Strategii de Stimulare a Creativitatii Elevilor la Clasa I Prin Orele de Limba Romana

Argument

Creativitatea a devenit un indiciu valoric în multe domenii de activitate, un indiciu al calității activității în multe profesii și un element de progress al vieții social-economice. Multă vreme creația a fost considerate apanajul exclusiv al unei minorități restrânse. De când s-a constatat că noua tehnică înfăptuiește toate muncile stereotipe și deci omului îi revin sarcinile perfecționare, de înnoire, cultivarea gândirii creative a devenit o sarcină importantă a școlii.

Dezvoltarea creativității copiilor reprezintă o preocupare permanent pentru cadrele didactice înzestrate cu un acut simț al imperativului social. Astfel, copilul provocat să creeze va deveni omul capabil să găsească soluții și să se adapteze într-o societate aflată în permanentă schimbare. E nevoie deci de un dascăl creative, ingenious, plin de fantezie, bine informat care să descopere mereu noi forme de lucru, noi metode, procedee și tehnici, noi căi de abordare a fenomenului educational pentru a depăși rutina, șablonul.

Ciclul achizițiilor fundamentale reprezintă baza formării deprinderilor de conduită școlară, înzestrarea elevilor cu capacitate de bază, citirea, scrierea și cu orientarea actului comunicării spre baze logico-științifice, fără elemente de teoritizare, ci prin exersare și simulare.

Maniera de abordare a conținuturilor este cea integrate în vederea formării noului model comunicativ functional.

Pentru a realiza noul model comunicativ functional, orice învățător trebuie să-și formeze modelul operational-strategic al predării limbii române, care are ca premise formarea șî perfecționarea deprinderilor de citire, îmbogățirea, precizarea, activizarea și nuanțarea vocabularului elevilor, însușirea ortografiei și punctuației în limitele prevăzute de programa școlară pentru clasele I-IV, redactarea compunerilor și însușirea elementelor de constructive a comunicării de către elevi. Imaginația și creativitatea copilului se manifestă în principal în joc și în creații plastic, însă un rol deosebit de important o au și orele de limba română.

Necesitatea de a stimula și dezvolta creativitatea elevilor trebuie înțeleasă nu în sensul de a face ca toți elevii noșțrii să devină artiști, ci ca ei să conștientizeze forța eliberatoare și creatoare a cuvântului.

CAPITOLUL I CREATIVITATEA ȘI EDUCABILITATEA ACESTEIA LA ELEVII DIN CICLUL PRIMAR

I.1 Creativitatea-delimitări conceptuale

Creativitatea este o problemă care a marcat profund psihopedagogia secolului al XX-lea, aceasta constituind obiectul a numeroase studii și cercetări.

Aparent, creativitatea este un concept larg cunoscut. Fenomenul creativității, implicit conceptual, sunt încă subiecte de controversă, deși este studiat științific de peste o jumătate de secol, iar în întreaga lume se derulează mii de programe de dezvoltare a creativității.

Etimologic, termenul ,,creativitate” își are originea în limba latină: ,,creare” înseamnă ,,a zămisli”, ,,a făuri”, ,,a naște”.

Noțiunea de creativitate este introdusă în vocabularul psihologic de americanul Gordon Allport pentru a desemna o formațiune de personalitate. Termenul a pătruns în dicționarele de specialitate după 1950. Până atunci, manifestările de creativitate au fost desemnate prin intermediul altor termini, precum inspirație, talent, supradotare, geniu, imaginative sau fantezie creatoare.

In 1950 psihologul J.P Guilford semnala sărăcia studiilor asupra creativitătii și schițează câteva direcții de cercetare a acestei dimensiuni a personalității umane. Prin urmare, în anii 1960-1970 asistăm la o explozie a studiilor asupra creativității.

Cercetătorii americani susțin că: creativitatea poate fi dezvoltată în cazul majorității indivizilor. J.P Guilford, de exemplu, a susținut că, fenomenul creativitătii reprezintă o trăsătură general umană și că toți oamenii pot fi distribuiți, la niveluri diferite, pe o scală continua a creativității.

Analizând actul creator în evoluția sa, de la formele cele mai simple și până la creația superioară, Irving A. Taylor (1959) distinge 5 niveluri ale creativitătii:

Creativitatea expresivă-forma fundamental a creativității, necondiționată de aptitudini, manifestată în desenele copiilor, comportament; caracteristicile principale ale acestui nivel al creativității sunt: spontaneitatea, libertatea de exprimare, independent și originalitatea. Ea constituie premise de dezvoltare în procesul educației, a celorlalte forme ale creației.

Creativitatea productive-este nivelul specific tehnicienilor, pentru că presupune însușirea unor deprinderi care permit îmbunătățirea modalităților de exprimare a creației.

Creativitatea inventivă-cea care se valorifică prin invenții și decoperiri și care pune în evidență capacitatea de a sesiza relații noi și neobișnuite, căi noi de interpretare a unor realități cunoscute.

Creativitatea inovativă- care presupune înțelegerea profundă a principiilor fundamentale ale unui domeniu și apoi modificarea decisive a abordării fenomenului; în acest caz e vorba de inovații, care reprezintă aporturi semnificative și fundamentale într-un domeniu.

Creativitatea emergentă- nivelul supreme al creativității, la care ajung foarte puțini indivizi și presupune descoperirea unui principiu, a unei idei care să revolutionize un întreg domeniu al cunoașterii. Acest nivel este cel mai greu de înțeles și de explicat, iar cei care îl ating sunt catalogați drept genii.

Toți cercetătorii în domeniul creativității au avut în vedere cele trei dimensiuni complementare ale creativității: potențialul creativ, procesul creativ și produsul creativ.

I.2 Dimensiuni complementare ale creativității

I.2.1 Potențialul creativ

După cum am afirmat anterior, unii cercetători privesc creativitatea ca pe o caracteristică general umană, prezentă așadar la oricine, oamenii dispunând de un potential necesar unui anumit nivel de realizare creativă. Acest potential creativ este privit ca o sumă a trăsăturilor de personalitate dintre care amintim: capacitatea de a gândi abstract, flexibilitatea gândirii, fluența, sensibilitatea la probleme, spiritul de observație, curiozitatea, încrederea în sine, independența în gândire.

J.P Guilford arată că potențialul creativ reprezintă ,,orice abilitate intelectuală care poate contribui la succesul producției creatoare”.

Toate însușirile ce alcătuiesc creativitatea potential a persoanei și care pot contribui la succesul actului creative pot exista, dar nu sunt neapărat utilizabile. De aceea, trebuie făcută distincția între conceptual de potential creativ și manifestarea creatoare, care presupune posibilitatea reală de a crea.

Aptitudinile creatoare se situează, după Guilford, în domeniul producției divergente, concept care se apropie de acțiunea originală, de nonconformism, de evadarea din sfera ideilor curente și commune ale imitației sau reproducerii.

Creativitatea se deosebește de inteligența generală, care nu este altceva decât aptitudinea de a înțelege ideile și de a le aplica la soluționarea problemelor practice. Dar dacă funcțiile esențiale ale inteligenței constau în înțelegere și inventive atunci nu se poate vorbi de creativitate fără participarea inteligenței. Pornind de la această idee, orice persoană cu o inteligență normal dezvoltată este mai mult sau mai puțin creativă, iar peste un anumit coeficient de inteligență, aceasta nu mai corelează cu creativitatea.

Potențialitatea creativă este educabilă. La naștere copilul posedă doar o anumită potențialitate creativă evidențiată de o anumită flexibilitate, fluență, sensibilitate a scoarței cerebrale. Ulterior, în procesul educației sporește potențialitatea menționată în funcție de dezvoltarea și manifestarea factorilor intelectuali, aptitudinali, caracteriali și de mediu, dezvoltându-se treptat nivelurile creativității.

Creativitatea este rezultatul unui ansamblu complex de factori de personalitate, prezenți la toată lumea, dar în măsuri diferite, iar potențialul, creativitatea latent este inerentă ființei umane. În limbajul psihopedagogic se folosesc noțiunile de necreativ-creativitate de nivel scăzut, creativitate normal-nivel mediu, prezent la majoritatea populației și creativ-nivel înalt al creativității.

Putem spune că la copilul cu aptitudini slabe sau normale, creativitatea se prezintă sub formă de potential creativ, iar responsabilitatea cadrului didactic constă în dezinhibarea creativității expresive a copilului și cultivarea factorilor de personalitate care constituie acest potential.

I.2.2 Procesul creativ

Creativitatea poate fi analizată ca process de realizare a unui produs creativ. Cea mai cunoscută analiză a fazelor procesului de creație aparține psihologului Graham Wallas. El distinge următoarele patru faze: prepararea, incubația, iluminarea, verificarea.

Prepararea este faza initială și obligatorie a oricărui act de creație. Ea cuprinde mai multe subetape: sesizarea problemei și formularea ei în termeni foarte clari, analiza datelor problemei, enunțarea și testarea diferitelor ipoteze rezolutive. Este o fază complex și hotărâtoare în realizarea actului creator. Buna ei desfășurare depinde de creator, de conștiinciozitatea cu care el se ocupă de problema respectivă. Un aspect important al acestei etape este acela al motivației. Persoanele care manifestă o motivație creatoare sunt capabile să-și susțină impulsul creator de-a lungul unei căutări îndelungate.

Incubația este a doua fază de așteptare, gestație. Aparent pasivă, această fază este una de arderi intense, când au loc o serie de prelucrări paralele, când se stabilesc conexiuni care nu au fost realizate anterior. Pentru individual creativ este o fază plină de neliniști, frustrații, incertitudini chinuitoare complexe de inferioritate.

Iluminarea (inspirația, intuiția) este caracterizată prin apariția involuntară a soluției la problemă, ,,momentul străfulgerării ideii” când răspunsul pe care îl căutam apare ca o iluminare bruscă a conșțiinței.

Verificarea solicit multă muncă, perseverență, ingeniozitate pentru a duce creația la bun sfârșit. Este faza finală în care soluția găsită este testate, examinată pentru a fi eliminate posibile erori sau lacune și pentru a stabili valoarea de originalitate și utilitate a produsului obținut.

Aceste faze, delimitate de G.Wallas (1926) au fost cercetate de-a lungul timpului aducându-li-se numeroase dezvoltări. Toate delimitările propuse sunt însă relative. Nu întotdeauna fazele se succed în ordinea propusă, unele faze pot fi eludate sau comprimate.

Traiectoria procesului de creație are un character individual, raportul dintre fazele menționate și duratele lor variind de la un subiect la altul.

I.2.3 Produsul creativ

Produsul creației este criteriul cel mai cunoscut de apreciere al creativității. Produsul poate fi unic și valoros pentru un grup, pentru societate sau numai pentru individ.

Creativitatea elevilor poate fi analizată, de asemenea, din perspectiva produselor, performanțelor procesului creativ. Analiza produselor activității trebuie raportată la câteva caracteristici de bază ale produsului creativ realizat de către elevi:

Originalitatea-raritatea, unicitatea produsului prin raportare fie la scara unei comunități, fie chiar la cea individuală;

Noutatea-distanța în timp a apariției produselor creative. Pot exista și produse noi, dar lipsite de originalitate;

Utilitatea-măsura în care produsul este adecvat, folositor sau în care adduce îmbunătățiri odată valorizat teoretic sau practice de către individ sau comunitate;

Eficiența-caracterul economic al performanței creatoare, randamentul obținut prin valorizarea produsului creativ.

Produsul este cea mai cunoscută formă de evaluare a creativității elevilor, el trebuie să fie, așadar, nou, original, de valoare pentru societate, putând avea diferite forme. El se exprimă fie în ceva material (un proiect, o invenție, un desen original, un obiect de artă, o compunere, o povestire), fie în ceva spiritual (o idee originală, o formulă, un principiu).

Deci, creativitatea poate fi considerată ca oros pentru un grup, pentru societate sau numai pentru individ.

Creativitatea elevilor poate fi analizată, de asemenea, din perspectiva produselor, performanțelor procesului creativ. Analiza produselor activității trebuie raportată la câteva caracteristici de bază ale produsului creativ realizat de către elevi:

Originalitatea-raritatea, unicitatea produsului prin raportare fie la scara unei comunități, fie chiar la cea individuală;

Noutatea-distanța în timp a apariției produselor creative. Pot exista și produse noi, dar lipsite de originalitate;

Utilitatea-măsura în care produsul este adecvat, folositor sau în care adduce îmbunătățiri odată valorizat teoretic sau practice de către individ sau comunitate;

Eficiența-caracterul economic al performanței creatoare, randamentul obținut prin valorizarea produsului creativ.

Produsul este cea mai cunoscută formă de evaluare a creativității elevilor, el trebuie să fie, așadar, nou, original, de valoare pentru societate, putând avea diferite forme. El se exprimă fie în ceva material (un proiect, o invenție, un desen original, un obiect de artă, o compunere, o povestire), fie în ceva spiritual (o idee originală, o formulă, un principiu).

Deci, creativitatea poate fi considerată ca o capacitate a persoanei de a realiza ceva nou și de valoare sau ca un proces prin care se realizează un produs original, de înalt nivel.

I.2.4 Personalitatea creativă

Procesul creației nu poate fi analizat separate de personalitatea creativă. În urma cercetărilor efectuate de diverși psihologi s-a întocmit o listă de caracteristici tipice pentru persoanele creative:

curajos în convingeri;

curios, cercetător, intuitiv;

independent în judecată;

preocupat de sarcinile care i se dau;

idealist, doritor să-și asume riscuri;

Alți cercetători se concentrează asupra unei singure trăsături pe care o consideră factor cheie în performanța creativă: motivația.

În anii ’80, Teresa Amabile propune un model componențial al creativității care descrie factorii cu rol important în obținerea performanței creative: deprinderile specific domeniului, abilități creative, deprinderi de lucru, motivație intrinsecă.

