Rolul Echipei Manageriale In Dezvoltarea

Pentru copil, clasa de elevi este unul dintre cele mai semnificative grupuri din care face parte, ea satisfăcând unele dintre trebuințele fundamentale ale individului: de afiliere, de participare, de protecție, de securitate.

Autorii (Andrei Cosmovici, Dorina Sălăvăstru) enumeră caracteristicile clasei ca grup primar:

interacțiunea de tip față-în-față;

posedă structuri care îi conferă stabilitate: norme care modelează comportamentele și le fac previzibile, statusuri și roluri; în clasa de elevi apar două structuri fundamentale: formală și informală;

în interiorul clasei ca grup se urmărește atingerea anumitor scopuri;

membrii clasei se percep ca făcând parte din grup, iar cei din alte clase îi identifică pe baza acestei apartenențe;

grupul școlar se defineșteși printr-un anumit grad de coeziune și anume rezultatul tuturor forțelor care îi determină pe indivizi să rămână în grup (Leon Festinger); coeziunea exprimă gradul de unitate și de integrare a grupului, rezistența sa la destructurare.

Ca grup social clasa îndeplinește mai multe funcții:

funcția de integrare socială (integrarea în grupul școlar asigură individului confort psihologic);

funcția de securitate (mediu securizant în care se manifestă elevii);

funcția de reglementare a relațiilor din interiorul grupului (grupul, prin diverse reacții, are puterea de a sancționa comportamentele membrilor săi) șifuncția de reglementare a relațiilorintraindividuale (construirea identității de sine din perspectiva calității de membru al grupului).

Procesele care au loc în cadrul grupului școlar sunt:

procesul de realizare a sarcinii, în vederea realizării scopului propus; sarcina comună este cea de învățare; este important ca sarcina să fie precis formulată;

procesul de comunicare;

procesele afective – atracția dintre membrii grupului clasă este importantă atât pentru performanțeleșcolare, cât și pentru satisfacția personală a membrilor, fiind un factor al coeziunii grupului; un nivel ridicat al atracției interpersonale este asigurat de interacțiunea intensă, contactele frecvente, proximitatea fizică a elevilor, similaritatea percepută a celorlalți, și anume atitudini și opinii similare; este necesar ca profesorul să cunoască rețeauarelațiilor afective, de atracție, respingere sau indiferență din clasă și să intervină din timp; pentru aceasta are la dispoziție tehnica sociometrică concepută de Jacob Moreno, tehnică ce evidențiazărelațiile de simpatie, antipatie, și raporturile de indiferență din clasă, indicând elevii lideri, cei preferați de majoritatea membrilor grupului, precum și pe cei izolați;

procesul de influență din clasă asigură uniformitatea comportamentelor.

Problema care apare atunci când se discută despre clasă ca grup școlar este impactul pe care lucrul în grup îl are asupra performanțelor individuale.

Unii autori susțin că faptul că elevul nu este izolat șiînvață în clasă împreună cu ceilalți se constituie într-o formă de influență socială, numită facilitare socială, fiind stimulată motivația de a învăța; alți autori susțin însă că elevii care lucrează împreună depun mai puține eforturi decât cei care lucrează singuri, fenomen numit efectul Ringelmann sau lene socială, aceasta deoarece primii nu-și pot evalua contribuția din cauza absenței unui feed-back individual, dar și din cauza fenomenului de dezindividualizare, care se referă la faptul că, atunci când lucrează în grup, indivizii cred că nu pot fi identificațișitrași la răspundere pentru acțiunile lor.

Competițieși cooperare în clasa de elevi

Interacțiunile în cadrul clasei de elevi sunt fie bazate pe relații de competiție, fie pe relații de cooperare, fiecare dintre acestea având efecte diferite în planul atitudinilor reciproce ale elevilor, în planul motivațiilor, al gradului de participare la îndeplinirea sarcinilor și al performanțelor individuale.

Cercetările scot în evidență atât avantajele cât și dezavantajele celor două tipuri de interacțiuni.

