Stimularea Imaginatiei Creatoare LA Prescolari Prin Diversificarea Tehnicilor DE Lucru In Activitatile Plastice

STIMULAREA IMAGINAȚIEI CREATOARE LA PREȘCOLARI PRIN DIVERSIFICAREA TEHNICILOR DE LUCRU ÎN ACTIVITĂȚILE PLASTICE

Cuprins

Introducere- argument privind importanța de actualitate a temei

Cap1 Delimitări teoretic- conceptuale ale temei abordate;

1.1. Conceptul de imaginație creatoare la preșcolari

1.2. Imaginația creatoare și rolul ei în formarea personalității copilului

1.3. Activitătile plastice la preșcolari– mijloc de stimulare a potentialului creativ

1.4. Metode și procedee folosite în activitatile plastice

1.5. Tehnici de lucru folosite în activitătile plastice

Cap 2-Profilul psihopedagogic al copilului prescolar

2.1.Prezentare generala

2.2.Adaptarea la viata de gradinita

2.3.Evolutia psihica a copilului

2.4. Rolul educatiei plastice in evolutia copilului prescolar

2.4.1. Valoarea formativa a desenului la varsta prescolara

2.4.2. Evolutia limbajului grafic infantil

2.4.3. Psihoterapia copilului si desenele

Cap 3 – Cercetare psihopedagogică

` 3.1.Scop

3.2.Obiective

3.3.Ipoteze de lucru

3.4. Metodica cercetarii:

a) esantionul experimental si martor;

b)etapele cercetarii;

c)metodele de cercetare, tehnicile, instrumentele utilizate

3.5. Interpretatrea rezultatelor

Concluzii și recomandari

Bibliografie

1.1.Introducere- argument privind importanta de actualitate a temei

Pentru copil , visul și fantezia sunt asemenea unei rampe de lansare către ineditul domeniu al creatiei plastice .

Cu ajutorul imaginatiei și sub indrumarea cadrului didactic , copiii pot face diferite asociatii , combinații și analogii sporindu-și capacitatea de reprezentare . Aceasta le netezește drumul spre o activitate plastică, productiva cat și spre contactul cu opera de artă.

Ceea ce impresionează la această varstă este amploarea vietii imaginative a copilului, ușurinta cu care el trece, în orice moment, din planul realitătii în cel al fictiunii. „Treptat se conturează astfel unele elemente ale fanteziei creatoare. Copilul transfigurează imaginativ obiectele cu care se joaca: bastonul pe care-l călărește se transformă în cal, scaunul răsturnat devine automobil etc.”        

 Mai mult decat orice activităti, activitătile de educatie plastică constituie cadrul și mijlocul cel mai generos de activare și stimulare a potentialului creativ. Arta il pregătește pe copil să trăiască în frumusete, în armonie, să respecte frumosul și să vibreze în fata lui. Cuvintele, sunetele, gesturile, culorile, formele plastice sunt mijloace de exprimare, de exteriorizare a dorintelor, a așteptărilor, relațiilor cu ceilalti, a problemelor. Mijloacele artei devin pentru copil unelte autentice de rezolvare curajoasă și cu știinta a problemelor de echilibrare, de armonizare, de modelare a spatiului în care trăiește și se joaca, de automodelare.

Reluând ideea lui Gramsci, că arta este un educator pentru că este artă, profesorul I. Neacșu precizează: “Prin bucurie și prin trăire, elevul va reasimila în adâncime și înălțime frumosul și armoniosul, prezente ca paternitate și realitate, ca sensibilitate și raționalitate”

Prin artă se dezvoltă sensibilitatea senzorială, dar și cea artistică și delicatetea comportamentală. Sensibilitatea artistică se construieste pe baza afectivitătii, intuitiei și fanteziei, în functie de măiestria educativă a educatoarei și de caracteristicile mediului în care se formează. Deși, determinată genetic, ea se modelează prin educatie, pentru că “personalitatea copilului este rezultanta acțiunii conjugate a factorilor ereditari, de mediu și de educație, iar ea nu se poate configura adecvat prin considerarea și acțiunea lor paralelă.”

La varsta preșcolară copilul are tendinta de a se exprima în lucrarile lui, bazandu-se pe experienta personala. De aceea este bine să se acorde copilului libertatea de idei, de a gasi mijloace și forme de cedare a propriilor impresii despre lume, în care să se relecte emotiile și sentimentele trăite.

Activitătile artistico-plastice constituie un mijloc de dinamizare și exprimare a vietii copilului, a achizitiilor sale intelectuale, afective, volitionale și motivationale. Motivatia copilului pentru activitătile artistico-plastice și practice este nevoie de exprimare a propriilor trăiri, nevoia de a reda imaginea intr-un mod artistic sau plăcerea de a povesti în imagini. Reprezentările plastice ale copilului evoluează treptat spre o redare cat mai realistă, alteori intervine imaginatia creatoare și trece spre fabulatie, spre ireal.

Dintre limbajele artei, limbajul plastic este cel mai apropiat preșcolarului. Acest limbaj are misiunea de a echilibra și de a armoniza relatiile copilului cu natura, cu sine. Educatoarea nu va cere copilului să reproducă, să execute cu măiestrie asemanarea, pană la identificare, cu infătisarea naturii, care oricum este, în mod permanentă, alta. Dacă ar acționa așa, ar face din copil un inapt în ceea ce priveste creatia artistică, l-ar indepărta de artă și l-ar instrăina de propriile posibilităti creative.

Rolul educatoarei este de incurajare, de sensibilizare a copilului în fata frumosului, de instrumentare a acestuia cu limbajul și operatiile specifice artei plastice. Procedand astfel și dovedind empatie și respect neconditionat, aceasta il ajută cu adevarat pe copil să se autodescopere, să se armonizeze cu sine, să descopere și să rezolve probleme de compozitie și de tehnologie artistică. Cunoscand limbajul artei plastice, precum și particularitătile individuale ale copiilor, educatoarea poate actiona stimulativ în vederea dezvoltarii potentialului creativ al copilului.

Am ales această tema (”Stimularea imaginatiei creatoare prin diversificarea tehnicilor de lucru în activitătile plastice”), din dorinta de a mă perfectiona intr-un domeniu care m-a captivat intotdeauna – domeniul estetic și creativ și despre care mi-am dat seama că are o influentă destul de mare asupra dezvoltării armonioase a personalitătii umane la varsta preșcolară.

Abordarea acestei teme vrea sa arate că în fiecare copil există un potential creativ care, dacă este educat și exersat, poate fi valorificat, concretizat, obiectivizat și în domeniul artei plastice.

Mai mult decat alte activităti, cea plastică constituie cadrul și mijlocul cel mai larg de activare și stimulare a potentialului creativ. Culorile, formele plastice, punctele, liniile sunt mijloace de exprimare a copiilor încă de la varstă mică. Prin artă se dezvoltă sensibilitatea senzorială și cea comportamentală. Sensibilitatea artistică se construieste pe baza afectivitătii, intuitiei și fanteziei alături de temeinicia cunoștintelor și de spiritul critic.

Am considerat că tehnicile de lucru pe care le folosesc în cadrul activitătilor artistico-plastice sunt indrăgite de colectivul de copii, obtinand o participare mai mare din partea lor, că pot dezvolta la copii spiritul de observatie, atentia, operatiile gandirii și mai ales gandirea logică, creatoare, interpretarea personală în functie de volumul de cunoștinte acumulate în experienta de viată a fiecarui copil, ca voi reuși să le educ rabdarea și perseverenta, ca prin aceste tehnici de lucru voi reuși să sporesc sensibilitatea și expresivitatea artistica din lucrările copiilor.

Un alt motiv pentru care am abordat aceasta tema este acela ca avem nevoie de copii care gandesc și au capacitatea de a prelucra informatia primita, nu doar de simpli receptori.

Varsta preșcolara este varsta descoperirii. Realul se impletește cu imaginarul în desen și pictura, de aceea este necesar ca încă de la o varsta mica să se dezvolte gustul estetic și capacitatea de a intelege frumosul. Desenul copiilor arată ce-i impresionează, ce-i interesează, ce-i afectează, spontaneitatea sau meticulozitatea, precum și alte trasături de temperament.

Copiii nu pot realiza la inceputul drumului lor de mici artiști forme care să le intruchipeze cat mai sugestiv ideile și sentimentele. Cu atat mai putin se vor orienta în structura spatiului compozitional. Privind atent natura, ei vor observa nu numai frumusetea ei, dar și varietatea plantelor, forma și culoarea lor. O frunză care se desprinde și se leagăna în vănt, o castană de pe alee pot constitui materiale de bază în realizarea unor minunate lucrări artistice. Aceste materiale din natură, ușor de procurat, se pot transforma în mainile lor în jucării minunate. Este nevoie de putină imaginatie și multă răbdare.

In concluzie, imaginatia copilului de varstă preșcolară se dezvoltă în stransă legătură cu dezvoltarea lui psihică. Perioada preșcolară este perioada în care se manifestă pentru prima dată capacitatea de creatie artistică la copil. Imaginatia creatoare cunoaște o largă dezvoltare pe linia unui context tot mai larg, logic, în produsele activitătii.

Conceptul de imaginatie creatoare la preșcolari

Din punct de vedere etimologic, termenul de creativitate desemnează procesul de zămislire, făurire, rostire a ceva nou, original.

După Cozmovici (1996) creativitatea este o capacitate complexă care face posibilă crearea de produse reale sau în plan mintal, constituind un progres în plan social. Imaginatia este componenta principală a creativitătii alaturi de care au roluri: motivatia, vointa și perseverenta.

După Miclea (1991), în studiile privind creativitatea s-a produs o deplasare a preocupărilor psihologice, din domeniul artistic spre cel știintific. O altă mutatie este aceea că creativitatea nu mai este privită ca fenomen de exceptie ci ca o trasătură general-umană.

Pentru a defini creativitatea, un fenomen psihologic greu de circumscris, se pot urmari mai multe coordonate: produsul creativ, procesul de creatie, personalitatea creativă, climatul creativ. Pe de altă parte nu poate fi definită creativitatea decat sub formele sale specifice, fenomen discutat și în cazul definirii inteligentei.

Creativitatea nu poate fi definită printr-un set de insușiri specifice. Putem diferentia intre un produs creativ și unul noncreativ, făra să putem identifica elementul diferentiator.

O definitie dată creativitătii este aceea a unei forme de rezolvare a problemelor caracterizată prin noutate și solutii considerate valoroase pentru societate din trei perspective: artistic, știintific sau practic.

Atat imaginatia cat și creativitatea presupun anumite dispozitii:

 Originalitatea – pozitia aparte a subiectului, expresie a noutatii, a inovatiei raritatea statistica a unui raspuns;

   Curiozitatea – transformarea banalului în obiect de atractie (curiozitate epistemica),

 Atitudinea interogativă – stimulează imaginatia și se răsfrange în creativitate;

Atitudine antirutinieră – renuntarea la deprinderi și stereotipii.

 Cutezanta – depăsirea unor limite, abordarea unor noi domenii;

 Alternarea perioadelor de concentrare incordată și de relaxare;

 Permanenta preocupărilor – stabilitatea subiectului, inclusiv pe plan afectiv;

 Tenacitate, dăruire de sine, perseverentă;

 Fluiditate – posibilitatea de a ne imagina în scurt timp un mare numar de idei situatii;

   Plasticitate – ușurinta de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme.

A existat si opinia potrivit careia potentialul creativ poate fi dezvoltat, dar numai in limitele unui cadru genetic dat; „educatia doar elibereaza fortele latente, determinate ereditar”

Creativitatea este, după mine, resortul psihologic prin care se dezvoltă abilităti inovatoare în orice domeniu al vietii.

Persoanele creative sunt capabile să-și folosească imaginatia în moduri noi și surprinzătoare pentru a rezolva problemele cu care se intalnesc.

In sistemul de invătămant creativitatea se impune atentiei cadrelor didactice ca una dintre valorile formative esentiale care ocupă un loc central în sistemul valorilor formative esentiale care ocupă un loc central în sistemul valorilor definitorii pentru inșusi idealul educational. Creativitatea este o valoare socio-umană și educatională de prim rang.

Prin creativitate se intelege găsirea unor solutii, idei, probleme, metode care chiar dacă nu sunt noi pentan afectiv;

 Tenacitate, dăruire de sine, perseverentă;

 Fluiditate – posibilitatea de a ne imagina în scurt timp un mare numar de idei situatii;

   Plasticitate – ușurinta de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme.

A existat si opinia potrivit careia potentialul creativ poate fi dezvoltat, dar numai in limitele unui cadru genetic dat; „educatia doar elibereaza fortele latente, determinate ereditar”

Creativitatea este, după mine, resortul psihologic prin care se dezvoltă abilităti inovatoare în orice domeniu al vietii.

Persoanele creative sunt capabile să-și folosească imaginatia în moduri noi și surprinzătoare pentru a rezolva problemele cu care se intalnesc.

In sistemul de invătămant creativitatea se impune atentiei cadrelor didactice ca una dintre valorile formative esentiale care ocupă un loc central în sistemul valorilor formative esentiale care ocupă un loc central în sistemul valorilor definitorii pentru inșusi idealul educational. Creativitatea este o valoare socio-umană și educatională de prim rang.

Prin creativitate se intelege găsirea unor solutii, idei, probleme, metode care chiar dacă nu sunt noi pentru societate, ele sunt obtinute de subiect ca o cale independentă. Ea presupune și procesul de elaborare a noi semnificatii sau solutii prin generarea de noi combinatii și restructurari ale campului informational, a modalitătilor de autoexpresie și actiune umană. Putem intelege creativitatea și ca potential creativ, definit ca sistemul capacitătilor latente, apte de proiectare și obiectivare în manifestări inovatoare.

In prezent există foarte multe definitii ale creativitătii. în general, psihologii sustin că „a fi creativ” inseamnă „ a crea ceva nou, original și adecvat realitătii”

„ Prin creativitate se inteleg adeseori factorii psihologici ai unei performante creatoare viitoare, intr-un domeniu sau altul al activitătii omenești”

„ Creativitatea – activitatea mintală de elaborare a ideilor noi și originale pe plan mintal, iar creatia este activitatea de metamorfozare a ideilor noi în proiecte, planuri, schite și în final în obiecte tehnice sau artistice”

„ Considerată ca o structură de personalitate, creativitatea este, în esentă, interactiunea optimă dintre atitudinile predominant creative și aptitudinile generale și speciale de nivel supramediu și superior.”

Creativitatea poate fi definită prin procesul de creatie, prin produsul creat, prin personalitatea creatoare și potentialul creativ. Ea este o interactiune constructiv- transformatoare intre subiect și lume, o formă specifică de activitate din care rezultă un produs nou.

Imaginatia creatoare este strans legată de competenta creativă. Imaginatia creatoare este acea capacitate de a elabora imagini noi pe baza prelucrării datelor anterioare, ca rezultat al interactiunii dintre perceptie, memorie, gandire, emotie, atentie etc, rezultand un produs nou, inexistent pană în momentul conceperii, dar posibil în viitor.

Creativitatea este legată de increderea în fortele proprii, de comportamentul de căutare, de analogii neașteptate și se opune activitătii conservatoare.

Imaginatia este functia esentiala a procesului de creatie originală. O vreme, imaginatia a fost definita ca un proces de combinare a imaginilor, ceea ce se potrivește imaginatiei artistice. Dar orice proces creator implică noi combinari, noi sinteze. Astfel, imaginatia poate fi definită ca acel proces psihic al cărui rezultat este obtinerea unor reactii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor..

In functie de structura și conditiile individuale se conturează mai multe tipuri de creativitate. Aceasta presupune inteligentă, gandire directională, imagine constructivă, o anumită tehnică de lucru, dar și o conditionare afectiv-motivatională, de unde și caracterul spontan al demersului creativ.

Principalele caracteristici ale creativitatii, după Paul Popescu Neveanu, sunt:

fluiditatea- ușurinta și rapiditatea asociatiilor intre imagini și idei;

flexibilitatea- ușurinta de a schimba punctul de vedere, modul de abordare al unei probleme;

originalitatea- maniera individuală, personală de abordare a problemelor.

Ca inșusire general-umană, creativitatea se prezintă în diferite forme și se situează la diverse niveluri tehnice. După C.W.Taylor se disting cinci niveluri ale creativitătii:

creativitatea expresivă- caracterizată prin spontaneitate și libertate de expresie, ca în cazul desenelor realizate de copii;

creativitatea productivă- care constă în insușirea de informatii, formarea și dezvoltarea unor priceperi, a unor tehnici, originalitatea fiind minimă;

creativitatea inventivă- face posibilă inventiile, imbunătătirile aduse produselor, aparatelor, difuzate în productie;

creativitatea inovatoare- duce la modificări ale principiilor ce stau la baza unui domeniu, la noi modalităti de exprimare, specifice talentelor;

creativitatea emergentă- se manifestă la omul de geniu care revolutionează un domeniu știintific, ori la creatia artistică, deschizand noi căi de abordare.

1.2.Imaginatia creatoare și rolul ei în formarea personalitătii copilului.

Forta creatoare a copilului nu dispune de originalitate sociala, ci numai individuala :“se deda intr-un mod spontan unei activitati constructive care nu este direct limitata si ii mareste campul existentei personale in arta sau in stiinta- nu in tezaurul comun al artei sau umanitatii, cum este cazul pentru creatia de geniu”.A. Ferriere distinge in creatia copilului urmatoarele cinci elemente;

inspiratia spontana (copilul nu creeaza la ordin);

prezenta trairilor affective;

scopul urmarit de inspiratie;

noutatea rezultatului;

prin ceea ce creeaza copilul se exprima pe sine insusi.

Imaginatia creatoare ocupă locul central în creatia preșcolarilor. La preșcolar are loc o adevarată explozie a imaginatiei, la această varstă imaginatia atinge apogeul dezvoltării sale. Autorii acestor afirmatii pierd din vedere faptul că multitudinea creatiilor copiilor preșcolari se datorează nu ,,puterii’’ imaginatiei, ci ,,slăbiciunii’’ gandirii care, fiind insuficient formată, nu-și impune cenzura sa absolut necesară. Copilul imaginează și creează multe lucruri pentru că nu cunoaște suficient relatiile dintre obiecte și fenomene, ignorandu-le, el poate ajunge la constructii neobișnuite, dar aceasta reprezintă de cele mai multe ori nonsensuri. Cert este insă faptul că imaginatia iși dezvolta, la această varstă, multe dintre functiile sale. De exemplu, functia de completare care va da posibilitatea intelegerii unor situatii ambigue sau lacunare; apoi functia de proiectare și anticipare care va permite intelegerea succesiunii evenimentelor, consecintele lor. Alături de imaginea reproductivă se dezvolta și capacitatea copilului de a integra posibilul în real, de aceea copiii incep să se teamă de ,,balauri’’ sau alte plăsmuiri imaginative ale adultilor, pe care le cred reale. Rolul imaginatiei la această varstă este atat de mare,incat unii autori au considerat ca o serie de conduite ale copilului iși au sursa tocmai în ea. Fr. Baumgarten, de exemplu, era de părere că minciuna este un produs al fanteziei și al cerintei de a evita o pedeapsă.
In activitatea creatoare a copilului participă nu doar imaginatia, ci și importante elemente de ideatie, capacităti de redare, deprinderi și priceperi. Aceste aspecte pot fi cel mai bine evidetiate în desenele copiilor. Pentru a desena, copilul trebuie să tină un creion în mană, să miste mana pe hartie, să fixeze hartia. Ori, pentru aceasta el trebuie să-și elaboreze o serie de deprinderi, să depăsească diverse dificultati care ii apar în cale. Deși toate aceste elemente sunt subordonate activitătii de desenare, făra ele desenarea nu poate fi executată. Există particularităti specifice ale desenului la fiecare din substadiile preșcolaritătii. Preșcolarul mic desenează la intamplare, fără intentii clare, specific pentru el fiind capacitatea clară de asamblare. Preșcolarul mijlociu trece prin faza ,,clișeelor’’, un fel de desene stereotipe ce sunt repetate ori de cate ori este nevoie în alte desene. De data aceasta insă, elementele desenului incep să se asambleze intre ele. Specific pentru această varstă este compozitia liniară, nivelarea marimilor obiectelor, adăugarea unor numeroase elemente suplimentare. Preșcolarul mare incepe să facă abstractie de elementele care nu au mare importantă pentru subiect, fapt care face ca desenele lui să fie ceva mai sărăcăcioase. Cresc insă capacitătile de redare corectă a mărimilor obiectelor și mai ales a relatiilor dintre ele. Elementele constitutive ale desenului prezintă independenta unele în raport cu altele, nu se suprapun, nu se acoperă unele pe altele, ca la preșcolarul mijlociu. La toate substadiile preșcolaritătii o mare importantă o are coloratura afectivă a creatiilor. Aceasta se vede și din felul cum utilizează copiii culorile în desen. Treptat, ei incep să sesizeze semnificatia afectivă a culorilor.

Creatiile preșcolarului dovedesc ca viata lui interioară este destul de bogata, ca inteatiile lui depășesc cu mult posibilitătile de care dispune. Totodata, ele arată că prescolarul incepe sa-și insușească treptat o serie de tehnici simple ale artelor grafice, constructiilor, cum ar fi procedeul colajelor, cel al schematizarii.

Experimentele realizate de-a lungul timpului au ilustrat în grafice o curbă deșcendentă pe care o urmează creativitatea, aceasta fiind mult mai pregnantă la vârstele mici și pierzându-și productivitatea la vârsta adultă. Din acest motiv, este important ca programele educative de la toate nivelurile să meargă mai mult în direcția cultivării creativității.

Copilul, care-și manifestă permanent mirarea și surpriza, încercând să surprindă ineditul lumii, neinfluențat încă de educația rutinieră, este considerat prototipul creativității. Teama față de orice deviere de la normă(convenție, tradiție) sau conformismul social are ca efect dispariția originalității, fiind capcana în care eșuează creativitatea multor indivizi.

