Specificul Utilizarii Mijloacelor Didactice Moderne In Activitatile Didactice cu Prescolarii

CAPITOLUL 1

PROFILUL PSIHOLOGIC AL PREȘCOLARULUI

Perioada de creștere și dezvoltare cuprinsă între 3 ani și 6-7 ani reprezintă pentru copil cea mai autentică copilărie, numită și perioada preșcolarității, perioada în care copilul suferă cele mai spectaculoase transformări în planul dezvoltării somatice, psihice și sociale. Cadrul educațional din grădiniță oferă copilului posibilitatea de a relaționa cu cei din jur, să-și lărgească orizontul de cunoaștere, să-și dezvolte procesele psihice pe baza contradicției dintre cerințele și solicitările externe și posibilitățile copilului.

Termenul de ,,dezvoltare” este definit ca ansamblul de transformări care afectează organismele vii sau instituțiile sociale ceea ce implică de asemenea noțiunile de continuitate, finalitate și evoluție.

Preșcolaritatea reprezintă etapa din viață în care se țes multe dintre structurile de profunzime ale personalității. Nicio perioadă a dezvoltării psihice umane nu are caracteristici atât de numeroase, explozive, neprevăzute ca perioada preșcolară. Copilul preșcolar traversează etapa cunoașterii, prin lărgirea contactului cu mediul social și cultural din care asimilează modele de viață ce determină o integrare tot mai activă la condiția umană.

Dezvoltarea psihologică are la bază încorporări și constituiri de conduite și atitudini noi ca formare de instrumente de adaptare din ce în ce mai complexe și ca formare de modalități de satisfacere de trebuințe și mijloace de a le satisface. Dezvoltarea implică modificarea echilibrului între asimilarea realității și acomodarea la condiții subiective și circumstanțiale concrete ale vieții. ( U. Șchiopu și Emil Verza, 1997, Psihologia vârstelor, E.D.P, București, pag.3)

Expresia celor ,,7 ani de acasă”, pe care omul îi are sau nu îi are, reflectă tocmai importanța pe care această perioadă o are în evoluția psihică a copilului.

Copilul se integrează tot mai active în mediul social și cultural din care face parte. Acestea determină dezvoltarea bazelor personalității, dezvoltarea capacității de cunoaștere și a comunicării.

Integrarea copilului în colectivitate devine o condiție esențială a stimulării și folosirii optime a potențialului său. Grădinița devine atfel unul din factorii cheie ai dezvoltării copilului în această perioada de vârstă. Copilul se descoperă din ce în ce mai mult pe sine, realizând că nu este identic cu ceilalți. Tot în aceasă perioadă conștientizează ca propriile acțiuni, comportamente produc anumite reacții în mediul lui de viață sau atlfel spus are de a face cu o primă formă de responsabilitate. La această vârstă, copilul este capabil să-și reprezinte obiecte,situații, evenimente, personaje, stabilește legături multiple cu ceilalți, își menține atenția, poate susține un efort durabil și poate începe asimilarea deprinderilor necesare școlii.

Perioada preșcolară poate fi împărțită în trei subperioade:

-subperioada preșcolară mică (3 ani-4 ani);

-subperioada preșcolară mijlocie (4 ani-5 ani);

-subperioada preșcolară mare (5 ani-6/7 ani). (P.Golu, E.Verza, M.Zlate, 1993, Psihologia copilului, E.D.P, București, pag.17)

Tot ceea ce face, ce spune se realizează și se exprimă în atitudini. Preșcolarul se joacă, participă la acțiunile celorlalți relaționând cu ei. Toate acestea îi creează copilului satisfacție, bucurii și trăiri intense pe plan afectiv. Lipsa grijilor, fericirea acestei perioade a condus la denumirea de ,,vârsta de aur a copilăriei”.

Activitatea de bază a acestei perioade de vârstă rămâne jocul. Jocul, însă îndrumat de către educatoare, respectând o anumită metodologie, niște principii, este corelat din ce în ce mai mult cu sarcini de natură intructiv-educativă, cu elemente de creație și muncă. Aceste sarcini au menirea de a favoriza complicarea și diferențierea treptată a proceselor cognitiv-operaționale ale copilului, de a schimba atitudinea față de mediul înconjurător, de a-i lărgi aria de relaționare cu cei din jurul său. Este perioada când copilul descoperă realitatea externă.

Dezvoltarea fizică

Între 3-6/7 ani, creșterea în înălțime a copilului se face de la aproximativ 92 cm la 116 cm, iar creșterea în greutate este semnificativă, ceea ce ne determină să spunem că are loc o schimbare importantă în aspectul general al copilului preșcolar. Tot acum are loc schimbarea și dezvoltarea structurii mușchilor, pielea devine mai elastică și mai densă. Procesul de osificare se intensifică, apar mugurii dentiției definitive și se osifică oasele lungi ale sistemului osos.

Mișcările bruște, neecordonate de la 3 ani sunt treptat înlocuite cu mișcări tot mai bine armonizate. Pe prim plan trece încărcătura psihologică a mișcării, raportarea ei la obiecte, imagini, intenții. Preșcolarul simte o adevărată plăcere sa imite adulții, să-și exprime trăirile emoționale prin gestică, mimică și pantomimică. Din acest motiv, preșcolaritatea a mai fost denumită și vârsta grației. Grația se dezvoltă și pentru că preșcolarului îi place să fie în centrul atenției, să fie admirat și lăudat.

Este perioada în care, prin stereotipizare, mișcările duc la formarea deprinderilor, la îmbogățirea conduitelor. Nevoia de acțiune trăită prin executarea mișcărilor, stă la baza dezvoltării psihice. Percepția se formează în cursul acțiunii cu obiectele, ea se corectează, se verifică numai astfel. De aceea, se recomandă lărgirea posibilităților de acțiune cu obiectele. Împreună cu motricitatea, acțiunea cu obiectele, sprijină nu numai îmbogățirea planului cognitiv ci și dezvoltarea personalității.

Datorită faptului că nu toate organele și segmentele corpului se dezvoltă identic, copilul are o înfățișare usor disproporționată ( de exemplu între 3 și 4 ani capul este mai mare în raport cu corpul, iar membrele mai scurte în raport cu toracele).

Dezvoltarea motricității se face în sensul creșterii preciziei mișcărilor, ele sunt mai fine, complexe, mai sigure și dezvoltării echilibrului. Dezvoltarea structurală a scoarței cerebreale, în această perioadă este legată de departajarea zonelor vorbirii și fixarea dominanței asimetrice a uneia din cele două emisfere, de obicei stânga pentru dreptaci.

În structura scoarței celebrale continuă diferențierea fină în antrenarea funcțională, angajarea mozaicală fină a zonelor vorbirii și dominanța asimetrică a uneia din emisfere. Nu se recomandă schimbarea creionului/pensulei în cealaltă mână, deoarece poate determina deficiențe de vorbire-de exemplu, bâlbâiala sau alte disfuncții cauzate de inversarea polarității emisferelor. (Voiculescu E., 2003, Pedagogie preșcolară, Ed. Aramis, București, pag.28)

Volumul creierului se modifică și el de la 350 gr cât are la 3 ani, la 1200 de gr, spre sfârșitul perioadei. Dezvoltarea explozivă a motricității acestei vârste duce la sporirea autonomiei, de pe-o parte, dar și la o dezvoltare psihică superioară vârstei anterioare. Jocurile de mișcare, de construcție, desenul, modelarea plastilinei sunt activități care stau la la baza dezvoltării abilităților intelectuale . Copiii, la această vârstă achiziționează noi desprinderi, fug bine sau stau într-un picior, merg cu tricicleta, urcă treptele alternând picioarele, țin creionul cu degetele și nu cu pumnul, copiază și desenează contururi simple, dezmembrează și asamblează obiecte, jucării, aruncă mingea peste cap, se îmbracă și se dezbracă singuri, se încalță cu papucii și șosetele, are echilibru ortostatic mai susținut.

Dezvoltarea senzorială

Procesele senzorial-pereptive se dezvoltă într-un ritm alert, se perfecționează în strânsă legătură cu creșterea sa. Segmentul periferic al analizatorilor se dezvoltă, iar mica perfecțiune de analiză a însușirilor obiectelor și fenomenelor se datorează dezvoltării și perfecționării activităților cerebrale. Este implicat și cel de-al doilea sistem de semnalizare la activitatea de analiză și diferențiere. În consecința dezvoltării motorii, spațiul în care se mișcă copilul este din ce în ce mai vast. Stimularea variată conduce la o acccentuată dezvoltare senzorială mai ales în ceea ce privește sensibilitatea vizuală și cea auditivă.

Percepțiile preșcolarului se formează în consecința acțiunii directe cu obiectele, astfel încât o posibilitate mai mare, neîngrădită, de acces la obiecte, manipularea, compunerea și descompunerea lor, conduce la o mai bună cunoaștere și o mai corectă formare a percepțiilor.

