Stimularea Si Dezvoltarea Creativitatii Prin Activitatile de Dezvoltare a Limbajului la Varsta Scolara Mica

Cuprins

Motivație

Capitolul I. Fundamente teoretice

1.1. Caracteristicile școlarului mic

1.2. Evoluția senzorial – cognitivă

1.3. Procesele gândirii

1.3.1. Fazele procesului creator

1.3.2. Dezvoltarea limbajului

1.3.3. Evoluția memoriei

1.3.4. Imaginația

Capitolul II. Noțiuni introductive

2.1. Definiții ale creativității

2.2. Blocajele creativității

Înlăturarea blocajelor creativității

Capitolul III. Stimularea și dezvoltarea creativității școlarului mic

3.1. Metode de stimulare a creativității

3.2. Compunerile scolare

3.2.1. Rolul compunerilor

3.2.2. Tipuri de compunere

3.3. Jocul

3.3.1. Teoriile jocului

3.3.2. Clasificarea jocurilor

3.3.3. Jocurile didactice. Clasificare

Capitolul IV. Experimentul didactic

4.1. (introducere)

4.2. Jocuri

4.3. Concluzii

Anexe

Bibliografie

Motivația

Fără îndoială putem afirma faptul că meseria de dascăl este una minunată, dar și plină de responsabilități. Dascălul este responsabil de formarea copiilor de azi în oamenii de măine.

Școala, are un rol bine definit în perspectiva pregătirii viitorului. Ea transmite elevilor săi tehnici și noțiuni din diverse domenii. Timpul nu stă în loc, iar omenirea se schimbă, evoluează, astfel multe din tehnicile și cunoștințele acumulate în școala vor fi depășite atunci cand copilul devenit adult și va dori sa le folosească. Aici apare întrebarea: “Ce ar trebui să facă un cadru didactic ca să ajute copilul de azi să se adapteze ușor la cerințele de mâine?”

Răspunsul este: creativitatea, un subiect foarte mult dezbatut și cercetat în zilele noastre. O educație prin creativitate, este fără îndoială o pregătire foarte bună pentru viitor. Cu ajutorul creativității individul se poate descurca mult mai ușor în diversele obstacole pe care le va întâlnii de-a lungul vieții.

Creativitatea constituie una dintre cele mai importante valori umane, sociale, educaționale. Rolul creativității în procesul culturii și civilizației este enorm iar în școala contemporană este prezentă o vie preocupare pentru educarea creativității.

Am ales această temă deoarece, dupa părerea mea, creativitatea este un lucru foarte important în viața noastră. Ne ajută să găsim soluții mult mai ușor, să avem o gândire mai liberă și un mod de exprimare mai complex și mai lejer.

Capitolul I. Fundamente teoretice

Caracteristicile școlarului mic.

Vârsta școlară mică (6/7 – 10 ani), mai este numită de unii autori, un fel de “sfârșitul copilăriei”. În această perioada se dezvoltă caracteristici importante, totodată acum are loc și conștientizarea procesului de învățare. Activitatea școlară, va solicita intens intelectul copilului prin achizițiile de cunoștințe noi prevăzute în programa școlară, i se va conștientiza rolul atenției și al repetiției, își va forma deprinderi de scris-citit și calcul. Toate aceste achiziții noi dau o stare de oboseala micului școlar.

La vârsta de 6-7 ani, un copil nu poate fi atent mai mult de 25-30 de minute. Deși atenția micului școlar este destul de dezvoltată pentru a face față cerințelor școlare, durata atenției copilului nu este suficient de dezvoltată pentru a putea fi atent 50 de minute. Atenția se va dezvolta treptat pe parcursul anilor.

Debutul stadiului este numit de H. Wallon, perioada precategorială (de la 6 la 9 ani), gandirea devine din ce în ce mai diferită dar rămâne concretă, copilul va încerca sa observe asemănările și deosebirile dintre lucruri, să le grupeze și astfel gandirea devenind mai abstractă. Folosirea materialului didactic este foarte importată în această perioadă: planșe, ilustrașii, deoarece copilul reține mai ușor lucrurile care l-au impresionat.

Până la intrarea în școală, copilul învață vorbirea într-un mod spontan. Experiența verbală a copilului în cei 6 ani de viață influențează întreaga dezvoltare psihică. Copilul înțelege ceea ce se vorbește în jurul lui și el se poate face înteles prin expunerea gândurilor prin propoziții și fraze. Este capabil să facă conversații contradictorii, să își exprime dorințele și să vorbească politicos, aceste lucruri încep sa fie cât mai clar expuse.

I.2. Evoluția senzorial-cognitivă

Începând cu vârsta de 8 ani, crește câmpul vizual al copilului. În jurul vârstei de 10 ani se cristalizează cțmpul vizual al citirii, ceea ce ajută copilul să acumuleze mai multe cunoștințe.

Sensibilitatea auzului este legată de scris-citit, care stimulează auzul fonematic. Auzul îi permite copilului să aprecieze distanță până la diferitele obiecte din jurul lui.

Cu ajutorul percepției, elevul se poate orienta în spațiu, acesta poate parcurge drumul de acasa până la școală. Activitatea de zi cu zi îl ajută pe copil să parcurgă făra erori diferite distanțe și să se orienteze spațial ( de la stănga la dreapta, în față, în spate). Percepția timpului evoluează prin aprecierea duratei de parcurgere a drumului de acasa pâna la școala, durata pauzelor, timpul pe care îl petrece acasă cu familia, etc.

1.3. Procesele găndirii.

În mica școlaritate, transformările psihice au loc într-un mod mai lent dar acest lucru nu înseamnă ca nu sunt importante, din contră ele sunt importante pentru evoluția copilului. În aceasta perioadă copilul renunță la anumite preocupări (cum ar fii: desenul, modelajul, preocupări pe care le avea în grădiniță). Deși în această perioada pentru micul școlar, jocul își pierde puțin din importanță, acesta rămâne încă activ, el fiind preocupat mai mult de respectarea regulilor jocului, astfel își dezvoltă latura cinstei și a obigativității.

La școlarii mici aflați în clasa a I-a, observăm adesea abateri ale gândirii de la sarcina primită, ( învățătoarea cere elevilor să deseneze atâtea cerculețe câte indică numărul, ei desenează mai multe s-au chiar o pagină).

După vârsta de 8 – 9 ani școlarul este capabil la lucreze cu fierite scheme, simboluri dar și cu reguli de operare. Gândirea școlarului are la bază operatii din ce în ce mai înalte : analiza, sinteza, abstrctizarea, generalizarea, concretizarea, compararea. Când ajunge în clasa a III-a, a IV-a, școlarul poate efectua diferite operații în gând, fără a mai fi necesar să le scrie.

1.3.1. Fazele procesului creator.

Complexitatea fenomenului creativității a dus la formarea diverselor modele care surprind dinamic etapelor care se desfășoară în timpul demersului creativ.

G. Wallas, prezintă creativitatea ca un proces ce se desfășoară în patru faze/etape.

– Prepararea- este procesul în care se stabilește problema care trebuie analizată

– Incubația- acest proces repezintă, lăsarea la o parte a problemei, pentru un anumit timp

– Iluminare – solutia sau ideea creatoare

– Verificarea

1. Prepararea. I. Taylor susține că această etapă este de adunare a materialelor necesare. Este o etapă ce necesită timp.

Pentru actul de creație se impun trei tipuri de pregătire:

– cultură generală;

– pregătire generală sau pregătire specializată într-un anumit domeniu;

– pregătire specifică, pentru o anumită problemă pe care creatorul dorește să o rezolve.

2. Incubația. Această etapă este una observativă, creatorul observând problema din interior pentru a găsi o soluție. Anca Munteanu o numește fază de așteptare (1994).

M. Bejat descrie incubația ca fiind un proces inconștient, fiind urmat de un proces de odihnă.

3. Iluminarea (inspirația), această etapă este descrisă ca fiind o apariție bruscă, a soluției pe care o caută creatorul (A. Munteanu).

