Promovarea Metodelor Activ Participative In Insusirea Cunostintelor Matematice
PROMOVAREA METODELOR ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN ÎNSUȘIREA CUNOȘTINȚELOR MATEMATICE
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII GENERALE
1.1. Metodologia didactică între tradiție și inovație
1.2. Obiectivele metodelor interactive
1.3. Metodele interactive de grup – necesitatea activizării studiului matematic
1.4. Activizarea elevilor– concept multidimensional.
CAPITOLUL II.
MODERNIZAREA ACTIVITĂȚILOR MATEMATICE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR
2.1. Metode de predare-învățare
2.1.1. Tehnica Lotus- CARTEA CODRUTA + POSDRU
2.1.2. Bula dublă- CARTE CODRUTA
2.1.3. Cubul- SCHEAU + CODRUȚA
2.1.4. Învățarea în cerc
2.2. Metode de fixare, consolidare și evaluare-codruta si posdru
2.2.2.Ciorchinele-scheau
2.2.3.Metoda R.A.I.(Răspunde- Aruncă- Interoghează),
2.2.4. Turul galeriei
2.3. Metode de creativitate și de rezolvare de probleme
Posdru 2.3.2. Explozia stelară
2.3.3. Metoda pălăriilor gânditoare POSDRU
CAPITOLUL III
STUDIU DE CERCETARE PRIVIND EFICIENȚA FOLOSIRII METODELOR ACTIV- PARTICIPATIVE ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR MATEMATICE
3.1. Organizarea cercetării
3.2. Scopul, ipoteza și obiectivele cercetării
3.2.1. Scopul cercetării
3.2.2. Ipoteza cercetării
3.2.3. Obiectivele cercetării
3.3. Metodica cercetării
3.3.1 Tipul cercetării
3.3.2. Metode și tehnici de cercetare
3.4. Descrierea gupei de preșcolari- prezentarea eșantionului de lucru
3.5. Organizarea și desfășurarea cercetării
3.5.1. Evaluare inițială
3.5.2. Evaluare sumativă
3.5.3. Evaluare finală
3.6. Program de recuperare și ameliorare a deficiențelor în învățare
3.7. Rezultatele cercetării
INTRODUCERE
MOTTO:
“ Principalul obiectiv al educației este acela de a forma oameni capabili să realizeze acțiuni noi, și nu numai să repete ceea ce au făcut generațiile anterioare – oameni care să fie creativi, invenitvi și cu dorință de a investiga.”
Jean Piaget
În fața diverselor probleme pe care le ridică în prezent educația este foarte important, ca poziția cadrului didactic să fie reorientată în acord cu cerințele prezente ale educației și mai ales, cu cele viitoare. Educatorul viitorului este chemat să-și redimensioneze continuu rolurile și ipostazele, manifestând un comportament deschis și o atitudine pozitivă, deschisă, promovând o învățare interactivă și stimulând întregul potențial al copiilor.
Noul curriculum pentru învățământul preșcolar impune două mari schimbări la acest nivel, în acord cu prevederile programului educațional, care pornește de la idea necesității îmbunătățirii calității educației la vârstele timpurii pentru a putea răspunde exigențelor copilului preșcolar de astăzi. Acestea, vizează crearea unui mediu educațional adecvat, prin care să se realizeze activizarea copilului și introducerea acestuia în ambianța culturală, a spațiului căruia îi aparține.
Tipurile fundamentale de învățare, au evoluat de la simplul “a învăța, să știi pentru tine” la “a învăța, să trăiești împreună cu ceilalți”. Privită din această perspectivă, activitatea de învățare se referă la sprijinirea copiilor de a se cunoaște pe sine, de a lua decizii, de a relaționa cu ceilalți, de a fi capabili să facă față unor situații de viață diverse.
Activitatea instructiv-educativă din grădiniță este modalitatea cea mai importantă de a pune bazele formării unei asemenea personalității. Pentru aceasta este necesară o proiectare a activităților centrată pe obiective educaționale, care să creeze posibilitatea abordării flexibile a conținuturilor și respectării intereselor de cunoaștere ale copilului, dar și a particularităților de vârstă ale acestuia.
Structura flexibilă a conținuturilor oferă cadrelor didactice, care lucrează la acest nivel, libertatea de a decide cu privire la tipurile de conținuturi pe care să le ofere copiilor și a metodologiei de aplicare a acestor conținuturi. Unul dintre mijloacele de acțiune la îndemâna cadrului didactic îl reprezintă metodele didactice.
Accentual cade pe utilizarea unor metode activ-participative, principala caracteristică a acestor metode fiind participarea, implicarea activă, angajarea deplină, cu toate resursele posibile, a subiectului în actul învățării.
Activizarea învățării presupune folosirea unor metode, tehnici și procedee care să-l implice activ pe elev în procesul de învățare, urmărindu-se dezvoltarea gândirii, stimularea creativității, dezvoltarea motivației pentru învățare. Elevul este ajutat să înțeleagă lumea în care trăiește și să aplice în diferite situații de viață ceea ce învață.
În opoziție cu metodologia tradițională, pentru care elevul rămâne mai mult un spectator în clasă, gata să recepteze pasiv ceea ce i se transmite ori i se demonstrează, metodele active au tendința să facă din acest actor, un participant activ în procesul învățării, pregătit să-și însușească cunoștințele pe calea activității proprii, a unei angajări optime a gândirii, a mobilizării lui totale în raport cu sarcinile de învățare date.
În alegerea temei “Promovarea metodelor activ-participative în însușirea cunoștințelor matematice” am optat cu scopul de a mă perfecționa în domeniul teoriei și metodologiei metodelor moderne. Matematica fiind știința conceptelor celor mai abstracte, de o extremă generalitate, iar gândirea copilului fiind dominată de concret, copiii vor fi atrași prin activități în care vor predomina meodele moderne.
Prin această temă de cercetare mi-am propus următoarele obiective:
Utilizarea metodelor activ-participative în scopul facilitării cunoștințelor matematice;
Investigarea rolului pe care-l au folosirea metodelor moderne în însușirea sau fixarea unor cunoștințe matematice într-un mod distractiv, atractiv și de relaxare;
Cultivarea dragostei pentru studiul matematicii prin intermediul metodelor moderne;
Lucrarea de față să fie un ghid în activitatea mea și a colegilor din comisia metodică a școlii noastre, privind aplicarea metodelor activ-participative la nivel preșcolar.
CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII GENERALE
Învățământul românesc se află intr-un proces dinamic de transformare, care obligă toate categoriile sociale să țină pasul cu evoluția societății și implicit a educației. Ne aflăm în era exploziei informaționale pe care unii cu greu o acceptă și se integrează. Reforma sistemului de învățământ are ca obiectiv fundamental modernizarea metodologiei didactice. Astfel, se preconizează o metodologie bazată pe acțiune, operatorie, deci pe promovarea și aplicarea metodelor interactive și de grup, care să solicite mecanismele gândirii, ale inteligenței, ale imaginației și creativității, învățarea activă reprezentând calea atingerii calității educaționale.
1.1. Metodologia didactică între tradiție și inovație
În semnificație originară cuvântul metodă provine din grecescul “methodos” ( odos – cale, drum; metha – spre, către ), ceea ce înseamnă cale de urmat în vederea atingerii unui scop sau un mod de urmărire, de căutare, de cercetare și aflare… a adevărului. În practica școlară metoda se definește drept o cale de urmat în vederea atingerii unor obiective instructiv-educative dinainte stabilite, ca cele de transmitere și însușire a unor cunoștințe, de formare a unor priceperi și deprinderi etc. Sau mai nou, metoda desemnează o cale pe care învățătorul o urmează pentru a ajuta elevii să găsească ei inșiși o cale proprie de parcurs în vederea aflării (redescoperirii) unor noi adevăruri, consemnate în noi cunoștințe, în forme comportamentale etc. Pe scurt, metoda este o cale eficientă de organizare și dirijare a învățării, un mod comun de a proceda al învățătorului cu elevii săi (I. Cerghit, 1997, p. 77).
La fel cum activitatea de predare sau cea de învățare vizează mai multe operații (mentale sau fizice), ordonate într-o anumită ordine și după o anumită logică, la fel și metoda include în strucura ei o serie de procedee, fiecarei operații fiindu-i asociat un procedeu. Astfel, după I. Cerghit în lucrarea Didactica – Manual pentru clasa a X-a- școli normale, 1997, procedeul reprezintă o tehnică mai limitată de acțiune; el reprezintă un simplu detaliu, o particularizare sau o componentă a metodei. De aceea, metoda poate fi definită și ca un ansamblu organizat de procedee. Ca urmare, eficiența unei metode rezultă din calitatea acestor procedee din care este alcătuită.
O metodă poate să încorporeze mai multe procedee, care pot varia ca număr și ca poziție, acestea putându-și schimba locul fără să afecteze atingerea obiectivului urmărit. Cu cât procedeele sunt mai variate, cu atât metoda este mai atractivă, mai interesantă și mai eficientă. Între metodă și procedeu relațiile sunt dinamice: metoda poate deveni ea însăși procedeu în cadrul altei metode, la fel cum un procedeu poate fi metodă la un moment dat.
În sinteză metoda este “o cale eficientă de organizare și conducere a învățării, un mod comun de a proceda, ce reunește într-un tot familiar eforturile profesorului și ale elevilor săi”(I. Cerghit, S. Cristea, O. Pânișoara, 2008, p. 254).
Metodologia didactică, în sensul ei cel mai cuprinzător, desemnează știința sau teoria despre metode, procedee, tehnici, mijloace utilizate în activitatea instructiv-educativă. În sens restrâns, metodologia procesului educațional desemnează ansamblul metodelor, tehnicilor, procedeelor și mijloacelor de predare-învățare și de evaluare (E. Voiculescu, 2001).
Metodologia are un caracter dinamic, remarcându-se prin flexibilitate, suplețe, deschidere permanentă spre nou, adaptare la noile cerințe ale învățământului.
În didactica modernă, metodele de învățământ sunt înțelese ca un anumit mod de a proceda, astfel încât elevul să fie implicat activ în actul educativ , mai mult sau mai puțin dirijat.
Raportate la influențele manifestate asupra tuturor componentelor procesului instructiv-educativ metodele pot exercita mai multe funcții. Astfel, în literatura de specialitate regăsim două categorii de funcții: funcții generale și funcții speifice.
Funcții generale:
Funcția cognitivă – metoda constituie pentru elev o cale de acces spre cunoaștere. Prin intermediul acestora elevul, sprijinit de cadrul didactic, își însușește cunoștințe din diferite domenii. Metoda devine astfel un mod de a afla, de a descoperi , de a cerceta realitatea înconjurătoare, de a-și însuși cunoștințe, de a-și forma abilități cognitive. Prin intermediul metodelor didactice profesorul aduce realitatea mai aproape de elev, creând situații de viață, facilitând învățarea.
Funcția formativ-educativă – cu ajutorul metodelor sunt exersate și dezvoltate procesele psihice și motorii, concomitent cu însușirea cunoștințelor și formarea deprinderilor. Prin metodele folosite, profesorul influențează formarea și dezvoltarea unor atitudini, emoții, sentimente, interese, convingeri.
Funcția motivațională – de stimulare a interesului pentru învățătură, a dorinței de a cunoaște și a acționa. Un criteriu de apreciere a eficienței unui demers instructiv-educativ îl constituie gradul de plăcere în învățare. Metoda didactică îndeplinește în acest sens o funcție motivațională în măsura în care reușește să facă activitatea să fie atractivă, să stimuleze motivația în învățare, interesul pentru studi, menit să susțină efortul cognitiv.
Funcția instrumentală – metoda este un instrument, o modalitate, o cale de atingere a dezideratelor propuse. Este liantul dintre obiective și rezultate, dintre elev și materialul de studiat.
Funcția normativă – din acestă perspectivă, metoda arată cum să se procedeze, cum să se predea, cum să se învețe pentru obținerea rezultatelor dorite. Optimizarea activității presupune găsirea variantei eficiente de combinare a variabilelor didactice și sugerarea unui traseu flexibil de realizarea a activității instructiv-educative. Pentru a fi eficientă, metoda trebuie să fie aplicată în strânsă corelație cu celelalte componente ale procesului de învățământ, respectând totodată normativitatea didactică.
Funduce realitatea mai aproape de elev, creând situații de viață, facilitând învățarea.
Funcția formativ-educativă – cu ajutorul metodelor sunt exersate și dezvoltate procesele psihice și motorii, concomitent cu însușirea cunoștințelor și formarea deprinderilor. Prin metodele folosite, profesorul influențează formarea și dezvoltarea unor atitudini, emoții, sentimente, interese, convingeri.
Funcția motivațională – de stimulare a interesului pentru învățătură, a dorinței de a cunoaște și a acționa. Un criteriu de apreciere a eficienței unui demers instructiv-educativ îl constituie gradul de plăcere în învățare. Metoda didactică îndeplinește în acest sens o funcție motivațională în măsura în care reușește să facă activitatea să fie atractivă, să stimuleze motivația în învățare, interesul pentru studi, menit să susțină efortul cognitiv.
Funcția instrumentală – metoda este un instrument, o modalitate, o cale de atingere a dezideratelor propuse. Este liantul dintre obiective și rezultate, dintre elev și materialul de studiat.
Funcția normativă – din acestă perspectivă, metoda arată cum să se procedeze, cum să se predea, cum să se învețe pentru obținerea rezultatelor dorite. Optimizarea activității presupune găsirea variantei eficiente de combinare a variabilelor didactice și sugerarea unui traseu flexibil de realizarea a activității instructiv-educative. Pentru a fi eficientă, metoda trebuie să fie aplicată în strânsă corelație cu celelalte componente ale procesului de învățământ, respectând totodată normativitatea didactică.
Funcții specifice( particulare): sunt proprii fiecărei metode.
Așa cum afirmă pedagogii, problema clasificării metodelor este una “deschisă dialogului și cercetării de specialitate”( I. Cerghit, S. Cristea, O. Pânișoara, 2008, p. 255).
În literatura de specialitate, există mai multe opinii în ceea ce privește clasificarea metodelor didactice. Diversificarea situațiilor de instruire a dus, în timp, la diversificarea metodologiei didactice. O bună clasificare a metodelor va respecta anumite condiții, putându-se adopta criterii diferite de clasificare, spune Cucoș în lucrarea Pedagogie (2000). Astfel, putem ordona metodele:
Din punct de vedere istoric:
metode tradiționale, clasice – expunerea, conversația, exercițiul etc;
metode moderne- brainstorming-ul, explozia stelară, cubul, piramida etc.
După gradul de angajare a elevilor la lecție:
metode expozitive sau pasive – centrate pe ascultarea pasivă și pe memoria reproductivă;
metode active – implică elevul în mod direct în actul învățării.
După modul de prezentare a cunoștințelor:
metode verbale – bazate pe cuvântul scris sau rostit;
metode intuitive – bazate pe observarea directă a obiectelor și fenomenelor realității sau a substitutelor acestora.
În funcție de tipul de activitate:
metode de dobândire a cunoștințelor;
metode de formare a priceperilor și deprinderilor;
metode de fixare și consolidare;
metode de recapitulare și sistematizare;
metode de evaluare.
După forma de organizare:
metode individuale – pentru fiecare elev în parte;
metode de preadre învățare în grupuri – pe grupe omogene sau eterogene;
metode frontale – cu întreaga clasă;
metode combinate – prin alternarea celor prezentate mai sus.
Cunoașterea și aplicarea metodelor de către cadrul didactic nu impune o clasificare riguroasă, ci mai degrabă cunoașterea modului lor de aplicare. Metoda nu are valoare în sine, ci o dobîndește prin modul în care este aplicată de educator în activitatea instructiv-educativă.
Selectarea și aplicarea metodelor de învățământ se face în funcție de variabilele implicate în procesul instructiv-educativ:
a) Variabile care țin de profesor:
– stilul didactic care este o rezultantă a împletirii concepției pedagogice personale, cu cea a culturii și societății contemporane și cu factorii de personalitate a cadrului didactic;
b) Variabile care țin de colectivul de elevi:
– particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor;
– mărimea colectivului, gradul de omogenitate, posibilitățile de grupare, ori de lucru frontal sau individual;
– gradul de motivare al elevilor și pregătirea pentru a lucra în grup, în perechi, colectiv sau individual;
– aptitudinile și nivelul de pregătire pentru un anumit domeniu;
c) Variabile care țin de curriculum:
– finalitățile macrostructurale și microstructurale urmărite,
– natura obiectivelor și conținutului
– activitățile de învățare propuse
d) Variabile care țin de organizarea școlară:
– timpul școlar avut la dispoziție în raport cu timpul solicitat de o anumită metodă;
– spațiul școlar avut la dispoziție în raport cu cel solicitat de o anumită metodă;
– resurse materiale (dotări, aparatură, echipamente disponibile etc) folosite în spațiul și timpul disponibil.