Preșcolarii creativi se diferențează de obicei de restul grupului prin diferite comportamente specifice și dacă li se permite acest lucru, își dezvoltă în mod liber creativitatea. Ei sunt foarte curioși, vin cu soluții neobișnuite, cu idei originale, au inițiativă și un spirit de observație foarte bine dezvoltat, văd conexiuni între elemente aparent fără nici o legătură, pun întrebări adecvate, caută alternative și explorează noi posibilități, manipulează și controlează simultan mai multe idei ,învață rapid și ușor, au o memorie bună, un vocabular foarte bine dezvoltat, găsesc căi neobișnuite pentru soluționarea problemelor, au o imaginație vie și o capacitate deosebită de a compune povești.

Preșcolaritatea este apreciată ca fiind vârsta ce cuprinde cea mai importanta experință educațională. Perioada prescolara este definita metaforic “varsta descoperirii realitatii externe”, “varsta micului faun”, “varsta gratiei”. Prima definitie care ii apartine lui O. Osterrieth, se bazeaza pe faptul ca prin diminuarea treptata a egocentrismului, prescolarul descopera realitatea obiectiva, sociala si naturala care ii impune anumite reguli de manipulare a obiectelor si de relationare cu oamenii, precum si strategii specifice de explorare. Cea de-a doua metafora evidentiaza “ ganguritul vessel al unui suflet care se deschide catre lume” . Implinirea nevoii de afectiune declanseaza stari affective positive care ii sustin energetic si ii regleaza actele motorii, actele cognitive, relatiile. A treia metafora recunoaste calitatea motricitatii prescolarului care este acum sursa si instrumentul cunoasterii.

Exista cel puțin trei puncte de vedere ce exprima emergența creativității la copil:

Potențialul creativ al unui copil este rezultatul unui efort de autodezvoltare independentă și autonomă în afara condițiilor în care a fost educat;

Potențialul creativ poate fi dezvoltat intr-un cadru genetic dat (fond genetic ce poate fi căutat, găsit și eliberat, ca apoi să fie înlăturat tot ce ar putea să îi împiedice dezvoltarea), ceea ce întărește expresia,, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere’’) ;

O a treia poziție, cea pur științifică, explică și demonstrează că educația( influențele organizate și sistematizate ale vieții) formează și dezvoltă capacități de creație, calitative și cantitative, în structura personalității copilului.

Principalul instrument de conștientizare a oricărui act de creație și de obiectivare a produsului creativității, rămâne limbajul. Numai verbalizând stimulii verbali ,,incită” creierul la acte creative.

Lărgirea relațiilor cu mediul și îmbogățirea necontenită a cunoștințelor copiilor preșcolari cu dizabilități despre obiectele și fenomenele lumii reale, determină o creștere a vocabularului activ.

Dacă privim creativitatea în legătură cu procesele de cunoaștere, trebuie să observăm că imaginile , ca și limbajul au un caracter și o funcție epistemiologică. Limbajul vine ca să explice imaginea.

Pentru dezvoltarea creativității verbale etapa formării simbolurilor este cea mai importantă.

Persoanele din jurul acestor copii trebuie să se axeze pe încurajarea comportamentelor pozitive.

Copiii au rareori limbajul și dezvoltarea cognitivă necesară procesării și redării experiențelor numai prin intermediul cuvintelor(cu atât mai puțin copiii care prezintă o deficiență), astfel încât ei își completează comunicările în mod spontan cu ajutorul formelor simbolice de expresie și comunicare, cum ar fi joaca, metaforele și o varietate de imagini vizuale, auditive și kinestezice.

Tehnicile de art-terapie oferă copiilor oportunitatea de a explora și exprima, prin intermediul materialelor specifice creației artistice, dificultățile în legătură cu diversele trăiri sau relații personale, dificultăți ce ar putea fi greu de exprimat în cuvinte. Totodata, Adrian Hill apreciaza efectele art-terapiei asupra oamenilor astfel: „The effects in sickness of beautiful things, of variety of objects, and especially of brilliancy of colours is hardly at all appreciated… People say the effect is only on the mind. It is no such thing. The effect is on the body too. Little as we know about the way in which we are affected by form, by colour and light, we do know this, that thay have an actual psysical effect”.

Produsele activității ,,vorbesc” în locul persoanelor.

Copilul învață să crească prin experiențe.

Pe lângă rolul extrem de important pe care desenul îl joacă în evaluarea unui copil, desenul este utilizat și pentru a ajuta copilul să devină conștient de sine, de existența sa în lume. Desenele pot fi folosite în moduri variate cu scopuri multiple și la diferite nivele. Prin intermediul picturii( inclusiv cea cu degetul) copilul își exprimă cu ușurință emoțiile.

Simplul act de a desena fără interventia exterioară reprezintă o puternică exprimare a sinelui care ajută stabilirea identității persoanei și care este o cale de exprimare a sentimentelor. Tocmai în aceea constau beneficiile acestei tehnici în ceea ce privește copiii cu deficiențe, Învățând să aibă încredere în forțele proprii, copilul se dezvoltă.

Modelajul oferă atât experiențe kinestezice, cât și tactile. Flexibilitatea și maleabilitatea lutului se potrivesc unei variații de nevoi. El pare să spargă adesea blocajele copilului, putând fi utilizat cu succes și de cei care au mari dificultăți în exprimarea sentimentelor lor. Copiii ,, supărați” pot simți un sentiment al stăpânirii de sine, prin intermediul lutului. Copilul agresiv poate stăpâni lutul pentr a-l lovi și a-l sfărâma. Se poate folosi și plastilina. Pentru copilul cu spasticitate la nivelul membrelor superioare plastilina are un efect benefic în sensul relaxării mâinelor,în urma realizării unor exerciții specifice.

Colajul ajută la eliberarea imaginației și poate fi utilizat ca exprimare senzorială și emoțională. Pe copilul cu deficiență folosind diverse exerciții îl ajută foarte mult în îmbogățirea motricității fine. Poveștile au rol de a-l ajuta pe copil să asimileze experiențele trăite și realitatea în general. Copilul învață să dea sens lumii din afara lui dar și să structureze gândurile. Alte tehnici folosite sunt teatrul de păpuși, jocul de rol, jocurile de mișcare, muzica și dansul.

Tehnicile de art-terapie sunt folosite atât pentru obiective specifice psihoterapiei, cât și pentru a contribui la dezvoltarea personalității și armonizarea interiorului cu mediul înconjurător. În cadrul activităților practice personalitatea copiilor se manifestă divers. De aceea se practică în învățămăntul preșcolar activitatea pe cercuri, în cadrul cărora copii conform aptitudinilor fiecăruia aplică în mod creativ sarcinile, realizându-se unitar întregul proces de învățământ. Se constată cu satisfacție procesele înregistrate de copii sub aspectul receptivității, îndemnării și priceperii, dorința de a cunoaște și a munci, precum și bucuria obținerii unor bune rezultate ale muncii. În cadrul drumețiilor, a excursiilor organizate, copiii colecționează multe materiale din natură ca: spice, frunze, flori,pietricele, etc. Revenind în unitate aceștia sunt puși să confecționeze unele tablouri. Copiii au posibilitatea să îmbine plăcut formele și culorile, obținând lucrări frumos realizate. În felul acesta copiiii și-au adâncit cunoștințele în legătură cu frumusețile naturii, dar, mai ales au satisfacția creativității lor.

Activitățile manuale organizate într-o strânsă legătură cu celelalte activități obligatorii, cu formele de muncă desfășurate de către copii zilnic și bazate pe cunoașterea și respectarea particularităților de vârstă și individuale își aduc o contribuție multilaterală în dezvoltarea atât a capacităților fizice ale copiilor cât și ale celor intelectuale.

Dintre componentele principale ale creativității face parte gândirea creatoare sau inteligența creatoare care este un factor esențial al activităților creatoare. Gândirea, atenția, memoria, imaginația nu pot fi separate de variabilele non-intelectuale: curiozitatea, sensibilitatea ridicată pentru un anumit domeniu, atitudinea dinamică față de dificultăți. Activitatea creatoare presupune componente intelectuale, motivaționale, cognitive, temperamentale.

Vârsta preșcolară permite formarea și dezvoltarea creativității, rămânând să găsim activități caracteristice stadiului de dezvoltare care să constituie o formă de exprimare a imaginației gândirii.

Imaginația copiilor se dezvoltă prin stimularea curiozității. În vederea creativității copii trebuie înscriși în cercuri de activități specifice, trebuie urmărite interesele și talentele copiilor de aceeași vârstă, să le oferim o educație în vederea autoîngrijirii, încurajată inițiativa copiilor, în special când este vorba de activități educative, și nu în ultimul rând trebuie să nu uităm să le încredințăm responsabilități pe măsura puterilor lor.

Receptivitatea și curiozitatea copilului, bogăția imaginației, tendința sa spontană către nou, pasiunea pentru fabulație, dorința lui de a realiza ceva constructiv, atmosfera sau climatul psihosocial încare își desfășoară activitatea copilului pot fi „alimentate” și puse adecvat în valoare prin solicitări și

antrenamente corespunzătoare care astfel pot oferi multiple elemente pozitive în stimularea și cultivarea potențialului creativ propriu vârstei preșcolare. La vârsta preșcolară copilul are tendința de a exprima în lucrările lui, bazându-se pe experiența personală. De aceea este bine să se acorde copilului libertatea de

idei, de a găsi mijloace și forme prezentare a propriilor impresii despre lume, în care să se reflecte emoțiile și sentimentele trăite

Preșcolaritatea reprezintă vârsta la care este imperios necesar stimularea potențialului creativ al copilului, nevidențiat sau neexprimat prin cunoașterea și stimularea aptitudinilor, prin mobilizarea resurselor latente prin susținerea manifestaților printr-o motivație intrinsecă.
Activitatea didactică trebuie înțeleasă ca un act de creație nu ca un șir de operații șablon, de rutină.
Educatoarea trebuie să dispună de capacitatea de înțelegere a copiilor, să trăiască împreună sentimente puternice, să creeze situații care să îmbogățească mintea copilului cu anumite reprezentări și obișnuințe, să-și transforme ocupația într-o frumoasă minune.

Potentialul creativ există latent în fiecare copil, putând fi dezvoltat sub influența unui mediu socio-educațional stimulativ, responsabilii pentru stimularea creativității copilului preșcolar fiind părinții și cadrele didactice.

Familia are rolul de a stimula încă de la cele mai fragede vârste, inițiativa și independența de acțiune a acestuia. La gradiniță, creativitatea copilului poate fi stimulată prin modele pedagogice a căror elaborare se fundamentează pe cunoastere și pe respectarea particularităților de vârstă ale copilului preșcolar, dar și a nivelului de dezvoltare a potențialului său creativ

Educatoarea trebuie să înlocuiască chipul cald al mamei, să aibă mereu la îndemână cuvintele blânde și să fie întotdeauna un bun pedagog, psiholog și manager al clasei sale. Un bun educator trebuie să știe să stimuleze constant creativitatea elevilor săi

Copiii au o creativitate fantastica, dar care trebuie șlefuita. Desenul, pictura, modelajul, muzica, dansul, diferitele jocuri în aer liber sau acasă, la gradiniță, toate au darul de a-i ajuta să exprime emoțiile, gândurile și sentimenteleCadrul cel mai important de manifestare, dar și de stimulare a potențialului creativ este jocul, cu toate tipurile sale. Conduita creativă ludică este o premisă pentru viitorul comportament creativ care se va materializa în produse noi, originale, cu valoare socială. Prin joc, copilul poate fi oricine își dorește, poate inventa jocuri de rol, poate crea personaje etc. Poveștile, memorizările, lecturile după imagini, toate au rolul de a stimula creativitatea preșcolarilor. Un exercițiu util pentru dezvoltarea creativității copilului, îl poate reprezenta continuarea unei povești fascinante , găsirea unui alt final sau creearea unei povești pe baza unui șir de ilustrații! Creativitatea le este stimulată, dezvoltându-le, în primul rând, încrederea în ei, în ceea ce pot oferi, respectându-i pentru frumusețea și unicitatea lor

Cultivarea creativității în mintea și sufletul copiilor preșcolari este o necesitate și se impune din ce în ce mai mult într-o societate în plina mișcare. Ea este o avutie umana necesara individului pentru a anticipa si rezolva probleme, pentru a produce valori materiale si spirituale noi, originale, neobisnuite, utile. “Orice individ este creator cel putin in copilarie, la multi oameni aceasta functie se atrofiaza mai mult sau mai putin rapid, in timp ce altii fac din aceasta scopul si sensul vietii lor”

„Creativitatea reprezintă miraculoasa întalnire dintre energia neinhibată a copilului cu ceea ce pare a fi opusul și dușmanul ei, simțul ordinii, impus de disciplinata inteligență a adultului”.  (Norman Podhoretz)

1.3. Activitătile artistico- plastice la preșcolari – mijloc de stimulare a potentialului creativ

De-a lungul timpului, omul a gasit modalităti variate de exprimare a trăirilor, sentimentelor și aspiratiilor sale prin gesturi, mimică, desen, muzică și cuvant.
La inceput, la varsta preșcolară copiii se exprimă mai greoi verbal, alegand varianta exprimării grafice. Prin activităti instructiv-educative structurate, copilul ajunge să se exprime corect gramatical și cursiv, iar din punct de vedere plastic să se exprime prin desen, pictură și modelaj. Aceasta ultimă variantă de exprimare este utilizată mai des de către copiii mai emotivi, care se refugiază în lumea culorilor.

Reluand ideea lui A. Gramsci, ca arta este un educator pentru ca este arta, profesorul I. Neacsu precizeaza “Prin bucurie si prin traire, elevul va reasimila in adancime si inaltime frumosul si armoniosul prezente ca paternitate si realitate, ca sensibilitate si rationalitate”.Prin arta se dezvolta sensibilitatea senzoriala, dar si cea artistica si delicatetea comportamentala. Sensibilitatea artistica se construieste pe baza afectivitatii, intuitiei si fanteziei, in functie de maiestria educativa a adultului si de caracteristicile mediului in care se formeaza. Desi determinata genetic, ea se modeleaza prin educatie, pentru ca “personalitatea copilui este rezultanta actiunii conjugate ba factorilor ereditari, de mediu si de educatie, iar ea nu se poate configura adecvat prin considerarea si actiunea lor paralela”.

Dintre limbajele artei, limbajul plastic este cel mai apropiat prescolarului. Acest limbaj are misiunea de a echilibra si armoniza relatiile copilului cu natura, cu ceilalti, cu sine.

Activitătile artistico-plastice (desen-pictură-modelaj) sunt concepute conform nivelului de varstă al copilului, de la 1,6 luni pană la 6/7 ani. Prima formă de exprimare grafică a copiulului mic este mazgălitura. Acesta are un inteles pentru el, desi adultii nu percep reprezentarea. Treptat, cu ajutor și perseverentă, copiii invată să redea obiecte sau chiar imagini respectand realitatea. Prin desen copilul se simte important, descoperind o altă variantă de exprimare a ceea ce simte, a ceea ce gandește și a felului în care percepe lumea inconjuratoare. Atat educatoarele, cat și părintii trebuie să incurajeze și să ghideze pașii copiilor pentru dezvoltarea gustului pentru frumos, arta și pentru dezvoltarea unei personalităti complexe.
Elementele plastice care se invată la grădinită sunt: punctul, linia, pata de culoare, forma și combinatii ale acestora. Poti tine cont de aceste aspecte atunci cand ii propui copilului activităti de desen acasă.

In prima etapă, copilul invată să deseneze utilizand creionul grafic, apoi creioanele colorate și mai tarziu carioca. Pentru utilizarea elementelor grafice și instrumentele specifice desenului, ii poti propune copilului activităti cu teme simple precum: Fulgerul, Floarea, Nori, Soarele, Omul, Bradul, Copacul, Sacul, Clopotelul, Mașina, Steluta, iar mai apoi  poti trece la compozitii simple, apoi mai complexe, avand ca posibile teme anotimpurile, familia, prietenii, jucăriile, parcul etc.
Activitatea de pictură se deșfăsoară diferit de cele de desen prin faptul că se utilizează instrumente diferite (pensula, acuarele, guase, pasta de dinti, paie, dopuri de plută etc.) păstrandu-se aceleași teme sau se pot alege și altele, în functie de context și de varsta copilului.

Prima formă de exprimare prin pictură la copiii mici este dactilopictura sau pictura cu degetelul. La această varstă, copiii nu au bine dezvoltati mușchii mici ai mainii și nu iși pot coordona bine mișcările, fiindu-le foarte greu să picteze cu pensula. De aceea, invată să picteze mai intai cu degetul, urmărind ca mai apoi să utilizeze pensula sau alte instrumente (vata, stampile etc). Așadar, prin pictura, desen și modelaj, adultul formează copiilor deprinderi de lucru, capacităti de exprimare, il ajută pe copil să realizeze corespondente intre elementele de limbaj plastic și natură, stimulează expresivitatea și creativitatea și nu în ultimul rand, dezvoltă armonios și multilateral personalitatea copilului.

Creativitatea si imaginatia copilului sunt in plina dezvoltare la acesta varsta. Adultului ii revine rolul de a-l ajuta pe copil sa-si dezvolte aceste procese fara sa-l inhibe pe copil. Iata de ce adultul trebuie sa-i ofere copilului instrumentele cu care sa-si dezvolte creativitatea, fara a-l ingradi. “ Socoti ca formă de expresie a dinamismului interior, desenul, în toate formele sale, ( desen după natură, desen decorativ,artistic, tehnic) reprezinta principalul mijloc de familiarizare a elevului cu limbajul artelor plastice, de stimulare a expresivitătii plastice. Această componentă a educatiei estetice iși propune să dezvolte la elevi capacitatea de a discerne frumosul pictural de nonpictural, figurativul de nonfigurativ, să le formeze abilităti vizuale și manuale, gustul și imaginatia, dar și elemente de gandire și comunicare plastică”

Desenul poate fi utilizat în diferite scopuri:

• ca test al nivelului mental, evaluarea inteligenței cu ajutorul desenelor;

• ca mijloc de comunicare, testându-se astfel nivelul de dezvoltare al limbajului și al comunicării în general;

• ca mijloc de explorare a afectivității copilului;

• ca mijloc de cunoaștere al propriului corp și al orientării în spațiu.

Un tablou singur este o stare, iar pentru a-l putea înțelege pe copil este bine să-l urmărim în timp. Prin desen și pictură copilul se eliberează, își exprimă atât senzațiile vechi, cât și pe cele noi, se înțelege pe sine și se transformă.

Odată ce stăpânește acest limbaj, copilul este capabil să formuleze orice, nimic nu mai rămâne ascuns. “ Gradul de complexitate al desenului este un indice al combinatoricii mintale. Raspunsul prezinta o poveste nu doar prin numarul mare de detalii, dar si prin interactiunea elementelor componente ale desenului”

Atât educatoarele, cât și părinții trebuie să încurajeze și să ghideze pașii copiilor pentru dezvoltarea gustului pentru frumos, artă și pentru dezvoltarea unei personalități complexe. Pentru a ajunge la cunoașterea și înțelegerea frumosului din natură și artă, precum și din viața socială, copilul trebuie ajutat să recunoască elementele limbajului plastic care se regăsesc în mediul înconjurător – punctul,

linia, forma, culoarea.

La primele activități, educatoarea învață copiii să țină creionul și hârtia în mână, să simtă că au ceva în

mână, că au ceva în care depun un efort. Pe o foaie le cerem copiilor să deseneze punctișoare sub formă de grăuncioare, apoi ploiță din linii verticale, un balonaș și ață, panglici. Apoi, ținând în mânuță foaia, ei vor desena calea ferată, compusă din linii verticale și orizontale, o scară, punctișoare în locul cuiului; îi învățăm mișcările circulare mestecând mămăliga, pisicuța rostogolind ghemul, mingea ce se

rostogolește, soarele.

Activitatea de pictură se desfășoară diferit de cea de desen, prin faptul că se utilizează instrumente diferite (pensula, acuarele, guașe, pasta de dinți, paie, dopuri de plută etc.), păstrându-se aceleași teme sau se pot alege și altele, în funcție de context și de vârsta copilului. Prima formă de exprimare prin pictură la copiii mici este dactilopictura sau pictura cu degetul. La această vârstă, copiii nu au bine

dezvoltați mușchii mici ai mâinii și nu își pot coordona bine mișcările, fiindu-le foarte greu să picteze cu pensula. De aceea, învață să picteze mai întâi cu degetul, urmărind ca mai apoi să utilizeze pensula sau alte instrumente (vată, ștampile etc.). La vârsta de 6-7 ani copiii cunosc culorile de bază și le aplică în practică.

Amestecând mai multe culori, ei obțin o nuanță. Copilul trebuie învățat cum să combine și cum să îmbine. Copilul nu poate să învețe prin explicație, demonstrație, ci doar prin activitatea practică. Prin mimică ne vorbește despre agresivitate, prin culoare redă starea psihologică a unei ființe. „Fenomenul estetic este prea

Complicat pentru a se lasa deslusit de la sine, pe baza sensibilitatii sipredispozitiilor native ale primitorului. Nevoia unui ghidaj initial se impune. Odata cu interioarizarea unor scheme de intelegere si valorizare a orizontului estetic, tinerii vor dobandi o anumita autonomie axiological, o independente asumata, responsabila de raportare la frumos. Dar, Pana atunci, e nevoie de un effort deliberat si metodic de alfabetizare si de formare estetica de si dimpreuna cu altii”.

Forma joacă un rol important în expresivitate. Copilul folosește pătratul la redarea batistuței, a casei, ferestrei, triunghiul pentru a reprezenta bradul, trapezul la acoperiș.

