Programul a Doua Sansa Program de Alfabetizare Pentru Adulti

În abordările clasice, problematica justiției sociale se referă la modul în care sunt distribuite avuția socială, puterea și prestigiul între membrii grupului / societății. Conceptele centrale cu care se operează sunt egalitate și echitate. Ideologiile de stânga pretind că singura societate cu adevărat justă (echitabilă) ar fi aceea în care avuția socială și puterea ar fi distribuite în mod statistic egal între diferitele categorii sociale. La polul opus, ideologiile liberale consideră că în orice societate umană membrii aduc contribuții inegale la producerea avuției sociale, iar echitatea se realizează atunci când fiecare primește o parte proporțională cu contribuția sa. Nu egalitatea beneficiilor asigură echitatea, ci egalitatea șanselor de a accede la beneficii.

În abordările mai recente, problematica justiției sociale e focalizată pe conceptele șanse în viață și egalitate a șanselor. În domeniul educațional exisă patru direcții distincte cu privire la creșterea egalități la educație:

legislativă – existența unor norme adecvate care să asigure accesul egal, fără discriminare, la toate formele și nivelurile educației(Constituția României Modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 ART. 16 – Egalitatea in drepturi, ART. 32 – Dreptul la invatatura);

Economicomanagerială- asigurarea unor resurse materiale și umane egale

Curriculară – existența unui curriculum comun;

De consiliere și asistență socială- informarea, consilierea și asistența categoriilor defavorizate. (Elisabeta Stanciulescu 2006/2007)

Termenul de ” statul bunăstării ” apare menționat în anii 1934 cu toate acestea s-a impus în discursurile publice în perioada celui de-al doilea război mondial. Perioada de expansiune a avut loc după cel de-al doilea război mondial, având două componente majore: creșterea economică și politica de ocupare deplină a forței de muncă. ( l. Popescu, A. Rebeleanu, C. Raț).

O defininiție oferită acestui termen de către Wilensky presupune ca esență a statului bunăstării existența unor standarde minime protejate de guvern în privința venitului, nutriției, sănătății, locuinței și educației, asigurate fiecărui cetățean ca un drept politic și nu ca un act de caritate ( L. Popescu, A. Rebeleanu, C. Raț).

O clasificare a tipologiilor statului bunăstării este realizată de Gosta Esping Andersen, acesta ia în considerare caracteristici diferite ale statului bunăstări: gradul în care se poate obține un standard de viață acceptabil independent de dinamica pieței, impactul distribuției beneficiilor, raportul public – privat în sistemele de pensii. În funcție de aceste trei criteria diferențiază trei tipologii ale statului bunăstării: statul liberal, statul conservator, statul social- democrat.

Statul liberal al bunăstării: este limitat la un segment redus de asigurări, sistemele private de asigurări sunt sprijinite puternic de stat. Este o abordare reziduală a securității sociale în sensul că, în general, guvernul se abține la a promova politici active în domeniul ocupării (G Cristescu) Principiul eligibilității este redus, urmărind ca protecția social să nu scadă motivația pentru muncă a cetățenilor ( L. Popescu, A. Rebeleanu, C. Raț).

Statul conservator: predomină menținerea diferențelor de statut social și de clasă. Asigurările sociale private sunt slab dezvoltate. Un rol important îl are biserica ( Catolică) și valorile pe care le promovează aceasta, astfel un rol important este acordat familiei de aici și patul că în cazul acestor state asigurările sociale exclude femeile casnice, iar beneficiile acordate familiei le încurajează pe acestea să stea acasă și să aibă grijă de copii. Rolul major al Bisericii explică importanța acordată principiului subsidiarității care limitează statul, acesta intervenind pentru asigurarea formelor de bunăstare pe care alte instituții nu le pot satisface. ( Lazăr F. 2010)

Statul social- democrat se caracterizează prin universalism și subminarea mecanismelor de piață. Este considerat un stat al bunăstării care trebuie să promoveze egalitatea la cele mai înalte standarde. Acțiunile se grupează, astfel, în jurului scopul principal care conturează ansamblul politicilor sociale: eradicarea sărăciei, promovarea solidarității și egalității.

