Studiu Experimental Privind Valentele Jocului Popular
INTRODUCERE
În perioada schimbărilor radicale, care s-au produs în ultimele decenii ale secolului al XX-lea în Republica Moldova, o deosebită importanță se acordă problemei educației morale a generației în creștere. Condițiile vieții contemporane impun o schimbare în procesul educațional, direcționată spre modelarea lumii spirituale a omului, spre formarea culturii lui interne, deci spre formarea profilului moral.
Cercetările întreprinse de (Piajet J., 1968, Salade D., 1995, Nicola I., 1996, Bontaș I., 1994, Golu P., 1993) scot în evidență că morala este un fenomen social, care reflectă relațiile ce se construiesc între oameni ca subiecți reali, ce se află în interacțiune, într-un context social delimitat în spațiu și timp. Din această perspectivă morala apare ca o formă a conștiinței sociale.
Opinie similară depistăm în lucrările psihologilor Leontiev A.N., (1981), Vâgotski L.S., (1984), Piajet J., (1972) care ne relatează că formarea morală a omului are loc în cadrul asimilării de către individ a experienței social-istorice. Asimilarea se produce în procesul de comunicare a copilului cu adultul, care deja posedă și transmite experiența socială. Această experiență stă la baza procesului de socializare și se realizează prin activități proprii ale adultului cu copilul: comunicare obiectuală, ludică, de învățare, rolul decisiv aparținând acelei activități care devine dominantă la vârsta respectivă. Ținându-se cont de acest fapt, restructurarea procesului educațional în instituția preșcolară va plasa jocul și, în special, jocul popular pe prim plan în cadrul activității didactice. Literatura teoretico-științifică ne oferă referințe, în care se justifică specificul formării personalității copilului de vârstă preșcolară (Leontiev A.N., 1983,Vâgotski L.S., 1968, Zaporojeț A.V., 1986). Anume în perioada preșcolară copiii pot fi inițiați în cultivarea și interiorizarea valorilor spirituale ale poporului. Aceasta devine primul pas în asimilarea bogăției culturii naționale.
Element important al culturii este considerat jocul popular. Făcând o analiză sumativă a viziunilor savanților (pedagogi, psihologi, etnografi, folcloriști, istorici) din diferite perioade de timp, deducem secvențe de confirmare a valorii educative a jocului popular în formarea personalității copilului – subiect activ de conservare și păstrare a culturii unui neam.
Este cunoscut faptul că jocurile populare pot deveni mijloc de bază în formarea morală a personalității preșcolarului, dacă vor fi selectate și sistematizate conform anumitor principii, dacă conținuturile curriculare vor fi adaptate la obiectivele jocurilor populare și vor fi racordate la mecanismele firești de formare morală a personalității copilului, dacă ghidarea metodică a jocurilor populare va intenționa valorificarea generalului și specificului etnic codificat în jocurile populare întru formarea profilului moral al preșcolarului.
Deci, problema investigației constă în educația morală a copiilor de vârstă preșcolară mare (grupa pregătitoare) în cadrul jocurilor populare și este actuală, deoarece factorul puternic de educare a înaltelor calități umane, de formare a trăsăturilor morale ale personalității îl constituie jocul, dar mai ales cel popular.
Scopul investigației constă în educația morală a copiilor de vârstă preșcolară mare (grupa pregătitoare) în cadrul jocurilor populare.
Obiectul investigației îl constituie procesul de educație morală a copiilor de vârstă preșcolară mare (grupa pregătitoare) în cadrul jocurilor populare.
Subiectul investigației l-au format copiii din grupa pregătitoare „Guguță” din instituția preșcolară „Alunelul”, satul , raionul Florești.
În lucrare s-a verificat ipoteza conform căreia, jocurile populare pot deveni mijloc de bază în formarea morală a personalității preșcolarului, dacă vor fi respectate următoarele cerințe:
Selectarea și sistematizarea conform anumitor principii;
Conținuturile curriculare să fie adaptate la obiectivele jocurilor populare;
Racordarea la mecanismele firești de formare morală a personalității copilului.
Obiectivele investigației:
cercetarea literaturii științifico-metodică la problema de investigare;
determinarea stării procesului educațional orientat spre educația morală a copiilor de vârstă preșcolară mare în cadrul jocurilor populare;
elaborarea și implementarea programului experimental în grupa pilot cu scopul educației morale a copiilor de vârstă preșcolară mare în cadrul jocurilor populare;
verificarea programului experimental prin aplicarea probelor de control.
Metodele de investigație:
♦ Observarea copiilor în cadrul jocurilor populare;
♦ Experimentul pedagogic;
♦ Convorbirea;
♦ Analiza și interpretarea datelor;
Eșantionul investigației l-au format o grupă de 25 de copii din instituția preșcolară „Alunelul” din satul Grigorești, raionul Sângerei.
Valoarea științifică a investigației: au fost studiate și analizate opiniile psihopedagogice referitoare la problema educației morale.
Valoarea practică: a fost elaborat și validat experimental un program pedagogic ce vizează educația morală a copiilor de vârstă preșcolară mare în cadrul jocurilor populare.
Baza metodologică a investigației o constituie opiniile savanților: L. Vâgotski, J. Piaget, D. Elconin, A. Zaporojeț, D. Salade, P. Golu, A. Leontiev, I. Nicola.
Structura tezei de licență: introducere, capitolul teoretic, capitolul experimental, concluzii generale, referințe bibliografice, anexe.
Capitolul I. BAZELE TEORETICO-ȘTIINȚIFICE ALE INVESTIGAȚIEI
Problema educației morale în psihopedagogie
Cea mai mare și mai importantă schimbare a lumii contemporane este cea cu privire la rolul și locul educației în dinamica societății actuale. Educația, ca proces orientat în vederea dezvoltării posibilităților umane dintr-o perspectivă socială, constituie mereu un deziderat actual, rămânând permanent deschisă soluționării problemei, în dependență de continua dezvoltare a societății. Din această perspectivă facem distincția: cu cât societatea este mai civilizată, cu atât rolul educației devine mai important. Aceasta se explică prin faptul că educația, ca fenomen specific uman, determină nu doar traiectoria vieții personale a indivizilor, asigură piața muncii cu specialiști, transmite valori în societate, ci domină întreaga noastră viață sufletească, destinul națiunii, soarta umanității, viitorul omenirii [M. Stamati, 44].
Marin Călin menționa în lucrarea „Teoria educației” (1996) că, spre deosebire de alte forme de acțiuni educative, educația morală a pierdut în substanță – atât structural, cât și funcțional – mai mult decât în toate celelalte secole luate împreună, încât tentația binelui și seducția răului s-au dovedit însoțitoare ale existenței omului. De aceea astăzi, poate mai mult ca oricând, nevoia de educație morală este resimțită în mod acut, țara este chemată să-și readapteze sistemul de educație, să renoveze structurile educaționale, să regândească strategiile și întregul concept de educație.
În aceste condiții are loc cotitura societății spre lumea spirituală a omului, spre cultura interioară, iar omul nu trăiește numai cu pâine și nici cu bunurile materiale în zilele noastre. Mai mult ca orice, el trăiește cu adevărul și conștiința sa, cu dreptatea și libertatea, moralitatea și umanismul. Tabela de valori enumerate, întruchipând în sine potențialul spiritual al personalității, intră în sistemul de coordonate la care ar trebui să ne raportăm astăzi. Cu ele fiecare cetățean al țării trebuie să-și confrunte acțiunile și faptele, pentru a determina măsura devierii sale și numai reieșind din aceasta să-și continuie dezvoltarea.
Urmărind și analizând diferite concepte, orientări și curente pedagogice din punct de vedere al răspunsului explicit cu privire la rolul educației în formarea omului, constatăm că el a oscilat între cele două extreme: negarea sau minimalizarea rolului educației și exagerarea aportului acesteia prin subaprecierea celorlalți factori [M. Stamati, 44].
Așadar, prin multiplele aspecte ale procesului educațional, locul prioritar îi revine educației morale, care și este una din cele mai complexe laturi ale educației. Esența ei constă în formarea la om a conștiinței, sentimentelor și comportamentului moral. Cele trei laturi ale structurii date sunt indispensabil legate între ele, conștiința și sentimentele determinând comportamentul.
Savantul român D. Salade (1998) a răspândit cu geniozitate și erudiție ideea că existența socială impune fiecărui membru al societății un comportament în conformitate cu normele morale. De aceea „formarea morală, scrie autorul, este punerea individului în situația de a cunoaște valorile și respecta normele morale” [D. Salade, 33].
Conform ritmului dezvoltării copilului, se pot aplica diverse mijloace de educație morală, cum ar fi prelegerea, convorbirea, dezaprobarea, problematizarea, studiul de caz, exersarea, cooperarea, asumarea de roluri, exemplul, aprecierea, sancțiunea, pedeapsa, recompensa. Dar aceste mijloace nu au acea forță de influență asupra preșcolarului cum ar avea-o jocul, care se consideră activitate dominantă la această vârstă.
În multiplele publicații consacrate problemei jocului, care devine o temă de maxim interes teoretic, nu o singură dată a fost declarată și implicația lui în educația morală a generației în creștere. Pentru a înțelege contribiția ludicului în acest proces, găsim de cuviință să dezvăluim mecanismele psihologice și pedagogice ale educației morale. Din perspectiva temei noastre, pentru o înțelegere profundă a sintagmei „educația morală”, în continuare vom prezenta o sinteză explicativă a noțiunii de „morală”.
Morala reprezintă o formă a conștiinței sociale care reflectă existența socială la nivel ideologic-teoretic (ansamblul reprezentărilor, noțiunilor, judecăților, normelor, sentimentelor morale) și psihosocial-practic (ansamblul acțiunilor morale), consideră Golu Panteleimon.
Morala este un ansamblu de principii și norme comportamentale a oamenilor în raport cu ceilalți și cu societatea [Dicționar explicativ al limbii ruse, 19].
O nouă interpretare găsim în „Dictionnaire de la philosophie” (1995). Din punct de vedere filozofic, morala reprezintă o „teorie a relațiilor cu ceilalți și cu sine”, respectiv, un model de organizare a raporturilor omului cu lumea și cu propria sa persoană.
Vis-a-vis de aceste opinii, aderăm și viziunea lui D. Salade (1998), I. Nicola (1996) în ansamblu, care introduc în noțiunea de morală o nuanțare ușoară. Ei consideră că morala este o expresie sintetică a unor elemente structurale, un fenomen social care vizează relațiile ce ar trebui să se stabilească între oameni într-un anumit context social. Ea, morala, include în sine principii, norme selectate, acceptate și întemeiate pe valori general-umane și naționale [D. Salade, 33; I. Nicola, 28].
Autorii citați unanim consideră că morala a apărut odată cu societatea din necesitatea obiectivă de reglementare a conduitei și relațiilor interumane. Morala, ca fenomen social, reflectă relațiile ce se stabilesc între oameni, în ipostaza lor de subiecți reali, ce se află în interacțiune, într-un context social delimitat în spațiu și timp. Din această perspectivă ea ne apare ca o formă a conștiinței sociale, deosebindu-se de celelalte forme prin obiectul reflectat, prin modul în care se realizează reflectarea și prin efectul reflectării asupra obiectului reflectat. Referitor la obiect, din definiția dată de către I. Nicola și D. Salade, rezultă că este vorba de anumite raporturi sociale dintre oamenii ce apar în procesul interacțiunii lor, adică relațiile care anterior au fost asimilate de conștiința socială și se referă la interacțiunea dintre oameni ca subiecți reali. În continuare I. Nicola aduce argumentele lui T. Huszar (1967). „Morala, scrie Huszar, reflectă totdeauna acea latură a acțiunii umane în care se încadrează relțiile omului față de alți oameni și față de sine însuși, în care se rezolvă contradicțiile dintre oameni, dintre om și societate”. Este evident că această teză presupune și o notă apreciativă, consubstanțială celor reflectate, educația morală are funcție reglatoare în conformitate cu cerințele sociale.
Astfel rezultă caracterul normativ al moralei care se impune sub forma unor modele ideale de comportare, ce acționează din exterior în vederea abordării și realizării unor relații ce s-ar înscrie în perimetrul idealului moral promulgat în societate. Societatea a urmărit mereu cultivarea și dezvoltarea în permanență a personalității pentru atingerea modelelor ideale. Se vorbește despre educația morală ca acțiune cu scop și mijloace adecvate, care poate asigura aceste tendințe. Sînt importante definițiile „educației morale” reflectate în „Dicționarul de pedagogie” [S. Cristea, 17]. Aici se propun mai multe variante, expuse de diferiți savanți.
Reboul, Oliver (1976) consideră că educația morală nu este, în fond, nimic altceva decât educația însăși, ridicând astfel valoarea ei la rangul educației în general.
Hubert, Rene, (1965) definesc educația morală ca dimensiune internă a activității de formare-dezvoltare a personalității, care vizează „ceea ce este mai profund și mai accentuat subiectiv în ființa umană, realizabilă prin raportarea la valorile incluse în normele etice, definitorii pentru reglementarea raporturilor omului cu lumea și cu sine însuși.
N. Silistraru definește educația morală ca o activizare pedagogică a principiilor, normelor și valorilor morale specifice unei societăți istoric determinate, în vederea formării de convingeri, sentimente, atitudini morale, a trăsăturilor morale ale personalității [N. Silistraru, 34].
Dar cine asigură conținutul educației morale și pe ce bază se apreciază randamentul său? Explicație definitorie ne propune Nicola I., care spune că în conținutul educației morale se concentrează idealul moral, valorile, normele și regulile morale, ceea ce constituie structura sistemului moral. Pentru o circumscriere mai detaliată vom apela la unele discursuri teoretice ale savanților [I. Nicola, 28].
Să definim mai întâi noțiunea de „ideal moral”. În dicționarul explicativ găsim că idealul moral este o aspirație spre valorile „eterne”, spre ceva perfect, desăvârșit sub toate aspectele, este o țintă, un scop final spre care tinde cineva. Dar acest scop este greu de atins. O explicație similară ne propun Salade D. și Nicola I., care consideră că idealul moral este o imagine, un model al perfecțiunii morale, spre care tinde societatea, educându-și subiecții ce o constituie. El reprezintă nucleul oricărui sistem moral și reflectă ceea ce este caracteristic și definitoriu tendinței și opțiunilor comportamentale ale membrilor unei comunități sau ale societății în ansamblul său. Nicola I. îl mai numește axă în jurul căreia gravitează toate celelalte elemente ale sistemului moral. Prin conținutul său el ne apare sub forma unui model prospectiv, care oferă un câmp de posibilități și opțiuni, ce angajează personalitatea umană într-un proces continuu de autodepășire.
Esența idealului moral se manifestă prin valorile, normele și regulile morale. Valorile morale sunt un ansamblu de calități, o totalitate de însușiri care satisfac necesitățile omului pentru conviețuire. Nicola I. definește valorile morale ca niște cerințe și exigențe generale, ce se impun comportamentului uman în virtutea idealului moral. Dintre cele mai semnificative el le numește pe cele de patriotism, atitudine față de democrație, de muncă, libertate, onestitate, cinste, responsabilitate, eroism, cooperare, modestie. Toate valorile morale, la care individul aderă, devin mobiluri interne cu o forță propulsivă puternică asupra comportamentului uman în cele mai diferite împrejurări ale vieții. Normele și regulile morale sunt niște modele sau prototipuri de comportare morală, elaborate de societate ca aplicabile într-o anumită situație. Exprimând exigențele uneia sau mai multor valori, prin intermediul lor, individul își exteriorizează atitudinea sa morală în fapte și acțiuni concrete. Ele sunt acelea care dau substanță idealului, generând nemijlocit cerințe de comportare sub forma unor „modele de acțiunie” [I. Nicola, 28]. Însușirea, interiorizarea și materializarea normelor în comportarea omului devine o forță de dirijare a conduitei lui. Gradul de materializare a normei în comportamentul omului se determină prin aprecierea corespunderii acțiunilor și faptelor individului normelor morale. Această apreciere se face prin judecățile morale. Dacă norma morală precede acțiunea sau fapta, prescriind cum ar trebui să fie, atunci judecata morală succede comportarea ei cu etalonul reprezentat de idealul și valorile morale recunoscute și acceptate. Judecata morală precizează dacă fapta a fost justă sau nu, bună sau rea, pozitivă sau negativă, pe când norma indică cum ar trebui să se deruleze această faptă – anume astfel explică I. Nicola formarea normelor și judecății morale. O prelungire a acestei explicații o deținem din cercetările lui D. Salade care susține că, odată cu formarea judecății morale, se intensifică și efortul de voință, responsabilitatea morală devenind, în cele din urmă, un gen de cenzurare a atitudinilor. D. Salade tratează educația morală ca proces de transmitere de către adult și asimilare de către copil a valorilor morale și modelelor de comportare, acceptate în societate. Asimilarea acestor valori și modele provoacă motivul care reglează comportamentul copilului, formează conștiința lui morală. Anume conștiința este considerată de majoritatea cercetătorilor ca busolă, care indică modul de reacție și de comportare în diverse împrejurări [D. Salade, 33].
