Rolul Jocului Didactic In Dezvoltarea Intelectuala a Copilului Prescolar
CUPRINS
Argument
Capitolul I :
Jocul activitate fundamentală la vârsta preșcolară:
I.1. Definirea conceptului de joc , caracteristici, clasificări;
I.2. Funcțiile jocului;
I.3. Teorii despre joc .
Capitolul II:
Caracteristicile psiho-fizice ale preșcolarului:
II.1.Dezvoltarea bio-fizică;
II.2.Dezvoltarea proceselor cognitive;
II.3.Dezvoltarea limbajului .
Capitolul III:
Rolul jocului didactic în instruirea și dezvoltarea preșcolarului:
III.1.Importanța jocului didactic în educarea limbajului și a comunicării;
III.2.Importanța jocului didactic în activitatea matematică;
III.3.Organizarea și desfășurarea jocurilor didactice.
Capitolul IV:
Cercetarea personală –Aspecte ale valorificării jocului didactic în dezvoltarea preșcolarului:
IV.1.Obiectivele cercetării;
IV.2.Ipoteza cercetării;
IV.3.Descrierea eșantionului;
IV.4 .Metode de cercetare;
IV.5.Desfășurarea experimentului ;
Faza de evaluare inițială
Faza de lucru
Faza de evaluare finală
Capitolul V:Concluzii și propuneri
Bibliografie
Anexe
ARGUMENT
,,Copilăria este ucenicia necesară vârstei mature,
iar prin joc copilul își modelează propria sa statuie.’’
(Jean Chateau, 1972, p.72)
Jocul este o experiență naturală, universală ce face parte din viața de zi cu zi . Oriunde în lume copiii se joacă individual sau în grupuri mici, explorând mediul înconjurător, cunoscându-și colegii, legând prietenii, descoperindu-se pe sine,învătând, dezvoltându-se.
Jocul didactic îsi găseste locul cu maximă eficiență, el fiind o punte de legătură între joc – ca tip de activitate dominantă în grădiniță și activitatea specifică școlii –învățarea.
Necesitatea continuității dintre grădiniță și școală impusă de cerințe psiho- pedagogice și sociologice este un adevăr pe care nu îl contestă nimeni. În condițiile în care grădinița este parte integrantă a învătmântului și își propune ca obiectiv prioritar pregătirea copilului pentru școală, aceasta impune folosirea unor metode și procedee specifice vârstei.
Grădinița îl ajută pe copil să își dezvolte, prin desfășurarea jocului didactic, procesele psihice, gândirea cu operațiile ei, analiza, sinteza, comparația, memoria, atenția și spiritul de observație, voința,imaginația și limbajul.
Cadrul didactic trebuie să-l "înzestreze" pe copil de la cea mai fragedă vârstă,cu operații generative, și să-l antreneze în activități variate care să aibă ca scop cunoașterea și dezvoltarea proceselor psihice.
În primul capitol al lucrării am prezentat conceptul de joc, teorii despre joc,funcțiile jocului, dar și clasificarea jocurilor.
În al doilea capitol, am analizat caracteristicile psiho-fizice ale preșcolarului -dezvoltarea biofizică precum și dezvoltarea proceselor psihice.
În al treilea capitol am descris rolul jocului didactic, atât cel pentru educarea limbajului și al comunicării, cât și cel matematic, sub aspectul proiectării, organizării,desfășurării și interacțiunilor cu celelalte categorii de activități.
Ultimul capitol prezintă datele cercetării personale care a pornit de la indentificarea raportului dintre strategia didactică folosită și rolul jocului didactic în dezvoltarea preșcolarului.
Jocul didactic a fost una din formele de activitate prin care am rezolvat sarcini didactice din mai multe motive:
este un factor motivațional important al învățării active;
copiii se mobilizează mai ușor când află că se vor juca;
pe fondul bucuriei provocate de joc, cunoștințele, priceperile și deprinderile intelectuale au șanse să se fixeze cu mai multă trăinicie;
are rol terapeutic, generator de preocupări și izvor de satisfacții, realizează devierea stresului și încordării prin canalizarea energiei spre activități tonice, atractive.
Sunt punctate avantajele de ordin metodologic în situația în care activitățile sunt organizate sub forma jocului didactic.
Prezentarea componentelor de bază ale jocului didactic ajută la înțelegerea faptului că orice sarcină poate deveni joc didactic.
Prezentarea câtorva jocuri didactice poate să demonstreze valențele formative ale acestora la dezvoltarea personalității școlarului mic.
Ca mijloc educativ, jocul didactic își exercită funcția formativ-educativă în procesul de cunoaștere și de aplicare creatoare, de valorificare a cunoștințelor dobândite de copil.
Răspunzător de pregătirea, conducerea și îndrumarea jocului didactic, se face educatoarea, care proiectează acest tip de activitate, cunoscându-și colectivul de copii. Ca un expert al actului de predare-învățare alege sarcinile didactice în concordanță cu particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor, cu nivelul de pregătire al acestora. Ca agent motivator, învățătorul declanșează și întreține interesul elevilor, curiozitatea și dorința lor de a învăța.
În lecții se pot folosi o gamă largă de jocuri didactice pentru dobândirea, consolidarea, verificarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor.
Rezistența scăzută la efort intelectual, lipsa de interes pentru învățare, insuficienta înțelegere în actul de predare-învățare a elevilor, m-a determinat ca o parte din sarcinile de învățare să le fixez prin variate tipuri de joc. Am adaptat și creat jocuri didactice la care elevii s-au arătat receptivi, menținându-le atenția timp mai îndelungat, angajându-i în explorare, investigare, aproximare, comparare, măsurare și experimentare.
CAPITOLUL I
Jocul activitate fundamentală la vârsta preșcolară
„Jocul este o școală, o școală deschisă,
un program tot așa de bogat, precum este viața”
(P. Popescu – Neveanu)
I.1. Definirea conceptului de joc , caracteristici, clasificări;
Noțiunea de joc prezintă anumite particularități la diferite popoare. La vechii greci, desemna activități proprii copiilor „a face copilării”, la evrei corespunde noțiunii de „glumă, haz”. Ulterior, în toate limbile europene, s-a extins asupra unei largi sfere de acțiuni umane care „pe de o parte nu presupun o muncă grea, iar pe de altă parte oferă satisfacție și veselie”.
Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, o activitate de tip fundamental cu rol hotărâtor în evoluția copilului, constând în reflectarea și reproducerea vieții reale într-o modalitate proprie copilului, ca rezultat al interacțiunii dintre factorii bio-psiho-sociali.
Esența jocului constă în reflectarea și transformarea pe plan imaginar a realității înconjurătoare. Copilul reușește să imite, într-un mod specific, viața și activitatea adulților.
Dicționarul de psihologie explică jocul ca o formă de activitate specifică pentru copil, hotărâtoare pentru dezvoltarea lui.
Platon a considerat jocul ca o atitudine arătând că munca poate fi efectuată uneori în joacă de ființa umană și recomandă: „faceți în așa fel încât copiii să se instruiască jucându-se și veți avea prilejul de a cunoaște înclinațiile fiecăruia”.
D. B. Elkonin definește jocul ca fiind forma de activitate cea mai accesibilă copilului, iar ca structură corespunde în cea mai mare măsură posibilităților sale fizice și psihice.
H. Wallon „psihologul copilăriei prin excelență” (R. Zazzo), este de părere că jocul copilului este asemănător unei investigații agreabile și animate, în care funcțiile psihice se dezvoltă în toată bogăția lor.
A. N. Leontiev apreciază jocul ca fiind principala formă de activitate bio-psiho-socială, o activitate conștientă, la baza căreia se află cunoașterea, trebuința de asimilare ocupând primul loc.
S-a constatat că:
jocul are un caracter universal cu rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării;
jocul are un caracter polivalent, fiind pentru copil muncă, artă, realitate, fantezie;
jocul este o realitate permanentă cu mare mobilitate pe scara vârstelor;
caracterul colectiv al jocului reprezintă o expresie a trebuinței de comunicare;
jocul nu apare spontan și autonom, nu se dezvoltă de la sine, ci trebuie să fie învățat în ambianță socială.
Ambianța de comunicare conferă jocului o motivație socială suplimentară. Relațiile de grup intervin ca un factor organizatoric care exercită o influență coercitivă, disciplinatoare asupra activității fiecărui copil. în joc, copilul învață să se supună cerințelor, regulilor impuse de colectiv.
Metodica predării jocurilor la Școlile Normale oferă una din clasificările jocurilor.
Clasificarea jocurilor
I. 2. Teorii despre joc
„Jucându-se, copilul asimilează realitățile intelectuale
care fără joc, rămân exterioare inteligenței lui”
(J. Piaget)
Au existat cercetări în acest domeniu care au dus la formularea unor teorii despre joc, care au contribuit la înțelegerea evoluției jocului, de-a lungul timpului, a concepției despre joc a oamenilor de știință.
Psihologia jocului în concepția gânditorilor:
J. PIAGET – consideră jocul „ca un pol al exercițiilor funcționale în sensul dezvoltării individului” , un exercițiu de explorare a mediului înconjurător.
În evoluția jocului, Piaget stabilește existența a trei categorii principale de joc:
-jocul exercițiu – caracteristic perioadei senzorio-motorii (0-2 ani), este punctul de plecare al jocului ce constă în repetarea pentru plăcere a activității copilului, desfășurată în scopul adaptării la mediu, constituind o asimilare a realului la EU;
-jocul simbolic – caracteristic perioadei 2-5 ani, înseamnă „apogeul jocului infantil”; ficțiunea la copil depășește instinctele ajungându-se la o extensie a EU-lui. El corespunde funcției esențiale pe care o îndeplinește jocul în viața copilului. Acest joc transformă realul printr-o asimilare mai mult sau mai puțin pură la trebuințele EU-lui, în timp ce imitația este o acomodare la modelele exterioare, iar inteligența este un echilibru între asimilare și acomodare.
-jocul cu reguli – apare în stadiul preoperațional (2-7 ani), având rol de socializare a copilului; include jocurile de construcție ce cuprind elemente de muncă.
Jocul constituie un mecanism specific de asimilare a influențelor mediului socio-uman ce fac posibilă dezvoltarea copilului. Jocul este cel ce angajează resursele cognitive, afective, volitive de mare importanță în formarea individului.
J. S, BRUNER – consideră că atitudinea de “joc” sau „spiritul de joc” exercită o influență favorabilă asupra necesității adaptării copilului la mediu, „îi facilitează învățarea intrinsecă, îi formează o atitudine realistă față de tot ceea ce-1 înconjoară și-i dezvoltă forțele creatoare …”
„La copil, spunea Edouard Claparede, jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință, poate să acționeze”. Claparede consideră jocul drept un exercițiu pregătitor pentru viața de adult „prima școală a vieții sociale ce pregătește viitorul, potolind nevoile prezentului”.
E. Claparede explică finalitatea jocului, arătând rolul acestuia în pregătirea pentru viață și introduce paradigma educației funcționale a copilului, conform căreia educația formează calități psihice luate în perspectiva funcțiunii.
Lucrările lui Jean Chateau au arătat că jocul la copil este în primul rând o plăcere internă, dar în același timp, o activitate serioasă, „a te juca înseamnă a-ți propune o sarcină de îndeplinit”. Regula în joc are rol reglator în organizarea, dinamizarea conduitei copilului, dar și în inhibarea reacțiilor nepotrivite. Plăcerea pe care o capătă copilul jucându-se este o plăcere morală legată de respectarea regulilor.
„Jocul uman exprimă înainte de toate dorința de depășire, este o autoafirmare”. Pentru copil este prilejul de afirmare a EU-lui. Un rol important îl are formarea grupului ca bază a activității comune de joc și implicațiile determinate de organizarea grupului: regula, ordinea și disciplina de grup, formele de joc în grup, specificitatea grupurilor de joc pe vârste și sexe.
Pentru perioada preșcolară, prin locul și ponderea pe care le ocupă jocul, A. N. Leontiev apreciază că acesta devine activitatea principală a copilului, deoarece dezvoltarea acestuia stimulează și întreține cele mai importtiva funcțiunii.
Lucrările lui Jean Chateau au arătat că jocul la copil este în primul rând o plăcere internă, dar în același timp, o activitate serioasă, „a te juca înseamnă a-ți propune o sarcină de îndeplinit”. Regula în joc are rol reglator în organizarea, dinamizarea conduitei copilului, dar și în inhibarea reacțiilor nepotrivite. Plăcerea pe care o capătă copilul jucându-se este o plăcere morală legată de respectarea regulilor.
„Jocul uman exprimă înainte de toate dorința de depășire, este o autoafirmare”. Pentru copil este prilejul de afirmare a EU-lui. Un rol important îl are formarea grupului ca bază a activității comune de joc și implicațiile determinate de organizarea grupului: regula, ordinea și disciplina de grup, formele de joc în grup, specificitatea grupurilor de joc pe vârste și sexe.
Pentru perioada preșcolară, prin locul și ponderea pe care le ocupă jocul, A. N. Leontiev apreciază că acesta devine activitatea principală a copilului, deoarece dezvoltarea acestuia stimulează și întreține cele mai importante modificări ale psihicului individului în cadrul căreia se dezvoltă procesele psihice ce pregătesc trecerea copilului pe o treaptă superioară de dezvoltare, perioada școlară.
Într-o accepție largă, jocul este privit ca fenomen de cultură de Johan Huizinga, cu anumite trăsături: “jocul este libertate,… se izolează de viața obișnuită în spațiu și timp, creează ordine, este ordine” având reguli acceptate de bună voie, însoțite de destindere, satisfăcând idealuri de exprimare și idealuri sociale.
Psihologii sovietici Vîgoțski și Elkonin, consideră că activitatea de joc în perioada 3-7 ani este o activitate dominantă sau directoare. Copilul se angajează în funcții simbolice lăsându-și imaginația să intervină în joc, dobândind o anumită înțelegere a coordonării sociale și a grupului.
D. Elkonin este de părere că jocul este practica dezvoltării. Copilul se joacă pentru că se dezvoltă și se dezvoltă pentru că se joacă. Receptivitatea deosebită a jocului față de sfera activității și a relațiilor umane demonstrează că acesta, pe lângă faptul că împrumută subiectele din condițiile vieții copilului, prin conținutul său intern, este un fenomen social, se naște în condițiile vieții sociale a copilului.
U. Șchiopu, consideră că jocul „stimulează nașterea capacității de a trăi din plin, fiecare moment cu pasiune, organizând tensiunea proprie acțiunilor cu finalitate realizată, având funcția de o mare școală a vieții”.
Pentru școlaritatea mică recomandă jocul cu reguli. „Regula în joc devine fenomen central, un fel de certitudine ce-1 ajută în adaptare, un reper ca atare”. Disputele din joc devin lecții de civică despre drepturi și îndatoriri. In jocurile de echipă devine activă competiția colectivă, iar învățătorul abil poate creea emulații, consideră U. Șchiopu și E. Verza.
Jocul didactic este considerat „una din principalele metode active, atractive, eficace în munca instructiv-educativă cu preșcolarii și școlarii mici”.
În concepția teoreticienilor prezentați, jocul îndeplinește funcții importante în dezvoltarea copilului.
Au existat preocupări contemporane în domeniul jocului, ca obiect de studiu în liceele pedagogice la clasa a Xl-a, ca Didactică aplicată, variate culegeri cu jocuri didactice, cu sarcini de învățare prezente în manualele de matematică în formula „NE JUCĂM”.
I.3. Funcțiile jocului didactic
Funcția principală a jocului este funcția de cunoaștere, care îi oferă jocului curba de viabilitate specifică, întreținută de o curiozitate și de o atenție cu totul deosebite. Această funcție garantează dozarea subtilă a trăsăturilor cognitive ale jocului, adâncirea acestora pe parcursul consumării sale.
Funcțiile jocului ca metodă de învățământ se pot structura astfel:
Funcția cognitivă – traduce în act de învățare acțiunea proiectată de educatoare în plan mintal, transformând în experiențe de învățare, obiectivele prestabilite de ordin cognitiv.Din acest punct de vedere jocul constituie modalitatea de a acționa practic, sistematic pentru a determina la copil achiziții de cunoaștere „în scopul de a-și lărgi orizontul cunoașterii, de a-și forma anumite deprinderi”. Jocul stimulează funcțiile intelectuale prin intermediul cărora se realizează cunoașterea realității obiective.
Funcția formativ-educativă contribuie la realizarea obiectivelor din sfera operatorie și cea atitudinală. Sunt exersate funcțiile psihice și fizice ale copilului și se formează deprinderi intelectuale, aptitudini, capacități și comportamente. Antrenează operațiile gândirii: analiza, sinteza, comparația, clasificarea, ordonarea, abstractizarea, generalizarea, concretizarea Jocul este un mijloc de cunoaștere și autocunoaștere, de exersare a gândirii și a unor deprinderi, este cale de relaxare și distracție, este mijloc de învățare; el este și un mijloc de exprimare și exersare a originalității și creativității și, mai ales de socializare a copilului.
Funcția operațională (instrumentală) servește drept tehnică de execuție, în sensul că favorizează atingerea obiectivelor. Formează deprinderi trainice de calcul rapid, asigură însușirea mai rapida, mai trainică, mai accesibilă și mai plăcută a unor cunoștinte și dezvoltă capacitatea copiilor de a rezolva probleme.
Funcția motivațională – de stimulare a curiozității, de trezirea interesului, a dorinței de a cunoaște și a acționa, de organizare a forțelor intelectuale ale copiilor. Jocul stimulează și modelează procesele afectiv-motivationale. Prin joc copilul își îmbogățește viața afectivă reușind în mod progresiv să-și stăpâneasca emoțiile. Învață să reacționeze pozitiv sau negativ față de ceea ce este bun, frumos, moral sau ceea ce este rău, urât, imoral. Învață să traiască profund o atitudine pozitivă.
Funcția normativă permite cadrului didactic dirijarea, corectarea și reglarea acțiunii instructive; Dezvoltă atenția disciplina și spiritul de ordine în desfășurarea activității. Relațiile de grup intervin ca un factor organizatoric care exercită o influență coercitivă, disciplinatoare asupra activității fiecărui copil. În joc, copilul învață să se supună cerințelor, regulilor impuse de colectiv.
Funcția organizatorică permite o bună planificare a timpului copilului și educatoarei.Latura individuală este intens solicitată în joc. În acest scop, jocul cu reguli devine o metodă de maximă eficiență. Copilul se transformă, devenind ,,altcineva’’(profesor, vânzător, medic, ostaș) așa cum prevede rolul eroului, al personajului respectiv. Străduindu-se să demonstreze însușirile personajului întruchipat, preșcolarul exersează și-și cultivă calitățile precum: vitejia, cinstea, dreptatea.
Adevăratele funcții ale jocului sunt bine puse în evidență dacă jocul este bine structurat, proiectat și dirijat, pentru că, așa cum arăta J. Chateau „ în cadrul jocului, educatorul nu trebuie să fie șef, ci animator, cunoștințele lui să nu-l acopere pe copil, trebuie să lase adevărul să vină de la el”. Individul este obligat să recurgă la joc din două motive : pentru că este incapabil să presteze o activitate serioasă din cauza dezvoltării insuficiente; din pricina unor împrejurări care se opun îndeplinirii unei activități serioase care să satisfacă dorința respectivă (interdicțiile adultului). Așadar, obstacolele în discuție pot fi de doua feluri: externe (un mediu nepotrivit) sau interne (cenzura morală). Este vorba de fapt de o sustragere a individului din realitate prin creearea unei realități libere, potrivite satisfacerii nevoii sale de realizare.
Alături de funcția derivării, socotită cardinală, jocul este socotit ca fiind util și din alte motive (funcții secundare) :
Rolul de divertisment. Jocul înlătură plictiseala pricinuită de lipsa activității. Funcția jocului este și în acest caz aceea de a introduce elemente pe care mediul nu le oferă ( rolul de divertisment fiind în directă legatură cu funcția de derivare).
Jocul-element odihnitor- este vorba de fapt, nu atât de repaus cât de o eliberare de constrângerea muncii ( referire valabila pentru adult). Deși practicat adesea cu mai multă intensitate decât munca, jocul obosește mai puțin, pentru că răspunde tendințelor de afirmare refulate, gâtuite de necesitățile muncii și de aceea lasă impresia nu numai că nu obosește, ci chiar că relaxează.
Jocul –agent de manifestare socială –funcție conform căreia jocul ar exercita la copil tendițele sociale, dar fără putința de a și le menține( partizan al orientării biologice, accentuează funcțiile motrice și intelectuale ale jocului în detrimentul celei sociale, pe care o consideră ca un caz particular).
Jocul ca agent de transmitere a ideilor, a obiceiurilor de la o generație la alta(mituri, legende, cântece, dansuri populare, estivaluri istorice).Încă din cele mai vechi timpuri jocul a fost folosit ca mijloc de educație populară. De reținut afirmația lui Claparade ,,nu nevoia socială de a menține tradițiile a creeat instinctul jocului, ci jocul exista deja’’.
Jocurile didactice, organizate conform cerințelor psihologice învățării, devine o metodă activă și eficientă de instruire și educare. ,,Jocul este o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activități alimentația necesară și transformând realul în funcție de multiple trebuințe ale eului. Iată de ce, toate metodele active de educare a copiilor mici cer să li se furnizeze acestora un material ajutător pentru ca, jucându-se, ei să reușească să asimileze realitățile intelectuale care, fără acestea rămân exterioare inteligenței copilului.’’
În concepția lui J. Piaget, funcțiile jocului sunt:
1. de adaptare – cea mai importantă funcție ce se realizează pe două coordonate: asimilarea realului la Eu (încorporarea cunoștințelor noi prin folosirea schemelor preexistente) și acomodarea prin imitație a Eu-lui la real (modificarea schemelor existente pentru a încorpora cunoștințe noi ce nu se mai potrivesc acestora);Adaptarea realizată prin joc este un proces reactiv și creativ al cărui echilibru se realizează prin inteligență.
2. formativ – informativă (angajarea plenară a copilului);Jocul constituie un mecanism specific de asimilarea influențelor mediului socio-uman ce fac posibilă dezvoltarea copilului. Jocul este cel ce angajează resursele cognitive, afective, volitive de mare importanță în formarea individului.
3. cathartică – jocul simbolic are funcția de descărcare energetică și de rezolvare a conflictelor afective de compensare și trăire intensă – detensionarea copilului;
4. de socializare și sociabilizare a copilului – se explică prin tendința copilului de a se acomoda la ceilalți, dar și de a asimila relațiile cu cei din jur la EUL său. În jocul cu reguli copilul acceptă normele exterioare lui, le asimilează Această funcție este prezentă mai ales în jocul cu reguli, care înseamnă acceptarea normelor exterioare lui, dar care odată asimilate, devin un bun câștigat de copil.
Piaget mai remarca faptul că jocul se caracterizează, prin dorința de manifestare activă și de stăpânire a activității.
U. Șchiopu nominalizează trei categorii de funcții : esențiale, secundare și marginale.
Din prima categorie fac parte :
Funcția de cunoaștere, susținută de curiozitate și atenție;
Funcția de exercitare complexă stimulativă a mișcărilor (jocurile sportive, cele de mânuire a obiectelor), ce se manifestă cu preponderență în timpul copilăriei;
Funcția formativ-educativă;
Dintre funcțiile secundare autoarea menționează: echilibrarea, tonifierea prin activismul general și compensația care au loc în timpul jocului.
În ceea ce privește funcțiile marginale, U. Șchiopu menționează funcția terapeutică, care intervine în cazul unor situații problematice atât la copil, cât și la adult. Funcția terapeutică a jocurilor se manifestă mai ales în cazurile maladive, referindu-se la copiii disfuncțional dezvoltați și care au nevoie de atenție specială.
Jocul didactic contribuie la dezvoltarea judecății, memoriei, atenției, spiritului de observație, la cultivarea obișnuinței cu munca intelectuală și cea independentă. El constitue un mijloc și un procedeu deosebit de valoros de acumulare de noi cunoștinte, de echilibrare a procesului de învatare și a activitatii de joc. Este un prilej de a completa unele lacune, de a asimila și de a folosi cunostințe noi, de a-și dezvolta limbajul din punct de vedere fonetic, lexical și gramatical.
Jocul are rolul de a acționa la copil funcții motrice sau mintale. Tipul de joc este determinat pe de o parte de nevoile copilului, iar pe de alta parte, de gradul dezvoltării sale organice și îl apreciază ca agent de dezvoltare, de expansiune a personalității în devenire. Posibilitatea de a imita prin joc, de a se manifesta creator, de a înțelege raporturile interindividuale dau posibilitatea copilului să respecte niște reguli bine stabilite, încadrându-l în regimul unui comportament uman acceptat. Buna dispoziție generală care se naște în jocul copiilor menține și crește buna dispoziție a fiecărui copil în parte, iar lauda sau dezaprobarea colegilor, controlul pe care-l exercită aceștia asupra corectitudinii în joc, măresc autocontrolul și stimulează dorința de a lucra mai bine, mai repede, mai exact.
Orice activitate aleasă de individ fără forța constrângerii implică afirmarea ființei, dezvoltarea personalității. Puterea educativă a unui joc crește atunci când este jucat în colectiv, chiar dacă este vorba numai de câțiva copii deoarece oferă condiții prielnice educării copiilor în spirit cooperant prin regulile pe care le impun și stările afective pe care le declanșează.
CAPITOLUL II:
Caracteristicile psiho-fizice ale preșcolarului:
II.1.Dezvoltarea bio-fizică;
Odată cu dezvoltarea capacităților senzoriale și perceptive, se structurează noi forme printre care reprezentările memoriei și imaginației dau dimensiuni complexe trăirilor anticipative și fantastice. Perceperea realității este încărcată emoțional și alimentează imaginația, comportamentele și strategiile mintale ce utilizează o simbolistică amplă, ancorată situațional în realitatea înconjurătoare, imprimând perioadei preșcolare acea unicitate și minunație ce face din ea vârsta de aur a copilariei. La conturarea acestui complex contribuie și tipul fundamental de activitate, care este jocul cu semnificația decentrării psihicului de pe activitatea de percepere, pe activitatea de implantație în viața cultural-socială. Jocul faciliteaza tipuri de relații ce se nuanțeaza și diversifică, amplificându-se conduitele din contextul colectivelor de copii și o mai fina diferențiere a conduitelor fată de alte persoane. Din punct de vedere fizic, dezvoltarea este evidentă în perioada preșcolară. Intre 3 la 6/7 ani are loc creșterea de la 92 cm la 116 cm, ca statura, și o crestere de la 14 kg la 22 kg ponderal . Concomitent, are loc o schimbare și dezvoltare a structurii mușchilor, descrește ponderea țesutului adipos, pielea devine mai elastică, mai densă și mai puțin friabilă, procesul de osificare este intens la nivelul epifizelor, oaselor lungi a celor toracice și claviculare, dantura provizorie începe să se deterioreze și mugurii danturii definitive se întăresc. Regula potrivit careia nu toate organele și segmentele corpului se dezvoltă identic se menține și în preșcolaritate, ceea ce îi dă copilului o înfățișare ușor disproporționată. Fenomenul este mai accentuat în subperioada preșcolară mica (3-4ani), când capul este încă mare raportat la corp, membrele inferioare și superioare sunt scurte în raport cu trunchiul etc, dar spre finalul perioadei, copilul capătă o înfățișare mai armonioasa și fenomenul are efect pozitiv în creșterea preciziei mișcărilor și în întărirea echilibrului în spațiu. Organismul, în întregime, devine mai elastic, iar mișcările mai suple și sigure. Se menține, în schimb, o iritabilitate a căilor rinofaringiene și implicit o sensibilitate față de bolile copilăriei. Pe linia evoluției de ansamblu, continuă dezvoltarea structurală și a diferențierilor fine în antrenarea funcțională a scoarței cerebrale, departajarea zonelor vorbirii și fixarea dominației asimetrice a uneia din cele doua emisfere (de obicei stânga) fapt ce imprimă caracterul de dreptaci, stângaci sau ambidextru a manualității copilului. Sub raportul volumului, creierul crește astfel încât de la 350 gr. la 3 ani ajunge la 1.200 gr la finalul perioadei. In paralel, regiunile corticale capătă o spe-cializare mai accentuată, ca urmare a diferențierii neuronilor și a sistemului nervos periferic și sistemului nervos central în sensul ca acesta din urmă, se extinde și scoarța cerebrală își asumă rolul de coordonare și organizare a întregii activități, de dominare a elementelor inferioare. In felul acesta, copilul își controlează mai bine activitățile, le declanșeaza mai usor, le inhibă și le stăpânește, pe cele care nu sunt eficiente.In sfârșit, dezvoltarea biochimismului intern devine mai complexă și impregnată de hormoni tiroidieni și cei ai timusului, ce au efecte nemijlocite asupra cresterii.