Cooperarea:

Avantaje: câștig în planul interacțiunii dintre elevi, al comunicării, al atitudinilor reciproce și al coeziunii grupului; comunicare onestă și deschisă între parteneri, fiecare fiind interesat să transmită informațiile semnificative și pe cele mai relevante; sentimente mutuale de simpatie și prietenie, de încredere, de disponibilitate la solicitările celuilalt; climat mai destins, lipsit de tensiuni, în care fiecare poate să lucreze potrivit propriilor capacități; creșterea stimei de sine, a încrederii în forțele proprii, dar și a valorizării competențelorcelorlalți; oferă membrilor grupului satisfacție, echilibru șicondiții optime de dezvoltare a personalității.

Dezavantaje: posibilitate pierderii motivației individuale și a reducerii efortului în realizarea de către grup a unei sarcini colective.

Competiția

Avantaje: subiecții depun eforturi mai mari, își fixează aspirații mai înalte, perseverează în atingerea scopurilor, sunt pregătiți pentru a face fațăcondițiilor unei societăți organizate pe principiile competiției; sarcinile școlare sunt mai atractive, elevii își pot aprecia mai realist propriile capacități comparându-le cu ale altora șiîși dezvoltă spiritul critic și autocritic.

Dezavantaje: creșterea numărului comportamentelor agresive, a conflictelor și a atitudinilor de opozițieși de suspiciune; frustrare, anxietate, sentimente de nesiguranțăși de neputință la copiii mai puțindotați; slabă interacțiune între colegi, lipsa de comunicare sau comunicarea unor informații false, lipsa încrederii reciproce, scăderea coeziunii grupului.

Cercetările din domeniul psihologiei sociale au pus în evidență o serie de fenomene psihosociale a căror cunoaștere poate avea un impact semnificativ asupra modului în care este abordat actul educațional. Printre aceste fenomene cel mai discutat este cel de influență socială, având ca forme: normalizarea sau formarea normelor de grup, conformismul sau influența majoritară, inovarea sau influența minoritară, obediența.

Formarea normelor de grup

Specialiștii în domeniu atrag atenția asupra impactului pe care normele grupului îl au asupra participării elevilor în școalăși asupra procesului de învățare. Cercetările demonstrează faptul că indivizii au tendința de a se conforma normelor grupului școlar. În cazul în care grupul adoptă norme opuse celor impuse de școală poate determina fenomene negative precum eșeculșcolar, lenea, violența în școală.

V. Zandendefinește normele ca fiind „standarde ale comportamentului membrilor unui grup, care se așteaptă să fie urmate și care sunt întreținute de sancțiuni pozitive și negative”.

O normă definește ceea ce este apreciat în cadrul grupului și ceea ce este dezaprobat. Noul venit într-un grup trebuie să asimileze normele grupului, în caz contrar riscă dezaprobarea și chiar respingerea din grup.

Cercetările asupra formării normelor de grup oferă sugestii privind îmbunătățireaactivității în cadrul grupurilor școlare. De exemplu, rezistența elevilor la normele școlare poate să nu fie legată de ideea de normă, ci de stilul de aplicare a acestora. Este mai eficient ca elevii să fie antrenați în analiza și elaborarea normelor școlare. Pentru a fi interiorizate de către elevi, este important ca normele școlare să fie transparente, iar elevii să fie consultați în privința lor.

Conformismul

Experimentele realizate de S. Asch i-au permis să constate că subiectul aflat într-o poziție de divergențăfață de raționamentul colectiv majoritar reduce această divergență adoptând raționamentul colectiv. Acest efect a fost numit de către Aschefect de conformism.Influența interpersonală dintre elevi poate stimula, dar poate și să împiedice procesul educațional. În cazul în care grupul informal (grupul neoficial, rezultatul relațiilorintersubiective ce se stabilesc între membrii grupului) valorizează norme ce vin în conflict cu normele promovate de școală, de ex. chiulul, vagabondajul, agresivitatea, consumul de droguri, pot apărea comportamente deviante le elevi recunoscuți prin conduita lor disciplinată. Explicația, de cele mai multe ori, este aceea a influenței anturajului. Dacă grupul de prieteni este unul de referință, în sensul că valorile și normele acestuia sunt folosite de elev pentru a evalua propriul comportament și propriile atitudini, atunci tendința de a se conforma va fi mai puternică.

