Scoala Contemporana Evolutie Si Tendinte

Procesul instructiv-educativ, proces social ce reprezinta scoala, se inrudeste astazi cu sfere din ce in ce mai largi si mai active ale societatii. In momentul de fata ii putem atribui acestui proces complex notiuni ca: explozie scolara, explozie informationala si paradoxul educatiei- uzura morala a informatiilor.

Care sunt cauzele acestei necesitati de a reconsidera principiile si metodiele folosite in actiunile educative? Raspunsul la aceasta intrebare trebuie cautat in viata sociala, pentru ca procesul de invatamant este in primul rand un proces social de instruire si educatie. Trebuie studiate schimbarile si transformarile petrecute cu rapiditate in productie, stiinta si in viata.

Aceasta dinamica, generata de rapiditatea evolutiei societatii in perioada contemporana, este resimtita in toate sectoarele de activitate, intr-un cuvant totul se schimba, este o necesitate si un rezultat, in acelasi timp, al dezvoltarii stiintelor si tehnologiilor, a comunicatiilor, a ingrijitii sanatatii, a ciberneticii.

In acest context, scoala ca exponent al educatiei, in orice societate, trebuie sa raspunda unor sarcini sporite, iar acestea din urma sa se reflecte prin functiuni specifice scolii – functiuni ce trebuie rezolvate, integrate si armonizate unele cu altele cu ajutorul arhitecturii. Atributele scolii fac din aceasta institutie o oglinda fidela a unei societati.

Spre deosebire de trecut, cand nu se acumulau asemenea cantitati de noi informatii incat acestea sa depaseasca posibilitatile de cuprindere a scolii, astazi un om la terminarea studiilor nu poate socoti incheiat efortul sau de invatare. Astfel, scolii contemporane ii este caracteristic „paradoxul educatiei” si reprezinta situatia in care procesul educativ-social, caruia ii revine sarcina de a pregati noile generatii, nu se dezvolta in ritmul necesar pentru a putea stapani accelerarea progresului social.

Aceasta lipsa nu este caracteristica si scolii vechi, deoarece procesul instructiv-educativ s-a derulat fara probleme, cu simplitate si rutina, relatia profesor-elev, element de permanenta al acestui proces, pastrandu-se intre aceleasi limite, datorita cantitatii limitate a informatiilor.

Aceasta deficienta a scolii contemporane se datoreaza evolutiei de acumulari cantitative. Rezolvarea acestei situatii este posibila invingand inertia structurilor educative a metodelor de azi.

Mediul construit al scolii contemporane constrage invatarea intr-un anumit fel sau intr-un singur fel.

Detectarea acestui deficit al scolii contemporane, facuta la putina vreme dupa aparitia lui, nu a condus insa si la gasirea unori solutii mai bune, ducand astfel la supraincarcarea capacitatilor de receprivitate ale elevilor.

Incercarile de rezolvare a „paradoxului educatiei” s-au limitat la solutii cantitative: mai multe scoli si profesori, mai multi ani de invatatura, mai multe materii.

Solutiile ce trebuie gasite in momentul de fata se afla in domeniul calitatii si nu al cantitatii, sub urmatoarele aspecte: schimbari calitative in metodica predarii, sintetizarea si revizuirea numarului si calitatii cursurilor, mijloace de predare perfectionate (scoala audio-vizuala, lectii si testari programate, etc.)

In acest context, rolul arhitecturii in procesul social de educatie si instructie apare mult mai pregnant decat in trecut, iar analiza fenomenului va conduce, in viitorul apropiat, la definirea obiectivelor minimale, pe care constructia scolii va trebui sa le atinga.

Definita in aceste conditii, arhitectura scolilor trebuie sa reprezinte mediul, mijlocul de realizare a procesului educativ-instructiv si in acelasi timp conductorul prin intermediul caruia actiunea educationala receptioneaza mesajul educational al formelor si al ambientului arhitectural. Astfel functia materiala si educativa a arhitecturii scolii trebuie sa faca parte din procesul educativ si bineinteles avand o influenta directa asupra lui. Scoala nu mai trebuie considerata un simplu adapost inert.

Tendintele arhitecturii scolare intre anii 1900-1940

Evolutia ideilor teoretice

inceputul secolului XX a avut deosebite influente pentru dezvoltarea teoriei educatiei si a constructiilor specifice. Modeul de desfasurare si de evolutie al scolii a fost influentat de teoriile progresisste din acea perioada.

Aparitia noilor curente si teorii pedagogige a fost reclamata de necesitatea obiective de a asigura unitatea dintre scoala si dezvoltarea stiintelor.

Aceste teorii au constribuit la conturarea unor cerinte, a unori principii care au condus, la randul lor, la definirea problematicii teoretice si practice a arhitecturii scolilor.

In cele ce urmeaza, studiul va prezenta pe scurt care au fost teoriile ce au stat la baza invatamantului contemporan: pedagogia utilitarista si pedagogia experimentala.

Pedagogia utilitarista – teorie ce este bogata in elemente novatoare care vor exercita o puternica influenta asupra scolii inceputului de secol.

La baza teorii utilitariste a stat teoria evolutionista si functiile vietii (conservarea vietii, obtinerea mijloacelor de trai, indatoriri sociale si familiale, culturale, etc.)

