Rolul Asistentului Social In Integrarea Scolara A Copiilor Romi

ROLUL ASISTENTULUI SOCIAL ÎN INTEGRAREA

ȘCOLARĂ

A

COPIILOR ROMI

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I: PROFILUL SPECIFIC AL ETNIEI ROME

I. 1 Scurt istoric al romilor din România

I. 2 Caracteristici etnice ale populației de romi: rasă, limbă, cultură, mod de viață

I. 3 Educația școlară a populației de romi

I. 4 Neintegrarea școlară a copiilor romi. Teorii explicative ale fenomenului

CAPITOLUL II: ASPECTE LEGISLATIVE ȘI INTERVENȚIE EDUCATIVĂ

II. 1 Cadru legislativ privind dreptul la educație al minorităților etnice în România

II. 2 Proiecte educaționale de stimulare a participării școlare destinate populației de

etnie romă

CAPITOLUL III: ASISTENTUL SOCIAL SI PROBLEMATICA INTEGRARII SCOLARE A COPIILOR ROMI

III. 1 Instituții relevante pentru integrarea școlară a copiilor romi

III. 2 Etape ale interventiei asistentului social în în vederea eficientizării procesului de integrare educațională a copiilor romi

III. 3 Alte modalități de intervenție ale asistentului social

CAPITOLUL IV: METODOLOGIA CERCETĂRII

IV. 1 Scopul cercetării; obiectivele urmărite; ipoteze de lucru, lot de cercetare

IV. 2 Definirea metodelor si instrumentelor de cercetare utilizate

IV. 3 Studii de caz

IV. 4 Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării

IV. 5 Concluziile microcercetării

CONCLUZII GENERALE ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

ARGUMENT

,,Omul nu poate deveni om decât dacă este educat .”

John Amos Comenius

Etnia romă este etnia care prezintă un grad ridicat de probleme, poate cel mai ridicat, din România. Acest fapt se datorează dificultăților din ultimii ani în a promova un model prin care să fie încurajate diversitatea etnică și culturală, dar și eșecurilor obținute în a rezolva problemele acestei minorități.

Nivelul scăzut de educație, analfabetismul, lipsa unui loc de muncă, sărăcia continuă să afecteze o mare parte a populației de romi.

O problemă de actualitate a acestei etnii o reprezintă educația formală, dovadă fiind numărul redus de copii romi care frecventează cursurile școlare.

Consider că educația reprezintă o parte a soluției menite să rezolve problemele sociale cu care se confruntă această etnie.

Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă și armonioasă a personalității individului în vederea integrării eficiente în societate, însă părinții romi nu cunosc importanța școlii pentru copiii lor.

Pe lângă această lipsă de informare a părinților, sărăcia, discriminarea sunt bariere considerabile pentru participarea lor echitabilă la educație.

Tema lucrării are implicații atât de ordin teoretic, cât și de ordin practic.

Am ales această temă deoarece cunoscându-se factorii principali care influențează accesul și participarea copiilor romi la educația formală pot fi determinate mijloacele adecvate de intervenție care să ducă la o îmbunătățire a situației romilor.

Lucrarea de față este structurată pe 4 capitole:

CAPITOLUL I: PROFILUL SPECIFIC AL ETNIEI ROME – tratează particularitățile etnice ale populației de romi, modurile tradiționale de viață, dar și problematica educației școlare a acestei etnii.

CAPITOLUL II: ASPECTE LEGISLATIVE ȘI INTERVENȚIE EDUCATIVĂ – în acest capitol am prezentat cele mai importante aspecte legislative cu privire la educația copiilor romi, dar și principalele proiecte educaționale desfășurate în România cu scopul facilitării accesului lor la educație.

CAPITOLUL III: ASISTENTUL SOCIAL SI PROBLEMATICA INTEGRARII SCOLARE A COPIILOR ROMI – prezintă necesitatea asistentului social în mediul școlar, dar și principalele modalități de intervenție ale acestuia în vederea eficientizării procesului de integrare educațională a copiilor romi.

CAPITOLUL IV: METODOLOGIA CERCETĂRII – expune cadrele metodologice ale investigării, precum și principalele rezultate ale cercetării.

Prin această cercetare cu caracter constatativ îmi propun să identific factorii instituționali și familiali care au influențat accesul și participarea la educația formală a copiilor romi, percepțiile și aspirațiile romilor cu privire la educație, dar și părerea specialistului în domeniu (asisten social) în legătură cu slaba participare a acestora la educație. Ținând cont de rezultatele cercetării am elaborat o serie de recomandări și propuneri ce pot contribui la integrarea școlară a copiilor romi.

Neintegrarea școlară are multiple consecințe, atât la nivel personal, cât și la nivelul societății: creșterea ratei analfabetismului, sporirea delincvenței juvenile, neintegrare socială, apariția discriminării și a marginalizării.

În opinia mea, participarea copiilor la educație ar însemna diminuarea problemelor cu care se confruntă etnia romă.. Acest lucru nu este posibil decât prin adoptarea unor strategii de intervenție care să se adreseze atât romilor, cât și populației majoritare pentru formarea unei societăți interculturale în care drepturile și libertățile individuale să fie respectate.

CAPITOLUL I: PROFILUL SPECIFIC AL ETNIEI ROME

I. 1 Scurt istoric al romilor din România;

Etnia romă a ridicat dintotdeauna incertitudini, presupuneri și speculații bazate pe o serie de necunoscute majore cum ar fi: zona de proveniență a acestora, apartenența la caste, limba vorbită, tipul de meserii exercitate, momentul și cauzele părăsirii Indiei, durata drumului parcurs din India până în Balcani,  câtă vreme au poposit în fiecare dintre spațiile geografice străbătute, etc.

Dacă la început s-a crezut, în mod greșit, că romii provin din Egipt,  asemănările izbitoare pe care maghiarul Wáli István, student la teologie în Olanda, le observă cu privire la limba vorbită de colegii săi indieni și romii din Ungaria îi determină pe cercetători să studieze această problemă.

Și în ceea ce privește așezarea romilor în spațiul românesc lucrurile nu sunt foarte clare, existând mai multe ipoteze cu privire la ruta pe care aceștia au pătruns în țările românești. Una dintre acestea susține cã romii au sosit odatã cu invazia tătară, iar cealaltă ipoteză indicã Imperiul Bizantin ca fiind ruta cea mai probabilã.

Primele atestãri ale romilor pe teritoriul României dateazã din secolul al XIV-lea, când domnitorul Țării Românești. În acea perioadă, Dan I, oferă spre folosință mănăstirii Tismana fostele proprietăți ce au aparținut mănăstirii Vodița, printre care și 40 de sălașe de „ațigani”. Un alt document de refrință pentru acea vreme care confirmă existența romilor în spațiul românesc îi aparține lui Mircea cel Bătrân care donează Mănăstirii Cozia, „300 de sălașe de țigani; din secolul al XV-lea, toți marii stăpânitori de pământuri având robi țigani, atât domnul țării, cât și marile mănăstiri și boierii.”

Pătrunderea romilor în Europa s-a realizat o dată cu primul val de migrație al acestora. În acel moment, deși s-au răspândit pe o zonă geografică cuprinzătoare, distribuția lor s-a realizat neuniform în spațiul european. Cu toate acestea, ei nu au fost acceptați peste tot în societate. Astfel, în țările din Vestul Europei romii au fost respinși și neacceptați, fiind considerați “un popor nedorit și tratat ca atare”. În ceea ce privește pătrunderea lor pe teritorul românesc, romii au fost acceptați, însă ocupând pozitiile sociale de jos din societate. De exemplu, în Țara Româneascã și Moldova romii erau considerați robi care se aflau în slujba mănăstirilor sau a boierilor, la fel și în Transilvania, aflatã sub stãpânirea Regatului Ungariei și mai apoi a Imperiului Habsburgic. În funcție de zona de așezare romii erau supuși fie direct regilor, fie erau considerați sclavi ai boierilor. Tot în Transilvania, dar în alte zone romii au beneficiat de un grad mai mare de libertate, obligațiilor lor fiind doar de a plăti anumite dări regilor sau împăraților.

O dată cu trecerea timpului, romii s-au stabilit fie pe teritoriile nobililor, devenind astfel iobagi, fie la marginea orașelor ocupând o poziție inferioară. Dacă cei din prima categorie au fost asimilați, cei din urmă și-au păstrat identitatea, însă și statutul de inferiori.

Romii își păstrează statutul de robi până la jumătatea secolului al XIX-lea când are loc un moment extrem de important pentru ei și anume dezrobirea, care a durat aproximativ 20 de ani.

La începutul secolului al XIX-lea, o mare parte din romi erau sedentarizați, în urma unui proces natural: erau așezați în sate și orașe, aveau locuințe stabile, își uitaseră limba și moravurile, astfel încât puteau fi asemănați cu ușurință cu românii.

În scopul eliberării romilor din robie, câștigării unui loc propriu în societate, au fost elaborate numeroase legi.

Prima lege a fost adoptată în Țara Românească, în anul 1843. Mai târziu, sub îndrumarea domnitorul Gheorghe Bibescu se votează o lege prin care robii supuși mănăstirilor, mitropoliei sau oricărei alte instituții sunt eliberați.

Și în Moldova, în aceeași perioadă, sub domnia lui Mihail Sturza este pus în aplicare o lege prin care romii ce aparțineau Bisericii și Mitropoliei erau, de asemenea, lăsați liberi..

Perioada interbelică se caracterizează prin începerea unui proces de emancipare al romilor, dar și prin apariția unor învățați cărora nu le este rușine să-și recunoască originea. De asemenea, au fost înființate organizații socio-profesionale proprii ce aveau dept scopuri: “alfabetizarea, publicarea de cărți privind istoria romilor, înființarea unei universități populare rome, a unui muzeu național rom, înființarea de ateliere unde să lucreze, colonizarea tuturor romilor nomazi, înființarea de “sfaturi județene” și a unui “sfat suprem al bătrânilor” pentru rezolvarea unor litigii între romi etc”

Sub conducerea lui Antonescu sunt luate primele măsuri cu caracter rasist cum ar fi deportarea sau sterilizarea, romii fiind considerați periculoși și indezirabili. În această periodă sunt deportați însă și romi stabili, buni meseriași, care nu creaseră niciodată probleme.

În perioada comunistă, transformările suferite de societatea românească în ceea ce privește modernizarea orașelor au provocat numeroase schimbări în rândul comunităților rome: locuințele le sunt dărâmate, în locul lor construindu-se blocuri, activitățile tradiționale legate de comerțul cu mărunțișuri le sunt interzise.

Toate aceste transformări duc la marginalizarea romilor din partea populației majoritare, dar și la automarginalizare.

Deși Ceaușescu încearcă să redreseze situația socială și economică a romilor prin acordarea unor ajutoare sociale, oferirea unor locuri de muncă în cadrul C.A.P-urilor, dar și prin diferite programe cum ar fi “Programul de integrare socială a țiganilor” (1977) , aceștia ocupă în continuare treapta cea mai de jos a societății.

După anul 1989 situația romilor se deteriorează dramatic, în special din cauza pierderii locurilor de muncă. Sărăcia îi împinge spre delincvență (mai ales interetnică), situația școlară este precară, iar numărul analfabeților în creștere.

Din aceste motive, în această perioadă se încearcă o schimbare în bine a situației romilor prin derularea, în special, a unor programe educaționale – proiecte de alfabetizare și recuperare școlară – destinate romilor.

Cercetările ce vizează istoria romilor sunt încă la început și, probabil, va mai trece mult timp până când vom cunoaște, cu adevărat, trecutul acestei etnii.

I. 2 Caracteristici etnice ale populației de romi: rasă, limbă, cultură, mod de viață;

 O comunitate etnică reprezintă „o populație desemnată de un nume, care se bizuie pe aceeași origine, cu o tradiție culturală comună, specificată de o constiință de apartenență la același grup, a cărui unitate se sprijină în general pe o limbă, un teritoriu și o istorie identice”.  

Cei care fac parte dintr-un grup etnic diferă de ceilalți membrii ai societății prin anumite trăsaturi specifice cum ar fi:

• caracteristicile fizice: ușor identificabile, însă fără o prea mare importanță în distingerea populațiilor cu profil etnic diferit;

• limba diferita: utilizarea unei limbi proprii marchează diferența clară între etnii și poate reprezenta un blocaj în calea intrărilor di împinge spre delincvență (mai ales interetnică), situația școlară este precară, iar numărul analfabeților în creștere.

Din aceste motive, în această perioadă se încearcă o schimbare în bine a situației romilor prin derularea, în special, a unor programe educaționale – proiecte de alfabetizare și recuperare școlară – destinate romilor.

Cercetările ce vizează istoria romilor sunt încă la început și, probabil, va mai trece mult timp până când vom cunoaște, cu adevărat, trecutul acestei etnii.

I. 2 Caracteristici etnice ale populației de romi: rasă, limbă, cultură, mod de viață;

 O comunitate etnică reprezintă „o populație desemnată de un nume, care se bizuie pe aceeași origine, cu o tradiție culturală comună, specificată de o constiință de apartenență la același grup, a cărui unitate se sprijină în general pe o limbă, un teritoriu și o istorie identice”.  

