Rolul Jocului Didactic In Formarea Personalitatii Scolarului Mic

PLANUL LUCRĂRII

ARGUMENT

CAPITOLUL I

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Conceptul de joc.

Funcțiile jocului.

Clasificări ale jocurilor.

Rolul, importanța și valoarea jocului didactic.

Cerințe metodice în utilizarea jocului didactic în învățământul primar.

CAPITOLUL II

VALENȚELE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC

Implicațiile jocului didactic în formarea personalității elevilor.

Îndrumarea jocului didactic.

Jocul și stadiile dezvoltării inteligenței.

Metode de cunoaștere a personalității școlarului mic.

Caracteristicile personalității la vârstă școlară mică.

CAPITOLUL III

CERCETAREA EXPERIMENTALĂ

,,ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII ȘCOLARILOR ”

3.1 Formularea ipotezei și a obiectivelor cercetării.

3.2 Metodologia cercetării.

3.2.1 Organizarea și desfășurarea cercetării.

3.2.2 Analiza ,prelucrarea și interpretarea datelor.

3.2.3 Concluziile cercetării.

ARGUMENT

MOTTO

,, Lăsați jocul copiilor, poveștile, florile, surâsul. Nu le aglomerați bulevardele copilăriei cu semafoare de direcție’’

(Valeriu Sârbu-Poeme banale)

Jocul este forma de activitate dominantă în copilărie, dar nu trebuie să lipsească de-a lungul întregii vieți. Este necesară dezvoltarea dezvoltarea laturii ludice a personalității pentru a putea privi soluțiile problemelor cu fantezie și inventivitate.

Am abordat tema ,,Rolul jocului didactic în formarea personalității școlarului mic’’ deoarece consider că metoda cea mai plăcută și mai eficientă în clasele mici este jocul didactic, iar pe parcursul lucrării am ținut să argumentez acest lucru atât în plan teoretic , cât și în plan practic.

Jocurile didactice la clasa pregătitoare la care am predat în anul înscrierii în vederea obținerii gradului didactic I, m-au ajutat foarte mult să fac trecerea de la grădiniță la școală, am asigurat un randament sporit față de celelalte modalități de lucru folosite în activitatea de învățare, și am descoperit că prin joc, copiii învață cu mare plăcere.

Consider că tema lucrării este deosebit de importantă, deoarece cunoscând personalitatea elevilor îi ajutăm să devină persoane creative care, confruntându-se cu diferite probleme reale, pot găsi rapid calea de rezolvare a acestora. Mi-am ales această temă în ideea de a experimenta integrarea copiilor în procesul instructiv-educativ, dar și prezentarea aspectelor metodice , a strategiilor didactice de predare-învățare.Idealul educațional al școlii este dezvoltarea armonioasă a individualității umane, formarea competențelor și aptitudinilor în vederea dezvoltării personalității creative și autonome.

Activitatea cu extraordinar impact formator, jocul determină dezvăluirea universului specific vârstelor mici, reprezentările, imaginația, sentimentele declanșate de joc compun ca un puzzle personalitatea copilului.

Normele didactice impun respectarea principiului adaptării conținuturilor învățării la particularitățile de vârstă ale celui educat. Jocul este prezent în mediul instituțional al grădiniței și școlii.

Jocul, alături de învățare, muncă și creație, este una dintre activitățile umane fundamentale. Jocul este activitatea conștientizată de copil și tratată ca atare, neputând să o confunde cu celelalte activități umane. S-a constatat că efortul depus de copil în joc este la fel ca cel depus de adult în muncă. Nu trebuie perceput jocul ca o activitate neserioasă, lipsită de importanță, deoarece pentru copil jocul este activitatea dominantă ,prin care el construiește lumea, o apropie, o analizează și caută să o înțeleagă, prin care acționează și scoate la iveală sentimente și idei pe care le avea interiorizate. Astfel jocul îl introduce pe cel care-l practică în specificitatea lumii imaginare create de jucătorul respectiv.Scopul jocului este acțiunea însăși, capabilă să-i satisfacă jucătorului imediat dorințele sau aspirațiile proprii. Prin atingerea unui anumit scop, se restabilește echilibrul vieții psihice și stimulează funcționalitatea de ansamblu a acesteia.

Jocul este activitatea specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface nevoile imediat după dorințele proprii, acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o creează. Jocul are o semnificație funcțională esențială și nu este un simplu amuzament.El formează, dezvoltă și restructurează întreaga viață psihică a copilului. Prin joc copiii își dezvoltă percepțiile, reprezentările, creativitatea, își amplifică posibilitățile memoriei, își formează însușirile voinței, perseverența, stăpânirea de sine.Tot prin joc sunt modelate trăsăturile de personalitate, respectul față de ceilalți, responsabilitatea, cinstea, curajul. Astfel, psihologul Ursula Șchiopu consideră că,, jocul stimulează creșterea capacității de a trăi din plin cu pasiune fiecare moment, organizând tensiunea proprie acțiunilor cu finalitate realizată, având funcția de mare și complexă școală a vieții’’.

Jocul este o școală deschisă, cu un program tot atât de bogat precum viața însăși. Prin joc viitorul este anticipat și pregătit. Se apreciază chiar că jocul îndeplinește în viața copilului de 6-7 ani același rol ca și munca la adulți. Este forma specifică în care copilul își asimilează munca și se dezvoltă. Este suficient să amintim concentrarea copilului în joc, precum și gravitatea cu care el urmărește respectarea unor reguli ,sau lupta în care se angajează pentru a câștiga.Copiii se joacă pentru a câștiga.Jocul este o formă de activitate bine gândită, necesară procesului educației, este o activitate prin care conținutul, forma și funcționalitatea sa specifică nu se confundă cu nici o altă formă de activitate instructiv-educativă, motiv pentru care nu poate fi suplinită și nici nu este in măsură să suplinească pe una ditre ele. Pentru a înțelege specificul jocului ca formă de activitate instructiv-educativă, trebuie să cunoaștem și celelalte sensuri ce i se atribuie jocului, cum ar fi: activitate specific umană, activitate dominantă la vârsta preșcolară și școlară, factor hotărâtor în viața copilului școlar. Aceste sensuri indică, prin poziția jocului în raport didactic cu celelalte forme de activitate specifice omului , rolul jocului in procesul educației. Jocul este o activitate specific umană pentru că numai oamenii îl practică în adevăratul sens al cuvântului. Este una dintre variatele activități desfășurate de om, fiind în strânsă legătură cu acestea.Este determinat de celelalte activități cum ar fi învățarea, munca, dar în același timp este puternic implicat în acestea.

Învățarea, munca și creația includ elemente de joc și în același timp, jocul este purtătorul unor importante elemente psihologice de esență neludică ale celorlalte activități specific umane. Jocul este elementul care face ca trecerea de la grădiniță la școală să nu fie percepută de copil ca un ,,șoc’’ci ca o continuare firească a activităților desfășurate în cadrul grădiniței, doar cu un grad de dificultate mai ridicat.Grădinița și școala trebuie să-și reconsidere întreaga problematică a activității sale, luând în considerare transformarea semnificativă a muncii, din simplul mijloc de asigurare a existenței, în activitate creatoare de împlinire și desăvârșire umană, de dezvoltare a aptitudinilor și de perfecționare a personalității.

Jocul didactic este o specie de joc care îmbină armonios elementul instructiv-educativ cu cel distractiv. Termenul,, didactic’’ asociat jocului accentuează componența instructivă a activității și scoate în evidență că acesta este organizat în vederea obținerii unor finalități de natură informativă și formativă specifică procesului de învățământ.

Jocul didactic dezvoltă următoarele procese psihice:

-gândirea cu operațiile ei: analiza, sinteza, abstractizarea, generalizarea;

-memoria;

-atenția și spiritul de observație;

-limbajul;

-imaginația;

-voința.

Toate aceste elemente au menirea de a netezi calea pentru formarea noțiunilor, judecăților, a raționamentelor, și înzestrează copilul cu un limbaj adecvat, capabil să exprime relațiile dintre obiectele lumii înconjurătoare.

Comenius prefigura în lucrările pedagogice, cu mulți ani în urmă importanța jocului susținând că acesta este,, ideal pentru educație’’.

Micșorarea spațiului de joacă din afara casei( terenul de joacă, parcul, etc), dar și a celui din interiorul casei, mutarea interesului spre vizionarea emisiunilor de la televizor ,spre jocurile pe computer, reduc dramatic probabilitatea preocupării pentru joc, în special pentru jocul de mișcare. Jocul desfășurat corect influiențează pozitiv pe viitorul matur: acesta se deprinde cu satisfacția, cu demnitatea înfrângerii. Se declanșează mecanismul propice cultivării unor calități morale: spiritul de sacrificiu, curajul, perseverența. Analizând mai atent jocul, se poate identifica contribuția lui la educarea voinței, a stapânirii de sine. Multe jocuri dezvoltă acuitatea vizuală, auzul, contribuie le evidențierea spiritului de observație, dar reprezintă și un mijloc folositor de dezvoltare fizică, înlăturând efectele sedentarismului prin solicitarea organismului.

Jocul este determinant și determinat de particularitățile de vârstă.El stimulează interesul , curiozitatea elevilor, dar este integrat în activitatea didactică pentru funcțiile formative.

Prin joc copilul transpune realitatea obiectivă, nu printr-o reproducere identică, ci transfigurată. Se stimulează astfel funcțiile intelectuale.Copilul învață prin joc să-și stăpânească emoțiile, reacționează pozitiv, dar și negativ.,,Găsește’’ prin participarea la joc o recompensă. Se modelează în acest mod procesele afectiv-emoționale.

Latura volițională este puternic implicată în joc. Elevul este total convins că trebuie să contribuie la redarea , la întruchiparea unui ,,rol’’ pe care-l modelează cu multă convingere. Jocul cultivă în mod evident funcția de comunicare: copilul învață să trăiască împreună cu ceilalți, să acționeze.

Specific activității didactice, jocul didactic îmbogățește cunoștințele elevilor, declanșează capacități mentale, asigură participarea activă a elevului la lecție, la multe activități. Debutul în școlaritate impune adoptarea unei strategii prin care se păstrează un raport echitabil între activitățile didactice propru-zise și joc, de aici importanța jocului didactic prin care orice conținut specific unei discipline poate deveni ,,un joc’’ dacă raportat la conținut:

se atinge un scop;

se realizează o sarcină didactică într-un mod accesibil, atractiv;

se formulează reguli de joc, dar se împart și recompense

În general , jocurile implică o întrecere între componenții unor echipe sau intre echipe ,și determină o ierarhie. Jocul devine un instrument de învățare a regulilor, care pun stăpânire pe toate comportamentele copilului. Chateau sublinia ideea că jocul este un teren pe care copilul își dezvoltă personalitatea și forța sa, el vede calea de afirmare a personalității și nevoia profundă a sufletului copilului pentru ordine.

S-a constatat că între jocurile preșcolarilor și ale școlarilor mici există o continuitate , ele se vor manifesta și la școlarul mic, dar se vor imprima cu o serie de caracteristici noi. Astfel se vor găsi jocurile cu subiect și roluri, de construcție cu roluri.

Jocurile cu subiect și roluri păstrează până târziu funcții simbolistice importante.În jocul cu subiect și roluri se evidențiază experiența de viață a copilului, preocuparea lui pentru relațiile părinților, pentru relațiile dintre copii și adulți. Prin structura și disponibilitățile angajate, jocul cu roluri are un puternic caracter formativ cu urmări asupra intregii personalități infantile.

Prin îmbinarea specifică a activității de învățare cu jocul, copilul dobândește mai ușor unele noțiuni.De aceea , elementele de joc sunt incluse, atunci când este posibil și necesar, în structura lecțiilor, mai ales la clasa I.

Numeroase studii privind rolul jocului în structurarea personalității școlarului la clasele mici subliniază faptul că, în procesul desfășurării lui, se creează condiții pentru stabilirea și aprofundarea relațiilor dintre copii, pentru aprecierea posibilităților partenerilor și a celor proprii.Jocul social( cu reguli) este caracteristic pentru copiii de vârstă mică.Copiii care nu învață să se joace după reguli sunt de obicei criticați sau excluși din joc , până învață să se joace ca și alții. Atitudinea față de joc, necesitatea regulilor alături de plăcerea dată de activitatea ludică,pot avea efecte importante asupra comportamentului.

Jocul are rol terapeutic pentru copiii care nu au dezvoltat spiritul de inițiativă și nu au curajul de a intra în competiție. Prin joc se eliberează de vechiul copil timid și intră cu toate forțele în dinamismul jocului de rol. Prin joc se întăresc voința și atenția. Copilul poate deveni perseverent și se poate concentra mai mult ,și fără prea mare efort, stimulându-i creativitatea.

Prin activitatea de joc, copiii:

desfășoară o activitate în sensul identității personale;

rezolvă probleme de viață, din mediul înconjurător, fizic și social;

experimentează posibilități de adaptare ;

creează soluții noi , exprimă experiențele lor în simboluri , ceea ce îi va ajuta să gândească mai puțin abstractizat;

Comunică cu ceilalți, se exprimă plastic, învață semnele nonverbale;

Folosește obiectele din jur, deci învață utilitatea lucrurilor.

Jocul este o activitate hotărâtoare pentru dezvoltarea psihică a copilului.Prin joc se dezvoltă procesele psihice de reflectare directă a realității.Temperamentul, latura dinamico-energetică a personalității, derivă dintr-un anumit tip de sistem nervos.În școlaritatea mică, copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentală: preponderant colerici sau flegmatici, preponderant sangvinici sau melancolici. Mica școlaritate este perioada în care începe structurarea personalității, organizarea trăsăturilor caracteriale, conturarea unor trăsături dominante.

Învățătorul este cel care trebuie să creeze un cadru adecvat, în care copiii găsesc cel mai bun climat psihologic și social de manifestare și dezvoltare a propriei personalități.Antrenat în joc, în calitate de coparticipant la propria formare, copilul este sprijinit să dobândească metodele și căile accesibile lui de cunoaștere.

Jocul rămâne pentru micul școlar, un mijloc important de antrenare a capacităților intelectuale și de dezvoltare armonioasă a personalității sale.

Experiența proprie la catedră, timp de 23 de ani, mi-a întărit convingerea că dezvoltarea personalității copilului asigură pregătirea optimă pentru viață.

Cercetând impactul jocului didactic asupra însușirii corecte a diverselor cunoștințe, am pornit de la următoarea ipoteză: utilizarea jocului didactic în procesul instructiv-educativ, în orice moment al lecției, există posibilitatea sporirii eficienței acesteia,prin angajarea motivației intrinseci,căci jocul are o motivație subiectivă, intrinsecă, pe când învățarea și munca au una extrinsecă.

CAPITOLUL I

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1 CONCEPTUL DE JOC

Jocul este un ansamblu de acțiuni și operații care paralel cu destinderea ,buna dispoziție și bucuria, urmărește obiective de pregătire intelectuală, morală și fizică a copilului.

În literatura pedagogică sunt cunoscute numeroase teorii care încearcă să explice natura jocului punând accentul fie pe factorii biologici,fie pe cei psihologici.