Pe aceste principii sunt elaborate propuneri pentru diversificarea materiilor predate elevilor in ideea acoperirii unei pregatiri complexe, care sa se adreseze celor mai noi date ale stiintei. Acest fapt a influentat constructia scolii prin cresterea numarului de unitati specializate precum si necesitatea de a lega scoala de realitatile vietii.

Pedagogia experimentala – teorie ce a debutat cu cercetari asupra naturii si psihicului copilului.

Dirijarea pedagogiei spre experiment a aparut ca o consecinta a dezvoltarii stiintelor, folosind ca principale mijloace de investigatie stiintifica testul si metoda anchetei.

Introducerea copilului in campul vizual de studiu al pedagogilor a reprezentat un salt calitativ deosebit, marcand astfel schimbari in relatia profesor-elev, schimbari care au condus la randul lor la transformari in conceptia obiectului arhitectural.

Studiul reactiilor elevilor s-a putut efectua numai in situarea acestora in diferite ipostaze de lucru, in cadrul activitatilor instructiv-educative: desen, spectacole scolare, ingrijirea plantelor, etc. Toate acestea au necesitat amenajari noi in structura functionala a scolii.

Pedagogia pragmatista – teorie ce are la baza cunoasterea copilului – instinctele si capacitatile proprii fiecarui copil.

Ideea de baza a acestei teorii consta in faptul ca procesul de invatamant nu trebuie desfasurat sub forma lectiilor in clasa unde se transmit informatii inexpresive, ci prin organizarea de activitati care ajuta copilul sa se instruiasca si sa se dezvolte cunoscandu-si si analizandu-si propriile capacitati – ideea combinarii teoriei cu practica, care impreuna dau un rezultat mult mai bun. Obiectul de studiu trebuie sa fie cunoscut prin activitate, nu numai prin perceptie.

Activitatile in scoala nu trebuie impuse ci folosite in sensul interesului manifestat de elevi – educatia diferentiata. Aceasta educatie nu poate fi realizata in conditiile scolii traditionale, in conditiile claselor cu un numar foarte mare de elevi, ale relatiei de opozitie intre elev si profesor.

In acest context de idei dispare clasa, ca element cu caracter istoric in evolutia programului scolii si mai ales apare noul mod de organizare a sa.

Transformarile pe care scoala ar trebui sa le capete in scopul indeplinirii acestor sarcini n-au putut fi conturate, urmand sa se defineasca mai tarziu, ele fiind proprii celor mai moderne scolii ale timpului nostru.

Scoala activa – curent filozofico-pedagogic care a aparut inca din anul 1900 in Europa Occidentala, sub forma unor tendinte de realizare de scoli noi, drept reactie fata de traditionalismul inchistat al scolii oficiale.

Se urmarea, printre altele, atragerea copiilor la conducerea scolilor, de a le asigura conditiile instalarii unui proces de autodeterminare in activitatea lor educativa.

In urma acestei idei pentru programul arhitectural a insemnat aparitia unui spatiu comun interior sau exterior, de adunare a efectivului scolii in vederea discutarii problemelor de interes general.

Metoda activa presupune un ansamblu de actiuni care urmaresc realizarea progresului copilului, atat sub raportul cunostintelor (informatiilor) cat si sub acela al capacitatii (dezvoltarii) intelectual-psihice, prin trezirea interesului, a initiativei.

miscarea pentru educatia artistica – miscare ce a aparut ca o reactie la efectele negative ale industrializarii, la indepartarea „poeziei” din scoala.

Miscarea pentru educatia artistica s-a orientat catre latura estetica-artistica a invatamantului, catre poezie, pictura, muzica si educatie fizica.

Spatiul scolar s-a bucurat de o mare grija, atribuind frumusetii si caldurii cladirilor de scoli, claselor si mobilierului, calitati educative.

Consecintele ideilor teoretice – tipologia scolii (studiu comparativ)

corelarea tuturor initiativelor angajate in scopul adaptarii scolii la cerintele noilor teorii pedagogice a condus la aparitia unor elemente care au determinat schimbari in structura temei-program a scolii.

De remarcat faptul ca evolutia ideilor teoretice din acea perioada nu s-a corelat in prima faza cu arhitectura. Pentru inceput, tipologia saraca a scolilor construite in secolul XIX a fost caracteristica primilor ani ai secolului XX. Exceptii au fost constituite de catre unele realizari izolate, cu caracter de experiment, proiectate in scopul adaptarii la noile teorii pedagogice.

Plecand de aici, realizarile de mai tarziu vor fi caracterizate de continua imbogatire a programului arhitectural al scolii. Diversificarea materiilor a condus la aparitia unor unitati specializate – laboratoarele, la proiectarea unori spatii comune de intalnire ale elevilor (interioare sau exterioare), la spatii destinate activitatilor practice (adiacente claselor), o mobilare flexibila a claselor, in scopul adaptarii la cat mai multe activitati.

In aceeasi masura, relatia profesor-elev capata unele caractere noi.

Se remarca tendinta de a micsora numarul de elevi care revin unui profesor, in ideea cresterii posibilitatilor de a-i cunoaste, de a realiza o indrumare cat mai diferentiata.

Tendintele in proiectarea scolilor in aceasta perioada (anii 1900-1940) sunt orientate catre doua directii principale:

Scoli cu caractere traditionale – manifestare arhitecturala ce a avut loc la inceputul perioadei, exprimandu-se in doua moduri:

A.1. cu partiuri si volume „academice”, traditionale, unde simetria conducea la dispozitii fortuite, formale.

