Reducerea Inegalitatilor Privind Sansele de Dezvoltare a Copiilor Proveniti din Medii Defavorizate Prin Educatia Timpurie
Cuprins
Introducere
Capitolul I – Cadru teoretic
1.1. Repere istorice ale sistemului de protecție a copiilor
1.2. Responsabilitățiile familiei față de copil
1.3. Nevoile copilului în primele stadii ale dezvoltării
1.4. Familia monoparentală
1.5. Copiii de etnie romă
1.6. Educația – drept al copilului
1.7. Educația antepreșcolară (0-3 ani)
1.8. Sisteme de îngrijire ale copilului
1.8.1.Creșa
1.8.2. Grădinița
1.8.3. Centrul de Zi
1.8.4.Centrele Antante
1.9. Concluzii
Capitolul II – Designul cercetării
2.1. Prezentarea scopului, obiectivelor și a întrebării de cercetare
2.2. Tipul de cercetare
2.3. Locul și perioada derulării cercetării
2.4. Aspectele de natură deontologică vizate/respectate în realizarea cercetării
2.5. Expunerea metodologiei cercetării
2.5.1. Populația studiată
2.5.2.Metodele și instrumentele utilizate pentru culegerea datelor
2.5.3. Limite ale cercetării
2.6.Descrierea Centrului de Servicii Sociale „Acoperământul Maicii Domnului” (C.S.S.A.M.D)
2.7. Prezentarea, interpretarea și analiza rezultatelor
2.7.1. Analiza interviurilor cu angajații
2.7.2. Analiza interviurilor cu beneficiarii
2.7.3 Analiza datelor rezultate în Atlas.ti
2.7.4. Studii de caz
2.8. Concluzii
3. Considerații finale și recomandări
4. Bibliografie
5.Anexe
Introducere
„Un copil fără educație este ca o pasăre fără aripi!” (proverb tibetan)
Concepte cheie: dezvoltarea copilului, educație timpurie, inegalități sociale, vulnerabilitate, sărăcie, familie monoparentală, etnia romă
Prin această lucrare mi-am propus să aduc în prim-plan aspectele legate de șansele de dezvoltare și de participare la educație, dar și situația socio-economică a copiilor proveniți din medii defavorizate. De asemenea, am realizat o scurtă trecere în revistă a nevoilor, etapelor dezvoltării copilului antepreșcolar, importanța mediului și rolului familiei în decursul evoluției socio-emoțională a acestuia. Am ales tema menționată anterior din două motive și anume: în calitate de viitor asistent social o să am contact cu această categorie de beneficiari deoarece numărul famiililor defavorizate este destul de extins datorită sărăciei, iar de asemenea fenomenul familiilor monoparentale este unul care a luat amploare. În cele mai multe dintre cazuri, copilul rămas cu un singur părinte, oricare ar fi acesta, ajunge să se confrunte cu adversități economice, de ordin social, emoțional, etc. În al doilea rând, acești copii proveniți din astfel de medii sunt nevoiți să îndure multe greutăți în sensul că unii dintre ei datorită situației economice precare nu au acces la educație, alții nu au șansa de a crește alături de familie, ei fiind abandonați încă de la naștere în maternități. Uneori, și unii și alții ajung în situația de a urma întreg circuitul social de protecție (ocrotirea într-un serviciu de tip rezidențial specializat, plasarea la un asistent maternal sau în familia extinsă, iar la un moment dat se poate să fie reintegrați în familia de origine). Trebuie luată în considerare și categoria nouă de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, aceștia rămânând fie în grija fraților mai mari, fie a diferitelor rude, iar în final pot să ajungă să beneficieze de o măsură de protecție din partea statului. În anul 2013 un număr de 80.036 de copii aveau părinții plecați la muncă în străinătate; dintre aceștia 41% erau complet lipsiți de grija părintească, pentru 22.329 de copii ambii părinți se aflau în afara țării, iar 10.313 de copii aveau plecat la muncă părintele unic susținător al familiei. (Salvați Copiii, 2013) Tocmai din aceste motive este nevoie de politici sociale adecvate, personal specializat care să le ofere sprijin și suport în vederea soluționării problemelor lor și a reintegrării sociale, campanii de sensibilizare a populației cu scopul de a preveni discriminarea, marginalizarea copiilor din familii defavorizate, cursuri pentru părinți pentru a conștientiza importanța și rolul pe care îl are educația timpurie în procesul de dezvoltare a copiilor lor, organizarea unor evenimente sociale pentru strângerea de fonduri în vederea întrajutorării lor, precum și alte astfel de măsuri. Motivația personală a constat în faptul că în urma derulării unor stagii de practică am avut contact cu aceste categorii de beneficiari (familii de etnie romă sau monoparentale), implicit cu copiii lor și astfel mi-am dorit să aprofundez acest fenomen pentru a ajunge să cunosc mai multe aspecte legate de viața lor, dificultățile cu care se confruntă, modul lor de abordare a problemelor. Personal, consider că toate aceste persoane trebuie să beneficieze de o atenție sporită din partea autorităților locale și centrale pentru a le putea oferi copiilor proveniți din asemenea familii egalitate de șanse în ceea ce privește dreptul la educație, un start bun în viață, valorizarea potențialului și a capacităților lor, dreptul la viață socială, la servicii de sănătate de calitate, activități ludice adecvate vârstei, implicarea în proiectele desfășurate în comunitate, etc.
Actualitatea temei și importanța problemei abordate
În comunitățile sărace, rurale sau în cele de romi este foarte des întâlnită situația copiilor care nu sunt înscriși deloc în sistemul de învățământ. În țara noastră, există peste un milion de locuitori romi (una dintre cele mai sărace categorii sociale) ai căror copii au de înfruntat greutăți foarte mari la înscrierea și menținerea lor în sistemul de educație (grădiniță, școală). Una dintre dificultăți este aceea că acest sistem nu este capabil să vină în întâmpinarea nevoilor copiilor care vorbesc doar limba romani. Doar un număr nesemnificativ de copii români au cunoștințe despre istoria și tradițiile rome ceea ce contribuie la perpetuarea stereotipurilor și la marginalizarea copiilor romi. Din acest motiv, integrarea lor este foarte dificilă, iar copiii ajung să-și piardă interesul față de școală. (http://www.unicef.org/romania/ro/education.html) Sistemul de învățământ din mediul rural se confruntă cu dificultăți de ordin material sau insuficiența cadrelor didactice. Un prim aspect demn de menționat ar fi clădirile dotate și întreținute necorespunzător, numărul insuficient de copii, clase cu învățământ simultan, apoi refuzul cadrelor didactice tinere, proaspăt absolvenți de a profesa în mediul rural, distanțele foarte mari până la instituțiile de educație, dar și mentalitatea părinților, barierele birocratice sau cheltuielile aferente “învățământului gratuit”, toți aceștia factori contribuind la abandonul școlar.
Date statistice
În anul 2007, o rată de 80% dintre copiii romi cu vârsta cuprinsă între 0-6 ani nu erau incluși în creșe, respectiv grădinițe în comparație cu 48% dintre copiii de aceeași vârstă și care proveneau din rândul populației majoritare. (Rughiniș, 2007, p.70) Participarea sau absenteismul școlar înregistrat ulterior în rândul copiilor romi este strâns legat de frecventarea instituțiilor de educație timpurie. Un procent de 76% dintre copiii romi care au abandonat școala nu au fost incluși în sistemul educațional preșcolar. Procentul inserării copiilor romi în creșe este scăzut fiind cuprins între 4,1% și 8,1%, dintre care 4,1% este reprezentativ pentru copiii care au renunțat la cariera lor școlară, iar cel de-al doilea procent înregistrat se referă la cei care încă frecventează sistemul educațional. La vârsta de 3 ani participarea copiilor romi la educația adecvată vârstei era de peste 12 ori mai mică decât media populației, la vârsta de 4 ani participarea este de 7 ori mai scăzută decât la ceilalți copii, iar la 5 ani ajunge să fie de 5 ori mai redusă. (Surdu, 2011, p. 15) Aceste date reliefează ideea că odată cu înaintarea în vârstă a copiilor de etnie romă crește și gradul de inserare al acestora în instituțiile educaționale, însă datorită nefrecventării anterioare a sistemului de educație timpurie, a problemelor economice sau a neacomodării în ceea ce privește noul mediu, cerințele educaționale, colegii etc. aceștia ajung să întâmpine dificultăți care în final îi determină să abandoneze școala. Rezultatele recensământului derulat în anul 2011 au evidențiat un procent de 11,72% al familiilor monoparentale din totalul familiilor din țara noastră, iar în 84,9% din cazuri părintele rămas singur este mama. Conform Raportului Anual pentru 2013 al organizației “Salvați Copiii” un procent de 52,2 % dintre copiii de la noi din țară se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială în anul 2012 reprezentând cea mai mare rată de la aderarea României la Uniunea Europeană și totodată dublă față de media europeană de 27,7%. De asemenea, tot în același an un număr de 386.976 de copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 17 ani nu erau incluși în sistemul școlar (preșcolar, gimnazial, liceal) deși aveau vârsta corespunzătoare.
Capitolul I – Cadru teoretic
Repere istorice ale sistemului de protecție a copiilor
„Legile și serviciile sociale existente într-o țară reflectă modul în care societatea respectivă valorizează copiii și bunăstarea lor”. (Buzducea, 2010, p.81) Ideologia comunistă se baza pe o politică centralizată, iar toate problemele politice, demografice, administrative și socio-culturale erau gestionate de către stat. De aceea, fostele state comuniste au întâmpinat și încă întâmpină dificultăți în tranziția spre economia de piață. Aceste dificultăți se reflectă și în gestionarea problemelor sociale, iar până în urmă cu câțiva ani România nu avea un sistem de politici sociale adecvate problemelor ridicate de descentralizarea economică. Descentralizare care a atras după sine închiderea unor fabrici și implicit șomaj, creșterea nivelului de sărăcie, a situațiilor de risc, a condus la excludere socială și o rată ridicată a abandonului copiilor, creșterea numărului de copii instituționalizați. În România, după prăbușirea regimului comunist odată cu liberalizarea avortului se aștepta reducerea numărului de copii aflați în situații de risc, însă acest lucru nu s-a întâmplat deoarece avortul a devenit principala metodă de control a numărului membrilor familiei în detrimentul utilizării metodelor contraceptive. Rata natalității a început să scadă, dar în mod diferit, în funcție de statutul socio-economic al familiei. Cea mai mare scădere înregistrându-se în rândul familiilor cu venituri medii sau mari, iar cea mai scăzută sau chiar deloc s-a observat la familiile cu un nivel precar de educație și dezavantajate din punct de vedere economic. S-a constatat că numărul cel mai mare de copii născuți s-a înregistrat în rândul familiilor afectate de sărăcie și tot din rândul acestor familii provin majoritatea copiilor abandonați și ulterior ocrotiți în instituțiile statului. Mass-media a adus în prim-plan problema copiilor instituționalizați și cifra foarte mare a acestora. Aproximativ un număr de 42.000 de copii trăiau în instituții în condiții inumane și degradante, fără a beneficia de un personal calificat. Sistemul național de protecție a copiilor din perioada regimului comunist poate fi caracterizat ca fiind unul centralizat și alcătuit din politici de stat incongruente și fragmentare. Ulterior, sistemul de protecție a copiilor a suferit restructurări majore însă chiar și în prezent numărul copiilor instituționalizați continuă să fie unul crescut. Numeroase organizații internaționale și diverși donatori și-au oferit sprijinul pentru a contribui la îmbunătățirea situației copiilor aflați în instituții. Printre acestea, prima dintre ele a fost Holt International Children’s Services care și-a început activitatea în România în anul 1991, prin creearea fundației Holt România. Prin diferitele programe de educație derulate fundația a avut un aport semnificativ la dezvoltarea servciilor acordate copiilor în țara noastră. (Buzducea, 2005) Numărul copiilor aflați în sistemul de protecție a crescut în anul 1990 de la 41.982 la 49.589 în aie și tot din rândul acestor familii provin majoritatea copiilor abandonați și ulterior ocrotiți în instituțiile statului. Mass-media a adus în prim-plan problema copiilor instituționalizați și cifra foarte mare a acestora. Aproximativ un număr de 42.000 de copii trăiau în instituții în condiții inumane și degradante, fără a beneficia de un personal calificat. Sistemul național de protecție a copiilor din perioada regimului comunist poate fi caracterizat ca fiind unul centralizat și alcătuit din politici de stat incongruente și fragmentare. Ulterior, sistemul de protecție a copiilor a suferit restructurări majore însă chiar și în prezent numărul copiilor instituționalizați continuă să fie unul crescut. Numeroase organizații internaționale și diverși donatori și-au oferit sprijinul pentru a contribui la îmbunătățirea situației copiilor aflați în instituții. Printre acestea, prima dintre ele a fost Holt International Children’s Services care și-a început activitatea în România în anul 1991, prin creearea fundației Holt România. Prin diferitele programe de educație derulate fundația a avut un aport semnificativ la dezvoltarea servciilor acordate copiilor în țara noastră. (Buzducea, 2005) Numărul copiilor aflați în sistemul de protecție a crescut în anul 1990 de la 41.982 la 49.589 în anul 1994 și apoi a scăzut în anul 1999 la 33.356. Creșterea identificată în anul 2000 s-a datorat reevaluării situației copiilor ocrotiți în regim rezidențial (centre de plasament) copii care frecventau învățământul special (școli speciale cu internat). În anul 2002 erau cu 16.3% mai puțini copii instituționalizați în comparație cu anul 2000. (Mărginean et al, 2006, p.13) Conform Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție în luna mai a anului 2002 un număr de 47.904 de copii se aflau în instituțiile publice și anume în: centre pentru copiii cu dizabilități, creșe, centre de reeducare pentru minori, etc. Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Direcția Generală de Protecție a Copilului au sesizat în anul 2011 o scădere de peste două ori a numărului de copii aflați în servicii rezidențiale, centre de plasament atât din sfera publică cât și din cea privată de la 57.181 de copii în luna decembrie a anului 2000 la un număr de 23.240 pentru aceeași lună a anului 2011. Totuși, spre sfârșitul anului 2011 s-a înregistrat o nouă creștere a numărului de copii instituționalizați ca rezultat al sărăciei cu care se confruntă populația, dar și a reducerii bugetului alocat instituțiilor și implicit a reducerii numărului de asistenți maternali. Pentru anul 2012, Raportul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și a Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) menționează faptul că numărul copiilor separați definitiv sau doar temporar de familia lor prin instituirea unei măsuri de protecție (instituționalizare sau îngrijire de tip familial) s-a aflat în scădere. Un procent de 47% dintre copiii instituționalizați figurează în case de tip familial, 44% dintre ei se găsesc în centre de plasament clasice sau modulate, iar 9% sunt îngrijiți în centre maternale sau alte tipuri specializate de servicii rezidențiale. S-a constatat că serviciile existente care urmăresc prevenirea separării copilului de familia sa nu sunt suficient de dezvoltate și adaptate la cerințele comunității, iar sarcina de a crea acest tip de servicii revine autorităților administrației publice locale de la nivelul orașelor și municipiilor. De cele 916 servicii existente și funcționale în luna septembrie a anului 2012 beneficiau un numă de 45.150 de copii. În pofida faptului că în țara noastră s-au înregistrat progrese semnificative, încă există familii care se confruntă cu probleme economice, marginalizare și excluderea socială alături de copii lor. Majoritatea copiilor instituționalizați provin din familii cu un grad ridicat de sărăcie, carențe educative, număr crescut de frați, familii monoparentale. S-au evidențiat numeroși factori care contribuie la sporirea sărăciei și a excluziunii sociale pentru aceste grupuri vulnerabile printre care: absența unor venituri constante, lipsa locuințelor, lipsa unei educații corespunzătoare și a unei calificări, problemele de sănătate, diverse dizabilități, adicțiile, globalizarea și polarizarea socială, locuirea în zone cu multiple dezavantaje socio-economice sau existența un climat familial disfuncțional. În țările membre UE s-a constatat că o creștere economică nu presupune în mod obligatoriu rezolvarea problemelor și a riscului la care este supus copilul fiind necesară dezvoltarea politicilor de incluziune socială a familiei. Conform European Community Household Panel (ECHP) existența unei gospodării cu un singur părinte și un copil este supusă acelorași riscuri economice și sociale ca și cea formată din doi părinți și trei sau chiar mai mulți copii. Așadar, șansele acestor copii sunt diminuate în ceea ce privește accesul la sistemul de educație, servicii de sănătate și îngrijire, participarea la activități sociale, culturale, etc. chiar daca se înregistrează o creștere economică. (Buzducea, 2005, p.90) Totuși, nu putem generaliza deoarece există și familii monoparentale cu un grad de educație ridicat și o situație economică adecvată, care se bucură de sprjinul familiei extinse, iar copiii proveniți din aceste familii beneficiază de un mediu familial propice dezvoltării fizice, psihice, emoționale, dar și de educație. O altă provocare pentru sistemul de protecție și educație românesc este reprezentată de tinerii care au fost ocrotiți în instituțiile statului, au împlinit vârsta de 18 ani, trebuie să părăsească sistemul de protecție și mulți dintre ei nu și-au format abilititățile necesare unei vieți independente deoarece în cadrul sistemelor rezidențiale (marile centre de ocrotire) nu au beneficiat de existența unui model familial. Acești tineri întâmpină dificultăți la inserția socio-profesională și adaptarea la noul statut. În ceea ce privește situația copiilor instituționalizați, România a realizat progrese începând cu anul 2004 atunci când sistemul legislativ din domeniul protecției copilului a suferit modificări. Progresul s-a evidențiat prin descentralizarea serviciilor, prin închiderea instituțiilor mari de tip mamut, interzicerea instituționalizării unui copil, inclusiv cu dizabilități cu vârsta mai mică de doi și respectiv trei ani, prin dezvoltarea unor parteneriate între sfera publică și cea privată (ONG-urile), legalizarea adopțiilor, prevenirea instituționalizării și înlocuirea cu îngrijirea de tip alternativ (de exemplu plasarea la un asistent maternal profesionist). În același timp, România s-a aliniat la standardele legislative europene prin adoptarea Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului în anul 1990 și noua lege privind protecția și promovarea drepturilor copilului care pune accentul pe sprijinirea familiei pentru a evita instituționalizarea copiilor. (Buzducea, 2010, p.84)
Responsabilitățiile familiei față de copil
Nașterea unui copil reprezintă un eveniment de maximă importanță în viața oricărei femei și atrage după sine schimbări în viața familială și în relația de cuplu. La început, rolul privilegiat îl are mama, dar nu este de neglijat nici rolul tatălui. Părinții sunt principalii responsabili pentru creșterea, dezvoltarea și educarea copilului. Conform Noului Cod Civil (art. 487) “părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea sa profesională”. În pofida acestui fapt, unii părinți consideră că în situația în care ei se află în imposibilitatea de a avea grijă de propriul copil atunci statului îi revine roulul de a prelua responsabilitatea creșterii și educării acestuia. Uneori, părinții nu conștientizează rolurile și responsabilitățile pe care le au în raport cu propriul copil, iar în cele mai multe dintre cazuri, aceștia au în grija lor mai mulți copii, nu dețin o locuință proprie, nu au un loc de muncă stabil, copii proveniți din diverse relații de concubinaj, etc. și astfel ajung să-și încredințeze copiii în grija statului. Printre principalele motive care determină abandonul sau instituționalizarea copiilor s-au evidențiat ca fiind cele legate de resursele financiare și diversele probleme asociate cu care se confruntă familia în cauză. În anul 1991, conform UNICEF, Ministerului Sănătății și Institutului pentru Mamă și Protecția Copilului au fost identificați anumiți factori corelați cu aceste riscuri, cum ar fi: ♦ problemele de sănătate ale copilului (distrofia, anemia, rahitismul) care sunt determinate de o nutriție inadecvată, ♦ numărul mare de copii din familie, ♦ dificutățile economice ale familiei (venituri insuficiente, lipsa unui loc de muncă stabil, lipsa unei locuințe, carențele educative ale părinților), ♦ mame tinere, necăsătorite sau divorțate, ♦ părinți care prezintă comportamente adictive, ♦ copiii cu dizabilități sau infectați cu HIV. (Mărginean et al, 2006, p.37) În acest caz un rol marcant îi revine asistentului social, dar și psihologului prin consilierea familiei biologice sau a familiei extinse în vederea menținerii copilului în familia naturală respectiv lărgită și facilitarea sau menținerea legăturii dintre părinți și copilul lor, dar și găsirea unor soluții alternative, a unor resurse, etc. (Holt România, 2002, p.41) Alte disfuncții care pot să apară după nașterea unui copil sunt dificultățile de natură familială (bunicii materni sau cei paterni nu acceptă mama și copilul), financiară (absența veniturilor) sau emoțională (sarcina nu a fost planificată, copilul nu este dorit, dezinteresul partenerului față de mamă și copil, etc.). După naștere, pot să apară diferite probleme de sănătate, psihicul mamei este mai fragil determinând apariția unor episoade de depresie, posibilitatea instalări depresiei post-partum sau dezvoltarea anumitor psihoze. Toți acești factori economici, psihici, emoțional pot să aibă efecte negative asupra capacității lor parentale și a copilului. Holt România (2002, p.244) consideră necesară satisfacerea de către părinți a următoarelor nevoi ale copilului: ♦ nevoi fizice – cele de bază, referitoare la hrană adecvată, odihnă, îmbăiere, ♦ nevoia de afecțiune și atașament – o persoană adultă capabilă să ofere iubire, tandrețe, contact fizic și atenție, ♦ respectarea individualității fiecărui copil – caracteristici individuale, temperamentul, ritmul propriu de dezvoltare al fiecăruia, ♦ nevoia de securitate – continuitatea îngrijirilor, un mediu și o rutină stabilă, reguli simple și clare, ♦ stimularea potențialului – încurajarea curiozității și a explorării, ♦ ghidare și control – pentru a învăța și insera comportamentele pro-sociale, ♦ independență – în ceea ce privește luarea propriilor decizii, ♦ responsabilitate – în funcție de maturitatea copilului și gradul său de înțelegere. Satisfacerea acestor nevoi este esențială pentru o creștere, educare și dezvoltare armonioasă a personalității copilului. Neacoperirea unor nevoi poate conduce la comportamente inhibitive, frustrare, stimă de sine scăzută, scăderea performanțelor școlare și chiar abandon școlar sau comportamente delincvente sau dimpotrivă sunt și excepții când nesatisfacerea acestor nevoi îl motivează pe copil să fie mai bun decât colegii lui, să aibă performanță și să fie tenace în urmăriea scopurilor pentru o atinge un nivel social mai înalt, pentru a-și depăși propria condiție și a ieși din cercul sărăciei.