Cei care fac parte dintr-un grup etnic diferă de ceilalți membrii ai societății prin anumite trăsaturi specifice cum ar fi:

• caracteristicile fizice: ușor identificabile, însă fără o prea mare importanță în distingerea populațiilor cu profil etnic diferit;

• limba diferita: utilizarea unei limbi proprii marchează diferența clară între etnii și poate reprezenta un blocaj în calea intrărilor din afara în comunitatea respectivă;

• tradițiile: fiecare comunitate etnică își dezvoltă de-a lungul timpului anumite obiceiuri care marchează evenimentele importante ale vieții, de cele mai multe ori fiind legate de momentele festive și mai puțin de viața de zi cu zi;

• modul de viață specific: are caracter dinamic datorită schimbărilor din domeniul tehnologic, economic, social, politic și se referă la atitudinea individului față de viață și societate, modul său de raportare la diferite probleme etc.

În ceea ce privește populația de romi din România, aceștia se diferențiază de restul populației prin: rasă, limbă, tradiții culturale, mod de viață.

• RASA

De cele mai multe ori acest termen se referă la subcategoriile speciei umane stabilite după criterii biologice. În ceea ce privește populația de romi există o anumită particularitate care îi diferențiază pe aceștia de restul populației și anume culoarea pielii. De asemenea, s-a observat că etnia romă depășește ușor media europeană de înălțime, craniul are o formă ușor alungită, culoarea pielii și a părului este preponderent închisă la culoare, ochii sunt mari, cu iris pigmentat, iar poate cea mai vizibilă diferență este dată de nasul prelung, îngust și drept.

• LIMBA

Limba vorbită de romi este limba romani (sau țigănească). Aceasta face parte din grupul indic, ramura indo-ariană a limbilor indo-europene, fiind similară cu limbi precum punjaba și hindi.

În România, limba romani are o capacitate semnificativ mai redusă decît limba altor comunități etnice minoritare, nu există “o variantă standard a limbii romani și nici nu există modele scrise care să stimuleze uniformitatea”.

Acest lucru se datorează, în primul rând gradului de răspândire și conservare a acestei limbi. De cele mai multe ori, populația romă preia limba comunității majoritare, în cazul de față limba română. Copiii romi învață încă de la început limba populației majoritare, fie ca a doua limbă maternă (în cazul în care în zonă se utilizează limba romani), fie direct, ca limbă de bază. De asemenea, faptul că limba romani nu a fost o limbă scrisă a dus la o slabă dezvoltare a acesteia, fără a putea reprezenta o cale de acces la cultura lor universală.

• CULTURA

Așa cum ne demonstrează istoria, romii nu au trăit niciodată ca o comunitate izolată, ci fie pe lângă mănăstiri sau curți boiereși (în timpul robiei), fie ducând un mod de viață simbiotic cu comunitatea majoritară (după eliberare). Acest fapt, împreună cu lipsa unei limbi scrise, a unei religii proprii, a influențat în mod negativ conservarea și dezvoltarea unei culturi proprii. Toți acești factori fac ca profilul cultural al romilor sa fie unul fragmentat și insuficient elaborat care nu le poate oferi romilor sentimenul de identitate etnică. Cu toate acestea, romii au dat dovadă de mare capacitate de adaptare la contextul cultural în care trăiesc.

• MOD DE VIAȚĂ

“Țiganii au ceva specific. Ceva care te îndeamnă să visezi, să-ți imaginezi și în final să dorești să fii mai liber, să fii mai vesel… să fii tu… Pitorescul țigăncii cu cârpa împestrițată care trage leneș din pipă sau iscodește cu viclenie mâna unei tinere naive, a dat artei personaje romantice, pânze de un exotism captivant, melodii pătrunzătoare.”

Principalele zone de interes din modul de viață al romilor care atrag atenția în mod deosebit sunt:

• Modul de obținere a resurselor economice necesare vieții

De-a lungul timpului, romii și-au dezvoltat o strategie proprie de obținere a unor venituri care să le asigure minimul necesar. Printre principalele lor domenii de activitate se numără: prelucrarea fierului, prelucrarea aramei și a metalelor prețioase, tinichigeria, prelucrarea lemnului, fabricarea de mături, piepteni, confecționarea cărămizii, lăutăria, practicarea magiei, a ghicitului. Populația romă este recunoscută însă și pentru o serie de activități antisociale cum ar fi cerșetoria, înșelătorii, mici furturi etc.

Majoritatea activităților practicate de romi duc atât la marginalizarea acestora, cât și la menținerea unui nivel economic redus.

• Modul de relaționare

Romii încearcă să obțină prin automarginalizare acceptare și toleranță din partea românilor. Pentru acest lucru ei adoptă comportamnete de autocompătimire, autoînjosire “sunt un biet țigan”, sperând astfel să obțină anumite beneficii.

De asemenea, este bine cunoscut modul lor de relaționare cu ceilalți: “Țiganii sunt cunoscuți ca « buni de gură ». Adesea, de exemplu, la anumite cozi țiganii dădeau buzna în față, împingeau, înjurau, ocărau. Reacția românilor: nu te poți pune cu țiganii; te ocărăsc, te fac de râs și chiar, la limită, pot deveni violenți.”

• Solidaritatea internă de grup, parțial opusă și rezistența la autoritatea statală

Comunitățile tradiționale de romi preferă să păstreze distanța vizavi de autoritățile statale. În acest mod ei încearcă, pe de o parte, să se apere de acestea și, pe de altă parte, să promoveze o formă de autoritate difuză, de tip tradițional. Romii preferă un mod propriu de judecare a delictelor, fără a recurge la autoritățile statale considerate a fi părtinitoare și ostile comunității țigănești.

• Atitudinea ambivalentă față de autoritate

Romii acceptă autoritatea statală și legea ca fiind ceva din exterior pe care nu le pot influența, ci doar ocoli sau păcăli. De cele mai multe ori, comunitățile majoritare nu țin cont de specificul comunității minoritare, acest lucru ducând la sporirea delincvenței, ilegalități, conflicte etc. De exemplu, majoritatea căsătoriilor în rândul romilor nu sunt legalizate, ci doar recunoscute în comunitate. Considerând că sunt discriminați de autorități “cine să ia în seamă un țigan?” romii preferă să nu denunțe abuzurile și să își facă singuri dreptate.

Cu toate acestea, o parte dintre membrii comunității de romi se adaptează normelor impuse de societate, respectând cerințele morale și legale.

• Familia extinsă

Specific populației de romi este tipul extins de familie, caracterizat prin conviențuirea mai multor generații. “Dimensiunea medie a gospodăriei de romi este de 5,6 persoane (luând în calcul toate gospodăriile incluse în eșantion, indiferent de autoidentificarea etnică). La nivelul întregii populații a țării, dimensiunea medie a gospodăriei este de 2,8”. Din cauza numărului mare de membrii, familiile rome se confruntă cu o serie de probleme cum ar fi: sărăcia, vârsta scăzută la căsătorie, probleme de sănătate. Pentru a putea face față acestor situații, copiii sunt implicați la vârste fragede în activități aducătoare de venit, motiv pentru care analfabetismul, abandonul școlar, sunt în creștere.

Planificarea familială reprezintă un subiect delicat pentru romi. Deși există numeroase metode de contracepție, acestea nu sunt utilizate, fie din lipsa de informare, fie din lipsa resurselor financiare necesare pentru a fi procurate, fie, pur și simplu, din cauza refuzului femeii de a le folosi.

• Locuința

Romii din România dețin condiții de locuit mai proaste decât populația majoritară. Din cauza nivelului de trai scăzut și a numeroaselor probleme cu care se confruntă romii, aceștia nu acordă o importanță deosebită pentru locuință. “Dincolo de nivelul scăzut al veniturilor există și alți factori determinanți/favorizanți ai unor condiții de locuire inadecvate, factori ce țin de diverse contingențe socio-educaționale:

• nivel redus de educatie al capului de gospodărie (bărbat);

• numărul mare de copii;

• vârsta scăzută a cuplului (ceea ce presupune absența timpului necesar achiziționării unor bunuri de folosință îndelungată);

• situația gospodăriilor în zone omogene;

• mediul de rezidență (condiții de locuire mai proaste în mediul rural) ”.

În cele mai multe cazuri (și în comuna Merei, județul Buzau, unde se va realiza cercetarea), casele lor sunt neîngrijite, degradate, construite din chirpici, cu un număr redus de camere. De multe ori, ferestrele sunt sparte, ușile nu se închid, nu sunt zugăvite, iar mobilierul este limitat și desperecheat.

Și în ceea ce privește curtea, aceasta este neîngrijită, nu se ocupă de cultivarea pământului, iar gardurile sunt rupte.

• Inventivitate și spirit întreprinzător

Pentru a putea face față marginalizării și discriminării, romii au adoptat o atitudine caracterizată prin: spirit întreprinzător, capacitate de adaptare cu ușurință la situații noi, inventivitate.

I. 3 Educația școlară a populației de romi;

Un subiect important în ceea ce privește populația de romi îl reprezintă educația formală.

Majoritatea romilor consideră că școala nu ajută la formarea și dezvoltarea personală și profesională a individului, ci dimpotrivă educația duce la „ieșirea din comunitate”, la contopirea lor cu populația majoritară. Pentru a-și atinge scopul, acela de a-și obține resursele necesare traiului de zi cu zi, nu au nevoie de forme organizate de școlarizare, ci de preluarea unor modalități învățate în cadrul familiei. Pentru modul tradițional de viață al romilor școala este irelevantă.

Potrivit „Anchetei integrate în gospodării”, realizată de către Institutul național de statistică “participarea preșcolară a populației de romi este de aproximativ patru ori mai mică comparativ cu participarea preșcolară pe ansamblul populației României. Participarea romilor la școală este de 15-25 de ori mai scăzută decât participarea pe ansamblul populației, în cazul ciclului primar și cu aproape 30% pentru ciclul gimnazial. Participarea copiilor de etnie romă la studiile liceale este cu 40% mai mică față de participarea în ansamblu a populației. Înscrierea la facultate este o situație excepțională în rândul persoanelor eșantionate în cercetare.”

Deși Constituția României garantează dreptul la educație al tuturor copiilor, indiferent de religie, sex sau rasă, în ceea ce privește etnia romă, mentalitățile învechite și prejudecățile duc la nerespectarea acestui drept.

Studiile realizate în acest domeniu – “Țiganii. Între ignorare și îngrijorare”, ICCV, precum și “Copiii romi din Români”, Salvați Copiii – UNICEF, arată că în ceea ce privește educația preșcolară “participarea copiilor romi este de aproape patru ori mai scăzută decât participarea întregii populații la acest nivel de educație, inegalitățile continuând în învățământul primar – cu aproximativ 25% mai puțin decât ceilalți copii – și gimnazial, în cazul căruia participarea școlară este cu 30% mai redusă” .

Aproape 80% dintre tinerii neșcolarizați sunt de etnie romă, iar 38% dintre aceștia sunt analfabeți funcționali. Totodată, datele oficiale relevă că înscrierea la grădiniță a copiilor romi (3-6 ani) este un sfert din media națională (17,2% față de 67%).

Numărul redus de copii romi integrați școlar are numeroase consecințe, atât în plan personal, cât și în plan social: creșterea ratei analfabetismului, sporirea delincventei juvenile, neintegrare socială, apariția discriminării și a marginalizării.

Deși redusă, participarea copiilor romi la educație s-a îmbunătățit față de începutul anilor 1990 datorită condiționării alocației pentru copii de prezența școlară.

“Discuțiile de grup cu cadrele didactice din județul Sibiu, județ care în localitățile rurale, fostele sate săsești, are în prezent o numeroasă populație romă, surprind acest aspect al condiționării prezenței școlare de alocație. «Copiii vin la școală pentru alocație, însă de învățat nu învață» (Director, Sibiu); «Ei, țiganii aceștia, băeșii, cum îi numim noi, vin la școală doar pentru alocație. Vă ziceam că sunt probleme cu dezinteresul părinților. Își trimit la școală copiii numai pentru alocații și pentru acele burse» (Director, Sibiu); «Ar fi mult mai mare numărul abandonurilor școlare dacă nu ar fi această alocație, de ce să nu recunoaștem sincer. Ei vin pentru acea alocație» (Învățător, Sibiu); « Sunt mulți, care, hai să le zic țigani, și ei nu se declară țigani, dar sunt de condiție materială foarte slabă, părinți șomeri, 5-6 copii care trăiesc efectiv numai din alocația de stat, care acasă nu au televizor, nu au apă în casă, nici în curte, poate că la două – trei case, nu toți bineînțeles, dar trebuie să-i stimulăm și noi pe copii, într-un fel să vină mai cu plăcere la școală» (Profesor, Sibiu); « Și noi am vrea să facem ceva, dar situația materială a multor copii este foarte dificilă, mai ales că ne confruntăm cu țigani. Aceștia vin la școală fără caiete, fără creioane și se dau bani din fondul clasei ca să aibe și ei» (Învățător, Sibiu)”.

Acest fapt demonstrează încă o dată starea economică precară a populației rome; copiii au o participare formală, doar în scopul încasării alocației, care oricum nu le asigură resursele școlare necesare: rechizite, manuale, îmbrăcăminte corespunzătoare, alimentație etc.