Cercetările au demonstrat importanța majoră pe care o au metodele activ-participative, care invită copilul la explorarea directă a realității, la activitatea personală, îi stimulează independența și creativitatea .
Eficiența metodei didactice este relevată în măsura în care are calități transformatoare, fiind înțeleasă drept modalitatea folosită de cadrul didactic pentru a-i determina pe elevi să găsească ei înșiși calea proprie de urmat în vederea construirii propriei cunoașteri. Astfel, elevul devine conștient nu numai de conținutul unui domeniu, ci trăiește și emoția de a-l studia, motivându-și alegerile, realizând o învățare temeinică. Atunci când alege o metodă didactică, cadrul didactic are în vedere realizarea unor finalități bine precizate, specificate și concretizate sub formă de obiective. Metodele tradiționale ( de exemplu: povestirea, descrierea, explicația, conversația etc.) au avantajul prezentării conținuturilor unui număr mare de copii, într-un timp relativ scurt, cu accent pe elementele esențiale. Rolul cadrului didactic în acest caz se rezumă la cel de emițător/transmițător al mesajului educațional. Esențială este însă modalitatea în care reușește să capteze și să mențină interesul și atenția concentrată a elevilor pe parcursul activității. O condiție a eficienței metodelor tradiționale o constituie adaptarea limbajului la particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor.
În cazul folosirii metodelor interactive, rolurile cadrului didactic se diversifică, se îmbogățesc, astfel că el devine animator, consilier, moderator, participant alături de elevii săi la soluționarea problemelor, chiar membru în echipele de lucru. Crește gradul de activism și de implicare a elevului la activitate, de la simplu receptor la participant activ. Interactivitatea presupune și o atitudine pozitivă față de relațiile umane, față de importanța muncii în echipă și o deschidere față de cooperare, o atitudine de susținere a ideilor apărute prin colaborarea cu ceilalți. Specifică metodelor didactice interactive este și multirelaționalitatea între cadrul didactic și elevi, între elev și colegii săi, pe de o parte, dintre elevi și conținut pe de altă parte. Metodele tradiționale nu solicită schimburi între agenții educaționali, fiind unidirecționale, mesajul circulând doar dinspre profesorul – emițător către elevul – receptor.
Ioan Cerghit (2006) realizează o analiză comparativă între clasic și modern având în vedere caracteristicile și diferențele esențiale ale acestora:
(apud Ioan Cerghit, 2006, p. 98- 100)
1.2. Obiectivele metodelor interactive
Obiectivele educaționale reprezintă categoria de finalități pedagogice cu grad mai mare de concretețe, care asigură orientarea activității la nivelul procesului de învățământ și desemnează tipul de schimbări pe care procesul de învățământ îl așteaptă și îl realizează. Ele anticipează transformările ce urmează să se producă în cadrul unui proces de predare-învățare-evaluare ( G. Tomșa, 2005, p.71).
Obiectivele metodelor interactive:
Formarea/ promovarea unor calități europene ce au la bază atitudini și comportamente democratice, stabilirea unor relații interculturale care au la bază comunicare;
Însușirea unor cunoștințe, abilități, comportamente de bază în învățarea eficientă a unor abilități practice în condiții de cooperare;
Promovarea unei activității didactice moderne centrată pe demersurile intelectuale interdisciplinare și afectiv-emoționle;
Dobândirea primelor elemente ale muncii intelectuale în vederea cunoașterii realității și activității viitoare de învățare școlară;
Implicarea activă și creativă a copiilor pentru stimularea gândirii productive, a gândirii divergente și laterale, libertatea de exprimare a cunoștințelor, a gândurilor, a faptelor;
Formarea deprinderii copiilor de a găsi singuri informații, de a lucra în echipă, de a aplica cunoștințele în diferite situații de viață, de a conștientiza stilurile de învățare pe care le preferă (adică cum învață o poezie, o poveste, cum realizeză un desen, o construcție etc, cel mai repede);
Realizarea unor obiective interdisciplinare; a ști să culeagă informații despre o temă dată;a ști să facă conexiuni;
Încurajarea autonomiei copilului și promovarea învățării prin cooperare;
Focalizarea strategiilor de promovare a diversității ideilor;
Formarea unui sistem de capacități;
Formarea deprinderii de a gândi critic;
Comunicarea pe baza unei tehnologii informaționale moderne, interactive.
Obiectivul moral al educatoarei este realizarea misiunii educative, în sensul că trebuie promovate cele mai îndraznețe metode și tehnici pentru a fi capabili să ne implicăm în cele mai noi experimente, cel mai controversate dar așteptate de tânăra generație.
Statutul de dascăl ne obligă să ne adaptăm comportamentul și strategiile de predare noilor situații apărute. Fiecare dascăl ar fi frumo să fie pentru copiii lui “formator” pentru a simți zilnic acea satisfacție pe care ți-o dă pregătirea pentru activitatea cu copiii și mai ales plăcerea de a realiza o predare/învățare/evluare creativă, diversă, atractivă, eficientă diferențiată atât pentru tine ca dascăl, cât și pentru copiii.
Metodele interactive îți oferă astfel de trăiri și satisfacții pedagogice pe care le împărtășești cu copiii.
1.3. Metodele interactive de grup – necesitatea activizării studiului matematic
Matematica nu este numai o știință, o simplă știință. Matematica este mult mai mult decât o știință: este un act de cultură. Se ocupă cu matematica nu numai marii matematicieni, ci și cei mici, nenumarății matematicieni mici, care nu creează opere fundamentale, dar trăiesc – fie și în cadrul unei probleme elemenetare – un act de creație propriu-zisă „(Rusu Eugen – Psihologia activității matematice”, Editura Știintifică București, 1969, pagina 23)
Matematica este unul din modurile fundamentale ale gândirii umane, prin care se descifrează tainele naturii și societății și prevede dezvoltarea lor viitoare. Ea nu se învață pentru a se ști, ci pentru a se folosi. De aceea copiii nu trebuie să primească numai cunoștinte de matematică, ci educație matematică, formație matematică. Modernizarea învățământului matematic constă tocmai în depistarea conținutului, a căilor și a mijloacelor care să asigure sporirea eficienței sale formative.
Cercetările făcute de specialiști în domeniu confirmă faptul ca introducerea cunoștintelor matematice în învățământul preșcolar este cu atât mai eficientă cu cât se realizează devreme. Aceste cunoștinte trebuie introduse treptat, pornindu-se de la acțiunea în plan extern cu obiectele, la formarea reprezentărilor și abia apoi la utilizarea simbolurilor. Abordarea matematicii în această manieră este accesibilă preșcolarilor și răspunde intenției de a-l determina pe copil să „descopere” matematica, trezindu-i interesul și atenția.
Învățarea matematicii implică atât asimilarea de cunoștințe, cât și formarea unui anumit mod de a gândi, de a învăța pe copii să gândească.
Activitățile matematice îi inițiază pe copii în recunoașterea și înțelegerea regulilor de combinare a diferitelor jocuri logice, ca fiind primi pași spre o gândire rațională. Dezvoltarea gândirii copilului este puternic influențată de activitățile matematice concepute în sensul descoperirii de către preșcolar a unor însușiri ale obiectelor și a relațiilor dintre acestea.
Învățarea noțiunii de număr natural și a operațiilor cu numere naturale (adunare și scădere) se învață de la grădiniță. Prin activitățile de clasificare, seriere, ordonare a obiectelor după anumite criterii, prin compararea mulțimilor, copiii se pregătesc pentru perceperea conștientă a numaărului natural.
Activitățile matematice din grădiniță impun necesitatea folosirii unor metode și procedee active, care să creeze copiilor motivația unei activități independente cu material didactic adecvat particularităților de vârstă.
Activitățile matematice desfășurate în grădiniță se realizează diferit în funcție de scopul imediat al activității, de metodele și procedeele utilizate, de resursele materiale folosite de educatoare, de nivelul de cunoștințe al copiilor etc. Activitățile matematice desfășurate în grădiniță pot crea copiilor:
posibilitatea de a număra o anumită cantitate (,,Cine știe să numere mai bine?”);
de a stabili suma obiectelor numărate (,,Câți porumbei sunt?”);
de a indica locul fiecărui număr în șirul numeric (,,A câta jucărie lipsește?”);
de a raporta numărul la cantitatea corespunzătoare și invers (,,Dă-mi tot atâtea jucării”).
de a compara cantitățile (,,Cine are același număr?”);
de a efectua operații de adunare și scădere (,,Să adăugăm – Să scădem”).
Astfel, pot fi concepute drept sarcini didactice:
recunoașterea cifrelor și raportarea lor la cantitate (,,Cine are același număr?”);
respectarea succesiunii numerelor în ordine crescătoare și descrescătoare, în intervalul 1-10 (,,Cine știe să numere mai bine!”);
compararea numerelor în limitele 1-10 cu diferență de o unitate (,,Caută vecinii!”);
precizarea locului numărului în șirul numeric (,,A câta minge lipsește?”);
sesizarea locului numerelor în șirul natural al numerelor, deci folosirea numeralelor cardinale și ordinale (,,Al câtelea brad și a câta ciupercă lipsește?”).
intuirea unei cifre după numărul de elemente indicat („Descoperă ce cifră am ascuns numărând elementele selectate. Verifică-mă!”)etc.
Sopul activităților matematice este de a reliza obiectivele generale ale matematicii, precum și de a forma capacități intelectuale de gândire logică la preșcolari.
Obiectivele activităților matematice se clasifică în: obiective cadru, obiective de referință și obiective operaționale.
Obiectivele de referință sunt derivate din obiectivele cadru, ambele regăsindu-se în curriculum pentru învățământul preșcolar. Obiectivele operaționale sunt definite în mod concret, cu componente observabile și măsurabile, mod care să permită realizarea sarcinilor didactice, oferind imaginea concretă a ceea ce va trebui evaluat. Obiectivele operaționale se formulează pentru fiecare activitate matematică, în concordanță cu obiectivele prevăzute în programă.
Obiective cadru
Dezvoltarea operațiilor intelectuale prematematice;
Dezvoltarea capacității de a înțelege și utiliza numere, cifre, unități de măsură, întrebuințând un vocabular adecvat;
Dezvoltarea capacității de recunoaștere, denumire, construire și utilizare a formelor geometrice;
Dezvoltarea capacității de rezolvare de situații problematice, prin achiziția de strategii adecvate.
Obiective de referință
Să-și îmbogățească experiența senzorială, ca bază a cunoștințelor matematice referitoare la recunoașterea, denumirea obiectelor, cantitatea lor, clasificarea, constituirea de grupuri/ mulțimi, pe baza unor însușiri comune (formă, mărime, culoare) luate în considerare separat sau mai multe simultan;
Să efectueze operații cu grupele de obiecte constituite în funcție de diferite criterii date ori găsite de el însuși: triere, grupare/regrupare, comparare, clasificare, ordonare, apreciere a cantității prin punere în corespondență;
Să înțeleagă și să numească relațiile spațiale relative, să plaseze obiecte într-un spațiu dat ori să se plaseze corect el însuși în raport cu un reper dat;
Să înțeleagă raporturi cauzale între acțiuni, fenomene (dacă…atunci) prin observare și realizare de experimente;
Să recunoască, să denumească, să construiască și să utilizeze forma geometrică cerc, pătrat, triunghi, dreptunghi în jocuri;
Să efectueze operații și deducții logice, în cadrul jocurilor cu piesele geometrice;
Să numere de la 1 la 10 recunoscând grupele cu 1-10 obiecte și cifrele corespunzătoare;
Să efectueze operații de adunare și scădere cu 1-2 unități, în limitele 1-10;
Să identifice poziția unui obiect într-un șir utilizând numeralul ordinal;
Să realizeze serieri de obiecte pe baza unor criterii date ori găsite de el însuși;
Să compună și să rezolve probleme simple, implicând adunarea/ scăderea în limitele 1-10.
Una dintre etapele importante pe care cadrul didactic trebuie să o parcurgă în procesul instructiv-educativ este alegerea strategiei didactice, care constă în îmbinarea optimă a acelor metode și procedee care să conducă spre o învățare eficientă. Învățarea, așa cum s-a mai arătat este un act personal și cere participare personală, producerea învățării depinzând într-o foarte mare măsură de gradul de implicare, de angajare a celui care învață în actul învățării. În acest sens, în ultimele decenii a crescut interesul pentru așa zisele metode activ-participative.
Activ-participative sunt acele metode care sunt capabile să mobilizeze energiile copilului, să-i concentreze atenția, să-l facă să urmărească cu interes și curiozitate activitatea, care-l îndeamnă să-și pună în joc imaginația, înțelegerea, puterea de anticipare, memoria etc. Definitoriu pentru metodele activ participative este tocmai capacitatea acestora de stimulare a participării active și depline, fizice și psihice, individuale și colective în procesul învățării.
Metodele activ-participative se disting prin caracterul lor solicitant; ele pun în acțiune, forțele intelectuale ale copiilor – gândirea, imaginația, memoria și voința acestora. Datorită acestei solicitări, ele fac din procesul de învățământ un amplu exercițiu al capacităților intelectuale și fizice.
În contrast cu metodele pasive, cele active au în vedere, în mod preponderent dezvoltarea intelectuală, dezvoltarea unor operații logico-matematice (ca, de exemplu, capacitățile de a compara, de a categorisi și a organiza, de a calcula și a verifica); a unor operații științifice; a capacității de a strânge, sintetiza, organiza, asocia și comunica informații etc. Scopul metodelor la care ne referim este de a crea condițiile care să favorizeze dezvoltarea și implicarea unor asemenea capacități în actul învățării.
Învățământul modern are la bază o metodologie axată pe acțiune. Din acest punct de vedere, metodele activ-participative, se conduc după ideea constructivismului operatoriu al învățării (I. Cerghit), 2006). “Implicarea într-un efort constructiv de gândire, de cunoaștere ori pragmatic este de natură de a scoate elevul din încorsetarea în care este ținut eventual de un învățământ axat pe o rețea de expresii verbale fixe, de genul enunțurilor, definițiilor, procedeelor invariabile, regulilor rigide etc și dea-i rezerva un rol activ în interacțiunea cu materialul de studiat(coținut-stimul) (p. 70-71).
Datorită caracterului lor formativ metodele interactive prezintă câteva caracteristici:
Stimulează inițiativa;
Stimulează implicarea activă în sarcina didactică;
Sunt atractive;
Asigură o mai bună punere în practică a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor;
Asigură un demers interactiv al actului de predare-învățare-evaluare;
Valorifică și stimulează potențialul creativ, originalitatea copiilor;
Acționează asupra gândirii critice a elevilor;
Promovează învățarea prin cooperare;
Învață elevii să comunice între ei și să asculte părerile celor din jur.
Avantajele metodelor moderne:
Transformă elevul din obiect în subiet al învățării;
Este coparticipant la propria formare;
Angajează intens toate forțele psihice de cunoaștere;
Asigură elevului condițiile optime de a se afima individual și în echipă;
Dezvoltă motivația pentru învățare;
Permit evaluare propriei activității.
Pedagogia modernă nu caută să impună nici un fel de rețetar rigid, dimpotrivă consideră că fixitatea metodelor, conservatorismul învățătorilor, lipsa de inventivitate, rutina excesivă aduc marii prejudicii efortului actual de ridicare a învățământului pe noi trepte. Ea nu se opune inițiativei și originalității individuale sau colective de regândire și reconsiderare în spirit creator a oricăror aspecte privind perfecționarea și modernizarea metodologiei învățării. (Oprescu, N.)
A pregăti ființa umană pentru o lume din ce în ce mai complexă înseamnă a-i oferi șansa de a se regăsi, iar pentru aceasta, nu eficiența conținuturilor trebuie să-i preocupe pe dascăli, ci găsirea celor mai potrivite căi de acces la conținuturi, pentru că doar așa tânărul de mâine va putea face față volumului și complexității informației.
1.4. Activizarea elevilor– concept multidimensional.
Activizarea subiecților educației reprezintă o paradigmă de mare actualitate în pedagogia contemporană, indiferent de vârsta acestora, fiind în strânsă legătură cu paradigma învățământului centrat pe educat. Noile achiziții din domeniul științelor educației, orientările didactice actuale ne conduc spre identificarea condițiilor pe care ar trebui să le îndeplinească o pedagogie eficientă: să fie constructivistă, să fie activă și interactivă și să fie metacognitivă.
Instruirea activă și interactivă a reprezentat întotdeauna o topică de autentică modernitate în gândirea pedagogică, începând cu pedagogia clasică și până la cea modernă.