Nevoile copilului în primele stadii ale dezvoltării
Dezvoltarea fiecărui individ este influențată atât de factorii ereditari cât și de cei din mediu, mai precis de interacțiunea celor doi. Un rol important în dezvoltare și diferențe interindividuale îl deține temperamentul, care de timpuriu își pune amprenta asupra copilului. Încă din perioada intrauterină și ulterior după naștere se formează și se consolidează legătura între copil și mamă. După Bowlby, atașamentul reprezintă acea legătură caldă, sănătoasă și de lungă durată dintre un copil și un adult, de obicei mama sa, apoi mai târziu cu tata. Aceasta se caracterizează printr-o relație de calitate, cu răspunsuri contingente și sensibile din partea mamei pentru satisfacerea nevoilor copilului de confort și securitate. S-a observat că perioada favorabilă pentru formarea relației de atașament este aceea reprezentată de primii doi ani de viață ai copilului. (Schaffer, 2007) Diada mamă-copil: timp de nouă luni bebelușul a trăit într-o „relație de complicitate” cu mama lui (recunoaște și preferă vocea mamei încă din mediul intrauterin, mama prezintă un stil particular de vorbire cu el), iar expulzarea copilului prin naștere întrerupe într-un fel această apropiere, de aceea este foarte importantă prelungirea ei în dezvoltarea ulterioară a copilului (de exemplu îmbăierea, hrănirea și schimbatul scutecelor reprezintă secvențe de maximă învățare și nu doar activități de rutină). Prin contactul corporal mamă-copil, mama îi conferă acestuia din urmă liniște, el se simte protejat, capătă încredere și se adaptează progresiv lumii care-l înconjoară. De asemenea, și tatăl are un rol important în ceea ce privește creșterea și educarea copilului, tata aduce copilului senzații diferite de cele cunoscute prin intermediul mamei, senzații noi de care copilul are mare nevoie. Mirosul masculin, vocea, contactul cu el, modul de a-l purta în brațe toate acestea constituie experiențe noi care îi permit copilului o nouă viziune asupra lumii, astfel copilul învață puțin câte puțin să-și diferențieze părinții și mai târziu să se recunoască pe el însuși ca fiind fetiță sau băiețel. (Bacus, 2001) După Buzducea (2010) satisfacerea nevoilor copilului sunt primordiale și includ anumite dimensiuni precum: starea de sănătate, educația, dezvoltarea emoțională și cognitivă, relațiile sociale. Părintele trebuie să îi asigure copilului îngrijirea de bază, siguranța fizică și emoțională, stabilitate, stimulare cognitivă și să fie un model pentru acesta. Părintele are un rol esențial și este principalul responsabil pentru creșterea, educarea și îngrijirea copilul său. Deprivarea maternă a fost acceptată ca fiind cauza principală a unor manifestări diferite cum sunt: întârzierea dezvoltării mentale, forme accentuate de stres, delincvența. Aceleași efecte negative le produce și absența părinților din viața copiilor sau dezvoltarea într-un cadru familial neadecvat. Separarea reprezintă o situație stresantă pentru copil, care îi produce diferite sentimente și emoții negative ce influențează dezvoltarea sa ulterioară. Există trei elemente notabile în cazul separării copilului de părintele său: durata separării, condițiile în care a avut loc separarea și cauzele ei, modalitățile de îngrijire și dezvoltare de care a beneficiat copilul în cazul despărțirii. (Holt România, 2002, p.32) Cercetările recente de neurobiologie au demostrat că la naștere bebelușii dețin doar un sfert din creierul unui adult, iar experiențele pe care aceștia le au în primii doi de viață (perioadă în care creierul evoluează și își mărește volumul) influențează dezvoltarea lor ulterioară. Competența copiilor de a învăța în momentul în care ajung la școală este influențată de conexiunile și cablările neuronale care s-au petrecut sau nu în primii doi ani de viață. (UNICEF, 2012 apud Shanker, 2004) Perioada copilăriei mici de la naștere până în jurul vârstei de 7-8 ani reprezintă etapa de viață în care au loc principalele achiziții cognitive, sociale, emoționale. Acestea se dezvoltă gradual și sunt strâns legate între ele pentru că fiecare nouă achiziție se bazează pe cea anterioară. Dezvoltarea cerebrală care are loc în primul an de viață este sensibilă la influența mediului, iar în jurul vârstei de 2-3 ani are loc un proces de pruning sinaptic intens adică o reorganizare cerebrală. Experiențele timpurii ale copilului trebuie să vizeze suport din partea familiei, afecțiune, oportunități de învățare, o nutriție adecvată, acces la servicii de bază, servicii medicale, securitate și protecție, etc. (UNICEF, 2009) În primii ani de viață copilul se dezvoltă și învață prin interacționare directă cu mama și tata. Aceasta este perioada cea mai importantă, până la vârsta de trei ani fiind dependent mai mult de mama și în același timp este vulnerabil. Prin eșafodaj copilul începe să cunoască mediul familial și cel înconjurător, la vârsta de trei ani socializează și preferă compania celorlalți copii, colaborează cu aceștia în jocul simbolic și își împart jucăriile, se îmbunătățește vocabularul, prezintă un grad crescut de distractibilitate deoarece nu pot rămâne mult timp focalizați pe o anumită sarcină. Tot în această perioadă sunt încurajate de către părinți comportamente și emoții diferite la copii în funcție de gen (băieții sunt îmbrăcați în albastru, ei nu trebuie să plângă, iar în schimb fetele sunt îmbrăcate cu roz, sunt mai sensibile și fragile, ș.a.m.d), iar aceștia își adaptează comportamentele specifice genului lor având loc o segregare pe sexe.
Familia monoparentală
Familia monoparentală ilustrează “un tip de familie formată dintr-un părinte și copilul sau copiii săi” și este considerată o abatere de la familia nucleară, de tip tradițional. Dintr-o perspectivă sociologică, familia monoparentală reprezintă un grup social constituit pe baza relațiilor directe, de rudenie dintre părintele rămas singur și copilul sau copii săi, un grup care este dominat de aceleași valori, credințe și atitudini și ale căror acțiuni vizează îndeplinirea unui scop comun. (Ștefan, 2006, p.43) Legislația actuală din România ocrotește familia monoparentală, iar din punct de vedere juridic “ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori…. și trebuie să își exercite autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului”. (Noul Cod Civil -art. 483(3)) La statutul de familie formată dintr-un singur părinte și copil sau copiii săi se poate ajunge prin mai multe modalități, după cum urmează: prin divorț, deces, cuplu de persoane necăsătorite și care au copii, mame minore sau prin decizia unor femei singure, necăsătorite, cu vârstă de peste 30 ani și care aleg să aibă copii. (Ștefan, 2006, p. 200) Majoritatea copiilor care provin din familiile monoparentale prezintă un risc de sărăcie mai ridicat, sunt considerați a fi o populație de risc deoarece sunt mai predispuși la neglijare, abuz sau rele tratamente fie din partea părintelui rămas singur și cu multiple responsabilități sau poate a noului partener al acestuia. Din punctul de vedere al tipologiei familiilor monoparentale, ținând cont de calitatea și permanența interacțiunilor se poate distinge între: ♦ familia monoparentală camuflată în cadrul căreia unul dintre membri interacționează puțin cu ceilalți; ♦ familia monoparentală în care legăturile sunt păstrate numai cu copiii, iar părinții se evită reciproc; ♦ familia monoparentală caracterizată prin absență fizică pentru o perioadă îndelungată a unuia dintre părinți (spitalizat, deținut, plecat la muncă în străinătate); ♦ decesul unuia dintre părinți; ♦ divorțul părinților. (Ibidem, p. 45) După opinia lui Mihăilescu, inegalitățile legate de familia monoparentală se referă la cele: ♦ structurale – componența asimetrică a familiei: adult-copil, ♦ inegalitățile dintre îngrijirea permanentă a copilului și cea ocazională, ♦ inegalitățile la nivel de venit-consum – veniturile părintelui sunt utilizate pentru a satisface nevoile tuturor membrilor familiei, ♦ de status social – adesea atât copilul cât și părintele sunt victimizați, ♦ privind participarea socială, ♦ referitoare la oportunitățile de dezvoltare personală. Toate aceste inegalități menționate provin din structura atipică pe care o are familia monoparentală și din cumulul de roluri care îi revin părintelui singur pentru acoperirea aspectelor economice, administrative, educaționale, emoționale, etc. ale copilului și ale familiei. În ceea ce privește structura familiei s-a observat că în situația în care părintele rămas singur cu copilul este mama atunci este posibil ca aceasta să întâmpine dificultăți financiare, iar dacă părintele singur este tata atunci acesta se confruntă cu obstacole legate de îndeplinirea sarcinilor domestice. (Mihăilescu, 2005) Pe parcursul ultimilor ani, în țara noastră rata copiilor care se găsesc în starea de sărăcie este mult mai mare decât cea a adulților. Diferențele de gen reflectă același model, astfel procentul femeilor este mai mare decât cel al bărbaților. De asemenea, femeile sunt considerate a avea o răspundere mai mare și responsabilitate față de copii decât bărbații. Aproximativ nouă din zece familii monoparentale sunt alcătuite dintr-o femeie și copilul sau copiii ei fiind evidentă situația de risc sau sărăcie cu care se confruntă. Sărăcia familiilor monoparentale reprezintă “un caz de discriminare negativă a femeilor prin mecanisme socio-culturale, consacrate de către stat.” (Ștefan, 2006, p.42). În ceea ce privește piața muncii, se întâlnește același model de discriminare mascată, subliniindu-se astfel ideea de feminizare a sărăciei.
Copiii de etnie romă
Nivelul scăzut al educației, discriminarea și excluziunea socială reprezintă doar câteva aspecte ale dificultăților cu care se confruntă familiile de etnie romă. Majoritatea dintre aceștia trăiesc la periferia orașelor și prin urmare au o slabă implicare în viața socială sau în diferite organizații începând de la elev în copilărie, student în tinerețe sau angajat în viitoarea viață de adult. Așadar, mulți dintre copiii romi nu sunt înscriși în instituțiile de educația preșcolară și școlară, iar majoritatea persoanelor de etnie romă rar ajung să lucreze în instituții sau organizații deoarece nu dețin calificarea necesară pentru ocuparea unor astfel de locuri de muncă. Condițiile lor mizere de trai influențează toate celelalte aspecte ale existenței lor, printre care cele mai importante de menționat sunt educația și starea lor de sănătate. (Preda, 2008) S-a observat că procentul înscrierii copiilor romi la o grădiniță este în proporție de 40% mai redus decât cel al populației majoritare, iar mai târziu doi din zece copii de etnie romă nu frecventează nici o instituție de învățământ din cauza resurselor economice limitate ale familiei. Totdodată, părăsirea timpurie a sistemul de educație și a faptului că ei nu valorizează educația este strâns legată de un traseu de viață organizat încă după un model, valori și principii tradiționale. Familia deține un rol semnificativ în viața persoanelor de etnie romă, iar cultura lor valorizează numărul mare de copii ai familiei. Astfel, fetele rome se căsătoresc la vârste fragede, minore fiind dau naștere mai multor copii, iar posibilitățile lor devin foarte limitate în ceea ce privește accesul la educație, atât a lor cât și a copiilor lor, integrarea socio-profesională sau dobândirea unei vieți independente. Majoritatea dintre bărbații romi întâmpină dificultăți în ceea ce privește ocuparea unui loc de muncă și de cele mai multe ori ajung să presteze munci necalificate datorită carențelor educative, dar și a lipsei unei calificări. În general, condițiile lor de locuit sunt precare, o mare parte dintre ei nu beneficiază de electricitate, nu au acces la apă curentă, la dotări electrocasnice, etc., iar copii lor ajung să sufere diverse deprivări. (Ibidem, 2008) Conform unei cercetări desfășurate de Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate în luna aprilie a anului 2010 rezultă că persoanele de etnie romă se confruntă în continuare cu sărăcia extremă, prezintă o rată mai mare a mortalității, speranța lor de viață fiind cu zece ani mai redusă și au o o incidență crescută a bolilor în comparație cu populația majoritară. Așadar, după trecerea a două decenii de strategii, politici și măsuri de incluziune situația romilor rămâne în continuare una problematică. Acest fapt de datorează percepțiilor diferite cu privire la integrare deoarece populația majoritară dorește aceasta prin “asimilare etnică” care presupune renunțarea la identitatea culturală a romilor, iar aceștia doresc o “asimilare culturală” adică să fie acceptați așa cum sunt pentru că prin politicile derulate de majoritari, ei consideră că se atentează la modul de viață tradițional care îi definește. (Buzducea, 2013, p.107)
Educația – drept al copilului
Prin educație, copilul asimilează cunoștințe, valori, atitudini și comportamente sociale necesare integrării și participării sale viitoare în sfera socială. Formarea pesonalității ilustrează rezultatul unui amplu proces de educare și socializare care derivă din ansamblul a trei factori și anume: cei personali, de mediu și culturali. Socializarea începe încă din primele zile de viață ale copilului și se întinde pe durata întregii sale existențe. Familia este considerată a fi principalul agent al socializării copilului și un mediator între acesta și societate. (Mihăilescu, 2004) Educația se realizează prin intermediul diferitelor instituții. Familia are rolul primordial, fiind urmată de școală și comunitate. Prima educație, cea primită în familie marchează cei șapte ani de acasă. Sunt primii ani, cei mai importanți pentru viața și formarea ulterioară a copilului și este perioada în care acesta își dezvoltă capacitatea de înțelegere, deprinderile de autonomie (mănâncă, se îmbracă singur) precum și principale achiziții (limbajul, localizarea spațio-temporală, dezvoltarea gândirii, etc.). Educația structurează personalitatea copilului și reprezintă “trunchiul pe care vor crește ramurile dezvoltării ulterioare” ale acestuia. Prin educație eficientă, se urmărește îndeplinirea nevoilor copilului: nevoia de iubire (satisfacerea nevoilor emoționale și de afecțiune), nevoia de formare și disciplină (creearea unui program, a unei discipline) și nevoia de protecție fizică (asigurarea securității). (Cojocaru, 2004, p. 83) În societățile dezvoltate s-a reliefat o schimbare a rolului femei atât în ceea ce privește cadrul familiei cât și în afara ei. Este menționată „emanciparea femeii” care include: egalizarea statutului social dintre femei și bărbați, creșterea duratei de școlarizare a femeii, formarea unei cariere, sporirea numărului femeilor independente financiar, schimbarea atitudinilor cu privire la nupțialitate și fecunditate și tendința de egalizare a statutului soților în cadrul familiei. (Mihăilescu, 2004, p.68). Așadar, de cele mai multe ori mamele optează pentru o îmbinare între carieră, ascensiunea profesională și viața de familie. Toate aceste schimbări își pun amprenta și asupra creșterii, dezvoltării și educării copiilor. Statul intervine sprijinind familia pentru creșterea copilului prin înființarea de unități colective precum creșe, grădinițe și școli, dintre care unele cu program prelungit. În cadrul acestor unități, modul de desfășurare al activităților este diferit, de exemplu unele pun accent pe supravegherea copiilor, în timp ce altele insistă pe educarea colectivă. În țările din Europa de Est, după anii ‘90 s-a extins forma de îngrijire a copiilor în unitățile private, modele preluate de la societățile occidentale. Sistemul preșcolar din țările dezvoltate vizează următoarele aspecte: ♦ importanța unei educații specializate, ♦ sprijinirea mamelor care lucrează prin preluarea de către instituții specializate a unor atribuții de îngrijire, ♦ asigurarea de șanse egale copiilor prin intermediul unui sistem școlar care urmărește diminuarea diferențelor dintre familii (cei bogați vs. cei săraci, moparental vs. ambii părinți), ♦ sprijinul financiar acordat unităților preșcolare (în unele țări este un serviciu gratuit). ( Ibidem, 2004) În societățile moderne, modificărilor survenite în structura socială în ceea ce privește genul, familia și munca au condus la un număr mai mare de femei inserate pe piața muncii și care sunt nevoite să-și înscrie copiii în cadre instituționale, diferite programe de educație timpurie, centre de zi, etc. Educația preșcolară în țările Europei de Vest cât și în cele din Est este considerată ca fiind „o investiție în capital uman de mare importanță, prin efectele sale directe asupra socializării și formării copilului și cele indirecte asupra posibilității de ocupare și promovare socială a mamelor”. (Mihăilescu, 2004, p.84) Toți copiii, inclusiv cei care provin din familii dezavatajate din punct de vedere socio-economic au dreptul să beneficieze de educație timpurie de calitate. Familiile sărace și excluse social întâmpină dificultăți mai mari în accesarea serviciilor de îngrijire a sănătății, programe preșcolare, activități de petrecere a timpului liber, etc. Sărăcia copiilor este adesea asociată cu condiții slabe de viață, acces limitat la nutriție, educație și alți factori care pot împiedica potențialul lor de dezvoltare precum posibilitățile sau cunoștințele limitate ale părinților pentru a oferi îngrijirea necesară. (UNICEF, 2011) În cazul copiilor de etnie romă sau a celor din mediul rural absența participării lor la educația timpurie provine din adversități economice, din alegerile pe care le fac familiile pentru proprii copii sau din obstacolele pe care aceștia le întâmpină în instituțiile de învățământ. Totodată, aceste instituții ar trebui să contribuie la reducerea inegalităților sociale însă le întrețin, conduc la polarizarea societății, la o coeziune socială redusă și la subdezvoltare. (Preda, 2008) O îngrijire și o educație de calitate a copilului presupune: un înalt nivel de stimulare cognitivă, acces la materiale adecvate de învățare, un climat emoțional senzitiv, prin răspunsuri contingente și oportunități pentru explorarea mediului. Copiii care beneficiază de o îngrijire care să acopere toate aceste nevoi au rezultate mai bune în ceea ce privește dezvoltatea abilităților cognitive comparativ cu acei copii care primesc o îngrijire mai puțin adecvată. De asemenea, beneficierea de o îngijire optimă pare să compenseze deprivările pe care copilul le resimte crescând într-un mediu defavorizat. Familiile cu venituri reduse nu investesc în resurse materiale (cărți, rechizite) necesare pentru dezvoltarea cognitivă și a limbajului și nu dețin nici resurse psiho-sociale elementare pentru educația timpurie. Totodată, presiunea economică exercitată asupra familiei conduce la scăderea comportamentului parental pozitiv, caracterizat prin stimulare cognitivă, disponibilitate, suport și responsivitate. (Dearing et al, 2009)
Educația antepreșcolară (0-3 ani)
