Specificul Proiectarii Didactice In Invatamantul Prescolar

CUPRINS

Argumentul lucrării

Capitolul 1 .Profilul psihologic al preșcolarului.

Capitolul 2. Proiectarea didactică-condiție a unei activități didactice reușite

2.1Proiectarea didactică –delimitări conceptuale

2.2 Functiile proiectării didactice

2.3 Cerințe ale unei proiectări didactice eficiente

2.4Niveluri ale proiectării didactice

2.5 Etapele și actiunile proiectării educationale

2.6 Proiectul tematic

Capitolul 3 Specificul proiectării didactice in invatamantul prescolar

3.1 Proiectarea integrată delimitări conceptuale

3.2Modalități concrete de proiectare integrată la diferite domenii experențiale

Concluzii……………………………………………………………………………………………

Bibliografie…………………………………………………………………………………………

Anexă 1 ………………………………………………………………………………………………………..

Anexă 2. …………………………………………………………..

ARGUMENTUL LUCRĂRII

Educația prin complexitatea sa si prin multitudinea de factori implicati ,reprezintă un segment esential și complex.

Învățământul preșcolar reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea copiilor, fiind o treaptă cu o importanță fundamentală în evoluția lor.

Tot ansamblul schimbărilor sociale produse în țara noastră în ultima perioadă, reforma învățământului decurge pe de o parte din cerința legitimă de punere în concordanță a sistemului de educație cu transformările economice , sociale și culturale produse, iar pe de altă parte ,din funcția generală pe care o îndeplinește educația, aceea de factor de propulsie socială.

cadrul învățământului preșcolar, activitățile desfășurate au un rol deosebit în dezvoltarea proceselor cognitive și afectiv emoționale, deoarece prin însușirea unor concepte sau dezvoltarea unor abilitățide ordin general copiii vor fi capabili să se dezvolte atât pe plan atitudinal cat și social.

În abordarea activităților din învățămâtul preșcolar trebuie să plecăm de la sarcinile ce revin învățământului, printre care avem însușirea cunoștințelor științifice și a valorilor culturii naționale și universale, formarea capacităților intelectuale, a disponibilităților afective și a abilităților practice, educarea în spiritul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, al demnității și al toleranței, dezvoltarea armonioasă a individului și profesionalizarea tinerei generații pentru desfășurarea unor abilități utile.

Asigurarea informațiilor de specialitate și pedagogice, tratarea și studierea unor teme de actualitate determină, în timp, rezultate și satisfacții pe măsură.

Deci, activitățile din învățământul preșcolar își propun să asigure pentru toți copiii, formarea competențelor de bază, elementare,

Nu poate avea randament un proces de învățare ,făra să existe o bună proiectare a acesteia.

CAPITOLUL 1.

Caracterizarea generală a prescolaritătii

,,Educația și cunoașterea copilului sunt două acțiuni aflate într-o strânsă legătură”(Mihaela Păiși Lăzărescu.Liliana Ezechil .2011.p 34).

Fiecare individ înregistrează o dezvoltare psihică în funcție de etapele lui de vârstă.Această dezvoltare se realizează pe stadii, fiecare stadiu caracterizăndu-se printr-o evoluție proprie de însușiri și procese psihice.

Totalitatea calitativă și cantitativă a însușirilor psihice, a componentelor si proceselor precum și a interfuncționalităților dintre ele reprezintă caracteristicile unei anumite etape de dezvoltare a indivizilor și diferențierea acestora de la un nivel la altul.

,Cunoașterea psihopedagogică este un proces organizat și continuu, prin intermediul căruia educatorii, evidențiază trăsăturile psiho-individuale ale celor pe care îi educă” ”(Mihaela Păiși Lăzărescu.Liliana Ezechil .2011.p 35).

Una dintre cele mai importante perioade ce o realizează dezvoltarea umană este reprezentată de preșcolaritate, ea înregistrând progrese majore în dezvoltarea fizică și psihică ce îi vor permite individului adaptări la diverse situații și îi asigură o anumită eficiență în activități, fără ca să existe încă presiunile obligațiilor și grijilor.

Preșcolaritate reflectă importanța construirii bazelor activităților psihice și evidențierea trăsăturilor de personalitate în comportamentele vizibile viitoare.

Procesul de dezvoltare are ca dominantă în acesta perioadă următoarele:

– capacitățile senzoriale și motrice înregistrează o creștere semnificativă;

– autonomia crește în plan practic prin dezvoltarea numeroaselor deprinderi de igienă , alimentație,de manipularea obiectelor etc.

În această perioadă dezvoltarea conștiinței și inteligenței sunt încă reduse, psihicul reprezintă centrul de achiziții , ceea ce explică în mare măsură importanța deosebita ce se acordă acestei perioade, pe care psihologii o consideră că ar marca întreaga viată psihica ulterioară.

În preșcolaritate se adâncesc contradicțiile dintre solicitările din exterior și posibilitățile interne, preșcolarul pătrunzând într-o lume nouă ce impune obligativitatea de a se conformași integra în aceasta.

Vârsta preșcolarității,este perioada în care jocul rămâne activitate dominantă, dar acum capătă o deosebită însemnătate devenind o experiență complementară celei de adaptare, experiență ce are un rol formativ deosebit de mare și multilateral.

Utilizarea activitaților de joc contribuie în mare măsură la dezvoltarea câmpului psihologic cât și la angajarea inteligenței în diverse și numeroase situații. A cum se adâncesc procesele de cunoaștere și se produc schimbări de atitudinie față de lumea ce îl înconjoară și tot acum se perfecționează formele de activitate ale copilului.

Preșcolaritatea este perioada descoperirii lumii fizice, a realității externe care îl înconjoară, dar acum trebuie să țina cont dacă vrea să- și satisfacă scopurile și mai ales este perioada în care se autodescoperă.Copilul percepe acum mai clar diferite parți ale corpului descoperind diferențele anatomofiziologice dintre sexe,egocentrismul sau este zdruncinat , descopera că sunt diferențe între cei din jurul său și el sunt diferiți și că nu toți oamenii sunt la fel .

Extinderea cadrului în care copiii pot relaționa constituie una din premisele dezvoltării psihice ale copilului la toate planurile dar special o dezvoltare a limbajului și gândirii.Acum copilul devine mai deschis la însușirea unor norme comportamentale,mai receptiv fața de habitusurile din familie sau grădiniță, ceea ce duce la disciplinarea conduitelor sale.

Fiind în prim proces de ascensiune atât din punct de vedere senzorial cât și motoriu, preșcolarul va înregistra o îmbogățire a vocabularului, o flexibilitate cu o mare ușurința a limbajului și o dezvoltare a gândirii care treptat va deveni coerentă ,clară și concretă .Și din punct de vedere afectiv se organizează în forma compex a sentimentelor, deși acum crizele ce țin de prestigiu sunt foarte frecvente .

În prim proces de formare se află și personalitatea preșcolarului. Afirmarea de sine , organizarea unei gândiri sincretice, jocul , nu sunt în fond decât cele trei aspecte ale personalității infantile.

Prin frecventarea grădiniței copiii înregistrează o adaptare la condițiile de mediu,o mai bună relaționare cu cei din jur,activitățile din gradinită impunând cerințe de adaptare și de depașire.a dorințelor de moment pentru a desfășura:,, acțiuni care pot să nu-l satisfacă ,să asimileze și să adopte comportamente bazate pe norme sociale, riguroase cu efect nemijlocit pentru socializarea copilului „(Emil Verzea, Florin Emil Verzea , Psihologia vârstelor .2000. p 93)

Prin tot ceea ce face în mod organizat în instituțiile preșcolare ca activități de bază :se joacă, realizează trăiri cu intensitate, participă la activitațile altora,acționează are satisfacții și bucurii, această perioadă a fost numita vârsta de aur a copilăriei.

Preșcolarul înregistrează la această vârstă instabilitate psihomotorie ,anxietate crescută în situații de desprindere de mediul familial aceasta contribund la adaptarea dificilă a copilului preșcolar mic ,la condițiile de gradiniță . În plan afectiv, ,,preșcolarul mic este instabil, trece cu usurință de la o stare la alta, traieste foarte intens emoțiile . Din punct de vedere al motricității la această vârstă ,face mișcări bruște nu este îndemânatic și nu reușește să își coordoneze mișcările”. (N. Cosmovici,M Moronescu V.Paraschiv ,D Gachi , Elena Ghiorghică I Gr.Ion ,D Șenchiu, 2008. p 245)

Este curios, memorează ușor, dar nu-și propune deliberat acest lucru, gândirea lui fiind subordonată acțiunii cu obiectele, afectivitatea este instabilă, traiește intens emoțiile, manifestă interes pentru adulți, îi place să se plimbe cu aceștia.