Descoperirile copilului vizează:

• acoperirea spațiului plastic, încercări compoziționale;

• centrul de interes, gruparea egală/inegală a semnelor;

• încercarea de trecere de la „povestea haotică” la grafierea semnelor relevante, ce pot fi recunoscute (soare, copac, casă, iarbă, nor, pasăre …);

• legarea semnelor, trecerea de la „intuiția involuntară” la luarea în stăpânire conștientă a spațiului plastic (floarea în grădină, lângă casă; copacul are simțiri; soarele e sus;iarba e pe pajiște; pasărea e pe cer …);

La nivelul culorii:

• descoperă calitățile constructive și spațiale ale culorii sau ale petei;

• lucrează voluntar/involuntar cu tonuri închise/deschise, culori calde/reci;

• este prețuită, deopotrivă, pata plată și cea vibrată (în mod simplist);

• operează în monocromie simplă și dezvoltată;

• descoperă în lucrări game: simplă, compusă, caldă-rece, (uneori) dominanta de culoare și accent.

Din punct de vedere psihologic, desenul poate fi utilizat, fie ca test de inteligență, fie ca test de personalitate. Ca test de inteligență – testul omului – detaliile anatomice și vestimentare calculează vârsta mentală a copilului. Testul omului arată expresia de sine a copilului. Ca test de personalitate,desenul este luat drept oglinda de reflexie a personalității. Copilul desenează spontan ceea ce consideră important pentru el, fie acest lucru pozitiv sau negativ. Pentru copil, desenul exprimă un fel de proiecție a existenței sale. Persoana desenată este copilul însuși căruia, de multe ori, îi dă propria vârstă și sex. Diferențe semnificative în reprezentarea grafică a omului pot indica tendințe regressive sau tendința de a crește. Persoana desenată reprezintă expresia de sine și imaginea corpului cu emoțiile trăite de copil. Modul în care îl reprezintă depinde de dorințele sau defectele acestuia. Prin acest proces de proiecție, copilul poate să își prezinte problemele sale, sentimentul de sine, anxietatea și mecanismele sale de reacție sau mecanismele de apărare.

Prin intermediul culorilor, formelor, proporțiilor acestora (prin limbajul plastic) se formează deprinderile de prezentare a propriilor idei, sentimente, trăiri, stări interioare.

De asemenea, prin pictură, desen și modelaj, adultul formează copiilor deprinderi de lucru, capacități de exprimare, îl ajută pe copil să realizeze corespondențe între elementele de limbaj plastic și natură, stimulează expresivitatea, creativitatea și dezvoltă armonios și multilateral personalitatea copilului.

Desi nu este un artist, prescolarul elaboreaza plastic, cu o placere imensa. Lucrand cu pensula sau cu creioane colorate, manifesta o atitudine de uimire in fata realitatii si in fata propriilor produse. Este preludiul viitoarei conduite creative. Se indeparteaza de realitate din motive affective, dar mai ales din cauza absentei instrumentelor specifice artei plastice. Adultul il va instrument ape copil cu principalele elemente de limbaj plastic si il va stimula sa le reproduca, sa le transforme, sa le asocieze. Aceste elemente sunt:

– punctual plastic, static sau dynamic pe care prescolarul il va multiplica, supradimensiona, antrena in misacre;

– forma plastica spontana ( create prin scurgere, stropire, pulverizare) sau elaborata;

– culorile sunt supuse operatiilor de amestecare, juxtapunere, contrastare( contrastul culorii in sine, inchis-deschis, cald-rece, complementar, simultan, de cantitate);

– linia, prescolarul invata sa exprime prin linie energie, miscare, spatialitate, sa separe dar sis a unifice;

– compozitia plastica rezultata din organizarea relatiilor dintre elementele compozitionale;

– spatiul plastic rezultat din ordonarea unitara si expresiva a elementelor plastice; prescolarul il poate realize aglomerat dar si dispersat, apropiat sau departat, conferindu-I delicatete sau vigoare.

Elementele de limbaj plastic vor fi imbinate cu cele de tehnica:

– dactilopictura confera flexibilitate, abilitate in folosirea degetelor si favorizeaza armonizarea culorilor prin combinarea lor;

– tehnica tamponului ii confera copilului libertate in alegerea materialelor si mijloceste fuzionarea culorilor;

– tehnica stampilei poate fi aplicata si in lucrarile colective; suportul stampilei este variat, ceea ce genereaza receptivitatea copilului pentru posibilitatile oferite de natura;

– tehnica conturului permite ordonarea elementelor compozitionale, echilibrarea compozitiei; conturul si culoarea se sustin reciproc;

– tehnica pieptenului implica un studio despre linii orizontale, verticale, oblice, ondulate, totul conducand la efecte deosebite;

– tehnica scurgerii si suflarii dezvolta sensibilitate pentru armonia cromatica.

Toate aceste continuturi si operatii specifice educatiei plastice sunt interiorizate si, mai tarziu, aplicate in alte acte creative.

1.4. Metode și procedee folosite în activitatile plastice    

   Posibilitatea de a intelege și a simti frumosul din artă, din mediul inconjurator, din viata socială și de a dezvolta aptitudinile de creatie artistică, se realizează și în gradinită. La varsta prescolară educatia estetica nu se poate separa de procesul de cunoastere a realitătii, de contactul direct cu obiectele și fenomenele din mediul inconjurător. în vederea infaptuirii acestei educatii, se tine seama de particularitatile psiho-individuale, de posibilitătile de percepere a frumosului de către copii mai ales de faptul că la varsta preșcolară copiii au tendinta de a exprima în lucrările lor ceea ce văd, aud.

Avand în vedere particularitătile mentionăte, că și scopul și sarcinile ce ne revin, a se dirijează atentia copiilor spre aspectele cunoscute lor din mediul inconjurător, în felul acesta ei vor  reuși să realizeze în creatiile lor aspecte deosebit de interesante, dandu-le posibilitatea sa-și manifeste aptitudinile cat și dorintele lor estetice.

In realizarea acestei idei am folosit activitătile de desen ori de cate ori a fost  nevoie chiar atunci cand timpul este neprielnic pentru jocurile în aer liber.

          Pictura constituie o activitate prin care jucandu-se, copiii ne dau posibilitatea să constatam felul cum vad, cum inteleg lumea, ce i-a impresionat mai mult din multitudinea aspectelor văzute, ce le-a retinut atentia, să descoperim interesele și nazuintele lor. în acest scop am cautat să le dezvolt interesul și dragostea pentru activitatea de desen și pictură, folosind mijloace de realizare și modalitati de educare.

          Am observat că la inceput preșcolarii „desenau” din dorinta de a actiona cu creionul, cu culorile, de a trasa linii orizontale și verticale fără că mai inainte sa-și fi propus o anumită temă, un anumit subiect, doar o simplă mazgaleală. Uneori, motivau: „am desenat ceva, ce știu eu” și după multe insistente imi spuneau că este o minge sau hăinută, ceea ce de fapt iși doreau.

           Pentru a le trezi interesul pentru pictura, am inceput mai intai cu exercitii de desen, incercand mai multe procedee. în loc de tabla am folosit colile mari de hartie albastra, pe care ei au mazgalit, ceea ce au vazut, ceea ce și-au imaginat, apoi am schimbat colile albastre cu cartoane albe, pe care au desenat cu creioane negre și colorate, ca numai dupa aceea să le dau o anumita tema, un obiect și numai dupa aceste exercitii de desen am trecut la activitatile de pictura.

            Dupa cateva activitati în care am facut exercitii de preparea culorilor și combinarea lor, dupa preferinta fiecaruia, în scopul redarii expresive a imaginatiei, am trecut la desfașurarea unor activitati de pictura cu teme propuse de mine. Toate aceste modalitati de lucru le-am facut din dorinta de a le stimula imaginatia pentru o astfel de activitate, ei lucrand nestingheriti au reflectat în picturile lor obiecte și fenomene din realitatea inconjuratoare. Indata ce activitatea a luat sfarșit, le-am cerut să verbalizeze ceea ce au realizat și să motiveze lucrarea proprie. Din raspunsurile primite mi-am dat seama de bogatiile imagintiei lor, sau de saracia acesteia, de volumul cunoștintelor pe care-l poseda fiecare copil din grupa.

  Odata formata parerea mea despre posibilitatile lor de realizare, am inceput o activitate dirijata. Am cautat să le pun la indemana foi mai mici de bloc, le-am dat o tema anumita.

  O alta modalitate prin care am cautat să le imbogatesc cunoștintele copiilor pe care le pot transpune cu ușurinta în picturile au fost plimbarile în jurul gradinitei. Cu aceasta ocazie copiii au observat ca toamna frunzele copacilor incep să se ingalbeneasca, ruginesc, cad, altele mai sunt încă verzi. Le-am cerut să stranga frunze ca să le ducem în gradinita. Actiunea aceasta mi-a dat posibilitatea să constat ca preșcolarii au preferinte pentru anumite culori, deoarece unii au adunat numai frunze galbene, altii verzi și cativa frunze cu un colorit diferit. Intr-o activitate le-am cerut să pictam un parc și să realizam și noi culori asemanatoare, apropiate de culorile frunzelor adunate de ei. Pentru realizarea acesteia le-am pus la indemana acuarele și le-am dat și model cate o frunza, atragandu-le atentia să foloseasca foarte putina apa. Pentru culorile frunzelor de toamna, de pilda, i-am invatat să combine culoarea galbena cu culoarea maron. în primele activitati n-am obtinut rezultate multumitoare, copiii foloseau foarte multa apa, pensula era prea incarcata cu culoarea dorita.Treptat, copiii au reușit să se deprinda cu combinarea culorilor, cu realizarea temelor date și astfel am ajuns la executarea unor desene și picturi originale, cu un colorit care uneorima impresiona și pe mine

     Pentru eficienta activitatii plastice și pentru influentarea capacitatii creatoare a preșcolarilor, am aplicat și alta modalitate: am dat copiilor foi pe care era se afla conturul unei fetite. Copiii urmand să coloreze cu acuarele imbracamintea, incaltamintea, cu culorile lor preferate.

                  Pentru a asigura exprimarea cat mai  complexa a personalitatii copiilor în propriile lucrari și pentru a stimula capacitatea de exprimare libera a impresiilor lor, le-am propus să picteze curtea cu flori din fata gradinitei fie pe timp primavara, vara, fie pe timp de toamna. Am constatat ca foarte multi copii și-au ales primavara, realizand trandafirii infloriti și toamna, crizanteme cu frunze galbene, ruginii, maro.

                  Activitatile de pictura ne dau posibilitatea să le dezvoltam copiilor gustul estetic, sa-i initiem în tehnica picturii și a combinarii culorilor și sa-i obișnuim cu limbajul plastic.

          Cu cat se va solicita mai mult efortul intelectual și creativ al copiilor în procesul didactic, cu atat va crește șansa dezvoltarii personalitatii creatoare a preșcolarului.

Modernizarea continua a procesului instructiv-educativ, impune ca strategiile aplicate să fie cat mai riguros selectate și intr-o forma accesibila, novatoare. Prin folosirea diversificata a metodelor, se urmarește eludarea monotoniei, plictisului, rutinei, deschizand în sufletul copilului dorinta de invatare intr-un mod eficient și creativ.

Invatarea activa are la baza implicarea copilului în procesul de invatamant transformandu-l intr-un coparticipant la propria instruire și educare. Prin accentuarea caracterului formativ educativ a tuturor strategiilor se contribuie la dezvoltarea potentialului individual, a capacitatii de a opera cu informatiile asimilate, de a le aplica în practica, la dezvoltarea capacitatii de a investiga de a cauta solutii situatiilor problema.

Metodele noi interactive se bazeaza pe cooperarea dintre copii în timpul unei activitati. Ei trebuie să relationeze unii cu altii astfel incat responsabilitatea individuala să devina presupozitia majora a succesului.

 Metode   folosite în stimularea creativitatii copiilor:

Metoda brainwriting sau 6/3/5 este o metoda interactiva de grup de stimulare a creativitatii.
          Presupune un numar de 6 copii care enumera 3 solutii, pe care le va nota  educatoarea pe o foaie, pe parcursul a 5 minute, rotindu-se foaia pe care deseneaza sau spune fiecare cele 3 idei, în așa fel incat fiecare foaie să treaca pe la toti cei 6 participanti, obtinandu-se în final o multitudine de solutii, variante, idei.

Metoda poate fi aplicata în mai multe variante, în functie de o serie de criterii. Grupul creativ poate contine membri obișnuiti ai grupului natural neselectionati dupa criterii creative.

In acest caz se pot admite chiar și doua sau o singura solutie la fiecare rotire. Dar poate fi constituit și din membri selectionati pe criterii creative, în acest caz solicitandu-se minimum 3 variante de solutii la problema de rezolvat și rapiditate mai mare. în aceasta varianta, intr-un timp scurt se obtin un numar de idei 6x3x5 = 90.

Exemplu  – Arta – Desen: „In vacanta”

Obiectiv: Stimularea creativitatii de grup a copiilor. Copiii sunt impartiti în grupe de cate 6.

Material folosit: Coli de hartie, creioane colorate.

Sarcina jocului: Reprezentarea prin desen a unor elemente  care să ilustreze o tema, continuand și compltand totodata desenul copiilor.

Desfașurarea jocului: Copiii sunt impartiti în grupuri de cate 6. Fiecare copil al grupului iși alege cate o culoare cu care va lucra, diferita de a celorlalti 5 colrgi de grup.

Educatoarea prezinta jocul: Astazi, la Centrul Arta vom desena tema „In vacanta”. Fiecare copil să se gandeasca care vor fi primele 3 elemente care vor alcatui desenul lui. Dupa ce veti desena cele trei elemente, dati foaia colegului din dreapta pentru „ a citi „ desenele și pentru a continua desenul vostru.

Astfel se alterneaza activitatea individuala cu cea de grup. Foile se deplaseaza apoi de la stanga la dreapta pana ajung în pozitie initiala. Fiecare copil, cand primește coala colegului din stanga să , privește desenul, identifica elementele desenate și incearca să adauge altele, să le completeze ori să le modifice creativ fara a se departa de tema redata de colegul sau.

Se urmarește ca schimbul de fișe să se faca în ordinea stabilita, respectandu-se regula. Noteaza implicarea fiecarui copil în realizarea temei. Fiecare lucrare realizata va reprezenta o subtema a temei prezentate la inceputul activitatii. Copiilor li se solicita să gaseasca un titlu care să defineasca continutul desenului. Exemplu: „In vacanta, la bunici”, „La mare”, „In tabara”. Deoarece fiecare copil deseneaza cu o singura culoare, educatoare are o evidenta clara a contributiei fiecaruia în realizarea temei.

Prin metoda brainstorming (asalt de idei, furtuna în creier)  se stimuleaza creativitatea în grup , constituie o tehnica de descoperire a noului,  în scopul dezvoltarii creativitatii preșcolarilor.

Brainstorming-ul ofera posibilitatea manifestarii libere, spontane a imaginatiei membrilor grupului, crește productivitatea creativitatii individuale ca urmare a interactiunii membrilor și a actionarii lor intr-o solutie de grup.

In aplicarea metodei trebuie parcurse mai multe etape.

Etapa pregatitoare cu cele 4 faze:

a) faza de investigare a membrilor grupurilor și de selectionare a acestora în vederea constituirii grupului creativ;

b) faza de antrenament creativ care consta în organizarea și familiarizarea cu tehnicile;

c) faza de pregatire a ședintelor de lucru în care se aranjeaza sala de grupa, se alege momentul zilei, se verifica materialele necesare, se anunta copiii regulile, fazele, durata interventiei fiecarui copil, precizandu-se faptul ca fiecare spune o singura idee chiar daca în minte are mai multe, luandu-se cuvantul pe rand. Se admite interventia numai celor care preiau ideea și o continua.

d) faza productiva a grupului de creativitate, în care se manifesta asaltul, furtuna creierului; copiii nu critica, nu lungesc durata exprimarii, incearca să emita cat mai multe idei proprii noi, să dezvolte ideile colegilor, să analizeze, sa-și imagineze.

Cadru didactic nu are voie să emita idei, să comenteze. El intervine numai cand nu se respecta regula, reformuleaza sau repeta sub forma de clarificare sinteza. Are rol de a incuraja, stimula, coordona, dirija activitatea creatoare a grupului.

Brainstormingul stimuleaza creativitatea în grup, spiritul competitiv și are efecte psihologice incontestabile: crește increderea în sine și în altii, produce placere personala, crește spiritul de initiativa.

Tehnica viselor – este o metoda bazata pe meditatie, în care copilul iși  exerseaza imaginatia, invatand să se gandeasca la viitor, să se proiecteze pe sine intr-o alta locuinta, la școala, la o alta varsta.

Obiectiv: Stimularea imaginatiei și intelegerea evolutie personale și a mediului social. Grupa de copii va fi organizata în 4 grupuri.

Sarcina didactica: în cadrul temei „Orașul meu” fiecare copil iși va imagina cum va arata localitatea natala cand va fi mare.

Grupa 1. „Lingviștii”:Realizati un text de 5-7 propozitii în care să descrieti localitatea voastra în viitor.

Grupa 2.”Constructorii”: Construiti orașul vostru așa cum va imaginati ca va fi, cand veti fi voi mari.

Grupa 2: „Desenatorii”: Desenati cum vreti să arate orașul vostru, cand veti fi mari.

Grupa 4: „Actorii”: Inchipuiti-va ca ati crescut mari și sunteti actori papușari. Prezentati un program artistic la Teatru de papuși din localitatea voastra.

            Copiii iși imagineaza în grup, colaboreaza pentru rezolvarea sarcinii de lucru. Educatoarea stimuleaza copiii  în functie de grupa în care colaboreaza, sugerand diverse procedee: să amplifice, să diminueze, să schimbe așezarea spatiala, să multiplice etc., să efectueze combinatii care să modifice spectaculos rezultatul.

            Cand toate echipele și-au terminat lucrul, iși prezinta pe rand creatiile. Se cere copiilor cat mai multe detalii și se apreciaza cantitate elementelor schimbate, rodul imaginatiei copiilor. 

            Apoi educatoarea lanseaza o alta tema: „Ganditi-va ce poate fi realizat cu adevarat din ceea ce voi ati proiectat în viitor.”Timpul la dispozitia copiilor este masurat cu o clepsidra. Din nou, fiecare grup prezinta solutiile viabile în functie de timpul transpunerii în realitate.

Avantajele metodei:

–        stimuleaza imaginatia și creativitatea;

–        impune stabilirea unei legaturi intre lumea reala și cea imaginara, dezvolta simtul realitatii;

–        dezvolta gandirea creativa;

–        stimuleaza buna dispozitie.

           Trebuie avuta în vedere eliminarea factorilor care blocheaza manifestarea creatoare a preșcolarilor.

O conditie importanta este să nu se supraincarce programul unei zile prin planificarea în cadrul etapelor a unui numar mare de activitati desfașurate în grupuri, și să lase libertate în formarea grupurilor și alegerea partenerilor de joc, materialelor și tematicilor. Autoritatea, relatiile reci, indiferente ale cadrului didactic produc blocaje. Neincrederea în fortele proprii, starea de teama de a comunica a copiilor, descurajarea ideilor de catre cadrului didactic, rigiditatea metodologica, conduc la instalarea elementelor de blocaj.

Pentru a reuși să stimuleze creativitatea preșcolarului, educatoarea trebuie să fie model de creativitate, să cunoasca și să stimuleze potentialul creativ al fiecarui copil, să recurga la creativitatea în grup.

In realizarea temelor propuse am folosit principalele teme de limbaj plastic:

–        punctul plastic, pe care copilul il multiplica, il concentreaza sau il risipește egal sau inegal, pe suprafata de lucru;

–        linia- copilul invata să exprime prin linie energie, mișcare, spatialitate; copilul este obișnuit în lucrarile plastice ca linia se obtine din inșiruirea punctelor stranse unul langa altul;

–        pata de culoare se formeaza cand se strang mai multe puncte unele în altele;

1.5.Tehnici de lucru folosite în activitatile plastice

Educatia plastica reprezinta educatia acelor simturi care se bazeaza pe inteligenta si gandirea creatoare a copiilor. Creatia copilului este, de fapt, o punte intre gandire si imaginatie. Astfel, sarcina cadrului didactic capata o complexitate aparte.

Educatia plastiva initiaza copiii nu numai in dezvoltarea unui limbaj plastic adecvat, ci si in dezvoltarea sensibilitatii dandu-le copiilor posibilitatea de exprimare a unor continuturi emotionale cu ajutorul desenului.

Toate aceste lucruri se pot realize prin cunoasterea temeinica a diferitelor procedee tehnice in artele plastice.Pentru aceasta, trebuie sa avem in vedere relatia dintre instrument si material. Fiecare instrument actioneaza asupra suportului intr-un mod variat, oferind posibilitati de exprimare diferita.

Urmarind formarea creativitatii copilului la varsta prescolara, consider importanta diversificarea tehnicilor artistico-plastice in activitatea de formare a deprinderilor de exprimare plastica.

Prin diversificarea acestor tehnici, copiii transforma materialele propriu-zise in cu totul si cu totul altceva, fara sa-si piarda propria structura. .