Exemplu scoala din winterhur, zurich. Elvetia. Arh gehr pfister, 1926

Exemplu gimnaziul din Berlin, newkoln, germania, arh Beckmann, 1927

A.2. cu partiuri de tranzitie, mai putin rigide (reflectare directa a necesitatilor functionale reclamate de curentul nou in pedagogie), dar care pastreaza caracterul arhitecturii traditionale, prin imaginile dobre, severe ale fatadelor, departe de a constitui un mesaj catre sufletul copiilor.

Exemplu scoala primara din pont Labbe, arh g. Lefort, 1929

Scoala igienica – manifestare arhitecturala ce a avut loc in jurul anului 1930 ca rezultat atat al curentului innoritor in arhitectura (modernismul), adept al functionalismului luminos, constituit in beton si sticla, cat si al noilor teorii in pedagogie, reflectate atat in functiunea acestora cat si in imaginea arhitecturala.

Trasaturile specifice ale acestei scoli sunt: un program arhitectural bogat diversificat, construit pe inaltimi mici (parter, parter-etaj), partiuri functionale asimetrice, tentaculare, clase de-a lungul coridoarelor, cu imagini arhitecturale limpezi, echilibrate, cu finisaje corespunzatoare, curate.

Procesul de innoire a scolii a condus la o mare varietate de tipuri, situatie specifica unei etape de cautari:

B.1. PLANUL TENTACULAR – (tipul „fingers”) este caracterizat prin dispunerea claselor sub forma unor aripi tentaculare, cu o anumita repetabilitate si care asigura o insorire si luminare constanta.

Claritatea dispozitiei arhitecturale, clasele fiind dispuse numai pe parter si cu iluminare bilaterala (pe doua laturi opuse), va determina o puternica influenta asupra multora din scolile construite mai tarziu.

Exemplu scoala Fiederich-Ebert-Frankfurt, Germania, arh E May, 1929

Exemplu scoaa primara Bonnames_ frankfurt, germ, arh martin Elsaesser, 1929

B.2. SCOALA DESCHISA – are ca principala caracteristica dispunerea claselor numai la nivelul terenului (dispozitie specifica si scolii analizate mai inainte), cu posibilitatea deschiderii lor catre o clasa in aer liber, tinerea orelor de curs in spatii astfel organizate fiind considerata drept un atribut principal al scolii moderne.

Exemplu Corona school-bell-los angeles, usa, arh Richard Neutra, 1935

Exemplu red hill school – anglia

B.3. SCOALA FUNCTIONALA – caracterizata de o stapanire mai buna a functiunilor, in conditiile rezolvarii cu maximum de eficienta economica si de exploatare, in limitele unor volume simple, expresive si un partiu mai simplu si mai echilibrat.

Exemplu scoala din impington cambridge anglia, arh Walter gropius 1930

Exemplu scoala din zolicon elvetia arh rosshardt 1937

Tendintele arhitecturii scolare dupa anul 1945

Evolutia ideilor teoretice

Un loc deosebit de important in evolutia scolii contemporane, legata de problemele educatiei zilelor noastre, fata de noile curente filozofico-pedagogice, il ocupa scoala perioadei 1900-1940, ce constituie baza de plecare, cu atat mai mult cu cat scolile construite dupa 1930 si-au demonstrat calitatile in raport cu scoala traditionala de la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Procesul general de democratizare a scolii, dupa al doilea razboi mondial, s-a accentuat, s-a dezvoltat odata cu noile cerinte sociale, cu necesitatea calificarii, a diversificarii preocuparilor omenesti.

Acest lucru s-a tradus intr-o multime de teorii asupra invatamantului, care au definit, la randul lor, cateva principii ce stau la baza pedagogiei moderne si care au importante influente asupra arhitecturii cladirilor scolare. Acestea pot fi sintetizate astfel:

Elevii trebuie sa aiba posibilitatea acelorasi sanse, indiferent din mediul din care provin.

Scopul pregatirii copiilor sa fie viata, productia, pregatirea obtinuta pe baza unei scoli realiste, prin intermediul unor activitati complexe, multilaterale, practice.

Concentrarea atentiei asupra copilului, evidentierea posibilitatilor si capacitatilor lui.

Copilul trebuie sa fie cunoscut in cadrul activitatilor sale, care la randul ei sa fie variata si interesanta.

Trebuie atras copilul nu numai in activitati de formare intelectuala ci si spre preocuparea pentru bunul mers al scolii, al colectivului, pentru integrarea personalitatii acestuia in mijlocul societatii.

Elevii trebuie orientati si catre educatia artistica.

Trebuie sa se realizeze cat mai direct relatia dintre profesor si elev.

Profesorul este dator sa-si cunoasca elevul, sa-i realizeze un cadru educativ si de instruire pe masura posibilitatilor si a inclinatiilor sale naturale.

Invatamantul trebuie sa aiba materii diversificate, utile, cu continut dinamic, care sa corespunda necesitatilor vietii.

Sisstemul intuitiv-precontemporan devine insuficient, obiectul de studiu trebuie nu numai cercetat, dar si lucrat cu el in diverse situatii.

Toate aceste teorii s-au tradus la nivelul scolii prin cateva tipuri de organizari pedagogice:

Scoala comprehensiva – promioveaza invatamantul general, cuprinzand materii de studiu de tip clasic si materii de vocatie (scoli industriale, agronomice, de comert).

