Suntem Educatorii Unor Copii Care Nu Stau Locului,

Suntem educatorii unor copii care nu stau locului, se ridică din bancă, vorbesc neîntrebați, nu reușesc să finalizeze sarcinile, mănâncă litere sau cuvinte la dictări, uită să-și facă temele?
Probabil că acești elevi au o tulburare de atenție cu hiperactivitate – ADHD – însă uneori oricare dintre elevi poate fi neliniștit și neatent la lecții.
Cum diferențiem un copil care prezintă o tulburare care îi poate perturba întreaga funcționare – la școlară, în familie, relațională – de un copil care doar vrea să atragă atenția sau este plictisit sau încă nu a reușit să se adapteze regulilor școlii?

ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder), este o tulburare de tip  comportamental manifestată prin incapacitatea de concentrare sau de finalizare a sarcinilor, hiperactivitate, comportament compulsiv sau impulsiv, modificari ale dispoziției, scăderea memoriei pe termen scurt și a capacitații de învățare, neîndemânare, percepția distorsionată a timpului. Este și o problemă medicală care debutează în copilărie și care, nedescoperită la timp si tratată corespunzător, se complică influențând și viața adultă. Afectează performanțele școlare, adaptarea socială, poate favoriza fumatul, consumul de alcool sau de droguri.
Aceasta tulburare înseamnă și deficit de atenție/ tulburare hiperkinetică, fiind una dintre cele mai frecvente manifestări comportamentale întâlnite la copii și adolescenți. Din păcate, mult timp, acest deficit a fost asociat carențelor educative sau a răsfățului exagerat venit din partea adulților. Studiile de specialitate indică un procent de 5% dintre copiii de vârstă școlară cu  aceste simptome – aproximativ 1-2 din copiii dintr-o clasă de 30 pot fi cu potențial ADHD.

Copiii cu ADHD sunt ușor de identificat pentru că ei sunt foarte agitați, neatenți, nu pot sta într-un loc și răspund neîntrebați. Studiile de psihologie arată că simptomele se împart în două categorii:

Deficit de atenție, atunci când copilul ignoră detaliile, greșește din neglijență/ neatenție,  nu se poate concentra mult timp cănd are de îndeplinit o sarcină de lucru, pare să nu asculte persoana care vorbește cu el, nu-și poate organiza sarcinile și activitățile, nu respectă instrucțiunile, își pierde lucrurile și este uituc în activitățile cotidiene, iese rapid din sarcină.

Hiperactivitate, când copilul se agită mereu, aleargă, este tot timpul în mișcare, vorbește continuu fără ca întrebările să fie complete, nu-și poate aștepta rândul, întrerupe sau agresează persoane. Cum, în multe cazuri, acești copii se dovedesc a fi inteligenți, sunt bine tolerați de colectivele din care fac parte.

În cazul copiilor diagnosticați cu ADHD, foarte importantă este intervenția de specialitate, răbdarea și munca de echipă alcătuită din: terapeut, consilier școlar, psiholog, medic, cadru didactic de sprijin, cadrul didactic de la clasă și, nu în ultimul rând, părintele.

În viața de zi cu zi observăm mulți copii cu comportamente asemănătoare ADHD-ului, fără a fi vorba de așa ceva. Mai toți avem momente când visăm cu ochii deschiși, suntem neatenți, îi întrerupem pe alții, răspundem neîntrebați, ne pierdem răbdarea sau suntem agitați, dar nu toți suferim de ADHD.

Numai specialiștii sunt în măsură să stabilească diagnosticul de ADHD și aceasta numai dacă elevul/ elevul:
1- a manifestat comportamente inadecvate nivelului său de dezvoltare.
2- manifestă cel putin șase astfel de comportamente în mod constant, timp de cel puțin șase luni.
3- a prezentat unele simptome înainte de vârsta de șapte ani.
4- este afectat de aceste simptome în activitățile curente, în mai mult decât un singur context, de exemplu la școală, spațiu public de joacă și acasă.
5- prezintă simptome care nu sunt explicate mai bine de o altă boală.

Cauzele ADHD. Simptome

Părinții se consideră, de cele mai multe ori, vinovați și rușinați de comportamentul copiilor cu ADHD, dar nu este cazul. Cercetătorii au demonstrat faptul că apariția ADHD nu este legată de educație sau familie.
Diagnosticul de ADHD se bazează pe numărul, persistența și istoricul simptomelor ADHD și totodată pe măsura în care acestea produc modificări  ale comportamentului copilului, în mai mult decât un singur context. De exemplu:

Simptomele de neatenție:

frecvent ignoră detaliile; greșește din neglijență

frecvent își menține cu greutate concentrarea la lucru sau la joacă

adeseori pare să nu asculte atunci când cineva i se adresează direct

frecvent nu respactă instrucținunile; nu finalizează ceea ce a început

adeseori are dificultăți în a-și organiza sarcinile și activitățile

adeseori evită activitățile care necesită efort intelectual susținut

frecvent pierde lucruri de care are nevoie

frecvent este distras de zgomote exterioare

adeseori este uituc în activitățile cotidiene

Simptomele de hiperactivitate – impulsivitate
Hiperactivitatea

adeseori se agită sau se foiește

adeseori trebuie să se ridice de pe scaun

adeseori aleargă sau se cațără atunci când nu ar trebui

adeseori are dificultăți în desfășurarea activităților de timp liber nezgomotoase

atunci este în mișcare, parcă ar fi animat de un motor

adeseori vorbește excesiv

Impulsivitatea

adeseori răspunde înainte ca întrebările să fie complete.

adeseori are dificultăți în a-și aștepta rândul.

adeseori întrerupe sau deranjează alte persoane

Evident, un copil care își întrerupe mereu interlocutorul sau care vorbește excesiv poate să îi “îndeparteze” pe ceilalți copii sau adulți. Chiar dacă ceea ce spune poate fi pe placul bunicilor sau prietenilor de familie, același lucru se transformă într-un obstacol în calea acceptării sale sociale de către ceilalți copii. Cei mai mulți copii dobândesc abilitățile sociale doar urmărind și imitând comportamentul altora. Copiii cu ADHD pot avea dificultăți în dobândirea acestor abilități. Există posibilitatea ca aceștia să nu fie suficient de atenți la detaliile interacțiunii sociale și, în consecință, pot avea nevoie de ajutor pentru a-și dezvolta abilități sociale esențiale.

Capacitatea de concentrare redusă
ADHD nu reprezintă numai incapacitatea de a fi atent, ci și incapacitatea de concentrare asupra unui singur lucru și de prioritizare a acțiunilor. Copiii cu ADHD își pierd cu ușurință concentrarea atunci când o activitate nu îi stimulează suficient. În aceste situații, ei nu își pot inhiba răspunsul față de factorii care le distrag atenția, motiv pentru care pierd adesea lecțiile, instrucțiunile sau indicațiile importante. Ei depun eforturi mari pentru a-și menține concentrarea asupra prelegerilor lungi sau a sarcinilor plictisitoare. De aceea, cadrele didactice și părinții îi pot ajuta în acest efort în diverse moduri.

Sugestii de intervenție

Este important și util pentru copilul cu ADHD ca persoanele care lucrează cu el să se concentreze asupra aspectelor pozitive, asupra lucrărilor pe care le face bine acesta, și mai puțin asupra greșelilor. Numai acționând așa vor ajuta copilul să-și construiască respectul de sine și să manifeste un comportament adecvat.

Se știe cât de ineficientă este critica în cazul copiilor. Iar copiii cu ADHD pot fi ușor “criticați” comparativ cu ceilalți colegi ai lor, ceea ce le accentuează atitudinea defensivă, sentimentele de inferioritate, supărarea. În loc de a critica, să se-ncerce redirecționarea și motivarea copilului. De exemplu:
– “Ar fi mai bine dacă…” în loc de “Ai greșit!”.
– încurajați în loc să criticați!
– subliniați momentele în care se comportă bine: “Am văzut că ai ajutat-o pe Raluca”.

Copiii cu ADHD pot dobândi mai greu abilitățile de limbaj, atât în privința înțelegerii cât și în cea a exprimării. Ei nu dețin abilitațile de limbaj și control de sine necesare pentru a răspunde adecvat. Există însă modalități de remediere a acestora, atât în școală, în locuri publice, cât și acasă. De exemplu, când un elev cu ADHD nu răspunde în clasă la o întrebare, profesorul și colegii îl pot suspecta că nu știe răspunsul, când acordarea unui timp mai mare de gândire pentru formularea răspunsului ar rezolva problema.

Și colaborarea părintilor cu cadrele didactice este foarte importantă. Sprijinul și înțelegerea oferită de un cadru didactic bine informat cu privire la ADHD pot fi extrem de benefice pentru copil. De exemplu, părinții pot discuta cu cadrul didactic următoarele aspecte:
1- acordarea unui timp suplimentar pentru formularea răspunsului la întrebări;
2- vorbirea clară și furnizarea informațiilor în volume mici in clasă;
3- dublarea instrucțiunilor și predării verbale cu materiale desenate, scrise sau prin scrierea pe tablă.

Sugestii  practice  pentru   profesori /invățatori

Așezați copilul cât mai în față în clasă/ în apropierea unor colegi cu comportament pozitiv și nu în apropierea unor colegi agitați sau cu comportament opozant. Dacă nu este posibil acest lucru, copilul va fi așezat singur în bancă.

Verificați împreună cu elevul dacă își notează temele pe care le are de făcut, precum și materialele necesare înainte de începutul fiecărei ore.