Principalele motive ale slabei participări a copiilor romi la educație sunt:

• diferențele de statut social dintre populația de romi și populațiile majoritare: din cauza sărăciei, romii se tem de reacțiile negative ale românilor cu privire la îmbrăcămintea, rechizitele copiilor lor;

• prejudecățile și atitudinile respingătoare față de copiii romi ale părinților copiilor români și/sau a cadrelor didactice;

• distanța mare față de școală – cele mai multe comunități rome sunt așezate la marginea satelor, orașelor, ceea ce face ca accesul copiilor la o formă de învățământ să fie dificil;

• lipsa de motivație a copiilor romi – adaptarea materialelor didactice la particularitățile culturale ale etniei (regăsirea în manualele studiate, în culegerile de texte) ar stârni interesul romilor pentru educație;

• percepțiile eronate ale părinților romi cu privire la rolul educației în viața indivizilor – o mare parte din familiile rome consideră că școala nu este relevantă pentru viitorul copiilor; important pentru ei este să-i învețe

• lipsa condițiilor care sa favorizeze procesul învățării: cărți, caiete, alte instrumente, dar și lipsa unei atmosfere, acasă, care să favorizeze studiul: locuințe supraaglomerate.

Cu toate acestea, există și familii rome care își încurajează copiii să frecventeze cursurile școlare, să învețe, să își clădească un viitor mai bun prin educație.

Situația socio-economică a familiilor rome tinde să se înrăutățească din cauza schimbărilor politice și economice din țara noastră. În astfel de condiții, copiii sunt cei care resimt în mod evident greutățile din cauza sărăciei, a lipsei de sprijin din partea autorităților. De asemenea, o mare parte dintre acești copii nu pot primi sprijin în activitățile educaționale nici măcar din partea familiei, părinții de cele mai multe ori sunt fie analfabeți, fie insuficient pregătiți. În aceste condiții sunt obligați, de cele mai multe ori, să se descurce singuri, acesta fiind și motivul rezultatelor slabe la învățătură și chiar a abandonului școlar.

Însă majoritatea părinților nu cunosc importanța școlii și deci, nici consecințele grave ale neintegrării școlare.

Educația primară este o condiție esențială a integrării sociale a individului.

Neintegrarea școlară afectează nu doar prezentul, ci și viitorul persoanei, șansele de adaptare socială fiindu-i diminuate. Astfel, crește riscul apariției șomajului ca urmare a lipsei de studii și a unei calificări într-un anumit domeniu, a sărăciei ca urmare a imposibilității de a-și găsi un loc de muncă sau a slabei remunerații, toate acestea ducând la marginalizare și excludere.

Figura I. 1 Impactul „neștiinței de carte” asupra statutului individual

(Vasile Miftode, Tratat de asistență socială, Editura Axis, Iași, 2003, pag. 379)

În concluzie, participiarea redusă a copiilor romi la activitățile instructiv-educative va avea efecte negative nu doar asupra vietii lor sociale viitoare, ci și asupra vieții personale printr-o dezvoltare nearmonioasă a personalității.

Integrarea școlară ar însemna diminuarea efectelor negative enumerate mai sus, prin acest proiect urmărind îmbunătățirea calității vieții copiilor romi pe termen lung

“Excluderea școlară a romilor nu are loc printr-un act discriminatoriu explicit și intenționat, ci mai degrabă este rezultatul unui proces progresiv de marginalizare/automarginalizare.”

I. 4 Neintegrarea școlară a copiilor romi. Teorii explicative ale fenomenului;

Chiar dacă termenii “neintegrare școlară” și “abandon școlar” au conotații diferite, de cele mai multe ori sunt folosiți cu același sens. Un elev care rămâne repetent sau care abandonează școala din diverse motive este considerat un elev inadaptat, neintegrarat sau invers.

Neintegrarea școlară, are de cele mai multe ori drept consecință abandonul.

De cele mai multe ori, neintegrarea școlară și mai apoi abandonul școlar se datorează mai multor factori care acționează concomitent asupra indivizilor. Acești factori pot fi grupați în două categorii:

factori interni – psihosociali; aceștia țin de personalitate elevului, de motivațiile și aspirațiile proprii, de modul lui de a pecepe rolul școlii, de capacitățile lui cognitive etc;

factori externi: situție materială precară, lipsa rechizitelor, influența părinților sau a altor persoane, supraîcărcarea școlară, subiectivism în evaluare etc.

Figura I. 2 Factori care determină abandonul școlar

A fi integrat școlar înseamnă a avea o atitudine favorabilă față de școală, a stabili relații sănătoase cu partenerii educaționali (care didactice, colegi), a face față cerințelor educaționale, dar și un comportament adecvat mediului școlar.

Teorii explicative ale fenomenului

De-a lungul timpului, încercările de a găsi explicații pentru acest fenomen au dus la apariția mai multor perspective de abordare a acestor situații.

1. Perspectiva socio-economică: slaba participare școlară a copiilor romi are drept cauză sărăcia, lipsurile economice cu care se confruntă o mare parte a acestei populații.

2. Perspectiva “culturalistă”, explică numărul redus de copii romi care frecventează cursurile unei instituții educaționale prin diferențele culturale, prin stilul diferit de viață al acestora. Prin refuzul de a -și înscrie copiii la școală, romii se opun asimilării culturale, temându-se că prin integrare educațională își pot pierde tradițiile și cutumele.

3. O altă modalitate de abordare evidențiază eșecul instituțional. Din această perspectivă, abandonul școlar în rândul romilor are drept cauză principală sistemul de învățământ, dar și programele educaționale promovate.

4. Teoria interacționistă: din această perspectivă neintegrarea școlară a copiilor romi se datorează slabei interacțiuni cu ceilalți participanți la educație: elevi, cadre didactice etc.

O abordare eficientă și utilă trebuie să integreze aceste perspective și să răspundă la întrebarea: “ce se poate face pentru rezolvarea acestei situații?”

Romii se află într-un proces de schimbări majore care, speră cei din conducere, vor duce la o mai bună integrare a acestora în societate, fără a.și pierde însă cultura. Însă acest proces nu îi privește doar pe cei implicați în mod direct, populația de romi, ci și pe cei majoritari care contribuie la acest proces lung și îndelungat de integrare.

CAPITOLUL II: ASPECTE LEGISLATIVE ȘI INTERVENȚIE EDUCATIVĂ

II. 1 Cadru legislativ privind dreptul la educație al minorităților etnice în România;

În România, sistemul educativ este reglementat în principal de următoarele legi și acte normative :

• Convenția internațională a Drepturilor Copilului, ratificată de România în septembrie 1990;

• Constituția României;

• Legea Educației;

• Legile specializate;

• Actele normative ale guvernului;

• Deciziile Ministerului Educației;

În această parte voi încerca să prezint cadrul legislativ de educație al învățământului românesc cu scopul unei mai bune înțelegeri a contextului educativ rom.

În anul 1998, Ministerul Educației și Cercetării a început dezvoltarea unor strategii care vizează integrarea școlară a copiilor romi.

“Cu scopul integrării copiilor de romi în sistemul școlilor publice, Ministerul Educației Naționale (devenit în anul 2000 Ministerul Educației și Cercetării) a elaborat o serie de programe strategice care s-au concretizat în următoarele direcții: acordarea de locuri distincte în universități candidaților romi cu începere din anul universitar 1992-1993, numirea unor inspectori însărcinați cu învățamântul pentru romi (o parte a acestora fiind de etnie romă), formarea de cadre didactice, o serie de programe și manuale prin contribuția unor profesori romi, cultivarea limbii romani prin activitățile extrașcolare în perioada vacanțelor (în tabere de limba romani sau de educație interculturală); crearea în 1998 a unei secții de limba și literatura romani la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, dezvoltarea unui învățământ de recuperare școlară (alfabetizare, completare de studii, profesionalizare), extinderea colaborării cu ONG- uri din România și din străinătate, inclusive cu cele ale romilor, având preocupări în domeniul educației.”

În anul 2007, Ministerul educației, cercetării și tineretului a emis un ordin privind interzicerea segregării școlare a copiilor romi și aprobarea Metodologiei pentru prevenirea și eliminarea segregării școlare a copiilor romi. Acest ordin a fost publicat în Monitorul oficial numărul 696 din România și este structurat pe 5 capitole ce vizează:

analiza segregării (definirea termenului, precizarea consecințelor educaționale și sociale ale segregării, menționarea unor situații care duc la segregare);

prevenirea și eliminarea segregării (prezentarea unor acțiuni care contribuie la diminuarea acestui fenomen);

măsuri, planuri de desegregare;

Potrivit acestui ordin segregarea este “o formă gravă de discriminare și are drept consecință accesul inegal al copiilor la o educație de calitate, încălcarea exercitării în condiții de egalitate a dreptului la educație, precum și a demnității umane; separarea fizică a elevilor aparținând etniei rome în grupe/clase/ clădiri/școli/alte facilități, astfel încât procentul elevilor aparținând etniei rome din totalul elevilor din școală/clasă/grupă este disproporționat în raport cu procentul pe care copiii romi de vârstă școlară îl reprezintă în totalul populației de vârstă școlară în respectiva unitate administrativ-teritorială.”

Printre consecințele educaționale și sociale ale segregării se numără: creșterea numărului de copii romi neșcolarizați, grad ridicat de abandon școlar, susținerea prejudecăților și discriminărilor față de populația minoritară, imposibilitatea exercitării funcțiilor de către cadrele didactice specializate, promovarea unei imagini negative a școlii în comunitățile în care există și minorități.

În ceea ce privește modalitățile de prevenire și combatere a segregării menționate în acest ordin sunt:

– organizarea progresivă a unor clase mixte, formate din copii romi și copii români atât lanivelul preșcolar, cât și la cel primar și gimnazial;

– stabilirea unor parteneriate cu mediatori școlari;

– încurajarea și susținerea familiilor de etnie romă pentru înscrierea copiilor la școală;

– faciltarea transportului etc;

Măsurile de desegregare cuprind:

– promovarea școlii incluzive;

– alcătuirea unr clase de elevi mixte;

– înființarea unor regulamente interioare în care să fie clar precizate măsurile luate în cazul discriminărilor venite atât din partea cadrelor didactie, cât și din partea majorității etnice;

– pregătirea cadrelor didactice în domenii precum educație interculturală, utilizarea unor metode de predare-învățare diferențiate, în funcție de nevoile elevilor;

– stabilirea unor colaborări cu specialiști precum mediatori școlari, consilieri școlari;

– introducerea unor discipline precum istoria romani, limba romani, predae de profesori de etnie romă;

– ore suplimentare de recuperare pentru copiii care au dificultăți de învățare;

– crearea unor parteneriate cu autoritățile comunității etc.;

II. 2 Proiecte educaționale de stimulare a participării școlare destinate populației de etnie romă;

În ultimii ani, situatia romilor din România s-a imbunatatit datorita elaborarii unor politici și programe guvenamentale ce au drept scop fundamental facilitarea integrării școlare a unui număr cât mai mare de copii romi.

În continuare voi prezenta câteva dintre proiectele educaționale derulate în trecut și care s-au dovedit a fi de succes, dar și o serie de programe care încă sunt în derulare.

Unul dintre programele cu un impact pozitiv asupra populatiei rome a fost “Strategia privind stimularea participării la educație a copiilor și tinerilor romi”. Acesta a fost elaborat pe 31 ianuarie 2001 si a avut drept obiectiv de bază diminuarea numărului de copii romi care abandonează școala, dar și motivarea acestora pentru participarea la activitățile educative.

Printre obiectivele acestui proiect se regăsesc:

• acordarea, familiilor de romi, sprijin din partea autorităților în vederea eliberării actelor de naștere pentru copiii care nu dețin aceste documente și care, fără ele, nu pot fi înscriși în învățământ;

• angajarea în instituțiile de învățământ unde sunt înscriși majoritar copii de etnie romă profesori romi sau care vorbesc limba romani și le cunosc cultura și tradițiile;

• sprijinirea copiilor cu o situație materială nefavorabilă prin acordarea unor rechizite școlare, oferirea de transport gratuit pentru elevii din comunități situate la distanță mare de școală;

• identificarea zonelor în care există comunități fără grădinițe;

• susținerea profesorilor romi prin elaborarea unor programe speciale;

• dezvoltarea programelor educative specifice în mediul rural;

• înființarea de posturi de inspectori care să se ocupe preponderent de elevii romi în fiecare inspectorat școlar din țară.

Principalele cauze ale abandonului școlar și ale non-scolarizarii elevilor romi, conform Ministerulului Român de Învățământ sunt:

• posibilitățile reduse de transport pentru comunitățile aflate la o distanță mai mare de școală (grădiniță) ;

• situația financiară deficitară a familiilor de romi;

• lipsa certificatelor de naștere, a actelor de identitate;

• slaba cunoaștere a limbii române, dificultăți de exprimare;

• lipsa de sprijin în activitățile educative, atât la școală, cât și în familie ;

• discriminările, marginalizările.

În același an, 2001, Ministerului Educației și Învățământului a elaborat programul “Acces la educație pentru grupurile dezavantajate, în special pentru copiii romi”, program ce a fost finanțat cu un buget de 8,33 milioane de euro și a vizat zece județe.