Inca din perioada preșcolară, apar o serie de diferențe între fete și băieți. Aceste caracteristici specifice sexului sunt mai evidente spre sfârșitul perioadei preșcolare.Astfel, R. Zazzo se referă la existenta unei agitații mai mari la băieți, la o cooperare mai dezvoltată la fete, însoțită de o activitate verbala mai bogata, la o tendință de izolare a băieților în activități de constructii etc.
Importantă și activă este dezvoltarea comportamentelor implicate în constituirea autonomiei care cuprinde deprinderi și obișnuințe organizate în formațiuni complexe.Dintre acestea, mai semnificative sunt comportamentele alimentare, de îmbracare, igienice si ludice. Caracteristic pentru comportamentele alimentare este culturalizarea lor intensă. Ca atare, alimentația nu se reduce la satisfacerea unei trebuințe vitale ci este impregnată de o serie de ritualuri cu respectarea unor interese relativ precise. Dar și mai important este modul cum se realizeaza alimentația. Din acest punct de vedere, interesează așezarea și ținuta la masa, utilizarea tacâmurilor (lingurița, furculțta, cuțitul etc), corelarea cu cei din jur și respectarea regulilor de igiena. Pe această direcție sunt evidente acumulări de deprinderi mai active spre sfârșitul perioadei preșcolare. Modul de a cere, de a mulțumi, de a respecta pe ceilalți are importanță pentru conduitele civilizate de mai tarziu. In conduitele alimentare poate aparea o formă de neadaptare culturala și chiar așa numita mica psihopatologie alimentară. Neadaptarea culturală, funcțională, alimentară se exprimă prin carențe în constituirea deprinderilor curente implicate în alimentație. In acest context se înscrie mânuirea neadecvată și stângace a tacâmurilor, neutilizarea lor și nefolosirea șervețelelor, murdărirea feței de masț, tendința de a nu ține seama de ceilalți în timpul mesei etc. La acestea se adauga unele elemente ce pot fi încadrate în mica psihopatologie alimentară. Apar unele relații nevrotice sau unele relații excesive ca voma, dezgustul, obsesiile alimentare (de dulciuri), refuzul unor alimente s.a. Intre 4-5 ani, copilul trece printr-o diminuare a poftei de .mâncare, adesea determinată de lipsa de varietate a regimului alimentar sau de tensiuni afective. Disconfortul afectiv influențeaza apetitul alimentar și participarea copilului la servirea mesei.
Modificări progresive se manifestă și în domeniul culturalizarii legate de imbracare, igienă și toaletă. Aceste conduite implică numeroase deprinderi, dar și competențe implicate în decizia de a alege îmbrăcămintea în funcție de o serie de factori: de a păstra curat, de a se spăla și folosi toaleta etc. Pana la sfârșitul perioadei preșcolare, copilul se poate adapta eficient prin constituirea unor seturi de deprinderi adecvate.(Emil Verza, 1993)
Interesante sunt și micile colecții ale copiilor. Daca între 3-4 ani buzunarele copilului sunt relativ goale, de la 5 ani încep să cuprindă dulciuri și anvelope de dulciuri, iar spre 6 ani obiecte mici, dopuri, baloane, pietricele colorate, capse etc. Igiena alimentară, de spalare a mâinilor înainte de masă și după folosirea toaletei, spălarea, baia, tăierea unghiilor, pieptănarea părului, spălarea dinților oglindesc gradul de dezvoltare a deprinderilor igienice și formarea imaginii de sine. Din acest punct de vedere, se mențin înca diferențe mari între copii. Unii au preocupări excesive și numeroase, iar alții transformă momentele de îngrijire în joc. Chiar de la această vârstă, unele fetițe manifestă forme de cochetarie. Pe acest plan, "cei 7 ani de acasa" (sau 6 ani) sunt implicați în adaptarea culturală ulterioară. Programul din grădiniță întărește, de cele mai multe ori, o asemenea adaptare culturală. (Emil Verza, 1993)
Sunt semnificative și o serie de aspecte legate de somn. În perioada preșcolară, copilul se opune să meargă la culcare deoarece îl interesează spectacolul relaționării cu ceilalti, devine receptiv la ce fac adulții (adultrism), ca și la trăirea plăcerii jocului. Protestul față de mersul la culcare poate fi verbal, evaziv uneori; de tergiversare, încărcat de tot felul de tranzacții ca și de necesitatea de a avea un fetiș, prezența unei persoane (mai ales mama), a unei surse de lumină cu liniște totală sau cu muzica etc. La 6 ani, copilul exprimă înca astfel de probleme, inclusiv anxietatea și frustrarea. Acționează aici aspectele legate de temperament. Acestea se evidențiază atat în ceea ce privește adormirea și modul de a dormi (acoperit, liniștit, zbuciumat), trezirea (prelungită, imediată), dispoziția (liniștit, tăcut, vesel, plângăcios) dar și cât s-a refacut după somn. (Emil Verza,1993)
Ca urmare a dezvoltării generale, la 4 ani copilul devine mai puternic, dar și mai neîndemânatic. Mișcările sale sunt mai brutale, fapt explicabil prin antrenarea și constituirea relativă a conduitelor implicate în cerințele de autonomie.
Tot în subperioada preșcolară mijlocie copilul traversează un ușor puseu de creștere. O asemenea evoluție permite și dezvoltarea autonomiei, a conștiinței de sine, fapt ce se exprimă prin creșterea opozabilității, a bravadei, a dorinței de a atrage atenția asupra sa (episod de negativism). Forța și agilitatea fizică sunt tot mai evidente la preșcolarul mare. Aceasta îi permite o integrare mai activă și o creștere a receptivității copilului față de habitusurile conservate de familie și apoi de grădiniță.
Dezvoltarea motorie este deosebit de importantă pentru sporirea autonomiei, dar ea are semnificație și pentru dezvoltarea psihică generală a copilului. Anumite tipuri de joc, mai cu seama cele de mișcare și de construcții, cele de desen și de modelare a plastilinei, alături de celelalte comportamente ocupaționale, contribuie la creșterea preciziei mișcărilor, la conso-lidarea forței fizice și la dezvoltarea abilităților motorii. Ele facilitează însușirea normelor comportamentale și disciplinarea conduitelor. In relație cu conștiința și imaginea de sine, cu dezvoltarea psihică și a personalității, cu socializarea și interiorizarea normelor social – culturale se constituie conștiința morală a copilului ce reglementeaza, pe baze noi și complexe, relațiile sale cu cei din jur și determină structurarea unui sistem atitudinal diversificat.
II.2.Dezvoltarea proceselor cognitive;
Dezvoltarea cognitivă abordează achiziția cunoașterii – dobandită cu ajutorul unor procese phisice precum gândirea, memoria, atenția și limbajul – prin care conferim sens realității și ne adaptăm mediului în care trăim.
Vocea dominanta în studiul dezvoltării cognitive a copiilor, Jean Piaget, a propus abordarea cea mai comprehensivă de până astăzi despre modul în care aceștia ajung să înțeleagă lumea. Principalele concluzii ce se desprind din teoria stadialitătii dezvoltarii cognitive propuse de el, sunt:
copiii au un rol activ în învățare, explorând lumea și experimentând, ei joacă rolul de „mici oameni de știintă” încă din primele luni de viață. Dar nu fac acest lucru aleator, ci construiesc cunoștințele prin selectarea din experiențele lor, a oricărui element care se potrivește cu organizarea psihologică de care dispun deja;
gândirea copiilor este calitativ diferită de a adulților, iar natura acestor diferențe se schimbă de la o perioadă de dezvoltare la alta; dezvoltarea intelectuală nu presupune doar oferirea de cât mai multe informații copiilor, adaugând mereu la baza lor de cunoștinte;
dezvoltarea intelectuală este continuă de la naștere, există o continuitate bazală în ciuda modificarilor ce apar pe masură ce copilul progresează de la un stadiu la altul;
In viziunea lui Piaget, copiii încearcă să înțeleagă lumea singuri, orice realizare a acestora este vazută ca rezultat al eforturilor sale solitare și neasistate.
Spre deosebire de acesta, psihologul rus Lev Vigotsky, a considerat că mediul particular în care cresc copiii și interacțiunile cu persoane mai competente sunt parte integrantă din dezvoltarea lor cognitivă. Aceasta este, în esentă, un proces social ce integreaza trei aspecte: cultural, interpersonal și individual. Vigotsky a argumentat faptul că nivelul optim al copilului este atins atunci cand lucrează, precum un „ucenic”, cu o persoană care știe mai mult, iar intervalul între ceea ce știu deja copiii și ceea ce pot să învețe în condiții de îndrumare, are o semnificație foarte mare, fiind numită „zonă a proximei dezvoltări” („proxima” în sensul de „următoare”).
David Wood și colegii săi au introdus conceptul de eșafodare care descrie tipul de îndrumare și ajutor oferit de adulți (tutori) copiilor în rezolvarea de probleme, ajustând atat timpul cât și cantitatea de ajutor la nivelul de performanță al copilului. Rolul tutorilor este de a umple intervalul dintre cunoștințele existente ale copilului și cerințele și abilitățile noii sarcini.
Achiziționarea unor „instrumente culturale” – tehnologice (cărțile, calculatoarele, ceasurile, calendarele, hărțile) și psihologice (limbajul, scris-cititul, numerele, teoriile stiințifice) îi ajută pe copii să își trăiască viața în feluri considerate mai eficiente și îi învață să înțeleagă cum funcționează lumea.
Dezvoltarea cognitiva in copilaria mica (4-7 ani)
Piaget a denumit prima copilarie stadiul preoperațional al dezvoltării cognitive, deoarece la această vârstă copiii nu sunt încă pregatiți să efectueze operații mentale logice, așa cum vor fi în stadiul operațiilor concrete, din copilaria mijlocie. (O operație este o acțiune interiorizată prin care informația din mediu poate fi aranjtă așa cum dorește individul.)
1. Gândirea. Principala caracteristică a gândirii preșcolarului este intuitivitatea. Ea nu dispune înca de operații și nu se extinde dincolo de perceptiv. Gândirea intuitivă imită doar acțiunile reale și este influențată de percepție.
Un alt aspect al gândirii în acest stadiu preoperațional este înțelegerea cauzalității. Copiii înca nu pot să rțtioneze logic cu privire la cauză și efect, ei raționează prin transducție – tendința copilului de a corela mental anumite fenomene, indiferent daca între ele există sau nu o relație cauzală. Exemplu: Un băiețel crede că gândurile sale “urâte”” au cauzat boala surorii sale.
Gândirea preșcolarilor are o funcție simbolică, acea capacitate de a folosi simboluri sau reprezentari mentale – cuvinte, numere sau imagini – carora aceștia le-au atașat semnificație. Simbolurile îi ajută pe copii să-și amintească și să se gândească la lucruri care nu sunt prezente fizic.
Functia simbolică se remarcă prin dezvoltarea imitației amânate (reprezentarea mentală a unui eveniment observat anterior), a jocului imaginativ și a limbajului. În jocul imaginativ (numit și joc de rol), copiii pot să facă un obiect cum ar fi o păpușă, să reprezinte sau să simbolizeze altceva, cum ar fi o persoană. Limbajul folosește un sistem de simboluri pentru comunicare.
Cateva aspecte imature ale gândirii preoperaționale:
centrarea – tendința de concentrare pe un singur aspect al unei situații și neglijarea celorlalte. O forma de centrare este egocentrismul – înclinația de a percepe lumea doar în termenii propriei perspective, presupunând că toată lumea gândește și simte la fel;
incapacitatea înțelegerii conservării – conștiința faptului că două obiecte care sunt egale conform unei anumite măsurători, rămân egale dacă le este modificat aspectul exterior, în ciuda modificării perceptive (de exemplu, nu pot înțelege ca transformarea formei unui lichid prin turnarea sa într-un alt recipient, nu schimbă cantitatea acestuia);
ireversibilitatea – incapacitatea de a înțelege că o operație sau o acțiune poate fi făcută în două sau mai multe sensuri. Preșcolarii au tendința de a se gândi la obiecte sau evenimente în ordinea în care au fost experimentate prima dată, sunt incapabili să refacă mental o secvență.
Ințelegerea ideii de numar. Ordinalitatea sau conceptul comparării cantităților (mai mare, mai mic, mai mult sau mai puțin) apare în jurul vârstei de 12-18 luni, iar la 4 ani majoritatea copiilor cunoaște cuvinte pentru compararea cantităților. Cardinalitatea în numărare apare în jurul vârstei de 3 ani și jumătate, iar la 5 ani copiii cunosc mărimea relativă a numerelor de la 1 la 10. In jurul vârstei de 6-7 ani majoritatea copiilor și-a format un simt elementar al numerelor ce include numaratul, ordinalitatea, transformările numerelor, estimarea și recunoașterea tiparelor numerice („doi plus doi fac patru”).
2. Teoria despre minte se dezvolta între 3 si 5 ani când copiii ajung să înțeleaga că gândirea se petrece în minte, că aceasta operează cu lucruri imaginare sau reale, că a gândi se deosebește de a vedea, a ști, a vorbi. Dar ei nu înțeleg că mintea este activă în permanență, că oamenii gandesc în cuvinte sau pot ”vorbi cu ei înșiși în minte”.
Gandirea magică este deseori o modalitate de a explica evenimente ce nu par să aibă explicații realiste, evidente (datorită lipsei cunoștințelor), dar și un mod de a se bucura de satisfacțiile prefacerii (de a avea un prieten imaginar, de exemplu). Dupa vârsta de 3 ani, gândirea magică nu pare să decurgă din confuzia între fantezie și realitate.
La vârsta de 4 ani, copiii încep să înțeleagă că oamenii au convingeri diferite cu privire la lume, ca acestea por fi adevarate sau eronate și că le influențează acțiunile. Tot de la 4 ani, copiii încep să înțeleagă diferența între aparență și realitate, între ceea ce este și ceea ce pare a fi.
In mediile familiale în care este încurajat jocul imaginar, copiii încearcă să adopte perspectiva altor oameni și își dezvoltă mai rapid înțelegerea socială și empatia.
3. Memoria. Felul în care gândim este strâns legat de modul în care ne amintim. În această perioadă volumul memoriei crește, iar conținutul ei este format din rezultatele observațiilor directe, din ceea ce face efectiv, din dialogul cu adultul, din povești și povestiri, din cantece și poezii. Memoria continuă să fie concretă. Păstrarea începe să fie mai extinsă în timp, pâna la 4-5 ani, păstrarea unor evenimente mai deosebite este de câteva luni. După 5 ani, se constituie amintirile, se rețin evenimente cu mare încărcătura emoțională.Copiii reproduc ușor ceea ce i-a impresionat, ce are ritm și rimă, ceea ce este legat de universul lor. Tot acum se instalează mecanismele memoriei voluntare în contextul jocului.
Cresterea memoriei de lucru permite creșterea funcției executorii, controlul conștient asupra gândurilor, emoțiilor și acțiunilor pentru atingerea obiectivelor și rezolvarea problemelor. Schimbările la nivelul funcției executorii între 2-5 ani le permit copiilor să elaboreze și să foloseasca reguli complexe pentru rezolvarea problemelor.
Pe masură ce cresc, copiii devin tot mai pricepuți în utilizarea mai multor strategii care îi ajută în toate stadiile memorării: encodarea informației, stocarea și reactualizarea ei. Acestea sunt tehnici folosite deliberat, descoperite în cea mai mare parte chiar de copii, repetiția fiind, probabil, cea mai des folosită.
Sistemul de memorie autobiografică se formează undeva în jurul vârstei de 3 ani, când copiii devin tot mai fascinați de trecut și încep să vorbească despre ei într-o manieră tot mai coerentă. Amintindu-și întamplările trecute, copiii învață să interpreteze evenimentele, precum și gândurile și emoțiile legate de ele. Iși construiesc astfel un sentiment al continuității de sine în timp și învață ca propria perspectivă asupra unei experiențe se poate deosebi de perspectiva altei persoane asupra aceleiași experiențe.
4. Atentia este o condiție energizantă de bază pentru desfășurarea proceselor cognitive. Atenția involuntara este deosebit de activă, amplu manifestată și susținută de curiozitatea preșcolarului. Atenția devine mobilă – pot observa ceva și concomitent să asculte și explicațiile adultului.
Atenția voluntară se instalează treptat pe masură ce se dezvoltă funcțiile reglatoare ale limbajului, mai întâi în cadrul jocului și apoi și în celelalte activități. La 3 ani, copilul poate raspunde pentru scurt timp la comanda adultului de a fi atent, dar este vorba de o atenție involuntară, iar la 4-5 ani nu raspunde numai la comenzi exterioare, ci își poate fixa un scop și se poate regla în vederea atingerii lui.
5. Limbajul reprezintă una dintre cele mai importante achiziții ale acestei perioade, dezvoltându-se în același timp cu gândirea.
La 3 ani, un copil poate cunoaste și folosi 900-1000 de cuvinte. La vârsta de 6 ani, copilul obisnuit are un vocabuar activ (rostit) de 2.600 de cuvinte și un vocabular pasiv (receptiv) 20.000 de cuvinte. Lrgirea vocabularului se produce prin descifrare rapidă, care îi permite copilului să prindă sensul aproximativ al unui cuvant nou după ce îl aude o data sau de doua ori în conversație. Copiii de 3 ani vorbesc în propoziții simple, scurte și declarative („cutu vrea lapte”), pot să pună întrebări folosind ce și unde, și să răspundă la întrebările de acest fel, cunosc diferența dintre eu, tu și noi, folosesc pluralul și timpul trecut. Intre 4-5 ani, propozițiile conțin în medie 4-5 cuvinte și pot fi declarative, negative (Nu mi-e foame), interogative (De ce nu pot să merg afară?) sau imperative (Prinde mingea!). La această vârstă, tind să înșire propoziții una dupa alta, în relatari lungi, continue (și…și…).Intre 5 și 7 ani vorbirea devine asemanatoare cu cea a adulților. Vorbesc în propoziții mai lungi și mai complicate, folosesc mai multe conjuncții, prepoziții și articole.
Pe masura ce deprind vocabularul, morfologia și sintaxa, copiii deprind pragmatica – cunoștințe practice de folosire a limbajului pentru a comunica. Aceasta include modul de a purta o conversație, de a povesti sau a glumi, a cere ceva, de a-și adapta raspunsurile la perspectiva interlocutorului. Majoritatea copiilor de 5 ani poate să își adapteze spusele la ceea ce știe ascultătorul, utilizeaza un limbaj politicos și mai puține comenzi când se adreseaza adulților.
Solilocviul – vorbirea cu sine, cu voce tare, fără intenția comunicării cu alții, este normal și frecvent întâlnit pe parcursul copilăriei mici. Piaget consideră ca, fiind egocentrici, copiii mici sunt incapabili să comunice cu sens, ci doar exprima tot ce le trece prin minte.
II.3.Dezvoltarea limbajului .
Nu numai în dezvoltarea istorică a omului, dar și în dezvoltarea ontogenetică a psihicului rolul limbajului este considerabil. În mod curent, limbajul este definit ca un instrument de comunicare interumană. Vorbirea poate fi asemuită cu o unealtă care i-a dat omului posibilitatea să acumuleze și să stocheze cunoștințe teoretice și experiență practică într-o formă ușor transmisibilă și utilizată la maximum. Această determinare pune în evidență funcțiile: comunicativă, cognitivă și acțional reglatorie a limbajului.
În procesul instructiv-educativ din grădiniță, dezvoltarea capacităților de comunicare ocupă un loc principal, limbajul fiind una din condițiile esențiale ale formării personalității copilului, ca si ale asigurării necesarului școlar. Prin întregul proces instructiv-educativ din grădiniță și, îndeosebi, prin activitățile specifice de cultivare a limbajului se perfecționează vorbirea copiilor sub aspect fonetic, se lărgește sfera vocabularului activ și pasiv, se consolidează formele corecte gramatical.
Grija pentru educarea limbajului la copii trebuie să constituie o preocupare permanentă a părinților și mai ales a educatorilor.
Particularitățile vorbirii preșcolarilor sunt legate în primul rând de vârsta acestora. Vocabularul se dezvoltă și progresează în permanență la copil, iar educatoarei nu îi revine decât sarcina de a organiza și planifica experiențele de limbaj ale fiecăruia, în funcție de ritmul propriu de dezvoltare.
În procesul de îndrumare a educării și formării vocabularului la preșcolari, noua programă le propune educatoarelor obiective cadru cum ar fi:
dezvoltarea exprimării orale, înțelegerea și utilizarea corectă a semnificației structurilor verbale orale;
educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere gramatical;
dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral.
Obiectivele cadru sunt urmărite de educatoare de-a lungul întregii perioade a preșcolarității și constituie repere ale activităților de educarea limbajului.
Obiectivul principal al activității instructiv-educative din grădinița de copii este formarea personalității individuale a copilului, ținând seama de ritmul său propriu, de nevoile sale afective și de activitatea sa fundamentală: jocul.
O primă categorie de obiective ale dezvoltării limbajului în grădiniță vizează lărgirea orizontului de cunoaștere al copilului, ca bază pentru îmbogățirea și nuanțarea exprimării.
În activitățile libere și obligatorii, copilul este dirijat să cunoasă lumea înconjurătoare utilizând toate simțurile și evoluând treptat prin folosirea unor mijloace de cuantificare, de comparare, de procese, de analiză și de interpretare a datelor obținute.
Toate acestea impun copilului folosirea cuvintelor prin care să cunoască obiectul, să-i arate însușirea, să indice acțiuni în care obiectul e implicat. Activitățile de cunoaștere a mediului oferă educatoarei material pentru îmbogățirea vocabularului, pentru precizarea sensului unui cuvânt, iar copilului, posibilitatea de a-și comunica impresiile și cunoștințele.
Obiectivul major al educării copiilor în grădiniță și anume, pregătirea copilului pentru activitatea de școlar, formarea unor deprinderi muncii școlare, constituie un motiv important pentru care cultivarea limbajului are un rol hotărâtor. În acest sens, dezvoltarea și educarea limbajului preșcolarului presupune perfecționarea comunicării sub aspect fonetic, lexical și gramatical.
Mai multe obiective ale educării vocabularului în grădiniță urmăresc cu prioritate expresivitatea comunicării, ceea ce înseamnă, stimularea copilului de a vorbi, păstrându-și farmecul vorbirii, adică prin intonație, accent, ritm. Curiozitatea specifică vârstei preșcolare constituie o bază pentru formarea deprinderii copilului de a se informa prin întrebări. În toată activitatea din grădiniță copilul trebuie să-și exprime emoțiile, trăirile afective, sentimentele, atitudinile față de oameni, plante, animale, situații pozitive sau negative, împrejurări concrete sau întâlnite în povești.
Un aspect important al educării limbajului îl constituie depistarea și eliminarea din vorbirea copiilor a cuvintelor preluate din medii mai puțin educate cu care copiii au luat contact în absența părinților și uneori chiar în familie. Copilul trebuie convins că un anumit cuvânt sună urât, că este folosit de o anumită categorie de oameni și că poate fi înlocuit cu altul mai frumos.
Atât în grădiniță, cât și în clasa I, cultivarea vorbirii se realizează și prin alte activități decât cele obligatorii sau decât în lecțiile de educare a limbajului.
Astfel, la sectorul „știință” activitățile care vin în sprjinul dezvoltării vorbirii îmbracă o varietate de forme de realizare. Jocul senzorial „Spune ce ai gustat, ghicește ce este ”, pe lângă obiective de altă natură, activează vocabularul preșcolarilor cu cuvinte specifice fructelor sau legumelor gustate, determinându-i în același timp să răspundă în propoziții corecte din punct de vedere gramatical. Observând „Aspecte de iarnă”, preșcolarii le descriu, folosind cuvinte specifice anotimpului rece. Prin folosirea jocului „Când se întâmplă ?” organizat pe baza unor imagini cu cele patru anotimpuri, copiii raportează anotimpurile la schimbările atmosferice survenite în natură și reușesc să-și exprime aprecierile asupra fiecărui anotimp.
La sectorul „construcție”, la tema „Lego”, temă la alegere, copiii mânuiesc piesele trusei respective, dar trebuie să și verbalizeze, descriind construcția obținută și dialogând între ei pentru a selecta piesele necesare tipului de construcție ales.
În cadrul sectorului „joc de rol”, cu tema „De-a grădinarii”, copiii dialoghează, folosind cuvinte adecvate: coș, stropitoare, greblă etc. La temele: „De-a gospodinele”, „De-a doctorul” comunicarea cu partenerii, în termeni adecvați temei, într-un dialog civilizat, este o latură esențială a activității.
La tema „De-a serbarea”, dialogul se referă la o varietate de puncte specifice serbării: poezii, dansuri, piese de teatru, teatru de păpuși etc.
Copiii care practică „jocul de masă” verbalizează în funcție de temă. La tema „Caută locul meu!”, sistematizându-și cunoștințele despre toamnă, ei motivează acțiunea întreprinsă și selectează elementele corespunzătoare toamnei (fructe, legume) precum și frunzele ruginii etc.
Sectorul „bibliotecă” oferă preșcolarilor posibilitatea reconstituirii basmelor din bucățele, (pentru a le povesti) realizării lecturii după imagini din viața plantelor, animalelor sau a oamenilor, a reconstituirii unor scene din poveștile îndrăgite (recunoașterea și caracterizarea personajelor) povestirea unor întâmplări care i-a impresionat, a urmăririi unor diafilme („Scufița Roșie”), a dialogului pe tema unor cărți.
Chiar și sectorul „artă” în care ponderea o deține activitatea practică (pictură, aplicații, modelaj etc.) oferă copiilor posibilitatea de a verbaliza: numesc culorile, materialele, instrumentele, descriu obiectele obținute, apreciază propriile lucrări și pe acelea ale colegilor, motivându-și obțiunile.
Toate activitățile libere ale preșcolarilor favorizează un climat afectiv de comunicare verbală liberă și civilizată între copii, consolidează actul comunicării în formele cele mai variate, generate de varietatea jocurilor, a cântecelor, a exercițiilor ritmice.
În procesul de instruire și educare a copiilor un rol important revine materialului didactic, mijloacelor de învățământ în calitatea lor de „instrumente de acțiune sau purtătoare de informații”(I. Cerghit).
Folosirea din plin a materialului didactic are o importanță hotărâtoare în asimilarea temeinică și conștientă a cunoștințelor, dezvoltă spiritul de observație al copiilor și mărește interesul pentru cunoaștere. Multe cunoștințe, care par la început dificile, pot fi ușor înțelese atunci când se folosește cu pricepere ilustrarea lor. Cu cât se imprimă lecțiilor un caracter intuitiv (astfel acționându-și laturile psihice ca: atenția, memoria, priceperea, imaginația, creativitatea, gândirea) cu atât activitatea va oferi copilului un câștig mai deplin.
Ca didactică specială, metodica dezvoltării vorbirii studiază conținutul, obiectivele, metodele și modalitățile de organizare și de desfășurare a muncii de cultivare a limbajului preșcolarilor în cadrul grădiniței de copii.
Complexitatea și varietatea activităților de cultivare a limbajului în grădiniță oferă cadrul larg pentru aplicarea și respectarea principiilor didacticii. Metodele și formulele specifice de organizare și desfășurare a activităților de dezvoltarea vorbirii sunt determinate de aplicabilitatea practică a principiului însușirii conștiente și active a principiului învățământului sistematic, a principiului însușirii temeinice a cunoștințelor și deprinderilor etc. în strânsă corelare cu particularitățile psihologice ale copiilor. Particularitățile de gândire, cele ale proceselor intelectuale la vârsta preșcolară dau o dimensiune specifică principiului intuiției, celui al accesibilizării și individualizării învățământului, sistematic și continuu, al asigurării conexiunii inverse, în procesul formării deprinderilor de exprimare corectă la vârsta preșcolară.
Studierea metodicii dezvoltării vorbirii impune elevului și educatoarei cunoașterea metodelor și a mijloacelor de învățământ și stimulează adaptarea acestora la specificul muncii de cultivare a limbajului în grădinița de copii.
În principiul studierii metodicii dezvoltării vorbirii, în practica pedagogică preșcolarul își formează propria imagine despre personalitatea educatoarei care pe lângă creativitate și competență, trebuie să iubească și să respecte copilul, să-i ofere model de comportament inclusiv în ce privește folosirea limbii materne.