Instruirea activă reprezintă un tip superior de instruire, care se bazează pe activizarea subiecților instruirii, pe implicarea și participarea lor epistemologică și motivațională activă și deplină în procesul propriei formări.
În timp, pe măsură ce rolul pozitiv al dimensiunii sociale asupra învățării a devenit tot mai evident și mai bine valorizat și fundamentat științific, pedagogia modernă a consacrat sintagma „instruire interactivă” și a lansat autentice provocări pentru identificarea de modalități eficiente de asigurare a caracterului activ și interactiv al procesului curricular.
Instruirea interactivă reprezintă un tip superior de instruire, care se bazează pe activizarea subiecților instruirii, pe implicarea și participarea lor activă și deplină în procesul propriei formări, precum și pe instaurarea de interacțiuni, schimburi intelectuale și verbale, schimburi de idei, confruntare de opinii, argumente etc. între aceștia.
Vorbim, astfel, de un recurs sistematic la demersuri de achiziție de cunoștințe, de o pedagogie care pune elevul sau grupul de elevi „în activitate”, plasându-i în centrul atenției sale. O astfel de pedagogie, centrată pe elev sau pe grupul de elevi, este o pedagogie activă și interactivă, care face recurs sistematic la demersurile celor care se instruiesc și care achiziționează cunoștințe; ea este cristalizată ca o consecință a influențelor constructivismului și socio-constructivismului în educație, este centrată pe individ sau pe grupul de indivizi, pe procesul de învățare pe care ei îl parcurg și promovează necesitatea stabilirii de relații de cooperare între aceștia.
Obiectivele generale ale pedagogiei interactive sunt în congruență cu practicile pedagogice centrate pe activitatea de învățare individuală sau colaborativă a elevului, profesorii fiind la dispoziția lui pentru a-l responsabiliza, a-l ajuta să se dezvolte, să își modeleze personalitatea și pentru a-i dezvolta încrederea în sine – obiectiv major în instruirea interactivă. Profesorii își propun să îi facă pe elevi să înțeleagă, grație propriilor experiențe, că există diverse moduri de formare cognitivă și afectivă, și, în același timp, îi îndeamnă și îi sprijină să participe activ și interactiv la aceste procese în vederea atingerii obiectivelor educaționale propuse.
Așadar, de la o pedagogie clasică, bazată pe modelul tradițional al transmiterii, achiziționării și restituirii, care favorizează transmiterea informației deja prelucrate, a adevărurilor absolute, prin metode de transmitere frontală, s-a trecut la o pedagogie bazată pe modelul formării și al reflecției personale, care îi face pe cei care se formează responsabili de demersul lor și care are dominantă mai puțin transmisivă; dimpotrivă, ea promovează descoperirea noului prin efortul propriu al subiecților cunoscători, respectiv al celor care învață.
Elevul nu mai este considerat un simplu receptor pasiv de informații în forme gata elaborate și de moduri de gândire descrise și prezentate de alții, ci experimentează dispozitive pedagogice inspirate de abordarea interacționistă și constructivistă a cunoștințelor, la nivelul psihologic al analizei, accentul punându-se pe construirea cunoștințelor de către cel care învață. Dintr-o ființă pasivă, ascultătoare și dependentă de profesor, din obiect pasiv al influențării acestuia, elevul devine subiect activ al unei activități ghidate de propriile sale nevoi educaționale, sentimente și interese și chiar actor în actul educativ. Acest ultim statut îi permite să depășească, prin propriile eforturi, stadiul cunoștințelor empirice, parțiale, incomplete, limitate și chiar greșite, să dobândească o cunoaștere științifică, pe scurt, să își construiască și să își modeleze în direcție favorabilă, în sens pozitiv, propria personalitate.
Practicarea unei pedagogii interactive înseamnă trecerea de la o pedagogie implicită, opacă și chiar secretă, la o pedagogie explicită, cât de transparentă este posibil, în care elevul însuși negociază raportul său cu achizițiile, le poate accepta, le poate critica sau chiar refuza.
Modelul educațional pe care pedagogia interactivă îl promovează reconsideră statutul tuturor polilor/elementelor triunghiului pedagogic – elev, cunoștințe și profesor, precum și relațiile dintre acești poli/aceste elemente, considerând că nu raportul profesor-cunoștințe este primordial (așa cum era în învățământul tradițional), ci raportul elev-cunoștințe, construirea progresivă de către elevi a noii cunoașteri, elaborarea de noi construcții epistemologice într-o viziune integratoare, sistemică:
Elevul este privit nu prin prisma lipsurilor și eșecurilor sale, ci prin cea a potențialului său, a capacității de a construi noua cunoaștere, de a învăța, de a fi activ și de a deveni autonom. El este considerat nu doar un intelect, ci o ființă umană cu o personalitate complexă, a cărei dimensiune afectivă este importantă în procesul didactic și o ființă socială.
Cunoștințele nu sunt privite ca o sumă de achiziții memorate și reproduse, ci ca suport, vehicul și pretext pentru: dezvoltarea și construirea de noi achiziții de către elevii înșiși, realizarea de conexiuni intra- și interdisciplinare, de transferuri, de aplicații practice, pregătirea acțiunilor în diferite contexte situaționale, promovarea relațiilor interumane etc.
Profesorul capătă o nouă identitate: el nu mai are rolul de a transmite cunoștințe, ci de a organiza situații de învățare – concepute ca pretexte pentru instaurarea de interacțiuni și de relații dinamice între elev și obiectul sau conținutul învățării. Demersurile pedagogice sunt instrumentate într-o manieră precisă, care îi permit profesorului să studieze cum se derulează activitatea elevilor; practic, rolul său explicit în derularea activității educaționale se diminuează gradual, suferă o regresie treptată, lăsând și făcând loc acțiunilor efective ale elevilor și interacțiunilor dintre aceștia. Interacțiunile fac posibilă progresia efectivă a dezbaterilor, grație luării în considerare a ideilor, opiniilor, punctelor de vedere, argumentelor avansate de elevii înșiși.
Rezultă, că, în vederea realizării unei activizări autentice a elevilor în activitățile de predare, învățare și evaluare, este extrem de important să nu se piardă din vedere faptul că implicarea lor este dependentă cantitativ și calitativ de propria lor subiectivitate, de modul de interpretare subiectivă a sarcinilor de instruire, de relevanța și semnificațiile conținuturilor la nivel individual. Potențialul de gândire și acțiune al unui individ, volumul activităților realizate de acesta (fie ele materiale, spirituale, cognitive, afective, volitive etc.), precum și calitatea acestor acțiuni sunt rezultanta interacțiunii tuturor componentelor sistemului psihic: procese cognitive, afective, volitive etc. Și aici intervine arta educatorului, capacitatea lui de a se folosi de știință în mod creator, de a adecva și nuanța strategiile și intervențiile educaționale funcție de situația particulară a grupului și a fiecărui individ.
Astfel, activizarea trebuie percepută ca un efort de reconsiderare/transformare a statutului pe care îl deține elevul în procesul de învățământ, el devenind co-participant activ și co-autor la propria formare, informare și devenire; de aceea, activizarea este definită ca acțiune sistematică de implicare intelectuală, fizică, motivațional-afectivă și volitivă a elevilor în procesul curricular.
A activiza elevii în procesul instruirii înseamnă a-i determina prin diverse strategii și modalități didactice, să devină autori conștienți și responsabili ai propriei cunoașteri, învățări și formări și să își câștige, treptat, independența și autonomia cognitivă.
În conceperea situațiilor de învățare activă și interactivă se vor prefigura contexte pedagogice, apelându-se la acțiunea conjugată și convergentă a următoarelor categorii principale de elemente, îmbinate logic, psiho-pedagogic și teleologic:
– obiectivele de învățare formulate operațional
– conținuturile stimul ale învățării
– sarcina de învățare
– metodologia de predare-învățare
– metodologia de evaluare
– resursele materiale ale mediului de instruire și ale spațiului de învățare
– caracteristicile contextului comunicării (didactice) și ale contextului relațional
– resursele de timp.
Implicarea elevilor în situațiile de învățare construite, determină la nivelul acestora apariția unor experiențe de învățare și formare, pe care le dorim pozitive, dezirabile. Experiențele de învățare și formare se referă la modalitatea personalizată de interiorizare a situațiilor de învățare, la trăirea personală generată de acestea, trăire subiectivă care se poate obiectiva în modificări ale structurilor cognitive, afective sau psihomotorii.
Tipurile de experiențe de învățare se referă la modul de abordare a învățării, la modalitățile și mecanismele personalizate de asimilare a cunoștințelor, de cunoaștere și de formare a capacităților, abilităților și competențelor. În instruirea activă și interactivă predomină următoarele tipuri de învățare: activă; interactivă; creatoare; euristică/prin descoperire; prin problematizare/problematizată; cooperativă/prin cooperare; experimentală.
CAPITOLUL II.
MODERNIZAREA ACTIVITĂȚILOR MATEMATICE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR
2.1. Metode de predare-învățare
2.1.1. Tehnica Lotus- CARTEA CODRUTA + POSDRU
Tehnica Lotus ( Floarea de nufăr) cunoscută și sub denumirea de Lotus Blossom Technique este o modalitate interactivă de lucru în grup care oferă posibilitatea stabilirii de relații noi între noțiuni pe baza unei teme centrale principale din care derivă alte opt teme.
Obiective :
Stabilirea de relații între noțiuni, pornind de la o temă principală
Dezvoltarea potențialului creativ, a inteligențelor multiple în activități individuale și de grup pe teme din domenii diferite
Tip de activitate:
De structurare, reprezentare grafică, clasificare, revizuire
Ilustrare, apreciere, argumentare
Interactivă
Timp didactic: 30 minute
Forma de organizare: în grupe mici
Materiale didactice: tablă, cretă, flipchart, marker
Descrierea metodei: tehnica florii de nufăr presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte, pornind de la o temă principală. Problema sau tema principală determină cele 8 idei secundare, care se construiesc în jurul celei principale, asemeni petalelor florii de nufăr. Cele 8 idei secundare sunt trecute în jurul temei centrale, urmând ca apoi ele să devină la rândul lor teme principale, pentru alte 8 flori de nufăr. Pentru fiecare din aceste noi teme principale se vor construi alte 8 idei noi secundare. Astfel, pornind de la o tema principală, sunt generate noi teme de studiu pentru care trebuiesc dezvoltate conexiuni noi și noi concepte.
ETAPE:
Construirea diagramei tehnicii de lucru, conform figurii 1;
Plasarea temei principale în central diagramei;
Participanții se gândesc la ideile/cunoștințele legate de tema principală, acestea urmând a fi trecute în cele 8 “petale” (cercuri) ce înconjoară tema centrală, de la A la H, în sensul acelor de ceasornic ca în figura 1;
Folosirea celor 8 idei deduse, drept noi teme principale pentru celelalte 8 flori de nufăr;
Etapa construirii de noi conexiuni pentru cele 8 noi teme principale și consemnarea lor în diagramă. Se completează în acest mod cât mai multe flori de nufăr;
Etapa evaluarii ideilor. Se analizează diagramele și se apreciază rezultatele din punct de vedere calitativ și cantitativ. Ideile emise se pot folosica sursă de noi aplicații și teme de studiu în activitățiile viitoare.
Tehnica Lotus poate fi desfășurată cu succes în grup, fiind adaptabilă unor largi categorii de vărstă și de domenii.
Beneficiile metodei:
Stimulează potențialul creativ.
Dezvoltă capacități și abilități:
cognitive;
de relaționare;
de lider de grup;
de autoevaluare;
de autoapreciere.
Exemplul 1:
Domeniul științe – activitate matematică
Tema: „Formele geometrice” – joc logic
Grupa: mare
Obiectivul urmărit: „exersarea capacităților de a recunoaște, denumi și utiliza figurile geometrice după diferite criterii.”
I. Predarea: materialul (trusele utilizate) este selectat și așezat la aria construcții. Schema grafică a activității (diagrama) este concepută anterior începerii activității și așezată la loc vizibil (pe o masă, flipchart).
II. Desfășurare:
1. Educatoarea anunță tema principală „Figuri geometrice” pe care o trece în schema/reprezentarea grafică.
2. Copiii au sarcina „de a enumera truse de joc existente în sala de grupă ce conțin figuri geometrice”. Rezultatul acestei sarcini este trecut în schemă ARCO, mozaic, cuburi cu litere, cuburi cu cifre, Logi I, Logi II, cuburi – puzzle, cuburi – zar.
3. Sunt împărțiți copiii în opt grupuri mici (de câte trei copii). Fiecare grup primește un număr de ordine de la 1 – 8 sau unul dintre simbolurile așezate într-un coșuleț.
4. Liderul fiecărui grup ia o trusă, o denumește apoi în cadrul grupului, analizează figurile geometrice elaborează un plan de acțiune „Ce putem face din …?”, „Cum realizăm …?”. În acest moment ei grupează/regrupează obiectele după criterii, construiesc, alternează elementele, discută cu colegii de grup, iau decizii, execută, colaborează.
Educatoarea observă modul de lucru, cooperarea între membrii grupului, identifică/notează ideile care apar pe parcursul activității, încurajează/stimulează copiii.
În diagramă pot apărea construcții prin utilizarea figurilor geometrice după unul sau mai multe criterii matematice:
După așezare:
Plane;
Înalte – scunde (în spațiu);
Prin suprapunere;
Prin alăturare;
Prin alternare: – culori;
– mărimi;
– forme;
– grosimi.
După model: – structuri decorative;
– structuri geometrice.
După simboluri: – cuburi cu litere (M-A-M-A);
– cuburi cu cifre (1-2-1-2);
– după număr repetitiv (3-3-3/2-2).
După cantitate: – multe;
– puține;
– tot atâtea;
După tonuri: – închise;
– deschise.
Ca titlu/deumire a construcțiilor din figuri geometrice apar:
Construcții asemănătoare cu denumiri diferite;
Construcții diferite – denumiri diferite;
Construcții diferite – denumire identică.
5. Prezentarea rezultatelor muncii în grup: Fiecare grup prezintă construcția/construcțiile menționând criteriile de utilizare a figurilor geometrice, denumirea construcției, figurile geometrice utilizate, modul de așezare a pieselor (Ex. Un castel înalt din dreptunghiuri galbene și triunghiuri roșii suprapuse).
6. Evaluarea:
Educatoarea apreciază în cadrul evaluării:
implicarea copiilor în realizarea obiectivelor activității;
colaborarea în interiorul grupurilor;
capacitatea de a aștepta momentul prezentării rezultatelor;
participarea creatoare a copiilor la activitate.
Exemplul 2:
Activitate integrată:
Domeniul științe – cunoașterea mediului + activitate matematică
Tema: „Legume și fructe de toamnă” – joc interdisciplinar
Grupa: mare
Obiectivul urmărit: „Gruparea fructelor și legumelor în funcție de opt criterii matematice: lățime, formă-mărime, grosime, formă-culoare, greutate, formă-grosime, lungime, culoare-mărime.”
I. Predarea: la intrarea în sala de grupă copiii vor găsi în sală coșuri cu fructe și legume de toamnă. Împreună cu educatoarea, copiii găsesc opt criterii matematice de clasificare a fructelor și legumelor.
GREUTATE: varză-conopidă; vânătă-gulie;
FORMĂ-MĂRIME (F.M.): roșii și mere mari și rotunde;
CULOARE-MĂRIME (C.M.): gogonele și ardei roșii și verzi;
FORMĂ-GROSIME (F.G..): măr, roșie, gogoșar;
FORMĂ-CULOARE (F.C.): praz, ceapă verde;
GROSIME: morcovi, păstârnac, castravete;
LUNGIME: morcovi, fasole, păstârnac;
LĂȚIME: teci de fasole, salată verde, spanac;
FORME GEOMETRICE: coșuri, lădițe.
II. Desfășurare:
1. Se delimitează cele nouă cadrane pe podea/covor cu scoci alb sau colorat. Se pregătesc materialele (fructe și legume, coșulețe, lădițe, ecusoane) și se grupează pe o masă, de preferință ovală în cadrul din mijloc.
2. Opt copii se vor grupa în cadranul din mijloc în jurul mesei. Se formulează sarcina de lucru: „Găsiți opt criterii matematice de clasificare a fructelor și legumelor”. Copiii cooperează în realizarea sarcinii, apoi decid criteriul pe care-l vor alege. Copiii realizează sarcina individual așezând într-un coșuleț grupa de fructe și legume corespunzătoare criteriului ales (F.C., C.M., L., etc.) și o denumesc.