Scoala comprehensiva permite transferul liber al elevilor dintr-o grupa de varsta la alta grupa (miscare verticala) sau intre subiecte sau grupe de subiecte (miscare orizontala).

Aceasta scoala intarzie alegerea viitoarei profesii, realizand, insa, doua obiective: evitarea oricarei segregari sociale la o varsta prea mica si acordarea unei lungi perioade de timp elevilor si profesorilor pentru a descoperi campul lor de interes.

Scoala comprehensiva s-a dovedit a fi solutia ideala pentru democratizarea invatamantului. S-a constatat ca optiunile pentru un anumit domeniu nu trebuie facute prea devreme, acestea fiind decizii care influenteaza tot restul vietii.

Cu ofertele optionale, partial sau sub forma de directii si partial cu programe individualizate, aceasta scoala ofera o solutie viabila.

Scoala polivalenta – poate fi utilizata si pentru alte activitati, nelegata in mod direct de invatamant ( centru colectiv, birouri).

Activitatile sunt programate din timp, putand fi folosite dupa programul de invatamant scolar, ca centre de reciclare, loisir, sport, etc. Un exemplu exceptional de scoala polivalenta este si acela al unei cladiri care este si centru cultural al unei colectivitati.

Scoala mobila – impune necesitatea de a asigura echipament scolar unor grupuri de populatie, implicate in miscari nedorite.

Aceasta scoala se compune din Sali de clasa mobile (pe roti) care pot fi asamblate dupa necesitati sau din elemente demontabile, ce compun structuri elementare usor de asamblat.

Scoala cu plan liber – ofera beneficiarilor posibilitatea de a modifica organizarea interioara fara interventie din afara. Acest lucru ofera flexibilitate in timp: organizarea spatiului in functie de necesitati de moment. Este considerata o solutie foarte buna din punct de vedere pedagogic si evita constrangeri din punct de vedere arhitectural.

Scoala fara scoala – este scoala care nu poseda o cladire proprie, dar incearca sa utilizeze mijloace deja existente in colectivitate, pentru invatamant (muzee, Sali polivalente, biblioteci, biserici, etc. ). Scoala poate sa foloseasca ca baza cateva amenajari permanente cedate de colectivitate. Aceste spatii sunt minime si pot fi dispersate in mai multe cladiri.

Scoala integrata – are o cladire proprie, formata din elemente de stricta necesitate pentru o scoala (clase si administratie), celelalte elemente specifice scolii sunt dispersate in oras si sunt folosite atat de elevi cat si de catre intreaga comunitate.

Consecintele ideilor teoretice – tipologia scolii (studiu comparativ)

In raport cu evolutia ideilor teoretice legate de pedagogie, cu sarcinile educatiei contemporane, arhitectura scolilor a fost, in masura mai mare sau mai mica, receptiva. Acest lucru s-a datorat faptului ca nu in toate tarile au acceptat pe deplin aceste teorii.

In acest context, reactiile arhitecturii au fost resimtite in trei directii principale: reactia functionala, reactia psihoestetica si reactia economico-constructiva.

Reactia functionala este caracterizata de efortul de adaptare la cerintele functionale ale pedagogiei (reactia functionala) precum si folosirea mijloacelor tehnice care vin in ajutorul procesului de igienizare al scolii (reactia igienica). Din aceste probleme fac parte: iluminarea naturala si artificiala, ventilarea si incalzirea optima, comoditatea si flexibilitatea mobilierului, diversificarea tipologiei de plan – ca principala cerinta functionala, flexibilitatea partiului la diverse situatii educative, rezolvarea corespunzatoare a grupurilor de vestiare si a nodurilor sanitare, utilizarea scolii pe tot timpul zilei si al anului (in procesul de integrare comunitara), probleme determinate de amplasament si conturarea functiilor terenului, reconsiderarea problemelor de orientare si volum construit.

Reactia psiho-estetica este determinata in principal de functia educativ-estetica a scolii, remarcandu-se prin preocuparea de a realiza o ambianta cat mai la scara preocuparilor si sensibilitatii copiilor, apropierea mediului scolar (printr-un ansamblu de preocupari arhitecturale) de caldura caminului parintesc.

Reactia economico-constructiva este caracterizata de eforturile ce au fost indreptate catre rezolvarea, din acest punct de vedere, a ritmului mare de construire a scolilor, de adaptare la posibilitatile tehnice contemporane (industrializare, prefabricare).

Cele trei reactii arhitecturale stau la baza realizarilor arhitecturale ale scolilor construite in toata perioada contemporana (intelegand prin aceasta perioada de dupa ultimul razboi mondial pana azi).

Scolile realizatein tarile, unde preocuparea pentru fenomenul educatiei este de fapt recunoscut, au reflectat si reflecta constant realizarile pe plan teoretic. Ideile teoretice se reflecta atat pe plan functional cat si volumetric, estetic, etc.

Studiul in cauza va arata ca plecand de la scoala grupata de tip monobloc a sfarsitului de secol XIX, evolutia a fost caracterizata de explodarea planului, materializata prin partiuri semipavilionare sau pavilionare, caracteristice unei parti din perioada contemporana, pentru ca mai apoi, la capatul evolutiei, sesizata de constructiile analizate in ultima perioada de timp, sa revina la volume compacte de tip monobloc , dar cu totul la alt nivel calitativ, la o concentrare care faciliteaza flexibilitatea, micsorarea suprafetelor de circulatie, etc. Studiul se refera de asemenea la dispozitia functional-volumetrica a scolilor care reflecta cel mai bine preocuparile in acest domeniu.