Nicola I., din punct de vedere psihologic, distinge două coordonate a conștiinței morale: una cognitivă și alta afectivă. Dimensiunea cognitivă a conștiinței prevede informarea copilului cu conținutul și cerințele valorilor, normelor și regulilor morale. Ea include reprezentări, noțiuni și informații morale. Iar coordonata afectivă include în sine convingeri, sentimente și atitudini. Pentru ca aceste elemente să devină componente ale moralității, este necesar ca subiectul să înțeleagă normele definitorii, sensul și cerințele lor. I. Nicola le prezintă ca pe interdicții, permisiuni și „chemări” adresate personalității copilului.
Este știut faptul că rezultatele cunoașterii se concentrează în formarea reprezentărilor și noțiunilor morale. I. Nicola definește o formulă a reprezentărilor morale, găsindu-le ca o reflectare sub formă de imagine intuitivă a multitudinilor de elemente caracteristice unui complex de situații și fapte morale concrete, în care copilul a fost angrenat sau pe care le-a perceput în legătură cu aceeași regulă morală [I. Nicola, 28].
Deci, putem concluziona că reprezentările formate pot fi prelucrate prin judecată, analiză, sinteză, adică cu ajutorul operațiilor gândirii. La copil se formează un model de acțiune, care poate fi extins la mai multe situații reale sau posibile. Când copilul este în stare să compare, să facă o generalizare și abstractizare, atunci el înțelege noțiunea de morală.
I.Nicola explică că norma morală reflectă ceea ce este esențial și general unei clase de manifestări morale, pe care o normă sau o regulă morală le cuprinde, caracterul apreciativ exprimându-se prin judecata morală. Printr-o notă definitorie explică I. Nicola trecerea de la reprezentări la noțiuni morale. El spune că această acțiune este un proces complex, de lungă durată, presupune instruire și calificare continuă [I. Nicola, 28].
Însă instruirea morală nu se reduce numai la dezvăluirea conținutului unei valori, norme sau reguli morale. Esența ei depinde de modul în care o anumită cunoștință morală este integrată într-un lanț de secvențe, având ca verigă anterioară propria experiență și urmărindu-i materializarea ei în conduită.
Rolul cunoștințelor morale este de a-1 întroduce pe copil în universul valorilor morale, de a-l face să înțeleagă semnificația acestora pentru conduita sa, de a-i dezvolta capacitatea de a discerne valorile pozitive și elementele negative. Cunoștințele morale nu se prelungesc nemijlocit în conduită, nu determină prin ele însele această conduită, întrucât nu dispun de acea energie interioară necesară care, în cele din urmă, să le propulseze în acțiuni și fapte morale.
Înseamnă, deci, că numai cunoașterea comandamentelor morale și sociale nu este suficientă pentru a determina o conduită corespunzătoare. Pentru ca ea să se transforme într-un mobil intern cu rol propulsator asupra conduitei, urmează să fie întregită cu elementele afective ale conștiinței. Însoțită de trăire afectivă, orice cunoștință din acest domeniu se fixează în structura morală a personalității, acționând din interior asupra conduitei.
Afectivitatea reprezintă substratul energetic indispensabil pentru ca aceste cunoștințe să se exprime în conduită. Dacă prin cunoștințe se deschide orizontul și se luminează calea conduitei, stările afective îl mobilizează pe copil pentru a merge pe această cale. Și una și alta sunt necesare. În zadar copilul cunoaște, dacă nu simte nevoia să acționeze, tot așa cum în zadar dorește să se manifeste, dar nu știe cum, căror comandamente să-și subordoneze propriile impulsuri și să-și exprime adeziunea [I. Nicola, 28].
Această adeziune afectivă față de imperativele moralei sociale se realizează prin trăiri și sentimente morale. Ele sînt o expresie subiectivă a cerințelor morale obiective, semnificând faptul că individul acceptă aceste comandamente, le simte, le trăiește și se identifică cu ele. Apariția trăirilor si sentimentelor morale este posibilă numai prin contactul individului cu realitatea morală, cu fapte și întâmplări, în care imperativele morale se exprimă.
În consecință, trăirile și sentimentele morale nu se transmit ca entități de sine stătătoare, asemănător cunoștințelor morale. Apariția lor este provocată și stimulată de un context situațional în care copilul este implicat ca subiect moral. În afara acestor trăiri și sentimente intră tot ceea ce determină, în interior, atitudinea individului față de societate și ceilalți oameni, față de muncă și față de sine însuși. Ele nuanțează această atitudune imprimându-i o coloratură personală, în funcție de intensitatea trăirii subiective și de modul în care se exprimă. Fiecărei noțiuni morale i se asociază o trăire afectivă corespunzătoare. Putem vorbi în același sens de sentimentul dragostei față de patrie, de sentimentul prieteniei, de sentimentul umanismului, al datoriei și răspunderii, al datoriei față de muncă.
Corelația dintre componenta cognitivă și cea afectivă îmbracă particularități specifice în funcție de vârsta și contextul în care ea se manifestă. Dar nici cunoașterea, nici adeziunea afectivă nu sunt suficiente pentru declanșarea actului moral. Realizarea lui întâmpină nenumărate obstacole interne și externe, pentru înlăturarea cărora este nevoie de un efort de voință.
Dintre obstacolele interne putem menționa anumite interese, dorințe, intenții de ordin personal, intim sau anumite sentimente negative, cum ar fi egoismul, individualismul, ce opun rezistență, deviind conduita morală de la cerințele morale, impuse din exterior, sau orientând-o uneori în sens contrar acestora. Obstacolele externe se caracterizează prin anumite atracții, bogate în satisfacții momentane, dar care nu se înscriu pe linia cerințelor morale acceptate [M. Stamati, 44].
Deci, actul moral este un act de voință, ce rezultă din confruntarea unor motive, care se soldează cu o decizie. Pentru învingerea acestora și adoptarea unei decizii în concordanță cu cerințele morale, este nevoie de un efort volițional concretizat în diverse trăsături cum ar fi: persverența, consecvența, independența, spiritul de inițiativă, curajul. Integrate în structura caracterului, toate aceste calități devin elemente ale acestuia. Implicate, însă, în realizarea conduitei, capătă o nuanță morală.
Manifestările morale sunt, de cele mai multe ori, rezultatul unui conflict interior între motivele care le propulsează. Aceste conflicte oscilează între determinare (imperativele moralei sociale) și autodeterminarea (anumite dorințe, tendințe, intenții). Aici I. Nicola se referă la teza savantului I. Grigoraș (1982), care spune că voința se distinge ca fiind capacitatea conștiinței de a impune motivul cu valoare superioară.
Din difuziunea celor trei componente – cognitivă, afectivă și volițională – rezultă convingerile morale. Ele sunt considerate ca fiind nucleul conștiinței morale a individului, „adevărate trebuințe spirituale” de comportare morală. Unitatea acestor componente în cadrul convingerii poate fi exprimată astfel: copilul cunoaște și înțelege norma morală, simte nevoia și manifestă adeziune față de ea, acționează în concordanță cu cerințele care i se prescriu. Între aceste componente pot apărea unele contradicții sau devieri, abateri, pripeală, opoziție față de norma sau regula morală, ce se impune în momentul respectiv. Educatorul trebuie să cunoască în care din cele trei componente se află originea unei manifestări comportamentele, pentru a putea interveni cu măsuri corespunzătoare. Intervenția se va face în funcție de o situație sau alta.
Acum putem spune că normele și regulile, ce constituie conținutul moralei, se metamorfozează în convingeri în măsura în care se interiorizează și se integrează cognitiv, afectiv și volițional în structura psihică a personalității. Construcția personalității morale a copilului presupune, în primul rând, elaborarea și consolidarea convingerilor morale. Pe măsura ce ele se stabilizează, asistăm la un proces de inversare în cadrul dinamicii personalității morale prin trecerea de la determinare la autodeterminare, de la o conduită, impusă predominant din exterior, mai mult sau mai puțin coercitiv, la o conduită impusă predominant din interior, de la o conduită motivată extrinsec la una motivată intrinsec [M. Stamati, 44].
Deci, convingerile morale sunt motive intrinseci ale conduitei. Acest salt nu se realizează brusc, total sau în mod egal. Exigențele sociale se amplifică, ele generând continuu cerințe de ordin moral, de aceea construcția morală a personalității nu cunoaște limite. Saltul de la determinare la autodeterminare se produce diferit, în funcție de complexitatea uneia sau alteia, de componentele moralei și de particularitățile de vârstă și individuale ale copilului. Formarea convingerilor morale este un proces delicat, care are sorți de izbândă numai în măsura în care sunt avute în vedere toate cele trei componente ale lor, patricularitățile specifice de realizare a fiecăreia din ele. Dacă componentele cognitivă și afectivă sunt cu precădere ale conștiinței, componenta volițională intră atât în sfera conștiinței, cât și a conduitei morale.
Prin conținutul și rolul lor în structura morală a personalității, convingerile se realizează la intersecția dintre conștiință și conduită, asigurând astfel condițiile psihologice necesare trecerii spre aceasta din urmă. Nu întâmplător conduita morală este interpretată ca fiind o convingere obiectivă în fapte și acțiuni de natură morală [M. Stamati, 44].
În timp ce conștiința morală include elemente subiective lăuntrice, ce se exprimă sub forma scopului, a intenției, a modului „cum trebuie” să se comporte copilul, conduita se referă la rezultatele comportării, la faptele morale, la modul în care se manifestă comportarea. Una se referă la planul „interior”, cealaltă la planul „exterior” al personalității morale, una se prezintă ca stare latentă, cealaltă ca stare manifestată a acestei personalități. Sintetic spunând, conduita morală nu este altceva decât o obiectivare a conștiinței morale în fapte și acțiuni.
Conștiința morală posedă capacitatea de anticipare a realității și de orientare a conduitei pe un anumit fagaș, iar conduita morală reprezintă o manifestare a conștiinței în relațiile morale practice ale copilului. Natural că între „cum trebuie” și „cum este”, între „intenții” și „fapte”, între „stări latente” și „acte manifestate” nu există o coincidență deplină. Cauzele acestei nepotriviri sunt multiple: unele țin de anumite contradicții între elementele conștiinței morale, altele sunt determinate de particularitățile situației în care are loc acțiunea morală. Astfel, ce rost are faptul dacă copilul cunoaște normele și regulile morale, este convins de necesitatea respectării lor, dar nu manifestă comportament moral în concordanță cu norma morală [M. Stamati, 44].
Din perspectiva psihopedagogică, formarea conduitei vizează atât deprinderi și obișnuințe de comportare morală, cât și trăsături pozitive de caracter.
În literatura de specialitate noțiunea de „deprindere” se explică ca o obișnuință, o pricepere de a face ceva, căpătată cu timpul prin practică, care este bine antrenată, experimentată într-un anumit domeniu. În mod identic, această noțiune este explicată de către I. Nicola, I. Jinga și E. Istrate, precum că deprinderile sunt componente automatizate ale conduitei, ce se formează ca răspuns la anumite cerințe, care se repetă în condiții relativ identice. Conform opiniei acelorași autori, obișnuința este, de asemenea, o acțiune automatizată, dar deja apare ca o trebuință internă, ca un impuls intern. Între deprinderi și obișnuințe există o graniță diafană, relativă, dar, fără îndoială, ele constituie miezul educației morale. Atunci când actul se declanșează nu numai datorită împrejurării externe, ci și unei trebuințe interne, deprinderea s-a transformat în obișnuință. În realitate, ele se repetă autonom, eliberând conștiința de eforturile de ajustare permanentă, oferind individului posibilitatea de a-și concentra forțele în vederea realizării altor atribuții. Trebuie să recunoaștem că pentru a obține progrese, cerințele și cadrul intem sunt insuficiente pentru actul moral. Silistraru N., consideră că mai este nevoie de prezența unor mobiluri interne stimulative, care intensifică participarea. Această motivație este asigurată de elementele conștiinței morale, a adeziunii față de ele, a convingerilor ce s-au sedimentat în conștiința sa. Formarea deprinderilor și obișnuințelor morale conduce mai departe la formarea unor trăsături voliționale și caracteriale. Aceste trăsături se pot realiza, mai ales, în copilărie și adolescență, când plasticitatea scoarței cerebrale este mai mare [N. Silistraru, 34].
Distins prin aceeași vocație în domeniu, Panico V.P. (1995) interpretează aceste trăsături ca: priceperea de a înțelege omul, care este în preajma ta; reținerea de sine, priceperea de a dirija cu dorințele proprii; a fi conștient, sincer; priceperea de a se aprecia și autoaprecia; de a respecta restricțiile și de a avea sentimentul datoriei; armonia dorințelor și datoriei; priceperea de a înfrunta dorințele, de a prevedea și depăși greutățile, capacitatea de a-și recunoaște faptele negative, a lupta împotriva fățărniciei, aprecierea adecvată a faptelor; mândria personală; a dirija sentimentul de gelozie, neliniște, compătimire; sentimentul mândriei naționale; sentimentul aversiunii față de rău, comportament binevoitor față de oameni, bunuri materiale și spirituale, perseverența, atitudinea critică, fermitatea, stăpânirea de sine, insistența, independența, inițiativa.
Desigur că trăsăturile enumerate se pot cultiva numai treptat și numai când individul este antrenat într-o rețea complexă de relații sociale, când are în față alternative și poate determina unele carențe în comportamentul său.
În concluzie, din cele relatate cu privire la mecanismele formării morale a personalității rezultă că, cele două laturi ale educației morale – conștiința și conduita interacționează și se completează reciproc. Formarea unei laturi nu se realizează independent de cealaltă. Elementele conștiinței morale (cognitivă, afectivă și volițională) orientează și stimulează conduita morală, iar aceasta, la rândul său, valorifică asemenea elemente, integrându-le în deprinderi, obișnuințe.
1.2 Mecanismele formării morale a personalității copilului la vârsta preșcolară
Vârsta preșcolară este perioada când începe formarea personalității, se pune baza moralității ei. Această etapă este perioada socializării primare, perioada angrenării micuțului în lumea relațiilor sociale, a însușirii normelor elementare și a realizării lor, a formării atitudinilor ce constituie un nivel superior de organizare a vieții psihice a copilului [M. Stamati, 44].
Problema educației morale a copilului mic a provocat un șir de reacții ale savanților, care, la rândul lor, au generat mai multe direcții teoretice.
Prin preocupările sale de analiză a diverselor concepte, Stanciu I. (1995) dezvăluie esența teoriei, promovate de către sociologul și pedagogul francez Em. Durkheim. Conform opiniei savantului, această teorie este criticabilă și cu valoare doar pentru timpul și țara în care a trăit Durkheim. Punctul de vedere pe care-l adoptă Durkheim se referă la trei elemente ale moralității: a) formarea spiritului de disciplină; b) cultivarea atașamentului față de grupul social; c) autonomia voinței, prin care se exprimă acceptarea normelor sociale.
