Sfecificul de Invatarea In Educarea Limbajului

MOTTO

"Este imposibil ca elevii să învețe ceva cât timp gândurile lor sunt robite și tulburate de vreo patimă. Întrețineți-i, deci, într-o stare de spirit plăcută , dacă vreți să vă primească învățăturile. Este tot atât de imposibil să imprimi un caracter frumos și armonios într-un suflet care tremură, pe cât este de greu e să tragi linii frumoase și drepte pe o hârtie care se mișcă."

(John Locke-"Some Thoughts Concerning Education")

Argument

Ca viitor cadru didactic, prin această lucrare de licență am încercat să prezint numeroasele metode care se pot folosi în învățământ în activitatea de predare-învățare-evaluare.

Lucrarea este alcătuită din două mari capitole.

Consider că aceasta temă este foarte importanta în activitatea de învățare, deoarece prin aceste metode elevii își însușesc noi cunoștințe.

Prin educația primită la grădinița copilul este pregătit să facă față diferitelor situații întâlnite în viața.

În activitatea de învățare, metodele îți pot ușura munca sau o pot îngreuna în situația în care educatoarea nu alege metoda corespunzătoare vârstei copiilor.

În această lucrare de licență am descris metodele de învățare care pot fi folosite în activitatea de învățare în grădiniță.Strategiile cele mai eficiente de învățare au la bază metodele active care solicită cel mai mult descoperirea noilor cunoștințe de către copil singur.

Educatoarea trebuie să țină cont de factori subiectivi și de factori obiectivi atunci când alege metoda pentru o situație de învățare. Factorii obiectivi se referă la obiectivele educației si la logica internă a științei din cadrul căreia sunt selectate informațiile transmise. Factorii subiectivi se refera la contextul uman și social, personalitatea profesorului, psihologia elevilor și a colectivului de elevi.

De asemenea am descris și activitățile de educare a limbajului la preșcolari.În grădiniță din câte se știe copiii își însușesc noi cuvinte și își dezvoltă vocabularul treptat datorită activităților care se fac în cadrul grădiniței precum ar fi activitățile de memorizare, activitățile de povestire, jocul didactic etc.

La vârsta preșcolară cei mai mulți copii învață prin imitare.Copiii imită activitățile persoanelor din jurul lor, precum și cuvintele pe care le aud de la adulți.Cel mai mult copii reproduc cuvintele pe care nu le cunosc sau sună ciudat pentru ei.

Invățarea reprezintă un process continuu pe parcursul vieții.Fiecare copil are un anumit stil de învățare, totul pornește încă de la o vârstă foarte fragedă.Cadrul didactic nu trebuie să impună copilui de vârstă preșcolară un anumit tip de invățare, fiecare copil la această vârstă are un anumit stil de învățare.

Condițiile în grădiniță trebuie să fie adecvate pentru a se putea să se desfășoare activitățile în condiții foarte bune, pentru ca învățarea să fie eficientă.

Metodele de învățămând sunt foarte numeroase.Cadrul didactic trebuie să se adapteze la vârsta copiilor atunci când folosește aceste metode.Odată cu trecerea timpului s-a făcut un salt de la metodele tradiționale la metodele clasice de învățare precum o sa regăsiți în capitolul II.

Evaluarea în grădiniță de asemenea este foarte importantă.Cadrul didactic trebuie să folosească metode de evaluare adecvate vârstei copiilor.

Capitolul I

1.Specificul activităților de educare a limbajului

Educarea limbajului la preșcolari presupune implicarea a trei factori:

Idealul educațional

Particularitățile de vârstă a copiilor

Caracteristicile limbajului

Idealul educațional poate fi definit ca fiind redarea tipului de personalitate care este solicitat de condițiile sociale în urma unei etape istorice și pe care educația trebuie să îl formeze în procesul desfășurării ei.

În curriculum preșcolar avem prezentate următoarele obiective ale idealului educațional precum sunt:

dezvoltarea total normală și integral a copilului, urmând să se valorifice potențialul fizic și psihical copilului, ținând cont de ritmul propriu de dezvoltarea a copilului, cât și de nevoile afective și specificul activității sale de bază care este jocul;

dezvoltarea capacității de a interacționa cucei din jurul lui, atât cu copii cât și cu adulții dar și cu mediul pentru a își însuși cunoștințe, deprinderi, atitudini și conduite noi.Tot aici se face și încurajarea explorărilor, exercițiilor, încercărilor și experimentărilor, ca și experiențe autonome de învățare;

descoperirea de către fiecare copil a propriei identități, cât și a autonomiei, respectiv dezvoltării unei imagini de sine pozitive;

susținerea copilului în dobîndireade cunoștințe, capacități, deprinderi și atitudini care îi sunt utile la intrarea în școală și pe tot parcursul vieții sale.

Făcând referire la curriculum, în ceea ce privește învățământul preșcolar, clasa I și a II-a sunt considerate ca fiind achiziționarea de bază, de unde rezultă necesitatea continuității în procesul instructiv-educativ.

Învățământul preșcolar alcătuiește:

Prima formă de instruire și educare care este organizată, sistematică și competentă;

Prima formă organizată de socializare a copilului;

Condiții obune pentru copiii de a se manifesta în mod activ, fiind dirijați permanent de cadre care sunt specializate;

În ceea ce privește desfășurarea activităților în grădiniță avem următoarele tipuri de activități:

Activități comune (sunt acele activități la care participă toți copiii)

Activități la alegerea copiilor (sunt acele activități în care copii își aleg singuri activitățile la care doresc să participle)

Activități recreative și de relaxare (sunt acele activități în aer liber sau în spațiul de joacă special amenajat, scrabble, jocuri logico-matematice, calculator, lectură, etc)

Activități de dezvoltare și de exersare a aptitudinilor individuale (sunt acele activități care fac referire la dezvoltarea unor aptitudini)

Activități recuperatorii (sunt acele activități în care cadrul didactic încearcă să aducă copilul la un nivel egal cu cel al grupei din care face parte)

Prin toate aceste activități copiii își concretizează achizițiile lor cognitive, își alcătuiesc deprinderea de a acționa la comandă, de a fixa relații de colaborare cu educatoarea și cu ceilalți copii, își dezvoltă capacitatea de comunica verbal și nonverbal, sar își și dobândesc deprinderi intelectuale cât și deprinderi motrice.

Din acest punct de vedere, învățământul preșcolar prevestește învățământul din ciclul primar, adică: elementele dobândite în grădiniță, abilitățile achiziționate ușurează integrarea socială a copilului și asigură continuitatea între cele două etape ale sistemului de învățământ.

În ceea ce privește lărgirea orizontului cognitiv și afectiv al copilulu în grădinița contribuie la:

Dezvoltarea capacităților senzoriale și perceptive prin reprezentările memoriei și ale imaginației;

Distingerea realității pe căi emoționale și imaginative;

Progresul relațiilor cu ceilalți copii, cu mediul natural respective cel social;

Dezvoltarea receptivității la acțiunile adulților prima dată prin imitare, apoi prin transpunere în joc a comportamentului și acțiunilor observate la adulți, ajungând până la participarea lor la activitățile adulților;

Dezvoltarea motricității și a senzorial-perceptivității;

La preșcolarul mic atenția crește de la 5-7 minute, lșa preșcolarul de grupă miojlocie 10-15 minute și la preșcolarul mare la 40-45 minute în joc, audiții, vizionări de filme, teatru pentru copii, etc.