Cu alte cuvinte, studiul in cauza isi propune nu atat o trecere in revista a principalelor tipuri de scoli realizate in perioada contemporana, ci in masura mai mare deschiderea principalelor trepte evolutive, exemplificarea lor, sensul acestei evolutii, grupurile de partiuri folosite, ponderea acestora, principalele calitati si defecte.

Tendintele in proiectarea scolilor in aceasta perioada sunt orientate in trei directii: scoala pavilionara (tipul omogen centralizat, tipul dispersat/explodat si campusul scolar), scoala semipavilionara (tipul dispersat, tipul cartezian, tipul organic rational si tipul supraorganic) si scoala monobloc (tipul monobloc liniar, tipul dublu tract compact, tipul dublu tract si curti interioare, tipul monobloc centrat, tipul compact „stok plan”).

SCOALA PAVILIONARA – este caracterizata de tipul de partiu in care diferitele grupuri functionale (clase, laboratoare, anexe sociale, etc) sunt adapostite in corpuri independente, legate intre ele, cel mai frecvent prin portice deschise.

Acest tip de scoala, folosit inca din perioada antebelica a scolii igienice, a fost considerat un factor de progres (in primele etape ale perioadei contemporane, anii 1950-1960).

Schema functionala a acestei scoli era foarte utilizata, datorita unor avantaje: permite o buna adaptare la teren (mai ales in zone accidentate), o proiectare relativ usoara si independenta a volumelor, posibilitatea tipizarii (respectiv a executarii prin metode industrializate) pe grupuri functionale, este o scoala deschisa, aerata, luminoasa (in opozitie cu scolile masive, compacte ale inceputului de secol XX).

In perioada actuala, datorita procesului de integrare a invatamantului, sporului considerabil pe care relatiile directe dintre functiuni l-au capatat, necesitatii de adaptare functionala precum si datorita unor deficiente legate de proasta functionare intr-o clima aspra si de ocuparea unei suprafete mari de teren, scoala pavilionara este utilizata tot mai rar.

Scoala pavilionara poate fi exemplificata prin trei variante functionale:

A.1. –TIPUL OMOGEN CENTRALIZAT- reprezinta un partiu in care diferitele ansambluri sunt dispuse organizat, echilibrat, compact, avand intre acestea legaturi acoperite, dar deschise. Organizarea functionala a acestui tip a facut ca acesta sa fie folosit cel mai des.

Exemplu scoala experimentala pavilionara cu 24 clase din trnave – Cehoslovacia, arh Minovsky

Exemplu scoala generala cu 24 clase din pardubice- Cehoslovacia, arh Forst, nemet, 1962

Exemplu High school Franklin Wayne, 1954

A.2. TIPUL DISPERSAT (EXPLODAT) – reprezinta un partiu in care ansamblurile functionale, legate intre ele cu portice deschise, sunt dispuse pe o suprafata mult mai mare de teren – dispuse liber, cu distante mari intre ele, supunandu-se totusi rigorii compozitionale.

Exemplu scoala primara din Basel, Elvetia. Arh Haller, 1954

Exemplu liceul tehnic din Nortport SUA

Exemplu Elementary School din Valley Woods, Michigan, SUA

A.3. CAMPUSUL SCOALAR (COMPLEX SCOLAR) – constituie o varianta exclusiva a partiului pavilionar si reprezinta un centru compus fie din mai multe scoli de diferite grade, fie din functiunile aceleeasi scoli, dispuse in teren fara legaturi intre ele. In general, un astfel de ansamblu se bazeaza pe o anumita autonomie functionala a pavilioanelor, diminuand din dezavantajele partiului. Autonomia este determinata de prezenta in acelasi volum a unui numar de clase normale, specializate precum si alte functiuni (spatii de joaca, grupuri sanitare, cantina, vestiare, etc), care anuleaza pendularea excesiva a copiilor intre pavilioane.

Exemplu Comprehensive school , west Bromwich, Anglia

SCOALA SEMIPAVILIONARA – este caracterizata de preluarea traditiei partiului de tip „fingers”, principal exponent al scolii precontemporane (1900-1940), rezolvarile pastrandu-se, in general, in limitele caracterelor scolii amintite (volume articulate cu legaturi inchise). Totusi aceasta scoala aduce si elemente noi, determinate de aparitita unor partiuri organice, care dizolva aliniamentele coridoarelor, unde functiunea se dezvolta ca ceva firesc, printr-o crestere succesiva si unitara.

Scoala semipavilionara reprezinta o solutie mai integrata, cu toate ca, din punct de vedere volumetric, se apropie de tipul pavilionar, numai ca relatiile functionale sunt realizate prin spatii inchise. Limitele spatiului sunt mai mari, la un capat se apropie de scoala pavilionara, iar la celalalt de scoala compacta, integrata.

Realitatea este ca in limitele acestui tip de scoala, au fost realizate cele mai interesante exemple de scoli, mai cu seama in perioada dintre anii 1960-1970.

