Rolul Farmacistului In Educatia Sanitara a Populatiei
LUCRARE DE LICENȚĂ
“Rolul farmacistului în educația sanitară a populației”
Cuprins
INTRODUCERE
CAPITOLUL I
ROLUL FARMACISTULUI
1.1 Obligațiile farmacistului
1.2 Principiile fundamentale în baza cărora se exercită profesiunea de farmacist
1.3. Colaborarea
1.4. Responsabilitatea personală și independența
1.5. Confidențialitatea
1.6. Servicii farmaceutice de urgență
CAPITOLUL II
FARMACISTUL – ALIATUL POPULAȚIEI ÎN SĂNĂTATE
2.1 Asistența medicală și farmaceutică a populației. Relația medic – farmacist – pacient
2.2 Relația farmacist – pacient
2.3 Automedicația
2.4 Acuza de simptom sau de boală și modalități de soluționare
CAPITOLUL III
APLICAȚIE PRACTICĂ : CONTRIBUȚIA FARMACISTULUI ASUPRA STILULUI DE VIAȚĂ
CONCLUZII
„Cred că farmacistul trebuie sa joace un rol important. El este un actor, el nu este un factor pasiv. Se spune că orice mașină de curse are nevoie de un pilot și copilot. Medicul este pilotul, dar el nu se poate descurca singur, întotdeauna el are nevoie, fie ca o recunoaște sau nu, de copilot, care este farmacistul.”
Farmacist Speranța Iacob
INTRODUCERE
Această lucrare își propune să trateze importanța farmacistului în societate, prezentând influența sa asupra educației sanitare și prin sublinierea rolului vital pe care farmacistul îl joacă în societate, rol ce nu se opreste doar la cel traditional de a dezvolta, produce, controla și onora comenzile de medicamente și rețete din domeniul farmaceutic. În ziua de azi, serviciile oferite de către farmacist beneficiarilor sunt țintite spre pacient și spre individualizarea terapiei acestuia, farmacistul fiind garantul bunăstării individului și a societății. Contribuția farmacistului în sănătatea publică nu este încă suficient promovată de către instituțiile sanitare, însă cumulul de acțiuni întreprinse de către aceștia în virtuțile meseriei pentru îmbunătățirea calității vieții este un proces dinamic, exhaustiv, continuu și deosebit de complex. Numeroase ramuri ale sănătății publice beneficiază de ajutorul farmaciștilor, printre ele numărându-se ariile farmacoterapiei sau serviciile de prevenire a diferitelor afecțiuni. Astfel, în timp, farmaciștii și-au dovedit indispensabilitatea, fiind o sursă neprețuită și, de altfel, foarte accesibilă de informare și de educație sanitară a populației.
Plasarea farmacistului în centrul comunității medicale este de neprețuit. Farmacistul are cunoștințe solide în domeniul sanitar și este capabil sa furnizeze servicii de calitate de pe urma cărora cetățenii beneficiază neîncetat. Farmaciștii, pentru a se ridica la cele mai înalte standarde, sunt într-un continuu proces de perfecționare profesională. Totuși, este necesară dezvoltarea și implementarea de programe de integrare a farmacistului în practica sănătății publice.Obținerea unor rezultate maxime în sănătatea publică se poate face având în centru contribuția farmacistului în medicina muncii, în programele de educație pentru sănătate și promovarea sănătății, prevenția bolilor și sănătatea publică cum, spre deosebire de nutriționiști, asistente medicale și medici, farmaciștii nu intră în categoria forței de muncă din sistemul sanitar. Dar acest aspect nu trebuie să afecteze relația medic – farmacist, aceasta bazându-se pe nevoile pacientului și, chiar dacă medicul l-a informat pe pacient asupra unor aspecte cu privire la tratamentul care i-a fost prescris, farmacistul va trebui să completeze aceste informații, putând oferi și consiliere cu privire la alte opțiuni de tratament. Așadar, rolul farmacistului în educația sanitară a populației este unul primordial.
CAPITOLUL I
ROLUL FARMACISTULUI
Din istoria farmaciei se vehiculează ca sigură afirmația că dacii foloseau plantele medicinale și aveau cunoștințe medicale menționate de unii scriitori antici greci și romani. Se presupune cu temei că primele ustensile pentru prepararea medicamentelor au fost confecționate din lemn și lut ars, care nu au rezistat factorilor agresivi ai naturii și nepriceperii oamenilor în conservarea lor. Astfel, conform surselor, de origine mediteraneană sunt chiar vasele folosite, alături de ustensilele necesare preparării medicamentelor, toate găsite pe teritoriul României. Mai mult, pe teritoriul țării noastre, de-a lungul litoralului Mării Negre, în Dobrogea, s-au descoperit nenumărate vestigii aparținând culturii elene, direct legate cu profesia de farmacist. Astfel, de la ustensile din lemn și lut, la industria farmaceutică de azi, de la meseria « tradițională » de farmacist, la cea de a dezvolta, produce, controla și onora în mod profesionist comenzile de medicamente și rețete din domeniul farmaceutic, farmacistul din epoca modernă capătă noi atribuții pe lângă cele de bază : serviciile orientate spre pacient și sănătatea publică.
Profesia de farmacist are la bază o pregătire universitară îndelungată, iar farmacistul, pe parcursul întregii sale cariere trebuie să se perfecționeze, astfel ca serviciile sale de sănătate oferite societății să fie în concordanță cu progresul științelor farmaceutice și cu necesitățile societății.
Conform convențiilor internaționale la care România a aderat și a normelor europene, farmacistul trebuie să fie prezent și să aibă responsabilități, în baza competențelor sale profesionale, în toate etapele parcurse de medicamente: cercetare, formulare, fabricație, control de calitate, distribuție angro și eliberarea către populație ( farmacie). El este prezent și garantează prin prezență, implicare și decizie calitatea medicamentului, în toate etapele parcurse de acesta: cercetare, fabricație, controlul calității, distribuție și eliberare către populație. Farmaciștii veghează ca medicamentul să fie pus în circulație pe căile legale, să ajungă la pacient în siguranță, păstrându-și toate calitățile prevăzute de producător.
Pe lângă aceste activități, farmaciștii aduc și alte servicii populației, prin: consiliere, educație sanitară, informare, învățământ farmaceutic, inspecție farmaceutică, analize în laboratoare, și altele.
1.1 Obligațiile farmacistului
Considerând faptul că farmacistul este în serviciul public, acestuia i se cere să dea dovadă de devotament în exercitarea profesiei sale, ce nu trebuie să fie părtinitor față de nici unul dintre pacienți. De asemenea, nu trebuie să existe nici o incompatibilitate a unei alte activități desfășurate de către farmacist ce ar putea compromite demnitatea profesională, fiind implicit aspectul conform căruia acesta trebuie să se abțină de la manifestări ce ar desconsidera profesia.
Printre obligațiile fundamentale ale farmacistului se numără, după cum urmează:
să presteze munca în domeniul producției de noi medicamente și preparate farmaceutice;
să controleze calitatea și eficientă medicamentelor;
să prepare medicamente care nu sunt livrate către farmacii ca produse finite ;
să elibereze pacienților medicamentele prescrise de medic sau să vândă medicamentele care pot fi eliberate fara prescriptie medicala’.
Acesta trebuie să le explice pacienților cum se administrează medicamentele și orice efecte secundare sau contraindicații au acestea; să controleze munca asistentului farmacist, în special cea de preparare a rețetelor. Profesia de farmacist implică, de asemenea, verificarea și completarea stocurilor de medicamente, acordarea de sfaturi cu privire la medicamente sau la stilul corect de viață, referitor la administrarea și negocierea sau în privința activităților de consultantă, în cazul în care lucrează într-o societate cu profil farmaceutic.
Relațiile dintre farmaciști și beneficiarii serviciilor acordate trebuie să aibă la bază încrederea în competența și experiența profesională a farmacistului, iar oricare ar fi poziția sa în ierarhie, farmacistul trebuie să îi asigure protecție pacientului în limita cunoștințelor sale în special în situațiile ce reprezintă un pericol imediat, excepție făcând cazurile de forță majoră. Mai mult, acesta nu poate favoriza nu numai prin spusele sale, dar și prin acțiunile proprii, nici un comportament vătămător sau contrar bunelor moravuri.
1.2 Principiile fundamentale în baza cărora se exercită profesiunea de farmacist
Asistența farmaceutică a populației este asigurată în cadrul sistemului public de sănătate în conformitate cu normele legislative în vigoare, prin preparea și eliberarea medicamentelor și a altor produse precizate prin ordinul ministrului sănătății publice și prin Legea numărul 95/2006 și prin Legea numărul 266/2008 ca, spre exemplu, produse cosmetice, dispozitive medicale, suplimente alimentare, aparatură și dispositive medicale, produse destinate igienei corporale și orale, produse tehnico – medicale și parafarmaceutice, ș.a.m.d.
Astfel, asistența farmaceutică, drept primă componentă a procesului continuu de ocrotire a sănătății, este înfăptuită prin intermediul rețelei farmaceutice naționale, implicând activități de producție și de eliberare de medicamente către populație, controlul calității medicamentelor, procurarea produselor farmaceutice atât din producția internă, cât și din import, asigurarea depozitării și conservării produselor farmaceutice, supravegherea desfășurării activității farmaceutice, farmacovigilență, furnizarea informațiilor necesare despre medicamente către pacienți, în conformitate cu legislația în vigoare, întotdeauna respectând drepturile pacienților.
Astfel, în deplină concordanță cu pregătirea sa universitară, farmacistul este competent să desfășoare următoarele activități profesionale: fabricarea, controlul, depozitarea, conservarea și distribuția produselor din plante, a suplimentelor nutritive, a produselor igieno – cosmetice, a dispozitivelor medicale, a medicamentelor de uz veterinar și a substanțelor farmaceutic active și auxiliare, efectuarea de analize (biochimice, toxicologice, etc.), procese de marketing și management farmaceutic, administrație sanitară sau activități didactice. Fiecare farmacist este obligat să respecte câteva principii esențiale după care își ghidează profesia,
respect față de viața și persoana umană;
interesul pacientului și sănătatea publică;
respectarea drepturilor pacienților;
colaborarea cu toți factorii implicați în asigurarea stării de sănătate a pacientului;
educația sanitară a publicului, combaterea toxicomaniei, polipragmaziei, automedicației etc.;
aptitudini practice, competență științifică, performanțe profesionale în concordanță cu progresele științelor și practicii farmaceutice;
loialitate și solidaritate, să-și acorde colegial asistența;
să se comporte cu cinste și demnitate profesională.
Farmacistul este obligat să-și păstreze libertatea și independentă profesională conform jurământului profesiunii. Desigur, în situațiile când în soluționarea unei probleme alegerea rezolvării nu este prevăzută de către normele legale, farmacistul trebuie să ia o decizie în concordanță cu etica profesională și să își asume responsabilitatea, așa cum se precizează în articolul 9 al Codului deontologic al farmaciștilor. Relațiile dezvoltate între farmacist și beneficiari se bazează pe încrederea în competența ce rezidă în pregătirea profesională intensă, în responsabilitatea și demnitatea farmacistului, alături de experiența profesională căpătată. Astfel, această încredere implicită îl obligă pe farmacist ca pe toată durata carierei sale să garanteze și să mențină la cel mai înalt nivel atât performanțele, cât și conduita, fiind obligat ca în permanența să își extindă și să își actualizeze cunoștințele în domeniu.
Astfel, farmacistul trebuie să asigure și să mențină propria-i pregătire profesională la cel mai înalt standard, prin permanenta actualizare a cunoștințelor în domeniu în vederea îndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor profesionale, cu doza așteptată de competență și profesionalism. În vederea unei permanente actualizări a acestor cunoștințe, farmacistul deopotrivă își planifică și particională căpătată. Astfel, această încredere implicită îl obligă pe farmacist ca pe toată durata carierei sale să garanteze și să mențină la cel mai înalt nivel atât performanțele, cât și conduita, fiind obligat ca în permanența să își extindă și să își actualizeze cunoștințele în domeniu.
Astfel, farmacistul trebuie să asigure și să mențină propria-i pregătire profesională la cel mai înalt standard, prin permanenta actualizare a cunoștințelor în domeniu în vederea îndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor profesionale, cu doza așteptată de competență și profesionalism. În vederea unei permanente actualizări a acestor cunoștințe, farmacistul deopotrivă își planifică și participă la formele de pregătire profesională fie organizate, fie creditate de către Colegiul Farmaciștilor din România, evaluează și aplică în practică acele cunoștințe extinse și actualizate, atestând cu documente doveditoare pregătirea sa, prin formele acceptate de dezvoltare personală când acest lucru îi este solicitat de autoritățile competente.
În respectarea principiilor enunțate se regăsește, implicit, și menținerea libertății și a independenței profesionale, garantată în România de către Colegiul Farmaciștilor, ce menține standardele profesionale la cel mai înalt nivel în vederea protejării sănătății publice, atât prin supravegherea respectării îndatoririlor profesionale, cât și prin apărarea independenței, a onoarei și a demnității profesionale.
1.3. Colaborarea
Colaborarea este calitatea esențială a exercitării profesiei de farmacist, cum interesul bolnavului sau al pacientului este cel ce primează, și nu interesul personal. Astfel, cum toate acțiunile și întreprinderile profesionale sunt duse la îndeplinire pentru a-i asigura bunăstarea pacientului, farmacistul nu are numai datoria morală sau responsabilitatea, dar și obligația de a colabora cu toți confrații săi. În acest sens, Codul deontologic al farmacistului prevede în al său articol 20 că:
Toți farmaciștii își acordă ajutor reciproc și consultanță pentru realizarea îndatoririlor profesionale;
Farmaciștii își rezolvă singuri litigiile, cu respectarea spiritului de colegialitate; dacă nu reușesc, fac apel la comisia de litigii a Colegiului;
Farmacistul trebuie să-și trateze toți colaboratorii cu respect, bunăvoință și colegialitate;
Farmacistul trebuie să dovedească în orice împrejurare solidaritate față de colegii săi și loialitate față de corpul profesional și profesia de farmacist."
Astfel, din cele menționate anterior putem concluziona că prevederile menționate se înscriu în tiparul normelor generale de comportament ce i se cer oricărui angajat la locul de muncă. De menționat este faptul că în virtutea jurământului depus și al considerentelor de ordin moral, indiferent de natura informațiilor ce îi parvin farmacistului ce vizează un anumit pacient, acesta trebuie să se comporte cu demnitate și să îi protejeze dreptul pacientului conform căruia numele, diagnosticul, prognosticul, tratamentul și datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul pacientului. Pentru asigurarea secretului profesional, farmacistul se va abține de la discuțiile purtate în public și în special în oficină despre chestiuni relative la bolile pacienților săi și la tratamentul acestora, evitând toate abuzurile de natură să compromită secretul profesional. Colegialitatea creează mediul de lucru care este important atât pentru bunul mers al societății angajatoare, cât și pentru dezvoltarea individuală, ca profesioniști.
Atât în exercitarea profesiei de farmacist, cât și în ceea ce privește medicii, ambele categorii își modelează profesia pentru a avea în centru pacientul, întrunirile colegiale dintre farmaciști sau organizate între farmaciști și medici sunt mai mult decât binevenite pentru ca, în acest fel, să se poată pune bazele unei colaborări fructuoase înspre soluționarea mai facilă a problemelor cotidiene și să ajungă la un consens în ceea ce privește problemele pe care le au în comun, cum ar fi cele dezvoltate la Casa de Asigurări de Sănătate, schimbările frecvente de legislație sau chiar accesul redus al pacienților prin noul contract la serviciile medicale. În momentul de față între medicii de familie și farmaciști există două tipuri de relații, și anume o relație de colaborare și, respectiv, una de concurență, cum deseori, o anumită parte din situațiile ce, în mod normal, ar ține de competența medicilor, sunt preluate de către farmaciști, dezvoltându-se întotdeauna și stări tensionate pe care este important să le depășim.
Este esențială interacțiunea dintre medic, farmacist și asistent de farmacie în cadrul evenimentelor dedicate, mereu având în prim plan bunăstarea pacientului și alinarea suferințelor acestuia. Eforturile de dezvoltare ale aceastei activitatăți de a pune împreună farmaciști, medici și asistenți de farmacie trebuie continuată și în permanență crescută, prin eforturile sporite ale părților, pentru că, de fapt, această echipă vine înspre susținere pacientului, fiind formată din pacientul cu ale sale nevoi, medicul cu diagnosticul ce îi prescrie bolnavului medicamente eliberate de către farmacistul responsabil și de consilierea efectivă a pacientului. Relația în acest triunghi va putea fi îmbunătățită prin comunicare clară, pertinență și prin informații exacte, iar din păcate în ecuația aceasta triunghiulară trebuie să introducem un alt element, și anume folclorul, sau, altfel spus, internetul cu al său bombardament de informații oferit pacientului. Ori, atâta timp cât pacienții mai degrabă cer sfatul unui prieten sau apelează la multitudinea de informații netriate și neverificate oferite de internet decât să meargă la doctor pentru consult, atunci relațiile vor avea de suferit odată cu pacientul, ce va fi afectat atât din punct de vedere medical, cât și financiar.