În explicarea jocului, St. Hall a pornit de la legea bio-genetică a lui Haeckel( ,,ontogeneza repetă filogeneza’’) și a susținut că jocul copiilor nu ar fi altceva decât o recapitulare a instinctelor și a formelor primitive de viață.

O altă teorie este aceea a exercițiului pregătitor, elaborat de K. Gross.El considera că acesta ar fi ,, un exercițiu pregătitor’’ pentru viața profesională de mai târziu a adultului, în sensul că ar fi un joc de exersare a ,, predispozițiilor instinctive’’ în scopul maturizării lor. H. Spencer dezvoltă de asemeni teoria surplusului de energie conform căreia jocul ar fi o modalitate de a consuma acest surplus dar această teorie nu explică de ce copilul se joacă atunci când este obosit..Deși este practicat adesea cu mai multă intensitate decât munca, jocul nu obosește, pentru că răspunde cerințelor de afirmare, și de aceea lasă impresia că nu obosește, ci chiar relaxează.

Jocul este cea mai bună introducere în arta de a munci.Nu există granițe între joc și muncă. Școala trebuie să aibă ca funcție generală, prelungirea copilăriei sau cel puțin ocrotirea caracteristicilor ei, nepermisă fiind tendința de a o scurta, de a transforma copilul după modelul adultului.

J.Chateau apreciază că la o vârstă mică, copilul constituie motorul de declanșare a comportamentului ludic și anunță trezirea personalității prin implicațiile determinate de organizarea grupului: regula, ordinea și disciplina de grup. Copilul își arată în joc inteligența, voința, caracterul dominator, într-un cuvânt, personalitatea.

Majoritatea pedagogilor au considerat jocul ca mijloc de instruire și educare a copiilor, mai ales la vârstă școlară mică. Jocul constituie o îmbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv motivaționale.Prin joc copilul își angajează întreg potențialul psihic, își ascute observația, își dezvoltă spiritul de cooperare, de echipă. Jocul este un mijloc de dobândire a cunoștințelor prin acțiune, este o activitate de gândire orientată spre rezolvarea unor probleme ,spre găsirea unor căi în vederea depășirii unor obstacole.

Din punct de vedere pedagogic, jocul este un element de sprijin în educație, mai cu seamă atunci când are ca finalitate dezvoltarea potențialului psiho-motric și socio-afectiv al personalității.

În cadrul jocului, copilul îmbină planul imaginar cu cel real, însă el își dă seama mereu de existența celor două planuri și în mintea lui nu se produce sub acest aspect nici o confuzie. Jocul copiilor poate constitui un teren important de descifrare a capacităților psihologice, inclusiv a celor intelectuale și a trăsăturilor de personalitate.

La vârsta micii școlarități, copilul are o serie de așa-zise ,,nevoi’’-nevoia de mișcare, de a ști, , de a imita, de a se bucura, de relații .Jocul răspunde acestor nevoi firești de activitate de dobândirea experienței, de afirmare prin performanțe a conduitei.

Jocul, indiferent de felul lui de organizare, este subordonat realizării obiectivelor educației. Fiecare moment din jocurile alese de copii sau obligatorii, este valorificat în mod direct de educator pentru a forma copiilor trăsături positive de caracter, însușiri morale înalte, sentimente și deprinderi de comportare. Prin joc elevul se găsește într-o situație de protagonist și nu de simplu spectator, ceea ce corespunde foarte bine dinamismului gândirii, imaginației și vieții lui afective, unei trebuințe interioare de acțiune și afirmare. Prin intermediul jocului se stabilește o relație între gândirea abstractă și jocul concret.

1.2 FUNCȚIILE JOCULUI

Jocul este o activitate specific umană, dominamtă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o creează singur.

Având în vedere această definire a jocului putem desprinde cu ușurintă câteva note caracteristice și definitorii:

Jocul este o activitate specific umană, deoarece numai oamenii îl practică în adevăratul sens al cuvântului.

Jocul este una din variantele activității oamenilor; învățarea, munca și creația nu s-ar realiza în afara jocului după cum acesta nu poate se fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esență neludică ,ale oricărei ocupații specific umane.

Jocul este o activitate conștientă.

Jocul introduce pe cel care-l practică în specificitatea lumii imaginare pe care si-o creează jucătorul respectiv.

Scopul jocului este acțiunea însăși , capabilă să-i satisfacă jucătorului imediat dorințele și propriile aspirații.

Prin atingerea unui asemenea scop, se restabilește echilibrul vieții psihice și se stimulează funcționalitatea de ansamblu a acesteia.

Jocul are un caracter universal , nu este o manifestare în care este o evident luptă a contrariilor, un efort de depășire, având un rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării. Jocul este o realitate permanentă cu mobilitate pe scara vârstelor. El nu lipsește indiferent de vârsta omului doar se remarcă o evoluție a acestuia, în raport cu dezvoltarea personalității umane.

Rolul jocului este complex pentru formarea și comportamentul omului. Astfel jocul înseamnă , în general,, o varietate de specificații: a juca șah, joc didactic, dar și a se juca,, de-a școala’’, ,,a se juca cu viața’’, etc. Jocul poate desemna o activitate cu caracter constructiv, distractivă, plăcută, sau dimpotrivă, joc de hazard, de cărți, etc.

De la o vârstă la alta funcțiile jocului se schimbă. De exemplu, funcția de reflectare și funcția distractivă prezintă grade diferite la copil și adult; funcția motrică se schimbă o dată cu vârsta, iar funcția formativă scade o dată cu depășirea copilăriei.

După I.Cerghit principalele funcții ale jocului sunt:

Funcția de explorare a realității.

Funcția de valorificare a avantajelor dinamicii în grup, a spiritului de cooperare, de participare afectivă și totală la joc, angajând atât elevii timizi cât și pe cei mai slabi

Funcția de întărire a unor calități morale ( răbdare, tenacitate, respect pentru ceilalți, stăpânirea de sine, cinstea, autocontrolul).

J. Piaget considera că jocul, în special cel cu roluri, îndeplinește următoarele funcții:

Funcția de asimilare pe plan cognitiv și afectiv; copilul învață din ceea ce vede în jurul său și apoi folosește în cadrul jocului.

Funcția de adaptare ce se realizează prin asimilarea realului și acomodarea , mai ales prin imitație; adaptarea prin joc este un proces creativ care se realizează prin inteligență.

Funcția formativă dar și informativă, jocul fiind acela ce angajează în totalitate copilul în activitîți psihice.

Funcția de descărcare energetică și de rezolvare a conflictelor afective, de compensare și trăire intensă.

Funcția de socializare a copilului ceea ce se explică prin tendința mereu accentuată a copiilor de a se acomoda la ceilalți, dar și de a se asimila relațiile cu cei din jur și cu el însuși.

Jocul devine activitatea care implică activitatea celuilalt și favorizează apariția unor variate raporturi între copii. Relațiile ce apar între ei depind de : subiectul jocului, de rolurile jocului, poziția copilului în joc( conducător sau lider).Jocul răspunde trebuinței de creație a personalității, dar și a sinelui în raport cu viața și ipostazele ei .

Analiza jocului pune în evidență statutul mintal , cel afectiv, cel de sănătate al copilului , dar și structura experienței și a mediului de viață.

Prin urmare, se poate spune că prin joc are loc o largă expansiune a personalității copilului, realizându-se o absorbție uriașă de experiență și trăire de viață, de interiorizare și de creație, conturare de aspirații, dorințe care se manifestă direct în conduită și reprezintă latura proiectivă a personalității.

Jocul îi permite individului să-și manifeste personalitatea , să urmeze pentru un moment linia interesului său , atunci când nu o poate face prin alte activități. Este bine cunoscut că acel copil care nu se joacă rămâne sarac din punct de vedere afectiv, al întregii dezvoltări a personalității.

Psihologul Ursula Șchiopu în lucrarea ,, Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor ‘’ stabilește funcțiile jocului precizând că acestea se pot grupa în funcții esențiale, secundare și marginale.

Funcțiile esențiale ale jocului sunt următoarele:

Funcția de cunoaștere care se exprimă în asimilarea practică și mentală a caracteristicilor lumii și vieții;

Funcția formativ-educativă exprimată în faptul că jocul constituie o școală a educației, a conduitei, a gesturilor, a imaginației. Jocul educă atenția, abilitățile și capacitățile fizice, trăsăturile de caracter( perseverența, spiritul de ordine), trăsături legate de atitudinea față de colectiv (corectitudinea , spiritual de competiție, de dreptate, sociabilitatea), modelează conduita.

Funcția de exercitare complexă ,stimulativă a mișcărilor, concretizată în contribuția activă pe care jocul o are la creșterea și dezvoltarea complexă. Aceasta apare ca funcție principală în jocurile de mișcare, jocurile sportive, de competiție și ca funcție secundară în jocurile simple de mânuire , proprii copiilor mici. În perioada copilăriei și tinereții este o funcție principală, devenind pe urmă marginală.

Printre funcțiile secundare ale jocului se înscriu următoarele:

Funcția de echilibru și tonificare, prin caracterul activ și compensator pe care-l întreține jocul față de activitățile cu caracter tensional.

Funcția proiectivă.

Funcția distractivă.

Ca funcție marginală este precizată funcția terapeutică ce se manifestă cu succes în cazuri maladive.

Jocurile constituie o școală a energiei, a educației, a gesturilor, a imaginației, a conduitei, dar în același sens educă atenția, abilitățile și capacitățile fizice și intelectuale, spiritul de dreptate, corectitudinea, promptitudinea.Deci, așa cum preciza U.Șchiopu funcțiile se consideră că sunt psihologice complexe( de antrenare a dispoziției, atenției, perspicacității); educative( de încorporare de conduite , informații și disponibilități psihice); fizice( de antrenare de capacități fizice); sociale( de dezvoltare a dublei țesături a interrelației de joc – de rol și de control din poziția statutului de copil.

Deci jocul are numeroase funcții: de relaxare, de adaptare la ambianță, de umanizare(căci pregătește copilul pentru viață), de educație social și morală.În plus activitatea ludică cumulează și importante funcții terapeutice.Dar mai presus de toate este o sursă de bucurie și optimism, ancorându-l pe copil în realitate.

1.3 CLASIFICĂRI ALE JOCURILOR

Clasificarea jocurilor a constituit și constituie mereu o preocupare pentru mulți specialiști, cu toate acestea , nu s-a ajuns la o clasificare unanim acceptată, date fiind perspectiva din care au fost investigate și criteriile diferite care au stat la baza diferențierii jocurilor.S-au folosit astfel criterii multiple de clasificare, cum ar fi: conținutul, forma, sarcina urmărită, materialele folosite, și altele.

În lucrarea ,, Probleme ale adaptării școlare –ghid de perfecționare a activității educatoarelor și învățătorilor’’ ,Editura All, București, 1999, autoarea Elvira Crețu realizează următoarea clasificare a jocurilor:

Jocuri în care sunt solicitate funcțiile psiho-fiziologice( senzoriale, motorii, intelectuale)

Jocuri tehnice( productive) care solicită fondul de reprezentări, memoria, motricitatea și care dezvăluie medii de viață( agricole, industrial, meșteșugărești, școală).

Jocuri care exersează relațiile sociale ( de familie, grup școlar)

Jocuri artistice( desen, muzică, arte plastice).

J. Piaget abordează evoluția jocului la copii și realizează o clasificare a jocurilor ,concludentă pentru buna înțelegere a funcțiilor sale:

Jocul –exercițiu- forma cea mai elementară a jocului, prezentă în etapa inteligenței senzorio-motorii și constă în repetarea unei activități însușite anterior pe alte căi pentru plăcerea activității.

Jocul simbolic ( de imaginație) îndeplinește în cea mai mare măsură funcția de adaptare. Permite asimilarea la ,, eu-l’’ copilului, fără constrângeri și sancțiuni , asigură trăirea unor realități transformate după propriile necesități.

Jocul cu reguli apare în stadiul gândirii preoperatorii ( 2-7ani) .Are un rol deosebit în socializarea copilului , deoarece realizează înțelegerea reciprocă prin intermediul cuvântului și al disciplinei.

Jocul de construcție care se dezvoltă pe baza jocului simbolic după vârsta de 6 ani. Jocurile de construcție apar ca jocuri integrate în simbolismul ludic pentru ca mai târziu să devină adevărate adaptări, rezolvări de probleme sau creații inteligente.

Clasificarea jocurilor o realizează și A. N. Leontiev, stabilind următoarele tipuri:

Jocuri cu rol în care în prim plan apare rolul asumat de copil, care reprezintă de fapt o funcție socială generalizată adultului.

Jocurile cu rol și subiect în care copilul își asumă o anumită funcție socială, pe care o realizează prin acțiunile sale.

Jocurile cu reguli care apar mai târziu , în cadrul lor copilul subordonează unei ordini fixe și raporturi între participanți, care au un mare rol în structurarea personalității și în socializarea copilului.

Jocurile de tranziție spre activitatea de învățare ( jocurile de grădiniță) .Din această categorie fac parte: jocurile distractive, dramatizările, jocurile sportive, jocurile didactice. Acestea pregătesc învățarea , încep să înlocuiască procesul de joc cu învățarea.

1.4 ROLUL, IMPORTANȚA ȘI VALOAREA JOCULUI DIDACTIC

Mijloacele de învățare dețin atât valențe informative ,întrucât sprijină îmbogățirea experienței cognitive a elevilor, cât și valențe formative, întrucât îi obișnuiesc pe aceștia cu folosirea unor instrumente , diapozitive, aparate, instalații, contribuind astfel la formarea și dezvoltarea unor abilități practice și intelectuale.

Jocul este practica dezvoltării și astfel, în perioada copilăriei este adaptat pentru multiplele sale funcții formative. Dintre acestea se pot pune în evidență următoarele:

Jocul stimulează funcțiile intelectuale;

Jocul stimulează și modelează procesele afectiv-motivaționale;

Latura volițională este intens solicitată în joc;

Funcția de comunicare a limbajului este cultivată prin intermediul jocului;

Activitatea de joc implică importante compensații psihice în viața copilului.

Pornind de la ideea că rolul și importanța jocului didactic constă în faptul că el ușurează procesul de asimilare și consolidare a cunoștințelor, putem spune că jocul didactic prin caracterul său formativ influiențează personalitatea copilului.

Jocul didactic este un bun mijloc de educare a unor trăsături de voință , caracter, perseverență, încredere, curaj, sinceritate, stăpânire de sine. Prin joc elevul învață cu plăcere, cei timizi devin mai volubili, mai curajoși, capătă mai multă încredere în capacitățile lor, mai multă siguranță și rapiditate în răspunsuri , implică întregul colectiv, dezvoltă spiritul de echipă.

Învățarea este o muncă serioasă, dar efortul pare mai ușor și mai eficient când se folosește jocul. Prin joc se urmărește însușirea de noi cunoștințe și consolidarea celor existente, dând copilului posibilitatea să asimileze ce este nou fără să-și dea seama de efort , să învețe jucându-se.

Jocul are în viața copiilor o dublă semnificație- exteriorizează emoțiile, satisfacțiile, dorințele și nevoile copilului prin detensionare și exersează capacitățile de acțiune. Educația timpurie prin joc trebuie să modeleze funcțiile adaptative ale jocului caracteristice vârstei și interacțiunea copiilor cu situațiile de joc. Jocul are rolul de stimulare datorită consecințelor formative asupra condițiilor de adaptare, ca tip fundamental de activitate a copilului.