Inspirația se produce în stări mai puțin conștiente cum ar fi: starea de somn, starea de trezire. Inspirația apare atunci cănd nu te aștepți, deși îți bați capul căutând soluții zile în șir, acestea întârzie să apară. Atunci cănd nu te mai gândești la acea problemă apare soluția, datorită faptului că acea problemă nu se mai află în sfera preocupărilor conștiente a creatorului: exemplu; Columb, căutând un drum mai scurt spere Indii, descoperă America.

4. Verificarea,este o etapă de elaborare, cizelare și revizuire a ideilor/soluțiilor.

W. R. Hess, laoreat al premiului Nobel în medicină, a remarcat faptul că mulți oameni sunt de părere ca norocul este cel care îi ajută pe savanți în descoperirile lor.

1.3.2. Dezvoltarea limbajului.

J. Piajet consideră că: „ limbajul este o reflectare verbală a întelegerii conceptuale a individului”

Conform lui Vîgotsky „cea mai importantă unealtă culturală este limbajul”.

Limbajul este un mod principal prin care noi oamenii comunicăm.

Copii își însușesc limbajul matern vorbind cu cei din jurul lor, astfel ei capată cunoștințe noi despre lucrurile care îi înconjoară. Acest lucru, se datorează și vocabularului pe care il deține copilul: aproximativ 2500 de cuvinte din care cca. 700-800 de cuvinte fac parte din vocabularul activ. La sfârțitul școlarității mici vocabularul însumează cca. 4000 – 4500 de cuvinte, din care 1500 – 1600 de cuvinte fac parte din vocabularul activ al școlarului.

O influență majoră în limbajul copiilor, o are familia, mediul în care trăiește, corectitudinea cu care se exprimă cei din jurul lui, societatea în care trăiește.

O particularitate a vorbirii copilului o reprezintă folosirea neadecvată a formelor gramaticale. De exemplu, copii fac greșeli în folosirea acordului după gen, număr și caz „este mulți copii” în loc de „sunt mulți copii” în conjugarea verbelor, folosind verbe cunoscute la timpul trecut și prezent: „suntem” în loc de „eram” , „să mănâncă cu noi” în loc de „să mănânce cu noi” și „să se culca” în loc de „să se culce”.

Necunoscând regulile gramaticale, copiii se folosesc de cunoștințele dobândite anterior și realizează noi construcții gramaticale, care uneori se potrivesc alte ori nu se potrivesc.

În vorbirea copiilor, mai ales a celor mici, predomină propozițiile simple, scurte și lipsite deseori de înțeles între ele, acest luccru dovevește greutatea pe care o întâmpină copilul în redarea corectă a frazelor.

Exprimarea copilului prezintă incoerență și treceri de la un suniect la altul fără legătura între ele.

Atunci cănd copilul își exprimă emoțiile, sentimentele, vorbirea devine mai corectă.

Copilul de trei ani are o pronunție inegală a sunetelor din limba modernă. Manjoritatea dintre sunete sunt pronunțate corect, acest lucru este ușor pentru copil dar si pentru munca educatoarei. Dar sunt și sunete pe care copii nu le pronunță corect, astfel observăm că pronunția nu este perfectă la această vârstă.

Sunetele pe care copilul nu le pronunță corect, sunt: r, s, ș, ț, f, c. Atunci când copilul întâlnește una din aceste litere într-un cuvânt, se va descurca mai greu să îl pronunțe.

1.3.3. Evoluția memoriei.

Când intră în școală, copilul are o memorie cristalizată, memorează cu ușurință materialul indicat de învățătoare. Aici se observă o crestștere a caracterului voluntar al memoriei, datorita srcinilor pe care trebuie sa le rezolve cu precizie, cum ar fii tema de casa sau exercițiile din clasă. Elevul își dă seama ca pentru a face față noilor cerințe, e nevoie sa depună efort propriu pentru a asimila noile cunoștințe. Învățarea necesită utilizarea unor procedee specifice: repetiția.

Repetiția este utilizată în mod frercvent la clasele mici, deoarece ajută dezvoltarea memoriei. Aceasta este folosită adesea în memorarea poeziilor, a datelor, cuvintelor noi, a regulilor, dar nu este indicată pentru memorarea textelor literare, de aceea este important să se utilizeze în mod rațional. Aceste procese il ajută pe elev să își dezvolte memoria si capacitatea de memorare.

În clasele mici se utilizează mai des forme de învățare ce implică memorarea. Prin antrenarea verbalizării, sunt antrenate diferite funcții ale atenției, astfel elevului i se dezvoltă atenția.

1.3.4. Imaginația.

Imaginația are un rol important în dezvoltarea creativității copilului. La această vârstă, școlarul mic poate domina orice timp și spațiu cu ajutorul imaginației.

Formele de manifestare a imaginației sunt: reproductivă, creatoare, visul de perspectivă, reveria sau visul din timpul somnului.

Imaginația reproductivă, perimte școlarului săemorarea poeziilor, a datelor, cuvintelor noi, a regulilor, dar nu este indicată pentru memorarea textelor literare, de aceea este important să se utilizeze în mod rațional. Aceste procese il ajută pe elev să își dezvolte memoria si capacitatea de memorare.

În clasele mici se utilizează mai des forme de învățare ce implică memorarea. Prin antrenarea verbalizării, sunt antrenate diferite funcții ale atenției, astfel elevului i se dezvoltă atenția.

1.3.4. Imaginația.

Imaginația are un rol important în dezvoltarea creativității copilului. La această vârstă, școlarul mic poate domina orice timp și spațiu cu ajutorul imaginației.

Formele de manifestare a imaginației sunt: reproductivă, creatoare, visul de perspectivă, reveria sau visul din timpul somnului.

Imaginația reproductivă, perimte școlarului să călătorească în timp, să înțeleagă mai ușor unele evenimente care s-au petrecut demult. În jurul vărstei de 10 ani, copilul este capabil să ordoneze cronologic datele achiziționate.

Imaginația creatoare, are în plan: jocul, povestirea, compunerea, muzica. La această vârstă copilul este impresionat de povestiri și basme. El însuși își crează propriile povestiri, în unele din ele chiar el fiind personajul principal, eroul.

Capitolul II. Noțiuni introductive.

2.1. Definiții ale creativității

Conceptul de creativitate, își are originea în cuvântul latin „creare”, care înseamnă: zămislire, făurire, naștere.

Creativitatea, este un proces psihic complex, este capacitatea omului de a descoperii lucruri noi, de a rezolva probleme într-un mod propriu.

Termenul și noțiunea de „creativitate”, au fost introduse pentru prima dată în anul 1937 de psihologul american G. W. Allport. În țara noastră, D. Caracostea, folosea deja termenul încă din anul 1943, în lucrarea “ Creativitatea eminesciană “.

Morris Stein, susține că : “ O societate care stimulează creativitatea, asigură cetățenilor săi patru libertăți de bază: libertatea de studiu și pregătire, libertatea de explorare și investigare, libertatea de exprimare și libertatea de a fi ei însuși”. Consider că, pentru ca oamenii să își dezvolte creativitatea au nevoie de cele patru libertăți pe care le menționează domnul Morris în definiția sa. Fără studiu, pregătire și investigație, omul nu ar avea posibilitatea de a afla lucruri noi, de ași dezvolta memoria și la rândul său de a crea lucruri și concepte noi. Fără libertatea de exprimare, noi oamenii nu am putea spune ceea ce gândim, nu putem da frâu liber imaginației.

“Creativitatea presupune o dispoziție generală a personalități spre nou, o anumită organizare (stilistică) a proceselor psihice în sistem de personalitate” ( P. Popescu Neveanu, 1987).

Creativitatea mai poate fi definită, capacitatea de identificare a unor legături noi între elemente, legi, evenimente, ebiecte, etc.

Trăsăturile definitorii ale creativității sunt noutatea și originalitatea ideilor, soluțiilor, comportamentele pe care le posedă omul. Important este ca produsele, obiectele, ideile să aibe valoare, pentru acest lucru este foarte important să existe curaj pentru asumarea riscurilor.

Creativitatea mai posedă câteva trăsături, cum ar fi: eficiența, productivitatea și utilitatea. Pot exista multe idei noi, originale dar nu sunt creative deoarece le lipsește utilitatea.