Considerând relațiile de colaborare ale farmaciștilor, acesta trebuie să colaboreze cu toți confrații săi: să-și acorde ajutor reciproc; să-și rezolve singuri litigiile, să-și trateze toți colaboratorii cu respect, să dovedească solidaritate și loialitate față de colegi și față de corpul profesional din care face parte. În interesul continuu al pacientului, farmacistul colaborează activ cu medicul prescriptor pentru a realiza efectuarea tratamentului corespunzător și la timp și întotdeauna se va abține de la orice înțelegere în scop material sau de altă natură, care ar avea drept rezultat încălcarea dreptului pacientului.
Figura numărul 1: Relațiile de colaborare sunt fundamentale în buna exercitare a profesiei de farmacist
1.4. Responsabilitatea personală și independența
Indiferent de poziția în ierarhie, chiar de sunt titulari, asistenți sau înlocuitori, farmacistul nu trebuie să opineze asupra unor convenții ce ar putea duce la înstrăinarea chiar parțială a independenței lor tehnice, cum ducerea la îndeplinire a îndatoririlor sale presupune o mare responsabilitate, farmacistul fiind mărturia pentru profesia sa. Farmacistul este răspunzător pentru toate deciziile sale profesionale, indiferent de responsabilitățile asumate în exercitarea profesiei sale. Indiferent de sfera de activitate, deci, farmacistul trebuie să aibă în permanență în centrul atenției binele pacientului. În timpul exercitării actului profesional este obligat să respecte următoarele reguli:
Să respecte regulile de bună practică farmaceutică, exercitându-și profesia în conformitate cu procedurile standard de operare scrise și de normele legislative în vigoare, acționând ghidat de etică și cu responsabilitate;
Orice acțiune întreprinsă se realizează în conformitate cu gradul de competență profesională proprie, alături de respectarea termenelor stabilite;
Să profeseze pe posturi în care i se permite să-și respecte îndatoririle esențiale ca farmacist, independența profesională și libertatea decizională;
Pentru a îndeplini cu succes îndatoririle profesionale, farmacistul trebuie să se informeze constant asupra specificului activității, permișându-i-se accesul la orice mijloc necesar de informare în vederea profesării la standardele înalte impuse și pretinse;
Să prepare și să elibereze medicamentele el însuși și să supravegheze cu atenție execuția tuturor actelor pe care nu le-a îndeplinit el, la nevoie delegând o persoană competentă autorizată, pentru a putea lua măsurile necesare în timp util, asumându-și responsabilitatea;
Să raporteze medicului prescriptor orice efect nedorit sau advers al medicamentelor, în scopul optimizării tratamentului;
Cum farmacistul este un garant al virtuților morale, el acționând în mod nepărtinitor pentru asigurarea bunăstării și a sănătății pacienților, acestuia i se impune să respecte convingerile personale și religioase ale pacienților, neexistând loc pentru discriminare;
Să acorde servicii în mod egal pentru toți pacienții în conformitate cu responsabilitatea personală și cu independența profesională, excepție făcând situațiile de urgență;
Farmacistul este parte activă a procesului de asigurare a sănătății, și astfel trebuie să se asigure că serviciile sale au fost înțelese corect de pacient, monitorizându-i subsecvent evoluția;
Să nu refuze nejustificat acordarea serviciilor care îi intră în atribuții, conform legii.
Farmacistul poate refuza acordarea unor servicii către pacient atunci când refuzul este justificat de interesul sănătății pacientului.
Superiorul direct al farmacistului este farmacistul șef, acesta având următoarele responsabilități:
Trebuie să se informeze asupra tuturor aspectelor și cerințelor legate de funcție;
Să se asigure că toți membrii personalului sunt informați asupra atribuțiilor profesionale;
Trebuie să transmită instrucțiunile clar, în măsura posibilităților, el va transmite în scris proceduri standard de operare;
Se asigură că personalul își îndeplinește atribuțiile în conformitate cu prevederile legale, dar și cu competență și aptitudinile personale;
Trebuie să respecte independenta profesională a farmaciștilor din subordine;
Să se asigure că echipamentele, localul și utilitățile sunt menținute la standarde acceptabile;
Să se asigure că toate măsurile privind păstrarea confidențialității sunt efective;
Orice schimbare de interes profesional trebuie notificată colegiului pe raza căruia își desfășoară activitatea;
Trebuie să accepte, în măsura posibilităților, elevi și studenți, pentru efectuarea stagiului obligatoriu de practică.
1.5. Confidențialitatea
În virtutea tuturor premiselor de natură morală, în virtutea încrederii implicite a pacientului în farmacist, confidențialitatea este particularitatea primordială a profesiunii pe care orice farmacist trebuie să o respecte. Mai mult, confidențialitatea este una dintre obligațiile farmaciștilor, legiferată și în alte profesii (cazul avocaților sau al medicilor), având ca premisă respectarea vieții private a individului și mai ales a dreptului individului de a opta în privința informațiilor pe care vrea sau nu să le aducă la cunoștința terților. Și aici, ca și în cazul altor profesii, sunt prevăzute prin lege limitele obligației de confidențialitate, cum una dintre acestea, cu un anumit grad de generalitate, este interesul public. Astfel, Partea specială a Codului Penal prevede în Titlul VIII Capitolul al II-lea o serie de infracțiuni ce vizează sănătatea publică, cum ar fi zădărnicirea combaterii bolilor, sustragerea de la tratament medical, răspândirea bolilor la animale și plante și alte aspecte. În acest caz, interesul public este înțeles într-o manieră dinamică, altfel spus schimbările sociale se interpun în permanență în noile abordări ale schimbărilor legislative ce pot merge până la abrogarea unor interdicții și instituirea altora, noi.
Într-o astfel de abordare, drepturile individului sunt apărate atâta timp cât nu afectează drepturile altui individ și mai ales ale unei comunități. Astfel, pentru ca această obligație să fie dusă la îndeplinire, deopotrivă Codul de procedură penală, în articolul 79 și Codul de procedură civilă, în articolul 191 aliniatul 1 prevăd că nu pot fi ascultați ca martori, referitor la fapte și împrejurări de care au luat cunoștință în exercitarea profesiei, nici una dintre persoanele obligate să păstreze secretul profesional.
Mai mult, Codul deontologic al farmacistului prevede în articolele 16 și 19 o obligație generală în sarcina farmacistului, și anume aceea de a proteja informațiile profesionale, nu numai cea referitoare la pacienți, dar și informația profesională internă. Astfel, articolul 16 al acestui cod stipulează faptul că farmacistul trebuie să respecte și să protejeze confidențialitatea informațiilor referitoare la pacienți, obținute în cursul activităților profesionale, în timp ce articolul 19 întărește această afirmație, totodată stabilind și un cadru în care informația profesională internă este protejată, respectând următoarele reguli:
Să nu permită accesul terților la informații privind activitatea unității în care își desfășoară activitatea decât cu acordul scris al angajatorului sau în alte situații prevăzute de lege;
Să respecte cerințele legale de protecție a informațiilor privind acumularea și utilizarea acestora;
Să asigure protecția informațiilor la operațiunile de stocare, transmitere, primire ori distrugere."
Codul deontologic acoperă în cele două articole de mai sus și noțiunea de secret profesional care, deși face parte din noțiunea de confidențialitate, nu este definită. Importanța distincției între informație confidențială și informație – secret profesional este importantă și ar trebui subliniată în orice cod deontologic al profesiilor în care există obligația de confidențialitate și de păstrare a secretului profesional. Dezvăluirea către terți a unor informații confidențiale poate atrage doar o răspundere delictuală civilă, pe când dezvăluirea unei informatii-secret profesional poate atrage atât răspunderea delictuală civilă, cât și o răspundere penală. De aceea, este necesară o definire cât mai clară, astfel încât practicianul să poată face o distincție între cele două noțiuni și consecințele încălcării acestora. În doctrina juridică, lipsa unor definiții ale celor două noțiuni a fost justificată prin imposibilitatea cuprinderii în câteva rânduri a multitudinii de situații de fapt ce pot apărea în practică.
Farmacistul nu trebuie să dezvăluie nici o informație referitoare la practica prescrierii decât cu acordul expres al medicului prescriptor. De asemenea, se cere respectarea și protejarea confidențialității informațiilor referitoare la pacienți; informațiile pot fi, totuși, dezvăluite în anumite situații, când pacientul și-a dat consimțământul scris, când tutorele pacientului a consimțit în scris, când este necesar pentru a preveni afectări majore sau punerea în pericol a sănătății pacientului, a unei terțe persoane sau a publicului în general, pentru stabilirea vinovăției în cazul săvârșirii unor infracțiuni, la solicitarea instanței de judecată sau în alte situații prevăzute expres de lege.
1.6. Servicii farmaceutice de urgență
Farmacistul este obligat să acorde primul ajutor, în limita competentelor și să solicite intervenția serviciilor specializate. Farmacistul poate elibera medicamente fără prescripție medicală în următoarele situații: un pacient aflat sub tratament dovedit are nevoie imediată de administrarea medicamentului; din motive întemeiate, pacientul are nevoie de prelungirea tratamentului și farmacistul ori pacientul nu poate lua legătura cu medicul prescriptor; o persoană solicita și are nevoie urgentă de măsuri de prim ajutor. În cazuri urgente, farmacistul trebuie să acorde asistență pacienților, dacă este solicitat și în afara programului farmaciei. Farmacistul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor și regulamentelor profesionale, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesiunea sau în afara acesteia.
Eliberarea medicamentelor în situații de urgență presupune ca farmacistul să stabilească, apelând la toate cunoștințele dobândite, dacă se confruntă sau nu cu o situație de urgență. Subsecvent, acesta îi solicită fie pacientului, fie aparținătorului său toate informațiile necesare legate de urgența cererii sale. În continuare, în funcție de gravitatea situației prezentate, farmacistul încearcă să ia legătura cu medicul curant al pacientului sau cu un alt medic. Dacă se decide că trebuie să se elibereze un medicament, într-o situație de urgență, cantitatea eliberată este de maximum 24 de ore în timpul săptămânii sau pentru maximum 1 – 3 zile pentru sfârșitul de săptămână. Când nu poate să acorde pacientului serviciul solicitat, farmacistul trebuie să îndrume pacientul spre un serviciu specializat de asistență medicală.
În realizarea acestei evaluări, se ține cont de informațiile ce pot influența răspunsul acestuia, cum ar fi vârstă, greutate, sex, stare fizio – patologică, stare psiho – socială, încadrarea pacientului într-o categorie specială. Informațiile despre medicament, indicându-i posologia, sunt date pacientului arătându-i cutia sau flaconul la care se face referire, fiind comunicate atât în forma orală, cât și în scris, și, dacă este cazul, informațiile sunt repetate, pași important de urmat mai ales în situații de urgență. De asemenea, în cazul medicamentelor fracționate, considerând eliberarea acestora pe o perioadă scurtă de timp într-o situație de urgență, pe ambalajul secundar confecționat deseori din hârtie sunt notate toate informațiile, substanță, doză, lot, dată de expirare, mod de administrare.
CAPITOLUL II
FARMACISTUL – ALIATUL POPULAȚIEI ÎN SĂNĂTATE
Farmacia, ca instituție organizată, are o vechime de peste 1800 de ani, prima farmacie fiind înființată în orașul Bagdad. În ceea ce privește România, prima farmacie oficială a fost înființată acum 508 de ani în orașul Sibiu; termenul de farmacie provine din grecescul farmakon și înseamnă remediu. Astfel, în această accepțiune, farmacistul este singurul slujitor al acestei instituții, consfințit prin hrisoave domnești și, mai târziu, prin legi ale guvernelor țărilor civilizate. Farmacistul, prin pregătirea sa polivalentă, este singura persoană care prepară, stochează, conservă și difuzează medicamentul, purtând răspunderea morală și juridică atunci când înmânează un medicament subiectului bolnav.
Mai mult, având în vedere direcțiile moderne de dezvoltare pentru această profesie, a apărut noțiunea de farmacist clinician, ce îi impune farmacistului o obligație profesională de a ordona asocierea medicamentelor cu structuri diferite, înscrise într-o prescripție medicală, ținând seama de relația dintre structură chimică și activitatea biologică, de metastabilitatea moleculei active, de raportul concentrațiilor și dozelor administrate, chiar dacă medicul prescrie una sau o serie de substanțe active pe care le consideră ca fiind potrivite situației și un anumit tip de administrare; succesul acestei activități și succesul farmacistului clinician se obține printr-o cooperare atât discretă, cât și colegială cu medicul în cauză.
Farmacistul are datoria și obligația, printre altele, să asigure o conservare corespunzătoare a medicamentelor și a produselor destinate îngrijirii sănătății, în vederea păstrării intacte a principiilor active sau a celor de interes, a activității terapeutice a compusului de interes. Din puținele noțiuni expuse, reiese că farmacistul, persoană cu studii academice și cu responsabilități majore în actul terapeutic, competent în exercitarea profesiei sale, nu poate fi considerat un comerciant, el fiind persoană care reprezintă turnoverul ultim și care este hotărâtor în vindecarea sau nonvindecarea stării patologice. Farmacistul este singurul specialist care a avut dintotdeauna și trebuie să aibă în continuare monopolul medicamentului pentru că, printre multele atribuții și răspunderi pe care le incumbă profesiunea sa, el stăpânește toxicologia și securitatea medicamentului.
Rolul farmacistului în farmacia cu circuit deschis este de consiliere a pacientului în afecțiuni ușoare care nu necesită consult medical și de îndrumare către medic/spital atunci când gravitatea situației o impune, de consiliere cu privire la modul de administrare a medicației recomandată de către medic, de avertizare asupra reacțiilor adverse care pot apărea și a efectelor secundare (de exemplu disconfort gastric/ulcer gasto-intestinal în cazul administrării de AINS, mai ales la aministrare cronică sau la pacienții cu risc, intoleranță la anumite substanțe, posibile efecte teratogene la administrarea anumitor medicamente la gravide, în special în primul trimestru de sarcină), de informare asupra unor asocieri de medicamente sau alimente care ar putea scade eficacitatea medicației (de exemplu administrarea concomitentă a anticoncepționalelor orale cu tetraciclinele, vitamina C, asocierea tetraciclinelor cu lactate sau saruri de Ca2+, Al3+, Fe2+, Bi3+, Mg2+ – antiacide orale), de avertizare asupra unor asocieri contraindicate sau care se fac cu precauții (de ex asocierea AINS la pacienții în tratament cu anticoagulante orale, sau la pacienți cu astm bronșic cu/fără componenta alergică, asocierea medicamentelor betablocante (neselective tip propranolol) la pacienți în tratament cu hipoglicemiante, sau și selective la persoane în tratament cu medicamente antiastmatice sau antidepresive (în cazul antidepresivelor, doar pentru betablocantele lipofile), utilizarea băuturilor sau medicamentelor OTC care conțin cafeină la bolnavi de gută). De asemenea, farmacistul are rolul și obligația de a informa fie bolnavul, fie aparținătorul acestuia, atunci când este necesar, despre administrarea cu precauție a anumitor grupe de medicamente (spre exemplu, chinolonele și tetraciclinele administrate copiilor până la pubertate).
Atunci când este cazul, pentru binele pacientului, farmacistul trebuie să ia legătura cu medicul prescriptor pentru clarificarea unor neconcordante (de exemplu, prescrierea a două medicamente din aceeași clasă care, administrate concomitent, ar putea duce la scăderea efectului terapeutic urmărit printr-o eventuală competiție pentru situsurile de legare sau chiar la exacerbarea efectelor farmacodinamice manifestate prin apariția reacțiilor adverse prin, spre exemplu, asocierea mai multor benzodiazepine duce la antagonizarea reciprocă a efectelor sau asocierea inhibitorilor de conversie ai angiotensinei, fără un beneficiu terapeutic care să justifice schema propusă de tratament.