Conferința Mondială de la Jomtien (Thailanda) „Educația pentru toți” care a avut loc în anul 1990 a introdus un concept nou conform căruia educația începe încă de la naștere, precum și cel de educație pe parcursul întregii vieți. Sintagma „educație timpurie” presupune dezvoltarea copilului sub vârsta de trei ani în mai multe dimensiuni: educațional, social, sanitar (sănătate, nutriție) și de protecție. (Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (MECT), 2008) Alte documente la nivel mondial care au ilustrat preocupări în materie de educație și educație timpurie sunt: Convenția Drepturilor Copilului din anul 1989, Mișcarea Globală pentru Copii (Global Movement for Children), Declarația de la Salamanca (1994), Țintele Mileniului pentru Dezvoltare până în 2015. În ceea ce privește țara noastră pot fi amintite: Legea învățământului din 85/1994, Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Strategia elaborată de MECT împreună cu Reprezentanța UNICEF din România în anul 2005, etc. Educația timpurie presupune o abordare pedagogică holistă a celor mai importante modificări care apar în ontogeneza copilului de la naștere și până în perioada de șase/șapte ani. În prezent, tot mai multe cercetări confirmă efectele favorabile ale educației și îngrijirii de calitate ale copilului încă de la naștere asupra dezvoltării sale cognitive, sociale, emoționale și fizice. De asemenea, acest mod de intervenție timpurie pe lângă faptul că este benefică pentru copil, presupune costuri mult mai reduse decât o îmbunătățire ulterioară a situației copilului. Intervenția timpurie derulată în perioada 0-3 ani este semnificativă deoarece dezvoltarea cerebrală este într-o mare măsură influențată de mediu. Astfel, progresul copilului în diverse domenii depinde de baza creată în primii săi ani de viață și dezvoltarea fiecărei etape se bazează pe capacitățile obținute în etapa anterioară. Educația antepreșcolară din perioada copilăriei timpurii urmărește o dezvoltare plenară a copilului care să îi asigure acestuia un start bun în viață și reducerea inegalitățiilor dintre copii. Ea se realizează pe baza unui curriculum național centrat pe dezvoltarea fizică, cognitivă, emoțională și socială a copiilor și respectiv pe evaluarea, diagnosticarea și remedierea timpurie a eventualelor deficiențe de dezvoltare. Acest curriculum este fundamentat pe anumite principii cum sunt: abordarea holistică a dezvoltării copiilor, centrarea educației pe copil, evitarea discriminării și aniversarea diversității, având în vedere cultura familiei, a comunității din care provine copilul și focalizarea pe nevoile familiei. Domeniile de dezvoltare ale copilului vizate de curriculumul specific vârstei antepreșcolare sunt esențiale pentru realizarea unei educații particularizate prin identificarea de către cadrul didactic a potențialului și valorizarea capacității copilului, dar și a dificultăților pe care acesta le întâmpină. (Metodologia de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară -Cap. III) Investiția în educația din perioada copilăriei timpurii contribuie la frângerea „ciclului intergenerațional al sărăciei și excluziunii sociale” deoarece o experiență preșcolară și o îngrijire adecvată îi pot pregăti pe copiii mici proveniți din familiile foarte sărace pentru o bună integrare în școală și plasarea lor la un nivel de egalitate comparabil cu ceilalți colegi, mai privilegiați pe parcursul ontogenezei lor. (UNICEF, 2011, p.32) Accesul timpuriu la servicii educaționale și la o îngrijire adecvată a copiilor de vârstă mică și în special a celor din categoriile dezavantajate social contribuie la un bun start în viață. Pentru un copil dobândirea unei experiențe preșcolare îl ajută să se adapteze și să se conformeze regulilor din mediul școlar mult mai ușor față de un copil care nu a frecventat creșa, grădinița, etc. Așadar, trebuie depășite o serie de obstacole (marginalizare, discriminare, segregare, etc.) care determină excluderea acestor copii de la beneficierea unui drept care li se cuvine și susținerea lor pentru a avea posibilitatea de a-și începe cariera educațională pe „picior de egalitate” cu ceilalți copii. Din aceste motive, este recomandată dezvoltarea unor servicii educative la standarde de calitate, incluzive și universale în vederea asigurării unei baze solide în dezvoltarea copiilor. Încă din anul 2006 multe dintre politicile și măsurile de la nivel european au evidențiat importanța educației și a îngrijirii timpurii și astfel au încurajat statele membre să sprijine formele de intervenție timpurie și să acționeze în vederea îmbunătățirii calității vieții lor. Toate acestea pentru a promova bunăstarea emoțională, socială, fizică a copiilor, dezvoltarea lor cognitivă, pentru egalitate și incluziune, dar și pentru a susține mamele în reintegrarea socio-profesională. (UNICEF, 2009) Din păcate, deși perioada copilăriei timpurii a fost validată ca fiind o fază importantă, unică și în același timp care prezintă vulnerabililitate în procesul dezvoltării copilului, acest fapt nu a condus la crearea unor politici adecvate sau alocarea resurselor necesare pentru sprijinirea evoluției și a participării la procesul educativ a celor care provin din medii defavorizate. Sărăcia caracterizantă a mediul în care trăiesc copiii de etnie romă conduce la deprivări în copilăria timpurie, cu efecte negative asupra dezvoltării și sănătății acestora (lipsa materialelor educative, a resurselor necesare pentru transportul până la instituțiile de învățământ respectiv boli, malnutriție, etc). (UNICEF, 2009) La noi în țară, în anul 2011 doar 2% dintre copii cu vârste între 0-3 ani erau înscriși în sistemul de educație timpurie (creșe) deoarece marea majoritatea copiilor cu vârsta de până la 3 ani beneficiază de îngrijire și educație în propria familie sau în alte unități de învățământ. În anul 2011, din totalul creșelor din România 99,1% funcționau în sistem public și doar 0,9% în sistem privat. Totodată, peste 99% dintre creșe sunt situate în orașe, iar în mediul rural funcționează un număr de doar 27 de creșe. (Ministerul Educației Naționale, p.11)
Sisteme de îngrijire ale copilului
Datorită evidențelor inconstestabile ale educației timpurii asupra dezvoltării copilului, a evoluției și a modificărilor survenite asupra structurii familiei, a includerii femeilor pe piața muncii s-a impus guvernelor construirea unor politici socio-educaționale în vederea oferirii unor alternative și servicii specializate în vederea îngrijirii și educării copilului în afara familiei lui. Așadar, conform articolului 27 din Legea Educației Naționale, educația antepreșcolară se derulează în creșe, în grădinițe sau în centre de zi. Creșa este un serviciu de interes local, public sau privat care are misiunea de a oferi pe timpul zilei, servicii integrate de îngrijire, supraveghere și educație timpurie copiilor de vârstă antepreșcolară. Grădinița este o instituție de învățământ, publică sau privată care are misiunea de a oferi servicii educaționale copiilor cu vârste între 3 și 6 ani. Centrul de zi este un serviciu public sau privat, destinat prevenirii separării copilului de familie care are misiunea de a oferi pe timpul zilei servicii integrate de îngrijire, supraveghere și educație timpurie pentru copiii de vârstă antepreșcolară expuși riscului separării de familia naturală. (Metodologia de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară – Art. 1)
Conform aceleași Metodologii în art.14 se menționează principalele tipuri de servicii pe care unitățile de educație antepreșcolară le pot oferi copiilor și anume:
a) servicii de educație timpurie realizate în baza unui curriculum național, centrat pe dezvoltarea fizică, cognitivă, emoțională și socială a copiilor, dar și pe remedierea timpurie a eventualelor dificultăți/deficiențe de dezvoltare;
b) servicii de îngrijire, protecție și nutriție;
c) servicii de supraveghere a stării de sănătate;
d) servicii complementare pentru copil, familie, respectiv servicii de consiliere, de educație parentală, de informare.
1.8.1. Creșa
Creșa reprezintă în principiu o unitate sanitară și nu una socială, iar activitățiile desfășurate vizează în special o dezvoltare optimă din punct de vedere psiho-motor. Ea are drept scop asigurarea creșterii, educării și îngrijirii medicale a copiilor cu vârste cuprinse între 0-3 ani. În principal, personalul unei creșe este format din medici, asistenți pediatri, infirmiere și îngrijitori. Printre atribuțiile instituției se numără: ♦ asigurarea unui regim rațional de viață pentru o dezvoltare normală somatică și psihomotorie a copiilor; ♦ asigurarea unei alimentații raționale și individualizate, în funcție de particularitățile fiecărui copil determinate de vârsta și de cerințele impuse pentru o dezvoltare armonioasă fizică și psihică; ♦ luarea unor măsuri pentru creșterea rezistenței organismului copiilor; ♦ prevenirea și combaterea bolilor; ♦ asigurarea unui program educativ complex, adaptat pe grupe de vârstă în vederea stimulării dezvoltării fizice și psihice, însușirea deprinderilor de igienă adecvate vârstei. În cadrul acestei instituții, copiii sunt repartizați în funcție de vârstă astfel: grupa mică este formată din copii de până la un an, grupa mijlocie este alcătuită din copii aflați între 1 și 2 ani, iar cea mare din copii de 2 și 3 ani. (Metodologia de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară – Art. 15)
Creșa se adresează copiilor ai căror părinți sunt încadrați în câmpul muncii sau se află în alte situații (urmează cursurile unei instituții de învățământ, etc.) care îi împiedică în mod permanent să-și ducă la îndeplinire sarciniile care decurg din rolul de părinte. Astfel, creșa contribuie la îndeplinirea obligațiilor părintești pentru un anumit interval de timp în care aceștia nu sunt disponibili pentru a avea grijă de proprii copii. (http://www.uniuneacreselor.ro/cresa-da.html)
Grădinița
Grădinița constituie o instituție de învățământ preșcolar a cărei misiune constă în oferirea de servicii educaționale copiilor cu vârste cuprinse între 3-6 ani. Activitățile grădiniței de desfășoară diferit în funcție de vârsta copiilor care sunt repartizați astfel: în grupa mică sunt incluși copii de cu vârsta cuprinsă între 3-4 ani; grupa mijlocie cuprinde copii cu vârsta între 4-5 ani; grupa mare este formată din copii de 5-6 ani; la unele grădinițe există și grupa pregătitoare pentru copii de 6-7 ani. Programul fiecărei grădinițe este diferit și astfel se găsesc unele cu program normal, prelungit sau altele săptămânale. Atât copiii care locuiesc în mediul rural cât și copiii romi se află printre cei care de cele mai multe ori nu ajung să fie înscriși în sistemul preșcolar, iar dacă totuși sunt incluși în instituții, aceasta nu este dotată corespunzător, nu beneficiază de un spațiu igienico-sanitar adecvat, absența unui personal specializat, segregare. Un studiu derulat de către Carnegie Foundation SUA cu privire la avantajele frecventării grădiniței a conchis că educația timpurie contribuie la creșterea șanselor copiilor de a absolvi liceul și de a se înscrie la facultate. De asemenea, acești copii au avut o sănătate mai bună și s-au descurcat mai bine în viață decât ceilalți copii care nu au fost incluși într-un sistem educațional adecvat vârstei. Așadar, se poate afirma faptul că în această perioadă se construiesc bazele educației de mai târziu, iar frecventarea sistemului educațional timpuriu constituie un mediu propice dezvoltării, socializării și interacțiunii cu alți copii. În cadrul programelor grădiniței, copiii învață lucruri noi, interesante, chiar și o limbă străină, se urmărește stimularea creativității și a imaginației, dezvoltarea unor abilități cognitive (limbajul), sociale și motrice fine și grosiere. În conformitate cu viziunea UNICEF, o grădiniță deschisă pentru copii se bazează pe incluziune, un mediu protectiv și sensibil în funcție de gen, metode de lucru interactive centrate pe copil, implicarea familiei și a comunitățiii și o trecere ușoară înspre mediul școlar. (UNICEF, 2012). “Fiecare copil în grădiniță” (FCG) reprezintă un program lansat de Ministerul Educației și Asociația OvidiuRo în anul 2010 care urmărește prevenirea abandonului școlar timpuriu prin educația preșcolară de calitate. Rolul acesteia este de a-i spijini pe copiii proveniți din familii dezavantajate să se integreze în mediul școlar și să aibă același start ca și ceilalți copii. Programul se bazează pe mai multe elemente cheie precum: ♦ gândire strategică a autorităților publice locale; ♦ recrutare “din ușă-n ușă” a copiilor care se găsesc într-un risc crescut de abandon școlar; ♦ pregătirea profesorilor prin însușirea unor metode moderne de predare și educație incluzivă; ♦ motivarea părinților prin oferirea unor stimulente financiare, cu condiția prezenței zilnice la grădiniță a copiilor, dar și a implicării lor în educația propriilor lor copii. Rezultatele programului conform “Raportului către investitori” pentru anul 2012-2013 menționează că: un procent de 80% din cei 1300 de copii aflați în evidență au avut prezență zilnică la grădiniță și sunt mai bine pregătiți să înceapă școala primară, 73% din copiii au avut prezență foarte bună în clasa pregătitoare și clasa întâi, 3 consilii județene (Sibiu, Covasna și Cluj) își doresc extinderea programului FCG pentru a include toți copiii săraci, au fost angajați un număr de 6 asistenți de profesori și 3 mediatori sanitari, 170 de copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 4 ani au participat împreună cu părinții lor la sesiuni săptămânale de familiarizare cu mediul școlar, 1000 de părinți și-au dezvoltat obiceiul de a aduce copiii la grădiniță în fiecare zi și 1500 de copii (3-14 ani) au participat în vacanța de vară la „Școlile pentru sănătate”. Programul este unul care are succes, iar în anul 2014 un număr de 1500 de copii săraci din 10 județe sunt susținuți ca să poată frecventa grădinița. (http://www.ovid.ro/our-work/fcg-program/)
Centrul de zi
Conform legislației în vigoare și a „Standardelor Minime Obligatorii” Centrul de zi furnizează servicii pentru protecția copilului, iar principala lui misiune constă în prevenirea instituționalizării și a abandonului copiilor. Activitățile derulate în aceste centre acoperă satisfacerea nevoilor de îngrijire, educație, socializare, dezvoltarea anumitor deprinderi, etc. ale copilului, dar intervine și pentru sprijinirea părinților prin activități de consiliere, educare, orientare socio-profesională. (http://www.dgaspchr.ro/article/1041_servicii_in_centre_de_zi/)
Rolul serviciilor de acest tip este acela de a-i asigura copilului o supraveghere atentă timp de 12 ore, furnizarea unor programe de educație timpurie optime vârstei, nevoilor și valorificarea potențialului de care aceștia dispun. De asemenea, se asigură o nutriție adecvată, un program de odihnă și recreere, are loc derularea unor activități ludice, supravegherea stării de sănătate și de igienă a acestora, dar și acordarea primului ajutor în caz de îmbolnăvire. În același timp, centrul de zi reprezintă un serviciu care acordă asistență, sprijin, consiliere și aparținătorilor copiilor, părinților cu probleme socio-economice în vederea prevenirii instituționalizării sau abandonării copilului, dezvoltarea unor programe specifice pentru prevenirea comportamentelor abuzive, a violenței domestic, ș.a.m.d. Mai multe detalii despre centrul de zi se regăsesc în Capitolul II al lucrării, secțiunea 2.6. Descrierea Centrului de Servicii Sociale „Acoperământul Maicii Domnului” (C.S.S.A.M.D), componenta Centrul de zi.
1.8.4. Centrele Antante
Centrele Antante reprezintă centre de îngrijire ale căror activități se bazează pe principiile conceptul de educație timpurie pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani. În viziunea centrelor pentru o educație timpurie de calitate este nevoie mai mult decât de acoperirea nevoilor de bază ale copilului, iar apoi acesta trebuie să fie considerat un partener în relația cu părintele său. Așadar, activitatea lor se bazează pe o abordare nouă a conceptului de educație timpurie și se derulează pe baza a trei principii importante precum: educație, îngrijire și joc.
Aceste centre reprezintă de fapt un nou model de creșă pe baza unor standarde de funcționare elaborate la recomandările europene și din cadrul cărora accentul este pus pe conceptul de educație timpurie. Ele au fost înființate în anul 2010, în cadrul proiectului „Mai multe centre de îngrijire pentru copilul tău, mai multe oportunități de angajare pentru tine” și implementat de către Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București în parteneriat cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Bernard Brunhes Internațional. La nivelul capitalei funcționează un număr de zece astfel de centre în sectoarele trei, patru și șase. Obiectivele principale ale acestor centre sunt: de a contribui la creșterea participării femeilor pe piața muncii, la îmbinarea responsabilităților profesionale și familiale într-un mod mai echitabil pentru femei, de a oferi soluții pentru unele probleme demografice și permite abordarea problemei sărăciei copiilor și a dezavantajelor lor educaționale. Pentru a putea beneficia de serviciile unui astfel de tip de centru, părinții trebuie să îndeplinească anumite condiții precum: ♦ copilul să aibă vârsta cuprinsă între 0 și 3 ani; ♦ cererea să fie depusă înainte de întoarcerea la serviciu a părintelui/reprezentantul legal care s-a aflat în perioada legală de creștere a copilului; ♦ părinții să figureze cu domiciliul pe raza municipiului București; ♦ să se afle în concediu de creștere și îngrijire a copilului urmând a se întoarce la serviciu până la finalizarea aferentă concediului de creștere și îngrijire a copilului sau mai devreme, ♦ părinții să nu aibă datorii, impozite neachitate, amenzi neplătite față de bugetul local sau de stat. Constituie avantaje ale includerii în centru următoarele aspecte: ♦ familie monoparentală, ♦ familie cu mai mult de doi copii, ♦ frați sau surori care frecventează centrul și ♦ venitul net mediu lunar pe membru de familie este mai mic decât salariul minim pe economie. (http://dgas.ro/centre-de-ingrijire-si-educatie-timpurie-pentru-copii-0-3-ani-antante/) Proiectul ”Mai multe centre de îngrijire pentru copilul tău, mai multe oportunități de angajare pentru tine” vizează: înființarea a 780 de locuri noi în instituții de tip creșă destinate copiilor cu vârste cuprinse între 0-3 ani; înființarea a 2 unități mobile pentru oferirea suportului în ceea ce privește creșterea, îngrijirea și educarea copiilor mici; elaborarea standardelor si regulamentelor de funcționare a acestor noi instituții în conformitate cu principiile conceptului de educație timpurie; angajarea a 212 persoane în aceste centre; specializarea a 205 persoane în domeniul educației timpurii; calificarea a 173 de persoane fără loc de muncă în domeniul educației și dezvoltării timpurii a copilului în vederea reinserției profesionale; facilitarea reintegrării profesionale a unui număr de 780 de persoane, realizarea unei campanii de comunicare socială privind promovarea concediului parental în rândul bărbaților și a conceptului de educație timpurie. (http://www.stiriong.ro/ong/servicii-sociale/mai-multe-centre-de-ingrijire-pentru-cop)
Concluzii
Cadrul teoretic a urmărit expunerea literaturii de specialitate cu privire la copiii proveniți din mediile defavorizate și conceptul de educație timpurie. Această temă este una extrem de importantă și de actualitate deoarece datorită acutizării crizei economice numărul familiilor și implicit a copiilor care se confruntă cu sărăcia a crescut vertiginos și conduce la repercusiuni asupra întregii dezvoltări a copilului periclitându-i unele aspecte precum: educația, starea de sănătate, oportunitățile sociale, participarea la viața civică, ș.a.m.d. Diada mamă-copil este una de o importanță majoră în viața copilului deoarece astfel se creează relația de atașament dintre cei doi, iar prin intermediul acestei relații acestuia îi sunt satisfăcute principalele nevoi conform piramidei lui Maslow (fiziologice, de siguranță, dragoste și apartenență, etc.) Copiii care provin din mediile defavorizate (familii de romi, monoparentale, care se confruntă cu o rată crescută de abandon) reprezintă o categorie vulnerabilă și prin urmare nu dispun de egalitate de șanse în raport cu cei care provin din alte medii. În pofida acestui fapt, toți copiii indiferent de mediul din care provin, de apartenența socială, etnică, religioasă, etc. trebuie să beneficieze de drepturile care li se cuvin, printre care se enumără și dreptul la educație. Prin educația timpurie a copilului, care începe de la naștere și până la împlinirea vârstei de trei ani se urmărește ca acesta să se dezvolte armonios, să poată comunica eficient cu grupul de egali, dar și cu persoanele adulte, să își satisfacă curiozitățile și să afle lucruri interesante, să dezvolte abilități motorii coordonate, să devină autonom. De asemenea, fiecare copil este unic și are nevoie de o educație individualizată care să se plieze exact pe nevoile sale. De aceea, este nevoie de instituții de educație (creșe, grădinițe, centre de zi) care să contribuie la reducerea inegalităților sociale și totodată, să sprijine părinții în creșterea și educarea copilului, dar cu mențiunea că aceste servicii sunt complementare eforturilor părinților în exercitarea obligațiilor față de proprii copii.