Jocul la vârsta preșcolară este privită ca fiind o activitate fundamentală în care copilul se joacă din plăcere pentru a își satisface nevoile proprii, fără nici un scop.

În conduita verbală și afirmarea personalității se fac progrese în ceea ce privește dezvoltarea capacității de exprimare verbală, precum ar fi:

Creșterea volumul vocabularului activ;

Se manifestă puternic limbajul de situațiel;

Se fac exersări ale structurilor gramaticale corecte ale limbii.

În ceea ce privește vorbirea preșcolarilor apar fenomene precum ar fi:

Dificultăți de pronunție a unor sunete;

Tulburări ale ritmului de emisie;

Articulări alterate din cauza unor factori fiziologici sau psihici;

Toate acestea pot fi regăsite și în perioada școlară mică, dar cu ajutorul logopedului acestea pot fi îndreptate sau chiar eliminate.

Deși în perioada școlară mică activitatea predominantă este învățarea, jocul reprezintă o necesitate fundamentală și în această etapă.Jocul didactic primește o importanță care contribuie la:

Dezvoltarea spiritului de echipă;

Dezvoltarea spiritului de observație;

Dezvoltarea atitudinii critice și autocritice;

Dezvoltarea voinței

Dezvoltarea unor trăsături morale ca: perseverența, hărnicia, cinstea, dreptatea, etc.

1.1 Preșcolarul și dezvoltarea limbajului

Perioada preșcolară produce în viața copilului schimbări în cele trei planuri ale dezvoltării:

planul somatic;

planul psihic;

planul relațional.

Achizițiile din perioada anterpreșcolară a copilului ii oferă acestuia posibilitatea ca în perioada preșcolară orizontul restrâns al familiei să fie întrecut treptat prin apariția altor cerințe noi.

Odată cu trecerea de la perioada anterpreșcolară a copilului la perioada preșcolară care mai este denumită și perioada descoperirii realității fizice, a realității umane în viața copilului apare un progres care îi oferă șansa de a se auto-descoperi privind în oglinda realității înconjurătoare.

Ariile dezvoltării ale copilului se modifică pentru că exuberanța motorie și senzorială corespunzătoare etapei se va grupa în mod normal cu îmbogățirea și flexibilitatea limbajului, cu dezvoltarea gândirii care capătă logică, claritate, comunicabilitate și se emancipează printr-o dominanță afectivă, respectiv activă care era stopată în etapa anterioară, adică în perioada preșcolară a copilului.

Preșcolaritatea este definită prin maturizarea posibilităților cognitive-operaționale a copilului preșcolar, creșterea capacității adaptive și prin corectarea planului relațional interpersonal care este etapa esențială și premergătoare etapei școlare.

Avem trei stadii de dezvoltare a copilului in perioada preșcolară:

– substadiul preșcolarului mic (3-4 ani);

– substadiul preșcolarului mijlociu(4-5 ani);

– substadiul preșcolarului mare(5-6/7 ani).

Privind dezvoltarea limbajului al copilului preșcolar se constată schimbări importante de la un substadiu la altul și aparțin achizițiilor pe care copilul preșcolar le dobândește din mediul său de viață dar și din cel instructiv-educativ al grădiniței.

Copilul preșcolar este dependent de mamă si are dificultăți la adaptarea mediului în grădiniță.Preșcolarul mic încă nu înțelege prea bine ce i se spune și are dificultăți în a se exprima clar.

Preșcolarul mic este atras de obiectele din jurul său, la această vârstă copilul se joacă mai mult singur, gândirea lui fiind subordonată acțiunii cu obiectele, procesele de gândire sunt pentru preșcolarul mic operații ajutătoare cuprinse nemijlocit în activitatea sa practică.

Copilul preșcolar în timpul care se joacă nu prea comunică pentru că el încă nu înțelege prea bine indicațiile verbale pe care le primește.

Preșcolarul mic este atras de plimbările în cursul cărora el adresează multe întrebări adulutului, iar odată ce a primit un răspuns acesta adresează o altă întrebare.

În perioada preșcolară copilul folosește un vocabular destul de larg: ,,La vârsta de 3 ani vocabularul cuprinde 800-1000 de cuvinte, folosește pluralul în vorbirea curentă, dar gramatica lasă de dorit.Știu să asculte și se servesc de cuvinte în anumite activități.În fața unor imagini simple știu să spună ceea ce văd sau ce se întâmplă.”(Anne Bacus, ,,Creșterea copilului de la o zi la șase luni”, Editura Teora, București,2001, pag 229)

El poate ,,repeta șase silabe (este frig-este cald), dar este perioada când face greșeli de vorbire (pelticie, nazalizare, bâlbâială).” ( Elena Badea, ,,Caracterizarea dinamică a copilului și adolescentului de la 3 la 18 luni”, E.D.P București,1993, pag 38)

La vârsta de 3 ani copilul este foarte receptiv, îi place ca să i se citească cât mai multe povești, după care să povestească el povestea citită.Dacă copilului i se citesc povești copilul va fi atras de lectură și totodată își va dezvolta vocabularul.

Copilul preșcolar este atras de cărțile în care poveștile sunt ilustrate, iar odată cu trecerea timpului copilul va avea posibilitatea de a trece de la limbajul oral la limbajul scris.

Îmbogățirea vocabularului copilului preșcolar cu construcții și cuvinte se poate realiza prin imitarea a tot ceea ce spun adulții.

La vârsta de 4 ani copilul ajunge să aibe în vocabularul său în jur de 1200-1600 de cuvinte, tot în această perioadă apar progresele limbajului oral.Copilul începe să pună tot felul de întrebări cum ar fi: ,,de ce?”, ,,când?”, ,,cine?” la orice spun adulții.

Copilul preșcolar încearcă să își controleze limbajul, încercând să facă mai puține greșeli în exprimare.Treptat se trece de la limbajul situativ la limbajul contextual.Limbajul situativ consta în dialog, iar limbajul contextual se realiza prin intermediul monologului.

Limbajul interior începe să se declanșeze la vârsta de 3-5 ani și îi oferă posibilitatea copiluli să își planifice mintal activitatea, de a și-o regla permanent.

Copilul începe să vorbească cu el însuși atunci când se află în situații dificile, își ordonează acțiunile și găsește soluții.Limbajul interior este factor decisiv care contribuie la dezvoltarea intelectuală, care reprezintă mecanismul fundamental al gândirii.

,,Cu cât copilul stăpânește mai bine unealta ‘limbaj’ înainte de intrarea sa în școala primară, cu atât mai bune sunt șansele sale de reușită”. (Anne Bacus, ,,Creșterea copilului de la o zi la șase ani”,Ed.Teora, București, 2001, pag.258)

Datorită particularității aparatului aparatului fonator, analizatorului verbo-motor și analizatorului auditiv preșcolarul are dficicultăți în pronunție.

La această perioadă preșcolarul confundă suntele ,,s” cu ,,ș” în loc de șapte spune sapte etc.

La sfârșitul etapei preșcolare copii pronunțp toate sunetele aproape correct.

Preșcolarul mijlociu se adapteaza ușor în grădiniță în această perioadă.În ritm alert se produce dezvoltarea psihică a preșcolarului.Limbajul copilului crește trepta, în jur de 50 de cuvinte noi învățate într-o lună care se datorează faptului că copilul preșcolar a trecut de la jocul solitar la jocurile care au un caracter colectiv.Copilul preșcolar jucându-se cu alți copii el devine mai sociabil.