Există mai multe feluri de creativitate:

După modul de desfășurare a activității creatoare, există: creativitate individuală, colectivă și creativitate socială.

După conținut, există: creativitate tehnică, științifică, organizatorică, artistică, etc.

Activitatea creativă implică:

Selectarea informației, acest lucru implică selectarea unui domeniu, selectarea unor elemente la care se pot aduce noi îmbunătățiri.

Realizarea propriu-zisă a actului creativ, prin realizarea unor noi conexiuni.

Analiza produsului creativ.

Persoanele care au un nivel de creativitate mai ridicat, li se asociază două trăsături:

Abstractizarea, capacitatea de a găsi modul cel mai bun de căutare a soluției;

Generalizarea, extinderea răspunsurilor la clase mai largi.

În concluzie, putem spune că omul, prin creativitate se pune în valoare pe el însuși, prin ideile și lucrările lui originale pe care le-a creat de-a lungul timpului, și pe care le va crea de acum înainte.

2.2. Blocajele creativității.

Motto: “Oricine face greșeli, cei mai mulți oameni folosesc greșelile ca să se distrugă, câțiva le folosesc pentru a evolua. Aceștia sunt înțelepții”

(Augusto Cury – Părinți străluciți, profesori fascinanți)

Pentru a putea stimula creativitatea micului școlar, cadrul didactic trebuie mai întâi să

înlăture obstacolele, barierele care stau în calea dezvoltării creativității.

Psihologul Andrei Cosmovici a făcut o clasificare a blocajelor creativității:

Blocajele culturale.

Conformismul – dorința oamenilor ca toți din jurul lor să se poarte și să gândească la

fel, cei care au un comportament și gândesc altfel, sunt priviți cu dezaprobare, sunt neânțeleși. Astfel persoanele cu un potențial mai ridicat de creativitate ajung să se conformeze grupului din care fac parte.

Orientarea exagerată asupra succesului – obținerea în permanență a rezultatelor foarte bune/performanțelor maxime. Acest lucru poate duce la un blocaj intelectual.

Blocajele metodologice – sunt reprezentate de procedeele de gândire.

Rigiditatea algoritmilor – din obișnuință, oamenii aplică aceeași algoritmi pentru rezolvarea unei probleme, fără a se mai gândi dacă acești algoritmi sunt potriviți pentru acel tip de problemă.

Fixarea funcțională – folosirea unor obiecte mereu în același fel, fără a ne gândi dacă acel obiect poate fi folosit în alt mod sau dacă mai poate fi utilizat în alte scopuri.

Critica prematură – criticarea ideilor care apar în rezolvarea unei probleme poate duce la un blocaj a altor idei. De aceea este bine să notăm toate ideile pe care le avem în minte înainte de a le analiza.

Blocajele emoționale.

Teama de a nu greși;

Teama de a nu se face de râs;

Graba de a accepta prima idee;

Descurajarea rapidă;

Dorința de ai întrece pe alții;

Teama de a risca să fi în minoritate.

Capitolul III. Stimularea și dezvoltarea creativității școlarului mic.

Metode de stimulare a creativității.

În anul 1953, Alex Osborn, a propus braistormingul ca metodă a stimulării gândirii creatoare, la rândul său, Gordon W., propune sinectica în anul 1961. Ambele metode au fost și sunt foarte des folosite în rezolvarea problemelor într-un mod creativ.

Dacă folosim mijloacele adecvate pentru stimularea creativității copiilor, un minim de creativitate se va dezvolta. Orice copil trebuie să beneficieze de mijloace generale și specifice pentru stimularea creativității.

Urmatoarele metode pot fi folosite la stimularea creativității micului școlar.

1. Braistormingul, mai este cunoscut sub numele de: „furtuna în creier” sau „metoda asaltul de idei”, această metodă este utilizată în grup.

Metoda braistorming conține doua segvențe majore;

secvența luminii verzi – emiterea de idei;

secvența luminii roșii – analiza ideilor.

Problema este prezentată tuturor membrilor participanți. Fiecare persoană din grup își spune propriile idei. Ideile sunt notate apoi vor fi analizate. La clasele mici (I-IV), au un mare succes daca sunt prezentate sub formă de joc sau competiție ( se împarte clasa în câteva grupe, fiecare grupă trebuie să găsească cat mai multe ideei pentru rezolvarea problemei).

2. Sinectica, este metoda prin care, necunoscutul devine cunoscut, apoi cunoscutul devine necunoscut. Această metodă este greu de utilizat în clasele mici, pe primul loc în metode utilizate în clasele mici rămânând braistormingul.

Metoda Philips 6-6.

Această metodă este asemănătoare cu braistormingul. Ea a fost creată de Donald J. Philips în anul 1946. Metodă este utilizată în grupuri cât mai mari (30-60 persoane).

Grupul este împărțit în subgrupe, fiecare grupă având 6 membrii, din care unul va fi liderul de grup. Va exista o persoană care va fi conducatorul întregului grup, acesta va anunță problema care va fi dezbătută timp de 6 minute. Timp de 6 minute fiecare subgrup, își va nota ideile. La sfârșit, fiecare lider va prezenta concluzile la care a ajuns subgrupul din care face parte, urmănd ca, liderul grupului să le noteze pentru a fi dezbătute.

Metoda 6-3-5

Un număr de persoane se împarte în grupuri de câte 6 persoane. Fiecare membru primește o foaie pe care o va împărții în trei, astfel obținând 3 coloane. Moderatorul sau liderul grupului va anunța problema. Fiecare persoană va nota câte trei idei pe fiecare coloană, apoi va face schimb de foaie cu persoana din dreapta, persoana din dreapta va face schimb cu cea din stânda ei, acest lucru se va repeta până când pe o foaie își vor nota ideile 5 persoane. La sfârșit liderul grupului va citi lucrările și împreună cu ceilalți membrii va alege ideile cele mai valoroase.

Această metodă este eficiență și la clasele micii, deoarece fiecare elev are posibilitatea de a cunoște felul în care colegii lui abordează aceeași problemă.

5. Metoda de rezolvare creativă a problemelor

Alex Osborn și Sidney Parnes, au elaborat, dezvoltate și generalizat “Metoda de rezolvare creativă a problemelor”, sub denumirea “Modelul Osborn-Parnes”.

Sidney Parnes, stabilește următoarele etape ale rezolvării problemelor folosind creativitatea.

Identificarea situației problematice;

Colectarea datelor;

Formarea problemei;

Descoperirea ideii;

Stabilirea soluției;

Realizarea ideilor.

3.2. Compunerile școlare.

Limba română, este mijlocul principal de comunicare între toți membrii statului, dar nu doar atât, este suportul gândirii, al instruirii și al educării lor. (Japaleta Maria, p. 3)

Odată cu venirea la școală, experiența de viață a copilului se îmbogățește. Orele de comunicare ajută micul școlar să își dezvolte corect vocabularul.

Compunerea orală sau scrisă, ocupă un loc important în clasele mici. Datorită ei, elevii își dezvoltă capacitatea de exprimare atăt în scris cât și oral, dezvoltă gândirea, creativitatea și imaginația micilor școlari.

3.2.1. Rolul compunerii.

Elevii pot exersa actul vorbitului liber la orice materie, dar cel mai mult este folosit la limba română, această materie ocupând un număr destu de mare de ore cuprise în planul de învățământ. Compunerea este o disciplină școlară care permite elevilor să se exprime liber, să dea frâu liber imaginației, dar nu în ultimul rând să utilizeze învățămintele acumulate și de la alte materii.

Compunerea școlară, este o activitate ce presupune, o atenție sporită și un efort intelectual destul de mare din partea elevului. Elaborarea unei compuneri, are o influență deosebit de mare în dezvoltarea imaginației și a gândirii creatoare.

O primă formă de creație o reprezintă redarea unui text auzit sau lecturat într-un mod cât mai original. Elevul își poate exprima opinia personală asupra faptelor care s-a petrecut în textul studiat, de asemenea elevul are posibilitatea de a crea situații noi prin modificarea finalului sau prin schimbarea atitudinii unui/unor personaje.