Capitolul II – Designul cercetării
2.1. Prezentarea scopului, obiectivelor și a întrebării de cercetare
Scopul principal al cercetării constă în analiza percepțiilor beneficiarilor și angajaților cu privire la intervenția timpurie și serviciile furnizate în cadrul Centrul de Servicii Sociale „Acoperământul Maicii Domnului”.
Obiective:
1. analiza intervenției timpurii asupra diferitelor aspecte ale dezvoltării copilului precum cel cognitiv, socializare, motor, autoservire și starea de sănătate;
2. identificarea percepției beneficiarilor și angajaților Centrului cu privire la satisfacerea nevoilor copilului și a familiei prin intermediul serviciilor furnizate;
3. analiza accesibilității educației timpurii pentru copiii ai căror părinți sunt lipsiți de resursele economice aferente costului acesteia.
Întrebarea de cercetare: Prin ce modalități serviciile oferite de Centru contribuie la reducerea inegalitățiilor privind șansele de dezvoltare ale copiilor proveniți din medii defavorizate?
2.2. Tipul de cercetare
În vederea realizării acestei cercetări am optat pentru o abordare de tip calitativ din mai multe considerente. Astfel, mi-am propus studierea participanților în mediile lor naturale de viață și în condiții cotidiene, aprofundarea și înțelegerea anumitor teme, surprinderea unor detalii, obținerea unor răspunsuri spontane, a avea posibilitatea de-a primi sau a oferi clarificări, dar și observarea comportamentul non-verbal și a mediului. Cercetarea calitativă contribuie la generarea unor teorii fiind orientată înspre proces și reliefează unicitatea, nepermițând generalizarea. De asemenea, ea oferă o perspectivă holistică a unor realități multiple, dependente de context, dar care sunt filtrate prin lentila persoanei care derulează cercetarea.
2.3. Locul și perioada derulării cercetării
Locația principală a derulării cercetării a constituit-o Centrul de Servicii Sociale „Acoperământul Maicii Domnului” (C.S.S.A.M.D) situat în cartierul Iris pe str. Ovidiu la nr. 27, din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, iar perioada a fost cuprinsă între 15.03.2014 – 30.05.2014.
La sediul instituției am avut acces la dosarele copiilor și tot acolo a avut loc interacțiunea directă cu copiii, dar și realizarea interviurilor individuale cu angajații sau a celui de grup. Alte informații suplimentare au fost culese prin intermediul vizitelor efectuate la domiciliul beneficiarelor în vederea întocmirii anchetelor sociale, a evaluării sau monitorizării cazurilor sau din participarea la întâlnirile grupului de suport al mamelor, care are loc săptămânal și vizează dezbaterea unor teme legate de creșterea, îngrijirea și educația copilului sau a unor probleme curente cu care se confruntă beneficiarele.
2.4. Aspectele de natură deontologică vizate/respectate în realizarea cercetării
Aspectele de natură etică care s-au avut în vedere în derularea cercetării au vizat semnarea unui „Formular de consimțământ pentru participarea la interviul de grup” care stipula confidențialitatea datelor, păstrarea anonimatului, retragerea în orice moment din cercetare, dreptul de a solicita întrebări suplimentare, etc. (Anexa 3 )
De asemenea, a mai fost semnat un „Acord de cooperare” în vederea desfășurării stagiului de practică profesională și a obținerii informațiilor necesare pentru realizarea cercetării. (Anexa 4)
2.5. Expunerea metodologiei cercetării
2.5.1. Populația studiată
Lotul de participanți este format din mame singure, vulnerabile și aflate în situații de risc care pot să conducă la abandonarea copilul cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani. În marea lor majoritate, aceste mame provin din diferite instituții de ocrotire a copilului (centre de plasament, „case de copii”) sau din familii disfuncționale caracterizate prin violență, abuz, care nu beneficiază de nici un suport familial, iar prezența partenerilor în viețile lor este una oscilantă sau chiar inexistentă. De asemenea, acestea sunt beneficiare ale centrului, nu sunt încadrate în câmpul muncii, nu realizează nici un venit stabil și nu dețin o locuință ca fiind proprietate personală. Din interviurile derulate reiese faptul că acestă categorie de beneficiari se confruntă în mod frecvent cu sărăcia, marginalizarea, discriminarea, au un trecut al abuzului atât fizic, cât și emoțional, dar și în prezent relațiile lor sentimentale sunt abusive, conflictuale. În urma vizitelor efectuate la domiciliul lor am observat că în general familiile neglijează igiena sau educația copilului lor (de exemplu Studiul de caz – numărul 5).
2.5.2.Metodele și instrumentele utilizate pentru culegerea datelor
Pentru culegerea datelor am apelat la realizarea unor interviuri individuale cu angajații Centrului, dar și a unui focus-grup cu beneficiarele. Interviurile au fost înregistrate (prin obținerea unui acord de consimțământ verbal al participanților), transcrise și ulterior prelucrate în programul specializat pentru analiza datelor calitative – Atlas.ti. Interviul constituie „o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea descrierii științifice a unor fenomene socioumane”. (Chelcea, 2001, p.121) Utilizarea interviului în cercetare presupune în primul rând, flexibilitate și posibilitatea obținerii unor răspunsuri specifice și la toate întrebările din ghidul de interviu, apoi asigurarea unui control asupra succesiunii întrebărilor, obținerea unor răspunsuri spontane, dar și observarea comportamentului nonverbal. (Ibidem, p.126)
Focus-grupul constituie un tip de interviu la care participă mai mulți membri ai unui grup. Realizarea interviului impune utilizarea unui ghid de interviu și presupune abordarea în profunzime a anumitor teme care suscită interesul și atenția cercetătorului. Avantajele utilizării acestei metode constau în explorarea unor percepții sau opinii referitoare la un subiect, înțelegerea unor mecanisme care produc sau susțin anumite comportamente. De obicei, în cadrul unui astfel de grup se stabilesc relații orizontale, iar membrii se simt mai confortabil să-și împărtășescă experiențele în prezența unor egali. Ca și limite se pot aminti efectele de polarizare, de aderare la ideile celuilalt și formarea așa-numitului „efect de turmă”. De asemenea, moderarea unui focus-grup presupune deținerea unor tehnici și calități specifice (parafrazare, sumarizare, ascultare activă, clarificare, oferirea de feedback, empatie). (Bulai, 2000)
Instrumentele utilizate în derularea cercetării sunt reprezentate de ghidurile de interviu, atât pentru angajați (Anexa 1), cât și cel pentru beneficiari (Anexa 2). Acestea au fost semistructurate și constituite dintr-o serie de întrebări având scopul precis de a obține informații referitoare la percepția angajaților și a beneficiarilor vis-a-vis de satisfacerea nevoilor prin intermediul serviciilor oferite de Centru, dar și modalitățile de reducere a inegalităților privind șansele de dezvoltare ale copiilor care provin din medii dezavantajate socio-economic. Printre întrebările care se regăsesc în ghidul de interviu destinat angajaților se poate enumera: „Care este grupul-țintă al serviciului?”, „Cum reduce acest serviciu inegalitățile sociale în materie de dezvoltarea timpurie a copilului și a stării de sănătate?”, „Care sunt activitățile specifice legate de serviciu sau de intervenție?”, iar în ghidul de interviu adresat beneficiarilor se regăsesc întrebări precum: „Care sunt serviciile de care beneficiați în acest centru?”, „Considerați că serviciile de care beneficiați contribuie la îmbunătățiri în dezvoltarea și starea de sănătate a copilului d-voastră?”, „În ce dimensiuni ale dezvoltării sale ați observat îmbunătățiri?” (cognitiv, socializare, motricitate, limbaj și autoservire), însă mai multe detalii se găsesc în anexele aferente.
2.5.3. Limite ale cercetării
În pofida faptului că și-au confimat prezența la interviul de grup un număr de zece participante, numărul lor a fost unul mai restrâns din diferite pretexte, dar în special a stării de sănătate a copiilor acestora (mulți dintre ei s-au răcit în perioada respectivă). De asemenea, am întâmpinat unele dificultăți în culegerea unor date suplimentare din dosarele copiilor din mai multe motive și nu în ultimul rând, a faptului că în momentul final al derulării cercetării centrul se afla în renovare.
2.6.Descrierea Centrului de Servicii Sociale „Acoperământul Maicii Domnului” (C.S.S.A.M.D)
Asociația Filantropică Medical Creștină Christiana Cluj reprezintă o asociație neguvernamentală și nonprofit din municipiul Cluj-Napoca. Ea a fost înființată în anul 1996 având ca misiune principală îngrijirea bolnavilor și acordarea fără disciminare (religioasă, etnică, socială, etc.) de asistență socială persoanelor aflate în situație de risc social. Valorile promovate sunt: grija pentru oameni, integritate, responsabilitate, educație, solidaritate, moralitate și dezvoltare individuală. Obiectivele asociației sunt să ofere asistență medicală, socială și spirituală, să dezvolte programe sociale, socio-medicale, educaționale care vizează prevenirea abandonului școlar, delincvenței juvenilă, violenței în familie, abuzului și neglijării copilului, prostituției, toxicomaniei, marginalizării sau excluderii sociale, să înființeze și să dezvolte instituții de tip asistență socială.
Grupurile țintă cărora se adresează asociația sunt extrem de variate începând cu copii cu vârste sub doi ani aflați în risc de abandon matern, preșcolari proveniți din familii cu o situație materială precară, elevi cu risc de abandon școlar, copii și tineri din comunitatea locală fără condiții adecvate de recreere și până la persoane vârstnice, persoane fară adăpost și persoane dependente de alcool sau droguri. Asociația desfășoară mai multe proiecte sociale printre care: “Centrul de Servicii Sociale Acoperământul Maicii Domnului”, “Centrul de asistență medico-socială: Sf. Pantelimon”, “Centrul Social-Misionar: Sf. Vasile cel Mare”, “Sf. Dimitrie Basarabov pentru Recuperarea Persoanelor Dependente de Alcool și Droguri” (acestea își desfășoară activitatea în Cluj) și Gradinița Socială „Acoperământul Maicii Domnului” (aflată în Turda).
Toate proiectele asociației sunt autonome din punct de vedere financiar și administrativ, iar fiecare proiect are un coordonator de proiect. În funcție de specificul activității derulate, fiecare program are un personal calificat necesar derulării în cele mai bune condiții a activității.
Centrul “Acoperământul Maicii Domnului” dateză din anul 2001 atunci când s-a înființat “Casa de tip familial Acoperământul Maicii Domnului”. În luna aprilie a anului 2005, aceasta s-a închis datorită schimbării legislației și a interzicerii instituționalizării copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani. În iulie 2005 s-a deschis Centrul de Zi „Acoperământul Maicii Domnului” și în cursul aceluiași an serviciul a devenit acreditat. În anul 2008, serviciul a fost licențiat fiind considerat un exemplu de bună practică în ceea ce privește organizarea și funcționarea serviciilor de prevenire a abandonului copilului și de promovare a drepturilor copilului. Tot în anul 2008, Centrul de Zi „Acoperământul Maicii Domnului” și-a dezvoltat sfera de activitate prin înființarea unei noi componente – Centrul de Consiliere și Sprijin, care pune un accent deosebit pe serviciile de consiliere privind reintegrarea socio-profesională a membrilor familiei. De atunci, poartă denumirea de Centrul de Servicii Sociale “Acoperământul Maicii Domnului” (C.S.S.A.M.D). Misiunea Centrului constă în prevenirea abandonului și instituționalizarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-6 ani, dezvoltarea competențelor parentale și asistarea familiei monoparentale în procesul de reintegrare socio-profesională. Scopul său este acela de prevenire a abandonului matern în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-6 ani proveniți din familii monoparentale din municipiul Cluj-Napoca.
Obiectivele generale constau în:
♦ îmbunătățirea calității vieții pentru 30 de copii din familii monoparentale cu vârste cuprinse între 0-6 ani și aflați în risc de abandon matern,
♦ educarea și dezvoltarea relației dintre părinți și copii în vederea armonizării relației dintre cei doi,
♦ dezvoltarea abilităților de inserție în societate pentru aparținătorii copilului.
Obiective specifice pentru:
♦ Centru de Zi (C.Z.): asigurarea zilnică a unor servicii:
– de îngrijire,
– educative,
– recreative,
– de socializare,
– monitorizarea stării de sănătate,
– dezvoltarea competențelor parentale pentru părinți/aparținători
♦ Centru de Consiliere și Sprijin (C.C.S.):
– consiliere individuală și de grup,
– oferirea de suport informativ cu privire la creșterea și educarea copiilor cu vârsta de peste 2 ani,
– realizarea unor programe educative,
– spijinirea activităților de socializare pentru copiii cu vârsta de peste 2 ani,
– facilitarea înscrierii la instituții din sistemul educativ de stat (creșe și grădinițe) a copiilor cu vârsta de peste 2 ani,
– facilitarea accesului la servicii de sănătate pentru copiii de peste 2 ani, dar și pentru părinții acestora,
– sprijinirea eforturilor pentru integrarea și reintegrarea părinților beneficiari în comunitate,
– acordarea temporară a unui suport material pentru familia asistată (achitarea totală sau parțială a cheltuielilor lunare pentru creșă sau grădiniță, produse alimentare, îmbrăcăminte, încălțăminte, igienă, etc.) în funcție de posibilitățile de care dispune Centrul.
Grupul țintă al beneficiarilor este reprezentat de familiile monoparentale din municipiul Cluj-Napoca, fără venituri lunare stabile și care nu dețin o locuință proprietate personală, care se confruntă cu sărăcia și marginalizarea socială.
Beneficiarii direcți sunt reprezentați de copii cu vârste cuprinse între 0-6 ani aflați în risc de abandon matern; membri adulți ai familiilor monoparentale care vor dobândi abilitățile necesare pentru inserția socială și profesională; persoanele care vor beneficia direct de campania de informare cu privire la prevenirea abandonului matern pe raza municipiului Cluj-Napoca. Beneficiari indirecți: comunitatea și instituțiile specializate în protecția copiilor deoarece prin acest proiect se evită abandonul și instituționalizarea, iar în acest mod costurile comunitare se diminuează. Pentru a fi incluși în centru și a putea beneficia de serviciile furnizate de acesta, persoanele trebuie să îndeplinească următorul set de criterii pentru serviciile de tip:
1. Centru de Zi:
♦ copii aflați în risc de abandon matern,
♦ cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani,
♦ proveniți din familii monoparentale,
♦ vulnerabile, marginalizate social,
♦ copii ai căror părinți nu dețin o locuință, nu au un loc de muncă, au venituri foarte mici și nu beneficiază nici de indemnizația de maternitate,
♦ copii care nu sunt integrați in sistemul educațional,
♦ au o situație economică precară,
♦ nu au medic de familie.
2. Consiliere și Sprijin:
♦ copii aflați în risc de abandon matern,
♦ cu vârsta cuprinsă între 2-6 ani,
♦ mame marginalizate social,
♦ de etnie romă, dar nu numai,
♦ mame cu un istoric al instituționalizării,
♦ familii care nu dețin o locuință, nu au un loc de muncă stabil, nu realizează venituri sau din contră aceastea sunt foarte mici,
♦ mame cu un trecut marcat de abuzuri (fizic, emoțional, neglijare),
♦ copii care nu sunt integrați într-un sistem educațional cu vârsta cuprinsă între 2-6 ani;
♦ familii care neglijează starea de sănătatea, igiena, hrana și educația copilului.
Fiecărui beneficiar i se întocmește un dosar care este compus din mai multe documente referitoare atât la mamă cât și la situația copilului în cauză. În primul rând, în ceea ce privește munca de asistență socială, pentru mamă se întocmește o fișă personală de deschidere a cazului, contractul de asistare încheiat între cele două părți, ancheta socială, planul de intervenție personalizat – PIP (în funcție de problemele și nevoile identificate), solicitarea planului de servicii din cadrul primăriei, fișă de evaluare individuală, fișă de evaluare inițială, semnarea fișei cu regulile care decurg din procesul de asistare; iar secțiunea referitoare la psihologie include informații despre diagnosticul multi-axial și obiectivele de lucru, fișa de evaluare psihologică, plan individualizat de consiliere, jurnalul de întâlniri (în care se consemnează progresul), dar și un studiu de caz al familiei. În planul de protecție sunt menționate obiectivele pe termen scurt și lung, dar și persoanele specializate care oferă aceste servicii. Obiectivele pe termen scurt diferă în funcție de particularitățile individuale și cele familiale, însă obiectivele generale urmăresc în principal: menținerea copilului în familia naturală, consiliere și suport în vederea reinserției profesionale sau a menținerii locului de muncă obținut, integrare socială, monitorizarea stării de sănătate, responsabilizarea mamei pentru asumarea creșterii și îngrijirii copilului, sprijin pentru integrarea copilului în sistemul educațional de stat, îndrumare spre alte servicii sociale complementare, dar și respectarea contractului încheiat între beneficiari și furnizor, a regulamentului centrului, participarea la evenimentele și activitățile organizate.
În ceea ce-l privește pe copil, pentru acesta se efectuează o evaluare inițială conform mai multor teste precum Denver II, Paper-Szandy, Portage, întocmirea planului de intervenție, evaluare lunară, fișa de activități, raport de evaluare medicală. După efectuarea evaluărilor inițiale are loc monitorizarea cazului, reevaluarea periodică și evaluarea finală. Toate aceste instrumente de lucru oferă informații relevante despre situația familiei din toate punctele de vedere, evoluția copilului și a mamei sau dimpotrivă (stagnarea, regresul), îndeplinirea diferitelor sarcini și atribuții, etc.
Activitățile principale desfășurate de Centru vizează mai multe dimensiuni ale dezvoltării copilului precum:
♦ activități de îngrijire,
♦ educative, recreative,
♦ de socializare,
♦ evaluarea și monitorizarea stării de sănătate,
♦ facilitarea integrării în sistemul educațional de stat pentru copiii care frecventează Centrul de Zi și pentru copiii din cadrului Centrului de Consiliere și Suport.