Preșcolarul este curios și foarte atras de tot ceea ce este în jur , percepe tot ceea ce il captivează și este atractiv pentru el și chiar cercetează și investighează aceste obiecte.

Preșcolarul la intrarea în grădiniță se adaptează mai greu, are un limbaj situativ, comunicarea este redusă și nu înțelege indicațiile verbale ce i se dau, dar el adresează adulților o multitudine de întrebări înlănțuite, iar răspunsurile devenind noi pretexte pentru a adresa o noua întrebare .

Preșcolarul mijlociu traversează un ușor puseu de creștere, el se adaptează mai ușor în gradinita. Copilul este mult mai preocupat de joc, de activitățile desfăsurate , de realitatea externă și i se dezvoltă percepția care devine un proces orientat de sarcini iar modalitățile de realizat sunt prin propria percepție. Pe plan psihologic ia amploare dezvoltarea limbajului, dezvoltarea conștiinței de sine ceea ce duce la creșterea opozabilitaților, a necesității de a atrage atenția , simte nevoia bravadei.

Limbajul cunoaște o dezvoltare intensă, ce implică imaginația creatoare a copilului, co devenind mult mai sensibil la semnificația evenimentelor, conduitele lui devin mai nuanțate .

Jocul devine în perioada preșcolară mijlocie o activitate de bază ,aproape obsedant. Curiozitatea preșcolarului mijlociu este exprimată prin întrebări de genul: "de ce?, pentru ce?, cum ? .

Copilul devine mai sensibil la semnificația evenimentelor, conduitele lui devin mai nuanțate. Realitatea internă începe să-l preocupe din ce în ce mai mult, iar creșterea intereselor și aspirațiilor ca expresii ale personalității, scot totodată egocentrismul (ce înainte cu un an se exprima prin atenția excesivă) de tot . Jocul în colectiv este foarte dorit mai ales acum ppreferă jocul de miscare.

Prescolarul mijlociu traieste eșecul și succesul, manifestă timidități și agresivități, remușcări și admirații.

Preșcolarul mare (5-6 ani) se manifestă în ansamblu cu o mai mare agilitate, este reticent în situații ușor penibile. Desenul, muzica, colajul, artizanatul, îl interesează foarte mult pe preșcolarul mare . De acum începe pregatirea pentru școală. În acestă perioadă , copilul își va organiza mai bine propriile activități,și va manifesta o atitudine critică față de acestea .

La acceasta vârstă se adaptează rapid nu numai la mediul gradiniței ci și la orice tip de situație nouă. Forma dominantă de activitate rămâne jocul, alături de care își fac loc din ce în ce mai mult activitățile de învațare sistematică.

În preșcolaritate o serie de capacități psihice suferă modificări importante.Acum percepția este transformată în observație, se exersează, devine pricepere. Limbajul are o structură complexă, este mai închegat și apar primele forme ale gândirii logice.

În perioada preșcolarității ,,procesul creșterii este intens, are și ușoare tendințe de încetinire, puseul de creștere înregistrându-se în jurul vârstei de 6 ani” ( Mihaela Paisi Lăzărescu, Magdalena Surdu, Loredana Tudor,2006 ,p.90.). Și creșterea în înalțime și greutatea cunoaște o ascensiune importantă. Intre 3 -6ani copilul crește în înălțime de la aproximativ 92cm la 116cm , iar în greutate de la 14 la 22kg.

Există și o diferențiere între fete și baieți ,fetele sunt mai mici atât în greutate cu aproximativ 0.5 kg cât și în înalțime cu aproape 1 cm. Această greutate și înălțime variază și în funcție de alimentație , igienă , starea sănatații etc.

O perioadă de creștere lentă se instalează pe la 4 – 5 ani, când creșterea anuală este de numai 4 – 6 cm ,dar regula creșterii și dezvoltării este inegală pentru această vârstă, apare astfel o disproporție între creșterea capului care este mai mare față de membrele inferioare mai scurte, acest fapt are repercursiuni asupra stabilității și echilibrului corpului.

Această regulă a dezvoltării inegale se extinde și asupra altor organe și țesuturi, cum ar fi pielea, ca urmare a proceselor de diferențiere a țesuturilor și celulelor.

In această perioadă procesul de osificare este activ mai ales la nivelul oaselor lungi , claviculei și toracelui. Apar așadar „puncte de osificare”( E. Verza, F.E. Verza 2000, p. 93;)

Sistemul muscular este la fel de inegal dezvoltat, mușchii lungi ai membrelor superioare și inferioare progresează mai rapid decât cei scurți ai mâinii, fapt care explică de ce preșcolarul efectuează mai ușor mișcările largi, ample , decât mișcările de precizie.

La preșcolari tesutul muscular devine mai dens și au o forță de contracție mai mare la nivelul mușchilor lungi , dar cu puține disponibilități în a executa mișcări fine la nivelul mâinilor. (M .Paisi Lazarescu, M Surdu. L.Tudor ,2006 p. 79)

In această perioadă, datorită acestei dezvoltări, copilul este capabil să realizeze mișcări ample de aruncat pris, iar mișcările de finețe: desen cusut sunt realizate cu dificultate.

Există deosebiri cantitative și mai ales calitative între sistemul nervos al copilului și al adultului. Un rol important în viața organismului preșcolarului îl are transformările importante ale sistemului nervos prin creșterea corpului neural, creșterea prelungirilor nervoase dar și creșterea creierul care își mărește volumul.

. De remarcat în această etapă este procesul de diferențiere a neuronilor care formează straturile corticale, creșterea numărului fibrelor mielinice și a fibrelor intercorticale, perfecționarea funcțională a diferitelor regiuni corticale.

Cea mai importantă modificare o reprezintă, însă, schimbarea raportului de forță dintre sistemul nervos periferic și sistemul nervos central. Ca urmare a dezvoltării scoarței cerebrale crește numărul și viteza de formare a reflexelor condiționate, precum și stabilitatea lor; Până la 3 ani, celulele corticale ajung la un nivel înalt de diferențiere, iar în jurul vârstei de 6 ani acest proces aproape se dublează.

Prescolaritatea aduce cu sine și lărgire a spațiului de cunoaștere, prin trecerea de la cel familial la gradiniță, de la locurile cunoscute de elcatre o lume nouă cu un spatiu ce îi va oferi și posibilitatea cunoașterii unor noi obiecte care îi vor trezi curiozitatea. Senzorialitatea in aceasta perioada se intalneste o dezvoltare a tuturor analizatorilor , a sensibilitatii acestor analizatorri datorita faptului ca prescoarul ia contact mai amplu cu mediul inconjurator si realizează explorarea acestuia.

Sensibilitatea tactila devine o sursa frecventa de informatii care sustine si completeaza vazul si auzul. Sub aspect verbal prescolarii îsi însusesc cuvinte care exprima calități ale obiectelor .

Acum prescolarul devine interesat de denumirea camerelor, a mobilierului, de specificul unor activitat de identificarea unor persoane cu care comunică.

Sensibilitatea auditiva devine de doua două ori mai fină decât în stadiul anterior. Dezvoltarea auzului fonematic ca bază pentru însușirea limbii vorbite necesită exerciții speciale care trebuie să angajeze structurile analitico-sintetice ale scoarței ca si resursele articulatorii. Auzul muzical trebuie stimulat, preșcolarii fiind capabili nu numai să asculte ci să și interpreteze.Încep sa învețe repere pentru identificarea zilelor săptămânii, a anotimpurilor, să se orienteze dupa ceas.

Sensibilitatea gustativă și odorifică sunt tributare mediului înconjurator, în care trăiește copilul. (M .Paisi Lazarescu, M Surdu. L.Tudor Compendiu de psihologie 2006 p. 80)

Perceptia

În preșcolaritate, alături de limbaj cunoaște un grad foarte ridicat de dezvoltare. Acum preșcolarul traiește stări, nutrește sentimente, asociează obiectele percepute cu situații concrete, tot în domeniul perceptiv copilul poate fi direcționat de catre adult cu mare ușurință. Acum poate fi învățat să perceapă.

Principalele forme perceptive sunt:

– perceptia spatiului :

– perceptia marimii;

– perceptia timpului ;

– observația .