Vocabularul are un rol important în dezvoltarea psihică a preșcolarului, el însuși înregistrând, în această perioadă transformări la toate nivelurile limbii – lexical, fonetic, gramatical și al expresivității. În general, admitem că limbajul se manifestă în strânsă legătură cu gândirea, o legătură biunivocă, datorită căreia gândirea structurează exprimarea și își găsește expresia în limbaj; vorbirea la rândul ei” impune gândirii exigențele sale culturale, contribuind în felul acesta la restructurarea ei. Copilul apelează la realitate, dar, prin limbaj se depărtează de ea, își amintește situațiile trecute, stabilește raporturi, face deducții valide”.
Limbajul este funcția de utilizare a limbii în raporturile cu ceilalți oameni. Este o funcție complexă care presupune o indisolubilă conlucrare a celorlalte funcții, în special a celor intelectuale și motorii. Întelegerea cuvintelor impune o percepție clară și antrenează memoria semantică, imaginea și gândirea, iar rostirea sau scrisul implică priceperi motorii foarte complexe, o conduită atentă și voluntară.
Fr. Bresson caracterizează gândirea ca un sistem al conduitelor de comunicare orală, cu scopul de a influența auditorul. În raport cu semnificațiile ce trebuie transmise, vorbirea capătă o organizare complexă. Unii psihologi, cum e B. Skinner, au subestimat acest aspect. După el, succesiunea cuvintelor într-o frază nu e altceva decât o succesiune de reflexe condiționate: fiecare vorbă declanșează pe următoarea, în virtutea frecventelor asocieri anterioare. Concepția lui este un simplism evident. Când spunem: „Câinele care aleargă pe stradă este al meu”, pronumele posesiv „al meu” se acordă cu subiectul „câinele”, fiind însă la cinci cuvinte distantă de el. Desigur se pot da nenumărate exemple. Vorbirea este o conduită voluntară, în care respectăm conștiinței o serie de reguli, chiar dacă folosim uneori și expresii devenite automate, prin uz frecvent.
Cât despre structurile sintactice, considerate de N. Chomsky ereditare, existența lor e foarte improbabilă: o fetiță de 8 ani (găsită în India), crescută de lupi, nu putea vorbi deloc (urla ca și lupii). Cu toate eforturile educative făcute, ea n-a reușit să rostească decât 50 de cuvinte îmbinate în propoziții extrem de simple. Așadar, învățarea limbajului presupune modelul adulților, corectarea greșelilor, dirijarea însușirii limbii și aceasta în primii ani de viață. Copilul rostește primele vorbe în jurul vârstei de 1 an. Pe la 18 luni, el utilizează propoziții de cuvinte. Abia după 2-3 ani expreimarea devine mai dezvoltată. E drept că își însușește destul de repede o vorbire corectă gramatical (cu puține erori), dar nu e surprinzător, întrucât, chiar din anul al doilea, însușirea limbii este o preocupare permanentă și se realizează o exersare extrem de intensivă: ploaia de întrebări din partea copilului de 3-4 ani este destinată îndeosebi aflării denumirilor pe care le au lucrurile ori fenomenele înconjurătoare.
CAPITOLUL III
“Aportul la cultura generală a fiecărei discipline se exprimă nu prin ceea ce este
specific, ci prin ceea ce are comun, generalizator, transferabil, de la un domeniu la altul”.
Louis Croft
Rolul jocului didactic în instruirea și dezvoltarea preșcolarului:
III.1.Importanța jocului didactic în educarea limbajului și a comunicării;
Marele pedagog elvețian Ed. Claparede spunea:,,Copilul este o ființă a cărei principală trebuință este jocul….această trebuință spre joc este ceva esențial naturii sale. Trebuința de a se juca este tocmai ceea ce nu va permite să împăcăm școala cu viața, să procurăm copilului acele mobiluri de acțiune care se consideră de negăsit în sala de grupă”.
Jocurile didactice, organizate conform cerințelor psihologice învățării, devin o metodă activă și eficientă de instruire și educare.
O contribuție importantă la pregătirea copilului pentru școală și-o aduc jocurile didactice pentru dezvoltarea limbajului. Se știe că mediul familial exercită o influență cultural-educativã binefăcătoare asupra dezvoltării limbajului copilului și în mod deosebit, asupra dezvoltării limbajului acestuia. Una dintre sarcinile majore instructiv-educative, ale grădiniței ,o constituie omogenizarea relativă a dezvoltării limbajului copiilor, astfel încât la intrarea în școala primară, să posede noțiunile strict necesare însușirii cunoștințelor de bază prevăzute de programa școlară.
Dezvoltarea limbajului se realizează atât în activitățile specifice dezvoltării vorbirii, cât și în cadrul întregului program din grădiniță.
Procesul de influențare asupra dezvoltării limbajului copiilor începe la grupa mică ținându-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultățile de pronunție, vocabularul redus și alte particularități psihice cum sunt: gândirea concretă, atenția instabilă, memoria individuală.
Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizează în mod treptat, prin lărgirea relațiilor verbale cu cei din jur, în condițiile manifestării de cãtre copii a curiozității de cunoaștere a obiectelor, a însușirilor acestora. În întregul proces de cultivare a limbajului, atât în activitățile specifice, cât și în toate celelalte împrejurări se urmărește:
– formarea deprinderilor de vorbire corecte (sub aspect fonetic, lexical, gramatical, coerentă și expresivă);
– îmbogățirea și activizarea limbajului și a gândirii, dezvoltarea limbajului monologat și dialogat, însușirea simbolurilor verbale cu caracter generalizator, în funcție de particularitățile de vârstă;
– formarea deprinderii de exprimare adecvată a gândurilor, ceea ce contribuie la pregãtirea lor pentru activitatea instructiv-educativă din școală;
– trecerea treptatã de la limbajul concret-situativ la limbajul contextual;
– prevenirea și corectarea defectelor de pronunție, în cadrul muncii individuale, cu grupuri mici de copii, precum și în cadrul activității de dezvoltare a limbajului cu întreaga grupă de copii.
Cel mai eficient mijloc de realizare a acestor sarcini îl constituie jocul didactic.
Jocurile didactice pot fi folosite pentru:
-consolidarea și precizarea cunoștințelor;
-verificarea și sistematizarea cunoștințelor;
-deprinderea unei pronunții corecte;
-formarea vorbirii corecte și coerente;
-îmbogățirea sau consolidarea vocabularului.
Jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului contribuie, în mare măsură, la dezvoltarea auzului fonematic. Ele solicită perceperea corectă a sunetelor, descifrarea compoziției sonore sau semnalarea prezenței sau absenței unui anumit sunet într-un cuvânt. Asemenea pot fi înfăptuite prin jocurile “Cine face ?”, “Cum face?”, “Ce se aude?”, “De-a trenul”, “Repetă ce spune”, “Cu ce sunet începe?” etc. În astfel de jocuri s-a introdus mai întâi sunetele a cãror pronunție poate fi prelungită, cum este cazul vocalelor sau unele consoane ca: s, r, j, z,. Aceste sunete au fost introduse în exclamații ca: “Aaaa”, “Uuuu”, “Oooo” etc., fie prin onomatopee ca: sss, fasss, vajjj, bazzz, etc.
Dezvoltarea auzului fonematic este strâns legată și de sarcina deosebit de importantă privind corectarea defectelor de vorbire, întrucât cauza principală a acestor defecte o constituie tocmai slaba dezvoltare a auzului fonematic. În acest sens, jocurile enumerate pot aduce o contribuție de seamă nu numai la perceperea clară și corectă a sunetelor corespunzatoare, ci și pentru corectarea pronunției și reproducerea lor corectă.
O altă sarcină pe care o îndeplinesc jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului se referă la clasificarea și precizarea unor noțiuni, sarcină ce se rezolvă concomitent cu cele care se referă la îmbogățirea vocabularului și activizarea lui.
Jocul antrenează interes copilului în stimularea și exercitarea vorbirii în direcția propusă, fără ca el să conștientizeze acest efort. Astfel, prin intermediul jocului didactic, se fixează și se activizează vocabularul copiilor, se îmbogățește pronunția, se formeazã noțiuni, se însușesc construcții gramaticale.
În scopul îmbogățirii vocabularului copiilor cu substantive proprii, care să denumească numele lor, al fraților, al părinților, al educatoarelor (la grupele mici și mijlocii), apoi la grupa mare, nume de localități importante din judet, din țară, ale unor personalități istorice, se pot organiza și desfășura diverse jocuri didactice cum ar fi: “La cine s-a oprit jucăria” (recunoașterea și denumirea membrilor grupei din care fac parte), “Familia mea” (numirea părinților, fraților, surorilor), “Unde s-a ascuns scrisoarea?” (denumirea corectă a adresei de acasă, de la grãdiniță, a unor magazine, orașe etc.).
Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogățirii lexicului copiilor cu substantive comune ce denumesc: obiecte și fenomene percepute direct din natura înconjurãtoare și din viața socială, nume de obiecte necesare în viața și activitatea lor, principalele încăperi cu obiectele necesare, părțile componente ale corpului, obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente, mijloace de locomoție, anotimpurile și fenomenele specifice lor, animale domestice și sălbatice, plante cunoscute și unele părți componente ale acestora, unele aspecte ale muncii, ale vieții sociale desfășurate de părinții lor.
La grupa mare se acordă prioritate cuvintelor care exprimă aspecte comportamentale, stări afective, relații sociale și noțiuni cu un grad mai mare de generalizare, trăsături de caracter, sentimente etc.
De asemenea, la grupa mică se pot organiza jocuri didactice diverse prin care se urmărește:
Recunoașterea și denumirea corectă a părților corpului omenesc, executarea unor acțiuni specifice (jocul “Spune ce face păpușa?”);
Identificarea și denumirea obiectului de îmbrăcăminte, corespunzător acțiunii efectuate de educatoare (jocul “Cu ce se îmbracă păpușa?”);
Recunoașterea și denumirea jucăriilor (jocul “Sacul lui Moș Crăciun”);
Denumirea diferitelor animale, a hranei lor (jocul “Caută-ți hrana”).
Recunoașterea și denumirea unor obiecte de veselă, alegerea lor în raport de utilitate (jocul “Să servim musafirii”);
Denumirea unor profesii, materiale, unelte, produse ale muncii (jocul “Stop”);
Denumirea unor mijloace de transport și a mediului de deplasare (jocul “Cu ce plecăm în vacanță?”);
Toate cunoștințele de limbă sunt date într-o organizare concentric-cantitativă, adăugându-se pe niveluri de vârstă, componente ale aceleiași probleme abordate la grupele următoare, se reiau și se aprofundează într-o prezentare concentric superioară, prin sporirea gradului de generalizare și abstractizare a cunoștințelor, fiecare parte de vorbire este reluată și însoțită de precizări și recomandări clare cu privire la cunoștințele și jocurile care se recomandă, pe grupe de vârstă.
Jocul didactic contribuie la îmbogățirea lexicului copiilor preșcolari și cu diferite adjective – la grupa mică accentul cade pe însușiri privind culoarea (roșu, galben, albastru, alb, negru), pe raporturi dimensionale (mare, mic); însușiri gustative (dulce, acru), olfactive, termice sau anumite calități morale (leneș, harnic, mincinos) – la grupa mijlocie se are în vedere îmbogățirea vocabularului cu adjective și adverbe care se află la însușiri privind culoarea, raporturi dimensionale, raporturi cantitative, trãsãturi de caracter, însușiri gustative, olfactive, termice.
La jocurile didactice, se are în vedere formarea deprinderii de a folosi corect gradele de comparație pozitiv și comparativ ale adjectivelor, formulând propoziții scurte în urma sesizãrii relațiilor ce se pot stabili între douã obiecte “Cum este?”.
Jocurile didactice ce se organizează la grupele mari și pregătitoare au sarcini didactice mai complicate:
Recunoașterea și denumirea diferitelor culori și nuanțe, raportarea acestora la obiecte cunoscute (“Ce culoare se potrivește?”);
Descoperirea numelui colegului dupã descrierea unor însușiri fizice și morale ale acestora (“Recunoaște colegul de grupă”);
Recunoașterea unor personaje din poveștile cunoscute, precizând trăsăturile fizice și morale ale acestora (“Recunoaște personajul”).
Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogățirea lexicului sub aspectul achiziționării de noi cuvinte, al consolidării și activizării lor, sarcină deosebit de importantă la această vârstă a marilor acumulări. Se pot organiza diferite jocuri didactice, deoarece preșcolarul își apreciază mai ușor sensurile cuvintelor pe care le diferențiazã prin contrast: exemplu jocul “Răspunde repede și bine” (precizarea și activizarea vocabularului cu unele cuvinte: adjective, substantive cu sens contrar, găsirea antonimelor unor cuvinte, formarea unor propoziții cu acestea).
Pentru precizarea sensului unor cuvinte – antonime, se pot desfășura diferite jocuri cum ar fi: “La televizor” (se denumesc obiectele expuse și se alcătuiesc propoziții cu ele: coș, cocoș, cãțel, ochi, etc.).
Îmbogățirea vocabularului cu cuvinte – sinonime se pote realiza cu mare eficiență tot prin intermediul jocului didactic: “Cum este?” (expunerea unor scurte povești despre anumite animale cunoscute prin observarea directă, și din povești, fabule, în care să folosească în fraze succesive diferite sinonime: vulpe șireată, vicleană, hoață , precizand sensul lipsit de sinceritate).
În ceea ce privește folosirea corectă a pronumelui, la grupa micã sunt recomandate jocuri – exerciții destinate pronumelui personal și a celui de politețe: “Cine a primit mingea?” (înlocuirea numelui colegului de grupă și al educatoarei cu pronumele personale și de politețe).
La grupa mijlocie se adaugă însușirea pronumelor posesive și a celor demonstrative. Jocul didactic “Cine ți-a dat jucăria?” contribuie la formarea deprinderii copiilor de a folosi corect diferitele pronume personale și demonstrative în funcție de relațiile ce se stabilesc între membrii jocului, aceștia nu au voie sã foloseascã numele copilului care oferă jucării, ci să-l desemneze folosind pronumele personal sau demonstrativ corespunzător.
La grupa mare se completeazã pronumele demonstrativ “celălălt, cealaltă” și se recomandă folosirea unor pronume relativ-interogative “care, cine, ce” și nehotărâte “cineva, ceva, unul, altul, fiecare, oricine”. Acestea se pot însuși numai prin exerciții în cadrul jocurilor didactice “Cine este?”, “Cine sunt?”.
Prin anumite jocuri didactice se urmărește îmbogățirea vocabularului cu numerele cardinale și ordinale; la grupa mică se însușesc numerele cardinale: unu doi, trei și ordinale corespunzătoare: primul, al doilea, al treilea.
La grupele mare și pregătitoare copiii se familiarizează și cu numeralele distributive: câte doi, câte zece, în cadrul jocurilor didactice utilizându-se și versuri care au un caracter ludic, fiind atractive prin umorul lor, prin ritmicitate și muzicalitate.
Jocul didactic contribuie și la îmbogățirea vocabularului cu cuvinte ce denumesc acțiuni (verbe): la grupa mică accentul cade pe acțiunile copilului în familie, pe stradă, pe acțiunile adultului și ale animalelor cunoscute. Astfel, jocul didactic “Cine este și ce face?” pune accent pe activizarea vocabularului cu cuvinte ce denumesc ființe cunoscute și acțiunile acestora (câinele latră , câinele mușcă, câinele roade un os, câinele fuge, câinele stã la pândă).
La grupa mijlocie se continuă procesul de îmbogățire și activizare a vocabularului copiilor cu verbe care denumesc atribuții ale membrilor familiei, ale altor adulți, iar la grupa mare elementul de noutate este legat de denumirea efectelor unor fenomene ale naturii (“Găsește cuvântul potrivit”).
Se pot folosi exercitii-joc pentru precizarea întelesului unor antonime, sinonime și folosirea lor corectă în propoziții și fraze.
Exercițiile de vorbire rațional dozate judicios îmbinate cu elemente de joc, contribuie din plin la îmbogățirea vocabularului, activizarea și exersarea lui; la însușirea unei exprimari clare, coerente, corecte din punct de vedere gramatical, la cultivarea independenței în vorbire și stimularea creativității în exprimarea orală.
Deci, prin joc didactic se asigurã înțelegerea, fixarea sau repetarea anumitor cunoștințe în mod plãcut, fără ca interesul celor care comunică să scadă.
III.2.Importanța jocului didactic în activitatea matematică;
Este cunoscut faptul că matematica are un rol hotărâtor în dezvoltarea gândirii deoarece matematica se învață din viața și pentru viață. Înțelegerea conceptelor ei și operarea cu ele conduce la formarea unei gândiri mereu logice și creatoare. Este necesar ca strategiile didactice utilizate în activitățile matematice să accentueze caracterul ludic astfel încât să se dezvolte gândirea matematică fără a resimți negativ efortul psihic.
Activitățile matematice desfășurate cu preșcolarii constituie fundamentul pe care se clădește întregul sistem al cunoștințelor matematice din clasa I. și oferă largi posibilități de stimulare a progresului fiecarui copil facându-i pe toți apți pentru școală.
Invățământul preprimar, prin activitățile matematice ,dezvoltă la copii abilitățile de a utiliza numerele și cifrele, de a efectua operații de adunare și scădere cu 1-2 unități în limitle 1-10, de a compune și rezolva probleme implicând cele doua operatii aritmetice.
Cunoscând faptul că jocul este activitatea fundamentală în grădiniță , este firesc ca acesta să fie valorificat la maximum și în predarea matematicii.
În școală însă, jocul trece pe locul secund, locul lui fiind luat de o altă formă de activitate: învățarea. Trecerea de la joc la învățare se realizează prin intermediul jocului didactic. Acesta ocupă un loc bine determinat în planul de învățământ al instituțiilor preșcolare, fiind cel mai indicat mijloc de desfășurare a activităților matematice, dar și a celor de cunoaștere a mediului și de educare a limbajului.
Jocul didactic matematic este un tip specific de activitate prin care educatoarea consolidează, apreciază, chiar verifică cunoștințele copiilor, îmbogățește sfera de cunoaștere matematică, pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale acestora.Îmbinarea elementului instructiv cu cel distractiv în jocul didactic duce la apariția unor stări emoționale complexe care stimulează și intensifică procesele de reflectare directă și nemijlocită a realității, valoarea practică a jocului didactic matematic constă în faptul că, în procesul desfășurării lui, copilul are posibilitatea aplicării cunoștințelor însușite, exersării priceperilor și deprinderilor formate.
Activitățile pe bază de joc didactic matematic sunt forme specifice ce permit realizarea cu eficiență a instruirii, cu funcții diferite, pe nivele de vârstă:
la grupa mică-mijlocie, jocul didactic are rol de exersare a capacităților de cunoaștere, satisface cel mai bine tendința de acțiune specifică copiilor: Prin joc didactic se asigura efectuarea în mod independent a unor acțiunii obiectului, se stimulează descoperirea prin efort direct a unor cunoștințe, care valorificate, exersate și îmbogățite vor conduce treptat spre însușiri a unor noi cunoștințe matematice.
la grupa mare, jocul didactic dobândește o nouă funcție, acum de consolidare și verificare a cunoștințelor, deprinderilor și priceperilor copiilor.
Jocurile didactice matematice se clasifică după următoarele criterii:
1.În funcție de scopul și sarcina didactică
2.În funcție de aportul lor formativ.
În funcție de scopul și sarcina didactică, pot fi împărțite:
a)După momentul în care se folosesc în cadrul lecției:
Jocuri didactice matematice ca lecții de sine stătătoare;
Jocuri didactice matematice ca momente propriu- zise ale activității;
Jocuri didactice matematice intercalate pe parcursul activității sau la final.
b)După conținutul capitolelor de însușit:
Jocuri didactice matematice pentru aprofundarea cunoștințelor specifice unui capitol;
Jocuri didactice matematice specifice unei vârste sau grupului;
c)După materialul didactic:
Jocuri didactice matematice cu material didactic : – standard (confecționat); natural (din natură).
Jocuri didactice matematice fără material didactic (orale, ghicitori, versuri, sunete, cântece, povestiri)
În funcție de aportul lor formativ (pot fi clasificate ținând cont de acea operație a gândirii căreia sarcina jocului i se adresează în mai mare măsură):
a)Jocuri pentru dezvoltarea capacității de analiză;
Exemplu:
„Jocul negației” prin care se urmărește să se nască la preșcolari ideea negației logice și acest lucru se poate realiza numai printr-o analiză amănunțită a tuturor atributelor pe care le are o piesă oarecare din trusa de figuri geometrice.
„Completeaza șirul” în care copiii trebuie să deducă regulile după care se obține un șir, analizând anterior termenii șirului.
b)Jocuri pentru dezvoltarea capacității de sinteză:
Jocuri didactice matematice cu numere naturale;
(jocul „Cine știe să numere mai bine?” , „Care sunt vecinii mei?” );
Jocuri didactice matematice în care se efectuează operații cu numere (jocul: „Sa adăugăm- Sa scădem”).
Exercițiile de sinteză se introduc după efectuarea celor de analiză.
c)Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua comparații;
Exemplu:
Compararea cantitativă a două mulțimi (jocul „Multe- puține”);
Recunoașterea egalității/ inegalității a doua numere;
Compararea și ordonarea numerelor într-un șir crescător și descrescător (jocul ,,Ordonăm și numărăm”)
d)Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua abstractizări și generalizări;
Exemplu:
,,Cine știe răspunde” cu sarcina de a compune numere, de a compune exerciții de adunare și scădere cu rezultat dat.
e)Jocuri didactice pentru dezvoltarea perspicacității care cuprind sarcini cu un grad de dificultate și care presupune un baraj de cunoștințe temeinice și o gândire logică.
Exemplu:
,,Cine are același numar?” – corespondența între numărul de obiecte și cifre, formularea șirului numeric 1-10, utilizând și cifrele corespunzătoare.
O altă clasificare a jocurilor didactice matematice sunt în funcție de conținutul noțional prevăzut pentru activitățile matematice organizate sub forma de jos:
-Jocuri didactice de formare de mulțimi;
-Jocuri didactice de numerație;
-Jocuri logico- matematice.
Clasificarea are la bază observațiile lui Piaget asupra structurilor genetice în funcție de care evoluează jocul: exercițiul, simbolul și regula, adaptate etapelor de formare a reprezentărilor matematice.
Jocurile didactice matematice de formare de mulțimi au aceiași structură generală, dar sarcina de învățare implică exerciții de: imitare, separare, grupare, triere, exemplificare și vor conduce la dobândirea abilităților de identificare, triere, selectare și formare de mulțimi.
Jocurile didactice matematice de numerație contribuie la consolidarea și verificarea deprinderilor de așezare în pereche, comparare, numărare conștientă, de exersare a cardinalului și ordinalului, de familiarizare cu operațiile aritmetice și de formare a raționamentelor de tip ipotetico- deductiv.
Jocurile logico- matematice sunt jocuri didactice matematice ce introduc, în verbalizare conectorii și operațiile logice și urmăresc formarea abilităților pentru elaborarea judecăților de valoare și de exprimare a unităților logice. Jocurile logico- matematice oferă posibilitatea familiarizării copiilor cu operații cu mulțimi.
Folosirea jocurilor didactice în predarea matematicii au numeroase avantaje pedagogice, cum ar fi:
Constituie o tehnică atractivă de explicare a unor noțiuni abstracte, dificil de predat pe alte căi;
Angajează la activitate și copiii timizi și pe cei slabi și dezvolta spiritul de cooperare, ceea ce duce la creșterea gradului de coeziune a grupei de copii;
Constituie o admirabilă modalitate înregistrat de copil, permite observații prognostice privind ritmurile individuale de maturizare intelectuală și afectivă;
Observarea modului de manifestare a copilului în cadrul activităților de joc didactic matematic permite aprecierea individualizată a momentului (vârstei) optime de intrare in clasa I, grupa pregătitoare fiind recunoscută ca având drept obiective pe cele care vizează antrenarea raportului pentru începerea școlarității.
Jocul didactic matematic :
are un rol deosebit în amplificarea acțiunii formative a grădiniței, în primul rând prin faptul că poate fi inclus în structura activităților experiențiale, realizând o continuitat între activitatea de învățare și cea de joc.
este o eficiență formativă crescută în situația consolidării și verificării cunoștințelor, în etapa predării procesului de învățare a unui joc nou constituind o sarcină complexă pentru copii.
este un mijloc eficient de evaluare, arătând în ce măsură și-au însușit cunoștințele necesare, gradul de formare a reprezentărilor matematice, a priceperilor și deprinderilor de a realiza sarcinile în succesiunea dată de educatoare, de a se integra în ritmul cerut, de a da răspunsuri corecte și prompte.
exercită o influență deosebită asupra dezvoltării intelectuale a copiilor, asupra formării priceperilor (de grupare, de comparare, ordonare a mulțimilor), ajută la educarea spiritului de observație, la exersarea operațiilor gândirii (analiză, sinteză, comparația, clasificarea), la dezvoltarea limbajului în general, a celui matematic în special, a imaginației și atenției voluntare.
contribuie la realizarea sarcinilor educației morale: dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului, a spiritului de independență, a disciplinei conștiente, a perseverenței a unor calități de voință și caracter, aspecte atât de necesare în activitatea de învățare a viitorului școlar.
numeroase jocuri organizează procesul perceperii analitico- sintetice a însușirilor caracteristice ale obiectelor (constituirea grupelor și găsirea asemănărilor dintre obiecte). Prin joc didactic matematic se dezvoltă percepția spațiului (jocul ,,Unde am așezat jucăria”)
Metodele specifice activităților matematice sunt: explicația, demonstrația, convorbirea, problematizarea, observația, exercițiul, algoritmizarea, jocul. Jocul ca metodă specifică activității matematice cunoaște aplicabilitate largă regăsindu-se în cadrul tuturor secvențelor de învățare și în toate tipurile de activitate.Într-o activitate matematică bazată pe exercițiu cu material individual, devenită rigidă și monotonă din cauza caracterului imprimat de explicație și demonstrație, educatoarea trebuie să intervină și să stimuleze interesul pentru activitate introducând cerințe cu caracter ludic, trebuie să transforme intenția de joc în activitate propriu-zisă de învațare, să motiveze participarea activă a copiilor chiar dacă pornește de la o sarcină euristică prin elementele sale specifice: competiția, manipularea obiectelor, surpriza, aplauzele.
Utilizarea jocului ca metodă, accentuează rolul formativ al activității matematice prin:
Exersarea operațiilor gândirii (analiza, sinteza, comparația, clasificarea);
Dezvoltarea spiritului de observație și imaginativ-creator;
Dezvoltarea spiritului de inițiativă, de independență dar și de echipă;
Formarea unor deprinderi de lucru corecte și rapide;
Însușirea conștientă într-o formă accesibilă, placută și rapidă a cunoștintelor matematice.
Restabilind un echilibru în activitatea copiilor, jocul didactic matematic fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestora, constituind o prezență indispensabilă în ritmul accentuat al activităților din grădiniță
III.3.Organizarea și desfășurarea jocurilor didactice.
Cunoscute fiind problemele referitoare la structura jocului didactic și la specificul său, ca urmare a îmbinării originale a elementelor componenete într-un tot unitar, caracteristica de bază a acestei forme de activitate o constituie prezența elementelor de joc în cadrul fiecărei secvențe didactice, iar specificul său este determinat de componentele sale.
SCOPUL DIDACTIC – se formuleaza prin raportare la obiectivele specifice și acest fapt va determina finalități funcționale în joc. Formularea trebuie să fie clară pentru a asigura organizarea și desfașurarea corectă a activității și să reflecte problemele specifice realizării jocului.
SARCINA DIDACTICĂ – este legată de conținutul și structura jocului și reprezintă elementul de instruire ce antrenează operațiile gândirii. În jocul didactic ,,Cauta vecinii” – scopul didactic este ,,consolidarea deprinderii de comparare a unor numere”, iar sarcina didactică este ,,să găsească numărul mai mare sau mai mic cu o unitate decât un număr dat” și solicită operații de analiză și sinteză. În jocul didactic ,,Găsește locul potrivit” are ca scop: „Formarea deprinderilor de a efectua operații cu mulțimi”, iar sarcina didactică este următoarea: „Să formeze mulțimi după unul sau două criterii”.