În continuare I. Stanciu dezvăluie și analizează conținutul fiecăreia din cele trei elemente, spunând că educarea spiritului de disciplină se întemeiază pe două dispoziții specifice copilului:
tendința de a imita și repeta ceea ce a văzut și învățat (Stanciu îl numește tradiționalism infantil);
receptivitatea la sugestie, mai ales la „sugestia imperativă”.
Existența primei dispoziții impune asigurarea unui mediu prielnic, constituit din exemple bune, prin a căror imitare copilul dobândește deprinderi morale. Dispoziției spre imitație a copilului i se adaugă receptivitatea față de îndemnul, sfatul sau ordinul adulților. Educarea disciplinei este, mai ales, o chestiune de autoritate.
Potrivit concepției lui Durkheim, în cadrul procesului educației trebuie să se facă apel la sentimentul datoriei – „stimulent prin excelență al efortului”. Copilul ajunge la conștientizarea „datoriei” prin intermediul educatorului său și anume prin modelul lui; de aceea el trebuie să fie, prin întreaga lui conduită, „datoria personificată”. Îndeplinirea datoriei inspiră respect, conferă educatorului autoritate. O astfel de autoritate, rezultă din îndeplinirea datoriei, care nu are nimic cu presiunea sau violența și se oferă copilului. Acesta își călăuzește activitatea nu după impulsuri interne, ci după ceea ce i se propune să realizeze.
Acest demers, elaborat de Durkheim, a suferit opoziție din partea unor teoreticieni și considerat artificial. Durkheim vede în „libertate” și „autoritate” doi termeni care se suprapun după esență. Însă liber nu este cel care face ce-i place, ci cel care este stăpân pe sine, care se poartă rațional și își face datoria. „Deprinzându-se să-și facă datoria, copilul devine liber”, consideră I. Stanciu. Esența educării disciplinei ca element al moralității – constituie deci formarea deprinderilor morale.
Al doilea element al moralității, expus de Durkheim și analizat de Stanciu I., este atașarea la grup. Acest element se realizează pe trei căi:
Cunoașterea de către copil a societății din care face parte. Este vorba de o cunoaștere prin care se asigură atașarea afectivă a copilului de grupul social din care face parte.
Obișnuința cu traiul comun pentru a exercita virtuțile cetățenești.
Desfășurarea unor activități practice, de interes comunitar.
I. Stanciu le consideră elemente valoroase, care ar putea fi subordonate și scopului educației contemporane.
Elementul al treilea, dedus de Durkheim, este regula morală. „Această regulă, scrie savantul, trebuie învățată, deprinsă și acceptată, ajungându-se astfel la stadiul voinței autonome”. Achiziționarea autonomiei personale se realizează în condițiile grupului, când copilul intră în contact cu autonomia celorlalți.
Deci, analizând aceste trei elemente I. Stanciu consideră că Durkheim a simplificat mult conținutul educației morale. Rolul rezervat copilului este, în esență, pasiv. Același argument îl putem deduce analizând teoria și practica pedagogică a lui A.S. Makarenko. El spunea că copilul nu trebuie să fie un observator pasiv al comportamentului moral al altora, dar trebuie să-i creăm condiții în care el să-și cultive activ acest comportament, prin acțiuni morale. Iar rolul principal în educația morală a copilului îi revine adultului, fiindcă activitatea și comportamentul lui se desfășoară printr-o colaborare. Copilul nu se poate dezvolta normal în condițiile unui regim educațional de constrângere, dar nici nu poate fi abandonat unei depline libertăți. Adevărata educație nu exclude participarea educatorului, ci este realizată prin parteneriat, adult-copil.
Interesul față de problema educației morale persistă la autorii Babaeva T.I., Șarova M.I., Neceaeva V.G., Markova T.A., care au dezvăluit mecanismele și elementele educației morale a copiilor de vârstă preșcolară. Mecanismul formării morale a preșcolarului are o altă structură și diferă de mecanismul specific pentru adulți.
Babaeva T.I. și Șarova M.I. (1988) au sesizat că natura copilului primului an de viață este deosebit de complexă. Aflat într-o perioadă de intensă creștere, el are o necesitate sporită de comunicare cu adultul. Anume această comunicare stă la baza educării atitudinilor emoțional-pozitive; determină atașamentul copilului față de cei apropiați; trezește interesul binevoitor; dezvoltă capacitatea de imitare a acțiunilor adulților; conduce la înțelegerea formelor de exprimare a restricțiilor („se poate”, „nu se poate”); determină formarea deprinderilor elementare pozitive de comportament și preântâmpinarea celor negative.
Deci, după cum susțin autorii citați anterior, însușirea elementelor comportamentului moral este posibilă numai pe fonul unei dispoziții emoțional-pozitive și activismului copilului în perioada de veghe. Acestea, la rândul lor, trezesc la copil confort emoțional și provoacă reacții de răspuns (fixarea atenției la adult, zâmbetul, vocalizarea sunetelor, excitarea mișcărilor) ceea ce în pedagogie se numește complex de înviorare. Complexul de înviorare ne mărturisește despre trebuințele copilului de comunicare cu adultul ca necesitate socială primă. Comunicarea și activismul copilului contribuie la formarea comportamentului echilibrat și vioi.
Anul doi de viață al copilului (Neceaeva V.G., Markova T.A., Babaeva T.I., Șarova M.I.) se caracterizează prin schimbări morfologice: perfectarea sistemului nervos, însușirea mersului, înțelegerea vorbirii, extinderea capacității de manipulare cu obiectele. Educația morală în această perioadă constă în dezvoltatrea sentimentelor și emoțiilor pozitive, formarea elementelor comportamentului moral și reprezentărilor despre fapte bune și rele. Aceste reprezentări concrete constituie baza formării și înțelegerii esenței comportamentului moral.
Dacă la vârsta preșcolară mică motivul îndeplinirii sau respectării regulii morale era obținerea stimulului din partea adultului, la vârsta medie respectarea regulii capătă valoare și este apreciată conștient de copil. Deseori copilul apreciază propriul comportament sau cel al semenilor, raportându-l la norma morală și modelul comportamental al adulților, care devine pentru ei cadru de acțiune. Posibilitatea de autoapreciere autonomă este oferită de jocul colectiv, care devine activitate dominantă la această vârstă [M. Stamati, 44].
Pe marginea acestei idei își adoptă punctul său de vedere A.P. Usova. „Definirea noului mediu educațional cum este jocul, scrie savanta, oferă copilului teren pentru dezvoltarea morală: prin conținutul lor el conștientizează relațiile și comportamentul oamenilor, care devin pentru micuț model de acțiune; în joc copilul însușește practica comunicării și înțelegerii reciproce; își coordonează acțiunile sale și comportamentul în „societatea copilărească” de joc. Copiii devin mai independenți, însușesc deprinderi elementare și obișnuințe de comportare; relațiile cu mediul se deosebesc prin bunăvoință, gătință pentru ajutor semenilor și adulților; se evidențiază germenii de colaborare pentru a obține succes în activitatea comună. Sentimentele capătă orientare pozitivă. La această vârstă se dezvoltă în continuare sfera emoțională, sentimentele devin mai diverse, se stabilește legătura între sentimente și manifestările morale ale copiilor: apar sentimente de mândrie în urma faptei corecte, sentimentul pudorii (rușinii), regretului pentru fapta nesăbuită” [A. Usova, 50].
Cercetările savanților au pus în evidență prezența stărilor afective ale copiilor de 5 ani. La această vârstă ei întâmpină dificultăți în dirijarea sentimentelor sale, manifestă impulsivitate, comportamentul lor este determinat deseori de context și dispoziție. De aceea sunt necesare supravegherea și controlul din partea adultului care va forma:
relațiile cu semenii, adulții și lumea obiectelor;
relații cu caracter umanist;
deprinderi pentru îndeplinirea cerințelor adulților;
tendințe morale în relații cu mediul (Markova T.A.);
elementele comportamentului moral.
Vârsta preșcolară mare este o etapă superioară în dezvoltarea comportamentului moral pentru formarea personalității integre. Copilul înțelege sensul cerințelor și regulilor morale, poate analiza consecințele faptei sale, este mai conștient și critic, posedă o autoorganizare avansată. El asimilează o cantitate mare de cunoștințe care depășesc experiența personală. Extinderea experienței și acumularea cunoștințelor duce spre însușirea diferențiată a reprezentărilor morale, generalizându-le și adaptându-le la noțiunile morale elementare. Reprezentările morale în etapa de formare a personalității au rolul reglator în comportamentul copilului și în relațiile lui cu mediul. Se dezvoltă capacitatea de a se controla în situații critice, de a-și subordona fapta cerințelor înaintate din care derivă spiritul de disciplină, organizare și autocontrol. Un rol deosebit în dezvoltarea morală îl are formarea capacității de subordonare a motivelor comportării și dirijarea conștientă a sentimentelor. Copilul se călăuzește, în comportarea sa, de motivele morale, ceea ce duce la dezvoltarea morală a personalității. Noile trăsături se manifestă în relațiile interpersonale cu adulții și semenii. Ei manifestă un interes sporit față de comunicarea vastă cu adultul. Autoritatea adultului și aprecierea pozitivă a acestuia joacă un rol definitoriu în formarea comportamentului copilului. Avansarea independenței și comportamentului conștient dezvoltă în continuare capacitatea de a se conduce în acțiuni de normele morale interiorizate. Apar „instanțe etice” interne, care reglementează faptele preșcolarului mare (Vâgotski L.S.). Jocul, munca și comunicarea contribuie la acumularea experienței morale și la dezvoltarea conștiinței de sine.
„Apariția conștiinței morale la vârsta preșcolară, scrie Golu P. (1993), este strâns legată de imaginea de sine. Copilul își formează imaginea de sine prin identificarea cu părinții, așa încât în aceasta intră: atitudinile, exigențele, interdicțiile și explicațiile părinților. Modelele parentale interiorizate constituie pentru copil un cadru de autocontrol, care îi oferă siguranță și sporește independența. Se formează încrederea copilului în sine și în alții. Acesta este procesul prin care se formează conștiința morală a copilului, fiind una din achizițiile cele mai importante ale acestei vârste, ce permite copilului să se adapteze exigențelor șociale ce-i sunt impuse”.
Conștiința morală a preșcolarilor include unele elemente psihice, relativ mai simple: reprezentări, noțiuni, judecăți morale; dar și altele, ceva mai complexe: sentimente, atitudini, obișnuințe morale, care se formează treptat ca și la adult.
Savantul român P. Golu determină următoarele particularități care, după părerea sa, sunt specifice conștiinței morale a preșcolarului:
judecata morală are caracter situativ (este curajos cel care nu se teme de întuneric) și nu dispune de capacitatea generalizării faptelor social-morale dintre oameni;
condițiile morale pozitive sunt mult mai apreciate decât cele moral negative;
conduitele morale ale altora sunt apreciate mai bine decât cele proprii;
aprecierile morale sunt organizate dihotomic într-o morală alb-negru, bun-rău;
adeziunea la normele morale este mai mult afectivă decât rațională.
Făcând o caracterizare generală, putem spune că la preșcolari conștiința morală este primară, controlată prioritar de sentimente și nu de rațiune, de sisteme de valori imitate de la adult, mai puțin sisteme de valori personale sau colective. Conștiința morală autentică va fi o achiziție mult mai târzie, specifică perioadei adolescentului.
Într-o variantă originală este descris procesul educației morale de către savantul Silistraru N. (2002). El remarcă faptul că în primul stadiu (morala eteronomă) copilul execută prin imitație ceea ce observă sau cer adulții. În stadiul autonomiei morale el începe să înțeleagă conținutul normelor morale și le interiorizează, iar în cel de al treilea stadiu convingerile, judecățile și sentimentele morale se dezvoltă și se stabilizează, conturându-se în conștiința lui morală. În acest proces, atitudinea constituie o sursă de motivație, fiind definitorie pentru formarea caracterului, întrucât ele desemnează poziția persoanei față de anumite obiecte, evenimente, valori, fapte, situații [N. Silistraru, 34].
După cum am menționat anterior, funcționalitatea grupului social, inclusiv și a celui format din preșcolari, solicită respectarea anumitor norme, cunoașterea anumitor valori, cenzurate de morala socială în corespundere cu particularitățile psihologice de vârstă ale copiilor. Aceste valori, norme și reguli morale, ce se cer cultivate deja la preșcolarii de 5-7 ani, și-au găsit reflectare în „Curriculum-ul educației copiilor în instituțiile preșcolare de diferite tipuri” (1997) și în noul curriculum.
Fiind o adevărată practică socială prntru copil, o viață reală în societatea semenilor, jocul pe deplin contribuie la realizarea sarcinilor educației morale menționate anterior.
Jocul este considerat de către Anikeeva N.P. (1987) o metodă indirectă de influență, deoarece copilul nu este sesizat ca obiect al influenței adultului, ci ca subiect cu drepturi egale. „Jocul este, continuă autoarea, acel mijloc în care educația trece în autoeducație. Prin joc pedagogul poate programa formarea la copil a sentimentelor pozitive” [N.P. Anikeeva, 46].
Savanta Markova T. (1985) propagă idei similare, afirmând că jocul are menirea să rezolve sarcini educative cu caracter general, printre care și sarcinile formării calităților morale obștești ale copiilor care sunt de importanță primă.
„În cadrul jocurilor, consideră Osokina T.I. și Timofeeva E.A. (1965), se creează condiții prielnice pentru formarea calităților și obișnuințelor morale, a deprinderilor de a activa în colectiv. Urmărind respectarea regulilor jocului, copilul le transmite mai apoi în relațiile sociale cu adulții și semenii” [T.I. Osokina, 49].
Zaporojeț A.V. (1976) scria în legătură cu aceasta următoarele: „Pentru ca normele morale să fie respectate de preșcolari, nu numai sub influența autorității adulților și folosite în calitate de argument exterior în relațiile lor interpersonale, bunăoară, în timpul soluționării conflictelor și divergențelor să devină motive interiorizate de comportament, este necesar de pregătit cadrul optim de manifestare. Un asemenea teren psihologic se creează pe calea unei organizări raționale a practicii relațiilor reciproce dintre copii, atât în procesul jocului, cât și în alte forme de activitate”.
Un loc aparte în repertoriul mijloacelor educației morale îi oferă jocului Jukovskaia R.I. (1975). Ea atenționează că însăși conținutul jocului popular este orientat spre cunoașterea fenomenelor realității, familiarizarea cu viața poporului [R.I. Jukovskaia, 47].
„Patria pentru prima dată apare în fața copilului prin imagini, sunete, culori, jocuri populare”, – afirmă M.F. Litvinova [M.F. Litvinova, 48].
Valorificarea jocului popular în educația morală a preșcolarilor se prezintă astăzi ca o problemă deosebit de actuală, ea fiind determinată de necesitatea educării generației în creștere în spiritul atașamentului față de valorile naționale, pe lângă cele universale. Utilizând jocul popular în practica educației morale, vom avea grijă nu numai de trecut, dar și de viitor, consideră I. Nicola. Aici putem aduce un argument definitoriu, dedus de către Stanciu I. (1995), precum că educația nu poate fi abordată decât prin strategii naționale. Din moment ce națiunea, ca o comunitate umană cu un specific propriu, imprimă procesului de educație anumite patricularități, conferindu-i un caracter național, este de datoria științelor specifice fiecărei țări, să surprindă atât problemele comune, cât și pe cele particulare.
Susținând ideea lui Gabrea I.I. și Durkheim E. despre „pedagogia obiectivă”, noi percepem jocul ca fiind un bun prilej de educație morală și prin faptul că el oferă contactul nemijlocit cu munca, tradițiile și obiceiurile poporului din care face parte. Prin regulile și conținutul său jocul devine un mijloc de exersare și formare a conduitei morale.