Experienta personală se îmbogățeste cu primele generalizări de cantitate , de marime, spatiale, etc. Acestea vor sustine și amplifica dezvoltarea constantelor perceptive de forma, de marime, de culoare, care se vor fixa și prin verbalizare .

Percepera timpului se face treptat în funcție de evenimente,dificultatile se intalnesc in aprecierea evenimentelor deoarece prescolarul este captivat de derularea acestora.

Observatia reprezinta o achizitie fundamentală și cu o foarte mare importanță in dezvoltarea prescolarului dezvoltandu-se prin intermediul jocului și datorită dorinței copilului care este interesat de obiectele din jur devenind dornic să le perceapă, să le analizeze și să le descopere .

Reprezentarile

In aceasta etapă actiunea cu obiectele ajuta la elaborarea reprezentarilor reproductiv-statice ,dar copilul are tendinta de a pipai tot ceea ce vede, el nerecunoscand numai cu ajutorul pipaitului obiectele ce nu fac parte din rutina lui.

Reprezentarile evidentiaza inabilitate în pozitionarea elementelor, în urmarirea succesiunii, a proportiilor. Experimentele realizate cu machete ce propun elemente specifice unui spatiu familiar copilului fata de care acesta primeste sarcina de a plasa alte elemente, arata ca apar multe dificultati în reconstruirea unui ansamblu spatial. Copilul opereaza pe secvente, nu respecta proportiile.

La aceasta varstea prescolarul isi dezvolta nu numai reprezentarile memoriei ,ci si pe cele ale imaginatiei, prescolarul distinge spatiul casei, spatiul strazii, chiar poate raporta unul la celalalt, dar distinge greu spatiul de obiectele care îl populeaza.

Cu cat explorarea perceptiva este mai ampla si mai elaborata cu atat reprezentarile devin mai clare si mai stabile ,ele fiind incarcate de caracteristicile concrete ale obiectelor si fenomenelor.

Reprezentarile schematice si generalizat se prefigureaza spre sfarsitul prescolaritatii, pana atunci fiind figurativ –intuitiva si operational intelectiva.

In acest stadiu , gandirea fiind preoperationala imaginile sunt reproductiv statice ,iar ceea ce duce la formarea lor sunt influentele perceptive desfasurate cu obiectele.

O influenta remarcabila in dezvoltarea reprezentarilor o are si cuvantul cu rol de facilitare in desprinderea obiectului de fond precum si insotirea de elemente discriptive ale acestor obiecte.

Nu numai dominantele perceptive actioneaza asupra reprezentarilor ci si informatia detinuta e prescolar despre obieat lamomentul formarii acesteia.

Reprezentarea prin desen a obiectelor si a gradului de reproducere dupa ce s-a realizat perceperea nu respectain totalitate cele percepute, copilul acele elemente pe care le stie el ca le are obiectul si nu pe cele pe care le-ar putea observa. El poate desena separat elementele ce compun obiectul.

,,Sub influenta învățării;, reprezentarile evin tot mai variate si pot fi desprinse de obiect,ceea ce ii da independenta copilului sa opereze cu noi imagini.”//////

Reprezentarile constituie bazele dezvoltarii conceptelor si simbolurilor .

Gândirea

Este preconceptuală și intuitivă la această vârstă fiind o gândire egocentrică. Acest egocentrism reiese din incapacitatea copilului de a diferenția destul de bine realitatea obiectivă de cea personală, el crezând că este centrul universului. Astfel, pentru copil aproape totul are suflet :obiectele astrale (soarele, luna, stelele), natura (frunzele, florile ),obiectele ce îl înconjoară ceasul, telefonul – toate acestea sunt ființe vii, dotate cu inteligență. Din egocentrismul gândirii se desprinde o altă particularitate a sa, și anume artificialismul, copilul crezând că toate lucrurile, chiar și stelele sunt făcute de om. Preșcolarul mic nu este capabil de analiză și sinteză, nu știe să descrie și să povestească, el mai mult fabulează și inventează, iar în final crede că toate ființele și obiectele sunt făcute pentru el.

Pentru a progresa, gândirea are nevoie să iasă din egocentrismul din care s-a închis și are nevoie de comparație cu o altă gândire. Pas cu pas, preșcolarul va conștientiza faptul că gândirea altui copil este diferită de a sa, ceea ce-l face să înțeleagă că motivația sa particulară nu este singura posibilă. Copilul trece treptat să analizeze atent realitatea și încearcă să imite lucrurile așa cum sunt, construind : grădini, case, poduri, blocuri, etc., pe care le redă conform realității. În activitatea de joc ține seama de partener, fiind capabil chiar de a-i juca rolul. Aceasta permite trecerea de la egocentrismul inițial la reciprocitate.

Deși gândirea preșcolarului face progrese însemnate, totuși ea rămâne o gândire sincretică bazată pe relaționarea mai mult sau mai puțin întâmplătoare a însușirilor obiectelor și nu după logica lor. Mai târziu, gândirea preșcolarului realizează cunoașterea cu ajutorul unor opăerații logice, concrete, obiectuale, operații ce apar pe baza intuiției concrete desfășurate mintal, dar care rămân în continuare legate de acțiunea cu obiectele. Astfel gândirea preșcolarului operează atât cu semne cât și cu jucăriile cu care vine în contact. Specificul gândirii preșcolarilor se manifestă printr-o proprietate esențială, aceea de a fi concret – intuitivă. Astfel, marele psiholog J. Piaget spunea ,, Copilul gândește mai mult operând cu mulțimi concrete, în ciuda faptului că principiile logice cer o detasare progresivă, pe bază concretă, iar operațiile cer interiorizare, adică o funcționare pe plan mintal “. 

Gândirea este preconceptuala sau cvasiconceptuala întrucât opereaza cu notiuni care nu sunt absolut individualizate dar nici notiuni generale (ex. când pronunta cuvântul "masina" nu se limiteaza numai la masina familiei sale dar nici la notiunea absoluta prin care desemneaza o anumita categ(orie de obiecte).

,,Caracteristicile gândiri la preșcolari:

egocentrica: tot ceea ce este in jurul lui are legatura cu el;

magica tendinta de a se transpune in ireal;

-artificialism totul este construit de om;

-sincretism interegerea globala ndiferentiata a fenomenelor bazata pe deductii cauzale din faptul ca anumite proprietati ale acestora se intalnesc impreuna;

-realism nominal: mentalitatea copilului de a considera numele obiectelor ca pe o insusire intrinseca a acestora;

– caracter practic situational: judecatile sale sunt influentate de experienta practica de viata;

-fiind intuitiva gandirea evolueaza de la faza simbolca preconceptuala pana la pragul operatiilor;

-raționamentul transductiv este înlocuit cu cel intuiti, desfasurat pe planul reprezentării;

-intuiția conduce la un rudiment de logica –operațiile, schemele operatorii sunt pre logice, se bazează doar pe reglari perceptive;

-relația între posibil și real este incertă (se suprapun până în jurul vârstei de 5 ani)”. M .Paisi Lazarescu, M Surdu. L.Tudor. 2006 p. 83)

Aceasta gândire preoperațională pe baza căreia preșcolarul reușește să realizeze scrieri, clasificări (în sarcini simple) pe suportul unor criterii practice (formă, culoare, funcționalitate).

Astfel, spre sfârșitul preșcolaritătii gândirea dobândeste o operativitate generala nespecifica punând în evidenta în cazul figurilor logice vehicularea unor operatori de baza.

Dorinta de a sesiza relatiile este desprinsa si din frecventa întrebarilor "de ce?", alaturi de care apar întrebari referitoare la însusirile social-functionale ale obiectelor de tipul "la ce folosesc?", sau "ce fac oamenii cu.?".

"De ce" -urile ilustreaza existenta unei gândiri precauzale, aflata între cauza eficienta si cauza propriu-zisa. Este un nod de mediere a copilului care pentru el reprezinta o explicatie finalista iar pentru adult doar una întâmplatoare.

Trecerea de la precauzalitate la cauzalitate se va face treptat prin asimilarea operatiilor, acestea fiind coordonari generale ale actiunilor.

Confuzia dintre Eu-lume transpune în caracterul animist, atribuind lucrurilor propriile însusiri.

Adultul este vazut ca un magician înzestrat cu miraculozitate care poate rezolva orice pentru că el doar vede că apasă pe buton si se face lumina, întuneric, curge apa la robinet, îl vindeca daca îi este rau. Caracterul magic se reflecta în stabilirea de catre copil a unor legaturi care nu sunt reale dar prin care crede ca poate obtine tot ceea ce doreste (ex. un copil de 4 ani si jumatate crede ca daca da din picioare, supa este buna)

Limbajul in perioada prescolaritatii limbajul cunoaste o mare dezvoltare in ceea ce priveste: pronuntia, structura gramaticala extinderea vocabularului , expresivitatea acestuia, inregistreaza o trecere de la vorbirea situativa la cea contextuala.