Jocul solicită ,exersează și stimulează funcțiile și capacitățile psihice:

Concentrează atenția asupra efectelor dorite;

Satisface nevoia de mișcare, operare cu obiecte, interacțiunea cu persoane;

Modifică realitatea prin restructurări simbolice ușor de asimilat, la nevoile copilului;

Construiește reguli ușoare , plăcute, ușor de respectat;

Menține răbdarea , perseverența și stăpânirea de sine în sarcini în timpul jocului.

Jocul este present în teoria psihopedagogică ca unul dintre principalele mijloace de educare a copiilor , având un rol important în dezvoltarea psihică, pregătindu-l pentru trecerea la un nivel superior de dezvoltare psihică, canalizându-I energia în modelarea viitoarei sale personalități. Jucându-se copilul își folosește atât mintea , cât și corpul. Astfel învață lucruri esențiale despre lumea care îl înconjoară. Copiii se joacă pentru că jocul le aduce un sentiment plăcut, le aduce bucurie , dar totodată are valoare formatoare.

La nivelul claselor pregătitoare- a IV a , în structura metodelor active își găsesc cu maximă eficiență locul jocurile didactice, constituind o punte de legătură între joc ca tip de activitate dominant, în care este integrat copilul în perioada preșcolară , și activitatea specific școlii, învățarea.

Jocul didactic, ca activitate se poate organiza cu succes la toate disciplinele de învățământ, iar ca metodă, adică ,, o cale de organizare și desfășurare a procesului instructive-educativ’’, în orice moment al lecției.

Conceperea jocului ca metodă de învățare scoate mai mult în evidență contribuția în educarea copilului școlar. Jocul, în special cel didactic, angajează în activitatea de cunoaștere cele mai importante procese psihice, având în același timp un rol educative și formativ.

Jocul didactic reprezintă un ansamblu de acțiuni și operații care, paralel cu destinderea , buna dispoziție și bucuria, urmărește obiective de pregătire intelectuală, morală, estetică și fizică a copilului.

1.5 CERINȚE METODICE ÎN UTILIZAREA JOCULUI DIDACTIC ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

Metoda jocului didactic poate fi utilizată cu succes în vederea atingerii celor mai diverse obiective fundamentale , în diverse tipuri de activități și în orice moment al lecției. În alegerea tipului de joc didactic trebuie să se țină cont de: scopul urmărit, competențele propuse, condițiile specifice de lucru și sarcinile de rezolvat. Antrenarea elevilor în conceperea de jocuri didactice constituie pentru ei un exercițiu util, iar pentru un cadru didactic,, o eficientă probă de evaluare’’.

Desfășurarea optimă a jocului didactic presupune prezența elementelor caracteristice: surpriza, ghicirea, întrecerea, precum și stabilirea unui climat favorabil activității, a unei atmosfere destinse, de relaxare, de bună dispoziție.Ca orice metodă de învățământ jocurile didactice trebuie utilizate cu mult discernământ, și privite cu seriozitate, ele fiind activități care contribuie intr-un mod fericit la dobândirea de cunoștințe , comportamente, precum și la formarea de abilități.

Pentru atingerea scopului și realizarea obiectivelor, jocul trebuie organizat, condus și finalizat printr-o evaluareaceste condiții impun următoarele:

Alegerea jocului se realizează conform particularităților de vârstă, sex, pregătire și desigur conform dezvoltării fizice,adică: participanții la un joc cu vârsta de 6-8 ani, nu au formate rezistența, capacitatea de efort , deci vor fi alese dintre jocuri pe acelea care cuprind elemente simple, de durată scurtă.

Este foarte importantă și pregătirea locului în care se desfășoară jocul.Organizate în sala de clasă, în sala de sport, dar și în orice spațiu deschis, jocurile trebuie pregătite și în ceea ce privește spațiul de desfășurare:acesta se delimitează și se înlătură eventualele obstacole.

Unele jocuri necesită materiale diferite pentru a se desfășura( mingi, corzi, jetoane,creioane colorate). Jocurile pe echipe necesită și pregătirea pentru grupurile care se întrec cu elemente distinctive( eșarfe, panglici, etc).

Nu trebuie neglijată formarea echipelor; acestea trebuie să fie echilibrate ca forțe pe cât posibil.

Alegerea conducătorilor echipelor poate fi realizată de organizatorl jocului, dar pentru coeziunea echipei alegerea trebuie să corespundă cu părerea componenților echipei.

Jocul poate începe și se poate desfășura doar după ce organizatorul s-a convins că jucătorii au înțeles condițiile de desfășurare și regulile.

O bună desfășurare a jocului presupune păstrarea disciplinei, înțelegând prin aceasta respectarea regulilor, dar nu stăvilirea bunei dispoziții și a exteriorizării stărilor emoționale, evitarea monotoniei.

Organizatorul jocului asigură ,, arbitrajul’’ .Acesta este dator să urmărească respectarea regulilor de joc, aplică ,, pedepse’’ pentru cei care nu le respectă.

Unele jocuri se încheie după finalizarea sacinilor de joc sau laîncheierea timpului prevăzut desfășurării jocului, altele însă pot fi încheiate atunci când jucătorii par a fi satisfăcuți de joc.La sfârșitul jocului se stabilesc și se comunică rezultatele, dar are loc și o scurtă analiză a jocului( dacă s-au respectat regulile, dacă au existat faze reușite sau nereușite, concluzii, aprecieri, recomandări, evaluări).

Jocul didactic este o variantă a jocului cu reguli folosit la grădiniță.Deosebirea constă în faptul că regulile jocului sunt tocmai obiectivele pedagogice urmărite de învățător și transpuse în sarcini de învățare. În programul zilnic al școlarului mic, grijile legate de învățătură nu diminuează cu nimic pofta lui de joacă.Integrarea jocului didactic în lecții nu face decât să răspundă nevoii de a se juca a elevului, nevoie care se menține pe tot parcursul copilăriei.

În proiectarea și desfășurarea activităților de predare-învățare, în ciclul primar se respectă principiul alternării tipurilor de activități.În felul acesta se asigură un echilibru între activități de concentrare pe sarcini instructive, cu cele de relaxare, de mișcare. Restabilind echilibrul în activitatea școlarilor, jocul didactic întărește energiile intelectuale și fizice generând o motivație stimulativă .

Noua programă școlară a înlocuit conținuturile teoretice cu o varietate de contexte problematice care au menirea de a dezvolta capacități și competențe la elevi, prin elaborarea și folosirea de strategii în rezolvarea diferitelor situații școlare. Accentul cade pe activitatea de explorare-investigare, prin stimularea atitudinii de cooperare, iar învățătorul devine un organizator de activități diverse de învățare pentru toți copiii, indiferent de ritmul propriu de dezvoltare al fiecăruia, stimulându-i să lucreze, evaluându-i după progresul fiecăruia.Pentru ca fiecare elev să fie implicat direct în actul învățării la nivelul posibilităților sale, este folosit jocul didactic drept strategie didactică ,centrată pe elev. S-a constat că lecțiile interesante , bogate în materiale intuitive, presărate cu jocuri didactice, ajută elevii la aprofundarea cunoștințelor, menținându-le mai mult concentrată atenția. Pentru ca lecțiile să aibă densitate maximă este necesară o bună gestionare a timpului și o amplasare judicioasă a jocului didactic( fie sub formă de muncă independentă, fie sub formă de muncă în grup sau echipă).

În învățarea prin joc , elevul este stimulat de componente ce țin de parametrul cognitiv-intelectual(procese cognitive și operațiile pe care acestea le implică) și parametrul activator-motivațional( trebuințe, interese, stări afective, atitudini). Aceste componente acționează într-o strânsă interdependență.Asigurarea interdependenței optime între cele două componente ale personalității elevului, în funcție de nivelul dezvoltarii sale și de situația în care este antrenat, este cerința fundamentală a principiului însușirii conștiente și active.

În conceperea actului didactic, prezența jocului ar fi o cerință psihopedagogică pentru că:

Asigură o activizare la maxim a structurilor cognitive și operatorii;

Orice achiziție dacă este dobândită de copil prin participare efectivă și afectivă are trăinicie mai mare.

Situațiile de învățare oferite de sarcina didactică favorizează operațiile mentale.

Constituie o modalitate de captare a atenției( se știe că școlarii mici după 20 minute dau semne de apatie, nervozitate ca urmare a insuficientei rezistențe la efort intelectual).

Constituie o modalitate de adaptare a copiilor de 7-8 ani la specificul muncii școlare.

Folosirea jocului didactic în lecții arată că acesta este valorificat din punct de vedere pedagogic cu intenția de a da lecției un caracter atrăgător , un dinamism real, iar sub aspect psihologic, orice tip de joc vizează interdependența dintre parametrul cognitive-intelectual și cel activator-motivațional.

CAPITOLUL 2

VALENȚELE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC

2.1 IMPLICAȚIILE JOCULUI DIDACTIC ÎN FORMAREA PERSONALITĂȚII COPIILOR

Jocul contribuie la dezvoltarea fizică a copilului. Este vorba de dezvoltarea motorie largă și de cea fină. De aceea trebuie să oferim copiilor posibilitatea să își exerseze prin joc mișcările și să capete tot mai multă siguranță. De aceea , în școală nu putem gândi numai activități sedentare, ci trebuie să avem în vedere mișcarea liberă a elevilor.Se dorește ca elevii să se poată mișca și să-și exprime și corporal efortul.

Jocul asigură și dezvoltarea socială a copilului. Aici rolul învățătorului este și mai mare, întrucât el trebuie să încurajeze experiențele personale și valoarea fiecărui copil, în același timp cu recunoașterea valorii celorlalți, cu acceptarea diferențelor și rezolvarea cât mai pozitivă a conflictelor inerente între copii.

Jocul asigură dezvoltarea intelectuală. În joc se integrează domeniile academice ale învățării, diferitele discipline de studiu (limba română, matematică, științe). Prin intermediul jocului copiii își exprimă cunoștințele , își organizează propriile strategii de cunoaștere și își clarifică conceptele.

În joc se formează conceptele spațiale. De aceea, învățătorul trebuie să ofere ocazii de a învăța în ritmul și în stilul său și poate în același timp să îi cunoască prin observație.

Jocul este un mijloc de dezvoltare emoțională.Când un copil începe să înțeleagă cine este, își recunoaște emoțiile, învață să-și stăpânească trăirile și cum să facă față tuturor situațiilor.În joc cel mai eficient și mai sigur este pentru copil să învețe cum să se stăpânească , și de ce. Jocul , ca activitate didactică specifică, îndeplinește multiple funcții și anume, de distracție, de creativitate, în conformitate cu vârsta, de modelare și formare a personalității copiilor. În procesele de interacțiune din cadrul jocului auloc procese de învățare importante pentru dezvoltarea cognitivă, socială,și psihomotorie.

Nivelul jocului exprimă nivelul dezvoltării psihice a copilului, dar jocul este și mai stimulator al dezvoltării psihice, confirmând că el are un loc fundamental în viața copilului.

În cunoașterea copilului, un învățător experimentat va îmbina observarea conduitei generale a coplului cu metode biografică.Această metodă dobândește mai multă însemnătate către sfârșitul claselor primare, când personalitatea copilului a prins contur semnificativ și evenimentele din viața personală au avut un anumit impact asupra evoluției sale.

Integrată metodei observației și celei biografice, eficientă este și metoda convorbirii utilizată în timpul desfășurarii unor activități sau în cadrul activităților extrașcolare. Este clar că jocul nu exersează numai forța fizică, ci în mare măsură inteligența.El aduce stăpânire de sine fără de care nu poți fi cu adevărat om.În timpul jocului se dezvoltă pasiunea de cunoaștere, curiozitatea, și tot jocul oferă un câmp larg de identificare și cultivare a înclinațiilor native, și pe baza lor posibilitatea dezvoltării capacităților și aptitudinilor creatoare.

Jocul îi umanizează și îi ajută să se dezvolte armonios din punct de vedere psihofizic.În joc copilul dobândește noi cunoștințe , i se formează multiple acțiuni mintale, cu repercursiuni asupra dezvoltării memoriei, generalizării și abstractizării. Prin activitatea de joc se produc schimbări ăn structura și conținutulproceselor cognitive. Astfel jocul este forma de activitate prin care se face trecerea de la acțiuni practice, la cele mintale Jocul oferă copilului posibiitatea de a reconstrui, reproduce și în același timp de a obține informații necesare desfășurării jocului, dezvoltându-se astfel ionteresul pentru cunoaștere. În joc se produce dezvoltarea corectă a percepțiilor, reprezentărilor, limbajului și gândirii.Venind în contact cu obiectele pe care le folosește, copilul învață să perceapă și să observe variatele lor însușiri.

Jocul este considerat una din metodele cele mai active, mai utile , prin care se obține maxima activizare a copilului. Așadar, conținutul instruirii trebuie să se realizeze prin intermediul jocului. Jocul este pentru copil un mijloc de cunoaștere directă ,în joc se exprimă valoarea atitudinii intelectuale, în care își au originea toate posibilitățile viitoare de însușire a cunoștințelor. Jocul este privit drept activitatea care formează, modelează inteligența, dar pe de altă parte permite ca reprezentările copilului să se îmbogățească, ele se precizează, se corectează.

Jocul este un teren important de descifrare a capacităților psihologice, inclusiv a celor intelectuale, și a trăsăturilor de personalitate, a a spectelor mai importante ale sociabilității copilului.

2.2 ÎNDRUMAREA JOCULUI DIDACTIC

Jocul fiind o activitate importantă în evoluția psihică a copilului, se impune ca sarcină în primul rând pregătirea, conducerea și îndrumarea pedagogică de calitate a acestuia de către învățător, cu tact , răbdare, cu inventivitate, fără a stingheri inițiativa copilului.

Eficiența jocului depinde de felul în care învățătorul știe să asigure o concordanță între tema jocului și materialul didactic folosit,de felul cum îndrumă copiii prin întrebări și răspunsuri, explicații, indicații, aprecieri, de priceperea și creativitatea reflectate în materialele didactice folosite. Numai printr-o bună organizare , dozare a efortului după vârsta copiilor, de cunoștințele lor , jocurile duc la obținerea unor rezultate bune. Instruirea în spiritul jocului este o orientare metodologică importantă. Jocul didactic poate fi implicat în elaborarea strategiilor instruirii organizate la școlarul mic. Astfel școlarii mici sunt puși în situația de a rezolva anumite sarcini în spiritul jocului, dezvoltând astfel motivația intrinsecă, plăcerea pentru joc. Astfel jocul apare ca o modalitate de stimulare a a ctivității de învățare.

Practica demonstrează că în ciclul primar,jocul trebuie să fie o preocupare a învățătorului iar sintagma ,, măiestrie pedagogică’’ cuprinde în ea și promovarea spiritului jocului în procesul instruirii.

Reușita jocului didactic este dată de proiectarea , organizarea și desfășurarea lui metodică sub diracta îndrumare a învățătorului. Acesta trebuie să aibă o bună pregătire psiho-pedagogică, metodică și științifică, pentru a alege cele mai bune și eficiente metode de predare.