Exista câteva caracteristici importante ale percepției copiilor de la 3 la 6 ani:

-Sunt stimulate și susținute de curiozitatea lor foarte mare;

-Saturate emoțional, percepțiile preșcolarilor sunt foarte vii;

-Explorarea perceptivă este facilitată de transferurile mai ușoare de la tact la auz, la văz așa încât preșcolarul doar dacă vede un obicect poate să se refere și la celelalte calități ale lui;

-Pot apărea uneori performanțe discriminative surprinzătoare pentru cei din jur, dar în ansamblu, percepția rămâne globală, mai ales cea a structurilor verbale.

Percepțiile copilului, deși poartă pregnant suportul afectiv-situațional, se desprind în ultima perioada a preșcolarității, centrându-se mai mult pe obicect, pe caracteristicile lui reale și obiective. Se produce trecerea de la percepția spontană la percepția organizată, intenționată orientată spre un scop numit observația, ajutată fiind de activități variate, limbaj și experiență anterioară.

La vârsta de 6-7 ani se organizează anumite forme complexe ale percepției: spațiului, timpului, a mișcării, etc. Are loc o reflectare a însuțirilor spațiale (mărime, formă, poziție spațială) cu ajutorul mai multor modalități senzoriale (vizuală, tactilă, chinestezică) însoțită de întărirea verbală. Copilul poate percepe evenimente și durata lor desfășurate în timp.

Factorii educaționali, în timp, prin organizarea unor activități cu un pronunțat caracter intructiv-educativ, realizează trecerea de la percepția nediferențiată la percepția organizată și sistematică a mediului înconjurător. Succesul este cu atât mai mare cu cât copilul este pus să lucreze direct, nemijlocit cu obiectele și sustituitele acestora. Învățământul preșcolar completează educația primită în familie și asigură formarea și dezvoltarea fizică, intelectuală, afectivă, socială și morală a copiilor. Pentru a realiza aceste obiective, trebuie să cunoaștem foarte bine copilul. În acest sens, Pestalozzi afirma: ,,Materialul cu care lucrează educatorul este omul, copilul pe care trebuie să-l cunoască de aproape și exact, întocmai cum cunoaște grădinarul legumele din grădina sa.” (Revista Învățământului Preșcolar, nr.4, 1991, București, pag.9)

Cu timpul, pe baza percepției se formează reprezentările memoriei care, la preșcolari se dezvoltă în mod direct proporțional cu numărul activităților desfășurate și cu calitatea acestor activități. În această perioada, reprezentările au un caracter dominant intuitiv, situativ și justifică multe elemente particulare. Dupa vârsta de 4 ani, funcția cognitivă a reprezentărilor facilitează procesul înțelegerii și coerenței vieții psihice. Cu ajutorul reprezentărilor, copilul stochează cunoșințe. Percepțiile sunt din ce în ce mai bine dirijate pentru a surprinde caracteristicile reale ale unor obiecte și fenomene. Apar astfel noi forme perceptive precum observația de scop, planificată și organizată de către copil.

În această perioadă, preșcolarii știu să își arate gura, ochii, nasul, își reprezintă intuitiv și global spațiul și timpul, se dezvoltă vederea cromatică la distanță, compară obiecte de greutate diferită, au auzul fonematic dezvoltat, identifică poziții spațiale.

Reprezentările preșcolarului sunt prima instanță a transformării impresiilor senzoriale, apoi reprezentarea evoluează și pe măsura întăririi reprezentărilor prin revenirea la obiectul pe baza căruia s-a format, ea devine tot mai schematică și mai puțin legată de concret. Formarea reprezentărilor de mărime, formă. timp, spațiu are o valoare foarte mare pentru formarea noțiunilor de mai târziu. ,,Reprezentarea este un proces reconstitutiv în care se implică operații mintale și dacă acestea nu s-au format încă, în structura imaginii se impun, fie dominante perceptive, fie ceea ce știe copilul despre acel obiect.” (Crețu T., 2001, Psihologia vârstelor, Ed.Polirom, Iași p.147)

Percepțiile și reprezentările, elemente neesențiale, sugestive încarcă gândirea copilui dându-i un caracter situativ, concret. Preșcolarul realizează generalizări pe baza unor criterii situaționale, impresioniste și funcționale, nu rațional-logice. Copilul operează cu o serie de constructe care nu sunt nici noțiuni individualizate, nici noțiuni generalizate, ceea ce ne demonstrează carcaterul preconceptual. Copilul își întărește afirmațiile folosindu-se de cuvinte care devin simboluri și prin aceasta, preconceptele câștigă în generalitate și precizie. Gândirea preconceptuală este o gândire egocentrică și magică în același timp, nereușind să facă distincție între realitatea obiectivă și cea permanentă, generând egocentrismul.

Copilul se crede centrul universului. În timp se dezvoltă organizarea structurilor operative ale gândirii și la vârsta de 6 ani, gândirea dobândește operativitate generală, relativ complexă.

Preșcolaritatea este considerată astfel ca o perioadă de organizare și pregătire a dezvoltării gândirii, desăvârșirea operațiilor concrete având loc mai târziu.

Dezvoltarea gândirii și a memoriei

ANALIZEAZA-LE SEPARAT

Gândirea copilului la această vârstă este strâns legată de dezvoltarea senzațiilor și percepțiilor. Gândirea copilului preșcolar începe prin investigații practice asupra obiectelor și fenomenelor din jurul său, bazându-se în continuare pe actul percepției.

Gândirea concretă a copilului se deosebește foarte puțin de impresiile sale reale. Odată cu folosirea cuvintelor, copilul devine capabil de gândire simbolică. Folosindu-se de cuvinte ca simboluri ale obiectelor, fenomenelor, persoanelor, acțiunilor, copilul își dezvoltă abilitatea de a înțelege și de a comunica. El are posibilitatea la această vârstă de a se juca de-a școala, de-a mama, dezvoltând astfel jocul imaginar în care cuvintele înlocuiesc situațiile concrete.

Piaget afirma că această abilitate a copilului de a se folosi de simboluri nu include abilitatea relaționării logice, de exemplu un copil la sfârșitul acestei perioade știe ca 3+2=5, dar nu realizează că 5-2=3-stadiul preoperațional al gândirii. Tot acum copilul respectă, prin gândirea sa, principiul conservării cantităților, a numărului.

Exemplu: Dacă punem aceeași cantitate de apă în două pahare identice, iar dupa aceea unul din pahare este schimbat cu unul mai înalt, dar cu același volum, copilul va răspunde că, în cel mai înalt se află o cantitate mai mare de apă.

Gândirea copilui preșcolar se caracterizează prin foamea de cunoaștere, datorită curiozității. Marea frecvență a întrebării ,,De ce? ” constituie un indiciu al acestei cerințe de cunoaștere și de sesizare de relații manifestate de gândirea copilului preșcolar (Verza, E, 2000, pag.140)

Copilul operează cu o serie de contructe, care nu sunt nici noțiuni individualizate, dar nici noțiuni generale, ceea ce înseamnă că are un caracter preconceptual.

În jurul vârstei de 5 ani, se pun bazele unei logici a relațiilor. Copilul la vârstă preșcolară mijlocie și mare operează active cu raporturi de mărime, de cantitate, de spațiu, de parte și de întreg. Această logică a relațiilor se constituie pe baza experienței practice, ea fiind de fapt o logică practică. Perioada vârstei preșcolare este perioada în care se formează capacitatea copilului de exprimare prin judecăți și raționamente, deși gândirea lui este orientată mai mult spre găsirea unor soluții practice de adaptare și nu spre descoperirea adevărului teoretic. (Cucoș, C.,2006, pag.73) SCRIE CORECT BIBLIGRAFIA

Datorită dezvoltării progresive a vorbiri, la copilul preșcolar, memoria începe să capete particularități mai evoluate, să devină o memorie care operează activ cu reprezentări complexe, evocate verbal.

memoria copilului înregistrează o trecere de la forme inferioare la forme superioare. În prima etapă formele predominante sunt memoria mecanică și cea involuntară. Progresele sunt rapide și evidente, dovadă că după 4-5 ani intră în scenă memoria voluntară și la scurt timp memoria verbal-logică. În urma cercetărilor efectuate au fost evidențiate și unele caracteristici ale memoriei preșcolarului (caracterul nediferențiat, difuz, caracterul incoerent, nesistematic, caracterul plastic-intuitiv, caracterul pasiv, neintenționat și evocarea unor fapte în mod spontan).