Desi prescolarul poate sustine o conversatie, totusi limbajul acestuia se deosebeste de cel al adultului prin:

a)     structura gramaticala – în utilizarea verbelor cel mai bine se fixeaza timpul prezent care se extinde si asupra celorlalte timpuri;

b)     structura limbajului – este legata de situatii particulare, are caracter situativ. Treptat se face trecerea spre limbajul contextual, când trece la monolog si începe sa povesteasca ce a vazut, ce a auzit. La varsta de 6 ani sa se diminueze caracterul situativ;

c)      pronuntie imperfecta – mai ales la începutul prescolaritatii. Sunt posibile omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete (s si j înlocuite cu s si z – zoc în loc de joc, r cu l -lâde în loc de  râde).

Principalele functii ele limbajului:

–         îmbogateste si fixeaza experienta cognitiva;

–         organizeaza activitatea (ex. când deseneaza, exprima intentii, exclamatii, face aprecieri).

Semnificative progrese sunt semnalate si în privinta volumului vocabularului. Principalele valori extensive sunt:

–         la 3 ani vocabularul contine maxim aproximativ 1.000 cuvinte, minim 400;

–         la 6 ani vocabularul contine maxim aproximativ 2.500 cuvinte, minim 1.500.

Se mentin diferente între vocabularul activ (cel utilizat, valorificat în performanta) si cel pasiv (doar înteles si implicat în competenta lingvistica).

Se îmbogateste competenta lingvistica (întelege ceea ce i se comunica) si performanta lingvistica (exprima capacitatea de a comunica efectiv).

Limbajul dobândeste capacitate generativa, copiii reusind sa integreze un cuvânt nou însusit în numeroase alte combinatii verbale (ex. "am fulgilit", "am împungit cu acul" în loc de "am cusut", "eu sunteam", "urlaret" pentru cel ce plânge).

Referitor la structurile verbale construite de copil acesta se remarcă:

–         în comunicarea cu persoanele dragi apare forma cea mai libera si expresiva ca topica, sunt prezente constructii eliptice;

–         în comunicarea cu ceilalti copii apar diferente, prescolarul mare impunându-se prin propozitii bogate, cu unele adjective;

–         comunicarea cu educatoarea evolueaza de la reticenta la articularea unor propozitii complete, cu tendinta de a se înscrie în unele scheme, sau în cliseele verbale.

Memoria realizează un adevarat proges atat sub aspect cantitativ cat si calitativ fiind influentata de dezvoltarea vorbirii ,a imbogatirii acesteia , cat si de dezvoltarea capacitatii de a stabili legaturi functionale.

Caracteristicile memoriei :

Copilul prescolar in aceasta perioada prezinta un caracter difuz e,l confundand obiectele ce au insusiri comune datorita slabei inhibitii ce il caracterizeaza. Tot in aceasta perioada caracterul afectogen influenteaza memoria prescolarului concretizarea fiind reprezentata de propria lui experienta.

Alaturi de memorarea involuntara se dezvolta cea voluntara, intentionata chiar daca întelesul nu este dobândit în totalitate si actioneaza pe baza memorarii mecanice. Memorarea inteligibila apare când informatiile au o anume semnificatie pentru copil.

Continutul memoriei este divers: experienta explorarilor perceptive, dialogul, miscarile, trairile afective dar si povesti, poezii, reguli de conduita. Este o memorie concreta prin excelenta. Continutul îl atrage prin tonalitate, ritm, caracter, morala.

Apar si unele procedee specifice memorarii precum repetarea.

Cu privire la însusirile memoriei: volumul creste sesizabil iar în privinta pastrarii, la 4-5 ani anumite evenimente sunt redate dupa câteva luni. Începe sa apara memoria de lunga durata si se fundamenteaza amintirile, legate de momente deosebite, cu încarcatura afectiva.

La prescolarii mici si mijlocii, un fenomen specific este reminiscenta. Daca participa la un eveniment deosebit si imediat dupa ce a avut loc sunt întrebati ce au retinut, nu pot relata nimic, în schimb, în zilele urmatoare pot oferi chiar amanunte.

Imaginația impresioneaza amploarea, bogatia vietii imaginative dar si rapiditatea, usurinta cu care trece din planul realitatii în cel al fictiunii.

Se apreciaza ca daca afectivitatea este motorul activității copilului, imaginatia este mijlocul, calea, metoda de realizare a ei.

Imaginatia reproductiva este antrenata în ascultarea povestirilor si în reproducerea lor. La prescolarul mare mecanismele sunt mai elaborate, reconstituie mintal, relativ usor, cele ascultate si tinde sa adapteze continutul povestirilor si la alte coordonate spatio-temporale.Imaginatia creatoare se exprima în desen, modelaj, constructii.

Abia pe la 4 ani desenul se organizeaza în jurul unei teme, coloritul este sincer, apar unele preocupari privind proportiile.

Încep sa abordeze desenul figurii umane, a casei, florilor. Apar si unele clisee de redare.

Nu pot desprinde înca elementele caracteristice. Povestile, povestirile pe care le inventeaza dovedesc cea mai libera putere de combinare imaginativa.

Atenția se manifesta foarte activ atentia involuntara datorita activității sale de orientare, explorare (fiinta scotocitoare). Aceasta forma va activa complementar cu atentia voluntara, cea din urma fiind sustinuta mai întâi de joc, care creeaza conditii propice pentru realizarea legaturii constiente între motiv si scop.

La începutul stadiului, atentia voluntara se orienteaza asupra obiectelor din spatiul imediat iar mai târziu asupra a ceea ce face adultul (ex. le studiaza ticurile si apoi îi imita). Se mareste volumul atentiei, prescolarul fiind capabil sa cuprinda 4 obiecte.

Concentrarea si stabilitatea cresc dacă la 3-4 ani sunt doar de 12 minute, la preșcolarul mare ajung la 20-25 minute (ex. desen, activitati grafice).Posibilitatea de a orienta atentia si de a deveni voluntara se face prin cuvânt (functia reglatoare a limbajului extern). Totusi predomina atentia involuntara, de aceea pot fi usor distrasi.

Se pun 2 probleme: trezirea atentiei involuntare si mentinerea atentiei voluntare pentru o perioada cât mai mare.

Afectivitatea cunoaste expansiune, modificari, reorganizari generate de:

–         patrunderea copilului într-un nou mediu, gradinita;

–         contradictiile dintre dorintele copilului de a-l satisface pe adult, pe care îl iubeste, de restrictiile impuse si de tendinta spre autonomie.

Stadiul are specific o imensa nevoie de afectiune a copilului, prin preferinte constante sau variabile fată de anumite persoane .

Îndată cu dragostea apare si gelozia. Apar fenomene de transfer afectiv si de identificare afectiva. Copilul îsi transfera dragostea si atentia catre educatoare, cu care se si identifica, fiind pentru el un înlocuitor al mamei.

Identificarea se realizează cu modelele umane cele mai apropiate. Aceasta începe înca din anteprescolaritate, prin adoptarea unor conduite, gesturi, urmarind modelul.

Stările afective de vinovatie apar în jurul varstei de 3 ani.Apar stari afective de mândrie (la 4 ani), iar în jurul vârstei de 5 ani apar crize de prestigiu, mai ales daca este mustrat în public .

Starea afectiva de rusine ce apare în urma unei recompense nemeritate, bucuria fiind însotita de neliniste, agitatie.

Este un debut al învatarii afective prin: învatarea pericolelor si a posibilitatilor de a le depasi, a modului de a reactiona în împrejurari curente dar si festive Sunt prezente si unele încercari de reglare a conduitelor emotionale .

În perioada preșcolară se accentuează sfera moțională ,factorii stimulatorii-motivele dau preșcolarilor unitate și stabilitate. Acum ,,preșcolarul este capabil să folosească modalitățiadecvate de satisfacere a trebuințelor sociale și spirituale(interesul pentru joc, interese pentru învătare, interes pentru ceea ce il înconjoară , interese artistice,atentia spre cei din jur, spre comunicare, spre socializare) .

Din punct de vedere al personalitătii, preșcolarul se află în perioada formării inițiale a personalității ,această perioadă fiind perioada apariției primelor relații și atitudini când acesta devine capabil să realizeze reprezentări, judecăți, atitudini și sentimente.În preșcolaritate se înregistrează și o mai mare stabilitate și organizare a comportamentelor datorită modificărilor esentiale care se produc in structura activităților psihice.

Perioada preșcolară reprezintă etapa formării inițiale a personalitătii perioada apariției primelor relații și atitudini ce constituie un nivel superior de organizare a vieții psihice a copilului.

Cele mai importante achiziții în perioada preșcolară din punct de vedere al personalității sunt: existența eului ;formarea conștiinței morale ;socializarea conduitei.

Psihologul american Gordon W. Allport arată că prescolarul continuă să-și perfecționeze simțul corporal, existenta eului și imaginea eului.

Existența eului este legat de simtul de proprietate ce apare la această varstă, el considerând că cele mai multe lucruri care îl înconjoară îi aparțin Imaginea eului se caracterizează

Aparitia conștiinței morale a copilului este străns legată de imaginea de sine a acestuia.

J. Piaget consideră că există un paralelism între conștiința logică și constiinta morală:existenta unei perioade de egocentrism moral și apoi a unei perioade de realism moral.

Copilul își formează acum imaginea de sine prin preluarea ei de la cei din jur aștfel încât ,,conștiința morală primitivă dispune de de un sistem de valori împrumutate de la adulti, se interiorizează cerințele parentale și implicit cele sociale” (Compendiu de psihologie și pedagogie Mihaela .Paisi Lăzărescu, Magdalena Surdu, Loredana Tudor ,p.89.2006).

Conștiința morală a preșcolarilor include unele elemente psihice relativ mai simple (reprezentări, noțiuni, judecăți morale), dar și altele ceva mai complexe (sentimente, atitudini, obișnuințe morale) care se formează treptat. Specific pentru conștiința morală a preșcolarului sunt următoarele particularități: judecățile lui morale au un caracter situativ fără a dispune încă de capacitatea generalizării faptelor social-morale dintre oameni; condițiile morale pozitive sunt mult mai apreciate decât cele moral negative; conduitele morale ale altora sunt apreciate mai bine decât cele proprii.Din punct de vedera al aprecierile morale sunt organizate dihotomic într-o morală alb-negru, bun-rău; adeziunea la normele morale este mult mai afectivă decât rațională. Această ultimă caracteristică arată că una dintre căile formării conștiinței morale este cea a dezvoltării sentimentelor de dragoste, atașament, admirație față de adulți, pentru că astfel se ajunge implicit și la acceptarea unor cerințe interne. Abia pe la 5 ani ,,altul’’ este perceput ca partener de activitate, dorințele acestuia fiind luate în considerare. Cooperarea, ca un comportament interrelaționar evoluat, ce implică o accentuată maturitate intelectuală și socială, este însă slab prefigurată la preșcolar, confuză, abia în stadiul următor devenind mai clar constituită și nuanțată.

Pe acest fond interrelaționar încep să se formeze și unele trăsături caracteriale. În această perioadă caracterul prezintă instabilitate, oslabă orientare .Factorul care le generează îl constituie nu atât contradicțiile care se manifestă la această vârstă, ci modul lor de soluționare. De o mare importanță este intenția educativă încorporată în modalitățile de satisfacere a contradicțiilor. Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că dezvoltarea trăsăturilor caracteriale și a caracterului, ca structură psihică unitară, coerentă, este necesară și dintr-un alt considerent. Cu cât un copil va dispune de un caracter mai educat, mai puternic cu atât el va fi capabil să-și coordoneze mai bine trăsăturile comportamentale și să-și valorifice mai deplin aptitudinile care se dezvoltă la această vârstă.

Socializarea este ,pasivă la această varstă „( Compendiu de psihologie și pedagogie Mihaela Paisi Lăzărescu, Magdalena Surdu, Loredana Tudor ,p.90.2006). apariția unor trăsături caracteriale are loc în contextul jocului și al activităților obligatorii, când relațiile interpersonale și cele de grup sunt principalele modalități de releționare. Astfel:

la 3 ani: celălalt este obiect de amenințare și generează reacții de respingereși numeroase conflicte;

la 4 ani este capabil sa identifice pe copilul de lâga el;

la 5 ani intervine colaborarea (se joacă impreună ).

CAPITOLUL II Proiectarea didactică –condiție a unei activități didactice reușite

2.1 Proiectarea didactică – delimitări conceptuale

Proiectarea didactică reprezintă un proces de anticipare a pașilor ce urmează a fi realizați, o activitate complexă, conștientă, organizată și întreprinsă sistematic, orientată în direcția atigerii unor finalități.

Această acțiune presupune o analiză a componentelor curriculum-ului (finalități, conținuturi, strategii, evaluare) și elaborarea unei ipoteze prin care se poate realiza.

Având o complexitate deosebită , o multitudine și o varietate de procese și acțiuni ce trebuie întreprinse pentru atingerea scopurilor sale fac necesară programarea acestei activități.

,, Proiectarea didactică reprezintă ansamblul operațiilor de anticipare a obiectivelor , conuturilor , strategiilor didactice de predare –învățare-evaluare, precum și a relațiilor dintre acestea” (Bocoș, Jucan, 2007 , p. 112).

Un rol foarte important în proiectarea didactică îl deține acest demers realizat deliberat și cu o finalitate ce trebuie să se desfășoare prin acțiuni și demersuri ce îndeplinesc funcții de proiectare, organizare și realizare a activității, de evaluare a rezultatelor si a modului cum s-a desfășurat activitatea.

După cum remarcă (Ion T. Radu și Liliana Ezechil în Didactica: Teoria instruirii 2006, p. 294) activitatea de concepere și realizare a procesului instructiv educativ permite ordonarea celor trei grupe(planuri):

– teoretic-proiectiv, anticipativ;

– practic realizator;

– teoretic și practic analizator –evaluativ.

Realizarea fiecărei grupe de acțiuni implică solicitări și competență, din partea cadrului didactic oferind largi posibilități de desfășurare , ca activitate cu un caracter probabilistic si programat. Nivelul la care se realizează depinde în mare măsură de gradul de precizie cu care sunt stabilite intențiile, condițiile de realizare și resursele de care dispune pentru favorizarea realizării procesului instructiv-educativ.

Conceptul de proiectare didactica s-a impus datorita preocupării de a conferi activității instructiv-educative rigurozitate științifica si metodica si datorita apariției in didactica -moderna a unor orientări si tendințe, cum ar fi:

– pedagogia anticipativa si prospectiva

– pedagogia obiectivelor

– sistemul principiilor didactice generale a1 sistemul principiilor didactice specifice disciplinelor de studiu

– organizarea instrucției si educației in funcție de achizițiile din teoria învățării;

– elaborarea planurilor calendaristice, a sistemelor de lecții, a planurilor tematice, a proiectelor de activitate didactica

– aplicarea unor metode didactice moderne si eficiente (de exemplu instruirea asistata de calculator)

– elaborarea unor instrumente obiective pentru evaluarea randamentului școlar al elevilor.

2.2 Funcțiile proiectării didactice

Necesitatea planificării , organizării și desfășurării procesului de învățământ trebuie să îndeplinească mai multe funcții:

Funcția de anticipare prin finalitățile educaționale (ideal,scopuri,obiective) stabilite ce anticipeaza schimbările ce urmează să se realizeze in urma proiectării didactice.
Această funcție de anticipare se definește ca ansamblu coordonat de operații de anticipare a desfășurării procesului instructiv-educativ, finalizate în programe diferențiate de instruire Prin natura ei, proiectarea didactica anticipeaza activitatea efectiva de realizare a programului de instruire si aperformantelor in invatare din timpul deinstruire ( Vlasceanu, 984)

b) Funcția de orientare: Pornește de la idealul educațional cu rol în desemnarea modelui de personalitate care cuprinde formarea integrală ,armonioasă autonomă și creativă. Proiectarea didactică orientează întregul proces de învățământ in această direcție. Fiind o activitate sistematica, activitatea instructiv educativa este indreptata spre realizarea unor obiective cu grade diferite de generalitate. Astfel aceasta activitate este planificata si organizata,și nu se realizează la întamplare. Noile programe orientează procesul de predare-invatare- evaluare spre dezvoltarea competentelor intelectuale superioare(inteligență, aptitudini, gândire critică,creativitate

c) Funcția de organizare: se concretizează în organizarea întregii activităti educationale ,proiectarea pedagogică se definește ca un ,, complex de operații de planificare și organizare a instruirii, descriere a soluției optime a unei probleme didactice complexe”(Vlăsceanu,L.,1988,p.250)