În jocul didactic „Jocul anotimpurilor” – scopul didactic este „dezvoltarea flexibilității gândirii, a capacității de a stabili legături diverse înre date cunoscute referitoare la anotimpuri; deprinderea copiilor de a opera cu simboluri simple (culori), de a le raporta corect fenomenele pe care le simbolizează”, iar sarcina didactică este „stabilirea unui raport corect între cartonașele de o anumită culoare, reprezentând un anotimp, și fenomenele sau acțiunile caracteristice acelui anotimp, să motiveze legătura stabilită” solicită dezvoltarea gândirii logice.
Sarcinile didactice sunt formulate în funcție de conținutul activităților și de nivelul de vârstă.Ele se constituie în sarcini de lucru cu următarele caracteristici:
– se referă numai la un singur aspect al conținutului (obiectiv operațional);
– formulează o problema care trebuie rezolvată de către toți copiii;
– precizază ceea ce trebuie să facă în mod conștient și concret copiiiîn desfășurarea jocului , pentru a se realiza scopul propus (obiective operaționale);
– antrenează intens operatiile gândirii;
– valorifică în diverse moduri cunoștințele ,deprinderile și priceperile.
ELEMENTELE DE JOC- trebuie să se împletească strâns cu sarcina didactică și să se mijlocească realizarea ei în cele mai bune condiții, constituindu-se în elemente de susținere ale situației de învățare.Elementele de joc pot fi dintre cele mai variate : întrecere , recompensă, cuvânt stimulativ, aplauze , penalizari etc.
CONTINUTUL-trebuie să fie prezentat într-o formă accesibilă și atractivă de desfășurare, mijloacele utilizate ( cu rol determinat) și volumul cunoștințelor la care se referă.
MATERIALUL DIDACTIC-să fie variat , adecvat conținutului ( exemple:fișe individuale, jetoane, planșe, jucării, figuri geometrice, cartonașe, obiecte din natură).
REGULILE- realizează legătura între sarcina didactică și acțiunea jocului.Fiecare joc didactic are cel puțin două reguli:
– prima regulă traduce sarcina didactică într-o acțiune concretă , atractivă și astfel exercițiul este transpus în joc
– a doua regulă are un rol organizatoric și precizează când trebuie să înceapă sau să se termine o anumită acțiune a jocului, ordinea în care trebuie să intre în joc.Gradul de realizare al sarcinii didactice și calitatea ei se constituie în forma de evaluare.
În mod obișnuit ,desfășurarea jocului didactic cuprinde următoarele momente:
– introducerea în joc;
– prezentarea materialului;
– titlul jocului și scopul acestuia;
– explicarea și demonstrarea regulilor jocului;
– fixarea regulilor;
– demonstrarea jocului de către educatoare;
– executarea jocului de către copii;
– complicarea jocului, introducerea de noi variante;
– încheierea jocului, evaluarea conduitei de grup sau individual.
Introducerea în joc se face ,de obicei sub formă de surpriză (sosirea unui personaj îndrăgit de copii) sau printr-o scurtă povestire sau ghicitoare.Prin acest procedeu se creează o atmosferă favorabilă, se trezește interesul și curiozitatea copiilor pentru ceea ce va urma.La grupa mare și pregătitoare , jocul poate să înceapă printr-o scurtă conversație cu rol motivațional, dar și de actualizare a unor cunoștințe necesare.La unele jocuri introducerea se poate face prin prezentarea directă a materialului atunci când logica materialului este legată de actiunea jocului.
Prezentarea materialului este în legătură cu primul moment al activității pe bază de joc și materialul se poate prezenta copiilor sub forma unei surprize sau direct de educatoare.Pentru reușita actului didactic trebuie avut în vedere:
– modul de lucru și familiarizarea copiilor cu materialul;
– forma de prezentare a materialului;
– modul de distribuire.
Intuirea materialului constituie momentul de satisfacere a curiozității copiilor față de secretele pe care le conțin și asigură înțelegerea modului în care va fi folosit în activitate.La grupa mică momentul este ralizat de către educatoare ,care oferă astfel copiilor posibilitatea de a-l cunoaște, le dă timp să se familiarizeze cu el, să-și reamintească și alte jocuri în care s-a folosit acel material didactic. După vârsta de 4 ani ,intuirea se poate face cu ajutorul copiilor, descrierea materialului constituind un moment de reactualizare a cunoștințelor; copiii observă și enumeră proprietăți ale jucăriilor ,pieselor, proprietăți care pot constitui elemente de conținut ale jocului.
Forma de prezentare trebuie să satisfacă cerințele psiho-pedagogice și estetice, iar conținutul trebuie să corespundă scopului activității, să exprime în mod evident atributele ce se cer a fi recunoscute și numite în joc și cu care va opera.
Educatoarea trebuie să pregătească materialul demonstrativ pentru exemplificările pe care le va face în joc, cât și pentru situațiile problemă ca variante de complicare a jocului.
Modul de distribuire a materialului este diferit de la o grupă la alta, dar și de la un joc la altul, în funcție de modul de organizare. Materialul este demonstrativ (pentru educatoare) și distributiv (cel al copiilor).
Materialul distributiv trebuie pus deja în coșulețe, plicuri, poate fi adus de personajul (de copilul) ce joacã un anumit rol, el poate fi distribuit prin autoservire (la grupele mari) sau de către un copil (la grupa mijlocie). Momentul în care copilul primește materialul este ales în funcție de joc, la începutul activității sau în timpul jocului.
Titlul jocului și scopul acestuia trebuie să se acorde o atenție deosebită formulării scopului jocului deoarece precizarea scopului atrage după sine conținutul jocului și implicit alegerea titlului. Denumirea jocului are rolul de a sintetiza tocmai esența jocului și se constituie ca un laicmotiv pe parcursul desfășurării acțiunii “Ce știi să spui despre mine?”, “Unde este locul meu?”, jocul fiind condus pe baza acestor formule. Deci, titlul jocului trebuie sã fie scurt și sugestiv căci altfel nu s-ar putea apela la formula din titlu ca sarcinã a jocului, ritmul ar fi prejudiciat, copiii nu ar reține titlul și valoarea formativă a jocului nu ar fi atinsă.
Scopul jocului și denumirea sa determină conținutul care structurează sarcina, regulile și elementele de joc, conținutul fiind inclus în scopul activității. De exemplu, în jocul didactic matematic “Ce știi să spui despre mine?” scopul este recunoașterea și denumirea proprietăților unei piese și denumirea cu ajutorul conjuncției logice. Este evidentă din formularea scopului, sarcina de verbalizare cerută de joc, conținutul cunoștințelor solicitate și deci, obiectivele operaționale ce sunt realizate prin desfășurarea sa. Educatoarei îi revine sarcina de a preciza elementele de joc și regulile.
Explicarea și demonstrarea jocului – are un rol hotărâtor pentru eficiența jocului și în acestă etapă, educatoarei îi revine următoarele sarcini:
-să-i facă pe copii să înțeleagă sarcinile ce le revin;
-să precizeze regulile jocului, asigurându-se cã au fost înțelese corect și reținute de copii;
-să prezinte conținutul jocului și principalele lui momente;
-să dea explicații cu privire la folosirea materialului didactic de cãtre copii;
-să fixeze sarcinile conducătorului de joc și cerințele pentru a deveni câștigător;
-să stabilească variante de complicare pentru a doza efortul intelectual al copiilor.
Demonstrația jocului este absolut necesară și constituie partea esențială a orientării în sarcina didactică. Modelul și demonstrația sunt însoțite de explicație, cu rolul de a fixa prin cuvinte anumite procedee, proprietăți, denumiri noi. Explicația dirijează percepția vizuală și fixează minimul necesar de cunoștințe pentru ca jocul să-și atingă scopul propus.
Fixarea regulilor se face în timpul explicației sau după explicație, dacă jocul are o acțiune mai complicată. De cele mai multe ori fixarea nu este necesară decât dacă se constată greșeli la jocul de probă.
Executarea jocului de proba jocul începe la semnalul conducatorului jocului. Educatoarea intervine mai ales in joc, reamintind regulile, succesiunea etapelor jocului dând indicații organizatorice.
Sunt în general, două forme de conducere a jocului:
-conducerea directă în care educatoarea are rolul de conducător la grupa mică;
-conducere indirectă în care educatoarea transferă rolul de conducător unui copil.
Pe parcursul desfășurării jocului, educatoarea poate trece de la conducerea directă în jocul de probă, la conducerea indirectă în complicarea jocului.
Totuși, în cazul în care nu este conducător de joc, îndrumarea educatoarei are un caracter stimulativ și urmărește:
-să imprime un anumit ritm jocului;
-să mențină atmosfera de joc integrând elementele de joc (mișcarea, aplauzele, întrecerea);
-să urmarească evoluția jocului evitând momentele de monotonie;
-să controleze modul în care copiii rezolvă sarcina de lucru, respectând regulile și folosind limbajul adecvat categoriei de activitate cerut de sarcină;
-să creeze condițiile necesare pentru ca fiecare copil să rezolve sarcina didactică, independent sau în grup, în funcție de modul de organizare al jocului;
-să urmarească comportarea copiilor și modul corect de colaborare (dacă jocul o cere);
-să antreneze toți copiii în acțiune.
În urma desfășurării semidirijate a jocului de probă educatoarea va face observațiile necesare în funcție de modul de realizare a sarcinii de către copii și corectează cu tact greșelile, se apreciază rezultatele și revine cu explicații suplimentare în cazul unor greșeli tipice.
Executarea jocului de către copii se face după jocul de probă și, în această etapă, educatoarea observă modul de desfășurare a jocului intervenind numai pentru păstrarea ritmului. În acest moment, jocul poate fi condus și de copii (grupa mare și pregătitoare). Jocul se executã independent.
Complicarea jocului asigură tranferul deprinderii prin aplicarea ei în situații noi și variate. Se realizează dupã ce se constată că întreg colectivul de copii a executat corect jocul. Acum, se pot introduce noi materiale, alte elemente noi de joc sau se pot complica sarcinile jocului introducându-se situațiile problemă. În cazul în care este necesar, variantele de complicare se pot executa semidirijat în funcție de gradul lor de dificultate. Educatoarea urmărește ca elementele de joc să se integreze firesc în desfașurarea jocului și se stabilesc criteriile de performanță pentru copii.
Încheierea jocului este momentul în care copiii sunt apreciați, se formează concluzii asuprea modului cum s-au respectat regulile de joc, cum s-au executat sarcinile de către fiecare copil sau grupa de copii, se stabilesc câștigătorii. În încheiere se repetă denumirea jocului executat și scopul său.
Organizarea activității matematice sub forma jocului didactic realizează modificări calitative atât în conținutul cât și în structura proceselor cognitive. Prin joc, activitățile instructiv-educative devin mijloc de formare intelectuală:
-jocul face trecerea în etape, de la acțiunea practică spre acțiunea mintală;
-favorizează dezvoltarea aptitudinilor imaginative (imaginația reproductivă și creatoare);
-realizează trecerea de la reproducerea imitativă la combinarea reprezentărilor.
Organizarea activităților sub forma jocului didactic are multiple avantaje:
-același conținut se poate consolida, repeta și totuși jocul sã fie nou prin modificarea situațiilor de învățare și a sarcinilor de lucru;
-aceeași sarcină (obiectiv) se poate exersa pe conținuturi și materiale diferite, cu reguli noi de joc, în alte situații de instruire;
-regulile și elementele de joc pot modifica succesiunea acțiunilor, ritmul de lucru al copiilor;
-stimulează și exersează limbajul în direcția urmărită prin obiectivul operațional, dar este și orientată spre anumite aspecte comportamentale prin regulile de joc;
-în cadrul aceluiași joc sunt permise (sau chiar impuse reguli), repetarea răspunsurilor în scopul obținerii performanței și reproducerea unui model de limbaj adoptat conținutului.
Jocurile didactice organizate în lumea cerințelor psihologice învățării reprezintă un mijloc activ și eficace de instruire a preșcolarilor. Acest tip de activitate cu un aparent aspect de divertisment este, în fond, o activitate aptă să răspundă unor importante obiective ale procesului instructiv-educativ.
Prin jocul didactic, copilul își angajează întreg potențialul psihic, își dezvoltă spiritul de cooperare, de echipă, își cultivă inițiativa, voința, inventivitatea, flexibilitatea gândirii.
Jocul didactic este specific, ca formă de activitate, pentru vârstele mici, iar forma dominantă de organizare a instruirii pentru vârstele mai mari o constituie activitățile pe bază de exercițiu cu material ce include elementele de joc.
Jocurile didactice sunt mijloace de evaluare, arătând în ce măsură copiii și-au însușit cunoștințele necesare, priceperile, deprinderile, reprezentările, mijloc de a realiza sarcinile în succesiunea dată de educatoare, de a se integra în ritmul cerut, de a da răspunsuri prompte și concrete.
Jocul didactic este jocul prin care se realizează obiective și sarcini de învățare folosind un conținut accesibil, modalități atractive de organizare și desfășurare, precum și materiale didactice interesante.
Prin specificul său, jocul didactic îmbină funcții și sarcini de învățare cu formă plăcută și atractivă a jocului, cultivând interesul pentru studiu. Jocul contribuie la realizarea sarcinilor formative ale procesului de învățământ, în cadrul jocului, copilul este solicitat pe toate planurile psihicului său: congnitiv, afectiv și volițional.
Importanța jocului didactic constă în faptul că el facilitează pregătirea copiilor preșcolari pentru introducerea lor în activitatea de învățare. În cadrul jocului didactic, copilul învață să observe, să compare, să susțină un dialog s.a.
Jocul didactic solicită intelectul copiilor pentru a rezolva unele sarcini în mod individual. Astfel, unele jocuri le cer să deosebească obiectele mari de cele mici, pe cele lungi de cele scurte, să compare lucrurile după diferite criterii (ce se potrivește), să facă clasificări ale obiectivelor după anotimp sau ale animalelor după locul și modul în care trăiesc. Ei fac unele generalizări folosindu-se după motto-urile cu animale, cu fructe.
Jocul didactic contribuie la dezvoltarea spiritului de observare, la concentrarea atenției și la formarea unor deprinderi de muncă intelectuală.
Influențele pe care le exercită jocul didactic asupra sarcinilor învățării se pot rezuma astfel:
-prin caracterul său distractiv, jocul didactic orienteazã activitatea de învățare într-una plăcută, atractivă; aceasta antrenează copiii la o activitate susținută, căreia îi acordă caracter de seriozitate, diminuând rigiditatea activității de învățare, cultivând curajul și încrederea în forțele proprii;
-prin conținutul, sarcinile și mai ales modul de rezolvare al acțiunii, ca și prin regulile jocului didactic, se adaugă la copii conștiința disciplinei;
-prin transpunerea copiilor în lumea jocului, cu ajutorul elementelor de joc;
-prin independența acordată în organizarea și desfășurarea jocului, se dezvoltă unele elemente ale gândirii și imaginației creatoare;
-atmosfera plăcută și atractivă a jocului dezvoltă la copii interesul și motivația pentru activitatea de învățare sub formă de joc.
CAPITOLUL IV
Cercetarea personală
Aspecte ale valorificării jocului didactic în dezvoltarea preșcolarului:
Pentru a identifica strategiile didactice formative în valorificarea jocului didactic am organizat o cercetare aplicativă care s-a desfășurat pe un interval de patru luni.
Am creat un climat favorabil punându-i pe copii, frecvent, în situația, nu de a reproduce cunoștințe, ci de a valorifica experiența personală în situații necunoscute, de a observa și aprecia, de a experimenta și de a-și exprima propriile idei în vederea găsirii unor soluții variate pentru sarcinile primite.
IV.1.Obiectivele cercetarii;
O1 – Elaborarea unor strategii didactice centrate pe jocul didactic;
O2 – Identificarea mecanismelor psihice a căror dezvoltare este influențată de jocul didactic matematic și cel pentru educarea limbajului și a comunicării;
O3 – Elaborarea unei miniculegeri de jocuri didactice utilizabile la nivel II.
IV.2.Ipoteza cercetarii;
Elaborată în concordanță cu ideile exprimate de “psihologia jocului” și cu observațiile mele spontane, ipoteza cercetării a fost următoarea:
“Dacă în procesul instructiv- educativ din grădiniță educatoarea integrează în mod sistematic jocul didactic matematic și cel pentru educarea limbajului și a comunicării, atunci influențele asupra dezvoltării psihice și mai ales asupra mecanismelor psihice implicate în actul de cunoaștere (gândirea, memoria, imaginația, atenția, spiritul de observație ș.a.) vor fi mai consistente”.
IV.3.Descrierea esantionului;
Pentru verificarea ipotezei de lucru și realizarea obiectivelor, mi-am orientat atenția asupra unui eșantion format din preșcolari cu vârsta cuprinsă între 4-6 ani de la Grădinița cu Program Normal “Oglinzi-Răucești”.
Structura eșantionului apare în tabelul următor:
Grupa este destul de echilibrată în ceea ce privește numărul de fete și cel al băieților .
Cei mai mulți dintre copii au împlinit 5 ani în timpul anului școlar 2013- 2014, iar anul acesta la grupă, prezența a fost de 85-90 % zilnic, absențele fiind doar din motive obiective (condiții climatice, probleme de sănătate).
99% dintre părinții copiilor au studii minime, dar doresc să asigure copiilor, cât de cât o educație bună. Menționez că majoritatea copiilor nu au frecventat grădinița în anul școlar anterior.
IV.4 .Metode de cercetare;
În alegerea metodelor de cercetare am avut în vedere următoarele:
recurgerea la metode obiective de cercetare, adică la metode prin care să poată fi observate, înregistrate și măsurate relațiile subiectului la acțiunea directă sau indirectă a subiectului, la acțiunea directă sau indirectă a diferiților stimuli externi;
utlizarea de metode care să poată să facă posibilă abordarea sistematică a fenomenului investigat;
folosirea unui sistem complementar de metode care să permită investigarea fenomenului, atât sub aspectul manifestării sale generale, cât și specific.
Am folosit experimentul psiho-pedagogic, metoda testelor, dar și observația. În funcție de cerințele concrete ale cercetării am recurs și la alte căi și mijloace de informare:
observarea copiilor în timpul activităților de educare a limbajului și activităților matematice;
sondaje privind interesele și preferințele copiilor;
analiza unor lucrări și materiale realizate de copii;
analiza corelațiilor dintre calificativele obținute înainte și după introducerea experimentului.
IV.5.Desfăsurarea experimentului ;
Faza de evaluare inițială
Primul pas în realizarea efectivă a cercetării constă în testarea nivelului de dezvoltare a proceselor psihice ale copiilor.Astfel, am planificat la începutul anului școlar 2010-2011 teste inițiale. În general sunt probe ce pot fi aplicate cu ușurință, cu materiale la îndemână, astfel încât nu am întâmpinat dificultăți în administrarea lor efectivă.Fiind prezentate sub o formă atractivă ele au trezit interesul copiilor și au dezvăluit aspecte importante pentru cercetare.
În această direcție am planificat următoarele probe predictive la activitățile matematice și educarea limbajului:
Proba de percepție a proporțiilor;
Raportul formă-culoare în percepția copilului;
Proba de atenție și memorie;
Comportamentul inteligent.
Proba de percepție a proporțiilor
Material: 4 imagini cu mere roșii de 3-4 marimi diferite, tăiate în 4 părți.
Desfășurare: se amestecă cele 16 părți, se pun în fața copilului cerându-i-se să reconstituie întregul.
Am notat reușita sau nereușita în funcție de numărul de imagini construite corect.
TABELUL 1- Tabel sintetic al rezultatelor
Figura 1. Histograma
Figura 2. Diagrama areolara privind rezolvarea probei de percepție a proporțiilor
2)Raportul formă-culoare în percepția copilului
Material: obiecte de forme diferite (triunghiuri, cercuri, pătrate, bețișoare) colorate în albastru, roșu, galben.
Desfășurare: se cere copiilor sã clasifice obiectele. Li se spune: “Puneți la un loc obiectele care sunt la fel” sau “Așezați obiectele după culoare”;
Se urmărește dacă realizează mulțimi după formă, mărime, culoare.
TABELUL 2. Tabel sintetic al rezultatelor
Figura 3. Histograma
Figura 4. Diagrama areolară privind rezolvarea probei
Proba de atenție și memorie
Proba de atenție
Material: o cutie cu capac, diferite obiecte
Desfășurare: introducem în cutie la început 5 obiecte cunoscute copilului cum ar fi: un creion, o jucărie, o cifră, un caiet, un măr, apoi creștem treptat numărul obiectelor.
Descoperim cutia și cerem subiectului să se uite în ea. Din clipa în care se uită, număr în gând 1,2, și acopăr. Se cere copilului să enumere ce a văzut. Se va nota enumerarea unui număr de obiecte vizualizate și evocate ulterior.
TABELUL 3. Tabel sintetic al rezultatelor
Figura 5. Histograma
Figura 6. Diagrama areolară privind rezolvarea probei
Proba de memorie
Material: se alcătuiește o listă de cuvinte de genul: scaun, creion, future, munte, floare, soare, perdea, morcov, cafea, dop, găină, mașină, varză, cartof, clopoțel, copil, ureche, foarfecă, televizor, frunză.
Desfașurare: copiii sunt atenționați că li se vor citi niște cuvinte și că ei vor trebui să rețină cât mai multe dintre ele, fără a respecta ordinea în care au fost prezentate. Pentru calificativul suficient copilul de 4 ani trebuie să reținã 5 cuvinte, iar cel de 5-6 ani, 6 cuvinte.
Notare: 10 cuvinte – foarte bine
7 cuvinte – bine
5-6 cuvinte – suficient
3-4 cuvinte – insuficient
În urma acestei probe, am constatat că în grupă sunt 3 copii care au capacitatea de memorare redusă și mi-am planificat mai multe activități de recuperare cu aceștia, precum și o muncã independent intensivă.
TABELUL 4- Tabel sintetic al rezultatelor
Figura 7. Histograma
Figura 8. Diagrama areolară privind rezolvarea probei
Proba de limbaj (pentru defectele de vorbire)
Material: jetoane cu imagini – barcă, rață, zar, cer, trandafir, ghemotoc, scaun, cerșetor, ramură, cercel, ghiocel, rac, jgheab, zece, ceașcã, ghiozdan, ghem, șosetă, lighean.
Desfășurare: Fiecare copil va trebui să pronunțe cuvântul din imagine. Pentru calificativul bine, copilul de 5-6 ani trebuie să pronunțe corect 15-16 cuvinte, iar copilul de 4 ani să pronunțe corect 11-12 cuvinte.
Notare: 18 cuvinte – Foarte bine
15 cuvinte – Bine
10 cuvinte – Suficient
7-8 cuvinte – Insuficient
TABELUL 5 – Tabel sintetic al rezultatelor
Figura 9. Histograma
Figura 10. Diagrama areolară privind rezolvarea probei
4) Comportament inteligent
Material: o cană, patru vase de forme diferite (pahare), un vas cu apă;
Desfășurare: toate aceste materiale sunt așezate pe o măsuță. Se cere copilului să umple cana cu apă și să toarne câte o cană în cele patru vase. La final, copilul este întrebat în care dintre cele patru vase este cantitatea cea mai mare de apă. Acest experiment l-am desfășurat individual.
TABELUL 6- Tabelul sintetic al rezultatelor
Figura 11. Histograma
Figura 12. Diagrama areolară privind rezolvarea probei
Faza de lucru
După rezultatele obținute la faza de evaluare inițială am desfășurat cu copiii o miniculegere de jocuri didactice pe o perioadă de patru luni. Aceste jocuri didactice fac parte din două domenii experențiale importante: domeniul limbă și comunicare și domeniul știință.
Toate aceste jocuri au fost grupate în:
– jocuri logico-matematice;
– jocuri didactice matematice de numerație, de formare de mulțimi;
– jocuri didactice pentru educarea limbajului;
– jocuri didactice integrate.
TITLUL JOCULUI – “ Săculețul fermecat”
Scopul – perceperea corectă a atributelor pieselor geometrice, exersarea deducției logice, cultivarea exprimării corecte.
Obiectivele operaționale urmărite:
-să recunoască numai cu simțul tactil atributele pieselor: formă, mărime, culoare, grosime;
-să deducă culorile pieselor prin eliminare;
-să utilizeze negația logică în descrierea pieselor;
-sã utilizeze limbajul matematic adecvat.
Sarcina didactică – descrierea pieselor trusei logico-matematice cu ajutorul atributelor.
Regulile jocului – descrierea prin pipăit a atributelor pieselor geometrice, deducția logică se va folosi când din saculeț vor fi scoase câteva piese.
TITLUL JOCULUI – “Așează-mă la căsuța mea”
Scopul – dezvoltarea bazei senzoriale a cunoașterii prin acțiuni directe ale copiilor cu obiecte și sesizarea unor atribute generalizatoare; consolidarea reprezentărilor despre piesele trusei logice.
Obiectivele operaționale urmărite:
-să constituie grupe după criteriul formei;
-să denumească corect atributele pieselor;
-să numere conștient;
-să denumeascã pozițiile spațiale pe care le ocupă grupele – una față de alta.
Sarcina didactică – descrierea pieselor trusei logico-matematice cu ajutorul atributelor.
Regulile jocului – se prezintă trusa logico-matematică și câte un copil va veni și va lua o piesă, o va aduce prin toate atributele sale. Se vor așeza piesele în căsuța pătratelor, triunghiurilor, cerculețelor, dreptunghiurilor, în funcție de atributele piesei.
TITLUL JOCULUI – “Transportăm piese”
Scopul – consolidarea cunoștințelor copiilor cu privire la însușirile tuturor pieselor, stabilirea asemănărilor și deosebirilor dintre ele, cultivarea operațiilor logice ale gândirii.
Obiectivele operaționale urmărite:
-să descrie piesa geometrică prin cele patru atribute ale sale (formă, mărime, culoare, grosime);
-să aleagă și să așeze succesiv piesele care nu au nicio însușire comună;
-să grupeze piesele după criteriul formei, mărimii, culorii și grosimii;
-să verbalizeze acțiunile întreprinse.
Sarcina didactică – alegerea și așezarea pieselor în camioane, descrierea pieselor.
Regulile jocului – educatoarea le solicită copiilor să transporte o piesă, denumind cele patru atribute (formă, mărime, culoare, grosime); după denumirea și alegerea corectă a piesei de către copii, aceștia vor transporta piesa cerută până la locul indicat de educatoare.
TITLUL JOCULUI – “Jocul culorilor”
Scopul – verificarea cunoștințelor copiilor despre culori; verificarea cunoștințelor despre atributele pieselor geometrice; consolidarea deprinderii de a realiza elemente decorative pe diferite obiecte.
Obiectivele operaționale urmărite:
-să denumeascã culorile prezentate în joc;
-să aranjeze într-un tablou piese geometrice de o anumită culoare (roșu, galben sau albastru), după următoarele criterii: formă, mărime, grosime;
-să asocieze unor obiecte necolorate culorile potrivite;
-să decoreze vase cu elemente decorative: linii, puncte, flori, utilizând culorile principale și secundare.
Sarcina didactică – recunoașterea atributelor formelor geometrice și a culorilor în rezolvarea unei sarcini.
Regulile jocului – se prezintă un obiect sau o figură geometricã, iar la semnalul “Cautați culoarea potrivită!” copiii aleg jetonul care are aceeași culoare cu figura geometrică prezentată; copiii care nu arată culoarea corectă sunt ajutați de colegi.
TITLUL JOCULUI – “Săculețul Maricicăi”
Scopul – consolidarea și valorificarea reprezentărilor despre figurile geometrice; verificarea cunoștințelor matematice, privind numerația în limitele 1-5.
Obiective operaționale urmărite:
-să denumeascã corect figurile geometrice învațate;
-să identifice figuri geometrice, denumindu-le în condițiile în care li se dau însușirile acestora;
-să identifice figuri geometrice clasificându-le în funcție de formã, mãrime, grosime, culoare;
-să formeze mulțimi de figuri geometrice;
-să asocieze cifra cu numărul la mulțimea de obiecte (1-5).
Sarcina didactică – consolidarea cunoștințelor referitoare la figurile geometrice: pătrat, triunghi, cerc, dreptunghi.
Regulile jocului – la semnalul educatoarei, care recită versurile “Săculețul Maricicăi”, copiii execută cerințele fixate.
TITLUL JOCULUI – “Cum este, cum nu este?”
Scopul – consolidarea cunoștințelor referitoare la atributele pieselor geometrice; activizarea și îmbogățirea vocabularului cu antonime; dezvoltarea capacității de exprimare corectă.
