Rolul, Locul Si Metodologia Jocului Didactic Geografic In Activitatile cu Prescolarii

ROLULUL, LOCUL SI METODOLOGIA JOCULUI DIDACTIC GEOGRAFIC IN ACTITATILE CU PRESCOLARII

Cuprins

Capitolul I. Motivarea temei

Capitolul II. Caracterizarea psihopedagogica a copilului prescolar

2.1.Repere ale dezvoltarii fizice

2. 2. Repere ale dezvoltarii psihice

2.2.1. Procesele si reprezentarile senzoriale

2.2.2. Gandirea si a limbajul

2. 2.3. Memoria si imaginatia

2.2.4. Planul afectiv-emotional

2.2.4.1.Afectivitatea

2.2.4.2. Motivatia

Capitolul III. Jocul didactic – metoda de succes in invatamantul actual

3.1. Definirea și caracterizarea jocului

3.2. Importanța jocului

3.2.1 Jocul didactic și importanța acestuia în grădiniță

3.3 Clasificarea jocurilor

3.3.1 Clasificarea jocurilor didactice

Capitolul IV. Jocul didactic geografic in activitatile cu prescolarii

4.1 Importanța cunoașterii mediului înconjurător in cadrul Domeniului Stiinte în grădinița de copii

4.2 Jocuri didactice desfasurate in cadrul Domeniului Stiinte

Capitolul V. Cercetarea pedagogica

Capitolul I. Motivarea temei

Jocul este una dintre cele mai importante si recomandate metode de educare a copiilor. Atunci cand este bebelus jocul reprezinta o forma de comunicare si de stimulare a imaginatiei si creativitatii sau un mod de dezvoltare a limbajului. La varsta prescolara, cand micutii au deja dezvoltata o parte importanta a limbajului si alte aptitudini, rolul jocului se schimba si face trecerea catre perioada scolara, stabilind fundamentul invatarii.

Jocul reprezinta un mod esential in dezvoltarea mai multor abilitati ale copilului. Exista o multime de beneficii ale jocului la varsta prescolara: stimuleaza in continuare creativitatea si imaginatia; invata sa gandeasca si sa rezolve anumite probleme; dezvolta personalitatea; ajuta la dezvoltarea sociala a copilului; este instrument important de educatie etc.

Jocul- este o metodă activă de însușire și consolidare a cunoștintințelor; este o activitate care se poate desfăsura atât în clasă sau în afara lecțiilor, în cadrul cercului de geografie;prin a căror conținut, completează pregătirea elevilor și le sporesc interesul pentru geografie; ajută profesorul să cunoască capacitățile elevilor.

Jocul didactic este o metodă de învătământ bazată pe acțiune și simulare. Jocul este o activitate umana urmărită prin ea însăși, fără un scop material sau util vizibil, deșfășurată după reguli benevol acceptate, activitate care generează emoții pozitive și satisface nevoia de placere și destindere a individului. Prin natura și originea sa jocul este un fenomen biologic, el fiind prezent în lumea animală în diverse forme ,dar la nivel uman primește în plus, valențe socio-culturale. La nivelul prescolarilor, prin joc se realizează interiorizarea lumii externe, iar prin confruntarea cu regulile și sarcinile jocului, copilul conștientizează propriul potențial, limita sa de moment, se manifestă primele tendințe de autodepășire în plan cognitiv, afectiv, emoțional, și acțional .Mediul în care trăiește omul devine prin joc, ca mijloc educativ, un mediu cultural,iar omul devine ființă cultural.

După ce au existat mult timp într-o relație aparte de simbioză, jocul și educația se separă, ultima devenind un tip special de practică socială.Omul primește prin instrucția școlară, într-un mod mai rațional, mai organizat și structurat, într-un timp mai scurt și într-o manieră mai eficientă cunoștințele necesare dezvoltării sale. În a doua jumătate a secolului XX , se încearcă recuperarea dimensiunii ludice a fenomenului educațional. Prin latura lor distractivă, jocurile contribuie la dezvoltarea spiritului inventiv și creativ, al gândirii și imaginției, a interesului pentru lărgirea culturii geografice, la cercetarea geografică. Jocurile integrate în activitatea didactică aduc varietate și veselie, previn monotonia și plictiseala . Ca urmare educatoarea va alege acele jocuri prin care cunoștințele elevilor sunt reactualizate, fixate, asociate,într-un mod relaxant,în funcție de obiectivele propuse și conținutul lecției. Jocurile pot fi organizate fie individual fie pe grupe de elevi, sub formă de concurs însoțit de cadrul festiv adecvat .

Este cunoscut rolul jocului in formarea, dezvoltarea si restructurarea intregii activitati psihice a copilului prescolar, el fiind numit „forma de baza a activitatii prin care se formeaza si se dezvolta personalitatea copilului. Jocul este o adevarata  <<scoala>> a vietii pentru copil.”                                         

Rolul jocului in viata copilului rezulta si din ideea lui M. Dougall ca „jocul este si o pregatire pentru viata de mai tarziu, dar, mai presus de toate, el este insasi viata copilului.”

Fiind forma de activitate specifica varstei prescolare, jocul indeplineste in viata copilului importante functii formative. Prin joc se imbogateste sfera afectiva si cognitiva a copilului, se dezvolta curiozitatea, se contureaza interesele, se extinde sfera relatiilor interpersonale si se deschide in planul imaginatiei prin interpretarea  rolurilor socio-profesionale, accesul la viata  si activitatea adultului.

Intr-un joc bine organizat, elementele distractive se intrepatrund cu cele de munca. Din punct de vedere educativ, este foarte important sa fie asigurata o justa proportionare a jocului cu munca, a elementului distractiv cu efortul fizic si intelectual. J.Chateau, in lucrarea sa „Copilul si jocul”, afirma ca „a te juca inseamna in general a-ti propune o sarcina de indeplinit si a te obosi, a face un efort, pentru a indeplini aceasta sarcina.” 

Si pentru ca jocul este o activitate placuta pentru prescolari a aparut metoda jocului didactic care ajuta copilul sa invete si sa se dezvolte fizic si psihic fara sa se simta constrans sau fortat. Jocurile didactice sunt foarte agreate de copii pentru ca desi pare o joaca acestea au la baza niste obiective pe care educatoarea le realizeaza subtil si intr-un mod distractiv,iar cand copilul se simte bine, el este vesel, curios si angrenat in activitate si poate retine cu usurinta informatii care pot parea abstracte.

Cand merge la gradinita copilul intra in contact cu mediul inconjurator si este uimit si curios sa descopere tot ce este in jurul lui. Astfel cunoasterea mediului inconjurator este necesara pentru includerea copiilor in cadrul natural uman si social unde ei isi desfasoara primii ani de viata, si vor putea intelege problema adaptarii oamenilor la mediul inconjurator, nevoia de transformare a acestuia spre folosul lor , dar si necesitatea protejarii si conservarii acestuia.

Educatoarea trebuie sa fie un translator al notiunilor geografice abstracte astfel incat observarea naturii in diferite perioade ale anului, orientarea in spatiu, lamurirea fenomenelor vietii si ale naturii sa fie intelese de catre prescolari, iar cu ajutorul jocurilor didactice geografice copii pot sa realizeze diverse obiective, sa cunosca mediul natural direct, pe teren sau indirect prin harti, atlase, enciclopedii,etc.

Inca de mici copiii interactioneaza direct sau indirect cu mediul inconjurator si cred ca prin jocuri didactice geografice le putem explica si exemplifica ce se intampla in jurul lor. Activitatile in natura sunt foarte apreciate de copii si cred ca ei pot invata si intelege prin jocuri didactice notiunile geografice.

Mi-am propus sa arat aplicabilitatea metodei jocului didactic in activitatile cu continut geografic desfasurate cu prescolarii, astfel incat sa fie si placute si utile atat pentru copii cat si pentru educatoare.

Capitolul II. Caracterizarea psiho-pedagogica a copilului prescolar

Pentru a putea lucra cu prescolarii consider ca trebuie intai sa le cunoastem capacitatile fizice si psihice, sa stim de unde plecam, cum actionam si unde am putea ajunge.

2.1. Repere ale dezvoltarii fizice

Varsta cuprinsa intre 3-6 ani este perioada in care in viata copilului au loc progrese remarcabile, in toate planurile dezvoltarii lui: somatice, psihice, cat si in planul vietii relationale. Progresele vor fi fundamentul insusirilor psihice naturale, in procesul asimilarii experientei sociale, iar continutul si calitatea acestora vor fi cultivate sub influenta mediului si a actiunii educative pe care o exercita activitatile din gradinita.       

    Intrarea copilului in mediul nou al gradinitei face ca orizontul lui de cunoastere sa depaseasca cadrul restrans al familiei si sa fie pus in fata unor conditii si cerinte noi, mult deosebite de cele din perioada anterioara. Solicitarile si noutatea conditiilor de protectie si afectiune il fac pe copil sa-si ajusteze comportamentul si in acelasi timp sa sesizeze diversitatea lumii si vietii, careia va trebui sa-i faca fata.                    

          Activitatea dominanta la aceasta varsta este jocul, prin care copilul reflecta experienta sociala achizitionata, reda modele de conduita, creeaza comportamental roluri, stabileste diferite relatii cu partenerii.                                                                                    

          Jocurile, prin diversitatea lor imbogatesc imaginatia, comportamentele si strategiile  mintale, sunt  incarcate  de simboluri si emotii, ceea ce face perioada prescolara   sa fie minunata varsta de aur.

Dar jocul nu este singura activitate, jocul se imbina cu activitatile comune, cu ajutorul carora se rezolva sarcini pe care jocul singur nu le poate asigura.

            In gradinita, stabilirea obiectivelor educationale trebuie sa tina cont intotdeauna de dezvoltarea psihica si sa vizeze un nivel imediat superior al functiilor psihice.Astfel folosind mijloace si procedee specifice, invatamantul prescolar isi va realiza finalitatile.

Actiunea educativa trebuie gandita astfel incat sa raspunda unor necesitati individuale, nu poate fi eficienta daca nu este adecvata, sau accesibila celui caruia i se adreseaza; de aceea este important ca in centrul actiunilor de proiectare, organizare, desfasurare, evaluare si interventie educationala sa fie intotdeauna cunoasterea copilului. Este important sa avem in vedere ca nevoile copilului in aceasta perioada sunt relativ simple: dragoste, securitate afectiva, fermitate, ascultare, deschidere spre lume.

          Procesul instructiv-educativ in gradinita se desfasoara pe doua nivele de varsta:

nivel I –grupa mica si cea mijlocie: 3-4 ani, 4-5 ani;                                               

nivel II –grupa mare: 5-6 ani,

    Diferenta dintre cele doua nivele sunt finalitatile:

nivelul I – treapta socializarii, pregatirea pentru integrare sociala;

nivel II- treapta pregatirii pentru scoala.

          Perioada prescolara poate fi subdivizata in trei subperioade:  

subperioada prescolara mica: 3/4 ani;  

subperioada prescolara mijlocie: 4/5 ani;  

subperioada prescolara mare: 5-6ani.

In societatea actuala, gradinita = Institutia menita sa ocroteasca si sa faca educatie copiilor aflati la varsta copilariei mijlocii (3-6 ani ). Rolul gradinitei este complex prin insasi finalitatile celor doua nivele de instruire.

Deoarece dezvoltarea copilului are loc in stransa legatura cu dezvoltarea    psihicului si a sistemului nervos, educatoarea trebuie sa cunoasca particularitatile anatomo-fiziologice ale copilului pentru a intelege dezvoltarea psihicului, in vederea folosirii celor mai adecvate metode si procedee in procesul instructiv-educativ.