În condițiile jocului, memoria este mai productivă și capătă un caracter voluntar la vârsta de 4-5 ani. În joc, copilul trebuie să memoreze, recunoască, să reproducă, să redea conținutul unor sarcini. El începe să conștienizeze cerința fixării și păstrării sarcinilor ce îi revin. De aceea pe la 5-6 ani, el caută să utilizeze unele procedee de reproducere. Conținutul memoriei este foarte bogat, se memorează mișcări, stări afective, imagini, idei, cuvinte. Experiențele arată că din 5 cuvinte prezentate o singură dată cu voce tare, copiii de 3-4 ani memorează în medie 1 cuvânt, cei de 4-5 ani câte 3 cuvinte, în timp ce cei de 5-6 ani aproximativ 4 cuvinte. (Miclea, M., 1994, pag.32)

Deși memoria preșcolarului este capabilă de asemenea performanțe, ea este totuși nediferențiată, difuză, are un caracter incoerent, nesistematizat, haotic. Amintirile copilului sunt fragmentate, izolate, neintegrate în unități logice, copilul memorează repede, dar uită tot atât de repede.

Memoria are și funcții sociale. Ca proces de fixare, păstrare, recunoaștere și reproducere, memoria are un rol important și in fixarea conduitelor redând conduitele celor din jur.

Urmare a dezvoltării gândirii și limbajului, ceea ce impresionează la copil în această perioada este amploarea vieții imaginative, ușurința cu care el trece în orice moment din planul realității în planul ficțiunii. Pentru această perioadă se consideră afectivitatea ca fiind motorul activității copilului, iar imaginația este calea, mijlocul, metoda de realizare a ei. Copilul folosește imaginația când desenează, atunci când cântă, când compune. Imaginația copilului se reflectă în interpretarea realității, atunci când copilul manifestă aninism (însuflețește lucrurile) și artificialism (credința că totul este fabricat de om). Imaginația îndeplinește un rol de echilibru sufletesc, el rezolvă contradicția dintre dorințele lui și posibilitățile lui. Preșcolarii, în această perioadă, grupează imaginile în raport cu noțiuni generale (animale, plante), relatează după imagini, memorizează versuri, definește obiecte cunoscute indicând utilitatea lor, utilizează corect negația, înțeleg analogii opozante, descriu operații, enumeră obiecte cunoscute din desene/ilustrații.

Dezvoltarea limbajului

În strânsă legătură cu evoluția gândirii, este limbajul. Saltul calitativ în dezvoltarea proceselor cognitive se aplică prin folosirea cuvântului cu valoare de simbol. La începutul acestei perioade, limbajul este în plină expansiune și au loc progrese spectaculoase .Limbajul preșcolarului evoluează fonetic, lexical, semantic ca structură gramaticală și expresivitate. El se îmbogățește permanent, iar raportul dintre vocabularul activ și vocabularul pasiv se micșorează discret astfel încât, la vârsta de 6 ani vocabularul activ al copilui să conțină în jur de 3500 de cuvinte. Cunoașterea la copil începe cu acțiunea practică cu obiectele. Treptat, aceste acțiuni extrene se transformă în acțiuni verbalizate. Copilul se joacă și vorbește. Crescând, apare sentimentul de rușine, verbalizarea se interiorizează și dezvoltă limbajul interior în timp, transformându-se în operații și acțiuni inelectuale. Există o strânsă relație între cognitiv și comunicativ, aceasta manifestându-se clar la antepreșcolar și preșcolarul mic prin gândirea cu voce tare.

Importante pentru învățarea limbajului sunt cel puțin trei secvențe de dezvoltare interdependente: dezvoltarea cognitivă, dezvoltarea capacității de a discrimina și înțelege vorbirea pe care o aude de la ceilalți și dezvoltarea abilității de a produce sunete și succesiuni de sunete ale vorbirii care corespund din ce în ce mai exact structurilor vorbirii adulților.

Se dezvoltă latura fonetică a limbajului, deși, datorită unor particularități ale aparatului fonator, ale analizatorului verbo-motor și ale celui auditiv, pronunția nu este încă perfectă. Sunt posibile omisiuni când este forma de mai multe consoane alăturate, substituiri (,,zoc” în loc de joc sau ,,sase” în loc de șase, inversiuni de sunete: ,,prentu” în loc de pentru. La intrarea în școală, copiii pronunță aproape toate sunetele, erorile fiind din ce în ce mai rare.

Modul în care se dezvolă limbajul este puternic influențat de mediul în care trăiește copilul, de cât de mult i se vorbește, de cât de mult este stimulat să folosească limbajul în comunicare. De aceea, la această vârstă se remarcă diferențe între copii (dacă nu este stimulat corespunzător, copilul va vorbi mai târziu). Copilul educat corespunzător își însușește rapid cuvinte noi, folosește activ clișeele verbale ale adulților. Copiii preșcolari sunt capabili să redea pană la două strofe dintr-o poezie, folosesc cel puțin doua adverbe de timp: ,,azi”, ,,mâine”, relatează după imagini. (J.B., Caroll, 1979, pag.47)

În jurul vârstei de 3 ani, vorbirea preșcolarului se cracterizează printr-o expresivitate accentuată, prin bogăție, prin varietate, originalitate și intonație.

Vorbirea este încărcată de explamații, repetiții și pronume demonstrative.

În perioada preșcolară, copiii folosesc correct pluralul, folosesc în vorbirea curentă substantive, adjective, verbe, dialoghează cursive, se fac înțeleși, vocabularul se îmbogățește sesizabil.

Comunicarea cunoaște o explozie datorată dezvolării intense, trecându-se la de vorbirea situativă la vorbirea contextuală. Între 4 ani și 5 ani este perioada dezvoltării cea mai accentuată a limbajului interior care constituie mecanismul fundamental al gândirii. Expresivitatea și bogăția se poate observa prin creșterea lungimii propozițiilor pe care acesta le folosește în comunicare.

Atenția copiluluie este capacitatea lui de orientare, de focalizare și concentrare asupra obiectelor și fenomenelor în vederea reflectării lor adecvate. Până la începutul preșcolarității, copilul a achiziționat ambele forme de atenție: involuntară și voluntară. În etapa preșcolara, copilul începe organizarea atenției voluntare cu precădere în momentul dezvoltării gândirii și limbajului. Activitățile desfășurate trebuie doar să trezească atenția involuntară prin stimuli de noutate, expresivitate, conturare specială, contrast cromatic și să determine menținerea atenției voluntare asupra activităților desfășurate pe o perioadă de timp mai îndelungată.

La această vârstă, atenția dobândește câteva proprietăți și anume: atenția voluntară, susținută de creativitatea copilului, creșterea volumului atenției, sporirea mobilității atenției, dezvoltarea concentrării și stabilitatea atenției. (Tomșa, Gh., 2007, EDP, pag.71)

Preșcolaritatea reprezintă stadiul apariției și începutului organizării voinței, ca formă complexă de reglaj psihic. Motivația este factorul important al susținerii voinței, dezvoltarea acesteia contribuind totodată la dezvoltarea și educarea voinței. Voința rămâne totuși un proces în curs de organizarea, dezvoltarea ei constituind o perioada lungă de timp.

Dezvoltarea personalității

Dezvoltarea personalității se manifestă ca un proces stadial, dinamic, ca o succesiune de faze relativ distincte, dar și în interacțiune cu un caracter progresiv sistematic.

Personalitatea copilului, susțin foarte mulți specialiști, nu se mai schimbă, ea rămânând la nivelul la care s-a format. G. Allport- psiholog american precizează că până la 3 ani, ,,eul” a parcurs trei etape foarte importante:

-simțul eului corporal;

-simțul unei identități de sine continuu;

-respectul față de sine, mândria.

Organizarea și relative stabilizare a comportamentelor sunt posibile datorită modificărilor esențiale care se produc în structura activității psihice. Cele mai semnificative elemente ale activității care suportă modificări sunt motivele, dare le încă nu sunt conștientizate și ierarhizate în motive esențiale și neesențiale, mai ales la vârsta preșcolară mica. Treptat, se supun unui proces de ierarhizare, astfel el poate efectua chiar o activitate neintersantă dacă i se cere, dacă i se oferă jucăria dorită. Desfășurarea activității pe baza unor motive corelate, care se întăresc reciproc, ierarhizarea și stabilizarea lor constituie condiția esențială a formării personalității copilului.

În perioada preșcolarității aceste procese se perfecționează adăugându-se alte două dimensiuni importante care stabilesc individualitatea copilului (extensia eului și imaginea eului). Aceste aspecte sunt legate de simțul proprietății și de lărgirea sferei de cuprindere ( copilul folosește adesea expresii precum jucăria mea, tatăl meu, mămica mea, este mașina mea și nu o dau, etc). Totuși, această extensie a eului apare ca rudimente la această vârstă. ȘI cel de-al doilea aspect trebuie cunoscut tot ca un rudimentar început de conștiință a copilului care ajunge să înțeleagă ce așteptări au părinții de la el și să facă în permanență comparare între așteptări și comportamentul său. Apare în această perioada și conștiința morală strâns legată de imaginea de sine a copilui. Referitor la socializarea conduitei copilului, literatura de specialitate evidențiază că se dezvoltă prin lărgirea relațiilor interpersonale, prin respectarea unor norme și reguli în familie, la grădiniță, în societate, în grupul său de prieteni.