Odată ce copilului preșcolar i s-a format limbajul interior care constă în dezvoltarea psihică, îl ajută pe copil ca să își poată controla reacțiile emotive.

Atunci când copilul preșcolar se află într-un colectiv și se joacă în activitatea lui regăsim o parte din activitățile adulților cum ar fi atitudinea, mișcările mâinilor, mișcările corpului etc.Copiilor preșcolari li se educă de către cadrul didactic curajul de a vorbi, se perfecționează pronunțarea, exprimarea în propoziție respectiv expresivitatea vorbirii.

Odată ce copilul își asumă rolul interpretat el se integrează în sistemul de relații care îi este impus precum ar fi: să dea ajutor, să ceară ajutor, să știe să mulțumească, respectiv să răspundă specificului personajului interpretat.

Copilul la vârsta de 5 ani are în vocabularul său în jur de 3000 de cuvinte și poate să pronunțe corect toate sunetele.La această vârstă copilul este curios și întreabă mereu ce înseamnă un cuvânt pe care nu îl cunoaște.Încă în această perioadă copilul întâmpină probleme, face greșeli gramaticale în ceea ce privește conjugarea sau terminațiile care constau în formele de plural și cele de feminin.

Un instrument de cunoaștere la această vârsta o reprezintă răspunsul adultului la întrebările copilului.Răspunsul adultului trebuie să fie adaptat la vârsta copiluli pentru ca acesta să înteleaga.Prin răspunsurile primite de la adult limbajul devine pentru copil un instrument de informații, prin care el primește informații care au un rol de educativ în formarea lui.Trebuie să avem grijă ca răspunsurile să fie cât mai scurte și să fie alcătuite din cuvinte cât mai simple pentru ca aceștia să poată să înteleagă.

Adultul atunci când răspunde la întrebările copilului îl încurajează să se exprime și dacă se adaptează la vârsta copilului prin răspunsurile date copilul își va îmbogăți vocabularul.

Prin întrebări copilul învață să își exprime temerile, preocupările și curiozitățile pe care le are la momentul respectiv.Limbajul devine pentru copil un instrument de satisfacere a curiozității, respectiv un instrument de reglare a tensiunii interioare a copilului.Adultul trebuie să îi ofere copilului răspunsuri simple care să fie și adevărate.Copilul acorda încredere adultului în funcție de sinceritatea acestuia față de el.În jurul de 5 ani se constată faptul că copilul a făcut progrese în limbajul său, și-a ănsușit atât fondul lexical cât și semnificația cuvintelor, având probleme în însușirea structurii gramaticale a limbajului.

O caracteristică a perioadei preșcolare mijlocie o reprezintă dezvoltarea limbajului interior care îi oferă copilului posibilitate de desprindere a acțiunilor concrete a celor două procese, adică procesul de memorare și procesul de gândire.

Dezvoltarea fonetică a limbajului, stăpânirea fondului lexical și a semnificațiilor cuvintelor îi dau posibilitatea copilului preșcolar să își însușească practic vorbirea gramaticală; care constă în legarea unor propoziții în fraze, însușirea declinării, respectiv conjugării.

Copiii sunt atenți la această vârstă la aspectul sonor al cuvintelor.Ei în timp ce se joacă și observă că alți copiii fac greșeli de exprimare vor încerca automat să îi corecteze.Prin corectare ei vor putea să distingă mai ușor sunetele izolate ale vorbirii.

Având un vocabular bogat, îi permite copilului ,,să își exprima gândurile, să relateze în mod curent despre cele văzute sau auzite, se dezvoltă așadar limbajul închegat, gramatical.”( *** – ”Psihologia copilului preșcolar” (manual pentru licee pedagogice), E.D.P. București, 1972, pag 32)

Etapa preșcolară mare aduce schimbări impostante în viața copilului.La grădiniță programul educative al copilului este de o durată mai mare, dar activitatea principal rămâne tot jocul.Limbajul are o structură mai închegată decât în celelalte etape, deoarece este construit după regulile gramaticale.Copilul în această etapă percepe mai bine realitatea, el are o gândire preconcepută și intuitivă.Percepe realitatea, dar atunci când vorbește se îndepărtează de realitate.Învățarea limbajului se face prin asocierea cuvântului sau noțiunii care definește un obiect cu un obiect concret.Atunci când îi arătăm copilului de exeplu o masă el asociază imaginea obiectului cu noțiunea corespunzătoare obiectului respectiv.

Învățarea limbajului este permanent, odată cu trecerea timpului ea devine mai coerentă, cu un character bine închegat și bine structurat.

În perioada anterpeșcolară copilul se joacă cu silabele pe care el le repetă în continuu, prin acest fapt el își descoperă propia voce și este încântat.Tot în această perioadă copilul o să repete cuvintele care i se par mai grele, care sună mai ciudat.Prin întrebările adresate copilul nu urmărește să cunoască numele obiectelor, ci cât să perceapă noțiunea lor de a fi.

Datorită limbajului pe care și la format, el o să vorbească atunci când se joacă, o să își povestească lui ceea ce a fâcut într-o zi.

Jocurile și activitățile la alegere care sunt desfășurate în grădiniță contribuie în mod activ la dezvoltarea limbajului.În cadrul grădiniței copilul va putea să creeze propriile lui povești, să găsească un alt final poveștii datorită limbajului care și la dezvoltat.

Limbajul este bine dezvoltat la vârsta de 6 ani numai dacă vocabularul copilului este satisfăcător, cunoaște și denumește obiectele din jurul său, poate să reproducă o poveste, o poezie și nu are dificultăți mari în a se exprima corect și fluent.

2. Perspectiva interdisciplinară a învățământului preșcolar

În urma dezvoltării științei, respectiv dezvoltarea tehnicii fiind rapidă, explozia informațională actuală dar și circulația rapidă a informațiilor au contribuit la perspectiva interdisciplinară în toate activitățile umane. Învățământul trebuie să se orienteze spre o formare interdisciplinară a personalității umane.

Datorită faptului că modelul educațional este flexibil permite adaptarea individului la schimbările vieții sociale.

Interdisciplinaritatea nu exclude granițele disciplinare, ci dimpotrivă:

Impune redimensionarea granițelor disciplinare;

Presupune o concepție interdisciplinară și un sistem de organizare care să fie flexibil;

Solicită planuri de învățământ interdisciplinare;

Necesită o metodologie specifică interdisciplinarității;

Pretinde cadre didactice cu formațiune interdisciplinară;

Interdisciplinaritatea provoacă adâncirea și extinderea conexiunilor dintre discipline fără a încurcaprocesul instructiv.Activitățile interdisciplinare avand un caracter formativ care contribuie la formarea unei noi atitudini față de cunoaștere.Copiii încep să cunoască viața și lumea sub aspectele lor variate prin transferul cunoștințelor.

Învățarea interdisciplinară contribuie la:

Cultivarea atitudinilor creative;

Dezvoltarea flexibilității gândirii;

Dezvoltarea sensibilităților copiilor;

Însușirea tehnicilor de cunoaștere științifică în perspectiva educației și autoeducației permanente;

Învățământul preșcolar avantajează și permite activități interdisciplinare la toate formele de organizare prin structura și scopul său.