Obiective operaționale urmărite:
-să identifice figura geometricã utilizând negația logică;
-să stabilească atributele piesei geometrice alese pe baza cunoștințelor acumulate;
-să spună antonime ale cuvintelor date.
Sarcina didactică – descrierea pieselor geometrice cu ajutorul atributelor acestora și a negației logice; găsirea antonimelor pentru cuvintele indicate de educatoare și utilizarea lor corectă.
Regulile jocului – copiii sunt împărțiți în trei grupe. Fiecare copil alege câte o piesă de pe masă, o descrie. Copiii care răspund corect și complet sunt aplaudați. Coechipierii pot completa răspunsurile incomplete.
TITLUL JOCULUI – “Cine știe, câștigă”
Scopul – verificarea și consolidarea cunoștințelor matematice privind numerația în concentrul 1-10, 10-1; dezvolarea atenției, perseverenței, cultivarea hazului și a bunei dispoziții, dezvoltarea și întreținerea spiritului de competiție.
Obiective operaționale urmărite:
-să numere corect în concentrul 1-10/10-1;
-să raporteze numărul la cantitate si invers;
-să formeze conform algoritmului șirul crescător și descrescător (1-10/10-1);
-să utilizeze limbajul matematic adecvat.
Sarcina didactică – formarea șirului crescător și descrescător în limitele 1-10; numărare conștientă în limitele 1-10.
Regulile jocului – toate sarcinile jocului încep și se termină la semnalul educatoarei, răspund copiii desemnați de aceasta. Toate sarcinile propuse în “asigurarea performanței” sunt considerate probe de concurs; fiecare probă va fi punctată cu bulină pe tabla de evidență a rezultatelor.
TITLUL JOCULUI – “Rezolvă repede și bine”
Scopul – consolidarea capacității de a efectua operații simple de adunare și scădere cu 1-2 unități în limitele 1-7; formarea raționamentului ipotetico-deductiv prin rezolvarea problemelor după imagini.
Obiective operaționale urmărite:
-să utilizeze forme verbale ce numesc operțtii simple de calcul;
-să recunoască simbolul operației efectuate (“+”, “ – “);
-să rezolve probleme simple de adunare și scădere prin raționamente de tip ipotetico-deductiv;
-să reprezinte operații, utilizând simbolurile cifrelor și ale operațiilor;
-să efectueze oral și cu suport material operații simple cu 1-2 unitãți în limitele 1-7 cu sau fără material intuitiv.
Regulile jocului:
-fiecare echip- va rezolva exerciții de adunare și sc-dere în limitele 1-7 dup- cum va cere sarcina din buzunarele de pe planș-;
-sarcinile date vor fi rezolvate de copiii numiți de educatoare care au ridicat mâna în prealabil și nu în cor; o sarcin- e rezolvat- de un copil de la prima echip-, urm-toarea sarcin- e rezolvat- de un copil de la cea de-a doua echipă;
-fiecare răspuns corect aduce o bulină echipei și o mască de animal domestic celui ce a rezolvat-o.
TITLUL JOCULUI – “Jocul silabelor”
Scopul – consolidarea capacității de diferențiere perceptive-fonematică a grupurilor de sunete (silaba); îmbogățirea vocabularului active ca urmare a experienței cognitive proprii și a transferului de informații în comunicarea dintre copii.
Obiective operaționale urmărite:
-să denumească imaginile primite sau prezentate de educatoare;
-să despartă cuvintele în silabe;
-să identifice silaba inițială dintr-un cuvânt;
-să coreleze numărul de silabe cu bătaia ritmică din palme sau cu mișcarea palmei așezată sub barbie.
Sarcina didactică – perceperea și pronunțarea clară a silabelor.
Regulile jocului – copiii aleg pe rând câte un jeton, denumesc imaginea și apoi despart cuvântul în silabe, precizând numărul acestora, în funcție de numarul de silabe din cuvintele ilustrate.
TITLUL JOCULUI – “Eu spun una, tu spui multe”
Scopul – formarea deprinderii de a forma pluralul substantivelor în scopul dezvoltării corecte;
Obiective operaționale urmărite:
-să denumească obiectele reale și imaginile de pe jetoane pe baza observării directe;
-să formeze corect pluralul unor substantive pe baza observării lor;
-să alcătuiascã propoziții și fraze scurte utilizând corect acordul dintre singular și plural;
-să formeze singularul și pluralul substantivelor rostite de educatoare.
Sarcina didactică – alegerea corectă a jetonului cu una sau mai multe imagini și exprimarea corectă a singularului și pluralului.
Regulile jocului – copilul alege câte un jeton, denumește obiectul desenat și cere colegului din echipa adversă să ridice jetonul cu pluralul obiectului.
TITLUL JOCULUI – “Un săculeț plin cu matematică”
Scopul – verificarea cunoștințelor matematice, privind numerația în concentrul 1-10 și invers; adunarea și scăderea în limitele 1-10 cu 1-2 unități , folosirea corectă a simbolurilor matematice “+”, “ – “, “=”.
Obiective operaționale urmărite:
-să numere în șir crescător și descrescător în limitele învățate conform grupei;
-să denumească corect vecinii numerelor;
-să cunoască simbolurile matematice;
-să rezolve probleme simple cu sau fără material didactic.
Sarcina didactică – așezarea în șir crescător și descrescător a cifrelor.
Regulile jocului – la fiecare întrebare răspunde un singur copil. Conducatorul echipei notează răspunsurile bune cu o bulină roșie, iar în cazul în care un copil este ajutat de un coechipier, răspunsul este notat cu o jumãtate de bulină.
TITLUL JOCULUI – “Spune cum este..!”
Scopul – verificarea cunoștințelor matematice privind compararea dimensiunilor, volumului, maselor, folosind unități nestandard;
– raportarea numărului la cantitate.
Obiective operaționale urmărite:
-să compare dimensiunile, volume, mase, folosind unități nestandard;
-să împartă întregul în jumătăți și sferturi, să reconstituie întregul din părțile componente;
-să aprecieze cantitatea raportand-o la număr, respectiv la cifră.
Sarcina didactică – măsurarea dimensiunii, masei și a volumului cu etaloane standard ;
– împãrțirea unui întreg în jumătăți și sferturi;
– așezarea invariației masei și volumului în situații create.
Regulile jocului – toate acțiunile încep și se sfârșesc la semnalul personajului Pinochio (educatoarea); răspunsurile corecte vor fi aplaudate sau apreciate.
TITLUL JOCULUI – “Al câtelea fluturaș a zburat?”
Scopul – folosirea corectă a numerelor ordinale pâna la 5; fixarea numerelor în șirul numeric; exersarea atenției și a memoriei.
Obiectivele operaționale urmărite:
-să numere în ordine crescătoare în limitele 1-5;
-să raporteze numărul la cantitate și invers;
-să identifice lipsa unui obiect dintr-un șir format;
-să utilizeze numeralul ordinal în șirul numeric.
Sarcina didactică – recunoșterea locului ocupat de fluturaș și a locului pe care îl ocupă numărul în șirul numeric.
Regulile jocului – copilul indicat de educatoare va preciza al câtelea fluturaș a zburat și ce loc ocupă el în șirul numeric.
TITLUL JOCULUI – “Unde este așezată mulțimea de…?”
Scopul – verificarea și consolidarea cunoștințelor privind recunoașterea și denumirea pozițiilor spațiale între două sau mai multe mulțimi.
Obiectivele operaționale urmărite:
-să constituie mulțimi dupã criteriile: formă, mărime, culoare;
-să identifice poziții spațiale și să plaseze mulțimile sau elemetele acestora în poziția spațială indicată;
-să numere în limitele 1-6;
-să raporteze numerele la cantitate și invers;
-să compare mulțimile prin punerea elementelor în corespondență indicând poziția lor spațială.
Sarcina didactică – recunoașterea și denumirea pozițiilor spațiale și a relațiilor între două sau mai multe mulțimi.
Regulile jocului – la semnalul educatoarei (verbal- muzical) se oprește mingea; copilul la care s-a oprit realizează sarcina cerută de educatoare.
TITLUL JOCULUI – “ Oglinda fermecată”
Scopul – consolidarea cunoștințelor copiilor și înțelegerea sensului unor cuvinte mai greu de sesizat: antonimele, omonimele, sinonimele; consolidarea priceperilor și deprinderilor de exprimare oralã corectă în propoziție.
Obiective operaționale urmărite:
-să diferențieze cuvintele prin contrast, să folosească cuvintele nou învățate în vorbirea curentă;
-să spună antonime ale cuvintelor date;
-să alcătuiască propoziții cu noi cuvinte.
Sarcina didactică – diferențierea cuvintelor prin contrast, construirea corectă a propozițiilor, ținând seama de sensul cuvântului folosit.
Regulile jocului – copiii trebuie să găsească cuvinte cu sens opus și să le foloseascã corect în propoziție.
TITLUL JOCULUI- “Ne jucăm cu florile”
Scopul – verificarea deprinderii de a realiza analiza și sinteza lexicală și fonetică; consolidarea deprinderilor de a se exprima în propoziții simple și dezvoltate corect construite din punct de vedere gramatical.
Obiective operaționale urmărite:
-să alcătuiască propoziții cu un anumit număr de cuvinte;
-să denumească corect florile, să despartă în silabe cuvintele pe care le denumesc;
-să dea exemple de alte cuvinte care încep cu sunetul respectiv;
-să recunoască onomatopee, “Cine face așa?” și să identifice sunetul de la sfârșitul cuvântului respectiv.
Sarcina didactică -recunoașterea și denumirea imaginii, formularea corectă a răspunsurilor la întrebările educatoarei.;-găsirea unor cuvinte care încep cu un sunet dat.
Regulile jocului -răspunde copilul care este numit de educatoare;-ascultă, apreciază sau completează răspunsurile copiilor.
TITLUL JOCULUI – “Răspunde corect”
Scopul – valorificarea cunoștințelor dobândite privind sunete, silabe, propoziții.
Obiective operaționale urmărite:
-să alcãtuiascã propoziții corecte despre anotimpul iarna din punct de vedere gramatical;
-să identifice numărul de silabe dintr-un cuvânt;
-să găsească alte cuvinte care încep cu același sunet;
-să mânuiască materialele puse la dispoziție.
Sarcina didactică – formularea de propoziții și realizarea analizei fonetice a acestor cuvinte (despărțire în silabe și identificarea sunetului inițial).
Regulile jocului – grupa se împarte în două echipe. Probele cuprind aceleași sarcini. Pentru fiecare răspuns corect se acordă câte o steluță. Caștigătoare este echipa care adună cele mai multe steluțe.
TITLUL JOCULUI – “Călătorie în lumea poveștilor”
Scopul:dezvoltarea unei vorbiri corecte, coerente și expresive utilizând cuvinte și expresii din poveștile prezentate ; verificarea însușirii de către copii a conținutului unor povești, stimularea expresivității și creativității limbajului oral.
Obiective operaționale urmãrite:
-să recunoască poveștile învățate, precum și personajele acestora;
-să recunoască titlul unei povești, recunoscute pe baza unui fragment;
-să caracterizeze personajele din poveste, făcând diferența dintre personaje pozitive și personaje negative;
-să redea dialogul dintre personaje, interpretând rolul acestora;
-să formuleze propoziții simple și dezvoltate cu cuvinte date.
Sarcina didactică:Recunoașterea și denumirea poveștilor și a personajelor dupã ilustrații;Reproducerea dialogurilor dintre personaje.
Regulile jocului – răspunde copilul care este numit de educatoare. Se aruncă cubul și se va răspunde la întrebările puse de educatoare despre povestea din imagine.
TITLUL JOCULUI – “Facem cumpărături”
Scopul:Formarea capacității de a măsura greutatea unor obiecte utilizându-se unități de măsură nestandardizate;Dezvoltarea operațiilor gândirii (analiza, sinteza, comparatia);Formarea unui comportament adecvat normelor de conviețuire socială.
Obiective operaționale urmărite:
-să măsoare greutatea unor obiecte, utilizând balanțe improvizate și cuburi în loc de greutăți;
-să înregistreze pe hârtie măsurătorile efectuate, utilizând desene (linii, x-uri etc.);
-să folosească în joc formele de politețe;
-să aprecieze valoarea unui obiect în funcție de greutatea măsurată;
=să alcătuiascã propoziții corecte din punct de vedere fonetic, lexical și gramatical.
Sarcina didactică :Măsurarea greutății unor obiecte;Formularea unei propozitii;Exersarea unor deprinderi și atitudini adecvate normelor de comportare civilizată în societate.
Regulile jocului – copiii vor măsura greutatea unor obiecte, vor consemna rezultatul măsurătorii în tabele; obiectele vor fi așezate într-un raft cu o etichetă care arată greutatea stabilită. “Cumpărătorii” intră în magazine, folosesc formele de politețe, “vânzătorul” va răspunde politicos;, cumpărătorul’’ plătește contravaloarea obiectului cu bani-jucărie.
TITLUL JOCULUI – “Ghicește la ce m-am gândit!”
Scopul:Verificarea cunoștințelor despre animale;Dezvoltarea capacității de a formula întrebări pe un subiect stabilit;Dezvoltarea gândirii logice și a operațiilor ei;Activizarea și îmbunătățirea vocabularului.
Obiective operaționale urmărite:
-să adreseze întrebări care să conducă la descoperirea denumirii unui obiect;
-să identifice obiecte după câteva caracteristici esențiale;
-să formuleze propoziții despre animale.
Sarcina didactică – alcătuirea unor întrebări orientate spre descoperirea unor obiecte și desene.
Regulile jocului – obiectul care trebuie descoperit este stabilit de educatoare împreună cu un copil pe care aceasta îl desemnează ca fiind conducătorul jocului. Copiii din grupă pot pune un număr nelimitat de întrebări pentru a ghici răspunsul. Conducătorul răspunde doar prin “DA” sau “NU” întrebărilor copiilor.
TITLUL JOCULUI – “Roadele toamnei”
Scopul:Verificarea cunoștințelor copiilor despre legumele și fructele de toamnã;
Consolidarea desprinderii de a alcãtui propoziții despre legume și fructe de toamnã.
Obiective operaționale urmărite:
-să denumească fructele și legumele prezentate de către educatoare în imagini sau în natură;
-să sorteze obiectele din imagini în funcție de categoria din care fac parte;
-să identifice legume și fructe pe baza descrierii însușirilor caracteristice;
-să alcătuiascã propoziții despre legumele și fructele de toamnă recunoscute și denumite.
Sarcina didactică – recunoașterea unor legume și fructe și a caracteristicilor acestora; formularea unor propoziții corecte despre legumele și fructele de toamna.
Regulile jocului:Când roata se oprește, copiii privesc imaginea și, după ce o denumesc, caută în setul lor același fruct sau aceeași legumă.
Copiii ascultă ghicitoarea, apoi caută imaginea corespunzătoare răspunsului corect și o așază pe un panou. Copilul care vine primul la panou este aplaudat.
Copiii învârt roata “roadele bogate ale toamnei”, apoi, cu denumirea imaginii la care se oprește, alcătuiesc propoziții răspunzând la întrebarea “ Ce știm despre?”
TITLUL JOCULUI – “Cine știe mai multe?”
Scopul – consolidarea cunoștințelor legate de anotimpul iarna și de evenimentele religioase din această perioadă; verificarea cunoștințelor de numerație.
Obiective operaționale urmărite:
-să raspundî corect la întrebîrile legate de anotimpul iarna;
-să numere în limitele 1-6;
-să raporteze corect numărul la cantitate și cantitatea la număr;
-să rezolve corect probleme simple de adunare și scădere cu o unitate;
-să decoreze desenele date pe fișă, îmbinând creativ elementele grafice învățate.
Sarcina didactică:Asocierea cantitate-număr-cifră și rezolvarea corectă a problemelor expuse de educatoare;Precizarea unor fenomene și acțiuni specifice anotimpului iarna.
Regulile jocului – grupa se va împărți în două echipe, egale ca nivel. Răspunsurile sunt date de un copil desemnat conducător de fiecare echipă.
TITLUL JOCULUI – “Să-l ajutăm pe iepuraș”
Scopul:Sesizarea relației de antonime și folosirea cuvintelor în contexte adecvate;
Dezvoltarea capacității de a ordona obiecte dupã un criteriu dat;
Verificarea cunoștințelor despre animale;
Consolidarea deprinderii de a interpreta expresiv un cantec;
Dezvoltarea capacității de a reda prin desen personaje din povești.
Obiective operaționale urmărite:
-să formuleze propoziții corecte cu unele cuvinte antonime;
-să ordoneze obiecte în șir crescător și descrescător, dupa mărime și lungime;
-să integreze animalele în categoria din care fac parte;
-să identifice titlul poveștilor/ povestirilor cu personaje – animale pe baza unor replici/ fragmente;
-să precizeze trăsături ale personajelor animale pe baza unor fragmente;
-să interpreteze cântece respectând linia melodică și textul;
-să redea în limbaj plastic un personaj preferat din povești.
Sarcina didactică – găsirea unor cuvinte – antonime; rezolvarea exercițiilor – joc; redarea prin desene/ limbaj plastic a unui personaj preferat.
Regulile jocului – alegerea copilului care va răspunde se va face prin aruncarea și prinderea unui morcov de pluș; după rezolvarea sarcinilor, copiii primesc câte o cheie, care ar trebui să deschidă porțile apărute în drumul spre casă; pentru răspunsurile corecte copiii sunt aplaudați sau recompensați cu steluțe.
Faza de evaluare finală
Rezultate obținute.Interpretare.
La sfârșitul experimentului, după ce preșcolarii au participat la un program de lucru în care am integrat corespunzător strategii didactice centrate pe jocul didactic și utilizarea unei miniculegeri de jocuri didactice, copiii au fost supuși din nou acelorași teste prin intermediul cărora am intenționat observarea modificărilor produse în planul proceselor psihice urmãrite (gândire, memorie, imaginație, atenție). Probele finale urmăresc aceleași obiective ca și cele ale problelor inițiale.
Proba de percepție a proporțiilor
Tabelul 1 – Tabel sintetic al rezultatelor
Figura 1 – Histograma
Figura 2 – Diagrama areolară privind rezolvarea probei de percepție a proporțiilor
Raportul formă– culoare în percepția copilului
Tabelul 2 – Tabelul sintetic al rezultatelor
Figura 3 – Histograma
Figura 4 – Diagrama areolară privind rezolvarea probei – Raportul formă-culoare în percepția copilului
Proba de atenție
Tabelul 3 – Tabelul sintetic al rezultatelor
Figura 5 – Histograma
Figura 6 – Diagrama areolară privind rezolvarea probei de atenție
Comportament inteligent
Tabelul 4 – Tabelul sintetic al rezultatelor
Figura 7 – Histograma
Figura 8 – Diagrama areolară privind rezolvarea probei – comportament inteligent
CAPITOLUL V
CONCLUZII
Grădinița rămâne prima treaptă a sistemului de învățământ căreia îi revine nobila sarcină de a organiza cu mare grijă experiențele de limbaj ale copilului, treapta unde comunicarea și limbajul oral au o importanță deosebită și unde se poate insista pe anumite deprinderi de pregătire a scrisului. Numai o experiență câștigată în vorbire își poate asigura trecerea către alte forme de limbaj mai complicate, cum sunt scrisul și cititul.
Practica a dovedit că, pe lângă procesul didactic în sine, este necesar să existe o diagnosticare a activității verbale și o înregistrare practică a evoluției limbajului copilului, bazate pe evaluările continue sau sumative – aceasta fiind o condiție esențială a procesului de îndrumare a educării limbajului la această vârstă. Până atunci trebuie să le vorbim copiilor, să vorbim cu ei, nu către ei, să-i ascultăm și să-i învățăm să asculte la rândul lor, să le arătăm cărți, imagini, să le descifrăm împreună cu ei, să-i învățăm să le folosească și să-i învățăm să-și facă propriile însemnări și cărți, să folosim tot ce ne oferă ei ca experiență și limbaj, în sprijinul lor. Necesitatea procesului de îndrumare consecventă a educării limbajului la această vârstă prezintă argumente de ordin psihologic și pedagogic. Argumentele de ordin psihologic scot în evidență faptul că vârsta preșcolară este o etapă hotărâtoare în însușirea corectă a vorbirii datorită modificărilor calitative și cantitative care vizează însușirea pronunției corecte a tuturor fenomenelor, de comunicare, intensificarea funcțiilor cognitive ale limbajului, asimilarea în practica curentă a structurii gramaticale etc. Argumentele de ordin pedagogic subliniază rolul hotărâtor pe care îl au influențele sistematice asupra dezvoltării vorbirii copiilor cu atât mai mult cu cât acest proces este direct dependent de mediul de vorbire, de metodele de exprimare oferite de adulți. Obiectivul principal al activităților instructiv-educative din drădinița de copii este formarea personalității individuale a copilului, ținând seama de ritmul său propriu, de nevoile sale afective și de activitatea fundamentală: jocul. Prin jocul didactic se fixează, se precizează și se activează vocabularul copiilor; jocul este un mijloc foarte eficient pentru corectarea pronunției și însușirea unor construcții gramaticale.
Întrebuințând un material adecvat – realizat estetic, artistic, copiii învață să aprecieze frumosul, dezvoltându-și gustul estetic. Jocul didactic constituie activitatea cea mai firească, cea mai eficientă în dezvoltarea multilaterală a copilului în priceperea și înțelegerea lumii înconjurătoare, în stimularea dorunței preșcolarului de a cunoaște și de a-și exprima gândurile și impresiile. Toate acestea potențează considerabil valoarea educativă a jocului didactic pentru dezvoltarea vorbirii.
Concluzia pedagogică este lesne de desprins. În jocurile didactice este absolut necesar ca problema intelectuală (sarcina didactică) să fie prezentată într-o formă atractivă, saturată de elemente de joc, care facilitează rezolvarea sarcinii didactice, stimulează vorbirea, trezește la copii dorința de a-și comunica gândurile, impresiile, de a se mai juca. Pe această cale, jocul devine o activitate irezistibilă, prin care copilul își dezvoltă vorbirea.
În concluzie, dacă îi acordăm atenția cuvenită în grădiniță copilului și experiențelor în domeniul limbajului, acesta va avea un ascendent la școală față de colegii care nu au frecventat deloc grădinița. În esență, copilul care frecventează grădinița și care este sprijinit în această perioadă este apt pentru școală și reușește să se adapteze bine la cerințele ulterioare ale școlii.
BIBLIOGRAFIE
Barbu, H., Popescu, Eugenia, Șerban, Filofteia (1993): Activități de joc și recreativ-distractive, Ed. Didactică și Pedagogică, București;
Bruner ,Jerome,S,1970, Pentru o teorie a instruirii,E.D.P., București;
Cerchit, I. (1997): Metode de învățământ, E.D.P., București;
Chateau, J., (1972): Copilul și jocul, E.D.P., București;
Claparede, Ed. (1975): Psihologia copilului și pedagogie experimentalã, E.D.P., București;
Cristea, S. (1998): Dicționar de termeni pedagogici, E.D.P., București;
Debesse, M. (1981): Etapele educației, E.D.P., București;
Diaconu, M., Jinga, I. (coordonator) (2004): Pedagogie, Ed. ASE, București;
Dima, Silvia (coordonator) (1997): Copilăria-fundament al personalității, Ed. Rev;
Elkonin, D.B. (1980): Psihologia copilului., E.D.P., București;
Golu, P., Zlate, M., Verza E. (1993): Psihologia copilului, învățare și dezvoltare, Manual pentru clasa a IX a – școli normale, E.D.P., București;
Gavra, Rodica (coordonator) (2008): Totul… pentru copil, Ed. Diana;
Huizinga,Iohan,1977,Homo Ludens,Ed.Univers,București;
Ieftimie, Ghe. (1976): Jocurile logice în învățământul preșcolar, E.D.P., București;
Ionescu, M., Chris, V. (1992): Strategii de predare-învățare, Ed. Științifică, București;
Negret, I., Dobridor, I. (2001): Teoria curriculum-ului. Ed. Casei Corpului Didactic. Buzãu;
Neagu, Mihaela, Beraru, Georgeta (1997): Activități matematice în grădiniță, Ed. Poliro., Iași;
Nicola, I. (1996): Tratat de pedagogie preșcolară, E.D.P., București;
Osterricth, P., (1976): Introducere în psihologia copilului, E.D.P., București;
Papalia,D ,Wendkos Olds,S Feldman,R. Dezvoltarea umana, Editura Trei, Bucuresti 2010;
Piaget, J, Inhelder, B. (1968): Psihologia copilului, E.D.P., București;
Piaget,J, 1972 Psihologie și pedagogie,E.D.P.,București;
Preda, Viorica (1999): Copilul și grădinița, Ed. Compania, București;
Preda, Viorica (2000): Educația pentru știința în grădiniță, Ed. Compania, București;
Popa, Mariana (2002): Misterioasele fațete ale jocului, Ed. Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș;
Popescu-Neveanu, P. (1978): Dicționar de psihologie, Ed. Albatros, București;
Radu, I. T. (2000): Educarea procesului didactic, E.D.P., București;
Rafailã, Elena (2007): Pedagogie Preșcolară, Ed Printech;
Seling, Mariana, Cicioc, Elena, Lihoteanu, Ileana (1998): Jocuri didactice matematice pentru grãdinițã, Ed. V&I;
Schiopu, Ursula (coordonator) (1970): Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor, E.D.P., București;
Schiopu, Ursula, Verza, Elena (1995): Psihologia vârstelor, Ciclurile vieții, E.D.P., București;
Vrașmaș, Ecaterina (1999): Educația copilului preșcolar, Ed. Pro Umanitate, București;
Revista “Învățământul preșcolar”, Nr. 3-4/1996, București;
Revista “Învățământul preșcolar”, Nr. 4/2007, București.
Schaffer,R., Introducere in psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj-Napoca ;
http://www.creeaza.com/didactica/gradinița/JOCUL-SI-ROLUL-LUI-IN-DEZVOLTA567.php;
http://www.scrigroup.com/educație/joc/Joculactivitate-specific-umana73423.php;
http://mijlociepisicel.blogspot.com/;
http://mini-apps.ro/pasii-copilariei/dezvoltarea-cognitiva-prescolari/;
http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/Dezvoltarea-biofizica-in-perio12433.php;
http://mijlociepisicel.blogspot.com/;
http://orizontdidactic.wordpress.com/2012/04/16/contributia-jocului-didactic-in-dezvoltarea-limbajului-la-varsta-prescolara/?
ANEXE
JOCURI DIDACTICE PENTRU DEZVOLTAREA VORBIRII
GRUPA MICĂ
1. COCOȘUL ȘI GÂSCA
Sarcina didactică: recunoașterea păsării, denumirea acesteia, imitarea sunetelor emise, construirea unei propoziții simple care să se refere la acțiunea percepută.
Regulile jocului: copiii imită sunetele emise de păsările care apar pe rând la teatrul de păpuși. Copilul numit enunță acțiunea și o execută împreună cu întreaga grupă.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Așezarea copiilor se poate face în semicerc sau ca la vizionările de spectacole pe 4-5 rânduri a câte 4-5 scaune, astfel încât toți să aibă scena în fața ochilor.
Jocul se desfășoară prin prezentarea pe rând a celor două păsări în cadrul teatrului de păpuși. Educatoarea poate motiva sosirea lor. Cu această ocazie se precizează și denumirea lor, mai ales pentru gâscă, pasăre mai puțin cunoscută de către copiii de 3-4 ani. După denumirea celor două păsări se pot face câteva exerciții de pronunțare corectă a sunetelor prevăzute c și g. Educatoarea prezintă modul de articulare: se va urmări ca limba să fie retrasă spre fundul cavității bucale.
În cursul jocului vor fi executate cu cele două păsări diferite acțiuni menționate mai sus. Copilul solicitat va răspunde indicând ce face pasărea, după care grupa va imita mișcarea și va pronunța onomatopeea corespunzătoare.
NOTĂ Copiii care au dificultăți în pronunțarea consoanelor c-g, vor fi solicitați să încerce articularea, prin poziția gurii larg deschise, limba ghemuită în fundul cavității bucale, în timp ce, cu degetul mare și cel arătător își palpează, apăsând ușor regiunea superioară a gâtului.
2. FOCUL ȘI VÂNTUL
Sarcina didactică: redarea corectă a unor sunete izolate și a sunetelor din componența unor cuvinte.
Regulile jocului: copiii reproduc prin mișcări și onomatopee fenomenele despre care se relatează în povestirea educatoarei, respectând sensul acesteia.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor sta fie pe scăunele, fie pe covor în semicerc.
