțelege comunicarea verbală și scrisă.

2) Domeniul om și societate (DOS) – include omul, modul de viață, relațiile cu alți oameni, cu mediul social, ca și modalitățile în care acțiunile umane influențează evenimentele. Domeniul are o extindere și către contexte curriculare care privesc tehnologia.

3) Domeniul estetic și creativ (DEC) – acoperă abilitățile de a răspunde emoțional și intellectual la experiențe perceptive, sensibilitatea față de diferite niveluri de manifestare a calității, aprecierea frumosului.

4) Domeniul psiho-motric (DPM) – acoperă coordonarea și controlul mișcărilor corporale, mobilitatea generală și rezistența fizică, abilitățile motorii și de manipulare de finețe, ca și elementele de cunoaștere, legate mai ales de anatomia și fiziologia omului.

5) Domeniul științe (DȘ) – include atât abordarea domeniului matematic prin intermediul experiențelor practice cât și înțelegerea naturii, ca fiind modificabilă de ființele umane cu care se află în interacțiune.

Astfel, se consideră necesar ca preșcolarul să fie pus în contact cu domeniul matematic prin jocuri dirijate cu materiale sau prin simularea de cumpărături în magazine. În această manieră vor putea fi dezvoltate reprezentările acestora cu privire la unele concepte, cum ar fi : volum, masă, număr și, de asemenea, ei vor putea fi implicați în activități de clasificare sau descriere cantitativă. Dezvoltarea capacităților de raționament, inclusive de raționament abstract, va fi încurajată în conexiune cu obiecte și activități familiare în sala de grupă. Este considerată deosebit de semnificativă concretizarea ideilor matematice în experimente, utilizarea lor împreuna cu alte concepte și elemente de cunoaștere pentru rezolvarea de probleme, pentru exprimarea unui punct de vedere, pentru creșterea clarității sau relevanței unor mesaje.

De asemenea, este de dorit ca domeniul să nu îngrădească copilul doar la contextul disciplinelor matematice, ci să-i ofere posibilitatea de a explora și contexte ale unor alte componente curriculare,oriunde apar elemente cum ar fi : generarea unor desene geometrice, estimarea unor costuri, planificarea unor activitați, cuantificarea unor rezultate.

Întrucât finalitățile educației în perioada preșcolară (de la naștere la 6 ani) vizează dezvoltarea globală a copilului, obiectivele cadru și de referință ale prezentului curriculum sunt formulate pe domenii experiențiale, ținându-se cont de reperele stabilite de domeniile de dezvoltare. În acest sens, domeniile experiențiale devin instrumente de atingere a acestor obiective și, în același timp, instrumente de măsură pentru dezvoltarea copilului, în contextul în care ele indică deprinderi, capacități, abilități, conținuturi specifice domeniilor de dezvoltare.

Domeniile de dezvoltare, așa cum sunt ele conturate în “Reperele fundamentale privind învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului între naștere și 7 ani” se pot enumera astfel :

Domeniul – Dezvoltarea fizică, sănătate și igienă personală

Domeniul – Dezvoltarea socio-emoțională

Domeniul – Dezvoltarea limbajului și a comunicării

Domeniul – Dezvoltarea cognitivă

Domeniul – Capacități și atitudini în învățare

Domeniul – Dezvoltarea cognitivă a fost definită în termenii abilității copilului de a înțelege relațiile între obiecte, fenomene, evenimente și persoane, dincolo de caracteristicile lor fizice.

Dimensiunile acestui domeniu sunt:

Dezvoltarea gândirii logice și rezolvarea de probleme

Cunoștințe și deprinderi elementare matematice, cunoașterea și înțelegerea lumii

Astfel, datoria noastră, a educatoarelor, este aceea de a urmări realizarea unei legături reale între domeniile experiențiale și domeniile de dezvoltare, fără a căuta o suprapunere exclusivă a lor ci, efectiv, prin găsirea strategiilor adecvate de atingere a dezvoltării globale a copilului și, implicit, a finalităților educaționale.

I.3. Tratarea temei în literatura de specialitate

În contextul noii societăți, dreptul la educație a devenit realizabil pentru toți copiii, iar nevoia de cultură – o condiție a integrării sociale. În viziunea pregătirii viitorilor inițiatori de transformare, grădinița și școala au sarcina de a înarma tânăra generație cu cele mai noi cuceriri ale spiritului uman. Deschiderea spre cultură și formarea capacităților necesare achiziționării noutăților se constituie în sarcini instructiv-educative de bază. Ele transferă accentul de la memorare-stocare-reproducere la însușirea și mânuirea unor instrumente cum ar fi: gruparea, serierea, compararea, generalizarea, integrarea în sistem, restructurarea, mânuirea schemelor operatorii, a schemelor relaționale care să facă posibil contactul continuu cu știința, tehnica și, în general, cu cultura. Aceste cerințe se manifestă în caracterul instrumental al învățământului preprimar și necesită trecerea de la “educația prin efort… la educarea efortului”.(24)

Pentru a moderniza învățământul, pentru a-l racorda la cerințele epocii contemporane, preocupările pentru ridicarea calității învățământului matematic ocupă un loc prioritar.

Introducerea, încă de la baza învățământului, a unor concepte de mare generalitate, concepte unificatoaare pe tot parcursul învățării matematicii, nu presupune doar achiziționarea acestora ca entități independente, ci cultivă o nouă posibilitate de a gândi și de a înțelege matematica prin: cunoașterea modurilor fundamentale de organizare a entităților matematice, sesizarea relațiilor fundamentale a proprietăților acestora, cunoașterea dinamicii relațiilor matematice și a clasificărilor lor.

Matematica modernă ia deci în considerație ansamblul structural al științelor matematice, principiile fundamentale, relațiile dintre entitățile matematice. În lumea întreagă se consideră că, pentru a-i dezvălui copilului încă de la început caracteristicile matematicii moderne și pentru a-l învăța să gândească în spiritul ei, conceptele de “număr natural”, “operații cu numere naturale”, trebuie fundamentate pe conceptul general de “mulțime”.

În ultimele decenii, matematica a pătruns cu deosebit succes în numeroase sectoare ale cunoașterii și practicii, căpătând o popularitate senzorială datorită eficienței metodelor și instrumentelor ei. Matematica are drept obiect stadiul realității obiective și se constituie ca o reflectare a ei, desprinzând conceptele din această realitate, care, pentru copil, este constituită în primul rând din activitatea de zi cu zi (în clasă, sala de sport, acasă etc.).

Există însă și noțiuni de matematică ce au apărut fără să fie cerute direct de practică, pentru că matematica se dezvoltă și pe teren propriu, dar acestea își găsesc mai devreme sau mai târziu corespondent în viață.

Pornind de la ideea că matematica a devenit în zilele noastre un instrument esențial de lucru pentru totalitatea științelor și domeniilor tehnice, este firesc ca, în centrul preocupărilor actuale ale școlii românești să se situeze cultivarea accentuată a gândirii micilor preșcolari și școlari, prin evidențierea relațiilor matematice, prin fundamentarea științifică a noțiunilor și conceptelor, prin introducerea progresivă, gradată, a limbajului matematic modern.

Astfel, matematica a pătruns treptat și în mod progresiv în sfera conceptului de cultură generală și de cultură de specialitate, lăsând puține sectoare lipsite de prezența ei. Semnificația teoretică și practică a matematicii a crescut mereu, făcând din ea ”principalul obiect de instruire, disciplina cu necontestate valențe formative, care participă cu mijloace proprii la modelarea personalității sub toate aspectele.”(49)

Studierea științelor fundamentale, însușirea cunoștințelor de matematică, au rol esențial în formarea concepției materialist- dialectice-științifice despre lume și viață, contribuind în același timp la politehnizarea învățământului. Astăzi se consideră tot mai mult că matematica constituie fundamentul culturii moderne; indiferent în ce domeniu își desfășoară activitatea, omul trebuie să posede o bună pregătire matematică, pentru a putea soluționa multiplele și variatele probleme ale vieții.

Modernizarea pedagogiei învățământului matematic, în special din perspectiva apropierii formării gândirii logice a copiilor încă de la grădiniță, impune organizarea și desfășurarea acesteia într-o manieră nouă: conștientizarea complexității actului de predare-învățare, metode active și participative, diferențierea învățământului, cultivarea interesului pentru studiu, prin acestea urmărindu-se sporirea eficienței formative a învățământului.

Sub aspectul moral, matematica formează gustul pentru adevăr, obiectivitate și echitate, creează nevoia de rigoare, stimulează voința de a duce la capăt un lucru început, creează nevoia de a cunoaște, de a înțelege, formează deprinderi de cercetare și investigare, preîntâmpină adoptarea unei atitudini nejustificate.

Latura estetică a matematicii e conturată de calități ale exprimării gândirii, cum ar fi : claritate, ordine, eleganță, îl face pe copil să fie sensibil față de frumusețea formelor, față de organizarea naturii și tehnicii.

Matematica se întâlnește în cadrul activităților desfățurate în grădiniță sub forma jocului exercițiu sau a jocului didactic matematic, preșcolaritatea fiind etapa ce presupune acumularea tuturor cunoștințelor și formarea priceperilor și deprinderilor prin activitatea de bază a vârstei – jocul.

Jocul este o sursă de plăcere și în același timp o activitate necesară dezvoltării individului. « Jocul  este și o pregătire pentru viața de mai târziu, dar mai presus de toate, el este însăși viața copilului » spunea Mc. Dougall.

Ideea folosirii jocului în scopuri educative a fost încă din antichitate clar exprimată de filosoful Platon (427 î.Hr.-348 î.Hr.), iar mai târziu, în vremea Renașterii, de umanistul italian Vittorino de Feltre (1378-1446), apoi de filosoful Francis Bacon (1561-1626), iar în epoca modernă de pedagogii Friederich Frobel (1782-1852), Maria Montessori (1870-1952), Ovide Decroly (1871-1932) și alții. Pentru a putea reliefa importanța jocului didactic în grădiniță, este necesar să pornim de la joc, ca esența și rațiunea de a fi a copilăriei, prin care copilul aspiră la condiția de adult. Dintotdeauna și pretutindeni jocul a fost strâns legat de mirifica lume a copilăriei.

Ion Creangă a închinat copilăriei una din marile capodopere ale literaturii române – „Amintiri din copilărie”. Voi cita câteva pasaje în care vorbește despre copilărie: „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă și nevinovată. Și, drept vorbind, acesta-i adevărul.(…) Copilul, încălecat pe bățul său, gândește că se află călare pe un cal de cei năstrușnici, pe care aleargă, cu voie bună și-l bate cu biciul și-l strunește cu tot dinadinsul, și răcnește la el din toată inima de-ți ie auzul; și cade jos, crede că l-a trântit calul și pe băț își descarcă mânia în toată puterea cuvântului…Așa eram eu la vârsta cea fericită și așa cred că au fost toți copiii, de când îi lumea asta și pământul, măcar să zică cine ce-a zice.”

Marele pianist Arthur Rubinstein spunea: „copilul și adultul se dezvoltă pentru că se joacă și se joacă pentru că se dezvoltă”.

Prin joc, individul se sustrage realității și necesității, creându-și singur obiecte potrivite satisfacerii ludicului din el. Nu este îndeplinită acțiunea pentru a se atinge un scop, ci dimpotrivă, ne propunem un scop pentru a avea prilejul să îndeplinim acțiunea. ”Nicăieri omul nu a dovedit mai multă inventivitate decât în jocurile sale.” (G.W. Leibnitz).

Literatura de specialitate consideră că jocul didactic este o modalitate eficientă ce poate asigura trecerea mai lentă de la grădiniță la școală și deci, o mai bună acomodare la noile cerințe, realizând o continuitate între joc și învățătură.

“Copilul – spune marele pedagog Edouard Claparède – este o ființă a cărei principală trebuință este jocul. Jocul este puntea ce poate uni școala cu viața, activitatea ce îi permite copilului să se manifeste conform naturii sale, să treacă pe nesimțite la munca serioasă ».Același pedagog afirmă că « jocul este esența și rațiunea de a fi a copilăriei ».(11)

În joc și prin joc se realizează cunoașterea realității, se exersează funcțiile psiho-motrice și socio-afective; jocul este deci agent al transmiterii experienței și al școlarizării. Jocul are un evident rol de a bucura, destinde, de a crea confort spiritual, de a compensa terapeutic neliniștile și tensiunile individului.

Jocul este « o instituție a poporului de copii » afirma sugestiv Jean Château.(10)

Jocul nu trebuie redus la un simplu mijloc de recreere sau de cheltuire a unui inutil surplus de energie. « Copilul nu se joacă pentru că e copil, ci e copil pentru a se putea juca. Nu epoca de copilărie solicită jocul, ci necesitatea jocului impune o epocă de copilărie. Jocul poate fi considerat ca o pregătire pentru o activitate serioasă.»(9) Pentru reușita acestor activități, Jean Chateau consideră că « trebuie să punem copilulului obstacole pe care să vrea să le învingă » .

Literatura de specialitate scoate în evidență rolul deosebit al jocului didactic, apt de a răspunde dorinței inepuizabile de joc a copilului și, în același timp, în a declanșa și susține eficient efortul voluntar în activitatea de învățare. El scoate la suprafață aptitudini și vocații.

Jocul didactic este, conform Dicționarului de pedagogie, « o specie de joc care îmbină armonios elementul instructiv cu elementul distractiv ».(12)

Jean Piaget, în clasificarea sa, făcută în funcție de cele trei structuri : exercițiu-simbol-regulă, îl definește « joc de reguli », relevând însemnătatea interiorizării acțiunilor și transformării lor în procese psihice « jocul didactic este o metodă activă care solicită integral personalitatea copilului ».(43)

Jocurile didactice satisfac nevoia de motricitate și gândirea concretă a copiilor. Ele îmbină spontanul și imaginarul, elemente specifice acestei vârste, cu efortul solicitat programat de procesul învățării. Organizarea învățării sub forma unor activități cu caracter de joc aduce voioșie și destindere, plăcere și bucurie, înviorând procesul de învățământ.

Ceea ce caracterizează în esență jocul didactic este faptul că îmbracă învățarea în haina ludicului și asigură un pronunțat caracter formativ- « metodă atractivă, eficientă, modernă, cu bune rezultate în procesul instructiv-educativ » sau « unul din mijloacele de bază în munca de instruire și educare a copilului, fiind o activitate utilă, plăcută și interesantă prin care se realizează obiectivele activității didactice ».(32)

Prin prezența tuturor caracteristicilor de joc, jocul didactic îi face pe copii participanți în mod nemijlocit, direct interesați la propria formare.

Îndeplinirea sarcinilor fiind înveșmântată în haina mult doritului și îndrăgitului joc, nu apare ca ceva impus din afară, cu caracter de obligativitate, ci ca o strădanie personală a fiecărui copil de a îndeplini cât mai bine regula jocului, de a obține punctul maxim, de a câștiga întrecerea, ceea ce contribuie din plin la atingerea aspectului calitativ al scopului propus prin fiecare joc.

Pentru Jean Chateau, în cadrul jocului didactic matematic “se cultivă curiozitatea științifică, frământarea, preocuparea pentru descifrarea necunoscutului.” Același psiholog reliefează dominanta afectivă a acestuia “câte emoții, câte bucurii, câte nemulțumiri, întovărășite uneori de lacrimi, nu trăiesc copiii în procesul activității matematice”.(9)

Edouard Claparède afirma că : “La copil jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire, în consecință, poate să acționeze”.(11)

« Rolul și importanța jocului –în opinia lui Jean Piaget- constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor, iar datorită caracterului său formativ influențează dezvoltarea personalității copilului. Jocul didactic este un important mijloc de educație intelectuală, care pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale preșcolarului ».(41)

Acceptarea și respectarea regulilor determină pe copil să participe la efortul comun al grupului din care face parte. Subordonarea intereselor personale celor ale colectivului, lupta pentru învingerea dificultăților, respectarea exemplară a regulilor de joc și în final succesul îl vor pregăti treptat pentru a se integra în societate.

« Jocul matematic în ansamblul său, dar îndeosebi regula de joc sugerează de cele mai multe ori calea spre conceptul matematic.Se înțelege că nici conținutul și nici spiritul programei activităților matematice nu urmărește însușirea unor noțiuni abstracte și complicate din teoria mulțimilor și nici folosirea simbolurilor sau a unei terminologii științifice pretențioase. Scopul principal este de a-i înzestra pe copii cu un aparat logic suplu și polivalent care să le permită a se orienta în problemele realității înconjurătoare, să exprime judecăți și raționamente variate într-un limbaj simplu, familiar. Modalitatea de organizare a acestor activități în scopul obținerii unui raționament maxim este jocul didactic ».(23)

Jocurile didactice matematice au un preponderent rol formativ, iar în cadrul lor trebuie subliniată « însemnătatea însușirii și respectării regulii de joc, rolul ei modelator, întrucât ea prefigurează cadrul unui adevăr științific, o regulă, un principiu, o lege sau reglementarea unui fenomen social ».(23)

Responsabilitatea regulilor de joc formează un om disciplinat, dar nu nonconformist, un om ascultător dar nu servil, un om demn, conștient de rolul său. Participând în același grup, având același țel, copiii se cunosc mai bine, se ajută reciproc, se încurajează, formându-se astfel solidaritatea de grup, spiritul de echipă care îi animă în câștigarea întrecerii cu alte colective. În cadrul jocurilor de echipă sunt încurajați cei timizi și neexperimentați.

Tot în cadrul jocurilor logico-matematice (ca dealtfel și-n alte jocuri didactice), copiii învață să se poarte civilizat, utilizând expresii ca : « vă rog », « vă mulțumesc », « nu vă supărați… », etc.

A.Gugiuman spunea : « Jocul didactic constituie una din formele de învățământ cu cele mai bogate efecte educative, este un foarte bun mijloc de activizare a copiilor și de stimulare a resurselor lor intelectuale ».

Așadar se poate concluziona că jocul didactic este inclus în demersul didactic pentru că răspunde într-un mod optim particularităților de vârstă ale copiilor, iar sistemul distractiv pe care îl conține în mod obligatoriu stimulează interesul și curiozitatea copiilor.

Cei mai mulți psihopedagogi apreciază că învățarea prin intermediul jocului se realizează economicos și eficient, deoarece copiii acumulează o mare cantitate de cunoștințe, impresii, își cultivă interesele și sentimentele, își structurează operațiile și acțiunile fără a resimți efortul.

  Jocurile didactice reprezintă deci o formă accesibilă, plăcută și atractivă de a pătrunde în tainele matematicii, modalitate ce corespunde particularităților psihice ale acestei vârste.

I.4. Motivarea alegerii temei

Principala activitate a copilului, în special a preșcolarului, este jocul. Prin intermediul jocului copilul își îmbogățește experiențele cognitive, își educă voința, își conturează personalilatea.

Jocul didactic este o formă specifică de organizare a activității în grădiniță ce permite realizarea cu ușurință a obiectivelor prevăzute de programă pentru toate domeniile experențiale. Jocul didactic este o formă de activitate accesibilă, distractivă și prin urmare o activitate foarte apreciată de copii.

Studiul literaturii de specialitate, ca și activitatea directă cu copiii, m-au condus la constatarea că preșcolarii au nevoie permanent de modalități de antrenare creativă și angajare cât mai intensă în actul învățării matematicii.

Utilizarea jocului didactic în activitățile matematice, în forme din ce în ce mai evoluate, evidențiază cu claritate dimensiunea activ-formativă a acestuia, aceea de a solicita deopotrivă activitatea perceptivă și pe cea operatorie a gândirii copiilor care participă la joc.

Experiența mă îndreptățește să afirm că, pentru a veni în sprijinul optimizării activității didactice în grădiniță și pentru a crește eficiența acestora este necesar să se apeleze la jocul didactic, cu tot ce are el specific la această vârstă.

Jocurile didactice matematice au constituit pentru mine, la vârsta preșcolarității și micii școlarități, dar și în prezent, o atracție deosebită, o modalitate de delectare și satisfacție.

Am optat în alegerea temei pentru utilizarea jocului didactic matematic în procesul de predare-învățare-evaluare a operației aritmetice de adunare cu scopul de a mă perfecționa în domeniul teoriei și metodologiei jocului didactic.

Matematica fiind știința celor mai abstracte concepte, de o extremă generalitate, iar gândirea copilului fiind dominată de concret, copiii vor fi atrași prin activități care le fac plăcere și anume cele de joc.

Urmărind cu precădere dezvoltarea gândirii, a inteligenței, a spiritului de observație, exersând operațiile de analiză, sinteză, comparație, generalizare, jocul didactic matematic constituie o bază reală pentru înțelegerea conceptelor matematice.

Am luat în studiu problematica frumoasă și interesantă a jocurilor didactice matematice și din dorința de a contribui la îmbogățirea acestui valoros compartiment, de a face ca jocul didactic să-mi fie calea eficace de introducere a copiilor în domeniul fermecat al matematicii.

Întotdeauna am fost interesată de spontaneitatea și creativitatea gândirii copiilor, fapt ce mobilizează energiile naturale. Astfel, jocul didactic face activitatea matematică mai interesantă, mai atractivă și capabilă să pună în valoare calități nebănuite la cei care participă.

Jocul didactic matematic oferă preșcolarilor numeroase și variate ocazii de depășire a stadiului de concret și face mai ușoară și plăcută trecerea către general și abstract.În timpul jocului copiii dovedesc inițiativă și inventivitate, jocul le permite mai multă independență și libertate de acțiune.

De asemeni, în timpul jocului didactic se stabilesc relații între copii, urmărindu-se instaurarea unui climat favorabil conlucrării fructuoase între copii în vederea rezolvării cu succes a sarcinilor de joc, crearea unei tonalități afective pozitive de înțelegere și exigență în respectarea regulilor și stimularea dorinței copiilor de a-și aduce propria contribuție la reușita jocului.

Consider că jocul didactic este mijlocul potrivit ales în vederea dezvoltării personalității multilaterale a copiilor și a unei funcționări optime din punct de vedere psiho-social a acestora.

Jocul didactic implementat cu măiestrie în activitatea educatoarei își regăsește valoarea în dezvoltarea intelectuală a copiilor, în dobândirea și aplicarea cunoștințelor matematice, în asigurarea dinamismului, farmecului și atractivității lecției, în transformarea succesului în element motivațional pozitiv.

Scopul lucrării este acela de a pune în evidență aportul sporit al jocului didactic matematic în însușirea , consolidarea și evaluarea cunoștințelor matematice.

Rezultatele bune obținute prin practicarea jocurilor didactice, susțin efortul unor căutări și experimentări, în ideea sporirii considerabile a eficienței utilizării acestora în desfășurarea activităților matematice în grădiniță.

CAPITOLUL II: IPOTEZA DE LUCRU OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

II.1. Ipoteza de lucru

Formularea ipotezei este activitatea centrală și fundamentală a oricărui proiect de cercetare. Ipoteza este presupunerea lucrării pe care o lansăm în legătură cu eventualele soluții care s-ar întrezări în urma cercetării ce urmează s-o întreprindem. Presupunerile pe care le implică ipoteza trebuie să ne asigure că în urma cercetării, rezultatele formative la care vom ajunge nu sunt inferioare situației în care activitatea instructiv-educativă s-ar fi desfășurat în mod tradițional. În conținutul ipotezei se relevă creativitatea științifică, originalitatea și ingeniozitatea celui ce realizează cercetarea.