Temele școlare se pot organiza mai bine prin etichetarea și prin marcarea cu coduri de culori a cărților, caietelor, dosarelor, în funcție de subiect.

Structurați activitățile desfășurate la nivelul clasei – ex. regulile și consecințele nerespectării lor trebuie cunoscute de către elevi.

Împărțiți sarcinile date în clasă în unități mici, astfel încât elevii să aibă cât mai   multe  recompense imediate și feedback pentru îndeplinirea lor. Perioadele de   concentrare a atenției trebuie să alterneze cu cele în care elevii se pot mișca, pot  vorbi sau pot urmari activități care sunt mai dinamice.

Discutati cu elevul despre preferințele și interesele sale, despre activitățile desfășurate în timpul liber, despre abilitățile pe care le are, spuneți-i ce vă place în mod special la el (ocazional – în timpul pauzelor).

Oferiți feedback pentru comportamentele pozitive chiar dacă situația este una critică (în timpul sau la sfârșitul orei de curs). În aceste perioade scurte de feedback, ar trebui să faceți cel mult o afirmație despre comportamentul problematic al copilului și in restul timpului să-i oferiți feedback legat de comportamentele pozitive (S-a străduit să rămână așezat; a strigat mai puțin în sala de clasă; a participat activ la ora de curs; nu s-a certat cu nimeni)

Încurajați elevii când manifestă aproximări ale comportamentului dorit sau în   situatiile de eșec.

Formulați cerințe numai dacă le puteți impune în situația respectivă.

Aveți grijă ca elevul să fie atent atunci când îi adresați cerința.

Rugați copilul să vă repete cerința dacă este posibil.

Rămâneți în apropierea copilului pentru a vă asigura că acesta realizează ceea ce i-ați cerut.

Discutați cu restul clasei metodele pe care le aplicați pentru a-l ajuta pe copilul cu probleme

Dați-le elevilor responsabilități care să le dezvolte abilitățile de lider și încrederea în capacitatea lor de a urma instrucțiuni (ex. să organizeze clasa pentru activități desfășurate în grupuri mici, sa distrubuie fisele de lucru etc)

Atrageți atenția asupra comportamentelor inacceptabile și redirecționați elevii înspre comportamente acceptabile.

Permiteți elevilor să se deplaseze pe arii restrânse din clasă, cu condiția de a nu deranja. De obicei, acești elevi se pot concentra mai bine dacă nu trebuie să depună efortul de a sta liniștiți. Este bine dacă este valorificată modalitatea kinestezică de învățare.

Formulați instrucțiunile clar și concis. Este mai ușor dacă ele sunt exprimate atât verbal, cât și prin imagini

Alternați sarcinile dificile cu cele ușoare și sarcinile care sunt obositoare cu cele relaxante.

Comunicați elevilor atunci când apar schimbări în ceea ce privește cerințele la nivelul clasei, pentru a evita comportamentele inadecvate.

Depersonalizați remarcile!  Încercați: „Ar fi mai bine în felul următor“ în loc de „Nu este bine cum…”

Încurajați în loc să criticați.

Surprindeți momentele în care se comportă bine: „Mi-a plăcut cum ai ajutat-o pe colega ta“.

Modelați-vă comportamentul și laudele pentru mici realizări („Hei, uite ce frumos ai scris!“). Acestea îi încurajează pe copii în obținerea unor rezultate superioare.

Faceți din cerințele școlare provocări în care elevii să se implice din curiozitate sau interes (ex. să își dovedească faptul că își pot depăși performanța anterioară, să câștige un concurs în cadrul clasei etc.).

Comunicați cu părinții despre evoluția copilului, pentru a-i informa și educa în legătură cu modul în care îl pot ajuta. În schimb, nu îi responsabilizați pentru ceea ce se întâmplă în timpul orelor la școală (în acest interval de timp nu își poate asuma responsabilitatea controlului comportamental).

Folosiți umorul în interacțiunea cu elevii cu ADHD.

Apreciați creativitatea și spontaneitatea lor atunci când aveți ocazia.

Bibliografie:
1. Kieran Egan, Ștefan Popenici, 2007, Educația elevilor hiperactivi și cu deficit de atenție, Ghid pentru părinți și cadre didactice din învățământul preuniversitar, Editura Press, București.
2. Turliuc Maria Nicoleta, 2007, Psihosociologia comportamentului deviant, Editura Institutul European, Iași.
3. Iucu R., 1999, Managementul clasei de elevi, Editura D. Bolintineanu, București.
4. Dopfner M., 2004, Copilul hiperactiv si incapatanat, Ed. Romanian Psychological Testing Services.
5. Dopfner M,  Schurmann S,  Frolich J, Program terapeutic pentru copii cu tulburare hiperchinetica si comportamente de tip opozitional (THOP), Editura Romanian Psychological Testing Services.
6. http://www.additudemag.com