Câteva dintre cele mai însemnate activități derulate de Centru și care au în vedere munca directă cu beneficiarele sunt:
1. Evaluare și consiliere vocațională care presupune desfășurarea săptămânală a unei întâlniri de o oră, pe parcursul a două-șase luni cu asistentul social și psihologul și a cărui scop constă în: ♦ obținerea de informații despre situația bio-psiho-socială din trecut, dar și în prezent a persoanei,
♦ identificarea nevoilor legate de orientarea profesională,
♦ identificarea propriilor resurse,
♦ clarificarea aptitudinilor, abilităților, a intereselor și a propriilor limite,
♦ dezvoltarea de atitudini și valori pozitive legate de orientarea profesională.
♦ consiliere profesională privind cariera.
♦ încurajarea participării la cursuri de calificare.
2. Consilierea individuală are loc pe toată perioada în care persoana este beneficiară a Centrului și presupune o întâlnire săptămânală (cu psihologul și asistentul social) care se derulează pe parcusul unei ore și implică:
♦ evaluarea clientului și stabilirea de comun acord a sarcinilor care trebuie îndeplinite pe parcursul consilierii,
♦ identificarea și intervenția asupra schemelor cognitive disfuncționale (etnice, de gen) prin tehnici cognitiv-comportamentale,
♦ evaluarea nivelului motivațional,
♦ dezvoltarea de strategii de rezolvare de probleme și luare de decizii,
♦ promovarea autonomiei și a responsabilității personale,
♦ sprijinirea clientului în prevenirea recăderii (analiza ultimei situații de criză),
♦ responsabilizarea clientului în accesarea resurselor comunității (policlinici fără plată, creșe, grădinițe)
3.Consilierea juridică este furnizată de către juristul de la Centrul maternal „Luminița” din cadrul DGASPC Cluj și are loc o dată pe săptămână sau în momentul în care beneficiarii se află într-o situație de criză și presupune:
♦ consiliere privind modalitățile de angajare (perioada, clauze, etc.)
♦ suport în vederea soluționării unor probleme de natură legală sau civilă,
♦ asistare la încheierea contractului de muncă.
4.Consilierea de grup este o activitate derulată tot de către asistentul social împreună cu psihologul. Ea reprezintă o întâlnire săptămânală, de o oră și care se întinde pe toată durata cât persoanele sunt beneficiari ai serviciilor furnizate de Centru și vizează următoarele aspecte:
♦ dezvoltarea și exersarea unor abilități (de comunicare),
♦ de asemenea unor teme de reflecție cu privire la identificarea și exprimarea sentimentelor, a valorilor,
♦ dobândirea unor modalități de exprimare asertivă prin intermediul jocului de rol,
♦ prezentarea unor strategii pentru depășirea surselor de frustrare,
♦ realizarea CV-ului, a scrisorii de intenție,
♦ analiza experiențelor pozitive survenite în urma reinserției profesionale.
La reuniunea „grupului de suport sunt încurajate să participe un număr cât mai mare de beneficiare. Există stabilit un program clar al întâlnirilor cu mamele și a temelor care urmează să fie dezbătute la fiecare întrevedere precum: “Disciplinarea pozitivă”, “Anxietatea de separare”, “Jocul la copil și importanța stimulării. Obiecte de joc adecvate pentru vârsta sa”, “Alăptarea”, “Hrănirea sănătoasă a copilului și a familiei”, “Abecedarul îngrijirii copilului”, ”Ipostaze ale comunicării”, “Despre falsificarea adevărului”, ,,Strategii de rezolvare a problemelor”, “Rugăciunea și folosul ei”, ș.a.m.d. Aceste întâlniri sunt supervizate de către coordonatorul de proiect, psiholog și asistentul social. Uneori, în funcție de specificul subiectelor alese, la aceste întâlniri sunt invitați să participe medicul care monitorizează starea de sănătate a copiilor, dar și preotul care are în vedere consilierea spirituală a beneficiarelor Centrului.
Centrul are program de luni până vineri între orele 06.00 – 18.00, iar în timpul pe care copiii îl petrec acolo aceștia beneficiază de asigurarea a trei mese zilnice și primesc un mic pachețel la plecare. Vacanța este în luna august, timp în care se igienizează spațiul și se realizează o curățenie generală pentru ca la începutul lunii septembrie el să-și redeschidă porțile.
Furnizarea și realizarea tuturor acestor programe este posibilă datorită echipei multidisciplinare și a personalului specializat care își desfășoară activitatea în cadrul Centrului printre care se numără: un coordonator de proiect, șeful de serviciu care îndeplinește funcția de psiholog, o asistentă socială, patru educatori puericultori, un contabil, o doamna responsabilă pentru bucătărie și o alta pentru serviciile de curățenie și întreținere, un medic, un preot, aceștia din urmă nefiind remunerați pentru munca pe care o depun (voluntari).
Prezentarea, interpretarea și analiza rezultatelor
2.7.1. Analiza interviurilor cu angajații
C.S.S.A.M.D reprezintă un centru care oferă servicii sociale orientate spre copil și familia sa. Astfel, beneficiarii sunt constituiți din familiile monoparentale, în special mame singure, aflate în dificultate, care prezintă risc în abandonarea copilului, nu dispun de suport financiar, emoțional, prezintă un istoric al abuzurilor și în marea lor majoritate provin din diferite instituții de ocrotire a copilului sau din familii disfuncționale unde mediul familial era unul marcat de violență, neglijare și adicții. Serviciul se adresează în special acestui grup-țintă, însă în unele cazuri datorită problemelor stringente cu care se confruntau, au fost primite în program și familii legal constituite sau persoane aflate într-o relație de concubinaj de lungă durată. Deși există anumite criterii de admitere, totuși suportul se oferă fără discriminare tuturor celor care se află într-o situație dificilă și cu o reală nevoie.
Sediul centrului se află într-o zonă liniștită dintr-un cartier mărginaș al municipiului Cluj-Napoca, dar care este accesibil datorită mijloacelor de transport în comun (troleibuz, tramvai). Clădirea propriu-zisă reprezintă aproape în integralitate contribuția Centrului Misionar Creștin Ortodox din SUA, însă adaptarea pentru noua sa misiune și întreținerea au fost efectuate prin inițiativa locală. Ea este formată din două nivele și anume: la parter se găsește sala de joacă a copiilor, dormitorul, baia și sala de mese, iar la etaj se află birourile, sala de reuniune cu mamele, baia, bucătăria, un spațiu unde se spală rufele și un mic atelier. În acest atelier se confecționează de către angajați într-o bună colaborare cu beneficiari diferite obiecte și articole (felicitări, mărțișoare, globuri, etc.) care ulterior sunt distribuite în vederea obținerii unor profituri reprezentând „o sursă minimă de autofinanțare”.
Din cele relatate reiese faptul că acest centru nu a fost construit după un model anume, ci nevoile și problemele comunității au impus înființarea lui și dezvoltarea serviciilor aferente (C.Z. și C.C.S), iar întreaga sa activitate este ghidată de legislația și standardele aflate în vigoare. Așadar, acest serviciu a luat naștere datorită identificării nevoii de prevenire a abandonului și a instituționalizării copiilor, dar și a existenței unui imobil adecvat care să corespundă noilor cerințe.
S-a constat faptul că implementarea acestei metode de intervenție este una eficientă și cu rezultate pozitive în prevenirea abandonului și instituționalizării copiilor deoarece perioada care prezintă cel mai crescut risc în abandonarea copilului este reprezentată de primii ani de viață ai acestuia. În cele mai multe dintre cazuri, familia monoparentală nu dispune de resursele necesare pentru creșterea, educația și îngrijirea copilului sau pentru găsirea unor soluții adecvate în vederea rezolvării problemelor și depășirea adversităților cu care se confruntă. Toate acestea se datorează nivelului scăzut de educație al părinților, condițiilor socio-economice precare ale familiei, a unui climat „familial” dezorganizat, lipsa unor modele pozitive, a unor informații legate de drepturile lor, de anumite servicii sociale, ș.a.m.d. Însă, atâta timp cât copilul este menținut în primii săi doi ani de viață în proximitatea mamei sale și între cei doi se creează relația de atașament, șansele ca abandonul să se mai producă se reduc considerabil. Această chestiune a fost constatată și de către asistenta socială care a afirmat următoarele: „Centrul oferă o intervenție sistemică ce abordează cauzele fenomenului și nu doar simptomele…. răspunde nevoilor familiilor monoparentale și astfel de-a lungul timpului numărul copiilor abandonați s-a diminuat”.
Conform răspunsurilor angajaților, la nivelul muncipiului Cluj-Napoca în domeniul serviciilor de îngrijire a copiilor aflați în risc de abandon matern și a îndrumării familiei monparentale în vederea dobândirii unor abilități necesare pentru o bună integrare socio-profesională, „acest centru reprezintă un furnizor unic…. deși se poate să existe în țară sub forma centrelor de zi, dar nu exact în modul în care funcționează la noi, pentru grupa de vârstă de 0-2 ani…. practic ca o creșă.”. Începând cu anul 2005, DGASPC Cluj a recunoscut unicitatea lui în județ, iar în urma evaluării realizate de către Inspectoratul Social Regional Nord-Vest, acest centru este recomandat ca fiind un „model de bună practică în ceea ce privește organizarea și funcționarea serviciilor de prevenire a copilului de familia sa, protecția specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi și promovarea drepturilor copilului”.
De cele mai multe ori, beneficiarii sunt îndrumați spre acest serviciu de către DGASPC (în special Centrul maternal “Luminița”) și Serviciul Public de Asistență Socială (SPAS) din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, alți furnizori de servicii sociale sau aceștia se prezintă în mod direct la sediul instituției. În toamna anul 2013 s-a realizat o acțiune de identificare a copiilor neînscriși în sistemul educațional de stat și ținându-se cont de criteriile impuse pentru admiterea în centru există și în prezent mame și copii care se bucură de susținerea lui.
Așadar, aceste servicii ajung exact la grupul-țintă datorită faptului că se respectă criteriile de admitere în program și astfel „cei care au cea mai mare nevoie vor beneficia de serviciile noastre, atât de necesare lor”. Însă, se pare că au existat și situații în care solicitările depășeau capacitatea Centrului, mai ales în C.Z. unde spațiul este limitat la un număr de doar zece locuri. Persoanele respective fiind eligibile erau înregistrate pe o „listă de așteptare” sau îndrumate spre alte instituții care să le ofere suport sau un pachet cu alimente de bază în momentul acela de dificultate pentru ei. În C.C.S „se poate primi oricând și în orice moment o mamă care se află într-o situație de criză și are nevoie de consiliere individuală sau de grup, însă pentru a sprijini financiar un copil să frecventeze instituțiile de învățământ, cu pachete alimentare, de igienă, îmbrăcăminte este nevoie de resurse materiale și pe acestea noi nu le avem chiar tot timpul la dispoziție… de aceea uneori oamenii stau în așteptare sau li se oferă un serviciu ușor diminuat decât cel de care ar avea nevoie datorită posibilităților noastre materiale care diferă de la lună la lună.”
Din răspunsurile angajaților se sublinează importanța serviciile furnizate în contribuirea la reducerea potențialelor inegalități în dezvoltarea timpurie a copiilor proveniți din medii defavorizate prin educație timpurie de calitate. Astfel, „aceștia sunt permanent stimulați cognitiv pe parcursul celor 10-12 ore petrecute în compania personalului specializat, starea lor de sănătate se menține la un nivel optim, beneficiază de îngrijire, hrană, socializare și de tot ceea ce au nevoie”. Totodată, se desfășoară diferite activități și cu părinții/aparținătorii care au drept scop dezvoltarea abilităților necesare pentru inserția socială, profesională, dobândirea abilităților de viață independentă și asumarea de responsabilități. Acest model de intervenție conduce la rezultate pozitive după cum reiese din următoarea afirmație: „copilul beneficiază de servicii medicale, educative, supraveghere, stimulare adică un mediu adecvat pentru creșterea și dezvoltarea în parametrii optimi vârstei lui” și un alt răspuns a menționat faptul că „se vede clar diferența dintre copilul care vine la noi și cel care pleacă peste un an sau un an și jumătate.” Însă, în ceea ce privește inserarea socio-profesională a părinților rezultatele nu sunt întotdeauna cele așteptate datorită unor diferiți factori. Dintre aceștia, cei mai importanți sunt reprezentați de: lipsa unei educații, a unei calificări și experienței, absența unor informații cu privire la piașa muncii, inabilitatea de a se încadra într-un program de lucru, dar și a unor probleme de sănătate, sănătate mentală, incapacitatea de a depăși anumite traume, disfuncționalități de comunicare, de adaptare precum și alte dificultăți care derivă din această gamă de probleme.
Pentru a avea în vedere diferitele dimensiuni ale dezvoltării copilului s-a apelat la personal specializat (educatori puericultori), la instrumente de lucru specifice (plan individualizat de protecție) și derularea unor activități care au un scop și obiective clar definite (fiecare copil are o fișă de activități săptămânale). Totodată, se pune accent pe implicarea și responsabilizarea părinților în ceea ce îi privește pe copii și astfel „servciile oferite sunt complementare demersurilor și a eforturilor propriei familii, a implicării mamelor în propria lor evoluție de viață”.
Răspunsurile persoanelor intervievate cu privire la fondurile și resursele alocate serviciului au făcut referire la bugetul de stat alocat prin Legea 43/1998, subvenție de la Consiliul Local și Consiliul Județean Cluj, DGASPC Cluj, apoi la Centrul Misionar Creștin Ortodox SUA, Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului, dar și realizarea unor campanii în școli, campania 2%, donații de la persoane fizice sau juridice, diverși sponsori interni sau externi, organizarea unor tombole, autofinanțare.
Evaluarea serviciului se realizează periodic de diferite instituții. Așadar, cel puțin de două ori pe an are loc o evaluare întreprinsă de către o comisie din cadrul primăriei și anual de o comisie a DGASPC-ul Cluj. La o perioadă de trei ani are loc reacreditarea serviciului și atunci se colaborează cu Direcția Muncii.
Pe de altă parte, evaluarea progresului înregistrat de beneficiari se evidențiază prin evaluările periodice efectuate, prin întâlnirile săptămânale cu membrii echipei și supervizate de către coordonatorul proiectului și chestionarele aplicate pentru a măsura nivelul de satisfacție al beneficiarilor.
În vederea continuării tuturor activităților sale, dar și pentru oferirea unor servicii complementare, centrul are numeroși colaboratori cum ar fi: unitățile de învățământ preșcolar de stat (creșe, grădinițe), policlinici, spitale, biserica. De asemenea, sunt stabilite și menținute parteneriate cu ONG-uri din domeniul protecției copilului, diferite autorități publice locale sau societăți comerciale.
Răspunsurile la ultima întrebare, referitoare la obstacolele întâmpinate în furnizarea serviciului au menționat spațiul limitat ca fiind principala barieră deoarece “constituie un impediment în susținerea unui număr mai mare de familii monoparentale aflate în dificultate” sau faptul că la început centrul nu a fost prea cunoscut de către „comunitatea de afecere, alte persoane care să ne ajute să existăm, însă acesta a fost un obstacol peste care am reușit să trecem și acum suntem în măsura în care putem afirma că o mare parte a activității noastre este susținută prin bunăvoința mai multor persoane din comunitatea clujeană”. Uneori, mentalitatea este cea care mai pune piedici în munca directă cu beneficiarii datorită “schimbării obiceiurilor lor de viață… însă toate aceste bariere au fost depășite cu succes prin profesionalismul personalului implicat și a impactului pozitiv înregistrat asupra beneficiarilor”. Din anul 2008 de când își desfășoară activitatea C.S.S.A.M.D. a sprijinit un număr important de familii aflate în dificultate. Astfel, în anul 2009 a existat un număr de 63 de beneficiari (copii și părinți din cadrul C.Z. și C.S.S.), iar în anul 2010 numărul lor a crescut ajungând la 70 de beneficiari. În anul 2012, C.Z. a oferit sprijin unui număr de 23 de copii (între 0-2 ani) și 20 de aparținători, iar C.C.S. a susținut 38 de copii pentru a frecventa sistemul educațional de stat și 28 de aparținători ai acestora.
De asemenea, în evidențele sale figurează doar un singur caz în care un copil, care deși a beneficiat de serviciile centrului a fost abandonat ulterior de către mama sa. (Mama -R., în vârstă de 21 de ani a crescut la țară și provenea dintr-o familie foarte săracă, cu numeroși frați și caracterizată prin violență verbală și fizică. Imediat după decesul tatălui, R. decide să se mute în oraș, iar aici începe să practice prostituția și astfel îl cunoaște pe G. care devine concubinul și totodată „ocrotitorul” ei. După ce se naște fetița lor, G. le abandonează, iar acestea ajung să locuiască într-un garaj de la periferia orașului. Familia este acceptată în program, dar după șase luni mama solicită externarea și apoi decide să renunțe temporar la fetiță, dar cu promisiunea reîntregirii familiei cât mai repede posibil). În prezent, un număr de 30 de copii beneficiază de serviciile furnizate prin intermediul celor două componente ale Centrului. Dintre aceștia, 10 au vârste cuprinsă între 0 și 2 ani fiind incluși în C.Z. și 20 de copii cu vârste cuprinse între 0 și 6 ani sunt susținuți prin intermediul C.C.S. ca să frecventeze instituțiile de educație timpurie precum creșele sau cele ale învățământului preșcolar cum sunt grădinițele. În C.Z. datorită colectivității restrânse de copii, personalul are posibilitatea să se ocupe și să lucreze cu fiecare copil în parte, exact pe nevoia sa personală și pe restanțele sale în achiziții, iar acest lucru se realizează atât prin activitățile desfășurate individual cât și prin cele de grup. De asemenea, psihologul lucrează cu copilul deoarece restanțele sale nu se datorează unor probleme medicale, neurologice, ci în general a mediului din care acesta provine.
Cea mai importantă chestiune de menționat este aceea că toate serviciile sunt furnizate în mod gratuit în comparație cu alte unități de educație timpurie antepreșcolară. Astfel, conform datelor furnizate de către Centrului Bugetar de Administrare a Creșelor din Cluj-Napoca deși frecventarea unei creșe presupune oferirea anumitor facilități pentru familiile cu venituri reduse precum ar fi plata unei taxe de doar 2.5 lei/zi/copil (stabilită în conformitate cu HCL nr 411/29 și aprobată prin HG 1252/2012) și reprezentând mai puțin de 10% din costul mediu zilnic de întreținere pentru un copil în creșă, această categorie de părinții nu își permite să achite nici măcar acea sumă considerată a fi una modică. De asemenea, tot pentru familiile aflate în situații de risc, prin intermediul DGASPC-ul se poate obține un sprijin financiar și chiar scutirea de la plata contribuției, însă în evidențele Centrului Bugetar de Administrare a Creșelor există doar un caz singular de o astfel de dispensă. Totodată, și familiile monoparentale beneficiază de anumite beneficii precum acordarea un punctaj suplimentar pentru înscrierea copiilor în unitățiile de educație timpurie antepreșcolară. În pofida faptului că nu se aplică vreun criteriu de selecție etnic în ceea ce privește înscrierea copiilor în creșe, din numărul total de 1205 copii înscriși în cele 15 creșe aflate în raza municipiului Cluj-Napoca doar 5 dintre aceștia sunt de etnie romă. Din datele furnizate de către Administrația Creșelor pentru un număr total de copii care frecventează creșele există doar 222 de angajați dintre care: 140 de îngrijitori, 5 educatori, 38 de asistente medicale, 3 medici, un asistent medic dietetician, 6 administratori, iar pe lângă aceștia 14 bucătărese. Fiecare dintre cele 15 instituții de educație timpurie este condusă de către un coordonator care deține o pregătire în asistența medicală. Așadar, luând în calcul doar persoanele care interacționează în mod direct cu copii (îngrijitorii și educatorii) există un număr de aproximativ 8 copii care revin în sarcina unei singure persoane.
2.7.2. Analiza interviurilor cu beneficiarii
Tabel 1
Repartiția demografică a beneficiarilor
Din populația totală formată din 30 de beneficiari, 10 persoane sunt incluse în C.Z., iar celelalte 20 beneficiază de serviciile C.C.S.