În introducerea activității se vor reactualiza reprezentările despre foc și vânt, cerându-se copiilor să reproducă onomatopeele fâșș-fâșș, vâjj-vâjj. În acest scop se vor prezenta pe rând cele două ilustrații și se vor denumi fenomenele : foc și vânt.
În continuare, educatoarea introduce exercițiile de pronunțare în contextul unei povești simple. Regula jocului cere copiilor ca atunci când povestea se întrerupe, ei să reproducă sunetele corespunzătoare fenomenului enunțat în contextul poveștii. De exemplu: „În casă s-a făcut frig. Mama a pus lemne în sobă și a aprins focul. Focul făcea…”. Copiii vor imita zgomotul focului. „S-au ars lemnele și focul s-a stins, apoi tata a ieșit în curte să aducă altele. Afară era frig și bătea vântul…”. Copiii vor reproduce mișcarea vântului, zgomotul produs de acesta (vâj-vâj).
Povestea poate continua sau poate fi reluată într-o altă formă asigurându-se repetarea pronunțării de către copii a sunetelor corespunzătoare.
În partea a doua a jocului educatoarea imită unul din fenomenele discutate mai sus, iar copiii formulează propoziții simple în legătură cu acțiunea percepută: „focul arde” sau „focul face fâșș-fâșș” (educatoarea și copiii mimează acțiunea de aprindere a focului) sau „vântul bate” (educatoarea și copiii leagănă puternic brațele deasupra capului).
În pronunțarea onomatopeelor care încep cu consoanele f-v, se recomandă articularea exgerat conturată prin aducerea buzei inferioare sub incisivii superiori.
3. ȘARPELE ȘI ALBINUȚA
Sarcina didactică: pronunțarea corectă a consoanelor s și z.
Regulile jocului: la semnalul educatoarei, grupul de copii care alcătuiește șarpele, execută deplasarea pe un traseu dat imitănd sunetele emise de șarpe. La alt semnal albinele pornesc spre șarpe ca să-l alunge reproducând zumzăitul acestora.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Educatoarea va amenaja înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze o poiană cu flori. Grupa de copii va fi împărțită în două, o parte dintre ei vor fi albine, iar restul vor alcătui șarpele. Fiecare din subgrupe va avea un rol prestabilit, eventual marcat. Educatoarea conduce jocul indicând deplasarea șarpelui, apoi cea a albinelor. Grupul de copii reprezentând șarpele se va deplasa pe traseul desenat dinainte in linie șerpuită reproducând șuieratul șarpelui: sss.., în timp ce albinele stau într-o parte a sălii de grupă. La un semnal al educatoareo copiii-albine vor imita zborul și zumzetul acestora înaintând spre șarpe. Șarpele se retrage la locul său ferindu-se să nu fie înțepat. Jocul se continuă schimbându-se rolurile.
În cursul jocului se vor asigura momente de odihnă, având în vedere că alergarea poate să influențeze corectitudinea emiterii sunetelor prin modificările în respirație. În același scop se va doza atent timpul afectat alergării, evitându-se prelungirea acestuia.
În pronunțarea unor onomatopee care încep cu consoanele s-z, se recomandă atragerea atenției asupra locului de articulare, în cazul în care copiii articulează incorect, cu limba ieșită printre dinți consoanele s-z. Se recomandă articularea exagerat conturată prin strângerea dinților, ca spațiul deschis să nu fie mai mare de 1-2 mm, limba va fi plasată jos, în spatele incisivilor inferiori, iar colțurile gurii puternic trase în părți.
4.TRENUL ȘI VÂNTUL
Sarina didactică: pronunțarea corectă a consoanelor ș și j.
Regulile jocului: la semnalul dat de educatoare, un grup de copii execută deplasarea pe un traseu, imitând trenul. La alt semnal, un alt grup ajunge trenul, reproducând vântul.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Educatoarea va avea înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze linia ferată. Grupa de copii va fi împărțiă în două. Educatoarea conduce jocul indicănd deplasarea trenului ș, ș, ș, (acțiune însoțită de mișcarea brațelor). A doua grupă de copii așteaptă semnalul pentru a depăși trenul, alergând cu o viteză mai mare, în timp ce pronunță j, j, j (brațele lateral). Jocul continuă schimbând-se rolurile.
În partea a doua a jocului, acțiunea se amplifică prin prezența a patru grupe: albinuțele (z, z, z), șarpele (s,s), trenul (ș, ș, ș), vântul (j, j, j).
Nu se va scăpa din vedere faptul că, dacă consoanele s-z necesită articularea prin plasarea limbii în spatele incisivilor inferiori și colțurile gurii bine trase în părți; în articularea consoanelor ș-j dimpotrivă, vârful limbii este inspre palat și gura rotunjită.
SPUNE CUM SE FACE
Sarcina didactică: recunoașterea animalelor și reproducerea onomatopeelor corespunzătoare glasului acestora.
Regulile jocului: la privirea jucăriei sau a imaginii, copilul trebuie să imite glasul animalului respectiv, iar ceilalți copii trebuie să-l recunoască și să-l denumească. La semnalul dat, toți copiii imită glasul animalului și execută mișcări corespunzătoare acestuia.
Material didactic: animale-jucării sau imagini reprezentând câinele, pisica, oaia, calul, găina, cocoșul, rața, gâsca, vrabia, albina etc.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Materialul necesar jocului va fi acoperit sau introdus într-un săculeț (coșuleț) pentru a crea surpriza la prezentare și a da posibilitatea să se perceapă pe rând fiecare animal al cărui glas va trebui imitat. Copiii vor fi așezați pe scăunele în jurul mesei cu materialul de joc.
În desfășurarea jocului, se va asigura o anumită succesiune în prezentarea imaginilor sau a jucăriilor, începând cu cele al căror glas este mai ușor de pronunțat (pisica) și terminând cu cele al căror glas (onomatopee) prezintă oarecare dificultate în reproducere. Se va urmări sistematic ca reproducerea să se facă la început individual, apoi se va trece la pronunțarea în mod individual cu copiii care întâmpină dificultăți în pronunțarea unor sunete.
În complicarea jocului se modifică ordinea acțiunilor. Copiii ascultă onomatopeea (reprodusă de educatoare, înregistrată pe bandă de magnetofon) apoi aleg animalul al cărui glas l-au auzit și-l reproduc individual sau în colectiv, după cum li se cere.
SPUNE CE FACE
Sarcina didactică: indicarea acțiunii executate.
Regulile jocului: copilul chemat de educatoare execută mișcarea indicată. La întrebarea „Spune ce face?” copilul atins pe umăr exprimă verbal acțiunea.
Material didactic: creion, pensulă, măturică, prosop, pieptăne, perie, pahar, lingură, cuburi, păpușă, minge etc.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Organizarea grupei de copii se realizează în semicerc pe scăunele. Ținând seama de cunoștințele copiilor intuirea se face integral, selectiv sau nu se face deloc. Pentru executarea acțiunilor necesare desfășurării poate să fie invitat un copil mai mare (la început) sau se face apel la toți copiii din grupă. Acțiunea jocului cuprinde câteva momente pe care copiii la vor desprinde din desfășurare:
chemarea unui copil lângă educatoare;
indicarea unei acțiuni astfel încât să nu fie auzită de ceilalți copii;
alegerea de către copil a obiectului necesar acțiunii;
executarea acțiunii de către copil;
exprimarea în propoziții scurte a acțiunii percepute de către copilul atins pe umăr sau numit de educatoare.
AL CUI GLAS ESTE ?
Sarcina didactică: recunoașterea copiilor din grupă după glas. Formularea corectă a genitivului.
Regulile jocului: copilul indicat de către educatoare printr-un gest, va da semnalul de sculare al copilului care simulează că doarme. Cel strigat va trebui să numească copilul care l-a trezit.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copii stau pe scăunele în semicerc. În fața semicercului se va așeza la o mică distanță o masă cu un scaun la care va sta copilul numit de educatoare (trimis la culcare). El se va așeza cu spatele la grupă, cu brațele pe masă, cu capul pe brațe și va simula că doarme. În acest timp se va face liniște desăvârșită pentru a se crea condiții de somn. Educatoarea va trece apoi prin dreptul copiilor (pe la spatele lor) și va atinge pe unul din ei. Acesta va spune: „Trezește-te…, Mihai…”. Copilul în cauză se va întoarce cu fața spre grupă și va răspunde la întrebarea adresată în cor: „Al cui glas este?”. În răspunsul său copilul va formula o propoziție ca: „Este glasul lui Vasilică Popescu”, „Este glasul Ioanei Manolescu” etc.
Se va acorda atenție în mod special folosirii corecte a genitivului substantivelor proprii feminine, ținând seama de tendințele preșcolarilor de a extinde forma masculină.
9.NE JUCĂM CU BALOANE
Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea culorilor, formularea corectă a propoziției respectând acordul dintre substantiv și adjectiv.
Regulile jocului: copiii care au jetoanele de coloarea corespunzătoare balonului prezentat de educatoare, le vor ridica și vor preciza culoarea baloanelor cu care se joacă.
Copiii vor căuta alte obiecte de aceeași culoare cu a balonului educatoarei și vor denumi culoarea acestora.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor fi așezați la măsuțele dispuse în careu deschis.
În prima parte a jocului se va urmări ridicarea corectă de către copii a jetonului cu imaginea balonului de aceeași culoare cu culoarea aceluia ridicat de educatoare. Copiii vor denumi culoarea baloanelor respective. În acest sens educatoarea pune întrebarea „Cu ce baloane ne jucăm?”, iar copiii răspund: „Ne jucăm cu baloanele roșii” etc. Se vor utiliza și întrebări adresate în mod individual: „Cu ce balon te joci?” pentru a determina și folosirea singularului.
În partea a doua a jocului, educatoarea ridică un anumit balon, iat copiii indicați caută pe o masă special pregătită obiectele sau imaginile acestora de aceeași culoare, formulând corect o propoziție care să cuprindă atât substantivul cât și adjectivul corespunzător. Se va insista asupra acordului corect între substantiv li adjectivul care îl însoțește: balon roșu – minge roșie; balon albastru – rochiță albastră etc.
CINE ESTE ȘI CE FACE ?
Sarcina didactică: denumirea corectă a ființelor și a acțiunilor specifice acestora.
Regulile jocului: copiii deschid și închid ochii la semnalul educatoarei. La întrebarea „Cine este și ce face?” copiii răspund pe rând denumind animalul și precizând de fiecare dată altă acțiune posibilă.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Mobilierul va fi așezat în formă de careu deschis.
În timp ce copiii stau cu capul aplecat pe masă, educatoarea afișează silueta unui animal. La semnal copiii privesc ce s-a aflat la flanelograf sau la tablă. Răspunsul copilului întrebat va cuprinde atât denumirea animalului cât și a unei acțiuni pe care acesta o poate efectua, de exemplu:
Câinele: 1. latră pisica: 1. mianună
2. mușcă 2. prinde șoareci
3. roade oase 3. zgârie
4. fuge vrăbiuța: 1. ciripește
5. păzește casa 2. zboară
Pentru stimularea copiilor să găsească un număr cât mai variat de acțiuni (să utilizeze cât mai multe verbe), educatoarea le poate sugera acțiunea prin mișcări imitative sau crearea de situații-problemă.
CÂND FACEM AȘA ?
Sarcina didactică: determinarea momentului din zi în care se efectuează o anumită acțiune.
Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască acțiunea din imaginea la care s-a oprit acul cadranului și momentul în care se petrece ea. La întrebarea educatoarei, copilul indicat relatează cele observate iar ceilalți copii imită acțiunile caracteristice în succesiunea lor.
Material didactic: un cadran din carton sau placaj (material plastic) – împărțit în două – una din părți fiind colorată deschis (eventual un soare deasupra acesteia), iar cealaltă parte fiind de culoare inchisă. Pe fiecare parte se vor fixa câte trei-patru imagini reprezentând acțiuni efectuate de copii: pentru dimineață: un copil se dă jos din pat; se spală la chiuvetă; servește micul dejun, pleacă spre grădiniță, se joacă etc.; pentru seară: copilul se dezbracă, copilul face duș, se urcă în pat, doarme. La mijlocul cadranului este un ac indicator ce poate fi îndreptat spre oricare din imagini.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Pentru a asigura reușita jocului, se va preciza în introducere semnificația cuvintelor utilizate mai frecvent – respectiv: dimineața și seara. La grupe avansate se pot folosi și alte adverbe de timp, de exemplu: la prânz. În desfășurarea jocului, prin mișcarea acului se vor alterna acțiunile de dimineață cu cele de seară.
11. UNDE S-A OPRIT ROATA ?
Sarcina didactică: diferențierea și enunțarea corectă a substantivelor la singular și la plural constituind corect propoziția.
Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască imaginea la care s-a oprit roata și să indice corect dacă este a unui obiect sau a mai multor obiecte.
Materialul didactic: un disc cu segmente pe care sunt desenate obiecte într-un grup sau într-un singur exemplar. Pe acest disc este fixat de un ax, un alt disc cu un segment lipsă. Prin învârtirea acestuia, se descoperă pe rând o singură imagine.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor fi așezați pe scăunele dispuse în semicerc.
În timpul jocului se va acorda atenția formulării corecte de către copii a propozițiilor: „Roata s.a oprit la măr”. În funcție de nivelul de dezvoltare a grupei se poate cere copiilor să însoțească substantivele de adjectivul care arată culoarea obiectului din imagine, de exemplu „Roata s-a oprit la creionul albastru”.
Copiii numiți vor alege de pe masă un jeton reprezentând un obiect sau mai multe obiecte după cum indică imaginea de pe disc.
GRUPA MIJLOCIE
SĂCULEȚUL FERMECAT
Sarcina didactică: denumirea corectă a obiectului scos din săculeț, raportarea lui la alte obiecte, de aceeași categorie.
Regulile jocului: copiii la care se oprește săculețul la semnalul educatoarei, scot obiectul (imaginea lui), îl denumesc și îl așează la locul potrivit pa masă sau panou.
Materialul didactic: un săculeț de pânză de dimensiune mică în care se introduc jucării sau alte obiecte de uz personal ca de exemplu: creion, cretă, cratiță, batistă, chibrit, șervețel, prosop, solniță etc.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Înainte de începerea jocului educatoarea așează pe panou sau pe mai multe mese câte un obiect care să indice criteriul de clasificare a obiectelor găsite de copii în săculeț. De exemplu: masă pentru mobilier, o pisică pentru animale, pieptăne pentru obiecte de uz personal. Rochiță pentru obiecte de îmbrăcăminte. Se discută cu copiii ce alte obiecte pot fi așezate alături de cele aflate pe mese în funcție de criteriul utilității.
În săculeț vor fi introduse obiecte din categorii diferite. Ele vor fi date copiilor așezați în semicerc pentru a le trece din mână în mână. La semnalul educatoarei săculețul se oprește. Copilul la care s-a oprit săculețul trebuie să scoată un singur obiect; îl denumește și-l oferă vecinului cu rugămintea de a-l așeza la locul potrivit. Acesta va căuta grupul de obiecte corespunzător și va motiva așezarea efectuată.
A SPUS BINE SAU N-A SPUS BINE ?
Sarcina didactică: compararea pronunțării corecte cu cea incorectă, găsirea formei corecte de pronunțare a cuvintelor auzite.
Regulile jocului: păpușa (Țăndărică, Așchiuță) va prezenta pe rând câte un obiect și-l va denumi pronunțând unele cuvinte corect, iar altele eronat.
Grupa repetă cuvântul în cor atunci când este corect spus, iar atunci când este greșit întrerupe păpușa printr-un semnal convenit. Unul din copii va pronunța forma corectă iar un altul va construi o propoziție cu acel cuvânt.
Material didactic: obiecte cunoscute de copii sau imagini ale acestora.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Introducerea în joc se poate realiza prin prezentarea personajului de la teatru de păpuși in jurul căruia se poate purta o scurtă discuție. Educatoarea va supune pe Așchiuță unui examen de vorbire corectă pentru a stabili dacă mai trebuie să învețe în grădiniță sau nu. Va descoperi obiectele de pe masă și va cere păpușii să aleagă una dintre ele să spună copiilor cum se numește. Apoi educatoarea va interveni cu întrebarea leit-motiv a jocului – „A spus bine sau n-a spus bine?”. Pe baza comparației cu forma corectă copiii vor reacționa repetând forma corectă sau corectând păpușa, după caz.
CINE (CE) FACE AȘA ?
Sarcina didactică: reprezentarea corectă a onomatopeii la acțiunea ilustrată, pronunțarea onomatopeii în contextul unei propoziții.
Regulile jocului: copii trebuie să aleagă imaginea corespunzătoare onomatopeii pronunțată de educatoareși să răspundă complet. Grupa repetă onomatopeea și redă prin mișcare acțiunea.
Material didactic: ilustrații reprezentând: un copil rupe o creangă uscată (prrr), un ceas deșteptător (sună țrrr), bunica toarce (fusul sfârâie sfârr) etc.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Educatoarea pronunță sunetele emise de unul din obiectele sau personajele ilustrate și pune întrebarea: „Ce (cine) face așa?”. Unul din copii se deplasează și arată imaginea corespunzătoare onomatopeii, după care răspunde la întrebarea pusă. La semnalul educatoarei toți copiii imită onomatopeea. Deoarece consoana r este extrem de dificilă de pronunțat, se va avea în vedere ca sunetul respectiv să fie articulat prin vibrații ale vârfului limbii, ridicat în spatele incisivilor superiori, cu musculatura facială încordată.
REPETĂ CE SPUN EU
Sarcina didactică: găsirea unor silabe paronimice.
Regulile jocului: educatoarea va pronunța o anumită silabă (sau un cuvânt), iar copilul cu care aceasta dă mâna, trebuie să repete și să găsească o altă silabă asemnănătoare (sau un alt cuvânt), diferind doar printr-un singur sunet. Dacă cel solicitat nu răspunde promt, educatoarea trece la un alt copil.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Se vor pronunța silabe perechi după cum urmează:
pa-ta ca-ga la-ra
fa-va sa-ca
ma-la șa-ga etc.
Apoi se vor căuta combinații de silabe care să aibe un sens:
casa-masa cal-car corn-horn
mere-pere ceață-gheață varză-barză
așă-rață cine-ține muscă-mușcă
lac-rac vine-șine patru-patu etc.
Atmosfera de joc va fi imprimată prin rapiditatea cu care educatoarea va solicita copiilor răspunsurile provocând o întrecere pentru găsirea silabei sau cuvântului corespunzător.
EU SPUN UNA, TU SPUI MULTE
Sarcina didactică: alegerea corectă a jetonului cu una sau mai multe imagini și exprimarea corectă a singularului și pluralului.
Regulile jocului: copilul chemat de educatoare vine la masa ei, alege un cartonaș și spune dacă pe el este reprezentat un element sau mai multe elemente. Copilul care are jetonul cu imaginea mai multor elemente de același fel (sau o imagine a obiectului), ridică acel cartonaș sus, repede și formulează propoziția.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Pentru fiecare substantiv propus în joc vor exista două cartonașe, unul cu un singur element, iar altul cu două sau mai multe elemente.
Pe rând câte un copil vine la masa educatoarei și alege un cartonaș. De exemplu, ridicând un cartonaș cu mai multe elemente copilul spune: „Eu am pe cartonaș multe flori”. Copilul la care se află cartonașul cu o singură floare se ridică și spune: „Eu am cartonașul cu o singură floare”. Apoi copilul formulează propoziția despre floare. Copilul care se află la masa educatoarei trece la plural propoziția respectivă.
În partea a doua a jocului educatoarea (sau copiii) spune un cuvânt la singular (sau plural), iar copiii trebuie să spună același cuvânt la plural – respectiv la singular.
POȘTAȘUL
Sarcina didactică: recunașterea și denumirea lucrătorului care folosește anumite unelte sau face anumite produse.
Regulile jocului: copilul care a primit scrisoarea de la poștaș, trebuie să spună de cine a fost trimisă, orientându-se după imaginile uneltelor sau a produsului din ilustrată. Grupa de copii mimează a acțiune specifică lucrătorului de la care a primit scrisoarea.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
În organizarea jocului se va urmăricrearea atmosferei prin anunțarea și sosirea poștașului.
La început educatoarea va utiliza un exemplu cu ajutorul căruia va explica și demonstra. Astfel, la întrebarea: „De la cine ai primit scrisoarea?”, copilul poate răspunde: „Eu am primit scrisoarea de la croitor, deoarece pe ea este desenat acul cu care el coase”, sau: „Eu am primit scrisoarea de la bucătar, deoarece pe ea este desenat un cozonac pe care-l pregătește bucătarul”.
Până când copiii pot formula fraze atât de lungi se pot folosi două sau chiar trei întrebări consecutive. De exemplu: „De la cine ai primit scrisoarea?” copilul răspunde: „De la croitor”. Urmează cea de-a doua întrebare: „De unde ști?”. Copilul răspunde: „Fiindcă pe ea este desenat un mosor cu ață”. A treia întrebare va fi: „Ce face croitorul cu ața?”. Copilul precizează: „Croitorul coase cu ața”.
La grupele cu nivel mai dezvoltat se va putea solicita denumirea uneltei sau a pronumelui de către un alt copil. După „lectura” scrisorii, grupa va mima dacă se poate, o acțiune specifică profesiunii respective. Propunerea acțiunii o face la începutul jocului educatoarea, apoi o pot sugera copiii. În cursul jocului, se va avea grijă ca rolul poștașului să fie interpretat, pe rând de mai mulți copii.
CARE ESTE CULOAREA TA ?
Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea culorilor, formularea corectă a propozițiilor.
Regulile jocului: copilul întrebat de educatoare va trebui să răspundă repede și corectcare este culoarea obiectului primit. La semnalul educatoarei: „Care este culoarea ta?” copiii care au obiecte de aceeași culoare trebuie să le aducă la masa educatoarei și să le grupeze în funcție de culoare.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor fi așezați la măsuțe dispuse în careu deschis.
În prima parte a jocului, copiii denumesc obiectele primite și precizează culoarea acestora („Coșulețul meu este roșu”, „Panglica mea are culoarea albastră”). Educatoarea va avea grijă să ofere alternativ un obiect, două și chiar mai multe obiecte pentru a utiliza adjectivele nu numai la genul masculin și feminin ci și la singular și plural. Pentru stimularea vorbirii se va putea cere copiilor să construiască propoziții despre același material cum ar fi: „Stegulețele roșii împodobesc casele noastre”.
În partea a doua a jocului, accentul va cădea pe gruparea obiectelor în funcție de culoare.
UNDE AM AȘEZAT JUCĂRIA ?
Sarcina didactică: folosirea corectă a cuvintelor care indică poziția în spațiu, compararea poziției obiectelor unele față de altele.
Regulile jocului: copiii închid și deschid ochii la semnal. Ei trebuie să observe ce schimbări de poziție a jucăriilor a efectuat conducătorul jocului (educatoarea), iar unul dintre ei să răspundă la întrebarea acestuia. Un alt copil va modifica poziția unei jucării din sala de grupă, reproducând aceeași relație spațială.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii sunt așezați la măsuțe aranjate ăn careu deschis.
În desfășurarea jocului, educatoarea va respecta o anumită gradare în succesiunea modificărilor. La început va acționa cu un singur obiect – realizând așezarea unei jucării sau a alteia pe ceva sau sub ceva. Ulterior vor putea fi utilizate două jucării deodată.
În complicarea jocului educatoarea poate folosi flanelograful sau o machetă cu personaje din povești cunoscute și va efectua unele schimbări, solicitând copiilor să le transpună în acțiunea cu obiectele. De exemplu: să așeze păpușa în aceeași poziție cu piticul de pe machetă. Astfel, dacă piticul stă pe scaun, copilul va așeza păpușa tot pe scaun sau dacă piticul se află în spatele scaunului, păpușa va fi așezată în aceeași poziție.
DE-A MAGAZINUL CU JUCĂRII
Sarcina didactică: folosirea corectă a formulelor de adesare; descrierea jucăriei preferate subliniind unele caracteristici ale acesteia.
Regulile jocului: solicitarea jucăriei se face nu prin denumirea ei ci prin descriere și menționarea jocului în care va fi folosită.
Vânzătorul eliberează jucăria numai dacă a fost bine descrisă. El are voie să pună întrebări referitoare la structura și caracteristicile jucăriei.
Materialul didactic: rafturi sau mese pentru amenajarea cadrului asemănător unui magazin de jucării; diverse jucării cunoscute de copii.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Scăunelele pe care se vor așeza copiii sunt grupate în funcție de numărul de echipe ce se vor forma. Fiecare echipă ocupă un grup de scăunele. Scăunelele din fiecare grup vor fi așezate în semicerc.
În introducere copiii vor vizita „magazinul de jucării” pentru a vedea ce se află în el de vânzare, pentru a-și alege jucărille pe care doresc să le cumpere. În funcție de numărul copiilor educatoarea îi împarte apoi îm 3-4 echipe și oragnizează trimiterea pe rând a reprezentanților la magazin. Înințial educatoarea va interpreta rolul de vânzător pentru a putea orienta mai bine modul în care copiii descriu jucăria. În acest scop va putea pune întrebări de genul: „Ce părți are jucăria?”, „Din ce material este făcută?”, „În ce jocuri vrei s-o folosești?”.
În a doua parte a jocului se va renunța la întrebări pentru a obține o descriere independentă a jucăriei.
Înainte de solicitarea jucăriei copiii din fiecare echipă se vor sfătui asupra jucăriei ce urmează a fi cumpărată și eventual asupra modului de descriere. Acolo unde nivelul grupei permite, se poate recomanda ca să se fixeze tema unui joc și în funcție de aceasta să se cumpere jucăriile corespunzătoare din magazin. În acest caz, jocul începe după ce echipele și-au stabilit fiecare tema.
În cazul în care descrierea jucăriei este necorespunzătoare, cumpărătorul n-o va primi, echipa respectivă fiind în situația de a avea mai puține jucării la sfârșitul jocului.
În încheiere, fiecare echipă își va desfășura jocurile preferate.
GRUPA MARE
CE E BINE, CE E RĂU ?
Sarcina didactică: găsirea greșelilor în pronunțarea unor cuvinte și enențarea lor în forma corectă.
Regulile jocului: copiii aplaudă atunci când Așchiuță (sau alt personaj) pronunță corect cuvintele și îl corectează atunci când acesta greșește.
Se pronunță un cuvânt greșit, iar cel care a primit mingea, răspunde pronunțând cuvântul corect.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii stau pe scăunele în semicerc. Jocul poate începe cu prezentarea lui Așchiuță sau a unui alt personaj de la teatrul de păpuși. Acțiunea de corectare a greșelilor va fi motivată prin necesitatea de a-l învăța pe Așchiuță să pronunțe cuvintele corect.
În desfășurarea jocului educatoarea va acorda atenție la început alegerii unor cuvinte mai cunoscute de copii, apoi altele cu un grad de dificultate mai mare în pronunțare. Se vor face greșeli
de omisiune a unor sunete:
pâne-pâine cheion-creion
ahăr-zahăr gaben-galben
macaoane-macaroane abastru-albastru
de înlocuiri de sunete:
mală-mamă
pală-pară
cată-casă
coln-corn
cascaval-cașcaval
lață-rață
În cursul jocului se poate complica pe trei căi:
prin găsirea unor cuvinte cu un grad de dificultate mai mare în pronunțare: portocală, portocaliu, zarzavat, pătrunjel, castravete etc.
prin prezentarea unor propoziții cu dezacorduri sau cu alte greșeli de ordin gramatical.
prin prezentarea unor propoziții simple formate din mai multe cuvinte pronunțate greșit.
Se va exersa distingerea după auz a articulațiilor greșite și corecte și cu alte ocazii. Având în vedere că stigmatismul interdentar reprezintă cea mai frecventă articulare uncorectă a consoanelor (s-z, ș-j, ce, ci, je, ji, ț) educatoarea va pronunța cuvinte care încep cu unul din sunetele amintite în mod corect sau incorect.
CINE SPUNE MAI MULTE CUVINTE ?
Sarcina didactică: alegerea imaginilor corespunzătoare unor cuvinte care încep cu sunetul dat și pronunțarea corectă a cuvintelor.