Gradinita reprezinta pentru copii, o experienta noua de viata in afara familiei, intr-un cadru social nou, mult largit. Mediul educational, bogat in stimuli din gradinita influenteaza copilul de a investiga, de a actiona si experimenta in moduri diverse; toate aceste experiente de invatare contribuie la initierea unor procese complexe de dezvoltare si maturizare in sensul socializarii si definirii treptate a personalitatii copilului.

Largirea campului relational si diversitatea tipurilor de relatii ii permite prescolarului descoperirea de sine, diminuarea egocentrismului (dezvoltat in familie in perioada anteprescolara), cunoasterea propriilor capacitati si limite.                                                                                                                                                

Integrat in colectivul de copii el este pus in fata unor noi cerinte si este indemnat sa si le insuseasca. In felul acesta subordoneaza actiunea sa unei cerinte externe si invata sa devina ascultator; treptat va distinge ceea ce este bine, de ceea ce este rau si ceea ce este permis, de ceea ce nu este permis, dobandind o anumita experienta morala, formata din reprezentari si deprinderi de comportare . Consolidarea acestora vo constitui terenul pe care se vor rasfrange influentele ulterioare ale educatiei.

          Deosebit de activa este formarea comportamentelor implicate in dezvoltarea autonomiei, prin organizarea de deprinderi si obisnuinte. Deprinderile de baza se formeaza mult mai usor pe baza unui model, si anume exemplul concret, insotit de explicatii verbale. Pe parcursul acestei etape se vor perfectiona continuu devenind relativ independente.                                                                         

La 3-5 ani, rolul principal in orientarea miscarilor il are demonstrarea, iar la prescolarul de 5-6 ani un rol mai mare il are indrumarea verbala.         Dinamica formarii deprinderii si obisnuintelor difera de la individ la individ. La unii, deprinderile se formeaza relativ repede, iar la altii, procesul se desfasoara mai lent.

Comportamentele alimentare capata o intensa autonomie, copilul se autoserveste.  Indrumarea adultilor, este necesara si acesta (parintele sau educatoarea) va trebui sa puna accent pe formarea unei conduite civilizate si a unei tinute corecte: de a se autoservi, de a cere, de a multumi, de a relationa cu ceilalti etc. Copiii sunt invatati de asemenea sa utilizeze corect tacamurile si celelalte ustensile.

Pe la 3-4 ani apar progrese si competente si in ceea ce priveste conduita vestimentara. Desi la 3 ani este dependent de adult, treptat el isi insuseste numeroase deprinderi si manualitati de imbracare/ dezbracare. Pana la 6 ani se constituie aceste conduite, care dau oarecare autonomie copilului.

Prescolarii isi formeaza cateva deprinderi igienice cum ar fi: spalarea mainilor inainte si dupa fiecare masa, spalarea pe fata, pe gat, pe urechi, curatirea nasului, folosirea sistematica si corecta a batistei, folosirea civilizata a toaletei si apoi spalarea mainilor. Aceste deprinderi sunt necesitati zilnice si trebuie sa devina obisnuinte.

Un alt aspect important al necesitatii zilnice a prescolarului, il reprezinta somnul . Odihna din timpul somnului este  indispensabila  pentru o  buna  crestere  si dezvoltare armonioasa a copilului. Pe langa recuperarea fizica si nervoasa, in timpul somnului:

– se reorganizeaza informatiile si cunostintele acumulate peste zi ;                        

 –   se structureaza memoria,                                                                                                         

–   se fac conexiunile din sistemul nervos,

 –   hormonul cresterii este secretat in cantitate mai mare.                           

          Necesitatile de somn ale copilului variaza de la un copil la altul, fiind proprii    fiecaruia. Este indicat ca orarul de somn ( de zi si de noapte ) sa fie regulat si sa nu varieze de la o zi la alta

Copiii trebuie ajutati sa devina perseverenti, sa-si formeze deprinderea de a termina lucrul inceput. Treptat, ei sunt obisnuiti cu eforturi de atentie, de gandire si stapanire de sine; ei trebuie sa-si insuseasca comportamente necesare pentru viata ulterioara de scolar.

Caracteristica principala a organismului copilului prescolar este marea sa capacitate de crestere si dezvoltare . Cresterea se refera la marirea masei diferitelor organe si a intregului corp, iar dezvoltarea se refera la schimbarile morfologice si functionale, care se petrec in tesuturi si organe, in intregul organism.

Infatisarea fizica a copilului prescolar este caracteristica: capul este relativ mare, iar picioarele sunt scurte. Aceasta are ca efect instabilitatea copiilor, manifestata evident la prescolarii mici; ei se impiedica si cad cu usurinta.

          Ritmul cresterii este inegal in aceasta perioada. De la 3 la 6 ani, are loc cresterea de la aproximativ 91- 92cm, la 120cm, ca statura, si o crestere de la circa 14kg la 23 kg ponderal. Cresterea taliei cat si a greutatii depinde in mare masura de conditiile de viata ale copilului: alimentatia, regimul de viata, starea sanatatii etc.                            

In general fetele au talia si greutatea mai mici decat baietii, cu aproximativ 1cm mai putin in talie, si 1kg in greutate si 1cm in inaltime. Cresterea in talie si greutate exprima calitatea regimului de viata.

 In structura si dezvoltarea muschilor au loc schimbari: tesutul muscular devine mai dens si cu o contractie mai mare, la nivelul muschilor lungi. Se mentin    dificultatile la nivelul miscarilor si a disponibilitatilor la nivelul mainilor, ii sunt putin accesibile miscarile care necesita precizie.

Centrii nervosi care regleaza miscarile se dezvolta si copilul devine mai puternic si mai indemanatic, creste precizia miscarilor si actiunilor sale.

        Procesul de osificare este intens la nivelul epifizelor, oaselor lungi, a celor toracice  si claviculare. Cu toate acestea, oasele copilului poseda inca o mare elasticitate, datorita faptului ca la aceasta varsta, depunerea sarurilor de calciu nu s-a incheiat inca. Apar osificari si la nivelul oaselor carpiene, de asemenea mugurii danturii definitive se intaresc, iar dantura provizorie se deterioreaza.

Curburile coloanei sunt inca maleabile si elastice si nu au inca suficienta stabilitate. Din acest motiv poate sa apara pericolul deformarilor (scolioze, cifoze), care  pot fi prevenite printro atentie deosebita asupra pozitiei copiilor.

Sistemul nervos manifesta importante transformari in directia diferentierii si cresterii morfologice a celulelor tesutului nervos, cat si in directia perfectionarii lor functionale. Din cauza dezvoltarii incomplete a scoartei cerebrale, viata psihica a prescolarului mic este puternic colorata emotional. Reactiile sale emotive sunt foarte vii si variate, au un caracter spontan, sunt putin stabile si lipsite de profunzime. Catre 5-6 ani se dezvolta si perfectioneaza structurile celulelor nervoase ale scoartei cerebrale din punct de vedere anatomic si structural, ceea ce face ca reactiile copiilor sa piarda treptat din spontaneitate si instabilitate.

Dintre segmentele trunchiului cerebral, creierul mic, care regleaza echilibrul si miscarile copilului este putin dezvoltat la nastere si are dimensiuni mici, se dezvolta repede, pe la 3 ani dimensiunile sale se apropie de cele ale cerebelului adultului, iar pe la 6 ani atinge limita inferioara a greutatii normale a cerebelului la adult.      Creierul mare este partea cea mai complexa a sistemului nervos si cea mai masiva. Creste intens in primii ani dupa nastere. Daca la nou-nascut  creierul cantareste 370g pe la 8-9 luni greutatea lui se dubleaza, catre 3 ani se tripleaza, iar spre 7 ani creierul reprezinta 4/5 din greutatea lui finala, cantarind circa 1200g.                

Tot in perioada prescolara continua dezvoltarea diferentierilor fine in antrenarea functionala a structurilor scoartei cerebrale, angajarea mozaicala fina a zonelor vorbirii si a dominatiei asimetrice a uneia dintre cele doua emisfere (de obicei stanga), fapt ce determina caracterul de dreptaci, stangaci sau ambidextru a manualitatii copilului.

Inima copilului este supusa la o activitate relativ intensa, daca avem in vedere mobilitatea lui nestavilita. Muschiul cardiac functioneaza bine, activitatea fiindu-i usurata de faptul ca presiunea sanguina este redusa, iar vasele sanguine sunt relativ largi si sangele circula cu usurinta prin ele. Totusi prescolarul nu trebuie supus la eforturi istovitoare si de lunga durata, este bine ca in timpul activitatii fizice sa se faca pauze scurte.

Emotiile copilului pot antrena intensificari ale batailor inimii si a pulsului, modificari ale circulatiei sanguine, cresterea volumului de transpiratie.

Respiratia copilului prescolar este inca superficiala si de aceea plamanii nu sunt ventilati suficient. O alta particularitate este ingustimea cailor respiratorii superioare; copilul respira pe gura si aceasta face ca aerul, care in mod obisnuit trece prin filtrul cornetelor nazale, unde se incalzeste, se amesteca si se curata de praf, sa ajunga direct la plamani. De aici rezulta frecventa imbolnavire a copilului. Pentru prevenirea acestor neplaceri, si pentru ca  organismul copilului sa se dezvolte normal, trebuie sa se asigure conditii necesare ca acesta sa respire  numai aer curat

Organul auditiv la copilul prescolar este complet dezvoltat din punct de vedere anatomic si fiziologic, iar sensibilitatea auditiva se dezvolta mult in perioada prescolara. Ea creste de aproximativ 2 – 3 ori fata de perioada anteprescolara. Pentru aceasta este necesar insa sa se pastreze igiena organului auditiv. De asemenea copiii trebuie feriti de sunete prea puternice, care pot vatama timpanul.

Aparatul fonator la copil, ca si la adult, cuprinde:

– plamanii care formeaza dispozitivul de expirare a aerului;

– laringele, organul principal al fonatiei;

– cavitatea bucala si cavitatile nazale, care constituie cele doua rezonatoare.

In interiorul laringelui se afla coardele vocale, prin vibratia carora, la expirarea aerului din plamani, se produc sunete.

La procesul fiziologic complex prin care se formeaza sunetul participa asadar, organe diferite: plamani, laringe, cavitate bucala, limba, buze. Aceste organe sunt antrenate unitar, ca aparat fonator, de un impuls cerebral.

Prin mijlocirea auzului se realizeaza receptarea muzicii, care in plan fiziologic poate actiona benefic asupra circulatiei sangvine, tensiunii arteriale, digestiei, metabolismului. Buna dispozitie, sustinuta de muzica reface energia nervoasa a copilului, ii satisface necesitatea de miscare, il revitalizeaza printro forma atractiva de odihna activa, de asemenea ii influenteaza pozitiv atitudinea, socializarea si disciplinarea.

2.2. Repere ale dezvoltarii psihice

Varsta prescolara este caracterizata prin inalte ritmuri de dezvoltare, in care se pun bazele formarii viitoarei personalitati.                                                                                                        

Psihicul copilului se dezvolta intens si exploziv datorita contradictiilor dintre solicitarile externe si posibilitatile interne, care devin mai active. Gradinita implica noi cerinte, iar familia solicita copilului o varietate de conduite.                                                                                                         

Universul cunoasterii este in continua expansiune, stimuland capacitatile si mijloacele de comunicare ale copilului, care relationeaza cu cei din jur si duce la evolutia personalitatii sale intr-un efort continuu de cucerire a realului, de integrare eficienta in viata grupului din care face parte.

