Prevenirea Si Rezolvarea Conflictelor In Clasa DE Elevi

„PREVENIREA ȘI REZOLVAREA CONFLICTELOR

ÎN CLASA DE ELEVI”

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1. DEFINIREA CONCEPTULUI DE CONFLICT

1.2. SURSE ALE CONFLICTELOR

1.3. DINAMICA CONFLICTELOR

CAPITOLUL AL II-LEA

CONFLICTUL CA PARTE A PROCESULUI DE COMUNICARE

2.1. COMUNICAREA ȘI CONFLICTUL – NOȚIUNI GENERALE

2.2. ROLUL COMUNICARII IN MANAGEMENTUL CONFLICTELOR

CAPITOLUL AL III-LEA

CONDIȚIONARI ALE COMUNICARII DIDACTICE

ÎN SITUAȚII DE CONFLICT

3.1. SURSA

3.2. MESAJUL

3.3. MEDIUL ȘI CANALELE DE COMUNICARE

CAPITOLUL AL IV-LEA

TIPURI DE CONFLICT

4.1. CLASIFICAREA CONFLICTELOR

4.2. CONFLICTELE DINTRE ELEVI

4.3. CONFLICTELE PROFESOR-ELEV

4.4. CONFLICTELE PĂRINȚI-PROFESORI

4.5. CONFLICTELE ELEVI-PĂRINȚI

4.6. CONFLICTELE ÎNTRE PROFESORI

CAPITOLUL V

PREVENIREA ȘI REZOLVAREA CONFLICTELOR

5.1. METODE DE PREVENIRE ȘI APARIȚIE A CONFLICTELOR

5.2. TEHNICI DE ABORDARE ȘI SOLUȚIONARE A CONFLICTELOR

5.3. STRATEGII DE ABORDARE A CONFLICTULUI ÎN MEDIUL EDUCAȚIONAL

CAPITOLUL AL VI-LEA

MICROCERCETARE PEDAGOGICĂ – STRATEGII DE REZOLVARE A SITUAȘIILOR DE COFLICT ÎN CLASA DE ELEVI

6.1. JUSTIFICAREA CERCETĂRII

6.2. SCOPUL CERCETĂRII

6.3. IPOTEZA DE LUCRU

6.4. METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE

6.5. INSTRUMENTELE UTILIZATE

COLABORAREA ȘCOALĂ-FAMILIE ÎN DIMINUAREA

AGRESIVITĂȚII COPILULUI – CERCETARE PEDAGOGICĂ

PRIN INTERMEDIUL STUDIULUI DE CAZ

I. 1. LEGITIMITATEA CERCETARII

I. 2. DEMERSUL TEORETICO-METODOLOGIC AL CERCETĂRII

I. 3. DESFASURAREA CERCETARII

GESTIONAREA DE CĂTRE CADRU DIDACTIC A

CONFLICTELOR DINTRE ELEVI

II. 1. Activitate didactică – Despre conflicte

II. 2. Medierea unui conflict dintre elevi

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Lucrarea de față își propune identificarea principalelor strategii de prevenire și rezolcare a conflictelor care pot apărea în clasa de elevi.

Abilitățile de comunicare presupune și abilitatea de rezolvare a numeroaselor tipuri de conflicte apărute în grupul de elevi, care nu presupune în mod obligatoriu aspecte negative, precum tensiune sau ceartă, așadar o comunicare eficientă nu presupune o camuflare a conflictului. Acesta trebuie acceptat ca o parte a procesului comunicării. La vârsta adolescenței mai ales, se poate releva un anumit „dezechilibru” pe plan social, în sensul de negație, agresivitate sau conflict obligatoriu în mediul școlar. Profunzimea, amploarea sau forma de manifestare a acestei stări depinde foarte mult de atitudinea profesorului față de elev, de modul de desfășurare a funcției sale educative. Astfel, conduita elevilor, dar și modul acestora de reacție în situațiile conflictuale au devenit în zilele noastre, șin de în ce mai pregnant, obiectul preocupărilor cercetărilor pedagogice și sociale. Cauzela care stau la fundamentul acestor tipuri comportamentale indezirabile au fost foarte bine clasificate și li s-au adus și numeroase adăugiri.

În primul capitol am prezentat noțiunea de conflict, enumerând sursele posibile de situații conflictuale și am reușit să identificăm cauzele care pot declanșa un conflict în cadrul clasei de elevi

În cel de-al doilea capitol am indicat sorgintea conflictului în cadrul procesului de comunicare, identificând numeroase modalități de abordare precum și variante de comunicare utilizate în diverse situații conflictuale.

În capitolul al III-lea am identificat tipologia conflictelor în raport cu factorii implicați, folosind o clasificare a acestora la nivelul clasei, stabilindu-se atât între elevi cât și între elevi și profesori.

În capitolul al IV-lea vom putea găsi tehnici de abordare a situațiilor de conflict. Este foarte important pentru un profesor să găsească modalităși de prevenire a acestor situații și de ameliorare a amplificării acestora.

În capitolul următor am realizat o microcercetare pedagogică pe baza a două chestionare aplicate elevilor de la clasa a VIII-a din cadrul Școlii Gimnaziale Șelaru, jud. Dâmbovița.aspectele teoretice dezvoltate în capitolele anterioare au stat la baza analizei acesteia.

Lucrarea se finalizează prin acordarea unor sfaturi pe care ar trebui săla aibă în vedere cadrele didactice. Un bun profesor trebuie să știe să prevină apariția situațiilor conflictuale, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil, trebuie să găsescă o soluție corespunzătoare. Considerăm că acest subiect este unul foarte important pentru activitatea instructiv-educativă în care mai pot apărea și situații total neprevăzute, iar profesor trebuie să fie pregătity să acționeze în orice moment. Modul de percepere al conflictului, dar și consecințele acestuia influențează acțiunile membrilor grupului în care acesta îți face apariția. Se consideră că dacă până la un punct conflictul are unele efecte pozitive, există un punct dincole de care efectele devin nocive, distructive, devastatoare asupra celor implicați, dar și colectivului din care fac parte. Aici, managementul clasei de elevi are un rol foarte important în gestionarea relației profesor-elev în diverse contexte. Acest tip de gestionare trebuie să adopte întotdeauna valențe educative și tot ceea ce se va fi ptrecut sau se va petrece trebuie să fie sub semnul educației și educativului.

CAPITOLUL I

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1. DEFINIREA CONCEPTULUI DE CONFLICT

Termenul „conflict” va fi fost definit în numeroase variante de către o mulțime de specialiști, printre care enumerăm psihologi și sociologi din întreaga lume. Câteva dintre aceste accepțiuni vor fi adunate de Ana Stoica-Constantin (2004, p. 19.), astfel

(1967) Lewis Coster, sociolog american, va defini conflictul drept „o luptă între valori și revendicări de statusuri, putere și resurse în care scopurile oponenților sunt acelea de a neutraliza, leza sau elimina rivalii”

(1988) John Burton, specialist în științe sociale, va defini conflictul ca „o relație în care fiecare parte percepe scopurile, valorile, interesele sau conduita oponentului ca antitetice alor lui”

(1996) James Shellenberg, un reputat sociolog de origine americană, afirma că acesta reprezintă „opoziția dintre indivizi sau grupuri de indivizi, pe baza intereselor competitive, a identităților diferite și a atitudinilor care se deosebesc”

(1998) morton Deutsch, psiholog german, va defini noțiunea de conflict ca fiind „o combinație de procese competitive și de cooperare, iar cursul pe care îl ia conflictul va fi determinat de natura acestei combinații”

Pentru J. Robin, S. Him, sau Pruitt conflictul reprezintă „o divergență de interese așa cum este ea percepută, sau credința că aspirațiile curente ale părților nu pot fi realizate simultan”

Psihologul român paul Popescu-Neveanu va defini conflictul drept o „ciocnire și o luptă între motive, tendințe, interese, atitudini opuse și de forțe relativ egale și greu de conciliat sau inconciliabile”

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, termenul de „conflict” va fi definit astfel:

„1. Neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă, diferend, discuție (violentă). ◊ Loc. vb. A intra în conflict (cu cineva) = a se certa (cu cineva). ◊ Conflict de frontieră = ciocnire între unități militare însărcinate cu paza frontierei între două state. ♦ Război. 2. Contradicție între ideile, interesele sau sentimentele diferitelor personaje, care determină desfășurarea acțiunii dintr-o operă epică sau dramatică. – Din lat. conflictus, fr. conflit. (Dr.) C. de competență = situație în care mai multe organe de jurisdicție sau de urmărire penală susțin că toate sînt competente a soluționa un litigiu ori a efectua o urmărire penală (c. pozitiv de competență) sau, dimpotrivă, că fiecare dintre ele este necompetent (c. negativ de competență). ◊ C. de legi = situație în care se discută care lege este aplicabilă dintre legile ce se succed în timp (c. de legi în timp) ori dintre mai multe legi în vigoare în locuri diferite (c. de legi în spațiu). 3. (PSIH.) Stare posibilă a unei persoane supusă unor tendințe și interese opuse de valori aproximativ egale. ♦ Formă a relațiilor interpersonale generată de interesele divergente ale indivizilor (ex. c. între generații). 4. (LIT.) Ciocnire între ideile, interesele sau sentimentele personajelor unei opere literare, determinînd desfășurarea acțiunii.” (DEX, 2009, p. 241.)

În ceea ce privește viziunea tradițională a termenului, aceasta îi conferă o reprezentare a unei poziții deschise, o luptă între indivizi cu diverse tipuri de interese cu efecte distructive asupra interacținuii sociale.

Orice conflict are în structura lui destul de multe elemente: în primul rând, existența a două sau a mai multe părți, în al doilea rând, existența unor scopuri, trebuințe, valori, idei, care sunt relativ dificile și diferite ori incompatibile, și, nu în ultimul rând, sentimentele sau emoțiile trăite în timpul unui conflict, dar și anterior sau post-conflict.

Unul dintre practicienii în rezolvarea conflictelor a fost Bernard Meyer. Viziunea sa asupra conflictului este una triadică, acesta considerând conflictul „un fenomen psihosocial tridimensional, care implică o componenetă cognitivă (percepția asupra situației conflictuale, gândirea), o componenetă afectivă (sentimentele și emoțiile) și o componentă comportamentală (acțiunea și inclusiv comunicarea)” (2000). Astfel, vom analiza cele trei componenete.

Componeneta cognitivă ține de modul de înțelegere al individului și evaluează conflictul la un moment dat. De analizat vor fi semnele conflictului care apar de la sine, la celălalt și la relația personală. Forma de exprimare a conflictului este și ea foarte importantă, deoarece contează foarte mult dacă aceasta este verbală (prin intermediul limbajului) sau nonverbală (prin atitudine, expresie afectivă, comportament etc). Percepția asupra situației conflictuale nu poate fi adesea obiectivă, deoarece apar numeroase date privind decodificarea datelor primite, capacitatea de analiză are un rol foarte important, dar și dispoziția de moment etc.

Componenta afectivă se rferă la emoții și sentimente care sunt intrinseci, esențiale. Pentru a se elibera de tensiunea acumulată, anumiți indivizi ajung să își exprime sentimentele cu orice preț. Manifestarea emoțiilor, ca aspect expresiv, elimină satisfacerea nevoilor. Managementul emoțiilor presupune exprimarea acestora pentru a detesiona persoana în cauză, suprimarea temporară a acestora până la apariția unei situații adecvate de exprimare controlată e emoțiilor, pentru a evita atingerea unui prag maxim distructiv.

Componenta comportamentalăare în vedere exprimartea situației conflictuale și satisfacerea nevoilor, a interesului. Acțiunile pot fi de diverse tipuri, începând cu simpla dorință de a face rău celuilalt, până la exercitarea puterii în mod distructiv sau adoptarea comportamentului violent. Comportamentele și atitudinile devin antagonice și includ porecle insultătoare, sabotaje, agresiuni fizice etc. În anumite grupuri conflictul poate fi stăpânit printr-o atitudine de colaborare care ține de conflictul la nivel minimal, iar în alte cazuri discutîm de conflict ascuns sau reprimat, care nu este chiar atât de evident.

1.2. SURSE ALE CONFLICTELOR

Cauzele conflictelor în mediul pedagogic

Încă de la început trebuie să spunem faptul că există numeroase cauze care pot genera conflicte, acestea situându-se atât la nivelul profesorului cât și la nivelul elevului, dar și la nivelul dirigintelui sau chiar al conducerii unității de învățământ.

Cauzele generatoare de conflicte sunt diverse și pot fi provocate de:

Lipsa comunicării (individul nu spune ce probleme are, dar acumulează tensiune și se descarcă la un moment dat, luând prin surprindere ca intensitate și formă neadecvată) sau comunicare defectuoasă (duce la o înțelegere eronată sau distorsionare a limbajului și mesajului)

Insuficienta cunoaștere a elevilor și a specificului interacțiunii în clasa de elevi (lezarea stimei de sine prin contestarea succeselor, realizărilor unei persoane sau prin critica necontenită a modului în care este îndeplinită activitatea ori rezultatul acesteia).emoțiilor, pentru a evita atingerea unui prag maxim distructiv.

Componenta comportamentalăare în vedere exprimartea situației conflictuale și satisfacerea nevoilor, a interesului. Acțiunile pot fi de diverse tipuri, începând cu simpla dorință de a face rău celuilalt, până la exercitarea puterii în mod distructiv sau adoptarea comportamentului violent. Comportamentele și atitudinile devin antagonice și includ porecle insultătoare, sabotaje, agresiuni fizice etc. În anumite grupuri conflictul poate fi stăpânit printr-o atitudine de colaborare care ține de conflictul la nivel minimal, iar în alte cazuri discutîm de conflict ascuns sau reprimat, care nu este chiar atât de evident.

1.2. SURSE ALE CONFLICTELOR

Cauzele conflictelor în mediul pedagogic

Încă de la început trebuie să spunem faptul că există numeroase cauze care pot genera conflicte, acestea situându-se atât la nivelul profesorului cât și la nivelul elevului, dar și la nivelul dirigintelui sau chiar al conducerii unității de învățământ.

Cauzele generatoare de conflicte sunt diverse și pot fi provocate de:

Lipsa comunicării (individul nu spune ce probleme are, dar acumulează tensiune și se descarcă la un moment dat, luând prin surprindere ca intensitate și formă neadecvată) sau comunicare defectuoasă (duce la o înțelegere eronată sau distorsionare a limbajului și mesajului)

Insuficienta cunoaștere a elevilor și a specificului interacțiunii în clasa de elevi (lezarea stimei de sine prin contestarea succeselor, realizărilor unei persoane sau prin critica necontenită a modului în care este îndeplinită activitatea ori rezultatul acesteia). Elevii sunt adeseori vulnerabili la aceste acțiuni și rezultatele acestora vor influența activitățile desfășurate de aceștia pe viitor.

Lipsa de atenție în raport cu dorințele și așteptările actorilor implicați în procesul de educație

Lipsa de obiectivitate a cadrului didactic în conduita față de elevi, supraîncărcarea elevilor cu sarcini nediferențiate, nevalorificarea și lipsa de apreciere a aptitudinilor acestora, neacceptarea exprimării unor opinii opuse ale acestora sau chiar modificate de către ei

Recurgerea la argumentul autorității în rezolvarrea unor probleme, pasivitatea, amânarea rezolvării sarcinilor e lucru

Menținerea unor catalogări a elevilor

Nediscutarea cu elevii a regulilor și a consecințelor încălcării acestora, neexersarea înțelegerii și acceptării sancțiunilor și recompenselor, slaba comunivcare cu părinții, slaba comunicare cu consiliul profesoral și conducerea instituției de învățământ.

1.3. DINAMICA CONFLICTELOR

Starea latentă – în acest stadiu există condițiile declanșării conflictelor, fără ca acestea să fie sesizate. Caracterul limitat al resurselor, dorința de autonomie, inacceptarea controlului, starea de declin a grupului sunt cauze care pot să influențeze instalarea conflictului latent.