2.1 Jocuri și activități la alegerea copiilor, liber – creative

În grădiniță sunt mai multe centre de interes precum sunt:

Centrul joc de rol

Centrul bibliotecă

Centrul artă

Centrul construcții

Centrul știință

Centrul nisip și apă

Copiii sunt repartizați pe arii de interes, după preferințele lor.Odată cu alegerea ariei de interes ei își consolidează cunoștințele acumulate și deprinderile lor legate de aria respectivă.

La centrul joc de rol copii pot:

să își asume diferite roluri în diferite dramatizări sau jocuri;

să asocieze casa-școala-colectivitatea;

să joace rolul adulților;

La centrul bibliotecă copii pot:

să creeze povești după imagini;

să își îmbogățească atitudinea de a asculta și de a vorbi;

să răspundă la ghicitori și să compună ghicitori;

să repovestească;

să identifice frumusețile naturii;

să citească o carte pe baza succesiunii imaginilor;

să pună litere pe tăblița magnetică;

La centrul artă copii pot:

să se relaxeze;

să fie originali și creativi;

să picteze;

să colorize;

să tăie și să lipească;

să modeleze;

să asculte muzică;

să cânte;

La centrul construcții copii pot:

să învețe concepte despre dimensiuni, formă, marime, număr;

să clasifice obiecte;

să se joace cu puzzle, lego, cuburi;

să construiască;

La centrul știință copii pot:

să clasifice după diferite criterii: mijloace de locomoție, fructe, legume, animale;

să efectueze operații de comparare, de corespondență unu la unu, de numărare, orientare în timp și spațiu;

să joace jocuri logice cu cifre și litere;

să ordoneze după formă, mărime, culoare;

să rezolve fișe de lucru;

La centrul nisip și apă copii pot:

să se joace cu nisip

să facă un castel din nisip

să observe obiectele care plutesc pe apă

să denumească animale care trăiesc în apă

să denumească obiecte pentru nisip;

În paralel cu desfășurarea acestor jocuri se poate face verbalizarea acțiunilor, în acest fel se realizează deprinderile de exprimare prin activizarea vocabularului.

Prin intermediul activităților individuale sau prin activitățile cu grupuri mici de copii, cadrul didactic poate să intervină în corectarea eventualelor greșeli și/sau tulburări de comunicare.În ceea ce privește aceste activități copilul nu conștientizează efortul intelectual pe care îl depune pe parcursul acestor activități, deoarece el este atras de aceste activități, deoarece prin aceste activități el își satisface necesitatea de mișcare și cunoaștere.

Copii în jocurile de creație și de construcție, ei transferă cunoștințe și deprinderi pe care le-au dobândit în alte activități.În asemenea activități, ei își exersează deprinderile de comunicare, pot sî însușească cuvinte noi, sensuri noi ale unor cuvinte cunoscute.Din aceste activități rezultă faptul că se dezvoltă creativitatea și imaginația lor.

În activitățile de educare a limbajului (povestire, lectură după imagini, convorbirea, memorizarea) se pot folosi conținuturi specifice diferitelor domenii.Așadar, din domeniul:

științei: activitate matematică, cunoașterea mediului;

educației estetice: muzică, artă plastică;

Prin intermediul acestor activități copiii își îmbogățesc vocabularul prin dobandirea de cuvinte noi care denumesc culori, forme, însușiri, ordinea unor anumite obiecte, numărul unor obiecte, dimensiuni, clasificarea obiectelor, constituirea de grupuri/mulțimi, pot să descopere lumea înconjurătoare cu ajutorul auzului, pot să diferențieze auditiv înălțimea unor sunete muzicale, să identifice poziția unui obiect într-un șir, să recunoască și să descrie verbal anumite schimbări și transformări din mediu etc.

În activități de educație plastică copiii trebuie să fie stimulați să descrie desenele sau picturile executate de ei legate de o temă dată sau la alegere prin care să motiveze alegerea culorilor pe care le-au utilizat în desenul respectiv, sau să motiveze alegerea temei dacă aceasta nu a fost dată, astfel se exersează deprinderile de comunicare verbal, își însușesc cuvinte noi și motivează alegerile pe care le-au făcut.

Copii pot să utilizeze in diferite activități cunoștințele pe care le-au dobândit prin intermediul activităților matematice.Cu ajutorul cunoștințelor pe care acesția și le-au însușit ei pot ca să folosească în jocurile de construcție diferite forme geometrice, de diferite forme, mărimi, lungime, grosime.

Tot în aceste activități ei își exersează cunoștințele pe care le-au dobândit în activitățile de matematică, mai exact aceștia trebuie să intuiască forma, culoarea, mărimea obiectelor de construcție, dar și să numere piesele de care au nevoie pentru a putea să construiască ceea ce doresc ei.

Pentru a crea o ambianță plăcută în aceste activități pot fi utilizate chiar și instrumente muzicale de către cadrul didactic precum ar fi un pian la care copii trebuie să apese o clapă, de exemplu clapa cu numărul 7, să bată la tobe de atatea ori câte silabe conține un cuvânt sau să sufle în muzicuță de atatea ori câte sunete are cuvântul.

În ceea ce privește activitățile de lectură pe bază de imagini pot fi date diverse sarcini copiilor precum ar fi:

să grupeze elementele unei imagini după un anumit criteriu

să numere crescător sau descrescător numărul de obiecte pe care le vede în imagini

să asambleze piesele astfel încât sa obțină o imagine

să identifice numărul de culori utilizate în imagine

să denumească forme pe baza unei imagini

să denumească personaje din imagine

să denumească obiecte din imagine

să descrie ceea ce vede în imagine

să argumenteze de ce îi place sau îi displace imaginea

2.2. Învățarea interdisciplinară

Se poate realiza prin intermediul conversației libere diferite activități precum ar fi o temele legate de Anotimpuri (Primăvara,Vara,Toamna,Iarna), Animale sălbatice, Animale domestice, Legumele, Fructele, Sărbători de iarnă, Paștele etc.

Prin intermediul temei Anotimpurile se pot valorifica achizițiile de la activitățile de observare, memorizare, povestire, activitățile muzicale, educație plastică.De exemplu copii pot să reproducă fenomele ale naturii prin imitare precum ar fi: vântul, ploaia, furtuna, căderea frunzelor etc.

În temele Anotimpurile, Legumele, Fructele, Sărbătorile de iarnă, Animalele sălbatice și Animalele domestice pot fi utilizate metodele de observare, explicare, povestire, descriere, conversație, memorizare etc.

Cadrul didactic poate să aleagă să folosească un panou pe care să se afle imagini legate de anotimpuri (vezi Figura 1), panou cu animale sălbatice sau animale domestice, iar copii cu ajutorul acestor mijloace didactice vor putea sa dea exemple de animale sălbatice și animale domestice, să reproducă poezii legate de tema dată, să descrie animalele, să grupeze animalele în funcție de mediul de viață, să găsească diferențe și asemănări între animalele sălbatice și animalele domestice, copii pot reproduce glasul animalelor, mimarea unor activități specifice animalelor, să enumere ceea ce văd în imaginile prezentate, să identifice culorile, să enumere îmbrăcăminte care sunt specifice anotimpului prezentat pe panou, să specifice activitățile pe care le fac cei prezentați pe panou, etc.