Usova A.P., de exemplu, ne îndeamnă să ne gândim serios cum să transpunem jocul popular într-un factor educativ valid, cum să înlăturăm în utilizarea lui elementul de întâmplare, căruia îi revine un loc considerabil [A.P. Usova, 50].
În concluzie, atât cele spuse despre rolul jocului popular în educația morală a copiilor, cât și lipsa unui sistem de lucru argumentat științific și orientat spre o atare educație a preșcolarilor prin intermediul jocului popular, ne-a făcut să elaborăm modul de organizare a acestora în care ele și-ar aduce inevitabil contribuția la cultivarea profilului moral (se are în vedere formarea reprezentărilor despre plaiul natal, trecutul istoric, tradiții, obiceiuri, îndeletniciri; cultivarea interesului și atitudinilor pozitive față de cultura națională; formarea calităților volitive și caracterului copilului).
Analiza conținuturilor jocurilor populare din perspectiva educației morale
În publicațiile la tema abordată se atenționează, că implementarea jocului popular în practica educațională trebuie să fie precedată de un studiu profund a acestora, de o analiză minuțioasă a conținutului și structurii lor, de elucidarea valorii pedagogice în educația copiilor de vârstă preșcolară. De aceea elaborarea sistemului de jocuri populare, care pot fi utilizate în practica instituțiilor preșcolare, generează un șir de obiective [M. Stamati, 44]:
să selecteze jocurile populare;
să examineze și să analizeze conținuturile lor;
să stabilească și să evidențieze regulile fiecărui joc, ce se cer respectate;
să formuleze obiectivele în corelație cu exigențele curriculumul-ui;
să evidențieze materialele intuitive necesare desfășurării jocului;
să clasifice jocurile conform anumitor criterii.
Reflectând asupra conținutului jocurilor pentru antipreșcolari (2-3ani), găsim în ele o structură psihologică implicată în conduita ludică. Aceste jocuri au un caracter funcțional și sunt menite pentru dezvoltarea capacităților senzoriale și motrice, pentru dezvoltarea structurilor verbale și intelectuale. Ele au la bază acțiuni ce se repetă, uneori aceste acțiuni sunt realizate numai de adult. În jocurile „Față”, „Închid ferestrele”, „Degețelele” copilul, rămânând pasiv, primește totuși o deosebită plăcere, trăiește intens o stare afectivă de la contactul mâinilor adultului cu părțile respective ale feței sale. Reluarea jocului, după insistența micuțului, va duce la înțelegerea sensului ascuns al unor expresii verbale („barbă-bărbărie, gură-gurălie, nas-năsălie, sprâncene-coțofene, frunte-tăvăluc, Hap, de țuțuruc!”), la însușirea unor cuvinte ce denumesc animale (urs-ursoaică, lup-lupoaică, vulpe-vulpoaică) sau raporturi de rudenie (bunic, bunică, mama, tata, eu) [M. Stamati, 44].
Este important faptul că în conținutul jocurilor pentru copiii de 2-3ani se pune accent pe stările afective: apariția sentimentelor, sentimentele constituind o premisă pentru dezvoltarea conștiinței copilului, consideră Ursula Șchiopu.
Jocurile „Tăpușele”, „Cioroii”, „Nu mai plânge” oferă posibilitatea de comunicare a copilului cu adultul, de a-i percepe activ vocea blândă, emoțională și melodioasă, de a-i simți atingerea, de a auzi cuvinte cunoscute sau noi. E știut că la această j vârstă copiii se joacă izolat sau, după cum scrie D.B. Elkonin (1978), „alături, dar nu împreună”. În jocurile „Cioroii” și „Căldărușa” pot participă concomitent câțiva copii.
Ca o expresie a activității efectuate spontan, din plăcere, jocul popular încadrează treptat evenimentele mediului și vieții sociale. Jocurile „Leapa pe lopată”, și „De-a huța” duc la integrarea socială indirectă a copilului. În structura lor distingem nu numai afectivitate, dar găsim componente cognitive subtile importante. Aici se distinge contactul nemijlocit fizic al adultului cu copilul, la care apar sentimente nu numai de bucurie și satisfacție, dar și de frică, care îl fac mai mai îndrăzneț.
Conținuturile jocurilor prevăzute pentru această vârstă au o structură logică izvorâtă din înțelepciunea populară. Și noi observăm cum treptat ele se decentrează de pe obiect pe subiectele acțiunilor umane, se încarcă cu tot felul de evenimente, deși, în general, conțin acțiuni simple, repetate. Anume aceste jocuri stimulează coordonarea mișcărilor, dezvoltă simțul ritmic, duc la formarea și consolidarea cunoștințelor despre părțile corpului, elemente ale feței, familiarizarea cu obiecte de uz casnic. Poporul, inventând jocuri pentru odraslele sale, n-a prevăzut reguli stricte, ele nici nu sunt necesare la vârsta dată. Voința copilului abia-și începe dezvoltarea și ea nu-i poate asigura respectarea unor restricții. De reguli deosebite nici nu este nevoie, copilul imită doar acțiunile adultului. În schimb, e importantă starea afectivă a copilului. Emoțiile pozitive, provocate de acțiunea jocului, contribuie la cultivarea atitudinii binevoitoare față de adult, la trăirea și înțelegerea faptului că este iubit și, în consecință, la stabilirea unui confort sufletesc favorabil pentru dezvoltarea lor psihică [M. Stamati, 44].
Între conținutul jocurilor populare propuse pentru copiii de 2-3 ani și cele destinate micuților de 3-4 ani există o continuitate logică. Putem presupune că poporul, compunându-le, a avut în vedere progresele importante în dezvoltarea fizică și psihică a copiilor, dezvoltarea vorbirii și a sociabilității lor. Conduita copilului devine mai coerentă față de solicitările jocului. Deși cooperarea încă este dificilă, copilul simte că este participant la jocul altora. Și totuși, la începutul acestei etape noi mai întâlnim jocuri, ce se organizează cu un singur copil. Spre exemplu, jocul „Scutur pere” care se organizează atunci când micuțul este bine dispus, pentru că vine momentul când este tras ușurel de păr. Majoritatea jocurilor au caracter de trecere la cele în perechi sau grupuri mici. În jocul „De-a caii” la început copiii îndeplinesc acțiuni izolate, alături de ceilalți, iar în a doua variantă ei se unesc în perechi. Un copil rămâne în rol de căluț, iar altul preia rolul „vizitiului”. Accesibile și interesante sunt jocurile „Rostogolirea mingii” și „Rostogolirea nucilor” care se organizează în perioada rece a anului, la Crăciun, în trecut copiii, primind „daruri” de la Moș Crăciun (o minge confecționată din păr de vacă, de cal, uneori din cârpe), se așezau pe podea perechi, față în față, cu picioarele desfăcute și rostogoleau mingea unul altuia sau, în al doilea joc, în același mod rostogoleau nucile. Aceste acțiuni permit copiilor să se vadă unul pe altul, să se cunoască reciproc atât la înfățișare, cât și după capacități. Ca și la vârsta precedentă, aceste jocuri conțin reguli simple, explicite. În jocurile cu subiect pe roluri regula este implicită, iar situația de joc imaginară, consideră A.N. Leontiev. Pe când superioritatea jocului cu reguli constă în aceea că partenerii trebuie să le înțeleagă bine, să le interiorizeze și să le respecte.
Cu toate că la vârsta dată copiilor nu li se menționează în mod deosebit că jocurile organizate sunt populare, totuși se urmăresc unele performanțe: se cunosc sau își consolidează cunoștințele despre obiectele mediului înconjurător, își pun în valoare posibilitățile de care dispun, se obțin progrese importante în procesul de socializare. De exemplu, jocurile „Cine te-a strigat”, „Iepurașul”, „Mărul germănos”, „Cloșca cu pui”, „Prinde țânțarul” impun colaborare, impun atitudini și forme noi de conduită. Conduita copilului devine mai coerentă față de solicitările jocului [M. Stamati, 44].
Vârsta preșcolară este dominată de trebuința de joc, în care acționează combinații mintale, reprezentări de imaginație și se acumulează forme de experiență complexă. În jocurile selectate pentru copiii de 4-5 ani devine mai pronunțată regula, apar primele interdicții de a îndeplini anumite acțiuni conform textului, la un anumit semnal (de a nu prinde iepurașul, dacă el se află deja în căsuță, a nu trece o linie stabilită pentru „urs” sau „cățeluș” în jocurile „Ursul”, „Câinele ciufulit”, „Șoarecele și motanul”). Unele jocuri populare, accesibile vârstei de 4-5 ani, conțin sărituri, alergări („Prinde țânțarul”, „Cloșca cu pui”, „Călărețul”). Altele au caracter competițional, prin care se manifestă calități volitive („Șoarecele și motanul”, „Iepurașul și vânătorul”). Conținutul mai dificil al jocurilor necesită o mai mare varietate de acțiuni complicate, respectarea regulilor mai stricte. Deci în jocurile „Imită-mă”, „Păsărica zboară”, „Jocul cu gesturi”, „Ploaia”, „De-a gândacul” copiii imită acțiuni cunoscute, ce necesită a fi respectate conform textului enunțat (clătinatul copacului în vânt, rotirea moriștii, zborul păsărilor, torsul, tăiatul lemnelor, hrănitul puilor, zgomotul ploiței, tunetului). Aceste jocuri conțin informație despre fenomenele naturii, obiecte și ființe din mediul ambiant. O altă caracteristică are jocul „De-a bucatele”. Participanții trebuie să numească cele mai diverse bucate naționale. Uneori pedagogul explică raportul dintre bucate și unele tradiții sau obiceiuri, practicate în trecut, dar păstrate cu mare plăcere până astăzi în Republica Moldova.
Copilul anului cinci de viață este capabil deja să perceapă noțiunea de „popular” și poate face o diferențiere între joc cu autor și cel popular (precum o face și în cazul cu povestea populară). De o importantă valoare este conținutul etnic al jocului „încalță-te repede”, care prevede, printre multitudinea încălțămintei folosite, și strecurarea intenționată a unei perechi de opincuțe. Cu bună seamă, copiii vor cere explicații de la educator. În acest caz se va face informație despre trecut și port popular, după cum cere și conținutul jocurilor „Dorul Mărioarelor”, „Acul și ața”. Alte jocuri destinate vârstei medii („Lupul și gâștele”, „Căldărușa”, „Năvodul”, „Iepurașul și vânătorul”, „Călărețul”, „De-a înghețata”, „Dă-mi mânuța”, „Melcul” au menirea de a transmite mesajul cognitiv despre flora și fauna Moldovei [M. Stamati, 44].
Merită să fie evidențiat și faptul că în jocurile populare, destinate copiilor de 4-5 ani apare dialogul și cântecul ca elemente ce duc la progresarea influenței activității ludice asupra dezvoltării și formării personalității copilului („Dorul Mărioarelor”, „Lupul și gâștele”, „Al cui e glasul”). Spre finele vârstei se propun și jocuri care aduc cu sine informații despre munca adulților: cum în trecut oamenii prindeau pește, vânau, torceau, coseau („Năvodul”, „Acul și ața”). Complicarea conținutului jocurilor pentru acestă vârstă implică utilizarea unor materiale. Se folosesc bastoane-căluți, sfoare-hățuri, iar jocul „Încalță-te repede” necesită ca obiecte de joc încălțămintea copiilor. Pentru organizarea mai operațională a unor jocuri și trezirea interesului, pot fi confecționate și folosite atribute-semimăști (păsărele, cățeluși, urși, șoricei, motani, căluți, iepurași, lupi, gâște). Majoritatea jocurilor populare, ce corespund vârstei medii, sunt însoțite de versuri, dialoguri, cântece. Poporul a depus în ele toată căldura sufletului, măiestria și înțelepciunea, de aceea jocurile au supraviețuit. Dacă la etapele precedente jocurile populare aveau un caracter distractiv cu potențial de dezvoltare fizică și senzorială, purtând o informație generală, la vârsta preșcolară mare au un conținut cu amprentă etnică pronunțată.
În tezaurul pedagogiei populare găsim un repertoriu mai vast de jocuri ce corespund particularităților psihologice și fiziologice ale preșcolarilor de 5-6 ani. Progresul calitativ și cantitativ, produs la vârsta mare face posibil de a organiza aceste jocuri și a înțelege conținutul lor. Înainte de a analiza jocurile populare, prevăzute pentru copiii de 5-6 ani, invocăm o frază din „Precuvântare” la cartea lui Artur Gorovei „Folclor și folcloristică”, precum că folclorul este o chezășie sigură a prosperării naționale, intelectuale și culturale. Anume folclorul conține anumite elemente legate nemijlocit de munca de toate zilele a băștinașilor; percepute specific de comportare, modalități deosebite de educație, izvoare arhaice ale unor credințe și dogme religioase, coduri nescrise ale dreptului, viziuni originale asupra lumii înconjurătoare [Artur Gorovei, 22].
Deci, să vedem dacă jocurile populare conțin în structura sa asemenea elemente. Dar insistăm asupra unei explicații.
La vârsta preșcolară mare încep să capete o importanță tot mai mare jocurile de mișcare cu reguli în care domină strategii intelectuale, jocuri care solicită vigoarea, forța fizică, rapiditatea, flexibilitatea și coordonarea, echilibrul, abilitatea, competiția, agerimea, îndemânarea. Este indiscutabil că jocurile populare dezvoltă aceste calități, dar noi ne vom orienta la o altă calitate a jocului, reieșind din cele menționate de E. Verza. Autorul spune că în jocurile copiilor există o dimensiune social-istorică evidentă și una tradițional-etnologică. Ele sînt inspirate din informațiile pe care le au copiii, ca urmare a interiorizării valorilor culturale, contribuind astfel la integrarea lor socială. Cum menționa Ed. Claparede „Jocul este un agent de transmitere a ideilor, a obiceiurilor, un mijloc de educație populară…”. Din aceste considerente se va realiza și caracteristica conținuturilor jocurilor.
În jocurile „De-a sita”, „De-a ulcicuțele” și „De-a ceaunul” este codificată o informație despre obiectele de uz casnic, care se utilizau în bucătăria națională din cele mai vechi timpuri. În ulcicuțe și ceaun se pregătea mămăliguța, găluștele, friptura, răcitura, cartofii care până astăzi se numesc bucate naționale. Găsim aici o informație indirectă, parcă codificată în structura jocului, dar ușor percepută. Se are în vedere tradiția și modul de preparare a bucatelor la anumite manifestări sociale-la nuntă, cumătrie, clacă, înmormântare, la hram și în viața cotidiană.
Spre exemplu, jocul „De-a ulcicuțele” dezvăluie obiceiul de a pregăti mâncarea pentru un număr mare de oameni: se aprindea un rug, mai departe de casă, în grădină, iar în jurul lui se puneau ulcicuțele cu bucate la copt (sau fiert). Aceeași este și aranjarea în joc: copiii formează un cerc, ei reprezentând ulcicuțele cu bucate, în centrul cercului se pune o ladă sau niște vreascuri – acesta este rugul [M. Stamati, 44].
Organizându-se asemenea jocuri, nu putem exclude informarea copiilor despre produsele din care se pregătesc aceste bucate, cum au fost obținute ele, unde cresc plantele respective, cine le cultivă, despre modul de confecționare a ulcicuțelor din lut și înțelepciunea poporului de a pregăti bucate în asemenea vase. Conținutul jocului „De-a mămăliguța” ne vorbește despre modul de fierbere a mămăliguței pe pirostrii, despre valoarea produselor din păpușoi. În jocul „De-a sita” observăm modul de trai, bunăvoința poporului. Din acțiunile de joc înțelegem că sita deseori era împrumutată gospodinelor din mahala.