Daca pana la 3 ani, dezvoltarea copilului este mai mult legata de trebuinte de ordin bio-fiziologic ( hrana, somn, miscare, etc.), dupa 3 ani, prescolarul mic realizeaza un salt calitativ in dezvoltarea sa, crescand achizitiile de ordin psihologic si social, realizate pedagogic prin intermediul gradinitei,ceea ce multi psihologi considera ca ar marca intreaga viata psihica ulterioara. In planul dezvoltarii intelectuale se manifesta o descentrare de pe obiectele concrete si o integrare simbolica a acestora, in structuri din ce in ce mai cuprinzatoare, alaturi de evolutia intereselor, a aspiratiilor si a activitatilor de explorare a mediului. Toate acestea sunt realizabile pe fondul unei instabilitati, care se reflecta si la nivelul structurilor afective si psihomotorii.

Intrarea copilului la gradinita, desprinderea partiala din mediul familial va determina anumite dificultati de adaptare sociala, care apare la nivelul unor interactiuni cu noi stimuli, ceea ce duce la sensibilizarea structurilor afective ale micului prescolar.

 In prescolaritatea mijlocie, copilul inregistreaza progrese, atat la nivel fizic si intelectual, cat si la nivelul structurilor afectiv-motivationale si volitiv-caracteriale ale personalitatii. Se observa o evolutie a personalitatii copilului, dobandeste anumite constiinte de sine, ceea ce duce in planul comportamental la urmatoarele aspecte: opozitie fata de adulti, negativism, spirit de contrazicere, nevoia de autonomie. 

Intelectul, ca formatiune psihica deosebit de complexa, inca in formare in perioada prescolara, inregistreaza importante restructurari.

2.2.1. Procesele si reprezentarile senzoriale

Datorita extinderii considerabile a spatiului pe unde se deplaseaza copilul, a dorintei nestavilite de cunoastere, actiune si investigare, copilul prescolar, acumuleaza experiente personale dintre cele mai diverse.Astfel senzatiile si perceptiile sunt implicate in toate formele de invatare, prin acumularea de bagaje, pentru planul mintal. In aceasta perioada devin mult mai fine, drept consecinta perfectionarii activitatii centrale a segmentului cortical al analizatorilor care se poate dezvolta prin interventia educatiei.

Sensibilitatea si perceptiile vizuale, capteaza din ce in ce mai multe informatii din mediul inconjurator; in explorare apare si tactul ca simt de control si sustinere a vazului si auzului, colecteaza impresii si ajuta copilul sa diferentieze obiecte asemanatoare si sa retina denumirile acestora.O forma de perceptie este si observatia, ce poate fi organizata, planificata, poate sa aiba un scop anume sau poate fi intamplatoare si spontana.

Dezvoltarea sensibilitatii cromatice da posibilitatea copilului sa diferentieze si sa denumeasca culorile de baza (pana la 5 ani).Copilul poate percepe forme ale obiectelor, figuri geometrice etc. Raman deficitare perceptia marimii obiectelor si a constantei de marime.

Acum copilul incepe sa perceapa din ce in ce mai usor distantele si sa se orienteze in spatiu ( sus , jos, aproape, departe, deasupra, sub, etc.), percepe cantitati (mult, putin, foarte putin, deloc), percepe succesiunea si simultaneitatea. Percepe succesiunea timpului, deosebeste momentele zilei, dar nu intotdeauna le verbalizeaza corect. Prescolarul mic greseste  in folosirea adverbelor: ieri, azi, maine; chiar si prescolarul mare face greseli in utilizarea timpului trecut.

Toate aceste cunostinte se vor fixa mai bine in memorie, prin cuvant si prin exercitiu, care contribuie la consolidarea constantelor perceptive.

Perceptiile auditive progreseaza pe cele trei planuri principale: auz fizic, muzical si fonematic. Prescolarii diferentiaza si mai mult sunete si zgomote naturale si le raporteaza corect la sursa lor. Auzul muzical este mai fin si copiii pot asculta, dar si interpreta linii melodice mai simple, specifice pentru ei. Pentru copii muzica este un stimul la care reactioneaza cu bucurie, miscandu-se. Aceasta predispozitie a copiilor pentru ritm si miscare constituie un mare avantaj pentru educatia muzicala, educatorului ramanandu-i obligatia de a constientiza formarea deprinderilor de utilizare a elementelor ritmice utile interpretarii si receptarii muzicii.

           Educatia muzicala influenteaza benefic intregul psihic al copilului:

– procesele afective (dispozitii, emotii, sentimente);

– functii si procese de cunoastere (gandirea, memoria, atentia, imaginatia, creativitatea);

– procese volitive (vointa, perseverenta, tenacitatea);

– trasaturi morale si de caracter.

           Auzul fonematic se imbunatateste, dar prescolarul, desi aude bine cuvintele nu reuseste sa distinga toate sunetele care alcatuiesc cuvantul. In vorbire pot sa apara deficiente minore ca omisiunea, substituirea, inversiunea.  Catre varsta de 6 ani, toti copiii pronunta corect chiar si sunete dificile (vibranta r, suieratoarea s ). Se considera ca la5-6 ani sensibilitatea auditiva devine de doua ori mai fina decat la 2-3 ani. Perceperea si diferentierea sunetelor si posibilitatea de a analiza compozitia fonetica a cuvintelor, constituie baza invatarii citit-scrisului  in scoala.

Datorita faptului ca auzul fonematic este in constituire si nu sunt inca stabilizate structurile specifice limbii materne, aceasta este varsta ideala invatarii limbilor straine, in care un rol deosebit de important il au reprezentarile auditive.

          Reprezentarile sunt componente de baza ale planului intern, subiectiv si au    rol important in construirea semnificatiei cuvintelor, in desfasurarea gandirii intuitive si a imaginatiei. La aceasta varsta sunt incarcate de insusiri concrete si situationale. Prin reprezentari copilul isi reactualizeaza anumite experiente, si poate fi ajutat sa cunoasca obiecte in absenta lor, bazandu-se pe memorie.

           Dupa analizatorul dominant in furnizarea informatiei se delimiteaza: reprezentari vizuale, reprezentari auditive, reprezentari chinestezice.

2.2.2. Gandirea si limbajul

          Dezvoltarea mintala a prescolarului este influentata de mai multi factori:

largirea experientei cognitive,

formele de activitate mai diverse,

implicarea lui in jocuri din ce in ce mai complexe si indeosebi de dezvoltarea limbajului, care favorizeaza comunicarea cu adultul

asimilarea de noi cunostinte.

Totusi gandirea copilului are caracter intuitiv, este simplista, ramane limitata in cadrul datelor perceptiei  si se orienteaza  dupa caracteristici concrete.

Gandirea copilului nu poate face distinctie intre realitatea obiectiva si cea personala, genereaza egocentrismul.Confuzia dintre Eu si lume duce la caracterul animist al gandirii, prin atribuirea de calitati umane obiectelor.

Caracteristicile gandirii la prescolarul mic: artificialismul,  animismul,  egocentrismul,  magismul  si  excesul  de realism; se transforma si treptat gandirea se va sprijini pe: o experienta perceptiva mai bogata, pe reprezentare, si pe o comunicare mai intensa, iar pe la 5 ani, copilul are o gandire preoperatorie, dupa care se instaleaza o gandire concret operatorie; cand se trece de la o gandire concreta, situativa, egocentrista, la forme de gandire mai complexe, incarcate de nuante.

Cel mai important aspect este cel al gandirii cauzale, cand copilul dupa ce analizeaza incepe sa puna intrebari referitoare la motivele si scopul actiunii, de aceea trebuie orientat de adult, pentru a intelege si deosebi legaturile cauzale a lucrurilor, a fenomenelor, a succesiunii evenimentelor, etc. Apar de ce-urile copilului, care arata existenta gandirii precauzale, indeosebi a prescolarului mare.  Interogatiile sunt mai numeroase, dupa 5 ani, pentru ca apare o noua etapa in dezvoltarea gandirii cauzale, cand inteligenta opereaza mai putin in planul perceptiv, trecand in zona reprezentarilor, care alcatuiesc un suport de control si cenzurare a perceptiilor.

Un alt aspect al gandirii prescolarului este capacitatea lui de formare de notiuni, care este influentata si facilitata de dezvoltarea limbajului.                                  

Spre sfarsitul perioadei prescolare se vor contura toate operatiile gandirii: analiza, sinteza, generalizarea, abstractizarea, comparatia, concretizarea, dar utilizarea lor va depinde de cunostintele disponibile la acel moment.

Prin crearea si largirea situatiilor de cunoastere, gradinita reuseste sa construiasca copilului mentalitati comportamentale, morale, de competitie etc., iar antrenarea curiozitatii (formulate sau interioare) permite dezvoltarea planului imaginar si a creativitatii. Tot acum se formeaza priceperile si deprinderile de a gandi si recepta muzica. Gandirea muzicala este un cumul de reprezentari; memoria muzicala favorizeaza dezvoltarea deprinderilor de auditie interioara a muzicii.

Dezvoltarea  limbajului este indisolubil legata de evolutia gandirii copilului si invers, gandirea evoluaeaza putand efectua generalizari si abstractizari, numai sprijinindu-se pe o dezvoltare corespunzatoare a limbajului, dezvoltare datorata complicarii raporturilor lui, cu realitatea inconjuratoare si a conditiilor noi de viata si activitate.

Prin  intermediul limbajului, copilul poate sa-si largeasca contactul cu cei din jur si sa-si exprime ganduri si sentimente, iar prin limbajul  interior, ce  ordoneaza, proiecteaza, si  regleaza  actiunile, copilul  poate  sa-si  imprime dinamism si ordine la nivelul intregii activitati psihice.

La prescolarul mic predomina in general limbajul situativ, concret. Treptat incepe sa apara limbajul contextual, care va coexista cu limbajul situativ, dar care se va diminua la prescolarul mare, sau va ramane doar cu un caracter situativ, iar copilul foloseste frecvent modele verbale auzite la adult.

Limbajul copilului prescolar se imbogateste continuu, atat sub aspect cantitativ cat si calitativ: constructia propozitiilor se complica, devin coerente, bine structurate; ies in evidenta capacitati de formare logico-gramaticale a propozitiilor si frazelor.

Unele caracteristici de limbaj ale prescolarului mic sunt:                                             

– dificultatile de pronuntie (omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete) datorate insuficientei dezvoltari a aparatului fono-articulator si care in general dispar odata cu dezvoltarea generala a copilului;                                                                                                

– intampina dificultati in exprimarea timpului trecut si viitor.                                              

Sub raport cantitativ la varsta de 3 ani vocabularul copilului contine 800-1000 de cuvinte, la 4 ani – 1600- 2000 de cuvinte, la 5 ani aproximativ 3000 de cuvinte, iar la 6 ani aproximativ 3500 de cuvinte.       

            Competentele si performantele in dezvoltarea limbajului copilului prescolar, depind de dezvoltarea psihica, de nivelul de dezvoltare a activitatii nervoase superioare, dar si de alti factori cum ar fi: educatia, frecventarea gradinitei, preocuparea parintilor pentru dezvoltarea copilului, prezenta unor frati mai mari, si nu in ultimul rand procesul de maturizare a aparatului fonator.                                                        

           Jean Piaget considera ca limbajul mai mult reflecta decat influenteaza dezvoltarea inteligentei: „Oricum comunicarea verbala forteaza inteligenta la o ordonare complexa a datelor ce se comunica, ori precum se stie orice efort actioneaza in mod complex formativ.”

2.2.3. Memoria si imaginatia

La varsta prescolara manifestarea memoriei incepe sa fie mai activa, iar volumul ei sa creasca comparativ cu a copilului anteprescolar. Datorita dezvoltarii gandirii, a limbajului interior si a memoriei mecanice incepe sa se dezvolte memoria logica, alaturi de cea neintentionata si incep sa apara elemente ale memoriei intentionate, ca urmare a ordonarii si dinamizarii intregii activitati psihice.