d) Funcția de dirijare: proiectarea arată posibilitățile de acțiune, strategia de realizare a activității instructiv-educative; dirijează și ghidează la diverse niveluri exprimând și rolul managerial al educatorului. Este realizabilă prin: explicații, demonstrații, întrebări, prezentarea și analiza unor modele operaționale, atitudinale și comportamentale, indicații și instructaj preliminar privind modul de lucru cu sursele informaționale scrise;
e) Funcția de reglare-autoreglare: raportarea rezultatelor finale la obiective (ca rezultate scontate) permite controlul și reglarea, autoreglarea proceselor pedagogice, oferă măsura eficienței activității și optimizarea activităților educative. În funcție de informațiile obținute, referitoare la calitatea rezultatelor activității, cadrul didactic adoptă modalitățile corespunzătoare pentru a înlătura distorsiunile, dificultățile și lacunele constatate;
f) Funcția de decizie: vizează ameliorarea și optimizarea activității instructiv-educative. Prin raportarea rezultatelor obținute de copii, diagnosticate prin metodele de verificare folosite, la obiectivele pedagogice formulate, cadrul didactic apreciază funcționalitatea și eficiența strategiilor utilizate, adoptând utilizate, adoptând deciziile și măsurile care se impun: menținerea strategiei – dacă s-a dovedit eficientă; înlocuirea ei cu alta; introducerea unor corecții în stilul și comportamentul didactic. 
g) Funcția de inovare: a proceselor de instruire și educație. este factorul care duce la schimbarea concepției privind: conținutul programelor, metodele de transmitere și însușire a cunoștințelor, relațiile pedagogice.Aceasta funcție se manifestă prin elaborarea de noi strategii și metode activ-participative pentru dezvoltarea competentelor intelectuale ale educabililor

2.3 Cerințe ale unei proiectări didactice eficiente

Pentru a-și îndeplinii functiile sale specifice este necesar ca proiectarea didactică să răspundă câtorva cerințe esentiale:

proiectarea trebuie să cuprindă intreaga activitate instructiv –educativăindependent de amploarea acesteia ,de cadrul de desfășurare;

proiectarea trebuie să se prezinte ca o actiune continuă, permanentă, care pecede demersului instructiv-educativ, oricare ar fi dimensiunea, complexitatea sau durata lui;

proiectarea trebuie să se concretizeze într-o suită de decizi anticipative adoptate pe tot parcursul desfășurării activitații, sub forma unei succesiuni, cu valoare de algoritm;

proiectarea trebuie raportată la trei cadre de referință: activitatea anterioară momentului proiectării, situatia existentă în prezent șipredicția rezultatelor ce urmează a fi obtinute în viitor;

proiectarea mai trebuie să prefigureze ceea ce poate fi realizat(să fie realistă),și ceea ce este util (utilitatea) de infăptuit.

În eficientizarea proiectării didactice (S. Cristea  2000 p 311-314)evidentiază două modele de acțiune folosite în acest scop și le analizază comparativ.

A. Modelul de proiectare traditional – didacticist:

– prioritara este actiunea de predare;

– este centrata pe continuturi, care subordoneaza celelalte componente ale procesului de invatamant (obiective, metodologie, evaluare didactica), intr-o logica proprie invatamantului informativ;

– relatiile dintre elementele activitatii didactice se inscriu pe o coordonata aleatorie, sunt intamplatoare, disparate, nediferentiate si nedefinite pedagogic, se stabilesc sub presiunea continutului;

– sarcinile de predare sunt dependente aproape exclusiv de valorile implicate in predare;

– predarea este conceputa restrictiv, intr-o maniera inchisa, directiva, unilaterala;

– influenteaza negativ procesul de formare a cadrelor didactice intretinand dezechilibre intre pregatirea de specialitate si pregatirea psihopedagogica

B. Modelul curricular al proiectării

Diferit de modelul didacticist printr-o serie de elemente:

– proiectarea este centrata pe obiective si abordeaza activitatea didactica in mod complex, ca activitate de predare – invatare – evaluare;

– in proiectare se valorifica rolul central al obiectivelor care sunt gandite in spiritul invatamantului formativ, bazat pe resursele de (auto) instruire, (auto) educatie ale fiecarui elev;

– evidentiaza raporturile de interdependenta functionala intre componentele procesului de invatamant, din perspectiva rolului central atribuit obiectivelor;

– determina o noua calitate a procesului de formare a cadrelor didactice, in ideea realizarii unui echilibru intre pregatirea de specialitate si pregatirea psihopedagogica.

            Pentru a conduce la un demers didactic eficient, proiectarea didactica trebuie sa intruneasca o serie de conditii:

– trebuie sa priveasca intreaga activitate educativa, indiferent de amploare si cadrul de referinta si in acelasi timp trebuie sa cuprinda toate laturile, procesele, operatiile proprii activitatii didactice in care e necesara gandirea anticipativa;

– având caracter procesual al activitatii didactice, cu modalitati specifice de realizare, proiectarea trebuie sa fie o actiune continua, sistematica, si sa vizeze orice demers didactic, indiferent de dimensiune, complexitate, durata;

– proiectarea trebuie sa se concretizeze intr-o suita de decizii anticipative, ceea ce face sa includa un sistem unitar de operatii care se deruleaza intr-o anumita succesiune, alcatuind asa numitul algoritm al proiectarii;

– in actiunea de proiectare trebuie sa se aiba in vedere trei cadre de referinta:

– activitatea anterioara momentului in care este anticipat un anumit demers didactic care este supusa procesului de diagnoza in scopul de a stabili aspectele eficiente, dar si pe cele susceptibile de ameliorare;

– situatia prezenta care presupune cunoasterea conditiilor in care se va desfasura activitatea proiectata, a resurselor avute la dispozitie sau care trebuie asigurate, a restrictiilor la care se supune activitatea proiectata, cu deosebire a potentialului de invatare a elevilor, a gradului in care ei stapanesc cunostintele si capacitatile care conditioneaza realizarea demersului proiectat;

– activitatea viitoare si rezultatele spre care acestea tinde, prin raportare la cerintele ce se degaja din programele scolare si alte acte normative pe temeiul carora se contureaza predictia activitatii viitoare.

– pentru a se constitui intr-o premisa a unui demers reusit, proiectarea didactica trebuie sa prefigureze toate aspectele desfasurarii activitatii instructiv-educative, fara a omite ceva, dar si fara a include detalii nejustificate teoretic si lipsite de utilitate practica;

– proiectarea trebuie gandita ca un ghid pentru activitatea educatorului, ceea ce inseamna ca pe parcursul desfasurarii propriu zise a activitatii, demersul proiectat poate fi adaptat, reconsiderat, in anumite limite, in functie de aparitia unor elemente neprevazute.

2.4 Niveluri ale proiectării didactice

Proiectarea didactică numită in literatura de specialitate si design-ul instructional reprezintă ,,fixarea mentală a pasilor ce vor urma pentru realizarea procesului instructiv –educativ.

Proiectarea globală :

– se realizează pe o perioadă mare de timp (an de studiu, ciclu curricular).

– presupune elaborarea planurilor de învățamânt și aprogramelor școlare.

Proiectarea esalonată:

Este activitatea de anticipare a etapelor predării și a actiunilor concrete de realizare a acesteia, realizată de către fiecare educator prin raportare la patru planuri temporale:

– anul școlar;

– semestru școlar;

– sistem de activităti;

– activitate școlară.

În învățămantul preșcolar, proiectarea demersului didactic se realizează prin următoarele actiuni:

– proiectarea activității anuale(întocmirea planificării calendaristice anuale);

– proiectarea activitătii semestriale(întocmirea planificării calendaristice semestriale);

– proiectarea conținuturilor saptămânale(întocmirea planificării săptămânale a proiectului tematic sau tema săptămanii);

– proiectarea unei activităti didactice (întocmirea proiectului de activitate didactică). ”(Loredana Sofia Tudor ,Elemente de teoria instruirii,p 25.)

Proiectarea anuală este menită să ofere o perspectivă mai îndelungată asupra predării disciplinei.Realizarea proiectului anual presupune urmatoarele actiuni:

– analiza programei scolare;

– definirea scopurilor instructiv –ediucative urmărite de predarea disciplinei;

– analiza structurii continutului și delimitarea unităților mari (capitole, teme, subcapitole),succesiunea acestora în conformitate cu logica intenă a disciplinei;

– stabilirea ritmului de parcurgere a proiectelor, precizandu-se numărul de saptamăni atribuit fiecărui proiect ;

– distribuirea timpului de invătare pe activități de : predare , recapitulare și sinteza a temelor anuale de studiu dar și de evaluare a rezultatelor.