Activitățile derulate în cadrul acestui program au vizat:

• îmbunătățirea calității învățământului preșcolar astefl încât numărul copiilor în învățământul obligatoriu să crească;

• elaborarea unui material pedagocic adaptat, destinat învățământului preșcolar, care contribuie la diminuarea abandonului prematur.

Un alt proiect de succes, derulat în 2001, a fost “Părinții romi au decis să susțină educația copiilor lor”. Fundația Acțiunea Civică și-a propus implicarea părinților din Răsvani, județul Călărași în educația copiilor lor. Pentru atingerea acestui obiectiv a fost deschis un centru de pregătire a părinților romi în vederea implicarii lor în actul educațional. 75 de părinți au luat parte la cursuri despre pregătirea școlară. Beneficiarii acestui proiect au fost 100 de familii de romi cu resurse financiare limitate.

Putem menționa și programul “Equal Opportunities” (Egalitate de șanse) inițiat în colaborare cu ONG-ul olandez The National Institute for Curriculum Development. Acest proiect vizează ameliorarea situației copiilor romi din România, facilitând schimburile instituționale și stimulând elevii și părinții romi. Proiectul este pus în aplicare în 8 județe, în 50 de scoli.

Activitățile acestui program sunt următoarele :

• ameliorarea suporturilor educaționale în scopul de a face cunoascută cultura și istoria romilor ;

• organizarea și sprijinirea seminariilor de specializare cu scopul de a forma personalul din învățământ și de a încuraja legăturile dintre școli;

• inițierea unui real parteneriat între școlii, părinți și instituțiile cheie responsabile de dezvoltarea locală;

• popularizarea informațiilor și strategiilor adunate, fiind astfel organizate vizite în școli, crearea de școli pilot, crearea de site-uri Internet, publicarea acestor informații;

• integrarea acestor modele de dezvoltare educativă într-o rețea de instituții cheie care să crească oportunitățile copiilor romi în cadrul sistemului educativ.

Originalitatea acestui proiect constă în punerea în legatură a diferiților actori ai sistemului educativ (elevi, părinți, profesori, colectivități), precum și punerea în circulație a informațiilor cu privire la activitățile și strategiile ce trebuie adoptate pentru ca toate școlile participante la program să poată beneficia de metodele ce dau rezultate.

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Fundația Centrul de Resurse pentru Comunitatie de Romi, Asociația Centrul Rromilor “Amare Rromentza” alături de ,Asociația Centrul pentru Educație și Dezvoltare Socială au inițiat și dezvoltat proiectul „Oportunități egale în educație pentru o societate incluzivă” (2010 – 2013) ce a avut ca obiectiv creșterea randamentului școlar a copiilor romi, asigurarea accesului egal la educație al elevilor aflați la risc de părăsire timpurie a sistemului educational.

În ceea ce privește programele educaționale pentru romi desfășurate la nivelul Ministerului Educației și Cercetării științifice putem menționa:

1. Programul european PHARE privind accesul la educație al grupurilor defavorizate, cu focalizare pe romi;

2. Programul național de formare a profesorilor de limba și istoria romilor în cadrul cursurilor anuale de vară;

3. Programul național de formare a cadrelor didactice nerrome care lucrează cu elevi și copii romi;

4. Programul național de formare a "institutorilor romi – limba romani", prin cursurile învățământului deschis la distanță la CREDIS – Universitatea din București;

5. Participarea romilor la Programul de formare în cadrul PIR (invatamantul rural);

În prezent sunt în desfășurare numeroase proiecte menite să faciliteze accesul la educație al romilor.

Fundația Roma Education Fund alături de Agenția de Dezvoltare Comunitară ,,ÎMPREUNĂ” derulează în perioada aprilie 2014 – august 2015 proiecul intitulat ,,Servicii integrate educaționale pentru comunitățile de romi”. Acesta are drept scop asigurarea accesului egal la educație atât pentru elevii aflați în risc de abandon școlar, cât și pentru un număr de adulți care nu au finalizat studiile obligatorii. Printre activitățile acestui proiect se numără acordarea unor burse școlare, activități de metorat, consiliere și orientare, cursuri de dezvoltarea personală, schimburi de experiență etc.

Un alt program care se adresează copiilor romi este cel inițiat de Salvați Copiii România, în parteneriat cu Salvați Copiii Suedia și cu Fundația IKEA – ,,Șanse egale pentru toți copiii într-o societate fără discriminare,,. Acesta se desfășoară în perioada 1 iulie 2012-30 iunie 2015 și vizează susținerea copiilor romi, copiii cu tulburări de sănătate mintală, copiii cu suferințe psiho-emoționale sau tulburări comportamentale, precum și pentru combaterea acestor fenomene la nivelul societății, accentul fiind pus pe favorizarea accesului la educație a preșcolarilor.

CAPITOLUL III: ASISTENTUL SOCIAL SI PROBLEMATICA INTEGRARII SCOLARE A COPIILOR ROMI

III. 1. Instituții relevante pentru integrarea școlară a copiilor romi;

Principalele instituții care contribuie la facilitare accesului la educație al copiilor romi aflați în dificultate sunt:

Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție

Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție înființată prin Ordonanța de urgență nr. 12 din 26 ianuarie 2001, este un organ de specialitate al administrației publice centrale ce se află în subordinea Guvernului.

Funcțiile principale ale acestei autorități sunt:

de elaborare și aplicare a strategiilor de reformă privind drepturile copiilor – funcția de strategie;

de înființare a cadrului normativ care să asigure realizarea principalele obiective ale programelor desfășurate – funcția de reglementare;

de administrare a bunurilor și serviciilor în domeniul protecției copilului – funcția de administrare;

reprezentarea României pe plan intern și internațional – funcția de reprezentare;

2. Serviciul public de asistență socială

Serviciile publice de asistență socială își desfășoară activitatea la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor și au drept scop punereaq în aplicare a strategiilor de asisență socială ce vizează peroanele vârtsnice, persoanele aflate în situații de risc, persoaner cu handicap etc.

În ceea ce privește protecția copilului, indiferent de etnie, Serviciul public de asistență socială:

– supraveghează respectarea drepturilor copiilor;

– identifică copiii aflați în siuații de risc și ia măsurile necesare în aces sens;

– promovează activități de prevenire și combatere a abandonului școlar;

– oferă consiliere și informare părinților aflați în dificultate;

– oferă sprijin material și financiar familiilor defavorizate etc.

Agenția Națională pentru romi (A. N. R. )

Agenția Națională pentru romi este un organ de specialitate înființat în anul 2004. Acesta se află în subordinea Guvernului și are ca scop reprezentarea romilor la nivel națioanl: “Agentia Nationala pentru Romi aplica, coordoneaza, monitorizeaza si evalueaza masurile din domeniile sectoriale de interventie sociala, cuprinse in Strategia Guvernului Romaniei de Incluziune a cetatenilor romani apartinand minoritatii romilor pentru perioada 2012-2020.”

Principalele atribuții ale acestei agenții sunt:

identificarea nevoilor populației de romi și elaborarea unor programe care să vină în sprijinul acestora,

reprezentarea romilor la atât la nivel național, cât și la nivel internațional la evenimentele care îi vizează în mod direct sau indirect;

desfășurarea unor campanii destinate romilor: campanii Antidrog, campanii de informare HIV etc.

supravegherea respectării drepturilor omului în rândul populației de romi etc.

Fondul de Educatie pentru Romi (FER)

Fondul de Educatie pentru Romi este o organizație internațională, cu sediul central la Budapesta, înființată și în România în anul 2009. Scopul acesteia este de a reduce diferențele existente între populația de romi și populația majoritară prin integrare educațională.

În vederea îndeplinirii acestui scop, organizația a stabilit următoarele obiective :

înființarea unor clase mixte de elevi – promovarea unei educații incluzive;

facilitarea integrării școlare a copiilor romi cu dificultăți financiare;

individualizarea metodel de predare în funcție de nevile și particularitățile copiilor;

Pentru a-și putea atinge obiectivele, Fondul de Educație pentru Romi elaborează și susține proiecte și programe educaționale, special destinate populației de romi, promovând respectul, toleranța și educația interculturală.

III. 3. Etape ale interventiei asistentului social în familiile de romi afectate de fenomenul abandonului școlar;

Asistența socială reprezintă “o activitate profesională de ajutorare a unor indivizi, grupuri sau comunități pentru întărirea sau instalarea capacităților funcționale din punct de vedere social și crearea condițiilor sociale favorabile atingerii acestui scop”.

Asistentul social este un „agent al schimbării”, iar pentru a da dovadă de profesionalism trebuie să țină cont de drepturile și responsabilitățile pe care el le are în raport cu clienții, așa cum rezultă din Codul Etic al Asociației Naționale a Asistenților Sociali din SUA .

Un fenomen cu care profesioniștii din acest domeniu se confruntă tot mai des îl reprezintă abandonul școlar în rândul populaței de romi. Sunt tot mai evidente două situații: pe de-o parte este vorba despre părinții romi care aleg să nu își mai lase copiii la școală din diverse motive (situație financiară precară, lipsa de încredere în sistemul educațional etc), pe de altă parte, copiii ajunși la vârsta adolescenței se hotărăsc să renunțe la școală și să încerce să își câștige existența prin diverse mijloace mai mult sau mai puțin legale, fără însă a lua în calcul și riscurile la care se supun în anumite situații. În procesul devenirii umane, un rol important îl ocupă activitatea școlară întrucât urmărește achizionarea unor comportamente noi în scop adaptativ. Învățarea se realizează într-un cadru formal, organizat și este condusă sistematic, voluntar și predictiv de către cadrele didactice.

Creșterea numărului de eșecuri și abandonuri școlare, de comportamente delicvente sau nesănătoase, de tulburări emoționale în rândul elevilor romi și nu numai, reprezintă indicatori ai faptului că școala trebuie să facă mult mai mult în această direcție. Chiar dacă familia alege să nu își mai lase copiii la școala, prevenirea acestui fenomen, precum și diminuarea efectelor grave pe care abandonul școlar îl poate avea asupra dezvoltării psiho-sociale și comportamentale a copilului reprezintă un obiectv fundamenal al asistenței sociale și protecției copilului.

De cele mai multe ori se constată necesară intervenția asistentului social care să îi apere drepturile și să îi ofere protecție, atunci când acestea îi sunt încălcate de cei care ar trebui să îl îngrijească .

În cazul în care există reclamații cu privire la existența unui copil aflat în dificultate, neglijat din punct de vedere al educației, intervenția asistentul social se desfășoară urmând anumite etape.

1. Reperarea problemei sociale sau a cererii.

În această etapă asistentul social colectează informații cu privire la cine a făcut solicitarea, în ce scop și pentru cine se dorește intervenția. Solicitarea poate fi efectuată de membrii familiei, rude, vecini, cadre didactice, orice alt martor al unei situații inadecvate, fie prin apelarea liniilor telefonice special destinate copiului, fie direct la serviciile sociale specializate.

2. Analiza situației (evaluarea inițială).

Constă în culegerea informațiilor utile despre copil, despre mediul în care trăiește. Aceste informații trebuie să fie clare, precise și pot fi obținute de la copilul aflat în risc de abandon școlar, rude, surse colaterale. Pentru culegerea informațiilor, asistentul social folosește diferite metode de lucru: interviu, chetionar, studiu de caz, observația directă, etc.

Evaluarea în cazul copiilor cu părinți care nu se ocupă într-un mod adecvat de creșterea și educarea acestora vizează: obținerea unor informații despre copil, despre persoanele în grija căruia se află acesta, despre modul în care îi sunt sau nu satisfăcute nevoile, despre mediul în care acesta a fost găsit. De asemenea, se încearcă identificarea persoanelor vinovate de starea copilui, stabilirea cauzelor care au dus la situația respectivă etc.

Așa cum reiese de mai sus, evaluarea are în vedere toate componentele vieții copilului: psihologică, socială, educațională etc.

În urma acestei evaluări se realizează un raport de evaluare inițială.

În funcție de datele obținute se determină validitatea sesizării, riscul repetării situației problematice (neglijență, absenteism sau abandon școlar etc), înregistrarea cazului și stabilirea echipei de profesioniști care vor acționa pentru schimbare. Dacă se constată că sesizarea nu se adeverește, cazul este închis.

În cazul în care se constată că familia, persoana care se ocupă de îngrijirea copilului dispune de resursele necesare asigurării unei dezvoltări normale copilului, i se poate oferi minorului consiliere psihologică care să îl ajute în reintegrarea școlară. Dacă se constată că, în mediul în care se află copilulul, nevoile nu îi pot fi satisfăcute, atunci asistenții sociali trec la următoaea etapă: elaborarea unui Plan de servicii.

3. Elaborarea proiectului de intervenție (Planului de servicii).

Această etapă presupune:

– definirea riguroasă a clientului (în cazul abandonului școlar, copilul aflat în dificultate) și a nivelului la care se va intereni (individ, grup etc);

– identificarea scopului, a obiectivelor, a sarcinilor și a serviciilor, dar și stabilirea limitelor de timp și a responsabilităților;

– alegerea metodelor și tehnicilor de lucru.