Regulile jocului: la semnalul dat, echipele selectează din imaginile obiectelor primite pe acelea a căror denumire începe cu sunetul dat. Câștigă echipa care în timupl acordat selectează corect cele mai multe imagini.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Fiecare echipă formată din 5-6 copii primește un coșuleț cu 20-25 jetoane reprezentând diferite obiecte cunoscute. Educatoarea va pronunța un sunet de preferință din sunetele mai dificil de pronunțat: c, g, r, s, ș, ț, j, v, și va cere copiilor să aleagă acele imagini care corespund cuvintelor ce încep cu sunetul respectiv, de pildă s: sanie, sac, sapă, sacoșă, solniță, scafandru, scaun, scară etc. sau pentr g: gâscă, guler, gutuie, greblă, grădină, grâu; pentru ș: șarpe, șoșoni, șosete, șorț, șapcă, șoarece, șopârlă etc.
Copiii au un timp limitat pentru alegerea imaginilor. Pe rând fiecare copil din echipă va fi solicitat să denumească o imagine din cele alese de echipa din care face parte. Se notează pe echipe numărul răspunsurilor corecte sau al jetoanelor corect alese. În încheierea jocului se stabilește echipa câștigătoare totalizând punctele obținute de fiecare echipă.
JOCUL SILABELOR
Sarcina didactică: să completeze silaba dată cu alte silabe pentru a obține un cuvânt. Să alcătuiască propoziții cu cuvântul dat și să despartă apoi toate cuvintele în silabe, menționând numărul silabelor din fiecare cuvânt spus.
Regulile jocului: copilul indicat prin intermediul unei baghete va pronunța silaba enunțată de educatoare și o va completa construind un cuvânt. Copiii vor căuta alte cuvinte care să aibă în cuprinsul lor aceeași silabă și se vor anunța să le spună.
Material didactic: ilustrații care să sugereze copiilor diferite cuvinte cu silabele mai frecvent întâlnite în vorbire, de exemplu:
casă, cadă, cană
masă, mazăre, macara
tavă, taburet, taxi
măgar, mălai, mănușă, mătură
ladă, lamă, lacăt
cuvinte care conțin două-trei consoane consecutive:
capră, castană, castel, carte, castravete
creion, cretă, crap, parc, porc, patru , scrisoare, stropitoare.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor sta pe scăunele în cerc, lăsând doar un loc pentru educatoare. Educatoarea organizeazăîn introducere cîteva exerciții de analiză a structurii unor cuvinte cunoscute, pentru a familiariza copii cu noțiunea de silabă. După ce educatoarea va da exemple, copiii pot asocia pronunțarea silabelor cu bătăi ritmice din palme, cu palmele bine întinse oblic, în față, pentru ca pauzele necesare să fie cât mai bine maracte, va începe jocul. Ea pronunță o silabă din cele mai frecvent întâlnite în structura cuvintelor: ma, na, la, pa, da, ca etc. și lasă timp copiilor. Ea se deplasează prin spatele copiilor și atinge pe rând copiii cu bagheta punându-i în situația de a completa silaba spusă pentru a forma un cuvânt. Nu va limita copiii în ceea ce privește numărul sau structura silabelor. Va putea accepta și cuvinta care au silaba în interiorul cuvântului.
În amplificarea jocului, se poate introduce cerința de a se formula propoziții cu cuvinte găsite.
Pentru înviorarea jocului se poate utiliza întrecerea între copii.
RĂSPUNDE REPEDE ȘI BINE
Sarcina didactică: găsirea antonimelor unor cuvinte, formularea unor propoziții cu acestea.
Regulile jocului: fiecare echipă are dreptul să spună, pe rând, 2-3 cuvinte la care cealaltă echipă trebuie să-i găsească antonimul. Echipele n-au voie să repete un cuvânt care s-a mai spus. Fiecare echipă trebuie să respecte timpul dat pentru consultare: la sunetul clopoțelului să pună întrebarea sau să dea răspunsul. Echipa care nu se încadrează în timp sau nu răspunde corect pierde un punct sau un steguleț din cele ce i-au fost repartizate la început.
Câștigă echipa care cele mai multe din stegulețele primite.
Material didactic: un clopoțel sau un alt instrument cu care se poate da un semnal auditiv, stegulețe (câte 20 de fiecare echipă) așezate într-un vas sau pe un suport.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
La începutul jocului copiii vor fi împărțiți în două echipe, cu un număr egal de membri. Alegerea unui conducător nu este o cerință obligatorie ci rămâne la latitudinea educatoarei, în funcție de nivelul dezvoltării copiilor.
Se va insista pe baza unui exemplu sau două asupra însușirii tehnicii de a adresa o întrebare de către un grup prin reprezentantul său și a tehnicii de a se consulta în formularea întrebării și în alegerea reprezentantului. Se va urmări respectarea regulii de a nu enunța de mai multe ori același cuvânt și nici ca aceeași copii să fie mereu reprezentanții echipei (la întrebări și răspunsuri). Se va stimula spiritul de creativitate a copiilor în găsirea unor antonime cât mai variate pornind de la aspecte concrete: dimensiuni, asperitate, intensitate, rapiditate, duritate, temperatură, grutate, culori, ajungând până la însușiri morale: harnic-leneș, bun-rău, corect-incorect, ascultător-neascultător, vesel-trist, curajos-fricos.
Unul din copii sau educatoarea va avea grijă ca la fiecare greșeală să îndepărteze un steguleț din colecția echipei respective. Educatoarea va participa alternativ la o echipă sau la alta în prima parte a jocului pentru a-i organiza în consultarea reciprocă și la alegerea reprezentantului. În partea a doua a jocului va acorda independență cât mai mare copiilor în rezolvarea sarcinilor jocului.
În încheiere, se va stabili echipa câștigătoare, care va avea latitudinea să ofere echipei necâștigătoare un dar de consolare.
GĂSEȘTE CUVINTELE POTRIVITE
Sarcina didactică: completarea propoziției enunțate de conducătorul jocului cu cuvântul corespunzător, formularea unor propoziții în care să se includă în mod logic un cuvânt dat.
Regulile jocului: copilul atins pe umăr cu bagheta, completează cuvântul care lipsește din propoziție, reluând apoi întreaga propoziție cu un cuvânt dat. Grupa de copii aprobă prin aplauze răspunsurile corecte.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor fi așezați pe scăunele dispuse în semicerc.
În funcție de nivelul grupei, educatoarea va formula propoziții eliptice începând cu cele cărora copilul trebuie să le adauge fie complementul, fie predicatul, fie atributul, fie subiectul.
Astfel se pot utiliza propoziții de tipul:
– Merele se culeg din….
– Toamna, copiii merg la ….
– Cireșele….
– Primăvara, pomii….
În genere, copiii pot fi solicitați să găsească mai multe cuvinte potrivite pentru aceeași propoziție.
În partea a doua a jocului pot să fie antrenați copiii în calitatea de conducători ai jocului. De asemenea, se modifică sarcina didactică. Conducătorul jocului spune un cuvânt, iar copiii trebuie să construiască o propoziție cu sens în care să fie inclus cuvântul respectiv.
CUM ESTE ?
Sarcina didactică: găsirea răspunsului corect.
Regulile jocului: alegerea și descrierea imaginii de pe cartonaș de către copil se va face la indicația conducătorului jocului. Cel care are cartonașul ce exprimă inversul se va anunța foarte repede și va răspunde.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor primi atâtea cartonașe câte răspunsuri li se vor cere.
În cursul jocului de conducător va fi interpretat la început de educatoare , iar după însușirea lor de către copii. Conducătorul face un semn ca la „jocul tăcerii” prin mișcarea degetului arătător. Copilul indicat vine la masa educatoarei și alege un cartonaș, denumește succint elementul cu caracteristica lui – „un coș gol”. Copilul care are imaginea coșului plin o aduce la masă și spune o propoziție în care cuprinde elementul redat cu caracteristica lui: „Coșul plin este greu” sau „Mama aduce acasă un coș plin cu fructe”.
În partea a doua a jocului, educatoarea împarte copiilor jucării având caracteristici diferite: o păpușă mare, o păpușă mică, un tren lung, un tren scurt, o masă rotundă, o masă pătrată.
CUM CIRCULĂM ?
Sarcina didactică: traversarea numai prin locurile marcate sau cu circulație dirijată; exprimarea corectă a motivului: găsirea indicatoarelor cerute și așezarea lor acolo unde se potrivesc.
Regulile jocului: traversarea străzilor numai la semnalul dat de educatoare și numai acolo unde întâlnesc indicatoarele: trecere pietoni (zebre și semafor). Pe străzile fără indicatoare, copiii trebuie să treverseze asigurându-se întâi din stânga până la jumătatea șoselei dacă nu vin mașini, apoi din dreapta.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Jocul se va desfășura în curtea grădiniței sub formă de întrecere între două echipe. Un copil din fiecare echipă va fi însoțitorul grupului. Educatoarea va avea rolul polițistului care va schimba mereu culorile semaforului pentru a-i face atenți pe copii la trecere. În partea a doua a activității copiii vor veni și vor alege indicatoarele după cum le spune educatoarea, le așează pe șosele – să circule numai la culoarea verde a semaforului.
În mediul rural, copiii vor fi deprinși să circule numai pe partea „stângă” pentru observarea vehiculelor care vin din față.
GHICEȘTE LA CE M-AM GÂNDIT ?
Sarcina didactică: alcătuirea unei ghicitori prin unificarea tuturor sugestiilor date de un grup de copii.
Regulile jocului: copiii vor face ghicitori numai despre obiecte sau unelte.
Ghicitoarea trebuie să se refere la părțile componente, forma și materialul din care sunt făcute obiectele sau uneltele.
Copilul sau copiii care trebuie să ghicească vor sta în afara clasei în timpul cât se alcătuiește ghicitoarea și vor reveni numai la chemarea educatoarei. Ghicirea se va face numai pe baza descrierii. Dacă cei întrebați nu reușesc să ghicească au voie să pună grupei întrebarea: „La ce folosește”.
Material didactic: imagini reprezentând obiectele despre care ar urma să se alcătuiască ghicitoarea ca: greblă, cazma, stropitoare, centimetru, foarfece, mașină de cusut, degetar, ac cu ață, calapod, ciocan, ferăstrău, rindea etc. Ele se vor folosi numai în cazul unei grupe de copii cu greutăți în elaborarea ghicitorul fără ajutorul unui suport intuitiv.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor fi așezați pe scăunele în semicerc.
În prima parte a jocului educatoarea va participa împreună cu copiii la compunerea ghicitorilor. Îi va stimula să-și spună fiecare părerile cu privire la unealta pusă în discuție. Apoi va sugera copiilor să valorifice cele discutate elaborând ghicitoarea. Totodată, se va stabili în comun care din copii va expune ghicitoarea pentru cel care a fost izolat temporar. După ce se însușește tehnica alcăuirii în comun a ghicitoarei, copiii sunt împărțiți în 2-3 echipe și alcătuiesc în mod independent ghicitori despre obiecte și unelte care n-au mai fost discutate în cursul jocului. În această situație vor fi trimiși în afara clasei tot atâția copii câte echipe au fost stabilite (dacă sunt trei echipe – câte un copil din fiecare echipă). Educatoarea va urmări toate echipele, va acorda însă ajutor numai atunci când copiii nu reușesc să se descurce în grup. Va aprecia în final echipa care a creat cele mai frumoase ghicitori și care a colaborat în cele mai bune condiții. Pentru o mai bună coordonare, fiecare echipă poate să-și aleagă un conducător.
BIBLIOGRAFIE
Barbu, H., Popescu, Eugenia, Șerban, Filofteia (1993): Activități de joc și recreativ-distractive, Ed. Didactică și Pedagogică, București;
Bruner ,Jerome,S,1970, Pentru o teorie a instruirii,E.D.P., București;
Cerchit, I. (1997): Metode de învățământ, E.D.P., București;
Chateau, J., (1972): Copilul și jocul, E.D.P., București;
Claparede, Ed. (1975): Psihologia copilului și pedagogie experimentalã, E.D.P., București;
Cristea, S. (1998): Dicționar de termeni pedagogici, E.D.P., București;
Debesse, M. (1981): Etapele educației, E.D.P., București;
Diaconu, M., Jinga, I. (coordonator) (2004): Pedagogie, Ed. ASE, București;
Dima, Silvia (coordonator) (1997): Copilăria-fundament al personalității, Ed. Rev;
Elkonin, D.B. (1980): Psihologia copilului., E.D.P., București;
Golu, P., Zlate, M., Verza E. (1993): Psihologia copilului, învățare și dezvoltare, Manual pentru clasa a IX a – școli normale, E.D.P., București;
Gavra, Rodica (coordonator) (2008): Totul… pentru copil, Ed. Diana;
Huizinga,Iohan,1977,Homo Ludens,Ed.Univers,București;
Ieftimie, Ghe. (1976): Jocurile logice în învățământul preșcolar, E.D.P., București;
Ionescu, M., Chris, V. (1992): Strategii de predare-învățare, Ed. Științifică, București;
Negret, I., Dobridor, I. (2001): Teoria curriculum-ului. Ed. Casei Corpului Didactic. Buzãu;
Neagu, Mihaela, Beraru, Georgeta (1997): Activități matematice în grădiniță, Ed. Poliro., Iași;
Nicola, I. (1996): Tratat de pedagogie preșcolară, E.D.P., București;
Osterricth, P., (1976): Introducere în psihologia copilului, E.D.P., București;
Papalia,D ,Wendkos Olds,S Feldman,R. Dezvoltarea umana, Editura Trei, Bucuresti 2010;
Piaget, J, Inhelder, B. (1968): Psihologia copilului, E.D.P., București;
Piaget,J, 1972 Psihologie și pedagogie,E.D.P.,București;
Preda, Viorica (1999): Copilul și grădinița, Ed. Compania, București;
Preda, Viorica (2000): Educația pentru știința în grădiniță, Ed. Compania, București;
Popa, Mariana (2002): Misterioasele fațete ale jocului, Ed. Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș;
Popescu-Neveanu, P. (1978): Dicționar de psihologie, Ed. Albatros, București;
Radu, I. T. (2000): Educarea procesului didactic, E.D.P., București;
Rafailã, Elena (2007): Pedagogie Preșcolară, Ed Printech;
Seling, Mariana, Cicioc, Elena, Lihoteanu, Ileana (1998): Jocuri didactice matematice pentru grãdinițã, Ed. V&I;
Schiopu, Ursula (coordonator) (1970): Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor, E.D.P., București;
Schiopu, Ursula, Verza, Elena (1995): Psihologia vârstelor, Ciclurile vieții, E.D.P., București;
Vrașmaș, Ecaterina (1999): Educația copilului preșcolar, Ed. Pro Umanitate, București;
Revista “Învățământul preșcolar”, Nr. 3-4/1996, București;
Revista “Învățământul preșcolar”, Nr. 4/2007, București.
Schaffer,R., Introducere in psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj-Napoca ;
http://www.creeaza.com/didactica/gradinița/JOCUL-SI-ROLUL-LUI-IN-DEZVOLTA567.php;
http://www.scrigroup.com/educație/joc/Joculactivitate-specific-umana73423.php;
http://mijlociepisicel.blogspot.com/;
http://mini-apps.ro/pasii-copilariei/dezvoltarea-cognitiva-prescolari/;
http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/Dezvoltarea-biofizica-in-perio12433.php;
http://mijlociepisicel.blogspot.com/;
http://orizontdidactic.wordpress.com/2012/04/16/contributia-jocului-didactic-in-dezvoltarea-limbajului-la-varsta-prescolara/?
ANEXE
JOCURI DIDACTICE PENTRU DEZVOLTAREA VORBIRII
GRUPA MICĂ
1. COCOȘUL ȘI GÂSCA
Sarcina didactică: recunoașterea păsării, denumirea acesteia, imitarea sunetelor emise, construirea unei propoziții simple care să se refere la acțiunea percepută.
Regulile jocului: copiii imită sunetele emise de păsările care apar pe rând la teatrul de păpuși. Copilul numit enunță acțiunea și o execută împreună cu întreaga grupă.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Așezarea copiilor se poate face în semicerc sau ca la vizionările de spectacole pe 4-5 rânduri a câte 4-5 scaune, astfel încât toți să aibă scena în fața ochilor.
Jocul se desfășoară prin prezentarea pe rând a celor două păsări în cadrul teatrului de păpuși. Educatoarea poate motiva sosirea lor. Cu această ocazie se precizează și denumirea lor, mai ales pentru gâscă, pasăre mai puțin cunoscută de către copiii de 3-4 ani. După denumirea celor două păsări se pot face câteva exerciții de pronunțare corectă a sunetelor prevăzute c și g. Educatoarea prezintă modul de articulare: se va urmări ca limba să fie retrasă spre fundul cavității bucale.
În cursul jocului vor fi executate cu cele două păsări diferite acțiuni menționate mai sus. Copilul solicitat va răspunde indicând ce face pasărea, după care grupa va imita mișcarea și va pronunța onomatopeea corespunzătoare.
NOTĂ Copiii care au dificultăți în pronunțarea consoanelor c-g, vor fi solicitați să încerce articularea, prin poziția gurii larg deschise, limba ghemuită în fundul cavității bucale, în timp ce, cu degetul mare și cel arătător își palpează, apăsând ușor regiunea superioară a gâtului.
2. FOCUL ȘI VÂNTUL
Sarcina didactică: redarea corectă a unor sunete izolate și a sunetelor din componența unor cuvinte.
Regulile jocului: copiii reproduc prin mișcări și onomatopee fenomenele despre care se relatează în povestirea educatoarei, respectând sensul acesteia.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor sta fie pe scăunele, fie pe covor în semicerc.
În introducerea activității se vor reactualiza reprezentările despre foc și vânt, cerându-se copiilor să reproducă onomatopeele fâșș-fâșș, vâjj-vâjj. În acest scop se vor prezenta pe rând cele două ilustrații și se vor denumi fenomenele : foc și vânt.
În continuare, educatoarea introduce exercițiile de pronunțare în contextul unei povești simple. Regula jocului cere copiilor ca atunci când povestea se întrerupe, ei să reproducă sunetele corespunzătoare fenomenului enunțat în contextul poveștii. De exemplu: „În casă s-a făcut frig. Mama a pus lemne în sobă și a aprins focul. Focul făcea…”. Copiii vor imita zgomotul focului. „S-au ars lemnele și focul s-a stins, apoi tata a ieșit în curte să aducă altele. Afară era frig și bătea vântul…”. Copiii vor reproduce mișcarea vântului, zgomotul produs de acesta (vâj-vâj).
Povestea poate continua sau poate fi reluată într-o altă formă asigurându-se repetarea pronunțării de către copii a sunetelor corespunzătoare.
În partea a doua a jocului educatoarea imită unul din fenomenele discutate mai sus, iar copiii formulează propoziții simple în legătură cu acțiunea percepută: „focul arde” sau „focul face fâșș-fâșș” (educatoarea și copiii mimează acțiunea de aprindere a focului) sau „vântul bate” (educatoarea și copiii leagănă puternic brațele deasupra capului).
În pronunțarea onomatopeelor care încep cu consoanele f-v, se recomandă articularea exgerat conturată prin aducerea buzei inferioare sub incisivii superiori.
3. ȘARPELE ȘI ALBINUȚA
Sarcina didactică: pronunțarea corectă a consoanelor s și z.
Regulile jocului: la semnalul educatoarei, grupul de copii care alcătuiește șarpele, execută deplasarea pe un traseu dat imitănd sunetele emise de șarpe. La alt semnal albinele pornesc spre șarpe ca să-l alunge reproducând zumzăitul acestora.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Educatoarea va amenaja înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze o poiană cu flori. Grupa de copii va fi împărțită în două, o parte dintre ei vor fi albine, iar restul vor alcătui șarpele. Fiecare din subgrupe va avea un rol prestabilit, eventual marcat. Educatoarea conduce jocul indicând deplasarea șarpelui, apoi cea a albinelor. Grupul de copii reprezentând șarpele se va deplasa pe traseul desenat dinainte in linie șerpuită reproducând șuieratul șarpelui: sss.., în timp ce albinele stau într-o parte a sălii de grupă. La un semnal al educatoareo copiii-albine vor imita zborul și zumzetul acestora înaintând spre șarpe. Șarpele se retrage la locul său ferindu-se să nu fie înțepat. Jocul se continuă schimbându-se rolurile.
În cursul jocului se vor asigura momente de odihnă, având în vedere că alergarea poate să influențeze corectitudinea emiterii sunetelor prin modificările în respirație. În același scop se va doza atent timpul afectat alergării, evitându-se prelungirea acestuia.
În pronunțarea unor onomatopee care încep cu consoanele s-z, se recomandă atragerea atenției asupra locului de articulare, în cazul în care copiii articulează incorect, cu limba ieșită printre dinți consoanele s-z. Se recomandă articularea exagerat conturată prin strângerea dinților, ca spațiul deschis să nu fie mai mare de 1-2 mm, limba va fi plasată jos, în spatele incisivilor inferiori, iar colțurile gurii puternic trase în părți.
4.TRENUL ȘI VÂNTUL
Sarina didactică: pronunțarea corectă a consoanelor ș și j.
Regulile jocului: la semnalul dat de educatoare, un grup de copii execută deplasarea pe un traseu, imitând trenul. La alt semnal, un alt grup ajunge trenul, reproducând vântul.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Educatoarea va avea înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze linia ferată. Grupa de copii va fi împărțiă în două. Educatoarea conduce jocul indicănd deplasarea trenului ș, ș, ș, (acțiune însoțită de mișcarea brațelor). A doua grupă de copii așteaptă semnalul pentru a depăși trenul, alergând cu o viteză mai mare, în timp ce pronunță j, j, j (brațele lateral). Jocul continuă schimbând-se rolurile.
În partea a doua a jocului, acțiunea se amplifică prin prezența a patru grupe: albinuțele (z, z, z), șarpele (s,s), trenul (ș, ș, ș), vântul (j, j, j).
Nu se va scăpa din vedere faptul că, dacă consoanele s-z necesită articularea prin plasarea limbii în spatele incisivilor inferiori și colțurile gurii bine trase în părți; în articularea consoanelor ș-j dimpotrivă, vârful limbii este inspre palat și gura rotunjită.
SPUNE CUM SE FACE
Sarcina didactică: recunoașterea animalelor și reproducerea onomatopeelor corespunzătoare glasului acestora.
Regulile jocului: la privirea jucăriei sau a imaginii, copilul trebuie să imite glasul animalului respectiv, iar ceilalți copii trebuie să-l recunoască și să-l denumească. La semnalul dat, toți copiii imită glasul animalului și execută mișcări corespunzătoare acestuia.
Material didactic: animale-jucării sau imagini reprezentând câinele, pisica, oaia, calul, găina, cocoșul, rața, gâsca, vrabia, albina etc.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Materialul necesar jocului va fi acoperit sau introdus într-un săculeț (coșuleț) pentru a crea surpriza la prezentare și a da posibilitatea să se perceapă pe rând fiecare animal al cărui glas va trebui imitat. Copiii vor fi așezați pe scăunele în jurul mesei cu materialul de joc.
În desfășurarea jocului, se va asigura o anumită succesiune în prezentarea imaginilor sau a jucăriilor, începând cu cele al căror glas este mai ușor de pronunțat (pisica) și terminând cu cele al căror glas (onomatopee) prezintă oarecare dificultate în reproducere. Se va urmări sistematic ca reproducerea să se facă la început individual, apoi se va trece la pronunțarea în mod individual cu copiii care întâmpină dificultăți în pronunțarea unor sunete.
În complicarea jocului se modifică ordinea acțiunilor. Copiii ascultă onomatopeea (reprodusă de educatoare, înregistrată pe bandă de magnetofon) apoi aleg animalul al cărui glas l-au auzit și-l reproduc individual sau în colectiv, după cum li se cere.
SPUNE CE FACE
Sarcina didactică: indicarea acțiunii executate.
Regulile jocului: copilul chemat de educatoare execută mișcarea indicată. La întrebarea „Spune ce face?” copilul atins pe umăr exprimă verbal acțiunea.
Material didactic: creion, pensulă, măturică, prosop, pieptăne, perie, pahar, lingură, cuburi, păpușă, minge etc.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Organizarea grupei de copii se realizează în semicerc pe scăunele. Ținând seama de cunoștințele copiilor intuirea se face integral, selectiv sau nu se face deloc. Pentru executarea acțiunilor necesare desfășurării poate să fie invitat un copil mai mare (la început) sau se face apel la toți copiii din grupă. Acțiunea jocului cuprinde câteva momente pe care copiii la vor desprinde din desfășurare:
chemarea unui copil lângă educatoare;
indicarea unei acțiuni astfel încât să nu fie auzită de ceilalți copii;
alegerea de către copil a obiectului necesar acțiunii;
executarea acțiunii de către copil;
exprimarea în propoziții scurte a acțiunii percepute de către copilul atins pe umăr sau numit de educatoare.
AL CUI GLAS ESTE ?
Sarcina didactică: recunoașterea copiilor din grupă după glas. Formularea corectă a genitivului.
Regulile jocului: copilul indicat de către educatoare printr-un gest, va da semnalul de sculare al copilului care simulează că doarme. Cel strigat va trebui să numească copilul care l-a trezit.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copii stau pe scăunele în semicerc. În fața semicercului se va așeza la o mică distanță o masă cu un scaun la care va sta copilul numit de educatoare (trimis la culcare). El se va așeza cu spatele la grupă, cu brațele pe masă, cu capul pe brațe și va simula că doarme. În acest timp se va face liniște desăvârșită pentru a se crea condiții de somn. Educatoarea va trece apoi prin dreptul copiilor (pe la spatele lor) și va atinge pe unul din ei. Acesta va spune: „Trezește-te…, Mihai…”. Copilul în cauză se va întoarce cu fața spre grupă și va răspunde la întrebarea adresată în cor: „Al cui glas este?”. În răspunsul său copilul va formula o propoziție ca: „Este glasul lui Vasilică Popescu”, „Este glasul Ioanei Manolescu” etc.
Se va acorda atenție în mod special folosirii corecte a genitivului substantivelor proprii feminine, ținând seama de tendințele preșcolarilor de a extinde forma masculină.
9.NE JUCĂM CU BALOANE
Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea culorilor, formularea corectă a propoziției respectând acordul dintre substantiv și adjectiv.
Regulile jocului: copiii care au jetoanele de coloarea corespunzătoare balonului prezentat de educatoare, le vor ridica și vor preciza culoarea baloanelor cu care se joacă.
Copiii vor căuta alte obiecte de aceeași culoare cu a balonului educatoarei și vor denumi culoarea acestora.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor fi așezați la măsuțele dispuse în careu deschis.
În prima parte a jocului se va urmări ridicarea corectă de către copii a jetonului cu imaginea balonului de aceeași culoare cu culoarea aceluia ridicat de educatoare. Copiii vor denumi culoarea baloanelor respective. În acest sens educatoarea pune întrebarea „Cu ce baloane ne jucăm?”, iar copiii răspund: „Ne jucăm cu baloanele roșii” etc. Se vor utiliza și întrebări adresate în mod individual: „Cu ce balon te joci?” pentru a determina și folosirea singularului.
În partea a doua a jocului, educatoarea ridică un anumit balon, iat copiii indicați caută pe o masă special pregătită obiectele sau imaginile acestora de aceeași culoare, formulând corect o propoziție care să cuprindă atât substantivul cât și adjectivul corespunzător. Se va insista asupra acordului corect între substantiv li adjectivul care îl însoțește: balon roșu – minge roșie; balon albastru – rochiță albastră etc.
CINE ESTE ȘI CE FACE ?
Sarcina didactică: denumirea corectă a ființelor și a acțiunilor specifice acestora.
Regulile jocului: copiii deschid și închid ochii la semnalul educatoarei. La întrebarea „Cine este și ce face?” copiii răspund pe rând denumind animalul și precizând de fiecare dată altă acțiune posibilă.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Mobilierul va fi așezat în formă de careu deschis.
În timp ce copiii stau cu capul aplecat pe masă, educatoarea afișează silueta unui animal. La semnal copiii privesc ce s-a aflat la flanelograf sau la tablă. Răspunsul copilului întrebat va cuprinde atât denumirea animalului cât și a unei acțiuni pe care acesta o poate efectua, de exemplu:
Câinele: 1. latră pisica: 1. mianună
2. mușcă 2. prinde șoareci
3. roade oase 3. zgârie
4. fuge vrăbiuța: 1. ciripește
5. păzește casa 2. zboară
Pentru stimularea copiilor să găsească un număr cât mai variat de acțiuni (să utilizeze cât mai multe verbe), educatoarea le poate sugera acțiunea prin mișcări imitative sau crearea de situații-problemă.
CÂND FACEM AȘA ?