În astfel de situații este recomandat ca profesorii șipărinții să observe atent modificările comportamentale ale elevului cauzate de influența grupului, să prezinte argumente cu condiția ca acestea să nu fie aduse de pe poziții de forțăși să nu fie exprimate imperativ, să adopte o pedagogie a angajamentului, bazată pe sentimentul de libertate a alegerii. Se recomandă totodată dezvoltarea autonomiei șiindependenței elevului, a capacității de autoafirmare, a obișnuinței cu confruntarea cognitivă a punctelor de vedere, a dezvoltării de contraargumente.

Omogenitate și eterogenitate în alcătuirea clasei

O problemă dezbătută de către specialiștii în domeniul psihologiei sociale este aceea a consecințelor psihologice și sociale ale formării unor clase școlare omogene sau eterogene din punctul de vedere al capacității elevilor.

Organizarea omogenă a colectivelor de elevi presupune existența unor clase cuprinzând elevi foarte buni și a altora cu elevi slabi sau foarte slabi. Această organizare înlesnește, în clasele cu elevi buni, predarea și comunicarea profesorului cu grupul elevilor. În clasele cu elevi slabi însă apare dezavantajul de a nu se discuta chestiuni dificile.

Din punctul de vedere al interacțiunii elevilor, atât în cadrul formal, cât și în cadrul informal, clasele eterogene sunt mai eficiente.

Din punctul de vedere al stimei de sine, aceasta este protejată în clasele omogene, neexistând posibilitatea de a apărea comparații între elevii slabi și cei buni, deși apare riscul ca elevii slabi să conștientizeze faptul că fac parte dintr-o clasă slabă, fiind repartizați acolo pe baza cunoștințelorșiabilităților lor.

Managementul clasei de elevi

În cadrul clasei, este necesar ca profesorii să adopte strategii pentru a crea un mediu de învățare pozitiv și productiv. Aceste strategii, înscrise în ceea ce se numește managementul clasei de elevi, presupun:

prevenirea și gestionarea comportamentului inadecvat;

utilizarea eficientă a timpului în cadrul orelor;

crearea unei atmosfere favorabile suscitării interesului și investigării;

propunerea unor activități care să angajeze mintea șiimaginația elevilor.

Gestionarea timpului

Cercetările indică faptul că nu durata, ci modul în care este gestionat timpul în clasă este important. Ceea ce contribuie la o învățare eficientă este timpul petrecut asupra sarcinii, asupra învățării propriu-zise (Marks, 2000; Rowan, Correnti, Miller, 2002).

Timpul alocat instrucției – timpul în care elevii au posibilitatea de a învăța (învățarea prin orientarea atenției asupra celor expuse de profesor, învățarea prin teme sau alte sarcini).

Aspecte care pot diminua timpul alocat instrucției: întârzierea la ore a profesorului sau a elevilor, finalizarea lecției înainte de terminarea orei, întreruperile din timpul orei (ex. anunțuri, disciplinarea elevilor prin observații în timpul orei), etc.

Utilizarea eficientă a timpului se poate realiza prin următoarele măsuri: predarea unor lecții interesante, captivante și relevante; instruirea interactivă, bazată pe cooperare, participarea activă a elevilor la lecții; menținereaatenției asupra învățării (evitarea întreruperilor); menținerea unei continuități a predării, evitarea trecerii de la un subiect la altul fără stabilirea unei conexiuni; menținerea implicării întregii clase, chiar dacă este ascultat un singur elev; monitorizarea permanentă a activitățiiși a comportamentului elevilor; corectarea comportamentelor inadecvate ale elevilor fără a întrerupe procesul de învățare.

Un accent prea mare pus însă pe timpul alocat învățării poate avea consecințe negative asupra învățării. Bloome, Puro, Theodorou (1989) propun conceptul de „participare în batjocură” (mockparticipation), și anume elevii par a se concentra asupra sarcinii, însă în realitate nu sunt angajați în învățare.