4. Punerea în aplicare a proiectului.

Reprezintă etapa de realizare a obiectivelor, de îndeplinire a sarcinilor, cu ajutorul diverselor metode și tehnici de lucru. Toate activitățile derulate în această fază au ca scop diminuarea sau înlăturarea efectelor negative provocate de abandonul școlar.

Asistența socială poate colabora, în vederea atingerii obiectivelor stabilite, cu Poliția, Primăria, dar și cu alte instituții ce au drept scop protecția și asistența copilului aflat în dificultate.

5. Monitorizarea și evaluarea rezultatelor.

În această fază se evaluează efectele produse de punerea în aplicare a proiectului de intervenție. În cazul în care se constată că obiectivele nu au fost finalizate cu succes se continuă intervenția pe baza unui plan actualizat și modificat. Dacă se constată că scopurile au fost îndeplinite, atunci se consideră că intervenția reprezintă un succes și se poate încheia.

Figura III. 1 Etapele intervenției în asistență socială (Neamțu, G. Și Stan, D, Asistența socială, Editura Polirom, Iași, 2005, pag. 43.

III. 4. Alte modalități de intervenție ale asistentului social;

Asistentul social, prin dezvoltarea în și prin școală a unor programe echilibrate, de prevenire și de intervenție specifică, joacă un rol esențial în procesul de integrare educațională a copiilor romi.

Prin aceste programe, asistentul social vizeză facilitarea integrării școlare prin:

• sprijinirea copiilor romi pentru a se integra în fluxul principal al societății;

• rezolvarea conflictelor interetnice, din mediul școlar, în mod pașnic;

• depășirea prejudecăților și a stereotipurilor etnice (în ceea ce privește cadrele didactice, elevii și părinții români);

• generarea unor atitudini și obiceiuri pozitive de comportare față de oamenii de etnie romă;

• împărtășirea necesității de adaptare a conținuturilor, metodelor și materialelor didactice la nevoile grupurilor minoritare;

• organizarea unor activități extrașcolare care să îi pună în legătură pe copiii romi cu cei majoritari cum ar fi: tabere, concursuri cu diverse premii care să îi motiveze pe copiii astfel încât cei mici să învețe să accepte diferențele interculturale;

• promovarea unei atitudini pozitve față de școală și conștientizarea rolului și importanței educației;

• îmbunătățirea comunicării și cooperării între școală și autoritățile locale, în vederea promovării unor programe destinate copiilor și tinerilor aparținând etniei rome;

• identificarea și conștientizarea de către cadrele didactice a dificultăților școlare cu care se confruntă copiii romi și implicarea lor în activități concrete de ameliorare a acestora;

• eliminarea formelor de discriminare din învățământ;

Pentru ca aceste programe să își atingă obiectivele este necesar să existe o bună comunicare a tuturor celor implicați în procesul educațional: profesori, elevi, părinți, autorități locale.

Toate acest măsuri nu pot fi luate, însă fără susținerea activă din partea școlii. Aceasta trebuie să fie deschisă altor etnii, religii și stiluri de viață și să promoveze o educație interculturală ale cărei scopuri să țină cont de “cei patru piloni ai educației”:

• A învăța pentru a acumula cunoștințe – o educație generală aduce elevul în contact cu alte culturi și zone ale cunoașterii, facilitând cunoașterea;

• A învăța să acționăm – a acumula nu doar cunoștințe, ci și deprinderi de a rezolva multe situații și de a lucra în echipă;

• A învăța pentru viață – a-ți dezvolta propria personalitate penru a fi capabil să devii autonom și responsabil;

• A învăța să conviețuim – dezvoltarea capacității de a-i înțelege și respecta pe ceilalți, de a fi solidar și cooperant cu cei ce aparțin altor grupuri etnice.

CAPITOLUL IV: METODOLOGIA CERCETĂRII

IV. 1 Scopul cercetării, obiectivele urmărite, ipoteze de lucru, lot de cercetare;

Nivelul scăzut de școlarizare al copiilor romi are influențe negative atât în plan social: creșterea ratei analfabetismului, sporirea delincvenței juvenile, marginalizarea, cât și în planul dezvoltării personale, consecințele slabei participări la educație fiind resimțite de individ pe tot parcursul vieții: șomaj, sărăcie, excluziune socială.

Din păcate, majoritatea părinților romi nu cunosc importanța școlii și nici consecințele grave pe care le are neintegragrea educațională.

Scopul acestei cercetări îl reprezintă analiza factorilor care influențează participarea la educația formală a copiilor romi.

Obiectivele acestei cercetări sunt:

• identificarea concepțiilor părinților romi cu privire la educație;

• specificarea cauzelor care conduc la un nivel redus al participării școlare și la fenomene de abandon școlar;

• menționarea și interpretarea motivelor pentru care părinții romi consideră că sunt discriminați copiii în mediul educațional;

Educația are un rol important în combaterea discriminărilor și diminuarea comportamentelor antisociale. Având în vedere obiectivele cercetării am stabilit următoarele ipoteze:

1. Abadonul școlar în rândul copiilor romi este determinat de defavorizarea socio-economică.

2. Integrarea școlară a copilului de etnie romă este influențată de percepția negativă a familiei acestora în legătură cu lipsa de perspectivă în urma parcurgerii anilor de studii.

3. Neintegrarea copilului este, din perspectiva familiei de romi, rezultatul discriminării școlare a acestora de-a lungul timpului.

Lot de cercetare

Subiecții acestei cercetări, în număr de 15 (4 de gen masculin și 11 de gen feminin), sunt părinți romi ce au între 1 și mai mult de 3 copii (Figura IV. 1)și provin din mediul rural (comuna Merei, județ Buzau). Pentru evitarea unor situații neplăcute cum ar fi: refuzul de a răspunde, lipsa de sinceritate, stârnirea unor atitudini ofensive, am preferat ca atât numele lor, cât și nivelul de școlarizare al acestora să nu fie cerute în cadrul interviului.

Figura IV. 1 Distribuția părinților romi în funcție de numărul de copii

IV. 2 Definirea metodelor si instrumentelor de cercetare utilizate;

Pentru realizarea scopului acestei lucrări – identificarea și analiza percepției părinților romi cu privire la educația formală, am ales aplicarea unor metode calitative de cercetare: interviul, observația și studiul de caz.

Interviul, ca metodă de cercetare reprezintă: “o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informțiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socoi-umane.”

Avantajele utilizării interviului: flexibilitatea, rata mai ridicată de răspunsuri, observarea comportamentelor nonverbale, asigurarea standardizării condițiilor de răspuns, asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor, colectarea unor răspunsuri spontane, asigurarea unor răspunsuri personale, asigurarea răspunsului la toate întrebările, precizarea datei și locului convorbirii, studierea unor probleme mai complexe.
Dezavantajele utilizării interviului: costul ridicat, timpul îndelungat, erorile datorate operatorilor de interviu, imposibilitatea consultării unor documente, inconveniente, neasigurarea anonimatului, lipsa de standardizare a întrebărilor, dificultăți în accesul la cei care sunt incluși în eșantion.

Pentru microcercetarea de față, ținând cont de particularitățile lotului de cercetare, am optat pentru utilizarea interviului semistructurat. Dacă în cazul interviului structurat întrebările sunt dinainte stabilite, iar operatorul nu beneficiază de libertatea de a reformula întrebările sau de a le schimba ordinea, interviul semistructurat îi oferă posibilitatea de a relua anumite aspecte în scopul unei mai bune înțelegeri a datelor obținute. Interviul semistructurat a avut la bază o grilă de interviu (Anexa 1) care cuprinde principalele întrebări ce vor fi discutate în timpul întâlnirii și care vor duce la obținerea unor date relevante pentru microdcercetarea realizată (infirmarea sau confirmarea ipotezelor de lucru).

Acesta este alcătuit din 10 întrebări deschise ce vizează:

• motivația pentru care părinții romi își trimit copiii la școală;

• șansele de reușită în viață ale copiilor romi;

• cauzele care conduc la neintegrarea școlară a copiilor romi;

• sursele discriminării copiilor romi în școală;

Pentru obținerea unor informații calitative, semnificative pentru această microcercetare am realizat 15 interviuri individuale adresate părinților copiilor romi, dar și un interviu adresat asistentului social, Popescu C., de la Primăria Merei, județul Buzău care se ocupă cu probleme sociale ale familiilor de romi (Anexa 2).

De asemenea, pentru a evidenția cât mai bine concepția romilor în ceea ce privește educația școlară, dar și motivele pentru care aceștia refuză să își mai înscrie copiii la școală, am realizat 3 studii de caz în comuna Merei, județul Buzău.

Studiul de caz este, de asemenea, o metodă de cercetare calitativă ce urmărește să prezinte sintetic, dar și în detaliu (atunci când e cazul) o situație concretă și specifică unui anumit domeniu de activitate dar și unui anumit loc de muncă, în care să surprindă o problemă sau un set limitat de probleme. Pentru realizarea acestor studii de caz am parcurs următoarele etape:

am identificat cazurile (în urma realizării interviurilor);

am analizat cauzele care duc la neintegrare școlară, relațiile familiale, condițiile de trai etc;

am organizat informațiile obținute în urma conversației într-un ansamblu unitar.

“Prin studiul de caz nu se abordează numai persoane, nu se studiază numai realitatea psiho- socială din perspectiva acestor persoane sau a biografiei lor, ci se cercetează un fragment din realitate, intervenind deopotrivă și metoda observației”.

Așa cum rezultă și din definiția dată de Iluț Petru o altă metodă care a stat la baza realizării microcercetării este observația.

Observația reprezintă o metodă sociologică de “colectae a datelor cu ajutorul simțurilor (…) pentru a verifica ipotezele sau pentru a descrie sistematic și obiectiv mediul înconjurător, omul și relațiile interpersonale, comportamentele inividuale și colective.”

Observația sociologică vine în completarea celorlalte metode de cercetare utilizate: interviul și studiul de caz. Această metodă m-a ajutat să identific dacă datele furnizate de persoanele intervievate sunt adevărate. În timpul realizării interviurilor și a studiilor de caz am acordat o deosebită atenție mimicii, gesturilor, poziției corpului etc.

Principalii factori de risc cu care m-aș fi putut confrunta în timpul realizării cercetării sunt:

lipsa de disponibilitate a părinților de etnie romă și a asistentul social;

dezinteresul romilor cu privire la tema cercetată;

atitudine agresivă față de operatorul de interviu;

tăcerea în timpul interviului din cauza emoțiilor sau a întrebărilor adresate;

subiectivismul specialistului etc.

Și în ceea ce privește persoana care a realizat interviul, subiectivismul și lipsa de experiență ar fi putut influența rezultatele cercetării.

Cu toate acestea, microcercetarea s-a realizat în condiții optime, fără incidente sau evenimente neplăcute.

IV. 3 Studii de caz;

În această secțiune voi prezenta cele 3 studii de caz care mi-au oferit date relevante pentru microcercetarea de față, urmând ca în subcapitolul următor să realizez analiza și interpretarea acestora.

STUDIU DE CAZ NUMĂRUL 1

NUMELE COPILULUI : M. D.

SEX : MASCULIN

VÂRSTA: 7 ANI

MOTIVUL ÎNTOCMIRII PREZENTULUI STUDIU DE CAZ :

Abadon școlar din cauza situației materiale precare a familiei din care copilul provine, dar și a discriminărilor manifestate în școală.

PREZENTAREA SITUAȚIEI CONCRETE

M. D. s-a născut la data de 11 august 2008 în comuna Merei, județul Buzau.

Băiatul provine dintr-o familie de etnie romă, cu o situație materială precară: nici mama și nici tatăl nu lucrează, acesta fiind și motivul pentru care deseori au loc conflicte între părinți. Familia mai are 4 copii, însă doar doi, de 1 an și 3 ani, locuiesc cu ei, ceilalți doi, de 13, respectiv 14 ani fiind în grija bunicii materne. Zona în care cei patru membrii locuiesc se află undeva în spatele blocurilor (unde locuiesc familii de români), feriți de ochii lumii. Ei stau într-o casă din chirpici, cu 2 camere, fără baie sau bucătărie. Nu au apă curentă (în acest sens beneficiază de bunătatea vecinilor români care le permit să ia apă de la pompele din grădinile lor), ferestrele sunt crăpate, iar ușa nu se închide. Pentru a se încălzi și pentru a găti iarna folosesc o sobă, iar în restul anotimpurilor mâncarea o prepară afară, în fața casei, la foc.

Pentru a le putea asigura copiilor minimul necesar, tatăl pleacă dimineața de acasă și merge în căutarea fierului, pe care îl strânge și îl duce la un centru de colectare. O altă sursă de venit, pe lângă alocațiile celor mici o constituie colectarea de deșeuri reciclabile plastice și metalice.

Defavorizarea socio-economică a familiei, marginalizarea și discriminările din școală au făcut ca fiul lor D., să abandoneze școala.

În urma discuțiilor purtate cu mama băiatului am aflat că acesta, deși are 7 ani și ar fi trebuit să treacă în clasa a II-a, a mers la școală, în clasa I, doar două luni.