Sistemul de educație este mai puțin luat în considerație drept principal criteriu de diferențiere între statele bunăstării și de asemenea sunt mai puțin analizate din perspectiva politicilor sociale, analiza comparativă între statele europene fiind mai mult de natură calitativă și mai puțin cantitativă. Cel mai important criteriu din perspectiva rezultatelor sistemului de educație este gradul de alfabetizare în rândul adulților (Lazăr F. 2010).

În prezent, în toate statele Uniuni Europene (UE), nivelele de educație primară și secundară inferioară constituie stadiile obligatorii ale educației. Totuși, aproximativ 23 milioane adulți din Europa au abandonat școala înainte de a finaliza educația secundară inferioară, se precizează într-un raport al Comisiei Europene privind educația formală pentru adulți (Educația formală pentru adulți: Politici și uzanțe în Europa ).

Acest fenomen, precizează același raport fiind datorat unor motive variate, cum ar fi evenimente politice de-a lungul timpului și fluxurile migratorii. În mai multe state, nefinalizarea educațieisecundare inferioare afectează în principal grupurile de persoane care sunt dificil de cooptat cum sunt populația Rromă din Europa Centrală și de Est.

Potrivit Eurostal și Comisiei Europene părăsirea timpurie a școlii apare când o persoană cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani a atins cel mult o formă de învățământ secundar inferior și nu este angajată într-o altă formă de educație sau training.

Părăsirea timpurie a școlii (PTȘ) are consecințe grave atât din perspectivă individuală cât și socială. Din perspectivă individuală educația generează beneficii nu doar prin faptul că îmbunătățește perspectivele profesionale, și satisfacția la locul de muncă, dar și pentru că duce la decizii mai informate care afectează sănătatea, căsnicia și pensionare. Mai mult decât atât, școlarizare afectează abilitățile individuale de bază non-cognitive și atitudini, cum ar fi aversiunea față de risc, răbdare și motivația, care influențează alegerile economice. Deciziile individuale cu privire la a urma o formă de educație duce și la consecințe sociale afectând atât din perspectivă economică – prin creșterea veniturilor fiscale și reducerea plăților de beneficii sociale- cât și a bunăstării sociale, din cauza efectelor acestora asupra criminalității, atitudinea față de minorități și imigranți și participarea politică. (G. Brunello M. De Paola, 2013)

Tinerii care părăsesc prematur școala sunt mai predispuși să suporte riscul de a deveni șomeri sau de a câștiga mai puțin odată ce găsesc un loc de muncă. Iar această problemă generează o serie de costuri publice și sociale, sub forma unor venituri și a unei creșteri economice mai mici, a unor venituri fiscale mai reduse și a unor costuri mai ridicate pentru serviciile publice, cum sunt cele din sănătate, justiție și plata prestațiilor sociale. Costurile unei astfel de excluziuni au fost estimate în unele țări, pe baza analizei costurilor sociale și economice majore la nivel de individ și societate, costurile pe durata vieții persoanelor care au părăsit timpuriu școala ajungând la 1-2 milioane euro per persoană . Mesajul este clar: O țară a cărei rate PTȘ este ridicată va avea probleme privind ocuparea forței de muncă, coeziunea socială și competitivitatea în general. (Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii , 2014)

Reducerea părăsirii timpurii a școlii la mai puțin de 10 la sută din populația în cauză până în 2020 este un obiectiv principal în strategia Europa 2020 și una dintre cele cinci criterii de referință ale cadrului strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării profesionale (Comisia Europeană, 2010).