Ipoteza este un enunț predictiv de tip condițional care asociază într-un mod specific conceptele menite să caracterizeze domeniul de realitate investigată .

Ipoteza este definită ca „un element a cărui valoare de adevăr sau fals este probabilă, o potențială ce urmează a deveni realitate prin verificare în practică”.(22)

Istoria cunoașterii științifice demonstrează faptul că apropierea treptată de adevărul obiectiv se realizează prin salturi continuie, în cadrul cărora, ipoteza își are rolul său. Egalizarea șanselor de succes în domeniul educației, așa cum se stipulează în reforma învățământului, presupune adaptarea metodelor și conținutului educației la nevoile preșcolarilor.

Un învățământ activ ar putea permite stabilirea unor relații și practici democratice în clasă, contribuind la egalizarea șanselor de succes școlar; l-ar pregăti pe copil pentru adaptarea la schimbările care au loc în societate și l-ar învăța să stăpânească mai bine mediul în care trăiește.

Pentru a se realiza calitate în învățământ este important să se intensifice cercetarea pedagogică și să se aplice rezultatele ei în procesul de învățământ.

Ținând cont de acest lucru, am căutat să formulez ipoteza lucrării mele de cercetare. Pornind în mod intuitiv de la datele pe care realitatea educațională le oferă, precum și de la teoretizările efectuate până la un moment dat, ipoteza le depășește inițial numai pe plan ideal, sub forma previziunii și aprecierii, urmând ca după aceea, cercetarea propriu-zisă să infirme sau să confirme cele presupuse de ipoteză.

Între materialul perceput (faptele) și cel conceptual (ipotezele) se stabilesc relații funcționale, astfel încât cel dintâi localizează și descrie problema, pe când cel din urmă reprezintă o metodă posibilă de soluționare.

Activitatea instructiv-educativă sugerează diferite probleme și ridică anumite semne de întrebare care, sesizate de cel ce realizează cercetarea și raportate apoi la rezultatele obținute, îi oferă prilejul conturării unei noi ipoteze, al organizării condițiilor pentru verificarea și transformarea ei în teorie, devenind în final practică nemijlocită.

Sugerată de activitatea educativă practică, ipoteza, odată confirmată, devine teorie și pe un alt plan, practică educativă nemijlocită.

Astfel, cercetarea are sfârșit deschis, iar noile informații și date la care s-a ajuns, aplicate în practică, sugerează noi ipoteze pe baza cărora se inițiază noi cercetări. Pe parcursul unei cercetări pedagogice se confruntă două ipoteze, ipoteza specifică (ipoteza cercetării) și ipoteza nulă.

Prima pleacă de la presupunerea că toate modificările care se produc, cât și diferențele înregistrate la sfârșit, s-ar datora factorului experimental controlat de către cercetător, cea de-a doua admite că modificările și diferențele constatate s-ar datora unor factori întâmplători, aleatori, necontrolați în cercetare.

La încheierea cercetării, prin respingerea ipotezei nule, crește încrederea cercetătorului în ipoteza specifică, îndoiala inițială fiind înlăturată.

În cercetarea pe care am întreprins-o am pornit de la premisa necesității folosirii jocului didactic în studierea matematicii la cea mai fragedă vârstă, în desfășurarea căruia să utilizez o gamă variată de metode și procedee moderne, care să aibă drept scop eficientizarea activităților matematice.

În acest sens, mi-am propus stimularea creativității copiilor, a curajului de a emite ipoteze, a capacității de a aprecia în ce măsură este plauzibilă o anumită ipoteză, de a elabora o strategie de lucru și nu de a aștepta de-a gata soluțiile adulților.

Creativitatea devine educabilă de la vârsta preșcolară în condițiile în care educatoarea este preocupată pentru crearea unui climat corespunzător; mi-am propus astfel să utilizez metode active, să realizez corelații interdisciplinare, să promovez manifestarea liberă a copiilor în învățare, dar în primul rând să cunosc și să stimulez potențialul creator al fiecărui copil, recurgând la creativitatea în grup, cel mai eficient procedeu susținut de specialiști.

În activitatea la clasă, în cadrul variantelor jocurilor didactice matematice, am inserat metode interactive de grup:

brainstorming-ul,

turul galeriei,

puzzle,

explozia stelară,

metoda piramidei,

tehnica 6/3/5 (brainwriting).

Am recurs la metode interactive în cazurile în care acestea au putut fi aplicate pe conținuturile jocurilor , neurmărind eliminarea metodelor tradiționale, ci modernizarea, îmbunătățirea jocului.

Am considerat eficientă pentru activitatea copiilor și utilizarea softurilor educaționale; copiii învață mult mai ușor anumite noțiuni, sunt atractive și sunt concepute interdisciplinar, ceea ce conduce la abordarea temelor din mai multe perspective. Marele avantaj al jocurilor pe calculator este acela că toți copiii pot folosi conținutul informațional la un nivel propriu, îl pot achiziționa într-un ritm personal, ceea ce contribuie la sporirea stimei de sine și a încrederii în forțele proprii.

Așa cum și marii psihologi au apreciat, nici o altă formă de activitate nu are atâta răsunet în sufletul copiilor ca jocul, iar jocurile copilăriei sunt mugurii întregii vieți a omului.

Jocul este în același timp și un puternic instrument în împlinirea unor serioase scopuri educative.

În predarea noțiunilor matematice la grădiniță, copilului i se cere să se angajeze în demersurile unei gândiri abstracte. I se cere să vadă relațiile dintre obiecte și evenimente, să așeze obiecte și evenimente într-o secvență ordonată, să compare cantități (grupe de obiecte), să potrivească, să grupeze, să sorteze, să clasifice. Deși aceste operații sunt abstracte, ele se fundamentează în experiența concretă.

Desfășurarea activităților matematice în grădiniță poate fi într-adevăr o aventură atât pentru educatoare, cât și pentru copii. Un îndemn călăuzitor pentru educatoare ar putea fi dorința de a descoperi cît mai multe și varite posibilități de a pregăti copiii pentru matematica ce o vor întâlni în școală, fără ca aceștia să fie conștienți și timorați de ideea predării în sala de grupă și a necesității găsirii unor răspunsuri bune venite din partea lor. Practic, limita în urmărirea acestei idei este conturată doar de limitele imaginației educatoarei.

Pornind de la aceste considerente, de la rolul ipotezei în cercetare, pe baza autoanalizei și autoevaluării experienței anterioare, mi-am formulat următoarea ipoteză:

Prin utilizarea jocului didactic matematic în procesul de predare-învățare-evaluare a operației aritmatice de adunare în învățământul preprimar și aplicând metode moderne, creative și atractive pentru copii, voi putea asigura temeinicie și durabilitate cunoștințelor însușite, voi stimula menținerea capacității de efort a organismului copiilor, voi contribui la dezvoltarea gândirii logice, creatoare, cât și la formarea personalității copilului ?

Alături de această ipoteză generală, am formulat următoarele ipoteze particulare:

Dacă voi folosi jocul didactic ca metodă de predare-învățare-evaluare a operației de adunare , voi crea un mediu stimulativ și eficient pentru însușirea temeinică de către copii a noțiunilor matematice de bază.

Dacă voi folosi preponderent jocul didactic ca mijloc de realizare, voi stimula dezvoltarea creativității copiilor, operațiilor gândirii, abilităților în rezolvarea de probleme.

Dacă voi folosi în demersul didactic jocul didactic interdisciplinar, copiii vor stabili relații între diferite domenii de cunoaștere, eliminând barierele artificiale dintre acestea.

Pentru a demonstra justețea ipotezei specifice am lucrat în mod permanent, sistematic și planificat.Indiferent de tipul de joc, nu trebuie uitat că acesta ne impune respectarea unor cerințe metodice specifice lui precum: pregătirea și organizarea sălii de grupă pentru joc, explicarea și fixarea regulilor, urmărirea desfășurășii lui de către copii, aprecierea rezultatelor.

II.2. Obiectivele cercetării

Pornind de la ipoteza menționată, îmi propun realizarea următoarelor obiective :

1) Autoperfecționarea mea în domeniul temei și, în primul rând, al cercetării pedagogice ca acțiune primordială – individuală de pregătire profesională prin:

Evidențierea necesității și importanței jocului didactic ținând cont de particularitățile de vârstă și în contextul reformei, al trecerii de la un sistem informativ la unul de formare de capacități.

Identificarea unor tipuri de jocuri didactice matematice în strânsă legătură cu diferite sarcini didactice, cu funcții psihopedagogice semnificative care să asigure participarea activă a copiilor.

Identificarea unor strategii privind optimizarea activităților matematice, creșterea randamentului , modalități de activizare a copiilor , procedee de stimulare a creativității.

Proiectarea pedagogică a jocului didactic, în scopul eficientizării activităților matematice în grădiniță .

2) Folosirea jocului didactic cu specificații matematice pentru formarea unei gândiri deschise, flexibile, logice, creative, stimularea imaginației și a curiozității, a încrederii în forțele proprii, prin utilizarea jocurilor didactice matematice la grupă.

Evaluarea eficienței utilizării jocului didactic matematic în procesul de predare-învățare-evaluare a operației de adunare .

Cunoașterea, analiza și interpretarea pedagogică a diverselor categorii de jocuri didactice matematice este esențială în perioada începuturilor însușirii conceptelor matematice în ciclul preprimar pentru dezvoltarea ulterioară a gândirii copiilor.

De aceea, încă de la primul contact activitățile matematice, este necesar să li se transmită cunoștințele într-o formă cât mai accesibilă, într-un mod cât mai atractiv, prin intermediul jocurilor didactice.

II.3. Etapele cercetării și metodele folosite

Cercetarea pedagogică este o acțiune de observare și investigare, pe baza căreia cunoaștem, ameliorăm sau inovăm fenomenul educațional.

Cercetarea pedagogică este un demers sistematic, de cunoaștere, de explicare a fenomenelor educației. Acest demers, care are ca punct de plecare conștientizarea unei cerințe, a unei dificultăți întâmpinate în profesie, urmărește în final sporirea eficienței activității educative.

Se consideră că fiecare cadru didactic se află în posesia unor disponibilități de cercetare care trebuie valorificate, dezvoltate atât pentru binele individului însuși, cât și pentru progresul învățământului, stimulând participarea activă la efortul de cercetare și inovație pedagogică. Făcând din investigația sa un instrument de rezolvare a problemelor muncii cotidiene, el va căuta să-și activeze din plin imaginația și inteligența sa. Metodologia cercetării implică adaptarea unei concepții generale cu privire la fenomenul educațional, iar în funcție de aceasta, folosirea unor metode, procedee și tehnici adecvate particularităților acestuia. Investigarea faptului pedagogic, conceput în multitudinea articulațiilor sale interne, ridică în fața cercetătorului multe obstacole a căror depășire impune pricepere și competență profesională.

Etapele cercetării:

Organizarea cercetării

a) Formularea temei (a problemei de cercetat), care trebuie să respecte mai multe condiții:

să aibă caracter original; să fie de actualitate sau de perspectivă;

prin rezolvare să contribuie la ameliorări sau la progresul teoretic sau practic;

să fie aleasă cu rigurozitate și să fie precis delimitată;

să fie importantă sub aspect teoretic sau practic;

să fie integrată într-un domeniu mai larg teoretico-metodologic;

să servească unor priorități teoretico-metodologic sau practico- aplicative;

să poată fi verificată în situații educaționale;

să asigure cunoașterea științifică a fenomenului educațional și să propună

soluții de ameliorare a lui.

b) Documentarea și elaborarea instrumentelor de cercetare

precizarea bibliografiei și a surselor de documentare;

utilizarea metodelor de documentare;

elaborarea instrumentelor de cercetare: teste inițiale, teste finale, proiecte

didactice experimentale, grafice etc.

c) Elaborarea proiectului de cercetare;

d) Formularea ipotezei generale și parțiale;

e) Precizarea obiectivelor pe baza ipotezelor, respectând mai multe cerințe:

ipoteza să anticipeze soluția sau soluțiile;

să fie corect formulată și să se bazeze pe date reale;

să dirijeze întregul proces de cercetare;

să poată fi completată pe parcursul cercetării;

să fie verificabilă în procesul educațional;

să poată fi confirmată prin cercetare.

f) Precizarea metodologiei cercetării:

stabilirea etapelor de cercetare: preexperimentală (de constatare), etapa

experimentală și finală;

fixarea metodelor de cercetare, a tehnicilor și mijloacelor;

precizarea eșantionului de preșcolari și a echipei de cercetare;

fixarea modalităților de experimentare și de culegere a datelor.

Desfășurarea cercetării pe etape și aplicarea proiectului

etapa preexperimentală, când se aplică testele inițiale pentru a constata nivelul de la care începe cercetarea;

etapa experimentală, când se aplică instrumentele de cercetare (proiecte

didactice etc.);

etapa finală când se aplică teste finale.

Finalizarea cercetării prin:

analiza, interpretarea și sintetizarea datelor experimentale;

verificarea ipotezei generale și a ipotezelor parțiale;

confruntarea rezultatelor cercetării cu obiectivele acesteia;

elaborarea unei lucrări științifice care să cuprindă: tema, motivarea alegerii

acesteia, scopul cercetării, metodologia cercetării, concluzii și bibliografia;

implementarea cercetării și evaluarea rezultatelor.

Activitatea stăruitoare de a concepe căi de rezolvare, alternative, ipoteze, ca și aceea de a culege date, de a prelucra și obține rezultate, reclamă din partea cadrului didactic o puternică motivație mobilizatoare ce duce nemijlocit la câștigarea unei noi atitudini și a unui nou comportament pedagogic.

Cadrul didactic trebuie să aibă o atitudine științifică față de realitatea educațională, să ia distanță față de propria-i activitate practică, să privească în mod critic situațiile create.

Toate acestea ajută cadrul didactic să devină stăpânul propriei sale activități, să se desprindă de optica prescriptivă a soluțiilor preexistente ori a schemelor performante și să adopte o conduită descriptivă, explicativă și constructivă de elaborări personale. O asemenea atitudine este o condiție esențială a dezvoltării capacității creatoare, a inventivității oricărui cadru didactic.

Grădinița și școala au reprezentat dintotdeauna laboratorul cercetării pedagogice, unde educatorul vine în contact direct cu copiii și își pune în valoare măiestria pedagogică, unde poate raporta noile date la experiența proprie și invers.

Orice cercetare pedagogică presupune adoptarea unui complex de metode care să permită strângerea unei cantități suficiente de date sau informații complete și obiective, a căror analiză și interpretare ulterioară să poată conduce la răspunsuri sau soluții științifice, la concluzii viabile.

Din multitudinea metodelor de cercetare, în abordarea tematicii propuse prin prezenta lucrare am utilizat cu precădere câteva metode de măsurare și înregistrare a datelor : observația, convorbirea, metoda testelor, metoda analizei produselor activității, metoda statistică. Acestea au fost completate cu metode logice de prelucrare și înregistrare a datelor (analiza, sinteza, inducția, deducția, analogia), metode statistico-matematice și de reprezentare grafică.

Observația

A observa înseamnă a cunoaște, a examina un obiect, un proces, a face constatări și remarci în legătura cu ce privim. De asemenea observarea contribuie la obținerea de informații necesare pentru soluționarea problemelor decizionale.

Metoda observației este definită ca metoda de cercetare exploratorie sau descriptivă, utilizată pentru culegerea de date primare referitoare la persoane, obiecte, fenomene în cazul în care cercetătorul nu comunică direct cu subiecții, obiectele sau situațiile supuse investigației.

Caracteristicile definitorii ale observatiei:

precizia observației care se poate întinde de la forme foarte riguroase, structurate până la forme difuze, nestructurate;

focalizarea, concentrarea observației de la o manifestare foarte îngustă, strictă a comportamentului până la manifestări globale;

nivelul de conștientizare a prezenței observatorului de către subiectul (subiecții) observat, care poate prezenta următoarele variante: observator prezent și neimplicat, observator prezent și implicat, observator ascuns și neimplicat, observator ascuns și implicat;

durata observației , care poate varia de la o observație spontană până la observația pe durate mari de timp;

nivelul de informare oferit subiectului observat, care poate varia între dezvăluire completă până la absența oricărei informări.

Observația este una din cele mai răspândite tehnici de cercetare științifică; ca metodă de cunoaștere științifică este prezentă tot timpul pe primul loc al metodelor de colectare a datelor cercetării. Este o metodă veche, dar cea mai accesibilă și se folosește deoarece este singura metodă care asigură cunoașterea realității. Ea oferă contactul direct și permanent cu cel observat, chiar și în planul realității psihologice.

Ca procedeu fundamental de cunoaștere științifică, ea constă în contemplarea intenționată, metodică, sistematică, a unui subiect uman, a unor manifestări psihice ale acestuia, în desfășurarea lor naturală și înregistrarea cât mai exactă a faptelor psihologice semnificative. Valoarea ei constă în faptul că surprinde direct, pe viu, modul de producere și manifestare a fenomenelor, furnizând date asupra activității psihice desfășurate normal, în condițiile vieții de toate zilele.

Această metodă constă în urmărirea sistematică a faptelor educaționale, așa cum se desfășoară ele, în condiții obișnuite, în înregistrarea datelor și constatărilor . Se folosește în toate etapele cercetării și însoțește, de obicei, toate celelalte metode, oferind date suplimentare în legătură cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate.

Ea se poate desfășura asupra materialului înregistrat cu ajutorul unei aparaturi specifice sau în mod nemijlocit prin perceperea sistematică a evenimentelor pedagogice.

Metoda observației mi-a oferit posibilitatea să urmăresc fenomenul cercetat (jocul didactic) în situații obișnuite de învățare, dar variate în același timp. Am avut în vedere elaborarea planului de observare, stabilirea scopului ce urmează a fi realizat, precizarea cadrului în care se desfășoară activitatea și instrumentele necesare pentru înregistrarea datelor.

Folosind această metodă, am consemnat greutățile întâmpinate de copii privind conținutul jocurilor didactice desfășurate, precum și progresele realizate de aceștia, în urma folosirii unor metode adecvate stimulării capacității creatoare a copiilor.

Datele înregistrate au condus la cristalizarea unor concluzii și generalizări importante referitoare la organizarea și desfășurarea jocurilor didactice matematice .

Convorbirea

Între termenii „ convorbire” și „conversație” nu există nicio deosebire din punct de vedere semantic.

În pedagogie termenul „conversație” este utilizat pentru denumirea unei metode de învățământ care dăinuie încă din antichitate.

În învățământul preșcolar și școlar, conversația ca metodă de învățământ este utilizată în scopul însușirii de noi cunoștințe, în scopul fixării, aprofundării, sistematizării acestora, uneori recurgându-se la generalizări. Asociată cu alte metode, mai ales cu observarea, metoda conversației reprezintă o cale eficientă de îndrumare a procesului de cunoaștere la preșcolari, fiind folosită în toate tipurile de activități. Însă, având în vedere nivelul dezvoltării copiilor la această vârstă și dificultățile pe care le implică, metoda conversației este utilizată mai ales ca metodă auxiliară în grădiniță.

Convorbirea- formă de activitate în grădiniță- se realizează prin intermediul metodei conversației ce reprezintă o metodă de comunicare orală, bazată pe un șir de întrebări și răspunsuri între educatoare și copii, ce au menirea să conducă la însușirea, aprofundarea, sistematizarea și evaluarea cunoștințelor.

Metoda convorbirii presupune dialogul dintre cercetător și subiecții supuși investigației, în vederea acumulării unor date, opinii în legătură cu anumite fenomene psihice. Este metoda prin care se obțin informații imediate despre fenomenul cercetat, se poate aplica în condiții diferite, potrivit scopului urmărit și se folosește cu intenția de a explora unele fenomene psihice sau însușiri ale personalității subiecților. Are avantajul că într-un timp scurt permite obținerea unor informații utile, greu accesibile altor metode.

Această metodă se desfășoară pe baza unui plan și a unor întrebări dinainte elaborate, într-o ambianță de încredere cât mai naturală. Răspunsurile sincere, directe ale copiilor au fost de un real folos în depistarea intereselor de cunoaștere pe care le manifestă aceștia, cât și a activităților care îi atrag în mod deosebit.

Iată câteva întrebări ale unei convorbiri:

-Îți plac activitățile matematice? De ce?

-Îți place să lucrezi singur? În grup? Cu mine?

-Ce jocuri te-au atras cel mai mult?

Răspunsurile și reacțiile copiilor le-am înregistrat și supus analizei. Am putut astfel să constat preferințele copiilor pentru un joc sau altul, în funcție de particularitățile individuale ale fiecăruia, precum și gradul de însușire a conceptelor matematice de bază. Am concluzionat că jocul didactic matematic reprezintă un mod atractiv de predare – învățare și evaluarea operației matematice de adunare în grădiniță .

Metoda testelor

Această metodă reprezintă un instrument constituit dintr-o probă sau o serie de probe elaborate în vederea înregistrării prezenței sau absenței unui fenomen psihic, a unui comportament sau reacție la un stimul dat.

Testul reprezintă o probă standardizată dein punct de vedere al sarcinii propuse spre rezolvare, al condițiilor de aplicare și instrucțiunilor date, precum și al modalităților de cotare și interpretare a rezultatelor obținute.

Se pot distinge mai multe categorii de teste:

teste de inteligență și dezvoltare mintală

teste de aptitudini și capacități

teste de personalitate:

teste obiective de personalitate

tehnici proiective

teste de cunoștințe sau docimologice.

Testele sunt mijloace comode și rapide cu ajutorul cărora putem avea indicații cu privire la nivelul intelectual al copiilor, la eventualele deficiențe pe acest plan, la trăsăturile negative temperamentale sau caracteriale.

Testele se pot clasifica în funcție de mai multe criterii.:

După numărul subiecților cărora li se aplică în același timp, se disting:

teste individuale;

teste de grup;

teste colective;

teste combinate.

În funcție de conținutul testului, putem deosebi:

teste de cunoștințe sau docimologice;

teste psihologice;

teste de personalitate.

Utilizarea testelor ridică numeroase probleme în fața cercetătorului, începând cu pregătirea temeinică în ceea ce privește tehnica de mânuire a lor și încheind cu interpretarea științifică a rezultatelor, fiind folosite ca mijloc principal de adunare a materialului, ca mijloc de control pentru datele culese.

Testele de cunoștințe, fiind mijloace moderne și eficiente de verificare a rezultatelor, de selecție, superioare oricăror metode tradiționale de evaluare a copiilor, au fost aplicate în concordanță cu sarcinile stabilite de programă privind dezvoltarea personalității copiilor în general.

Testul inițial l-am folosit la începutul etapei de instruire cu scopul de a aprecia gradul în care copiii realizează performanțe datorită instruirii anterioare. Pentru măsurarea nivelului de cunoștințe, priceperi, deprinderi, copiii au fost supuși unui astfel de test la începutul grupei pregătitoare .

Testul de progres l-am aplicat cu scopul de a măsura cunoștințele, priceperile și deprinderile la activitățile matematice, cât și a dificultăților întâmpinate.