Întrebările ajutătoare de tipul: „Ce s-ar fi întâmplat dacă…?”, „ Voi cum ați fi procedat…?”, aceste întrebări stârnesc imaginația și gândirea creatoare a copiilor. De la astfel de mici intervenții și până la crearea unei opera originale este doar un pas.

O altă formă de creație este, crearea unui personaj cu trasături de caracter, acest lucru necesită un efort intelectual destul de mare. De multe ori, eroii din poveștile citite de elevi, devin personajele compunerilor. Aceste lucruri il pregătesc pe elev să își dezvolte o exprimare plină de imaginație și sensibilitate.

E. N. Botezatu susține că în exprimarea corectă trebuie să îi obișnuim pe elevi că o compunere nu înseamnă copierea gândurilor cuiva, ci exprimarea propriilor gânduri și sentimente în legătură cu subiectul ales.

Pentru a-și exprima ideile, elevul trebuie să dispună de un vocabular corespunzător. Elevul care are un vocabular sărac va întâmpina dificultăți în exprimare, deoarece nu își va găsesi cu ușurință cuvintele potrivite, devenind astfel mai retras, necumunicativ cu colegii lui.

Învățătorul are ca sarcină îmbogățirea continuu a vocabularului copiilor.

3.2.2. Tipuri de compuneri.

Compunerea este lucrarea de verificarea a creativității. Compunerile sunt libere sau cu temă dată.

Profesolrul C. Parfene face o clasificare a compunerilor în lucrarea sa “Compozițiile în școlală”. Voi perzenta cateva categorii din lucrarea domnului Partene mai jos.

1. Scrierea funcțională cu scop practic informativ – scrisoarea, biletul, cartea de vizită, anunțul, telegrama, afișul publicitar.

2. Scrierea imaginativă – compuneri libere; (Anexă)

a) compunere după o ilustrație sau după un șir de ilustrații.

b) compuneri în baza unor cuvinte sau a unor expresii date de autor.

c) compuneri narative libere.

d) compuneri descriptive.

e) compuneri cu titlu dat. (Anexă )

3. Scrierea după textul literar:

a) transformarea textului dialogat în text narativ.

b) rezumatul textului.

c) caracterizarea unui personaj.

d) modificarea cursului unei acțiuni sau a finalului unor texte literare studiate.

În școala primară se pot realiză următoarele compuneri:

1. După forma de elaborare există compuneri: orale ( clasele a I-a și a II-a), scrise (clasele a III-a și a IV-a)

2. După modul de exprimare: narative, descriptive.

3. După modalitatea de efectuare: colective, individuale.

4. După materialul folosit (de bază):

– Compuneri bazate pe un text citit;

– Compuneri după tablou;

– Compuneri bazate pe observațiile, impresiile, experiențele personale;

– Compuneri bazate pe imaginatia creatoare:

a) Cu subiecte date;

b) Cu cuvinte date ca punct de sprijin; (Anexă)

c) Compuneri cu început dat de invatator; (Anexă)

d) Compuneri asemanatoare.

3.3. Jocul

În structura activiităților, conform schemei elaborate de Pieron, jocul figurează ca o activitate cu dominanță în ontogeneza timpului. Dezvoltarea psihologică a copilului, nu se realizează doar ca rezultat al desfășurării forțelor înnăscute, ci copilul se dezvoltă prin el însuși, recurgând conform lui E. Claparede „ în mod instinctiv “ la două instrumente fundamentale: jocul și imitația. Jocul „folosit de copii chiar de la naștere este prima lor formă de activitate. Imitația nu apare decât după câteva luni”.

G. Owen susține că „ prin joc înțelegem, o situație în care acționează o mulțime de elemente raționale care, în mod succesiv și independent, intr-o ordine și în condiții specificate printr-un ansamblu de reguli aleg căte o decizie dintr-o mulțime dată de alternative. Între altele regulile jocului prezintă situații în care jocul se termină. Se presupune că jucătorii sunt capabili să analizeze acțiunile lor și acționează în scopul obținerii unui câștig căt mai mare posibil “.

3.3.1. Teoriile jocului

În încercarea de a determina funcția biologică a jocului, unii autori îl consideră descărcarea unui surplus de energie, alții sunt de părere că orice ființă vie, când se joacă, manifestă un spirit imitație congenital.

Jocul este un exercițiu pregătitor pentru activitatea cerută de viață, un exercițiu de stăpânire de sine.

Teoriile formulate de diverși autori explică jocul:

Teoria lui Lazarus explică jocul că un mijloc de satisfacere a necesității de repaus de recreere. Această teorie este valabilă pentru jocurile și distracțiile adulților, demonstrează că activitatea ludică este mai reconfortantă decât odihna pasivă și are numeroase funcții de recuperare.

Teoria poetului Friedrich Schiler și a lui H. Spencer. Ei consideră jocul ca formă de manifestare a unui surplus de energie care nu a fost consumată în alte activități. Practica a dovedit însă că, în cele mai multe cazuri copii se joacă pentru a consuma energia de care dispun, ei se mai joacă și dacă sunt obisiți, flămânzi sau în convalescență.

Teoria formulată de Stanly Hold se bazează pe legea biogenetică a lui Haeckl. Dezvoltarea copilului recapitulează evoluția speciei umane. În copilărie jocurile sunt similare cu acțiunile intreprinse ulterior pe scara evoluției umane, acest lucru presupune dispariția funcțiilor jocului la vârsta adultă.

Numeroase controverse a stârnit teoria lui Karl Grass, acesta identifică jocul copilului cu cel al animalelor, ca manifestare a instinctelor primare.

Potrivit acestei teorii a autoeducării evidențiază rolul covârșitor al eredității, jocul este un mijloc de dezvoltare a instinctelor și predispozițiilor moștenite.

Pentru Alder, jocul este o manifestare a complexului de inferioritate față de adult.

Jean Chauteau apreciază faptul că în joc se manifestă dorințele copilului de a ajunge la vărsta maturității.

E. Claparede consideră că jocul este o activitate mediată de dorințe și trebuințe.

J. Piaget a explicat jocul ca un proces de asimilare, o funcție dublă: pe deoparte, în timpul jocului, are loc o asimilare de impresie și reacție, iar pe de altă parte, asimilarea presupune antrenări și organizări de natură mentală.

P. F. Leshalf susține că “ jocul este un exercițiu care pregătește copilul pentru viață“. Jocul este “ oglinda mediului în care trăiește și se dezvoltă copilul. “

3.3.2. Clasificarea jocutilor.

O dată cu elaborarea teoriilor despre joc, autorii și-au canalizat atenția asupra clasificării jocurilor. Voi prezenta câteva criterii de clasificare:

Querat distinge următoarele categorii:

– Jocuri cu caracter eraditar ( vânătoarea, lupta);

– Jocuri de imitație ( de-a famila, de-a vizita);

– Jocuri de imaginație.

După K. Grass, jocurile pot fi împărțite în

– Jocuri de experimentare;

– Jocuri cu funcții generale;

– Jocuri matorii;

– Jocuri senzoriale;

– Jocuri intelectuale;

– Jocuri afective;

– Jocuri de voință.

Ed. Claparede propune altă clasificare:

– Jocuri ale funcțiilor generale ( senzoriale, motorii, psihice);

– Jocuri ale funcțiilor speciale (de luptă, de vânătoare, familiare, de imitație).

W. Stern împarte jocurile în: individuale și sociale.

C. Buhler face distincția între:

– Jocurile funcționale;

– Jocuri de ficțiune și iluzie;

– Jocurile de receptivitate;

– Jocurile de construcție;

– Jocurile colective.

Mai modernă este clasificarea cunoscutului psiholog J. Piaget, realizată după criterii psihologice:

– Jocuri exerciții;

– Jocuri cu reguli;

– Jocuri simbolice.

Psihologii și pedagogii contemporani mai au in vedere și alte criterii, cum ar fi: complexitatea jocului, criteriul formativ, numărul participanților, etc.