Conștientizarea conflictului – din acest moment conflictul este cunoscut, înțeles și recunoscut de cei care sunt implicați. Conflictul conștientizat este într-o fază incipientă, atunci când părțile nu au reacționat încă afectiv. La început apare sentimentul de opresiune, amenințările sunt percepute, dar ele nu sunt considerate suficient de importante pentru a li se acorda atenție

Acutizarea situației conflictuale constă în accentuarea situației de tensiune, se deduce astfel faptul că starea conflictuală nu mai este de evitat, dar acesta nu a fost încă declanșată

Declanșarea conflictului – în stadiul acesta conflictul se manifestă în mod direct și devine vizibil chiar și pentru cei neimplicați direct în acesta

Sfârșitul conflictului – are loc în acest moment schimbarea condișiilor inișiale care au declanșat conflictul, noile condiții permițând cooperarea sau conducând spre un nou conflict.

Ce trebuie înțeles este faptul că situația conflictuală nu reprezintă altceva decât o neînțelegere, un dezacord, o ciocnire de interese. Modelul de dezvoltare și stingerea unui diferent ține de condiționarea mai multor etape, de care suntem sau nu conștienți, pe măsură ce depășim situația conflictuală, dezacordul exprimat, confruntarea părților implicate, escaladarea conflictului, de-escaladarea conflictului și rezolvarea sau stingerea acestuia.

CAPITOLUL AL II-LEA

CONFLICTUL CA PARTE A PROCESULUI DE COMUNICARE

2.1. COMUNICAREA ȘI CONFLICTUL – NOȚIUNI GENERALE

Comunicarea este latura esențială a relațiilor interumane. Aceasta reprezintă motorul progresului, calea spre înțelegere, armonie și dreptate, dar poate fi o sursă s conflictelor , a urării și a răului.

Aici, la stabilirea noțiunii se pot reda puncte de vedere distincte. Se pot reda două înțelesuri diferite ale noțiunii, și anume sensul fizic, material „posibilitatea de trecere sau de transport între două puncte”, ceea ce se referă la căile de comunicație și sensul informațional „transmiterea de mesaje și semnificații acestora”

Comunicarea are în vedere, într-adevăr, mesajele transmise în diferite contexte și situații între indivizi. Importantă este emiterea corectă a mesajului și receptarea acestuia, prin decodarea și transmiterea sensului. Comunicarea este eficientă și deplină dacă informația este conștientizată de cel care o primește și apare intercațiunea între indivizi.

Psihologia comunicării atrage atenția supra efectelor negative ale cuvintelor ele pot fi utilizate pentru a masca sau a ascunde realitatea, pentru a convinge să se facă ceva în scopuri necinstite, pentru manipularea oamenilor.

Jean-Claude Abric, psiholog francez, considera comunicarea un fenomen de interacțiune – „comunicarea implică o serie de raporturi în care partenerii situației de comunicare încearcă să se influențeze reciproc” (2002, p. 15.). Acesta nu îi va mai numi pe ce doi actanți emițător și receptor, ci avea de-a face cu doi interlocutori, iar comunicarea nu mai este un simplu proces de transmisie, ea fiind înfățișată ca o relație de schimb între cei doi.

Comunicarea paraverbală prin caracteristicile vocii, accentului, intonației, pauzei, ritmului și debitului vorbirii, capătă o importanță deosebintă. Aceste aspecte pot schimba într-un anumit context gradul comunicării verbale. Contactul vizual, gesturile, expresia feței, poziția corpului, ca elemente ale comunicării nonverbale, reglează fluxul conversației, exprimarea emoțiilor și formează participanții despre natura relațiilor acestora. Comunicarea didactică realizată în diverse situații didactice, poate fi ineficientă din cauza unor blocaje și este sortită eșecului sau insuccesului. Este important să identificăm factorii alteratori ai procesului de comunicare, aceștia ținând cont de profesor, de elev sau chiar de mediu. Pentru profesori, situațiile de conflict din cadrul clasei de elevi constituie teste dificile de a-și demonstra abilitățile de educatori și profesionalismul, cu implicații asupra mediului în care evoluează participanții. Ca parteneri educaționali, profesorul și elevul dezvoltă activități comune în care legătura dintre ei este realizată de comunicarea didactică.

Conflictele pot apărea oricând, întrucât profesorul și elevul au experiențe de viață diferite, percepții diferite asupra realității, așteptări și dispoziții total diferite. Unele dintre situațiile conflictuale nu pot fi controlate, de regulă cele neconștientizate și care izbucnescsurprinzător în momente neașteptate.

Cunoașterea și dirijarea colectivului de elevi se împletesc firesc cu educarea elevilor în spirit cooperant. Atitudinea cooperantă presupune faptul că bucurându-se cu ajutorul și încrederea celorlalți, elevul este răspunzător pentru soarta colectivului din care face parte. În situațiile definite drept conflictuale, profesorul este nevoit să intervină pentru a forma deprinderi și obișnuințe de conviețuire în colectiv prin exersarea unor sentimente pozitive de amiciție, simpatie, compasiune, solidaritate, ajutor reciproc și înăbușirea celor negative, precum egoismul, invidia, subaprecierea celorlalți, intoleranța, furia, etc. El trebuie să ajute la rezolvarea disputelor apărute în cadrul colecivului.

Conflictul poate fi abordat în două moduri:

în mod negativ, conflictul are rezultate distructive asupra psihicului, fizicului sau spiritului persoanelor implicate. Tensiunea este sporită, nemulțumirile și reproșurile sunt pe măsură.

în mod pozitiv, conflictul poate determina dezvoltarea personal, afirmarea creativității, dezvoltarea spiritului de investigare. În acest caz, conflictul este unul ideatic și are rezultate constructive.

Conflictul din mediul educațional trebuie neapărat negociat, încercându-se ajungerea la o soluție acceptabilă pentru cele două părți implicate, pentru a nu se degrada relațiile între participanții educaționali, și a nu se deteriora echilibrul mediului școlar, a nu se pune la îndoială starea de siguranță și eficiența formării de personalități.

Profesorii au datoria de a ajuta elevii problematici, dar și pe ceilalți pentru a-și forma o imagine clară asupra lor. Conflictele apărute trebuie transformate în șanse educative. Felul în care este privit un conflict și reacția unei părți duce la modul de acțiune a celeilalte părți implicate. Experiența din urma unui conflict poate genera atitudini noi, și putem vorbi despre o situașie ciclică stabilită între „ATITUDINI-PERCEPEREA SITUAȚIEI-REACȚII ȘI CONSECINȚE”.

Atâta vrem,e cât nu le percepem ca pe o situație negativă, ele nu ne afectează. Dacă încercăm să le analizăm, să identificăm cauzele, forțele angrenate, conflictele pot deveni trepte în maturizarea individului. In ceea ce privește managementul soluționării conflectelor, trebuie menționat că dezvoltarea unor competențe specific pentru a rezolva un conflict sau a unor abilități pentru a le face față acestor, conduc la responsabilizarea elevilor pentru acțiunile pe care le întreprind și asumarea consecințelor pe care le au acțiunile lor. Capacitatea de a bordare pozitivă, constructivă a conflictelor conduce la o dezvoltare armonioasă a individului, la sănătatea mintală a acestuia și la efecte pozitie pe termen lung, asupra societății, în ansamblul ei.

2.2. ROLUL COMUNICARII IN MANAGEMENTUL CONFLICTELOR

Conflictul și comunicarea sunt într-o relație de interdependență, iar de îndată ce se ivește un conflict, cu certitudine va exista și o comunicare. Comunicarea are un rol dual având în vedere managementul conflictelor. Comunicarea poate îmbrăca mai multe forme, precum:

comunicare verbală sau orală, utilizându-se aici limbajul verbal

comunicare paraverbală, care include viteza cu care vorbim, ridicarea sau scăderea tonului vorbirii, volumul, folosirea pauzelor sau calitatea vorbirii

comunicarea nonverbală sau „body-language” – limbajul trupului, care cuprinde mimica, gestica, fizionomia în mișcare sau chiar tăcerea.

În funcție de nivelurile între care poate circula comunicarea, aceasta poate fi de două feluri:

comunicare pe verticală – de sus în jos – ordinele, regulamentele venite de la conducerea unei unități sau de la superior și care trebuie puse în practică de către cei cărora li se adresează, sau chiar de jos în sus, deși mai rar decât situațiile anterioare.

Comunicare pe orizontală se stabilește între acei indivizi care dețin un statut egal, fiind membri aceluiași grup.

Tot aici mai putem identifica și comunicarea formală și ce a informală.

Privind comunicarea în situațiile de conflict putem identifica:

Comunicarea non-asertivă reprezentată de abilitatea unei persoane de a evita conflictul sau de a se acomoda dorințelor sau nevoilor celeilalte persoane, prin a evita acțiunile verbale sau non-verbale care se portivesc nevoilor celuilalt. Această acțiune de a comunica în situațiile de conflict poate îmbrăca două forme, precum evitarea sau acomodarea. Astfel, în aceste tipuri de conflicte individul evită privirea partenerului („no eye contact”), se scuză, părăsește încăperea, devenind chiar evazivi. Va fi în final o situație LOSE-LOSE. Atunci când una dintre părți se acomodează, celălalt are pentru o scurtă perioadă de timp impresia câștigului, dar adversarul care va pierde , va alege să părăsească situația conflictuală. Evitarea se poate exprima prin negare, evitare, amânare. Defel, conflictul nu dispare, iar tensiunea crește obosind psihicul individului și afectând starea lui de nervozitate.

Comunicarea agresivă are la bază abilitatea de a ne impune dorința față de o altă persoană, prin utilizarea anumitor acte de limbaj, sau chiar nonverbale într-un mod prin care sunt violate standardele sociale, cu intenția de a prolifera injurii, suferință sau durere altor persoane. Oamenii care folosesc acest tip de comunicare tind să țină situația sub control, stabilind reguli rigide de desfășurare și un program fix de desfășurare.

Indivizii care utilizează un asemenea tip de comunicare își ofesează partenerii prin ignoranță, nu ascultă ce li se spune, au contact intens cu ochii partenerului, emit un aer arogant, de superioritate. Aceștia încearcă să domine partenerul prin vorbirea cu volul înalt, învinovățește, intimidează și utilizează des sarcasmul și lovitura sub centură.

Comunicarea pasiv-agresivă prezintă anumite tehnici de la comunicarea non-asertivă, cât și de la tipurile agresive. Indivizii care preferă acest tip de comunicare nu urmăresc deschis, direct atingerea obiectivelor, ci pe ascuns, făcând uz de mijloacele ascunse. Ei spionează, șantajează, împrăștie zvonuri false, dezvăluie anumite secrete ascunse , au puterea de a încuraja atacul și atacuri asupra persoanleor din afara grupului.

Comunicarea asertivă pornește de la termenul de „asertivitate” devenit popular începând cu deceniul 7 al secolului trecut. Acest tip de comunicare poate fi foarte des întâlnit la stilurile de compromis și la cel de colaborare și se referă la abilitatea de a vorbi și de a susține deschis scopurile pentru atingerea propriilor interese sau satisfacerea nevoilor, fără ca alte persoane să aibă de suferit.

Trebuie să meționăm faptul că pentru a pune în practică, impropriu spus, aceste opțiuni de mai sus trebuie să ținem cont de cei trei factori:

de ocazie – ne referim aici la timp – momentul potrivit pentru a opta pentru un tip sau altul de comunicare, la spațiu și la locație – dacă este într-un spațiu public sau într-o zonă mai retrasă.

de cealaltă persoană – vorbim aici de raportul stabilit de noi în relație cu persoana respectivă, ce relație avem cu ea – pe membrii familiei, frați, surori, părinți sau bunici, pe prieteni îi tratăm cu totul diferit față de superiorii de la locul de muncă sau chiar de colegi sau subordonați.

de propriile nevoi – cum le prioritizăm, întrucât nu toate pot constitui o situație de viață sau de moarte.

Situații potrivite pentru a utiliza un anume tip de comunicare

Putem utiliza comunicarea asertivă în următoarele situații:

conflictul este important pentru sine

când este posibil să regretăm că nu am spus ceea ce am simțit la momentul oportun

când o relație pe termen lung cu partenerul ei e important pentru noi

când cealaltă parte poate rezista asertivității noastre și nu reacâionează agresiv sau pasiv-agresiv

când celălalt ar putea profita de situație dacă noi am permite

când este posibilă soluția WIN-WIN

Comunicarea non-asertivă se utilizează atunci când:

considerăm că s-ar putea să nu avem dreptate sau când nu suntem siguri pe noi înșine

s-a petrecut ceva mult mai important pentru celălalt decât pentru noi înșine

o relație pe termen lung cu partenerul prezintă importanță.

Utilizăm comunicarea agresivă atunci când am epuizat toate celelalte forme de comunicare și siguranța noastră fizică sau psihică a unor personae apropiate este pusă în pericol.

În concluzie, comunicarea reprezintă un proces cu care ne putem confrunta zi de zi, iar conflictul este un ingredient al vieții noastre cotidiene, în care anumiți oameni pot doar să provoace conflicte, iar alții le mai și rezolvă, așadar atunci când conflictul devine intens distruge toate bunele intenții ale partenerilor de comunicare.

CAPITOLUL AL III-LEA

CONDIȚIONARI ALE COMUNICARII DIDACTICE

ÎN SITUAȚII DE CONFLICT

Analiza oricărui conflict școlar relevă faptul că orice situație de comunicare afectată de o tensiune /conflict devine automat dedpendentă de trei factori:

sursa (emițătorul)

mesajul

mediul și canalele de comunicare

3.1. SURSA

Elementul determinant în actul de comunicare este emițătorul sau sursa care în situații de conflict școlar este plenară, ieșind în evidență. Deoarece profesorul – emițător deține controlul asupra actului de comunicare, se impune ca în situații conflictuale să acționeze prompt, șă identifice în timp util sursele conflictuale și să stabilesc strategia de dezamorsare a conflictului și normalizare a climatului didactic.

Din acest punct de vedere, strategiile de comunicare pentru care optează emițătorul sunt de două feluri:

strategii de informare – profesorul emițător dorește ca elevul receptor, destinatar al mesajului, să cunoască și să înțeleagă care sunt modalitățile de restabilire a relației. În același timp, profesorul se informează, apelând la întrebări scurte, punctuale, cu privire la doleanțele și pretențiile elevului receptor. Sunt utilizate tactica falsei oferte și cea a „feliei de salam” (tactica pașilor mici)

strategiile de convingere, cu pronunțata tensă persuasivă, care presupune rezolvarea pașnică a conflictelor, fără pierderi majore. Apelând la astfel de strategii, profesorul dorește să-l implice direct pe elev în rezolvarea conflictului, convingându-l să acționeze, să se manifeste, să găsească soluții. Practic, elevului i se cere să-și asume responsabilităățile concrete în atingerea obiectivelor comune și păstrarea relației. Evident, profesorului i se cere să își păstreze calmul, să fie amabil, să fie convingător, să fie dispus să ia act la imaginea pe care o are în fața elevilor. Este deosebit de importantă credibilitatea emițătorului în fața receptorului. Pentru a-și asigura reușita în situașiile de conflict, emițătorul – sursa ar trebui să se întreprindă cel puțin în următoarele acțiuni:

sa informeze pe partener despre scopul demersului

să identifice rapid eventualele bariere de comunicare și să acționeze pentru îndepărtarea lor

să răspundă oportun și sincer la întrebările receptorului sau receptorilor

să propună soluții de rezolvare a conflictului și să le argumenteze

dacă se impune, să propună introducerea unui mediator

să asculte activ.

3.2. MESAJUL

În situașiile deosebite de conflict, comunicarea profesor-elev este într-o măsură apreciabilă dependentă de precizia și acuratețea mesajului, care trebuie să fie cuplat cu intenția emițătorului și cu nivelul de percepție al ascultătorului destinatar.

Mesajul prezintă o semnificație și este complet numai în condițiile în care este coroborat cu limbajul folosit, filtrele și perturbațiile din comunicare, cu mediul și cu canalele de comunicare. În plus, pentru mesaj mai sunt importante:

reacția receptorului față de mesaj, reacție care de cele mai multe ori este marcată de sensibilitate

autoritatea și credibilitatea emițătorului

situațiile controversate în care se pot plasa simultan sau prin alternanță emițătorul sau receptorul, situații care pot face loc compromisului.