Cu o rată a PTȘ ce depășește 17%, România este printre cele cinci țări europene cu ratele cele mai mari ridicate. În ultimul deceniu, rata de PTȘ în România a urmat o scădere constantă România a redus distanța dintre propria rată de PTȘ și rata UE în 2009 și se afla pe traiectoria atingerii obiectivului UE de 10% până în 2017. Dar rata PTȘ a crescut, fenomen care a coincis cu criza financiară globală din 2008- 2009, anulând progresul anilor anteriori. În plus, există alți doi factori care explică creșterea bruscă din 2010: integrarea datelor în sistemul EUROSTAT, care a determinat o colectare mai exactă a datelor și decizia de a închide Școlile de Arte și Meserii. (Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii , 2014).

Recomandările Consiulului European pentru toate statele membre au impus implementarea unor strategii complete cu privire la părăsirea timpurie a școlii care sunt în linie cu prioritățile naționale și obiectivele Europa 2020. Strategiile complete trebuie să includă un mix de măsuri de prevenire, intervenție și compensare.

Programul ”A doua șansă” este o măsură ce urmărește atingerea obiectivului strategiei Ministerului Educației, subscris politicilor educaționale europene, care încearcă să reducă fenomenele legate de neparticiparea la educație și abandonul școlar, facilitând accesul la educație și posibilitatea învățării pe parcursul întregii vieți.

Alături de prevederile Legii Educației Naționale, au fost elaborate metodologii pentru prevenirea și corecția PTȘ, printre care: implementarea și aprobarea programelor A Doua Șansă și a managementului programelor, reglementarea înscrierilor și alte activități asociate; introducerea programelor de stagii de practică pentru obținerea calificărilor profesionale de nivel doi.

Programul vine în întâmpinarea unei probleme cu care se confruntă în principal comunitățile defavorizate: existența unui număr mare de persoane care au depășit vârsta legală de școlarizare fără să fi reușit să finalizeze învățământul obligatoriu. Scopul acestui program, prevăzut în ordinul ministrului Educației și Cercetării este sprijinirea tinerilor cu vârsta de peste 14 ani care, din motive sociale, nu au absolvit învățământul obligatoriu, astfel încât aceștia să-și poată completa și finaliza pregătirea generală din cadrul învățământului obligatoriu, precum și pregătirea pentru obținerea calificării profesionale într-un anumit domeniu.

Din punct de vedere istoric programul a evoluat astfel:

1999-2000 – proiectul “Șansa a doua prin educație”,dezvoltă “Programul de combatere a marginalizării și excluderii sociale și profesionale a tinerilor care au abandonat învățământul obligatoriu și nu au dobândit competențele minime necesare ocupării unui loc de muncă” – program experimentat în învățământul obligatoriu desfășurat de Ministerul Educației în colaborare cu Centrul Educația 2000+ .

Scopul principal fiind sprijinirea tinerilor (14 – 25 ani) care au abandonat, din motive sociale, învățământul obligatoriu, prin completarea educației de bază a acestora și pregătirea profesională corespunzătoare nivelului 1 de calificare. Desfășurat în 12 școli pilot la nivel național și au fost înscriși un număr de 225 elevi;

Finalitățile vizate au fost obținerea de către cursanți a unui certificate de absolvire a învățământului obligatoriu care a dat dreptul de a continua studiile, conform prevederilor legale și a unei adeverință privind competențele profesionale de nivel 1 dobândite (în urma promovării examenului de absolvire).

2001-2009 – Programul „A Doua Șansă” este componentă a programului PHARE (Poland Hungary Aid for Reconstruction of the Economy – Polonia Ungaria Ajutor pentru Reconstructia Economiei): Acces la educație pentru grupuri dezavantajate, implementat de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în colaborare cu inspectoratele școlare, cu finanțare din partea Uniunii Europene și a Guvernului României.