Proiectul anual se poate prezenta sub forma unui plan al celor sase teme anuale de studiu . ANEXA 1

Proiectarea acticității semestriale reprezintă o continuare a celei anuale și constă in proiectarea saptamanala a proiectului tematic .

ANEXA 2

Proiectarea activitătii didactice e realizează după urmatorul algoritm:

stabilirea formei de organizare a activității;

operaționalizarea obiectivelor didactice;

selectarea si prelucrarea continutului didactic;

elaborarea strategiilor didactice;

stabilirea structurii activității didactice;

stabilirea strategiei de evaluare;

elaborarea instrumentelor de evaluare .”(Loredana Sofia Tudor ,Elemente de teoria instruirii, p. 32.)

2.5 Etapele și acțiunile proiectării didactice

In stabilirea etapelor proiectării educaționale(Ionescu, 2001, p. 198):recomandă următoarele acțiuni astfel:

ETAPA I PROIECTAREA

Intrebările la care răspunde proiectarea:

Ce se urmărește?

In ce condiții unde? Când? În cât timp?

In ce condiții: cu cine? pentru cine?

Cu ce se vor realiza cele propuse?

Cum se va proceda?

Cum se va proceda?

Cum se va sti ca s-au arealizat cele propuse?

1. Actiunea pedagogică trebuie să realizeze identificarea scopurilor și a obiectivelor educationale.

Obiectivul reprezintă expresia anticiparii unui rezultat asteptat intr-un context concret al instruirii. El ne arata ce se urmareste in fiecare secventa a procesului educational si cum se evalueaza performantele obținute.

2. Analizeaza caracteristicile mediului educational, a restrictiilor existente și stabilirea timpului de instruire.In această etapă, trebuie să se realizeze o analiză detaliata a principalelor categorii de resurse implicate in desfasurarea activitatii, in special analiza resurselor umane.

3. Analiza resurselor psihologice ale elevilor :nivelul motivațional , potentialul intelectual și capacitățile de învățare.

4. Analiza resurselor materiale existente și stabilirea resurselor ce vor fi confectionate de educator.

5. Elaborarea strategiei de instruire centrată pe obiectivele operationale.

6. Conceperea de probe de evaluare centrate pe obiectivele operaționale.

Etapa a-II-a REALIZARE

Întrebarea la care se răspunde: Cum s-a procedat?

Această etapă presupune realizarea unei retrospective critice și autocritice a modului de derulare a activității instructiv-educative și realizarea analizei metodice a secvențelor de instruire.

Etapa a III-a: EVALUAREA

Răspunde la întrebarea: Ce rezultate s-au obtinut?

Administrarea probelor de evaluare proiectate, analizarea răspunsurilor și a rezultatelor și stabilirea măsurii în care au fost atinse obiectivele.

Etapa a IV-a: REGLAREA

Răspunde la întrebarea: Ce trebuie făcut în continuare?

Imaginarea și elaborarea unor strategii de instruire ameliorative (eventual a unor programe de recuperare ,de dezvoltare etc.)

Capitolul 3 Proiectarea didactica in invatamantul prescolar

,, Procesul devenirii ca persoană unică ,independentă și perfect funcțională își are rădăcinile în copilăria timpurie”.(Tomșa,Ghe., 2005 ,pag.44).

,, Educația reprezintă acțiunea prin care se realizează formarea și dezvoltarea personalității unane .Reprezentând o necesitate pentru individ și pentru societate se realizează în contextul existenței sociale a omului iarîn accelași timp este un fenomen social specific uman, un atribut al societății , o condiție a perpetuării și progresului acesteia. Educația se raportează atât la societate cât și la individ în același timp.

Educația timpurie reprezintă prima treaptă de pregătire a fiecărui individ pentru educația formală , ea asigurand intrarea copilului in sistemul de învățămănt obligatiriu în jurul vârstei de 6/7ani.

Laureatul Premiului Nobel R. Cuhna in studiul sau arată ca ,,învățarea timpurie favorizează oportunitățile de învățare de mai târziu”(Curriculum pentru învățântul preșcolar.2009 p. 3).

Pentru a realiza o educatie de calitate care să aibă efecte pozitive asupra integrării sociale a copilului și dezvoltarea lui armonioasă trebuie ca activitățile desfășurate în grădiniță să se remarce prin extensie, echilibru, relevanță, diferențiere, progresie și continuitate.

Principiile și cerințele Curriculumului pentru învățământul preșcolar prevede ca ,, Toate activitățile desfășurate in grădinița, indiferent de durata si dimensiunea lor trebuie bine proiectate si atent planificate!” ”(Curriculum pentru învățântul preșcolar.2009 p. 24).

În preșcolaritate proiectarea pe durata unui an școlar se realizează sub doua forme : proiectarea tematica, pe baza de proiect si proiectarea pe o tema saptamanala , dar din punct de vedere numeric si temporal proiectarea tematica ocupă cea mai mare pondere.

Proiectarea tematică pe proiect, este o activitate ce presupune un demers complex cenecesită o bună cunoastere de catre cel ce realizează proiectul a a continuturilor stiintifice ,a conceptelor si o buna colaborare cu patenerii implicati incepand cu parintii, specialisti si a membrilor comunitatii.

Proiectul tematic este previzionat de o harta care contine caleasi traseul invatarii precum si evolutia proiectului.Pentru o buna desfășurare activitatile din cadrul proiectului trebuie monitorizate si evaluate pe tot parcursul derularii, iar in cadrul centrului tematic care se contureaza si se amplifica capatand noi valori poate fi observata.

.

   O proiectare stiintifica riguroasa a intregii activitati din gradinita coreland cu mijloacele de realizare ,cu particularitatile de varsta si individuale ale copiilor va duce la finalizarea vizata de noua programa, la conturarea elementelor personalitatii copiilor prescolari capabili sa se integreze intr-o noua forma de activitate ,cea de tip scolar.     

   Conceputa in aceasta perspectiva ,proiectarea didactica la nivelul invatamantului prescolar trebuie sa vizeze realizarea unei tematici prevazuta in noul Curriculum.

   Educatoarea stabileste volumul informatiilor transmise ,urmand ca esalonarea acestora dupa diverse criterii sa faciliteze receptarea semnificatiei acestora sporindu-le gradul de utilitate.

   Intre preocuparile didactice actuale privind cresterea eficientei procesului de invatamant este cea a pregatirii si proiectarii activitatii care ocupa un loc central .

   In proiectarea ,organizarea si desfasurarea activitatilor din gradinita este necesar ca educatoarea sa imbine cunostintele teoretice cu cele oferite de practica educatională pentru a conduce pe copil spre construirea autonomiei personalitatii sale apropiindu-i de specificul activitatii scolare .

   Activitatile din gradinita contribuie la imbogatirea capacitatilor  imaginativ- constructive ca obiectiv important in campul actiunilor de educatie intelectuala in gradinita de copii.

 Proiectarea presupune o proiectare anuala ,o proiectare semestriala si o proiectare a activitatii zilnice .Aceasta proiectare se realizeaza pe grupe de varsta tinand seama de particularitatile de varsta si individuale ale copiilor.

  Proiectarea semestriala a temelor se face conform programei de invatamant pentru gradinita tinand seama pe cat posibil de domeniul de cunoastere stabilit pentru fiecare perioada (saptamana,luna)astfel incat, in desfasurarea activitatilor sa se foloseasca materialul ilustrativ axat pe domeniul respectiv.

Activitatile desfasurate in gradinita de copii au un rol deosebit in stimularea dezvoltarii intelectuale a prescolarilor contribuind treptat la trecerea de la gandirea concret -intuitiva la gandirea abstracta ,pregatindu-i pe acestia pentru insusirea si intelegerea notiunilor .

3.2 Proiectarea integrată –modalitate de proiectare în învățământul preșcolar

      CELE 6 TEME DE STUDIU

Cine sunt/ suntem?

Când, cum și de ce se întâmplă?

Cum este, a fost și va fi aici pe pământ?

Cum planificăm/ organizăm o activitate?

Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?

Ce și cum vreau să fiu?