Descrierea modului de trai al moldovenilor este evidentă în jocurile „Mama și lâna”, „De-a lâna încâlcită”, „Oaia cu talancă”. În ele este codificată informația despre activitatea populației în creșterea oilor, prelucrarea lânei și obținerea materiei prime pentru confecționarea îmbrăcămintei și a obiectelor de amenajare a locuinței. Creșterea oilor era o sursă de obținere a produselor lactate (brânza, urda), hrana de toate zilele a moldovenilor. La îngrijirea oilor erau implicați și copiii (în special băieții), iar la prelucrarea lânei – scărmănat, depănat, rășchirat și alte procese, erau încadrate fetițele. Conținutul jocului „De-a penele” se explică prin aceea că păsările crescute pe lângă casă erau o sursă de obținere a penelor din care se făceau perne, saltele. La prelucrarea penelor se încadrau și fetițele, care trebuiau să fie atente să nu le împrăștie (altfel se umplea casa cu pene, ceea ce vedem și din conținutul jocului). Jocul „De-a rădăcinile” necesită explicație: despre ce fel de rădăcini merge vorba, cum erau ele scoase din pământ, unde le foloseau moldovenii (la foc). Este evident că în acest joc se descrie modul de trai, de încălzire a locuinței.
Un număr mare de jocuri, cum sunt „Cloșca și gaia”, „De-a păsărelele”, „Uliul și rațele”, „De-a măgărușul”, „Vânătorul de urși”, „De-a capra”, „De-a cucoșii”, „Lupul și gâștele”, „Vulpea și iepurii”, „Mâța și șoarecii” ne prezintă un tablou real despre păsări și animale ce trăiesc pe meleagul nostru sau pe lângă casa omului. Aceste conținuturi, într-un mod explicit, ne relatează despre activitatea băștinașilor, grija și zbuciumul pentru existență.
O caracteristică aparte vom oferi jocurilor în care se pronunță preocuparea adulților pentru distracțiile copiilor săi. Putem presupune, că jocurile „Rotundă e cununa”, „Ineluș-învârtecuș”, „Richi-richi-raia”, „Inelușul pe sfoară”, „Într-un coș cu viorele”, „Joacă, joacă, fetiț-o” se organizau în pădure, pe toloacă, la șezători sau lângă casă, după o zi de muncă. Ca materiale se folosea o cunună de flori, o sfoară, o panglică, un pai ce substituia inelușul. Unele jocuri conțin versuri simple, săltărețe, pe înțelesul copiilor, altele sînt însoțite de melodie, ceea ce amplifică interesul și emoționalitatea participanților. O parte din jocuri („Da sau nu”, „De-a măgărușul”, „De-a puricii”, „Gură-cască”, „Dracul șchiop”) exprimă umorul fin al moldovenilor, luându-se în derâdere metehnele omului, altele ne aduc știri despre piesele vestimentare și încălțăminte („Cușma”, „Unde-i opincuța”), care rareori se mai utilizează și astăzi [M. Stamati, 44].
În lista jocurilor, prevăzute pentru copiii de 5-6 ani, găsim și unele jocuri ce conțin informație despre lupta moldovenilor cu popoarele ce năzuiau la acest meleag bogat și frumos. Doar pronunțând denumirea jocului „Cetatea”, apar întrebările: Ce este cetatea? Din ce se construia și de unde luau moldovenii piatră pentru construcție? De cine se apărau ei? Cu ce se îmbrăcau, mergând la luptă? Ce este „zalea”?. Răspunzând la aceste întrebări, ne formăm un tablou real despre trecutul istoric al poporului.
Cele relatate anterior pe deplin se referă și la jocurile populare adresate copiilor de 6-7 ani. În ele persistă exigențe și mai mari, acțiuni și mai complicate care necesită un nivel de dezvoltare a spiritului de observație, a insistenței, dibăciei, rezistenței, îndemânării – calități fără de care copilul nu poate simți bucuria jocului.
Pentru vârsta dată, ca și la cea mare, găsim jocuri despre anumite obiceiuri și credințe („De-a pirostriile”, „Paparuda”), bucătărie națională („Jocul cu hârbul”, „De-a ulcioarele”, „Urda”, „Huștele”), animale și păsări „Caprele și lupul”, „Strunga oilor”, „Lupul în beci”, „Rațele și vânătorii”, „Lupul și iepurii”, „Barza”, „Cucul”, „Știuca în treucă”), despre meșteri populari („Podul de piatră”, „De-a meșterii”, „Moara”) și distracțiile copiilor („Noi avem castel frumos”, „Printre văi și printre munți”), plante („Harbujii”, „De-a bostăneii”), piese vestimentare („Papucii”, „Dă cușma jos”), trecutul istoric („De-a soldații”, „Halea-Malea”).
Mai întâlnim niște jocuri, cu un aspect contemporan, însă cu un conținut accesibil particularităților de vârstă a copiilor de 6-7 ani: despre aștrii cerești, obiecte și fenomene („De-a luna”, „Telefonul stricat”, „Ceasul”, „Pământ, apă, aer, foc”. Prin aceste jocuri depistăm tendința poporului de a cunoaște tainele naturii, modificarea traiului prin realizările tehnicii.
În concluzie, din perspectiva celor abordate în acest discurs deducem:
jocurile populare sunt niște creațiuni elaborate de către popor;
ele au un cod ludic universal, dar cu caracter etnic pronunțat;
au fost transmise pe cale orală, de la o generație la alta;
– conțin informații despre mediul de trai național, tradiții și cultură.
Capitolul II. STUDIU EXPERIMENTAL PRIVIND VALENȚELE JOCULUI
POPULAR ÎN EDUCAȚIA MORALĂ A COPIILOR DE VÂRSTĂ
PREȘCOLARĂ MARE
Experimentul de constatare
Valorificarea jocului popular în educația morală a preșcolarilor se prezintă astăzi ca o problemă deosebit de actuală, ea fiind determinată de necesitatea educării generației în creștere în spiritul atașamentului față de valorile naționale, pe lângă cele universale.
Astfel, experimentul de constatare a durat de pe data de 24.09.14 până pe data 26.10.14, în cadrul căruia am organizat și am observat jocurilor populare.
Scopul experimentului: Determinarea nivelului de educație morală a preșcolarilor mari din grupa „Guguță” – grupa pregătitoare în cadrul jocurilor populare.
Pentru a determina scopul dat, am organizat și am observat jocurile populare la care au participat preșcolarii din grupa experimentală și cea de control:
„Mama și lâna”;
„De-a ulcioarele”;
„Podul de piatră”;
„De-a harbujii”;
„De-a mingea-n gropicică”.
De exemplu:
Jocul popular „MAMA ȘI LÂNA”
Obiective:
Stimularea curiozității și interesului de a cunoaște neamul.
Cultivarea atașamentului față de părinți și bunici: dragoste, respect, recunoștință.
Exersarea mersului cu cotituri, unul după altul, amuzându-se de situația creată.
Vocabular: A scărmăna, a toarce, șezătoare, saci, curnuți.
Materiale: O basma pentru mama.
Regulile jocului:
– Copilul nu cedează până mama nu depune efort când descâlcește lâna.
Desfășurarea jocului
La sorți, se alege un copil care va fi mama. Ea trece printre jucătorii împrăștiați pe teren și spune:
„Eu torc lână, eu torc lână!” Treptat, doritorii se prind de mâini și formază un lanț cu mama în frunte, apoi se unesc în cerc.
– Eu plec la treburi,- zice mama,- iar voi să nu încâlciți lâna. După ce mama a plecat, jucătorii dau drumul mâinilor și se apucă de diferite părți ale corpului altor copii (de glezne, umere, cot, păr), formând o grămăjoară. Apoi, copiii strigă: Mamă, lâna s-a încâlcit, lâna s-a încâlcit! Vine mama îngrijorată și începe s-o descâlcească, unind mână cu mână a copiilor. Ei nu vor ceda ușor, se țin strâns de părțile corpului jucătorilor.
Jocul se va repeta de 4-5 ori, de fiecare dată alegându-se altă mamă.
Jocul popular „DE-A ULCIOARELE”
Obiective:
Cultivarea sentimentelor de stimă și respect față de părinți, de mândrie față de neam, popor, înțelepciunea lui.
Formarea calităților morale – hărnicia, sinceritatea, bunăvoința, prudența.
Consolidarea cunoștințelor despre îndeletnicirile moldovenilor, obiectele de uz casnic, despre produsele ce se obțin din lapte.
Vocabular: Chișleag, zer, gard de nuiele, țarc, târg, grajd, ocol.
Materiale: Imaginea lupului.
Regulile jocului:
-Lupul nu apare până nu pleacă mama.
-„Ulcioarele” nu descleaștă mâinile până mama nu depune efort.
Desfășurarea jocului
Din efectivul grupului de copii se alege mama, fiica și lupul, care va sta într-o parte. Ceilalți copii sunt ulcioarele. Mama le aranjează într-un rând, le numără și spune:
– Acesta-i cu lapte, acesta-i cu chișleag, smântână, unt, zer… . Apoi se adresează fiicei: Eu plec la prășit, iar tu să ai grijă de ulcioare. Mama pleacă. Vine lupul și zice: – Mama ta vine de la deal obosită, du-te și ajut-o. Fata pleacă, iar lupul fură câteva ulcioare. Mama se apropie și vede că lipsesc câteva ulcioare și întreabă fiica: Unde-s ulcioarele? Fata răspunde: Unul 1-a mâncat pisica, altul s-a cârligat, unul l-am mâncat eu… . Acțiunea se repetă de câteva ori, apoi mama se dumerește unde-s ulcioarele și se duce la lup. Intre ei decurge dialogul:
Ce tropăi, măi lupule? (ulcioarele furate tropăie)
Eu nu tropăi, tropăie caii în grajd.
Dar cine bâzâie? (ulcioarele bâzâie)
Albinele în stup.
Cine gâ-gâie? (ulcioarele gâ-gâie)
Gâștele-n ocol.
Ia să văd.
Mama găsește ulcioarele, care stau cu degetele mâinilor încleștate. Dacă reușește să le desclește, își ia ulcioarele acasă. Jocul se va repeta de 2-3 ori, alegându-se alți copii la rolul mamei și lupului.
Jocul popular „PODUL DE PIATRĂ”
Obiective:
Consolidarea deprinderilor de organizare independentă a jocului, de a respecta consecutivitatea acțiunilor.
Extinderea cunoștințelor despre plaiul natal, mediul geografic unde trăim.
A-i face pe copii să înțeleagă tendința dezinteresată a moldovenilor de a face bine în folosul tuturor.
Vocabular: pod de piatră (de fier, de lemn), om cu suflet mare.
Regulile jocului:
-Copilul, care a rămas fără pereche, va începe trecerea pe sub pod numai când lucătorii precedenți au ajuns la capătul podului.
Desfășurarea jocului
Chemarea la joc se face cu ajutorul versului:
Podul de piatră s-a dărâmat. A venit apa și 1-a luat. Vom face altul pe râu în jos, altul mai trainic și mai frumos.
Copiii, luându-se de mâini, în pereche, se aranjează unul lângă altul. Ridicând mâinile puțin în sus formează un podeț. Toți jucătorii cântă versurile descrise anterior. Un copil (care n-are pereche), trece pe sub podeț (pe sub mâinile copiilor) și-și alege un jucător dintr-o pereche, continuând drumul până la capătul podului. Aici ei se prind de mâini ca și ceilalți. Copilul care a rămas fără pereche trece la începutul podului și urmează aceeași cale ca și jucătorul precedent. Jocul se desfășoară până când trec toți participanții pe sub pod.
Jocul popular „DE-A HARBUJII”
Obiective:
Inițierea discuției despre activitățile tradiționale ale moldovenilor.
Obișnuirea copiilor de a aprecia și admira munca oamenilor gospodăroși, harnici.
Educarea dragostei de țară, de pământ, de poporul muncitor.
Intensificarea activității motrice și formarea deprinderilor de orientare în spațiu.
Vocabular: Bordei, colibă.
Regulile jocului:
-Moșul nu se trezește până nu se sfârșește versul.
-Când moșul a prins mai mulți copii, se alege alt copil la acest rol.
Desfășurarea jocului
Pe terenul de joc, într-un colț, sunt împrăștiate niște pietricele (sau se fac movilițe din nisip) ce reprezintă harbujii. Aplicând o numărătoare, se alege un copil care va fi paznicul. El imită că doarme sau se odihnește lângă colibă, lângă lanul cu harbuji. Ceilalți jucători vin la furat. Tupilându-se, se apropie încet de harbuji ca să nu-i audă moșul – paznic, dar în voce recită versul: „Hura, hura, harbujei, de la moșul din bordei. Moșul nu-i acasă, laptele-i pe masă!”
La pronunțarea ultimului cuvânt din vers ei apucă câte un harbuz și o iau la fugă, iar paznicul se străduie să-i prindă. Când a prins vre-o 5-6 copii, paznicul este înlocuit cu un alt jucător și acțiunea reâncepe.
Jocul popular „DE-A MINGEA-N GROPICICĂ”
Obiective:
Cultivarea dorinței de a participa la jocul popular, a înțelege bunătatea strămoșilor și grija lor de urmași, de tânăra generație.
Consolidarea deprinderilor de a percepe și a se orienta în spațiu.
Perfectarea mișcărilor mâinii sub controlul vizual.
Vocabular: Minge din păr, prăvălie, bășica porcului.
Materiale: Mingi după numărul copiilor (pot fi folosite mingi confecționate din cârpe).
Regulile jocului:
-Rostogolirea se execută de la o linie stabilită (cu o mână sau cu ambele, după cum se înțeleg).
-Jucătorul care n-a nimerit cu mingea în gropiță este pedepsit.
Desfășurarea jocului
În joc participă 8-9 copii. Fiecare își sapă câte o gropicică. Iar la depărtarea de 3 m de la gropicică se trasează o linie de la care cei 8-9 copii efectuează acțiunea de rostogolire a mingii. Acțiunea de rostogolire se execută simultan, fiecare străduindu-se să nimerească în gropița sa. Jucătorul care n-a nimerit este așezat cu fața la perete și se aruncă o dată cu mingea în el. Dacă este lovit, el va ieși din joc. Jocul continuă până când rămân doi jucători – biruitorii.
Pentru majorarea interesului pentru joc se vor întreprinde unele modificări: copiii rostogolesc mingea cu mâna dreaptă, apoi cu stânga, apoi cu ambele.
Astfel, am observat desfășurarea acestor jocuri.
În jocurile date au participat atât preșcolarii mari din grupa „Guguță”, cât și preșcolarii din grupa „Struguraș” din instituția preșcolară „Alunelul” din satul Grigorești, raionul Sângerei.
Am constatat că copiii din grupa „Struguraș” înțeleg sensul cerințelor și regulilor morale, pot analiza consecințele faptei sale, sunt mai conștienți și critici, posedă o autoorganizare avansată. Asimilează o cantitate mare de cunoștințe care depășesc experiența personală. Este dezvoltată capacitatea de a se controla în situații critice, de a-și subordona fapta cerințelor înaintate din care derivă spiritul de disciplină, organizare și autocontrol. Pe când preșcolarii din grupa „Guguță” întâmpină dificultăți la toate acestea.
Deci, am depistat trei niveluri de educație morală a preșcolarilor mari (grupa pregătitoare) în cadrul jocurilor populare:
Nivelul superior:
Copiii înțeleg sensul cerințelor și regulilor morale, pot analiza consecințele faptei sale, sunt mai conștienți și critici, posedă o autoorganizare avansată. Asimilează o cantitate mare de cunoștințe care depășesc experiența personală. Este dezvoltată capacitatea de a se controla în situații critice, de a-și subordona fapta cerințelor înaintate din care derivă spiritul de disciplină, organizare și autocontrol. Este formată capacitatea de subordonare a motivelor comportării și dirijarea conștientă a sentimentelor. Manifestă un interes sporit față de comunicarea vastă cu adultul. Au capacitatea de a se conduce în acțiuni de normele morale interiorizate.