3. Fiecare copil alege doi colegi și se grupează în cadarnul corespunzător ecusonului cu cifre (1-8) formând grupe de câte 3 copii. În acest fel ideile secundare au devenit teme centrale pentru fiecare din cele opt grupuri formate.
4. Grupurile lucrează în continuare indepedent la dezvoltarea temelor. Sarcina de lucru pentru cele opt grupuri este un exercițiu creativ: „Găsiți împreună cele 8 aplicații pentru fiecare temă! ”
Fiecare grup prezintă în față colectivului rezultatele echipei. Exemple de tematici pentru fiecare grup:
Echipa 1: „caracteristicile fructelor și legumelor”;
Echipa 2: „asemănări și deosebiri”;
Echipa 3: „mod de preparare”;
Echipa 4: „mod de păstrare pentru consum”;
Echipa 5: „rolul lor în menținerea sănătății”;
Echipa 6: „dăunătorii fructelor și legumelor”;
Echipa 7: „prezintă un loto cu fructe și legume sau alte materiale existente în sala de grupă”;
Echipa 8: „desenează o rețetă”.
5. Evaluare: se evaluează apoi rezultatele muncii în grup. Se fac propuneri de alte activități ce pot fi desfășurate cu materialele clasificate. Grupurile se vor evalua reciproc.
2.1.2. Bula dublă- CARTE CODRUTA
Tehnica „bula dublă” grupează asemănările și deosebirile dintre două obiecte, procese, fenomene, idei, concepte. Bula dublă este reprezentată grafic prin două cercuri mari în care se așează imaginea care denumește subiectul. Exemple:
Triunghi – pătrat;
Animale carnivore – animale ierbivore;
Fructe – legume;
Oraș – sat;
Pădure – câmpie;
Munte – câmpie.
În cercurile mici așezate între cele două cercuri mari se desenează sau se așează simboluri ce reprezintă asemănările dintre cei doi termeni cheie.
În cercurile situate în exterior, la dreapta și la stânga termenilor cheie, se scriu caracteristicile, particularitățile sau deosebirile.
Exemplul 1:
Domeniul științe – activitate matematică
Tema: „Hora figurilor geometrice”
Mijloc de realizare: joc didactic
Grupa: mijlocie
Sarcina didactică: să lipească jetoanele cu elemente specifice cercului, respectiv pătratului în cercul corespunzător.
Desfășurarea activității: Se prezintă cercurile și se explică semnificația mărimilor și a culorilor care alcătuiesc bula dublă. Se prezintă regulile după care se completează bula.
Fiecare copil va extrage din plic un jeton, îl va privi cu atenție și astfel se vor grupa, în funcție de aspectul prezentat pe jeton, în echipa „Cercului” și echipa „Pătratului”. Copilul numit de conducătorul echipei va descrie figura geometrică și va argumenta de ce aparține pătratului, respectiv triunghiului. Îl va așeza în cercul corespunzător (aspecte caracteristice – asemănări). Educatoarea urmărește aranjarea corectă a imaginilor. Se lucrează frontal.
2.1.3. Cubul- SCHEAU + CODRUȚA
Metoda este folosită în condițiile în care dorim să aflăm cât mai multe informații în legătură cu o temă. În prealabil se realizează două lucruri:
copiii studiază evenimentul respectiv. Studiul poate fi individual, în perechi sau în grup de 5-6 persoane.
educatoarea realizează un cub, iar pe fiecare față a cubului notează unul din cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează.
Valențele formative ale metodei sunt relevante:
ETAPE:
se formează grupe de 4-5 copii.
în funcție de sarcina primită fiecare copil interpretează un rol
rezolvarea sarcinii de către copii într-un timp dat.
prezentarea răspunsurilor.
Potrivit lui Ion Al. Dumitru realizarea fiecărei sarcini înscrisă pe o față a cubului vizează următoarele:
Descrie – Cum arată?
Compară – Cu cine/ce se aseamănă și de cine/ce diferă?
Asociază – La ce te face să te gândești?
Analizează – Ce conține, din ce e făcut?
Aplică – Ce poți face cu el? Cum poate fi folosit?
Argumentează pro sau contra – E bun sau rău? De ce?
În cadrul activității la grupă cele șase etape se pot desfășura fie în ordinea de mai sus, fie, pentru ca activitatea să fie mai atractivă, în funcție de noroc, după ce s-a aruncat cu cubul.
Activitatea de grup se poate încheia sub mai multe forme:
Conceperea unui eseu având ca suport înregistrările răspunsurilor pe flipchart.
Transpunerea ideilor într-un desen colectiv cu tema investigată.
Prezentarea celor mai frumoase rezolvări și motivarea alegerii lor.
Propunerea unui cub cu o altă denumire, formularea sarcinilor pe fețele cubului și rezolvarea lor acasă.
Sfaturi utile:
Se pot confecționa cuburi de mărimi diferite pentru a diversifica jocurile-exercițiu în care cubul este „vedeta intelectuală” a unei activități;
Se pot formula diferite sarcini de învățare sub forma întrebărilor;
Sarcinile de învățare pot fi transferate pe diverse simboluri specifice temei de studiu fie doar în cuvinte, fie în cuvinte însoțite de imagini (flori, frunze, copaci, stegulețe, steluțe). Acestea orientează activitatea intelectuală și o activează.
Exemplul 3:
Domeniul științe – activitate matematică
Grupa: mijlocie
Tema: „Cine sunt/suntem?”
Subtema: „Drapelul României”
Mijloc de realizare: observare – metoda cubului
Scopul activității: dobândirea de cunoștințe și informații noi despre drapelul românesc, dar și verificarea celor achiziționate anterior în activități dedicate Zilei Naționale.
Desfășurarea activității: copiii se vor așeza pe scăunele și se vor juca cu un „cub magic”. Cubul are pe fiecare față câte o culoare ce reprezintă o anumită sarcină referitoare la tema „Ziua României”. În momentul în care un copil va fi nominalizat să arunce cubul, el va descoperi o anumită față a acestuia. Educatoarea va citi sarcina de pe fața respectivă:
Fața 1: „Precizează culorile care alcătuiesc drapelul și numărul acestora!” (descrie);
Fața 2: „Compară drapelul României cu drapelul altor țări!” (se arată și alte drapele, pentru comparație);
Fața 3: „Asociază culorile din steag cu anumite elemente personale sau din natură!”;
Fața 4: „Analizează locul de amplasare al drapelului pe care l-ați observat!” (la intrare în gradiniță, în suport special);
Față 5: „Realizează drapelul țării prin îmbinarea a trei piese Lego!” (aplică);
Fața 6: „De ce iubim drapelul țării?” (argumentează).
2.1.4. Învățarea în cerc
Încă de mici copiii trebuie pregătiți prin activități de învățare că orice scop poate fi atins dacă se parcurge un demers ce poate să se repete de mai multe ori pentru a ajunge la performanță.
Învățarea în cerc a fost practicată de englezi din 1952 pentru sportul de performanță. Creativitatea dascălilor și dorință de progres, din nou, a condus la adaptarea metodei pentru organizarea activităților de învățare în cerc. Copiii se simt independenți, activitatea de joc se desfășoară diferențiat, iar spontaneitatea și creativitatea individuală și de grup este resimțită de copii prin entuziasm și motivație.
Activitățile organizate în circuit pot fi de învățare, consolidare, evaluare.
Etape:
Se oraganizează patru stații de lucru care pot corespunde cu patru sectoare de activitate existente în sala de grupă încât să formeze un cerc;
Stațiile sunt depărtate una de cealaltă;
Fiecare sarcină poartă un nume, un număr;
Stațiile sunt așezate într-o anumită ordine;
Fiecare stație prin sarcinile formulate implică unul sau mai multe simțuri;
Copiii nu sunt obligați să acționeze în toate stațiile organizate, cu mici excepții, când un copil le parcurge pe toate în timpul stabilit;
Mutarea de la o stație la alta se va face în funcție de opțiunea copiilor;
Numărul cel mai eficient de stații este de patru maxim cinci pentru grupe mari/pregătitoare și de doi-trei pentru grupele de nivel unu. Dacă grupa este numeroasă numărul stațiilor crește și implicit timpul de învățare;
În dreptul fiecărei stații se fixează un grafic ilustrat în care copiii își scriu inițialele sau numele și bifează sarcina realizată;
În același sector pot exista mai multe stații (exemplu: la bibliotecă pot fi pregătite două stații).
Stațiile se deosebesc între ele prin caracteristici care le individualizează, atrag copiii și le dezvoltă în același timp dorința de finalizare și explorarea altei stații în care pot descoperi noi materiale și implicit noi cunoștințe.
Activitatea în cadrul stațiilor se desfășoară în grup, în parteneri, ca muncă individuală, scris, prin joc de manipulare, de vizualizare, de identificare, de explorare, de rezolvare, sau de învățare a unor tehnici etc.
Sarcinile de învățare – cerințe:
Sarcinile să corespundă diferitelor categorii de activități; să se diferențieze din punct de vedere cantitativ și calitativ și ca mod de organizare a activității de învățare (individual, în perechi, pe grupe);
Complexitatea sarcinii se stabilește în funcție de particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor încât să fie realizate în timpul stabilit, fară sprijinul direct al educatoarei;
Sarcinile nu se repetă, de aceea educatoarea trebuie să aibă disponibilități profesionale nelimitate mai ales în cazul unei grupe numeroase;
Nu se abandonează o sarcină pentru a începe alta decât după finalizarea și autoevaluarea/evaluarea ei;
Când o sarcină nu este înțeleasă, copiii se ajută unii pe alții, întreabă, analizează, caută greșeala, o corectează, compară rezultatele, se apreciază reciproc;
Învățarea în circuit are trei faze: începutul, continuarea și forma superioară.
Începutul: – se împart copiii pe grupe;
– fiecare grup își alege o stație (masă de lucru);
– timpul de lucru: 15-20 minute.
2. Continuarea:- după realizarea sarcinii, grupele completează tabelul și aleg altă stație;
– educatoarea explică sarcinile stației pentru care au optat;
– copiii realizează sarcina apoi continuă sau se opresc.
3. Faza superioară: Activitatea poate îmbrăca forma unui proiect. În acest caz activitatea are caracter integrat, timpul necesar realizării sarcinilor crește de la câteva zile la o săptămână. Timpul trebuie să fie suficient pentru a nu se instala superficialitatea, graba.
La finalizarea sarcinilor se organizează un joc evaluativ în cerc, grupurile prezentându-și produsele în cadrul stațiilor la care au lucrat.
Sinteza finală o face educatoarea ajutată de un copil pentru ca întreaga grupă să aprecieze implicarea individuală sau colectivă la soluționarea unei teme uneori vaste din care au căpătat noi cunoștințe, și-au însușit noi tehnici de lucru și de cooperare, și-au perfecționat ritmul de învățare.
Exemple:
Tema: Învățarea unei forme geometrice
Stația 1
Material: forme geometrice decupate din șmirghel sau alt material poros.
Obiectiv: însușirea formelor geometrice prin exersarea simțului tactil.
Sarcina de învățare: „Plimbă degetele pe marginea formei geometrice necunoscute de mai multe ori! Reține forma și denumirea!”
Stația 2
Material: ștampile cu forme geometrice, tempera.
Sarcina de învățare: „Alege ștampila cu forma geometrică necunoscută și decorează prin alternanță de mărime (sau culoare) materialul textil!”
Stația 3 – Labirintul geometric –
Material: forme geometrice lipite pe pachet.
Sarcina de învățare: „Alege forma geometrică necunoscută și mergi în echilibru pe latura ei cu brațele laterale!”
Stația 4 – Puzzle cu forme geometrice –
Material: forme geometrice de culori și mărimi diferite tăiate în două sau trei părți în funcție de nivelul copiilor. Planșă cu toate formele geometrice.
Sarcina de învățare: „Privește planșa și alege forma geometrică necunoscută! Caută bucăți de aceeași culoare și reconstituie prin suprapunere forma necunoscută din planșă!”
Stația 5 – Logii II – joc
Material: două-trei jocuri „Logii II” și un tablou cu căsuțe.
Sarcina de învățare: „Alege toate piesele ce reprezintă piesa geometrică necunoscută! Așează piesele în căsuțele din tablou după ce criteriu dorești (mărime, grosime sau formă)!”
Stația 6 – Fota –
Material: elemente decorative – forme geometrice, conturul din autocolant al unei fote.
Sarcina de lucru: „Decorați fota cu aceeași formă geometrică necunoscută alternând cele 3 culori (R.G.A.)! Verificați corectitudinea lucrării comparând-o cu figura de pe dosul foii!”
Stația 7 – Perechile –
Material: fișă cu desene reprezentând formele geometrice, forme geometrice decupate.
Sarcina de lucru: „Identificați în fișă toate caracteristicile formei geometrice necunoscute! Alegeți din formele geometrice decupate pe cea necunoscută și găsiți-i perechea pe fișă!”
Stația 8 – Palete surpriză –
Material: flipchart, forme magnetice, buline.
Sarcina de lucru: „Analizați și rețineți locul formelor geometrice pe flipchart!”
Educatoarea le arată palete cu imaginea unor obiecte, ființe și forme geometrice necunoscute.
„A câta paletă reprezintă forma cunoscută. Așezați o bulină pe flipchart sub aceeași formă, ocupând același loc!”
Alte sarcine posibile:
Să decupeze forme geometrice după contur.
Să deseneze după șablon.
Să construiască obiecte plane din bețișoare.
Să sorteze imaginile care au în componența lor forma necunoscută (acoperișul casei).
Varietatea exercițiilor și a materialului, libertatea alegerii, posibilitatea verificării răspunsului la sarcina dată, modul de organizare al sălii de grupe, libertatea de comunicare, toate urmăresc realizarea obiectivului activității desfășurate în cerc în cele „n” – stații cu surprize de învățare activă și conștientă a noului conținut.
2.2. Metode de fixare, consolidare și evaluare-codruta si posdru
POSDRU
2.2.1. Metoda piramidei sau metoda bulgărului de zăpadă este o metodă de predare-învățare interactivă de grup care constă în asamblarea activității individuale și activității colective pentru realizarea unei sarcini sau probleme date.
Tip de activitate:
de fixare, de schimb de păreri, de recapitulare
dezvoltarea abilității de analiză, relaționare și sistematizare
interactivă
Obiective:
dezvoltarea abilității de încorporare a activității individuale într-un demers colectiv
stimularea învățării prin cooperare
dezvoltarea încrederii în forțele proprii prin testarea ideilor emise individual, mai întâi în grupuri mici și apoi în colectiv
Timp didactic: 20 – 30 minute
Etapele de desfășurare a metodei piramidei:
1. Etapa introductivă: profesorul expune datele problemei în cauză;
2. Etapa lucrului individual: elevii lucrează pe cont propriu la soluționarea problemei timp de cinci minute. În această etapă se notează întrebările legate de subiectul tratat.
3. Etapa lucrului în perechi: elevii formează grupe de doi elevi pentru a discuta rezultatele individuale la care a ajuns fiecare. Se solicită răspunsuri la întrebările individuale din partea colegilor și, în același timp, se notează dacă apar altele noi.
4. Etapa reuniunii în grupuri mai mari. De obicei se alcătuiesc două mai grupe, aproximativ egale ca număr de participanți, alcătuite din grupele mai mici existente anterior și se discută despre soluțiile la care s-a ajuns. Totodată se răspunde la întrebările rămase nesoluționate.
5. Etapa raportării soluțiilor în colectiv. Întreaga clasă, reunită, analizează și concluzionează asupra ideilor emise. Acestea pot fi trecute pe tablă pentru a putea fi vizualizate de către toți participanții și pentru a fi comparate. Se lămuresc și răspunsurile la întrebările nerezolvate până în această fază, cu ajutorul conducătorului (profesorul);
6. Etapa decizională. Se alege soluția finală și se stabilesc concluziile asupra demersurilor realizate și asupra participării elevilo/studenților la activitate.
Avantaje
stimulării învățării prin cooperare
sporirea încrederii în forțele proprii prin testarea ideilor emise individual, mai întâi în grupuri mici și apoi în colectiv
Dezvoltă capacitatea de a emite soluții inedite la problemele și sarcinile apărute, precum și dezvoltarea spiritului de echipă și întrajutorare
Dezavantajele înregistrate sunt de ordin evaluativ, deoarece se poate stabili mai greu care și cât de însemnată a fost contribuția fiecărui participant.
Mod de evaluare: observare, corectare reciprocă, autocorectare
Exemplul 2:
Domeniul științe – activitate matematică
Tema săptămânală: „Povestea cifrelor”
Tema activității: „Cifrele mă ajută în bucătărie!”
Obiectivul urmărit: „îmbogățirea cunoștințelor copiilor despre utilizarea cifrelor (1,2,3,) în bucătărie.”