Tehnicile artistico-plastice sunt clasificate pe trei catergorii:

Tehnici picturale: ceracolor, acuarele, guasa, creta colorata

Tehnici decorative: grafit, tus, carioca, colaj

Tehnici de modelare: decupaj, origami, modelaj

Diversificand tehnicile, instruirea este subordonata jocului, avand in vedere posibilitatea dezvoltarii creativitatii prin spontaneitate.Copiii trebuie incurajati sa fie creativi si inventivi

In stimularea creativitatii copiilor preșcolari prin activitatile de pictura și desen un rol important il au și tehnicile de lucru folosite de educatoare. în lucrarile realizate am imbinat elementele de limbaj plastic cu cele de tehnica:

Una dintre aceste tehnici este dactilopictura. Mana lucreaza firesc prin contactul tactil cu apa, cu materialele pe care copiii le folosesc. Stimulandu-se posibilitatile de exprimare artistica, prin metode, mijloace de expresie, copiii realizeaza în dactilopictura legile de baza ale unei lucrari, ale unei compozitii. Prin simbolurile grafice reflectate în dactilopictura, prin libertatea în alegerea temei, copiii preșcolari transpun în culoare bogatia informatiilor de care dispun și cu care opereaza, dau libertate memoriei cromatice și figurative. în dactilopictura li se da libertatea sa-și aleaga terna, apoi sunt indrumati sa-și aleaga materialul (foaie de hartie, faianta, pietre, lemn), să se gandeasca ce ar dori să picteze pe suprafata aleasa. Prin contactul mainii direct cu hartia, copiii incep de la grupa mica să știe cum sa-si dozeze efortul la apasare, ating ușor hartia, cu mișcari fine ale degetelor și ale mainii intregi.
          In dactilopictura se pot folosi toate cele cinci degete ale mainii drepte. Folosind aceasta tehnica, mana copilului capata o mare flexibilitate, o mai mare siguranta, iar mușchii mici ai mainii se dezvolta și se intaresc.

Aceasta tehnica de lucru are darul de a trezi interesul copiilor pentru activitatea de pictura, stimulandu-le independenta și creativitatea.

Tehnica picturii cu pasta de dinti Tehnica este asemanatoare cu cea a dactilopicturii,iar copiii primesc aceleași indicatii privind modul de executie și pastrarea acuratetei foii. Copiii pot lucra și folosi pensoane cu parul mai aspru și scurt. Urma lasata de pasta de dinti este frumos conturata.  Dar cu pasta de dinti copiii pot lucra și pe foi negre diferite teme: ,,Ninge cu fulgi mari”, ,,Orașul iarna’’

Tehnica șabloanelor aplicate prin folosirea sitei  – Șablonul se confectioneaza de preferinta dintr-un material plastic, care nu absoarbe vopseaua, se aplica materialul dorit apoi se așeaza sita de sarma, peste care cu ajutorul unei periute de dinti se trece vopseaua în prealabil pregatita pe toata suprafata materialului, ramasa libera prin aplicarea șablonului. Apoi se ridica ușor sita și șablonul de pe material, ramanand astfel silueta modelului dorit.

Alte posibilitati de imbogatire a fanteziei copiilor ofera tehnica stropitului prin sita și șabloane. Pe suprafata de decorat se aplica șablonul decupat din hartie simpla de ziar sau fel de fel de obiecte (chei, cuie, frunze), prin mutare repetata, dupa fiecare strat de vopsea suflata se obtin efecte de umbra, de indepartare și apropiere a siluetelor.

Avand în vedere faptul ca la varsta preșcolara copiii au tendinta de a exprima în lucrarile lor ceea ce vad, aud, ca au un deosebit spirit de imitatie, dorinta de cunoaștere, tendinta de a folosi creionul, culorile, au nevoie continua de mișcare, se poate folosi de asemenea și tehnica ”Suprapunerea” sau ”Pata de culoare”.

De exemplu, pe foaia de hartie li se precizeaza copiilor să faca doua pete de culori diferite, așezate una peste alta. Se indoaie apoi pe marginea petelor foaia pe verticala, se muchiaza și se preseaza. Deschizand foaia se cere copiilor să verbalizeze pictura obtinuta. Astfel, aceeași pictura are 3-4 intelesuri – seamana cu un fluture, o frunza de trifoi cu 4 foi, o floare, o pasare. Aceasta tehnica ii pune pe copii în situatia. de a-și imagina conturul unui obiect sau fiinte ce trebuie realizata, stabilind caracterul analitic sau sintetic al gandirii acestora.
          Tehnica ștampilelor (din cartofi) Pentru aceasta se folosesc cartofi mai mari și proaspeti. Se taie cartoful în doua jumatati. Cu varful cutitului se deseneaza pe suprafata lui modelul dorit. Cu ajutorul cutitului trebuie scos modelul în relief. Pe ștampila rezultata astfel se aplica cu pensula tempera și se ștampileaza pe materialul dorit. Daca se realizeaza un model cu mai multe culori (pe același cartof) se va colora fiecare element în culoarea ceruta, important este ca inainte de a da cu culoare pe cartof acesta să fie bine șters.

Aceasta tehnica se poate aplica teme ca  'Rochita papușii' sau 'Decoram șervetelul', copiii realizand lucrari frumoase și interesante.       

Pentru folosirea acestei tehnici se mai pot confectiona ștampile din dopuri de pluta, care au o mai mare durabilitate decat cele din cartofi care se pot folosi o singura data.

 Cu ajutorul ștampilelor din pluta, prin repetare, alternare și simetrie se pot crea motive noi, care dezvolta orientarea în spatiu a copiilor (aproape, departe, sus, deasupra, langa) am folosit-o mai ales pentru lucrari colective; suportul ștampilei este variat ceea ce genereaza receptivitatea copilului pentru posibilitatile oferite de natura.Ex. “Primavara”, “Copac cu mere roșii”.

Gumele de șters sunt un material ideal pentru realizarea unor ștampile. Astfel, se pot realiza motive mai pretentioase ca animale sau plante stilizate, cifre, figuri geometrice.

Tehnica tamponului mijlocește fuzionarea culorilor și ofera copilului libertate în alegerea culorilor. Ex. “Copac cu frunze ruginii”, “Legume și fructe de toamna”, “Flori și fluturi”.

Cu ajutorul tamponului umezit se ia vopseaua direct de la butonul de acuarela și prin tamponarea repetata se obtin efecte sub forma de peisaje sau decoratiuni, tapete, covoare.

O alta tehnica executata cu ușurinta de catre copii este tehnica pensulei aplicate. Se foloseste acuarela direct din cutie. Cu o pensula groasa imbibata în culoare se aplica pe suprafata de decorat pete, amprente ale pensulei groase.

Prin aplicare repetata în functie de modelul dorit se pot obtine elemente florale sau peisaje.

Tehnica picturii pe lipici  – Se aplica pe foaia de decorat un strat subtire de lipici peste care – cu ajutorul unei pensule groase – se pune vopseaua în culoarea dorita. Apoi, cu ajutorul unui betișor, coada pensulei sau cu degetul se graveaza fel de fel de omamente ca: linii cercuri sau alte desene. Aceasta lucrare trebuie executata pana nu se usuca stratul de lipici. Efectele astfel obtinute se preteaza pentru decorarea unor suprafete mai mari, de exemplu, hartie pentru ambalarea unor cadouri, mape, etc.

Pictura cu palma – Se unge palma cu un strat de vopsea mai concentrata și aplicand-o apoi pe suprafata de decorat, se obtine o pata care sugereaza un model oarecare, ce poate fi completat cu ajutorul dactilopicturii sau chiar cu pensula, obtinandu-se astfel diferite imagini ca, de exemplu, un cocoș. Aplicand palma de mai multe ori în același loc și invartindu-se în acelasi timp foaia de hartie se obtin efecte sub forma de floare, de soare sau alte imagini.

Tehnica conturului  permite ordonarea elementelor compozitionale; conturul și culoarea se sustin reciproc. Ex. “Cosuletul cu oua de Paști”, “Vaza cu narcise”.

Tehnica scurgerii și suflarii culorii dezvolta sensibilitate pentru armonia cromatica. Ex. “Camp cu iarba și cu flori”, “Albumul”.

 Tehnica plierii hartiei: Se realizeaza astfel: peste petele de culoare puse cu pensule groase pe jumatate din suprafata hartiei se pliaza hartia pe jumatate și se netezește cu mana pentru a presa culorile aflate intre foi. Astfel, se obtin doua forme spontane identice, aflate fata în fata. . Exemple de activitati: „ Abracadabra, vrajitorie de culori”,  „Floarea”, „Fluturașul”.

Pictura cu trestia sau paiul: se picura mici pete de culoare pe hartie cu ajutorul pensulei sau a unui burete. Se tine paiul deasupra hartiei, orientat în directia se dorește să mearga pictura. Se sufla prin pai, iar culoarea se va intinde pe hartie. Copiii vor obtine astfel structuri atractive și creative. . Exemple de activitati: ”Tufișuri”,  „ Foc de artificii”

Pictura cu sfoara. Dupa ce s-a pus o cantitate mica de vopsea în mijlocul unei foi, copilul se folosește de o sfoara pentru a elimina vopseaua și a realiza un desen; se trage sfoara de la un capat, dupa ce a fost așezata intr-o anumita forma peste pata de culoare fluida intre doua foi. . Exemple de activitati: „Forme fel de fel”, „Vartejuri”

Pictura cu buretele: se taie buretele în bucati mici, ușor de manevrat. Exista mai multe moduri în care copiii pot să le utilizeze:

se inmoaie buretele în cutia cu culoare, apoi se trece cu el, în trasaturi largi, peste hartie;

se picteaza o latura a buretelui cu pensula, apoi se utilizeaza aceasta latura pictata ca o stampila;

se uda hartia și se intinde pe masa; utilizand un betișor sau o pensula, se picura pe hartie mici pete de culoare; acestea se absorb cu bucati de burete de diferite forme; va rezulta o structura interesanta pe care copiii o vor realiza în mod creativ, putandu-i da diferite interpretari.

Tehnica desenului decorativ cu ajutorul pieptenului. Se pregateste pe o placuta de faianta, tempera sau guașa nedizolvata, adica concentrata. Cu ajutorul unei periute de dinti se ung dintii pieptenului care se trag pe suprafata de decorat realizand astfel dungi (orizontale, verticale, oblice, valuri), dupa inspiratia fiecaruia și dupa felul cum este manuit pieptenele. “Covorul”, “Copacul”

Tehnica desenului cu lumanarea – în acest scop se folosesc lumanarile pentru pomul de iarna sau chiar lumanarile obișnuite.Cu ele se poate desena pe foaia de bloc. Daca lumanarea este colorata – de exemplu roșie sau albastra – se vede urma ei pe hartie; daca este alba, urma ei este vazuta atunci cand hartia este asezata în lumina. Dupa terminarea desenului se picteaza toata suprafata hartiei cu acuarela în culori tari (roșu, maro sau albastru inchis). Pe conturul desenat cu lumanarea, culoarea nu se prinde și astfel desenul apare alb sau colorat mai deschis pe fondul colorat inchis. Teme: „ Peisaj de iarna”, „ Plecarea berzelor”

Activitatea subtila ce combina intuitivul cu rationalul, cere copilului implicat în sfera artisticului un uluitor ansamblu de insușiri, prin intermediul carora devine o stralucita prezenta în conștiinta, adeseori grabita, a lumii.

Tehnica fluidizarii – Pentru intelegerea și insușirea procedeului tehnic de fluidizare, se propune colorarea rapida a unei foi – care a fost mai intai umezita pe toata suprafata ei – se pornește de la intrebarea: Ce se poate intampla cu o culoarea pusa pe o foaie umeda? Preșcolarii incearca să afle , să descopere, sau pentru fuzionarea a doua pete de culori umede le propunem ca aplicatie jocul culorilor inftatite.

Este necesar, în forme simple, chiar de la gradinita în activitatile artistico-plastice, initierea pe copiilor în folosirea și cunoașterea elementelor de limbaj specific, parcurgerea etapelor fazei de creatie:

1) Etapa de pregatire;

2) Etapa de incubatie – de incercare (il conducem și-l determinam pe copil sa-și puna intrebari, să caute lucrand);

3) Etapa de iluminare (se oprește la o idee) – actul de decizie;

4)Materializarea ideii;

5) Verificarea, aflarea unor date – pe baza unor elemente cunoscute (cu sprijinul educatoarei)

Copilul este partaș să descopere cu bucurie lucruri frumoase în lucrarea sa, conștientizandu-le, ele devin achizitii valoroase.

Caracteristic pentru preșcolarii mari este și faptul ca în procesul imaginatiei apare o orientare catre un anumit scop, deci o anumita intentionalitate. Apare totodata clar preocuparea copiilor de a-și alege materialele și uneltele cele mai adecvate scopului pe care-l urmaresc.

In cadrul activitatilor artistico-plastice este necesar ca preșcolarii să aiba posibilitatea să se manifeste liber, fara teama de a greși, de a li se face imediat aprecierea critica.

Se recomanda „amanarea evaluarii' pana la finalizarea lucrarilor, iar cand se fac aprecieri, să se faca în contextul unui climat stimulativ, fiindca observatiile critice facute în alte momente stanjenesc spontaneitatea creatoare a copiilor. în felul acesta se poate cultiva indrazneala, independenta, originalitatea.

Activitatea subtila ce combina intuitivul cu rationalul, cere copilului implicat în sfera artisticului un uluitor ansamblu de insușiri, prin intermediul carora devine o stralucita prezenta în conștiinta, adeseori grabita, a lumii.

Capitopul 2- Profilul psihopedagogic al copilului prescolar

2.1. Prezentare generala

“Expresia celor "7 ani de acasă", pe care omul îi are sau nu-i are, reflectă tocmai importanța pe care această perioadăo are în evoluția psihică a copilului”.

Copilul prescolar ia contact mai strans cu mediul de gradinita, diferit de cel familial, si traverseaza observativ mediul social (strada, magazinele, mijloacele comune de transport).

Cele trei componente ale mediului solicita copilului ajustari ale comportamentului la sistemele nuantat diferite de cerinte, in conditii de tutela, protectie si afectiune diferite, si creeaza si o mai mare sesizare a diversitatii lumii si vietii, o mai densa si complexa antrenare a deciziilor, curiozitatii, emotiilor si cunoasterii in situatii numeroase inedite. Astfel dezvoltandu-se bazele personalitatii copilului si capacitatile de cunoastere, comunicare, expresia si emanciparea personalitatii. Se dezvolta, de asemenea, capacitatile de proiectare in contextul evenimentelor prin care trece copilul. Capacitatile de cunoastere devin complexe, sunt insa specific impregnate de caracteristicile varstelor, si concomitent cu dezvoltarea lor, se dezvolta reprezentarile.

Fluiditatea acestui plan de produse psihice alimenteaza imaginatia, comportamentele si strategiile mintale care sunt incarcate de o simbolistica ampla si o emotionalitate complexa.

Tipul fundamental de activitate este jocul, care reprezinta o decentrare a psihicului de pe activitatea de percepere pe activitatea de implantatie in viata cultural-sociala, prin simbolizari ample si complexe. Tipul de relatii se nuanteaza si se diversifica, amplificandu-se conduitele din contextul colectivelor de copii. Are loc concomitent si diferentierea conduitelor fata de persoane de diferite varste si ocupatii, aflate in ambianta cultural-sociala a copilului.

Dezvoltarea fizica este evidenta, de la 3 la 6 ani are loc cresterea de la aproximativ 92 cm la 116 cm ca statura, si o crestere de la circa 14 kg la 22 de kg ponderal.

Progresele se manifesta si in domeniul culturalizarii legate de imbracare, igiena si toaleta. Imbracarea implica numeroase deprinderi, dar si competente implicate in decizia de a alege imbracamintea in functie de o serie de factori sezonieri sau ai zilei (imbracamintea de zi si imbracamintea de noapte). La 3 ani, copilul este dependent de adult pe acest plan. La 6 ani, el dispune de numeroase deprinderi legate de imbracare.

Prin toate cele descrise mai sus, copilul isi insuseste elementele de baza ale fondului de adaptare culturala, amplu concentrate in asa-numitii 'cei 7 ani de acasa'. Expresia isi mentine sensul, dar anii nu mai sunt 7, ci 6, si substanta conduitelor la care se refera nu se mai dobandeste numai in familie, ci si in gradinita.

Asadar, pana la 6 ani are loc acest amplu proces de constituire de deprinderi exprimate prin conduite alimentare, vestimentare si igienice etc. Importanta lor este mare si creeaza personalitatii un suport de adaptare ce are ecouri profunde ordonatoare generale, creand si un suport de responsabilitate pentru propria persoana si de autonomie reala, dar si de contributie la structura constiintei de sine, a eu-lui corporal.

Aceasta este una din perioadele de intensa dezvoltare psihica deoarece presiunea structurilor sociale, culturale, absorbtia copilului in institutiile prescolare solicita toate posibilitatile lui de adaptare, diferentele de cerinte din gradinita si din familie solicitand o mai mare varietate de conduite, iar contradictiile dintre solicitarile externe si posibilitatile interne devin astfel mai active, acestea constituind puncte de plecare pentru dezvoltarea exploziva a comportamentelor, a conduitelor sociale diferentiate, a castigarii de modalitati diverse de activitati, a dobandirii de abilitati inscrise in programele gradinitelor. Astfel,modul de a comunica al copilului precum si sociabilitatea lui, cresc.

Perioada prescolara este definita si ca „varsta descoperirii realitatii externe”. In aceasta perioada egocentrismul copilului incepe sa scada, mediul din gradinita ii impune anumite regului care il fac sa descopere realitatea obiectiva, sociala si naturala. Noua lui atitudine fata de acest mediu va fi exprimata prin permanenta intrebare: „De ce?”.Aceasta atitudine il va conduce pe copil la observare si experimentare intrucat aceasta perioada se caracterizeaza printr-o dezvoltare complexa ce pregateste terenul pentru evolutia psihica a copilului.

Stabilitatea si echilibrul emotional al copilului sunt inca precare la aceasta varsta. De aceea trebuie avut in vedere ca activitatea fundamentala a prescolarului ramane jocul, care are o contribuitie imensa la valorificarea si exprimarea experientei personale.

Precolaritatea este varsta la care relatia dintre gandire si limbaj are un anumit specific: ambele fenomene se dezvolta in corelatie si se influenteaza reciproc.Acest lucru ii permite cadrului didactic, dar si parintelui sa favorizeze dezvoltarea gandirii prin actiuni educative desfasurate asupra limbajului. Copilul, la ceasta varsta, se crede centrul universului. De aceea el vorbeste cu el insusi si face din jucarii adevarti interlocutori. Caracterul intuitiv caonsta in faptul ca rationamentele sale sunt legate de ceea ce vede si ceea ce face.

Avand o gandire preconceptuala, prescolarul nu sesizeaza inca esentialul. Aceste notiuni sunt individualizate cognitiv, afectiv si actional. Prescolarul nu este capabil sa-si organizeze cunostintelepentru a le pute utiliza in diverse situatii. Interdisciplinaritatea favorizeaza integrarea cunostintelor in sisteme coerente pregatindu-i pe copii pentru explorarea realitatii.

Se contureaza primele operatii ale gandirii. In interdependenta cu celelalte acizitii psihice si sub influenta mediului social, limbajul incepe sa se dezvolte. Memoria prescolarului castiga volum. Prescolarul este acum capabil sa opereze cu imaginile obiectelor pe care le-a perceput. Pe baza realului, copilul isi creaza un univers imaginar care ii satisface nevoile. In acest univers totul este asa cum el isi doreste. Produsele imaginatiei prescolarului se concretizeaza prin originalitate subiectiva

Trebuintele specifice acestei perioade sunt trebuinte de miscare, de cunoastere, de afectiune, de afirmare, de socializare

Tot in prescolaritate apare si se organizeaza vointa. Unrol important in dezvoltarea vointei il are relatia comanda-subordonare dintre copil si adullt.

Pe scurt, prescolaritatea este perioada formarii initiale a personalitatii copilului. Perceptia de sine devine mai complexa. In cadrul activitatilor de invatare dirijata pot fi descoperite disponibilitati aptitudinale pentru diverse activitati (pictura, cantec etc). Iata de ce rolul cadrului didactic in formarea personalitatii prescolarului poate fi unul definitoriu.

2.2. ADAPTAREA LA VIATA DE GRADINITA

Se considera ca exista cel putin trei planuri ale conduitelor in care este solicitata adaptarea prescolarului in mod diferit: planul deservirii, cel al prezentei regimului de activitati obligatorii din gradinita si implicit solicitarea intensiva a atentiei, a memoriei, a activitatilor intelectuale, prin aceasta si planul integrarii in colectivitate, in activitatile ce o caracterizeaza la un moment dat. Astfel, s-au pus in evidenta 6 tipuri de adaptare :

1) Adaptarea foarte buna se caracterizeaza prin despartiri fara ezitari de persoana care a adus copilul in gradinita, prin conduite saturate de curiozitate si de investigatie activa in mediul de gradinita. La acestea se adauga stabilirea rapida de relatii cu educatoarea si cu copiii din grupa.

2) Adaptarea buna se caracterizeaza prin despartirea fara ezitari de persoana care a adus copilul la gradinita, prin stabilirea facila de relatii verbale cu educatoarea si cu cativa copii din grupa, cu atitudine de expectativa si nu atitudine activa de investigatie.

3) Adaptarea dificila, intermitent tensionala se manifesta prin nervozitate, retinere tacita (de mana) a persoanei insotitoare, dispozitie alternanta, nesiguranta dar si curiozitate fata de ambianta.

4) Adaptarea tensionala continua se manifesta printr-o nervozitate de fond, prin retinere insistenta a persoanei insotitoare (insistente verbale – uneori scancit), prin stabilirea de relatii foarte reduse cu educatoarea si ceilalti copii. Conduite de abandon evidente.

5) Adaptarea dificila se manifesta prin refuzul copilului de a se desparti de persoana insotitoare, prin refuzul cvasi-general de a stabili relatii verbale (mutism), prin blocajul curiozitatii si al investigatiei, prin dispozitia tensionala evidenta si continua.

6) Ne-adaptarea, refuz activ al copilului de a se desparti de persoana insotitoare, negativism, uneori violent, conduite refractare, ori agresive.

La prescolarii mici exista cazuri cand adaptarea ramane foarte grea multe zile in sir, in unele cazuri, parintii abandonand si nu mai aduc copiii la gradinita. Adaptarea dificila poate dura la prescolarii mici de la 4 la 8-10 saptamani. Nervozitatea acestora devine si acasa mai mare si este insotita de anorexie (lipsa de pofta de mancare) si enuresis nocturn. Si copiii cu adaptare buna manifesta o crestere a nervozitatii intre saptamanile 4 si 6 insotite de fenomene semnalate pentru ceilalti, lucru ce se datoreaza "oboselii" de adaptare, amplificate de diferentele de regim din cele doua medii.