În această etapă au fost incluse 19 școli din 7 județe pilot: Dâmbovița, Arad, Cluj, Buzău, Galați, Călărași și Hunedoara;

In perioada 2003-2005 s-au introdus anumite elemente specifice programului cum ar fi: daptarea programului conform modificărilor legislative impuse de noua structură a învățământului preuniversitar, vizând extinderea învățământului obligatoriu la 10 clase; extinderea programului și pentru învățământul primar; asigurarea unui program de pregătire individualizat, în funcție de aspirațiile elevilor și de nevoile de dezvoltare economico-socială a comunității

2009 – 2013 – Proiectul POSDRU/8/2.2/S/4 Educație, calificare și facilitarea tranziției spre un loc de muncă pentru elevi și tineri cu risc sau în situație de abandon școlar

Cadrul normativ în vigoare prezintă următoarele caracteristici ale programului „A doua șansă”:

nu există limită superioară de vârstă pentru cei care doresc să se înscrie în program;

programul are o durată flexibilă; durata medie de școlarizare se poate reduce în funcție de competențele dovedite și de progresul individual în învățare, atât în domeniul educației de bază, cât și în domeniul pregătirii profesionale;

absolvenții programului au dreptul la continuarea studiilor;

programul este organizat în module care permit organizarea orarului în funcție de nevoile cursanților (în cursul săptămânii după-amiaza sau seara, sâmbăta sau în timpul vacanțelor școlare etc.);

înscriere este bianuală: octombrie, respectiv februarie;

bsolvenții Programului A doua șansă – învățământ secundar inferior dobândesc certificat de absolvire a ciclului inferior al liceului, portofoliu personal pentru educație permanentă și, după caz, certificat de calificare profesională – nivel 2. (Anexa 1 la ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5248/31.08.2011)

Conform datelor furnizate de Fundația Salvați copii în “Analiză privind implementarea programului A doua șansă” în sistemul ”A doua șansă”, destinat persoanelor care au depășit vârsta de frecventare a clasei, erau cuprinși, la nivelul anului școlar 2012 / 2013 10.166 persoane din care 2.384 copii și 7782 adulți. Existau la nivel național (anul școlar 2012 / 2013) 254 de școli care desfășurau programul A doua șansă, dintre care 168 primar și 176 secundar inferior. Actualmente programul A doua șansă se desfășoară în toate județele României.

La nivelul județului Cluj programul funcționează în cadrul a 3 școli,atât pentru nivelul primar cât și pentru nivelul gimnazial. În anul școlar 2012/2013 au fost înscriși în cadrul programului un număr de 119 cursanți din care 32 minori, respective 87 adulți.

În mai multe state, cursanții maturi lipsiți de educație secundară inferioară pot obține un certificat de absolvire a școlii secundare printre care se numără atât Germania cât și România ( prin programul ”A doua șansă”.

În România instituțiile care ofeeră educație primară, secundară inferioară și secundară superioară pentru tineri sunt teoretic singurele furnizoare ale educației și instruirii formale până la nivel secundar superior. Astfel programele pentru adulți ( A doua șansă) se desfășoară sub forma cursurilor cu frecvență redusă, serale, zi, fără frecvență sau la distanță și sunt oferite de către profesori sau formatori care activează în sistemul de educație și formare inițială.

Comparativ în Germania educația generală pentru adulți este oferită de instituții separate ce-și canalizează pregătirea pe cursanții adulți, în timp ce programele secundare superioare orientate profesional pentru adulți sunt oferite de către organisme private sprijinite de către Agenția Federală pentru Muncă și, într-un grad mai mic, de către instituții care oferă programe corespunzătoare tinerilor.Mai mult decât atât persoanele cu vârsta peste 18 ani nu sunt obligate să meargă la o instituție de educație profesională în timpul instruirii lor profesionale, programele formale pot uneori să fie oferite exclusiv de către angajatori. (Educația formală pentru adulți: Politici și uzanțe în Europa)

Finanțarea programelor de educație formală a adulților se realizează din trei surse principale: finanțare publică, taxe plătite de către cursanți și finanțare din partea angajatorilo.