Testul final l-am aplicat la sfârșitul grupei pregătitoare, având ca scop stabilirea gradului de realizare a obiectivelor propuse. Am constatat că repetarea aceluiași test la intervale diferite de timp scade procentul greșelilor, copiii asimilând în mod corect cunoștințele esențiale.

Experimentul pedagogic

Experimentul este cea mai importantă metodă de cercetare care poate furniza date precise, obiective. Am ales ca metodă principală a cercetării experimentul pedagogic, care este o formă a experimentului natural aplicat însă în condițiile specifice ale activității instructiv-educative.

Prin metoda experimentului am urmărit observarea și măsurarea efectelor manipulării variabilei independente – activitatea de joc – asupra variabilei dependente – nivelul cunoștințelor preșcolarului. Variabila independentă produce variația celei dependente. Valoarea experimentului constă în aceea că permite verificarea imediată a eficienței practice a cecetării. Știind că experimentul are și limite, prin influențarea rezultatelor de către condițiile multiple insuficient controlate, am corelat mai multe metode. Am introdus în experiment observația inițială în care urmărim modul de gândire, dar și convorbirea.

Experimentul a fost organizat în condiții normale, obișnuite ale activității copiilor. Am experimentat diferite variante de folosire a metodelor și procedeelor în cadrul proiectării și organizării cât mai eficiente a jocurilor didactice matematice.

Obiect al experimentului l-a constituit identificarea unor strategii optime folosite în cadrul jocurilor didactice matematice, în scopul însușirii temeinice a cunoștințelor matematice. Copiii participanți la experiment au fost antrenați într-o serie de activități matematice, prin care am urmărit să formez și consolidez noțiuni matematice corecte, deprinderi și capacități intelectuale necesare însușirii logice a matematicii.

Metoda analizei produselor activității

Această metodă constă în analiza diferitelor produse ale activității copiilor, fișe individuale, desene, auxiliare (caiete speciale), portofoliile copiilor, obiecte confecționate, precum și unele aspecte ale procesului de educație, diferite documente, cum ar fi fișele de observații,catalogul grupei, planul și programele de învățământ, planificarea anuală și semestrială.

Aplicând această metodă, am adunat un volum considerabil de date, care au provenit din analiza produselor activităților copiilor. Astfel, am constatat progresele realizate de fiecare copil, dar și lacunele în învățare, acest lucru oferindu-mi posibilitatea să identific strategiile didactice cele mai eficiente în formarea deprinderilor și capacităților intelectuale vizate.

Prin aplicarea acestei metode, am sesizat particularități ale unor copii care sunt mai rezervați, mai timizi, care se dezvăluie mai puțin observației, în schimb, în munca independentă, atunci când nu se simt direct observați, se manifestă fără reținere, rezolvând sarcinile date prin modalități neașteptate.

Această metodă mi-a oferit posibilitatea unor reflecții retroactive și a unor comparații între ceea ce am constatat în momentul respectiv și ce au oferit alte metode, precum și previziuni în legătură cu dezvoltarea capacităților intelectuale ale copiilor. Prin produsele activității preșcolarilor, am evaluat capacitățile intelectuale, creatoare, dezvoltarea personalității copiilor.

Metoda statistică

Această metodă înlesnește centralizarea, sistematizarea, prelucrarea și valorificarea datelor obținute prin observație, experiment, convorbire sau prin cercetarea documentelor.

Prin folosirea acestei metode se stabilesc valori medii, pentru analiza și valorificarea ipotezei de la care se pornește.

Prin utilizarea tehnicilor de prelucrare a datelor respective se ajunge la:

a) o descriere a datelor respective prin formularea de propoziții empirice;

b) rezultate statistice privind relațiile sau corelațiile dintre variabilele care identifică sau aproximează o situație investigată;

c) fundamentări ale probabilităților de distribuire a datelor sau de producere a unor evenimente pedagogice în anumite condiții de incertitudine;

d) predicții despre evoluții probabile ale unor fenomene în condiții relativ cunoscute.

Datele culese în cadrul experimentului au fost prelucrate, interpretate, folosind metoda statistică. Astfel, am condensat rezultatele prin calcule și prelucrare a datelor, permițându-mi prima formă de interpretare – interpretarea cantitativă. Deoarece cantitatea nu este niciodată independentă de calitate, are implicit influență și asupra acesteia, iar procesul de interpretare calitativă este dat de influența cantitativă exercitată de cercetarea propriu-zisă.

În efectuarea cercetării concură un ansamblu de metode, care nu pot fi utilizate separat, ci cumulate, completându-se, susținându-se reciproc, pentru ca rezultatele să fie corecte, clare, obiective și să ofere soluții viabile. Cercetarea pedagogică este o „strategie întreprinsă în vederea surprinderii unor relații imediate între comportamentele acțiunii educaționale și a desprinderii unor soluții și variante optime în desfășurarea lor ulterioară.”(9) Ea urmărește sugerarea unor reguli în vederea creșterii randamentului preșcolarilor.

CAPITOLUL III: METODOLOGIA ORGANIZĂRII ȘI DESFĂȘURĂRII JOCULUI DIDACTIC ÎN PROCESUL DE PREDARE-ÎNVĂȚARE-EVALUARE A OPERAȚIEI ARITMETICE DE ADUNARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREPRIMAR

III.1. Procesul de predare-învățare-evaluare în învățământul preprimar

Procesul de învățământ are la bază trei acțiuni: de predare, de învățare și nu în ultimul rând cea de evaluare. Prin aceste acțiuni preșcolarul își însușește cunoștinte, informații, își formează priceperi, deprineri sub îndrumarea educatoarei. În timp ce predarea vizează îndeosebi munca educatoarei, învățarea îl vizează pe copil.

Acest process devine eficient numai atunci când cele trei activitați fundamentale ale sale, predarea, învățarea și evaluarea, formează un tot unitar ce asigură dezvoltarea treptată a preșcolarilor, urmărind realizarea obiectivelor educaționale propuse. Procesul de învățământ este, în esență, un proces de comunicare. În clasă are loc un dialog permanent între educatoare și copii. Comunicarea poate fi verbală sau nonverbală. Ambele tipuri de comunicare fac ca predarea, învățarea și evaluarea să funcționeze în mod unitar ca o comunicare pedagogică, continuă.

Aceasta a condus la necesitatea de a le exprima împreună, prin sintagma predare- învățare, care se încheie cu evaluarea.

III.1.1. Predarea în învățământul preprimar

Predarea reprezintă acea latură a procesului de învățământ care include toate activitățile instructive-educative conduse de educatoare, inclusiv cele care privesc formarea calităților psihice, afective, volitive, caracteriale. Activitatea de predarea este cea în care se organizează secvențele de instruire și în care se stabilește ce anume trebuie să învețe copiii. Predarea reprezintă latura intențională a procesului de învățământ, care cuprinde și conducerea preșcolarilor, generalizarea constatărilor, planificarea conținuturilor etc.

            Predarea a fost multa vreme activitatea dominantă în învățământ, în sensul că prin procesul de învățământ se înțelegea, în mare, predarea. Astăzi se pune mai mult accent pe funcția învățării, pe participarea copiilor la dobândirea cunoștințelor și formarea de priceperi și deprinderi. Având statutul unei activități de inițiere a copilului în universul lumii valorilor, predarea este o componentă a instruirii, o componentă sistemica și ea integreaza un numar mare de variabile.

           În didactica tradiționala, predarea a fost considerată doar ca o activitate de comunicare, de transmitere a informațiilor, de prezentare a materiei ce trebuie predată de către profesor. In prezent, chiar dacă termenul de predare se menține, el are un conținut mai bogat. Predarea include întregul sistem de acțiuni desfășurate prin care se asigură condiții optime de învățare. Deci, totul este subordonat activității de învățare la care participă copiii; cel care învață este copilul, iar educatoarea îl conduce, îl îndrumă, îl sprijină, îl învață cum să învețe.
              Funcțiile activității de predare se extind de la comunicarea informațiilor, care-și menține un rol important, la activități de organizare, de conducere și dirijare a învățării, de inovare a procesului de învățământ și de creație didactică. La fiecare secvență de instruire educatoarea parcurge trei etape ale unei acțiuni eficiente: proiectarea, desfășurarea procesului, evaluarea rezultatelor.
Educatoarea este cea care concepe, proiecteaza programul activității instructiv-educative, organizează și îndrumă activitatea de învățare a copiilor, controlează și evaluează rezultatele, iar apoi, în funcție de rezultatele obținute, proiectează noua etapă. Toate aceste atribute conferă profesorului penru învățamantul preșcolar rolul de conducător al procesului instructiv-educativ.

III.1.2. Învățarea în învățământul preprimar

Învățarea este un act de cunoastere . Activitatea de învățare presupune, în general, orice achiziție nouă care se manifestă ca o schimbare în sfera comportamentală ca rezultat al exersării. Ea are menirea de a asigura adaptarea organismului la mediu. Acest tip de activitate nu este specific omului.

Învățarea cognitivă, complexă, conștientă este proprie omului. Învățarea umană este o învățare socială; ea presupune valorificarea experienței acumulate de generațiile anterioare. Transmiterea acestei experiente nu se face pe calea eredității, ci prin învățare, iar acumularea ei se face cu ajutorul limbajului, care este propriu omului. Fiecare individ găsește în societate un imens tezaur de experiență, pe care-l preia și-l valorifică în mod personal. Prin urmare, cunoștințele pe care le dobândește copilul sunt produsul unei bogate experiențe, la îmbogățirea căreia au contribuit numeroase generații.
În procesul învățării, gândirea operează cu informatii condensate în noțiuni și categorii de noțiuni. De aceea, elementul cel mai caracteristic al conduitei inteligente a omului este capacitatea lui de a forma noțiuni. Noțiunea sau conceptul condensează informația cu privire la o clasa de obiecte sau fenomene. Informațiile cu care mai operam mai sunt incluse și în definiții, reguli, principii, legi, teoreme, care conțin, de asemenea, note esențiale, însușiri importante menite să orienteze activitatea.

Teoriile învățării au încercat să lămurească esența și mecanismele formării noțiunilor, ale însușirii cunoștințelor. În legătură cu această problemă au fost elaborate două categorii de teorii :

unele teorii – cele clasice – consideră ca noțiunile se formează pe baza imaginilor acestor noțiuni, adică pe baza perceptiei ;

teorii care susțin că noțiunile se formează pe baza acțiunii ;

a) Adepții psihologiei clasice consider că procesul de însușire a conceptelor se produce prin trecerea de la datele percepției care sunt furnizate direct pe calea simțurilor la prelucrarea acestor date și astfel se ajunge la generalizarea lor pentru o întreaga categorie / clasă de obiecte sau fenomene. În sens larg, însușirea cunoștințelor presupune trecerea de la observarea faptelor și a datelor brute la generalizări sau principii, de la datele percepției la noțiuni, definiții etc. Potrivit adepților psihologiei clasice, conceptele se formează pornind de la datele percepției. Impresiile achiziționate cu ajutorul simțurilor devin fapte de conștiință – senzații, percepții, reprezentări. Prin prelucrarea materialului faptic cu ajutorul operațiilor de gândire se ajunge la desprinderea notelor comune și esențiale ale unei clase de obiecte, fapte, fenomene și la generalizarea lor, adică la noțiuni.

În acest sens apare fireasca recomandare de a se prezenta preșcolarilor un material concret, intuitiv, bogat și variat pentru ca ei sa poata ajunge la generalizare.

Cercetările mai noi din acest domeniu, efectuate de reputați psihologi, au arătat limitele acestor teorii. Observația lor constă în aceea că didactica tradițională se bazează pe imprimarea imaginilor în mintea coilului, pe copiile pe care le lasă perceperea obiectelor și fenomenelor in mintea copiilor. Ei susțin că o asemenea concepție asupra cunoașterii, a formării noțiunilor este simplistă și nu corespunde realității. ( Hans Aebli, Didactica psihologica,Editura Didactica și Pedagogica, Bucuresti,1980 )

Dacă în accepția psihologiei clasice cunoașterea se relizează, în principal, prin intermediul percepției, în viziunea nouă mijlocul cunoașterii îl constitue, în principal, acțiunea.

b) Teorii cu privire la formarea noțiunilor pe baza acțiunii :
Reprezentanți de seamă ai psihologiei moderne precum Jean Piaget, P.I.Galperin, Jerome Brumer consideră că formarea noțiunilor nu are loc pe baza imaginii, ci pe baza acțiunii. Ei consideră acțiunea drept o sursă a cunoștințelor, percepția fiind asociată, integrată în contextul activității. Acțiunile, operațiile concrete cu obiectele se interiorizează și devin operații logic abstracte, mintale.
Pentru a ajunge la formarea unor asemenea operații mintale trebuie pornit de la operatiile concrete cu obiectele. Se deplasează temelia formării noțiunilor de pe obiecte ca atare pe acțiunile efectuate cu ele. (Hans Aebli, Didactica Psihologica, Editura Didactica și Pedagogica, Bucuresti 1980)
În concepția școlii conduse de J. Piaget cu privire la formarea noțiunilor formarea acestora are la bază acțiunea și nu imaginea, iar imaginea este doar un suportul gândirii. Transformarea operațiilor concrete în operații abstracte constitue un proces care parcurge mai multe etape și se desfășoară în timp ;

J. Piaget nu neagă importanța imaginii în învățare, dar nu-i atribuie locul central. Imaginea este un suport al gândirii care, simbolizând operațiile face posibilă evocarea lor interioară. Între percepție și noțiune există o strânsă legătură; percepția constitue baza de plecare pentru însuși- rea noțiunilor. Pe măsură ce noțiunile își îmbogățesc conținutul prin intermediul acțiunii, rolul perceptiei este diminuat, accentul căzând pe acțiune.

Procesul de învățare începe în grădiniță cu efectuarea unor acțiuni concrete, care se structurează și se interiorizează în timp, devenind operativ logice, abstracte. Acest proces de interiorizare a acțiunilor se realizează printr-o succesiune de transformări, care presupun trecerea prin mai multe etape.
Spre exemplu, ”schema operatorie” de adunare sau oparația aritmetică, așa cum o numim noi, nu rezultă dintr-o simplă percepere a unor obiecte; ea nu este înscrisă în obiecte concrete ca atare ( jucării, jetoane, cuburi, etc. ), ci în acțiunea cu aceste obiecte. Prin urmare nu înregistrarea imaginii acestor obiecte furnizează operația adunării, ci activitatea copilului cu ele.

Ca și Jean Piaget, psihologul P. I. Galperin considera noțiunile drept rezultat al cristalizării, al formării acțiunilor mintale. El a elaborat ”teoria formării acțiunilor mintale în trei etape și anume:

În formarea noțiunilor se porneste de la acțiunea externă ( materială), care constă în operarea cu materiale concrete ( prima etapa);

În etapa a doua are loc acțiunea verbală, adica transpunerea acțiunii materiale in plan verbal, altfel spus, reproducerea ei cu ajutorul limbajului extern, oral cu voce tare ;

În cea de a treia etapă are loc acțiunea mintală care este, în esență, o acțiune generalizată, intelectuală;”
În concluzie, în cele trei etape se constată tot atatea feluri de acțiuni : materială, verbală și mintală.

Etapele formării operației mintale de adunare:

Pentru ilustrarea celor mai de sus, ne vom referi la etapele parcurse în formarea unei operații mintale de calcul aritmetic:

5 + 2 = 7

Atunci când operația mintală este formată, ea apare ca o asociație care funcționează automat ; ea apare ca un act mintal ”prescurtat” care funcționează ca o simplă asociație. Procesul de formare a unei asemenea operatii se poate prezenta astfel :

Acțiunea exterioara, materiala, desfășurată cu obiecte concrete: copilul grupează și adaugă în mod real un grup de 5 obiecte la un alt grup de 5 obiecte, după care le consideră împreună. Deci formează mai întâi o mulțime de 5 elemente (betisoare, cuburi, buline, flori, etc.), apoi o alta de 2 elemente; în continuare reunește cele două mulțimi. Se poate repeta cu obiecte diferite.

+

5 + 2 = 7

Acțiunea se petrece concomitant și în planul limbajului. Procesul își pierde treptat, de-a lungul timpului și prin exersare, caracterul de acțiune externă cu obiectele și se desfășoară prin intermediul limbajului, sub forma dialogului educatoare-copil, dar reproduce acțiunea materială.

În timp și cu exercițiu acțiunea începe să se desfășoară în planul limbajului intern, adică în plan mintal propriu-zis. Ea se detașează de obiectele concrete, lipsite de impotanță (flori, bile, betisoare etc.) și dobândește un caracter generalizat. Treptat, procesul mintal se prescurtează; la început adaugă la primul termen pe al doilea, luat pe unități, apoi ajunge sa asocieze ambii termeni în totalitate.

Astfel, limbajul începe să ușureze interiorizarea acțiunii și detașarea de conditiile concrete, neesențiale. În felul acesta apare schematizarea acțiunii, prescurtarea ei ; în acel moment se poate spune că operatia este însușită.

Interiorizarea nu este o simplă repetare a acțiunii în planul gândirii, ci presupune o generalizare, o eliminare a elementelor neesențiale. Ceea ce își însușește copilul este schema de acțiune, independent de obiectele cu care acționează. Această schemă reflectă relația cantitativă între obiecte, indifferent ce sunt acestea.

Formarea schemelor operatorii sau a operațiilor mintale nu este proprie doar matematicii, ci este întâlnită în cadrul tuturor disciplinelor.
În procesul de învățământ are loc și o învățare senzoriomotorie, care duce la formarea deprinderilor. Scrisul, desenatul, picture, modelajul etc., presupun transpunerea unui model perceptiv printr-o realizare motrică. Există deprinderi legate de munca intelectuală, ca cele de mai sus, precum și deprinderi de muncă în general inclusiv cea practică.

III.1.3. Evaluarea în învățământul preprimar

Evaluarea este o acțiune fundamentală a procesului de învățare și reprezintă o activitate complexă prin care sunt colectate, prelucrate și interpretate informațiile privind starea si funcționarea unui system dar și rezultatele acestuia. Informațiile obținute fac posibilă aprecierea și fundamentarea în baza unor criterii prestabilite a deciziilor ce urmează a fi adoptate în scopul îmbunătățirii rezultatelor și funcționării sistemului.

Obiectivul major al evaluării este acela de a oferi informații care permit adoptarea unor măsuri educaționale pertinente.

Analizând procesul de evaluare observăm că, în fiecare act de evaluare, apar următoarele elemente:

subiectul evaluării, evaluatorul – cel ce evaluează;

 obiectul evaluării – ce evaluăm,

baza evaluării – criteriul de evaluare;

scopul evaluării – de ce evaluăm;

 instrumentul de evaluare – cu ce evaluăm;

determinarea valorilor actuale ale parametrilor obiectului evaluării – măsurarea;

compararea valorilor actuale ale parametrilor cu baza evaluării – interpretarea rezultatelor;

 aprecierea rezultatelor evaluării în forma unei judecăți valorice – diagnoza.

Evaluarea este ultima etapă a procesului de învățământ, o activitate fundamentală care apare ca un proces de autoreglare. Cu evaluarea se încheie circuitul predare – învățare. Prin evaluare educatoarea obtine informații strict necesare privitoare la rezultatele activității de învățare (cunoștinte, priceperi, deprinderi, capacități etc.). În urma analizei rezultatelor evaluării se reglează activitatea următoare în vederea obținerii unor performanțe superioare. Cunoașterea performanțelor obținute la un moment dat, a eventualelor lacune, face posibilă identificarea cauzelor acestor lacune și luarea unor măsuri pentru eliminarea lor..

În același timp, prin evaluare educatoarea are posibilitatea de a cunoaște măsura în care copiii și-au însușit materialul predat coform obiectivelor prestabilite. Atât succesele înregistrate de preșcolari, cât și eventualele lacune în pregătirea lor permit educatoarei să-și autoaprecieze propria sa activitate în toate fazele (etapele) pregătirii si desfășurării procesului didactic.

Toate acestea îi vor permite să ia măsuri de ameliorare a propriei sale activități cu scopul îndepărtării aspectelor care au determinat unele lacune în asimilarea de către preșcolari.
Evaluarea, privită în acest sens, este o componentă deosebită, absolut necesară, a procesului de învățământ. Deși pare o etapă care încheie procesul de predare – învățare, ea este prezentă, totuși, în fiecare din momentele acestui proces.

Specificul evaluării în grădinița de copii pornind de la funcțiile evaluării

Dintre toate funcțiile evaluării – educativă, selectivă, diagnostică și prognostică, de feed-back sau social economică – cea mai importantă în grădiniță este cea de feed-back sau de reglaj/autoreglaj. În grădiniță educatoarea nu dă note copiilor și nici calificative prin care să ierarhizeze copiii după performanțele obținute de ei. Asta nu înseamnă că în grădiniță nu există evaluare. Activitatea copiilor este evaluată de către educatoare pentru a se observa progresul pe care aceștia îl înregistrează pe parcursul semestrului sau anului școlar. Această evaluare permite educatoarei să își proiecteze în continuare activitățile ținând cont mereu de achizițiile efective ale copiilor la momentul respectiv.

Anul școlar începe în fiecare toamnă cu două săptămâni de evaluare inițială, pe care educatoarea o proiectează, organizează și o desfășoară ținând seama de nivelul de vârstă a copiilor. După ce se analizează rezultatele obținute de copii la probele și testele aplicate în cadrul evaluării inițiale, se trece la proiectarea activităților săptămânale și semestriale. Semestrul I se încheie cu o săptămână de evaluare sumativă, în care se analizează nivelul de cunoștințe, priceperi, deprinderi, capacități la care a ajuns preșcolarul în această perioadă de timp. De asemenea, semestrul al II-lea se încheie tot cu o perioadă (2 săptămâni) de evaluare sumativă. Pe toată durata anului școlar educatoarea poate planifica, organiza și desfășura activități de evaluare curentă. Analiza rezulatelor obținute de copiii la evaluările aplicate permit educatoarei să înregistreze progresul copiilor și în același timp să își proiecteze activitățile pentru eliminarea unor posibile lacune apărute în achizițiile copiilor.

Accentul în grădiniță se pune pe evaluarea pozitivă. Răspunsurile copiilor vor fi evaluate promt cu aplauze, surprize, mici recompense – buline, fețe vesele, etc. , iar cei care au nevoie vor fi ajutați pentru a găsi și ei răspunsul corect, sau pentru a-și forma și dezvolta deprinderile, priceperile, capacitățile pe care încă nu le au. La această vârstă copiii evoluează rapid, dar în ritm diferit în diferite domenii. Pentru a crește stima de sine a preșcolarului, pentru a-l încuraja să învețe și să facă lucruri noi se va accentua totdeana ceea ce el poate face bine, corect, apoi se va discuta și despre lucrurile pe care urmează să le învețe în continuare.

III.2. Conceptul de joc didactic

În literatura de specialitate, jocul este definit și explicat în moduri foarte diferite. Așa cum îl definește J. Huizuga în „Homo ludens”, „jocul este o acțiune specifică, încărcată de sensuri și ten și uni, întotdeauna desfășurată după reguli acceptate de bunăvoie și în afara sferei utilității sau nece și tății materiale, însoțită de și mțăminte de învățare și de încordare, de voio și e și destindere”(12).

Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operații care paralel cu destinderea, buna dispoziție și bucuria, urmărește obiectivele de pregătire intelectuală, tehnică, morală și fizică a copilului.

Jocul are un caracter universal, fiind „o manifestare la care este evidentă o luptă a contrariilor, un efort de depășire, având rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării”;(5) jocul este o realitate permanentă, cu mare mobilitate pe scara vârstelor. Evoluția sa în raport cu dezvoltarea preșcolarității sau școlarității mici, cu alte activități umane, cu unele mecanisme ale vieții sociale, îi determină pe indivizi, în diverse momente, locuri și roluri diferite, dar cert este faptul că el nu lipsește, indiferent de vârsta omului.

Jocul didactic este jocul prin care se realizează obiective și sarcini de învățare, folosind un conținut accesibil, modalități atractive și recreative de organizare și desfășurare, precum și materiale didactice interesante.

Prin specificul său, jocul didactic îmbină funcții și sarcini de învățare cu forma plăcută și atractivă a jocului, cultivând interesul pentru studiu. Jocul didactic contribuie la realizarea sarcinilor formative ale procesului de învățământ, în cadrul jocului copilul fiind solicitat pe toate planurile psihicului său: cognitiv, afectiv și volițional.

Importanța jocului didactic constă în faptul că el facilitează pregătirea copiilor preșcolari pentru introducerea lor în activitatea de învățare. În cadrul jocului didactic, copilul învață să observe, să compare, să susțină un dialog ș.a.

Jocurile didactice solicită intelectul copiilor pentru a rezolva unele sarcini în mod individual. Astfel, unele jocuri le cer să deosebească obiectele mari de cele mici, pe cele lungi de cele scurte, să compare lucrurile după diferite criterii (ce se potrivește), să realizeze clasificări ale obiectelor după anotimp, sau ale animalelor după modul și locul unde trăiesc. Ei fac unele generalizări folosindu-se după loto-urile cu animale, cu fructe.

Jocul didactic contribuie la dezvoltarea spiritului de observație, la concentrarea atenției și la formarea unor deprinderi de muncă intelectuală independentă.

Cei mai mulți psihopedagogi apreciază că învățarea prin intermediul jocului se realizează economicos și eficient datorită faptului că preșcolarii acumulează o mare cantitate de cunoștințe, impresii, își cultivă interesele și sentimentele, își structurează operațiile și acțiunile fără a resimți efortul.

Începând de la grupa mică, în viața copilului începe procesul de integrare într-o activitate specifică grădiniței, ca o necesitate obiectivă, determinată de cerințele instruirii și dezvoltării sale multilaterale.

Jocul ca metodă are o largă aplicabilitate, regăsindu-se pe anumite secvențe de învățare în cadrul tuturor activităților matematice. Utilizarea jocului ca metodă accentuează rolul formativ al activităților matematice având ca finalitate: dezvoltarea motricității fine; dezvoltarea inteligenței spațiale, dezvoltarea gândirii simbolice, dezvoltarea gândirii convergente, dezvoltarea capacității de anticipare, dezvoltarea capacității de relaționare cu semenii, dezvoltarea abilităților de comunicare, dezvoltarea abilităților practice.

Desfășurarea activităților de joc nu se realizează la întâmplare, ci prin raportare la anumite aspecte de ordin metodologic.

III.2.1. Locul și rolul jocului didactic matematic în învățământul preprimar

Orizonturile moderne ce privesc problema jocurilor didactice în și stemul activităților de predare și învățare, vin să lărgească vechile posibilități, să le direcționeze spre noi domenii ale muncii umane și să facă posibilă instrucția la o vârstă foarte timpurie.

Metoda jocurilor instructive este foarte veche (Platon, Aristotel). Ea pleacă de la ideea că în orice joc există o zonă de instrucție (cel puțin una de socializare sau estetică).

Rolul și importanța jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de a și milare, fixare și consolidare a cunoștințelor, iar datorită caracterului său formativ influențează dezvoltarea personalității copilului.

Jocul didactic este un important mijloc de educație intelectuală care pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale preșcolarului. Este folosit pentru cunoașterea realității pe o cale mai accesibilă deoarece copiii descoperă unele adevăruri noi pentru ei, angajându-se în eforturi de gândire ce le oferă satisfacții. Ei sunt participanți nemijlociți la propria formare și, antrenați în joc, ei sunt capabili să depună eforturi mari pentru îndeplinirea sarcinilor date.

Copilul nu trebuie să fie lipsit de plăcerea de a se juca pentru că acestă satisfacție a sa se poate cupla în mod fericit cu o mulțime de sarcini didactice pe care le necesită activitatea respectivă. În funcție de obiectivele pe care și le propune, educatoarea poate implementa jocul în orice moment al lecției.

Utilizarea jocului didactic în procesul instructiv-educativ face ca preșcolarul să învețe cu plăcere, să devină interesat față de activitatea ce se desfășoară, îi face pe timizi să devină mai curajoși , să capete încredere în posibilitățile lor. Copilul (ca și adultul, de altfel) nu face bine decât ceea ce îi place să facă.

Folosirea jocului printre elementele de sprijin ale învățării este importantă nu numai prin prisma lipsei intereselor obiective, ci și datorită altor motive.

După un timp, în cadrul activităților didactice, oboseala începe să apară și traiectoria concentrării coboară la toți copiii.

Pe de altă parte, monotonia, produsă de formele stereotipice ale activităților produce plictiseala care influențează, la rândul său, dorința de a învăța, interesul și atenția copiilor. În acest caz, jocul didactic poate fi folosit cu succes în activitățile matematice, înlăturând plictiseala, dezinteresul.

Jocul didactic matematic, ca modalitate de instruire și educare intelectuală a preșcolarilor, realizează o îmbinare deplină între obiectivele urmărite, conținutul activității și particularitățile p și hice ale vârstei preșcolare, prin transpunerea sarcinilor de învățare în joc.

El se fundamentează pe cunoștințele matematice și pe elementele de limbaj matematic, iar în organizarea lui este recomandat ca educatoarele să pună accent pe metodele active care stimulează spiritul de inițiativă, inventivitate, independență în gândire, pastrând totuși caracteristicile jocului didactic.

Un exercițiu sau o problemă de matematică pot deveni jocuri didactice matematice dacă:

urmăresc realizarea unui scop și a unei sarcini didactice;

folosește elemente de joc în vederea realizării sarcinii propuse;

folosește un conținut matematic accesibil și atractiv;

utilizează reguli de joc cunoscute și respectate de către copii.

Scopul didactic se formulează clar, în legătură cu cerințele programei pentru nivelul de vârstă respectiv, convertite în finalități funcționale de joc. Formularea trebuie să fie clară, să oglindească problemele specifice impuse realizării jocului propus. Un scop bine formulat determină o bună orientare, organizare și desfășurare a activității .

Sarcina didactică este legată de conținutul și structura jocului didactic, referindu-se la ceea ce trebuie să facă în mod concret copiii, pentru realizarea scopului propus. Sarcina didactică antrenează intens analiza, sinteza, comparația, dar și imaginația, reprezentând astfel esența activității propuse. De exemplu, în jocul didactic “Găsește vecinii cifrei!” , scopul didactic este consolidarea deprinderii de comparare a unor numere, iar sarcina didactică este să găsească numărul “mai mare” sau “mai mic” cu o unitate decât un număr dat și solicită operații de analiză și sinteză.

Sarcinile didactice sunt formulate în funcție de conținutul activităților matematice și de nivelul de vârstă al preșcolarilor. Ele se constituie în sarcini de lucru cu următoarele caracteristici :

– se referă numai la un singur aspect al conținutului (obiectiv operațional);

– formulează o problemă care trebuie rezolvată de toți copiii;

– precizează ceea ce trebuie să facă în mod conștient și concret copiii în desfășurarea jocului, pentru a realiza scopul propus;

– antrenează intens operațiile gândirii;

– valorifică în diverse moduri cunoștințele, deprinderile și priceperile.

Elementele de joc (care pot fi variate: competiția individuală sau pe grupe, cooperarea între participanți, recompensarea rezultatelor bune sau penalizarea greșelilor comise, aplauze, cuvinte stimulatoare etc.) trebuie să se împletească strâns cu sarcina didactică, să mijlocească realizarea ei în bune condiții.

Conținutul matematic al jocului didactic trebuie să fie acce și bil, recreativ prin forma în care se desfășoară, prin mijloacele de învățământ utilizate, prin volumul de cunoștințe la care se apelează.

Materialul didactic este cel de care depinde, în mare măsură, reușita jocului didactic. Bine ales și de bună calitate, variat și adecvat conținutul jocului, slujește foarte bine scopului urmărit. Se pot folosi : planșe, fișe individuale, jetoane, truse cu figuri geometrice etc.

Pentru realizarea sarcinii propuse și pentru stabilirea rezultatelor întrecerii se folosesc regulile de joc propuse de educatoare sau cunoscute, în general, de copii. Regulile de joc concretizează sarcina didactică și realizează sudura între aceasta și acțiunea jocului.Acceptarea și respectarea regulilor de joc determină pe copii să participe la efortul comun al grupului din care fac parte. Subordonarea intereselor personale celor ale colectivului, angajarea pentru învingerea dificultăților, respectarea exemplară a regulilor de joc, succesul, îl pregătesc pe copil pentru activitatea viitoare, pentru integrarea în societate.

Structura unitară, închegată a jocului didactic matematic depinde de felul în care este concretizată sarcina didactică, de felul în care regulile asigură echilibrul între sarcina didactică și elementele de joc.

Am folosit deseori jocul didactic în activitățile matematice deoarece asigură însușirea mai rapidă, mai temeinică și mai plăcută a unor cunoștințe relativ aride pentru această vârstă.

Schimbările impuse de ponderea pe care o are acum școala și grădinița nu diminuează dorința copilului de joc; jocul rămâne o problemă majoră în timpul întregii copilării. De aceea, se cere o exigență sporită în ceea ce privește dozarea ritmică a volumului de cunoștințe matematice ce trebuie asimilate de către copii și mai ales necesitatea ca activitatea de matematică să se constituie în jocuri didactice cu conținut matematic.

Rolul formativ al jocului didactic matematic constă în:

dezvoltarea gândirii logice;

antrenarea memoriei;

exersarea limbajului matematic;

dezvoltarea atenției;

exersarea voinței;

exersarea și perfecționarea senzațiilor și percepțiilor;

preczarea reprezentărilor;

dezvoltarea personalității.

Jocul didactic matematic are un rol deosebit în amplificarea acțiunii formative a grădiniței, deoarece este inclus în structura activității comune, realizând în acest fel un continuum între activitatea de învățare și cea de joc. Datorită faptului că preșcolarul î și structurează operațiile și acțiunile fără a re și mți efortul, învățarea prin intermediul jocului se realizează economicos și eficient.

În cadrul procesului instructiv-educativ jocul îndeplinește numeroase funcții:

este un valoros mijloc de instruire și educare;

poate fi o metodă eficientă în procesul instructiv-educativ;

poate fi utilizat ca procedeu, însoțind alte metode educative;

poate să constituie o formă de organizare a activității.

Prima funcție a jocului pune accent pe faptul că jocul este un mijloc de cunoaștere. În această direcție, un rol important îl are raportul dintre joc și procesul de instruire.

Fundamentând această legătură pe funcția cognitivă a jocului, se pun în evidență câteva aspecte semnificative în această privință și anume:

a) Jocul reprezintă un mijloc de familiarizare a copiilor cu viața și cu tot ceea ce îi înconjoară. Acest lucru este posibil deoarece materialul didactic folosit în cadrul jocului pune copiii în contact direct cu diversele obiecte ale lumii reale, cu însușirile acestora și cu modul lor de utilizare.

În al doilea rând, diversele jocuri organizate de către educatoare cuprind în desfășurarea lor probleme didactice precum: constituirea de mulțimi / grupe de obiecte, numărarea, compararea, determinarea culorilor sau a formelor, adunarea, scăderea, aplicarea unor algoritmi etc.

Funcția jocului de metodă educativă face ca acesta să figureze în rândul metodelor active. Caracterul său activ este determinat de faptul că introduce cunoștințele și deprinderile pe calea acțiunii, în timpul manipulării obiectelor de către copil.

În afară de acest lucru, jocul este și o modalitate intuitivă de însușire a cunoștințelor, o cale de socializare a copilului, fapt ce se răsfrânge pozitiv cu atât mai mult cu cât copilul este mai mic.

Jocul poate fi introdus în lecție ca procedeu ce însoțește alte metode educative. De exemplu, după învățarea cifrei și a numărului 5, am organizat jocul de întrecere “Cine găsește în sala de clasă mai multe grupe cu 5 obiecte ?”. Am extins jocul, introducând și grupe de trei sau patru obiecte. Având un caracter competitiv, jocul devine un prilej de recreere, de înviorare și de activizare.

Jocul didactic poate să constituie formă de organizare a activității copiilor, utilizată foarte des la grădiniță, pentru ca preșcolarul să nu- și dea seama că învață și se formează, ci doar învață alte jocuri.

În joc, copilul se găsește în situația de actor, de protagonist și nu de spectator, ceea ce corespunde foarte bine dinamismului gândirii, imaginației și vieții lui afective, unei trebuințe interioare de acțiune și afirmare.

Totodată, jocul didactic contribuie la dezvoltarea judecății, memoriei, atenției, spiritului de observație, la cultivarea obișnuinței cu munca intelectuală și cea independentă. El constituie un mijloc și un procedeu deosebit de valoros de acumulare de noi cunoștințe, de echilibrare a procesului de învățare și a activității de joc, putându-se desfășura atât în cadrul activităților libere cât și în cele comune.

Cercetări experimentale organizate pe plan mondial au demonstrat că teoria mulțimilor, chiar sub forma ei elementară din activitățile matematice din grădiniță, constituie o bună călăuză a copilului preșcolar în matematica modernă, iar primii pa și sunt favorizați de utilizarea frecventă în activitatea preșcolară a jocului didactic matematic. Justificarea acestei afirmații își află originile în următoarele constatări:

Jocul didactic matematic reprezintă o activitate de bază, organizată în grădiniță, în scopul

dezvoltării intelectuale a copiilor preșcolari.

Urmărirea progresului înregistrat de copilul angajat în realizarea acestor activități permite observații

prognostice privind ritmurile individuale de maturizare intelectuală și afectivă.

Observarea modului de manifestare a copilului în cadrul activităților matematice în care se

utilizează jocul didactic matematic permite o evaluare corectă a progreselor înregistrate de copil în

dezvoltarea gândirii, îndeosebi în sfera operațiilor de analiză, și nteză, a progreselor în

comportament, în activitatea de observare, în formularea unor aprecieri asupra evoluției probabile a copilului, cu posibilitatea intervenției în aspectele deficitare.

Observarea și stematică a conduitei intelectuale a copilului în cadrul activităților de joc didactic

matematic permite aprecierea individualizată a momentului optim de intrare în etapa micii

școlarități.

Jocul didactic matematic constituie un mijloc atractiv de realizare a sarcinilor număratului și socotitului. El conține o problemă, o sarcină didactică pe care copilul trebuie s-o îndeplinească concomitent cu participarea lui la acțiunea jocului. Experiența probează că jocul didactic matematic are o eficiență formativă crescută în și tuația și stematizării, consolidării și verificării cunoștințelor.

Consolidarea sau verificarea cunoștințelor copiilor prin intermediul jocurilor didactice matematice se realizează diferit în funcție de scopul imediat al activității, de forma pe care o îmbracă acțiunea jocului și de materialul folosit de educatoare. Unele jocuri pot crea copiilor posibilitatea de a număra o anumită cantitate (,,Cine știe să numere mai bine?”), de a stabili suma obiectelor numărate (,,Câți porumbei sunt?”), de a indica locul fiecărui număr în șirul numeric (,,A câta jucărie lipsește?”), de a raporta numărul la cantitatea corespunzătoare și invers (,,Dă-mi tot atâtea jucării!”). În alte jocuri au prilejul să compare cantitățile (,,Cine are același număr de fructe?”) sau să efectueze operații de adunare și scădere (,,Să adăugăm – Să scădem”). Jocul didactic matematic poate apărea deci atât ca element al unei activități comune, cât și ca activitate independentă.

Sarcina jocului didactic matematic este legată de conținutul acestuia, de structura lui. Astfel, pot fi concepute drept sarcini didactice recunoașterea cifrelor și raportarea lor la cantitate (,,Cine are același număr?”), respectarea succesiunii numerelor în ordine crescătoare și descrescătoare, în intervalul 1-10 (,,Cine știe să numere mai bine?”), compararea numerelor în limitele 1-10 cu diferență de o unitate, (,,Caută vecinii!”) – precizarea locului numărului în șirul numeric, (,,A câta minge lipsește?”) – precizarea locului numerelor în șirul natural al numerelor, deci folosirea numeralelor cardinale și ordinale (,,Al câtelea brad și a câta ciupercă lipsește?”).

Fixarea sarcinilor didactice în joc ne oferă posibilitatea desprinderii unor elemente metodice și anume: formulează o problemă care trebuie rezolvată de toți copiii și conține indicația concretă a acțiunii pe care trebuie să o desfășoare aceștia în cursul jocului propus; au în vedere numai un singur aspect al număratului și socotitului; exersează operațiile gândirii – comparația, analiza, sinteza ; verifică în diverse moduri cunoștințele și deprinderile copiilor. Sarcina didactică a jocului matematic se realizează prin acțiunea dirijată a copiilor, împletindu-se strâns deci cu elementele propriu-zise de joc. Sudura dintre sarcina didactică și acțiunea jocului o realizează regula. Fiecare joc didactic matematic trebuie să conțină cel puțin două reguli: una de transpunere a sarcinii didactice în acțiune concretă, atractivă, iar alta este cea care vizează organizarea copiilor. Acceptarea și respectarea regulilor, după cum observa J. Piaget, determină copilul să participe la efortul comun al grupului din care face parte.

Prin jocurile didactice matematice se realizează următoarele sarcini formative:

antrenează operațiile gândirii: analiza, sinteza, generalizarea, comparația, clasificarea, ordonarea, abstractizarea, concretizarea;

dezvoltă spiritul de inițiativă și independență în muncă, precum și spiritul de echipă, spiritul de observație, creativitatea, atenția, disciplina, ordinea în desfășurarea unei activități;

formează deprinderea de a lucra corect și rapid;

asigură însușirea mai rapidă, mai temeinică, mai accelerată și mai plăcută a unor cunoștințe.

Folosirea jocurilor didactice la activitățile matematice din grădiniță, m-a condus la ideea că acestea sunt eficiente oricând, pentru că satisfac nevoia de joc a copiilor, aceștia uită de efort și oboseală, asigurând în același timp reușita activităților.

III.2.2. Metodologia proiectării, organizării și desfășurării jocului didactic presupune ca educatorul să parcurgă următoarele etape:

a) Proiectarea jocurilor didactice urmărește corelarea cu celelate activități din grădiniță și se finalizează înelaborarea proiectului didactic;

b) Asigurarea condițiilor presupune amenajarea locului unde acesta va avea loc, pregătirea și distribuireamaterialului didactic, organizarea colectivului de copii;

c) Introducerea în joc vizează motivarea copiilor față de activitatea ce urmează a se desfășura, creareaunei atmosfere favorabile, stimularea curiozității. La grupele mici se poate recurge laelemente surpriză, la prezența unor personaje cunoscute de copii. La grupele mari sepoate realiza prin conversație și prin prezentarea materialului.

d) Prezentarea materialului și familiarizarea cu acesta

La grupa mică intuirea materialului se face cu ajutorul educatoarei care evidențiază caracteristicile materialului sau le reamintește alte jocuri unde au mai întâlnit acele materiale. La grupa mare intuirea se face de către copii;

e) Anunțarea titlului jocului și a obiectivelor urmărite trebuie realizată în termeni clari, în puține cuvinte, și ntetizând esența jocului.

f) Explicarea și demonstrarea jocului

Cadrul didactic trebuie:

Să explice sarcina didactică;

Să precizeze acțiunile pe care trebuie să le efectueze copiii pentru realizarea sarcinii;

Să actualizeze cunoștințele, priceperile și deprinderile ce constituie conținutul jocului;

Să precizeze regulile ce trebuie respectate în joc;

Să ofere indicații cu privire la folosirea materialului de către copii;

Să precizeze sarcinile conducătorului de joc;

Să indice cerințele ce trebuie îndeplinite pentru a se desemna câștigătorul jocului (în cazul competiției);

Să constituie echipele (în cazul jocurilor pe echipe);

Demonstrarea jocului va fi făcută de către educatoare care, începând cu grupa mare, poate fi ajutată și de unii copii.

g) Executarea jocului de probă se realizează sub îndrumarea educatoarei. La această etapă se pun la punct aspecte organizatorice, se exersează acțiunea, se fixează regulile etc.

h) Executarea propriu-zisă a jocului poate fi condusă de educatoare sau de un copil. Dacă este realizată de către cadrul didactic, acesta trebuie:

Să urmărească rezolvarea corectă a sarcinii didactice;

Să insiste pentru respectarea regulilor;

Să mențină atmosfera de joc, valorificând elementele gândite în acest sens;

Să imprime jocului un ritm alert, evitând monotonia;

Să antreneze toți copiii în joc. Pentru îndeplinirea scopului ar trebui executate și variante de joc, princomplicarea sarcinii, prin folosirea unor materiale și elemente noi de joc;i)

i) Încheierea jocului prilejuiește formularea concluziilor și aprecierilor asupra modului în care s-a desfășurat jocul, precizarea câștigătorilor.

Din experiența la clasă, am observat că îmbinând armonios celelalte metode cunoscute cu jocul, copiii sunt mult mai activi, mai implicați în activitate, dorind să participe toți, se stârnește curiozitatea, intervine competiția, înlăturând oboseala și plictiseala des întâlnite la grădiniță, atingând totodată și obiectivele propuse.

Prin elementul ludic ce-l caracterizează, jocul este folosit cu succes în diferite momente de învățare și muncă. Pentru a lua conștient o hotărâre care să nu i se pară impusă, ci pe deplin opțională, pentru a-i cultiva un anumit interes de cunoaștere sau afirmare a individualității sale, copilul trebuie pregătit cu foarte mare atenție. Forma de realizare a unor asemenea pregătiri p și hologice nu se poate înscrie decât pe coordonatele jocului.

Prezentarea cu pricepere a elementelor de joc în etapa introductivă, ca și în celelalte etape ale activității, aduce permanent plusuri de eficiență formativă pe planul cunoașterii afective și al conduitei conștiente.

La întrebarea „Ce este jocul didactic?” în literatura de specialitate se găsesc răspunsurile unor mari p și hopedagogi. Astfel, J. Piaget în cla și ficarea sa, făcută în funcție de cele trei structuri: „exercițiu – simbol – regulă”, îl definește „joc de reguli”, relevând însemnătatea interiorizării acțiunilor și transformării lor în procese psihice „jocul didactic este o metodă activă care solicită integral personalitatea copilului” (24) sau „metodă atractivă, eficientă, modernă, cu bune rezultate în procesul instructiv – educativ” sau „unul din mijloacele de bază în munca de instruire și educare a copilului, fiind o activitate plăcută, utilă și interesantă prin care se realizează obiectivele activității didactice”(12) .

Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care educatoarea consolidează, precizează și chiar verifică cunoștințele copiilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe, pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale acestora.

De asemenea „jocul didactic constituie una din formele de învățământ cu cele mai bogate efecte educative, este un foarte bun mijloc de activizare a preșcolarilor și de stimulare a resurselor lor intelectuale” (25) .

Prin jocul didactic copilul contribuie la soluționarea unor taine, deci lucrează efectiv și, în același timp, gândește în mod original, creator. Jocul didactic constituie o motivație pentru sarcinile didactice pe care le are de rezolvat, copilul având dorința, puterea și curiozitatea de a cunoaște, de a afla.

Eficiența jocului didactic depinde, de cele mai multe ori, de felul în care educatoarea poate să a și gure o concordanță între tema jocului și materialul didactic existent, de felul în care știe să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare a preșcolarilor prin întrebări, indicații, explicații, aprecieri.

Jocul didactic răspunde nevoii de libertate spirituală și de mișcare a copilului, cerinței de evadare de la gravitatea problemelor vieții și de sub pre și unea comenzilor adulților.

Deci, se poate concluziona că jocul didactic este inclus în și stemul metodelor de învățământ pentru că răspunde în modul cel mai clar particularităților de vârstă ale copiilor, iar și stemul distractiv pe care îl conține în mod obligatoriu, stimulează interesul și curiozitatea copiilor.

Utilizarea jocului didactic are următoarele avantaje :

facilitează procesul de a și milare a cunoștințelor matematice;

fixează și consolidează cunoștințele matematice, putând realiza o îmbinare între activitatea de învățare și joc;

influențează dezvoltarea personalității copilului;

este un important mijloc de educație intelectuală, care pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale copilului;

prin joc copilul î și satisface nevoia de activitate ;

prin joc copilul acționează cu obiecte reale sau imaginare;

se transpune în diferite roluri sau și tuații care îl apropie de realitatea înconjurătoare;

jocul formează spiritul colectiv, dezvoltă stăpânirea de și ne, autocontrolul, disciplina conștientă, perseverența și alte calități ale voinței și trăsături de caracter.

Jocul didactic preia o parte din sarcinile ce trebuie realizate în cadrul activității, ferindu-i pe copii de supraîncărcare, fără ca aceste sarcini să rămână neîndeplinite. Preșcolarul participă cu plăcere și interes la aceste jocuri fără să depună un efort conștient și fără să obosească prea repede.

Jocul didactic constituie așadar un mijloc valoros de instruire și educare a copiilor de vârstă preșcolară, deoarece rezolvă, într-o formă cu totul adecvată vârstei, sarcini instructive complexe, programate în grădiniță. Eficiența jocului didactic în raport cu celelalte mijloace de realizare a activităților practicate este cu atât mai mare cu cât realizăm o concordanță perfectă între procesul de cunoaștere, procesul de învățare și acțiunea de joc, atât de atractive pentru preșcolar. În felul acesta, procesul asimilării și aprofundării cunoștințelor este adaptat la cerințele și specificul vârstei preșcolare.

Prin folosirea jocului didactic ca mijloc de realizare de bază în activitățile matematice, se realizează una din cele mai importante cerințe ale educației preșcolare, aceea de a lărgi sfera cunoștințelor copiilor, însă nu prin metode școlărești, ci sub formă de joc.

III.3. Clasificarea jocurilor didactice matematice

Jocurile didactice matematice pot fi clasificate în funcție de diferite criterii, astfel:

1) După latura formativă:

Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de analiză – cer în mod evident, prin sarcinile pe care le pun în fața copiilor, efectuarea acestei operații. Jocurile pot cere o analiză mai sumativă sau mai amănunțită, mai și mplă sau mai complexă. Dificultatea sarcinilor e în funcție de vârsta copilului și de dezvoltarea individuală. Jocurile de tipul „ Completează șirul” au, pentru copii, sarcina de a deduce regula analizând termenii șirului scris și apoi să-l completeze, „Domino cu cifre”, „Drumul albinuțelor”;

Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de sinteză presupune efectuarea prealabilă a unei analize și de aceea necesită dezvoltarea acestei operații. Exercițiile de sinteză se introduc după efectuarea celor de analiză. Din această grupă putem aminti jocurile numerice predate în cadrul operațiilor cu numere, respectiv cifre. Ele cer fantezie, capacitatea de a coordona și a realiza diferite și nteze ale operațiilor cu numere.Exemple: “Să adăugăm-să luăm”, “Gândește și socotește !”, “De-a școala”

Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua comparații- între operația de comparare și operațiile de analiză și sinteză există o strânsă legătură. Pe măsură ce capacitatea de operare analitico- sintetică se dezvoltă, se creează și premise pentru dezvoltarea capacității de a efectua comparații mai complexe și mai corecte: “Găsește numerele potrivite”, “Multe sau puține”, “Apreciază corect”

Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de abstractizare și generalizare se organizează când deja se pot face analize, sinteze, comparații. Exemple: “Cine știe răspunde” , “Să facem colecții”.

Jocuri didactice pentru dezvoltarea perspicacității cuprind sarcini cu un grad mai mare de dificultate; pentru rezolvarea lor e necesar un bagaj de cunoștințe temeinice și o capacitate de efectuare a operațiilor gândirii și gândirii logice. Exemple: “Cine are același număr?”, “Chipuri din cifre”, “Aeroportul”

2) După conținutul științific al jocurilor didactice matematice, acestea se pot împărți în:

Jocuri aritmetice:

a.1. Jocuri didactice pentru exersarea capacității de a forma mulțimi și a opera cu acestea – gândirea preșcolarilor este preoperatorie, ea prezintă anumite instrumente de interacțiune cognitivă. Astfel, prin jocurile didactice matematice copiii exersează formarea de grupe de obiecte după anumite criterii (formă, mărime, culoare, grosime, lungime) sau punere în corespondență biunivocă a unor obiecte ce intră în componența unor grupe, clasificări ale obiectelor după diferite criterii, ordonări, serieri ale obiectelor,etc. Toate acestea se realizează cu succes prin acțiunea concretă a copilului cu obiectele sau cu imaginile obiectelor concrete. Exemple:„Știi să faci la fel ca mine?”, „Să facem ordine!”, „Spune unde sunt mai multe”

a.2. Jocuri didactice pentru formarea și consolidarea noțiunii de număr natural și a capacității de a efectua operații de calcul în concentrul 1-10. Rolul educatoarei, pe parcursul anilor de grădiniță, este acela de a-l face pe copil să înțeleagă conceptul de număr. Chiar dacă acest obiectiv nu poate fi atins în totalitate în perioada preprimară, se consideră că preșcolarii demonstrează înțelegerea conceptului de număr atunci când pot număra obiecte, indiferent de categoria acestora. Jocurile pentru formarea capacității de a efectua operații de calcul presupun cunoașterea semnificației simbolurilor operatorii ( “+”; “-”; “=”), folosirea lor corectă în citire, scriere, calcul; corelarea operațiilor aritmetice cu operațiile logice dintre mulțimi, relațiile între operații. Exemple: “Numără și potrivește!”, “Adu tot atâtea obiecte câte cere păpușa!”, “Al câtelea element lipsește?”, “Caută vecinii”, “Hai să socotim!”

a.3. Jocuri didactice cu unități de măsură nestandardizate. În grădiniță accentul se pune nu pe utilizarea corectă a unităților- standard de măsură, ci pe activitățile de măsurare în și ne. Pentru aceasta, trebuie să existe în sala de grupă o serie de obiecte care să măsoare ori să fie măsurabile. Astfel, avem la sectorul Știință o serie de vase (găletușe, castronele), materii (făină, mălai, orez, apă, nisip etc), cântare (de jucărie).Exemple: „La cumpărături”, „Cântărim mâncarea”, „Să măsurăm timpul !”

b) Jocuri geometrice:

b.1. Jocuri didactice pentru formarea reprezentărilor spațiale- inițierea în domeniul spațialității se realizează prin jocurile de construcții. Preșcolarul știe că un loc poate fi umplut cu mai multe lucruri, iar atunci când este întrebat unde , este capabil de reacții nonverbale ( arată cu degetul ) iar mai târziu, verbale (acolo, aici, în casă, etc).Exemple: „Unde s-a ascuns iepurașul?”, „Caută și spune unde sunt!”, „Să ne orientăm !”

b.2. Jocuri didactice cu forme geometrice (jocurile logice) constituie o modalitate de realizare a unui învățământ activ care, acordând un rol dinamic instituției, pune accent pe acțiunea copilului asupra obiectelor înse și .Acesta favorizează dezvoltarea analizatorilor tactili, vizuali, auditivi, conduce mai rapid și eficient la formarea percepțiilor prin contactul direct cu multitudinea obiectelor ( figurilor geometrice ), prin mărimea sau imaginea acestora. Exemple: „Trăistuța Veronicăi”, „Să construim !”, „Te rog să-mi dai!”

c) Jocuri didactice interdisciplinare. Interdisciplinaritatea elimină barierele artificiale dintre domeniile cunoașterii datorită transferului de cunoștințe, de metode, de mijloace, dându-le posibilitatea aplicării cunoștințelor însu și te pe parcurs. În aceste condiții, activitățile instructiv-educative sunt mai atractive, eficiența lor crește, iar copilul nu este simplu receptor, ci devine un subiect al cunoașterii și acțiunii. Astfel, pe parcursul unui demers didactic interdisciplinar, copiii își completează, își adâncesc sau aplică cunoștințele dobândite, numără, îmbină figuri geometrice, redau grafic imagini, separă jucăriile după anumite criterii, în funcție de legăturile logice dintre conținuturile pedagogice. Exemple: „Fluturi și flori”, „De-a grădinița”, „Găsește obiectul potrivit!”

3) După prezența sau absența materialului didactic:

Jocuri didactice orale (fără material): „Grupați-vă după culoarea tricoului !”, „Formați șirul crescător/descrescător după înălțime!”

Jocuri didactice cu material ajutător sporesc interesul copiilor față de activitate; intuirea materialului constituie momentul de satisfacere a curiozității preșcolarilor față de secretele pe care le conține și asigură înțelegerea modului în care va fi folosit în activitate.

cu material didactic – jucării, jetoane, jocuri de masă, cuburi etc :„Să construim !”, „Numără și potrivește!”;

cu material ajutător – diferite obiecte și jucării cu rol auxiliar : „Unde s-a ascuns ursulețul?”, „Al câtelea creion lipsește?”;

cu material suport – imagini, diafilme, diapozitive etc : „Cu matematica în lumea poveștilor”.

III.4. Organizarea și desfășurarea jocului didactic matematic în procesul de predare-învățare-evaluare a operației aritmetice de adunare în ciclul preprimar

Activitățile matematice desfășurate sub forma jocului didactic sunt forme specifice ce permit realizarea cu eficiență a instruirii, cu funcții diferite, pe nivele de vârstă.

La grupa mică, jocul didactic are rol de exersare a capacităților de cunoaștere și de a satisface cel mai bine tendința de acțiune, specifică copilului de 3-4 ani. Prin joc didactic, se asigură efectuarea, în mod independent, a unor acțiuni obiectuale, se stimulează descoperirea prin efort direct a unor cunoștințe, care valorificate, exersate și îmbogățite vor conduce treptat spre însu și rea unor noi cunoștințe matematice.

La nivelul vârstei de 5-6 ani, jocul didactic dobândește o nouă funcție, aceea de consolidare și verificare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, constituind în același timp un mijloc eficient de verificare pentru cadrul didactic.

Reușita jocului didactic este condiționată de proiectarea, organizarea și desfășurarea metodică, de modul în care educatoarea știe să a și gure o concordanță deplină în toate elementele ce îl definesc.

Pentru aceasta, trebuie să avem în vedere următoarele cerințe de bază:

Cerințe ce vizează organizarea:

Pregătirea și organizarea judicioasă a jocului;

Respectarea momentelor (evenimentelor) jocului didactic;

Ritmul și strategia conducerii jocului;

2. Elemente ale unei bune organizări :

Stimularea copiilor în vederea participării active la joc;

Asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;

Varietatea elementelor de joc ( complicarea jocului, introducerea altor variante etc.).

Pregătirea jocului didactic matematic nece și tă studierea atentă a conținutului acestuia, a structurii sale, pregătirea materialului didactic, precum și elaborarea proiectului didactic. Integrarea jocului didactic în metodologia generală a activităților matematice impune cunoașterea și respectarea logicii didactice.

Organizarea jocului didactic necesită o serie de măsuri în funcție de jocul ales: să se asigure o împărțire corespunzătoare a copiilor, în funcție de acțiunea jocului, să reorganizeze mobilierul, pentru o bună desfășurare a activității. La jocurile didactice care presupun mișcare ( „Caută-ți căsuța!”, „Așezăm la locul potrivit!”, „La magazin”), este necesar să se creeze în clasă un spațiu cât mai mare pentru ca jocul să se poată desfășura în voie. În acest sens, mobilierul trebuie așezat într-o parte a clasei, lăsând liberă cea mai mare parte a acesteia. În partea opusă, se vor face, după caz, amenajările necesare, de pildă, aranjarea magazinului, a machetelor etc.

Unele jocuri didactice trebuie să se desfășoare la măsuțe, fapt care necesită amenajări corespunzătoare. În aceste cazuri, mesele se pot aranja în sistem liniar, deoarece copiii pot fi supravegheați ușor de către educatoare. O altă posibilitate este în formă de unghi ascuțit cu vârful opus mesei educatoarei sau în careu deschis.

În jocurile în care se folosește doar material demonstrativ, iar acesta se află pe masa educatoarei, copiii pot fi așezați pe scăunele, în semicerc. În fața semicercului, se va așeza masa educatoarei, cum este cazul jocurilor „Unde s-a oprit roata?”, „Spune ce este și cum este?”, „Ce am schimbat?”. În felul acesta, copiii pot percepe mai ușor materialul care va fi mânuit în joc. O altă sarcină care-i revine educatoarei pentru buna organizare a jocului o constituie adunarea copiilor și așezarea lor la locurile indicate. Educatoarea poate să scoată copiii din sala de grupă înainte de aranjarea mobilierului sau se asigură în sală un spațiu pentru recreere și reorganizare. Înainte de a începe activitatea , poate desfășura cu copiii un joc muzical, după care se vor așeza la locurile lor, indicate în prealabil de educatoare. Această pregătire a copiilor are scopul de a marca trecerea de la jocurile liber-creative la cele care se desfășoară sub conducerea directă a educatoarei.

O bună și corectă organizare a jocului didactic evită „timpii morți”, respectă momentele activității și are influențe favorabile asupra ritmului de desfășurare a acesteia, asupra realizării cu succes a scopului urmărit.

Desfășurarea jocului didactic cuprinde următoarele etape:

Introducerea în joc;

Prezentarea materialului;

Anunțarea titlului jocului și a scopului urmărit;

Explicarea, demonstrarea regulilor de joc;

Fixarea regulilor;

Executarea jocului de probă;

Executarea jocului de către copii;

Complicarea jocului, introducerea unor noi variante de joc;

Încheierea jocului.

Introducerea în joc îmbracă forme variate în funcție de tema jocului, dar și de nivelul de vârstă al copiilor. Introducerea în joc sub formă de surpriză (sosirea unui personaj îndrăgit de copii) sau printr-o scurtă povestire sau ghicitoare este potrivită pentru grupele mică și mijlocie. Prin acest procedeu, se creează o atmosferă favorabilă, se trezește interesul și curiozitatea copiilor pentru ceea ce va urma. La nivelul 5-7 ani, jocul poate să înceapă printr-o scurtă conversație cu rol motivațional, dar și cu rol de actualizare a unor cunoștințe necesare.

Educatoarea trebuie să găsească formele și formulele cele mai variate de introducere în joc, astfel încât să fie adecvate conținutului. Astfel, la jocul “Pescarul iscusit”, care a avut ca scop inițierea copiilor în compunerea de probleme și efectuarea unei analize conștiente a cerințelor, am realizat introducerea în joc printr-o scurtă povestire:

“A fost odată un pescar, care în fiecare zi mergea la pescuit. Într-o zi, și-a luat uneltele necesare și s-a îndreptat bucuros pe malul lacului din apropiere. Acum, să vedem câți pești a prins pescarul în plasa lui…”

Activitatea poate să înceapă și printr-o scurtă convorbire, așa cum am procedat în cazul jocului “Magazinul cu jucării”, folosind întrebări simple: “De unde cumpărăm jucării?”, “Cine le cumpără?”, “Ce trebuie făcut ca să putem lua jucăria acasă?”, “Ce spunem la plecarea din magazin?”.

De obicei, am urmărit ca prin această scurtă conversație să realizez și o succintă reactualizare a cunoștințelor ce se vor regăsi în conținutul jocului. La copiii de 5-6 ani, pot fi folosite în introducere ghicitorile și versurile în vederea rezolvării cu succes a sarcinii didactice. Amintesc câteva jocuri care includ operații de adunare și scădere, experimentate cu succes la grupa pregătitoare : “Hai să numărăm!”, “Roata cifrelor”, “A câta floare lipsește?”, “Câte animale sunt în pădure?”.

Uneori, introducerea am realizat-o prin prezentarea directă a materialului, atunci când de logica materialului a fost legată acțiunea jocului.

Prezentarea materialului este în legătură cu primul moment al activității pe bază de joc; materialul se poate prezenta copiilor sub forma unei surprize sau materialul didactic este prezentat direct de educatoare. Pentru reușita actului didactic, educatoarea trebuie să aibă în vedere :

modul de intuire și familiarizare a copiilor cu materialul;

forma de prezentare a materialului;

modul de distribuire.

Intuirea materialului constituie momentul de satisfacere a curiozității copiilor față de secretele pe care le conține și asigură înțelegerea modului în care va fi folosit în activitate. La grupa mică acest moment este realizat de educatoare, care oferă copiilor posibilitatea de a-l cunoaște, le dă timp să se familiarizeze cu el, să-și reamintească și alte jocuri în care au folosit acel material didactic. După vârsta de 4 ani, intuirea se poate face cu ajutorul copiilor, descrierea materialului poate constitui și momentul de reactualizare a cunoștințelor; preșcolarii observă și enumeră proprietăți ale jucăriilor, pieselor, proprietăți care pot constitui elemente de conținut ale jocului.

Forma de prezentare a materialului didactic trebuie să satisfacă anumite cerințele psiho-pedagogice și estetice, cum ar fi :

să fie adecvat nivelului de dezvoltare al copiilor și vârstei acestora. La grupa mică, în prima etapă a învățării noțiunii de mulțime, materialul didactic va servi nu numai pentru însușirea noțiunilor de mulțime, dar și pentru formarea reprezentărilor, precum și pentru stimularea interesului copiilor față de activitatea matematică, pentru formarea unei atitudini pozitive față de acest gen de activitate. În acest scop, sunt necesare materiale intuitive concrete și atractive, estetic executate, care să reprezinte obiecte din realitatea înconjurătoare și să poată fi ușor mânuite de către copii. Treptat, materialul didactic va deveni tot mai schematic, pentru a contribui la dezvoltarea capacității de abstractizare;

materialul didactic folosit în scopul formării noțiunilor de mulțime sau număr, al realizării generalizării și abstractizării, solicită variante pentru fiecare noțiune sau cunoștință nouă. Varietatea materialelor didactice nu trebuie să fie prea mare, deoarece în acest caz se încarcă inutil activitatea, se distrage atenția copiilor de la ceea ce este esențial și se îngreunează realizarea generalizărilor;

materialul didactic nu trebuie folosit excesiv, ci trebuie treptat diversificat pe măsura formării reprezentărilor matematice; materialul intuitiv va fi folosit cu precădere în dobândirea cunoștințelor și diversificat în activitățile de consolidare a cunoștințelor.

Pentru stimularea interesului față de conținutul activității, este important ca preșcolarii să fie atrași în activitatea de confecționare a materialelor didactice (mai ales la grupa mare și pregătitoare). Confecționarea acestuia de către copii poate fi sarcină în activitățile practice sau în activitățile alese și complementare desfășurate cu educatoarea. Astfel, pot fi confecționate diferite siluete din hârtie glasată, panglici colorate, etc.

Educatoarea trebuie să pregătească materialul demonstrativ pentru exemplificările pe care le va face în joc, cât și pentru situațiile problemă ca variante de complicare a jocului. Modul de distribuire a materialului este diferit de la o grupă la alta, dar și de la un joc la altul, funcție de modul de organizare. Materialul este demonstrativ (pentru educatoare) și distributiv (pentru copii).

Anunțarea titlului jocului și scopului acestuia – educatoarea trebuie să acorde o atenție deosebită formulării scopului jocului, deoarece precizarea scopului atrage după sine conținutul jocului și implicit alegerea titlului. Denumirea jocului are rolul de a sintetiza tocmai esența acestuia și se constituie ca un laitmotiv pe parcursul desfășurării acțiunii – „Ce știi să spui despre mine?”, „Unde este locul meu?”, ș.a.m.d., jocul fiind condus pe baza acestor formule.

Deci, titlul jocului trebuie să fie scurt și sugestiv, căci altfel nu s-ar putea apela la formula din titlu ca sarcină a jocului, ritmul ar fi prejudiciat, copiii nu ar reține titlul și valoarea formativă a jocului nu ar fi atinsă. Se poate face în acest moment și o motivare a titlului jocului.

La unele jocuri, am folosit chiar formula clasică: “Copii, astăzi ne vom juca un nou joc, care se numește…”. Alteori, am folosit o frază interogativă: “Știți ce o să ne jucăm astăzi? Vreți să aflați?…” Astfel, pot fi găsite formulele cele mai variate de anunțare a jocului, în așa fel încât de la o activitate la alta, ele să fie cât mai adecvate conținutului acestuia.

Scopul jocului și denumirea sa determină deci conținutul care structurează apoi sarcina, regulile și elementele de joc, conținutul fiind inclus în scopul activității. De exemplu, în jocul „Ce știi să spui despre mine?” scopul este recunoașterea și denumirea proprietăților unei piese și denumirea cu ajutorul conjuncției logice. Este evidentă din formularea scopului sarcina de verbalizare cerută în joc, conținutul cunoștințelor solicitate și deci, obiectivele operaționale sunt realizate prin desfășurarea sa. Educatoarei îi revine sarcina de a preciza elementele de joc și regulile.

Explicarea și demonstrarea jocului are un rol hotărâtor pentru eficiența jocului și în această etapă educatoarei îi revin următoarele sarcini:

– să determine pe copii să înțeleagă sarcinile ce le revin;

– să precizeze regulile jocului, asigurându-se că au fost înțelese corect și reținute de copii;

– să prezinte conținutul jocului și principalele lui momente, funcție de reguli;

– să dea indicații cu privire la folosirea materialului didactic de către copii;

– să fixeze sarcinile conducătorului de joc și cerințele pentru a deveni câștigători;

– să stabilească variante de complicare a jocului, pentru a doza efortul intelectual al copiilor.

Explicația și demonstrația pot fi îmbinate diferit, în funcție de nivelul grupei și de natura jocului didactic. Explicația este scurtă și subordonată demonstrării.

De exemplu, la jocul “Din- din “ se pot demonstra principalele etape:

– numărul bătăilor de tobă;

– potrivirea acului pe cadranul ceasului în dreptul cifrei corespunzătoare numărului de bătăi;

– răspunsul la întrebarea “Cât este ceasul?” fără să fie necesară o explicație minuțioasă.