          Memoria copilului prescolar, prezinta urmatoarele caracteristici cum ar fi:

memoria este concreta si se bazeaza pe experienta si actiune personala;

devine o memorie verbala si este mai activa in timpul jocului, pentru ca are posibilitatea sa intuiasca, sa retina sarcini, reguli simple, sa verbalizeze ceea ce vede, ceea ce face.  Este perioada cand copilul gandeste cu voce tare;                                                       

memoria este selectiva si in stransa legatura cu interesele copilului, ii poate influenta si imbogati continutul ( miscari, stari afective, imagini, cuvinte, idei);

experienta personala, incarcata uneori de stari afective permite construirea primelor amintiri;                         

memoria progreseaza, dand posibilitatea copilului sa faca asociatii de moment, dar nu comparativ-analitice;

pastrarea si reproducerea celor memorate, pot avea caracter superficial, fragmentar, datorita capacitatii restranse de percepere si fixare;                                                

actualizarea cunostintelor, poate favoriza pastrarea, iar daca evenimentele sunt deosebite, impresionabile se pot pastra, pana la cateva luni;                                                     

reproducerea se dezvolta si se bazeaza din ce in ce mai mult pe amanunte si detalii. Daca copiii sunt solicitati, ei pot fi capabili sa reproduca  intamplari, evenimente, discutii la care au asistat, sau doar au luat parte;                                                        

reproducerea unei poezii se face cu oarecare nesiguranta, iar daca copilul este intrerupt, nu mai poate continua;                                                                                                 

recunoasterea este solicitata frecvent si contribuie la fixarea cunostintelor.                                                                                                                              Desi memoria copilului este capabila de performantele sus amintite, totusi ea ramane difuza, incoerenta, nesistematizata, iar copilul memoreaza repede, dar uita tot atat de repede; amintirile lui sunt uneori fragmentate, neintegrate in unitati logice. Plasticitatea sistemului nervos se imbina cu labilitatea sa, ceea ce face    ca memoria prescolarului sa aiba un caracter contradictoriu.        

          Cunoscand caracteristicile memoriei copilului, atentia educatoarei va fi orientata in sensul de a lua masuri pentru cresterea disponibilitatilor memoriei: repetarea, acordarea de semnificatie si dozarea efortului.                                                                                                                            

          Imaginatia copilului prescolar cunoaste in aceasta perioada o ampla si activa dezvoltare, care este stimulata de dezvoltarea gandirii intuitive, care-i permite explorarea mediului; de memorie, care faciliteaza acumularea si conservarea experientei personale, de trairile afective, care amplifica imaginatia, de limbaj care prin instrumentul activitatii mentale, cuvantul, exprima ideile si permite evocarea produselor imaginatiei..                                           

          Deoarece gandirea este inca limitata si nu poate diferentia, controla si evalua perceptiile, trairile emotionale il determina pe copil sa nu diferentieze clar, planul real de cel imaginar. Sunt astfel determinate evolutii de cele mai multe ori fanteziste.

          Pe langa imaginatia pasiva, involuntara, sub forma visului din timpul somnului, se manifesta imaginatia creatoare si imaginatia reproductiva implicata in procesul de intelegere a ceea ce i se povesteste, iar imaginatia creatoare cunoaste o larga dezvoltare

Perioada prescolara este perioada in care se manifesta, pentru prima data, capacitatea de creatie artistica la copil. O forma a imaginatiei este si imaginatia muzicala ce cuprinde crearea de noi reprezentari muzicale, pornind de la cele insusite anterior si dezvoltate prin activitati de gen.                        

 Daca afectivitatea este motorul activitatii copilului, imaginatia este calea, mijlocul, metoda de realizare a ei. Deci imaginatia este cea care poate rezolva contradictiile dintre aspiratii si posibilitati, printro manifestare caracteristica copilului: animism, si artificialism.                       

          La prescolarul mic predomina imaginatia reproductiva. Consolidarea anumitor imagini se face prin repetare, care antreneaza imaginatia copilului. El cere sa i se repete aceleasi lucruri (basme, povestiri, poezii), care  il incanta si-i alimenteaza de fiecare data imaginatia.                                                                                                                           

           La prescolarul mijlociu, fantasticul este acceptat ca o conventie de joc, dar pe masura ce copilul depaseste faza de consolidare a imaginilor, incepe sa se  structureze, sa se dezvolte si sa apara  elemente ale imaginatiei creatoare ( in joc, povesti create, desen, modelaj, constructii, etc.).                                                                               

Tot acum, copilul prescolar poseda capacitatea evidenta de a alimenta jocul prin initiative, proiecte si acorduri intre participanti; poate creea subiectul jocului in care el se substituie unui rol imaginar. Se foloseste de experienta personala, dar imitatia lui este creatoare  si impregnata cu reprezentari de imaginatie.                                                             

          Activitatea creativa, pentru prescolarul mare prezinta un mai mare interes, care este facilitat de unele abilitati, pe care copilul le-a dobandit in timp si care ii permite sa-si puna amprenta personala pe rezultatul activitatii lui: este creativ in exprimarea orala, artistico-plastica, precum si in exprimarea muzicala, cand poate solicita sa interpreteze individual cantece, sa adapteze si sa creeze miscari pe muzica sau chiar mici compozitii muzicale.

   2. 2.4. Planul afectiv-emotional

         Datorita dezvoltarii generale a copilului, a diversificarii relatiilor cu mediul, viata interioara a lui suporta noi dimensiuni psihice.                                                                     

         Copilul poseda o diversitate de emotii si sentimente, a caror manifestare progresiva este datorata in mare parte trecerii din planul grupului restrans al familiei, la colectivitatea prescolara.                                                                                                           

         Reactiile psihice ale copilului, la tot ce este nou in viata lui, presupune si implicare afectiva, care se manifesta pregnant prin reactii diferite, in momente diferite. Ambiguitatea situatiilor ii provoaca neliniste, fapt ce explica trecerea rapida de la o stare afectiva la alta.  Starile comportamentale se vor diminua in timp si vor conduce la adaptarea lui, implicit a schimbarii comportamentului, care va fi posibil datorita stapanirii de sine, educatiei si socializarii.                                                                                                                    

          Procesele afective sunt in stransa legatura cu motivatia: emotiile sunt conditionate de motive, dar la randul lor unele dintre motivele dobandite au fost la origine emotii.                                                                                                                                   

          Motivatia copilului va transforma sarcina de realizat, intrun obiect de interes, ce-l va determina sa faca fata efortului solicitat de actiunea efectiva, iar autocontrolul emotional va fi posibil in momentul cand copilul va constientiza propria motivare, care ii va canaliza emotiile in beneficiul implinirii scopului propus.

2.2.4.1. Afectivitatea

           Progresul si dinamica vietii afective reprezinta o latura de cea mai mare importanta a dezvoltarii psihice normale a copilului, iarvarsta prescolara se caracterizeaza prin dezvoltarea vietii interioare a copilului, care poseda o gama larga de emotii si sentimente, a caror schimbare, nuantare este in plin progres.

         Cunoastere dezvoltarii afective a copilului orienteaza atat influentele educatiei din familie, cat si pe cele ce se exercita  in spatiul gradinitei.

         Datorita solicitarilor celor doua institutii: familie- gradinita, copilul de 3 ani manifesta trasaturi afective ambigue; atat pozitive cat mai ales negative (nervozitate, neliniste, retragerea din sfera de influenta, reactii agresive, fuga). Desi difuze, trairile afective vor evolua in timp, printrun oarecare progres si echilibru. La aceasta varsta, copilul se identifica cu cel mai apropiat model uman, cel mai adesea cu parintele de acelasi sex. El isi manifesta afectiunea prin imitarea celei primite, dar impartirea afectiunii parentale, nu se face fara frustrari si tensiuni, mai ales daca in familie sunt mai multi copii.

         Dupa varsta de 3-4 ani datorita cresterii stapanirii de sine, dezvoltat prin educatie si socializare, copilul stabileste mai usor legaturi cu cei din jur, iar trairile lui afective sunt in stransa legatura cu imprejurarile si au un caracter dominant.      

          Intre 4-5 ani, in procesul de identificare copilul e capabil sa-si cunoasca insusirile corporale, ca imagini de sine, din suporturi perceptibile. Tot acum este capabil sa observe si sa inteleaga comportamente emotional expresive ale altora, de asemenea, poate simula unele stari afective, pentru a i se satisface anumite trebuinte sau capricii, chiar daca manifestarea se dovedeste a fi teatrala. Datorita stapanirii de sine, copilul incepe sa obtina rezultate ale activitatii sale, fapt care ii produce reactii de multumire, de mandrie, il face mai calm si receptiv, il incurajeaza si-l motiveaza in actiunile viitoare.

          Intre 5-6 ani procesele afective cresc treptat in complexitate si desfasurare, datorita implicarii elementelor de memorie afectiva si a confruntarii cu cerinte morale parentale: identificarea familiei este constituita, recunoaste sexul caruia ii apartine.

          Dupa varsta de 6 ani, copilul isi exprima mai rar negativismul pentru ca isi poate controla si invinge acele izbucniri de moment, de asemenea se poate retine la unele stari de suferinta.

          Interactionand cu adultii si cu alti copii, afectivitatea prescolarului va cunoaste expansiune, modificari, si reorganizari pe tot parcursul perioadei prescolare.

Relatiile de lunga durata cu unele persoane si activitati, care le genereaza emotii este cristalizarea unor sentimente fundamentale fata de parinti si rude apropiate fata de adultii cu care isi petrec o mare parte din timp (educatoare), fata de tipuri de activitati din gradinita cum ar fi: jocul, invatarea, competitia.

         Ca urmare a relatiilor, care se stabilesc intre: copil-educatoare, copil-copii, copil-adulti, copil-familie, incep sa se dezvolte sentimente superioare: morale, intelectuale, estetice. Cel mai timpuriu este sentimentul de rusine , apoi sentimentul de multumire, de prietenie, tovarasie, al colectivitatii.

         Relatiile cu egalii (colegii de grupa), reprezinta un alt factor de dezvoltare si progres in plan afectiv, care se realizeaza tot in gradinita, unde ei relationeaza, colaboreaza si se confrunta cu situatii diverse.

         Maturizarea afectiva, sociala a copilului presupune diminuarea si chiar eliminarea egocentrismului caracteristic. Un rol important il are educatoarea care il va face sa inteleaga ca toti sunt egali, ca au aceleasi nevoi si posibilitati. Astfel se dezvolta empatia: comunica mai usor, colaboreaza in actiuni; fapte care favorizeaza manifestarea emotiilor si sentimentelor superioare de prietenie.

Uneori sunt remarcate si comportamente agresive. Educatoarea trebuie sa intervina pentru a le descuraja, dar trebuie sa caute si motivele care l-au determinat sa aiba asemenea manifestari: nu e capabil sa-si controleze reactiile, sarcinile propuse au fost prea dificile sau poate dorintele nesatisfacute au generat enervare.

         Starile pozitive de multumire, de bucurie si satisfactii le manifesta cand trebuintele de independenta i-au fost satisfacute si aprobate de adult. Contrazicerea, sau interdictiile ii produc stari emotionale de insatisfactie si de nemultumire.

Totusi relatia cu adultul, reprezinta elementul esential al dezvoltarii afectivitatii copilului, pentru ca dorintele lui sunt de a-l satisface pe adult, dar contradictiile dintre regulile impuse de acesta si diversitatea tentatiilor si a restrictiilor cu privire la satisfacerea lor genereaza o diversitate de trairi afective. Astfel se amplifica invatarea afectiva. Prin observarea conduitelor adultilor si imitatie, copilul preia diverse stari afective, expresii si conduite emotionale: astfel trairile lui emotionale se diversifica, se imbogatesc devin mult mai coerente si adaptate la situatii diverse.