Întrebată fiind “Care este principalul motiv pentru care copilul nu mai merge la școală?”, aceasta mi-a răspuns:

“D. a mers la școală doar două luni pentru că noi nu avem bani să îi cumpărăm tot ce au ceilalți copii. Venea în fiecare zi acasă plângând că el nu are ghiozdan, rechizite cum au ceilalți. Au fost zile când nici bani să îi pun un pachețel de mâncare nu am avut. Copiii sunt răi, râdeau de el, îl strigau « țigane», nu se jucau și cu el. Eu am încercat să îl duc cu forța, dar când am văzut că tot nu vrea am renunțat.”

Și condițiile de acasă îi îngreunau activitatea școlară deoarece nu are un birou sau o masă unde să stea și să își facă temele.

Mama a încercat să discute cu învățătoarea clasei pentru a rezolva măcar problema etichetării și a marginalizării, însă aceasta a refuzat să facă ceva în acest sens.

“Am fost la școală și am vorbit cu doamna învățătoare. Mi-a spus că nu are cu ce să mă ajute, că are destule probleme cu părinții copiilor români care sunt nemulțumiți că în clasă sunt și țigani și că, cel mai bine ar fi să mut copilul la altă școală. Dar eu nu am unde să îl mut, distanța ar fi prea mare.”

În prezent, copilulul se ocupă, împreună cu tatăl, de colectarea deșeurilor plastice și metalice.

“Ce să facă altceva? Decât să stea acasă toată ziua, mai bine merge cu taică-su la muncă. Așa mai face și el un ban, ca să cumpărăm de mâncare.”

Femeia consideră că vinovați pentru neintegrarea școlară a copilului ei sunt “oamenii răi, românii”, dar și cadrele didactice care nu iau măsuri pentru combaterea discriminărilor, ba chiar, spune mama “nici doamna învățătoare nu îl prea băga în seamă, îl lăsa acolo, în banca lui, nu îl întreba nimic.”

În ceea ce privește concepția părinților cu privire la șansele de reușită în viață ale copiilor care nu frecventează cursurile școlare părerile sunt împărțite. Dacă mama este conștientă de faptul că, fără școală, copilul ei nu va avea nici un viitor, nu își va putea găsi un loc de muncă, nu va putea duce un trai mai bun decât al lor, acesta fiind și motivul pentru care a ales ca cei doi copii mai mari să fie crescuți de bunică (aceasta se ocupă de educația lor, le oferă condiții de trai mai bune, merg la școală zilnic – unul este clasa a VIII-a, iar celălalt clasa a VII-a ), tatăl consideră că școala nu îl ajută cu nimic “De ce să meargă la școală, ce eu am mers? Mai bine să stea acasă, să meargă la muncă cu mine, să facem rost de bani. Cu ce îl ajută școala, cu nimic! Este pierdere de timp! ”

Cu toate că tatăl are o percepție negativă cu privire la educația formală, mama speră ca în viitor să reușească să își înscrie copilul din nou la școală. Însă pentru asta, ei au nevoie atât de sprijin financiar, cât și de sprijin moral: înțelegere din partea cadrelor didactice, toleranță și respect din partea familiilor copiilor români.

STUDIU DE CAZ NUMĂRUL 2

NUMELE ELEVEI : D. D.

SEX : FEMININ

VÂRSTA: 12 ANI .

CLASA : a VII a

MOTIVUL ÎNTOCMIRII PREZENTULUI STUDIU DE CAZ :

Posibil abandon școlar din cauza situației materiale precare a familiei din care tânăra provine.

PREZENTAREA SITUAȚIEI CONCRETE

D. D. s-a născut la data de: 12 mai 2003 în comuna Merei, județul Buzău și este elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială din localitate.

Eleva provine dintr-o familie cu o situație materială modestă: tatăl este agent de pază, iar mama este șomeră. Familia mai are în întreținere încă trei copii, în vârstă de 2, 5, respectiv 9 ani acesta fiind și motivul pentru care mama nu are un loc de muncă.

Zona în care cei patru membrii locuiesc este recunoscută ca fiind una dintre cele mai slab dezvoltate din punct de vedere al condițiilor de trai. Ei locuiesc într-o casă bătrânească, cu 2 camere, fără a dispune de teren agricol.

Deseori, în cadrul familiei au loc conflicte ce vizează problemele financiare, tatăl reproșându-i soției că nu are un loc de muncă.

Pentru a-și ameliora situația financiară părinții au ajuns la concluzia că, cel mai bine ar fi ca fiica lor, D., la finalizarea celor 8 clase, să nu își mai continue studiile. Ea va rămâne acasă să aibe grijă de frații și surorile ei, în timp ce mama va merge la muncă.

D. nu este de acord cu această soluție fiindcă ea își dorește foarte mult să-și continue studiile și să devină profesoară.

În urma discuțiilor purtate cu D. am aflat că este o elevă cu rezultate foarte bune la învățătură, iar visul ei este să ajungă profesoară de Limba română. Deși are doar 12 ani știe foarte bine ce trebuie să facă pentru a deveni profesoară:

“Voi absolvi Liceul, iar apoi mă voi înscrie la Facultatea de Litere și Științe, specializarea Limbă și Literatură.”

Este o tânără hotărâtă, ambițioasă, iar rezutatele obținute pe parcursul anilor școlari fac ca eleva să fie o «candidată ideală» pentru postul din învățământ.

Chiar dacă, în ceea ce privește situația școlară, ea are toate șansele să reușească, din punct de vedere familial se confruntă cu o problemă «gravă», așa cum o denumește fata.

“Familia mea trece printr-o perioadă dificiliă din punct de vedere financiar : mama este șomeră, pentru că am 3 frați mai mici de care trebuie să aibe grijă, iar tatăl meu este paznic. Cu banii ne descurcăm din ce în ce mai greu, iar părinții mei consideră că singura soluție este ca eu să renunț la școală. Ei vor ca eu să stau acasă cu frații mei, în timp ce mama va putea să lucreze. Oricum, ei sunt de părere că școala nu mă va ajuta cu nimic, că doar elevii cu un anumit statut social pot reuși în viață.”

Este bine de știut că din familie doar doi copii frecventează școala: ea împreună cu fratele de 9 ani, elev în clasa a III-a.

Din ceea ce afirmă copila, rezultă că nu doar situația financiară constituie o barieră în împinirea sa profesională, ci și mentalitatea părinților cu privire la rolul și importanța școlii în viața indivizilor. Acest lucru se datorează nivelului de educație scăzut, atât al mamei cât și al tatălui.

D. nu a încercat să discute cu părinții deoarece crede că nu va fi ascultată.

“Părinții mei nu știu nimic despre mine… nu știu că eu vreau să devin profesoară de Limba și literatura română, nu știu cât de mult îmi doresc să devin cineva prin forțe proprii. Nu am avut curaj să vorbesc cu ei despre asta, nu că ar fi violenți, dar nu m-ar asculta, nu mi-ar acorda atenție. Nu au încredere în mine și nici în școală… .”

În ceea ce privește dorința fetei de a finaliza liceul și apoi de a absolvi o facultate, părinții sunt destul de rezervați și vorbesc despre motivul principal al unui posibil abandon școlar: necesitatea prezenței copilei în gospodărie pentru a avea grijă de frații cei mici în timp ce ei ar merge la muncă.

Lipsa pământului accentuează starea de sărăcie în care se află familia:

“N-avem nimic. Dacă am avea pământ am pune porumb, cartofi, roșii, așa cum au pus și vecinii noștrii. Dar dacă nu avem, unde să punem?”

Atât mama cât și tatăl afirmă că s-au gândit la acest lucru deoarece altă soluție nu cunosc, iar din punct de vedere financiar se descurcă din ce în ce mai greu.

Cu toate acestea, mama nu pare atât de convinsă că această soluție este eficientă, mai ales acum. În acest sens, ea declară:

„Parcă nu îmi vine să o «sacrific» pentru toată familia….poate dacă ea își vede de școală o să reușească să nu se afle niciodată în situația în care noi ne aflăm acum.”

Luarea deciziilor reprezintă un proces omniprezent în viața noastră. Chiar dacă multe dintre decizii sunt minore există și situații în care ne confruntăm cu situații dificile, care ne pot influența, în mod pozitiv sau negativ, întreaga existență. De aceea este important ca în situațiile de criză să avem în vedere toate soluțiile posibile, să analizăm avantajele și dezavantajele fiecăreia dintre acestea, pentru ca în final să luăm decizia cea mai bună ce implică cele mai puține riscuri.

STUDIU DE CAZ NUMĂRUL 3

NUMELE COPILULUI : L. F.

SEX : MASCULIN

VÂRSTA: 11 ANI

MOTIVUL ÎNTOCMIRII PREZENTULUI STUDIU DE CAZ :

Risc de abandon școlar ca urmare a lipsei de interes a cadrelor didactice, a marginalizării și discriminării din școală, dar și a neîncrederii părinților cu privire la rolul educației.

PREZENTAREA SITUAȚIEI CONCRETE

L.F. este un băiat de etnie romă, în vârstă de 11 ani, din comuna Merei, județul . El este în clasa a III-a, deși potrivit vârstei ar fi trebuit sa fie în clasa a V-a. Copilul a rămas doi ani repetent, iar acum se află în situația de a abandona școala.

Familia din care provine copilul este numeroasă: deși mai are 4 frați, el este singurul care încă mai merge la școală. Condițiile de trai sunt precare, locuiesc toți într-o casă improvizată din chirpici și lemne, în numai două camere. Nu există un grup sanitar în casă și nici o bucătărie. Mama este șomeră, iar tatăl lucrează cu ziua la oamenii din localitate. De asemenea, o altă sursă de venit o reprezintă, ca în majoritatea familiilor de etnie romă din zonă, colectarea peturilor și a fierului. Din punct de vedere educațional dacă tatăl are 4 clase și știe să scrie, să citească și să facă socoteli de bază, atât mama cât și ceilalți 4 copii nu au mers niciodată la școală.

În ceea ce privește situația copilul la învățătură, repetenția se datorează în primul rând absențelor acumulate de acesta. În loc să meargă la școală “unde ceilalți copii râd de el că este țigan, sărac și repetent“, spune tata, băiatul preferă să meargă fie la muncă pe unde găsește, fie să caute fiare și peturi în zonele special amenajate pentru deșeuri și să le ducă la centrele de colectare.

Un alt motiv pentru care băiatul nu mai vrea să meargă la școală este, din spusele mamei lipsa de interes a învățătoarei vizavi de nivelul de cunoștințe al fiului său.

“ Noi l-am trimis mereu la școală, dar dacă el a văzut că nici învățătoarea nu îl bagă în seamă, îl lasă în ultima bancă singur, fără să-l întrebe nimic, să îl scoată la tablă, a zic că nu mai are de ce să meargă la școală că oricum nu învață nimic. Nici ceilați copii nu prea știu să scrie și să citească, nu își dă interesul deloc pentru ei,. Și eu cred la fel…la ce e bună școala asta, că oricum nu te mai angajează nimeni, mai ales dacă ești și țigan!”

Aceeeași părere cu privire la atitudinea cadrelor didactice vizavi de copiii romi o împărtășește și tatăl băiatului.

“Și fata vecinilor este tot în clasa a III-a cu băiatul meu. Doar că ea a mers în fiecare zi la școală și nu a rămas deloc repetentă. Și tot degeaba..nu știe să citească, să scrie sau să socotească. Eu barem dacă am făcut 4 clase pe vremea lui Ceaușescu știu noțiunile astea de bază, mă descurc. În schimb ei…nimic. Nu își dă femeia interesul. Zice că oricum nu îi ajută pe ei școala, că sunt țigani și tot la furat sau mai știu eu pe unde ajung.”

În ceea ce privește mentalitatea părinților în legătură cu rolul și importanța școlii în viața indivizilor, părerile par a fi împărțite. Dacă mama afirmă că nu vede cu ce l-ar putea ajuta școala pe băiatul ei, tatăl, cel puțin la nivel declarativ afirmă:

“Eu știu că dacă ai carte, ai parte. Mi-aș dori ca băiatul meu să termine și el măcar 8 clase, să mergă la o școală profesională, să învețe o meserie. Poate o avea și el mai mult noroc în viață decât noi, care d-abia ne descurcăm de la o zi la alta.“

Cu toate acestea, băiatul nu este încurajat de niciunul dinre părinți să își continue studiile, nu este motivat și nici susținut.

În aceste condiții, elevul se află în risc de abandon școlar, în acest moment el neavând niciun sprijin, nici măcar din partea învățătoarei.

IV. 4 Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării;

Așa cum am precizat în subcapitolul anterior, în vederea verificării validității ipotezelor stabilite am realizat 15 interviuri cu persoane de etnie romă, un interviu cu asistentul social din comuna Merei, județul Buzău și trei studii de caz. În urma aplicării acestor metode de cercetare cele trei ipoteze de lucru au fost confirmate.

Ipoteza 1: Abandonul școlar în rândul copiilor romi este determinat de defavorizarea socio-economică.

Răspunsurile oferite la întrebarea „Care este principalul motiv pentru care copii romi abandonează școala?” au fost oarecum asemănătoare. Majoritatea persoanelor intervievate afirmă că lipsa banilor necesari achiziționării rechizitelor, hainelor, chiar și a hranei îi împiedică pe romi să își lase copiii la școală. De cele mai multe ori, în cazul copiilor cu vârste mai mari, părinții preferă să îi trimită la muncă, să poată astfel să își asigure hrana de la o zi la alta.