Resurse materiale:
Centrul Știință: zahăr, făină, unt, ouă, lapte, lămâie, vanilie, mere, tacâmuri, veselă, cântar;
Centrul Joc de rol: șorțulețe, baticuri, veselă, tacâmuri, tăvi, ingrediente necesare preparării prăjiturii, un cuptor cu microunde, un robot de bucătărie.
Desfășurarea activității:
Copiii vor lucra pe centre de interes astfel:
Centrul Știință – ALA 1: „Cântărim ingredientele pentru prăjitură” (copiii vor cântări ingredientele „citind” rețeta în imagini, primită odată cu scrisoarea).
Centrul Joc de rol – ALA 1: „De-a gospodinele” – cu ingredientele cântărite se va prepara prăjitura.
ADE-DȘ – Activitate matematică: „Împărțim prăjitura în două bucăți egale” – fiecare copil se așază la masă, unde primește pe o farfurioară o felie mare de prăjitură pe care trebuie să o taie în părți egale, tot atâtea cât indică cifra. Lângă farfurioară se așază cifra corespunzătoare numărului de bucăți care trebuie tăiate.
Piramida – ALA2: se realizează prin sintetizarea cunoștințelor despre măsurarea ingredientelor și prepararea unei prăjituri.
2.2.2.Ciorchinele-scheau
Deși este o variantă mai simplă a brainstorming-ului, această metodă, care presupune identificarea unor conexiuni logice între idei, poate fi folosită cu succes atât la începutul unei lecții pentru reactualizarea cunoștințelor predate anterior, cât și în cadrul lecțiilor de sinteză, de recapitulare, sistematizare a cunoștințelor. Metoda ciorchinelui funcționează după următoarele etape:
„1. Se scrie un cuvânt/ temă (care urmează a fi cercetat) în mijlocul tablei sau a unei foi de hârtie;
2. Elevii vor fi solicitați să-și noteze toate ideile, sintagmele sau cunoștințele pe care le au în minte în legătură cu tema respectivă, în jurul cuvântului din centru, trăgându-se linii între acestea și cuvântul inițial;
3. În timp ce le vin în minte idei noi și le notează prin cuvintele respective, elevii vor trage linii între toate ideile care par a fi conectate;
4. Activitatea se oprește când se epuizează toate ideile sau când s-a atins limita de timp acordată.”
Conform lui Ion Al. Dumitru „există câteva reguli ce trebuie respectate în utilizarea tehnicii ciorchinelui:
Scrieți tot ce vă trece prin minte referitor la tema/ problema pusă în discuție.
Nu judecați/ evaluați ideile produse, ci doar notațile.
Nu vă opriți până nu epuizați toate ideile care vă vin în minte sau până nu expiră timpul alocat; dacă ideile refuză să vină insistați și zăboviți asupra temei până ce vor apărea unele idei.
Lăsați să apară cât mai multe și mai variate conexiuni între idei; nu limitați nici numărul ideilor, nici fluxul legăturilor dintre acestea.”
2.2.3.Metoda R.A.I.(Răspunde- Aruncă- Interoghează), este o metodă utilă în verificarea, fixarea sau sistematizarea cunoștințelor prin care efortul intelectual apare mascat într-un joc de aruncare a unei mingi. Cel care aruncă mingea formulează o întrebare pentru elevul care o prinde. Cel care prinde mingea răspunde, apoi aruncă mingea altui coleg, punând o nouă întrebare. Elevul care nu știe sau greșește răspunsul iese din joc. De asemenea, va ieși din joc și elevul care a întrebat, dacă nu știe răspunsul corect la propria-i întrebare. Metoda poate fi folosită în diferite momente ale orei – la început, când se verifică lecția anterioară, pentru descoperirea eventualelor lacune în cunoștințele elevilor, la mijloc, înaintea începerii noului demers didactic, pentru reactualizarea cunoștințelor – ancoră, la sfârșit, ca o fixare a cunoștințelor nou însușite. Este metoda de realizare a unui feedback rapid, într-un mod plăcut, energizant și mai puțin stresant decât prin metodele clasice. Va fi antrenantă, stimulativă și preferată de elevi dacă se desfășoară cu scopul de a constata o ameliorare și nu în vederea sancționării lor printr-un calificativ. Metoda exersează abilitățile de comunicare interpersonală, de formalare a unor întrebări și de găsire promptă a răspunsului potrivit. În practică, s-a dovedit că deseori sarcina de investigator este mai dificilă decât cea de interogat. Metoda are avantajul de a păstra atenția participanților permanent trează și distributivă, ceea ce e un câștig intrucât atenția copilului mic este instabilă. Satisfacția e maximă pentru cel care rămâne în cursă, desemnat drept cel mai bine pregătit în tematica abordată.
2.2.4. Turul galeriei este tehnica de învățare prin cooperare care stimulează „gândirea critică și învățarea eficientă”, (Dulamă 2002) încurajand copiii să-și spună opiniile cu privire la soluțiile propuse de colegii lor.
Această metodă urmărește elaborarea unui plan care să conducă la finalizarea unui produs ce constituie concepția/opinia tuturor membrilor grupului.
Descrierea metodei:
Se formează grupe de 3- 4 copii;
Copiii organizați în grupuri rezolvă sarcina de lucru care permite mai multe perspective de abordare sau mai multe soluții;
Produsele activității grupelor de copii – desene, colaje, postere;
Se expun pe pereții sălii de grupă, care se transformă într- o galerie expozițională;
La semnalul dat prin diferite procedee de educatoare și grupurile de copii (aflați în calitate de vizitatori sau critici) trec pe la fiecare exponat pentru a vedea soluțiile sau ideile propuse de colegi și își înscriu pe poster (într- un loc stabili anterior de preferință pe margine) comentariile critice, întrebările, observațiile, ajutați de educatoare sau prin simbol;
După ce se încheie turul galeriei, grupurile revin la locul inițial și citesc comentariile, observațiile de pe lucrarea lor, reexaminându -și produsul după criticile acestora.
Avantaje:
antrenează grupurile;
reactualizează cunoștințele;
evaluează capacități și abilități specifice preșcolarilor.
Exemplul 1:
Domeniul științe – activitate matematică
Tema activității: „Forme geometrice”
Desfășurarea activității:
Comunicarea sarcinii de lucru: copiii vor lucra în grupuri de câte 4 copii și timp de 5 minute vor găsi 4 soluții de grupare a figurilor geometrice în funcție de formă, culoare, mărime.
Activitatea în grupuri: educatoarea, în timp ce copiii lucrează monitorizează activitatea și oferă sprijin.
Expunerea produselor: se expun posterele pe o bucată de polistiren.
Turul galeriei: se examinează corectitudinea grupării formelor geometrice, dacă a respectat numărul de variante propus de educatoare, se fac notații pe marginea posterului.
Activitatea în grupuri: timp de 5 minute fiecare grup observă dacă are notații pe marginea posterului și aduce corecțiile necesare.
2.3. Metode de creativitate și de rezolvare de probleme
posdru2.3.1.Brainstorming-ul sau „asaltul de idei” ori „furtună în creier” este o metodă interactivă de creativitate, de dezvoltare de idei noi referitoare la o temă, ce rezultă din discuțiile purtate între mai mulți participanți, în cadrul căreia fiecare vine cu o mulțime de sugestii. Rezultatul acestor discuții se soldează cu alegerea celei mai bune soluții de rezolvare a situației dezbătute.
Obiective:
dezvoltarea competențelor sociale
dezvoltarea capacității de analiză, luare de decizii în ceea ce privește alegerea soluțiilor optime
exersarea atitudinii creative
Etape:
Etapa de pregătire:
faza de investigare și de selecție a membrilor grupului creativ;
faza de antrenament creativ;
faza de pregătire a ședințelor de lucru.
Etapa productivă:
faza de stabilire a temei de lucru, a problemelor de dezbătut;
faza de soluționare a subproblemelor formulate;
faza de culegere a ideilor suplimentare, necesare continuării demersului creative.
Etapa selecției ideilor emise:
faza analizei listei de idei emise până în acel moment;
faza evaluării critice și a optării pentru soluția finală.
Avantajele utilizării metodei brainstorming sunt multiple. Dintre acestea enumerăm:
obținerea rapidă și ușoară a ideilor noi;
costurile reduse necesare folosirii metodei;
aplicabilitatea largă, aproape în toate domeniile;
stimulează participarea activă;
dezvoltă creativitatea, spontaneitatea, încrederea în sine;
dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă.
Exemplul 1:
Domeniul științe – activitate matematică
Tema activității: „Orășelul copiilor”
Obiectivul urmărit: „exersarea capacităților creatoare ale copiilor prin utilizarea figurilor geometrice.”
Material necesar: figuri geometrice de diferite mărimi și culori.
Desfășurarea activității: activitatea se desfășoară la centrul construcții cu un grup de șase copii. Copiii vor trebui să realizeze construcții din figuri geometrice pe care și le-ar dori în „Orășelul copiilor”. Ei își dau frâu liber imaginației și construiesc: tren, copaci, flori, case, apă, mașini, etc. După ce lucrările sunt așezate pe covor, copiii sunt provocați printr-un exercițiu: „Ce poți schimba la construcția ta?”. Ei modifică construcția prin: amplificare, multiplicare, diminuare, schimbarea poziției elementelor în cadrul construcției colective, schimbă deci înfățișarea „Orășelului copiilor”, aceasta solicitându-le imaginația. Construcția realizată rămâne mai multe zile în sala de grupă în scopul completării și modificării.
Posdru 2.3.2. Explozia stelară Starbursting (eng. “star” = stea; eng. ”burst” = a exploda), este o metodă nouă de dezvoltare a creativității, similar brainstormingului.
Începe din centrul conceptului și se împrăștie în afară, cu întrebări, asemeni exploxiei stelare.
Obiective:
analizarea unei probleme date
demonstrarea asimilării corecte și complete a cunoștințelor
dezvoltarea competențelor sociale
Descrierea activității:
Se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie și se înșiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul: Ce?, Cine?, Unde?, De ce?, Când?.
Lista de întrebări inițiale poate genera altele, neașteptate, care cer și o mai mare concentrare
Scopul metodei este de a obține cât mai multe întrebări și astfel cât mai multe conexiuni înte concepte. Este o modalitate de stimulare a creativității individuale și de grup.
Organizată în grup, starbursting facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea de întrebări la întrebări, așa cum brainstormingul dezvoltă construcția de idei pe idei.
ETAPE:
1. Propunerea unei probleme;
2. Colectivul se poate organiza în grupuri preferențiale;
3. Grupurile lucrează pentru a elabora o listă cu cât mai multe întrebări și cât mai diverse.
4. Comunicarea rezultatelor muncii de grup.
5. Evidențierea celor mai interesante întrebări și aprecierea muncii în echipă.
Metoda exploiei stelare este ușor de aplicat oricărei vârste și unei palete largi de domenii. Nu este costisitoare și nici nu necesită explicații amănunțite. Participanții se prind repede în joc, acesta fiind pe de o parte o modalitate de relaxare și, pe de altă parte, o sursă de noi descoperiri.
Exemplul 1:
Activitate integrată (DȘ)
Domeniul științe –activitate matematică
– cunoașterea mediului
Tema săptămânală: „Cum este, a fost și va fi aici pe pământ?”
Subtema: „Îmbrăcăm iepurașul!”
Obiectivul urmărit: „consolidarea și sistematizarea cunoștințelor referitoare la: culori, nuanțe, forme; anotimpul de primăvara și sărbătorile lui”.
Materiale necesare: silueta iepurașului, hainele iepurașului, colorate în culorile: roșu, galben, albastru verde, roz, steluțele care grupează copiii pe echipe, panoul pe care se înregistrează rezultatele.
Desfășurarea activității: copiii vor fi împărțiți în cinci grupe, în funcție de culoarea steluței pe care o au în piept. În mijloc se află steaua mare cu imaginea unui iepuraș , iar în jurul ei cele cinci steluțe cu imaginea unui iepuraș. Un copil din fiecare echipă, va căuta în cutie hainele de culoarea steluțelor pe care le au în piept. Apoi, vor fixa, ajutați de Iepuraș, cu bolduri, hăinuțele pe corpul iepurașului pictat:
pentru culoarea roșie, copiii vor îmbrăca iepurașul în hainele Scufiței Roșii;
pentru culoarea galbenă, copiii vor îmbrăca iepurașul în indian. Vor căuta și accesoriile;
pentru culoarea albastră, copiii vor îmbrăca iepurașul în marinar;
pentru culoarea verde, copiii vor îmbrăca iepurașul în soldat;
pentru culoarea roz, copiii vor îmbrăca iepurașul în scafandru. Vor căuta și accesoriile.
Pe spatele fiecărui iepuraș îmbrăcat se află scrise două întrebări. Educatoarea va citi întrebările și fiecare echipă va răspunde întrebărilor de pe spatele iepurașului îmbrăcat. Pentru toate răspunsurile corecte copiii aplaudă și primesc puncte pe un panou (steluțe).
2.3.3. Metoda pălăriilor gânditoare POSDRU este o tehnică interactivă, de stimulare a creativității participanților care se bazează pe interpretarea de roluri în funcție de pălăria aleasă, copiii exprimându-și liber gândirea.
Obiective:
stabilirea de relații între noțiuni
dezvoltarea potențialului creativ, a inteligențelor multiple în activități individuale și de grup pe teme din domenii diferit
dezvoltarea competențelor inteligenței lingvistice, logice și iterpersonale
Descrierea activității:
Sunt 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roșu, galben, verde, albastru și negru. Membrii grupului își aleg pălăriile și vor interpreta astfel rolul precis, așa cum consideră mai bine.
Rolurile se pot inversa, participanții sunt liberi să spună ce gândesc, dar să fie în accord cu rolul pe care îl joacă. Culoarea pălăriei este cea care definește rolul. Astfel:
Pălăria albă:
• Oferă o privire obiectivă asupra informațiilor;
• Este neutră;
• Este concentrată pe fapte obiective și imagini clare;
• Stă sub semnul gândirii obiective;
Pălăria roșie:
• Dă frâu liber imaginației și sentimentelor;
• Oferă o perspectivă emoțională asupra eveni-mentelor;
• Roșu poate însemna și supărarea sau furia;
• Descătușează stările afective;
Pălăria neagră:
• Exprimă prudența, grija, avertismentul, judecata;
• Oferă o pespectivă întunecoasă, tristă, sumbră asupra situației în discuție;
• Este perspectiva gândirii negative, pesimiste;
Pălăria galbenă:
• Oferă o pespectivă pozitivă și constructivă asupra situației;
• Culoarea galbenă simbolizează lumina soarelui, strălucirea, optimismul;
• Este gândirea optimistă, constructivă pe un fundament logic;
Pălăria verde:
• Exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativă;
• Este verdele proaspăt al ierbii, al vegetației, al abundenței;
• Este simbolul fertilității, al producției de idei noi, inovatoare;
Pălăria albastră:
• Exprimă controlul procesului de gândire;
• Albastru a rece; este culoarea cerului care este deasupra tuturor, atotvăzător și atotcunoscător;
• Supraveghează și dirijează bunul mers al activității;
• Este preocuparea de a controla și de a organiza;
Participanții trebuie să cunoască foarte bine semnificația fiecărei culori și să-și reprezinte fiecare pălărie, gândind din perspectiva ei. Nu pălăria în sine contează, ci ceea ce semnifică ea, ceea ce induce culoarea fiecăreia.
Cele 6 pălării gânditoare pot fi privite în perechi:
Pălăria albă – pălăria roșie
Pălăria neagră – pălăria galbenă
Pălăria verde – pălăria albastră
Cum trebuie să se comporte cel care “poartă” una din cele 6 pălării gânditoare:
Pălăria albă – rezumat:
Cel ce poartă pălăria albă trebuie să-și imagineze un computer care oferă informații și imagini atunci când acestea i se cer. Calculatorul este neutru și obiectiv. Nu oferă interpretări și opinii.
Când “poartă” pălăria albă, gânditorul trebuie să imite computerul; să se concentreze strict pe problema discutată, în mod obiectiv și să relateze exact datele.
Gânditorul pălăriei albe este disciplinat și direct. Albul (absența culorii) indică neutralitatea.
Pălăria roșie – rezumat:
Purtând pălăria roșie, gânditorul poate spune așa: ”Așa simt eu în legătură cu…”
Această pălărie legitimează emoțiile și sentimentele ca parte integrantă a gândirii.
Ea face posibilă vizualizarea, exprimare lor.