Nivelul mediu:
Copiii mai puțin înțeleg sensul cerințelor și regulilor morale, întâmpină dificultăți la analiza consecințelor faptelor sale, sunt conștienți, dar nu posedă o autoorganizare avansată. Cu dificultate asimilează cantitatea mare de cunoștințe care depășesc experiența personală. Slab este dezvoltată capacitatea de a se controla în situații critice, de a-și subordona fapta cerințelor înaintate din care derivă spiritul de disciplină, organizare și autocontrol. Este formată capacitatea de subordonare a motivelor comportării și dirijarea conștientă a sentimentelor. Manifestă interesul, dar nu sporit față de comunicarea vastă cu adultul. Au capacitatea de a se conduce în acțiuni de normele morale interiorizate.
Nivelul inferior:
Copiii nu înțeleg sensul cerințelor și regulilor morale, întâmpină dificultăți mari la analiza consecințelor faptelor sale, nu sunt conștienți și nu posedă o autoorganizare avansată. Cu mare dificultate asimilează cantitatea mare de cunoștințe care depășesc experiența personală. Nu este dezvoltată capacitatea de a se controla în situații critice, de a-și subordona fapta cerințelor înaintate din care derivă spiritul de disciplină, organizare și autocontrol. Slab este formată capacitatea de subordonare a motivelor comportării și dirijarea conștientă a sentimentelor. Manifestă interesul, dar nu sporit față de comunicarea vastă cu adultul. Nu au capacitatea de a se conduce în acțiuni de normele morale interiorizate.
În grupa „Guguță” din 25 copii, 7 copii sau plasat la nivel superior ceea ce constituie 28 %, 13 copii – la nivel mediu este egal cu 52% și 5 copii – la nivel inferior ce constituie 20%.
Dacă privim tabela 1, observăm procentajul copiilor cu privire la nivelul de educație morală a preșcolarilor.
Tabela 1
Nivelul de educație morală a preșcolarilor mari în cadrul jocurilor populare (în%)
Histograma 1
Rata copiilor cu privire la nivelul de educație morală (în%)
În concluzie, am stabilit la ce nivel de educație morală sânt preșcolarii din grupa pregătitoare „Guguță” .
Deci, am constatat că copiii din grupa „Guguță” nu înțeleg sensul cerințelor și regulilor morale, nu pot analiza consecințele faptei sale, nu sunt conștienți și critici, nu posedă o autoorganizare avansată. Nu este dezvoltată capacitatea de a se controla în situații critice, de a-și subordona fapta cerințelor înaintate din care derivă spiritul de disciplină, organizare și autocontrol. întâmpinînd dificultăți la toate acestea. Astfel, copiii din grupa „Guguță” – grupa pregătitoare vor fi supuși experimentului formativ.
Elaborarea și implementarea experimentului formativ
Experimentul formativ a durat de pe data de 05.11.14 până pe data de 18.04.15.
Am elaborat o programă experimentală și am implimentat-o în activitatea practică cu copiii supuși experimentului.
Scopul experimentului: Respectarea cerințelor ce vor contribui substanțial la educația morală a copiilor supuși experimentului (grupa pregătitoare „Guguță”) în cadrul jocurilor populare.
În cadrul experimentului formativ am respectat următoarele cerințe:
Selectarea și sistematizarea conform anumitor principii;
Conținuturile curriculare să fie adaptate la obiectivele jocurilor populare;
Racordarea la mecanismele firești de formare morală a personalității copilului.
Am organizat următoarele jocuri populare, ținând cont de respectarea cerințelor înaintate și lucrul preventiv:
Jocul popular „PAPUCII”
Obiective:
Aprofundarea și consolidarea cunoștințelor despre încălțămintea modernă și cea din trecut.
Dezvoltarea imaginației, închipuindu-și oamenii din trecut încălțați în opinci, șoșoni, târlici.
Exersarea memoriei, spiritului de observație; angajarea resurselor cognitive și afective.
Stimularea situațiilor psiho-emoționale.
Extinderea vocabularului cu cuvinte care nu se mai întrebuințează în vorbirea cotidiană.
Vocabular: Opinci, șoșoni, târlici.
Materiale: O bucată de pânză sau o basma, încălțămintea copiilor.
Regulile jocului:
-Mijitorul nu trebuie să vadă încălțămintea scoasă de către conducătorul jocului din grămadă.
-Mijitorul este numit de către conducător și periodic poate fi schimbat.
-Copilul va încălța încălțămintea care i s-a nimerit.
Lucrul preventiv:
Am relatat copiilor, că acum fiecare om are încălțăminte modernă, trainică, confecționată la fabrică. Dar în trecut fiecare își meșterea încălțămintea singur, cum putea și din ce avea. Cea mai frecventă încălțăminte la moldoveni erau opincile, înjghebate din piele de porc, de vițel, dar mai meștereau strămoșii noștri și târlici. Ei se făceau din lână sau feștilă — un fel de ciupici, iar la talpă, ca să fie mai trainici, le coseau (tăbănuiau) o bucată de piele sau alt material care nu lăsa să treacă umezeala.
Desfășurarea jocului
Doritorii (8-9 copii) se așează pe iarbă (covoraș) lângă pedagog care conduce jocul (conducătorul poate fi ales și din rândul copiilor). Jucătorilor se propune să-și scoată încălțămintea și s-o aranjeze sub pânza pregătită din timp. La sorț, se alege copilul care va miji. Apoi conducătorul pune mâna pe un „păpuc” din grămadă și întreabă mijitorul: – Al cui este papucul? Mijitorul numește un nume la nimereală, fără să se uite: – A lui Ionel! (Lenuța sau Doinița).
Jucătorul numit ia „păpucul” și-1 încalță, trezind umorul, când unuia i se nimerește încălțăminte prea mare sau mică și de diferite culori, feluri. Acțiunea se repetă până când s-au încălțat toți copiii, apoi se va organiza demonstrarea modei. Pentru a fi mai amuzant educatorul poate folosi și încălțămintea adulților.
Jocul popular „BATEREA PALMELOR”
Obiective:
Familiarizarea în continuare a copiilor cu unele calități morale ale poporului nostru: bunătatea, înțelepciunea, hărnicia, grija de urmași.
Cultivarea interesului față de practicarea exercițiilor fizice, perceperii acțiunilor motrice, concentrându-și atenția, exersarea ritmicității mișcărilor.
A-i face să tindă spre un rezultat perfect.
Stimularea interesului competitiv și a priceperii de a organiza în mod independent jocul solicitat; a se distra, a primi satisfacție.
Regulile jocului:
-Copilul, care a încurcat de trei ori rânduiala bătăilor, cedează locul altui jucător.
-La început baterea palmelor va fi mai moderată, dar pe măsura automatizării, mișcările vor fi mai accelerate.
Lucrul preventiv:
I-am spus copiilor că multe jocuri interesante au născocit strămoșii noștri. Atât de interesante că nici până astăzi nu se uită. Le născoceau mai ales bunicii, fiindcă copiii mici erau în grija lor. Părinții munceau la câmp, iar bunicuțele stăteau acasă și torceau, pregăteau bucatele, aveau grijă de micuți. Ele aveau grijă nu numai ca copilul să fie sătul, dar și să se distreze, să învețe ceva. De aceea se jucau cu nepoțeii, născoceau diferite jocuri pentru ei.
Desfășurarea jocului
Doi copii se așază pe scaune față în față cu palmele pe genunchi. Mai întâi ei bat cu ambele palme pe genunchi, apoi își bat palmele drepte una de alta și repetă baterea pe genunchi. După aceasta bat palmele mâinilor stângi una de alta și apoi din nou bat ambele pe genunchi. Urmează baterea palmelor – dreapta cu stânga și stânga cu dreapta – și iarăși se repetă baterea palmelor pe genunchi. Acțiunea decurge până când unul din jucători comite o greșeală și iese din joc. Câștigătorul continuă cu un alt copil.
Jocul poate fi complicat, bătând cu palmele de genunchii de două – trei ori la rând, sau producând bătăi crucișe pe genunchi.
Jocul popular „ȘI EU!”
Obiective:
Dezvoltarea imaginației și creativității copiilor, de a născoci situații amuzante.
Formarea reprezentărilor elementare despre preocupările bunicilor, părinților, consolidarea noțiunilor de clacă, mahala.
Dezvoltarea atenției auditive, reacției prompte, situative.
Educarea interesului pentru jocul popular, pentru păcăleli ce trezesc umorul și hazul.
Vocabular: Pădure, codru, uluc.
Regulile jocului:
-Răspunsul la întrebările păcăliciului va fi prompt.
-Se vor născoci diferite dialoguri cu situații amuzante.
Lucrul preventiv:
A fost improvizată o povestioară despre aceea că în satele Moldovei, și în trecut, și acum, se organizau șezători, clăci, în deosebi seara. Gospodinele, ca să nu le fie urât, să nu stea singure acasă, se adunau la careva în mahală cu brodatul, croșetatul, torsul, împletitul, scărmănatul, depănatul și alte lucrări. Cu ele plecau la șezătoare și copiii lor. Aici, la șezătoare, se spuneau povești, snoave, ghicitori, întâmplări interesante, cântau sau organizau jocuri. Iată, bunăoară jocul „Și eu”, în care ne vom juca astăzi.
Desfășurarea jocului
Copiii se așază pe covoraș (pe iarbă), iar în fața lor stă un păcălici ales la sorț. El spune: „Eu voi povesti ceva, iar voi să rostiți „și eu”, repede fară pauze”.
– Eu am fost în pădure!
– Și eu!
– Și am tăiat un lemn.
– Și eu!
– Și am făcut un uluc.
– Și eu!
– Și au mâncat din el porcii.
– Și eu! – răspund copiii neatenți, ceea ce trezește umorul, veselia, râsul.
Jocul este reluat de câteva ori, schimbându-se păcăliciul, născocindu-se variate dialoguri hazlii.
Jocul popular „CETATEA”
Obiective:
Orientarea copiilor pe unda gândirii spre strămoșii noștri.
A aprinde în mintea lor curiozitatea și dorința de a-și cunoaște neamul.
Stimularea inițiativei și independenței în organizarea jocului.
Încurajarea emoțiilor de bucurie, veselie, bunăvoință.
Educarea calităților morale – cinstea, mândria, rușinea.
Exersarea vorbirii expresive.
Vocabular: Cetate, zid, movilă, turn, voievod, domnitor, înțelept.
Materiale: O sfoară, pietricele, imaginea unei cetăți.
Regulile jocului:
-Dacă numai a trecut pe sub sfoară, năvălitorul poate lua o pietricică.
-Dacă au fost luate toate pietricelele cetatea se consideră biruită.
-Năvălitorii încâlciți sau înconjurați cu sfoara se consideră prizonieri.
Lucrul preventiv:
I-am povestit copiilor că și în trecut Moldova a fost o țară bogată și frumoasă cu un popor harnic. Mulți vecini năzuiau s-o cucerească. De aceea domnitorii și voievozii care o conduceau, construiau la hotare cetăți, înălțau ziduri, movile și turnuri de veghe și păzeau hotarele. Unii bătrâni înțelepți ziceau: „Mergeți de vă faceți prieteni cu toate țările de la hotar și nu veți avea teamă de năvălitori și nevoie de ziduri și cetăți de război”. Alți înțelepți altfel grăiau: „Dacă vrei să trăiești în pace, să fii totdeauna pregătit”. Așa moldovenii au construit cetățile Soroca, Tighina, Orhei, Hotin, Cetatea-Albă. Unele din ele s-au păstrat până astăzi și sânt ca o amintire, un ecou al vremurilor de mult trecute. Altele s-au dărâmat, au rămas doar unele ziduri, iar pietrele risipite mai dovedesc că pe acolo au luptat odată strămoșii noștri (după N. Dabija).
Desfășurarea jocului
Din pietricele (vreo 10-12), bulgărași sau alte obiecte pe teren se face o îngrăditură – aceasta va fi cetatea. Copiii se împart în două echipe (câte 8-10 jucători); una reprezintă năvălitorii, alta – apărătorii. Doi jucători din echipa apărătorilor țin de capete o sfoară (4-5 m) întinsă în fața cetății, iar ceilalți stau alături. De la depărtarea de 5-6 m pornesc năvălitorii spre cetate, zicând:
Păziți cetatea că vine armata. Dacă n-o păziți veți fi pedepsiți. Dacă o păstrați ca prizonieri ne luați! Astfel se străduiesc să treacă pe sub sfoară sau pe deasupra ei ca să ajungă la cetate, iar apărătorii nu-i lasă. Cei doi copii îi înconjoară cu sfoara. Jucătorul încâlcit în sfoară trece într-o parte. Năvălitorii care au ajuns la cetate iau câte o pietricică o duc la locul de pornire, apoi se întorc până când toate pietricelele sânt luate.
Jocul continuă până când sunt luate toate pietricelele sau sunt prinși toți năvălitorii ca ostatici.
Uneori năvălitorii fură și sfoara, dacă pot. Atunci cetatea este biruită. Jocul poate fi reluat, echipele schimbându-se cu rolurile.
Jocul popular „POARTA LINIȘTII”
Obiective:
Să apropiem copiii cu sufletul de strămoșii noștri prin cunoașterea cu viața și faptele lor.
Dezvoltarea simțului și atenției auditive, respectând regulile de joc.
Manifestarea stimei unul față de altul, cinstei și dreptății – calități ce înnobilează omul în orice timpuri și împrejurări.
Stimularea activismului participativ în jocul popular, a emoțiilor afective apărute pe parcurs.
Vocabular: Poartă, portiță, iscoadă.
Regulile jocului:
-Copiii vor fi foarte atenți, trecând nesimțiți prin „poarta liniștii”.
-Jucătorii care formează poarta nu vor trage cu coada ochiului.
Lucrul preventiv:
Copiii au fost informați că acest joc putea fi organizat oriunde: pe o toloacă, într-o poieniță, la șezători, la clăci. De ce s-a numit el „poarta liniștii”? închipuiți-vă copii, – spune educatorul, – nu o poartă sau o portiță obișnuită, ci o poartă mare a unei cetăți sau o altă trecătoare. Prin ea trebuie să treacă neobservate și neauzite de nimeni, iscoadele. Iscoadele erau niște oameni, care pătrundeau noaptea în armatele turcești să afle secrete. Aceasta o putea face doar un om foarte viteaz, neînfricat, isteț, îndrăzneț, atent, cu mare stăpânire de sine, insistent.
Desfășurarea jocului
Copiii, perechi, se apucă de ambele mâini, stând față în față cu ochii închiși, formând un tunel care se va numi poarta liniștii. De la o linie stabilită (la 2 – 2,5 m de la poartă) ultima pereche începe trecerea prin poarta liniștii fără zgomot, încetișor și foarte atent. Ei vor trece tupiluș, aplecați sau chiar târâș. La cel mai mic zgomot surprins de o pereche, ei lasă mâinile în jos, îngrădind calea trecătorilor. În continuare, perechea prinsă ocupă locul celei cu succes, iar aceasta, la rândul ei, începe o nouă cale spre poartă de la linia stabilită. Se vor stimula copiii care au trecut prin poartă nesimțiți. Ei se situează la începutul tunelului, iar ultima pereche reîncepe jocul. Acțiunile se repetă până când toți copiii trec prin poarta liniștii.
„DE-A BOSTĂNEII”
Obiective:
Consolidarea cunoștințelor despre plantele ce au diferite utilizări în viața omului și care sânt cultivate de moldoveni din cele mai vechi timpuri.
Educarea sentimentelor de dragoste, stimă, respect față de oamenii muncitori, harnici, iubitori de plai.
Antrenarea copiilor în mișcări de alergare, bucurându-se de efectul jocului; dezvoltarea imaginației; exersarea vorbirii dialogate; perceperea expresiei figurate „Bună să-ți fie inima”.
Regulile jocului:
-Dacă negustorul a ocolit șirul fară a fi prins, își ia bostănelul ales.
-Dacă negustorul a fost prins, el trece în locul bostănelului, iar acela devine negustor.