         Dezvoltarea afectiva a prescolarului este mediata si conditionata de actiunile si influentele educatoarei asupra grupului, ea este factorul care imprima dezvoltare fiecarui copil.

2.2.4.2. Motivatia

         Motivatia este unul din factorii importanti ai sustinerii vointei si daca dorim sa educam vointa copilului, e necesar sa-i insuflam motivatii puternice, indeosebi pe cele cu valoare sociala.

         Desfasurarea activitatilor din gradinita, trebuie sa aiba la baza motive care se intaresc reciproc, iar stabilirea si ordinea lor constituie conditia principala a formarii personalitatii copilului.Activitatea este izvorul unor importante satisfactii pentru copii, de aici valoarea educativa a intretinerii acestui interes.

         Impactul la nivelul motivatiei se manifesta prin stimularea si cresterea motivatiei intrinseci, pentru realizarea de sine si reducerea trebuintelor compensatorii, a motivatiei normative, a agresivitatii si a anxietatii.

         In procesul de socializare a copilului in raport cu ceilalti, copii si adulti, la sistemul de comportamente pe care colectivitatea le impune si care exprima valori si norme socio-culturale dominante se constituie treptat imaginea de sine.

Factori importanti in socializare sunt: libertatea de manifestare si necesitatea de a se subordona la reguli, care odata intelese si adoptate il va determina sa fie temeinic motivat in colaborarea cu educatoarea. Astfel va fi ajutat sa discearna intre ceea ce poate realiza singur si ceea ce poate realiza in colaborare cu aceasta. Importanta este empatia care se stabileste intre el si educatoare; care ii va da incredere si ii va intari propria motivare.

          Principalele dominante motivationale la aceasta varsta sunt: interesul pentru joc, interesele pentru cunoastere, interesul pentru activitatea eficienta.

          Motivul jocului pentru copil reprezinta o stare de necesitate ca atare, cat si la nivel psihic. Prin joc copilul isi manifesta nevoia de explorare; motivul de a cerceta este foarte puternic si sustine activitatea de creatie.

Actiunile jocului sunt subordonate motivatiei ludice si nu obiectelor, caci motivul declanseaza sau opreste jocul, il orienteaza si da sens actiunii, de asemenea sustine energic comportamentul si tonusul necesar copilului.

          Schimbarile survenite in plan afectiv-motivational se coreleaza cu schimbarile la nivel cognitiv si volitiv. Stilul cognitiv creativ interactioneaza cu stilul apreciativ- empatic, ceea ce poate produce o simbioza intre logica gandirii si logica afectivitatii, ca o conditie a intuitiei solutiilor noi si originale.

          La varsta prescolara mica, motivele nu sunt constientizate si ierarhizate, fapt care le permite sa suporte mai multe modificari pe parcursul desfasurarii actiunii.

Treptat motivele sunt supuse unui proces de ierarhizare si cand motivatia il sustine, copilul poate obtine performante si in actiuni care ii displac, sau nu sunt printre cele favorite. In acest caz, motivatia poate fi intarita si prin oferirea de stimulente concrete, sau obtinerea unor favoruri justificate (se deschide calea competitiei).

         Odata cu stapanirea de sine, apar si rezultatele asteptarilor lui, dar si ale adultilor, fapt care va determina cresterea respectului de sine si a constiintei de sine.

         Dezvoltarea unei imagini de sine deficitare va crea probleme in relationarea cu ceilalti, copiii putand dezvolta comportamente de evitare, in locul celor de interactiune si cooperare, sentimente de nonvaloare si de vina.

         Dezvoltarea unei imagini de sine cu efect pozitiv asupra devenirii personalitatii copilului poate fi realizabila daca:

il ajutam sa se dezvolte in ritmul propriu;

il ajutam sa se cunoasca, sa se accepte si sa se pretuiasca pe sine;

il ajutam sa-si cunoasca, identifice calitatile si defectele si sa le aprecieze just;

isi cunoaste calitatile, de care trebuie sa fie mandru;

cunoaste deosebirile sale fata de ceilalti (constientizeaza diferentele);

manifesta un comportament cat mai atent fata de interesele sale;

isi formeaza o atitudine pozitiva fata de sine.

          Prescolarul se transforma zilnic, evoland sub toate aspectele fizice si psihice, iar educatoarea are o mare influenta asupra dezvoltarii copilului. Cunoasterea caracteristicilor prescolarului de catre educatoare este primordial pentru activitatile desfasurate cu copiii, pentru stabilirea unor obiective realizabile si pentru alegerea metodelor si mijlocelor de predare.

In gradinita se pun bazele personalitatii copilului si educatoarea trbuie sa aleaga metodele si mijlocele cele mai eficiente pentru a putea transmite informatiile, iar copiii sa le poata asimila usor si trainic.

Capitolul III. Jocul didactic – metoda de succes in invatamantul actual

Reforma învățământului, prin obiectivele sale, vizează un învățământ diversificat, care permite și stimulează rute individuale de pregătire, „un învățământ orientat spre cercetare științifică, spre valori, un învățământ care încurajează competiția și favorizează înnoirea”, un învățământ ancorat în realitățile europene. Ca dascăl într-o școală ce se dorește compatibilă cu școala europeană, se impune însușirea metodologiei și tehnologiei didactice care să conducă copilul în evoluția sa specific individuală și să ofere sprijin educațional, dar și uman, în fiecare etapă a dezvoltării sale. Așadar, educatoarea trebuie să creeze un proces de învățare lejer, în care copilul învață lucruri noi stabilindu-și singur, sau în grup, împreună cu educatoarea, tema si subiectul învățăturii.

Se observa schimbări și modificări în structura învățământului preuniversitar, corelarea interdisciplinară a anumitor aspect comune mai multor obiecte de învățământ, trecerea de la învățământul informativ la cel formativ, ca și noua viziune asupra didacticii disciplinei.

Reforma învățământului în grădiniță are drept scop reamplasarea accentelor. Astfel, accentul se deplasează de pe volumul informațional, tradițional extins, care trebuia să fie însușit de către copii, pe formarea și dezvoltarea capacităților și atitudinilor pe baza unei cantități de informație mai redusă.

Atingerea obiectivului major privind predarea-învățarea-evaluarea în grădiniță constă în faptul că prin modul de prezentare a cunoștințelor, prin folosirea unui material didactic adecvat, prin exemplele date si aplicațiile făcute, prin munca independentă a copiilor ș.a. trebuie ca toți copiii sa atinga obiectivele preconizate în curriculum.

Printre experiențele consacrate de organizare a conținuturilor învățământului pot fi catalogate ca inovații:

abordarea interdisciplinară,

predarea integrată a cunoștințelor,

organizarea modulară,

învățarea asistată de calculator.

Predarea integrată a cunoștințelor este considerată o metodă, o strategie modernă, iar conceptul de activitate integrată se referă la o activitate în care se abordează, ca metodă, predarea-învățarea cunoștințelor. Organizarea aceasta a conținuturilor învățământului este oarecum similară cu interdisciplinaritatea, în sensul că, obiectul de învățământ are ca referință nu o disciplină științifică, ci o tematică unitară, comună mai multor discipline.

De multe ori se fac confuzii între conceptele de organizare interdisciplinară și organizare integrată. Din punct de vedere al cunoașterii, desebirea dintre cele două, constă în aceea că interdisciplinaritatea identifică o componentă a mediului pentru organizarea cunoașterii, în timp ce integrarea, ia ca referință o idee sau un principiu integrator care transcede granițele diferitelor discipline și grupează cunoașterea în funcție de noua perspectivă, respectiv, temă.

În DEX, conceptului „a integra”, îi corespund următoarele noțiuni: a include, a îngloba, a încorpora, a armoniza intr-un tot, iar „integrarea” – ca sintagmă este explicată ca: reuniunea în același loc, respectiv în aceeași activitate a mai multor activități de tip succesiv.

Prin metoda predării integrate, copiii pot să participe, să se implice, cât mai mult, atât efectiv cât și afectiv, prin antrenarea unor surse cât mai variate, prin prezentarea conținutului cu ajutorul experiențelor diverse, exersării tuturor analizatorilor, al învățării prin descoperire.

Cultivarea unor trăsături cum ar fi: curiozitatea, admirația, imaginația, gândirea critică, spontaneitatea și plăcerea în experiențele estetice se realizează pe calea predării grupate, pe subiecte sau unități tematice, așa numită predarea tematică.

Se crede că învățarea integrată se reflectă cel mai bine prin această predare tematică, care sprijină dezvoltarea concomitentă a unor domenii, în loc să se concentreze pe un aspect izolat, lucru nefiresc pentru dezvoltarea copilului.

Procesul educațional trebuie să fie creativ, interdisciplinar, complex, să-i stimuleze pe copii în vederea asimilării informațiilor. Pentru a fi posibilă abordarea în maniera integrată, educatoarea stabilește clar, precis obiectivele și conținuturile activităților zilnice, iar pe baza acestora concepe un scenariu cât mai interesant al zilei.

În vederea realizării obiectivelor propuse pentru fiecare activitate comună se gândește atent repartizarea sarcinilor activităților zilnice la fiecare sector de activitate si programul se desfășoară prin joc, dar nu un joc întâmplător, ci unul organizat, în care copilul are prilejul să exploreze medii diferite și să îndeplinească sarcini fie individual, fie în grup,iar educatoarea are rolul unui ghid atent, care organizeaza în așa fel activitatea încât, să le ofere copiilor o paletă variată de opțiuni, care să permită realizarea celor propuse la începutul abordării programului.

În activitățile integrate accentul va cădea pe grup și nu pe întreaga clasă, în care o idee transcede granițele diferitelor discipline și organizează cunoașterea în funcție de noua perspectivă, respectând tema de interes.

În cadrul activităților integrate, abordarea realității se face printr-un demers global, granițele dintre categorii și tipurile de activități dispar, se contopesc într-un scenariu unitar și de cele mai multe ori ciclic, în care tema se lasă investigată cu mijloacele diferitelor științe.

Varietatea materialelor spre care sunt orientați copiii, îi încurajează pe aceștia să se manifeste, să observe, să gândească, să-și exprime liber ideile, să interpreteze date, să facă predicții.

Abordarea integrată a activităților promovează învațarea centrată pe copil, acesta beneficiind de:

-posibilități de a se manifesta natural, fără a sesiza că această activitate este „impusă”;

-personalitatea copilului se dezvoltă ;

-copilul învață lucrând;

-mai multă libertate în acțiune;

-oportunități de a se implica în pregătirea activităților cautând și aducând diferite materiale de acasă;

-sporirea încrederii în propriile posibilități, deveninând capabili să îndeplinească sarcinile ce le-a ales sau li s-au încredințat;

-orice lucrare care se finalizează duce la dezvoltarea personalității copilului;

-educarea capacității de a lucra în grup, de a ajuta la îndeplinirea sarcinilor echipei;

-manifestarea creativității în toate domeniile;

-contribuie la formarea stimei de sine și la dezvoltarea spiritului participativ.

Educatoarea – care trebuie să fie preocupată să conceapă scenarii si să ofere situații de învățare interesante pentru copii – are următoarele oportunități:

-încurajează diferite tipuri de comportament;

-cunoaște mai bine copiii;

-aplică metode noi, activ-participative ;

-stabilește relații de tip colaborativ cu celelalte educatoare și grupe din unitate, cat și cu părinții copiilor.

Reușita predării integrate a conținuturilor în grădiniță, ține în mare măsură de gradul de structurare a conținutului proiectat, într-o viziune unitară, urmărind anumite finalități.