Farmacistul care lucrează într-o farmacie cu circuit deschis poate avea un rol important în educarea populației atât în ceea ce privește medicația OTC cât și în tratamentul recomandat de medic (unde, în special trebuie să i se sublinieze că tratamentul îi este destinat numai lui și doar în situația respectivă, că administrat în alte condiții, chiar dacă simptomele pot fi asemănătoare, poate avea efect nociv asupra lui/altei persoane), dând dovadă de profesionalism și promptitudine în furnizarea informațiilor cât mai clar, într-un limbaj cât mai accesibil bolnavului. Rolul său nu este numai acela de a elibera medicamentul, ci și de a se asigura că informația pe care o transmite o dată cu eliberarea acestuia a fost deplin înțeleasă, că schema de tratament va fi respectată și că în cazul unor manifestări nedorite sau grave va lua legătura cu medicul sau farmacistul în cel mai scurt timp.
Astfel, întregul proces de asigurare al sănătății publice, în sine, descrie un efort social în care programele, serviciile și instituțiile abilitate urmăresc atât a preveni unor eventuale îmbolnăviri, precum și menținerea sănătății populației fie prin intermediul acțiunilor sociale întreprinse, fie prin cele colective. Activitățile de sănătate publică au, deci, ca scop reducerea numărului de îmbolnăviri, a morților premature precum și a numărului de boli care determină discomfort și dizabilități în rândul populației. De o deosebită importanță, în acest sens, este și continua participare a farmaciștilor la activitățile de farmacovigilență, eficient centralizate atât la nivel național, cât și internațional.
Farmaciștii sunt datori să se implice activ în procesele de educație a populației, în primul rând prin acordarea de sfaturi cu privire la un program sănătos de muncă, alimentație, odihnă, exercițiu fizic și de petrecere a timpului liber, prin participarea la programe de protecție a mediului, siguranța locului de muncă, de control a greutății etc. Nu în ultimul rând, farmaciștii sunt obligați să ofere consiliere asupra medicației, îmbunătățirea complianței și monitorizarea pacientului. De asemenea, nu trebuie exagerat efectul benefic al medicamentului sau subliniate excesiv posibilele reacții adverse ale medicamentelor; este foarte important ca pacientul să aibă încredere că medicația pe care o va primi este cea adecvată stării lui de boală. De aceea este foarte importantă, alături de asigurarea unei complianțe potrivite din partea pacientului, uneori dificilă de obținut, și colaborarea între medici și farmaciști, pentru a se evita nerespectarea posologiei sau întreruperea medicației fără acordul/înștiințarea medicului.
Mai mult, farmacistului i se cere să îi recomande pacientului să informeze fie medicul, fie farmacistul și de medicamentele OTC pe care și le administrează în mod obișnuit, pentru a-i putea emite recomandări în ceea ce privește dieta sau alimentația potrivită în cazul administrării anumitor medicamente (spre exemplu, în cazul administrării corticosteroizilor, a AINS, sau antidepresivele IMAO neselective), îl informează pe bolnav de riscurile la care se expune în cazul refuzului de a se prezenta la medic în situații în care este indicat acest lucru, despre efectele nocive pe care automedicația le poate avea, fără consultarea medicului specialist.
Respectând nu numai drepturile constituționale și drepturile omului, dar, în special, drepturile pacientului, acesta are în primul rând la intimitate, alături de un tratament demn, cel mai important aspect fiind păstrarea secretului profesional. Astfel, pacienții au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare și materiale. De asemenea, pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare. Orice amestec în viața privată, familială a pacientului este interzis, cu excepția cazurilor în care această imixtiune influențează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate și numai cu consimțământul pacientului. Sunt considerate excepții cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentru sănătatea publică.
În acest sens, în unele țări există un spațiu special amenajat pentru purtarea de discuții confidențiale cu bolnavul. Nu este cazul și farmaciei de circuit închis, unde contactul cu bolnavul este mai redus, cu excepția farmacistului clinician; în schimb, în farmaciile ce aparțin de spital este mult ușurată colaborarea cu medicul prescriptor. În procesul continuu de atingerea unei stări de sănătate optimă și de menținere a acesteia, farmacistul, persoana ce deține misiunea de de a oferi pacienților un îndrumar practic în acest sens, făcând legătura între medic și evaluarea acestuia și pacient, transpunând indicațiile medicului în practică nu doar prin eliberarea medicamentelor, dar și prin indicațiile oferite, farmacistul poate îndruma, deci, pacientul înspre respectarea celor 10 principii fundamentale, așa-numitul decalog al sănătății:
Disciplina muncii, cultivarea performanței pentru obținerea satisfacțiilor profesionale;
Știința petrecerii timpului liber;
Alimentația echilibrată cu predominarea produșilor naturali;
Călirea organismului prin factori naturali: apă, aer, soare și mișcare;
Locuința igienică și familia închegată;
Comportamentul social și conștiința ecologică;
Receptivitate și consecvență față de deprinderi anxiologice și morale;
Cultura sanitară și profilaxia factorilor de risc: sedentarism, alcool, fumat, automedicație;
Control medical periodic cu respectarea prescripțiilor medicale;
Cunoașterea de sine și automedicația.
Astfel, farmacistul are datoria de a educa pacientul înspre respectarea acestor principii, explicându-i pe limbajul său ce înseamnă fiecare în parte, cum ar fi: modul corect de a petrece timpul liber (ce presupune un cumul de activități gospodărești, exerciții fizice regulate, participarea la activități educaționale, alocarea timpului adecvat pentru odihnă etc.). Efectele benefice se vor vedea la nivelul stării generale de sănătate, odată cu un ambient plăcut, într-un medi curat, deprinderea activităților practice de un real folos în viață noastră, a alimentației corecte, etc. Iar cel mai important rezultat rezidă în faptul că individul este, astfel, ferit în mod indirect de mulți factori ce duc inevitabil în viitorul apropiat la dezvoltarea diferitelor patologii, cu un cost mare pentru sistemul de sănătate și pentru capitalul uman.
Considerând stilul de viață al cărui coordonator poate fi considerat și farmacistul prin implicarea acestuia sub formă de aliat deopotrivă al pacientului și al medicului înspre asigurarea calității vieții, în continuare sunt enumerați câțiva dintre factorii esențiali acesteia, de o importanță deosebită și deseori neglijați în viața cotidiană alertă: familie închegată; aer; soare; activitate fizică; alimentație corectă; program adecvat de odihnă; relații sociale adecvate; stare reală de liniște, de mulțumire. În continuare sunt prezentați principalii factori ce influențează viața cotidiană a oamenilor, după cum urmează:
Soarele – de o primă importanță în sinteza vitaminei D în organism, vitamina D fiind cea ce influențează absorția calciului, crescând rezistența oaselor. La adulți, o concentrație mică de vitamină D crește riscul apariției osteoporozei. Astfel, expunerea la soare este benefică nu numai pentru sănătatea oaselor, dar și pentru prevenirea și tratarea depresiilor ușoare, mergând până la prevenția cancerului. În zilele noastre, studiile efectuate în domeniu au ajuns la concluzia că, în prezent, 50 % dintre persoane prezintă un deficit de vitamină D datorită modificării stilului de viață, cifre în continuă creștere. De asemenea, soarele joacă un rol important în prelungirea și în îmbunătățirea calității vieții. Astfel, copii expuși constant la soare au o imunitate mai bună, deci prezintă implicit un risc mai mic de a răci sau de a dezvolta ulterior o infecție respiratorie. Luând în considerare faptul că nu există nicio dietă care să furnizeze necesarul de vitamină D, nici cele considerate sănătoase, decât prin aport exogen de vitamină D în produsele tipizate ale industriei farmaceutice, populația globublui se bazează aproape în totalitate pe beneficiile oferite de expunerea la soare pentru obținerea necesarui de vitamină D. Dacă până acum era suficientă expunerea la soare timp de 5 până la 10 minute de două ori pe săptămână, în lumea modernă recomandările anterioare trebuiesc reconsiderate, timpul necesar sintezei acesteia fiind considerabil mai mare (durata expunerii optime la soare diferă în funcție de vârstă, anotimp, timpul zilei, latitudine, utilizarea loțiunilor UV și culoarea pielii).
Aerul de munte – este binecunoscut faptul că aerul de munte, mai rarefiat și mai purificat decât cel de la șes sau de la câmpie poate avea efecte deosebit de benefice pentru sănătatea copiilor. Astfel, aerosolii inspirați în aceste regiuni ferite de consecințele negative ale poluării joacă un rol important în dezvoltarea armonioasă a acestora, prevenind sau chiar fiind un factor major în tratamentul afecțiunilor respiratorii, totodată având un efect pozitiv în caz de alergii. Nu numai aerul în sine este reala terapie, ci și aerosolii dizolvați sau purtați în acesta, mici particule de săruri care, odată inhalate, acționează în mod terapeutic, uneori chiar cel puțin la fel de eficient ca medicamentele, însă lipsite de efectele adverse implicite. Calitatea deosebită a aerului de munte e posibilă datorită următoarelor componente: o cantitate mică de ozon, ionii negativi, aerosolii naturali, alături de puritatea deosebită a acestuia. Molecula instabilă de ozon, rezultată din combinarea a trei molecule de oxigen, are un rol major în procesul de purificare al aerului prin distrugerea virușilior, sporilor și bacteriilor, sterilizând practic aerul, procesul fiind asemănător sterilizării instrumentelor medicale prin fierbere. Ozonul este folosit, într-adevăr, în acest sens la nivel global în acest scop în domeniul medical datorită proprietăților dezinfectante pe care le prezintă. În cantitate mică, rezultatele sale asupra organismului uman constau în oxigenarea și purificarea sângelui, activarea funcțiilor celulare, combaterea retenției hidrice, reducerea depozitelor de grăsime, tratarea problemelor articulare și a eczemelor.
Ionii negativi – au fost supranumiți și vitaminele aerului deoarece stimulează majoritatea proceselor vitale. Se consideră că aceștia au capacitatea de a armoniza procesele cognitive, acționând într-un mod pozitiv asupra proceselor din sfera psihicului și emoționalului. Aflat în prezența acestor ioni, se pare că sistemul imunitar al organismului este stimulat, devenind activ, procesele asimilative se autoreglează, intensificându-se circulația sanguină, concomitent cu impulsionarea regenerării. Aceste efecte se traduc, practic, printr-o acțiune general calmantă, influențând benefic sistemul respitator, ritmul cardiac, acționând favorabil asupra dezechilibrelor endocrine și ale metabolismului. Altfel spus, ionii negativi îmbunătățesc per total calitatea vieții și cresc speranța de viață, dovada aflându-se în cadrul anumitor colectivități ce populează anumite zone muntoase precum anumite saline aflate la o altitudine considerabilă, Caucazul, Anzii ecuatoriali sau Himalaya ce sunt recunoscute pentru media de viață înaintată, în aceste locuri existând o concentrație mult mai mare de ioni negativi cu valori cuprinse între 1500 și 4000 de ioni / cm3 cub față de marile orașe, unde concentrația e de aproximativ 150 de ioni / cm3.
Aerosolii naturali – aerosolii, ca particule mici obținute prin dispersarea într-un mediu gazos a unei substanțe solide sau lichide, prezintă avantajul accelerării absorției rapide odată ajunse la nivelul bronhiilor. Aerosolii naturali, cunoscuți și sub denumirea de aerosoli de pădure, sunt alcătuiți deseori dintr-o particulă (spre exemplu, polen) învelită de o peliculă de apă, în miezul acestei formațiuni aflându-se adesea și anumite uleiuri volatile (rășinoase). Considerând terapia cu aerosolii montani, vara este anotimpul propice efectuării acestor cure deoarece în sezonul cald căldura emisă de radiațiile solare cantitatea de ulei volatil emanată este considerabil mărită față de restul anului. Utilizările terapeutice ale curelor cu aerosoli natural includ stările de stres, oboseala cronică, stările depresive, insomniile, afecțiuni ale sistemului respirator sau în tuberculoză chiar, datorită efectului antiinfecțios puternic al uleiurilor volatile.
Aerul de mare – aerul de mare este, la rândul său, îmbogățit cu aerosoli marini, ce îi furnizează organismului o serie de oligoelemente aflate în compoziția apei de mare precum iodul, bromul, clorura de sodiu, clorura de calciu sau magneziul, ce pot fi inspirați odată cu aerul marin sau oceanic, mult recomandat pentru tonifierea căilor respiratorii superioare, pentru efectul benefic din astmul bronșic, în stimularea sistemului imunitar și, totodată, ajută pacienții ce au alergii.
Apa – elementul esențial al vieții, cum fără apă nu există viață; lipsa relativă a apei lezează sau omoară anumite funcții ale corpului; este o importantă sursă de energie, este un cashflow al corpului; generează energia electrică și magnetică a fiecărei celule; apa este un liant în design-ul arhitectural al structurii celulare; preîntâmpină lezarea ADN-ului; crește eficiența sistemului imun în măduva oaselor, acolo unde el se formează; apa este principalul solvent al alimentelor, vitaminelor, mineralelor și este utilizată pentru disoluția hranei în mici particule, metabolizarea și asimilarea ei; hrana fără apă nu are valoare energetică pentru corp; apa crește rata de absorție a principiilor esențiale din hrană; este folosită pentru transportul tuturor substanțelor în corp; crește eficiența hematiei în procesal de colectare a oxigenului în plămâni; la nivelul celulei, apa ajută la pătrunderea oxigenului și la eliminarea deșeurilor metabolice; aduce deșeurile metabolice din diferite zone ale corpului spre ficat și rinichi pentru a fi eliminate; este principalul lubrifiant al articulațiilor; este utilizată în discul intervertebral pentru a amortiza șocurile; este un bun laxativ; ajută la reducerea incidenței accidentelor coronariene; previne obstrucția arterială (la nivel de aparat cardiovascular și în creier); este esențială pentru termoreglare; este importantă în metabolismul creierului; este importantă pentru eficiența neurotransmițătorilor; este importantă pentru producerea hormonilor (melatonină); crește eficiența efortului fizic și intelectual; este cea mai bună băutură, lipsită de reacții adverse; reduce stresul, anxietatea și depresia; restaurează ritmul normal al somnului; reduce oboseala; face pielea elastică; previne glaucomul; normalizează hematopoieza; este vitală pentru eficientizarea corpului; diluează și fluidifică sângele, impiedicând trombozarea; creează, prin bătăile cardiace, fluxurile (valurile) care împiedică formarea trombilor; corpul uman nu depozitează apa și de aceea trebuie să bem în fiecare zi; a bea apă înseamnă a separa senzația de sete de cea de foame; deshidratarea face să crească sedimentele toxice în organe și, nu în ultimul rând, apa impiedică reducerea memoriei cu vârsta.
Exercițiile fizice – exercițiile fizice sunt mai mult decât benefice asupra tuturor sistemelor organismului, cum acestea joacă un rol important în menținerea tensiunii arteriale norrnale și în reglarea acesteia, crescând deopotrivă rezistența capilarelor și a vaselor de sânge și în reducerea valorilor tensiunii arteriale la persoanele cu HTA, fiind promotorul inimii sănătoase. De asemenea, exercițiile fizice efectuate în mod regulat duc la modificarea valoarilor lipidelor serice, cum scad nivelul de trigliceride, de LDL colesterol (colesterolul rău) totodată crescând nivelul de HDL colesterol (colesterolul bun). Printre alte beneficii ale exercițiilor fizice putem enumera: exercițiile fizice realizate constant sunt un aliat perfect în lupta împotriva deteriorării celulare, respectiv a organelor și țesuturilor; încetinesc procesul de imbătrânire; stimulează activitatea sistemului limfatic cu un rol major in detoxifirea organismului; întăresc sistemul imunitar; oferă o stare generală de bine prin eliberarea de endorfine la nivel celular; exercițiile fizice făcute în mod constant îmbunătățesc circulația sângelui în tot organismul, în special la nivel de creier, crescând semnificativ oxigenarea cerebrală, ducând, per total, la o creștere a funcțiilor cognitive. Mai mult, important de menționat este faptul că inactivitarea reprezintă un pericol pentru sănătate la fel de mare ca și fumatul, cum acest sedentarism contribuie la apariția afecțiunilor cardiovasculare, a diabetului, a hipertensiunii, a cancerului, a depresiei, a artritei și a osteoporozei.