Pe parcursul activității mele ca educatoare, în desfășurarea jocului didactic, am urmărit ca, la majoritatea jocurilor, explicația să fie însoțită de demonstrație. Între aceste două metode se stabilesc diferite raporturi:

demonstrația predomină, iar explicația lămurește acțiunile demonstrate;

demonstrația este subordonată explicației, însoțind-o, ilustrând-o;

explicația este însoțită de exemplificări sau urmată de demonstrare;

demonstrarea este echilibrată armonios cu explicația, permanent împletindu-se cu aceasta.

În timpul organizării jocului didactic matematic, am urmărit ca explicația să fie precisă și concisă , evitând excesul de vorbire și , în același timp, accesibilă copiilor, să cuprindă esențialul din acțiunea jocului, ordinea acțiunilor, etapele și regulile, să stârnească interesul copiilor pentru joc. Am folosit în tot acest timp un limbaj simplu, însoțit de gesturi și mimică adecvate.

Demonstrația jocului este absolut necesară și constituie partea esențială a orientării în sarcină. Modelul și demonstrația sunt însoțite de explicație, cu rolul de a fixa prin cuvânt anumite procedee, proprietăți, denumiri noi. Explicația dirijează percepția vizuală și fixează minimul necesar de cunoștințe pentru ca jocul să-și atingă scopul propus.

Fixarea regulilor se face în timpul explicației sau după explicație, dacă jocul are o acțiune mai complicată. De cele mai multe ori fixarea nu este necesară decât dacă se constată greșeli la jocul de probă.

Fixarea regulilor „trebuie să evite ruperea în mod mecanic a regulilor jocului și să urmărească înțelegerea lor” (21). Uneori, după explicație sau în timpul explicației se obișnuiește să se fixeze regulile transmise. Alteori, am exemplificat regulile după semnalul de începere a jocului: “Începem jocul! Nu uitați: nu aveți voie să deschideți ochii înainte de a bate eu din palme. După ce ați deschis ochii, va trebui să observați repede…Va răspunde acel copil care a ghicit mai repede.”

Fixarea regulilor se poate face și prin întrebări. De exemplu, în cazul jocului “Caută vecinii!”:

– Ce trebuie să faceți după ce s-a aruncat cubul?

– Ce jetoane trebuie să ridicați?

– Cine câștigă?

Executarea jocului de probă – jocul începe la semnalul conducătorului jocului. Educatoarea intervine mai des în joc, reamintind regulile, succesiunea etapelor jocului, dând indicații organizatorice.

În general, sunt două forme de conducere a jocului:

– conducere directă – educatoarea are rolul de conducător (cu precădere la grupa mică și mijlocie);

– conducere indirectă – educatoarea transferă rolul de conducător unui copil.

Pe parcursul desfășurării jocului, educatoarea poate trece de la conducerea directă (jocul de probă) la conducerea indirectă (complicarea jocului). Totuși , în cazul în care nu este conducător de joc, îndrumarea educatoarei are un caracter stimulativ și urmărește :

să imprime un anumit ritm jocului;

să mențină atmosfera de joc, integrând elementele de joc (mișcarea, aplauzele, întrecerea);

să urmărească evoluția jocului, evitând momentele de monotonie;

să controleze modul în care copiii rezolvă sarcina de lucru respectând regulile și folosind limbajul matematic implicat de sarcină;

să creeze condițiile necesare pentru ca fiecare copil să rezolve sarcina didactică, independent sau în grup, funcție de modul de organizare a jocului;

să urmărească comportarea copiilor și modul corect de colaborare (dacă jocul o cere);

să antreneze toți copiii în acțiune.

În urma desfășurării semidirijate a jocului de probă, educatoarea va face observațiile necesare în funcție de modul de realizare a sarcinii de către copii și corectează cu tact greșelile, apreciază rezultatele și revine cu explicații suplimentare în cazul unor greșeli tipice.

Executarea jocului de către copii se face după jocul de probă ; în această etapă educatoarea trebuie să urmărească anumite aspecte:

îndeplinirea acțiunilor în succesiunea dată;

respectarea regulilor;

reamintirea lor atunci când este necesar;

îndeplinirea corectă a sarcinilor didactice;

atragerea în joc a tuturor copiilor;

sprijinirea celor care nu reușesc să efectueze corect sarcina;

îmbinarea armonioasă a elementelor de joc cu cele instructive;

asigurarea unui ritm vioi de joc, a unei atmosfere corespunzătoare lui;

menținerea disciplinei;

pregătirea copiilor pentru autoconducerea jocului;

introducerea unor noi variante de joc și complicarea acestuia.

Educatoarea trebuie să intervină ori de câte ori constată abateri. Ea trebuie să ceară copiilor să respecte acțiunile jocului, să le îndeplinească corect. Numai astfel, jocul își atinge scopul.

În desfășurarea jocului, educatoarea trebuie să urmărească respectarea regulilor de către toți copiii. Abaterile de la regulă trebuie semnalate de fiecare dată, iar copiii în cauză vor fi ajutați să le aplice corect. Dacă încă de la început se insistă ca regulile să fie respectate, iar apoi copiii sunt îndrumați și ajutați să le aplice corect, activitatea evoluează fără dificultăți de natură să necesite întreruperea jocului, fără exlicații suplimentare sau atragerea atenției.

În genere, educatoarea trebuie să-și dozeze la maximum intervențiile pentru ca jocul să nu- și piardă cursivitatea și intensitatea, fapt care ar face ca preșcolarii să nu-l mai urmărească cu interes. Intervențiile prea numeroase, conducerea rigidă a jocului se soldează întotdeauna cu rezultate slabe.

Educatoarea trebuie să urmărească permanent antrenarea tuturor copiilor în joc. Există jocuri didactice care, prin structura lor, asigură o participare activă a copiilor, ei trebuind să mânuiască permanent material distributiv, să-l selecționeze, să acționeze cu el , ca de pildă la jocurile “Mai multe, mai puține, tot atâtea”, “Câte legume ai cumpărat?”, “Numără și potrivește!”.

În alte jocuri, copiii acționează pe rând cu materialul demonstrativ. În aceste cazuri, am urmărit să găsesc procedee potrivite prin care să mențin atenția și interesul copiilor, chiar și atunci când ei nu acționează direct în joc. În această privință, introducerea unor elemente de întrecere, creșterea ritmului desfășurării jocului, folosirea unor amendamente pentru cei neatenți i-au activizat pe copiii care au avut, la un moment dat, un rol pasiv.

Am stimulat permanent copiii timizi, retrași , dându-le sarcini atractive în joc. De exemplu, să mânuiască materialul demonstrativ, să plaseze jucăriile la locul potrivit pentru a rezolva operația de adunare.

În timpul jocului, am fost atentă și în ceea ce privește stabilirea unor relații corespunzătoare între copii. Principala sursă de dezordine și confuzie în joc o constituie necunoașterea și nerespectarea regulilor elementare de comportare. Ritmul și intensitatea jocului trebuie să crească treptat. În acest sens, mi-am propus evitarea pauzelor și intervențiilor inutile, de asemenea, după caz, introducerea unor variante noi, complicarea sarcinii didactice, ceea ce, în general, ridică pulsul jocului.

Am observat că jocurile îi atrag pe copii și devin mai captivante dacă au și momente vesele, o încărcătură afectivă care să asigure întărirea acțiunii.

Complicarea jocului asigură transferul deprinderii prin aplicarea de situații noi și variate. Se realizează după ce se constată că întreg colectivul de copii a executat corect jocul. Acum, se pot introduce noi materiale, alte elemente noi de joc, sau se pot complica sarcinile jocului, introducându-se situațiile problemă. În cazul în care este necesar, variantele de complicare se pot executa semidirijat, în funcție de gradul său de dificultate. Am urmărit ca elementele de joc să se integreze firesc în desfășurarea jocului și să stabilesc criteriile de performanță.

Încheierea jocului este momentul în care copiii sunt apreciați, se formulează concluzii asupra modului cum s-au respectat regulile de joc, cum s-au executat sarcinile, se stabilesc câștigătorii. În încheiere se repetă denumirea jocului executat și scopul său. Pentru ca încheierea jocului să nu scadă brusc dispoziția copiilor, mai ales la nivelul 3-5 ani, este indicat ca educatoarea să folosească anumite procedee atractive, cum ar fi jocul liber cu jucăriile folosite, mișcări imitative cu jucării sau fără jucării, stabilirea câștigătorilor jocului, aplaudarea celor care au obținut rezultate bune etc.

În concluzie, conducând jocul, educatoarea trebuie să creeze cele mai bune condiții de desfășurare a lui, astfel încât jocul didactic să-și păstreze specificitatea și să-și mărească eficiența.

III.5. Utilizarea jocului didactic matematic în grădinița de copii – aspecte practice

III.5.1. Prezentarea colectivului de preșcolari

În anul școlar 2013-2014 am condus procesul instructiv-educativ la grupa mare din Gradinița cu program prelungit ”Petrache Poenaru” Craiova având înscriși un număr de 26 preșcolari dintre care 15 fete și 11 băieți. Toți preșcolarii au frecventat grădinița de la grupa mică, în jurul vârstei de 3 ani.

Preșcolarii provin din familii omogene ce prezintă interes pentru activitatea copilului în grădiniță și asigură continuitatea sarcinilor educative și în familie.

Copiii sunt adaptați la programul grădiniței, fiind deja al treilea an în care frecventează. Nu au existat cazuri de copii izolați sau respinși de colegii lor. Pe parcursul anului în cadrul colectivului de preșcolari a predominat prietenia, sinceritatea, solidaritatea, respectul pentru muncă și buna dispoziție; au manifestat seriozitate și interes în îndeplinirea sarcinilor activităților instructiv-educative, iar în ceea ce privește propriile activități au dovedit că sunt buni organizatori și că pot avea o atitudine critică față de acestea.

Întrucât cercul cunoștințelor despre lume s-a îmbogățit simțitor, realitatea externă a început să-i preocupe din ce în ce mai mult și ca atare am constatat o maximă receptivitate a preșcolarilor față de tot ceea ce-i înconjoară.

Copiii au fost atrași de activități care i-au antrenat în descoperirea de către ei înșiși a relațiilor dintre obiecte, de activități cu conținut accesibil și totodată plăcute și atractive.

În stabilirea sarcinilor am ținut cont de nivelul de dezvoltare intelectuală, psihică și fizică, sarcinile au fost diferențiate pentru a corespunde capacităților și nevoilor fiecărui copil. Accentul a fost pus pe pregătirea copiilor pentru integrarea în clasa pregătiroare.

III.5.2 Jocuri didactice matematice folosite în predarea – învățarea – evaluarea operației aritmetice de adunare

Pentru a ajunge să efectuaze operații de adunare, utilizând un limbaj matematic adecvat preșcolarul parcurge mai multe etape în care își formează și își dezvoltă mai multe priceperi, deprinderi, capacități după cum urmează.

Constituirea de mulțimi / grupe de obiecte după diverse criterii succesiv sau 1-2 criterii simultan (formă, mărime, culoare, etc.)

Compararea mulțimilor prin corespondență 1 la 1 pentru a preciza în care sunt ”mai, puține” , ”mai multe” sau ”tot atâtea obiecte”

Însușirea conceptului de număr natural

Înțelegerea procesului de formare a unui număr prin adăugarea unei unități la numărul învățat anterior

Numărarea în ordine crescătoare / descrescătoare în limitele 1 – 10

Raportarea numărului la cantitatea de obiecte și a cantității de obiecte la număr

Identificarea vecinilor cifrei și a locului pe care îl ocupă cifra în șirul numeric

Efectuarea operațiilor de adunare la grupa de obiecte a unei unități (inițial) și a mai multor unități ulterior

III.5.2.1. Jocul didactic cu mulțimi, compararea mulțimilor, serieri, clasificări, structuri

Gândirea preșcolarilor este preoperatorie, ea prezintă anumite instrumente de interacțiune cognitivă. De aceea, la acest nivel de operații simple, prin jocurile didactice matematice copiii exersează formarea de grupe de obiecte după anumite criterii (formă, mărime, culoare, grosime, lungime) sau punere în corespondență biunivocă a unor obiecte ce intră în componența unor grupe, clasificări ale obiectelor după diferite criterii, ordonări, serieri ale obiectelor,etc. Toate acestea se realizează cu succes prin acțiunea concretă a copilului cu obiectele sau cu imaginile obiectelor concrete.

Voi exemplifica câteva dintre jocurile desfășurate la grupă pentru fiecare nivel în parte :

O primă categorie de jocuri au fost cele ce au solicitat simpla grupare de obiecte:

Jocul „Mingile în coș”

Scop :

Formarea deprinderii de a constitui grupe de obiecte după criteriul culoare

Sarcina didactică :

Separarea obiectelor de același fel după culoare

Regulile jocului :

La sunetul clopoțelului și la îndemnul educatoarei: Mingile roșii, copiii vor alege din ladă numai mingile de culoarea roșie pe care le vor așeza în coșul de aceeași culoare. La fel se va proceda și cu mingile de celelalte culori: galbene și albastre. Răspunsurile sunt motivate. Copiii corectează eventualele greșeli.

Elemente de joc : mișcarea, gruparea mingilor

Mijloace de învățământ : sac cu mingiuțe roșii, galbene și albastre de mărimi diferite; coșuri roșii, galbene și albastre; medalioane.

Desfășurarea jocului :

În fața copiilor au fost așezate trei coșuri de trei culori și o ladă cu mingi: roșii, galbene și albastre. La sunetul clopoțelului, copiii numiți de educatoare își aleg un partener cu care merg la lada cu mingi colorate și aleg doar mingile care aveau culoarea precizată de aceasta.

Variantă :

Copiii numiți de educatoare își aleg un partener cu care vor forma grupe de mingi care îndeplinesc simultan 2 criterii – mărime și culoare (grup de mingi mari și galbene).

Alte astfel de jocuri au fost : „Formează grupa căluților roșii!”, „Așază jucăriile după mărime”, „Găsește grupa potrivită”.

Jocul didactic „Roadele toamnei”

Scop :

Realizarea unor clasificări de obiecte după mai multe criterii.

Organizare: în grup – cerințele realizându-se individual.

Sarcina didactică :

Alcătuirea grupelor de obiecte corespunzătoare criteriilor stabilite anterior.

Elemente de joc : povestirea, întrecerea, problematizarea, surpriza, recompensele.

Mijloace de învățământ: copaci, fructe și legume decupate (de diferite culori și mărimi), machetă cu grădina de legume, cub, fișe.

Desfășurarea jocului, copiii au format grupe de fructe și grupe de legume, le-au „sortat” după diferite criterii (formă, culoare, mărime), au comparat grupele de obiecte. O ultimă variantă de joc a constituit-o metoda cubului, copiii având ca sarcină :

1. descrie – să descrie elementele prezentate formând grupe după diferite criterii;

2. compară – să compare numărul, forma, culoarea, mărimea etc. elementelor celor două grupe;

3. analizează – să analizeze mărimea, alcătuind un șir crescător;

4. asociază – să asocieze forma lădițelor cu figura geometrică pe care o desenează;

5. aplică – să deducă succesiunea elementelor continuând șirul început;

6. argumentează – să argumenteze de ce șirul nu respectă alternarea mărimilor.

Metode folosite: cubul , problematizarea, exercițiul, explicația .

De asemenea, mai pot da ca exemplu jocurile : „La aprozar”, „Cearta jucăriilor”, „Să facem ordine!”

Un alt obiectiv pe care mi l-am propus în cadrul acestui tip de jocuri, la al II-lea nivel de vârstă, a fost ordonarea unor obiecte în șir crescător/descrescător după un criteriu dat. În vederea atingerii obiectivului propus, ca material didactic am folosit o gamă largă de obiecte ( jucării, cuburi, siluete, panglici, cilindri de plastic, creioane colorate de diferite grosimi sau lungimi, etc.).

Jocul didactic „Știi să faci la fel ca mine?”

Scop :

Formarea deprinderii de a ordona în șir crescător și descrescător o grupă de obiecte de aceea și formă, dar de dimensiuni diferite (mărime, lungime, sau grosime).

Sarcina didactică :

Ordonarea elementelor unei grupe în șir crescător și descrescător după criteriul dat.

Regulile jocului :

Personajul din poveste alege un copil pentru a descoperi ce se află în cutia magică, apoi la îndemnul aceluia și personaj, copiii vor rezolva sarcina individual cu materialul primit pe măsuțe.

Elemente de joc : surpriza, aplauze, cântece.

Mijloace de învățământ : fulare de aceeași culoare și lățime, dar de lungimi diferite; eșantioane roșii și galbene de diferite lungimi.

Desfășurarea activității :

La solicitarea unui personaj din poveste, un copil a descoperit ce se află în cutia magică. Exemplu: o grupă de fulare de lungimi diferite.

Copiii au ordonat prin comparare obiectele grupei în șir crescător și descrescător. Răspunsul corect a fost aplaudat, iar dacă a greșit, copilul a fost ajutat de un coleg. La semnalul personajului, toți copiii au lucrat la măsuțe cu materialul primit. Ei au așezat în partea stângă eșantionul roșu cel mai scurt, apoi prin comparare le-au așezat în șir crescător până la cel mai lung eșantioan. În șir descrescător au așezat de la stânga la dreapta obiectele grupei de eșantioane de culoare galbenă.

Variantă :

Personajul din poveste a numit un copil cuminte și i-a cerut să descopere în clasă grupe de obiecte constituite după criteriul dat (lungime, grosime, mărime).

Am mai desfășurat cu copiii jocurile: „Ordonează obiectele”, „Jocul culorilor”

III.5.2.2. Jocuri didactice pentru formarea conceptului de

număr natural

Mulți copii, atunci când vin la grădiniță, știu deja să numere până la 5, până la 10 ori mai mult. Dar, de obicei, exceptând cazul în care au primit în familie o educație conștient-adecvată, ei numără fără să știe prea bine despre ce este vorba, ca și cum ar spune o poezie ori o numărătoare într-un joc. Rolul educatoarei, pe parcursul anilor de grădiniță, este acela de a-l face pe copil să înțeleagă conceptul de număr. Chiar dacă acest obiectiv nu poate fi atins în totalitate în perioada preprimară, se consideră că preșcolarii demonstrează înțelegerea conceptului de număr atunci când pot număra obiecte, indiferent de categoria acestora. De exemplu , spun “șase” atunci când numără orice grup de șase obiecte.

Am acordat o atenție deosebită jocurilor pentru înțelegerea conceptului de număr natural, urmărind obținerea următoarelor comportamente:

Să construiască grupuri de obiecte prin corespondența de unu la unu ;

Să construiască grupuri de obiecte pe baza unui număr dat (treptat, de la 1 la 5 pentru nivelul I de vârstă și de la 1 la 10 pentru nivelul II de vârstă) ;

Să recunoască cifrele ( treptat, de la 1 la 5 la grupa mica – mijlocie și de la 1 la 10 la grupa mare) ;

Să pună în corespondență cifra cu numărul de obiecte;

Să traseze cifrele peste linii deja trasate.

Jocul didactic ”Rățuștele pe lac”

Scop:

Formarea reprezentării despre numărul 6

Sarcina didactică:

Formarea unor grupe / mulțimi cu 6 elemente

Regulile jocului:

Copiii numiți vin la planșă și formează grupe de 6 elemente prin adăugarea celui ”rătăcit” la grupa de 5 elemente din care face parte

Elemente de joc: aplauzele

Mijloace de învățământ: planșă, cutie cu obiectele ”rătăcite”, coșulețe individuale care conțin: jetoane cifre: 1-6

Desfășurarea jocului:

Educatoarea prezintă copiilor o planșă pe care este desenat lacul pe care se află 5 rățuște. Pe marginea lacului au crescut 5 fire de trestie, iar pe cer se află soarele care are 5 raze și 5 norișori. Copiii sunt anunțați că mai multe obiecte și –au pierdut locul pe planșă și trebuie așezate la locul lor : o rățușcă, o rază de soare, un nor, un fir de trestie. Educatoarea identifică / încercuiește grupa rățuștelor, apoi numără și spune câte elemente are; așează apoi rățușca rătăcită lângă surioarele ei și le numără încă o dată; alege cifra 6 și o așează lângă grupa rățuștelor. Li se cere copiilor să procedeze la fel și cu celelalte elemente rătăcite.

Copilul numit de educatoare identifică și numără căte fire de trestie au crescut pe marginea lacului. După ce așază încă un fir de trestie numără împreună cu educatoarea până la 6, apoi alege cifra 6 și o așează lângă grupa firelor de trestie. Se procedează în același fel și cu celelalte elemente.

Variantă:

Copiii primesc coșulețe în care se află cifrele de la 1-6, siluete de rățuște și boabe de porumb. Educatoarea cere copiilor să așeze pe masă atâtea rățuște câte le cere cifra arătată – 5, apoi le arată cifra 6 și le cere să pună pe masă 6 rățuște (copiii mai adaugă una). Li se cere apoi să hrănească rățuștele – fiecare primește câte un bob. În final copiii aleg din coșuleț cifra care le arată câte boabe au mâncat rățuștele.

Jocul didactic “Arată jetonul potrivit!”

Scop :

Verificarea număratului în limitele 1-6

Sarcina didactică :

Identificarea jetonului cu tot atâtea obiecte câte arată cifra.

Regulile jocului :

La semnalul educatoarei, copiii vor scoate din coșuleț jetonul corespunzător numărului dat. Conducătorii echipelor vor afișa imaginea la panou.

Elemente de joc : ghicirea, aplauze, întrecerea.

Mijloace de învățământ : jetoane cu cifre de la 1 la 6, panou pentru afișat, jetoane cu obiecte desenate pentru fiecare copil.

Desfășurarea jocului :

După intuirea materialelor primite, cer copiilor să precizeze numărul de obiecte desenate pe jetoane. Apoi spun un număr, iar copiii arată jetonul pe care sunt desenate tot atâtea obiecte câte reprezintă numărul ales. Copiii motivează alegerea jetonului.

Varianta 1: Împart copiii în 4 grupe, fiecare alegându- și câte un conducător. Apoi ridic o cifră (de la 1 la 6), iar copiii din fiecare echipă aleg jetonul care are tot atâtea obiecte desenate pe el câte arată cifra. Câștigă echipa care așază corect jetonul la panou.

Varianta 2: Fiecare grup primește o fișă pe care trebuie să lipească atâtea buline autocolante câte le cere cifra de pe fișă.

Am mai desfășurat următoarele jocuri : “Adu tot atâtea obiecte câte cere păpușa!”, “Cine știe să numere mai departe?”, “Spune câte cuburi am ascuns?”, ”Spune câte obiecte lipsesc?”

Jocul ,,Caută vecinii”

Scopul:

Formarea reprezentării corecte despre șirul numerelor naturale.

Sarcina didactică: Găsirea unui număr mai mare sau mai mic cu o unitate decât numărul dat.

Regulile jocului:

Copiii trebuie să caute vecinul mai mare sau mai mic cu unul decât numărul de pe zar. Ei trebuie să ridice jetoanele ce reprezintă vecinii numărului dat.

Cel care răspunde mai repede, rostogolește zarul devenind conducătorul jocului.