Lucrul preventiv:
Am informat copiii despre aceea că pe parcursul a mai multor sute de ani oamenii și-au ales cele mai folositoare plante pentru alimentație: fasolea, mazărea, grâul, porumbul, diferite legume. O așa plantă este și bostanul, căci crește bine în Moldova, dacă este îngrijit cu străduință. Moldovenii în trecut și în prezent pregătesc diferite bucate din bostan: îl fierb cu lapte, îl coc în cuptor, fac plăcinte cu bostan. El conține multe vitamine. Tot cu bostan uneori hrăneau și animalele, dar dacă omul strângea o roadă bogată, mai ducea și la târg o parte din ei.
Desfășurarea jocului
La sorț se alege negustorul și vânzătorul, ceilalți copii vor fi bostanii, care se așează pe iarbă în formă de spic (picioarele lateral desfăcute, întinse înainte). Vânzătorul stă lângă bostani, iar negustorul – se află ceva mai departe. Vine negustorul și se adresează vânzătorului:
-Bună ziua!
-Bună să-ți fie inima.
-Bostanii sunt copți?
-Copți!
-Ia să văd.
Negustorul, pentru a se convinge că bostanul este copt, ocolește șirul format de copii, ciocănește ușurel pe fiecare în cap, zicând: – Acesta-i verde, acesta-i verde… Când ajunge la bostanul pe care vrea să-1 cumpere zice: – Acesta-i copt! Copilul solicitat o ia la fugă, ocolind bostăneii, iar negustorul trebuie să-1 prindă. Dacă 1-a prins îl duce într-o parte la sine, dacă nu – mai face 2-3 încercări. Jocul continuă până ce negustorul prinde mai mulți jucători, apoi se aleg alți copii la rolurile principale.
Se admite și o altă variantă: dacă negustorul n-a prins copilul, ei se vor schimba cu rolurile.
„DE-A LUNA”
Obiective:
Încurajarea inițiativei copiilor de a organiza independent jocul popular, de a-și alege reușit partenerul.
Cultivarea și consolidarea relațiilor reciproce de prietenie, stimularea intereselor comune.
Formarea atitudinii pozitive față de munca părinților, a-i cunoaște cu unele munci ce se practicau în trecut.
Extinderea cunoștințelor despre aștrii cerești – luna.
Exersarea mușchilor brațelor, spatelui, umerilor.
Vocabular: șezătoare, a toarce, a scărmăna, piuă, luna, stele.
Regulile jocului:
-Copiii din pereche trebuie să fie de aceeași greutate și înălțime.
-Copilul ridicat va grupa picioarele.
Lucrul preventiv:
Am închegat o povestioară de tipul: Seara prin sate, în trecut, se organizau șezători unde se duceau gospodinele cu torsul, scărmănatul lânii. Cu ele se duceau și copiii lor. Aici ascultau povești, legende, diferite glume, întâmplări. În afară de aceasta copiii îndeplineau diferite munci ca și mamele lor. Uneori cu toții împreună se jucau „De-a luna” și era vesel și bine.
Desfășurarea jocului
Copiii se aranjează perechi spate la spate și se apucă de mâini, încrucișându-le de la coate. Un copil din pereche se apleacă și-1 ridică pe celălalt în spate, apoi invers. Între ei decurge următorul dialog:
-Ce-i în sus?
-Luna! Dar în jos?
-Piua! Dar încoace?
-Hai te-întoarce! Mișcările se repetă de 5-6 ori.
„DE-A ÎNCHISELEA”
Obiective:
Sesizarea conștientă a noțiunii de joc popular, închipuindu-și imaginativ acțiunile strămoșilor.
A le ajuta copiilor să perceapă sensul moral al relațiilor legate de rol și regula jocului.
Educarea sentimentului de stimă, respect, mândrie pentru popor și creația lui.
Perceperea îmbinărilor de cuvinte și fraze din versul aplicat în joc.
Regulile jocului:
-Copilul care „închide” șade pe scaun cu ochii închiși.
-El nu deschide ochii până când nu ghicește copilul la care s-a sfârșit versul.
Lucrul preventiv:
Am povestit micuților că copiii întotdeauna se joacă, chiar și puii de animale se joacă. Dar jocul copiilor este complicat. Fără a te gândi, judeca, a-ți imagina, jocul n-o să fie interesant, n-o să înveți nimic din el. Anume așa jocuri a născocit poporul, căci vroia să aibă urmași isteți, mintioși, cuminți, educați. La început, când a apărut, jocul era simplu, nu prea interesant, dar fiecare generație l-a perfecționat, a adăugat ceva, până când el a fost îndrăgit de toți.
Desfășurarea jocului
O grupă de copii (6-7) se înțeleg cine va „închide” – adică se alege un jucător care se tupilează jos cuprinzându-și picioarele pe la genunchi și închide ochii. Pe spatele lui fiecare jucător pune o mână. Conducătorul jocului numără, atingându-se de fiecare mână:
Capre cu mărgele,
Multe-s ghiocele
Tivicana – tivichici
Ia-ți mâna de aici.
Și copilul care „închide” trebuie să ghicească pe a cui mână s-a sfârșit versul (cuvântul – aici). Dacă 1-a ghicit, ei se schimbă cu locurile, dacă nu – mai închide o dată. Jocul se repetă până când toți participanții au „închis” (mijit). (Copilul care „închide” poate să se așeze pe scaun).
„CÂTE CUIE TREBUIESC?”
Obiective:
Stimularea tendinței de afirmare a „eu-lui”, proclamându-și valoarea și autonomia prin respectarea conștientă a regulilor jocului.
Încurajarea inițiativei de a se juca independent, fără supravegherea pedagogului, coordonând relațiile între participanți. Dezvoltarea atenției voluntare și a capacității de numărare în limita cifrei zece.
Exersarea respirației și a aparatului de vorbire.
Explicarea sensului unor cuvinte puțin cunoscute.
Vocabular: cui, scară, frasin, scârtă.
Regulile jocului:
-După cum va fi înțelegerea, copiii vor pune câte o mână sau ambele.
-Va îndoi degetul numai copilul la care s-a terminat numărătoarea.
Lucrul preventiv:
Am explicat copiilor că fiecare gospodar (mai ales în sate) are scară. În trecut ea se meșterea din lemn dur (de frasin) ca să fie mai trainică, căci îi trebuia omului să se urce în pod, pe o scârtă de paie sau de fân, într-un copac. Acum scara se face din metal, sudându-se cuiele.
Desfășurarea jocului
Jucătorii pun degetele ambelor mâini pe un obiect (o măsuță, o piatră). Conducătorul care este ales la sorț, pronunță numărătoarea, atingând fiecare degețel al jucătorilor:
– Câte cuie trebuiesc pentru o scară nouă? Copilul, pe degetul căruia s-a isprăvit numărătoare spune o cifră, de exemplu – 8. Conducătorul numără până la cifra opt, de asemenea atingând fiecare degețel. Degetul la care s-a terminat numărătoarea este îndoit.
În continuare se repetă: Câte cuie trebuiesc pentru o scară nouă? Acțiunea se repetă. Este biruitor copilul, care primul a îndoit toate degetele.
„DE-A RĂSĂRITA”
Obiective:
Stimularea dorinței de a se juca împreună, a sentimentului de compasiune pentru insuccesele prietenilor.
Educarea trăsăturilor volitive prin îndeplinirea corectă a mișcărilor și regulilor jocului.
Consolidarea cunoștințelor despre activitatea oamenilor în natură, creșterea grâului, porumbului, floarei-soarelui.
Educarea dragostei, interesului și a atitudinii grijuliii față de natura plaiului natal.
Menținerea bunei dispoziții pe parcursul jocului, educarea sentimentelor de simpatie unul față de altul.
Vocabular: răsărită – floarea-soarelui, a cultiva – a crește, a îngriji, talpă, călcâi, genunchi.
Materiale: 2, 4, sau 6 scaune mici.
Regulile jocului:
-Se va respecta poziția picioarelor și a mâinilor.
-Dacă în timpul săriturii copilul se împiedică, el va ieși din joc.
Lucrul preventiv:
Copiilor le-am demonstrat câteva tablouri cu imaginile grâului, porumbului, floarei-soarelui și altor culturi. Am amintit că moldovenii în toate timpurile au semănat și îngrijit asemenea plante. Dacă erau bine îngrijite, ele creșteau repede și dădeau roade bogate.
Desfășurarea jocului
În joc participă 12-14 copii. Se aleg 2, 4 sau 6 jucători, care se așază pe scaune față în față perechi, mâinile aranjate pe genunchi, picioarele – cu călcâiele pe podea, iar tălpile alăturate cu ale copilului din față. Ceilalți jucători, pe rând, sar peste picioarele lor. După ce au sărit toți participanții, conducătorul spune: „Răsărita crește” și copiii aranjează picioarele în poziția următoare: un copil stă cu picioarele pe călcâie, degetele orientate în sus, celălalt copil din pereche aranjează călcâiele sale pe degetul celuilalt. Pe rând, jucătorii sar peste răsărită. Următoarea poziție: copiii de pe scaune întind mâinile înainte, palmă peste palmă, iar ceilalți sar. Copilul care s-a împiedicat sărind, iese din joc. La sfârșit se fac totalurile și se stimulează jucătorii care n-au comis nici o greșeală. Jocul se repetă de câteva ori, schimbându-se periodic cu locurile.
Observările și analizele comportamentului copiilor în cadrul jocurilor populare, ne-au condus la următoarea concluzie, că impactul jocurilor populare în educația morală a copiilor de vârstă preșcolară mare, depinde în mare măsură atât de respectarea cerințelor față de organizarea și desfășurarea lor, cât și de lucrul preventiv ce se efectuează anterior cu copiii.
Experimentul de control
În scopul validării rezultatelor experimentale, am elaborat experimentul de control, care a durat de pa data de 19.04.15 până pe data de 16.05.15.
Scopul experimentului: Determinarea schimbărilor calitative și cantitative la copiii supuși experimentului, în urma respectării următoarelor cerințe:
Selectarea și sistematizarea conform anumitor principii;
Conținuturile curriculare să fie adaptate la obiectivele jocurilor populare;
Racordarea la mecanismele firești de formare morală a personalității copilului.
La această etapă de control copiii au fost supuși jocurilor populare ca și în cadrul experimentului de constatare dar dar cu un grad de dificultate mai mare:
Jocul popular „MAMA ȘI LÂNA”
Obiective:
Stimularea curiozității și interesului de a cunoaște neamul.
Cultivarea atașamentului față de părinți și bunici: dragoste, respect, recunoștință.
Exersarea mersului cu cotituri, unul după altul, amuzându-se de situația creată.
Formarea deprinderilor de a asculta explicațiile verbale.
Înfiriparea sentimentelor de dragoste față de plai și poporul nostru.
Vocabular: A scărmăna, a toarce, șezătoare, saci, curnuți.
Materiale: O basma pentru mama.
Regulile jocului:
– Copilul nu cedează până mama nu depune efort când descâlcește lâna.
Desfășurarea jocului
La sorți, se alege un copil care va fi mama. Ea trece printre jucătorii împrăștiați pe teren și spune:
„Eu torc lână, eu torc lână!” Treptat, doritorii se prind de mâini și formază un lanț cu mama în frunte, apoi se unesc în cerc.
– Eu plec la treburi,- zice mama,- iar voi să nu încâlciți lâna. După ce mama a plecat, jucătorii dau drumul mâinilor și se apucă de diferite părți ale corpului altor copii (de glezne, umere, cot, păr), formând o grămăjoară. Apoi, copiii strigă: Mamă, lâna s-a încâlcit, lâna s-a încâlcit! Vine mama îngrijorată și începe s-o descâlcească, unind mână cu mână a copiilor. Ei nu vor ceda ușor, se țin strâns de părțile corpului jucătorilor.
Jocul se va repeta de 4-5 ori, de fiecare dată alegându-se altă mamă.
Jocul popular „DE-A ULCIOARELE”
Obiective:
Cultivarea sentimentelor de stimă și respect față de părinți, de mândrie față de neam, popor, înțelepciunea lui.
Formarea calităților morale – hărnicia, sinceritatea, bunăvoința, prudența.
Consolidarea cunoștințelor despre îndeletnicirile moldovenilor, obiectele de uz casnic, despre produsele ce se obțin din lapte.
A-i deprinde să stabilească relații cordiale, să consoleze sincer pe cei care au avut eșec.
Vocabular: Chișleag, zer, gard de nuiele, țarc, târg, grajd, ocol.
Materiale: Imaginea lupului.
Regulile jocului:
-Lupul nu apare până nu pleacă mama.
-„Ulcioarele” nu descleaștă mâinile până mama nu depune efort.
Desfășurarea jocului
Din efectivul grupului de copii se alege mama, fiica și lupul, care va sta într-o parte. Ceilalți copii sunt ulcioarele. Mama le aranjează într-un rând, le numără și spune:
– Acesta-i cu lapte, acesta-i cu chișleag, smântână, unt, zer… . Apoi se adresează fiicei: Eu plec la prășit, iar tu să ai grijă de ulcioare. Mama pleacă. Vine lupul și zice: – Mama ta vine de la deal obosită, du-te și ajut-o. Fata pleacă, iar lupul fură câteva ulcioare. Mama se apropie și vede că lipsesc câteva ulcioare și întreabă fiica: Unde-s ulcioarele? Fata răspunde: Unul 1-a mâncat pisica, altul s-a cârligat, unul l-am mâncat eu… . Acțiunea se repetă de câteva ori, apoi mama se dumerește unde-s ulcioarele și se duce la lup. Intre ei decurge dialogul:
Ce tropăi, măi lupule? (ulcioarele furate tropăie)
Eu nu tropăi, tropăie caii în grajd.
Dar cine bâzâie? (ulcioarele bâzâie)
Albinele în stup.
Cine gâ-gâie? (ulcioarele gâ-gâie)
Gâștele-n ocol.
Ia să văd.
Mama găsește ulcioarele, care stau cu degetele mâinilor încleștate. Dacă reușește să le desclește, își ia ulcioarele acasă. Jocul se va repeta de 2-3 ori, alegându-se alți copii la rolul mamei și lupului.
Jocul popular „PODUL DE PIATRĂ”
Obiective:
Consolidarea deprinderilor de organizare independentă a jocului, de a respecta consecutivitatea acțiunilor.
Extinderea cunoștințelor despre plaiul natal, mediul geografic unde trăim.
A-i face pe copii să înțeleagă tendința dezinteresată a moldovenilor de a face bine în folosul tuturor.
Interiorizarea acestor fapte în inimile și sufletele copiilor, cultivarea stimei și respectului față de poporul muncitor și grijuliu, față de cultura etnică.
Vocabular: pod de piatră (de fier, de lemn), om cu suflet mare.
Regulile jocului:
-Copilul, care a rămas fără pereche, va începe trecerea pe sub pod numai când lucătorii precedenți au ajuns la capătul podului.
Desfășurarea jocului
Chemarea la joc se face cu ajutorul versului:
Podul de piatră s-a dărâmat. A venit apa și 1-a luat. Vom face altul pe râu în jos, altul mai trainic și mai frumos.
Copiii, luându-se de mâini, în pereche, se aranjează unul lângă altul. Ridicând mâinile puțin în sus formează un podeț. Toți jucătorii cântă versurile descrise anterior. Un copil (care n-are pereche), trece pe sub podeț (pe sub mâinile copiilor) și-și alege un jucător dintr-o pereche, continuând drumul până la capătul podului. Aici ei se prind de mâini ca și ceilalți. Copilul care a rămas fără pereche trece la începutul podului și urmează aceeași cale ca și jucătorul precedent. Jocul se desfășoară până când trec toți participanții pe sub pod.
Jocul popular „DE-A HARBUJII”
Obiective:
Inițierea discuției despre activitățile tradiționale ale moldovenilor.
Obișnuirea copiilor de a aprecia și admira munca oamenilor gospodăroși, harnici.
Educarea dragostei de țară, de pământ, de poporul muncitor.
Intensificarea activității motrice și formarea deprinderilor de orientare în spațiu.
Stimularea dorinței de a însuși asemenea calități.