Pentru buna desfășurare a jocului se au în vedere următoarele:

Pregătirea jocului didactic;

Organizarea judicioasă a acestuia;

Respectarea momentelor jocului;

Respecterea ritmului , alegerea strategiilor adecvate;

Stimularea elevilor în vederea participării;

Asigurarea unei atmosfere potrivite pentru joc;

Varietatea elementelor de joc ( complicarea, introducerea unor variante de joc);

Controlul rezolvării sarcinilor și evaluarea jocului.

Pregătirea jocului presupune:

Studiearea atentă a conținutului și structurii acestuia;

Pregătirea materialului didactic;

Elaborarea proiectului jocului.

O bună proiectare a jocului impune:

Identificarea obiectivelor( în ce scop voi face?)

Selecterea conținuturilor( ce voi face?)

Analiza resurselor( cu ce voi face?)

Stabilirea sarcinilor ( cum voi face?)

Stabilirea instrumentelor de evaluare( ce s-a realizat și cât?)

Obiectivele oferă posibilitatea alegerii corecte a conținutului jocului și solicitării precise a capacităților de învățare necesare atingerii lor.

Resursele educaționale se referă la :

Resurse materiale( material didactic, mijloace de învățământ)

Resurse psihologice( disponibilitatea elevilor, capacități intelectuale, atitudini, aptitudini)

Organizarea jocului are o influiență favorabilă asupra ritmului de desfășurare a lui, asupra realizării scopului, și impune următoarele:

Împărțirea elevilor în funcție de acțiunea jocului;

Reașezarea mobilierului;

Distribuirea materialului necesar desfășurării jocului, care se face de obicei la începutul activității.

O altă cerință pentru buna desfășurare a jocului o constituie respectarea momentelor jocului didactic:

1. Introducerea în joc se face în funcție de tema jocului , printr-o descriere, expunere, povestire, ghicitori, sau anunțând direct titlul jocului.

2. Anunțarea obiectivelor cât mai sintetic.

3. Prezentarea materialului didactic, cât mai explicit, cu elemente clare.

4. Explicarea jocului –moment cheie care vizează :

Înțelegerea sarcinii ( sarcina să fie accesibilă, atractivă, să stimuleze curiozitatea și interesul copilului).

Precizarea regulilor jocului.

Prezentarea conținutului jocului după principiul succesiunii și al gradării.

Precizarea sarcinilor conducătorului de joc.

5. Fixarea regulilor( când acțiunea este mai complex sau când elevii nu au înțeles bine).

6. Executarea jocului:

Începe la semnalul conducătorului jocului.

Se desfășoară într-un anumit ritm pentru că timpul este limitat.

Se menține atmosfera de joc , evitând monotonia.

Elevii cooperează ( în grup, echipă, perechi) sau independent.

Sunt situații când pe parcursul jocului pot interveni elemente noi de genul :

Autoconducerea jocului( elevii organizează).

Materialul didactic este schimbat între ei.

Sarcina didactică este complicată.

Se pot introduce materiale noi.

Autocorectarea sau corectarea în grup.

7. Încheierea jocului ( învățătorul formulează concluzii și aprecieri cu privire la modul cum s-a desfășurat jocul, în ce măsură s-au respectat regulile, s-au executat sarcinile, face recomandări individuale sau colective, , desemnează câștigătorii).

8. Complicarea jocului-introducerea de noi variante sau materiale noi.Învățătorul trebuie să cunoască nivelul de pregătire al copiilor , să țină cont de particularitățile de vârstă, de capacitatea lor de a se organiza cu succes.

Modalitățile de îndrumare a jocului pot fi clasificate în funcție de poziția învățătorului față de joc:

O îndrumare din interiorul jocului- învățătorul este participant direct la joc, iar copilul asimilează sugestia învățătorului cu ușurință.

O îndrumare din exterior, prin menținerea relației educator-educat. Intervenția învățătorului în jocul copilului determină trensformarea jocului simplu în joc complex.

În munca de îndrumare , dregostea pentru copii și exigența se împletesc cu respectul pentru tot ce face și ce creează copilul. Învățătorului îi revine sarcina de a-i învăța pe copii jocuri cât mai utile , de a conduce cu tact. Prin atitudinea și comportarea sa, învățătorul devine un exemplu pentru elevii săi.

Pentru învățătorjocul are rol în obținerea feedback-ului cu privire la nivelul înțelegerii de către elevi a cunoștințelor.

Jocul didactic îndrumat rațional de catre adult , contribuie la dezvoltarea personalității copilului: fizică, intelectuală, socială, morală și estetică.

2.3 JOCUL ȘI STADIILE DEZVOLTĂRII INTELIGENȚEI

O dată cu vârsta copilul intră într-un sistem tot mai complex de relații social- umane. Treptat copilului i se dezvăluie o lume nouă, aceea a obiectelor pe care le folosesc adulții. Pe măsură ce se dezvoltă și pătrunde tot mai mult în sfera relațiilor cu obiectele simte tot mai mult nevoia de a acționa cu obiectele așa cum acționează adulții.Cunoștințele copilului sunt limitate, iar deprinderile nu sunt încă formate, și de aiciapare contradicția :pe de o parte dorința copilului de a acționa, pe de altă parte lipsa deprinderilor.Calea de a rezolva această contradicție o constituie jocul. Jocul dă copilului ,, simțul ideilor importante’’ care treptat constituie mijloace cu ajutorul cărora mai el va cuprinde mai târziu mai multe concepte complexe.

La 6-7 ani, copilul începe procesul de integrare în viața școlară ca o necesitate determinată de cerințele instruirii și dezvoltării sale. Începe un program organizat când ia contact cu societatea și cultura.

Școlarul mic se află în faza de acumulare de cunoștințe concrete, iar învățătorul îl ajută să treacă de la percepțiile superficiale , la observarea esențialului. Ca etapă superioară a percepției se dezvoltă spiritul de observație. Școlarul mic manipulează o cantitate mare de informații. Acest lucru nu ar fi posibil fără transformarea cunoștințelor în reprezentări.

După J. Piaget, la 6-7 ani copilul se află la stadiul preoperațional ( inteligența simbolică, egocentrică), după 7 ani se află la stadiul operațiilor concrete, iar spre 11-12 ani la stadiul operațiilor formale. Are loc saltul de la gândirea reprezentativă la gândirea operativă, pe baza operațiilor logice ,, acțiuni interiorizate, reversibile și structurate.’’

Reversibilitatea marchează procesul în dezvoltarea intelectuală și este în beneficiul gândirii școlarului mic .U Șchiopu consideră regulile operative drept algoritmi ai activității intelectuale , de tipul:

-algoritmi de lucru ( de aplicare- rezolvare)

-algoritmi de identificare ( recunoaștere)

– algoritmi de control( grupări de reversibilitate).

De multe ori, școlarul mic întâmpină dificultăți la ultimele două tipuri de algoritmi, de aceea se utilizează jocul didactic, întâi în planul acțiunilor concrete, apoi în cel al acțiunilor mentale.

În perioada școlarității mici se dezvoltă cunoașterea conștientizată, directă, ordonată care sporește învățarea indirect, dedusă. Se pot alege jocuri tinând cont că în gândire se manifestă independența ( 8 ani), suplețea ( 9-10 ani), spiritul critic( 10-11 ani).

Capacitatea de cunoaștere crește și datorită memoriei, care capătă treptat un character conștient, voluntar. Se dezvoltă limbajul scris și oral, școlarul mic învață să asculte explicațiile învățătorului și solicitările partenerilor de joc. Imaginașia creatoare poate fi stimulată prin joc didactic.Elevul creativ prelucrează materialele, face sinteze, vine cu noi explicații.

În plan afectiv- emoțional, trăirile intelectuale sunt generate de învățare.Dacă învățarea este plăcută, atrăgătoare, atunci apare curiozitatea intelectuală. Se dezvoltă sentimetul încrederii, stima de sine, mai ales în activitățile axate pe cooperare. Învățătorul veghează asupra cultivării capacității de stăpânire a manifestărilor emoționale primare. S-a constat că jocul didactic este metoda la care răspund cel mai bine trebuințele școlarului mic.Trebuința de a se juca permite participarea activă la propria sa formare. În plan psihic predominant este interesul ludic.

Motivația intrinsecă declanșează și orientează activitățile școlarului.Pentru a duce o activitate la bun sfârșit este nevoie de mobilizare și concentrare a energiei în vederea atingerii scopului și învingerii obstacolelor.Treptat se dobândesc calități ale voinței, care caracterizează capacitatea de efort intelectual( perseverența, puterea voinței) care devin trăsături voluntare de caracter.

În raport cu activitățile desfășurate , elevii își dezvoltă aptitudini care le inspiră încredere, le dezvoltă creativitatea, îi fac să rezolve cu ușurință sarcini de învățare, să găsească soluții noi.

Temperamentul se exprimă prin dinamica și ritmul activității psihice. Astfel se urmărește formarea trăsăturilor pozitive de caracter și înlăturarea trăsăturilor negative. Învățătorul cunoaște particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor cu ajutorul jocului, care poate fi considerat o metodă eficientă de cunoaștere și educare a școlarilor mici.În cursul micii școlarități se formează capacitatea de citit-scris care impulsionează procesele limbajului. Copilul capătă cunoștințe despre structura cuvintelor. La școlarii mici pot apărea și unele erori de pronunție și scriere care pot fi înlăturate prinmunca de predare –învățare și prin activitatea recuperatorie. La limba română jocurile ajută la corectarea deficiențelor de vorbire , la pronunțarea corectă a sunetelor, silabelor, cuvintelor, dezvoltarea vocabularului și aplicarea corectă a semnelor gramaticale.

Transformări importante se produc în dezvoltarea memoriei. Școlarul mic reține mai ușor culorile, formele, decît explicațiile și definițiile. Uneori memorează mecanic , nu logic. Importante sunt calitățile memoriei: volumul, mobilitatea, trăinicia, rapiditatea , reactualizarea. Învățătorul îi ajută să memoreze voluntar și logic. În strânsă legătură cu gândirea și limbajul este imaginația. Cu cât copilul este mai evoluat pe plan mintal, cu atât imaginația lui va fi mai bogată.

Stadiile dezvoltării inteligenței după Jean Piaget sunt:

Stadiul inteligenței senzorio- motorii( 0-18 luni/2 ani);

Stadiul preoperațional ( 2-7/8 ani);

Stadiul operațiior concrete ( 7/8-11/12 ani).

În stadiul inteligenței senzorio-motorii între 0-2 ani, inteligența copilului își are originea în percepție și acțiune.El absoarbe informațiile pe cale senzorială ( vizual, auditiv, tactil) și motorie. Stadiul inteligenței preoperatorii este cel mai intens studiat de Piaget. Pentru acest stadiu sunt definitorii două substadii care dau seama de progresele înregistrate de copil:

-substadiul gândirii simbolice și preconceptuale( 2-4 ani)

-substadiul gândirii intuitive( 4-7 ani)

Substadiul gândirii simbolice și preconceptuale apare la sfârșitul perioadei senzorio-motorii când se instalează o funcție fundamentală pentru evoluția conduitelor următoare. Această funcție generatoare a reprezentării este denumită funcție simbolică.

Substadiul gândirii intuitive conduce copilul de la faza simbolică sau preconceptuală până la faza operațiilor.

Stadiul operațiilor concrete se manifestă în jurul vârstei de 8 ani. Copilul poate concepe că fiecărei acțiuni îi corespunde o acțiune inversă. Operațiile sunt definite de Piaget astfel: ,,acțiuni interiorizate, reversibile și coordonate în structuri totale’’

La vârsta de 6-7 ani jocurile copiilor devin mai bogate în conținut și mai variate. În mod spontan le place sub formă de joc să deseneze, să piocteze, să execute litere mari de tipar. Tot la 6-7 ani , copilul are tendința de a oferi jucăria preferată învățătoarei de care s-a atașat foarte mult. Jucăria rămâne materia primă a jocului. Copiii se concentrează mai mult asupra activităților preferate . Băieții se joacă ,, de-a războiul’’, ,, de-a trasul la țintă’’ , în timp ce fetele aleg păpușile și accesoriile, le place să decupeze și să coloreze.

Creșterea independenței , modificarea disponibilităților afective se manifestă și în jocuri. În timpul desfășurării lor crește starea de tensiune datorită disputelor legate de reguli, de datoriile și drepturile fiecăruia. Jocul devine un instrument de învățare a regulilor care pun stăpânire pe toate comportamentele copilului. Chateau sublinia ideea că, jocul este un teren unde copilul își dezvoltă personalitatea și forța.

Stadiul operațiilor formale evidențiază un progres substanțial al gândirii copilului. Gândirea lui se va elibera de concret deoarece trecerea pa preadolescență îi asigură capacitatea de a raționa corect din punct de vedere formal. Spre 9-10 ani, copilul este atras mai mult de activitățile statice, preocuparea pentru rezultatele muncii școlare se amplifică.

Jocul social ( cu roluri) descris de Piaget are câteva stadii, și anume:

În primii ani de viață copiii reacționează la jucării așa cum le face lor plăcere, neavând încă conceptul de regulă.

În jurul vârstei de 4-5 ani apare imitarea regulilor, dar acestea sunt modificate pentru a se potrivi cu experientele personale, iar jocul nu este subordonat scopului de a câștiga.

La 7-8 ani câștigul devine important. Piaget numește acest stadiu ,, stadiul cooperării incipiente’’ pentru că acum copiii își dau seama că pentru a câștiga trebuie să respecte regulile.

În final, se ajunge la stadiul ,,codificării regulilor’’ când toți jucătorii înțeleg regulile stabilite și sunt de acord să le respecte.

METODE DE CUNOAȘTERE A PERSONALITĂȚII ȘCOLARULUI MIC

Cunoașterea biopsihică a elevilor nu trebuie să fie o acțiune în sine, ci să-i ușureze învățătorului formarea lor. În funcție de particularitățile psihoindividuale , să le ierarhizeze și să le coordoneze influiențele pozitivecare, exercitate asupra copiilor să le determine participarea activă a acestora la propria lor formare.Copiii trebuie inițiați în exercițiul autocunoaterii, să-și formeze conduita . Învățătorul care se călăuzește în activitatea desfășurată după clișee, va determina elevii săi să devină simpli roboți.Ei vor executa sarcinile date , vor accepta orice îndemn, și nu vor trăi farmecul lucrului făcut din proprie inițiativă.Scopul pe care trebuie să-l urmărească învățătorul , prin investigarea psihică a elevilor este acela de a descoperi potențialul copilului pentru a-l valorifica în construirea personalității.

Abordând problema cunoașterii psihopedagogice , învățătorul va descoperi modalități de transformare a copilului. Numai învățătorul are fericita predestinație de a se forma prin, și o dată cu elevii săi.Prin aceasta, activitatea învățătorului este unică în ierarhizarea activităților uname , crește încrederea în potențialul său educative.Învățătorii au la îndemână cel mai potrivit material de cercetare: elevul.Ei trebuie să se angajeze cu toată forța aptitudinilor și a cunoștințelor, în dubla ipostază, de practician și theoretician, și să nu-și limiteze activitatea doar la instrucțiuni.