La prescolarii mijlocii, adaptarea foarte grea si grea se amelioreaza simtitor dupa 4-5 saptamani. Totusi, cei care raman cu adaptare dificila pana la 8-9 saptamani manifesta ne-participare la activitati obligatorii, negativism, mutism. O parte din copii cu adaptare tensionala intermitenta in primele zile se acomodeaza regimului de gradinita dupa 3-4 saptamani. La unii prescolari mijlocii, ca si la cei mici, se instaleaza dupa cateva saptamani de frecventare a gradinitei o afectiune de tip simbolic (dependenta afectiva) fata de educatoare, atitudine usor tensionala, dar foarte utila in constituirea de deprinderi si conduite legate de regimul de viata. Prescolarii mari devin dupa 3-4 saptamani bine adaptati la regimul de gradinita.

In primele zile de adaptare la regimul vietii de gradinita apar, ca relativ in stare critica, zonele afectivitatii. In etapa a doua, jocul este relativ blocat, copilul manifestand mai mult o particularitate doar observativa dupa intrarea in gradinita.

In relatia deprinderi-obisnuinte, deprinderile raman nealterate, insa obisnuintele trec printr-o faza critica evidenta acasa, deoarece orele de masa, culcare, joc etc. nu coincid totdeauna cu cele din orarul gradinitei pentru astfel de activitati. Activitatea intelectuala, memoria, atentia, gandirea si chiar inteligenta sunt partial blocate. Stilul de lucru prea rapid sau prea sever in timpul activitatilor obligatorii prelungeste tensiunea de adaptare.

La copiii din grupa mijlocie si la multi copii din grupa mare se constituie, dupa cateva saptamani, doua stiluri de conduita paralele: unul acasa, altul la gradinita. Adaptarea la viata de gradinita afecteaza tot latura afectiva si a conduitei de acasa, creand o oarecare nervozitate si exuberanta timp de 3-4 saptamani, dupa inceputul frecventarii gradinitei. In aceasta faza are loc transferul unor obisnuinte si deprinderi. Uneori se manifesta, o tendinta de unificare a comportamentelor de acasa si de la gradinita prin transfer activ al stilului si continuturilor activitatilor de gradinita la cel de acasa.

2.3. Evolutia psihica a copilului

„Dezvoltarea psihica este un proces complex, continuu, triplufactorial, multideterminat si stadial. Stadiile (etapele, varstele) dezvoltarii reprezinta momente ale acesteia, care dispun de anumite caracteristici biopsihice ce reflecta unitatea dezvoltarii de ansamblu a personalitatii si se manifesta in comportamente generale si specifice mai mult sau mai putin adaptabile”. Aceste stadii au fost identificate si caracterizate de psihologi, utilizandu-se criterii psihogenetice si psihosociale diferite.

Intregul plan perceptiv se subordoneaza actiunilor de decodificare a semnificatiilor, care incep sa se constientizeze. Actiunile perceptive se incarca cu intentii si capata directie, focalizare si functii de intretinere si satisfacere a intentiilor. In aceste conditii, perceptia devine observatie perceptiva ce serveste invatarii in larga masura. In ansamblu, satisfacerea trebuintelor biologice devine dependenta de trebuintele psihologice care se dezvolta si se dilata, fiind intretinute de curiozitate, care capata un statut similar cu cel al jocului.

Senzatiile si perceptiile furnizeaza materia prima extrem de importanta pentru planul mintal si al actiunilor desfasurarii in mediul inconjurator si in cel cultural.

Copilul prescolar incepe sa cunoasca interiorul si exteriorul locuintei si al gradinitei, strada pe care merge spre gradinita, sau eventual magazinul alimentar. Incepe sa cunoasca denumirea mobilierului, camerele, particularitatile acestora, poate identifica locul a diferite obiecte. Curiozitatea copilului exploreaza caracteristicile fiecarui membru al familiei, identitatea acestora, comportarea, iar cunoasterea persoanelor din gradinita se realizeaza ca o identificare a lor. Copilul incepe sa fie interesat de conditiile de viata, de activitatile si profesiunile umane de baza, ca si de bunurile implicate in aceste activitati. Lumea uneltelor incepe sa fie cunoscuta: bicicleta, motocicleta, automobilul, troleibuzul, tramvaiul, camionul, trenul, vaporul, barca, avionul etc. Incep sa fie cunoscute semnele de circulatie, pentru pietoni, semafoarele colorate. Se construiesc cunostinte cu privire la oras si sat si se fac avansuri importante in ceea ce priveste cunoasterea naturii: plantele si viata lor, partile lor, animalele. Incep sa se consolideze generalizari cantitative, logica practica a relatiilor: marimea (lung, lat, inalt), cantitatea (mult, putin, foarte putin, deloc), spatiale (langa, pe, sub, aproape, departe), ecuatia temporala si spatiala, parte-intreg (putin, tot, nimic, mai mult, mai putin, amandoi, sfert, jumatate, inca unul), succesiunea si simultaneitatea (acum, dupa aceea, intai, dupa, deodata), comparatia (la fel, tot atat). Perceptia de spatiu si timp incepe sa devina operativa.

Un rol de seama in dezvoltarea planului perceptiv si al activarii reprezentarilor poate fi atribuit jocului care solicita si antreneaza vigoarea, forta fizica, rapiditatea, supletea si coordonarea, echilibrul, evaluarea spatialitatii, abilitatea in folosirea diferitelor parti ale corpului. Concomitent jocul solicita coordonare oculomotorie, coordonare audio-motorie, tact, sensibilitate cutanata, presiune, temperatura. Adultul, prin modelul pe care il ofera, prin orientarea actelor perceptive, il stimuleaza pe copil nu doar sa contemple de la distanta obiectele, ci sa actioneze cu ele. Mana, „ acel Dumnezeu cu cinci degete”, va fi pentru copil un instrument de cunoastere si creatie.

Deosebit de activa se manifesta dupa 4 ani, capacitatea de memorare. Datorita vorbirii, memoria capata caracteristici psihice si sociale importante. Ea este mai activa in joc, copilul intuind cerinta fixarii si pastrarii sarcinilor care i se traseaza. Copilul invata poezii si le reproduce cu placere, insa are unele aspecte in care se evidentiaza o oarecare rigiditate: copilul nu poate continua recitarea unei poezii daca este intrerupt, trebuie sa reproduca poezia in intregime.

Evidenta este implicatia memoriei ca proces de fixare, pastrare, recunoastere si reproducere in fixarea de conduite care redau pe cele ale celor din jur. Imitatia pe acest plan se asociaza cu observatia, fapt ce creeaza pana la urma numeroase asemanari intre stilul conduitelor celor din aceeasi familie.

Prescolarul uita repede fiindca fixarea este fluctuanta si adeseori superficiala. Campul, inca relativ restrans al capacitatilor de percepere si implicit de fixare, confera pastrarii si reproducerii caracteristici fragmentare. Recunoasterea este in plina dezvoltare ca insusire individuala, manifestandu-se tot mai pregnant ca un fel de sira a spinarii pentru activitatea psihica.

Atentia voluntara este alimentata de inflatia mare a dorintelor si intentiilor si necesitatea de a le finaliza. Jocul este, de asemenea, un teren de antrenare a atentiei, de focalizare, concentrare, ca si de dezvoltare extensiva a atentiei, de distribuire, de largire a angajarii psihice. Concentrarea creste de la 5-7 minute (la prescolarul mic), la 12-14 minute la prescolarii mijlocii si 20-25 minute la cei mari – in situatii obisnuite, si chiar 45-50 minute in joc – in auditia de povesti, teatru de copii, etc.

Intreaga dezvoltare a inteligentei intra intr-o noua etapa, parcurge o etapa de inventivitate ce pregateste gandirea operativa complexa. Progrese importante face notiunea de conservare. O serie de experimente cu pahare de aceeasi marime, umplute cu margelute ori cu lichid colorat, dintre care unul se pastreaza ca ecran de referinta, iar din celelalte se transfera continutul in pahare de diferite forme si marimi, pune copilului probleme dificile. Copilul de 3 ani si chiar cel de 4-5 ani are tendinta de a considera cantitatea de margele ori lichidul colorat ca fiind inegale, daca vasul in care s-a facut simultan mutarea este mai inalt sau evident mai plat, fapt ce modifica foarte mult "nivelul". Aceasta inseamna ca nu este inca elaborata deplin notiunea de conservare.

Marea frecventa a intrebarii "de ce ?", la 4 ani, constituie un indiciu pentru marea foame de realitate si de sesizare de relatii a gandirii copilului prescolar.

Interogatia isi schimba directia in functie de densitatea si saturatia culturala a mediului si in functie de caracteristicile de "disonanta cognitiva" cu care se confrunta copilul, ori acest fenomen nu este neglijabil.

In genere, inteligenta copilului trateaza numeroasele impresii si reprezentari, acumulate si pe cale de acumulare, prin modalitati si strategii formate intre timp, dar si prin incercare si eroare. Accesul la cultura ofera insa o redusa experienta intelectuala, ce se asimileaza ca atare odata cu faptele, situatiile, activitatile, prin care se solicita antrenarea inteligentei. Intarirea suplimentara, prin "succes", "reusita", "rezultate bune" sau "rezultate slabe", "proaste" etc. constituie terenul de validare practica atat a cunostintelor cat si a strategiilor prin care se dobandesc sau se utilizeaza cunostintele.

Perioada prescolara este o perioada de mari achizitii culturale, de intensa asimilare intelectuala, de largire a intelegerii si a posibilitatilor gandirii de a aborda situatii, repere, evenimente. Ea se caracterizeaza prin faptul ca inteligenta depaseste animismul primar, sincretismul simplist, investigatia interogativa cu privire la existenta, deplasandu-se spre si aspecte tot mai largi si mai distantate de "acum" si "aici". Functiile mintale isi amplifica fortele, directia, eficienta, dar si structura datorita dezvoltarii capacitatilor simbolistice.

Dezvoltarea exprimarii verbale face importante progrese datorita largirii experientei cognitive si comunicarii cu adultul. Profesorul E. Verza arata ca „vocabularul copilului se extinde de la 700-800 de cuvinte la 3 ani, la 2000-2500 de cuvinte la 6 ani”.Prescolarul simte nevoia sa foloseasca cuvinte noi si de multe ori le creeaza el insusi, pornind de la structurile cunoscute.

Raportul dintre limbajul activ si cel pasiv se modifica similar, limbajul pasiv apropiindu-se de cel activ ca valoare de comunicare. Se dezvolta cerinta interna de folosire de cuvinte noi, creatii verbale si fantezii verbale. Constructia propozitiilor se complica. Expresivitatea vorbirii se amplifica, la fel nuantarea ei, intonatiile. Limbajul copiilor conserva aspecte dialectale din familie, fapt ce evidentiaza rolul foarte mare al acesteia in dezvoltarea vorbirii.

In vorbire incep sa fie folosite numeroase adjective, structuri comparative si de evaluare dar si acordari de sensuri aproximative sau incorecte.

In general, limbajul fixeaza experienta cognitiva si organizeaza activitatea. Aceasta functie a vorbirii se pune in evidenta cand copilul intocmeste un colaj sau deseneaza. Activitatea este marcata de exclamatii, evaluari exprimari de intentii etc

Dezvoltarea vorbirii se realizeaza si in directia alcatuirii contextului. Propozitiile devin mai lungi si, mai complexe.

Dezvoltarea vorbirii confirma punctul de vedere generativ. Se observa faptul ca un cuvant nou insusit de copil se implica in foarte scurt timp intr-un anumit numar de combinatii, fara o invatare organizata a acestora, evidentiindu-se astfel structura generativa a limbajului.

Exista diferenta sesizabila intre vorbirea (comunicarea) dintre copii, dintre copii si adulti, copii si comunicarea cu mama. Spre 6 ani se manifesta diferente de comunicare intre acestia si copiii mici. In acest caz diferentele apar ca reducere a lungimii propozitiei, evitare a cuvintelor dificil de pronuntat, inlocuiri pe alocuri ale acestora cu cuvinte din limbajul mic. In cazul comunicarii cu copii mai mari, se manifesta reticente, ceva mai reduse decat in cazul comunicarii cu adultii mai putin cunoscuti.

In comunicarea cu educatoarea din gradinita, eforturile principale ale copilului se orienteaza spre alcatuirea de propozitii complete si usor stereotipe. In comunicarea cu mama se manifesta cea mai libera forma de exprimare ca topica si cea mai mare deschidere spre largirea "performantei".

Defectele de vorbire in perioada prescolara cer o activitate pedagogica adecvata. Ele sunt dislalii, defecte de articulare, tulburari de debit si de ritm al vorbirii si distonii ca defecte de emisie, rezonanta si motricitate verbala. Se mai manifesta si forme de mutism electiv, logofobii, afonii (vorbiri cu voce foarte slaba sau in soapta, fara voce), disfrazii (tulburari de frazare ce pot pune in evidenta si intarzieri de dezvoltare intelectuala) si logonevroze sau balbaieli. Dintre dislalii (defecte de pronuntare de sunete) au o oarecare incidenta polilaliile (sunetele s, s, r, b si t) ori dislaliile partiale.

Comunicarea nonverbala devine mai discreta la prescolari si insoteste comunicarea verbala, integrand-o sau anihilandu-i, in parte, mesajul. In recitarea de poezii, prescolarul foloseste insa o gestica pregnanta. Atunci cand prescolarul comunica, avand partener un copil mai mic decat el, gestica este mai pregnanta decat in comunicarea cu adultii. Cu cat este mai mic partenerul, cu atat este mai incarcata comunicarea ce i se adreseaza cu elemente de gestica si mimica accentuate. Gesturile si mimica sunt folosite in diferite prilejuri pe langa limbajul vorbit uneori substituindu-l. Exista o gestica sociala care devine parte constitutiva a comunicarii in diferite arii culturale. Se considera ca mimica se consolideaza prima si poate fi dezordonata, fapt evident in perioada prescolara. Miscarile mainii sunt mai spontane si incarcate de energie, iar ale corpului mai proiective si mai dense in structura totala a comunicarii la acest nivel.

Activitatea de joc ramane de departe cea mai contribuanta in formarea personalitatii. Jocul se considera ca o activitate fizica sau mintala ce se realizeaza doar datorita placerii ce o provoaca.

Perioada prescolara este dominata de trebuinta de joc in care actioneaza combinatii mintale, reprezentari de imaginatie si sunt actionate forme de experienta complexa. Intreaga perioada prescolara este dominata de socializarea subiectelor jocului, dar si de socializarea rolurilor. Regulile se refera la conduitele de rol in jocul cu rol si subiect, la obligatia de a ramane in rol pentru a permite replica partenerului.

Imaginatia se antreneaza nu numai in joc, ci si in activitati creatoare. Perioada prescolara este prima in care copilul devine abilitat, manifestand aptitudini. Domeniul muzicii, al desenului, al picturii, al colajului, modelajul sunt abordate de copii cu succes. Produsele imaginatiei prescolarului se concretizeaza prin originalitate subiectiva si utilitate personala. M. Debesse recomanda adultilor sa-si propuna ca obiectiv prioritar educarea imaginatiei, caci „inventand mult, copilul se inventeza si pe sine si acest lucru este foarte important”. La varsta prescolara, inventia imaginativa nu trebuie confundata cu minciuna constienta, intentionata si interesata- care nu este posibila acum.

Exista o dezvoltare a trebuintei de expresie creativa in perioada prescolara. Aceasta trebuinta se exprima ca o cerinta a imaginatiei intretinuta de conditiile vietii, fie ca trebuinta de expresie creativa solicitata in mediul social-creativ, fie ca trebuinta de expresie compensativa in mediul mai putin impregnat de solicitari artistice.

Mass-media, mai ales T.V., are un rol important in intretinerea si difuzarea expresiei artistice. Exista zone de inter-corelatie intre arta si joc. Astfel, copilul de la 4 la 5 ani poate alcatui constructii de cuburi in structuri tridimensionale. La 6 ani preferinta pentru constructiile bidimensionale este iar pregnanta.

Pictura, desenul, modelajul, colajul incep sa emotioneze si sa intereseze pe copil in mod deosebit dupa 4 ani. Deoarece ii place culoarea, el lucreaza cu pensulele incarcate de culoare in linii largi. Ii place si pictura cu degetele, acuarelele, creioanele colorate. Amestecul de culori ii sugereaza solutii specifice de redare a figurilor. Dificultatile legate de dimensiunile posibile de redat pe foaia de hartie si de redare propriu-zisa pe hartie a formelor, ca si cele legate de miscarile mainii si instrumentarea creion-hartie sunt numeroase si greu de depasit de catre prescolari.

La 3 ani, mana copilului nu este inca apta de a reda intentiile. Copilul trage linii la intamplare, conferindu-le apoi valori si semnificatie. Mai evidenta apare dificultatea de a reda obiecte complexe asamblate. Dupa 4 ani desenul copilului incepe sa capete organizare liniara, iar diferite obiecte incep sa fie redate prin contururi care au functii de simboluri si sunt incarcate proiectiv, din care motiv se folosesc in unele teste proiective. Exista in acest proces de detasare a formei o tendinta de stereo-tipizare, din care motiv copilul utilizeaza aproximativ aceeasi forma in desene cu compozitie diferita. La 4 ani si jumatate cliseele devin mai numeroase si uneori pentru aceeasi forma se exprima 2-3 clisee. Un cliseu este o modalitate de a desena forma obiectelor satisfacatoare, construita ca expresie artistica si de comunicare si are la baza aplicatia economiei si semnificatiei de contur.

In desenul liniar al prescolarului mijlociu exista tendinta de nivelare a proportiilor, obiectelor cuprinse in compozitie, ca si tendinta de impodobire suplimentara a compozitiei cu forme ornamentale. Coloratia este neomogena cand devine cerinta in desen si se suprapune relativ greu pe formele desenate. La 3 ani copilul foloseste de obicei o singura culoare. La 4 ani, coloratia devine generoasa si originala. Dupa 5 ani, desenul se debaraseaza in mare masura de suplimentele decorative, relatiile de marime, proportii nu se acorda inca la realitate, rareori apare relatia de perspectiva prin acoperirea unui obicei, cel departat de unul apropiat. Specifica este si o oarecare independenta a vizibilitatii. Lipseste umbra, desi adesea soarele este prezent pregnant. Apar si unele ciudatenii, cum ar fi fenomenul "rontgen", mai ales in desenarea caselor, fenomen ce consta in clisee ale acestora din perspectiva exterioara cu unele accesorii din interior, astfel incat se creeaza impresia de ziduri transparente. Apropierea, departarea, marimea, plasarea in foaie si fata de aceea a propriei persoane in desenul familiei sunt de asemenea proiective. Desenul familiei prezinta o foarte mare importanta, aceasta fiind scena de viata principala a copilului.

In aceste tipuri de desene, prezinta importanta marimea desenului in pagina, pozitia lui (zonele din josul paginii sunt in simbolistica proiective pentru dominatia inconstientului, a regresiei si a pulsiunilor conflictuale, spre deosebire de zonele superioare care sunt ale conceptualizarii si zonele mediane ale afectivitatii si prezentismului). Marimea personaje si desenarea lor cu trasaturi ferme pune in evidenta vigoarea fiica. Desenele efectuate cu linii subtiri si nesigure indica lipsa de vigoare, dar si spiritualitate, finete de conduite. Daca persoanele desenate corespund cu cele ale familiei reale, proiectia este transparenta si coerenta. In cazul in care exista persoane in plus in desen fata de numarul familiei reale, imaginile adaugate prezinta importanta fie ca expresie a unei disponibilitati afective, fie ca expresie a unor aspiratii, dorinte, dedublari ale persoanelor vazute in doua variante sau un dublu al copilului. Lipsa unei persoane din familie in desen pune in evidenta atitudini tensionale, negative, opozitie, conflict acut. Desenarea incompleta fara o mana sau un picior sau alte parti de corp are o semnificatie similara. Desenarea fara ornamentatii unor membri ai familiei si ornamentarea cu accesorii si podoabe ale altora exprima, de asemenea, tensiune si opozitie fata de persoanele devalorizate si investitii de admiratie si afectiune fata de persoanele ornamentate. Distanta dintre cel ce deseneaza si ceilalti, pozitia, directia privirii celorlalti si a sa exprima distante psihologice si directii ale acestora, si ale afectiunii ce leaga membrii familiei. Cand exista probleme mai complexe, inclusiv sentimente de culpabilizare, copilul se deseneaza pe el insusi devalorizat si adeseori mic.

Activitatile de tip colaje si artizanale sunt, de asemenea atractive, chiar fascinante pentru copil. Ele il pun in situatia de a domina insusiri particulare ale materialelor, de a-si exercita functiile creatoare, dar si demiurgice. Relativ repede, copilul isi insuseste tehnici rudimentare artistice, dupa care fapt creatia se poate desfasura liber.

Expresiile ritmice, bazate pe potentialul ritmic, devin active in jurul varstei de 5 ani. Ritmul se poate exprima prin dans si prin muzica. In acest caz e vorba fie de cantec, fie de muzica instrumentala. In primul caz au importanta auzul muzical cat si vocea (putin formata la copil, dar educabila). Exista si dotatia complexa muzicala, implicata in compozitie muzicala sau in dirijarea de coruri ori orchestre. Pe aceste planuri de creativitate exista mari diferente intre copii. Organizarea de plugusoare, episoade versificate de urari in cadrul sarbatorilor de iarna constituie alte forme de implicatie al artelor ritmului.

Aprecierea artei constituie o latura a activitatii creatoare. In apreciere se consuma emotii artistice si estetice, se manifesta forme speciale de expresie a sinelui si a sensibilitatii intereselor si creativitatii. Aceste capacitati se dezvolta ramanand inca stratificate ca experienta reactionala sensibila, ca forma de perceptie evaluativa extrem de avertizata in ceea ce priveste simbolistica artistica.