Petrecerea corectă a timpului liber – un alt aspect deosebit de important în viața noastră este reprezentat de modul în care alegem să ne petrecem timpul liber, corect sau mai puțin corect. Trăind în secolul XXI, pe lângă avantajele vizibile pe care le avem, există evident și numeroase dezavantaje ce ne afectează starea de sănătate fără a le sesiza. Astfel, farmacistul poate interveni cu succes, învătând pacienții și educându-i în special în ceea ce privește corectarea greșelilor vieții cotidiane și în ceea e privește petrecerea corectă a timpului liber. Modul greșit de a petrece timpul liber în zilele noastre se referă la excesul de televizor, calculator și la telefonul mobil; la acestea se adaugă petrecerea timpului în spații închise, fumatul, alcoolul, sau un program greșit de odihnă. Atât televizorul, cât și calculatorul au efecte negative asupra psihicului uman; la început sunt reversibile, dar în timp devin patologice. Printre ele se regăsește sindromul ADHD, adică deteriorarea până la patologic a unei serii de cognitive fundamentale ca, spre exemplu, concentrarea atenției, memoria de scurtă durată, imaginația creativă, mergând până la lipsa motivației necesare de a duce o acțiune la bun sfârșit. Printre alte efecte negative ale petrecerii timpului liber în fața televizorului sau a calculatorului se numără o stare permanentă de agitație sau creșterea impulsivității, intensitatea acestor stări crescând proporțional cu timpul alocat acestor activități. Mai mult, informațiile nesortate oferite de către internet la discreția utilizatorilor săi sau programele prestabilite de la televizor sunt deseori imitate de către telespectatori și, mai ales, de tinerii ușor influențabili și cu un discernământ incomplet dezvoltat. De asemenea, un rezultat negativ al orelor petrecute în fața televizorului sau a calculatorului este reprezentat de incapacitatea de a învăța, incidența acestei afectări a proceselor cognitive normale crescând considerabil în ultimii ani.
Mai mult, folosirea pentru o perioadă mare de timp a tehnologiilor moderne de felul televizorului, a calculatorului și a telefonului mobil poate duce nu numai la o detrimare a sistemul de valori, deteriorându-l, dar și la o afectare a funcționării sociale a tinerilor și la scăderea interacțiunilor reale efective, ducând la apariția, în timp, a tulburărilor de comportament sau la o personalitate introvertită, alături de modificarea trăsăturilor personalității individului și la schimbarea dinamicii familiei.
Fumatul – nu numai că este binecunoscut faptul că fumatul poate provoca boli pulmonare, dar duce și la afectări severe ale pancreasului, deteriorează căile urinare, afectează pielea și dinții, crește semnificativ riscul de osteoporoză, favorizează instalarea bolilor coronariene, provoacă boli ale sistemului nervos central, afectează întregul sistemul circulator, provoacă cancer de gură, faringe și esofag, de stomac, ale uterului și ovarelor sau ale testiculelor.
Alcoolul – riscul de instalare a dependenței de alcool și de instalare a efectelor negative cauzate de acesta apare o dată ce sunt consumate cantități mici de alcool și se amplifică direct proporțional atât cu cantitatea consumată, cât și cu frecvența consumului abuziv de alcool. Printre problemele generate de alcool asupra individului consumator, nu numai în cazul celor ce consumă cronic cantități mari, dar și în cazul consumatorilor ocazionali se numără afectarea vieții sociale, având nenumărate consecințe sociale negative, dar afectând totodată performanța în activitate, poate provoca vătămări intenționate sau accidentale ale propriei persoane sau asupra altora, duce la instalarea afecțiunilor neuro – psihice de tipul anxietății sau ale tulburărilor de somn, a depresiei, apărând, odată cu instalarea dependenței de alcool, leziunile neurologice, leziuni ale creierului, deteriorare cognitivă semnificativă și demență, afecțiuni gastro-intestinale, endocrine și metabolice de felul cirozei hepatice, a pancreatitei, a diabetului zaharat de tip II, a supraponderabilității sau a gutei, provoacă grave afecțiuni cardio-vasculare, afectează sistemul imun, dă naștere la diferite afecțiuni pulmonare sau osteo-articulare.
Sedentarismul – printre efectele sedentarismului pe termen lung se numără obezitatea, boli ale sistemului cardiovascular, poate duce la instalarea diabetului zaharat, a osteoporozei, scade tonusul muscular, apar insomniile, cefaleea, accelerarează procesul de imbătrânire, provoacă dezechilibre hormonale și duce la instalarea depresiei.
O altă situație des întâlnită este aceea în care pacienții apelează la sfatul farmacistului în chestiuni de sănătate orală. În această situație, rolul acestui specialist al sănătății devenind foarte cuprinzător, incluzând pe lângă referințele la produsele destinate igienei și sănătății orale, comercializate în farmacii și informații referitoare la serviciile și chiar la procedurile stomatologice, emițând în permanență recomandarea ca pacientul să se prezinte la cabinetul medicului stomatolog în cazul în care întâmpină probleme legate de dentiție. Astfel, o parte semnificativă a produselor comercializate în farmacii sunt destinate igienei orale, cele mai comune fiind, așa cum este de așteptat, pastele de dinți și apele de gură; pacienții cer mai rar sfatul farmacistului cu privire la aceste produse – de cele mai multe ori, însă, expertiza farmacistului este solicitată în cazul când pacientul are dureri de dinți. În această situație, farmacistul îi oferă pacientului, în afară de medicamentele necesare rezolvării urgenței, și sfaturi utile, alături de o recomandare pertinentă, adaptată situației în cauză. Farmacistul are, așadar, un rol foarte important și dispune de o varietate considerabilă de modalități de influențare a pacientului pentru prevenirea, identificarea și managementul afecțiunilor dentare.
În acest context, prevenția oro – dentară vine ca o necesitate, considerând prevalența mare a acestei categorii de afecțiuni, alături de impactul lor atât economic, cât și social sau psihologic. Evoluția lor are un impact deosebit asupra tuturor sistemelor organismului, cum există o strânsă legătură între afecțiunile de la nivelul cavității orale și cele sistemice (asociate cu afecțiuni cardiovasculare, complicațiile nașterii sau cu pneumonia bacteriană). Astfel, farmacistul poate recomanda anumite produse cu scopul îmbunătățirii igienei orale, ca, spre exemplu, pastele de dinți cu fluor sau periuțele de dinți extramoi, moi, dure sau extradure, cu capul rotund, cu inserții cauciucate pentru masajul gingival, folosirea aței dentare, a apei de gură etc., fiecare dintre acestea fiind adresată unui alt pacient, cu o altă acuză sau cu o altă necesitate; poate încuraja pacientul în abordarea unei rutine în igiena orală. Desigur, există și o categorie de pacienți care se adresează farmacistului tocmai pentru a evita contactul cu medicul stomatolog, din motive foarte variate: fobie de dentist, lipsă de timp sau probleme financiare. Astfel, farmacistul poate ajunge în situația delicată în care, având un control relativ asupra situației, trebuie să dea sfaturi aplicate pe diversele situații dentare ale pacienților respectivi, găsind o soluție de compromis pentru aceștia.
Astfel, totalitatea măsurilor luate pentru prevenirea apariției bolilor cu răspândire largă în populație sunt cuprinse în noțiunea de profilaxie, din grecescul pro însemnând înainte și phylax, ce înseamnă înger păzitor. Noțiunea de profilaxie a cunoscut o întindere a sensului său, fiind folosit în trecut în legătură cu bolile infecțioase, și, în prezent, s-a extins și la domenii în afara ariei medicinei, chiar și la normele sociale, spre exemplu în noțiunea de profilaxie a delicvenței. A preveni însemnă a lua măsuri pentru a evita ceva, a preîntâmpina apariția unui fenomen nedorit. În acest sens, profilaxia sau prevenirea îmbolnăvirilor este, de fapt, o strategie de micșorare a oricăror factori de risc asociați unei afecțiuni.
2.1 Asistența medicală și farmaceutică a populației. Relația medic – farmacist – pacient
În structurile organizatorice ale sistemului sanitar se desfășoară activități de asistență medicală și farmaceutică în unități specializate, de profil, ce vizează diferite scopuri. Astfel, în funcție de aceste scopuri, se deosebesc mai multe tipuri de asistență medicală, ale căror acte se finalizează prin însuși serviciile farmaceutice oferite de farmaciile cu circuit închis sau deschis. După scopurile urmărite, putem distinge între următoarele tipuri de asistență medicală, și anume profilactică sau curativă, de recuperare, de urgență sau alte servicii autorizate.
Asistența medicală profilactică și curativă se asigură atât în cabinetele medicale ambulatorii ale medicilor de familie și de alte specialități, centre de diagnostic și tratament, centr medicale, centre de sănătate, laboratoare, precum și în alte unități sanitare publice și private, cât și în unitățile sanitare publice și private dotate cu paturi. Activitatea medicală de recuperare se asigură prin unități medicale de specialitate cu personalitate juridică, secții, compartimente și laboratoare de recuperare, unități ambulatorii de recuperare publice sau private, precum și prin societăți dedicate turismului balnear și de recuperare, constituite conform legii. Asistența medicală de urgență se asigură de unități specializate de urgență și transport sanitar publice sau private, precum și prin structurile de primire a urgențelor, organizate în acest scop. Asistența medicală de hemotransfuziologie, transfuzie sanguină sau alte servicii de asistență medicală și prestații autorizate se asigură prin unități specializate în acest scop. Asistența medicală preventivă, comunitară sau socială din colectivitățile de copii preșcolari, școlari, elevi sau studenți se asigură în cabinetele medicale organizate, conform legii, în unitățile de învățământ, publice ori private, sau în cabinetele individuale ale medicilor de familie, după caz.
Asistența farmaceutică se asigură în cadrul sistemului de sănătate publică, potrivit legii, prin prepararea și eliberarea medicamentelor și a altor produse stabilite prin ordinul ministrului sănătății publice. Punerea pe piață a medicamentelor, alături de activitatea de farmacovigilență, se realizează conform legii.
Tabel nr. 1: Tipuri de unități sanitare de asistență medicală și farmaceutică, publice și private, la nivel comunitar⁄local (Adaptare după Ana Carată )
Principiile care stau la baza asistenței de sănătate publică sunt, după cum urmează: responsabilitatea societății pentru sănătatea publică; focalizarea pe grupurile populaționale și prevenirea primară, preocuparea pentru determinanții stării de sănătate, și anume sociali, de mediu, comportamentali și determinați de serviciile de sănătate; abordarea multidisciplinară și intersectorială; parteneriat activ cu populația și cu autoritățile publice centrale și locale; decizii bazate pe cele mai bune dovezi științifice existente la momentul respectiv și, în condiții specifice, decizii fundamentate conform principiului precauției. Modalitățile de implementare ale principiilor de sănătate publică sunt: activitatea de reglementare în domeniile sănătății publice; activitatea de inspecție; activitățile desfășurate în cadrul programelor de sănătate publică; avizarea, autorizarea, notificarea acitivtăților și produselor cu impact asupra sănătății populației și evaluarea impactului asupra sănătății în relație cu programele, strategiile și politicile altor sectoare de activitate cu efecte conexe asupra sănătății publice.
Asistența farmaceutică reprezintă asigurarea responsabilă a terapiei medicamentoase în scopul obținerii de rezultate care îmbunătățesc calitatea vieții pacientului. Rezultatele urmărite sunt deopotrivă vindecarea bolii, eliminarea sau ameliorarea simptomelor, oprirea sau încetinirea procesului de boală și prevenirea îmbolnăvirilor ulterioare. În centrul practicii de asistență farmaceutică se află pacientul, farmacistul asumându-și responsabilitatea pentru problemele legate de terapia medicamentoasă a acestuia. Această practică descrie un proces complex, complet, sistematic și exhaustiv, în care rolul farmacistului este în identificarea problemelor reale sau potențiale legate de medicamente, rezolvarea acestora și prevenirea apariției de noi situații problematice. Este necesar ca farmacistul să colaboreze cu pacientul și cu furnizorii de servicii de sănătate pentru promovarea sănătății, prevenirea bolilor, inițierea, evaluarea, monitorizarea și modificarea terapiei în scopul asigurării unui regim terapeutic sigur și eficient pentru pacient.
Este imperios necesar ca acele componente umane de bază ale sistemului de asigurări sociale de sănătate, și anume medicul și farmacistul să interacționeze ca un tot unitar, având ca singur scop asigurarea stării de sănătate a celor care beneficiază de serviciile medicale furnizate de aceștia. Sistemul de îngrijiri medicale are în centrul atenției sale pacientul, care însă nu este doar un receptor pasiv al tratamentului, ci principalul actor în îngrijirea sănătății sale și, astfel, succesul tratării unui pacient nu depinde numai de medic sau de farmacist, ci, in facto, de cumulul tuturor factorilor implicați și, îndeosebi, de cooperarea eficientă dintre aceștia, de diagnosticul corect, de rețeta elaborată conform, de medicamentele adecvate administrate în timp util, dar și de supravegherea permanentă a evoluției stării de sănătate acestuia.
Figura numărul 2 : Pacientul este în centrul serviciilor oferite
Altfel spus, relația fundamentală medic – farmacist – pacient devine cu adevărat funcțională odată ce toți participanții implicați în sistemul de sănătate cunosc, respectă si aplică legislația în vigoare, dar mai ales interacționează pe baza unei relații de încredere și de cunoaștere, fiecare tratând cu seriozitate și cu mare responsabilitate sarcinile ce i-au fost încredințate.
Ca pilonul în jurul căruia se mulează întregul sistem de servicii de sănătate, pacientul are o serie de drepturi inviolaible, și anume : pacienții au dreptul să primească cele mai bune îngrijiri posibile; pacienții au dreptul să-și aleagă medicul de familie și spitalul în care urmează să fie internați; un pacient care este trimis de medicul său de familie pentru un consult de specialitate sau intervenție terapeutică, în cazuri care nu reprezintă o urgență, trebuie să obțină acel consult într-un interval rezonabil de timp, dacă acest lucru nu este posibil imediat. Timpul de așteptare nu poate depăși maximum 30 de zile pentru consultație și maximum 3 luni pentru tratament; pacienții au dreptul să li se garanteze accesul la un minimum de servicii medicale; garantarea securității pacienților în ceea ce privește: integritatea fizică și psihică, intervenție medicală fără întârziere în caz de necesitate, egalitate în furnizarea serviciilor medicale, acces echitabil la serviciile medicale, respectarea unor standarde minime de calitate, realizarea unui parteneriat real între furnizorii și beneficiarii de servicii medicale. Pacienții trebuie să primească permanent informațiile necesare privind serviciile medicale ce le pot fi acordate, problemele de sănătate și consiliere în asistenta profilactică și, de asemenea, trebuie să fie informați cu privire la efectele (uneori dezastruoase) ale automedicației. Farmacomania, ca tendință tot mai frecventă în rândul pacienților, este din ce în ce mai dificil de controlat. În aceste condiții, este imperios necesar ca farmacistul să fie cât mai bine informat și, la rândul său, să-și informeze cu răbdare pacienții în legătură cu efectele administrării oricăror medicamente.
2.2 Relația farmacist – pacient
Sănătatea publică reprezintă un efort social prin care programe, servicii și instituții urmăresc prevenirea îmbolnăvirilor precum și menținerea și îmbunătățirea sănătății populației prin acțiuni sociale colective.
Activitățile de sănătate publică sau ca scop reducerea numărului de îmbolnăviri, a morții premature precum și a numărului de boli care determină disconfort și dizabilități în rândul populației.
Farmaciștii sunt datori să promoveze bunele practici de sănătate prin exemplul personal și prin implicarea activă într-un proces de educație a populației; în primul rând prin acordarea de sfaturi cu privire la un program sănătos de muncă, alimentație, odihnă, exercițiu fizic și de petrecera timpului liber, prin participarea la programe de protecție a mediului, siguranța locului de muncă, de control a greutății și vizând numeroase alte aspecte, iar nu în ultimul rând prin consilierea asupra medicației, îmbunătățirii complianței și monitorizarea pacientului, fiind demonstrat pretutindeni că este mai ieftin și mai ușor să previi decât să vindeci.
Relația dintre farmacist și pacient trebuie să fie în primul rând una bazată pe încredere, cum farmacistul este garantul sănătății pacientului, el este profesionistul în mâinile căruia pacientul își încredințează starea de sănătate. Deși există pacienți ce manifestă rețineri față de sfaturile farmacistului deoarece au așteptări ce depășesc limitele rețetei prescrise de medic, farmacistul este cel ce trebuie să îi asigure ca sunt protejați și, cu diplomație, să le arate că sfaturile și priceperea de care dau dovadă pot fi neprețuite. Un farmacist poate completa ceea ce medicul a prescris (și este dator să o facă), contribuind la înțelegerea deplină a indicațiilor medicamentoase și a importanței tratamentului. Chiar dacă medicul l-a informat pe pacient asupra unor aspecte cu privire la tratamentul care i-a fost prescris, farmacistul va trebui să sublineze și, unde este cazul, să completeze aceste informații, putând oferi și consiliere cu privire la alte opțiuni de tratament.