Cercetările contemporane acordă o atenție deosebită atitudinii creative, dimensiune a personalității creative.

Cele mai importante atitudini creative sunt:

încrederea în forțele proprii;

capacitatea de a fi uimit;

abilitatea de a te concentra;

capacitatea de a accepta conflinctele;

perseverența;

atitudinea antirutinieră;

simțul valorii;

curajul de a merge dincolo de certitudini;

Se conturează astfel un profil al personalității creative: inteligentă, originală, independent, deschisă, intuitivă, energică, sensibilă, dominatoare, cu simț al umorului, care prefer complexitatea și ambiguitatea, are încredere în sine.

I.3 Factorii și condițiile creativității

Numeroase studii efectuate în legătură cu fenomenul numit creație au condus la concluzia că formarea și dezvoltarea capacităților creatoare este condiționată de mai mulți factori. Factorii creativității pot fi interni și externi, fiecare dintre ei având efecte stimulative, inhibitive asupra creativității.

Factorii creativității au fost împărțiți în mai multe grupe:

factori intelectuali (gândire, memorie, inteligență, imaginație)

factori aptitudinali (aptitudinile speciale)

factori noncognitivi și nonaptitudinali (factori aptitudinali, motivaționali și de caracter)

factori externi (sociali)

Dintre factorii intelectuali implicate în actul creației, gândirea, cu factorul ei general-inteligența și imaginația creatoare sunt cei mai importanți deoarece ei au și funcția de integrare a celorlalți factori cognitivi-operaționali ai creativității.

Deși creativitatea este un process complex la care participă întreaga personalitate pe baza acțiunii unitare a factorilor enumerate mai sus, Stoica Ana (1983, p.8) subliniază rolul predominant al factorului intelectual ,,direct răspunzător de nivelul creativității”.

Dintre factorii intelectuali implicate în actul creației, gândirea cu factorul ei general-inteligența și imaginația creatoare sunt cei mai importanți deoarece ei au și funcția de integrare a celorlalți factori cognitive-operaționali ai creativității.

Dacă luăm în considerare afirmația lui J.P Guilford (1967) conform căreia creativitatea este ,,o operație intelectuală care antrenează abilitățile de gândire divergentă, redefinire și transformare, puse în mișcare de sensibilitatea la probleme”, observăm importanța pe care o are gândirea divergentă în actul creației. De altfel, mulți cercetători au asimilat gândirea divergentă cu însăși gândirea creatoare. Gândirea divergentă se definește prin calitățile de: fluență, flexibilitate, originalitate și elaborare. Cele mai multe teste de creativitate se limitează la gândirea divergentă și mai ales la evaluarea primelor trei constituente.

Fluența exprimă rapiditatea și ușurința de a produce, în anumite condiții cuvinte, idei, asociații, propoziții sau expresii. Fluiditatea este un indicator al ușurinței actualizării asociațiilor și desfășurării ideilor. Aceasta poate fi ideațională, asociativă și de expresie. La acestea se adaugă fluiditatea cuvântului sau verbală.

Flexibilitatea exprimă capacitatea de a modifica și restructura eficient mersul gândirii în situații noi, de a găsi soluții cât mai variate de rezolvare a problemelor, de a opera transferuri, de a renunța la ipotezele vechi și de a adopta cu ușurință altele noi. Opusul flexibilității este inertia sau rigiditatea, imposibilitatea de a vedea o situație dintr-un unghi nou de vedere, manifestare a stereotipiei în gândire. Flexibilitatea poate fi spontană sau adaptivă, aceasta din urmă presupunând o modificare în modul de a aborda sau interpreta o situație, în strategia utilizată, fără care nu se poate ajunge la o soluție valabilă, la o rezolvare.

Originalitatea este capacitatea de a emite idei noi, soluții ingenioase, neconvenționale, neobișnuite; se consideră a fi originale acele răspunsuri care frapează, care sunt ieșite din comun, care ocolesc căile bătătorite de rezolvare.

Elaborarea este aptitudine intelectuală creativă care desemnează capacitatea persoanei de a obiectiva o imagine nouă. Elaborarea reprezintă în esență cale de idee (accesibilă doar persoanei care a imaginat-o) la materializarea ei în imagini grafice, sonore, cuvinte.

Sensibilitatea la problem este capacitatea de a remarca cu multă ușurință fenomenele obișnuite, sesizând prezența unor problem acolo unde majoritatea nu le observă.

Alte operații intelectuale ale creativității sunt: gândirea analogică/metaforică, transformarea, gândirea regresivă/ludică.

În ceea ce privește inteligența, putem spune că aceasta este o condiție, un factor important al creativității. În urma numeroaselor cercetări, s-a stabilit următoarea concluzie: nivelul inteligenței crește proportional cu cel al creativității până la un prag ( C.I= 120 ). De aici în sus, spre valorile superioare ale inteligenței, cele două variabile nu mai colorează, ci au evoluții independente. Concret, persoanele cu niveluri scăzute ale inteligenței sunt și slab creative, cele cu nivel mediu au o creativitate corespunzătoare, iar persoanele ,,inteligente” au un nivel de asemenea superior. Pot exista personae cu C.I. ridicat dar cu o creativitate de nivel normal, dar nu exceptional și invers, eminențe creatoare care au avut coeficienți de inteligență normali sau ușor deasupra mediei.

Imaginația creatoare este un factor fundamental al creativității, întrucât realizează fuziunea informațiilor în structure noi prin contopirea, transformarea și unificarea imaginilor, ideilor, obiectelor într-o nouă semnificație. Cele mai răspândite teorii ale imaginației creative susțin că imaginile există și sunt depozitate în mintea inconștientă. Se consideră că în inconștient imaginile se pot asocial, juxtapune, unifica, recombine pentru a forma imagini în întregime noi, inedited.

Însă inteligența și imaginația nu pot opera în gol. Este nevoie de o experiență bogată și informații cuprinzătoare, șțiut fiind faptul că dacă cunoștințele sunt mai diverse, persoana are material pentru stabilirea unor raporturi mai neuzuale între elemente. De aici, reiese așadar și importanța memoriei pentru ,,însușirea structurilor interioare, sistematizarea lor și înțelegerea relațiilor dintre ele” (Roșca, A. Creativitatea, 1972, p.45).

Creativitatea nu poate fi însă limitată la factorii intelectuali. Mulți autori consideră factorii nonintelectuali precum motivația, afectivitatea, aptitudinile și atitudinile creative ca fiind cel puțin la fel de importante ca și factorii intelectuali.

Motivația intrinsecă este motivația creativă autentică și presupune realizarea unei activități datorită faptului că e percepută ca fiind interesantă, plăcută, provocatoare prin ea însăși, generatoare de bucurie și satisfacție. Teresa Amabile consideră acest tip de motivație catalizatorul principal al creativității, veriga care poate fi folosită cel mai eficient pentru a stimula creativitatea copiilor.

Caracterul desemnează un set de atitudini orientate spre propria persoană, spre ceilalți, muncă, norme și valori. Sensibilitatea față de mediu, inițiativa, tenacitatea, încrederea în forțele proprii și atitudinea activă în fața piedicilor constituie ingrediente adesea absolut necesare în vederea concretizării în creație a potențialului creativ.

Rolul afectivității în realizarea unei creații este mai mult decât evident. Emoția pune în mișcare mașina cerebrală, este acel element care asigură unicitate și personalizează produsul creative. Afectivitatea susține procesul creativ atât pe parcursul lui, dar totodată însoțește sfârșitul întregului demers (satisfacția și împlinirea finală).

Un rol essential în creativitate revine și aptitudinilor speciale. Ele asigură efectuarea cu succes a unei activități. Rolul lor însă nu este decisiv deoarece fără conlucrarea tuturor factorilor interni și externi acestea rămân nevalorificate. Acestea se cer dinamizate și susținute de dorința de a cunoaște, de a descoperi, de a inventa, de a rezolva probleme. Toate calitățile intelectuale și aptitudinile fără pasiune, perseverență, încredere în sine rămân în stare potential.

Paul Popescu-Neveanu (1978, p.157), autorul unui model bifactorial al creativității, plasează creativitatea în ,,interacțiunea optima, generatoare de nou, dintre aptitudini și atitudini. Aptitudinile nu sunt creative prin ele însele, ci devin astfel în măsura în care sunt activate și valorificate prin motive și atitudini creative”.

De asemenea, activitatea creatoare este stimulate de existența unui mediu social favorabil, care să asigure formarea unor personalități creative, să permit libertatea creației, să recunoască și să aplice valorile create.

Familia ca factor major în socializarea primară, este filtrul prin care copilul receptează în parte lumea și, în același timp, depozitarul primelor modalități și forme de răspuns la mediu pe care acesta și le însușește. De modul în care acest mediu încurajează sau inhibă potențialul creativ al copilului depinde și evoluția lui ulterioară în acest sens.

În ceea ce privește rolul școlii în stimularea creativității s-a constatat că factorul major îl constituie atitudinea profesorului față de relația cu elevul. Astfel, de multe ori se poate vorbi de o adevărată inaptență a cadrului didactic în raport cu elevii creativi, acesta agreând șî promovând elevii foarte inteligenți și conformiști (deci prea puțini creativi).

I.4 Particularități ale proceselor psihice ale elevilor din clasele I-IV care favorizează activitatea de tip creator

Problematica creativității infantile și a stimulării ei a fost frecvent abordată în cercetările de specialitate și continua să frământe gândirea psiho-pedagogică contemporană.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că activitățile de factură creatoare pot fi introduse, și chiar e necesar, de la o vârstă fragedă. S-a constatat că la vârste mai mici, copiii se angajează cu pasiune în ,,inventarea” ideilor, expresiilor, în descoperirea problemelor și soluțiilor. Dacă activitățile de factură creatoare se introduce mai târziu, acestea creează dificultăți multiple, elevii acomodându-se cu greu unui nou stil de muncă. Ei se mențin pe linia gândirii convergente, a acțiunilor conforme unor scheme rigide și se limitează la soluții obișnuite, cunoscute.

Vârsta micii școlarități, caracterizată prin fantezie, curiozitate, spirit de aventură, este o perioadă propice stimulării creativității. La această vârstă, copiii au curajul să emită opinii personale, să argumenteze și să găsească soluții inedite în situații diverse, fără teama de a greși sau de a părea ridicoli. Prin urmare, ucenicia creativității trebuie să înceapă de la cea mai fragedă vârstă, pentru ca dezvoltarea ei să se înscrie pe o direcție ascendentă și dincolo de sfârșitul școlarității.

Momentul prielnic al inițierii școlarilor în activitățile creatoare coincide cu stadiile inițiale ale proceselor formative. Utilizarea experienței într-o lumină nouă, într-o accepție inedită nu se realizează brusc, la un moment dat, dacă modelele anterioare de operare n-au pregătit elevul în aces sens. Un elev care a învățat o perioadă mai îndelungată prin reproducere va trece cu greu peste acest model intelectual și va opune rezistență la învățarea prin cercetare-descoperire, tip de învățare care cere alte structuri și acțiuni mintale mai complexe.

Dezvoltarea creativității este mediată de particularitățile psihice ale școlarilor. În ciclul achizițiilor fundamentale și cel de dezvoltare are loc o intensă dezvoltare intelectuală a copiilor.

Percepția, care la început este globală, superficială, devine treptat analitică. Gândirea trece de la stadiul preoperațional la cel al operațiilor concrete și în clasele III-IV chiar la cel abstract, punându-i pe elevi în situația de a analiza, compara, generaliza, sintetiza.

Asistăm la o coincidență a trăsăturilor psihice caracteristice vârstei și a celor ce condiționează activitatea creatoare. Potențialul intelectual al elevilor este însoțit de o curiozitate veșnic trează și activă, de receptivitate, predilecție pentru inedit, atitudine interogativă. Factorul cognitiv cu cea mai puternică dezvoltare la elevi este imaginația. Aceasta le înlesnește combinații noi și surprinzătoare, transpunerea în situații hazardate și crearea fantasticului.

La această vârstă sunt deja educabile anumite component ale potențialului creativ. Avem în vedere aici imaginația, gândirea, acumularea de experiență, exersarea abilităților tehnice în domeniul aptitudinii, stima de sine, perseverența, rezistența la închidere și sensibilitatea la probleme.

Așadar, stimularea creativității elevilor din ciclul de dezvoltare reprezintă nu numai o sarcină a școlii ci și un aspect al formării personalității, conform particularităților psihice.

Activitățile creatoare concepute gradat și sistematic sunt atât de accesibile cât și atractive pentru elevi. Putem spune chiar că sunt întru totul pe măsura structurilor intelectuale și afectiv-motivaționale și că multe din performanțele lor depășesc așteptările.

În concluzie, afirmăm cu certitudine că, la această vârstă, tinând seama de particularitățile psihice ale copiilor, putem realiza în mod firesc comportamente creatoare.

I.5 Educarea creativității în clasele I-IV

Creativitatea este una din componentele formative fundamentale ale învățământului. Aceasta se educă, se învață încă din clasele primare, chiar de la grădiniță. Nevoia de inovare este esențială pentru bunul mers al școlii, al vieții, al vremurilor în care trăim.

Vârsta micii școlarități, caracterizată prin fantezie, curiozitate, spirit de aventură este o perioadă propice pentru stimularea creativității. La această vârstă copiii au curajul să emită opinii personale, să argumenteze și să găsească soluții inedite în situații diverse. Prin urmare, ucenicia creativității trebuie să înceapă de la cea mai fragedă vârstă, pentru ca dezvoltarea ei să se înscrie pe o direcție ascendentă.

Școala reprezintă principalul care poate contribui decisive la valorificarea creativității potențiale a elevilor, la stimularea înclinațiilor lor creative și la educarea creativității.

La nivelul copiilor din ciclul primar, orice rezolvare de situații problematice constituie în același timp o manifestare a creativității gândirii lor.

Principala caracteristcă a gândirii creative la elevi e noutatea sau originalitatea soluțiilor găsite, a ideilor emise. Nu se poate vorbi în ciclul primar de existența unei creativități deosebite a gândirii școlarului, ci mai degrabă despre formare unor premise pentru dezvoltarea ulterioară a creativității.

În procesul de învățământ nu este vorba așadar de a forma ,,creatori” adevărați în sensul de inventatori, artiști, cât mai ales de formarea și cultivarea unor capacitate de cunoaștere care devin fundamente ale procesului creator real, nu neapărat imediat, ci atunci când tinerii vor intra în fluxul activității productive. Prin urmare, în procesul de învățământ nu se pune accentual pe produsul elevilor ca valoare socială, ci pe suplețea, nota de originalitate în soluțiile folosite pentru rezolvarea sarcinilor de învățare.

Învățătorul trebuie să aibă în vedere ca elevul să devină factor activ în procesul de învățare, să devină coautor, alături de învățător, al propriei lui formări. Rolul cadrului didactic este acela de a-l îndruma pe elev să pătrundă în sensurile multiple ale lucrurilor, să surprindă relațiile dintre fenomene, să încorporeze datele cunoscute în experiența proprie,să învețe cum să valorifice cunoștințele în activitatea practică etc.

Educatorul preocupat de creativitate are în vedere mai întâi aspectul productiv, menit să-l formeze pe elev, astfel încât să depășească reproducerea materiei, în favoarea prelucrării și redimensionării ei în structuri inedite și cât mai personale. Învățarea creativă nu trebuie și nu poate să înlăture preocupările pentru educarea memoriei deoarece fără aceste instrumente intelectuale, gândirea și imaginația creatoare nu ar dispune de material de prelucrare, cunoscut fiind faptul că ,,din nimic, nu poate fi creat nimic”.

Prin învățarea creative fiecare copil trebuie să devină participant active, independent sau în grup la redescoperirea adevărurilor despre lucruri și fenomene, să-și pună întrebări cum ar fi: cine? unde? când? prin ce mijloace? în ce scop? deoarece ele întrețin interesul pentru cunoaștere și corespund spiritului de curiozitate a copilului.

Exersarea creativității prin activități adecvate, relativ libere, în care elevii sunt solicitați să imagineze soluții și căi multiple de rezolvare a unei situații date, appreciate de învățător după fluență, grad de originalitate, flexibilitate, efort de elaborare, are o deosebită importanță.

Dezvoltarea la elevi a capacităților aptitudinale creatoare nu se poate realiza abordând, în exclusivitate, metode și procedee ce țin de didactica tradițională. Folosind metode și procedee modern avem în vedere formarea unor deprinderi de învățare prin cercetare-descoperire și efort intelectual propriu.

Potențialul creator de care dispun toți copiii nu trebui lăsat să evolueze întâmplător, ci trebuie stimulat. Activitatea de instruire și învățare oferă un teren vast pentru cultivarea la elevi a capacităților creatoare, dar așa cum arăta Alexandru Roșca (1972, p.45) ,,în funcție de felul în care este organizat și orientat procesul de învățământ poate duce la dezvoltarea gândirii creatoare, după cum poate duce și la formarea unei gândiri șablon”.

În perspectiva stimulării creativității elevilor, cadrul didactic trebuie să acorde atenție și modului cum se realizează evaluarea. Se impune deplasarea accentului de la obiectivele de ordin informativ la cele de ordin formativ.

Dorina Sălăvăstru (2004, p.84) arăta că astfel notarea nu va mai avea în ochii elevilor un caracter coercitiv și punitiv pentru că, așa cum se știe, tensiune și frustrarea care însoțesc de obicei actul evaluative nu pot fi decât dăunătoare exprimării creativității elevilor.

În vederea educării și valorificării tuturor posibilităților creative ale elevilor din clasele primare avem în vedere crearea unor condiții favorabile dintre care amintim:

preocuparea pentru dezvoltarea proceselor intelectuale ale elevilor, un mod progresiv de la spiritual de observație până la cele mai complexe capacitate ala gândirii și imaginației creatoare;

stimularea atitudinilor de ordin caracterial care conduc la formarea personalității creatoare;

utiizarea de strategii didactice capabile să activeze întregul potential creator al elevilor (problematizarea, învățarea euristică, jocul didactic, brainstormingul, metoda ciorchinelui, metoda bulgărelui de zăpadă etc.)

atitudinea creative în proiectarea lecțiilor prin aplicarea actualelor cunoștințe din domeniul psihologiei creativității;

crearea unor atmosfere permisive în clasă, care să îi elibereze pe elevi de tensiuni și teamă, o atmosferă care să favorizeze comunicarea, consultarea, conlucrarea. În acest sens, N.C Matei arăta că, și ,,copiii cu tendințe spre pasivitate, neobișnuiți cu efortul intelectual, intră treptat în procesul muncii intelectuale și prind gustul rezolvării problemelor școlare, eliberându-și energiilor latente” (Educarea capacităților creatoare în procesul de învățământ, 1982, p.17).

adoptarea unei atitudini deschide față de manifestările creative ale elevilor, acceptarea ideilor fanteziste specific vârstei. Stoica Ana (1983, p.74) afirmă că ,,la această vârstă a extirpa fantezia în interesul logicului înseamnă a trasa prea ferm o linie între intelect și imaginație, conducând copilul spre ideea că imaginația este inutilă”.

În concluzie putem spune că educarea creativității presupune stimularea comportamentului creativ la elevi, crearea de situații în care aptitudinile latente au prilejul să se manifeste. Nu există copil dezvoltat intelectual normal să nu fie înzestrat cu capacitate creatoare într-o măsură mai mare sau mai mica și că aceste capacități să nu poată fi optimizate pe cale unor influențe educative.

Alexandru Roșca arăta că ,,la orice persoană normal creativitatea poate fi dezvoltată într-o direcție sau alta, aptitudinile creatoare pot fi deliberat și măsurabil dezvoltate”. (Creativitate, modele, programare, 1967, p.10).

Creativitatea constituie așadar o problemă fundamental a procesului educativ din clasele primare și nu numai, în sensul că premisele ei native și sociale trebuie cunoscute de la o vârstă fragedă pentru ca învățătorul să acționeze în cunoștință de cauză prin cele mai eficiente modalități psiho-pedagogice și metodice, atât în procesul didactic cât și în activitățile extra-didactice.

Comportamentele de tip creative pot fi educate, în primul rând prin stimularea diferiților factori care sunt implicate în desfășurarea lor și al asigurării mediului favorabil necesar manifestării tendințelor creatoare ale elevilor. Modelul permanent este însuși cadrul didactic prin ceea ce face și concepe, prin relațiile cu elevii și prin organizarea procesului instructiv-educativ.

CAPITOLUL II MODALITĂȚI DE CULTIVARE A CREATIVITĂȚII ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR

II.1 Metode de dezvoltare a creativității în clasele I-IV

Literatura de specialitate oferă o imagine fidelă asupra antitezei care se creează între metodele tradiționale și cele moderne utilizate în predare. Metodele tradiționale au următoarele caracteristici:

pun accentual pe însușirea conținutului, vizând, în principal, latura informative a educației;

sunt centrate pe activitatea de predare a învățătorului elevul fiind văzut ca un obiect al instruirii, așadar, comunicarea este unidirecțională;

sunt predominant communicative;

sunt orientate, în principal, spre produsul final, evaluarea fiind de fapt o reproducere a cunoștințelor;

au un caracter formal și stimulează competiția;

stimulează motivația extrinsecă pentru învățare.

Aceste metode generează pasivitatea în rândul elevilor.

La polul opus, metodele moderne se caracterizează prin următoarele note:

acordă prioritate dezvoltării personalității elevilor, vizând latura formative a educației;

sunt centrate pe activitatea de învățare a elevului, acesta devenind subiect al procesului educational;

sunt centrate pe acțiune, pe învățarea prin descoperire;

sunt orientate spre proces;

sunt flexibile, încurajează învățarea prin cooperare și capacitatea de autoevaluare la elevi, evaluarea fiind una formative;

stimulează motivația intrinsecă;

relația învățător-elev este democratică, bazată pe respect și colaborare, iar disciplina derivă din modul de organizare a lecției. Prin metodele modern se încurajează participarea elevilor, inițiativa și creativitatea.

Din toate cele menționate rezultă faptul că învățătorul trebuie să-și schimbe concepția și metodologia instruirii și educării, să coopereze cu elevii, să devină un model real de educație permanentă, să se implice în deciziile educaționale, să asigure un învățământ de calitate. (Ionescu, M,. Radu I,. 2001, p.134)

II.1.1 Metode tradiționale

În metodologia tradițională, elevul rămâne mai mult un spectator în clasă, gata să recepteze pasiv ceea ce i se transmite ori de câte ori i se demonstrează. În cadrul lecției, metoda tradițională se bazează exclusive pe transmiterea de cunoștințe de către învățător, pe receptare și imitare de către elev. Acest model de comunicare are la bază ideea că anumite cunoștințe și informații nu trebuie descoperite de elev, ci se transmit și se comunică elevului prin intermediul limbajului.

Astfel, la clasa I procesul învățării citirii și scrierii, însăși metoda utilizată-fonetică, analitico-sintetică solicit activități ce dezvoltă spiritual creativ. Demersul făcut în vederea predării-învățării unui sunet nou și a literei corespunzătoare, îndeosebi analiza și sinteza fonetică, sunt operații care solicit gândirea cu elemente de creație. Sinteza propoziției implică un include creator, ca și compunerea de propoziții pe baza ilustrațiilor.

Varietatea de jocuri didactice folosite în cadrul lecțiilor, solicită, de asemenea, include un efort creator: exercițiile de completare a silabelor, de inversare sau substituire a acestora, jocuri de rol pe teme cotidiene date, jocuri de grup cu teme date, povestirea unor întâmplări personale, recitări, dramatizări, repovestiri, jocuri de sinonimie, antonimie, omonimie, jocuri pentru alcătuirea de propoziții conținând cuvinte noi. (Șerdean, I., 2007, p.228)

Tot în rândul unei asemenea activități trebuie amintită varietatea de jocuri didactice, printer care pot fi amintite cele de completare a silabelor, de inversare sau substituire a acestora ș.a. În lecturarea textelor din a doua parte a perioadei alfabetare și a celei postalfabetare, punerea elevilor în situația de a povesti, pe cât posibil în manieră originală (nu pe baza memorării și a reproducerii mecanice) a conținutului textului solicită efort creator.

Jocul didactic (S. Nuță, 2001, p.224) poate fi utilizat pentru stimularea fluidității și flexibilității verbale. Evidențiez următoarele sarcini ca având o mare valoare formativă:

identificarea cuvintelor, silabelor, sunetelor în propoziții date sau formulare după anumite cerințe;

găsirea unor cuvinte noi prin schimbarea/adăugarea unui sunet/silabă (initial(ă)/final(ă) din interiorul cuvântului în cuvinte date (exemplu: dor-dur, pol-pod, nod-nor etc.)

identificarea sinonimelor, antonimelor, paronimelor și ploisemiei unor cuvinte și integrarea lor în propoziții în vederea evidențierii modificării semnificațiilor;

identificarea tuturor adjectivelor care pot fi asociate unor substantive (flori albe, mici, parfumate, minunate);

identificarea tuturor adverbelor care pot fi associate unor verbe (merg mult, repede, oriunde, mâine);

formularea a cât mai multor propoziții/întrebări referitoare la un obiect/ființă/imagine;

formularea unor propoziții legate prin înțeles utilizând cuvinte date/expresii/imagini;

Se cere elevilor să găsească toate sinonimele/antonimele unor cuvinte date și să formulize propoziții. Se evidențiază păstrarea sau modificarea semnificațiilor.

Într-o altă variant a jocului se cere înlocuirea în propoziții date a unor cuvinte cu sinonimele/antonimele lor. Se cultivă flexibilitatea gândirii, gândirea analogical.

Formularea unor propoziții în care toate cuvintele să înceapă cu același sunet/literă.

Exemplu: Paula pune. Trenul traversează tunelul.

Sunt cultivate flexibilitatea și originalitatea. Propoziția este elaborată de un singur elev (mai întâi propoziții simple, apoi se ajunge la propoziții dezvoltate), antrenând mai mulți copii fiecare continuând propoziția.

Exemplu: Paula pune. Paula pune penarul. Paula pune penarul pe pupitru.

Gianni Rodarii propune, în seria de jocuri care descătușează fantezia copiilor, realizarea de enunțuri sau scurte narațiuni pe baza așa numitului binom fantastic. El propune căutarea sau imaginarea unor legături între două cuvinte distanțate din punct de vedere al sensului. Sunt mai multe posibilități de a ajunge la aceste cuvinte: doi elevi scriu separat pe câte o foaie de hârtie un cuvânt, ele urmând a fi citite de învățător/elevi să scrie separat pe a două jumătăți ale tablei câte un cuvânt, unul propus de învățător și altul de un elev (fără a cunoaște cuvântul propus de învățător).

De exemplu: (la clasa aII-a) Folosind cuvintele ,,poezie” și ,,muzica” enunțul ar putea fi: Ionescu a reușit să pună versurile poeziei pe muzică.

Se poate continua până se ajunge la o narațiune de mici dimensiuni. Pentru Gianni Rodarii jocul se poate transforma într-o dezlănțuire de imaginație, în care cuvintele să nu mai asculte de nici o formă, să acționeze într-o libertate totală.

Exemplu: Se cere elevilor să spună/scrie cuvintele care le vin în minte. Cele două cuvinte sunt asociate în relații diferite. Se formulează propoziții care pot fi punctul de plecare pentru scurte povestiri. Exercițiul are la bază asocierea și dezvoltă gândirea laterală și imaginația.

Cu ajutorul cuvintelor: basm, desen se poate formula enunțul: ,,Când am citit un basm mi-a venit în minte cum voi realiza desenul pentru mâine.”

În povestirile create de elevi se îmbină arta și jocul, realul și imaginarul. Povestirile sunt scurte, fără divagații, fără explicații, inspirându-se în principal din experiența personală.

Metoda lecturii explicative este metoda fundamentală pentru însușirea tehnicilor cu cartea. Una din dominantele curriculum-ului actual de limba română o constituie punerea accentului pe însușirea procedural, cu alte cuvinte pe structurarea unor strategii și procedure proprii de rezolvare de probleme, de explorare și de investigare-caracteristice activității comunicative.

Prin intermediul acestei metode, elevul va trece de la lectura pasivă(cantitativă), la lectura activă a unui text, indiferent de natura acestuia. Trecerea nu se face brusc sau la comandă, ea va fi rezultatul folosirii corecte a metodei în timp și va fi posibilă atunci când elevul și-o însușește ca pe un instrument de lucru. Numai exersarea și punerea elevului în contact permanent cu metoda lecturii explicative vor duce la conștientizarea etapelor acesteia de către elev, la algoritmizarea metodei, în final, ea devenind, în adevăratul sens al cuvântului tehnica de lucru cu cartea. (Ungureanu, A. Metodica studierii limbii și literaturii române, 2003, p.213)

În manualele școlare de la ciclul primar o pondere însemnată o au textile care aparțin genului epic. Acestea, datorită prezenței întâmplărilor și personajelor, sunt mai accesibile școlarilor mici. Ele înfățișează aspecte din viața copiilor sau adulților, momente din trecutul sau prezentul țării, aspecte din viața animalelor etc.

Textele care creează dificultăți mai mari în înțelegerea lor sunt textile cu caracter liric. Ponderea lor în manualele școlare este mai mica, dar valoarea lor este incontestabilă. În textele lirice autorul operează cu imagini și procedee artistice care transmit în mod direct sentimentele acestuia, pe când în textul epic se face apel la acțiuni și personaje pentru materializarea sentimentelor autorului. Analiza celor două tipuri de texte diferă. Așadar, lectura explicativă are specificul ei în funcție de tipul textului. Lectura explicativă, analiza literară specifică folosită în funcție de caracterul creației literare accesibilizează receptarea mesajului textului.

Calea sigură spre receptarea mesajului creațiilor artistice cât și spre însușirea instrumentelor muncii cu cartea o constituie utilizarea în mod creator a lecturii explicative, în funcție de conținutul și formele de expresie specific fiecărei creații literare.

Nu voi insista pe etapele lecturii explicative sau pe specificul acesteia în funcție de tipul de text ci voi încerca să prezint câteva căi, modalități de intervenție creatoare în activitățile de receptare a textelor literare.

Prin urmare, unele elemente de intervenție creatoare în cazul textului epic ar putea fi: exprimarea unor opinii personale cu privire la personaje, fapte, chiar și la stilul realizării creației, la ceea ce le-a plăcut mai mult; răspunsuri la întrebări precum: ,,ce s-ar fi întâmplat dacă…? Voi ce ați fi făcut? Cum ați fi procedat?”, povestiri prin analogie și prin contrast. Alte cerințe ar putea fi: continuați povestea, găsiți un alt final povestirii, schimbați cursul povestirii.

În vederea angajării efortului creator activitățile de receptare a textelor trebuie să se împletească cu cele de compunere. O formă de solicitare a efortului creator este redarea (repovestirea) într-o exprimare originală a textelor citite. Contribuția elevilor poate consta în folosirea unor imagini artistice noi față de cele din text sau regruparea elementelor narațiunii în manieră personală. Chiar și în activitatea de formulare a ideilor principale, fiecare elev trebuie solicitat să caute și să găsească formularea cea mai adecvată, ceea ce implică o activitate de creație.

Achizițiile noi de vocabular, expresiile cu sens figurat, imaginile artistice reprezintă fiecare în parte prilejul de folosire a lor în context diferite, în vederea înțelegerii sensului și a utilizării în exprimare.

În ceea ce privește textele aparținând genului liric, calea principală prin care se poate cultiva spiritul creator o constituie demersurile întreprinse pentru înțelegerea sensului figurat al cuvintelor, folosirea lor în contexte noi, crearea unor structure de limbă, figuri de stil etc. Pentru dezvoltarea creativității pe parcursul claselor I-IV am folosit diverse tipuri de exerciții, sarcini didactice.

În vederea stimulării creativității este necesar ca în paralel cu demersurile tradiționale pentru îmbogățirea, nuanțarea și activizarea vocabularului să se utilizeze exerciții, jocuri a căror scop este dezvoltarea capacităților de comunicare și de creație.

Precizarea dificultăților întâmpinate de copii în receptarea, înțelegerea și utilizarea cuvintelor este importantă pentru a stabili strategiile pentru cultivarea vocabularului. Frecvența în circulație și importanța în comunicare a cuvintelor sunt factori care ușurează sau fac dificilă înțelegerea și fixarea lor în vocabularul individual.

La baza dezvoltării capacităților creatoare și activizării vocabularului micilor școlari stă textul literar, ca model de exprimare corectă și plastică.

În analiza textului se realizează exerciții lexicale care au ca centru de interes îmbogățirea, activizarea, nuanțarea vocabularului prin:

identificarea cuvintelor și expresiilor noi;

însușirea explicației cuvintelor și expresiilor noi;

utilizarea noilor achiziții lexicale în context proprii;

exerciții lexicale cu sinonime, antonime, omonime;

alcătuirea familiei lexicale și câmpului lexical al unui cuvânt;

utilizarea cuvântului în locuțiuni/expresii, proverb și zicători;

folosirea de calambururi, îmbinări cu sensuri figurate, plastic, expresive.

Astfel, la clasele a III-a și a IV-a, se poate utiliza o mare varietate de exerciții creative care să aibă ca efect îmbogățirea, nuanțarea și activizarea vocabularului.

Pentru textul ,,Moș Miron prisăcarul” de Cezar Petrescu, inclus în manualul de clasa a III-a, am propus următoarele exerciții:

Introduceți în context cuvintele și expresiile: luări-aminte, prisăcar, a-i veni de hac, urdiniș, i-au făcut capătul;

Formulați cât mai multe expresii pornind de la verbul ,,a face”;

Alcătuiți familia de cuvinte a substantivului ,,bătrân”;

Găsiți cât mai multe cuvinte din câmpul lexical al cuvântului ,,apicultură”;

Cine creează? Compuneți o ghicitoare despre albino.

O dificultate deosebită o reprezintă cuvintele cu sens figurat și cele cu polisemantism dezvoltat. În aceste cazuri am propus exerciții de tipul:

Precizați înțelesul cuvântului subliniat: Mama leagănă copilul. Codrii și lacurile ne-au legănat anii fragezi ai copilăriei. Bătrâna se legăna plângând fără nădejde.

Unește ce se potrivește:

El mușcă din pâine Îi pare rău

Își mușcă mâinile Rupe

Și-a mușcat limba Ascunde adevărul

Alcătuiți enunțuri cu sensurile cuvântului ,,calcă”.

De asemenea, pentru îmbogățirea vocabularului se pot organiza diverse jocuri didactice ce pot fi folosite ca momente de relaxare în timpul activităților sau ca activități propriu-zise. Un joc propus de Gianni Rodari este acela bazat pe cuvinte-stimul. Învățătorul comunică un cuvânt, iar elevii trebuie să transmită cuvinte (pornind de la cuvântul stimul) obținute prin asociere fonetică, semantică, circumstanțială.

Posibilitățile creative ale cuvântului stimul pot fi aplicate astfel: se scrie cuvântul cu literele una sub alta, după care elevii vor continua fiecare literă pentru a obține alte cuvinte sau, mai dificil, pentru a obține o propoziție.

Exemplu: BILE COPILUL

AER ALEARGĂ

NOR PE

CAL ALEEA

ALBINĂ CURATĂ

Alte exemple de jocuri care au rolul de a stimula creativitatea, îmbogățind în același timp și vocabularul elevului sunt: jocul silabelor, litera buclucașă, continua propoziția, cuvântul interzis, alintăm cuvintele și altele.

Cert este că problemele cultivării limbii și limbajului sunt cele mai importante ale educației intelectuale a copilului, pentru că un vocabular bogat, nuanțat este instrumental argumentării ideilor, este un suport al originalității și creativității.

Problematizarea. Esența acestei metode constă în crearea, pe parcursul învățării, a unor ,,situații-problemă” și rezolvarea acestora de către elevi care, pornind de la cunoștințe anterior însușite, ajung la adevăruri noi. Noile cunoștințe nu mai sunt astfel ,,predate” elevilor gata elaborate, ci sunt obținute prin efort propriu.

Problematizarea este o metodă cu un înalt potential formativ, ea contribuie la dezvoltarea operațiilor gândirii, a capacităților creatoare, la cultivarea motivației instrinseci, la educarea independenței și autonomiei în activitatea intelectuală.

Problematizarea poate deveni un procedeu eficient de activare a elevilor în cadrul altor metode (expunere, demonstrație) sau poate căpăta o extindere mai mare în metoda studiului de caz (cazul este o problemă mai complexă).

Exemple:

Ce s-ar fi întâmplat dacă iezii nu deschideau ușa lupului?

Imaginați-vă ce ,,isprăvi” poate face iarna folosind expresii deosebite.

Imaginează-ți că ești în locul Lizucăi, iar răchita refuză să-ți ofere adăpost. Poartă un dialog cu aceasta. (Dumbrava minunată, M.Sadoveanu, cl. a III-a );

II.1.2 Metode moderne

În cadrul orelor de limba română, în vederea stimulării și dezvoltării creativității elevilor este necesară alegerea acelor metode și procedee de lucru care să activizeze predarea-învățarea, care să-i implice pe elevi în procesul de învățare, să-i ajute să devină participant la propria lor formare.

Se știe că la vârste mici potențialul intelectual al elevilor este acompaniat de o curiozitate veșnic trează și activă, receptivitate, sensibilitate, predilecție pentru inedit. Sarcina învățătorului este de a crea o atmosferă permisivă, care să favorizeze comunicarea, conlucrarea și să găsească cele mai adecvate căi, mijloace prin care să stimuleze imaginația și potențialul creativ.

Metodele activ-participative se disting prin caracterul lor solicitant; ,, ele pun în acțiune, sub multiple aspect, forțele intelectuale ale elevului- gândirea, imaginația, memoria și voința acestuia” ( Adalmina Ungureanu, 2003,p 239). Participarea implică creativitate, afirmare, realizare de sine.

Dintre metodele active care stimulează gândirea și creativitatea, valorifică experiența proprie a elevilor, dezvoltă competențe de comunicare și relaționare, de deliberare pe plan mintal și vizează formarea unei atitudini active, amintim: brainstorming-ul, brainwriting (metoda 6-3-5), metoda ciorchinelui, metoda cadranelor, metoda cubului, metoda R.A.I, eseul de cinci minute, metoda pălăriilor gânditoare etc.

Nu ne propunem inventarierea metodelor didactice, ci încercăm să realizăm o vedere de ansamblu asupra acelor metode care se impun în practica educațională a studierii limbii române în clasele I-IV ca metode de stimulare a creativității. De asemenea, vom încerca să venim și cu exemplificări din activitățile desfășurate la clasă.

Dintre metodele specifice de stimulare a creativității, putem utiliza brainstorming-ul, una dintre cele mai cunoscute metode de grup, folosită pentru producerea ideilor creative. Această metodă are avantajul că provoacă și solicită participarea activă a elevilor, dezvoltă capacitatea de a trăi anumite situații, de a le analiza, de a lua decizii. Un principiu al brainstorming-ului este: cantitatea generează calitatea. Conform acestui principiu pentru a ajunge la idei viabile și inedite este necesară o productivitate creative cât mai mare. Metoda poate fi utilizată cu success în orice moment al lecției. Spre exemplu, se cere elevilor:

Să găsească cât mai multe titluri pentru un text dat sau o imagine data;

Să formulize cât mai multe întrebări pe baza unui text citit;

Să propună soluții pentru schimbarea comportamentului unui personaj;

Să găsească cât mai multe însușiri pentru cuvinte date;

Să atribuie cât mai multe însușiri omenești unor lucruri etc.

O variantă neliniară a brainstorming-ului este metoda ciorchinelui. Cuvântul stimul dă naștere altor cuvinte sau expresii care la rândul lor generează alte idei. Se realizează totodată și conexiuni între ideile obținute. Etapele acestei metode sunt: scrierea unui cuvânt/sintagmă în mijlocul foii sau tablei, găsirea cât mai multor cuvinte/sintagme în legătură cu această temă, asocierea ideilor care se leagă. Regula este ca elevii să scrie tot ce le trece prin minte și să nu se oprească până la expirarea timpului. Această metodă se utilizează foarte des atât la lecțiile de predare-învățare cât și la cele de consolidare.

Metoda mai poate fi folosită la lecțiile de consolidare a elementelor de constructive a comunicării dar și la compunere, unde ciorchinele poate tine locul cuvintelor de sprijin sau ajută la stabilirea planului de idei.

Metoda 6-3-5 sau brainwritting e un exercițiu complex care asigură cu success activizarea învățării. Stabilește că nu impun perfecțiunea; accept alte idei decât cele la care m-am așteptat initial. Se pot naște astfel lucrări neobișnuite, neașteptate, interesante.

Se formează echipe de câte 6 elevi. Fiecare elev scrie 3 soluții la problema propusă pe o foaie fiecăruia dintre cei 5 colegi de grup. Foaia circulă într-un sens stabilit. Prin preluarea ideilor colegului se deschid perspectivele și se îmbunătățesc ideile fiecărui participant.

Exemplu: Găsiți 3 soluții pentru ca Nică să fie iertat de mama lui !

Discuția are semnificația unui schimb reciproc și organizat de informații și idei, impresii, păreri. Moderatorul discuției trebuie să aibă grijă să orienteze cu subtilitate răspunsurile elevilor, să lanseze întrebări provocatoare care să genereze cât mai multe răspunsuri.

Exemplu: de ce credeți că…? De ce s-a întâmplat așa…? Ce ai fi făcut tu într-o astfel de situație? Ce crezi că a simțit personajul?

Aceste întrebări îi ajută pe elevi să aprofundeze problema pusă în discuție, să-și clarifice perspectiva asupra cazului, să înțeleagă cauzele și efectele, să găsească soluții.

Metoda cadranelor este des utilizată la lecțiile de limba română în cadrul activităților de receptare a textului literar (epic sau liric). Metoda constă în împărțirea foii în patru sectoare cu ajutorul a două perpendicular, fiecare cadran având o sarcină de lucru:

Exemplu: la receptarea textului ,,Iarna pe uliță” de G. Coșbuc, clasa a III-a, se poate folosi metoda astfel

Transcrie strofa care ti-a plăcut mai mult:

Găsește-i titluri cât mai potrivite

Alcatuiește un scurt text despre jocurile copiilor iarna

Creează un desen inspirit din strofa aleasă.

Termenii cheie este altă metodă care stimulează imaginația elevilor dar și capacitatea de a crea un text pe baza unor cuvinte cheie. Metoda se folosește în secvența introductivă a lecției.

Învățătorul identifică pe tablă 4-5 cuvinte cheie din textul ce urmează a fi studiat. Li se cere elevilor ca în perechi sau individual să alcătuiască un scurt text utilizând cuvintele date. După un timp limitat, perechile citesc textele apoi se citește textul original.

Cvintetul reprezintă un instrument de sistematizare a informației și în același timp un mijloc de exprimare a creativității elevilor. Această metodă poate fi utilizată pentru lucrul în grup dar și individual. Regula de formare este următoarea:

Substantiv

Adjective

Verbe la modul gerunziu

O propoziție formată din 4 cuvinte

Un cuvânt cheie

Exemplu: Degețica de H.Ch. Anderesen (clasa a II-a)

Firavă, drăgălașă

Dormind,plutind, plângând

Fetița a fost răpită.

Mititică

Diamantul și piramida povestirii este o strategie didactică foarte atractivă pentru elevi. Se utilizează, de obicei, tot în activitățile de receptare a textelor și dezvoltă capacitatea de sinteză dar și creativitatea.

Regula de formare este următoarea:

1 cuvânt pentru locul unde se desfășoară întâmplarea

2 cuvinte pentru personajul principal

3 cuvinte pentru însușirile lui

4 cuvinte pentru faptele lui

5 cuvinte pentru analiză

Continuând descrescător până la un cuvânt se obține diamantul. De exemplu, la lecția ,,Peste 50 de ani” de I.L Caragiale, clasa a III-a elevii pot crea următoarea piramidă:

Moldova

Cuza-Vodă

Cinstit, iubit,curajos

A luptat, a biruit, a unit, a ajutat

Respectat, admirat, prețuit, pomenit, iubit

Metoda R.A.I este o metodă utilizată în lecțiile de fixare a cunoștințelor, care urmărește realizarea feedback-ului printr-un joc didactic. Se poate folosi o minge ușoară. Elevul care aruncă mingea trebuie să formulize o întrebare din lecția predată, elevului care o prinde. Cel care o prinde răspunde la întrebare, apoi aruncă la un alt coleg punând o altă întrebare. Elevul care nu știe răspunsul iese din joc, la fel și cel care nu formulează corect o întrebare, o repetă sau nu cunoaște răspunsul proprie întrebări.

Exemplu: Textul ,,Toamna” de Octavian Goga (clasa a II-a) întrebări posibile:

Ce anotimp este descris în această poezie?

Care este titlul textului?

Care este numele autorului?

Ce este toamna?

Ce mijloace a folosit autorul pentru a prezenta acest anotimp?

Ce este bruma?

Cum sunt norii ?

Ce sens are cuvântul ,,podoabă”?

Metoda celor ,,Șase pălării gânditoare” este o tehnică interactivă, de stimulare a creativității participanților care se bazează pe interpretarea de roluri în funcție de pălăria aleasă. Sunt 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roșu, galben, verde, albastru și negru. Elevii se impart în șase grupe pentru șase pălării. Membrii grupului își aleg pălăriile și vor interpreta rolul așa cum consideră mai bine. Rolurile se pot inversa, participanții sunt liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul impus de culoarea pălăriei:

Pălăria albă-neutră, gândește obiectiv;

Pălăria roșie-perspectivă emoțională asupra evenimentelor;

Pălăria neagră-gândire negativistă, pesimistă;

Pălăria galbenă-gândire pozitivă, optimistă;

Pălăria albastră-dirijorul orchestrei, monitorizează jocul;

Pălăria verde-cere creativitate, gândire divergentă.

Exemplu: Textul ,,Vizită” după I. L. Caragiale (clasa a III-a)

Pălăria alba informează

Cei ce poartă pălăria albă trebuie să ofere informații și imagini atunci când acestea i se cer. Nu oferă interpretări și opinii. Când ,,poartă” pălăria alba, gânditorul trebuie să imite computerul, să se concentreze strict pe problema discutată, în mod obiectiv și să relateze exact datele. Gânditorul pălăriei albe este disciplinat și direct.

De ziua onomastică a lui Ionel Popescu scriitorul îi duce acestuia o minge mare și elastic. Madam Popescu și băiatul au fost încântați de cadou. Ionel era îmbrăcat în uniform militară. Doamna Popescu vorbește cu musafirul, iar băiatul o deranjează pe servitoare. Mama îl cheamă, îl ia în brațe și îl sărută. Ionel făcea gălăgie cu trâmbița și toba, iar mama îl roagă să plece dincolo deoarece îl deranja pe musafir. Copilul trântește toba și trâmbița și pornește atacul cu sabia scoasă. Mama o salvează pe servitoare și primește în obraz o lovitură puternică de spadă. După ce o sărută pe mama, ia cheseaua cu dulceață și o varsă în șoșonii musafirului.

Musafirul pleacă și acasă își dă seama de ce a ieșit băiatul cu dulceața în vestibul.

Pălăria roșie spune ce simte despre…

Purtând pălăria roșie, gânditorul poate spune așa: ,,Așa simt eu în legătură cu…”

Această pălărie legitimează emoțiile și sentimentele ca parte integrantă a gândirii. Ea face posibilă vizualizarea, exprimarea lor. Pălăria roșie permite gânditorului să exploreze sentimentele celorlalți participant la discuție, întrebându-i care este părerea lor ,,din perspectiva pălăriei roșii”, adică din punct de vedere emotional și afectiv.

Cel ce privește din această perspectivă nu trebuie să-și justifice feeling-urile și nici să găsească explicații logice pentru acestea.

Noi suntem indignați de comportamentul pe care-l are Ionel Popescu și considerăm că ar trebui să-i fie rușine. Nouă ne-a plăcut cum a procedat el. Vouă v-a plăcut ceea ce a făcut el? Ce ați simțit când ați citit că și-a lovit mama?

Pălăria galbenă aduce beneficii creative

Este simbolul gândirii pozitive și constructive, al optimismului. Se concentrează asupra aprecierilor pozitive, așa cum pentru pălăria neagră era specific cele negative. Exprimă speranța; are în vedere beneficiile, valoarea informațiilor și a faptelor date. Gânditorul pălăriei galbene luptă pentru a găsi suporturi logice și practice pentru aceste beneficii și valori oferă sugestii, propuneri concrete și clare. Cere un efort de gândire mai mare. Beneficiile nu sunt sesizate întotdeauna rapid și trebuie căutate. Ideile creative oferite sub pălăria verde pot constitui material de studiu pentru pălăria galbenă. Nu se referă la crearea de noi idei sau soluții, acestea fiind domeniul pălăriei verzi.

Autorul i-a adus un cadou frumos băiatului.

Deși nu s-a comportat foarte bine, Ionel este mic și are timp să învețe să se comporte civilizat.

Mama îl iubește prea mult pe Ionel și de aceea nu îl ceartă.

Pălăria neagră identifică greșelile

Este pălăria avertisment, concentrate în special pe aprecierea negative a lucrurilor. Gânditorul pălăriei negre punctează ce este rău, incorrect și care sunt erorile. Explică ce nu se potrivește și de ce ceva nu merge; care sunt riscurile, pericolele, greșelile demersurilor propuse. Nu este o argumentare ci o încercare obiectivă de a evidenția elementele negative.

Se pot folosi formulări negative, de genul: ,,Dar dacă nu se potrivește cu…” ,,Nu numai că nu merge, dar nici nu…”. Gânditorul nu exprimă sentimente negative, acestea aparținând pălăriei roșii, după cum aprecierile pozitive sunt lăsate pălăriei galbene. În cazul unor idei noi, pălăria galbenă trebuie folosită înaintea pălăriei negre.

Ionel a greșit de mai multe ori:

când a vorbit urât cu servitoarea;

când făcea foarte multă gălăgie cu trâmbița și cu toba;

când a turnat dulceață în șoșoni.

Madam Popescu a greșit când l-a pupat și mângâiat pe Ionel, deși greșise.

Pălăria verde generează ideile noi-efortul

Simbolizează gândirea creativă. Verdele exprimă fertilitatea, renașterea, valoarea semințelor. Căutarea alternativelor este aspectul fundamental al gândirii sub pălăria verde. Este folosită pentru a ajunge la noi concepte și noi percepții, noi variante, noi posibilități. Gândirea lateral este specifică acestui tip de pălărie. Cere un efort de creație.

Propuneri concrete:

Madam Popescu să-l educe cum trebuie pe Ionel!

Ionel să-i asculte pe adulți, atunci când este sfătuit!

Pălăria albastră clarifică

Este pălăria responsabilă cu controlul demersurilor desfășurate. Pălăria albastră este dirijorul orchestrei și cere ajutorul celorlalte pălării.

Gânditorul pălăriei albastre

Definește problema și conduce întrebările;

Reconcentrează informațiile pe parcursul activității și formulează ideile principale și concluziile la sfârșit;

Monitorizează jocul și are în vedere respectarea regulilor;

Rezolva conflictele și insistă pe construirea demersului gândirii;

Intervine din când în când și de asemeni la sfârșit;

Poate să atragă atenția celorlalte pălării, dar prin simple interjecții;

Chiar dacă are rolul conducător, este permis oricărei alte pălării să-i adreseze comentarii și sugestii.

Problema:

Lipsa de educație a lui Ionel Popescu

Întrebări diverse:

De ce trebuie să-i fie rușine lui Ionel Popescu?

Cine îl va educa pe băiat?

De ce credeți că o să se îndrepte și că o să se comporte civilizat?

De ce l-a alintat mama pe băiat, deși o supărase pe servitoare?

Concluzia:

Ionel Popescu este un copil nerespectuos, needucat. Modul de a se purta a lui Ionel are legătură cu modul în care se comport mama sa cu el atunci când greșește.

Pălăriile gânditoare pot fi purtate pe rând de participanți sau toți subiecții antrenați în discuție pot fi sub aceeași pălărie în același timp. Astfel, se pot folosi formule de genul: ,,Hai să încercăm și pălăria verde. Cautăm idei noi”. Sau ,,Să lăsăm pălăria neagră, s-o probăm pe cea galbenă”. Cineva care nu este încantat de ideea pusă în discuție, nu face nici un efort să găsească elemente pentru dezvoltarea ei. Utilizând tehnica pălăriilor gânditoare, gânditorul este provocat să schimbe pălăriile, facilitându-se astfel posibilitatea de exprimare, deoarece nu este constrâns să aibă doar o singură perspectivă.

Elevii grupului care interpretează rolul unei pălării gânditoare cooperează în asigurarea celei mai bune interpretări.

Metoda ,,Explozia stelară” este o metodă nouă de dezvoltare a creativității, similară brainstormingului, scopul ei este de a obține cât mai multe întrebări individuale și de grup. Organizată în grup, starbusting facilitează participarea întregului colectiv, stimulează creearea de întrebări, așa cum brainstorming-ul dezvoltă construcția ideii pe idei. Modul de procedură este simplu, se scrie pe o foaie apoi se înșiră cât mai multe întrebări care au legătură cu tema. Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul: ce?, cine?, cum?, de ce?, când?.

Metoda ,,Cubul” este o metodă care facilitează analiza unui subiect din diferite puncte de vedere. Poate fi folosită în orice moment al lecției. Această metodă oferă elevilor posibilitatea de a-și dezvolta competențele necesare unor abordări complexe. Lucrul individual, pe echipe sau participarea întregii clase la realizarea cerințelor ,,cubului” este o provocare ce determină o întrecere în a demonstra asimilarea corectă și completă a cunoștințelor. Face parte din metodele de învățare prin cooperare care poate fi adaptată și folosită și la clasele I-IV.

Initial, pe cele șase fețe ale cubului este scris: descrie, compară, asociază, analizează, aplică, argumentează.

Exemple: Elevii clasei sunt împărțiți în șase grupe, fiecare grupă va rezolva câte o cerință de pe cub: este recomandabil ca fețele cubului să fie parcurse în ordinea prezentată, urmând pașii de la simplu la complex.

Pentru povestea ,,Fata babei și fata moșneagului” fețele cubului pot cuprinde următoarele sarcini:

descrie fata babei și fata moșneagului;

compară cele două fete;

descrie baba și moșul;

compară cei doi părinți;

găsește alte perechi de personaje: bun-rău;

argumentează de partea cui ești și de ce

O altă lecție la care se poate folosi metoda ,,Cubul” adaptată, este lecția de recapitulare ,,Părți de vorbire” , clasa a III-a. Sarcinile de lucru pot fi:

Substantivul-definiție, exemple, analiză;

Adjectivul-definiție, exemple, analiză;

Pronumele-definiție, exemple, analiză;

Numeralul-definiție, exemple, analiză;

Verbul-definiție, exemple, analiză;

Cuvinte de legătură-exemple, recunoaștere.

Pe tablă poate fi scrisă pentru analiză următoarea propoziție: ,,Noi și Maria am cules cinci mere mari și verzi.”

Freewriting este o altă tehnică de stimulare a creativității. Se propune elevilor un citat, un enunț sau un cuvânt adecvat pentru declanșarea imaginației. Elevul scrie fără a se opri orice asociații, gânduri care îi vin în minte, fără a urma logica expunerii și corectitudinea celor scrise, fără a se opri din scris pe parcursul unui interval de timp.

Eseul de zece minute se utilizează la clasele a III-a și a IV-a. Este o metodă prin care se cere elevilor să dezvolte în manieră proprie anumite idei. Se pot obține lucrări interesante.

Exemplu: Dezvoltă ideile: ,,Norii au acoperit cerul. Se stârnește vânt. Ploaia cade. Stropii lovesc în geam. Privesc pe fereastră. Natură stranie.”

Metoda care educă, stimulează cel mai bine creativitatea este jocul didactic. Jocul se îmbină cu învățarea dar și cu creația, astfel dându-i posibilitatea copilului de a experimenta rolul creator al realității. Utilizând jocul didactic în procesul de învățare, activitatea didactică devine interesantă, plăcută, atractivă. Prin joc, elevii își angajează tot potențialul psihic, își cultivă initiative, inventivitatea, flexibilitatea gândirii.

În realizarea jocurilor didactice trebuie pus accentual pe introducerea unor procedee care să implice în mod creativ elevul, să-l determine să creeze. Aplicând această metodă vom stimula interesul șî curiozitatea elevilor și le vom antrena capacitățile creatoare.

Aplicând jocuri, metode și tehnici de învățare creativă, observăm că activitatea noastră dar și a elevilor nu va mai fi un chin, ci se va transforma într-o adevărată placer. Rolul cadrului didactic este de a selecta și de a adapta metodele la conținuturile învățării și la posibilitățile elevilor, de a instaura un climat favorabil în care elevii să fie mereu stimulați, să formuleze întrebări pentru clarificarea propriilor idei, să-și exprime punctual de vedere, să caute conexiuni, să asocieze, să-și imagineze, să creeze.

II.2 Forme de organizare a activităților centrate pe cultivarea capacității creative

II.2.1 Activitatea individuală

Prin activitatea individuală elevul este pus în situația de a se folosi de achizițiile însușite, în mod independent, formându-și primele deprinderi de muncă fizică și intelectuală. Acest tip de activitate îl obișnuiește pe elev cu responsabilitatea față de anumite sarcini încredințate; capacitate de concentrare, un anumit ritm de lucru; elevul știe că, în urma rezolvării sarcinilor este verificat și apreciat, ceea ce îi sporește încrederea în forțele proprii; sarcinile de muncă independentă au de multe ori un support creativ, ceea ce cultivă elevilor initiative, flexibilitatea gândirii, originalitatea și imaginația mai ales în sarcinile care vizează scrierea imaginativă. De asemeni, dezvoltă spiritul de inițiativă și priceperea de organizare a timpului. Elevul este entrenat în propria formare și dezvoltare.

Activitatea individuală poate conține cerințe de rezolvare pe baza sarcinilor unice, adresate tuturor elevilor, mai ales în secvențele de întărire a retenției (fixare) sau în feedback; este forma cea mai des practicată de mulți învățători.

Diferențierea sarcinilor în cadrul activității independente presupune o bună cunoaștere a elevilor sub aspectul particularităților de vârstă și psihoindividuale. În această situație e necesar să se cunoască aptitudinile și interesele elevului, caracteristicile proceselor lui intelectuale, afective și voliționale, rezistența la include intelectual, particularitățile organelor de simț.

Învățătorul trebuie să cunoască exact nivelul pregătirii anterioare a elevului: care noțiuni sunt însușite corect, care eronat, care priceperi și deprinderi sunt formate corect, care nu sunt bine consolidate, care sunt greșite. În funcție de toate acestea învățătorul va diferenția sarcinile de activitate individuală; va putea trece de la un învățământ pentru toți la un învățământ pentru fiecare.

Există în clase elevi cu potential aptitudinal deosebit (buni recitatori, interpreți de muzică, copii ce se remarcă prin frumusețea și originalitatea compunerilor, prin expresivitatea compozițiilor plastic etc.). Chiar dacă este mai greu, învățătorul trebuie să aibă permanent sarcini precise pentru acești copii, fișe de dezvoltare sau de creație.

Astfel, o muncă susținută din partea învățătorului corelată cu o participare activă a elevilor, la toate obiectele de învățământ, lecție de lecție, va duce la formarea unei motivații superioare la învățare și la dezvoltarea capacităților creatoare. Permanent trebuie să-i învățăm pe elevi cum să învețe, să-și pună întrebări, să formulize problem și să dea cât mai multe soluții, adică să gândească creativ.

Numai o muncă continua și conștiincioasă duce la dezvoltarea gândirii creatoare, la formarea omului ca personalitate.

II.2.2 Activitatea pe grupuri mici

Activitatea pe grupuri mici/în echipă are la bază învățarea prin cooperare. Cooperarea este modalitatea de a studia cu eficiență sporită o temă teoretică sau practică în echipă, îmbinând inteligența si efortul individual cu inteligențele și eforturile grupului/echipei.

Lucrul în echipă poate fi folosit în diverse momente ale predării-învățării, ale fixării unor cunoștințe.

Echipele pot fi formate din elevi cu un nivel de pregătire relativ asemănător sau din anumiți membri ai grupului școlar cu nivele de pregătire deosebite.

Etape ce trebuie respectate:

stabilirea conținutului de învățare în echipă: tema, obiective, acțiuni de îndeplinit;

împărțirea sarcinilor de învățare pe echipe și stabilirea liderului echipei;

discutarea la nivelul echipei a rezultatelor obținute;

discutarea, corectarea, completarea și omologarea rezultatelor obținute la nivelul clasei.

Lucrul în echipă trebuie să îmbine în mod armonios învățarea în echipă dirijată de învățător, învățarea în cooperare cu învățătorul cu învățarea independentă a echipei, dirijată de liderul echipei. Trebuie să asigure un climat deschis, collegial, democratic în dezbaterea și rezolvarea problemelor încredințate echipei.

Învățătorul trebuie să ajute la omologarea rezultatelor corecte, încurajând manifestarea capacităților elevilor de a le omologa singuri, de a-și asuma răspunderea corectitudinii rezolvării sarcinii, dezvoltând prin aceasta capacitățile de autoinstruire, autoconducere, autocontrol și autoevaluare.

Activitatea de învățare prin colaborare are loc atunci când elevii lucrează împreună în perechi, în grupuri mici, pentru a rezolva una și aceeași problemă, pentru a explora o temă nouă sau pentru a creea idei noi, combinații noi.

Caracteristicile unei lecții de învățare prin colaborare sunt:

independența pozitivă;

răspunderea individuală;

caracterul eterogen al grupului;

conducerea în comun;

predarea direct a deprinderilor sociale;

rolul de observator al cadrului didactic care poate interveni când e nevoie;

munca în grup eficientă.

Rezultatele învățării sunt mai bune atunci când învățarea se desfășoară prin cooperare. Johnson (1989) definesc rezultatele acestui tip de învățare astfel:

performanțe superioare și capacitate de reținere sporită;

raționamente de ordin superior mai frecvente, înțelegere mai aprofundată și gândire critică;

concentrare mai bună asupra învățării și comportament indisciplinat mai redus;

motivație sporită pentru performanță și motivație intrinsecă pentru învățare;

capacitate sporită de a vedea o situație și din perspectiva celuilalt;

relații mai bune, mai tolerante cu colegii, indifferent de etnie, sex, capacități intelectuale, clasa socială sau handicapuri fizice;

sănătate psihologică sporită; adaptare, senzație de bine;

încredere în sine bazată pe acceptarea de sine;

atitudine pozitivă față de materiile de studiu, de învățătură și școală;

atitudine pozitivă față de cadrele didactice și alte persoane din școală.

Elementele de bază ale învățării prin colaborare sunt:

interdependența pozitivă-elevii realizează că au nevoie unii de alții pentru a duce la bun sfârșit sarcina grupului (,,ori ne scufundăm, ori înotăm toți”). Învățătorul poate structura această interdependență pozitivă stabilind scopuri comune, recompense comune, resurse comune, roluri distribuite.

interacțiunea directă-elevii se ajută unii pe alții să învețe încurajându-se și împărtășindu-și ideile. Ei explică ceea ce știu celorlalți, discută, se învață unii pe alții. Cadrul didactic aranjează grupurile în așa fel încât elevii să stea unii lângă alții și să discute fiecare aspect al temei pe care îl au de rezolvat.

răspunderea individuală-se evaluează fecvent performanța fiecărui elev și rezultatul include se comunică atât lui cât și grupului. Învățătorul poate scoate în evidență răspunderea individuală alegând, pentru test elevi din doi în doi sau alegând la întâmplare un membru al grupului pentru a da un răspuns.

deprinderi interpersonale și de grup mic-grupurile nu pot exista și nu pot funcționa eficient dacă elevii nu au și nu folosesc anumite deprinderi sociale absolut necesare. Elevii trebuie învățați cu orice altceva. Ele includ conducerea, luarea deciziilor, clădirea încrederii, comunicarea, managementul conflictelor.

procesare în grup-grupurile au nevoie de anumite momente pentru a discuta cât de bine și-au atins scopurile și pentru a menține relații eficiente de muncă între membrii lor. Învățătorul creează condițiile necesare acestei procesări prin sarcini ca: enumerați cel puțin trei acțiuni ale membrilor care au condus la succesul grupului; enumerați cel puțin o acțiune care ar putea spori succesul grupului mâine. Învătătorul monitorizează permanent învățarea grupurilor și asigură feedback-ul întregii clase despre cum lucrează.

Tehnici ce pot fi utilizate în cadrul activității în echipă: Gândiți-Lucrați-Comunicați, Stiu-Vreau să știu-Am învățat, Termenii cheie, Prelegerea intensificată, Copacul ideilor etc.

Gândiți-Lucrați-Comunicați

Clasa de elevi este împărțită în perechi. Fiecare elev din pereche trebuie să răspundă individual la întrebări puse de învățător (întrebări cu mai multe variante de răspuns), sau să-și exprime părerea în legătură cu un fapt, apoi fiecare partener își citește răspunsurile și convin asupra unui răspuns comun care să încorporeze ideile perechi respective, după care învățătorul pune 2-3 perechi să rezume (timp de 3 minute) conținutul discuțiilor purtate și concluziile la care au ajuns partenerii de comun acord.

Exemplu: Spuneți-vă părerea! Textul ,,Premiul Întâi” (fragment din ,,Moromeții”) de Marin Preda

De ce familia a fost uimită să afle că Niculae a luat Premiul Întâi?

Nu avea încredere în aptitudinile băiatului;

Acesta nu mergea frecvent la școală;

În familia lor ceilalți nu urmaseră școala;

Participând la treburile gospodărești, nu știau când Niculae se pregătea pentru școală;

Școala nu reprezenta mare lucru pentru o familie săracă de țărani.

Sau alte sarcini de lucru în echipă:

a) Găsiți cât mai multe însușiri pentru cuvintele: cărți, pălărie, copil, părinți

b) Scrieți ce însușiri apreciați la Niculae, personajul povestirii.

Știu-Vreau să știu-Am învățat

Această tehnică este utilizată mai ales în faza de evocare dar și în cea de realizare a sensului, fiind o modalitate de conștientizare, de către elevi, a ceea ce știu sau cred că știu referitor la un subiect, o problemă și totodată, a ceea ce nu știu (sau nu sunt siguri că stiu) și ar dori să învețe. Se realizează un table cu trei rubric și se lucrează individual, în perechi sau în grup.

În fiecare rubric apar notate ideile corespunzătoare, evidențiindu-se foarte clar situația de plecare (ceea ce știau elevii), aspectele și întrebările la care au dorit să găsească răspunsuri (consemnate la rubric ,,Vreau să știu”) și ceea ce au dobândit elevii în urma activității de învățare (idei consemnate la rubrica ,,Am învățat”).

Termenii dați în avans (termenii cheie), această tehnică stimulează elevii să-și reactualizeze unele cunoștințe anterioare care au o anumită legătură cu tema lecției. Cadrul didactic alege patru/cinci termeni/noțiuni cheie dintr-un text (ce urmează a fi studiat) pe care-i scrie la tablă. Elevii în perechi decid 4/5 termeni, prin discuție sau brainstorming, ce relație poate exista între acești termeni. După ce perechile au ajuns la o concluzie privind legătura dintre termeni, învățătorul cere elevilor să citească cu atenție textul pentru a descoperi termenii avansați initial și relația dintre aceștia. Ei trebuie să compare relația existent între termenii-cheie, așa cum apare în text, cu cea anticipată de ei în cadrul discuției inițiale, anterioare citirii textului. Această tehnică poate fi utilizată și în etapele următoare:

Exemplu: Se explică elevilor că li se cere să citească un fragment dintr-un text în care este vorba despre o vizită pe care a făcut-o un domn unei familii cu ocazia zilei onomastice. În acest fragment vor apărea patru termeni. Întâi, fiecare elev ca trebui să-și imagineze o poveste cât mai interesantă sugerată de acești patru termeni. Ce crede fiecare că se va întâmpla, știind cei patru termeni?

Termenii sunt: ziua onomastică, jucărie, dulceață, șoșoni. Se acordă elevilor trei minute, timp de gândire, apoi fiecare elev va discuta cu perechea de bancă și va spune la ce s-a gândit. Împreună vor trebui să ajungăla formularea pe scurt, a poveștii pe care așteaptă să o lectureze. Se numesc două perechi de elevi care vor prezenta versiunile în fața clasei. Se cere elevilor, ca atunci când vor lectura fragmentul să fie atenți la asemănările și deosebirile dintre povestea lor și cea pe care o citesc. În momentele când vor face acele opriri, vor face predilecții și vor adduce argumente din text la ceea ce afirmă.

Prelegerea intensificată poate fi folosită la orele de prezentare ale unui scriitor, la orele de început al unui capitol, fiind o variant a clasicei prelegeri, care este dinamizată prin valorificarea cunoștințelor anterioare ale elevilor. Aceșția la rândul lor, pot pune întrebări pe tema data. Cadrul didactic poate adduce informații suplimentare, după care trebuie să pună întrebări la care elevii răspund, pe baza celor prezentate. Se poate finalize prin realizarea unei schițe tip ciorchine pentru a rezuma cele discutate.

Tehnica numită ,,Copacul ideilor” presupune munca în echipă. Este o metodă grafică în care cuvântul cheie este scris într-un dreptunghi la baza paginii, în partea centrală. De la acest dreptunghi se ramifică asemenea crengilor unui copac toate cunoștințele evocate. Foaia pe care este desenat copacul trece de la un membru la altul al echipei și fiecare elev are posibilitatea să citească ce au scris colegii săi. Este o formă de activitate avantajoasă deoarece propune elevilor o nouă formă de organizare și sistematizare a cunoștințelor.

Exemplu: Textul ,,Primăvara” (clasa I)

Lecția cuprinde propoziții despre vreme, sosirea rândunicilor și o strofă de cântec care exprimă bucuria copiilor și urarea de ,,Bun venit!” adresată primăverii.

,,Copacul ideilor”-clasa se împarte în patru grupe. Sarcini:

grupa I trebuie să găsească patru cuvinte care să ne ducă cu gândul la vremea din anotimpul primăvara;

grupa II-să denumească animale, insecte, vestitori ai primăverii;

grupa III-să spună ce se întâmplă cu plantele primăvara;

grupa IV-ce activități desfășoară oamenii în acest anotimp;

Cuvintele sau ideile se vor scrie pe Frunze, apoi se vor prinde cu ace pe trunchiul de copac.

Activitatea în grup și cea individuală amplifică manifestările creative ale fiecărui elev. Deci, ambele activități ajută la dezvoltarea potențialului creativ.

II.2.3 Activitățile extracurriculare

Educația nu este un process limitat, spatial și temporal cu incidența determinant asupra biografiei personale. Formarea individului după principia etice și axiologice solide trebuie să devină un process continuu, o coordonată a școlii și a societății românești. Transformarea educației într-un proces permanent este imperativ pentru lumea contemporană. Îndeplinirea acestora reclamă efortul solidar al familiei, al școlii de toate gradele, al instituțiilor cu profil educativ și al mass-media care prin impactul covârșitor asupra audienței poate deveni o tribună a educației. Individul aflat în centrul acestui proces, trebuie ajutat să-și formeze o concepție corectă asupra existenței întemeiată pe moralitate și pe respect social, să adopte drept puncte de reper valori autentice și să se integreze armonios în societate.

Școala, oricât de bine ar fi organizată, oricât de bogat ar fi conținutul cunoștințelor pe care le comunicăm elevului, nu poate da satisfacție setei de investigare și cutezanță creatoare, trăsături specifice copiilor.

Ei au nevoie de acțiuni care să le lărgească lumea lor spirituală, să le împlinească setea lor de cunoaștere, să le ofere prilejul de a se emoționa puternic, de a fi în stare să iscodească singuri pentru a-și forma convingeri durabile.

Activitățile extracurriculare contribuie la adâncirea și completarea procesului de învățământ, la dezvoltarea înclinațiilor și aptitudinilor elevilor, în organizarea rațională și plăcută a timpului liber.

Ele prezintă unele particularități prin care se deosebesc de activitățile din cadrul lecțiilor. Acestea se referă la conținutul activităților, durata lor, la metodele folosite și la formele de organizare a activităților.

Conținutul acestor activități nu este stabilit de programa școlară, ci de către cadrele didactice, în funcție de interesele și dorințele elevilor.

Având un caracter atractiv, elevii participă într-o atmosferă de voie bună și optimism, cu însuflețire și dăruire, la astfel de activități.

Activitățile extracurriculare pot îmbrăca variate forme: spectacole cultural-artistice, excursii, vizite, cercuri pe discipline sau cercuri literare, întreceri sportive, concursuri etc.

Alegerea din timp a materialului și ordonarea lui într-un repertoriu cu o temă central este o cerință foarte importantă pentru orice fel de activitate extracurriculară.

Creativitatea elevilor este stimulate încă de la vârsta preșcolară și este continuată la școală prin practicarea unor jocuri specifice vârstei acestora.

Se știe că jocul este esența și rațiunea de a fi a copilăriei. Prin joc, copilul aspiră la condiția adultului. Jocul socializează, umanizează; prin joc se realizează cunoașterea realității. Se exersează funcțiile psihomotrice și socio-afective, el are rolul de a bucura, destinde, delecta, de a crea confort spiritual, de a compensa terapeutic tensiunea și neîmplinirile individuale.

Concursurile pe diferite teme sunt, de asemenea, momente deosebit de atractive pentru cei mici. Acestea dau posibilitatea copiilor să demonstreze practice ce au învățat la școală, acasă, să deseneze diferite aspecte, să demonteze jucării.

Concursurile cu premii sunt necesare în dezvoltarea creativității copiilor și presupune o cunoaștere aprofundată a materiei învățate. Întrebările pot cuprinde: interpretare, recitare, priceperi și deprinderi formate în activitățile practice.

Serbarea școlară reprezintă o modalitate eficientă de cultivare a capacităților de vorbire și a înclinațiilor artistice ale elevilor. Prin conținutul vehiculat în cadrul serbării, elevii culeg o bogăție de idei, impresii, trăiesc autentic, spontan și sincer situațiile date.

Stimularea și educarea atenției și exersarea memoriei constituie obiective importante care se realizează prin intermediul serbării. Intervenția, la momentul oportun, cu rolul pe care îl are de îndeplinit fiecare elev și susținută de suportul afectiv-motivațional, contribuie la mărirea stabilității atenției, iar cu timpul sporește capacitatea de rezistență la efort.

Lectura artistică, dansul, cântecul devin puternice stimulări ale sensibilității estetice. Valoarea estetică este sporită și de cadrul organizatoric: sala de festivități, un colt din natură (parcul sau grădina școlii) amenajate în chip sărbătoresc.

Contribuția copilului la pregătirea și realizarea unui spectacol artistic nu trebuie privită ca un scop în sine, ci prin prisma dorinței de a oferi ceva spectatorilor: distracție, înălțare sufletească, placer estetică, satisfacție, toate îmbogățindu-le viața, făcând-o mai frumoasă, mai plină de sens.

Este un success extraordinar, o trăire minunată, când reușește să trezească o emoție în sufletul spectatorilor. Reușita spectacolului produce ecou în public, iar reacția promptă a spectatorilor î stimulează pe copii să dea tot ce sunt în stare.

O activitatea deosebit de plăcută este excursia. Ea ajută la dezvoltarea intelectuală și fizică a copilului, la educarea lui civică.

Excursia îl reconfortează pe copil, îi prilejuiește însușirea unei experiențe sociale importante, dar și îmbogățirea orizontului cultural științific. Prin excursii elevii își suplimentează și consolidează însușîrea cunoștințelor și deprinderilor. Ea reprezintă finalitatea unei activități îndelungate de pregătire psihologică a elevilor pentru a-i face să înțeleagă excursiile nu numai din perspectiva evadării, din atmosfera de muncă, ci și ca un act de ridicare a nivelului cultural.

Vizionarea în colectiv a filmelor este o activitate foarte îndrăgită de copii, nu numai datorită fascinației pe care imaginea filmului o exercită asupra lor, ci și a dorinței de a se afla în grupul prietenilor și colegilor cu care pot să facă schimb de impresii. Dacă în clasele a I-a și a II-a elevii sunt mai mult atrași de desene animate, în clasele a III-a, a IV-a urmăresc și alte emisiuni (filme cu caracter istoric, emisiuni legate de viața plantelor, a animalelor etc.).

Un rol deosebit în stimularea creativității îl constituie biblioteca școlară, care îl pune pe elev în contact cu cărți pe care acesta nu le poate procura. Lectura ajută foarte mult la dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului cu cuvinte și expresii frumoase pe care să le folosească oriunde.

În activitățile extrașcolare, copilul creativ este perseverent și tenace, până la încăpățânare, cu spirit de observație, manifestă nemulțumire creatoare tot timpul, propune mereu ceva spre îmbunătățire, este curios, cu tendința de informare, are interese multiple, are tendința de a-i domina pe ceilalți, are un fond emotional bogat, este sensibil, trăiește intens, are încredere în sine, se autoapreciază destul de corect, nu-l deranjează situațiile neclare, tolerează ambiguitatea și o valorifică, nu se mulțumește cu prima formă a produsului activității sale, îi îmbunătățește și cizelează, preferă tovarăși de joacă de alte vârste, mai mari sau mai mici. (Stoica, A., Psihologia creativității, 1998, p.42)

CAPITOLUL III STRATEGII DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII ELEVILOR DE CLASA I PRIN ORELE DE LIMBA ROMÂNĂ

III.1 Obiectivele demersului aplicativ

Demersul aplicativ își propune următoarele obiective:

evaluarea inițială a nivelului creativității la disciplina Limba și literatura română;

selectarea și experimentarea unor metode și procedee modern activ-participative de stimulare a creativității în concordanță cu specificul disciplinei, cu cerințele programei și profilul psihologic al elevilor;

aplicarea strategiilor didactice de stimulare a creativității în lecțiile de Limba română pe parcursul unității de învățare: ,,În cireșul verii”;

evaluarea finală a nivelului creativității la finalul experimentului pedagogic realizat.

III.2 Ipoteza demersului aplicativ

În cadrul acestui demers aplicativ am pornit de la ipoteza că utilizarea unor metode și procedee și tehnici de stimulare a creativității în cadrul lecțiilor de Limba română va determina o creștere a fluenței verbale, originalității și capacității de elaborare.

III.3 Eșantionul de subiecți

Pentru a ne îndeplini obiectivele propuse am lucrat la clasa I formată din 17 elevi-10 fete și 7 băieți.

Am elaborat acest test individual pentru a verifica nivelul gândirii creative a elevilor prin raportare la cei trei factori: fluență, originalitate și elaborare.

III.4 Etapele demersului aplicativ

În desfășurarea demersului aplicativ am parcurs patru etape:

Prima etapă-a constat în elaborarea testelor și pregătirea activităților ce urmau a fi desfășurate. Testul a conținut trei itemi. Fiecare din aceștia urmărind cu preponderență unul din factorii gândirii creative enunțați mai sus.

Etapa a doua-a constat în testarea initial. Aceasta s-a desfășurat la începutul unității de învățare ,,În cireșul verii”, semestrul al II-lea, an școlar 2014-2015. Am aplicat testul individual. Elevilor li s-au dat câteva explicații preliminare după care s-a trecut la rezolvarea itemilor. Timpul de lucru acordat pentru fiecare exercițiu a fost de 5 minte. Acesta a conținut și o probă orală.

Etapa a treia-a constat în microproiectarea unității de învățare ,,În cireșul verii”, din manualul ,,Abecedar”.

Etapa a patra-a constat în aplicarea strategiilor didactice de stimulare a creativității în cadrul orelor de Limba și literatura română la clasa I.

Activitățile desfășurate au urmărit creșterea nivelului creativității prin folosirea unor metode, procedee și tehnici modern activ-participative.

Test inițial

Proba orală. Formulează un răspuns pentru următoarea întrebare: Dac-ai fi o floare ce-ai face?

Scrie cuvinte noi după model (joc ,,Lanțul cuvintelor”): fragi-inel-lup…………(5 minute)

Adaugă și alte cuvinte propoziției pentru a o înfrumuseța:

Ana scrie.

Ana scrie……………………………………………………………….

La itemul 1 am acordat un punctaj de la 0-5 în funcție de răspunsul elevului.

Pentru itemul 2 am acordat câte 1 punct pentru fiecare cuvânt scris corect.

La itemul 3 am notat cu 1 punct fiecare cuvânt adăugat de elev pentru a înfrumuseța propoziția.

Table cu rezultatele obținute de elevii clase I la proba de evaluare inițială-pretestare. (Anexa 1)

Aplicarea strategiilor didactice pentru stimularea creativității elevilor de clasa I pe unitatea de învățare ,,În cireșul verii”

Activitatea nr.1

Obiective: dezvoltarea fluenței, originalității și a capacității de elaborare;

Metode și procedee: brainstorming-ul, jocul didactic, explicația;

Materiale: hârtie, stilou, fișe de lucru în grup;

Captarea atenției-se va realiza printr-un brainstorming ,,Ce putem spune despre anotimpul vara?”

Elevii vor primi câte o fișă în care trebuie să scrie cât mai multe cuvinte care au legătură cu cuvântul ,,vara”. Ei dau răspunsuri interesante, neobișnuite, neașteptate într-un interval de timp. La semnalul ,,Stop” scrisul încetează și se citesc răspunsurile. Se apreciază soluțiile ingenioase.

Joc didactic

Se cere elevilor să răspundă la întrebarea: ce poate face(soarele, cocostârcul…)?

Elevii găsesc cât mai multe răspunsuri. Se notează toate răspunsurile, iar la sfârșit se aleg cele mai deosebite, surprinzătoare.

Fișă de dezvoltare

Elevii vor lucre în perechi sarcinile din fișa de dezvoltare. (Anexa 2)

Activitatea nr. 2

Obiective: dezvoltarea capacității de elaborare, a originalității și fluenței;

Metode și procedee: jocul de rol, metoda cadranelor, explicația, exercițiul;

Materiale: hârtie, stilou, fișe de lucru, bilete cu roluri;

Captarea atenției-se va realiza prin intermediul jocului ,,Ce poate face?”