Cei mai mulți, insă, consideră drept criteriu esențial conșinutul jocului.

Psihologul român Ursula Schiopu face următoarea clasificare din punct de vedere al conținutului:

– Jocul de reproducere a unor mici evenimente care se transformă treptat în joc cu subiect simplu ( plimbare cu păpușa ), apoi în jocuri cu subiect complex în care locul central revine în relații ( de-a familia).

– Jocuri de mișcare în numeroase variante, cu mișcare liberă și cu un caracter imitativ simplu ( de-a curmezișul ) sau cu reguli care coordonează fiecare etapă. În jocurile de mișcare apar mișcări combinate și reguli numeroase. Punctul central al jocului devine precizia în executarea regulilor, succesiune acestora. Combinarea mișcărilor.

– Jocuri de creație inspirat din propria experiență de viață. Copii înțeleg complexitatea relațiilor interumane și a mijloacelor de redare. Rolurile sunt diferențiate iar jocul poate fi dramatic, cu teamă.

Clasificarea după vârstă

– Până la un an – jocuri de mânuire a obiectelor

– La vârsta antrepreșcolară și preșcolară – jocuri cu subiecte și reguli

– La vârsta școlară – jocuri școlare și sportive

Pedagogul român Ion Cerghit îl consideră metoda de simulare, în care sunt imitate sau reproduse situații foarte variate, de exemplu situații din viață și activitate curentă a adulților: situații reale de conducere;

Jocurile educative sau didactice pot fi clasificate astfel:

– După conținut și obiectivele pe care le urmăresc în: jocuri de cunoștere a mediului înconjurător, de dezvoltare a vorbirii, pregătitoare pentru înțelegerea unor noțiuni noi, jocuri aplicative, jocuri simbolice, jocuri sub formă de exerciții, jocuri de mișcare, jocuri de creativitate, etc.

– După materialul folosit, acestea se împart în: jocuri cu materiale, jocuri fără materiale, jocuri orale, jocuri cu întrebări, jocuri c ghicitori, etc.

3.5.1. Jocurile didactice.

Un rol important în dezvoltarea limbajului și a vocavularului copilului îl au jocurile didactice. Pentru copii, jocul este activitatea principală așa cum este pentru adult mersul la servici. Prin joc, copii își exprimă propriile capacități, își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele.

Maria Montessori consideră că jocul este munca copilului, atragând astfel atenția asupra efortului pe care copii îl depun în joc.

Pe la vârsta de 9 -10 ani copilul începe să fie atras de rezultatul muncii școlare. Copilul încă este atras de jocuri, chiar și atunci când trebuie să învete. Gessell susține că: „jocul nu încetează niciodată să fie, în timpul întregii copilării, o problemă majoră”.

Prin joc copilul învață cu placere, devine interesat de activitatea ce se desfășoară, cei timizi devin cu timpul mai volubili, mai activi, mai curajosi căpătând mai multă încredere în capacitățile lor.

În joc, elevul se găsește în situația de actor, protagonist nici de cum în situația de spectator. Astfel elevul este mai interesat de propria lui formare.

Îmbinarea jocului cu activitățile instructiv educative trebuie să fie preocuparea permanentă a învățătorilor. Prin introducerea jocului în predare, captează mai ușor atenția elevului și înlătura plictiseala, considerată „păcatul de moarte al predarii”, (Herbart). Jocul este un instrument educațional ce ajută dezvoltarea cognitivă a elevului, totodată ajută elevul să facă față situațiilor emoționante.

Jocurile didactice pentru dezvoltarea vorbirii ne oferă posibilitatea să depistăm cu ușurință defectele de vorbire ale copilului, prin joc, acestea se pot observa mult mai ușor.

Jocuri didactice destinate dezvoltării vorbirii, dezvoltării acuității auditive și a auzului fonetic: „Deschide urechea bine!” , „Cine face așa?”, „Ce se aude?”, „Cine vine la noi?”, „De-a trenul”, „Am spus bine, nu am spus bine.”, „Ce spun eu” , „Cu ce sunet începe?”, „Al cui este acest glas?”.

Jocul este una dintre activitățile prin care copilul învață să cunoască lumea. Acesta influențează toate aspectele dezvoltării micului școlar: percepția, memoria, gândirea, imaginația, creativitatea, voința. Prin joc copilul își antrenează creativitatea.

Ca învățător, poți câștiga inimile copiilor daca îi duci în lumea jocurilor. Lecțiile pot fi armonioase și plăcute pentru elevi. Creativitatea copiilor depinde în mare măsură de nivelul creativ al cadrului didactic, de măsura în care este înstare să sugerăm copiilor soluții și modalități noi de lucru.

Clasificarea jocurilor didactice.

Jocul didactic, are ca scop instruirea copiilor într-un anumit domeniu: sporirea interesului pentru o activitate anume, folosirea unor elemente distractive caracteristice jocului.

Jocurile didactice, ca metodă se aseamănă ca formă cu jocurile de societate, dar au ca scop învățarea; exemple: loto pentru citit, domino pentru socotit, puzzle, memory, cuburi, etc., ajută la repetarea și exersarea cunoștințelor.

Clasificarea jocurilor didactice:

a. Jocurile didactice ( educative), desemnează o activitate ludică propriu-zisă sau mintală.

Jocul, este activitatea cea mai caracteristică a copilului în varietatea formelor lui, este astăzi tot mai mult valorifivat din punct de vedere pedagogic.

Pedagogia modernă nu atribuie jocului doar o semnificație funcțională de smplu exercițiu pregătitor și util dezvoltării fizice, ci una de asimilare a realului la activitatea proprie a copilului. Acesta a devenit astăzi una din principalele metode active, extrem de eficace în munca instructi – educativă cu prescolarii și școlarii mici. Așa s-au dezvoltat diferite tipuri de jocuri educative sau jocuri didactice care asigura îmbinarea și toate tranzacțiile spontane între elementele distractive și cele de muncă ( instructive). Utilizarea prea abundentă a jocurilor prezintă riscul de a transforma procesul de instrucție în joc.

După conținutul și obiectivele urmărite, jocurile didactice pot fi clasificate în:

– Jocuri de cunoaștere a mediului înconjurător

– Jocuri de dezvoltare a vorbirii

– Jocuri matematice

– Jocuri muzicale

– Jocuri de orientare

Jocuri de sensibilizare ( de deschidere ) pregătitoare pentru înțelegerea unor noi cnoțiuni

– Jocuri aplicative ( de extindere a cunoștințelor asupra unor situații noi)

– Jocuri simbolice

– Jocuri de exerciții simple

– Jocuri de mișcare

– Jocuri senzoriale

– Jocuri vizual motorii

– Jocuri de îndemânare

– Jocuri de memorie, etc.

b. Jocuri simulative. Jocul are semnificația unei activități complexe – profunda serozitate – atât prin scopul urmărit cât și prin desfășurarea lui.

Deseori stimularea unei situații determină participanții să îndeplinească, pe plan real sau imaginar, anumite operații, ( ce aparțin unor personaje sau lururi). Aceasta a dat naștere jocurilor stimulative. În funcție de tema dată, elevilor li se distribuie sau li se prescriu anumite roluri foarte bine precizate, a căror interpretare îi obligă să intre într-o rețea de relații de reciprocitate, în sensul că jocul fiecaăruia depinde de comportamentul celorlalți.

Metoda jocurilor simulative cunoște astăzi o răspândire din ce în ce mai largă. Această metodă poate fi aplicată pretutindeni.

Până în prezent au fost imaginate, experimentate și aplicate cu succes în practica școlară o mulțime de tipuri de jocuri de grade diferite de complexitate. De exemplu:

– Jocuri cu roluri – funcționale;

– Jocuri cu roluri structurale;

– Jocuri de decizie;

– Jocuri de previziune;

– Jocuri de competiție;

– Jocuri strategice;

– Jocuri cu inversări de roluri;

– Jocuri de asociație de cunoștințe;

– Jocuri de întreprindere și gestiune economică;

– Tehnica scenariilor.

– Tehnica incidentului critic;

– Rezolvarea dosarului de condcere;

– Jocuri pe calculator. ( I. Cerghit.)