Elemente de joc: aruncarea zarului, mânuirea materialului.

Mijloace de învățământ: jetoane cu figuri geometrice între 1-7 pentru fiecare copil; două zaruri mari cu figuri geometrice; zaruri cu cifre de la 1 la 6.

Desfășurarea jocului:

În prima parte a jocului, educatoarea va rostogoli zarul pe a cărui fețe sunt desenate forme geometrice (pătrate sau cercuri) în număr diferit (1 – 6).

După ce zarul se oprește, educatoarea solicită copiilor să găsească vecinul mai mare cu o unitate decât numărul de obiecte de pe zar. Copiii așează pe masă jetonul pe care sunt desenate forme geometrice cu una mai mult decât pe zar. Se va verbaliza acțiunea.

Variantă: Zarul folosit de educatoare va conține cifrele de la 1 la 6. Copiii descoperă jetonul pe care sunt desenate forme geometrice cu una mai puțin decât indică cifra de pe zar.

III.5.2.3. Jocuri didactice utilizate pentru formarea capacității de a efectua operații de adunare în concentrul 1-10

În grupa mare pe lângă formarea conceptului de număr natural, sunt cuprinse în programă și activități pentru formarea capacității de a efectua operații de adunare și scădere cu 1-2 unități în concentrul 1-10. În predarea-învățarea operației aritmetice de adunare cu numerele naturale, jocul didactic a fost folosit cu succes, făcând ca un exercițiu să devină dinamic, atractiv, stimulând participarea activă a copiilor.

Prin aceste jocuri am urmărit obiectivele:

cunoașterea semnificației simbolurilor operatorii ( “+”; “=”), folosirea lor corectă în citire, scriere, calcul;

corelarea operației aritmetice cu operațiile logice dintre mulțimi, relațiile între operații.

Jocul didactic "Hai să le-adunăm! "

Scopul:

Verificarea deprinderilor de calcul cu l – 2 unități pe bază de material intuitiv;

Înțelegerea și folosirea corectă a termenilor matematici necesari verbalizării operațiilor;

Consolidarea operației de adunare cu 1 sau 2 unități;

Sarcina didactică: adunarea cu 1 sau 2 unități în limitele 1-7

Regulile jocului:

La semnalul educatoarei, copiii trebuie să plimbe jetonul din mână în mână până la auzirea cuvântului ,,Stop”. După semnalul de oprire, copilul la care s-a oprit jetonul spune cu voce tare cifra de pe el. Toți copiii vor scoate din coșuleț tot atâtea siluete câte cere cifra. Educatoarea trimite în joc al doilea jeton. După semnalul de oprire, copilul la care a ajuns jetonul cere celorlalți să mai adauge din coș 1 sau 2 siluete (pe jeton se află una dintre aceste cifre).

Elemente de joc: Trecerea jetonului din mână în mână, mișcarea, mânuirea materialului.

Mijloace de învățământ: Pentru fiecare copil un coșuleț cu cel puțin 7 siluete; pentru educatoare 7 jetoane cu cifrele între 1 și 7; jetoane cu cifre și simboluri aritmetice ,,+”, ,,=”.

Desfășurarea jocului:

Educatoarea transmite jetoanele pe rând, iar copiii le trec din mână în mână până când educatoarea spune ,,Stop”. Copilul la care s-a oprit jetonul spune ce cifră reprezintă și scot cu toții din coșuleț tot atâtea obiecte. Educatoarea transmite următorul jeton cu cifrele 1 sau 2 . Copilul la care se oprește al doilea jeton va cere copiilor să mai adauge 1 sau 2 elemente. Toți copiii execută adunarea. Se verbalizează acțiunea. Alt copil formează la tabla magnetică operația de adunare.

De exemplu: 4 + 2 = 6

Jocul didactic ”Construim "

Scopul:

Verificarea deprinderilor de adunare cu l – 2 unități pe bază de material intuitiv;

Înțelegerea și folosirea corectă a termenilor matematici necesari verbalizării operațiilor;

Consolidarea operației de adunare cu 1 sau 2 unități;

Sarcina didactică: adunarea cu 1 sau 2 unități în limitele 1-8

Regulile jocului:

Copiii stau cu ochii închiși sau cu capul pe masă. La semnal privesc la tabla magnetică desenul educatoarei și îl reproduc folosind bețișoare colorate.

Elemente de joc: închiderea/deschiderea ochilor, mânuirea materialului, aplauzele.

Mijloace de învățământ: cifre și simboluri aritmetice magnetice ,,+”, ,,=”, bețișoare de 2 culori: albastre și galbene.

Desfășurarea jocului:

Copiii sunt așezați la măsuțe în careu. Se distribuie materialul: bețișoare de 2 culori. La semnal închid ochii / pun capul pe masă pretinzând că dorm. La cel de-al doilea semnal privesc atenți la tablă și încearcă să reproducă desenul. După ce toți copiii au terminat li se cere să precizeze câte bețișoare albastre, câte bețișoare galbene au folosit și câte sunt în total. Se scrie operația la tabla magnetică, verbalizându-se în acelați timp.

Exemplu:

4 + 2 = 6

Alte jocuri desfășurate la grupă: ,, Jocul numerelor”, ,,Roboțelul”, ,,Hai să socotim”

Joc didactic ,,Ghici, ghicitoarea mea”

Scop:

Verificarea deprinderii de a efectua operații de adunare cu 1 / 2 unități

Sarcina didactică:

Efectuarea operațiilor de adunare în concentrul 1- 10

Regulile jocului:

Copiii scot din coșulețe atâtea cireșe câte le indică cifra. La semnal închid ochii timp în care educatoarea ajutată de 1-2 copii mai adugă la fiecare o cireașă sau 2, după cum au stabilit anterior. La al doilea semnal copiii deschid ochii și descoperă câte cireșe au mai primit, apoi rezolvpă operația de adunare pentru a afla câte cireșe au în prezent.

Elemente de joc: aplauzele, surpriza, închiderea și deschiderea ochilor.

Mijloace de învățământ: coșulețe ci cireșe, tabla magnetică, cifre și simboluri matematice magnetice: +, =.

Desfășurarea jocului:

Copilul numit de educatoare va veni pentru așeza la tabla magnetică o cifră (1-9). Li se cere copiilor să scoată din coș tot atâtea cireșe. La semnal copiii vor închise ochii timp în care educatoarea ajutată de 1-2 copii mai adaugă la fiecare copil 1-2 cireșe. La cel de-al doilea semnal copiii deschi ochii pentru a descoperi ce schimbare s-a produs. Sunt indicați 1-2 copii care vor preciza câte cireșe au avut, cîte au mai primit și câte au acum. Alt copil merge la tabla pentru a ”scrie” operația de adunare.

Exemplu:

8 + 2 = 10

Variantă:

Copiilor li se cere să mănânce 2 cireșe, apoi să calculeze cu câte au rămas. Mai mănâncă o cireașă, apoi fac din nou operația de scădere. Se repetă până când se termină toate cireșele.

Jocul didactic "Micii matematicieni " (ANEXA 1)

Scopul: Evaluarea capacității de a înțelege și utiliza numere, cifre întrebuințând un vocabular adecvat

Sarcina didactică: adunarea cu 1 sau 2 unități în limitele 1-10

Regulile jocului:

Copiii desemnați merg pe rând și aleg din colet plicurile în ordine crescătoare a cifrelor de pe ele. Se citește sarcina iar copilul o rezolvă la tablă / panou concomitent cu copiii de la măsuțe.

Elemente de joc: surpriza, mișcarea, mânuirea materialului.

Mijloace de învățământ: Pentru fiecare copil jetoane cu numerele 1-10

Desfășurarea jocului:

Primul copil desemnat alege plicul pe care este scrisă cifra 1 și rezolvă sarcina: Alege din numerele aflate pe panou pe cel mai mic, apoi pe cel mai mare. Copiii de la măsuțe rezolvă aceeași sarcină.

Următorul copil alege plicul cu cifra 2, apoi formează șirul crescător și descrescător cu cifrele magnetice găsite în acesta. La semnal copiii adorm, iar educatoarea schimbă locul cifrelor în șir. La trezire copiii trebuie să descopere și să remedieze greșelile.

Alt copil va număra ”bucătarii” – jetoane cu ceastă meserie găsiți în plicul 3 și va alege cifra potrivită.

În următorul plic copiii găsesc câteva ghicitori ilustrate. După citirea ghicitorilor de către educatoare, copiii descoperă răspunsurile corecte, apoi ”scriu” operațiile de adunare la tabla magnetică.

Varianta:

Ultimul plic conține un cd pe care copilul desemnat îl pune la calculator. Pe cd se află câteva probleme ilustrate pe care copiii le rezolvă.

Jocul didactic ”Vulpea și gâștele”

Scopul:

Consolidarea capacității de a efectua operații de adunare cu1 / 2 unități

Sarcina didactică:

Să adune ”gâștele” pe care le-a prins și le-a adus în vizuină

Regulile jocului:

Copilul desemnat vulpe stă la pândă pentru a prinde gâștele care părăsesc curtea pentru a merge să prindă pește în lac. El aduce în vizuina sa gâștele pe care reușește să le prindă și rezolvă operația de adunare pentru a afla câte gâște are acum.

Elementele de joc: mișcarea – alergarea, aplauzele

Material didactic: sfoară pentru a delimita curtea păsărilor, vizuina și lacul

Desfășurarea jocului:

Vulpea stă la pândă în vizuina sa pretinzând că doarme. Gâștele pornesc din curte către lac pentru a prinde a înota. Dacă există copii care nu vor sau nu pot participa activ la joc se pot așeza pe scăunele în vizuina vulpii. La semnal vulpea se trezește și pornește la vânătoare. Prinde 1 sau 2 gâște pe care le duce în vizuina sa. Copilul – vulpe este rugat să precizeze câte gâște a avut la început în vizuină, câte a prins și câte are acum. Se insistă pe utilizarea unui limbaj matematic corect. Exemplu: ”Am avut la început 3 gâște și am mai prins 2. Acum am 5 gâște. 3 gâște + 2 gâște = 5 gâște.”

III.5.2.4. Jocuri didactice interdisciplinare

Interdisciplinaritatea elimină barierele artificiale dintre domeniile cunoașterii datorită transferului de cunoștințe, de metode, de mijloace, dându-le posibilitatea aplicării cunoștințelor însu și te pe parcurs. În aceste condiții, activitățile instructiv-educative sunt mai atractive, eficiența lor crește, iar copilul nu este simplu receptor, ci devine un subiect al cunoașterii și acțiunii. Astfel, pe parcursul unui demers didactic interdisciplinar, copiii își completează, își adâncesc sau aplică cunoștințele dobândite, numără, îmbină figuri geometrice, redau grafic imagini, separă jucăriile după anumite criterii, în funcție de legăturile logice dintre conținuturile pedagogice.

Jocul didactic interdisciplinar este o activitate în care se îmbină sarcini didactice din domenii de cunoaștere diverse, într-o structură unitară, axată pe învățare. El imprimă activității didactice un caracter dinamic și atrăgător, induce o stare de bucurie și de destindere care previne monotonia și oboseala și fortifică energiile intelectuale și fizice ale copiilor.

Jocul ,,Bețișoare lungi și scurte”

Scop:

Consolidarea deprinderii de a efectua diferite operații cu grupe de obiecte (sortare, grupare, comparare, aprecierea cantității).

Dezvoltarea creativității prin realizarea unor teme inspirate din natură sau din imaginație folosind bețișoare.

Sarcina didactică:

Sortarea și gruparea obiectelor după un criteriu dat și compararea celor două mulțimi de obiecte prin punere în corespondență.

Crearea unor tablouri prin lipirea bețișoarelor într-o formă imaginată de ei.

Regulile jocului:

Fiecare copil utilizează materialul primit în coșuleț după sarcinile date.

Elemente de joc: surpriza, aplauze, recompensa.

Mijloace de învățământ: bețișoare lungi și scurte, lipici, hârtie albă sau colorată, cariocă.

Desfășurarea activității:

Copiii sortează bețișoarele, grupându-le după lungime. Cer copiilor să spună în care grupă sunt mai multe bețișoare, comparându-le după așezarea obiectelor în pereche, apoi realizează ecivalența dintre cele două mulțimi prin adăugarea sau luarea unui bețișor, după caz.

În ultima parte a activității copiii realizează din bețișoare imaginea unui obiect din natură (casă, tren etc.) pe care le vor lipi pe o coală de hârtie albă sau colorată. Copiii sunt rugați să spună câte bețișoare lungi, câte scurte și câte bețișoare au folosit în total pentru respecticul obiect. Dacă timpul le permite, pot folosi carioca pentru completarea unor detalii sau accesorii ale acestor obiecte.

CAPITOLUL IV: PREZENTAREA ȘI EVALUAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

Sub semnul ipotezelor și obiectivelor stabilite, cercetarea pedagogică s-a efectuat pe parcursul anului școlar 2013/2014, constituindu-se ca o perioadă propice valorificării nemijlocite a potențelor instructiv-educative izvorâte din varietatea demersului didactic aplicat.

Practica desfășurată confirmă și de această dată că folosirea jocului didactic în activitățile matematice corespunde pe deplin învățământului modern. Jocul didactic matematic transformă copilul din obiect în subiect al învățării. Pe parcursul jocului didactic, copiii au posibilitatea să-și pună întrebări, să caute soluții, să-și verifice propria activitate.

Eficiența activităților desfășurate în cadrul experimentului s-a dovedit cu claritate în rezultatele obținute de către preșcolari la probele de evaluare a cunoștințelor și deprinderilor însușite.

Instrumentele de evaluare au fost variate (orale sau scrise: fișe de lucru, teste) și raportate permanent la obiectivele propuse.

Evaluarea presupune elaborarea judecății de valoare în legătură cu:

Grupa de copii;

Randamentul activității de predare-învățare;

Eficiența resurselor materiale și procedurale.

Este o nece și tate ca la fiecare activitate proiectată să fie precizată clar și modalitatea de evaluare care dimensionează eficiența organizării procesului de învățământ.

Prin cele trei forme – predictivă, formativă și sumativă – evaluarea asigură controlul permanent al eficienței actului complex al învățării (înțelegerea, memorarea, operarea, aplicarea, soluționarea de probleme, creația), care se exprimă în obiective formulate și operaționalizate pentru fiecare activitate.

Observând efectul jocului didactic asupra motivației copiilor și eficiența sa ca modalitate activă în cadrul procesului instructiv – educativ, am realizat o mini-investigație de tip experimental în cadrul activităților matematice desfășurate cu copiii, cu referiri la formarea și consolidarea noțiunii de mulțimi și operare cu acestea, cunoașterea figurilor geometrice, formarea noțiunii de număr natural, operații de adunare și scădere în concentrul 1-10 .

Cercetând impactul jocului didactic asupra însu și rii noțiunilor matematice de bază, am pornit de la următoarea ipoteză:

Prin utilizarea jocului didactic matematic în procesul de predare-învățare-evaluare a operației aritmatice de adunare în învățământul preprimar și aplicând metode moderne, creative și atractive pentru copii, voi putea asigura temeinicie și durabilitate cunoștințelor însușite, voi stimula menținerea capacității de efort a organismului copiilor, voi contribui la dezvoltarea gândirii logice, creatoare, cât și la formarea personalității copilului ?

Alături de această ipoteză generală, am formulat următoarele ipoteze particulare:

Dacă voi folosi jocul didactic ca metodă de predare-învățare-evaluare a operației de adunare , voi crea un mediu stimulativ și eficient pentru însușirea temeinică de către copii a noțiunilor matematice de bază.

Dacă voi folosi preponderent jocul didactic ca mijloc de realizare, voi stimula dezvoltarea creativității copiilor, operațiilor gândirii, abilităților în rezolvarea de probleme.

Dacă voi folosi în demersul didactic jocul didactic interdisciplinar, copiii vor stabili relații între diferite domenii de cunoaștere, eliminând barierele artificiale dintre acestea.

Obiectul acestei investigații l-a constituit proiectarea și experimentarea (parțială) a unui ansamblu de jocuri didactice ce pot fi utilizate în predarea, fixarea și consolidarea capacității de a efectua operații de adunare cu 1 / 2 unități.

IV.1. Evaluarea progresului preșcolarilor

Realizat pe durata unui an școlar (16 septembrie 2013 – 20 iunie 2014), experimentul a cuprins pe lângă testarea inițială (predictivă – Testul 1) și cea finală (sumativă – Testul 5), un program intensiv de lucru cu copiii grupei mare, asociat cu diferite modalități de evaluare permanentă, formativă (accentul fiind pus pe testele de evaluare formativă). În acest scop, în cadrul experimentului au fost administrate cinci teste (unul predictiv, trei formative și unul sumativ), fiecare test fiind însoțit de obiectivele operaționale în concordanță cu obiectivele de referință conținute în Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii. În funcție de rezultatele obținute la teste, am administrat fișe de dezvoltare (copiilor dotați, care și -au însușit deplin cunoștințele) și fișe de recuperare (copiilor care nu și-au însușit cunoștințele la un nivel satisfăcător).

Experimentul s-a realizat în trei faze:

În prima fază, cea prealabilă sau pregătitoare, am stabilit strategia desfășurării experimentului, luând în considerare jocul didactic ca factor determinant în însușirea noțiunilor matematice și aplicând un test predictiv copiilor din grupa mare, aceștia constituind eșantionul participant la experiment .

Realizând evaluarea predictivă, am putut stabili nivelul inițial al copiilor, înainte de aplicarea experimentului. Experimentul a fost aplicat la un colectiv de 26 copii, efectiv ce s-a menținut constant pe tot parcursul anului.

La începutul anului școlar, în cadrul evaluării inițiale, prin intermediul jocurilor didactice, am dat copiilor spre rezolvare probe de evaluare predictivă.

Obiectivele urmărite au vizat dezvoltarea proceselor de cunoaștere și nivelul cunoștințelor dobândite de copii în familie / grădiniță pentru a avea o imagine clară asupra condițiilor de început ale experimentului. Acestea au fost:

Clasificarea obiectelor după unul sau mai multe criterii.

Recunoașterea și denumirea figurilor geometrice.

Recunoașterea cifrelor 1-5.

Identificarea poziției unui obiect într-un șir, utilizând numeralul ordinal.

Raportarea corectă a cantității la număr și a numărului la cantitate.

Testul predictiv (Anexa 2) a conținut următorii itemi:

I 1. Alcătuiește prin încercuire: – mulțimea frunzelor mici și verzi;

– mulțimea morcovilor subțiri care nu au frunze ;

I 2. Colorează șirul triunghiurilor!

I 3. Colorează cu roșu primul cerc și al doilea pătrat!

I 4. Lipește cifra corespunzătoare numărului de figuri geometrice din fiecare șir!

I 5. Rezolvă operația de adunare și lipește cifra care îți indică răspunsul corect

Analiza rezultatelor:

Corespunzător rezultatelor individuale înregistrate, au fost aplicate după caz, măsuri de recuperare și dezvoltare, ce s-au desfășurat în jocurile liber-creative, având ca suport fișe de lucru diferențiate.

În scopul cunoașterii gradului de interes și entuziasmului copiilor față de activitățile matematice din grădiniță, în general, și față de noțiunile matematice (mulțimi, cifre, operații de adunare), în special, am folosit metoda chestionarului, adresând întrebări pe această temă copiilor. Doar 9 din cei 26 de copii au răspuns că sunt atrași de activitățile cu mulțimi și cifre, restul au declarat că se plictisesc și îi obosesc activitățile matematice, preferând jocurile de construcții, jocurile de masă, povești, cântece, jocuri muzicale.

Manifestarea interesului față de activitățile matematice

Din discuțiile libere purtate cu copiii, am ajuns la concluzia că lipsa de entuziasm pentru activitățile matematice se datorează faptului că în aceste activități noțiunile folosite, prin caracterul lor abstract, sunt aride, că nu le înțeleg tot timpul și că nu sensibilizează latura creativă a memoriei, inteligenței. Copiii sunt atrași de activități care îi antrenează în descoperirea de către ei înșiși a relațiilor dintre obiecte, de activități cu conținut acceșibil și totodată plăcute și atractive.

Pentru a declanșa motivația intrinsecă și extrinsecă în ceea ce privește operarea cu noțiunile matematice, am proiectat și aplicat la nivelul eșantionului experimental o serie de jocuri didactice, menite să trezească interesul copiilor pentru activitățile cu mulțimi, cifre, operații de adunare.

În aplicarea experimentului la clasă, am fost condusă de cele trei ipoteze particulare, formulate la începutul cercetării; în acest scop am vizat aplicarea unor teste care să vizeze cele trei aspecte metodologice ale ipotezelor particulare: jocul didactic folosit ca metodă, jocul didactic – mijloc de realizare a activității matematice, proiectarea jocului didactic interdisciplinar.

Jocul didactic matematic – metodă folosită în cadrul procesului de predare-învățare-evaluare a operației de adunare.

În scopul realizării unui învățământ formativ-educativ așa cum se cere la ora actuală și care are sarcina de a-l înzestra pe copil cu acele mecanisme care să-l ajute să învețe șingur, cadrul didactic trebuie să identifice cele mai eficiente strategii didactice care să ducă la atingerea scopului propus.

Scopul utilizării strategiilor didactice îl reprezintă identificarea celui mai eficient demers de instruire și autoinstruire, de valorificare și combinare optimă a resurselor materiale, procedurale și umane în cadrul procesului instructiv-educativ.

Componentă a strategiei didactice, metoda de învățământ reprezintă calea prin care copiii ajung în procesul instructiv-educativ la atingerea finalităților stabilite, „planul de acțiune transpus într-un ansamblu de operații mintale și practice ale binomului educațional prin care copiii dobândesc cunoștințe, priceperi, deprinderi, capacități, atitudini și competențe.” (20)

Literatura de specialitate cunoaște o multitudine de criterii de clasificare a metodelor de învățământ, însă, în ceea ce ne privește, este important ca în activitatea noastră să luăm în considerare acele metode care pun în centrul acțiunilor de învățare copilul, centrate pe explorarea personală a realității de către acesta, numite metode activ-participative.

„Sunt considerate activ-participative acele metode care sunt capabile să mobilizeze energiile copilului, să-i concentreze atenția, să-l facă să urmărească cu interes și curiozitate activitatea, să-i câștige adeziunea logică și afectivă față de cele nou învățate; care-l îndeamnă să-și pună în joc imaginația, înțelegerea, puterea de anticipare, memoria, etc. ”(4)

În prezenta lucrare am încercat să demonstrez rolul important pe care îl are jocul didactic în activizarea strategiilor didactice, dar și în motivarea și facilitarea însu și rii cunoștințelor matematice.

În învățământul preprimar se realizează o îmbinare armonioasă între activitatea de învățare și joc.

Pentru a experimenta și demonstra necesitatea și importanța alegerii jocului didactic ca metodă în activitățile matematice de predare (exerciții cu material individual), am planificat și derulat la grupă astfel de activități, dorind să creez o atmosferă cât mai plăcută, mai atractivă pentru copii, să transfer în centrul acțiunii de învățare copilul, pentru a participa activ, pentru a stimula inițiativa și creativitatea.

La activitatea matematică de predare a numărului și cifrei 8 (exercițiu cu material individual), am introdus jocul didactic la sfârșitul activității. Practica ne dovedește că materialul atractiv, accesibil și bine realizat are importanță covârșitoare în succesul jocului.