ANEXA 1

PLANIFICARE ANUALĂ A PROIECTELOR ÎN CADRUL TEMELOR DE STUDIU

Integrarea curriculară este descrisă de literatura pedagogică actuală drept o modalitate inovatoare de proiectare a curriculum-ului, care presupune sistematizarea și organizarea didactică a conținuturilor din domeniile diferite ale cunoașterii, astfel încât să se asigure achiziția de către copii a unei imagini corecte, unitare despre lumea reală

Conceptul de curriculum integrat sugereză în primul rând corelarea conținuturilor, însă acest demers necesită o abordare curriculară în care punctul de pornire este cel mai adesea finalitatea urmărită, în funcție de care sunt alese toate celelalte componente ale procesului instructiv-educativ

Prin abordarea integrată a activităților în grădiniță, facem ca granițele dintre tipurile și categoriile de activități să dispară și studiem tema aleasă cu ajutorul mijloacelor de investigare a mai multor ștințe. Activitatea se desfășoară pe grupuri, nu cu întreaga grupă.

Reușita acestor activități se bazează pe un scenariu unitar foarte bine întocmit de către educatoare, cu obiective clare, cu o repartizare a sarcinilor zilnice în fiecare sector de activitate și asigurarea unei palete variate de obțiuni care duc la atingerea obiectivelor propuse.

Scenariul începe întotdeauna cu o întâlnire în grup, motivul fiind o poveste, o întîmplare sau un personaj și chiar dacă conținuturile aparțin unor domenii diferite au totuși un subiect comun care urmează să fie studiat în urma realizării obiectivelor propuse.

Foarte imporant este faptul că învățarea se realizează prin efortul propriu al copiilor.

PROIECTAREA ACTIVITĂȚII INTEGRATE

– Activitatea de proiectare didactică presupune o viziune de ansamblu a tot ceea ce se poate întâmpla pe perioada derulării unui proiect și pentru o activitate închegată într-un scenariu unic, cu secvențe unice, alcătuite din una-două activități integrate pe arii de stimulare și complementare.

– Activitatea de proiectare se realizează în funcție de obiectivele presupuse pe zile, în așa fel încât să permită crearea unor scenarii de lucru plăcute copiilor, care să-i antreneze în rezolvarea sarcinilor încredințate.

– Se va avea în vedere permanent ca obiectivele propuse să fie de ordin formativ, dar și informativ, să nu fie numeroase pentru a permite împletirea și desfășurarea lor.

DEMERSUL DIDACTIC ÎN ACTIVITATEA INTEGRATĂ

PROBLEMELE COPMLEXE PE CARE UN DEMERS DIDACTIC LE IMPLICĂ ÎN ABORDAREA INTEGRATĂ:

– Foarte bună cunoaștere a principiilor psihopedagogice care stau la baza educației timpurii;

– Formare inițială conștientă în privința didacticii preșcolare;

– Abilitate în crearea unor scenarii originale construite pe temelia oferită de metodologia proprie fiecărei discipline în parte ;

– Realizarea unei coordonări corecte între temele abordate din perspectiva integrată și temele abordate în manieră clasică,

– Stabilirea modalităților de evaluare a performanțelor individuale, mai ales în situația învățării prin cooperare,etc.

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII INTEGRATE

ESTE NECESAR UN DEMERS DIDACTIC ADECVAT CARE SĂ CUPRINDĂ TREI ETAPE AFLATE ÎN INTERDEPENDENȚĂ: EVOCARE; REALIZAREA SENSULUI, REFLECȚIA.

– EVOCAREA – face apel la cunoștințele însușite de copii despre o temă sau un anumit subiect

– REALIZAREA SENSULUI – asigură înțelegerea noilor informații și a semnificației acestora fiind în aceelași timp etapa întrebărilor: educatoare-copil, copil-educatoare, copil-copil.

– REFLECȚIA – integrează noile cunoștințe în sistemul celor vechi, asigurând legătura dintre ele, dând posibilitatea expunerii libere a “noului” aflat.

ROLUL EDUCATOAREI

– Prin abordarea activităților în formă integrată, educatoarea organizează învățarea ca un regizor, un moderator, ajutându-i pe copii să înțeleagă, să accepte și să stimuleze opinii personale, emoții, sentimente, să fie parteneri de învățare.

– Educatoarea trebuie să stabilească cu claritate obiectivele și conținuturile activităților zilnice, pentru ca pe baza acestora să găsească un scenariu al zilei, care să motiveze și să canalizeze atenția copiilor pe ceea ce vor investiga.

– Educatoarea trebuie să aleagă proiecte tematice simple care să stârnească interesul copiilor și prin care să poată realiza obiectivele propuse.

AVANTAJELE COPILULUI

– Copilul are posibilitatea de a-și exprima păreri personale, de a coopera cu ceilalți în elaborarea de idei noi, în rezolvarea sarcinilor, în argumentare, devenind mai activ și câștigând mai multă încredere în sine.

-Personalitatea copilului se dezvoltă într-un mediu democratic.

– Copilul învață lucrând.

– Îi este lasată să se manifeste în toate domeniile creativitatea.

– Orice lucrare care se finalizează duce la dezvoltarea personalității copilului.

CONCLUZII:

ABORDAREA INTEGRATĂ ESTE O ÎMPLETIRE A CONȚINUTURILOR ÎNTR-O FORMĂ ATRACTIVĂ , FLEXIBILĂ, MOBILIZATOARE, CARE CONDUCE ACTIVITATEA COPILULUI SPRE INVESTIGARE, DOCUMENTARE, CERCETARE ȘI APLICARE PRACTICĂ A CELOR ÎNVĂȚATE.

ÎNTREGUL PROGRAM SE REALIZEAZĂ PRIN JOC, DAR NU UN JOC ÎNTÂMPLĂTOR, CI UNUL ORGANIZAT, ÎN CARE COPILUL ARE PRILEJUL SĂ EXPLOREZE MEDII DIFERITE ȘI SĂ ÎNDEPLINEASCĂ SARCINI FIE INDIVIDUAL, FIE ÎN GRUPURI MICI.

MANIERA DE LUCRU PRIN ACTIVITĂȚI INTEGRATE TREBUIE SĂ AIBĂ ÎN VEDERE CAPACITATEA EDUCATOAREI DE A REALIZA UN “LIANT” DE OBIECTIVE(DE REFERINȚĂ, OPERAȚIONALE) CARE SĂ CONDUCĂ LA O ACIVITATE PLĂCUTĂ PENTRU COPIL

ACTIVITĂȚILE INTEGRATE – O MODALITATE EFICIENTĂ DE PARCURGERE A NOULUI CURRICULUM

-La început de semestru sau chiar de an școlar,este indicat să schițam o planificare a marilor teme de proiecte integratoare și a subtemelor în vederea unei bune gestionări a resurselor temporale.

(Planificarea anuală).

– Un proiect poate dura o zi, o săptămână sau nu mai mult de cinci în funcție de interesul manifestat de copii.

– Activitățile integrate se referă la întreg programul zilei, de aceea ar fi indicat să oferim copiilor un lait motiv, un “nume” sau un generic al acelei zile, astfel încât să întărim motivația pentru derularea lor.

– Este bine să creăm o legătură logică între diferitele momente ale zilei, astfel încât să decurgă unul din celălalt.

– Putem schița un proiect al activității integrate pe DOMEII EXPERENȚIALE;

– Putem integra ALA + un DOMENIU EXPERENȚIAL

– Putem integra o temă PE PARCURSUL ÎNTREGII ZILE; în felul acesta ne clarificăm multe aspecte care privesc transcenderea dintre granițele disciplinare, atât în planul obiectivelor, al sarcinilor de lucru, dar și al conținuturilor.

– Metodele și mijloacele didactice alese trebuie să ajute demersul didactic, să-l eficientizeze și nu să-l complice inutil, îngreunându-l (METODELE MODERNE ÎMBINATE CU CELE TRADIȚIONALE).

– În conceperea proiectului de activitate integrată,trebuie sa stabilim un domeniu principal, în jurul căruia sau pe lângă care să abordam alte domenii, într-un tot unitar.

– În activitățile integrate accentul va cădea pe acțiunile de grup și nu pe cele frontale, în care o idee transcede granițele diferitelor discipline și organizează cunoașterea în funcție de noua perspectivă, respectând tema de interes.

– Încurajăm copiii să se manifeste, să observe, să gândească, să-și exprime ideile, să interpreteze date, să facă predicții, să-și asume roluri și responsabilități.

– Important este să depășim granițele, să ieșițm din tipare, să avem curaj, dar mai ales să ne iubim profesia.

– Peste toate acestea, o condiție primordială: sa respectam si sa iubim copiii,!

ANEXA 1

PLANIFICARE ANUALĂ A PROIECTELOR ÎN CADRUL TEMELOR DE STUDIU