Jocul de rol

Este o metodă de predare – învățare, bazată pe simularea unor funcții, relații, activități, fenomene. Elevii sunt priviți ca niște “actori” ai vieții care se pregătesc pentru ocuparea poziției sau statsuri profesionale, culturale, științifice, etc. Spre exemplu, un viitor muncitor, cadru didactic, medic, specialist într-un oarecare domeniu trebuie să-și formeze tipuri de comportamente necesare abordării, înțelegerii și influențării partenerilor de interacțiune, este necesar să învețe rolul corespunzător stratus-ului.

Metoda jocurilor de rol urmărește formarea comportamentului uman pornind de la simularea interacțiunii ce caracterizează o structură, relație sau situație socială.

Se remarcă o serie de avantaje ale metidei:

– Activează elevii din punct de vedere cognitiv, afectiv, acțional, punându-i în situația de a acționa

– Prin dramatizare , asigură problematizarea, sporind gradul de înțelegere și participare activă a cursanților

– Interacțiunea participanților asiguraăun autocontrol eficient al conduitelor și achizițiilor

– Pune în evidență modul corect sau incorect de comportare în anumite situații

– Este una din metodele eficiente de formare rapidă și corectă a convingerilor, a atitudinilor și a comportamentelor.

Nu lipsesc nici anumite dezavantaje, jocurile de rol au dificultăți legate de utilizarea metodei. Acestea sunt:

– Este o metodă greu de aplicat, pentru că presupune nu numai aptitudini pedagogice, ci și aptitudini regizorale și actoricești la conducătorul jocului

– Deși activitatea bazată pe jocul de rol durează relativ puțin aproximativ o oră – proiectarea și pregătirea sa cer timp și efort din partea cadrului didactic

– Există riscul devalorizării jocului de rol – ca rezultat al considerării lui ca ceva puieril, facil de către elevi

– Este posibilă apariția blocajelor emoționale în prelucrarea și interpretarea rolurilor de către unii elevi. (Miron Ionescu)

Jocurile verbale pentru dezvoltarea vorbirii sunt:

– Jocuri fonetice;

– Jocuri lexicale;

– Jocuri gramaticale.

Jocuri de recunoaștere a personalității literare și a textelor pot fi:

– Jocuri cu imagini;

– Jocuri cu povestiri;

– Jocuri cu jetoane;

– Jocuri pe calculator;

– Jocuri cu obiecte;

– Jocuri fără suport material;

– Jocuri de simulare. ( C. Corniță)

Jocurile didactice matematice.

Jocul reprezintă un ansamblu de acțiunii și operațiuni care urmărește obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică, etc, a copilului.

Un exercițiu sau o problemă de matematică, poate deveni joc didactic matematic dacă:

– Realizează un scop și o sarcină didactică din punct de vedere matematic

– Folosește elemente de joc în vederea realizării sarcinii propuse

– Folosește un conținut matematic accesibile și atractiv

– Utilizează reguli de joc, cunoscute anticipat și respectate de elevi.

Jocul didactic în predarea și învățarea geografiei

Ca metodă de însușire și consolidare a cunoștințelor, jocurile geografice constituie una din activitățile instructiv – educative, ele sporesc interesul copiilor pentru geografie, ajutând, totodată pe învățător în cunoașterea capacității elevilor.

Jocul didactic folosit în predarea științelor naturii

Desenul și jocul

Jocurile muzicale

Jocul, mijloc a educației fizice

Jocurile pe calculator

Capitolul IV. Experimentul didactic

4.1.

Scopul experimentului didactic:

Prin acest experiment didactic, doresc să evidențiez importanța dezvoltării potențialului creativ al elevilor, folosind diverse activități pentru dezvoltarea și imbogățirea vocabularului.

Obiective:

– Determinarea nivelului de pregătire al elevilor la disciplina Limba și literatura română.

– Verificarea vocabularului și a gradului de înțelegere a noțiunilor.

– Dezvoltarea limbajului prin mijolace de îmbogățire și înfrumusețare a vocabularului prin cuvinte și expresii noi.

– Creșterea nivelului creator, a imaginației și a găndirii critice.

Ipoteza

Prin preluarea de către mașini a acțiunilor intelectuale umane, în zilele noastre, crește tot mai mult cerința de muncă creatoare și de inventivitate. Progresul tehnico-științific nu se poate realiza fără capacităților creatoare ale omului.

Prin acest experiment didactic, doresc să evidențiez importanța stimulării creativității micului școlar chiar de la vărsta frageda, prin activitățile de dezvoltare a limbajului.

Se știe că dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului, are o foarte mare importanță asupra dezvoltării gândirii creatoare, asupra modului de exprimare: a ideilor, gândurilor dar și sentimentele pe care le nutrește școlarul, dar și a creativității acestuia.

Fiecare copil se naște cu un potențial creativ destul de ridicat, rolul nostru ca învățători este de a stimula potențialul creativ al micilor școlari prin diverse activități, eu am ales activitățile care stimulează dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului, mai exact jocul. Prin joc, copilul are posibilitatea de a-și dezvolta capacitatea creatoare, stabilește cu ușurință legături interne între fapte, idei și acțiuni.

Metode utilizate pentru efectuarea experimentului didactic:

Conversația

Explicația

Demonstrația

Exercițiul

Jocul didactic

Eseul

Braistorming

Instrumentele folosite în experimentul didactic:

Test pedagogic de cunoaștere a potențialului creator

Fișe de lucru

Test pedagogic de evaluare

Variabilele experimentului didactic:

Variabilele independente:

Copiii vor fi mai atrași de lectură;

Elevii vor fi stimulați să creeze noi povești libere, cu început sau sfârșit dat;

Libertatea de exprimare a ideilor și sentimentelor;

Variabile dependente:

Deprinderi pentru dezvoltarea creativității:

Performanțe școlare și comportamentale;

Deprinderi sociale;

Gradul de implicare al elevilor în timpul lecțiilor;

Calitatea vocabularului;

Coordonatele majore ale experimentului:

Experimentul didactic s-a desfășurat pe o perioadă de 3 luni: martie, aprilie și iunie 2014.

Eșantionul experimental: clasa a II-a b, Colengiul Noțional Bănățean, Timișoara.

Format din 30 de elevi, din care 17 fete și 13 băieți.

Introducere:

Am prezentat elevilor faptul că vor participa la un experiment didactic realizat de mine. Elevii au fost anunțați de faptu că îi voi evalua prin diferite jocuri, pentru a vedea care sunt elevii cei mai creativi din clasă.

Elevii au manifestat interes pentru experimentul didactic.

4.2. Jocuri

Pentru început am aplicat un test inițial, în dorința de a vedea nivelul de cunoștințe și creativitate al elevilor.

Test inițial

Data: 5.03.2014

Clasa a II-a B

Obiectivul: Limba și literature română

Subiectul: “Să pornim la drum…”

Scopul: Cunoșterea potențialului creativ al elevilor

1. Alcătuiți câte o propoziție cu opusul cuvintelor: (2 p)

a) educat

b) vorbește

c) lumină

2. Explică sensurile cuvintelor subliniate: (2 p)

“Azi vă dau o veste bună:

Vor cănta sub clar de lună,

Îmbrăcați în frac și veste,

Greierași din trei orchestre”.

…………..

Veste

…………..

“ Să poți vedea lei în junglă,

Trebuie vlută-n pungă.

Dar la zoo, dragii mei,

Te costă doar câțiva lei”.

………….

Lei

………….

3. Spune mai pe scurt. (2 p)

Maria și-a aduc aminte, că astăzi este ziua mamei.

Maria și-a …………….. că astăzi este ziua mamei.

Ursul a fost tras pe sfoară de vulpe.

Ursul a fost ………….. de vulpe.

4. Realizează o scurtă compunere, pornind de la întrebarea: “ Natura prinde viatță?”. Găsește un titlu. (4 p)

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Aprecierea copununerii se va realiza după urmatoarele criterii:

– Scrierea titlului compunerii 0,25 p.