Pentru C.Z. vârsta mamelor se încadrează între 22-32 de ani după cum urmează: trei mame au vârsta de 22 ani, cinci mame au 25 de ani, o mamă are 28 de ani și una 32 de ani. În ceea ce privește nivelul de educație toate mamele au frecventat cel puțin cursurile unei școli. Dintre acestea două au clasele primare, una dintre ele gimnaziu, cea care a urmat liceul* în prezent este studentă în anul III la Conservator, două dintre ele au fost la o „școală specială” fiind încadrate în grad de handicap mediu și respectiv accentuat, iar celelalte patru au terminat Școala profesională. Referitor la starea civilă doar două dintre mame sunt căsătorite, celelalte aflându-se în relații de concubinaj și având parteneri multiplii. Din numărul total, jumătate dintre aceste au un loc de muncă, iar celelalte trei se află în căutarea unui loc de muncă (așa cum am amintit anterior două mame sunt încadrate în diferite grade de handicap și prin urmare nu lucrează). Din punct de vedere etnic majoritatea dintre ele sunt de etnie romă, două dintre ele sunt de etnie maghiară și două de etnie română.
C.C.S. susține un număr de 20 de mame cu vârsta cuprinsă între 22-43 de ani astfel: patru mame cu vârsta de 22 ani, una de 23 de ani, trei de 25 de ani, cinci de 27 de ani, două de 28 de ani, una de 29 de ani, trei de 33 de ani și una de 43 de ani. Dintre aceste nici una nu este fără școală, patru au urmat ciclul primar, treisprezece au terminat gimnaziul, una a finalizat și liceul, iar două „școala profesională”; una dintre ele a urmat programul „A doua șansă”. Din punctul de vedere al stării civile doar trei sunt căsătorite, iar restul de șaptesprezece sunt implicate în relații de concubinaj. Cu privire la încadrarea profesională, un număr de doisprezece mame sunt incluse pe piața muncii, iar restul de opt se află în căutarea unui loc de muncă. În ceea ce privește compoziția etnică unsprezece dintre ele sunt de etnie romă, două de etnie maghiară și șapte de etnie română.
În concluzie, se pot afirma următoarele aspecte: vârsta mamelor variază începând de la 22 de ani și până la 43 de ani, pregătirea educațională predominantă este reprezentată de gimnaziu (doar una dintre mame a reușit să finalizeze studiile liceale și în prezent este studentă în anul III – Studiul de caz numărul 3, iar o alta dintre ele a beneficiat de programul “A doua șansă”).
În ceea ce privește viața personală, din diferite motive majoritatea dintre beneficiare nu își oficializează legăturile sentimentale fiind implicate în relații de concubinaj, unele de lungă durată, însă prezența unor parteneri multiplii este des întâlnită. Relațiile sunt caracterizate de violență, consum de alcool, iar de cele mai multe ori apariția unei sarcini determină abandonul partenerei și a copilului, nerecunoașterea legală a acestuia și ulterior lipsa de implicare în viața copilului. De asemenea, un număr destul de mare de mame (aproape jumătate dintre acestea) au reușit să-și găsească un loc de muncă, dar cel mai important aspect este faptul că au reușit să și-l păstreze în timp. Așadar, principalele venituri sunt constituite din salariul lunar, alocația de creștere a copilului sau alocația pentru copilul cu handicap, iar cele care nu lucrează beneficiază de ajutor social sau mamele care sunt încadrate în grad de handicap beneficiază de indemnizația aferentă.
Referitor la etnie, se pare că etnia romă și cea română se află la egalitate în ceea ce privește beneficierea de serviciile centrului, urmate fiind de cea maghiară. Din datele furnizate reiese faptul că nici una dintre beneficiare nu deține o locuință proprietate personală, majoritatea dintre ele locuind în diferite imobile cu chirie, în diferite centre (Centrul de Urgență) sau unele cu părinții și familia extinsă. Doar cele care trăiesc împreună cu familia beneficiază de suportul părinților, celelalte care provin din centre de plasament sau din alte instituții nu au păstrat legătura cu familia naturală.
Focus-grupul a urmărit identificarea percepției beneficiarilor cu privire la satisfacerea nevoilor copilului, dar și cele proprii prin intermediul serviicilor de care beneficiază în Centru. La această întâlnire au fost prezente un număr de patru beneficiare printre care se regăsesc: .S.A., T.A., O.M., A.R. În cele ce urmează, am conturat succint istoricul și situația actuală a participantelor din mai multe puncte de vedere: familial, educațional, profesional, social, etc.
♦ S. A. – este bunica lui D. Fiica ei, I. l-a născut pe D. la vârsta 20 ani și datorită situației economice precare a familiei, băiatul a fost inclus în Centrul de Zi, iar în prezent frecventează grădinița susținut tot cu ajutorul Centrului. I. s-a mutat împreună cu partenerul ei în casa acestuia deoarece ea „spera să-și facă o familie ca toți oamenii…. s-a născut și băiatul”, dar el a devenit violent verbal și fizic și „atunci ea s-a întors înapoi acasă și nu s-au mai întâlnit că pe el nu-l interesează nici de copil și nici de ea.” Așadar, tatăl copilului nu își asumă rolurile care îi revin și datorită comportamentului său violent are un ordin de restricție în a se apropia de imobilul în care locuiește fosta sa parteneră și copilul lor, proprietate personală a părinților materni.
În aceeași casă locuiesc și părinții lui I, dar și cei doi frați pe care aceasta îi mai are și care lucrează ca și mecanici în apropierea locuinței. I. a terminat „Școala profesională” și are o diplomă de ospătar însă a muncit ca și vânzătoare. În ultimul an, a fost plecată la muncă în străinătate, însă de curând s-a reîntors în țară și nu intenționează să mai plece deoarece are un nou partener și își dorește să-și găsescă un loc de muncă stabil.
La această întâlnire trebuie să participe I., dar familia nu dispunea de resursele financiare necesare pentru acoperirea costului transportului în comun după cum susține doamna A. „nu am avut ăia patru lei ca să-i dau de bilet. Pur și simplu nu am avut …. eu am abonament pe tramvai cum îl duc pe D. la grădiniță și de-aia a fost mai ușor ca să vin eu”.
♦ T. A. – are 25 de ani și este mamă a doi băieți dintre care unul frecventează Centrul de Zi, iar cel mai mare (este încadrat într-un grad mediu de handicap ) este inclus în Centrul de Consiliere și Sprijin și frecventează grădinița. A. provine dintr-o „casă de copii” cu școală specială din Huedin unde a ajuns deoarece mai avea încă șase frați, mama ei a murit la 27 de ani în urma unor boli asociate, iar unul dintre frați a încercat să abuzeze fizic de ea. Tatăl lor avea probleme cu alcoolul, nu avea un loc de muncă și nu era interesat de soarta copiilor, iar frații rămași acasă nu au reușit să finalizeze o școală sau să obțină o calificare.
A crescut în același centru cu viitorul ei soț, cunoscându-se de zece ani și împreună au hotărât să se mute „aici la Cluj… am venit cu bărbatul meu”. Soțul provine la rândul lui dintr-o familie cu încă patru frați, dar având tați diferiți. El a reușit să finalizeze zece clase, dar nu a obținut nici o calificare.
Familia a locuit în diverse clădiri dezafectate, la o fermă de animale însă în prezent, aceștia locuiesc într-o casă unde sunt sprijiniți printr-un program de către DGASPC ca să își poată achita chiria. Atât A. cât și soțul ei sunt încadrați în categoria persoanelor cu handicap deoarece ea suferă de epilepsie și retard, iar el are stabilit un diagnstic psihiatric și ambii se află sub tratament medicamentos.
♦ O. M. – este mama lui M., o fetiță care este sprijinită financiar de Centru ca să poată urma grădinița. Mama a crescut „într-o casă de copii” la Bistrița, apoi la împlinirea vârstei de 18 ani a fost mutată într-un centru din Gherla, unde l-a cunsocut pe soțul ei „și el e tot ca și mine, crescut de stat”. Nici unul dintre ei nu păstrează legătura cu familia lor de origine sau cu alte rude din familia extinsă. După căsătorie, dar mai ales după nașterea copilului între cei doi au început să apară divergențe. Au urmat despărțiri și împăcări, dar și perioade în care au locuit împreună în diverse cămine sau chirii. Apoi, el le-a abandonat și a plecat la muncă în străinătate, însă de puțin timp s-a reîntors în țară și în prezent locuiesc toți trei într-un Centru de Urgență. Mama a obținut o diplomă deoarece a urmat un curs de ajutor de bucătăr și acum profesează în acest domeniu la o organizație non-guvernamentală din Cluj-Napoca.
♦ A. R. – are două fetițe, ambele au fost incluse în Centrul de Zi, iar acum cea mai mare cu ajutorul Centrului frecventează grădinița. R. s-a născut și a crescut în Cluj-Napoca, într-o familie numeroasă, dar fără tată și o mamă care suferă de afecțiuni multiple (probleme cardiace, epilepsie, iar recent medicii i-au descoperit și cancer în ultima fază). Ea a muncit o perioadă ca și vânzătoare într-un magazin de haine, dar acum stă acasă pentru a avea grijă de mama sa.
Tatăl celor două fetițe nu constituie un sprijin real pentru R. deoarece nu este o prezență constantă în viețile lor după cum afirmă și ea „pe el nu poți să te bazezi niciodată, eu m-am convins pe pielea mea….imediat cum apar probleme își ia haina și pleacă” Cele trei locuiesc împreună cu familia extinsă (mama bolnavă, surori, frații cu „nevestele lor” și copii, un unchi, dar și un prieten de familie) în total 15 membri, într-un imobil format din doar două camere și aflat în proprietatea primăriei și pentru care plătesc chirie. R. afirmă că „în fiecare z, noi mâncăm șapte-opt pâini, nu gătim dimineața pentru că până seara nu ar mai fi nimic și atunci mai bine facem seara și așa a doua zi avem măcar o masă…. facem o ciorbă într-o oală de 20 de litri sau felul doi, depinde ce avem și așa mâncăm toți măcar o dată.”
Din răspunsurile lor reiese faptul că angajații de la DGASPC le-au îndrumate pe mame spre acest centru despre a cărui existență ele nu aveau cunoștință: S.A. „de la Protecția Copilului am fost trimiși aici”, O.M. „de la Direcție”, T.A „am venit prin Protecția Copilului” și pe A.R. a adus-o la centru proprietara casei în care locuiește cu chirie.
Beneficiarele conștientizează importanța serviciilor oferite de centru pentru îmbunătățirea calității viețile lor astfel: O.M. „eu nu știu ce m-aș fi făcut fără ei….”, S.A. „ne ajută și ei cum pot… financiar, cu o vorbă bună, cu diferite informații”, A.R „cu alimente o dată pe lună, care ne prind tare bine” și T.A. „eu le mulțumesc pentru tot ce mi-au dat și tot ce fac pentru mine și copiii mei”.
Toate mamele sunt de acord că serviciile primite contribuie la îmbunătățiri în dezvoltarea copilului și progrese vizibile după cum urmează: S.A. „copiii primesc o educație și au condiții bune”, O.M. „copiii sunt curați, îngrijiți, mănâncă bine, primesc atenție și există persoane specializate care se ocupă de ei”, T.A. „și al meu știe multe, a învățat aici numai lucruri bune, îmi cântă…” sau R. a relatat mai amplu situația fetiței ei: „cât timp a venit aici ea știa să vorbească, numele la toți membri familiei, culorile, număra, spunea jocuri și cântecele, tot ce trebuie să cunoscă un copil de vârsta ei. După aceea, eu am fost plecată un an de zile la muncă în străinătate și ea a rămas acasă cu ai mei fără să mai meargă mai departe la grădiniță… când m-am întors nu mai știa nimic, ce să se mai dezvolte că a uitat și ce învățase înainte…..Acum când o aduc aici pe cea mai mică așa se bucură și râde când le vede pe doamnele de jos (educatoare) că nici nu mai are răbdare să o dezbrac, mănâncă foarte bine și se dezvoltă cum trebuie și ca toți copii de vârsta ei.”
Beneficiarele se declară mulțumite de serviciile primite și chiar observă îmbunătățiri majore în dezvoltarea copiilor lor. De asemenea, le place modul în care este amenajată clădirea, comportamentul personalului vis-a-vis de copii, dar și față de ele.
În ceea ce privește proveniența fondurile Centrului, acestea nu par să cunoască prea multe detalii – T.A. „eu nu știu nimic de fonduri… dar noi nu plătim nimic”, S.A. „nici eu n-am habar”, O.M. „mă gândesc că din sponsorizări, proiecte”, A.R. „merg singuri și-și caută sponsori, mai fac lucruri în atelier pe care le vând. Uneori îi mai ajutăm și noi când au nevoie, ne sună și venim”. De asemenea, nici una dintre beneficiare nu cunoaște evaluări realizate serviciilor de care beneficiază, doar A.R. menționează că „au venit de finanțe, nu ne-au spus nouă părerea lor, dar păreau încântați”. Relațiile dintre beneficiare sunt foarte bune și în prinicpiu se bazează pe respect, înțelegere, ajutor reciproc, oferirea de sfaturi, etc. Întâlnirile săptămânale ale grupului de suport conferă un climat pozitiv pentru destăinuiri și confesiuni contribuind astfel la dezvoltarea și consolidarea relațiilor. Așadar, O.M. menționează faptul că „ne înțelegem foarte bine între noi și ne ajutăm din proprie inițiativă”, S.A. „îmi plac întâlnirile cu celelalte mame”, T.A. „eu sunt mulțumită de tot. Îmi plac întâlnirile de grup, dar și cele pe care le am singură cu doamna L. și oricum eu spun tot ce-am pe suflet” și T.A. „suntem toate în aceeași situație și de-aia ne înțelegem”.
În ceea ce privește dificultățile întâmpinate în frecventarea Centrului, acestea sunt în concordanță cu opiniile angajaților menționând spațiul limitat și nepromovarea serviciului ca reprezentând principalele obstacole. A.R. „spațiul limitat care nu le permite să-i poată primi și pe alții care au le fel de mare nevoie”, S.A. „prea puține locuri pentru copii” și O.M. „eu nu am știut de existența acestui centru, dar după ce am venit aici nu am mai avut nici un fel de problemă.”
În urma interviurilor derulate, atât cu angajații cât și cu beneficiarii a rezultat faptul că serviciile oferite de acest centru contribuie la reducerea șanselor de dezvoltare a copiilor proveniți din medii defavorizate. În primul rând, prin acceptarea copiilor în Centru de Zi aceștia beneficiază de hrană și igienă adecvate, activități de îngrijire, educative, socializare și recreere fiind în permanență stimulați de către educatorii puericultori și bucurându-se de toată atenția și dragostea acestora. Apoi, cea de-a doua componentă, Centru de Consiliere și Sprijin oferă suport financiar părinților copiilor care au depășit vârsta de 2 ani și nu mai pot face parte din Centru de Zi, impunându-se urmarea unei alte forme de educație timpurie, precum grădinița. De asemenea, în Centru de Consiliere și Sprijin pot fi acceptați și copiii care nu au fost niciodată în Centrul de Zi. Astfel, Centrul oferă copiilor proveniți din familii defavorizate posibilitatea de a frecventa grădinița și continuarea formării educaționale, dar și posibilitatea de a avea un start bun în viață și șanse egale cu ceilalți copii.
2.7.3 Analiza datelor rezultate în Atlas.ti
Prima schema rezultată în programul Atlas.ti reprezintă răspunsurile obținute de la angajații Centrului prin prisma interviurilor derulate. Așadar, după codificarea integrală a textului am trecut la etapa următoare care presupune gruparea codurilor stabilite anterior, în familii și am hotărât să creez patru familii:
1. Profilul beneficiarilor cu următoarele coduri: abuzuri, mame aflate în dificultate, familii monoparentale, mame singure, fără loc de muncă, fără o locuință, fără educație, medii defavorizate, respinse de partener, lipsite de suportul familial, nevoi și probleme, rolul familiei (în dezvoltarea copilului).
2. Descrierea serviciului include coduri precum: C.S.S.A.M.D., C.Z., C.C.S., angajați, accesibil, adaptarea sediului, campanii, colaboratori, furnizor unic, educație timpurie, activități, evitarea abandonului și instituționalizării copilului, dificultăți: spațiul limitat.
3. Dezvoltarea copilului presupune: atașament, dezvoltarea timpurie, activități, socializare, educație, hrană, igienă, îngrijire, recreere, stimulare, stare de sănătate.
4. Impactul intervenției se referă la: reducerea inegalităților sociale, îmbunătățirea calității vieții, intervenție eficientă, progresul copiilor, servicii și activități diverse, dobândirea abilităților maternale, dezvoltarea abilităților socio- profesionale.
Aceste patru familii de coduri am ales sa le regrupez în două Super-Familii și am comasat familia numărul unu cu doi numind-o „Beneficiari și serviciu” și respectiv familia numărul trei cu patru primind denumirea de „Impactul intervenției asupra copilului și a mamei”. Astfel, această intervenție este considerată una eficientă și contribuie la progrese în dezvoltarea copilului care este asociat cu reducerea inegalităților sociale și conduce la îmbunătățirea calității vieții atât a copilului cât și a familiei. La rândul ei, calitatea vieții este constituită din dezvoltarea abilităților materne, dar și dezvoltarea abilităților socio-profesionale deoarece dobândirea acestor abilități are un efect pozitiv asupra vieții printr-o îngrijire corespunzătoare a copilului și acoperirea nevoilor lui, iar obținerea unui loc de muncă conduce la un nivel de trai mai bun și la rezultate pozitive asupra comportamentului mamei. Progresul copilului este asociat cu educația timpurie realizată prin diferite activități de, socializare, recreere, stare de sănătate optimă (asociată cu igiena) pentru nivelul de dezvoltare al copilului; stimulare cognitivă reprezintă o parte a educației timpurii. Relația de atașament dintre mamă și copil este de asemenea foarte importantă în dezvoltarea sa pentru asigurarea securității, construirea unor relații emoționale sănătoase și de lungă durată, adică reprezintă baza pe care se clădesc viitoarele relații interumane, iar de exemplu socializarea este asociată cu atașamentul copilului. Centrul de Servicii Sociale „Acoperământul Maicii Domnului” (C.S.S.A.M.D.) este format din Centru de Zi (C.Z.) și Centrul de Consiliere și Sprijin (C.C.S.), iar aceste două componente sunt asociate cu evitarea abandonului și instituționalizării copilului și cu derularea unor activități în vederea susținerii acestei misiuni. Centrul are numeroși colaboratori (relație de asociere) și este considerat de către angajați ca fiind un furnizor unic de acest tip de servicii datorită grupei de vârstă mici a copilului. Campaniile care se derulează reprezintă părți ale Centrului și presupun derularea unor diferite activități cum ar fi: campanii de colectare a fondurilor, de informare a populației cu privire la abandonul copiilor, de identificare a beneficiarilor. Se ia în considerare rolul familiei în creșterea, îngrijirea și educația copilului și se urmărește responsabilizarea beneficiarelor, însă deoarece copiii se află de dimineața până după-masa (orele 06-18) în C.Z., în mare parte toate acestea activități sunt realizate de către educatoarele puericultoare. În tot acest timp, unele mamele lucrează, iar celelalte sunt îndrumate să-și găsească un loc de muncă.
Beneficiarii sunt familiile monoparentale care sunt alcătuite în mare parte din mame singure. Abuzurile, proveniența din medii defavorizate au făcut parte din viața lor cotidiană, iar unele relații sentimentale în care au fost implicate au presupus același „tratament”. Toate aceste aspecte sunt asociate cu abandonul partenerului sau nerecunoașterea legală a copilului, un nivel de educație precară, lipsa unui loc de muncă. La rândul lor, toate aceste aspecte cauzează o serie de probleme și nevoi care fiind neacoperite au determinat multiple dificultăți (de ordin financiar, emoțional, psiho-social) ale mamelor în cauză.
Cea de-a doua schemă ilustrează analiza răspunsurilor obținute prin intermediul interviului de grup și a presupus includerea și gruparea codurilor în următoarele familii, după cum urmează:
1. Dezvoltarea copilului cu unele coduri precum: condiții bune, acomodare, educație, hrană, îngijiți, curați, învață, socializare, stare de sănătate.