“Nu pot să îl trimit la școală fără cărți și caiete. De multe ori, nu avem nici bani de mâncare, ne descurcăm și noi cum putem. Mai bine să muncească și gata!”

“Banii, domnișoară, sunt de vină. Mulți ar vrea să își lase copiii la școală, dar când văd că alții râd de ei că sunt îmbrăcați mai urât, că mănâncă pâine goală la școală, îi doare sufletul și atunci îi țin acasă.”

Și în cazul familiilor pe care au fost realizate studiile de caz, printre motivele pentru care copii au abandonat bsau sunt pe cale să abndoneze școala se numără și situația financiară precară.

Așadar situația socio-economică joacă un rol fundamental în decizia părinților romi de a nu-și mai trimite copiii la școală. Pentru a putea duce un trai decent, ei preferă să îi învețe pe copii o meserie, astfel putând să câștige de la vârste mici resurse financiare, fie ele oricât de puține.

Ipoteza 2: Integrarea școlară a copilului de etnie romă este influențată de percepția negativă a familiei acestora în legătură cu lipsa de perspectivă în urma parcurgerii anilor de studii.

În ceea ce privește percepția familiilor rome în legătură cu rolul educației în viața indivizilor, părerile sunt împărțite. Din cele 15 persoane intervievate, 9 consideră că școala nu îi ajută cu nimic pe copiii romi, 6 dintre aceștia sunt de părere, cel puțin la nivel declarativ, că școala îi poate ajuta pe romi să își depășească situația precară în care se află în acest momet majoritatea din acea zonă. Și în urma studiilor de caz am observat că, în cadrul aceleași familii opiniile diferă.. De obicei, un părinte consideră că, fără școală, copiii nu vor avea un viitor mai bun, nu vor reuși să depășească barierele etnice, iar altul este de părere că școala nu le va aduce niciun beneficiu, ci dimpotrivă este o „pierdere de timp”. În ceea ce privește evoluția copiilor romi în urma frecventării școlii ei tind să evidențieze aspectele negative, foarte puțini (3 persoane intervievate) fiind cei care admit că există îmbunătățiri: “Merge degeaba la școala..că tot nu știe să scrie și să citească. Eu nu știu ce îi învață pe ei acolo!”. Acest lucru reiese și din studiul de caz numărul 3.

Aceste rezultate demonstrează că, odată cu trecerea timpului, percepția negativă a romilor cu privire la educația formală începe să se schimbe. Încep să conștientizeze mult mai bine faptul că educația primită în cadrul familiei sau învățarea timpurie a unei meserii nu sunt de ajuns pentru ca un copil rom, ajuns la maturitate să reușească să se integreze în societate, fără a fi nevoit să recurgă la diverse comportamente deviante. Însă lipsa de încredere în sisemul educațional face ca acest proces de schimbare a mentalității să fie unul încet, de durată.

În ceea ce privește vinovații pentru slaba participare la educație a copiilor romii, toți cei intervievați consideră că vinovați pentru această situație delicată în care ei se află sunt poporul și statul român, însă niciunul nu consideră și nici nu accepă că și ei ar putea fi vinovați pentru această stare.

Ipoteza 3. Neintegrarea copilului este, din perspectiva familiei de romi, rezultatul discriminării școlare a acestora de-a lungul timpului.

Discriminarea școlară a copiilor romi a fost și continuă să fie o problemă a sistemului de învățământ românesc. Acest fapt reiese și din răspunsurile primite la întrebarea: „Copiii dumneavoastră au fost vreodată victimele unei discriminări în școală? Dacă răspunsul este DA, de ce credeți că au fost discriminați?”. Astfel, 13 dintre persoanele rome au răspuns „Da”, în timp ce, doar 2 dintre acestea au răspuns „Nu”.

Romii consideră că motivele discriminării sunt: etnia din care fac parte, răutatea oamenilor, concepțiile eronate despre ei, dar și lipsa unei situații financiare bune.

„Românii ne discriminează pentru că suntem țigani. Ei cred că a fi țigan înseamnă a fi hoț, criminal, om rău.”

„Dacă noi nu avem bani așa cum au ei, gata, râd de noi, nu ne bagă în seamă..nu se gândesc că și noi suntem tot oameni. Și pe copiii lor îi învață la fel. ”

Discriminările făcute de-a lungul tipului de către populația română cu privire la romi au făcut ca aceștia să aibă un comportament agresiv, să se comporte ca un grup etnic închis, care să refuze orice încercare de asimilare.

Întrebați fiind „Ce planuri de viitor aveți pentru copiii dumneavoastră?” am constat o lipsă de perspectivă din partea majorității persoanelor incluse în microcercetare. Ei nu își fac planuri de viitor, ci se bazează mai mult pe prezent: își doresc să le urmeze exemplu: „să se căsătorească și să facă copii”. Foarte puțini sunt cei care se gândesc că ar putea să urmeze cursurile unei Facultăți, profitând de locurile special destinate romilor, să se angajeze și apoi să își întemeieze o familie.

La finalul interviului, părinții romi au fost rugați să propună câteva soluții care, cred ei, i-ar putea ajuta la integrarea școlară a copiilor. Pe lângă alocația de stat și ajutorul social de care beneficiază cu toții, soluțiile propuse au fost:

mai mult interes din partea cadrelor didactice pentru copiii romi;

realizarea unor cursuri, în timpul vacanțelor, de recuperare pentru copiii romi cu dificultăți de învățare;

acordarea de sprijin în efectuarea temelor, la domiciliu sau la școală, după ore;

realizarea unor tabere școlare în care să fie incluși atât copii romi, cât și copii români, favorizând astfel combaterea discriminărilor.

pe lângă programul Laptele și cornul care se desfășoară în școală, asigurarea unei mese calde pe zi.

Din interviul realizat cu ajutorul asistentului social din cadrul Primăriei Merei, Județul Buzău rezultă că problemele cu care se confruntă populatia de romi din acea zonă sunt numeroase: lipsa unui loc la muncă, lipsa actelor de naștere, acces redus la serviciile medicale etc. De asemenea, o problemă importantă a romilor o reprezintă slaba participare a copiilor la educație, dovadă fiind creșterea, în ultimii ani, a numărului cazurilor de abandon școlar. Principalele cauze care contribuie la acest fenomen sunt, în opinia specialistului, dificultățile financiare ale familiilor de romi, prejudecățile și lipsa motivației, neîncrederea în sistemul educațional etc.

„În cele mai multe cazuri, copiii care renunță la școală provin din familii cu mulți membrii (majoritatea au mai mult de 2 copiii) cu o situație financiară precară, cu condiții de trai modeste care nu le permit să își îndeplinească sarcinile școlare. De asemenea, rolul cel mai important în continuarea studiilor îl au tot părinții, care, de cele mai multe ori decid să își țină copiii acasă, fără să facă vreun efort în depășirea obstacolelor.”

Prin acordarea ajutoarelor sociale și a alocațiilor primăria sprijină comunitatea de romi, însă acest lucru pare a fi insuficient. De asemenea, atunci când au fost sesizate cazuri în care era necesară intervenția asistentului, acesta s-a delasat la domiciliu, a realizat o anchetă, conform regulamentului și a luat măsurile necesare pentru sprijinirea familiilor de romi.

In ceee ce privește desfășurarea unor proiecte și programe educaționale adresate populației de romi din comună, în vederea diminuării acestui fenomen, specialistul afirmă că lipsa de fonduri i-a împiedicat până acum să realizeze astfel de activități, dar că speră ca în viitor primăria să poate obține fonduri nerambursabile care vor fi folosite în acest scop.

Printre soluțiile propuse de asistentul social se numără:

creșterea ajutorului social pentru familiile de romi în care există mai mulți copii;

încurajarea accesului la educație prin acordarea unei mese gratuite pentru copiii romi,

atragerea de fonduri nerambursabile și implementarea unor programe educaționale;

colaborarea cu diverse organizații nonguvernamentale care să faciliteze aceesul la educație al copiilor romi.

În concluzie, cele trei ipoteze de lucru au fost confirmate, problema școlarizării copiilor romi datorându-se unei multitudini de factori cum ar fi: factori de natură economică, socială, culturală, rasismul și discriminările prezente la nivel instituțonal.

IV. 5 Concluziile microcercetării;

Tema abordată constituie un subiect de actualitate indiferent de perioada în care este pusă în discuție. Dreptul la educație, indiferent de etnie, este departe de a constitui o realitate în cazul populației de romi.

Scopul acestei cercetări a fost acela de a analiza factorii care influențează participarea la educația formală a copiilor romi, slaba lor integrare școlară.

În acest sens, am ales aplicarea a două metode de cercetare calitative cu caracter strict constatativ: interviul (ANEXA 1 și ANEXA 2) și studiul de caz (vezi subcapitolul IV. 3) realizate pe baza observației și a conversației.

În urma realizării acestei cercetări am constatat că există o serie de cauze de natură socială, culturală, economică și sistematică care au urmări precum neînscrierea copiilor romi la o formă de învățământ, participarea redusă a acestora la educație sau chiar abandonul școlar.

Principalul motiv pentru care copiii romi nu frecventează cursurile școlare îl reprezintă condițiile socio-economice precare ale familiilor acestora. Lipsa hainelor, a rechizitelor, a condițiilor de acasă necesare unui copil pentru a învăța îi determină pe părinți să nu își mai trimită copiii la școală.

Alte fenomene des întâlnite în unele școli, cum ar fi: discriminarea, marginalizarea, excluderea socială a celor de etnie romă contribuie la slaba participare a copiilor romi la educație. De cele mai multe ori, copiii urmează modelul parental tradițional: fetele, încă de la vârste fragede se căsătoresc după tradițiile romilor și devin mame, în timp ce băieții sunt nevoiți să muncească pentru a-și întreține familia.

În ceea ce privește percepția romilor în legătură cu șansele de reușită ale copiilor după parcurgerea anilor de studiu, lucrurile par să se schimbe. Răspunsurile obținute la unele întrebări demonstrează faptul că aceștia încep să conștientizeze importanța educației, să își dorească ca proprii lor copii să meargă la școală pentru a putea duce un trai mai bun. Cu toate acestea, trebuie să mai treacă o perioadă de timp până când majoritatea populației rome să înțeleagă și să accepte aceste aspecte.

Așadar, copiii de etnie romă se confruntă cu numeroase bariere care le îngreunează accesul la educație, neputând astfel să beneficieze de un drept garantat de Constituția româniei – dreptul la educație.

Integrarea în societate a romilor depinde într-o mare măsură de integrarea școlară a copiilor. Din păcate, în foarte multe situații copiii nu reușesc să își depășească părinții din punct de vedere educațional. Pentru integrarea școlară e nevoie să fie asigurate anumite condiții cum ar fi: hrană, rechizite, îmbrăcăminte, dar și părinții să înțeleagă și să accepte importanța și rolul școlii. Acest lucru ar putea fi realizat doar printr-o bună colaborare cu populația majoritară, cu autoritățile locale, cu partenerii educaționali.

Accesul egal la educație pentru copiii romi este o problemă prioritară, iar rezolvarea acesteia este esențială pentru ca viitoarea generație de romi să poată beneficia de șanse mai bune.

CONCLUZII GENERALE ȘI PROPUNERI

Situația romilor în ceea ce privește integrarea educațională a copiilor tinde să se mențină la un nivel sub media națională. Acest lucru se datorează atât condițiilor socio-economice precare ale familiilor de romi, cât și discriminării și marginalizării, fenomene des întâlnite în școli. De asemenea, mulți dintre părinții romi sunt analfabeți. Copiii abia dacă primesc ajutor pentru efectuarea temelor, o mare parte dintre aceștia fiind nevoiți să se descurce singuri. În aceste condiții, este foarte puțin probabil că acești copii să învețe sau chiar să frecventeze școală.

Majoritatea părinților romi nu cunosc importanța educației formale și deci, nici consecințele grave ale neintegrării școlare.

Educația primară este o condiție esențială a integrării sociale a individului.

Familia are un rol esențial în creșterea și dezvoltarea armonioasă a copiilor, dar acest lucru este posibil doar prin educație: prin formarea unor indivizi puternici, capabili să se integreze în societate și care să poată face față cerințelor mediului în care trăiesc și își desfășoară activitatea.

Slaba participare a copiilor romi la educație va avea consecințe negative care le va influența întreaga viața: neintegrare la mediul social, cultural sau economic, imposibilitatea de a-și găsi un loc de muncă, șomajul, sărăcia, toate acestea ducând la marginalizare.

Excluderea și lipsa de cunoștințe a părinților îi împiedică, de asemenea, pe copiii romi să beneficieze de sistemul educativ.

În acest sens, ar trebui acordată o mai mare atenție nevoii de a asigura o comunicare mai bună cu părinții de etnie romă. Aceștia ar trebui informați și consiliați cu privire la necesitatea educației, precum și în legătură cu modalitățile de sprijin pe care municipalitățile le pot oferi familiilor.