– Așezarea textului corect în pagină 0,25 p

– Respectarea alineatelor corespunzătoare celor trei părți ale compunerii ( introducere, cuprins și încheiere) 1 p

– Prezentarea ideilor într-o ordine logică 0,25 p

– Scrisul citeț 0,25 p

– Scrierea corectă a cuvintelor 1 p

Transformarea punctelor în calificatibe:

9 – 10 p = Foarte bine

7 – 8 p = Bine

5 – 6 p = Suficient

1 – 4 p = Insuficient

Fifura 1

FB (foarte bine ) – 9 elevi

B (bine) – 20 elevi

S (suficient) – 3 elevi

Faptul că 3 subiecți (9%) au loat calificativul suficient se datorează faptului că nu stăpânesc suficient de bine materia, acest lucru se datoarează și faptului ca provin din familii dezorganizate.

1. Jocul sinonimelor

a. “Găsește-i un alt nume”.

Sarcina didactică: aflarea unor cuvinte sinonime.

Desfășurarea jocului: elevii au primit fiecare câte o fișă de lucru în care au avut trecute cateva cuvinte. Sarcina elevilor este de a scrie cât mai multe cuvinte cu înțeles asemănător.

Copii au primit cuvintele:

Prunc

Război

Copil

Fată

Carte

Exemplu: bătălie – luptă – război.

Copii sunt îndrumați să observe că unele cuvinte din vorbire, pot fi înlocuite de alte cuvinte cu același înțeles.

b. „Înlocuiește sinonimul”.

Desfășurarea jocului: Am cerut elevilor să înlocuiască cuvintele subliniate din propozițiile următoare cu alte cuvinte asemănătoare:

Mama își privea cu duioșie copilul.

Ea îi îndruma să aleagă calea cea dreaptă.

c. Găsește omonimele.

Alcătuiți enunțuri în care cuvintele: toc, cot, pui, pod, lac, cheie, păr, doru, ac, casa, cer, car, dar, ar, poartă și cap să aibe aceeași formă dar înțelesuri diferite.

Sarcina didactică: Alcătuirea unor enunțuri cu, cuvinte care au aceeași formă dar înțeles diferit.

Desfășurarea jocului: Voi scrie cuvintele pe tablă, pe rănd câte un elev va alcătui un enunț.

Exemplu: parte – parte de vorbire; o parte dintr-un întreg.

Am ales jocurile care conțin cuvinte semantice deoarece, ajută elevul să-și îmbogățească vocabularul cu noi cuvinte. Acest lucru este benefic școlarului la orice materie. Îmbogățirea vocabularului ajută elevul să aibe o găndire mai flexibilă.

Figura 2

Calificative:

Fb (foarte bine) – 6 copii

B (bine) – 16 copii

S (suficient) – 10 copii

Cei 10 (31%) subiecți care au loat calificativul suficient, nu posedă cunoștințe suficiente legate de limbajul semantic.

2. Cine știe câștigă.

Sarcina didactică: verificarea grupurilor de sunete: ea, ie, ia, oa.

Materialul didactic: fisă de lucru

Desfășurarea jocului: fiecare Elev primește căte o fișă de lucru în care sunt trecute câteva cuvinte cu forma lor corectă dar am trecut alături si forma cuvăntului greșită, elevii trebuie sa aleagă cuvintele corecte și să alcătuiască enunțuri cu ele. Elevii care termină primii de alcatuit enunțurile corect sunt declarați câștigători.

El / Iel Eram / Ieram Poiezie / Poezie

Ieste / Este Era / Iera Poem / Poiem

Eșire / Ieșire Ierați / Erați Versuri / Viersuri

Iele / Ele Poet / Poiet Eu / Ieu

3. “Eu spun una, tu spui alta”.

Sarcina didactică: Formarea corectă a plurarului substantivelor.

a. Desfășurarea jocului: Elevii au ca sarcină să găsească sensul opus al cuvintelor pe care eu le scriu pe tablă, ei vor nota în caiete.

Alb – negru Sus

Mare Aproape

Scurt Bun

“Eu spun una, tu spui multe”

b. Desfășurarea jocului: Sarcina elevilor este de a găsi pluralul substantivelor pe care eu le voi scrie pe tablă. Acest exercițiu – joc este sub formă de concurs, copii îl rezolvă în caiete. Elevii care reușesc să rezolve exercițiul corect și repede sunt desemnați căștigători.

Cuvintele date:

Scoală – școli Fântână

Cucul Carte

Albina Om

Aceste cuvinte pot fi inversate, astfel jocul de vine: “ Eu spun mlte, tu spui una”.

4. Jocul “ Schimbă litera / silaba”

Este un joc folosit pentru imbogățirea și activizarea vocabularului, dezvoltarea capacității de selectare, a mobilizării găndirii și a expresivității limbajului;

Acest joc are ca sarcină didactică formarea de cuvinte prin schimbarea unei litere sau a unei silabe. Jocul se poate desfășura în grup sau în colectiv. Eu am optat perntru varianta de grup, deoarece elevii au posibilitatea să învețe unul de la celălalt, astfel observă cum găndesc și colegii dar dobăndește și cuvinte, care pentru ei sunt noi.

Am format grupuri de câte 3 elevi, fiecare grup primind patru cuvinte. Ei au avut de schimbat prima literă de la fiecare cuvânt fără să modifice numărul literelor, astfel formănd cât mai multe cuvinte. La sfârșit un elev din fiecare grup a citit întregii clase cuvintele găsite, ceilalți elevi au tăiat cu o linie cuvintele care s-au citit, astfel a procedat fiecare grup. Căștigător a fost grupul care a rămânes cu minim un cuvânt netâiat.

Elevii au primit cuvintele: toc, jar și dor.

Pentru complicarea joculi am cerut copiilor să formeze cuvinte noi prin schimbarea primei silabe, apoi a ultimei silabe.

Exemple:

a) Cuvinte formate din 1 – 2 silabe prin schimbarea primei sau

ultimei litere sau silabe:

toc lan pană ramă cană

joc laț cană lamă cară

b) Cuvinte formate din 2-5 silabe prin menținerea primei silabe :

coleg copac vioară secerătoare

covor codaș violet seninătate

c) Cuvinte formate din 2-4 silabe cu menținerea ultimei silabe:

mare dorește pălărie

zare zâmbește frizerie

Compunerea.

a. Pornind de la un text dat, elevii au avut de găsit titlul și sfărșitul poveștii.

“Un om mergea prin pădure.

Deodată, întălnește un lup.

Fa ceva, omule, și ma scapa!

Dar ce s-a întamplat?

Vor sa ma omoare niste vănaroei.

Omul desfăcu sacul și il vârâ pe lup înăuntru și s-a asezat pe el. Când au venit vanatorii si l-au intrebat pe om daca a vazut un lup acesta a spus ca nu.

Vazându-se scapat lupul a incercat sa il manance pe om”. (Anexă – proiect didactic)

La sfărșit după ce copiii au dat un titlu și un sfârșit povestirii, iar fiecare elev a citit propria lucrare am utilizat metoda braistorming (furtuna în creier) pentru a observa gradul imaginație și creativitații asupra unor însușiri dobăndite anterior.

Am scris pe tablă cuvăntul „ Lup”, am cerut elevilor să noteze în caiete tot ce știu ei despre acest animal. Timpul de lucru este de 5 minute.

După expirarea timpului, elevii pe rănd mi-au spune ce au scris, eu am notat pe tablă fiecare idee pe care au avut-o școlarii. Elevii și-au notat în caiete toate ideile, inclusiv cele ale colegilor.

Am ales să utilizez metoda braistorming, datorită faptului că aceasta dă posibilitatea liberei exprimări a fiecărui elev. Prin această metodă elevul își reactualizează informațiile dobândite anterior despre un anumit subiect, urmând ca prin această metodă să își dobăndească noi achiziții.

Figura 3

Calificative:

Fb (foarte bine) – 27 copii

B (bine) – 5 copii

Toți elevii s-au descurcat în găsirea unui titlu dar și compunerea unui final povestirii. Acest lucru evidențiază potențialul creator și libera imaginație.

b. Realizarea unei compueri libere.