Pentru a-i face recomandările corecte și potrivite situației, farmacistul va trebui să asculte cu atenție pacientul astfel încât informațiile primite să asigure toată gama de date. După această etapă, farmacistul poate schimba anumite medicamente sau adăuga altele în funcție de investigațiile medicale și recomandările făcute de medicul care l-a consultat pe pacient. Astfel, printre aspectele de urmărit se pot sintetiza astfel :
Tabel nr. I : Cauze posibile ale problemelor legate de terapia medicamentoasă ce pot apărea în asistența farmaceutică, enunțate de pacient în fața farmacistului
(Adaptare după Adina Popa)
Un alt aspect pe care trebuie sa-l subliniem în cadrul importanței farmacistului este consilierea personalizată pe pacient asupra modului în care acesta va lua medicamentele, ce rezultate vor avea dar și ce efecte secundare pot apărea. Farmacistul trebuie să se asigure că pacientul sau persoana în grija căruia se află este în totalitate edificat/edificată asupra următoarelor aspecte: acțiunea medicamentului, modul de administrare (cum, când și cât), durata tratamentului, eventualele efecte nedorite, interacțiuni și precauții de respectat.
Farmacistul trebuie să utilizeze toată experiența sa profesională pentru evaluarea prescripției medicale în ceea ce privește toate aspectele terapeutice (farmaceutice și farmacologice); adaptarea sa la persoana în cauză; contraindicațiile și interacțiunile medicamentelor conținute; unele aspecte sociale, de reglementare și, de asemenea, unele aspecte economice.
Principiile asistenței farmaceutice sunt: colectarea datelor despre pacient (prin discuție cu pacientul, reprezentantul acestuia sau cu medicul; necesită obținerea prealabilă a consimțământului informat al pacientului; impune respectarea legislației și a confidențialității; datele sunt înregistrate în dosarul farmaceutic al pacientului), evaluarea informațiilor obținute (farmacistul, în colaborare cu ceilalți furnizori de asistență de sănătate, identifică și evaluează cea mai adecvată atitudine pentru a asigura o terapie eficientă, sigură și ce implică costuri raționale și ce minimalizează problemele de sănătate curente sau potențiale; concluziile se înregistrează în dosarul farmaceutic al pacientului), formularea unui plan (planul este elaborat în scopul rezolvării problemelor identificate; este elaborat în colaborare cu pacientul și, dacă este necesar, cu medicul sau cu alți profesioniști din sănătate; poate cuprinde un protocol de inițiere a terapiei medicamentoase sau nemedicamentoase sau de modificare a celei anterioare, dezvoltarea unor mecanisme de monitorizare a terapiei și poate presupune și îndrumarea pacientului spre o sursă adecvată de asistență de sănătate; farmacistul înregistrează planul și rezultatele dorite în dosarul farmaceutic al pacientului), implementarea planului (se realizează în colaborare cu pacientul pentru a asigura întelegerea completă a planului de către acesta și implicarea lui în planul terapeutic; poate cuprinde contactarea medicului pentru a clarifica sau pentru a modifica prescripția, inițierea terapiei, educarea pacientului sau a aparținătorului, eliberarea medicamentelor sau a altor produse necesare, stabilirea modalităților de monitorizare sau coordonarea întâlnirilor cu ceilalți furnizori de asistență de sănătate la care este trimis pacientul) și monitorizarea și modificarea planului pentru asigurarea rezultatelor pozitive (farmacistul evaluează în mod regulat, împreună cu pacientul, progresele realizate, în scopul obținerii rezultatelor dorite; evaluarea se face pe baza parametrilor obiectivi și subiectivi de monitorizare stabiliți; progresele obținute sunt comunicate pacientului pentru a-l încuraja să colaboreze; dacă nu se obțin progresele așteptate, planul trebuie modificat, aplicând principiile utilizate în elaborarea planului inițial; farmacistul furnizează celorlalți profesioniști implicați în asigurarea asistenței medicale a pacientului informații privind nivelul de aderență al pacientului la planul terapeutic).
O procedură adecvată trebuie să permită farmacistului să identifice pacientul, medicul care o prescrie, organismul emitent, organismul plătitor; să verifice autenticitatea prescripției medicale; în cazul în care prescripția medicală nu poate fi onorată, să ajute pacientul să rezolve problema în cauză; să identifice medicamentul, să verifice forma farmaceutică, concentrația, dozele, posologia, modul de prezentare, calea de administrare și durata tratamentului.
Luând în considerare cele precizate, nu numai că se va realiza o comunicare eficientă cu pacientul, dar acesta il va percepe pe farmacist drept un partener necesar și prietenos de discuție. In funcție de modul în care reușesc să comunice îi face pe pacienți să urmărească cu atenție sfaturile farmacistului în a urma un tratament sau dimpotrivă să nu-l ia în seamă și să urmeze un tratament după propriile reguli. Din acest motiv farmacistul nu trebuie să folosească un ton autoritar și superior când face recomandările care devin „obligatorii„ și este necesar nu numai să ofere informații dar este important să ofere posibilitatea pacientului să aleagă. In calitatea de consilier, farmacistul este obligat să folosească un limbaj adecvat, în funcție de gradul de educație și informare a pacientului, fară a abuza de folosirea unor termeni specifici care nu pot fi înțeleși de cel care urmează tratamentul.
Astfel, modul în care farmacistul empatizează cu pacientul poate intări sau șubrezi comunicarea dintre cei doi, valorizând sau nu rolul și importanța sfaturilor pe care farmacistul le oferă pacientului.
Totuși, trebuie să se țină cont de ceva reguli pentru reușita tratamentului: informarea pacienților trebuie să respecte libera lor decizie, să conducă la ameliorarea stării lor de sănătate și la optimizarea rezultatului tratamentului aplicat; pacientul trebuie să aibă acces și la alte informații utile pentru nevoile personale legate de starea sa de sănătate; informația trebuie formulată și prezentată potrivit gradului de înțelegere al fiecărui pacient; informarea trebuie să fie simplă și ușor de înțeles; trebuie prezentate într-un mod echilibrat beneficiile și riscurile în utilizarea medicamentelor; farmacistul trebuie să convingă pacienții cât este de important să citească informațiile despre medicamentul pe care îl vor lua și pentru a-i încuraja să pună toate întrebările utile în legătură cu acesta; farmacistul trebuie să sfătuiască pacienții să își întocmească și să păstreze o listă completă a tuturor medicamentelor pe care le utilizează (prescrise sau prin automedicație), pe care să o pună la dispoziție medicului curant, dar și farmacistului.
Dincolo de rolul de consultant, farmacistul este cel care vă poate prepara diverse produse conform nevoilor dumneavoastră speciale. La astfel de servicii apelează grupuri mai restrânse de pacienți, persoanele cu alergii sau acelea care urmează tratamente complexe care interacționează în mod nedorit cu produsele stomatologice comerciale. De exemplu, farmacistul poate prepara o apă de gură, o pastă sau un gel cu antibiotic prescris de medicului stomatolog pentru tratarea bolilor gingiei, dar și substanțe pe care nu sunt de primă importanță pentru medicul stomatolog: balsam pentru buze sau pentru mucoasele cu ulcerații, substanțe de relaxare musculară pentru încheietura temporomandibulară, anestezice locale de folosit după tratamente stomatologice specifice care pot sensibiliza temporar cavitatea bucală, etc.
Prepararea medicamentelor în farmacie este strict responsabilitatea farmacistului. Farmacistul garantează că preparatele obținute în farmacie respectă prescripția medicală și condițiile de calitate. Tot el evaluează conținutul prescripției, din punct de vedere al formulării, al asocierii substanțelor active prescrise și al siguranței la administrare; el poate refuza prepararea dacă, în urma evaluării, consideră că aceasta constituie un factor de risc pentru pacient.
Prepararea medicamentelor la nivelul farmaciei va respecta următoarele condiții: metoda de preparare aleasă să fie bine documentată; să se respecte regulile de bună practică de preparare; să se elaboreze proceduri în vederea asigurării calității, siguranței și eficacității produsului; să se stabilească pentru fiecare produs preparat o durată de conservare.
Înainte de a începe o activitate de preparare se verifică dacă în zona de lucru nu există o altă materie primă, material de ambalare, document sau produs în curs de folosire pentru un alt preparat, pentru a nu crea confuzii; receptura a fost curățată; condițiile de mediu prevăzute pentru preparare sunt respectate; toate documentele necesare preparării sunt disponibile; materiile prime și materialele de ambalare necesare sunt pregătite, fără să existe riscul de confuzie.
Figura numărul 3: Ilustrarea relației dintre farmacist și pacient, relație bazată pe încredere și profesionalism
Din cele prezentate anterior, se ridică întrebarea evidentă Care sunt, de fapt, îndatoririle generale ale farmacistului când vine vorba de pacienții săi?, iar răspunsul poate fi sistematizat astfel: să asigure asistența cu medicamente corespuniătoare nivelului actual al stiinței și tehnicii, să ofere prioritate prescripțiilor urgente, să răspundă urgențelor în afara orelor de serviciu, când situația o cere, să acorde prim ajutor de urgență în limita cunoștințelor sale pentru cazurile care nu beneficiază de ajutor medical imediat, să intervină competent în rezolvarea dificultăților tehnice la prepararea medicamentelor, să aplice metode unitare în prepararea medicamentelor, să nu executa concomitent mai multe rețete, să execute personal toate operațiunile la medicamentele preparate, să ia legătura cu medicul pentru rezolvarea neclarităților în prescrierea medicamentelor sau, dacă nu poate lua legătura cu medicul și medicamentul este de urgență, face modificări pe propria răspundere și adnotează rețeta, informând ulterior medicul asupra modificărilor făcute."
O altă chestiune de luat în considerare este sintetizarea obiectivelor sistemului sanitar. Astfel, obiectivul major al oricărui sistem sanitar național este ocrotirea sănătății populației, cu cele două laturi de bază ale sale, și anume asistența sanitară curativă și asistență profilactică. Latura modernă a terapeuticii pune accentul pe asistența sanitară profilactică, fiind implicit aspectul pecuniar al neglijării sănătății individului. Astfel, în acest scop se acordă o grijă deosebită atenție îngrijirilor primare de sănătate și, în virtutea acestui fapt, la nivel mondial, se elaborează programe implementabile și implementate la nivel de țară, stabilind obiective pentru imbunătățirea stării de sănătate a populației, la care sunt chemate guvernele, să sprijine realizarea acestor programe. În contextul obiectivului major pe care trebuie să-l realizeze sistemul sanitar, se înscriu următoarele obiective specifice: combaterea bolilor transmisibile și netransmisibile; asistența sanitară inalt calificată, la momentul oportun, pentru asigurarea sănătății populației; asigurarea dezvoltării echilibrate și sănătoase a națiunii printr-o politică demografică pertinentă, de planificare familială, și propagarea în rândul tineretului a unor noțiuni sanitare pentru un mediu de viață și muncă sănătos și a unui comportament normal în favoarea cuplurilor; asigurarea asistenței sanitare complete, mamei, copilului și tineretului; identificarea și înlăturarea factorilor de risc ce influențează negativ sănătatea; antrenarea tuturor categoriilor de cetățeni la acțiunea de combatere a imbolnăvirilor, prin educație pentru sănătate, pentru păstrarea unui mediu igienic de muncă și viață, diminuarea stresului și alte măsuri ce pot contribui la o bună stare de sănătate fizică, socială și psihică". În activitatea sa Ministrul Sănătății vizează atât permanenta îmbunătățire a stării generale de sănătate a populației, duce o luptă continuă înspre prevenirea și combaterea practicilor care dăunează sănătății și educă populația în scopul evitării îmbolnăvirilor.
2.3 Automedicația
La rândul său, farmacistul nu trebuie să permită dezvoltarea unor practici exagerate în cazul automedicației, prin eliberarea de medicamente fără prescripție medicală, mai ales în condițiile creșterii frecvenței, pe lângă celelalte riscuri, și a tentativelor de suicid cu produse medicamentoase. Medicamentul ușurează, previne boala, prelungește durata vieții, dar poate să cuprindă, de asemenea, o substanță riscantă. Dispersia sa solicită garanția și expertiza farmacistului, singurul garant pentru o bună eliberare a medicamentului.
Eliberarea medicamentelor O.T.C. (Over The Counter) se realizează fie la recomandarea farmacistului, fie la cererea pacientului, fără prescripție medicală sau pe bază de prescripție medicală. Pentru început, farmacistul trebuie să inițieze o discuție cu pacientul și să aibe loc o identificare corectă a problemelor medicale și de terapie ale acestuia și a comorbidităților, să stabilească debutul simptomelor, durata acestora, gravitatea, caracterul acut sau cronic, simptomele asociate, factorii agravanți sau tratamentele anterioare și curente. În cazul în care farmacistul constată că simptomele descrise sunt asociate cu o problemă mai gravă de sănătate, are obligația de a-l îndruma pe solicitant către medic. Dacă acesta consideră că este o problemă minoră, va da sfaturile adecvate situației și nu va dispune eliberarea medicamentelor decât dacă este absolut necesar. De asemenea, acesta nu va recomanda reluarea unui tratament efectuat anterior, iar pentru o problemă asemănătoare se va evalua problema actuală. În cazuri de urgențe medicale, farmacistul trebuie să apeleze la serviciul de ambulanță.
În continuare, farmacistul are obligația de a obține anumite informații despre pacient ce pot influența deopotrivă răspunsul la medicamente și succesul terapiei instaurate, cum ar fi vârsta, greutatea, sexul, starea fizio – patologică și psiho – socială sau încadrarea pacientului într-o categorie anume. Recomandarea de medicamente este pasul următor, ce ține cont de eficiența, calitatea, inocuitatea, siguranța și costul acestora. Astfel, în afara afecțiunilor acute, pe baza anamnezei efectuate, farmacistul recomandă și eliberează un medicament O.T.C. înspre a fi utilizat pe o durată cuprinsă între una și trei zile, cu îndrumarea pacientului către medic în cazul în care simptomele acuzate nu cedează în maxim două zile. În continuare, medicamentele sunt pregătite înspre eliberare, fiind aduse pe masa de eliberare din zonele de depozitare, verificându-se integritatea ambalajelor și termenul de valabilitate. În situația în care medicamentele nu se eliberează în ambalajul original, reambalarea acestora se realizează în ambalaje de calitate, ce trebuie să conțină toate elementele de identificare, și anume denumirea, cantitatea, concentrația, modul de administrare, termenul de valabilitate, lotul și modul de păstrare pentru asigurarea trasabilității produsului, iar eliberarea produselor se înregistrează în gestiunea farmaciei.
Pacientul este consiliat prin intermediul întrebărilor lămuritoare adresate acestuia sau aparținătorului acestuia, eventualele nelămuriri fiind discutate cu medicul sau consultând materialele și manualele științifice puse la dispoziție și a prevederilor legislative. Informațiile sunt date pacientului, totodată arătându-i cutia sau flaconul la care se face referire, informații comunicate atât pe cale orală, cât și în scris astfel încât pacientul să coreleze produsul primit cu informația, pacientul fiind încurajat să consulte prospectul medicamentului. De asemenea, este consiliat asupra modului corect de administrare al medicamentelor, despre administrarea corectă a formei farmaceutice și raportarea la mese, despre contraindicațiile și precauțiile acestuia, despre posibilele interacțiuni (cu alte medicamente, cu alimente, cu alcool sau tutun), despre posibila modificare a unor parametri biologici, în legătură cu păstrarea medicamentului și despre valabilitatea acestuia, cu întreruperea administrării la expirarea perioadei de valabilitate. Pacientul sau aparținătorul, după înmânarea medicamentului în cauză, este încurajat să revină la farmacie pentru monitorizarea ulterioară, cu mențiunea consultării unui medic sau al farmacistului în caz de apariție al efectelor secundare. Un aspect deosebit de important este emiterea recomandărilor cu privire la asocierea terapiei nemedicamentoase, și anume a unui regim de viață adecvat, a dietei corespunzătoare nu numai pe parcursul administrării medicamentului.
Farmacistul este profesionistul sănătății, constituind ultima verigă în drumul medicamentului, sfătuind bolnavul împotriva utilizării defectuoase a acestuia, cum are un rol important atât în transmiterea de informații precise, cât și în prezentarea posibilelor produse riscante. Garanția calității și securității aduse de farmacist este un adevărat fundament de monopol pe care-l consimte în prepararea și eliberarea medicamentului. Farmacistul este, de asemenea, un pedagog: el explică tratamentul prescris de medic, favorizează „observația” terapeutică a pacientului și informează publicul. Sfatul lui este solicitat pentru a răspunde cu rapiditate problemelor de sănătate trecătoare și fără consecințe grave în materie de igienă și de îngrijire medicală.