Concluzionând, este foarte important ca îninte dde a transmite un mesaj să ne îmtrebăm ce ar putea să însemne mesajul pentru receptor și care ar fi reacția lui la acest mesaj.

3.3. MEDIUL ȘI CANALELE DE COMUNICARE

În situația de conflict, comunicarea devine eficace dacă posibilitățile asigurate de canale sunt mai mari. Aceasta pentru că este nevoie ca receptorii să cunoască informația și să o poată propaga mai departe, timpul alocat rezolvării conflictului fiind scurt și, de asemenea, se impun dezbateri, negocieri fiind necesar și un feed-back imediat și apropiat.

In concluzie, comunicarea didactică de tip față în față sau mediată electronic poate fi condiționată de calitatea celor trei factori, prezentați anterior.

Ca profesori, avem datoria de a-i ajuta pe elevi să obțină o imagine mai clară asupra lor înșiși și despre societatea în care trăiesc, avem datoria de a transforma conflictele în șanse educative.

Conflictul este componenta naturală a existenței noastre cotidiene, a relațiilor noastre cu ceilalți. De aceea este nevoie să îl studiem și să nu il mai pric=vim ca pe o forță negativă, distructivă, ci să încercăm să explicăm natura sa și să identificăm cauzele și forțele de anjgrenare, iar conflictul poate deveni o șansă de maturizare. Dezvoltarea anumitor tipuri de competențe, atât pentru soluționarea conflictelor, dar mai ales pentru a le face față acestora, conduce la responsabilizarea elevilor pentru acțiunile lor, la conștientizarea consecințelor pe care le au acțiunile lor. Capacitatea de a aborda într-un mod constructiv contribuie la sănătatea mentală și individuală și are efecte pozitive asupra societății în general.

CAPITOLUL AL IV-LEA

TIPURI DE CONFLICT

4.1. CLASIFICAREA CONFLICTELOR

Cei mai mulți autori de lucrări psihopedagogice fac clasificare a conflictelor în funcție de mai milti factori, după cum urmează:

Din punct de vedere al efectelor pe carea le au auspra evoluției activității organizației:

Conflicte funcțioinale (susțin obiectivele și îmbunătățesc performanțele)

Conflicte disfuncționale (următoareablochează activitățile și obtținerea rezultatelor dorite)

Din punct de vedere al subiecților afglați în conflict:

Conflict intrinsec individului (apar în cadrul personalității unui individ)

Conflict interpersonal (apar în relațiile dintre persoane diferite)

Conflict între indivizi și grupuri (pot fi în interiorul grupului sau între un grup și o persoană neaparținând grupului)

Conflict între grupuri (ele apar între grupuri diferite)

Din punct de vedere al conținutului lor:

Conflicte esențiale sau de substanță (se urmărește atingerea scopului prin intermediul grupului)

Conflictele afective (se referă la relațiile interpersonale, socio-afective)

În funcție de durata și modul de evoluție:

-conflict spontan (apare brusc și e de scurtă durată)

– conflict acut (are o scurtă durată și este deosebit de intens)

-conflict acut ( are o evoșuție lentă și de lungă durată)

e. După formele sub care apar:

– conflicte lente (sunt dificil de identificat, închise)

– conflicte manifeste ( sunt vizibile, deschise)

f. în funcție de pozițiile ocupate de părțile implicare :

– conflicte simetrice (caracterizează poziții egale deșinute de părțiile conflictului, cum suntelev-elev, profesor-profesor)

– conflicte asimetrice (părțile im,plicate pornesc de la poziții inegale, cum sunt conflictele între elev-profesor, părinte-profesor)

g. Din punctul de vedere al actorilor implicați, în mediul psiho-pedagogic distiingem următoarele tipuri de conflicte (Șoitu Laurențiu, Cornel Hăvărneanu, 2001):

-conflicte între elevi

– conflicte profesor-elev

– conflicte profesori-părinți

– conflicte elevi-părinți

– conflicte între profesori

4.2. CONFLICTELE DINTRE ELEVI

Sistemul actul al școlilor, cel concurențial, generează două tipuri de practici:

Marginalizarea elevilor cu rezultate școlare slabe în domeniul intelectual, chiar dacă aceștia ar putea avea reale calități ăn domeniul artistic sau sportiv și o luptă dură pentru un loc în vârful ierarhiei școlare. Competiția tinde în acest fel să anuleze principiul cooperării. Se face un pas pentru combaterea acestui fenomen prin acordarea în clasele primare a diplomei pentru toți elevii cu rezultate consemnate pe arii curriculare, dar și prin introducrea conceptului de inteligențe multiple în ceea ce privește procesul de învățământ.

Conflictele dintre elevi reprezintă cea mai răspândită formă de violențe școlare, dar acest tip de violență se poate manifesta în orice grup de copii sau tineret. Cele mai frecvente forme țin de domeniul violenței verbale (certuri, conflicte, injurii, țipete) și sunt considerate situații tolerabile și obișnuite în orice școală, în contextul actual. În același domeniu au fost menționate și jignirile cu privire la trăsăturile fizice sau psihice.

În mediul școlar problema conflictelor îmbracă forme ușoare sau grave ale agresivității. Aceasta ia forma fie a acțiunilor individuale, fie a acelor colective. Elevul recurge uneori la acte necugetatea cărora nu le găsește o explicație rațională. Agresivitatea nu este un sentiment, ci o formă de comportament, de manifestare a elevilor. Ea implică intenționalitatea, având ca scop vatămarea sau jignirea altor persoane, la maltratarea colegilor mai mici sau mai slabi. Este manifestată de elevi atât în timpul activităților, cât mai ales în pauze.

Se poate vorbi de două forme ale agresivității: la nivel verbal și fizic. Romiță Iucu (2006, p. 182.) ilustrează principalele manifestări agresive, punând accent pe comportamentul adoptat în cadrul acestora:

Conflictele dintre elevi apar din cauze concrete, care pot fi:

-atmosfera competitivă- elevii sunt obișnuiți să lucreze individual pe bază de competiție, lipsindu-le deprinderile de a munci în grup, încrederea în colegi și profesori. Ei nu doresc decât victoria asupra celorlalți și dacă nu o obțin își pierd stima de sine.

– atmosfera de intoleranță- în clasă se creează grupuri de interese diferite, iar lipsa sprijinului între colegi duce de cele mai multe orila singurătate și izolare. Apar resentimente față de capacitățile și reazilările celorlalți, neîncrederea și lipsa prieteniei.

– comunicare slabă- aceasta reprezintă solul cel mai fertil pentru conflict. Cele mai multe conflicte pot fi atribuite neînțelegerii sau percepției greșite a intențiilor, sentimentelor, nevoilor și acțiunilor. Elevii nu știu să își exprime în mod pozitiv nevoile și dorințele sau le este frică să facă acest lucru. Ei nu pot să îi asculte pe ceilalți.

– exprimarea nepotrivită a emoțiilor. Orice conflict are o componentă afectivă. Conflictele se vor accentua atunci când elevii au sentimente deplasate, nu știu să-și exprime supărarea sau nemulțumirea într-un mod neagresiv, își suprimă emoțiile sau sunt lipsiți de autocontrol.

– absența deprinderilor de rezolvare a conflictelor. Elevii nu știu să răspundă ăn mod creativ conflictelor. Ei prețuiesc și utilizează modalități violente de soluționare a acestora, urmând adesea modelele furnizate de filmele de consum.

-utilizarea greșită a puterii de către profesori. Ca profesor putem accentua sau diminua factorii mai sus menționați. De asemenea, putem contribui la apariția și escaladarea conflictelor priiin așteptări exagerat de înalte față de elevi, conducând clasa prin reguli inflexibile, bazându-ne pe utilizarea autorității, instaurând o atmosferă de teamă și neînțelegere.

4.3. CONFLICTELE PROFESOR-ELEV

În zia de astăzi, reușita în viață datorită unei profunde și consecvente asimilări în timpul școlii este tot mai mult pusă ub semnul îndoielii. Motivația elevilor este din ce în ce mai scăzută, apărând un conflict de interes între preocupările lor și așteptările profesorilor.

Totodată, obligat fiind sp respecte programa școlară și planificarea materiei, indiferent de posibilitățile, nevoile și interesele celor cărora se adresează, profesorul intră uneori în conflict cu elevii săi care se simt neajutorați în parcurgerea materiei, neînțeleși și frustrați.

Totuși, cele mai multe conflicte dintre profesor și elev apar, de regulă, ca urmare a unor comportamente nepotrivite din partea elevilor. Problemele de comportament apărute cl mai des într-o clasă de elevi sunt: lipsa de atenție și concentrare, distragerea de la subiectul lecției, înfăptuirea unor pozne. În cazul acesta, profesorul trebuie să găsească rapid modalități de depășire, de stopare a acestor comportamente indezirabile, pentru a opri răspândirea sau agravarea lor.

Aceste conflicte izbucnesc și din cauza impunerii de către profesor a unor reguli de acțiune și comportare fără a li se cere elevilor opinia. Violența profesorilor față de profesor se manifestă astfel: abstenism școlar, indisciplină în clasă și în recreații, ignorarea mesajelor transmise de cadrele didactice, refuzul ăndeplinirii sarcinilor școlare, atitudinile ironice sau sarcastice zgomote în timpul activității didactice.

Diferențele dintre personalitate profesorului și a elevului pot duce la divergențe. Acestea pleacă de la concepțiile diferite despre viață, muncă, relații interumane, modul diferit de a gândi, idealurile uneori opuse, preocupările distincte. Lipsiți de maturitate și de experiența de viață a adulților, elevii, mai ales adolescenții, vor fi recunoscători elevilor dacă aceștia le sunt aproape și le oferă sfaturi și ajutor.

Relația proefesor-elev este dezechilibrată. Un conflict în cadrul ei nu poate fi analizat fără a ține cont, conștient sau inconștient, de influența puterii, a statutului fiecăruia. Puterea ăn acest caz, desemnează capacitatea profesorului de a ajunge la rezultatele urmărite de el. În prezent, elevul începe să fie și el în centru de putere, dar nu toți profesorii sunt dispuși să accepte acest lucru și pot apărea conflicte în relația profesor-elev. Aceasta nu este o situație de criză în clasa de elevi, dar nici nu trebuie să trecem prea repede peste un astfel de moment. Profesorii moderni vor valorifica în acest context capacitățile elevilor de a lua decizii, de a realiza acorduri, de a negocia, de a coopera cu succes.

Relația profesor-elev este una de tip special, bazată în primul rând pe comunicare (verbală, paraverbală, nonverbală). Actul comunicării poate veni în sprijinul, dar și în detrimentul relației în funcție de transparența sau opacitatea acesteia. Ca proces psihosocial de influență, comunicarea presupune acceptare, receptare și producere de modificări la nivel comportamental și atitudinal. Orice perturbare care apare în actul comunicării afectează în sens nengativ relația profesor-elev. Desigur, gradul de afectare depinde de modul în care este percepută perturbarea comunicării de către ambii actori, de durata acestei crize, de statusul și de personalitatea fiecăruia, de structura afectiv-emotivă etc.

Deoarece cele mai bune și mami respectate reguli sunt cele pe care indivizii le formulează personal, cadrele didactice pot să provoace momente de cooperare și negociere pentru elaborarea unor norme de conviețuire școlară. Pentru a duce la îndeplinire această idee trebuie să urmăm un plan, în felul următor:

Stabilim reguli cu ajutorul clasei încă de la început

Prezentăm lista de reguli clasei și explicăm rațiunea fiecărei reguli în parte

Decidem împreună consecințele pentru încălcarea regulilor

Afișăm regulile și sancțiunile, verificpm dacă toată lumea le știe

Nu facem rabat de la respectarea regulilor- trebuie să existe și sancțiuni mai puțin grave pentru a putea fi aplicate, există circumstanțe atenuante

Sancțiunile vor fi destul de severe, dar nu exagerate pentru a nu crea resentimente care împiedică schimbarea comportaamcă elevulentului

Ne asigurăm că elevul înțelege de ce a fost sancționat

Nu umilim, sancțiunea trebuie să schimbe, să indrepte, nu să stârnească dorința de răzbunare.

Studiile psihologice au arătat faptul că în clasa de elevi, la baza declanșării conflictelor, ste agresivitatea lor ce apare ca subaprecierea eului, a unei autoevaluări scăzute. Atunci elevii se simt frustrați, neînțeleși, incapabili, dobândesc insuccese pe plan educațional. Nereușind să se impună pe plannul performanței școlare, ei se mobilizează în a adopta comportamente agresive față d ceilalți colegi sau față de profesori. Se poate ajunge până la injurii față de profesori, la absentism sau abandos școlar.

Pentru a combate această manifestare a agresivității, profesorii trebuie să ajute la îmbunătățirea imaginii de sine a elevilor. În rezolvarea sarcinilor școlare aceasta se poate realiza prin solicitări accesibile, atractive, potrivite nivelului de dezvoltare individuală a elevilor. Astfel se întărește dezvoltarea unor sentimente pozitive, aunei atitudini dezirabile față de învățare, de comunicare și mai ales de relaționare. Cu tact, răbdare și prin aplicarea unor metode de încurajare în cazul atitudinilor corecte ale elevilor, se pot dezvolta părțile bune existente chiar și în cei mai aprigi agresori. Din partea profesorului se impun folosirea unor strategii de intervenție ferme, dar prundente, care presupun un efort mare, consum de energie nervoasă și de acțiune practică.

4.4. CONFLICTELE PĂRINȚI-PROFESORI

Violența părinților asupra cadrelor didactice se manifestă destul de frecvent, chiar dacă nu sunt în permanență la școală. Astfel de manifestări sunt cele verbale (ironii, discuții aprinse, țipete), iar uneori se poate ajunge chiar la agresiuni fizice față de profesori sau față de alți elevi ce sunt în conflict cu fiica sau fiul lor.

Principalele cauze ale acestor conflicte sunt:

Comunicarea defectuasă datorată neînțelegerilor sau numărului mic de contacte de pe parcursul unui an școlar

Conflictul de valori și lupta pentru putere- părinții au prejudecăți bazate pe experiențele lor annterioare sau nu le e clar care este rolul profesorilor în viața copiilor

Se urmărește îmbunătățirea relațiilor cu părinții prin diminnuarea posibilităților apariției unor conflicte ireconciliabile, acest lucru presupunțnd:

Informarea periodică (în scris sau verbală) a părinților în legătură cu realizarea obiectivelor educaționale și cu reliefarea progreselor înregistrate de copilul lor

Creșterea numărului de contacte în care se solicită părinților sugestii și opinii pe care cadrul didactic trebuie să arate că le primește cu plăcere

Acomodarea cu ideile diferite ale părinților despre desfășurarea procesului d e învățământ și explicarea demersului educațional care a generat diferențele de opinii

Un dezacord între părerile, atitudinile părinților și profesorilor creează un sentiment de dezorientare morală la copii. Declanșarea unor pătimașe discuții între părinte-profesor, transformarea ăn certuri și schimburi de insulte duce la degadarea morală a acestora în ochii educabilului.

4.5. CONFLICTELE ELEVI-PĂRINȚI

Conflictele evevi-părinți sunt conflicte extrem de greu de controlat și negociat. Când copiii dețin controlul, ei scapă de sub cel al părinților. Dacă este înțeles, dacă se vorbește cu el, dacă i se explică anumite lucruri, fără a fi mereu considerat mic, copilul învață să fie cooperant, accepă îndrumarea părinților. Atât părinții, cât și școala trebuie să folosească metode adecvate, educative care să îndepărteze cât mai mult cu putință aceste conflicte.

Regulile de acasă sunt diferite de cele de la școală, dar nu sunt total opuse. Atunci când unul dintre părinți poate permite ceea ce altul interzice, elevul va avea un compportamnet deviant. La fel este și în cazul în care la școală i se impune un lucru, iar acasă contrariul. Dacă observă acest lucru profesorul trebuie să ia măsuri adecvate, deoarece unele reguli de acasă induc un compportamnet perturbator în sala de clasă. Dintre acestea se numără: rehuli prea lejere, prea stricte impuse de părinți sau indiferență, chiar ostilitate față de proprii copii, supraveghere inadecvată, lipsa comunicării, dezaprobări numeroase.