Activitatea integrată se dovedește a fi o soluție pentru o mai bună corelare a activităților de învățare cu societatea, cultura și tehnologia didactică. Ea lasă mai multă libertate de exprimare și acțiune atât pentru copil cât și pentru educatoare.

Prin aceste activități se aduce un plus de lejeritate și mai multă coerență procesului didactic, punându-se accent pe joc ca metodă de bază a acestui proces.

3.1. Definirea și caracterizarea jocului

“Omul este un om întreg numai atunci când se joacă” (Fr. Schiller)

Jocul este o școală deschisă, cu un program tot atât de bogat precum este viața. Prin joc, viitorul este anticipat și pregătit. Se apreciază chiar că jocul îndeplinește în viața copilului de 3-6 ani același rol ca munca la adulți. Este forma specifică în care copilul își asimilează munca și se dezvoltă.

Este suficient să amintim concentrarea copilului prins în joc, precum și gravitatea cu care el urmărește respectarea unor reguli sau lupta în care se angajează pentru a câștiga. Copiii se joacă pentru a se juca.

Jocul este o formă de activitate bine gândită, necesară și indispensabilă procesului educației, este o activitate prin care conținutul, forma și funcționalitatea sa specifică nu se confundă cu nici o altă formă de activitate instructiv-educativă, motiv pentru care nu poate fi suplinită și nici nu este în măsură să suplinească pe una din ele.

Jocul – activitate dominantă la vârsta preșcolară, are rol hotărâtor în evoluția copilului. La vârsta preșcolară jocul este o activitate cu caracter dominant, fapt demonstrat de modul în care polarizează asupra celorlalte activități din viața copilului, dar și de durata și ponderea sa. Aceasta idee este susținută și de rolul pe care-l are pe planul dezvoltării copilului, favorizând trecerea sa pe o treaptă superioară de dezvoltare. Pentru copil, evidențiază J. Chateau, aproape orice activitate este joc sau, după cum afirmă Claparede “jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții…este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință, poate să acționeze”.

Activitate dominantă, fundamentală la vârsta preșcolarității, jocul reprezintă o forță cu caracter propulsor în procesul dezvoltării copilului, permițându-i acestuia să pătrundă în realitatea pe care o cunoaște activ, sporindu-ți totodată întregul potențial de care dispune.

3.2.Importanța jocului

Sub influența jocului se formează, se dezvoltă și se restructurează întreaga activitate psihică a copilului. Modul serios și pasiunea cu care se joacă copiii constituie indicatori ai dezvoltării și perfecționării proceselor de cunoaștere. Prin joc se dezvoltă personalitatea copilului, prin crearea și rezolvarea progresivă a diverse feluri de contradicții: între libertatea de acțiune și conformarea la schema de joc, între invitație și inițiativă, între repetiție și variabilitate între dorința de joc și pregătirea prealabilă necesară, între ceea ce este parțial cunoscut și ceea ce se cunoaște bine, între absența vreunui rezultat material util și bucuria jocului, între operarea cu obiecte reale și efectuarea de acțiuni simbolice, între emoțiile dictate de rolul îndeplinit și emoția pozitivă provocată de participarea la joc.

Putem afirma că, la vârsta preșcolarității, jocul oferă cadrul pentru efort și depășire a unor obstacole, iar “moralitatea ludică” contribuie la geneza comportamentului socio-moral, la asimilarea unor elemente de disciplină în ansamblul expresiilor comportamentale ale copiilor. Important este că jocul le oferă copiilor posibilitatea dezvăluirii naturii autentice a copilului, a forțelor sale, observându-se o ultimă cerință spre afirmare

Este suficient să privești copiii în timpul jocului pentru a-ți face o impresie referitoare la conduita acestora și la particularitățile lor psihologice. Unii copii se exprimă deschis, clar, dezinvolt, în timp ce alții sunt mai reținuți, mai puțin activi. Primii sunt mai ușor de cunoscut deoarece manifestările lor sunt spontane, iar ceilalți exprimă mai mascat trăsăturile lor interne.

Se poate afirma că jocurile satisfac o anumită cerință implacabilă care îl stimulează pe copil la o activitate permanentă.

Valorificând disponibilitățile interne, jocul propulsează copilul pe traiectoria progresului în dezvoltarea sa. Soluțiile adoptate în joc, inventivitatea și capacitatea de a găsi strategiile cele mai nimerite pentru reușita acțiunii odată cu corelarea cu partenerii de joc, denotă arta interogării în colectivitate și în viața socială. Cu cât un preșcolar este mai dezvoltat din punct de vedere psihologic, cu atât se joacă mai mult, mai bine și mai frumos, se remarcă a fi un veritabil creator și inițiator de acțiuni, cu semnificații multiple pentru evoluția ulterioară.

Jocul contribuie la dezvoltarea intelectuală a copiilor, la formarea percepțiilor de formă, mărime, spațiu, timp, la educarea spiritului de observație, a imaginației creatoare, a gândirii și nu în ultimul rând la dezvoltarea limbajului.

3.2.1Jocul didactic și importanța acestuia în grădiniță

De-a lungul timpului întelegerea locului pe care jocul îl ocupă în viata copilului a condus la întelegerea eficientei folosirii lui în procesul instructiv educativ.

Jocul didactic este definit în diferite feluri, care mai de care mai variată, de cele mai multe ori în funcție de scopul și finalitățile acestuia.

Jocul didactic – „acțiune ce valorifică la nivelul instrucției finalitățile adaptative de tip recreativ propriu activității umane”.

Jocul didactic – „specie de joc care îmbină armonios elementul instructiv-educativ cu cel distractiv”.

Jocul didactic – „un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominant de joc la cea de învățare”

Jocul didactic – „un ansamblu de acțiuni și activități care, pe baza bunei dispoziții și a deconectării, realizează obiective ale educației intelectuale, morale, fizice, etc.”

Termenul „didactic” asociat jocului accentuează componenta instructivă a activității și evidențiază că acesta este organizat în vederea obținerii unor finalități de natură informativă și formativă specifice procesului de învățământ.

Jocul didactic prezintă ca notă definitorie îmbinarea armonioasă a elementului instructiv cu elementul distractiv, asigurând o unitate deplină între sarcina didactică și acțiunea de joc.

Această îmbinare a elementului instructiv-educativ cu cel distractiv face ca, pe parcursul desfășurării sale, copiii să trăiască stări afective complexe care declanșează, stimulează, intensifică participarea la activitate, cresc eficiența acesteia și contribuie la dezvoltarea diferitelor componente ale personalității celor antrenați în joc.

Jocurile didactice pot contribui la realizarea unor obiective educaționale variate și complexe. Acestea pot viza dezvoltarea fizică a copilului în cazul jocurilor motrice, sportive, sau dezvoltarea unor subsisteme ale vieții psihice (procesele psihice senzoriale, intelectuale, volitive, trăsături de personalitate, ș.a.). De asemenea jocurile didactice pot contribui la rezolvarea unor sarcini specifice educației morale, estetice.

Prin jocul didactic se precizează, se consolidează, se sintetizează, se evoluează și se îmbogățesc cunoștințele copiilor, acestea sunt valorificate în contexte noi, inedite.

Spre deosebire de alte tipuri de jocuri, jocul didactic are o structură aparte. Elementele componente ale acestuia sunt:

scopul jocului

conținutul jocului

sarcina didactică

regulile jocului

elementele de joc

Scopul jocului – reprezintă o finalitate generală spre care tinde jocul respectiv și se formulează pe baza obiectivelor de referință din programa activităților instructiv-educative.

Scopurile jocului didactic pot fi diverse: consolidarea unor cunoștințe teoretice sau deprinderi, dezvoltarea capacității de exprimare, de orientare în spațiu și timp, de discriminare a formelor, mărimilor, culorilor, de relaționare cu cei din jur, formarea unor trăsături morale, etc.

Conținutul jocului – include totalitatea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor cu care copiii operează în joc. Acestea au fost însușite în activitățile anterioare. Conținutul poate fi extrem de divers: cunoștințe despre plante, animale, anotimpuri, viața și activitatea oamenilor, cunoștințe geografice, istorice, geografice, conținutul unor basme, povești, ș.a.

Conținutul jocului trebuie să fie bine dozat, în funcție de particularitățile de vârstă ale copiilor, să fie accesibil și atractiv.

Sarcina didactică indică ce anume trebuie să realizeze efectiv copiii pe parcursul jocului pentru a realiza scopul propus. Se recomandă ca sarcina didactică să fie formulată sub forma unui obiectiv operațional, ajutându-l pe copil să conștientizeze ce anume operații trebuie să efectueze. De asemenea se recomandă ca sarcina didactică să nu solicite doar sau în primul rând, procese numerice, ci să implice în rezolvarea sa și gândirea (operațiile acesteia), imaginația, creativitatea copiilor.

Sarcina didactică trebuie să fie în concordanță cu nivelul de dezvoltare al copilului, accesibilă și, în același timp, să fie atractivă.

Regulile jocului concretizează sarcina didactică și realizează legătura dintre aceasta și acțiunea jocului. Precizează care sunt căile pe care trebuie să le urmeze copiii în desfășurarea acțiunii ludice pentru realizarea sarcinii didactice.

Sunt prestabilite și obligatorii pentru toți participanții la joc și reglementează conduita și acțiunile acestora în funcție de structura particulară a jocului didactic.

Regulile jocului prezintă o mare varietate:

indică acțiunile de joc;

precizează ordinea, succesiunea acestora;

reglementează acțiunile dintre copii;

stimulează sau inhibă anumite manifestări comportamentale.

Cu cât regulile sunt mai precise și mai bine însușite, cu atât sarcinile didactice ușor de realizat, iar jocul este mai interesant și mai distractiv.

Regulile trebuie să fie simple, ușor de reținut prin formulare și posibil de respectat de către toți copiii, accesibile.

Elementele de joc – includ căile, mijloacele folosite pentru a da o coloratură plăcută, atractivă, distractivă activității desfășurate.

Conceperea lor depinde în mare măsură de ingeniozitatea cadrului didactic. Literatura de specialitate oferă o serie de sugestii în acest sens: folosirea unor elemente surpriză, de așteptare, întrecere individuală sau pe echipe, mișcarea, ghicirea, recompensarea rezultatelor bune, penalizarea greșelilor comise, ș.a.

Sarcina cadrului didactic este de a găsi pentru fiecare joc, elemente de joc cât mai variate, deosebite de cele folosite în activitățile anterioare, în caz contrar existând riscul ca acestea să nu mai prezinte atractivitate pentru copii, esența jocului fiind, în acest caz, compromisă.

Reușita unui joc didactic depinde și de materialele didactice utilizate în joc. Acestea trebuie să fie adecvate conținutului, variate și atractive, ușor de manevrat și să provină din mediul apropiat, familiar copiilor (planșe, jetoane, jucării, figuri geometrice, etc).

Atractivitatea și eficiența jocului depind de ingeniozitatea educatoarei de a îmbina o sarcină educativă acceptabilă de către copii, nici prea grea, nici prea ușoară, cu un joc simbolic sau cu reguli atrăgătoare. Elementele de joc artificiale, nestimulative, îngreunează învățarea și plictisesc pe copii. Plăcerea cu care participă copiii la joc este singura justificare a recurgerii la jocul didactic.