În cursul acestei perioade se pot dinstinge mai multe stadii:

Perioada de opoziție face parte din nevoia afirmării personalității, copilul bazându-se pe relative independență și autonomie nou câștigată, câștigată prin opoziția față de ceilalți, conștiința de sine ca fiind diferit de ceilalti.

Perioada de grație este cea în care eul copilului tinde să se valorizeze, el caută acum aprobarea. În place să se dea în spectacol și se vrea seducător pentru adultul din preajmă și pentru propria sa satisfacție. Este o perioadă de narcisisim.

Perioada imitației corespunde momentelor când copilul consacră mult timp imitației adultului nu doar la nivelul gesturilor, ci și la nivelul rolurilor, personajelor, atitudinilor. Imitația este un concept cheie, făcând legătura între inteligența situațională și cea discursivă. (Voiculescu, E., 2000, pag.16)

Cunoașterea profilului psihologic al copilui de vârstă preșcolară este foarte importantă pentru părinți și cadre didactice pentru a a putea evalua nivelul de dezvoltare, nivelul psiho-intelectual, afectiv și comportamental al copilului, dar și pentru proiectarea strategiilor de acțiune pentru viitorul copilului.

În perioada preșcolară se poate vorbi despre interesul cunoaștere ce dezvoltă curiozitatea cognitive generală, atitudinea interogativă față de fenomenele de ambianță, interesul pentru joc, face posibilă o perspectivă mai bogată despre lume și viață, interesul pentru activitate eficientă, izvorul unor importante satisfacții pentru copil, cu o mare valoare educativă. Se manifestă prin preocupări față de conduita oamenilor, prin participare intense afectivă la tot ce se spune despre ei și despre faptele lor.

În această perioadă, preșcolarii se recunosc în oglindă, au simțul proprietății, se joacă mai mult sigur, folosește formule de politețe, adoptă un comportament civilizat față de adulții cunoscuți, manifestă gelozie în relațiile cu frații, cunoaște numele copiilor din grup, este conțient de sine, de sexul său,, se conformează regulilor de joc.

SCRIE CORECT BIBLIOGRAFIA…NUME, AN, P.

TREBUIE ANALIZATE TOATE PROCESELE, DECI ADAUGA AFECTIVITATE, MOTIVSATIE, CREATIVITATE, CARATER, TEMPERAMENT, VOINTA DEPRINDERILE ETC.

NU APARE PAISI IN BIBLIOGRAFIE, CU CARTEA PSIHOLOGIA VARSTELOR

http://www.didactic.ro/revista-electronica/revista-electronica-didactic-ro-issn-aa844-4679-decembrie-2-aaaa/softul-educational-mijloc-eficient-in-realizarea-unei-altfel-de-predari-prof-inv-primar-florica-plosca-sc-balcescu-petofi-satu-mare

CAPITOLUL 2

MIJLOACELE DIDACTICE

2.1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE ȘI CLASIFICĂRI

Mijloacele didactice reprezintă ansamblul de resurselor materiale produse ori adaptate și selectate în conformitate cu criterii pedagogice și psihopedagogice, în scopul realizării obiectivelor intructiv-educative ale procesului de învățământ. Acestea cuprind pe lângă intrumentele didactice tradiționale, mijloacele tehnice, audio-vizuale și electronice. (Tudor. L.,2013, pag. 180)

Ele sunt investite cu un potențial pedagogic, cu funcții pedagogice, de a ușura comunicarea, înțelegerea, formarea de priceperi și deprinderi, de a fixa noțiunile, de a le aplica, de a evalua. Mijloacele didactice sunt purtătoare de informații, sunt intrumente de acțiune, sprijină și amplifică eforturile de predare, învățare, evaluare.

Mijloacele didactice integrează în ele un potențial informațional, acțional și psihopedagogic. În acest context, se pot evidenția unele direcții și unele funcții ce le realizează:

-Ele perfecționează procesul de predare-învățare prin intermediul ilustrării și explicării intuitive și logico-matematice;

-Perfecționează metodologia didactică, prin intermediul implicării bazei materiale, a intrumentului logico-matematic și informatic;

-Perfecționează forma și tehnica de evaluare, prin intermediul mijloacelor tehnice și a procedeelor folosite care totodată pot stimula conexiunea inversă (feedback-ul);

-Perfecționează ergonomia predării-învățării prin raționalizarea, optimizarea și eficientizarea eforturilor cadrelor didactice și ale elevilor;

– Perfecționează acțiunile de orientare și selecție școlară și profesională.

Școala contemporană dispune de o gamă largă de mijloace de învățământ pe care le folosește în scopul creșterii randamentului învățării. Numeroase cercetări au stabilit că fiecare mijloc didactic în pare parte posedă anumite virtuți, dar că poate fi eficient numai atunci când este folosit corect în ansamblul strategiei didactice. Pentru a folosi corect și eficient mijloacele de învățământ, este necesar să le cunoaștem funcțiile pedagogice, propriile lor calități, aceste fiind următoarele:BIBLIOGRAFIE

Funcția de comunicare (informare) constă în însușirea mijloacelor didactice de a comunica direct informații despre obiectele și fenomenele studiate. Dintre mijloacele didactice care au fost convertite în veritabile instrumente de comunicare, menționăm mijloacele audio-vizuale. Ele oferă marele avantaj că pot să reprezinte originalul și să transmită într-o anumiă unitate de timpp, o cantitate sporită de informație în comparație cu alte mijloace de învățământ.

Funcția instructiv-demonstrativă vine să susțină și să amelioreze comunicarea bazată pe limbajul vorbit, să dovedească un adevăr, să prezinte elevilor experimente, operații de lucru, modele de comportare, etc. Demonstrarea cu ajutorul materialului natural contribuie la formarea unor reprezentări și noțiuni clare, cu un conținut bogat și precis. Pentru aceasta este necesar ca prezentarea să se facă prin descrierea obiectelor și fenomenelor, prin dirijarea observației elevilor către ceea ce este esențial, caracteristic. Diversitatea mijloacelor didactice aflate în dotarea fiecărei școli permite: demonstrația cu ajutorul experimentelor de laborator (aparate, truse, instalații), demonstrația cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale (filme, diapozitive, folii), demonstrația cu ajutorul reprezentărilor grafice (tablouri, planșse, albume), demonstrația cu ajutorul modelelor (machete funționale, mulaje), demonstrația cu ajutorul desenului pe tablă.

Funcția formativ-educativă se valorifică în învățământ prin creșterea gradului de organizare a informației transmise și exersare a capacității operaționale a proceselor gândirii. Succesul învățării cu ajutorul proiecției fixe sau dinamice, de exemplu, depinde în mare măsură de claritatea scopului propus și de dirijarea discretă a observației elevilor spre ceea ce este esențial din informațiile furnizate de imaginile proiectate. În felul acesta, observarea devine exploratoare și sistematică, iar analiza, sinteza, comparația sunt favorizate.

Prin modul cum sunt concepute și realizate, mijloacele didatice pot contribui la formarea de priceperi și deprinderi de capacități de analiză și sinteză, la activitatea atenției, la formarea de priceperi și deprinderi de muncă. Prin modul cum sunt folosite în lecții, mijloacele didactice contribuie la dezvoltarea și stimularea curiozității, a intereselor de cunoaștere și favorizează activitatea independentă.

Funcția stimulativă (de motivație a învățării) constă în provocarea și dezvoltarea motivației pentru problemele studiate. Prin modul cum sunt concepute și realizate, mijloacele didactice reușesc să trateze unele teme sau lecții în mod atrăgător, captivant, să sensibilizeze și să dezvolte motivația învățării. De asemenea, ele suscită interes, trezesc trebuințe noi de cunoaștere și acțiune, concentrează atenția și mobilizează efortul de învățare în timpul lecției. Aceasta deoarece limbajul imaginii este mult mai direct și mai împovorat de încărcături emoționale decât limbajul vorbit sau scris.

Funcția estetică decurge din posibilitățile unor mijloace didactice de a contribui la dezvoltarea capacității de înțelegere și apreciere a frumosului. Prin intermediul lor, se deschide larg fereastra pentru cunoașterea civilizației unor vremuri trecute sau prezente. Prezentarea unor albume după operele de artă sau a proiecțiilor de diapozitive, diafilme sau filme contribuie la îmbogățirea culturii artistice a elevilor, la influențarea formării gustului lor estetic, la dezvoltarea capacității de înțelegere și apreciere corectă a frumosului. Cunoașterea artistică este un proces științific care lărgește orizontul cultural artistic, în același timp contribuie la cultivarea receptivității față de nou și frumos în artă, la formarea unei judecăți estetice lipsite de prejudecăți.