Pălăria roșie permite gânditorului să exploreze sentimentele celorlalți participanți la discuție, întrebându-i care este părerea lor “din perspectiva pălăriei roșii”, adică din punct de vedere emoțional și afectiv. Cel ce privește din această perspectivă nu trebuie să-și justifice feeling-urile și nici să găsească explicații logice pentru acestea.
Pălăria neagră – rezumat:
Este pălăria avertisment, concentrată în special pe aprecierea negativă a lucrurilor.
Gânditorul pălăriei negre punctează ce este rău, incorect și care sunt erorile.
Explică ce nu se potrivește și de ce ceva nu merge; care sunt riscurile, pericolele, greșelile demersurilor propuse. Nu este o argumentare ci o încercare obiectivă de a evidenția elementele negative.
Se pot folosi formulări negative, de genul: “Dar dacă nu se potrivește cu…” “Nu numai că nu merge, dar nici nu…”
Gânditorul nu exprimă sentimente negative, acestea aparținând pălăriei roșii, după cum aprecierile pozitive sunt lăsate pălăriei galbene. În cazul unor idei noi, pălăria galbenă trebuie folosită înaintea pălăriei negre.
Pălăria galbenă – rezumat:
Este simbolul gândirii pozitive și constructive, al optimismului. Se concentrează asupra aprecierilor pozitive, așa cum pentru pălăria neagră erau specifice cele negative.
Exprimă speranța; are în vedere beneficiile, valoarea informațiilor șI a faptelor date.
Gânditorul pălăriei galbene luptă pentru a găsi suporturi logice șI practice pentru aceste beneficii și valori. Oferă sugestii, propuneri concrete și clare. Cere un efort de gândire mai mare, beneficiile nu sunt sesizate întotdeauna rapid și trebuie căutate. Ideile creative oferite sub pălăria verde pot constitui material de studiu sub pălăria galbenă.
Nu se referă la crearea de noi idei sau soluții, acestea fiind domeniul pălăriei verzi.
Pălăria verde – rezumat:
Simbolizează găndirea creativă. Verdele exprimă fertilitatea, renașterea, valoarea semințelor. Căutarea alternativelor este aspectul fundamental al gândirii sub pălăria verde.
Este folosită pentru a ajunge la noi concepte și noi percepții, noi variante, noi posibilități. Gândirea laterală este specifică acestui tip de pălărie. Cere un efort de creație.
Pălăria albastră – rezumat:
Este pălăria responsabilă cu controlul demersurilor desfășurate. E gândirea despre gândirea nevoită să exploreze subiectul. Pălăria albastră este dirijorul orchestrei și cere ajutorul celorlalte pălării. Gânditorul pălăriei albastre definește problema și conduce întrebările, reconcentrează informațiile pe parcursul activității și formulează ideile principale și concluziile la sfârșit. Monitorizează jocul și are în vedere respectarea regulilor. Rezolvă conflictele și insistă pe construirea demersului gândirii.
• Intervine din când în când și de asemeni la sfârșit.
• Poate să atragă atenția celorlalte pălării, dar prin simple interjecții.
• Chiar dacă are rolul conducător, este permis oricărei pălării să-i adreseze comentarii și sugestii.
Cum se folosește această metodă:
• Se împart cele 6 pălării gânditoare elevilor și se oferă cazul supus discuției pentru ca fiecare să-și pregătească ideile. Pălăria poate fi purtată individual – și atunci elevul respectiv îI îndeplinește rolul – sau mai mulți elevi pot răspunde sub aceeași pălărie. În acest caz, elevii grupului care interpretează rolul unei pălării gânditoare cooperează în asigurarea celei mai bune interpretări. Ei pot purta fiecare câte o pălărie de aceeași culoare, fiind conștienți de fatul că:
• Pălăria albastră → clarifică
• Pălăria albă → informează
• Pălăria verde → generează ideile noi efortul creativ
• Pălăria galbenă → aduce beneficii
• Pălăria neagră → identifică greșelile
• Pălăria roșie → spune ce simte despre
Cum funcționează această metodă în cazul rezolvării de probleme:
• Pălăria albastră: definește problema;
• Pălăria albă: oferă informațiile și materialele disponibile în legătură cu problema discutată;
• Pălăria verde: vizează soluțiile posibile;
• Pălăria galbenă: are în vedere posibilitățile reale de realizare a soluțiilor propuse;
• Pălăria neagră: evidențiază slăbiciunile fiecărei soluții date propuse.
• Pălăria albă: leagă soluțiile de informațiile disponibile, răspunzând la întrebări de genul: “Au soluțiile propuse o bază informațională?”;
• Pălăria roșie: stimulează participanții să răspundă la întrebări de genul: “Ce simțiți în legătură cu soluțiile propuse?”;
• Pălăria albastră: alege soluția corectă și trece mai departe.
Pălăriile gânditoare pot fi purtate pe rând de participanți sau toți subiecții antrenați în discuție pot fi sub aceeașI pălărie în același timp. Astfel se pot folosi formule de genul: “Hai să încercăm și pălăria verde. Căutăm idei noi.” sau “ Să lăsăm pălăria neagră, s-o probăm pe cea galbenă.” Cineva care nu este încântat de idea pusă în discuție, nu face nici un efort să găsească elemente pentru dezvoltarea ei.
Utilizând tehnica pălăriilor gânditoare, gânditorul este provocat să schimbe pălăriile, faclitându-se astfel posibilitatea de exprimare, deoarece nu este constrâns să aibe doar o singură perspectivă.
• O persoană entuziasmată de idee este rugată, ca sub pălăria neagră, să caute dificultățile, neajunsurile.
• Unele persoane sunt negativiste mai tot timpul. Cu sistemul pălăriilor gânditoare există ocazia de a fi negativist la un moment dat (sub pălăria neagră), iar în alt moment să renunțe la negativism, încercând o altă pălărie (perspectivă) verde, de exemplu.
Indicații pentru cel/cei ce poartă:
Avantejele metodei “Pălărilor gânditoare”:
stimulează creativitatea participanților, gândirea colectivă și individuală;
dezvoltă capăcitățile sociale ale participanților, de intercomunicare și toleranță reciprocă, de respect pentru opinia celuilalt;
încurajează și exersează capacitatea de comunicare a gânditorilor;
dezvoltă competențele inteligenței lingvistice, inteligenței logice și inteligenței interpersonale;
este o tehnică ușor de folosit, aplicabilă unei largi categorii de vârste;
poate fi folosită în diferite domenii de activitate și discipline;
este o strategie metacognitivă ce încurajează indivizii să privească conceptele din diferite perspective;
determină și activează comunicarea și capacitatea de lua decizii;
încurajează gândirea laterală, gândirea con-structivă, complexă și completă;
Fiecare pălărie gânditoare reprezintă un mod de gândire oferind o privire asupra informațiilor, sentimentelor, judecăților, atitudinii pozitive, creativității, controlului.
Într-o întrunire serioasă oamenii se presupune că nu pun pe primul plan emoțiile, dar de fapt ei le deghizează în argumente aparent logice. Tehnica pălăriilor gânditoare oferă posibilitatea participanților, care purtând pălăria roșie, să-și exteriorizeze direct emoțiile, sentimentele, intuițiile fără alte explicații, lucru cunoscut de toți ceilalți membrii ai grupului. Este important să poți să comunici ceea ce simti despre ceva anume, fără a ofensa pe nimeni și fără a te simți stânjenit.
Pălăria neagră este valoroasă pentru a evita greșelile. Participanții la discuții entuziasmați, pot fi rugați la un moment dat să-și pună pălăria neagră (sau să privească din acest punct de vedere). Dacă se insistă pe perspectiva negativă, e foare ușor de “ucis în fașă” ideile creative. Pălăria neagră trebuie folosită mai bine după ce s-a folosit pălăria verde și apoi să fie urmată de pălăria galbenă.
Într-o discuție obișnuită, de obicei, subiectul A are o părere diferită de subiectul B. Fiecare caută să-și argumenteze propria părere și de multe ori fără o capacitate empatică.
Tehnica celor 6 pălăriilor gânditoare oferă posibilitatea tuturor participanților la discuții de a fi la un moment dat de aceeași parte a baricadei, purtând aceeași pălărie.
Discuția devine astfel constructivă și efectele se văd imediat. Astfel, atât subiectul A cât și subiectul B, pot purta la un moment dat pălăria neagră, în același timp, pentru a descoperi pericolele, defectele, lipsurile, neajunsurile problemei pusă în discuție. Apoi ambii pot purta pălăria galbenă pentru a explora beneficiile, schimbând-o apoi cu cea verde pentru a fi deschiși tuturor variantelor.
În loc să gândească în contradictoriu, dezvoltă o explorare bazată pe cooperare.
Este adevărat că unii oameni sunt mai buni decât alții într-un anumit mod de gândire, ori se simt mai confortabili sub o anumită pălărie; dar trebuie specificat că pălăriile colorate nu etichetează pe nimeni (de exemplu: “Ionescu este gânditorul negru al grupului..”, etc). Este exact opusul scopului acestei metode.
Important este ca fiecare participant să facă efortul de a folosi toate pălăriile.
Tehnica pălăriilor gânditoare este folosită pentru a determina indivizii să-și schimbe perspectiva de gândire, să ia în considerație și alte puncte de vedere.
Mod de evaluare: observare, corectare reciprocă și autocorectare.
CAPITOLUL III
STUDIU DE CERCETARE PRIVIND EFICIENȚA FOLOSIRII METODELOR ACTIV- PARTICIPATIVE ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR MATEMATICE
3.1. Organizarea cercetării
În cadrul activităților instructiv-educative din grădiniță cadrul didactic folosește o serie de metode de învățământ. Selectarea lor nu se face la întâmplare, ci în funcție de nivelul de dezvoltare al fiecărei grupe, ținând cont că copiii au un ritm diferit de dezvoltare, precum și stiluri diferite de învățare. Activitățile proiectate trebuie să dezvolte la copil stima de sine și o atitudine pozitivă față de învățare. Metodele alese sunt de dorit să încurajeze plasarea copilului în postura de a explora și a participa activ în actul învățării.
Noul curriculum pentru învățământul preșcolar are ca reper, plasarea copiilor în postura de subiecți ai propriei formări, de aceea în activitățile desfășurate cadrul didactic va recurge la metode activ-participative, care vor duce la activizarea copiilor și la progresul lor pe plan intelectual, dezvoltându-le gândirea, imaginația, limbajul, memoria, iar în plan comportamental, ajutându-i să se formeze, ca personae deschise spre nou, dezvoltându-le spiritul de cooperare, creativitatea, ambiția. Activitățile matematice în grădiniță, contribuie în mod esențial la dezvoltarea intelectuală și comportamentală a preșcolarilor. Preșcolarii, intră în contact cu primele forme ale matematicii, într-un moment în care după Piajet ei se află în stadiul gândirii preoperatorii și în stadiul dezvoltării proceselor psihice și al personalității.
În conformitate, cu principiul activizării promovat de educația preșcolară actuală, cercetarea de față are scopul de a demonstra eficiența utilizării metodelor moderne în cadrul activităților matematice, care printr-o îmbinare armonioasă vor trezi și vor menține un interes crescut al preșcolarilor, față de actul învățării și implicit vor conduce la îmbunătățirea rezultatelor acestora.
3.2. Scopul, ipoteza și obiectivele cercetării
3.2.1. Scopul cercetării
Copilul, evoluează continuu de-a lungul existenței sale, iar participarea lui activă la procesul de educație este un element cheie pentru asigurarea acestei evoluții. Utilizarea metodelor moderne, în activitățile instructiv-educative din grădiniță, se răsfrânge asupra capacității de întelegere a conținuturilor predate, asupra actului educațional în sine.
Introducerea metodelor activ-participative, în activitățile matematice desfășurate cu preșcolarii, a determinat un salt calitativ în activitatea de predare – învățare a cunoștințelor matematice, punându-l pe cadrul didactic în situația de a masura, interpreta și aprecia rezultatele copiilor pe baza probelor de evaluare aplicate în cadrul celor trei evaluări: inițială, sumativă și finală.
3.2.2. Ipoteza cercetării
Pentru ca, fiecare activitate să fie o reușită, în fiecare zi trebuie adus ceva nou, care să contribuie la formarea personalității preșcolarului. Trebuie ținut cont, de faptul, că la această vârstă se învață mai eficient printr-o participare activă și creativă a preșcolarului. De aceea, este foarte importantă o schimbare a activităților în care predominau metodele tradiționale, cu activități în care se utilizează metode moderne, care ajută copilul preșcolar să dobândească experiență prin explorare, experiment, cercetare și acțiune.
Primul pas în realizarea cercetării a fost formularea unei ipoteze, care s-a urmărit pe tot parcursul etapei de formare, având ca scop validarea sau invalidarea ei. Astfel, în realizarea cercetării s-a pornit de la urmatoarea ipoteză:
Dacă se utilizează metode moderne în cadrul activităților din grădiniță, iar acestea sunt aplicate corect , atunci se influențează pozitiv interesul preșcolarilor față de matematică, participarea lor activă la însușirea cunoștințelor, se dezvoltă gândirea, capacitatea de investigație și implicit îmbunătățim rezultatele acestora.
3.2.3. Obiectivele cercetării
Obiectivele pe care mi-am propus să le urmăresc pe parcursul cercetării vor fi reflectate și în activitățile desfășurate, teste și proiecte, utilizând metode moderne. Astfel, obiectivele cercetării sunt:
Identificarea metodelor activ-participative ce pot fi utilizate în cadrul activităților matematice din grădiniță;
Evidențierea efectelor produse de utilizarea metodelor active în cadrul activităților matematice;
Stabilirea eficienței metodelor activ participative.
3.3. Metodica cercetării
3.3.1 Tipul cercetării
Cercetarea s-a desfășurat la grupa mare de la Grădinița cu Program Normal Bistra, în anul școlar 2014-2015, cercetarea fiind una formativ-constatativă.
3.3.2. Metode și tehnici de cercetare
Cercetarea fenomenelor pedagogice impune două condiții principale: determinarea cantitativă a unor constatări calitative și considerarea fenomenului urmărit într-o cecetare concretă. Având în vedere aceste două cerințe, educatoarea își va orienta cercetarea spre a le realiza și a le defini. Încă de la intrarea copiilor în grădiniță, educatoarea va urmări o serie de indici sociali și de personalitate pe care orice copil le are și care se vor răsfrânge ulterior în activitatea preșcolară și mai apoi școlară. Educatoarea devine un experimentator, utilizând o gamă diversă de modalități de investigare.
În alegerea metodelor de cercetare am avut în vedere următoarele:
folosirea unui sistem complementar de metode, care să permită investigarea fenomenului;
recurgerea la metode obiective de cercetare, adică la metode prin care să poată fi observate, înregistrate și măsurate reacțiile subiectului la acțiunea directă sau indirectă a diferiților stimuli externi;
utilizarea de metode care să facă posibilă abordarea sistematică a fenomenului investigat.
Pentru culegerea informațiilor s-au folosit metode precum:
Metoda observației are un rol deosebit de important în investigația pedagogică, presupunând urmărirea atentă și sistematică a unor fapte cu scopul de a sesiza aspecte importante în comportamentul celor vizați. În cadrul activităților practice și educative cadrul didactic urmărește obiective de ordin pedagogic. Observația este o metodă care constă în urmărirea sistematică a unor procese și activități atât în condiții obișnuite, cât și în condițiile aplicării experimentului. Astfel observatorul poate să surprindă aspecte în desfășurarea naturală a fenomenului. Observația nu se face la întâmplare, ci pe baza unui protocol de observare (caiet cu rubrici stabilite în prealabil), iar datele observației este de dorit de a se nota imediat. Se recomandă observarea discretă a copiilor pentru ca ei să se comporte cât mai normal. O grilă de observare judicioasă devine un instrument prețios de autoanaliză și de formare pedagogică. Cercetarea pedagogică apelează la observare și datorită faptului că aceasta nu presupune aparatură, instrumente costisitoare fiind simplu de utilizat. Metoda observației a fost metoda cea mai utilizată și a vizat comportamentul preșcolarilor în timpul activităților, în scopul sesizării atitudinii acestora în momentul utilizării diverselor metode activ participative, precum și observarea rezultatelor acestora.
Experimentul este o metodă de bază folosită în cercetare și implică mai multe aspecte, fiind vorba de un experiment integrat în procesul de învățământ. În primul rând se pornește de la o ipoteză experimentală după care se stabilesc metodele compatibile fiecărei etape, se aleg variabilele și se stabilește eșantionul de lucru. Prin intermediul experimentului am reușit să aplic diverse tipuri de exerciții în diferite momente ale activităților pentru a forma deprinderi corecte de activitate intelectuală, schimbând unele condiții și urmărind comportamentul copiilor astfel încât aceștia să nu simtă că sunt studiați. Experimentul este cea mai importantă metodă de cercetare care poate furniza date exacte, obiective. Prin această metodă s-a urmărit observarea și măsurarea efectelor manipulării variabilei independente – însușirea numerației în limitele 1-10, prin intermediul metodelor activ participative, asupra variabilei dependente – activitate matematică.