Dezvoltarea emotionala in ansamblul sau trebuie raportata in perioada prescolara la procesul identificarii. Acest proces trece prin cateva faze. In jurul varstei de 3 ani, identificarea se manifesta prin cresterea starilor afective difuze in care copilul plange cu lacrimi si rade cu hohote, in exploziile lui de afectiune, de abandon sau de manie dupa care se simte vinovat.

Identificarea se realizeaza cu modelele umane cele mai apropiate, modelele parentale. Conditia de identificare parcurge patru cai:

Prima se realizeaza pe seama perceperii unor similitudini de infatisare cu modelele parentale (parul, ochii),

A doua – pe seama perceperii unor similitudini de caracteristici psihice (este tot asa de inteligent ca tata sau tot atat de talentat ca mama),

A treia cale se realizeaza prin adoptarea de conduite atribui si gesturi ale modelelor,

A patra – prin insusirea de conduite gesturi si atribute pe care le identifica urmarind modelul.

Ori de cate ori copilul percepe sau constientizeaza similitudini cu modelul, identificarea se intensifica. Identificarea cu parintii incepe din perioada ante-prescolara mai ales pe calea 3 si 4. In perioada prescolara sunt mai active caile 1 si 2. Cand cei doi parinti sunt amandoi admirati, copilul se straduieste sa se identifice cu amandoi. In mod obisnuit, identificarea mai activa este cu parintele de acelasi sex. Impartirea afectiunii parentale nu se face fara frustratii si tensiune. Din fericire, exista complementar o forma de amnezie infantila puternica ce elibereaza copilul de tensiunea acestor aspecte afective.

Dupa 5 ani, identificarea are tendinta de a se largi datorita contactelor sociale si culturale care vehiculeaza modele de oameni foarte diferite si valori cultural-morale diferite. Identificarea cu modelele parentale are doua efecte: primul consta in dezvoltarea de conduite considerate ca atribuibile sexului caruia apartine copilul in conformitate cu modelele din mediul cu cultura. Al doilea efect consta in formarea constiintei (a superego-ului). Constiinta reuneste standarde de conduita morale, valori, dorinte, dar si autocontrol privind respectarea acestora. De aceea, perioada prescolara se caracterizeaza prin dezvoltarea vietii interioare in care are loc evenimentul complex ca rezonante ale evenimentelor reale.

In contextul identificarii, prezinta importanta deosebita triunghiul afectiv mama-tata-copil. Copilul (baiat) descopera treptat, dupa 3 ani, ca mama de care este atat de legat este altfel decat el, iar tatal, la fel cu el, este puternic, viril, iubit si admirat de mama, fapt ce este considerat ca o frustratie a propriului drept de a fi iubit de mama. Cu fetitele se petrec relatii complementare. Prezinta importanta relatiile fraternale. Se stie ca fiecare copil dispune de un anumit loc in ierarhia familiala. Atentia ce se acorda fiecaruia este diferentiata. Mamele acorda o atentie mai mare copiilor mai mici.

Identificarea are efecte importante in ceea ce priveste dezvoltarea personalitatii. Copilul incepe sa manifeste o mai mare nuantare a emotiilor. Printre altele, incepe sa manifeste reticente in manifestarea suferintelor, nu mai plange cand cade chiar daca se loveste relativ tare. Inca de la 5 ani se manifesta si un declin evident al negativismului brutal ca insemn de protest.

Rolul educatoarei in dezvoltarea constiintei morale este foarte mare, deoarece contribuie la constientizarea regulilor si incalcarea lor in colectiv. Dealtfel, colectivul genereaza securitate, situatii de emotii comune de veselie, incantare, entuziasm, emulatie; in colectiv constituindu-se emotii de mandri, stari de vinovatie, crize de prestigiu, de pudoare.

Prescolaritatea este perioada formarii intiale a personalitatii. Eu-l corporal se dezvolta, iar eu-l social se defineste. Perceptia de sine devine mai completa si mai corecta, iar imaginea de sine este tributara imaginii pe care i-o confera adultului. De aceea este obligatoriu ca aprecierile adultului sa fie obiectiva si cu tenta pozitiva. Numai asa se poate forma o imagine de sine mobilizatoare.

„ Largirea experientei cognitive, aparitia si dezvoltarea unor trebuinte de progres, diversificarea trairilor afective, dezvoltarea imaginatiei, dezvoltarea competentei si performantei lingvistice, aparitia limbajului intern, constituirea formelor voluntare ale unor procese psihice, manifestarea unei atitudini cognitive sunt indicii ca prscolarul are anumite disponibilitati pentru producerea noului ( cu valoare subiectiva) in activitatile pe care le desfasoara.”

2.4. Rolul educatiei plastice in evolutia copilului prescolar

2.4.1. Valoarea formativa a desenului la varsta prescolara

Principala cale prin care se realizează relația estetică dintre om și realitate este arta. Opera de artă are caracter dual, ea deținând atât o dimensiune cognitivă, cât și una non-cognitivă. Ea cuprinde diverse cunoștințe, specifice și nespecifice – transmise pe căi proprii cunoașterii artistice și care stau la baza operei. De asemenea, realitatea înconjurătoare îi declanșează artistului atitudini, trăiri și emoții care sunt exprimate, redate în opere de artă prin procesul creației. Însă artistul reprezintă această realitate utilizând diverse forme expresive, după ce realitatea a fost trecută prin filtrul propriei lumi interioare, a propriei subiectivități, gândiri, al imaginației și personalității proprii.

Arta are valențe formative care rezultă din multiplele posibilități ale mesajul artistic, de a descoperi și pune în evidență cele mai intime și profunde laturi ale sensibilității umane. Arta ,,răspunde unor nevoi reale pe care le simte orice persoană de a-și lămuri unele idei, de a-și motiva unele comportamente și de a-și fundamenta unele atitudini, sugerând, explicând, valorificând sau problematizând. Prin caracterul ei stimulativ, tonic, optimist etc. arta împinge la iubirea adevărului, a binelui, a științei și a vieții.”

Numeroase sunt deja cercetările care demonstrează că arta este un mijloc important pentru stimularea creativității în general și în special a creativității artistico-plastice. Prin intermediul artei ne exprimăm dorința de înfrumusețare a vieții, de a realiza lucruri frumoase pentru sine și pentru cei din jur.

Când vorbim despre influențele formative ale artei, ne referim la:

dezvoltarea capacităților senzorio-perceptive, realizată prin intermediul imaginilor artistice, lărgind totodată orizontul de cunoaștere al individului;

dezvoltarea aptitudinilor artistice;

dezvoltarea operațiilor gândirii;

dezvoltarea posibilităților creatoare;

influențarea bunei dispoziții, prin crearea de noi imagini, ilustrații;

formarea sentimentelor estetice, proces care începe în perioada preșcolară prin plăcerea pentru a desena, a modela, a colora, a construi. Noțiunile estetice apar prin aprecierea propriei lucrări în comparație cu lucrările altor copii;

observarea și aprecierea frumosului din lumea înconjurătoare, care va fi redat în lucrările proprii;

dezvoltarea atenției, iar aici ne referim deja la modul în care sunt organizate și se desfășoară activitățile artistico-plastice, dar și la felul în care realizează o lucrare;

dezvoltarea spiritului de observație, prin reprezentarea tot mai fidelă a mediului înconjurător, a elementelor conținute în realitate;

dezvoltarea imaginației creatoare se exprimă prin imagini plastice, pline de fantezie;

formarea și educarea dragostei față de muncă, mai ales prin crearea de noi lucrări;

formarea și educarea spiritului de echipă;

dezvoltarea perseverenței și calităților voinței;

formarea și educarea spiritului critic, prin compararea lucrărilor realizate de alții copii.

Acestea sunt câteva din influențele formative, lista poate continua. Astfel se conturează profilul moral al preșcolarului.

2.4.2. EVOLUTIA LIMBAJULUI GRAFIC INFANTIL

Desenul apare pentru prima data ca activitate specifica copilariei. Pana la 8-9 ani, desenul se integreaza in conduitele ludice. Desigur, si adolescentii, precum si adultii "se joaca", si deseneaza; totusi, destul de rar si destul de putini adolescenti si adulti deseneaza spontan. In schimb, la copii, mai ales la prescolari,” jocul si desenul se manifesta cu o forta nestapanita, ca manifestare a tumultului gandirii simbolice „. Dupa Piaget (1978), desenele sunt manifestari, dar si "instrumente semiotice", in masura in care intervin simbolurile si semnele verbale. Dar simbolul este mai mult decat un semn; el exprima o semnificatie si este incarcat cu afectivitate si dinamism, actioneaza activ si emotiv asupra structurilor mintale (Durand, 1988).

Desenul este activitatea care incepe practic atunci cand copilul incearca sa reproduca forma unui obiect/fiinta asa cum o vede el. Desenand, copilul percepe forma care este in acelasi timp noua in intregime – caci ea tine de hazard si de imperfectiunile miscarii grafice – si, totodata, este o amintire – reproducere – in masura in care aceasta miscare grafica a redat o forma interiorizata (Rey, 1962). Deci, a desena inseamna a incerca sa se traduca ajustarea motorie la o imagine, cu ajutorul miscarilor speciale care introduc factori noi in productia grafica.

Capacitatea de a desena si aptitudinile pentru desen sunt analizate de A. Rey prin prisma urmatorilor parametri:

–   capacitatea, mai ales motorie, de a reproduce un traseu regulat si ferm;

–   capacitatea intelectuala de analiza si reproducere geometrica a spatiului;

–   capacitatea de a produce desene care dau impresia de realitate a obiectului.

Prin pictura si desen prescolarul asimileaza realitatea la propriul eu, echilibreaza si arminizeaza raporturile cu natura, cu ceilalti, cu el insusiPrin limbajul liniilor, al culorilo al semnelor grafice, desenul si pictura exprima perceptiile, reprezentarile, emotiile, cunostintele receptate din diverse surse. Utilizand acest limbaj, copilul recreaza un univers care l-a impresionat, se contopeste cu acest univers. Desenul si pictura reprezinta rezonanta lumii i prescolar si vibratia acesteia in lumea sa.

La 3-4 ani desenul este linear , presupune un numar mic de elemente compozitionale, neorganizate intr-un ansamblu compozitional, in general din aceeasi categorie. Fluiditatea si flexibilitatea sunt scazute.Coloratia este neomogena, depaseste limitele contururilor si se faace cu una, doua culori. Spre 5-6 ani, creste numarul elementelor compozitionale, acestea se diversifica categorial, apar detaliile, incepe sa fie sugerata miscarea.

Referitor la originalitate, dincolo de elementele obisnuite apar si elemente inedite, dar nu in mod deliberat „pentru a fi altfel”, ci mai ales datorita valorii emotionale a obiectelor desenate. Prescolarul mare prefera desenul cu tema libera sau cu elemente sugerate. Desenul cu tema devine incarcat, fara a dovedi flexibilitate, sau include elemente care nu au legatura cu tema.

Pentru prescolar, pictura este deja o arta intentionata. Lucrand cu pensula, copilul se opreste surprins ca a descoperit forma uniui obiect, desi nu reuseste sa-l numeasca, opereaza cu pete plate, fuzionate, cu amestecuri de culori. Respingand uniformitatea si asimetria, prescolarul dovedeste simtul ritmurilor liniilor, culorilor, formelor care genereaza ritmul gandirii, ritmul miscarilor fizice.

Organizarea etapelor desenului infantil ii apartine lui G.H. Luquet (1927). Potrivit acestei organizari, evolutia desenului infantil se caracterizeaza printr-un „efort relativ indelungat si constant al copilului de a reda cat mai realist obiectele din lumea inconjuratoare”.

Un rol destul de important in procesul educatiei artistico-plastice il ocupa cunoasterea elementelor de limbaj plastic. Pentru aceasta este important ca temele date copiilor sa-i familiarizeze treptat, cu functiile fundamentale ale elementelor de limbaj plastic precum si cu modalitatile practice de aplicare a acestora.

Elementele artistico-plastice (punctul plastic, linia, pata picturala, forma si compozitia plastica) isi completeaza expresivitatea prin limbajul plastic al valorii.

In fiecare copil exista o dorimta puternica de comunicare, lucru care influenteaza dezvoltarea unor conexiuni ce duc la motivatia exprimarii.. Exprimarea grafica apare ca o completare a exprimarii verbale.

Limbajul grafic infantil incepe, in prima faza, cu mazgaleli. Toti copiii doresc sa deseneze:pe pereti, pe usi, pe hartie, nu conteaza: important este ca ei sa-si exprime viziunea prin asa-zisul desen. In prima faza, tot ceea ce va iesi din mana copilului va fi pentru noi o mazgaleala, dar pentru copil va fi o reprezentare care poate avea chiar si o poveste in spate. De aceea, noi, ca si adulti, trebuie sa respectam aceasta pornire a copilului si sa o sprijnim cat de mult putem.

Primele grafii sunt involuntare; ele reprezinta pentru copii o experienta noua si, in acelasi timp, o curiozitate. Prin aceste grafii copilul se simte important, de aceea adultul trebuie sa-l incurajeze si sa-i creeze conditii de lucru.

Desenele infantile , desi par niste mazgaleli, nu sunt lipsite de logica. Ele exprima intelegerile copilului. Aparent niste linii ingramadite, trasate de sus in jos, de la stanga la dreapta etc, ele pot descrie un lucru sau o fiinta draga copilului.

La fiecare nivel de varsta trebuie testata activitatea de exprimare plastica a copilului cu desene libere. Astfel se poate urmari evolutia grafica a copilului.

Prin desen, copilul contureaza treptat aceste „mazgalelei”. Prin pictura, copilul reuseste sa descopere si sa cunoasca culoarea pe care o va folosi mai tarziu. Prin modelaj, copilul percepe atat vizual, cat si tactil, forma.

Dupa faza de mazgaleala, urmeaza o mazgaleala mai ordonata, urmand ca, la grupa mare (5/6 ani) copilul sa-si poate exprima deja prin desen propria traire, emotie, perceptie asupra unui lucru. Pentru ca acest lucru sa se realizeze, chiar mai devreme (4/5 ani), o contributie importanta o are cadrul didactic care trebuie sa-l familiarizeze pe copil atat cu elementele limbajului plastic, cat si cu exemplificarea practica a acestora.

In opinia lui Wallon, simularea introduce reprezentarea in desen, adaugand „abordarii grafo-motorii o abordare imagistica”.

In general, copiii mici au tendinta sa imite. Iata de ce la copiii care au frati mai mari spiritul de imitatie intervine mai usor iar preocuparea pentru desen devine constanta. Pentru copiii care nu au in preajma un model pe care sa-l urmeze, aceasta dorinta de a desena variaza in functie de trairile afective si motivationale ale copilului.

Intre 2-3 ani, chiar daca copilului ii face placere sa deseneze, adultul trebuie sa-l urmareasca indrumandu-i pozitia degetelor pentru tinerea corecta a instrumentului de lucru. Tot acum, exercitiile de pictura vor fi executate cu degetele (dactilopictura). Primele exercitii de lucru cu pensula se numesc „pensulatii”, deoarece copiii, tentati de culoare, vor folosi pensula ca si cum ar fi u creion. In interpretarea lucrarilor de pictura vom urmari deprinderile de folosire a pensulei precum si modul de asternere al culorii pe hartie.

Modelarea plastilinei vine sa intregeasca perceptia vizuala cu cea tactila. Dupa modelarea prin miscarea translatorie, copilul va percepe tactil forma dreapta care poate fi trasat si pictata. Prin modelj ii dezvoltam copilului conexiuni ce completeaza imaginatia legata de formele spatiale ale lumii reale.

La gradinita, prescolarul deja isi controleaza mai bine trasarile. Un moment important in evolutia mazgalelilor este acela cand copilul incepe sa povesteasca ceea ce a desenat. In grupa mijlocie, copilul incepe deja sa foloseasca elemente de limbaj plastic gasind corelari intre formele din mediu si cele desenate de el. Prin propunerea de subiecte simple care sa aiba in vedere directiile de trasare, copilul castiga experienta in utilizarea instrumentelor de lucru si siguranta in trasare.

Atunci cand copilul executa tema propusa , adaugand elemente originale, putem afirma ca deja intervine greativitatea. Aceste interventii trebuie incurajate si apreciate.

In cazul copiilor prescolari, actul grafic este instinctiv, spontan, o alta modalitate de comunicare a propriilor trairi. Rolul cadrului didactic este acela de a incuraja si coordona aceste activitati pentru dezvoltarea cretivitatii si formarea deprinderilor de dezvoltare plastica. Elementele grafice le transformam treptat in elemnte plastice putand astfel obtine o perceptie complexa a semnului grafic. Conexiunea celor doua activitati va interactiona in favoarea formarii deprinderilor de folosire a elementelor plastice coroborate cu elementele grafice.

2.4.3. PSIHOTERAPIA COPILULUI SI DESENELE

Morgenstern (1937) considera ca in momentele dificile ale vietii sale, copilul evadeaza intr-o lume imaginara in care nimic nu il mai impiedica sa isi realizeze dorintele. Manifestarile vizibile ale acestei fugi din realitate sunt jocurile, povestile si desenele. In creatiile sale originale, copilul exprima prin simboluri esecurile, conflictele ideo-afective, dorintele sale. El cauta sa se echilibreze si gaseste o eliberare de tensiunile afective prin creatiile sale. Toata aceasta activitate catarctica se desfasoara pe plan inconstient.
Desenul, ca metodă terapeutică, ajută copilul să devină conștient de sine și de existența sa în lume, actul desenării în sine fiind exprimarea sinelui ce ajută la stabilirea identității persoanei și calea de exprimarea a sentimentelor. Desenul este și un instrument psihodiagnostic ce ne oferă informații relevante despre personalitatea în formare a copilului, despre problemele sale emoționale, despre relațiile sale cu familia, despre integrarea socială etc.
Desenele pot fi utilizate în moduri variate cu scopuri multiple și la diferite nivele.

Se recomandă, înaintea oricărei interpretări, obținerea de la copii a cât mai multor informații, autointerpretări și exprimări ale sentimentelor legate de propriile desene.
Fantezia este o exprimare a lumii interioare a copilului, un proces natural înnăscut prin care copilul dă sens lumii exterioare. Ea presupune folosirea întregului potențial imagistic, tehnicile sale putând fi folositoare în sine sau împreună cu desenul și mișcarea fizică.
O caracteristică specifică a acestei tehnici este faptul că în urma aplicării ei pot avea loc schimbări semnificative fără producerea vreunui insight.

Pentru modelaj pot fi folosite materiale ca: lutul, plastelina, aluatul, activitatea de modelare permițându-i terapeutului să-i observe foarte bine pe copii.
Lutul oferă experientele tactile si kinestezice, înlăturând blocajele copilului, fiind folosit ca modalitate de exprimare.
Copiii agresivi îsi exprimă agresivitatea prin modelaj, intră în contact cu propria agresivitate, învătând noi modalităti de exprimare a acesteia si reusind s-o controleze mai bine.
Modelajul ca sarcină de grup oferă posibilitatea copiilor de a interactiona la un alt nivel, împărtăsindu-si gânduri, idei, sentimente si experiente.
Colajul se realizează prin atasarea mai multor materiale, hârtie, material textil, burete, piele, plastic, frunze, coji, seminte de orice fel etc. El facilitează eliberarea imaginatiei si exprimarea senzorială si emotională.

Cap 3 – Cercetare psihopedagogică

` 3.1.Scop

Scopul cercetarii initiate de mine este investigarea gradului de dezvoltare a imaginatiei creatoare a prescolarilor prin diversificarea tehnicilor de lucru in cadrul activitatilor plastice.

3.2.Obiective

Cercetarea realizata de mine isi propune urmatoarele obiective:

– Identificarea aspectelor esentiale legate de rolul activitatii plastice in dezvoltarea creativa a prescolarilor;

– Dezvoltarea capacitatii de exprimare plastica, metaforica a trairilor sufletesti, a influentelor suferite din exterior, utilizand la maxim valentele imaginatiei creatoare;

– Dezvoltarea imaginatiei creatoare;

– Combinarea materialelor si tehnicilor de lucru invatate pentru obtinerea unor produse noi, originale;

3.3.Ipoteze de lucru

Ținând cont că perioada preșcolară este foarte importantă în dezvoltarea ulterioară a individului, am formulat următoarea ipoteză generală:

Participarea activa a prescolarilor la activitatile artistico-plastice din gradinita, activitati care abordeaza cat mai multe tehnici de lucru si diversifica in acelasi timp materialele practice, combinandu-le chiar, duce la o dezvoltare mai ampla a imaginatiei creatoare a prescolarilor.

În funcție de ipoteza generală s-au conturat următoarele ipoteze secundare:

– Dacă preșcolarii vor participa activ la activitatile de educatie plastica, atunci ei vor putea să își exprime mai ușor ideile și să inițieze acțiuni de relaționare cu cei din jur din proprie inițiativă, fără rezerve și temeri.

– Activitatea plastica va ajuta copiii să inițieze contacte verbale și nonverbale și să ofere ajutor colegilor, stimulând procesul de maturizare emoțională și socială a acestora.

– Imbinarea tehnicilor de lucru, diversificarea acestora duce la dezvoltarea creativitatii prescolarilor implicati activ in activitatile de educatie plastica.

Consider ca aceasta lucrare de cercetare este una de tip experimental, intrucat incerc sa detemin nivelul creativitatii copiilor inainte si dupa experiment.

3.4. Metodica cercetarii:

Sistemul metodelor si instrumentelor de cercetare;

In ceea ce priveste metodele de cercetare in aceasta lucrare am putea spune ca am folosit esantionarea, observatia, convorbirea, analiza lucrarilor copiilor din timpul anului, precum si testul.