Elevii au primit ca sarcină să realizeze o compunere la alegere, această compunere am ales-o pentru a le permite elevilor să se exprime liber.

Toși elevii s-au descurcat, rezultatele fiind încurajatoare.

Testul de evaluare finală

Data: 20.06.2014

Clasa: a II-a B.

Obiectul: Limba și literature română

Subiectul: “ Cât sunt de creative…”

Scopul: cunoașterea potențialului creative al elevilor

1. Scrie verbe cu fiecare literă a cuvântului “vara”. (1 p)

2. Selectează din textul dat perechile de cuvinte formate dintr-un substantiv și un adjectiv. Trece-le la numărul plural. Alcătuiește enunțuri cu ele. (2 p)

“ Hărnicușa gospodină,

Strânde zahăr din grădină.

Și din floarea minunată,

Miere face de îndată.”

…………………………………………..

…………………………………………..

…………………………………………..

…………………………………………..

3. Scrie cinci cuvinte care, citite de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga

reprezintă același cuvânt. (2 p)

4. Crează rime pentru cuvintele: arici, ie (cămașă) și ac. (1 p)

5. Așezaă lângă cuvintele date, alte cuvinte care să exprime acțiuni făcute de om.

(2 p)

Expemplu: Soarele râde

Vântul ……….

Luna …………..

Pădurea ………

Păsările ………..

6. Imagineazăți că esti Ileana Cosânzeana (pentru fete) și Făt-Frumos (pentru băieți). Descrieți-vă în câteva rânduri înfățișarea și puterile pe care le aveți. (7 p)

Criterii de apreciere a compunerilor:

Așezarea corectă a textului în pagină (0,50 p)

Respectarea alineatelor corespunzătoare celor trei părți ale compunerii (0,50 p)

Originalitate (3 p)

Prezentarea acțiunii într-o ordine logică (1 p)

Scrisul citeț (1 p)

Scrierea corectă a cuvintelor (1 p)

Transformarea punctajului în calificative:

Fb (foarte bine) 14 -15 puncte

B (bine) 10 – 13 puncte

S (suficient) 5 – 9 puncte

I (insuficient) 0 – 4 puncte

Calificative:

Fb ( foarte bine) – 15 elevi

B ( bine ) – 14 elevi

S ( suficient) – 1 elev

Interpretarea datelor:

Datele obținute în urma experimentului didactic pe care l-am realizat, indică o tendință pozitivă de îmbunătățire a rezultatelor școlare obținute de elevi, fapt ce imi permite să afirm că ipoteza propusă de mine, se confirmă.

Concluzii

Prin aplicarea sistemică a metodelor interactive în cadrul lecțiilor de limba română. Am sesizat ameliorări în dezvoltarea exprimării orale și scrise a elevilor, în activizarea și nuanțarea vocabularului. S-a îmbunătățit relația invățător – elev, într-o relație modernă, elevii bucurându-se de libertatea de exprimare, de o comunicare bazată pe cooperare, colaborare și ajutor reciproc.

Afost încurajată inițiativa elevilor la lectie, adresarea intrebărilor. Am încercat să înlătur teama elevilor de a nu greși. Pe parcursul lecțiilor elevii s-au familiarizat cu metodele, au înțeles eficiența lor și pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru realizarea acestora.

Folosind metodele și tehnicile de stimulare a creativității, atât individual, frontal, cât și în grup, am constatat următoarele lucruri:

Elevii își însușesc mult mai ușor noie cunoștințe cu ajutorul jocului;

Crește încrederea elevilor în ei înșiși dar și în colegi;

Se implică conștient în procesul de învățare fără a da semne de oboseala / plictiseală;

Elevii și-au îmbogățit și nuantat vocabularul, datorită unor metode precum;

– Elevii au realizat un real progres în alcătuirea de texte, dialoguri, compuneri, dând dovadă de imaginație creatoare, originalitate, fluență, flrxibilitate în exprimare.

Interpretarea datelor obținute indică o tendință pozitivă de ameliorare a rezultatelor școlare ale elevilor, o evoluție în exprimarea orală și scrisă , în activizarea și nuanțarea vocabularului: datorită jocului didactic, braistormingului, eseul.

Dezvoltarea limbajului nu se poate realiza decât în paralel cu dezvoltarea găndirii.

O exprimare clară reflectă o judecată clară și ănvers.

Succesele realizate de copil în învățarea vorbirii corecte accelerează procesul integrării sale, sociale evitând apariția sentimentului de inferioritate, care în ultimă instanță stopează întregul proces de prefigurare și formare a personalității copilului.

Prin jocul didactic rezolvăm mai ales sarcinile de ordin formativ, datorită faptului că jocul didactic îmbină elementele distractive cu cele instructive.

Copilul acceptă această activitate nu cu scopul de a învăța ci de a se distra, ceea ce ușurează din plin formarea deprinderilor de muncă intelectuală, ușurând integrarea în procesul instructiv – educativ din școală.

Jocul didactic este o modalitate importantă de dezvoltare a copilului, de aceea problemele referitoare la structura jocului didactic ( obiectivele fundamentale, obiectivele operaționale, reguluile și elementele de joc), trebuie să cuprindă sarcini și funcții specifice jocului dar și învățăturii.

Cultura cadrului didactic și buna pregătire în domenii de specialitate, conduc la perspectiva activității muncii educative, pregătirea corectă cu caracter intensiv care să urmărească rezolvarea problemelor organizatorice și metodice pe nivele de vârstă în deplin acord cu tactul pedagogic necesar copiilor.

Un obiectiv major el generalizării învățământului pentru copiii de 5-7 ani îl constituie acele noțiuni necesare însușirii cunoștințelor de bază prevăzute în programa școlară pentru această treaptă și în deasebi pentru citit – scris.

De asemenea prin perfecționarea capacităților individuale de comunicare, prin limbaj cultivăm imaginația, dezvoltăm posibilitățile limbajului expresiv, acest lucru rezprezintă astăzi un obiectiv prioritar pentru ansamblul procesului de invațămțnt, pedagogie, metodica și psihologie, vin în sprijinul acestui act educativ cu o serie de strategii didactice special, destinate să formeze și să stimuleze dezvoltarea acestei laturi importante a personalității umane.

Dezvoltarea vorbirii și gândirii răspunde necesităților de a deprinde copiii încă de la vârsta preșcolară cu folosirea corectă a limbajului, prin sesizarea semnificației cuvintelor, conceptelor, prin deprinderea tehnicii, discuției argumentate, a raționamentelor corecte, logice.

Importanțe pentru atingerea obiectivelor propuse prin jocurile didactice și prin exercițiile – joc este atmosfera de discuție interesantă, liberă, creată în clasă.

Copiii sunt stimulați să se exprime liber și să-și argumenteze, după posibilitățile lor, opțiunile, să se completeze, să întrebe și să se corecteze reciproc.

Stimularea participării active la discuții a tuturor copiilor, ținând seama de faptl că ei nu sunt neapărat lipsiți de posibilități (poate se tem sau își găsesc greu cuvintele), sunt căteva aspecte de care am ținut seama.

De asemenea se insistă pe stimularea imaginației creatoare, cadrul didactic a se lăsa purtat de imaginația copiilor, de întrebările lor, învățând de la ei.

Dezvoltarea vorbirii și gândirii trebuie să fie o plăcere pentru toți copii prin crearea unui cadru optim, adecvat. Vorbirea determină evoluția procesului de umanizare, de formare a gândirii. Vorbirea este un dar de neprețuit, de care doar omul se bucură în universul nostru.

Vorbirea este darul cu care a fost înzestrat omul de a-și exprima gândurile. Conștiința la determinat să muncească, să-și dezvolte inteligența, memoria, să devină un creator stăpân pe natură, să o transforme, să o valorifice.

Acest experiment didactic a fost o provocare pentru mine. Am avut prilejul de a studia atât literatura de specialitate cât și literatura psiho – pedagogică, de a aprofunda și îmbogății cunoștințele despre creativitate ca proces complex și stimularea acesteia, despre metodele și procedeele care stimulează creativitatea.