Studierea produselor activității preșcolarilor este o altă metodă utilizată în cercetare, aceasta vizând studierea lucrărilor practice, a testelor, a altor produse realizate de aceștia în urma activităților desfășurate și care au relevanță pentru atingerea obiectivelor de la activitățile matematice.
Metoda testelor am utilizat-o pentru a diagnostica nivelul la care se află preșcolarii la activitățile matematice, dar și pentru a demonstra eficiența folosirii metodelor active.Testul este un instrument standardizat, care constă într-o probă sau o serie de probe, iar punctajul general al testului rezultă din totalul punctelor obținute la itemii care-l compun. Astfel am aplicat această metodă la începutul experimentului, pe parcursul desfășurării experimentului, dar și la încheierea acestuia, aceasta permițând aprecierea cât mai corectă a evoluției copiilor.
Testul, alături de observație și conversație, constituie pilonii de bază ai oricărei cercetări psihopedagogice.
Pentru interpretarea datelor cercetării am recurs la:
realizarea unor tabele în care am trecut rezultatele obținute în urma aplicării testelor de evaluare, sau în urma observărilor efectuate la grupă;
reprezentarea grafică a datelor din tabele prin diagrame radiale, poligoane de frecvență și histograme.
3.4. Descrierea gupei de preșcolari- prezentarea eșantionului de lucru
Pentru verificarea ipotezei de lucru și pentru atingerea obiectivelor, mi-am orientat atenția asupra unui eșantion reprezentând o grupă de preșcolari cu vârsta cuprinsă între 5- 6/7 ani de la Grădinița cu Program Normal Bistra, fiind formată din 18 preșcolari dintre care 10 fete și 8 baieți. Experimentul s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2014-2015. Majoritatea copiilor au împlinit 6 ani în timpul anului 2014, iar prezența la grupă a fost între 85% – 95% zilnic, absențele datorându-se condițiilor climatice sau problemelor de sănătate. În ceea ce privește studiile părinților, 15% au studii profesionale, 65% au studii medii, iar restul de 20% au studii superioare, constatându-se la aceștia o mare deschidere spre cunoaștere, dorind să asigure copiilor o cât mai bună educație.
Din punct de vedere social majoritatea copiilor au un nivel material bun, dar sunt și copii cu un nivel material mai modest. Nivelul material al familiei, precum și climatul familial au o mare influență asupra condițiilor de muncă și de viață ale copilului. Familia are o influență mare asupra reușitei școlare a copilului, atmosfera de acasă reflectându-se în succesul sau insuccesul copilului.
3.5. Organizarea și desfășurarea cercetării
Etapele cercetării:
– etapa constatativă s-a desfășurat în primele 2 săptămâni din anul școlar 2014-2015, în perioada evaluării inițiale: 15 – 30 septembrie 2014. Rezultatele obținute la probele inițiale mi-au furnizat informații despre nivelul la care se află preșcolarii la începutul anului școlar și cu precădere la activitățile matematice.
– etapa experimentală s-a desfășurat în perioada octombrie 2014 – 30 aprilie 2015. În urma centralizării datelor furnizate de testele inițiale s-au proiectat o serie de activități, în scop ameliorativ, în cadrul cărora au predominat metodele activ-participative. În această perioadă s-au măsurat cunoștințele preșcolarilor la matematică prin teste, dar și prin observări efectuate în timpul activităților matematice asupra comportamentelor acestora și asupra rezultatelor.
– etapa finală s-a desfășurat în mai 2015. După aplicarea testelor inițiale, sumative și finale, s-au centralizat datele furnizate de acestea în tabele centralizatoare analitice și sintetice, care au facilitat sesizarea eventualelor lacune, a eficienței mai mari sau mai reduse a strategiilor alese.
3.5.1. Evaluare inițială
Primul pas în realizarea efectivă a cercetării constă în testarea nivelului cunoștințelor matematice la începutul anului școlar, planificându-se astfel evaluări inițiale. La grupa mare, educatoarea poate evalua progresele înregistrate de copii și calitatea activităților didactice desfășurate de ea cu preșcolarii printr-o varietate de forme și metode de evaluare: probe orale, probe practice, probe scrise, desene, etc.
Probele de evaluare aplicate trebuie să aibă caracter continuu și preponderent formativ, iar aprecierea prin calificative are drept scop să evalueze progresul înregistrat de copil în raport cu sine însuși, pe drumul atingerii obiectivelor prevăzute în „Curriculum pentru învățământul preșcolar (3-6/7 ani)”. Calificativul măsoară nu atât cantitatea de informații de care dispune copilul ci, mai ales, ceea ce poate el să facă utilizând ceea ce știe sau ceea ce intuiește.
Testul de evaluare inițială la grupa mare l-am aplicat în a doua săptămână a primului semestru și am urmărit verificarea cunoștințelor preșcolarilor din domeniul științe (activitate matematică). Aceste cunoștinețe au fot dobândite de copii pe parcursul anului școlar precedent.
Categoria de activitate: activitate matematică
Grupa: mare
Tema activității: “Micul matematician!”
Mijloc de realizare: joc didactic
Forma de organizare: frontală, individuală
Tipul activității: verificare și sistematizare de cunoștințe
Scopul activității:
– evaluarea capacității de a recunoaște cifrele în limitele 1-5, de a forma șirul numeric în limitele 1-5 crescător și descrescător, de a forma mulțimi, identificarea și scrierea vecinului mai mic, mai mare a unui număr aflat în limitele 1-5.
Obiective operaționale :
O1- Să numere în ordine crescătoare și descrescătoare în limitele 1-5;
O2- Să denumească cifrele în limitele 1-5 alese la întâmplare din cutiuța magică;
O3 – Să identifice vecinul mai mic sau mai mare al cifrelor (în limitele 1-5);
O4 – Să formeze mulțimi de elemente, raportând cifra la mulțimea formată;
O5 – Să asocieze cantitatea cu cifrele corespunzătoare fiecărei mulțimi (fișa 1) ;
O6 – Să încercuiască prima, a treia și ultima floare, dintr-un șir de 5 flori (fișa 1);
O7 – Să completeze șirul numeric crescător și descrescător în limitele 1-5 (fișa 1);
O8 – Să identifice vecinii unor cifre aflate în limitele 1-5 ( fișa 1).
Strategie didactică :
– metode și procedee : explicația, demonstrația, jocul didactic, exercițiul;
– materiale didactice: cutiuța magică , cifre de la 1 la 5, jucării, fișe individuale.
Regulile jocului:
Activitatea s-a desfășurat sub forma unui joc. Copiii au fost solicitați să aleagă din cutiuța magică pe rând câte o cifră, pe care o denumeau, apoi precizau vecinii și o comparau cu o altă cifră, specificând care e mai mare sau mai mică. De asemenea, ei au format mulțimi în funcție de cifra aleasă.
Elemente de joc : întrecerea, aplauze;
Desfășurarea activității:
Educatoarea le spune copiilor că poștașul le-a adus un pachet în care se află o cutiuță magică trimisă de Zâna Minunilor. În ea se află mai multe jucării, un set de cifre și un bilețel. Educatoarea le citește copiilor bilețelul trimis de “Zâna Minunilor” anunțând astfel obiectivele și tema activității, spunându-le că Zâna Minunilor vrea să știe cât de bine cunosc ei cifrele și vecinii lor și le propune să participe la jocul „ Micul matematician” pentru a vedea care dintre ei este mai priceput. Sunt explicate regulile jocului, după care se face jocul de probă, iar apoi se trece la desfășurarea propriu- zisă a jocului astfel: copiii vor fi solicitați pe rând de educatoare, vor alege o cifră din coșuleț, o vor citi, vor preciza vecinii, vor forma mulțimi. Copiii care știu să răspundă vor primi pentru fiecare răspuns corect o bulină. La finalul activității copiii vor lucra independent fișa de activitate, după care se vor face aprecieri asupra modului de desfașurare a jocului didactic și a participării copiilor la joc.
FIȘA 1 EVALUARE INIȚIALĂ
1. Obiectivele pe care le-am avut în vedere la aplicarea acestui test au fost următoarele:
O1 – Să asocieze cantitatea cu cifrele corespunzătoare fiecărei mulțimi;
O2 – Să încercuiască prima, a treia și ultima floare, dintr-un șir de 5 flori;
O3 – Să completeze șirul numeric crescător și descrescător în limitele 1-5;
O4 – Să identifice vecinii unor cifre aflate în limitele 1-5.
Timp alocat: 15 minut
2. Conținutul probei (scrierea itemilor):
1. Numără elementele mulțimilor și apoi scrie în fiecare casetă cifra corespunzătoare.
2. Încercuiește prima, a treia și ultima rațușcă :
3. Completează șirul numeric crescător și descrescător:
4. Scrie vecinii mai mici și mai mari ai cifrelor din coloană:
Evaluarea se face aplicând descriptorii de performanță din tabelul următor:
În urma evaluării conform descriptorilor de performanță stabiliți s-au înregistrat următoarele rezultate:
CENTRALIZAREA REZULTATELOR
În urma evaluării inițiale s-a întocmit un tabel centralizator în care a fost stabilit nivelul de performanță a fiecărui copil în funcție de cei 4 itemi. Pe baza acestui tabel s-a întocmit histograma nr. 1, diagrama de structură nr. 1 și poligonul de frecvență nr. 1.
TABEL CU REZULTATE NR.1
Pe baza rezultatelor din tabel s-au întocmit:
HISTOGRAMA NR. 1
3.5.2. Evaluare sumativă
În urma rezultatelor obținute la testarea inițială am hotărât ca în cadrul activităților matematice să predomine metodele moderne, deorece am considerat că aceste metode vor crește eficiența actului educativ, îmbunătățind rezultatele copiilor prin valențele lor educative. Astfel în proiectarea activităților instructiv educative am inclus metode moderne de tipul celor descrise în capitolele anterioare. La mijlocul perioadei de formare în cadrul activităților matematice s-a aplicat o probă de evaluare sumativă care a constat într-o fișă individuală pentru a observa evoluția preșcolarilor și eficiența metodelor activ participative. În ceea ce urmează voi descrie activitatea desfășurată, testul de evaluare aplicat și rezultatele obținute de către preșcolari.
Categoria de activitate: activitate matematică
Grupa: mare
Tema activității:”Cutiuța magică!”
Mijloc de realizare: joc didactic
Forma de organizare: frontală, individuală
Tipul activității: verificare și sistematizare de cunoștințe
Scopul activității: evaluarea capacității de a recunoaște cifrele în limitele 1-8, de a forma șirul numeric în limitele 1-8 , de a forma mulțimi, identificarea și scrierea vecinului mai mic-mai mare a unui număr aflat în limitele 1-8.
Obiective operaționale:
O1 – să formeze grupe de flori în funcție de criteriul dat;
O2 – să precizeze numărul florilor din fiecare grupă;
O3 – să raporteze cantitatea la număr/ numărul la cantitate;
O4 – să precizeze cifra care lipsește din șirul numeric;
O5 – să rezolve corect sarcinile fișei;
O6 – să aprecieze propriile rezultate dar și ale colegilor;
O7 – să se implice afectiv în desfășurarea activității;
O8 – să păstreze o poziție corporală corectă, în desfășurarea diferitelor acțiuni.
Strategie didactică:
Metode și procedee: conversația, explicația , exercițiul, problematizarea, cubul, jocul didactic
Materiale didactice : cubul, macheta, cutiuța magică și chei de diferite culori, jetoane cu flori și cifre,bagheta fermecată ,pălăria,stimulente,poliestiren.
Sarcina didactică:
Realizarea grupelor de flori după criteriul dat și raportarea cantității la număr și a numărului la cantitate;
Regulile jocului :
Copilul ales în urma recitării versurilor de către bagheta fermecată « 1, 2, 3, 4, 5/Bagheta fermecată/Vrea să-i spui răspunsu-ndată », va alege din cutiuța magică grupa florilor de o anumită culoare precizând numărul lor și căutând jetonul cu cifra corespunzătoare.
Din a 2-a cutie vor extrage un cub care pe fiecare față va avea scrisă o cifra, îl vor rostogoli pe rând, vor recunoaște cifra și vor așeza tot atâtea petale cât indică cifra formând astfel o floare.
Din cutia nr.3 vor extrage șirul numeric incomplet având ca sarcină să-l completeze.
La complicarea jocului pe o floare se vor afla niște albinițe, iar ei vor avea să spună câte au mai rămas dacă pleacă două și apoi se întorce una.
Elemente de joc: cubul, cheia magică, bagheta fermecată, pălării, stimulente, aplauze, competiția, mânuirea materialelor, formule magice, stimulente, floare din polistiren, albinițe.
Desfășurarea activității :
Pe « cărarea primăverii » aflată în sala de grupă, se află 3 cutii magice.Pentru fiecare cutie, există câte o cheie magică. Este prezentată tema care se va realiza în cadrul activității jocul didactic “Cutiuța magică…”, după care se va explica copiilor modul de desfășurare. Pentru a putea vedea ce se află în fiecare cutie, copiii vor folosi o cheie magică cu care să le deschidă. În momentul în care vor ieși în fața clasei pentru a rezolva sarcina propusă, aceștia își vor pune pălăria magică pentru a le da mai multe idei. Copiii vor fi solicitați cu ajutorul unei baghete magice lăsată de Zâna Primăvara.
Executarea jocului de probă:
Prin bagheta magică este solicitat un copil care să găsească cheia corespunzătoare primei cutii, să o deschidă prin incantația « Cutiuță magică, repede deschide-te și surprize arată-ne ! » și să scoată din cutie toate florile de o anumită culoare propuse de educatoare.
Exemplu :Un copil a scos toți ghioceii .Va avea ca sarcină să-i numere și să spună câți sunt. Florile vor fi așezate pe un ‘‘Tablou de primăvară’ pentru a-l îmbogăți.
Executarea jocului propriu-zis
După ce copiii au înțeles regulile jocului se trece la executarea jocului propriu-zis. Răspunsurile corecte vor fi recompensate cu aplauze.
Varianta 1-Cutiuta nr.1
După același model se va continua jocul până la epuizarea florilor din prima cutie.
Pe tot parcursul jocului sunt antrenați toți copiii să răspundă. Ei vor fi încurajați să participe la activitate.
Varianta 2-Cutiuta nr 2
Din a 2-a cutie vor extrage un cub care pe fiecare față va avea scrisă o cifră, îl vor rostogoli, vor recunoaște cifra și vor așeza tot atâtea petale cât indică cifra formând astfel o floare.
Exemplu :
Varianta nr 3 – Cutiuța nr.3
În cutiuța nr.3 sunt prezente șiruri de flori care sunt notate cu cifre. Din fiecare șir numeric va lipsi o cifră. Copilul are ca sarcină să meargă la măsuță și să găsească cifra care lipsește din șirul numeric.Acesta va fi reprezentat la flipchart.
Exemplu :
Complicarea jocului:
Varianta nr 4
Pe o floare adusă de Zâna Primăvara se află niște albinițe. Două au zburat să adune miere. Numărați câte au fost și câte au rămas pe floare.
La finalul jocului didactic li se va solicita copiilor sa rezolve individual fișa pregătită.
FIȘA 2- EVALUARE SUMATIVĂ
1. Obiectivele pe care le-am avut în vedere la aplicarea acestui test au fost următoarele:
O1 – să compare grupele de obiecte în funcție de numărul acestora pentru a stabili grupa cu cele mai puține obiecte și grupa cu cele mai multe obiecte;
O2 – să raporteze cantitatea la număr și numărul la cantitate;
O3 – să scrie în căsuțe cifrele corespunzătoare numărului de obiecte din fiecare grupă;
O4 – să numere în ordine crescătoare și descrescătoare în limitele 1-7;
O5 – să completeze șirul numeric cu cifrele care lipsesc;
O6 – sa completeze fiecare mulțime cu numărul de elemente corespunzător.
Timp alocat: 15 minut
2. Conținutul probei (scrierea itemilor):
I1 Colorează grupa cu cele mai puține obiecte. Încercuiește grupa cu cele mai multe obiecte. Scrie în căsuțe cifrele care arată câte obiecte sunt în fiecare grupă.
I2: Completează șirul numeric crescător și descrescător.