Acțiunea didactică este centrată pe elev și pe grup, deplasată de pe predare pe organizarea învățării, de pe informare pe formare..Formarea trebuie să conducă la devenirea ființei umane. Atât obiectele, cât și metodele și evaluările trebuie să devină fapte de conștiință pentru elevi, deoarece ei dispun de un anume reflex de orientare , de curiozitate nativă. Interesele prind contur dacă suntem înclinați să credem, iar nevoia de activitate trebuie satisfăcută prin mijloace educaționale stimulative.Copilul care se dezvoltă normal, simte nevoia de a înțelege tot ceea ce I se oferă, de unde și celebra întrebare,, de ce?’’ cu care îi asaltează pe adulți.

Psihologia copilului oferă tabloul general al fiecărei vârste și metodele de investigare biopsihică. Numai practica organizată pe baze științifice dă posibilitatea să compare rezultatele obținute în evoluția copilului.Învățătorul nu se poate bizui numai pe specificul unei singure metode. El va îmbina observarea conduitei generale a elevului cu metoda biografică( felul în care se manifestă copilul când primește o sarcină de învățare, cum reacționează în fața cerințelor școlare, cum participă la activitățile extrașcolare, cum se apreciază pe sine și pe ceilalți).

Metoda biografică dobândește mai multă însemnătate spre sfârșitul clasei a patra, când personalitatea copilului prinde contur și evenimentele din viața lui au avut impact asupra evoluției sale.Integrată metodei observației și celei biografice , foarte eficientă este metoda convorbirii, utilizată în timpul desfășurării activităților, sau în afara clasei.Una din cerințele aplicării acestei metode constă în adoptarea de către învățător a unei atitudini neutru, fără a sugera în vreun fel răspunsul.

Metodelor investigative li se alătură metoda analizei produselor activității.La vârsta școlară mică aceasă metodă oferă învățătorului date foarte importante despre capacitățile psihice ale copiilor. Analizând scrierea copilului la clasa I, se pot obține date importante despre capacitatea integrării elemantelor grafice în unități lexicale, despre câmpul visual, nivelul senzorio-motor al gestului scrierii. Analizând compunerea orală sau scrisă, se pot trage concluzii despre limbaj, gândire, memorie, aptitudini.Importante sunt și concluziile cu privire la integrarea noțiunilor gramaticale, de orientare în spațiul grafic.

Pentru ca metoda analizei produselor activității să fie obiectivă, învățătorul trebuie să stabilească criteriile de apreciere:

Corectitudinea/ necorectitudinea produsului

Gradul de originalitate.

Expresivitatea.

Complexitatea .

De exemplu lectura unui text literar , declamarea unei poezii, demonstrează nivelul la care se află elevul în privința însușirii limbii române, capacitarea de a da expresie semnelor de punctuație, gradul de înțelegere a mesajului..Cât privește criteriul originalității , acesta este un indicator important în evaluarea aptitudinilor creatoare, a talentului, a stilului personal, care conturaeză profilul personalității. O largă răspândire o au testele standardizate.Ele s-au dovedit foarte eficiente pentru cunoașterea tuturor componentelor personalității, a proceselor și a capacităților biopsihice: cognitive, sentorio-motorii, aptitudinale, atitudinale.

Experimentul psihologic nu poate fi omis din rândul metodelor utilizate în scopul cunoașterii cât mai apropiate a copilului.Experimentul de laborator este mai greu de abordat de către învățător.În școlile unde există psiholog și o dotare adecvată, experimentul în toate formele lui, poate da învățătorului toate datele referitoare la gradul de dezvoltare neuropsihică, la potențialul cognitiv, la nivelul limbajului sau a valorilor culturale asimilate de elev.,,Investigațiile asupra copilului trebuie să abordeze personalitatea acestuia, în integritatea structurii acesteia, în ansamblul sistemului biopsihic, așa cum se prezintă pe un anumit palier al devenirii, în interacțiune cu factorii interni și externi.’'

Activitatea de cunoaștere a copilului trebuie să fie sistemnatică, iar metodele folosite sî fie cît mai variate, pentru ca ,prin compararea datelor , să se formuleze concluzii care să exprime realitatea.Câmpul de acțiune al învățătorului este vast:lecțiile, activitățile extrașcolare, cercul de prieteni, jocurile, familia.Un lucru foarte important este selectarea, ierarhizarea datelor obținute, prelucrarea și interpretarea lor.Învățătorul abilitat știe că din diversitatea manifestărilor elevilor , el trebuie să le selecteze pe acelea care au semnificație majoră, care au tendința de a deveni dominante în structura personalității copilului, și deci nu îi va fi greu să prospecteze viitorul adult.

De asemenea , investigația nu trebuie limitată numai la persoana copilului, ci și asupra mediului școlar, extrașcolar, familial.Prin specificul meseriei sale, învățătorul are și îndatorirea de a interveni în modificarea condițiilor de mediu: dotarea și ambianța clasei, organizarea și menținerea unui climat pozitiv în clasă și în școală.

2.5 CARACTERISTICILE PERSONALITĂȚII LA VÂRSTA ȘCOLARĂ MICĂ

Bazele personalității copilului se pun încă de la vârsta preșcolară, când se schițează unele trăsături de temperament și caracter.

Intrarea în școală, trecerea la o nouă formă de activitate și la un nou mod de viață vor influența într-un mod determinant asupra formării în continuare a personalității.

Statutul de școlar, cu noile lui solicitări, cerințe, sporește importanța socială a ceea ce întreprinde și realizează copilul la această vârstă.Noile împrejurări lasă o amprentă puternică asupra personalității lui, atât în ceea ce privește organizarea lui interioară, cât și în ceea ce privește conduita lui externă.

Pe plan interior, datorită dezvoltării gândirii logice, capacității de judecată și raționament, se pun bazele concepției despre lume și viață, care modifică esențial optica personalității școlarului asupra realității înconjurătoare.Ca urmare a dezvoltării capacității de a-și dirija voluntar conduita, de a anticipa solicitările externe și de a-și planifica activitatea, personalitatea școlarului mic devine din ce în ce mai aptă de independență și autodeterminare.Ca rezultat al instalării unor noi trăsături de caracter, pe care le reclamă viața și relațiile școlare, personalitatea școlarului înclină tot mai evident spre atitudini mai mature și spre manifestări mai controlate.Formarea atitudinii pozitive față de învățătură , a aptitudinilor pentru activitatea de învățare, face ca personalitatea școlarului mic să fie mai ,,competentă’’ decât aceea a preșcolarului.

Caracteristică este, de asemenea, creșterea gradului de coeziune a elementelor de personalitate, organizarea și integrarea lor superioară, într-un tot unitar , sub impactul cerințelor specifice ale statutului de școlar.

Ca personalitate, copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentală.Există copii vioi, expansivi, comunicativi și copii retrași, lenți.Sunt și unii total nestăpâniți, care, parcă, nu-și găsesc locul, vorbesc fără să fie întrebați, intervin în toate împrejurările.La lecție, unii sunt mereu cu mâna ridicată, fie că știu sau că nu știu, alții, dimpotrivă, chiar dacă știu, sunt tăcuți, nu încearcă să se ,,afișeze”.Aceasta este o realitate psihologică care, adesea, creează multe dificultăți activității de instruire și educare.

Treptat, pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, însușirile înnăscute ale sistemului nervos se împletesc cu influențele de viață și ale educației.Contactul cu influențele modelatoare ale procesului educațional dă naștere la anumite compensații temperamentale.Copiii agitați (colerici) încep să devină mai stăpâni pe conduita lor, datorită posibilităților pe care le oferă activitatea școlară de a-și consuma energia prin studiu.Temperamentele flegmatice încep să-și reducă treptat și să adopte un ritm de lucru mai alert.Cei cu trăsături melancolice – naturi sensibile, cu tendințe de închidere în sine – cunosc și ei un proces de activizare a conduitei, încurajați de succesele pe care le obțin.

Atitudinea învățătorului față de aceste însușiri tipologice și temperamentale trebuie să fie maleabilă, diferențiată în funcție de natura elevilor, temperându-i pe unii, stimulându-i pe alții; cei vioi, cu temperament sangvinic, trebuie orientați spre a-și concentra energia asupra obiectivelor școlare; apaticii trebuie mereu stimulați spre a se angaja și menține în activitate; impulsivii trebuie frânați, disciplinați; cei cu trăsături melancolice trebuie înconjurați cu căldură , tratați cu delicatețe, susținuți și ajutați să-și valorifice potențialitățile intelectuale.

Un rol important în reglarea activității și relațiilor școlarului mic cu ceilalți îl joacă atitudinile caracteriale.Activitățile oferă cadrul formării unor calități cum sunt:sârguința, conștiinciozitatea, punctualitatea, perseverența, spiritul de organizare, făcând ca elevii, chiar și cei mai puțin dotați intelectual, să se realizeze bine profesional.Nu sunt excluse, însă, nici cazurile de indiferență, neglijență, superficialitate, dezorganizare, ca atitudini care pot împiedica formarea unui potențial intelectual bun, mai ales atunci când ele se asociază cu trăsături de-a dreptul reprobabile: minciuna, prefăcătoria, înșelătoria.

Contactul școlarilor mici cu literatura, cu eroii diferitelor povestiri le dă acces la multe exemple și modele de viață.Ei încearcă, să transpună în conduita lor câte ceva din spiritul de întrajutorare și răspundere al exemplelor întâlnite, din tactul și delicatețea comportamentului celorlalți.Transpunerea aceasta însă nu se face automat.Putem întâlni situații când școlarul mic știe foarte bine ce înseamnă o anumită trăsătură și își definește corect poziția față de ea și, totuși, când este pus în situația să acționeze efectiv, nu procedează în concordanță cu atitudinile și cunoștințele pe care le are.Caracterul lui nu este încă suficient de elaborat sub raportul unificării într-un tot a cuvântului cu fapta.El nu și-a format încă, în suficientă măsură, capacitatea de a-și proiecta și planifica faptele, de a le aprecia corespunzător, de a raporta analitic faptele cu cerințele sociale.

Învățătorul trebuie să cunoască diversitatea caracterelor copiilor, observând atent, la clasă și în afara clasei (în pauză, în timpul jocului, acasă) – faptele copilului nu atât latura exterioară a faptei (ce anume a făcut copilul: a rupt cartea unui coleg, a spart un geam, a răspuns necuviincios la o întrebare, a venit cu tema nefăcută) ci, mai ales, care a fost motivul faptei.În funcție de aceasta, măsura educativă poate să meargă de la sancționarea faptei exterioare ( prin observație, mustrare) până la restructurarea sistemului de relații care l-au determinat pe copil să se comporte astfel.

Personalitatea școlarului mic se distinge și prin modul cum se manifestă el în planul relațiilor cu ceilalți. Activitățile din grădiniță au contribuit mult la socializarea copilului, la cultivarea trebuinței și plăcerii de a veni în contact cu alți copii și de a comunica cu ei. În școală, continuă să se dezvolte contactele sociale dintre copii, se amplifică nevoia copilului de a se afla în colectivitate, de a stabili relații interpersonale cu cei de o vârtsă cu el, de a forma, împreună cu ei, grupuri, echipe.

Interacționând și comunicând cu ceilalți, școlarul mic ajunge să înțeleagă mai bine decât preșcolarul ce înseamnă cinste, sinceritate, corectitudine, curaj, mândrie, modestie.Crește indicele de socializare a copilului și se amplifică șansele de integrare intrând în viața socială.Un rol deosebit în procesul integrării elevului din clasele mici în colectivul școlar revine sistemului de interrelaționare cu ceilalți, climatul socio-afectiv care se dezvoltă în cadrul grupului. În interiorul microgrupului școlar se formează trăsături ale personalității, cum sunt : simțul onoarei, al demnității personale, onestitatea, simțul adevărului și al dreptății. Cooperarea, întrajutorarea, întrecerea influențează personalitatea copilului și activitățile lui.Este știut că o funcționare deficitară a mecanismelor psihosociale se poate traduce într-o serie de fenomene neprielnice integrării socioeducaționale : relații competitive exagerate, relații conflictuale, accentuarea disonanței dintre aprecierea colectivă și cea individuală.De obicei necesitatea cunoașterii situației reale a climatului psihosocial din grupurile de elevi, în vederea găsirii unor procedee metodice de orientare a evoluției grupului și de cunoașterea dinamicii factorilor psihosociali din microgrupurile educaționale din clasele primare permite intervenții constructive în vederea creșterii acțiunii structurante a acestor factori asupra personalității școlarului mic.

Cercetările efectuate cu ajutorul unor instrumente sociomerice și psihodiagnostice asupra grupurilor din clasele mici au scos în evidență, între altele, locul central pe care îl ocupă randamentul școlar. Atitudinile interpersonale din aceste grupuri se disting printr-o anumită linearitate și simplitate, membrii grupului făcând din criteriul reușitei la învățătură valoarea cea mai de preț, în care cred și căreia tind să-i acorde o semnificație . Liderul sociometric (persoana cel mai intens preferată) se confundă oarecum cu specialistul tehnic al sarcinii (elevul cel mai bun la învățătură) și tot el realizează și cel mai bun scor la interapreciere, fiind perceput într-o lumină constant favorabilă pe direcția trăsăturilor psihocomportamentale care facilitează integrarea în grup.Această notă distinctă a profilului personalității școlarului mic poate fi fructificată în cadrul procesului educațional, în sensul întăririi și întreținerii interesului elevului pentru angajarea în prestații școlare deosebite.

CAPITOLUL III

CERCETAREA EXPERIMENTALĂ

,,ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN FORMAREA PERSONALITĂȚII ȘCOLARULUI MIC’’

3.1 Formularea ipotezei și a obiectivelor

Ipoteza pe care mi-am propus să o verific este următoarea: dacă în învățământul primar se concepe și se utilizează un program special de jocuri didactice, atunci se va determina o creștere a performanței școlare, iar implementarea jocurilor în activitatea de învățare influiențează pozitiv dezvoltarea proceselor psihice (cognitive, volitive, afective) ale școlarului.

Pornind de la ideea că rolul și importanța jocului constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare , fixare și connsolidare a cunoștințelor, putem spune că jocul didactic, prin caracterul său formativ, influiențează dezvoltarea personalității școlarului mic.

Obiectivele cercetării de față sunt următoarele:

Cunoașterea nivelului de pregătire intelectuală a școlarilor și stabilirea performanței individuale.

Cunoașterea și evidențierea valențelor formative ale jocului didactic.

Utilizarea jocurilor didactice ca activitate pentru fixarea cunoștințelor , respectând cerințele organizării și desfășurării unui joc didactic.

Contribuția jocului didactic la consolidarea cunoștințelor și la creșterea randamentului școlar al elevilor.

3.2 Metodologia cercetării

3.2.1 Organizarea și desfășurarea cercerării

Cercetarea s-a desfășurat în anul școlar 2014-2015, pe un eșantion de 22 de elevi, din care 11 fete și 11 băieți.Cei 22 de elevi ai clasei a II a sunt omogeni ca vârstă, nivel de școlaritate, naționalitate.

Clasa de elevi este bine închegată, deoarece sunt învățătoarea lor de 3 ani și am folosit tot timpul discuția de grup, decizia în grup, și nu în ultimul rând tratarea individului în grup și prin grup.Majoritatea elevilor s-au născut și au crescut în condiții specific mediului rural, au frecventat grădinița, deci au fost familiarizați cu mediul instituționalizat, au avut anumite deprinderi școlare deja formate.