Autoritățile publice din toate statele europene oferă finanțare pentru educația și formarea formală a adulților, finanțarea publică este pusă la dispoziție ca rezultat al politicilor educaționale sau al politicilor de angajare/pieței muncii. Principalele obiective fiind persoanele șomere sau alte categorii de persoane vulnerabile. Finanțarea din Fondul Social European (ESF) este adesea utilizată pentru a completa resursele financiare naționale. (Educația formală pentru adulți: Politici și uzanțe în Europa)

În cadrul acestui tip de programe se oferă și un sprijin financiar oferit cursanților adulți printr-o varietate de scheme de asistență financiară cum sunt alocațiile, subsidiile, bursele, subvențiile, voucherele de formare, etc. Sprijinul financiar poate să ia și forma împrumuturilor bancare, care în contradicție cu schemele menționate anterior, trebuie returnate. De asemenea, cursanții adulți pot fi îndreptățiți la o rambursare a taxelor de școlarizare după finalizarea cursului.

În Germania, în cadrul Legii Federale de Asistență pentru Formare, subvențiile pot fi oferite adulților care caută să obțină calificări de absolvire a școlii sau evoluții de formare în carieră, spre exemplu, Abendschulen sau Kollegs. Totuși, formarea începută după ce studentul a împlinit vârsta de 30 ani poate fi sprijinită doar în cazuri excepționale.( Educația formală pentru adulți: Politici și uzanțe în Europa).

În vederea observării efectelor programului ”A doua șansă” asupra populației țintă am intevievat două persoane. ( Ghid de interviu Anexa 1). Unul cu vârsta de 24 (K.B.) respectiv 28 (L.T.)de ani, ambii de sex masculin, cu reședința în Județul Cluj respectiv în orașul Huedin. Ambele persoane sunt căsătorite având trei respectiv patru copii. Nici una dintre cele două persoane nu sunt angajate momentan, lucrând ca zilieri în perioada de primăvară vară în agricultură și toamna, respectiv iarna în gospodăriile oamenilor (la lemne).

Din punct de vedere al școlarizării anterioare înscrierii în programul ” A doua șansă” unul dintre ei absolvise 2 clase ( L.T.) și K.B. 3 clase. Sunt înscriși în program din 2010 actualmente fiind în anul II respectiv anul III învătământ secundar inferior. Ambii respondenți au aflat de programul a doua șansă din comunitate, mai exact de la președintele asociației romilor. În primă fază, explică cei doi au acceptat deoarece li s-a spus faptul că orele se vor desfășura în Huedin după care au acceptat să se înscrie și la Cluj-Napoca la Școala Nicolae Iorga Ulterior au fost convinși de către cei din comunitate de utilitatea programului. Actualmente ambii dorind să urmeze cursurile unei școli de șoferi, considerând că este o șansă viitoare de angajare. De alștfel ambii sunt înscriși la cursurile de mecanici auto.

K.B. susține că a avut dificultăți în întocmirea dosarului, neavând medic de familie a fost dificilă obținerea unui certificat medical, necesar înscrieri în program, într-un final acest lucru fiind rezolvat cu ajutorul mediatoarei și asistentului social care lucrează în spitalul din oraș.L.T. susține că nu au avut dificultăți în înscrierea în program mai ales că dosarul a fost întocmit de către mediatorul școlar din Huedin, membrul al asociației romilor din localitate.

La întrebaria privind satisfacția cu privirev la orar ambii sunt mulțumiți, mai ales pentru faptul că sunt înțeleși de către profesori în cazul în care mai absentează, dar ambii-lor le-ar place să nu trebuiasă să meargă zilnic la școală deoarece nu au bani de transport. În relație cu cadrele didactice consideră că au o relație bună. În legătură cu personalul didactic nu au avut nici o părere deoarece nu intră în contact prea des cu acestea. Din perspectiva materialelor au văzut la unii colegi că ar exista dar ei nu au primit dar nu consideră că le-ar fi utile.

Deocamdată nu văd un beneficiu în urmarea cursurilor dar poate pe viitor. L.T. Adaugă că-și poate ajuta copilul la teme, acesta fiind pe clasa I.