I3: Completează mulțimile astfel încât numărul de elemente să corespundă cifrei din etichetă
Evaluarea se face aplicând descriptorii de performanță din tabelul următor:
În urma evaluării conform descriptorilor de performanță stabiliți s-au înregistrat următoarele rezultate:
CENTRALIZAREA REZULTATELOR
În urma evaluării aplicata pe parcursul perioadei de formare s-a întocmit un tabel centralizator în care a fost stabilit nivelul de performanță a fiecărui copil în funcție de cei 3 itemi. Pe baza acestui tabel s-a întocmit histograma nr. 2, diagrama de structură nr. 2 și poligonul de frecvență nr. 2.
TABEL CU REZULTATE NR.2
Pe baza rezultatelor din tabel s-au întocmit:
HISTOGRAMA NR. 2
3.5.3. Evaluare finală
La sfârșitul perioadei de formare (și în urma activităților ameliorative) s-a realizat evaluarea finală. În acest sens, în vederea stabilirii nivelului de pregătire pe care preșcolarii l-au atins la matematică, s-a aplicat un test individual, care a constat într-un număr de 5 sarcini didactice, corespunzătoare obiectivelor matematice stabilite pentru grupa mare. Testarea finală am realizat-o pentru a vedea utilitatea metodelor activ-participative din cadrul activităților matematice. În ceea ce urmează voi descrie activitatea desfășurată, testul de evaluare aplicat și rezultatele obținute de către preșcolari.
Categoria de activitate: activitate matematică
Grupa: mare
Tema activității: “Scrisoare de la rândunică! ”
Mijloc de realizare: joc didactic
Forma de organizare: frontală, individuală, pe grupe
Tipul activității: verificare și sistematizare de cunoștințe
Scopul activității:
consolidarea și evaluarea cunoștințelor matematice privind numerația în concentrul 1- 10
Obiective operaționale:
O1–să numere corect crescător și descrescător în concentrul 1 – 10;
O2– să descopere locul fiecărui număr în șirul natural și vecinii acestuia;
O3–să raporteze cantitatea la număr, cifră și invers;
O4–să utilizeze corect numeralul ordinal;
O5–să compună și să descompună numerele;
O6–să rezolve probleme de adunare cu 1 – 2 unități, utilizând corect semnele ”+” și ”=”;
O7–să recite/ să intoneze o poezie/ un cântec numărătoare;
O8–să utilizeze un limbaj matematic adecvat;
O9–să participe cu interes la activitatate.
Strategie didactică:
Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, problematizarea, munca în echipă, metoda cubului.
Mijloace de învățământ: elemente de primăvară (flori, copaci înfloriți), păsări (rândunici, rațe), jetoane cu cifre, cifre magnetice, mulțimi de obiecte magnetice, figuri numerice, cubul, scrisoarea rândunicii.
Sarcina didactică: Recunoașterea cifrelor, formarea de mulțimi de obiecte, raportarea cifrei la mulțime și invers.
Regulile jocului: Copiii sunt împărțiți în două echipe. La semnalul educatoarei din fiecare echipă va fi desemnat un purtător de cuvânt care va rezolva sarcina propusă. Echipa care rezolvă orrect sarcina primește un punct și aplauze. Câștigă echipa care a adunat mai multe puncte.
Elemente de joc: Mișcarea, aplauzele, surpriza, recompensele.
Desfășurarea activității:
Captarea atenției se realizează cu o scrisoare de la rândunică: <<Dragi copii, mi-e dor de voi. În curând voi fi-napoi, / Pân-atunci voi s-ascultați, / De-a matematica să vă jucați>>. Astfel, se anunță tema activității <<Scrisoare de la rândunică>>. După reactualizarea cunoștințelor se vor rezolva sarcinile matematice din scrisoare, apoi vor rezolva o fișă. Pentru desfășurarea jocului matematic copiii vor fi împărțiți în două echipe.
Explicarea și demonstrarea regulilor jocului: Rândunica a trimis o scrisoare în care ne roagă să o ajutăm pe Zâna Primăvară să-și întindă rochița. A trimis și niște flori pe care sunt scrise sarcinile. Un copil va veni în față, va lua o floare, educatoarea îi va citi sarcina, iar el o va rezolva așezând elemente pe macheta primăverii. Daca vor fi rezolvate corect toate sarcinile, Zâna le va dezvălui locul unei comori. Fiecare răspuns corect va fi aplaudat și echipa va primi câte un punct pe tabla de marcaj.
Executarea jocului de probă: Va trece un copil în fața clasei, va extrage o floare, i se va citi sarcina: “Soarele ce-i sus pe cer, a alungat al iernii ger. Lângă el tu poți să pui, prieteni nori, să fie!” Va trebui să așeze pe machetă 3 nori și să explice cum a rezolvat sarcina.
Executarea jocului propriu-zis: Pe rînd, din fiecare echipă va veni un reprezentant în fața clasei și va rezolva una dintre sarcinile cerute de rândunică.
Complicarea jocului: pentru complicarea jocului se va folosi metoda cubului. Copiii rămân în echipele stabilite anterior, de la fiecare venind pe rând câte unul să arunce cubul. Cubul are pe fiecare față câte o culoare și o sarcină pentru fiecare echipă:
1. DESCRIE:-Așează cifrele în ordine crescătoare!-Așează cifrele în ordine descrescătoare!
2. COMPARĂ:– Compară 5 cu 6 (5 este cu o unitate mai mic decât 6).– Compară 7 cu 8 (8 este mai mare cu o unitate decât 7).
3. ASOCIAZĂ– Așază vecinii lui 4!– Așază vecinii lui 7!
4. ANALIZEAZĂ– Rezolvă problema ilustrată!-Rezolvă problema ilustrată!
5. APLICĂ– Împarte cele 8 flori în cele 2 grădini!– Împarte în alt mod cele 8 flori în 2 grădini!
6. ARGUMENTEAZĂ– Asociază cifra cu figura numerica! Spune de ce ai ales cifra respectivă!– Asociază cifra cu figura numerica! Spune de ce ai ales cifra respectivă!
În limita timpului disponibil cubul va fi aruncat de 3 ori de către fiecare echipă. Răspunsurile corecte vor fi aplaudate și recompensate cu puncte pe tabela de marcaj.
La finalul jocului se vor rezolva fișele individuale, după care se fac aprecieri asupra modului de desfășurare a activității.
FIȘA 3 EVALUARE FINALĂ
Obiectivele pe care le-am avut în vedere la aplicarea acestui test au fost următoarele:
O1 – să numere crescător și descrescător în limitele 1-10;
O2 – să realizeze corespondența între număr și cantitate;
O3 –să identifice vecinii unui număr;
O4 – să compună numerele de la 1-10;
O5 – să descompună numerele de la 1-10;
Timp alocat: 15 minut
2. Conținutul probei (scrierea itemilor):
I1 – Numără crescător, apoi descrescător de la 1-10.
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _
I2 –Desenează atâtea pătrățele, câte îți arată cifra.
10 3 7
I3–Scrie vecinii numerelor.
_ 9 _ _ 7 _ _ 1_
I4 – Compune numerele:
I5 – Descompune numerele:
Evaluarea se face aplicând descriptorii de performanță din tabelul următor:
În urma evaluării conform descriptorilor de performanță stabiliți s-au înregistrat următoarele rezultate:
CENTRALIZAREA REZULTATELOR
În urma evaluării finale s-a întocmit un tabel centralizator în care a fost stabilit nivelul de performanță a fiecărui copil în funcție de cei 5 itemi. Pe baza acestui tabel s-a întocmit histograma nr. 3, diagrama de structură nr. 3 și poligonul de frecvență nr. 3.
TABEL CU REZULTATE NR.3
HISTOGRAMA NR. 3
3.6. Program de recuperare și ameliorare a deficiențelor în învățare
În urma evaluării inițiale, prin care educatoarea a stabilit nivelul la care se afla grupa de preșcolari la începutul anului școlar, a urmat perioada de formare, unde în cadrul activităților au predominat metodele moderne. Observând nivelul cunoștințelor matematice a preșcolarilor la începutul anului școlar, mi-am propus ameliorarea rezultatelor prin desfășurarea unor activități antrenante, care să stimuleze interesul acestora față de matematică. Activizarea copiilor s-a realizat printr-o serie de activități și fișe didactice, în cadrul cărora am utilizat metode activ-participative precum: cubul, brainstormingul, metoda cadranelor, metoda bulgărelui de zăpadă, învățarea în echipă, învățarea prin descoperire etc. Aceste activități au urmărit ca preșcolarii să atingă, în mod conștient și activ, câteva dintre obiectivele activităților matematice propuse de programa pentru grupa mare. Astfel s-a urmărit consolidarea și evaluarea: – numerelor în limitele 1-10 (recunoașterea și scrierea cifrelor în limitele 1-10); – operațiilor cu numere ( adunări, scăderi în limitele 1-10 cu o unitate și cu 2 unități, descompuneri, compuneri); – conceptelor prematematice (culori, mărimi, lungimi, grosimi, poziții spațiale) și a operațiilor cu aceste concepte (comparații între obiecte prin raportarea la aceste noțiuni prematematice, clasificări – de la cel mai mic la cel mai mare, etc., formări de mulțimi;- capacității de rezolvare și compunere de probleme (ghicitori, povestiri) matematice.
UNITATEA ȘCOLARĂ: GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL BISTRA
GRUP MARE
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: NUMERAȚIA ÎN INTERVALUL 0-10
SCOPUL: Recuperarea și ameliorarea deficiențelor în învățare, prin aplicarea la grupă a metodelor activ – participative.
În cele ce urmează vor fi exemplificate câteva dintre activitățile matematice aplicate la grupa mare pe pacursul perioadei de formare:
Exemplul 1:
Domeniul științe – activitate matematică
Tema săptămânală: „Numerația în limitele 1-10”
Tema activității: „Descompunerea numărului 8”
Mijloc de realizare: joc didactic – folosirea metodei interactive de grup „turul galeriei”
Obiectivul urmărit: „exersarea capacității copiilor de a înțelege procesul compunerii și descompunerii unui număr”.
Desfășurarea activității:
Comunicarea sarcinii de lucru: copiii vor lucra în grupuri de câte 3 copii și timp de 5 minute vor găsi 4 soluții de descompunere a numărului 8.
Activitatea în grupuri: educatoarea, în timp ce copiii lucrează monitorizează activitatea și oferă sprijin.
Expunerea produselor: se expun posterele pe o bucată de polistiren.
Turul galeriei: se examinează corectitudinea rezolvării descompunerii numărului 8, dacă a respectat numărul de variante propus de educatoare, dacă sunt utilizate corect semnele convenționale învățate, se fac notații pe marginea posterului.
Activitatea în grupuri: timp de 5 minute fiecare grup observă dacă are notații pe marginea posterului și aduce corecțiile necesare.
„Găsește 4 variante de descompunere a numărului 8!”
Exemplul 2:
Domeniul științe – activitate matematică
Tema săptămânală: „Povestea cifrelor”
Tema activității: „Cifrele mă ajută în bucătărie!”
Obiectivul urmărit: „îmbogățirea cunoștințelor copiilor despre utilizarea cifrelor (1,2,3,) în bucătărie.”
Desfășurarea activității:
Copiii vor lucra pe centre de interes astfel:
Centrul Știință – ALA 1: „Cântărim ingredientele pentru prăjitură” (copiii vor cântări ingredientele „citind” rețeta în imagini, primită odată cu scrisoarea).
Centrul Joc de rol – ALA 1: „De-a gospodinele” – cu ingredientele cântărite se va prepara prăjitura.
ADE-DȘ – Activitate matematică: „Împărțim prăjitura în două bucăți egale” – fiecare copil se așază la masă, unde primește pe o farfurioară o felie mare de prăjitură pe care trebuie să o taie în părți egale, tot atâtea cât indică cifra. Lângă farfurioară se așază cifra corespunzătoare numărului de bucăți care trebuie tăiate.
Piramida – ALA2: se realizează prin sintetizarea cunoștințelor despre măsurarea ingredientelor și prepararea unei prăjituri.
Exemplul 3:
Domeniul științe – activitate matematică
Tema: „Număratul și socotitul în limitele 1-9”
Subtema: „Număram, ne jucăm, matematică învățăm!”
Mijloc de realizare: joc didactic – folosirea metodei interactive de grup „cubul ”
Scopul activității: verificarea cunoștințelor copiilor privind numerația, formele geometrice, rezolvarea de probleme.
Sarcina didactică: „fiecare grup va trebui să rezolve sarcina scrisă pe fața cubului.”
Desfășurarea activității: se împarte efectivul în șase grupe. Sarcina pentru fiecare grup va fi dată prin rostogolirea cubului: pe fiecare față a cubului va fi scrisă o sarcină.
Grupul 1: descrie obiectele, formând grupe după formă;
Grupul 2: compară grupele de obiecte;
Grupul 3: asociază cifrele corespunzătoare numărului de obiecte din grupe;
Grupul 4: analizează numărul de obiecte din grupe, formând un șir crescător/descrescător;
Grupul 5: precizează succesiunea șirului de grupe început;
Grupul 6: argumentează dacă sarcinile au fost îndeplinite corect.
Exemplul 4
Categoria de activitate: activitate matematică –educarea limbajului
Tema: „Povești fermecate”
Forma de realizare: joc didactic interdisciplinar;
Forma de organizare: individual, frontal;
Scop:
– consolidarea capacității de a reda, prin desen și povestire, aspecte din povești cunoscute, consolidarea numerației în limitele 1-7, a capacității de a raporta cifra la o mulțime și de a realiza comparații între 2 mulțimi;
Obiective operaționale:
O1 să identifice 2 povești care au în titlu cifra 3;
O2 să deseneze în cele 2 diagrame externe câte 3 personaje din fiecare poveste;
O3 să deseneze în diagrama care rezultă din intersecția celorlalte 2 diagrame personajul comun celor două povești;
O4 să raporteze cifra la fiecare mulțime;
O5 să scrie, în urma comparației, semnele >,< sau = între 2 mulțimi;
O6 să precizeze câte personaje au desenat în total în cele 3 diagrame, prin efectuarea operației de adunare;
Strategii didactice:
– metode didactice: conversația, explicația, jocul didactic interdisciplinar, metoda diagramelor Venn, desenul;
– material didactic: imagini din povești, foi de desen, culori;
Desășurarea activității:
Activitatea a avut la bază metoda diagramelor Venn. Prin această metodă se pot evidenția
însușiri, asemănări, deosebiri între două concepte, idei, fenomene abordate. Astfel, copiii au avut desenate pe câte o foaie de hârtie, cele 2 diagrame intersectate și au fost solicitați să deseneze câte 3 personaje din 2 povești cunoscute, iar în diagrama din mijloc, un personaj comun celor 2 povești. Ex: 3 iezi, 3 purceluși și lupul. Apoi au scris cifra corespunzătoare celor 3 mulțimi, și au comparat mulțimile. Activitatea a contribuit atât la consolidarea poveștilor învățate, dar a fost și mobil pentru realizarea unor operații cu mulțimi în limitele 1-7, operații de comparare și adunare, consolidarea numerației, a cifrelor.
3.7. Rezultatele cercetării
În urma cercetării desfășurată la grupa mare de la Grădinița cu Program Normal Bistra, s-au constatat următoarele:
– activitățile matematice în care au predominat metodele moderne, au oferit educatoarei posibilități mai diversificate de organizare a activităților în vederea atingerii obiectivelor matematice;
– prin diversitatea formelor de organizare, activitățile au răspuns problemelor actuale ale copiilor (nevoi de mișcare, de acțiune, de manipulare, deficit de atenție).
Pentru stabilirea gradului de evoluție a preșcolarilor la activitățile matematice s-a întocmit: tabel privind rezultatele evaluărilor inițiale, sumative și finale și histograma nr. 4, prin care se poate observa progresul de la începutul aplicării cercetării până la evaluarea finală. Astfel, comparând rezultatele obținute la cele 3 evaluări (inițială, sumativă și finală) se constată că:
– în urma evaluării inițiale s-au înregistrat: 9 copii cu calificativul Suficient, 4 cu calificativul Bine și 5 cu calificativul Foarte bine;
– la evaluarea sumativă au trecut de la calificativul Suficient la Bine 6 copii și de la Bine la Foarte bine – 2 copii;
– la evaluarea finală niciun copil nu a mai avut calificativul Suficient, 6 au obținut calificativul Bine și 12 – Foarte Bine;
– deși s-au înregistrat cazuri de copii care nu au trecut la un calificativ superior, totuși și ei au înregistrat progrese.
TABEL CU REZULTATELE OBȚINUTE DE PREȘCOLARI LA EVALUARE INIȚIALĂ, EVALUARE SUMATIVĂ ȘI EVALUARE FINALĂ
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Promovarea Metodelor Activ Participative In Insusirea Cunostintelor Matematice (ID: 160383)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.