Esantionarea. Intrucat cercetarea a fost facuta asupra unui singur esantion, inainte si dupa introducerea tehnicilor de lucru , am testat acest esantion atat inainte cat si dupa pentru a observa diferentele. Deci, cele doua esantioane care vor fi comparate la finalul experimentul. Sunt de fapt unul si acelasi dar in faza initiala, respectiv cea finala.

Experimentul nostru a avut trei faze: initiala, in care am testat cunostintele copiilor la momentul respectiv, cea a desfasurarii efective a experimentului si cea finala in care am comparat rezultatele obtinute aici, cu rezultatele din etapa initiala, stabilind nivelul creativitatii copiilor implicati in experiment.

Observatia. Aceasta metoda am folosit-o pe intreg parcursul cercetarii. Am incercat sa interpretez cat mai obiectiv aceste data si, in acest sens am folosit o „lista de control”.

Convorbirea- este o metoda prin care obtii in mod direct informatia, direct de la subiectul in cauza. Astfel, am aflat ce isi doresc copiii, ce vor ei sa exprime prin desenele lor, dar si ce pareri au fata de alte desene, respectiv cele ale colegilor lor. Astfel, am aflat ca nu neapartatdesenul conteaza, dar si sentimentele copilului fata de cel care a desenat.

Analiza lucrarilor copiilor din timpul anului m-a ajutat sa stabilesc nivelul copiilor la inceputul experimentului, dar, aceasta analiza,

mi-a oferit si date privind personalitatea copilului in cauza.

Testul a avut un rol principal, mai ales in etapa initiala. Prin testele pe care le-am dat copiilor in etapa initiala, am incercat sa determin parametrii creativitatii la momentul respectiv (fluenta, flexibilitate, originalitate) inregistrand trei nivele: slab, mediu, ridicat.

b)Esantionul de participanti (10 subiecti cu varste cuprinse intre 3 si 6 ani);

Aceasta cercetare am desfasurat-o asupra unei grupe combinate, formate din 10 copii cu varste cuprinse intre 3 si 6 ani, sub forma unui optional. Toti copiii sunt dezvoltati normal din punct de vedere fizic si psihic, totusi exista diferente mari intre ei. Aceste diferente sunt datorate in primul rand, diferentei de varsta. Pentru copiii de la aceasta varsta functioneaza mai cu seama motivatia extrinseca (recompense:buline, jucarii etc), dar, as putea spune ca simpla lor prezenta la acest optional reprezinta pentu majoritatea o recompensa.

La aceasta varsta toti copiii sunt usor impresionabili. Pentru a stabili cat de cat nivelul creativitatii fiecarui copil, am testat toti copiii inainte de a incepe experimentul. Intrucat creativitatea nu poate fi masurata cu exactitate, m-am concentrat mai mult asupra aspectelor tehnice, cel putin in prima faza.

Astfel, am ajuns la concluzia ca ;

– toti copiii cunosc culorile,

– Stiu sa tina corect creionul in mana;

– cei mai mici au tendinta sa-i imite pe cei mai mari si in desene;

– au o imaginatie bogata, dar pe care nu prea o pot pune „pe hartie” asa cum doresc ei

c) Esantionul de continut

Etapele cercetarii

a)Etapa Initiala;

In etapa initiala am incercat sa stabilesc potentialul creativ al copiilor urmarind cei trei factori ai creativitatii: flexibilitate(masurata in functie de obtinerea de noi solutii atunci cand situatia se schimba), originalitate(masurata in functie de neobisnuitul ideilor) si fluiditate(masurata in functie de evidentierea mai multor idei la o proba) .

In etapa initiala am aplicat urmatoarele probe copiilor:

1. Proba de tip imaginativ, in care copiii pleaca de la doua linii drepte, paralele, si construiesc tot felul de imagini.

2. Proba brainstorming ce urmareste dezvoltarea creativitatii de grup. Aceasta proba da posibilitatea copiilor de a se manifesta liber, original, si le ofera totodata ocazia de a invata sa lucreze in echipa, oferindu-i fiecarui copil sansa de a lua initiativa.

3. Proba divergenta-figurativa, ce are ca scop redarea unor imagini, pornind de la o figura geometrica, in cazul nostru, cercul.

4. Proba de tip combinat. Aceasta proba are ca punct de plecare o poveste (Alba ca Zapada) si la ofera copiilor psibilitatea de a se manifesta liber, de a-si dezvolta imaginatia precum si spiritul artistic

1. Proba de tip imaginativ urmareste construirea diferitelor imagini pornind de la doua linii drepte, paralele.

Materialele folosite la aceasta proba sunt: creioane colorate, foi de desen.

Desfasurarea propriu-zisa a probei. Fiecare copil primeste o foaie de desen impartita in sase. In fiecare casuta sunt desenate cate doua linii paralele. Pornind de la aceste linii, fiecare copil va trebui sa deseneze o imagine in fiecare casuta.

Notarea:

– 3 puncte pentru desene diferite in fiecare casuta;

– 2 puncte pentru desene care se repeta de mai mult de trei ori;

– 1 punct pentru desenele care se repeta

Rezultatele probei.

Rezultatele probei nr.1 pe numar de copii:

Rezultatele probei nr. 1 cu privire la factorii creativitatii:

Proba brainstorming are ca scop stimularea creativitatii de grup. In cadrul acestei probe am folosit carioci si foi de desen.

Desfasurarea propriu-zisa a probei. Am impartit copiii in doua grupe a cate cinci copii fiecare. Apoi, fiecare copil primeste cate o foaie de desen si o carioca. Copiii vor desena pe foaie ceea ce doresc, timp de 2 minute, dupa care foile se vor roti in sensul acelor de ceasornic, urmatorul copil trebuind sa continue ideea/desenul colegului, dar cu o alta carioca, pentru a putea identifica contributia fiecarui copil.

Rezultatele probei

Echipa 1:

Echipa 2:

Rezultatele probei nr. 2 cu privire la factorii creativitatii:

3. Proba divergenta-figurativa, ce are ca scop redarea unor imagini, pornind de la o figura geometrica, in cazul nostru, cercul.

Materialele folosite: creioane colorate si foi de desen

Desfasurarea propriu-zisa a probei. Fiecare copil primeste cate o foie de desen impartita in sase. In fiecare casuta este desenat cate un cerc. Pornind de la acest cerc fiecare copil trebuie sa construiasaca imagini diferite.

Notarea:

– 3 puncte pentru desene diferite in fiecare casuta;

– 2 puncte pentru desene care se repeta de mai mult de trei ori;

– 1 punct pentru desenele care se repeta

Rezultatele probei.

Rezultatele probei nr.3 pe numar de copii:

Rezultatele probei nr. 3 cu privire la factorii creativitatii:

4. Proba de tip combinat. Aceasta proba are ca scop ilustrarea plastica a unei secvente dintr-o poveste, in cazul nostru „Alba ca Zapada si cei sapte pitici”.

Materialele folosite sunt: creioane colorate, carioci, foi de desen, cateva imagini din poveste, inclusiv povestea propriu-zisa. Imaginile din poveste care le sunt prezentate copiilor, nu vor ramane la vedere in timpul desfasurarii probei.

Desfasurarea probei. Le voi povesti copiilor povestea „Alba ca Zapada si cei sapte pitici”. In timpul povestirii le voi arata si cateva imagini semnificative din poveste. La finalul povestii, le voi cere copiilor sa desene fiecare, la alegere, secventa din poveste care le-a placut cel mai mult.

Rezultatele probei

In evaluarea acestei probe am folosit grila de interpretare a doamnei Diana Grigoras-Achiri din „Creatori de creativitate”.

Rezultatele probei nr. 4 cu privire la factorii creativitatii:

b)Desfasurarea propriu-zisa a cercetarii si programul de dezvoltare a potentialului creativ prin diversificarea tehnicilor de lucru in activitatile plastice

Activitatile plastice din timpul gradinitei contibuie la formarea si cultivarea gustului pentru frumos al prescolarului, la formarea personalitatii acestuia. Aceste activitati sunt foarte indragite de copii, acestia fiind atrasi de diversitatea tehnicilor de lucru folosite de cadrele didactice, de multitudinea materialelor folosite in cadrul acestor activitati, dar si de faptul ca isi pot manifesta liber latura creativa.

Activitatea plastica reuseste sa atinga latura afectiva a copilului, educandu-i gustul pentru frumos. Prin arta, copilul nu numai ca isi exprima starile afective, dar insasi arta este influentata de starea copilului in momentul respectiv. Iata de ce, educatoarele, de cele mai multe ori, ii atrag pe copii in activitati cu povestioare menite sa le capteze si sa le mentina interesul.

Prin aceasta cercetare eu am urmarit sa dezvolt capacitatea copiilor de a comunica prin intermediul lucrarilor lor, de a comunica prin culoare.

Diversificarea tehnicilor de lucru in cadrul activitatilor de educatie plastica stimuleaza creatia de idei, antreneaza copilul in noi experiente oferindu-i noi provocari, provocari menite sa dezvolte latura imaginatiei creatoare a acestora.

Educatia plastica este un domeniu complex, care poate avea o puternica influenta asupra dezvoltarii copiilor. Totodata, am putea spune ca intretine curiozitatea copiilor, facandu-i dornici sa incerce si sa experimenteze lucruri noi, sa aiba incredere in propriile forte.

Tehnicile de lucru mentin treaz interesul copiilor care si-au exprimat bucuria de a crea. Lucrand cu grupa combinata, am observat tendinta celor mici de a-i imita pe cei mari, da a dori sa lucreze la fel ca ei, cu aceleasi instrumente. Pentru a le satisface aceasta curiozitate, am lucrat cu totii cu aceleasi instrumente, folosind aceleasi tehnici. Rezultatele obtinute au fost unele foarte bune.

Tehnicile de lucru folosite de mine pe parcursul acestui experiment au fost:

Tehnica stampilarii cu obiecte din natura sau stampile confectionate;

Pictura cu folie;

Dactilopictura;

Stampilarea cu palma/pumnul;

Tehnica stampilarii cu vata;

Tehnica suflarii picaturilor de tempera cu paiul;

Tehnica picturii cu sfoara;

Tehnica picturii cu paiul/ pieptenele/ periuta de dinti;

Pictura cu lumanarea;

Tehnica imaginilor simetrice

Desenul cu ceracolor/ creioane colorate

Colajul;

Pictura pe foaie umeda, sifonata;

Pictura cu pasta de dinti;

Pictura pe sticla/lemn/piatra/ceramica

Tehnica ceracolorului;

Sa nu uitam modelajul care are un rol la fel de important ca pictura sau desenul. La modelaj, priceperile si deprinderile care pot fi formate in prima faza la copii sunt:

modelarea prin miscari translatorii fata de planseta;

modelarea prin miscarea translatorie a palmelor asezate fata in fata;

modelarea prin miscarea circulara a palmelor fata de planseta;

modelarea prin miscarea circulara a palmelor fata in fata;

modelarea prin aplatizare, cu ajutorul palmei, pe planseta

Activitatile in care am experimentat aceste tehnici nu au fost niste simple activitati. Majoritatea au avut o mica poveste in spate, poveste menita sa mentina treaz interesul copiilor. Totodata au invatat sa lucreze in echipe, sa se bazeze unul pe altul, si sa-si dezvolte procesele psihice de cunoastere.

La inceputul experimentului, puteam observa foarte clar diferentele de varsta dintre copii numai privind desenele acestora. Este stiut faptul ca la 3-4 ani lucrarea individuala a copilului este formata dintr-o ingramadire haotica de linii; la 4-5 ani formele din desenele acestora sunt mult mai bine definite, iar la 5-6 ani desenele sunt din ce in ce mai complexe, caracterizandu-se chiar printr-o nuanta emotiva. La finalul experimentui am observat o evolutie mai pronuntata a copiilor de 3-4 ani, fata de colegii lor care nu au participat la experiment, lucru care m-a determinat sa cred ca lucrul la acelasi nivel cu cei mari ajuta la dezvoltarea senzatiilor vizuale, intrucat cei mai mici au tendinta de a-i imita pe cei mari, uneori, chiar de a-i copia.

Pentru a experimenta asa cum trebuie o anumita tehnica de lucru, copilul trebuie sa cunoasca elementele de limbaj plastic. Iata de ce, in prima faza am insistat asupra identificarii materialelor si instrumentelor de lucru. Am continuat apoi cu exercitii de folosire a pensulelor si a culorilor, exercitii de asternere a culorilor pe hartie, exercitii cu pete de culoare. M-am asigurat apoi ca toti copiii sa recunoasca culorile primare, binare si nonculorile in natura, sa recunoasca culorile calde/reci, sa stie sa obtina tonuri inchise/deschise prin amestecul de alb si gri. Am exersat apoi realizarea unei lucrari in care sa folosim ca elemente de limbaj plastic punctul si linia.

Nu am uitat de pata de culoare cu ajutorul careia copiii pot obtine forme spontane pliind hartia pe care au asezat in prealabil pata de culoare.Tot cu ajutorul petei de culoare, copiii pot obtine si forme elaborate, cum ar fi, de exemplu, un portret.

Diversitatea tehnicilor de lucru ajuta cadrele didactice sa fie inventive si sa trezeasca interesul copiilor pentru activitatea plastica. Cunoasterea elementelor de limbaj si a tehnicilor d lucru de catre copii duce la dezvoltarea capacitatii de exprimare libera a ideilor si a universului lor interior.

Experimentul desfasurat de mine sub forma unui optional de educatie plastica a avut urmatoarea structura:

Argumentul:

Acest optional reprezinta un suport concret ce trezeste interesul catre munca artistica, dezvolta imaginatia, spiritul de initiativa, de creatie, ce contribuie la formarea gustului estetic al copiilor. El contribuie la imbogatirea limbajului artistic al copiilor prin insusirea unor tehnici de lucru specifice.

Familiarizarea copiilor cu tehnici de lucru diferite sporeste curiozitatea lor si caracterul atractiv al activitatii. Astfel, fiecarui copil i se ofera ocazia sa inteleaga , sporindu-i increderea in propriile forte.

Folosirea tehnicilor de lucru nu reprezinta un scop in sine, pentru a nu bloca creativitatea copiilor. In acest scop am evitat tehnicizarea expresiilor prin impregnarea lor cu solutii de-a gata. Tehnicile de lucru ii invata pe copii sa faca bine tot ceea ce ei doresc sa faca cu mana lor. Nimic nu e gresit. De aceea, chiar daca mi-am propus sa exersez o anumita tehnica, iar copilul a dorit sa combine tehnicile, nu l-am oprit. Rezultatele au fost uneori uimitoare.

Tinand cont de sensibilitatea artistica specifica fiecarui copil, am incercat sa imbin manifestarile individuale de afirmare creativa, folosind tehnici de lucru variate. Antrenarea copiilor, prin acest optional, in activitati directe si variate, specifice varstei lor, constituie calea care duce la formarea personalitatii creatoare a copilului.

La copilul prescolar desenul si pictura reprezinta cele mai adecvate modalitati pentru dezvoltarea spiritului de observatie, a memoriei, gandirii si imaginatiei. Ei exprima prin limbajul plastic ceea ce nu pot exprima prin mijloacele limbajului vorbit. Culorile, la randul lor, au o insemnatate speciala pentru fiecare copil, pentru crearea unui cadru de viata sanatos si placut. De aceea copiii trebuie incurajati sa experimenteze, sa descopere curcubeul culorilor, sa exploreze, folosind culoarea.

Pusi in situatia de a observa o lucrare si apoi de a o obtine prin aplicarea unor tehnici de lucru, copiiilor li se ofera o multitutine de contexte de invatare atat in plan cognitiv cat si afectiv.

Activitatea de educatie plastica contribuie la formarea si dezvoltarea personalitatii copiilor prin largirea orizontului de cunoastere, prin contributia asupra formarii trasaturilor morale si caracterului.

La varsta prescolara, copilul are tendinta de a exprima in lucrarile lui, experienta personala, fapt pentru care trebuie sa i se acorde copilului libertatea de a-si reda propriile impresii despre lume, in care se reflecta emotiile si sentimentele lui.

Obiectivul cadru: Stimularea expresivitaii si imaginatiei creatoare prin desen, pictura si modelaj.

Obiective de referinta;

sa cunoasca materialele si instrumentele de lucru folosite in cadrul activitatilor de educatie plastica;

sa cunoasca elementele de limbaj plastic;

sa realizeze efecte plastice prin procedee specifice picturii;

sa folosesca procedee de lucru cat mai variate;

sa prepare nante, tonuri, focombinand culori si nonculori;

sa se familiarizeze cu tehnici de lucru specifice;

sa-si descopere potentialele aptitudinale prin exersarea unor tehnici cat mai variate.

Continuturile invatarii:

Aspecte concrete ale aplicarii experimentului

DESEN

Tema : Acvariul cu pesti

Materiale: foi de desen, carioci, creioane colorate

Obiective: – sa utilizeze corect instrumentele de lucru;

sa execute corect punctul si linia in vederea obtinerii unei imagini;

sa compuna in mod original spatiul dat.

Metode si procedee: conversatia, exercitiul, exemplul, observatia

Tehnica folosita: tehnica creioanelor colorate/cerate

Tema: Copiii din parc

Materiale: foi de desen, carioci, culori, ceracolor

Obiective: – sa realizeze tema data;

– sa observe cu atentie elementele plastice de realizare apunctului, a liniei si a petei de culoare;

– sa aprecieze lucrarile personale si ale colegilor

Metode si procedee: conversatia, observatia, explicatia, demonstartia, exercitiul

Tehnica folosita: tehnica creioanelor colorate/cerate

PICTURA

Tema: Peisaj de iarna

Materiale: lumanare, acuarela, pensula, pahare cu apa

Obiective: – sa denumeasca materialele si instrumentele de lucru folosite;

– sa indice transformarile materialelor in timpul lucrului;

– sa foloseasca tehnici diferite (desenul cu lumanarea si dactilopictura)

Metode si procedee: conversatia, explicatia, exercitiul, demonstratia, observatia

Tehnica folosita: tehnica picturii cu cera

Tema: Covor de frunze

Materiale: frunze, acuarele, foi de desen

Obiective: – sa realizeze tema plastica folosind tehnica amprentarii;

– sa repartizeze frunze, prin amprentare, pe toata suprafata foiii de desen;

– sa aplice culoarea putin diluata;

Metode si procedee: demonstratia, explicatia, exercitiul, observatia

Tehnica folosita: Tehnica amprentarii

MODELAJ

Tema: Scara

Materiale: planseta, plastilina

Obiective: – sa pregateasca materialul de modelat;

– sa exerseze deprinderile specifice modelajului;

– sa impreuneze capetele prin lipire;

Metode si procedee: demonstratia, explicatia, exercitiul, observatia

Tehnica folosita: modelajul

Fiecare copil a lucrat urmand indicatiile mele. Cei mai mari, au avut rezultate foarte bune, si as putea spune ca fiecare lucrare in parte a rezonat cu personalitatea lor. Copiii cei mici au incercat sa tina pasul cu cei mai mari, lucrarile lor fiind peste nivelul grupei din care fac parte.

Pe langa temele alese de mine pentru a experimenta diferite tehnici de lucru, din cand in cand, am lasat libertatea copilului de a desena ceea ce doreste folosind orice tehnica. Am observat ca, de foarte multe ori copiii prefera sa deseneze cu acuarelele, iar in alegerea tehnicii de lucru sunt influentati de materialele pe care eu li le pun la dispozitie si din care ii las sa aleaga orice doresc.

Iata lucrarile unui copil, ales la intamplare, din cei 10.

„Umbrelute colorate”- tehnica stampilarii cu buretele

In cadrul acestei lucrari, subiectul a folosit pentru prima data aceasta tehnica, motiv pentru care a mai avut nevoie de explicatii suplimentare si eventual, demonstratii. A folosit mai putina culoare si mai multa apa, fiindu-i „teama” sa apese pe burete pentru a lasa urma pe hartie.

„Umbrelute colorate”- tehnica colajului

Intrucat aceasta tehnica a fost folosita frecvent de copil la activitati, acestuia nu i-a fost deloc greu sa o realizeze, neavand nevoie de nici un fel de explicatii suplimentare. Culorile le-a imbinat dupa gustul sau, manifestand o siguranta de sine in contradictie cu prima tema realizata de el in cadrul experimentului.

„Covor de frunze ruginii”- tehnica stampilarii cu frunze

Si aceasta tehnica a mai fost folosite de subiect in cadrul activitatilor, motiv pentru care a manifestat o lejeritate naturala in realizarea temei. Culorile folosite de el, au fost „culorile toamnei”, neavand nevoie de prea multe indicatii, ba chiar, as putea spune, si-a ajutat colegii mai mici, oferindu-le explicatii.

„Vaza cu flori”- tehnica amprentarii cu corole de flori

In cadrul acestei tehnici, totul a decurs ca o joaca. Copilul a fost foarte incantat de faptul ca urmeaza sa „picteze cu o floare”, si chiar daca a fost prima oara cand a exersat aceasta tehnica pentru prima oara, nu a necesitat explicatii prea multe.

„ Melcii dupa ploaie”- tehnica stampilarii cu laveta rasucita

Aceasta tehnica care presupune rasucirea lavetei cu acuarela, pe foaie, a prezentat dificultati in realizare. Copilul a avut nevoie de explicatii suplimentare, si chiar si asa, am putea spune ca lucrarea nu a iesit din prima, el avand nevoie sa exerseze.

„ Paienjeni” – tehnica suflarii petelor de culoare cu paiul

Chiar daca nu a mai exersat aceasta tehnica, copilul a fost foarte incantat de ea, luand totul ca o joaca. Culorile le-a ales el singur, si si-a numit lucrarea „micile mele fantome”, chiar daca initial ne propusesem sa desenam niste paienjeni.

„ Livada toamna”- tehnica imprimarii cu palmele, dactilopictura

In cadrul acestei teme as putea spune ca subiectul era deja familiarizat cu tehnica propusa. Singura lui intrebare a fost „Cati copaci sa aiba livada?”; restul a decurs de la sine, copilul lucrand curat si ingrijit.