Tot la temele specificate mai sus pot fi utilizate și activități complementare de către cadrul didactic prin intermediul cărora copii participă la plimbări în parc pentru a putea sesiza mai bine natura și a putea să redea mai bine elemente ce țin de anotimpul respectiv, vizite la grădina zoologică pentru a putea sesiza mai bine caracteristicile animalelor sau se pot organiza jocuri de exemplu copii pot imita anumite fenomene ale naturii, iar ceilalți copii trebuie să spună ce fenomen a imitat copilul, iar copilul care ghiceste ce a imitat poate să meargă și să imite el un alt fenomen pe care colegii lui vor trebui să îl recunoască.Jocul poate să continuie până când sunt epuizate toate subiectele legate de tema dată.

Aceste activități interdisciplinare au rolul de a transfera cunoștințele pe care copii le-au asimilat la situațiile noi întâlnite care pot fi regăsite și în viața reală, se consolodează și deprinderile motrice, efortul intelectual nu este atât de mare și se stimulează creativitatea copiilor.

Activitățile interdisciplinare sunt activități care vin în ajutorul copiilor pentru a învăța mai eficient, fără a depune prea mult efort intelectual, prin intermediul cărora copii își însușesc noi cunoștințe.

3. Metodica activităților de educare a limbajului

Metodica poate fi descrisă ca fiind o disciplină a științelor pedagogice, care studiază organizarea și desfășurarea procesului de învățământ care este privit ca un process instructiv-educativ la un anumit obiect de învățământ.

Metodica este o știință explicativă și normativă.

Această metodică a activităților de educare a limbajului constă în aplicarea principiilor didactice la domeniul limbă și comunicare la preșcolari prin intermediul cărora copii își dezvoltă limbajul.

Educarea limbajului a apărut în comunitatea umană pentru a putea să comunicăm, să transmitem ideile, gândurile, sentimentele etc.Limbajul este considerat ca fiind învelișul material al gândirii.Este condiționat de dezvoltarea gândirii prin intermediul căreia se activează dezvoltarea gândirii care expune atât nivelul cât și calitățile.

Limbajul este calea prin care putem comunica unii cu alți, având un rol important în dezvoltarea personalității oamenilor.

Copiii la vârsta preșcolară mică își dezvoltă limbajul spontan datorită faptului că se află într-un cadrul familial, după care ei își dezvoltă limbajul sistematic aflându-se într-un cadrul social mai exact în grădiniță.

În ceea ce privește dezvoltarea limbajului copii iau parte la o educație continuă.

În curriculum preșcolar la domeniul limbă și comunicare avem următoarele obiective cadru:

formarea capacității de exprimare orală, înțelegere și utilizarea corectă a structurilor verbale orale

cultivarea exprimării verbale corecte (lexical, fonetic, sintactic)

dezvoltarea creativității și al expresivității limbajului

formarea capacității de transmitere și înțelegere a gândurilor, intențiilor, semnificațiilor indirect de limbaj scris

Obiectivele de referință reies din obiectivele cadru și se referă la ceea ce așteaptă cadrul didactic în urma achizițiilor de cunoștințe și competențe ale copiilor.

Putem avea la acest domeniu următoarele obiective de referință:

să participe cu interes la activități în calitate de vorbitor și receptor;

să recepteze cu atenție un text;

să redea firul întâmplarilor dintr-o poveste;

să compună povești oral;

să alcătuiască propoziții oral cu cuvinte noi;

să recunoască literele de tipar;

să compună ghicitori;

Pentru fiecare activitate didactică cadrul didactic trebuie să își stabilească scopurile și obiectivele operaționale.Obiectivele operaționale trebuie să fie adaptate la vârsta copiilor.

3.1. Jocul

Jocul activează două funcții:

a) funcția principal (într-un sens, administratorul psihologic al personalității)

b)funcția secundară (rol de element odihnitor)

Activitatea ludică face referire la categoria de activitate instructiv-educativă, care predomină în învățământul preșcolar și este axată pe promovarea spiritului jocului.

Această activitate instructiv-educativă necesită urmărirea obiectivelor sistematic, iar jocul necesită ca în modul de realizare a acestor activități să fie introduse elemente surpriză, jocuri de mișscare, de relaxare la care să participe toți copiii în ritm propriu.

Activitățile ludice în grădiniță sunt atinse prin activitățile la alegerea copiilor, activitățile de învățare dirijată și prin intermediul altor tipuri de activități.

Prin intermediul activităților libere copii își pot alege ceea ce să se joace, sunt jocuri recreative.

Activitățile de învățare dirijată sunt acele activități care sunt propuse de către cadrul didactic precum ar fi jocurile de imitare, jocuri de creație, jocuri de manipulare etc.

Activitățile complementare se referă la activitățile care sunt desfășurate după-amiază în grădinițe.Sunt realizate sub formă de jocuri distractive, jocuri de dramatizare, jocuri de mișcare etc.

Activitățile ludice trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

stimularea creativității

îmbinarea armonioasă

asigurarea independenței copiilor

integrarea copiilor în activitățile viitoare

satisfacerea necesităților cognitive, afective și de mișcare

,,Jocul didactic reprezintă o metodă de invățămant in care predomină acțiunea didactică simulată. Această acțiune valorifică la nivelul instrucției finalitățile adaptative de tip recreativ proprii activității umane, in general, in anumite momente ale evoluției sale ontogenetice, in mod special.” (Sorin Cristea, Dicționar de termeni pedagogici,Editura Didactică și pedagogică, R.A-București, 1998, pag.256)

,,Modalitățile de realizare angajează următoarele criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice (vezi Cerghit, loan; Neacșu, Ioan. In Didactica, coordonator, Salade, Dumitru, 1982, pag.134.135):

– după obiectivele prioritare: jocuri senzoriale (auditive, vizuale, motorii, tactile), jocuri de observare (a

mediului natural, social etc), jocuri de dezvoltare a limbajului, jocuri de stimulare a cunoașterii interactive;

– după conținutul instruirii: jocuri matematice, jocuri muzicale, jocuri tehnologice (de aplicații, de construcții tehnice etc), jocuri sportive, jocuri literare/lingvistice;

– după forma de exprimare: jocuri simbolice, jocuri de orientare, jocuri de sensibilizare, jocuri conceptuale; jocuri-ghicitori, jocuri de cuvinte incrucișate;

– după resursele folosite: jocuri materiale, jocuri orale, jocuri pe bază de intrebări, jocuri pe bază de fișe

individuale, jocuri pe calculator;

– după regulile instituite: jocuri cu reguli transmise prin tradiție, jocuri cu reguli inventate, jocuri spontane; jocuri protocolare;

– după competențele psihologice stimulate: jocuri de mișcare, jocuri de observație, jocuri de atenție, jocuri de memorie, jocuri de gandire, jocuri de imaginație, jocuri de limbaj, jocuri de creație.” (Sorin Cristea, Dicționar de termeni pedagogici,Editura Didactică și pedagogică, R.A-București, 1998, pag.256)

Acesta implică mai multe procese psihice precum ar fi:

gândirea

analiza

sinteza

memoria

comparația

imaginația

voința

limbajul

generalizarea

observația

Prin intermediul jocului didactic cadrul didactic poate să consolideze și să precizeze și să verifice cunoștințele dobândite de către copii.

Jocul didactic este atât formative, cât și informativ.

Componenta informativă are următoarele elemente componente: conținut, sarcină, reguli și acțiunea propriu zisă.