Tutelarea excesivă a copilului poate fi sursă sigură a unor urmări nedorite, începând cu nevoia de afirmare violentă a personalității șui și continuând cu încăpățânare, megativism, refuz sau trăire a unor sentimente de frustrare și inferioritate.

4.6. CONFLICTELE ÎNTRE PROFESORI

Conflictele dintre profesori pot fi de natură personală sau profesională. Abordarea acestora într-un mod constructiv poate fi extrem de utilă oentru organizația școlară. Îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți profesori presupune între altele:

Îmbunătățirea comunicării, creșterea cooperării și toleranței față de ideile diferite ale altor persoane

Oferirea de soluții concrete celorlalți profesori în privința modului în care au lucrat cu unii elevi dificili la care predau

Când apar probleme în alte clase, încurajați-i pe ceilalți profesori să se focalizeze asupra problemei și nu asupra elevilor implicați

Extrem de delicate sunt conflictele unor profesori cu conducerea școlii, în general, sau cu directorul școlii , în special. Pentru evitarea și rezolvarea rapidă a unor astfel de conflicte, este bine ca fiecare parte să adopte un comportamnet proactiv, prin care se caută imbunătățirea relațiilor interpesonale, dar și a celor organizaționale.

CAPITOLUL V

PREVENIREA ȘI REZOLVAREA CONFLICTELOR

5.1. METODE DE PREVENIRE ȘI APARIȚIE A CONFLICTELOR

Pentru rezolvarea conflictelor, oamenii adoptă strategii diferite, unele utilizând nivelul „paraconștient”, altele fiind stabilite în raport e situație, de antrenamentul personal sau de miza care este pusă în joc. Orice strategie poate fi oricțnd schimbatî de noile metode

De rezolvare. Modul în care se acționează pentru a le putea rezolva este afectat de importanța obiectivelor noastre personale, dar și de importanța situației în sine.

Ființa umană trăiește într-un mediu social format din indivizi cu caractere, mentalități și opinii diferite, ceea ce generează în anumite condiții situații conflictuale.

 Conflictele sunt dezacorduri în ceea ce privește aptitudinile, scopurile, amenințarea valorilor personale, lupta pentru putere, în plasarea responsabilității, proceduri metode, roluri etc. Într-o colectivitate umană trebuie să acceptăm conflictele ca fiind absolut normale, iar rezolvarea lor trebuie să fie un proces de grup, deoarece orice grup uman cuprinde membri cu personalități diferite, cu motivații diferite și cu un potențial de muncă și creație care variază în limite foarte largi. 

Școala nu este doar locul unde elevii primesc informații, ci, de asemenea, cel mai important spațiu pentru socializarea tinerilor. Tot școala este locul unde elevii vor avea de-a face cel mai probabil cu conflicte.

 Este adevărat că atât noi, cât și elevii noștri, suntem martorii și, uneori, chiar produsul manifestărilor prin care conflictele sunt soluționate impropriu și, în acest sens, se soldează cu repercursiuni asupra tuturor persoanelor implicate. Este adevărat că atunci când oamenii se gândesc la conflict cuvintele care le vin în minte sunt „ceartă”, „scandal”, chiar „violență”.

 Cauzele conflictelor sunt foarte diverse : interpretarea diferită a realității; informațiile insuficiente prejudecăți, stereotipii, comunicarea defectuoasă, frustrările repetate, lipsa de încredere, toleranța scăzută, situațiile stresante, diferențele de temperament și de valori, invadarea spațiului personal. Analiza cauzelor poate oferi atât modalități de prevenire a conflictelor, cât și soluții ale conflictelor deja existente. Se consideră ca fiind mai oportună prevenirea conflictelor decât căutarea unor soluții de aplanare a acestora. Experiența școlii în prevenirea și combaterea fenomenelor de violență este relativ limitată, stereotipă, bazată pe sancțiune și excludere și mai puțin pe prevenție. Pentru prevenirea conflictelor școlare se recomandă identificarea timpurie a elevilor cu potențial violent, implicarea activă și valorificarea intereselor și aptitudinilor acestora si evitarea centrării exclusiv pe sancțiune.

O parte din regulile generale ce pot fi practicate în cadrul modalităților de rezolvare a conflictelor ar putea fi:

      fiecare parte să aibă posibilitatea să își expună poziția și soluția;

      să se identifice interese și scopuri comune;

      să se evidențieze motivele care fac posibilă apropierea dintre părți;

      să se dea sugestii pentru rezolvarea neînțelegerii;

      să se adopte o soluție și să se aplice în mod progresiv, cu sancționarea celor ce o încalcă.

Tacticile de negociere a soluțiilor țin în mare parte de arbitrul conflictului. Un bun manager al conflictelor va ști să asculte fiecare parte implicată, ar trebui să aibă capacitatea de a empatiza și de a înțelege motivele fiecărei părți și va propune soluțiile optime, aceasta nu înainte de a-i pregăti la o conciliere pe cei aflați în tensiune. Totul ține de înțelegerea obiectivă, detașată și superioară a problemei care s-a ivit, a cauzelor acesteia și de capacitatea arbitrului de mediere a conflictului. Bunul-simț, logica, calmul și respectul sunt prioritare  într-un asemenea "joc" al caracterelor, care nu trebuie să degenereze în spectacol.

Pentru rezolvarea conflictelor  se cunosc foarte multe strategii, dar în mediul școlar putem folosi una sau mai multe din următoarele:

–         ascultarea părerilor celor implicați în conflict, apelând la empatie pentru a le înțelege;

–         aflarea motivului real care a generat starea de tensiune;

–         analiza obiectivă a celor expuse;

–         găsirea unor puncte comune pozitive de la care să se plece în găsirea soluțiilor;

–         discuții cu fiecare în parte;

–         punerea unuia în situația celuilalt;

–         se impune si discutarea conflictului la nivelul grupului, ca studiu de caz;

–         participarea unei părți neutre pentru a media si a consilia pe cei în cauză;

–         implicarea în discuții si a altor factori interesați (părinți, prieteni, consilier, etc.);

–         cooptarea si antrenarea părților în conflict la realizarea unor proiecte comune;

–         cererea de scuze în mod direct, dând si explicațiile necesare în fața clasei;

–         analiza consecințelor pozitive si negative;

–         dacă se impune, se poate recurge si la schimbarea grupului sau reconstruirea lui după alte criterii;

–         în cazul unor abateri si devieri grave de comportament se face apel la diverși factori de specialitate ( medici, juriști, psihologi, etc );

–         folosirea sistemului de sancțiuni și pedepse;

–         raportarea ambelor  părți la situații mult mai dificile, obstacole, amenințări ;

Prevenirea și aplanarea conflictelor  în școală este o prioritate care impune măsuri concrete, în parteneriat, fiind implicați următorii factori: școli, servicii de protecție si asistență, poliția, biserica, mass-media, familia, societatea în ansamblul ei.    Școala trebuie să pregătească viitorul adult astfel încât să poată preîntâmpina conflictele cu care se confruntă și să le evite atunci când e cazul sau cel puțin a le rezolva în cel mai bun mod, astfel încât atât el, cât și cei implicați să nu fie stopați în acest proces de schimbare și de evoluție și, deci, de dezvoltare personală.

 În rezolvarea oricărui conflict școlar trebuie să se țină seama de următoarele reguli, pentru a le asigura reușita:

părțile trebuie să discute cât se poate de deschis despre adevăratele probleme pe care le preocupă

trebuie să-și prezinte scopurile, punctele de vedere și sentimentele cât sse poate de deschis și să încerce să evite reiterarea

trebuie să încerce să privescă conflictul contextual în sens mai larg, toate fiind subordonate interesului general al grupului

trebuie să se concentreze asupra unor acțiuni de viitor mai mult decât asupra unor evenimente din trecut

trebuie să asculte reciproc punctele de vedere și să caute să la înțeleagă

trebuie să evite să atace sau să se retragă

trebuie să încerce să clădescă unul pe ideile celuilalt

trebuie să încerce să aibă încredere reciprocă în buna credință a fiecăruia

trebuie să planifice acțiuni clare care să urmeze discuțiilor, specificând cine și ce va face

se va fixa o dată pentru revizuirea progresului, dată care se va respecta cu orice preț.

5.2. TEHNICI DE ABORDARE ȘI SOLUȚIONARE A CONFLICTELOR

Stilul evaziv – persoanele care adoptă acest stil sunt persoanle care ignora situațiile conflictuale, nu urmăresc scopuri proprii sau ale altor persoane. Acest stil se poate folosi atunci când este nevoie de mai mult timp pentru a culege informații și a analiza situația creată sau când realizează că sunt șanse reduse de a-și realize interesele. Avantaje ale acestui stil sunt atunci când timpul nu presează. Dezavantaje – problema nu se rezolvă, ea se extinde și poate deveni la un anumit moment imposibil de controlat.

Stilul competitiv – este considerat stilul cel mai adversativ, care urmărește numai propriile perspective. Persoanele care îl utilizează sunt personae foarte organizate, nu vor să piardă controlul asupra situației și se concentrează pe obținerea aceea ce doresc și pe menținerea propriei poziții. Stilul competitive protejează împotriva celor care ar putea obține avantaje necuvenite prin abordarea stilului cooperant. Avantaje – dacă are la bază o viziune corectă, adoptarea acestui stil autoritar poate duce la luarea unor decizii bune. Dezavantajul – este reprezentat de faptul că învinsul accept foarte greu sau deloc deciziile, conflictul rămâne în stare latentă, iar ulterior se va reaprinde.

Stilul cooperant (concesiv) are la bază termenul de compromis. Se utilizează când scopurile celor două părți implicate în conflict au o importanță moderată și nu este justificată forțarea notei, părțile implicate având putere egală. Se mai folosește pentru obținerea unei înțelegeri temporare, când o soluție trebuie găsită rapid datorită presiunii timpului. Avantaje – abordarea este oarecum echitabilă, oferă control asupra conflictului, dar nu duce și la rezolvarea acestuia, oferă timp pentru identificarea unei soluții de tip WIN-WIN. Dezavantaje – părțile își exagerează pozițiile, în final niciuna dintre ele nu este pe deplin mulțumită, pentru că fiecare a trebuit să renunțe la ceva. Acest stil reprezintă un armistițiu, nu o soluție definitivă.

5.3. STRATEGII DE ABORDARE A CONFLICTULUI ÎN MEDIUL EDUCAȚIONAL

Rezolvarea conflictului în mediul educațional reprezintă un sistem deschis care funcționează eficient nu numai dacă este asigurată evaluarea lui. Aceasta se realizează prin conexiune inversă și are ca scop reglarea și autoreglarea desfățurării procesului. Negocierea este un process prin care reușim să obținem ceea ce vrem de la cei care vor ceva de la noi. Este un proces de rezolvare a unui conflict apărut între părți, în care părțile îți modifică pretențiile pentru a ajunge la un compromis acceptabil. In opinia Dorinei Sălăvăstru (2004, p. 276.), există numeroase strategii de abordare a conflictului:

strategii de evitare – include acțiuni de amânare, răspunsuri tangențiale, evitarea, apeluri de generalizare, cultivarea unei toleranțe largi din partea cadrului didactic, plasarea conflictului în registrul glumei. Acțiunile de amânare implică amânarea unei decizii pentru a evita precipitarea unei crize sau pentru că educatorul sau profesorul urmează să o ia. Răspunsurile tangențiale vizează problem periferice, apelurile generalizatoare sunt utilizate aunt utilizate atunci când cadrul didactic vrea să descurajeze o solicitare imperioasă venită din partea unui copil. Dacă profesorul a manifestat în mod constant toleranță, atunci când se află în dificultate poate ignora criza creată în clasa de elevi fără a-și pierde credibilitatea și poate continua cursul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Strategii de diminuare – se utilizează atunci când profesorul minimalizează dezacordul de a evita confruntarea, minimalizează dezacordul cu elevii. Profesorul amână luarea unor decizii, abordează problemele colaterale, evită să adopte o poziție fermă. Dintre strategiile utilizate pentru a diminua conflictele, amintim:

Cooperarea

Comunicarea

Cultivarea toleranței

Expresia emoțională pozitivă

Strategii de putere – apar atunci cțnd profesorul recurge la puterea sa și la diferite mijloace de constrângere pentru a regla conflictul. O astfel de strategie poate să fie eficientă dar pe un termen scurt pentru că ea atacă simptomele și nu cauzele problemei. Conflictul riscă să reapară sub o altă formă, elevii se pot considera vistime și se pot revolta.

Strategii de compromis – se utilizează atunci când profesorul recurge la concesii, la promisiuni pentru a face față situației. Cauzele conflictului nu sunt abordate, iar modalitatea aceasta poate constitui un precedent la care elevii pot recurge în repetate rânduri.

Strategii de confruntare – includ strategii de putere și strategii de negociere. Trebuie evitată confruntarea cu copiii în fața clasei. De asemenea, amenințările de orice natură trebuie evitate. Unul din principalele instrumente aflate la îndemâna cadrului didactic privind strategiile de confruntare este reprezentat de admonestare. O mustrare venită din partea cadrului didactic poate avea urmări asupra întregii clase nu numai persoanei elevului aflat în culpă. Atunci când mustrarea are loc asupra elevului care este liderul de grup, dojana are efect de undă. Efectul de undă va influența pozitiv comportamentul unui grup de elevi dacă intervențiile cadrului didactic va îndeplini următoarele caracteristici:

Claritate – admonestarea are rolul de a distinge între comportamentil deviant și comportamentul dezirabil. Astfel, „Gigel, taci și termină testul!” poate avea mai multe efecte pozitive în locul lui „Încetați cu vorbăria în spatele clasei!”, întrucât mesajul este foarte clar și vizează recentrarea pe temă a copilului.

Intransigență – admonestarea este mai fermă

Centrarea pe temă

Studierea atentă a copiilor cu prestigiu ridicat în cadrul grupului de elevi.

Pedeapsa produce reacții emoționale, cu efecte pe termen lung – anxietate, frustrare, deteriorarea relațiilor profesor-elev. Pedeapsa constituie o formă de manifestare a eșecului educațional care face uz de o falsă autoritate, de înlocuirea relației bazate pe înțelegere și apreciere cu un sentiment de frică, teamă, uneori chiar făcând uz de violență. Pentru un singur elev o pedeapsă utilă este aceea a izolării. Aceasta este o pedeapsă psihologică care este destul de eficientă în condițiile în care nu durează prea mult. Forme ale pedepsei sunt mustrarea, cearta, observația, supărarea, respingerea, lipsa de comunicare până la adoptarea comportamentului corect. În mediul școlar se poate ajunge la adoptarea unui comportament dezechilibrat, caracterizat orin iritabilitate, furie, impulsivitate, nestăpânire, obrăznicie, violență. Dintre problemele frecvente ale comportamentului din clasa de elevi, putem enumera lipsa atenției și a concentrării, distragerea de la subiectul lecției, comiterea de pozne. Ținând sub un control dinamic clasa, profesorul este în poziția de a rezolva rapid încercările de perturbare a lecției. Există mai multe tehnici la care profesorul poate apela în cazul unor greșeli minore, dar repetate de comportament, mai ales când acesta amenință să fragmenteze lecția sau să transmită comportamentul perturbator la alți elevi:

Contactul din priviri

Contactul prin intermediul gesturilor

Deplasarea către copilul neastâmpărat

Alte mijloace non-verbale, precum încruntarea, amenințarea cu degetul, legănarea capului

Invitația la răspuns.

Mai putem enumera și alte strategii de a be descurca în cadrul unor conflicte și care generează atitudini și comportamente specifice din partea părților implicate în conflict.

Strategia denumită RENUNȚAREA și la obiective și la relația ca atare, evitându-se astfel și problema și persoana aflată în litigiu. Se procedează astfel în cazul în care obiectivele nu sunt importante și nu este necesar să mențineți o relație amiabilă cu cealaltă persoană. Comportamentul specifie este denumit „broasca țestoasă” – sunt situații în care profesorul sau școlarul bat în retragere pentru a se calma și pentru a-și controla emoțiile și impulsurile.

Strategia FORȚAREA implică îndepolinirea obiectivelor cu riscul de a compromite relația cu celălalt. Aceasta presupune să forțăm mâna celuilalt prin acceptarea condițiilor noastre. Exemplu „pentru a termina predarea unei teme „îngenunchem” elevul”. Comportamentul este agresiv, incisiv, abrupt deoarece contează obiectivul atins, nu relația. Ne impunem cu ajutorul forței.

Strategia APLANAREA implică renunțarea la obiective în scopul menținerii relației la cel mai înalt nivel. Constă în nivelarea asperităților, cererea de scuze, abordarea cu unor/ironie fină, caldă a celuilalt, acordarea de prioritate celeilalte persoane. Când considerați că interesele individului sunt mai puternice decât ale dumneavoastră, aplanați conflictul și acordați prioritate partenerului. De exemplu atunci când un coleg/profesor ține foarte mult la o problemă cu care dvs. nu sunteți de acord, nu tensionați inutil atmosfera. Faceți o glumă, vă cereți scuze de situația creată, dați-i dreptate.

În lucrarea „Profesorul între autoritate și putere”, profesorul Emil Stan, considera că motivarea școlarilor este posibilă printr-o strategie de rezolvare a conflictelor școlare, acțiune care presupune din partea cadrului didactic următoarele demersuri:

Formularea de așteptări maxime în raport cu elevii

Oferirea unui model pentru diferite tipuri de comportament

Stabilirea unei atmosfere pozitive, de empatie, fiecărui elev

Implicarea activă a elevilor pe parcursul actului educative

Relevarea foarte clară că merită să învețe și de ce

Cultivarea încrederii în sine a elevilor

Utilizarea intereselor și cunoștințelor anterioare ale elevilor

Utilizarea ideilor elevilor

Satsfacerea curiozității native ale elevilor

Promovarea elevilor prin solicitări la care trebuie să răspundă

Utilizarea întâlnirilor și discuțiilor de tipul „față în față” pentru a depista comportamentele dezagreabile

Utilizarea instruirii individuale

Utilizarea cu grijă a competiției

Reducerea anxietății elevilor.

Disciplina este responsabilă de prevenirea comportamentului indezirabil, ca și de reacția de răspuns declanșată de comportamentul respectiv, reacție care poate duce la generarea unei stări conflictuale. Actul educațional nu se bazează nici pe impunerea unor norme, nici pe control absolut și directive, ci pe cooperarea activă și permanentă dintre părinte-elev-profesor.

CAPITOLUL AL VI-LEA

MICROCERCETARE PEDAGOGICĂ – STRATEGII DE REZOLVARE A SITUAȘIILOR DE COFLICT ÎN CLASA DE ELEVI

6.1. JUSTIFICAREA CERCETĂRII

Conflictele existente în școală, fie că se desfășoară în clasa de elevi, între elevi sau între elevi și profesor pot degenera și transforma în acte de violețp care atrag asupra lor probleme.

Deși școala ar trebui să reprezinte un spațiu privilegiat, al securității, neatins de conflicte și de manifestări ale violenței, de promovare al valorilor etice sau al comportamentelor civilizate, s-a constata faptul că școlile se confruntă foarte des cu acestă problemă.

Confictul poate porni de la o simplă confruntare vizuală, de la o poreclă, de la tachinări între colegi toate în scop depreciativ și se poate ajunge foarte ușor la violență prin bruscare, lovirea cu diverse tipuri de obiecte, pălmuiri sau loviri cu pumnii.

In astfel de situații se impune ca profesorii să aibă înformații privind gestionarea conflictelor, dar și strategii de rezolvare a acestora. În cadrul fiecărei unități școlare există un agent de poliție arondat care trebuie să monitorizeze actele de violență și participă la solicitarea cadrelor didactice.

De asemenea se mai urmărește și monitorizarea absenteismului la nivel național, deoarece majoritatea actelor de violență au loc în apropierea unităților de învățământ, în timpil programului școlar, atunci când părinții sunt siguri de faptul că elevii sunt la cursuri.

Cercetarea efectuată la clasa a VIII-a a scolii Gimnaziale Șelaru, clasă cunoscută pentru problemele de comportament, va răspunde unei nevoi de cunoaștere a fenomenului, necesară în vederea elaborării unor strategii de prevenire și ameliorare în viitorul cât mai apropiat.

6.2. SCOPUL CERCETĂRII

Studiul a fost realzat în cadrul Școlii Gimnaziale Șelaru la nivelul unei clase a VIII-a pe un eșantion reprezentativ de 20 de elevi. Au fost urmărite mai multe probleme care au avut în vedere conflictul, precum cauzele, tipologia, gradul de implicare, modalități de rezolvare etc.

Chestionarele care li s-au dat elevilor au vizat identificarea următoarelor aspecte la nivelul clasei de elevi:

Tipurile de conflict apărute, frecvența și intensitatea acestora

Cauzele apariției conflictelor și metodele de soluționare ale acestora

Atitudinea elevilor față de conflicte

6.3. IPOTEZA DE LUCRU

Dacă și numai dacă vom utiliza metodele de prevenire a cauzelor conflictelor și de rezolvare a acestora, atunci vom putea să instalăm un climat favorabil în clasa de elevi.

6.4. METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE

Studiul s-a realizat prin metoda anchetei pe baza de chestionar. Ea are ca obiectiv identificarea opiniilor membrilor grupului, respective a clasei de elevi, a atitudinilor și chiar a comportamentelor acestora în anumite situații.

Pentru elaborarea chestionarului s-au realizat numeroase interviuri nondirective pe un eșantion redus, reprezentanți ai clasei de elevi, care prezintă tipologii diferite. Acest lucru reprezintă ancheta preliminară care confer informații despre situațiile conflictuale dinre elevii care vor constitui punctual de plecare în stabilirea itemilor chestionarului. Ancheta preliminară este tot cea care ne va oferiinformații despre populația avută în vedere. Întrebările trebuie să fie scurte, clare, concise, pentru a-I permite individului să se familiarizeze cu tema chestionarului și să se exprime fără dificultate.

6.5. INSTRUMENTELE UTILIZATE

Se vor aplica două chestionare diferite. Primul va cuprinde un număr de 10 întrebări, dintre care 9 sunt întrebări cu răspunsuri închise, iar una cu răspuns deschis. Cel de-al doilea cuprinde un set de 5 itemi, dintre care trei cu răspuns deschis și două cu răspunsuri închise. Tipul de răspuns pentru întrebările închise sunt sugerate fiind de tipul (da/nu/uneori/nu știu/foarte des/de/moderat/rar/deloc). Astfel de răspunsuri sunt necesare pentru stabili opiniile elevilor privind conflictele.

Întrebările deschise sunt destul de dificile presupunând o experiență anterioară în exprimarea părerilor din cadrul chestionarului. Întrebările deschise necesită un timp mai îndelungat de gândire, fără a avea răspunsuri multiple.

Astfel, chestionarul reprezintă instrumentul reprezentativ în situațiile de culegere a informațiilor care sunt „adecvate pentru a indica fapte, comportamente și opinii” (Jean-Claude Abric, 2002, p. 74.)

COLABORAREA ȘCOALĂ-FAMILIE ÎN DIMINUAREA

AGRESIVITĂȚII COPILULUI – CERCETARE PEDAGOGICĂ

PRIN INTERMEDIUL STUDIULUI DE CAZ

I. 1. LEGITIMITATEA CERCETARII

Una din marile probleme ale lumii contemporane este agresivitatea. Acest fenomen este puternic mediatizat, cercetările și statisticile oficiale raportând o creștere spectaculoasă a fenomenului în ultimele două decenii, astfel încât escaladarea acestuia în școală a devenit cea mai vizibilă evoluție din câmpul educației formale. Aproape zilnic, mass-media prezintă diferite scene de violență petrecute în școală, de la cele mai ușoare forme, până la cele mai agresive.

Chiar dacă este o problemă delicată, stăpânirea acestui fenomen nu se poate face decât dacă îi

sunt cunoscute cauzele, originile, formele de manifestare și posibilitățile de prevenire. Asumarea cu responsabilitate și seriozitate de către școală a îndrumării din punct de vedere educativ a elevilor presupune confruntarea noastră, a cadrelor didactice cu problemele cotidiene ale comportamentelor agresive și violente ale copiilor, generate de cauze concrete precum: anturaj, familii dezorganizate, carențe educaționale, lipsa stimei de sine, etc.

Școlii îi revine o responsabilitate majoră în educarea și formarea la elevi a atitudinilor și comportamentelor non-agresive. Educația în școală trebuie să vizeze ansamblul personalității elevului, urmărind să-i formeze nu numai orizontul cultural, ci și cel afectiv, emoțional, volitiv, atitudinal, să-i susțină eforturile, să-i lărgească interesele să-i determine progresiv orientarea și să-i optimizeze procesul de socializare.

Agresivitatea reprezintă un act brutal, în afara regulilor și legilor, incompatibil cu ideea de dreptate. Înseamnă, de fapt, negarea existenței unei persoane, este o formă de anulare, prin forță, a libertății de acțiune și de exprimare a copilului. Ea poate răni fizic și psihic, redeschide răni nevindecate, poate leza demnitatea persoane într-atât încât aceasta să fie afectată pentru tot restul vieții.

Școala constituie un spațiu social de transmitere și asimilare de informații, dar și de modelare a personalității și de socializare. Este unul din mediile unde energia agresivă este mobilizată și drept urmare trebuie să răspundă exigențelor adaptării elevilor la conținutul de cunoștințe, la metodele de lucru propuse, la modul de funcționare și la regulile de disciplină.

În mediul școlar se întâlnesc adesea următoarele forme de agresivitate:

– fizică: bătaia, lovirea, pedepse corporale;

– emoționale: intimidarea, umilirea, amenințarea, izolarea;

– verbale: denigrarea, poreclirea, forme de dispreț, de înjosire, înjurăturile.

Multe dintre aceste acte agresive pot fi înlăturate, evitate, personalul implicat în procesul de

învățământ având în acest sens un rol esențial. Relațiile umane bazate pe respect, încredere, cunoaștere, dar și înțelegerea corectă a distanței dintre profesor și elev – toate acestea stau la baza autorității dascălului.

Modul în care cadrelor didactice din școli le pasă de copii este reflectat în felul în care

colaborează cu familiile lor. Dacă educatorii îi privesc pe copii ca pe niște simpli elevi, e probabil să considere familia ca fiind separată de școală. De aceea, familia este așteptată să-și facă treaba și să lase școlii educarea copiilor. Dacă, însă, îi privesc ca pe niște copii, e posibil să vadă atât familia, cât și comunitatea, ca parteneri ai școlii în dezvoltarea și educarea lor. Partenerii recunosc interesele lor comune și responsabilitățile față de copii și lucrează împreună pentru a crea programe mai bune și oportunități pentru elevi.

În condițiile propriului său plan de îmbunătățire continuă a predării, învățării și disciplinei,

fiecare școală devine „o comunitate a celor ce învață”. Astfel, toți elevii se străduiesc și fac progrese în direcția atingerii standardelor dorite, fiind ajutați de profesori, părinți și alți parteneri cu care școala colaborează. Rolul școlii și al comunității este acela de îmbunătăți instrucția, evaluarea, dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, abilitatea de a conduce a directorilor, implicarea părinților, astfel încât fiecare aspect al educației să funcționeze ca parte a unui întreg, sistem, care sprijină toți elevii pentru a-și atinge obiectivele.

Instituțiile care sunt la dispoziția copilului și a familiei trebuie să lucreze împreună pentru a schimba fundamental modul în care aceștia gândesc, se comportă și își folosesc resursele. Un astfel de sistem va fi în beneficiul întregii comunități în care locuiesc copiii și familiile lor. Pentru a se crea un cadru adecvat formării tinerii generației în conformitate cu idealul educațional va însemna eforturi comune ale mai multor parteneri, lideri cheie din diverse domenii, care conlucrează pentru a găsi cele mai bune soluții în acest sens.

Școala trebuie să privească parteneriatul cu familia ca o primă resursă, și nu ca un ultim refugiu, în promovarea învățării și dezvoltării personalității copilului. De fapt, colaborarea școală familie este stabilită la nivel național, ca un tip de standard al politicilor și practicilor educative. Chiar termenul de parteneriat este bazat pe premisa că partenerii au un fundament comun de acțiune și un spirit de reciprocitate care le permit să se unească. Împreună, părinți, profesor, pot sprijini formarea comportamentelor moral-civice ale copilului prin acțiuni de colaborare, planificare și evaluare.

Probleme pe care le poate rezolva cercetarea

Cercetarea își propune să rezolve problemele de comportament ale unui elev din clasa a II-a, an școlar 2014- 2015. Acestea pot fi enumerate ca:

– integrarea copilului în noul colectiv de elevi (ca urmare a repetenției) cu mai mare

ușurință și, mai târziu în societate;

– creșterea performanțelor elevului în cadrul procesului instructiv-educativ și extrașcolar;

– identificarea modalităților de abordare a problemelor cu care se confruntă zi de zi;

– dobândirea curajului de a aborda cu calm și încredere situații noi;

– conștientizarea identității de sine, a respectului de sine, a unicității personalității sale;

– gestionarea conflictelor în care este implicat copilul ca urmare a comportamentelor

neadecvate pe care le prezintă;

– responsabilizarea și implicarea părinților în relația școală-familie;

I. 2. DEMERSUL TEORETICO-METODOLOGIC AL CERCETĂRII

Problema cercetării

Problema care face obiectul acestei cercetări este atitudinea refractară, agresivitatea fizică și

verbală a unui elev în timpul programului școlar, la începutul clasei a II-a, an școlar 2014-2015.

Definirea obiectului cercetării

Domeniul cercetării este reprezentat de stările de refuz, refractare, de agresivitate fizică și

verbală ale unui copil de 9 ani în timpul unor activități educative școlare și extrașcolare desfășurate de către profesor și colaboratorii acestuia.

Obiectul cercetării îl reprezintă depistarea factorilor generatori ai comportamentului mai sus amintit.

Scopul cercetării

Scopul cercetării este ameliorarea comportamentului elevului, conștientizarea de către acesta a faptului că un comportament calm, civilizat, binevoitor este calea cea mai eficace de a rezolva problemele ivite și de a câștiga respectul celor din jur.

Obiectivele cercetării:

– atragerea familiei în demersul pedagogic;

– depistarea factorilor declanșatori ai comportamentului agresiv;

– observarea evoluției interacțiunii, comunicării cu colegii, integrarea în colectivul clasei;

– formarea deprinderilor de muncă independentă și dezvoltarea gândirii, memoriei,

atenției, limbajului, imaginației prin varietatea situațiilor cărora trebuie să le facă față;

– optimizarea randamentului școlar.

Ipotezele cercetării:

– dacă se va dobândi colaborarea familiei privind abordarea unor comportamente calme,

calde, de încurajare a activităților pozitive ale copilului, atunci acțiunile întreprinse la

școală vor avea continuitate și acasă;

– dacă se va obține colaborarea tuturor elevilor din clasă, precum și a familiilor acestora,

atunci ameliorarea comportamentului agresiv va fi mai rapidă;

– dacă se va urmări și analiza fiecare comportament neadecvat, atunci se va depista

factorul declanșator după modelul cauză-efect;

– dacă se va lucra diferențiat, atunci se vor înregistra progrese în randamentul școlar.

Designul cercetării

Cercetarea este structurată în două etape, fiecare dintre acestea conținând anumite operațiuni, în conformitate cu obiectivele urmărite.

Etapa I

Operațiuni Obiective

Diagnoza Stabilirea coordonatelor de analiză și identificarea stării de fapt în ceea ce

privește comportamentul elevului.

Prognoza Evidențierea și conturarea cauzelor declanșatoare a comportamentelor

elevului.

Etapa a II-a

Operațiuni Obiective

Intervenția Atragerea familiei în demersul pedagogic. Declanșarea intenționată și controlată a unor acțiuni ce urmăresc creșterea stimei de sine și a încrederii în forțele proprii. Atragerea familiilor tuturor elevilor din clasă în demersul propus, prin intermediul Parteneriatului școală-familie.

Evaluarea Evaluarea rezultatelor experimentului și formularea de concluzii și

propuneri teoretice, precum și practice.

Diseminarea

rezultatelor

Diseminarea rezultatelor cercetării prin prezentarea publică a acestora

Metodele de cercetare utilizate

Pentru realizarea cercetării am apelat la o serie de tehnici și metode specifice acestui

domeniu. Mi-am propus să prezint cât mai sumar metodele folosite. Îmi încep descrierea cu prima tehnică folosită, și anume:

Tehnica Documentară

După observația directă, documentarea a constituit a doua sursă principală de culegere a datelor și informațiilor despre copil. Un bun educator este cel care știe „ să vadă” realitatea și

totodată să se informeze asupra realității. Deși este o tehnică clasică, indispensabilă, nu poate

constitui o sursă unică și nu poate suplini celelalte metode de cercetare.

Documentarea asupra temei cercetate mi-a oferit o imagine de ansamblu asupra anumitor aspecte vizate, ținându-se cont de faptul că în cercetarea realizată această tehnică este o metodă de evaluare a copilului, cât și un proces care se desfășoară pe toată perioada de realizare a cercetării. Legat de documentarea faptică, cu direcție sigură – copilul: este recomandat, pentru a lucra eficient și ordonat, ca să se obțină cât mai multe documente relevante referitoare la situația acestuia, pentru cunoașterea și înțelegerea adecvată a lui. Tipurile de documente studiate au fost în majoritatea lor documente oficiale, cum ar fi: catalogul școlar, fișa de caracterizare psihopedagogică preluată de la profesorul pe care l-a avut copilul, ancheta socială de la primărie, fișa individuală de observație a comportamentului copilului. De asemenea am consultat și documente personale – particular oficiale, precum certificatul de naștere, buletinele sau cărțile de identitate ale părinților, precum și caietele elevului din anul școlar precedent.

În ceea ce privește documentarea asupra familiei copilului vizat, informarea am realizat-o pe terenul acesteia, prin anumite tehnici (observație, vizita la domiciliu) prin care am putut culege datele necesare.

Observația

Orice teorie trebuie să se bazeze pe observație, dar observația trebuie să aibă la bază o teorie. Observația este o tehnică de bază în cercetarea pedagogică; ea ne poate oferi date cu valoare de fapte, ce pot completa volumul de informații deținute. Ea trebuie să completeze și să se poată face corelații între valoarea de adevăr a opiniilor corelate cu fapte, comportamente concrete.

Plasarea într-o teorie, ca bază a observării, este esențială; nu se pot aduna orice fel de informații, doar cele relevante din punct de vedere al scopului cercetării. Observația este o tehnică de lucru ce necesită aplicarea pe întregul proces de studiere a unei problematici. În cadrul lucrării de față, observația a fost utilizată în cadrul mediului școlar, unde au avut loc o parte dintre întrevederile cu părinții, dar și în mediul familial. Presupune urmărirea comportamentului verbal și non- verbal al copilului și părintelui în timpul desfășurării unei vizite la domiciliu, și nu numai, sesizarea adecvării dintre răspunsurile oferite de interlocutor și comportamentul non- verbal al acestuia.

Am folosit următoarele tipuri de observație:

observația participativă-directă – prin implicarea mea în activitățile educative realizate la nivelul clasei;

observația indirectă – aspectul copilului, igiena și îmbrăcămintea;

observația intenționată, planificată – unele aspecte care am considerat că trebuie să fie

cunoscute, pe baza unui ghid de observație (exemplu – caracteristicile psihoindividuale ale copilului observate pe perioada desfășurării observației în mediul școlar și în mediul familial)

4. observația neanticipat, întâmplătoare – aspecte legate de comportamentul părinților față de copil în momente care nu demaram o tehnică de lucru anume. Informațiile obținute prin această tehnică trebuie analizate și sintetizate, eliminarea celor neconcludente și reținerea celor ce relevă aspecte importante, legate de problemă, fenomenul studiat.

Aceste informații trebuie validate și susținute și de alte tehnici.

Vizita la domiciliu – întrevederea

Am folosit foarte mult această tehnică pe parcursul întregii mele acțiuni de cercetare.

Întrevederea a însemnat o foarte mare parte a întâlnirilor mele cu părinții copilului; pe baza lor am strâns foarte multe informații. Practic, întrevederea a fost principala tehnică de explorare a

sentimentelor, stărilor afective ale copilului și părinților, anumite aspecte din viața lor personală.

Întrevederea este numită procedeu de investigare verbală, pentru că se bazează pe conversație, „schimburile” sunt informale, se pot cere completări și clarificări referitoare la aspectele neînțelese suficient, neexploatate optim. Desfășurarea întrevederii se bazează pe repetiții, pe reformulări, cea ce oferă un cadru mai larg de manifestare a celor doi ce realizează dialogul. Se purcede la cunoașterea celuilalt mai nuanțată, prin exprimarea verbală, dar și prin conduite, fapte și reacții, stări afective manifestate „față în față”. De asemenea, prin întrevederi am explorat reprezentările sociale, modul în care privesc părinții comportamentul agresiv al copilului lor, rolul mamei și al tatălui din punct de vedere educativ.

Atitudinea mea, ca persoană care a orientat discuțiile pe o anumită tematică, a necesitat

deschidere, tact, naturalețe, a trebuit să reușesc să încurajez părinții să vorbească acolo unde au apărut momente de tăcere sau inhibiție. Cadrul contractual verbal al întrevederii s-a bazat pe înțelegerea scopului temei, obiectivelor ce au stat la baza apelului meu către părinți, pe acceptarea din partea acestora a „intromisiunii” în viața lor privată, cu asigurarea confidențialității și conștientizării rolului important pe care îl au în corectarea comportamentului copilului.

I. 3. DESFASURAREA CERCETARII

Date de identificare ale copilului

Nume: C.

Prenume: D.

Sexul: masculin

Vârsta: 9 ani

Domiciliul stabil: LOCALITATEA X

Religia: ortodoxă

Etnia: română

Naționalitatea: română

Prezentarea problemei

Mama a murit la nașterea copilului, iar tatăl, când avea 5 ani. Absența figurii materne în perioada în care aceasta este fundamentală pentru formarea unui atașament sigur a determinat apariția angoasei de abandon. Tatăl copilului, datorită unor probleme de sănătate grave și accentuate de alcoolism și inadaptare socio-profesională, a eșuat în încercarea de a prelua o parte din obligațiile de status-rol-matern și de a deveni figura de atașament de care are nevoie copilul.

În consecință, atașamentul dezvoltat de copil este aproape inexistent, acesta manifestând simptomatologia specifică reacției de stres post traumatic: anxietate, etimie negativă (stări depresive corelate cu scăderea randamentului și interesului școlar). Starea de stres post traumatic s-a accentuat în momentul decesului tatălui natural și integrarea copilului în familia substitut, în care acesta se simte mereu neglijat, marginalizat, cu obligații, dar fără prea multe drepturi. De asemenea, „ frații săi” au dezvoltat un puternic complex de rivalitate fraternă. Sancțiunile aplicate de părinții substitut sunt de cele mai multe ori nejustificate.

Situația școlară a copilului este nesatisfăcătoare și nu corespunde nivelului de dezvoltare din punct de vedere intelectul a copilului. A început să lipsească frecvent de la școală, cu toate că părinții îl trimit în fiecare zi la cursuri. Ca urmare a comportamentului copilului, tatăl substitut îl ceartă mereu și chiar uneori îl și bate.

Mama substitut a sesizat că ceva nu este în ordine cu copilul și a dorit să se adreseze unui serviciu specializat, adresându-se pentru îndrumare asistentului social de la primărie.

Istoricul dezvoltării psiho-individuale

Copilul a crescut până la vârsta de 5 ani, cu tatăl natural, mama decedând la nașterea lui. După decesul tatălui (când copilul avea 5 ani), C.D. a fost încredințat familiei surorii tatălui natural, familie care avea proprii copii. Aspectul vestimentar îngrijit, preocuparea pentru propria imagine oferă primele indicii ale unei preocupări a familiei substitut în acest sens. Comportamentul lui C.D. este însă a unui copil neadaptat din punct de vedere social, acesta nerespectând regulile școlare și cele impuse de familie.

Modul de relaționare și mecanismele gândirii sunt dezvoltate conform vârstei, limbajul este corespunzător. Nu manifestă inhibiții în stabilirea relațiilor interpersonale, relaționând facil cu persoane de aceeași vârstă și cu cele de vârstă apropiată. Este dornic de conversație, în special pentru a încerca de a domina pe ceilalți.

Funcțiile psihice sunt corespunzătoare vârstei, atenția se captează și se menține satisfăcător,

memoria este corespunzătoare vârstei. Copilul prezintă o bună capacitate de reprezentare mentală a situațiilor concretă, de a ordona logic și temporal, operațiile gândirii sunt dezvoltate corespunzător, în mod special analiza și sinteza.

Datorită caracterului autoritar al tatălui substitut și a lipsei părinților naturali, copilul a

dezvoltat o serie de comportamente agresive, cu tendința de a lovi colegii dacă este provocat în vreun fel și mecanisme de apărare: minciuna, absenteism școlar. Starea de sănătate este relativ bună, copilul nu prezintă până în prezent boli cronice. În prezent prezintă diagnosticul de „pneumonie acută”, beneficiind de medicamentele necesare vindecării.

Parcursul educațional

Copilul C.D. încă de la debutul școlarității a prezentat devieri comportamentale, care s-au accentuat cu înaintarea în vârstă. Într-o oarecare măsură, modul lui de a se comporta, dar și

rezultatele slabe la învățătură i-au influențat decizia fostei lui învățătoare de a-l lăsa repetent la

sfârșitul clasei a II-a. Ea a declarat că este un copil inteligent, însă performanțele școlare sunt mult sub potențialul său real, și sub aspectul comportamentului său la școală, atât în timpul activităților de învățare, cât și în recreație, devenise de „nestăpânit”. De asemenea, absenta de la școală, motivându-și lipsa prin minciuni. De multe ori deranja orele, vorbind cu colegii sau atrăgându-le atenția cu tot felul de gesturi. Nu își scria temele și nu învăța acasă. Îi plăceau foarte mult orele de educație fizică și mai ales să-și asume rolul de conducător în cadrul unui grup de joacă. Dacă cineva i se opunea îl lovea și îi vorbea urât. A fost prins de câteva ori fumând în W.C. de către alți copii. Are tendința de a influența și pe ceilalți colegi, antrenându-i în tot felul de obrăznicii.

Prezentarea familiei substitut

MAMA SUBSTITUT ( sora tatălui natural)

Nume și prenume: M.N.

Locul și data nașterii: Iași, 1979

Domiciliul legal: localitatea X

Starea civilă: relație legal constituită – căsătorită

Studii: 12 clase

Profesia/ ocupația: vânzător

Loc de muncă: S.C………….S.R.L

Naționalitatea: română

Etnia: română

Religia: ortodoxă

Starea de sănătate: relativ bună, nu suferă de nici o boală cronică sau transmisibilă.

TATA SUBSTITUT

Nume și prenume: M.R.

Locul și data nașterii: Iași, 1976

Domiciliul stabil: localitatea X

Starea civilă: relație legal constituită – căsătorit

Studii: școala profesională

Profesia/ ocupația: muncitor calificat

Loc de muncă: SC………..S.A.

Naționalitatea: română

Etnia: română

Religia: ortodoxă

Starea de sănătate: relativ bună, nu suferă de nici o boală cronică sau transmisibilă.

Elemente personale semnificative: consumator de băuturi alcoolice ocazional

Informații sociale și familiale

Istoric familial

Mama copilului a decedat datorită unor complicații apărute în timpul nașterii. C.D. a crescut

împreună cu tatăl său, până la vârsta de cinci ani, când după decesul tatălui, copilul a fost încredințat

familiei surorii tatălui natural, familie care avea proprii copii.

Relații interpersonale în cadrul familiei

Despre bunicii materni nu se cunosc date, iar bunicii paterni sunt decedați. Relațiile copilului

cu familia substitut sunt tensionate, iar copiii naturali din familie sunt privilegiați. Tatăl este revoltat

de faptul că C.D. ar putea influența în rău pe copiii săi naturali.

Situația material-financiară

Condiții de locuit

Părinții substitut ai copilului locuiesc într-o casă compusă din patru camere, proprietate

comună a soților, mobilată corespunzător și foarte bine întreținută. C.D. are camera sa cu toate cele

necesare pentru pregătirea școlară.

PLANUL DE ACȚIUNE

Scopul:

Conștientizarea tatălui asupra faptul că aplicarea pedepsei fizice este ineficientă

pentru corectarea comportamentului lui C.D.

Ameliorarea situației școlare a copilului prin implicarea acestuia în activitățile educative și îmbunătățirea frecvenței școlare, precum și stabilirea unui program de recuperare a lacunelor pe care elevul le prezintă.

Obiective pe termen scurt, mediu, lung.

a) Pe termen scurt:

Colaborarea cu asistentul social pentru abordarea tatălui în vederea discutării a

modului de comportament manifestat față de copil

Efectuarea unui examen psihologic pentru evaluarea copilului din acest punct de

vedere.

Puncte slabe:

Refuzul tatălui de a participa la întâlnirea cu asistentul social

Puncte tari:

Mama substitut a solicitat ajutor pentru rezolvarea acestei situații și este de acord să beneficieze de sprijinul asistentului social în acest sens;

b)Pe termen mediu:

Îmbunătățirea rezultatelor școlare ale copilului, asigurarea frecvenței acestuia la ore și

la activitățile educative desfășurate de către colegii săi.

Puncte slabe:

Refuzul copilului de a veni zilnic la școală.

Puncte tari:

Copilul prezintă atașament afectiv față de mama substitut;

Mama copilului cooperează cu învățătoarea pentru că dorește să fie ajutată pentru a rezolva starea conflictuală din familie datorată comportamentului lui C.D; de asemenea manifestă interes și pentru rezolvarea situație școlare a copilului.

c)Pe termen lung:

Includerea în activitățile extrașcolare sportive;

Stabilirea unui program de recuperare a lacunelor pe care le prezintă copilul, în special la disciplinele limba română și matematică.

Puncte slabe:

Refuzul copilului de a participa la activitățile sportive;

Posibilitate ca rezultatele școlare să nu se amelioreze și scepticismul tatălui în acest sens să fie confirmat.

Puncte tari:

Părinții înțeleg că rezultatele școlare se vor îmbunătăți în timp și că trebuie să aibă răbdare în acest sens.

RAPORT DE ÎNTRVEDERE

Durata: 45 minute

Persoanele care au participat la întrevedere:

Consilierul școlar și învățătorul copilului;

Mama și tatăl copilului;

Copilul C.D.

Locul: cabinetul consilierului școlar

Scopul: identificarea problemelor cu care se confruntă familia și oferirea unor sugestii mamei

pentru a ameliora situația conflictuală din familie

Obiectivele urmărite:

Identificarea stării generale a copilului și a problemelor de sănătate existente;

Identificarea și intervenția în privința relațiilor dintre părinți și copil;

Evaluarea nevoilor sociale și materiale ale familiei.

Observații:

Copilul a avut o atitudine deschisă și comunicativă, povestind că tatăl său îl lovește, dar nu foarte tare, când face obrăznicii sau lipsește de la școală; consideră că el este vinovat pentru că îl supără pe tatăl său cu tot felul de obrăznicii, nu învață și lipsește de la școală.

Mama este atașată de copil și dorește să primească sprijin în rezolvarea situației conflictuale din familie din cauza comportamentului lui C.D.

FIȘA DE OBSERVAȚIE (1)

Caracteristicile copilului: C.D.

Perioada de observație: prima întâlnire cu consilierul școlar la care am participat

Indicații:sunt enumerate caracteristicile psiho-individuale ale copilului observat

Caracteristici psiho-individuale observate:

Ținută adecvată:

Puțin timorat;

Comunicativ;

Negativist;

Cooperant;

Nervos;

Ascultător.

FIȘA DE OBSERVARE A COPILULUI ÎN MEDIUL ȘCOLAR (2)

Caracteristicile copilului: C.D.

Perioada de observație: primele două luni de la începerea anului școlar

Indicații: sunt enumerate caracteristicile psihoindividuale ale copilului observate în mediul

școlar atât în timpul orei, și mai mult în timpul recreațiilor

Caracteristicile psiho-individuale ale copilului observate în mediul școlar

In timpul orei de curs și în timpul recreațiilor trebuie să se țină cont de:

Ținută adecvată;

Indiferent, dar și impulsiv uneori;

Cu spirit colectiv;

Adesea trist;

Tendința de a atrage atenția;

Temător.

Cu inițiativă;

Cooperant cu colegii;

Dominator în relație cu ceilalți colegi;

Nervos;

Curios;

Hiperactiv.

DESCRIEREA PLANULUI DE INTERVENȚIE PENTRU AMELIORAREA

AGRESIVITĂȚII LUI C.D.

Colectivul clasei a II-a la care predau este format din 27 de elevi. În urma evaluării inițiale 10 elevi au dobândit calificativul F.B., 10 elevi calificativul B, iar 7 elevi calificativul S. dintre cei șapte elevi cu calificativ S, unul este C.D., care dă dovadă și de un comportament refractar la tot ce înseamnă activitate didactică și o mare neîncredere în forțele proprii, în acest sens. Primul demers pe care l-a întreprins a fost acela de a mă apropia de băiat printr-un comportament blând, calm, dar ferm, apelând la mesaje de tip EU atunci când deranja prin

comportamentul său activitățile desfășurate cu copiii. Am evitat pe cât posibil aplicarea pedepsei, foarte rar, adică atunci când săvârșea abateri grave, ca lovirea unui coleg sau distrugerea unui bun al școlii, l-am pedepsit nelăsându-l în pauză să iasă afară. Am reușit în felul acesta să-i câștig încrederea și respectul.

Pasul următor a fost reprezentat de discuțiile purtate cu mama copilului pentru a afla de ce copilului nu-i place să vină la școală și absentează des, nu-și rezolvă temele și nu învață. Am aflat că el nu vrea să fie „prostul clasei” și să râdă ceilalți copiii de el când ia un calificativ mic. Am stabilit împreună cu mama ca, pentru început să-l însoțească în fiecare zi pe C.D. până la ușa clasei, când va fi preluat de către mine. De asemenea, să-i acorde sprijin în rezolvarea temelor până când copilul va reuși să recupereze din cunoștințele lipsă. Colaborarea cu mama a dat rezultate pentru că C.D. este atașat de acesta și ține cont de sfaturile ei.

Fiecare comportament agresiv al lui C.D. a fost urmat de o discuție învățător-elev-mamă. Cu ocazia unor ședințe cu părinții la care mama nu a putut veni și l-a trimis pe tatăl lui C.D. și pe parcursul celor patru vizite pe care le-am făcut la domiciliu, am reușit să stau de vorbă cu tatăl copilului, explicându-i urmările comportamentelor violente ale părinților asupra copiilor. Acesta a negat că l-ar bate pe C.D., „ci îi mai dă câte o palmă din când în când” sau că ar țipa la el. Nu am insistat, dar la fiecare întâlnire la care era și el prezent am subliniat faptul că toți copii au nevoie de afecțiunea părinților și am abordat tema agresivității la copiii, punând accent pe cauzele care o generează și modalitățile prin care aceasta poate fi diminuată.

Am urmărit ca prin intermediul activității didactice desfășurate în clasă să pun accentul pe lucru individual și diferențiat a elevilor, avându-l mereu sus strictă observație pe C.D. Am gestionat cu mult tact conflictele apărute între C.D. și colegii de clasă. Am convins părinții celorlalți copiii din clasă să fie alături de mine în acest demers, prin inițierea de activități de formare a părinților despre fenomenul agresivității (anexa nr. 1), evitând astfel confruntările de pe stradă ale lui C. D. cu părinții copiilor agresați de el. Orice intervenție din partea părinților a avut loc sub stricta mea observație și cu mediere din partea mea, când a fost cazul.

Domeniul de intervenție socio-afectiv a vizat integrarea în colectivul de elevi ai clasei, socializarea normală cu aceștia prin eliminarea comportamentelor agresive. În acest sens s-au

desfășurat o serie de activități cu elevii, cum ar fi:

– recunoașterea comportamentelor pozitive sau negative ale unor personaje din diferite

texte audiate;

– jocuri de autocunoaștere pe bază de imagini, desene;

– exerciții de recunoaștere și de comunicare a emoțiilor de bază apărute în situații variate;

– exerciții de stabilire a regulilor clasei, afișarea acestora;

– desene, colaje cu teme „Așa da! Așa nu!”;

– discuții și studii de caz despre: nevoile diferite ale fiecăruia, despre cum sunt văzuți de

părinți, colegi, bunici, învățătoare, etc.

Aceste activități se regăsesc în procesul instructiv-educativ desfășurat la clasă în cadrul

diferitelor discipline de studiu ce permit abordarea unor astfel de teme. În cadrul desfășurării acestor activități lui C.D. i-au fost atribuite diferite responsabilități pentru a avea un rol activ prin implicarea sa. El s-a dovedit a prezenta entuziasm față de participarea lui la astfel de activități și chiar a dat dovadă de faptul că este un bun organizator.

Domeniul de intervenție cognitiv a vizat reducerea dificultăților de învățare prin exersarea și

dezvoltarea capacităților instrumentale de citit-scris și a calculului matematic. În acest sens s-a

stabilit un program de recuperare. Timp de trei luni C.D. a venit cu o oră înaintea colegilor la școală pentru a lucra la disciplinele limba română și matematică, unde prezintă cele mai mari dificultăți de învățare.

CONCLUZII:

Întrevederile au fost centrate pe întărirea pozitivă, exprimarea emoțiilor, creșterea stimei de sine și a respectului față de cei din jur;

Mama a învățat să-și apere copilul în situații de furie ale soțului;

Rezultatele școlare ale copilului s-au îmbunătățit; calificativele bune îl bucură pe tatăl său, acesta schimbând-și comportamentul față de C.D. în bine;

Nu mai este atât de agresiv cu colegii săi și frații „vitregi”;

A început să frecventeze zilnic cursurile școlare și chiar să manifeste interes pentru a

învăța.

GESTIONAREA DE CĂTRE CADRU DIDACTIC A

CONFLICTELOR DINTRE ELEVI

În cadrul clasei de elevi pe care o conduc, ca în orice colectivitate umană, există o competiție înverșunată care generează conflicte de interese. Această competiție s-a instalat de timpuriu, având drept scop ocuparea unui loc superior în cadrul colectivității. Astfel, cu toată armonia aparentă dintre elevi, între ei există tensiuni. Adesea se formează mici grupuri care fac opinie separată, nu comunică decât în cercul lor strâmt, fiind tentați să săvârșească fapte cum ar fi: folosirea unui limbaj vulgar, furtul, agresivitatea fizică față de colegi, etc.

În acest caz, am dorit să dau dovadă de mult discernământ și profesionalism pentru a menține o stare de armonie, unitate și comunicare. Deși, ca fiecare cadru didactic, îmi doresc ca grupul de elevi pe care îl conduc să funcționeze în armonie, să se implice în procesul schimbării de bunăvoie, nu se întâmplă mereu așa. Deseori apar stări conflictuale, păreri opuse, stare de dezacord, agresivitate fizică/verbală. Am căutat de fiecare dată să găsesc cauzele apariției conflictului, să-l aplanez și să-i lămuresc pe cei implicați și pe ceilalți de efectele pe care le-ar putea produce amplificarea lui. Cu toate acestea stările conflictuale nu au dispărut și m-am gândit că e necesar să fac mai mult, să organizez activități speciale din care elevii să învețe cum să evite un conflict sau cum să-l rezolve pe cale amiabilă.

II. 1. Activitate didactică – Despre conflicte

Un bun prilej în demersul meu didactic a fost vizionarea spectacolului „În luptă cu TA-GATA”. Elevii au fost profund impresionați de lupta dintre bine și rău, de cele trei personaje negative, TA-TĂMBĂLĂU, GA-GĂLĂGIE și TA-TAPAJ, cât și de comportamentul negativ, la început, dar pe care și l-au schimbat în bine treptat, a celor trei frați, care împreună și alături de mama lor, au reușit să devină niște copii cuminți, ascultători, silitori, adevărații stăpâni ai aparatului GEDELINGENERATOR DE LINIȘTE.

Plecând de la subiectul acestui spectacol, de la impactul pe care l-a avut asupra elevilor și de la unele neînțelegeri, mai mici sau mai mari, apărute în clasă, am organizat următoarea activitate didactică.

TEMA: Despre conflicte

SCOP: Evitarea /Rezolvarea conflictelor

CLASA: a II-a

DURATA: 2 ore

MATERIALE: coli de hârtie, creioane colorate, carioca , fișe

METODE DE LUCRU : conversație, explicație, reflecție, studiu de caz, joc de rol, dialogul,

braistorming

MOD DE COMBINARE AL ELEVILOR : frontal, pe grupe, individual, în perechi

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

Anunțarea temei și scrierea titlului pe tablă

Reactualizarea cunoștințelor

Povestirea orală, pe bază de întrebări, a subiectului piesei de teatru

Joc de rol –Să jucăm teatru!

Activitate individuală

Timp de câteva minute fiecare elev va scrie pe o coală mare comună, așezată pe tablă, un cuvânt, un gând, prin care să exprime ce i-a impresionat mai mult din piesa de teatru. Acest moment al lecției creează o atmosferă tensionată în grup din diferite motive (timpul limitat, accesul la foaia albă, poziția în bancă, etc.)

Activitate frontală

– Ați reușit să scrieți ceva?

– E ceea ce ați simțit?

– De ce nu ați reușit toți ?,etc.

Elevii au răspuns:

– Eu am reușit.

– Pe mine m-au împiedicat colegii pentru că stau în spatele clasei.

– Eu aș fi vrut să scriu mai mult. Dar m-au grăbit colegii.

– Eu am fost împinsă și am scris urât.

– Mi-ar fi plăcut să am foaia mea.

– S-ar putea numi această situație „ de conflict”?

Elevii au înțeles că acest exercițiu în sine a fost un prilej pentru apariția unei tensiuni în grup.

Activitate în perechi – Răspundeți la întrebarea „Ce este un conflict ?”

Activitate frontală

– Să ne amintim împreună de câteva situații conflictuale apărute între voi!

– Care au fost cauzele apariției conflictului? Cum l-ați rezolvat? Cum credeți că pot fi

rezolvate conflictele?

Activitate pe grupe mari – Cum te comporți dacă:

-G1-doi colegi se bat cu îndârjire;

-G2-un coleg ți-a stricat stiloul ;

-G3-un coleg ți-a adresat cuvinte urâte ?

Să râdem puțin!

Zic oamenii:- Ajută-te singur!

Dar cum să te ajuți singur

Habar n-are nimeni !

Glume școlărești

Tabelul disciplinar

Având în vedere că în ultimul timp au apărut câteva situații tensionate între voi, despre care ați

și amintit, m-am gândit să afișez pe peretele clasei, la loc vizibil, un tabel disciplinar. Acesta va conține pe verticală numele vostru și orarul clasei, iar pe orizontală zilele săptămânii. Fiecare oră va avea locul ei în tabel. Pentru evaluare voi folosi figuri geometrice, astfel :CERC- pentru îndeplinirea sarcinilor, PĂTRAT- pentru atitudine pasivă, indiferență, neseriozitate, iar TRIUNGHI- pentru tulburarea liniștii în clasă, pentru provocarea conflictelor. La sfârșitul orei voi evolua fiecare elev și

tabelul va rămâne la vedere mereu pentru voi ,pentru colegii mai mari, pentru părinți .Astfel fiecare va cunoaște situația disciplinară mult mai clar, iar când elevii disciplinați vor fi recompensați, nu vor exista nemulțumiri.

– Sunteți de acord cu acest tabel ? Putem folosi și alte simboluri de notare evoluției voastre !

Evaluare

– Ilustrează ce înțelegi tu prin proverbul „Ce ție nu-ți place/Altuia nu-i face.”

Trebuie să mărturisesc că elevii mei au participat cu plăcere, dar și responsabilitate la întreaga

activitate și chiar dacă nu a trecut prea mult timp rezultatele au început să se cunoască. De un real folos este acel „TABEL DISCIPLINAR”, despre care am aflat dintr-o carte (vezi bibliografia).

Elevii își verifică permanent situația. Cei care au rezultate bune (multe cercuri) se străduiesc să se mențină așa, influențându-i în mod pozitiv (direct sau indirect) și pe cei cărora „tabelul” le spune că nu stau tocmai bine la capitolul „disciplină”. S-a creat o oarecare concurență între elevi care este mai ascultător, mai disciplinat, mai responsabil și am putut observa o ușoară ameliorare a atitudinii pe care o aveau unii elevi, care erau mereu puși pe ceartă sau își rezolvau problemele prin violență fizică. Acest tabel poate fi eficient ca modalitate de evaluare și nu ca instrument de pedeapsă. Sunt conștientă că stările conflictuale nu vor dispărea definitiv mai ales că influența externă (din afara școlii) este foarte puternică, dar alături de familie, de consilierul educativ al școlii, prin activități variate de consiliere și orientare acestea pot fi mult diminuate.

II. 2. Medierea unui conflict dintre elevi

Prezentarea conflictului: In clasa a II-a elevii au mese pentru o singură persoană. Un elev slab la învățătură este așezat de către învățătoare pe același rând cu un elev foarte bun, în față, pentru a fi mai ușor supravegheat. Elevul foarte bun, conștient de valoarea sa, îl apostrofează zilnic pe cel slab: că se uită pe caietul lui, că-l copiază la lucrări și-și mută demonstrativ masa mai în spate, modificând șirurile și ordinea din clasă. Elevul slab răspunde rar și cu timiditate acuzațiilor, încercând fără succes să se apere. Scena se repetă zilnic.

Fiind vorba despre elevi de clasa a II-a rezolvarea acestui conflict se poate constitui și ca o temă abordată la activitățile educative. Se încearcă o soluționare a acestuia după metoda victorie – victorie prin implicarea întregului colectiv de elevi, urmând pașii propuși și poziția de mediator a învățătorului.

Stabilirea contextului de rezolvare a conflictului

Se stabilește soluționarea acestui conflict în cadrul unei activități educative;

Părțile implicate: elev bun la învățătură, elev cu rezultate slabe la învățătură

Identificarea nevoilor reale și a temerilor părților direct implicate:

Elev bun – Elev slab

Nevoi:

– note foarte bune

– recunoașterea valorii sale

– atmosferă colegială

– păstrarea individualității la lucrări

– așezare armonioasă a meselor

Nevoi:

– note mai bune

– ajutor la învățătură

– atmosferă colegială

– păstrarea demnității în fața colegilor

– așezare armonioasă a meselor

Temeri:

– pierde locul I din clasă

– furtul ideilor sale de către coleg

– mustrare de la învățător

– chemarea părinților la școală

– exemplu negativ în situațiile de întrajutorare

colegială

Temeri:

– mutare în altă bancă

– mustrare de la învățător

– pierderea liniștii personale

– nepromovarea clasei

– chemarea părinților la școală

– respingerea de către colegi

Citirea hărții:

Terenul comun Atmosferă colegială

Așezare armonioasă a meselor

Mustrarea de la învățător

Chemarea părinților la școală

Viziunea comună Ambele părți își dau seama că deteriorează

liniștea clasei și-și modifică imaginea în

fața învățătorului și a colegilor

Noi perspective și semnificații Elevul slab are nevoie de ajutor

suplimentar la învățătură

Intervenția învățătorului poate fi decisivă

Nevoi ascunse, preocupări și răzbunări Elevul bun se răzbună pe cel slab pentru că

l-a întrecut la alergarea de viteză

Elevul slab se teme că rămâne repetent

Temeri speciale Personalitatea introvertită a elevului slab și

atacurile asupra lui pot determina o

depresie

Direcții Furtul ideilor de la colegi

Etichetarea între colegi ca „bun”, „slab”

Generarea de idei pentru soluționarea conflictului:

– dispunerea băncilor pe câte un singur rând (1)

– schimb de locuri între colegi (2)

– ajutor la învățătură pentru elevul slab (3)

– subiecte de dificultate mai redusă, la nivelul elevului cu probleme (4)

– mutarea elevului slab în altă bancă (5)

– sancționarea furtului de idei la lucrări (6)

– discutarea cazului în ședința cu părinții (7)

– semnarea unui “contract” de către toți elevii, cu reguli propuse de ei (8)

– lăudarea elevului slab pentru orice performanță, cât de mică (9)

– mărirea numărului de lucrări colective pentru stimularea într-ajutorării (10)

– așezarea prin rotație în bănci (11)

– punctarea originalității în plus față de ideile obișnuite (12)

– împăcarea celor doi propusă de învățător(13)

– dezbatere la educația civică (14)

– citirea unei povestiri ce ilustrează un caz asemănător (15)

– discuție între cei doi elevi și părinții amândurora (16)

– joc de rol cu schimb de roluri între elevul bun și cel slab (17)

– concurs între cei doi la o disciplină unde au forțe egale (educație fizică) 18

– “Lider pentru o zi” (o lună în care toți copiii să fie pentru o zi lideri în toate activitățile)

(19)

– însemnarea în calendarul clasei a zilelor fără ceartă cu un soare (30 zile însorite

consecutiv=o ieșire la teatru) 20

Selectarea și implementarea soluției:

Foarte eficiente și imediat aplicabile: 2, 3, 8, 10, 13, 14, 16, 19

Relativ eficiente și de perspectivă mai îndelungată: 1, 6, 7, 9, 11, 12, 15, 17, 18, 20

Indezirabile: 4, 5

Elevii s-au implicat cu entuziasm în rezolvarea acestui conflict și ei au fost cei care au generat

majoritatea ideilor pentru soluționarea disputei dintre cei doi colegi. Rolul de mediator a fost preluat și de către doi elevi pe parcursul desfășurării activității prin intermediul jocului de rol.

Implementarea soluțiilor s-a realizat pe parcursul a trei luni de zile, specificându-se în momentul realizării unei dinte ele prin bifarea acesteia pe o planșă afișată în fața clasei.

II. 3. Proiect educativ – Prevenirea comportamentului agresiv la elevi

Grupul țintă: elevii clasei a II-a D, Școala „ Ion Simionescu”, Iași

Durata: 1 semestru

Scopul proiectului: Prevenirea comportamentului agresiv al elevilor prin armonizarea relațiilor dintre fete și băieți, dezvoltarea stimei de sine, cultivarea unor trăsături pozitive de caracter prin puterea exemplului, informarea asupra cauzelor și efectelor agresivității.

Activități desfășurate

Activitatea nr. 1 – Cine sunt eu? Cine ești tu?

Scopul: Formarea și dezvoltarea capacității de autocunoaștere

Obiectivele urmărite:

să-și identifice propriile calități și defecte;

să conștientizeze importanța calităților proprii în dezvoltarea personală.

CONȚINUTURI TIPURI DE ACTIVITĂȚI RESURSE/EVALUARE

Eul emoțional

– față de sine;

– față de lume;

„Eu simt…”

Eul cognitiv

„Eu gândesc…”

Eul social

(interpersonal)

„Cum sunt și cum mă văd alții?”

– povestea cu început dat „Oglinda fermecată”;

– identificarea propriilor emoții, sentimente pozitive și negative (cu posibilitatea de a vorbi deschis despre aceasta);

– joc – Mima (activitate de mimare a diferitelor emoții într-o situație dată);

– activitate de stimulare a unor trăiri emoționale de către fete și băieți, în aceeași situație;

– joc de identificare a propriului stil de învățare;

– delimitarea caracteristicilor fiecărui stil de învățare;

– joc de identificare a calităților – „Ce-aș fi dacă aș fi animal?”

Băieți Fete

leu pisică – dominatorul

iepuraș șoricel – dominatul

câine maimuță – pacifistul

– joc – „Vreau și eu în grupul vostru!”

(Clasa este împărțită în fete-băieți, fiecare grupă caută jucătorul lipsă din echipa adversă și care trebuie să se recunoască după criterii prestabilite. Astfel se vor forma noi grupe mixte.

– realizarea descrierii de către elevi a unui copil pe care îl simpatizează și a unui pe care nu-l simpatizează.

Metode:

Observația

Jocul de rol

Studiul de caz

Jocul didactic

Predicția

Evaluare

Capacitatea de implicare în

activitate,

Capacitatea de a

recunoaște calitățile și

defectele proprii, precum

și ale celorlalți

Activitatea nr. 2 – Ce putem face împreună?

Scopul: Dezvoltarea și armonizarea relațiilor între fete și băieți

Obiectivele urmărite:

să inițieze, să mențină și să dezvolte relații de comunicare;

să respecte regulile din cadrul unui grup;

să coopereze pentru realizarea unei teme comune;

CONȚINUTURI TIPURI DE ACTIVITĂȚI RESURSE/EVALUARE

Identificarea

propriilor

modalități de

– Pornind de la exemplul apropiat desprecâine și pisică, prin extrapolarea relației către persoane se ajunge la o concluzie

Metode:

Observația

Jocul de rol

Barierele comunicării

Importanța regulilor în cadrul grupului

Mesajele transmise uneori pot fi perceputediferit, iar acesta poate fi motivul unor neînțelegeri ce apar între fete și băieți.

– Prin intermediul unor jocuri de comunicare se concluzionează că fetele sunt interiorizate – modalitatea lor de comunicare cu băieții este mai mult nonverbală, în timp ce băieții sunt exteriorizați, comunicând cu fetele predominant verbal.

– dezbatere:

De ce respinge o fată un băiat?

Posibile motive:

Băiatul e dominant, timid, superficial, are

randament școlar scăzut.

Fata e timidă, are prejudecăți.

De ce respinge un băiat o fată?

Posibile motive:

Fata e timidă, dominatoare, are un aspect fizic neplăcut.

Băiatul e timid.

Joc: „Te invit în lumea mea!”

– Două grupuri combinate au ca temă de

lucru o compoziție (compunere susținută și

de un desen) cu titlul: „Lumea roz și Lumea

bleu”; se alege câte un reprezentant din

fiecare echipă care prezintă compoziția

realizată.

– Realizarea de proiecte cu tema „Cum îmi

imaginez o jucărie a viitorului cu care se pot

juca și băieții și fetele” – desene, descrieri,

modelare, construire.

Studiul de caz

Dezbaterea

Activitate practică

Evaluare

Capacitatea de implicare în activitate,

Proiectul

Produsele activității

Activitatea nr. 3 – Cum rezolvăm conflictele?

Scopul: Gestionarea situațiilor de criză prin găsirea de soluții

Obiectivele urmărite:

să se familiarizeze cu noțiune de conflict;

să conștientizeze aspectele pozitive și negative ale unei situații conflictuale;

să identifice atitudini și comportamente ce pot preveni o situație conflictuală;

să găsească metode de rezolvare a unui conflict.

CONȚINUTURI TIPURI DE ACTIVITĂȚI RESURSE/EVALUARE

Conflictul Pornind de la povestea „Portocala” se explică termenul de „conflict” (neînțelegere); se găsesc termeni cu sens asemănător și se verifică gradul de înțelegere al acestei noțiuni prin exemple

Metode:

Observația

Povestirea

Studiul de caz

Dezbaterea

Cauzele conflictului Cauze:

– lipsa comunicării;

– intoleranță;

– lipsa empatiei;

– refulare – răzbunare;

Comportamentul dominator la:

Fete: agresiv-verbal;

Identificarea de cauze și soluții.

Băieți: agresiv prin forță fizică

Identificarea de cauze și soluții.

Rezolvarea unor situații simulate, între fete

și băieți, prin intermediul marionetelor –

păpuși; dramatizări.

Se pot identifica următoarele căi de rezolvare: negociere, evitare, compromis, toleranță, cooperare.

Temă de cercetare (cu referire la exemplul

animalelor): De ce intră animalele în conflict?

Jocul „Grădina clasei noastre” – se confecționează flori cu petale roz și bleu.

Prin discuții referitoare la universul apropiat lor, atât fetele cât și băieții îți pot descoperi preferințele comune. Astfel, ei își pot completa numele fie pe o floare roz, fie pe una bleu, fie pe ambele. Apoi florile sunt plantate în grădina clasei.

Concluzie: Suntem diferiți și totuși ne asemănăm, alcătuind împreună grădina clasei.

Activitate practică

Evaluare

Capacitatea de implicare în

activitate și de

argumentare

Tema de cercetare

Produsele activității

Această temă a conflictului a fost abordată și în alte activități instructiv-educative, în cadrul

disciplinelor cum ar fi: educație civică, limba română, consiliere și orientare (anexa nr.3).

Activitatea nr. 4 – Fiecare floare are parfumul său

Scopul: Creșterea stimei de sine

Obiectivele urmărite:

să conștientizeze importanța fiecărei persoane;

să găsească aspecte pozitive referitoare la propria persoană, dar și la colegi;

să realizeze analogii: om-plantă, om-animal, argumentând opțiunea realizată.

CONȚINUTURI TIPURI DE ACTIVITĂȚI RESURSE/EVALUARE

Stima de sine – Analiza unor texte cu conținut civic;

– Vizionarea unor filme în care sunt

surprinse activitățile copiilor și

comportamentul lor;

Metode:

Observația

Povestirea

Studiul de caz

– „Floarea și omul – parfumul florii și fapta omului”, „Animalul preferat” – exerciții de analogie; dezbateri libere;

– Joc didactic – „Mașina de spălat” – fiecare elev va trece printre două șiruri pentru „a fi

spălat” (primește un cuvânt drăguț, o încurajare”

Joc de rol – „Fântâna fermecată” – copiii așezați în cerc, își vor spune dorințele:

„Dacă aș putea să fiu: o …aș fi pentru că…”

Dezbaterea

Evaluare

Capacitatea de implicare în

activitate și de

argumentare

CONCLUZII

Astăzi în lume, în ciuda efectelor adverse binecunoscute privind agresivitatea din mediul familial, de la școală și din media, societatea continuă să dea răspunsuri scurte și pe termen scurt. Pentru a diminua cât mai mult posibil modalitățile distructive care apar ca urmare a agresivității în copilărie, este necesar să se acorde resurse și timp, energetice și financiare. Sunt necesare resurse predictibile, legate de siguranța și varietatea mediilor în care trăiesc copiii. Dacă vrem ca agresivitatea să dispară din școli trebuie să fim proactivi în deciziile noastre și să analizăm originile problemei. Agresivitatea poate fi prevenită când copiii nu sunt predispuși numeroșilor factori de risc. Cercetările indică faptul că, modelele de comportament antisocial care apar precoce la copii constituie un enorm factor de risc cu rezultate negative pe termen lung.

Sunt necesare instrumente valide de identificare a copiilor care prezintă risc la vârste foarte fragede, urmate de o reorientare de pe aceste trasee distructive, fără a ignora problema în speranța că se va rezolva de la sine deoarece cu siguranță aceasta nu va dispărea. Incidența va fi și mai mare în absența unor intervenții și a unor suporturi adecvate. Trebuie avut în vedere faptul că, înainte de a dezvolta modele de intervenție, mai accesibile și mai eficiente, trebuie să ne focalizăm asupra prevenției. Cei care abordează agresivitatea copiilor de vârstă școlară mică, precum și cei care sunt în măsură să controleze acest fenomen (părinți, cadre didactice, psihologi școlari, etc.), trebuie să înțeleagă relația indestructibilă între experiențele timpurii de viață și sănătatea fizică, emoțională, socială și cognitivă.

Schimbări la nivel cultural se pot produce doar furnizând experiențe bogate la nivel cognitiv, emoțional, social și fizic. Înainte ca societatea să ofere aceste experiențe este necesară educarea privind dezvoltarea copilului. Educarea cadrelor didactice, a părinților, trebuie să fie continuată de dezvoltarea cercetărilor privind impactul experiențelor pozitive asupra dezvoltării copilului. Toate acestea trebuie să fie utilizate în același timp cu implementarea și testarea unor programe care să îmbogățească viața copilului și a familiei sale, precum și a unor programe de identificare precoce și intervenție proactivă.

Pornindu-se de la nocivitatea comportamentelor agresive, constatate în cadrul mediului școlar cu o pondere tot mai ridicată și de la nevoia de a interveni acolo unde această problemă se dovedește tot mai greu de stăpânit, perturbând chiar și realizarea adecvată a procesului instructiv-educativ și climatul general al școlii, se urmărește intervenția asupra acestui fenomen. Sunt conștientă că stările conflictuale nu vor dispărea definitiv mai ales că influența externă (din afara școlii) este foarte puternică, dar alături de familie, prin activități variate de consiliere și orientare acestea pot fi ținute sub control. Conflictele între copii sunt frecvente, datorate probabil unei imposibilități de a comunica mai întâi, unui control instinctual mai puțin elevat, cât și a unei maniere „învățate” de răspuns „rapid și adecvat” la o situație frustrantă.

Factorii implicați în educație trebuie să încerce să limiteze sentimentul frustrării, formulând reguli clare, iar majoritatea copiilor să se poată adapta acestor reguli. Așadar, activitatea de combatere și prevenire a comportamentale agresive ale elevilor este o sarcină complexă care presupune mult tact, răbdare și consecvență, atât din partea cadrului didactic, cât și din partea elevilor în discuție și a familiilor lor. Pentru a avea șanse de reușită în acest sens, ar fi bine să se țină cont de următoarele indicații:

să nu ne bazăm doar pe comportamente oferite de lecturi, filme educative;

copilul trebuie să cunoască, teoretic, dar și practic, intuitiv, și Binele și Răul;

copilul să fie pus în situația de a rezolva problemele de viață în maniera lui;

să compare modul lui de comportament cu regula;

să fie învățat ce este respectul prin manifestarea unui respect față de sine, apoi față de ceilalți.

Controlul asupra agresivității copilului manifestată în mediul școlar este cel mai important aspect în răspunsul pe care societatea îl poate da acestui fenomen social. Sistemul educațional, deși dispune de autonomie, este o realitate socială ce se află în interacțiuni complexe cu societatea în general. De aceea, strategia de prevenire și control a agresivității școlarului nu poate fi o verigă izolată a prevenirii agresivității generale; o asemenea strategie, atunci când este realistă și, deci eficientă, are consecințe asupra societății la nivel general. Totuși, pentru a da o dimensiune de specificitate prevenirii și controlului agresivității copiilor de vârstă școlară mică, este necesar să optăm pentru un model de control adaptabil realității sociale în care se află școala.

BIBLIOGRAFIE

1. Albu, E., 2002, Manifestări tipice ale devierilor de comportament ale elevilor preadolescenți–prevenire și terapie, București, Aramis

2. Crețu, E., 1999, Psihopedagogia școlară pentru învățământul primar, Editura Aramis, București

3. Dumitru, I., 2008, Consiliere psihopedagogică. Baze teoretice și sugestii practice, Editura

Polirom, Iași

4. Ibiș, A., 2001, Influența agenților de socializare (familie, școală, grup de referință) asupra

comportamentului predelicvent al elevilor, Editura Pansofia, București

5. Sălăvăstru, D., 2003, „Violenta în mediul școlar” în Ferreol, G., Neculau, A. (coord), Violența.Aspecte psihosociale, Editura Polirom, Iași

6. Șoitu, L., Hăvârneanu, C., 2001, Agresivitatea în școală, Editura Institutului European, Iași

7. Ulrich L., Tudorache M., 2007, Violența în școală. Ghid de bune practici, Editura Atelier

Didactic, București

BIBLIOGRAFIE

1. Albu, E., 2002, Manifestări tipice ale devierilor de comportament ale elevilor preadolescenți–prevenire și terapie, București, Aramis

2. Crețu, E., 1999, Psihopedagogia școlară pentru învățământul primar, Editura Aramis, București

3. Dumitru, I., 2008, Consiliere psihopedagogică. Baze teoretice și sugestii practice, Editura

Polirom, Iași

4. Ibiș, A., 2001, Influența agenților de socializare (familie, școală, grup de referință) asupra

comportamentului predelicvent al elevilor, Editura Pansofia, București

5. Sălăvăstru, D., 2003, „Violenta în mediul școlar” în Ferreol, G., Neculau, A. (coord), Violența.Aspecte psihosociale, Editura Polirom, Iași

6. Șoitu, L., Hăvârneanu, C., 2001, Agresivitatea în școală, Editura Institutului European, Iași

7. Ulrich L., Tudorache M., 2007, Violența în școală. Ghid de bune practici, Editura Atelier

Didactic, București