Părinții au terminat 8 clase, unii dintre ei au studii medii și doar unul are studii superioare, ceea ce constituie un factor care poate influiența pozitiv rezultatul experimentului. Mediul familial din care provin copiii este normal din punct de vedere social, elevii provenind din familii care le oferă condițiile necesare desfășurării actului învățării.

Metodele utilizate au fost: observația, conversația, analiza produselor activității, teste și probe de evaluare, metode statistice.

Cu ajutorul observației am urmărit:

Integrarea socio-afectivă a elevilor în activitate.

Particularități ale proceselor psihice.

Caracteristici temperamentale, reacțiile elevilor la joc.

Obsevația a fost utilizată în perioada premergătoare și în timpul în timpul desfășurării experimentării.Am observant de asemenea, modul în care se adaptează și este acceptată această metodă de către elevi.

Menționez că în funcție de metodologia adoptată, cercetarea de față este una experimentală, pentru că prin introducerea în activitatea elevilor a jocurilor didactice, swe declanșează acțiuni educaționale noi, ale căror rezultate sunt înregistrate și prelucrate în vederea demonstrării valorii pe care o au.

Grupul experimental este clasa mea, experimental este longitudinal și urmărește rezultatele pe parcursul întregului an școlar 2014-2015.

Experimentul este o metodă prin care provocăm manifestarea unor procese psihice, el conduce la date precise și sigure, care por fi verificate prin cercetări ulterioare.

Experimentul a reprezentat principala metodă de investigație.Experimentul pedagogic presupune crearea unor situații noi, prin introducerea unor modificări în desfășurarea acțiunii educaționale cu scopul verificării ipotezei.

Probele de evaluare au fost folosite pentru a măsura cât mai exact volumul cunoștințelor atât înainte , cât și în timpul și după efectuarea experimentării.

3.2.2 Analiza , prelucrarea și interpretarea datelor.

Etapele desfășurării cercetării

Experimentul folosit cu cei 22 de elevi ai clasei a II a a cuprins trei etape:

1.Etapa inițială, cu caracter constatativ, a cuprins aplicarea unui test la clasa a II a la disciplina comunicare în limba română , în perioada septembrie- octombrie 2014,prin care s-a urmărit punctul de pornire în desfășurarea demersului experimental.

Testul de evaluare inițială a fost alcătuit în funcție de programa școlară pentru clasa a II a și de obiectivele vizate la lecții. Aceste teste reflectă volumul și calitatea cunoștințelor elevilor constituind punctul de plecare în demersul formativ.

2.Etapa propriu-zisă , cu valoare formativă, constă în organizarea și desfășurarea de jocuri didactice pentru disciplina comunicare în limba română , în perioada octombrie 2014- mai 2015.Jocurile didactice au vizat aceleași obiective urmărite și în testul de evaluare.Se vot aplica două teste formative.

3.Etapa finală, cu caracter comparativ, a constat în aplicarea unui test de evaluare în scopul comparării rezultatelor obținute după organizarea și desfășurarea jocurilor didactice, cu rezultatele de la testul de evaluare inițială, în perioada mai-iunie 2015.

Obiectivele urmărite la testul de evaluare finală au fost aceleași, dar probele propriu-zise au avut un grad de dificultate mai mare .Eficiența procedeelor experimentale a fost măsurată prin analiza logico-comparativă a rezultatelor de la o etapă la alta.

Etapa inițială

Metoda observării

Observarea curentă, sistematică , reprezintă o metodă de cunoaștere a personalității elevilor, care constă în consemnarea metodică , fidelă, intenționată a diferitelor manifestări de comportament individual și colectiv, așa cum rezultă ele din manifestările elevilor.

Datele observate se notează imediat în caietul de observații.

Metoda testelor

Testul este o probă standardizată , vizând determinarea cât mai exactă a gradului de dezvoltare a unei însușiri psihice sau fizice.

Testul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Standardizarea –crearea acelorași condiții pentru toți subiecții testării, fără a-i favoriza pe unii și defavoriza pe alții.

Etalonarea (unitatea de măsură) – stabilirea unui etalon la care se raportează rezultatele obținute.

Fidelitatea – se referă la însușirea testelor de a obține rezultate relativ asemănătoare la o nouă aplicare.

Validitatea – testul să măsoare exact ceea ce își propune.

În conceperea testelor s-a avut în vedere principiul accesibilității și al trecerii de la simplu la complex, atât la testul inițial, cât și la cel final.

Testele mă vor ajuta și să observ în amănunt cum influiențează jocul didactic obținerea performanței școlare și să surprind obiectiv evoluția și stadiul atins de fiecare elev în parte.

Testul de evaluare inițială a urmărit determinarea nivelului de cunoștințe pe care le aveau la început de an școlar și au vizat următoarele:

TEST DE EVALUARE INIȚIALĂ

Anul scolar 2014-2015

Disciplina: Comunicare în limba română

Clasa a II-a

BAREM DE EVALUARE ȘI DE NOTARE

Descriptori de performanță

Evaluare finală:

MATRICE DE SPECIFICAȚIE

Probă de evaluare inițială

Disciplina : Comunicare în limba română

Rezultatele probei de evaluare:

Centralizare pe calificative:

Analiza probei:

Analizând rezultatele înregistrate în tabele s-a constat că 63,5% din elevi cunosc scrierea corectă a cuvintelor în propoziție, semnele de punctuație, cunosc grupurile de litere învățate, sensurile cuvintelor, despart corect în silabe, răspund la întrebări pe baza textului și alcătuiesc propoziții despre toamnă, pe baza imaginii date, iar 36,50% întâmpină greutăți în realizarea sarcinilor, un număr de 4 elevi au rezultate slabe: nu cunosc bine semnele de punctuație, sensurile cuvintelor, nu alcătuiesc propoziții, nu au un vocabular dezvoltat.

Primul pas în reorganizarea instruirii l-a constituit aplicarea unor metode active, folosirea unor exerciții- joc și jocuri cu un grad mai mare de complexitate în reactualizarea și comunicarea noțiunilor de limba română, precum și efectuarea unui număr sporit de exerciții care să asigure înțelegerea de către fiecare copil a sarcinilor cerute și posibilitatea rezolvării cu ușurință a acestora.

Metoda analizei produselor activității elevilor .

În cadrul cercetării pedagogice desfășurate s-au analizat fișele de lucru la comunicare în limba română utilizate în cadrul orelor și jocuri didactice pentru limba română și s-au constatat unele posibilități ale copiilor care nu pot fi sesizate prin simpla observație.Avantajele metodei apar mai ales la elevii mai rezervați și retrași care, din această cauză se dezvăluie în mai mică măsură observației.Datele obținute au servit ca mijloc de controlasupra datelor culese prin celelalte metode.

Etapa propriu-zisă s-a desfășurat în perioada octombrie 2014- iunie 2015.În această etapă , activitățile în cadrul orelor de comunicare în limba română organizate la clasă au fost structurate având jocul didactic ca formă dominantă și s-au avut în vedere rezultatele obținute la testele de evaluare inițială din etapa inițială, constatativă.În funcție de aceste rezultate s-au urmărit aceleași obiective, dar cu grad de dificultate mai ridicat, jocurile didactice au conținut multiple variante joc prin complicarea sarcinilor , ceea ce a condus la rezultate obținute la evaluarea finală, rezultate remarcabil îmbunătățite.

Jocuri aplicate la clasă

Cine știe cuvinte noi ?

Scop : – activizarea vocabularului și a cunoștințelor elevilor , dezvoltarea

memoriei și capacității de selectare ;

Se împart elevii în grupe , după bănci . Se împarte și tabla cu cretă colorată .

Învățătorul pronunță un sunet corespunzător unei litere , cerând elevilor să se gândească și să spună cuvinte care încep cu sunetul dat . Se cer mereu cuvinte noi , frumoase , alese .

Elevul care-l spune trebuie să și îl explice – cu ajutorul învățătorului – și primește câte un punct pe tablă . Câștigă rândul de bănci cu mai multe puncte .

Jocul cuvintelor

Scop: – activizarea vocabularului , dezvoltarea rapidității în deprinderea de a

scrie corect.

Învățătorul cere elevilor ca , până la semnalul “ gata ” pe care îl va da , să scrie în caiete cuvinte cu sens opus .

Exemplu : mare – mic

frumos – urât

vesel – trist

tânăr – bătrân

După cinci minute învățătorul întrerupe jocul și verifică cine a scris mai multe asemenea perechi de cuvinte . Elevul care a scris cele mai multe , le citește , fiind declarat căștigător .

Schimbați litera su silaba !

Scop : – activizarea și îmbogățirea vocabularului , dezvoltarea capacității de

selectare , a mobilității gândirii și a expresivității limbajului;

Sarcina didactică : – formarea de cuvinte cu sens prin schimbarea unei litere

sau a unei silabe ;

Material didactic : – ilustrații reprezentând diferite obiecte , animale etc .

( casă , ramă , pană , toc ) ;

Jocul se poate desfășura individual sau în colectiv .În cazul în care se desfășoară individual , învățătorul anunță că fiecare elev are la dispoziție două minute , după care cheamă primul concurent la tablă și prezintă o ilustrație . Elevul o privește , o denumește , scrie cuvântul pe tablă și după aceea , prin schimbarea primei litere va căuta să formeze noi cuvinte cu sens, cu același număr de litere , pe care le va scrie unele sub altele .La semnalul conducătorului de joc , elevul se oprește și face aprecierea . Pentru activizarea tuturor elevilor , pentru fiecare grup de 3 – 4 elevi care vor lucra la tablă , învățătorul va alege o comisie formată din doi membri care va face aprecierea . Pentru fiecare cuvânt care respectă regula se acordă câte un punct . Vor fi evidențiați elevii care au dat cel mai mare număr de exemple corecte .

Pentru complicare se va cere elevilor să formeze cuvinte noi prin schimbarea primei silabe , apoi a ultimei .

Când jocul se desfășoară în colectiv , se dau copiilor foi de hârtie . Toți vor scrie cuvântul de pe tablă , apoi timp de 2- 3 minute fiecare copil va scrie cuvinte formate conform regulei . La semnalul dat de învățător , copiii vor înceta scrierea cuvintelor . Învățătorul va cere primului copil să citească toate cuvintele găsite . Pe măsură ce va citi se va analiza dacă acel cuvânt este format conform cerinței . Învățătorul va cere copiilor care au scris același cuvânt să îl taie cu o linie . Când primul copil va termina de citit cuvintele scrise , alt copil le va citi pe cele rămase netăiate și tot așa până toți copiii vor citi cuvintele scrise . Vor fi declarați câștigători acei copii care au rămas cu cuvinte netăiate .

Exemple: a) Cuvinte formate din 1 – 2 silabe prin schimbarea primei sau

ultimei litere sau silabe :

toc lan pană ramă cană

loc lac rană mamă casă

joc laț cană lamă cară

foc leu șină temă cade

b) Cuvinte formate din 2-5 silabe prin menținerea primei silabe :

coleg copac vioară secerătoare

cocoș colac viteză semănătoare

covor codaș violet seninătate

c) Cuvinte formate din 2-4 silabe cu menținerea ultimei silabe:

mare dorește pălărie

zare zâmbește frizerie

Cuvântul interzis

Scop : – activizarea vocabularului , dezvoltarea atenției voluntare și imaginației ;

Sarcina didactică : – formularea unor întrebări care cer răspuns cuvântul interzis ;

Jocul se poate desfășura în colectiv sau în perechi . Se cere elevilor ca la întrebările învățătorului să răspundă în așa fel încât un anumit cuvânt stabilit anterior să nu fie folosit , ci să se găsească alte formulări , care să constituie totuși răspunsul la întrebarea pusă . Aceasta trebuie constituită în așa fel încât să ceară în răspuns cuvântul interzis .

După ce clasa a fost organizată , se explică cum se va desfășura jocul și se arată că pentru fiecare răspuns au la dispoziție un minut de gândire . Dacă se consideră necesar înainte de joc se va face o mică pregătire a elevilor dându – se 1-2 exemple de răspunsuri în care să nu fie inclus cuvântul interzis . Se dau elevilor exemple de întrebări care cer în răspuns un anumit cuvânt .

Cuvântul interzis “ a doua ”

Întrebare : – În ce clasă sunteți voi ?

Răspuns : – Noi suntem în clasa care urmează după clasa I .

Întrebare : – În ce bancă stă elevul Munteanu ?

Răspuns : – Elevul Munteanu stă în banca din spatele elevului Enache .

Întrebare : – În ce clasă au fost anul trecut elevii din clasa a III-a ?

Răspuns : – Anul trecut elevii din clasa a III-a au fost în clasa în care suntem noi acum .

Cuvântul interzis “ primăvara”

Întrebare : – Când se topește zăpada ?

Răspuns : – Zăpada se topește în anotimpul cînd înfloresc ghioceii .

Întrebare : – Când înfloresc ghioceii ?

Răspuns : – Când se topește zăpada .

Întrebare : – Despre ce anotimp se vorbește în această poezie ?

“ Primăvară , primăvară,

Vino iar la noi în țară ! ”

Răspuns : -Despre anotimpul care urmează după iarnă .

Întrebare : – Când vin păsările călătoare ?

Răspuns : – Când înfloresc copaciii.

Cuvântul interzis se poate schimba de 2-3 ori în cursul jocului . La sfârșitul jocului vor fi evidențiați elevii care au formulat răspunsurile corect și au dat dovadă de multă fantezie .

Pe parcursul acestei etape s-a înregistrat măsurarea rezultatelor la clasă și aprecierea activității elevilor. Elevii au fost informați asupra obiectivelor pe care să le îndeplinească, iar rezultatele obținute se compară cu obiectivele.

Am aplicat la clasă teste formative, de ameliorare.

TEST FORMATIV 1

BAREM DE EVALUARE ȘI DE NOTARE

Descriptori de performanță:

Evaluare finală:

MATRICE DE SPECIFICAȚIE

TEST FORMATIV 1

Disciplina : Comunicare în limba română

Rezultatele testului:

Centralizare pe calificative

Analiza probei:

Jocuri aplicate la clasă

Cum se spune?

Scop: – îmbogățirea expresivității vorbirii și activizarea vocabularului prin

reproducerea orală sau scrisă a unor expresii .

Sarcina didactică : – completarea unor expresii uzuale , cu cuvinte cu sens figurativ .

Pentru buna desfășurare a jocului , conducătorul va pregăti din timp și își va nota diferite expresii uzuale , în care , pentru a se reliefa mai pregnant semnificația și pentru o mai bogată expresivitate a limbajului sunt folosite ca termeni de comparație cu sens figurativ .

Exemplu : Era . . . . . .ca racul . ( roșu )

Se făcuse . . . . . . ca varul . ( alb )

Era . . . . . . ca turta de ceară . ( galben )

. . . . . . ca plumbul . ( greu )

Se dau copiilor câte o foaie de hârtie . Se scriu exemplele pe tablă fără cuvintele din paranteuă și se acoperă . Se explică elevilor sarcina didactică și se completează una din propoziții pentru exemplificare .