Regula: conducătorul jocului alege un cuvânt. El adresează întrebarea ,,Ce poate face…?” Elevii scriu cât mai multe răspunsuri interesante, neobișnuite, neașteptate într-un interval de timp. La semnalul ,,Stop” scrisul încetează și se citesc răspunsurile. Se apreciază soluțiile ingenioase.

Exemplu: Ce poate face (codrul, luna, lebăda)? Ce pot face florile?

Se împarte clasa pe grupe. Fiecare grupă primește câte o fișă ce conține fragmente/strofe din poezia ,,Somnoroase păsărele”. Se aplică metoda cadranelor. (Anexa 3)

Imaginează-ți ca ești…

Cu ajutorul bilețelelor elevii își aleg rolurile propuse și imaginează un dialog. Exemple de dialoguri: cuib și păsărele, lebăda și trestie, codru și păsărele. Sunt apreciate perechile care realizează cele mai frumoase dialoguri.

Activitatea nr. 3

Obiective: să alcătuiască enunțuri folosind cuvinte date, sa formulize răspunsuri la întrebări;

Metode și procedee: hârtia de un minut, explozia stelară, explicația;

Materiale: hârtie, stilou, fișe de lucru;

Captarea atenției-se va realiza prin intermediul procedului ,,Hârtia de un minut”

Fiecare elev scrie pe o foaie de hârtie numele ființei celei mai dragi. Plecând de la cuvântul ,,mama” voi cere elevilor să scrie ce înseamnă pentru ei acel cuvânt.

Exemplu: mama -iubire

ajutor

grijă

Metoda exploziei stelare

Clasa de elevi se împarte în grupe de câte patru. Fiecare grupă primește o fișă de lucru. Elevii au ca sarcină de lucru formularea de întrebări pentru răspunsurile date, pe baza textului citit din manual. Sunt appreciate întrebările formulate corect.

Joc de rol pe tema ,,La piață”

Apreciez perechile care au interpretat cel mai bine rolul ales.

Activitatea nr. 4

Obiective: dezvoltarea capacității de elaborare, fluenței și a originalității;

Metode și procedee: jocul didactic, exercițiul creator, eplicația;

Materiale: hârtie, stilou, fișe de dezvoltare;

Captarea atenției-se realizează cu jocul ,,Scara cuvintelor”. Un elev ca spune un cuvânt format din 2/3 sunete, următorii elevi vor găsi cuvinte care conțin un număr crescător, dar cuvântul să înceapă cu același sunet/literă. Timpul acordat este de cinci minute.

Exemplu: nu, nor, nucă, nimic, numere etc.

Se împarte clasa pe grupe. Fiecare grupă va primi o fișă de dezvoltare cu următoarele sarcini:

Ordonați literele date pentru a obține cuvinte: z,a,e,b,l,i,m; ă,f,a,r,g,o,a

Formulează cât mai multe cuvinte din literele cuvintelor:

anotimpurile:……………………………………………….

învățătoare…………………………………………………

exemplu: (an, timpuri, pur, timp, oare, învăț, în)

Schimbă prima literă a cuvântului pentru a obține cuvinte noi:

sar………………………………………………………….

lac………………………………………………………….

II.5 Evaluarea activităților desfășurate în cadrul demersului aplicativ

Evaluare finală

Test final

Probă orală: Formulează un răspuns pentru următoarea întrebare: Ce ai face dacă ai fi un robot?

Scrie cât mai multe cuvinte care să înceapă cu ultima literă a cuvântului anterior: joc ,,Lanțul cuvintelor”. Exemplu: elev-vara-avion-……..

Completați propoziția adăugând cât mai multe cuvinte: Vacanța vine…………………

18

16

14

12

10

8

6

4

2

0 A.G A.A C.M C.M D.A G.I E.I H.V L.F M.F O.F O.M P.D S.A S.S S.R V.A

Graficul nr. 1 ,,Fluența” reprezintă rezultate pretestare și posttestare.

Observăm că în etapa de protestare din cei 17 elevi din clasa I un număr de 11 au obținut un punctaj superior față de etapa de pretestare, 4 elevii au obținut rezultate similare și 3 elevi un punctaj mai mic.

18

16

14

12

10

8

6

4

2

0 A.G A.A C.M C.M D.A G.I E.I H.V L.F M.F O.F O.M P.D S.A S.S S.R V.A

Graficul nr.2 ,,Originalitate” reprezintă rezultatele elevilor la pretestare și posttestarre

În acest grafic am reprezentat în paralel rezultatele obținute de elevii clase I în etapa de pretestare și posttestare în ceea ce privește originalitatea. Se observă că în urma posttestării un număr de 9 elevi au înregistrat o ușoară creștere în ceea ce privește originalitatea; 7 elevi au obținut rezultate similar și un elev rezultae mai mici decât în etapa de pretestare.

18

16

14

12

10

8

6

4

2

0 A.G A.A C.M C.M D.A G.I E.I H.V L.F M.F O.F O.M P.D S.A S.S S.R V.A

Graficul nr.3 ,,Elaborare” reprezintă rezultatele elevilor din clasa I, pretestare și posttestare.

În acest grafic am reprezentat comparative rezultatele obținute de elevii clasei I în urma posttestării și pretestării în ceea ce privește factorul elaborare.

Observăm că în cazul a 10 elevi se constată o creștere a capacității de elaborare; 3 elevii prezintă o ușoară scădere a capacității de elaborare și 4 elevi au obținut rezultate similare.

18

16

14

12

10

8

6

4

2

0 A.G A.A C.M C.M D.A G.I E.I H.V L.F M.F O.F O.M P.D S.A S.S S.R V.A

Graficul nr. 4 reprezintă punctajul total-pretestare și posttestare.

În acest grafic am reprezentat comparativ nivelul creativității ca sumă a celor trei factori (fluență, originalitate, elaborare) pentru fiecare elev al clase I în etapele de pretestare și posttestare.

Observăm că în etapa de evaluare finală rezultatele au indicat creșteri semnificative, fapt ce reiese clar din graficul de mai sus.

Concluzii

În cadrul demersului aplicativ desfășurat am plecat de la ipoteza că ,,utilizarea unor metode, procedee și tehnici de stimulare a creativității în cadrul orelor de Limba română va determina o creștere a fluenței verbale, originalității și capacitățiide elaborare.”

În urma aplicării strategiilor didactice selectate am constatat următoarele:

În etapa de posttestare majoritatea elevilor au obținut rezultate superioare celor din etapa de pretestare în ceea ce privește nivelul creativității;

În cazul factorilor fluență și elaborare s-au obținut rezultate mai bune, în timp ce urmărind factorul originalitate s-au înregistrat rezultate mai modeste.

Am constatat că utilizarea metodelor, procedeelor și tehnicilor modern în cadrul orelor de Limbă și literatură română a fost eficientă, lucru justificat prin rezultatele probei de evaluare finală. Aceste rezultate sunt explicate prin asigurarea condițiilor favorabile pentru dezvoltarea creativității:

Elevii au fost implicate în mai multe situații de învățare și au avut posibilitatea să își dezvolte capacitățile creatoare;

S-au utilizat metode activ-participative eficiente, specific dezvoltării creativității (jocul didactic, jocul de rol. Brainstorming-ul, metoda cadranelor, metoda exploziei stelare, exercițiul creator);

Am asigurat permanent un climat educativ optim;

Am ținut cont de particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor, de potențialul creativ al fiecărui elev, de inteligențele multiple, de cunoștințele și experiențele anterioare ale acestora.

Astfel, putem concluziona că metodele modern activ-participative sunt eficiente în formarea și dezvoltarea capacității creatoare la școlarii mici și astfel ipoteza demersului aplicativ s-a confirmat.

Anexe

Anexa 1

Tabel cu rezultatele obținute de elevi în clasa I la evaluarea initial-pretestare

Tabel cu rezultatele obținute de elevii clasei I la evaluarea finală-posttestare

Anexa 2

Fișă de dezvoltare

Scrieți ce cuvinte vă vin în minte când vă gândiți la anotimpul vara:

Anexa 3

,,Somnoroase păsărele”

de Mihai Eminescu

Somnoroase păsărele Trece lebăda pe ape

Pe la cuiburi se adună, Între trestii să se culce

Se ascund în rămurele- Fie-ți îngerii aproape,

Noapte bună! Somnul dulce !

Doar izvoarele suspină Peste-a nopții feerie

Pe când codrul negru tace; Se ridică mândra lună,

Dorm și florile-n grădină- Totu-i vis și armonie-

Dormi în pace! Noapte bună !

Metoda cadranelor

PROIECT DIDACTIC

CLASA: I A

ARIA CURRICULARA: Limba și comunicare

DISCIPLINA: Limba și literatura română

CURRICULUM EXTINS

UNITATEA DE INVATARE: În cireșul verii

SUBIECTUL LECTIEI: ,,Ciuboțele ogarului” după Călin Gruia

TIPUL LECTIEI: fixare și consolidare a cunoștințelor

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ

1.1 Să înțeleagă semnificația globală a mesajului oral;

2.1 Să formuleze clar și corect enunțuri verbale potrivite unor situații date;

3.2 Să sesizeze legătura dintre enunțuri și imaginile care le însoțesc;

4.2 Să scrie corect, lizibil și îngrijit propoziții scurte.

OBIECTIVE OPERATIONALE:

a) cognitive

O1- să citească corect, fluent și expresiv textul ” Ciuboțele ogarului” ;

O2 -sa răspundă corect la întrebările referitoare la conținutul textului;

O3 –să găseacă în text enunțurile ajutătoare în rezolvarea sarcinilor primite;

O4- să alcătuiască enunțuri cu accent pe pronunția clară, corectă;

O5-să redea prin cuvinte proprii părerea despre o situație dată;

O6-să sesizeze și să corecteze enunțurile greșite ale colegilor;

b) psiho-motrice

O7-să scrie cuvinte ,propoziții fără omisiuni, adăugiri sau înlocuiri de litere;

O8- sa deseneze obiecte ale caror denumire contin sunetul ge

c) afective

O9-sa participe activ la lectie

STRATEGII DIDACTICE:

a) Metode si procedee: conversatia, explicatia, exercitiul, pălăriile gânditoare,

problematizarea

b) Mijloace didactice: fise de lucru, imagini din textul ,,Ciuboțelele ogarului” , pălăriile,

manualul

c) Forme de organizare: frontal, individual, in echipă

MATERIAL BIBLIOGRAFIC:

* Manual-Abecedar – pentru clasa I, Marcela Peneș, Editura Ana, 2004

* Metodica predării limbii și literaturii române, Adalmina Ungureanu, Editura AS, 2003

* Programa școlară pentru clasele I si a II a, Ministerul Educației si Cercetării, 2004

Anexe

Anexa 1

Tabel cu rezultatele obținute de elevi în clasa I la evaluarea initial-pretestare

Tabel cu rezultatele obținute de elevii clasei I la evaluarea finală-posttestare

Anexa 2

Fișă de dezvoltare

Scrieți ce cuvinte vă vin în minte când vă gândiți la anotimpul vara:

Anexa 3

,,Somnoroase păsărele”

de Mihai Eminescu

Somnoroase păsărele Trece lebăda pe ape

Pe la cuiburi se adună, Între trestii să se culce

Se ascund în rămurele- Fie-ți îngerii aproape,

Noapte bună! Somnul dulce !

Doar izvoarele suspină Peste-a nopții feerie

Pe când codrul negru tace; Se ridică mândra lună,

Dorm și florile-n grădină- Totu-i vis și armonie-

Dormi în pace! Noapte bună !

Metoda cadranelor

PROIECT DIDACTIC

CLASA: I A

ARIA CURRICULARA: Limba și comunicare

DISCIPLINA: Limba și literatura română

CURRICULUM EXTINS

UNITATEA DE INVATARE: În cireșul verii

SUBIECTUL LECTIEI: ,,Ciuboțele ogarului” după Călin Gruia

TIPUL LECTIEI: fixare și consolidare a cunoștințelor

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ

1.1 Să înțeleagă semnificația globală a mesajului oral;

2.1 Să formuleze clar și corect enunțuri verbale potrivite unor situații date;

3.2 Să sesizeze legătura dintre enunțuri și imaginile care le însoțesc;

4.2 Să scrie corect, lizibil și îngrijit propoziții scurte.

OBIECTIVE OPERATIONALE:

a) cognitive

O1- să citească corect, fluent și expresiv textul ” Ciuboțele ogarului” ;

O2 -sa răspundă corect la întrebările referitoare la conținutul textului;

O3 –să găseacă în text enunțurile ajutătoare în rezolvarea sarcinilor primite;

O4- să alcătuiască enunțuri cu accent pe pronunția clară, corectă;

O5-să redea prin cuvinte proprii părerea despre o situație dată;

O6-să sesizeze și să corecteze enunțurile greșite ale colegilor;

b) psiho-motrice

O7-să scrie cuvinte ,propoziții fără omisiuni, adăugiri sau înlocuiri de litere;

O8- sa deseneze obiecte ale caror denumire contin sunetul ge

c) afective

O9-sa participe activ la lectie

STRATEGII DIDACTICE:

a) Metode si procedee: conversatia, explicatia, exercitiul, pălăriile gânditoare,

problematizarea

b) Mijloace didactice: fise de lucru, imagini din textul ,,Ciuboțelele ogarului” , pălăriile,

manualul

c) Forme de organizare: frontal, individual, in echipă

MATERIAL BIBLIOGRAFIC:

* Manual-Abecedar – pentru clasa I, Marcela Peneș, Editura Ana, 2004

* Metodica predării limbii și literaturii române, Adalmina Ungureanu, Editura AS, 2003

* Programa școlară pentru clasele I si a II a, Ministerul Educației si Cercetării, 2004