Practici care contribuie la un management al clasei eficient

Clase cu elevi de vârste diferite necesită practici de management diferite. În clasele primare, profesorii trebuie să le transmită elevilor normele și comportamentele așteptate în școală (Evertson, Emmer, Worsham, 2000). Programele care au pus accent pe formularea unor expectații consistente cu privire la comportamentul în clasă și pe învățarea pe bază de cooperare s-au dovedit a fi eficiente în îmbunătățirea comportamentului copiilor (Freiberg, Connell, Lorentz, 2001; O'Donnell, Hawkins, Catalano, Abbott, Day, 1995). În gimnaziu și liceu, adolescenții sunt capabili să înțeleagă principiile care stau la baza regulilor și pot decide în mod rațional să fie de acord cu ele (Emmer, Evertson, Clements, Worsham, 2000). În același timp însă, adolescenții resping regulile impuse de autoritate; la această vârstă se înregistrează un nivel ridicat de comportamente agresive, delincvență (Tierno, 1993). Profesorii ar trebui să pună accent pe dezvoltarea la adolescenți a autoreglării comportamentului, atât în învățare cât și în respectarea regulilor. Programele care au avut efecte semnificative asupra comportamentului adolescenților au fost cele care au urmărit obiective precum asigurarea clarității regulilor, consecvența în aplicarea regulilor și comunicarea cu familia (Gottfredson, Gottfredson, Hybl, 1993).

Începutul anului școlar

Cercetările au demonstrat faptul că primele zile de școală sunt importante în stabilirea ordinii în clasă.

Printre caracteristicile managerilor eficienți, identificate de autori, se numără:

Au un plan clar, specific de a comunica elevilor regulile clasei și alocă timpul necesar pentru a implementa acest plan;

Lucrează tot timpul cu întreaga clasă, rareori permițând elevilor să nu se implice în activitate;

În primele zile de școală, alocă timp suplimentar pentru a comunica și discuta regulile, deseori solicitând sugestii și din partea elevilor;

Îi învață pe elevi proceduri specifice (ex. cum să se alinieze);

Ca prime activități, propun elevilor sarcini simple și agreabile; materialele didactice sunt bine pregătite, clar prezentate; procedurile sunt comunicate treptat pentru a se evita suprasolicitarea;

Corectează imediat comportamentul neadecvat.

Stabilirea regulilor clasei

Acest proces este guvernat de trei principii:

Un număr mic de reguli;

Regulile să aibă sens și să fie percepute de elevi ca fiind corecte;

Regulile trebuie explicate clar, fără să fie impuse dictatorial elevilor (Doyle, 1990b, Metzger, 2002).

Elevii pot fi implicați în formularea regulilor, astfel că atunci când cineva manifestă un comportament nedorit este conștient că a încălcat regulile comunității, și nu ale profesorilor.

Exemple de reguli: Fii politicos cu ceilalți, Respectă proprietatea celorlalți, Implică-te în activitate, Ridică mâna pentru a răspunde.

Strategii de gestionare a comportamentelor neadecvate

Principiul minimei intervenții(Slavin, 2006)

Este recomandat ca profesorii să corecteze comportamentul negativ utilizând cea mai simplă intervenție eficientă (Kyle, Rogien, 2004; Nelson, Lott, Glenn, 1997). Cu cât se pierde mai mult timp cu acțiunea de disciplinare cu atât are de suferit procesul de învățare (Crocker, Brooker, 1986; Evertson et al., 1980). Ideal este să se corecteze comportamentul nedorit fără a se întrerupe lecția. Printre strategiile conforme cu acest principiu se numără (de la cel mai puțin disruptiv la cel mai disruptiv):

Prevenția – comportamentele nedorite pot fi prevenite prin lecții interesante și interactive, stabilirea regulilor clasei, utilizarea umorului, manifestarea entuziasmului, învățarea prin cooperare, etc.;

Indicații nonverbale – stabilirea de către profesor a contactului vizual cu cel care deranjează ora, apropierea de respectivul elev, o atingere ușoară a umărului (adolescenții pot fi însă stânjeniți de un astfel de avertisment);

Recompensarea verbală a comportamentului pozitiv – elevul care se angajează în comportamente nedorite este lăudat atunci când se comportă adecvat;

Recompensarea elevilor care respectă regulile – poate fi motivantă pentru elevii cu un comportament inadecvat;

Observațiile verbale – trebuie să se facă imediat după ce apare comportamentul negativ și să se refere la ceea ce ar trebui să facă elevul, și nu la greșeala lui, să se sancționeze comportamentul și nu elevul;

Observațiile verbale repetate – repetarea solicitării de a se conforma regulilor, ignorând motivele și argumentele irelevante ale elevilor.