Principalele calitati ale partiului de tip semipavilionar sunt:

adaptabilitate sporita fata de amplasament cat si in raport cu cerintele functionale tot mai complexe;

realizarea unei arhitecturi calde, apropiata de sensibilitatea copiilor;

posibilitatea asigurarii tuturor circulatiilor acoperite si inchise (incalzite);

posibilitatea de tipizare (industrializarea executiei) pe elemente mici, subansambluri.

Suprafata mai mare a constructiei, precum si a terenului, in raport cu scolile compacte, suprafata mai mare a zidurilor exterioare reprezinta principalele deficiente ale partiului analizat.

Si in cadrul acestui tip de scoala sunt integrate mai multe variante si posibilitati de alcatuire, de la cele mai dispersate volumetric la cele mai omogene si mai organic integrate:

B.1. TIPUL DISPERSAT – este intalnit si la grupul scolilor pavilionare si reprezinta de fapt o scoala de tip pavilionar, avand insa circulatiile intre diferitele grupuri functionale acoperite, inchise. Acest tip de scoala anuleaza dezavantajul unor traversari in aer liber ale copiilor, dar cu pretul unor investitii mai costisitoare.

Exemplu scoala primara din copenhaga 1955

B.2. TIPUL CARTEZIAN – reprezinta un partiu cu o dispozitie riguroasa a functiunilor, in limitele unei trame rectangulare compacte.

Caracteristica acestui paln, in afara de aspectul formal, o constituie stapanirea foarte buna a grupurilor functionale, dar cu dezavantajul circulatiilor mari (lungime si suprafata).

Exemplu scoala Munkengard gentoffe din copenhaga

B.3. TIPUL ORGANIC RATIONAL – reprezinta scoala cu partiu inchegat, cu functiunile bine distribuite si organizate, cu circulatii stranse ca suprafata, cu dispozitii dinamice, unde volumul general este rezultatul unei cresteri interioare logice, al unui functionalism moderat, cu o arhitectura calda si expresiva.

Aceste scoli sunt caracterizate de un mare echilibru functional, reflectand straduinta de a evita coridorul, de a reduce pe cat posibil suprafetele de circulatie.

Exemplu scoala din Amersham anglia

B.4. TIPUL SUPRAORGANIC – reprezinta o varianta a scolii semipavilionare specifica arhitecturii supraorganice. Principalele atribute ale acestui tip de scoala il constituie buna adaptare a volumetriei constructiei la teren precum si obtinerea unui ambient atat exterior, dar mai cu seama interior, cald, apropiat de sensibilitatea copiilor. Totusi plusul de dinamism obtinut printr-o volumetrie speciala conduc la dificultati de realizare constructiva.

Exemplu scoala din Lunen, arh hans Scharoun

SCOALA MONOBLOC – denumita si scoala compacta, constituie cea mai frecventa rezolvare functionala a scolilor din ultimii ani ai perioadei contemporane.

scoala monobloc aduce o serie de elemente interesante, iar evolutia scolii se caracterizeaza prin calitate, nu prin cantitate.

Revenirea la planul compact nu este intamplatoare – aproape toata productia de scoli din ultima perioada a adoptat acest partiu din motive economice (planuri simple, mai usor de construit, mai usor de industrializat) si din motive functionale (planuri capabile de o mare elasticitate, flexibilitate si adaptabilitate la variatele actiuni educative).

Scoala monobloc se apropie cel mai mult de cerintele pedagogiei moderne si prefigureaza sensul, tendinta evolutiei, pentru o buna bucata de vreme de acum incolo. Din aces motiv se poate spune ca tipul monobloc al scolii contemporane reprezinta cel mai bun model de a construi scoli.

Principalele calitati ale partiului monobloc sunt:

Un volum echilibrat, rational, rezultand o suprafata foarte mare a spatiilor utile in raport cu circulatiile de tot felul;

Circulatiile scurte au condus la o functionare mai concentrata, fara pendulari excesive in cadrul ansamblului functional;

O mare flexibilitate si mobilitate functionala (valabil pentru elementele studiate ca atare);

Posibilitatea unei proiectari care sa faciliteze industrializarea constructiei;

Economie in utilizarea terenului.

Principalele dezavantaje ale partiului monobloc sunt:

Volume mari, dificil, dar obligatoriu de armonizat si de a asigura o scara corespunzatoare functiunii ce il reprezinta;

Dificultati in asigurarea unei bune iluminari naturale. Sunt aduse critici partiului bloc (stok plan) care datorita unei concentrari excesive a suprafetelor utile intr-un bloc compact iluminarea se face numai zenital.

Ca si la celelalte tipuri de scoli si aici se poate face o clasificare a tipurilor de planuri, dupa cum urmeaza:

C.1. TIPUL MONOBLOC LINIAR – este compus in general din clase dispuse de-a lungul unor circulatii, de tipul scolilor „academice”, avand diferite rezolvari functionale (de la dreptunghi la dispozitii in „L”, „U”, etc). Din acest motiv aceasta categorie de scoli poate fi numita si tipul monobloc traditional.

Motivul pentru care acest partiu a fost adoptat este cel economic, fiind adiptat de tarile care au depus un efort de reconstructie si cu un ritm de construire ridicat.

Exemplu proiect pentru o scoala experimentala cu 32 clase 1968.