Tot in cadrul acestei teme am mai propus o tehnica: tehnica acuarelei sau tehnica stampilarii cu buretele. Diferenta este ca, de data acesta, am solicitat copiilor sa lucreze in echipe, fiecare copil alegandu-si una din cele doua tehnici. Subiectul nostru, a ales tehnica acuarelei; lucrand in echipa a obtinut rezultate bune, copiii avand nevoie de putina indrumare la inceput, privind indatoririle fiecaruia in echipa din care fac parte.

„Frunza”- dactilopictura

O tehnica indragita si foarte populara intre copii. Subiectul nostru, fiind foarte familiarizat cu aceasta tehnica, nu a stat deloc pe ganduri in realizarea lucrarii. Singura dificulate pentru el, am putea spune, a fost realizarea conturului frunzei, dupa frunza.

„Fire colorate”- tehnica firului de ata

Aceasta tehnica este o tehnica noua pentru majoritatea copiilor din experiment. Explicatiile mele au trebuit sa fie concise si clare. Prima oara, au colorat firele asezandu-le cum doresc pe fisa de lucru. Au observat astfel ca fiecare fir, lasa o linie in urma lui, lucru extrem de interesant pentru ei. Subiectul nostru a asezat, in prima faza, firele in linie dreapta, apoi, dupa ce le-am aratat un model, si i-am rugat sa coloreze spatiile ramase albe cu culorile preferate, iata ce a iesit.

„Valurile marii”- tehnica picturii cu sapunul

Aceasta tehnica presupune desenarea liniilor ondulate(valurile marii) cu sapunul solid, dupa care, cu acuarela diluata, copilul vine si coloreaza intreaga fisa. Pentru subiectul nostru a fost o tehnica interesanta, dar greu de realizat. Ideea apusului de soare a fost ideea lui, intrebandu-ma numai ce culori trebuie sa foloseasca pentru a desena un apus.

„ Scara”- modelaj

Intrucat copiii sunt familiarizati inca de la grupa mica cu plastilina si modul de lucru al acesteia, as putea spune ca explicatiile pe care eu l-am oferit in cadrul acetei tehnici au fost de ajutor pentru subiectii mai mici din experiment. Subiectul nostru a realizat tema fara nici un fel de dificultate, ajutandu-i chiar, cu explicatii suplimentare pe cei mai mici.

„Covoare populare”-Tehnica picturii cu pieptanele

O tehnica greoie pentru majoritatea copiilor din experiment. In cadrul acestei tehnici, trebuie pusa acuarela grosa pe foie, dupa care trasa in jos cu ajutorul unui pieptane. Principala dificultate a copilului a fost cata acuarela sa puna pe foaie pentru a iesi forma asa cum trebuie. In prima faza, culoarea a fost pusa in cantitati mici, iar copilul a exersat modul de tragere al ei cu pieptanele. Dupa cateva incercari, i-am rugat sa deseneze un dreptunghi care reprezenta de fapt covorul, si sa aplice culoarea numai in cadrul acestuia si intr-o singura directie. Intre prima incercare si lucrarea finala, exista o diferenta destul de mare, fapt ce certifica faptul ca exrcitiul duce la rezultate din ce in ce mai bune.

„ Floarea” – tehnica monotipiei

O tehnica cunoscuta de subiectul nostru. In cadrul acestei tehnici se pun pe fisa de lucru pete de culoare de marimi si culori diferite, dupa care se pliaza hartia, se apasa, si la desfacere observam ca au iesit forme diferite in functie de cantitatea de culoare folosita, precum si de directia de apasare. Prima lucrare realizata de subiect in cadrul acestei tehnici a fost oarecum „timida”, saraca in culori, pe cand la a doua incercare, a capatat incredere, folosind din plin culorile preferate.

„ Pomul inflorit” – tehnica carligului cu vata

O tehnica noua pentru toti subiectii. Faptul ca in loc de pensula folosesc un carlig de rufe cu putina vata in capat, le atrage atentia si ii face sa doreasca sa exerseze mai repede acesta tehnica. In cadrul acestei tehnici, florile din copac se realizeaza cu ajutorul acestui carlig cu putina vata in capat. Subiectul va pune culoare pe vata, dupa care va pozitiona carligul perpendicular pe foaie si il va rasuci. Explicatiile au trebuit sa fie concise si insotite de demonstratii. Iata ce a iesit:

„ Flori de gheata”- tehnica picturii cu folie alimentara

In cadrul acestei tehnici avem nevoie de fisa de lucru, de o folie alimentara mai mare ca fisa, acuarela, apa si pensule. Cu o pensula vom umezi foaia dupa care asezam culoarile/ culoarea pe hartia noastra cu pensula bine umezita. Punem pe deasupra folia alimentara si o mototolim. Cu cat avem mai multe indoituri, cu atat desenul este mai interesant. Dupa care lasam sa se usuce acuarela. Aici este partea interesanta pentru copii. Dupa ce s-a uscat acuarela, scoatem folia si desenul este gata. Cea mai grea parte pentru ei este asteptarea. Pentru a le distrage atentia de la ea, am putea incerca alte desena cu aceeasi tehnica, pentru a observa diferenta intre desene.

Daca la inceput, subiectul nostru a fost rezervat in folosirea culorii, nu am putea spune acelasi lucru in cadrul urmatoarelor incercari.

„Floricele pe campii”- pictura pe panza.

Este o tehnica mai putin utiliata de prescolari. In principiu, este acelasi lucru ca si tehnica acuarelei, numai ca suprafata de lucru este diferita. Trebuie explicat acest lucru copiilor, si totodata, trebuie efectuata o demonstratie, pentru a-i familiariza pe copii cu noua suprafata de lucru.

Subiectul nostru a efectuat cu succes tema data, nu a amestecat culorile spaland dupa fiecare utilizare pensula foarte bine, si a avut nevoie de foarte putine explicatii suplimentare privind suprafata de lucru si modul de aplicare al acuarelei pe ea.

„ Omul de zapada”- tehnica picturii cu pasta de dinti

Tehnica frecvent utilizata de prescolari in cadrul activitatilor. Nefiind o tehnica noua, tema nu a necesitat prea multe explicatii, rezultatele fiind foarte bune chiar si la subiectii mai mici.

Subiectul nostru nu a stat prea mult pe ganduri inainte de a se apuca de lucru, el combinand tehnica acuarelei cu tehnica picturii cu pasta de dinti.

„ Linguri decorate”- Desen decorativ cu acuarele

In cadrul acestei teme, copii trebuie sa decoreze lingurile de lemn cu ajutorul unei pensule subtiri si cu acuarele. A fost putin mai greu de realizat, intrucat suportul de lucru a fost unul neobisnuit pentru ei. Dar odata familiarizati cu materialele, totul s-a transformat intr-o joaca.

„Ne facem jucarii”- tehnica modelajului in fimo

Fimo este un fel de plastilina, dar care odata modelata, ramane asa cum a modelat-o copilul. Bineinteles, la final este nevoie de ajutorul unui adult pentru a o introduce putin in cuptor. Intrucat copiii erau deja familiarizati cu tehnica modelajului, explicatiile suplimentare nu au fost necesare, lasandu-se libertatea copiilor de a modela ceea ce ei doresc, cu ce culori doresc.

„ Prietenul meu”- tehnica acuarelei

In cadrul acestei teme subiectul a avut libertatea de a alege culorile precum si modul de prezentare al prietenului sau. In reprezentarea lui, copilul s-a desenat si pe el impreuna cu prietenul lui. Prietenul lui este cel mai mic, dar cu o inimioara imensa deasupra. As putea spune ca expresivitatea emotionala predomina aceasta lucrare.

21.” Familia mea” –tehnica colajului cu materiale textile.

Subiectul nostru este familiarizat cu tehnica colajului, insa nu a lucrat foarte mult cu materiale textile in cadrul acestei tehnici. Faptul ca formele textile sunt deja decupate, si el trebuie numai sa le imbine ii usureaza extraordinar sarcina, lasandu-i libertatea sa aleaga hainutele si numarul membrilor familiei.

„Batiste colorate”- Tehnica picturii marmorate

Aceasta tehnica presupune tragerea petelor de acuarela groasa cu bucati de carton. Intrucat aceasta tehnica are elemnte comune cu tehnica picturii cu pieptanele, subiectul nu a intampinat greutati in realizarea ei, nesolicitand explicatii suplimentare.

„ Flori surori” – tehnica plierii

Tehnica plierii este o tehnica relativ simplu de realizat. Conditia este sa se foloseasca mai multa apa, iar acuarela sa fie bine diluata. Pentru a realiza un efect mai deosebit, vom realiza aceasta tema pe servetele. Dupa ce va picta floare pe o jumatate de servetel, copilul va plia servetelul, iar la deschidere va observa doua flori identice, surori.

Demonstratia este necesara, iar subiectul in cauza va realiza tema cu usurinta, culorile alese de el, fiind ca de obicei, mai mult culori calde.

„ Fluturasul” –tehnica mozaicului/ colaj

Mozaicul este arta de a crea imagini prin asamblarea unor obiecte mici (sticla, hartie, piatra etc). In cazul nostru copiii vor trebui sa asambleze hartii mici pentru a obtine un fluture. Pentru a le a fi mai usor le-am schitat conturul fluturasului.

„ Fluturasul” – pictura ud pe ud

Este o tehnica noua pentru toti subiectii din experiment. Eu am realizat aceata tema si pe un servetel umed. Pentru realizarea acestei tehnici avem nevoie de o hartie mai groasa pe care o vom uda prin scufandarea intr-un vas cu apa. Dupa ce o scoatem din apa, o vom aseza pe un suport mai tare (planseta de lemn) si vom sterge surplusul de apa cu un burete. Vom dilua apoi acuarela, folosind, in acest caz, numai culorile de baza.

Dupa care ne apucam de pictat. Vom observa cum culorile se intrepatrund creand forme neasteptate si oferind copiiloe experinte interesante. Lasam apoi pictura la uscat pana a doua zi.

„ Cutiuta cu surprize”- tehnica picturii pe lemn si a colajului

Aceasta tema a fost relativ simpla pentru copii, si in special pentru subiectul nostru. Am pus la dispozitia copiilor cutiute de lemn pe care acestiale-au pictat intr-o singura culoare. Dupa ce s-au uscat, copiii au avut de ales dintr-o multitudine de materiale pe cele preferate pentru a crea un model pe cutie.

„ Cearta culorilor”- Tehnica picturii in lapte/ tehnica suflarii cu paiul

Tehnica picturii in lapte, o tehnica folosita pentru prima data de copii in cadrul experimentului nostru. Pentru realizarea acestei tehnici am pus la dispozitia fiecarui copil un castron cu lapte, acuarela usor diluata pe care ei au trebuit sa o puna in lapte si sa amestece foarte, foarte usor, fara a omogeniza culorile.Copiii au avut nevoie de explicatii suplimentare si demonstratii. Dupa cateva experimente, iata ce a iesit:

In ceea ce priveste tehnica suflarii cu paiul, aceasta a fost mult mai usor de realizat, intrucat subiectii erau deja familiarizati cu aceasta. Singura diferenta a fost ca, de data aceasta, au folosit mai multa culoare incercand sa acopere aproape intreaga suprafata. Culorile folosite au fost numai culorile complementare.

„ Apus de soare” – tehnica acuarelei

Dupa ce le-am spus o mica poveste privind apusul de soare, le-am vorbit despre culorile predominante in apus si le-am aratat cateva imagini,

i-am lasat pe copii sa lucreze liber, intervenind foarte putin si doar atunci cand acestia mi-au cerut ajutorul. Subiectul in cauza a fost foarte patruns de tema, a lucrat cu entuziasm si iata ce a obtinut:

„ Cerul instelat”- tehnica stropirii cu periuta

Tehnica stropirii cu periuta este o tehnica care presupune multa rabdare, lucru nu prea intalnit la copii prescolari. Cu toate acestea, copiii au reusit sa realizeze tema, obtinand efecte uluitoare. Pentru inceput, au trebuit sa picteze intreaga foaie cu albastru. Dupa ce s-a uscat, au inmuiat periuta in culoare si au trecut perii periutei, astfel incat sa stropeasca culoarea pe fisa deja colorata. Culoarea aleasa pentru stele a fost alb sau galben.

Fiind foarte entuziasmat de noua tehnica, ubiectul nostru nu a avut foarte multa rabdare, iar stelele lui au iesit putin verzui.

„ Vaporul pe mare”- tehnica colajului cu hartiuta mototolita

Subiectul nu a intampinat nici de data acesta greutati, tehnica fiindu-i familiara. L-a ajutat foarte mult conturarea in prealabil a desenului, iar de data aceasta am putea spuna ca rabdareaa fost la ea acasa, intrucat copilul nu s-a ridicat de la masa pana nu a terminat.

„Acvariul cu pesti”- Tehnica picturii pe sticla

O tehnica mai greu de realizat de cei mici. Cu toate acestea, dupa ce le-am explicat modul de lucru si am realizat o demonstratie, as putea spune ca rezultatele au fost peste asteptari. Ceea ce le-am explicat foarte clar copiilor, bazandu-ma foarte mult pe demonstratie, a fost faptul ca, prima culoare pe care o pune pe sticla, aceea se va si vedea, chiar daca ulterior vine cu o alta peste.

Subiectul nostru a realizat cu succes tema data, a folosit culori multe si variate, dand dovada de originalitate si entuziasm.

„ Campul cu flori”- tehnica colajului/ mozaic

Intrucat copilul a mai utilizat aceasta tehnica in cadrul experimentului, acum nu i-a fost deloc greu sa realizeze tema, avand nevoie numai de cateva informatii referitoare la tema.

„ Peisaj de iarna’ – tehnica colajului cu elemente din natura

In cadrul acestei teme le explic copiilor notiunea de efect static. Eementele pe care le folosesc in aceasta tehnica sunt noi pentru ei, lucru care nu ii impiedica, mai cu seama pe subiectul nostru, sa realizeze cu interes tema.

c)Etapa finala si interpretarea rezultatelor

Ca si in etapa initiala, in etapa finala, am aplicat aceleasi patru probe, dar cu un grad de complexitate mai mare. Copiii au avut acum mai multe variante.

Proba de tip imaginativ.

In aceasta proba, le voi cere copiilor sa-mi alcatuiasca mai multe desene, pornind de la liniile pe care le au desenate pe foaie. De data aceasta nu vor avea numai linii drepte, dar si linii curbe, ondulate, oblice, chiar frante.

Materialele folosite: Foi de desen , creioane colorate, ceracolor.

Rezultatele probei nr.1 pe numar de copii:

Rezultatele probei nr. 1 cu privire la factorii creativitatii:

2. Proba divergenta-figurativa, ce are ca scop redarea unor imagini, pornind de la o figura geometrica. Acum nu vom folosi numai cercul, dar si alte figuri geometrice

Materialele folosite: creioane colorate, cerate si foi de desen

Desfasurarea propriu-zisa a probei. Fiecare copil primeste cate o foie de desen impartita in sase. In fiecare casuta este desenata cate o figura geometrica. Pornind de la acestea fiecare copil trebuie sa construiasaca imagini diferite.

Rezultatele probei nr.2 pe numar de copii:

Rezultatele probei nr. 2 cu privire la factorii creativitatii:

3. Proba de tip combinat.

Acesta proba se va baza de aceasta data pe tehnica acuarelei.

Desfasurarea activitatii: Fiecare copil trebuie sa deseneze la alegere, un animal din padure, folosind tehnica acuarelei.

Materialele folosite: coli de desen, acuarele, pensule

La fel ca si in evaluarea initiala, in evaluarea acestei probe am folosit grila de interpretare a doamnei Diana Grigoras-Achiri din „Creatori de creativitate”.

Rezultatele probei nr. 3 cu privire la factorii creativitatii:

INTERPRETAREA REZULTATELOR

In ceea ce priveste dezvoltarea imaginatiei creatoare la copilul prescolar, as putea spune ca, am incercat sa masor factorii gandirii creatoare folosind testele din evaluarea initiala si cea finala. M-am axat mai mult pe originalitate, flexibilitate si fluiditate.

Originalitatea este data de ideile neobisnuite pe care copilul le exprima prin intermediul desenului/ lucrarii.

Flexibilitatea este data de numarul noilor solutii atunci cand situatia se schimba.

Fluiditatea este data de rapiditatea si usurinta de asociere intre imagini si cuvinte.

Comparatia intre rezultatele obtinute la testarile initiale si cele finale.

Figura 1: Originalitatea in cadrul evaluarii initiale si finale

Figura 2: Comparatie intre evaluarea initiala si cea finala in cadrul flexibilitatii

Figura 3:Comparatia intre evaluarea initiala si cea finala in cadrul fluiditatii

Figura 1.1.: Comparatie intre evaluarea initiala si evaluarea finala in cadrul primei probe

Figura 2.1. : Comparatie intre evaluarea initiala si finala in cadrul primei probe

Figura 3.1: Comparatia intre evaluarea initiala si evaluarea finala in cadrul primei probe

La proba de tip imaginativ, la testarea initiala 0 % din copii manifesta originalitate ridicata, numarul lor crescand la 80%la testarea finala. In ceea ce priveste flexibilitatea, la testarea initiala,0% dintre copii manifesta flexibilitate ridicata, iar la testarea finala numarul lor ajunge la 80%. Diferenta mai mica apare in cadrul fluiditatii. Daca la testarea initiala numarul copiilor pentru o fluiditate ridicata era de 20%, acum numarul lor a crescut la 90%.

Figura1.2.: Comparatie intre evaluarea initiala si finala in cadrul probei 2

Figura 2.2.: Comparatie intre evaluarea initiala si finala in cadrul probei 2

Figura 3.2.: Comparatia intre evaluarea initiala si cea finala in cadrul probei 2

La proba numarul 2, cresterea se inregistreaza la:

– originalitate (de la 10% la 100%), diferenta fiind de 90%;

– flexibilitate (de la 10% la 100%), diferenta fiind de 90%;

Fluiditate (de la 30% la 100%), diferenta fiind de 70%.

Figura 1.3. : Comparatie intre evaluarea initiala si finala in cadrul probei 3

Figura 2.3.: Comparatie intre evaluarea initiala si finala in cadrul probei 3

Figura 3.3. : Comparatia intre evaluarea initiala si cea finala in cadrul probei 3

In cadrul ultimei probe, de tip combinat, factorrii creativitatii se modifica dupa cum urmeaza:

Originalitatea creste de la 0% la 50%;

Flexibilitatea de la 0% la 40%;

Fluiditatea de la 50% la 70 %.

Se observa o crestere generala a nivelului. Analizand datele din tabelele de mai sus, am constatat o crestere a numarului de copii dupa cum urmeaza:

In ceea ce priveste factorul originalitate acesta a crescut de la …in cadrul evaluarii initiala , la… in cadrul evaluarii finale;

In ceea ce priveste factorul flexibilitate acesta a crescut de la …in cadrul evaluarii initiala , la… in cadrul evaluarii finale;

In ceea ce priveste fluiditatea aceasta a crescut de la …in cadrul evaluarii initiala , la… in cadrul evaluarii finale;

Am putea spune ca exercitiul si experimental in necunoscut, complet captivant pentru cei mici, ii determina pe copii sa aiba incredere in sine si

sa-si dezvolte toti cei trei factori ai creativitatii.

Concluzii

In urm aplicarii diverselor tehnici de lucru asupra acestor copii, am ajuns la concluzia ca aceste tenici ii ajuta pe copii sa isi dezvolte creativitattea si mai cu seama originalitatea. Copiii au devenit mai deschisi, mai increzatori in ei insisi. Daca la inceputul experimentului erau oarecum rezervati in a experimenta orice tehnica noua, cu timpul au devenit tot mai increzatori, obtinand rezultate surprinzatoare chiar si pentru ei. Cei mai timizi au incercat sa se exprime prin intermediul desenelor realizate de ei, iar atunci cand au foast incurajati, au inceput sa se deschida, capatand parca mai multa incredere in ei. Daca acum ar fi pusi in situatia de a gasi o cale pentru a rezolva o “problema plastica”, nu ar mai avea neaparat nevoie de indrumarea unui adult, fiind ei insisi capabili sa gaseasca acea solutie.

In desfasurarea experimentului precum si in temele alese am tinut cont de curiozitatea copiilor, de elementele lor de interes, i-am incurajat tot timpul, lucru care le-a sporit increderea in ei insisi. I-am invatat cum sa-I ajute pe cei din jur, cum sa lucreze in echipa si cum sa nu-I lase pe cei din jurul lor sa renunte asa usor. Spre surprinderea mea, nu a fost deloc greu sa fac aceste lucruri. Copiii au tendinta de a imita foarte mult, da a copia comportamentele care li se par interesante. Faptul ca aceste teme noi le-a pus imaginatia la treaba i-a stimulat, determinandu-I sa gaseasca solutii in aproape orice imprejurare.

Iata de ce, dupa parerea mea, utilizarea tehnicilor variate in activitatea plastica ii ajuta pe copii sa-si dezvolte nu numai operatiile gandirii ci si imaginatia. Copiii au devenit mai receptivi fata de informatiile primate, mai atenti . Iata de ce si crearea unui mediu adecvat predarii activitatilor plastice are un rol important. Povestile pentru captatrea atentiei pe care eu le spuneam inainte de inceperea fiecarei activitati au avut, de asemenea, un rol hotarator in motivarea copilului.

Imaginatia este una dintre cele mai importante calitati ale unui om. Cu ajutorul imaginatiei omul a ajuns in stadiul in care este astazi. Iata un motiv pentru a incuraja dezvoltarea acesteia inca de la varste fragede. Activitatea plastica este o cale prin care putem contribui la acest lucru, iar tehnicile de lucru diferite ii pun in situatii problematice pe cei mici, determinandu-I sa gaseasca o solutie noua. Totodata ii incurajeaza, facandu-I sa creada ca “nimic nu e imposibil”.