Aplicarea consecințelor – trimiterea elevului la directorul școlii, refuzul de a i se acorda pauză, chemarea părinților la școală; consecințele trebuie să fie moderat neplăcute de elev, să fie scurte ca durată și aplicate consecutiv comportamentului nedorit. O pedeapsă prea aspră poate provoca resentimente și un comportament sfidător din partea elevilor.

Comunicarea didactică

Comunicarea este prezentă tot timpul în viața noastră. Suntem în continuă interacțiune cu ceilalți, stabilim relații, ne implicăm în diverse activități la baza cărora se află comunicarea. Modul în care aceasta se realizează are un impact major asupra finalitățiloractivităților, asupra relațiilor dintre interlocutori.

În ceea ce privește definirea conceptului de comunicare există puncte de vedere diferite.

Termenul comunicare derivă din latinescul communicarece înseamnă acțiunea de „a pune în comun”. Treptat, termenului i s-a adăugat sensul de „transmitere de informații”.

EncyclopaediaUniversalis scoate în evidență două sensuri ale termenului „comunicare”: sensul fizic, material (căile de comunicație) și sensul informațional (transmiterea de mesaje, semnificații).

David Crystal, în An Encyclopedic Dictionary of LanguageandLanguages, subliniază complexitatea procesului de comunicare, ce presupune formularea șiencodarea mesajelor, transmiterea acestora, decodarea lor și receptarea de către destinatar.

Așadar, pentru a vorbi de comunicare trebuie să avem în vedere prezența unui emițător, transmiterea mesajului prin intermediul unui sistem de semne, receptarea semnelor (a le auzi, a le vedea), și decodificarea acestora conform unor reguli ale semnelor de către destinatar.

Cercetările recente scot în evidență câteva caracteristici ale comunicării educative:

Discursul didactic urmărește, în primul rând, înțelegerea mesajului transmis, de aceea, dimensiunea explicativă are o pondere importantă;

Prioritatea logicii pedagogice (vizează înțelegerea) față de cea științifică (vizează adevărul) și cea istorică (vizează cronologia descoperirii adevărurilor științifice). În acest sens, este necesară structurarea comunicării didactice conform logicii pedagogice;

Profesorul are un rol activ în procesul comunicării didactice, el având sarcina de a selecționași organiza conținuturileștiințifice;

Un aspect negativ în ceea ce privește discursul didactic este fenomenul transferării autorității de statut asupra conținuturilor. Informațiile sunt considerate adevărate sau false nu pentru că s-a demonstrat a fi așa, ci pentru că așa spune profesorul, deci autoritatea;

Combinarea celor două forme verbale: oralul și scrisul conferă anumite particularități comunicării didactice;

Prin personalitatea lor, profesori diferiți imprimă caracteristici diferite comunicării didactice, având astfel o influență importantă atât asupra educabililor, cât și a întregului cadru instituțional.

Deși comunicarea didactică dispune de avantajele necesare realizării sale eficiente (cadru organizat, interese, atitudini relativ egale, monitorizare permanentă), practica educațională scoate în evidență o diversitate de obstacole care împiedică buna funcționare a procesului educativ.

Dorina Sălăvăstru sistematizează blocajele comunicării didactice în funcție de natura elementului structural afectat:

Blocaje determinate de caracteristicile persoanelor angajate în comunicarea didactică. În comunicarea didactică se întâlnesc personalități diferite cu motivații personale care determină comportamente specifice. Dincolo de problemele de ordin fizic sau fiziologic care își pun amprenta asupra comunicării, factorii psihologici au un rol important. Blocajul comunicării poate fi determinat de trăsături negative de personalitate ale profesorului (agresivitate, cinism, indiferență).

Educabilii sunt deschișifață de profesorii care manifestă amabilitate, înțelegerea nevoilor lor, deschidere, sprijin, fiind reticențișireținuți în fața profesorilor ironici, sarcastici, dominatori. Amenințareași ridiculizarea elevilor sau studenților afectează comunicarea șirelația cu profesorul. Totodată, trăsăturile de personalitate ale educabililor trebuie luate în considerare de către profesor.

Studiile cu privire la acest aspect arată că un obstacol al comunicării eficiente este reprezentat de atitudinea individualistă, egocentrică, însoțită de o falsă cunoaștere de sine, exacerbarea sinelui și neîncrederea în ceilalți.