Exemplu scoala secundara Pestalozzi din iugoslavia

Exemplu proiect tip pentru scoala cu 24 clase romania arh G cristea 1970

Exemplu scoala de 7 ani romania arh N Petrasincu si Tr Stanescu

C.2. TIPUL DUBLU TRACT COMPACT – este tipul de partiu ce dispune clasele de o parte si de alta a unei circulatii de tip coridor. In acest mod se obtine o volumetrie compacta a constructiei scolare, cu suprafete de circulatie relativ restranse. Dezavantajul unei astfel de dispuneri a claselor o constituie proasta orientare a unora dintre acestea.

Exemplu scoala experimentala din bratislava 1967

Exemplu British school din hauge olanda

Scoala albert camus din franta

Scoala din germania

C.3.TIPUL DUBLU TRACT SI CURTI INTERIOARE – este tipul de scoala compacta care a fost utilizat pentru prima data in Elvetia si apoi a fost preluat si de celelalte tari.

Rezolvarea acestei scoli consta in dispunerea a foua corpuri de clase, opuse ca orientare si legate intre ele prin grupuri de scari la acelasi nivel sau la jumatatea acestuia. Avantajele fata de tipul dublu tract simplu constau aici in buna iluminare a claselor datorita curtilor interioare ce le gazduieste cladirea scolii. Astfel se obtine o iluminare bilaterala a spatiilor de clasa in conditiile unei circulatii compacte.

Exemplu scoala primara din zurich

Exemplu scoala experimentala din bratislava

C.4. TIPUL MONOBLOC CENTRAT – reprezinta o solutie mai buna decat tipurile de scoli monobloc studiate anterior, deoarece scoala cuprinde in interiorul sau un nucleu central format dintr-un spatiu polivalent, destinat cuprinderii eficiente a zonelor de circulatie precum si un spatiu generos de intalnire si recreere a elevilor.

Din aceasta categorie de scoli se disting doua tipuri de partiuri:

Cu plan definitiv – unde nucleul central este inconjurat, pe unul sau mai multe niveluri, de clase sau de alte unitati educative specifice, fixe;

Cu plan flexibil – unde spatiul central este marginit de suprafete flexibile, neconturate sau despartite de elemente mobile (demontabile). Acest tip de organizare presupune, din punct de vedere pedagogic, un invatamant dinamic.

exemplu scoala secundara din germania

exemplu proiect pentru o scoala experimentala in budapesta

exemplu scoala primara Nashville din tennesee sua

scoala din cologne germania

scoala din germania

exemplu scoala din santiago spania

C.5 TIPUL COMPACT „STOK PLAN” – este o varianta de tipul de plan studiat anterior care are specifica dispozitia spatiilor educative compacte si cu o oarecare intrepatrundere a lor. Acest tip de partiu este posibil in masura in care se accepta claustrarea diferitelor spatii din cladire si iluminarea lor zenitala.

Aceasta dispozitie spatiala reprezinta consecinta metodelor de invatamant utilizate in unele tari, invatamant ce a capatat unele denumiri particulare: „invatamantul in echipa”, „scoala deschisa”, etc, bazandu-se pe teorii ce venereaza personalitatea copilului, dezvoltarea lui unilateral-pragmatica.

Din aceasta categorie de scoli se disting doua tipuri de partiuri”

Planul definitiv – alcatuit dintr-o suita de spatii de invatamant, dispuse compact si care nu se orienteaza catre exterior;

Planul flexibil – poate fi asemuit cu o hala ce este compartimentata in functie de necesitatile impuse de un anumit proces educational specific si care presupune desfasurarea de actiuni educative cu doua sau trei grupe de elevi in comun.

Acest tip de partiu este foarte avantajos, totusi nu trebuie absolutizat – daca privim spre ciclul I de elevi, un astfel de sistem claustrat nu poate fi un avantaj, deoarece nu este pe masura specificului copiilor. Copiii nu se pot dezvolta echilibrat decat in contact direct cu natura. A sta intr-un spatiu complet inchis, fie si in conditiile unei scoli auto-vizuale, nu este o directie in care scoala moderna trebuie sa se indrepte.

Una din principalele concluzii ale studiului evolutiei scolii contemporane este aceea ca tendinta generala este de compactizare a scolii. Acest fenomen este absolutizat in SUA.

Tindem sa credem ca acest tip de partiu este cel mai bun, dar din observatiile facute reiese ca odata cu promovarea acestuia, atat calitatile cat si defectele se amplifica. Astfel creste ponderea spatiului util, pana aproape de 100% din aria construita, rezultand un ansamblu functional relativ simplu, flexibil, facilitand contactul social al elevilor, dar in schimb nu se rupe legatura individului de natura inca din momentul formarii lui. Acest fapt din urma, psihologic vorbind, poate duce la un handicap al individului de mai tarziu, un om al societatii, un robot. Sa nu uitam ca omul inainte de toate apartine de Univers si ca a te inchide in sine, negand legile naturii, este imposibil si aberant.

Tehnic vorbind, o astel de solutie ridica substantial costul unei astfel de constructii prin gradul ridicat de echipare tehnica: sistemul de iluminare special care trebuie adoptat (iluminare artificiala), conditionare (ventilare artificiala), finisaje speciale, pereti usori, pliabili sau alte tehnici. Desigur, in conditiile tehnice de care dispunem astazi este posibil si probabil pentru firmele producatoare de „tehnica”de ultima ora acestea sunt o provocare.

Privita in ansamblu aceasta scoala, in conditiile pastrarii calitatilor, adaptarii corespunzatoare a modelului pedagogic si eliminarea pe cat posibil a defectelor amintite, ar constitui un progres ca institutie sociala.