Cu privire la îmbunătățirea programului ambii consideră că ar fi indicat să se organizeze programul în localitatea lor de reședință ( Huedin), atunci vor avea o prezență la cursuri mai ridicată. De asemenea cei doi susțin faptul că sunt și alți doritor în comunitate dar care nu se înscriu deoarece consideră școala ca fiind foarte departe.K.B. consideră că le-ar fi mai ușor dacă ar primi bani pentru navetra Cluj – Napoca Huedin. De asemenea L.T. i s-ar părea benefic dacă s-ar oferi posibilitatea, gratuită, prin program să opțină carnetul de șoferi.

Alături de cele două interviuri pentru a concluziona voi utiliza și date rezultate din raportul cu privire la programul ” A doua șansă)” realizat de Fundația Salvați copii. Cercetarea a fost realizatăîn ianuarie 2014 pe un eșantion de 100 de directori sau coordonatori de program din 100 de unități alese aleator. Tehnicile utilizate fiind ancheta pe bază de chestionar și analiza documentelor sociale. Principalele concluzii ale raportului sunt următoarele:

Condițiile de înscriere asigură accesul nediscriminatoriu fiind admise și persoanele care nu posedă acte de identitate.

Există un dezechilibru în ceea ce privește dezvoltarea programului în teritoriu.

Procentul copiilor în rândul cursanților ADȘ din școlile respondente este scăzut (apr. 29%).

Asigurarea frecvenței cursanților este dificilă.

Procentul respondenților care consideră necesară acordarea de servicii sociale pentru cursanții ADȘ este ridicat (85%).

Intervenția socială în cadrul programului este scăzută, de asemenea și numărul parteneriatelor cu instituții din domeniul protecției sociale.

Lipsesc ghidurile și materialele didactice în școli (în 70% din școli numărul ghidurilor pentru cursanți nu este suficient).

Procentul cadrelor didactice care nu au beneficiat de formare este relativ ridicat

În finalul lucrării aș avea următoarele recomandări privind îmbunătățirea programului ” A doua șansă”:

Organizarea cursurilor programului în mai multe unități de învățământ la nivel național. Implicarea, în mod special a școlilor din mediul rural, zonă în care procentul persoanelor care au părăsit școala este mai mare.

Continuarea promovării la nivel național a programului în rândul categoriilor defavorizate.

asigurarea logisticii necesare – distribuirea ghidurilor concepute în cadrul programului pe suport de hârtie către toate unitățile școlare care dezvoltă programul „A doua șansă”.

Formarea specifică (periodică) a cadrelor didactice din cadrul acestor programe în vederea însușirii modalităților de răspuns la nevoile de învățare ale adulților și ale persoanelor defavorizate socio-economic. Organizare de sesiuni de schimb de experiență între cadre didactice și specialiști din cadrul serviciilor sociale.

Realizarea de parteneriate între școală și instituțiile cu responsabilități în domeniul protecției sociale/ONG-uri și ocupării forței de muncă pentru asigurarea accesului la educație și integrare profesională pentru orice persoană.

O mai bună adaptare a programului la cerere, cu accent pe: o relație activă cu comunitățile și implicarea lor în planificare locală, în deciziile luate, în organizarea și asigurarea sustenabilității programului; printr-o corelare mai bună cu învățământul profesional, în sensul diversificării ofertei de calificări profesionale și racordării acestora cu cererile de pe piața forței de muncă.

BIBLIOGRAFIE:

Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual si Cultură, (2011) Educația formală pentru adulți: Politici și uzanțe în Europa

Brunello, G., Maria De Paola (2013) The Costs of Early School Leaving in Europe The Institute for the Study of Labor (IZA) No. 779, December

Fundația salvați copii (2014) Analiză privind implementarea programului A doua șansă

Ministerul educației și cercetării (2014), Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii,Iunie

Popescu, L; Rebeleanu A., C. Raț – Politici sociale – support de curs

Sandu, M, T., (2013) Creșterea participării la educație și formare profesională inițială prin programul A doua șansă, Congresul educației București 14 – 15 iunie.

Stanciulescu, E. Sociologia educatiei, 2007/2008 Suport de curs

Anexa 1 la ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5248/31.08.2011