Considerând situația automedicației, aceasta este un sistem de tratament ce prezintă o serie de avantaje evidente, între care instituirea farmacoterapiei în timp util după debutul simptomelor, în cazul unei suferințe minore, o veritabilă metodă de a câștiga timp și reducerea costurilor tratamentului în suferințele ușoare și trecătoare, pentru pacient, care poate avea acces la unele medicamente, fără consult medical și, de asemenea, vine și în sprijinul medicilor, care nu mai trebuie să acorde consultații și să prescrie medicația pentru suferințele minore, câștigul de timp fiind în avantajul pacienților care necesită consult medical. Automedicația trebuie înțeleasă extrem de bine, așa cum trebuie în permanență să se țină cont de faptul că este un sistem oarecum empiric de instaurare a unui tratament pentru acuze acute, iar nu o modalitate permanentă de soluționare a problemelor, în special a celor cronice. Mai mult, automedicația poate implica și dezvoltarea de anumite reacții adverse, insuficient observate și ulterior tratate tot prin intermediul automedicației, situație de altfel indezirabilă. Sistemul automedicației poate însă antrena, deci, abuzul de medicamente, cu efecte nedorite și cu o suferință suplimentară a pacienților, atunci când automedicația nu este consiliata de farmacist și în condițiile unei educații farmacoterapeutice insuficiențe a populației. Rolul de consilier al pacientului în societatea modernă capăta noi valențe, în corelație cu creșterea implicării pacienților în propria asistenta de sănătate și cu nevoia mărita de informație a acestora.
Printre soluțiile optime de combatere a potențialului pericol reprezentat de abuzul de medicamente, menționăm creșterea și dezvoltarea rolului jucat de farmacist în farmacia de comunitate, în calitate de consilier al pacientului în probleme de farmacoterapie în general și în special pentru medicația OTC; eliberarea medicamentelor OTC, exclusiv în farmacii, în vederea ghidării de specialitate a automedicației; creșterea rolului documentar al prospectului, care trebuie să fie clar, complet și corect; materiale publicitare neabuzive și corecte, conforme cu reglementările și angrenarea suplimentară a educației terapeutice și farmacoterapeutice a populației în vederea instituirii unei automedicații responsabile. Ghidarea autotratamentului și automedicației pacienților constituie o responsabilitate specială a farmaciștilor din farmaciile de comunitate. Ei trebuie să fie pregătiți să furnizeze consiliere expertă și imparțială privind utilizarea medicamentelor eliberate fără prescripție medicală.
Rolul de consilier al pacientului în societatea modernă capată noi valențe, în corelație cu creșterea implicării pacienților în propria asistență de sănătate și cu nevoia mărită de informație a acestora. Depistarea eventualelor interacțiuni medicament-medicament, pe aceleași sau pe rețete paralele destinate aceluiași pacient și soluționarea acestei probleme de medicație, reprezintă una din responsabilitățile farmacistului, atât în spital, cât și în farmacia de comunitate. Farmacistul își angajează propria responsabilitate pentru fiecare prescripție medicală pe care trebuie să o controleze.
2.4 Acuza de simptom sau de boală și modalități de soluționare
Acuza de simptom acut poate apărea pe fondul unei boli cronice diagnosticate de medic sau în cazul în care există un tratament instituit, dar neactualizat. În această situație, farmacistul poate recomanda un medicament OTC eficace temporar, cu recomandarea ca pacientul să se prezinte la medic sau, în cazul în care nu există un medicament OTC potrivit cazului, poate elibera cantitatea necesară după caz (reglementat, pentru o zi de lucru sau trei zile de week-end și sărbători legale) din medicamentul indicat de pacient ca fiind prescris anterior de medic (prescripție cu valabilitate expirată, bilet de ieșire din spital etc.), cu recomandarea expresă de reactualizare a consultației și reînnoire a rețetei medicale (de exemplu, eliberare de nitroglicerină pentru un pacient diagnosticat cu angina pectorală, dar care nu și-a reactualizat la timp prescripția, știind că pentru acest pacient nitroglicerină este vitală).
De asemenea, această acuză de simptom acut poate fi o nouă suferință, nediagnosticată încă de medic; în această situație, farmacistul poate efectua o consultație minimală a pacientului (în spațiul de confidențialitate a farmaciei), pe baza căreia poate recomandă și elibera (sub aviz farmaceutic scris) medicație OTC pentru 1-3 zile, cu recomandarea precizată în scris de prezentare la medic, dacă simptomul sau sindromul nu cedează în 1-2 zile, după caz. În cazuri de urgență, farmacistul trebuie să apeleze serviciul de ambulanța și, în așteptare, poate elibera pentru tratament la farmacie, 1-2 doze dintr-un medicament non-OTC necesar vital bolnavului. Farmacistul trebuie să fie foarte circumspect și precaut atât în timpul consultației minimale și emiterii ipotezei de diagnostic, cât și în recomandarea medicației OTC cu acțiune simptomatică personalizată pentru pacient sau în recomandarea unei medicații non-OTC de urgență. Farmacistul trebuie să aibă în vedere permanent primul principiu al terapeuticii Primum non nocere. În scopul realizării unei asistente farmacoterapeutice eficiente și sigure, farmacistul trebuie să posede, să-și completeze și să actualizeze continuu cunoștințele în domeniul farmaciei clinice. Medicația OTC recomandată de farmacist poate și trebuie să reprezinte o etapă importantă în managementul farmacoterapeutic al bolnavului. De asemenea, un aspect deosebit de important este menționarea de fiecare dată în discuțiile cu pacientul și pe tot parcursul consilierii acestuia regulile igieno – dietetice de urmat în permanență.
CAPITOLUL III
APLICAȚIE PRACTICĂ : CONTRIBUȚIA FARMACISTULUI ASUPRA STILULUI DE VIAȚĂ
Calitatea vieții este un concept complex cu multe laturi ce nu întrunește o definiție unanim acceptată, cum are un anumit grad de subiectivitate. Astfel, calitatea vieții, conform O.M.S. (Organizația Mondială a Sănătații) se referă la „percepția individului despre existența sa în contextul culturii și a sistemului de valori în care trăiește”. Intervin, deci, acele procese psihologice individuale, relevante experienței de percepere a calității vieții, ce trece prin anumite filtre conceptuale, cum conceptul în ansamblul său întrupează înțelegerea dezvoltării umane și a proceselor de dezvoltare a indivizilor în cadrul comunităților, ca și întinderea până la care aceste procese psihologice sunt influențate de factori de mediu și de sisteme individuale de valori.
Noțiunea de calitate a vieții cuprinde mai multe concepte, printre care se numără independența economică, accesul la cultură, libertatea familiei și sustinerea de către stat și, cel mai important, starea de sănătate și durata de viață. Creșterea economică nu este suficientă pentru a descrie calitatea vieții. Pentru a judeca bunăstarea sunt importanți și indicatorii sociali, alături de cei ce oferă o perspectivă generală asupra stării de sănătate. Astfel, Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) descrie bunăstarea socială a unui individ ca fiind perceptia individului despre situația vieții sale și a celor din jurul sau.
Chestionarul a fost adresat elevilor și studenților și cuprinde 12 întrebări ce au vizat analizarea stilul de viață al tinerilor, în mod deosebit concentrându-se asupra alimentației, al programului de odihnă și asupra modului de petrecere al timpului liber. Chestionarul a fost completat de 252 de persoane, dintre care 126 de băieți și 126 de fete provenind atât din mediul rural, cât și din mediul urban. Având în vedere că obiectivul propus vizează realizarea unei introspective generale în stilul de viață al tinerilor, sexul acestora nu a fost o variabilă fundamentală. În schimb, studiul în cauză a luat în considerare atât studenții, cât și elevii fie din școala primară, generală sau liceeni. În cele ce urmează este prezentat chestionarul ce a făcut obiectivul studiului :
Chestionar
Data ………………………………
Localitate ………..Vârstă…………
Cât de des obișnuiți să mâncați dimineața ?
❑ Întotdeauna ❑ Ocazional ❑ Rar ❑ Niciodată
Cât de des obișnuiți să mâncați de la fast-food ?
❑ Deseori ❑ Ocazional ❑ Rar ❑ Niciodată
Ce lichide preferați pentru a vă hidrata corespunzător ?
❑ Apă ❑ Băuturi răcoritoare carbogazoase ❑ Ceaiuri ❑Altele
Care considerați că sunt implicațiile negative ale unei alimentații dezechilibrate asupra sănătății ?
❑Obezitate ❑ Afecțiuni cardiovasculare ❑ Diabet ❑ Afecțiuni gastro – intestinale ❑ Hepatită ❑ Astm bronșic ❑ Otită
În ce situații ar trebui să evităm să mâncăm ?
❑ Când suntem nervoși/stresați ? ❑ Înaintea unui examen ❑ Când privim la televizor ❑ Când vorbim la telefon
Ce tip de dulciuri preferați ?
❑ Făcute în casă ❑ Făcute în cofetărie ❑ Tip industrial
Câte ore pe zi alocați odihnei ?
❑ 4-6 ore ❑ 6-8 ore ❑ mai mult de 8 ore
De câte ori pe zi trebuie să ne spălăm pe mâini ?
❑ De 3 ori pe zi ❑ De câte ori este nevoie ❑ Înaintea fiecărei mese
În ce situații se impune să consultați medicul sau farmacistul ?
❑ Urgențe medicale ❑ Atunci când nu respectați tratamentul ❑ Atunci când apar efecte secundare ale tratamentului ❑ Atunci când dorim să schimbăm dozele ❑ În orice situație în care este nevoie de o părere avizată
Când credeți că este momentul oportun pentru a face sport ?
❑ Dimineața ❑ După-amiaza ❑ Seara
Cât timp alocați zilnic exercițiilor fizice ?
❑ 20 minute ❑30 minute ❑ 50 minute ❑60 minute ❑ 120 minute
Cum obișnuiți să vă petreceți timpul liber ?
❑ Tv/computer ❑ Citit ❑ Plimbări ❑ Sport ❑ Activități educaționale ❑ Activități gospodărești ❑ Altele………………………………………………….
Farmaciștii sunt datori să promoveze bunele practici de sănătate prin exemplul personal și prin implicarea activă într-un proces de educație a populației; în primul rând prin acordarea de sfaturi cu privire la un program sănătos de muncă, alimentație, odihnă, exercițiu fizic și de petrecera timpului liber, prin participarea la programe de protecție a mediului, siguranța locului de muncă, de control a greutății și vizând numeroase alte aspecte, iar nu în ultimul rând prin consilierea asupra medicației, îmbunătățirii complianței și monitorizarea pacientului, fiind demonstrat pretutindeni că este mai ieftin și mai ușor să previi decât să vindeci.
Farmaciștii sunt datori să se implice activ în procesele de educație a populației, în primul rând prin acordarea de sfaturi cu privire la un program sănătos de muncă, alimentație, odihnă, exercițiu fizic și de petrecere a timpului liber, prin participarea la programe de protecție a mediului, siguranța locului de muncă, de control a greutății etc. Nu în ultimul rând, farmaciștii sunt obligați să ofere consiliere asupra medicației, îmbunătățirea complianței și monitorizarea pacientului. De asemenea, nu trebuie exagerat efectul benefic al medicamentului sau subliniate excesiv posibilele reacții adverse ale medicamentelor; este foarte important ca pacientul să aibă încredere că medicația pe care o va primi este cea adecvată stării lui de boală. În cele ce urmează sunt prezentate răspunsurile obținute în urma aplicării chestionarului.
Considerând faptul că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, prezentăm în continuare răspunsurile obținute. Dintre elevii și studenții intervievați, 36,16 % au răspuns că ei nu servesc micul dejun, în timp ce 63,84 % au afirmat că ei obișnuiesc să mănânce dimineața. Dintre cei ce au răspuns pozitiv întrebării, 35 % mănâncă întotdeauna dimineața, iar 21 % ocazional. 17 % dintre cei ce au răspuns negativ întrebării obișnuiesc să servească rar micul dejun, în timp ce 27 % niciodată. O alimentație sănătoasă, ce implică, alături de consumul rațional de alimente, o bună raționalizare a porțiilor de mâncare, respectând cu strictețe orarul de servire al meselor. Astfel, o alimentație echilibrată aduce în prim plan principala masă a zilei, ce ar trebui să înglobeze aproximativ 60 % din nutrienții necesari unei întregi zile, urmată de prânz cu 30 %, iar cina să presupună ingerarea a restului de 10 % din nutrienți. Pe lângă asigurarea energiei pentru întreaga zi, micul dejun, servit înaintea cafelei, joacă un rol important în prevenirea anumitor afecțiuni ale sistemului digestiv (ulcer, gastrită, esofagită, etc.), cardiovascular, cu un impact major asupra tuturor organelor și sistemelor.
Figura numărul 4 : Reprezentarea grafică a răspunsurilor obținute la prima întrebare
A doua întrebare vrea să estimeze incidența consumului de mâncare rapidă, de fast-food printre tineri, binecunoscute fiind implicațiile negative acestui tip de obicei alimentar și impactul negativ pe care îl are asupra sănătății individului. Mai mult, odată cu creșterea restaurantelor de tip fast – food, a avut loc și o dezvoltare alarmantă a prevalenței anumitor afecțiuni în rândul populației.
Figura numărul 5 : Reprezentarea grafică a răspunsurilor obținute la a doua întrebare
Considerând faptul că una dintre premisele dezvoltării uluitor de rapide a restaurantelor de tip fast-food este, pe lângă timpul scurt de preparare al mâncării, și un preț aparent mai scăzut dar direct legat de viteza serviciilor oferite, tinerii au fost întrebați dacă pot aprecia frecvența consumului mâncării de tip fast- food. Astfel, 40 % dintre aceștia consumă deseori acest tip de mâncare, fiind mai predispuși la apariția anumitor afecțiuni în viitor, 35% vizitează ocazional acest tip de restaurante, 10 % rar, iar 15 % dintre cei întrebați nu preferă mâncarea fast – food.
Considerând faptul că un organism bine hidratat este elementul esențial al vieții, cum fără apă nu există viață, persoanele au fost chestionate cu privire la acest aspect. Un farmacist trebuie să pună accentul pe importanța unei hidratări corespunzătoare a organismului, cu implicații nu numai asupra metabolizării xenobioticelor, dar și în ceea ce privește funcțiile cognitive și eficiența proceselor mentale normale, având o importanță deosebită și în funcțiile bazale ale organismului ca, spre exemplu, în procesul de termoreglare. Se știe că, în lipsa hranei, omul are șanse de supraviețuire; în schimb, în lipsa apei, organismul uman sucombă. Farmacistul este cel dator să consilieze pacienții și în această privință. De asemenea, ceaiurile oferă nenumărate avantaje terapeutice, principiile active conținute de acestea aducând un plus de beneficii stării generale de sănătate a consumatorilor de ceaiuri din plante.
În ceea ce privește aportul recomandat de lichide, acesta fiind un fundament al unei vieți sănătoase cu o incidență mică a diferitelor afecțiuni, cei chestionați au avut răspunsuri variate, după cum urmează: 87,45 consumă în principal apă, în timp ce 9,45 optează pentru băuturile răcoritoare ca primă sursă de hidratate; nu este cazul și celor 1,99 % ce beau ceaiuri, iar 1,11 % preferă alte băuturi.
Figura numărul 6: Reprezentarea grafică a răspunsurilor obținute la a patra întrebare.
O alimentație dezechilibrată, alături de lipsa exercițiilor fizice regulate, sunt principalii factori ce dau naștere la ceea ce în lumea modernă a ajuns să fie o epidemie de tulburări nutriționale, manifestate prin tulburările metabolismului și, chiar și în absența tulburărilor de nutriție, alimentația nesănătoasă crește riscul de morbiditate, ducând totodată și la creșterea mortalității. Astfel, printre afecțiunile deosebit de grave favorizate sau chiar cauzate de către alimentația dezechilibrată, se numără bolile aparatului cardiovascular, hipertensiune arterială, diabetul zaharat de tip II, ostoporoza sau chiar anumite tipuri de cancer. În ceea ce privește România, obezitatea este una dintre principalele afecțiuni cu o creștere majoră a prevalenței, afectând peste 30 % de femei și 20 % dintre bărbați, cel mai îngrijorător aspect fiind faptul că peste 40 % dintre copii sunt obezi, așa cum se prezintă într-un raport al Institutului Național de Endocrinologie C. I. Parhon. Farmacistul trebuie să fie perfect conștient de această situație nefastă și, în consecință, să își sfătuiască și pacienții înspre abordarea unui stil de viață sănătos, guvernat de o alimentație rațională. Pacienții trebuiesc a fi în permanență informați cu privire la aceste aspecte, iar cel mai important rol îi revine farmacistului. Considerând faptul că factorii de risc ai bolilor dezvoltate de către adulți încep la vârste fragede și că obiceiurile alimentare ale copilăriei se păstrează și în adolescență, trebuie încurajat un stil de viață sănătos încă din primii ani de viață. Întrebați fiind de rezultatele negative ale unei alimentații dezechilibrate, vizând modul în care aceștia cunosc cu adevărat riscurile posibile și implicațiile acesteia, răspunsurile sunt, după cum urmează: 87,3 % consideră că obezitatea este principala afecțiune ce derivă dintr-un stil de viață nesănătos, 56,2 % iau în considerare afecțiunile cardiovasculare, 21,4 % diabetul, iar 32,3 % afecțiunile gastro – intestinale, în timp ce 11,7 % văd hepatita ca un factor de risc, 2,3 % astmul bronșic și 1,9 % consideră că otita este comorbiditate asociată stilului de viață incorect.
Figura numărul 7: Reprezentarea grafică a răspunsurilor obținute la a cincea întrebare.
Un farmacist știe că în unele momente, anumite emoții intense se pot manifesta sub forma foamei de nestăpânit, însă deseori este alimentația și, mai exact, ingerarea alimentelor poate fără oprire în anumite situații, se numără în condiții de stres sau înaintea somnului. Din nefericire, percepțiile tinerilor reprezentate mai devreme ca rezultate ale întrebărilor precedente sunt denaturate, afectând nu numai calitatea alimentelor consumate, dar și orele devenite nepotrivite pentru a mânca. Farmacistul este dator să informeze pacientul că, dacă simte că foamea i-a pus stăpânire pe corp, sau dacă preferă să se uite la televizor sau să poarte o conversație telefonică în timp ce mănâncă, este timpul să ia măsuri, cum alimentația haotică poate avea consecințe neplăcute asupra organismului. Îi va recomanda să mănânce la ore fixe, să mănânce mai lent mestecând bine mâncarea, să se concentreze asupra gustului și nu asupra cantității, să nu se mai implice în alte activități și să fie atent la nevoile organismului, în special în condiții de stres. Răspunsurile obținute în urma aplicării acestei întrebări a chestionarului sunt reprezentate în continuare de 67,8 % care au răspuns că nu este indicat să mâncăm în timpul privitului la televizor, 33,3 % consideră că nici în timpul unei discuții telefonice nu se mănâncă, 23,3 % consideră corect că o masă echilibrată este indicată înaintea unei zile lungi, 2,4 % spun că înaintea somnului, iar 8,2 % văd ca nerecomandată ingerarea alimentelor înaintea somnului.
Figura numărul 8: Reprezentarea grafică a răspunsurilor obținute la a șasea întrebare.
Având în vedere faptul că excesele de orice fel sunt periculoase, aducem în discuție și cazul dulciurilor, în special a celor preparate cu zahăr rafinat. În cazul dulciurilor, apar anumite efecte negative indezirabile atât la nivel de aparat cardiovascular, cât și la nivel de sistem digestiv și pancreatic, ducând la o creștere a rezistenței la insulină în țesuturi. Situația devine mai primejdioasă în momentul în care dulciurile sunt asociate cu grăsimile saturate. Din păcate, un număr mare de tineri preferă atât dulciurile industriale, cât și cele ale cofetarilor, majoritatea fiind preparate prin folosirea de cantități considerabile de zahăr rafinat, inclusiv cele preparate în casă. Printre efectele negative ale abuzului de dulciuri sau ale consumului cronic, se numără creșterea în greutate, ce atrage o serie de alte probleme după sine, ca obezitatea sau afectarea cardiovasculară; creșterea glicemiei sanguine și apariția diabetului, prin creșterea considerabilă a cantității de insulină necesară procesării acestei suplimentări glucidice și prin slăbirea celulelor responsabile; duc la apariția cariilor dentare și, în final, provoacă dependență cum endorfinele secretate determină creierul să dorească și mai multe dulciuri, pentru organism, în acest context, hormoni ai fericirii, instalându-se o nevoie de a consuma dulciuri. Farmacistul va sfătui pacientul și în acest sens, prezentându-i conotațiile negative și oferindu-i acestuia alternativele potrivite, cum cum 58,1 % dintre cei chestionați preferă dulciurile preparate în industria alimentară, 38,7 % pe cele în casă, 2,3 % apreciază produsele cofetăriilor, iar 0,9 % preferă alte categorii de dulciuri.
Figura numărul 9: Reprezentarea grafică a răspunsurilor obținute la a șasea întrebare.
Odihna este o parte esențială a vieții, fiind în opoziție cu activitățile desfășurate zilnic, înă trebuie să existe un echilibru în permanență. Starea de sănătate este condiționată de către respectarea alternanței odihnă – activitate, influențând nu numai performanțele profesionale, dar și relațiile interumane, starea fizică a organismului și cognițiile. De asemenea, odihna joacă un rol important și în longevitatea, fiind atât un factor sanogen, cât și un remediu. Fiind indispensabilă ca agent terapeutic, se recomandă în stările de felul răcelilor, al gripei, favorizând recuperarea și scurtând perioada de convalescență și pentru nenumărate alte afecțiuni dacă bolnavul respectă recomandarea de repaus la pat. Acumularea oboselii este o problemă modernă a societății, dezvoltându-se oboseala cronică și, mai mult, există și anumite afecțiuni atât determinate, cât și întreținute de lipsa de odihnă. Volumul excesiv de muncă și suprasolicitarea organismului, alături de stările tensionate psihice și de nopțile pierdute, deși parte integrantă a vieții cotidiene, sunt cât se poate de nefaste asupra echilibrului fragil care este corpul nostru. Oboseala, de altfel, este scăderea capacității funcționale a organismului, aducând cu sine și modificări obiective ale performanțelor generale din toate ariile, lăsând în urmă grave repercursiuni atât asupra fizicului, cât și asupra psihicului. Farmacistul îi va recomanda pacientului să se culce la timp, la aceeași oră, să îi asigure organismului minim 7 – 8 ore de somn în fiecare noapte, să își rezerve o zi de odihnă săptămânal, să se detașeze de problemele de serviciu odată ce tura s-a terminat, să exploateze resursele oferite de odihnă și de regenerare. Dintre cei chestionați, 54,1 % alocă odihnei între 4 și 6 ore, 33,5 % dorm între 6 și 8 ore, iar 12,4 % peste 8 ore.
Figura numărul 10: Reprezentarea grafică a răspunsurilor obținute la a șaptea întrebare
Ca prim consilier al pacientului, farmacistul îi va recomanda acestuia o igienă riguroasă, începând cu spălatul mâinilor. Astfel, spălatul mâinilor, ce nu trebuie făcut doar când mâinile sunt vizibil murdare, esențial în menținerea stării optime de sănătate, este o acțiune profilactică extrem de eficientă nu numai în prevenirea gripei sau a infecțiilor respiratorii, dar și pentru nenumărate alte afecțiuni, fiind o măsură și de igienă și de protecție, totodată. Starea de sănătate, rezistența sa în fața unor afecțiuni, starea sistemului imunitar și refacerea organismului, deși sunt factori ce țin de individ, sunt modelate și de rutina de îngrijire a corpului; spălatul mâinilor trebuie făcut suficient de frecvent, să devină un obicei, fiind cea mai bună metodă împotriva răspândirii germenilor de tipul bacteriilor, al virusurilor sau al paraziților. O situație aparte este reprezentată de către copii, ce au deprinderea să ducă mâinile la ochi, nas sau gură, neavând deprinderea igienei căpătată încă, putând să fie imediat infectați. Odată cu mâinile murdare se transmit afecțiuni precum gripa, meningita, diareea infecțioasă, bronșiolita, anumite parazitoze intestinale sau hepatita A, supranumită și boala mâinilor murdare. Altfel spus, educarea populației este primul pas înspre prevenirea și tratarea ulterioară a numeroaselor acțiuni asociate cu o igienă deficitară; în acest sens, sunt puțini cei care încă nu au aceste deprinderi corect formate, așa cum reiese din reprezentarea următoare, însă aici intervine farmacistul, cu rolul major pe care îl are în modelarea corespunzătoare a pacienților înspre asigurarea acestora a unei stări de sănătate superioare. Dintre cei chestionați, 1,19 % consideră că spălatul mâinilor este o activitate care trebuie să aibe loc de trei ori pe zi, 89,4 % consideră că aceasta se realizează de câte ori este nevoie, iar 8,01 % se spală pe mâini înaintea fiecărei mese.
Figura numărul 11: Reprezentarea grafică a răspunsurilor obținute la a opta întrebare.
Considerând situația automedicației, aceasta este un sistem de tratament ce prezintă o serie de avantaje evidente, între care instituirea farmacoterapiei în timp util după debutul simptomelor, în cazul unei suferințe minore, o veritabilă metodă de a câștiga timp și reducerea costurilor tratamentului în suferințele ușoare și trecătoare, pentru pacient, care poate avea acces la unele medicamente, fără consult medical și, de asemenea, vine și în sprijinul medicilor, care nu mai trebuie să acorde consultații și să prescrie medicația pentru suferințele minore, câștigul de timp fiind în avantajul pacienților care necesită consult medical. Automedicația trebuie înțeleasă extrem de bine, așa cum trebuie în permanență să se țină cont de faptul că este un sistem oarecum empiric de instaurare a unui tratament pentru acuze acute, iar nu o modalitate permanentă de soluționare a problemelor, în special a celor cronice. În continuare, farmacistul are obligația de a obține anumite informații despre pacient ce pot influența deopotrivă răspunsul la medicamente și succesul terapiei instaurate, cum ar fi vârsta, greutatea, sexul, starea fizio – patologică și psiho – socială sau încadrarea pacientului într-o categorie anume. Recomandarea de medicamente este pasul următor, ce ține cont de eficiența, calitatea, inocuitatea, siguranța și costul acestora. Astfel, în afara afecțiunilor acute, pe baza anamnezei efectuate, farmacistul recomandă și eliberează un medicament O.T.C. înspre a fi utilizat pe o durată cuprinsă între una și trei zile, cu îndrumarea pacientului către medic în cazul în care simptomele acuzate nu cedează în maxim două zile. Astfel, 2,13 % consideră că se apelează la ajutorul personalului medical de specialitate doar în caz de urgențe, 11,31 % apelează doar când nu se respectă tratamentul impus, 23,6 % în caz de apariție a efectelor secundare, 10,4 % o fac la schimbarea dozei, iar 2,13 % pentru o părere avizată.
Figura numărul 12: Reprezentarea grafică a răspunsurilor obținute la a noua întrebare
Având în vedere faptul că majoritatea persoanelor au o serie de activități fixe de urmat pe parcursul unei zile, se naște o serie de limite generate de aceste activități repetitive. Aici intervin exercițiile fizice, ce vin înspre ajutarea întregului organism să facă față cu brio încercărilor cotidiene. Randamentul fizic este maxim fie înainte de prânz, între orele 10 – 12, fie după – amiaza, între orele 16 – 19. Deși există anumite diferențe interindividuale în ceea ce privește preferința tinerilor pentru momentul zilei în care se antrenează (59, 71 % antrenându-se dimineața, 21,29 % după amiaza și 19 % seara), farmacistul trebuie să fie pregătit să își sfătuiască pacientul și în această privință, menționând că dimineața corpul este după o perioadă lungă de somn și după aproximativ 10 ore de la ultima masă, având un nivel de energie scăzut și nutrienți puțini, nutrienți și apă necesari antrenamentului. În schimb, hormonii sunt încă nepregătiți, iar articulațiile odihnite. Exericțiile fizice efectuate dimineața sunt potrivite pentru cei ce țintesc o ncură de slăbire. Farmacistul îi va spune pacientului ce se antrenează seara că, după o zi în care organismul a fost solicitat, acesta se pregătește de următoarea etapă firească, odihna. Astfel, dezavantajul antrenamentului de seară este că metabolismul rămâne ridicat pentru cateva ore și nu permite un somn profnd și odihnitor.
Figura numărul 13: Reprezentarea grafică a răspunsurilor obținute întrebarea nr. 10
În ceea ce privește durata exercițiilor fizice, majoritatea specialiștilor din domeniu se pun de acord cu privire la faptul că acestea ar trebui să se situeze în jurul valorii de 60 de minute, suficiente pentru dezvoltarea și menținerea unui tonus muscular adecvat și pentru controlul greutății. Astfel, farmacistul poate recomanda două tipuri de exerciții fizice, primul fiind cel clasic, în care există o perioadă de încălzire de 5 – 10 minute, timp în care se efectuează exerciții fizice ușoare, urmate de 30 până la 45 de minute de activitate sportivă continuă (fie aerobic, fie ciclism, înot, dans, mersul pe jos alert sau jogging), asociată cu exerciții de întindere, de stretching, pentru menținerea mobilității corespunzătoare. De asemenea, în cadrul acestui set de exerciții fizice, se poate opta și pentru anumite exerciții de forță în vederea tonifierii grupelor de mușchi mai puțin folosite. Acest tipar de efectuare al exercițiilor fizice regulate țintește tinerii. Al doilea tip de exerciții fizice presupune efectuarea zilnică a unei activități moderate ca intensitate, recomandat persoanelor cu un program încărcat, recomandându-le introducerea treptată de eforturi fizice în cadrul activităților cotidiene (spre exemplu, urcatul pe scări în locul folosirii ascensorului sau mersul pe jos în locul mersului cu mașina) și, pentru 10 până la 15 minute, se pot efectua și exerciții fizice de o intensitate mai mare, alături de exerciții de întindere. În cazul persoanelor imobilizate la pat sau a celor cu dizabilități, există o serie de aparate introduse relativ recent în clinicile de profil ce îi lucrează pacientului toate grupele de mușchi pentru a împiedica atrofierea mușchilor. Astfel, sub 20 de minute se antrenează 14,21 %, 20 de minute petrec 23,1 % dintre cei chestionați, 47,8 % alocă 30 de minute zilnic exercițiilor fizice, 6,7 % preferă o perioadă de 50 de minute, în timp ce 7,8 % alocă 60 de minute exercițiilor fizice regulate, față de 0,39 % care afirmă că programul lor zilnic implică 120 de minute de exerciții fizice.
Figura numărul 14: Reprezentarea grafică a răspunsurilor obținute la întrebarea nr. 11
Calitatea timpului liber este mult mai importantă decât însăși cantitatea. Întrebați fiind cum obișnuiesc să își petreacă timpul liber, elevii și studenții intervievați se uită, în mare parte și din nefericire, la televizor sau își petrec timpul liber în fața calculatorului (83,21%), în timp ce 43,1 % se delectează citind, 53,76 % se plimbă, 35,3 % fac sport, 2,1 % participă la activități culturale, 78,2 % preferă activitățile gospodărești și 1,4 % au alte activități. La fel de necesară este introducerea și a altor activități în acest sens, activități ce nu doar recreează întregul organism, dar și ajută relațiile de socializare interindividuale să se dezvolte. Astfel, recreerea în sine este o perioadă de timp în afara activităților profesionale, casnice sau educaționale, fiind considerată ca un interval de timp de odihnă activă. Astfel, această odihnă activă prin prisma unor activități diferite de cele uzuale este esențială pentru păstrarea sănătății fizice și mentale. Dezorganizarea în petrecerea timpului liber are ca rezultat nu numai plictiseala și instalarea unei rutine nedorite, dar poate afecta și starea emotivă, lăsând locul instalării depresiilor. Farmacistul îi va recomanda pacientului o petrecere corectă a timpului liber disponibil, prin activități culturale (teatru, concerte), practicarea de sporturi ușoare sau diferite de cele practicate în mod curent pentru întreținere, vizionarea filmelor, dans, muzică, desen, pescuit, bricolaj, băi de soare, drumeții, ieșiri în aer liber, cititul, vizitarea prietenilor și multe altele, pentru a se rupe de cotidian și de acumularea de stres, cum activitățile de recreere aduc cu sine un interval de timp în care se pot lucra funții cognitive și intelectuale dintre cele mai diverse, deopotrivă obligând organismul să își folosească și alte funcții, aducând un echilibru social, fiziologic, metabolic și psiho – emoțional cu sine.
Figura numărul 15: Reprezentarea grafică a răspunsurilor obținute la întrebarea nr. 12
CONCLUZII
Putem conchide prin a spune că farmacistul are o misiune dedicată respectului vieții și persoanei umane, fiind unul dintre pilonii sănătății. Acest profesionist și profesionalismul de care dă dovadă joacă un rol primordial în asistența de sănătate, având această capacitate grație cunoștințelor specifice dobândite pe parcursul anilor de studii universitate și postuniversitare. Sunt cadre bine instruite pentru tratarea și consilierea pacienților.