Pentru jocul “Rozeta magică” am folosit ca material didactic un disc mare de carton împărțit în opt părți , pe fiecare fiind scrisă câte o cifră de la 1 la 8 (poate fi utilizată pentru orice număr). Pe fiecare colț al rozetei este reprezentată o operație de adunare care trebuie rezolvată și prin rotirea discului se va potrivi rezultatul potrivit la fiecare operație.

Copiii au avut ca sarcină ”Calculează și spune câte sunt”. Copilul desemnat rotește rozeta. După ce aceasta se oprește copilul va rezolva operația de adunare indicată de săgeata roșie (cea aflată deasupra rozetei) și rotește discul pentru a potrivi răspunsul corect. Ca variantă se cere copiilor să rotească discul mai întâi pentru ca în funcție de cifra indicată de săgeata din mijlocul discului să identifice operația potrivită.

Obiectivele urmărite în această activitate au fost :

-să recunoască cifrele 1-8 ;

-să numere crescător și descrescător în concentrul 1-8 ;

-să rezolve operațiile de adunare ;

Folosirea acestei metode a facilitat însușirea de către copii a numărului și cifrei 8 prin adăugarea unei unități la numărul 7, dar și exersarea capacității de a efectua operații de adunare. A făcut posibilă, de asemenea, o comportare mult mai activă a copiilor, acceptând competiția cu sine însușiși cu ceilalți parteneri de joc, exersând în același timp într-un sistem dirijat, prin care se ajunge la construirea unor structuri mentale de către copii.

În încheierea activității, am aplicat un test (Anexa 3), care a avut următorii itemi:

I 1: Colorați căsuța care indică operația corectă.

I 2: Încercuiește cifra care îți arată câte mere erau la început în măr (rezultatul adunării)

I 3: Desenează în spațiul dat atâtea mere câte ai vrea tu să mănânci / scrie cifra.

Analiza rezultatelor:

Jocul didactic – mijloc de realizare a activității matematice

Jocul didactic este una din formele de învățare cu cele mai bogate efecte educative, un foarte bun mijloc de activizare a preșcolarului și de stimulare a resurselor lui intelectuale.

Jocul didactic are bogate resurse de stimulare a creativității. Prin libertatea de gândire și acțiune, prin încrederea în puterile proprii, prin inițiativă și cutezanță, jocurile didactice devin, pe cât de valoroase, pe atât de plăcute. În joc se dezvoltă curajul, perseverența, dârzenia, combativitatea, corectitudinea, disciplina prin supunerea la regulile jocului, spiritul de cooperare, de viață în colectiv, de comportare civilizată.

Pornind de la ipoteza și considerentele amintite mai sus, în cadrul activităților matematice, am proiectat nenumărate jocuri didactice în procesul de predare-învățare-evaluare a operației de adunare, prin intermediul cărora copiii și-au testat cunoștințele; creând o atmosferă de destindere, participanții la joc au fost foarte atrași în sarcinile jocului.

Jocul didactic „În pădure” (proiect didactic Anexa 5) a fost proiectat în cadrul temei săptămânale „Animale sălbatice din țara noastră”, fiind o activitate de consolidare de cunoștințe.

La sfârșitul activității, s-a aplicat testul (Anexa 4) cu itemii:

I 1: Încercuiește cifra care arată rezultatul operației!

I 2: Încercuiește operația corectă!

I 3: Unește cu o linie cifra cu grupa corespunzătoare!

Analiza rezultatelor:

În urma desfășurării la clasă a unei game variate (după conținut) de jocuri didactice matematice, influențele observate asupra copiilor au fost următoarele:

– jocul didactic orientează activitatea de învățare a operație de adunare într-o formă plăcută, activitatea păstrându- și însă carecter de seriozitate;

– prin conținutul și sarcinile propuse, antrenează intens operațiile gândirii, dar și imaginația;

– cultivă la copii curajul, încrederea în forțele proprii;

– transpune copilul în lumea jocului prin elementele de joc;

– formează conștiința disciplinei prin regulile de joc ;

– prin crearea atmosferei atractive, se dezvoltă la copii interesul și motivația pentru activitatea de învățare.

Jocul didactic interdisciplinar

În vederea realizării unui demers didactic modern, mi-am propus ca în organizarea procesului instructiv-educativ să exprim trecerea de la centrarea activității pe ceea ce trebuie să facă educatoarea, la precizarea și analiza a ceea ce trebuie să fie capabil să facă copilul în urma instruirii. Pentru copil, “a ști să facă”, “a ști să înțeleagă” înseamnă să stabilească relații între diferite domenii de cunoaștere; verificarea acestor capacități presupune o abordare interdisciplinară a activității de evaluare. Pentru implementarea cu succes a acestei forme de activitate, am utilizat jocul didactic în tripla sa calitate (metodă, mijloc și procedeu didactic).

Jocul didactic interdisciplinar ,,Răspunde repede și bine” (proiect Anexa 6) a vizat verificarea cunoștințelor copiilor însușite la activitățile din mai multe domenii: DȘ (Domeniul Știință), DLC (Domeniul limbă și cominucare), DEC (Domeniul estetic creativ)

La sfârșitul activității, am aplicat testul (Anexa 7), cu itemii:

1. Colorează elementele specifice anotimpului primăvara!

2. Desenează atâtea cerculețe câte silabe are cuvântul!

3. Ana a găsit sub cireș 2 cireșe. Urcând pe o scară tatăl ei i-a mai cules încă două cireșe. Câte cireșe a primit Ana ? Scrieți operația în chenarul de mai jos!

Analiza rezultatelor:

Avantajele acestui tip de evaluare pot fi privite prin prisma educatoarei, dar și a copilului.

Pentru preșcolari, avantajele jocului interdisciplinar se concretizează prin:

– dezvoltarea creativității;

– dezvoltarea operațiilor gândirii;

– consolidarea deprinderilor de exprimare corectă, conștientă în propoziții;

– dezvoltarea atenției voluntare, a spiritului de echipă și de competiție;

– dezvoltarea abilităților în rezolvarea de probleme;

– dezvoltarea abilităților aplicative;

– dezvoltarea gustului estetic și a comportamentului civilizat;

– cultivarea interesului și a plăcerii de a se juca învățând și de a învăța jucându-se.

Organizând activități în acest mod, am ajuns la concluzia că interdisciplinaritatea este o condiție și ne-qua-non a muncii cu preșcolarii, ea permițând o abordare largă și sistematică a cunoștințelor.

Prin evaluarea formativă, am putut cunoaște periodic progresul realizat, în conformitate cu obiectivele stabilite, nivelul de pregătire al copiilor la un moment dat.

În funcție de rezultatele testelor, am putut selecta copiii pentru alcătuirea unui program de dezvoltare, respectiv ameliorare (folosind fișe de lucru diferențiate) și m-am orientat asupra metodelor și procedeelor care să îmbunătățească stilul de muncă, să asigure îndeplinirea obiectivelor în procent mai ridicat de la o probă la alta.

La sfârșitul experimentului, am aplicat testul sumativ, pentru a observa evoluția sau regresul copiilor.

Prin testul sumativ (Anexa 8) mi-am propus să sintetizez rezultatele din întreaga activitate a experimentului. Și acest test s-a întemeiat pe obiectivele operaționale specifice etapei de învățare parcurse, la sfârșitul căreia copiii trebuie:

– să clasifice și să ordoneze obiecte după unul sau mai multe criterii;

– să recunoască figurile geometrice cerc, pătrat, triunghi, dreptunghi;

– să recunoască cifrele în intervalul 1-10;

– să numere crescător și descrescător în concentrul 1-10;

– să raporteze corect numărul la cantitate și cantitatea la număr;

– să efectueze operații de adunare și scădere cu 1-2 unități în limitele 1-10, utilizând corect semnele matematice(„+”, „ –„ , „=”);

– să rezolve probleme simple, cu sau fără suport intuitiv;

– să compună probleme, după un exercițiu dat.

Testul sumativ a avut următorii itemi:

1. Încercuiți triunghiurile mici și galbene!

2. Încercuiește cu un triunghi mai mult decât arată cifra!

3. Taie sau adaugă, astfel încât să ai tot atâtea obiecte cât arată cifra!

4. Scrieți semnul corespunzător operației!

Analiza rezultatelor:

Interpretarea rezultatelor

Ultima fază a fost cea a înregistrării rezultatelor testelor, în care s-au stabilit diferențele dintre cele două etape ale experimentului faza de început (reliefată prin testul 1 și cea de final, prin testul 5 ), s-au consemnat și s-au apreciat rezultatele experimentului.

Principala problemă a unui cadru didactic după parcurgerea unei teme, a unui capitol, a unui an școlar sau chiar a unui ciclu de învățământ, este aceea de a ști în ce măsură obiectivele instructiv-educative pe care și le-a propus ca finalități ale activităților sale au fost realizate, în ce măsură copiii săi se află sau nu pe drumul cel bun în realizarea competențelor, capacităților și aptitudinilor prevăzute de programă.

Evaluarea reprezintă punctul final într-o succesiune a activităților didactice care presupune parcurgerea următorilor pași:

stabilirea scopurilor pedagogice prin prisma comportamentelor dezirabile ale copiilor,

proiectarea și executarea programului care să aducă la atingerea scopurilor stabilite,

măsurarea și aprecierea rezultatelor aplicării programului.

Prin evaluare înțelegem o acțiune managerială prin care rezultatele obținute într-o activitate sunt raportate la criterii specifice pentru luarea unei decizii optime.

Am considerat această etapă a cercetării metodico-științifice ca fiind de o mare importanță, ea fiind cea care prin rezultatele obținute de copii avea să-mi confirme sau nu ipoteza lucrării și să mă orienteze pe viitor în munca la catedră.

Evaluările făcute pe parcursul experimentului în raport cu obiectivele propuse mi-au permis:

să descopăr momentul în care copiii și -au însușit un obiectiv și au fost pregătiți să treacă la altul;

să depistez eșecul în învățare, să proiectez și să realizez activități de recuperare;

să identific obiectivele la care cei mai mulți dintre copii nu obțin rezultate corespunzătoare în scopul revizuirii demersului instructiv- educativ și perfecționarea tehnologiei didactice.

Realizarea funcțiilor esențiale ale actului evaluativ în procesul didactic a presupus folosirea atât a formelor de evaluare inițială, cât și a celor operate pe parcursul și la sfârșitul procesului didactic, oferind date necesare pentru îmbunătățirea sistematică a acestuia. O acțiune de evaluare eficientă trebuie să fie continuă și completă prin îmbinarea tuturor formelor evaluării.

Având în vedere faptul că pe parcursul grupei pregătitoare s-au utilizat metode de lucru și tipuri de activități bine organizate și structurate, s-a reușit o omogenizare a grupei, obținându-se pentru toți itemii vizați la evaluări un procentaj de peste 85%, ceea ce demonstrează și o bună asimilare de către subiecții investigației a cunoștințelor matematice vizate.

Prin centralizarea datelor colectate în urma administrării testului predictiv, testelor formale și a celui sumativ, se evidențiază un progres real în ceea ce privește nivelul de cunoștințe al grupei. Vizualizarea tabelelor cu rezultatele înregistrate la toate cele 5 teste permite observarea clară a diferențelor dintre rezultatelor obținute de copii pe parcursul experimentului.

Pornind de la conținuturile vizate și itemii testului predictiv și testului sumativ, am realizat următoarele grafice:

Conținuturile C1, C2, C3 sunt reprezentate de itemii celor două teste (predictiv și sumativ) și vizează:

C1. Formarea de mulțimi, clasificare de obiecte după unul sau mai multe criterii.

C2. Recunoașterea cifrelor și raportarea numărului la cantitate și a cantității la număr.

C3. Efectuarea unor operații aritmetice simple.

T1 și T2 reprezintă timpii în care s-au aplicat testele – începutul, respectiv sfârșitul experimentului.

Din analiza procentajului total, care indică situația pe fiecare item, reiese o diferențiere evidentă în favoarea nivelului de cunoștințe pe care copiii îl dovedesc la finalul experimentului.

Am reprezentat grafic separat doar rezultatele procentuale referitoare efectuarea operațiilor de adunare.

Se observă că procentul copiilor care îndeplinesc corect itemii referitori la rezolvarea operației de adunare, itemi cuprinși în toate testele aplicate pe parcursul experimentului – de la testul predictiv pâna la ultimul test – cel sumativ, crește constant de la 30% și până la 92%.

Așa cum arată rezulatele înregistrate la ultimul test T 5, 92 % din copiii cărora li s-a aplicat testul au îndeplinit corect itemul referitor la efectuarea operației de adunare.

Comparând rezultatele de la testul sumativ cu cele de la testul predictiv, progresul este evident.

Copiii au parcurs toate etapele experimentului, în care s-a dovedit că metodele și procedeele aplicate în cadrul jocurilor didactice derulate la clasă au fost eficiente, au înregistrat la sfârșitul anului școlar rezultate foarte bune, net superioare rezultatelor obținute în cadrul evaluării predictive.

Experimentul pe care l-am desfășurat în cadrul acestei cercetări vizează nu numai cantitatea și calitatea cunoștințelor însușite, ci și atitudinea, interesul făță de activitățile cu conținut matematic. De aceea, pe parcursul experimentului, prin observație și comunicare permanentă cu copiii, am înregistrat în fișele de observație datele culese, după cum arată tabelul de mai jos:

IV.2. Evaluarea îndeplinirii obiectivelor

Ipoteza lucrării este confirmată de procentul de realizare a testelor aplicate copiilor și totodată a obiectivelor propuse la începutul experimentului.

În scopul obținerii unor astfel de rezultate, am planificat și proiectat la clasă jocuri didactice în cadrul cărora am urmărit:

aplicarea unor metode și procedee bazate pe acțiunea directă, învățare prin efort propriu, prin descoperire, copiii implicându-se în a da soluții în orice situație-problemă;

aplicarea unor metode interactive în forme adaptate, simplificate. Dovezile acestui fapt sunt aplicațiile realizate la grupă și prezentate în această lucrare;

îmbinarea optimă a metodelor tradiționale cu cele moderne;

dezvoltarea gândirii, stimularea creativității, dezvoltarea interesului pentru învățare în sensul formării copilului ca participant activ la propria formare, educare;

ajutorul acordat copilului să-și descopere propria identitate și să-și formeze o imagine de și ne pozitivă, îndrumându-l în dobândirea cunoștințelor, formarea capacităților și atitudinilor necesare activității viitoare în școală.

Concluziile desprinse din întreaga activitate a experimentului referitoare la valențele formativ-educative ale jocului didactic practicat cu succes atât pentru învățarea cât și pentru consolidarea și evaluarea însușirii operației aritmetice de adunare, sunt următoarele:

stimulează implicarea activă a copiilor, aceștia fiind mai conștienți de responsabilitatea ce și-o asumă;

exersează capacitățile de analiză și de luare a deciziilor oportune la momentul potrivit, stimulând inițiativa tuturor copiilor implicați în sarcină;

asigură o mai bună punere în practică a cunoștințelor, exersarea priceperilor și capacităților în variate contexte și și tuații;

asigură un demers interactiv al actului de predare–învățare–evaluare, adaptat nevoilor de individualizare a sarcinilor de lucru pentru fiecare copil, valorificând și stimulând potențialul creativ și originalitatea acestuia.

Utilizarea unor tipuri de jocuri didactice matematice cu funcții psihopedagogice semnificative precum și a unor strategii privind optimizarea activităților matematice și creșterea randamentului au condus la o participare interactivă a preșcolarilor în cadrul activităților matematice .

Vorbind despre necesitatea inovării în domeniul metodologiei didactice și a căutării de noi variante pentru a spori eficiența activității instructiv-educative din școală, prin directa implicarea a copilului și mobilizarea efortului său cognitiv, profesorul Ioan Cerghit afirmă:

“Pedagogia modernă nu caută să impună nici un fel de rețetar rigid, dimpotrivă, consideră că fixitatea metodelor, conservatorismul educatorilor, rutina excesivă, indiferența etc. aduc mari prejudicii efortului actual de ridicare a învățământului pe noi trepte; ea nu se opune în nici un fel inițiativei și originalității individuale sau colective de regândire și reconsiderare în spirit creator a oricăror aspecte care privesc perfecționarea și modernizarea metodologiei învățământului de toate gradele. În fond creația, în materie de metodologie, înseamnă o necontenită căutare, reînnoire și îmbunătățire”.(4)

CAPITOLUL V: CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Rezultatele cercetării întreprinse, ca și experiența didactică acumulată confirmă pe deplin ipoteza cercetării și anume că utilizarea jocului didactic matematic în procesul de predare-învățare-evaluare a operației aritmetice de adunare în învățământul preprimar și aplicând metode moderne, creative și atractive pentru copii, se asigură temeinicie și durabilitate cunoștințelor însușite, se stimulează menținerea capacității de efort a organismului copiilor, și contribuie la dezvoltarea gândirii logice, creatoare, cât și la formarea personalității copilului.

Prin conținutul lor atractiv aflat în strânsă interdependență cu obiectivele urmărite, cu strategia didactică, cu evaluarea inițială și continuă, jocurile didactice matematice contribuie în mod evident la obținerea unor rezultate superioare.

Jocul didactic dispune de valențe formative nu numai în direcția formării intelectuale a copiilor, a dezvoltării gândirii lor, ci contribuie la dezvoltarea personalității umane pe plan rațional, având o importantă contribuție la formarea sa.

Am observat că interesul și pasiunea copiilor pentru rezolvarea sarcinilor cu continut matematic se poate cultiva prin jocul didactic matematic ce constituie “o cheie fermecată” care deschide cu ușurință porțile minunatului, dar și misteriosului “palat” al matematicii.

Jocul didactic nu prsupune “o joacă de copii”, el fiind o activitate serioasă, care sprijină în mod fericit înțelegerea problemelor fixate și formarea unor capacități, priceperi și deprinderi matematice durabile, precum și împlinirea personalității lor.

Prin jocul didactic copiii au învățat cu plăcere, au devenit interesați de activitatea desfășurată, cei timizi au devenit mai volubili, mai activi, mai curajoși și au căpătat mai multă încredere în capacitățile lor, siguranță și rapiditate în răspunsuri.

Rezultatele cercetării, progresele înregistrate de către copii (progrese ce reflectă un nivel bun al deprinderilor matematice, dar și o motivare crescută pentru participarea la activitate, interes, încredere în propriile posibilități) îmi permite evidențierea câtorva concluzii metodice:

În activitatea de proiectare didactică, în vederea unei învățări eficiente trebuie avut în vedere locul jocului didactic ca metodă de activizare și participare conștientă a copiilor la activități, pregătirea din timp a unor materiale didactice atractive ce slujesc ca suport în organizarea jocurilor;

Educatoarea trebuie să fie un bun conducător al jocului, din care copiii pot învăța să utilizeze bine informațiile, timpul, spațiul și materialele puse la dispoziție și prin care li se dezvoltă spiritul de observație, spiritul critic și autocritic, divergența și convergența gândirii, flexibilitatea;

Educatoarea poate să solicite capacitatea copiilor de a se orienta într-o anumită situație, de a propune soluții, de a analiza și a opta pentru cea mai bună;

Este obligatoriu ca educatoarea să manifeste ea însăși creativitate, pentru a putea determina avântul libertății și creativității copiilor săi, să realizeze echilibrul dintre preocupările pentru formarea unor gândiri logice, raționale, flexibile, creatoare, depășind înțelegerea îngustă, eronată, potrivit căreia libertatea de manifestare și creație se dezvoltă spontan.

Marea diversitate a jocurilor didactice folosite la grupă a înlăturat întotdeauna monotonia și plictiseala, solicitând adaptarea copiilor la diferite situații. Prezentarea unor jocuri noi sau reluarea vechilor jocuri în variante diferite conduce la creșterea curiozității, a dorinței de a afla, de a cunoaște, de a ști, de a face.

Metodele activ-participative utilizate pe tot parcursul experimentării și-au dovedit pe deplin eficiența, înarmând copiii, încă din ciclul preprimar, cu procedeele de investigație științifică.

Pentru realizarea acestei apropieri între activitatea de învățare și cea de cercetare am utilizat “strategii ale gândirii științifice investigatoare”, așa cum le denumește I. Nicola (22), menite să stimuleze și să exerseze gândirea copiilor.

În contextul acestor strategii mobilizatoare, se conturează mai clar interesele copiilor, posibilitățile lor de creație, memorie, gândire, judecată, imaginație și favorizează cultivarea lor.

Exercițiile și problemele prezentate sub formă de joc, jocurile logico-matematice, de perspicacitate și istețime au avut un rol deosebit în dezvoltarea raționamentului logico-matematic, care devine din ce în ce mai complex pe măsura introducerii a noi elemente de dificultate sporită.

Pentru a se ajunge la raționamente valoroase, activitatea este susținută de mult material didactic atractiv și concludent, desene, scheme, obiecte, activități practice edificatoare. Practica rezolvării unor probleme prin astfel de jocuri și cu materiale cât mai captivante pentru copii a dovedit că aceștia au dobândit capacitatea de a gândi logic, de a selecta raționamentul cel mai ușor și mai economicos, folosindu-se de istețime și perspicacitate.

Observând în decursul anilor că jocul didactic este sinonim cu bucuria de a învăța, aș propune celor ce le îndrumă pașii micilor preșcolari în lumea matematicii să folosească cu încredere, cât mai mult jocul didactic în orice moment al activității, în vederea formării unei punte de legătură între grădiniță și școală.

Este important să nu se evite gruparea copiilor pe echipe, ci să se pună accent pe elementul dinamic – încrederea, care face apel nu numai la cunoștințele lor, dar și la spiritul de disciplină, ordine, coeziune în vederea obținerii victoriei.

Predarea în manieră modernă a noțiunilor matematice în ciclul preprimar necesită o pregătire temeinică a educatoarei, atât în ceea ce privește conținutul, cât și modalitatea de predare, de transmitere către copii a informației.

Educatoarea trebuie să insufle copiilor viața, cu focul cunoștințelor să aprindă făcliile cunoștințelor , iar cu dragostea să trezească dragostea lor, căci așa cum spunea Rabindranat Tagore „munca noastră este bucurie, libertate, joc – deci creație”.

ANEXE

ANEXA 2

TEST PREDICTIV

I 1. Alcătuiește prin încercuire: – mulțimea frunzelor mici și verzi;

– mulțimea morcovilor subțiri care nu au frunze ;

I 2. Colorează șirul triunghiurilor!

I 3. Colorează cu roșu primul cerc și al doilea pătrat!

I 4. Lipește cifra corespunzătoare numărului de figuri geometrice din fiecare șir!

I 5. Desenează în spațiul dat atâtea cerculeșe câte minig au copiii împreună și lipește cifra care îți indică răspunsul corect

ANEXA 3

Priviți cu atenție imaginea! Câte mere sunt în pom? Câte au căzut? Câte mere erau la început în pom (înainte ca cele 2 mere să cadă pe jos)? Colorați căsuța care indică operația corectă. Încercuiește cifra care îți arată câte mere erau la început în măr (rezultatul adunării) Desenează în spațiul dat atâtea mere câte ai vrea tu să mănânci.

BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE