Profesorul de Invatamant Prescolar Si Primar Factor Activ al Cresterii Eficacitatii

În vremurile noastre discuțiile referitoare la modalitățile de implementare a educației formale, respectiv la profesorii (de nivel preșcolar, primar sau gimnazial) – implicați în mod activ în acest proces – devin, de multe ori, controversate, mult distanțate de obiectivele reale, trasate de sistemul de învățământ actual.

De aceea trebuie să reamintim faptul că școala are un rol esențial în pregătirea copiilor/tinerilor pentru viață. O școală responsabilă trebuie să respecte o serie de condiții și criterii. Școala este o „organizație care învață”, dar nu e totdeauna și un loc al învățării: școlile rezistente la noutate și la schimbare, nu sunt cu siguranță un astfel de loc, organizațiile care învață sunt flexibile, adaptabile, inovatoare și responsabile. Cel mai mare dușman al învățării organizaționale este incapacitatea de a ieși din propriul sistem de gândire, dintr-un cerc vicios de practici, de experiențe și de reguli, pe care organizația ajunge să le considere imuabile.

Rolul profesorului rămâne, mereu, în prim plan, în opera de formare a personalității elevilor. Cu toate că a sporit și influența altor factori în procesul educației, profesorul își păstrează numeroase prerogative în acest domeniu. El rămâne principalul modelator al personalității elevilor, începând de la imprimarea unei conduite externe, până la formularea aspirațiilor și idealurilor lor de viață. Iar bazele acestui proces se stabilesc, inițial, dar cu rol decisiv, prin intermediul profesorului de învățământ preșcolar și primar, care devine principalul factor de influență în dezvoltarea psihoindividuală armonioasă a elevului, în îmbunătățirea calității vieții școlare și, implicit, în creșterea eficacității procesului de instruire oferit de mediul școlar.

Efectele activității și personalității profesorului au făcut obiectul multor cercetări de pedagogie, psihologie pedagogică și de sociologia educației, urmărindu-se îmbunătățirea eficienței activității pedagogice, în general, și a profesorului în special. Atribuirea de roluri multiple profesorului – de confident, consilier, transmițător al valorilor sociale, culturale – a extins câmpul de activitate al acestuia și a accentuat interdependențele, asociate misiunii sale.

Profesorul, reliefat de noua viziune, știe cum să își încurajeze elevii, cum să stimuleze participarea acestora în realizarea actului instructiv-educativ; el sprijină și folosește ideile elevilor, ia decizii în parteneriat cu aceștia.

În timpul predării – învățării – evaluării, profesorul coordonează interacțiunile în clasă, direcționează modul de înțelegere, de asimilare a noilor conținuturi prin indicații, atenționări, demonstrații, oferirea de repere, de ghidarea necesară, prin completări, reactualizări ale unor informații însușite anterior, exemplificări, explicații. Și fiecare din aceste acțiuni se corelează cu utilitatea informațiilor aduse în discuție, cu beneficiile produse la nivelul dezvoltării personale și profesionale, în acord cu nevoile de cunoaștere, prezente și viitoare, ale elevilor.

Profesorul are rolul cel mai interactiv în clasă: creează un climat adecvat, inițiază, orientează, antrenează întregul cadru social, afectiv, emoțional, pe parcursul unei lecții. De aceea el trebuie să aibă permanent imaginea obiectivelor educaționale propuse, astfel încât la finalul activității să constate îndeplinirea acestora, consecințele dorite și efectele produse la nivel de clasă, dar și la nivel individual.

De aceea este greu să definești un profesor ,,bun". Chiar și părinții au păreri diferite, uneori contradictorii, conturând scenarii controversate, și, de multe ori, nereale. Unii spun că pregătirea de specialitate e factorul determinant, alții pun pe primul plan ,,vocația de a fi dascăl”, chiar dacă în momentul actual performanțele școlare se măsoară mai ales prin obținerea de rezultate foarte bune la un examen, cu caracter hotărâtor în traseul educațional al elevului. Și, într-un astfel de context, apare și funcția managerială atribuită profesorului; funcție care îi solicită abilitățile de bun negociator în relațiile cu partenerii săi (colegi-părinți-elevi) și de mediator al potențialelor conflicte.

Nivelul de învățământ preșcolar și primar rămâne cel mai provocator din acest punct de vedere, și în același timp, generator de satisfacții numeroare. Profesorul de la acest nivel ocupă un rol deosebit de important în viața elevilor săi, similar statusului parental; și datorită acestuia, dar și prin interacțiunile sale constante și frecvente cu clasa de elevi, produce schimbări semnificative asupra modului de gândire, de socializare și de comunicare al elevilor săi. Ceea ce mai târziu, la ciclul primar se transpune în formarea unui stil de învățare în acord cu individualitatea fiecăruia, și, implicit, în rezultate școlare optime – ceea ce este sinonim cu randament crescut în urma învățării și rezultate calitative în urma evaluării.

Pentru îndeplinirea cu succes a acestor aspirații, vizate în viața școlară, trebuie menținut un echilibru între transmiterea informațiilor și cultivarea valorilor sociale și culturale, între demersul pedagogic, educativ și familiar al profesorului și participarea părinților, în calitate de parteneri activi și conștienți. Și toate acestea vor crea premisele educației permanente, cu efecte manifestate pe tot parcursul vieții.