Avem următoarele conținuturi de jocuri:

a) Om și societate

Familia

Alimente

Meserii

Comportamente

Înfățișare

Atitudini

Reguli în societate

Prietenii

b) Domeniul limbă și comunicare

Educarea exprimării verbale, fonetice și sintactice

c) Domeniul științe

Fenomene

Plante

Animale

d) Exersarea capacităților și proceselor psihice

Atenția

Gândirea

Memoria

Observația

3.1.2 Structura jocurilor didactice

3.1.3 Jocurile didactice interdisciplinare

3.2. Memorizarea

3.2.1 Memorizare – activitate de predare – învățare

3.2.2. Memorizarea – activitate de fixare

3.2.3.Memorizarea – activitate de verificare

3.3. Povestirea

3.3.1. Povestirile educatoarei

3.3.2. Povestirile copiilor

3.4. Lectura după imagini

3.5. Convorbirea

4.Despre predare: concept

5.Despre învățare: concept, structură, procesualitate, mecanisme explicative, condiții, tipuri,managementul învățării eficiente

5.1 Învățare: definire

5.2 Forme ale învățării

5.3 Condiții ale învățării

6.Evaluarea

“Evaluarea educațională este procesul de colectare sistematică, orientată de obiectivele definite, a datelor specifice privind evoluția și /sau performanța evidențiate în situația de evaluare, de interpretare contextuală a acestor date și de elaborare a unei judecăți de valoare cu caracter integrator care poate fi folosită în diverse moduri, prespecificate însă în momentul stabilirii scopului procesului de evaluare” (Stoica Adrian, (coord) (2001),Evaluarea curentă si examenele, București, Serviciul National de Evaluare si Examinare, pag. 10).

6.2 Măsurare, apreciere, judecata de evaluare

6.3 Funcțiile evaluării

6.4 Metode și procedee de evaluare a rezultatelor școlare

6.5 Propuneri fișe de evaluare

Ce îți comunică fiecare imagine? Concurs pentru cea mai reușită exprimare!

Formează câte două propoziții în care numele animalului ilustrat să fie la începutul/mijlocul/sfârșitul enunțului.

Alcătuiește comunicări despre anotimpul tău preferat.

Colorează pătrățelul alăturat noțiunii din două silabe.

Taie varianta care nu se potrivește!

Legătura cu numărul silabelor!

Desparte silabele ca în model!

1 sau 2 silabe? Alege!

Desparte în silabe și specifică numărul de silabe:

Colorează animalele care încep cu sunetul L:

Încercuiește unde auzi sunetul A:

Exerciții grafice:

Capitolul II

7.Sistemul metodelor de învățământ

7.1 Definire

7.2 Metode: scurt istoric

Clasificarea metodelor

7.4 Trecerea de la metodele clasice la metodele moderne

7.5 Metode activ-participative

7.6 Metode de învățare activă

7.7 Metode de învățare activă: inventariere succintă

Expunerea- D. P. Ausubel spunea că “expunerea simbolică este, în realitate, modul cel mai eficient de predare a materiei și duce la cunoștințe mai sănătoase și mai științifice decât atunci când copiii devin proprii lor profesori”- (apud I. Cerghit, 2006). Prin intermediul expunerii este prezentată substanța învățării. În măsura în care logica expunerii este capabilă să inducă o logică corespunzătoare actului de învățare, ea își va asigura eficiența dorită (p. 134).

Modalități de activizare a acestei metode:

îmbinarea cunoștințelor noi cu cele vechi;

formularea de probleme;

corelarea cu aspecte concrete;

completarea manualului cu date noi.

„Comunicarea între profesor și elev este unidirecțională, iar feedback-ul este mai slab. În același timp, expunerea asigură o slabă individualizare a predării și învățării. De aici nu rezultă că metoda expunerii ar trebui eliminată. Alegerea și folosirea ei vor fi justificate de adecvarea la o situație didactică dată – atunci când se utilizează ca atare – sau prin imprimarea unei note euristice (prin recursul la întrebări, luări de poziție, încercări de problematizare pe anumite secvențe,discriminări valorice).” Cucoș C., Pedagogie, Editura Polirom, București, 2006, pagina 292

Explicația este considerată ca o formă de expunere prin care cadrul didactic oferă argumente raționae și constă în aflarea adevărului pe baza unor argumente care trebuie să fie deductive, astfel apelându-se la operațiile logice mai complicare precum ar fi: inducția, deducția, analiza etc.

„În explicație, cuvântul profesorului înfățișează elevilor tema desfășurată într-o ordonare logică de date și fapte, care duce în mod necesar la o concluzie sau generalizare.” Todoran, D., Metodele de învățământ, EDP, București, 1964, pagina 85

Conversația este o metodă care valorifică dialogul în vederea realizării obiectivelor procesului de învățământ. Cuvântul provine din latinescul conversatio, care este compus din con, cum= cu și din versus= întoarcere, și s-ar traduce ca reprezentând o acțiune de întoarcere și reîntoarcere la cunoștințele deja dobândite, de o acțiune de cercetare amănunțită; de examinare a unei probleme sub toate aspectele ei. În prezent se remarcă o tendință de intensificare a dialogului profesor-elevi, considerat ca una dintre cele mai active și mai eficiente modalități de instruire.Este o metodă foarte des folosită în procesul învățământ, reprezentând o convorbire între professor și elev.

Formele principale ale coversației sunt:

conversația de verificare în care întrebările sunt de tip reproductiv, vizând cunoștințe predate și învâțate și solicitând cu prioritate memoria

conversația euristică în care întrebările sunt de tip reproductiv, solicitând cu prioritate gândirea în prelucrarea și sistematizarea datelor cunoscute în vederea unor comparări, exprimări de opinii proprii etc

conversația de consolidare prin care se urmărește repetarea și sistematizarea cunoștințelor

Procedee de activizare:

clarificarea prin dialog euristic;

utilizarea variată a întrebărilor: directe, inverse, deschise, de controversă; găsirea unor noi relații cauzale, a unor noi exemple și argumente;

formularea întrebărilor accesibile elevilor;

antrenarea elevilor în evaluarea răspunsurilor;

solicitarea opiniilor personale;

combinarea cu metode ca brainstorming, dezbaterea etc.

Demonstrația constă în prezentarea de către educatoare , a unor obiecte, fenomene reale sau ale unor substitute ale acestora, sau a unor acțiuni, operații ce urmează a fi învățate și dirijarea, prin intermediul cuvântului, a priceperii acestora de către elevi.Elevii trebuie să transmită însușiri, acțiuni concrete referitoare la demonstrație.Prin intermediul demonstrației copii dobândesc noi cunoștințe, își confirm adevăruri care au fost anterior însușite sau se formează modelul intern al unei noi acțiuni.

Întâlnim 5 forme de demonstrație:

demonstrația cu obiecte naturale

demonstrația cu acțiuni

demonstrația cu substitutele obiectelor, fenomenelor, acțiunilor

demonstrația de tip combinat

demonstrația cu mijloace tehnice

Demonstrația cu obiecte reprezintă sursa principală de informație a elevului care se realizează cu ajutorul unui obiect natural.