A-i face pe copii să înțeleagă faptele urâte, nechibzuite și dezaprobarea lor.
Vocabular: Bordei, colibă.
Regulile jocului:
-Moșul nu se trezește până nu se sfârșește versul.
-Când moșul a prins mai mulți copii, se alege alt copil la acest rol.
Desfășurarea jocului
Pe terenul de joc, într-un colț, sunt împrăștiate niște pietricele (sau se fac movilițe din nisip) ce reprezintă harbujii. Aplicând o numărătoare, se alege un copil care va fi paznicul. El imită că doarme sau se odihnește lângă colibă, lângă lanul cu harbuji. Ceilalți jucători vin la furat. Tupilându-se, se apropie încet de harbuji ca să nu-i audă moșul – paznic, dar în voce recită versul: „Hura, hura, harbujei, de la moșul din bordei. Moșul nu-i acasă, laptele-i pe masă!”
La pronunțarea ultimului cuvânt din vers ei apucă câte un harbuz și o iau la fugă, iar paznicul se străduie să-i prindă. Când a prins vre-o 5-6 copii, paznicul este înlocuit cu un alt jucător și acțiunea reâncepe.
Jocul popular „DE-A MINGEA-N GROPICICĂ”
Obiective:
Cultivarea dorinței de a participa la jocul popular, a înțelege bunătatea strămoșilor și grija lor de urmași, de tânăra generație.
Formarea priceperii de colaborare și coordonare a relațiilor participanților jocului.
Educarea bunăvoinței față de învingător.
Consolidarea deprinderilor de a percepe și a se orienta în spațiu.
Perfectarea mișcărilor mâinii sub controlul vizual.
Vocabular: Minge din păr, prăvălie, bășica porcului.
Materiale: Mingi după numărul copiilor (pot fi folosite mingi confecționate din cârpe).
Regulile jocului:
-Rostogolirea se execută de la o linie stabilită (cu o mână sau cu ambele, după cum se înțeleg).
-Jucătorul care n-a nimerit cu mingea în gropiță este pedepsit.
Desfășurarea jocului
În joc participă 8-9 copii. Fiecare își sapă câte o gropicică. Iar la depărtarea de 3 m de la gropicică se trasează o linie de la care cei 8-9 copii efectuează acțiunea de rostogolire a mingii. Acțiunea de rostogolire se execută simultan, fiecare străduindu-se să nimerească în gropița sa. Jucătorul care n-a nimerit este așezat cu fața la perete și se aruncă o dată cu mingea în el. Dacă este lovit, el va ieși din joc. Jocul continuă până când rămân doi jucători – biruitorii.
Pentru majorarea interesului pentru joc se vor întreprinde unele modificări: copiii rostogolesc mingea cu mâna dreaptă, apoi cu stânga, apoi cu ambele.
În urma realizării experimentului formativ în grupa „Guguță” din 25 copii, 14 copii sau plasat nivel superior ceea ce constituie 56%, 8 copii – 32 % la nivel mediu și 3 copii – 12% la nivel inferior. Rezultatele experimentului de control le prezentăm în tabelul 2.
Tabela 2
Nivelul de educație morală a preșcolarilor mari în cadrul jocurilor populare (în%)
Histograma 2
Rata copiilor cu privire la nivelul de educație morală
În rezultatul experimentului de control am stabilit că copiii din grupa „Guguță” înțeleg sensul cerințelor și regulilor morale; pot analiza consecințele faptei sale; sunt mai conștienți și critici; posedă o autoorganizare avansată; asimilează o cantitate mare de cunoștințe care depășesc experiența personală; este dezvoltată capacitatea de a se controla în situații critice, de a-și subordona fapta cerințelor înaintate din care derivă spiritul de disciplină, organizare și autocontrol.
CONCLUZII GENERALE
Jocurile populare sunt acelea, care, prin conținutul lor și sarcinile propuse contribuie la educația morală a copiilor de vârstă preșcolară.
Jocurile populare dezvoltă spiritul de echipă, atenția, disciplina și spiritul de ordine în desfășurarea unei activități, asigură însușirea mai rapidă, mai temeinică și mai plăcută a unor cunoștințe pentru vârsta preșcolară.
Rezultatele cercetării experimentale au confirmat și scopul investigației.
Jocurile populare determină modul de receptare a conținutului, gradul de accesibilitate a cunoștințelor, valoarea informativă și formativ-educativă a actului didactic.
Jocul popular apare ca un instrument în vederea atingerii finalităților urmărite la educația morală a preșcolarilor.
Jocurile populare pot deveni mijloc de bază în formarea morală a personalității preșcolarului, dacă vor fi selectate și sistematizate conform anumitor principii, dacă conținuturile curriculare vor fi adaptate la obiectivele jocurilor populare și vor fi racordate la mecanismele firești de formare morală a personalității copilului, dacă ghidarea metodică a jocurilor populare va intenționa valorificarea generalului și specificului etnic codificat în jocurile populare întru formarea profilului moral al preșcolarului.
Valorificarea jocului popular în educația morală a preșcolarilor se prezintă astăzi ca o problemă deosebit de actuală, ea fiind determinată de necesitatea educării generației în creștere în spiritul atașamentului față de valorile naționale, pe lângă cele universale.
Jocul popular este un bun prilej de educație morală și prin faptul că el oferă contactul nemijlocit cu munca, tradițiile și obiceiurile poporului din care face parte.
Prin regulile și conținutul său jocul popular devine un mijloc de exersare și formare a conduitei morale.
Din cele menționate, rezultă că jocurile populare au o pondere mare în educația morală a preșcolarilor.
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
Armbruster, A., Romanitatea românilor. Ed. Enciclopedică, București, 1993, 342 pag.
Barbu H., Popescu, E., Activități de joc și recreativ-distractive. Ed. Didactică și Pedagogică, R. A. București, 1994, 101 pag.
Băieșu, N. M., Poezie populară Moldovenească a obiceiurilor de Anul Nou. Ed. Știința, Chișinău, 1972, 236 pag.
Băieșu, N. M., Folclor moldovenesc. Bibliografie 1924-1967, Ed. Cartea moldovenească, Chișinău, 1986, 122 pag.
Băieșu, N.M., De-a mijatca. Selecție din folclorul copiilor. Ed. Literatura artistică, Chișinău, 1982, 159 pag.
Blaga, L., Elogiul satului românesc, Ed. Imprim. Națion., București, 1937, 290 pag.
Botezatu, G.G., Folclor din părțile codrilor. Ed. Știința, Chișinău, 1973, 360 pag.
Botezatu, G.G., Folclor din nordul Moldovei. Ed. Știința, Chișinău, 1983, 319 pag.
Botezatu, G.G., Folclor din stepa Bălțului. Ed. Știința, Chișinău, 1986, 345 pag.
Botezatu, G.G., Băieșu, N.M., ș. A., Folclor din Bugeac. Ed. Știința, Chșinău, 1982, 429 pag.
Botezatu, G.G., Buruiană, V.B., Folclor din stepa Sorocii. Ed. Știința, Chișinău, 1989, 254 p.
Botezatu, G.G., Junghietu, E.B., Speciile folclorice și realitatea istorică. Ed. Știința, Chișinău, 1985, 174 pag.
Cernea, E., Revistă de etnografie și folclor. Contribuții la cercetarea folclorului copiilor, T. 18, nr. 4, 1973, 279-297 pag.
Chirița, G., Educația prin jocuri de mișcare. Ed. Stopt-turism, Galați, 1983, 224 pag.
Chițimia, I.C., Folclorul românesc în perspectivă comparativă. În cartea Problema jocurilor și cântecelor de copii. Ed. Minerva, București, 1971, 295 pag.
Comișel, E., Folclorul copiilor. Ed. Muzicală, București, 1982, 312 pag.
Cristea, S., Dicționarul de pedagogie, 2000, 116 pag.
Dicționar de pedagogie. Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1979, 480 pag.
Dicționar explicativ al limbii ruse, V-II, Ed. II, M.,1982.
Evseev, I., Jocurile tradiționale de copii. Ed. Timișoara, 1994, 218 pag.
Gârboveanu, M., Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor. Ed., Didactica Pedagogică, București, 1970, 294 pag.
Gorovei, Artur, Folclor și folcloristică. Noțiuni de folclor. Ed. Cartea română, București, 1934, 74 pag.
Grumeza, G., Jocuri mobile distractive moldovenești. Ed. Lumina, Chișinău, 1985, 72 pag.
Lambrior, AL, Obiceiuri și credințe la români, (cap. Jocurile copiilor) în Studii de lingvistică și folcloristică. Ed. Junimea, Iași, 1976, 435 pag.
Mendjerițcaia, D.V., Despre jocul copiilor. Ed. Lumina, Chișinău, 1985, 149 pag.
Mușlea, I., Problema jocurilor noastre copilărești în cercetări de etnografie și folclor. Vol. II., Ed. Minerva, 1972, 425 pag.
Mușlea, I., Ov., Bârlea, Tipologia folclorului. Ed., Minerva, București, 1970, 425 pag.
Nicola, I.N., Tratat de pedagogie școlară. Ed. Didactică și Pedagogică, 1996, 484 pag.
Niculescu-Varone, Rolul cultural și educativ al literaturii noastre populare. ED. Știința, 1941, 16 pag.
Papahagi, Tache, Din folclorul romanic și cel latin. Ed. Tip. România Nouă, București, 1916, 174 pag.
Papahagi, Tache, Din folclorul roman și cel latin. Ed. Studiu compat, București, 1923, 26 pag.
Piajet, J., Judecata morală la copii. București, 1972.
Salade, D., Dimensiuni ale educației. Ed. Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1998, 230 pag.
Silistraru, N., Notițe de curs la pedagogie, Chișinău, 2002.
Stamati, M., Jocul popular în educația copiilor preșcolari; unele aspecte metodologice. În cartea Investigații pedagogice și psihologice, Chișinău, 1998.
Stamati, M., Din istoria jocului popular moldovenesc și a jucăriei. În Investigații pedagogice și psihologice, Chișinău, 1998.
Stamati, M., Jocul popular – metodă activă în munca cu copiii preșcolari. În materialele conferinței, Chișinău, 1999.
Stamati, M., Modalități de utilizare a jocului popular în pregătirea pentru școlarizare. În cartea Perspective și tendințe moderne în educația și instruirea copiilor din grupele pregătitoare, Ed. Ghid educațional, Chișinău, 2000.
Stamati, M., Problematica clasificării jocurilor populare. În cartea învățământul Universitar din Moldova la 70 ani, Chișinău, 2002.
Stamati, M., Strategii didactice de organizare și îndrumare a jocurilor populare la vârsta preșcolară. Ed. Ulim, Chișinău, 2002.
Stamati, M., Studiu asupra jocului popular în evoluție filogenetică. În cartea Acta et commentationes. Vol.-I, Chișinău, 2003, 350 pag.
Stamati, M., Analiza conținuturilor jocurilor populare moldovenești. În cartea Analele UST, Chișinău, 2004.
Stamati, M., Relevanța istoriografiei jocului popular. În cartea Analele UST, Chișinău, 2005.
Stamati, M., Valențele jocului popular în educația morală a copiilor, Chișinău, 2009, 250 pag.
Stoian, S., Pedagogie și folclor. Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978, 154 pag.
Аникеева, Н.П., Воспитание игрой. Просвещение, Москва,1987, 244 стр.
Жуковская, Р.И., Игры-занятия как пелагогическое условие становления самостоятельной сюжетной игры и взаимоотношений детей младшего дошкольного возраста. В кн. Нравственное воспитание дошкольников. Москва, 1963, 319 стр.
Литвинова, М.Ф., Русские народные подвижные игры. Пособие для воспитат. детского сада, Просвещение, Москва, 1986, 72 стр.
Осокина, Т.И., Подвижные игры для малышей. Проев., Москва, 1965, 80 стр.
Усова, А.П., Русское народное творчество в детском саду. Москва, 1973.
ANEXE
Anexa nr.1
Jocul popular „Alunelul”
Vârsta jucătorilor. 6-7 ani
Durata: 20 minute
Numărul copiilor . Jocul se joacă de la 2 jucători în sus.
Obiective. copiii își dezvoltă aptitudini muzicale, atenția și concentrarea, învață să danseze, îți însușesc cunoștințe despre tradițiile populare.
Spațiul de joacă. în interior
Materiale necesare. Nu sunt necesare. (Dacă dorim să facem o activitate mai amplă. avem nevoie de un sistem cu muzică, cântecelul "Alunelu", costume populare pentru copii, și poate elemente de decor cu specific popular)
Pregătirea jocului. Li se spun regulile de joc participanților.
Desfășurarea jocului
Copii se țin de mânuțe, formând un cerc. În timpul cântecelului, cu pași mărunți se apropie toți de centru, (ca la horă). La refren se învârt spre stânga, de exemplu, iar când se repetă refrenul, se vor învârti în partea opusă.
Versurile cântecelului.
"Alunelu alunelu hai la joc
Să ne fie, să ne fie cu noroc. (se repetă de 2 ori)
Refren: Cine-n horă o să joace
Mare, mare se va face,
Cine n-o juca defel
Să rămână mititel.
Alunelu alunelu hai la joc,
Să ne fie, să ne fie cu noroc."
Baba oarba
Vârsta jucătorilor.De la 5 ani în sus
Numărul copiilor . Jocul se joacă cu de la 3 jucători în sus.
Obiective. Își dezvoltă atenția, urechia muzicală, simțul auzului.
Spațiul de joacă. Nu necesită un spațiu mare de joc. Se poate și în cameră.
Materiale necesare. Este nevoie de o eșarfă.
Cum se joacă “Baba oarbă" Un copil este ales pentru a fi Baba oarba. Legat la ochi trebuie să prindă unul dintre ceilalți jucători. Aceștea se răspandesc prin sala de joc, facând puțin zgomot. Baba poate striga: “ Unde ești Chiriță?” iar copiii pot să răspundă: “ În oala cu jântiță”…Dacă reușește să atingă pe cineva, acel copil devine Baba oarba.
Variantă. Dacă Baba oarba ghicește pe cine a prins, este luat locul
Buchețelele
Se poate organiza pe teren sau în sală, cu orice număr de persone.
Jucătorii se deplasează prin flanc câte unul sau câte doi și primesc-din mers- diferite comenzi pentru mers rapid sau încet, mers pe vârfuri sau pe călcâie,etc, sau pentru executarea anumitor mișcări sin mers sau din alergare
La un moment dat conducătorul jocului strigă un număr de exemplu”patru” .La auzul acestei comenzi, jucătorii se strâng repede în grupe formate din patru copii. Gruparea se face sub formă de buchețele, stănd cu fața spre centrul grupului și cu mâinile prinse pe la spate.
Numărul strigat de conducătorul jocului-educatoare, trebuie să nu fie exact divizibil cu numărul total al jucătorilor .
Jucătorii care nu au reușit să se grupeze, rămânând pe dinafară, sunt eliminați din joc sau penalizați cu câte un punct.
Păcălici
Efectivul grupei este împărțit în două echipe. Prima formează cerculețe din câte trei-patru copii, iar ceilalți se răspândesc pe terenul de joc. Conducătorul jocului dă comanda:” Trei în cerc!” Copiii care sunt răspândiți pe terenul de joc formează grupe de câte trei care intră în cerculețe. Jocul continuă, conducătorul jocului enunțând alte numere.
Cei care nu au reușit să formeze un grup egal cu numărul strigat sau nu au rărpuns prompt la comandă grupe de căte trei care intră în cerculețe. Jocul continuă, conducătorul jocului enunțând alte numere.
Cei care nu au reușit să formeze un grup egal cu numărul strigat sau nu au răspuns prompt la comnadă se așează pe scăunele și jocul continuă.
Variantă: Același joc, cu deosebirea că grupele de copii care se formează la comanda conducătorului jocului intră în cerculețele desenate cu creta pe sol.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiu Experimental Privind Valentele Jocului Popular (ID: 160823)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.