Sarcina didactică: determinarea momentului din zi în care se efectuează o anumită acțiune.
Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască acțiunea din imaginea la care s-a oprit acul cadranului și momentul în care se petrece ea. La întrebarea educatoarei, copilul indicat relatează cele observate iar ceilalți copii imită acțiunile caracteristice în succesiunea lor.
Material didactic: un cadran din carton sau placaj (material plastic) – împărțit în două – una din părți fiind colorată deschis (eventual un soare deasupra acesteia), iar cealaltă parte fiind de culoare inchisă. Pe fiecare parte se vor fixa câte trei-patru imagini reprezentând acțiuni efectuate de copii: pentru dimineață: un copil se dă jos din pat; se spală la chiuvetă; servește micul dejun, pleacă spre grădiniță, se joacă etc.; pentru seară: copilul se dezbracă, copilul face duș, se urcă în pat, doarme. La mijlocul cadranului este un ac indicator ce poate fi îndreptat spre oricare din imagini.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Pentru a asigura reușita jocului, se va preciza în introducere semnificația cuvintelor utilizate mai frecvent – respectiv: dimineața și seara. La grupe avansate se pot folosi și alte adverbe de timp, de exemplu: la prânz. În desfășurarea jocului, prin mișcarea acului se vor alterna acțiunile de dimineață cu cele de seară.
11. UNDE S-A OPRIT ROATA ?
Sarcina didactică: diferențierea și enunțarea corectă a substantivelor la singular și la plural constituind corect propoziția.
Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască imaginea la care s-a oprit roata și să indice corect dacă este a unui obiect sau a mai multor obiecte.
Materialul didactic: un disc cu segmente pe care sunt desenate obiecte într-un grup sau într-un singur exemplar. Pe acest disc este fixat de un ax, un alt disc cu un segment lipsă. Prin învârtirea acestuia, se descoperă pe rând o singură imagine.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor fi așezați pe scăunele dispuse în semicerc.
În timpul jocului se va acorda atenția formulării corecte de către copii a propozițiilor: „Roata s.a oprit la măr”. În funcție de nivelul de dezvoltare a grupei se poate cere copiilor să însoțească substantivele de adjectivul care arată culoarea obiectului din imagine, de exemplu „Roata s-a oprit la creionul albastru”.
Copiii numiți vor alege de pe masă un jeton reprezentând un obiect sau mai multe obiecte după cum indică imaginea de pe disc.
GRUPA MIJLOCIE
SĂCULEȚUL FERMECAT
Sarcina didactică: denumirea corectă a obiectului scos din săculeț, raportarea lui la alte obiecte, de aceeași categorie.
Regulile jocului: copiii la care se oprește săculețul la semnalul educatoarei, scot obiectul (imaginea lui), îl denumesc și îl așează la locul potrivit pa masă sau panou.
Materialul didactic: un săculeț de pânză de dimensiune mică în care se introduc jucării sau alte obiecte de uz personal ca de exemplu: creion, cretă, cratiță, batistă, chibrit, șervețel, prosop, solniță etc.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Înainte de începerea jocului educatoarea așează pe panou sau pe mai multe mese câte un obiect care să indice criteriul de clasificare a obiectelor găsite de copii în săculeț. De exemplu: masă pentru mobilier, o pisică pentru animale, pieptăne pentru obiecte de uz personal. Rochiță pentru obiecte de îmbrăcăminte. Se discută cu copiii ce alte obiecte pot fi așezate alături de cele aflate pe mese în funcție de criteriul utilității.
În săculeț vor fi introduse obiecte din categorii diferite. Ele vor fi date copiilor așezați în semicerc pentru a le trece din mână în mână. La semnalul educatoarei săculețul se oprește. Copilul la care s-a oprit săculețul trebuie să scoată un singur obiect; îl denumește și-l oferă vecinului cu rugămintea de a-l așeza la locul potrivit. Acesta va căuta grupul de obiecte corespunzător și va motiva așezarea efectuată.
A SPUS BINE SAU N-A SPUS BINE ?
Sarcina didactică: compararea pronunțării corecte cu cea incorectă, găsirea formei corecte de pronunțare a cuvintelor auzite.
Regulile jocului: păpușa (Țăndărică, Așchiuță) va prezenta pe rând câte un obiect și-l va denumi pronunțând unele cuvinte corect, iar altele eronat.
Grupa repetă cuvântul în cor atunci când este corect spus, iar atunci când este greșit întrerupe păpușa printr-un semnal convenit. Unul din copii va pronunța forma corectă iar un altul va construi o propoziție cu acel cuvânt.
Material didactic: obiecte cunoscute de copii sau imagini ale acestora.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Introducerea în joc se poate realiza prin prezentarea personajului de la teatru de păpuși in jurul căruia se poate purta o scurtă discuție. Educatoarea va supune pe Așchiuță unui examen de vorbire corectă pentru a stabili dacă mai trebuie să învețe în grădiniță sau nu. Va descoperi obiectele de pe masă și va cere păpușii să aleagă una dintre ele să spună copiilor cum se numește. Apoi educatoarea va interveni cu întrebarea leit-motiv a jocului – „A spus bine sau n-a spus bine?”. Pe baza comparației cu forma corectă copiii vor reacționa repetând forma corectă sau corectând păpușa, după caz.
CINE (CE) FACE AȘA ?
Sarcina didactică: reprezentarea corectă a onomatopeii la acțiunea ilustrată, pronunțarea onomatopeii în contextul unei propoziții.
Regulile jocului: copii trebuie să aleagă imaginea corespunzătoare onomatopeii pronunțată de educatoareși să răspundă complet. Grupa repetă onomatopeea și redă prin mișcare acțiunea.
Material didactic: ilustrații reprezentând: un copil rupe o creangă uscată (prrr), un ceas deșteptător (sună țrrr), bunica toarce (fusul sfârâie sfârr) etc.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Educatoarea pronunță sunetele emise de unul din obiectele sau personajele ilustrate și pune întrebarea: „Ce (cine) face așa?”. Unul din copii se deplasează și arată imaginea corespunzătoare onomatopeii, după care răspunde la întrebarea pusă. La semnalul educatoarei toți copiii imită onomatopeea. Deoarece consoana r este extrem de dificilă de pronunțat, se va avea în vedere ca sunetul respectiv să fie articulat prin vibrații ale vârfului limbii, ridicat în spatele incisivilor superiori, cu musculatura facială încordată.
REPETĂ CE SPUN EU
Sarcina didactică: găsirea unor silabe paronimice.
Regulile jocului: educatoarea va pronunța o anumită silabă (sau un cuvânt), iar copilul cu care aceasta dă mâna, trebuie să repete și să găsească o altă silabă asemnănătoare (sau un alt cuvânt), diferind doar printr-un singur sunet. Dacă cel solicitat nu răspunde promt, educatoarea trece la un alt copil.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Se vor pronunța silabe perechi după cum urmează:
pa-ta ca-ga la-ra
fa-va sa-ca
ma-la șa-ga etc.
Apoi se vor căuta combinații de silabe care să aibe un sens:
casa-masa cal-car corn-horn
mere-pere ceață-gheață varză-barză
așă-rață cine-ține muscă-mușcă
lac-rac vine-șine patru-patu etc.
Atmosfera de joc va fi imprimată prin rapiditatea cu care educatoarea va solicita copiilor răspunsurile provocând o întrecere pentru găsirea silabei sau cuvântului corespunzător.
EU SPUN UNA, TU SPUI MULTE
Sarcina didactică: alegerea corectă a jetonului cu una sau mai multe imagini și exprimarea corectă a singularului și pluralului.
Regulile jocului: copilul chemat de educatoare vine la masa ei, alege un cartonaș și spune dacă pe el este reprezentat un element sau mai multe elemente. Copilul care are jetonul cu imaginea mai multor elemente de același fel (sau o imagine a obiectului), ridică acel cartonaș sus, repede și formulează propoziția.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Pentru fiecare substantiv propus în joc vor exista două cartonașe, unul cu un singur element, iar altul cu două sau mai multe elemente.
Pe rând câte un copil vine la masa educatoarei și alege un cartonaș. De exemplu, ridicând un cartonaș cu mai multe elemente copilul spune: „Eu am pe cartonaș multe flori”. Copilul la care se află cartonașul cu o singură floare se ridică și spune: „Eu am cartonașul cu o singură floare”. Apoi copilul formulează propoziția despre floare. Copilul care se află la masa educatoarei trece la plural propoziția respectivă.
În partea a doua a jocului educatoarea (sau copiii) spune un cuvânt la singular (sau plural), iar copiii trebuie să spună același cuvânt la plural – respectiv la singular.
POȘTAȘUL
Sarcina didactică: recunașterea și denumirea lucrătorului care folosește anumite unelte sau face anumite produse.
Regulile jocului: copilul care a primit scrisoarea de la poștaș, trebuie să spună de cine a fost trimisă, orientându-se după imaginile uneltelor sau a produsului din ilustrată. Grupa de copii mimează a acțiune specifică lucrătorului de la care a primit scrisoarea.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
În organizarea jocului se va urmăricrearea atmosferei prin anunțarea și sosirea poștașului.
La început educatoarea va utiliza un exemplu cu ajutorul căruia va explica și demonstra. Astfel, la întrebarea: „De la cine ai primit scrisoarea?”, copilul poate răspunde: „Eu am primit scrisoarea de la croitor, deoarece pe ea este desenat acul cu care el coase”, sau: „Eu am primit scrisoarea de la bucătar, deoarece pe ea este desenat un cozonac pe care-l pregătește bucătarul”.
Până când copiii pot formula fraze atât de lungi se pot folosi două sau chiar trei întrebări consecutive. De exemplu: „De la cine ai primit scrisoarea?” copilul răspunde: „De la croitor”. Urmează cea de-a doua întrebare: „De unde ști?”. Copilul răspunde: „Fiindcă pe ea este desenat un mosor cu ață”. A treia întrebare va fi: „Ce face croitorul cu ața?”. Copilul precizează: „Croitorul coase cu ața”.
La grupele cu nivel mai dezvoltat se va putea solicita denumirea uneltei sau a pronumelui de către un alt copil. După „lectura” scrisorii, grupa va mima dacă se poate, o acțiune specifică profesiunii respective. Propunerea acțiunii o face la începutul jocului educatoarea, apoi o pot sugera copiii. În cursul jocului, se va avea grijă ca rolul poștașului să fie interpretat, pe rând de mai mulți copii.
CARE ESTE CULOAREA TA ?
Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea culorilor, formularea corectă a propozițiilor.
Regulile jocului: copilul întrebat de educatoare va trebui să răspundă repede și corectcare este culoarea obiectului primit. La semnalul educatoarei: „Care este culoarea ta?” copiii care au obiecte de aceeași culoare trebuie să le aducă la masa educatoarei și să le grupeze în funcție de culoare.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor fi așezați la măsuțe dispuse în careu deschis.
În prima parte a jocului, copiii denumesc obiectele primite și precizează culoarea acestora („Coșulețul meu este roșu”, „Panglica mea are culoarea albastră”). Educatoarea va avea grijă să ofere alternativ un obiect, două și chiar mai multe obiecte pentru a utiliza adjectivele nu numai la genul masculin și feminin ci și la singular și plural. Pentru stimularea vorbirii se va putea cere copiilor să construiască propoziții despre același material cum ar fi: „Stegulețele roșii împodobesc casele noastre”.
În partea a doua a jocului, accentul va cădea pe gruparea obiectelor în funcție de culoare.
UNDE AM AȘEZAT JUCĂRIA ?
Sarcina didactică: folosirea corectă a cuvintelor care indică poziția în spațiu, compararea poziției obiectelor unele față de altele.
Regulile jocului: copiii închid și deschid ochii la semnal. Ei trebuie să observe ce schimbări de poziție a jucăriilor a efectuat conducătorul jocului (educatoarea), iar unul dintre ei să răspundă la întrebarea acestuia. Un alt copil va modifica poziția unei jucării din sala de grupă, reproducând aceeași relație spațială.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii sunt așezați la măsuțe aranjate ăn careu deschis.
În desfășurarea jocului, educatoarea va respecta o anumită gradare în succesiunea modificărilor. La început va acționa cu un singur obiect – realizând așezarea unei jucării sau a alteia pe ceva sau sub ceva. Ulterior vor putea fi utilizate două jucării deodată.
În complicarea jocului educatoarea poate folosi flanelograful sau o machetă cu personaje din povești cunoscute și va efectua unele schimbări, solicitând copiilor să le transpună în acțiunea cu obiectele. De exemplu: să așeze păpușa în aceeași poziție cu piticul de pe machetă. Astfel, dacă piticul stă pe scaun, copilul va așeza păpușa tot pe scaun sau dacă piticul se află în spatele scaunului, păpușa va fi așezată în aceeași poziție.
DE-A MAGAZINUL CU JUCĂRII
Sarcina didactică: folosirea corectă a formulelor de adesare; descrierea jucăriei preferate subliniind unele caracteristici ale acesteia.
Regulile jocului: solicitarea jucăriei se face nu prin denumirea ei ci prin descriere și menționarea jocului în care va fi folosită.
Vânzătorul eliberează jucăria numai dacă a fost bine descrisă. El are voie să pună întrebări referitoare la structura și caracteristicile jucăriei.
Materialul didactic: rafturi sau mese pentru amenajarea cadrului asemănător unui magazin de jucării; diverse jucării cunoscute de copii.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Scăunelele pe care se vor așeza copiii sunt grupate în funcție de numărul de echipe ce se vor forma. Fiecare echipă ocupă un grup de scăunele. Scăunelele din fiecare grup vor fi așezate în semicerc.
În introducere copiii vor vizita „magazinul de jucării” pentru a vedea ce se află în el de vânzare, pentru a-și alege jucărille pe care doresc să le cumpere. În funcție de numărul copiilor educatoarea îi împarte apoi îm 3-4 echipe și oragnizează trimiterea pe rând a reprezentanților la magazin. Înințial educatoarea va interpreta rolul de vânzător pentru a putea orienta mai bine modul în care copiii descriu jucăria. În acest scop va putea pune întrebări de genul: „Ce părți are jucăria?”, „Din ce material este făcută?”, „În ce jocuri vrei s-o folosești?”.
În a doua parte a jocului se va renunța la întrebări pentru a obține o descriere independentă a jucăriei.
Înainte de solicitarea jucăriei copiii din fiecare echipă se vor sfătui asupra jucăriei ce urmează a fi cumpărată și eventual asupra modului de descriere. Acolo unde nivelul grupei permite, se poate recomanda ca să se fixeze tema unui joc și în funcție de aceasta să se cumpere jucăriile corespunzătoare din magazin. În acest caz, jocul începe după ce echipele și-au stabilit fiecare tema.
În cazul în care descrierea jucăriei este necorespunzătoare, cumpărătorul n-o va primi, echipa respectivă fiind în situația de a avea mai puține jucării la sfârșitul jocului.
În încheiere, fiecare echipă își va desfășura jocurile preferate.
GRUPA MARE
CE E BINE, CE E RĂU ?
Sarcina didactică: găsirea greșelilor în pronunțarea unor cuvinte și enențarea lor în forma corectă.
Regulile jocului: copiii aplaudă atunci când Așchiuță (sau alt personaj) pronunță corect cuvintele și îl corectează atunci când acesta greșește.
Se pronunță un cuvânt greșit, iar cel care a primit mingea, răspunde pronunțând cuvântul corect.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii stau pe scăunele în semicerc. Jocul poate începe cu prezentarea lui Așchiuță sau a unui alt personaj de la teatrul de păpuși. Acțiunea de corectare a greșelilor va fi motivată prin necesitatea de a-l învăța pe Așchiuță să pronunțe cuvintele corect.
În desfășurarea jocului educatoarea va acorda atenție la început alegerii unor cuvinte mai cunoscute de copii, apoi altele cu un grad de dificultate mai mare în pronunțare. Se vor face greșeli
de omisiune a unor sunete:
pâne-pâine cheion-creion
ahăr-zahăr gaben-galben
macaoane-macaroane abastru-albastru
de înlocuiri de sunete:
mală-mamă
pală-pară
cată-casă
coln-corn
cascaval-cașcaval
lață-rață
În cursul jocului se poate complica pe trei căi:
prin găsirea unor cuvinte cu un grad de dificultate mai mare în pronunțare: portocală, portocaliu, zarzavat, pătrunjel, castravete etc.
prin prezentarea unor propoziții cu dezacorduri sau cu alte greșeli de ordin gramatical.
prin prezentarea unor propoziții simple formate din mai multe cuvinte pronunțate greșit.
Se va exersa distingerea după auz a articulațiilor greșite și corecte și cu alte ocazii. Având în vedere că stigmatismul interdentar reprezintă cea mai frecventă articulare uncorectă a consoanelor (s-z, ș-j, ce, ci, je, ji, ț) educatoarea va pronunța cuvinte care încep cu unul din sunetele amintite în mod corect sau incorect.
CINE SPUNE MAI MULTE CUVINTE ?
Sarcina didactică: alegerea imaginilor corespunzătoare unor cuvinte care încep cu sunetul dat și pronunțarea corectă a cuvintelor.
Regulile jocului: la semnalul dat, echipele selectează din imaginile obiectelor primite pe acelea a căror denumire începe cu sunetul dat. Câștigă echipa care în timupl acordat selectează corect cele mai multe imagini.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Fiecare echipă formată din 5-6 copii primește un coșuleț cu 20-25 jetoane reprezentând diferite obiecte cunoscute. Educatoarea va pronunța un sunet de preferință din sunetele mai dificil de pronunțat: c, g, r, s, ș, ț, j, v, și va cere copiilor să aleagă acele imagini care corespund cuvintelor ce încep cu sunetul respectiv, de pildă s: sanie, sac, sapă, sacoșă, solniță, scafandru, scaun, scară etc. sau pentr g: gâscă, guler, gutuie, greblă, grădină, grâu; pentru ș: șarpe, șoșoni, șosete, șorț, șapcă, șoarece, șopârlă etc.
Copiii au un timp limitat pentru alegerea imaginilor. Pe rând fiecare copil din echipă va fi solicitat să denumească o imagine din cele alese de echipa din care face parte. Se notează pe echipe numărul răspunsurilor corecte sau al jetoanelor corect alese. În încheierea jocului se stabilește echipa câștigătoare totalizând punctele obținute de fiecare echipă.
JOCUL SILABELOR
Sarcina didactică: să completeze silaba dată cu alte silabe pentru a obține un cuvânt. Să alcătuiască propoziții cu cuvântul dat și să despartă apoi toate cuvintele în silabe, menționând numărul silabelor din fiecare cuvânt spus.
Regulile jocului: copilul indicat prin intermediul unei baghete va pronunța silaba enunțată de educatoare și o va completa construind un cuvânt. Copiii vor căuta alte cuvinte care să aibă în cuprinsul lor aceeași silabă și se vor anunța să le spună.
Material didactic: ilustrații care să sugereze copiilor diferite cuvinte cu silabele mai frecvent întâlnite în vorbire, de exemplu:
casă, cadă, cană
masă, mazăre, macara
tavă, taburet, taxi
măgar, mălai, mănușă, mătură
ladă, lamă, lacăt
cuvinte care conțin două-trei consoane consecutive:
capră, castană, castel, carte, castravete
creion, cretă, crap, parc, porc, patru , scrisoare, stropitoare.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor sta pe scăunele în cerc, lăsând doar un loc pentru educatoare. Educatoarea organizeazăîn introducere cîteva exerciții de analiză a structurii unor cuvinte cunoscute, pentru a familiariza copii cu noțiunea de silabă. După ce educatoarea va da exemple, copiii pot asocia pronunțarea silabelor cu bătăi ritmice din palme, cu palmele bine întinse oblic, în față, pentru ca pauzele necesare să fie cât mai bine maracte, va începe jocul. Ea pronunță o silabă din cele mai frecvent întâlnite în structura cuvintelor: ma, na, la, pa, da, ca etc. și lasă timp copiilor. Ea se deplasează prin spatele copiilor și atinge pe rând copiii cu bagheta punându-i în situația de a completa silaba spusă pentru a forma un cuvânt. Nu va limita copiii în ceea ce privește numărul sau structura silabelor. Va putea accepta și cuvinta care au silaba în interiorul cuvântului.
În amplificarea jocului, se poate introduce cerința de a se formula propoziții cu cuvinte găsite.
Pentru înviorarea jocului se poate utiliza întrecerea între copii.
RĂSPUNDE REPEDE ȘI BINE
Sarcina didactică: găsirea antonimelor unor cuvinte, formularea unor propoziții cu acestea.
Regulile jocului: fiecare echipă are dreptul să spună, pe rând, 2-3 cuvinte la care cealaltă echipă trebuie să-i găsească antonimul. Echipele n-au voie să repete un cuvânt care s-a mai spus. Fiecare echipă trebuie să respecte timpul dat pentru consultare: la sunetul clopoțelului să pună întrebarea sau să dea răspunsul. Echipa care nu se încadrează în timp sau nu răspunde corect pierde un punct sau un steguleț din cele ce i-au fost repartizate la început.
Câștigă echipa care cele mai multe din stegulețele primite.
Material didactic: un clopoțel sau un alt instrument cu care se poate da un semnal auditiv, stegulețe (câte 20 de fiecare echipă) așezate într-un vas sau pe un suport.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
La începutul jocului copiii vor fi împărțiți în două echipe, cu un număr egal de membri. Alegerea unui conducător nu este o cerință obligatorie ci rămâne la latitudinea educatoarei, în funcție de nivelul dezvoltării copiilor.
Se va insista pe baza unui exemplu sau două asupra însușirii tehnicii de a adresa o întrebare de către un grup prin reprezentantul său și a tehnicii de a se consulta în formularea întrebării și în alegerea reprezentantului. Se va urmări respectarea regulii de a nu enunța de mai multe ori același cuvânt și nici ca aceeași copii să fie mereu reprezentanții echipei (la întrebări și răspunsuri). Se va stimula spiritul de creativitate a copiilor în găsirea unor antonime cât mai variate pornind de la aspecte concrete: dimensiuni, asperitate, intensitate, rapiditate, duritate, temperatură, grutate, culori, ajungând până la însușiri morale: harnic-leneș, bun-rău, corect-incorect, ascultător-neascultător, vesel-trist, curajos-fricos.
Unul din copii sau educatoarea va avea grijă ca la fiecare greșeală să îndepărteze un steguleț din colecția echipei respective. Educatoarea va participa alternativ la o echipă sau la alta în prima parte a jocului pentru a-i organiza în consultarea reciprocă și la alegerea reprezentantului. În partea a doua a jocului va acorda independență cât mai mare copiilor în rezolvarea sarcinilor jocului.
În încheiere, se va stabili echipa câștigătoare, care va avea latitudinea să ofere echipei necâștigătoare un dar de consolare.
GĂSEȘTE CUVINTELE POTRIVITE
Sarcina didactică: completarea propoziției enunțate de conducătorul jocului cu cuvântul corespunzător, formularea unor propoziții în care să se includă în mod logic un cuvânt dat.
Regulile jocului: copilul atins pe umăr cu bagheta, completează cuvântul care lipsește din propoziție, reluând apoi întreaga propoziție cu un cuvânt dat. Grupa de copii aprobă prin aplauze răspunsurile corecte.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor fi așezați pe scăunele dispuse în semicerc.
În funcție de nivelul grupei, educatoarea va formula propoziții eliptice începând cu cele cărora copilul trebuie să le adauge fie complementul, fie predicatul, fie atributul, fie subiectul.
Astfel se pot utiliza propoziții de tipul:
– Merele se culeg din….
– Toamna, copiii merg la ….
– Cireșele….
– Primăvara, pomii….
În genere, copiii pot fi solicitați să găsească mai multe cuvinte potrivite pentru aceeași propoziție.
În partea a doua a jocului pot să fie antrenați copiii în calitatea de conducători ai jocului. De asemenea, se modifică sarcina didactică. Conducătorul jocului spune un cuvânt, iar copiii trebuie să construiască o propoziție cu sens în care să fie inclus cuvântul respectiv.
CUM ESTE ?
Sarcina didactică: găsirea răspunsului corect.
Regulile jocului: alegerea și descrierea imaginii de pe cartonaș de către copil se va face la indicația conducătorului jocului. Cel care are cartonașul ce exprimă inversul se va anunța foarte repede și va răspunde.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor primi atâtea cartonașe câte răspunsuri li se vor cere.
În cursul jocului de conducător va fi interpretat la început de educatoare , iar după însușirea lor de către copii. Conducătorul face un semn ca la „jocul tăcerii” prin mișcarea degetului arătător. Copilul indicat vine la masa educatoarei și alege un cartonaș, denumește succint elementul cu caracteristica lui – „un coș gol”. Copilul care are imaginea coșului plin o aduce la masă și spune o propoziție în care cuprinde elementul redat cu caracteristica lui: „Coșul plin este greu” sau „Mama aduce acasă un coș plin cu fructe”.
În partea a doua a jocului, educatoarea împarte copiilor jucării având caracteristici diferite: o păpușă mare, o păpușă mică, un tren lung, un tren scurt, o masă rotundă, o masă pătrată.
CUM CIRCULĂM ?
Sarcina didactică: traversarea numai prin locurile marcate sau cu circulație dirijată; exprimarea corectă a motivului: găsirea indicatoarelor cerute și așezarea lor acolo unde se potrivesc.
Regulile jocului: traversarea străzilor numai la semnalul dat de educatoare și numai acolo unde întâlnesc indicatoarele: trecere pietoni (zebre și semafor). Pe străzile fără indicatoare, copiii trebuie să treverseze asigurându-se întâi din stânga până la jumătatea șoselei dacă nu vin mașini, apoi din dreapta.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Jocul se va desfășura în curtea grădiniței sub formă de întrecere între două echipe. Un copil din fiecare echipă va fi însoțitorul grupului. Educatoarea va avea rolul polițistului care va schimba mereu culorile semaforului pentru a-i face atenți pe copii la trecere. În partea a doua a activității copiii vor veni și vor alege indicatoarele după cum le spune educatoarea, le așează pe șosele – să circule numai la culoarea verde a semaforului.
În mediul rural, copiii vor fi deprinși să circule numai pe partea „stângă” pentru observarea vehiculelor care vin din față.
GHICEȘTE LA CE M-AM GÂNDIT ?
Sarcina didactică: alcătuirea unei ghicitori prin unificarea tuturor sugestiilor date de un grup de copii.
Regulile jocului: copiii vor face ghicitori numai despre obiecte sau unelte.
Ghicitoarea trebuie să se refere la părțile componente, forma și materialul din care sunt făcute obiectele sau uneltele.
Copilul sau copiii care trebuie să ghicească vor sta în afara clasei în timpul cât se alcătuiește ghicitoarea și vor reveni numai la chemarea educatoarei. Ghicirea se va face numai pe baza descrierii. Dacă cei întrebați nu reușesc să ghicească au voie să pună grupei întrebarea: „La ce folosește”.
Material didactic: imagini reprezentând obiectele despre care ar urma să se alcătuiască ghicitoarea ca: greblă, cazma, stropitoare, centimetru, foarfece, mașină de cusut, degetar, ac cu ață, calapod, ciocan, ferăstrău, rindea etc. Ele se vor folosi numai în cazul unei grupe de copii cu greutăți în elaborarea ghicitorul fără ajutorul unui suport intuitiv.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor fi așezați pe scăunele în semicerc.
În prima parte a jocului educatoarea va participa împreună cu copiii la compunerea ghicitorilor. Îi va stimula să-și spună fiecare părerile cu privire la unealta pusă în discuție. Apoi va sugera copiilor să valorifice cele discutate elaborând ghicitoarea. Totodată, se va stabili în comun care din copii va expune ghicitoarea pentru cel care a fost izolat temporar. După ce se însușește tehnica alcăuirii în comun a ghicitoarei, copiii sunt împărțiți în 2-3 echipe și alcătuiesc în mod independent ghicitori despre obiecte și unelte care n-au mai fost discutate în cursul jocului. În această situație vor fi trimiși în afara clasei tot atâția copii câte echipe au fost stabilite (dacă sunt trei echipe – câte un copil din fiecare echipă). Educatoarea va urmări toate echipele, va acorda însă ajutor numai atunci când copiii nu reușesc să se descurce în grup. Va aprecia în final echipa care a creat cele mai frumoase ghicitori și care a colaborat în cele mai bune condiții. Pentru o mai bună coordonare, fiecare echipă poate să-și aleagă un conducător.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Jocului Didactic In Dezvoltarea Intelectuala a Copilului Prescolar (ID: 160524)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.