În scopul folosirii acestei metode trebuie îndeplinite următoarele cerințe:

– gruparea elevilor trebuie făcută astfel încât să favorizeze receptarea convenabilă de către toți elevii;

– pentru a nu le distrage atenția elevilor, obiectele trebuie să fie prezentate doar atunci când cadrul didactic trebuie să le explice;

– cadrul didactic trebuie să le ofere copiilor posibilitatea de a își satisface curiozitatea atunci când sunt atrași de obiectele prezentate;

– elevii pot prezenta situații reale făcând referire la obiectul prezentat;

– când sunt prezentate obiecte mici este favorabil să se lucreze cu ajutorul mai multor obiecte de acelaș fel;

– totul să înceapă de la intuirea întregului, continuând cu prezentarea analitică a obiectului și ajungând la încheiere prin revenirea la ansamblu;

Demonstrația cu acțiuni este atunci „când sursa cunoașterii pentru elev este o acțiune pe care educatorul io arată (i-o demonstrează), iar ținta de realizat este transformarea acțiunii respective într-o deprindere (sau mai mult decât o deprindere), avem de a face cu demonstrația cu acțiuni, menționată de puțini autori ca atare.” Țârcovnicu, V., Pedagogie generală, Editura Facla, Timișoara, 1975, pagina 195

Demonstrația cu substitute constau într-o formă variată, care stau la îndemâna cadrului didactic și pot fi prezentate sub formă de: planșe, fotografii, tablouri, machete etc.

Demonstrația combinată apar in forme relativ constante, precum ar fi demonstrația prin desen didactic și demonstrație prin experiență.

„Demonstrația prin desen didactic se concretizează în efectuarea desenului de către educator în fața elevilor, aceștia din urmă desenând în paralel cu el. Combinația ce se cuprinde aici este cea dintre o acțiune și un substitut.” Cosmovici, A., Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Editura Polirom, București, 2005, pagina 154

„Demonstrația prin experiențe reprezintă combinația dintre demonstrația cu obiecte și cea cu acțiuni. Ea implică acțiunea de provocare a unui fenomen, concomitent cu explicarea obiectelor care se transformă prin respectivul fenomen.” Cosmovici, A., Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Editura Polirom,București, 2005, pagina 153

Demonstrația cu mijloace tehnice reprezintă demonstrația în care cadrul didactic folosește diverse mijloace precum ar fi: mijloace audio, mijloace audio-vizuale, mijloace audio etc.

„Motivarea folosirii mijloacelor tehnice este foarte concretă, adică: (a) redau cu mare fidelitate, atât în plan sonor, cât și vizual; (b) pot surprinde aspecte care pe altă cale ar fi imposibil sau cel puțin foarte greu de redat; (c) grație diferitelor tehnici de trucaj, pot separa, descompune și reda fenomene insesizabile pe altă cale; (d) ele permit reluarea rapidă, ori de câte ori este nevoie, așadar evită consumul stânjenitor de timp; (e) datorită ineditului pe care îl conțin și chiar aspectul lui estetic pe care îl implică, ele sunt mai atractive pentru elevi și mai productive.” Cosmovici, A., Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Editura Polirom,București, 2005, pagina 154

Modalități de eficientizare a metodei:

antrenarea elevilor în demonstrația totală/ parțială;

demonstrarea prin experiment și repetarea experimentului de către elevi;

– dirijarea în momentele de inițiere.

Observarea- provine din latinescul servare+ob care semnifică a vedea înaintea ochilor,a avea privirea pe, a cerceta și presupune urmărirea atentă a unor obiecte și fenomene de către elevi, fie sub îndrumarea cadrului didactic, fie prin observație independentă, în scopul surprinderii însușirilor semnificative ale acestora.Observațiile pot fi de scurtă sau de lungă durată. Prin observații, se urmărește explicarea, descrierea și interpretarea unor fenomene din perspectiva unor sarcini concrete de învățare. Observarea conduce la formarea unor calități cum ar fi răbdarea, perseverența, imaginația etc.

Modalități de activizare:

inițierea în tehnica observației științifice;

efectuarea consecventă a observațiilor și consemnarea după indicatorii stabiliți;

efectuarea pe parcurs a unor operații precum analiza, comparația, clasificarea;

prelucrarea și interpretarea concluziilor;

analiza obiectelor din mai multe perspective;

corelarea observațiilor efectuate în etape diferite și în alte condiții, de elevi diferiți.

Exercițiul- constă în executarea repetată și conștientă a unei acțiuni în vederea formării unor deprinderi de catre elevi.Prin exercițiu se dobândesc abilitățile practice și se cultivă interesul elevilor.Exercițiul presupune o mulțime de acțiuni ce se reiau relativ identic și care determină apariția unor componente acționale ale copiilor.Această metodă ajută la consolidarea deprinderilor, adâncirea înțelegerii noțiunilor/teoriilor învățate, dezvoltarea operațiilor mintale, prevenirea uitării și evitarea tendințelor de confuzie, dezvoltarea unor trăsături morale, de voință și de caracter. Exercițiile trebuie să fie efectuate întotdeauna în mod conștient, să se evite efectuarea de repetări greșite în care se întâmplă să fie sesizate greșeli educatoarea trebuie să intervină pentru a le putea corecta la timp, repetările trebuie sa fie la intervale de timp optime, gradarea trebuie să fie progresivă, trebuie să conțină elemente de noutate și diversitate, caracter participativ, util, să se folosească elemente ale diferitelor metode.

Algoritmizarea- este definită ca modalitate de învățare care se sprijină pe utilizarea algoritmilor. L.N. Lauda, 1973 (apud I. Cerghit, 2006) definea această metodă după cum urmează “… are proprietatea de a direcționa univoc acțiunile individului în rezolvarea problemelor. Îndeplinind o prescripție algoritmică, subiectul știe ce trebuie să facă pentru a realiza sarcina respectivă, pentru a rezolva probleme și nu are niciun dubiu cu privire la modul de a acționa. Mai mult, subiecți diferiți, acționând după una sau aceeași prescripție algoritmică, nu numai că rezolvă problema, ci vor acționa în același mod. De aici rezultă că prescripțiile algoritmice, determinând univoc acțiunile subiectului, îi ghidează completamente activitatea”.

Algoritmii se caracterizează prin faptul că se prezintă ca o succesiune aproximativ fixă de operații, iar această suită este prestabilită de către profesor. Există situații în care algoritmii de rezolvare a unor probleme, pot fi identificați sau construiți de elevii înșiși (p. 278).

Procedee de activizare:

introducerea de întrebări problemă și sprijinirea rezolvării lor;

îmbinarea rezolvării euristice cu cea algoritmică;

combinarea cu alte metode de descoperire;

formularea de către elev, cu sprijin, a problemelor în materiale neproblematizate.

Modelarea. Pentru însușirea noilor cunoștințe se bazează pe folosirea modelului. Condiția de bază a unui model o constituie analogia cu un sistem de referință. “Modelul este o reprezentare ori o construcție substanțială sau mintală, artificială, bazată pe raționamente de analogie, pe un efort de gândire deductivă”. I. Cerghit 2006).

Comparativ cu originalul, modelul este o simplificare, o schematizare, un extras, o aproximare a realității și are ca scop reprezentarea ascunsului în obiectele și fenomenele realității. Pe scurt, modelul este un analog al originalului, dar nu pentru totalitatea caracterelor sale, ci numai pentru acelea care sunt esențiale efortului mintal de conceptualizare, de elaborare a noțiunilor respective. Prin folosirea modelelor putem determina elevul să execute o formă de activitate externă, materială sau materializată, practică care se transformă într-o acțiune mintală cerută de elaborarea unor noi cunoștințe (p.223).

Modalități de eficientizare ale acestei metode:

combinarea tipurilor de metode: similare, analogice, funcționale, simbolice, ideale, figurative, conceptuale;

folosirea combinată a originalului cu modelul său;

elaborarea de către elevi a unor modele;

trecerea de la modele simple, la operații pe modele complexe.