2. Beneficiari este formată din: „casa de copii”, casă, acasă, Centrul de Urgență, chirie, mulțumite, mediu plăcut, un spațiu limitat.
3. Calitatea serviciilor se referă la: condiții bune, ajutor (financiar) gratuit, plata grădiniței, întâlniri indiviuale și de grup.
Super-Familia poartă denumirea de „Calitatea serviciilor în dezvoltarea copilului” și este asociată cu oferirea unui ajutor și suport acestor persoane. Înscrierea copiilor în sistemele educaționale de stat (creșe, grădinițe) reprezintă o parte a acestui ajutor. Totodată, întâlnirile individuale cu mamele și cele ale grupului sunt forme de ajutor deoarece în cadrul acestora mamele beneficiază de consiliere, sunt învățate cum să se ocupe de copil, de educația, îngrijirea lui, etc. Serviciile sunt asociate cu condiții bune care determină existența unui mediu plăcut în care copiilor le sunt satisfăcute nevoile primare (hrană, igienă, îngrijire), dar sunt vizate și alte aspecte precum cel de socializare, educație, starea dea sănătate. Componente ale educației sunt a socializa, a învăța și toate acestea pentru o dezvoltare adecvată, luând în considerare sănătatea și atenția de care copii beneficiază. Învață atât copilul lucruri noi pentru vârsta sa, cât și mama despre cum să-i ofere copilului ceea ce el are nevoie. Datorită caracterizării anterioare ale beneficiarelor și a „profilului” lor deja prezentat am ales să aduc în discuție doar situația locativă. Acestea provin din centre de plasament, mai precis din „case de copii” și care se află în contradicție cu conceptul de casă sau acasă. Una dintre mamele prezente la focus-grup locuiește în Centrul de Urgență care este din nou într-o relație de contradicție cu mamele care trăiesc în chirie sau cu aceea care locuiește cu familia extinsă. Beneficiarele se declară mulțumite de serviciile pe care le primesc (în mod gratuit) și remarcă o dezvoltare adecvată a copilului în mai multe dimensiuni (cognitiv, limbaj, socializare). Această dezvoltare optimă este asociată cu a învăța lucruri noi, o stare de sănătate adecvată, acomodarea în instituție și o alimentație diversificată.
2.7.4. Studii de caz
Cazul 1
A. are acum o vârstă de 31 de ani și s-a născut într-o familie cu un număr de cinci frați și care se confruntau cu probleme financiare. Primii șase ani ai vieții sale a fost instituționalizată într-un centru de plasament, unde era și o altă soră de-a sa. La vârsta de 7 ani, este reintegrată familial, dar pe lângă scenele de violență care erau dese, apoi trăiește și o tentativă de abuz sexual din partea tatălui său pe fondul consumului de alcool. A. reușește să finalizez cele patru clase primare în satul în care locuiau, dar susține că nu avut timp să-și facă prieteni sau să se joace deoarece trebuia să muncească în diferite gospodării pentru a-și putea ajuta familia. În jurul vârstei de 20 de ani, A. ajunge să lucreze și să locuiască pentru o perioadă de patru ani în curtea preotului M. Datorită muncii pe care o presta în gospodăria acestuia, primea pe lângă găzduirea gratuită și o sumă de bani. În pofida faptului că preotul era căsătorit și avea și un copil, el începe o relație sentimentală cu A. care a rămas și însărcinată. Preotul este excomunicat din rândul preoților și cei doi se mută într-o cameră cu chirie în Cluj-Napoca, unde el lucrează în prezent ca și taximetrist. A. a lucrat la o firmă de curățătorie, apoi și-a reluat școlarizarea însă pentru o perioadă scurtă. În anul 2009 se naște copilul lor, C. care de la vârsta de patru luni este inserat în C.Z., iar în prezent cu suportul de care beneficiază de la Centru poate să frecventează grădinița din apropierea locuinței lor.
În momentul când am fost în vizită la ei acasă, A. gătea pentru când se va întoarce M. de la muncă. Casa era foarte curată, aranjată și dotată (aveau utilități, mobilier adecvat, electrocasnice – televizor, boxe, o semi-bucătărie). Am observat mai multe produse de igienă personală și rufele proaspăt spălate erau puse la uscat într-un colț al camerei. Copilul se afla acasă pentru că fost foarte răcit și de câteva zile nu mai mergea la grădiniță deoarece lua tratament. De asemenea, C. era curat, îmbrăcat bine și se juca singur prin casă cu o mașinuță. A. afirma că în general este mulțumită de viața ei, se înțelege bine cu M., însă consideră că are anumite probleme de sănătate care îi provoacă disconfort. Psihologul a discutat cu ea despre problemele referitoare la sănătate care o neliniștesc și i-a propus efectuarea unui control medical amănunțit. Așadar, obiectivele pe termen scurt impun adresarea la medicul de familie și ulterior la un medic specialist și monitorizarea stării de sănătate a mamei, dar și a copilului datorită faptului că acesta a fost bolnav în ultima perioadă. După clarificare situației stării de sănătate se poate reveni la căutarea unui loc de muncă adecvat pentru A.
Cazul 2
A. are 23 de ani și provine dintr-o familie legal constituită. Mama ei, L. lucrează într-un supermarket din oraș, tatăl fiind disponibilizat de la firma de produse lactate Napolact și actualmente șomer. A. este primul copil al familiei și mai are încă trei frați: I. are 18 ani și este elevă la o școală profesională, V. are 11 ani și este elev în clasa a V-a la aceeași școală cu sora mai mică, L. în vârstă de 9 ani și elevă în clasa a II-a. A. a crescut alături de bunicii materni dintr-un sat de lângă Cluj, iar la împlinirea vârstei școlarizării a fost adusă din nou acasă. Această mutare, schimbarea mediului, dar și „pierderea” tuturor privilegiilor pe care le avea în casa bunicilor au condus la probleme comportamentale și „răzvrătiri”. Astfel, în clasa a XI-a A. rămâne însărcinată și deși familia nu știe cum să gestioneze această situație nou ivită, totuși părinții decid să o ajute până la nașterea copilului. Tatăl copilului este S. un vecin din blocul aflat în apropierea casei ei și care provine dintr-o familie cu posibilități materiale reduse fiind crescut doar de mama lui. Mai are incă doi frați, pe R. care este căsătorită, are trei copii și locuiește tot cu chirie și pe F. care locuiește cu mama lor. După nașterea copilului (M.), A. împreună cu S. hotărăsc să se mute în chirie, iar aproximativ un an se naște cel de-al doilea copil al familiei, D. Cei doi afirmă că își doresc oficializarea relației însă unele probleme financiare și datoriile pe care el le are îi determină să amâne căsătoria, dar și cumpărarea unui apartament pentru care A. să realizeze un împrumut bancar. S are doar 8 clase și muncește în construcții, însă nu deține un loc de muncă stabil care să le ofere un trai decent. A. muncește ca și casieră la același supermarket cu mama ei. Bunicii materni se implică în creșterea nepoțiilor și le oferă sprijin tinerilor. Bunica paternă – E. este ocupată cu propria sa afacere deoarece într-una dintre camerele apartamentului pe care-l deține și-a amenajat o frizerie.
E. nu o acceptă pe nora sa, iar acestea se află mereu în conflicte, sursa neînțelegerii fiind legată de proveniența familială a norei, situația economică, aspectul fizic, dar și-a capacităților ei.
La momentul întâlnirii noastre , care a avut loc în casa soacrei, A. era din nou însărcinată cu cel de-al treilea copil al familiei. Am observat că cei doi părinți erau oarecum rutinați cu această situație „nou-ivită” și nu păreau să-și facă griji cu privire la propriul viitor sau al copiilor lor afirmând că o să se descurce ei cumva. Ambii lor copii au fost incluși în în C.C.S. și frecventează creșa și respectiv grădinița aflate în cartier. În cadrul discuției, soacra tot punea accent pe minusurile lui A. și vorbea urât despre aceasta deși era de față. De asemenea, E. afirma că ceilalți doi copii nu sunt hrăniți bine, cel mai mic ar avea nevoie de vitamine și că A. are un verișor încadrat într-un grad de handicap și poate vreunul din copiii lor o să aibă probleme în viitor, etc. Discuția a continuat cu divergențe referitoare la alimetația celor mici și programul dezorganizat al părinților. E. pare să puncteze mereu minusurile pe care le percepe în familia fiului său, dar nu ca să-i ajute pe aceștia să se îndrepte sau să-și îmbunătățească situația, ci doar ca simple reproșuri. În această situație se urmărește monitorizarea stării de sănătate a mamei și evoluția sarcinii, dar și efectuarea unor analize de către un medic specialist celor doi copii ai familiei. Pe lângă aceasta, se impune educația și consilierea familiei în vederea dezvoltării și îngirjiii copiiilor, dar și încurajarea unei alimentații sănătoase adecvate vârstei acestora.
Cazul 3
S. are 24 de ani și constituie unicul copil al soților T. (52 de ani) care lucrează ca și administrator la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și A. este menajeră la o familie. Părinții au încercat să-i ofere cele mai bune condiții de viață și o dezvoltare armonioasă. Datorită talentului artistic înnăscut, părinții au realizat eforturi ca să-i clădească fiicei lor o carieră în muzică. Astfel, S. a terminat printre primii Liceul de Muzică și a fost admisă la Academia de Muzică „Gheroghe Dima”, în prezent fiind studentă în anul III. Ea a studiat multă vreme vioara, însă datorită unor probleme medicale și a unor intervenții chirugicale suferite la un deget al mâinii drepte, a fost nevoită să renunțe și să se orienteze spre canto. Traseul de viață al fetei se schimbă radical atunci când îl cunoaște pe N. un bărbat în vârstă de de 40 de ani și cu antecedente penale, moment în care se degradează și ei relația cu părinții . Cei doi se mută împreună și din relația lor a rezultat o fetiță – L., însă între ei au început să ia naștere conflicte și diverse probleme. Tatăl nu a dorit să-și recunoască legal copilul, lucru care a nemulțumit-o pe S., apoi el a început să devină agresiv fizic, verbal și emoțional (acesta se află în evidența Clinicii de Psihiatrie din oraș pentru probleme de conduită). În pofida tuturor acestor aspecte, se naște și cel de-al doilea copil, un băiețel pe nume – M., iar aceleași „dovezi ale iubirii” continuă și în momentul actual. N. lucrează la o spălătorie auto, iar recent și-a găsit și ea de muncă prestând ore de curățenie în diverse blocuri din apropiere.
În momentul vizitei era acasă doar S. Ea a fost foarte deschisă și ne-a primit în cămăruță mică pe care o împart patru persoane în care exista un pat mic în care dorm copii, iar vis-a-vis pe perete era sprijinită o saltea pe care seara o împart părinții. Din cele relatate am aflat că baia este la comun și familia se descurcă greu în toate aspectele existenței lor. În casă, era dezordine fiind amestecate jucării, haine și borcane și nu era tocmai un mediu curat. După dulap, era improvizată o „bucătărie” formată dintr-un aragaz racordat la o butelie și câteva vase murdare erau împrăștiate lângă aceasta. Multe borcane cu alimente atât noi cât și neîncepute erau depozitate sub o măsuță. La nivel declarativ, S. afirmă că urmărește să-și finalizeze studiile, dar are și bagajul pregătit să plece deoarece nu se mai înțelege deloc cu N. care nu mai reprezintă nici un sprijin pentru ea. Însă, din câte se pare această situație de încheiere a relației durează de mai multă vreme și despărțirea pare că se tot prelungește în pofida tuturor minusurilor pe care le amintește S. atunci când vorbește despre partenerul ei. Unul dintre copii în vârstă de 9 luni este inserat în C.Z., iar celălalt în C.C.S. frecventând astfel grădinița.
În urma vizitei efectuate, obiectivele în ceea ce privește această familie sunt finalizarea studiilor, apoi consiliere și suport în vederea obținerii unui loc de muncă stabil pentru S; mutarea într-o nouă casă deoarece mediul actual (starea locuinței, conflictele dintre parteneri) nu este unul propice dezvoltării optime pentru cei doi copii, dar și menținerea acestora în sistemele educaționale de stat în care sunt incluși.
Cazul 4
R. în vârstă de 30 de ani este tatăl unui băiețel A.R. în vârstă de 2 ani și 7 luni. M, mama lui R. are vârsta de 50 de ani și a fost căsătorită de 2 ori: în urma primei căsătorii a rezultat R. (a cărui tată este decedat), iar din cea de-a doua căsătorie un alt băiat I. (nu menține legătura cu tatăl său pe care nu l-a mai văzut de mulți ani). M. a fost diagnosticată cu schizofrenie pentru care urmează tratament medicamentos de 14 ani, are probleme cu tensiunea arterială și cancer la gât deoarece a muncit în fabrică într-un mediu toxic, dar a și fumat. Pentru tratarea cancerului a efectuat diferite analize, ședințe cu citostatice și a suferit o intervenție chirurgicală în care i s-a prelevat piele de pe mâini pentru realizarea unor grefe în zona gâtului, iar pe parcursul anului trecut (2013) a suferit două come. Mama nu iese din casă decât atunci când mai merge la Biserică („la martori”) și atunci este dusă cu mașina de către oamenii de la Biserică. De acolo primește cărți și cu asta își ocupă timpul, citind și scriind conspecte. Deși, nu poate să stea decât în pat, pentru realizarea igienei proprii se descurcă singură. I. băiatul mai mare al familiei are 31 de ani și a muncit anterior la o spălătorie și apoi în construcții. Însă, odată cu agravarea stării de sănătate a mamei devine angajatul personal al ei din anul 2006 de când aceasta a suferit intervenția chirurgicală. De asemenea, tot el se ocupă de treburile casnice, gătește, spală, face cu cumpărăturile, etc. R., tatăl băiatului, lucrează la o spălătorie auto și s-a căsătorit cu A. în urmă cu doi ani, iar din relația celor doi a rezultat A.R. În urmă cu puțin timp, A. a plecat de acasă lăsând un bilet prin care îi anunța că a plecat în Italia și de atunci nu se mai știe nimic de ea și nici nu a sunat de când a plecat. Veniturile familiei sunt formate din pensia de handicap și pensia de boală a mamei ambele în valoare de 700 de lei, suma de 600 de lei pe care o încasează I. ca însoțitor al mamei și salariul lunar lui R. Cazul a intrat în atenția centrului prin intermediul creșei pe care o frecventa băiețelul deoarece tatăl lui a anunțat că nu mai poate să-l ducă acolo deoarece nu dispune de resursele financiare necesare. Atunci DGASPC în colaborare cu centrul au decis susținerea materială și plata creșei până la soluționarea problemelor legale în vederea instituirii unei măsuri de protecție socială a copilului deoarece tatăl se declară depășit de situație și și-a exprimat dorința de a-și abandona temporar fiul.
În urma vizitei efectuate la domiciliul familiei am aflat că apartamentul în care locuiesc toți cei patru (R. cu băiatul lui, fratele și mama) este proprietatea personală a mamei. Acesta este compus din două camere, o bucătărie și baie. Însă, conform afirmațiilor lui I. familia are restanțe mari la cheltuielile privind întreținerea și utilitățile (o sumă de aproximativ 4000 de lei.) din cauza problemelor de sănătate ale mamei și a tratamentelor costisitoare pe care le are de urmat. Din cauza operațiilor suferite, doamna R. nu poate să vorbească prea bine și nici nu se poate înțelege multe din ceea ce își dorește să transmită. Băiețelul era singur într-una din camere și se uita la desene. În cameră era dezordine, câteva jucării erau împrăștiate pe jos, iar tavanul era scorojit și un perete prezenta urme de mucegai. La fel întreaga casă nu era tocmai adecvat întreținută și se simțea un miros înțepător. Deși A.R. are aproape trei ani nu vorbește prea bine, încă poartă pampers și nu era nici chiar curat.
Obiectivul imediat pentru familie este menținerea copilului în familia naturală, susținerea lui financiară pentru a continua să frecventeze creșa, consilierea tatălui cu privire la situația lui A.R. și orientarea spre alte servicii sociale complementare.
Cazul 5
D. are 26 de ani și a absolvit cursurile unei „școli speciale” din Cluj-Napoca, reușind astfel să finalizeze 11 clase obținuând o calificare. Ea provine dintr-o relație de concubinaj, la fel ca și fratele său. Deși, ei erau destul de mici în momentul în care tatăl lor s-a mutat în alt oraș, totuși păstrează o legătură, iar acesta îi ajută financiar de câte ori are posibilitatea. Relațiile sentimentale anterioare nu îi trezesc amintiri fericite deoarece toate s-au sfârșit într-un mod mai mult decât neplăcut. Cu tatăl lui V. s-a mutat într-un sat din apropierea orașului și acolo muncea la câmp și la animale fiind supusă unor acte de agresivitate verbală, dar mai ales fizică pe fondul consumului de alcool. După nașterea fetei, ea a fost alungată, revine la mama sa și nu mai menține nici o legătură cu tatăl copilului său. O altă relație s-a încheiat prin intervenția organelor de poliție deoarece partenerul ei întreținea relații intime atât cu ea cât și cu mama lui. Dintr-o relație pe care a început-o cu un bărbat mai în vârstă decât ea, G. de 38 de ani, se naște I. (în prezent un băiețel de 1 an și 8 luni). Însă, noul partener al mamei nu o acceptă pe V., iar fetița este încredințată bunicii maternă care își asumă responsabilitățile aferente și îndeplinește rolul de mamă pentru nepoata sa (acum în vârstă de 3 ani). Datorită retardului psihic cu care a fost diagnosticată încă din copilărie, D. a întâmpinat mari dificultăți în obținerea unui loc de muncă stabil. Ea se simte epuizată din cauza responsabilităților familiale pe care le are, nu se poate odihni, se teme că starea ei de sănătate se va înrăutăți și astfel nu va mai putea să aibă grijă nici de propria ei persoană. În pofida acestui fapt, nu a mai urmat tratament medicamentos de doi ani de zile și nici nu s-a mai prezentat la vreun control psihiatric de când a fost internată la secția de psihiatrie. Ea întâmpină mari dificultăți de orientare temporo-spațiale, de îndeplinire a unor sarcini cotidiene, de rutină, se îmbracă inadecvat pentru anotimpul în care se află și deși știe să scrie și să citească, nu se descurcă cu operarea banilor. Uneori, îi place să meargă cu autobuzul prin oraș ca să se uite la vitrinele cu haine sau în gară să vadă trenurile, însă nu coboară niciodată pentru că îi este frică și oricum nici nu ar mai ști cum să se întoarcă acasă. V. prezintă un curs al dezvoltării obișnuit din punct de vedere somatic, psihic, emoțional și frecventează grădinița din apropierea locuinței bunicii. În schimb, I. are restanțe în achizițiile specifice vârstei cronologice datorită mediului lipsit de stimulare cognitivă și arid din punct de vedere afectiv. Viața lui I. este haotică deoarece nu are un program clar definit, adoarme când vrea, de cele mai multe ori singur, mănâncă inadecvat, mama nu știe cum să-l stimuleze cognitiv și nici nu a stabilit o relație de atașament cu fiul ei.
La vizita efectuată la domiciliu, D. descrie în cele mai mici detalii două vise care îi apar în mod recurent și care o macină: într-unul se simte mereu urmărită și agresată de către foștii ei parteneri, iar celălalt prezintă scena unei crime în care ea este plină se sânge. D. locuiește cu soțul și copilul ei într-o garsonieră cu chirie pe care mama ei o sprijină prin achitarea costurilor. Soțul lucrează ocazional în construcții, iar uneori consumă alcool. Casa în care trăiesc este sărăcăcios utilată și nu se află într-o stare prea bună. În ceea ce îi privește pe copiii săi, ea afirmă că aceștia sunt bine și deși nu s-a jucat niciodată cu ei, consideră că se descurcă și singuri.
Un prim obiectiv ar fi consultarea medicului specialist pentru a evalua situația neuro-psihică a mamei, urmarea tratamentului prescris, dar și educarea mamei în demersul de asumare a rolului matern, în procesul de formare a deprinderilor de îngrijire și de stimularea psiho-somatică a copilului.