Pe lângă lipsa de informații, părinții și copiii romi nu sunt stimulați suficient în ceea ce privește rolul școlii în evoluția indivizilor. Dacă populația majoritară are numeroase exemple de persoane care, datorită parcurgerii anilor de studiu, au reușit în viață, lipsa sau numărul redus de astfel de modele promovate din rândul romilor, duc la o slabă cunoaștere, de către aceștia, a beneficiilor directe pe care educația le oferă.

Chiar dacă România a adoptat numeroase politici și programe care vizau, în general, îmbunătățirea situației romilor în ceea ce privește integrarea școlară există, așa cum am arătat mai sus, o gamã largã de obstacole serioase în calea accesului la educație.

Consider că este nevoie de o restructurare a modului de abordare a problematicii educației romilor, o trecere de la nivel declarativ, la nivel aplicativ.

Soluțiile nu constau doar în implementarea unor politici, ci și în înțelegerea faptului că problemele romilor țin și de relația dintre ei și populația majoritară. Discriminările, excluderea socială acutizează această problemă, îngreunând accesul la educație a copiilor romi. Excluderea școlară a romilor nu are loc printr-un act discriminatoriu explicit și intenționat, ci mai degrabă este rezultatul unui proces progresiv de marginalizare.

Înaintea elaborării unor proiecte și programe educaționale sunt de părere că ar trebui să se realizeze cercetări bazate pe metode calitative și nu pe date statistice, în mijlocul fiecărei comunități de romi. Chiar dacă, la o primă vedere obstacolele care stau în calea educației par să fie universale, motivele romilor care duc la neintegrare școlară pot fi diverse. De aceea consider că adoptarea unor strategii la nivel național sunt mai puțin eficiente decât unele care să țină cont de specificul și particularitățile fiecărei comunități de romi.

Însă pentru ca acest lucru să fie realizabil, ar trebui să existe o mai bună coordonare la nivel internațional, național, regional și local pentru a evita dispersarea eforturilor și pentru a favoriza sinergiile.

Așadar, rolul instituțiilor statului este crucial în integrarea școlară a copiilor romi, dar nu imposibil. Există numeroase situații în care, prin colaborarea statului cu autoritățile locale, dar și cu diverse organizații nonguvernamentale proiectele inițiate de aceștia și-au atins obiectivele și au produs schimbări în rândul populației de romi.

Consider că motivarea și încurajarea copiilor să participe le educație constituie o prioritate națională în ceea ce privește populația de romi deoarece neintegrarea, abandonul școlar, participarea redusă la cursuri vor avea un impact negativ atât la nivel individual prin dezvoltarea unor personalități imature, inadaptate, cât și la nivel național, prin creșterea ratei analfabetismului, marginalizare, discriminare, conflicte interetnice.

BIBLIOGRAFIE

1. Achim, V., Țiganii în istoria României, Editura Enciclopedică, București, 1998;

2. Băran-Pescaru, A., Educația interculturală, Editura Universității Petrol-Gaze, Ploiești, 2008;

3. Chelcea, S., Metodologia cercetarii sociologice. Metode cantitative și calitative, Editura Economica, București, 2007.

4. Delors, J., Comoara lăuntrică. Raportul pentru UNESCO al Comisiei Internaționale pentru educație în secolul XXI, Editura Polirom, Iași, 2000;

5. Dicționar de Sociologie – Larousse, Editura Univers Enciclopedic, Bucureși, 1996;

6. Dobrică., P., Jderu, G. (coord), Educația școlară a copiilor romi. Determinări socio-culturale, Editura Vanemonde, Bucuresti , 2005;

7. Enăchescu, C., Tratat de psihanaliză și psihoterapie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998.

8. Fraser, A., Țiganii. Originile, migrația și prezența lor în Europa , Editura Humanitas, București, 1998;

9. Iluț, P., Abordarea calitativă a socioumanului, Editura Polirom, Iași, 1997;

10. Mihaela R., lucrarea Etnogeneza culturală a romilor din Transilvania;

11. . Miftode, V., Tratat de asistență socială, Ed. Axis, Iași, 2003,

12. Neamțu, G. (coord.), Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003.

13. Neamțu, G. și Stan, D. (coord.), Asistența socială, Studii și aplicații, Polirom, Iași, 2005.

14. Rogers, C., A deveni o persoană, Editura Trei, București, 2008;

15. Rupert, W., M., Team Leader, Proiectul PHARE – Îmbunătățirea situației romilor din România, proiecte de succes și multe învățăminte, 2002;

16. Sandu, M., Romii din România – Repere prin istorie, Editura Vanemonde, București, 2005;

17. Zamfir, C., Vlăsceanu, L., Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1998.

18. Zamfir, C., Preda, M. (coord), Romii în România, Editura Expert, București, 2002;

19. Zamfir, E., Zamfir, C., Țiganii între ignorare și îngrijorare, Editura Alternative, Bucuești, 1993

20. www.anr.gov.ro, accesat la data de 23 mai 2015;

21. www.dgaspc.ro , site-ul oficial al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului; aceesat la data de 11 mai 2015;

22. www.edu.ro, accesat la data de 16 mai 2015;

23. http://www.insse.ro, Anchetă Integrată în Gospodării, accesat la data de 10 mai 2015.

24. http://www.intelepciune.ro/despre/educatie/citate, accesat la data de 18 mai 2015.

25. www.monitoruljuridic.ro, accesat la data de 23 mai 2015;

ANEXE

ANEXA 1

GHID DE INTERVIU PENTRU PĂRINȚII ROMI

. Câți copii aveți? Dintre aceștia câți merg (sau au mers)la școală ?

. Dacă aveți copii care nu mai frecventează școala, cu ce se ocupă ei în prezent?

. Care este principalul motiv pentru care copiii romi abandonează școala?

. Cine credeți că este vinovat pentru slaba participare la educație a copiilor romi?

. Copiii dumneavoastră au fost vreodată victimele unei discriminări în școală? Dacă răspunsul este “Da”, de ce credeți că au fost discriminați?

. Ce rol are școala în viața indivizilor?

. În cazul copiilor care merg la școală ați observat o îmbunătățire în ceea ce privește evoluția lor? Credeți că sunt și aspecte negative în cazul frecventării cursurilor școlare?

. Ce planuri de viitor aveți pentru copiii dumneavoastră?

. Propuneți câteva soluții care considerați că ar putea ajuta la integrarea școlară a copiilor romi.

. Cum vă sprijină autoritățile statului pentru depășirea obstacolelor cu care vă confruntați?

ANEXA 2

GHID DE INTERVIU – ASISTENTUL SOCIAL

Cu ce probleme sociale se confruntă membrii localității în care dumneavoastră vă desfășurați activitatea?

În ceea ce privește educația școlară a copiilor romi există probleme?

Din punct de vedere statistic, considerați că, în ultimii ani, s-a înregistrat un număr mai mare sau mai mic de cazuri de abandon școlar în rândul copiilor romi ?

Vă rog să realizați o scurtă descriere a mediului din care provin copiii romi care renunță la școală.

În cazurile întâlnite de dumneavoastră, care au fost cele mai frecvente cauze care au dus la abandonul școlar?

Ce măsuri s-au luat în cazurile cunoscute?

De ce considerați că ar avea nevoie familiile de etnie romă pentru a se putea adapta mai ușor cerințelor educative?

Credeți că familiile de etnie romă percep învățământul ca pe o obligație sau ca pe o oportunitate de dezvoltare personală și profesională?

Propuneți câteva soluții pentru facilitarea integrării școlare a copiilor romi.

La nivleul comunei dumneavoastră s-au desfășurat proiecte care au vizat educația școlară a romilor? Dacă da, care au fost consecințele acelor activităților?

ANEXA 3

LISTA FIGURILOR

Figura I. 1 Impactul „neștiinței de carte” asupra statutului individual…………………………16

Figura I. 2 Factori care determină abandonul școlar………………………………………………….18

Figura III. 1 Etapele intervenției în asistență socială…………………………………………………33

Figura IV. 1 Distribuția părinților romi în funcție de numărul de copii……………………….36

BIBLIOGRAFIE

1. Achim, V., Țiganii în istoria României, Editura Enciclopedică, București, 1998;

2. Băran-Pescaru, A., Educația interculturală, Editura Universității Petrol-Gaze, Ploiești, 2008;

3. Chelcea, S., Metodologia cercetarii sociologice. Metode cantitative și calitative, Editura Economica, București, 2007.

4. Delors, J., Comoara lăuntrică. Raportul pentru UNESCO al Comisiei Internaționale pentru educație în secolul XXI, Editura Polirom, Iași, 2000;

5. Dicționar de Sociologie – Larousse, Editura Univers Enciclopedic, Bucureși, 1996;

6. Dobrică., P., Jderu, G. (coord), Educația școlară a copiilor romi. Determinări socio-culturale, Editura Vanemonde, Bucuresti , 2005;

7. Enăchescu, C., Tratat de psihanaliză și psihoterapie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998.

8. Fraser, A., Țiganii. Originile, migrația și prezența lor în Europa , Editura Humanitas, București, 1998;

9. Iluț, P., Abordarea calitativă a socioumanului, Editura Polirom, Iași, 1997;

10. Mihaela R., lucrarea Etnogeneza culturală a romilor din Transilvania;

11. . Miftode, V., Tratat de asistență socială, Ed. Axis, Iași, 2003,

12. Neamțu, G. (coord.), Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003.

13. Neamțu, G. și Stan, D. (coord.), Asistența socială, Studii și aplicații, Polirom, Iași, 2005.

14. Rogers, C., A deveni o persoană, Editura Trei, București, 2008;

15. Rupert, W., M., Team Leader, Proiectul PHARE – Îmbunătățirea situației romilor din România, proiecte de succes și multe învățăminte, 2002;

16. Sandu, M., Romii din România – Repere prin istorie, Editura Vanemonde, București, 2005;

17. Zamfir, C., Vlăsceanu, L., Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1998.

18. Zamfir, C., Preda, M. (coord), Romii în România, Editura Expert, București, 2002;

19. Zamfir, E., Zamfir, C., Țiganii între ignorare și îngrijorare, Editura Alternative, Bucuești, 1993

20. www.anr.gov.ro, accesat la data de 23 mai 2015;

21. www.dgaspc.ro , site-ul oficial al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului; aceesat la data de 11 mai 2015;

22. www.edu.ro, accesat la data de 16 mai 2015;

23. http://www.insse.ro, Anchetă Integrată în Gospodării, accesat la data de 10 mai 2015.

24. http://www.intelepciune.ro/despre/educatie/citate, accesat la data de 18 mai 2015.

25. www.monitoruljuridic.ro, accesat la data de 23 mai 2015;

ANEXE

ANEXA 1

GHID DE INTERVIU PENTRU PĂRINȚII ROMI

. Câți copii aveți? Dintre aceștia câți merg (sau au mers)la școală ?

. Dacă aveți copii care nu mai frecventează școala, cu ce se ocupă ei în prezent?

. Care este principalul motiv pentru care copiii romi abandonează școala?

. Cine credeți că este vinovat pentru slaba participare la educație a copiilor romi?

. Copiii dumneavoastră au fost vreodată victimele unei discriminări în școală? Dacă răspunsul este “Da”, de ce credeți că au fost discriminați?

. Ce rol are școala în viața indivizilor?

. În cazul copiilor care merg la școală ați observat o îmbunătățire în ceea ce privește evoluția lor? Credeți că sunt și aspecte negative în cazul frecventării cursurilor școlare?

. Ce planuri de viitor aveți pentru copiii dumneavoastră?

. Propuneți câteva soluții care considerați că ar putea ajuta la integrarea școlară a copiilor romi.

. Cum vă sprijină autoritățile statului pentru depășirea obstacolelor cu care vă confruntați?

ANEXA 2

GHID DE INTERVIU – ASISTENTUL SOCIAL

Cu ce probleme sociale se confruntă membrii localității în care dumneavoastră vă desfășurați activitatea?

În ceea ce privește educația școlară a copiilor romi există probleme?

Din punct de vedere statistic, considerați că, în ultimii ani, s-a înregistrat un număr mai mare sau mai mic de cazuri de abandon școlar în rândul copiilor romi ?

Vă rog să realizați o scurtă descriere a mediului din care provin copiii romi care renunță la școală.

În cazurile întâlnite de dumneavoastră, care au fost cele mai frecvente cauze care au dus la abandonul școlar?

Ce măsuri s-au luat în cazurile cunoscute?

De ce considerați că ar avea nevoie familiile de etnie romă pentru a se putea adapta mai ușor cerințelor educative?

Credeți că familiile de etnie romă percep învățământul ca pe o obligație sau ca pe o oportunitate de dezvoltare personală și profesională?

Propuneți câteva soluții pentru facilitarea integrării școlare a copiilor romi.

La nivleul comunei dumneavoastră s-au desfășurat proiecte care au vizat educația școlară a romilor? Dacă da, care au fost consecințele acelor activităților?

ANEXA 3

LISTA FIGURILOR

Figura I. 1 Impactul „neștiinței de carte” asupra statutului individual…………………………16

Figura I. 2 Factori care determină abandonul școlar………………………………………………….18

Figura III. 1 Etapele intervenției în asistență socială…………………………………………………33

Figura IV. 1 Distribuția părinților romi în funcție de numărul de copii……………………….36