Metodele de simulare sunt bazate pe implicarea copiilor în realizarea sarcinilor de învățare.Sunt metode care se bazează pe imitarea unor activități reale, urmărindu-se în general formarea de comportamente specifice.Una dintre cele mai practicate metode de simulare este jocul de rol, care constă în simularea unor funcții, relații, activități, ceea ce presupune: identificare unor situații ce se pretează la simulare; distribuirea rolurilor între participanți; învățarea individuală a rolului; interpretarea rolurilor; discutarea în grup a modului în care au fost interpretate rolurile. Eficiența metodei este condiționată de capacitatea participanților de a transpune în rol și de a- și valorifica experiența în acest context. Pentru a-i asigura eficiența, metoda ar trebui integrată în diferite tipuri de lecții, etape ale învățării, pentru diferite scopuri/ obiective propuse, combinarea cu metode de comunicare/ de cercetare specifice tematicilor.

Tehnica Florii de nufăr (Lotus blossom tehnique)

Presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte, pornind de la o temă centrală. Problema sau tema centrală determină cele opt idei centrale care se construiesc în jurul ei, asemeni petalelor florii de nufăr. Cele opt idei secundare sunt trecute în jurul temei centrale, urmând ca apoi ele să devină teme principale, pentru alte opt flori de nufăr. Pentru fiecare dintre aceste noi teme centrale se vor construi câte alte opt idei secundare. Astfel, pornind de la o temă centrală, sunt generate noi teme de studiu pentru care trebuie dezvoltate conexiuni și concepte noi.

Avantaje: este o metodă ce se poate folosi cu succes în grup, se poate aplica ca un exercițiu de stimulare a creativității, dar și pentru evaluare.

Metoda Brainstorming

„Metoda asaltului de idei (brain = creier, storm = furtună, asalt) are drept caracteristică separarea procesului de producere a ideilor de procesul de valorizare, de evaluare a acestora (care are loc ulterior). De aceea și este supranumită metoda evaluării amânate sau filosofia marelui DA” Cucoș C., Pedagogie, Editura Polirom, București, 2006, pagina298

Această metodă a fost preluată de catre Alex Osborn din budismul Zen, desemnând în sensul ei inițial ,,concentrarea spiritului în calm” deoarece evaluarea ideilor este amânată până la etapa ulterioară.

Etapele acestei metode sunt: alegerea temei, exprimarea tuturor ideilor care le vin pe moment copiilor în minte, notarea tuturor ideilor, combinarea lor și gruparea pe categorii, analiza critică, dezvoltarea și selectarea ideilor originale. Brainstormingul se desfășoară în cadrul unui grup de maxim 30 de persoane, de preferință eterogene din punct de vedere al pregătirii, sub coordonarea unui moderator, care îndeplinește rolul atât de animator cât și de mediator. Durata optimă este de 20- 45 de minute.

Această metodă dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă; dezvoltă creativitatea; stimulează participarea activă și crează posibilitatea contagiunii ideilor; aplicabilitate largă, aproape în toate domeniile.

Atribuțiile cadrului didactic:

stabilește data

selectează membrii grupului

propune subiectul discuției

formuleză o listă personală cu sugestii

prezintă din timp tema discuției și propune idei despre tema propusă

coordonează ședința

scoate grupăul din impas prin formularea unor idei personale

stimulează implicarea în discuție a tuturor membrilor grupului

comunică ulterior cum anume au fost utilizate ideile propise (dacă problema are aplicabilitate practică)

Metoda Philips 6/6. Se aplică numai în cazul în care o problemă trebuie analizată din mai multe puncte de vedere, când o problemă are mai multe solouții posibile. În cadrul acestei metode se formează grupuri de câte șase persoane care dezbat timp de șase minute o problemă. Metoda oferă posibiltatea participării la dezbateri, la găsirea de soluții, la alegerea celei mai potrivite strategii de lucru.

Avantajele metodei Philips 6/ 6 sunt similare brainstormingului și tehnicii 6/ 3/ 5, în ceea ce privește facilitarea comunicării, obținerea într-un timp scurt a numeroase idei, prin intensificarea demersului creativ și prin stimularea imaginației tuturor participanților.

Tehnica Focus-group este o metodă complexă și eficientă ce presupune o discuție focalizată ce tinde să ofere cât mai multe informații despre o problemă dată. Participanții nu își exprimă doar propriile idei într-o manieră abstractă, ci se dezvoltă o construcție de grup care este bazată pe interacțiunea și influențarea reciprocă a membrilor acelui grup.

Mod de realizare: presupune obținerea unui evantai mai larg de informații, grupul numărul unu discută liber problema în cauză și extrag concluziile- grupul numărul doi discută liber aceeași problemă până când epuizează subiectul, grupul numărul unu își prezintă concluziile și se face o dezbatere.

Avantaje: apropie participanții și dezvoltă plăcerea de a purta o discuție, impune un climat pozitiv de discuție și dezvoltă strategii naturale de comunicare.

Explozia stelară (Starbursting) este o metodă de dezvoltare a creativității similară brainstormingului.

Mod de realizare: Se realizează o stea în centru și se trece problema care urmează sa fie dezbătută ân interiorul ei.

Se trece pe o foaie de hârtie sarcina propusă și se înșiră în jurul ei cât mai multe întrebări care au legătură cu subiectul propus. Aceste întrebări pot genera altele la rândul lor, care cer o mai mare concentrare. Se lucrează în grupuri, membrii grupurilor alcătuiesc o listă cu cât mai multe întrebări și cât mai diverse. Se apreciază munca în echipă și elaborarea celor mai interesante idei.

Metoda Ciorchinelui este o metodă prin care se stimulează evidențierea conexiunilor între idei; o modalitate de a analiza asociații noi de idei sau de a relua noi sensuri ale ideilor.

Mod de realizare: se porneste de la un cuvânt sau o propoziție nucleu în jurul căruia copii trebuie să spună cât mai multe cuvinte care au legătură cu tema propusă.Se scriu toate ideile care vin în minte în legătură cu tema propusă, până la expirarea timpului alocat.

Tehnica Acvariului constă în extinderea rolului observatorului în grupurile de interacțiune didactică.

Mod de realizare: înainte de intrarea elevilor în clasă scaunele din încăpere se așează sub formă de două cercuri concentrice.Copii își pot alege locul unde să se așeze, cei care s-au așezat în interiorul cercului primesc câteva minute pentru a discuta p temă propusă.În discuție se clarifică nelămuririle legate de temă și se consolidează.Orice idee trebuie să fie argumentată.Ceilalți pot fi de acord sau nu cu cel care vorbește, susținându-și părerea prin argumente. Cei din cercul exterior, ascultă/ observă ce se discută în cercul interior. Observațiile se fac oral, la sfârșit elevii din cercul exterior trebuie să spună ce au precum ar fi observarea relației dintre cei care au discutat, conflictele care au apărut, emoțiile, strategiile de discuție etc.

Elevii pot schimba rolurile în cerc, dar este indicat ca tema de discuție să se schimbe. Rolul educatoarei este de a fi: observator, participant, consultant , ghid, etc.

Avantajele acestei metode pot fi: asigură un mediu controlat de discuție, permite schimbarea “programată” a perspectivei asupra rolului unui membru al grupului, permite să își exprime părerea și să o susțină cu argument, să socializeze etc.