Exemplu scoala din norvegia

Exemplu scoala din germania

Exemplu scoala din memphis tenn sua

Exemplu scoala secundata din new yrk

CONCLUZII PRIVIND ARHITECTURA SCOLILOR CONTEMPORANE

ASPECTE GENERALE

Daca am face o analiza prin comparatie pornind de la inceputul secolului XX si pana in zilele noastre, vom observa ca in evolutia ei, scoala a plecat de la tipul monobloc (liniar sau concentrat) caracteristic sfarsitului de secol XIX.

Acest tip de scoala era firesc, tinand cont de contextul general al dezvoltarii arhitecturii acelor timpuri si modelul arhitectural utilizata. La acest lucru a contribuit si simplitatea functiunii si lipsa unor elemente care sa determine alte rezolvari.

Mergand mai departe, ajungem in secolul XX, in perioada antebelica, unde scoala igienica a constituit pragul care, in mod exploziv, a condus la alte rezolvari volumetrice, determinate de imbogatirea programului arhitectural-functional, sensul evolutiv general al formelor si limbajului arhitectural modern si de noile idei teoretice. De remarcat faptul ca desi ideile teoretice sustineau calitatea invatamantului, la nivelul concretului, adica arhitectura, evolutia scolii s-a facut in proportie mai mare sub aspect cantitativ.

Deci iata cum un program de invatamant nou, bazat pe idei pedagogice novatoare, dar avand puternice radacini in traditie, a capatat noi modelari arhitecturale, corespunzator cu dorinta deschiderii spatiilor de invatamant spre soare si de integrare in mediul natural.

Mai departe, scoala contemporana (corespunzatoare ultimei perioade a secolului XX, dupa anul 1945), privita prin prisma evolutiei partiului, este caracterizata in ansamblul ei prin plecarea de la formele scolii precontemporane (perioada antebelica), cu o excesiva dispersare volumetrica (tipul explodat – pavilionar), pentru ca mai apoi, formele sa devina tot mai rationale (tipul semipavilionar), determinate de economia generala atat a investitiei cat si a terenului, precum si de tot mai marea intrepatrundere si dependenta a funcitunilor, care nu mai puteau fi controlate dispersat.

In sfarsit ajungem aproape de zilele noastre, cand observam reala tendinta de revenire la planul monobloc, de orientare catre forme compacte. De remarcat, de aceasta data, faptul ca ideile teoretice sunt in concordanta cu posibilitatile constructive ale scolilor din ultima perioada, iar acest lucru se traduce prin saltul pe care l-a facut scoala, salt al unei evolutii calitative.

Revenirea la tipul monobloc, tip de scoala care nu mai are nimic din scoala compacta din secolul XIX, nu este intamplatoare – motivele sunt de natura economica si functionala. Chiar daca s-a revenit la tipul monobloc, nu inseamna ca s-a revenit la scoala secolului XIX; totul este la un alt nivel de conceptie – total diferit, un alt standard, mult deasupra si o gandire noua, evoluata.

Prin studiul (prin comparatie) facut la capitolul aniterior am vazut care sunt tendintele in evolutia metodelor si principiilor de desfasurare a procesului educativ si am vazut totodata ca pe masura ce timpul a trecut, indreptandu-se spre zilele noastre,m scoala a evoluat din ce in ce mai bine. Totusi este de remarcat faptul ca toate aceste principii arhitecturale prezinta si avantaje si dezaantaje. Evident trebuie cautate calitatile unui principiu arhitectural in conditiile de viata de azi , pentru a-l putea promova in viitorul apropiat.

In aceste conditii se pune intrebarea fireasca: care e ce mai buna solutie arhitecturala, legata de scoli, pe care societatea de azi trebuie s-o adopte?

Raspunsul la aceasta intrebare, probabil, poate fi gasit studiind avantajele si dezavantajele fiecarui tip de scoala in conditiile existentei noastre de azi, studiu pe care prezenta lucrare teoretica l-a facut, in capitolul anterior; solutia finala fiind un hibrid al unor principii ce prezinta numai avantaje, deci o solutie in care aceste principii sa coroboreze.

Totusi nu este suficient, pentru ca societatea de azi si cu siguranta cea viitoare nu mai au nimic in comun cu societatea din anii trecuti, iar o parte din principiile ce alta data erau valabile, azi sunt complet depasite. In acest context tot acest ansamblu de procese, legate de institutia de invatamant, nu se va putea desfasura corespunzator daca mediul construit nu va fi la randul sau analizat si reconsiderat dupa noi principii.

Scoala, ca obiect arhitectural, trebuie sa constituie, in ansamblul procesului educativ, conductorul transmiterii de informatii. Scoala trebuie sa reprezinte mai mult decat o scena, decat un simplu adapost, trebuie sa constituie o prezenta activa, sa permita felurite posibilitati educative, un maxim de posibilitati si minim de ingradiri.

Scoala astfel conceputa va trebui sa asigure cadrul activ, necesar unei pregatiri ce sa cuprinda o multitutdine de sfere de interes din viata societatii, care sa evidentieze posibilitatile fiecarui elev, sa contribuie la educatia artistico-estetica precum si la alte actiuni si situatii educative imprevizibile ce se vor ivi in viitor.

Masurile de perfectionare a principiilor arhitecturale legate de procesul de invatamant sunt inerente, pentru ca lipsa lor va conduce