Blocaje determinate de relațiile social-valorice existente între participanții la relația de comunicare didactică. Între profesori și educabili există în permanență o relație de autoritate văzută din două perspective: autoritate cognitivă (profesorul știe mai mult decât elevul) șiautoritate deontică (profesorul are o funcție care îi permite să dea ordine și să stabilească sancțiuni). În ceea ce priveșterelația de autoritate cognitivă, epistemică, aceasta poate avea efecte benefice asupra comunicării, în sensul că elevii, studenții văd în profesor o sursă de informare și de clarificare a diverselor probleme, și de aceea vor căuta comunicarea cu acesta. Latura negativă a acestei relațiirezidă în tendința de a considera că tot ceea ce spune profesorul este adevărat și de necontestat, renunțându-se astfel la analize proprii și atenuându-se spiritul critic atât de necesar unei adecvate comunicări didactice. Relația de putere dintre profesor și educabili poate fi și ea obstacol în comunicare în cazul în care atitudinea autoritară a profesorului determină un comportament mult prea inhibat din partea elevului sau studentului, acesta neîndrăznind să răspundă, să pună întrebări, să-și exprime neînțelegerea.

Un alt aspect este acela că în relația de comunicare se întâlnesc indivizi cu sisteme de valori proprii. În cazul unui dezacord în acest sens comunicarea poate fi periclitată. De aici apare necesitatea ca profesorul să țină seama de diversitatea valorilor particulare susținute de educabili și totodată să evite să fie condus de prejudecăți sau stereotipuri.

Blocajele determinate de canalele de transmisie se referă la problemele care pot apărea în legătură cu cele trei forme ale comunicării: verbală, paraverbalăși nonverbală, cu accent, în ceea ce privește comunicarea didactică, pe prima. O situație tipică este aceea în care elevul sau studentul nu deține sensul exact al unui termen, folosindu-l incorect.

Blocaje determinate de particularitățile domeniului în care se realizează comunicarea didactică. Acest aspect se referă la obstacolele care pot interveni în comunicare, datorită nestăpânirii de către educabili a limbajelor specifice fiecărui domeniu de cunoaștere. În discipline ca filosofia, psihologia, sociologia, sensul unor termeni în limbajul comun este total diferit de sensul lor științific, apărând o ambiguitate a conceptelor utilizate în aceste domenii.

În dezvoltarea unui climat favorabil discutabile sunt si aspectele psihosociale ale profesorului.

Pentru profesori, tactul pedagogic este condiționat, în primul rând, de calitățile personale ale profesorului, în timp ce elevii pun pe primul plan relațiile bune, corecte existente între ei și profesori. Cercetările arată că dezvoltarea tactului pedagogic depinde atât de predispozițiile înnăscute, cât și de cunoștințeleșiexperiența dobândite sau autoeducația.

Un concept important este acela de tact pedagogic calitate care se exprimă doar pe fundalul interacțiunii profesor-elev. Josef Stefanovic (1979) stabilește drept criterii ale acestei calități: „a) gradul de adecvare a comportamentului profesorului față de fiecare elev; b) gradul motivației pozitive a rezultatelor la învățăturăși a comportamentului elevului; c) gradul de dezvoltare a personalității elevului; d) gradul de respectare a particularităților psihice ale elevului și asigurarea unui climat psihic optim al activității instructiv-educative; e) rezultatele obținute în atingerea obiectivelor propuse în activitatea instructiv-educativă”.

Cercetările asupra trăsăturilor de personalitate ale profesorului care influențează randamentul la învățătură al elevului identifică trei structuri de comportament (Ryans, 1960, cf. Ausubel, Robinson, 1981, pp. 536-538):

structura A: afecțiune, înțelegereși prietenie;

structura B: responsabilitate, spirit metodic șiacțiuni sistematice;

structura C: putere de stimulare, imaginațieși entuziasm.

Funcțiile profesorului

organizator al procesului de învățământ: îmbină aspectele obiectiv-logice ale transmiterii cunoștințelor cu aspectele psihologice;

educator: profesorul are statutul de model, partener și sfătuitor; educarea elevilor este un proces ce depinde deconcepția care stă la baza semnificației care se acordă școlii, de felul în care profesorul îșiînțelege misiunea, de totalitatea sarcinilor cuprinse în funcția de profesor, de atitudinile părinților; a educa se referă la: formarea la elevi a deprinderii de a munci independent, dezvoltarea unor virtuți sociale, ajutorul acordat elevilor în eforturile acestora de a-și găsi identitatea, dezvoltarea gândirii critice a acestora, transmiterea unor valori morale, etc.

partener al educației: raporturile profesorului cu alți factori educativi (părinții);

membru al corpului profesoral: consensul atitudinilor șiacțiunilor pedagogice: lucrul în echipă, discuții între profesorii de specialitate care predau la aceeași clasă, pregătirea comună pentru procesul instructiv, etc.