Principalele sarcini ale farmacistului se cer a fi extinse în conformitate cu cerințele societății. Ca atare, factorii legislativi și cei cu putere de decizie trebuie să țină cont de faptul că sănătatea fiecăruia dintre noi este o prioritate și un subiect cu adevărat sensibil, iar pacientul român are dreptul la servicii de calitate oferite, respectul și implicațiile maxime.
Pe lângă toate acestea, farmacistul mai are un rol foarte important: educația pentru sănătatea și consilierea pacienților spre a avea un stil de viață sănătos. Luând în considerare sondajul facut ajungem la următoarea întrebare: care va fi, peste 20 de ani, ponderea bolnavilor în rândul copiilor de astăzi în condițiile în care, așa cum arată și aplicația practică întreprinsă , copiii de azi au un stil de viață nesănătos, puțini fiind cei care sunt educați în acest sens și tratează cu responsabilitate chestiunile de sănătate, majoritatea trăind mai rău decât au trăit odinioară adulții, în ciuda progreselor tehnologice notabile. Factori negativi cotidieni si anume radiațiile emise de telefoanele mobile, procent mare al alimentelor procesate chimic și alimentația fast-food, lipsa activitații fizice datorită noilor modalități de a petrece timpul liber (calculator,internet), incheierea activităților zilnice devreme și trezitul de dimineață.
Considerând faptul că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, prezentăm în continuare răspunsurile obținute. Dintre elevii și studenții intervievați, 36,16 % au răspuns că ei nu servesc micul dejun, în timp ce 63,84 % au afirmat că ei obișnuiesc să mănânce dimineața. Dintre cei ce au răspuns pozitiv întrebării, 35 % mănâncă întotdeauna dimineața, iar 21 % ocazional. 17 % dintre cei ce au răspuns negativ întrebării obișnuiesc să servească rar micul dejun, în timp ce 27 % niciodată. A doua întrebare vrea să estimeze incidența consumului de mâncare rapidă, de fast-food printre tineri, binecunoscute fiind implicațiile negative acestui tip de obicei alimentar și impactul negativ pe care îl are asupra sănătății individului. Astfel, 40 % dintre aceștia consumă deseori acest tip de mâncare, fiind mai predispuși la apariția anumitor afecțiuni în viitor, 35% vizitează ocazional acest tip de restaurante, 10 % rar, iar 15 % dintre cei întrebați nu preferă mâncarea fast – food.În ceea ce privește aportul recomandat de lichide, acesta fiind un fundament al unei vieți sănătoase cu o incidență mică a diferitelor afecțiuni, cei chestionați au avut răspunsuri variate, după cum urmează: 87,45 consumă în principal apă, în timp ce 9,45 optează pentru băuturile răcoritoare ca primă sursă de hidratate; nu este cazul și celor 1,99 % ce beau ceaiuri, iar 1,11 % preferă alte băuturi. Întrebați fiind de rezultatele negative ale unei alimentații dezechilibrate, vizând modul în care aceștia cunosc cu adevărat riscurile posibile și implicațiile acesteia, răspunsurile sunt, după cum urmează: 87,3 % consideră că obezitatea este principala afecțiune ce derivă dintr-un stil de viață nesănătos, 56,2 % iau în considerare afecțiunile cardiovasculare, 21,4 % diabetul, iar 32,3 % afecțiunile gastro – intestinale, în timp ce 11,7 % văd hepatita ca un factor de risc, 2,3 % astmul bronșic și 1,9 % consideră că otita este comorbiditate asociată stilului de viață incorect. Răspunsurile obținute în urma aplicării întrebării În ce situații ar trebui să evităm să mâncăm ? a chestionarului sunt reprezentate de 67,8 % care au răspuns că nu este indicat să mâncăm în timpul privitului la televizor, 33,3 % consideră că nici în timpul unei discuții telefonice nu se mănâncă, 23,3 % consideră corect că o masă echilibrată este indicată înaintea unei zile lungi, 2,4 % spun că înaintea somnului, iar 8,2 % văd ca nerecomandată ingerarea alimentelor înaintea somnului.
Având în vedere faptul că excesele de orice fel sunt periculoase, aducem în discuție și cazul dulciurilor, în special a celor preparate cu zahăr rafinat. Farmacistul va sfătui pacientul și în acest sens, prezentându-i conotațiile negative și oferindu-i acestuia alternativele potrivite, cum 58,1 % dintre cei chestionați preferă dulciurile preparate în industria alimentară, 38,7 % pe cele în casă, 2,3 % apreciază produsele cofetăriilor, iar 0,9 % preferă alte categorii de dulciuri. Odihna este o parte esențială a vieții, fiind în opoziție cu activitățile desfășurate zilnic, înă trebuie să existe un echilibru în permanență. Starea de sănătate este condiționată de către respectarea alternanței odihnă – activitate, influențând nu numai performanțele profesionale, dar și relațiile interumane, starea fizică a organismului și cognițiile. Dintre cei chestionați, 54,1 % alocă odihnei între 4 și 6 ore, 33,5 % dorm între 6 și 8 ore, iar 12,4 % peste 8 ore. Ca prim consilier al pacientului, farmacistul îi va recomanda acestuia o igienă riguroasă, începând cu spălatul mâinilor. Dintre cei chestionați, 1,19 % consideră că spălatul mâinilor este o activitate care trebuie să aibe loc de trei ori pe zi, 89,4 % consideră că aceasta se realizează de câte ori este nevoie, iar 8,01 % se spală pe mâini înaintea fiecărei mese. Considerând situația automedicației, aceasta este un sistem de tratament ce prezintă o serie de avantaje evidente, între care instituirea farmacoterapiei în timp util după debutul simptomelor, în cazul unei suferințe minore, o veritabilă metodă de a câștiga timp și reducerea costurilor tratamentului în suferințele ușoare și trecătoare, pentru pacient, care poate avea acces la unele medicamente, fără consult medical și, de asemenea, vine și în sprijinul medicilor, care nu mai trebuie să acorde consultații și să prescrie medicația pentru suferințele minore, câștigul de timp fiind în avantajul pacienților care necesită consult medical. Astfel, 2,13 % consideră că se apelează la ajutorul personalului medical de specialitate doar în caz de urgențe, 11,31 % apelează doar când nu se respectă tratamentul impus, 23,6 % în caz de apariție a efectelor secundare, 10,4 % o fac la schimbarea dozei, iar 2,13 % pentru o părere avizată.
Având în vedere faptul că majoritatea persoanelor au o serie de activități fixe de urmat pe parcursul unei zile, se naște o serie de limite generate de aceste activități repetitive. Aici intervin exercițiile fizice, ce vin înspre ajutarea întregului organism să facă față cu brio încercărilor cotidiene. Randamentul fizic este maxim fie înainte de prânz, între orele 10 – 12, fie după – amiaza, între orele 16 – 19. Deși există anumite diferențe interindividuale în ceea ce privește preferința tinerilor pentru momentul zilei în care se antrenează (59, 71 % antrenându-se dimineața, 21,29 % după amiaza și 19 % seara), farmacistul trebuie să fie pregătit să își sfătuiască pacientul și în această privință, menționând că dimineața corpul este după o perioadă lungă de somn și după aproximativ 10 ore de la ultima masă, având un nivel de energie scăzut și nutrienți puțini, nutrienți și apă necesari antrenamentului. În ceea ce privește durata exercițiilor fizice, majoritatea specialiștilor din domeniu se pun de acord cu privire la faptul că acestea ar trebui să se situeze în jurul valorii de 60 de minute, suficiente pentru dezvoltarea și menținerea unui tonus muscular adecvat și pentru controlul greutății. Astfel, sub 20 de minute se antrenează 14,21 %, 20 de minute petrec 23,1 % dintre cei chestionați, 47,8 % alocă 30 de minute zilnic exercițiilor fizice, 6,7 % preferă o perioadă de 50 de minute, în timp ce 7,8 % alocă 60 de minute exercițiilor fizice regulate, față de 0,39 % care afirmă că programul lor zilnic implică 120 de minute de exerciții fizice.
Calitatea timpului liber este mult mai importantă decât însăși cantitatea. Întrebați fiind cum obișnuiesc să își petreacă timpul liber, elevii și studenții intervievați se uită, în mare parte și din nefericire, la televizor sau își petrec timpul liber în fața calculatorului (83,21%), în timp ce 43,1 % se delectează citind, 53,76 % se plimbă, 35,3 % fac sport, 2,1 % participă la activități culturale, 78,2 % preferă activitățile gospodărești și 1,4 % au alte activități. La fel de necesară este introducerea și a altor activități în acest sens, activități ce nu doar recreează întregul organism, dar și ajută relațiile de socializare interindividuale să se dezvolte.
În concluzie, educația pentru sănătate este principalul factor care conduce către un stil de viață corect. Astfel, această educație este arma cea mai la îndemână în lupta pentru un mod corect de a ne petrece timpul liber, mod care are o influență benefică asupra sănătății, asupra vieții noastre și a celor din jur. O alimentație sănătoasă, alături de exercițiile fizice efectuate regulat și de activități de recreere corespunzătoare duc la dezvoltarea unui organism sănătos, fapt ce se va transmite, în continuare, din generație în generație. Pentru a realiza aceste obiective trebuie să li se ofere oamenilor o alternativă bazată pe profesionalism. Nu de puține ori tinerii sunt indemnați să își schimbe activitățile dăunătoare de petrecere a timpului liber în favoarea unor altele, însă ei trebuiesc a fi educați și în acest sens, prezentându-le alternativele viabile. Consider că beneficiile sunt mai numeroase și mai tangibile când oamenilor li se prezintă avantajele unui stil de viață corect, decât să li se expună dezavantajele stilului greșit.
Astfel, conchidem prin a spune că farmaciștii, inițiatori ai unei calități ridicate ale vieții, sunt datori să promoveze bunele practici de sănătate prin exemplul personal și prin implicarea activă într-un proces de educație a populației. Plasarea farmacistului în centrul comunității medicale este de neprețuit, cum rolul farmacistului în educația sanitară a populației este unul primordial.
Bibliografie
Carată, Ana, Management, marketing și legislație farmaceutică, Volumul I, București, Editura Didactică și pedagogică, R.A., 2008;
Codul Deontologic al Farmaciștilor din România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752⁄18 VIII 2005;
Cristea, Aurelia Nicoleta, Tratat de farmacologie generală, București, Editura Medicală, 2005;
Dobrescu, Dumitru, Farmacoterapie practică, București, Editura Medicală, 1989;
Enachescu, Dan și Marcu, Mihai, Sănătate Publică și Management Sanitar, București, Editura ALL, 1998;
Hârjău, Victoria, Ghid de practică compactă în farmacie pentru studenți, București, Ed.Tehnoplast, 2013;
Izsak, Samuel, Farmacia de-a lungul secolului, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979;
Legea nr. 46⁄2003, Legea drepturilor pacientului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 70 din 3⁄02⁄2003;
Marcu, Mihai, Sănătate publică și management. Partea I : Metode și practici, Cluj Napoca, Editura Risoprint, 2000;
Mihele, Denisa, Igiena alimentației, București, Editura Medicală, 2008;
Mincă, Daniela, Sănătate Publică și Management Sanitar, București, Editura Universitară Carol Davilla, 2003;
Muț, Ana Maria, Rolul farmacistului în promovarea sănătății, București, Editura All, 2006;
Pave1 Chirilă, Mădălina Popescu, Cristela Georgescu, Nu hrăni cancerul. Alimentația este împotriva cancerului, București, Editura Christiana, 2012;
Popa, Adina, Ghid de practică în Farmacie pentru studenții anului V, Cluj – Napoca, Editura Medicală Universitară Iuliu Hațieganu Cluj – Napoca, 2012;
Safta, Vladimir, Farmacie Socială, Chișinău, Editura Științifică Medicală a U.S.M.F.;
Soroceanu, Valentina și Tăerel, Adriana – Elena, Management și marketing farmaceutic, București, Editura Tehnoplast Company, 2012;
***www.alcocentru.ro/despre-alcool.html
***www.stopfumat.eu/index.php?s=page&id=1
***http://paradisulbanatean.wordpress.comitratament/tratament-cu-aer-de-munte/
***http://paradisulbanatean.wordpress.comitratament/tratament-cu-aer-de-munte/
***http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/sanatate-fizica-si-mentala/afla-ce-efecte nefaste-poate-avea-telefonul-mobil-asupra-ta/
***http://viataverdeviu.ro/exercițiile-fizice-efectele-nevazute/
***http://www.bibliotecamm.ro/pdf/5-efecte_tv&pc-alexandra_groza.pdf
*** http://www.cimec.ro/muzee/farmacie/index.htm
***http://www.copilul.ro/pediatrie/tratamente-naturiste/Cura-de-aer-la-munte-sau-la-mare-a874.html
***http://www.copilul.ro/pediatrie/tratamente-naturiste/Cura-de-aer-la-munte-sau-la-mare-a874.html
***http://www.revistagalenus.ro/revista-e-galenus-2007/130.html, accesat la 18 iulie 2014;
***http:/sanatateaprinmiscare.ro/efectele-sedentarismului-pe-termen-lung/
***www.dh.gov.uk/publications, Choosing health through pharmacy A programme for pharmaceutical public health
Bibliografie
Carată, Ana, Management, marketing și legislație farmaceutică, Volumul I, București, Editura Didactică și pedagogică, R.A., 2008;
Codul Deontologic al Farmaciștilor din România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752⁄18 VIII 2005;
Cristea, Aurelia Nicoleta, Tratat de farmacologie generală, București, Editura Medicală, 2005;
Dobrescu, Dumitru, Farmacoterapie practică, București, Editura Medicală, 1989;
Enachescu, Dan și Marcu, Mihai, Sănătate Publică și Management Sanitar, București, Editura ALL, 1998;
Hârjău, Victoria, Ghid de practică compactă în farmacie pentru studenți, București, Ed.Tehnoplast, 2013;
Izsak, Samuel, Farmacia de-a lungul secolului, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979;
Legea nr. 46⁄2003, Legea drepturilor pacientului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 70 din 3⁄02⁄2003;
Marcu, Mihai, Sănătate publică și management. Partea I : Metode și practici, Cluj Napoca, Editura Risoprint, 2000;
Mihele, Denisa, Igiena alimentației, București, Editura Medicală, 2008;
Mincă, Daniela, Sănătate Publică și Management Sanitar, București, Editura Universitară Carol Davilla, 2003;
Muț, Ana Maria, Rolul farmacistului în promovarea sănătății, București, Editura All, 2006;
Pave1 Chirilă, Mădălina Popescu, Cristela Georgescu, Nu hrăni cancerul. Alimentația este împotriva cancerului, București, Editura Christiana, 2012;
Popa, Adina, Ghid de practică în Farmacie pentru studenții anului V, Cluj – Napoca, Editura Medicală Universitară Iuliu Hațieganu Cluj – Napoca, 2012;
Safta, Vladimir, Farmacie Socială, Chișinău, Editura Științifică Medicală a U.S.M.F.;
Soroceanu, Valentina și Tăerel, Adriana – Elena, Management și marketing farmaceutic, București, Editura Tehnoplast Company, 2012;
***www.alcocentru.ro/despre-alcool.html
***www.stopfumat.eu/index.php?s=page&id=1
***http://paradisulbanatean.wordpress.comitratament/tratament-cu-aer-de-munte/
***http://paradisulbanatean.wordpress.comitratament/tratament-cu-aer-de-munte/
***http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/sanatate-fizica-si-mentala/afla-ce-efecte nefaste-poate-avea-telefonul-mobil-asupra-ta/
***http://viataverdeviu.ro/exercițiile-fizice-efectele-nevazute/
***http://www.bibliotecamm.ro/pdf/5-efecte_tv&pc-alexandra_groza.pdf
*** http://www.cimec.ro/muzee/farmacie/index.htm
***http://www.copilul.ro/pediatrie/tratamente-naturiste/Cura-de-aer-la-munte-sau-la-mare-a874.html
***http://www.copilul.ro/pediatrie/tratamente-naturiste/Cura-de-aer-la-munte-sau-la-mare-a874.html
***http://www.revistagalenus.ro/revista-e-galenus-2007/130.html, accesat la 18 iulie 2014;
***http:/sanatateaprinmiscare.ro/efectele-sedentarismului-pe-termen-lung/
***www.dh.gov.uk/publications, Choosing health through pharmacy A programme for pharmaceutical public health
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Farmacistului In Educatia Sanitara a Populatiei (ID: 160496)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.