Funția de raționalizare a efortului în activitatea de predare-învățare (ergonomică) decurge din posibilitățile unor mijloace de învățământ de a contribui la raționalizarea eforturilor elevilor și profesorului în timpul desfășurării procesului de învățământ. Mijloacele didactice concepute și realizate în acest scop, contribuie la raționalizarea eforturilor elevilor în limita valorilor fiziologice corespunzătoare dezvoltării somatice și psihice și le asigură ritmul de învățare în concordanță cu particularitățile de vârstă și individuale; îl eliberează pe educator de o serie de activități de rutină, dându-i posibilitatea să acorde o mai mare parte din timpul său organizării și îndrumării activităților elevilor.

Funcția de evaluare a randamentului școlar constă în posibilitatea mijloacelor didactice de a pune în evidență rezultatele obținute de elevi în procesul de învățământ, de a diagnostica și aprecia progresele înregistrate de elevi. Cu ajutorul acestor mijloace se obține o serie de informații referitoare la rezultatele procesului de învățământ (cunoștințe stocate, capacități de deprinderi formate). Pentru obținerea unor date mai precise se folosesc diverse dispozitive electromecanice, mașini de examinat sau ordinatoare, acestea din urmă permițând o evaluare mai obiectivă a nivelului de cunoștințe și a abilităților practice obțiunute de copii.

Funcția substitutivă rezultă din posibilitatea unor mijloace didactice de a avea o largă adresabilitate și accesabilitate în rândul elevilor de diferite vârste la mari distanțe. Având asemenea atribute, emisiunile radio și televiziune vin în sprijinul școlii. La noi în țară, acestea sprijină elevii, sprijină educația permanentă în general, prelungind intrucția și educația în forme adecvate, la întreaga populație și pe tot parcursul vieții.

Funcția de orientare a intereselor profesionale ale elevilor se realizează îndeosebi prin intermeidul mijloacelor audio-vizuale. În acest scop s-au realizat seturi de diapozitive, diafilme care prezintă informații și aspecte despre diferite profesiuni. Prezentarea condițiilor de muncă din întreprinderi, agricultură, îi ajută pe elevi să cunoască conținutul muncii, exigențele și dificultățile fiecărei profesiuni și, în același timp, să se îndrepte spre alegerea profesiunii dorite, în concordanță cu dezvoltarea lor fizică și ținând seama de necesarul de forțe de muncă.

2.2 CLASIFICAREA MIJLOACELOR DIDACTICE

Clasificarea mijloacelor didactice are un caracter relativ convențional. Desigur, ea poate fi determinată de anumite criterii, cum ar fi: caracterul lor natural sau de substituție și caracterul lor obiectual (fizic), imagistic, practic sau ideal. În lumina acestor criterii convenționale, generale se pot distinge următoarele categorii de mijloace didactice: BIBLIOGRAFIE

După evoluția istorică:

-mijloace de învățământ din generația I (tablă, manuscrise, obiecte de muzeu);

-mijloace de învățământ din generația II (manual, texte imprimate);

-mijloace de învățământ din generația III (fotografia, diapozitivul, înregistrări sonore, filmul, televiziunea);

-mijloace de învățământ din generația IV (tehnicile moderne, mașinile de intruire);

-mijloace de învățământ din generația V (calculatorul electronic);

-mijloace de învățământ din generația VI ( noile tehnologii de comunicare, email, videoconferințe).

După funcția pe care o îndeplinesc

-de informare și demostrare:

materiale intuitive naturale (plante, roci, substanțe chimice, aparate, intrumente);

substitute tridimensionale ale realității (mulaje, machete, corpuri geometrice);

subtitute bidimensionale alea realității ( fotografii, albume, tablouri, documente, cărți, albume, atlase, dicționare, tablouri, panouri);

reprezentări simbolice ( simboluri verbale, reprezentări grafice, numere și formule matematice, fizice, chimice, note muzicale);

-de exersare și formare a deprinderilor: intrumente de laborator, intrumente muzicale, aparate sportive, echipament de atelier, truse;

-de raționalizare a timpului didactic: modele, tipare, șabloane, ștampile, hărți de contur, mașini de multiplicat, calculatoare de buzunar, computere;

-de verificare și evaluare a rezultatelor școlare: teste, referate, proiecte, portofolii, computere;

-tehnice:

vizuale (videoproiectorul, camera de luat vederi, sistem video, epiproiectorul);

audio ( radio-ul, magnetofonul, casetofon, reportofon, Cd-player);

audio-vizuale ( videocasetofon, camera de luat vederi în conexiune cu un monitor).

SCHEMA ESTE PRELUATA DIN …BIBLIOGRAFIE am scris

2.3. DESCRIEREA PRINCIIPALELOR CATEGORII DE MIJLOACE DIDACTICE TRADIȚIONALE ȘI MODERNE

PARTEA ASTA POTI SA O SCOTI INTR-UN SUBCAPITOL SEPARAT INTIOTULAT ROLUIL MIJLOACELOR DIDACTICE IN PROCESUL DE INVATAMNAT am scris rolul

DESCREIREA MIJLOACELOR INSEAMNA SA IEI FIECARE TIP DE MIJLOC SI SA IL DESCRI. EX, FILMUL DIDACTIC, PLANSA DIDACTICA ETC,,,DAI DEFNIITI ALE LOR, CARACTERISTICI, CUM SE FOLOSESC IN DIFERITE ACTIVITATI ETC, am scos descirerea

Predarea tradițională, în sensul în care educatoarea explică noi conținuturi, în care elevii urmăresc și ascultă din bănci, produse învățare însă aceasta pierde teren în detrimentul învățării moderne. Educatoarea trebuie să găsească acele strategii, metode și mijloace didactice care să permită ,,stocarea” informției pentru mai mult imp, copiii înșiși trebuie să organizeze ceea ce au auzit și văzut într-un tot ordonat și plin de semnificații. Dacă copiilor nu li se oferă ocazia discuției, a investigației, a implicării directe, a înțelegerii conținutului văzând practic ceea ce se întâmplă, învățarea eficientă nu are loc.

Principala metoda de educare a gândiriI în învățământul tradițional o constituie expunerea educatoarei, completată cu activitățe copiilor. Mijloacele didactice tradiționale pun accentul pe însușirea conținitului, vizând în principal latura informativă a educației. Ele sunt centrate pe activitatea pe predare a educatorului, elevul fiind văzut ca un obiect al intruirii, așadar comunicarea este uniderecțională. Mijloacele didactice tradiționale sunt orientate, în principal spre produsul final, evaluarea fiind de fapt o reproducere a cunoștințelor. Avantajele acestor mijloace didactice tradiționale sunt acelea că elevii învață cu ajutorul demonstrației. Sursa principală a informației preșcolarului constă într-un obiect natural (roci, semințe, plante, etc). Ca o altă alternativă plauzibilă, în aceeasi categorie s-ar putea încadra acele mijloace didactice de demonstrație oarecum artificializate, constând în insectare, plante presate, animale împăiate.

Aceste mijloace tradiționale imprimă învățării o notă deosebit de convingătoare data fiind evidența faptelor constatate de elevi în acest fel. Ea este modul în care se pun în valoare mai ales două dintre principiile didactice: principiul intuiției și principiul legăturii dintre teorie și practică. Elevul nu mai are nevoie de alte mijloace de învățământ intermediare, așadar putând investiga direct realitatea compusă din faptele unui domeniu sau altul. De asemenea, are posibilitatea să-și aplice propriile cunoștințe teoretice, constând din principii, reguli, determinări cauzale, direct în realitatea palpabilă a acestor obiecte și fenomene. Un alt mijloc intructiv-educativ îl reprezintă demonstrația cu subtitute care redau, într-o formă reprodusă obiectele sau fenomenele ce trebuiesc demonstrate. Se utilizează planșe cât mai atractive din punct de vedere al coloristicii, al motivelor și al ilustrațiilor, hărți, fotografii și tablouri care redau cu strictă fidelitate realitatea pe care o studiem la un moment dat.

De asemenea, ca mijloace didactice tradiționale, se pot utiliza materiale tridimensionale care, de regulă, constau în modele și mulaje care facilitează învățarea matematică de exemplu. Copiilor li se expun forme geometrice tridimensionale și datorită faptului ca ei văd acele forme, le pot atinge și pot opera cu ele, noțiunile matematice referitoare la forme și mărimi se pot acumula mult mai ușor. Se va face apel la memoria voluntară, iar ca evaluare, atunci când educatoarea îi va întreba dacă își amintesc despre ce forme geometrice au vorbit la matematică, aceștia își vor reactualiza mult mai rapid cunoștințele învățate deoarece la momentul respectiv ei le-au văzut și le-au rămas întipărite în minte.

Vorbind tot de mijloace didatice tradiționale, menționăm și manualul, despre care un autor cunoscut de teorie didactică afirma că ,,manualul școlar sau cartea în general este un mijloc de umanizare al ființei umane” (V. Tîrcovnicu, 1975, pag.98). Necesitatea care trebuie pusă în relief este aceea că mai întâi trebuie să i se formeze copilului pe de o parte acel fond de informație prin care să înțeleagă lectura cărții, să înțeleagă ceea ce caietele suplimetare îî cer și abia apoi să-și însușească priceperi și deprinderi.

Toate mijloacele didactice tradiționale devin eficiente dacă sunt folosite adecvat în activitatea de predare-învățare și dacă se valorifică la potențialul lor didactic. Introducerea în practică a a mijloacelor didactice nu este un scop în sine, ci au rolul de a sprijini desfășurarea activitățile de predare, de învățare și de avaluare și de realizare a obiectivelor intructiv-educative prestabilite.

Folosirea mijloacelor didactice interactive de grup în activitatea cu preșcolarii, presupune experimentarea, găsirea unor noi variante pentru a spori eficiența activității intructiv-educative din grădiniță, prin directa implicare a preșcolarului și mobilizarea efortului său cognitiv. Adevărata învățare este aceea care permite tranferul achizițiilor în contexte noi.

Concepția modernă asupra educației preșcolare presupune folosirea din plin a învățării dirijate și spontane și consideră învățarea drept acțiunea principală a dezvoltării inteligenței copilului. Grădinița s-a adaptat perfect cerințelor noilor generații prin abordarea cu succes a unor metode inovatoare de organizare și desfășurare a activităților, îmbinându-le, în același timp, în mod armonios cu metodele tradiționale, cu mijloace tradiționale, cu strategiile atent alese, fără de care procesul intructiv-educativ ar risca să piardă din conținut. (Ionescu, M.,Radu, 1995, pag.34)

Având în vedere că în gradiniță, principala activitate este jocul, mijloacele didactice moderne, interactive, trebuie introduse ca niște jocuri, aplicații cu sarcini și reguli care să fie antrenante, atractive. Un lucru este cert, abordarea acestor mijloace didactice în activitățile cu preșcolarii nu este deloc ușoară având în vedere vârsta acestora, îndemânarea de a utiliza mijloace moderne precum calculatorul este mai redusă la această vârstă, iar folosirea acestor metode în grădinițe încă nu este atât de uzuală ca în alte grădinițe din afara țării. Totuși acestea au apărut, tehnologia avansează, copiii văd în jurul lor normalitatea de a utiliza calculatoare, tablete, aparate electronice, jucării interactive, etc. Apare adaptabilitatea la cerințele ce apar, la avansarea loc, la interactivitate și la evoluție.

Mijloacele moderne câștigă teren, iar educatorul trebuie să înțeleagă, să accepte și să încurajeze modalitățile specifice prin care copilul achiziționează cunoștințe: imitare, încercare, eroare, experimentare.

Procesul de informatizare al școlilor a adus multiple beneficii procesului de învățământ, făcând posibilă existența unor echipamente tehnnice în dotarea școlii, precum: calculatoare, televizoare, video-proiectoare multimedia, casetofoane, dispozitive de intruire, etc.

Informatizarea societății a determinat pătrunderea calculatorului în instituțiile de învățământ. Calculatorul poate fi folosit în școală pentru activități de predare-învățare-evaluare, activități extrașcolare, proiecte, cercetare, administrație, gestiune. Raportat la procesul de învățământ, calculatorul constituie mijlocul didactic cel mai nou si cel mai complex.

De o mare importanță pentru copiii preșcolari sunt primele noțiuni pe care aceștia și le însușesc și, mai ales calitatea acestora. Procesul de învățare devine mai plăcut și mai interesant prin intermediul calculatorului. Lecțiile însoțite de texte sugestive și de imagini viu colorate și expresive care permit dezvoltarea limbajului și a vocabularului, pot fi cu ușurință asimilate de cei mici. Aceste lecții se referă la noțiunile de bază, pe care orice copil trebuie să le cunoască. Pe măsură ce este parcurs, bagajul de cunoștințe generale crește pornind de la noțiuni simple cum ar fi culorile și ajungând până la cunoașterea de poezii, cântece precum și a zicalelor și proverbelor.

Noțiunile elementare, precum animale domestice și sălbatice, anotimpuri, litere și cifre, familie și multe altele încep să aibă înțeles de la vârste fragede, dându-le astfel posibilitatea celor mici nu numai să le învețe, ci să se familiarizeze cu calculatorul și, în mod special cu lucrul cu mouse-ul. Programele trebuie astfel structurate încât copilul să poată alege orice lecție din cele prezentate cu ajutorul mouse-ului sau poate repeta anumite părți dintr-o lecție până când ajunge să cunoască și să înțeleagă toate noțiunile cuprinse în lecția respectivă.

Învățarea digitală este diferită de cea non-digitală, asta nu înseamnă că este mai bine sau mai rău ci este diferită. Conținuturile, metodele și mijloacele didactice de predare care folosesc aplicații, jocuri educative online, au demonstrat de asemenea că există posibilitatea ca învățarea să aibă loc pe baza tehnologiei chiar și la preșcolari. Integrarea acestor mijloace moderne de la o vârstă timpurie îi pregătește pe elevi pentru viață, îi ajută să-și însușească noțiuni din diferite domenii experențiale, îi familiarizează cu noile tehnologii și îi ajută să aprofundeze mult mai ușor noțiunile.

Tuturor le va fi mai ușor să învețe în ritmuri diferite fără ca acest lucru să îi deranjeze pe colegi, un aspect care este important pentru cadrele didactice din învățământul preșcolar. Deplasarea spre un model interactiv, centrat pe elev, în întreg sistemul de educație, necesită o utlizarea mai mare a calculatoarelor, începând de la vârstă mică.

Cele mai importante caracteristici ale acestei categorii de mijloace didactice moderne, care le conferă valoare pedagogică și totodată anumite limite în utilizare, sunt următoarele:

-Flexibilitatea sau adaptabilitatea, reprezintă trăsătura care se referă la posibilitatea de adaptare la necesitățile de moment;

-Generalitatea reprezintă o proprietate asociată flexiblității și se referă la posibilitatea de a codifica în diferite forme, informațiile mesajelor transmise spre receptorul uman;

-Paralelismul este proprietatea care se referă la posibilitatea utilizării simultane a aceluiași mijloc didactic în mai multe scopuri sau de către mai mulți utilizatori, în aceeași cantitate de timp.

2.4. INTUIȚIA – BAZA PSIHOPEDAGOGICĂ ÎN SELECȚIA ȘI UTILIZAREA MIJLOACELOR DIDACTICE

O didactică intuitivă are ca punct de plecare principiul didactic regăsit în literatura și practica de specialitate sub numele de principiul intuiției. Mijloacele didactice prin intermediul cărora procesul de predare-învățare-evaluare se concretizează sub acelea care fac trimitere la ideea de reprezentare mentală. Prezența mijloacelor didactice specifice cum ar fi: harta, imagini, filme, fotografii, care fac posibilă dezvoltarea intuiției, devin relevante la nivelul activităților didactice.

Principiul intuiției exprimă cerința ca actul cunoașterii să se bazeze pe contactul direct, prin organele de simț, cu obiectele și fenomenele reale sau imaginile acestora (material didactic intuitiv).

Acest principiu își găsește o largă manifestare în grădiniță: jucăriile și obiectele îi sugerează copilului tema jocului, imaginile din cărțile de povești îi dezvoltă imaginația și îi sugerează subiecte de desenat ori pentru narațiuni, tablourile îi oferă posibilitatea să descrie obiecte și ființe, jetoanele sau cuburile îl îndeamnă să le clasifice sau să contruiască, să observe mărimi, forme, volume, greutăți. (Voiculescu, E.,2003, pag.48)

Într-o didactică de acest tip, un loc important în deține ideea de adaptare curriculară prin apel la dimensiunea verbalizării imagistice. Avem în vedere, îndeosebi, modul în care sunt adaptate conținuturile prin intermediul unor strategii care vin, mai degrabă să conecteze dimensiunea didacticii intuitive. De asemenea, se poate sublinia rolul esențial pe care îl au mijloace didactice în proiectarea didactică. Astfel, la nivelul unei didactici cu o bază psihopedagogică intuitivă, mijloacele didactice relevante sunt acelea care se raportează la principiul intuiției. La nivel axiologic, unde contextul învățării relevă ,,cultivarea simțului echilibrului” (Cucoș, 2006, pag.300), o astfel de didactice intuitivă exprimă însăși o filozofie educațională care reliefează modalități valorizatoare specifice procesului de predare-învățare-evaluare.

Iată ce presupune principiul intuiției în selecția și utilizarea mijloacelor didactice la preșcolari:

-Învățarea trebuie sprijinită pe baza perceptivă concret-senzorială;

-Are la baza ideea conform căreia nimic nu există in intelect dacă mai întâi nu a existat în simțuri;

-Cunoașterea sporește pe două căi:

a) inductivă (prin simțuri);

b) deductivă (prin intelect).

-Se folosesc aspecte obiectuale (ceva ce poate fi văzut, atins, manipulat) și aspecte logice (scheme logice, grafice, cuvinte);

-Cadrul didactic poate crește eficiența acestui principiu ținând cont de câteva aspecte:

a) Folosirea rațională a mijloacelor didactice;

b) Selectarea corectă a acestora în funcție de rolul pe care trebuie să îl îndeplinească;

c) Dozarea raportului cuvânt-intuiție;

d) Implicarea elevului în actul intuitiv prin folosirea a cât mai multor analizatori;

e) Dirijarea observațiilor elevilor.

Grație exercitării funcției de intruire, fiecare categorie de mijloace didactice poate fi considerată o molalitate de transmitere a cunoștințelor. De aceea se impune ca, în alegerea mijloacelor didactice alese sub principiul intuiției, să se aibă în vedere eficiența lor în transmiterea unor conținuturi noi, precum și în formarea unor priceperi și deprinderi intelectuale care se vor transforma în intrumente utile de în asimilarea de noi cunoștințe.

Educatorul este acela care proiectează și creează situații didactice în care se utilizează mijloace de învățământ, organizează și îndrumă activitatea elevului, ajutându-l să învețe.

Procesul învățării are la bază atât percepția ci și activitatea intelectuală efectivă a copilului.

MAI SCRIE DESPRE INTUITIE SI ROLUL EI IN PROCESUL DE INVATAMANT

2.5. CRITERII DE SELECȚIE ȘI UTILIZARE A MIJLOACELOR DIDACTICE

În ceea ce privește selecția și utilizarea (integrarea) mijloacelor didactice în activitățile cu preșcolarii, trebuie avută în vedere valoarea lor psihopedagogică, condițiile și modalitățile lor de utilizare. Fiind instrumente pedagogice, de intruire, ele au menirea de a optimiza comunicarea educațională dintre educator și elev

Valoarea pedagogică a mijloacelor de învățământ rezultă din implicațiile pe care o au asupra transmiterii și asimilării mesajelor didactice, iar criteriul de apreciere al acestei valori nu poate fi decât acela al efectului pe care îl au în realizarea obiectivelor.

Alegerea mijloacelor de învățământ adecvate situațiilor educaționale favorabile învățării depinde de capacitatea educatoarei de a opta pentru un mijloc de învățământ care să asigure conștientizarea celor învățate, concomitent cu motivarea învățării. Educatoarea trebuie să perceapă psihologia tipului de învățare care intervine în condițiile mijlocului de învățământ ales la un anumit grup de copii, cu anumite particularități fizice și intelectuale.

Ridicarea calității, valorii și eficienței procesului de învățământ necesită respectarea unor condiții privind alegerea și folosirea mijloacelor de învățământ. Printre acestea pot fi evidențiate următoarele:

Dotarea corespunzătoare a unităților de învățământ, a disciplinelor și activităților acestora cu o bogată, variată, perfecționată și adecvată gamă de mijloace de învățământ;

Folosirea mijloacelor de învățământ atât în activitatea frontală și în echipă, cât și în activitatea de învățare independentă, individualizată;

Mijloacele de învățământ pot și trebuie folosite în întregul proces de predare- învățare, îndeplinindu-și astfel rolurile variate: ilustrativ, demonstrativ, aplicativ și chiar evaluativ;

Mijloacele de învățământ să fie folosite atât pentru obținerea unor performanțe cognitiv-formativ-aplicative în pregătirea tinerilor, cât și pentru asigurarea accesibilității și eficienței actului de predare-învățare;

Strategia mijloacelor de învățământ, pentru a duce la rezultate valoroase și eficiente trebuie să se bazeze pe corelația acestora cu toate componentele procesului didactic: obiective, conținuturi, principii, metode, forme de activitate, dar și pe o relație adecvată profesor-elev;

Pentru realizarea unei strategii adecvate și eficiente a mijloacelor de învățământ, trebuie să se ia în seamă datele oferite de principiile didactice- îndeosebi pe intuiție, pe legarea teoriei de practică și metodele de învățământ- mai ales pe demonstrația intuitivă, modelarea, simularea, cât și pe algoritmizarea, atât în situația învățământului bilateral, cât și a învățământului asistat de calculator;

Desigur, inteligența și spiritul de creativitate ale profesorului și ale celui care învață, în strânsă corelație cu concretețea actului didactic, cu particularitățile de vârstă și individuale, cu gradul și profilul școlii, specificul disciplinelor de învățământ și al activităților didactice, constituie condiții importante ale sporirii și eficienței folosirii mijloacelor de învățământ.

Mijlocul de învățământ are contribuție efectivă la transmiterea informației noi cât și aportul la formarea unor aptitudini și deprinderi intelectuale.

Alegerea și utilizarea diferitelor mijloace de învățământ se face în funcție de contribuția lor la realizarea obiectivelor propuse luând în considerare trei criterii de ordin pedagogic, tehnic și administrativ: BIBLIOGRAFIA

Criteriul pedagogic se referă la identificarea funcțiilor pe care trebuie să le îndeplinească mijloacele de învățământ în cadrul activităților: de sensibilizare la o problemă de comunicare, de prezentare a unor situații problemă; de transmitere de informații suplimentare; de captare a atenției; de sprijinire a formării deprinderilor practice.

Criteriul tehnic presupune mod de care dispune de mijloacele dorite, ușurința de procurare și folosire, caracterul practic al utilizării lor, cât de familiare ne sunt nouă și copiilor.

Criteriul administrativ constă în luarea în calcul a posibilităților de dotare a sălii de grupă cu anumite materiale, ambianța în care se produce învățarea, arhitectura internă, flexibilitatea împărțirii spațiului educațional.

Alegerea mijloacelor care să fie la maximum utilizate cu eficiență depinde în ultima instanță de competența cadrului didactic de ale integra și adapta unei situații de învățare având în vedere atât criteriile de selectare menționate cât și tipul de activitate în care se utilizează. La nivelul învățământului preșcolar se delimitează trei direcții de utilizare: în activitățile frontale (activități comune și complementare), în cadrul activităților de grup (arii de stimulare) și în cadrul activităților individuale (activități desfășurate atât în cadrul ariilor de stimulare cât și în cadrul activităților de după-amiază).

Având în vedere vârsta copiilor și particularitățile lor individuale, deși materialul didactic ales spre a fi folosit în activitatea didactică este adecvat conținutului și situaților de învățare, nu este suficient, acesta trebuie să respecte cerințele de ordin estetic și igienic. Nu se va folosi sub nici o formă un material didactic uzat sau care atentează la sănătatea copiilor.

Utilizarea mijloacelor de învățământ în cele trei tipuri de activități, subliniem că în activitățile frontale, activități desfășurate cu întreaga grupă de copii, aceste instrumente sau resurse materiale, sunt în majoritatea cazurilor enumerate de educatoare. Copiii recepționează mesajele transmise cu ajutorul lor și operează apoi cu ele în funcției de scopul urmărit. Mijlocul de învățământ utilizat când se lucrează cu întreaga grupă este ales în funcție de categoria de activitate și în concordanță cu obiectivul preconizat.

De exemplu, într-o activitate de cunoașterea mediului, în cazul observărilor se folosește explorarea obiectelor și fenomenelor prin contactul nemijlocit al copilului cu acestea. Se impune utilizarea obiectelor din natură sau a substitutelor acestora, care să trezească interesul copiilor, să ofere informații veridice, concrete, complete, să ofere acces la cunoaștere prin mai mulți analizatori, care au și un impact afectiv puternic. Educatoarea la va duce în sala de grupă, în măsura în care condițiile îi permit sau va duce copiii să le vadă în mediul lor natural.

O altă categorie de activitate cu multe valențe pedagogice, care, impune un variat și bogat material didactic este activitatea de educare a limbajului. În activitățile de povestire, imaginile și planșele se dovedesc a fi un bun captator al atenției. Este important ca planșele prezentate să fie relevante pentru momentul povestirii, să fie viu colorate, să fie suficient dimensionate pentru a fi văzute de copii, să fie îngrijite și curate. Tot în activitățile de educare a limbajului utilizate cu eficiență în învățarea literelor, în corectarea vorbirii sunt jetoanele. În funcție de cerințe în educarea și dezvoltarea limbajului, mijloace la îndemâna educatoarei sunt: aparatele de proiecție, diafilmele, casetofonul, CD-ROM-urile, TV-ul. Și desenele animate sunt deosebit de eficiente, deoarece într-un context relaxant, populat cu personaje plăcute, copilul recepționează mai ușor mesajul verbal.

Unul din obiectivele activităților de educare a limbajului a cărui realizare depinde de mijloacele de învățământ utilizate este cel al familiarizării și formării de muncă intelectuală la copii. Răsfoind cărți, caiete copii învață să țină carte în poziția firească să o răsfoiască să cunoască sensul citirii, să converseze, unii chiar să citească.

Utilizarea mijloacelor de învățământ în cadrul activităților cu conținut matematic este absolut necesară datorită nivelului gândirii logice la care se află copilul. Se folosește material didactic distributiv în învățarea număratului, în stabilirea corespondenței a două mulțimi, în rezolvarea problemelor, în descompunerea numerelor, în compunerea lor, în efectuarea măsurătorilor. Numai mânuind materialul didactic copilul va înțelege mai ușor noțiunile matematice atât de abstracte, va reuși să la însușească și să opereze cu ele.

În desfășurarea activităților artistico-plastice și a activităților practice materialele didactice sunt indispensabile. Materiale care permit copiilor să-și exerseze deprinderile și aptitudinile artistice: creioanele, pensulele, acuarelele, foile de desen, hârtia glasată, foarfecele, mărgelele etc.

La activitățile de educației muzicală se cere folosirea instrumentelor muzicale, a casetofoanelor, a cd- playerelor ca mijloace de învățământ. Utilizarea lor ajută copii să se familiarizeze cu liniile melodice ale cântecelor, educă memoria muzicală.

O prezență certă în unitățile de învățământ preșcolar este calculatorul care ajută copii să facă primii pași în lumea informaticii. Copii învăță să-și scrie numele recunosc litere, cifre etc. Pornind de la joc calculatorul poate realiza educarea limbajului prin povestiri după un șir de ilustrații, citirea după imagini selective, denumirea unui peisaj, vorbirea dialogată. Se pot realiza obiective importante la activităților matematice: orientare în spațiu, constituirea mulțimilor, formarea șirurilor crescătoare și descrescătoare, formare de perechi, rezolvarea de probleme. Calculatorul poate fi utilizat atât pentru fiecare activitate distinctă cât și în cadrul opționalului, unde granița dintre activități poate dispărea.

În activitatea desfășurată în ariile de stimulare, mijloacele de învățământ sunt puse la dispoziția copiilor și sunt manevrate de copii. Spațiile destinate sunt dotate adecvat fiecărei arii cu mijloace de învățământ corespunzătoare.

Jocurile distractive desfășurate complementar nu necesită un material deosebit, se pot folosi: mingea, coarda, popicele, cretă de colorat.

Educatoarele pot îmbogăți zestrea materială a grădiniței cu planșe, desene ilustrații, material distributiv, înregistrări, casete video etc. În curtea grădiniței se pot amenaja cu părinții tobogane, gropi cu nisip, scări fixe, bazine cu apă, terenuri sportive. Mobilierul din sălile de grupă trebuie să fie ușor, deplasabil, potrivit înălțimii copiilor și cu posibilități de reamplasare. Se poate amenaja colțul viu (acvariu cu pești sau broaște țestoase) împreună cu copiii.

Integrarea mijloacelor de învățământ în cele trei categorii de activități depinde de obiectivele urmărite, de strategiile folosite și de posibilitățile tehnice de care dispunem.

Mijloacele de învățământ au un rol important în evaluarea randamentului școlar, dă posibilitatea diagnosticării și aprecierii progreselor copiilor, prin crearea unor situații-problemă, care să testeze capacitatea lor de a opera cu datele învățate, de a identifica, compara sau interpreta.

NU AI BIBLIOGRAFIE LA ACEST SUBCAPITOL

2.6. CRITERII DE EFICIENȚĂ ÎN UTILIZAREA MIJLOACELOR DIDACTICE

Educatorul își pune amprenta pe alegerea mijloacelor didactice. În grădiniță, formarea elevului este supusă permanent influenței pe care educatorul o exercită asupra sa. Cunoașterea modului în care copilul evoluează de-a lungul procesului intructiv-educativ este o condiție prealabilă care angajează educatorul în orice activitate de natură didactică. Procesul de formare a elevului presupune intervenția educatorului prin crearea situațiilor didactice, prin alegerea și utilizarea mijloacelor și metodelor de învățământ adecvate. Opțiunea este dependentă în mare măsură de cunoașterea valențelor psihopedagogice ale mijloacelor didactice. ( Ionescu, M., 1995)

Educatorul care dorește să fie competent în alegerea acelor metode didactice eficiente și de formare a elevului, trebuie să-și pună următoarele întrebări:

Care mijloace didactice stimulează capacitățile elevului și produce dezvoltarea sa?

Ce facilități ale mijloacelor didactice se înscriu în cerințele de eficiență ale învățării la orice vârstă?

Cum să integrez acele mijloace didactice în ansamblul metodelor pedagogice pentru a asigura eficiența lor maximă?

În ceea ce privește de mijloacele didactice se are în vedere și criteriul de stabilire a strategiei didactice, care împreună cu sistemul principiilor, cu personalitatea cadrului didactic, cu obiectivele activității, funcție de care se vor alege mijloacele adecvate.

Cadrul didactic va ține cont de clasa de elevi și experiența de învățare a acestora, timpul avut la dispoziție și conținutul de idei vehiculat.

În cele mai multe situații mijloacele didactice sunt alese în funcție de tipul și varianta de lecție și nu în cele din urmă în funcție de dotarea unității școlare.

L. Brigs sugerează că în selectarea mijloacelor didactice, cadrul didactic trebuie să facă apel și la tipurile de stimuli prezentați într-o secvență de învățare, de predare sau evaluare.

Eficiența mijloacelor didactice în procesul didactic este determinată pe de o parte de calitatea lor, dar și de metodologia folosită de educator pentru integrarea acestora în activitatea didactică. Potențialul pedagogic al mijloacelor didactice depinde în mare măsură de competențele și măiestria pedagogică a cadrului didactic în proiectarea și utilizarea lor, de modul în care acesta prelucrează, interpretează și restructurează informațiile trasmise cu ajutorul mijloacelor.

Există anumite criterii de evaluare a eficienței mijloacelor didactice:

Calitatea mijloacelor didactice utilizate;

Orientarea conținutului de idei;

Gradul de participare al elevilor la activitate;

Nivelul de stimulare a interesului pentru învățare;

Antrenarea capacităților intelectuale ale elevilor;

Capacitatea euristică (măsura în care le facilitează elevilor accesul la descoperire, îi determină să facă comparații, să rezolve situații-problemă);

Capacitatea operațională (măsura în care facilitează dezvoltarea unor deprinderi și priceperi practice);

Potențialul motivațional (stimularea și dezvoltarea aptitudinilor, a spiritului de creație).

STRUCTUREZI SUBCAPITOLUL ASTFEL

INTAI PUI INTUITIA, APOI ROLUL MIJLOACELOR, APOI CRITERII DE SELECTIE A MIJLOACELOR, APOI DESCRIEREA MIJLOACELOR

2.7 EXEMPLE CONCRETE PRIVIND UTILIZAREA MIJLOACELOR DIDACTICE

EXEMPLIFICĂRI PE DOMENII EXPERENȚIALE

DOMENIUL EXPERENȚIAL: DLC

TEMA ANUALĂ: CUM / CÂND ȘI DE CE SE ÎNTÂMPLĂ?

SUBTEMA: PRIMĂVARA

TEMA ZILEI: LA FLORĂRIE

TIPUL ACTIVITĂȚII: JOC DIDACTIC

MIJLOACE DIDACTICE (INTUITIVE NATURALE): MASĂ, SCAUN, FLORI NATURALE, BANI REALI

SCENARIU:

Voi realiza un joc didactic care se va numi La florărie. Pe rând, fiecare copil va fi vânzător și cumpărător. Voi explica copiilor regulile jocului și se va intui materialul didactic de pe masă. Atât copilul vânzător cât și cel cumpărător vor saluta respectuos (se vor reaminti formulele de politețe) . Ca și mijloace didactice, vom lucra cu flori naturale și anume: ghiocel, zambilă, narcisă, garoafă, vom avea nevoie de o masă, de un scaun și de bani reali. Voi executa un joc de probă ca să fiu sigură că toți copiii au înțeles cum se va desfășura jocul didactic. Voi antrena copiii în joc având grijă să respecte regulile propuse, insistând pe formularea corectă a propozițiilor.

Ca și obiective didactice, în acest joc se va urmări corectitudinea vorbirii dialogate, ordonarea, clasificarea și învățarea tipurilor de flori, exprimarea liberă a creativității, a improvizației.