Consider că putem aduce o schimbare favorabilăși prin cunoașterea psihologică a elevilor. Putem folosi:

Metoda observației

Constă în urmărirea atentă și sistematică a comportamentului individului, în scopul sesizării aspectelor sale caracteristice.

Pentru a se realiza o observație eficientă și obiectivă este necesar să se respecte o serie de condiții:

stabilirea scopului: ce urmărim să observăm, care sunt aspectele conduitei care ne interesează, în ce situații sau momente specifice se manifestă ele; construirea unei grile de observație, și anume a unei liste de rubrici, facilitează înregistrarea și clasificarea datelor;

realizarea unor observații numeroase în condiții cât mai variate oferă informații asupra constanței comportamentelor observate;

înregistrarea cât mai exactă a comportamentelor observate; interpretarea datelor pentru a se diferenția aspectele caracteristice de cele aparente, neesențiale.

Convorbirea este o conversație între două persoane, desfășurată după anumite reguli metodologice, prin care se urmăreșteobținerea unor informații cu privire la o persoană, în legătură cu o temă fixată anterior.

Convorbirea trebuie să fie premeditată, să aibă un scop clar, să vizeze obiective psihologice și să respecte anumite reguli.

Convorbirea se poate desfășura liber (fără o formulare anterioară a întrebărilor) sau standardizat (întrebările sunt prestabilite).

Prin intermediul convorbirii se pot obțineinformații cu privire la interesele șiaspirațiile elevilor, trăirile lor afective, motivația diferitelor conduite, trăsăturile de personalitate ale acestora.

Pentru a se asigura veridicitatea și autenticitatea datelor obținute prin intermediul convorbirii este necesar să se țină seama de mai multe aspecte:

câștigarea încrederii elevilor

menținerea permanentă a interesului în timpul convorbirii

preocuparea pentru stabilirea sincerității răspunsurilor

observarea atitudinilor și expresiilor subiectului

evitarea adresării unor întrebări sugestive

menținerea unui climat destins, de încredere reciprocă

înregistrarea convorbirii trebuie realizată cu multă discreție.

Chestionarul este un set de întrebări, bine organizate și structurate pentru a obține date cât mai exacte cu privire la o persoană sau un grup de persoane, ale căror răspunsuri sunt consemnate în scris. Se bazează pe auto-raportările subiecților la propriile lor percepții, atitudini sau comportamente. Chestionarul are avantajul de a încuraja introspecția, permițând astfel evaluarea percepțiilor, atitudinilor șiemoțiilor subiective. Dezavantajul chestionarului constă în faptul că apare tendințasubiecților de a oferi răspunsuri dezirabile social.

Aceste instrumente permit sistematizarea informațiilor privind personalitatea unui elev; un centralizator al datelor de care dispune profesorul, date obținute prin intermediul metodelor de cunoaștere a elevilor.

Bibliografie:

Cosmovici, A., Iacob, L., (coord.) (2005), Psihologie școlară, Ed. Polirom, Iași

Sălăvăstru, D. (2004), Psihologia educației, Ed. Polirom, Iași

Slavin, Robert E., (2006). EducationalPsychology: theoryand practice, 8th edition, PearsonEducation, Inc.

Cosmovici A., Iacob, L. (coord.) (2005). Psihologie școlară.Iași: Polirom.

Nuță, A. (2004). Abilități de comunicare. București: Editura SPER.

Sălăvăstru, D. (2004). Psihologia educației. Iași: Polirom.

Spielmann, G. (2005). Communication.http://www9.georgetown.edu/faculty/spielmag/docs/index.htm

Cosmovici, A., Iacob, L., (coord.) (2005). Psihologie școlară, Ed. Polirom, Iași.

Ilie, Sandina. Strategii și metode de cercetare psihologică.