Concluzii
Cercetarea a urmărit identificarea percepției angajațiilor și a beneficiarilor cu privire la intervenția timpurie prin intermediul serviciilor furnizate de către “Centrul de Servicii Sociale Acoperământul Maicii Domnului” (C.S.S.A.M.D.). Rezultatele au condus la ideea conform căreia centrul acoperă nevoile familiei aflate în dificultate prin oferirea unei game diverse de servicii copilulului începând cu cele de bază (hrană, igienă) și până la educație, socializare, menținerea unei stări optime de sănătate, dar și sprijinirea mamei pentru dobândirea abilităților socio-profesionale, a reinserției în comunitate și nu în ultimul rând, cele maternale pentru dezvoltarea unei relații sănătoase cu propriul copil și satisfacerea nevoilor lui. De asemenea, se observă progrese ale copilului în principalele arii de dezvoltare (cognitiv, socializare, motricitate), dar și o mai bună adaptare ulterioară în următoarele nivele de educație (creșă, grădiniță).
Referitor la accesibilitatea educației timpurii pentru părinții lipsiți de resurse reiese faptul că dacă aceste familii nu ar beneficia de un suport din exterior atunci copiii lor nu s-ar putea bucura de participarea la activitățile creșelor sau la cele ale grădinițelor (chiar dacă părinții cu venituri reduse beneficiază de unele facilități precum achitarea unui cost echivalent cu 2,5 lei/zi/copil în cadrul creșelor din Cluj-Napoca).
În ceea ce privește întrebarea de cercetare: Prin ce modalități serviciile oferite de Centru contribuie la reducerea inegalitățiilor privind șansele de dezvoltare ale copiilor proveniți din medii defavorizate? răspunsul constă în suportul oferit beneficiarilor și implicit copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani prin intermediul serviciilor din Centrul de Zi, dar și susținerea economică a copiilor cu vârsta cuprinsă între 2-6 ani din cadrul Centrului de Consiliere și Sprijin pentru a avea posibilitatea de a frecventa sistemul educațional al creșelor și grădinițelor.
C.C.S.A.M.D. oferă servicii diferite prin intermediul celor două componente, însă acestea trebuie completate prin implicarea părinților în viața propriilor copii și asumarea responsabilității aferente pentru creșterea și educarea lor. Părințiilor le revine obligația de a-și asuma răspunderea și de a-și îndeplini obligațiile care le revin ținând cont de interesul superior al copilului.
Considerații finale și recomandări
Prin această lucrare am urmărit să aduc în lumină aspectele legate de egalitatea șanselor de dezvoltare și participarea la educația timpurie ale copiilor proveniți din diferite medii defavorizate (familii monoparentale, de etnie romă, cu o situație economică precară).
Datele statistice ale unor rapoarte întocmite de organizații precum UNICEF, Salvați Copiii reliefează nivelul ridicat de sărăcie cu care se confruntă copiii și procentul extrem de scăzut al includerii acestora în sistemul educațional timpuriu. Având în vedere abordarea calitativă a subiectului am recurs la utilizarea metodelor și instrumentelor specifice acestui tip de cercetare. Așadar, pentru culegerea datelor am utilizat metoda interviului, a focus-grupului și a studiului de caz, iar ca și instrument ghidul de interviu. Informațiile obținute astfel au fost completate cu cele din anchetele sociale, vizitele efectuate la domiciliul beneficiarilor.
Există mai mulți factori care au condus la includerea acestor persoane în C.S.S.A.M.D. precum condițiile improprii de locuit, experiența unor abuzuri, proveniența din medii familiale disfuncționale, lipsa unui suport, abandonul partenerilor de cuplu, boala, adicții, carențe educative, venituri reduse, etc. Toate aceste aspecte ale vieții lor pot să conducă la repercusiuni asupra capacităților lor parentale deoarece pe parcursul vieții lor ele nu au dispus de un model parental adecvat, de metode de disciplinare pozitive ale copilului, nu dețin informații coerente despre creșterea, îngrijirea și educația unui copil, lipsa atașamentului dintre mamă și copil, etc. De aceea, atât mamele cât și copiii au nevoie de suport (economic, emoțional, psihologic) pentru a depăși toate aceste obstacole și dobândirea unei vieți independente, a unui mediu familial stabil și propice dezvoltării plenare a copilului.
În opinia mea, consider că mi-am atins obiectivele stabilite și realizarea acestei cercetări a constituit o nouă oportunitate de învățare și consolidare a cunoștințelor, dar și ocazia de a intra în contact cu oameni noi.
Cred că ceea ce se mai poate îmbunătăți este derularea unei munci mai intense cu mamele pentru o mai bună reinserție socio-profesională și o implicare mai activă a acestora în viața copiilor lor.
Bibliografie
Bacus, A. (2001). „Creșterea copilului de la o zi la șase ani”, Ed. Teora, București
Bulai, A. (2000). „Focus-grupul în investigația socială: metode de cercetare calitativă”, Ed. Paideia, București
Buzducea, D. (2005). „Aspecte contemporane în asistența socială”, Ed. Polirom, Iași
Buzducea, D. coord. (2010). „Asistența socială a grupurilor de risc”, Ed. Polirom, Iași
Buzducea, D. coord. (2013). „Economia socială a grupurilor vulnerabile”, Ed. Polirom, Iași
Chelcea, S. (2001). „Tehnici de cercetare sociologică”, București
Cojocaru, Ș. (2004). „Consilierea gravidei și a tinerilor mame”, Ed. Lumen, Iași
Guvernul României, U.E. (2013). Rezultatele analizei documentare „Sectorul incluziunea socială și combaterea sărăciei”
Holt România (2002). „Ghiduri de bună practică în asistența socială a copilului și a familiei, Ed. Lumen, Iași
„Legea Educației Naționale 1/2001”
“Metodologia de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară” -Anexa nr. 1, 10.10.2012
Ministerul Educației Naționale -„Analiza de nevoi privind educația și formarea profesională din România”
Ministerul Educației, Tineretului și Cercetării (2008). „Curriculum pentru educația timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naștere și 6/7 ani”
Ministerul Educației, Tineretului și Cercetării – „Ghid pentru educația timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naștere și trei ani” din cadrul Proiectului pentru Educație Timpurie Incluzivă
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – Raport anual 2013 „Salvați Copiii”
Mărginean, I., Cojocaru, Ș.-coord. (2006). “Services to children and families”, Ed. Expert Projects, Iași
Mihăilescu, I. (2004). „Rolul familiei în dezvoltarea copilului”, Cartea Universitară, București
„Noul Cod Civil și opt legi uzuale” (2011). Ed. Hamangiu, București
Ordinul nr. 24 din 4 martie 2004 pentru aprobarea Standardelor Minime Obligatorii pentru Centrele de zi
Preda, M. (2009). Raportul „Riscuri și inechități sociale în România”
Schaffer, H.R. (2007). „Introducere în psihologia copilului”, Ed. ASCR, Cluj-Napoca
Ștefan, C. (2006). „Familia monoparentală: o abordare politică”, Ed. Polirom, Iași
Articole
Dearing, E., Taylor, B., McCartney, K. (2009). „Child Care and Achievement”, Septembrie-Octombrie, Vol. 80, Nr. 5
Rughiniș, C. (2007). „Barometrul incluziunii romilor”, Fundația pentru o Societate Deschisă, București
Surdu, L. coord. (2011).„Participare, absenteism școlar și experiența discriminării în cazul romilor din România”, UNICEF, Ed. Vanemonde, București
UNICEF (2012). „Roma early childhood inclusion”
UNICEF (2011). „Women motherhood early childhood development”
UNICEF (2009). „Starting at the beginning. The meaningful inclusion of roma children in early childhood services”
Resurse web:
http://www.copii.ro/statistici.html?id=96, accesat în data de 13.06.2014
http://www.stiriong.ro/ong/servicii-sociale/mai-multe-centre-de-ingrijire-pentru-cop, accesat în data de 24.05.2014
http://www.uniuneacreselor.ro/cresa-da.html, accesat în data de 24.05.2014
http://www.ovid.ro/our-work/fcg-program/, accesat în data de 23.05.2014
http://dgas.ro/centre-de-ingrijire-si-educatie-timpurie-pentru-copii-0-3-ani-antante/, accesat în data de 22.05.2014
Anexe
Anexa 1: Ghid de interviu pentru angajați
1. Puteți vă rog, să explicați cărei categorii de beneficiari se adresează serviciul și cum puteți descrie condițiile lor socio-economice? (descrieți contextul socio-economic al zonei și al persoanelor care beneficiază de acest serviciu)
2. Care este serviciul pe care îl furnizați? Vă rog să îl descrieți împreună cu obiectivele lui.
3. Cum ati construit tocmai acest serviciu? Credeti că poate el să reduca ineglitățile sociale pe care le descrieți? De ce a fost aleasă această intervenție pentru a aborda potențialele inegalități în dezvoltarea timpurie a copilului?
4. De unde ați preluat modelul după care a fost construit acest serviciu? Serviciul a fost implementat în alte orașe sau țări?
5. Vă rog să explicați impactul intervenției asupra reducerii inegalităților în materie de sănătate și dezvoltarea timpurie a copilului.
6. Care este grupul-țintă sau cine sunt beneficiarii intervenției?
7. Intervenția ajunge la beneficiarii sau grupurile de populație care ar avea nevoie mai mare de ea?
8. Descrieți sediul în care este furnizată intervenția sau serviciul. Cum ați reușit să îl amenajați?
9. Care sunt activitățile specifice legate de serviciu sau de intervenție?
10. Cum iau acestea în considerare diferitele dimensiuni ale dezvoltării copilului?
11. Cum sunt identificați beneficiarii?
12. Ce fonduri și resurse sunt alocate pentru serviciu?
13. Serviciul a beneficiat de o evaluare?
14. Ați întâmpinat obstacole în punerea în aplicare a intervenției sau a serviciului?
Anexa 2: Ghid de interviu pentru beneficiari
Descrieți vă rog, situația dumneavostră economică.
Care sunt serviciile de care beneficiați în acest centru? Beneficiați și de alte servicii de la o altă instituție?
Considerați că serviciile pe care le primiți aici contribuie la îmbunătățiri în dezvoltarea și starea de sănătate a copilului?
Cum se adresează serviciul diferitelor dimeniuni ale dezvoltării copilului? În ce dimensiuni ale dezvoltării ați observat îmbunătățiri în dezvoltarea copilului? (ex. limbaj, anumite deprinderi, grad de sociabilitate)
De unde ați aflat despre acest serviciu/centru?
Care sunt activitățile specifice ale serviciului sau ale intervenției?
Ce părere aveți despre clădirea în care se află centrul? Ce vă place?
Ce știți despre fondurile și resursele centrului? Dumneavostră plătiți vreo taxă?
Cunoașteți evaluări care s-au făcut până acum serviciului? Cum evaluați dumneavoastră serviciul?
Care sunt dificultățile pe care le întâmpinați în participarea cu copilul la acest serviciu?
Anexa 3: Formular de consimțământ pentru participarea la interviul de grup
Vă mulțumesc că ați acceptat să luați parte la această cercetare care analizează percepțiile angajaților și beneficiarilor privind intervenția timpurie. Luând parte la această cercetare:
• Înțeleg că participarea mea este voluntară;
• Înțeleg că datele mele vor fi păstrate anonime;
• Sunt de acord ca informațiile pe care le ofer să poată fi utilizate ca parte din munca de cercetare
• Sunt de acord să poată utilize fragmente din ceea ce spun ca citate;
• Înțeleg că am dreptul de a mă retrage din cercetare în orice moment înainte ca rezultatele să fie
publicate;
• Înțeleg că informațiile mele vor fi păstrate anonime și nu o să pot fi identificată în nici un fel fără acordul meu;
• Înțeleg că am dreptul de a pune întrebări suplimentare și de a intra în contact cu liderul de proiectului de cercetare în orice moment pentru a discuta despre orice întrebări aș putea avea;
• Înțeleg că aceste informații vor fi prelucrate în conformitate cu procedurile de protecție a datelor pentru păstrarea anonimatului datelor;
• Înțeleg că dacă dezvălui informații din care reiese existența unui pericol de violență pentru un copil, atunci se va renunța la dreptul meu la anonimat și va fi derulată acțiunea corespunzătoare protecției copiilor
Am citit și am înțeles cele de mai sus.
Semnătura participantului __________________________________________________
Numele_________________________________________________________________
Bibliografie
Bacus, A. (2001). „Creșterea copilului de la o zi la șase ani”, Ed. Teora, București
Bulai, A. (2000). „Focus-grupul în investigația socială: metode de cercetare calitativă”, Ed. Paideia, București
Buzducea, D. (2005). „Aspecte contemporane în asistența socială”, Ed. Polirom, Iași
Buzducea, D. coord. (2010). „Asistența socială a grupurilor de risc”, Ed. Polirom, Iași
Buzducea, D. coord. (2013). „Economia socială a grupurilor vulnerabile”, Ed. Polirom, Iași
Chelcea, S. (2001). „Tehnici de cercetare sociologică”, București
Cojocaru, Ș. (2004). „Consilierea gravidei și a tinerilor mame”, Ed. Lumen, Iași
Guvernul României, U.E. (2013). Rezultatele analizei documentare „Sectorul incluziunea socială și combaterea sărăciei”
Holt România (2002). „Ghiduri de bună practică în asistența socială a copilului și a familiei, Ed. Lumen, Iași
„Legea Educației Naționale 1/2001”
“Metodologia de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară” -Anexa nr. 1, 10.10.2012
Ministerul Educației Naționale -„Analiza de nevoi privind educația și formarea profesională din România”
Ministerul Educației, Tineretului și Cercetării (2008). „Curriculum pentru educația timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naștere și 6/7 ani”
Ministerul Educației, Tineretului și Cercetării – „Ghid pentru educația timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naștere și trei ani” din cadrul Proiectului pentru Educație Timpurie Incluzivă
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – Raport anual 2013 „Salvați Copiii”
Mărginean, I., Cojocaru, Ș.-coord. (2006). “Services to children and families”, Ed. Expert Projects, Iași
Mihăilescu, I. (2004). „Rolul familiei în dezvoltarea copilului”, Cartea Universitară, București
„Noul Cod Civil și opt legi uzuale” (2011). Ed. Hamangiu, București
Ordinul nr. 24 din 4 martie 2004 pentru aprobarea Standardelor Minime Obligatorii pentru Centrele de zi
Preda, M. (2009). Raportul „Riscuri și inechități sociale în România”
Schaffer, H.R. (2007). „Introducere în psihologia copilului”, Ed. ASCR, Cluj-Napoca
Ștefan, C. (2006). „Familia monoparentală: o abordare politică”, Ed. Polirom, Iași
Articole
Dearing, E., Taylor, B., McCartney, K. (2009). „Child Care and Achievement”, Septembrie-Octombrie, Vol. 80, Nr. 5
Rughiniș, C. (2007). „Barometrul incluziunii romilor”, Fundația pentru o Societate Deschisă, București
Surdu, L. coord. (2011).„Participare, absenteism școlar și experiența discriminării în cazul romilor din România”, UNICEF, Ed. Vanemonde, București
UNICEF (2012). „Roma early childhood inclusion”
UNICEF (2011). „Women motherhood early childhood development”
UNICEF (2009). „Starting at the beginning. The meaningful inclusion of roma children in early childhood services”
Resurse web:
http://www.copii.ro/statistici.html?id=96, accesat în data de 13.06.2014
http://www.stiriong.ro/ong/servicii-sociale/mai-multe-centre-de-ingrijire-pentru-cop, accesat în data de 24.05.2014
http://www.uniuneacreselor.ro/cresa-da.html, accesat în data de 24.05.2014
http://www.ovid.ro/our-work/fcg-program/, accesat în data de 23.05.2014
http://dgas.ro/centre-de-ingrijire-si-educatie-timpurie-pentru-copii-0-3-ani-antante/, accesat în data de 22.05.2014
Anexe
Anexa 1: Ghid de interviu pentru angajați
1. Puteți vă rog, să explicați cărei categorii de beneficiari se adresează serviciul și cum puteți descrie condițiile lor socio-economice? (descrieți contextul socio-economic al zonei și al persoanelor care beneficiază de acest serviciu)
2. Care este serviciul pe care îl furnizați? Vă rog să îl descrieți împreună cu obiectivele lui.
3. Cum ati construit tocmai acest serviciu? Credeti că poate el să reduca ineglitățile sociale pe care le descrieți? De ce a fost aleasă această intervenție pentru a aborda potențialele inegalități în dezvoltarea timpurie a copilului?
4. De unde ați preluat modelul după care a fost construit acest serviciu? Serviciul a fost implementat în alte orașe sau țări?
5. Vă rog să explicați impactul intervenției asupra reducerii inegalităților în materie de sănătate și dezvoltarea timpurie a copilului.
6. Care este grupul-țintă sau cine sunt beneficiarii intervenției?
7. Intervenția ajunge la beneficiarii sau grupurile de populație care ar avea nevoie mai mare de ea?
8. Descrieți sediul în care este furnizată intervenția sau serviciul. Cum ați reușit să îl amenajați?
9. Care sunt activitățile specifice legate de serviciu sau de intervenție?
10. Cum iau acestea în considerare diferitele dimensiuni ale dezvoltării copilului?
11. Cum sunt identificați beneficiarii?
12. Ce fonduri și resurse sunt alocate pentru serviciu?
13. Serviciul a beneficiat de o evaluare?
14. Ați întâmpinat obstacole în punerea în aplicare a intervenției sau a serviciului?
Anexa 2: Ghid de interviu pentru beneficiari
Descrieți vă rog, situația dumneavostră economică.
Care sunt serviciile de care beneficiați în acest centru? Beneficiați și de alte servicii de la o altă instituție?
Considerați că serviciile pe care le primiți aici contribuie la îmbunătățiri în dezvoltarea și starea de sănătate a copilului?
Cum se adresează serviciul diferitelor dimeniuni ale dezvoltării copilului? În ce dimensiuni ale dezvoltării ați observat îmbunătățiri în dezvoltarea copilului? (ex. limbaj, anumite deprinderi, grad de sociabilitate)
De unde ați aflat despre acest serviciu/centru?
Care sunt activitățile specifice ale serviciului sau ale intervenției?
Ce părere aveți despre clădirea în care se află centrul? Ce vă place?
Ce știți despre fondurile și resursele centrului? Dumneavostră plătiți vreo taxă?
Cunoașteți evaluări care s-au făcut până acum serviciului? Cum evaluați dumneavoastră serviciul?
Care sunt dificultățile pe care le întâmpinați în participarea cu copilul la acest serviciu?
Anexa 3: Formular de consimțământ pentru participarea la interviul de grup
Vă mulțumesc că ați acceptat să luați parte la această cercetare care analizează percepțiile angajaților și beneficiarilor privind intervenția timpurie. Luând parte la această cercetare:
• Înțeleg că participarea mea este voluntară;
• Înțeleg că datele mele vor fi păstrate anonime;
• Sunt de acord ca informațiile pe care le ofer să poată fi utilizate ca parte din munca de cercetare
• Sunt de acord să poată utilize fragmente din ceea ce spun ca citate;
• Înțeleg că am dreptul de a mă retrage din cercetare în orice moment înainte ca rezultatele să fie
publicate;
• Înțeleg că informațiile mele vor fi păstrate anonime și nu o să pot fi identificată în nici un fel fără acordul meu;
• Înțeleg că am dreptul de a pune întrebări suplimentare și de a intra în contact cu liderul de proiectului de cercetare în orice moment pentru a discuta despre orice întrebări aș putea avea;
• Înțeleg că aceste informații vor fi prelucrate în conformitate cu procedurile de protecție a datelor pentru păstrarea anonimatului datelor;
• Înțeleg că dacă dezvălui informații din care reiese existența unui pericol de violență pentru un copil, atunci se va renunța la dreptul meu la anonimat și va fi derulată acțiunea corespunzătoare protecției copiilor
Am citit și am înțeles cele de mai sus.
Semnătura participantului __________________________________________________
Numele_________________________________________________________________
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Reducerea Inegalitatilor Privind Sansele de Dezvoltare a Copiilor Proveniti din Medii Defavorizate Prin Educatia Timpurie (ID: 160407)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.