( A văzut negru în fața ochilor . )

Se anunță timpul acordat pentru formularea răspunsurilor ( timpul va fi acordat în funcție de numărul exemplelor de pe tablă , cca 3 minute pentru fiecare exemplu ). După ce fiecare elev și-a scis numele pe foaie , se descoperă exemplele și jocul începe . Elevii vor copia exemplele de pe tablă și vor completa spațiile libere cu cuvinte potrivite . După expirarea timpului dat , se adună foile , se citesc de către învățător sau de un elev și se apreciază în colectiv . Pentru fiecare exemplu bine completat se acordă un punct , iar cele greșite sau necompletate nu se punctează . Vor fi evidențiați elevii care au întrunit maximum de puncte .

Cuvinte perechi

Scop : – activizarea vocabularului , consolidarea cunoștințelor despre sinonime , antonime .

Sarcina didactică : – formarea perechilor de cuvinte cu sens asemănător , formarea perechilor de cuvinte cu sens opus .

Material didactic : – jetoane cu cuvinte scrise .

Jetoanele se așează pe bancă sau pe catedră și vor fi solicitați elevii să facă perechi de cuvinte cu sens asemănător ( opus ) . Vor câștiga elevii care au găsit cele mai multe perechi de cuvinte și așezate corect .

a) arbore – copac gri – cenușiu țară – patrie

prieten – amic steag – drapel orb – nevăzător

spune – zice filă – foaie avere – bogăție

b) noapte – zi coboară – urcă mic – mare

alb – negru prieten – dușman pace – război

trist – vesel râde – plânge harnic – leneș

lumină – întuneric flămând – sătul rece – cald

TESTUL FORMATIV 2

BAREM DE EVALUARE ȘI DE NOTARE

Descriptori de performanță:

Evaluare finală:

MATRICE DE SPECIFICAȚIE

TEST FORMATIV 2

Disciplina : Comunicare în limba română

Rezultatele testului:

Centralizare pe calificative

Analiza probei:

Rezultatele obținute la teste au dus la concluzia că jocul didactic are eficiență asupra progresului școlar al elevilor la orele de comunicare în limba română, deoarece dezvoltă gândirea și imaginația creatoare.

La testul formativ 1 , 9 elevi au obținut calificativul Foarte bine, 6 elevi au obținut calificativul Bine, 7 elevi au obținut Suficient, și nici un elev nu a obținut Insuficient.

În urma celui de- al doilea test s-a reliefat rolul jocului didactic, remarcându-se copiii care au obținut rezultate foarte bune. Dintre ei 13 au obținut Foarte bine, 8 Bine , și doar unul Suficient.

Compararea celor două teste:

Remarcăm din aceste rezultate evoluția elevilor de la 9 la 13 la calificativul Foarte bine, și mai ales evoluția celor care au obținut Suficient la primul test, spre calificativele Bine și Foarte bine.Rezultă că există o legătură între utilizarea jocurilor didactice la orele de comunicare și performanța școlară. Jocurile didactice și exercițiile –joc de pe fișe au crescut performanța copiilor, și a permis evoluția lor în funcție de disponibilitățile fiecăruia.

Din datele înregistrate se constată o creștere atât a procentului de realizare a itemilor propuși, cât și a procentului pe clasă de la 63,5% la testul inițial, la 68,1% la testul formativ 1, și 95,39 % la testul formativ 2. A scăzut numărul elevilor cu rezultate slabe și a crescut numărul elevilor cu rezultate bune și foarte bune.Aceasta înseamnă nu numai un progres în cunoștințele elevilor , ci și în capacitățile intelectuale ale lor, dat fiind aportul jocurilor didactice aplicate. Comparând cele două teste formative se constată că rezultatele obținute la testul 2 sunt situate deasupra celor obținute la testul 1.Aceste constatări îmi întăresc convingerea că măsurile aplicate în etapa ameliorativă au fost eficiente, iar continuarea activității pe această direcție va avea rezultate îmbucutătoare.Comparând rezultatele de la testul inițial cu cele de la testele de ameliorare, , se constată că a crescut numărul elevilor care au obținut rezultate bune și foarte bune .

EXERCIȚII -JOC

1. Jocul ,,intuiției”: Barează cu un creion roșu forma incorectă: cântec coborâ mănușe păpușă cîntec coborî mănușe păpușe.

2. Jocul ,, Cuvântul își caută rudele”: Scrie cât mai multe cuvinte care fac parte din aceeași familie: Exemplu: învățat

învață învățător

învățământ

3. Jocul ,, înțelepciunii cuvintelor”: a) Citește de la dreapta la stânga următoarele cuvinte: CAL, DRAG, LUNA, RAC, TOC, PIC. Scrie cuvintele pe care le-ai descoperit. b) Citește în ambele sensuri( de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga) următoarele cuvinte: COC, CAPAC, SOS, ETATE. c) Scrie câte un cuvânt cu sensul opus pentru ultimul cuvânt din următoarele titluri de basme/povestiri: – Motanul încălțat ……………………….. (descălțat) – Povestea unui om leneș ………………..( harnic) – Povestea lui Harap-Alb ………………………….. – Rățușca cea urâtă …………………………………… .

d) Completează următoarele cuvinte cu literele: ,,s” și ,,x”: Ale…andra, a…pira, de…tul, fi…ă, mi…terios, na…, pi…,

ră…turna, …uia.

e) Citește cuvintele de mai jos. Pune în căsuță numărul pe care îl ocupă cuvântul în propoziție:

spun, Enache, ghicitori, Gina, și.

4. Jocul cuvintelor cu același înțeles:

Unește cuvintele care au același înțeles: castel oștire oaste palat luptă inamici dușmani bătălie.

5. Eu greșesc, tu, nu! Corectează!

a) Liliecii vede noaptea. …………………………………………………………………………………………………………………….. b) Soarele încălzesc pământul. …………………………………………………………………………………………………………………….. c) Iepurele fug repede. …………………………………………………………………………………………………………………….. d) Încep vacanța de vară. …………………………………………………………………………………………………………………….. e) Copiii alerg cu bucurie. …………………………………………………………………………………………………………………….. Dacă rezolvi corect, poți să colorezi o petală cu roșu, dacă nu, coloreaz-o cu verde. Încearcă să ai toate petelele roșii!

6. Jocul ghicitorilor :

a) Patru frați trăiesc sub același acoperiș. ( masa)

b) Pusei una, găsii două, Pusei două, găsii nouă. (cartoful)

c) Patru frați îngemănați, Prinși la joc într-un cojoc. (nuca)

7. Jocul ,,Variantelor corecte” :

Andrei are de ales varianta corectă. Poți să-l ajuți?

a) Tata a plecat l-a bunici, la țară. la l-a

b) Radu l-a condus până la gară. la l-a

c) Bunica la întâmpinat l-a poartă. l-a la

Indică, cu ajutorul săgeților, cuvintele care pot fi însoțite de ortograma l-a sau de cuvântul la:

școală Maria trezit la descoperit noi vioară țară l-a auzit.

8. Jocul ortogramelor : Scrieți în locul punctelor, cuvântul ne-a sau ortograma nea, după înțeles:

a) Povestea sa ……………… vrăjit. b) Fulgul de ………………… s-a topit. c) S-a așternut o ……………………. pufoasă. d) ……………… fermecat cu frumusețea ei.

Ioana are de combinat cuvintele din cele trei coloane de mai jos. O poți ajuta?

a) Fulgi de ne-a aleargă zglobii.

b) Andreea ne-a așteptat la gară.

c)Andrei nea întâmpinat bucuroasă.

9. Jocul cratimei (liniuței de unire): Rescrie comunicările de mai jos, astfel încât să folosești cratima, după exemplul dat: Model: Ei spun că sunt patru frați. Ei spun că-s patru frați. a) Crezi că ar sosi la timp? b) Ai spus că ai bomboane? c) Spune-i că îi duci o portocală!

10. Jocul înlocuirii cuvintelor: Înlocuiți cuvântul,, mai’’din text cu ,,prea’’:

Ba,fiind mai mărișor,

Se făcuse vânător.

Mai târziu, mai, pe-nserat,

A intrat și baba-n sat.

Etapa de evaluare finală

Etapa evaluării finale s-a desfășurat în perioada mai- iunie.În această perioadă au fost revizuite cunoștințele, deprinderile dobândite în perioada formativ-ameliorativă sau propriu-zisă a cercetării, cu scopul întăririi și stabilizării noilor achiziții și pentru a observa eventualele modificări în ceea ce privește progresul elevilor în învățare și gradul de participare a elevilor la orele de comunicare în limba română.

Prin proba de evaluare finală se realizează o măsurare a nivelului de cunoștințe, capacități și abilități, și pe baza acestor date se poate diagnostica evoluția procesului de asimilare a noțiunilor , prin sarcini specifice.

Sarcinile probei definesc cantitativ și calitativ comportamente de învățare și astfel învățătorul obține informații care, interpretate, arată stadiul atins de elev în pregătirea sa.

În evaluarea finală se iau în considerare rezultatele obținute în etapa inițială și etapa propriu-zisă, în acest fel ajungându-se la o evaluare mai obiectivă.

Testul de evaluare finală și-a propus să îndeplinească obiective asemănătoare testului inițial, însă cuprinzând sarcini de mai mare dificultate.

TEST DE EVALUARE FINALĂ

Comunicare în limba română clasa a II a

Citește textul cu atenție și rezolvă cerințele următoare:

,, E vacanță. Plouă și cerul e întunecos.

-Ce mai faci, bunico?întrebă nepotul.Cari apă? Dă-mi voie să te ajut eu! Mai dă-mi o găleată, să fie mai cu spor.

Bunica abia a avut timp să-și șteargă pe furiș o lacrimă…

-Ce faci după- amiază, bunică?Vii cu mine la teatru?

Acum bunica știe de unde vine lumina.A adus-o nepoțelul.’’

( Mircea Sântimbreanu, ,, Bunicii’’- fragment)

Cerințe

Care este autorul textului?

……………………………………………………………………………………………………………..

Dar titlul acestuia?

……………………………………………………………………………………………………………..

Precizează personajele care participă la acțiune.

……………………………………………………………………………………………………………..

Transcrie o întrebare adresată bunicii.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Formulează trei întrebări pe baza textului și răspunde la ele.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Identifică și redă semnele de punctuație întâlnite in text. Alege trei si motivează folosirea acestora.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Subliniază cu verde cuvintele ce conțin grupurile de sunete: ea, uă, ie, ia. Desparte-le în silabe.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Scrie cuvinte cu înțeles asemănător:

a căra = musafir = cuminte =

a da= harnic = a se duce =

Scrie cuvinte cu ințeles opus:

merge = ninge = a plânge =

darnică harnic = lumină =

Completează cu „într-o” sau cu „într-un” :

Copiii sunt adunați …………………….. cerc. ………………… parte se află un jucător care stă ………………….. picior. El pierde mingea ……………………. clipă de neatenție. Colegii strigă toți …………………….. glas.

Scrie un bilet adresat bunicii tale.

Obiectivele testului:

O1 – identificarea titlului,autorului, personajelor.

O2 – formularea de întrebări si răspunsuri.

O3 – precizarea modului de folosire a semnelor de punctuație întâlnite în text.

O4 – cunoașterea grupurilor de sunete învățate.

O5 – identificarea cuvintelor cu înțeles asemănător.

O6 – identificarea cuvintelor cu înțeles opus.

O7 – utilizarea corectă a ortogramelor învățate.

O8 – cunoașterea elementelor componente ale unui bilet și întocmirea lui.

Barem de evaluare și notare

Descriptori de performanță:

Evaluare finală:

Rezultatele testului:

Centralizare pe calificative

Analiza probei:

Compararea celor 3 teste:

Remarcăm din aceste rezultate evoluția elevilor care au obținut calificativul Foarte bine de la 9 elevi la 13, apoi la 19 elevi .La testul final 1 elev a obținut calificativul Suficient și a scăzut numărul elevilor care au obținut calificativul Bine, deoarece au evoluat spre un calificativ superior.

Din datele înregistrate se constată o creștere a procentului de realizare a itemilor propuși, cât și a procentului pe clasă, de la 63,5% la testul inițial, la 68,1% la testul formativ 1, 95,39% la testul formativ 2și 96% la testul final.

Concluzii ale cercetării

Evaluarea a constituit o modalitate de analiză cantitativă a rezultatelor învățării pe parcursul întregii etape experimentale.Jocul a constituit pentru elevi o modalitate stimulativă, de antrenare la lucru, de motivare a învățării.

În urma experimentului efectuat putem spune că utilizarea jocului didactic satisface cerințele unui învățământ formativ, deoarece antrenează elevii, sporește gradul de motivare a învățării prin satisfacșiile pe care le obțin copiii.Progresul elevilor este evidențiat de creșterea gradului de realizare a obiectivelor, creștere materializată în mărirea valorii calificativelor pentru nivelul de cunoștințe și deprinderi atins.La comunicare în limba română am organizat jocuri la care copiii să participe cu plăcere și să-și însușească noi cunoștințe .

Prin multitudinea de jocuri pe care le-am folosit , am reușit să realizez sarcina învățării:

-însușirea de cunoștințe de limba română foarte necesare următoarelor etape de învățare.

-dezvoltarea unor trăsături de personalitate la copii: aptitudini, voință, capacitate creatoare, spirit de colaborare.

Prin testele aplicate am vrut să ilustrez importanța jocului didactic la orele de comunicare în limba română, faptul că elevii rezolvă cu mai mult interes și plăcere jocurile care nu sunt altceva, decât exerciții prezentate altfel.Lecțiile organizate prin introducerea jocului didactic au asigurat participarea activă a elevilor la dobândirea de noi cunoștințe, la formarea unui stil de muncă intelectuală.

Creșterea nivelului de pregătire a elevilor prin folosirea jocurilor didactice demonstrează utilitatea lor atât la comunicare în limba română, cât și la alte discipline.

3.2.3. CONCLUZIILE CERCETĂRII

Ideea de bază ce m-a condus la abordarea prezentei teme a fost aceea a necesității asigurării succesului școlar al tuturor elevilor, atât al celor care întâmpină dificultăți la învățătură, cât și obținerea de performanțe cu cei care dovedesc posibilități deosebite.

Cunoscând bine elevii clasei pe care o conduc, am posibilitatea să-i antrenez, potrivit posibilităților intelectuale în jocuri didactice cu sarcini accesibile fiecăruia, dar care să-i solicite progresiv.

În învățământul primar, învățarea este activitatea centrală ce solicită întreg potențialul psihic și fizic al copilului. Rezultatele obținute depind și de alegerea și folosirea metodelor de lucru. Prin folosirea jocului didactic în lecții se realizează sarcini ale procesului formativ.

Din experiența didactică, din experimentul realizat și din bibliografia studiată, pot afirma că folosind jocul didactic se asigură:

-verificarea nivelului de însușire a unor cunoștințe și deprinderi (jocul didactic îndeplinind astfel funcția diagnostică și prognostică asupra pregătirii elevilor);

-participarea activă a copiilor la propria formare;

-motivația pentru învățare prin succesele care se înregistrează, angajându-i în realizarea sarcinilor didactice diferite ca grad de dificultate, jocul determinând un continuu fond emoțional , de plăcere, de satisfacție;

-formarea unor deprinderi de muncă intelectuală;

-pregătirea elevilor pentru autoinstruire și autoeducație prin influența decisivă a jocului în conducerea și luarea în stăpânire a propriului comportament;

-stimularea încrederii în sine, adaptarea la cerințele mereu crescânde ale școlii;

-dezvoltarea psihică a copiilor, formarea personalității lor;

-accesibilitatea noțiunilor fundamentale pentru toți elevii;

-exersarea efortului voluntar;

-rezolvarea conflictelor între ceea ce se dorește și ceea ce se poate;

-asigurarea succesului fiecărui elev, potrivit ritmului si disponibilităților sale;

În special în clasele mici, jocul pregătește condițiile pentru învățarea activă și pentru conduita efortului.