3.3 Clasificarea jocurilor

Clasificarea jocurilor a constituit și constituie în continuare o preocupare pentru mulți specialiști, cu toate acestea, nu s-a ajuns la o clasificare unanim acceptată, date fiind perspectiva din care au fost investigate și criteriile diferite care au stat la baza diferențierii jocurilor. S-a operat, astfel, cu criterii

Elvira Crețu realizează următoarea clasificare a jocurilor:

jocuri în care sunt solicitate funcțiile psihofiziologice (senzoriale, motorii, intelectuale);

jocuri tehnice (productive) care solicită fondul de reprezentări, memoria, motricitatea și care dezvăluie medii de viață (agricole, industriale, meșteșugărești, școala);

jocuri care exersează relațiile sociale (de familie, de grup școlar);

jocuri artistice (desen, muzică, arte plastice, ș.a.)

O clasificare mai complexă și mai nuanțată, luând în considerare mai multe criterii ce operează succesiv, realizează autoarele lucrării „Activități de joc și recreativ-distracție. Manual pentru școlile normale”. Ele împart jocurile în două mari categorii după schema de mai jos:

3.3.1. Clasificarea jocurilor didactice

Marea varietate a jocurilor didactice practicate în grădiniță și școală a impus necesitatea clasificării lor.

Există mai multe criterii de clasificare a jocurilor didactice:

După scopul educațional urmărit:

jocuri de mișcare (jocuri motrice) – care urmăresc dezvoltarea calităților,

priceperilor și deprinderilor motrice

jocuri ce vizează dezvoltarea psihică – acestea se pot clasifica în:

jocuri senzoriale ce vizează, în principal dezvoltarea sensibilității. Se pot
organiza jocuri diferite pentru:

dezvoltarea sensibilității auditive;

dezvoltarea sensibilității tactile și chinestezice;

dezvoltarea sensibilității vizuale;

dezvoltarea sensibilității gustativ – olfactive.

jocuri intelectuale care, la rândul lor, se pot diferenția în:

jocuri vizând precizarea, îmbogățirea cunoștințelor (jocuri cognitive);

jocuri de dezvoltare a capacității de comunicare orală sau scrisă;

jocuri de exersare a pronunției corecte;

jocuri de atenție și orientare spațială;

jocuri de dezvoltare a memoriei;

jocuri de dezvoltare a gândirii;

jocuri de dezvoltare a perspicacității;

jocuri pentru dezvoltarea imaginației și creativității;

jocuri pentru stimularea inhibiției voluntare și a capacității de autocontrol;

jocuri de expresie afectivă.

După sarcina didactică urmărită cu prioritate, jocurile didactice se împart în:

jocuri pentru fixarea și sistematizarea cunoștințelor;

jocuri de verificare și evaluare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor;

jocuri de transmitere și însușire de noi cunoștințe, care se folosesc numai în cazuri deosebite.

După conținut, jocurile didactice se pot grupa în:

jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător;

jocuri didactice pentru educarea limbajului – ce pot fi jocuri fonetice, lexical – semantice, gramaticale;

jocuri didactice cu conținut geografic, jocuri logico – geografice;

jocuri pentru însușirea unor norme de comportament civilizat, formarea unor deprinderi și obișnuințe de conduită morală, de circulație rutieră.

După prezența sau absența materialului didactic, deosebim:

jocuri cu material didactic natural sau confecționat: jucării, jocuri de masă, imagini, diafilme, diapozitive, obiecte de uz casnic sau personal, mozaicuri, materiale din natură (conuri de brad, ghinde, castane, frunze, flori, scoici) ș.a.

jocuri fără material didactic.

După locul pe care-l ocupă în activitate, jocurile didactice pot fi:

jocuri organizate ca activitate de sine stătătoare;

jocuri integrate în activitate, ca momente ale acesteia sau în completarea ei.

Învățământul nu se rezumă la o simplă asimilare de cunoștințe, ci el trebuie să vizeze formarea unui anumit mod de a gândi printr-un antrenament permanent al gândirii.

Consider că jocul didactic este mijlocul potrivit ales în vederea dezvoltării personalității multilaterale a copiilor și a unei funcționări optime din punct de vedere psiho-social a acestora.

Jocul didactic geografic oferă preșcolarilor numeroase și variate ocazii de depășire a stadiului de concret și face mai ușoară și plăcută „urcarea” către general și abstract!

În timpul jocului copiii dovedesc inițiativă și inventivitate, jocul le permite mai multă independență și libertate de acțiune.

De asemenea, în timpul jocului didactic se stabilesc relații între copii, urmărindu-se instaurarea unui climat favorabil conlucrării fructuoase între copii în vederea rezolvării cu succes a sarcinilor de joc, crearea unei tonalități afective pozitive de înțelegere și exigență în respectarea regulilor și stimularea dorinței copiilor de a-și aduce propria contribuție la reușita jocului.

Capitolul IV. Jocul didactic geografic in activitatile cu prescolarii

4.1.Importanța cunoașterii mediului înconjurător in cadrul Domeniului Stiinte în grădinița de copii

       Mediul înconjurător în care copiii își desfășoară activitatea, prin variatele lui aspecte, constituie un prilej permanent de influențare asupra personalității acestora.

       Mediul ambiant oferă copilului posibilitatea de a veni mereu în contact cu ceva nou pentru el, care îi stârnește curiozitatea, dorința de a-l cunoaște si din contactul cu obiectele și jucăriile sale, cu lucrurile personale și cele ale adulților, apar diferite întrebări din care rezultă că preșcolarul se interesează de denumirea, calitățile sau proveniența lor. Adulții în familie, cât și educatoarele la grădiniță, trebuie să satisfacă aceste interese. Prin răspunsul dat se transmit atât cunoștințele solicitate de copil cât și cuvintele cu privire la atitudinea pe care trebuie să o aibă copilul față de fiecare lucru sau ființă, deci concomitent cu transmiterea de cunoștințe, se formează copilului o atitudine corespunzătoare, un anumit mod de comportare.

       Asa se înlesnește cunoașterea treptată a mediului înconjurător, ca și integrarea din ce în ce mai corectă a copilului în acest mediu, iar noile cunoștințe dobândite devin un îndreptar prețios al acțiunilor întreprinse ulterior.

       Curiozitatea pe care copiii o manifestă față de fenomenele naturii trebuie menținută și transformată într-o puternică dorință de a o cunoaște și înțelege din ce în ce mai bine. Observarea sistematică a dezvoltării și schimbării în timp a plantelor, a creșterii și îngrijirii animalelor, educă atenția, spiritul de observație deprinderea de a sesiza schimbările din natură și dorința de a cunoaște cauzele acestora. Noile cunoștințe transmise copiilor cu prilejul observării diferitelor fenomene ale naturii sunt înțelese și memorate cu multă ușurință.

       Răspunzând la întrebările preșcolarilor, educatoarea trebuie să le explice fenomenele respective în raport cu capacitatea lor de înțelegere incat orizontul de cunoaștere al copiilor se îmbogățește treptat, ceea ce permite să înțeleagă că plantele și animalele au nevoie de anumite condiții de dezvoltare ( hrană, căldură, lumină, adăpost ),că trebuie îngrijite de om; sau că fiecare fenomen este rezultatul unei cauze, că fenomenele sunt legate între ele și depind unele de altele.

       Ințelegerea treptată, pe baza cunoștințelor transmise de educatoare, a fenomenelor naturii, a interdependentei dintre ele ,a cauzelor care le-au provocat contribuie din plin la însușirea de către copii a unor elemente științifice despre natură.

       Observarea sistematică a naturii de către copii, sub îndrumarea educatoarei contribuie la îmbogățirea cunoștințelor lor, la înțelegerea adecvată a fenomenelor naturii, la dezvoltarea spiritului de observație, a gândirii și limbajului. Observând natura, copiii pot, de asemenea, sub îndrumarea adultului să sesizeze frumusețile ei și să o îndrăgească si asa li se educă simțul estetic, sentimentul de admirație, de dragoste și mândrie pentru bogățiile și frumusețile naturii patriei noastre.

       Mediul înconjurător oferă copiilor și alte posibilități de cunoaștere: de cunoașterea muncii oamenilor, a diferitelor meserii, a rezultatelor activității umane în diferite domenii. Insușindu-si noi cunoștințe despre aceste aspecte ale vieții sociale, copiii își lărgesc orizontul, își dezvoltă interesul pentru cunoașterea activității omului, li se educă dragostea și respectul față de om și de rezultatele muncii lui.

       Un alt aspect al vieții sociale care place mult copiilor și care le dă posibilitatea să trăiască sentimente puternice contribuind din plin la educarea dragostei față de poporul nostru, față de datinile și obiceiurile românilor, față de sărbătorile naționale astfel educatoarea transmite copiilor cunoștințe despre ceea ce reprezintă fiecare eveniment, motivele pentru care este sărbătorit.

Învățământul actual înclină balanța de la informativ spre formativ, de la cantitate spre calitatea cunoștințelor, permite instituției pregătirea și formarea noilor generații de tineri potrivite unor nevoi sociale specifice, legate de economia de piață, de noile tipuri de profesionalizare.

Accentul se pune deci, nu pe „cât” se învață ci pe „cum” se învață, așa cum remarca Alvin Foffer – „analfabetul de mâine nu va fi cel care nu va ști să citească ci va fi cel care nu a învățat cum să învețe”, se pune deci accent pe însușirea instrumentelor de lucru, inclusiv a tehnicilor de informare, urmărind cultivarea la copii a stilului de muncă independent.

Piaget socotește că „învățarea este o relație între individ și mediul înconjurător adică o adaptare iar inteligența este instrumentul cel mai perfecționat al adaptării.”

Pentru o reușită deplină este necesar ca preșcolarul să trăiască experiența de cunoaștere, să se angajeze în procesul cunoașterii să se implice în acest proces, să participe cu mult interes pentru a cunoaște cât mai mult din tainele naturii, din viața plantelor, animalelor, fenomenlor din natură, cât și contribuită omului la protecția mediului înconjurător.

Cunoașterea mediului înconjurător de către copiii preșcolari reprezintă o importanță deosebită în dezvoltarea multilaterală, precum și o sarcină de bază a procesului instructiv – educativ desfășurat în grădinița de copii, iar acest lucru se poate realiza forte bine cu ajutorul jocurilor didactice

Pentru aceasta am încercat să pun accent pe valoarea educativă a jocurilor didactice, formarea unui comportament pozitiv pentru mediul înconjurător.

Prin joc se poate forma cu ușurință o concepție științifică despre lume și viață, copilul devenind participant activ la propria instruire.

Jocuri didactice desfasurate in cadrul Domeniului Stiinte

Trenulețul

Scopul: sistematizarea cunoștințelor acumulate în cadrul unei lecții ( sau al unui capitol în orele de recapitulare);

Materiale: stegulețe ce marchează gările ce trebuie parcurse, fișe cu întrebări, exerciții, scheme lacunare, buline de diverse culori (în funcție de stegulețul gării în care s-a dat răspunsul corect); fișe de dezvoltare pentru elevii care nu au dat răspunsurile exacte;

Mod de desfășurare:

Copiii circulă prin clasă sub formă de trenuleț – din loc în loc sunt plasate bilețele pe care călătorii în ordinea sosirii „în gară” le iau și răspund .

Gările sunt marcate prin stegulețe numerotate crescător (sau după ordinea literelor din alfabet ). Dacă elevul care urma să răspundă a trecut cu bine proba, rămâne în tren, dacă nu coboară la stația respectivă (ia loc în bancă și are de lucrat o fișă prin care să își completeze lacunele sau să exerseze ceea ce nu stăpânește încă). Următorul elev din tren are datoria să preia sarcina de pe bilet și s-o rezolve sau să răspundă corect. Trenul pleacă spre altă gară numai după ce sarcina a fost rezolvată cu succes. După un răspuns corect, elevul poate lua în tren o bulină de pe masă – la final se vor acorda calificative elevilor care au acumulat cele mai multe buline.