Din experiența acumulată prin practicarea jocului didactic în activitatea instructiv-educativă, am desprins ideea că acesta reprezintă un veritabil antrenament de integrare socio-morală punând problema competiției, al ajustării propriului comportament cu al celorlalți, a reușitei și a atitudinii în fața eșecului.Jocul didactic utilizat în cadrul orelor de comunicare în limba română a contribuit simțitor la îmbunătățirea rezultatelor învățării.În același timp, a dovedit că utilizarea lui poate fi benefică și asupra comportamentului copiilor unii față de alții.Se poate spune că jocurile didactice nu sunt doar niște simple exerciții care cer o rezolvare, care implică folosirea informațiior cunoscute de elevi, ci ele presupun o atmosferă competițională care îi stimulează pe copii în a rezolva exercițiile într-un timp scurt.Un oarecare exercițiu poate fi transformat în joc, atrăgându-i pe copii.

Cerând elevilor să creeze și ei variante de joc, se poate realiza expansiunea acestora prin adăugarea de elemente creatoare, originale.

Jocul, activitatea specifică copilăriei, ne ajută să-i cunoaștem natura și năzuințele mai bine decât orice altă activitate.

Jocul poate constitui o manifestare a forțelor în acțiune la copil, îndrumate de învățător.

Elevii ciclului primar au nevoie, înainte de orice să fie educați. Școala reprezintă mai mult decât jocul, dar fără echilibrul adus de joc ea nu are eficiență.

Utilizarea unei game variate de jocuri alese cu discernământ, în funcție de condițiile concrete ale fiecărui colectiv de elevi, duce la formarea unor deprinderi trainice, proprii actului învățării.

Jocul este o permanență a vieții copilului, a vieții umane în general. Ne rămâne nouă ,cadrelor didactice să hotărâm: cât, unde, când și cum să-1 integrăm în practica predării-învățării. Consider că numai atunci jocul își va dobândi în totalitate legitimitatea pe care o merită pe deplin în actul învățării.

Folosirea metodelor și procedeelor active în desfășurarea jocurilor didactice a demonstrat că elevii sunt determinați să înțeleagă în mod conștient și să aplice corect cunoștințele în rezolvarea sarcinii didactice.

În cadrul procesului de învățământ, jocul este conceput ca mijloc de instruire și educare a copiilor și ca procedeu didactic de realizare a obiectivelor operaționale specifice conținuturilor .

Eficiența dovedită a jocului didactic nu înseamnă că această metodă exclude folosirea celorlalte metode specifice activităților de învățare. Se pot semnala uneori o serie de consecințe nedorite privind folosirea jocului , legate de comportarea nesatisfacătoare a elevilor: prea zgomotoasă, apariția unor dispute, nerespectarea regulilor, acceptarea cu greu a înfrângerilor. În cazul în care se reia același joc de prea multe ori, apare plictiseala.

În scopul realizării obiectivelor prevăzute în programele școlare, în jocul didactic trebuie să se urmărească permanent menținerea unei unități strânse între laturile sale componente (conținut, sarcină didactică, reguli, elemente de joc și material didactic).

Abordarea interdisciplinară a jocului didactic permite transferul și rezolvarea de noi probleme ivite în jocurile didactice, elevii se familiarizează cu generalizări în contexte cât mai variate.

În urma documentării pe baza bibliografiei consultate, a experienței didactice și a probelor de evaluare aplicate, s-a ajuns la următoarele concluzii:

• Jocul didactic este calea spre apariția motivației intrinseci în învățare pentru că:

– angajează afectiv și atitudinal elevii;

– stimulează interesul cognitiv al școlarului mic;

– mobilizează resursele psihice ale copiilor;

– asigură participarea creatoare a elevilor în rezolvarea sarcinii didactice.

• Jocul didactic este un mijloc eficient de activizare a întregii clase prin
conținutul său și modul de desfășurare pentru că:

dezvoltă spiritul de întrajutorare, de echipă;

formează, consolidează și dezvoltă deprinderi de muncă organizată;

stimulează puterea de investigație și cointeresare continuă (prin elementele de joc);

sunt valorizate elementele pozitive ale fiecărui elev.

M-am orientat spre jocuri ce solicită procesele psihice și însușiri ale personalității școlarului mic.Probele inițiale, formative și finale , prin rezultatele lor, redau progresul obținut de elevi în ceea ce privește însușirea cunoștințelor, dar și dezvoltarea capacităților creatoare.Prin probele de evaluare utilizate, se realizează o eficientă conexiune inversă: învățătorul cunoaște despre fiecare copil ce știe și ce nu știe, iar elevii devin conștienți de ceea ce au realizat.

Consider mai eficiente jocurile didactice orale, deoarece prin acestea comunicarea încurajează pe cei timizi, pe cei cu o gândire lentă, antrenează pe cei pasivi în activitatea intelectuală.

În scopul îmbunătățirii și perfecționării procesului predării și învățării cunoștințelor la obiectele de învățământ, prin intermediul jocului didactic, propun:

• ca manualele școlare să conțină jocuri didactice specifice fiecărui
capitol din programă, dând astfel, prilejul învățătorilor să fixeze cunoștințele și deprinderile corespunzătoare și în același timp, să realizeze feedback-ul imediat, revenind pe traseul didactic cu ajustările necesare în pregătirea elevilor;

• valorificarea jocurilor didactice la maximum, în formă individuală sau de grup trebuie să se realizeze în funcție de particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor.

Analizând și comparând rezultatele pe care le obțin elevii de la o etapă la alta, ne edificăm asupra evoluției și ritmului în care progresează însușirea cunoștințelor de limba română pe baza jocului didactic.

Împreună – cadre didactice, oameni de știință, cercetători – avem de înfăptuit o sarcină importantă, aceea de a descoperi, experimenta și promova cele mai potrivite structuri, formule și soluții, pentru a face din școala românească o instituție care să valorifice în cel mai înalt grad, disponibilitățile spirituale în etapa actuală, să asigure o temeinică pregătire pentru muncă și viață a generațiilor de elevi.

Pentru aceasta se impune din partea tuturor învățătorilor, alături de pasiune și răspundere profesională, o permanentă preocupare pentru cerințele învățământului actual.

Convinsă personal de valențele formative ale jocului didactic , optez pentru necesitatea valorificării maximale a resurselor intelectuale și moral-comportamentale ale acestei forme de activitate la clasele I – IV.

Pe baza experienței acumulate aș putea afirma că folosind jocul didactic ca mijloc de învățare, am reușit în mare măsură să omogenizez colectivul de elevi, înlăturând în mare parte la copiii mai timizi unele obstacole cum ar fi:teama de greșeală,descurajarea, timiditatea.

BIBLIOGRAFIE

Ursula Șchiopu-,, Dicționar enciclopedic de psihologie’’,Editura Babel, București, 1997.

Elvira Crețu-,,Psihologia școlară pentru învățământul primar’’, Editura Aramis,București,1999.

Mariana-Nina Simion-,,Rolul jocului didactic în dezvoltarea personalității copilului’’, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2010.

Cosmovici A.,Iacob L.-,,Psihologie școlară’’,Editura Polirom, Iași, 1999.

Ursula Șchiopu-,, Psihologia generală a copilului’’-Editura Didactică și Pedagogică, București, 1989.

Silvia Nuță-,,Metodica predării limbii române în clasele primare’’,Editura Aramis, 2000.

Dumitru Gherghina, Ioan Dănilă-,, Metodica predării limbii române în școala primară, gimnaziu și liceu’’,Editura Didactica Nova, Craiova, 2005.

Carmen Crețu, Constantin Cucoș-,,Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice’’,Editura Polirom, Iași, 1998.

Alexandrina Dumitru, Viorel-George Dumitru-,, Activități transdisciplinare pentru ciclul primar și grădiniță’’,Editura Paralela 45, 2005.

Gheorghe Dumitriu, Constanța Dumitriu-,,Psihologia procesului de învățământ’’,Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997.

Ioan Cerghit-,,Metode de învățământ’’,Editura Didactică și Pedagogică, București,1976.

Ioan Nicola-,,Pedagogie’’-Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994.

www.didactic.ro, www.edu.ro.

ANEXE

TEST DE EVALUARE INIȚIALĂ

Scrie în casetă „A” dacă propoziția este scrisă corect și „F” dacă nu este scrisă corect. Transcrie corect propozițiile

Irina are o ghitară. ………………………………………………………………………………..

ea colorează o planșă. ………………………………………………………………………………..

Mama Irinei se Bucură. ………………………………………………………………………

Unde este ascuțitoarea. ……………………………………………………………………

Maria a găsit giozdanul descis. ……………………………………………………………………

2. Ordonează cuvintele în propoziție:

merg , și , școală , Andreea , bucuroși, spre , Mihai

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Completează cu unul din grupurile de litere cunoscute:

bi – …… – cle – tă ; ………. – te ; min – ………. ; ……….. – o – cei

……… – nea-lă ; mar – …….- ne

Unește cuvintele cu sens opus. 5. Unește cuvintele cu sens asemănător.

tristețe urâtă creangă zgomot

noapte bucurie sunet se uită

a intrat scund privește geam

frumoasă a ieșit fereastră ramură

îngust sever codru

înalt lat pădure aspru

6. Desparte în silabe cuvintele subliniate de mai sus:

_____________________________ _______________________________

_____________________________ _______________________________

_____________________________ ________________________________

_____________________________ ________________________________

_____________________________ _________________________________

7. Citește cu atenție textul :

Toamna

Adie un vânt ușor de toamnă . Soarele ne mângâie cu razele lui călduțe. Frunzele copacilor au îngălbenit. Păsările călătoare s-au pregătit pentru lungul drum.

Răspunde la următoarele întrebări:

1. Cine ne mângâie cu razele călduțe?

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________

2. Ce s-a întâmplat cu frunzele copacilor?

_______________________________________________________________________________________________________________________

3. Pentru ce s-au pregătit păsările călătoare ?

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Alcătuiește trei propoziții despre anotimpul toamna.(priveste imaginea)

constatare

întrebare

exclamare

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………………………………………….

TEST FORMATIV 1

Dictare

___________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________

2. Câte sunete și câte litere are fiecare cuvânt: sunete

cadou sunete ghete sunete pix

litere litere litere

3. Scrie litera v sub vocale și litera c sub consoane.

Iarna a scos la săniuș o mulțime de copii.

4. Scrie 3 cuvinte care să înceapă cu silaba “ma”

________________________________________________________________________

5. Alege varianta potrivită ( într-o, într-un, dintr-o, dintr-un )

Bunicuța locuiește într-o/ într-un casă de la marginea pădurii. Scufița- Roșie îi duce acesteia merinde într-o/ într-un coș. Ea culege flori dintr-o/ dintr-un poieniță. Dintr-un/ Dintr-o tufiș o pândește lupul. Într-o/ Într-un zi de vară s-a întâlnit cu lupul în pădure. Scufița trebuia să ajungă la bunicuța dintr-o/ dintr-un moment în altul.

6. Completează spațiile libere cu într-o/ într-un:

_________________ amurg ajunse _____________________ pădure

întunecată. ________________ copac văzu o veveriță ___________________

scorbură. Mica vietate dispăru ________________ clipă.________________

târziu a plecat acasă.

7. Completează spațiile libere cu dintr-o/ dintr-un:

_____________________ stup a ieșit o albină. Toată ziulica a zburat

_______________ floare în alta. ___________________ cupă de crin a cules nectarul cel mai dulce.

8. Scrie forma corectă ( sa/ s-a ; sau/ s-au )

Marin ________ bucurat de nota primită.

Copiii ________ luat la întrecere.

Era nevoie de mine _______ nu?

Mama _________ este profesoară.

Marcela va recita din Eminescu _______ din Labiș.

Ea ________ dus la bunica _________.

TEST FORMATIV 2

1. Alcătuiți o propoziție din patru cuvinte , în care fiecare cuvânt să înceapă cu litera ,,m’’.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

2. Scrie ,,răsturnatele’’ următoarelor cuvinte:

Rus- roșu-

Parc- orez-

Luna- urca-

3. Găsește cuvintele care s-au ,, ascuns,, în fiecare din cuvintele date:

Ex: ninsoare- nins, soare, oare, are.

Prinsoare-

Noroios-

Întoarcere-

încercuiește-

4.Continuă ALFABETUL CALITĂȚILOR OMENEȘTI cu încă 8 cuvinte:

Atent,bun,cinstit,………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

5. Se dă propoziția:

Cuibul de păsărele era zidit cu paie.

Grupează cuvintele după numărul de silabe.

6. Precizează numărul de sunete , apoi numărul de litere din cuvintele:

Cuib-

Zidit-

Cer-

Paie-

7. Scrie V sub vocale și C sub consoane:

Copiii se duc în luncă.

8. Încercuiește varianta corectă:

Acesta este/ sunt cuibul.

Copacii se înveșmântaseră/înveșmântase în verde.

Noi am plecat /a plecat în luncă.

TEST DE EVALUARE FINALĂ

Comunicare în limba română clasa a II a

Citește textul cu atenție și rezolvă cerințele următoare:

,, E vacanță. Plouă și cerul e întunecos.

-Ce mai faci, bunico?întrebă nepotul.Cari apă? Dă-mi voie să te ajut eu! Mai dă-mi o găleată, să fie mai cu spor.

Bunica abia a avut timp să-și șteargă pe furiș o lacrimă…

-Ce faci după- amiază, bunică?Vii cu mine la teatru?

Acum bunica știe de unde vine lumina.A adus-o nepoțelul.’’

( Mircea Sântimbreanu, ,, Bunicii’’- fragment)

Cerințe

Care este autorul textului?

……………………………………………………………………………………………………………..

Dar titlul acestuia?

……………………………………………………………………………………………………………..

Precizează personajele care participă la acțiune.

……………………………………………………………………………………………………………..

Transcrie o întrebare adresată bunicii.

………………………………………………………………………………………………………………………….

………………………………………………………………………………………………………………………….

Formulează trei întrebări pe baza textului și răspunde la ele.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Identifică și redă semnele de punctuație întâlnite in text. Alege trei si motivează folosirea acestora.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Subliniază cu verde cuvintele ce conțin grupurile de sunete: ea, uă, ie, ia. Desparte-le în silabe.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Scrie cuvinte cu înțeles asemănător:

a căra = musafir = cuminte =

a da= harnic = a se duce =

Scrie cuvinte cu ințeles opus:

merge = ninge = a plânge =

darnică harnic = lumină =

Completează cu „într-o” sau cu „într-un” :

Copiii sunt adunați …………………….. cerc. ………………… parte se află un jucător care stă ………………….. picior. El pierde mingea ……………………. clipă de neatenție. Colegii strigă toți …………………….. glas.

Scrie un bilet adresat bunicii tale.