Copiii au fost încântați de ideea de performanță și competiție – cine rămâne în tren până la fianalul jocului și primește cele ami multe buline ce se transformă în notă, dar și de ideea de mișcare, de urmare a unui traseu prestabilit. Rezultatele au fost mulțumitoare în măsura în care din totalul de elevi prezenți au continuat cursa un procent de 67% , restul rămânând în „gară” pentru recuperarea și aprofundarea cunoștințelor.

GUSTĂ ȘI GHICEȘTE!

SCOP: verificarea cunoștințelor despre fructele și legumele de toamnă; dezvoltarea sensibilității gustative.

CONȚINUTUL JOCULUI: cunoștințe despre fructe și legume de toamnă: formă, mărime, culoare,gust,miros și importanța pentru sănătatea omului.

SARCINA DIDACTICĂ: copiii trebuie să identifice fructele și legumele de toamnă,tăiate,să le descrie și să ghicească denumirea acestora.

REGULILE JOCULUI:

Coșulețul cu fructe și legume, tăiate și amestecate, trece de la un copil la altul pe versurile: „Iată ți-am adus mâncare/Spune-mi cum se chemă oare?”. Copilul în dreptul căruia s-a oprit coșulețul la recitarea versurilor , va gusta și descrie fructul sau leguma aleasă și întreabă „Foaie verde lemn uscat /Spune-mi te rog ce-am gustat?”.

Copiii formulează ghicitori despre legume și fructe folosind jetoanele primite.

Răspunsurile corecte vor fi formulate în propoziții fiind apreciate prin stimulente – imagine simbol.

Răspunsurile greșite vor fi sancționate cu o pedeapsă hazlie.

ELEMENTE DE JOC: folosirea versurilor, moment de așteptare, ghicitori, confirmarea răspunsurilor corecte și incorecte prin stimulente.

VARIANTE:

Copilul gustă, descrie și solicită recunoașterea fructului sau a legumei alese.

Copiii aleg un jeton pe baza căruia formulează o ghicitoare, așezând imaginile la grupa din care face parte(grupa fructelor , legumelor).

ÎN CE ANOTIMP?

SCOPUL JOCULUI: consolidarea cunoștințelor despre caracteristicile celor 4 anotimpuri,dezvoltarea capacității de a sesiza legăturile dintre fenomene ale naturii și viața plantelor, animalelor, activitatea omului.

CONȚINUTUL JOCULUI: cunoștințe despre cele 4 anotimpuri, relațiile dintre fenomenele ce au loc în natură, viața animalelor, plantelor și munca oamenilor.

SARCINA DIDACTICĂ:

Completarea celor 4 tablouri, reprezentând anotimpurile cu elemente specifice naturii și muncii omului;

Descoperirea elementelor ce nu corespund anotimpului respectiv.

REGULILE JOCULUI:

Jocul se desfășoară pe 4 echipe, fiecare reprezentând un anotimp printr-o culoare simbol.

Fiecare echipă primește un număr de 10 jetoane ce conțin imagini cu aspecte, fenomene specifice anotimpului reprezentat dar și 2-3 imagini despre alte anotimpuri;

Fiecare echipă completează tabloul anotimpului reprezentat într-un timp limitat, motivând așezarea imaginilor corecte;

Imaginile necorespunzătoare tabloului sunt descrise și cerute de echipa la care se potrivesc;

Nu se admit răspunsurile în cor, fiecare echipă își desemnează un reprezentant;

Membrii unei echipe au voie să se consulte;

Câștigă echipa care completează cel mai repede tabloul.

ELEMENTE DE JOC:

Limitarea timpului pentru completarea tabloului prin clinchetul unui clopoțel;

Folosirea culorii simbol pentru anotimpul reprezentat: alb – iarna, verde – primăvara, galben – vara, ruginiu – toamna;

Mișcare pentru preluarea jetonului;

VARIANTE:

Copiii completează tabloul cu imaginile corespunzătoare anotimpului pe care îl reprezintă, motivând alegerea făcută. Se descriu jetoanele necorespunzătoare argumentând nepotrivirea acestora în tablou și prin întrebarea „În ce anotimp?” cere echipelor recunoașterea și solicitarea jetonului potrivit.

Se prezintă mai multe imagini cu aspecte specifice celor 4 anotimpuri. Educatoarea descrie un anotimp folosindu-se de o ghicitoare, un cântec, o poezie iar copiii trebuie să recunoască, să aleagă, să descrie imginile potrivite, grupându-le pe anotimpuri la panou.

PRIN CE SE ASEAMĂNĂ?

SCOPUL: consolidarea cunoștințelor referitoare la caracteristicile înfățișării, a hranei animalelor și a foloaselor aduse de ele; dezvoltarea capacității de a efectua clasificări pe baza unui criteriu dat.

CONȚINUTUL JOCULUI: cunoștințe referitoare la animalele domestice și sălbatice: mediul de viață, înfățișare, hrană, foloase.

SARCINA DIDACTICĂ: copiii trebuie să identifice cu ajutorul unor imagini animale domestice și sălbatice, să găsească elemente caracteristice acestora, clasificându-le după un criteriu dat.

REGULILE JOCULUI:

Copilul desemnat alege imaginea animalului preferat, identifică, descrie și stabilește o caracteristică specifică(gheare, copite, blană, coadă, coarne etc.);

Răspunsurile trebuie să fie formulate în propoziții;

Educatoarea enunță un criteriu de asemănare pentru un grup de animale iar copiii trebuie le denumească alegând imaginea corespunzătoare pentru a fi afișată la panou;

Răspunsurile corecte sunt recompesate printr-un medalion cu animalul preferat;

Răspunsurile greșite vor fi sancționate cu o pedeapsă hazlie adecvată temei(onomatopee, diferite mișcări specifice animalelor).

ELEMENTE DE JOC:

Folosirea unei baghete magice pentru nominalizarea copilului;

Folosirea unor semne distinctive(medalioane)

Interpretarea de roluri;

VARIANTE:

Copilul desemnat cu bagheta magică alege un jeton, identifică animalul, descrie sumar și stabilește o caracteristică, așezând imaginea pe panou;

Educatoarea propune să clasifice animalele după un element comun: înfățișare, mediu de viață, hrana, foloase.

CE ÎMI TREBUIE?

SCOPUL JOCULUI: sistematizarea cunoștințelor despre meserii și uneltele necesare practicării lor; educarea capacității de a efectua asocieri

CONȚINUTUL JOCULUI: cunoștințe cu privire la anumite meserii/ profesii, uneltele necesare practicării lor, utilitatea acestora.

SARCINA DIDACTICĂ: să selecteze jetoane cu unelte, ustensile specifice unei meserii; stabilirea legăturii între unelte, materiale, produse, acțiuni și denumirea profesionistului care le folosește sau le produce

REGULILE JOCULUI:

Copiii sunt împărțiți în 4 echipe, reprezentate printr-o costumație adecvată: bucătar – bonetă, medic – stetoscop, croitor – centimetru, constructor – cască;

Se distribuie fiecărei echipe un număr de 7-8 jetoane ce conțin imagini cu diferite unelte;

Fiecare echipă trebuie să obțină uneltele necesare meseriei pe care o reprezintă prin întrebarea: „Ce îmi trebuie?”;

După răspunsul la întrebare se descrie imaginea, motivând răspunsul;

Membrii unei echipe au voie să se consulte;

Câștigă echipa care obține cel mai repede jetoanele cu unelte specifice meseriei;

Răspunsurile trebuie să fie formulate în propoziții corecte;

ELEMENTE DE JOC:

Costumație adecvată;

Interpretare de roluri;

Manipularea materialului didactic: jetoane;

Mimarea unei acțiuni specifice;

Mișcarea.

VARIANTE:

Echipa desemnează un reprezentant care se deplasează la celelalte echipe pentru a-și găsi uneltele necesare și să motiveze alegerea făcută;

Se stabilește o acțiune caracteristică unei profesii și copiii identifică meseria și uneltele necesare, mimând acțiunea respectivă.

GHICEȘTE DIN CE ESTE FĂCUT?

SCOPUL JOCULUI: precizarea și sistematizarea cunoștințelor copiilor cu privire la unele materiale utilizate în confecționarea obiectelor; educarea grijii copiilor în mânuirea obiectelor fragile și a spiritului de ordine.

CONȚINUTUL JOCULUI: cunoștințe despre materiale utilizate în confecționarea obiectelor: lemn, sticlă, material plastic, metal, hârtie, pânză, lână, mătase etc.

SARCINA DIDACTICĂ: recunoașterea după pipăit a obiectelor, denumirea acestora și precizarea materialului din care sunt făcute; clasificarea obiectelor după materialul din care sunt confecționate.

REGULILE JOCULUI:

Recunoașterea obiectelor se va face numai după pipăit și sunetul ce-l produce prin lovire;

Răspunsurile să fie formulate în propoziții;

Se recompensează răspunsurile corecte prin stimulente confecționate din materialele folosite în activitate: fluturași din mătase, stegulețe din hârtie, medalioane colorate din plastic;

Manipularea obiectelor fragile să se facă numai la semnalul educatoarei.

ELEMENTE DE JOC:

Elemente de mișcare;

Moment de așteptare;

Valorificarea de semne distinctive;

Prezența semnalelor sonore;

Limitarea timpului de răspuns.

VARIANTE:

Copii inched ochii, un copil scoate un obiect din sac, produce un zgomot prin lovirea lui cu un bețișor, îl introduce în sac și pune întrebarea :” Ghicește ce am lovit și din ce este făcut?”

Copiii stau cu mâinile la spate și conducătorul jocului le pune în mâinile lor câte un obiect solicitând să-l recunoască după pipăit.

ȘTIȚI CÂND?

SCOPUL JOCULUI: consolidarea cunoștințelor referitoare la reprezentările de timp și acțiunile efectuate în cursul unei zile.

CONȚINUTUL JOCULUI: cunoștințe cu privire la reprezentările de timp: ziua, noaptea, dimineața, amiaza, seara și acțiuni specifice acestor momente ale zilei;

SARCINA DIDACTICĂ: copiii trebuie să descrie acțiunea care se desfășoară pe o imagine, să precizeze momentul din zi în care se efectuează acțiunea.

REGULILE JOCULUI:

Copilul care primește ilustrația o arată tuturor copiilor din grupă;

Membrii grupului pun în cor întrebarea: “Știi când se întâmplă?”

Răspunde numai copilul solicitat;

ELEMENTE DE JOC:

Mânuirea obiectelor;

Imitarea acțiunilor;

Aplauza;

Recompense;

Pedepse hazlii pentru greșeli.

VARIANTE:

Se execută acțiunea specifică unui moment al zilei având la dispoziție și obiectul adecvat: pieptene, periuța de dinți, prosop, lingură,furculiță etc. Copiii sunt solicitați să identifice obiectul corespunzător acțiunii și să precizeze în ce moment al zilei se petrece acțiunea.

Educatoarea adresează întrebări cu privire la acțiunile discutate:

Când se duc copiii la grădiniță?

Știți când se spală pe dinți copiii?

Când iau copiii micul dejun, prânz, cina?

Toate aceste variante de jocuri didactice utilizate in cadrul activitatilor cu copiii au avut un real succes, fiind placute, antrenante si datorita lor cunostintele vizate au fost retinute, intelese si aplicate in cadrul jocului. Copiii apreciaza si solicita astfel de activitati in care jucandu-se devin mai bogati in cunostinte, mai atenti, mai sociabili, mai flexibili fata de ceilalti, mai curiosi si dornici de noi descoperiri, ceea ce in activitati unde se folosesc alte metode nu se intampla.

Astfel jocul didactic este o metoda agreata atat de educatoare cat si de copii, fiecare indeplinindu-si scopul, educatoarea de a transmite informatii, iar copiii de a se juca.